PERFORMANŢĂ ŞI ORGANIZARE ÎN

INSTITUŢIILE DE CULTURĂ

1

Motto

"Sunt în lume multe lucruri care ne separă, dar există şi unul care

ne apropie: cultura!"

(Eugen Ionesco)

2

cuprins

cuprins...........................................................................................................................................................................4

INTRODUCERE..........................................................................................................................................................4

ABSTRACT...................................................................................................................................................................5

CAPITOLUL I..............................................................................................................................................................7

POLITICI ŞI STRATEGII CULTURALE................................................................................................................7

1.1. CULTURA ÎN CONTEXTUL GEOPOLITIC, ECONOMIC ŞI SOCIAL ACTUAL...............................................................71.2. DREPTURILE CULTURALE– DREPTURI FUNDAMENTALE ALE OMULUI...............................................................111.3. PRINCIPII ŞI OBIECTIVE GENERALE ALE POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR CULTURALE........................................121.4. POLITICA CULTURALĂ A UNIUNII EUROPENE...................................................................................................131.5. ROMÂNIA - POLITICA ÎN DOMENIUL CULTURII..............................................................................................17

1.5.1. Organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale din România.........................................................221.5.2. Instituţia culturală...................................................................................................................................26

1.6. DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A DOMENIULUI CULTURII......................................................................................271.6.1. Aspecte economice ale creaţiei, producţiei şi difuzãrii de bunuri şi servicii culturale............................271.6.2. Politica de finanţare şi fiscalitate a ofertei culturale...............................................................................28

CAPITOLUL II..........................................................................................................................................................30

PERFORMANŢE ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL – ANALIZĂ...............................................................30

2.1. RELAŢIA MANAGEMENT – CULTURĂ.................................................................................................................302.2. DEFINIREA MANAGEMENTULUI CULTURAL.....................................................................................................312.3. PARTICULARITĂŢILE MANAGEMENTULUI ÎN INSTITUŢIA CULTURALĂ..............................................................322.4. STAREA MANAGEMENTULUI ADMINISTRAŢIEI CULTURALE DIN ROMÂNIA.......................................................362.5. CRITERII DE EVALUARE A PERFORMANŢELOR ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL................................................39

2.5.1. Descrierea situaţiei actuale......................................................................................................................392.5.2. Schimbări preconizate...............................................................................................................................412.5.3. Criterii şi modalităţi de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora;...............................................42

CAPITOLUL III.........................................................................................................................................................46

STUDIU DE CAZ.......................................................................................................................................................46

ANALIZA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL......................................................................................................................................................................................46

3.1. DESCRIEREA INSTITUŢIEI...................................................................................................................................463.2. ANALIZA MEDIULUI EXTERN ANALIZA PESTLE.........................................................................................473.3. ANALIZA MEDIULUI INTERN..............................................................................................................................51

3.3.2. Cadrul instituţional...................................................................................................................................583.3.3. Aşezăminte culturale.................................................................................................................................61

3.4. ANALIZA SWOT...............................................................................................................................................623.5. ANALIZA COMPONENTEI BUGETARE.................................................................................................................64

3.5.1. PROGRAM BUGETAR I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE ŞI CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV..................................................................................................................................653.5.2. PROGRAM BUGETAR II: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL CULTURII......................................................................................................683.5.3. PROGRAM BUGETAR III: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTELOR..................................................................................................................................69

3

INTRODUCERE

4

ABSTRACT

5

CAPITOLUL I

POLITICI ŞI STRATEGII CULTURALE

1.1. Cultura în contextul geopolitic, economic şi social actual

Cultura reprezintă un set de trăsături spirituale, materiale, intelectuale şi afective distincte

ale unei societăţi sau a unui grup social şi cuprinde, pe lângă arte vizuale, muzică, teatru, dans,

literatură etc şi elemente definitorii pentru stilul de viaţă, sistemul de valori, tradiţiile şi credinţa

respectivului grup. (UNESCO 2002)

Cultura, în sens larg, înseamnă felul în care se întâmplă lucrurile într-un anumit loc, viaţa

locului respectiv, chiar dacă, pentru mulţi, ea înseamnă doar operă, teatru, concerte, muzee şi

expoziţii. Cultura este importantă tocmai pentru că ea înseamnă toate acestea, plus presa pe care-

o citim, emisiunile TV pe care le privim, felul în care inter-relaţionăm şi ne petrecem timpul

liber, locurile în care ne facem cumpărăturile, arhitectura, universităţile în care învăţăm,

practicile religioase, nivelul de educaţie şi implicare civică, felul în care ne raportăm la mediul

înconjurător, moştenirea istorică, obiceiurile sportive, felul în care ne alimentăm şi ne îmbrăcăm,

grija faţă de sănătate, respectul faţă de tradiţii şi valori.

Cultura este mecanismul prin care ne definim identitatea ca indivizi, comunităţi sau

naţiuni. Cultura este un element esenţial al dezvoltării economice şi al regenerării sociale şi

reprezintă un indicator al calităţii vieţii şi bunăstării individuale.

Numeroşi cercetători afirmă că nu există alt sector socio-uman care să creeze, asemenea

culturii, o atât de persistentă stare de “clar-obscur”, atunci când se dezbate problematica definirii

sale. Diversitatea şi complexitatea abordărilor şi concepţiilor privind cultura, nu pot fi egalate

decât de abundenţa, varietatea şi ubicuitatea realităţilor din acest domeniu. Lumea cosmopolită

a .intelighenţiei. aprodus, în timp, oinflaţie de definiţii, atribuind astfel termenului

o reliefare polisemantică cu totul specială. Pe fundalul existenţei unui evantai larg de teorii şi

concepte, ne aflăm totuşi într-un punct critic, relevat cu pregnanţă de faptul că, în timp ce

dezbaterile ştiinţifice cresc în amploare şi nuanţare, în mediul omului obişnuit, termenul este

aproape pe cale de dispariţie, ceea ce face adesea, utilizarea sa ambiguă şi imprecisă.

]În urma unei ample şi temeinice analize, Alfred Kroeber şi Klyde Kluckhohn propun un

enunţ definitoriu, de referinţă, menit să sintetizeze toate elementele distinctive cunoscute la un

moment dat: “Cultura constă în modele implicite şi explicite de comportament şi pentru

comportament, acumulate şi transmise prin simboluri”

6

La nivel internaţional o tot mai mare atenţie este acordată potenţialului culturii de a

cataliza procesele de dezvoltare. Planurile de dezvoltare strategică a oraşelor europene, în special

în ţări ca Marea Britanie, Elveţia, Suedia, acordă o atenţie deosebită culturii şi creativităţii – se

vorbeşte despre oraşe creative (oraşe ale căror politici de dezvoltare sunt definite prin implicarea

cetăţenilor prin metode specifice domeniului cultural), despre industriile creative (acele ramuri

ale industriei care fac uz de creativitate ca principal capital – producţia de carte, producţia

cinematografică, industria modei, publicitatea etc - a căror rată de creştere este de 5 ori mai mare

decât a industriilor tradiţionale).

Considerăm că, în contextul obiectivului prioritar al societăţii româneşti, acela al

integrării europene, cultura joacă un rol esenţial, fiind pârghia de armonizare a valorilor locale şi

naţionale la valorile europene.

Cultura a devenit cea mai dinamică componentă a civilizaţiei noastre. Acest dinamism,

această căutare de noi forme şi modalităţi de exprimare, este în acelaşi timp şi rezultatul şi

motorul „societăţii informaţionale”, a „societăţii bazate pe cunoaştere”.

Orice demers analitic al politicilor şi strategiilor culturale ale unei ţări europene trebuie să

pornească de la recunoaşterea şi evaluarea schimbărilor în plan politic, social şi economic pe

care le-a adus sfârşitul mileniului II: globalizarea şi procesul de integrare europeană.

Globalizarea, acest sistem complex şi în rapidă dezvoltare de pieţe integrate, comerţ

internaţional, investiţii internaţionale, corporaţii multinaţionale, convergenţă a tehnologiilor

oferă nebănuite oportunităţi pentru domeniul culturii. Dar există şi numeroase puncte de vedere

potrivit cărora reprezintă un factor de risc pentru culturile şi identităţile naţionale şi

locale/comunitare.

Impactul pe care îl are globalizarea asupra culturii poate fi analizat prin prisma unor

teorii contemporane promovate în diverse medii ştiinţifice şi dezbătute în organizaţiile

interguvernamentale:

- Globalizarea ca heterogenizare culturală (creşterea varietăţii şi diversităţii produselor

culturale, “consumatorul este rege”, etc.)

- Globalizarea ca omogenizare culturală (ameninţarea culturilor locale de către modelele

vestice/americane – fenomenul McDonald-izării)

- Globalizarea ca hibridizare culturală (amestecul de culturi ce are ca rezultat un

“mélange” global)

Aceste teorii nu se exclud una pe cealaltă, ci se completează. Globalizarea reprezintă atât

o oportunitate de dezvoltare, îmbogăţire şi diversificare a vieţii culturale cât şi o ameninţare la

adresa identităţilor culturale naţionale sau comunitare. Pe de o parte, globalizarea determină un

anume grad de omogenizare şi armonizare a legislaţiei, structurilor administrative şi

7

instituţionale, a ideilor, idealurilor, moralei şi practicilor sociale. Pe de altă parte, globalizarea

are ca efect apariţia unor forme „hibride” de practici creative şi expresii culturale. În acelaşi

timp, însă, globalizarea poate încuraja heterogeneitatea, diversitatea culturală, specificitatea,

întrucât succesul în competiţia globală este condiţionat, printre altele, de „distrugerea

creatoare”1, de diversificarea ofertei şi de specificitatea acesteia. Acest apetit pentru nou a

determinat redescoperirea importanţei civilizaţiilor şi culturilor tradiţionale, a valorilor

comunitare, a multiculturalităţii.

În perioada globalizării, dimensiunea culturală este adesea confundată cu acea cultură

media cea a tehnologiilor audio-vizuale şi a comunicaţiilor prin care sunt transmise

reprezentările culturale. Prin cultură media se înţelege acea alienare prin consumism, o

democratizare a consumului, chiar o mediocrizare a consumului2. Într-o eră a Internetului şi a

televizorului, cultura de vine relativ, ni se spune ce şi unde să privim, să citim, să ascultăm.

Apărând cultura de masă, apare, aşa cum afirmă şi Edgar Morin, o a doua colonizare,

pornit din S.U.A. Această cultură tinde să erodeze celelalte culturi, până la a le înlocui. Aşadar,

cultura de masă devine prima cultură universală din istoria omenirii. Lumea de azi, aşa cum

constată şi Huntington, se îndreaptă spre pluricivilizaţie, ascunzând falii culturale inevitabile.

Cultura media se dovedeşte agent al globalizării, acest lucru prin universalizarea

divertismentului, supravalorizarea sa, ducând, în final, la dependenţă. Aşa cum bine punctează

Adrian Rachieru, în aceeaşi lucrare ”Cultura Coca-Cola seduce mulţimile şi trezeşte îngrijorarea

culturilor mici. Globalizarea exclude închiderile culturale şi economice. Riscăm ca în locul unei

civilizaţii a diversităţii să ne instalăm într-o unică civilizaţie a divertismentului”.

Aşadar, mass-media constituie doar o parte a procesului prin care se manifestă

construirea de sensuri simbolice, fiind una dintre formele prin care se exprimă globalizarea din

punct de vedere cultural. În cartea lui J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, întâlnim afirmaţia

conform căreia cultura ar reprezenta aspectul intrinsec al procesului de conexitate complexă 3. De

asemenea, simbolurile culturale pot fi produse oriunde, oricând, neexistând constrângeri cu

privire la producerea şi reproducerea lor. Cultura este, în acest sens, globalizatoare, prin relaţiile

pe care le implică şi a formelor sale. Lumea este o piaţă imensă de mărfuri. Acţiunile individuale

culturale definesc însăşi cultura de care aparţin, ajungând să aibă consecinţe globale.

Globalizarea este importantă  pentru cultură pentru că face ca “negocierea experienţei

culturale să ajungă în centrul strategiilor de intervenţie asupra altor domenii ale conexităţii: cel

1 Teoria „distrugerii creatoare” îi aparţine lui Joseph Schumpeter, care o dezvoltă în lucrarea sa Capitalism, Socialism şi Democraţie.

2 Răchieru, A., Globalizare şi cultură media, Editura Institutul European, Iaşi, 2001, p. 14.3 Tomlinson, J.,  Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timoşoara, 2002, p. 49

8

politic, ecologic sau economic”. Aşadar, prin intermediul globalizării, cultura capătă importanţă,

fie că este vorba de domeniul politic, ecologic sau economic.

Cultura poate fi şi una globală. Sociologul Anthony Smith prezintă cultura globală ca

fiind artificială, lipsită de formă, cultura globală fiind, în fond, o cultură construită şi anistorică 4.

Dar nu doar cultura globală este un construct, ci şi cultura naţională. Însă, spre deosebire de

aceasta din urmă, cultura global nu este specifică, temporală ori expresivă. Referitor la afirmaţia

lui Smith cum că o cultură naţională ar fi constructul unor minţi inteligente, compuse de tradiţii

inventate, trebuie amintit faptul că se poate construi o identitate falsă, în mod deliberat,

parazitară sentimentului identităţii unei culturi.

Asemenea lucru s-a întâmplat şi în cazul comunismului, putem spune, când noi “valori”

şi idei au înlocuit valorile României interbelice. Se mai poate vorbi, de asemenea despre un

imperialism cultural, echivalent al unei culturi globale. Această viziune porneşte de la faptul că

anumite culturi, precum ce americană, aşadar dominante, tind să copleşească alte culturi mai

vulnerabile. Totuşi, deşi această teorie este acceptată de unii adepţi ai criticii capitalismului,

această teorie nu poate avea o bază practică, deoarece mişcarea dintre sfera culturală şi cea

geografică implică mutaţie, transformare. Deoarece globalizarea are drept caracteristică

principală facilitarea circulării informaţiilor, mulţi văd în ea un fel de proces de dominare a celor

slabi de către corporaţiile importante ale lumii.

Globalizarea poate păstra coexistenţa paşnică dintre culturi, doar în contextul pornirii de

la specificitatea industriilor culturale pentru a proteja libertatea de informare. Trebuie evitată

reducerea culturii la elite. În aceeaşi carte a Ecaterinei Cocora este menţionat faptul că  ştiinţele

sociale trebuie să “studieze noua identitate culturală, aşa cum apare ea în lumea decolonizării, a

globalizării economice”5. Libera comercializare a culturii este, aşadar, un gest nobil, prin care

fiecare cetăţean al planetei poate beneficia de libera circulaţie a ideilor, cuvintelor, imaginilor,

încurajând faptul ca ţări deopotrivă bogate şi sărace să-şi poată răspândi cultura proprie.

Ca o concluzie, putem afirma faptul că  Globalizarea creează conştiinţa varietăţii, măreşte

forţa democraţiei, înfăţişând un individ capabil de a alege dintre mai mult variante posibile. De

asemenea, acest individ se poate apăra de manipulare, deoarece are posibilitatea de a o identifica.

Globalizarea are marele rol de a anihila distanţa între culturi, lumea devenind un singur loc, iar

noi toţi suntem vecini.  

Procesul de integrare europeană ridică, la rândul său, o serie de probleme. Apartenenţa

la spaţiul cultural european şi construirea a ceea ce numim identitatea culturală europeană

impune o abordare inter-sectorială, care să armonizeze obiectivele economice, comerciale,

sociale cu cele culturale. În spaţiul pan-european, astfel configurat, diversitatea de practici şi 4 Tomlinson, J, Op. Cit., pg. 144;5 E. Cocora, Globalizare şi management, Editura Feed Back, Iaşi, 2007, p. 13.

9

tradiţii culturale a ţărilor europene trebuie percepută ca bogăţie şi nu ca sursă de divizare şi

conflicte.6

Procesul de integrare europeană presupune un echilibru între valorile şi principiile

acceptate în comun, pe de o parte, şi specificitatea naţională şi locală, pe de altă parte .7 În

acest sens, politicile culturale naţionale trebuie să găsească mijloacele pentru a rămâne deschise

la schimbul de valori în contextul pieţei europene integrate şi, în acelaşi timp, pentru a susţine

bogăţia, vitalitatea şi diversitatea culturilor proprii.

În noul context România trebuie să-şi definească propriile răspunsuri la toate aceste

probleme şi să îşi formuleze propriile opţiuni şi, în consecinţă, propriile politici culturale.

1.2. Drepturile culturale– drepturi fundamentale ale omului

Aşa după cum cultura, în sensul său larg, influenţează toate aspectele vieţii sociale,

drepturile culturale ilustrează indivizibilitatea, interdependenţa şi inter-relaţionarea drepturilor

fundamentale. Un consens cu privire la o definiţie universal acceptată a drepturilor culturale s-a

dovedit imposibil de realizat, datorită, pe de o parte, diferitelor percepţii şi definiţii ale „culturii”

şi, pe de altă parte, complexităţii inter-relaţiilor dintre drepturile culturale şi celelalte drepturi

fundamentale. Acesta este şi motivul pentru care Comisia Mondială pentru Cultură şi Dezvoltare

a propus, în Agenda Internaţională, realizarea unui inventar al drepturilor culturale care nu au

fost încă expres recunoscute.

Din coroborarea prevederilor cuprinse în instrumentele juridice internaţionale8 în materie

reiese că orice analiză a drepturilor culturale trebuie să pornească de la drepturile de bază, care

sunt în acelaşi timp drepturi individuale şi drepturi colective:

- Dreptul de acces la viaţa culturală

- Dreptul de participare la viaţa culturală

Diferite instrumente politice şi juridice adoptate în cadrul organizaţiilor

interguvernamentale au permis conturarea teoretică a sferei de cuprindere a drepturilor culturale

care, în afara celor două drepturi de bază sus-menţionate, ar trebui să cuprindă:

- Dreptul la respectul identităţii culturale

- Dreptul fiecărei persoane de a se identifica cu o comunitate culturală

- Dreptul de acces la patrimoniul cultural

- Dreptul la protecţia activităţilor creatoare

6 „Raportul Ruffolo” - Unity of Diversities - Cultural Co-operation in the European Union, 2001 7 În sesiunea din 26 noiembrie 2001, Consiliul European a adoptat Rezoluţia cu privire la rolul culturii în Uniunea

Europeană, care preia multe din punctele cuprinse în „Raportul Ruffolo” şi invită Statele membre „să considere cultura ca un element esenţial al integrării europene, mai ales în contextul extinderii Uniunii.”

8 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internaţional privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale, Convenţia Europeană privind Protecţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene etc.

10

- Dreptul la protecţia proprietăţii intelectuale

- Dreptul la educaţie, inclusiv la educaţia artistică şi la educarea pentru artă

- Dreptul de a desfăşura în mod liber activităţi culturale, inclusiv dreptul la mobilitate a

creatorilor şi artiştilor şi a creaţiilor lor

Apare evident faptul că drepturile culturale recunosc şi protejează nu numai identitatea

culturală, ci şi diversitatea culturală şi, în acelaşi timp, recunosc legătura indisolubilă a acestora

cu dezvoltarea economică şi socială.

Drepturile culturale sunt nu numai drepturi fundamentale de sine stătătoare, ci şi parte

indivizibilă a drepturilor civile, politice, sociale şi economice. Din această perspectivă, pe plan

internaţional au fost formulate o serie de principii, care trebuie să se regăsească în politicile

culturale ale fiecărei ţări:

- Fiecare are dreptul să-şi satisfacă drepturile culturale

- Satisfacerea drepturilor culturale este indispensabilă demnităţii şi dezvoltării persoanei

- Fiecare individ are dreptul de a participa la viaţa culturală a comunităţii

- Recunoaşterea şi protejarea diversităţii culturale şi lingvistice este o obligaţie a fiecărui

stat

Astfel, statul, prin politicile sale publice, are obligaţia de a recunoaşte, proteja şi promova

drepturile culturale şi de a asigura condiţiile pentru ca fiecare persoană să-şi poată exercita liber

şi nestânjenit aceste drepturi.

1.3. Principii şi obiective generale ale politicilor şi strategiilor culturale

În formularea politicii şi a strategiilor sale culturale fiecare ţară trebuie să găsească

răspunsuri la următoarele întrebări esenţiale:

- Care sunt obiectivele în contextul schimbărilor politice, economice şi sociale

determinate de globalizare şi de integrarea europeană?

- Care sunt strategiile pentru participarea culturii naţionale la schimbul mondial de bunuri

şi servicii culturale, la „societatea informaţională”?

- Care sunt cele mai potrivite strategii pentru evitarea „fracturii digitale”?

- Care este locul măsurilor pro-active în protejarea şi promovarea diversităţii şi a

pluralismului cultural?

- Cum se poate realiza echilibrul între tendinţele generate de mutaţiile intervenite la nivel

mondial şi european?

- Cum se poate realiza deschiderea către influxul fără precedent de noi informaţii, idei,

idealuri, forme de exprimare asigurându-se, în acelaşi timp un climat favorabil pentru

11

prezervarea, dezvoltarea şi susţinerea specificităţii, a tradiţiilor şi valorilor culturale, sociale şi

morale proprii?

- Cum poate deveni cultura un factor esenţial de coeziune socială, contribuind la

soluţionarea conflictelor şi la incluziunea socială?

- Cum se poate realiza un climat cultural care să promoveze comunicarea între

colectivităţi, acceptarea şi susţinerea diferenţelor şi a diversităţii de practici şi expresii culturale?

- Care sunt strategiile care repoziţionează cultura, aducând-o de la periferie în centrul

politicilor publice, ca element esenţial al dezvoltării durabile?

- Ca politică publică, politica culturală trebuie să se axeze pe crearea condiţiilor pentru

exerciţiul liber şi nestânjenit al celor două drepturi culturale de bază: dreptul de acces la cultură

şi dreptul de participare la viaţa culturală.

Accesul la practicile şi experienţele culturale pentru toţi cetăţenii, indiferent de

naţionalitate, rasă, sex, vârstă etc., îmbogăţeşte identitatea culturală şi conferă sentimentul de

apartenenţă la un grup, la o comunitate, al fiecărui individ sau colectivităţi, susţinând în acest fel

şi integrarea şi incluziunea socială.

Participarea la cultură înseamnă garantarea unor condiţii concrete pentru

exprimare liberă, pentru desfăşurarea de activităţi creatoare într-o multitudine de forme şi

de modalităţi, atât la nivel individual cât şi comunitar. Dreptul de participare trebuie înţeles şi

ca dreptul de a participa la conceperea şi implementarea politicilor culturale. Dimensiunea

participativă a drepturilor culturale este o parte esenţială a exerciţiului drepturilor fundamentale

în ansamblul lor.

Diversitatea culturală este un element central al politicii şi strategiilor culturale.

Conceptul de diversitate culturală are însă mai multe sensuri, pe care trebuie să le luăm în

considerare: diversitate etno-rasială (diversitatea comunităţilor şi minorităţilor naţionale),

diversitate lingvistică, diversitate generaţională, diversitatea unor „comunităţi de interese” etc. Pe

lângă elementele comune, fiecare din aceste grupuri şi comunităţi are propria sa identitate

culturală.

Cele două concepte, de identitate şi diversitate culturală, se regăsesc atât la nivel naţional

(multiculturalitate şi interculturalitate), cât şi la nivel internaţional.

Respectul şi garantarea acestora sunt esenţiale nu numai din perspectiva coeziunii

sociale, ci şi ca mijloc de luptă împotriva excluziunii şi, ca atare, reprezintă un element

important al întregului proces de democratizare a societăţii.

12

1.4. Politica Culturală a Uniunii Europene

Definirea noţiunii de politica culturala a fost mereu in atentia marilor organizatii

internationale precum UNESCO sau Consiliul Europei.

Astfel, in lucrarea “In from the margins”, lucrare de referinta in analiza culturii si

dezvoltarii in Europa, publicata de Consiliul Europei in 1997, se spune: “Noi definim politica

culturala ca fiind un cadru general de masuri publice luate in domeniul cultural. Ele pot fi luate

de guvernele nationale, autoritatile regionale si locale, sau prin institutiile lor”. O cerere

politica explicita defineste teluri. Pentru realizarea acestor teluri, este necesar sa existe

mecanisme care sa permita planificarea, realizarea si evaluarea lor. O alta definitie este cea data

in mai vechea lucrare “Reflexions prealables sur les politiques culturelles” realizata de

UNESCO. In aceasta lucrare politica culturala este definita ca fiind: ”... un ansamblu de practici

sociale, constiente si deliberate, de interventie in scopul satisfacerii unor certe nevoi culturale,

prin angajarea optima a tuturor resurselor materiale si umane de care socieatea dispine la un

moment dat”9(9).

Preocuparile mai recente ale Uniunii Europene in acest domeniu denota intentia de a

introduce cultura in conceptele ei de dezvoltare mai ales pentru calitatea ei de suport pentru o

dezvoltare durabila.

Tratatul de la Roma nu continea un capitol special sau paragraf cu privire la politica

culturala. Doar in preambulul Tratatului se facea referire la cultura ca factor capabil sa uneasca

popoarele si sa promoveze dezvoltarea sociala si economica. Incepand cu 1969, cu ocazia mai

multor intalniri ale sefilor de state si de guverne s-a accentuat necesitatea actiunii comunitare in

domeniul cultural, si desi realizarile practice in domeniul culturii erau putine ca numar, ele au

avut o anumita semnificatie. Adoptarea Tratatului de la Maastricht a insemnat asigurarea unei

baze juridice pentru politica in domeniul culturii, introducandu-se in Tratatul CE art.128(151)

care formeaza Titlul I(devenit XIII)- „Cultura”. De la intrarea in vigoare a Tratatului de la

Maastricht, la 1 noiembrie 1993, UE a organizat o serie de activitati culturale in masura sa

contribuie la imbogatirea si sprijinirea diversitatii culturale a statelor membre asa cum prevede

articolul 3 al tratatului.

Dispozitiile nou introduse nu reglementeaza o armonizare a politicilor nationale in

domeniul culturii prin promovarea unei politici comune la nivel comunitar. In acest domeniu,

actiunea comunitara este complementara politicilor nationale, fiind o competenta subsidiara(10).

Desi prin actiunile comunitare se urmareste respectarea diversitatii culturale nationale si

regionale, totusi s-a constatat necesitatea promovarii unei politici de valorificare si evidentiere a 9 Politica culturală europeană (repere), site: www.infoeuropa.ro

13

mostenirii culturale comune la nivel european. Astfel, putem afirma ca patru mari principii

guverneaza politica culturala europeana si ghideaza Consiliul Europei mai bine de 25 de ani:

promovarea identitatii culturale, respectarea diversitatii culturale, sustinerea creativitatii,

stimularea participarii.

Carta drepturilor fundamentale10 a UE stabileste in Preambul ca Uniunea contribuie la

promovarea si dezvoltarea valorilor comune, in respectul diversitatii si culturilor si traditiilor

popoarelor Europei, precum si al identitatii nationale a statelor membre. In art.22 al Cartei este

enuntat dreptul fundamental privind „Diversitatea culturala, religioasa si lingvistica”, conform

caruia Uniunea trebuie sa respecte aceste diferente.

Conform art.151 par.1 din Tratatul UE, Comunitatea contribuie la inflorirea culturii

statelor membre cu respectarea diversitatii lor si punand in evidenta mostenirea lor culturala

comuna. In art.151 par.2 arata ca actiunea Comunitatii vizeaza incurajarea cooperarii dintre

statele membre si, daca este necesar, sprijinirea si complementarea actiunilor lor in urmatoarele

domenii:

- ameliorarea cunoasterii si a difuzarii culturii si istoriei popoarelor europene;

- conservarea si salvgardarea patrimoniului cultural de importanta europeana;

- schimburile culturale non-comerciale;

- creatia artistica si literara, inclusiv sectorul autovizualului.

Beneficiind de o baza legala, UE a inceput sa se preocupe de acest domeniu vast numit

cultura, care inglobeaza: artele, dansul, muzica, teatrul, cartile si patrimoniul cultural(12). Ariile

complementare, in stransa legatura cu domeniul cultural sunt educatia, dezvoltata prin programe

precum ERASMUS, COMETT, DELTA si EUROPACHET, LINGUA, SOCRATES si

LEONARDO, si audiovizualul, care se preocupa atat de industria cinematografica, cat si de

media prin programe precum MEDIA I si II, MEDIA Plus, MEDIA Training Programme etc.

Revenind la Politica culturala, UE se straduieste sa impulsioneze colaborarea in

domeniu, incurajeaza folosirea artelor in scopul implicarii europenilor in viata culturala si

promoveaza muzica drept un element distinctiv al civilizatiei europene in raport cu alte culturi.

Exprimand diversitatea lingvistica si culturala, cartile sunt o sursa vie de cunostinte, acumulare

si aprofundare. Din aceasta cauza, se acorda ajutor editorilor europeni pentru implementarea

noilor metode de distribuire a lucrarilor literare prin intermediul tehnologiilor digitale. In

domeniul dansului, UE se axeaza pe instruirea artistilor, pe raspandirea creatiilor acestora,

evidentiind totodata rolul social al dansului. Teatrele reprezinta una dintre cele mai importante

expresii a vietii culturale si a dezvoltarii democratiei, fapt recunoscut si de Consiliul de Ministri

in Rezolutia din iunie 1991 privind dezvoltarea teatrelor in Europa. In ceea ce priveste 10 Carta Drepturilor fundamentale a fost adoptată în 2001, dar a căpătat forţă juridică abia la 12 dec. 2007, prin

integrarea ei în Tratatul de la Lisabona.

14

patrimoniul cultural, acesta este recunoscut ca un instrument al identitatii culturale, 34% din

bugetul alocat programului „Cultura 2000” fiind folosit pentru protejarea si conservarea unor

obiective de o importanta deosebita. Pentru incurajarea cooperarii, s-a instituit si un premiu -

„Europa Nostra”- oferit pentru cele mai inspirate si reusite proiecte de restaurare a patrimoniului

cultural european.

Pentru a pune in practica ideile cu privire la cooperarea si dezvoltarea cultural europeana

s-au initiat o serie de programe. Printre primele de acest gen au fost: Kaleidoscope, Ariane si

Raphael.

a). Programul Kaleidoscope a fost initiat in 1996 si a avut ca obiectiv incurajarea creatiei

artistice si promovarea sensibilizarii si diseminarii culturii popoarelor europene, in special in

domeniul artelor, prin schimburi si cooperare culturala. Programul a fost activ pana in 31

decembrie 1998, fiind ulterior extins pana la 31 decembrie 1999. Bugetul total al programului a

atins in final 36,7 milioane de Euro.

b). Programul Ariane a fost adoptat in 1997 pentru o perioada de doi ani (1997-1998) cu

un buget total de 7 milioane ECU si a fost extins pana in decembrie 1999. Programul are ca

obiectiv cresterea cooperarii statelor membre in domeniul cartilor si lecturii, precum si

promovarea unei cunoasteri mai largi a operelor literare si a istoriei popoarelor europene prin

mijloacele traducerilor si a imbunatatirii performantelor profesionistilor din domeniu. In plus,

prin programul Ariane, Uniunea Europeana contribuie la Premiul Aristerion, un premiu literar

european pentru literatura si traduceri.

c). Programul Raphael a fost adoptat in 1997 pentru perioada 1997-2000, cu un buget

total de 30 milioane ECU. El avea ca scop incurajarea cooperarii statelor membre in domeniul

mostenirii culturale cu dimensiune europeana.

Incepand cu ianuarie 2000, prin Decizia nr.508/2000/CE a Parlamentului European si a

Consiliului din 14.02.2000 cele trei programe: Ariane, Raphael si Kaleidoscope au fost reunite

intr-un singur program-cadru, multidisciplinar, botezat „Cultura 2000” si considerat, in prezent,

ca unicul instrument al finantarii culturale. Lansat pe o perioada de 5 ani, acesta a fost reinnoit cu

planul „Cultura 2007-2013”. Programului isi propune sa puna in valoare un spatiu cultural

comun, sa promoveze diversitatea culturala, sa incurajeze cooperarea organizatiilor si institutiilor

nationale in domeniul marilor evenimente si sa faciliteze accesul publicului larg la cultura. Dotat

cu un fond de 167 de milioane de Euro, programul sustine initiative precum: festivaluri, co-

productii, studii, expozitii, creatii artistice, turnee si conferinte. Acest program se adreseaza

artistilor, operatorilor culturali, cat si unei largi audiente, inclusiv tineri si grupuri dezavantajate

din punct de vedere social si economic11.

11 Centrul de resurse juridice, Cultura şi politica în domeniul audiovizualului, Bucureşti, 2004, p.14

15

Cu toate programele si proiectele sustinute de UE, exista voci care afirma „absenta unui

proiect cultural european”12 si solicita integrarea culturii in procesul de unificare al statelor. Chiar

daca conceptia majoritara este aceea, exprimata si de Guillaume Courty13, potrivit careia „efectele

manifestarilor socio-culturale nu sunt neglijabile in constructia unei Europe autonome si relativ

omogene”, opiniile contrare nu fac decat sa sublinieze inca o data importanta culturii in

dezvoltarea societatii viitoare.

1.5. ROMÂNIA - politica în domeniul culturii14

În elaborarea politicii sale culturale, România trebuie să-şi armonizeze principiile şi

obiectivele cu cele asumate la nivel internaţional15:

- Politica culturală trebuie considerată ca o componentă cheie a strategiei de dezvoltare;

- Politicile culturale trebuie să promoveze creativitatea şi participarea la viaţa culturală;

- Politicile culturale trebuie să întărească măsurile pentru prezervarea patrimoniului

cultural şi să promoveze industriile culturale;

- Politicile culturale trebuie să promoveze diversitatea culturală şi lingvistică în societatea

informaţională;

- Politicile culturale trebuie să asigure creşterea resurselor umane şi financiare pentru

dezvoltarea culturii.

Obiectivele esenţiale ale politicii culturale din România sunt stabilirea direcţiilor

strategice, crearea structurilor şi oferirea resurselor necesare realizării condiţiilor care să permită

şi să faciliteze dezvoltarea umană şi satisfacerea cerinţelor culturale ale individului şi ale

comunităţilor.

În acelaşi timp, ele trebuie să aibă în vedere toate elementele care configurează viaţa

culturală - creaţia contemporană, patrimoniul cultural şi diseminarea culturii -, să le echilibreze şi

să le facă compatibile cu principiile şi obiectivele identificate pe plan internaţional, dar şi cu

cerinţele şi tradiţiile naţionale.

Politica culturală din România se bazează pe 6 principii fundamentale, identificate în HG

nr. 28/2001, modificată:

- principiul protejării patrimoniului cultural naţional, potrivit căruia valorile şi bunurile

care aparţin moştenirii culturale au calitatea de surse fundamentale ale cunoaşterii trecutului şi

prezentului nostru;

12 Stanley Hoffman, Sisiful European, Curtea veche, Bucureşti, 2003, p.4213 Guillaume Courty, Guillaume Devin, Construcţia Europeană, Coresi, Bucureşti, 2001, p.13514 www. cultura .ro/Documents.aspx?ID=39 15 Aceste 5 obiective au fost identificate în Panul de Acţiune adoptate la Conferinţa Interguvernamentală privind

Politicile Culturale pentru Dezvoltare, Stockholm, 1998.

16

- principiul libertăţii de creaţie, potrivit căruia libertatea de exprimare artistică şi de

comunicare publică a operelor şi prestaţiilor artistice reprezintă nu numai un drept fundamental,

ci şi un element esenţial al progresului uman;

- principiul autonomiei instituţiilor de cultură, potrivit căruia iniţierea şi desfăşurarea

programelor şi proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori cenzurate pe criterii etnice, religioase,

politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;

- principiul primordialităţii valorii, potrivit căruia se asigură crearea condiţiilor materiale

şi morale, se susţin şi se promovează aplicarea criteriilor specifice de evaluare şi selecţie,

afirmarea creativităţii şi talentului;

- principiul şansei egale la cultură, potrivit căruia prin armonizarea politicilor culturale la

nivel naţional cu cele la nivel local se asigură accesul şi participarea tuturor cetăţenilor la cultură,

precum şi dezvoltarea vieţii spirituale a colectivităţilor, în toata diversitatea acestora;

- principiul identităţii culturale în circuitul mondial de valori, potrivit căruia se asigură

protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale, se susţine şi se promovează introducerea

în circuitul cultural naţional şi internaţional a valorilor spiritualităţii naţionale şi se înlesneşte

circulaţia în ţară a valorilor culturii universale.

Aplicarea acestor principii este de natură să asigure realizarea unor politici culturale care

să susţină obiective fundamentale, dintre care amintim:

- Susţinerea creativităţii contemporane

- Protecţia patrimoniului cultural tangibil

-Protecţia patrimoniului intangibil

- Susţinerea şi promovarea circulaţiei creatorilor şi a bunurilor culturale

Rolul ministerului şi al instituţiilor publice în domeniu este de a asigura condiţiile

favorabile creaţiei culturale şi protejării patrimoniului cultural. Guvernul României va avea ca

principal obiectiv îmbunătăţirea constantă a cadrului legislativ, instituţional şi de finanţare a

domeniului cultural.

Politicile culturale vor fi orientate către „societatea informaţională” şi vor fi armonizate

cu celelalte politici publice. Guvernul are ca sarcină următoarele:

- va formula politici integrate privind formarea resurselor umane şi în domeniul culturii;

va valorifica potenţialul culturii şi al patrimoniului cultural în ceea ce priveşte incluziunea

socială;

- va favoriza formele noi de expresie şi practici culturale;

- va continua procesul de descentralizare instituţională;

- va încuraja parteneriatul public-privat şi parteneriatul central-local.

17

Instituţiile publice de cultură îşi vor asuma şi rolul de „puncte de acces pentru serviciul

comunitar universal.

Principiile fundamentale privind relaţia dintre cetăţean şi domeniul cultural sunt:

- respectarea şi promovarea drepturilor culturale fundamentale (acces la cultură şi

participare la viaţa culturală);

- promovarea diversităţii şi protejarea identităţii culturale;

. recunoaşterea contribuţiei culturii la coeziunea şi incluziunea socială.

Dezvoltarea durabilă a instituţiilor şi a activităţilor culturale are următoarele obiective

prioritare pe termen mediu:

- creşterea gradului de acces şi participare la cultură;

- apropierea creaţiei culturale de comunităţile locale prin descentralizarea instituţiilor şi a

activităţilor culturale;

- promovarea creativităţii şi a creaţiei artistice contemporane;

- promovarea industriilor creative;

- susţinerea programelor naţionale, sectoriale, regionale şi locale;

- asigurarea inscripţionării bilingve a materialelor de informare utilizate în instituţiile

culturale din localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte pragul de 20% din populaţie;

- elaborarea cadrului legal care să asigure accesul liber la fondurilor arhivistice. Va fi

creat cadrul legal care să asigure accesul liber la fondurile arhivistice şi să permită retrocedarea

la cerere, către foştii proprietari, a registrelor de stare civilă, a fondurilor arhivistice comunitare

ale cultelor şi ale organizaţiilor civile.

Activitatea în domeniul culturii va fi structurată pe următoarele componente majore:

I. Reforma sistemului de finanţare a culturii

II. Descentralizarea decizională şi administrativă

III. Instituţionalizarea unui sistem de consultări periodice şi de cooperare cu societatea

civilă

I. Reforma sistemului de finanţare a culturii

Această activitate are în vedere:

a) stimularea competiţiei în oferta de servicii şi bunuri culturale, cu scopul scăderii

preţului acestora la un nivel acceptabil pentru întreaga piaţă, în paralel cu creşterea calităţii lor.

Se estimează că măsurile de relaxare fiscală care vor fi aplicate de Guvern vor stimula, în mod

nediscriminatoriu, şi ansamblul industriilor culturale.

b) îmbunătăţirea cadrului legal pentru stimularea externalităţilor pozitive în acest

domeniu, adică a accesului gratuit la servicii culturale, pe baza resurselor private atrase. În acest

18

sens, va fi îmbunătăţită legislaţia privitoare la sponsorizare pentru facilitarea atragerii resurselor

alternative.

c) atribuirea unui rol esenţial organizaţiilor neguvernamentale cu activitate culturală.

Rolul acestora în sectorul cultural este acela de a oferi bunuri şi servicii culturale. Societatea

civilă va fi încurajată să participe la procesul de formulare a politicilor publice.

d) introducerea progresivă a matching-ului în finanţare (termenul semnifică o modalitate

de distribuire a subsidiilor bazată pe multiplicarea cu un indice variabil a resurselor atrase din

sectorul privat) care va stimula instituţiile culturale să se angajeze în parteneriate public-privat

extinse şi productive. Managementul subsidiilor va fi realizat prin consolidarea unui sistem al

fundaţiilor de utilitate publică pentru finanţarea indirectă a organizaţiilor neguvernamentale,

menit să gestioneze în condiţii de eficienţă şi competitivitate repartizarea fondurilor bugetare.

e) Parteneriatul central-local se va concentra pe formarea managerilor culturali şi

facilitarea accesului instituţiilor locale la resurse şi reţele de cooperare.

f) Externalizarea unor servicii din cadrul instituţiilor de cultură va ţine cont de raportul

dintre cost, eficienţă şi calitate.

g) În măsura în care capitalul privat autohton, ca şi cel străin, va fi interesat, Guvernul va

trece la concesionarea sau privatizarea unor activităţi cultural-artistice şi va stimula declanşarea

şi desfăşurarea acestui proces de către autorităţile administraţiei publice locale, în coordonarea şi

finanţarea cărora funcţionează cele mai multe dintre instituţiile de cultură din România.

h) susţinerea şi stimularea accesului la cultură şi a fenomenului cultural la nivelul

comunităţilor locale, dincolo de disponibilităţile financiare angajate de autorităţile publice locale,

prin co-finanţare şi atragerea resurselor alternative, în special a celor private.

Pentru mediul rural, vor fi promovate următoarele măsuri:

- reabilitarea prin co-finanţare a căminelor şi centrelor culturale;

- încurajarea activităţilor care valorifică resursele culturale locale;

- stimularea instituţiilor culturale locale în sensul acoperirii nişei de consum cultural al

comunităţilor locale;

- orientarea mesajului cultural pe segmentul tinerilor şi transmiterea acestuia prin

infrastructura educaţională;

- facilitatea contactelor internaţionale ale instituţiilor locale.

Guvernul României va dezvolta un sistem de finanţare încrucişată, care să permită

finanţarea proiectelor culturale iniţiate de instituţiile de interes local, atunci când autorităţile

locale nu au forţa economică să le susţină integral, dar dovedesc interes pentru aceasta. Această

finanţare încrucişată va funcţiona în paralel cu sistemul de finanţare din resursele publice ale

comunităţilor locale, precum şi prin sistemul de co-finanţare a unor proiecte culturale. Legislaţia

19

din domeniul financiar, în general, şi din cel al sponsorizării, în special, va fi revizuită, pentru a

permite instituţiilor şi organizaţiilor culturale să stabilească relaţii eficiente de parteneriat cu

lumea afacerilor.

O măsură specifică vizează iniţierea unui program de sprijinire financiară pentru

întreţinerea monumentelor şi a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată şi înscrise

în patrimoniul cultural naţional.

II. Descentralizarea decizională şi administrativă

Unul dintre obiectivele prioritare ale programului de guvernare îl constituie continuarea

şi consolidarea procesului de descentralizare politică, administrativă şi fiscală. Pentru aceasta

autoritatea centrală se va asigura că există suficientă voinţă pe plan local pentru susţinerea

instituţiilor descentralizate fiind în acelaşi timp partener atât al autorităţile locale, cât şi al

organizaţiilor private.

Descentralizarea instituţiilor şi activităţilor culturale va fi fundamentată pe:

- studii în legătură cu interesul, disponibilitatea şi capacităţile financiare şi manageriale în

domeniu al autorităţilor publice locale şi al comunităţilor locale;

- încurajarea autorităţilor administraţiei publice locale şi a comunităţilor locale pentru

preluarea funcţionării unor instituţii de cultură şi activităţi culturale descentralizate prin

facilitarea accesului decidenţilor locali la modele şi reţele internaţionale de administrare şi

finanţare.

Derularea procesului de descentralizare va avea în vedere disponibilităţile umane şi

financiare ale autorităţilor şi comunităţilor locale şi se va face în mod obligatoriu prin transferul

corespunzător al resurselor financiare proporţional cu transferul de instituţii şi responsabilităţi.

Guvernul României va iniţia o reformă a instituţiilor publice de cultură de interes

naţional, îndeosebi prin:

- creşterea gradului de autonomie a acestor instituţii, cărora Guvernul trebuie să le aloce o

subvenţie globală fără a condiţiona, prin alocaţiile bugetare, domeniile şi priorităţile de finanţare;

separarea managementului administrativ de cel cultural-artistic, promovarea specializării în

managementul cultural;

- instituirea contractului de management care să cuprindă indicatori de performanţă de a

căror realizare să depindă alocarea de resurse financiare publice.

III. Instituţionalizarea unui sistem de consultări periodice şi de cooperare cu

societatea civilă

20

Guvernul României va reduce substanţial implicarea directă a autorităţii centrale în

conducerea şi coordonarea unor instituţii de cultură şi activităţi cultural-artistice. Vor fi iniţiate şi

instituţionalizate consultări periodice, consultări cu societatea civilă şi cu toate părţile interesate

în scopul formulării şi aplicării strategiei şi politicilor publice în domeniul culturii.

Societatea civilă va fi asociată la:

- elaborarea de strategii şi politici publice;

- elaborarea cadrului legislativ şi instituţional, precum şi a mecanismelor economico-

financiare necesare;

- iniţierea şi coordonarea unor programe naţionale sau sectoriale în domenii prioritare

pentru interesul cultural naţional sau al comunităţilor locale, precum şi pentru promovarea

culturii şi imaginii României în lume;

- co-finanţarea unor activităţi şi proiecte cultural-artistice în parteneriat cu autorităţile

administraţiei publice locale şi sectorul privat.

  1.5.1. Organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale din România

Organizarea administraţiei culturale (centrale sau departamentale) constă, în esenţă, ca şi

în cazul altor entităţi socio-umane, în proiectarea şi operaţionalizarea a două mari categorii de

abordări: structurale şi procesuale. Cele două dimensiuni ale organizării au caracter

complementar şi se întrepătrund în mod organic; insuficienţele sau excesele manifestate în

tratarea uneia dintre componentele organizării se reflectă prompt, în aceeaşi măsură, în ce

priveşte cealaltă componentă.

Organizarea structurală

Dimensiunea structurală a organizării stabileşte anatomia., configuraţia internă a

administraţiei culturale şi are ca finalitate, alcătuirea unui ansamblu unitar şi coerent de

compartimente specializate care, împreună, compun structura organizatorică formală (oficială,

explicită), alcătuită din subdiviziuni organizatorice (direcţii, servicii, birouri.) care, la rândul lor,

sunt formate din funcţionari publici şi alţi angajaţi.

Structura organizatorică constituită prin prisma unor proceduri, principii şi reguli

consacrate, asigură condiţiile şi premisele necesare pentru stabilirea şi atingerea obiectivelor

specifice şi reprezintă unul din principalele mijloace aflate la dispoziţia managementului

administraţiei culturale în vederea realizării scopurilor sale.

Componenta procesuală, responsabilă cu stabilirea .fiziologiei. sistemului, defineşte

principalele procese/activităţi interne, grupate în funcţie de omogenitatea, asemănarea şi/sau

complementaritatea acestora, menite să asigure atingerea obiectivelor circumscrise administraţiei

culturale. Finalitatea organizării procesuale constă în stabilirea funcţiunilor, activităţilor,

responsabilităţilor, competenţelor, atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.

21

Administraţia culturală din România este organizată pornind de la un nucleu central,

Ministerul Culturii şi Cultelor şi continuând, în plan departamental, cu entităţile administrative

subordonate, direcţiile judeţene pentru cultură. Administraţia culturală se află în raport de parte-

întreg faţă de ceea ce numim administraţie publică. Ea reprezintă o formă concretă/actuală, de

manifestare a administraţiei publice, specializată în gestionarea. problematicii adiacente/

complementare creaţiei şi circulaţiei valorilor culturale. Organizarea administraţiei culturale nu

reprezintă un scop în sine ci este nemijlocit subordonată atingerii obiectivelor specifice.

Principalul act normativ care reglementează, în prezent, organizarea structurală a

administraţiei culturale din România este Hotărârea Guvernului nr. 28 din 11 ianuarie 2001

privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Cultelor. În cadrul acestei

reglementări Ministerul Culturii şi Cultelor este definit ca fiind organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care

elaborează şi asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii şi artei, cultelor,

cinematografiei şi audiovizualului, protecţiei drepturilor de autor şi drepturilor conexe.

Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 28 din 11 ianuarie 2001 nu se limitează numai la

organizarea şi funcţionarea administraţiei culturale centrale. Ele vizează inclusiv o minimă şi

necesară structurare a macrosistemului cultural, prin aceea că stabileşte instituţiile aflate în

directa subordonare a Ministerului Culturii şi Cultelor,precum şi mecanismele de finanţare

proprii, aferente acestora.

La baza organizării structurale a Ministerului Culturii şi Cultelor, a funcţionării acestuia

sunt aşezate câteva principii fundamentale, specifice domeniului, între care, cele mai importante

sunt:

1) asigurarea şi respectarea autonomiei culturii şi artei, în cadrul instituţional existent, în

sensul că iniţierea şi desfăşurarea programelor şi proiectelor culturale nu pot fi restrânse ori

cenzurate pe criterii etnice, religioase, politice ori pentru satisfacerea unor interese de grup;

2) asigurarea libertăţii de creaţie, cu accent pe garantarea şi respectarea opţiunilor omului

de cultură privind alegerea mijloacelor de expresie şi transmiterea mesajului artistic, etic,

spiritual;

3) promovarea primordialităţii valorii, potrivit căruia se asigură aplicarea criteriilor

axiologice specifice de selecţie, încurajare şi sprijinire a creativităţii şi atalentului;

4) garantarea şansei egale la cultură, cu accent pe repartizarea echitabilă a resurselor

materiale şi financiare în scopul asigurării unui acces cât mai larg la cultură;

5) protejarea identităţii culturale în circuitul mondial de valori, prin punerea în valoare a

moştenirii culturale şi a valorilor spiritualităţii naţionale;

22

6) protejarea patrimoniului cultural naţional ca ansamblu de valori şi bunuri ce aparţin

moştenirii culturale având calitatea de a constitui sursele fundamentale ale cunoaşterii trecutului

şi prezentului nostru.

În vederea operaţionalizării funcţiilor sale, autoritatea publică centrală de specialitate,

Ministerul Culturii şi Cultelor, exercită, potrivit reglementărilor în vigoare, un ansamblu de

atribuţii, competenţe şi responsabilităţi specifice. În plan departamental, subordonate

Ministerului Culturii şi Cultelor, funcţionează direcţiile judeţene pentru cultură, unităţi

administrative având ca principală menire aplicarea politicii culturale a guvernului pe raza

teritoriului dat în competenţă. În cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor există un compartiment

specializat în coordonarea direcţiilor judeţene pentru cultură, în vederea aplicării unitare şi

coerente a legislaţiei de specialitate, prin aceste organe ale administraţiei publice. În viziunea

ultimilor reglementări, procesele principale din cadrul direcţiilor sunt reprezentate ca servicii

descentralizate ale Ministerului Culturii şi Cultelor, realizate la nivel local. Responsabilităţile,

competenţele şi atribuţiile direcţiilor sunt stabilite în corelaţie cu prevederile legislaţiei privind

administraţia publică locală.

Organizarea procesuală

Entitate subordonată Guvernului şi aflată în relaţii de colaborare cu celelalte ministere şi

organe centrale/locale de specialitate, Ministerul Culturii şi Cultelor este parte aadministraţiei

publice centrale. În această calitate, Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintă autoritatea de

reglementare şi de control pentru întreg domeniul dat în competenţă, exercită prerogativele

privind organizarea şi coordonarea unităţilor aflate în directă subordonare prin prisma

exigenţelor rezultate din aplicarea programului de guvernare şi a strategiei generale în domeniul

culturii şi reprezintă, potrivit competenţelor specifice, ţara noastră în procesul de fundamentare a

demersurilor privind semnarea, încheierea, aderarea şi/sau ratificarea de înţelegeri, tratate,

convenţii bilaterale sau multilaterale în domeniul culturii.

Cu toate că nu sunt prevăzute în mod expres în Hotărârea Guvernului nr. 28 din 11

ianuarie 2001, Ministerul Culturii şi Cultelor îşi asumă, cinci funcţii fundamentale:

a) de autoritate de stat având responsabilităţi precis definite privind aplicarea legislaţiei

specifice în domeniul culturii, cultelor şi dreptului de autor;

b) de orientare generală constând în elaborarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare a

culturii, de ierarhizare a priorităţilor şi, implicit, de alocare a resurselor;

c) de reglementare, iniţiere şi elaborare a actelor normative specifice domeniului culturii,

cultelor şi dreptului de autor;

23

d) de reprezentare materializând împuternicirea de a activa în organisme şi structuri

internaţionale, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice şi terţi, din ţară şi din

străinătate;

e) de protecţie a patrimoniului public din domeniul culturii, de administrare a bunurilor

publice de interes naţional aflate în patrimoniul instituţiilor subordonate şi, cu deosebire, a

valorilor culturale reprezentative ale comunităţii. Acest ansamblu de funcţii stabileşte, în fond,

principalele mari procese interne şi direcţii de acţiune, precum şi cele mai importante grupuri de

activităţi specifice, date în responsabilitatea administraţiei culturale centrale.

Organizarea procesuală îşi propune stabilirea principalelor activităţi şi a relaţiilor interne

care să asigure funcţionarea administraţiei culturale, precum şi gruparea acestora pe ansambluri

mari şi relativ omogene, asemănătoare şi/ sau complementare de procese, operaţiuni, proceduri

etc. Ea are, ca finalitate, determinarea celor mai importante funcţiuni, activităţi, responsabilităţi,

competenţe, atribuţii, sarcini şi relaţii de serviciu, astfel încât să se asigure realizarea proceselor

care conduc la atingerea obiectivelor fundamentale pe care şi le propune administraţia culturală.

Se impune aici precizarea că, din punct de vedere managerial, prin funcţiune se înţelege

un ansamblu specific de activităţi omogene, asemănătoare şi/sau complementare care împreună

concură la realizarea unuia sau mai multor obiective ce derivă direct din scopurile fundamentale,

circumscrise unei administraţii culturale. Aidoma funcţiunilor componente ale unei organizaţii

economice, cele din cadrul administraţiei culturale grupează procesele şi relaţiile de muncă

specifice, compartimentându-le pentru o mai bună delimitare şi coordonare. În opinia noastră,

principalele funcţiuni ale administraţiei culturale pot fi: a) cercetarea/dezvoltarea, b)

promotion/reprezentare c) programarea/ monitorizarea proceselor de .producţie. culturală şi de

difuzare a valorilor specifice; d) financiar/contabilitatea; e) resursele umane.

Un prim ansamblu de abordări procesuale are ca obiectiv central identificarea/listarea

tuturor proceselor necesare atingerii scopurilor fundamentale circumscrise administraţiei.

Problema pare a fi relativ simplă. Cu toate acestea, majoritatea managerilor dovedesc serioase

carenţe în ceea ce priveşte stabilirea/determinarea cu exactitate a proceselor la care facem

referire. Deprinderea de a opera cu noţiunile şi conceptele puse la dispoziţie de Teoria generală a

sistemelor, de a .vizualiza. fenomenele în globalitatea lor,evitând în mod strategic .parcelarea.,

excesul de proceduri analitice bazate pe disocierea componentelor de ansamblul care le

integrează este, în acest caz, hotărâtoare. Concentrarea atenţiei pe activităţi, operaţiuni, etape,

funcţii, oameni, structuri, compartimente etc. constituie un prim semnal că se pierde din vedere

întregul şi că, în mod contraproductiv prevalează spiritul analitic în detrimentul celui sintetic.

O atenţie deosebită se va acorda, de asemenea, organizării activităţilor de birou; aplicarea

principiilor ergonomice, în ceea ce priveşte interacţiunea pe care funcţionarul oare cu mediul său

24

cel mai apropiat, este în măsură să aducă un plus de calitate în contribuţia acestuia la definirea şi

atingerea obiectivelor administraţiei culturale. Dotarea corespunzătoare cu birotica necesară

proceselor specifice va constitui, de asemenea, o preocupare constantă a conducerii

administraţiei culturale.

1.5.2. Instituţia culturală

Instituţia culturală este principalul agent cultural care acţionează în cadrul marilor

comunităţi socio – umane moderne, este „organismul” ce materializează forma specifică de

structurare a unor raporturi sociale de factură deosebită reprezintă o entitate organizatorică

relativ simplă, de regulă specializată în combinarea „factorilor de producţie culturală” şi are ca

principală funcţie realizarea şi /sau propagarea de bunuri şi servicii (valori) destinate satisfacerii

necesităţilor de ordin cultural – artistic. Reperele definitorii ale unei organizaţii culturale sunt:

a) - grupul de oameni, împreună cu sistemul tehnico – material şi cu întreg mecanismul

de finanţare

b)- ansamblul scopurilor reprezentative sau finalitatea spirituală, artistică, estetică...

c) - statutul juridic prin care i se stabileşte rolul şi cadrul existenţial

Prin prisma teoriilor cunoscute până în prezent instituţia de cultură, ca orice organizaţie

de altfel, poate fi analizată în diferite variante16:

- ca sistem socio – uman deschis ce se dezvoltă în cadrul unui ansamblu de relaţii cu

numeroase alte entităţi din mediul său: eşalonul superior şi unităţile socio- culturale cu care se

află în contact, bănci, sponsori, furnizori, clienţi, publicul, mediile culturale, elitele, mass media

etc. Între organizaţie şi mediul său are loc un intens şi permanent schimb de oameni, idei,

fonduri, bunuri materiale etc.

Dimensiunea preponderent operaţională a unităţii de cultură determină, înainte de toate o

conduită flexibilă şi adaptabilă, iar în al doilea rând, o continuă preocupare pentru autoreglare

întregului sistem în funcţie de finalitatea sa principala – valoarea de ordin spiritual, estetic,

artistic şi circulaţia acesteia în societate.

- ca structură organizatorică – instituţia de cultură prinde contur în funcţie de obiectul

său de activitate şi de natura proceselor sale interne. Funcţionalitatea unei instituţii de cultură

este profund influenţată de configuraţia sa organizatorică de relaţiile stabilite între

compartimente şi nu în ultimul rând de calitatea managementului. Nevoia acută de flexibilitate

impune deseori proiectarea unor intervenţii organizaţionale, menite să sprijine procesul intern

şi /sau pe cel de adaptare la mediu. Structura organizatorică reprezintă „anatomia” internă a unei

entităţi culturale, „arhitectura” sa interioară şi totodată unul din principalele instrumente

manageriale, menit să susţină efortul convergent care vizează atingerea obiectivelor prestabilite.

16 Vasile Zacheru, Management în cultură, Ed. Lutera Internaţional, Bucureşti, 2006, pg. 44;

25

Privită ca agent dat fiind caracterul operativ al activităţilor curente, unitatea de cultură

reprezintă un instrument de realizare a scopurilor social – culturale care îi compun misiunea,

raţiunea, existenţei sale. Orientată către o finalitate, organizaţia culturală este profund interesată

în a selecta, prin forul său decizional şi volitiv, managementul, cele mai judicioase şi mai

adecvate mijloace pentru atingerea ţelurilor sale.

Oricare agent cultural este în o „invenţie” socială care permite omului de cultură să-şi

exprime vocaţia şi creativitatea în mod plenar, contribuind la îmbogăţirea patrimoniului de valori

spirituale şi la circulaţia acestora în societate.

Scopurile instituţiei de cultură sunt marcate de o bipolaritate evidentă. Pe de o parte,

finalitatea sa preponderent estetică, artistică, spirituală, morală etc. se ramifică în obiective

vizând rafinamentul şi virtuozitatea, iar, pe de altă parte, nu pot fi neglijate nici aspectele de

ordin material, care ţin de supravieţuirea organizaţiei ca entitate, de realizarea unor venituri, de

gestionarea resurselor etc. Privită din acest unghi, organizaţia culturală reprezintă un hibrid în

care se împletesc preocupările de ordin estetic, artistic, spiritual etc. cu cele de natură economică.

Prin specificul său, această simbioză solicită un management bicefal, dominat de cele

două mari categorii de comandamente (scopuri fundamentale).

1.6. Dimensiunea economică a domeniului culturii

1.6.1. Aspecte economice ale creaţiei, producţiei şi difuzãrii de bunuri şi servicii

culturale

Produsele culturale (bunuri şi servicii) au, pe lângă valoare simbolică (semnificaţie), şi o

valoare economică. Producerea lor presupune anumite costuri/cheltuieli pentru materii prime,

materiale, echipamente, forţă de muncă ş,i nu în ultimul rând, pentru achiziţionarea drepturilor

de proprietate intelectuală. Cheltuielile pentru realizarea operelor de creaţie intelectuală includ,

la rândul lor: preţul materialelor utilizate (orice creaţie presupune folosirea de idei preexistente,

nimeni nu creează ex nihilo), preţul de acces la informaţie, preţul timpului investit de creator,

preţul valorii sale sociale, al notorietăţii lui în comunitatea intelectuală, la care se adaugă alte

cheltuieli generale.

Pe lângă costurile menţionate mai sus, produsele culturale au şi un preţ de vânzare, preţul

plătit de consumatori. Diferenţa dintre costul producerii şi difuzării operelor de creaţie

intelectuală şi preţul de piaţă la care acestea sunt comercializate reprezintă profitul. Obţinerea de

profituri ar trebui să fie un element de atracţie pentru investiţiile în sectorul culturii.

Prin urmare, producţia de bunuri culturale este nu numai generatoare de locuri de muncă,

ci şi de venituri, inclusiv pentru bugetul public.

26

Dar datorită dimensiunii sociale şi specificităţii lor simbolice, produsele culturale sunt în

acelaşi timp generatoare de venituri şi de satisfacţii non-comerciale. Această dublă valenţă este

elementul esenţial care trebuie luat în considerare în configurarea ofertei culturale.

Abordarea economică a procesului de producere şi valorificare a bunurilor simbolice

permite folosirea unor metode de analiză extrem de utile pentru cunoaşterea consecinţelor

economice ale activităţilor din sectorul culturii, ca de exemplu: metoda rentabilităţii financiare

directe a investiţiilor, analiza impactului cunoscută şi sub denumirea de „metoda efectelor”,

evaluarea riscurilor determinate de anumite decizii, analiza în termeni de cerere şi ofertă etc.

În afara bunurilor şi serviciilor culturale susceptibile de a aduce profit şi care sunt produse,

de regulă, în regim de piaţă liberă, există o clasă de produse culturale care au toate însuşirile

bunurilor publice. De regulă, producţia lor nu este compatibilă cu mecanismele pieţei astfel încât

intervenţia „Statului” apare ca o soluţie viabilă.

Această intervenţie se materializează prin politici publice care presupun, printre altele, un

cadru de reglementare flexibil şi adecvat, strategii de finanţare diversificate, parteneriate public-

privat şi central-local.

În egală măsură, politicile publice trebuie să vizeze asigurarea unui cadru general care să

favorizeze dezvoltarea iniţiativei private – industriile creative.

Cu toate oportunităţile de exploatare economică a produselor simbolice, se constată încă o

reticenţă a deţinătorilor de capital de a investi în acest sector de activitate, de a demara afaceri în

zona producţiei şi distribuţiei de bunuri şi servicii culturale.

De asemenea, se constată apariţia unor noi câmpuri de tensiune între domeniul economic şi

cel cultural, datorită rezistenţei tradiţionale naţionale faţă de tendinţele de globalizare a

economiei.

Această situaţie are şi alte implicaţii: reţinerea de a investi şi dezvolta industrii creative

care să utilizeze potenţialul creator autohton duce la consumul pasiv de produse create în alte

spaţii socio-culturale.

Ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale căruia îi revine responsabilitatea

elaborării strategiilor culturale, Ministerul Culturii şi Cultelor se raportează constructiv la

problematica economică a culturii, reuşind să identifice instrumente de susţinere a producţiei de

bunuri simbolice şi de satisfacere a dreptului de acces la cultură.

1.6.2. Politica de finanţare şi fiscalitate a ofertei culturale

În proiectarea strategiei culturale 2007–2013, Ministerul Culturii şi Cultelor a continuat

experienţa pozitivă de susţinere din fonduri publice a accesului la cultură.

De exemplu, în privinţa accesului la cultura scrisă, strategia agreată de Ministerul Culturii

şi Cultelor se axează pe următoarele direcţii:

27

Susţinerea programelor editoriale importante, prin acoperirea diferenţei dintre

cheltuielile de editare-imprimare şi veniturile realizate prin difuzarea lor la un preţ

suportabil de către segmente largi de populaţie;

Susţinerea programelor de achiziţie de carte pentru biblioteci, într-un număr de

exemplare care să satisfacă cererea de lectură publică;

Susţinerea programului de informatizare a bibliotecilor publice, şi implicit valorificarea

potenţialului lor de asigurare a serviciului comunitar universal;

În aceeaşi logică, se urmăreşte asigurarea accesului larg la oferta culturală a instituţiilor

publice, prin subvenţionarea parţială a tarifelor plătite de publicul consumator.

Alte direcţii de acţiune ale strategiei Ministerului Culturii şi Cultelor vizează susţinerea

diversificării ofertei culturale, care astfel, favorizează accesul cât mai larg şi satisfacerea

aşteptărilor publicului.

În acest sens, Ministerul Culturii şi Cultelor sprijină în egală măsură iniţiativele instituţiilor

publice şi ale sectorului privat, care conduc la o mai bună structurare a ofertei.

Constituirea Fondului Cultural Naţional şi a Fondului cinematografic se înscrie în această

strategie. Pentru fiecare din aceste instrumente sunt configurate zonele de competenţă,

priorităţile de finanţare, măsurile care stimulează diversificarea ofertei de programe şi proiecte

culturale.

Cele două instrumente de susţinere au un rol esenţial în încurajarea iniţiativei private şi a

producţiei de bunuri şi servicii care valorifică potenţialul creativ autohton. În acelaşi timp, ele au

un rol important nu numai în dezvoltarea şi promovarea valorilor culturale contemporane ci şi în

ceea ce priveşte protejarea şi punerea în valoare a moştenirii culturale.

28

CAPITOLUL II

PERFORMANŢE ÎN MANAGEMENTUL CULTURAL – MODALITĂŢI DE ANALIZĂ

În pofida dezacordurilor ce au existat de-a lungul timpului între cultură şi management,

începând cu anii 80 literatura de specialitate abundă în lucrări care scot în relief dimensiunea

economică a culturii, dar şi interfaţa culturală a economicului în general şi a managementului, în

special. Concomitent se relevă tot mai pregnant, tendinţa unităţilor culturale de a-şi organiza

activităţile proprii pe baze asemănătoare cu cele din economie. Chiar dacă orientarea de bază a

acestor entităţi vizează realizarea de valori în sens cultural, în plan secund obţinerea de venituri

financiare şi gestionarea problematicii proprii, de exemplu, constituie preocupări pe cât de

necesare pe atât de stimulative.

Prin natura lor problemele conducerii instituţiilor culturale, tărâm de intersecţie intimă a

managementului şi culturii, demonstrează că aceste unităţi, dincolo de finalităţile specifice, sunt

în linii mari, asemenea tuturor organizaţiilor. Ele au o structură organizatorică distinctă, un

proces intern specific, foloseşte resurse proprii şi atrase (input –uri) realizează „produse” şi

„servicii” culturale (outout – uri) în promovarea cărora sunt ele interesate şi specializate etc.

Sistemul instituţional construit şi dezvoltat în cultură constituie un instrument complex,

utilizat de către o comunitate umană dată, pentru rezolvarea unor probleme concrete şi specifice,

determinate de necesităţile de ordin spiritual.

Aşadar unitatea culturală nu poate ignora, decât cu grave riscuri, conceptele, paradigmele

simbolice şi raţionamentele calitative care alcătuiesc corpus-ul ştiinţei managementului. Într-o

cultură organizată instituţional managementul devine o cerinţă funcţională, o condiţie

indispensabilă pentru ca cel sistem să poată supravieţui şi să poată să funcţioneze.

2.1. Relaţia management – cultură

Din punct de vedere social, dar şi sub aspect managerial, fiecare cultură îşi defineşte în

timp, propriul său mod de structurare instituţională, ea îşi formează un ansamblu original de

unelte culturale, legat între ele prin relaţii specifice, guvernamentale, legate între ele prin relaţii

specifice, guvernate de scopuri şi principii organizatorice proprii alcătuind „direcţii de

valoarizare”4 aşa cum le numeşte Dimitrie Gusti.

În rândul specialiştilor există aprecierea cvasi unanimă potrivit căreia managementul este,

înainte de toate, o disciplină economică de sinteză. Totuşi în ultimele decenii el se angajează tot

mai pregnant, în domenii de activitate situate dincolo de limitele economicului. Pe acest fond

4 Gusti D. – Opere, vol. III, partea I, Editura Academie Bue 1970

29

este vizibilă intersecţiunea managementului cu fenomenul cultural fie în cadrul corporaţie

trannaţionale (organizaţie cu profil economic ce are filiale în alte ţări) adică în culturi diferite, fie

în cadrul instituţiei culturale (unitate producătoare de valori culturale şi sau specializate în

difuzarea acestora).

Managementul instituţiei culturale constă în direcţionarea organizaţiei de profil cultural

către o anume finalitate – producerea de valori în sens estetic, artistic, moral, spiritual, difuzarea,

promovarea acestor valori, protejarea şi punerea în circulaţie a patrimoniului cultural. Astfel spus

aflat în slujba cetăţeanului managementul se angajează în domeniul unei creativităţi sistematice

şi în atingerea unor obiective de cu o totul altă natură, diferite de cele prezente în sfera

economicului. El devine astfel un determinant în timp ce cultura apare ca produs al acţiunii.

Aflate în complementarităţi, o infuzie de management ştiinţific în cultura organizată

instituţional poate induce la o serie de influenţe precum:

a) Creşterea gradului de raţionalitate a unor decizii

b) Ordonarea şi disciplinarea efortului solidar

c) Asigurarea unui climat organizaţional performant

d) Descătuşarea forţelor creatoare latente

e) Impulsionarea dezvoltării fenomenului cultural

f) Alocarea judicioasă a resurselor5.

2.2. Definirea managementului cultural

Managementul cultural, managementul artei sau al unui anumit domeniu artistic, nu este

la noi încă o disciplină ştiinţific de prestigiu care să contribuie la dezvoltarea şi extinderea

practicilor artistice şi culturale. Veritabila afirmare a domeniului în spaţiul nostru abia începe să

se impună.

Managementul cultural ca parte a culturologiei, dar şi a managementului contemporan,

pleacă de la premisa că discutăm despre el atunci când avem un sistem în interiorul căruia,

printr-o activitate umană conştientă, putem organiza, educa, orienta dezvoltarea spirituală. El

defineşte spaţiul, în interiorul căruia se pot realiza condiţiile creaţiei culturale, şi îndeosebi,

artistice formele implementării acesteia şi ale receptării de către publicul larg.

Obiectul managementul cultural sau al ştiinţei privind organizarea activităţilor culturale,

cum s-a numit înainte această disciplină – ştiinţifică aplicată este studiul tuturor metodelor

(formelor, modelelor) de organizare ce apar în diverse societăţi şi în diverse perioade istorice în

interiorul manifestărilor culturale în totalitatea lor şi în unele sectoare ale culturii (teatru,

cinematografie, radiodifuziune). Cum obiectivul managementului în sfera culturii şi artei este

5 Vasile Zacheru – Managementul în cultură – Ed. Lutera Bucureşti, 2002

30

descoperirea soluţiilor (a metodelor) organizatorice corespunzătoare, care în cea mai mare

măsură, să determine o cât mai eficace activitate culturală în domeniul social şi al economiei de

piaţă, rezultă că această ştiinţă are două dimensiuni de bază:

a) analitic descriptivă (descrierea şi cercetarea formelor şi metodelor existente de

organizare)

b) de proiectare modelare (dezvoltarea şi descoperirea unor noi forme şi modalităţi, mai

adecvate de organizare)

Aceste două dimensiuni ale managementului cultural se întrepătrund şi se completează.

Principalele obiective ale managementului cultural sunt următoarele:

- conceperea sistemului vieţii culturale, care pleacă de la o anumită politică culturală,

modelarea organizatorică a sistemului în interiorul unei ţări sau a unei comunităţi;

- planificarea dezvoltării culturale ce presupune stabilirea ţelurilor, priorităţilor şi a

metodelor de realizare a politicii culturale;

- conceperea sistemelor de parteneriat;

- realizarea infrastructurilor unor instituţii de cultură, precum şi coordonarea şi

organizarea activităţilor din interiorul acestora managementul instituţiilor.

- organizarea procesului de producţie (managementul proiectelor a unei opere de artă, în

interiorul instituţiei de cultură sau independent).

- organizarea procesului de difuzare a culturii.

- managementul produsului

- în plan general instituţia formelor şi metodelor de colaborare culturală internaţională.

Aceste opt obiective ale managerului în domeniul cultural presupune diverse grade de

instruire şi competenţă ale managerului.

2.3. Particularităţile managementului în instituţia culturală

Domeniul tradiţional de aplicare a managementului (firma) şi-a pierdut, în mod evident şi

irevocabil, singularitatea. Managementul modern manifestă o vădită tendinţă de a renunţa la

patronajul exclusiv al “stăpânului” său iniţial şi tradiţional - profitul; el se angajează acum, din

ce în ce mai pregnant şi în slujba valorii (de ordin moral, umanitar, social, cultural...) adică, în

serviciul non-profitului. Toate aceste argumente, desprinse din practica socială a ultimului sfert

de veac, se pot constitui într-o mărturie convingătoare despre existenţa unui veritabil proces de

universalizare a managementului

Criteriul principal prin prisma căruia se face distincţia între sectoare este natura

tranzacţiilor dintre organizaţie şi mediu. În sectorul privat, raţiunile predominante sunt cele de

natură economică; participanţii la tranzacţii (firmele, clienţii, furnizorii, băncile...) urmăresc cu

31

prioritate maximizarea profitului şi evitarea pierderilor. În sectorul public perspectivele sunt

preponderent politice: autorităţile promit şi furnizează servicii publice şi reglementări iar

electoratul/ contribuabilii oferă voturi şi fonduri. În al treilea sector, tranzacţiile se efectuează

prin prisma valorilor care animă organizaţia: furnizorii de fonduri alocă resurse financiare

iar .organizaţia călăuzită de valoare. oferă bunuri şi servicii cu totul speciale (valori), diferite

radical de cele din sfera economicului.

Particularitatea care diferenţiază net al treilea sector de sectoarele privat şi public constă

în faptul că, de această dată, nu există decât o singură şi foarte slabă legătură între furnizorii de

fonduri şi utilizatorii de bunuri şi servicii. Clasificaţia internaţională privind organizaţiile non-

profit cuprinde douăsprezece mari grupe de activitate, şi anume: 1) cultura şi divertismentul; 2)

educaţia şi cercetarea; 3) sănătatea; 4) serviciile sociale; 5) protecţia mediului; 6) dezvoltarea şi

habitatul; 7) instituţiile juridice; barourile de avocaţi şi cluburile politice; 8) filantropia şi

voluntariatul; 9) ajutoarele internaţionale; 10) religia; 11) asociaţiile profesionale şi sindicale;

12) alte organizaţii care nu pot fi încadrate în sectorul privat (economic) şi/sau cel public.

Nu există o delimitare fermă între cele trei sectoare. Ele se suprapun, pe anumite porţiuni,

generând astfel zone hibrid, compuse din organizaţii cu trăsături mixte. În cultură, spre exemplu,

întâlnim inclusiv un sector .profitabil. (show-business-ul, editurile, galeriile de artă etc.) care

produce atât valori spirituale, estetice, artistice etc. cât şi venituri substanţiale; vom întâlni de

asemenea instituţii culturale, subvenţionate de la bugetul de stat, organizaţii activând în sectorul

public, fără însă a se încadra în tipicul .tranzacţiilor. specifice unităţilor din acest domeniu de

activitate.

În domeniul cultural se disting următoarele particularităţi, cu influenţe asupra

managementului instituţiilor culturale:

previziunea

- Creaţia/circulaţia valorilor refuză să se încadreze în tipare prestabilite;

- Scopurile culturale (bipolare) sunt greu de definit/vagi privind formularea lor explicită

(doză mare de subiectivism/voluntarism în exprimarea lor);

- Obiectivele economico-financiare, suportul obiectivelor culturale şi derivând din

acestea nu pot fi exprimate/evaluate decât cu mare aproximaţie;

- Oamenii de cultură suportă greu condiţionarea financiar-contabilă/ planurile/termenele

rigide; implicarea lor în procesele de elaborare previzională este minoră.

Pentru unităţile culturale, concretizarea previziunii, ca funcţie de management, se relevă

a fi o activitate relativ dificilă. Procesul de creaţie a valorilor artistice, spirituale, estetice etc.,

specific domeniului cultural şi, în egală măsură, cel de difuzare a acestora în societate, refuză cu

obstinaţie să se încadreze în tipare prestabilite şi, de aceea, managementul din cultură înaintează

32

mai ales “văzând şi făcând”. Stabilirea, spre exemplu, a coordonatelor previzionale privind

proiectarea şi montarea unei expoziţii de bază într-un muzeu ori cele referitoare la restaurarea

unui monument istoric sau a unei cărţi rare, comportă un grad mare de dificultate. Proiectele

specifice domeniului cultural, precum cele nominalizate mai sus, presupun numeroase intervenţii

şi prestaţii care nu pot fi definite cu rigurozitate pentru că ele necesită ingeniozitate, măiestrie şi

improvizaţie creatoare. Dificultăţile multiple care apar pe parcursul execuţiei propriu-zise,

punctele de vedere contradictorii ale diverşilor specialişti, sincopele privind finanţarea etc.

impun numeroase rectificări ale planului iniţial.

O încorsetare previzională prea rigidă sau prea detaliată poate să inhibe improvizaţia

creatoare şi spontaneitatea firească a experimentului cultural. Concomitent, preluarea mecanică a

unor metode, tehnici şi instrumente de previziune din sfera economicului şi aplicarea lor ad

literam în cultură nu poate fi pe deplin suficientă. În acest context, apreciem că metoda

cunoscută sub numele de “action learning” (învăţarea prin acţiune) poate constitui un temei

pentru ameliorarea procesului previzional din organizaţia culturală.

Organizarea

- Birocraţia profesională. este dezvoltată excesiv faţă de .funcţiunile de suport logistic.;

- Mentoratul cultural reprezintă principala formă naturală de dezvoltare în plan

organizaţional a instituţiei culturale;

- Structură informală este deosebit de activă/puternică/influentă;

- Preocupare scăzută pentru formalizarea şi normarea activităţilor speficice;

În funcţie de specificul proceselor la care participă, resursele umane ale organizaţiei

culturale se pot împărţi în trei categorii principale: 1) oamenii de cultură .regizori, actori, solişti,

dirijori, scriitori, redactori, compozitori, pictori, scenografi, muzeografi, bibliotecari etc.; 2)

personalul de specialitate, (.tehnicieni. sau .tehnocraţi.) .economişti, jurişti, ingineri,

informaticieni, contabili etc.; 3) personalul de deservire .şoferi, mecanici, electricieni, paznici,

supraveghetori, plasatori, machiori, sufleori etc.

Omul de cultură, urmându-şi propriile impulsuri, se angajează în activităţi care necesită

un amplu efort creator, spirit întreprinzător, grad mare de implicare, voluntariat etc. Managerul

întâmpină serioase dificultăţi privind definirea obiectivelor unui asemenea post: o abordare prea

restrictivă sau prea riguroasă poate inhiba, în mod ireversibil, avântul creator, cu consecinţe

dintre cele mai dezastruoase în ce priveşte atingerea scopurilor fundamentale.

Coordonarea

- Categorii distincte de angajaţi: oameni de cultură; tehnocraţi; personal de deservire.

- Solicită managerului un plus de abilitate, asistenţă emoţională, tact, empatie;

- Comunicarea abundă în mesaje metaforice, subtile, excesiv de codificate;

33

- Insuficienta preocupare pentru reducerea acţiunilor haotice şi diminuarea risipei;

În mare parte, oamenii de cultură dispun de o pregătire superioară, de o experienţă de

viaţă remarcabilă şi au, de aceea, în multe cazuri, o reprezentare deosebit de rafinată privind

procesul conducerii. Ei aşteaptă ca managerul să-i implice în fundamentarea actului decizional şi

în alcătuirea unor echipe interdisciplinare, constituind astfel un mediu propice pentru abordări de

ordin democratic, participativ.

Dată fiind “ţinuta” impusă de principalul protagonist de care activează în cadrul

instituţiei de cultură - scriitorul, muzicologul, regizorul, muzeograful, artistul-interpret etc. -

comunicarea abundă în mesaje metaforice, subtile, excesiv de codificate uneori, non-

conformiste, ingenioase şi rafinate. Pentru a fi acceptat şi urmat de colaboratorii săi, se

recomandă ca managerul din cultură să-şi regleze atent prestaţia comunicaţională şi, în funcţie de

aceste exigenţe specifice, să-şi elaboreze întreaga sa strategie în acest domeniu.

Antrenarea-Motivarea

- Particularităţile antrenării în instituţia culturală decurg din specificul motivării .omului

fenomenologic.;

- Antrenarea excede organizaţiei, ea exercitându-se inclusiv asupra stakeholder-ilor

specifici;

- Măsurile specifice de antrenare se utilizează preponderent în varianta lor

recompensatorie;

- Insuficienta diferenţiere a veniturilor salariale;

- Presupune regizarea unor reuşite şi determinarea unor dezechilibre menite să capaciteze

obţinerea de performanţe.

Procesul antrenării/motivării personalului din instituţia culturală se caracterizează printr-

un grad mare de complexitate. Pentru a se obţine din partea fiecărui angajat, maximum de

participare la efortul general, este nevoie de o aplicare strict diferenţiată a măsurilor de motivare.

O atenţie specială se impune a fi acordată omului de cultură, personalităţii creatoare -

omul fenomenologic, unic, imprevizibil, excesiv de subiectiv şi având un potenţial foarte

variabil.

Control evaluare

- Existenţa unor obiective vagi/difuze/dificil de exprimat/structuri organizatorice

necorespunzător definite;

- Criteriile culturale au o mare încărcătură de subiectivism, voluntarism;

- “Alergia” omului de cultură faţă de control;

- Concentrare pe verificarea proceselor din cadrul substructurilor de suport logistic.

34

Asemenea previziunii, controlul în cultură este dificil de operaţionalizat, din cel puţin

două motive: 1) nu există un termen de comparaţie bine definit (obiectivele preponderent

spirituale/estetice sunt adesea prea vagi, difuze şi/ sau dificil de exprimat); 2) criteriile de ordin

cultural poartă cu ele o mare încărcătură de subiectivitate. Dacă în ce priveşte controlul

rezultatelor muncii personalului de deservire şi al celui de specialitate din organizaţia culturală

nu sunt semnalate diferenţe notabile faţă de procesele similare din unităţile economice, controlul

muncii oamenilor de cultură comportă o discuţie separată.

Specificul proceselor de creaţie şi difuzare avalorilor culturale, în general, şi

individualismul puternic al omului de cultură, în special, fac controlul aproape imposibil. Omul

de cultură nu suportă controlul rigid, de tip cazon. “Alergia” acestuia faţă de control este totală,

profundă şi se manifestă printr-o multitudine de exteriorizări. De aceea, de foarte multe ori,

managerul organizaţiei culturale se vede pus în situaţia de a renunţa tacit, în fapt, la prerogativele

sale în acest areal, mulţumindu-se cu intervenţii discrete, periferice, indirecte sau pur şi simplu

formale.

2.4. Starea managementului administraţiei culturale din România

Trăsătura principală a administraţiei culturale din România ultimului deceniu este, în

opinia celor ce studiază acest aspect, hipercentralizarea sa decizională, concretizată în:

1) existenţa unui singur .centru de putere., respectiv Ministerul Culturii, care deţine în

portofoliul său toate pârghiile importante privind coordonarea, controlul, alocarea resurselor etc.;

2) concentrarea deciziilor strategice în mâna unui singur om, ministrul culturii; chiar şi în

cazul deciziilor de mai mică importanţă sau care, în mod normal, ar fi putut fi adoptate de către

un nivel ierarhic inferior, se practică un soi de discretă delegare de la nivelul central;

3) reticenţa managerilor de rang inferior în a-şi asuma responsabilitatea propriilor decizii,

astfel încât acestea sunt adoptate la nivel mai înalt, ceea ce produce tensionarea circuitelor

informaţionale şi supraîncărcarea persoanelor cu funcţii superioare;

4) preponderenţa unor decizii subiective, voluntare, insuficient fundamentate prin prisma

unor criterii unanim recunoscute şi acceptate privind repartizarea fondurilor pentru instituţiile

culturale şi, cu deosebire, pentru cele de interes local;

5) perpetuarea sistemelor şi metodelor de conducere de tip centralist marcate de

obedienţă în relaţiile şef-subordonat, lipsă de iniţiativă privind rezolvarea problemelor curente şi,

în consecinţă, consolidarea unor mentalităţi conservatoare;

6) exercitarea controlului centralizat privind gestionarea resurselor se manifestă, cât de

cât eficace, doar în ce priveşte alocarea acestora, nu şi în ce priveşte modul cum sa derulat

consumarea/cheltuirea lor efectivă, domeniu în care verificările formale şi superficiale au

35

favorizat o evidentă risipă scăpată de sub control. Hipercentralizarea decizională produce, în

mod constant, o serie de consecinţe nefaste, între care:

a) înăbuşirea iniţiativei culturale locale;

b) alocarea preferenţială aresurselor financiare;

c) promovarea clientelismului politic etc.

Preocuparea managerilor din administraţia culturală pentru anticiparea evenimentelor şi,

implicit, pentru întocmirea unor documente previzionale care să asigure orientarea coerentă şi

unitară a proceselor specifice şi alocarea raţională a resurselor, este redusă. Singurul plan

raţional, întocmit cu regularitate de către administraţia culturală este cel financiar-contabil, adică

bugetul. Din păcate, nici acest instrument previzional nu este îndeajuns de bine fundamentat

pentru că, la întocmirea sa, nu participă şi directorii direcţiilor de specialitate sau, după caz,

directorii de unităţi culturale. În mod eronat, se consideră îndeobşte că elaborarea bugetului este

doar o problemă strict contabilă şi, în consecinţă, de cele mai multe ori, bugetul instituţiei este

elaborat doar de responsabilul financiar-contabil.

Documentele consacrate (regulamentul de organizare-funcţionare, statul de funcţii,

organigrama, fişa postului etc.) care au rolul de a individualiza organizarea structurală şi

procesuală a administraţiei culturale prezintă numeroase insuficienţe, în sensul că: a) nu definesc

cu exactitate rolurile, obiectivele, responsabilităţile, competenţele, atribuţiile şi relaţiile de

serviciu ale fiecărui compartiment şi angajat, în parte; b) nu precizează în mod riguros circuitele

informaţionale, felul şi conţinutul documentelor care se întocmesc în cadrul direcţiilor de

specialitate, responsabilităţile specifice, măsurile de protecţie internă a datelor şi informaţiilor

etc.; c) nu sunt dezbătute în cadrul compartimentelor interne şi, de aceea, nefiind cunoscute

suficient, sfârşesc prin a nu fi asumate şi aplicate în mod corespunzător.

Metodele şi tehnicile consacrate de management, în cea mai mare parte, nu sunt

cunoscute/utilizate în mod curent, de către managerii din administraţia culturală; în ce priveşte

rezolvarea operativă a problematicii conducerii, au preponderenţă aici, abordările preluate din

dreptul administrativ, respectiv elaborarea de proceduri, metodologii, circulare etc. Mai mult

decât atât, metode de management relativ cunoscute, cum ar fi, şedinţa, delegarea sau

diagnosticarea sunt tratate adesea cu multă superficialitate şi, de aceea, ele nu reuşesc să

contribuie în mod eficace la soluţionarea problemelor cu care se confruntă managerul din

administraţia culturală.

Controling-ul, ca fiind un ansamblu unitar, coerent şi continuu de preocupări şi prestaţii

manageriale menite să releve, să evalueze şi să regleze starea de fapt a administraţiei culturale,

ca entitate organizaţională, dar şi pe cea a macrosistemului cultural, în ansamblul său, prezintă la

36

rându-i, o serie de insuficienţe, între care: a) lipsa de preocupare pentru controlul preventiv; b)

utilizarea insuficientă a auditului şi a consultanţei.

În fapt, singurul control autentic este cel postfaptic de natură financiarcontabilă, executat

fie de către responsabilii financiar-contabili din structurile proprii, fie de către Curtea de Conturi.

Restul acţiunilor de control, cele denumite în practică, .controale tematice. sunt declanşate în

urma unor sesizări sau în urma unor demersuri de ordin informal şi sunt executate de către

Corpul de Control al Ministrului. În structura actuală a Ministerului Culturii lipseşte

compartimentul de consultanţă managerială.

Cultura organizaţională şi climatul actual intern din cadrul administraţiei centrale relevă

mult conservatorism şi chiar simptome ostile schimbării; marea majoritate a miniştrilor care s-au

perindat la cârma Ministerului Culturii au fost rapid asimilaţi şi integraţi de sistemul pe care-şi

propuneau să-l reformeze, eşuând în a deveni avocaţii unor vechi şi păgubitoare stări de fapt.

Persistenţa dominantă a unor mentalităţi ostile schimbărilor,revenirea unor vechi activişti în

posturi cheie din cadrul Ministerului Culturii şi preferinţele pentru reglementări juridico-

administrative de tip birocratic marchează, în prezent, după părerea noastră, cultura

organizaţională din Ministerul Culturii.

Această stare de fapt este agravată inclusiv de faptul că, la noi în ţară, nu s-a produs încă

deplina clarificare a raporturilor dintre administraţia culturală propriu-zisă şi factorul politic aflat

temporar la conducerea sa. În acest sens, trebuie arătat, că două legi importante (Legea

răspunderii ministeriale şi Legea funcţionarului public) au lipsit, vreme îndelungată, din panoplia

reglementărilor necesare. Deşi cu mare întârziere, Parlamentul României a votat totuşi Legea nr.

115 din 28 iunie 1999 privind răspunderea ministerială şi Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999

privind statutul funcţionarilor publici.

Cu toate că, în cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează, ca unitate

subordonată, Centrul pentru formare, educaţie permanentă şi management în domeniul culturii,

entitate organizaţională specializată pentru perfecţionarea angajaţilor din unităţile de profil,

putem vorbi, în prezent, despre o insuficientă preocupare amanagementului de top din

administraţia culturală, pentru formarea şi perfecţionarea conducătorilor de instituţii culturale.

Activităţile limitate şi sporadice, de acest fel, nu pot suplini un proces continuu şi

consistent care să urmărească în mod sistematic transmiterea cunoştinţelor de specialitate

necesare exercitării procesului de management şi formarea/perfecţionarea .reflexelor.,

deprinderilor şi comportamentelor specializate de manager.

Lista de insuficienţe specificate mai sus este rezumativă şi are un caracter exemplificativ;

ea relevă însă, insuficienta capacitate a administraţiei culturale româneşti din ultimul deceniu de

a-şi defini misiunea, strategiile, obiectivele fundamentale, priorităţile şi opţiunile strategice

37

esenţiale. În aceste condiţii, apariţia unor consecinţe negative constând în irosirea resurselor,

acţiuni haotice, fără repere şi fără performanţe notabile etc., nu trebuie să surprindă. Un

argumentat rechizitoriu în acest sens, relevă, în mod constant, presa de toate culorile, care

abundă în exemplificarea disfuncţionalităţilor manageriale din mediile culturale.

2.5. Criterii de evaluare a performanţelor în managementul cultural

(prelucrare după OUG 189 /2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte,

muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi aşezămintelor culturale de drept public )17

2.5.1. Descrierea situaţiei actuale

Una dintre problemele majore cu care s-au confruntat, în ultimii 15 ani, instituţiile

publice de cultură a constat în slaba calitate a actului managerial, situaţie determinată, în

principal, de lipsa de flexibilitate a cadrului legislativ care condiţiona ocuparea unei funcţii de

conducere de ocuparea, în primul rând, a unei funcţii de execuţie în instituţia publică de cultură,

precum şi de inexistenţa unor obligaţii clare pe care conducătorii respectivelor instituţii să şi le

asume.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005 privind managementul instituţiilor

publice de cultură, s-a instituit un nou cadru legislativ în materie, prin care s-a încercat

eficientizarea acestui domeniu. Astfel, ordonanţa dispune ca angajarea conducătorilor instituţiilor

publice de cultură să se realizeze în urma unor concursuri de proiecte de management, prin

contract de management, asimilat contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată,

încheiat cu instituţia de cultură respectivă.

Reglementarea însă nu a atins scopul vizat şi pe parcursul aplicării prevederilor

ordonanţei s-a constatat existenţa anumitor disfuncţionalităţi, care nu au fost pe deplin eliminate

prin modificările şi completările aduse de Legea nr. 114/2006.

Printre problemele existente în reglementarea actuală semnalăm:

- inexistenţa unor definiţii care să clarifice specificul noţiunilor cu care operează actul

normativ;

- lipsa unei delimitări clare între proiectul de management – documentul de referinţă, care

stă la baza angajării, elaborat întodeauna pe durată determinată şi contractul de management,

„asimilat contractului de muncă pe durată nedeterminată”, conform dispoziţiilor Ordonanţei

Guvernului nr. 26 din 14 iulie 2005;

17 NOTĂ DE FUNDAMENTARE la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi aşezămintelor culturale de drept public

38

- natura juridică incertă a actului juridic în baza căruia îşi desfăşoară activitatea

conducătorul instituţiei - contractul de management;

- neclaritatea dispoziţiilor cu privire la părţile raportului contractual (care trebuie să fie

conducătorul instituţiei publice, pe de o parte şi autoritatea, pe de altă parte);

- dispoziţiile succinte referitoare la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor legale, la

procedura de concurs şi cea de evaluare, coroborat cu lipsa unor prevederi prin care să se dispună

elaborarea de norme subsecvente. Mai mult decât atât, sintagme neclare, precum „personalităţi

culturale”, face ca judecata managementului să fie făcută de persoane fără pregatire specială,

generând probleme de expertiză a comisiilor;

- insuficfienta reglementare a interimatului, practica relevând faptul că păstrarea fostului

manager ca interimar este deosebit de dăunatoare instituţiei;

- nu sunt prevăzute dispoziţii speciale aplicabile în situaţia încetării contractului de

management.

Menţinerea situaţiei existente, în care natura juridică a contractului de management este

incertă, ameninţă cu înmulţirea situaţiilor litigioase şi cu perpetuarea acestora. Datorită

confuziilor existente în reglementarea actuală, coroborat cu lipsa temeiului legal expres pentru

elaborarea reglementărilor subsecvente privează instanţele de judecată de instrumentele necesare

pentru soluţionarea respectivelor litigii. Astfel, în ipoteza în care canditatul care a nu a fost

declarat câştigător în urma concursului de proiecte de management, şi a primit răspuns

nefavorabil în urma contestaţiei, are dreptul/poate ataca în instanţă rezultatul concursului; la fel

poate acţiona şi managerul care a fost declarat necorespunzător în urma evaluării periodice.

Or, în reglementarea actuală nu este prevăzut temeiul legal expres pentru elaborarea

caietului de sarcini, regulamentului de concurs, cu etapa interviului, modelul raportului de

activitate - documente indispensabile pentru autoritate, având în vedere dispoziţiile legale

succinte, precum şi faptul că selecţia, respectiv evaluarea managerului, nu se pot face la

întămplare, în mod aleatoriu, fără o procedură prestabilită – astfel încât instanţa de judecată, aşa

cum s-a întâmplat deseori în practică, poate anula concursul sau procedura de evaluare pentru

adăugarea la lege prin elaborarea de reglementări subsecvente. O asemenea soluţionare va

determina prejudicierea căştigătorului concursului sau a noului manager care, la rândul său, are

la dispoziţie calea de atac în instanţă, neclaritatea şi tăcerea legii determinând astfel un şir

nesfârşit de procese.

Consecinţa gravă este îngreunarea şi chiar blocarea activităţii la nivelul instituţiilor de

cultură determinată fie de anularea concursurilor organizate de autoritate pentru selectarea unui

nou manager, la un moment ulterior, prin sentinţa instanţei de judecată, care obligă la repunerea

39

în situaţia anterioară procesului, aşa cum am arătat mai sus, fie de prelungirea, în mod nefiresc, a

conducerii interimare.

În acelaşi timp, trebuie avut în vedere faptul că reglementarea actuală nu prevede sancţiuni

pentru fapte precum prelungirea conducerii interimare, mult peste perioada necesară îndeplinirii

procedurilor de selecţie a noului manager, fapt ce împiedică desfăşurarea normală a activităţii

multor instituţii de cultură.

Acestea se regăsesc, astfel, în imposibilitatea de a realiza scopul şi obiectivele pentru care

au fost înfiinţate.

Mai mult decât atât, neclarificarea naturii juridice a contractului de management creează

premiza ultraactivării unor reglementări abrogate prin menţinerea neschimbată a raportului

contractual, contrar prevederilor exprese existente.

De asemenea, natura juridică incertă a contractului, pune sub semnul întrebării soarta

actualilor manageri la momentul încetării proiectelor de management, multe dintre acestea fiind

aprobate pentru o perioadă de 3 (trei) ani. Având în vedere faptul că, în actuala reglementare,

ocuparea funcţiei de director general/director al unei instituţii de cultură se face în mod

independentde ocuparea unei funcţii de execuţii, coroborat cu inexistenţa unor dispoziţii legale

exprese referitoare la momentul încetării proiectului de management, există riscul ca actualii

manageri să rămână fără un loc de muncă, devenind şomeri.

În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere faptul că cei mai mulţi manageri provin din

rândul universitarilor, ceea ce determină situaţia atipică şi anormală a deţinerii funcţiei de

director general/director în cumul cu toate consecinţele acestui statut, sau în mod firesc,

dezinteresul acestora faţă de concursurile organizate pentru management.

Toate acestea au determinat interpretări contrare ale textului de act normativ şi

nenumărate contestaţii şi litigii, care împiedică desfăşurarea normală a activităţii instituţiilor de

cultură şi continuitatea actului managerial

Mai mult decât atât asemenea neînţelegeri sau interpretări pot crea premisa unor abuzuri

ale autorităţilor administraţiei publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile publice de

cultură, care pot merge până la desfiinţarea acestora.

Se impune, astfel, iniţierea unui demers legislativ cu caracter de urgenţă, care să răspundă

cerinţei îmbunătăţirii reglementării actuale.

2.5.2. Schimbări preconizate

- definirea clară a noţiunilor de proiect de management şi contract de management, precum şi a

conţinutului proiectului de management;

- reglementarea riguroasă a procedurilor de organizare a concursurilor şi de soluţionare a

eventualelor contestaţii;

40

- componenţa comisiilor de evaluare a candidaţilor şi a proiectelor de management, astfel

încât din acestea să facă parte şi reprezentanţi ai autorităţii în subordinea căreia funcţionează

instituţiile publice de cultură pentru care se organizează concursul;

- jurizarea proiectelor de management şi evaluarea periodică a managementului de către

persoane atestate în aceste sens;

- precizarea expresă a perioadei de începere/încetare a contractelor de management, în sensul

unificării la nivel naţional, indiferent de subordonarea instituţiei. Astfel, orice contract ar începe

şi ar înceta în aceeaşi perioadă, ceea ce, pe de o parte, ar permite autorităţii organizarea chiar a

mai multor concursuri şi, totodata, ar însemna un instrument pentru asigurarea mobilităţii

managerilor;

- stabilirea criteriilor şi a modalităţilor de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora;

- stabilirea modului în care se asigură conducerea interimară a instituţiilor publice de cultură.

2.5.3. Criterii şi modalităţi de evaluare a managerilor şi a activităţii acestora;

Ordonanţa de Urgenţă nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor de spectacole sau

concerte, muzeelor şi colecţiilor publice, bibliotecilor şi al aşezămintelor culturale de drept

public, aduce noi reglementări în ceea ce priveşte actul managerial la nivelul instituţiilor publice

de cultură, atât în ceea ce priveşte managementul în sine cât şi în ceea ce priveşte evaluarea

managementului, modul de organizare şi desfăşurare al concursului de proiecte, de întocmire a

contractului de management.

Evaluarea performanţelor manageriale ale conducătorilor instituţiilor publice de cultură şi

ale modului de îndeplinire a proiectului de management se realizează potrivit prevederilor art. 37

alin.(1) periodic, conform clauzelor din contractul de management. Criteriile pe baza cărora se

face evaluarea performanţelor manageriale ale conducătorilor instituţiilor publice de cultură sunt

următoarele:

1. Evoluţia instituţiei în raport cu mediul în care îsi desfăşoară activitatea şi în raport cu

sistemul instituţional existent;

2. Îmbunăţăţirea activităţii profesionale a instituţiei;

3. Organizarea/sistemul organizaţional al instituţiei;

4. Situaţia economico-financiară a instituţiei;

5. Strategia, programele şi implementarea planului de acţiune pentru îndeplinirea misiunii

specifice instituţiei, conform sarcinilor şi obiectivelor managementului;

6. Evoluţia economico-financiară a instituţiei, pentru următoarea perioadă de management, cu

menţionarea resurselor financiare necesare de alocat de către autoritate.

41

În continuare este prezentat un model al raportului de activitate pentru managerul

instituţiilor publice de cultură din domeniul spectacolelor18

Modelul Raportului de activitate pentru directorul general/directorul instituţiilor publice

de spectacole din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor

În conformitate cu Regulamentul de evaluare a performanţelor manageriale şi a modului

de îndeplinire a prevederilor contractului de management de către conducătorii instituţiilor

publice de cultură din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, Raportul de activitate al

acestora urmează să fie structurat pe modelul de mai jos.

1. Punerea în valoare şi gestionarea ofertei de bunuri şi servicii culturale ale

instituţiei publice de cultură:

a) scurtă analiză a utilizării spaţiilor instituţiei (de spectacole, de producţie, de primire,

administrative etc.);

b) număr de reprezentaţii la sediu pe stagiunea în curs;

c) număr de reprezentaţii în deplasare pe stagiunea în curs (în proximitate: judeţ,

judeţe limitrofe etc.);

d) număr de reprezentaţii în ţară, la festivaluri naţionale, internaţionale, în turnee în

U.E, după caz alte ţări;

e) numărul reprezentaţiilor proiectelor/premierelor realizate în perioada analizată

(titlu, autor, creatori, dată premieră, număr reprezentaţii);

f) servicii oferite de instituţie – lista acestora şi o foarte scurtă descriere.

2. Diversificarea ofertei culturale, interdisciplinaritatea acţiunilor culturale,

racordarea la standardele şi direcţiile de evoluţie ale culturii europene şi mondiale din

domeniile de activitate ale instituţiei publice de cultură

a) Alte activităţi în afară de proiectele/producţiile din activitatea curentă; – lista

activităţilor şi o foarte scurtă descriere;

b) Lista instituţiilor/organizaţiilor de cultură care se adresează aceleiaşi comunităţi şi

tipul de colaborare sau proiectele desfăşurate împreună cu acestea, după caz;

c) Participare în calitate de partener (invitat etc.) la programe

europene/internaţionale – lista programelor, fără descrierea lor.

3. Promovarea imaginii şi vizibilitatea instituţiei publice de cultură

a) Acţiuni de publicitare a proiectelor/premierelor – lista acestor acţiuni;

18 Anexa (la OMCC nr. 2046/4.02.2008) Modelul Raportului de activitate pentru directorul general/directorul instituţiilor publice de spectacole din subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor

42

b) Acţiuni întreprinse pentru îmbunătăţirea promovării proiectelor/producţiilor

existente în repertoriu / activităţi PR/ strategii media;

c) Acţiuni de comunicare a instituţiei – lista cu datele, tipul comunicării, cu

precizarea numărului şi locului apariţiilor.

4. Colaborarea şi parteneriatele cu alţi operatori culturali din ţară şi din străinătate

şi identificarea unor surse alternative de finanţare, participarea la programe naţionale,

europene şi internaţionale

PROGRAME NAŢIONALE INIŢIATE DE CĂTRE INSTITUŢIE:

Nr.crt.

Proiectul PartenerFinanţareproprie(%)

Finanţarepartener/colaborator (%)

5. Adecvarea ofertei culturale la solicitările şi nevoile publicului, atragerea unor noi

categorii de public, creşterea audienţei, fidelizarea publicului, calitatea şi diversitatea

serviciilor oferite

a) Scurtă analiză a programelor (eficacitatea acestora în funcţie de răspunsul

comunităţii la proiectele incluse în acestea);

b) măsurători19 efectuate în perioada analizată (cantitative şi calitative);

c) profilul publicului actual;

d) gradul de ocupare a sălii/sălilor de spectacole;

e) public ţintă al programelor

- pe termen scurt;

- pe termen lung;

f) completaţi tabelul de mai jos (în cazul mai multor proiecte de acelaşi tip, inseraţi

rândurile necesare).

Nr.crt.

Programul Tip proiectNumăr deproiecte

Număr de spectacole

Număr de spectatori

proiecte miciproiecte mediiproiecte maritotal: total: total:

6. Eficienţa, eficacitatea şi economia în managementul mijloacelor financiare şi

resurselor umane şi materiale ale instituţiei publice de cultură

a) Controale, verificări, audit ale autorităţii (centrale/locale) sau ale altor organisme

de control primite în perioada analizată

19 Ataşaţi, dacă este cazul, studiul de public efectuat.

43

b) Starea clădirii şi anexelor (ateliere, depozite, birouri)

c) Completaţi tabelul următor cu datele comparative de cheltuieli estimate şi

realizate, pe perioada analizată (în cazul mai multor proiecte de acelaşi tip, inseraţi rândurile

necesare):

Nr.crt.

Programul Tip proiectDenumire proiect/titlu producţie

Devizestimat

Deviz realizat

proiecte miciproiecte mediiproiecte maritotal: total: total:

a) Biletul de spectacol (categorii de bilete, abonamente, alte facilităţi practicate);

b) Ponderea cheltuielilor de personal din bugetul total;

c) Ponderea cheltuielilor de servicii artistice prestate pentru instituţii achitate pe

bază de factură;

d) Ponderea cheltuielilor de capital din bugetul total;

e) Ponderea cheltuielilor efectuate pentru drepturi de autor, conexe şi alţi

colaboratori (cod civil), în total producţii de spectacole.

7. Participarea la programe de perfecţionare profesională în domeniul

managementului

a) Evaluarea personalului propriu (premieri, comisii de disciplină, sancţiuni);

b) Promovarea personalului propriu;

c) Cursuri de perfecţionare şi/sau de management pentru conducere şi restul

personalului – lista nominală cu menţionarea cursului de perfecţionare / formare;

d) număr de întruniri ale Consiliului de Administraţie pe perioada evaluată–

nr./data;

e) număr de întruniri ale Consiliului Artistic pe perioada evaluată - nr./data.

8. Viziunea strategică pe termen scurt, mediu şi lung asupra dezvoltării instituţiei

publice de cultură

a) Analiza SWOT a strategiei artistice pentru perioada evaluată;

b) Analiza SWOT a următorilor paşi din proiectul de management;

c) Anexaţi planificarea (calendarul) de reprezentaţii şi alte activităţi destinate

publicului pentru perioada următoare.

CAPITOLUL III

44

STUDIU DE CAZ

ANALIZA ACTIVITĂŢII MINISTERULUI CULTURII, CULTELOR ŞI

PATRIMONIULUI NAŢIONAL

3.1. Descrierea instituţiei

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, înfiinţat prin reorganizarea

Ministerului Culturii şi Cultelor, prin HG 9/200920 este organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi asigură

aplicarea strategiei şi politicilor în domeniul culturii, cultelor religioase şi patrimoniului naţional.

În activitatea sa, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional urmăreşte

îndeplinirea următoarelor obiective generale:

a) salvgardarea şi sporirea patrimoniului cultural naţional, material şi imaterial, şi

accentuarea rolului acestuia în dezvoltarea socială şi economică;

b) susţinerea moştenirii şi diversităţii culturale, respectiv conservarea identităţilor

culturale, atât la nivel naţional, cât şi în cadrul comunităţilor locale, prin implicare proactivă a

acestora în viaţa culturală şi recunoaşterea valorilor patrimoniale;

c) promovarea unui cadru legislativ specific în vederea protejării eficiente şi a promovării

proactive a patrimoniului naţional, inclusiv prin elaborarea Codului patrimoniului naţional;

d) creşterea gradului de acces şi de participare a publicului la cultură;

e) promovarea valorilor culturii române în circuitul cultural şi turistic internaţional;

f) modernizarea infrastructurilor culturale în acord cu buna practică şi realităţile europene

şi internaţionale contemporane;

g) susţinerea creaţiei artistice contemporane şi stimularea dezvoltării sectorului

industriilor culturale, respectiv a circulaţiei valorilor de patrimoniu, prin promovarea dialogului

intercultural şi a diplomaţiei culturale;

h) gestiunea resurselor umane din domeniul cultural (managerii din administraţia

culturală, specialiştii din reţeaua muzeală şi instituţiile publice de cultură, artiştii şi creatorii) în

acord cu principiile şi practicile moderne, conforme politicilor europene în domeniu;

i) susţinerea şi promovarea cercetării ştiinţifice specifice în procesul de elaborare a

politicilor culturale;

j) dezvoltarea parteneriatului dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale cu

activităţi în domeniul culturii şi cultelor religioase recunoscute de lege în domeniul social,

cultural şi educaţional, prin promovarea în beneficiul întregii societăţi a relaţiei de respect şi

cooperare între cultele recunoscute de lege;20 http://www.cultura.ro/Files/GenericFiles/HG-9-2009-MCCPN.pdf

45

k) susţinerea participării comunităţilor la dezvoltarea cunoaşterii, prin promovarea rolului

activ al bibliotecii moderne în societate şi asumarea de către instituţiile publice de cultură a

misiunii specifice decurgând din rolul de centre de acces universal la informaţie şi de educare

continuă pentru toate segmentele de public;

l) sprijinirea cultelor recunoscute de lege;

m) promovarea multiculturalismului şi protejarea culturii minorităţilor.

Viziune

Ministerul Culturii şi Cultelor îşi propune să contribuie la creşterea nivelului de

dezvoltare umană a societăţii româneşti, garantând respectarea drepturilor de acces la cultură şi

participare la viaţa culturală, libertatea religioasă şi diversitatea culturală, precum şi asigurând

protejarea patrimoniului cultural naţional.

Analiza în cadrul acestei instituţii are în vedere următoarele componente21:

- Analiza mediului extern,

- Analiza mediului intern şi managerială

- Analiza componentei bugetare

3.2. Analiza mediului extern ANALIZA PESTLE

Contextul extern în care se desfăşoară activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor este

larg, complexitatea sa crescând odată cu aderarea României la Uniunea Europeană.

Un asemenea context include instituţii naţionale, europene sau ale altor state membre ale

Uniunii, organizaţii private, variabile economice, schimbări de ordin tehnologic, modificări de

tip social sau legislativ, factori de mediu.

O metodă de analiză a expunerii instituţiei la acest set de factori contextuali este analiza

PESTLE. Ea reprezintă un instrument util pentru înţelegerea şi aproximarea riscurilor asociate

poziţiei actuale, potenţialului şi direcţiei unei organizaţii. Analiza PESTLE este, concomitent, un

instrument de orientare, care ajută o organizaţie să afle unde se află într-un context dat şi cum va

afecta poziţia viitoare a organizaţiei un element care ţine de structura sa internă. PESTLE este un

acronim pentru factori "political, economic, social, technological, legal and environmental"

(politici, economici, sociali, tehnologici, legislativi şi de mediu), utilizaţi pentru a evalua o

organizaţie. Factorii externi ce pot influenţa activitatea unei instituţii au o dinamică permanentă.

În consecinţă, o astfel de analiză trebuie să cuprindă un diagnostic al situaţiei actuale,

precum şi factorii ce ar putea influenţa organizaţia în viitor.

Factori politici

21 http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=37

46

Instabilitatea politică, precum şi gradul de acceptare de către Parlamentul României a

obiectivelor, priorităţilor şi politicilor publice ale Ministerului Culturii şi Cultelor afectează în

mod direct sau indirect activitatea acestuia.

De regulă, sunt avute în vedere, la finanţare, proiectele considerate prioritare de către

minister, în conformitate cu strategiile sale şi Programul de guvernare.

Deciziile politice influenţează aplicarea anumitor măsuri sau modul de atingere a unor

obiective, Parlamentul şi Guvernul fiind capabile să decidă modificarea unor proiecte de acte

normative. Importanţa unor actori în procesul legislativ, precum sindicatele sau membrii

comisiilor parlamentare de specialitate, determină forma finală a textului unei propuneri

legislative.

În cazul descentralizării unor instituţii de cultură, autorităţile publice locale determină

ritmul de desfăşurare al acestui proces, ca şi bugetele pe care le vor aloca instituţiilor preluate.

Precedentele cazuri de descentralizare s-au finalizat cu eşecuri din cauza nerentabilităţii unor

instituţii culturale, planurilor manageriale defectuoase, imposibilităţii descentralizării potrivit

unei scheme unice sau deturnării politice şi electorale a actului cultural. Unele tensiuni dintre

autorităţile locale şi conducerile unor instituţii de cultură pun în pericol descentralizarea,

reducând acest proces la imaginea unor simple conflicte personale, care ar afecta performanţele

culturale.

Apartenenţele politice ale directorilor unor organisme deconcentrate ale ministerului

determină susţinerea unor evenimente culturale pe plan local şi marginalizarea voluntară a altora.

Astfel, este frecventă confuzia dintre „a face activităţi culturale" şi „a administra activităţi

culturale", pe care o comit organismele deconcentrate ale ministerului.

Factori economici

Unele dintre variabilele economice (rata creşterii economice, puterea de cumpărare a

populaţiei) influenţează în mod direct consumul cultural în România. Studii recente, precum

Barometrul de consum cultural, au arătat că românii nu alocă sume mari vizitelor la muzee,

spectacolelor de teatru, achiziţionării de cărţi şi reviste. Din acelaşi motiv, dezvoltarea unor

instituţii culturale stagnează, aşteptând sprijin cultural de la stat, în timp ce comunităţile nu sunt

interesate să le preia în administrare, considerând că bugetele sunt prea mari pentru a fi acoperite

la nivel local. Editurile au fost nevoite să-şi reducă semnificativ tirajele şi numărul de titluri

editate, fiind obligate să-şi ajusteze producţia la capacitatea de absorbţie a pieţei.

Promovarea artelor spectacolului românesc în străinătate se confruntă, uneori, cu

insuficienţa fondurilor destinate participărilor la evenimente culturale internaţionale, în timp ce

operatorii culturali privaţi sunt descurajaţi să activeze, formularele şi modalităţile de decontare

47

fiind dificil de completat şi realizat. Limitele bugetelor locale, ajunse, în unele cazuri, la statutul

de „subzistenţă", determină situaţia îngrijorătoare a majorităţii căminelor culturale din România.

Factori sociali

Factorii sociali externi, precum şomajul, interesele consumatorilor, durata medie de viaţă,

nivelul educaţional, mobilitatea populaţiei sau structura pe grupe de vârstă a influenţat într-o

manieră indirectă activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Scăderea populaţiei care este în mod tradiţional activă în consumul cultural a antrenat

diminuarea participării culturale la nivel naţional.

Infrastructura publică pentru activităţile culturale s-a micşorat cantitativ, în timp ce

infrastructura domestică pentru consum cultural (de genul accesului la internet, preferinţei pentru

resursele culturale online sau achiziţionării de home cinema) a crescut, pe fondul creşterii puterii

de cumpărare şi a creditelor avantajoase de pe piaţa bancară.

Potrivit unor studii recente, consumul cultural românesc a avut, în intervalul 1995-2005,

tendinţe combinate, atât de creştere în anumite direcţii (spectatori de teatru, vizitatori de muzee),

cât şi de regres (numărul abonaţilor de biblioteci, al spectatorilor de cinematograf, al bibliotecilor

publice). Publicul consumator de carte este în descreştere - aproape 43% din populaţia de peste

18 ani a României nu citeşte deloc. Subdezvoltarea rurală a generat slaba prezenţă a cărţii în

acest mediu.

Starea patrimoniului cultural este influenţată de anumite tipuri de comportament uman:

absenţa conştiinţei civice şi interesului public pentru păstrarea şi conservarea acestuia; pierderea

prin furt, degradare, distrugere ori proastă întreţinere a bunurilor de patrimoniu; lobby-ul din ce

în ce mai intens al companiilor de pe piaţa imobiliară, interesate de reducerea numărului de avize

necesare pentru construirea de noi imobile, în defavoarea protecţiei clădirilor de patrimoniu.

Rata de mobilitate a angajaţilor anumitor direcţii din cadrul ministerului este relativ

ridicată datorită mobilităţii existente în administraţie. Salariile mici, absenţa stimulării non-

financiare, dificultăţile de comunicare internă din instituţii, ierarhizarea strictă sunt motive de

abandon pentru cei care sunt, la un moment dat, funcţionari publici. În acelaşi context, statutul de

funcţionar public al persoanelor care activează în domeniul protejării patrimoniului şi care ar

putea obţine venituri suplimentare lucrând

potrivit calificării lor profesionale, ca arhitecţi sau ingineri, impune renunţarea la orice altă

formă de exercitare a profesiei.

Factori tehnologici

Nivelul de dotare tehnologică, rata de înnoire a produselor tehnologice, diversificarea

gamei de servicii electronice, accesul la reţelele electronice de comunicare rapide, gradul de

48

performaţă a acestora, dezvoltarea sistemelor de comunicaţie sunt factori ce influenţează în mod

fundamental activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Înnoirea produselor IT se face cu o frecvenţă relativ ridicată. În Ministerul Culturii şi

Cultelor nivelul de dotare tehnologică a crescut semnificativ în ultimii ani, o mare parte din

personal dispunând de tehnică de calcul cu o vechime de cel mult trei ani.

În general, dotarea tehnică acoperă cerinţele principale de prelucrare a datelor pentru

minister. Site-ul web al ministerului este uşor de utilizat de către cei interesaţi să afle informaţii

legate de activitatea instituţiei, www.cultura.ro ocupând primul loc din punct de vedere al

uzabilităţii într-un studiu privat, realizat în februarie 2007, care a analizat site-urile ministerelor

româneşti.

Ministerul dispune de un server cartografic on-line pentru evidenţa arheologică, aplicaţie

ce permite realizarea de hărţi tematice arheologice on-line prin utilizare informaţiilor aflate în

bazele de date ale Registrului Arheologic Naţional. Aplicaţia ajută şi la căutarea şi localizarea

siturilor arheologice prin intermediul localităţilor pe raza cărora se află, precum şi la efectuarea

unor selecţii spaţiale după diferite criterii pentru siturile arheologice. Pe site-ul inisterului se pot

vizualiza poziţiile unor monumente şi situri datorită aplicaţiei Google Earth.

A fost creat un formular pentru introducerea on-line a coordonatelor geografice exacte

pentru siturile arheologice din România. (adresa web: coordonate.cimec.ro). Coordonatele

geografice se memorează într-o bază de date SQL Server 2005. Accesul la formularul de

introducere a datelor necesită înregistrare şi apoi autentificare pe bază de nume de utilizator şi

parolă. Prin formularul on-line se urmăreşte obţinerea localizării spaţiale exacte pentru siturile

arheologice, cu scopul includerii lor în harta digitală a României. Obţinerea coordonatelor

geografice se va putea face astfel de la distanţă, prin colaborare cu instituţiile specifice din

teritoriu (muzee, direcţii de cultură, alte persoane fizice sau juridice).

Factori legislativi (juridici)

Legislaţia europeană şi naţională în domeniile de activitate ale Ministerului Culturii şi

Cultelor, fie că sunt noutăţi legislative, fie modificări ale legislaţiei existente, armonizarea

legislaţiei naţionale, sunt factori legislativi ce influenţează în mod direct modul de derulare şi

implementare a activităţilor şi proceselor existente la nivelul instituţiei. Legislaţia europeană în

vigoare reprezintă o constrângere luată în considerare în activitatea Ministerului Culturii şi

Cultelor. Noutăţile legislative din alte domenii de activitate afectează activitatea Ministerului

Culturii şi Cultelor în măsura în care au legătură cu aspecte ce vizează activităţile desfăşurate de

acestea. Acte normative noi cu implicaţii asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare pot

determina o posibilă rectificare bugetară în cursul anului.

49

Factorii de natură juridică, constând în soluţiile instanţelor de judecată, au influenţă

asupra activităţii ministerului în principal în ceea ce priveşte:

- bugetul, prin diminuarea acestuia, când se pronunţă o hotărâre de condamnare a

Ministerului Culturii şi Cultelor la plata unor sume de bani, sau prin majorarea acestuia, când se

pronunţă o hotărâre în favoarea Ministerului Culturii şi Cultelor ce stabileşte obligaţia unor terţi

faţă de minister;

- imaginea publică, prin pronunţarea unor hotărâri prin care se constată încălcarea

dispoziţiilor legale de către minister;

- activitatea unor direcţii - formarea unei practici unitare la nivelul instanţelor de judecată

este de natură a influenţa activitatea direcţiilor din Ministerul Culturii şi Cultelor (de exemplu, în

cazul anulării unor decizii emise de o anumită direcţie a ministerului se poate proceda la

reanalizarea legislaţiei sau a modului de interpretare a acesteia şi modificarea lor, după caz).

Factori de mediu

Factorii de mediu nu influenţează în mod direct activitatea Ministerului Culturii şi Cultelor.

Factorii naturali favorizează procesul de degradare a unor valori de patrimoniu naţional, iar

fenomenele meteorologice extreme genera daune majore obiectelor şi clădirilor de patrimoniu.

pot

3.3. Analiza mediului intern

3.3.1. Resurse umane

Deşi angajatii ministerului au o pregatire superioara (90% dintre ei) iar 43% angajaţi (în

2007) au participat la cursuri de perfecţionare profesională, cele mai multe fiind organizate de

Institutul Naţional de Administraţie, în domeniul resurselor umane se poate considera că

ministerul nu a avut niciodată o strategie sau politici bine definite. Personalul ministerului, în

ansamblu este structurat în funcţionari publici şi personal contractual de diverse specialităţi atât

specifice domeniului cât şi comune sistemului bugetar.

Funcţia publică este utilizată în aparatul propriu al ministerului, în serviciile

deconcentrate aflate în subordinea acestuia, în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei şi

ORDA. Considerăm că, deşi extrem de restrictiv, funcţia publică este guvernată în momentul de

faţă de un sistem legislativ propriu destul de clar, constrângerile impuse acestei categorii de

personal nefiind pentru moment, compensate de un sistem de salarizare adecvat, atractiv şi

unitar.

De asemenea, sistemul de evoluţie în carieră nu este încă suficient de atractiv, aceste

două elemente putând constitui motivele pentru care se manifestă un interes scăzut faţă de

accederea la funcţii publice şi o fluctuaţie destul de mare a personalului care face parte din

această categorie. În rest, instituţiile de cultură, utilizează personal contractual, preponderent

50

fiind personalul de specialitate, în special în instituţii muzeale, spre exemplu, sau personal de

deservire în instituţii de spectacole.

Şi la acest nivel se poate aprecia că fluctuaţia de personal este relativ ridicată, motivele

fiind, în mare parte tot de natură salarială. Este de subliniat că, prin acte normative aplicabile

domeniului bibliotecilor sau instituţiilor muzeale, au fost introduse o serie de sporuri care, în

opinia noastră, au mai estompat aceste nemulţumiri, efectul fiind reducerea fluctuaţiei de

personal în cadrul acestor categorii de instituţii. Numărul maxim de posturi pe care îl poate

utiliza ministerul în cadrul aparatului propriu şi unităţile din subordine finanţate din alocaţii

bugetare este de 982 de posturi. Numărul maxim de posturi pe care îl pot utiliza unităţile din

subordine finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat este de 6384 posturi.

Puncte forte şi slabe

Puncte forte (STRENGTHS)

- personal cu pregătire superioară (90% din angajaţi au studii superioare );

- personal specializat în toate domeniile de activitate ale ministerului;

- accesul la programe de perfecţionare profesională prin INA sau alte instituţii;

- distribuţie echilibrată pe vârste, personal relativ tânăr;

- experienţă în planificare bugetară pe programe;

- participarea personalului la instruiri şi grupuri de lucru în domeniul propriu de

responsabilitate;

- promovarea oportunităţii de carieră în administraţie,inclusiv prin suplimentarea

posturilor de consilier debutant;

- deschidere pentru promovarea reformei în administraţie prin crearea, începând cu anul

2004, de posturi de manageri publici;

- conturarea elementelor unei politici active de promovare a MCC ca exemplu

instituţional pentru protecţia mediului

- participarea la diferite grupuri de lucru, conferinţe, seminarii de la nivelul Comisiei

Europene, Consiliului Uniunii Europene sau alte organizaţii internaţionale, facilitându-se

schimbul de experiente.

- existenta unui personal interesat de specializare si dezvoltarea competetelor

profesionale;

- existenta unei necesităti constientizate de pregătire suplimentară în privinŃa

specificului activitătii desfăsurate de angajati;

- comunicare bună între compartimentele ministerului;

- imagine publică în general bună a ministerului, angajatilor si demnitarilor săi;

51

- preocuparea pentru perfectionarea profesională continuă a personalului în diverse

domenii;

- interes constant al angajatilor pentru armonizarea legislatiei specifice domeniului

cultural;

- sistem informatic capabil să satisfacă cele mai multe dintre necesitătile ministerului;

- accesul generalizat la internet în cazul structurilor centrale ale ministerului;

- site propriu actualizat zilnic si usor de consultat de către utilizatorii externi;

- dotare bună a ministerului (mobilier, echipament de birou);

- relaţii de colaborare cu alte instituţii publice, centrale şi locale Relaii internationale.

Puncte slabe (WEAKNESSES)

- rata crescută a fluctuaţiei personalului (rata plecărilor din aparatul propriu al

ministerului fiind de 15,3% în 2006);

- personal insuficient pentru necesităţile MMDD;

- personal nemotivat corespunzător din cauza sistemului salarial din administraţia

publică;

- calitatea muncii - influenţată de stres, volumul mare de muncă şi lipsa de motivare;

- spaţiu insuficient pentru desfăşurarea activităţii;

- lipsa corelării între planul de ocupare al posturilor şi planificarea investiţilor în resurse

IT;

- management defectuos din punct de vedere al delegării sau transferului

responsabilităţilor în situaţia deplasării titularului de activitate sau a transferului/plecării

acestuia;

- formalizarea excesivă a procedurii de deplasare a personalului la grupuri de lucru

organizate la nivelul instituţiilor UE;

- inexistenţa unui serviciu centralizat la nivelul instituţiei care să gestioneze formele de

deplasare externă pentru toţi angajaţii (ceea ce conduce la scăderea eficienţei prin diminuarea

timpului de lucru fectat problemelor specifice conform ROF);

- lipsa unei structuri specializate în activitatea de protocol (pentru organizarea de

evenimente, întâmpinarea delegaţiilor străine care au întâlniri de lucru în MCC etc.);

- rezistenţă crescută la schimbare şi idei noi;

- comunicare slabă la nivel intrainstituţional, personalul angajat în minister si institutiile

deconcentrate este, uneori, sub nivelul de pregătire profesională asteptată;

- repartizare ineficientă a personalului, în dezacord cu necesitătile de resurse umane;

- absenta fiselor de post pentru o parte din personal în momentul angajării;

- actualizarea rară a fiselor de post;

52

- fisele de post nu reflectă în totalitate activitătile curente ale angajatilor;

- pierderi de timp în cazul elaborării unor documente;

- abordare strict ierarhică în realizarea sarcinilor de serviciu;

- existenta unor activităti secundare cei intervin zilnic în sarcinile de serviciu si care

consumă timp (de exemplu, activităti de relatii publice, de secretariat, administrative, activităti

ce tin de competenta altor compartimente ale ministerului);

- absenta stimulării non-financiare a angajatilor (lipsa informării angajatilor de către

superior în ceea ce priveste activitatea institutiei, lipsa de consultare a angajatilor in luarea

deciziilor, lipsa feed-back-ului din partea superiorilor ierarhici, lipsa accesului gratuit la

spectacole);

- resurse umane repartizate în mod deficitar în unele servicii si directii, comparativ cu

volumul de activitate;

- deficiente de management intern (nerecunoasterea meritelor personale ale angajatilor,

nemotivarea personalului);

- rezistenta la schimbare manifestată în cazul unor functionari publici;

- lipsa specialistilor în domenii precum planificarea multianuală;

- infrastructură proastă la nivelul spatiului de lucru;

Cauzele care au generat punctele forte si punctele slabe

Fluctuatia de personal reprezinta o problema msjoră ce trebuie avuta in vedere de

intreaga conducere a Ministerului, de la cel mai inalt nivel pana la cel functional. Conform

sondajului efectuat de stagiarii Young Professional Scheme in cadrul Directiei Resurse Umane,

mai bine de 10% dintre angajati intentioneaza sa paraseasca institutia in urmatorii 3 ani – posibil

chiar in primul an. Rezulta asadar necesitatea stringenta a elaborarii unei strategii de motivare a

personalului pe termen lung. Pachetul salarial nu reprezinta singurul factor motivator. Este

adevarat ca salarizarea reprezinta principala cauza a fluctuatiei de personal, dar angajatii nu

exclud posibilitatea unor metode alternative de motivare non- financiara. Cei mai multi sunt

interesati de perfectionarea profesionala, de cresterea responsabilitatilor, de perspectiva unei

promovari rapide, recunoasterea eforturilor depuse si aprecierea lor de catre conducere.

Cauzele fluctuatiei de personal:

Cauzele pe care angajaţii le consideră ca fiind cele mai relevante pentru fluctuaţia

personalului sunt ilustrate în graficul de mai jos:

53

Fiind obisnuiti cu aplicarea unor reguli, proceduri generale, functionarii publici din

cadrul ministerului manifesta o retinere si chiar rezistenta fata de noile schimbari, deoarece in

baza valorilor culturii organizationale specifice institutiei, majoritatea functionarilor publici de

cariera pornesc de la premisa ca rolul statului, pe care ei, potrivit legii il reprezinta, este, de fapt,

de a pune in aplicare continutul actelor normative si a intretine structura sistemului administrativ,

asa cum aceasta este definita de legiuitor.

Din pacate, in cadrul institutiei analizate ca de altfel in majoritatea institutiilor si

autoritatilor publice din România apare evidenta, in cele mai multe cazuri, formalizarea excesiva

a schimbarilor in sistemul de management public si caracterul teoretic al acestora, de altfel o

rezultanta fireasca a unei perceptii generalizate.

Functionarii publici de cariera nu sunt stimulati sa aiba initiative in procesul schimbarilor

organizationale, asteptand ca, de cele mai multe ori, propunerile sa apara de la titularii functiilor

publice de conducere sau frecvent sa fie formulate de reprezentantii politicului.

Printre schimbarile de care ar avea nevoie Ministerul Culturii si Cultelor se subliniază

următoarele recomandări:

ocuparea posturilor si functiilor publice de conducere pe baza criteriilor de competenta

profesionala si manageriala;

profesionalizarea managementului public;

separarea clara a managementului public din minister de factorul politic;

54

motivarea diferentiata in functie de nivelul si amploarea performantelor obtinute de

managerii publici, raportate la misiunea ministerului si la sistemul de obiective

previzionate;

concentrarea asupra imbunatatirii procesului de management;

orientarea pe legatura permanenta cu clientii;

corectarea deficientelor sistemului informational;

imbunatatirea procesului de coordonare si comunicare in cadrul ministerului;

imbunatatirea procesului de administrare a resurselor umane, materiale, informationale si

financiare din cadrul instituţiei;

crearea unui sistem de pregătire continuă a funcţionarilor publici;

Schimbarile majore in mediul socio-politic din fiecare tara, diversitatea nevoilor si

complexitatea problemelor aparute in diferite tari determina managerii publici sa-si concentreze

atentia asupra metodelor si tehnicilor utilizate, asupra modului in care acestea trebuie sa fie

adaptate pentru a conduce la crearea si dezvoltarea unor sisteme si mecanisme suficient de

flexibile, capabile sa realizeze misiunea pe care o are ministerul, ca autoritate a administratiei de

stat.

Pentru a asigura profesionalizarea personalului din minister s-a creat Centrul de

Pregătire Profesională în Cultură cu următoarele atribuţii:

- determină nevoile de formare profesională ale angajaţilor instituţiilor publice şi

persoanelor juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural;

- elaborează, în colaborare cu Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor,

precum şi cu alte autorităţi şi organisme cu competenţe în domeniu, standarde profesionale şi

ocupaţionale, tematici şi programe specifice domeniului culturii;

- oferă servicii de educaţie recurentă sau compensatorie, formare profesională şi educaţie

civică, prin organizarea şi desfăşurarea de programe, cursuri şi alte activităţi specifice;

oferă servicii de orientare profesională în colaborare cu entităţile educaţionale din sistemul

educaţional naţional;

- organizează şi desfăşoară activităţi de evaluare şi atestare a competenţelor profesionale

dobândite pe cale nonformală şi informală;

- organizează şi desfăşoară cursuri sau alte forme specifice de pregătire postliceală şi

postuniversitară, potrivit obiectului său de activitate, în condiţiile legii;

elaborează şi realizează aplicaţii practice pentru programele, cursurile şi celelalte activităţi

organizate;

55

- în colaborare cu direcţiile de specialitate ale Ministerului Culturii şi Cultelor şi cu alte

instituţii ale acestuia, organizează şi desfăşoară atestarea specialiştilor şi experţilor în domeniul

patrimoniului cultural;

- eliberează, în condiţiile legii, diplome educaţionale şi certificate de absolvire

persoanelor care au urmat programele şi cursurile organizate;

- dezvoltă, perfecţionează şi pune la dispoziţia persoanelor interesate aplicaţii informatice

necesare formării profesionale şi educaţiei permanente specifice domeniului culturii

organizează şi desfăşoară programe, cursuri şi alte activităţi de formare profesională a

personalului instituţiilor publice de cultură, indiferent de subordonare, persoanelor juridice de

drept privat, precum şi a persoanelor fizice;

- participă la organizarea de programe şi activităţi de formare profesională a personalului

din domeniul cultelor, în ceea ce priveşte conservarea, evidenţa şi punerea în valoare a

patrimoniului cultural mobil şi imobil deţinut de unităţile de cult.

În domeniul managementului cultural:

- elaborează şi pune la dispoziţia persoanelor juridice sau fizice interesate programe de

management şi marketing cultural;

- elaborează studii, lucrări şi metodologii cu aplicabilitate în domeniile culturii şi cultelor;

dezvoltă aplicaţii informatice specifice managementului cultural;

- asigură consultanţă şi asistenţă metodologică şi de specialitate în domeniul

managementului şi marketingului cultural instituţiilor publice de cultură, indiferent de

subordonare, şi persoanelor juridice de drept privat.

În domeniul dezvoltării instituţionale:

- la solicitarea persoanelor juridice de drept privat, acordă consultanţă şi realizează

examinări pentru evaluarea caracteristicilor profesionale şi de personalitate ale persoanelor

fizice, pentru identificarea disponibilităţilor pentru activitatea de conducere;

- pregăteşte şi perfecţionează specialişti în domenii care sunt solicitate de economia de

piaţă, pentru sectorul culturii - legislaţie, managementul resurselor umane, managementul

proiectelor, management financiar, marketing, informatică etc.;

- elaborează proiectele metodologiilor şi criteriilor de autorizare a persoanelor juridice cu

activitate în domeniul culturii, precum şi modalităţile de examinare finală şi de certificare a

pregătirii profesionale, pe care le supune aprobării Ministerului Culturii şi Cultelor.

Alte atribuţii:

- editează şi comercializează publicaţii de specialitate, potrivit obiectului său de

activitate, precum Revista Muzeelor şi altele;

56

- propune Ministerului Culturii şi Cultelor, în vederea aprobării prin ordin, tarife pentru

serviciile oferite;

- organizează şi întreţine o bază de date, precum şi un centru de documentare pe teme

specifice obiectului său de activitate;

- organizează manifestări ştiinţifice - mese rotunde, colocvii, ateliere, simpozioane,

schimburi de experienţă şi de informare documentară - în domeniile sale de competenţă;

acordă premii absolvenţilor programelor de formare profesională şi educaţie continuă;

- poate asigura, în spaţiile proprii sau pe bază de contract ori de protocol încheiat cu alte

persoane juridice, cazarea beneficiarilor cursurilor.

3.3.2. Cadrul instituţional

Cadrul instituţional cuprinde mai multe niveluri - Ministerul Culturii şi Cultelor,

serviciile deconcentrate ale MCC, instituţiile muzeale din subordinea MCC, instituţiile muzeale

din subordinea altor autorităţi centrale sau locale, alte instituţii cu activitate în domeniul

patrimoniului cultural mobil.

La nivelul Ministerului Culturii şi Cultelor, domeniul patrimoniului mobil intră în

atribuţiile Direcţiei Generale Patrimoniu Cultural Naţional, în subordinea căreia funcţionează

Direcţia Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale.

În ultimii ani, structura organizatorică a suferit numeroase modificări (atribuţiile specifice

domeniului patrimoniu mobil revenind, pe rând, Direcţiei Muzee, Colecţii, Arte Vizuale,

Direcţiei Monumente Istorice şi Muzee, Biroului Muzee, Colecţii şi Garanţii Guvernamentale,

Direcţiei Muzee, Colecţii şi Garanţii Guvernamentale). Aceste schimbări de structură şi, în

special, fluctuaţiile de personal, numărul insuficient de angajaţi, numărul insuficient de posturi

existente în cadrul direcţiei, respectiv biroului, au determinat grave deficienţe în îndeplinirea

atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, lipsă de eficienţă în rezolvarea sarcinilor de

serviciu, aspecte negative ce s-au repercutat în întregul sistem muzeal.

În momentul de faţă constatăm o ameliorare semnificativă a situaţiei, toate posturile fiind

ocupate şi activitatea derulându-se, în general, în bune condiţii. Cu toate acestea, personalul este

insuficient în raport cu volumul de activitate curentă, nepermiţând decât acoperirea activităţilor

de rutină, pentru cele extrem de importante, cum ar fi documentarea, elaborarea şi

implementarea unor strategiile naţionale în subdomeniile patrimoniului mobil (evidenţă,

digitizare, conservare, restaurare ş.a.m.d.) nefiind alocat suficient timp. Considerăm ca fiind o

prioritate absolută stabilitatea personalului şi suplimentarea numărului de posturi alocate

Direcţiei Muzee, Colecţii, Garanţii Guvernamentale (observaţie valabilă, în opinia noastră,

pentru întreaga Direcţie Generală Patrimoniu Cultural Naţional).

57

Serviciile deconcentrate ale M.C.C. se confruntă cu lipsa personalului de specialitate, cu

schimbări organizatorice şi de conducere care, în absenţa unui personal de execuţie care să

asigure stabilitatea şi funcţionalitatea acestor structuri, au condus la scăderea „prestigiului"

instituţional al DJCCPCN şi la disfuncţionalităţi în comunicarea şi implementarea, în teritoriu, a

strategiilor şi metodologiilor elaborate la nivelul ministerului. Iminenta revizuire a atribuţiilor şi

rolului acestor servicii, în sensul atribuirii de sarcini exclusiv în domeniul protejării

patrimoniului cultural considerăm că va avea efecte pozitive.

Organizarea unor forme de pregătire în domeniul patrimoniului, destinată personalului de

specialitate din serviciile deconcentrate, precum şi întărirea colaborării acestor structuri cu

autorităţile locale şi instituţiile muzeale din subordinea acestora, cu departamentele judeţene ale

Poliţiei pentru patrimoniu constituie premise favorabile ale unei evoluţii pozitive. Este necesar să

se identifice noi modalităţi de colaborare a serviciilor deconcentrate cu reprezentanţii cultelor

deţinătoare de bunuri culturale, acest sector fiind, în prezent, dificil de abordat.

Multe dintre instituţiile muzeale au parcurs, în ultimii ani, un dificil traseu al trecerii din

subordinea autorităţii centrale de specialitate în subordinea autorităţilor locale. În multe cazuri,

această trecere a însemnat reducerea subvenţiilor, politizarea conducerii instituţiilor şi reducerea

nivelului de performanţă. De asemenea, această importantă schimbare a determinat şi o

modificare a managementului, care s-a orientat şi spre obţinerea de fonduri extra-bugetare şi, în

acelaşi timp, spre satisfacerea aşteptărilor comunităţilor locale.

În ciuda acestor schimbări, în muzee există şi un factor de stabilitate care, din păcate, nu

este întotdeauna unul benefic - personalul de specialitate puţin deschis la modernizarea

instituţiilor muzeale, format în primele decade ale muzeologiei româneşti, slab retribuit şi, de

cele mai multe ori, fără acces la forme adecvate de perfecţionare profesională. Deşi aflate într-un

proces de refacere evident, instituţiile muzeale româneşti se află încă la începutul acestuia, iar

Ministerului Culturii şi Cultelor îi revine rolul de a asigura cadrul favorabil racordării lor la noile

standarde ale muzeologiei. Evidenţa informatizată, conservarea, activitatea expoziţională,

schimburile de specialişti, programele pentru public sunt domenii în care trebuie acţionat

prioritar, în următorii ani (atât prin reglementări, cât şi prin programe de finanţare).

Referindu-ne la activitatea altor instituţii cu atribuţii în domeniul patrimoniului mobil,

considerăm că existenţa acestora reprezintă o bază importantă pentru construirea unui sistem

bine coordonat, în cadrul căruia activitatea specifică a fiecărei instituţii să fie corelată cu

activitatea întregului sistem instituţional, în prezent o astfel de coordonare fiind relativ slabă.

Institutul pentru Memorie Culturală - CIMEC, Institutul Naţional de Cercetare în Domeniul

Conservării şi Restaurării, recent înfiinţatul Centru pentru Studii şi Cercetări în Domeniul

Culturii, Centrul de Pregătire Profesională în Domeniul Culturii au o activitate în continuă

58

creştere, însă, după cum am menţionat deja, este necesară o coordonare realizată de MCC, prin

care să se stabilească obiective comune.

Acordurile încheiate în ultimii ani cu Inspectoratul General al Poliţiei (Ministerul

Administraţiei şi Internelor - actualmente Ministerul Internelor şi Reformei Administrative) şi

Autoritatea Naţională a Vămilor au marcat un progres important în activitatea de monitorizare a

circulaţiei bunurilor şi a combaterii traficului ilicit de bunuri culturale.

Colaborarea cu instituţii şi organizaţii internaţionale se situează încă la un nivel

minimal, înregistrându-se o evoluţie în ultimii ani (cadrul de colaborare sud-est european în

domeniul protejării patrimoniului cultural, reprezentare în comitete UNESCO, ratificarea unor

Convenţii UNESCO, reprezentare în cadrul grupurilor de lucru de experţi europeni, reprezentare

în cadrul I.C.O.M., în cadrul N.E.M.O. (Network of European Museum Organisations),

colaborare în cadrul unor proiecte cu ICCROM, Getty Institute, The Fund for Arts and Culture in

Central and Eastern Europe). Ministerul Culturii şi Cultelor susţine dezvoltarea programelor de

educaţie pentru patrimoniu; începând cu anul 2005, se organizează anual un seminar naţional

pentru educaţie muzeală, iar în anul 2006 s-a iniţiat un proiect de colaborare cu Ministerul

Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în scopul introducerii în programa şcolară a unor cursuri

având ca temă educaţia pentru patrimoniu. Prin aceste demersuri, care vor continua şi în anii

viitori, urmărim să creştem importanţa patrimoniului, ca reper cultural şi social. Considerăm

semnificativ şi faptul că există o tendinţă de asociere a instituţiilor muzeale, sub aspect

profesional - constituirea recentă a Reţelei Naţionale a Muzeelor din România şi reorganizarea

Asociaţiei Muzeelor în Aer Liber (2007), MCC sprijinind aceste iniţiative.

Ca parametri de evaluare a evoluţiei direcţiilor de acţiune menţionate mai sus, vor fi

utilizate următoarele repere:

- numărul de vizitatori ai muzeelor,

- numărul de baze de date realizate,

- numărul de intrări în bazele de date deja existente,

- numărul de expoziţii,

- numărul programelor pentru public,

- numărul parteneriatelor încheiate cu instituţii din ţară şi din străinătate,

- numărul acţiunilor de formare şi schimb de experienţă .

Obiective

- îmbunătăţirea cadrului normativ existent în scopul eficientizării managementului

patrimoniului cultural naţional mobil;

- îmbunătăţirea cadrului instituţional;

- creşterea nivelului de digitizare a patrimoniului cultural mobil;

59

- îmbunătăţirea sistemului de evidenţă a patrimoniului cultural mobil (la nivelul tuturor

deţinătorilor);

- întărirea controlului asupra circulaţiei bunurilor culturale mobile şi monitorizarea

acesteia;

- creşterea nivelului de aplicare a măsurilor de conservare preventivă a bunurilor culturale

mobile;

- creşterea nivelului de pregătire a specialiştilor în domeniul patrimoniului cultural mobil;

- introducerea în programa şcolară preuniversitară a unor cursuri având ca temă educaţia

pentru patrimoniu;

- creşterea numărului de programe muzeale adresate publicului;

- creşterea accesibilităţii programelor de punere în valoare a patrimoniului cultural mobil;

- îmbunătăţirea relaţiilor de colaborare cu instituţii de specialitate din străinătate.

3.3.3. Aşezăminte culturale

Strategia guvernamentală post-aderare acordă mediului rural o importanţă deosebită din

punctul de vedere al dezvoltării comunităţilor rurale şi al creşterii calităţii vieţii, urmărind pe

termen lung diminuarea disparităţilor dintre sat şi oraş. Patrimoniul cultural al satului românesc

reprezintă o sursă importantă de dezvoltare la nivel local şi naţional. Dezvoltarea rurală durabilă

nu se poate face în afara păstrării identităţii culturale fapt care impune luarea în considerare şi a

unor factori cum ar fi educaţia şi consumul cultural; îmbunătăţirea serviciilor culturale de bază

din spaţiul rural românesc. Aceasta implică dezvoltarea infrastructurii de aşezăminte culturale

biblioteci, cămine culturale, locuri de petrecere a timpului liber, cât şi punerea în valoare a

patrimoniului cultural, de tip arhitectural şi natural.

În prezent, facilităţile culturale existente satisfac în mică măsură nevoile populaţiei, la

nivelul întregii ţări înregistrându-se o scădere a interesului public faţă de actul de cultură

organizat, datorat în parte impactului mass-media asupra timpului dedicat de individ formării şi

educaţiei permanente. Acest lucru a determinat restrângerea activităţilor specifice domeniului şi

a condus adesea la schimbarea destinaţiei unui mare număr de aşezăminte culturale. O parte din

sediile acestora au fost retrocedate foştilor proprietari, fapt care a determinat absenţa oricăror

activităţi culturale în comunitate. Pe fondul lipsei de mijloacelor financiare, numeroase

aşezăminte culturale din mediul rural nu şi-au mai putut desfăşura activitatea; sediile lor s-au

degradat în asemenea măsură încât sunt total inadecvate pentru desfăşurarea activităţilor

culturale.

Din totalul de 6147 de cămine culturale existente în ţară în anul 2002, doar 1874

desfăşurau activităţi culturale propriu-zise, celelalte cămine culturale (peste două treimi)

60

desfăşurau alte activităţi, fără legătură cu domeniul culturii sau al formării profesionale continue.

În ultimii 10-15 ani, unităţile administrativ teritoriale nou create, cu o populaţie cuprinsă între

1000 şi 5000 de locuitori s-au confruntat cu serioase dificultăţi de ordin economic, fapt care nu a

permis alocarea unor fonduri pentru construirea şi înfiinţarea de aşezăminte culturale de tip

cămin cultural sau casă de cultură. Prin Legea nr. 143/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de

Urgenţă a Guvernului nr. 118/2006, la iniţiativa Ministerului Culturii şi Cultelor a fost instituit:

Programul Naţional pentru construirea de sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile

unde nu există asemenea instituţii, precum şi pentru reabilitarea, modernizarea şi dotarea

aşezămintelor culturale de drept public, din mediul rural şi mic urban cu scopul creşterii

gradului de acces şi participare a populaţiei rurale la viaţa culturală.

Programul este prevăzut a se derula în perioada 2007-2010.

b) Obiective

- protejarea şi valorificare patrimoniului cultural existent în mediul rural;

- creşterea accesului populaţiei din mediul rural la informaţie şi cultură;

- diversificarea ofertei culturale;

- creşterea participării populaţiei rurale la viaţa culturală.

Implementarea Programului Naţional se va face prin trei axe de intervenţie cu operatori

distincţi, care vor beneficia de finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltarea al României şi

Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Cele trei axe de intervenţie ale Programului sunt:

- reabilitarea, modernizarea infrastructurii culturale şi dotarea aşezămintelor culturale din

mediul rural cu echipamentul necesar pentru realizarea de activităţi culturale;

- finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale din mediul rural şi mic

urban ale căror lucrări de construire au fost începute şi care nu se pot finaliza din cauza

resurselor financiare limitate;

- construirea de noi sedii pentru aşezăminte culturale în localităţile unde nu există

asemenea instituţii, în mediul rural şi mic urban.

3.4. Analiza componentei bugetare

Programele şi subprogramele bugetare ale Ministerului Culturii, Cultelor şi

Patrimoniului

61

3.4.1. PROGRAM BUGETAR I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII ADMINISTRATIVE ŞI

CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV

Obiective generale

a) Întărirea capacităţii instituţionale a Ministerului Culturii şi Cultelor de a formulare a

politicilor publice şi de planificare strategică

b) Eficientizare comunicării interne şi externe

c) Îmbunătăţirea cadrului normativ din sfera de competenţă

Componentele care intră în alcătuirea prezentului program bugetar sunt următoarele:

A. Managementul resurselor umane, servicii deconcentrate, parteneriate teritoriale

B. Politici publice

C. Afaceri europene

D. Achiziţii publice, dezvoltare, administrativ

E. Audit public intern

62

Referitor la managementul resurselor umane, potrivit prevederilor legale aplicabile atât

funcţionarilor publici cât şi personalului contractual în domeniul formării profesionale, respectiv

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor public, republicată şi Legea nr. 53/2003,

Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurat accesul personalului din

aparatul propriu al ministerului la programe de formare profesionale şi formare specializată

organizate de instituţii cu atribuţii în domeniu, respectiv de Institutul Naţional de Administraţie,

Institutul European Român, OK Service SRL etc., precum şi de instituţii de învăţământ superior

pentru programe de formare specializată sau master.

Participarea personalului la cursurile de formare profesională şi formare specializată se

asigură în funcţie de nevoia de pregătire profesională identificată de conducătorii ierarhici direcţi

pentru personalul aflat în subordine. Acest criteriu stă la baza propunerilor anuale de cursuri de

formare sau specializare transmise de fiecare şef ierarhic Direcţiei Managementul Resurselor

Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate Teritoriale din cadrul ministerului, propuneri în

funcţie de care se elaborează planul de formare profesională a personalului ministerului.

Obiective specifice

- Formarea, creşterea şi dezvoltarea competenţelor profesionale ale personalului.

- Însuşirea de cunoştinţe generale şi specifice necesare derulării activităţilor curente ale

personalului.

- Facilitarea procesului de adaptare a personalului la schimbările provocate de

modernizarea activităţii în administraţia publică.

Rezultate şi indicatori de performanţă

Acţiune:

1. Participarea personalului Ministerului Culturii şi Cultelor la cursuri de pregătire

profesională;

Rezultate:

1.1. Creşterea numărului de participanţi la cursuri de pregătire profesională pentru

îmbunătăţirea performanţelor profesionale;

1.2. Diversificarea domeniilor de pregătire profesională a personalului din cadrul instituţiei.

63

Finanţarea Programului bugetar I: ÎNTĂRIREA CAPACITĂŢII

ADMINISTRATIVE ŞI CONSOLIDAREA CADRULUI LEGISLATIV

mii lei

64

Rezultatul acţiunii nr. 1.1.Titlu: Creşterea numărului de participanţi la cursuri de pregătire profesională pentru îmbunătăţirea performanţelor profesionaleIndicatori de performanţă2007 | 2008 | 2009 | 2010Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr de angajaţi din aparatul propriu al ministerului care beneficiază de cursuri de formare profesională70909090Frecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):trimestrialSursa informaţiilor:MCCMecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul Direcţiei Managementul Resurselor Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate TeritorialeUltimul rezultat cunoscut:An: 2007 Valoare: 70Tendinţa prognozată a evoluţiei (crescătoare/descrescătoare)CrescătoareRezultatul acţiunii nr. 1.2.Titlu: Diversificarea domeniilor de pregătire profesională specifice personalului din cadrul instituţieiIndicatori de performanţă2007 | 2008 | 2009 | 2010Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr domenii de pregătire profesională16181818Frecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):trimestrialSursa informaţiilor:MCCMecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul Direcţiei Managementul Resurselor Umane, Servicii Deconcentrate, Parteneriate TeritorialeUltimul rezultat cunoscut:An: 2007 Valoare: 16Tendinţa prognozată a evoluţiei (crescătoare/ descrescătoare)Crescătoare

Sursa de finanţare Execuţie (2007)

Aprobat (2008)

Propunere (2009)

Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)

n-1 n n+1 n+2 n+3 n+41. Buget de statTotal cheltuieli 12.952 25.699 32.125 35.97

837.264

43.030

Capitolul 67.01Titlul 10 6.066 9.743 12.179 13.64

014.127

19.096

Titlu 20 6447 12.900 16.125 18.060

18.705

19.350

Titlu 57 150 188 210 218 225Titlu 70 439 2.906 3.633 4.068 4.214 4.359Titlu 81

Ca şi finanţare sursa o reprezintă bugetul de stat, în creştere cu 98% 2008 faţă de 2007,

fiind preconizat pentru 2009 o creştere faţă de 2008 cu 25%, iar pentru anii următori o creştere

mai modestă, în jurul valorii de 12%.

3.4.2. PROGRAM BUGETAR II: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI

STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE ÎN DOMENIUL CULTURII

Obiective generale

a) Protejarea şi promovarea patrimoniul cultural, precum şi a diversităţii culturale, a

creaţiei contemporane şi a industriilor culturale

b) Susţinerea participării cetăţenilor la viaţa culturală

Finanţarea Programului bugetar II: ELABORAREA ŞI APLICAREA

POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTURII

Finanţarea acestui program se face în proporţie (medie) de 2,5% din fonduri proprii restul

de 87,5% urmând a fi finanţat de la bugetul de stat.

65

Sursa de finanţareExecuţie (2007)Aprobat (2008)Propunere (2009)Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)n-1nn+1n+2n+3n+41. Buget de statTotal

cheltuieli441786513765770.650873.402899.090924.777Capitolul 67.01Titlul 1021.14621.82432.73637.10138.19239.283Titlul 204488451.15376.73086.96089.51892.075Titlul 309146.1019.15210.37210.67710.982Titlul 51321.148348062522.093591.705609.109626.512Titlul 55245548.25112.37714.02714.43914.852Titlul 57344516585602619Titlul 5911.15611.43417.15119.43820.01020.581Titlul 7017.37765.92198.882112.066115.362118.658Titlul 816076751.0131.1481.1811.2152. Fonduri ne-rambursabileTotal cheltuieliCapitolul ....Titlul ....3. Venituri propriiTotal cheltuieli12.48213.00015.00018.00020.00022.000Capitolul 67.10Titlul 102.0002.5003.0003.5004.000Titlul 2010.4828.0008.50010.00010.50011.000Titlul 702.0003.0004.0005.0006.0007.000Total cheltuieli (1+2+3)454.268526.765785.650891.402919.090946.777

mii lei

Creşterea finanţării bugetare a fost în 2008 faţă de 2007: + 16,7%, urmând ca în anii

următori să se înregistreze următoarele creşteri până în 2012: 50%, 13,33%, 2,94%, 2,85%.

3.4.3. PROGRAM BUGETAR III: ELABORAREA ŞI APLICAREA POLITICILOR ŞI

STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTELOR

Obiectiv generale:

Asigurarea libertăţii religioase şi sprijinirea cultelor religioase

Subprogramul bugetar I: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult

Având în vedere faptul că unităţile aparţinând cultelor, din ţară şi din străinătate,

recunoscute potrivit legii sunt în continuă dezvoltare, ceea ce poate duce la crearea unor

disproporţii în ceea ce priveşte numărul de personal de cult în anumite zone, garantând libertatea

credinţelor religioase şi respectând principiul constituţional al sprijinirii cultelor, fără

discriminări, pentru îndeplinirea menirii lor, Ministerul Culturii şi Cultelor se implică activ în

susţinerea cultelor prin sprijinirea salarizării clerului din ţară cât şi pentru sprijinirea Bisericii

Ortodoxe Române din afara Graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii

identităţii lingvistice , culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, în special activităţi

adresate tinerilor, dar şi a personalului neclerical trimis să deservească aşezămintele din

străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, cât şi a celui neclerical din judeţele Covasna şi

Harghita.

Obiective specifice

Promovarea pluralismului religios şi a dialogului interreligios prin acordarea de sprijin

financiar pentru salarizarea clerului.

Rezultate şi indicatori de performanţă

Acţiune:

1. Acordarea de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea clerului.

Rezultate:

1.1. Personal clerical salarizat corespunzător.

Rezultatul acţiunii nr. 1.1. Titlu: Personal clerical salarizat corespunzător.Indicatori de performanţă2007 | 2008 | 2009 | 2010

Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr de personal care beneficiază de

16.714 16.964 17.814 18.700

66

sprijin salarialFrecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):

anual

Sursa informaţiilor: Biserica Ortodoxă Română, Secretariatul de Stat pentru Culte, MCC

Mecanismul de colectare a datelor:

Centralizare la nivelul Direcţiei Relaţii Culte

Ultimul rezultat cunoscut: An: Valoare: 16.714Tendinţa prognozată a evoluţiei (crescătoare/ descrescătoare)

Crescătoare

Mecanisme de implementare si principalele sarcini

Sarcini/Activităţi

1. Avizare

- înfiinţare de noi culte religioase

- statute de organizare şi funcţionare ale cultelor religioase

- asociaţii religioase înfiinţate conform Legii nr. 489/2006;

- prelungire viză misionari străini

2. Finanţare

- sprijinirea salarizării personalului angajat al cultelor;

3. Reglementare

- Iniţiativă legislativă

- Elaborare norme metodologice

4. Consultare, îndrumare metodologică - organizare de conferinţe, seminarii etc. pe teme

de specialitate;

5. Colaborare cu instituţii similare din străinătate;

6. Colaborare cu biserici, culte şi asociaţii religioase;

7. Centralizare informaţii relevante în domeniul de specialitate

8. Răspunsuri la petiţii, interpelări.

Proiecte

- Conferinţa internaţională „Dialogul intercultural şi interconfesional în România"; buget estimat

-150.000 lei. Anul 2008 a fost Anul european al dialogului intercultural.

67

- Simpozion „Parteneriatul social intre Stat şi cultele religioase"; buget estimat - 50.000 lei.

Guvernul României a semnat în anul 2007 acorduri cu Biserica Ortodoxă Română, Biserica

Română Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Biserica Romano-Catolică acorduri de incluziune

socială.

Subprogramul bugetar II: Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale comunităţii

Ministerul Culturii şi Cultelor s-a preocupat, constant, să aloce fonduri de la bugetul de

stat pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult care sunt monumente istorice şi a

bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cultelor religioase recunoscute din

România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de

cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-

religioase, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru sprijinirea activităţilor de

asistenţă socială organizate de cultele religioase, pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern

şi internaţional realizate de cultele religioase din România.

În perspectiva integrării europene, a fost necesar ca România să adopte o lege care să

reglementeze regimul comunităţilor religioase în conformitate cu reglementările similare din

state ale Uniunii Europene şi cu realităţile interne specifice. Considerăm că prin acest act

normativ (Legea nr. 489/2006) sunt asigurate şi respectate drepturile şi libertăţile tuturor

cetăţenilor indiferent de etnia sau confesiunea acestora şi sunt puse bazele parteneriatului social

dintre Stat şi culte.

Numai în cursul anului 2008 au fost suplimentate, prin hotărâri ale Guvernului, fondurile

Ministerului Culturii şi Cultelor pentru construirea şi repararea unor lăcaşuri de cult, pentru

achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult, cheltuieli de

întreţinere şi funcţionare, cu suma de 37,1 milioane lei de care au beneficiat 955 unităţi de cult

din ţară si din străinătate.

Obiective specifice

68

Sursa de finanţareExecuţie (2007)Aprobat (2008)Propunere (2009)Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)

n-1nn+1n+2n+3n+41. Buget de statTotal cheltuieli152.134171.400188.605207.465228.360249.796Capitolul 67.01Titlul

59152.134171.400188.605207.465228.360249.796

Finanţarea subprogramului bugetar I: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului de cult

mii lei

1. Sprijinirea construirii şi finalizării unor lăcaşuri de cult cu respectarea principiilor

transparenţei, echităţii şi proporţionalităţii, precum şi a unor activităţi de restaurare a spaţiului

eclezial pentru promovarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice aflate în proprietatea

cultelor.

2. Susţinerea cultelor în derularea unor programe sociale, educaţionale, caritabile, de

orientarea socio-profesională şi formare continuă, în cooperare cu autorităţile publice.

Rezultate şi indicatori de performanţă

Acţiune:

1. Co - finanţarea proiectelor de construire, reparaţii şi de realizare a picturilor lăcaşurilor

de cult.

Rezultate:

1.1. Lăcaşuri de cult sprijinite financiar (construcţie, reparaţii, picturi)

Finanţarea subprogramului bugetar II: Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale

comunităţii

mii lei

Sursa de finanţare Execuţie (2007)

Aprobat (2008)

Propunere (2009)

Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)

n-1 n n+1 n+2 n+3 n+41. Buget de statTotal cheltuieli 163.552 160.932 180.000 200.000 220.000 250.00

69

Rezultatul acţiunii nr. 1.1.Titlu: Lăcaşuri de cult sprijinite financiar de la bugetul de stat construcţie, reparaţii, picturi)Indicatori de performanţă2007200820092010Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr de lăcaşuri de cult sprijinite financiar de la bugetul1500195020502200de statFrecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):anualSursa informaţiilor:Raport Mitropolii; Procese verbale de recepţie a lucrărilor; MCC;Mecanismul de colectare a datelor:Centralizare la nivelul Secretariatului de Stat pentru Culte

Ultimul rezultat cunoscut: An: 2007 valoare 1500Valoare:1500

0Capitolul 67.01Titlul 59 163.552 160.932 180.000 200.000 220.000 250.00

0

Subprogramul bugetar III: Sprijin financiar pentru salarizarea personalului din

învăţământul teologic neintegrat

Acest subprogram este destinat cultelor recunoscute potrivit legii pentru sprijinirea

salarizării personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic

autorizate şi acreditate potrivit legii. Pornind de la principiul constituţional al sprijinirii cultelor,

precum şi cel al liberului acces la educaţie, inclusiv cea religioasă, Ministerul Culturii şi Cultelor

încurajează diversitatea confesională şi exprimarea convingerilor religioase prin sprijinirea

acelor unităţi de învăţământ teologic ale cultelor religioase care nu sunt integrate în învăţământul

public, precum şi a personalului acestora prin contribuţii la plata salariilor acestora.

Obiective specifice

1. Susţinerea cultelor în derularea unor programelor educaţionale şi formare

continuă.

2. Promovarea pluralismului religios şi a dialogului interreligios.

Acţiune:

1. Co - finanţarea salarizării personalului neclerical angajat în unităţile şi instituţiile de

învăţământ teologic autorizate şi acreditate potrivit legii.

Rezultate:

1.1. Salarizarea personalului din unităţile de învăţământ religios neintegrate îmbunătăţită.

Rezultatul acţiunii nr. 1.1. Titlu: Salarizarea personalului din unităţile de învăţământ religios neintegrate îmbunătăţităIndicatori de performanţă2007 2008 2009 2010

Informaţii despre indicatorTitlul indicatorului: Număr de personal care beneficiază de sprijin salarial / unităţi de învăţământ teologic neintegrate sistemului public

300/13 300/13 300/13 300/13

Frecvenţa măsurării (într-o perioadă de timp dată):

Anual

Sursa informaţiilor: MCCMecanismul de colectare a datelor: Centralizare la

nivelul Serviciului Asistenţă, Învăţământ

Ultimul rezultat cunoscut: An: 2007 Valoare: 300/13

Tendinţa prognozată a evoluţiei (crescătoare / descrescătoare)

Stagnantă

70

Sursa de finanţare Execuţie (2007)

Aprobat (2008)

Propunere (2009)

Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)

n-1 n n+1 n+2 n+3 n+41. Buget de statTotal cheltuieli 1.021 1.470 1.617 1.77

81.95

72.15

5Capitolul 65.01Titlul 59 1.021 1.470 1.617 1.77

81.95

72.15

5

Finanţarea Programului bugetar III: ELABORAREA ŞI APLICAREA

POLITICILOR ŞI STRATEGIILOR ÎN DOMENIUL CULTELOR

Sursa de finanţare

Execuţie (2007)

Aprobat (2008)

Propunere (2009)

Estimare pe termen mediu (2010 - 2012)

n-1 n n+1 n+2 n+3 n+41. Buget de statTotal cheltuieli 315.68

6332.33

2368.60

5407.46

5448.36

0499.79

6Capitolul 67.01Titlu 59 315.68

6332.33

2368.60

5407.46

5448.36

0499.79

6Capitolul 65.01 1.021 1.470 1.617 1.778 1.957 2.155Titlu 59 1.021 1.470 1.617 1.778 1.957 2.155

Creşterea în 2008 faţă de 2007, în acest domeniu, a fost de 5,27%, fiind preconizate în

anii următori creşteri situate în jurul valorii de 10,5%.

Se constată că există o preocupare reală pentru sprijinirea din partea statului a tot ceea ce

înseamnă cultură, îndeosebi în ceea ce priveşte conexiunea cu cultura europeană.

În acest sens în ceea ce priveşte promovarea culturii româneşti în lume şi promovarea

culturilor străine în România, Direcţiei pentru Relaţii Internaţionale îi revin două misiuni

principale:

71

1. Pe plan bilateral, elaborează Programele de cooperare inter-guvernamentală şi inter-

ministerială în colaborare cu direcţiile şi instituţiile subordonate ministerului, cu alte ministere şi

instituţii publice, cu organizaţii interguvernamentale precum şi cu instituţiile omoloage din

străinătate, monitorizează şi/sau coordonează punerea în practică a acţiunilor prevăzute în

acestea.

2. Pe plan multilateral: elaborează şi/sau monitorizează asocierea României la

programele culturale ale organizaţiilor internaţionale şi/sau regionale şi ale reţelelor

internaţionale şi/sau regionale - Consiliul Europei, UNESCO, Organizaţia Internaţională a

Francofoniei, Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării

Economice a Mării Negre (OCEMN), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, Iniţiativa

Central Europeană, Consiliul Cooperării Regionale .

Necesitatea promovării semnificative a valorilor culturale şi spirituale ale României, pe de

o parte, şi facilitarea accesului publicului românesc la cultura universală, pe de altă parte, sunt

elementele care au devenit prioritare în politicile noastre culturale după 1989, în condiţiile ieşirii

din perioada de izolare şi extremă ideologizare comunistă.

Perspectiva integrării României în Uniunea Europeană a influenţat orientarea politicilor

din ultimii ani în direcţia favorizării circulaţiei artiştilor români şi a operelor lor, a dezvoltării

schimburilor culturale, precum şi a promovării patrimoniului cultural naţional, prioritar în spaţiul

european. În plus, există o preocupare constantă legată de punerea în valoare a contribuţiei

României la patrimoniul cultural comun european şi la evidenţierea operelor şi artiştilor români a

căror afirmare a fost strâns legată de curente şi mişcări artistice europene.

În acelaşi timp, MCC, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, în spiritul promovării

diversităţii culturale şi a deschiderii către culturile lumii, a sprijinit primirea şi cunoaşterea

tuturor culturilor lumii în România.

Strategia actuală de relaţii internaţionale a Ministerului decurge din Programul de

Guvernare, ceea ce presupune :

• valorizarea obiectivelor de politică externă legate de îmbunătăţirea imaginii României;

• susţinerea acţiunilor ce răspund nevoii de „exportare" a artiştilor şi a operelor în cadrul unor

evenimente internaţionale recunoscute, fără legătură directă cu priorităţile geo-politice;

• necesitatea promovării culturii scrise româneşti prin participarea la Târguri Internaţionale de

carte de Carte, la Festivaluri de teatru, film, etc.);

• promovarea patrimoniului cultural naţional în Europa şi în întreaga lume.

În contextul intrării ţării noastre în Uniunea Europeană, interesul pentru cunoaşterea

culturii româneşti în întreaga lume este în creştere, în paralel cu dorinţa partenerilor străini de a

dezvolta relaţii de colaborare şi de promovare a altor culturi la noi. Cererea de „produse

72

culturale" româneşti a devenit semnificativă, ceea ce a reclamat şi va reclama realizarea unor

evenimente vizibile.

În plan bilateral, au fost realizate programe de colaborare interguvernamentale şi

interministeriale cu următoarele ţări europene: Franţa, Italia - Guvernul italian acordă anual

burse managerilor culturali români -, Guvernul Walon şi Comunitatea Franceza din Belgia,

Guvernul flamand din Belgia, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Cipru, Ungaria, Grecia,

Anglia, Spania, Germania -Comisia Guvernamentală mixtă româno -bavareză, Ungaria.

• O serie de evenimente culturale de anvergură au fost organizate în Ungaria şi România

în cadrul Programului Interguvernamental de colaborare.

• Un loc special în cadrul relaţiilor bilaterale, este rezervat Germaniei: Astfel, In

cadrul proiectului internaţional interdisciplinar „DONUMENTA", de cunoaştere şi punere în

valoare a culturilor ţărilor dunărene, iniţiat de Landul Bavariei la Regensburg (2003, Anul

Ucrainei, 2004 Anul Moldovei, 2005 Anul Bulgariei, 2006 Anul Austriei), anul 2007 este Anul

României.

• Ministerul Culturii şi Cultelor acordă o importanţă specială ţărilor din Caucazul de

Sud: au fost încheiate tratate de colaborare interministerială cu Armenia şi Azerbaidjan.

• De asemenea, s-au realizat acţiuni de anvergură în Ucraina şi România în baza

tratatului interministerial de colaborare între cele două ţări.

• Au fost realizate acţiuni importante de colaborare cu ţările arabe : Maroc, Tunisia,

Iordania, Egipt, Qatar, Alger.

• Colaborarea cu China s-a materializat prin organizarea unor turnee de anvergură

ale Operei din Beijing la Bucureşti şi, respectiv, ale Operei Naţionale Române din Bucureşti în

China.

• În cursul anului 2007, au fost lansate în România Programeee Norvegiene de

finanţare pentru domeniul cultural în România, 2008-2009: granturile SEE (Spaţiul Economic

European) al căror obiectiv principal este protejarea patrimoniului cultural naţional românesc.

• Au fost organizate „Zile ale culturii româneşti" în Iordania, Israel, Maroc, Suedia,

China, Germania, Egipt, Statele Unite Ale Americii, Anglia, Canada, Irlanda.

• În România, în ultimii 5 ani s-au organizat evenimente dedicate Norvegiei,

Egiptului, Japoniei, Slovaciei, Tunisiei, Palestinei, Libanului, Coreei De Nord

• Ziua Naţională a României a fost celebrată prin evenimente sprijinite de MCC la

Paris, Oslo, Budapesta, Amman, UNESCO, Consiliul Europei, Doha.

• Târgurile de carte : Ministerul Culturii şi Cultelor participă tradiţional la Târgurile

de Carte de la Ierusalim, Paris, Leipzig, Budapesta, Praga, Liber Spania, Frankfurt. În 2007,

73

2008, MCC a participat/participă şi la Târgurile de carte de la Doha (Quatar), Bologna, Salonic,

Cairo, Istanbul.

În plan multilateral :

• Semnalăm participarea masivă a publicului românesc şi european şi vizibilitatea

deosebită a programului Sibiu, capttaăă europeană a cutturii2007.

• Monumente şi site-uri româneşti importante au fost înscrise pe lista Patrimoniului

cultural european, în cadrul programului european „Label européen".

• MCC a susţinut financiar şi a organizat participarea României la festivalul

EUROPALIA în

2007.

• Respectând obiectivele politicii externe a României, în ultimii 4 ani Ministerul

Culturii şi Cultelor a iniţiat şi susţinut asocierea României în programe şi acţiuni menite să

sublinieze importanţa colaborării regionale în Europa şi asumarea de către România a rolului de

„motor" al acestei cooperări. Astfel, MCC a organizat următoarele evenimente :

• Summit-ului Şefilor de Stat din Sud-Estul Europei în 2007 intitulat: „Diversitate culturală - o

punte între patrimoniul cultural şi cultura viitorului''.

• MCC s-a asociat la Programul Cultural pentru Patrimoniul Cultural şi Natural din

Sud Estul Europei iniţiat de Consiliul Europei

• A organizat lansarea la Bucureşti a programului „Iniţiativa de la Kiev" dedicat

dezvoltării colaborării între Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, Ucraina şi în acelaşi timp

dezvoltării economice, culturale şi sociale a acestor ţări prin intermediul parteneriatelor.

• MCC s-a angajat în consolidarea cooperării dintre ţările din bazinul Mării Negre

prin participare la reuniuni internaţionale pe tema cooperării intre statele de la Marea Neagră în

cadrul

OCEMN.

• MCC susţine proiectul Conferinţa internaţională dedicată politicilor culturale

"Seas Gathering", o etapă din cadrul unui mai amplu proiect cultural multianual intitulat

"Black/North Seas", care va avea finalitatea în anul 2008.

• De asemenea, Ministerul Culturii şi Cultelor a acordat şi acordă o semnificaţie

aparte promovării francofoniei în România, ceea ce s-a materializat prin realizarea unei serii de

evenimente în Bucureşti şi în ţară, sub egida „Anului Francofoniei în România, 2006", cu ocazia

Sommetului Francofoniei de la Bucureşti (septembrie 2006).

• Apărarea şi promovarea principiilor diversităţii culturale este argumentul care a

determinat asocierea Ministerului în Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale

(RIPC).

74

România doreşte să-şi asume un rol activ în acest organism prin organizarea unei reuniunii a

miniştrilor culturii în ţara noastră, în 2009, şi preluarea preşedinţiei acestui organism, în acelaşi

an.

• UNESCO, Anul 2007, este înscris pe lista aniversărilor ca „Anul Constantin

Brâncuşi"

• Cotizaţii către organisme internaţionale : Direcţia Relaţii Internaţionale împreună

cu Direcţia Buget, Finanţe, Contabilitate, asigură monitorizarea şi plata contribuţiilor şi

cotizaţiilor României la asociaţii culturale şi artistice internaţionale la care organizaţiile de artişti

români sunt înscrise. Plăţile se fac conform reglementărilor cuprinse în OG nr. 197 din 22

decembrie 2005 pentru completarea OG. 41/ 1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la

organizaţiile internaţionale la care România este parte, aprobată prin legea 126/1994 şi a HG

nr.1315/2003.

Obiective specifice

În planul dezvoltării relaţiilor bilaterale:

- consolidarea prioritară a relaţiilor culturale cu ţările Uniunii Europene şi SUA;

- dezvoltarea cooperării culturale cu China, spaţiul vest-balcanic, Asia Centrală, Orientul

Mijlociu şi ţările Americii Latine;

- consolidarea şi extinderea relaţiilor culturale de cooperare cu Sfântul Scaun, Israel şi

Japonia. În planul dezvoltării relaţiilor multilaterale :

- implicarea mai activă şi ofensivă a României în programele culturale ale UNESCO,

Consiliului Europei, Organizaţiei Internaţională a Francofoniei, OCEMN, Reţeaua Internaţională

pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN),

Iniţiativa Central Europeană, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est;

- favorizarea cooperării culturale regionale prin intermediul programelor acestor structuri.

Rezultate şi indicatori de performanţă

Program: Acţiuni Diplomatice culturale

Acţiuni:

1. Încheierea de acorduri bilaterale interministeriale şi interguvernamentale cu

componentă culturală

2. Consolidarea relaţiilor cu Organizaţiile internaţionale în care Românie este membră

3. Organizarea unor evenimente de promovare a culturii străine în România

4. Finanţarea participării la târgurile internaţionale de carte, bienale, expoziţii şi alte

evenimente culturale internaţionale

75

3.5. Analiza SWOT

Puncte tari Puncte slabe- structuri aflate în subordine (teatre, opere, - structuri deconcentrate (Direcţii Judeţene de

reviste, filarmonici, institute, centre de cultură, Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional)muzee etc.) care au un impact pozitiv semnificativ organizate, dar subdimensionate;asupra publicului consumator de cultură; - personalul angajat în minister şi instituţiile

- existenţa unui personal interesat de specializare şi deconcentrate este, uneori, sub nivelul de pregătiredezvoltarea competenţelor profesionale; profesională aşteptată;

- existenţa unei necesităţi conştientizate de - repartizare ineficientă a personalului, în dezacord cupregătire suplimentară în privinţa specificului necesităţile de resurse umane;activităţii desfăşurate de angajaţi; - absenţa fişelor de post pentru o parte din personal

- comunicare bună între compartimentele în momentul angajării;ministerului; - actualizarea rară a fişelor de post;

- imagine publică în general bună a ministerului, a - fişele de post nu reflectă în totalitate activităţileangajaţilor şi demnitarilor săi; curente ale angajaţilor;

- preocuparea pentru perfecţionarea profesională - pierderi de timp în cazul elaborării unor documente;continuă a personalului în diverse domenii; - abordare strict ierarhică în realizarea sarcinilor de

- existenţa unor structuri aflate în subordinea serviciu;ministerului, care deţin şi oferă expertiză şi - existenţa unor activităţi secundare ce intervin zilnicformare în domenii de interes cultural (Centrul de în sarcinile de serviciu şi care consumă timp (depregătire profesională în domeniul culturii, exemplu, activităţi de relaţii publice, de secretariat,Administraţia Fondului Cultural Naţional, Centrul administrative, activităţi ce ţin de competenţa altorde studii şi cercetări în domeniul culturii, Centrul compartimente ale ministerului);de consultanţă pentru programe culturale - fluctuaţie mare a personalului;europene); - salarii mici;

- interes constant al angajaţilor pentru armonizarea - absenţa sporurilor salariale;legislaţiei specifice domeniului cultural; - absenţa stimulării non-financiare a angajaţilor (lipsa

- sistem informatic capabil să satisfacă cele mai informării angajaţilor de către superior în ceea cemulte dintre necesităţile ministerului; priveşte activitatea instituţiei, lipsa de consultare a

- accesul generalizat la internet în cazul structurilor angajaţilor în luarea deciziilor, lipsa feed-back-uluicentrale ale ministerului; din partea superiorilor ierarhici, lipsa accesului

- site propriu actualizat zilnic şi uşor de consultat de gratuit la spectacole);către utilizatorii externi; - resurse umane repartizate în mod deficitar în unele

- dotare bună a ministerului (mobilier, echipament servicii şi direcţii, comparativ cu volumul dede birou); activitate;

- relaţii de colaborare cu alte instituţii publice, - deficienţe de management intern (nerecunoaştereacentrale şi locale meritelor personale ale angajaţilor, nemotivarea

personalului);Relaţii internaţionale - rezistenţa la schimbare manifestată în cazul unor

- relaţii de colaborare cu reprezentanţi ai funcţionari publici;corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, cu - lipsa specialiştilor în domenii precum planificareareprezentanţi ai instituţiilor omoloage din multianuală;străinătate, precum şi cu reprezentanţi ai - infrastructură proastă la nivelul spaţiului de lucru;Ministerului Afacerilor Externe şi ai - inexistenţa, la nivelul întregului minister, areprezentanţelor româneşti din întreaga lume. procedurilor de lucru şi a fluxurilor informaţionale

- interesul politic crescut pentru cunoaşterea şi formalizate între compartimente, în interioruldezvoltarea relaţiilor cu România odată cu acestora şi cu alte entităţi publice;intrarea în Uniunea Europeană. - cadrul legislativ incoerent şi nearmonizat;

- existenţa unui interes autentic al publicului - baze de date neactualizate;european pentru cultura românească ; - inexistenţa unui sistem intranet care să facă- organizarea unor evenimente importante în legătura între aparatul central al Ministerului CulturiiRomânia datorită statutului acesteia în diverse şi Cultelor şi instituţiile subordonate;

organizaţii internaţionale - (ex. Preşedinţia - absenţa unei versiuni într-o limbă de circulaţieConsiliului de miniştri al consiliului Europei, internaţională a site-ului web al ministerului.

Preşedinţia românească a ObservatoruluiEuropean al Audiovizualului). Relaţii internaţionale- posibilitatea promovării imaginii României prin

- buget insuficient pentru acţiunile

intermediul programelor de celebrare a internaţionale de„export"(circulaţia artiştilor şianiversărilor UNESCO (ex. Anul 2005, Anul operelor, a managerilor culturali;

„Enescu", Anul 2007 „Anul Brâncuşi"); - probleme în domeniul difuzării şi traducerii de- cunoaşterea şi promovarea valorilor culturii şi

carte românească, al difuzării muzicii româneşti,

patrimoniului românesc în întreaga lume, al dansului contemporan etc.inclusiv prin finanţări obţinute de la UNESCO, - buget insuficient pentru acţiunile

76

Consiliul Europei, Organizaţia Internaţională a internaţionale de „import" al culturilor străine înFrancofoniei; România;- evaluarea şi dezvoltarea politicilor culturale - numărul încă redus al specialiştilor în relaţiinaţionale; internaţionale din instituţiile subordonate, dar şi- promovarea culturilor mai puţin cunoscute în

din instituţiile administraţiei locale;

România şi, implicit, a diversităţii culturale - numărul insuficient de manageri culturali din- crearea unui cadru legislativ supra-naţional structurile centrale şi locale ;

care să permită protejarea şi promovarea - deconcentrarea insuficientă, din cauza căreiadiversităţii culturale; autonomia bugetară a serviciilor deconcentrate

nu este reală ;Monumente de for public, Arhitectură - descentralizarea instituţională şi artistică încă- bună colaborare cu instituţii de cultură, nefinalizată.instituţii de învăţământ şi asociaţii profesioniste îndomeniu în susţinerea şi iniţierea unor proiecteculturale în domeniu; Monumente de for public, Arhitectură- controlul calităţii artistice a - proasta colaborare cu Direcţiile Judeţene pentrumonumentelor ce se doresc a fi amplasate în Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional înspaţiul public prin înfiinţarea Comisiei Naţionale

asigurarea fluxului, de informaţii înspre şi

pentru Monumente de For Public; dinspre autorităţile şi instituţiile locale şi în ceea- finanţarea taberelor de creaţie prin ce priveşte respectarea prevederilor Legii nr.120Compartimentul Monumente de For Public prin a monumentelor de for public, a prevederilorînfiinţarea Programului naţional pentru susţinerea

O.M.C.C. nr. 2467/2006 privind împuternicirea

financiară a taberelor de creaţie; directorilor Direcţiilor Judeţene pentru Cultură,Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional în aconstata şi aplica sancţiuni cf. art.9 din Legea120/2006 şi a O.M.C.C. nr. 2240/2007 privindconstituirea Comisiilor Zonale pentruMonumente de For Public;- sancţiuni foarte mici pentru amplasareamonumentelor de for public fără avizul ComisieiNaţionale pentru Monumente de For Public;- inexistenţa unui statut al artistului plastic;circuitul dificil al materialelor şi informaţiilor îninteriorul ministerului.

CONCLUZII

"Cultura nu traieste autonom, ea depinde de multi factori, face parte dintr-o retea la

capatul careia se afla, inevitabil, economia si politica" - a subliniat Eugen Simion in alocutiunea

sa. Academicianul a avertizat, apoi, asupra unei confuzii periculoase:

"Economistii, juristii, politicienii vorbesc mult de integrare europeana si mondializare.

De acord, sunt procese inevitabile si, speram, rodnice nu numai pentru economie, ci si pentru

domeniile spiritului. Totusi, cultura nu se poate integra. Se globalizeaza civilizatia, prin actiunea

fulgeratoare a tehnologiei de varf, dar nu trebuie - si cred ca nici nu este posibil - sa se

globalizeze, integreze cultura. Cultura are alte cauzalitati, alte energii si alte scopuri. Ea este

77

expresia unei identitati ireductibile, pe care trebuie sa o ocrotim. Cine trebuie s-o ocroteasca -

adica s-o apere de prostul gust si de numeroasele tehnici ale vulgarizarii? Nu Bruxelles-ul,

bineinteles, ci fiecare natiune in parte. A ocroti nu inseamna, insa, a izola. Lumea postmoderna

este construita dupa principiul vaselor comunicante. Cultura se supune acestui principiu.

Oamenii de cultura trebuie sa circule prin lume liber, pentru ca odata cu ei circula si ideile. (...)

Cortinele de fier au cazut; au aparut, e adevarat, cortinele economice."

Se constată că există o preocupare reală pentru sprijinirea din partea statului a tot ceea ce

înseamnă cultură, îndeosebi în ceea ce priveşte conexiunea cu cultura europeană.

În acest sens în ceea ce priveşte promovarea culturii româneşti în lume şi promovarea

culturilor străine în România, Direcţiei pentru Relaţii Internaţionale îi revin două misiuni

principale:

1. Pe plan bilateral, elaborează Programele de cooperare inter-guvernamentală şi inter-

ministerială în colaborare cu direcţiile şi instituţiile subordonate ministerului, cu alte ministere şi

instituţii publice, cu organizaţii interguvernamentale precum şi cu instituţiile omoloage din

străinătate, monitorizează şi/sau coordonează punerea în practică a acţiunilor prevăzute în

acestea.

2. Pe plan multilateral: elaborează şi/sau monitorizează asocierea României la

programele culturale ale organizaţiilor internaţionale şi/sau regionale şi ale reţelelor

internaţionale şi/sau regionale - Consiliul Europei, UNESCO, Organizaţia Internaţională a

Francofoniei, Reţeaua Internaţională pentru Politici Culturale (RIPC), Organizaţia Cooperării

Economice a Mării Negre (OCEMN), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, Iniţiativa

Central Europeană, Consiliul Cooperării Regionale .

Necesitatea promovării semnificative a valorilor culturale şi spirituale ale României, pe de

o parte, şi facilitarea accesului publicului românesc la cultura universală, pe de altă parte, sunt

elementele care au devenit prioritare în politicile noastre culturale după 1989, în condiţiile ieşirii

din perioada de izolare şi extremă ideologizare comunistă.

Perspectiva integrării României în Uniunea Europeană a influenţat orientarea politicilor

din ultimii ani în direcţia favorizării circulaţiei artiştilor români şi a operelor lor, a dezvoltării

schimburilor culturale, precum şi a promovării patrimoniului cultural naţional, prioritar în spaţiul

european. În plus, există o preocupare constantă legată de punerea în valoare a contribuţiei

României la patrimoniul cultural comun european şi la evidenţierea operelor şi artiştilor români a

căror afirmare a fost strâns legată de curente şi mişcări artistice europene.

În acelaşi timp, MCC, prin Direcţia Relaţii Internaţionale, în spiritul promovării

diversităţii culturale şi a deschiderii către culturile lumii, a sprijinit primirea şi cunoaşterea

tuturor culturilor lumii în România.

78

Strategia actuală de relaţii internaţionale a Ministerului decurge din Programul de

Guvernare, ceea ce presupune :

• valorizarea obiectivelor de politică externă legate de îmbunătăţirea imaginii

României;

• susţinerea acţiunilor ce răspund nevoii de „exportare" a artiştilor şi a operelor în

cadrul unor evenimente internaţionale recunoscute, fără legătură directă cu priorităţile

geo-politice;

• necesitatea promovării culturii scrise româneşti prin participarea la Târguri

Internaţionale de carte de Carte, la Festivaluri de teatru, film, etc.);

• promovarea patrimoniului cultural naţional în Europa şi în întreaga lume.

În ceea ce priveşte reforma sistemului de finanţare a culturii se au în vedere următoarele:

- stimularea competiţiei în oferta de servicii şi bunuri culturale, cu scopul scăderii preţului

acestora la un nivel acceptabil pentru întreaga piaţă, în paralel cu creşterea calităţii lor. Se

estimează că măsurile de relaxare fiscală care vor fi aplicate de Guvern vor stimula, în mod

nediscriminatoriu, şi ansamblul industriilor culturale.

- va fi îmbunătăţit cadrul legal pentru stimularea externalităţilor pozitive în acest

domeniu, adică a accesului gratuit la servicii culturale, pe baza resurselor private atrase. În acest

sens, va fi îmbunătăţită legislaţia privitoare la sponsorizare pentru facilitarea atragerii resurselor

alternative.

- atribuirea unui rol esenţial organizaţiilor neguvernamentale cu activitate culturală. Rolul

acestora în sectorul cultural este de a oferi bunuri şi servicii culturale. Societatea civilă va fi

încurajată să participe la procesul de formulare a politicilor publice.

- introducerea progresivă a matching-ului în finanţare (termenul semnifică o modalitate de

distribuire a subsidiilor bazată pe multiplicarea cu un indice variabil a resurselor atrase din

sectorul privat) va stimula instituţiile culturale să se angajeze în parteneriate public-privat extinse

şi productive. Managementul subsidiilor va fi realizat prin consolidarea unui sistem al fundaţiilor

de utilitate publică pentru finanţarea indirectă a organizaţiilor neguvernamentale, menit să

gestioneze în condiţii de eficienţă şi competitivitate repartizarea fondurilor bugetare.

- parteneriatul central-local se va concentra pe formarea managerilor culturali şi

facilitarea accesului instituţiilor locale la resurse şi reţele de cooperare.

- externalizarea unor servicii din cadrul instituţiilor de cultură va ţine cont de raportul

dintre cost, eficienţă şi calitate.

- în măsura în care capitalul privat autohton, ca şi cel străin, va fi interesat, Guvernul va

trece la concesionarea sau privatizarea unor activităţi cultural-artistice şi va stimula declanşarea

79

şi desfăşurarea acestui proces de către autorităţile administraţiei publice locale, în coordonarea şi

finanţarea cărora funcţionează cele mai multe dintre instituţiile de cultură din România.

- stimularea accesului la cultură şi a fenomenului cultural la nivelul comunităţilor locale

va fi susţinută, dincolo de disponibilităţile financiare angajate de autorităţile publice locale, prin

co-finanţare şi atragerea resurselor alternative, în special a celor private.

Pentru mediul rural, vor fi promovate următoarele măsuri:

reabilitarea prin co-finanţare a căminelor şi centrelor culturale;

încurajarea activităţilor care valorifică resursele culturale locale;

stimularea instituţiilor culturale locale în sensul acoperirii nişei de consum cultural al

comunităţilor locale;

orientarea mesajului cultural pe segmentul tinerilor şi transmiterea acestuia prin

infrastructura educaţională;

facilitatea contactelor internaţionale ale instituţiilor locale.

Guvernul României va dezvolta un sistem de finanţare încrucişată, care să permită

finanţarea proiectelor culturale iniţiate de instituţiile de interes local, atunci când autorităţile

locale nu au forţa economică să le susţină integral, dar dovedesc interes pentru aceasta. Această

finanţare încrucişată va funcţiona în paralel cu sistemul de finanţare din resursele publice ale

comunităţilor locale, precum şi prin sistemul de co-finanţare a unor proiecte culturale. Legislaţia

din domeniul financiar, în general, şi din cel al sponsorizării, în special, va fi revizuită, pentru a

permite instituţiilor şi organizaţiilor culturale să stabilească relaţii eficiente de parteneriat cu

lumea afacerilor.

O măsură specifică vizează iniţierea unui program de sprijinire financiară pentru

întreţinerea monumentelor şi a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată şi înscrise

în patrimoniul cultural naţional.

BIBLIOGRAFIE:

1.  Cocora, E.: Globalizare şi management, Editura Feed Back, Iaşi, 2007.

2.  Maliţa, M.: Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Editura Nemira, 1998.

3.  Răchieru, A.: Globalizare şi cultură media, Editura Institutul European, Iaşi, 2001.

4.  Tomlinson, J.: Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002.     

80