Povestea muzicală „Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev

Dimineaţa devreme, Petrică deschide poarta şi intră în marele luminiş verde. Pe o ramură a unui copac foarte mare sta o păsărică, prietena băiatului. „Este atâta linişte în jur”, ciripeşte, vesel, pasărea.Tocmai atunci, apare o raţă care tot da târcoale împrejur. Ea s-a bucurat nespus că Petrică nu închisese poarta şi s-a hotărât să facă o baie de înviorare în iazul care se afla în luminiş. Zărind raţa, păsărica îşi ia zborul din copac şi coboară în iarbă, aşezându-se lângă răţuşcă.

Scuturându-şi penele, o întreabă mirată: „Ce fel de pasăre eşti tu, dacă nu poţi să zbori?”, la care, raţa îi răspunde: „Dar tu, ce fel de pasăre eşti, dacă nu eşti în stare să înoţi?” şi se scufundă în iaz. Şi se tot ceartă, se tot ceartă, raţa înotând în iaz, iar păsărica ţopăind pe mal.Deodată, ceva îi atrage atenţia lui Petrică. El observă o pisică care se târăşte, stând la pândă, prin iarbă. Se gândea pisica: „Păsărica aia este preocupată cu cearta, numai bine s-o înhaţ” Furişându-se, pisica se îndreaptă spre ea călcând uşor pe perniţele catifelate ale lăbuţelor.„Fii atentă!”, strigă Petrică şi pasărea zboară imediat în copac, în timp ce raţa se „răţoieşte” arţăgoasă la pisică, din mijlocul iazului. Pisica dă târcoale copacului, gândind în sinea ei: „Se merită, oare, să mă caţăr atât de sus în copac? Odată ajunsă acolo, pasărea îşi ia zborul.”Chiar atunci, bunicul iese afară. El era supărat, fiindcă Petrică plecase în luminiş: „Este un loc periculos. Dacă un lup s-ar ivi din pădure, atunci ce-ai să te faci?” Însă Petrică nu a luat în seamă cuvintele bunicului. Băieţii ca el nu se tem de lupi. Însă bunicul l-a luat pe băiat de mână, pentru a merge acasă şi a încuiat poarta.Nici nu a plecat bine copilul, că a şi ieşit un lup din pădure. Dintr-o săritură, pisica s-a suit în copac. Raţa s-a cutremurat şi, speriată, a ieşit afară din iaz. Însă, oricât de mult s-a străduit să fugă, nu a putut să scape de lup. Acesta se apropia, mai aprape, şi mai aproape, apoi, prinzând-o, a înfulecat-o dintr-o înghiţitură.

Şi acum, iată cum stau lucruile: pisica sta pe o creangă, pasărea - pe o alta, însă... nu prea aproape de pisică. Iar lupul se tot învârtea, se tot rotea în jurul copacului, privind la ele cu ochi lacomi.

În acelaşi timp, Petrică, fără cea mai mică tresărire de teamă, sta în spatele portiţei închise privind la ceea ce se întâmplă. Fuge acasă, ia o frânghie şi sare peste zidul înalt de piatră. Una dintre ramurile copacului, în jurul căruia lupul se tot învârtea, se apleca chiar deasupra zidului. Ţinându-se de ramură, Petrică sare uşor în copac, zicându-i păsării: „Ia-ţi zborul în jos şi roteşte-te peste capul lupului. Însă ai grijă ca nu cumva să te prindă!”Pasărea aproape atinge cu aripile capul lupului, în timp ce acesta se repede s-o înhaţe furios, când dintr-o parte, când din alta. O, cât l-a mai necăjit pasărea pe lup şi cât de mult dorea el s-o prindă! Însă pasărea s-a dovedit mai deşteaptă, iar lupul nu a mai putut să facă nimic înaceastă privinţă.

În acelaşi timp, Petrică a făcut un lasou şi, lăsându-l cu grijă în jos, l-a apucat pe lup de mijloc, trăgându-l cu toată puterea. Simţindu-se el însuşi prins, lupul începu să se zbată sălbatic, încerând să scape. Însă Petrică legă celălalt capăt al frânghiei de copac şi lupul,zbătându-se, nu face altceva decât să strângă şi mai tare frânghia în jurul trului lui.Chiar atunci, vânătorii ies din pădure şi, ţintind lupul, se pregătesc să tragă cu puştile în el. Dar Petrică zice către ei ei din copac: „Nu trageţi! Păsărica şi cu mine am prins deja lupul. Acum, ajutaţi-ne să-l ducem la grădina zoologică!”

Şi acum, imaginaţi-vă parada trumfală: Petrică aşezat în frunte, după el - vânătorii gardând lupul, iar în urma lor - bunicul şi pisica. Bunicul îşi scutura capul vociferând nemulţumit: „Ei bine, şi dacă Petrică n-ar fi prins lupul? Ce s-ar fi putut întâmpla?” Peste ei, zbura păsărica ciripind fericită: „Ei, ce bravi camarazi suntem noi, Petrică şi cu mine! Ia te uită ce am prins aici!”Şi, dacă cineva ar asculta cu foarte mare atenţie, ar putea auzi raţa măcănind înăuntrul lupului; deoarece acesta, în marea lui lăcomie, o înghiţise de vie.

Povestea se încheie cu parada personajelor pe drumul spre grădina zoologică. Copiii ar putea să presupună că toate personajele ajung la grădina zoologică şi că totul se termină cu bine, în mod fericit.

Prokofiev a ales în mod intenţionat să lase povestea fără un sfârşit determinat (cu scenariul deschis), oferindu-le copiilor un excelent priej să-şi imagineze singuri ce-ar dori ei să mai urmeze. Un interes special îl reprezintă relaţia tensionată dintre lup şi raţă.

Dacă raţa ar putea să scape din stomacul lupului? Şi dacă da, cum ar reuşi? Ce s-ar mai putea întâmpla pe drumul spre grădina zoologică? Chiar ar ajunge acolo toate personajele?

Toate aceste incertitudini nu reprezintă altceva decât tot atâtea surse de inspiraţie pentru imaginaţia copiilor, care ar putea ei înşişi să încheie povestea.

Temele muzicale ale poveştii muzicale „Petrică şi lupul”

1. Tema păsării este interpretată de flaut;

2. Tema raţei - oboiul;

3. Tema pisicii - clarinetul;

4. Tema bunicului - fagotul;

5. Tema lupului - partida de corn francez;

6. Tema vânătorilor - instrumentele de percuţie;

7. Tema lui Petrică - grupul instrumentelor cu coarde din orchestră