UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAŞIFacultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Piaţa asigurărilor în Uniunea Europeană–REFERAT LA DISCIPLINA INTEGRARE FINANCIAR-MONETAR EUROPEANĂ –

ÎNDRUMĂTOR: Prep. drd. Irina Bilan REALIZATORI: SPECIALIZAREA: FB SERIA:3 GRUPA: 2

IAŞI, 2008CUPRINS

INTRODUCERE................................................................................................................3Cap.1 PREMISELE ŞI DIRECTIVELE CREĂRII PIEŢEI UNICE EUROPENE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR........................................................................................41.1. Premisele creării pieţei unice europene a asigurărilor..................................................................................................4 1.2.Aspecte ale reglementării şi dereglementării în asigurări în Uniunea Europeană...................................................................................................51.3.Directiva – instrumentul juridic principal al creării pieţei unice de asigurare .....................................................................................................9Cap.2 CARACTERISTICI ALE PIEŢELOR EUROPENE DE ASIGURĂRI..........162.1. Europa de Vest...................................................................................162.2. Europa de Sud....................................................................................172.3. Europa de Nord..................................................................................182.4. Europa Centrală şi de Est...................................................................19

Cap.3 PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA ÎN CONDIŢIILE ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANA................................................................................................223.1. Asigurările generale...........................................................................22 3.2. Asigurările de viaţă............................................................................233.3. Noile cerinţe impuse de U.E. în domeniul asigurărilor.....................25CONCLUZII......................................................................................................................27BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................28

CAPITOLUL 1PREMISELE ŞI DIRECTIVELE CREĂRII PIEŢEI UNICE EUROPENE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR

Premisele creării pieţei unice europene a asigurărilor La intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma-1 ianuarie 1958-piaţa asigurărilor din fiecare ţară membră a Comunităţii Economice Europene funcţiona în conformitate cu reglementările naţionale juridice şi administrative referitoare la contractul de asigurare. Aceste prezentau disparităţi de la o ţară la alta determinate în mare măsură de concepţiile în materie care prevalau în momentul în care fuseseră adoptate. Astfel, cele din Olanda, Belgia şi Luxembourg datau din secolul al XIX-lea, în timp ce reglementările din Germania, Franţa şi Italia datau din prima jumătate a secolului XX.

Adoptarea dispoziţiilor olandeze privind contractul de asigurare erau cuprinse în codul comercial (1838), iar cele italiene, inserate în codul civil (1942). Din aceste din urmă reglementări erau mai cuprinzătoare, mai moderne, mai bine adaptate cerinţelor din perioada respectivă, nici ele nu satisfăceau exigenţele funcţionării pieţei unice a asigurărilor în spaţiul comunitar.

Tratatul prin care se instituia Comunitatea Economică Europeană consacra patru libertăţi fundamentale menite să asigure buna funcţionare a Pieţei Comune, şi anume: libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor, şi a capitalurilor; ultimele trei libertăţi vizând şi activitatea de asigurare.

Statele semnatare ale Tratatului de la Roma au convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile referitoare la libertatea de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe teritoriul altui stat membru, precum şi restricţiile privind crearea de agenţii, sucursale sau filiale de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru.

Tratatul garantează libertatea de stabilire (art.52-58), care permite unei societăţi al cărui sediu social se află într-un stat membru să deschidă o sucursală sau o agenţie pe teritoriul altui stat membru, în condiţii echivalente cu cele rezervate societăţilor din ţara gazdă.

Statele membre ale Tratatului de la Roma au mai convenit să înlăture în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile vizând libera prestare de servicii de către resortisanţii unui stat membru pe teritoriul altui stat membru. Prin dispoziile sale (art.56-66), Tratatul garantează libertatea de prestare de servicii, care permite unei societăţi stabilite pe teritoriul unui stat membru de a exercita activităţi pe teritoriul altui stat membru, fără a trebui să dispună de un sediu acolo şi fără discriminare faţă de societăţile care dispun de sediu.

Statele semnatere ale Tratatului de la Roma au convenit să elimine în mod treptat, în cursul perioadei de tranziţie, restricţiile la circulaţia capitalurilor aparţinând persoanelor rezidente în atatele membre, precum şi discriminările de tratament bazate pe naţionalitatea sau rezidenţa părţilor ori pe localizarea plasamentelor. Aşadar, Tratatul garantează libertatea mişcărilor de capital (art.67-73), care permite oricărui cetăţean sau oricărei societăţi din C.E.E. să efectueze transferuri de capital în spaţiul comunitar şi să utilizeze instrumentele financiare oferite pe ansamblul pieţelor din statele membre.

Aspecte ale reglementării şi dereglementării în asigurări în Uniunea EuropeanăReglementarea, în asigurări, are în vedere stabilirea unui cadru normativ specific în care trebuie să se desfăşoare activitatea organizaţiilor specializate, precum şi supravegherea publică în aplicarea şi respectarea acestui cadru normativ.

2

Nevoia de a reglementa activitatea de asigurare se încadrează în sfera mai largă a necesităţii reglementărilor în economie.

În primul rând, nevoia unor reglementări rezultă din caracterul aleator al producerii evenimentelor asigurate, având următoarele motivaţii1:prestaţia de asigurare este legată de evenimente viitoare, a căror apariţie este incertă la data încheierii contractului;situaţia asiguratului poate deveni precară, dacă nu este despăgubit după un sinistru, cu implicaţiile sociale care decurg din acesta; lipsa de transparenţă a pieţei asigurărilor face ca pentru potenţialul asigurat să fie dificil de apreciat conţinutul contractului, raportul între primele plătite şi eventualele indemnizaţii cuvenite etc.;asigurarea devenind în multe ţări un fenomen de masă, apărarea intereselor asiguraţilor trebuie realizată prin intervenţie publică.

De asemenea, nevoia reglementării în asigurări rezultă şi din poziţia de intermediari financiari ai societăţilor de asigurare. Ca şi în cazul altor intermediari financiari, clienţii asigurătorilor sunt şi creditori ai acestora, pasivul societăţilor de asigurare fiind format, în mare parte, prin contribuţia a numeroşi asiguraţi, persoane fizice şi juridice. Aceştia nu au competenţa necesară pentru a controla activitatea managerilor societăţilor, ceea ce implică supravegherea statului pentru a proteja asiguraţii, dar şi pentru a garanta soliditatea şi reputaţia individuală a asigurătorilor, cât şi a sectorului asigurărilor, în ansamblu.

În al treilea rând, existenţa reglementării în asigurări este un efect al dublei asimetrii informaţionale dintre asigurător şi asigurat2. Astfel, în momentul încheierii contractului, asiguratul nu ştie dacă asigurătorul va fi solvabil în momentul producerii riscului asigurat, iar asigurătorul nu ştie dacă asiguratul îşi va onora obligaţiile până la capăt şi nici cât îl va costa contractul încheiat3 . Prima asimetrie informaţională determină reglementarea solvabilităţii asigurătorului şi controlul bilanţurilor societăţilor de asigurare. Cea de-a doua a dus la apariţia unor reglementări privind tarifarea asigurărilor, concurenţa neloială, atenuarea riscului moral.

Reglementarea în asigurări a avut în vedere, în primul rând, aşezarea raporturilor de asigurare pe principiul celei mai bune credinţe4principiul fundamental în asigurări, statuat încă în 1906, în Anglia, prin Marine Insurance Act. Prin aceasta, se urmărea, mai întâi, protecţia asigurătorului şi mai târziu şi pe cea a asiguratului, în condiţiile specifice ale asimetriei informaţionale deja menţionate dintre asigurător şi asigurat.

Reglementările din activitatea de asigurare pot fi clasificate după mai multe criterii: după organul de la care emană reglementarea, poate fi vorba de:autoreglementare care poate fi : individuală , aparţinând unei anumite societăţi de asigurare (conţinutul contractului, norme tehnice, condiţii de asigurare); colectivă , rezultată din stabilirea în comun a unor norme de către mai multe societăţi, aşa cum este cazul celor convenite între doi sau mai mulţi asigurători care sunt implicaţi în operaţiuni de coasigurare;sectorială, care are în vedere norme consimţite sau chiar impuse printr-un cod de conduită şi deontologie profesională, în cadrul asociaţiilor profesionale ale asigurătorilor dintr-o ţară.b. reglementări emanând de la autoritatea publică; prezintă importanţă nivelul de la care provine reglementarea, în cazul Uniunii Europene, asemănătoare, din acest punct de vedere, cu statele federale.

Reglementarea activităţii de asigurare este realizată la nivel statal, prin trei categorii de instrumente: legislative, judiciare şi executive. Astfel, fiecare stat elaborează acte normative proprii privind asigurările, ca de exemplu cele privind condiţiile de autorizare a asigurătorilor pe propriul teritoriu. Licenţa (autorizarea) de funcţionare a asigurătorilor este dată de fiecare stat, cu tratament diferit pentru state insurers sau domestic insurers (asigurătorii cu sediul în statul respectiv), foreign insurers (asigurători cu sediul în alt stat al SUA) şi alien insurers (asigurători cu sediul în afara SUA).

1 Bellando, J.-L. . La réglementation et le contrôle de l’assurance au niveau mondial, în Encyclopédie de l’assurance (coord. Ewald, F., Lorenzi, J.-H.), Ed. Economică, Paris, 1998, pag. 236;2 Eeckhoudt, L., Gollier, Chr. . Les risques financiers . évaluation, gestion, partage, Ediscience International, Paris, 1992, pag. 270-276;3 Henriet, D., Rochet, J.-Ch. . Microéconomie de l’assurance, Ed. Economica, Paris, 1991, pag. 213;4 N.,C., Lungu & R. Albu, Ed. Ars Longa, Iaşi, 1997;

3

În plan executiv, figura centrală a reglementării statale este comisionarul de asigurări236, numit de guvernatorul statului şi însărcinat cu administrarea legislaţiei din asigurări şi cu supravegherea generală a activităţii de asigurare. Comisionarii din statele membre sunt grupaţi în Asociaţia Naţională a Comisionarilor din Asigurări (NAIC), ale cărei obiective sunt5:

- apărarea interesului public;- promovarea competiţiei de piaţă;- facilitarea tratamentului corect şi echitabil al clienţilor;- promovarea încrederii, solvabilităţii şi solidităţii financiare a asigurătorilor;- susţinerea şi perfecţionarea reglementărilor statale din asigurări.NAIC nu are putere legislativă în domeniul asigurărilor, dar are o importantă influenţă în domeniu. Pe

baza informaţiilor colectate de către membrii ei, NAIC face recomandări privind legislaţia şi contractele de asigurare, recomandări luate în considerare la perfecţionarea reglementărilor existente.În destul de numeroase cazuri, a avut şi are loc un proces de transformare a unor autoreglementări în reglementări legale. Norme tehnice elaborate iniţial la nivel sectorial au devenit ulterior norme juridice. Un exemplu edificator de preluare a unor norme tehnice în legislaţia privind asigurările îl constituie reglementările privind rezerva matematică, din cea de a treia Directivă a Uniunii Europene privind asigurările de viaţă. după modul de concepere şi organizare a încadrării juridice a asigurărilor, abordarea poate viza:reglementarea asigurărilor;dereglementarea asigurărilor.Principalele domenii ale reglementării şi supravegherii publice în asigurări sunt:controlul produselor (contractelor) care urmăreşte ca acestea să aibă un conţinut complet, onest, licit şi o redactare clară. Controlul contractelor poate fi preventiv sau posterior.controlul preventiv se finalizează prin viza pe care trebuie să o obţină asigurătorul pentru a putea vinde un nou tip de contract. De exemplu, în SUA, fiecare stat al federaţiei are dreptul de control prealabil asupra contractelor propuse de diferiţi asigurători. Reglementarea vizează natura şi conţinutul contractelor încheiate într-un stat şi realizează, în general, în mai multe direcţii: standardizarea formularelor de contract, adică acelaşi contract pentru toţi asigurătorii care practică anumite asigurări de bunuri şi răspundere civilă;clauze obligatorii. Reglementările statale pot stabili clause contractuale care trebuie să apară în toate contractele de un anumit tip, urmărindu-se, de exemplu, includerea obligatorie a unor riscuri asigurate sau o protecţie minimă a asiguraţilor. Clauzele obligatorii, ca şi contractele standard au anumite dezavantaje, ca de exemplu limitarea libertăţii şi flexibilităţii asigurătorilor privind varietatea contractelor oferite ori impunerea unor riscuri la care asiguraţii nu sunt expuşi sau pe care nu doresc să le asigure; aprobarea formularelor de contract. Reglementarea statală poate impune aprobarea şi înregistrarea conţinutului contractelor de către organele de supraveghere, deoarece astfel asiguraţii pot fi protejaţi contra unor contracte denaturate sau ambigue; impunerea unor standarde de lizibilitate a textului contractelor, în scopul de a fi uşor citite de către asiguraţi, specificându-se dimensiunile contractului, mărimea caracterelor de tipar, modul de evidenţiere în text al unor clauze principale etc.

În domeniul controlului contractelor, a apărut unul dintre cele mai importante aspecte ale dereglementării în cadrul Uniunii Europene: începând din anul 1994, după intrarea în vigoare a celui de-al treilea set de Directive europene privind asigurările, a fost desfiinţat controlul preventive asupra conţinutului contractelor, din raţiuni de armonizare a legislaţiei ţărilor membre.controlul posterior, care permite autorităţilor de supraveghere să dispună retragerea de pe piaţă a contractelor neconforme cu legea.controlul tarifelor, prin care organele de supraveghere verifică modul de stabilire şi autorizează tarifele de primă propuse de asigurători. Şi în acest domeniu este prezentă dereglementarea, Directivele Uniunii Europene desfiinţând controlul prealabil şi sistematic asupra tarifelor.

5 www.naic.org;

4

supraveghea permanentă a situaţiei financiare a asigurătorilor,care vizează capacitatea sau perspectivele unei societăţi de asigurare de a fisolvabilă în timp (peste şase luni, unul sau doi ani) şi permite să selaboreze şi să se emită măsuri de redresare a situaţiei financiare a sigurătorilor aflaţi în dificultate.specializarea asigurătorilor, principiu de bază, recunoscut în variante diferite în întreaga lume. Reglementarea şi controlul public au în vedere o specializare internă şi una externă a sectorului de asigurări.specializarea internă are în vedere clasificarea asigurărilor în asigurări de viaţă, respectiv, asigurări non-viaţă (asigurări generale). În general, reglementările din asigurări prevăd o specializare a societăţilor de asigurare pe aceste două domenii de activitate, aşa cum este cazul Franţei. În Germania, specializarea merge chiar mai departe, societăţile care practică asigurări de boală şi asigurări de protecţie juridică neputând avea alt domeniu de activitate. În alte ţări, ca Belgia, Spania, Anglia, asigurătoriisunt autorizaţi să practice asigurări din mai multe ramuri. În Uniunea Europeană, încă din anul 1979, Directivele europene au optat pentru specializarea viaţă . non viaţă, această regulă aplicându-se societăţilor nou înfiinţate în ţările membre. Cea de-a treia generaţie de Directive (1992) a amendat această specializare strictă, recunoscând asigurărilor de accidente şi de boală un statut comun cu cele de viaţă. Acest amendament a fost determinat de dezvoltarea, în ţările Uniunii, a contractelor de asigurare de grup de întreprindere, care reunesc într-o singură poliţă riscuri legate de deces, invaliditate, pensie, şomaj şi boală. Ca urmare, statele membre îşi pot autoriza societăţile de asigurare să ofere concomitent asigurări de viaţă, de accidente şi de boală. specializarea externă, reglementată atât în Europa, cât şi în lume,nu permite societăţilor de asigurare să desfăşoare nici o altă activitate comercială. În general, excluderea vizează activităţile exercitate direct de către asigurători, care nu pot fi bancheri, transportatori, nu pot oferi prestaţii turistice hoteliere etc. În unele ţări, interdicţia este şi mai largă. Astfel, în unele state ale SUA, o societate de asigurare nu poate deţine o participare semnificativă la o instituţie de credit.

Directiva – instrumentul juridic principal al creării pieţei unice de asigurare Întreg procesul de integrare ce şi-a fixat ca obiectiv definitivarea fizionomiei pieţei unice de asigurare,

implică instituţiile comunitare generale şi particulare şi presupune utilizarea unui instrumentar juridic special. Instrumentele juridice comunitare au fost: regulamentele, directivele, deciziile, recomandările şi avizele. Atunci când a fost nevoie de reglamantarea sectorului asigurărilor, instrumentul la care s-a recurs a fost şi rămâne directiva.

Directivele sunt acte normative care stabilesc cadrul general de reglementare a diferitelor aspecte ce vin în atenţia instituţiilor comunitare, dar lasă la dispoziţia statelor membre forma şi mijloacele de implementare în legislaţia naţională.

Directiva asigură flexibilitate prin libertatea de care dispune „instanţa” naţională în alegerea formelor şi mijloacelor de implementare a prevederilor sale.

În plus, acordă statelor membre timp de răgaz pentru a înţelege schimbările şi de a le transpune în cadru naţional. Riscul utilizării sale în mod preponderent constă în faptul că lasă loc lipsei de voinţă sau reticenţei.

Demersul parcurs de Directiva comunitară în domeniul asigurărilor se prezintă printr-o serie de etape, redate prin următoarea machetă-cadru ce cuprinde: succesiunea etapelor; instituţiile implicate; fazele de lucru.

5

Figura 1. Procedura de elaborare a directivelor comunitare de asigurare6

Propunerea de directivă este elaborată la nivel de Comisie Europeană de către Comitetul de Asigurare. Comitetul este format din grupuri de lucru în cadrul cărora activează funcţionari naţionali,desemnaţi de către guvernele lor. În general sunt dintre cei care deţin şi exercită atribuţii de control pe linie de legislaţie în materie de asigurare sau în raport cu problemele specifice grupului de lucru.

În urma discuţiilor şi consultărilor, propunerea de directivă este adoptată de către Comisia Europeană şi transmisă Consiliului de Uniunii Europene. Consiliul transmite mai departe propunerea de directivă Parlamentului European şi dacă este cazul Comitetu Economic şi Social.

În ceea ce priveşte Parlamentul propunerea de directivă în materie de asigurări este încredinţată Comisiei Juridice şi a Drepturilor Omului (C.J.D.O.) şi Comisiei Economice, Monetare şi a Afacerilor Industriale (C.E.M.A.I.). discuţia şi votul au loc în cadrul fiecărei comisii. Fiecare comisie desemnează un raportor.

Raportorii vor fi audiaţi în cadrul Direcţiei Generale XV Instituţii Financiare şi Dreptul Societăţilor. Direcţia la rândul său desemnează un comisar, delegat pentru „chestiunea” în discuţie şi care transmite în continuare rapoartele şi proiectul său „de armonizare” secretariatului Parlamentului.

Avizul face obiectul unei dezbateri şi al votării în sesiune plenară. Toată acastă procedură la nivel de Parlament este îndelungată, între 8luni şi chiar 2ani7.(2`) În conformitate cu dispoziţiile Tratatului de la Roma, Comitetul Economic şi Social trebuie să consultat pentru directivele ce privesc eliminarea restricţiilor (art.54, alin.2), dar nu pentru cele ce-şi propun coordonarea dispoziţiilor naţionale (art.56, alin. 2 şi art. 57).

Cu toate acestea, potrivit art.198 din Tratatul C.E.E. el poate fi întotdeuna consultat, de fiecare dată când este cerut de către Comisie, în funcţie de interesele, influenţele pe care le prezintă directivele de asigurare asupra mediilor economice şi sociale.

6 Ciumaş, Cristina, “Arhitectură şi problematică la debutul mileniului III”, Editura Intelcredo, Cluj-Napoca, 2001, pag.180;7 G., Levie, „Droit européen des assurances”, Bruxelles, 1992, pag.41;

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE

GRUPURI

G.P.E

COMITETUL ECONOMIC ŞI

SOCIAL

SECŢIUNI

S.I.C.A.S

PARLAMENTUL EUROPEAN

COMISII

C.J.D.O C.E.M.A.I

COMISIA EUROPEANĂ

COMITETE

COMITETUL DE ASIGURARE

(1) (5)

OBSERVAŢIIPROPUNERI

CONSULTARE

(3)

(2)

AVIZ

CONSULTARE

(2)

AVIZ

(4)

6

Propunerea de directivă transmisă Comitetului Economic şi Social este încredinţată uneia din secţiunile sale. În materie de asigurări aceasta este Secţiunea de Industrie, Comerţ, Artizanat şi Servicii (S.I.C.A.S.). În cadrul ei este desemnat un raportor. Pentru unele directive de asigurare s-a constituit un grup de studiu pentru a pregăti discuţia în secţiune.

Avizul trebuie adoptat în sesiunea plenară a Comitetului Economic şi Social şi împreună cu raportorul sunt apoi comunicate Consiliului. Durata medie a unei astfel de proceduri este de aproximativ şase luni.(2) şi (2`) La observaţiile Parlamentului şi ale Comitetului Economic şi Social, din proprie iniţiativă Comisia poate să aducă modificări importante propunerii de directivă demersul fiind reluat. Această procedură este prevăzută în art.149, alin.2 şi 3 al Tratatului C.E.E.(3) şi (4) O dată ce Parlamentul şi Comitetului Economic şi Social şi-au dat avizul lor, propunerea de directivă modificată sau nu revine Consiliului Uniunii Europene.

De remarcat este faptul că în domeniul libertăţilor de stabilire şi de prestare de servicii numai Consiliul Uniunii Europene are dreptul de a adopta o directivă. Propunerile de directive de asigurare şi toate observaţiile pe marginea lor sunt discutate în cadrul Grupului de Probleme Economice (G.P.E.).Consiliul cu majoritate calificată8 adoptă propunerea reexaminată de către Comisie. Nu se poate modifica9 propunerea reexaminată decât în unanimitate.

În domeniul asigurărilor, pentru traducerea celor trei libertăţi menţionate anterior, au fost adoptate trei serii de directive, dintre care unele vizau asigurările de bunuri, de răspundere civilă şi alte asigurări de daune, denumite generic „alte asigurări decât cele de viaţă”, iar altele se refereau la asigurările de viaţă.

Astfel, prima generaţie de directive (Directiva din 1973 pentru asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi, respectiv, cea din 1979, pentru asigurările de viaţă) a urmărit instituirea libertăţii organizate a dreptului de stabilire prin armonizarea condiţiilor de acces la activitatea de asigurări şi a modului de exercitare a controlului financiar de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare.

Cea de-a doua generaţie de directive (Directiva din 1988 şi, respectiv, cea din 1990) s-a referit la libertatea prestărilor de servicii. De data aceasta, nu s-a mai putut merge pe armonizarea deplină şi prealabilă a practicilor de operare în ţările membre, ca în cazul condiţiilor de acces în materie de stabilire, deoarece o dată cu primirea de noi membri în C.E.E. legislaţiile în materie de asigurări se diversifică şi mai mult. Ca urmare, autorităţile comunitare au fost obligate să se mulţumească cu o armonizare minimă a aspectelor esenţiale ale activităţii de asigurare şi cu o recunoaştere a controalelor efectuate în fiecare stat membru.

Măsura liberalizării mişcărilor de capitaluri între statele membre, luată în 1988, a însemnat un pas înainte pe drumul creării pieţei europene unice a asigurărilor.

Ultimul set de Directive s-a referit, în esenţă, la instituirea unui sistem de licenţă (autorizare) unică, prin care societăţile de asigurare admise de un stat membru, sunt autorizate să opereze atât prin stabilire (reţea de sucursale, agenţii), cât şi prin liberă prestare de servicii în întregul spaţiu comunitar. Aceste Directive au fost aprobate în anul 1992 pentru ambele categorii de asigurări şi au intrat în vigoare în 1994. S-a urmărit instituirea unei depline libertăţi de exercitare a activităţii de asigurare, bazată pe autorizaţia unică de funcţionare a asigurătorilor (single passport) şi pe controlul unic asupra societăţilor de asigurare, exercitat în toate ţările membre de către ţara în care îşi are sediul respectiva societate (home country control).

Principalele consecinţe ale aplicării acestor directive au fost10: intensificarea fenomenului de dereglementare;creşterea cooperării între autorităţile naţionale de supraveghere în asigurări; unele armonizări în domeniul tarifării asigurărilor, concretizate în renunţarea la tarife cu caracter obligatoriu din unele ţări membre;modificări importante în structura distribuţiei produselor de asigurare, datorate dezvoltării bancasigurării şi noilor tehnici de vânzare la distanţă a contractelor de asigurare, din ce în ce mai sofisticate şi imateriale, ca distribuţia prin telefon sau internet;

8 M., Bîrsan, „Integrarea economică europeană”, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995, pag. 20;9 G., Levie, „Droit européen des assurances”, Bruxelles, 1992, pag.45;10 Lungu, N. C. . Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 2005, pag. 180;

7

o relaxare a supravegherii statului, în paralel cu creşterea responsabilităţii operatorilor de pe piaţa asigurărilor. După renunţaream la controlul asupra conţinutului poliţelor şi asupra tarifelor – ca expresie a dereglementării – garanţia de securitate a activităţii de asigurare este oferită, în concepţia europeană comună, de supravegherea solvabilităţii asigurătorilor; manifestarea unei tendinţe accentuate de concentrare a activităţii, prin fuziuni, achiziţii, crearea de grupuri financiare care cuprind bănci, societăţi de asigurare, instituţii de investiţii. Acest proces de concentrare a determinat, încă din anul 1995, o accentuare a controlului şi supravegherii publice asupra activităţii şi solvabilităţii grupurilor financiare.

Pe de altă parte, realizarea unor reglementări pe deplin armonizate pe piaţa asigurărilor din Uniunea Europeană este un proces în evoluţie, departe de a fi încheiat. Realizarea deplină a pieţei europene a asigurărilor, inclusive prin cadrul reglementar unic, s-a dovedit a fi un proces dificil, aflat şi acum în evoluţie11.

Ultimul deceniu a marcat o intensificare a procesului de reglementare, având drept obiectiv general armonizarea legislaţiei asigurărilor din ţările Uniunii Europene. Aşa cum rezultă din datele oficiale şi din diversele studii pe această temă publicate sub egida Comitetului European al Asigurărilor, numărul domeniilor de reglementare şi al iniţiativelor legislative a crescut exploziv, mai ales după anul 2000 (tabelul nr. 2.).Tabelul nr. 2. Numărul domeniilor supuse reglementării şi al iniţiativelor legislative în asigurări în UE în perioada 1990-200512

Anul

Domenii şi iniţiative reglementare 1990 1995 2000 2001 2002 2003 2004 2005*Domenii de reglementare 4 3 24 28 35 50 52 33Iniţiative legislative 4 7 45 65 75 127 156 66

* până la 16.06.2005Această evoluţie, caracterizată drept un val crescând de reglementări are şi un anumit efect pervers, cel

al presiunii legate de transpunerea lor în viaţă. În anul 2003, operatorii de pe piaţa unică europeană erau confruntaţi cu un număr de 1530 de directive şi 370 de alte reglementări. Datorită acestui fenomen, există întârzieri în transpunerea reglementărilor europene în legislaţiile naţionale. Astfel, în acelaşi an, numărul acestor reglementări încă netranspuse în plan naţional atingea 59 în Italia, 57 în Portugalia, 50 în Franţa, fiind de numai 16 în Suedia şi 9 în Danemarca.

Procesul actual de reglementare în Uniunea Europeană are, printre domeniile de preocupare: dreptul european al contractului de asigurare;protecţia consumatorilor, în activitatea de asigurare; fiscalitatea din asigurări;definitivarea şi implementarea proiectului Solvabilitate II;operaţiunile de asigurare on-line.În plan general, Comitetul European al Asigurărilor are în vedere perfecţionarea în ansamblu a reglementărilor, proces privit ca o componentă de bază a construcţiei pieţei europene unice a asigurărilor. Încă din anul 2003, într-un document prezentat la una din Conferinţele CEA13 se arăta că activitatea legislativă a UE a contribuit, în mod decisiv, la dezvoltarea pieţei europene unice a asigurărilor, dar că pentru definitivarea acestui proces este încă mult de lucru. În acest sens, se propunea Comisiei Europene:

11 Lungu, N. C. . op. cit., pag. 181;12 Sursa: prelucrat după CEA Annual Press Conference, Brussels, 23.06.2005, www.cea.assur.org;13 Swalef, G. . CEA insurance policy strategy: the industry mains concerns, CEA Conference, nov. 2003;

8

reducerea drastică a volumului de noi reglementări; stabilirea unui cadru simplu, clar şi coerent în domeniul practicilor de supraveghere; luarea în considerare în mai mare măsură a unor aspecte specifice activităţii de asigurare;consultarea mai largă, în procesul legislativ, a reprezentanţilor industriei asigurărilor; luarea în considerare, în procesul elaborării şi implementării reglementărilor, a raportului costuri-beneficii pentru sectorul asigurărilor.

Asemenea probleme sunt ridicate şi în Raportul CEA pe anul 2004-200514. În capitolul referitor la reglementare, Raportul menţionează creşterea vertiginoasă a numărului reglementărilor din domeniu, şi apreciază că: o reglementare excesivă este dificil de gestionat; mai important este că aceste reglementări nu sunt totdeauna corespunzătoare scopului urmărit, nefiind motivate de nevoile reale alea sigurătorilor şi ale asiguraţilor, făcându-se referiri concrete în acest sens.

De aceea, CEA propune, pentru perfecţionarea şi adaptarea procesului de reglementare în cadrul UE: o pauză reglementară, pentru a lăsa timp industriei asigurărilor să absoarbă legislaţia europeană existentă sau în curs de elaborare; pe termen scurt, trebuie realizată implementarea corectă a legislaţiei existente, ţinând cont de deficitul de transpunere în legislaţii naţionale (7,1% în 2004; 3,6% în ianuarie 2005);eliminarea incoerenţelor din legislaţiile naţionale, apărute datorită interpretărilor diferite a textelor europene; orice iniţiativă legislativă europeană trebuie riguros justificată printro analiză cantitativă a costurilor, respectiv, a beneficiilor aşteptate.

În ansamblu, sectorul asigurărilor din Uniunea Europeană pledează în favoarea unei reglementări mai puţin apăsătoare şi mai coerente, un element pozitiv fiind şi faptul că acest obiectiv se regăseşte şi în programul de lucru al Comisiei Europene pentru legislatura 2004-2009.

CAPITOLUL 2CARACTERISTICI ALE PIEŢELOR EUROPENE DE ASIGURĂRI

Piaţa europeană a asigurărilor înregistrează schimbări rapide şi de consolidare, mai ales ca urmare a planurilor şi strategiilor elaborate de Uniunea Europeană, care vizează extinderea tranzacţiilor cu asigurări. Însă, diferenţele între culturile organizaţionale şi cele naţionale au îrnpiedicat crearea mecanismelor financiare necesare. Cele mai bune rezultate s-au obţinut pe piaţa asigurărilor de viaţă care au promovat eficientizarea activităţii prin reducerea costurilor.

Conform Comitetului European al Asigurărilor (CEA), primele înregistrate în anul 2001 în 29 de ţări europene au avut o valoare totală de 854,5 miliarde de euro, fiind mai mare cu 2,5% faţă de anul 2000. Această creştere a fost inferioară mediei de 6,2% înregistrată între anii 1992 şi 2001. Dar, pentru prima dată din anul 1992, creşterea veniturilor din prime aferente asigurărilor generale (3,8%) a devansat-o pe cea aferentă asigurărilor de viaţă (1,8%).

CEA menţionează că marea Britanie rămâne liderul pieţei europene a asigurărilor, înregistrând 32% din primele totale. Germania se situează pe local al doilea, deţinând 16% din prime, urmată de Franţa cu 15% şi de Italia cu 9% .

În continuare vor fi analizate principalele trăsături şi evoluţiile pieţelor asigurărilor din câteva ţări ale Uniunii Europene.

Europa de Vest

14 *** - Rapport annuel 2004 . 2005, CEA, Bruxeles, 2005, pag. 8;

9

Marea Britanie, Germania şi FranţaÎntr-un top al primelor totale încasate de ţările Europei de Vest conform Consiliului European al Asigurărilor(CEA), în anul 2001 Marea Britanie rămâne liderul pieţei europene a asiguărilor, înregistrând 32% din primele totale. Germania se situează pe locul al doilea , deţinând 16% din prime, urmată de Franţa cu 15% şi de Italia cu 9%. Pieţele de asigurări ale Angliei, Germaniei şi Franţei deţin primele trei locuri în Europa , ocupând totodată poziţii importante pe piaţa mondială în acest domeniu. Împreună constituie peste 60% din veniturile din prime încasate pe continentul european.Luând în considerare acest clasament în continuare vor fi prezentate caracteristicile principalelor pieţe din Europa de Vest, precum şi evoluţii ale acestora.

Olanda şi BelgiaÎn ierarhia pieţelor de asigurări din Europa, Olanda şi Belgia ocupă locul al 6-lea, respectiv al 8-lea, din

punct de vedere al volumului de prime. Piaţa olandeză de asigurări este una dintre cele mai dezvoltate din Europa, în timp ce Belgia se situează foarte aproape de media de pe continent.

În Olanda, asigurările de viaţă sunt foarte dezvoltate, acoperind aproape 70% din piaţa totală. În cadrul asigurărilor generale, pe primul loc se situează asigurările de accidente şi sănătate, cu o cotă de 46%. Importanţa acestui segment se datorează sistemului de beneficii medicale: persoanele cu venituri peste un anumit nivel sunt obligate prin lege să încheie o asigurare medicală la un asigurător privat.

Este o piaţă de asigurări ce prezintă analogii cu piaţa engleză, în ceea ce priveşte modurile de distribuţie şi anumite condiţii de funcţionare. Aici anumite riscuri sunt încă subscrise în cadrul „ burselor de asigurări” care au la bază tradiţii de secole. La fel de dinamici şi de deschişi spre exterior, ca şi ceilalţi agenţi economici olandezi, asigurătorii olandezi au constituit grupuri internaţionale bancare în domeniul asigurărilor: ING (Nationale Nederlanden) şi ABN Amro (Aegon).

În Belgia, sectorul asigurărilor de viaţă reprezintă în jur de 60%, sistemul de pensii fiind mai puţin dezvoltat decât în Olanda. Segmentul principal al asigurărilor generale îl constituie asigurarea de răspundere civilă auto, ca în majoritatea ţărilor europene, dat fiind caracterul obligatoriu al acesteia.

Piaţa belgiană este destul de segmentată şi, totodată, foarte saturată. Competiţia determină reducerea tarifelor de prime şi accentuează necesitatea măsurilor de reducere a costurilor.

AustriaÎn ceea ce priveşte piaţa asigurărilor din Austria, aceasta ocupă locul al 9-lea în Europa în cadrul

segmentului de asigurări generale. Principalele companii de asigurări sunt: Wiener Stadtische Group, Generali Holding Group şi Uniqa Konzern, clasificate în funcţie de veniturile nete din prime.

Europa de SudItaliaPiaţa italiană a asigurărilor nu este numai una din principalele pieţe din lume, dar a ţi înregistrat una din cele mai mari creşteri cumulative, datorate , în primul rând, unei dezvoltări semnificative a sectorului asigurărilor de viaţă. Piaţa italiană trebuie să rezolve câteva probleme cu care se confruntă în ultima perioadă, in primul rând este vorba de finalizarea reformei privind fondurle de pensii. Apoi se pune problema asistenţei sociale pe emen lng; finanţarea acestui sector poate implica industria asigurarilor ca principal participant. A treia problema se referă la reforma pieţei asigurărilor auto. In cadrul acestei pieţe daunele sunt printre cele mai ridicate ţi mai frecvente în Europa. Incepând cu dereglementarea pieţei asigurărilor auto din 1994, acest lucru, asociat cu un impozit mare asupra primelor de asigurare, a condus la o rată medie anuală de creştere a primelor plătite de asiguraţi de 10%. Totuşi asigurătorii nu au avut parte de profituri, înregistrând chiar pierderi, cauzate în prinul rând de sumele mari plătite drept despăgubiri pentru vătămări corpoale şi frecvenţa mare a accidentelor auto.

Piaţa italiană a asigurărilor este destul de fragmentată, dar într-o anumită masură şi concentrată, dacă se are în vedere că multe companii sunt filiale ale unor grupuri străine. Unele din companiile ce operează pe această piaţă sunt Generali, SAI, Cattolica. La Fondiaria, Reale Mutua, etc.

Spania şi Portugalia

10

În anul 1995, guvernul spaniol a adoptat legislaţia la prevederile directivelor Uniunii Europene referitoare la libertatea furnizării serviciilor.

Există, însă, probleme pe piaţa asigurărilor auto, piaţă ce evoluează foarte lent. Tarifele de prime s-au diminuat în ultimii ani, în timp ce daunele au rămas aproape constante. Drept urmare, profitabilitatea pieţei s-a deteriorat. Pentru a ameliora această profitabilitate, a fost necesară implementarea şi extinderea sistemelor IT în domeniu.

Pe piaţa portugheză tendinţa este de concentrare. Astfel, numărul de companii de asigurare a scăzut în ultima perioadă, determinând şi o sporire a profitabilităţii pieţei.

Segmentul asigurărilor de viaţă este cel mai dinamic, înregistrând în ultimii ani creşteri semnificative, în termeni reali. Pe piaţă operează multe sucursale alee companiilor spaniole.

Gradul de pentrare al asigurărilor în Portugalia este aproape de media din Uniunea Europeană pentru ambele segmente. Totuşi, având un PIB/locuitor mic, valoarea medie a unei poliţe pe cap de locuitor este mai redusă decât în celelalte ţări ale uniunii.

Europa de NordSuedia Compania suedeză Skandia are o prezenţă semnificativă în regiune, atât în sectorul asigurărilor de viaţă, cât şi în cel non-viaţă. În sectorul asigurărilor de viaţă, Skandia Life este prezent pe toate cele patru pieţe.DanemarcaDanemarca reprezintă o piaţă mică în contextul internaţional, dar, faţă de condiţiile prezente în alte ţări are o bine dezvoltată şi matură piaţă a asigurărilor, cu aproximativ 220 companii de asigurări şi 31 de fonduri de pensii, ce oferă o gamă largă de produse. Cea mai mare companie daneză care încheie asigurări generale este Tryg, totodată al treilea furnizor de produse de pensii şi asigurări de viaţă.

FinlandaPiaţa de asigurări finlandeză este o piaţă ajunsă la maturitate care are legături de cooperare tehnică şi financiară unele cu celelalte pieţe scandinave. Principalul ei asigurător este societatea Sampo.

Europa Centrală şi de EstUn raport întocmit de Swiss Re Sigma arată că în Polonia, Cehia, Ungaria, Slovacia şi Solvenia, primele aferente asigurărilor de viaţă au înregistrat creşteri considerabile, cu rate de creştere stabile, depăţind chiar 20%pe an. Acest lucru este în primul rând datorat unui mediu macroeconomic relativ satbil. Pieţele de asigurare ale acestor cinci ţări repezintă aproximativ 60% din piaţa totală a egiunii din ceea ce priveşte volumul total de primeCreşterea rapidă a pietei Europa Centrală şi de Est atrage atenţia anumitor investitori străini cu atât mai mult cu cât noile legislaţii intrate în vigoare, adesea inspirate din Directivele U.E, favorizează concureţa dintre asigurători.

Tabelul nr.3. Volumul de prime in 2004 fata de 2003 in Europa Centrală şi de Est15

TARA VOLUMUL DE PRIME 2004

VOLUMUL DE PRIME 2003

CRESTEREA VOLUMULUI DE PRIME IN 2004 (IN $)

PARTE DIN PAITA TOTALA

POLONIA 7.431 6.258 18.8 0.23TURCIA 4.613 3.302 39.9 0.14CEHIA 4.393 3.755 17.0 0.14

15 Sursa: www.swissre.com

11

GRECIA 4.323 3.660 18.1 0.13UCRAINA 2.924 1.713 70.7 0.09UNGARIA 2.887 2.447 18.0 0.09ROMANIA 1.068 796 34.3 0.03

Polonia este a doua piaţă ca mărime din regiune, atât din punct de vedere a asigurărilor generale, cât şi a celor de viaţă, cu prime în valoare de 4,5 mil de dolari. Pe piaţa poloneză a asigurărilor de viaţă operează 26 de companii, dintre care 4 reprezintă mai mult de 90% din total. Cea mai mare dintre aceste companii este PZU Zycie, cu o cotă de piaţă de peste 50%. Următorii trei asigurători importanţi, printre care şi AIG, sunt cu capital străin.

Dimensiunea pietei asigurărilor este redată şi de indicatorii: gradul de densitate, care arată nivelul primelor brute încasate pe locuitor, şi gradul de penetrate, care exprimă raportul procentual dintre totalul primelor brute încasate şi PIB. Tabelul nr.4 GRADUL DE PENETRARE A PIB

TARA VOLUMUL DE PRIME 2004

VOLUMUL DE PRIME 2003

CRESTEREA VOLUMULUI DE PRIME IN 2004 (IN $)

MAREA BRITANIE 12.60 8.92 3,68OLANDA 10.10 5.43 4.67BELGIA 9.62 6.73 2.89FRANTA 9.52 6,38 3,14IRLNDA 8,97 5.74 3.23FINLANDA 8.77 6.89 11.88DANEMARCA 8.07 5.15 2.92PORTUGALIA 7.85 4.66 3.19ITALIA 7.60 4.87 2.74GERMANIA 6.97 3.11 3.86AUSTRIA 5.95 2.63 3.33SPANIA 5.63 2.38 3.25MALTA 5.61 2.84 2.78SLOVENIA 5.20 1.55 3.96UCRAINA 4.39 0.05 2.53CIPRU 4.15 2.31 2.21CEHIA 3.64 1.63 2.15LUXEMBURG 3.61 1.43 2.44SLOVENIA 3.21 1.46 1.90ROMANIA 1.51 0.35 1.15

Sursa: www.swissre.comÎn ceea ce priveşte gradul de penetrare a asigurărilor în PIB, România înregistra, la finele anului 2004, valoarea de 1,51 la sută, în contextul unei medii la nivelul Europei de circa 8 la sută. Liderul acestui clasament este Marea Britanie, cu un volum al subscrierilor de circa 295 miliarde dolari, fiind urmată de Elveţia, cu aproape 195 miliarde dolari, şi Olanda, cu 191 miliarde dolari,apoi Franţa, Germania , Italia, şi Spania. La nivel european, volumul subscrierilor însuma, în anul precedent, 1.198 miliarde dolari, în comparaţie cu 1.036 miliarde dolari în 2003. În Europa Centrală şi de Est, ţările care deţin cel mai ridicat nivel al primelor brute din total PIB încasate pe locuitor sunt : Cehia ,Slovacia, Ucraina si Croatia cu peste 3% prime brute încasate spre deosebire de ţările

12

Europei de Vest care înregistreza nivele mult mai ridicate. Explicaţia acestei evoluţii are la bază legatura dintre performanţele modeste înregistrate la nivel global ale pieţei asigurărilor şi condiţiile economice nefavorabile, rata înaltă a inflaţiei, deprecierea monedei locale, fiscalitatea excesivă şi scăderea puterii de cumpărare a populaţiei din ţările Europei Centrala şi de Est. Alături de aceste neajunsuri generale se alatură şi cele specifice domeniului asigurărilor, precum cadrul legislativ şi instituţional neperfectat pe deplin.În ceea ce priveşte gradul de densitate, care arată nivelul primelor brute încasate pe locuitor, s-au înregistrat urmatoarele date :Tabelul nr.5 GRADUL DE DENSITATE ÎN ANUL 2004 TARA TOTAL ASIG DE VIATA ASIG DE NON-

VIATAELVETIA 5716.4 3275.1 2441.2MAREA BRITANIE

4508.4 3190.4 1473.8

IRLNDA 4091.2 2671.0 1309.9DANEMARCA 3620.4 2310.5 1663.1OLANDA 3599.6 1936.5 984.4BELGIA 3275.6 2291.2 1057.7FRANTA 3134.1 2150.2 673.1FINLANDA 2842.2 2461.0 1127.8NORVEGIA 2690.0 1764.3 925.7SUEDIA 2562.9 1007.1 1555.8GERMANIA 2286.6 1021.3 1265.3ITALIA 2217.9 1417.2 800.7SLOVENIA 919.6 270.0 164.2CROATIA 247.5 453.3 189.6POLONIA 192.6 368.2 119.5ESTONIA 188.0 168.5 140.3RUSIA 114.4 177.3 89.3LITUANIA 95.7 117.3 71.1TURCIA 64.5 118.8 52.6ROMANIA 48.2 11.3 36.9

Sursa: www.swissre.com

CAPITOLUL 3PIAŢA ASIGURĂRILOR ÎN ROMÂNIA ÎN CONDIŢIILE ADERĂRII LA UNIUNEA EUROPEANA

3.1. Asigurările generaleDin totalul primelor brute subscrise la nivelul pieţei de asigurări în primul semestru din 2007, aproximativ 2,96 miliarde lei (889 milioane euro) au reprezentat primele brute subscrise din asigurări generale, iar 673 milioane lei (202 milioane euro) au rezultat din contractele încheiate pentru asigurări de viaţă.Pe segmentul asigurărilor generale, asiguratorii din România au înregistrat o creştere nominală a primelor brute subscrise de 30,6%, de la 2,267 miliarde lei cat au înregistrat în primele şase luni din 2006. În ce priveşte asigurările de viaţă, afacerile societăţilor de asigurări au urcat într-un ritm puţin mai temperat, de 24,15%, de la 542,6 milioane lei in prima jumătate a lui 2006.

13

Societăţile de asigurări au raportat creşteri peste medie pe segmentul asigurărilor generale, pe clasele privind mijloacele de transport terestru, altele decât feroviare, in urcare cu 46,39% faţă de aceeaşi perioadă din 2006, urmata îndeaproape de asigurările de credite, în creştere cu 45,66%.Unele reglementări emise de CSA în ultimii ani, inclusiv 2006, au avut în vedere adaptarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto la condiţiile din UE16. Îmbunătăţirile intervenite au avut ca obiective:17

■ stabilirea persoanelor ce au obligaţia de a încheia contracte RCA, a limitelor teritoriale de acoperire, a limitelor de despăgubire şi a elementelor de calcul utilizate în stabilirea primelor;■ criteriile de acordare a autorizaţiei de practicare a asigurării obligatorii RCA;■ liberalizarea deplină a tarifelor de prime, fiecare asigurător stabilindu-şi tarife proprii, în funcţie de sinistralitatea înregistrată în anii anteriori;■ includerea asigurării Carte Verde în contractul de asigurare RCA prin acoperirea, cu o primă unică, a riscurilor de răspundere civilă pentru prejudicii provocate de autovehiculele înmatriculate în România, produse în Spaţiul Economic European;■ introducerea obligativităţii deţinerii unui program prudenţial de reasigurare, în scopul realizării stabilităţii financiare a asigurătorilor RCA;■ determinarea reală a gradului de cuprindere a autovehiculelor în asigurarea RCA. Înfiinţarea unei baze unice de date la nivel naţional privind asigurările obligatorii auto (CEDAM) implementată şimenţinută de CSA, a permis:- realizarea unei evidenţe centralizate a poliţelor RCA din România;- compararea permanentă a informaţiilor privind vehiculele înmatriculate cuprinse în baza de date a MAI cu informaţiile privind asigurarea RCA din baza CEDAM;- identificarea, în consecinţă a proprietarilor care nu au încheiat asigurare obligatorie RCA;- suspendarea înmatriculării autovehiculelor pentru care nu se dovedeşte îndeplinirea obligaţiei de asigurare.În piaţa asigurărilor generale de la 1 ianuarie asigurarea de răspundere civila auto este valabilă şi în afara României (nu mai este deci necesara Cartea Verde). Limitele de acoperire a despăgubirilor, în afara României, vor fi cele din directivele europene. Până la stabilirea unei experienţe în acest spaţiu, preţul asigurărilor RCA va varia probabil destul de mult de la un asigurator la altul, precum şi în timp, de la un an la altul, în funcţie de experienţa acumulată.18

3.2. Asigurările de viaţăDin totalul primelor brute subscrise la nivelul pieţei de asigurări în primul semestru din 2007, aproximativ 2,96 miliarde lei (889 milioane euro) au reprezentat primele brute subscrise din asigurări generale, iar 673 milioane lei (202 milioane euro) au rezultat din contractele încheiate pentru asigurări de viaţă.Valoarea primelor brute din asigurări de accidente, inclusiv accidente de munca şi boli profesionale, s-a dublat comparativ cu acelaşi interval din 2006 (creştere de 100,77%), în timp ce asigurările permanente de sănătate au urcat cu 52,31%. Cele două clase menţionate deţin încă o pondere redusă în cadrul asigurărilor de viaţă, deşi înregistrează creşteri semnificative. Din aceasta categorie mai fac parte asigurările de viaţă, anuităţi si asigurări de viaţa suplimentare, care au afişat creşteri de 28,38% in primele şase luni din 2007.Totuşi, un studiu realizat de Roland Berger Strategy Consultants, arată că ponderea asigurărilor generale în totalul pieţei s-ar putea reduce pâna la 60%, în favoarea asigurărilor de viaţă, care vor avansa rapid în următoarea perioadă.Băncile îşi vor spori importanţa în distribuţia asigurărilor de viaţă, iar brokerii se vor dezvolta în detrimentul agenţilor proprii pe segmentul asigurărilor non-viata.Asigurătorii de pe piaţa româneasca distribuie, în prezent, produsele non-viata în proporţie de 70% prin agenţi proprii, 5% prin brokeri si 25% prin agenţi multiplii. Canalele de distribuţie pe segmentul non-viata au o pondere pentru asiguratori de 80% prin agenţi proprii, 14% prin bănci şi doar 6% prin brokeri, în timp ce în

16 Ordinul CSA 3116/2005 ş.a;17 Lungu, N., Asigurări de bunuri, persoane şi răspundere civilă, suport curs, 2007-2008;18 Bunea, E. Implicaţiile aderării României la U.E. din perspectiva asigurărilor.. În Tribuna economica, nr.7, 2007,pag.83-85;

14

Europa brokerii deţin 75-80% din piaţă (total prime brute subscrise). Acest lucru se datorează legislaţiei din România care este în urma dezvoltării pieţei comparativ cu legislaţia europeană, bine pusă la punct şi favorabilă brokerilor.Astfel, momentul aderării României la Uniunea Europeană fost aşteptat cu mare interes de către brokerajul românesc în asigurări. Aderarea Romaniei la UE nu poate avea decât influenţe benefice, atât pentru populaţie, cat şi pentru întreaga piaţă de brokeraj în asigurări din România. Multe companii de asigurare din UE, care încă nu au intrat pe piaţa românească vor dori să subscrie şi o vor face prin intermediul companiilor de brokeraj în asigurări, fapt ce va determina o evoluţie ascendentă a acestora.19

Studiul Roland Berger Strategy Consultants despre piaţa europeană de asigurări arată că România prezintă cel mai ridicat potenţial din regiune, atât pe segmentul asigurărilor non-viata, cât şi pe cel al asigurărilor de viaţă. Ritmul anual mediu de creştere a primelor brute de pe piaţa locală (mai ales pe segmentul asigurărilor de viaţă) îl va depăşi până în 2017 pe cel din ţări precum Ungaria, Polonia sau Cehia şi va fi cu mult peste cel înregistrat de Austria si Germania, se arata în studiul Roland Berger. România are cel mai scăzut nivel al primelor de asigurare pe cap de locuitor (75,6 euro) din Europa Centrala şi de Est. Densitatea asigurărilor generale este mai mica de 1,5% in timp ce denistatea asigurărilor de viaţă este mai mica de 0,5%. Reprezentanţii Roland Berger au facut o comparaţie între România şi Germania care arata că prima medie de asigurare de viaţă din România reprezintă doua treimi din valorile înregistrate în Germania. Segmentele de asigurări de sănătate şi viaţă sunt încă subdezvoltate în România faţă de Germania, unde asigurările non-viaţă reprezintă 39%, cele de sănătate 17% iar cele de viata 44%. În România asigurările de sănătate sunt inexistente,în timp ce asigurările non-viata au o pondere de 80% din totalul pieţei, iar cele de viaţa au o pondere de doar 20%.

3.3. Noile cerinţe impuse de U.E. în domeniul asigurărilorÎnsă aderarea a însemnat, pentru asiguratori, şi cerinţe de control şi profesionalism crescute: se reglementează profesia actuarului (persoana însarcinată cu efectuarea de calcule statistice şi matematice în scopul stabilirii preţurilor, calculului rezervelor etc.) şi obligativitatea asigurătorilor de a avea în echipă cel puţin un actuar, înregistrat de către CSA. Apar noi cerinţe de management al riscului, responsabilităţi de control intern şi audit crescute pentru Consiliul de Administraţie, cerinţe de „business continuity“ (un set de masuri necesare pentru a garanta funcţionarea neîntreruptă a asigurătorului chiar în cazul, de pilda, al unei catastrofe naturale), noi cerinţe de raportare asupra controalelor interne. În spiritul adoptării normelor europene, piaţa asigurărilor va iniţia procesul de aliniere la standardele internaţionale de raportare financiara (IFRS), primul an de aplicare fiind anul 2007 pentru societăţile de asigurare listate şi 2008 pentru celelalte societăţi. Solvabilitatea asigurătorilorÎn privinţa solvabilităţii, noile reglementări în vigoare de la data aderării prevăd un prag minim absolut de solvabilitate („fondul de siguranţă“, la un nivel minim de 3 milioane de euro pentru asigurările de viaţă, şi respectiv 2 sau 3 milioane de euro pentru asigurările generale, depinzând de practicarea sau nu de către asigurator a asigurărilor de răspundere civila auto). În prezent, multe dintre companiile de asigurări nu au încă o marjă de solvabilitate disponibila la nivelul minim cerut de către CSA. În privinţa investiţiilor, o dată cu deschiderea pieţei vor apărea instrumente mai multe şi mai sofisticate care sa permită investirea in spaţiul european, care vor crea o competiţie crescută pentru activitatea de management de investiţii a asiguratorilor. Toate cele de mai sus vor ridica ştacheta, atât din punctul de vedere al puterii financiare, cât şi din perspectiva experienţei internaţionale a asiguratorului, ducând la noi consolidări în piaţă şi la dispariţia multora dintre firmele mici.

19 Stoian, Ileana, UE - influenta pozitiva pentru brokerajul de asigurări din România. Pe: www.1asig.ro

15

În acest sens are loc o tendinţă de concentrare ce se va manifesta pregnant în următoarea perioadă.20 Confirmările acestor previziuni nu au întârziat să apară: -VIG si-a exprimat intenţia de a prelua integral ASIROM, lansând pe 27 noiembrie 2007 o oferta publica de preluare a 49,82% din acţiunile asiguratorului român pentru 243,6 mil. lei, după ce la începutul aceleiaşi luni îşi ridicase participaţia la peste 50%, de la 30% cât cumpărase în iulie de la fostul acţionar majoritar, INTERAGRO.Tot în vara anului trecut, grupul financiar EUROHOLD a investit 12,5 mil. EUR pentru preluarea a peste 75% din acţiunile ASITRANS Asigurări, incluzând achiziţia de titluri, creşterea de capital, precum si pachetul majoritar al ASITRANS Leasing, in timp ce austriecii de la UNIQA au achiziţionat încă 23% din ASTRA, de la acţionarul majoritar anterior, NOVA Trade, prin aceasta operaţiune asigurându-şi controlul intereselor in ASTRA cu o cota de 50% plus o acţiune.De asemenea, BT Asigurări a fost achiziţionată în octombrie 2007 de GROUPAMA una dintre cele mai mari companii de asigurări europene, în urma acordului încheiat între grupul francez şi Banca TRANSILVANIA, în vara anului trecut.

CONCLUZII

În zilele noastre, asigurarea este percepută ca o industrie complexă, o întreagă reţea care oferă o mare varietate de produse şi servicii asiguraţilor.

Piaţa internaţională a asigurărilor comportă o dimensiune importantă în ultimii ani observată în special prin concentrarea actorilor acestei pieţe.

Modalitatea de acţiune pe care o au asigurările în context internaţional din punctul de vedere al principiilor este aceeaţi având totuşi o mare diferenţă de aplicare datorită legislaţiei, condiţiilor de piaţă, inflaţiei sau modalităţii de încheiere a contractelor.

20 http//www.1asig.ro16

Lumea asigurărilor europene a cunoscut o evoluţie de ansamblu, cu anumite caracteristici comune, principala fiind o dezvoltare remarcabilă a asigurărilor de viaţă, dar şi cu apreciabile diferenţieri de la o ţară la alta.

Obiectivele pieţei unice a asigurărilor, derivate din cele ale Comunităţii Economice Europene sunt asigurarea, în spaţiul său, a libertăţii de stabilire, a libertăţii prestărilor de servicii, a liberei circulaţii a capitalurilor. Aplicarea acestor principii a fost frânată de o seamă de dificultăţi previzibile.

Directivele europene privind asigurările sunt obligatorii numai în ce priveşte obiectivele de atins, dar lasă statelor membre libertatea de a alege metodele şi instrumentele utilizate pentru realizarea lor.

Dimensiunile pieţei unice s-au lărgit considerabil în timp. Pentru realizarea unui cadru de activitate similar unei pieţe interne, au fost necesare mai bine de trei decenii şi trei generaţii de directive europene în domeniul asigurărilor, elaborate separat pentru asigurările non-viaţă, respectiv de viaţă.

Pentru a-şi desfăşura activitatea pe piaţa unică, o societate de asigurări de viaţă trebuie să obţină, prezentând o serie de date, o autorizaţie administrativă prealabilă de la statul membru de origine, pentru fiecare din cele nouă ramuri de asigurare.

În prezent, se remarcă, că introducerea monedei unice are ca efect dinamizarea produselor de asigurare de viaţă paneuropene, deşi putem conchide că sunt încă necesare eforturi comune pentru a înlătura dificultăţile şi lacunele existente ale pieţei europene unice a asigurărilor, asigurându-se o funcţionalitate ridicată a acestui sistem, creat cu grijă şi răbdare de-a lungul celor patru decenii. Nu trebuie de asemenea să uităm că şi în România s-au luat toate măsurile necesare, în primul rând în plan legislativ, pentru a îndeplini exigenţele necesare includerii sale în piaţa europeană unică a asigurărilor.

BIBLIOGRAFIE

Băiescu, Tudor, Alin, Asigurările de viaţă la debutul mileniului III, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2005;Bîrsan, M., Integrarea economică europeană, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995;Ciumaş, Cristina, Asigurările internaţionale. Arhitectura şi problematica la debutul mileniului III, Editura Intelcredo, Cluj-Napoca, 2001;Constantinescu, Anghel, Dan, Conjunctura pieţelor mondiale a asigurărilor, Editura Naţională, Bucureşti, 2002;Decebal, Manole, Bogdan, Controlul în asigurare, Editura Cartea Cărţii de Ştinţă, Cluj-Napoca, 2005;Dobrin, M., Tănasescu, P., Teoria şi practica asigurărilor, Ediţia a-II-a, Editura Economică, Bucureşti, 2003;Lungu, Nicolae, Asigurările de viaţă şi modernizarea acestora, Ediţia a-II-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005;Lungu, Nicolae, Bazele asigurărilor de bunuri şi persoane, suport de curs, Iaşi, 2007;Văcărel, Iulian, Bercea, Florian, Asigurări şi reasigurări, Ediţia a-II-a, Editura Export, Bucureşti, 2002;Ştefura, Gabriel (coord.), România şi problemele integrării europene, vol. I, 2006;*** Tribuna Economică, articolul: Implicaţiile aderării României la UE din perspectica asigurărilor, nr.17, 2007;www.1asig.rowww.asigur.blogspot.comwww.swissre.comwww.naic.org

17