PIAŢA DE ASIGURĂRI

CUPRINS

PAG.

Capitolul i. Piaţa de asigurări- concepte generale........1Ii.1. Definiţia pieţei de asigurări...................................................1Ii.2. Elementele pieţei de asigurare...........................................2Ii.3. Caracteristicile pieţei de asigurare...............................3

Capitolul ii. Piaţa europeană a asigurărilor.....................6Ii.1. Prezentare generală.................................................................6Ii.2. Principalele pieţe din europa..............................................12 ii.2.1. Piaţa lloyd’s......................................................................13 ii.2.2. Piaţa londrei......................................................................17Ii.3. Piaţa asigurărilor din europa centrală şi de est..19Ii.4. Piaţa asigurărilor din românia........................................20

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................25

CAPITOLUL I PIAŢA DE ASIGURĂRI – CONCEPTE GENERALE

I.1. DEFINIŢIA PIEŢEI DE ASIGURĂRI

Piaţa de asigurare reprezintă un cadru în care se desfăşoară operaţiuni de asigurare

numai pe baze contractuale. Aici se întâlnesc cererea de asigurare , venind din partea

persoanelor fizice şi juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări şi oferta de

asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice şi anume organizaţii, societăţi

specializate, care sunt autorizate să funcţioneze în domeniul asigurărilor şi să desfăşoare

o astfel de activitate, bineînţeles, sub raport financiar. Denumirea de piaţă este valabilă

atât pentru ţările în care funcţionează mai multe organizaţii de asigurare, fiind o piaţă

concurenţială, dar şi pentru ţările unde există doar o astfel de organizaţie, existând o

singură ofertă de asigurare.

1

O astfel de piaţă, aparent neconcurenţială, prezintă şi câteva elemente de

concurenţă, în sensul că singura organizaţie de asigurare are menirea de a convinge

persoanele fizice şi juridice asigurabile să accepte condiţiile oferite de aceasta şi aducând

în acest fel cererea de asigurare la dimensiunea ofertei. În acest caz, persoanele fizice şi

juridice asigurabile pot alege între a accepta oferta de asigurare ce există pe piaţă şi care

este unică sau între a o refuza, căutând alte alternative.

De exemplu, persoanele care doresc o asigurare de viaţă, conferindu-le şi

protecţie de asigurare, cum ar fi securitate în caz de deces, accident şi altele, dar şi

fructificarea economiilor , aleg ca alternativă depunerea disponibilităţilor băneşti la casa

de economii. Această alternativă este aleasă, în condiţiile în care sumele ce sunt încasate

de asigurat la o asigurare mixtă de viaţă, la expirarea termenului de asigurare, sunt mai

mici decât sumele încasate de la casa de economii, atunci când sumele depuse la casa de

economii sunt egale cu totalul primelor plătite la societăţilor de asigurare. Organizaţia de

asigurare acoperă şi riscul de deces al asiguratului, pe perioada de valabilitate a

contractului, pentru care se percepe o primă de asigurare specializată, nefiind vorba că

fructifică mai slab economiile populaţiei decât casa de economii.

Unităţile economice si gospodăriile populaţiei, care doresc protecţia bunurilor,

aleg opţiunea autoasigurării, cu limitele sale.

I.2. ELEMENTELE PIEŢEI DE ASIGURĂRI

Cu privire la piaţa de asigurări trebuie să precizăm dimensiunea acesteia, ce are ca

element hotărâtor cererea de asigurare. Aceasta este determinată de puterea economică a

persoanelor fizice şi juridice asigurabile, pe de o parte, şi de convingerea acestora de

utilitatea asigurării oferite de organizaţiile specializate.

Cererea de asigurare constă în contracte de asigurare, după ce aceasta s-a

confruntat cu oferta. Însă sunt persoane care solicitând oferte din partea organizaţiilor de

asigurare, nu încheie contracte cu aceştia, fie pentru că nu găsesc convenienţa sperată, fie

deoarece condiţiile solicitanţilor nu sunt acceptate de către ofertanţi.

Astfel, mărimea pieţei de asigurare depinde de mai mulţi indicatori, cum ar fi:

numărul contractelor încheiate în perioada de referinţă, numărul poliţelor active, valoarea

2

anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate în perioada de referinţă şi

valoarea totală a angajamentelor asumate de societăţile de asigurare la un moment dat.

Cererea de asigurare de persoane, bunuri şi răspundere civilă vin din partea

persoanelor fizice doritoare de încheierea unor contracte de asigurare pentru protecţia lor

şi a familiilor lor, dar şi din partea persoanelor juridice ( unităţi economice care doresc să

ofere securitatea angajaţilor în caz de accidente sau boli profesionale). Cererea asigurării

de bunuri şi răspundere civilă vine din partea persoanelor juridice ( întreprinderi de tot

felul, instituţii publice, organizaţii fără scop lucrativ etc), interesate în protejarea activelor

de care dispun împotriva pericolelor care le ameninţă şi a răspunderilor civile legale faţă

de terţi.

Oferta de asigurare vine din partea societăţilor comerciale de asigurare, cu capital

privat, de stat sau mixt, din partea organizaţiilor mutuale de asigurare şi de tontine.

Societăţile comerciale de asigurare, fie cu capital privat, de stat sau mixt,

urmăresc obţinerea de profit şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele trebuie să

respecte avizele şi normele organului de stat însărcinat cu supravegherea asigurărilor.

Organizaţiile de asigurare de tip mutual nu urmăresc obţinerea de profit, ci

întrajutorarea membrilor lor, şi se desfăşoară pe baza principiului mutualităţii. Fiecare

membru are calitatea de asigurat şi asigurător. Ca asigurat fiecare membru al grupului

participă la formarea fondului comun de asigurare, cu contribuţia ce i-a fost stabilită. Cu

acest fond sunt acoperite daunele suferite la asigurările de bunuri şi răspundere civilă şi

sunt plătite sumele asigurate la asigurările de persoane.

Tontinele, după numele bancherului italian Lorenzo Tonti din secolul al XVII lea,

sunt asociaţii constituite pe o perioadă determinată de timp, în care membrii contribuie la

fondul comun cu o cotizaţie anuală, care variază în funcţie de vârstă. După ce termenul

expiră, sumele constituite din cotizaţii pe parcursul perioadei determinate se împart între

membrii supravieţuitori. Asociaţii asemănatoare se organizează şi pentru cazurile de

deces.

Legătura dintre asigurat şi asigurători se realizează direct prin personalul de

specialitate al societaţilor comerciale de asigurări, apoi se realizează prin intermediul

membrilor organizaţiilor de asigurare mutuală sau prin agenţii intermediari( brokeri).

3

I.3. CARACTERISTICILE PIEŢEI DE ASIGURARE

Din anul 1991, în România societăţile de asigurare, societăţile de asigurare şi

reasigurare şi societăţile de reasigurare vor desfăşura activitatea de asigurări, dar sunt şi

societăţi de intermediere care negociază şi încheie contracte de asigurare şi reasigurare

sau prestează alte servicii de specialitate pentru societăţile menţionate mai sus.

Aceste societăţi pot avea capital de stat, privat sau mixt, iar persoanele juridice străine ce

vor să constituie în România societăţi de asigurare cu capital integral străin, nu pot face

acest lucru, decât în asociere cu persoanele juridice sau fizice de origine română.Aceştia

pot înfiinţa doar reprezentaţii în ţara noastră.

Este important de precizat ce fel de piaţă de asigurări există în România:perfectă

sau imperfectă.

Caracteristicile pieţei perfecte sunt omogenitatea produsului, transparenţa şi

atomizarea pieţei, libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe (şi de pe) piaţă şi

descentralizarea deciziilor.

Omogenitatea produsului

Pe piaţa asigurărilor se comercializează mai multe tipuri de produse sau servicii,

şi anume asigurări împotriva diferitelor riscuri. Însă un anumit produs(o asigurare) nu

poate fi înlocuit cu alt produs(o altă asigurare). De exemplu, produsul "asigurarea

automobilelor împotriva riscului de avarii(autocasco)" nu poate fi înlocuit cu produsul

"asigurarea de răspundere civila auto"şi cu atât mai puţin cu"asigurarea bunurilor

gospodăreşti" ori cu "asigurarea de viaţă".

Concurenţa pe piaţa asigurărilor constă între societăţi comerciale de asigurare cu

acelaşi profil care "vând" acelaşi tip de produs, adică încheie asigurări împotriva aceluiaşi

risc.

Din 1991, potrivit legii, sunt zece categorii de societăţi de asigurare pe care

societăţile de asigurări le pot practica în ţara noastră şi anume: de viaţă, de persoane,

altele decât cele de viaţă, de autovehicule, maritime şi de transport, de aviaţie, de

incendiu şi alte pagube la bunuri, de răspundere civilă, de credite şi garanţii, de pierderi

financiare din riscuri asociate, agricole.

Transparenţa pieţei

4

Persoanele fizice şi juridice, nefamiliarizate cu problemele asigurărilor, nu

conştientizează avantajele ce le oferă un contract de asigurare, ce raport există între prima

datorată şi indemnizaţia obtenabilă în caz de sinistru.Atunci aceste persoane văd cota de

primă pentru bunul sau persoana ce se doreşte a fi asigurată, nu sunt convinşi de

avantajele date de contractul de asigurare. Ei trebuie să se adreseze unui agent de

vânzare, în vederea luării unei decizii, de la care obţine mai multe informaţii.

Atomizarea pieţei

Pentru ca o piaţă să fie atomizată, ea trebuie să reunească un număr mare de

ofertanţi şi de solicitanţi, astfel încât între aceştia să nu aibă loc nici o influenţă de o

manieră sensibilă pentru funcţionarea pieţei.

Libertatea de intrare-ieşire a participanţilor pe (şi de pe) piaţă

Piaţa este locul unde poate să vină oricine doreşte să vândă sau să cumpere ceva şi

să rămână acolo atâta timp cât are interes să o facă. Piaţa asigurărilor nu este o piaţă

închisă, ci una în continuă mişcare, datorită creşterii sau scăderii numărului organizaţiilor

de asigurare, şi este supravegheată de autorităţile publice,mai precis de un organ

specializat ce funcţionează pe langă Ministerul Finanţelor, Ministerul Industriei şi/sau

Comerţului ori pe langă altă instituţie a administraţiei centrale de stat.

În ţara noastră, piaţa asigurărilor este supravegheată de un oficiu, care

funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor. Acest oficiu îndeplinea atribuţiile şi

drepturile ce i-au fost stabilite de Guvern cu privire la constituirea societăţilor comerciale

de asigurări,vărsarea capitalului subscris de acestea, asigurările obligatorii, tarifele de

prime la asigurările de viaţă, situaţia financiară a societăţilor de asigurare, fondul de

protejare a asiguraţilor, etc.

Descentralizarea deciziilor

Fiecare organizaţie de asigurare ia decizii în limitele capacităţii sale financiare. La

luarea deciziilor care produc efecte asupra terţilor, organizaţiile de asigurare sunt obligate

să ţină seama şi de prevederile legale în materie, pentru a nu-şi prejudicia nici interesele

proprii şi nici pe cele ale terţilor.

5

Astfel, de exemplu, când se constituie o societate de asigurare, de asigurare-

reasigurare ori de reasigurare, capitalul subscris trebuie să fie minim 2500RON, iar atunci

când se constituie o agenţie de intermediere, capitalul subscris trebuie să fie cel puţin

150RON. Iar capitalul subscris vărsat trebie să fie mai mare de 50% decât cel subscris.

La acestea se mai adaugă şi alte prevederi ce trebuie respectate.

În concluzie, deciziile organizaţiilor de asigurare sunt descentralizate, deoarece

trebuie să ţină cont de prevederile legale în materie şi avizele organului de supraveghere.

Dacă nu sunt respectate , deciziile sunt anulate sau suspendate provizoriu de adunările

generale sau de consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale, la cererea Oficiului

de Supraveghere.

CAPITOLUL II. PIAŢA EUROPEANĂ A ASIGURĂRILOR

II.1. PREZENTARE GENERALĂ

Daca ne raportăm la nivel internaţional piaţa asigurărilor se caracterizează printr-

un grad ridicat de eterogenitate ca urmare a diversităţii evenimentelor cauzatoare de

pagube şi a activităţilor pe care le poate afecta. Ca urmare a acestui fapt, practic, nu se

poate delimita o singură piaţă a asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele fiind

caracterizate prin preponderenţa anumitor categorii de asigurări, existenţa anumitor

societăţi de asigurări şi reasigurări, norme şi reglementări specifice, acoperiri mai mari

sau excluderi mai extinse.

La nivel european se poate preciza că lumea asigurărilor a cunoscut o evoluţie de

ansamblu, cu anumite caracteristici comune, dar şi cu apreciabile diferenţieri de la o ţară

la alta.

Trebuie precizat în primul rând că Europa este locul de apariţie a asigurărilor

moderne şi ramâne o piaţă esenţială la nivel mondial, cu o creştere rapidă mai ales în

ramurile asigurărilor de viaţă şi de economisire, dar ocupând locul doi după Statele Unite.

Asistăm, în prezent, la un proces de maturizare a pieţei unice europene a

asigurărilor, cu realizări, dar şi cu dificultăţile sale, încă nedepăşite.

Dezvoltarea unei pieţe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual ce a

durat mai mulţi ani. Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezintă

6

principiile general acceptate la nivelul Comunităţii Europene cu scopul de a uniformiza

normele de asigurări şi de a facilita comerţul internaţional, referindu-se în primul rând la

activitatea de asigurare , dar şi la cea de reasiguare.

În prezent nu există cu adevarat o piaţă paneuropeană omogenă a asigurărilor,

deşi Franţa, Germania şi Anglia continuă să deţina acest sector atât din punct de vedere al

numărului de companii de asigurare, cât şi al veniturilor obţinute din prime de asigurare.

Nu se poate vorbi de o uniformizare a cadrului legislativ la nivelul Uniunii Europene,

deoarece ţările membre, cât şi cele care aderă îşi menţin unele legi cu caracter naţional,

care depind de cultura şi de pieţele financiare ale ţării respective.

Piaţa paneuropeană respectă principiile de bază ale Tratatului de le Roma, şi

anume libera ciculaţie a oamenilor, bunurilor, a seviciilor şi a capitalului între statele

membre.

Pentru constituirea unei pieţe unice a asigurărilor, în Uniunea Europeană, o serie

de directive au fost promulgate în decursul a 35 de ani, cumulând cu introducerea

paşaportului unic european în sectorul de asigurări. Aplicarea acestor măsuri s-a extins

prin acordul încheiat cu tările ce formează Zona Economică Europeană, şi asupra

Islandei, Liechtenstein-ului şi Norvegiei, deoarece normele stipulate în acord includ toate

directivele pe care se bazează piaţa europeană a asigurărilor.

Deoarece Elveţia s-a retras din acordul cu Zona Economică Europeană, ea a

semnat un acord cu Uniunea Europeană pe 1 ianuarie1994 în ceea ce priveşte asigurarea

de proprietate. Acest acord le garantează companiilor de asigurări non-viaţă din U.E. şi

Elveţia dreptul reciproc de a-şi crea reciproc filiale sau agenţii una pe teritoriul celeilalte

în condiţii identice acelora care, înainte de 1 iulie 1994, au fost aplicate între ţările

membre ale U.E. în concordanţă cu Prima Directivă Europeană referitoare la asigurările

non-viaţă.

În ceea ce priveşte teritoriile Europei mai mici, Gibraltar face parte din Uniunea

Europeană în virtutea Tratatului de la Roma, deci directivele în domeniul asigurărilor se

vor aplica pe teritoriul său. Insula Man, Guersney şi Jersey nu fac parte din piaţa unică

europeană a asigurărilor. Directivele referitoare la asigurări nu se aplică, iar companiile

de asigurări care doresc să opereze în aceaste zone vor necesita obţinerea unei autorizaţii

de la instituţiile locale corespunzătoare.

7

Construcţia pieţei unice a asigurărilor a fost realizată în trei etape, de la începutul

anilor 1970. Primul set de directive avea în vedere dreptul de stabilire în asigurările non-

viaţă (1973) şi de viaţă (1979). Cea de-a doua generaţie de directive a avut în vedere

relizarea condiţiilor pentru libertatea prestărilor de servicii în asigurările non-viaţă (1988)

şi în cele de viaţă (1990). Ultimul set de directive s-a referit, în esenţă, la instituirea unui

sistem de licenţă unică, pin care societăţile de asigurare admise de un stat membru, sunt

autorizate să opereze atât prin stabilire (agenţii şi sucursale) cât şi prin libera prestare de

servicii (activităţi ocazionale sau temporare) în întregul spaţiu comunitar. Ele au fost

apobate în 1992 pentru ambele categorii de asigurări şi au intrat în vigoare în 1994. Prin

aceasta s-a creat asigurărilor un cadru de acţiune european, directivele privitoare la

asigurări constituind un exemplu de integrare unic. Nicăieri în lume, nici chiar într-un stat

federal, ca Statele Unite, nu există libertatea formulată de stabilire şi de prestări de

servicii ori un sistem de licenţă unic, comparabile cu cele realizate la scară europeană.

CEA (Comitetul European de Asigurări) este una dintre prestigioasele instituţii cu

preocupări în domeniul asigurărilor.

A fost înfiinţat în 1953 şi are în prezent 29 de membri, cu sediul la Paris. Scopul

înfiinţării acestei instituţii este de a reprezenta asigurătorii Europei, şi de a promova

interesele acestora, prin oferirea unor opinii calificate organizaţiilor europene sau

internaţionale, publice sau private în domeniul asigurărilor sau reasigurărilor, de a facilita

schimbul de informaţii şi experienţă între pieţe, prin elaborarea de studii în interesul

societăţilor de asigurări europene sau pentru a răspunde nevoilor lor.

CEA publică periodic diverse studii şi statistici ce au ca scop informarea în acest

domeniu în contextul pieţii unice europene, în paralel cu fenomenul de globalizare tot

mai puternic şi mai vizibil în ultimii ani. Astfel se observă anumite schimbari în mai

multe direcţii:

Între asigurători, reasigurători şi asiguraţi: marile societăţi multinaţionale

au tendinţa de a-şi ridica pragul autoasigurării şi de a transfera riscurile

sau o parte a acestora direct reasigurătorilor; alegerea se face tot mai mult

pe principiul managementului financiar global.

Între sectorul de stat şi cel privat, dat fiind reducerea ponderii acestuia în

domeniul asigurărilor, se deschid noi perspective pentru sectorul privat;

8

Între asigurători şi bancheri: aşa numita “bancassurance” care capătă o

extindere tot mai mare, astfel încât nu peste mult timp vom vedea că, fără

a folosi banca ca şi canal de distribuţie a produselor de asigurări, nici una

din cele 2 tipuri de instituţii nu va mai putea supravieţui;

Evident, de maximă importanţă în actualul şi, sigur, în viitorul deceniu,

globalizarea serviciilor financiare va continua să marcheze întreaga evoluţie a domeniului

asigurărilor şi reasigurărilor.

În Europa, piaţa unică a asigurărilor acoperă 27 ţări ce formează Zona

Economică Europeană (European Economic Area). O dată cu creşterea economică ,

asigurările au continuat să se dezvolte în 1997 cu diferenţe între asigurările de viaţă ,

acestea crescând cu 14,1% şi cele non-viaţă care înregistrează o creştere mai lentă cu

8,8% faţă de anul 1996. Piaţa asigurărilor din Uniunea Europeană a înregistrat o creştere

de 8,8% în 1997 faţă de 1996, volumul total al primelor de asigurare reprezentând 543,7

mld. ECU mai mult decât creşterea PIB (2,7% în 1997 faţă de 1996).

În 1998, CEA a afirmat că cele mai mari 3 pieţe de asigurări din Europa (Franţa,

Germania, Marea Britanie) au reprezentat 67,1% din totalul asigurărilor de viaţă şi 64,9

din totalul asigurărilor de non-viaţă. Alte şapte pieţe reprezintă în total 87% din fiecare

două categorii de asigurări (Italia, Olanda, Elveţia, Spania, Franţa, Germania, Marea

Britanie). Chiar dacă s-a observat mai mult o creştere a asigurărilor de viaţă, s-a

manifestat un interes şi pentru alte categorii de asigurări, avându-se în vedere daunele de

catastrofe (riscuri industriale, răspundere şi pagubă materială, credit).

Asigurările reprezintă un sector cheie al economiei europene, a cărui influenţă se

simte atât în protecţia în faţa riscurilor în domeniul economic şi social al ţărilor membre,

în rolul de stimulator al ideei de economisire pe termen mediu şi lung, cât şi ca furnizor

de fonduri pentru pieţele financiare. De altfel, un alt rol indeplinit de asigurare este cel

pentru dezvoltarea tehnicilor de management al activelor şi de management al riscurilor.

Un exemplu este cel că societăţile de asigurări din Uniunea Europeană

administrau active în valoare de aproximativ 2,381 mld. ECU în 1996 şi aproximativ

2,660 mld. ECU în 1997 reprezentând peste 37% din PIB european. Dintre acestea peste

995 mld. erau obligaţiuni (publice sau private) cu diferenţă de la o piaţă la alta, 641 mld.

ECU erau acţiuni şi 466 mld. ECU erau împrumuturi.

9

Pentru a caracteriza importanţa asigurărilor în economie şi a analiza rolul acestora

se utilizează câţiva indicatori aflaţi în strânsă interdependenţă:

Volumul total al primelor de asigurare (mld. ECU)

Prime de asigurare/ PIB (%)

Investiţii / PIB (%)

Prime de asigurări / locuitor (ECU)

Numărul companiilor de asigurări

Numărul de angajaţi ai societăţilor de asigurări- ţările Uniunii Europene (27)

Volumul total al primelor de asigurări încasate este egal cu dimensiunea pieţei

asigurărilor în mod absolut. Asigurările de viaţă cresc într-o proporţie mai mare de 13%

faţă de asigurările non-viaţă (care au crescut cu 2%).

Sub acest aspect avem trei grupe de ţări:

Prima grupă: Franţa, Germania şi Marea Britanie deţin împreună 63 % din totalul

primelor încasate şi 70 % din Uniunea Europeană.

A doua grupă: Italia, Elveţia şi Spania – deţin 20,5% din volumul de prime încasate de

ţările membre CEA în 1998, fiecare având ponderi între 6,6% şi 3,9%.

A treia grupă: Celelalte ţări UE deţin un total de 4 % din volumul primelor încasate.

Penetrarea asigurărilor este egală cu prima de asigurare/PIB şi reflectă importanţa

asigurărilor în activitatea economică a unei ţări sau zone geografice.

În anul 1998, piaţa europeană se împarte în trei grupe:

Prima grupă: Luxemburg - cu 32,4% (datorită dezvoltării şi importanţei sectorului terţial

în economie plus sectorul serviciilor financiare).

A doua grupă: Marea Britanie – 11,7%; Elveţia – 11,9%, Franţa – 9,9%, Olanda – 9%,

Irlanda – 8,6%, Finlanda – 7,7%, Belgia – 6,1%, Germania – 6,4% şi Danemarca – 6,3%.

A treia grupă: Suedia – 5,7%, Austria, Portugalia şi Spania – 5,4%. În această grupă

sunt cuprinse ţările cu ponderi cuprinse între 5 şi 6 %.

Investiţiile societăţilor de asigurări / PIB - reflectă importanţa asigurărilor în

economie şi arată impactul asigurărilor asupra economiei prin investiţii pe termen mediu

şi lung, efectuate de societăţile de asigurări.

În 1997 volumul global al activelor investite şi administrate a crescut ajungând la

40,5% din PIB global în cele 25 de ţări membre CEA.

10

În 1997, 10 ţări aveau activitate de asigurări de peste 50% dintre care Luxemburg

şi Finlanda cu peste 75%, Elveţia, Marea Britanie, Suedia, Franţa, Irlanda şi Danemarca

între 60% şi 75%, Olanda şi Cipru între 50% şi 60%.

Asigurările de viaţă sunt mai concentrate în cinci ţări europene.

În cadrul asigurărilor non – viaţă cinci companii domină piaţa, controlând două

treimi din totalul tranzacţiilor.

Industria europeană a asigurărilor a înregistrat rezultate foarte bune în 2006 şi este

de aşteptat ca această tendinţă să se menţină şi în 2007, cu toate ca preţurile de pe piaţa

asigurărilor şi reasigurărilor ar putea să mai crească, relevau datele unui raport Standard

& Poor's, citat de NewsIn.

"Ratingurile companiilor de pe piaţa europeană a asigurărilor susţin aceste

previziuni optimiste, în condiţiile în care 79% dintre companiile monitorizate au primit

rating stabil, 16%, şi doar 5% au fost notate cu rating negativ. Aceste ratinguri s-ar putea

chiar ameliora, în condiţiile în care companiile din industria asigurărilor vor demonstra că

profitabilitatea afacerilor din 2006 este sustenabilă pe termen lung", a declarat analistul

Standard & Poor's Simon Marshall, citat în raportul agenţiei. Potrivit lui Marshall,

factorii care ar putea deteriora ratingul companiilor europene de asigurări ar fi proasta

administrare şi integrare a achiziţiilor de companii, precum şi volatilitatea de pe pieţele

de capital. Aceste previziuni pozitive pentru anul 2007 s-au stabilit şi datorită sezonului

de uragane din Statele Unite din anul 2005 care a dus la majorarea preţului asigurării

riscului de catastrofă.

Cele mai mari ponderi în totalul primelor brute subscrise din asigurările generale

sunt deţinute de: asigurările de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare

(38,7%), asigurările de răspundere civilă auto (28,9%), asigurările de incediu şi calamităţi

naturale (11,8%) şi asigurările de credite (8,4%). "Deşi deţin o pondere relativ redusă,

respectiv de 3%, s-a constatat că asigurările de daune la proprietăţi au înregistrat o

dinamică accelerată, primele subscrise în primele trei trimestre pentru această categorie

de asigurări reprezentând deja peste 150% din totalul înregistrat la această clasă pe

parcursul întregului an 2005".1

1 http://www.wall-street.ro/articol/International/23267/Evolutia-pozitiva-din-2006-a-asigurarilor-europene-va-continua-si-in-2007/pagina-1.html

11

Asigurările din ţările Uniunii Europene se diferenţiază de la o ţară la alta în

funcţie de anumite variabile, precum: procentajul persoanelor ce posedă autoturisme şi

locuinţe, sistemul de pensii şi asigurările de sănătate. În unele ţări, asigurările de viaţă au

un procentaj mai mare decât asigurările non-viaţă.

După informaţiile oferite de reportul din mai 2005 de pe piaţa asigurărilor

europene se observă că piaţa Europei de Vest este ajunsă la maturitate, iar piaţa Europei

de Est este într-o continuă creştere, de unde şi noii actori intraţi pe piaţă. În anul 2005,

piaţa de asigurări europeană a înregistrat o creştere de 4,5%, ceea ce însumează 978 de

miliarde euro.2

Chiar dacă piaţa asigurărilor din Europa înregistrează rezultate pozitive şi este în

continuă creştere, este în spatele pieţei din Statele Unite unde contribuţia la nivelul PIB

depăşeşte 10% din PIB. Această situaţie este şi din cauza sistemelor de securitate socială,

ce au determinat în Statele Unite existenţa pieţelor de asigurări de viaţă şi sănătate mult

mai extinse.

Conform statisticilor realizate de EUROSTAT, rata de angajare s-a majorat între

1995 şi 2004 cu 0,5%, dar mai important, numărul persoanelor angajate în asigurări cu

vârsta cuprinsă între 50 şi 64 de ani a crescut în acest interval cu 27%. Perspectivele sunt,

însă excelente. În anul 2004, Europa a reuşit să detroneze America de Nord, luând pentru

prima dată în istorie locul acesteia drept cea mai mare piaţă de asigurări din lume. Cu

36,9% din întreaga activitate de asigurări desfaşurată la nivel mondial, Europa (aici fiind

incluse atât Europa de Vest, cât şi cea de Est) a devansat cu 0,9% America de Nord în

clasamentul celor mai mari pieţe de asigurări, la nivel mondial.3

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii sunt cei mai mari jucători ai

pieţei de asigurări din lume, în 2004, Uniunea Europeană deţinând 34,4% din totalul

primelor subscrise la nivel mondial, iar Statele Unite ale Americii, 33,8% din totalul

subscrierilor. În perioada analizată, la nivelul ţărilor Uniunii Europene s-a înregistrat un

volum total de prime subscrise de peste 896,7 miliarde euro, sectorul asigurărilor de viaţă

generând prime în valoare de peste 529,3 miliarde euro, iar cel al asigurărilor non-viaţă

de 367.6 miliarde euro.

2 www.cea.assur.org, Annual Report 2005-20063 www.1asig.ro, Ce inseamnă asigurările pentru economia europeană?

12

II.2 PRINCIPALELE PIEŢE DIN EUROPA

Cele mai mari pieţe din Europa sunt cele din Marea Britanie, şi anume piaţa

Lloyd’s şi piaţa Londrei.

II.2.1. PIAŢA LLOYD’S

Piaţa Lloyd’s s-a maturizat timp de peste 300 de ani ca bursă, ca o piaţă a

asigurărilor. Astfel, reprezintă o corporaţie, dar şi o piaţă de asigurări (nu companie de

asigurare) cuprinzând o comunitate de subscriptori, fiecare acceptând cereri de asigurare

după propriile criterii de subscriere. În cadrul instituţiei Lloyd’s mutualitatea

asigurătorilor este cea care asigură derularea operaţiunilor, invers ca în cazul societăţilor

tradiţionale de asigurare.

Putem vorbi de Lloyd’s înca din anul 1688, ca dimensiune internaţională.

Denumirea provine de la numele proprietarului unei cafenele de la periferia de est a

oraşului Londra, şi anume Edward Lloyds. În această perioadă, la cafeneaua de pe Tower

Street se negociau afaceri şi se subscriau de către negustorii englezi asigurări maritime.

Acest loc a devenit faimos datorită informaţiilor corecte şi eliminarea nerealităţilor, cu

privire la viteza vântului pe mare, furtuni, naufragii, preţuri ale transportului pe mare,

mărfuri disponibile pentru transport, cafeneaua devenind un centru de referinţă şi o piaţă

a asigurărilor maritime.

Dându-şi seama de importanţa locului, dupa mutarea în Lombard Street, Nr 16,

Edward Lloyds a creat un loc special pentru discuţii, a amenajat o tribună unde se făceau

diverse anunţuri ce îi priveau pe comercianţi şi a unei table unde se scriau informaţii utile

despre nave, mărfuri şi altele.

În anul 1871, membrii comunităţii de subscriptori Lloyd’s au fost uniţi prin ‘‘Act

of Parliament’’ într-o corporaţie cunoscută sub numele de Lloyd’s, având ca rol principal

conducerea afacerilor pe piaţa Lloyd’s, protecţia intereselor membrilor Lloyd’s,

colectarea, publicarea şi difuzarea informaţiilor, însă aceasta nu preia răspunderea pentru

riscurile asigurate de către membrii săi.

13

În prezent, piaţa Lloyd’s îşi are sediul în clădirea Lloyd’s din Lime Street, City of

London. Dacă iniţial această piaţă a fost destinată asigurărilor maritime, spre sfârşitul

secolului al-XIX-lea a început şi subscrierea asigurărilor ne-maritime.

Cele mai frecvente asigurări încheiate sunt : asigurările de incendiu, asigurări de

răspundere, accidente, furt, avariere, mijloace de transport şi mărfuri transportate, în

tranzit sau depozitate, animale şi altele. A introdus anumite tipuri de asigurări : prima

poliţă de asigurare a locuinţelor împotriva riscului de spargere, prima poliţă de asigurări

de autovehicule, prima formă de acoperire cuprinzătoare a mărfurilor în tranzit, prima

poliţă de asigurare de aviaţie şi prima poliţă de asigurare a sateliţilor.

Ca şi caracteristici ale acestei pieţe putem menţiona:

Aproape două treimi din tranzacţiile încheiate pe piaţa Lloyd’s provin din afara

Marii Britanii

Lloyd’s tranzacţionează asigurări şi reasigurări în peste 100 de ţări

Peste 164 de brokeri autorizaţi aduc afaceri pieţei Lloyd’s

În prezent ,piaţa Lloyd’s are peste 72.000 de clienţi din ţntreaga lume

1124 membri individuali şi 1017 membri corporate ,grupatţi în 62 sindicate, se

concentrează pe piaţa Lloyd’s pentru a oferi clienţilor cele mai bune aranjamente

de asigurare la preţuri competitive

44 ‘’managing agents’’ subscriu riscurile propuse de brokeri pentru clienţii lor

11 consultanţi autorizaţi Lloyd’s activează pe piaţa

Începând din anul 1967 printre membrii Lloyd’s au fost acceptate femeile şi

începând cu anul 1868 au fost acceptaţi ca membri şi persoane din alte ţări, nu numai din

Marea Britanie, cum fusese până atunci. Membrii sunt organizaţi în sindicate conduse de

agenţi de subscriere în domeniul asigurărilor maritime, asigurărilor auto, asigurărilor de

aviaţie, asigurărilor de viaţă pe termen scurt şi al asigurărilor generale.

Membrii Lloyd’s sunt cei care aduc capitaluri-suport subscrierii riscurilor la

Lloyd’s. Din ianuarie 1994 vorbim despre două categorii de membri : membrii

individuali, cunoscuţi sub termenul de ‘‘Names’’ şi membrii corporativi. Membrii

individuli erau în număr de 6825 în anul 1998 şi sunt persoane fizice care acceptă pe

propriul lor cont acoperirea de riscuri asigurate, din anul 1968 pot fi de orice naţionalitate

dar cu domiciliul în Regatul Unit sau în Commonwealth. Membrii corporativi sunt

14

persoane juridice care trebuie să depună la Lloyd’s fonduri în valoare de 500 000 lire

sterline.

Pentru a fi admis ca membru, o persoană trebuie să îndeplinească următoarele

condiţii :

Vârstă minima de 21 de ani ;

Avere cel puţin 250 000 lire sterline ;

Să fie integri ;

Recomandare din partea a cinci membri subsciptori Lloyd’s ;

Trebuie să ofere un anumit grad de securitate, în funcţie de volumul afacerilor ce

poate fi tranzacţionat 

Să accepte tranzacţionarea de asigurări în nume propriu cu răspundere nelimitată ;

Nu se cer cunoştinţe sau experienţă în domeniul asigurărilor.

Pe piaţa Lloyd’s operează trei tipuri de agenţi, şi anume :

Agenţii membrilor, care sunt societăţi prestatoare de servicii ce consiliază şi

gestionează afacerile membrilor subscriptori individuali la Lloyd’s ;

Agenţii de subscriere sau agenţii coordonatori nu au relaţii directe cu membrii

subscriptori ci cu agenţii de membri şi consilierii licenţiaţi.Aceştia organizează

activitatea sindicatelor, ţine evidenţa contabilă a acestora, remunerează membrii

activi ai Lloyd’s şi publică situaţii financiare ;

Agenţii Lloyd’s oferă informaţii şi asistă agenţii membrilor la plata daunelor.

Piaţa Lloyd’s are un sistem de conducere organizat pe trei trepte :

1. Consiliul Lloyd’s (Lloyd’s Council) este un organism statutar ce include

membrii aleşi dintre membrii activi şi cei externi şi persoane fizice numite

de Lloyd’s şi aprobate de Guvernatorul Băncii Angliei. Din 1 ianuarie

1993 Consiliul a acţionat într-o structură triparţială, în urma înfiinţării

Lloyd’s Regulatory Board şi Lloyd’s Market Board.

2. Comitetul de piaţă (Market Board) se ocupă de elaborarea strategiilor şi de

dezvoltarea afacerilor pe piaţa Lloyd’s, elaborând standarde comune şi

supraveghind ca plasarea riscurilor sa se desfăşoare eficient.

15

3. Comitetul pentru Reglementări ( Regulatory Board) are ca sarcină

dezvoltarea regulilor şi procedurilor pieţei, precum şi supravegherea

acesteia.

Principalele tipuri de asigurări ce se tranzacţionează pe piaţa Lloyd’s se grupează

în patru sub-pieţe: asigurări maritime, asigurări non-maritime, asigurări de aviaţie şi

asigurări auto.

Asigurǎri maritime sunt cele mai vechi la Lloyd’s, datând de mai mult de 300

ani, de pe timpul cafenelei .Lloyd’s este consideratǎ cea mai importantǎ piaţǎ de asigurǎri

maritime, asigurând orice este legat cu activitatea maritimǎ: platforme petroliere,

cargouri, tancuri petroliere, ambarcaţiuni, yachturi,cercetǎri ştiinţifice maritime. Circa

20,5% din totalul primelor de pe piaţa Lloyd’s provin din acest segment. Aici se plaseazǎ

peste 13% din asigurǎrile maritime pe plan internaţional.

Asigurǎrile non-maritime presupune oferirea protecţiei pentru riscuri de:

incediu, calamitǎţi, furt, rǎspundere profesionalǎ, riscuri nucleare, asigurǎri de animale,

fraudǎ pe computer, sechestrǎri, boalǎ, accidente, asigurǎri de viaţǎ pe termen scurt.

Astǎzi, acestǎ piaţǎ este cea mai importantǎ sub aspectul veniturilor şi aduce circa 52%

din primele de asigurǎri ale pieţei Lloyd’s.

Asigurǎrile de aviaţie, care au evoluat ca o variantǎ adaptatǎ a asigurǎrilor

maritime, asigurǎ orice tip de aparat aviatic: avioane, elicoptere, avioane cu reacţie,

sateliţi. Prima poliţǎ de asigurare de viaţǎ a fost încheiatǎ, în anul 1911, pentru asigurarea

unei aeronave comerciale pentru primul zbor transatlantic. Actual, peste 25% din

asigurǎrile de aviaţie pe plan internaţional sunt plasate la Lloyd’s.

Asigurǎrile auto acoperǎ toate tipurile de riscuri auto. Pe acestǎ piaţǎ se

tranzacţioneazǎ o mare parte a asigurǎrilor de autovehicole din Anglia(16%).

În afară de cele patru categorii pe asigurări, pe piata Lloyd’s se asigură şi o mare

varietate de riscuri neobişnuite cum ar fi: picioarele fotbaliştilor, vocile cântăreţilor,

mâinile pianiştilor şi nu numai.

Lloyd’s este recunoscută pe piaţă pe care s-au asigurat marile vedete: actori,

sportivi, cântăreţi. Printre acestea se numără: Gene Kelly, Mye West, Elizabeth Taylor,

Frank Sinatra, Edwuard G.Robinson, Richard Burton, Sir Laurence Olive. Cristopher

Reeves a fost asigurat pentru suma de 20 milioane de lire sterline pentru filmările făcute

16

pentru Superman. Actriţa sud-africana Kerri Wallace care a participat la promovarea

filmului Star Trek a trebuit să-şi tundă complet părul pentru că a solicitat o asigurare prin

care se acoperea riscul că părul nu îi va creşte altfel decât îl avusese înainte.

Lloyd’s este de asemenea piaţa starurilor muzicale. Sunt protejate orice bunuri

personale, echipamente muzicale şi riscul de anulare a concertelor. În ultimii 15 ani

printre cei mai renumiţi asiguraţi ai pieţei au fost Eric Clapton, Phil Collins, Dire Straits,

Duran Duran, Bob Dylan, Michael Jackson, Bros, Erasure,Genesis, Billy Joel, Status

Quo.s.a

Sportivii care au preferat această piaţă sunt: tenisman-ul Bjorn Borg, boxerul

Leon Spinks, fotbalistul Pele, precum şi echipe întregi de baschet, hockey.

Imaginaţia clienţilor a mers mână în mână cu inovaţia şi deschiderea către inedit a

subscriptorilor Lloyd’s. Iată câteva exemple dintre cele mai neobişnuite riscuri ce s-au

asigurat pe aceasta piaţă:

-o asigurare încheiată de o companie de producţie de filme care s-a asigurat că pe

durata filmărilor nu va apărea monstrul din Loch Ness;

-un post de radio din Memphis, Tennessee, care a oferit un premiu de 1 milion de

dolari celui ce l-ar găsi pe Elvis Presley în viaţă, s-a asigurat împotriva acestui risc;

-40 de membri ai ‘’Whiskers Club’’ din Derbyshire care şi-au asigurat bărbile

pentru suma de 20 de lire sterline fiecare împotriva riscurilor de incendiu şi furt ;

-o companie din Durham, care şi-a asigurat modelul Suzzanne Mizzi pentru suma

de 10 milioane de lire sterline pe o durată de 3 ani. Compania urma să fie compensată în

cazul în care Suzanne ar fi suferit o vătămare corporală serioasă care i-ar fi distrus cariera

de prezentare a lenjeriei de corp ;

-o companie de impresariat din Verona (Italia) s-a asigurat pentru suma de 1

milion de lire sterline împotriva ploii care ar fi dus la anularea a 42 de spectacole în aer

liber.

II.2.2. PIAŢA LONDREI

Piaţa Londrei este cea mai veche şi mai mare piaţă internaţională de asigurări şi

reasigurări. Aici se tranzacţionează asigurări din toata lumea, aproape trei sferturi din

17

numărul companiilor de asigurări şi reasigurări care activează fiind companii străini,

printre cele mai mari din lume. Această piaţă cuprinde :

- subsciptorii Lloyd’s

- companii britanice

- companii britanice profesionale de reasigurări

- reaigurători profesionişti din alte ţări

- companii generale ce provin din alte ţări

- cluburi de protecţie şi indemnizare pentru maritime(P & I Clubs)

- brokeri de asigurări şi reasigurări

Piaţa londoneză concentrează cea mai mare parte ale asigurărilor provenite de la

companiile din SUA, Japonia şi pentru o mare parte a companiilor naţionale de asigurări

din ţările în curs de dezvoltare. Pe această piaţă sunt subscrise toate felurile de asigurări şi

reasigurări, în toate metodele şi formele cunoscute, fiind concentrate cele mai multe

tranzacţii pentru acoperirea riscului de catastrofă (pentru transporturi maritime, aeriene si

pentru bunuri).

Piaţa londoneză se bucură de un statut privilegiat, dar în acelaşi timp şi

binemeritat. Aici se găseşte nucleul pieţei asigurărilor pentru riscuri industriale foarte

mari . De asemenea aici se întâlnesc cei mai mari reasigurători din lume, pentru a încheia

diverse contracte. Datorită crizei prin care a trecut, piaţa londoneză a pierdut teren în anii

’90. Partea de piaţă atât în marile sectoare industriale cât şi în sectorul asigurărilor non-

viaţă se situează la momentul actual în intervalul 10-15 %. Totuşi poziţia puternică atât

pe piaţa asigurărilor maritime, cât şi aviatice a fost menţinută.

În ciuda acestor dezavantaje, piaţa londonezp continuă să prezinte o multitudine

de avantaje majore. Dintre punctele forte ale acesteia amintim marea densitate de brokeri

şi asigurători, infrastuctura superdezvoltată, precum şi serviciile specializate oferite de

piaţă. Colaborarea din ce în ce mai strânsă între grupul Lloyd’s şi Asociaţia Internaţională

a Subscriitorilor (IUA) urmăreşte potenţarea acestor puncte forte. Introducerea noilor

standarde urmăreşte optimizarea procesului administrativ.

De asemenea, permiterea accesului pe piaţa londoneză a brokerilor din afara Marii

Britanii reprezintă o modalitate în plus de confirmare a faptului că Londra rămâne cea

mai largă piaţă prntru acoperirea riscurilor. Afacerile încheiate pe piaţa londoneză se

18

adresează în special acoperirii unor riscuri foarte mari, complexe şi din cele mai

neobişnuite . Piaţa londoneză este locul unde se pot procura asigurări nedisponibile în altă

parte. Ceea ce este specific acestei pieţe este colaborarea temeinică între actorii de pe

piaţa: brokerii ca agenţi ai cererii şi sindicatele Lloyd’s ca ofertanţi.

Cei peste 140 de brokeri şi 200 de companii de asigurare constituie nucleul pieţei

londoneze. Pe lângă aceştia s-a dezvoltat o infrastructură bine pusă la punct de actuari,

avocaţi, contabili, consultanţi etc.Per total, piaţa londoneză oferă locuri de muncă pentru

aproximativ 50.000 de persoane. De asemenea un factor esenţial îl constituie faptul că

Londra este al doilea centru bancar din lume după New York. Colaborarea dintre sectorul

bancar şi cel al asigurărilor este una stransă, mai ales în contextul noilor alternative de

transfer al riscurilor şi de finanţare al riscurilor.

II.3. PIAŢA ASIGURĂRILOR DIN EUROPA CENTRALĂ ŞI DE EST

Legislaţia ţărilor din estul Europei şi Europei Centrale este în continuă mişcare la

fel ca şi domeniul asigurărilor şi reasigurărilor.

În anul 1997 volumul total al primelor de asigurare încasat de către ţările din

Europa Centrală şi de Est este de 14,5 milioane de dolari. Această sumă a reprezentat 1%

din volumul mondial de prime şi 1,7% din PIB cumulat, intensitatea medie a asigurărilor

fiind de 46,3 dolari/locuitori.

Pe această piaţă asigurările non-viaţă au reprezentat 75% din totalul primelor

încasate, datorită asigurărilor de autovehicule care totalizează cea mai mare parte a

veniturilor din prime. Se observă astfel că pe piaţa Londrei asigurările de viaţă au o

pondere mai mică decât asigurările non-viaţă, însă se preconizează o dezvoltare rapidă a

acestora.

În 1997 cele mai imprtante pieţe au fost Rusia, Polonia, Cehia şi Ungaria,

însumând 82% din totalul primelor de asigurare.

O trăsătură a acestei pieţe o reprezintă pierderea poziţiei de lideri a societăţilor cu

capital de stat datorită creşterii competiţiei prin apariţia a unor societăţi de asigurare cu

capital privat (autohton sau străin). Astfel cele mai multe societăţi cu capital de stat s-au

19

privatizat şi datorită faptului că asigurarea de răspundere civilă obligatorie, încheiată

iniţial numai de aceste societăţi, poate fi încheiată şi de către societăţile private.

Deşi criza din 1997 din Rusia a avut efecte pe o perioadă mai îndelungată şi

inflaţia afectează negativ dezvoltarea asigurărilor, mai ales a celor de piaţă se

preconizează o evoluţie a acesteia.

II.4. PIAŢA ASIGURĂRILOR DIN ROMÂNIA

În ceea ce priveşte România, odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1

ianuarie 2007, s-a observat o creştere a pieţei asigurărilor, în proporţii diferite faţă de

celelalte state membre ale Uniunii. În 2005, piaţa românească de asigurări a avut o

creştere de 18,8%, clasându-se astfel pe locul patru în topul pieţelor cu cea mai mare

creştere din Europa. Piaţa asigurărilor din România a avut în 2005 o creştere de 18,8%,

fiind devansată la acest capitol doar de trei ţări, Liechtenstein (în creştere cu 80,5%),

Portugalia (cu 25,7%) şi Luxemburg (cu 23,1%). Veniturile obţinute de asigurătorii

europeni din primele încheiate anul trecut au depăşit, potrivit raportului CEA, valoarea de

970 miliarde euro. În România aceste venituri au totalizat 890 milioane euro, valoare care

clasează România pe locul 25 în Europa.

Primele trei poziţii sunt ocupate de Marea Britanie cu venituri din prime de peste

220 miliarde euro, Franţa cu venituri de peste 174 miliarde euro şi Germania cu peste

157,8 miliarde.

În privinţa pieţelor de asigurări ale ţărilor membre ale Uniunii Europene,

creşterea înregistrată anul trecut a fost de 4,6%. Raportul subliniază că piaţa asigurărilor

de viaţă a cunoscut o creştere de 6,2% anul trecut, la distanţă considerabilă de piaţa

asigurărilor generale care a avansat doar cu 1,8%.

Revenind la piaţa asigurărilor din România, în 2005 companiile au subscris prime

brute a căror valoare a depăsit 1,23 miliarde euro, pentru acest an fiind estimată o valoare

din prime brute subscrise de circa 1,5 miliarde euro.

Conform publicaţiei ruseşti "The Insurer" , în anul 2006 piaţa de asigurări din

România se clasează pe a opta poziţie într-un top întocmit pe baza performanţelor în

20

asigurări ale statelor CIS (Comunitatea Statelor Independente) şi ale Europei Centrale şi

de Est.

Companiile româneşti care se regăsesc în Top 100 asigurători de viaţă sunt ING

Asigurări de Viaţă, pe locul 30, cu o cotă de piaţă de 38,29%, în 2006, şi AIG Life, pe

poziţia 77, cu o cotă de piaţă de 12,14%. De asemenea, ţntre primele 100 companii de

asigurări generale din statele Europei Centrale şi de Est şi CIS, România îi are ca

reprezentanţi pe Allianz-Tiriac, pe locul 25, lider pe piaţa naţională cu o cotă de 22,41%,

Omniasig, pe poziţia 45, şi Asirom, pe locul 49. În a doua jumătate a clasamentului se

plasează companiile BCR Asigurări pe locul 59, Asiban, pe 71, Astra-Uniqua pe poziţia

86, iar pe locul 100, Unita VIG. 4

Generali Asigurări a subscris, în perioada ianuarie - septembrie 2007, un volum

total de prime brute de 281 milioane de lei, cu 34% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a

anului precedent. Primele brute subscrise la asigurările generale au ajuns la 238,5

milioane de lei, cu circa 30% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului anterior . Cele

mai vândute tipuri de asigurări din portofoliul companiei au fost asigurările auto, urmate

de asigurările de clădiri şi conţinut, precum şi de asigurările de viaţă individuale.

Compania de asigurări Unita a subscris, în primele nouă luni ale anului 2007,

336,9 milioane de lei, înregistrând o creştere cu 83% comparativ cu aceeaşi perioadă a

anului precedent, când primele brute subscrise au totalizat 184,2 milioane de lei. Clasa de

răspundere civilă auto a consemnat o creştere de 108% faţă de perioada de referinţă din

2006, potrivit reprezentanţilor Unita, cu prime brute subscrise de 145,4 milioane de lei, în

timp ce subscrierile aferente asigurarilor CASCO au înregistrat cea mai semnificativă

evoluţie, de 138%, până la 143,4 milioane de lei.

BCR Asigurări de Viaţă a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2007, o

valoare a primelor brute subscrise de 60,52 milioane de lei, depăşind cu 89,13% perioada

similară a anului anterior. Valoarea activelor companiei se ridică la 141,30 milioane de

lei, în creştere cu 41% comparativ cu perioada similară a anului precedent.Valoarea

profitului brut înregistrat în această perioadă este de 3,7 milioane de lei.

Aviva România a avut de asemenea rezultate foarte bune în primele nouă luni ale

anului 2007, , grupul consemnând subscrieri de puţin sub 59,13 milioane de lei, în

4 http://www.adevarul.ro Articol ‚‚România are a opta piaţă de asigurări din Europa’’ din 6 noiembrie 2007

21

creştere cu 26,88% comparativ cu perioada similară a anului trecut. În ceea ce priveşte

activele, evoluţia a fost de 44,11%, valoarea acestora ajungând la peste 180,93 milioane

de lei la 30 septembrie 2007.

Piaţa asigurărilor de credit comercial din România este în creştere şi valoarea

totală a primelor subscrise de partenerii comerciali a atins 30 milioane euro la începutul

anului 2006.

Asigurarea de credit comercial acoperă riscul de neîncasare a creanţelor, respectiv

riscul ca un debitor să nu poată sau să nu fie dispus să plătească. Contractele de asigurare

de acest tip acoperă în esenţă furnizorul sau creditorul împotriva pierderilor cauzate de

insolvenţă sau de incapacitatea de plată a unui client.

Prin aceste poliţe se asigură şi neplata la scadenţă, iar suma asigurată poate include în

principal, taxe (cum este taxa pe valoarea adaugată - TVA), penalizări, dobânzi pana la

scadenţă, costuri de asigurare şi de transport. Societatea de asigurare verifică bonitatea

clientului şi emite un raport de credit către furnizor, în baza căruia se acordă acestuia o

limită de credit. Asigurătorul poate stabili o limită de credit sau aceasta poate fi

discreţionară, la alegerea creditorului, dacă debitorul nu a avut restanţe în ultimele 12

luni. Pot fi asigurate şi riscuri în perioada de pre-livrare şi chiar şi riscul politic.

Pot fi încheiate poliţe de asigurare de credit comercial fie pentru întregul

portofoliu de afaceri, fie pentru 85% din activitatile care susţin cifra de afaceri a unei

companii sau pentru clienţii cei mai mari. Rata primei de asigurare este media între 0,4%

şi 0,8%. Prima minimă de asigurare se calculează prin înmulţirea ratei primei de

asigurare cu cifra de afaceri estimată pe un an. Pe piaţa românească, răspunderea maximă

este de aproximativ 300 de ori valoarea primei minime sau o sumă fixă. Perioada de

asigurare pe care pot fi încheiate poliţele pentru credite comerciale este de un an, cu

posibilitatea de reînnoire automată.

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a hotărât să diminueze

cotele de contribuţie a firmelor de asigurare la Fondul de Garantare pentru anul 2007, de

la 0,5% la 0,3% pentru asigurările de viaţă şi de la 1% la 0,8% pentru asigurările

generale. Procentele se referă la volumul de prime brute încasate din activitatea de

asigurare directă. ‘’Datorită contribuţiilor aduse până acum, Fondul de Garantare işi

poate exercita rolul de protector atât al asiguraţilor, precum şi al terţelor persoane

22

păgubite, în cazul în care un asigurător este declarat în stare de insolvenţă, această situaţie

neputând fi niciodată exclusă într-o economie de piaţă’’, a spus presedintele CSA.

Volumul primelor brute subscrise aferente contractelor de asigurare încheiate în

perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2006 a fost de 4,25 miliarde lei (circa 1,20 miliarde

euro), potrivit CSA. Din acest total, primele brute subscrise aferente contractelor de

asigurări generale s-au cifrat la 3,43 miliarde lei, în timp ce asigurările de viaţă au generat

prime subscrise în sumă de 811,29 milioane lei.

Până în prezent, doar 900.000 de locuinţe din cele aproximativ 8 milioane din

România sunt asigurate. Asta în ciuda faptului că asigurările pentru locuinţe sunt printre

cele mai ieftine de pe aceasta piaţă. Astfel, primele de asigurare practicate de companiile

care vând astfel de produse se situează la nivelul de 0,005-0,1% din suma asigurată, în

timp ce la CASCO, de exemplu, primele se ridică la 6-8% din valoarea asigurată.

Asigurările `trăsnite` prind şi în România. Sporturile extreme, operele de artă,

maşinile de epocă, chiar şi golful sunt doar câteva din `produsele` greu de asigurat.

Înainte de a sşri cu coarda elasticş, fă-ţi o poliţă de asigurare. Dacă iţi rupi piciorul, ai

şansa de a-ţi transforma ghinionul într-o sursă de bani. În acest caz, prima de asigurare

depinde de numărul participanţilor, dacă sunt amatori sau profesionişti şi de cât de

dificile sunt condiţiile de joc: distanţa loviturii sau caracteristicile terenului de joc. Riscul

este plasat în străinătate, la o companie din Londra, cu parteneri din România. Din păcate

pentru ei, norocoşii au întârziat să apară, iar până în acest moment nu s-au înregistrat

`daune`. Dar dacă vor fi norocoşi, inspectorii de daune se vor asigura de corectitudinea

organizării evenimentului şi de acordarea premiului. Mai nou, şi practicanţii de sporturi

extreme se pot asigura. Deşi vecinii noştri din Ungaria utilizează de ani buni astfel de

produse, prima poliţă din România care-i asigură de neprevăzut pe amatorii de senzaţii

tari a fost lansată în urmă cu o săptămână. În câteva zile au sosit şi primele solicitări.

Compania City Insurance, cea care a introdus acest produs, are două planuri de asigurare:

unul pentru teritoriul naţional şi altul în afara ţării. Primul se referă la urgenţe medicale,

cum ar fi: spitalizare, interventii chirurgicale, stomatologice, fracturi, imobilizare,

tratamente de recuperare medicală etc. Peste hotare se asigură preluarea cheltuielilor

medicale de urgenţă în caz de accident în timpul practicării unuia din sporturile extreme.

Printre cheltuielile incluse în poliţă se numară cele chirurgicale, farmaceutice, de

23

spitalizare, de repatriere medicală sau, în cel mai nefericit caz, de repatriere a asiguratului

în caz de deces. Pentru produsele personalizate, primele de asigurare sunt negociabile. În

cazul produselor standard, suma maximă asigurată este de 20.000 de euro, însă, la cerere,

poliţele pot acoperi până la 100.000 de euro. Poliţa City Sport Extrem se poate

achiziţiona şi online, accesând site-ul companiei. Despăgubirile sunt plătite în termen de

15 zile lucrătoare, compania încercand să reducă termenul de soluţionare a dosarelor de

daună la cinci zile. Asigurarea operelor de artă pentru diferite expoziţii poate părea

`cuminte` în raport cu exemplele anterioare, însa riscurile sunt la fel de greu de

cuantificat. Generali Asigurări a emis poliţe de asigurare pentru obiectele de artă prezente

la Expoziţia Dacia Augusti Provincia, desfăşurată la Muzeul de Istorie din Capitală. În

acest caz, suma asigurată este de 2,5 milioane de euro. Acest tip de poliţe se încheie

pentru colecţiile de artă care vin de la muzeele `mama`, în România, dar şi colecţii care

pleacă din România sau care sunt mutate în interiorul graniţelor. Asigurarea cuprinde, de

regulă, daunele materiale cauzate exponatelor atât pe timpul expunerii, cât şi pe durata

transportului. În acest caz, nu există sumă maximă asigurată, iar prima se calculează în

funcţie de tipul exponatelor, de valoarea acestora şi, în final, de condiţiile şi preţul

negociat cu reasigurătorul internaţional.

BIBLIOGRAFIE

24

CĂRŢI

Ciurel, Violeta, ‘Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici

internaţionale’, Editura AllBeck, Bucureşti, 2000

Ciumaş, Cristina, lector univ dr, ‘Asigurările internaţionale- arhitectură şi

problematică la debutul mileniului III’, Editura Intelcredo, Deva, 2001

Văcărel, Iulian, Bercea, Florian, ‘Asigurări şi reasigurări’, ediţia a-II-a,

Editura Expert, Bucureşti, 1992

Bistriceanu, D, Gheorghe, ‘Sistemul asigurărilor în România’, Editura

Economică, Bucureşti, 2002

ALTE SURSE

www.1asig.ro www.bursaasigurări.ro www.portaldeasigurări.ro http://reports.mintel.com

www.cea.assur.org

www.lloyds.com

http://www.bloombiz.ro/article--Finante-Asigurari

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana

25