M U Z E U L N A Ţ I O N A L B R U K E N T H A L

2 0 0 4

PINACOTECA BRUKENTHALPICTURA FRANCEZĂ

Coperta:Jean Baptiste Oudry (1686-1755) - Prepelicar cu fazan

Foto: Ion Haralambie Popescu

Gracă / Tehnoredactare: Chris Balthes

M U Z E U L N A Ţ I O N A L B R U K E N T H A L

2 0 0 4

PINACOTECA BRUKENTHALPICTURA FRANCEZĂ

În secolele XVI şi XVII circulaţia pictorilor în Europa în scopul perfecţionării, în căutarea modelelor de urmat, sau a comenzilor, dă naştere la o interferare a stilurilor ce transgresează graniţele. Şcoala franceză îşi dobândeşte identita-tea şi recunoaşterea europeană abia spre sfârşitul secolului al XVII-lea. Multe din lucrări stau încă sub semnul marilor maeştri din ţările cu tradiţie, Italia şi Flandra, din acest motiv identicarea autorilor francezi este adesea foarte dicilă.

În cadrul Colecţiei Brukenthal pictura franceză este o prezenţă modestă din punct de vedere numeric; ea contribuie totuşi la o viziune cât mai completă

asupra Pinacotecii, alături de lucrările aparţinând celorlalte şcoli europene.

Explozia de individualism caracteris-tică Renaşterii ce marchează secolul al XVI-lea, se exprimă în literatură prin voga memoriilor; în artă, aceasta ia forma portretului. În Franţa, acest gen se dezvoltă, pe de-o parte, sub semnul picturii italiene, inuenţă ce predomină mai ales în prima jumătate a perioadei, iar pe de altă parte, prezenţa unor artişti precum François Clouet sau Cornelis de Lyon (1500?-1574) din Ţările de Jos, contribuie la perfecţionarea acestuia.

Colecţia Brukenthal deţine două portrete reprezentative pentru această perioadă.

PICTURA FRANCEZĂ ÎN SECOLELE XVI - XVIII

1

1. Anonim francez, sec. al XVI-lea Portret de bărbat cu beretă

Lucrarea Portret de bărbat cu beretă lucrat în maniera portretului amand, stil răspândit mai ales de mulţimea imitatorilor lui François Clouet, apăruţi datorită succesului de care se bucura acest gen. Redarea realistă a trăsăturilor se face cu destulă neţe, artistul însă nu încearcă o particula-rizare psihologică a celui portretizat.

Portretul a gurat ca aparţinând lui Hans Holbein, datorită monogramei nu destul de clare, şi s-a presupus că îl reprezintă pe regele Carol al IX-lea. Cercetările ulterioare au dus la abandonarea acestor supoziţii, ind considerat mai degrabă portretul unui tânăr nobil, realizat de un pictor rămas deocamdată anonim.

2

2. Anonim francez sec. al XVI-lea Portret de bărbat cu barbă neagră

Lucrarea Portret de bărbat cu barbă neagră a fost achiziţionat pentru baronul Samuel von Brukenthal drept o lucrare a unui anonim german, activ pe la 1530; în urma cercetărilor şi a unor păreri avizate ca aceea a lui Ch. Sterling, pictorul, care pe lângă acurateţea şi precizia redării încearcă şi un efect de expresivitate psihologică, poate considerat un artist

francez, poate pictorul Pierre de Rieux de Chateauneuf, activ între anii 1530 - 1535, un contemporan şi apropiat ca manieră lui Corneille de Lyon, olandez la origine, care îşi picta invariabil modelele în format mic şi pe fond verde sau albastru.

3

Secolul al XVII-lea reprezintă pentru arta franceză impunerea sa în faţa prestigioaselor şcoli europene, în cadrul barocului european, mai ales prin varietatea soluţiilor individuale din prima jumătate a secolului. Pe de altă parte, Academia Franceză, fondată în 1648, va contribui şi ea la xarea unui stil de curte ce ia naştere în timpul lui Ludovic al XIV-lea, iar prin doctrina impusă artiştilor, ea va constitui impulsul formator pentru punerea în valoare a acelui “spirit francez”, constantă a unei

arte ce se va arma prin câteva trăsături uşor recognoscibile de aici înainte la autori diferiţi ca manieră sau valoare: eleganţă, reţinere, sobrietate în redarea emoţiilor şi a sentimentelor, acurateţe în execuţie. Din această complexitate a secolului provine şi varietatea stilistică prezentată chiar şi de un număr mic de lucrări din Pinacoteca Brukenthal: peisaje, portrete, scene de gen.

Gabriel Perelle, s-a născut la Vernon-sur-Seine în 1603 şi a murit la Paris, în 1677. A lucrat în atelierul

3. Gabriel Perelle (1600 - 1666) Grădină publică cu perspectivă

4

lui Simon Vouet (1590 - 1649) şi a dat dovadă de talent, atât ca desenator cât şi ca gravor. A pictat un număr considerabil de peisaje, în compoziţiile sale inspirându-se din Claude Lorrain şi alţi pictori italienizanţi. A păstrat totuşi o manieră personală, un stil uşor de recunoscut. A gravat după desenele lui Poussin, Paul Bril şi ale lui proprii.

Peisajele pendante Grădină publică cu perspectivă şi Parc italian cu ruine ilustrează una din tendinţele care se manifestă în pictura peisagistică a acelei perioade, în fapt, un aspect dublu al aceleiaşi preocupări: Grădină publică cu perspectivă reprezintă vocaţia

creaţiei, eterna aspiraţie a acelui homo faber, dorinţa lui de a se lua la întrecere cu zeii; Parc italian cu ruine este, pe de altă parte, traducerea plastică a umilinţei lui creştine.

Grădina publică cu perspectivă înfăţişează un spaţiu organizat, unde simetria impusă naturii şi formele arhitecturale geometrice constituie reexe ale armoniei divine ce corespund perfect unei viziuni raţionaliste asupra naturii, cu rădăcini în secolul al XVI-lea, opusă aceleia dramatice şi sentimentale.

În Parc italian cu ruine, spaţiul se încarcă de valenţe temporale şi

4. Gabriel Perelle (1600-1666) Parc italian cu ruine

5

simbolice: timpul istoric, ireversibil, este cel care transformă în ruine construcţiile şi tot ceea ce constituie mândria omului. Compoziţia se desfăşoară tot pe orizontală şi simetric, centrul tabloului ind marcat clar, prin statuia lui Jupiter. Sensul compoziţiei este dat însă de reprezentarea plastică a ruinelor, care atenuează rigiditatea formelor geometrice, şi de jocul dintre lumină şi umbră, element structurant al tabloului, ce creează în acelaşi timp o perspectivă pe diagonală, cu valenţe simbolice pozitive. Pictorul se dovedeşte a şi un n colorist, cu preferinţă pentru tonalităţile reci.

G. Podewin este un pictor a cărui identitate se cunoaşte doar prin cele două tablouri, semnate şi datate, aate în Colecţia Brukenthal. În Peisaj cu pădure şi cascadă, artistul cultivă un alt fel de peisaj, cu inuenţe amande vizibile în plăcerea redării atente şi minuţioase a detaliilor şi cu ecouri ale gustului baroc. Cele două lucrări sunt de un decorativism obţinut mai puţin prin cromatică, în dominantă de brun şi tonuri de verde, cât prin eclerajul dirijat dinspre fundal spre prim plan. Personajele, de mici dimensiuni, contribuie la măreţia peisajului, pusă în evidenţă de verticalitatea trunchiurilor torsionate şi

5. G. Podewin (sfârşitul sec. XVII) Peisaj cu pădure şi cascadă

6

de masa aproape compactă a pâlcurilor de copaci din planul secund, cu rol de a realiza deschiderea perspectivei, marcată clar, în primul tablou, de pragurile cascadei din planul apropiat. În a doua lucrare, râul care şerpuieşte printre copaci creează o perspectivă pe diagonală. Compoziţiile simetrice, planurile desfăşurate în principal pe orizontală, formele armonioase, fără accidente tectonice majore, dezvoltă un sentiment de calm şi echilibru ce denotă şi unele inuenţe italiene.

Sébastien Bourdon s-a născut la Montpellier în 1616 şi a murit la Paris în 1671. La 18 ani pleacă la Roma, iar în 1655, devine rector al Academiei

Regale. A fost şi pictorul curţii reginei Christina a Suediei. Diversitatea temelor, abordate cu siguranţă şi sensibilitate, face ca artistul să e considerat unul dintre talentele strălucitoare ale secolului al XVII-lea francez.

Tabloul din colecţia Brukenthal, Habacuc în pustiu, reectă o ştiinţă a volumelor ce dă compoziţiei soliditate şi echilibru. Din punct de vedere narativ, tabloul este eliptic, toate elementele compoziţiei având o încărcătură simbolică, necesară transmiterii şi înţelegerii mesajului. Sobrietatea lucrării este întărită de coloritul fără contraste, ce îmbină culori în tonalităţi reci cu brunul şi albul strălucitor.

6. G. Podewin (sfârşitul sec. XVII) Peisaj deluros cu pod de lemn

7

7. Sébastien Bourdon (1616 - 1671) Habacuc în pustiu

8

Cele două portrete de “aparat” pendante, Portretul lui Philippe d’Orleans şi Portretul soţiei lui Philippe d’Orleans, Henriette, se înscriu pe linia portretelor ociale, de “grande maniere” promovată de Charles Le Brun (1519 - 1690). În cataloagele de până la 1900, lucrările gurau la şcoala amandă. Ulterior, ele au fost atribuite pictorului Pierre Mignard (1612 - 1695), dar aspectul stilistic şi dimensiunile reduse au dus la presupunerea că acestea ar cópii de atelier. În aceste lucrări, grija pictorului este de a reda, nu

atât zionomia personajelor, cu atât mai puţin caracterul sau psihologia lor, cât atributele exterioare ce scot în evidenţă rangul şi puterea: bogăţia costumului pictat cu deosebită grijă pentru detaliu, graţia şi magnicenţa ilustrelor feţe, care au o atitudine rigidă, de poză, lipsită de expresie. Chiar şi în aceste portrete ociale, în 1657 Mignard este numit pictor ocial al Curţii, el nu renunţă la plăcerea pictării acelor “mignardises” – detalii, ornamente delicate, plăcute ochiului. Gustul pentru decorativ şi miniaturizare va cultivat în secolul

8. Pierre Mignard (1612 - 1690) (copie de atelier) Portretul lui Philippe d’Orleans

9. Pierre Mignard (1612 - 1690) (copie de atelier) Portretul soţiei lui Philippe d’Orleans,

Henriette

9

10. Jean Baptiste Oudry (1686 - 1755) Prepelicar cu fazan

următor, ind una din caracteristicile stilului Rococo.

Cea mai valoroasă lucrare a colecţiei se poate arma că este Prepelicar cu fazan a pictorului Jean Baptiste Oudry (1686 - 1755). Elev al tatălui său, el lucrează apoi în atelierul pictorului Nicolas de Largiličre (1656 - 1746) care a contribuit la cizelarea talentului său, mai ales a simţului pentru culoare. Membru al Academiei, el devine şi pictor al curţii regale, director al manufacturilor din Beauvais şi Gobelins. Lucrările sale cele mai cunoscute sunt Vânătorile regale realizate pentru Ludovic al XV-lea, destinate a reproduse în tapiserii la manufactura Gobelins. Tabloul cu subiect animalier Prepelicar cu fazan este realizat în anul din care datează primele sale scene de vânătoare, în 1722. Lucrarea de la Muzeul Brukenthal, ca şi alte tablouri de acest gen, aprofundează viaţa secretă a materiei, înnobilată de lumină şi învăluită în mister. Ea se caracterizează printr-o compoziţie sigură, prin neţe şi o gamă reţinută de culori, de mare ranament. J. B. Oudry exersează şi în acest tablou acel motiv alb, o adevărată provocare pentru pictorii epocii, tehnică în care a strălucit şi Chardin, pe care Oudry va încerca să îl depăşească prin virtuozitatea pânzei sale, Raţa albă (1753, Londra, colecţia Cholmondeley).

Secolul al XVIII-lea reprezintă triumful picturii franceze în peisajul artelor plastice din Europa, prin nume ca Watteau (1684-1721), Jean-Baptiste Chardin (1699-1779), François Boucher (1703-1770), Jean Honoré Fragonard (1732-1806). Pe lângă aceşti pictori, există o mulţime de artişti, mai mult

10

11

11. Jean-Baptiste Marie Pierre (1713 - 1789) Venus şi Vulcan

12. Jean-Baptiste Marie Pierre (1713 - 1789) Răpirea Europei

12

sau mai puţin talentaţi, care produc tablouri reprezentând scene religioase şi mitologice, scene de gen şi animaliere, peisaje şi portrete, unele continuând formele artistice tradiţionale, altele pastişând noii maeştri.

Jean-Baptiste Marie Pierre (1713 - 1789), a fost elev a lui Natoire. Pictor mediocru al decorului baroc tardiv, îi succede în 1770 lui Boucher deveniind “prim pictor al Regelui”.

Cele două tablouri din Colecţia Brukenthal tratând teme din mitologia erotică a iubirilor lui Jupiter şi a imperiului lui Venus, pot considerate pendante, subiectele lor desfăşurându-se în medii opuse care cer şi o structurare deosebită a compoziţiei: în primul tablou, mediul

uid şi aerian, favorizează decorati-vismul desfăşurat ascensional şi un colorit generos. În a doua lucrare, volumele maselor tectonice se confundă cu masivitatea trupurilor, scoase în evidenţă de luminozitatea degajată de trupul strălucitor al zeiţei Venus. Compoziţiile sunt, din păcate, mai puţin echilibrate, iar cele două tablouri nu ajung la nivelul altor lucrări ce abordează subiecte identice.

Anonim francez, secolul al XVIII-lea, autorul a două portrete aristocratice pendante, Bărbat cu manta roşie şi Bărbat cu manta albastră, de un decorativism accentuat. Importantă pare a vestimentaţia căreia pictorul îi acordă o importanţă deosebită: realizată în contraste de culori primare, vii şi

14. Anonim francez, secolul al XVIII-lea Bărbat cu manta albastră

13. Anonim francez, secolul al XVIII-lea Bărbat cu manta roşie

13

strălucitoare, ea are şi rolul de a scoate în evidenţă chipurile pline de siguranţă de sine a personajelor, cu trăsături bine marcate. Cele două lucrări sunt caracteristice pentru portretul nobiliar al mijlocului de secol XVIII francez.

Jean Michel Moreau le Jeune (1741 - 1814) a fost elev al lui Louis Joseph le Lorrain şi Lebas. Opera sa este considerabilă şi cuprinde peste două mii de desene, cea mai mare parte din ele ind gravate. A lucrat la Paris şi Sankt Petersburg.

Lucrarea din colecţia Brukenthal pare a realizată după 1785, an în care Moreau vizitează Italia, revenind din această călătorie cu o concepţie diferită despre artă. Inuenţa lui David şi Vien îl va face să-şi abandoneze prima

manieră, nă şi spirituală, în favoarea unei rigidităţi şi răceli convenţionale, caracteristice neoclasicismului.

Cele câteva lucrări din colecţia de pictură franceză din pinacoteca sibiană întregesc astfel imaginea artei europene din secolele XVI-XVIII, acesta ind, în fapt, şi scopul fondatorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal.

Natalia Deleanu

15. Jean Michel Moreau le Jeune (1741 - 1814)Diana şi Calisto

14