MEMORIU JUSTIFICATIV

………ameni preistorici vânau animalele pentru hrană şi le foloseau pieile ca ……….îmbrăcăminte şi aşternuturi şi pentru acoperirea adăposturilor. Pieile netratate putrezeau repede, dar s-au găsit diferite căi de a preveni acest lucru precum expunerea pieilor la fum sau la tratarea lor cu sare sau cu extracte din scoarţă de copac.

Producţia pieliMajoritatea pielii tăbăcite se obţin azi din piei de vite, dar şi de oi, porci, capre, rechini, aligatori, struţi, şerpi şi şopârle. Pieile brute ale animalelor măcelărite sunt de obicei conservate până când sunt prelucrate. Cele trei metode principale utilizate pentru a prepara (conserva) pieile brute sunt uscate la aer, sărarea umedă şi sărarea uscată.

Pentru transformarea pieilor brute în piele tăbăcită, ele se înmoaie întâi în apă şi se spală, pentru a înlătura agenţii de preparare şi impurităţile. Apoi se curăţă orice urmă de carne rămasă pe partea interioară a pieli. Pentru a înlătura părul nedorit (sau ţepii), şi stratul extern de ţesut al pielii numit epidermă, pieile sunt îmbibate cu var nestins şi apoi curăţate. Spălarea şi tratarea chimică înlătură varul nestins şi acţiunea enzimelor înmoaie pielea. Procesul de transformare a pieilor preparate în piele tăbăcită este un tratament chimic numit tăbăcire. Tăbăcirea se face cu tananţi vegetali sau cu tananţi minerali. Tăbăcirea cu tananţi vegetali s-a utilizat până în anii 1850.

Procesul poate dura de la 12 ore până la 6 săptămâni, pieile brute fiind îmbibate în soluţii tot mai tari din extracte de plante. Acestea se obţin din diferiţi arbori şi arbuşti, în special din lemnul de quebracho şi din scoarţă de mimoză. Toate aceste extracte conţin tanin (acid tanic) care se combină cu proteinele din piele şi le transformă în materialul stabil cunoscut ca piele tăbăcită. Principala metodă de tăbăcire cu tanaţi minerali este tăbăcirea ci crom, introdusă în anii 1850. pieile brute sunt tratate cu o soluţie de dicromat de sodiu.

După tăbăcire, pieile sunt adesea despicate, rezultând mai multe straturi de piele. Acestea se vopsesc şi apoi se tratează cu grăsime pentru a împiedica pielea să se usuce într-o masă tare şi inflexibilă. După uscare, pielea este învelită cu o soluţie de finisare, de obicei răşină acrilică, şi adesea i se dă luciu prin aplicarea unui strat de acoperire din nitroceluloză.

1

A. MÂRFURI DIN PIELE ŞI ÎNLOCUITORI

ARTICOLE DE ÎNCÂLŢĂMINTE

Încălţămintea ocupă o pondere însemnată în consumul populaţiei,datorită rolului pe care îl are de a proteja picioarele faţă de agenţii atmosferici (umezeală, frig, căldură) şi de a le feri de acţiunile mecanice ale mediului înconjurător.

În acelaşi timp, încălţămintea are un rol igienic, ortopedic (împiedică determinarea tălpii piciorului), uşurează mersul şi înfrumuseţează picioarele.

1. CARACTERISTICILE ÎNCÂLŢÂMINTEI

Standardul de viaţă actual al populaţiei, precum şi cerinţele mereu crescânde ale acesteia, necesită o atenţie deosebită asupra producerii încălţămintei. Pentru a satisface cât mai mult cerinţele cumpărătorilor şi pentru a creşte mereu volumul desfacerilor în comerţ, este necesar să se tină cont de următoarele cerinţele ale consumatorilor faţă de caracteristicile încălţămintei:

Comportarea la purtare se referă la asigurarea unor proprietăţi de igienă şi protecţie a piciorului la un mers normal. Încălţămintea trebuie să fie impermeabilă, dar să permită totodată ,,respiraţia piciorului", să-1 apere de frig, să nu-i producă prea multă căldură, să-i menţină umiditatea şi temperatura corespunzătoare.

Comoditatea. şi confortul sunt cerinţe influenţate de proprietăţile materialelor din care este confecţionată încălţămintea de greutatea şi dimensiunile încălţămintei, de adaptarea încălţămintei la forma piciorului.

Creşterea duratei de exploatare a încălţămintei necesită folosirea unor materiale corespunzătoare calitativ, a unui proces tehnologic bine executat, a posibilităţilor de reparare uşoară a încălţămintei.

Aspectul estetic exterior conform liniei moderne, pentru a satisface pe deplin cerinţele cumpărătorilor.

Toate aceste cerinţe se vor putea realiza prin folosirea unor materii prime şi auxiliare corespunzătoare fiecărui sortiment de încălţăminte, prin folosirea unor sisteme de confecţionare şi finisare adecvate, prin alegerea unor modele şi calapoade corespunzătoare.

2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA PIEILOR FINITE FOLOSITE LA OBŢINEREA ÎNCĂLŢĂMINTEI

Pieile finite (tăbăcite) reprezintă o materie primă foarte apreciată în obţinerea articolelor de încălţăminte şi marochinărie.

Caracteristicile pieilor finite depind de caracteristicile pieilor brute, determinate la rândul lor de structura şi topografia pielii.

a. Structura pielii. Pielea este formată din straturi (fig. 1, a):Epiderma, stratul exterior al, pielii care se îndepărtează în procesul de tăbăcire. Epiderma este

legată de dermă printr-un strat neregulat numit membrană hialină, care determină, împreună cu o parte a dermei, aspectul natural al feţei denumit şi desenul sau floarea pielii. EI este diferit în funcţie de tipul de piele (fig. 1, b).

Desenul pielii ne permite să determinăm natura acesteia şi modul ei de prelucrare.

2

Fig. 1 — a — Structura pielii văzută la microscop: 1 — epiderma; 2 — derma; 3 — hipoderma; 4 — fir de păr; b — Desenul natural al diferitelor tipuri de piele.

b

Derma — cea mai importantă parte structurală a pielii, care rămâne în urma procesului de tăbăcire şi care are ca ţesut principal ţesutul conjunctiv format din fibrele: fibre şi fascicule de colagen. Derma este constituită din două straturi: papilar (care împreună cu membrana hialină alcătuiesc desenul sau floarea pielii) şi reticular care formează baza pielii tăbăcite. Acest strat determină rezistenţa, grosimea, flexibilitatea şi moliciunea pielii tăbăcite.

Hipoderma — stratul subcutanat constituit în special din celule grase şi care se îndepărtează în procesul de tăbăcire.

Calitatea pieilor finite depinde de grosimea şi de adâncimea firului de pâr în piele (la porcine şi caprine pătrunde foliculul pilos până la hipodermă, făcând pielea permeabilă după tăbăcire) precum şi de numărul, mărimea şi adâncimea glandelor sudoripare şi sebacee care, în general, influenţează negativ calitatea pielii.

b. Topologia pielii. Datorită diferenţei de grosime a structurii neuniforme a pielii, regiunile topografice ale acesteia se vor folosi variat pentru detaliile încălţămintei, în scopul obţinerii unor produse de calitate.

În funcţie de proprietăţile fizico-chimice, pieile se împart în următoarele zone topografice cu caracter omogen:

La pieile de bovine (fig. 2): - (cruponul (a) corespunde spatelui animalului; are grosimea aproape uniformă pe

toată suprafaţa, structura densă şi rezistentă. Este partea cea mai valoroasă a pielii;- pielea de pe gât (b) este mai afânata mai rară, mai slabă;- poalele (d), pielea de pe cap (c), pielea de pe picioare (g), coada (f), iile (e) sunt

regiuni topografice de calitate inferioară, folosindu-se mai puţin pentru articolele de încălţăminte.

La pieile de cabaline (fig. 3):- gâtul (1) cuprinde pielea din regiunea spatelui şi gâtului, fiind neomogenă;- crupa (2) este mai compactă, mai densă, dar cu două zone mai tari, mai dense, care

se numesc oglinzi (3).Pieile animalelor mari se tăbăcesc întregi (fig. 4, a), sub formă de jumătăţi denumite

canate (fig. 4, b), sub formă de hecht (fig. 4, c) respectiv cruponul împreună cu gâtul; sau cu regiuni topografice separate (crupon, gât, poale).

a

a

3

1

2

3

4

Fig. 4 — Forme de prelucrare a pieilor.

Pieile animalelor mici (ovine, caprine, canine, porcine), datorită caracterului mai omogen pe care-1 prezintă se tăbăcesc întregi. Valoarea acestora se apreciază după

raportul dintre crupon şi celelalte părţi topografice ale pielii.

c. Factorii din timpul vieţii animalelor influenţează în special suprafaţa şi grosimea pieilor, însuşirile dermei, prezenţa anumitor defecte în partea finită. Dintre aceşti factori menţionaţi: rasa, vârsta şi sexul animalului, clima, condiţiile de întreţinere şi hrana, perioada de tăiere, modul de sacrificare şi jupuire.

d. Conservarea pieilor. Datorită compoziţiei chimice complexe, bogată în substanţele proteice, pieile crude sunt uşor atacate de micro-organisme. Pentru evitarea degradării lor, pieile crude, în funcţie de destinaţia lor, se supun conservării prin diferite metode, obţinându-se pieile brute. Cele mai folosite metode de conservare sunt: uscarea, sărarea, piclarea, congelarea.

e. Metoda de tăbăcire a pieilor brute. Tăbăcirea reprezintă procesul fizico-mecanic şi chimic prin care pielea brută se transformă în piele finită, imputrescibilă, cu însuşiri calitative noi, superioare.

Fazele principale ale procesului tehnologic de tăbăcire sunt următoarele:- Operaţiile pregătitoare tăbăcirii. Acestea au ca scop transformarea pielii brute în piele

gelatină, aptă pentru a fi tăbăcită.- Tăbăcirea propriu-zisă care are ca scop transformarea pielii gelatină în pilele tăbăcită. În

această fază fasciculele de colagen afânate fixează şi reţin substanţele folosite în tăbăcărie, rezultând, o piele imputrescibilă, semipermeabilă, moale, flexibilă, rezistentă.

În funcţie de substanţele care se folosesc la tăbăcire, distingem următoarele metode principale: tăbăcirea vegetală, tăbăcirea minerală, tăbăcirea cu grăsimi

Fig. 2 — Structura topografică şi pielii de bovine.

Fig. 3 — Structura topografică a pielii de cabaline.

5

(şamoa), tăbăcirea combinată, tăbăcirea cu sulfo-cloruri.În funcţie de metoda de tăbăcire folosită se obţin piei cu caracteristici diferite,

astfel:Pieile tăbăcite vegetal se caracterizează prin comportare bună la apă, coeficientul

de absorbţie fiind redus, prin rezistenţa la uzură, imputrescibile, pline, dar mai puţin flexibile şi au o culoare galben, cafenie. Fiind piei tari, grele, groase, se întrebuinţează pentru partea de jos a încălţămintei, articole tehnice, marochinărie, articole sportive, branşamente.

Pieile tăbăcite mineral sunt piei subţiri, uşoare, moi, extensibile, stabile, culoare gri-verzui, dar se pot vopsi variat; rezistente la lumină, uzură, căldură, la spălare. Prezintă inconvenientul că au o absorbţie mare de apă şi efect antiderapant. Sunt destinate pentru confecţionarea feţelor de încălţăminte, pentru îmbrăcăminte, marochinărie, mănuşi etc.

Pieile tăbăcite cu grăsimi (şamoa sau şemis) au culoarea galbenă caracteristică, foarte suple, durabile, extensibile. Sunt, de asemenea, poroase, lavabile, permeabile la apă şi benzină şi cu tuşeu de stofă. Sunt destinate pentru mănuşi, îmbrăcăminte, încălţăminte sport, piei pentru lustruit filtre de benzină etc.

Pieile tăbăcite combinat se obţin prin combinarea diverselor metode în scopul obţinerii unor produse cu caracteristici noi, deosebite, al accelerării procesului de tăbăcire şi al reducerii costului.

Pieile tăbăcite cu sulfocloruri au culoarea albă, foarte rezistentă la lumină, cu tuşeu de stofă; au extensibilitate mare şi sunt rezistente la rupere, sunt lavabile, uşoare, călduroase. Se folosesc pentru îmbrăcăminte, mănuşi dubluri etc.

Caracteristicile pieilor tăbăcite vegetal, mineral, cu grăsimi şi sulfocloruri sunt prezentate în tabelul 1.

Tabelul 1

6

Nr. crt.

Sistemul de tăbăcire a pieilor

Caracteristici Întrebuinţări

1Piei tăbăcite vegetal

- comportare bună la apă- coeficient de absorbţie redus - rezistenţă la uzură- pline, dar mai puţin flexibile- culoarea galben-cafeniu

- partea de jos a încălţămintei

- articole tehnice - marochinărie - articole sportive- harnaşamente

2

Piei tăbăcite mineral (cu săruri de crom, de

aluminiu)

- subţiri, uşoare- mai extensibile, cu ţinută- culoare gri- se pot vopsi variat- rezistenţă la lumină, uzură, căldură- rezistenţă la frecare, spălare- mare absorbţie la apă

- partea de sus a încălţămintei

- îmbrăcăminte - mănuşi- marochinărie- articole tehnice

3

Piei tăbăcite cu grăsimi

(şamoa)

- culoare galbenă- foarte suple- durabile- extensibile- poroase- lavabile- permeabile la apă şi benzină- tuşeu de stofă

- mănuşi- îmbrăcăminte- încălţăminte sport - piei pentru lustruit

4 Piei tăbăcite cu sulfoclorură

- albe, uşoare, lavabile- tuşeu asemănător celor tăbăcite cu

grăsimi- extensibilitate mare- rezistenţă la rupere - foarte rezistente la lumină

- îmbrăcăminte sport- mănuşi- piei pentru lustruit

Finisarea pieilor cuprinde operaţiuni în urma cărora pieile tăbăcite se transformă în piei finite. Scopul operaţiunilor de finisare este de a scoate în evidenţă proprietăţile primite de piei în procesul de prelucrare, de a li se corecta unele defecte apărute în timpul tăbăcirii şi de a li se conferi un aspect plăcut.

3. COMPOZIŢIA CHIMICÂ ŞI PROPRIETĂŢILE PIEILOR FINITE

a. Compoziţia chimică a pielii finite. Proprietăţile generale şi domeniile de utilizare a pieilor finite sunt influenţate astfel de compoziţia lor chimică:

- substanţele proteice reprezentate în special de colagen combinat cu materialele folosite la tăbăcire vor determina rezistenţa, elasticitatea, comportarea faţă de agenţi chimici, impermeabilitatea la apă, permeabilitatea la vaporii de apă, alungirea la rupere, flexibilitatea;

- are importanţă în special la păstrarea pieilor şi a produselor din piele;

7

- substanţele grase influenţează absorbţia de apă, alungirea, rezistenţa la rupere, permeabilitatea;

- substanţele solubile, reprezentate de substanţele tanante ne-combinate şi de alte substanţe netanante aflate în piele determină o rigiditate exagerată a pielii, ceea ce duce la scăderea calităţii acestora şi, corespunzător, reducerea domeniilor de folosinţă.

b. Proprietăţile generale ale pieilor finite. Cele mai importante calităţi ale pieilor finite care le fac utilizabile la fabricarea articolelor de încălţăminte sunt:

Grosimea determină destinaţia pieilor tăbăcite. Se apreciază în special cruponul care este mai omogen, mai gros şi, în general, cu însuşiri superioare celorlalte regiuni topografice ale pieli. Se exprimă în milimetri.

Suprafaţa influenţează randamentul la croire a pieilor încălţămintei şi depinde de mărimea animalului, de prezenţa unor defecte din timpul vieţii animalului sau de procesul tehnologic de tăbăcire a pieilor. Se măsoară in metri şi decimetri pătraţi.

Masa specifică. Dacă este mai mica permite obţinerea unor articole mai uşoare conform cerinţelor actuale ale consumatorilor. Această proprietate depinde de tipul animalului, de modul de tăbăcire. Se exprimă în g/cm3.

Elasticitatea este determinată în special de metodele de finisare aplicate pieilor tăbăcite şi contribuie la păstrarea formei încălţămintei în timpul purtării. Cea mai elastică parte topografică a pielii este cruponul.

Plasticitatea reprezintă importanţă în cazul articolelor de încălţăminte, deoarece încălţămintea trebuie să-şi păstreze forma. Pieile tăbăcite vegetal sunt mai plastice decât cele tăbăcite mineral.

Rezistenţa la compresiune determină destinaţia pieilor. Cea mai rezistentă este cruponul, fapt pentru care se întrebuinţează în special la confecţionarea tălpilor pentru încălţăminte.

Rezistenţa la abraziune reprezintă rezistenţa la frecare uscată şi umedă a tălpii, la contactul cu asperităţile solului. Pielea cea mai rezistentă este cruponul tăbăcit cu tanaţi vegetali.

Rezistenţa vopsirii se referă la rezistenţa faţă de diferiţi agenţi care intervin în timpul confecţionării şi purtării încălţămintei. Se verifică în stare uscată, umedă, la îndoire, la transpiraţie.

Proprietăţile chimice depind de provenienţa pielii, de metoda de tăbăcire, de procesul de finisare în general, pieile tăbăcite rezistă mai bine la acizi decât la substanţe cu caracter bazic. Pieile tăbăcite cu săruri de crom şi puternic unse sunt mai rezistente la agenţii chimici decât pieile tăbăcite vegetal; solvenţii organici dizolvă şi extrag grăsimile din piele reducând durata de purtare a mărfurilor din piele. Pieile tăbăcite mineral suportă mai bine substanţele de ungere decât pieile tăbăcite vegetal.

Conductibilitatea reglementează regimul de utilizare, pieile fiind un material rău conducător de căldură.

Conductibilitatea electrică. Pielea are conductibilitate electrică redusă, dar aceasta creşte cu cât procentul de umiditate din piele devine mai mare.

Absorbţia de apă este foarte importantă mai ales pentru pielea folosită la talpa încălţămintei. Această proprietate se datorează porozităţii şi depinde de felul tăbăcirii şi al finisării.

Impermeabilitatea la, apă şi permeabilitatea la vapori de aer sunt proprietăţi care influenţează gradul de utilizare a pieilor tăbăcite, determinând proprietăţile igienice ale pielii.

8

Rezistenţa la tracţiune este necesară pentru solicitările mecanice din timpul confecţionării şi purtării încălţămintei. Se exprimă în kgf/mm2. Cea mai rezistentă este pielea de bovine.

Alungirea la rupere este o proprietate a pieilor finite de care trebuie să se ţină cont în special la croirea articolelor din piele pentru a se evita deformarea lor. În general, au o alungire mare pieile de ovine şi de porcine.

Rezistenţa la sfâşiere ne indică modul de comportare al pielii în timpul prelucrării şi purtării încălţămintei. Cea mai rezistentă este pielea de bovine obţinută din crupon.

Flexibilitatea determină în mare măsură calitatea pieilor, datorită îndoirilor repetate la care acestea sunt supuse în timpul confecţionării şi purtării articolelor din piele. Pieile de ovine având un ţesut rar rezistă la îndoiri repetate.

4. SORTIMENTE DE PIEI FINITE FOLOSITE LA OBŢINEREA ARTICOLELOR DE ÎNCALŢÂMINTE

În funcţie de elasticitatea lor, pieile finite se clasifică astfel:a. Piei pentru partea de sus a încălţămintei. Aceste piei trebuie să fie fine,

subţiri, flexibile, elastice, cu alungire bună la rupere şi tracţiune, rezistent la crăpare, să permită eliminarea transpiraţiei, să aibă permeabilitate la vaporii de apă, să fie cu faţa îngrijită, finisată. Se tăbăcesc de obicei cu săruri de crom, mai rar vegetal şi combinat.

Principalele tipuri de piei folosite pentru confecţionarea părţii de sus a încălţămintei precum şi caracteristicile de bază ale lor sunt prezentate în tabelul 2.

b. Piei pentru partea de jos a încălţămintei. Caracteristicile pe care trebuie să le prezinte aceste piei sunt: sa fie dense, elastice, rezistente la compresiune, la îndoiri repetate, la uzură, cu absorbţie redusă la apă. În tabelul 4 sunt prezentate principalele tipuri de piei folosite pentru partea de jos a încălţămintei.

Tipuri de piei folosite pentru partea de sus a încălţăminteiTabelul 2

Nr.Crit.

Denumirepiei finite

Animalul de la care provine

Caracteristicile principaleale pieli

1 Box-bovine-bubaline

Moale, fină, culoare uniformă, desen mărunt, porozitare fină, rezistentă, faţă naturală sau caracteristică

2 Bizon -bovine Caracter plin, moale, pe suprafaţă prezintă un

9

desen caracteristic obţinut prin presare la cald, rezistentă, bizonul uns este impermeabil

3 Iuft-bovine Faţă netedă plină, aspect mat, unsuros,

impermeabil, rezistent

4 Satin-bovine Moale, plin, vopsit, aspect satinat, faţă netedă

sau presată

5 Şevro-caprine

-cabaline; -canineFaţă netedă, uneori presată, desen caracteristic,

fină, subţire, tuşeu moale

6 Şervetă-ovine Faţă netedă , naturală sau corectată, desen

caracteristic, subţire, suplă, tuşeu mai mare ca la şevro, proprietăţi mecanice reduse

7 Lac

-taurine;-bubaline-cabaline;-caprine

-porcine

Faţă netedă, presată sau şifonată, acoperită cu un luciu intens, cele mai bune pelicule sunt de lacuri polieuretanice, lacul fin, aderent, elastic, rezistent la varietăţi de temperatură, flexibil lucios

8Piele

şifonată-ovine; -caprine-cămine; -porcine

Vopsită, moale, suplă, faţă şifonată

9Velur(antil

opă)

-porcine; -bovine-cabaline;-caprine

-porcine

Faţă velurată cu spic mic, regulat, suplu, moale, aspect catifelat

10Spalt – velur

-bovine-porcine

Velur pe ambele părţi, rezistenţă mică, moale

11 Năbuc-bovine-caprine

Aspect mai catifelat, alb sau vopsit în culori deschise, moale

12 Taval-bovine; -porcine-cabaline

Faţă netedă, culoare naturală galben – cafeniu, plin suplu

13 Meşină

-bovine; -cabaline-caprine

-ovine; -canine-porcine

Moale, subţire, netăbăcită cu adelină formică, împiedică transpiraţia piciorului

Tabel 4

Nr.Crit.

Denumirea pieilor finite

Animalul de la care provine

Caracteristicile principale ale pieli

1 Talpă din piei taurine Culoare naturală, flexibilă, groasă, caracter plin, rezistentă, impermeabilă

10

din piei bubalineInferioară tălpii de bovine, grăsime

variabilă, absoarbe uşor apa, tuşeul mai rar şi mai spongios

din piei de cabaline

Obţinute prin părţile de la crupon, grăsime uniformă, ţesut compact, tare elastic bună rezistenţă la purtare

din piei de porcine

Structură păroasă specifică datorită faliculilor piloşi, adânci şi prezenţei glandelor sebacee, proprietăţi fizico-mecanice inferioare, absorbţie mare de apă

2 Talpă oglindă din crupon de calStructură compactă, densă, bună

rezistentă la uzură, bună rezistentă la apă

3 Talpă veluratădin spalt de

bovine

Obţinute prin tăbăcirea vegetală a spaltului de bovine, finisat, velurat, flexibil, ţesut puţin compact

5. ÎNLOCUITORI DE PIELE ŞI MATERIALE AUXILIARE FOLOSITE LA FABRICAREA ÎNCĂLŢĂMINTEI

Prin înlocuitor de piele se înţelege produsul obţinut prin procedee industriale, cu aspect şi caracteristici asemănătoare pieilor finite naturale, constituit din unul sau mai multe straturi, cu sau fără suport, în compoziţia căruia materialul de bază este un polimer sintetic. Se produc mai multe tipuri de înlocuitori la noi în ţară.În funcţie de materiile prirne folosite, se clasifică astfel:

- înlocuitori pe baza de material fibros (tip carton);- înlocuitori pe bază de cauciuc;

11

- înlocuitori pe baza de materiale plastice:- fără suport;- cu suport textil;- cu strat de acoperire;

- tip MML:- cu structură compactă;- expandaţi;- cu structură compusă;- caşeraţi;- ignifugaţi;- imersaţi etc.;

- înlocuitori pe bază de materiale textile:- neimpregnate;

a. Impregnate pe bază de material fibros (tip carton) au o structură fibroasă, formată din fibre lungi, subţiri, elastice, rezistente, de origine vegetală sau animală. Fibrele sunt încleiate cu cleiuri speciale, rezistente la apă.

Înlocuitorii pe bază de material fibros se clasifică astfel:- după procedeul de fabricare: înlocuitori obţinuţi din straturi (carton,

mucava) şi înlocuitori obţinuţi prin împâslirea fibrelor din piele (talpă artificială);

- după natura fibrelor: înlocuitori din fibre de origine vegetală (carton, mucava, carton special tip texon, carton pentru ştaifuri şi bombeuri, carton pentru geamantane), înlocuitori din fibre de origine animală, respectiv din fibre din piele (talpă artificială) şi înlocuitori din fibre de colagen (piele gelatină dizolvată, fixată şi transformată ireversibil prin tăbăcire).

b. Înlocuitorii pe bază de cauciuc se obţin din amestecuri de cauciuc sintetic şi materiale auxiliare, vulcanizate. Se utilizează la obţinerea tălpilor, tocurilor, precum şi la încălţămintea de cauciuc.

Înlocuitorii pe bază de cauciuc se folosesc mai mult la confecţionarea tălpilor datorită proprietăţilor lor: capacitate bună de amortizare, impermeabilitate la apă, durată mare de folosire, rezistenţă la uzură, masă

specifică mică, au posibilităţi variate de finisare, se confecţionează uşor şi prin procedee moderne de mare productivitate. Cel mai important dezavantaj al acestor tipuri de înlocuitori este impermeabilitatea la vaporii de apă şi aer.

Sortimentele în care se livrează acest tip de înlocuitori sunt sub formă de plăci şi foi; plăci compacte pentru tălpi (tip crupon) duroflex, plăci şi foi tip crep, microporos (durocol), celodur, cauciuc buretos pentru căptuşeli etc. şi sub formă de tălpi şi tocuri vulcanizate în matriţe: celulare, microcelulare, monolit (translucid), tălpi olandeze, tălpi schi, tocuri etc.

c. Înlocuitorii pe bază de materiale plastice sunt înlocuitori foarteutilizaţi la fabricarea încălţămintei şi deosebit de solicitaţi de cumpărători, datorită următoarelor

12

caracteristici: masă specifică mică, rezistenţă mecanică mare, însuşiri de izolare electrică, acustică, impermeabilitate la apă, aer, vapori, gaze, se pot prelucra uşor, se colorează frumos, se pot lipi cu adezivi, au aspect plăcut.Principalii înlocuitori de piele din această grupă sunt:

1) Înlocuitorii fără suport care, după materia primă, pot fi:- din PVC; sub formă de folii, folii expandate, tălpi, tocuri, glencuri etc.;- din polietilenă: tălpi, sandale de plajă, papuci de casă, capace de tocuri;- din polipropilenă, copolimer ABS (acril-butadien-stiren) şi poliuretan sub formă de

tălpi, tocuri, glencuri.2) Înlocuitorii cu suport textil:

- cu strat de acoperire. Se mai numesc şi piei sintetice, datorită faptului că se aseamănă mult cu pielea. Ca suport textil se folosesc ţesături, tricoturi, textile neţesute. Dacă suportul este dublat cu alte materiale se obţin produsele caşerate. Înlocuitorii din această grupă se întrebuinţează la încălţăminte, marochinărie, confecţii, tapiţerie, articole tehnice. De exemplu: „silur” obţinut prin depunerea unei pelicule de poliuretan pe suport de tricot: ,,difur” pe suport de ţesătură;

- tip MML (Man Made Leather — piele fabricată de om). Se numesc astfel, deoarece se aseamănă foarte mult cu pielea naturală.

După structura lor, înlocuitorii de tip MML se împart în următoarele grupe: - înlocuitorii tip MML simpli cu structură compactă (neexpandată). Aceştia au aspect

de piele, dar nu întrunesc proprietăţile igienice ale acesteia. Suprafaţa este netedă sau nelucrată, colorată diferit, imprimată. Au o grosime uniformă şi cost redus. Se comercializează în următoarele sortimente mai importante: muşama, dermatin (ambele obţinându-se prin acoperirea unor ţesături cu o peliculă de nitroceluloză), antilopa artificială, gralexul (obţinut prin acoperirea unor ţesături cu un strat de cauciuc), vinitextul, gutiplastul, velurul tip PVC, fibrolacul care imită pielea de focă, cardocul cu aspect de catifea.

- Înlocuitorii tip MML simpli cu structură expandată au tuşeu şi aspect asemănător pielii, dar au foarte puţină permeabilitate la aer şi la vaporii de apă, fapt pentru care se spune că „nu respiră". Exemple de înlocuitori din această grupă: plastinul, scaiul.

- Înlocuitorii tip MML compuşi. Deşi au permeabilitate mai bună şi la vapori de apă (deşi aspiră) sunt totuşi inferiori pielii naturale. Absorbţia umidităţii este limitată

- Înlocuitorii caşeraţi, obţinuţi prin depunerea pe un suport a unei folii de polimer sintetic

- Înlocuitori ignifugaţi care, datorită structurii lor chimice speciale, în contact cu flacăra se carbonizează, fără să ardă cu flacără.

- locuitorii imersaţi obţinuţi prin scufundarea suportului în amestecuri de polimeri sintetici.

d. Înlocuitorii pe bază de materiale textile care pot fi : Din materiale textile neimpregnate. Acestea permit eliminarea transpiraţiei piciorului prin

schimbul de aer cu exteriorul, au flexibilitate ridicată şi masă specifică redusă. Proprietăţile respective permit încălţămintei să îndeplinească unele dintre importantele cerinţe, şi anume, comoditatea la purtare. Întrebuinţările acestor înlocuitori sunt foarte variate. Astfel: pânza pentru pantofi sport, pânza pentru căptuşeli de încălţăminte şi articole de marochinărie, ţesături jacard cu fire de efect pentru feţe de pantofi, pluşuri pentru pantofi de casă, postav pentru feţe de şoşoni, la confecţionatul cizmelor, plasa din relon pentru feţe de pantofi, sandale, încălţăminte de vară, la diferite articole de marochinărie.

Din materiale textile impregnate. În această grupă includem: ţesături şi textile neţesute din bumbac, impregnate cu nitroceluloză, poliamide, răşini uşor fuzibile etc. ţesături impregnate cu

13

ulei; ţesături impregnate cu nitroceluloză; ţesături impregnate cu cauciuc (CHIRZA).Înlocuitorii din piele din materiale textile impregnate se întrebuinţează la fabricarea ştaifurilor,

bombeurilor, la carâmbii de cizme (chirza), la diferite articole de marochinărie.

5. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA ARTICOLELOR DE ÎNCALTÂMINTE

a. Materii prime şi auxiliare. La obţinerea încălţămintei se folosescvariate materii prime şi auxiliare, care trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de calitate în funcţie de destinaţia lor.Cele mai importante materii prime de bază sunt pieile tăbăcite, datorită în special caracteristicilor lor fizico-mecanice şi igienice. Alături de ele avându-se în vedere avantajele economice, tehnologice, precum şi unele proprietăţi, înlocuitorii de piele devin materii prime din ce în ce mai utilizate la fabricarea încălţămintei.Ca materii auxiliare folosite la obţinerea încălţămintei se folosesc:

materiale textile, ca: ţesături, tricoturi, textile neţesute pentru căptuşeli, ţesături pentru întărituri, panglici, şireturi, aţe de bumbac, in, mătase, fire chimice, pâslă, postav pentru şoşoni, ţesături de lână scămoşate, ţesături de bumbac, fire sintetice etc.;

materiale metalice — care se grupează în: materiale care rămân în încălţăminte (cuie, ştifturi, texuri, capse, cârlige, catarame, butoni, flecuri, blancheuri, tocuri, scoabe etc.) şi materiale ajutătoare (ace pentru cusut, sârme şi texturi pentru fixarea pe calapod, calapoade de metal);

materiale din lemn — folosite în general sub formă de detalii sau accesorii în componenţa încălţămintei (tocuri, flecuri, tălpi, cuie) precum şi sub formă de piese care servesc la obţinerea şi păstrarea încălţămintei (calapoade, şanţuri);

materiale chimice întrebuinţate la asamblarea, finisarea şi întreţinerea încălţămintei. Ele se grupează în: solvenţi organici, adezivi, mate-riale de vopsit, de apretat, ceruri, material de întreţinere, soluţii (de cauciuc, de policlorură de vinil etc.).

Pe lângă aceste materiale auxiliare, exigenţele mereu crescânde ale consumatorilor faţă de încălţăminte determină crearea şi utilizarea şi altor materiale auxiliare cât mai variate pentru îmbunătăţirea aspectului şi satisfacerea cerinţelor faţă de încălţăminte.

b. Procesul tehnologic de fabricaţie a încălţămintei. Fazele principale ale procesului tehnologic de confecţionare a încălţămintei sunt următoarele:

Pregătirea materiei prime şi auxiliare pentru croire sau ştanţare. Constă în alegerea şi sortarea materialului pentru feţe, talpă, părţi intermediare, în funcţie de felul încălţămintei.

Croirea şi prelucrarea detaliilor părţii de sus a încălţămintei. Caracteristicile calitative ale materialelor care, se folosesc pentru feţele încălţămintei sunt: elasticitatea, rezistenţa, aspectul exterior plăcut, fără defecte.

Piesele componente ale părţii de sus a încălţămintei sunt (fig. 5):vârful acoperă partea din faţă a piciorului şi, fiind supus mult acţiunilor mecanice, trebuie să fie

suficient de gros şi rezistent;

14

căputa corespunde părţii de îndoire a piciorului şi uneori poate forma cu vârful un singur detaliu. Este mult supusă la uzură, fapt pentru care se confecţionează dintr-o piele densă rezistentă, moale, flexibilă, fără defecte;

carâmbii reprezintă piesele laterale ale încălţămintei. În funcţie de sortimentul încălţămintei, pot fi: carâmbi scurţi (la pantofi, sandale) şi carâmbi lungi (la ghete, bocanci, cizme). Nefiind supuşi la solicitări deosebite, carâmbii se pot executa din piei mai puţin dense, dar fine;

ştaifurile, existente în regiunea călcâiului, formate din una sau două piese de înălţime mică şi egală. Fiind o piesă care contribuie la menţinerea formei încălţămintei (alături de căpută şi vârf), trebuie să fie confecţionată din material rezistent;

limba fereşte piciorul de presiunea şireturilor, împiedică apa şi praful să pătrundă în încălţăminte;

burduful este de fapt o limbă de dimensiuni mai mari fixată la căpută şi carâmbi;

vipuşca — o bentiţă care întăreşte cusăturile din spate ale carâmbilor şi ştaifurilor;

etichetele, piese care întăresc partea de sus a carâmbilor.piesele decorative cu rol de a înfrumuseţa încălţămintea, care depind de model (funduliţe, butoni, catarame etc.). În scopul măririi rezistenţei la solicitările mecanice din

timpul confecţionării şi purtării, precum şi cu scop estetic, se folosesc drept piese interioare ale feţelor încălţămintei, căptuşelile. Acestea se execută de obicei din meşină sau pânză, în culori deschise (alb, bej, gri).

Croirea pieselor. Pentru partea de sus a încălţămintei croirea se face manual sau mecanic. După croire piesele se marchează cu un număr de serie şi de comision în vederea montării lor, piesele se subţiază la margini pentru a se putea coase şi îndoi uşor, se ung, se îndoiesc şi li se adaugă căptuşelile interioare.

Coaserea propriuzisă se execută cu maşini de cusut. Uneori coaserea are şi un rol ornamental, folosindu-se tighete elastice, rezistente, estetice.

Stanţarea şi prelucrarea detaliilor părţii de jos a încălţămintei. Materialele utilizate pentru partea de jos a încălţămintei trebuie să prezinte următoarele caracteristici de calitate: durabilitate, izolare termică, rigiditate. Piesele principale ale părţii de jos a încălţămintei sunt prezentate în figura 6:- branţul (1) este partea cea mai importantă, care vine în contact cu umplutura sau talpa, cu talpa

piciorului, sau cu acoperişul de branţ;- bombeul (2) evită deformarea părţii din faţă a încălţămintei. Fiind supus unor lovituri

trebuie să fie elastic, dar şi rigid;- ştaiful (3) previne deformarea încălţămintei la partea posterioară şi suportă acţiunile mecanice

din timpul încălţării sau descălţării;- umplutura (6) ocupă golul creat de marginea feţelor după aşezare pe branţ;- glencul (7) este o piesă rigidă interpusă între branţ şi talpă cu rol de a susţine bolta piciorului.

Se confecţionează din lemn, metal sau carton întărit cu o lama de oţel;- tocul (9), piesă care are rolul de a ridica partea de călcâi a încălţămintei faţă de planul de

sprijin. El are forme foarte variate în funcţie de modă, având diferite denumiri: italian, ortopedic, mosorel, Louis XV etc.:

Fig. 5 — Piese componente ale părţii de sus a

încălţămintei:a—vârf; b—căpută; c — carâmb;

d—ştaif; e — vipuşcă; t— burduf; g— etichetă; h— funduliţe; i— limba

15

.

- talpa interioară (4), talpa intermediară (5);- talpa exterioară (10), componentă de sprijin în timpul mersului, de susţinerea corpului,

preluând greutatea acestuia;- ramele (11—-12) confecţionate din materiale flexibile care se deformează greu, având rol

de străpungere la coasere, de rezistenţă faţă de umiditate, sau rol ornamental; - pingeaua (13) piesă cu lungimea de aproximativ jumătate din lungimea tălpii de la vârf

spre călcâi, existentă numai la anumite sortimente de încălţăminte;- capacul de toc (8) se aplică peste toc şi preia o parte din solicitările de comprimare şi uzură.

Piesele componente ale părţii de jos a încălţămintei se obţin prin ştanţare sau presare, după care se supun altor operaţiuni printre care: egalizare, şlefuire etc.

Asamblarea părţii de jos a încălţămintei. Această fază a tehnologiei de fabricaţie a încălţămintei se execută prin diferite sisteme de confecţionare, după cum urmează:

o sistemul C.R. (încălţăminte cusută pe ramă) este o încălţăminte grea, durabilă, uşor de reparat. Se întrebuinţează pentru bocanci, ghete, cizme, în special pentru încălţăminte bărbătească;

o sistemul C.B. (încălţăminte cusută prin branţ) se repară mai greu decât încălţămintea din sistemul C.R., este durabila, dar grea şi rigidă. Se foloseşte mai mult la încălţămintea pentru bărbaţi (bocanci, cizme, pantofi);

o sistemul I.L. (încălţăminte lipită). Este flexibilă, rezistentă, cu aspect plăcut, elegantă, se foloseşte în special la încălţămintea pentru femei, la încălţămintea uşoară pentru bărbaţi;

o sistemul I.J. (încălţăminte injectată) este un procedeu modern de mare productivitate, la care talpa din P.V.C. este aplicată prin injecţie în matriţe, direct pe faţa încălţămintei. Încălţămintea rezultată este uşoară, comodă;

o sistemul R.I. (încălţăminte cu rama întoarsă). Este rezistentă, dar cu productivitate scăzută;

o Sistemul R.S. (încălţăminte cu rama fixată în scoabe) se foloseşte pentru încălţămintea specială;

o sistemul I.F. (încălţăminte flexibilă) conferă încălţămintei flexibilitate, comoditate, masă specifică mică. Este însă greu de reparaCa variante ale acestui sistem menţionam: sistemul RECORD — folosit la încălţămintea pentru copii — şi sistemul FLEXICO;

o Sistemul 1.1. (încălţăminte întoarsă, la care faţa se coase de talpă pe dos şi apoi se

Fig. 6 - Piesele componente ale părţii de jos a încălţămintei

a-vedere de ansamblu;b-piese interioare;c-piese exterioare; 1-branţul; 2- bombeul;3-ştaiful; 4 - talpa interioară;5-talpa intermediară; 6-umplutura; 7-glencul; 8-capacul tocului; 9-corpul tocului;10-talpa exterioară;11-12-ramele;13-pingeaua;14-flecurile; 15-blacheurile

16

întoarce pe faţă). Încălţămintea este uşoară, comodă şi moale. Sistemul se foloseşte la încălţămintea pentru copii, la opincuţe, papuci de casă;

o sistemul I.T. (încălţăminte trasă tubulară) se foloseşte tot mai mult împreună cu variantele sale: sistemul ex-flex, sistemul soli-flex, sistemul Astra;

o sistemul I.V. (încălţăminte vulcanizată); încălţămintea este uşoară, comodă, rezistentă la apă, dar sensibilă la solvenţi şi încălzeşte piciorul;

o sistemul T.B. (încălţăminte trasă prin branţ) cu varianta sa — sistemul T.R.T. (încălţăminte trasă prin branţ şi lipită).

Finisarea articolelor de încălţăminte. Această fază a tehnologiei de fabricare a încălţămintei permite obţinerea unor articole de calitate, cu aspect frumos, apreciat de consumator. Se finisează separat faţa, talpa şi tocul încălţămintei.

c. Defectele articolelor de încălţăminte. În urma procesului tehnologic de obţinere a încălţămintei, pot surveni o serie de defecte printre care menţionăm:

— defecte de proiectare, care sunt grave, scăzând mult din valoarea de întrebuinţare a încălţămintei, deci din calităţile ei, cum ar fi: incomoditate la încălţat şi descălţat, poziţie incorectă a glencurilor, tocurilor, amplasarea accesoriilor la locuri supuse multor eforturi etc.;

— defecte datorate materiilor prime şi auxiliare: feţe pătate, tinicheloase, rezistenţă mică la apă, la uzură, presaj neuniform, piele rară, zgârieturi, diferenţă de nuanţă, faţă curgătoare, accesorii deteriorate (fermoare, butoni, catarame);

— defecte de confecţionare: desprinderea tălpilor sau tocurilor, cusături strâmbe, piese nesimetrice, căptuşeală cu cute, asperităţi pe talpă, asperităţi pe acoperiş de branţ necorespunzător, finisare incorectă (pete, scurgeri de vopsea).

d. Marcarea ambalarea, depozitarea şi transportul încălţămintei.Marcarea se execută pe ambele bucăţi din pereche, pe partea dreaptă a carâmbului sau pe

acoperişul de branţ, specificându-se mărimea încălţămintei, numărul de program şi de comision, numărul modelului, anul fabricaţie şi semnul C.I.C. Pentru marcare se foloseşte o foiţă aurie, argintie, hârtie copiativă sau imprimarea la cald.

Mărimea încălţămintei se exprimă în centimetri obişnuiţi (care reprezintă lungimea şi lăţimea tălpii calapodului, deci şi a piciorului), în centimetri cizmăreşti (1 cm cizmăresc egal 0,66 cm) sau în sistem englezesc. Corespondenţa între aceste moduri de exprimare a mărimii încălţămintei ,pentru adulţi este arătată în tabelul de mai jos.

Exemple de marcare a încălţămintei în interiorul carâmbului 25-6-003-034 (încălţăminte cu lungimea de 25 cm, lăţimea 6 cm, numărul de program 3 şi de comision 34).

Încălţămintea se mai poate marca şi pe talpă, pe ambele bucăţi din pereche indicându-se pe lângă mărime, marca fabricii, preţul de vânzare, numărul documentului tehnic, normativ de calitate şi eventual sistemul de confecţionare.

Uneori marcarea se face pe o panglică vizibila şi estetică, fixată în interiorul încălţămintei.Prin numărul de comision marcat pe încălţăminte se înţelege o cantitate definită de perechi de

încălţăminte de acelaşi model, material, număr de mărime, culoare, sistem de confecţionare, care parcurg împreună acelaşi program.

Prin program se înţelege o cantitate anumită de perechi de încălţăminte de acelaşi sortiment produsă în condiţii identice de producţie.

Pe fiecare ambalaj (cutie) se specifică: denumirea şi marca întreprinderii, denumirea produsului, numărul modelului, mărimea încălţămintei, materialul folosit pentru feţe şi talpă, culoarea feţei, preţul de vânzare cu amănuntul, STAS sau NT, sistemul de confecţionare.

Ambalarea. Fiecare pereche de încălţăminte se ambalează într-o cutie de carton sau de mucava pliantă sau fixă în funcţie de tipul de încălţăminte. Încălţămintea cu feţe velurate şi de lac se înveleşte în hârtie şi apoi se introduce în cutii. Încălţămintea din înlocuitori (feţe textile, polietilenă) se poate ambala în cutii colective din carton sau mucava, dar fiecare pereche se introduce într-o duzina de material plastic.

Depozitarea se face în încăperi uscate, aerisite la temperatură cuprinse între 10—25°C, la o

17

umiditate de 65%, la distanţă de cel puţin 1 m, de sursele de căldură. Cutiile se depozitează pe rafturi, grătare sau palete, în stive de 10-20 cutii suprapuse, la o distanţă de 15—20 om de podea şi cel puţin 1 m de orice sursă de căldura.

Transportul. Articolele de încălţăminte se transportă ou mijloace acoperite în conteinere sau lăzi. Se fac pachete în care se leagă câte 5 cutii, avându-se grijă să nu se degradeze. Fiecare lot de livrare este însoţit de documentul de certificare a calităţii, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare.

6. SORTIMENTUL ARTICOLELOR DE ÎNCÂLŢÂMINTE

Articolele de încălţăminte se comercializează într-un sortiment variat: după materia primă, după destinaţie, după finisare etc. (schema 2). Principalele sortimente ale articolelor de încălţăminte sunt:

Cizmele - încălţăminte cu carâmbi înalţi, în general, până la jumătatea pulpei. Se confecţionează cu feţe din piele sau înlocuitori din piele, pentru bărbaţi, femei, copii. Talpa poate fi de bovine sau din piele antiderapant şi are izolaţii mai bune.

Bocancii se aseamănă ghetelor din punctul de vedere al înălţimii carâmburilor, diferă însă de ele prin faptul ca pielea utilizată este mai groasă, calapodul este mai lat, iar în loc de limbă au burduf, se încheie cu şiret sau cu o cataramă. Pieile pentru feţe sunt rezistente, impermeabile (iuft, bizon uns, box uns), iar talpa este de bovine sau din înlocuitori, de obicei pe bază de cauciuc. Au calapodul mai lat.

Ghetele şi semighetele se aseamănă cu bocancii ca înălţime a carâmburilor, dar în loc de burduf au de obicei o limbă. Feţele sunt din box, şpalt, velur, bizon, iar talpa din înlocuitori. Căptuşeala la ghete poate fi uneori şi din imitaţii de blănuri. Ghetele de vară, pentru copii pot avea feţele perforate, pot fi fără vârf şi fără călcâi.

Pantofii. Au cea mal mare pondere în totalul articolelor pentru încălţăminte şi se caracterizează în general prin lăţimea: carâmburilor care este sub gleznă. Căputa este întreagă, iar carâmbii scurţi se încheie cu şiret, catarame, materiale elastice, butoni. Suferă mult influenţa modei, atât în ceea ce priveşte materiile prime întrebuinţate, cât şi culoarea, modelul, forma şi mărimea tocurilor, a tălpilor etc.

Sandalele sunt în general fără vârf şi ştaif pentru a se putea, aerisi piciorul, în sezonul călduros în care se poartă. Sortimentul comercial este de asemenea influenţat de modă, ca şi la pantofi. În plus, sandalele trebuie să fie comode, uşoare, igienice, rezistente, în culori foarte variate pentru a se asorta rochiilor de vară.

Saboţii: încălţăminte cu căputa montată, fără carâmb.Galoş. Încălţăminte de casă — cu feţe din păr de cămilă.Papucii. Sunt cel mai uşor şi comod tip do încălţăminte, a cărei faţă este formată de obicei

numai din căpută. Materialele pentru feţe sunt din piei de porcine sau din înlocuitori de piele.În grupa încălţămintei de casă se includ şi pantofii cu blana în interior, pantofi cu feţe din păr

de cămilă (kamelhar), şoşoni de casă cu feţe kamelhar etc. În general, încălţămintea de casă trebuie săi fie comodă, elastică şi confortabilă.

Încălţămintea din cauciuc se obţine prin procedee tehnologice speciale (lipire, vulcanizare). Se clasifică în: încălţăminte de iarnă (cizme, şoşoni, galoşi); încălţăminte uşoară (pantofi şi sandale populare); încălţăminte sport (pantofi din pânză pentru gimnastică, atletism, tenis, antrenament sportiv, pantofi şi ghete pentru baschet, pantofi de baie); încălţăminte de protecţie (cizme de protecţie S — scurte —, tip L lungi — şi până la şold). Încălţămintea din cauciuc se produce în general în culoare neagră, dar pentru femei şi copii poate avea şi alte culori (alb, roz, galben etc.).

8. VERIFICAREA CALITAŢII ARTICOLELOR DE ÎNCALŢÂMINTE

18

Verificarea calităţii încălţămintei se face pe loturi. Un lot trebuie să conţină încălţăminte de aceiaşi fel (cizme, ghete, bocanci, pantofi ete.) şi destinaţia (bărbaţi, femei etc.) confecţionată din acelaşi material, în acelaşi sistem de confecţionare şi cu acelaşi model. Caracteristicile de calitate ale încălţămintei se verifică pe bază de STAS, STR sau NT în vigoare, urmărindu-se totodată concordanţa cu modelele avizate şi convenţiile între părţi.

Se execută de regulă verificări care nu distrug produsul; se urmăreşte aspectul, felul materialului, dimensiunile, confecţionarea, marcarea şi ambalarea. Dacă apar incertitudini referitoare la calitatea încălţămintei se continuă cu verificările distructibile ca: verificarea calităţii materialelor, a dimensiunilor, a confecţionării (rezistenţa fixării tălpii, tocului, a cusăturilor).

Verificările nedistructibile se efectuează asupra unei probe din lotreprezentând 5%, perechi luate la întâmplare, din diferite mărimii şi culori. Dacă numai unul din rezultatele verificărilor nu este corespunzător, verificarea respectivă se repetă asupra unei probe duble. Dacă în acest caz rezultatele sunt necorespunzătoare, se respinge lotul şi urmează ca el să fie recondiţionat, resortat etc.

Verificările distructibile se fac asupra unei probe formată din 1% din numărul total de perechi oare compune lotul, dar nu mai puţin de o pereche. Şi în acest caz, dacă se constată chiar numai un rezultat necorespunzător, se repetă verificarea respectivă asupra unei probe duble.

a. Verificarea condiţiilor generale de calitate

Verificarea se efectuează pe probe de încălţăminte nedesfăcută şi constă în examinarea tuturor condiţiilor de calitate, vizual sau prin palpare, pe care trebuie să le îndeplinească încălţămintea.

În principiu, examinarea se efectuează aşezând încălţămintea în. mai multe poziţii, urmărindu-se măsura în care aceasta corespunde prescripţiilor de calitate prevăzute în standardele pe fiecare tip de produs.

Poziţiile în care se verifică aspectul încălţămintei sunt:Poziţia 1 (încălţămintea se aşează cu carâmbii spre examinator —

fig. 7), urmărindu-se:— simetria, forma, cusăturile şi înălţimea carâmbilor;— tragerea pe calapod în regiunea călcâiului;— finisarea marginii tocului şi tălpii;— aşezarea (centrarea) tocului.

Poziţia 2 (încălţămintea se aşează vertical în faţa examinatorului, fig. 8), urmărindu-se:

— lungimea vârfului, căputei, carâmbului şi simetria reciprocă între piesele ambelor bucăţi;

— modul de asamblare şi de coasere a pieselor;— modul de finisare şi fixare a accesoriilor;— fixarea capselor (respectiv a perforaţiilor), a cârligelor, a

cataramelor în ce priveşte distanţa dintre ele şi faţă de marginea carâmbilor.

Poziţia 3 (încălţămintea se aşează cu căputa în faţa examinatorului, fig. 9), urmărindu-se:

— calitatea tragerii pe calapod în regiunea vârfului;— forma şi amplasarea bombeului;— fixarea corectă a tălpii şi a ramei.

Poziţia 4 (încălţămintea se suprapune, fig. 10), urmărindu-se:

Fig. 7

Fig. 8

Fig, 9

19

— lungimea şi lăţimea tălpilor şi a tocurilor;— grosimea marginii tălpilor;— prelucrarea şi finisarea marginii tălpii şi a tocului;— lipsa golurilor între talpă şi ramă, talpă şi toc sau între flecuri; — aspedtul feţelor din părţile interioare.

20

Fig. 10

21

Poziţia 5 (tălpile spre examinator, fig. 11), urmărindu-se:— modul de prindere a tălpii;— fixarea tocului;— netezirea tălpii;— distanţa de la şanţul de îngropare a cusăturii sau la şirul de cuie până la marginea tălpii.

Poziţia 6 (carâmb la carâmb, fig. 12), urmărindu-se:

— înălţimea ştaifului, tocului, carâmbului (a vipuştii);

— finisarea marginilor tălpii şi tocului— aspectul general al feţelor din părţile

exterioare.

Fig. 11

Fig. 12.

22

Poziţia 7 (introducând mâna în interior, fig. 13), urmărindu-se:- aplicarea corectă a căptuşelilor;

- netezimea branţului, a acoperişului de branţ, talonetului;- absenţa cuielor;- aşezarea ştaifului, bombeului;- netezimea părţilor suprapuse, a cusăturilor.

Poziţia 8 (se aşază pe o suprafaţă plană, fig. 14) urmărindu-se:

— dacă tocul se sprijină pe întreaga lui suprafaţă;— dacă ridicarea vârfurilor faţă de orizontală

estela fel la ambele bucăţi ale perechii.

b. Verificarea dimensiunilor

Se face cu ajutorul instrumentelor de măsură (riglă, compas, şubler, echer). Ea constă în măsurarea dimensiunilor principale ale pieselor componente, urmărindu-se măsura în care valorile obţinute corespund celor prevăzute în standardele şi normele tehnice pentru produsul respectiv. Se verifică: înălţimea carâmbului, a ştaifului, lungimea vârfului a tălpii şi a tocului, lăţimea tocului, înălţimea tocului.

c. Verificarea naturii materialului, a defectelor de confecţionare şi de proiectare.

Aceste verificări se executa numai în cazul în care sunt incertitudini referitoare la natura şi calitatea materialului folosit sau asupra modului de confecţionare şi a corectitudinii de proiectare a încălţămintei.

Cele mai frecvente defecte ,care se pot constata în urma verificării calităţii încălţămintei sunt: piese componente asimetrice, deformări datorate tragerii defectuoase pe calapod, căptuşeli cu cute, culori care nu se asortează cu faţa încălţămintei, piese deslipite, branţ cu denivelări sau cu cuie, cusături incorect executate, forma tălpii şi a tocului neidentică la ambele bucăţi etc.

La încălţămintea de cauciuc verificarea se face în mod asemănător ca, şi la încălţămintea din piele.

Se verifică în plus aspectul lacului de la suprafaţă şi etanşeitatea.Verificarea aspectului lacului se face aşezându-se peste părţile lăcuite ale

perechii o hârtie subţire, peste ea o foaie de placaj şi deasupra greutăţi oare să asigure o apăsare de 2000 gf/cm2. După două ore se verifică dacă hârtia se desprinde uşor şi nu lasă urme pe suprafaţa lăcuită.

Verificarea etanşeităţii se execută la ambele bucăţi din pereche astfel: se

Fig. 13.

Fig. 14

23

introduc calapoadele corespunzătoare, se cufundă încălţămintea într-un vas cu apă astfel încât nivelul apei să fie până la maximum 5 cm de partea superioară şi se lasă 24 ore. Apoi, se scot din apă verificându-se cu mâna sau vizual, dacă încălţămintea s-a umezit sau nu, în interior.

B. ARTICOLE DE MAROCHINÂRIE

Articolele de marochinărie sunt produse executate din piele sau înlocuitori de piele, care se folosesc ca accesorii la îmbrăcăminte (cordoane, curele etc.) sau se întrebuinţează la păstrarea şi transportul altor obiecte (portmonee, portstilouri, portochelari, serviete, poşete, ghiozdane).

În vederea satisfacerii cerinţelor mereu crescânde ale populaţiei, articolele de marochinărie trebuie să îndeplinească anumite cerinţe ca, de exemplu: să fie uşoare, încăpătoare, să nu se deformeze, să fie rezistente, multifuncţionale, să se întreţină uşor, să aibă aspect plăcut în linia modei, să se poată asorta cu îmbrăcămintea şi încălţămintea cu care se poartă.

1. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE

a. Materii prime şi auxiliare din care se confecţionează articolele de marochinărie sunt pieile, înlocuitorii de piele, materialele metalice, materialele refolosibile.

Pieile întrebuinţate sunt cele de bovine, ovine, caprine, porcine, cabaline, canine, tăbăcite în special prin sistemul mineral, cu grăsime (samoa) şi combinat (vegetal-mineral). Pieile rezultate vor fi suple, moi, rezistente, elastice, cu alungire mare, rezistente la apă, la frecare umedă şi uscată. Pe lângă tipurile de piei folosite pentru partea de jos a încălţămintei, în marochinărie se mai utilizează şi următoarele tipuri de piei prezentate în tabelul 5.

Tabelul 5

Nr.Crit

Denumirea pielii finite

Caracteristicile principale ale pielii

24

1 blanc obţinut prin tăbăcire vegetală sau combinată se finisează în culoare naturală sau vopsit, este dens, rezistent

2 glase se finisează în culoare naturală sau vopsit, este moale, suplă, elastică are faţa netedă, lucioasă sau velurată

8 marochin se finisează cu desen în relief este suplă, vopsită de obicei în culori închise finisată în culori vii, se numeşte piele SAFIAN

4 napa este moale, suplă, extensibilă rezistentă la apă se finisează pe faţă şi se vopseşte

5 shiver (scaivăr)

se obţine din şpalt finisat prin acoperire are faţa netedă sau presată

Ca înlocuitori de piele la fabricarea articolelor de marochinărie se folosesc în special pieile sintetice, înlocuitori tip PVC, textiliana, articole textile (moar, aţă de cusut), ţesături caşerate, carton dur vopsit, plăci ABS, sipotex, accesorii metalice şi din material plastic.

Principalele cerinţe de calitate ale înlocuitorilor de piele: greutate specifică mică, nuanţe uniforme, presaj uniform, rezistenţă la fre'care în stare umeda şi uscată.

b. Procesul tehnologic . Deşi este mai simplu decât la încălţăminte (are ca faze mai importante: croirea, subţierea marginilor, lipirea sau coaserea şi finisarea) dacă nu se desfăşoară atent poate duce la producerea a numeroase defecte ale articolelor de marochinărie: nesimetria feţelor, cusături cu paşi săriţi şi rupturi, urme de clei, căptuşeli neasortate cu materialul de bază etc.

25

2. SORTIMENTUL ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE

După destinaţie şi mod de execuţie distingem:— articole de marochinărie grea: geamantane, serviete, genţi de voiaj, poşete, sacoşe,

ghiozdane, valize diplomat, mape;— articole de mică marochinărie: portvizite, portochelari, portchei, portstilou, portţigări,

portpieptăne, portbriceag, borsetă, curele de ceas, penare, truse (cosmetice, de manichiură, de bărbierit), portcasete, portcalculaitor, cordoane etc.;

— mănuşi: obişnuite, de sport, de voiaj.În general produsele de marochinărie se obţin din materii prime şi auxiliare similare, iar

procesul tehnologic de fabricare urmează aceleaşi faze. Deosebirile esenţiale între articolele de marochinărie se constată la formă, dimensiuni, modele, accesorii (cu sau fără căptuşeală, accesorii metalice diferite, cu sau fără despărţituri etc.).

Mănuşile reprezintă o grupă distinctă în cadrul articolelor de marochinărie, ele executându-se în special din piei glase, napa, velur, iar căptuşelile :sunt din tricoturi, blănuri sau imitaţii de blănuri. Mânuşile se comercializează căptuşite sau necăptuşite, cu un deget sau cu 5 degete, pentru copii, femei, bărbaţi.

Numărul de mărime la mănuşi reprezintă lungimea în cm a conturului mâinii măsurată într-un plan care trece prin articulaţiile metacarpofalangiene. Mărimile pentru copii sunt cuprinse între 13 - 19 cm, pentru femei 16 - 23 cm, pentru bărbaţi 22 - 30 cm, din 0,5 în 0,5. Numărul de mărime este înscris în interiorul mănuşii sau pe o etichetă de pânză tot în interior.

3. DEFECTELE ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE

Standardele în vigoare prevăd condiţiile tehnice generale de calitate ale articolelor de marochinărie, în funcţie de care se face verificarea calităţii. Cu această ocazie se constată defectele unor produse şi se apreciază încadrarea corectă a produselor în cele 4 clase de calitate (de masă, superioara, extra şi lux). comparându-se rezultatele cu cele înscrise în tabelul 6 de pe pagina urmatoare.

Tabel 6

DefectulClasele de calitate

MasaSuperioară Extra Lux

1. La semifabricate din piele— diferenţa slabă de nuanţă a pielii, între

piesele componente ale feţei— diferenţă de presaj, puţin vizibilă, maximum

10% din suprafaţa feţei şi 20% din suprafaţa căptuşelii

— şnituri sau scobituri până la 1/3 din grosimea pielii pe partea cărnoasă la piesele necăptuşite L

a m

aroc

hină

rie

din

sem

ifab

rica

te

admisă

admisă

admise

maximum 3

admise admise

admise

— zgârieturi superficiale sau urme de boli vindecate pe părţile secundare, ca: dos capac, burduf, dos limbă etc.

— îngroşări de fire la ţesături pentru căptuşeli şi noduri în interiorul pro-duselor, la părţile vizibile2. La semifabricate din înlocuitori

— defecte de presaj, pori, noduri, fire îngroşate, neuniformităţi de presaj

— diferenţă de nuanţă puţin vizibilă de l—2 tonuri pe scara de gri, între piesele componente ale produsului

— striaţiuni puţin vizibile pe stratul cu lac PVC îngroşări de fire la ţesături pentru căptuşeli şi noduri în interiorul produselor în părţile vizibile

din

piel

e, n

u ex

istă

ac

east

ă cl

asă

de c

alit

ate

admise - -

se admit

se admit

2 tonurise admit

se admit

se admit - -

se admit1 ton

- -

se admit- -

se admit -

-

4. VERIFICAREA CALITAŢII ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE

Verificarea calităţii se execută pe loturi formate pe modele şi clase de calitate conform criteriilor de clasificare în vigoare.

La baza recepţiei calitative a loturilor stă mostra omologată şi STAS sau NTR în vigoare.Aspectul — se compară proba cu mostra omologată şi se verifică abaterile admise prin

normele tehnice ide ramură ale articolelor respective, constatându-se încadrarea corectă în clasa de calitate.Accesoriile metalice trebuie să fie protejate uniform contra coroziunii să nu fie băşici, asperităţi, crăpături, suprafeţe neacoperite, muchii tăioase. Banda textilă a fermoarului trebuie să fie la aceeaşi culoare cu materialul de bază.

Dimensiunile se verifică cu instrumentele de măsurat conform NT în vigoare.Articolele de marochinărie trebuie executate îngrijit fără pete sau urme de adezivi, cusătura

la 2—3 mm de margine şi paralelă cu ea, să nu fie paşi săriţi, accesoriile metalice bine fixate etc.Corespondenţa materialelor cu mostra omologată se verifică întotdeauna deoarece este

interzisă prin STR reproducerea din alte materiale a modelelor create, omologate şi ou preţuri stabilite.

5. MARCAREA, AMBALAREA, DEPOZITAREA ŞI TRANSPORTUL ARTICOLELOR DE MAROCHINÂRIE

Marcarea. Se execută în interiorul şi exteriorul articolelor de marochinărie. În interior se folosesc etichete textile, din piele sau din plastic, etichete autoadezive sau benzi imprimate ori ţesute, care se pot fixa prin lipire, coasere sau imprimare. Articolele de mică marochinărie nu vor fi marcate în. interior în exterior, marcarea se face prin introducerea unei etichete normale în articol sau prin prinderea cu aţă sau fir de plastic a etichetelor pe produsul respectiv. Eticheta va cuprinde denumirea întreprinderii producătoare, denumirea produsului, numărul modelului, denumirea materiei prime, STAS sau NT, calitatea, preţul la consumator, data fabricaţiei, ştampila CTC.

Ambalarea. Are ca scop protejarea şi menţinerea formei produsului în timpul transportului şi depozitării. Articolele de marochinărie grea se ambalează bucată cu bucată, în hârtie de ambalaj rezistentă sau în pungi de polietilenă. Produsele de marochinărie se împachetează bucată cu bucată de hârtie şi apoi 10—100 bucăţi în cutii colective de carton sigilate.

Depozitarea articolelor de marochinărie se face în magazii uscate, aerisite, la temperatură între 10—30°C, la o umiditate a aerului de 55 la sută, la o distanţă de 0,5 m fată de sursele de căldură. Geamantanele, valizele, trusele diplomat se depozitează pe rafturi, dar numai pe partea lor laterală (pe cant).

Transportul se face cu mijloace de transport acoperite, curate. Fiecare lot este însoţit de documentul de certificare a calităţii.

C. ARTICOLE DIN BLANÂ ŞI ÎNLOCUITORI

Blănurile sunt piei de animale prelucrate pentru învelişul pilos caracterizate prin rezistenţă, aspect plăcut şi conductibilitate redusă a căldurii.

1. PARTICULARITAŢI HISTOLOGICE ALE PIEILOR CU BLANÂ

Pieile animalelor care păstrează învelişul pilos (părul) sunt asemănătoare, în linii mari cu pieile prelucrate în tăbăcării, cu unele particularităţi structurale primite prin procesul de argăsire.

Blănurile prezintă comparativ cu pieile o dermă foarte subţire, cu o structură deosebită, neputându-se face deosebire între stratul papilar şi reticular.

La pieile pentru blană, în procesul de argăsire se îndepărtează numai hipoderma, derma şi epiderma rămân, suferind apoi transformări ce le fac apte

pentru a deveni blănuri.

2. FACTORII CARE INFLUENŢEAZA CALITATEA BLÂNURILOR

Valoarea blănurilor este determinată de structura, forma, lungimea,tipul, aşezarea şi pigmentaţia părului, de rasa animalului, de vârstă, sex, condiţii climatice şi geografice, condiţii de hrana şi de viaţă, modul de prelucrare.

Structura învelişului pilos la pieile animalelor cu blană este neuniformă în ceea ce priveşte desimea, lungimea, forma sau structura firelor. La majoritatea animalelor cu blană cel mai des păr se găseşte pe spinare şi coadă, în aceste părţi părul fiind cel mai lung şi cel mai, gros. Cel mai scurt şi cel mai aspru se găseşte pe cap şi picioare, iar cel mai moale şi pufos, pe abdomen.

Firul de păr are structuri asemănătoare cu lâna.Tipul de pâr care se găseşte pe corpul animalelor cu blană diferă prin lungime,

grosime, formă şi culoare. Se deosebesc următoarele tipuri de păr:— firul de păr director — cel mai lung, cel mai gros, neted şi drept. Se mai

numeşte jar; se găseşte în special pe spatele animalului;— firul de păr ţepos (spicul) — mai scurt, elasticitate mai mare decât părul

director;— firul de păr pufos (lânos) — cel mai scurt şi cel mai subţire, are un tuşeu

mătăsos, fin;— firul de păr intermediar — se situează ca lungime între firul pufos şi firul ţepos.

Are formă de lance;

— firul de păr tactil, — nu prezintă interes pentru blănărie deoarece este lung şi drept, aşezat de obicei în regiunea capului (de exemplu mustăţile la pisică).

După formă parul poate fi: fusiform, drept, buclat, în formă de tuburi, de bob, inelat sau desfăcut, în formă de ondulaţii.

Culoarea — constituie o caracteristică importanta a firelor de păr. Pigmentaţia diferă de la un animal la altul şi chiar pe acelaşi animal. În general, blănurile sunt mai închise pe spate şi mai deschise spre abdomen, de asemenea, la rădăcină părul este mai deschis. Părul ţepos nu are o culoare uniformă pe toată lungimea lui, de obicei vârful este mai deschis sau mai închis la culoare, în funcţie de felul animalului.Calitatea blănurilor maî este influenţată, şi de următoarele:

Rasa animalului. Astfel, oile karakul dau blănuri cu buclaj frumos, pe când cele ţurcane dau blănuri cu păr aspru, neondulat şi gros.

Sexul şi vârsta. Masculii dau blănuri cu fire abundente si pigmentate, mai accentuat decât femelele; animalele de vârstă înaintată au părul gros şi mat, pe când animalele tinere au părul fin şi lucios.

Condiţiile climatice şi geografice. Animalele din ţările cui climă caldă au părul rar şi aspru, iar cele din zonele temperate îşi schimbă, învelişul pilos (năpârlesc) în anumite perioade ale anului. Blana animalelor iarna este mai deasă şi mai rezistentă. Animalele din regiunile reci au blană moale, pufoasă şi deasă faţă de animalele din ţările cu climă temperată.

Condiţiile de hrană şi viaţă. Animalele bine hrănite au par lung uniform, rezistent, sănătos, lucios. La animalele bolnave, firele de păr au grosime neuniformă, fără luciu şi cu rezistenţă redusă. De asemenea, animalele care trăiesc în captivitate au blană de calitate interioară.

Procesul tehnologic, de prelucrare cuprinde, în general, aceleaşi faze principale ca şi în cazul

pieilor pentru încălţăminte, cu următoarele deosebiri: nu se îndepărtează epiderma: tăbăcirea se face mineral sau prin argăsire; finisarea cuprinde operaţii specifice îmbunătăţirii calităţii învelişului pilos şi părţii cărnoase. Vopsirea picilor cu blană are o importanţă deosebită, deoarece în cazul blănurilor mai puţin valoroase se urmăreşte o îmbunătăţire a culorii pentru a imita blănurile scumpe (samur, jder, nurcă), pentru a îndepărta defectele naturale de culoare, petele, culorile pestriţe, lipsa de luciu etc. Procesele de finisare au rol important în obţinerea unor blănuri aspectuoase şi rezistente.

Înnobilarea blănurilor şi obţinerea imitaţiilor de blănuri se aplică în special la cele de ovine, care au cea mai mare pondere. Prin înnobilare se urmăreşte îndreptarea ireversibilă a firelor de par, modificarea caracterului lânos, menţinerea în timp a aspectului, a luciului, şi a altor proprietăţi artificiale (fineţe, buclaj, culoare etc.).

Buclele artificiale sunt sensibile la acţiunea apei. În ultimul timp, importanţa blănurilor înnobilate şi a imitaţiilor a crescut.

În prezent se obţin 'următoarele tipuri de blănuri înnobilate şi imitaţii: — din blănuri de ovine: blănuri înnobilate, nutriet: blănuri semiînnobilate; imitaţii de panteră, leopard, tigru (cel mai bine se preteazâ pieile de rasa ţurcană); imitaţii de biber, oposum (piei din rasa stagoşă).

din blănuri de caprine: imitaţii de leopard;din blănuri de iepure: imitaţii de lutru;din blănuri de vulpe: imitaţii de lutru, de vulpi argintii, negre etc. din blănuri de pisică: imitaţi de focă şi sconcs.

3. TIPURI DE BLÂNURI

Sortimentul comercial de blănuri este complex datorită diversităţii animalelor furnizoare de blănuri, cât şi datorită posibilităţilor de prelucrare şi înnobilare. În tabelul 7 sunt prezentate principalele tipuri de blanuri în funcţie de speciile de animale mai frecvent utilizate.

Principalele tipuri de blănuri se pot identifica uşor, cunoscând caracteristicile de bază ale blănurilor: culoare, abundenţa învelişului pilos şi tipuri de păr, luciul, moliciunea etc.

Tabelul 7Tipuri de blănuri

Nr.Crit.

Denumirea, animalului

de lacare provine

CaracteristiciModul de finisare

1 2 3 4

1

Blănuride ovine

Merinos — lână finâ, deasă

Ţigaie — lână mai puţin fină

Ţurcană — lână groasâ, asprâ

Stogoşă şi spancă

înnobilate(nutriet) semiînnobilate

prelucrat pe partea cărnoasă

prelucrate pepartea cărnoasă tip velur, înnobilate

prelucrat, semiînnobilate, velură

2

Karakul(Astrahan) metişkarakul

Se obţine de la mieii karakul şi metiş karakul. Părul este mâtâsos, lucios, ondulatîn diferite forme sau tipuri de bucle specifice rasei, culoarea neagră, brumărie saualte culori (alb, auriu, argintiu)

natur

3Blană de diferite culori, provenită de la iepurii de crescătorie sau sălbatici, are pâr moale, fin lucios însă puţin rezistent (pârul cade foarte repede)

Natur vopsită sub formă de imitaţii (nurcă,sconcs)

4

Vulperoşie

Cea mai întâlnită specie, cu mai multe varietăţi: roşie de Kamciatka, de stepă, de câmpie etc. Blana are culoare rosie, ruginie cu părul foarte des, puful de culoaregri deschis până la gri închis)

naturvopsită sub formă de imitaţii (nurcăsconcs)

5

Vulpe argintie

Blana este formată din spic de culoare neagră, cu un inel alb-argintiu, aproape de vârf, vârful este negru, strălucitor, iar pu-ful fin, mătăsos, de culoare cenuşie ca ardezia

natur

6 Vulpe albă (polară)

Blană foarte fină, moale, deasă, de culoare albă natur

7 Vulpe albastră

Blană cu păr fin, des, moale, de culoare gri-albăstrui sau brun albastru

natur

8 Vulpe platinată

Blană moale, de culoare albastru deschis până la alb-gri. Pe spate are păr lung, alb cu vârfurile negre spre albastru, iar pe flancuri părul este alb

natur

19 Lup Blană cu pârul lung, des, de culoare gri-cenuşiu natur

cu nuanţe de maron închis. Culoarea variază după anotimp şi după zona de vegetaţie. Se prelucrează pentru covoare, huse

10 Urs Blana de culoare brun-închis, neagră, albă etc. Părul este gros, aspru, des. Se foloseşte pentru covoare

natur

11 Blană

de viţel

Se caracterizează prin păr fin, mătăsos, puţin ondulat, pielea de grosime uniformă, culoare specifică rasei

natur vopsiită

12 Blanăde mânz

Se caracterizează prin păr bine dezvoltat, lucios, neted sau ondulat, de culoare maron

natur

13 Nutria (nutrii sălbatice . şi de cres-cătorii)

Blana de nutrie are puf moale, fin si fire lungi, dese de culoare brun-roşcată. În procesul de prelucrare, blănurile de nutrie se taie pe spate deoarece pe abdomen puful este des si mai frumos

natur

14 Hamster (hâroiog)

Se caracterizează printr-o piele subţire cu puf fin, fire ţepoase de culoare închisă. Blana are culoare gălbuie pe spate, maron închis spre negru pe abdomen cu pete alb-gălbui pe flancuri. Este o blană uşoară şi rezistentă.

natur

vopsită

15 Blană

de vidră

Blana este formată din puf fin ca mătasea, moale de culoare brună. Blănurile de vidră sunt cele mai rezistente şi durabile

natur vopsită

16 Jderul Blană de culoare brună-castanie pe partea dorsală si brun închis pe partea ventrală. Spicul este de culoare mai închisă decât puful. Blana se recunoaşte uşor după pete de culoare deschisă de pe guşă. Blana de jder de molift se numeşte zibelină americană

natur

vopsită

17 Sconcs Blana de sconcs are puful fin şi des, de culoare brun-negricioasă până ia negru. Firele de păr ţepos sunt lungi şi dese de culoarea pufului. Caracteristică la blana de sconcs este dunga albă ce se întinde de la nas spre frunte, apoi se lăţeşte pe creştet şi ceafă şi se pierde spre mijlocul spatelui sau se întinde până la coadă. Coada are păr lung si gros, de culoare neagră. Blana de sconcs este mătăsoasă si durabilă. Se prelucrează pentru gulere şi pentru haine.

natur

18 Dihor Blana este stufoasă constituită din puf de culoare gălbuie si spicul de culoare brună, cu o tentă de cafeniu închis. Culoarea nu este uniformă, părul

natur

fiind mai închis în zona gâtului, pe spate şi pe abdomen. Există o varietate de dihor de culoare mai deschisă — dihorul de stepă. Blana lui este rezistenţă' şi uşoară asigurând o durată mare de viaţă confecţiilor.

19 Marmotâ Blana de marmotă are o culoare cenuşie aspră, deasă, foarte rezistentă. Extremităţile blănii sunt negre. Există varietăţi complet negre

natur

20 Ondatra (Bizam)

Blană cu păr lung şi lucios şi puful fin, lânos si scurt. La partea dorsală culoarea este brună până la galben, iar pe partea ventrală, cenuşie cu pete roşcate

natur vopsită

21 Blana de tigru

Are culoare galben-roşcat cu dungi caracteristice de culoare cafenieneagră, întrebuinţându-se pentru jachete şi garnituri

natur

22 Blana de leopard

Are culoare galben-roşcat cu pete caracteristice de culoare cafenie-neagră, întrebuinţându-se pentru jachete şi garnituri

natur

23 Blana de panteră

Are culoare la fel cu blana de leopard, dar în loc de pete are inele cafenii-negre şi se foloseşte pentru diferite garnituri, jachete etc.

natur

4. SORTIMENTUL, COMERCIAL DE CONFECTII DIN BLANĂ Şl ÎNLOCUITORI

Se clasifică după următoarele criterii::— după modul de obţinere: articole de cojocărie şi de blănărie;— după materia primă;

— articole din blănuri fine: — obişnuite prelucrate natural;— cu feţe din material textil;

— confecţii din imitaţii de blănuri;— confecţii din înlocuitori de blană;

— după destinaţie; confecţii pentru copii, femei, bărbaţi.Articolele de cojocărie sunt confecţii din blănuri larg răspândite în ţara noastră. Din această

grupă fac parte: cojoacele, şubele, căciulile, misadele, pieptarele.Cojoacele sunt confecţionate din piei de ovine de rasă ţigalie sau ţurcană tăbăcite în crom cu

partea cărnoasă velurată.Se execută în trei talii si patru grosimi: 44, 48, 52, 56, în diferite culori predominând culorile

maro şi gri. Modelele variază în funcţie de cerinţele modei, pot avea gulere din alte blănuri (nutria, karakul).

Pieptarele şi vestele sunt confecţionate fără mânecă din piei de ovine înnobilate sau semiînnobilate pe dermă cu diferite ornamente.

Şubele — se execută din blană de oaie, cu faţa din material textil în trei talii şi trei grosimi. Pot fi lungi şi scurte de culori închise (negru, maro).

Căciulile — se confecţionează din blană naturală, blană sintetică, blană combinată ou alte materiale. Căciulile sunt căptuşite cu serj, atlas, piei de ovine de calitate inferioară. Se produc în

diferite forme, modele în funcţie de modă (tip calotă, tocă, cosmonaut, ascuţite, sferică) şi culori variate.

Mărimile pentru bărbaţi sunt 56—62, pentru femei 54—58, iar pentru copii 54—55—56. Mărimea reprezintă circumferinţa capului măsurat la un centimetru deasupra urechii.

Misadele — sunt confecţii din blănuri, folosite pentru căptuşirea confecţiilor din piele şi material textil.

Articolele de blănărie sunt confecţii din blănuri fine. Ele pot fi prelucrate natural, înnobilate, preleecrate pe dermă sau imitaţi de blănuri.

Pentru femei şi fete se confecţionează jachete, cape, şaluri, gulere, haine lungi, căciuli, manşoane, diferite garnituri.

Se execută din blănuri de ovine şi blănuri fine (karakul, jder, nurcă, dihor, vulpe polară, argintie, hermine etc.).

Hainele (jachetele) din karakul se execută în funcţie de modă, pe calităţi după calitatea pieilor. folosite (Lux, Lux A; B; C; D; E). Au gu-rele din blana karakul sau din blănuri de. vânat superioare. Tot pentru femei se mai folosesc la confecţionarea diferitelor articole imitaţiile de blană, blănurile sintetice îşi înlocuitori (materiale textile căptuşite cu diferite' blănuri).

Pentru bărbaţi şi adolescenţi se execută: gulere, căciuli, haine lungi sau scurte.Hainele lungi şi scurte pentru bărbaţi se execută, din blănuri de ovine, în special, lucrate pe

partea cărnoasă cu gulere astrahan (karakul), nutrie etc. Confecţiile pentru bărbaţi şi adolescenţi se mai execută din imitaţii de blănuri şi blănuri sintetice. Pentru copii se execută: haine, căciuli, gulere mai ales din blănuri sintetice, material textil căptuşite cu blănuri sintetice etc.

5. DEFECTELE CONFECŢIILOR DIN BLANĂ ŞI ÎNLOCUITORI

Confecţiile din blănuri se sortează în funcţie de natura şi mărimea defectelor în următoarele calităţi: Extra, Lux, Calitatea I, calitatea a II-a şi calitatea III-a.

Ca defecte se întâlnesc urme de boli ale pielii vindecate, chelii (părţi fără păr) sau părţi cu păr rar, părţi şlefuite prea adânc, tăieturi superficiale, variaţii de nuanţă pe partea piloasă sau cărnoasă, parţi decolorate, luciu neuniform sau mat, rărituri datorită cusăturilor, căptuşeli care

nu se asortează sau nu corespund din punctul de vedere al confecţionării, căptuşeală cu falduri sau prea strânsă, necorespondenţă între mărimea confecţiei cu mărimea trecută pe etichetă etc.

Culoarea părului la blănurile sintetice nu este uniformă: buclajul şi luciul sunt necorespunzătoare, părul nu este tuns uniform.

6. MARCAREA, AMBALAREA, DEPOZITAREA ŞI TRANSPORTUL ARTICOLELOR DIN BLANÂ ŞI ÎNLOCUITORI

Marcarea confecţiilor se face prin etichetare.Eticheta la confecţiile mari (haine, jachete) se prinde cu un şnur de nasture sau de butonieră.

Pe această etichetă se trece: denumirea fabricil producătoare, denumirea produsului, grosimea, talia, preţul de vânzare, data fabricaţiei, C.T.C., nr. STAS-ului sau N.L, numărul modelului etc.

Confecţiile mari au în interior o etichetă din material textil unde se trece emblema fabricii producătoare şi eventual mărimea şi talia. În cele mai multe cazuri, eticheta din carton este dublă pe spate unde se trec instrucţiuni de întreţinere a blănurilor.

Gulerele sunt marcate tot prin etichetare pe partea interioară cu aceleaşi date.Ambalarea confecţiilor se face în saci de polietilenă. Confecţiile mici, cu excepţia căciulilor,

se ambalează în pungi de polietilenă sau cutii cu carton. Căciulile din blană superioară se ambalează în cutii din duplextriplex. Fiecare ambalaj de transport trebuie să conţină o etichetă cu următoarele specificaţii: denumirea confecţiilor; numărul de bucăţi din ambalaj; mărimea, talia; clasa de calitate; data ambalării; preţul.

Depozitarea confecţiilor cu blană se face în încăperi uscate, curate, bine aerisite şi ferite de razele solare. Temperatura din încăperile de depozitare trebuie să fie de 5—23°C, iar umiditatea relativă de 65%. În timpul depozitării se iau măsuri preventive contra dăunătorilor (insecte, rozătoare).

Confecţiile trebuie aşezate lai o distanţă minimă de 2 m de orice sursă de căldură. Hainele scumpe se păstrează pe umeraşe acoperite ou pânză sau cu saci de polietilenă, iar cele mici, gulere, căciuli pe rafturi.

Transportul confecţiilor cu blană se face cu mijloace de transport acoperite, curate, aerisite. Hainele de blană pot fi transportate în conteinere de transport special amenajate, în care confecţiile sunt aşezate pe umeraşe.

7. VERIFICAREA CALITÂŢII CONFECŢIILOR DIN BLANÂ

Verificarea calităţii confecţiilor din blană se face în baza STAS 253169 care stabileşte reguli pentru verificarea calităţii, marcare, ambalare, depozitare şi transport. Acestea privesc confecţiile din piei finite cu blană sau din materiale textile îmblănite, destinate fondului pieţei;

Verificarea calităţii confecţiilor de blană urmăreşte modul cum sunt îndeplinite caracteristicile de calitate, specifice fiecărui produs, prevăzut de standardele, norme interne, caiete de sarcini şi alte convenţii între părţi, precum şi corespondenţa cu produsele omologate.

Verificarea calităţii se face pe loturi care trebuie să conţină confecţii de acelaşi fel (haine lungi, veste, căciuli etc.) şi destinaţie (pentru bărbaţi, femei etc.) confecţionate din aceleaşi materiale şi având acelaşi medie. Lotul poate conţine confecţii de mărimi şi calităţi diferite, în acest caz, el este împărţit în subloturi, fiecare conţinând confecţii de aceeaşi mărime şi aceeaşi calitate.

Verificarea calităţii constă în:

— verificarea condiţiilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească confecţia şi care pot fi verificate cu ochiul liber (material, aspect, execuţie, corespondenţa cu modelul omologat etc.);

— verificarea dimensiunilor şi a desimii cusăturilor; — verificarea naturii materialelor şi a accesoriilor, a defectelor şi a pieselor

interioare care implică desfacerea confecţiilor;— verificarea ambalării şi marcării.a. Verificarea condiţiilor tehnice (material, aspect, execuţie corespondenţa cu

modelul omologat etc.) se face bucată cu bucată, prin aşezarea confecţiilor pe o masă (suprafaţă plană) sau pe un manechin (unde este cazul). Fac excepţie confecţiile mărunte (căciuli, gulere, manşete) la care verificările se fac pe o pâslă formată din 10% din numărul de bucăţi din lot, luate la întâmplare şi care trebuie să conţină confecţii de diferite mărimi. Dacă numărul bucăţilor necorespunzătoare nu depăşeşte 2°/o din numărul bucăţilor din probă lotul se acceptă, iar în caz contrar, lotul se înapoiază pentru resortare.

b. Verificarea dimensiunilor şi a desimii cusăturilor se face pe o probă formată din 5% din numărul bucăţilor din lot (dar nu mai puţin de două bucăţi), luate la întâmplare şi care trebuie să conţină confecţii de mărimi diferite.

În cazul în care se constată chiar numai o singură bucată necorespunzătoare, verificarea respectivă se repetă pe o probă dublă, dacă în acest caz se constată vreo bucată necorespunzătoare, lotul se înapoiază pentru resortare.

Verificarea dimensiunilor se face cu panglica pentru croitorie şi cu şabloane, unde este cazul (confecţiile trebuie să fie în stare netensionată).

Verificarea desimii cusăturilor (numărul paşilor) se face în cel puţin trei locuri diferite, cu lupa textilă ,sau cu ochiul liber (folosind dacă este cazul un şablon).

c. Verificarea naturii materialelor şi a accesoriilor, a defectelor şi a pieselor interioare, care implică desfacerea confecţiilor se face numai în caz de dubiu asupra calităţii confecţiilor. Aceste verificări se fac pe o bucată din lot, luată la întâmplare şi care se desface cu grijă. Dacă chiar numai unul din rezultatele verificării nu este corespunzător, verificarea respectivă se repetă asupra unei probe duble. Dacă şi în acest caz rezultatele sunt necorespunzătoare, lotul se respinge sau poate fi pus în circulaţie în afara standardelor sau normelor interne, în condiţiile stabilite între părţi.

CUPRINSCuprins………………………………………………………………………………………………..……………………………… 1Memoriu JUSTIFICATIV ………………………………………………………………………………………………….… 2

Producţia Pieli ……………………………………………………………………………………………………..……… 2A. MÂRFURI DIM PIELE ŞI ÎNLOCUITORI ………………………………………………………………………………..… 3

1. CARACTERISTICILE ÎNCĂLŢĂMINTEI…………………………………………………………………….…… 32. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA OIEILOR FINITE FOLOSITE LA OBŢINEREA

ÎNCĂLŢĂMINTEI ………………………………………………………………………………………….……… 3a. Structura Pielii …………………………………………………………………………………………..… 3b. Topologia Pielii …………………………………………………………………………………………… 4c. Factori din timpul vieţii animalelor ……………………………………………………………………..… 5d. Conservarea Pieilor …………………………………………………………………………………..…… 5e. Metode de tăbăcire a pieilor brute ………………………………………………………………………… 5

3. COMPOZIŢIA CHIMICĂ ŞI PROPRIETĂŢILE PIEILOR FINITE ………………………………….…………… 8a. Compoziţia chimică a pielii finite ………………………………………………………………………… 8b. Proprietăţile generale ale pieilor finite ……………………………………………………….…………… 8

4. SORTIMENTE DE PIEI FINITE FOLOSITE LA OBŢINEREA ARTICOLELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE………………………………………………………………………………………………….… 9

a. Piei pentru partea de sus a încălţămintei ……………………………………………..…………………… 9b. Piei pentru partea de jos a încălţămintei ……………………………………………………………..…… 9

5. ÎNLOCUITORI DE PIELE ŞI MATERIALE AUXILIARE FOLOSITE LA FABRICAREA ÎNCĂLŢĂMINTEI…………………………………………………………………………………………..……… 12

a. Impregnate pe bază de material fibros …………………………………………………………………… 12b. Înlocuitori de bază de cauciuc…………………………………………………………………….……… 12

c. Înlocuitori de bază de materiale plastice………………………………………………….……………… 13d. Înlocuitori de bază de materiale textile………………………………………………………………...… 14

5. FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA ARTICOLEOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE …………………… 14a. Materii prime şi auxiliare …………………………………………………………………………...…… 14b. Procesul tehnologic de fabricaţie a încălţămintei …………………………………….…………..……… 15c. Defectele articolelor de încălţăminte …………………………………………………………..………… 17d. Marcarea, ambalarea, depozitarea şi transportul încălţămintei ……………………………………..…… 17

6. SORTIMENTUL ARTICOLELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE ……………………………………….……….……… 188. VERIFICAREA CALITĂŢII ARTICOLELOR DE ÎNCĂLŢĂMINTE ……………………………..………….… 19

a. Verificarea condiţiilor generale de calitate …………………………………………………………….… 19b. Verificarea dimensiunilor ……………………………………………………………………..……….… 21c. Verificarea naturii materialului, a defectelor de confecţionare şi de proiectare ……………………….… 21

B. ARTICOLE DE MAROCHINĂRIE ……………………………………………………………………………………….… 221. FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ CALITATEA ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE ……………....… 22

a. Materii prime şi auxiliare ………………………………………………………………………..…….… 22b. Procesul tehnologic …………………………………………………………………………………....… 23

2. SORTIMENTUL ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE ………………………………………………...…..… 233. DEFECTELE ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE …………………………………………………………. 234. VERIFICAREA CALITAŢII ARTICOLELOR DE MAROCHINARIE …………………………………………. 255. MARCAREA, AMBALAREA, DEPOZITAREA ŞI TRANSPORTUL ARTICOLELOR DE

MAROCHINÂRIE……………………………………………………………………………………………..…… 25C. ARTICOLE DIN BLANÂ ŞI ÎNLOCUITORI ……………………………………………………………………….……… 26

1. PARTICULARITAŢI HISTOLOGICE ALE PIEILOR CU BLANÂ …………………………………...…..…… 262. FACTORII CARE INFLUENŢEAZA CALITATEA BLÂNURILOR ……………………………….……..…… 26

Înnobilarea blănurilor şi obţinerea imitaţiilor de blănuri …………………………………………..…… 273. TIPURI DE BLÂNURI ……………………………………………………………………………………..……... 284. SORTIMENTUL, COMERCIAL DE CONFECTII DIN BLANĂ ŞI ÎNLOCUITORI …………………….…..… 315. DEFECTELE CONFECŢIILOR DIN BLANĂ ŞI ÎNLOCUITORI ……………………………………………… 326. MARCAREA, AMBALAREA, DEPOZITAREA ŞI TRANSPORTUL ARTICOLELOR DIN BLANÂ ŞI

ÎNLOCUITORI ………………………………………………………………………………………………….… 327. VERIFICAREA CALITÂŢII CONFECŢIILOR DIN BLANÂ ……………………………………………...…… 32

a. Verificarea condiţiilor tehnice …………………………………………………………………………… 33b. Verificarea dimensiunilor şi a desimii cusăturilor ………………………………………………..……… 33c. Verificarea naturii materialelor şi a accesoriilor, a defectelor şi a pieselor interioare ………….……….. 33

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………………....……… 34