POLITEŢEA-FLOAREA UMANITĂŢII

Proiect realizat de:Axente Diana

Braşoveanu Miruna

Constantin Adina

Clasa: a X-a C

CUPRINS:

Definiţie Etimologia termenului Ce reprezintă politeţea în zilele noastre? Politeţea, un efort de lungă durată: Care ar putea fi motivaţia pentru un copil? Copilul mic, sub trei ani Copilul de la trei la doisprezece ani Ştiaţi că...? Sitologie

DEFINIŢIE

POLITÉȚE, (2) politeți, s. f. 1. Mod de comportare caracterizat prin bună- cuviință, respect și amabilitate în relațiile cu ceilalți oameni. ◊ Pronume personal (sau posesiv) de politețe = pronume personal la persoana a doua și a treia, folosit în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care se vorbește. ◊ Loc. adj. De politețe = a) care exprimă politețe; politicos, amabil; b) protocolar. ◊ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politețe = fiind obligat de anumite cerințe (formale) de conduită, de etichetă. + Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviințe, al amabilității și al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politețea (1) (exagerată a) cuiva față de cineva. [Pl. și: (2) politețuri. – Var.: politéță s. f.] – Din fr. politesse.

ETIMOLOGIA TERMENULUI „POLITEŢE”

În mod curent se consideră că termenul "politeţe" provine din cuvântul latinesc "politus", la rândul lui rezultat din verbul "polire", al cărui sens propriu desemnează acţiunea de "a şlefui", iar cu sens figurat descrie acţiunea de "a împodobi cu gust". După o trecere prin italianul "pulitenzza", care desemnează eleganţa şi îngrijirea, "politus" devine în franceză "politesse". Termenul este atestat în secolul al XVI-lea, dar dobândeşte sensul actual doar în secolul al XVII-lea. Odată cu intrarea în uz, "politeţe" a fost considerat sinonim cu "bună-cuviinţă".

POLITEŢEA ÎN ZILELE NOASTRE "Dacă nu putem fi buni, să încercăm să fim măcar

politicoşi!", scria Nicolae Steinhardt în cartea sa "Jurnalul fericirii". În societatea modernă, în care timpul este mereu prea puţin, iar viaţa se derulează pe repede-înainte, politeţea a devenit pentru unii oameni un snobism. Şi vorbim, de exemplu, despre cel mai simplu gest - al salutului dar şi de norme de ţinută vestimentară care să nu jignească, de exprimare, de convieţuire laolaltă cu un număr din ce în ce mai mare de colocatari (în bloc), de concetăţeni, de conlocuitori ai acestei planete.

În zilele noastre, politeţea înseamnă pentru relaţiile sociale ceea ce înseamnă gramatica pentru o limbă: un sistem de reguli precise, coerente prin logica structurii şi a funcţionării. Dar aşa cum limba permite o infinitate de expresii, la fel şi politeţea lasă loc conduitelor individuale, spontaneităţii şi inovaţiilor personale.

Respectarea mecanică a normelor bunelor maniere nu ajunge pentru ca o persoană să fie "bine crescută". Acesta este marele paradox al manierelor elegante: pentru a fi politicos, trebuie, desigur, să cunoşti şi să respecţi regulile, însă adevărata politeţe e aceea care se face simţită, dar nu se lasă văzută.

Codul manierelor elegante este alcătuit dintr-o mulţime de legi, de fapt de convenţii, având toate un numitor comun: a nu-l deranja şi a nu-l inoportuna pe semenul tău, ci, dimpotrivă, a-l face să se simtă bine în preajma ta. Paradoxal, acesta este şi principiul fundamental pe baza cărora s-au construit societăţile moderne şi deschise de astăzi: "Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt", după cum scria filosoful John Stuart Mill.

Ce se întâmplă cu adevărat în zilele noastre este însă diferit. Vi s-a întâmplat să bateţi la o uşă şi aceasta să rămână închisă? Vi s-a întâmplat să aşteptaţi cu nerăbdare un răspuns şi acesta să nu vină sau să salutaţi pe cineva şi să nu vi se răspundă la salut? Aţi păţit să treacă cineva cunoscut pe lângă voi pe stradă şi să nu vă salute?

Chiar dacă acestea par lucruri de mică importanţă, toate cele de mai sus sunt elementare şi reglementează convieţuirea umană, rănind chiar demnitatea persoanei. Lipsa de civilizaţie în comportamentul uman nu este cauzată de faptul că o persoană nu a citit suficiente cărţi în domeniu, ci de faptul că o comportare civilizată nu izvorăşte în primul rând din cunoaşterea unui cod al bunelor maniere, ci din sufletul omului.

POLITEŢEA, UN EFORT DE LUNGĂ DURATĂ

Iniţiată încă din primii ani de

viaţă, această educaţie nu-şi arată rezultatele uneori nici măcar la vremea adolescenţei. Unele reguli nu sunt urmate decât atunci când copilul a atins vârsta la care le percepe singur necesitatea socială. De aceea, este necesar să dăm dovadă de răbdare; nu are rost să aşteptăm de la copil ceva ce nu ne poate oferi, şi totuşi nu trebuie să dezarmăm.

Deprinderea politeţei depinde, ca orice deprindere, de motivaţia personală. Pentru părinţi, lucrurile sunt foarte clare: a şti să te comporţi în societate înseamnă a-ţi manifesta respectul pentru ceilalţi, a te face acceptat şi a facilita relaţiile interumane.

Dar care ar putea fi motivaţia pentru un copil?

Când este mic, el vrea să le facă părinţilor pe plac şi spune te rog frumos fiindcă astfel poate obţine ceea ce doreşte. Când creşte, copilul nu mai vede utilitatea unor astfel de eforturi şi dimpotrivă, aceste reguli i se par oarecum ipocrite şi superficiale. Aceasta este perioada în care trebuie să te arăţi fermă, fiindcă nimeni altcineva nu va face acest efort educativ în locul tău.

Exemplul personal rămâne cea mai eficientă modalitate de a-i învăţa pe copii regulile de politeţe. Fără a-şi da seama, copilul îşi modelează comportamentul după cel al părinţilor. Nivelul de politeţe pe care îl putem aştepta de la un copil depinde de vârsta şi dezvoltarea sa, însă nu trebuie să-i subestimezi capacităţile în acest sens.

Copilul mic, sub trei ani

Este vârsta la care trebuie puse bazele comportamentale: cele patru formule magice (bună ziua, la revedere, te rog, mulţumesc), plus primii paşi ai respectului şi bunei cuviinţei.

Copilul de la trei la doisprezece ani

O dată cu grădiniţa începe şi epoca expresiilor grosolane. Dacă este corectat, copilul poate înţelege în scurt timp că o anumită modalitate de a se exprima nu trebuie să treacă pragul casei. Cel mai bine vor fi asimilate regulile simple şi clare, exprimate în termeni pozitivi, mereu aceeaşi, şi repetate la nesfîrşit, de fiecare dată când este necesar.

ŞTIAŢI CĂ...

Prima carte propriu-zisă de bune maniere se crede că a fost scrisă în preajma anului 2400 î.Hr. de către edilul Egiptului Ptah-hotep, primul ministru din perioada de domnie a lui Djedkare Isesi?

Bazele codului bunelor maniere - cum îl cunoaştem astăzi - sunt din Antichitate, atunci când s-a inventat un spaţiu civic al gestului - agora, forumul, teatrul, precum şi arta utilizării lui, arta oratoriei?

Punctualitatea este o formă de respect de sine, dar mai ales faţă de alţii. Când mergi într-o vizită, nu sosi niciodată înainte de timp cu nici un minut. Este mult mai bine să ajungi cu trei minute mai târziu. Doar aici se îngăduie "sfertul academic". Când însă ai o întâlnire în oraş cu o persoană, totdeauna să soseşti cu 10 minute mai devreme, dar niciodată cu un minut mai târziu. În nici o împrejurare nu se admit, în acest caz, "minutele academice"?

SITOLOGIE

http://dexonline.ro/definitie/politete http://

ziarullumina.ro/societatea-perspectiva-crestina/politetea-dupa-reguli-sau-dupa-suflet

http://www.one.ro/familie/copilul-tau/politetea-un-efort-de-lunga-durata-10201249