Politica privind calitatea produselor agroalimentare în România

În ultimul deceniu, populaţia României este din ce în ce mai preocupată de calitatea şi securitatea alimentelor. Consumatorii doresc să fie siguri că alimentele pe care le cumpără din magazine sau le consumă în restaurante şi fast-fooduri sunt corespunzătoare din punct de vedere igienic, calitativ şi nutritiv şi sunt produse la un anumit standard. Pe de o parte, evenimente precum boala „vacii nebune” sau dioxina prezentă în alimente au generat îngrijorare şi anxietate în ceea ce priveşte siguranţa produselor agroalimentare, pe de altă parte, consumatorii se concentrează asupra calităţii alimentelor pe care le consumă şi se interesează cum şi unde au fost produse acestea.

Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare este parte componentă a politicii agroalimentare a României şi este elaborată de către Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, sub forma unor reglementări – hotărâri şi ordonanţe, norme metodologice şi standarde pe produs.

Contextul actual al elaborării politicii calităţii produselor agroalimentare. Majoritatea statelor lumii încearcă să-şi construiască sistemul naţional de calitate bazat pe înţelegerile dintre producători şi consumatori, fără a se recurge la impunerea lor de către autorităţile publice, acţionând, în principal, pe cale etică, prin educaţie, dar şi pe cale represivă, prin acţiuni de sancţionare a abaterilor din sistem.

Calitatea produselor agricole poate fi menţinută: • prin mijloace etice de creare a unui cadru favorabil ideilor despre calitate prin educaţie

şi propagandă, • prin crearea unor organizaţii (fundaţii) naţionale şi zonale de promovare a calităţii, • prin crearea unui sistem naţional al calităţii, coordonat de sus în jos etc.

În ceea ce priveşte România, în economia planificată, caracteristicile politicii calităţii erau următoarele: standarde obligatorii, legislaţie orientată exclusiv către controlul de stat al calităţii, existenţa şi acţiunea unui organism represiv specializat, fostul IGSCCP, supranumit „poliţia calităţii”.

Interesul naţional primordial al României trebuie să fie dezvoltarea unei economii competitive prin calitate, capabilă să facă faţă tendinţelor actuale ale comerţului internaţional – globalizarea şi liberalizarea pieţelor agroalimentare.

Ca membru al UE, România trebuie să elaboreze o politică a calităţii produselor agricole şi alimentare complementară politicii comunitare, pentru a putea aplica cele trei principii ale Politicii Agricole Comunitare: unicitatea pieţei, preferinţa comunitară şi finanţare comună. Fără un nivel corespunzător de calitate, produsele agroalimentare româneşti nu vor putea fi compatibile cu cele europene şi nu vor fi supuse aceloraşi reglementări şi principii.

Orientările şi obiectivele politicii naţionale privind calitatea produselor agricole şi alimentare. Politica privind calitatea produselor agricole şi alimentare trebuie să fie orientată către cel puţin două direcţii:

• creşterea competitivităţii agenţilor economici prin creşterea nivelului calitativ al produselor acestora;

• eficientizarea cadrului legislativ şi instituţional aferent protecţiei drepturilor şi intereselor consumatorilor.

În condiţiile trecerii la economia de piaţă, garantarea calităţii alimentelor este abordată într-o optică nouă, care pleacă de la proprietăţile alimentelor procesate şi interacţiunile dintre aceste proprietăţi şi mediul înconjurător care condiţionează durata de valabilitate a produselor agroalimentare. Acestea se găsesc sub impactul agenţilor de mediu şi, prin urmare, proprietăţile labile ale mărfii alimentare se modifică continuu. Din momentul terminării procesului de fabricaţie, alimentele trec printr-o etapă de comestibilitate certă, apoi printr-o etapă de comestibilitate condiţionată, ajungând la etapa necomestibilităţii, când amplitudinea modificărilor negative fac marfa improprie pentru consum. În acest moment ea trebuie exclusă din circuitul comercial, înregistrându-se pierderi calitative de producţie. Au fost stabiliţi, în acest sens, patru parametri temporali:

• T0T1 – durata maximă a unei circulaţii comerciale a produsului;

• T0T2 – durata garantării mărfii ca termen de garanţie;

• T0T3 – durata maximă de păstrare;

• T0T4 – durata maximă a stării de comestibilitate;

Relaţia optimă dintre aceşti parametri temporali trebuie să fie T0T1< T0T2< T0T3< T0T4 (figura 1).

Figura 1. Schema parametrilor temporali implicaţi în circulaţia unui produs alimentar

Obiectivele politicii calităţii produselor trebuie incluse într-o strategie naţională de promovare a calităţii în România şi cuprind:

• încurajarea tranziţiei agenţilor economici de la inspecţia/controlul calităţii la asigurarea calităţii (Quality assurance) şi managementul total al calităţii (Total quality management);

• reglementarea unor organisme guvernamentale pentru inspecţie/supraveghere tehnică şi/sau certificare produse agroalimentare care, prin natura lor, pot dăuna sănătăţii sau vieţii populaţiei şi/sau calităţii mediului ambiant;

• armonizarea standardelor, şi în general a legislaţiei, naţionale cu cele europene şi internaţionale;

• încurajarea şi motivarea persoanelor care depun eforturi susţinute şi obţin rezultate importante în direcţia dezvoltării competitivităţii prin îmbunătăţirea calităţii produselor;

• educarea şi instruirea populaţiei în ceea ce priveşte drepturile de consumator de produse agricole şi alimentare etc.

Politica privind calitatea pe filiera de produs agroalimentar. Filierele agroalimentare sunt sisteme economice constituite din ansamblul canalelor de aprovizionare şi distribuţie utilizate de totalitatea producătorilor şi consumatorilor. Filiera începe de la programarea producţiei şi se termină la consumator, prin urmărirea produselor agroalimentare în consum. Filiera cuprinde atât operaţiile şi operatorii prezenţi pe „drumul” produsului agroalimentar, cât şi instrumentele şi mecanismele de reglare a acestor operaţii.

Criteriile de apreciere a calităţii produselor agroalimentare de-a lungul filierei. Calitatea produselor agroalimentare implică toată filiera, fiind o rezultantă a implicării tuturor operatorilor ce acţionează pe filieră în sensul îmbunătăţirii calităţii.

Minimizarea costurilor este criteriul fundamental de desfăşurare a afacerilor. Fiind vorba de produse agroalimentare, calitatea este deosebit de importantă în aprecierea produselor de către consumator. Normele de igienă şi de siguranţă a alimentaţiei impun acest lucru şi propulsează calitatea pe primul loc atât între criteriile de producţie a producătorilor agricoli şi a procesatorilor, cât şi între criteriile de alegere a consumatorilor.

Produsele agricole şi alimentare care nu întrunesc normele de calitate acceptabile sunt necomercializabile şi produc mari pierderi producătorilor şi procesatorilor.

Pierderi calitative ale produselor agricole şi alimentare de-a lungul filierei. Pierderile la produsele agricole şi alimentare pot fi rezultatul condiţiilor climatice, calităţii scăzute, nivelului tehnologic, tradiţiilor culturale, preţului de aprovizionare, preţului de piaţă, al unor motivaţii personale etc. În cele mai multe cazuri, cu exceptia condiţiilor climatice şi a unor catastrofe naturale, cauzele pierderilor sunt legate direct sau indirect de deciziile luate de unul sau altul dintre participanţii la sistemul de producţie. Este important, deci, să fie anticipată măsura în care deciziile sau problemele apărute într-o fază iniţială pot afecta disponibilităţile, calitatea şi costurile dintr-o etapă ulterioară. De exemplu, la nivelul primei faze a filierei – producţia agricolă – calitatea slabă a seminţelor şi a materialului săditor poate determina niveluri scăzute de productivitate sau un produs necorespunzător calitativ. În etapa

post-recoltare, lipsa de experienţă pentru produsul agricol respectiv, şi mai ales o lipsă de experienţă în recoltare, pot duce la mari pierderi calitative de produse. În faza următoare, cea de comercializare, daunele produse în timpul recoltării, transportului sau ambalării, daune fiziologice în timpul depozitării, precum şi orice întârzieri ale produsului în diferite puncte, conduc din nou la pierderi. Să nu uităm că este vorba despre produse agricole şi alimentare caracterizate prin perisabilitate. Pierderile calitative sunt mai mari odată cu trecerea timpului. Dacă, la nivelul unei filiere, un producător agricol nu efectuează o anumită operaţiune la timpul potrivit şi cu mijloacele necesare, operaţiunile ce urmează au de suferit.

Comisia Codex Alimentarius a elaborat un set de reglementări privind igiena produselor agroalimentare care cuprinde întreaga filieră. Pentru a obţine produse agroalimentare fără riscuri de îmbolnăviri şi adaptate consumatorului, Comisia a elaborat „Codul de reglementări internaţionale – Principii generale de igienă alimentară” care se aplică tuturor alimentelor. Protecţia consumatorului este foarte importantă. În acest scop, în drumul său de la producţie la consum, produsul alimentar trebuie controlat din punct de vedere al igienei alimentare, în fiecare etapă a filierei.

Legislaţia naţională în domeniul calităţii şi igienei alimentelor conţine reglementări referitoare la respectarea normelor de salubrizare în spaţiile de producţie, în timpul procesului de fabricaţie, ambalare, precum şi igiena personală a angajaţilor. Legislaţia sanitară privind producţia de alimente prevede aplicarea în unităţile cu profil a unor sisteme de evaluare şi prevenire a riscurilor care pot apărea în timpul manevrării materiei prime, ambalării, transportului sau desfacerii produsului către consumatorul final. Acest control are ca arie de acoperire întreaga filieră. În ultimii ani s-a produs o triere a producătorilor de alimente pe piaţa românească dictată, în parte, de exigenţele consumatorului privind calitatea produselor agricole şi alimentare. Dar, cu toate acestea, sunt încă puţini aceia care, dispunând de resurse financiare, au început să aplice sisteme moderne de asigurare a calităţii, cum ar fi cele din seria ISO 9000. La nivel de unitate economică, politica privind calitatea se înscrie în politica generală a întreprinderii.

Componentele politicii calităţii. În viziunea profesorului Oakland, această politică are drept componente următoarele:

• stabilirea unei „organizaţii” care să se ocupe de problemele calităţii; • identificarea necesităţilor consumatorilor şi perceperea acestor necesităţi; • evaluarea abilităţii organizaţiei de a satisface, în mod economic, aceste necesităţi; • asigurarea compatibilităţii produselor agroalimentare obţinute cu standardele cerute de

performanţă şi eficienţă; • concentrarea efortului mai mult pe prevenirea decât pe detectarea defectelor produselor

agroalimentare; • educarea şi pregătirea pentru îmbunătăţirea calităţii; • revizuirea sistemului de management al calităţii în scopul susţinerii progresului.11

Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) şi Centrul Internaţional de Comerţ consideră că politica privind calitatea trebuie să cuprindă următoarele componente:

• profilul produsului; •identificarea segmentelor de piaţă ce vor fi deservite în scopul satisfacerii

consumatorilor; • adoptarea managementului calităţii totale; • implicarea angajaţilor în efortul de construire a calităţii; • concordanţă cu cerinţele de mediu şi de siguranţă în alimentaţie.12

Tipologia politicilor de calitate. Standardul ISO 9000 recomandă ca întreprinderea să ia în considerare următoarele principii de bază în elaborarea unui anumit tip de politică privind calitatea:

• îmbunătăţirea continuă a calităţii produselor, ţinând seama de cerinţele referitoare la calitate;

• îmbunătăţirea continuă a calităţii proceselor, astfel încât să poată fi satisfăcute în permanenţă nevoile exprimate sau implicite ale clienţilor şi ale celorlalţi parteneri;

• a da încredere propriei conduceri şi celorlalţi angajaţi că cerinţele referitoare la calitate sunt satisfăcute în mod constant şi că se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii;

• a da încredere că cerinţele sistemului calităţii sunt satisfăcute.13

Pe baza principiilor enunţate, în cadrul politicii calităţii sunt stabilite obiectivele fundamentale ale întreprinderii în acest domeniu. Acestea trebuie detaliate, stabilindu-se obiectivele generale, derivate, specifice, secundare, corespunzătoare diferitelor domenii de activitate ale firmei şi cele individuale ale lucrătorilor.

Se recomandă ca politica privind calitatea să fie concisă şi uşor de memorat, să poată fi utilizată de orice lucrător, să definească ce se aşteaptă de la salariaţi şi, în acelaşi timp, să fie globală, referindu-se la toate aspectele fundamentale ale calităţii.

Tipuri de politici de calitate:

Politica A

• Organizaţia consideră calitatea drept cel mai important aspect al afacerii, deoarece doar produsele agroalimentare de calitate superioară satisfac cerinţele consumatorilor, ceea ce conferă continuitate activităţii unităţii economice.

• Metodele de management şi activitatea angajaţilor vor promova, fără exepţie, livrarea la timp a produselor agroalimentare ce îndeplinesc cerinţele de calitate.

• Manualul calităţii va fi astfel întocmit încât să reflecte progamul calităţii adoptate de organizaţie.

• Cerinţele prezente în programul calităţii vor fi aplicate de către întreg personalul. Obiective şi politici privind calitatea produselor

Politica B

• Îmbunătăţirea calităţii reprezintă principalul obiectiv al activităţii economice a unităţii.

• Pentru a obţine implicarea fiecărui angajat al organizaţiei în îmbunătăţirea calităţii, managerul trebuie să permită tuturor salariaţilor – nu doar celor antrenaţi în activitatea de producţie – să participe la pregătirea, implementarea şi evaluarea activităţilor.

• Îmbunătăţirea calităţii trebuie abordată şi urmărită sistematic, conform unui plan.

• Îmbunătăţirea calităţii trebuie să fie un proces continuu.

• Organizaţia trebuie să se concentreze mai mut ca oricând asupra consumatorilor de produse agroalimentare.

• Performanţa concurenţilor trebuie să fie cunoscută în toate amănuntele importante.

• Furnizorii de materii prime agricole (pentru unităţile de prelucrare a acestora) şi furnizorii de inputuri pentru agricultură – seminţe, îngrăşăminte, pesticide, maşini agricole etc. – trebuie să fie profund implicaţi în politica privind calitatea, de modalitatea asigurării serviciilor de aprovizionare şi de calitatea resurselor aprovizionate depinde, în continuare, calitatea produselor agroalimentare ce vor rezulta din procesul de producţie la nivel de unitate.

Politica C

• Scopul organizaţiei este acela de a satisface cerinţele consumatorilor. Pentru îndeplinirea acestui scop, este esenţial ca toţi componenţii organizaţiei, alături de un real suport managerial, să participe la procesul de îmbunătăţire a calităţii. • Calitatea este definită de către consumator, deoarece acesta este cel care, în viaţa de zi cu zi, are nevoie de anumite bunuri alimentare pentru a-şi satisface nevoile de hrană.

• Excelenţa în domeniul calităţii se poate atinge mai curând prin prevenirea defectelor calitative, decât prin corectarea acestora, după ce au fost identificate. • Toţi componenţii organizaţiei, furnizorii şi distribuitorii contribuie la procesul de creare şi comercializare a produsului agroalimentar. Fiecare poate să influenţeze o anumită parte a acestui proces, de aceea, poate afecta calitatea produselor.

• Calitatea superioară a produselor agroalimentare poate fi susţinută printr-un proces de îmbunătăţire continuă. Aceasta înseamnă că, oricât de „bună” ar fi calitatea în prezent, ea poate fi şi „mai bună”. • Fiecare angajat al organizaţiei este un consumator al muncii altor angajaţi sau furnizori, de aceea, el are dreptul să ceară bunuri de calitate, dar are şi obligaţia de a presta, la rândul lui, muncă de calitate superioară pentru cei care devin consumatorii lui.

• Distribuţia Distribuţia produselor agricole şi alimentare va fi astfel organizată încât să respecte regulile de stocare, transport şi manipulare a produselor proaspete şi ultra-proaspete.

• Educaţia privind calitatea Educaţia privind calitatea va începe de la eşalonul superior al managementului, până la nivelul executanţilor, întregul personal fiind atenţionat asupra importanţei îmbunătăţirii calităţii produselor.

• Verificări Vor fi organizate, periodic, verificări ale activităţilor interne ale organizaţiei pentru a menţine interesul pentru progres.

• Publicitatea Se va face publicitate îmbunătăţirii calităţii în fiecare compartiment al organizaţiei.

Politica D

• Slogan

„Satisfacerea clienţilor este vitală” – organizaţia trebuie să satisfacă cerinţele consumatorilor. În acest scop, trebuie identificate aceste cerinţe pentru a putea fi satisfăcute cu promtitudine.

• Politica organizaţiei

Obiectivul organizaţiei este acela de a asigura produse agroalimentare de calitate superioară. Organizaţia crede în conceptul „consumator-producător lucrând împreună pentru îmbunătăţirea calităţii”.

• Marketing

Componenţii acestui compartiment vor depune toate eforturile pentru a determina cerinţele de calitate şi pentru a răspunde schimbărilor. Pentru a satisface aceste cerinţe de calitate, se va stabili o legătură permanentă între Marketing şi Producţie. Performanţa concurenţilor trebuie cunoscută cât mai bine posibil.

• Specificări Cerinţele de calitate vor fi descrise cu ajutorul unor specificări tehnice. Acest fapt presupune conlucrarea compartimentelor de Marketing, Cercetare-Dezvoltare şi Producţie.

• Cumpărătorii Cumpărătorii vor fi în permanenţă anchetaţi asupra gradului de satisfacţie obţinut în urma consumului de produse agroalimentare achiziţionate din organizaţie.

• Documentaţia Se va edita documentaţia necesară care să cuprindă procedurile ce privesc toate aspectele operaţiilor desfăşurate în organizaţie. • Controlul Prevenirea erorilor printr-un control a priori este mult mai eficient decât detectarea greşelilor odată ce acestea au fost comise.

• Standardele Consecvenţa produselor este un prim obiectiv al politicii organizaţiei. Aceasta va fi implementată prin stabilirea unor standarde pentru toate aspectele producţiei. • Defectele de calitate

Defectele de calitate vor fi critic examinate şi, pentru a preveni repetiţia, se vor lua acţiuni de prevenire.

• Distribuţia Distribuţia produselor agricole şi alimentare va fi astfel organizată încât să respecte regulile de stocare, transport şi manipulare a produselor proaspete şi ultra-proaspete.

• Educaţia privind calitatea Educaţia privind calitatea va începe de la eşalonul superior al managementului, până la nivelul executanţilor, întregul personal fiind atenţionat asupra importanţei îmbunătăţirii calităţii produselor.

• Verificări Vor fi organizate, periodic, verificări ale activităţilor interne ale organizaţiei pentru a menţine interesul pentru progres.

• Publicitatea Se va face publicitate îmbunătăţirii calităţii în fiecare compartiment al organizaţiei.

Politica E

Calitatea totală presupune satisfacerea cerinţelor consumatorilor: • pentru toate produsele; • în orice moment.

Aceasta înseamnă: • implicarea totală a tuturor angajaţilor; • responsabilitatea totală a managerilor; • consumatorul şi producătorul să lucreze împreună; • obiective şi standarde în conformitate cu conceptul de calitate totală.

Se poate obţine prin:

• satisfacerea cerinţelor consumatorilor; • prevenire, nu identificare a erorilor; • măsurarea performanţei calitative (inclusiv a costului). Calitatea totală este un obiectiv important al organizaţiei. Ea va fi implementată, monitorizată şi menţinută prin elaborarea şi derularea unui program de îmbunătăţire a calităţii.

Obiective • politica privind calitatea asigură concordanţa între produsele organizaţiei şi cerinţele consumatorilor; • intenţia organizaţiei este să devină şi să rămână liderul pieţei.

Principii • definiţia calităţii este conformă cu cerinţele cosumatorilor, furnizorilor şi procesului de producţie; • sistemul de management al calităţii se concentrează asupra prevenirii neregularităţilor, identificând posibilităţile de eroare şi eliminându-le; • fiecare component al organizaţiei trebuie să înţeleagă importanţa muncii desfăşurate şi să atingă standardele de calitate din prima încercare; • măsurarea calităţii este dată de costul de neconformitate; • fiecare departament va elabora propria politică de calitate, luând în considerare specificul fiecărui compartiment; • politica privind calitatea va implica întregul personal. Dacă este necesar, se va acorda asistenţă practică pentru a asigura implementarea cu succes a acestei politici.

Din simpla lecturare a acestor politici, se poate observa că principiul comun pe care se sprijină orice politică în domeniul calităţii este prevenirea erorilor de fabricaţie. Înlocuirea identificării insucceselor cu o strategie total diferită de prevenire a acestora trebuie să înceapă de la materiile prime, să continue cu procesul de fabricaţie, cu comercializarea produselor şi să se finalizeze prin feed-backul urmăririi produselor în consum.

Unităţile agricole ce adoptă conceptul de calitate totală într-o politică privind calitatea, sunt interesate:

• să achiziţioneze inputuri de cea mai bună calitate: seminţe din categoria elită, îngraşăminte chimice ce aduc cu spor de producţie semnificativ, maşini şi utilaje fiabile şi cu un consum redus de carburant, animale de reproducţie cu ascendenţi performanţi, hrană pentru animale care să asigure o raţie zilnică completă etc.;

• să urmărească derularea procesului de producţie în termenii tehnici recunoscuţi, fiecare operaţiune desfăşurându-se la momentul potrivit. Orice greşeală ce intervine în procesul de producţie are repercursiuni asupra calităţii produselor agricole, făcând imposibilă comercializarea acestora;

• să distribuie produsele agricole către diferite destinaţii în condiţiile cerute de normele tehnice, cu atenţie deosebită asupra produselor cu regim special: produsele proaspete şi ultra-proaspete ce pot suferi deprecieri calitative importante datorită factorilor chimici, mecanici, termici etc.;

• să urmărească produsele în consum pentru a observa gradul de conformitate a calităţii acestora cu cerinţele consumatorilor.

Unităţile care prelucrează produse agricole şi care adoptă conceptul de calitate totală într-o politică privind calitatea, sunt interesate:

• să achiziţioneze inputuri de cea mai bună calitate: produse agricole proaspete, fără deteriorări de calitate, maşini şi utilaje fiabile etc.;

• să urmărească derularea procesului de fabricaţie în termenii tehnici recunoscuţi; • să distribuie produsele alimentare pe diferite canale de distribuţie în condiţii de maximă

igienă şi într-un timp cât mai scurt; • să urmărească produsele în consum pentru a observa gradul de conformitate a calităţii

acestora cu cerinţele consumatorilor.

Controlând de la bun început fiecare input şi fiecare proces de producţie, se realizează o economie de resurse şi de timp importantă, care suprimă cheltuielile de control al produselor deja rezultate din procesul de producţie, neconforme cu standardele de calitate adoptate.

Impactul managementului calităţii totale asupra unei organizaţii constă în schimbarea atitudinii de la controlul post-operativ la controlul pre-operativ, eforturile concentrându-se pe prevenirea defectelor de calitate. Personalul trebuie instruit să aloce timpul şi energia căutând cauzele problemelor şi corectând aceste cauze, şi nu simptomele. Aceste acţiuni vor reduce sindromul inspecţie-respingere a produselor. Dacă lucrurile vor fi făcute bine de prima dată, problemele uzuale care creau necesităţi de inspecţie a insucceselor vor dispărea.

Scopul politicii privind calitatea elaborată de o unitate economică este acela de a determina pe fiecare component al organizaţiei să fie răspunzător de propria performanţă şi de a-l motiva să atingă cel mai înalt nivel de calitate posibil.

Bibliografie

Managementul calitatii produselor agroalimentare , Conf.univ.dr. Dan BOBOC (http://www.biblioteca-digitala.ase.ro)