Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi” IașiFacultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului

POLUAREA RADIOACTIVĂ. ACCIDENTUL DE LA CERNOBÂL

Profesor:Șef lucrări, dr. ing.Adela Buburuzan

Student:Iftime IonelaGRupa 2305

Anul Universitar 2014-2015

Argument…………………………………………

1. Poluarea radioactivă................................

1.1. Începutul erei atomice...........................

1.2. Ce înseamnă radioactivitatea?..............

1.3. Surse de contaminare............................

2. Premise.....................................................

3. Accidentul..................................................

4. Derularea cronologică a evenimentelor......

5. Contaminarea............................................

6. Primele victime ale accidentului................

7.”Lichidatorii”- oamenii de sacrificiu de la Cernobâl……..

8. Măsuri de urgenţă pentru pregătirea populatiei…………

9. Implicaţii asupra sănătăţii……………………

10. Vedere de ansamblu asupra evenimentelor………………

11. Urmările dezastrului…………………………

12. De ce locuiesc oamenii in Hiroshima si Nagasaki, dar nu si in Cernobâl?

13. Bibliografie……………………………………

14. Anexe…………………………………………

Argument

Există ore și minute care schimbă cursul istoriei, când fiecare secundă, fiecare cuvânt rostit și fiecare decizie luată degajă o tensiune aproape insuportabilă, și îșî lasă amprenta nu numai asupra unei singure națiuni, ci asupra destinului întregii omeniri. Se spune adesea că tocmai aceste ore, nu luni sau ani de acțiuni atent organizate și planificate, provoacă cele mai semnificative schimbări. Totuși, deși aceste moment intră în istorie, de multe ori posteritatea știe prea puține despre tot ce s-a întâmplat, despre proporțiile uriașe ale evenimentelor și deciziile luate în acele câteva minute fatidice.

Cernobâl este o localitate nelocuită din Ucraina situate în nordul țării, în apropiere de granița cu Belarus. Orașul e situate lângă lacul de acumulare Kiev, la confluența râurilor Pripiat și Nipru. La aproximativ 10 km de oraș se află Centrala Atomoelectrică Cernobâl-Lenin, cu patru reactoare energetic nucleare de tip RBMK-1000, la unul dintre care, în noaptea din 26-27 aprilie 1986 a avut loc cel mai grav accident nuclear din istoria energeticii atomice, cu urmări catastrofale atât pentru mediu cât și pentru societate.

I. Poluarea radioactivă

I.1 Începutul erei atomicePrimul pas spre era atomică a fost facută de fizicianul Henri

Becquerel, pe 26 februarie 1896. Acesta a lăsat câteva plăci fotografice ferite de lumină în apropierea unui minereu de uranium. Developându-le le-a descoperit înnegrite, ca și când ar fi fost expuse la lumină. De aici a tras concluzia că minereul de uranium emite radiații necunoscute. Apoi fizicienii Marie Curie și soțul ei Pierre Curie și-au dedicate mulți ani cercetării radiațiilor radioactive. Împreună, cei trei cercetători au primit premiul Nobel pentru fizică în anul 1903.

I.2 Ce înseamnă radioactivitatea?Anumiți nuclizi sunt stabili, dar mulți nu. Stabilitatea unui nucleu

este dată de numerele de neutroni și de protoni, de configurația lor, precum și de forțele pe care le exercită unii asupra altora. Un nuclid instabil se transform în mod spontan în nuclidul unui alt element și, făcând aceasta, emite radiații. Această proprietate se numește radioactivitate, transformarea se cheamă dezintegrare, iar nuclidul se numește radionuclide. Dintre cei aproximativ 1.700 nuclizi cunoscuți, circa 280 sunt stabili.

Radiațiile emise în mod obișnuit de radionuclizi sunt : particule alfa, particule beta și fotoni gamma. O particulă alfa constă din doi protoni și doi neutron legați împreună; ea este astfel grea și are o sarcină egală cu două sarcini elementare. Radiația gamma reprezintă o cantitate discretă de energie fără masă sau sarcină, care se propagă ca o undă.

În natură există câteva elemente radioactive, cel mai cunoscut fiind uraniul. Alte câteva elemente au izotopi radioactive care se găsesc în natură, cei mai stabili fiind carbonul-14 și potasiul-40. În ultimele decenii s-au produs cu mijloace artificial câteva sute de izotopi radioactive ai elementelor natural, inclusive cei bine cunoscuți ca stronțiul-90, cesiu-137 și iod-131. S-au produs, de asemenea, și câteva elemente radioactive, de exemplu, promețiu și plutoniu, dar cel din urmă apare sub formă de urme și în minereurile de uraniu.

Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să scadă la jumătate, prin dezintegrare, se numește timp de înjumătățire, symbol Tf.

Fiecare radionuclide are un timp de înjumătățire unic și nealterabil : pentru carbon-14 este de 5.730 de ani; pentru bariu-140 de 12,8 zile; pentru plutoniu-239 de 24.131 ani; pentru uranium-238 de 4,47*109 ani.

Există multe tipuri de radiații ionizante, dar două sunt mai importante : radiațiile X și neutronii. Radiațiile X sunt produse, în mod obișnuit, prin bombardare cu electroni a unei ținte metalice într-un tub vidat. Ele au proprietăți similar cu cele ale radiațiilor gamma, dar de obicei au energie mai mică; o instalație obișnuită de radiații X dintr-un spital emite radiații X cu energii până la 0,15 MeV.

Radiațiile gamma și X sunt de aceeași natură ca și lumină invizibilă; astfel, ele se deplasează tot timpul cu viteza luminii. Deși viteza inițială a unei particule depinde de energia și de masa particulei, nu poate depăși viteza luminii.

I.3 Surse de contaminareSursele majore de contaminare radioactivă a mediului, implicit a

omului, care s-au dovedit destul de grave sunt date de : Defectarea uneia sau mai multor component ale reactorului

nuclear, al instalației unde se produc sau se separă diverși radionuclizi;

Revenirea pe sol și deci scăparea de sub control a unor sateliți purtători de mici reactor nuclear;

Testele nucleare; Pierderi de surse puternice de radiații.

Accidentul nuclear, conform definiției date de Normele Republicane de Securitate Nucleară din România, este evenimentul care afectează instalația nuclear și provoacă iradierea și/sau contaminarea populației și a mediului înconjurător peste limitele admise.

Principalele accidente cu impact asupra mediului, care au avut loc de când s-a inaugurat “era nucleară” , sunt :

1948-1951, la Celiabinsk-65-URSS, la instalaţiile de producer a plutoniului au fost deversaţi cca 1017 Bq în pârâul Teka;

Octombrie 1957, la Wwindscale- Marea Britanie, accident la un reactor având ca moderator grafitul, soldat cu incendiu şi emisii atmosferice de radionuclizi;

Decembrie 1957, la Kistim-URSS, la instalțiile de producere a plutoniului are loc o explozie a unui țânc de cu deșeuri, urmată de împrăștierea în mediu a 7*1017 Bq;

Ianuarie 1976, la Palomares-Spania, un avion B-52 cu încărcătură nucleară suferă o ciocnire, rezultând împrăștierea în mediu a plutoniului de la două bombe cu hidrogen.

Aprilie 1986, Cernobâl-Ucraina, accident la reactorul nr. 4, neanvelopat, moderat cu grafit și soldat cu explozie și incendiu, care a dus la împrăștierea a peste 3,7*1017 Bq de radionuclizi ai cesiului, stronțiului, iodului și ai altor elemente.

II. Premise

Reactorul numărul 4 era un reactor cu grafit, care folosea ca agent de răcire apa. În acest tip de reactor, neutronii eliberați prin fisiunea nucleilor de uraniu-235 sunt încetiniți (moderați) de grafit, pentru a se menține o reacție în lanț. Căldura produsă de fisiunea nuclear în acest tip de reactor este folosită pentru a fierbe apa, iar aburul astfel obținut pune în mișcare turbinele centralei nucleare. Acest tip de reactor a fost criticat de mulți experți în energie nuclear, în primul rând pentru că nu include o structură de siguranță, dar consumă mari cantități de grafit pe post de combustibil.

Accidentul produs în reactorul nr.4 de la central nuclear din Cernobâl a avut loc în noaptea dintre 25 și 26 aprilie 1986, în timpul unui test de siguranță. Echipa care realize testul respective intenționa să verifice dacă turbinele puteau produce suficientă energie pentru a menține în mișcare pompele de răcire, în eventualitatea unei pierderi de energie, până când se active generatorul diesel pentru situații de urgență.

Pentru ca testul să nu fie interrupt, sistemele de siguranță au fost închise în mod deliberat. Reactorul urma să fie setat să funcționeze la numai 25% din capacitatea totală. Această procedură nu a funcționat însă conform planului. Din motive necunoscute, reactorul a ajuns să funcționeze la mai puțin de 1% din capacitatea sa, ca urmare a fost

nevoie de un nou reglaj, pentru a determina o ușoară creștere a acestei cifre. Totuși, la 30 de secunde după începerea testului, s-a produs pe neașteptate o creștere considerabilă a nivelului de energie. Sistemul de închidere a reactorului în situații de urgență, care ar fi trebuit să stopeze reacția în lanț, nu a funcționat.

III. AccidentulSe zice că timpul vindecă orice… Au trecut mai mult de 25 de ani

de când la Cernobâl a avut loc nefericitul accident nuclear care a devastate viețile a nu mai puțin de 5 milioane de oameni doar în Rusia, Belarus și Ucraina. De asemenea emisiile de radionuclizi au fost transportate de către curenții de aer pe o bună parte a mapamondului. Aproape 3 decenii mai târziu, coșmarul continuă pentru oamenii care au trăit această poveste.

Explozia de la Cernobâl a emis de 100 de ori mai multe radiații decât bombele atomice de la Hiroshima și Nagasaki.

Accidentul a pus în dscuție grija pentru siguranța industriei sovietice

de energie nuclear, încetinind extinderea ei pentru mulți ani și impunând guvernului soietic să devină mai puțin secretos. Acum statele independente – Rusia, Ucraina și Belarus au fost supuse decontaminării continue și substanțiale.

În timpul testului de la Cernobâl au fost îndepărtate simultan un număr mare, prea mare, de tije de control, care au fost reintroduse apoi în reactor tot simultan, în timpul procedurii de oprire a reactorului în regim de urgență. Această procedură a determinat o creștere atât de drastic a nivelului energetic, încât reactorul a fost distrus. O eroare similar, dar cu consecințe mult mai puțin grave, se produsese déjà într-

un reactor de același tip în Lituania în 1983. Aceasta experiență nu a fost transmisă și personalului operațional de la Cernobâl.

Pentru a stinge focul și a opri astfel eliberarea de material radioactive în atmosfera, pompierii au pompat apă ca agent de răcire în miezul reactorului, în primele zece ore de după producerea accidentului. Din 27 aprilie până în 5 mai, peste 30 de elicoptere militare au zburat deasupra reactorului în flăcări, aruncând 2.400 de tone de plumb și 1.800 tone de nisip, încercând să înăbușe flăcările și să absoarbă radiațiile. Toate aceste eforturi au fost însă inutile, agravând situația, deoarece sub aceste material aruncate căldura s-a întețit. Astfel că atât temperatura din reactor cât și cantitatea de radiații eliberată au crescut considerabil. Miezul reactorului a fost răcit cu azot, astfel că abia după data de 6 mai s-a reușit menținerea sub control a focului și a emisiilor radioactive.

Pe data de 27 aprilie, la numai 36 de ore de la producerea accidentului, cei 45.000 de locuitori ai localității Pripiat, aflată la 4 km. Depărtare, au fost evacuați cu autobuzele, iar orașul a rămas nelocuit până în present. Până la data de 5 mai, toți cei care trăiau pe o rază de 30 de km în jurul reactorului avariat au fost nevoiți să își abandoneze locuințele. În decurs de 10 zile au fost evacuate 130.000 de personae din 76 de localități aflate în această regiune. Teritoriul respective a fost declarat zonă de excludere și este necesar un permis special pentru a putea pătrunde în acest perimetru. În ciuda interdicției oficiale ca aceste zone să mai fie locuite, cel puțin 800 de bătrâni s-au întors la casele lor.

Pe data de 23 mai 1986, mult prea târziu din punct de vedere medical, au început pregătirile pentru a se distribui populației iod. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactive de către tiroidă, însă cea mai mare parte a iodului radioactive fusese déjà eliberat în atmosferă în primele 10 zile după producerea accidentului.

În 1997 a fost lansat The Shelter implementation Plan (Planul pentru Construirea unui Adăpost) de către țările din G7, plus Rusia, Uniunea Europeană și Ucraina,împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Noul adăpost ar urma să permit depozitarea substanțelor radioactive în condiții de siguranță pentru o perioadă de cel puțin 100 de ani. Această structură de 20.000 tone va fi utilizată pentru depozitarea tuturor reziduurilor radioactive rămase în

reactorul nr. 4 de la Cernobâl. Conform surselor oficiale, acest proiect de 768 de milioane de euro trebuia să fie gata în 2008.

La 3 ani de la producerea acestui accident nuclear, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 și 6 din complexul centralei nucleare de la Cernobâl. După negocieri internaționale de durată, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie 2000.

Fig. 1 Răspândirea radiațiilor pe glob, în urma accidentului de la Cernobâl

IV. Derularea cronologică a evenimentelor

25 aprilie-Ziua 11:00 amReactorul funcționează la capacitate completă, operațiunile se

derulează absolute normal. Energia produsă cu ajutorul aburului este dirijată către turbine și generatoarele de energie. Treptat, operatorii încep să reducă nivelul energiei, pregătindu-se pentru test.

1:05 pmLa 12 ore după inițierea operațiunii de reducere a nivelului de

energie, reactorul funcționează la 50% din capacitatea sa. Acum nu mai este necesară decât o singură turbină pentru a prelua cantitatea scăzută de abur, iar turbina nr. 2 este oprită.

2:00 pmÎn mod normal, procedurile de realizare a acestui test ar fi

necesitat reducerea capacității reactorului la 30%, însă autoritățile sovietice din domeniul energetic nu au aprobat acest lucru, pentru că, se pare, exista un alt loc unde era necesar un consum de energie mai ridicat. Reactorul rămâne setat la 50% din capacitatea sa pentru o perioadă de alte 9 ore, timp în care computerele și sistemele de siguranță sunt închise.

26 aprilie-Ziua 212:28 amEchipa de la Cernobâl primește aprobarea pentru a relua

procedurile de reducere a capacității reactorului. Cel mai probabil este că, în acest moment, unul dintre operatori a comis o greșeală și, în loc să mențină nivelul la 30%, a uitat să reseteze un aparat, ceea ce a determinat o scădere vertiginoasă a nivelului de producer a energiei, ajungând până la 1%. Acest nivel era mult prea scăzut pentru derularea testului.

1:00-1:20 amOperatorul reușește să aducă reactorul până la 7%, îndepărtând

toate tijele de control, cu excepția a 6 dintre ele. Această procedură reprezintă o încălcare a regulamentului de operare, deoarece reactorul nu este construit pentru a opera la un nivel atât de scăzut, și este instabil atunci când miezul său este plin cu apă. Operatorul încearcă să facă față manual fluxului de apă care se întoarce din turbină, ceea ce este foarte dificil, deoarece chiar și o mică schimbare de temperatură poate provoca fluctuații massive în nivelul producerii de energie. Operatorul nu reușește să corecteze fluxul de apă și reactorul devine din ce în ce mai instabil.

1:22 amOperatorii consider că au atins condiții de maximă stabilitate și

decid să înceapă testul. Un operator blochează sistemul de închidere automată a reactorului în cazul unui nivel scăzut al apei sau în cazul pierderii ambelor turbine, temându-se că, dacă reactorul se inchide, testul va fi anulat.

1:23 amTestul începe. Este închisă și turbine care mai rămăsese în

funcțiune.

1:23:40 amEnergia produsă în reactor începe să treptat ca nivel, din cauza

reducerii fluxului de apă în urma închiderii turbine. Operatorii inițiază procedura de închidere manual, ceea ce determină o creștere rapidă a nivelului de energie produsă, din cauza modului de proiectare a tijelor de control.

1:23:44 am Momentul dezastrului – Reactorul își mărește capacitatea maximă

de 120 de ori. Tot combustibilul radioactive se dezintegrează, iar presiunea aburului produs în exces, care ar fi trebuit să se îndrepte spre turbine, distruge conductele de presiune și aruncă în aer scutul protector de pe acoperișul reactorului.

V. Contaminarea

Fig. 2 Nivel deosebit de ridicat al radiațiilor la Cernobâl

Regiunile contaminate se află în nordul Ucrainei, sudul și estul Belarusului, precum și în zona de vest, la granița dintre Rusia și Belarus. Estimările forurilor internaționale arată că o suprafață totală de 125.000 – 146.000 de kilometric pătrați din Belarus, Rusia și Ucraina a fost contaminată cu Cesiu-137, la niveluri care depășesc 1 curie (Ci) sau 3,7*1010 becquerel (Bq) pe kilometru pătrat. Această suprafață depășește ca dimensiuni toate țările învecinate, Letonie și Lituania la un loc. La momentul accidentului, în teritoriile contaminate locuiau

aproximativ 7 milioane de personae, dintre care 3 milioane erau copii. Aproximativ 350.400 de personae au fost mutate sau au părăsit aceste regiuni. Totuși, aproximativ 5,5 milioane de personae, între care peste 1 milion de copii, continuă să trăiască în regiunile contaminate.

Peste 40 de elemente radioactive au fost eliberate din reactorul avariat, în special primele 10 zile după producerea accidentului. Cele mai semnificative dintre acestea sunt iodul (I-131), cesiul (Cs-137) și stronțiul (în special Sr-90). După acest accident, cesiul-137 a fost cel mai raspândit element radioactive cu durată mare de înjumătățire.

Belarus a fost țara cel mai grav afectată de dezastrul de la Cernobâl, deoarece până la 70% din precipitațiile radioactive au căzut pe teritoriul acestei țări. 23% din suprafața totală a țării a fost contaminată cu cesiu-137, în cantități de peste 1Ci/km2. La momentul accidentului, în aceste regiuni locuiau 2,2 milioane persoane, adică o cincime din populația totală a țării.

200.000 dintre cei 800.000 ”lichidatori” – soldații care au fost trimiși în misiune să curețe zona reactorului – proveneau din Rusia. Conform rapoartelor oficiale publicate de cele trei foste state sovietice afectate, de atunci și până în present au murit 25.000 dintre acești ”lichidatori”. Costurile suportate de statul rus ca urmare a acestui dezastru nuclear se ridică la aproximativ 3,8 miliarde dolari în perioada 1992-1998. Din această sumă, 3 miliarde de dolari au fost plătite drept compensații victimelor afectate de radiații, precum și celor care au curățat zona dezstrului.

VI. Primele victime ale accidentului E dificil de estimate un număr précis al victimelor produse de

evenimentele de la Cernobâl, deoarece secretizarea din timpul sovietic a îngreunat numărarea victimelor. Listele erau incomplete și ulterior autoritățile sovietice au interzis doctorilor citirea ”radiație” din certificatele de deces.

Pentru lichidarea efectelor exploziei au fost mobilizate 800.000 de persoane, asa numiții ”lichidatori” din care făceau parte soldați, pompieri și muncitori; aceștia au fost nevoiți să intervină cu mijloace rudimentare, lipsiți de orice fel de protecție.

Vestea unui accident nuclear a provocat o adevărată psihoză în Europa. Specialiștii din domeniu au atras atenția întregii Europe asupra efectelor nocive care apar în urma expunerii la emisiile radioactive. Cel mai mult au avut de suferit Ucraina, Belarus și Rusia.

Peste 3,2 milioane de ucrainieni, inclusive peste 1 milion de copii, au avut de suferit în urma accidentului Cernobâl. Emisii radioactive au trecut și peste România, Polonia, Iugoslavia și au ajuns până în Statele Unite. Medicii români susțin că în urma accidentului nuclear de la

Cernobâl a crescut numărul copiilor cu problem grave de sănătate.

Sarcofagul reactorului trebuie acoperit cu peste 20.000 de tone de oțel, valoarea acestei lucrări depășește 750 de milioane de euro, bani de care Ucraina nu dispune în present.

În urma accidentului au fost evacuate 135.000 de persoane în timp record; în urma lor a fost instaurată o așa numită zonă de ”interdicție” de 4.000 km2, cu un nivel radioactivitate periculos. În interiorul acestei zone bine păzite, timpul pare că nu se mai scurge; o localitate neîngrijită, cu arhitectură gri-posomorâtă și urme vizibile ale abandonului și altele mai puțin vizibile ale morții care pândește din aer, pământ și apă; cesiul-137 și stronțiul 90.

Natura a trecut prin mai multe faze de adaptare, după catastrofă. Prima dintre acestea, care a durat circa un an, a provocat moartea plantelor și a animalelor cel mai grav irradiate, a precizat Rudolph Aleksahin, director al Institutului de Radiologie Agricolă de la Moscova. Acesta a fost cazul ”pădurii brune”, o pădure de pini care a trebuit doborâtă și îngropată. Puieții de pin plantați ulterior în zona cresc rapid în present; o credință locală afirmă că reînnoirea faunei și a florei – grav afectate timp de 6 ani – se datorează vegetației de rostopască, plantă care crește abundant și care ”a curățat solul” după 1986.

Infernul s-a transformat apoi într-o oază pentru animalele sălbatice care, în absența omului, s-au înmulțit și au pus stăpânire pe zonă. Nimeni nu poate ști cu siguranță care este efectul radiațiilor asupra acestora, existând zvonuri că au apărut déjà mutații grotești, zvonuri dezmințite însă de oficiali.

Și în România, specialiștii apreciază că una dintre consecințele pe termen lung ale unei catastrophe de genul celei de la Cernobâl este

înmulțirea cazurilor de cancer. Fenomenul continuă să se manifeste alarmant și după mai bine de 20 de ani de la accident. Astfel că în ultimii 14 ani numărul cazurilor de cancer s-a dublat. Dacă în 1996 în județul Cluj existau 4.000 de bolnavi de cancer, iar în anul 2009 figurau aproape 7.500, din care aproape 6.000 au fost cazuri noi. Cele mai întâlnite forme de cancer sunt leukemia și cancerul tiroidian, adică exact acele forme care apar în urma expunerii la radiații.

”Incidența cancerului tiroidian a rămas însă ridicată chiar și în 2013 în anumite regiuni din Rusia, Ucraina și Belarus, la aproape 30 de ani de la accident”, susține profesorul doctor Alexandru Vlad Ciurea, vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie.

Medicul a dedicate mulți ani studierii dezastrului de la Cernobâl. ”Cifrele prezentate în rapoarte nu corespund. Au fost mult mai ulte victime. Mii de copii au fost afectați, s-au născut cu malformații. Nu s-a știut nimic despre cazurile acestea mulți ani, nu se putea raporta într-o țară care mergea numai înspre soare. Copiii aceștia nu aveau nicio vină. Nu s-a știut despre ei. Eu, ca medic neurochirurg, am văzut o mulțime de copii malformți de pe granița de est a României. Nu se știe numărul victimelor, nu s-a dorit o arhivare corectă. Conform datelor de arhivă rămase, nimeni nu a murit de radiații în Uniunea Sovietică. Nu apare în niciun certificat de deces acest fapt. Mușamalizarea este impresionantă”, și-a expus părerea profesorul Ciurea în cadrul conferinței pe care a susținut-o la Universitatea ”Petre Andrei” din Iași în anul 2014.

De asemenea au fost aduse în discuție multiple afecțiuni non-maligne, în special de raporturi independente:

Afecțiuni ale sistemului endocrine, în special glanda tiroidă. După unele date, pentru fiecare caz de cancer tiroidian există alte 100 de hipotiroidism.

Diabet zaharat – a fost observată o creștere cu 28% a cazurilor de diabet insulin-dependent la vârste tinere, conform unui studio realizat în Belarus.

Probleme oculare – creșterea numărului de cazuri de cataractă, cu debut precoce.

Afecțiuni diverse ale sistemului imun – cu scăderea rezistenței la infecții și creșterea numărului de boli alergice, în special la copii.

Problem cardiovasculare – unele studii susțin ca Cesiu-137, izotopul cel mai răspândit în zonele contaminate, se concentrează la nivelul miocardului, determinând diverse tulburări de ritm și cardiomiopatii. A mai fost semnalată creșterea prevalenței hipertensiunii arteriale. După unele date, prevalența bolilor cardiovasculare este de 4.000/100.000 în rândul lichidatorilor și 3.000/100.000 printre locuitorii din zona învecinată reactorului, rata de 1.600/100.000 în populația general.

Scăderea fertilității în rândul lichidatorilor și scăderea drastic a ratei natalității, în special în zona afectată cel mai mult de răspândirea materialelor radioactive.

Efecte asupra sarcinii. Se afirmă că acumularea de Cs-137 la nivelul placentei a dus la creșterea numărului de avorturi spontane și la dublarea cazurilor de retard mintal prin suferință fetală. Conform altui studio iradierea în prima săptămână de sarcină duce ireversibil la avort spontan; pentru o sarcină care a depășit prima săptămână și pentru care doza totală nu depășește 50 mSv, nu există efecte secundare asupra fătului. Pentru o doză mai mare de 200 mSv, se recomandă întreruperea sarcinii.

Fig. 3 Mutații la nou-născut ca urmare a iradierii

VII. Lichidatorii: oamenii de sacrificiu de la Cernobâl

În urma catastrofei nucleare de la Cernobâl, peste 800.000 de oameni au lucrat la operațiunile de curățare a zonelor contaminate.

Lichidatorii, așa cum au fost numiți de autorități, și-au riscat viețile pentru a limita daunele dezastrului, reușind în momentele cruciale să aducă sub control reactorul deteriorat. Datorită eforturilor depuse, au împiedicat o nouă explozie, mult mai devastatoare, cu numai 2 zile înainte ca ea să se petreacă.

După ce reactorul numărul 4 de la centrala nucleară de la Cernobâl a explodat în dimineața zilei de 26 aprilie 1986, în urma unei verificări de rutină, tone întregi de materiale radioactive au fost dispersate în atmosferă, dând naștere unui nor toxic ce a contminat o bună parte a Europei.

Sovieticii au creat imediat o zonă de excluziune de 30 de km de jur împrejurul centralei, încercând să minimizeze pagubele, și i-au evacuat pe toți cei care trăiau în interiorul ei, inclusiv pe cei 50.000 de locuitori din Prypyat.

Riscul unei noi exploziiÎntre timp, 600 de pompieri au fost trimiși la fața locului și au

pompat cantități imense de apă într-o încercare disperată de a răci miezul reactorului, cu încă 30 de elicoptere militare descărcând în următoarele zile 5.000 de tone de pământ, nisip și alte materiale menite să înăbușe miezul supraîncălzit.

Dar în ciuda tuturor acestor eforturi temperatura a continuat să crească.

Cu podeaua întărită a reactorului stând să cedeze, există riscul ca resturile topite ale miezului să ajungă în camerele inundate de sub el. Cercetătorii sovietici au atras atenția că la contactul cu apa se putea declanșa o nouă explozie de abur supraîncălzit care ar fi pus în pericol întreaga centrală.

Puterea ei ar fi echivalat-o pe cea a tuturor explozibililor folosiți în cel de-al Doilea Război Mondial și ar fi lăsat o zonă înconjurătoare de

200 km2 de nelocuit, neluând în calcul și pagubele ce ar fi fost provocate de răspândirea materialelor radioactive.

Trei ingineri primesc atunci misiunea sinucigașă de a coborî în camerele inundate, înotând prin apa contaminată până au găsit valvele care au acționat ecluzele, permițând evacuarea camerelor. Deși cei trei au murit la scurt timp din cauza iradierii, prin sacrificiul lor au fost salvate milioane de alte vieți.

Savanții sovietici preconizaseră că numai 2 zile îi despărțeau de o nouă catastrofă, ce ar fi fost mul mai devastatoare ca prima.

Podeaua a cedat în cele din urmă, iar resturile topite ale miezului și-au făcut loc în camerele de sub reactor, după cum se așteptaseră. Dar încă mai exista riscul unei explozii dacă se ajungea la pânza de apă freatică, așa că sovieticii s-au hotărât să înghețe pământul de sub reactor cu azot lichid pentru orice eventualitate. Ei au chemat mii de mineri din regiunile înconjurătoare să sape dedesubtul reactorului pentru a monta instalațiile necesare, iar apoi au fixat o lespede de beton sub reactor.

Bio-roboții de la CernobâlÎn același timp, centrala nucleară era acoperită cu 100 de tone de

materiale radioactive care trebuiau curățate. Mai întâi, au încercat cu peste 60 de roboți, de la rovere lunare la buldozere controlate prin radio, dar s-au defectat repede din cauza condițiilor extreme.

Sovieticii au fost nevoiți să trimită rezerviști, soldați în termen, pompieri și inginerii, numiți batjocorito ”bio-roboți”, îmbrăcați în costume de plumb improvizate, care folosin lopeți sau propriile mâini, au reușit să curețe acoperișul. Unii nu stăteau mai mult de 40 de secunde din cauza radiațiilor intense și chiar și așa au fost iradiați cât pentru o viață întreagă.

Reactorul este răcit abia pe 6 mai, după mai bine de 10 zile de eforturi disperate. Două săptămâni mai târziu, încep lucrările la sarcofagul care urma să închidă reactorul distrus împreună cu resturile de materiale radioactive.

La 8 luni de la catastrofa de la Cernobâl, construcția sarcofagului era încheiată, dar lichidatorii încă nu terminaseră. În anii următori, ei au decontaminat zona de excluziune cu multe sacrificii.

Tributul în viețiDincolo de cei aproape 30 de oameni care și-au pierdut viața ca o

consecință directă a exploziei de la Cernobâl, numărul celor care au murit ca urmare a expunerii la radiații este obiectul unor intense dezbateri.

Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății din 2006 a preconizat că în total 9.000 de oameni vor muri de cancer ca urmare a contaminării de la Cernobâl. Dar constatările sale au fost aspru criticate pentru că s-ar fi încercat reducerea voită a numărului de victime.

La polul opus se află cartea a 3 cercetători ruși publicată în 2007 care indică în jur de 985.000 de morți premature ca urmare a expunerii la radiații, la rândul ei criticată pentru supraestimarea numerelor.

Dar, dacă luăm în calcul spusele lui Viatcheslav Grichine, reprezentantul celei mai importante asociații a lichidatorilor, în Rusia, Ucraina și Belarus au murit până astăzi 60.000 de lichidatori ca urmare a complicațiilor apărute din cauza expunerii la radiații, iar 165.000 au devenit infirmi.

Oficialii din cele 3 țări au ajuns să-i acuze pe lichidatori că mint în documente oficiale doar pentru a primi compensații și toate acestea în ciuda faptului că cei mai mulți dintre ei, printre altele, au probleme cardiovasculare încă de tineri și au demonstrat o incidență crescută de boli canceroase.

În timp ce autoritățile sovietice i-au lăudat ca pe niște eroi, la aproape 30 de ani după ce au ajutat la diminuarea efectelor celui mai grav accident petrecut vreodată la o centrală nucleară, salvatorii Europei au fost uitați de guvernele propriilor țări, devenind un memento pe care preferă să-l îngroape.

VIII. Măsuri de urgență

Mulți dintre locuitorii orașului Cernobâl, din imediata vecinătate, care pregăteau parada de 1 Mai, s-au strâns pe acoperișul celor mai înalte clădiri din oraș, să privească norul radioactiv care se înălțase deasupra centralei, expunându-se astfel la maxim radiației.

Din cauza secretomaniei tipic comuniste, măsurile medicale au întârziat însă. Pe data de 23 mai a început distribuirea de iod populației. Acesta urma să fie administrat pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv de către glanda tiroidă. Măsura a fost practic tardivă, întrucât mare parte a iodului radioactiv fusese deja eliberat în atmosferă în primele 10 zile după accident.

În România anului 1986, populația a aflat cu întârziere despre ce s-a întâmplat la Cernobâl. La 5 zile de la accident, sovieticii țineau

autoritățile române încă ”în ceață”. La aproape o săptămână după explozia de la Cernobâl, chiar de ”1 Mai Muncitoresc”, Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a întrunit într-o ședință de urgență pentru a discuta despre efectele catastrofei în România, scria Cotidianul, în 2008, care a publicat în premieră

stenograma acelei ședințe.După 2 mai, oamenilor le era recomandat să spele bine fructele și

legumele sau să evite ieșirile copiilor în spații largi.Ulterior a fost declanșată o campanie în școli prin care elevilor li s-

a administrat ”antidotul” – o doză de iod. Iodul devenise în acele zile un panaceu căutat intens. La farmacii și policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni.

IX. Implicații asupra sănătății

Unul dintre cele mai semnificative efecte indirect ale evenimentului din 1986 a fost afectarea societății în asamblul din cele 3 foste republici sovietice. A fost constatată o scădere general a nivelului de trai și o creștere general a morbidității, care nu poate fi asociată efectelor radiației ionizante.

La anxietatea populației determinată de necunoașterea efectelor contaminării pe termen lung s-au adăugat problemelor legate de numărul mare de persoane evacuate și lipsei de încredereîn autorități. În special în rândul lichidatorilor s-a remarcat creșterea frecvenței următoarelor acuze nespecifice, legate în special de expunerea la stres:

Cefalee; Tulburări de somn; Probleme de concentrare; Anxietate; Sentimente de victimizare și nesiguranță; Probleme de relaționare, izolare socială.

Situația României în privința efectelor pe termen lung ale accidentului de la 26 aprilie este similară altor țări din Europa, existând multe controverse și ipoteze, însă prea puține certitudini.

Un raport din anul 2000, asupra situației radioactivității factorilor de mediu din România, a arătat prezența de cesiu-137 și cesiu-134 (în unele probe de sol necultivat, în rețeaua hidrografică, ca aerosoli și în vegetația spontană).

Într-un studiu longitudinal efectuat de Institutul de Sănătate Publică, între 1986 și 1994, pe un lot de 310 copii, cu vârste între 0 și 6 ani, au fost studiate posibile efecte ale accidentului: morbiditate crescută, întârziere în dezvoltarea fizică și valori mai scăzute ale coeficientului de inteligență. Dintre afecțiunile cu contribuție mai mare la creșterea morbidității, mai frecvent observate au fost cele ale sistemului osteoarticular și cariile dentare. Indicatorii privind dezvoltarea, talia și greutatea au fost sensibil mai scăzuți în cadrul lotului probant, iar diferențelle în ceea ce privește dezvoltarea psihică au fost nesemnificative statistic.

Când nucleii de uraniu (U-235) se divid într-un reactor nuclear, pot să apară diverse produse ale fisiunii radioactive. În ceea ce privește impactul acestora asupra sănătății, cele mai periculoase dintre aceste produse sunt iod-131, cesiu-137, stronțiu-90 și plutoniu-239. Aceste elemente sunt purtate prin intermediul aerosolilor și pot fi inhalate, se pot infiltra în sol și ape o dată cu apa de ploaie, sau pot intra în lanțul trofic, prin intermediul plantelor care cresc în aceste soluri.

Iod-131, cesiu-137, stronțiu-90 și plutoniu-239 sunt elemente radioactive instabile, care se descompun la rândul lor, formând noi elemente și eliberând energie sub formă de radiații. Când celulele organismului sunt expuse acestor radiații, se produc particule instabile, extrem de reactive, denumite radicali liberi. Aceștia pot afecta funcțiile celulelor.

O doză mai mare de 0,5 sievert (Sv) este considerată o doză mare de radiații. Peste acest prag, efectele adverse devin vizibile imediat sau după cel mult câteva zile. Sistemul imunitar este slăbit, apar modificări ale celulelor sângelui, sunt afectate organele interne, precum și sistemul nervos central. Când o persoană absoarbe doze de 1-2 Sv sau mai mari, mortalitatea crește în proporție de 20%, după cum arată specialiștii în medicina bolilor produse de radiații.

Se știe că un număr de cel puțin 1.800 de copii și adolescenți din zonele cele mai grav afectate din Belarus au contractat un cancer al tiroidei din cauza accidentului nuclear. Oamenii de știință se tem ca numărul cazurilor de cancer tiroidian în rândul persoanelor care erau copii sau adolescenți la data producerii accidentului va ajunge la 8.000 în deceniile următoare. Estimările publicate însă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ajung până la 50.000 de cazuri. Profesorul edmund Lengfelder, de la Otto Hug Strahleninstitut din Munchen, este specialist în medicina bolilor produse de radiații și expert în studiul accidentului de la Cernobâl. Din 1991, el conduce un centru pentru boli tiroidiene în Belarus și avertizează asupra celor până la 100.000 de cazuri adiționale de cancer tiroidian apărute în toate grupele de vârstă.

La nivel internațional a fost recunoscută și o altă consecință directă a acestui accident nuclear: creșterea numărului de cazuri de cancer la sân. Oamenii de știință din Belarus și Ucraina previzionează și o creștere a numărului de cazuri de tumori uro-genitale, cancer pulmonar

și cancer stomacal, atât printre ”lichidatori”, cât și în general, în rândul populației masculine din zonele sever contaminate.

Agenția guvernamentală ucraineană Cernobâl Interinform din Kiev a raportat în martie 2002 că, din cei 3 milioane de locuitori ai Ucrainei care au fost expuți radiațiilor, 84% au fost înregistrați deja ca suferind de diferite afecțiuni și boli. Conform celor mai recente date publicate de Comitetul Cernobâl înființat în Minsk de guvernul din Belarus, media cazurilor de boală este mai ridicată în regiunile contaminate decât în cele necontaminate.

X. Vedere de ansamblu asupra evenimentelor

Țara cea mai afectată de dezastru a fost Bielorusia – a cărei graniță este situată la doar 10 km nord de Cernobâl – unde au căzut aproape 70% din compușii radioactivi eliberați în accident. Un sfert din suprafața totală a țării a fost contaminată cu cesiu-137. În Rusia, aproape 18 milioane km2 (1,5% din suprafața totală) au fost contaminați, în special din jurul orașelor Brianskoe, Tula, Kaluga și Orel.

Restul de 20-30% din totalul depunerilor radioactive s-a răspândit cu precădere în estul si nordul Europei, Europa Centrală și de Vest și în statele din sud-estul Europei (în România și Bulgaria).

Totalul celor afectați de radiații se ridică la circa 9 milioane de oameni din întreaga Europă, Asia, chiar și Statele Unite. În total 786 de localități se situează în zonele în care după accident s-a început monitorizarea radiologică permanentă.

Accidentul de la Cernobâl a avut un impact major și asupra întinselor terenuri agricole din regiunile învecinate, compuse în special din cernoziom (sol foarte fertil). Depunerile de particule de Cs-137 au afectat întinse suprafețe agricole situate la distanțe până la 300 de km de reactor. În total circa 2,2 milioane hectare de teren agricol din Ucraina, Belarus și Federația Rusă au înregistrat niveluri mari ale radioactivității. Circa 100.000 de hectare au fost scoase din circuitul

agricol și declarate terenuri neproductive, iar restul incluse într-un program de decontaminare și supraveghere permanentă sau periodică.

În 1989, 3 ani după producerea accidentului, guvernul sovietic a stopat construirea reactoarelor nr. 5 și 6 din complexul centralei nucleare Cernobâl, iar, după intense negocieri, întregul complex a fost închis pe data de 12 decembrie 2000, costurile dezafectării, estimate la 1,5 miliarde de dolari fiind suportate de Euratom (40%), Banca Europeană pentru Construcții și Dezvoltare (14,5%), Rusia (15,1%) și Ucraina (3,4%).

Costurile totale plătite de Rusia ca urmare a acestui dezastru, inclusiv despăgubirile, se ridică la aproximativ 3,8 miliarde de dolari în perioada 1992-1998.

XI. Urmările dezastrului

Autoritățile sovietice au sperat că nimeni nu va observa, dar la 27 aprilie locuitorii din Prypyat au fost evacuați. După ce au ascuns adevărul, sovieticii au admis că a avut loc un accident la Cernobâl și că incendiul de la reactor încă nu era sub control. Expunându-se unui risc foarte mare, pompierii au încercat să oprească scurgerile de radiații.

Puțini au fost cei care au știut ce s-a întâmplat de fapt. Orașul Prypyat, construit special pentru muncitorii de la Cernbâl, a fost evacuat abia o zi mai târziu, pe 27 aprilie. Mai mult decât atât, abia pe 23 mai 1986 au început pregatirile pentru a se distribui populației iod pentru a preveni absorbirea iodului radioactiv – practic mult prea târziu, căci cea mai mare cantitate din acest element radioactiv fusese deja eliberată în primele 10 zile.

Toate persoanele implicate în acest accident (cei 600 de pompieri, precum și echipa de operare care a fost implicată în lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre acești oameni au fost expuși unor doze de radiații între 0,7 și 13 Sv, suferind de așa-numitul Sindrom Acut de Radiații (ARS). Prin urmare, în decurs de numai câteva ore, acești oameni au fost expuși unui volum de radiații de până la 13.000 de ori mai mare decât 1milisiervet (doza maximă de radiații la care poate fi expusă populația care trăiește în apropierea unei centrale nucleare).

Trei oameni muriseră în explozie. Alți 29 au murit în următoarele săptămâni din cauza arsurilor și a bolilor provocate de radiații. Aproximativ 200 de mii de alți oameni care locuiau în zonele din jur au primit doze mari de radiații și arsuri. Praful radioactiv a căzut sub formă de ploaie pe toată Ucraina, Bielorusia și Rusia. Norul a transportat praf chiar și în Siberia, Iran, Arabia, Franța, Italia, etc. Fauna a fost grav afectată de radioactivitate. Multe defecte de naștere au fost înregistrate în rândul animalelor sălbatice și domestice, în mod similar copii născuți chiar după accident au avut o incidență neobișnuit de mare de probleme clinice.

În urma estimărilor s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu și de iod și 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost purtate de vânt, inițial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului și Rusiei, iar într-o mică măsură, în Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria și sudul Germaniei. În ultimele zile, direcția vântului s-a schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales țările din sudul continentului: România, Grecia, Bulgaria și Turcia.

Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primele zile ale lunii mai, din cauza schimbării direcției vântului. În noaptea de 1 mai, stațiile ce se ocupau cu măsurarea radioactivității au transmis că, în anumite zone ale țării, s-au înregistrat valori depășite ale radioactivității. Cel mai ridicat grad de poluare a fost atins la Iași, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare.

Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ”sarcofag” de beton, care oprește radiațiile.

XII. De ce locuiesc oamenii în Hiroshima și Nagasaki, dar nu și în

Cernobâl?În zilele de 6 și 9 august 1954, bombele nucleare Little Boy și Fat

Man au lovit orașele japoneze Hiroshima și Nagasaki. În 26 aprilie 1986, reactorul nr. 4 al centralei nucleare de la Cernobâl, din Ucraina, a explodat. Deși astăzi mai bine de 1,6 milioane de oameni trăiesc în Hiroshima și Nagasaki, zona de alianțe de la Cernobâl, un teritoriu de 30 de km2 ce înconjoară centrala, rămâne nepopulată. De ce?

Little Boy a fost o bombă cu încărcătură de uraniu de 63,5 kg, cu o lungime de 3m, diametru de 60cm și care cântărea 4,5 tone. Când ea a explodat, la aproximativ 600m deasupra orașului Hiroshima, aproximativ 900 de grame de uraniu au trecut prin procesul fisiunii nucleară eliberând aproape 16 kilotone de forță explozivă. Pentru că Hiroshima se află în zonă de câmpie, Little Boy a cauzat pagube imense: 70.000 de oameni au fost uciși, 0,5% din populație post-bombardament a murit de cancer ca urmare radiațiilor eliberate de Little Boy.

Fat Man a fost lansat la 3 zile distanță de Little Boy. Aproximativ 900 de grame din cele 6,3 kg plutoniu au fusionat și au dezvoltat o forță explozivă de 21 kilotone la o altitudine de 500m deasupra orașului Nagasaki. Datorită faptului că bomba a explodat într-o vale, mare parte din oraș a fost protejat de suflu. Chiar și așa se estimează că între 45.000 și 70.000 de persoane au murit, iar alte 75.000 de indivizi au fost răniți.

Din nefericire, dezastrul de la Cernobâl putea fi prevenit, însă o serie de factori și decizii proaste au contribuit serios la producerea acestei catastrofe. În primul rând, designul reactoarelor de la Cernobâl era greșit. Mai întâi, laureatul la premiul Nobel, Hans Bethe, a declarat că reactorul avea încă de la început o instabilitate. Când a fost montat, această instabilitate a creat un cerc vicios în care lichidul de răcire scădea, în timp ce reacțiile și căldura creșteau. Apoi, în loc să aibă o structură de izolare de calitate superioară, reactorul de la Cernobâl avea doar o structură de beton.

În 26 aprilie 1986, inginerii au vrut să realizeze un test pentru a vedea cât vor mai continua să opereze turbinele electrice alimentate de reactor, din momentul în care acesta va înceta să producă energie. Pentru realizarea acestui experiment s-a dezactivat mare parte din sistemul de siguranță; așa încât doar 6 din cele 205 bare de control au mai rămas în combustibil.

Pentru a contracara faptul că nivelul apei scădea, iar reacțiile creșteau atingând un nivel periculos, s-a încercat reintroducerea barelor de control rămase. Barele aveau și ele erori de design, având vârfuri de grafit (grafitul încurajează reacțiile nucleare). Când cele 200 de vârfuri de grafit au fost introduse în combustibil, reactivitatea a crescut rezultând o explozie.

Se estimează că între 7 și 10 tone de combustibil a fost eliberat și că cel puțin 28 de oameni au murit pe loc, ca urmare a exploziei.

Mai mult, estimările indică faptul că mai bine de 233,099 de km2 de teren a fost contaminat serios.

Acum, majoritatea experților sunt de părere că zona de 30 de km din jurul centralei este teribil de contaminată cu izotopi radioactivi precum Cs-137, stronțiu-90 și I-131, motiv pentru care ea nu poate fi locuibilă.

Spre deosebire de Hiroshima și Nagasaki, la Cernobâl reactorul a avut mult mai mult combustibil nuclear, întreaga explozie producându-se la nivelul pământului.

Așadar, dacă Little Boy a avut 63 de kg de uraniu și Fat Man a conținut 6,3 kg de plutoniu, reactorul de la Cernobâl a avut cam 180 de tone de combustibil nuclear.

XIII. Concluzii

„Reactorul nuclear este o instalaţie în care este iniţiată o reacţie nucleara în lanţ, controlată şi susţinută la o rată staţionară (în opoziţie cu o bombă nucleară în care reacţia în lanţ apare într-o fracţiune de secundă şi este complet necontrolată).”Majoritatea reactorelor nucleare comerciale sunt bazate pe fisiunea nucleară şi sunt considerate problematice datorită nesiguranţei lor şi riscurilor asupra sănătăţii. Dar, în ceea ce priveşte producerea de energie electrică, centralele nucleare sunt considerate de majoritatea oamenilor drept o metodă sigură şi nepoluantă.

Reactorul RMBK a fost construit în Uniunea Sovietică fiind utilizat în centralele nucleare pentru producerea energiei elecrice din combustibil nuclear. Reactorul de tip RMBK a fost implicat în dezastrul de la Cernobîl. Reactoarele de tip RMBK au nevoie de apă care să circule continuu prin centrul lor, atâta vreme cât este prezent combustibilul nuclear. Reactorul de la Cernobîl a avut o pereche de generatori diesel disponibili, dar aceştia nu se activau imediat- reactoarul a fost pregătit pentru deconectarea turbinei, iar scopul experimentului a fost acela de a se hotărî dacă turbina în fază regresivă poate genera suficientă putere ca să alimenteze pompele.

Potrivit Ziua, acest orășel aflat la granița cu Bielorusia care, în 1986, a fost zguduit de unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie și care acum pare să trăiască un soi de renaștere; deși nu este repopulat cu oameni, ci cu animale, consemnează ziarul La Republica.

Pădurea este populată de mistreți sălbatici, cerbi, vulpi. Printre mulțimea de mărăcini și-au făcut apariția din nou chiar și bizonul european, aproape pe cale de dispariție la începuturile secolului XX.

Revanșa naturii asupra dezastrului radioactiv a atras atenția oamenilor de știință din toată lumea, declanșând chiar o diatribă prin rafale de cercetări științifice.

Potrivit unui studiu al profesorului Anders Moller, animalele care populează la ora actuală regiunea Cernobâl sunt din punct de vedere genetic devastate de radiații. Echipa lui Moller susține că nu au fost făcute eforturi corespunzătoare la nivel internațional pentru monitorizarea ecosistemelor de la Cernobâl. Organisme precum OMS și

AIEA (Agenția Internațională pentru Energia Atomică) s-ar fi bazat numai pe ”probe anecdotice”.

”De ce nu s-a făcut nimic pentru a se monitoriza efectele pe termen lung ale radiațiilor asupra animalelor sălbatice și a ființelor umane?”, se întreabă Moller și colaboratorii săi. Animalele de talie mare supraviețuiesc grație mutațiilor genetice care le-au modificat rezistența și obiceiurile alimentare. Așa, de pildă, lupii, care încep să reapară prin păduri fiind de talie mai mică față de cei normali. Teste științifice au demonstrat că funcționarea organelor lor a fost acum modificată genetic din cauza radiațiilor.

Acum la mai bine de 20 de ani de la tragicul accident ar trebui să stăm o clipă și să ne amintim cât de marcant a fost pentru omenire Cernobâl-ul în urmă cu 29 de ani, pe data de 26 aprilie 1986 la ora locală 1 si 23 de minute.

XIV. Bibliografie

1) Petrică Sandu, editura Planeta 2000, Radionuclizi-radioactivitate-radioprotecție;

2) Sandor Csegzi, editura Didactică și Pedagogică 2007, Radioactivitatea în curbura carpatică-Radonul din locuințe;

3) Karin Popa, Doina Humelnicu, Alexandru Cecal, editura Matrixrom 2005, Radioactivitatea mediului înconjurător;

4) http://www.referat.ro/referate/Radioactivitate_7577.html 5) http://www.referat.ro/referate/Poluarea_radioactiva_7658.html 6) http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cernob-l-

povestea-dezastrului-urss7) http://www.descopera.ro/dnews/11560919-de-ce-locuiesc-

oameni-in-hiroshima-si-nagasaki-dar-nu-si-in-cernobal8) http://cultural.bzi.ro/totul-despre-accidentul-nuclear-de-la-

cernobil-foto-video-5309) http://adevarul.ro/locale/iasi/cernobil-manipulare-nuclear-

1_531cad0d0d133766a8c01243/index.html10) http://www.ziare.com/cultura/documentar/lichidatorii-oamenii-

de-sacrificiu-de-la-cernobil-documentar-133894211) https://ionpaun.wordpress.com/2011/04/26/efectele-

accidentului-nuclear-de-la-cernobil/12) http://www.dcnews.ro/cat-de-mare-a-fost-iradierea-de-la-

cernobil-in-romania-cum-ne-aparam-de-radiatii_310035.html