28
SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI DEZVOLTAREA APARATULUI RESPIRATOR Prima săptămână A -II-a doua săptămână Această perioadă este bogată în evenimente care se petrec la nivelul trofoblastului, butonului embrionar, anexelor şi endometrului. A - III -a săptămână de evoluţie Evenimentele care se petrec la acest nivel în cursul acestei săptămâni definesc gastrulaţia cu formarea celei de-a treia foiţe embrionare. Între ectoblast şi endoblast prin îngroşarea endoblastului va lua naştere a treia foiţă numită mezodermică. Este stadiul de gastrulă în care oul devine tridermic. La sfârşitul gastrulaţiei oul este simetric. A - IV - a săptămână de evoluţie În săptămâna a 4 a se vor diferenţia complet foiţele embrionare vor da naştere în procesul de embriogeneză la diferitele ţesuturi şi organe care alcătuiesc organismul. Între săptămâna a 4 a şi a 5 a fiecare dintre cele trei foiţe embrionare începe diferenţierea în ţesuturi specifice şi organe. Din ectoderm vor deriva sistemul nervos, aparatul senzorial, ochi, urechi, epidermul şi fanerele. Endoblastul va da endodermul cu derivatele sale: aparatul digestiv şi respirator. Mezodermul va da sistemul osteoarticular, muscular, circulator şi aparatul genito-urinar. AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 1

portofoliu embriologie

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

DEZVOLTAREA APARATULUI RESPIRATOR

Prima săptămână

A -II-a doua săptămână

Această perioadă este bogată în evenimente care se petrec la nivelul trofoblastului, butonului embrionar, anexelor şi endometrului.

A - III -a săptămână de evoluţie

Evenimentele care se petrec la acest nivel în cursul acestei săptămâni definesc gastrulaţia cu formarea celei de-a treia foiţe embrionare.

Între ectoblast şi endoblast prin îngroşarea endoblastului va lua naştere a treia foiţă numită mezodermică. Este stadiul de gastrulă în care oul devine tridermic. La sfârşitul gastrulaţiei oul este simetric.

A - IV - a săptămână de evoluţie

În săptămâna a 4 a se vor diferenţia complet foiţele embrionare vor da naştere în procesul de embriogeneză la diferitele ţesuturi şi organe care alcătuiesc organismul. Între săptămâna a 4 a şi a 5 a fiecare dintre cele trei foiţe embrionare începe diferenţierea în ţesuturi specifice şi organe.

Din ectoderm vor deriva sistemul nervos, aparatul senzorial, ochi, urechi, epidermul şi fanerele.

Endoblastul va da endodermul cu derivatele sale: aparatul digestiv şi respirator. Mezodermul va da sistemul osteoarticular, muscular, circulator şi aparatul genito-urinar.

Concluzie: după 4 săptămâni embriogeneza este terminată. Aceasta debutează cu morfogeneza, diferenţierea celor trei foiţe pentru a da naştere schiţei organelor şi urmează organogeneza, constituirea organelor astfel încât se ajunge la 8 săptămâni la un embrion ale cărui principale sisteme organice sunt constituite. După majoritatea autorilor perioada primelor două luni de gestaţie se împarte în prima numită embrionară şi a doua numită fetală în care capătă înfăţişare umană. Graniţa dintre cele două perioade este plasată între luna a 2 a şi a 3 a de sarcină. După alţi autori până în luna a 4 a oul uman este considerat embrion după care ia denumirea de făt.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 1

Page 2: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 2

Page 3: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Neurulaţia

Este considerată faţa finală gastrulaţiei. Este momentul în care porneşte organogeneza. Fiecare foiţă îşi urmează schema proprie de diferenţiere. Diferenţierea celor trei foiţe se realizează însă în strânsă corelaţie. Dacă diverşi factori perturbă interrelaţia dintre ele pot apare malformaţii. In urma nerulatiei se formeaza SNC si SNP. Crestele neurale vor constitui originea unor populatii de celule din care se formeaza ganglionii si fibrele senzitive ale nervilor spinali si cranieni.

Ectodermul embrionar

Ectodermul formează foiţa dorsală a discului embrionar trilaminar şi se continuă la periferie cu învelişul epitelial al cavităţii amniotice.

În concluzie derivatele ectodermului embrionar sunt următoarele: epidermul cu fanerele şi glandele anexe pielii inclusiv glanda mamară, sistemul nervos central, periferic şi autonom, hipofiza, cristalinul, muşchiul neted al irisului, epiteliul conjunctivei, coreea, glanda lacrimală, neuroepiteliile organelor de simţ, epiteliul cavităţii nazale, epiteliul cavităţii bucale, glandele salivare, smalţul şi dentina, epiteliul părţii inferioare a canalului anal şi al uretrei terminale.

Mezodermul intraembrionarDatorită formări succesive a somitelor vârsta în zile a embrionului se apreciază după numărul

somitelor care se observă cu uşurinţă la suprafaţă.

Ziua Nr. somitelor 20 221 722 1023 1324 1725 2026 2327 2628 2930 35

Somitele sunt perechi, sunt occipitale şi contribuie la formarea craniului şi a musculaturii limbii. Sunt urmate de somite cervicale şi toracale, sacrale şi coccigiene. Numărul total la om este de 44 de perechi de somite. De la nivelul somitelor care pe secţiune au formă triunghiulară, cu pereţi mediali, ventrali şi dorsali porneşte diferenţierea a numeroase celule. Somitele includ o cavitate numită miocel care dispare ulterior. Diferenţierea se face în celule mezenchimale care vor face sclerotoamele cu dispoziţie metamerică din care vor deriva fibroblastele, condroblastele şi osteoblastele. Din ele se

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 3

Page 4: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

vor forma scheletul axial adică coloana vertebrală. Altă diferenţiere este aceea în miotoame din stratul medial care devin mioblaste care se diferenţiază în miofibrile contractile.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 4

Page 5: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Cinci elemente contribuie la formarea diafragmei:

Septul transversal- tendonul central

Somitele a 3- si a 5-a- musculatura diafragmei

Sacul pleural ventral – tesut conjunctiv

Mezenterul esofagului – tesut conjunctiv din jurul esofagului

Membranele pleuroperitoneale – tesut conjunctiv in jurul tendonului central

Mezenchimul Din mezenchimul somatopleurei vor lua naştere mugurii membrelor, dermul, pericardul, pleura

şi peritoneul. Din mezenchimul splanchnopleurei se va dezvolta tunica submucoasă şi musculară netedă a tubului digestiv şi anexele tubului digestiv, musculatura aparatului respirator, musculatura cardiacă, tunica medie a vaselor.

Endodermul

Din endoderm derivă: epiteliul tubului digestiv şi al anexelor sale cu excepţia celui al cavităţii bucale şi al regiunii anale, celulele parenchimului hepatic, pancreatic, al tiroidei, paratiroidelor şi timusului, epiteliul laringelui al arborelui traheobronşic şi al alveolar epiteliul vezicii urinare, al uretrei prostatice, al uretrei la bărbaţi şi femeie.Evoluţia morfologiei externe.

Embrionul ia progresiv o formă umană. La om prin invaginarea ectodermului între proeminenţa frontală şi primul arc branhial se formează stomodeumul sau gura primitivă în fundul căruia se situează membrana bucofaringeană. Arcurile branhiale au existenţă temporală şi prin transformări profunde la nivelul lor se vor forma gâtul şi organele cervicale. Deasupra mugurilor maxilari şi mandibulari superior gurii primitive din procesul frontal se dezvoltă procesul frontonazal din care se formează muguri nazali ce vor forma piramida nazală şi buza superioară.

După cum s-a arăta în a II a lună regiunea cefalică se măreşte rapid, mai multe decât restul corpului şi se precizează prin muguri viscerele feţei. Între extremitatea cefalică şi zona mijlocie arcurile branhiale se estompează în timp ce se formează gâtul.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 5

Page 6: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Organogeneza

La sfârşitul lunii a III a placenta este formată atât anatomic cât şi funcţional. Vezicula alantoidiană este atrofiată, lichidul amniotic şi membranele oului sunt evidente. Fătul măsoară 9 cm şi are o greutate până la 55 gr., capul este format, degetele sunt diferenţiate, organele genitale sunt diferenţiate pentru fiecare sex.

Dezvoltarea plaminilor are loc in mai multe faze:

Stadiul embrionar: Z26- S6

Intre zilele 26 si 28 – apare prima dihotomie a mugurilor respiratori si se formeaza mugurii bronsici primari/primitivi(practic bronhiile primare).

La inceputul S5 se produce o a treia ramificare care formeaza 3 bronhii secundare pe dreapta si 2 pe stanga

In S6 se formeaza bronhiile teritiare care sunt 10 si corespund fiecare cate unui segment bronhopulmonar.

Bronhiile sunt captusite la interior de un epiteliu respirator de tip pseudostrat care la embrion si fat prezinta celule nediferentiate situate pe o membrana bazala.

La nivelul traheei aceste celule nediferentiate vor suferi o diferentiere cartilaginoasa formand inelele traheale.

La nivelul bronhiilor vor forma la inceput cartilajele bronsice, dupa care treptat placile cartilaginoase si intr-o ultima etapa epiteliul respirator propriuzis care acopera membrana alveolocapilara

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 6

Page 7: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 7

Page 8: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Stadiul pseudo glandulara - saptamina 6 la 16

Dezvoltarea plamanilor in aceasta perioada se aseamana cu o glanda endocrina. Catre sfarsitul acestei perioade, toate elementele majore ale plamanilor, mai putin acelea prin care se face schimbul de gaze (alveolele) au aparut deja. Respiratia nu este posibila in timpul acestei perioade si fetusii nascutii in aceasta perioada nu sunt capabili de supravietuire.

Se termina cu formarea bronhiilor terminale si formarea unui plaman de aspect glandular

La nivelul acestui plaman epiteliul respirator va suferi o diferentiere in 3 tipuri de celule (toate situate pe o membrana bazala- celule alungite prevazute cu cili, care proemina in lumen, celule secretorii, care vor forma pneumocitele de tip 1 si 2 si acele de tip 2 vor forma surftactantul, si celule endocrine)

Miscarile cililor incep in S10 de viata intrauterina si ritmul lor este aprox acelasi cu ritmul batailor cililor de la cel adult (10 batai/ sec). Inceputul miscarilor cililor corespunde cu prima miscare a fatului

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 8

Page 9: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Stadiul canalicular - saptamina 16 la 26

Lumenul bronhiilor se largeste si tesutul devine puternic vascularizat pe parcursul perioadei canaliculare. Pina in saptamina 24, bronhiolele respiratorii si ducturile alveolare s-au dezvoltat de la zonele terminale ale bronhiolelor. Respiratia este posibila catre sfarsitul acestei perioade dar putini fetusi nascuti acum vor supravietui.

Se finalizeaza cu formarea bronhiolelor respiratorii, ductelor alveolare, sacilor alveolari si aparitia primelor alveole

Membrana bazala pe care se afla epiteliul respirator se dezvolta si va ajunge in contact cu vasele capilare subiacente formandu-se astfel o prima schita de membrane alveolocapilare.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 9

Page 10: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Stadiul secular - saptamina 26 si pina la nastere

Bariera importantanta sange – aer este stabilita in timpul perioadei saculare terminale. Celulele specializate ale epiteliului respirator apar in aceasta perioada, inclusive tipul I de celule alveolare unde va aparea schimbul de gaze si tipul II de celule alveolare care vor secreta substanta tensioactiva.

Aceasta substanta tensioactiva este importanta in reducerea tensiunii de suprafata la nivelul tesutului aero – alveolar permitind expansiunea saculilor terminali. In aceasta perioada au o densitate mare (sunt tari ca piatra) si s-ar scufunda daca ar fi pusi in apa dar ei se vor destinde imediat dupa prima respiratie, aceasta fiind o trasatura caracteristica bebelusilor nascuti vii.

Marcheaza debutul maturarii functionale a arborelui respirator (ce se va termina tarziu dupa varsta de 10 ani).

In acest stadiu nr celulelor secretante devine din ce in ce mai mare si se diferentiaza pneumocitele de tip 1 si 2.

Surfactantul este sintetizat incepand cu S20 de viata uterina dar el este cantonat intracelular si ramane inactiv pana in S32. Abia atunci este eliberat de catre pneumocitele de tip 2 si face posibila astfel activitatea barierei alveolocapilare. Eliberarea de surfactant este echivalenta cu vitalitatea fatului.

In cazul in care insa surfactantul este imatur nasterea prematura determina detresa respiratorie a nou-nascutului ceea ce se cheama de fapt boala membranelor hialine

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 10

Page 11: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Tesutul sacului terminal

(Image: UWA Blue Histology)

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 11

Page 12: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Stadiul alveolar - De la nastere si pina la virsta de 8 ani

In timpul acestei perioade saculii terminali, ducturile alveolare si alveolele vor ceste ca numar. Caracterizat de maturarea functionala a sistemului respirator, mai precis continua procesul de alveolizare cu cresterea numarului de alveole, cresterea suprafei de schimb alveolocapilare si edificarea barierei respiratorie.

La nastere plamanul contine doar 1/8 din nr total de alveole. Arborele respirator nu este gol, continand lichid pulmonar care se produce continuu (2-3ml/kg/ora).

Origine: secretia celulelor bordante din caile pulmonare(epiteliul resp). Este eliminat prin trahee, inghitit in caile digestive si eliminat in lichidul amniotic. Acest lucru permite studiul prin amniocenteza si identificarea malformatiilor congenitale.(cercetandu-se daca fatul evolueaza normal sau spre o malformatie pulmonara etc.)

Roluri: unul morfologic insemnand ca realizeaza o presiune pozitiva in sistemul respirator (2-3mmHg) altul este unul functional, care permite aerarea alveolelor in cursul primului inspir.

Surfactant

Este un lichid lipoproteic bogat in fosfolipide a carui rol este de a modifica tensiunea superficiala in sensul scaderii ei la nivelul membranei alveolocapilare.

Originea surfactantului: este sintetizat incepand cu S10 de penumocitele de tip2 si ramane cantonat intracelular pana in S29 cand este eliberat. Cea mai eficienta productie a surfactantului se intampla in cea de a doua parte a sarcinii (L7-L9).

Rolul surfactantului este a forma un film monomolecular la suprafata alveolelor care impiedica colaborarea alveolelor la fiecare expiratie compozitie:10-15% proteine, 85-90% fosfolipide (lecitina, sfingomielina, si fosfatidilglicerol).

Sinteza lor este maximala cu putin timp inainte de nastere desi ele exista. Proteinele din surfactant au un rol biologic major (cele mai imp sunt SP-A ce reprezinta un marker de maturare pulmonara si indica functionalitatea plamanului si SP-D. Ele sunt proteine colagenlike, solubile in apa, intervin in metabolismul surfactantului, SP-B, si SP-D sunt hidrofobe si au rol in asigurarea proprietatii tensiocative ale surfactantului).

Miscarile respiratorii in-utero

Sunt de 3 tipuri:

Sughituri, percepute de mama ca secuse

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 12

Page 13: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Miscari rapide si superficiale: survin incepand cu a 15-a saptaman. Permit o mobilizarea minima a lichidului pulmonar si au rol in dezvoltarea morfologica a plamanului.

Gaspiaj (gasp-respiratie agonica): miscari rare si profunde, vizibile la ecografie. Cresterea frecventei lor este semn de suferinta fetala si poate antrena inhalarea de lichid amniotic, nefasta pentru fat.

Modificarile miscarilor respiratorii:

Diminuare – infectii, hipoglicemie, administrarea de medicamente la mama (stres, barbiturice, morfina, sedative...,) ;deci stari patologice ale mamei

Cresterea: hiperglicemie postprandiala a mamei

Rolul miscarilor respiratorii ale fatului antreneaza muschii respiratori care vor fi functionat la nastere.

Prima Respiratie

Imediat dupa nastere in decurs de cateva secunde, placenta este inlocuit, si rolurile placentei sunt preluate de plamani.

Declansarea primei respiratie depinde de stimulii senzoriale, exteroceptivi, propriuceptivi, interoceptivi (pensarea cordonului ombilical modifica repartitia volumelor interne) si biochimici (declansati de hipoxie, acidoza).

In mod normal aerul patrunde in plamani dupa ce fatul este usor batut pe spate ca sa ias lichidul pulmonar si atunci dupa acea prima bataie copilul elimina ultimii ml de lichid pulmonar si incepe sa respire.

Surfactantul este eliberat si acopera suprafata alveolocapilara permitand schimburile gazoase. Se declanseaza o respiratie in-utero in care copilul inghite lichid amniotic si poate chiar muri.

Dezvoltarea post-natala - consta in:

Cresterea numarului bronhiolelor Cresterea numarului si volumului alveolelor(20-70 mil de saci terminali → 300-400 milioane) Diminuarea barierei alveolo-capilare – maturarea cartilajelor, maturarea circulatiei pulmonare

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 13

Page 14: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 14

Page 15: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

TRANZIŢIA ŞI ADAPTARE ARESPIRATORIE

Iniţierea primei respiraţii postnatale se datorează unui complex de factori:

Compresia toracelui la trecerea prin canalul pelvigenital matern (exercită o presiune de 60-90 cm H2O) determină eliminarea a 1/3 din volumul lichidului pulmonar. Odată cu naşterea, toracele este decomprimat, are loc mărirea volumului cutiei toracice şi datorită vidului pleural creat, se produce pătrunderea/ aspirarea aerului în plămân, care excită terminaţiile nervoase ale nervului vag de la nivelul plămânilor.

Întreruperea circulatiei feto-placentare determină oprirea aportul de O2 (hipoxie) şi acumularea de CO2. Acestea determină stimularea chemoreceptorilor, respectiv a centrilor respiratori, cu declanşarea respiraţiei. Astfel hipoxia (↓pO2), hipercapnia (↑pCO2)şi acidoza moderată rezultată în urma contracţiilor uterine normale din timpul travaliului stimulează iniţierea respiraţiilor spontane.

Stimularea senzorială (aerul rece, curentii de aer, diferenţele presionale din mediul intra/extrauterin, lumina, zgomotele, manipulările) excită pe cale reflexă (prin terminaţiile nervoase din piele) centrul respirator.

PERMEABILITATEA CĂILOR RESPIRATORII

Aspirarea secreţiilor orofaringiene şi nazale (intâi gura, apoi nasul). Se face cu o sonda sterilă, de unică folosinţă. Nou-născutul este în decubit dorsal sau lateral cu capul în uşoară extensie („adulmecare”)

pentru alinierea faringelui, laringelui şi traheei. Presiunea de aspirare va fi de maxim 80-100 mmHg, evitându-se stimularea faringelui

posterior (risc de răspuns vagal cu apnee şi bradicardie).

APARATUL RESPIRATOR

Ca să poată prelua aerul din atmosferă şi să procure organismului oxigenul, ca să poată elimina din organism bioxidul de carbon în exces, rezultat din arderi, ca să poată să regleze centrul respirator din creier, în sfârşit, ca să poată echilibra presiunea atmosferică cu cea internă, aparatul respirator şi-a dezvoltat câteva organe şi subaparate, din care fiecare are funcţii deosebite, contribuind însă toate la complexul de fenomene mecanice, ventilatorii, chimice şi fizice care constituie respiraţia.

Astfel, aparatul respirator este format din căi aeriene superioare (nasul, faringele şi laringele) şi căi aeriene inferioare (traheea, bronhiile şi alveolele pulmonare).

Primul aparat prin care trece aerul inspirat este nasul, care are un rol foarte important în „prepararea" aerului ce trebuie să ajungă în plămâni încălzit, uşor umezit şi lipsit de impurităţi, indiferent de faptul că in atmosferă aerul poate să fie foarte rece sau foarte cald, uscat sau foarte umed, plin de impurităţi sau microbi.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 15

Page 16: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

Cavităţile nasului sunt căptuşite cu o membrană (mucoasă) bogată în vase de sânge, care joacă rolul unui radiator. In drumul de la nări până la amigdale aerul poate să se încălzească cu aproape 30°. Numeroase glande mucoase, comunicarea cavităţilor nazale cu ochii (lacrimile se scurg în nas; când plânge, omul trebuie să-şi sufle nasul), precum şi alte mecanisme asigură permanenta umezire a aerului.

Astfel încălzit şi saturat cu vapori de apă, aerul este adus la temperatura şi umiditatea necesare unei bune funcţionări a întregului aparat respirator.

Nasul joacă şi rol de filtru eficace; perii dispuşi la intrarea nărilor, firişoarelor fine de pe

suprafaţa mucoasei, precum şi mucusul secretat reţin particulele de praf şi microbii, purificând aerul inspirat. Mucoasa tuturor căilor aeriene până la alveole este acoperită cu cili, nişte firişoare fine, dispuse ca un covor, care sunt animate de o mişcare vibratilă continuă de la interior spre exterior, în ritm de 12 mişcări pe secundă, aidoma unui lan de grâu bătut de vânt.

Covorul de cili deplasează lama subţire de mucus care îl acoperă şi care „fixează" corpurile străine fine (pulberi, praf, microbi, secreţii patologice), eliminând-o cu o forţă de neînchipuit: 1 cm de cili vibratili ridică în fiecare minut 6 grame cu 1 mm, putând să urnească chiar o greutate de 360 grame.

Este de la sine înţeles cât de importante sunt aceste sisteme de „purificare", dacă ne gândim că omul inspiră în fiecare minut câteva milioane de particule de praf. Numai briza de zi care bate dinspre mare spre uscat este lipsită de praf. In schimb, chiar pe crestele munţilor pătrund la fiecare inspiraţie 10 000 de particule, iar în aerul din oraş numărul acestora ajunge la 5 miliarde, ceea ce face ca un locuitor din mediul urban să introducă în aparatul său respirator, în cursul vieţii, aproximativ 50 kg de praf (echivalentul unui sac cu ciment), cantitate care este până la de zece ori mai mare In profesiunile în care inhalarea pulberilor este mult mai accentuată (mineri, măturători, cioplitori în piatră, fochişti, muncitori la sablaj sau cu ciment).

Odată cu praful pătrund în nas şi microbi. Firişoarele şi mucusul (care este antiseptic) reţin şi omoară microbii; nasul este astfel prima şi cea mai eficace barieră naturală împotriva infecţiilor, filtrând şi sterilizând considerabil aerul care trebuie să ajungă în plămâni. Nasul reglează reflex reacţia aparatului respirator faţă de aerul atmosferic. Se desprinde, în concluzie, cit este de importantă inspirarea aerului „pe nas" şi nu pe gură, unde lipsesc aparatelor de incălzire, de umezire şi de purificare a aerului.

Din nas aerul trece prin faringe, aflat în regiunea în care calea respiratorie se desparte de cea digestivă, acolo unde cavitatea nazală comunică cu cavitatea bucală. Între faringe şi trahee, la capătul superior al acesteia se află un aparat format din cartilaje, oscioare şi muşchi, laringe, care se astupă cu un căpăcel, când înghiţim şi se deschide când respirăm. Prevăzut cu corzi fine, dispuse in calea curentului aerian, laringele s-a adaptat şi s-a specializat, fiind organul vocii, emiţând prin vibraţia corzilor sunetele care caracterizează vocea umană.

Sub laringe se află un tub lung de 15 cm, format din inele cartilaginoase, denumit trahee. La partea inferioară, cam în dreptul inimii, traheea se bifurcă în cele două bronhii principale, care la

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 16

Page 17: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

rândul lor se ramifică aidoma unui arbore în aproape 25 de milioane de rămurele din ce în ce mai înguste, până la un diametru de jumătate de milimetru. Toate aceste canale şi canalicule sunt căptuşite cu o membrană fină, mucoasa, care cuprinde în grosimea ei glande ce secretă mucus şi care este acoperită cu cilii care au fost menţionaţi, iar peretele canalelor conţine fibre musculare, ce permit să se mărească sau să se micşoreze calibrul acestor conducte.

Contracţia spastică de mai scurtă sau de mai lungă durată a acestor fibre musculare, provocată de o hipersensibilitate a acestora, determină o închidere temporară totală sau parţială a căilor de conducere a aerului, fiind una din cauzele declanşării unei crize de astm bronşic.

Ca perii unei pensule, fiecare rămurică se ramnifică în 15-20 de ramuri, ce se termină în nişte cămăruţe, alveolele pulmonare, care prin aşezarea lor au aspectul unor numeroase boabe de struguri pe un ciorchine. Canalele aeriene, din ce în ce mai fine şi mai înguste (bronhii, bronhiole) şi alveolele formează ţesătura fină a plămânului, un organ ca un burete, aşezat în cavitatea toracică şi având un schelet de fibre elastice, plin cu aer şi vase de sânge. Privind o conopidă ne putem imagina structura plămânului, cu ramurile de bifurcare şi alveolele în număr de aproximativ 400 de milioane de bobite nu mai mari decât o gămălie de ac.

În pereţii alveolelor se găsesc vase capilare de sânge. Se înţelege că dilatarea accentuată a acestor cămăruţe şi a canalelor care se deschid în ele (eforturi sportive prelungite, suflători în sticlă sau instrumente muzicale, tuse violentă prelungită) poate să provoace ruperea pereţilor alveolelor, confluarea acestora şi constituirea unor cămăruţe mari, unor bule, unui emfizem, stare patologică în care plămânul este umflat, hiperdestins.

Plămânul drept (format din trei lobi) şi plămânul stâng (format din doi lobi) sunt înveliţi de o dublă foiţă subţire, pleura. În mod normal aceste foiţe sunt aderente, una învelind plămânul, cealaltă căptuşind faţa internă a toracelui; ele fac ca plămânii să fie solidari în mişcări cu toracele şi diafragma.

Prin dilatarea toracelui (operaţie pe care o fac muşchii inspiratori şi contracţia diafraginului care coboară), plămânii se umflă ca nişte foaie şi aerul atmosferic pătrunde în alveolele destinse (inspiraţia), iar prin îngustarea toracelui şi ridicarea boitei diafragmului, aerul este dat afară din plămâni (expiraţia).

O dată cu căile aeriene se ramifică şi arterele pulmonare (care aduc de la inimă la plămâni sângele încărcat cu bioxid de carbon) şi venele pulmonare (care duc de la plămâni spre inimă sângele încărcat cu oxigen). Şi vasele de sânge se despart în milioane de rămurele; împreună cu ramurile terminale ale arborelui respirator se ramifică în vase capilare sangvine, care îmbracă cele aproape 400 de milioane de alveole, aşa încât fiecare spaţiu aerian alveolar se află ca într-un coşuleţ constituit dintr-o fină împletitură a reţelei vasculare. Prin pereţii alveolelor şi vaselor capilare se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic şi sânge. Globula roşie din sânge se plimbă în jurul unei alveole timp de o secundă, în care, pe de o parte fixează oxigenul din aerul atmosferic inspirat în alveolă, spre a-1 duce la ţesuturi, iar pe de altă parte descarcă bioxidul de carbon (rezultat din arderile din organism) în aerul din alveolă, care urmează să fie eliminat prin expiraţie în atmosferă. Acest schimb într-un sens şi în

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 17

Page 18: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

altul este asigurat de cele 400 de milioane de alveole, a căror suprafaţă desfăşurată se cifrează la 400 metri pătraţi într-o inspiraţie profundă.

Plămânii sunt umpluţi de obicei cu 3 litri de aer, la care se mai adaugă 0,5 litri la o inspiraţie obişnuită, ceea ce face ca în permanenţă să fie primenită 1/6 din aerul pulmonar. In repaus omul ventilează pe minute 8 litri de aer, la o activitate sedentară 16 litri, în mers 24 litri, la un efort (alergare) 50 litri. Într-o zi ventilează 24 000 litri de aer, volum care variază cu activitatea şi tipul constituţional. La un efort mediu pot fi ventilaţi 3,5 litri de aer într-o inspiraţie, iar la un efort mare, cu antrenament 5,5 litri. Cele mai mari ventilaţii sunt atinse de sportivii care fac canotaj. Respiraţia se adaptează nevoilor de oxigen ale organismului. Ori de câte ori acestea sunt crescute (activitate musculară crescută, efort, febră, unele boli), frecvenţa respiraţiei creşte.

In sistemul nervos central şi anume în bulb se afla centrul nervos care comandă şi reglează mişcările respiraţiei prin nervii ce se distribuie în musculatura toracelui, motorul acestor mişcări. La acest centru vin impulsuri care îl excită sau îl deprimă şi de la el pleacă spre muşchii respiratori comenzi pentru accelerarea sau încetinirea ni iscărilor respiratorii. Prin voinţă mişcările respiratorii pot îi accelerate sau încetinite, dar în realitate centrul respirator este excitat de unii factori, printre care cei chimici (O şi.CO2) sunt cei mai importanţi. Bioxidul de carbon din sânge, într-o anumită concentraţie, este excitantul fiziologic al respiraţiei, un adevărat hormon respirator.

Introducând numai oxigen în sânge, mişcările respiratorii încetează, deoarece musculatura toracelui nu mai primeşte comenzi de la centrul respirator, care este lipsit de CO2, excitantul lui natural.

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 18

Page 19: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 19

Page 20: portofoliu embriologie

SCOALA SANITARA POSTLICEALA FUNDENI

AUTORI: ANDREI AMALIA, FRATILA IULIA, MICULAS MIRCEA Page 20