Data şi locul naşterii: 15 ianuarie 1850, Botoşani. Numele lui: Mihail EminoviciPărinţi: Gheorghe Eminovici Raluca (Jurascu) Eminovici(1812 – 1884) (1816 – 1876)

Fraţi şi surori:

- A fost botezat la Biserica Uspenia din Botoşani;- 1856 – 1858 – îşi petrece copilăria la Ipoteşti;- 1858 – 1860 – Eminescu urmează şcoala primară;- 1860 – 1863 – urmează cursurile Ober Gymnasyum din Cernăuţi;- 1866 – Moare Aron Pumnul, profesorul său de română.

În broşura omagială a învăţăceilor gimnazişti este tipărită poezia La mormântul lui Aron Pumnul.

- 1866 – Debutul oficial şi-l face la revista Familia cu poezia De-aş avea, Iosif Vulcan îi schimbă numele din Mihail Eminovici în Mihai Eminescu.

- 1867 – Apare în revista Familia poezia Ce-ţi doresc eu ţie,dulce Românie?

- 1869 – 1872 – La Universitatea de Filozofie din Viena figurează ca “audient extraordinar” (asista la cursuri fără a fi înscris). Aici îl întâlneşte pe unul dintre viitorii săi buni prieteni, Ioan Slavici.

- 1870 - Povestea Făt-Frumos din lacrimă, care se tipăreşte în Convorbiri literare.

- 1872 – Veronica Micle îl cunoaşte pe pe Eminescu în cercul studenţilor români de la Viena

- 1873 – Apar în Convorbiri literare poeziile Înger şi demon şi Floare albastră

- 1872-1874 - Eminescu este student la Berlin şi intră în contact cu marea literatură a lumii.

- 1874 - Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi.- 1875 – În Convorbiri literare se publica poezia Făt-Frumos din tei.

- Titu Maiorescu îl numeşte revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. - Eminescu se cunoşte cu Ion Creangă şi devin prieteni apropiaţi.

- 1876 – 1877 – Eminescu este redactor la Curierul de Iaşi.

Şerban Eminovici - 1841-1874  Nicolae Eminovici - 1843-1884 Iorgu (George) Eminovici - 1844-1873  Ruxandra Eminovici - 1845-1845 Ilie Eminovici - 1846-1863 Maria Eminovici - 1848~1856 Aglaia Eminovici - 1852-1900 Harieta Eminovici - 1854-1889 Matei Eminovici - 1856-1929 Vasile Eminovici ~1856-1860

- 1877 - Eminescu pleacă din Iaşi şi se stabileşte în Bucureşti, unde este redactor la Timpul.

- 1878 - Mihai Eminescu are o intensă activitate publicistică la Timpul şi Convorbiri literare

- 1879 - Se publică Freamăt de codru, Revedere.- 1881 - Se tipăreşte Scrisoarea III.- 1883 - În ianuarie el se află în spital pentru o perioadă.

- În decembrie îi apare volumul Poezii, cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu.

- 1886 - Mihai Eminescu este internat la ospiciul de la mănăstirea Neamţ, unde îl vizitează Ion Creangă.

- 1888 - Boala se agravează din ce în ce mai mult, astfel încât Eminescu nu mai poate să scrie.

- 1889 - Pe data de 15 iunie Eminescu încetează din viată şi este înmormântat la cimitirul Belu din Bucureşti.

-

Casa memorială de la Ipoteşti Biserica Sf. Gheorghe Aron Pumnul Iosif Vulcan

(Uspenia) din Botoşani

Ioan Slavici Veronica Micle Titu Maiorescu

Ion Creangă Semnătura lui Mihai Eminescu

Ce te legeni?...

- Ce te legeni, codrule,Fără ploaie, fără vânt,Cu crengile la pământ?- De ce nu m-aş legăna,Dacă trece vremea mea!Ziua scade, noaptea creşteŞi frunzişul mi-l răreşte.Bate vântul frunza-n dungă -Cântăreţii mi-i alungă;Bate vântul dintr-o parte -Iarna-i ici, vara-i departe.Şi de ce să nu mă plec,Dacă păsările trec!Peste vârf de rămureleTrec în stoluri rândurele,Ducând gândurile meleŞi norocul meu cu ele.Şi se duc pe rând, pe rând,Zarea lumii-ntunecând,Şi se duc ca clipele,Scuturând aripele,Şi mă lasă pustiit,Vestejit şi amorţitŞi cu doru-mi singurel,De mă-ngân numai cu el!

O, mamă...

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremiPe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;Deasupra criptei negre a sfântului mormântSe scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,Mormântul să ni-l sape la margine de râu,Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ….

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?

Braţele nervoase, arma de tărie,La trecutu-ţi mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;

Căci rămâne stânca, deşi moare valul,Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântulSpada ta de sânge duşman fumegând,

Şi deasupra idrei fluture cu vântulVisul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricoloare,Spună ce-i poporul mare, românesc,

Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,Pe altarul Vestei tainic surâzând,

Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,Când cu lampa-i zboară lumea

luminând,El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,

Guste fericirea raiului ceresc,Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,Tânără mireasă, mamă cu amor!

Fiii tăi trăiască numai în frăţieCa a nopţii stele, ca a zilei zori,Viaţa în vecie, glorii, bucurie,

Arme cu tărie, suflet românesc,Vis de vitejie, fală şi mândrie,

Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Somnoroase păsărele...

Somnoroase păsărelePe la cuiburi se adună,Se ascund în rămurele -Noapte bună!

Doar izvoarele suspină,Pe când codrul negru tace;Dorm şi florile-n grădină -Dormi în pace!

Trece lebăda pe apeÎntre trestii să se culce -Fie-ţi îngerii aproape,Somnul dulce!

Peste-a nopţii feerieSe ridică mândra lună,Totu-i vis şi armonie -Noapte bună!

La mijloc de codru...

La mijloc de codru desToate păsările ies,Din huceag de aluniş,La voiosul luminiş,Luminiş de lângă baltă,Care-n trestia înaltăLegănându-se din unde,În adâncu-i se pătrundeŞi de lună şi de soareŞi de păsări călătoare,Şi de lună şi de steleŞi de zbor de rândureleŞi de chipul dragei mele.

De-aş avea

De-aş avea şi eu o floareMândră, dulce, răpitoare,Ca şi florile din mai,Fiice dulce-a unui plai,Plai râzând cu iarbă verde,Ce se leagănă, se pierde,Undoind încetişor,Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricicăGingaşă şi tinerică,Ca şi floarea crinului,Alb ca neaua sânului,Amalgam de-o roz-albieŞi de una purpurie,Cântând vesel şi uşor,Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţăCu chip alb de copiliţă,Copiliţă blândişoarăCa o zi de primăvară,Câtu-ţi ţine ziuliţaI-aş cânta doina, doiniţa,I-aş cânta-o-ncetişor,Şoptind şoapte de amor.

La steaua

La steaua care-a răsăritE-o cale-atât de lungă,Că mii de ani i-au trebuitLuminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drumÎn depărtări albastre,Iar raza ei abia acumLuci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a muritÎncet pe cer se suie:Era pe când nu s-a zărit,Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dorPieri în noapte-adâncă,Lumina stinsului amorNe urmăreşte încă.

Fiind băiet păduri cutreieram

Fiind băiet păduri cutreieramŞi mă culcam ades lângă isvor,Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneamS-aud cum apa sună-ncetişor:Un freamăt lintrecea din ram în ramŞi un miros venea adormitor.Astfel ades eu nopţi întregi am mas,Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:Un rai din basme văd printre pleoape,Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,Sunând din ce în ce tot mai aproape...Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshcide:Din el ieşi o tânără crăiasă, Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,Cu fruntea ei într-o maramă deasă,Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,Călcând pe vârful micului picior,Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,Cum numa-n vis o dată-n viaţa taUn înger blând cu faţa radioasă,Venind din cer se poate arăta;Iar păru-i blond şi moale ca mătasaGrumazul alb şi umerii-i vădea.Prin hainele de tort subţire, fin,Se vede trupul ei cel alb deplin.

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi seninăSe stinse un luceafăr, se stinse o lumină,Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jaleVuieşte în cadenţă şi sună întristat;Căci, ah! geniul mare al deşteptării talePăşi, se duse-acuma pe-a nemuririi caleŞi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântareŞi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburareO urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimareCe-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,Colo, în Eliseu!...

Revedere

- Codrule, codruţule,Ce mai faci, drăguţule,Că de când nu ne-am văzutMultă vreme au trecutŞi de când m-am depărtat,Multă lume am umblat.

- Ia, eu fac ce fac de mult,Iarna viscolu-l ascult,Crengile-mi rupându-le,Apele-astupându-le,Troienind cărărileŞi gonind cântările;Şi mai fac ce fac de mult,Vara doina mi-o ascultPe cărarea spre izvorCe le-am dat-o tuturor,Umplându-şi cofeile,Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,Vreme trece, vreme vine,Tu din tânăr precum eştiTot mereu întinereşti.

- Ce mi-i vremea, când de veacuriStele-mi scânteie pe lacuri,Că de-i vremea rea sau bună,Vântu-mi bate, frunza-mi sună;Şi de-i vremea bună, rea,Mie-mi curge Dunărea.Numai omu-i schimbător,Pe pământ rătăcitor,Iar noi locului ne ţinem,Cum am fost aşa rămânem:Marea şi cu râurile,Lumea cu pustiurile,Luna şi cu soarele,Codrul cu izvoarele.