Universiatea “Al. I. Cuza”, IasiFacultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei

PORTOFOLIULOGOPEDIE

Studenta: Calugareanu Simona Sectia: Pedagogie, An II

ReferatRinolalia

(prezentat in cadrul seminarului)

RINOLALIA

Termenul de rinolalie deriva din cuvintele “rhia, rhinos”= nas si “lalie”=

vorbire, deci rinolalia in sensul larg al cuvantului inseamna “vorbire pe nas”.

Prin rinolalie se intelege nazalizarea suplimentara sau insuficienta a vorbirii la

persoanele cu deficienta de includere si distributie a rezonantei nazale.

In rinolalie inteligibilitatea vorbirii este mult afectata iar la acestea se adauga si

specificul inestetic al fetei, plus influentele negative asupra dezvoltarii personalitatii.

Rinolalia poate fi clasificata dupa cum urmeaza:

Deschisa (aperta) denumita si hiperinolalie, cand unda respiratorie se scurge

pe cale nazala si in pronuntia sunetelor orale;

Inchisa (clausa) cunoscuta si sub numele de hiporinolalie, cand in pronuntia

sunetelor “m” si “n” aerul este obturat total sau partial pe traseul cavitatii

nazale datorita vegetatiilor adenoide, polipi, deviatii de sept etc.

Mixta (mixa) cand in vorbirea aceleiasi persoane persista atat nazalizarea

deschisa cat si cea inchisa.

In vederea precizarii disgnosticului diferential trebuie sa se tina seama de starea

valului palatin si de unda expiratorie. Astfel, valul palatin este considerat normal, cu

o modalitate suficient dezvoltata, atunci cand copilul poate efectua urmatoarele

probe:

- sa sufle intr-un fluier, fara sa-si astupe narinile;

- sa inghita o cantitate mare de lichid fara ca acesta sa refuleze pe nas;

- sa pronunte corect siflanta “s”;

Pentru determinarea directiei de scurgere a undei de aer expirator se aplica

urmatoarele probe:

- se umfla obrajii cu limba intre dinti, fara ca aerul sa se scurga pe nas

(imposibilitatea de a retine aerul in cavitatea bucala este caracteristica

persoanelor cu rinolalie deschisa);

- suflarea in diferite instrumente muzicale (fluier, muzicuta etc.);

- stingerea unui chibrit aprins sau a unei lumanari;

- pronuntarea grupului vocalic “ai”;

- stabilirea rezonantei nazale in pronuntarea cuvintelor care contin sunetele

“m” si “n”;

- palparea cu degetele a extremitatii osului nazal -; absenta vibratiilor in

timpul pronuntiei cuvintelor care contin “m” si “n” indica existenta

rinolaliei inchise.

Daca persoana supusa acestor probe nu le poate efectua corect inseamna ca

prezinta o anumita forma de rinolalie.

Prognosticul rinolaliei, este in general, favorabil. El depinde de urmatorii

factori: de felul rinolaliei, de varsta la care se incepe tratamentul, de medicul familial

si de personalitatea rinolalicului.

RINOLALIA DESCHISA

Rinolalia deschisa consta in nazalizarea suplimentara a sunetelor orale. Ea

prezinta urmatoarele caracteristici:

tulburari de ritm si fluenta a vorbirii determinate de scurgerea continua pe

nas a unei mari cantitati de aer ceea ce il obliga pe rinolalic la inspiratii

mai frecvente decat in situatii normale;

tuburari de articulatie ca urmarea a debitului expirator necorespunzator,

necesar realizarii sunetelor orale;

tulburari de voce ca urmare a dirijarii insuficiente de catre valul palatin a

undei respiratorii ceea ce va duce la deformarea consoanelor si a

vocalelor.

Dintre vocale cele mai expuse la nazalizare sunt cele inchise (i, u), iar dintre

consoane cele care se realizeaza cu o unda respiratorie mai puternica (s, z, t, s, j), apoi

urmeaza (f, b, p, g, c si sonanta r), care de cele mai multe ori se relizeaza uvular.

Rinolalia deschisa poate fi: FUNCTIONALA si ORGANICA.

In RINOLALIA DESCHISA FUNCTIONALA, valul palatin este integru insa

nu se poate realiza inchiderea vulvara care separa cavitatea bucala de cea nazala.

Cauzele rinolaliei deschise functionale sunt:

hipokinezia valului palatin determinata de inervatia insuficienta;

taraganarea pronuntiei la copiii lenesi si bolnaviciosi;

imitarea persoanelor cu o astfel de tulburare;

deficiente de respiratie;

atrofie neuro-musculara a valului palatin;

RINOLALIA DESCHISA ORGANICA este determinata de paralizia centrala

sau peroferica a valului palatin in urma legarii neuronilor superiori sau inferiori,

datorita unor tumori, leziuni etc. Copiii cu rinolalie deschisa intampina dificultati nu

numai in vorbire si cu in inghitirea lichidelor care refuleaza pe nas.

Cauzele rinolaliei deschise organice sunt:

- malformatiile valului palatin (val prea scurt, lipsa uvulei, uvula lipita);

- comunicari oro-nazale consecutive ca urmare a unor infectii (sifilis,

tuberculoza) care pot afecta tesutul valului palatin;

- vegetatii adenoide si polipi in cavitatea faringiana;

Cele mai frecvente cauze ale rinolaliei deschise sunt despicaturile palatine.

Majoritatea autorilor trateaza in mod independent formele rinilaliei provocate de

despicaturile palatine sub denumirea de “palatalalie”. Despicaturile dateaza dintr-o

faza timpurie a dezvoltarii embrionale. Aproximativ pana la a 30-a zi a evolutiei

embrionale, fisurile boltii palatine sunt normale, pentru ca apoi sa se inchida

progresiv, proces ce se incheie pana la sfarsitul lunii a 3-a. Dupa dezvlotarea cavitatii

bucale si in special a arcului dental, fisurile palatine care nu s-au inchis, sunt

ireversibile, ramanand definitiv deschise.

Veau a clasificat aceste despicaturi in 4 grupe:

1. Despicatura valului palatin (20.8%)

2. Despicatura palatului moale si tare spre incisivi fara inversarea arcadei

alveolare (30.8%)

3. Despicatura unilaterala totala adica asociata si cui diviziunea arcadei

alveolare si a buzei (38.8%)

4. Despicatura bilaterala completa -; intre cele doua arcade exista o formatiune

numita tuberculul median (0.6%)

In tara noastra, clasificarea adoptata in chirurgia maxilo-faciala este urmatoarea:

- despicaturi partiale, anterioare (despicaturi ale buzei, premaxilarului si a narinelor)

si posterioare (care pot cuprinde palatul dur, moale, valul palatin si uvula);

totale care cuprind atat despicaturile anterioare cat si posterioare;

asociate, fac parte unele despicaturi anterioare si unele posterioare;

submucoase - nu pot fi depistate decat prin palpare deoarece mucoasa este intacta.

Semnul prezentei acestei despicaturi este o mica despicatura a varfului apical.

Copiii care se nasc cu astfel de malformatii intampina mari dificultati la supt si

deglutitie; nu pot efectua miscarile necesare acestui act de aceea ei trebuie sa fie

hraniti cu lingurita. Multi dintre acesti copii sunt subnutriti, prezinta o rezistenta mai

mica la boli; fac diferite infectii banale, datorita fixarii hranei in despicaturi sau in

trahee. Din lipsa suptului nici musculatura organelor fono-articulatorii nu se poare

dezvolta, ceea ce va ingreuna si mai mult vorbirea.

Alte cauze care concura la aparitia acestei tulburari sunt bolile infectioanse

(rubeola, gripele virale) aparute in primele stadii ale dezvoltarii embrionului,

expunerile la razele Röntgen, factori toxici, diferite substante sau plante in incercarile

de avort precum si cosangvinitatea.

CORECTAREA RINOLALIEI DESCHISE

corectarea rinolaliei cuprinde un complex de masuri:

chirurgicale;

logopedice, de corectare si dezvoltarea limbajului;

psiho-pedagogice, de inlaturare a complexelor si de educare a trasaturilor

pozitive.

In ceea ce priveste modul in care trebuie efectuata gimnastica mimico-articulata

exista pareri diferite. Ca urmare s-au conturat 2 curente:

1. Gutzman si adeptii lui sustin necesitatea efectuarii de exercitii energice, prin

miscari fortate si incordate ale musculaturii gatului si a organelor fonoarticulatorii.

2. Borel, Maissony, West si altii sunt pentru efectuarea de exercitii normale, fara

exagerari si incordari. De fapt acesta este curentul care predomina in practica

logopedica.

Accent deosebit trebuie sa se puna gimnastica speciala a fiecarui organ in parte,

pe exercitii de dirijare a undei respiratorii pe cale orala iar emiterea sunetelor sa se

realizeze pe baza de joc.

Si in corectarea rinolaliei deschise tratamentul urmeaza etapele corectarii

dislaliei (emitere, consolidare, diferentiere, automatizare) numai ca ordinea

introducerii sunetelor este urmatoarea:

- vocalele: a, e, i, u, a, I;

- consoanele: p, t, l, b, d, g

- consoanele: f, v, s, s, j, z, t

Ordinea introducerii sunetelor ne arata ca in primul rand se introduc acele sunete

care necesita miscari articulatorii simple, pentru ca progresiv sa fie introduse sunetele

mai complexe, a caror emitere obliga organele fonoarticulatorii sa execute miscari

complexe de mare finete.

RINOLALIA INCHISA

Rinolalia inchisa consta in insuficienta nazalizare in cazul sunetelor “m” si “n”

care in limba romana sunt nazale. Rinolalia inchisa seamana foarte mult cu un guturai

(in loc de “mama” se aude “baba”; in loc de “nas” se aude “das” etc.).

Dupa cauzele obstructiilor nazale, rinolalia inchisa sa imparte in:

FUNCTIONALA si ORGANICA.

RINOLALIA INCHISA FUNCTIONALA: este determinata de o inchidere

defectuoasa a valului palatin, care se mentine intr-o pozitie ridicata in timpul emisiei

sonore.

Cauzele rinolaliei inchise functionale sunt:

- articulatia neglijenta la debilii mintali;

- articulatia valului palatin cu vegetatiile adenoide;

- starile patologice ale trompei lui Eustachie;

- slaba dezvoltare a auzului fonematic;

RINOLALIA INCHISA ORGANICA: apare ca urmare a anomaliilor cavitatii

nazale si faringo-nazale, care impiedica fonatia nazala.

Cauzele rinolaliei inchise organice sunt:

- hipertrofia mucoaselor nazale (polipi, deviatii de sept);

- hipoacuzia (in sensul ca se poate sa fie o consecinta a acesteia);

O alta clasificare se poate face dupa criteriul localizarii blocajului pe traiectul

nazal.

Astfel rinolalia poate fi: posterioara si anterioara.

RINOLALIA INCHISA POSTERIOARA: (adenoida) este specifica persoanelor

cu hioertrofii amigdaliene. Ea se caracterizeaza prin omiterea sunetelor nazale “m” si

“n”.

RINOLALIA INCHISA ANTERIOARA: apare ca urmare a blocarii pasajului

de lagatura prin narine, iesirea undei prin fosele nazale fiind impiedicata, aerul se

scurge pe cale orala.

CORECTAREA RINOLALIEI INCHISE

Metodele post-operatorii de inlaturare a nazalitatii inchise constau din:

- educarea mobilitatii valului palatin;

- dezvoltarea auzului fonematic;

- exercitii de emitere si pronuntie a sunetelor.

Daca dupa interventia chirurgicala valul palatin ramane ridicat, trebuie desprins,

prin exercitii, sa coboare la pronuntia sunetelor nazale.

Se insista in special pe dirijarea undei expiratorii pe cale nazala in pronuntarea

sunetelor “m” si “n”. In acest scop exercitiile se realizeaza in urmatoarea succesiune:

- se inchid ermetic buzele si se sufla un curent puternic de aer pe nas;

- se pronunta prelingit sunetul “m” pentru a atrage atentia asupra sonoritatii sale;

- limba se plaseaza in pozitie de articulare a sunetului “t” si se asociaza cu

emiterea sunetului “n”.

Dupa emiterea corecta a celor 2 sunete “m” si “n” se trece la consolidarea lor in

silabe, la inceput ele se pronunta separat de vocale, dupa care pauza se scurteaza

pentru ca in final sa se ajunga la pronuntia cursiva. m_ _ _a, m_ _a, m_a, ma n_ _ _a,

n_ _a, n_a, na

Urmeaza introducerea acestor sunete in cuvinte in cele 3 pozitii (initiala,

mediana, finala) si in propozitii simple si dezvoltate.

Rinolalicul intampina dificultati mai mari la cuvintele in care sunetele “m” si

“n” se repeta de mai multe ori.

RINOLALIA MIXTA

Persoanele cu rinolalie mixta prezinta o obtructie partiala a cailor nazale (ceea

ce impiedica relizarea sunetelor “m” si “n”) si concomitent si o deficienta de

inchidere a orificiilor nazale, ceea ce produce o nazalizare a sunetelor orale.

Corectarea acestei forme de rinolalie necesita metode combinate, punandu-se accent

pe forma predominanta a tulburarii - deschisa sau inchisa. In rinolalia mixta vocea

suna ceva mai nazal, uneori fiind slaba si surda.

Referat

Sigmatismul

Sigmatismul

Sigmatismul este tulburarea in pronuntia lui “s”, “z”, “t”, “t”, “s”, “j”, “ci”, “ce”, datorata

locului gresit de articulare; iar inlocuirea lor cu alte sunete (“Cluz” in loc de “Cluj”) se numeste

parasigmatism.

SIMPTOMELE: caracteristice ale sigmatimsmul sunt: inlocuirile, distorsiunile si mai rar,

datorita dificultatilor de coarticulare cu alte consoane, omisiunile se sunete in cuvinte (“caun” in loc

se “scaun”).

CAUZELE SIGMATISMULUI

Formele variate de stigmatism, ce se intalnesc in practica logopedica, sunt produse de un

intreg complex de factori cauzali, care de cele mai multe ori nu actioneaza in mod izolat, ci intr-o

anumita interdependenta.

• Froschels considera functionarea gresita a limbii, datorita slabirii muschilor retractori, ca o cauza

directa si principala a sigmatismului.

• Luchsinger si Arnold constata ca anomaliile de pozitie a dintilor si ale maxilarelor predispun la

sigmatisme, dar ca nu sunt singura lor cauza.

• In literature de specialitate se mentioneaza printre cauzele sigmatismului si personalitatea

infantile. Inainte de a se maturiza vorbirea, copilul inlocuieste pe “s” cu un ?, ceea ce constituie un

fenomen normal. Substituirea sa in vorbirea unui adult poate cintrui un indiciu de infantilism.

FORMELE SIGMATISMULUI

Sigmatismul se imparte dupa forma sa in 2 categorii distincte: Sigmatismul oral determinat de

o pozitie defectuoasa a limbii si Sigmatismul nazal, determinat de pozitia incorecta a valului palatin.

Sigmatismul oral se prezinta sub mai multe forme:

1. Sigmatismul interdental: care, dupa Krech, reprezinta pelticia propriu-zisa, rezulta din

pronuntarea suntellor siflante cu limba intre dinti. La aceasta pronuntare interdentala apare o lipsa

de contact a maxilarelor. Maxilarul inferior este de cele mai multe ori coborat si limba atarna intre

dinti. In locul sunetelui puternic siflant se obtine, intre limba si incisivii inferiori un sunet slab,

asemanator cu sunetul ? din limba engleza. La copiii mici aceasta forma de sigmatism este foarte

frecventa. Dupa cresterea dintilor sigmatismul interdental dispare, in majoritatea cazurilor de la

sine.

2. Sigmatismul adental: rezulta din sprijinirea varfului limbii pe dinti, impiedincand iesirea libera a

aerului la pronuntia siflantelor prin spatiul interdental. Copilul nu poate realiza jgheabul de scurgere

concentrata a aerului si acesta trece sub forma de evantai, necondensat peste partea anterioara a

limbii. Regiunea prin care aerul se indreapta se largeste considerabil, atenuandu-se sonoritatea

sunetelor siflante. Sigmatismul adental poate sa apara si la cei cu maxilare normale, dar este mai

frecvent la cei cu prognatism. Adeseori este provocat de o hipoacuzie, incat poate fi utilizat si ca

indice de diagnostic al acesteia. (Stern). Limba hipertonica, pin lovirea si presarea dintilor la

articulatia siflantelor, constituie o cauza frecventa a pronuntiei adentale.

3. Sigmatismul lateral: reprezinta cea mai evidenta forma de denaturare a siflantelor. Curentul de

aer expirator se departeaza in timpul pronuntiei de la linia de mijloc, spre dreapta (sigmatism lateral

dexter), spre stanga (sigmatism lateral sinister), sau bilateral, ca si la sunetul “l” (sigmatism

bilateral). Sigmatismul lateral este determinat adeseori de pareze unilaterale ale nivelului hipoglos,

ce provoaca lateralizarea miscarilor limbii in pronuntie. Partea cea mai mare a limbii se abate intr-o

parte sau alta. Cealalta parte a limbii si varful ei se ridica si acopera partea opusa a cavitatii bucale,

incat aerul iese in cursul pronuntiei lateral, unde sunetul apare denaturant, sisiit, sorbit.

4. Sigmatismul strident: consta dintr-o articulare prea puternica, prea sonora, a siflantelor.

Rezonanta lor stridenta, fluierata, dauneaza mai ales vorbirii la microfon. Rezonanta stridenta a

siflantelor rezulta din adancirea exagerata a jghebului median al limbii. Printre cauzele acestei

tulburari se mentioneaza limba hiperkinetica si deficiente de auz ale urechii interne.

5. Sigmatismul palatal: rezulta din retragerea varfului limbii mai inapoi de la locul de articulatie

normala, spre bolta palatina. Prin frictiunea aerului intre varful limbii si incisivii superiori se

formeaza un zgomot fricativ, suierator. Sunetele din seria “s” se pronunta ca cele din seria “s”

(“sifon” in loc de “sifon”, “jale” in loc de “zale”). Prognatismul, prin dificultatile de apropiere a

varfului limbii la incisivii inferiori si hipoacuzia constituie cauzele cela mai frecvente ale

sigmatismului palatal.

6. Sigmatismul labio-dental: se caracterizeaza printr-o sonoritate defectuoasa, intermediara intre cea

a sunetelor labio-dentale “f” si “v” si a siflantelor “s” si “z”, formata din frecarea intre cea a

sunetelor si buza inferioara, alungita peste dintii de jos. In practica logopdica aceasta forma de

sigmatism se intalneste mai rar.

7. Sigmatismul labial: la care curentul de aer nu intalneste dintii ca la sigmatismul labio-dental, ci se

strecoara printre buzele proeminente, obtinandu-se un fel de “f” sau “s” in loc de “s”. Miscarile

limbii sunt hipokinetice. Pronuntia labiala se corecteaza prin exercitii de dezvoltare a motricitatii

buzelor. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se intinde in fata gurii,

ilustrand intinderea buzelor, la pronuntia sunetului “s” si “z”, ca la zambet. Sigmatismul labial

apare uneori la cei cu prognatism accentuat: aerul la pronuntia siflantelor, nefiind oprit de catre

incisivii inferiori, trece deasupra buzei.

8. Sigmatismul de sonorizare: se caracterizeaza prin desonorizarea consoanelor sonore, mai frecvent

de catre copiii cu tuburari spastice. Sonorizarea unor consoane surde apare mult mai rar, fiind

caracteristica unor copii cu deficiente de auz, care au tendinta de a-si auzi vocea in timpul

pronuntiei.

Sigmatismul nazal prezinta 2 forme distincte:

1. Sigmatismul nazal determinat de functia anormala a palatului moale: celelalte componente ale

aparatului fonoarticulator fiind normale. In locul sunetelor siflante apare un sunet nazal ce se

termina cu un “ng”. Pronuntarea sunetelor siflante este denaturata ca urmare a inexactitatii

inchiderii orificiului faringo-nazal. Denaturarea este totala, cand aerul se scurge numai pe nas

(sigmatismul nazal partial). Sigamtismul nazal total este cauzat de despicaturi palatine, de un palat

moale prea scurt, sau cu o mobilitate redusa, obisnuit postoperatorie. La sigmatismul partial prin

astuparea nasului dispare rezonanta nazala a sunetului.

2. Sigmatismul laringal: consta dintr-un sunet gutural ce se realizeaza in locul sunetelor siflante.

Acest sunet apare obisnuit intre coardele vocale la cei cu despicaturi palatine (Borel-Maisonny).

CORECTAREA SIGMATISMULUI

Indicatii generale:

a) sunetul defectuos nu se corecteaza, ci se elaboreaza prin exercitii de suflat, suierat, evocari

anomopatopeice (zumzet, zbarnaitul soneriei, stranut, suieratul locomotivei, sopotul apei,

sasaitul sarpelui) si prin diferentierea lor auditiva, un sunet nou;

b) la exercitii premergatoare pentru elaborarea miscarilor prin derivare din alte sunete.

Mijloacele mecanice (sonde, spatula) se folosesc numai in cazuri extreme;

c) in cadrul lectiilor logopedice pentru consolidarea si automatizarea noului sunet in vorbire se

va acorda un rol fundamental exercitiilor de diferentiere auditiva a sunetului elaborate de

celelalte sunete din grupa africatelor si a siflantelor;

d) exercitiile logopedice vor fi precedate la cei cu anomalii maxilo-faciale sau cu vegetatii

adenoide de un tratament medical corespunzator. Rezectia frenului lingual se recomanda

numai daca nu se poate realiza prin aplicarea exercitiilor logopedice, incluzand si mijloacele

mecanice (sonde, spatula), ridicarea varfului limbii spre alveole la pronuntia mai multor

sunete: s, j, l, si r. Amputarea varfului limbii, procedeu aplicat de Frank (1924) la cei cu

interdentalisme, este total contraindicat;

e) varsta cea mai indicata pentru inceperea tratamentului logopedic este cea de 4-5 ani.

Exercitiile logopedice trebuie evitate in perioada schimbarii dintilor de lapte;

f) persoanele cu pronuntia defectouasa a siflantelor sa fie indepartate din anturajul copilului

sau cel putin sa le fie neutralizata influenta asupra pronuntiei.

Exercitii de emitere si de pronuntie a noului sunet:

1.Metoda Derivarii: din sunetele apropiate ca structura acustico-articulatorie.

Metoda clasica de derivare a celorlalte siflante si affricate pronind de la sunetul “s”, ca sunet de

baza, desi ofera in practica unele rezultate, nu constituie calea cea mai naturala de corectare a

sigmatismelor. Siflanta “s”, considerata ca sunet cu care trebuie sa inceapa munca logopedica de

corectare a sunetelor din grupa sigmatismului, apare in evolutia ontogenetica cu intarziere fata de

semiocluziva “t”.

Munca logopedica de corectare a sigmatismului, tinand seama de legaturile fiziologice dintre

sunetele vorbirii si de succesiunea ontogenetica in insusirea lor, porneste intotdeauna de la ceea ce

copilul poate realiza mai usor, urmand ca intr-o anumita ordine, sprijinindu-se pe sunetele

ajutatoare, sa treaca la insusirea celorlalte.

Directia dezvoltarii sunetelor, pornind de la “t” prin “t” spre “s” (T-T-S) apare fireasca, daca

analizam factorii acustico-articulatorii ai acestor sunete:

• Pronuntia lui “t” este, sub aspectul miscarilor articulatorii, mai apropiata de cea a lui “t”. Varful

limbii formeaza initial un obstacol sau semiobstacol in calea undei expitarorii ca pentru sunetul “t”

si apoi revine la pozitia initiala.

• Sunetul “t” este, sub aspect acustic, mai apropiat de “t”, pentru ca contine in structura sa acustica

un element exploziv.

• Sunetul “s” este mai apropiat sub aspect articular de “t”, care contine in sine un element

constrictiv.

• “S” este mai apropiat sub aspect acustic de “t”, care contine in structura sa sonora un element

siflant.

• Pentru insusirea sunetului “c”, copilul parcurge in mod obisnuit o cale mai lunga, care merge de la

pronuntia lui “t” (“teltel” in loc de “cercel”), apoi trece prin “t” (“teltel”) si numai apoi pronunta

corect (cercel). Deci, sunetul “c” se formeaza din “t” si “s”. In consecinta, metoda de corectare a

africatelor, care se bazeaza pe insusirea primara a sunetelor componente, “t” din “t” si “s”, “c” din

“t” si “s” si “dz” din “d” si “j”, nu se tine seama de particularitatile psihologice si motrico-

kinestezice care ne descopera modalitatile cele mai usoare de derivare a unor sunete din altele.

2.Procedeele de derivare a sunetelor din seria “s”:

T - S

1. Sa rostesca “t” rapid si in succesiune (ttt).

2. Rostind in continuare “t” prelungit, sa impinge partea anterioara a limbii, inainte si in jos, ca si

cum s-ar indeparta un corp strain de pe varful ei.

3. Aceeasi miscare, asociata cu retragerea buzelor si cu apropierea dintilor: “ttt” se transforma in

“t”.

4. Sunetul “s” este separat din “t” prin pronuntia lui prelungita (tsss) si in soapta. Daca e necesar,

pentru derivarea lui “s”, se impinge usor varful limbii cu sonda sau cu spatula. Sub aceasta forma,

dislalicul sesizeaza usor diferenta dintre “t” si “s”.

5. Sunetul “s” se realizeaza uneori cu usurinta din “t” dorsal. Pozitia limbii, cu varful ei indoit la

incisivii inferiori, se demonstreaza in oglinda, printr-o usoara deschidere a gurii. Dupa inchiderea

gurii, prin pronuntia prelungita a lui “t” (ttt) se formeaza sunetul “t”, din care se desprinde cu

usurinta sunetul “s”, prin prelungirea pronuntiei. Acest procedeu de derivare este indicat pentru cei

cu sigmatisme cauzate de un prognatism accentuat.

F - S

1. Articularea sunetului “f”.

2. Se indeparteaza buzele de catre logoped, apoi se intind spre comisuri.

3. Dislalicul retrage singur buzele.

4. Suflarea printre dinti cu buzele retrase spre comisuri.

5. Suflarea cu asocierea lui “t” fluierat.

6. Suflarea cu asociere de silabe: TA, TE etc.

7. O suflate TA; suflare TE.

8. “S” se introduce in cuvinte care-i avantajeaza pronuntia : ASTA, ESTE si se deprinde treptat.

9. Rostirea “s”-ului izolat.

10. Silabe inverse, pronuntate prin intercalarea de pauze, care se reduce treptat: A-S, E-S.

11. S-A, S-E. Daca sunetul “s” inca nu se realizeaza correct, se intercaleaza un “h” atenuat: SHA,

SHE, executare rapida.

12. Articularea sunetului “s” in cuvinte.

Sigmaticul rosteste un “f” lung, indepartandu-i-se buzele una de alta si de dinti. Limba se afla intr-o

pozitie relativ corecta, inapoia incisivilor inferiori. Din cand in cand se apasa cu degetul planseul

cavitatii bucale, pentru a stimula ridicarea partii mediane a limbii.In unele cazuri se pun degetele pe

incisivii inferiori si se sufla. In mod similar se obtine “z” din “v”.

N - S

Prin inchiderea nasului si suflarea puternica a aerului, “n” se transforma in “s”. Acest procedeu se

utilizeaza la cei cu sigmatisme nazale partiale.

H - S

Se pronunta IHI cu dintii stransi. Apare frecvent prin aceasta pronuntie un “s” intervocalic atenuat,

din care de formeaza “s”. Acest procedeu se utilizeaza mai ales la cei cu sigmatisme interdentale.

TS - T

Pronuntarea de mai multe ori, intr-o singura expiratie, a sunetului “t”, despartit de “s” printr-o pauza

scurta. Pauza se reduce treptat, pronuntandu-se pe ambele sunete la o singura expiratie, unite, fara

despartire. Procedeul se poate intui printr-o sfoara pe care dislalicul o tine in mana. Sfoara se trage

lent la inceput, cand se pronunta “t” si “s” despartite printr-o pauza, accelerandu-se concomitent cu

accelerarea ritmului pronuntiei.

Procedeele de derivare a sunetelor din seria “s”:

T - S

Limba la un “t” apical, asteapta cu varful ei in dosul alveolelor, are o pozitie asemanatoare cu cea a

articularii sunetului “s”. Se roteste un sir de “t” (tttt), se rotunjesc buzele si se obtine “c” (“ts”), iar

prin separarea elementului siflant de cel exploziv se obtine “s”. Pentru rotunjirea buzelor se

recomanda pronuntia in soapta a silabei “ut” din care se obtine, mentionandu-se buzele

proeminente, “uc”, iar prin prelungirea lui “uc” se obtine “ucss”, separandu-se treptat elementul

siflant “s”.

T - S

Din sunetul “t” se formeaza “s”, printr-o usoara ridicare a limbii cu spatula si prin proeminarea

buzelor. Ca o faza intermediara de derivare a lui “s” apare sunetul “c”, din care prin prelungire se

elibereaza elementul sau suierator “s”.

S - S

Derivarea se obtine printr-o impingere usoara inapoi a varfului limbii cu spatula sau cu sonda.

Buzele se rotunjesc. Se obtine varianta de “s” articulata cu varful limbii in jos, din care printr-o

usoara ridicare a varfului limbii in sus se poate obtine un “s” apical.

O alta varianta a acestui procedeu consta din pronuntia prelungita a sunetului :s: si aplicarea sondei

pentru ridicarea varfului limbii. Prin inchiderea dintilor sunetul “s” se transforma pasiv in “s”.

L - S

Limba se coboara usor in timpul articularii sunetului “l”. Sunetul obtinut e asemanator cu “s”, in

care se tranforma prin rotunjirea buzelor si excluderea vocii.

R - S

Dintr-un “r” prelungit si afonizat se obtine “s” prin ridicarea limbii in sus cu spatula sau cu sonda.

Vibratia varfului limbii se inhiba. Orificiul bucal se micsoreaza treptat, se prelungesc buzele si

vibranta “r” se transforma in suieratoarea “s”.

S - C

Dislalicul pronunta prelungit “s” si logopedul il loveste usor de mai multe ori cu degetul aratator

sub barbie. Limba la lovire este impinsa in sus si din constrictie se realizeaza contactul necesar

elementului oclusiv pentru “c”. Procedeul se aplica la cei cu sigmatisme otogene.

T - C

Se pronunta africata “t” si cu spatula se impinge varful limbii inapoi si se ridica in sus, obtinandu-se

“c”.

Alegerea sunetelor ajutatoare este determinate de forma sigmatismului si de sunetele afectate. Daca

seria sunetelor suieratoare “s” si “j” si africatele “c”, “dz” e corecta, ele se vor utilize pentru

emiterea prin derivare a sunetelor “s”, “z”, “t” si invers.

Emiterea sunetelor prin exercitii ortofonice.

3.Exercitiile pregatitoare si de articulatie se utilizeaza numai daca metoda derivarii nu ofera

rezultate satisfacatoare:

Pentru corectarea sigmatismului interdental, se recomanda exersarea pronuntiei sunetelor din

seria „s” cu dintii strans uniti. Sunetul obtinut se corecteaza prin exercitii silabice. Acestea se

realizeaza initial cu gura inchisa pentru a-l obisnui pe dislalic sa nu scoata limba intre dinti. Ulterior

se trece la pronuntia normala, sub control vizual al pozitiei limbii in oglinda.

In corectarea sigmatismului adental rezultate pozitive se pot obtine prin aplecarea capului pe

spate in timpul pronuntiei prelungite a sunetului „s”. Daca aceasta metoda nu este suficienta se

aplica exercitii de articulatie in fata oglinzii. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza cu ajutorul

desenelor schematice. Dupa ce se obtine pozitia corecta a limbii se exerseaza pronuntia unui „s”

prelungit ce se introduce apoi in cuvinte. In cazuri extreme, cand prin alte procedee nu s-au obtinut

rezultate satisfacatoare, se utilizeaza sonda ortofonica Nr. 2. Aceasta mentine varful limbii la

incisivii inferiori. Inchiderea orificiului dintre dinti, blocat prin ridicarea partii anterioare a limbii se

inlatura cu ajutorul sondei Nr. 4.

In cazul sigmatismului labio-dental se aplica in faza initiala a tratamentului exercitii de

gimnastica a limbii (de extensie, proeminare, rictus), apoi se demonstreaza pozitia corecta a limbii

la pronuntia siflantelor si se controleaza miscarile ei articulatorii in oglinda. Tendinta de ridicare a

buzei inferioare poate fi inhibata prin retinerea ei cu degetul. Sunetul format se consolideaza prin

exercitii silabice si in cuvinte.

Pentru corectarea sigmatismului palatal se fac exercitii de diferentiere auditiva a sunetelor

„s” si „s” care se confunda si se inlocuiesc in vorbire. Apoi se demonstreaza articulatia siflantelor si

suieratoarelor in fata oglinzii, indicandu-se pozitia corecta a limbii (in cazul lui „s” varful limbii

este coborat la incisivii inferiori iar in cazul lui „s” este ridicat la alveolele incisivilor superiori).

Daca acest procedeu nu da rezultate se poate trece temporar la realizarea unui „s” interdental (cu

limba scoasa intre dinti) iar in continuare se fac exercitii pentru corectarea sigmatismului

interdental.

Sigmatismul lateral se corecteaza prin exercitii de latire a limbii, pentru ca aceasta sa

acopere cu marginile sale laterale arcadele dintilor superiori si prin exercitii de realizare a

jgheabului longitudinal. Pozitia corecta a limbii se demonstreaza in oglinda. Curentul de aer siflant

se palpeaza pe dosul palmei, precizandu-se directia corecta. Limba in caz de necesitate poate fi

mentinuta la nivelul incisivilor inferiori cu ajutorul sondei Nr. 2 sau a spatulei. In cazuri grave se

recomanda scoaterea limbii si suflarea unui curent puternic de aer. Sigmatismul lateral se

transforma in sigmaism interdental. Apoi limba se retrage treptat in cavitatea bucala, mentinandu-se

suflarea puternica. Pe mijlocul limbii trebuie sa se realizeze jgheabul longitudinal. Daca acesta nu s-

a realizat se aplica de-a lungul limbii sonda Nr. 1. Aceasta se foloseste pentru a realiza printr-o

apasare usoara jgheabul necesar condensarii undei de aer expirator, numai atat timp cat este necesar

pentru realizarea articulatiei fara interventie mecanica. Uneori se fac exercitii de inversare a

lateralitatii prin plasarea varfului limbii la pronuntia siflantelor pe partea opusa, la cealalta comisura

bucala. Apoi, dupa ce se inhiba pronuntia laterala gresita se trece la realizarea sunetelor siflante in

pozitie corecta.

Pentru corectarea sigmatismului nazal se aplica exercitii de dirijare si diferentiere a undei de aer pe

nas si pe gura. Daca dislalicul pronunta corect sunetele „f, t si h”, sunetele siflante se pot obtine prin

derivare, inchizand cu degetele orificiile cavitatii nazale.

Pentru emiterea sunetelor din seria „s” se fac exercitii de suflare pe limba scoasa (lopata)

ridicata peste buza superioara. In timpul suflarii se formeaza pe mijlocul ei jgheabul in care se

concentreaza unda expiratorie iar directia aerului se controleaza cu ajutorul unei hartii plasate

deasupra limbii. Rotunjirea buzelor este facilitata prin presarea usoara a obrajilor cu degetele. In

cazul realizarii sunetului „s” se observa unda de aer cald pe dosul palmei, se sesizeaza pozitia

dintilor si a buzelor si blocarea orificiilor laterale ale dintilor de catre marginile limbii. Daca limba

nu se ridica singura aceasta este ajutata prin apasarea cu o spatula. Dupa ce se obtine siflarea

corecta cu gura deschisa limba se retrage la dinti si se obtine un suierat difuz. In continuare varful

limbii se plaseaza la palat, concomitent cu inchiderea dintilor si rotunjirea buzelor. Astfel se obtine

sunetul „s”.

4. Exercitii de fixare si de automatizare a noului sunet in vorbire

Pentru includerea unui sunet nou in vorbire trebuie elaborate noi legaturi intre sunete.

Dislalicul isi insuseste relativ rapid pronuntia corecta a unor sunete izolate dar le este dificila

introducerea lor in vorbire.

Automatizarea sunetelor siflante in vorbire este un proces de lunga durata, esalonat pe

anumite etape in care se foloseste un material verbal adecvat, riguros selectionat (vom indica doar

materialul utilizat pentru siflanta „s”. Dupa acest model se elaboreaza materialul verbal pentru

celelalte sunete din grupa sigmatismului ):

1. Exercitii de fixare a sunetului „s” in coarticulatie cu alte sunete, pronuntate la o singura expirare

f-s-f-s-f-s f-s-h-f-s-h-f-s-h s-h-s-h-s-h s-h-s-s-h-s-s-h-s s-s-s-s-s-s v-s-h-v-s-h-v-s-h v-s-v-s-v-s f-s-s-

f-s-s-f-s-s

2. Exercitii de consolidare a sunetului „s”

- silabe directe - pronuntia sunetului „s” in silabe directe se realizeaza pe baza perceptiei

auditive si vizuale. Ca material didactic se folosesc cartonase pe care sunt scrise

combinatiile sonore ce se exerseaza. In continuare se trece la folosirea discului rotativ in

care sunetul „s” apare o singura data, la mijloc iar seria vocalelor in jurul sau. Sunetele „s”

si „s” se combina mai greu cu vocala „a”, care are o pozitie diferita a limbii si a buzelor si

un unghi mai mare a maxilarelor. Sunetele din seria „s” se combina cel mai usor cu vocala

„i” iar cele din seria „s” cu „u” motiv pentru care exercitiile silabice pornesc de la

combinatii cu aceste vocale.

La inceput sunetul se prezinta prelungit si cu o separare a pronuntiei (sss-i sss-e sss-a sss-a

sss-o sss-u) trecandu-se treptat la pronuntia lor cursiva (sisisi sesese sasasa sisisi sasasa

sususu).

- silabe indirecte: is, es, as... se exerseaza in continuare folosind discul rotativ si indicand

directia de la vocala la sunet.

- combinatii intervocalice - cu vocala intercalata: sis, ses, sas, sis, sas, sus, sos...; intre aceiasi

vocala: isi, ese, asa....; intre vocale diferite: ise, isi, isa, isa, iso...

- exersarea sunetului „s” in combinatii consonantice sfa spa sta stra sla sfo spo sto stro slo sfu

spu stu stru slu sfe spe ste stre sle sfi spi sti stri sli sfa spa sta stra sla sfi spi sti stri sli.

In cadrul acestor exercitii se utilizeaza planse pe cere sunt scrise combinatiile sonore ce se

exerseaza, sunetul „s” fiind scos in evidenta. Sirurile de combinatii consonantice se citesc

prima data pe verticala si apoi pe orizontala.

3. Exercitii de diferntiere a sunetului „s”

Sunete mai indepartate fonetic:

- in silabe directe: se-fa so-fo su-fu

- intervocalic: asa afa oso ofo usu ufu

- in silabe amestecate: fa sa fa fo so fo asa afa oso

Sunete asemanatoare: se subliniaza opozitia lor fonetica dupa participarea coardelor vocale (

surda - sonora) , dupa modul de articulatie (fricativa - africativa), dupa locul de articulatie

(dentala-palatala)

- Surda - Sonora: sa-za asa aza so-zo oso ozo su-zu usu uzu

- Fricativa - Ocluziva: sa-ta so-to su-tu

- Fricativa - Semiocluziva: sa-ta so-to su-tu

- Nazala - Orala: sa-na so-no su-nu

- Dentala - Prepalatala: sa-sa so-so su-su

4. Exercitii de automatizare a sunetului „s” in cuvinte si propozitii

Dupa ce sunetul „s” a fost pronuntat corect, in diferite combinatii silabice, acesta se include in

cuvinte. Initial silabele prelucrate si automatizate se includ in cuvinte rostindu-se cu o mica pauza

de restul cuvantului. In cazul utilizarii materialului grafic silabele ce se includ in cuvant vor fi

scoase in evidenta. Concomitent cu exercitiile de pronuntie se fac si exercitii de analiza sonora,

scriere si citire a cuvintelor exersate:

- re - ba - pa

- pa - ra - ta sa - nie so - lemn su - dor

- lut - coti - parat

- lata - lie - na

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

- ra - pun - fon

- ver - niuta - ta se - ceta sa - las si - la

- nat - rac - lon

- rie - natate - laba

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------

ca - va - - ra coa - sa ca - se sca - un ma - me - - tiu

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

- soare - gure - ga scri - ma stru - na stri - dent

- itor - ni - die

Cuvintele cu „s” in pozitie initiala:

- cuvinte monosilabice: sac, soc, suc, sec, semn...

- cuvinte bisilabice: soba, sora, suta, sera...

- cuvinte cu mai multe silabe: sandale, socotitoare, semanatoare...

- cu „s” urmat de consoane: scaun, scara, stima, stema, stropitoare, strugure...

- cuvinte cu „s” in pozitie finala: vas, os, fus, fes, urs, nas, pas, sus, jos, popas, ananas, taifas...

- cuvinte cu „s” in pozitie mediana: casa, castron, prosop, musca, soseste,

Mississippi, pisica, fereastra, sosea, caisa...

5. Exercitii de analiza sonora si diferentiere auditiva a cuvintelor cu sunetul „s”:

- sa ridice mana ori de cate ori aude printre cuvintele rostite sunetul „s” si sa ii precizeze

locul, indicand silaba care il contine, locul pe care il ocupa in silaba si in cuvant

- sa aleaga dintr-o serie de imagini pe acelea in a caror denumire se include sunetul „s” si sa le

denumeasca;

- sa desparta cuvinte in silabe iar silabe in sunete;

- sa alcatuiasca cuvinte dupa planse folosind alfabetul decupat;

- sa completeze omisiunile sunetului „s” in cuvinte, a silabelor cu „s” in cuvinte si a

cuvintelor cu „s” in propozitii;

- sa alcatuiasca cuvinte din silabe amestecate pa-sa --- sapa i-se-ca --- caise sa-ca --- casa pa-

re-sa --- pasare ra-so --- sora scri-re-soa --- scrisoare

- sa alcatuiasca cuvinte din litere date a b s i e ----- sabie e n a s i ----- sanie t n o b a s -----

baston t s a ----- sat

- diferentierea auditiva a cuvintelor paronime sau asemanatoare fonetic lac -; sac oase -; oaze

lemn -; semn suta -; muta sat -; lat seu -; leu sita -; vita seama -; zeama soare -; floare casa -;

cana sare -; zare peste -; peste cos -; cos scoala -; scoala soc -; loc.

6.Automatizarea sunetului „s” in vorbirea cursiva:

Exercitii de pronuntie a sunetului „s” in propozitii:

- Sa reproduca si apoi sa alcatuiasca singur propozitii cu cuvinte care contin sunetul

„s”, pe baza unei anumite scheme gramaticale:

Sosul gustos

Vasile este harnic

Supa gustoasa

- Sa reconstruiasca propozitii diformate. Exercitiul se va aplica sub forma de joc:

Sanda sunt gustoase. Caisele sunt gustoase.

Caisele este o scrisoare. Sanda scrie o scrisoare.

Pisica scrie frumoasa. Pisica este frumoasa.

- Proverbe, zicatori, ghicitori, poezii si povestiri:

Lauda de sine nu miroase bine

In corp sanatos minte sanatoasa

Sus tuna / Jos rasuna

Nu e furca, nu e fus / Si totusi pe tors s-a pus.

Aceste exercitii pot fi modificate si adaptate dupa necesitatile desfasurarii lectiilor cu copii

de diferite varste si diferite forme de sigmatism.

Studiu de Caz

FIŞA DE EXAMINARE COMPLEXĂ Nr. fişei_______________________

ŞI EVOLUŢIE LOGOPEDICĂ Întocmit de____________________

Data emiterii___________________

I. Date generale

Numele şi prenumele__________________________________Data naşterii___________

vârsta ___________locul naşterii_____________________________________________

adresa___________________________________________________________________şcoala

____________________________________________________clasa___________

învăţător__________________________________________________

II. Date familiale

Numele tatălui__________________________________________vârsta_____________

studii________________________________ locul de muncă_______________________

funcţia_______________________________

Numele mamei_________________________________________vârsta______________

studii________________________________locul de muncă_______________________

funcţia_______________________________

Starea materială_________________________ starea locuinţei______________________

numărul fraţilor_________ al câtelea copil este______________

Relaţiile între părinţi__________________________________atitudinea familiei faţă de

logopat_______________________________________________________________________

___________________________________________________________________ Tulburările

de limbaj existente în famillie______________________________________

_____________________________________________________________________________

___________________________________________________________________

III. Examen psihofizic

Sarcina___________________________________naşterea___________________________

greutatea________________________alimentaţia___________________________________

Antecedente pre-peri şi postnatale________________________________________________

________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Antecedente colaterale_________________________________________________________

________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

Inteligenţa___________________________________________________________________

Memoria____________________________________________________________________

Imaginaţia___________________________________________________________________

Atenţia_____________________________________________________________________

Afectivitatea_________________________________________________________________

Voinţa______________________________________________________________________

Lateralitatea_________________________________________________________________

Comportamentul______________________________________________________________ -în

familie___________________________________________________________________ -în

colectiv__________________________________________________________________ Trăsături

de personalitate (pozitive, negative)_______________________________________

________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

IV Examen logopedic :

a. Integritatea anatomo-funcţională a aparatului fonoarticulator

aparatul respirator_________________________________________________________ -

particularităţi fonatorii (voce, mutaţie vocală, puritatea

vocii)___________________________________________________________________________

___________aparatul articulator______________________________________ b.Sistemul labio-

comisural

aparatul dental______________________________________________________________ -

maxilarele_________________________________________________________________ -

limba_____________________________________________________________________ -palatul

dur__________________________________________________________________ -

omuşorul___________________________________________________________________ -

cavitatea nazală_____________________________________________________________

c. Funcţia auditivă de ansamblu:

acuitatea auditivă____________________________________________________________ -

controlul auditiv al vorbirii____________________________________________________ -

autocontrolul auditiv al vorbirii_________________________________________________

d. Apariţia tulburărilor de limbaj_________________________________________

________________________________________________________________________________

__________________________________________________________________

cauze_____________________________________________________________________

_______________________________________________________________________

- pronunţarea reflectată a sunetului_______________________________________________ -

pronunţarea independentă a sunetului_________________________________________

- sunete afectate_________________________________________________________

e.Înţelegerea cuvintelor

cuvinte denumiri_____________________________________________________________

cuvinte însuşiri______________________________________________________________

- cuvinte de relaţie____________________________________________________________

-cuvinte acţiuni_______________________________________________________________

f. Formularea şi înţelegerea propoziţiilor

cu conţinut familiar__________________________________________________________

- cu conţinut nou_____________________________________________________________

g. Vocabularul şi structura gramaticală____________________________________________

___________________________________________________________________________

h. Particularităţi narative_______________________________________________________

___________________________________________________________________________

i. Elemente prozodice ale vorbiriii spontane________________________________________

________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

1. Citirea

raportul fonem-grafem_____________________________________________________ citirea pe

silabe__________________________________________________________ citirea pe text

cunoscut____________________________________________________ citirea pe text

nou________________________________________________________ ritmul

citirii______________________________________________________________

dislexia_________________________________________________________________

2.Scrierea

analiza literelor separate___________________________________________________ sinteza în

silabe şi cuvinte (omisiuni, înlocuiri, inversiuni)___________________

________________________________________________________________________________

______________________________________________________________________

acordul cuvintelor_________________________________________________________ dificultăţi

ortografice_______________________________________________________

dizortografii_____________________________________________________________

discaligrafii______________________________________________________________

V. Concluzii diagnostice şi prognostice___________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

_________________________________________________

VI. Evoluţia copilului pe parcursul terapiei logopedice

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________

________________________________________________________________________________