2

INTRODUCERE

Porumbul ocupă al treilea loc ca importanţă, între plantele cultivate pe glob. Această poziţie este motivată printr-o serie de particularitaţi, astfel:

- prezintă o mare capacitate de producţie, cu circa 50% mai ridicată faţă de celelalte cereale;

- are o mare plasticitate ecologică, care îi permite o largă arie de raspândire, dând recolte mari şi relativ constante, mai puţin influenţate de abaterile climatice;

- este o plantă prăşitoare, bună premergătoare pentru majoritatea culturilor; suportă monocultura mai mulţi ani;

- având o perioadă de însamantare mai târzie în primăvară, permite o mai bună eşalonare a lucrărilor agricole;

- rezistenţă ridicată la secetă şi cădere, la unele boli şi dăunători; - mecanizarea totală a lucrărilor agrotehnice şi de recoltare;- valorifică foarte bine îngrăşămintele organice şi minerale, cât şi

apa de irigaţie;- posibilitaţile de valorificare a producţiei sunt foarte variate.

Importanţa alimentară şi furajeră a porumbului este dată de urmatoarele însuşiri:

● în alimentaţia omului se foloseşte sub forma de făina de porumb (mălai), fulgi de porumb, floricele, boabe fierte, etc.;

● în industrie, boabele de porumb constituie materia prima pentru fabricarea spirtului, amidonului, glucozei şi dextrinei;

● conţinutul ridicat de grăsimi (peste 6%) în germenii de porumb face din porumb o planta din care se extrage ulei de foarte buna calitate, folosit în alimentaţa dietetică;

● în hrana animalelor porumbul se foloseste sub diferite forme: bo-abe concentrate, furaj verde sau însilozat, fân, coceni;

● boabele de porumb conțin între: 11,5-14% apa, 9,5-15% proteine, 5-8%grasimi, 1,5-2% saruri minerale, 65-72% amidon; 1 kg de porumb are 70-80 g proteina digestibilă şi 1,20-1,30 unități nutri-tive;

● deoarece în compoziția proteică a porumbului lipsesc unii amino-acizi esențiali (triptofanul, lizina), hibrizii creaţi în ultima perioadă posedă o genă care determină sinteza acestor aminoacizi (Opa-que-2), iar folosirea acestora în hrana animalelor duce la obţinerea unor rezultate spectaculoase;

3

● folosirea porumbului pentru siloz, considerat “păşunea de iarnă” a animalelor, constituie modul cel mai eficient de hrănire a animalelor în perioada de stabulaţie, având un grad foarte ridicat de consumabilitate;

● din punct de vedere tehnologic, porumbul se poate cultiva ca şi cultură principală sau în cultură succesiva după plantele ce se recoltează mai devreme;

● folosirea unor hibrizi cu perioade de vegetaţie diferite permite o cultivare eşalonată a porumbului, asigurându-se astfel furaje verzi în tot timpul perioadei de vegetaţie;

PRINCIPALII HIBRIZI ŞI CARACTERISTICILE LOR

CERA 2504. Hibrid trilinial din grupa hibrizilor mijlocii creat la firma SC Procera Agrochemicals Romania SRL. Planta este medie spre înaltă. Ştiuletele este scurt spre mediu, de formă cilindro-conică şi număr mic de rânduri de boabe. Bobul este de tip semiindurat dentat, cu vârful şi marginea dorsală de culoare galbenă. Perioada înfloritului şi a mătăsitului este târzie. Producţie de 7720 kg boabe/ha în condiţii de neirigare şi 9930 kg boabe/ha, în condiţtii de irigare. Se poate cultiva în zona I din sudul şi vestul ţării şi în zona a II-a din sudul ţării.

CRIŞANA Hibrid simplu creat la INCDA Fundulea, România. Planta este înaltă. Ştiuletele este scurt spre mediu, de formă cilindro-conică şi număr mediu de rânduri de boabe. Bobul este de tip semiindurat dentat, cu vârful şi marginea dorsală de culoare galbenă. Perioada înfloritului şi a mătăsitului este târzie spre foarte târzie. Hibridul este tolerant la secetă, arşiţă şi şiştăvire şi este rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza în medie o producţie de 8800 kg boabe/ha, în condiţii de neirigare şi 10840 kg boabe/ha, în condiţii de irigare. Se poate cultiva in zona I din sudul şi vestul ţării şi în zona a II-a din sudul ţării.

KOLIBRIS Hibrid trilinial din grupa hibrizilor mijlocii, creat la firma KWS SAAT AG, Germania. Plante înalte spre foarte înalte. Ştiuletele este lung, cu un număr de rânduri de boabe mediu. Bobul este de tip dentat, cu vârful bobului de culoare galbenă. Perioada înfloritului şi a mătăsitului este timpurie. Tolerant la secetă, arşiţă şi şiştăvire şi este rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza în medie o producţie de 8270 kg boabe/ha, în condiţii de neirigare şi 11120 kg boabe/ha, în condiţii de irigare. Se poate cultiva în zona I din sudul şi vestul ţării şi în zona a II-a din sudul ţării.

LG 3540 Hibrid simplu din grupa hibrizilor târzii, creat la firma Limagrain Verneuil Holding, Franţa. Planta este înaltă. Ştiuletele este

4

mic, de forma cilindo-conică, cu un număr mediu de rânduri de boabe. Bobul este de tip dentat, cu vârful de culoare galbenă şi marginea dorsală de culoare galben portocalie. Este tolerant la secetă, arşiţă şi şiştăvire şi rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza o producţie de 8070 kg boabe/ha, în condiţii de neirigare şi 12400 kg boabe/ha, în condiţii de irigare.

ONELI CS Hibrid din grupa hibrizilor semitârzii creat la firma Caussade Semences, Franţa. Planta este foarte înaltă. Ştiuletele este de lungime medie, de formă cilindro conică şi număr mediu de rânduri. Bobul este de tip semiindurat dentat, cu vârful de culoare alb gălbuie şi marginea dorsală galben portocalie. Este tolerant la secetă, arşiţă şi şiştăvire şi rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza o producţie de 7980 kg boabe/ha, în condiţii de neirigare şi 12090 kg boabe/ha, în condiţii de irigare.

PROLLIX Hibrid trilinial din grupa hibrizilor timpurii, creat la firma Maisadour Semences, Franţa. Planta este de înălţime medie. Ştiuletele este de lungime medie, de forma cilindro-conică, cu un numâr de rânduri de boabe mediu. Bobul este indurat-semiindurat, cu vârful de culoare galbenă şi marginile dorsale de culoare portocalie. Perioada înfloritului şi a mătăsitului mijlocie. Este tolerant la secetă, arşiţă şi şiştăvire şi rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza o producţie de peste 9200 kg/ha boabe STAS.

SUANITO Hibrid trilinial din grupa hibrizilor timpurii, creat la firma Dow AgroSciences GmbH, Germania. Planta este de înălţime medie spre înaltă. Ştiuletele este de mărime medie, cu un număr de boabe mediu şi de formă cilindro-conică. Bobului este semiindurat-dentat, cu vârful bobului de culoare galbenă. Perioada înfloritului şi a mătăsitului este medie. Este tolerant la secetă, arşiţă, şiştăvire şi rezistent la cădere şi frângere. Realizeaza o producţie de peste 9400 kg/ha boabe STAS.

HIBRIZI MODIFICATI GENETIC: LG3330YG, LG3475YG, PR35T11 PR37NO2 cu rezistenta la atacul sfredelitorului porumbului Ostrinia nubilalis.

5

PRINCIPALII FACTORI DE RISC1. Factori abiotici

Regiunea Dobrogea se încadrează în climatul continental temperat al ţării, dar prezintă o serie de caracteristici datorită factorilor locali, cum sunt: poziţia la gurile Dunării şi pe litoralul Mării Negre, morfologia reliefului (culoarele şi depresiunile marginale din vest, nord şi est), masivitatea şi altitudinea munţilor şi dealurilor din partea de nord-vest şi de sud.Radiaţia solară reprezintă principala sursă de energie pe care o primeşte suprafaţa solului, fiind un factor important în procesele de fotosinteză şi maturare a fructelor şi a seminţelor. Plantele folosesc atât efectul caloric, cât şi cel luminos al radiaţiei solare. Din tot spectrul radiaţiei solare (Figura 1) plantele folosesc energia luminoasă ce aparţine intervalului lungimilor de undă de la 400 la 700 nm. Radiaţia de la 300 la 400 nm produce modificări ale structurii ADN-ului, distrugeri la nivel de membrane celulare şi promovează apariţia de compuşi reactivi ai oxigenului. Toate aceste modificări, la nivelul frunzei crează susceptibilitatea îmbolnăvirii cu diferiţi agenţi patogeni. Astfel, după cîteva zile cu insolaţie ridicată şi umiditate scăzută, riscul imbolnavirii este foarte ridicat dacă se formează roua sau vin ploi de durată scurtă şi intensitate mică.

Fig. 1 Spectrul radiaţiei solare

TemperaturaMedia multianuală a temperaturii din 1950 şi pînă în 2006, pentru

zona Dobrogei, este cuprinsă între 11 şi 12 oC (Figura 2), iar încălzirea globală în ultimii cincizeci de ani este în jurul valorii de 0,7 oC.

Temperatura are un rol important în mobilitatea sărurilor minerale. Astfel, în perioadele de secetă însoţită de temperaturi ridicate, sărurile de potasiu şi sodiu se acumulează în straturile superficiale ale solului şi în plantă. Acest fapt duce la mărirea rezistenţei insectelor dăunătoare în

6

lunile cu temperaturi sub 0oC. La alegerea materialului semincer trebuie să se ţină cont şi de zona de provenienţă a acestuia, deorece în procesul de maturare a seminţelor, condiţiile agro-meteo locale îşi pun puternic amprenta asupra capacităţii de germinare. Astfel, trebuie folosit material semincer din zone cu caracteristici climatice asemănătoare.

Fig. 2 Media multianuală a temperaturii (1950-2006)

SecetaUnul din factorii de risc pentru culturile agricole din Dobrogea este

seceta. Avînd în vedere faptul că necesarul de energie vaporizării unui litru de apă este de aproximativ 680 de waţi, se poate deduce că solul pierde într-o oră 1-2 L/m2 (1-2 mm din precipitaţiile anterioare). Pentru Dobrogea, cantitatea de apă disponibilă proceselor de evapotranspiraţie (Figura 3) este cuprinsă între 300 şi 500 mm/an.

7

Fig. 3 Evapotranspiraţia anuală (media multianuală 1950-2000)

Metode de reducere a efectelor factorilor abioticiÎn vederea conservării apei în sol se recomandă alegerea de hibrizi cu o suprafaţă foliară mai scăzută faţă de medie, dar cu frunze mai groase a căror reflectanţă (luciu) este mai ridicată.Mulcirea terenului imediat după recoltare cu resturi vegetale tocate ajută semnificativ la reducerea cantităţii de apă pierdută. Incendierea miriştilor este una din practicile agricole nerecomandate, atît în Dobrogea, cît şi în zonele învecinate. Această practică intenţionată sau involuntară are rezultate negative, atît pentru locul unde se produce cît şi pentru zonele învecinate. Local se produce o pierdere accentuată a apei şi degradarea activităţii biologice a solului. Prevenirea eroziunii solului prin terasare, contribuie totodată la conservarea acestuia. Eroziunea constă în fenomenul de pierdere a particulelor de dimensiuni foarte mici ce întreţin activitatea biologică în sol. În Dobrogea eroziunea este de două tipuri: datorată vîntului şi datorată apei. În cazul în care scopul terasei este de a stabiliza solul, se recomandă plantarea de arbori şi arbuşti cu sisteme radiculare puternice.Perdele de protecţie constituie o barieră formată de copaci şi arbuşti plantaţi strategic, pentru a reduce viteza vântului, în scopul de a

8

proteja terenurile agricole, animalele, oamenii şi clădirile. Ele pot fi, de asemenea, utilizate pentru a susţine stabilizarea dunelor de nisip. Perdelele de protecţie sunt introduse cu cel mai mare succes în zonele în care există viteze mari ale vântului şi/sau vânturile predomină perioade lungi de timp, sau în cazul în care solul este uscat o mare parte a anului şi/sau în cazul în care sunt prezente structuri moi ale solului. Perdelele de protecţie sunt realizate din benzi de copaci, arbuşti şi ierburi cultivate într-un rând sau în rânduri multiple. Specii ideale sunt cele stufoase şi care rezistă la condiţii dificile de mediu, cum ar fi vântul cald sau rece, sărat, furtuni de nisip, sau secetă. Sunt recomandate speciile perene, cu excepţia arborilor şi arbuştilor cu frunzişul complet în timpul perioadei de furtuni. Gramineele şi plantele erbacee pot fi plantate la baza perdelelor de protecţie pentru a proteja erodarea solului de vânt. Perdelele de protecţie sunt amplasate pe partea opusă direcţiei vântului a terenurilor care urmează să fie protejate şi sunt cele mai eficiente atunci când sunt plantate perpendicular pe direcţia vântului dominant. Uneori, suprafeţe mari sunt protejate de mai multe perdele de protecţie paralele. Studiile arată că viteza vântului se reduce pe ambele părţi ale barierei.Avantajele perdelelor de protecţie:• Reducerea deteriorării fizice a solurilor şi culturilor;• Temperatura solului şi a aerului din spatele perdelelor se modifică;• Pierderea umidităţii (cauzate de vânturi puternice) este redusă;• Frunzele perdelei de protecţie pot ajuta la fertilizarea câmpurilor;• Poate fi prevenită eroziunea solului. Dezavantajele legate de terenul ocupat sau de un anumit grad de concurenţă culturilor pe care le protejează sunt minore în comparaţie cu efectele pozitive asupra peisajului agricol zonal.

2. FACTORII BIOTICI DE RISC BOLILE

Putregaiul roz al ştiuletilor, produs de agentul patogen Fusarium graminearum produce daune în toate stadiile de dezvoltare (plantule, tulpina şi boabe). Plantulele atacate putrezesc. La plantele mature atacul se produce în zona dintre rădăcina primara şi zona de formare a rădăcinilor adventive, extinzându-se treptat în lungul tulpinii. Interiorul tulpinii atacate capătă o culoare roz, apoi treptat se brunifică, ţesuturile putrezesc, tulpinile frângându-se cu uşurinţă. Atacul se poate produce şi pe boabele ştiuletelui, care sunt invadate de o pâslă albă cu nuanţe roz, afectând inclusiv pănuşile care se lipesc de boabe şi putrezesc împreună.

9

Temperatura ridicată favorizează boala. Ea evoluează şi în timpul păstrării ştiuleţilor peste iarnă în condiţii de depozitare necorespunzătoare (umezeală mare, neaerisire, etc.).Recolta de porumb este depreciată cantitativ şi calitativ şi prin conţinutul de micotoxine (aflatoxine şi fumonizine). In condiţile României, atacul ciupercii Giberella zeae (Fusarium graminearum) pe ştiuleţi produce pierderi de 7-15%, conţinutul de micotoxine DON în boabele infectate depăşind cu mult nivelul admis. Reducerea nivelului de inocul primar de Fusarium graminearum/Giberella zeae prin utilizarea tehnologiilor conservative de biofumigare în cadrul succesiunii de culturi grâu – porumb este benefică atât pentru cultura de grâu cât şi pentru cultura de porumb. In cazul unor condiţii climatice favorabile atacului de F. graminearum, pierderile la porumb pot fi semnificative, contaminarea cu micotoxine fiind cu mult peste cea înregistrată în cazul înroşirii spicului de grâu.

Fig. 4 Simptome de înflorire alba a boabelor de porumb (Fusarium moniliforme)

Fig. 5 Simptome de fuzarioza porumbuluiGibberelia zeae (Fusarium graminearum)

Cea mai sigură măsură de prevenire a fuzariozelor o constituie cultivarea de hibrizi rezistenţi şi tratamentele la samanţă. De asemenea, sunt indicate sortarea ştiuletilor şi depozitarea numai a celor cu umiditatea normală (16-17oC) respectându-se condiţiile optime de păstrare (aerisire).

Aspergiliile porumbului (Aspergillus flavus). Pericolul cel mai ridicat pentru sănătatea omului şi a animalelor este reprezentat de ciupercile toxigene care infecteaza porumbul în timpul vegetaţiei, producând micotoxine (aflatoxine) care contaminează lanţul alimentar.

Tăciunele comun (Ustilago maydis) este întâlnit frecvent în Câmpia Dunăriii. Atacul ciupercii Ustilago maydis se manifestă după

10

răsărire sau când porumbul are 7-8 frunze şi pâna la coacere. Cel mai frecvent sunt atacate tulpinile şi ştiuleţii, mai rar frunzele şi paniculele. O infecţie puternică a plantelor tinere are ca urmare deformarea şi distrugerea lor.

Pe tulpini, tumorile se formează, de regula, la nodurile bazale sau în treimea superioară a plantei, deasupra ştiuletelui, iar în acest caz urmările atacului sunt mai grave. Pagubele produse sunt evaluate în medie la 2-5% din recolta anuală, dar în anumite zone pagubele înregistrate pot fi şi mai mari. O intensitate mai mare a atacului se înregistrează când porumbul este cultivat în monocultură, iar în ultimii ani se întâlneste în lanurile producătoare de samânţă hibridă, dezvoltându-se pe ţesuturile rănite în urma ruperii paniculelor.

Rănile cauzate de insecte sau grindină, îngrăşămintele organice, excesul de azot, densitatea mare a plantelor, semănatul târziu, favorizează atacul ciupercii Ustilago maydis. Pentru prevenirea tăciunelui comun se recomandă: adunarea resturilor de plante rămase după recoltare precum şi adunarea şi distrugerea tumorilor pentru a evita mărirea rezervei de spori din sol. Se recomandă aratura adâncă şi respectarea unui asolament de 4-5 ani.

DĂUNĂTORII

Caracterizarea agrometeorologică a zonelor agricole în regiunea Dobrogea indică persistenţa unui climat continental cu influenţe reduse subtropicale (mediteraneene) însă cu o predominanţă spre un climat semiarid aşa cum indică media anuală a precipitaţiilor. În aceste condiţii, spectrul şi structura faunistică a populaţiilor dăunătoare sunt destul de restrînse, referitor la implicaţiile asupra producţiei sau pagubelor. Condiţiile de secetă accentuează mult factorii favorabili dezvoltării unor insecte dăunătoare specifice zonei aride. De asemenea, de cele mai multe ori în asemenea situaţii, impactul major asupra potenţialului de producţie al plantelor este sporit, nu atît de atacul în sine, cît mai ales prin faptul că aceşti dăunători sînt vectori pentru patogeni care se manifestă extrem de virulent diminuînd semnificativ calitativ şi cantitativ recolta. Principalii dăunători identificaţi pentru zona Dobrogea, precum şi măsurile recomandate pentru combatere, sunt prezentate în tabelul 1.

11

Tabel 1 Principalele specii de insecte dăunătoare culturilor de porumbîn zona Dobrogea

SPECIA MĂSURI DE COMBATERETanymecus dilaticollis Gyll., (răţişoara, gărgăriţa frunzelor de porumb)

Tratament la sămanţă

Ostrinia nubilalis Hb. (sfredelitorul porumbului)

Rezistenţa hibridului, tratamentul seminţei, măsuri agroculturale, tratamente cu produse biologice în vegetaţie

Anoxia villosa F., Pentodon idiota Hb., Melolontha melolontha L (viermi albi, scarabeide)

Tratament la sămanţă, tratament la sol cu produse granulate

Agriotes pilosus Panz., Agriotes ustulatus Schall., (viermi sîrmă)

Tratament la sămanţă, tratament la sol cu produse granulate

Homeosoma nebulella Hb. (molia florii soarelui)

Monitorizare şi măsuri de prognoză

Cel mai des întâlnit dăunător, Tanymecus dilaticollis Gyll. (răţişoara porumbului), produce daune în stadiul de adult. Consumarea frunzelor poate avea loc treptat, dinspre partea superioară către cea inferioară şi dinspre cele două margini ale limbului către nervura centrală.

Fig. 6 Harta de răspândire în Dobrogea a dăunătorului Tanymecus dilaticollis

12

Zonele marcate cu roşu, în harta de răspândire (fig. 6), sunt ariile cu condiţii de favorabilitate pentru specia T. dilaticollis, în aceste zone densitatea insectei depăşind frecvent 10 exemplare/m2 .

Frecvent, prin confluenţa unor rosături, porţiuni de frunză se franjurează, se desprind şi cad pe sol; alteori, rosătura transversală efectuată la diferite niveluri deasupra zonei tecii progresând, în cele din urmă frunzele se frâng sub propria lor greutate.În sfîrşit, dacă frunzele au fost consumate în întregime, insecta se fixează la partea terminală a tulpinii şi roade extremitatea tijei pînă la zona coletului; nu rareori, însă în cazul unor atacuri puternice este roasă baza tulpinii, la nivelul solului, consecinţa fiind retezarea plantei (Fig. 7).

Fig. 7 Aspect de atac al speciei Tanymecus dilaticollis

Măsurile de combatere sunt reprezenate în primul rând printr-o bună agrotehnică respectînd normele indicate de specialişti (arătură adîncă, discuit, epoca de plantare, densitate, irigaţii etc.), care poate reduce considerabil gradul de atac menţinînd atacul la limita sau sub pragul economic de dăunare (PED), respectiv 3 adulţi/mp la răsărire. Se recomandă de asemenea, tratamente la sămînţă cu produse avizate.

13

Ostrinia nubilalis Hb. (Lepidoptera:Pyralidae)(sfredelitorul porumbului)

Fig. 8 Harta de răspândire în Dobrogea a dăunătorului Ostrinia nubilalis

Zonele marcate cu roşu pe harta de răspândire (fig. 8), sunt ariile cu condiţii de favorabilitate pentru specia Ostrinia nubilalis Hb. Atacul este produs de larvă (fig. 9 şi fig. 10). Pe plantele de porumb, atacul se poate prezenta sub diferite aspecte, în funcţie de organul plantei atacat. Astfel, pe inflorescenţe, larvele rod staminele şi manifestă o tendinţă de perforare a pedunculului panicular, fapt pentru care paniculul se frînge cu multă uşurinţă în timpul vînturilor sau ploilor. Pe frunze, atacul larvelor de vîrsta I se prezintă sub forma unor orificii alungite cu lăţimea de 1 mm şi lungimea de 5-10 mm. Ştiuleţii pot fi atacaţi la rîndul lor şi larva consumă o parte din boabe. Larva de vîrsta II – III pătrunde în interiorul tulpinii de porumb, obişnuit prin zona tecii frunzelor şi minează de-a lungul internodiilor tulpinii; în caz de vânt, chiar slab, tulpinile se frâng uşor iar recoltarea mecanică este dificilă, pierderile de recoltă fiind consistente. Activitatea larvei favorizează, de obicei, prin leziunile produse la nivelul tuturor organelor plantei instalarea unor specii de patogeni deosebit de periculoşi, cel mai frecvent fiind tăciunele negru (Ustilago sp.).

14

Fig. 9 Atacul larvei sfredelitorului Ostrinia nubilalis Hb. în interiorul tulpinii de porumb (Foto original)

Fig. 10 Atacul larvei sfredelitorului Ostrinia nubilalis Hb. pe ştiulete, orificiul de intrare (Foto original)

Măsurile pentru prevenirea atacului acestei specii, precum şi cele curative sunt cele mai indicate. Modul de viaţă al insectei, în interiorul tulpinii, pentru o mare parte din ciclul său biologic, ca şi dificultatea efectuării eficiente a tratamentelor în perioada de vegetaţie complică foarte mult protecţia plantelor de porumb faţă de acest dăunător. În Dobrogea însă, condiţiile de dezvoltare pentru o mare parte dintre entomofagii acestei specii (destul de numeroşi, de altfel) în special existenţa a cel puţin două specii de parazitoizi ai larvei, din familia Tachinidae (Ord. Diptera), poate fi un element important pentru mentinerea populaţiilor acestei specii la un nivel de densitate sub pragul economic de daunare. În acelaşi timp, selectarea în vederea plantării a hibrizilor cu rezistenţă crescută la atacul

15

acestei specii poate fi măsura utilă care, coroborată cu o agrotehnică perfectă poate asigura o protecţie eficientă a culturii de porumb.

Reorganizarea sistemului agricol după 1990 a creat şi o serie de condiţii pentru menţinerea şi chiar exacerbarea atacului unor specii de insecte dăunătoare caracteristice zonelor de stepă şi silvostepă aridă dar care erau menţinute la un nivel rezonabil de densitate prin managementul agricol de tip intensiv care a fost aplicat înainte de 1989. Dintre acestea se remarcă speciile de Scarabeidae (viermi albi) (fig. 11 şi fig. 12), care în localitatea Amzacea produc frecvent daune porumbului (larvele în primele etape de vegetaţie).

(Foto original) (Foto original)

Fig. 11 Anoxia villosa F. Fig. 12 Melolontha melolontha L. (larva) (larva)

Pagubele dăunătorului Anoxia villosa F. (cărăbuşul de stepă) (fig. 11) sunt produse atît de larve, cît şi de adulţi, mai ales în anii secetoşi şi în condiţii de neirigat. Adultul atacă frunzele, producînd rosături adînci pe marginea limbului, sau atacă teaca plantulei în fazele timpurii ale apariţiei. Larvele consumă rădăcinile producînd uscarea plantelor. Măsuri de control sunt reprezentate de aplicarea tratamentelor la sol, cu insecticide granulate. Rezultate bune s-au obţinut şi prin aplicarea tratamentelor cu produse biologice (pe bază de tulpini de Beauveria basiana Bass.- Vuill.)

Viermii sârmă (Agriotes lineatus, Agriotes pilosus, Agriotes obscurus) pot produce daune însemnate. Sunt insecte polifage, larvele atacă boabele în germinaţie şi vârfurile de creştere ale ramificaţiilor radiculare ale multor specii de graminee. Măsurile de control se impun atunci când densitatea larvelor/m2 este mai mare de 5-6 larve/m2. Tratamentul seminţelor cu produsele chimice avizate este o măsură eficientă pentru prevenirea atacurilor, care pot duce la pierderi de recoltă. Deosebit de importantă în tehnicile de combatere, este combaterea biologică. Aceasta metodă are scopul nu de a eradica agenţii de dăunare, ci de a limita

16

densitatea populaţiilor acestora. Metodele de combatere biologică cuprind o serie de practici, care implică utilizarea mijloacelor microbiologice cu actiune directă sau indirect asupra patogenilor sau asupra plantei gazdă.

Utilizarea biopesticidelor în agricultură a crescut semnificativ, datorită multiplelor lor avantaje, şi anume:

• Nu lasă reziduuri nocive;• Impact semnificativ redus asupra speciilor neţintă;• Pot fi mai ieftine decât pesticidele chimice, când sunt produse

local;• Pot fi mult mai eficiente pe termen lung decât pesticidele

chimice;• Sunt selective şi nu determină apariţia unor noi agenţi de

dăunare problemă;• Nu este necesară producerea unor noi substanţe chimice,

deoarece organismele sunt disonibile;• Organismele de combatere se vor înmulţi şi răspândi în mod

natural;• Agentul de dăunare este incapabil să dezvolte rezistenţă (sau

aceasta se dezvoltă foarte încet);• Durabilitatea tratamentelor prin multiplicarea continua a

agentilor de combatere biologica.

În acelaşi timp, combaterea biologică are şi dezavantaje: • Specificitate înalta, care necesită o identificare exactă a

dăunătorului/ patogenului şi poate presupune utilizarea mai multor pesticide;

• Viteză de acţiune lentă (aceasta facându-le nepotrivite pentru aplicarea în cazul în care un focar de infecţie reprezintă o ameninţare imediată pentru o cultură);

• Adesea au o eficacitate variabilă datorită influenţei factorilor biotici şi abiotici (deoarece biopesticidele sunt organisme vii care combat dăunătorii/ bolile prin multiplicarea în locusurile tinta);

• Organismele vii evoluează şi îşi măresc rezistenţa la mijloacele de combatere biologice, chimice, fizice sau orice altă formă de combatere. Dacă populaţia ţintă nu este exterminată sau împiedicată să se înmulţească, supravieţuitorii pot deveni toleranţi, rezultând rase evoluate, rezistente la produsele aplicate;

17

• Metodele de combatere biologică implică costuri destul de mari şi necesită consultarea specialiştilor în domeniu.

BURUIENI

Culturile de porumb din judetul Constanta prezintă o puternică şi diversificată infestare cu buruieni mono si dicotiledonate anuale si perene. Cele mai raspandite sunt:

- dicotiledonate anuale: Amaranthus blitoides, Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Polygonum convolvulus, Solanum nigrum, Xanthium spinosum;

- dicotiledonate perene: Convolvulus arvensis, Cirsium arvense, Aristolochia clematitis;

- monocotiledonate anuale: Setaria viridis, Setaria glauca, Echinochloa crus-galli;

- monocotiledonate perene: Cynodon dactylon, Sorghum halepense

a b c d

e f g ha- Amaranthus retroflexus; b -Chenopodium album; c- Solanum nigrum; d- Aristolochia clematidis; e- Setaria glauca; f- Echinochloa crus galli; g- Sorghum halepense; h- Cynodon dactylon

18

Pagube produse de buruieni la cultura porumbuluiCreşterea lentă a plantelor de porumb în primele de 4-6 săptăpmâni

de la răsărire, asociată cu numărul redus de plante la m2 (4-6 pl/m2), crează o competiţie încă de la început între planta de cultură şi buruiană cu un avantaj major în favoarea buruienilor. Acestea, prin numarul lor, prin rapacitatea pentru spaţiu, apă şi hrană, câstigă lupta provocând mari pagube culturilor de porumb care variază în limitele 30-80% în funcţie de gradul de infestare, ducând chiar la compromiterea totală a recoltei în cazul infestării cu specia Sorghum halepense din rizomi. Metode de combatere a buruienilor

Sistemele integrate de combatere a buruienilor din cultura porumbului se bazează pe îmbinarea armonioasă de metode preventive, metode agrotehnice şi chimice:

Metode preventive- respectarea măsurilor de carantină fitosanitară;- folosirea la semanat a seminţelor condiţionate;- distrugerea focarelor de infestare cu seminţe de buruieni din terenurile necultivate: drumuri, alei, talazurile teraselor, şanţuri, canale de irigat;- folosirea apei de irigat fără seminţe de buruieni;- recoltarea la timp şi corectă a culturilor;- evitarea răspândirii seminţelor de buruieni prin intermediul animalelor;- urmărirea evolutiei speciilor segetale;- pregătirea patului germinativ;- semănatul la epoca optimă;- respectarea adâncimii de semănat;- asigurarea densităţii optime a plantelor;- corectarea reactiei solului; - folosirea gunoiului de grajd complet fermentat;- mulcirea;- eliminarea excesului de umiditate

Metode agrotehnice- lucrările de bază ale solului: arătura şi lucrările cu cultivatorul sau care distrug buruienile în vegetaţie şi parţial organele vegetative de înmulţire;- metoda epuizării pentru distrugerea buruienilor perene prin lucrări superficiale, repetate ale solului, prin tăierea lăstarilor care apar la suprafata solului, epuizând astfel substanţele de rezervă;- metoda provocării care constă în mărunţirea stratului superficial de sol, prin grăpare pentru a stimula germinaţia seminţelor de buruieni.

19

Operaţia se repetă de 2-3 ori la adâncimi diferite iar reuşita ei depinde şi de umiditatea solului.- prăşitul; numărul şi epocile de aplicare ale praşilelor depind de gradul de îmburuienare. La prăşitul mecanic pe intervalele dintre rânduri trebuie respectată zona de protecţie, adâncimea şi epoca de executare, viteza de deplasare a agregatului etc. - rotaţia culturilor, care permite evitarea monoculturii ce favorizează înmulţirea buruienilor;

Metode chimiceCombaterea pe cale chimică a buruienilor din cultura porumbului poate fi realizată prin:

Tratamente aplicate preemergent - înainte de semănat (ppi) sau imediat după semănat. Tratamente aplicate postemergent - aplicate în vegetaţie.

În functie de speciile de buruieni erbicidele recomandate la cultura de porumb sunt:

Pentru buruieni monocotiledonate si unele dicotiledonate, erbicide cu aplicare ppi sau preemergenta: S-metolaclor 960 g/l; S-metolaclor 312,5 g/l + terbutilaxin 187,5 g/l; dimetenamid P 720 g/l; pendimetalin 330 g/l; isoxaflutol 480 g/l; petoxamid 600 g/l; mesotrione 37,5 g/l + teburtilazin 125 g/l + S-metolaclor 375 g/l

Pentru buruieni dicotiledonate anuale şi perene şi unele monocotiledonate, erbicide cu aplicare in postemergenta: fluroxipir 250 g/l; clopiralid 300 g/l; acid 2,4D din 1EHE 600 g/l; acid 2,4D 675 g/l; dicamba 480 g/l; dicamba 100 g/l + acid 2,4D 300 g/l; tritosulfuron 12,5% + dicamba 60 %; rinsulfuron 3,26% + dicamba 60,87%; florasulam 6,25 g/l + acid 2,4D 300 g/l; dicamba 120 g/l + acid 2,4D 344 g/l.

Pentru buruieni monocotiledonate si in special Sorghum halepense din rizomi, erbicide cu aplicare postemergenta: nicosulfuron 40 g/l; rimsulfuron 250 g/kg + surfactant; rimsulfuron 50% + tifensulfuron –metil 25% si altele.

PROTECȚIA INTEGRATĂ a plantelor, prin îmbinarea diferitelor metode de combatere a agenţilor de dăunare (agrotehnice, chimice şi biologice) reprezintă cea mai importanta verigă pentru realizarea unor culturi sănătoase, eficiente din punct de vedere economic, asigurând protejarea mediului printr-o agricultură durabilă.