Antonín Dvořák - Humoreska

În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,Care-a făcut şi cerul şi pământul,Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,Să-Şi încunune această operă măreaţă,

A strâns vieţuitoarele-n grădină,De la ihtiozaur la jivină...Şi om şi leu şi flutur şi măgarŞi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,Lăcustă, armăsar şi porumbel;

Şi arătându-li-se lor, de sus,A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,Tu eşti creaţiunea Mea  perfectă.De-aceea tu eşti hărăzit, anume,Să stăpâneşti de-acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi valeCu-ntregul nimb de flori şi de minuni,Sunt toate ale tale!…

Vei spinteca văzduhuri şi genuniCu transatlantice şi cuirasateŞi te vei bucura, iubitul meu, de toate:

Fecioare cu ochi plini de primăveri,Ţi-or procura din amfore, plăceriŞi vin şi fructe, nopţi cu mii de steleŞi paji cu-aripi de vis şi peruzele.

Biruitor, a tot ce te-nconjoară,Vei cuceri a lumilor comoară,Tronând ca un titan printre titani...Şi vei trăi-n total: 30 de ani.

- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!Pentru atâtea bunuri care-mi dai:Comori de vis, de basm şi de festin,Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!

Mă faci stăpân pe-o lume de poveştiŞi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti...Atâtea bucurii şi-atât senin...E prea puţin, Stăpânul meu divin!

- O fi! Dar mai aşteaptă, zise 'Naltul,Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul!

Rotindu-şi blând privirea în careu,Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu

Şi-i zise:  pentru că eşti Bou, atunci,Ţi-am hărăzit cele mai grele munci:Să tragi la jug, o viaţă de durere,Să suferi umilinţele-n tăcere.

Cu creierul, tu, să nu poţi gândi,Cu limba lungă să nu poţi vorbi,Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,Şi să ai ochii-n de lacrimi, totdeauna.

Nicicând să te-odihnească dimineaţa,Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetatŞi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,Tu, Boule, să fii încornorat!

În suferinţă crâncenă şi mută,Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!

- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,Prea mare-i harul bunătăţii Tale!Răspunse bietul bou, plin de suspine.Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci...

- Bine - exclamă Dumnezeu - prea bine:Dă-i Omului, din ei, vreo 20!

- Ham-ham! se auzi din bălării,Iar Domnul către câine, rar, vorbi:- Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,Să dai din coadă şi să linguşeşti,

Să stai în două labe, tu vei ştiiŞi credincios stăpânului să fii!

Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolanŞi egoist, bănuitor, vicleanSă latri către lună, aiurit,Să lingi nuiaua care te-a lovit.Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,Să fii şi poliţist şi comediant,Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine...

Şi să mori singur, singur ca un câine.Şi astfel printre javre şi duşmaniSă-ţi duci viaţa: 40 de ani!

- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!

- Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci...Şi Omului mai dă-i vreo 20!

În petice şi cu vopsea pe faţă,Vei dănţui la circ ca o paiaţă.Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,Să-şi bată joc copiii toţi de tine. 

Veni la rând maimuţa din poveste...Văzând-o cât de şugubeaţă este,Eternul Domn al Zărilor şi-al HumiiI-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.

Zurlie să te caţeri, să faci saltulŞi să te-arunci dintr-un copac în altul.Să joci, să cazi în cap şi în picioareŞi dosul să-l arăţi la fiecare...

Te vei hrăni cu ierburi şi castaniŞi-ai să trăieşti... vreo 40 de ani!

- E prea mult, Doamne, şi-s atât de mică!…A zis maimuţa, cu mişcări zevzece...

De ţi se pare că-i prea mult, maimuţă,Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!...

Aşa că Omul nostru, cum vă spui,Trăieşte cei 30 de ani ai lui,Cei mai frumoşi, cu visul şi avântulCu care l-a învrednicit Prea Sfântul.

Iubeşte, înalţă imnuri către soare,Femei şi vin şi flori şi sărbătoare.Se-mbată de succes şi de noroc,Se-avântă-n vraja culmilor de foc,

Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,30 de ani de cântec şi de vis...

Face copii şi-n pragul dimineţiiTrage amar la jugul greu al vieţii,

Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne...Şi ca tot boul, poartă-ades şi coarne

Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,Să îşi trăiască anii cei de Bou...

Se-nsoară, un indiciu capitalC-a şi intrat în regnul animal.

După 50 de ani, de azi pe mâine,Devine rău şi latră ca un câine...

Viclean şi egoist şi infidel,I se tot pare c-ai ceva cu el.Te mârâie mereu cu anasâna,Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.

Şi bănuie,   din toate câte-i spui,Că vrei să te înfrupţi             din ce-i al lui.

Devine, din dinam, degringoladăŞi, ca un câine, dă şi el din coadă.

Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.Ar vrea să zburde, dar se'mpleticeşte................................................................

Apoi începe, bietul găgăuţă,Să îşi trăiască anii de maimuţă.

Îi iese-un neg, devine surd şi chelŞi cei mai tineri îşi bat joc de el.Copiii chicotesc cu el în corŞi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor…

Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,Închide ochii... Dumnezeu să-l ierte!

Aşa că, dacă judeci olecuţă,Te naşti un înger blond… 

         şi mori maimuţă...

Mihae la

Muzică şi imagini din NET