POVESTEA PUIULUI CARE NU VOIA SĂ ZBOARE

A fost odata ca niciodata un pui de mic fragil de randunica care privea spaima lumea

colorata zgomotoasa din jurul cuibului sau. Statea ascuns cuib unde incerca nu faca zgomot

de unde iesea aproape niciodata. De altfel, din teama de lumea din jur invatase foarte tarziu

zboare aceasta doar insistentele parintilor lui. Pe langa lumea amenintatoare din jurul sau mai era

terifiat de legendele despre Marea Calatorie.

Acele legende pe care randunele le ciripesc frivol tot timpul puilor lor, despre Calatoria pe care orice

randunica o face atunci cand vine vremea, atunci cand vara se sfarseste iarna bate usa.

Puiul nostru de randunica traia foarte retras incercand inteleaga ce se intampla jurul sau. plus

incerca permanent nu se gandeasca Marea Calatorie, despre care auzise ca trebuie zbori

incontinuu zile nopti, care unele randunele epuizate mor zbor iar altele se prabusesc se

ineaca mare. Gasise apropierea cuibului parintilor lui o mica scorbura care isi petrecea ascuns

cea mai mare parte a timpului incercand isi controleze frica.

Vara a trecut repede, ca toate verile iar randunele au inceput se pregateasca de plecare. O spaima

cumplita l-a cuprins pe puiul nostru de randunica iar cand a venit momentul plecar singurul lucru pe

care l-a putut face, paralizat de frica a fost se ascunda scorbura sa. Parint l-au cautat cat au putut

insa stolul statea plece isi dadeau seama ca daca ar pierde plecarea stolului ar risca serios

ramana acolo sa moara. Asa ca au plecat tristi, stiind ca si-au pierdut puiul.

Randunica noastra cea fricoasa a stat ascunsa pana dupa plecarea stolului iar apoi fara se gandeasca

prea mult consecintele deciziei ei (pentru ca da, luase o decizie, probabil prima din viata ei) a inceput

se mai bucure de ultimele zile de toamna frumoasa care mai erau. Se mutase definitiv scorbura

ei, pe care o impodobise paie, unele dintre ele luate chiar din cuibul care crescuse. din teama a

ceea ce banuia ca va urma a inceput adune noul ei cuib bucatele de paine uscata pe care le gasea

pe drumul din apropierea scorburii.

Iarna a venit brusc, intr-o buna dimineata randunica s-a trezit ca intrarea mica scorbura era

blocata de zapada. Banuia ce va urma asa ca isi astepta resemnata sfarsitul. mod curios regreta

decizia luata de a face Marea Calatorie. Era mai speriata gandul acestei calator decat gandul

unui sfarsit aproape cert. Zilele au trecut iar randunica noastra invatase se bucure de zilele mai putin

rele, cele care scorbura era blocata putea zbura putin jurul "casei". plus descoperise o

gospodarie departe de copacul care traia unde gasea mai tot timpul bucatele de paine pe care le

aducea grijulie scorbura.

Iarna parea atat de lunga incat se intreba daca cumva legendele despre primavara erau gresite.

Oricum efortul permanent de a gasi de mancare o antrenase, devenise mai puternica, mai robusta iar

frica permanenta mai scazuse ea.

Incetul incetul incepuse fie multumita viata ei, asa aspra cum era, frigul, izolarea.

Iarna a facut loc primaverii intr-o buna zi a vazut primele pasari care se intorceau cuiburile lor.

Atunci i-a venit ideea le faca o surpriza parintilor: s-a apucat repare cuibul care crescuse.

Intradevar surpriza a fost coplesitoare. Cand acestia au sosit le venea creada ca puiul lor mic

fragil traia se transformase intr-o randunica puternica, vesela sigura pe sine.

Au povestit toata vara despre cele intamplate, atat de neobisnuite pentru lumea randunicilor, bucurandu-

se un de ceilalti. Toamna insa a venit repede din nou iar stolul se pregatea de plecare.

De data aceasta atunci cand a simtit ca o cuprinde din nou frica de calatorie randunica din povestea

noastra a spus simplu "nu".

Nu mai avea nevoie se ascunda paralizata de frica pentru ca acum stia ce isi doreste. zadar

au incercat parintii o induplece plece. Principalele lor argumente ca "asa fac toate randunelele",

"daca ramai aici vei muri" pur simplu (mai) functionau toti stiau acest lucru.

Randunica maturizata mai sigura pe ea ca niciodata le-a spus:

"sunteti parint mei va iubesc continuare insa aceasta este viata pe care doresc o duc. Am

imi petrec iarna aici deja stiu ce am de facut. va cer va schimbati voi sa ramaneti mine

va cer doar acceptati decizia mea de a-mi petrece iarna asa cum e mai bine pentru mine. Vreau

stiti ca fac lucrul asta IMPOTRIVA voastra ci il fac PENTRU mine. abia astept ne reintalnim

primavara sa petrecem din nou o vara excelenta impreuna"

Iar eu am incalecat pe o sa v-am spus povestea despre randunele asa.

POVESTEA UNEI PRINŢESE TĂCUTE

A fost odata ca niciodata o tara indepartata unde regele avea o singura fiica care tinea foarte

mult. Pentru ca era singura fiica regele avea ganduri mari printesa care trebuia mosteneasca

tronul.

Insa intr-o buna zi, fara un motiv stiut printesa s-a imbolnavit de tristete. O tristete atat de profunda incat

printesa mai vorbea nimic nimeni, nici macar tatal ei, regele.

S-au perindat pe castel feluriti vraci adusi de rege insa zadar, printesa ramanea tacuta trista.

Petitor nobili, care pana atunci roiau jurul printesei disparusera ei ca prin farmec. urma urmei,

cine si-ar dori de sotie o printesa foarte trista, care vorbeste nimic niciodata nimeni?

In timp ce invatat din regat inca se mai ciorovaiau asupra cauzelor tristetii muteniei printesei regele

disperat a dat sfoara tara ca acela care o va face pe iubita lui fiica vorbeasca, indiferent daca este

un nobil sau un om de rand va primi o recompensa considerabila.

Auzind de aceasta intamplare nemaipomenita un umil taietor de lemne dintr-o padure indepartata a

regatului si-a adunat jurul lui cei zece fii le-a spus:

"Ce ar fi, dragilor, daca v-ati incerca voi norocul? Sunteti aratosi, sunteti puternici, sunteti

amuzanti, cine stie, poate ca printesa va fi sensibila farmecul vreunuia dintre voi ne va scapa

astfel pe toti de viata aceasta chinuita pe care o ducem."

Cei zece feciori n-au mai stat mult pe ganduri, s-au aranjat fiecare cum au putut iar apoi s-au apucat

il tachineze pe cel mai mic dintre ei, cel mai tacut, care statea mai tot timpul ascuns dupa soba, cel mai

"invizibil" dintre toti.

"Trebuie neaparat vii tu, cine stie, poate tata are dreptate, poate ca printesa va fi sensibila

tocmai farmecul tau discret tacut"

Si s-au pus toti voiniceste drum, glumind cantand, zicandu-si ca daca reusesc o vada pe

printesa cel putin vor vedea capitala regatului.

Au ajuns castel au fost primiti imediat ce au spus motivul pentru care venisera.

Au intrat pe rand printesa, dupa cum au socotit ei intre ei ca ar fi mai bine.

Primul dintre ei, cel mai sfatos, a inceput prin a ridica moralul printesei insa vorbea de unul singur.

Al doilea, un cuceritor innascut a continuat prin a-i lauda printesei nesfarsita frumusete insa el vorbea

de unul singur.

Al treilea a incercat o inveseleasca povestindu-i cele mai bune glume pe care le stia.

Al patrulea, adept al sinceritatii, a intrebat-o deschis despre motivele tristet ei.

Al cincilea i-a spus plin de intelepciune ca totul i se trage de schimbarea anotimpurilor. Un fel de

"depresie sezoniera", cum ar zice intelept din zilele noastre.

Al saselea i-a spus pe un ton politicos dar ferm ca ar fi timpul lase prostiile sa inceapa sa-si

revina, ca toata lumea doar asta asteapta de ea.

Al saptelea, adept convins al efectului placebo a rugat-o pe printesa bea un ceai special, o reteta

secreta, stiuta numai de el, dar ceaiul a ramas neatins.

Al optulea i-a povestit indelung despre melancolia tinerelor doamne, special a celor din upper class,

despre cautarea sensului (care cica i-ar fi ajutat pe altii scape bine din temnite grele), insa

zadar.

Al noualea era deja nervos pe esecul celorlalti asa ca s-a suparat pur simplu ca printesa umileste pe

toti cei care calca pragul, nevorbind ei a plecat el.

Al zecelea dintre f taietorului de lemne, cel aproape invizibil intrat camera, s-a asezat tacere pe

un scaun langa printesa a inceput priveasca pe geam. Timpul a trecut, seara a trecut, fel

noaptea. Cei din jur intelegeau nimic nu indrazneau zica nimic, stateau lipiti de usa incercand

isi dea seama ce se intampla inauntru. Cand a venit rasaritul printesa s-a ridicat din pat s-a

apropiat de fereastra, ca priveasca. Atunci a observat ca este singura s-a uitat intrebator catre

strainul care o privea de pe scaun. Acesta i-a raspuns o voce inceata, aproape soptita: "Esti atat de

trista, incat mai observi viata din jurul tau" Printesa i-a raspuns simplu "da"

Si pentru ca acesta era primul cuvant pe care il rostea printesa dupa multe luni de tacere cei care

pandeau usa au dat fuga rege spuna minunea, ca printesa raspunsese ceva unuia dintre

straini. Iar regele, fericit a dat ordine nu fie deranjati, ca poata conversa tihna.

POVESTE DESPRE UN ORAŞ TRIST

A fost odata ca niciodata undeva departe un oras foarte trist, neingrijit murdar.

Nu se stia de cand era asa, cei mai multi localnici nici mai isi aduceau aminte daca fusese vreodata

altfel. Puteau doar banuiasca asta dupa cladirile abandonate, aflate paragina ca acolo candva

oamen se bucurau de viata.

Locuitor orasului cel trist erau fel ca orasul lor: tristi, neingrijiti, murdari fara se bucure de

nimic. Traversau strazile pustii liniste, treceau printre cladirile aflate paragina supravietuiau

numai ei stiau cum.

Strain veneau niciodata Orasul cel Trist. Aici nimeni cumpara nimic, nimeni vindea

nimic, nimeni radea, nimeni se bucura.

Cu toate ca soarta Orasului Cel Trist parea pecetluita un locuitori inca se resemnasera de tot

gandul ca trebuie traiasca asa. incetul incetul au ajuns concluzia ca singura lor speranta este

un ajutor din afara, probabil un om de afaceri bogat cu multa experianta cu multe relatii, care

le fie primar sa scoata orasul din tristetea lui.

Asa ca au pornit cautare de ajutor din afara. Pe unde ajungeau insa oamen radeau le inchideau

usa nas: "Orasul Cel Trist? De ce am veni acolo? Ce aveti voi de oferit?"

Cei plecati cautarea unui primar stateau descurajati faceau bilantul calatoriei lungi obositoare

cautare de ajutor. Un vagabond aflat apropiere le-a spus:

"Am auzit fara vreau discutia voastra. Am inteles ca aveti nevoie de un primar care administreze

Orasul cel Trist. Cred ca as putea va ajut".

Cu toata supararea lor au izbucnit ras: "Cum ne-ai putea ajuta tu? ai nimic, nici o resursa,

mod evident esti un vagabond. Orasul nostru are nevoie de ajutor, de resurse, de influenta, de relatii".

Eu sunt tot ceea ce aveti momentul de fata". "Putem merge oras iar eu il voi gestiona bine. Sunt

persoana cea mai potrivita pentru aceasta pentru ca stiu administrez bine resurse putine".

Tiner erau deloc convinsi ca fac o alegere buna insa teama de a merge acasa mana goala era mai

puternica. cererea vagabondului i-au cumparat haine noi impreuna 2 geamantane mari. L-au

aranjat apoi arate cam asa cum credeau ei ca ar trebui arate primarul mult-asteptat de cei de

acasa. Apoi au pornit spre casa ingrijorati de viitor.

Vagabondul si-a intrat foarte repede rolul de primar de parca fusese sef toata viata. o voce

autoritara, obisnuita comande cand a ajuns oras a intrebat unde este apartamentul sau. pentru

ca a fost multumit de ceea ce i s-a oferit a spus ca o persoana importanta ca el poate trai oriunde

oricum.

A dat dispozitie ca cel mai scurt timp se renoveze hotelul orasului, de care oricum era nevoie

pentru viitor investitori care vor vizita orasul curand.

Oamen s-au pornit totii, au muncit zi noapte intr-o saptamana hotelul paraginit arata ca nou.

Epuizati de munca stateau pe jos fata hotelului nevenindu-le creada cat de bine reusisera.

timp ce primarul tafnos fara le spuna nici macar multumesc se instalase pe ultimul etaj din hotel

dadea ordine stanga in dreapta.

Apoi a venit randul primariei, care evident, noul primar putea lucra. Oamen au repetat efortul

colectiv renovand toata cladirea cum s-au priceput mai bine. Apoi a venit randul teatrului. Primarul a

insistat pentru renovarea teatrului deoarece dupa spusele lui viitor investitori vor trebui distrati timp

ce vor veni oras. Locuitor erau epuizati de atata munca non-stop insa nimeni avea curajul se

planga.

Copi mai talentati din oras au fost selectionati pentru a organiza o fanfara o piesa de teatru. Nimeni

era platit dar entuziasmul este molipsitor incepuse cuprinda pe toti. Chiar cei resemnati

locuitori incepusera participe cate putin efortul colectiv pentru schimbarea ce urma vina.

Oamen isi curatau reparau casele, maturau strazile, plantau pomi aranjau spatiile publice ale

orasului.

Incetul incetul vestea ca ceva se intampla Orasul cel Trist s-a dus in orasele invecinate. Circula

peste tot zvonul ca vor veni investitori bogati, mai multe variante.

Un spuneau ca oras s-a gasit o comoara. Alt ca investitori straini au gasit niste zacaminte pe

teritoriul Orasului cel Trist ca vor le exploateze cat mai curand. Un alt zvon se referea

continutul celor doua geamantane mari pe care primarul le aduse el.

Comerciant din orasele invecinate de teama ca s-ar putea piarda o ocazie unica au inceput isi

construiasca magazine Orasul Cel Trist pentru momentul cand vor veni investitor cei misteriosi.

Investitiile, timide inceput deveneau din ce ce mai vizibile. Se deschisesera o parte din fabricile

vechi ale orasului, abandonate de multa vreme. Orasul se trezea incetul incetul viata in asteptarea

schimbarii.

Intr-o noapte insa primarul orasului a disparut.

La inceput oamen au fost cuprinsi de teama ca schimbarea va inceta orasul va decadea din nou insa

ocupati viata de zi zi, munca, distractiile au uitat repede de ingrijorari.

Zvonurile legendele despre disparitia primarului au mai continuat ceva vreme. Un spuneau ca

devreme ce si-a respectat contractul a adus investitor promisi a plecat. Alt spuneau ca a adus

nici un investitor, ca totul a fost o pacaleala iar geamantanele cele mari contineau nimic. Ce-i drept,

o pacaleala functionala care ajutase orasul isi revina. Simpatizanti ai primarului disparut spuneau

ca de fapt primarul s-a retras temporar pentru a testa capacitatea orasului de a functiona fara el inainte

de a aduce adevarat investitori

Schimbarea orasului era insa reala era greu de spus daca meritul apartinea primarului disparut sau

resurselor reale ale orasului.

Cu timpul oamen au incetat se mai preocupe de paternitatea succesului schimbarii se bucurau pur

simplu de noua viata a orasului lor.

POVESTE UNEI PRINŢESE CURAJOASE

A fost odata ca niciodata, intr-un regat indepartat o regina cam ingamfata care s-a hotarat sa isi

construiasca un castel nou, mare si falnic, spre a spori fala regatului si invidia celorlalti regi si regine

vecini. Ani de zile au muncit sub ochiul critic al reginei armate intregi de muncitori la castelul cel nou,

facut cu ziduri groase, cu porti foarte mari, mult mai mari decat era nevoie intr-o tara pasnica si

inconjurata doar de regate prietene.

Constructia castelului a fost lunga si anevoioasa pentru ca regina era foarte capricioasa, se razgandea

repede si adeseori ii punea pe constructori sa strice ceva si sa faca din nou altfel. Atat constructorii cat si

supusii incepusera sa fie descurajati de proiectul ce parea ca nu se mai termina niciodata.

Iar intr-o zi, poate chiar atunci cand nimeni nu mai credea ca se va mai termina vreodata, castelul cel

nou a fost gata. Era intradevar mare si impunator, cam asa cum si-l dorise regina iar oamenii din jur au

uitat pe loc supararea si incepusera chiar sa simta un fel de mandrie ca vor locui in preajma unei cladiri

care impunea respect.

Ca sa celebreze cum se cuvine noul castel regina s-a hotarat sa organize o petrecere uriasa invitand pe

toti regii vecini, impreuna cu familiile si cavalerii lor. Bucatarii si servitorii curtii au pregatit zile intregi

bucate alese pentru oaspetii de seama veniti pentru inaugarea castelului.

Ca semnal de deschidere a petrecerii regina a incredintat administratorului castelului cheia portii ca sa o

deschida larg pentru oaspetii cei de vaza. Administratorul a rasucit emotionat de doua ori cheia, a impins

usa si...nimic.

Doi servitori i-au sarit imediat in ajutor, dar cu tot efortul lor usa masiva a ramas nemiscata. Seful

constructorilor, prezent si el la ceremonie s-a ridicat si a impins usa insa degeaba. Doi cavaleri aflati

aproape au pus si ei umarul insa usa se incapatana sa ramana inchisa.

Regina a simtit cum o cuprinde furia. Toata solemnitatea momentului era pe punctul sa se transforme

intr-un dezastru total. Le fel si imaginea ei de regina performanta. Iar oamenii din preajma reginei au

inceput sa se teama de urmarile acestei intamplari.

Si tocmai atunci cand tensiunea devenise insuportabila a aparut de undeva printesa cea mica de care, de

multa vreme, in febra construirii castelului si ceremoniei, regina aproape ca uitase cu totul.

Printesa s-a dus cu mult curaj la usa buclucasa, a apasat pe clanta iar usa s-a deschis usor si firesc in

uralele multimii. Printesa a intrat apoi pe usa, asa cum i se cuvenea unei printese invingatoare.

Regina si multi dintre cei prezenti au inteles in acel moment ca nu iti trebuie prea mult curaj sa

construiesti un castel nou atunci cand ai la indemana toate resursele necesare insa iti trebuie mult curaj

pentru a face lucrurile altfel decat majoritatea.

Chiar daca majoritatea greseste adeseori.

POVESTEA BĂIEŢELULUI FRICOS ŞI A CÂINELUI FIOROS

Intr-o tara indepartata, intr-o localitate indepartata, intr-o familie mai indepartata traia un

baietel fricos. fusese dintotdeauna asa insa timpul devenise atat de fricos incat aproape ca

mai iesea din casa.

Parint sai au observat treptat acest lucru au incercat afle ce se intampla.

Baietelului era frica de alti copii, care uneori se purtau urat el.

era apoi frica de cain vagabonzi de pe strazi care il latrau uneori pareau incerce il muste.

mai era frica traverseze o mica padure aflata drumul dintre scoala casa.

Si pentru ca starea baietelului parea tot mai grava mai fara iesire, intr-o buna zi parint ingrijorati au

cerut sfatul unui batran intelept care locuia zona lor.

Acesta le-a spus parintilor cumpere copilului un caine. Cainele il va apara in acelasi timp va

tine de urat asa ca probabil frica va disparea. Inteleptul a adaugat insa ca acel caine trebuie fie

nici prea mic caci va fi insuficient pentru a rezolva problema baiatului s-ar putea creeze noi

probleme pentru ca va trebui aiba grija de caine. Dar nu fie nici prea mare prea rau pentru ca

atunci va fi excesiv va crea din nou alte probleme. Ar trebui fie doar suficient pentru ceea ce are

nevoie.

Solutiile probleme trebuie fie nici insuficiente nici excesive .

Parint au fost incantati de idee dar au mai luat seama partea a doua a sfatului . Au mers

apoi un renumit crescator de caini din regiunea lor l-au rugat le vanda un pui din cel mai bun

caine de paza pe care il avea. Crescatorul i-a intrebat pentru ce au nevoie de un caine ci doar i-a

prevenit ca puiul de caine pe care il cumpara are ca parinti caini de lupta puternici fiorosi, care lupta

pana ultima suflare.

Baietelul a fost vrajit de noul lui prieten, un catel mic, tacut simpatic. Au devenit pe loc de

nedespartit: dormeau impreuna, mancau impreuna, mergeau joaca impreuna. Baietelul devenise din

nou vesel, iesea din casa din nou, mergea joaca ceilalti copii. Insa cainele a crescut repede s-a

transformat intr-un dulau fioros care il urma pe baietel peste tot, tacut, ca o umbra.

Nu era fel ca ceilalti caini de pe acolo. afara de faptul ca era foarte mare latra niciodata .

latra, ameninta, avea o privire inexpresiva, ataca brusc o facea furie determinare, ca

ameninte ci ca ucida . Cativa caini vagabonzi din sat care avusesera proasta inspiratie latre

baietelul cel fricos isi gasisera un sfarsit rapid brutal colt dulaului.

Sfatul batranului intelept s-a dovedit inceput foarte bun. scurt timp toate problemele vechi ale

baietelului au disparut . Cain din sat stateau ascunsi atunci cand baietelul trecea insotit de dulaul sau

cel fioros, copi rai mai aveau curajul se arate.

Cu timpul insa baietelul a inceput fie din nou singur: nici prieten sai mai aveau curajul se

aproprie de el de frica dulaului. Iar uneori chiar parint baiatului evitau se mai joace el de frica

cainelui pe care ei il cumparasera. Baiatul se izola din nou de data aceasta mult mai grav pentru ca cei

din jurul sau il evitau.

Parint speriati de ce se intampla s-au dus din nou batranul intelept ceara sfatul. Acesta le-a

amintit ca le spusese ca solutia problema lor trebuie fie nici insuficienta , nici excesiva pentru

ca aceasta va fi o buna solutie ci va crea noi probleme. Iar noi probleme cer noi solut .

Pentru ca baiatul era foarte atasat de caine nici se punea problema renunte acesta. Problemele

arareori sunt reversibile pur-si-simplu.

Asa ca au cautat impreuna o solutie noua problema, parintii, copilul inteleptul. O solutie care

nu fie insuficienta , nu fie excesiva ci doar ceea ce aveau nevoie.

Au construit o cusca solida pentru caine care acesta statea incuiat timpul zilei. Astfel viata sociala

a familiei a fost restabilita . Apoi au negociat baietelul ca acesta isi plimbe cainele dimineata

devreme, cand speria nu deranja pe nimeni . Cainele era astfel prezent continuare viata

dar anumite reguli precise .

A fost pretul pe care baiatul a trebuit il accepte pentru a putea pastra cainele pentru a duce o

viata normala .

Incetul incetul viata baietelului a familiei sale a reintrat normal . Iar din toata aceasta poveste

fiecare din cei implicati a invatat o lectie importanta.

POVESTE DESPRE O FRUMOASA FOC SI PITICUL DIN OGLINDĂ

A fost odata ca niciodata, caci daca ar fi as mai povesti, undeva intr-un oras nici de aici,

nici de colea, o fata nici asa, nici pe dincolo. Fata, desi principiu ca toate fetele se distingea printr-o

dorinta arzatoare, care mocnea sufletul ei clipa de clipa, zi dupa zi. Dorinta arzatoare a fetei nici asa,

nici pe dincolo, era fie frumoasa. Nu, frumoasa! fie superba, fantastica, perfecta! Isi dorea ca

atunci cand mergea undeva, oriunde, toata lumea, oricine, se intoarca spre ea sa o admire.

ramana uimiti, socati, gura cascata, o invidieze sa o iubeasca. Isi dorea atat de mult acest lucru

fata, incat doar acest gand domina viata, nimic altceva neaducandu-i satisfactie sau multumire. Orice

altceva fiind insuficient, imperfect, inacceptabil.

Astfel, zilele fetei incepeau oglinda se sfarseau oglinda. Dimineata de cum se dadea jos din pat,

aprindea becul special amplasat deasupra unei oglinzi uriase se uita sine. Se cerceta amanuntit, se

studia cautand semnele perfectiun atat de jinduite.

Insa, oglinda fetei avea o particularitate aparte, era o oglinda magica care salasluia un pitic, piticul

oglinzii. Piticul se trezea fiecare zi odata fata mergea culcare atunci cand o facea ea. Intr-

un fel, piticul fata erau parteneri de viata ducandu-si zilele impreuna, conversand ore intregi fata

oglinz iluminate.

Fata aprinde becul se priveste atent. Piticul isi iteste capul tuguiat somnoros dintr-un colt innegurat

al constiintei oglindite o tachineaza:

Ce par ai! ma pot decide daca s-au jucat pisicile el ori e un cuib de pasari neingrijit! Hm! Poate

ambele!, zambeste ironic.

Fata isi priveste parul dezgustata il uraste. Are culoarea gresita, textura nepotrivita, lungimea

nedorita. Piticul admira suferinta adauga:

Eh hai, mai dramatiza! Ce esti asa de plangacioasa! Iti pui un batic ai rezolvat problema! Bine

ca te salveaza pilon astia de pod pe care ai drept picioare! Ha! Te-ai prins? Piloni de pod! Asta a fost

buna! Picioarele tale sunt fel de gratioase ca niste piloni de pod! Sunt bun!

Fata isi priveste nefericita picioarele. Da, sunt groase, aproape ca are genunchi glezne, iar vederea

coapselor uriase da o stare de greata. va fi niciodata superba, nimeni se va uita ea vreodata,

niciunde va gasi oaza de siguranta pe care o cauta. Piticul din ce ce mai multumit de sine o

priveste cum se chirceste sufletul ei chinuit continua:

Iar faci din tantar armasar! Caracteristic tie! Vezi doar probleme loc de solutii! Tot eu te ajut,

mereu eu, stiu ce te-ai face fara mine! Te-ar manca de vie cainii, asta s-ar intampla! Fara mine esti

nimic! stiu cum de uiti respiri! Hai ca te ajut de data asta, zici tu vreodata ca ma

gandesc eu tine mereu. E foarte simplu, iti pui o fusta lunga larga care acoperi tot. Problema

rezolvata! vezi fie negre hainele, ca orice altceva arati ca un fruct supradimensionat.

Il priveste recunoscatoare suferinda.

Hai, gata, treci munca, e tarziu iar intarz cum faci de obicei. M-as mira nu iti pierzi jobul

asta curand ca asa st nimic. sa imi aduci ceva bun, un dulce sau ceva. ai o zi buna ...

sau nu! dispare stralucirea confuza a oglinzii.

Fata se imbraca asa cum i-a spus piticul, un batic negru acopere parul insipid, o fusta lunga larga

camufleze picioarele piloni de pod, o bluza diforma pentru a masca orice forma. pleaca,

munca, sufletul gol, speranta dorinta ei franta, och impaienjeniti de tristete neadecvare

Si merse fata invizibila munci exista nefiind decat durere fu tot ceea ce isi dorea fie.

Privi jind femeile care treceau pe langa ea pe stradă.Vazu multe lucruri fata, lucruri pe care ea

le avea, pe care le dorea, pe care le invidia. vazu fiinte fata, vazu oameni, vazu decat

parti anatomice, decat obiecte demne de a fi posedate, obiecte invidiate ravnite.

Pe drumul spre casa, timp ce fata se tara absorbita sine in invidia secreta, din senin, fara

niciun semn prevestitor, nori negri acoperira cerul o furtuna naprasnica se porni. Vantul aprig batea

atat de tare incat lua baticul de pe cap il purta zare. Fusta lunga se imbiba atat de multa apa,

incat o impiedica mearga se vazu nevoita si-o ridice deaspura genunchilor din cauza greutatii.

Bluza diforma se lipi indaratnica de corpul ei, dezvaluindu-i toate formele. Fata alerga orbita de ploaia

torentiala vru se adaposteasca dreptul unei stresini, insa avu noroc, acolo deja se afla

altcineva. Cand dadu se indeparteze, persoana o trase de mana iesind ploaie ceda adapostul

sau.

Asta nu-i vreme care stea o fata frumoasa foc ca tine!, disparu perdeaua deasa de picaturi.

Fata era inmarmurita confuza. spusese frumoasa foc, auzise clar, se insela, cedase locul lui

nu ceruse nimic schimb. Oare era nebun? arata nebun ...

Cand furtuna se mai linisti porni ingandurata spre casa. Frumoasa foc? Eu? nu mi-a cerut nimic ... ba

chiar mi-a dat ... Ce ciudat! Ciudat intradevar.

Ajunsa acasa, primul lucru pe care il facu fu aprinda becul de deasupra oglinzii sa se priveasca.

Parul lung cadea unduitor pe spate, picioarele desi erau slabe erau picioare normale, de om, erau

picioarele ei, iar corpul ei avea o forma frumoasa de amfora.