Prefata

Dintotdeauna, mass-media a fost perceputa ca o veritabila realitate

imaginara in care a conceput, a improvizat si a contribuit la cele mai sugestive

jocuri de imagini. Dar, de multe ori, atunci cand se discuta despre raportul dintre

mass-media si imagini, se ia in considerare un singur aspect al imaginii, adica

acela al copertilor unei reviste sau al uni ziar care surprinde o anumita persoana

sau orice altceva intr-o ipostaza sugestiva. Cu privire la imaginile create de mass-

media, exista o larga geografie de paradigme, de la simplele fotografii de reviste

pana la reputatia pe care cineva o dobandeste ca urmare a implicarii mediatice.

Altfel spus, din acest punct de vedere realitatile sunt deosebit de complexe, iar

prezentul studiu isi propune un astfel de obiectiv, dorind sa evidentieze pana la

urma nu doar mass-media ca imagine sociala, ci si ca imagine morala, mai ales ca

nu de putine ori auzim acest motto potrivit caruia presa te ridica, presa te coboara.

Or, din moment ce presa ridica si coboara persoane, este evident ca ea este

creatoare de imagini, dar nu in ultimul rand ca si ea isi creeaza o iamagine, si

anume o imagine morala. A hotara ceva pentru cineva in functie de interes

reprezinta in cele din urma asumarea unui rol moral.

Motivul pentru care ne propunem un asemenea demers analitic consta in

faptul ca mass-media ca atare exercita o influenta covarsitoare asupra publicului

larg, determinandu-i la un moment dat orientarea, directia, si poate chiar deciziile.

Intr-adevar, a atribui presei in toate cazurile un rol decisiv, mai ales cu conotatie

negativa, este exagerat, dar cert este ca ea se consuma in societate, contribuind

fara doar si poate la ceea ce am putea numi societate de consum. In fond, atata

vreme cat o persoana se bucura de popularitate inseamna ca este digerata de catre

public, deci consumata, pentru aceasta un rol decisiv avandu-l presa. La fel puem

vorbi si in cazul diferitelor produse, companii, telefoniii mobile, etc. si astfel

intelegem de ce mass-media se lanseaza intr-un joc de interese in care

predominant este consumul, acesta din urma depizand desigur de timp si de spatiu.

1

Orice, rezista o perioada de timp si intr-un spatiu, de aceea, presa este cea care la

un moment dat hoataraste ce si cum pentru cineva sau ceva in anumite situatii.

Pornind de la premisele mai sus mentionate, ne vom concentra atentia in

cadrul acestei lucrari asupra diferitelor realitati mediatice, indiferent daca vorbim

despre publicitate ca tradare a moralitatii deontologice, sau despre beneficiile

mass-media, dar ele vor fi aduse in discutie in primul rand datorita faptului ca prin

intermediul lor am putea avea o viziune mai completa asupra relatiei presa-

societate, dar nu in ultimul rand asupra contradictiilor care caracterizeaza presa in

ansamblul ei. Din acest punct de vedere, se va realiza si un barometru de imagine

cu privire la Barack Obama, avand in vedere ca este un personaj de consum impus

la un moment dat de mass-media, si tocmai pentru a sugera mai clar in ce masura

presa ridica si coboara pe cineva.

2

Capitolul I

Rolul jurnalistului ca factor decizional in configurarea si receptarea mesajului mediatic

I.1 Dependenta mediatica si rolul decisiv al jurnalistului

Cunoasterea noastra despre lume, reala sau inchipuita, este in general

dependenta de modul in care jurnalistii ne relateaza despre ea. Dependenta este

aproape totala in cazul evenimentelor numite actuale, asupra carora mijloacele de

comunicare in masa sunt cele care au puterea de a defini ceea ce se numeste

actual. De aceea, rolul jurnalistului a fost pe drept descris ca al unui om cu

greutate, adica al celui care decide cine sau ce primeste acces la public. Dar rolul

jurnalistului este mult mai activ decat al unui simplu „portar”. Caci el asigura sau

interzice accesul nu doar acelor persoane care l-au cerut. Ci, mai mult, el taraste

fortat in lumina publicitatii persoane si actiunile lor, chiar atunci cand ele nu ar fi

vrut in nici un caz sa ajunga acolo si, mai ales are o influenta esentiala asupra

felului in care apar persoanele sau evenimentele in public.

Rolul social care rezulta de aici pentru jurnalist este in mod necesar

ambivalent. De aceea, nu este surprinzator ca jurnalistii apar in doua roluri

contradictorii. Pe de o parte, drept componente ale unui mecanism imens de

manipulari, care, ahtiate de senzatie, inventeaza fapte sau le rastalmacesc dupa

cum li se pare ca ar avea un efect cat mai mare asupra publicului. Pe de alta parte,

reporterul constituie totusi si acel prototip al eroului metropolitan modern care

primeste o data in viata marea sansa de a rosti propozitia legendara: „Stop the

presses!”, care demasca in ultima clipa, pe propria-i raspundere, un primar, un

senator, sau chiar un presedinte, care nu lupta doar impotriva coruptiei sau a

oricaror altor nereguli, ci si impotriva ignorantei si anxietatilor propriului aparat,

ale propriului sau redactor-sef.

3

De la aparitia sa la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al

XIX-lea, statutul de jurnalist a suferit modificari considerabile. Unul din aspectele

importante in istoria jurnalismului si a profesiei de ziarist a fost eruptia pietei

comerciale de masa, care poate fi datata grosso modo pentru marile state

industriale apusene la sfarsitul secolului al XIX-lea. Aici s-au pus temeliile unei

evolutii ai carei parametri nu si-au pierdut valabilitatea, in pofida tuturor

modificarilor de amanunt, macar pana la impunerea comercializarii televizorului.

Dar problema modului in care se modifica jurnalismul sub influenta

comercializarii nu si-a pierdut, din pacate din actualitate, incat, chestiunea

conditiilor cadru ale profesiei de ziarist joaca un rol central.

Tinand totusi cont de limitele existente in aceasta profesie, timpul scurt si

lipsa frecventa a accsesibilitatii informatiilor1, de cele mai multe ori trebuie sa

acordam „clementa crestina” (daca putem desigur) sau sa facem uzanta de acel

„drept la replica” in cazul in care noi suntem cei vizati.

Suntem de acord ca mai exista si alte limite, create chiar de jurnalisti si de

cei care controleaza sau detin publicatiile. Una dintre cele mai mari greseli ale

jurnalismului ar fi ca relatarea evenimentelor este dictata de politica publicatiei, de

ceea ce numim „valoarea de informare” (adica criteriile de care jurnalistii se

folosesc de cele mai multe ori pentru a decide ce anume este interesant sau nu

pentru cititorii sai).2

Oricum daca dorim sa vorbim despre un jurnalism de calitate atunci ar

trebui lasate la o parte toate celelalte aspecte care din nefericire predomina acum

presa in marea ei majoritate, precum: banii care pot fi castigati, pozitia

profesionala care poate fi asigurata sau pierduta, bagajul de prejudecati

personale...etc, si sa existe o mai mare aplecare asupra unei etici profesionale ce

trebuie invatata si respectata. Abia atunci se poate pune problema unui act de

1 David Randall – “Jurnalistul universal”.ed. Polirom-Bucuresti 19982 David Randall – “Jurnalistul universal”.ed. Polirom-Bucuresti 1998

4

comunicare interpersonala la cote inalte, abia atunci jurnalistul isi va merita rolul

de „god” (desigur la scara mai mica) in societate.

Pentru asta ar trebui sa ne ocupam putin mai mult si de acea „cultura

jurnalistica”.

Aceasta cultura dicteaza ceea ce trebuie admirat la un jurnalist si ce se

asteapta de la el. Ea are ceva in comun cu valoarea de informare dar poate fi cel

mai bine caracterizata drept „instinct gazetaresc”. Instinctul fiind desigur, fie acea

abilitate nativa (care ar trebui sa fie conditie sine qua non, in aceasta meserie), de

a descoperi „nevazutul” acolo unde altii vad totul, fie in forma sa de arta care

reuseste sa transforme banalul in ceva interesant.3

Mai ales prin aceste calitati jurnalistul are o mare raspundere in fata

cititorilor sai iar rolul sau uneori poate fi hotarator chiar in evolutia unor destine.

Insa, ne vom lua dreptul de a relua si conchide asupra acestui aspect (pe

care, il consideram de maxima importanta), la finalul acestui subcapitol.

Revenind asupra valorilor, sigur ca nu putem nega si nici indeparta din

discutie si valoarea cititorului. Altfel spus, fiecare cititor isi are jurnalul /

jurnalistul preferat in functie de gusturile si educatia sa. De cele mai multe ori

valorile celor doi coincid sau se apropie si atunci putem spune ca actul comunicarii

interpersonale s-a infaptuit, mesajul a fost receptat si feed-back-ul realizat prin

satisfacerea si admiratia cititorului.

Prin urmare ar trebui sa fim fericiti ca avem o presa potenta si prolifica care

poate satisface gusturile tuturor. Dar stim ca lucrurile nu sunt chiar atat de

frumoase. Ce ne facem atunci cand jurnalistul, implicit publicatia, uita ca are si un

rol de educare si formare...?

Ce ne facem atunci cand jurnalistul / publicatia, prin mesajul transmis nu

numai ca aduce atingere unei caregorii de (non)cititori, dar incurajeaza sau

hraneste „setea de cunoastere” a unor exponenti sociali cu gusturi maladive. S-ar

spune ca si in acel moment comunicarea a avut loc, iar mesajul si-a atins scopul!?

3 idem

5

Putem vorbi foarte mult pe aceasta tema, dar ar fi doar fraze goale, deoarece

in societatea egocentrica si consumista din care facem parte, nu conteza valoarea si

calitatea ci doar cantitatea si spiritul mercantil.

Din fericire (pentru ca mai exista si asa ceva), valorile adevarate nu pier, iar

mediatizarea lor nu se va sfarsi niciodata, chiar daca traim in lumea entertainment-

ului cultural.

Si, pentu a ne feri sa fim negativisti, privind partea plina a paharului,

trebuie sa ne amintim ca „ziarele, radiourile, televizoarele si celelalate sunt

servitorii nostri credinciosi si chiar salvatorii nostri prin aceea ca: (1) demasca

pacatul si coruptia, (2) actioneaza ca gardieni ai pretioasei noastre libertati,

(3)aduce cel putin un anumit grad de cultura pentru milioane de oameni, (4)

asigura o distractie zilnica pentru masele de muncitori obositi, (5) ne informeaza

despre evenimentele care au loc in lume, (6) ridica standardul nostru de viata

deoarece, datorita insistentelor lor neobosite, cumparam si consumam produse

stimuland astfel institutia economica”.4

Ideea este ca jurnalistul, prin puterea cuvantului rostit, are un rol

extraordinar in aceasta lume. L-am putea compara cu cel al artistului care prin

creatia sa, prin mesajul transmis, poate hotari asupra celui caruia i se adreseaza.

De aceea responsabilitatea sa este foarte mare, deoarece trebuie sa se faca bine

inteles publicului sau. Jurnalistul trebuie sa aiba revelatia puterii ascunse in

cuvantul capabil sa produca iluzii distrugatoare pentru cel care le confunda cu

realitatea. Nu trebuie uitat faptul ca intelegerea fata de cuvant poate fi diferita in

cazul celor doi: emitator-receptor.

Asemenea copilului care se joaca periculos cu o iluzie si jurnalistul poate

exercita o influenta nefasta asupra celui caruia i se adreseaza daca acesta nu face

bine delimitarea intre realitate si iluzie (ar fi si cazul mesajului transmis prin

publicitate).

4 Melvin L. DeFleur; Sandra Ball-Rokeach – Teorii ale comunicarii de masa, ed. Polirom-Bucuresti 1999.

6

Concluzia ar consta in faptul ca, este de dorit ca pe langa talent si arta,

jurnalismul/jurnalistul sa-si coloreze tabloul asumat, cu multa responsabilitate si o

buna relationare cu moralitatea.

Pe de alta parte, nu ar trebui sa dam uitarii nici faptul ca mass-media

exercita o influenta, uneori decisiva, asupra publicului larg chiar sau mai ales prin

intermediul publicitatii si de aceea este imperativ necesar nu a teoretiza, cat a

evidentia in limita posibilitatilor fundamentele etice ale publicitatii si masura in

care acestea din urma constituie o realitate de facto a publicitatii ca

responsabilitate mediatica.

I.2 Etica in publicitate ca aspect deontologic al mass-media

Importanta publicitatii se face simtita tot mai mult in organizarea moderna a

vietii, dovedindu-se a fi in lumea contemporana o forta persuasiva si importanta,

care poate avea o influenta decisiva in unele cazuri asupra mentalitatii si

comportamentului. Tocmai de aceea, prezentul studiu doreste sa aduca in atentie in

primul rand contributia uneori pozitiva, alteori negativa, pe care o poate da, sa

sublinieze problemele etice si morale pe care publicitatea le ridica. Motivul pentru

care lucrarea de fata se ocupa de acest aspect este simplu: in societatea actuala

publicitatea influenteaza profund modul in care oamenii vad viata, lumea si pe ei

insisi, mai ales in ceea ce priveste valorile si criteriile de judecata si de

comportament. Asadar, in ce termeni putem vorbi despre etica in publicitatea si in

ce masura isi asuma mass-media o anume responsabilitate fata de societate prin

publicitate?

Inainte de toate, sa mentionam faptul ca sectorul publicitatii este extrem de

vast si variat. Desigur, in termeni generali, publicitatea este un simplu anunt public

care doreste sa furnizeze informatii si sa trezeasca interes si o anumita reactie.

Acest lucru inseamna ca publicitatea are doua scopuri fundamentale: sa informeze

7

si sa convinga; si, chiar daca aceste scopuri pot fi distinse, deseori sunt prezente

ambele in mod simultan. Deci, de aici se poate foarte bine intelege ca publicitatea

este un mijloc de manipulare in masa in adevaratul sens al cuvantului. Iar cand

vorbim despre publicitate ca mijloc de manipulare facem in mod automat referire

la comunicarea prin imagini, aceasta din urma constituind un aspect fundamental

al publicitatii. De ce? Pentru ca „imaginea comunica mai mult decat am reusi s-o

facem numai discursiv”5. Imaginea este un fel de realitate paralela, iar acest statut,

daca ne putem exprima asa, ii permite posibilitatea de a manipula, de a da senzatia

ca lucrurile se schimba in momentul in care si imaginile lor se schimba. Altfel

spus, publicitatea prin imagine devine un vehicul al lucrurilor reale, si de multe ori

imaginea ajunge sa fie prevalenta, realitatea trecand intr-un plan secund, lucru pe

care il putem intelege foarte bine mai ales daca ne raportam la valorile relativiste

ale societatii consumiste. Totul a devenit publicitate, publicitatea inseamna

imagine, iar imaginea este singura care conteaza, si de aceea s-a amplificat atat de

mult riscul „sa fim scosi din decor, sa ni se blocheze accesul la realitatea pe care

pune stapanire imaginea”6. Pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca numai

datorita publicitatii prin imagine diferite institutii sau organizatii pot inregistra

niste transformari pozitive radicale fara ca identitatea lor sa fie afectata in vreun

fel.

Incercand insa sa intelegem mai bine publicitatea in ansamblul sau, avem

datoria morala de a prezenta principalele tipuri de publicitate, si ulterior vom putea

developa nu numai aspectele negative care o caracterizeaza, ci si cele pozitive de

care nu putem face abstractie.

In general, publicitatea poate fi foarte simpla, un fenomen local sau chiar de

cartier, sau poate fi foarte complexa, implicand investigatii detaliate si campanii

multimedia care ajung in toata lumea. Se diferentiaza in functie de publicul caruia

i se adreseaza, astfel ca, spre exemplu, o publicitate adresata copiilor ridica unele

5 Ion Zara si Cecilia Rus, Imaginea si creatorii sai, editura Victor, Bucuresti, 2000, p. 47.6 cf. Ion Zara si Cecilia Rus, op. cit., p. 49.

8

chestiuni tehnice si morale semnificativ diferite de cele ridicate de o publicitate

care se adreseaza adultilor bine informati.

In publicitate nu doar intra in joc multe mijloace de comunicare si diferite

tehnici, dar publicitatea insasi este de multe tipuri: publicitate comerciala pentru

produse si servicii; publicitate de utilitate publica in favoarea diverselor institutii,

programe sau cauze; si, un fenomen de o tot mai mare importanta astazi,

publicitatea politica in interesul partidelor si al candidatilor.

In orice caz, publicitatea are un impact indirect, dar puternic, asupra

societatii prin influenta pe care o exercita asupra mass-media. Supravietuirea

multor publicatii si activitati de radio-televiziune depinde de veniturile din

publicitate. Acest lucru este deseori valabil atat pentru media confesionale, cat si

pentru cele comerciale. Cei care se ocupa de publicitate, la randul lor, incearca,

desigur, sa ajunga la public; iar media, straduindu-se sa le ofere publicul celor care

se ocupa de publicitate, incearca sa-si elaboreze continutul astfel incat sa atraga un

public de tipul, dimensiunea si compozitia demografica dorite. Aceasta dependenta

economica a media si puterea pe care aceasta dependenta o confera operatorilor

din publicitate confera responsabilitati mari ambelor parti si de aceea nu putem sa

nu ne raportam la modalitatea in care mass-media isi ia un anumit angajament

moral fata de societate prin publicitate.

Asadar, publicitatii ii sunt dedicate enorme resurse umane si materiale, si

tocmai de aceea, in zilele noastre a devenit omniprezenta, asa incat nimeni nu

poate scapa de influenta publicitatii7. Chiar si cei care nu sunt expusi in mod

personal publicitatii in diversele sale forme se confrunta cu o societate, cu o

cultura, cu alte persoane, care sunt supuse, in bine sau in rau, unor mesaje sau

tehnici publicitare de toate felurile.

Unii critici considera aceasta situatie in termeni invariabil negativi.

Condamna publicitatea ca fiind o pierdere de timp, de talent si de bani, o activitate 7 Acesta este un aspect al realitatii care a starnit mai ales in anii '70 cele mai virulente critici din parte Bisericii Catolice, considerand ca principiul inviloabilitatii umane a devenit un fel de quantité négligeable pentru operatorii din publicitate si implicit pentru mass-media. In acest sens a se vedea Papa Paul al VI-lea Mesaj pentru Ziua Mondiala a Comunicatiilor Sociale 1977, in L’Osservatore romano, 13 mai 1977, p. 1.

9

parazitara in esenta. In aceasta perspectiva, publicitatea nu numai ca nu are nici o

valoare in sine, dar influenta sa este absolut nociva si este izvor de coruptie pentru

indivizi si societate.

Chiar daca multe dintre criticile care se formuleaza la adresa publicitatii

sunt adevarate, totusi trebuie sa tinem cont si de faptul ca publicitatea are un

relevant potential spre bine, iar uneori acest bine se infaptuieste. De exemplu,

publicitatea poate juca un rol important in procesul care ii permite unui sistem

economic, inspirat de norme morale, sa contribuie la dezvoltarea umana. Ea poate

fi o proba necesara pentru buna functionare a modernelor economii de piata care

exista astazi.

Intr-un astfel de sistem, publicitatea poate fi un instrument util pentru a

mentine o concurenta onesta si responsabila din punct de vedere etic, concurenta

care contribuie decisiv la cresterea economica.

Printre altele, publicitatea realizeaza acest obiectiv informand persoanele

asupra disponibilitatii noilor produse si servicii si asupra noilor imbunatatiri aduse

celor deja existente pe piata, ajutandu-le sa ia decizii convenabile pentru niste

consumatori informati si atenti, contribuind la randament si la scaderea preturilor

si stimuland progresul economic prin dezvoltarea afacerilor si a comertului. Din

acest punct de vedere este imperativ necesar ca publicitatea sa accentueze

fiabilitatea, siguranta, economia si durabilitatea produselor8 pe care le

promoveaza, iar prin intermediul unei astfel de publicitati mass-media ar putea

avea un rol decisiv in privinta schibarilor sociale si economice.

De asemenea, putem sa ne referim si la publicitatea politica care, intr-un

sistem de piata inspirat de norme morale, poate sa ofere democratiei o contributie

similara aceleia pe care o ofera bunastarii economice. Si sub acest aspect mass-

media trebuie sa-si asume responsabilitatea principala fata de societate, altfel spus,

sa-si insuseasca si acest tip de publicitate, atata vreme cat se dovedeste o

publicitate care sa se edifice pe coordonatele amplificarii democratiei in societate.

8 Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, Teorii ale comunicarii de masa, editura Polirom, Bucuresti, 1999.

10

Insa, deseori, avand in vedere ca principiul „time is money” este prevalent fata de

toate celelalte, rolul jurnalistilor, al presei, poate fi pe drept considerat acela al

unui gatekeeper, fiindca deseori mass-media decide cine sau ce primeste acces la

publicitate. Revenind insa la subiectul principal al discutiei de fata, si anume la

importanta publicitatii politice, aceasta din urma poate sa contribuie informand

persoanele despre ideile si propunerile politice ale partidelor si ale candidatilor. In

privinta acestora din urma, multi dintre ei „cauta expresii de tip lozinca, ce pot

atasa semnificatii pozitive la imaginile lor mediatizate (un nou pact, un pact

corect, razboi declarat saraciei, o societate mareata, inceputuri noi, idei noi si asa

mai departe)”9.

In orice caz, atunci cand ne referim la obligatia presei de a-si asuma

responsabilitatea morala fata de societate prin publicitate, luam in considerare

exigenta de a respecta persoana umana. Altfel spus, ceea ce conteaza mai mult in

acest sens sunt dreptul si obligatia pe care le are fata de o alegere responsabila.

Tocmai de aceea, nu putem vorbi despre o etica in publicitate atata vreme cat sunt

exploatate tendintele inferioare ale omului sau daca este compromisa capacitatea

de reflectie si decizie.

Avand in vedere cele discutate pana acum, vom cauta ca in ultima parte a

capitolului de fata sa evidentiem conceptul de defaimare asa cum este el

conceptualizat in litera legii, si din acest punct de vedere vom face trimitere

explicita la codul penal suedez, urmand apoi sa aducem in discutie raportul care se

contureaza intr-o masura mai mare sau mai mica intre ideea de defaimare si

realitatile mediatice.

I.3 Contradictia dintre reglementarile juridice si realitatile mediatice

9 cf. Melvin L. DeFleur, Sandra Ball-Rokeach, op. cit., p. 289.

11

Codul penal suedez: DEFĂIMAREA10

- Secţiunea 1 -

O persoană care afirmă despre altă persoană că este un infractor sau că i se

poate reproşa modul său de viaţă sau furnizează informaţii de natură să expună

această persoană la lipsă de respect din partea celorlalţi va fi condamnată pentru

defăimare la plata unei amenzi.

Dacă cele exprimate sunt în legătură cu obligaţiile de care este legată sau

dacă, analizând circumstanţele, furnizarea de informaţii este scuzabilă şi dacă

persoana dovedeşte că informaţia a fost adevărată sau că a avut motive temeinice

să o emită, nu se aplică nici o pedeapsă.

- Secţiunea 2 -

Dacă infracţiunea prevăzută la Secţiunea 1 este considerată ca gravă,

defăimarea gravă se pedepseşte cu amendă sau închisoare până la cel mult doi ani.

În analizarea gravităţii infracţiunii, se va acorda o atenţie specială dacă

informaţia a produs prejudicii serioase prin conţinutul ei sau prin scopul

răspândirii ei sau în alt mod.

- Secţiunea 3 -

O persoană care ofensează o altă persoană printr-un epitet jignitor sau

printr-o acuzaţie sau prin orice alt comportament ofensator faţă de aceasta, va fi

condamnată pentru ultraj la plata unei amenzi, dacă nu se înscrie în prevederile

Secţiunii 1 sau 2.

Dacă infracţiunea este gravă, va fi pedepsită cu amendă sau închisoare până

la şase luni.

- Secţiunea 4 -

Defăimarea unei persoane decedate va atrage pedeapsa potrivit Secţiunii 1

sau 2 dacă actul este îndreptat împotriva supravieţuitorilor sau, luând în

10 Acest cod penal a fost preluat din Dumitru Titus Popa, Delictele de presa, editura Norma, Bucuresti, 2004, pp. 91-92.

12

considerare timpul care s-a scurs de la deces şi alte circumstanţe, actul poate fi

privit ca tulburând pacea la care cei decedaţi ar trebui să aibă dreptul.

- Secţiunea 5 -

Pentru ofensele prevăzute în Secţiunile 1-3, punerea sub urmărire se solicită

de către partea vătămată. Dacă în anumite situaţii se consideră că punerea sub

urmărire este necesară datorită unor motive speciale care ţin de interesul public,

procurorul public poate pune sub urmărire pentru:

defăimare şi defăimare gravă;

ultraj împotriva unei persoane cu funcţie de autoritate sau împotriva exercitării

acestei autorităţi;

ultraj împotriva unei persoane cu aluzie la rasă, culoarea pielii, originea naţională

sau etnică sau credinţele religioase; sau

ultraj împotriva unei persoane cu aluzie la înclinaţiile homosexuale ale acesteia.

Dacă defăimarea este îndreptată împotriva unei persoane decedate, punerea sub

urmărire va fi instituită de către supravieţuitori şi pentru motive speciale cerute de

interesul public, de către procurorul public.

Dacă ofensele prevăzute în Secţiunea 1-3 reprezintă o insultă la adresa şefului

statului unei puteri străine care se află în acel moment în Suedia sau la adresa unui

reprezentant al unei puteri străine în Suedia şi în acest mod a fost insultată această

putere străină, persoana poate fi pusă sub urmărire de către procurorul public.

Asemenea puneri sub urmărire nu sunt instituite fără o directivă din partea

guvernului sau a unei autorităţi desemnată de guvern.

Luand in considerare aceasta parte juridical cu privire la defaimare, nu

putem sa nu intrebam in ce masura aceasta din urma este evitata in realitatile

mediatice, sau ce eforturi se fac pentru ca ea sa fie evitate. Din pacate, raspunsurile

nu sunt sufficient de satisfacatoare, intrucat, dupa cum s-a mentionat si intr-unul

din subcapitolele precedente, omul nu este tratat ca scop, ci numai ca mijloc,

prevalent fiind de multe ori interesul institutional al presei, interes care nu se poate

13

realize decat in functie de parteneriatul cu anumiti actori rationali. Iar daca vorbim

de acest interes institutional al presei, atunci ne dam seama ca defaimarea este

inevitabila pentru ca in general mass-media supravietuieste prin a defaima o

persoana publica sau alta. Sa ne gandim de exemplu, la disputele politice care

atrag grupuri de interes. In acest caz, intr-o masura mai mare sau mai mica, presa

este nevoita sa se alieze cu un anumit grup politic, realizand in acest in primul

rand un compromis moral deorece inevitabil va defaima acel reprezentant de

seama al grupului politic advarsar celui cu care ea s-a aliat. De aceea, nu se poate

nega nici pe departe rolul presei in ceea ce priveste defaimarea, indiferent daca

acesta este direct sau indirect, decisiv sau nu.

Pornind si de la ceea ce s-a mentionat in ultima parte a discutiei, ne

propunem ca in capitolul urmator sa ne focalizam atentia asupra semnificatiei

beneficiilor si beneficiarilor mass-media deoarece sunt doua aspecte fundamentale

care contribuie in mod decisive la nasterea diferitor grupuri de presiune si interes.

Capitolul II

Beneficii si beneficiarii mass-media

14

II.1 Media - factor decizional in societatile democratice

Dintotdeauna, in regimurile democratice, mass-media a fost perceputa ca

acea forta datatoare de ton, adica menita sa difuzeze si sa raspandeasca informatii

despre diferitele probleme sociale, politice, economice, etc., sa informeze din timp

cetatenii, care, la randul lor, vor influenta procesul decizional la nivelul societatii.

In acest sens vorbim despre modalitatea in care mass-media aduce anumite

beneficii intr-o societate, si implicit, despre beneficiarii mass-media. Daca ar

trebui sa ne referim la standardele normative de factura democratica, atunci vom

intelege ceea ce inseamna modul de functionare a mass-media intr-o societate.

Altfel spus, sa ne gandim, de exemplu, la supravegherea evenimentelor cotidiene

care pot avea un impact decisiv asupra existentei cetatenilor, iar daca acest impact

este unul pozitiv, deja ne raportam la un beneficiu pe care il aduce mass-media, si

desigur, la un beneficiar mass-media (in cazul de fata, societatea civila).

De asemenea, crearea unei platforme de dezbatere, pentru realizarea unei

piete libere a ideilor, pentru exprimarea purtatorilor de cuvant, a liderilor de

opinie, a formatorilor opiniilor publice11, este un alt argument pentru faptul ca

mass-media este benefica pentru o multitudine de factori, inclusiv pentru libertatea

individuala, mai ales cea de expresie.

Un alt aspect legat de beneficiile si beneficiarii mass-media la care trebuie

sa ne raportam ar fi insistenta presei pentru a mobiliza cetatenii, adica stimularea

activismului cetatenesc ce ar putea avea semnificatia unui soi de imperativ

categoric al eticii mass-media in sensul in care este necesara depasirea apatiei in

comportament sau evitarea intelegerii superficiale a proceselor politice pe baza

unor prejudecati ce functioneaza pe niste criterii emotionale sau simpliste. Asadar,

in cazul de fata, nu putem raporta etica mass-media la o viziune non-cognitivista

asupra responsabilitatii morale pentru ca atata vreme cat omul este tratat de catre 11 In acest caz ar trebui sa luam in considerare dificultatea pe care o intampina minoritatile sau grupurile marginalizate in ceea ce priveste accesul la mijloacele de comunicare.

15

mass-media ca scop, iar nu ca mijloc, suntem tentati sa facem referire la un fel de

aplicare a formului legii universale din cadrul imperativului categoric kantian sau

la un fel de respectare a indatoririlor prima faciae. Chiar daca traim intr-o epoca in

care omul a ajuns sa se cufunde in cele mai tenebroase unghiuri ale diferitelor

ideologii postmoderne, in special deconstructiviste, in ciuda faptului ca in zilele

noastre nu mai exista o viziune clara asupra binelui si raului12, implicit asupra

moralitatii, totusi nu putem fi indiferenti fata de anumite stari de fapt, cum este

aspectul mentionat mai sus, si anume, stimularea activismului cetatenesc pentru o

buna intelegere a fenomenelor sociale si politice.

Revenind insa la subiectul principal al discutiei, nu trebuie sa facem

abstractie de modelul „schimbului”13 in relatia presa-guvern care este cel mai

pertinent exemplu de beneficiu din partea mass-media. Cel mai pertinent pentru ca

modelul „schimbului” in relatia presa-guvern se intemeiaza pe interactiunea

constanta dintre cele doua institutii si, mai ales, pe implicarea institutionala

reciproca (ziaristi angajati de politicieni si politicieni solicitati a fi ziaristi).

Aceasta coabitare face ca politicienii sa primeasca mai multa atentie in mijloacele

de informare, iar jurnalistii sa beneficieze de favoruri institutionale sau de conditii

preferentiale in obtinerea datelor cu privire la organismele publice. De aici

izvoraste de altfel si notiunea de „jurnalism de haita”14, care presupune

conditionarea grupurilor de oameni de presa prin liderii informatiilor, cei care

detin informatiile cele mai bune direct de la sursa si care dau tonul in interpretarea

evenimentelor. O data cu aparitia televiziunii, „concubinajul”15 presa/politica a

mai dobandit o dimensiune, colaborarea dintre partidele politice si redactiile

posturilor de televiziune devenind mult mai extinsa si mai stransa, imaginea

12 Sa ne amintim in acest sens de afirmatia lui Leo Strauss potrivit caruia „anticii, spre deosebire de moderni aveau o viziune mult mai clara asupra binelui si asupra raului”. De aceea, el considera ca societatea moderna trebuie sa se gandeasca la un nou apel catre Socrate.13 Robert Dahl, Democratia si criticii ei, p. 256.14 Ute Frevert, H-G Haupt, Omul secolului XX, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, editura POLIROM, Iasi, 2002, p. 120.15 cf. Robert Dahl, op. cit., p. 257.

16

politica ajungand mai importanta decat mesajul ideologic. Deci, se poate afirma

intru totul ca cel mai mare beneficiar mass-media este factorul politic.

Cu privire la beneficiile si beneficiarii mass-media mai putem apela la

multe alte realitati, dar consideram ca cele la care s-a facut referire sunt suficiente

pentru a intelege de ce presa implica o serie de benificii atragand in acest sens si

foarte multi beneficiari.

Daca pana acum s-a acordat o mare atentie intereselor care intr-un fel sau

altul fac si obiectul supravietuirii institutionale a acesteia, consideram ca este

necesar a vorbi si despre rolul pe care ea si-l asuma in situatiile de criza, cu

precadere in contextul unor conflicte armate la nivel international, intrucat si intr-

un astfel de context ea se defineste in functie de anumite interese.

II.2 Comunicare si imagine mediatica in situatii de razboi

In toate societatile, mass-media sunt acreditate cu roluri multiple: de la

„monitorizarea” a tot ceea ce se intampla in jur, la crearea imaginilor si

perceptiilor colective. Desi in timpuri normale media sunt percepute ca fiind

integrate in sistemul social, in timpuri de criza ele par sa capete o anumita

autonomie care nu le fusese atribuita anterior. De ce? Pentru ca o societate in criza

creeaza si o criza a media, care vor avea, in aceste conditii, identitati noi,

determinate de criza. Orice atingere pe care o criza o aduce diferitelor sectoare ale

societatii afecteaza, de asemenea, si sistemul mediatic.

Insa aceasta asa-zisa autonomie pe care media o capata in tipuri de criza

este pusa sub semnul intrebarii din cauza tipurilor predominante de mediatizare. In

acest sesns trebuie mentionat mai intai faptul ca in mediatizarea conflictelor in

care sunt implicati actori importanti (fie ca este vorba de state, coalitii militare,

etc.), mass-media risca sa devina partinice, uneori tacit, alteori direct, in functie de

propriile interese. Desigur, pozitia mass-media intr-o criza depinde de contextul in

care aceasta are loc. Desi de multe ori media se situeaza fatis (cazul actelor

17

teroriste sau al loviturilor de stat) sau tacit (in cazuri in care se cere „neutralitate”,

precum conflictele interetnice sau razboaiele) de partea puterii politice, aparandu-

si, astfel, propriile interese economice, sunt si contexte in care unele media ii

sustin pe „destabilizatori”, pe provocatorii crizei16, ceea ce inseamna ca se

confrunta cu un foarte mare risc.

La fel de multe reticente putem avea fata de mass-media si ca urmare a

tratarii neechilibrate a anumitor subicte, nu doar in timpul crizelor si conflictelor,

ci chiar in timp de pace. Astfel, uneori poate sa apara tendinta de a minimiza, de a

omite, sau chiar de a prezenta distorsionat actiunile acelor forte care ar putea sa le

puna in pericol propria lor stabilitate, la fel cum, in lipsa unor subiecte care sa se

vanda, ele pot sa recurga la practici precum transformarea unor evenimente mai

putin importante in „crize”, prin definirea lor ca atare si prin acordarea unei atentii

nemeritate acestora. Este vorba de o dimensiune economica a mass-media care,

incepand cu secolul al XIX-lea, „a intrat in procesul industrializarii si

comercializarii”17, ca mod de supravietuire.

In orice caz, cert este ca mass-media pot aplana sau pot amplifica un

conflict, pot fi folosite de politicieni si de comandantii militari pentru atingerea

unor scopuri (inclusiv dezinformare si manipulare), si, in cazul unor conflicte

profunde precum cele interreligioase sau interetnice, ele pot chiar activa sau

dezactiva componente ale personalitatii umane cu caracter cheie in mentinerea sau

stingerea crizei.

Efectele acestor actiuni ale mass-media sunt cu atat mai puternice cu cat

presa, prin intermediul noilor tehnologii de comunicare in masa, a devenit parte

importanta a unui nou fenomen al ultimilor ani, globalizarea, inclusiv a uneia din

componentele sale – globalizarea crizelor politice.

16 Din acest punct de vedere am putea da ca exemplu cazul discursului adoptat de media internationale puternice referitor la revolutiile anticomuniste.17 Mihai Coman, Introducere in sistemul mass-media, editura POLIROM, Iasi, 2007, p. 43.

18

Un alt aspect, legat de tipurile de mediatizare in situatii de criza, pe

marginea caruia am putea discuta, este „conflictul modern de inalta intensitate”, un

concept aparut in 1991 in terminologia de specialitate. Un astfel de concept se

refera la mediatizarea efectiva a razboiului, la iamgini televizate care nu reprezinta

razboiul in sine. In acest sens vorbim despre influenta-cheie asupra opiniei publice

pe care o au continutul scenelor care apar la televizor. Sa ne gandim la soldatii

americani care au fost trimisi in Somalia in 1992 sa contribuie la eforturile de

ajutorare dupa ce stirile TV au aratat rezultatele sfasietoare ale razboiului civil si

ale foametei de acolo. Dar dupa ce jurnalele de stiri au aratat cum corpul unui

soldat american era tarat pe strazi de membrii unei grupari somaleze dupa un

schimb de focuri in care au fost omorati 18 soldati americani, opinia publica s-a

intors repede impotriva operatiunii din Somalia. In timpul razboiului din Bosnia,

oficiali din Departamentul de Stat american au spus in particular ca principalul

scop al politicii americane era deseori doar de a tine conflictul de acolo departe de

prima pagina a ziarelor americane.

Totusi, „jurnalistii servesc drept paznici ai informatiei care trece de la

elitele politicii externe la public”18. Mass-media si guvernul intra deseori in

conflict, din cauza rolului traditional al presei de caine de paza si critic al

actiunilor si puterii guvernelor. Mass-media incearca sa descopere si sa publice

ceea ce guvernul vrea sa ascunda, dar, desigur, aceasta este o perspectiva teoretica.

Pe de alta parte, si decidentii de politica externa se bazeaza pe mass-media pentru

informatii despre afacerile externe.

Ceea ce nu trebuie niciodata uitat este ca mass-media depinde si ea de

guvern pentru informatii; dimensiunile si resursele birocratiilor de politica externa

sunt mult mai mari decat cele ale presei. Aceste avantaje confera guvernului o

mare putere in manipularea jurnalistilor, oferindu-le informatii pentru a modela

stirile si a influenta opinia publica19. Decidentii guvernamentali pot creea povesti

18 Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevenhouse, Relatii internationale, editura POLIROM, Iasi, 2008, p. 217.19 cf. Joshua S. Goldstein, Jon C. Pevehouse, op. cit., p. 217.

19

dramatice in relatiile externe – prin summituri, sedinte de criza, actiuni si asa mai

departe. Birocratii pot de asemenea sa scape informatii secrete catre presa pentru

a-si sprijini propriul punct de vedere si pentru a castiga lupte birocratice. In sfarsit,

armata si presa dau o lupta continua pentru accesul jurnalistilor la operatiunile

militare, dar ambele parti au castigat din accesul liber oferit jurnalistilor

„implantati” in cadrul fortelor americane din Irak din 200320.

Reintorcandu-ne insa la difuzarea in direct a imaginilor unui razboi, cum a

fost cel din Somalia, aceasta face parte integranta din ceea ce se numeste „un

conflict modern de inalta intensitate”. Razboiul din Somalia, la care s-a facut

referire in mai multe randuri, a fost un razboi in care armele si bombele au produs

imagini, iamgini care nu reprezentau razboiul in sine, ci mediatizarea TV a

razboiului.

Practica transmisiunilor „live” a determinat, in conceptia unor observatori si

specialisti, iddea unui „razboi simulat”, apropiat mai degraba de un spectacol

media, asemanator unui film sau unei piese de teatru televizate, decat de un razboi

propriu-zis, real. Aceasta idee este sustinuta nu doar de ceea ce a putut fi vazut pe

ecranele televizoarelor (de produsul muncii ziaristilor, cu alte cuvinte), ci si de

„practicarea” efectiva a jurnalismului in timpul razboiului, de accesul la sursele de

informatie si de posibilitatea ziaristilor de a „vedea”, de a fi cu adevarat martori ai

evenimentelor.

In mod paradoxal, transmiterea „live” in premiera a unui conflict,

eveniment care aducea, fara indoiala, in prim planul atentiei evolutia spectaculoasa

a tehnologiei, nu a insemnat, insa, si o evolutie in ceea ce priveste libertatea presei

si accesul neingradit la informatie. Dimpotriva, tocmai din cauza transmisiunilor

in direct, a existat un control riguros al tuturor informatiilor care reprezentau surse

pentru stirile si reportajele ziaristilor. De asemenea, sa ne concentram atentia si

asupra relatarilor despre victime din stirile de televiziune. „Lipsa de importanta,

incapacitatea de a reactiona prin lupta si stilul conflictului contribuie la un impact

20 Maurice Waïsse, Dictionar de relatii internationale, editura POLIROM, Iasi, 2008, p. 275.

20

psihologic decisiv al stirilor televizate asupra opiniei publice. Imprejurarile care

produc victime trebuie intelese ca fiind neasteptate si de o asemenea magnitudine

incat sa evoce dezastrul21.

Pe de alta parte, sa nu dam uitarii profesionalismul jurnalistic care reclama

obiectivitate, impartialitate si autonomie. In prezent a devenit axiomatica viziunea

conform careia rutina de producere a stirilor nu poate fi desprinsa de asa-numitele

procedee de „construire” a realitatii, procedee in care jurnalistul intervine

inevitabil. Realitatile audio-vizuale sau scrise sunt numai una din perspectivele din

care poate fi urmarit un eveniment sau altul. Informatia oferita de stiri este o

informatie mediata, pentru ca ea depinde de modul in care sistemele media o

disemineaza. In acest fel este explicat si conceptul de „participare electronica in

satul global” (global village), concept creat de McLuhan pentru a desemna un

anume tip de „participare”, diferit de participarea directa la evenimente.

Practica jurnalistica este compusa din seturi de elemente ritualiste care se

ghideaza dupa propria lor logica. Asemenea elemente ritualiste au fost observate

chiar si in prezentarea unor evenimente care nu se incadreaza in rutina, precum

scandalurile si crizele. Chiar daca jurnalistii nu recunosc, asemenea evenimente au

devenit continutul unor stiri de rutina datorita formulelor de reportaj standard.

In ceea ce priveste normele „obiectivitatii”, acestea mascheaza legatura

dintre practicile de prezentare a stirilor si contextele economice, organizationale si

politice. In acelasi timp, normele obiectivitatii dau presei o „aura” de institutie

sociala independenta. Mai mult, chiar daca practicile de reportaj actuale

distorsioneaza continutul politic al stirilor, ele se „incadreaza” intr-un mod

convenabil in codul obiectivitatii, fara a lasa sa se intrevada efectele lor politice. In

acest fel, normele jurnalistice si practicile de reportaj actioneaza impreuna pentru a

crea un status puternic pentru „filtrarea” stirilor, filtrare care este bine ascunsa in

spatele fatadei unui jurnalism independent. Pornind de aici, criticile din partea

anumitor studii sociologice media considera ca termenul de „pasivitate” este mult

21 Peter Dahlgren, Colin Sparks (coord.), Jurnalismul si cultura populara, editura POLIROM, Iasi, 2004, p. 127.

21

mai potrivit decat cel de „obiectivitate, sau decat cel de „impartialitate”, pentru a

descrie atitudinea profesionala a presei.

Un alt risc al comunicarii mediatice in timpul razboaielor este faptul ca

deciziile in ceea ce priveste continutul materialelor prezentate sunt luate, in ultima

instanta, nu de reporterii din teren, ci de superiorii lor din redactii. Reporterii de

razboi vad si stiu lucruri pe care editorii nu le vad si nu le stiu. Cu toate acestea,

editorii sunt cei care decid continutul informatiilor, al stirilor care se difuzeaza.

Aceasta practica a proliferat cu atat mai mult in ultimul timp, odata cu dezvoltarea

recenta a televiziunii. Prin primirea unui mare flux de informatii – atat verbale, cat

mai ales vizuale – editorii de programe si membrii executivului retelei cred ca ei

vad si ca stiu ca si cum ar fi fost acolo. In acest fel, aspectul de realitate verbala pe

care il capata stirile este, de fapt, un fals aspect, pentru ca realitatea respectiva este

doar o „varianta” a realitatii de facto, in special in timp de conflict si razboi.

Ca urmare a demersurilor noastre si a obiectivelor noastre din cadrul

studiului de fata, ne propunem ca in ultimul capitol sa realizam un barometru de

imagine cu privire la Barack Obama, actualul presedinte al SUA, avand in vedere

statul lui de putere politica pe scena relatiilor internationale, care reprezinta nu

numai un interes pentru mass-media, ci si un mijloc necesar de supravietuire

institutionala tocmai datorita rolului sau politic. Barack Obama a devenit deja un

personaj de consum si tocmai de aceea presa ii poate creea nenumarate imagini, fie

scris sau oral, fie prin intermediul publicitatii, fie in situatii de pace sau de criza

internationala. Altfel spus, toate aspectele analizate de noi in aceasta lucrare sunt

intemeiate pentru a realiza un astfel de barometru de imagine.

Capitolul III

(studiu de caz)

22

BAROMETRU DE IMAGINE

Barack Hussein Obama II

Prezentare subiect: Barack Hussein Obama II n 4 august 1961,

Honolulu, Hawaii, fiul lui Barack Hussein Obama, Sr.—născut în provincia

kenyană Nyanza, de etnie luo—şi al lui Ann Dunham—născută în Wichita,

Kansas) este al 44-lea Preşedinte al Statelor Unite (primul afro-american ales în

această funcţie), în urma alegerilor prezidenţiale din 4 noiembrie 2008, alături de

Joe Biden ca vicepreşedinte). A fost învestit în funcţie la 20 ianuarie 2009 şi l-a

înlocuit pe predecesorul său George W. Bush.

Fiul unui kenyan, Barack Hussein Obama, Sr. şi al unei americane, Ann

Dunham Stanley, Obama a petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, Hawaii.

De la şase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama lui şi cu tatăl

vitreg, indonezian. Absolvent al Universităţii Columbia şi al Facultăţii de Drept de

la Harvard, înainte de a candida pentru intrarea în administraţia publică şi de a

23

deveni membru al Senatului statului Illinois între 1997 şi 2004, Obama a lucrat ca

mobilizator comunitar, docent universitar şi ca avocat specializat în apărarea

drepturilor civile. După o încercare nereuşită de a obţine un loc în Camera

Reprezentanţilor a S.U.A. în anul 2000, în 2003 Obama şi-a anunţat participarea la

campania electorală pentru Senatul S.U.A.. Un an mai târziu, când era încă

membru al Senatului din Illinois, Obama a ţinut discursul principal la Convenţia

Naţională Democrată din 2004. În noiembrie 2004 Obama a fost ales ca senator al

Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi. În calitate de membru al

opoziţiei democrate în al 109-lea Congres al Statelor Unite, Obama a susţinut o

serie de legi bipartizane care urmăreau controlul armelor convenţionale şi

creşterea responsabilizării administraţiei în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor

publice. În aceeaşi perioadă a întreprins vizite oficiale în Europa de Est, Orientul

Mijlociu şi Africa. În Congresul actual, al 110-lea, a sprijinit legislaţia referitoare

la lobbying şi frauda electorală, schimbarea climatică, terorismul nuclear şi la

sprijinul care trebuie să fie acordat personalului militar întors acasă. Din februarie

2007, dată la care a anunţat începerea campaniei sale prezidenţiale, Obama include

printre obiectivele sale prioritare terminarea războiului din Irak menţinând în

acelaşi timp o politică de aparăre solidă, creşterea independenţei energetice şi

asigurarea asistenţei medicale universale. Căsătorit din 1992, are două fiice. Este

autorul a două cărţi de mare succes: Dreams from My Father, o carte de memorii,

şi The Audacity of Hope, un comentariu personal asupra politicii Statelor Unite.

La 9 octombrie 2009, Barack Obama a fost anunţat drept laureat al

Premiului Nobel pentru Pace pe 2009, „pentru eforturile sale extraordinare în

scopul întăririi cooperării între popoare”.

Raport de cercetare: subiectul monitorizat reprezintă o figură marcantă a

lumii contemporane, motiv pentru care se află intr-o permanentă atenţie din partea

tuturor mijlocelor de comunicare în masă. Pentru presă, Barack Obama este un

„ obiectiv” analizat cu maximă atenţie şi monitorizat continuu. Astfel, putem

24

spune că din punct de vedere cantitativ, numarul publicaţiilor şi al paginilor scrise

pe această temă este nelimitat. Calitativ, acest lucru este discutabil. Fiind obiectul

presei, televiziunilor şi celorlaltor mijloace de comunicare, discutându-se despre

el din orice perspectivă şi în orice situaţie, întâlnim remarci la persoana sa mai

mult sau mai puţin calitative. De aceea în încercarea-mi de a efectua un barometru

de imagine a acestui personaj, am găsit subiecte şi abordări din toate aspectele

vieţii şi, am încercat să le clasific în trei categorii distincte: politic, social, monden.

Obiectivul monitorizării imaginii: ţinând cont şi de faptul că este cel mai

important lider politic al lumii şi că aparţine unui spaţiu în care ideea de dominaţie

economică, politică si mai ales tehnologică a SUA la nivel planetar, suntem tentaţi

să ne raportam, cel puţin sub aspect teoretic, la acest personaj şi implicit la acestă

ţară ca la un fel de entitate politică menită să contureze o oarecare balanţă de

putere in lumea relaţiilor internaţionale. În acest sens, obiectivul monitorizării îl

reprezintă imaginea omului şi a şefului de stat, Barack Obama, în lume.

Sursa monitorizării : presa scrisă

Perioada monitorizării : 29.04.2008 – 9.01.2010

Particularităţi : ca particularitate se desprinde faptul că, subiectul

monitorizării este persoana care se situează pe locul I pe scena politică a planetei.

Personaj carismatic iniţial, actualmente în cădere liberă.

Rezultatele studiului : Monitorizarea de faţă reprezintă o analiză a

informaţiilor din presa scrisă referitoare la următorul aspect : figura liderului

politic american Barack Obama oglindită în paginile sale .

Mai jos voi exemplifica cu titluri şi comentarii ale unor articole desprinse din

paginile presei scrise - online, ce vor întregi imaginea asupra studiului de faţă :

25

Observator – 29.04.2008, articolul : Copilăria Musulmană a lui Barack

Obama : » Pe măsură ce candidatura lui Barack Obama este supusă unui scrutin

sporit,ceea ce declară el în legătură cu educaţia sa religioasă merită o revizuire

atentă privitoare la dezvăluirile legate de integritatea candidatului ». - negativ

Gândul - 21. 08.2008, articolul : «  Fratele lui Barack Obama – un kenyan

care trăieşte cu un dolar pe lună”- articol negativ.

Ziarul Financiar - 11. 09. 2008, articolul : De ce il iubeste Europa pe

Barack Obama? « Obama a fost ales de revista GQ din Franta cel mai stilat

barbat din lume, inaintea superstarului George Clooney. »- pozitiv

România liberă – 5.11.2008, articolul : Barack Obama sau visul unei

Americi reconciliate cu sine insasi: „Primul american de culoare care a ajuns la

Casa Alba, democratul Barack Obama, in varsta de 47 de ani, este adesea

comparat cu John Kennedy pentru carisma sa si speranta de schimbare pe care

vrea sa o reprezinte.” – pozitiv

Adevărul – 21.01. 2009, articolul: Barack Obama, al 44-lea preşedinte

American: “Barack Obama a depus jurământul de învestire în funcţia de

preşedinte al Statelor Unite, în faţa miilor de persoane reunite în faţa Capitoliului

din Washington.” – neutru

Gândul – 11.12.2009, articolul: Obama, la decernarea premiului Nobel

pentru Pace: Razboiul este uneori necesar: „Presedintele american Barack

Obama a acceptat Premiul Nobel pentru Pace la Oslo cu "intrebari dificile"

despre razboi si pace, incercand sa apere actiunile SUA din Afganistan.” –

negativ

Adevărul.ro – 24.12.2009, articolul: Barack Obama: Cei dezamăgiţi de

rezultatul conferinţei de la Copenhaga au dreptul să fie: „Preşedintele american

26

Barack Obama a apreciat miercuri ca fiind 'justificată' dezamăgirea

provocată de rezultatul conferinţei de la Copenhaga asupra climatului,

declarându-se însă mulţumit că a contribuit la împiedicarea unui eşec

complet.” - neutru

Gardianul – 27.12.2009, articolul : Barack Obama cere revizuirea

procedurilor de securitate: “Preşedintele american, Barack Obama, a cerut

reexaminarea actualei proceduri de securitate pentru identificarea potenţialilor

terorişti şi împiedicarea introducerii explozibililor la bordul avioanelor de linie, a

anunţat duminică purtătorul său de cuvânt, Robert Gibbs, pentru ABC. » - pozitiv

Ziare.com - 28.12. 2009, articolul : « Nicolas Sarkozy, unul dintre cei

mai pro-SUA presedinti ai Frantei din ultima jumatate de secol, a racit

relatiile cu Barack Obama in ultimul timp.” - negativ

Adevarul - 29.12.2009, articolul: Barack Obama cere Iranului să

elibereze persoanele "încarcerate în mod nedrept": Preşedintele american Barack

Obama a condamnat luni represiunea "violentă şi nedreaptă" a manifestaţiilor

care au avut loc duminică în Iran şi a încurajat Republica islamică să elibereze

"imediat" persoanele "încarcerate în mod nedrept". - neutru

Jurnalul.ro Observator - 2. 01. 2010 , articolul : Anulul lui Barack

Obama : « Într-un clasament al celor mai semnificative evenimente

ale anului 2009, realizat de agenţia France Presse, numele

preşedintelui american Barack Obama figurează în dreptul

câtorva dintre momentele ce-au avut un impact considerabil.

Este vorba despre învestitura primului preşedinte de culoare la

Casa Albă şi despre atribuirea Premiului Nobel pentru Pace, în

condiţiile în care mandatul lui Obama abia începuse.”

27

Vedeta – 5.01.2010, articolul: Barack Obama a pipait fundul Primei

Doamne : ” La intoarcerea familiei prezidentiale din vacanta, Barack

Obama i-a pus mana pe fund sotiei sale.

Gestul e prevenit o eventuala ridicare a rochiei Primei Doamne.” neutru

Gândul – 7.o1. 2010, articolul: Barack Obama, fotomodel în

Times Square: „Firma Weatherproof a folosit o fotografie a preşedintelui

american cu una dintre hainele produse de aceasta, pentru a crea un afiş

publicitar.” - pozitiv

Jurnal.md – 9.01. 2010, articolul: Barack Obama se conformează

fanilor serialului Lost: „Preşedintele SUA face orice ca să nu-i supere pe fanii

serialului Lost. Barack Obama şi-a schimbat data discursului anual pentru a nu

coincide cu difuzarea primului episod din ultimul sezon al celebrului serial.” –

pozitiv

Evenimentul zilei – 9.01.2010, Barack Obama a propus noi măsuri

pentru ieşirea din criza financiară: “ noile măsuri propuse de Obama

vizează încurajarea afacerilor mici, prin diminuarea drastică a taxelor.

Congresul American va dezbate propunerile lui Obama în următoarele

săptămâni” – neutru

………………………………………………………………………………………

…………………….

În perioada monitorizată am evaluat 25 de articole din presa scrisă.

a) Atitudinea jurnalistilor faţă de subiectul abordat :

- pozitivă: - 15

- neutră : - 6

- negativă : - 4

28

0

5

10

15

pozitivă neutră negativă

S1

atitudinea jurnaliştilor exprimată în articole

Series1

b) Articolele au fost impărţite astfel:

- politice: 13

- sociale: 3

- mondene: 9

politicesociale

mondene

S10

5

10

15

clasificarea articolelor

Series1

29

c) Cele mai mediatizate teme au fost următorele:

- dezbateri: 1

- teme politice: 15

- comentarii mondene: 9

0

2

4

6

8

10

12

14

16

1 2

mediatizarea temelor

dezbateri

teme politice

comentariimondene

Concluzii: în privinţa concluzionării subiectului monitorizat, după cum am

mai spus, avem de-a face cu cel mai important lider politic al lumii, aparţinator al

unui spatiu care a dat naştere democraţiei, prin urmare, nu ne putem îndepărta de

contextul politico – economic actual, de influenţa şi puterea pe care o exercită cei

doi (Obama şi SUA) asupra intregii lumi ce se află în plină eră a globalizării.

Îmi voi permite în rândurile care urmează câteva consideraţii personale cu

privire la acest personaj politic, desigur, introducând în tablou spatiul, istoria şi

încărcătura cu care vine...

In acest sens putem vorbi despre o mişcare a globalizării americane care se

manifestă sub diferite forme si care la un moment dat devine uşor de receptat mai

ales pentru ţările defavorizate sau pentru acele ţări abia ieşite de sub dominaţia

30

regimurilor totalitare. În fond, Mc’Donalds-ul, Microsoft-ul lui Bill Gates sau

tehnologia computerizată ca multe altele sunt nişte invenţii ale globalizării

americane al caror rol esenţial este acela de a stabili într-o masură mai mare sau

mai mică o uniformitate sub aspect consumerist de unde derivă o aşa-numită

americanizare a erei globale sau altfel spus ideea americană ca perspectivă a unei

ere globale. Iar dacă ar fi să intreprindem un demers istoric analitic şi detaliat în

privinţa evoluţiei SUA până la devenirea sa ca cea mai evoluată democraţie

americană, am întelege că politica principală pe care a adoptat-o dintotdeauna, a

fost una globală, indiferent de ţelul acesteia în anumite epoci. Numai dacă ne

referim la preşedinţi precum George Washington, Abraham Lincoln, John F.

Kennedy sau F. D. Roosvelt, ideea de luptă americană sau de pedagogie a

democraţiei globale propagată de SUA, ne atrage atenţia în mod deosebit. Totuşi,

au trecut atâtea regimuri si atâtea sisteme, dar SUA a rămas chiar şi în prezent cea

mai mare putere a lumii şi nu puţini înca o mai consideră ţara fagaduinţei. Traim

în continuare şi mai intens ca niciodata într-un context al globalizării în care

America pare să aibă în continuare un cuvânt greu de spus mai ales că nu de mult a

fost nevoită să depasească una dintre cele mai mari prejudecăţi ale istoriei, şi

anume cea rasistă prin alegerea ca preşedinte a lui Barack Obama, primul

preşedinte de culoare în istoria SUA. Întrebarea legitimă în acest sens ar fi : in ce

masură ar putea un descendent al unei rase atât de oprimate şi subjugate de-a

lungul existenţei sale, ajuns în cele din urmă la cârma celei mai mari puteri a

lumii, să sensiblizeze şi să penetreze obscuritatea atâtor conştiinţe sinistre care

manipuleză scena relaţiilor internaţionale şi să cultive valori fundamentale precum

pacea şi necesitatea raporturilor de coexistenţă dintre indivizi? Cu alte cuvinte, am

putea vorbi despre Barack Obama ca o perspectivă a unei noi ere globale ?

In primul rând, nu trebuie să trecem cu vederea ceea ce deja am specificat,

adică reticenţa istorică americană fată de liberatea de afirmare a rasei negre. Nu

ştim dacă alegerea ca preşedinte a lui Barack Obama a fost ceva voit sau impus,

dar cert este ca a reprezentat o foarte mare surpriză atât pentru americani, cât şi

31

pentru întreaga opinie publica internaţională. De fapt, mirarea mediatică

internaţională nu s-a manifestat doar în momentul în care Obama a fost învestit în

funcţia de preşedinte al SUA, ci chiar în momentul în care şi-a anunţat candidatura

pentru o astfel de funcţie. Doar datorită faptului că el era prima persoană de

culoare care candida pentru funcţia de preşedinte al SUA, a devenit dintr-o dată un

personaj mediatic, un personaj de consum la scară planetara, lucru care l-a

favorizat cel puţin dintr-un punct de vedere : spectaculozitatea campaniei

electorale care i-a evidenţiat şi i-a popularizat personalitatea pe toate meridianele,

transformându-l dintr-o dată într-un veritabil mesaj mediatic fundamentat pe o

tehnică psihologică de manipulare audio-vizuală a maselor. Dacă ne gândim şi la

discursurile sale antirasiste sau la cele care denunţau realităţile funeste ale ţărilor

din lumea a treia, ne este clar ca a ştiut unde să pătrundă, că a speculat foarte bine

canalele prin intermediul cărora se poate situa la nivelul trăirilor colective ale

americanilor şi ale diferitelor societăţi in general de unde a rezultat apariţia unei

noi tendinţe de globalizare publicitară în sensul în care Barack Obama a ajuns să

facă obiectul unei multitudini de spoturi publicitare care s-au manifestat în toate

colţurile lumii. Pe de altă parte, realităţile care tocmai au fost menţionate,

demonstrează că societatea în ansamblul ei nu a ajuns în acel stadiu în care să

înteleagă că independenţa faţă de prejudecăţi este singura menită să determine

naşterea unei noi epoci, exonerată de barierele istorice şi deviaţiile de conştiinţă

colectivă care din păcate încă se bucură de o domnie absolută. De aceea, nu este

deloc hazardată întrebarea dacă Barack Obama reprezintă sau nu perspectiva unei

noi ere globale. Am facut referire la semnificaţia rasei sale pentru evoluţia

campaniei prezidenţiale în care a fost implicat, dar ideea este că o atare

semnificaţie nu va face excepţie nici în perioada în care el va deţine funcţia de

preşedinte al SUA. Având în vedere că Obama a aparut şi în acest context al crizei

economice globale, care a afectat chiar şi bugetul SUA, situaţia devine cu atât mai

grea, mai ales că jocurile de culise sunt făcute în aşa fel încât să schimbe percepţia

asupra economiei de piaţă pe care americanii au propagat-o la nivel planetar, iar în

32

acest sens ne referim în primul rând la alianţa ruso-chineză care se infaţişează ca

cea mai mare contrapondere la adresa puterii economice şi militare a SUA.

Desigur, speranţa încă rămane deschisă pentru că este începutul unui nou drum, şi

că în faţa oricarui început, neputinţa temporară ni se dezvăluie ca principală stare

de fapt, dar jocul cu destinul va fi perpetuu, situaţie din care ia nastere nevoia de

schimbare. Nu întamplator, se vorbeste mereu de cheia schimbării, iar Obama pare

să reprezinte oarecum o cheie a schimbării mai ales la nivelul unei noi ere globale

în faţa careia violenţa şi disputele fratricide trebuie să sucombe.

În privinţa lui Barack Obama merită să facem referire precisă la

complexitatea sa identitară care, cel putin psihologic, îi conferă o responsabilitate

pentru apărarea multiculturalităţii şi a pluralismului de valori elementare. Este bine

cunoscut faptul că Obama reprezintă un conglomerat identitar, în sensul în care

prin străbunicii săi moşteneşte samânţa uneia dintre cele mai defavorizate ţări din

lume, Kenya, dar şi o samânţă musulmană, mai ales dacă luam în considerare şi că

unul dintre numele sale este Hussein, iar prin bunicii şi părinţii săi poartă semnele

unei identităţi evreieşti care nu a umbrit în schimb moştenirea sa creştină. De

asemenea, dacă aducem în discuţie şi identitatea sa religioasă, un aspect demn de

amintit ar fi acela că Obama este un fervent adept al catolicismului liberal care

într-un fel nu merge pe linia unei tradiţii a drepturilor naturale specifică Bisericii

Romano-Catolice, ci mai degrabă pe linia unei acceptări a complementarităţii

raţionalităţilor religioase şi culturale într-o societate, atitudine deosebit de

încurajatoare pentru exigenţele unei epoci globale. Din acest punct de vedere,

primordiale nu sunt discursurile sale, cât campaniile ecumeniciste şi multiculturale

pentru care militează şi pe care le susţine prin diferite mijloace. La fel de

important este si faptul că Barack Obama este de formaţie intelectuală complexă,

lasând în spate o mica moştenire culturală prin cărţile şi activitatea sa profesorală

în domeniul juridic.

Cert este că sunt atât argumente, cât şi contraargumente atâta vreme

cât discutăm despre un asemenea subiect, dar la fel de cert este şi că Barack

33

Obama se poate identifica cu începutul unei noi ere tocmai datorită simplului fapt

că este primul preşedinte de culoare a SUA, ceea ce schimbă în totalitate tabloul

politic al lumii internaţionale. De aceea, deocamdată nu pot exista decat aşteptări,

dar aşteptări rezervate pentru că până în prezent umanitatea s-a aflat sub semnele

unei perpetue stagnări la nivel de relaţionare şi de percepţie a diferenţei celuilalt.

Ca o concluzie finala, personajul care a facut subiectul acestui studiu se află

ca nivel de popularitate într-o cadere liberă, ceea ce reiese dintr-un ultim sondaj

care arată că popularitatea acestuia a scăzut cu 18 %.

34