Embed Size (px)
DESCRIPTION
5
Citation preview
1. PREVENIREA INCENDIILOR
1.1. Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor
CAP. 2 din LEGE Nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor Obligaţii privind apărarea împotriva incendiilor
SECŢIUNEA 1 Obligaţii generale
ART. 6 (1) Persoanele fizice şi juridice sunt obligate să respecte reglementările tehnice şi dispoziţiile de apărare împotriva incendiilor şi să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. (2) Persoana care observă un incendiu are obligaţia să anunţe prin orice mijloc serviciile de urgenţă, primarul sau poliţia şi să ia măsuri, după posibilităţile sale, pentru limitarea şi stingerea incendiului. (3) În cazul în care anunţul de incendiu s-a făcut cu rea-credinţă, fără motiv întemeiat, autorul răspunde contravenţional sau penal, potrivit legii, şi suportă cheltuielile ocazionate de deplasarea forţelor de intervenţie. ART. 7 (1) În caz de incendiu, orice persoană trebuie să acorde ajutor, când şi cât este raţional posibil, semenilor aflaţi în pericol sau în dificultate, din proprie iniţiativă ori la solicitarea victimei, a reprezentanţilor autorităţilor administraţiei publice, precum şi a personalului serviciilor de urgenţă. (2) În cazul incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe, persoanele aflate în apropiere au obligaţia să intervină imediat cu mijloacele de care dispun, pentru limitarea şi stingerea acestora. ART. 8 În cazurile de forţă majoră determinate de incendii, persoanele fizice şi juridice care deţin, cu orice titlu, terenuri, construcţii, instalaţii tehnologice sau mijloace de transport au următoarele obligaţii: a) să permită necondiţionat accesul serviciilor de urgenţă şi al persoanelor care acordă ajutor; b) să permită necondiţionat utilizarea apei, a materialelor şi a mijloacelor proprii pentru operaţiuni de salvare, de stingere şi de limitare a efectelor incendiilor produse la bunurile proprii ori ale altor persoane; c) să accepte măsurile stabilite de comandantul intervenţiei pentru degajarea terenurilor, demolarea unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, tăierea/dezmembrarea mijloacelor de transport, oprirea temporară a activităţilor sau evacuarea din zona periclitată şi să acorde sprijin, cu forţe şi mijloace proprii, pentru realizarea acestor măsuri. ART. 9 La încheierea oricăror acte de transmitere temporară a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile, precum şi a contractelor de antrepriză, părţile sunt obligate să prevadă expres în actele respective răspunderile ce le revin în ceea ce priveşte apărarea împotriva incendiilor. ART. 10 (1) Pentru limitarea propagării şi stingerea incendiilor, precum şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor acestora, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor acestuia, consiliile judeţene, consiliile locale, persoanele juridice şi asociaţiile familiale prevăzute la art. 8 şi persoanele fizice care desfăşoară individual activităţi economice în condiţiile Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, au obligaţia să colaboreze între ele, contribuind cu forţe şi mijloace, pe bază de reciprocitate sau pe bază contractuală. (2) Organizarea acţiunilor de colaborare şi procedurile necesare se stabilesc prin convenţii încheiate între părţi, cu avizul inspectoratelor. ART. 11 Deţinătorii şi utilizatorii de construcţii ori de instalaţii, echipamente tehnologice de producţie şi de transport au obligaţia să conlucreze cu autorităţile administraţiei publice şi cu organele de specialitate ale
acestora în organizarea, asigurarea, pregătirea şi punerea în aplicare a planurilor de intervenţie în caz de incendiu. ART. 12 (1) Autorităţile administraţiei publice centrale şi celelalte organe centrale de specialitate, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, judeţene sau locale, instituţiile publice şi operatorii economici au obligaţia să angajeze cel puţin un cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestaţi potrivit metodologiei elaborate de Inspectoratul General. Ocupaţiile de cadru tehnic şi personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt definite pe baza standardelor ocupaţionale aprobate conform legislaţiei în vigoare. (2) Consiliile locale şi operatorii economici care desfăşoară activităţi cu risc de incendiu şi care au obligaţia prevăzută la alin. (1) se stabilesc pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General. (3) Numirea şi schimbarea din funcţie a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie comunicate de angajator în termen de 48 de ore de la angajare, după caz, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor. (4) Neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor specifice atrage schimbarea din funcţie a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, situaţie care trebuie comunicată de angajator în termen de 48 de ore de la angajare, la nivel central Inspectoratului General, iar la nivel local inspectoratelor, după caz. (5) Persoanele fizice şi asociaţiile familiale care desfăşoară activităţi economice autorizate pe teritoriul României, precum şi celelalte entităţi legal constituite, neprevăzute la alin. (1), îndeplinesc atribuţiile pe linia apărării împotriva incendiilor în nume propriu, prin titularul de drept al entităţii.
SECŢIUNEA a 2-a Obligaţiile consiliului local şi ale primarului
ART. 13 Consiliul local are următoarele obligaţii principale: a) aprobă planul de analiză şi acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă, stabileşte resursele necesare pentru aplicarea acestuia şi îl transmite inspectoratului în raza căruia funcţionează; b) emite hotărâri, în condiţiile legii, cu privire la organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă; c) instituie reguli şi măsuri specifice corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale; d) înfiinţează, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgenţă şi aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia; e) desemnează şeful serviciului voluntar de urgenţă, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului; f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare în vederea organizării, înzestrării, funcţionării şi îndeplinirii atribuţiilor legale de către serviciile de urgenţă voluntare înfiinţate şi exercită controlul folosirii acestora; g) cuprinde anual în bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte evenimente, precum şi pentru asigurarea de persoane şi răspundere civilă a personalului cu atribuţii pe linie de intervenţie, pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse prin accidente, catastrofe ori alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor specifice; h) asigură includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică şi de amenajare a teritoriului, a căilor de acces pentru intervenţii, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu; i) analizează, semestrial şi ori de câte ori este nevoie, capacitatea de apărare împotriva incendiilor a unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă şi informează inspectoratul cu privire la măsurile stabilite pentru optimizarea acesteia; j) asigură imobile şi spaţii amenajate corespunzător pentru funcţionarea serviciului de urgenţă voluntar, precum şi mijloacele de comunicaţii necesare; k) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor.
ART. 14 Primarul are următoarele obligaţii principale: a) asigură elaborarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor şi aplicarea acestuia; b) asigură respectarea criteriilor de performanţă pentru constituirea serviciului de urgenţă voluntar şi elaborarea regulamentului de organizare şi funcţionare al acestuia; c) coordonează organizarea permanentă a intervenţiei în caz de incendiu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenţie a serviciului voluntar de urgenţă cu mijloacele din dotare şi conducerea intervenţiei, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forţelor inspectoratului; d) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor sau al manifestărilor publice; e) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcţiile şi instalaţiile tehnologice aparţinând domeniului public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale, precum şi la instituţiile publice; f) dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizaţiile şi acordurile pe care le emite; g) asigură realizarea şi menţinerea în stare de funcţionare a căilor de acces, a sistemelor de anunţare, alarmare, precum şi de alimentare cu apă în caz de incendiu; h) organizează şi execută, prin serviciul de urgenţă voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetăţeneşti; informează populaţia cu privire la modul de comportare şi de intervenţie în caz de incendiu; i) asigură încadrarea serviciului de urgenţă voluntar cu personal atestat în condiţiile legii, precum şi pregătirea profesională şi antrenarea acestuia; j) asigură condiţiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgenţă voluntare şi a cercurilor de elevi Prietenii pompierilor; k) asigură dotarea serviciilor de urgenţă voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice, carburanţi, lubrifianţi şi alte mijloace necesare susţinerii operaţiunilor de intervenţie, inclusiv hrana şi antidotul pentru participanţii la intervenţiile de lungă durată; l) informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi mijloace proprii, a oricărui incendiu pe raza unităţii administrativ-teritoriale, iar în termen de 3 zile lucrătoare completează şi trimite acestuia raportul de intervenţie; m) analizează anual dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi asigură completarea acesteia, conform normelor în vigoare; n) comunică de îndată inspectoratului scoaterea şi repunerea din/în funcţiune a oricărei autospeciale de intervenţie, precum şi, în scris, dotarea cu autospeciale de intervenţie noi; o) asigură, prin mijloacele avute la dispoziţie, desfăşurarea activităţilor de informare şi educaţie antiincendiu a populaţiei; p) analizează şi soluţionează petiţiile cetăţenilor în problema apărării împotriva incendiilor; q) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor a comunităţii locale.
SECŢIUNEA a 3-a Obligaţiile consiliului judeţean şi ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti
ART. 15 Consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti are următoarele obligaţii principale: a) aprobă planul de analiză şi acoperire a riscurilor aferent judeţului sau municipiului Bucureşti, după caz, şi stabileşte resursele necesare pentru aplicarea acestuia; b) instituie reguli şi dispoziţii de apărare împotriva incendiilor pentru domeniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; c) analizează anual capacitatea de apărare împotriva incendiilor şi hotărăşte măsuri de optimizare a acesteia;
d) asigură, pe baza programelor de dezvoltare, cuprinderea în planurile de amenajare a teritoriului a sistemelor de alimentare cu apă, precum şi a căilor de acces pentru intervenţie în caz de incendiu; e) prevede şi aprobă în bugetul propriu fondurile necesare pentru realizarea acţiunilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor; f) hotărăşte, în condiţiile legii, înfiinţarea unor centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenţă, cu acordul Inspectoratului General; g) sprijină organizatoric, material şi financiar organizarea şi desfăşurarea concursurilor serviciilor de urgenţă şi cercurilor de elevi Prietenii pompierilor; h) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege.
SECŢIUNEA a 4-a Obligaţiile prefectului
ART. 16 Prefectul are următoarele obligaţii principale: a) coordonează activităţile de apărare împotriva incendiilor din responsabilitatea autorităţilor centrale din teritoriu, conform legii; b) aprobă schema cu riscurile teritoriale din unitatea administrativ-teritorială, întocmită de inspectorat; c) instituie, în condiţiile legii, măsuri obligatorii în domeniul apărării împotriva incendiilor; d) analizează rapoartele întocmite de organele de specialitate şi dispune măsuri pentru respectarea legalităţii în domeniu; e) îndeplineşte orice alte obligaţii prevăzute de lege în domeniul apărării împotriva incendiilor.
SECŢIUNEA a 5-a Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale
ART. 17 (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor îşi exercită atribuţiile în domeniul apărării împotriva incendiilor prin Inspectoratul General şi inspectorate. (2) Inspectoratul General elaborează strategii, norme, reglementări tehnice şi dispoziţii generale privind apărarea împotriva incendiilor, obligatorii pe întregul teritoriu al României, care se aprobă prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Cheltuielile curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă profesionale se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi din alte surse prevăzute de lege. ART. 18 Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale au următoarele obligaţii principale: a) elaborează, pe baza strategiei naţionale de apărare împotriva incendiilor, strategii sectoriale privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul lor de competenţă şi asigură aplicarea acestora; b) emit/modifică, cu avizul Inspectoratului General, norme şi reglementări tehnice de apărare împotriva incendiilor, specifice domeniului lor de activitate; c) îndrumă, controlează şi analizează respectarea normelor şi reglementărilor tehnice; d) stabilesc, pe baza metodologiei elaborate de Inspectoratul General, metode şi proceduri pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu, specifice domeniului de competenţă; e) organizează şi gestionează baze de date privind, în principal, riscurile de incendiu, caracteristicile substanţelor şi materialelor utilizate în domeniu, metodele adecvate de intervenţie şi protecţie, mijloacele existente, cadrele tehnice şi evenimentele specifice; f) stabilesc, împreună cu Inspectoratul General, în domeniul lor de competenţă, temele şi activităţile practic-aplicative şi de educaţie privind apărarea împotriva incendiilor, care se includ în programele pentru toate formele de învăţământ, în planurile activităţilor extraşcolare, precum şi în programele de formare continuă a adulţilor; g) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor.
SECŢIUNEA a 6-a
Obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului
ART. 19 Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele obligaţii principale: a) să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru apărarea împotriva incendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi să le aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesate; b) să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să asigure corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor; c) să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective; d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora; e) să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă; f) să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare; g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce revin salariaţilor la locurile de muncă; h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în unitatea sa; i) să asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de urgenţă privat, precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să încheie contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ şi eficace pentru stingerea incendiilor; j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea acestora în orice moment; k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de intervenţie organizate de acesta; l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant; m) să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie; n) să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru acordarea primului ajutor; o) să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective; p) să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi să trimită acestuia raportul de intervenţie; q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate conform legii; r) să îndeplinească orice alte atribuţii prevăzute de lege privind apărarea împotriva incendiilor. ART. 20 Persoanele fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice care deţin părţi din acelaşi imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin din prezenta lege, în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru întregul imobil.
ART. 21 Utilizatorul are următoarele obligaţii principale: a) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz; b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator; c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le organizează sau le desfăşoară; d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de transport utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare; e) să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau proprietarului, după caz, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu. ART. 22 Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale: a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz; b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz; c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor de apărare împotriva incendiilor; d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare împotriva incendiilor; e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor; f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei oricărui pericol iminent de incendiu; g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă, referitoare la producerea incendiilor.
SECŢIUNEA a 7-a Obligaţiile proiectanţilor şi executanţilor
ART. 23 Proiectanţii de construcţii şi amenajări, de echipamente, utilaje şi instalaţii sunt obligaţi: a) să elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcţii, instalaţii şi amenajări stabilite pe baza criteriilor emise de Inspectoratul General şi să evalueze riscurile de incendiu, pe baza metodologiei emise de Inspectoratul General şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I; b) să cuprindă în documentaţiile pe care le întocmesc măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor pe care le conţin obiectele proiectate; c) să prevadă în documentaţiile tehnice de proiectare, potrivit reglementărilor specifice, mijloacele tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice; d) să includă în proiecte şi să predea beneficiarilor schemele şi instrucţiunile de funcţionare a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor pe care le-au prevăzut în documentaţii, precum şi regulile necesare de verificare şi întreţinere în exploatare a acestora, întocmite de producători; e) să asigure asistenţa tehnică necesară realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în documentaţii, până la punerea în funcţiune. ART. 24 Executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii sunt obligaţi:
a) să realizeze integral şi la timp măsurile de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte, cu respectarea prevederilor legale aplicabile acestora; b) să asigure luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor, precum şi la organizările de şantier; c) să asigure funcţionarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentaţiile de execuţie la parametrii proiectaţi, înainte de punerea în funcţiune. ART. 25 Proiectanţilor şi executanţilor le sunt aplicabile, după caz, şi dispoziţiile prevăzute la art. 19 - 22.
SECŢIUNEA a 8-a Obligaţiile cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor
ART. 26 (1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, desemnate/desemnat la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, ministerelor şi celorlalte organe centrale de specialitate, au/are următoarele obligaţii principale: a) elaborează programele de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul de activitate al autorităţii respective; b) fac/face propuneri de reglementări tehnice şi organizatorice a activităţii de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific; c) controlează modul de aplicare a prevederilor legale pentru apărarea împotriva incendiilor, în cadrul instituţiei publice care i-a desemnat; d) elaborează şi supun/supune spre analiză ministrului de resort sau conducătorului instituţiei, după caz, raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor din domeniul de activitate; e) analizează anual respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă private din instituţiile şi unităţile subordonate, dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor şi fac/face propuneri de optimizare a acestora; f) elaborează şi înaintează spre aprobare programe de informare şi educaţie specifică. (2) Formarea şi evaluarea cadrelor tehnice/personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează de unităţile abilitate în condiţiile legii, iar certificarea competenţei profesionale se realizează de Centrul Naţional pentru Securitate la Incendiu şi Protecţie Civilă autorizat la Centrul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. ART. 27 (1) Cadrele tehnice/personalul de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, consiliilor judeţene şi locale, instituţiilor şi operatorilor economici au/are următoarele obligaţii principale: a) participă la elaborarea şi aplicarea concepţiei de apărare împotriva incendiilor la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, instituţiei sau operatorului economic; b) controlează aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor în domeniul specific; c) propun/propune includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor şi echipamente de protecţie specifice; d) îndrumă şi controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor şi analizează respectarea încadrării în criteriile de constituire a serviciilor de urgenţă voluntare sau private, după caz, în unităţile şi instituţiile din care fac/face parte; e) prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situaţia impune, raportul de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; f) răspund/răspunde de pregătirea serviciului de urgenţă voluntar sau privat, după caz, precum şi de participarea acestuia la concursurile profesionale; g) acordă sprijin şi asistenţă tehnică de specialitate centrelor operative pentru situaţii de urgenţă în îndeplinirea atribuţiilor.
(2) Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a cadrelor tehnice/personalului cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, prevăzute la alin. (1), se realizează în centre de formare şi evaluare abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel naţional.
1.2. Servicii de urgenţă voluntare şi private
CAP. 4 din LEGE Nr. 307 din 12 iulie 2006 privind apărarea împotriva incendiilor Serviciile de urgenţă voluntare şi private
SECŢIUNEA 1 Dispoziţii comune
ART. 31 (1) Serviciile de urgenţă sunt profesioniste sau voluntare, publice ori private. (2) Serviciile de urgenţă profesioniste funcţionează în subordinea Inspectoratului General, potrivit reglementărilor specifice. (3) Consiliile locale au obligaţia să constituie servicii de urgenţă voluntare, iar operatorii economici şi instituţiile, care desfăşoară activităţi cu risc de incendiu, servicii de urgenţă private, potrivit legii. (4) În domeniul apărării împotriva incendiilor pot funcţiona şi servicii de urgenţă private constituite ca societăţi comerciale.
SECŢIUNEA a 2-a Constituirea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă voluntare sau private
ART. 32 (1) Serviciile de urgenţă voluntare/private sunt structuri specializate, altele decât cele aparţinând serviciilor de urgenţă profesioniste, organizate cu personal angajat şi/sau voluntar, în scopul apărării vieţii, avutului public şi/sau a celui privat împotriva incendiilor şi a altor calamităţi, în sectoarele de competenţă stabilite cu avizul inspectoratelor. (2) Serviciile de urgenţă voluntare/private au în structură compartiment sau specialişti pentru prevenirea incendiilor, care pot fi şi cadre tehnice specializate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform art. 12 alin. (1), formaţii de intervenţie, salvare şi prim ajutor, precum şi, după caz, ateliere de reparaţii şi de întreţinere. (3) Constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se realizează pe baza criteriilor de performanţă elaborate de Inspectoratul General şi aprobate prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. (4) Organizarea şi funcţionarea serviciilor de urgenţă voluntare/private se stabilesc prin regulamente aprobate, după caz, de consiliile locale sau conducerile operatorilor economici şi instituţiilor care le-au constituit, cu respectarea criteriilor de performanţă. (5) Înfiinţarea, extinderea sau restrângerea activităţii, precum şi desfiinţarea unui serviciu de urgenţă voluntar/privat se fac numai cu avizul inspectoratului. ART. 33 Serviciile de urgenţă voluntare/private au următoarele atribuţii principale: a) desfăşoară activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi a măsurilor de apărare împotriva incendiilor; b) verifică modul de aplicare a normelor, reglementărilor tehnice şi dispoziţiilor care privesc apărarea împotriva incendiilor, în domeniul de competenţă; c) asigură intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor şi protecţia persoanelor, a animalelor şi a bunurilor periclitate de incendii sau în alte situaţii de urgenţă. ART. 34 (1) Formarea, evaluarea şi certificarea competenţei profesionale a personalului serviciilor de urgenţă voluntare sau private se realizează de centre de formare şi evaluare abilitate prin lege, avizate de Inspectoratul General.
(2) Statutul personalului din serviciile de urgenţă voluntare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. ART. 35 (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă voluntare se asigură din bugetele locale. (2) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii serviciilor de urgenţă private se asigură de operatorii economici şi instituţiile care le-au constituit. ART. 36 (1) Pe baza hotărârii consiliului local şi în condiţiile prevăzute de lege, serviciul de urgenţă voluntar poate presta, contra cost, către orice persoană fizică sau juridică, fără a afecta îndeplinirea atribuţiilor, unele servicii cum sunt: a) supravegherea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la târguri, expoziţii, manifestări cultural-sportive, activităţi de filmare şi altele asemenea; b) transport de apă, evacuarea apei din subsolurile clădirilor sau din fântâni; c) limitarea, colectarea sau îndepărtarea unor produse poluante; d) efectuarea de lucrări la înălţime; e) transport de apă. (2) Costurile pentru prestările de servicii efectuate sunt stabilite prin hotărâre a consiliului local, iar sumele încasate se constituie ca venituri ale bugetului local.
SECŢIUNEA a 3-a Drepturi, indemnizaţii şi despăgubiri ce se acordă personalului serviciilor de urgenţă voluntare sau private
ART. 37 În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, personalul serviciilor de urgenţă voluntare sau private are următoarele drepturi: a) să solicite de la persoanele fizice şi juridice date, informaţii şi documente necesare îndeplinirii atribuţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor; b) să stabilească restricţii ori să interzică, potrivit competenţei prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului, utilizarea focului deschis şi efectuarea unor lucrări cu substanţe inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii; c) să propună persoanelor în drept oprirea funcţionării sau demolarea construcţiei incendiate, precum şi a celor vecine ori a unei părţi din acestea, în scopul limitării propagării incendiilor; d) să utilizeze, în funcţie de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru intervenţii la incendii; e) să se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul intervenţiei, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice ori pe alte terenuri, dacă cerinţele de operativitate şi de lucru impun aceasta; f) să oprească ori să limiteze traficul public în zona desfăşurării operaţiunilor de intervenţie; g) să intre în locuinţa persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora, în condiţiile prevăzute de lege; în cazul când se impune înlăturarea unui pericol iminent de incendiu asupra vieţii, integrităţii fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimţământul nu este necesar. ART. 38 (1) Personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private se încadrează în condiţii de muncă similare personalului serviciilor de urgenţă profesioniste. (2) Personalul serviciilor de urgenţă voluntare/private are obligaţia să poarte uniformă, echipament de protecţie şi însemne distinctive, ale căror descriere, condiţii de acordare şi folosire se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, aprobat prin hotărâre a Guvernului şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Consiliul local, administratorul sau conducătorul instituţiei asigură gratuit personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private uniforma şi echipamentul de protecţie adecvate misiunilor pe care le îndeplineşte, iar în cazul în care pe timpul intervenţiei i s-au degradat îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, îl despăgubeşte în mod corespunzător. ART. 39
(1) Pe timpul intervenţiei, personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private i se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru. (2) În cazul operaţiunilor de lungă durată, personalului serviciilor de urgenţă voluntare/private i se asigură hrana, gratuit, în echivalentul a cel puţin 2.000 de calorii. (3) Obligaţia asigurării drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) revine consiliului local, administratorului sau conducătorului instituţiei, după caz. ART. 40 (1) Personalul serviciilor de urgenţă voluntare are dreptul la indemnizaţii pentru timpul efectiv de lucru la intervenţii şi la celelalte activităţi prevăzute în programul serviciului. (2) Cuantumul orar al indemnizaţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte şi se acordă de consiliul local, diferenţiat pe categorii de funcţii. ART. 41 (1) Pe timpul cât se află la cursuri de pregătire şi concursuri profesionale, organizate în afara localităţii în care funcţionează serviciul, personalul serviciilor de urgenţă voluntare beneficiază de toate drepturile de deplasare, cazare şi de diurnă ca şi personalul serviciilor de urgenţă profesioniste, care se acordă de consiliul local. (2) Personalul serviciilor de urgenţă voluntare, salariaţi ai altor instituţii publice sau operatori economici, îşi păstrează drepturile de salariu la locul de muncă pentru perioada cât participă la intervenţii, cursuri de pregătire ori concursuri profesionale. ART. 42 Persoanele juridice care organizează servicii de urgenţă voluntare/private au obligaţia să asigure personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurări pentru caz de boală profesională, accident ori deces produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin pe timpul intervenţiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice.
1.3. Drepturile şi obligaţiile personalului din cadrul inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă şi/sau al municipiului Bucureşti, investit cu exerciţiul autorităţii publice, care are atribuţii de îndrumare, control şi intervenţie;
ART. 20 din HOTĂRÂRE Nr. 1492 din 9 septembrie 2004 privind principiile de organizare, funcţionarea şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste
(1) Personalul inspectoratului cu atribuţii de îndrumare şi control, precum şi cel de intervenţie sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice. (2) În raport cu atribuţiile specifice, personalul prevăzut la alin. (1) are următoarele drepturi şi obligaţii: a) să efectueze inspecţii şi controale privind modul de respectare şi aplicare a normelor legale în materie; b) să elibereze/anuleze avize şi autorizaţii sau să propună, motivat, eliberarea şi anularea avizelor şi autorizaţiilor, potrivit legii; c) să îndrume şi să controleze modul de pregătire a populaţiei şi salariaţilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă; d) să organizeze şi să conducă exerciţii, aplicaţii şi alte activităţi de pregătire la instituţii publice şi agenţi economici; e) să solicite de la persoanele fizice şi juridice datele, informaţiile şi documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor legale; f) să stabilească restricţii sau să interzică orice operaţiuni sau lucrări, în scopul prevenirii unor situaţii de urgenţă; g) să sesizeze, în condiţiile prevăzute de lege, organele competente despre infracţiunile constatate în exercitarea atribuţiilor de serviciu; h) să constate şi să sancţioneze contravenţiile, potrivit competenţei prevăzute de lege; i) să dispună, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, potrivit legii, sistarea unor activităţi, a lucrărilor de construcţii sau oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor; j) să participe la coordonarea şi conducerea intervenţiilor în situaţii de urgenţă;
k) să dispună restrângerea utilizării clădirilor incendiate, avariate ori ameninţate, inclusiv evacuarea persoanelor şi animalelor din acestea, precum şi a folosirii terenurilor din vecinătatea imobilelor respective; l) să dispună, în condiţiile legii, încetarea activităţii obiectivelor din subordinea instituţiilor publice ori a altor organizaţii şi/sau a agenţilor economici, demolarea totală sau parţială a construcţiilor afectate grav, precum şi a celor vecine, dacă există pericol de agravare a consecinţelor unor situaţii de urgenţă; m) să utilizeze, potrivit legii, gratuit apa, indiferent de sursa din care provine; n) să se deplaseze cu autospecialele şi mijloacele tehnice din dotare la locul intervenţiei, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice ori pe terenuri, indiferent de forma de proprietate, dacă cerinţele de operativitate şi de lucru impun aceasta; o) să solicite organelor abilitate oprirea ori limitarea traficului public în zona desfăşurării operaţiunilor de intervenţie; p) să intre, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, în orice incintă a organismelor şi organizaţiilor, instituţiilor şi agenţilor economici; q) să intre, în condiţiile prevăzute de lege, pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, în locuinţele persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimţământul acestora, în condiţiile prevăzute de lege. În cazul în care se impune înlăturarea unor factori de risc, care prin iminenţa ameninţării lor pot declanşa o situaţie de urgenţă, consimţământul nu este necesar; r) să solicite sprijinul autorităţilor publice, mijloacelor de informare în masă şi cetăţenilor pentru luarea măsurilor urgente în vederea prevenirii, limitării sau înlăturării unor pericole iminente ce pot provoca situaţii de urgenţă; s) să stabilească, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale producerii situaţiilor de urgenţă şi să participe, la cererea acestora, la identificarea şi stabilirea factorilor de risc şi împrejurărilor care au generat unele situaţii de urgenţă. (3) În exercitarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute la alin. (2), personalul desemnat îşi face cunoscută calitatea prin prezentarea legitimaţiei de serviciu sau de control şi a ordinului de serviciu/misiune.
1.4. Organizarea şi desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor
CAP. 2 din ORDIN Nr. 163 din 28 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor
Organizarea şi desfăşurarea activităţii de apărare împotriva incendiilor SECŢIUNEA 1 Conţinutul organizării activităţii de apărare împotriva incendiilor ART. 5 Organizarea apărării împotriva incendiilor presupune: a) stabilirea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) elaborarea, aprobarea şi difuzarea actelor de autoritate: decizii, dispoziţii, hotărâri şi altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor; c) elaborarea, aprobarea şi difuzarea documentelor şi evidenţelor specifice privind apărarea împotriva incendiilor; d) organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă; e) planificarea şi executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoaşterii şi înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza iniţierea sau dezvoltarea incendiilor; f) analiza periodică a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; g) elaborarea de programe de optimizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor; h) îndeplinirea criteriilor şi a cerinţelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare; i) realizarea unui sistem operativ de observare şi anunţare a incendiului, precum şi de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment; j) asigurarea funcţionării la parametrii proiectaţi a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; k) planificarea intervenţiei salariaţilor, a populaţiei şi a forţelor specializate, în caz de incendiu;
l) analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor şi stabilirea împrejurărilor şi a factorilor determinanţi, precum şi a unor măsuri conforme cu realitatea; m) reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relaţiile generate de contracte/convenţii; n) asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fişele de instruire.
SECŢIUNEA a 2-a Structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor ART. 6 (1) În cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi al celorlalte organe centrale de specialitate, al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, al consiliilor judeţene, municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti, orăşeneşti şi comunale, al instituţiilor publice şi al operatorilor economici, în funcţie de nivelul riscului de incendiu şi de specificul activităţii, se constituie, după caz, următoarele structuri cu atribuţii de apărare împotriva incendiilor: a) compartiment de apărare împotriva incendiilor, compus din două sau mai multe cadre tehnice sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor; b) cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor numit exclusiv pentru această activitate, conform legii; c) serviciu public voluntar sau privat pentru situaţii de urgenţă. (2) În vederea îndeplinirii atribuţiilor pe linia apărării împotriva incendiilor, consiliile locale şi operatorii economici care nu au obligaţia, prin lege, să angajeze cel puţin un cadru tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor sau personal de specialitate, prevăzut la alin. (1) lit. b), pot desemna din rândul personalului propriu un salariat care să îndeplinească şi atribuţii specifice în domeniul apărării împotriva incendiilor sau pot încheia un contract cu o persoană fizică sau juridică atestată, în condiţiile legii. ART. 7 (1) La nivelul unităţii administrativ-teritoriale, cadrul tehnic cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) se desemnează de consiliul local. (2) Activităţile de prevenire a incendiilor se desfăşoară de către personalul din compartimentul de prevenire din cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, pe baza regulamentului elaborat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi aprobat prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor. ART. 8 Atribuţiile pentru structurile prevăzute la art. 6 se stabilesc şi se detaliază astfel încât să permită îndeplinirea obligaţiilor legale care revin administratorului operatorului economic/conducătorului instituţiei, respectiv autorităţilor administraţiei publice. ART. 9 Pentru celelalte categorii de salariaţi atribuţiile din domeniul apărării împotriva incendiilor se stabilesc în fişele posturilor.
SECŢIUNEA a 3-a Actele de autoritate, documente specifice şi evidenţe privind apărarea împotriva incendiilor ART. 10 Actele normative obligatorii pe teritoriul României elaborate, conform legii, de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă sunt norme, reglementări tehnice şi dispoziţii generale privind apărarea împotriva incendiilor. ART. 11 Actele de autoritate şi documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de ministere/celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt: a) strategia sectorială privind apărarea împotriva incendiilor în domeniul de competenţă; b) norme şi reglementări tehnice specifice de apărare împotriva incendiilor; c) metode/proceduri pentru identificarea, evaluarea şi controlul riscurilor de incendiu specifice domeniului de competenţă; d) programe de informare şi educaţie specifice;
e) programe de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; f) raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor; g) decizia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor. ART. 12 Actele de autoritate şi documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt: a) hotărârea de aprobare a planului de analiză şi acoperire a riscurilor aferent judeţului sau municipiului Bucureşti; b) reguli şi dispoziţii specifice de apărare împotriva incendiilor pentru domeniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale; c) raportul anual de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; d) programe de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; e) hotărâre de înfiinţare a unor centre de formare şi evaluare a personalului din serviciile publice voluntare pentru situaţii de urgenţă; f) decizia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor. ART. 13 Actele de autoritate şi documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de prefect sunt măsurile obligatorii privind apărarea împotriva incendiilor, valabile la nivelul judeţului. ART. 14 Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul local sunt: a) decizia de aprobare a planului de analiză şi acoperire a riscurilor aferent unităţii administrativ-teritoriale pe care o reprezintă; b) hotărâri privind modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială; c) reguli şi măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor, corelate cu nivelul şi natura riscurilor locale; d) dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului; e) raportul semestrial de evaluare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; f) măsuri de optimizare a capacităţii de apărare împotriva incendiilor; g) documente privind serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă: hotărâre de înfiinţare, regulament de organizare şi funcţionare, dispoziţie de numire a şefului serviciului; h) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii. ART. 15 Documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de primar sunt: a) planul de analiză şi acoperire a riscurilor; b) fişa localităţii/sectorului, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă, conform modelului prezentat în anexa nr. 6 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fişa localităţii se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă; c) raport de analiză a dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, întocmit anual, la o dată anterioară definitivării bugetului local. ART. 16 Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor la unităţile administrativ-teritoriale trebuie să cuprindă cel puţin: a) planul de analiză şi acoperire a riscurilor; b) fişa localităţii, la solicitarea inspectoratului judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
c) avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, obţinute pentru construcţiile, instalaţiile tehnologice şi pentru alte amenajări din patrimoniul propriu, însoţite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor; d) date ale personalului din cadrul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de performanţă; e) lista operatorilor economici/instituţiilor cu care s-au încheiat contracte de închiriere/convenţii, cu specificarea obiectului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de valabilitate ale contractului/convenţiei; registrele pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul, inclusiv pentru arderea miriştilor; f) rapoarte de intervenţie ale serviciului public voluntar pentru situaţii de urgenţă; g) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice; h) evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate cu serviciul public voluntar pentru situaţii de urgenţă, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora; i) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat competente; j) programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu. ART. 17 Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de administratorul operatorului economic/conducătorul instituţiei sunt: a) dispoziţie privind stabilirea modului de organizare şi a responsabilităţilor privind apărarea împotriva incendiilor; b) instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de muncă; c) dispoziţie privind reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului; d) dispoziţie privind organizarea instruirii personalului; e) dispoziţie de constituire a serviciului privat pentru situaţii de urgenţă ori contract/convenţie cu un alt serviciu privat pentru situaţii de urgenţă; f) dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu; g) reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale; h) convenţii/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părţilor pe linia apărării împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosinţă asupra bunurilor imobile/antrepriză; i) dispoziţia de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii; j) măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase. ART. 18 Documentele şi evidenţele specifice apărării împotriva incendiilor ale operatorilor economici/instituţiilor menţionate la art. 5 lit. c) trebuie să cuprindă cel puţin: a) planul de analiză şi acoperire a riscurilor al unităţii administrativ-teritoriale, în partea ce revine operatorului economic/instituţiei; b) fişa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fişa obiectivului se trimite la inspectoratul judeţean/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă; c) raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor; d) documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.; e) avizele/autorizaţiile de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor; f) certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate;
g) registrele instalaţiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreţinerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu; h) registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul; i) date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă, conform criteriilor de performanţă; j) lista operatorilor economici/instituţiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/convenţii, cu specificarea domeniului de activitate al acestora şi a numărului şi termenului de valabilitate ale contractului; k) planurile de protecţie împotriva incendiilor; l) evidenţa exerciţiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcţiei; m) evidenţa exerciţiilor de intervenţie efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora; n) rapoartele de intervenţie ale serviciului privat pentru situaţii de urgenţă; o) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice; p) lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii; q) grafice de întreţinere şi verificare, conform instrucţiunilor producătorului/furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalaţii şi sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu; r) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorităţii de stat competente; s) programe/planuri cuprinzând măsuri şi acţiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu. ART. 19 Documentele şi evidenţele specifice privind apărarea împotriva incendiilor se actualizează de către cei care le-au întocmit şi aprobat, dacă: a) s-au produs modificări ale actelor normative şi ale reglementărilor tehnice care au stat la baza emiterii acestora; b) s-au produs modificări ale personalului cu atribuţii stabilite conform acestora; c) s-au produs modificări referitoare la construcţii, instalaţii sau la specificul activităţii. ART. 20 (1) Prevederile art. 17 şi 18 se aplică la operatorii economici şi la instituţiile care au un număr de salariaţi cel puţin egal cu cel stabilit, conform legii, pentru întreprinderile mici. (2) Pentru operatorii economici, instituţiile şi alte persoane juridice ce desfăşoară activităţi în domeniu reglementat de o autoritate, care nu se încadrează în prevederile alin. (1), administratorul, conducătorul sau persoana cu funcţii de conducere, după caz, asigură organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor prin emiterea următoarelor documente: a) instrucţiuni de apărare împotriva incendiilor şi atribuţii ale salariaţilor la locurile de muncă; b) reglementarea lucrului cu foc deschis şi a fumatului; c) organizarea instruirii personalului; d) dispoziţie de sistare a lucrărilor de construcţii/oprire a funcţionării ori utilizării construcţiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu; e) reguli şi măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea substanţelor periculoase specifice produselor sale. (3) Operatorii economici, instituţiile şi celelalte persoane juridice prevăzute la alin. (2) asigură următoarele documente şi evidenţe specifice apărării împotriva incendiilor: a) documentaţia tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea şi analiza riscurilor de incendiu etc.; b) avize/autorizaţii de securitate la incendiu, însoţite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor; c) certificate CE, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor şi echipamentele specifice de protecţie utilizate; d) registrul pentru evidenţa permiselor de lucru cu focul; e) organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă; f) fişele de instruire, conform reglementărilor specifice; g) lista cu substanţele periculoase, clasificate potrivit legii;
h) rapoartele întocmite în urma controalelor autorităţii de stat şi măsurile şi acţiunile proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităţilor de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.
SECŢIUNEA a 4-a Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă ART. 21 Organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, prevăzută la art. 5 lit. d) din prezentul ordin, are ca scop asigurarea condiţiilor care să permită salariaţilor/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii şi cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziţie, să acţioneze eficient pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, evacuarea şi salvarea utilizatorilor construcţiei, evacuarea bunurilor materiale, precum şi pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice. ART. 22 (1) Prin loc de muncă, în înţelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înţelege: a) secţie, sector, hală/atelier de producţie, filială, punct de lucru şi altele asemenea; b) depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile; c) atelier de întreţinere, reparaţii, confecţionare, prestări de servicii, proiectare şi altele asemenea; d) utilaj, echipament, instalaţie tehnologică, sistem, staţie, depozit de distribuţie carburanţi pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a buteliilor cu GPL pentru consumatori; e) laborator; f) magazin, raion sau stand de vânzare; g) sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferinţe, de sport, centru şi complex cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări şi altele asemenea; h) unitate de alimentaţie publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice şi altele asemenea; i) clădire sau spaţiu amenajat în clădire, având destinaţia de îngrijire a sănătăţii: spital, policlinică, cabinet medical, secţie medicală, farmacie şi altele asemenea; j) construcţie pentru cazare; k) compartiment, sector, departament administrativ funcţional, construcţie pentru birouri, cu destinaţie financiar-bancară; l) bibliotecă, arhivă; m) clădire sau spaţii amenajate în clădiri, având ca destinaţie învăţământul, supravegherea, îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preşcolari, elevilor, studenţilor, bătrânilor, persoanelor cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost; n) lăcaş de cult, spaţiu destinat vieţii monahale; o) clădire şi/sau spaţiu având destinaţia de gară, autogară, aerogară şi staţie de metrou; p) fermă zootehnică sau agricolă; q) punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră; r) amenajare temporară, în spaţiu închis sau în aer liber. (2) Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiaşi clădiri îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spaţiilor utilizate de aceştia, iar utilităţile comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înţelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice respective. ART. 23 Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă constă în: a) prevenirea incendiilor, prin luarea în evidenţă a materialelor şi dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea şi a mijloacelor care le pot genera, precum şi prin stabilirea şi aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor; b) organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor; c) afişarea instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor; d) organizarea salvării utilizatorilor şi a evacuării bunurilor, prin întocmirea şi afişarea planurilor de protecţie specifice şi prin menţinerea condiţiilor de evacuare pe traseele stabilite; e) elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfăşurarea propriu-zisă şi verificarea efectuării acesteia;
f) marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripţii ori mijloace de atenţionare. ART. 24 La stabilirea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere: a) prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere; b) gestionarea materialelor şi a deşeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea normelor specifice de prevenire a incendiilor; c) dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentaţia tehnică de proiectare; d) verificarea spaţiilor la terminarea programului de lucru; e) menţinerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalaţii, echipamente şi utilaje tehnologice. ART. 25 (1) Organizarea intervenţiei de stingere a incendiilor la locul de muncă cuprinde: a) stabilirea mijloacelor tehnice de alarmare şi de alertare în caz de incendiu a personalului de la locul de muncă, a serviciilor profesioniste/voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, a conducătorului locului de muncă, proprietarului/patronului/administratorului, precum şi a specialiştilor şi a altor forţe stabilite să participe la stingerea incendiilor; b) stabilirea sistemelor, instalaţiilor şi a dispozitivelor de limitare a propagării şi de stingere a incendiilor, a stingătoarelor şi a altor aparate de stins incendii, a mijloacelor de salvare şi de protecţie a personalului, precizându-se numărul de mijloace tehnice care trebuie să existe la fiecare loc de muncă; c) stabilirea componenţei echipelor care trebuie să asigure salvarea şi evacuarea persoanelor/bunurilor, pe schimburi de lucru şi în afara programului; d) organizarea efectivă a intervenţiei, prin nominalizarea celor care trebuie să utilizeze sau să pună în funcţiune mijloacele tehnice din dotare de stingere şi de limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operaţiuni la instalaţiile utilitare şi, după caz, la echipamente şi utilaje tehnologice. (2) Datele privind organizarea activităţii de stingere a incendiilor la locul de muncă prevăzute la alin. (1) se înscriu într-un formular tipărit pe un material rezistent, de regulă carton, şi se afişează într-un loc vizibil, estimat a fi mai puţin afectat în caz de incendiu. (3) Datele se completează de conducătorul locului de muncă şi se aprobă de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor. (4) Structura-cadru a formularului prevăzut la alin. (2) este prezentată în anexa nr. 1 la prezentele norme generale, aceasta putând fi completată, după caz, şi cu alte date şi informaţii. ART. 26 (1) Intervenţia la locul de muncă presupune: a) alarmarea imediată a personalului de la locul de muncă sau a utilizatorilor prin mijloace specifice, anunţarea incendiului la forţele de intervenţie, precum şi la dispecerat, acolo unde acesta este constituit; b) salvarea rapidă şi în siguranţă a personalului, conform planurilor stabilite; c) întreruperea alimentării cu energie electrică, gaze şi fluide combustibile a consumatorilor şi efectuarea altor intervenţii specifice la instalaţii şi utilaje de către persoanele anume desemnate; d) acţionarea asupra focarului de incendiu cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotare şi verificarea intrării în funcţiune a instalaţiilor şi a sistemelor automate şi, după caz, acţionarea lor manuală; e) evacuarea bunurilor periclitate de incendiu şi protejarea echipamentelor care pot fi deteriorate în timpul intervenţiei; f) protecţia personalului de intervenţie împotriva efectelor negative ale incendiului: temperatură, fum, gaze toxice; g) verificarea amănunţită a locurilor în care se poate propaga incendiul şi unde pot apărea focare noi, acţionându-se pentru stingerea acestora. (2) Pentru efectuarea operaţiunilor prevăzute la alin. (1) nominalizarea se face pentru fiecare schimb de activitate, precum şi în afara programului de lucru, în zilele de repaus şi sărbători legale. ART. 27
Pentru perioadele în care activitatea normală este întreruptă, de exemplu, noaptea, în zilele nelucrătoare, în sărbătorile legale sau în alte situaţii, este obligatorie asigurarea măsurilor corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor. ART. 28 Planurile de protecţie împotriva incendiilor prevăzute la art. 18 lit. k) şi art. 23 lit. d) sunt: a) planul de evacuare a persoanelor; b) planul de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase; c) planul de intervenţie. ART. 29 (1) Planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu cuprind elemente diferenţiate în funcţie de tipul şi destinaţia construcţiei şi de numărul persoanelor care se pot afla simultan în aceasta şi se întocmesc astfel: a) pe nivel, dacă se află simultan mai mult de 30 de persoane; b) pe încăperi, dacă în ele se află cel puţin 50 de persoane; c) pentru încăperile destinate cazării, indiferent de numărul de locuri. (2) Planurile de evacuare se afişează pe fiecare nivel, pe căile de acces şi în locurile vizibile, astfel încât să poată fi cunoscute de către toate persoanele, iar în încăperi, pe partea interioară a uşilor. (3) Planul de evacuare se întocmeşte pe baza schiţei nivelului sau a încăperii, pe care se marchează cu culoare verde traseele de evacuare prin uşi, coridoare şi case de scări sau scări exterioare. (4) Pe planurile de evacuare se indică locul mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor: stingătoare, hidranţi interiori, butoane şi alte sisteme de alarmare şi alertare a incendiilor, posibilităţile de refugiu, încăperi speciale, terase, precum şi interdicţia de folosire a lifturilor în asemenea situaţii. (5) Modelul planului-cadru de evacuare este prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme generale. ART. 30 (1) Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor clasificate conform legii ca fiind periculoase se întocmesc pentru fiecare încăpere unde se află asemenea materiale. (2) La amplasarea materialelor periculoase în spaţiile de depozitare trebuie să se ţină seama de comportarea lor specifică în caz de incendiu, atât ca posibilităţi de reacţie reciprocă, cât şi de compatibilitatea faţă de produsele de stingere. (3) Planurile de depozitare şi de evacuare a materialelor periculoase se întocmesc pe baza schiţelor încăperilor respective, pe care se marchează zonele cu materiale periculoase şi se menţionează clasele acestora conform legii, cantităţile şi codurile de identificare ori de pericol, produsele de stingere recomandate. Traseele de evacuare a materialelor şi ordinea priorităţilor se marchează cu culoare verde. (4) Planuri de depozitare şi de evacuare se întocmesc şi pentru materialele şi bunurile combustibile care au o valoare financiară sau culturală deosebită. (5) Planurile de depozitare se amplasează în locuri care se estimează a fi cel mai puţin afectate de incendiu şi în apropierea locurilor de acces în încăperi, precum şi la dispecerat, acolo unde acesta este constituit, astfel încât acestea să poată fi utile forţelor de intervenţie. ART. 31 (1) Planurile de intervenţie se întocmesc pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de operativitate şi eficienţă a operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, potrivit legii. (2) Planul de intervenţie se avizează de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă judeţean/al municipiului Bucureşti. (3) Modelul planului-cadru de intervenţie este prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme generale. ART. 32 Planurile de protecţie împotriva incendiilor se actualizează ori de câte ori este cazul, în funcţie de condiţiile reale. ART. 33 (1) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor, prevăzute la art. 23 lit. c), se elaborează pentru locurile de muncă stabilite de administrator/conducător, obligatoriu pentru toate locurile cu risc de incendiu. (2) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind: a) prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare; b) obligaţiile salariaţilor privind apărarea împotriva incendiilor;
c) regulile şi măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea instalaţiilor potrivit condiţiilor tehnice, tehnologice şi organizatorice locale, precum şi pentru reparaţii, revizii, întreţinere, oprire şi punere în funcţiune; d) evidenţierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie; e) prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările, arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea etc., precum şi a regulilor şi măsurilor de prevenire a acestora. (3) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de şeful sectorului de activitate, instalaţie, secţie, atelier, se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor şi se aprobă de administrator/conducător. (4) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se afişează, în întregime sau în sinteză, în funcţie de volumul lor şi de condiţiile de la locul de muncă respectiv. (5) Un exemplar al tuturor instrucţiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la cadrul tehnic sau la persoana desemnată să îndeplinească atribuţii de apărare împotriva incendiilor. ART. 34 Salariaţii de la locurile de muncă pentru care s-au întocmit instrucţiunile prevăzute la art. 33 au obligaţia să le studieze, să le însuşească şi să le aplice. ART. 35 (1) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se completează în toate cazurile cu informaţiile din planurile de intervenţie, acolo unde acestea sunt întocmite. (2) Instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor se actualizează la modificări, modernizări, dezvoltări, reprofilări şi la apariţia unor noi reglementări. (3) Fiecare instrucţiune de apărare împotriva incendiilor trebuie să aibă înscrisă data întocmirii/reviziei şi data aprobării. ART. 36 (1) Indicatoarele de securitate, respectiv de interzicere, avertizare, orientare şi/sau informare, prevăzute la art. 23 lit. f), se execută, se amplasează şi se montează conform reglementărilor şi standardelor de referinţă. (2) În anumite situaţii, indicatoarele pot fi însoţite de înscrisuri explicative şi în limbi de circulaţie internaţională. (3) Obligaţia de a amplasa, de a monta şi de a păstra integritatea indicatoarelor revine conducătorului locului de muncă.
1.5. Particularităţi metodologice şi tehnice de identificare a cauzelor de incendii
5.PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ŞI TEHNICE DEIDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII din ORDINUL INSPECTORULUI GENERAL
AL INSPECTORATULUI GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ NR. 1116/I.G. din 05.09.2005 de aprobare a Procedurii privind stabilirea cauzelor probabile de incendiu prin cercetare la faţa locului
5.1. În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere:
- verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în anumite condiţii să formeze flacăra, cum sunt : aparate de sudură, facle, cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reşouri), de iluminat (lămpi, lumânări, felinare, torte), de laborator ( becuri şi spirtiere cu gaze sau lichide combustibile), afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice, ş.a.), focul în aer liber;
- examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează flacăra, a deformărilor acestora şi a funinginei;
- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiului, precum şi a distanţelor de amplasare a acestora faţă de sursele de producere a flăcării;
- evaluarea temperaturii flăcărilor în funcţie de temperatura de ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura pierdută prin radiaţii sau consumată de către
produsele de ardere (de exemplu flăcările de chibrit pot atinge 600-700° C, de sudură oxiacetilenică 3100° C, ale lămpilor de lipit 2000° C, cele de hidrogen 2800° C., cele de lemn 850-1400° C., de metan 1875° C., de propan 1925° C., cele ale lămpii cu petrol 780-1300° C.);
- compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia minima de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona de incendiului;
- studierea, după caz, a condiţiilor de micro climat sau a situaţiei meteorologice
5.2. In cazul surselor de aprindere de natura termica se va urmarii:
-verificarea existentei si starii tehnice a instalatiilor, aparatele termice sau a aparatelor electrice de incalzit, aparatelor electrocasnice si de birou, a echipamentelor, cosurilor pentru evacuarea fumului sau a obiectelor incandescente;
-examinarea punctelor sau a zonelor in care este posibila aparitia frecarii in functie de sistemul de rezemare si de ungere, de turatie si de puterea transmisiei, s.a.;
-determinarea modului de transmitere si de acumulare a caldurii, precum si a marimii si a duratei acesteia, corelat cu natura si propietatile materialelor si/sau substantelor combustibile aflate in zona;
- examinarea urmelor si resturilor provenite de la obiecte incandescente, jar, cenusa, zgura, particule provenite de la sudura, taiere , lipire precum si de la becuri, proiectoare, tigari;
-determinarea caracteristicilor de aprindere si ardere a materialelor combustibile amplasate in apropierea sursei de aprindere, a distantelor de siguranta si a celor efective, a duratei de influenta, corelat cu conditii de micro climat ( concentratie de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenti de aer, temperatura a mediului,s.a.) sau conditii meteorologice;
-compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substantelor combustibile cu temperatura surselor de aprindere in functie de amplasarea acestora;
-efectuarea de masuratori experimentale in conditii similare, de la caz la caz, instrumente de masura adecvate;
-reconstituirea cand este posibil, a situatiei investigate.
5.3. In cazul surselor de aprindere de natura electrica se va proceda la :
-studierea si compararea schemei proiectate, a instalatiilor electrice cu realitatea, in colaborare cu specialisti in domeniu;
-verificarea gradului de protectie a instalatiilor electrice, in functie de pericolul de incendiu si de explozie existent;
-determinarea univoca a nstalatiilor electrice aflate sub tensiune in momentul izbucnirii incendiului, precum si a celor care nu erau sub tensiune;
-examinarea dispozitivelor de siguranta (de protectie) ale instalatiilor electrice;daca sunt montate dispozitive de siguranta; daca dispozitivele sunt originale, nu sunt
supradimensionate, nu au fost reparate cu mijloace locale; daca este capacitatea consumatorilor sub limita admisa pe circuitul (siguranta) respectiv;
-examinarea comutatoarelor, heblurilor, si intrerupatoarelor, pozitia acestora si urmele, impuritatile depuse pe ele si pe punctele de contact;
-examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri de iluminat s.a. ), starea tehnica a consumatorilor si modul de supraveghere a acestora; puterea reala a consumatorilor si compararea ei cu cea prevazuta in proiect; amprenta incendiului asupra consumatorilor ( de exemplu: daca pe resturile de filament ale unui bec electric se gasesc sudate urme microscopice de granule sau cioburi de sticla, becul ardea , iar daca particulele de sticla au muchii ascutite si nu sunt sudate de filament rezulta ca becul nu era sub tensiune). Pentru examinare se utilizeazalupa, microscopul si aparate de fixat imagini (foto si video);
-examinarea conductoarelor si cablurilor electrice; straea izolatiei ( de exemplu carbonizarea izolatiei in contact cu metalul si schimbarea culorii observata prin marirea la microscop si prin fotografiere); colectarea, din zona incendiului, a resturilor de conductoare, urmata de examinarea structuriii metalului (analiza metalografica) – de exemplu :aparitia unor modificari in structura cuprului
care implica existenta oxigenului, indica inchiderea circuitului inainte de izbucnirea incendiului, iar daca indica doar prezenta infirma a oxigenului, inseamna ca circuitul s-a inchis doar pe timpul incendiului;
-verificarea integritatii sistemului de descarcare continua a sarcinii electrice si a valorii rezistentei de legare la pamant;
-verificarea cablurilor pe traseu si in sectiune (conform standardelor in viguare)prin efecturaea unor masuratori privind :rezistenta izolatiei ( cu ajutorul megaohmetrului),
rezistenta chimica (metoda puntii), proba cu tensiune inalta sau marita si a curentului de fuga, incercarea izoloatiei la strapungere, precum si determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice ( etaloane) cu cele avariate sau neutilizate;
-inventarierea si studierea punctelor in care se poate forma electricitate statica.Electricitatea statica poate crea accidente urmate de explozii sau incendii, numai daca sunt
intrunite simultan trei conditii : exista o atmosferaambianta exploziva, are loc curgerea prin descarcare disruptiva a sarcinilor si energia eliberata prin descarcare estesuficienta pentru aprinderea amestecului aer-gaz sau aer-pulbere.
Materialele capabile sa produca descarcari electrice sunt: solide- cauciucul natural si sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, rasinile sintetice, lichide-sulfura de carbon, eter, benzina, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate, cetone inferioare si cetone, iar din gaze si vapori-dioxidul de carbon care atunci cand este descarcatdin stare lichida dezvolta sarcini puternice in zapada carbonica, ca si jetul de abur de inalta presiune.
Operatiunile tehnologice care favorizeaza producerea a sarcinilor electrostatice si care au generat incendii frecvente prin descarcarea acestora sunt urmatoarele:
-transportul lichidelor prin conducte cu viteza relativ mare –de regula peste 0,7m/s, transvazarea lichidelor si umplerea sau golirea vaselor,recipientilor, strabaterea unei conducte sau a unui furtun de catre abur, aer sau orice gaz, atunci cand aburul este umed, iar aerul sua gazul contine marticole materiale electrizabile, iesirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate, mai ales a acelor gaze care antreneaza un lichid fin pulverizat, spalarea unor tesaturi prin agitare in lichide- in special petroliere, miscarea particulelor la macinare, malaxare, amestecare, comprimare, benzi transportoare sau transmisii in miscare, vehicule in miscare, miscarea volantelor, rotoarelor de turbina, compresoarelor, ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule,benzi de hartie si textile ori ambalarea substantelor pulverulente in saci
-evaluarea parametrilor ce caracterizeaza sursele de initiere a arderii de natura electrica, cum sunt: la scurtcircuit intensitatea, tensiunea si rezistenta de scurtcircuit, efectele mecanice si termice ale scurtcircuitului; la arcuri si scantei electrice-intensitatea, tensiunea descarcarilor, lungimea si durata arcurilor si scanteilor, capacitatea (energia) de aprindere.
-studierea modului de amplasare si a naturii materialelor si substantelor combustibile si explozive din zona incendiata, compararea caracteristicilor de comportare la foc ale acestora cu parametrii ce caracterizeaza sursele de initiere a arderii de natura electrica, mentionati mai sus;
-analizarea posibilitatilor de initiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri sio scantei electrice produse in mediul combustibil (exploziv) existent;
-examinarea conditiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare, temperatura si compozitia mediului);
-efectuarea de experimente in conditii similare.
5.4. Pentru sursele de aprindere spontana se va urmari:- stabilirea substanţelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în contact cu aerul, apa sau în
contact cu alte substanţe chimice sau care pot intra în reacţii exoterme care pot conduce la aprinderea lor, a produsului de reacţie sau a materialelor şi substanţelor combustibile vecine mediului de reacţie;
- evaluarea cantităţilor de substanţe intrate în reacţie şi a mărimii energiei termice dezvoltate;- evaluarea cantităţilor de substanţe sau materiale susceptibile de aprindere spontană şi compararea
cu mărimea critică necesară pentru iniţierea fenomenului;- depistarea acceleratorilor existenţi în masa materialelor cu tendinţă de aprindere spontană,
stabilindu-se contactul lor cu oxidanţii;- studierea razelor tehnologice în cazul unui proces industrial;- studierea condiţiilor de manipulare;
- studierea condiţiilor de depozitare a materialelor şi substanţelor combustibile sau a reactivilor, prezente în zona incendiului (modul de stivuire, distanţa de siguranţă şi distanţele reale, ca modul de iluminare artificial sau natural, posibilităţi de contact artificial, temperatura materialelor şi a mediului, umiditatea şi alte condiţii de microclimat, durată, ş.a.);
- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în zona incendiului şi compararea lor cu mărimea energiei termice dezvoltată;
- verificarea posibilităţilor de aprindere spontană de natură chimică, fizico-chimică sau biologică.- efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colectate şi reconstituiri la faţa
locului.
5.5 În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în vedere
- identificarea instalaţiei, utilajului, uneltelor de muncă, ş.a. care pot produce scântei, starea tehnică şi modul de amplasare, utilizare şi supraveghere;
- examinarea punctelor în care poate apare frecarea;- examinarea urmelor de ardere;- compararea capacităţii de aprindere a scânteii cu energia minimă de aprindere a materialelor
combustibile din zonă;- determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor sau a substanţelor combustibile
aflate în zona incendiului;- examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire a rezidurilor, sudurilor locale,
fisurilor, urmelor de topire a acuzineţilor, arderea vopselelor, suprafeţelor cu rugozităţi pronunţate;- examinarea condiţiilor de microclimat (umiditatea, temperatura şi compoziţia mediului);
5.6. Pentru sursele de aprindere naturale se recomand ă :
- analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii incendiului, din zona afectată.- examinarea urmelor de ardere;- determinarea condiţiilor de aprindere şi de aprindere şi de ardere a materialelor şi substanţelor
combustibile, aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia de aprindere a surselor;- verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate şi analize de laborator;- examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului;- studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducţiei electrostatice şi
electromagnetice, precum şi a eventualelor descărcări simultane în mai multe puncte;- evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe;- examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă;- evaluarea nivelului de radiaţie.
5.7. La sursele de aprindere datorate exploziilor şi materialelor incendiare se va urmări :
- determinarea substanţelor explozive existente, a modului de aprindere explozivă a acestora (oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări şi alte reacţii chimice necontrolate ), precum şi a tipului de explozie produs (deflagraţie, detonaţie, explzie în spaţiu închis, explozie în aer liber).
- studierea condiţiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de explozie, temperatură şi presiunea mediului, ventilaţia, starea fizico-chimică a substanţelor materialelor, temperatura şi energia minimă de aprindere, compoziţia mediului, existenţa şi starea dispozitivelor şi mijloacelor de decompresare, ş.a..
- inventarierea surselor de iniţiere a exploziei(surse de energie) aflate în zona incendiului şi examinarea acestora;
- examinarea efectelor şi urmăririlor exploziei(presiuni şi temperaturi rezlovate, distrugeri materiale, ş.a.).
- inventarierea materialelor inceriare existente în zona de producere a incendiului şi luarea în calcul a caracteristicilor acestora.
5.8. În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere:
- identificarea posibelelor surse de căldură din apropierea locului de izbucnire a incendiului;- măsurarea distanţei dintre locul de izbucnire a incendiului şi eventualele focare din apropiere care
puteau să transmită căldura prin radiaţie termică;- verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcţie din apropierea locului de
izbucnire a incendiului.
1.6. Noţiuni generale privind:- Incendiul şi dezvoltarea lui
5.Incendiul si dezvoltarea lui din Agenda pompierului
Incendiul este o ardere intiala de o cauza definita,cu sau fara voia omului,scapata de sub control,care distruge bunurile materiale,pune in pericol viata persoanelor si a animalelor pentru a carei intrerupere este necesar sa se foloseasca metode,procedee,mijloace si substante de stingere.
Orice incendiu este insotit de fenomene chimice si fizice cum sunt de exemplu: reactii chimice care se produc pe timpul arderii,degajarea sau transferul de caldura,producerea de flacari,separarea si raspindirea produselor arderii,producerea schimbului de gaze.Aceste fenomene pe timpul incendiului nu se produc separat si rigid,ci sunt strins legate intre ele,desfasurindu-se pe baza legilor chimiei si fizicii,specifice fenomenelor respective.
1.VITEZA DE ARDERE
Se defineste ca fiind viteza cu care se produc descompunerile si combinarile cu oxigen in masa unei substante combustibile sau prin pierderea totala de material combustibil determinata de cantitatea de caldura eliberata in unitatea de timp.
Viteza de ardere depinde de: temperatura la care are loc prima reactie; compozitia chimica; umiditatea substantei sau materialului combustibil; curentii de aer; presiunea atmosferica; raportul dintre suprafata libera a combustibilului si volumul lui; prezenta catalizatorilor la gaze si lichide si concentratia acestora.
Viteza de ardere a materialelor combustibile poate fi liniara,in raport de masa sau de volum.Astfel:1)Viteza de ardere pentru substante lichide:
V1=h/tard
V1 – viteza liniara de ardere (lichide),[mm/min];h – grosimea stratului de lichid care arde [mm];tard – timpul de ardere [min].2)Viteza de ardere pentru substante solide:
Vvol=qcomb [kg/m²∙min]; tard
qcomb – cantitatea de substanta combustibila arsa pe 1m² [kg/m²].3)Viteza de ardere pentru gaze:
Vvol=V ; tard
Vvol – viteza volumica de ardere [m3/zi; kg/h;m3/min;kg/min];V – volumul total al gazului [m3];tard – timpul de ardere [h;min];In tabelul V1.1 sunt date valorile orientative pentru viteza de ardere specifica a principalelor
materiale si substante combustibile.
Tabelul V.1.1
Valori orientative pentru viteza de ardere specifica a principalelor materiale si substante combustibile.
Materiale si substante combustibile Viteza de ardereIn raport de masa (kg/m²∙min) Liniara (mm/min)
Lemn (grinzi,mobila in incapere) 0,65-0,90 -Lemn taiat in stive,in aer liber 6,70 -
Cherestea in stive pe teren descoperit 6,67 -Bumbac afinat 0,24 -
Carti pe rafturi de lemn 0,33 -Hirtie afinata 0,48 -
Fibra artificiala,scurta,afinata 0,40 -Textolit 0,40 -
Cauciuc natural 0,80 -Cauciuc sintetic 0,53 -
Articole tehnice de cauciuc 0,67 -Film pe baza de celuloid 70,00 -
Polistiren 0,86 -Sticla organica 0,86 -
Fenoplaste 0,36 -Sodiu metalic 0,70-0,90 -
Acetona 2,83 3,30Benzen 2,30 3,15Benzina 2,70-3,20 3,80-4,50
Alcool butilic 0,81 1,10Eter dietilic 3,60 5,00Izopentan 6,30 10,00
Petrol (titei) 1,70 1,60Petrol lampant 2,90 3,60
Pacura 2,10 2,20Sulfura de carbon 2,20 2,70
Toluen 2,30 2,70Alcool etilic 1,60-2,00 2,00-2,50
2.EVOLUTIA SI TEMPERATURA INCENDIULUI.PRODUSELE DE ARDERE
In faza de dezvoltare a incendiului,are loc,in principal,propagarea arderii,pierderea de greutate a materialelor combustibile echivalind cu 5-7%.
Pe timpul arderii se majoreaza suprafata incendiata,se generalizeaza suprafata de ardere,se depaseste temperatura de 800˚C; pierderea de greutate a materialelor combustibile ajunge la 80-85%.
Durata fazei de regresie este determinata de intensitatea de manifestare a fazei de ardere activa.Practic,pentru incendiul conventional se apreciaza ca gradientul regimului de regresie al
incendiului,care are faza activa mai mica de 60 min,este de aproximativ 10˚C/min,fata de 70˚C/min pentru un incendiu cu o faza de ardere activa mai mare de 60 min.
Evolutia,marimea si durata incendiului in spatiu inchis depinde de sarcina termica,de distributia ei in incapere,de dimensiunea deschiderilor de ventilatie.De exemplu,marimea unui incendiu intr-o incapere cu o sarcina termica de 50 kg lemn/m² ar corespunde unui incendiu de 1 h,cu cresterea temperaturii astfel: ≈ 800˚C dupa 20 min; 880˚ dupa 40 min; 920˚C la 1 h.
Incendiul conventional izbucnit in spartii deschise evolueaza aproape similar cu cel in spatii inchise,prezentind insa urmatoarele particularitati: se dezvolta de la inceput pe intreaga suprafata a materialului cuprins de flacari; marimea flacarilor depinde de conditiile meteorologice si de aerodinamica curentilor care afluesc catre locul incendiului; produsele de ardere sunt bogate in particule de carbune.
Pe timpul unui incendiu real se pot distinge 3 faze: dezvoltarea libera; localizarea; lichidarea.Dezvoltarea libera: timpul din momentul izbucnirii incendiului pina la introducerea primei tevi in
actiune si a celorlalte mijloace pentru stingere.Localizarea: eliminarea posibilitatilor de propagare a incendiului,a prabusirii constructiei si crearea
premiselor pentru lichidarea incendiului.
Lichidarea: timpul in care se realizeaza atacul ferm si neintrerupt asupra incendiului,in principiu din toate directiile si cu toate fortele si mjiloacele.
Dezvoltarea incendiilor poate avea loc: circular,frontal,unghiular.Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor depind de puterea calorifica a materialului
combustibil care arde,de cantitatea de caldura ramasa in spatiul incendiat,precum si de modul cum se produce arderea – mai mult sau mai putin completa.
In tabelul V.2.1 sunt date temperaturile incendiilor de diferite materiale combustibile.
Tabelul V.2.1
Temperatura incendiilor de diferite materiale combustibile
Denumirea materiala Sarcina termica (kg/m²) Temperatura maxima pe timpul incendiului [˚C]
Bumbac afinat 50 305Hirtie afinata 25
50370510
Produse carbolitice 2550
530640
Potasiu metalic - 700Textolit 25 700-710
Sodiu metalic 50-
850-856800-900
Lemn rasinoase (in incaperi) 2550100
800-850880-920
1000Lemn rasinoase taiat,stivuit in aer liber 600 1200
Plexiglas 25 1125Huila (brichete) - Pina la 1200Cauciuc natural 25 1100
Polistiren 2550
11001350
Magneziu,electron - Pina la 2000
Produsele de ardere si de descompunere care rezulta pe timpul incendiului sunt,in general,parti componente ale fumului,flacari si o serie de gaze ca produse de ardere.
Prin caracteristicile fumului se poate stabili natura substantelor care ard (tabelul V.2.2).Compozitia fumului prezinta mare importanta in cazul incendiilor izbucnite in interior.Valoarea
aproximativa a acesteia se arata in tabelul V.2.3.Restul volumului din incapere este umplut cu azot,vapori de apa si alte substante gazoase.Fumul si produsele de ardere au actiune toxita asupra omului.Efectul fiziologic cauzat asupra omului de citeva gaze si vapori este redat in tabelul V.2.4.
Tabelul V.2.2
Caracteristicile fumului in urma arderii unor materiale
Materiale si substante combustibile
Caracteristicile fumuluiCuloarea Mirosul Gustul
Lemn Cenusiu negru De rasina AcrisorHirtie,paie,fin Galben-alb Specific Acrisor
Bumbac Brun-inchis Specific AcrisorProduse petroliere Negru Uleios Acrisor
Fosfor Alb-dens Usturoi FaraMagneziu Alb Fara Metalic
Sulf Nedefinit Sulfuros AcidFulmicoton si alte combinatii
de azotGalben brun Iritant Acid
Cauciuc Negru-brun Sulfuros AcidPotasiu metalic Alb-dens Fara Alcalin
Polistiren Negru-inchis Hidrocarburi -Policlorura de vinil Cenusiu-inchis Acid clorhidric -
Celuloid Cenusiu-inchis Specific Acid
Tabelul V.2.3
Compozitia aproximativa a fumului rezultat din incendiile izbucnite in interior
Locul incendiului Compozitia fumului in % dupa volumOxid de carbon Dioxid de carbon Oxigen
Subsoluri 0,04-0,65 0,10-3,50 17,00-19,50Poduri 0,10-0,20 0,10-2,50 17,70-20,70
Sectiile fabricii de mobila 0,16-0,40 0,30-1,30 19,30-20,00Apartamente 0,10-0,25 1,00-1,80 18,60-19,00
Depozite de vopsea,ulei si materiale de ambalaj 0,20 1,20-2,20 18,60
Diverse 0,10-1,40 0,30-10,10 9,00-20,80
Tabelul V.2.4
Efectul fiziologic a unor gaze si vapori asupra omului
Denumirea substantelor
Letal in inspiratie peste 5-13 min Periculos (toxic) in inspiratie peste 0,5-1 h
Suportabil la inspiratie peste 0,5-1,6 h
Volumul aproximativ Volumul aproximativ Volumul aproximativ[%] [mg.1-1] [%] [mg.1-1] [%] [mg.1-1]
1 2 3 4 5 6 7Fosgen
ClorAcid cianhidricOxizi de azot
AnilinaHidrogen sulfurat
Sulfura de carbonGaze
sulfuroaseAcid clorhidric
AmoniacOxid de carbon
BenzenCloroformBenzina
Tetraclorura de carbon
AcetilenaBioxid de
carbonEilena
0,0050,0250,020,05
-
0,08
0,20
0,300,300,500,502,002,503,00
5,0050,00
9,0095,00
0,200,700,201,00
-
1,10
6,00
8,004,503,506,0065,00125,00120,00
315,00550,00
162,001100,00
0,00250,00250,010,01
-
0,04
0,10
0,041,100,250,200,751,502,00
2,5025,00
5,0080,00
0,100,070,100,20
-
0,60
3,60
1,101,501,702,4025,0075,0080,00
158,00275,00
90,00920,00
0,00010,00250,0050,0050,013
0,02
0,05
0,010,010,0250,100,300,501,50
1,0010,00
3,0050,00
0,0040,0070,050,100,50
0,30
6,50
0,300,150,170,2010,0025,0060,00
63,00110,00
54,00575,00
3.PROPAGAREA INCENDIILOR,SCHIMBUL DE GAZE SI VENTILAREA SPARIILOR INCENDIATE
Propagarea incendiului depinde de: compozitia chimica si viteza de ardere a materialului aprins; temperatura mediului inconjurator; curentii de aer din atmosfera sau de cei care se formeaza; sarcina termica; sursa potentiala de aprindere; obstacolele intilnite in cale (pereti antifoc etc.)
Hotaritor in propagarea incendiului sunt: viteza de ardere si alimentarea cu aer.Propagarea incendiului se produce in plan orizontal si in plan vertical,marimea si temperatura
flacarilor avind un rol important.Temperaturile in functie de unele proveniente se arata in tabelul V.3.1.
Tabelul V.3.1.
Temperatura citorva categorii de flacari
Provenienta flacarii Temperatura [˚C] Provenienta flacarii Temperatura [˚C]Chribrit 700 Acetilena 2500-3000Lanuri cereale 1400-1500 Amoniac 1700Benzina 1200 Oxid de carbon 2100Motorina 1100 Propan 1925Titei brut 1100 Cherestea 1200Pacura 1000
Inaltimea flacarilor:1)La rezervoarele cu lichide combustibile incendiate:
Hflc=2D [m].2)La rezervoarele cu gaze lichefiate incendiate
Hflc=16Q0,4 [m];Hflc – inaltimea flacarii [m];D – diametrul rezervorului incendiat;Q – debitul de gaz lichefiat [kg/s].Viteza de propagare a incendiului pentru citeva materiale si substante combustibile se arat in
tabelul V.3.2.
Tabelul V.3.2
Viteza liniara de propagare a incendiului la arderea unor substante si materiale combustibile
Materiale,substante si obiectie combustibile aprinseValoarea medie a vitezei de
propagare (m∙min-1)Case de locuit si magazine,constructii de lemn,mobila etc. 1,00-1,20
Acoperisuri de hale pentru ateliere cu suprafata mare 1,70-3,20Produse textile in depozite inchise la o sarcina termica de 140 kg∙m-2 0,33Suluri de hirtie in depozite inchise la o sarcina termica de 140 kg∙m-2 0,27Cauciuc sintetic in depozite inchise la sarcina termica de 290 kg∙m-2 0,40
Depozit de lemn rotund in stive 0,35-0,70Produse tehnice din cauciuc in stive in aer liber cu dezvoltarea nederanjata 1,10
Scrinduri de lemn (2-4 cm grosime) in stive,continut de umiditate:8-12%16,18%18-20%20-30%
30%
4,002,301,601,201,00
Incendiu de iarba uscata si culturi cerealiere pe timp linistit 16-17Padure de brad,pini,tufisuri,pe timp linistit pana la 14,20
Padure de molid pe timp linistit pana la 18,00Padure de brazi,molizi si brazi pana la 4,20
Complexe de padure cu plantatii mijlocii la viteze ale vintului de 7-19 m/s-1 si umiditate 39% 22Incendiu de iarba uscata,culturi cerealiere coapte pe timp foarte uscat si vint cu viteza mai
mare de 12,5 m/s 400-500Materiale plastice armate cu fibra de sticla 0,60
Bumbac brut 4,80Celuloid 24
Materiale fibroase in stare aprinsa 7,20Lichide combustibile 30
Toluen 102Benzina de extractie 144
Schimbul de gaze pe timpul incendiului consta in miscarea unor mase de gaze ca rezultat al procesului de ardere: produsele arderii si a decompunerii termice gazoase si calde circula din zona de ardere spre aerul atmosferic si acesta spre zona de ardere.Accesul aerului catre zona de ardere determina viteza de ardere si,in consecinta formarea produselor de ardere.Deseori vitezele curentului ascendent sunt atit de mari,incit se ridica in aer nu numai particulele materialelor aprinse (scintei),ci si bucati din materialele care ard,formindu-se un fel de virtejuri de foc.Intr-un asemenea caz,materialele aprinse ridicate in aer pierd din viteza de miscare ascensionala si sub influenta gravitatiei cad pe sol,favorizind aparitia unor noi focare de incendiu.
Indicatorul esential pentru schimbul de gaze este volumul specific al maselor care participa la circulatie intr-o unitate de timp si care depinde de volumul de aer participant la ardere si volumul produselor arderii:Vsg=AiVam;Vsg – volumul specific al schimbului de gaze [m3/min];Ai – suprafata incendiului [m²];Va – viteza de ardere in raport de masa [kg/m²∙min];m – cantitatea volumica de gaze la arderea a 1 kg de substanta combustibila [m3/kg].Cantitatea de aer si de produse gazoase de ardere care participa la formarea schimbului de gaze la arderea completa a 1 kg de material combustibil se arata in tabelul V.3.3.
Tabelul V.3.3
Cantitatea de aer si de produse gazoase de ardere care participa la schimbul de gaze
Materiale si substantele combustibile Umiditatea [%]Volumul aerului
[m3/kg]Volumul produselor
arderii [m3/kg]Lemn uscat la aer:
- mesteacan- stejar- anin- plop- pin
77777
4,24,254,144,124,18
4,934,964,884,864,90
Lemn 40 2,84 3,75Canfor 40 9,15 9,97
Carton si hirtie 12 3,42 4,21Cauciuc natural 1,1 10 10,76
Cauciuc sintetic,butadien stirenic 1 10,16 10,82Cauciuc neoprenic 0,8 6,2 6,4Magneziu metalic - 2,2 1,73
Sodiu metalic - 1,15 0,92Naftalina - 9,88 10,38Parafina - 11,58 12,57
Cauciuc vulcanizat 1 9,97 10,52Paie 8 3,32 4,03
Bumbac 4,50 3,75 4,52Acetona - 7,26 8,14Benzina - 11,59 12,59
Petrol lampant - 11,36 12,29Pacura - 10,44 4,35
Alcool metilic - 5,02 6,14Motorina 1,5 11,11 11,99
Alcool etilic 4,00 6,69 7,76Gaze de apa - 2,13 2,73
Gaz de piroliza - 12,04 13,31Gaz generator - 1,21 1,82Gaz de furnal - 1,06 1,90
Gaz de cocserie - 4,25 5,00
Gaz natural - 9,25 10,40
Datele din tabelul V.3.3 sunt stabilite la temperatura de 0˚C si presiunea de 760 mm Hg.Citeva concluzii:- la cresterea umiditatii materialelor combustibile,schimbul de gaze se micsoreaza;- volumul produselor gazoase degajate pe timpul arderii este intotdeauna mai mare decit volumul
aerului atmosferic care participa la ardere;- in conditii egale,schimbul de gaze intr-o unitate de timp la arderea produselor petroliere lichide,a
cauciucului si a articolelor de cauciuc este de 2-2,5 ori mai mare decit la arderea lemnului;- viteza schimbului de gaze,de regula,este mai aproape de zona de ardere;- viteza schimbului de gaze este intotdeauna mai mare la incendiile exterioare decit la cele
interioare;- la incendiile din spatiul interior schimbul de gaze poate sa aiba o viteza mare in planul golurilor
deschise pentru aspiratie – refulare.La stingerea incendiilor din spatii mari (hale industriale,depozite de marfuri,blocuri de locuinte
etc.) se aplica principiul ventilarii spatiilor incendiate care consta in luarea tuturor masurilor pentru a evacua caldura,fumul si gazele de ardere,permitind in acest fel accesul la focar.
Ventilatia spatiilor incendiate se va face numai in prezenta tevilor de refulare.Un accent deosebit se pune pe folosirea ventilatiei naturale.
Daca caldura,fumul si gazele de ardere nu sunt evacuate la timp,se pot produce:- propagarea incendiului la partile de sus ale spatiilor neventilate din cauza acumularii caldurii;- micsorarea vizibilitatii din cauza fumului iritant;- aparitia efectelor mortale,din cauza gazelor,in special a oxidului de carbon rezultat dintr-o ardere
incompleta.
Incendiul si dezvoltarea lui din Stingerea incendiilor de Pompiliu Bălulescu
1. Notiunea de incendiu
Dictionarul limbii romane defineste incendiul astfel: „Foc mare care cuprinde si distruge partial sau total o cladire, o padure etc.”.
Cu multi ani in urma majoritatea oamenilor si chiar literatura de specialitate foloseau pentru acest fenomen notiunea de foc si foarte rar incendiu. Astazi ne este familiar, aproape tuturor, pentru un astfel de fenomen nedorit, notiunea de incendiu.
A defini un fenomen, cum este de exemplu incendiul, inseamna cunoaste forma exterioara a lucrurilor prin care se manifesta esenta lor si care poate fi perceputa direct prin organele senzoriale. Acest lucru nu este usor de facut, mai ales ca o buna definitie trebuie sa cuprinda esenta fenomenului, sa fie clara, scurta, usor de inteles si de retinut. Deci in a defini cat mai corect incendiul trebuie sa se tina seama de toate elementele care stau la baza acestui fenomen, ca initierea, dezvoltarea si lichidarea lui, precum si de consecintele ce le poate cauza.
Aceste elemente pot fi exprimate succint prin: existenta combustibilului si actiunea unei surse de aprindere; initierea si dezvoltarea unei arderi si scaparea ei de sub control; producerea de pierderi materiale in urma arderii; necesitatea interventiei printr-o singura actiune de stingere cu scopul intreruperii si lichidarii procesului arderii.
Lipsind unul din aceste elemente, nu putem spune ca avem de-a face cu un incendiu.
Incendiul este o ardere initiata de o cauza bine definita, cu sau fara voia omului, scapata de sub control, in urma careia se produc pierderi de materiale si pentru a carei intrerupere si lichidare este necesara o interventie cu mijloace adecvate.
Orice incendiu este insotit de fenomene chimice si fizice cum sunt: reactii chimice pe timpul arderii, degajarea si transferul de caldura, producerea de flacari, degajarea, separarea si raspandirea produselor arderii, formarea schimbului de gaze etc. Pe timpul incendiului toate aceste fenomene nu se
produc separat, ci sunt strans legate intre ele si se desfasoara pe baza legilor chimiei si fizicii specifice fenomenelor respective.
Cunoscand amploarea acestor fenomene, daca este posibil chiar concretizate prin anumiti parametri, se creeaza posibilitatea aprecierii cat mai real a situatiei incendiului si a luarii unei hotarari concrete in vederea stingerii acestuia. In practica apar cazuri cand elementele de baza ale incendiului pot influenta aparitia unor conditii care sa complice situatia, ca de exemplu producerea de explozii, fierberea si debordarea lichidelor combustibile din rezervoare, deformarea si surparea elementelor de constructie si a instalatiilor tehnologice.
2. Viteza de ardere
Aceasta este o caracteristica cantitativa importanta a combustibilitatii si depinde de natura lor, de conditiile de schimb de caldura si de masa in zona procesului de ardere.
Notiunea de viteza de ardere are un inteles diferit pentru starile de agregare a materiei.
De exemplu, la scurgerea gazului printr-un orificiu, la arderea gazelor sub forma de flacara, prin viteza de ardere se intelege, de obicei, cantitatea de gaz care arde in unitatea de timp, fara a se tine seama de factorul suprafata. Pentru amestecurile omogene de gaze, notiunea de viteza de ardere este identica cu cea a vitezei de propagare a flacarii in amestec.
De obicei, la arderea lichidelor, viteza de ardere se raporteaza la suprafata oglinzii lichidului in stare linistita, neglijandu-se deformarea suprafetei lichidului pe timpul arderii datorita formarii undelor si fierberii acestuia la suprafata.
Pentru materialele solide, de exemplu de natura lemnoasa, se folosesc doua notiuni ale vitezei de ardere: viteza reala de ardere, raportata la unitatea suprafetei totale de ardere; viteza de ardere raportata la unitatea suprafetei incendiului.
La gaze si vapori combustibili viteza de ardere este definita ca viteza de propagare a arderii prin combustie si difuziune, determinata in raport de gazul nears, in directia perpendiculara pe frontul flacarii.
Viteza de ardere este o caracteristica principala a substantelor si materialelor combustibile si depinde de: temperatura la care are loc prima reactie; compozitia chimica; umiditatea substantei sau materialului combustibil; curentii de aer; presiunea atmosferica; raportul dintre suprafata libera a combustibilului si volumul lui; de prezenta catalizatorilor; la lichide si gaze de concentratia acestora.
La temperaturi scazute, arderea se desfasoara cu multa greutate; de exemplu, in regiunile polare nu este posibila aprinderea chibriturilor. La temperatura normala (20C) unele substante combustibile se oxideaza lent; pe masura ce temperatura creste se mareste si viteza de oxidare si deci de ardere (la o crestere a temperaturii cu 10C viteza de oxidare se mareste de 2 – 3 ori).
Compozitia chimica influenteaza si ea viteza de oxidare prin natura elementelor componente ale substantei (corpului) respective.
In toate substantele combustibile exista, in general, ca elemente de baza, carbonul si hidrogenul. Sunt substante combustibile care contin numai elementele care ard, ca de exemplu – carbon, hidrogen, fosfor, sulf si acestea prezinta cel mai mare pericol de incendiu. Altele insa, desi sunt combustibile contin si elemente care nu ard. Prezenta elementului necombustibil in molecula unei substante micsoreaza sau chiar suprima combustibilitatea.
Umiditatea excesiva reduce viteza de ardere, in schimb o uscaciune ridicata la solide, o ridica in mod substantial.
Curentii de aer si vantul exercita o mare influenta asupra vitezei de ardere. Pe vand puternic arderea este alimentata intens cu aer (oxigen), viteza de ardere.
Scaderea presiunii atmosferice micsoreaza viteza de ardere, pe cand cresterea presiunii o accelereaza.
Raportul dintre suprafata libera a materialului combustibil si volumul lui, in special la solide, are o mare influenta asupra procesului de aprindere si ardere. Cu cat acest raport este mai mare, cu atat aprinderea se produce mai repede.
Catalizatorii pot mari si ei viteza de ardere. In unele situatii chiar se numeste autocatalitic. Uni catalizatori lucreaza ca inhibitori si reduc din ce in ce mai mult viteza de ardere, pana la incetarea definitiva.
Cea mai mare influenta o exercita insa concentratia combustibilului. La o concentratie apropiata de limita inferioara de inflamabilitate, viteza de ardere, de obicei, este de numai cativa centrimetri pe secunda.
Astfel, pentru un amestec de etilena-aer viteza de ardere poate sa ajunga pana la 2 cm/s. La cresterea concentratiei combustibilului, viteza de ardere se mareste la inceput pana la maximum, in cazul unui amestec stoechiometric, cand viteza, in functie de natura combustibilului si de continutul de oxidant, poate fi de 0,20 – 10,00 m/s, dupa care din nou incepe sa scada.
La o concentratie apropiata de limita superioara, viteza de ardere ajunge iarasi la aproximativ cativa centrimetri pe secunda.
Cele mai mari viteze de ardere le au amestecurile de hidrogen si acetilena cu oxigenul – 11,50 si respectiv 11,40 m/s.
Unele amestecuri de gaze si vapori combustibili cu oxigenul, ca, exemplu de metan, etan, propan, au viteza maxima de ardere intre limitele 3,90 – 5,90 m/s.
Daca viteza de ardere a amestecului de presiune atmosferica este mai mica de 0,50 m/s, atunci, odata cu cresterea presiunii, viteza se va micsora; in cazul in care este insa mai mare de 0,50 m/s, pe masura cresterii presiunii, viteza de ardere se va mari.
Avand in vedere unitatile de masura, viteza de ardere a materialelor combustibile poate fi: liniara, in raport de masa sau de volum. De exemplu, arderea gazelor de sonda in eruptie viteza de ardere se masoara in unitate de volum si are valoarea:
vvol = viteza volumetrica de ardere [m3/zi];
V = volumul total al gazului ars [m3];
tard = timpul de ardere [zile; h].
La incendiile izbucnite in urma eruptiilor de gaze pot sa arda pana la 3 mil gaz/zi si chiar mai mult, in functie de debitul sondei si de presiunea gazului de la iesirea din sol.
La lichide, inflamarea si arderea sunt precedate de incalzirea si evaporarea lor si de formarea amestecurilor de combustibil cu aerul. Incalzirea si evaporarea lichidului fiind procese care se produc lent, limiteaza viteza de ardere.
In cazul arderii unui lichid combustibil dintr-un rezervor sau vad de reactie amplasat intr-o incapere cu volum mare, viteza de ardere depinde de nivelul lichidului din recipient, de viteza vantului, grosimea stratului care arde, temperatura lichidului si a aerului inconjurator si intr-o oarecare masura si de diametrul recipientului respectiv. Viteza de ardere a lichidelor varsate pe o suprafata depinde de grosimea stratului. Daca grosimea este mai mare de 1 cm, atunci viteza de ardere aproape ca nu se deosebeste de viteza de ardere a lichidelor in rezervoare. La arderea lichidelor in incaperi cu volum mic, viteza de ardere depinde in mare masura de temperatura din interior, de schimbul de gaze din zona incendiului cu cele din mediul exterior si poate varia in limite foarte largi.
Viteza de ardere este mai mare la lichidele cu capacitatea de evaporare mai ridicata. Cu cat este mai scazut punctul de inflamabilitate al lichidului aprins, cu atat este mai mare viteza de ardere. Iata de ce viteza de ardere a benzinei, in conditii egale, este mai mare decat viteza de ardere a pacurii. La cresterea temperaturii initiale de incalzire a lichidului si ridicarea nivelului in rezervor, viteza de ardere se mareste.
In calcul, si in practica cel mai mult, se foloseste viteza liniara de ardere [mm/min].
Prin viteza liniara de ardere se intelege grosimea stratului de lichid care are in unitatea de timp, marcata de fapt prin scaderea nivelului de lichid din recipient:
v = h/tard ;
v = viteza liniara de ardere [mm/min];
h = grosimea stratului de lichid care arde (cat scade lichidul in unitatea de timp), [min];
tard = temperatura de ardere.
Viteza de ardere a materialelor solide depinde intr-o mare masura de compozitia lor chimica, de suprafata specifica si de gradul de umiditate.
In incaperi, viteza de ardere a substantelor si a materialelor solide, depinde de suprafata relativa a golului, prin care se face schimbul de gaze intre zona incendiului si mediul exterior.
Materialele solide macinate sau faramitate fin, avand o suprafata libera in masa prin care patrunde aerul, ard mai rapid decat aceleasi materiale care se gasesc intr-o masa mai compacta.
Pentru materialele solide se foloseste cel mai frecvent viteza de ardere in raport de masa, adica cantitatea de material combustibil ars pe unitatea de suprafata de ardere in unitatea de timp.
Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere. Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum.
Cu cat este mai mare suprafata specifica a substantelor si materialelor solide, cu atat este mai ridicata viteza de ardere. Suprafata specifica a unui corp solid este raportul intre suprafata libera si volum.
Pentru fiecare material combustibil solid, viteza de ardere in raport de masa depinde de temperatura incendiului.
In tabelul 1 sunt date vitezele de ardere ale celor mai uzitate materiale si substante combustibile, dupa datele stabilite de VNIIPO.
Tabelul 1 Temperaturile de aprindere a unor materiale si substante combustibileMateriale si substante combustibile Viteza de ardere Caldura specifica, teoretica a
volumului [kcal m-2 min -1]In raport de masa [kg/m2 m] Liniara [min/min]
Lemn (bare, mobila in incapere) 0,84 - 18000
Stiva de lemn taiat, in aer liber 6,70 - 22000
Cherestea in stive pe teren descoperit 6,67 - 23000
Hartie afanata 0,48 - 1,500
Carti pe rafturi de lemn 0,33 - 1,000
Textolit 0,40 - 2000
Bumbac afanat 0,24 - 400
Fibra artificiala scurta afanata 0,40 - 1000
Cauciuc natural 0,80 - 8100
Cauciuc sintetic 0,53 - 5100
Articole tehnice de cauciuc 0,67 - 9000
Film de cinematograf din celuloid 70,00 - 280000
Produse de carbolit 0,38 - 2400
Polistiren 0,86 - 9000
Sticla organica 0,86 - 5800
Fenoplaste 0,35 - 8000
Turba in stive lungi cu umiditate 40%
0,18 - 500
Sodiu metalic 0,70 – 0,90 - 1800 – 2300
Potasiu metalic - 1,00 – 1,40 1500 – 2100
Acetona 2,83 3,30 18000
Benzen 2,30 3,15 27000 – 32000
Benzina 2,70 – 3,20 3,80 – 4,50 27000 – 32000
Alcool butilic 0,81 1,10 20000
Eter dietilic 3,60 5,00 29000
Izopentan 6,30 10,00 35000
Petrol (titei) 1,70 1,60 12000
Pacura 2,10 2,20 20000
Petrol lampant 2,90 3,60 30000
Sulfura de carbon 2,20 2,70 40000
Toluen 2,30 2,70 30000
Alcool etilic 1,60 – 2,00 2,00 – 2,50 10000 - 13000
Variatia vitezei de ardere in raport de masa, in functie de temperatura incendiului la aceeasi umiditate si la schimbul de gaze constant se arata in tabelul 2.
Tabelul 2 Variatia vitezei de ardere in raport de masa in functie de temperatura incendiului
Materialul combustibilViteza de ardere in raport de masa in kg/m2min la temperatura incendiului, in C Viteza de ardere
[kg/m² min]400 500 600 700 800 900
Lemn (8-10% umiditate) 0,300 0,34 0,400 0,25 - 0,65 0,40 – 0,50
Materiale plastice armate cu fibra de sticla
- 0,74 - 0,90 - 1,10 1,00
Fibra de vascoza - 0,26 - 0,27 0,40 - 0,40
Anvelope regenerate - 1,11 - 1,14 1,20 - 1,20
Seminte de bumbac 0,183 - 0,442 - 0,58 - 0,55
Turte de seminte de bumbac 0,165 - 0,512 - 0,58 - 0,58
Tocatura de bumbac 0,144 - 0,268 - 0,43 - 0,43
Viteza de ardere se mareste odata cu ridicarea temperaturii, si depinde de cantitatea de oxigen care participa la ardere. La micsorarea cantitatii de oxigen viteza de ardere se reduce. Pentru arderea majoritatii substantelor combustibile (lemn, carbune, produse petroliere etc.) oxigenul se ia din aer. Daca aerul atmosferic contine mai putin de 14 – 15% oxigen, arderea substantelor si materialelor combustibile inceteaza; adica viteza de ardere devine nula.
In cazul incendiilor izbucnite in interiorul incaperilor in aceleasi conditii, viteza de ardere este intotdeauna mai mica. Viteza de ardere pe timpul incendiilor izbucnite in interior depinde in primul rand de existenta si starea golurilor si in foarte mica masura de sarcina specifica a substantelor sau materialelor combustibile.
La cresterea schimbului de gaze viteza de ardere se mareste. Pe timpul incendiilor din spatiile inchise de la subsol, in magaziile navelor, in camerele de uscare etc., unde schimbul de gaze este foarte limitat se produce un proces lent de ardere. La incendiile izbucnite in exterior, viteza de ardere depinde de viteza vantului. De exemplu, viteza de ardere a benzinei in rezervor la nivel superior, in caz de modificare a vitezei vantului de la 0,8 m/s se mareste cu apropape 50%.
3. Evolutia incendiului
Analizand evolutia unui incendiu intr-un spatiu inchis, avand in vedere variatia temperaturii in raport de timp, se pot distinge 3 faze care se caracterizeaza in mod diferit.
In prima faza, dupa aprinderea unui material combustibil de la o sursa de caldura, se constata o crestere relativ lenta a temperaturii in spatiul respectiv, arderea propagandu-se la materialele din vecinatate, manifestandu-se cu o intensitate din ce in ce mai mare.
Temperatura creste foarte rapid, determinand cea de a doua faza de ardere activa, si ca urmare incendiul devine in plina desfasurare. Cresterea temperaturii continua pana ce se stabileste un echilibru intre caldura degajata in incaperea respectiva si pierderea de caldura prin pereti, in mediul ambiant.
Cea de a treia faza (regresia) se caracterizeaza prin scaderea temperaturii, aportul de caldura fiind inferior pierderilor.
In faza de ardere activa ca si in cea de regresie temperaturile sunt atat de ridicate incat exista pericolul propagarii incendiului prin flacari si radiatie termica.
In faza de dezvoltare, temperatura este in general scazuta, totusi durata ei este foarte importanta deoarece determina timpul disponibil pentru salvare si efectuarea cu succes a operatiilor de stingere. Pe timpul fazei de dezvoltare a incendiului caldura este transmisa materialelor existente in incapere. Atunci cand regimul de descompunere este suficient de intens gazele degajate formeaza un amestec combustibil cu aerul din incapere, care poate fi aprins de flacari. Cu cat materialul combustibil, se aprinde mai usor, cu atat caldura este mai mare si incendiul se propaga mai repede. Timpul necesar pentru aprinderea unui material si cantitatea de caldura degajata depinde nu numai de natura lui ci si de caldura care se transmite acestuia.
Durata fazei de dezvoltare a incendiului depinde de felul, cantitatea si modul de distributie a materialului combustibil in incapere, de dimensiunile si amplasarea surselor de aprindere, dimensiunile si amploarea deschiderilor in incapere, directia si viteza vantului si de forma si dimensiunile incaperii.
In timpul incendiului in fazele de ardere activa si de regresie exista o diferenta de densitate intre gazele calde si aerul rece din exterior. In consecinta, gazele calde mai usoare se ridica si ies din incapere pe la partea superioara a deschiderilor. Gazele calde evacuate sunt inlocuite de curentul de aer rece, care apoi se reincalzeste. Aerul necesar arderii intra in mod normal prin partea inferioara a deschiderilor.
In functie de cantitatea, suprafata si distanta dintre materialele combustibile si de dimensiunile deschiderilor din incapere, regimul de ardere a materialelor va fi conditionat de regimul admisiei aerului. Cu cat deschiderile sunt mai mari, cu atat arderea este mai intensa. Aceasta realitate este valabila pana in momentul in care apare un exces de aer, cand arderea nu mai este conditionata de dimensiunile deschiderilor, ci – in principal – de suprafata materialelor combustbile ce pot arde simultan. In aceasta faza ne apropiem de conditiile unui incendiu in aer liber.
In principiu, in timpul unui incendiu, exista un anumit nivel in deschideri, deasupra caruia gazele calde ies in permanenta (planul neutru). Inaltimea la care este amplasat acest plan are o deosebita importanta in problemele privind propagarea caldurii si fumului. Ea depinde, in principal, de temperatura gazelor si dimensiunile deschiderilor. Ea poate fi determinata prin calcularea raportului dintre cantitatea de produse rezultate din incalzirea si arderea substantelor si materialelor combustibile ce se evacueaza si cantitatea de aer este admisa. Faza de desfasurare libera a incendiului este determinata de timpul t e, calculat din momentul declansarii incendiului pana la introducerea primei tevi in actiune si a mijloacelor pentru stingerea acestuia. Durata fazei de desfasurare libera a incendiul depinde de timpul de la observarea incendiului si timpul de anuntare si alarmare, de adunarea la alarma sau de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiei si de calitatea desfasurarii interventiei, bineinteles in stransa legatura cu fortele si metodele folosite pentru stingerea incendiilor.
4. Evaluarea marimii unui incendiu
Din primele studii executate s-a ajuns la concluzia ca marimea unui incendiu se poate aprecia numai tinand seama de sarcina termica a cladirii. De exemplu, marimea unui incendiu intr-o incapere care contine 50 kg lemn/m2 suprafata planseu, ar corespunde unui incendiu de 1h, cu cresterea temperaturii astfel: ≈ 800ºC dupa 20 min; 880ºC dupa 40 min; 920ºC la 1 h. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca incendiile pot fi mult diferentiate, chiar si in cazul unor sarcini termice egale.
Care sunt totusi criteriile de evaluare a marimii unui incendiu? In principiu, caldura degajata de un incendiu intr-o incapere este absorbita de pereti si gaze sau se pierde prin radiatie si convectie, prin ferestre. De asemenea, exista o pierdere de energie chimica care poate fi degajata sub forma de caldura de catre gazele care ard in exterior si o pierdere de particule nearse. Regimul de ardere, cel putin la inceputul incendiului in plina evolutie depinde si de dimensiunea deschiderilor de ventilatie. In timpul incendiului suprafata materialelor este redusa treptat. De exemplu, la lemn se formeaza un strat carbonizat izolant, care face ca regimul de ardere sa nu mai fie conditionat de ventilatie.
Existenta si durata perioadei in timpul careia regimul de ardere este determinat de ventilatie depind de dimensiunile ferestrei si de cantitatea materialelor combustibile.
Cu cat cantitatea de combustibil este mai mare si raportul dintre suprafata si volumul de combustibil este mai ridicat, cu atat va dura mai mult faza conditionata de ventilatie.
Criteriul care sta la baza stabilirii principiului, daca incendiul nu este conditionat de ventilatie, este raportul:
Factorul de ventilatie = Af √H ;
Suprafata materialelor combustibile Am
Af = suprafata ferestrelor de admisie a aerului [m²];
H = inaltimea ferestrei [m];
Am = suprafata materialelor combustibile [m²];
Af √H = factorul de ventilatie care exprima regimul de admisie a aerului prin ferestre in timpul incendiului.
Incendiile conditionate de ventilatie pot fi mai periculoase si cum probabilitatea lor este mai mare, este judicios ca conditiile de rezistenta la foc ale cladirilor sa se bazeze pe ipoteza ca incendiul va fi influentat de ventilatie.
5. Degajarea si transferul de caldura
In urma arderii substantelor si materialelor combustibile se degaja caldura, care la locul incendiului este abosorbita de produsele rezultate din ardere si de mediul inconjurator.
Cantitatea totala de cladura care este produsa pe timpul unui incendiu, poate fi calculata cu relatia:
Qtot = KStti ;
Qtot = cantitatea totala de caldura care se produce la un incendiu [kcal;]
K = caldura specifica a incendiului [kcal∙m-2∙h-1](se gaseste in tabelul 1);
Si = suprafata incendiului (incendiata), [m²];
ti = durata arderii (incendiului), [h].
Caldura degajata in zonele de ardere este transmisa mediului inconjurator, care incalzeste substantele inflamabile pana la temperatura de aprindere a acestora.
Transferul de caldura asupra mediului inconjurator se face prin conductie, convectie si radiatie termica. Radiatia termica, mai ales la incendiile in aer liber, exercita o mare influenta asupra fortelor si mijloacelor de interventie, cand acestea se apropie de incendiu, in sensul ca din cauza temperaturilor ridicate actiunele de stingere devin foarte divile. Sub actiunea unei intensitati calorice de 0,25 cal ∙ c m
-2, in decurs de 3 min, pe pielea omului neprotejata se produce o senzatie dureroasa de arsura.
Experimental s-a constat ca distanta minima a sefului de teava, folosind un ajutaj de pulverizare, fata de limitele incendiului, poate fi caculata cu urmatoarea relatie:
dmin = 1,6 h ;
dmin = distanta minima a sefului de teava fata de incendiu (focar), [m];
h = inaltimea medie a flacarilor [m].
Cantitatea totala de caldura radiata de un rezervor cu gaze lichefiate, care s-a incendiat, poate ajunge la 155000 kcal∙m-2∙h-1. O mare parte din energia de radiatie provine de la flacari care au temperaturi intre 1600 si 2000ºC.
Cu mult mai periculos decat transferul de caldura prin radiatie este contactul unui rezervor direct cu o flacata deschisa. Intr-un asemenea caz, rezevoarele sunt expuse la efectul direct al flacarii. Din calcule si experimentari efectuate a rezultat ca transferul de caldura la un rezervor mic ar fi de ≈ 30000 kcal ∙ m-2 ∙ h-1, iar la un rezervor mare, de exemplu la unul sferic de 15 m diametru, de 11000 kcal/m -2 ∙ h-1. Deci la rezervoarele cilindrice mici, care sunt relativ mai lungi fata de diametru, intr-un timp relativ scurt se produc temperaturi ridicate si in acest fel presiunea vaporilor atinge mai repede presiunea de evaporare. Cantitatea de lichid evaporat in urma efectelor incendiului va fi mai redusa decat in cazul rezervoarelor sferice, de acelasi volum.
La arderea jeturilor de gaze iesite dintr-un rezervor de gaze lichefiate, utilajul tehnologic si rezervoarele existente in zona de ardere si in apropierea acesteia sunt supuse unei actiuni termice intense. Incalzirea gazului din rezervor este insotita de o crestere rapida a presiunii din interior. Viteza de crestere a presiunii se determina prin imbunatatirea schimbului de caldura dintre rezervor si flacari.
Conform normelor americane, in cazul unui incendiu sub rezervor cantitatea de caldura preluata se determina cu relatia:
Q = 21000 FA 0,82 ;
Q = absorbtia de caldura prin suprafata de contact a rezervorului [kcal∙h];
A = suprafata de contact a rezervorului [m²];
F = factorul de influenta, conform tabelului 3.
Tabelul 3 Valoarea factorului de influenta
Nr. crt. Echipamentul rezervorului Factorul F
1 Rezervoare simple 1
2
Rezervoare izolate avand urmatoarele conductivitati termice ale instalatiei, in kcal/m²∙h∙ºC:
a) 4 ……………. 0,30
b) 2 ……………. 0,15
c) 1 ……………. 0,075
Instalatii de racire cu apa (prin stropire):
1,003 a) Rezervoare simple in fabrici
b) Rezervoare simple in afara fabricilor 0,30
4 Depozite subterane 0,00
5 Depozite acoperite cu pamant 0,03
6. Temperatura la arderea diferitelor materiale si substante combustibile
Pentru desfasurarea cu succes a operatiilor de lichidare a incendiului este important sa se cunoasca temperatura care se produce la arderea substantelor combustibile. Cu cat este mai ridicata aceasta temperatura, cu atat se disipeaza mai multa caldura in mediul inconjurator si pericolul de dezvoltare a incendiului creste. Pe timpul procesului de oxidare se formeaza produse de oxidare intermediare stabile, insa foarte active (atomi liberi radicali, peroxizi etc.). Peroxizii cedeaze cu usurinta oxigenul care intra in reactie cu substante neoxidate.
Temperatura teoretica de ardere nu trebuie confundata cu temperatura flacarilor sau a materialelor in stare de incandescenta. Temperatura reala de ardere a unei substante in conditiile unui incendiu este intotdeauna mai joasa decat cea teoretica, deoarece arderea nu se face complet din cauza lipsei de oxigen din aer si exista pierderi de caldura in mediul inconjurator. Temperatura din zona incendiului poate fi determinata prin masurarea nemijlocita cu ajutorul unor aparate (termoelemente) sau calcul analitic cu ajutorul unor reactii matematice, prin apreciere dupa culoarea partilor metalice incalzite in diferite zone ale focarului sau ale materialelor nearse topite. Ea variaza la majoritatea substantelor combustibile, in general intre 1700 si 2200ºC. In practiva insa aceste temperaturi sunt mai scazute, diminuandu-se valoarea lor cu ≈ 1/3 din cea teoretica.
Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate de puterea calorica a materialului combustibil care arde, precum si de modul cum se produce arderea – mai mult sau mai putin completa.
Temperaturile degajate pe timpul incendiilor la arderea diferitelor materiale, in functie de sarcina termica, se arata in tabelul 4.
Tabelul 4 Temperatura incendiului la arderea diferitelor materiale combustibile
Denumirea materialului Repartizarea materialului combustibil
Temperatura maxima a incendiului [ºC]
Bumbac afanat 50 305
Hartie afanata 25 370
Hartie afanata 50 510
Produse carbolitice 25 530
Produse carbolitice 50 640
Potasiu metalic - 700
Textolit 25 700 – 710
Textolit 50 850 – 856
Sodiu metalic - 800 – 900
Lemn rasinoase (in incaperi) 25 820 – 850
Lemn rasinoase (in incaperi) 50 880 – 920
Lemn rasinoase (in incaperi) 100 1000
Lemn rasinoase taiat, stivuit in aer liber
600 1200
Plexiglas 25 1125
Huila, brichete - Pana la 1200
Cauciuc natural 25 1100
Polistiren 25 1100
Polistiren 50 1350
Magneziu, electron - Pana la 2000
Caldura absorbita de produsele de ardere si de mediul inconjurator determina evolutia temperaturii incendiului. Variatiile de temperatura ridicata fac posibila o continuare si o propagare aa incendiului produs, aducand cu sine pericolul de prabusire a constructiei, constituind in acelasi timp un mare pericol pentru viata oamenilor si creand dificultati la stingerea incendiului.
7. Degajarea produselor de ardere
Produsele de ardere si de descompunere care rezulta pe timpul incendiului sunt, in general, parti componente ale fumului, flacari si o serie de gaze ca produse de ardere.
Fumul ca produs vizibil al majoritatii produselor de ardere este format din particule nearse ale materialului care arde, din vapori si gaze, care dau un colorit caracteristic, miros si gust. Fumul degajat la incendii difera in mare masura, in ceea ce priveste concentratia, aspectul si natura componentilor. Se poate prezenta ca o emanatie slab colorata care contine produse de descompunere sau de condensare, ori sub forma unor nori negri incarcati cu funingine. La un incendiu normal nu se poate stabili exact procentul de masa combustibila care se transforma in fum. Cantitatea de funingine care se formeaza in timpul unei arderi incomplete este variabila si depinde de natura combustibilului, de marimea focarului si de conditiile de ventilatie. Totusi este prea putin posibil ca aceasta depundere sa nu depaseasca 10% din masa materialului ars.
Din caracteristicile fumului se poate stabili natura substantei care arde (tabelul 5); fapt important pentru fortele de interventie pe timpul recunoasterii incendiului si organizarii stingerii acestuia.
Tabelul 5 Caracteristicile fumului in urma arderii unor materiale
Materiale si subtante combustibile
Caracteristicile fumului
Culoare Miros Gust
Lemn Cenusiu – negru De rasina Acrisor
Hartie, paie, fan Galben – alb Specific Acrisor
Bumbac Brun – inchis Specific Acrisor
Produse petroliere Negru Uleios Acrisor
Fosfor Alb – dens Usturoi Fara
Magneziu Alb Fara Metalic
Sulf Nedefinit Sulfuros Acid
Fumicoton si alte combinatii de azot
Galben – brun Iritant Acid
Cauciuc Negru – brun Sulforos Acid
Potasiu metalic Alb – dens Fara Alcacid
Polistiren Negru – inchis Hidrocarburi
Policlorura de vinil Cenusiu - inchis Acid clorhidric
Celuloid Cenusiu – inchis Specific Acid
In raport de culoarea fumului, de miros si gust se poate stabili natura materialului care arde. Astfel, daca fumul este alb inseamna ca contine vapori de apa. Fumul cenusiu catre negru provine din arderea lemnului, iar daca este cenusiu inseamna ca lemnul a fost gudronat. Fumul alb-negru cu actiune neiritanta este emanat pe timpul arderii hartiei, paielor si fanului. Fumul negru se degaja pe timpul arderii gudronului, asfaltului, petrolului, benzinei si altor produse petroliere. Fumul cenusiu intepator, cu miros
neplacut provine din arderea tesuturilor. Fumul galben se degaja pe timpul arderii combinatiilor de azot si este foarte toxic. Un gust astringent, dulce sau amar, un miros de usturoi, de bauturi alcoolice, intepator si de migdale, o culoare albastra, alba, galbena, sau de alt fel, indica prezenta in fum a unor substante toxice.
Culorile de albastru, alb, galben, ca si gustul fumului de dulceag si amar indica prezenta in el a unor substante otravitoare.
In compozitia fumului intra si unele produse gazoase, de ardere precum si produsele de distilare uscata. Produsele arderii cuprind substante gazoase lichide si solide, formate in procesul de ardere. Dintre acestea fac parte bioxidul de sulf, oxizii de azot, acidul cianhidric, acroleina, fosgenul, clorul etc.
In cazul izbucnirii incendiilor in aer liber, produsele arderii complete se degaja in cantitati mai mari decat cele din interior, iar produsele arderii incomplete sunt mai reduse. Compozitia fumului prezinta cea mai mare importanta pentru aprecierea situatiei, in cazul incendiilor izbucnite in interior. Valoarea aproximativa a acestei compozitii se arata in tabelul 6.
Tabelul 6 Compozitia aproximativa a fumului rezultat din incendiile izbucnite in interior
Locul incendiuluiCompozitia fumului, in % - dupa volum:
Oxid de carbon Bioxid de carbon Oxigen
Subsoluri 0,04 – 0,65 0,10 – 3,50 17,00 – 19,50
Poduri 0,10 – 0,20 0,10 – 2,50 17,70 – 20,70
Sectii de fabrici de mobila
0,16 – 0,40 0,30 – 1,30 19,30 – 20,00
Apartamente 0,10 – 0,25 10,00 – 1,80 18,60 – 19,00
Depozite de vopsele, ulei, materiale de ambalaj
0,20 1,20 – 2,20 18,60
Diverse 0,10 – 1,40 0,30 – 10,10 9,00 – 20,80
Fara indoiala, pericolul principal pe care-l prezinta fumul consta in greutatea care se creeaza pe timpul evacuarii, datorita reducerii vizibilitatii. Acest pericol creste atunci cand fumul i se asociaza caldura, gazele de combustie si disociere termica, inerte sau toxice. La randul ei reducerea vizibilitatii depinde si de compozitia si concentratia fumului, de marimea ei si repartitia particulelor, de natura iluminatului si de o serie de alti parametri. Se aprecieaza ca o greutate faptul ca, de obicei, persoanele neavizate nu-si pot imagina usurinta cu care se poate raspandi fumul in cladire, precum si consecintele grave pe care indundarea de fum le poate avea pentru ocupanti.
Se intampla adesea ca in timpul incendiilor vizibilitatea sa devina practic nula. Astfel, un incendiu de benzina pe o suprafata de 2 m²poate intuneca un volum de 7 m3, dupa o ardere de 3 min.
Din datele experimentale rezulta ca, in general concentratiile periculoase ale fumului pe caile de evacuare clasice, executate din materiale incombustibile, se pot forma in timp scurt, de cel mult 3 – 4 min, inainte deci de atingerea parametrilor critici de temperatura sau toxicitate, bineinteles cu mult mai inainte de sosirea pompierilor la fara locului. Pentru utilizarea in conditii de securitate a cailor de evacuare se aprecieaza ca este necesara o vizibilitate de 10 – 15 m.
Ce se intampla daca se deschide (sau se distruge) usa dupa ce incaperea s-a umplut de fum ? Se creeaza un curent de aer proaspat, care patrunde in incapere pe la partea inferioara a usii. Concomitent, pe la partea superioara, pe 2/3 din inaltimea usii fumul navalaeste sub forma de nori grosi, in coridor. La distanta egala cu 1/3 din inaltimea sectiunii usii, masurata de la pardoseala, este situata pe axa neutra, la nivelul careia nu are loc nici o introducere de aer, nici evacuare de fum, presiunea din exteriorul incaperii
fiind egala cu cea din interior. Deasupra axei neutre, presiunea din incepere este mai mare decat cea existenta, la acelasi nivel in exterior.
Ca ordin de marime, printr-o usa de 2 m inaltime si 0,75 m latime, la temperatura mediului incendiat de 200ºC, debitul de fum poate fi de ≈ 1 kg/s (60 kg/min), ceea ce revine la ≈ 40 kg/min pentru fiecare metru patrat de usa. Aceasta cantitate este foarte mare daca admitem ca pentru reducerea vizibilitatii la 5 m este necesara o concentratie de ≈ 0,025 kg/m3.
In cazul in care usa este inchisa, deschiderile de trecere a gazelor sunt mult mai mici si debitul de fum patruns prin neetanseitate scade la ≈ 0,01 kg/s (0,6 kg/min). Desi aceasta valoare pare la prima vedere destul de mica, fiind de ≈ 100 ori mai redusa decat cea corespunzatoare pozitiei deschise a usii, ramane totusi la un nivel destul de ridicat, putand conduce la scaderea vizibilitatii la 5 m, intr-un coridor normal dintre doua scari de 30 m lungime, in intervalul de timp de 5 min.
Atunci cand suprafata sau numarul usilor este mai mare, creste corespunzator debitul fumului patruns in cladire prin neetanseitatile acestora.
Situatia devine deosebit de grava cand in peretii interiori exista panouri de geam obisnuit care se pot sparge datorita caldurii degajate de focar.
Compozitia produselor arderii depinde de compozitia substantelor aprinse si de conditiile arderii – arderea completa si incompleta (tabelul 7).
Tabelul 7 Compozitia catorva gaze care se produc la incendii
Locul incendiului Materiale arseCompozitia gazelor [% vol]
CO2 CO
In subsolurile locuintelor Lemne de foc, hartie, carbune 1,50 0,12
In locuinte Lemne de foc, brichete, carbune 1,10 0,18
In locuinte Mobila veche 1,10 0,18
In locuinte Mobila, imbracaminte, rufarie de pat
1,00 0,15
In locuinte Mobila, dulapuri cu carti si hartie 1,80 0,11
In birourile intreprinderilor Mobila de birou, dulapuri si hartii 1,80 0,40
In tamplarii Materii prime pentru mobila, ulei si materiale pentru tapete
0,30 0,16
In depozitele magazinelor de vanzare
Vopsele, uleiuri, lazi cu piese metalice
2,00 0,20
In magazine Carti si articole de birou 0,30 0,30
In locuinte Alimente, paine, faina 0,20 0,18
Produsele arderii incomplete deseori sunt toxice si iritante ceea ce ingreuiaza actiunea pompierilor in operatiile de stingere.
Date orientative cu privire la componenta catorva gaze, care se degaja la incendiile propagate, atunci cand exista deschideri si nu se produce un fum prea abundent, sunt redate in tabelul 8.
Tabelul 8 Produse toxice obtinute din diverse materiale combustibile
Materialul combustibil Gaze toxice sau vapori toxici
Materiale combustibile care contin carbon Bioxid de carbon
Celuloid, poliuretan Oxid de carbon
Lana, matase, mase plastice care contin azot Protoxid de azot (NO)
Acid cianhidric (CNH)
Materiale si mase plastice celuzoice Acid formic (N - COOH)
Acid acetic (CH3 - COOH)
Lemn, hartie Acroleina (CH2 = CH – CHO)
Cauciuc Anhidrida sulfuroasa (SO2)
Policlorura de vinil, materiale plastice floururate Acizi halogenati, fosgen, oxid de clor etc.
Melamina, nailon, rasini, uree, formaldehida Amoniac (NH3)
Fenolformaldehida, lemn, nailon, rasini poliesterice Aldehide (R – CHO)
Polistiren Benzen (C6H6)
La arderea incompleta a materialelor care contin grasimi si sapunuri se produc alaturi de produsele obisnuite de descompunere termica, acroleina si aldehide. La o concentratie de 0,002 mg ∙ l-1 acroleina produce o mancarime a ochilor, o iritare a mucoaselor gurii si nasului si tuse. Inspiratia unor concentratii mai ridicate produce o congestie pulmonara si chiar moartea. La o concentratie de acroleina, de exemplu de 0,07 mg ∙ l-1 (≈ 0,003 %) un om nu poate rezista mai mult de 1 min.
La arderea incompleta a celuloidului si filmului de celuloid se produce o mare cantitate de substante toxice: oxid de carbon (pana la 35 %), oxizi de azot (pana la 35 %) si acid cianhidric (pana la 1 %).
La arderea materialelor polimere (mase plastice) rezulta, in afara produselor obisnuite la ardere, numeroase alte produse de descompunere termica; cloruri acide, aldehida formica, fenol, fluorfosgen, fosgen, acid cianhidric, amoniac, acetona, stiren si altele care au o actiune daunatoare asupra organismului omenesc.
La descompunerea termica a combinatiilor de polimeri, adeseori produsele de descompunere actioneaza combinat. Efectul lor toxic total este mai puternic decat suma efectelor toxice ale fiecarei substante si formeaza concentratii mai mari decat cele maxime admisibile.
Descompunerea policlorurii de vinil se face cu anumita intensitate, la temperaturi de peste 200ºC, degajandu-se un fum dens, toxic si corosiv. Caracterul toxic este determinat de prezenta in mare cantitate a acidului clorhidric, in afara produselor de ardere obisnuite, degajate la arderea combinatiilor organice.
Fiecare kilogram de PVC poate produce in timpul arderii ≈ 0,40 kg acid clorhidric, care dizolvat in apa, poate distruge in timpul arderii 0,60 kg fier sau o greutate echivalenta de metale neferoase. Astfel, dupa un incendiu, la care a ars o cantitate oarecare de PVC, masinile, aparatele, circuitele electrice si electronice pot suferi deteriorari sau pot deveni inutilizabile, chiar daca flacarile nu le-au atins.
Efectul fiziologic pentru cateva gaze si vapori asupra omului este aratat in tabelul 9.
Tabelul 9 Efectele gazelor si vaporilor asupra oamenilor
Substante
Letal la inspiratie peste 5 – 13 min
Periculos (toxic) in inspiratie peste 0,5 – 1,0 h
Suportabil la inspiratie
peste 0,5 – 1,6 h
Concentratie
Volumul [%]Aproximativ [mg ∙ l-1]
Volumul [%]Aproximativ [mg ∙ l-1]
Volumul [%]Aproximativ [mg ∙ l-1]
Fosgen 0,005 0,20 0,0025 0,10 0,0001 0,004
Clor 0,025 0,70 0,0025 0,07 0,0025 0,007
Acid cianhidric
0,02 0,20 0,01 0,10 0,005 0,05
Oxizi de azot
0,05 1,00 0,01 0,20 0,005 0,10
Anilina - - - - 0,013 0,50
Hidrogen sulfurat
0,08 1,10 0,04 0,60 0,02 0,30
Sulfura de carbon
0,20 6,00 0,10 3,60 0,05 6,50
Gaze sulfuroase
0,30 8,00 0,04 1,10 0,01 0,30
Acid clorhidric
0,30 4,50 1,10 1,50 0,01 0,15
Amoniac 0,50 3,50 0,25 1,70 0,025 0,17
Oxid de carbon
0,50 6,00 0,20 2,40 0,10 1,20
Benezen 2,00 65,00 0,75 25,00 0,30 10,00
Cloroform 2,50 125,00 1,50 75,00 0,50 25,00
Benzina 3,00 120,00 2,00 80,00 1,50 60,00
Tetraclorura de carbon
5,00 315,00 2,50 158,00 1,00 63,00
Acetilena 50,00 550,00 25,00 275,00 10,00 110,00
Bioxid de carbon
9,00 162,00 5,00 90,00 3,00 54,00
Etilena 95,00 1100,00 80,00 920,00 50,00 575,00
8. Structura flacarilor
Flacara se poate defini ca o masa de gaze care dezvolta lumina si caldura, ca urmare a unor reactii chimice foarte exotermice. Flacarile se pot produce in reactiile de combinare ale substantelor si materialelor combustibile, cu aerul sau oxigenul, si uneori, in reactiile unor substante incombustibile, atunci cand se combina cu anumite gaze, cum sunt clorul si hidrogenul (de exemplu, combinarea fosforului cu clorul si a clorului cu hidrogenul). Flacara este rezultatul exclusiv al arderii gazelor. Corpurile solide ajung la starea de incandescenta in situatia in care reactiile de ardere se produc fara flacari; ele ard cu flacara numai atunci cand substantele din care sunt compuse se transforma in gaze combustibile sub actiunea caldurii. Flacara este cu atat mai luminoasa, cu cat contine mai multe particule incandescente aflate in suspensie.
Flacarile prezinta cateva caracteristici de o reala importanta pe timpul operatiilor de stingere a incendiilor, ca de exemplu culoarea si temperatura. Unele flacari sunt luminoase, altele neluminoase.
Luminozitatea flacarilor de benzina, benzen, acetilena, huila, lemn, ulei si a altor substante este consecinta radiatiilor electromagnetice emise de flacara in domeniul vizibil.
Luminozitatea este cu atat mai mare, cu cat flacarile de gaze contin mai multe particule de corpuri solide in stare de incandescenta, in special carbon, care inainte de a arde complet emit radiatii electromagnetice. Deci, flacara este cu atat mai putin luminoasa, cu cat contine un numar mai redus de particule in suspensie. De exemplu, la arderea hidrogenului si oxidului de carbon in stare pura se formeaza
o flacara foarte putin luminoasa, aproape invizibila, in schimb pe timpul arderii lemnului, flacara este vizibila tocmai datorita substantelor care se degaja (gaze combustibile) in masa carora se gasesc particule incandescente de carbon foarte fin divizate. Marimea lor este de ordinul a 0,2 µ, iar numarul de particule pe centimetru patrat este de ordinul 108. Cu flacari neluminoase ard, de exemplu, eterul si etalonul.
La arderea lichidelor structura flacarilor depinde nemijlocit de dimensiunile fluxului de vapori degajati de lichidul inflamabil, de viteza lui de deplasare, precum si de viteza de miscare a aerului.
In functie de acesti factori, flacara se prezinta fie sub forma de structura laminara, fie turbulenta. Intre cele doua zone de structura poate sa apara o forma de tranzitie, in care flacarile au caracteristici luminoase si turbulente.
La arderea lichidelor in rezervoare deschise structura flacarilor, temperatura ca si radiatia, depinde, in principiu, de diametrul rezervorului in care se produce arderea, de faptul ca capacul rezervorului a fost smuls si aruncat la distanta sau a ramas in diverse pozitii, creind una sau mai multe deschideri prin care ies flacarile.
Fenomenul de turbulenta pe timpul arderii se produce in rezervoare cu un diametru de peste un metru.
In cazul unei arderi complete a gazelor, flacarile sunt aproape incolore, avand o stralucire slaba. Ele contin aproape in totalitate bioxid de carbon si vapori de apa. Practic aceasta situatie nu se intalneste in cazul unui incendiu de lichide, deoarece cantitatile de aer necesare pentru ardere nu ajung sa aiba acces suficient la norii de gaze.
Din cauza arderii incomplete, in flacari se vor gasi intotdeauna particule de material in suspensie (funingine). Aceste particule incalzite de flacara la o temperatura ridicata au o intensitate de radiatie aproape egala cu cea a corpului negru.
In explozia conductelor de gaze lichefiate, flacara poate avea o forma alungita sau de evantai, functie de locul si forma deschiderilor create. Flacara rezultata in urma fazei lichide a gazelor are o culoare galben portocalie si o temperatura de ≈ 1500ºC. Arderea jetului de gaz este insotita de un zgomot puternic caracteristic. Pe timpul fazei lichide, zgomotul este mai slab si mai infundat, iar la faza de vapori se manifesta un suerat puternic.
Dimensiunile flacarii depind in special de debitul de gaz.Lungimea flacarii la gazele lichefiate poate fi calculata cu relatia:
lf = 16 Q0`4 [m];
lf = lungimea flacarii [m];Q = debitul de gaz lichefiat [kg/s].
Temperatura flacarilor incendiilor. Flacarile, indiferent de provenienta lor sunt inconjurate de un camp vizibil de gaze de ardere fiebinti si de aer la temperaturi destul de ridicate.
Flacara de chibrit poate sa aiba o temperatura pana la 700ºC. Imediat dupa stingerea flacarii, chibritul are o temperatura in jur de 100ºC. La o asemenea temperatura este posibila aprinderea unor materiale si substante combustibile.
La incendiilor mari de lanuri, temperatura flacarilor poate sa ajunga la 1400 - 1500ºC. Cea mai mare intensitate a flacarilor este la suprafata, tocmai acolo unde cantitatea de oxigen afluita este mai mare. Pentru produsele petroliere au rezultat urmatoarele valori maxime, ale temperaturii flacarilor; benzina 1200ºC; motorina 1100ºC; titei brut 1100ºC, pacura 1000ºC.
La arderea diferitelor specii de arbori, temperatura flacarilor poate varia intre 1000 si 1200ºC. La incendii, in mod obisnuit, temperatura flacarilor este cuprinsa intre 700 – 1000ºC, in unele cazuri poate ajunge la 1500ºC, iar pentru diferite substante combustibile chiar si la temperaturi mai mari: acetilena 2500 – 3000ºC; amoniac 1700ºC; oxid de carbon 2100ºC; propan 1925ºC.
9. Propagarea incendiilor
Un inceput de incendiu daca nu este stins imediat cu mijloacele intiale de stingere sau cu orice altceva existent la indemana se propaga in unele cazuri extrem de rapid.
Propagarea incendiului depinde de: ● compozitia chimica si viteza de ardere a materialului aprins; ● de temperatura mediului inconjurator; ● curentii de aer din atmosfera (vantul) sau de cei care se formeaza; ● cantitatea de materiale combustibile supusa arderii sau existenta acestora in imprejurimi; (sarcina termica); ● sursa potentiala de aprindere (intensitatea focarului initial); ● configuratia terenului, atat in aer liber, cat si in spatii inchise si planul in care are loc ardere (orizontal sau vertical); ● obstacolele intalnite in cale (pereti antifoc, spatii de siguranta etc.).
Dintre toti factorii aratati mai inainte un rol hotarator il au: ● viteza de ardere; ● alimentarea cu aer.
Cresterea rapida a vitezei de ardere si a suprafetei incendiate favorizeaza degajarea unei cantitati insemnate de caldura si cresterea temperaturii. Drept consecinta se maresc cantitatile de produse de ardere, zona cuprinsa de fum si concentratia acestora. Pe masura dezvoltarii incendiului si a cresterii duratei acestuia, materiale si elementele incombustibile isi reduc rezistenta mecanica, aparand pericolul deformarii si prabusirii constructiilor. Merita sa fie mentionate viteze mari de propagare a arderii unor materiale plastice, ca polistirenul expandat, poliuretanul si altele, arderea avand loc cu mare degajare de fum.
La o propagare maxima a incendiului, arderea se extinde intial asupra intregii suprafete si apoi in masa materialelor combustibile. Odata cu atingerea suprafetei si vitezei maxime de ardere, se produce o anumita cedare de caldura in mediul inconjurator, care se stabilizeaza datorita elementelor constructive de deliminate, incalzite.
O deosebita atentia s-a acordat in ultima perioada de timp studierii propagarii incendiului pe suprafata exterioara a cladirilor, ca urmare a faptului ca s-au petrecut foarte multe cazuri de transmitere a unui incendiu de la un etaj la altul, pe la partea exterioara a peretilor cladirii.
In mod normal, peretele unei cladiri ar trebuie sa impiedice propagarea catre interior a unui incendiu izbucnit in exterior, sau a unui incendiu de la interior catre etajele superioare. Regretabil este faptul ca pana in prezent nu exista norme precise care sa prevada masuri constructive, elaborate stiintific pentru prevenirea propagarii incendiului pe suprafata exterioara a cladirlor. In cazul producerii incendiilor in cladiri si al distrugerii partiale a geamurilor, in incaperi patrunde un curent redus de aer, si ca urmare are loc o ardere mocnita; pe ferestre iese numai fum, fara flacari, care ar putea pune in pericol etajele superioare.
Daca se realizeaza o ventilatie corespunzatoare, arderea produselor termice de descompunere are loc, in principal, in interiorul incaperii incendiate, astfel incat potentialul termic actioneaza intens asupra partilor de constructii din incapere, iar solicitarea fatadei se face prin gazele fierbinti produse prin ardere, fara influenta directa asupra flacarilor; in cazul unei ventilatii necorespunzatoare a incaperii respective, o cantitate apreciabila din produsele de descompunere termica sunt arse abia in afara incaperii, cu flacari de lungime apreciabila, dupa iesirea in aer curat. Acest ultim caz trebuie considerat ca deosebit de avantajos pentru posibilitatea de propagare a incendiului de la etaj la etaj.
Dar si atunci cand aportul de aer este suficient pentru a intretine o ardere puternica, cu flacari prelungi, exista pericolul propagarii incendiului pe verticala. „Limbile de foc” se transmit pe suprafata exeterioara a cladirii la etajul de deasupra.
In tabelul 10 sunt redate cateva valori medii ale vitezei liniare de propagare a incendiului.
Tabelul 10
Viteza de propagare a incendiului pentru cateva materiale combustibile
Materiale sau obiecte combustibile aprinse Valoarea medie a vitezei de propagare [m ∙ min-1]
1 2Depozit de lemn rotund in stive 0,35 – 0,7Scanduri de lemn (2 – 4 cm grosime) in stive :- la un continut de umiditate de 8 – 12% 4,00- la un continut de umiditate de 16 – 18% 2,30- la un continut de umiditate de 18 – 20% 1,60- la un continut de umiditate de 20 – 30% 1,20
- la un continut de 30% 1,00Produse textile in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg ∙ m-2 0,33Suluri de hartie in depozite inchise la o incarcatura de 140 kg ∙ m-2 0,33Cauciuc sintetetic in depozite inchise la o incarcatura de 290 kg ∙ m-2 0,40Incendiu de iarba uscata si vant puternic 400,00 – 500,00Acoperisuri de hale pentru ateliere cu suprafata mare 1,70 – 3,20Produse tehnice din cauciuc in stive in aer liber cu dezvoltarea nederanjata
1,10
Case de locuit si magazine, constructii de lemn, mobila etc. 1,00 – 1,20Complexe de padure cu plantatii mijlocii la viteze ale vantului de 7 – 19 m ∙ s-1
si o umiditate relativa a aerului, ziua de 39%22,00
Padure de brad – molizi si brazi Pana la 4,20Padure de pini, brazi, tufisuri Pana la 14,20Padure de molid Pana la 18,00
10. Schimbul de gaze
In faza incipienta a incendiului, gazele incalzite se dilata. Presiunea creste si ca urmare o parte din fumul generat de incendiu este ridicat in aer. Practic avem de-a face cu un incendiu declansat in aer liber sau intr-o incapere. Schemele schimbului de gaze sunt diferite.
In primul caz, pe masura indepartarii fumului din zona de ardere si a scaderii temperaturii se reduce viteza de circulatie a gazelor. Marimea vitezei curentului de gaze influenteaza dezvoltarea incendiului materializat prin cresterea vitezei curentului de gaze ascendent si antrenarea particulelor de materiale neaprinse.
La incendiile izbucnite in aer liber schimbul de gaze are loc, cand vitezele curentului ascendent sunt atat de mari incat se ridica in aer nu numai particulele materialelor aprinse (scantei), dar si bucati din materialele care ard, formandu-se un fel de vartejuri de foc. Intr-un asemenea caz, materialele aprinse ridicate in aer pierd din viteza de miscare ascensionala si sub influenta gravitatiei cad pe sol, favorizand aparitia unor noi focare de incendiu.
Situatia se complica in caz de vant puternic, cand bucati de materiale aprinse sunt purtate la distante mari creand focare de incendiu.
Marimea vitezei curentului ascendent de foc aduce dupa sine si cresterea cantitatii de are care patrunde in zona de ardere, favorizand cresterea intensitatii arderii si temperaturii.
Pe masura ce se accelereaza schimbul de gaze, se reduce arderea incompleta, deci intre viteza de ardere a schimbului de gaze se stabileste un anumit raport.
In al doilea caz, gazele de ardere fiind mai usoare decat aerul, ia nastere si o forta ascensionala care pune in miscare fumul mai intai pe verticala catre plafon, iar apoi pe orizontala de-a lungul acestuia, acumulandu-se intr-un strat din ce in ce mai gros. Viteza curentului de gaze ascendent este cu atat mai mare, cu cat diferenta dintre temperatura fumului si aceea a gazelor inconjuratoare este mai ridicata.
Deplasarea fumului pe verticala sau orizontala intr-o cladire se poate datori: ● expansiunii (tirajului) care se creeaza in caz de incendiu; ● functionarii instalatiei mecanice de ventilatie sau conditionare; ● presiunii curentilor de aer.
Modul de propagare a fumului intr-o cladire data se stabileste pe baza legilor fizice ale miscarii gazelor calde, tinand cont de caracteristicile geometrice ale locului si de unele ipoteze simplificatoare referitoare la focarul de incendiu.
Miscarea fumului in restul constructiei va depinde categoric de diferentele de presiune ce iau nastere, precum si de existenta posibilitatii de curgere a gazelor, pe verticala de jos in sus de la un nivel la altul. Pe orizontala, incepand de la ultimul nivel in jos, fumul se propaga de la casa scarii de-a lungul coridoarelor de evacuare, la partea superioara a acestora, cu viteza pasului normal sau de la o incapere la alta, atunci cand exista goluri de comunicatie intre ele. In mod deosebit, canalele de ventilatie, chiar si in
cazul in care ventilatoarele nu functioneaza, constituie cai de propagare usoara a fumului. Din zonele de ardere, fumul se indeparteaza catre partea superioara a incaperii si intalnind un planseu pe sub aceasta in toate directiile, iar in cazul existentei unor deschideri ise in exterior. Intr-o asemenea situatie, in interior patrunde aer, deci are loc un schimb de gaze.
Viteza cu care are loc acest schimb de gaze depinde, in principal de: ● suprafata deschiderilor prin care iese fumul si intra aerul in incapere; ● amplasarea dechiderilor fata de incaltimea incaperii; ● diferenta dintre temperatura fumului si a aerului inconjurator.
Schimbul de gaze pe timpul incendiului creste pe masura ce suprafata golurilor deschiderilor este mai mare, crestere care este semnificativa la incaperile la care raportul dintre suprafata acestor deschideri si pardoseala este ridicat, situatie concretizata printr-o sporire a vitezei de ardere si reducere a arderii incomplete.
O situatie deosebita prezinta cazul in care intre deschiderile existente la partea de sus a cladirii si cele de jos exista o mare distanta, cum ar fi, de exemplu la cladirile inalte. In acest caz, diferenta dintre greutatea coloanei de aer rece si a coloanei de fum este mult mai mare, creandu-se un puternic tiraj. Schimbul de gaze creste cu atat mai mult cu cat deschiderile aflate in partile superioare ale incaperii vor fi amplasate mai sus.
In cladirile industriale, in caz de incendiu, fumul iese afara prin luminatoare, iar masele de aer proaspat patrund in incepere prin golurile usilor si ferestrelor, favorizand propagarea rapida a incendiilor, daca nbu se intervine in timp operativ.
In raport de marimea suprafetelor deschiderilor superioare prevazute pentru evacuarea produselor de ardere si a celor inferioare prin care patrunde aerul, se pot produce si unele fenomene, care influenteaza direct asupra manifestarilor incendiului. Daca se reduce cantitatea de aer care patrunde in incapere, ca urmare a unor deschideri micsorata ca suprafata, intensitatea arderii scade, in schimb micsorarea suprafetei deschiderii superioare determina cresterea partiala a vitezei de iesire a fumului. Intr-un asemenea caz, aerul patrunde si prin deschiderile superioare pe unde fumul iese si ca urmare procesul schimbului de gaze este franat, iar arderea se concentreaza in zona deschiderilor propagandu-se in intreaga incapere.
Instalatiile de ventilatie influenteaza si ele asupra directiei si vitezei schimbului de gaze, mai ales in perioada de dezvoltare a incendiului.
Schema curentilor de aer nu este fixa si aceasta datorita conditiilor in care are loc incendiul. Deci, pentru fiecare incendiu exista o anumita schema a curentilor de aer.
La dezvoltarea incendiilor interioare contribuie intr-o mare masura transferul de caldura prin convectie, iar a celor exterioare prin radiatie.
11. Ventilarea spatiilor incendiate
Una din metodele de baza ale stingerii incendiilor consta in indepartarea oxidantului sau reducerea continutului procentual in mediul combustibil. Orice ardere inceteaza in lipsa de aer (mai exact in lipsa oxigenului).
Plecand de la aceasta remarca s-a preconizat ca metoda posibila de stingere, izolarea incaperilor incendiate de mediul inconjurator. Aceasta metoda, aplicabila la incendii in spatii mici si cu degajare redusa de caldura este necorespunzatoare in cazul unor spatii mari (hale industriale, depozite de marfuri, blocuri de locuinte etc.) din urmatoarele motive:
1) Practic este imposibil sa se asigure o etansare perfecta a spatiilor mari pentru a se putea impiedica patrunderea aerului.
2) Cantitatea de aer cuprinsa intr-o incapere cu volum mare este suficienta pentru a asigura arderea unei importante cantitati de materiale, determinand in ultima instanta degradarea constructiei si dezvoltarea incendiului cu mare intensitate.
Din aceste considerente se desprinde urmatoarea concluzie: trebuie luate toate masurile pentru a crea pompierilor conditii sa actioneze direct asupra focarului, in cel mai scurt timp posibil. Este necesar sa se efectueze o ventilare a spatiilor in care s-a produs incendiul pentru a nu evacua caldura, fumul si gazele de ardere, permitand in acest fel accesul la focar. Ventilatia spatiilor incendiate se va face numai in prezenta tevilor de apa. Un accent deosebit se pune pe utilizarea ventilatiei naturale.
Schimbul de gaze la un incendiu este rezultatul diferentei dintre greutatile specifice ale produselor de ardere si atmosfera inconjuratoare. Sub influenta diferentei greutatilor specifice, produsele arderii, mai usoare, se departeaza de la focar, acumulandu-se in partea superioara a spatilui incendiat, permitand afluxul de aer proaspat spre focar.
Acest fenomen favorizeaza intr-o oarecare masura arderea, dar creeaza in acelasi timp conditii pentru o interventie eficace a pompierilor, doarece fumul gazelor de ardere si o parte din caldura sunt deplasate la partea de sus. Existenta unor deschideri in acoperis permite iesirea produselor de ardere in atmosfera si deci degajarea incaperii de elemente daunatoare.
Pentru executatea acestor deschderi trebuie respectate, atat la proiectare, cat si la executie, anumite norme de siguranta.
De asemenea, se analizeaza posibilitatea folosirii mijloacelor mecanice la asigurarea ventilatiei in conditii speciale.
Cand caldura, fumul si gazele nu sunt evacuate la timp apar urmatoarele inconveniente:
1) Caldura acumulata favorizeaza propagarea incendiului la partile de sus ale spatiilor neventilate.
2) Fumul micsoreaza vizibilitatea, fiind iritant (pentru ochis si caile respiratorii si deterioreaza bunurile.
3) Gazele, in special oxidul de carbon rezultat dintr-o ardere incompleta, pot avea efecte mortale.
Un incendiu, la care ventilatia s-a facut in mod spontan sau a fost initiata de pompieri poate fi stins cu mai multa usurinta.
Cand arderea se produce liber si cu flacari la partea superioara a constructiei, afluind si un plus de aer proaspat, ascendent, pompierii pot sa inainteze in casa scarii, fara difilcultate, deoarece le permite sa se apropie de focar si sa dirijeze jeturile tevilor cu maximum de eficienta. In acest caz vizibilitatea este ameriolata considerabil, fumul dens si gazele toxice fiind eliminate datorita unei arderi complete. Caldura este evacuata in exterior, unde devine practic inofensiva. Incendiile ventilate in acest fel sunt usor de localizat cand dipozitivul este luat corect pe baza principiilor stabilite prin reglementarile in vigoare.
Uneori se exagerea posibilitatea unui pericol grav de propagare a incendiului in cazul cand exista o atmosfera incarcata cu gaze de distilare este alimentata brusc cu aer proaspat. In realitate acest lucru nu se intampla decat atunci cand constructia respectiva este inchisa ermetic si focarului a mocnit destul de mult timp pentru a consuma aerul disponibil. Aceste conditii pot fi sesizate cu usurinta si nu se produc decat foarte rar, poate odata la o mie de cazuri. Chiar daca prin crearea unei deschizatori se produce o rabufnire, aceastea are in principiu o limita si nu afecteaza ansamblul cladirii.
Cand se produce o propagare rapida a incendiului, aceasta este in general consecinta unei ventilari tardive sau necorespunzatoare, uneori in afara zonei in care se desfasoara actiunea pompierilor.
Acolo unde intr-o cladire de un anumit volum se acumuleaza o cantitate importanta de caldura si fum, incendiul poate provoca pierderi mari daca nu se recurge la o ventilare adecvata. Daca incediul ia proportii atat de mari incat cladirea nu mai poate fi salvata cu mijloacele avute la dispozitie, cel putin este posibil ca incendiul sa fie „controlat” (mentinut in limitele cladirii) sub actiunea tevilor, deoarece nu ar fi posibil fara ventilatoare.
In caz de incendiu, mijlocul cel mai usor, mai rapid si uneori mai rational de ventilare se realizeaza prin deschiderea ferestrelor, permitand caldurii si fumului sa iasa pe la partea de sus, in timp ce aerul proaspat patrunde pe la partea de jos a acestora. Uneori se comite gresala de a deschide ferestrele, lasand ferestrele trase, anuland in mare parte efectele masurilor luate pentru ventilare. Cand se procedeaza la spargerea geamurilor trebuie sa se realizeze o deschidere maxima pentru a se obtine o ventilare
satisfacatoare. Constructiv se poate realiza trape de ventilare, amplasate in raport de detaliile de constructie si de pozitia punctelor periculoase.
In general, trapele mici de ventilare dispuse uniform pe suprafata acoperisului, sunt preferabile unei singure trape de ventilare de aceeasi suprafata, deoarece intr-un eventual incendiu este posibil ca deasupra focarului sau in apropierea acestuia sa se gaseasca o trapa; de asemenea, riscul de nefunctionare la un numar mai mare de trape mici de ventilare, este mai mic decat atunci cand exista o singura trapa de ventilare de aceeasi suprafata. Trapele de ventilare se construiesc si cu functionare automata.
12. Explozia
De cele mai multe ori exploziile sunt urmate de incendii. Dar sunt si cazuri cand pe timpul incendiilor, in anumite conditii se pot produce explozii, care influenteaza foarte mult dezvoltarea acestora. Se pot produce explozii de gaze, de vapori de lichide combustibile, de prafuri combustibile si chiar de pulberi metalice.
Unda de soc care se produce in timpul exploziei distruge elementele de constructie, raspandeste materialele aprinse pe terenul din jur, formand noi focare de incendiu. Pe masura ce se indeparteaza de la locul exploziei puterea de distrugere a undei de soc scade.
Prin distrugerea si imprastierea elementelor de constructie se mareste suprafata incendiului si creste viteza de ardere. De asemenea, se modifica schema schimbului de gaze ca urmare a formarii unor deschideri noi in elementele de constructie. In acest caz se intensifica iesirea fumului din zonele de ardere si afluxul de aer are drept consecinta, printre altele, aparitia unor noi directii de dezvoltare a arderii.
Exploziile constituie un mare pericol pentru oameni, instalatii tehnologice si bunuri materiale aflate in zona incendiului. De aceea se impune ca pe timpul incendiului comandantul interventiei sa ia toate masurile pentru indepartarea pericolului de explozie, adica sa inlature conditiile care favorizeaza formarea amestecurilor exploziei (gaze, vapori, aflux de aer, surse de aprindere etc.). Din zona incendiului aparatura si substantele care prezinta pericol de incendiu se evacueaza intr-un loc sigur. Daca acest lucru nu este posibil se va efectua o stropire puternica cu apa sau se va acoperi cu un strat de spuma, luandu-se in acelasi timp masuri de reducere a vitezelor de ardere in sectoarele invecinate. Dupa stabilirea pericolului de incendiu, in primul rand se va trece imediat la evacuarea oamenilor si apoi a bunurilor materiale.
13. Influenta situatiei meteorologice
Dezvoltarea si propagarea incendiilor, izbucnite in special in aer liber este incontestabil influentata de situatia meteorologica.
Principalii factori meteorologici care influenteaza direct situatia incendiilor sunt: ● vantul, directia si viteza lui; ● temperatura aerului (mediului in incaperi); ● precipitatiile (ploaia, zapada), durata si cantitatea lor.
Actiunea curentilor de aer (vantul) are o influenta deosebita atunci cand cand ard caldiri de lemn, paduri, lanuri, depozite de cherestea, depozite de furaje sau de alte materiale combustibile existente in aer liber, precum si in cazul iesirii scanteilor pe cosuri cu diferite functionalitati. La paduri intensitatea vantului este in functie de existenta si natura vegetatiei si ambele influenteaza distanta de zbor a scanteilor (26 – 80 m).
Daca forta vantului creste cu un grad Beufort, distanta de zbor a scanteilor, creste cu aproximativ 1,50 m. Sunt situatii cand scanteile in functie de natura lor, sunt purtate de vant la distante mai mari. Deoarece vantul pe anumite directii bate cu viteze mari sau mai mici, in raport cu situatia locala, este necesar ca aceasta caracteristitca sa fie luata in consideratie la stabilirea distantei de zbor a scanteilor.
Pe timpul incendiilor de cos, din cauza arderii funinginii si a curentilor care se formeaza, se produc jerbe de scantei, care ies in exterior si pe vant sunt purtate la distante mari. O astfel de situatie se intalneste, in special in mediul satesc unde scanteile pot sa aprinda depozite de furaje, constructii acoperite cu stuf sau paie. Scanteile mai mari ca si bucatile de materiale combustibile (lemn, sita, stuf etc.) in stare incandescenta sunt purtate de vant, uneori la distante de peste 100 m.
Vantul influenteaza si asupra curentilor de aer formati in interiorul unei incaperi in care a izbucnit un incendiu, in sensul ca le mareste viteza de miscare, in special cand temperatura in zona de ardere este mare. Datorita intensitatii arderii si a efectului mecanic al curentilor de gaze asupra materialelor aprinse, fumul antreneaza in particule de substante aprinse, care sunt transportate de curentii de aer si gazele la anumite distante, creand posibilitatea aparitiei unor noi focare de incendiu. Iesirea fumului prin deschiderile aflate la partea dinspre care bate vantul este impiedicata de aceasta. Fumul poate fi impins catre afara numai daca densitatea lui este mare, cantitatea maixma iesind prin parte spre care bate vantul. Propagarea intensa a incendiului sub actiunea vantului poate fi oprita numai daca se respecta intocmai principiile tactice stabilite in acest sens. Pericolul propagarii incendiilor se mareste mult in cazul formarii vartejurilor de aer si fum; se creeaza zone invaluite de fum, cu o circulatie intensa a fumului pe langa partea cladirii spre care bate vantul.
In cazul scaderii temperaturii aerului se creeaza conditii pentru formarea de curenti ascendenti de fum destul de puternici, care fac ca schimbul de gaze sa se intensifice, viteza de ardere si de propagare a incendiilor sa creasca.
Precipitatiile, in special cele abundente, reduc intensitatea arderii in caz de incendiu si viteza de propagare a acestuia.
14. Dezvoltarea incendiului
Pe timpul unui incendiu se pot distinge 3 faze: ● dezvoltarea libera; ● localizarea; ● lichidarea.Faza de dezvoltare libera a incendiului este deteminata de timpul to din momentul izbucnirii
incendiului pana la introducerea primei tevi in actiune si a celorlalte mijloace pentru stingerea acestuia.Durata fazei de dezvoltare libera a incendiului depinde si de timpul de la observarea incendiului si
de cel de anuntare si alarmare, de adunarea la alarma, de intrarea primei tevi in actiune, de aprecierea situatiatiei si desfasurarea atacului.
Faza de localizare a incendiului tloc . Prin localizarea incendiului se intelege eliminarea posibilitatii de propagare a incendiului, a prabusirii constructiei (slabirea portantei) si crearea premiselor pentru lichidarea lui, luandu-se o serie de masuri de asigurare a conditiilor de indeplinire a misiunii. Ea trebuie sa se caracterizeze prin oprirea cresterii suprafetei incendiului Si si concentrarea fortelor si mijloacelor.
Faza de lichidare a incendiului se caracterizeaza prin in care, se realizeaza atacul ferm si neintrerupt asupra incendiului, in principiu din toate directiile si cu toate fortele si mijloacele folosite la actiunea de stingere.
Prin lichidarea incendiului se intelege oprirea arderii pe toate suprafetele care au fost cuprinse de incendiu si excluderea reaparitiei lui.
Durata fazei de lichidare a incendiului depinde de intinderea suprafetei care arde in momentul localizarii, de conditiile meteo, de agentii de stingere, de caracteristicile tehnico-tactice ale echipamentului unitatilor si de volumul lucrarilor care sunt necesare pentru a exclude posibilitatea unei reaprinderi a materialelor sau substantelor combustibile.
Formele de dezvoltare a incendiilor sunt: ● circulara; ● frontala; ● unghiulara.Cei mai importanti parametri pentru calculul fortelor si mijloacelor necesare lichidarii unui
incendiu sunt: ● conditiile meteo; ● suprafata incendiului; ● perimetrul acestuia si lungimea frontului de propagare; ● cantitatea de materiale si gradul de combustibilitate a acestora; posibilitatile de alimentare cu apa sau cu alte substante de stingere.
15. Observarea incendiului
Orice ardere este un fenomen care se produce si se dezvolta avand la baza un numar insemnat de procese chimice si fizice care se succed in timp. Orice ardere, in fiecare faza a desfasurarii ei prezinta fenomene insotitoare masurabile, care se cunosc sub denumirea de „efectele arderii”. In cursul arderii au loc importante reactii de ordin energetic si material. In primul caz se produc o succesiune de reactii, iar in cel de al doilea produse de disociere.
Un exemplu tipic de transformare a energiei il poate constitui aparitia energiei calorice din cea chimica, inmagazinata in substanta sau materialul care arde, iar ca transformare de materiale (produse), aparitia fumului (particule fine de carbune in suspensie in aer, rezultate din arderea materialului combustibil) in urma producerii aceleiasi transformari. O parte dintre indicii incendiului pot fi sesizati de
simturile umane. Astfel, prin miros se sesizeaza gazele de ardere, prin vedere fumul si flacarile, prin auz zgomotul produs de ardere in anumite conditii. Deci aceste efecte insotitoare ale arderii (incendiului), denumite parametrii incendiului ajuta la observarea din timp a incendiului.
Conditia de baza este ca personalul din intreprinderi si institutii, precum si orice cetatean al tarii sa fie instruit si sa acorde atentia cuvenita observarii din timp a oricarui inceput de incendiu si sa actioneze ca atare (inceperea actiunii de stingere si anuntarea la formatiile civile si subunitatile de pompieri militari).
In prezent, in conditiile progresului stiintific si tehnic transformarile materiei si energiei pe timpul incendiului pot fi sesizate cu mijloacele tehnice de masurare. Caldura, fumul, flacarile, produsele de ardere, vaporii de apa, radiatiile infrarosii, vizibile, ultraviolete etc. pot fi sesizate de detectoare automate de incendiu.
In decursul ultimilor ani, instalatiile automate de detectare si semnalizare a incendiilor au capatat o larga raspandire. La nivelul evolutiei electrotehnicii si electronicii se construiesc instalatii tot mai eficiente si mai sigure. Progresul obtinut in domeniul instalatiilor de detectare a incendiilor a fost determinat, in mare masura, de cresterea pericolului de incendiu in unele obiective industriale.
- Procedee de întrerupere a procesului de ardere
Procedee de intrerupere a procesului de ardere din Agenda pompierului
Procesul de ardere este posibil numai daca:- exista substante sau materiale combustibile;- exista substante care intretin arderea (oxigen sau substante care cedeaza oxigen);- se ajunge la temperatura de aprindere.Procesul de ardere poate fi intrerupt prin diferite procedee.Prin procedeu de intrerupere a
procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive,care urmeaza sa se finalizeze prin incetarea arderii (tabelul XXV.1).
Procedeele de intrerupere a procesului de ardereNr. crt.
Denumirea procedeului
Modul de actiune si domeniul de utilizare Substantele (agenti) de stingere
0 1 2 31 Racirea zonei de
ardereFolosirea unor substante cu o temperatura mai joasa si cu caldura specifica mai mare,pentru a prelua caldura necesara continuarii procesului de ardere La arderea eterogena (incandescenta) agentul de stingere preaia caldura din intreaga zona de ardere,scazind temperatura sub cea de aprindere La arderea omogena (cu flacara) preluarea temperaturii depinde de natura si starea substantei combustibileRealizarea contactului direct al agentului de racire cu stratul de la suprafata al materialului sau substantei combustibileSe actioneaza asupra materialului combustibile solide si lichide cu exceptia celor cu temperatura de inflamabilitate foarte scazuta
Apa Dioxid de carbon refulat sub forma de zapada carbonicaZapada,atunci cind lipseste apa
2 Izolarea materialelor si substantelor combustibile de aerul atmosferic
Izolarea materialului care arde,de aerul atmosfericRacirea stratului de la suprafata substantelor si materialelor care ard Crearea unui strat izolant pe suprafata substantelor si materialelor combustibileOprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile in care s-a produs incendiul (umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de infoiere)Se actioneaza asupra lichidelor combustibile si a unor materiale solide
SpumaPulberi stingatoarePrelate de azbest si paturi umeziteSpuma cu coeficient mare de infoiereNisip,pamint la inceputurile de incendiu
3 Reducerea continutului minim de oxigen
Introducerea de substante care nu intretin arderea in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere,in incaperi relativ inchise
Dioxid de carbonAburAzot
La realizarea unui continut in jur de 15% oxigen in aer,arderea inceteazaSe actioneaza asupra substantelor si materialelor combustibile in spatiu inchis
Apa pulverizata fin
4 Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere
Introducerea unor substante denumite inhibitori,deosebit de active,in spatiu in care se produc reactii de ardere.Prin acesta procesul de ardere poate fi intrerupt la o concentratie de oxigen de numai 20,6% la incendiile din spatiul inchis
Hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice,prea mari (bromura de etil,bromura de metilen,tetraflorura de dibrometan)
5 Folosirea substantelor explozive
Formarea unei unde de soc care exercita un puternc efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si substantelor combustibileSe actioneaza la incendiile de paduri,in special la partea de coronament,la incendiile de la sondele in eruptie sau la rezolvarea unor situatii deosebite
Substante explozive speciale
6 Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprins
Amestecarea straturilor de combustibil,fie prin circulatia aceluiasi lichid,fie cu ajutorul aerului sau al gazelor inerte introduse pe fundul rezevoarelor.In acest fel se egaleaza temperatura in straturile de lichidStraturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit.Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci si intensitatea de ardereEste eficient numai daca se actioneaza in primele momente asupra lichidelor combustibile
AerGaze inerte,procedeul necesitind instalatie speciala
7 Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere
Indepartarea substantelor combustibile care vin in contact cu zonele de ardere,putindu-se opri astfel propagarea incendiului
Nota:1) Pentru intreruperea procesului de ardere,in unele situatii,se pot folosi mai multe procedee deodata,unul
dintre ele fiind hotaritor.2) Alegerea unuia sau altuia dintre procedee depinde de natura,situatia si proportiile incendiului,de
proprietatile substantelor care ard,de calitatea agentilor de stingere,de mijloacele si personalul care participa la stingere,de gradul de instruire a acestuia,de conditiile meteorologice etc.
Capitolul II din Stngerea Incendiilor de Pompiliu Bălulescu
Procedee de intrerupere a procesului de ardere
1. Date de baza
Incendiul este o ardere, deci o reactie de oxidare rapida a unei substante in prezenta oxigenului atmosferic, cu dezvoltare de caldura, si in general, insotita de lumina.
Totusi se cunosc substante care ard fara prezenta oxigenului din aer, ca de exemplu acetilena comprimata, clorura de azot, precum si alte substante compuse. Astfel de substante, in anumite conditii, pot sa explodeze cu degajare de caldura si aparitie de flacari.
Astfel, arderea poate fi nu numai rezultatul unei asocieri, ci si al unei disocieri. Hidrogenul si o parte din metale pot arde si in alte medii decat aerul. De exemplu hidrogenul poate arde in atmosfera de clor, cuprul in valori de sulf, magneziul in bioxid de carbon etc.
Procesul de ardere este posibil numai in urmatoarele conditii: ● existenta substantelor sau materialelor combustibile; ● prezenta substantelor care intretin arderea (oxigen, substante care cedeaza oxigen); ● realizarea temperaturii de aprindere.
Arderea substantelor si materialelor combustibile are loc numai in faza gazoasa; deci materialele combustibile solide inainte de a arde se gazifica.
Cel mai important efect fizic produs in urma arderii temperatura, care creste pe masura ce arderea se intensifica.2. Procedee de intrerupere a procesului de ardere
Prin procedeu de intrerupere a procesului de ardere se intelege un proces fizic sau chimic aplicat printr-o serie de actiuni succesive, care trebuie sa se finalizeze prin incetarea arderii.
Pana in prezent se cunosc 4 procedee de intrerupere a procesului de ardere.
2.1. Racirea zonei de ardere
Racirea zonei de ardere se realizeaza prin introducerea unor substante cu o temperatura mai joasa si cu caldura specifica mai mare, astfel incat sa preia o parte din caldura necesara continuarii procesului de ardere. Drept urmare, viteza de ardere se micsoreaza, iar cantitatea de caldura degajata se reduce in mod simtitor.
Pentru realizarea acestui procedeu se folosesc acele mijloace care prezinta proprietati importante de absorbtie a caldurii de pe suprafata incendiata sau incalzita, sau fac posibila amestecarea straturilor calde de lichid cu cele inca neincalzite. Procedeul de preluare a caldurii depinde de natura si particularitatile arderii. La o ardere eterogena (materialele ce se gasesc in stare de incandescenta), agentul de stingere preia caldura din intreaga zona de ardere, deci temperatura trebuie sa scada chiar si sub cea de aprindere. In cazul unei arderi omogene (cu flacara), posibilitatea prelucrarii caldurii depinde de natura si starea substantei combustibile. Daca arde un gaz este aproape imposibil ca agentul de stingere folosit sa poata prelua caldura in urma arderii substentei combustibile respective si din zona de ardere.
La arderea materialelor solide si a substantelor combustibile stratul de la suprafata se incalzeste pana la o temperatura care depaseste temperatura de aprindere.
De exemplu, la materialele combustibile solide temperatura stratului de la suprafata ajunge la 500 – 600ºC, iar la lichide 200 – 300ºC. Pentru ca la aceste materiale si substante sa se intrerupa procesul de ardere este necesar ca temperatura stratului de la suprafata sa ajunga, in urma actionarii cu agentii stingatori sub temperatura de aprindere. Practic acest lucru se realizeaza prin preluarea caldurii degajate si existente in stratul de la suprafata, atat la corpurile solide, cat si la lichide, cu exceptia lichidelor cu temperatura de inflamabilitate foarte scazuta.
Acest lucru se poate produce numai in urma contactului direct al agentului de racire cu stratul de la suprafata al materialului sau substantei combustibile.
Eficienta stingerii incendiilor folosind acest procedeu depinde de suprafata de contact, de diferenta intre temperatura stratului si a agentului de racire, de caldura lui specifica (capacitatea de a absorbi caldura), precum si de debitul cu care se refuleaza asupra materialului sau a substantei combustibile aprinse.
Agentii de stingere cu cea mai buna actiune de racire sunt: ● apa; ● bioxidul de carbon refulat sub forma de zapada carbonica; ● zapada, atunci cand lipseste apa; ● lichidele combustibile, in anumite conditii, insasi ele pot juca rolul unor agenti de racire.
2.2. Izolarea materialelor si subtantelor combustibile de aerul atmosferic
Principiul acestui procedeu consta in izolarea materialului care arde de aerul atmosferic, folosind mijloace adecvate sau in oprirea accesului aerului si a gazelor combustibile in spatiile in care s-au produs incendiile.
Metoda de oprire a accesului produselor gazoase combustibile in zona de ardere este indicat a se folosi la stingerea incendiilor de lichide combustibile, precum si in unele situatii de ardere a substantelor si materialelor solide.
Izolarea focarelor printr-un agent de stingere adecvat se realizeaza prin asezarea acestuia la partea de jos a flacarilor actiunea avand drept urmare micsorarea cantitatii de formare a gazelor combustibile, sau incetarea degajarii acestora, deci procesul de ardere se intrerupe. Stratul izolant de pe suprafata unei substante care arde intrerupe transferul de caldura prin radiatii si raceste stratul de la suprafata.
Mijloacele cele mai utilizate pentru racirea stratului de la suprafata substantelor si materialelor care ar sunt spuma, pulberile stingatoare, prelatele de azbest si paturile umezite.
La inceputurile de incendiu se pot folosi prelate sau un strat de material fiabil incombustibil (nisip, pamant etc.). arderea gazelor, vaporilor si lichidelor care ies prin deschideri mici (conducte, rezervoare) pot fi oprite cu ajutorul plasturilor, cepurilor etc. (pasla, prelate, panouri de lemn izolate cu pasla etc.).
In ultima perioada de timp izolarea incendiilor si oprirea accesului aerului pentru intreruperea procesului de ardere se realizeaza prin umplerea spatiilor incendiate cu spuma cu coeficient mare de infoiere (spuma expandata).
Accesul aerului si gazelor combustibile in zone de ardere se poate intreruperea prin inchiderea golurilor din elementele constructive (ferestre, usi, canale de ventilatie etc.).
Datorita acestei masuri, fumul se acumuleaza in interiorul unui spatiu in care nu patrunde aer. In acest caz arderea continua, procentul de oxigen scade simtitor, intensitatea arderii se reduce devenind din ce in ce mai incompleta, crescand continutul de oxid de carbon de diferite produse de ardere.
Eficienta acestei metode depinde de gradul de ermetizare a volumulelor incaperilor, mentionand ca ea poate fi aplicata la ventilarea spatiilor incendiate numai in incaperi cu capacitati reduse si in care sa nu existe materii oxidante, care pto arde si in situatia lipsei de oxigen, cum ar fi de exemplu bumbacul aflat in depozite sau in magaziile navelor.
In anumite conditii, la deschiderea incaperilor ermetizate se poate produce inflamarea produselor de ardere, urmata de propagarea intensa a incendiului. Din cele relatate pana acum, acest procedeu nu prea este eficace, el putand fi practicat in cazuri deosebite sau ca un procedeu auxiliar.
2.3. Reducerea continutului minim de oxigen
In substantele gazoase, in amestecul de vapori-aer sau in aerul care participa la ardere se introduc substante care nu intretin arderea. Drept consecinta viteza reacitiei se micsoreaza si procesul de ardere se intrerupe, ca urmare fireasca a incetarii degajarii de caldura.
Diluarea continutului de aer se poate realiza cu eficacitate numai in incaperi relativ inchise (magazii de nave, camere de uscare etc.) si la arderea unor lichide combustibile pe o suprafata redusa in cazul accesului liber al aerului.
Procesul de ardere inceteaza ca urmare a micsorarii continutului de oxigen in aer, in zona de ardere. La un continut in jur de 15% oxigen in aer arderea inceteaza.
Diluarea produselor gazoase de ardere existente in zona de ardere, duce la micsorarea vitezei de reactie, la marimea volumului zonei de oxidare, scaderea intensitatii de ardere a substantelor combustibile pe umitatea de suprafata a incendiului si scaderea temperaturii de ardere.
Reducerea vitezei de ardere este influentata apreciabil de caldura specifica si de conductibilitatea termica a mijloacelor de diluare. Cu cat este mai mare caldura lor specifica si mai redusa conductibilitatea termica, cu atat este mai redusa concentratia necesara pentru stingere.
Prin concentratia de stingere se intelege continutul de procente la volum de substanta stingatoare introdusa in spatiul cu aer, necesar pentru intreruperea procesului de ardere.
Mijloacele de diluare cele mai intrebunintate sunt: ● bioxidul de carbon; ● aburul; ● azotul; ● apa pulverizata fin.
2.4. Introducerea de inhibitori in spatiile in care se produc reactii de ardere
Acest procedeu se bazeaza pe capacitatea unor substante deosebit de active, denumite inhibitori, care introduse intr-un sistem de reactie, au proprietatea de a incetini sau opri reactia.
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate, care sunt deosebit de active, influentand in mod considerabil mersul reactiei de ardere.
In urma arderii se formeaza produse intermediare, unele dintre ele constituind centri activi ai reactiilor in lant.
Primul centru activ format duce la aparitia unui alt centru, care la randul sau genereaza pe cel urmator. Astfel se formeaza reactia in lant care poate fi deranjata prin eliminarea centrilor activi, tocmai datorita actiunii hidrocarburilor halogenate.
Dupa ultimele ipoteze, prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a concentratiei de oxigen pentru intreruperea procesului de ardere. De exemplu, pentru intreruperea procesului de ardere prin introducerea azotului in spatiul incendiat, este necesar ca aerul sa nu contina mai mult de 14% O, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate aceasta concentratie poate fi de 20,6 %.
In timp ce bioxidul de carbon, azotul si aburul folosit la stingerea incendiilor, dupa incetarea arderii parasesc zona de ardere, in aceeasi forma, impreuna cu produsele arderii, hidrocarburile halogenate ies din zona de ardere dupa incetarea arderii, partial sub forma unor noi produse.
Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta, iar radicalii formati in urma incalzirii trec cu usurinta in stare gazoasa.
La stingerea incendiilor se folosesc hidrocarburi halogenate care nu au proprietati toxice prea mari, cum ar fi de exemplu, bromura de etil, bromura de metilen si tetraflorura de dibormetan.
2.5. Folosirea substantelor explozive
Pentru stingerea unor categorii de incendii cum sunt cele de paduri, in special de coronament care se dezvolta cu violenta, cele de sonde in eruptie, sau la rezolvarea unor situatii deosebite, se poate aplica procedeul utilizarii substantelor explozive. In urma utilizarii acestui procedeu care se formeaza o unda de soc care exercita un puternic efect mecanic in zona de ardere asupra materialelor si substantelor combustibile. Prin distrugerea sau imprastierea elementelor existente in zona de ardere se poate intrerupe procesul de ardere.
2.6. Reducerea temperaturii substantelor aprinse prin amestecarea maselor de lichid aprinse
Din momentul in care combustibilul lichid se aprinde, temperatura pe suprafata lui creste si dupa un anumit timp devine egala cu punctul de fierbere. Astfel, la inceputul arderii in apropierea suprafetei libere a combustibilului se formeaza un strat incalzit, de grosime mica, nedepasind cativa centimetri. In straturile de adancime lichidul combustibil ramane rece. Procedeul de stingere prin amestecare poate fi realizat in primele momente ale arderii. Procesul de stingere a incendiilor de lichide combustibile prin procedeul amintit se caracterizeaza printr-o stransa legatura intre factorii termici si hidrodinamici. Transmiterea si echivalarea temperaturii in straturile de lichid se produce datorita amestecarii straturilor de combustibil provocate fie prin circulatia aceluiasi lichid, fie cu ajutorul aerului sau a gazelor inerte introduse pe la fundul rezervoarelor. La introducerea aerului sub stratul de lichid in acesta apar curenti a caror intensitate este determinata de dimensiunile geometrice ale sistemului, de debitul de aer sau de gaz inert, precum si de proprietatile fizice ale lichidului. Caracterul miscarii depinde de inaltimea stratului de lichid si de diametrul rezervorului. Daca inaltimea stratului este mica, in raport cu diametrul rezervorului, miscarea are loc in limitele unei singure zone turbulente. Lichidul se ridica in partea centrala si coboara in apropierea peretilor rezervorului.
Datorita miscarii, straturile reci se amesteca cu stratul superior incalzit, a carei temperatura scade foarte mult. Odata cu scaderea temperaturii lichidului se reduce si viteza de evaporare si deci intensitatea de ardere. In momentul in care, datorita amestecarii, in fiecare punct al suprafetei libere temperatura devine mai mica decat temperatura de aprindere, procesul de ardere se opreste complet, iar incendiul se stinge.
Acest procedeu de stingere necesita instalatie speciala si o pregatire amanuntita.
2.7. Indepartarea substantelor combustibile din zona de ardere
Acest procedeu se foloseste, de obicei, la incendii de acoperisuri si plansee combustibile, la grupurile de cladiri combustibile, la depozite de material lemnos, la incendii de paduri etc. Prin indepartarea substantelor combustibile care vin in contact cu zonele de ardere, propagarea incendiului poate fi oprita.
In unele situatii, pentru intreruperea procesului de ardere se pot folosi mai multe din procedeele descrise anterior; la o combinare a acetora insa unul dintre ele este principal si hotarator in actiunea de interventie pentru stingerea incendiilor.
Fiecare din procedeele enumerate poate sa fie folosit la intreruperea, in general, a procesului de ardere a substantelor si materialelor combustibile, indiferent de starea de agregare in care se afla: solida, lichida sau gazoasa. Alegerea unuia sau altuia dintre procedee depinde de natura, situatia si proportiile incendiului, de proprietatile substantelor care ard, de calitatea agentilor de stingere, de mijloacele si persoanlul care participa la stingere, de gradul de instruire al acestuia, de conditiile meteorologice, precum si de alte cauze.
De exemplu, pentru stingerea incendiilor izbucnite in aer liber, cum ar fi cele de depozite de materiale combustibile se utilizeaza procedeul de racire a zonei de ardere, la stingerea incendiilor de
lichide combustibile in rezervoare procedeul de izolare a acestora de aerul atmosferic. Procedeele de reducere a concentratiei de oxigen ori de inhibitie chimica se folosesc, de obicei, la stingerea incendiilor de proportii reduse.
In practica actiunilor de interventie pentru stingerea incendiilor cel mai frecvent se folosesc procedeele de racire a zonei de ardere si de izolare a substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic.
Orice procedeu prezinta unele particularitati in mecanismul de intrerupere a procesului de ardere.Fiecare procedeu de intrerupere a procesului de ardere se poate realiza prin mijloace diferite. De
exemplu, pentru procedeul de intrerupere a procesului de ardere prin racirea substantelor si materialelor care ard se folosesc mijloace care au prioritati evidente de absorbtie a caldurii de pe suprafetele incalzite sau de a amaesteca straturile incalzite de lichid si reaprins cu cele inca neincalzite.
Pentru izolarea substantelor si materialelor combustibile de aerul atmosferic se practica acoperirea cu un strat izolant a suprafetei incendiate cu scopul de a opri iesirea produselor gazoase combustibile in zona de ardere.
- Substanţe de stingere
Substante de stingere din Agenda pompierului
1.SUBSTANTE DE STINGERE PRIN RACIRE
1.1 APA
Apa este cel mai vechi agent de stingere.Se gaseste in cantitati considerabile,este ieftina si relativ usor de procurat,si are o mare putere de racire.
Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la temperatura de 20°C este egala cu 1 kcal/kg.La temperatura de 100°C si 1 at trece in stare de vapori; 1 l de apa la temperatura de 10°C are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal,formindu-se aproximativ 1600 – 1700 l abur.Apa poate fi pulverizata pina la ceata.
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin:- racirea materialului care arde;- izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer;- actiunea mecanica,in special cind apa se foloseste sub forma de jet compact.Efectul principal al apei la stingerea incendiilor il constituie racirea materialului care arde.Apa care
vine in contact cu materialul aprins absoarbe caldura,o transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconjurator limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului.Capacitatea de patrundere a apei in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor,de presiunea dinamica jetului,de miscarea curentilor de aer si a produselor de ardere,de viteza de miscare a picaturilor,de gradul de evaporare a apei,de a prelua caldura de la suprafata substantei care arde si de proprietatile materialelor combustibile aprinse.
Apa poate fi folosita la stingerea incendiilor de materiale solide,de lichide combustibile miscibile cu apa,si la alte materiale,cind se afla sub forma pulverizata sau abur.Daca apa nu poate stinge un complet de incendiu,se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare (pulberi stingatoare etc.).
Proprietatile apei care-i limiteaza domeniul de utilizare:- densitatea relativ mare (la 4°C are greutatea specifica de 1gf/cm3,iar la 100°C de 0,958 gf/cm3);- buna conducatoare de electricitate;- reactioneaza cu o serie de substante chimice,generind dupa caz,hidrogen sau oxigen;- reactioneaza la temperaturi joase cu unele metale ca sodiu,potasiu,putindu-se ridica temperatura
local pina la 600°C si degaja,in unele cazuri,hidrogen;- reactioneaza cu carbon de calciu,exotermic,cu degajare de acetilena.Apa se refuleaza asupra zonelor de ardere sub forma de jet compact si jet pulverizat (ceata sau
ploaie),solutii de apa neumectate si solutii ale substantelor apoase ale sarurilor.Jetul compact se caracterizeaza prin viteze mari a curentului neintrerupt de lichid,printr-o
insemnata forta de soc,prin concentrarea unei mari mase de apa pe o suprafata mica si prin posibilitatea de refulare la distanta mare.
Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor,de presiunea dinamica a jetului,de presiunea flacarilor,a curentilor de aer si a produselor de ardere,de viteza de miscare a picaturilor si de gradul de evaporare a apei in zona flacarilor.
Jetul compact se foloseste la stingerea incendiilor de substante solide,gazoase si lichide.Jetul pulverizat este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul de 1 mm.Cerinta este ca la o presiune
de 5 N/cm² jetul sa atinga distanta de 8 – 9 m.Fata de jetul compact,jetul pulverizat prezinta urmatoarele avantaje: mareste de mai multe ori
randamentul de stingere; micsoreaza simtitor consumul de apa; nu provoaca deteriorarea obiectelor; poate fi folosit in incaperi unde exista praf combustibil.
Pulverizarea apei pina la ceata se poate realiza prin:- folosirea aerului comprimat;- folosirea inaltei presiuni,de la 50 pina la 120 at;- folosirea unei presiuni reduse,de la 2 pina la 10 at.Pentru stingerea incendiilor in incaperi este nevoie de circa 5 l/m² suprafata a pardoselii si de 2,5
pina la 7,3 l/m² pentru incendiile de motorina in rezervoare.Jeturile pulverizate se folosesc pentru stingerea incendiilor de lichide combustibile nemiscibile,insolubile in apa si cu densitatea mai mica decit aceasta si care au temperaturi de inflamabilitate superioara valorii de 60°C.
Apa pulverizata se mai foloseste si la:- dispersarea in atmosfera a gazelor si vaporilor de combustibili grei;- precipitarea fumului rezultat din arderea substantelor incendiate;- protectia personalului care actioneaza la incendiu,in zone cu temperaturi mari;- racirea elementelor de constructie si a celor metalice.
1.2.APA IMBUNATATITA CHIMIC
Pentru a mari puterea de patrundere a apei in masa materialelor cu care vin in contact s-a actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia.Practic,exista posibilitatea de a reduce simtitor tensiunea superficiala a apei prin tratarea ei cu diversi detergenti (alchil-aril,sulfonat de sodiu-solutie 33% - denumit Dero 73,care folosit in procent de 0,2-0,3% reduce tensiunea superficiala apei de la 72,8 pina la 39,8 dvn/cm,reducindu-se astfel timpul de patrundere pina la 3 ori).
Utilizarea apei imbunatatite chimice duce la scaderea cu 35-50% a cantitatilor de apa folosite la stingerea incendiilor.
Apa imbunatatita chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale bogate in celuloza,cum este lemnul,textilele ,bumbacul,hirtia, etc.
1.3. INTENSITATEA DE REFULARE A APEI LA STINGERE
cantitatea de substanta stingatoare [l sau kg] refulata in unitatea de timp [s sau min] pe unitatea de suprafata incendiata [m²],a perimetrului [m] sau a volumului [m3] pentru stingerea incendiului ,reprezinta intensitatea de refulare a apei de stingere.
Valorile acestei intensitati in raport de natura materialelor si substantelor combustibile se arata in tabelul XXVI.
Intensitatile de refulare a apei la stingerea unor materiale combustibile
Denumirea materialelor,obiectelorsi natura incendiilor
Intesitatea de refulare a apei
Pe suprafata [l/s si m²] In perimetrul [l/s si m liniar]Mobila si la incendii in interiorul cladirilor 0,06 – 0,10
Pereti exteriori la cladiri combustibile,soproane de lemn ,depozite de
materiale solide la o intensitate medie a incendiului 0,08 – 0,10 0,40 – 0,50
Acoperisuri mari combustibile din lemn rotund in stive (cu spatii intermediare de 10
m): 0,13 – 0,15 0,65 – 0,75
- peste 30% umiditate- sub 30% umiditate
--
0,801,40
Scinduri in stive:- peste 30% umiditate- sub 30% umiditate
0,210,45
Stive de scinduri cu urmatoarele spatii intermediare:- pina la 10 m- pina la 25 m- pina la 40 m
---
0,200,600,20
Instalatii de pe cheiuriIncendii in interiorul navelor
Incendii la suprastructura navelor
0,08 – 0,200,08 – 0,200,18 – 0,20
0,40 – 1,00-
Incendii la corpul avioanelor 0,20 – 0,30Textolit,carbolit si deseuri de mase plastice 0,06 – 0,10
Hirtie infoiata 0,07 – 0,10Stive de cauciuc si produse tehnice din
cauciuc0,16 – 0,18
0,8 – 0,9Folii din celuloid 0,06 – 0,20
Incendii in pivnitele cladirilor de gradul II de rezistenta la foc 0,30 – 0,10
Cladiri de productie de gradul III,IV si V de rezistenta la foc 0,06 – 0,20
Sali de teatru (spectacole) 0,10 – 0,15Garaje 0,05 – 0,14
Alcool etilic (incendii la depozitele de alcool in fabrici de alcool) 0,20 – 0,40
Pentru reusita stingerii incendiilor trebuie indeplinita conditia:ir > inec ;
ir > inec reprezinta intensitatea reala si respectiv cea necesara de refulare a substantei de stingere.
2.SUBSTANTE DE STINGERE PRIN IZOLARE
2.1 SPUMA CHIMICA
Spuma chimica este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse,fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu dioxid de carbon,care se formeaza pe cale chimica in urma reactiei dintre substantele care genereaya spuma (substanta acida si substanta bazica).Substanta acida este formata,re regula,din sulfat de aluminiu sau acid sulfuric de o anumita concentratie,iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu.Astfel:
Al2(SO4)3 + 6NaHCO3 = 6CO2 + 2Al(OH)3 + 3Na2SO4
H2SO4 + 2NaHCO3 = Na2SO4 + 2CO2 + 2 H2O
Ca stabilizatori,care se adauga solutiilor,se folosesc: glucoza,saponina; extractul de lemn dulce; spumanti pe baza de albumine etc.
Pentru instalatiile fixe si semifixe se foloseste praful unic (amestec format din sulfat de aluminiu,bicarbonat de sodiu si stabilizatori).
Pentru stingatoare,substantele chimice din care se obtine spuma sunt cunoscute sub numele de incarcaturi: A (acid) si B (baza).
Coeficientul de infoiere reprezinta raportul dintre volumul spumei formate si volumul solutiilor produselor A si B:
Coeficientul de infoire = V . Va+Vb
2.2.SPUMA FIZICA SAU MECANICA
Aceasta se obtine prin dispersarea aerului in solutii din spumanti in apa,si ale caror concentratii de natura chimica sunt determinate de caracteristicile lor fizico-chimice.Aceste spume sunt formate din bule,al caror invelis contine molecule de spşumant umplute cu aer.Spumele fizice sau spumele mecanice sunt mai persistente,necorozive.Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf.Cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de copite si coarne).
In raport de coeficientul de infoiere se obtin urmatoarele spume:- spuma grea,cu coeficientul de infoiere pina la 20;- spuma medie,la care coeficientul de infoiere este de 20 – 200;- spuma usoara,la care coeficientul de infoiere este de 200 – 1000.Spumele mecanice si chimice se folosesc la stingerea substantelor lichide aprinse,care nu distrug
invelisul de lichid al bulelor spumei,precum si a substantelor solide,care nu reactioneaza cu solutiile apoase ale sarurilor,ca si de gaze in regim reduse de presiune.
Spuma se mai poate folosi la protectia materialelor si elementelor de constructie,impotriva caldurii radiate.
Lichidarea incendiilor se realizeaza prin jeturi de spuma,refulate pe suprafata combustibililor care ard,prin deversarea din utilaje generatoare special construite.
Efectul de stingere al spumei consta in realizarea unui strat de o anumita grosime,care provoaca racirea partiala a suprafetei aprinse,impiedica iesirea vaporilor in zona de flacari sau accesul oxigenului atmosferic.
Se recomanda 3 moduri de refulare a spumei pe suprafetele incendiilor:- sub forma de jet sau tangent la suprafata incendiului;- deversare lina,pe planuri verticale sau inclinate,in zona de ardere;- refularea spumei de la distanta,din tunuri de stins incendii pe suprafata incendiata.Spuma trebuie sa aiba urmatoarele calitati: fluiditate; coeficient de infoiere; densitate; persistenta;
aderenta; timp de stingere minim etc.Eficienta spumei depinde de: caracteristicile instalatiilor existente pe masinile speciale de incendiu;
presiunea apei; proportia de spuma si apa; temperatura mediului ambiant.Spuma trebuie sa fie dirijata cu vintul in spate,pentru a se putea scurge incet.Spuma cu coeficient mare de infoiere sau spuma usoara se utilizeaza pentru stingerea incendiilor
izbucnite in incaperi prin inundarea acestora,in magaziile navelor,in subsoluri,in canale de cabluri,la stingerea incendiilor de materiale combustibile solide si lichide.
Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje: utilitazarea unei cantitati minime de apa (1 – 2 l pentru 1000 l spuma); stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii; lipsa actiunii corozive (spre deosebire de spuma chimica); patrunderea spumei in locuri greu accesibile (pivnite,coridoare,canale etc); lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.
Dezavantaje: greutate redusa,deci instabilitate cind bate vintul; pret de cost relativ mare; dificultati la indepartarea spumei ,dupa stingerea incendiilor; distanta relativ limitata de actiune a generatoarelor.
2.3.APA USOARA (LIGHT-WATER)
Acesta se obtine dintr-un spumant fluorurat.Se refuleaza asupra lichidelor nemiscibile cu apa,formind la suprafata acestora o pelicula care impiedica evaporarea lor; volatilitatea lichidului aprins scade pina la valori ce reduc aproape total intensitatea arderii.Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi si la stingerea incendiilor de aeroporturi.
Cind substanta tensioactiva pe baza de fluor se amesteca cu o substanta spumanta proteinica,apa usoara are mare eficienta la stingerea incendiilor.
Apa usoara cu coeficient mediu de infoiere are efect mai mare la stingerea incendiilor de lichide combustibile declansate pe suprafete mari.Ea persista mult si asigura o regenerare permanenta a peliculei pe o durata mare de timp.
Apa usoara este compatibila cu spuma proteinica si intr-o oarecare masura si cu pulberile stingatoare.
In general,pelicula de apa usoara poate rezista pe suprafata lichidului timp de 5 – 6 min,dupa care este indicat ca lichidul sa fie acoperit cu spuma proteinica.
Efectul de stingere al apei usoare trebuie obtinut in decurs de 5 min.
2.4.PULBERI STINGATOARE
Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu.In afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu,sulfat de amoniu,carbonat de sodiu,uree si din diferiti compusi ai borului.
La noi in tara s-a fabricat pulberea stingatoare pe baza de bicarbonat de sodiu denumita „Pulvogen”.
Sub actiunea caldurii bicarbonatul de sodiu se descompune conform relatiei:2Na HCO3 Na2CO3+CO2+H2O
In descompunerea totala a 1 kg de pulbere de bicarbonat de sodiu se degaja 0,26 kg dioxid de carbon si se consuma o cantitate de caldura necesara pentru evaporarea a 300 cm3 apa.Acestor cantitati le corespunde un efect de racire de 95 kcal.Pulberea pe baza de bicarbonat de potasiu este cu 30 – 50% mai eficace la stingerea incendiilor,decit pulberea pe baza de bicarbonat de sodiu.
Florexul ,o pulbere stingatoare care se fabrica la noi in tara,foarte eficienta la stingerea incendiilor,are la baza bicarbonatul de potasiu,ureea tehnica si alte substante chimice.Actiunea de stingere instantanee a flacarilor produse pe timpul incendiilor se datoreste aductului potasiu – carbamic obtinut prin reactia chimica solid – sodiu,in faza „microcristalina”,in prezenta unui catalizator cu continut de fluor,la temperatura de 60C.
Aductului potasocarbamic i se mai adauga o serie de componente chimice cum ar fi dioxidul de carbon,azotul,si alte gaze inerte care au rolul de a mari mobilitatea florexului,in stare netasata,in mod deosebit in stare fluidizata,precum si rezistenta la actiunea umiditatii atmosferice si a agentului de vehiculare.
Efectul de stingere al florexului este atribuit unor fenomene fizico-chimice, speciale ale aductului potasocarbamic,care maresc viteza de intrerupere a reactiilor chimice de ardere,prin efectul absortiei pe suprafata particulelor de pulbere a radicalilor liberi din flacari si de inhibare a particulelor de oxidare.
La efectul de stingere mai contribuie natura si finetea particulelor de pulbere (100 – 60 microni - μ),capacitatea de a degaja gaze inerte si vapori de apa,substante care si dilueaza mediul in care exista focarul de ardere.
Pulberea stingatoare „Florex” se foloseste la stingerea incendiilor de: combustibili petrolieri lichizi (benzine,petrol lampant,motorina,combustibil de calorifer,pacura,uleiuri etc.): lichide organice utilizate ca solventi in industria de lacuri si vopsele (benzen,toluen,solvent nafta etc.); produse polare (metanol,acetona,butanol,acetati de etil,metil,butil etc.).
Se mai poate folosi si la stingerea incendiilor de gaze combustibile (metan,propan,butan,gaze de sonda,acetilena,gaz de caroserie,de cracare etc.).
Restrictie.Florexul nu se utilizeaza la stingerea incendiilor de sulfura de carbon,pentasulfura de fosfor,metale piroforice si substante reductoare.
Pulberile stingatoare trebuie sa indeplineasca conditiile de: eficacitate mare de stingere,determinata de proprietati chimice si de gradul de dispersie; fluiditate buna in conducte; capacitate de a forma un nor compact in suspensie de aer; stabilitate la umezire; stabilitate termica; conductibilitate termica redusa.
3.SUBSTANTE FOLOSITE LA REDUCEREA CONTINUTULUI MAXIM DE OXIGEN
3.1. DIOXIDUL DE CARBON
Dioxidul de carbon,gaz inodor si incolor,introdus in incaperea in care a izbucnit incendiul inlatura incendiul inlatura aerul,micsoreaza viteza de ardere,viteza de degajare a caldurii si scade temperatura de ardere si in final procesul de oxidare se intrerupe.CO2 actioneaza asupra focarului si prin efectul de innabusire si racire.Efectul de racire a 1 kg CO2 corespunde cu 15% din efectul de racire a 1 kg apa (629 kcal/kg).
Din dioxidul de carbon comprimat,prin detenta se obtine zapada carbonica.Calitatiile dioxidului de carbon,ca agent de stingere,sunt: patrunde in orificiile obiectului
aprins,fiind mai greu decit aerul (greutatea specifica 1,53); nu distruge obiectele si materialele asupra
carora se refuleaza; nu este conducator de electricitate; nu se deterioreaza pe timp de conservare indelungata; nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute.
Cea mai eficace actiune de stingere se obtine inchis.In medie se considera ca pentru stingerea incendiilor la majoritatea substantelor este suficienta o concetratie de 30 – 35% in volum de CO2 in aer.
Dioxidul de carbon se foloseste ca substanta stingatoare refulata prin intermediul instalatiilor fixe de stingere,ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele de incendiu si masini speciale de stins incendii.
Pentru stingerea incendiilor,dioxidul de carbon se foloseste la: depozit de materiale amenajate in incaperi cu suprafata redusa; incaperi cu documente de importanta deosebita (arhive,muzee,biblioteci,laboratoare etc.); masini si aparate electrice amplasate in incaperi inchise; transformatoare si generatoare electrice; statii de distributie; centrale telefonice; centre de calcul; incaperi de productie fara supraveghere continua a productiei; instalatii sau utilaje de mare volum cu un rol important economic; recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabilitate a vaporilor scazuta,avind un volum de maximum 500 m3,magazii din navele maritime.
Nu se utilizeaza la incendii de: sulf,metale usoare ca magneziu,titan,plutoniu,uraniu,toriu,in apropierea cianurilor pentru ca reactioneaza cu acestea.
3.2.AZOTUL
Gaz fara culoare si miros,mai usor ca aerul,se foloseste la stingerea incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice,fiid refulat din instalatii fixe speciale de stins incendii.Concentratia de stingere ajunge pina la 31% in volum.
3.3.ABURUL
Ca agent de stingere este folosit in industria chimica,petrochimica, de lacuri si vopsele,in camere de uscare,in statii de pompe si la uneleinstalatii tehnologice.
Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen,pina la limita la care continuarea arderii devine imposibila.
Concentratia eficienta pentru stingerea incendiului este de pina la 35% in volum.Se foloseste atit abur saturat cit si cel supraincalzit.
Aburul ca substanta de stingere se foloseste in instalatii fixe,semifixe,in special acolo unde exista permanent o instalatie tehnologica de abur.
3.4.APA PULVERIZATA
Ca substanta de stingere prin reducerea continutului de oxigen,trebuie sa aiba particule pina la 100μ,obtinute prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin utilizarea unor tevi pulverizatoare speciale.Efectul de stingere depinde de uniformitatea aparitiei picaturilor in flux,si de densitatea jetului de apa.
4.SUBSTANTE DE STINGERE PRIN INHIBITIE CHIMICA
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica se citeaza hidrocarburile halogenate.Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborit,stabilitatea termica scazuta cu formarea radicalilor si atomilor,care la incalzire trec usor in stare gazoasa.
Hidrocarburile halogenate au fost denumite haloni.Dintre acestia cei mai utilizati sunt halonii 1301 si 1211.
Halonul 1301 pastrat sub presiune sub forma lichida are proprietati,superioare fata de dioxidul de carbon.Se citeaza slaba lui toxicitate,putindu-se refula concomitent cu evacuarea persoanelor din incaperea incendiata.Eficienta unei butelii cu halon 1301 este echivalenta cu 5 butelii de dioxid de carbon de aceeasi marime.
Halonul 1211,denumit BCF,este o substanta stingatoare foarte eficicace pentru stingerea incendiilor.
Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu: jet compact,jet pulverizat,sub forma de aerosoli.Hidrocarburile halogenate se refuleaza asupra incendiului din stingatoare si instalatii fixe.
Procesul de intrerupere a arderii se datoreste: vaporizarii picaturilor de substante stingatoare; amestecarii vaporilor substantei cu vapori de combustie; interactiuni fizico-chimice dintre vaporii de haloni si de combustibili.
Cu cit concentratia de stingere este atinsa mai repede,cu atit stingerea se realizeaza intr-un timp mai scurt,iar descompunerea hidrocarburilor halogenate este mai redusa.
Restrictie.Este indicat ca halonul 1301 sa nu fie folosit in concentratii mai mari de 10%,in zonele ocupate normal si unde evacuarea nu se poate realiza in mai putin de 1min.
Din cauza toxicitatii,utilizarea hidrocarburilor la stingerea unor categorii de incendii se restringe din ce in ce mai mult.
Capitolul III din Stingerea Incendiilor de Pompiliu Bălulescu
Substante de stingere
1. Substante de stingere prin racire
1.1. Apa
In lupta cu focul, omul a cautat din totdeaunea sa-si perfectioneze armele, astfel incat sa obtina victoria intr-un timp cat mai scurt si cu o siguranta cat mai ridicata.
Aceasta cautare continua a dus la obtinerea si utilizarea unor noi tipuri de mijloace de stingere, din ce in ce mai adaptate conditiile concrete existente la locul incendiilor.
In prezent se dispune de o larga gama de agenti de stingere incepand cu apa, ale carei calitati o fac sa detina inca locul principal, apoi spuma, pulberile stingatoare, gazele inerte si hidrocarburile halogenate.
In laboratoare si centre de cercetari, actiunea de imbunatatire a substentelor de stingere existente si crearea altora noi, cu proprietati superioare, se desfasoara fara intrerupere.
Apa este cel mai vechi agent de stingere. Se gaseste in cantitati considerabile, este ieftina si relativ usor de procurat, are mare putere de racire si este nevatamatoare. Actiunea de racire se datoreste faptului ca are o mare capacitate de absorbtie a cladurii raportata la caldura specifica si caldura latenta de vaporizare. Aceste calitati o fac sa fie deosebit de utila la stingerea incendiilor la materiale solide, in prezenta unor elemente metalice incalzite, substante solide fierbinti care pot provoca reaprinderea unor lichide combustibile deja stinse sau chiar la stingerea unor dintr ele.
De asemenea, apa mai poate fi folosita la crearea unei atmosfere inerte, atunci cand poate fi pulverizata de 1700 ori volumul ei in stare lichida, deplasand aerul si vaporii inflamabili dintr-un spatiu inchis sau zona invecinata unei suprafete de lichid care arde. Chiar si acolo unde apa nu poate stinge singura complet un incendiu se foloseste adesea impreuna cu alte substante stingatoare, cum ar fi, de exemplu, pulberile stingatoare sau lichide vaporizatoare, pentru realizarea unei stingeri complete si intr-un timp scurt. In aceasta situatie apa pulverizata reduce arderea cu flacara si raceste mediul ambiant, in timp ce cealalta substanta stingatoare continua sa realizeze stingerea completa.
Caldura specifica a apei la presiunea atmosferica normala si la 20ºC este egala cu 1 kcal/kg. La 100ºC si 1 at apa trece in stare de vapori; 1 l apa la 10ºC are nevoie pentru a se evapora complet de 629 kcal, formandu-se aproximativ 1600 – 1700 l abur.
Pentru marimea caldurii specifice, in apa se dizolva clorura de calciu, soda caustica, sulfat de amoniu etc. Concentratia de sare om solutie se aduce pana la 25 – 35% din masa.
La evaporarea apei din solutie, pe suprafata incendiata ce formeaza o pelicula necombustibila si se pot degaja gaze inerte. Asemenea solutii se folosesc, de exemplu, la stingerea incendiilor de padure.
Conductivitatea termica a apei este redusa si odata cu cresterea temperaturii, ea se mareste foarte putin. La 100ºC coeficientul de conductivitate termica a apei λ = 0,587 kcal/ m ∙ h ∙ ºC. De aceea stratul de apa pe suprafata unei substante incendiate formeaza o izolatie termica sigura.
Densitatea apei la 4ºC este egala cu 1 g/cm3, la 100ºC 0,958 g/cm3.
Din cauza acestei densitati, relativ mari, apa este inclusa uneori de la folosirea ei pentru stingerea produselor petroliere albe, care au o densitate mai mica si sunt insolubile in apa.
Efectul de stingere a incendiilor cu apa se realizeaza prin: ● racirea materialului care arde; ● izolarea suprafetei incendiate de oxigenul din aer; ● actiunea mecanica, in special cand apa se foloseste sub forma de jet compact.
Efectul principal al apei la stingerea incendiului il constituie racirea materialului care arde. Apa care vine in contact cu materialul aprins absoarbe caldura, se transforma in vapori si prin saturarea spatiului inconjurator, limiteaza accesul aerului spre focarul incendiului.
Pentru a cobora temperatura materialelor aprinse este necesar ca apa sa absoarba caldura, care contribuie la dezvoltarea incendiului si anume cu o viteza mai mare decat viteza cu care materialul combustibil abosoarbe caldura necesara dezvoltarii incendiului.
1.2. Folosirea apei la stingerea incendiilor
Apa se intrebuinteaza pentru stingerea incendiului sub sub forma de: ● jet compact; ● jet pulverizat (ploaie); ● abur.
1.2.1. Folosirea jetului compact
Capacitatea de patrundere a jetului de apa in focarul incendiului depinde de dimensiunile picaturilor, de presiunea dinamica a jetului, de presiunea flacarilor, a curentilor de aer si a produselor de ardere, de viteza de miscare a picaturilor, precum si de gradul de evaporare a apei in zona flacarilor.
Prin folosirea apei sub forma de jet compact se poate conta pe cresterea eficacitatii si a capacitatii de soc a apei, deoarece in aceast caz cantitatea refulata este de mult ori considerabila si datorita presiunii mari, efectul de dislocare este puternic.
De exemplu, prin aruncarea unui litru de apa sub forma de jet compact al focului se produc picaturi mari care au in total o suprafata de 1 m²; la formarea unor picaturi cu diametrul de 1 mm, suprafata lor se mareste la 6 m², iar la un diametru al picaturilor de 0,1 mm, suprafata totala a picaturilor obtinute dintr-un litru de apa ajunge la 600 m².
1.2.2. Folosirea jetului pulverizat
Jetul de apa dispersata este alcatuit din picaturi de apa cu diametrul mediu de 1 mm. Cerinta este ca la o presiune de 5 N/cm² jetul sa atinga distanta de 8 – 9 m. Efectul principal de actiune a apei sub forma de jet pulverizat este racirea, aceasta pentru faptul ca pe timpul folosirii ei creste suprafata de contact cu flacarile si cu produsele de ardere.
Dimensiunile picaturilor de apa au o mare importanta practica, deoarece pe timpul stingerii incendiilor este nevoie ca o cat mai mare cantitate de apa sa ajunga la focar si sa ramana acolo pana la evaporarea completa. Particulele de apa ajunge in zona focarului trebuie sa aiba o viteza suficienta, capabila sa asigure strabaterea stratului de fum, de gaze calde, de flacari, pentru a se evapora cat mai aproape de obiectul care arde. Efectul de stingere este cu atat mai puternic, cu cat se evapora mai multa apa.
Efectul maxim de stingere cu apa sub forma dispersata si pulverizata, se obtine in incaperi inchise.Pulverizarea apei pana la ceata se poate realiza pe 3 cai: ● cu ajutorul aerului comprimat; ● prin
folosirea inaltei presiuni de la 50 la 120 at; ● prin folosirea unei presiuni reduse, de la 2 la 10 at.Pulverizarea apei cu aer comprimat este posibila, insa necesita compresoare speciale, prezentant si
un oarecare risc, deoarece aerul comprimat inteteste si mai mult arderea.Prin folosirea unor presiuni se intampla dificultati in manipularea tevilor manuale de pulverizare.
In afara de aceasta, pentru pulverizare sunt necesare tevi cu ajutaje speciale, furtunuri de mare rezistenta si pompe speciale. In schimb, efectul de stingere nu este cu nimic superior celui obtinut cu ceata de joasa presiune.
La iesirea din ajutaje speciale sau duze, jetul de apa se transforma intr-un flux de picaturi, care transmit energia cinetica aerului din jur, pe care-l antreneaza si se deplaseaza odata cu el.
Fluxul de aer format de jet, prezinta o importanta deosebita pentru determinarea vitezei de miscare a picaturilor de apa.
Masuratorile efectuate asupra jeturilor de apa pulverizata de sus in jos, produse de o serie de ajutaje sau duze, compuse din picaturi cu diametrul mediu de pana la 1 mm, au aratat ca presiunea lor transforma integral in energie cinetica, la o distanta de 1,80 m de la duza.
Presiunea jeturilor cu picaturi mari, avand diametrul de 1,5 – 3,5 mm se transforma insa in energie cinetica numai in proportie de 50%.
Experimentarile privind stingerea incendiilor cu apa pulverizata au demostrat ca stingerea se produce pe seama racirii materialului combustibil si a flacarii.
Daca se folosesc jeturi indreptate in jos, in sensul contrar flacarilor, atunci pentru ca intreaga apa sa poata ajunge la materialul aprins, presiunea ei nu trebuie sa fie mai mica decat presiunea flacarii ascendente.
Jeturile de apa pulverizata nu sunt intotdeauna eficiente pentru stingerea incendiului, mai ales cand aceasta nu poate fi stins prin racirea materialului combustibil. Totusi, uneori, stingerea se poate realiza cu jeturi refulate din tevi (dimensiunea medie a unei picaturi de 0,2 – 0,4 mm), in special daca nu se produce trecerea la o ardere stabila.
Daca in anumite situatii, jeturile nu sunt capabile sa stinga incendiul, totusi se poate reduce dimensiunea flacarilor.
Presiunea la duza are o mare influenta asupra eficientei stingerii. Marimea presiunii exercita o influenta mai mica asupra reducerii dimensiunilor picaturilor in jet, atunci cand se depaseste 7 daN/cm².
Pe cale experimentala s-a constat ca pentru stingerea incendiilor in incaperi, este nevoie de ≈ 5 l/m² suprafata a pardoselii si de 2,5 pana la 7,3 l/m² pentru incendiile de motorina in rezervoare. Practic, insa, pentru stingerea incendiului in incaperi s-au folosit 450 – 500 l/m².
1.3. Apa imbunatatita chimic
Studiind fenomenele intime ce au loc in contactul apei cu diferite materiale combustibile, s-a ajuns la concluzia ca desi prezinta numeroase calitati totusi apa umezeste nesatisfacator marea majoritate a substantelor combustibile solide, patrunzand cu greu in structura acestora ca si ca urmare o cantitate apreciabila din ea se scurge rapid pe suprafata lor, fapt care reduce simtitor efectul de izolare si determina in acelasi timp cresterea inutila a consumului de apa. Pentru a spori puterea de patrundere a apei in masa materialelor, cu care vine in contact, s-a actionat asupra tensiunii superficiale a acesteia. Se cunoaste ca fiecare lichid este caracterizat printr-o tensiune superficiala, care reprezinta rezistenta pe care o opune lichidul la marimea suprafetei sale, acesta avand capacitatea de a patrunde printre particulele materialelor. Practic exista posibilitatea de a reduce simtitor tensiunea superficiala a apei prin tratarea sa cu diversi detergenti. De exemplu prin folosirea detergentului alchil-aril-sulfonat de sodiu solutie – 33%, denumit uzual in unitatile de pompieri Dero 73, in procent de 0,2 – 0,3% s-a obtinut scaderea tensiunii superficiale a apei de la 72,8 la 39,8 dyn/cm, reducandu-se timpul de patrundere pana la 3 ori si imbunatatind astfel in mod sensibil capacitatea de racire si de izolare a apei utilizate in stingerea incendiilor,obtinandu-se ceea ce curent se numeste apa imbunatatita chimic.
Totodata, prin scaderea tensiunii superficiale se asigura pulverizarea fina a apei refulate asupra focarului, fapt ce mareste absorbtia caldurii produse de ardere si respectiv capacitatea de racire a materialului aprins, asupra caruia s-a refulat apa.
Ca urmare, utilizarea apei imbunatatite chimic duce la scaderea cu 35 – 50% a cantitatilor de apa folosite pe timpul stingerii incendiilor, fapt deosebit de important in conditiile lipsei de apa si mai ales pentru protejarea obiectelor asupra carora actioneaza in caz de incendiu.
La incendiile la care s-a utilizat apa imbunatatita chimic s-a constat o crestere a eficientei de stingere si prin aceea ca in zonele udata nu au avut loc tendinta de reaprindere.
Desigur, detergentii folositi pentru obtinerea apei imbunatatita chimic isi vor spori calitatea si vor fi folositi cu mai multa incredere.
Apa imbunatatita chimic este recomandabil a se folosi la stingerea incendiilor de materiale bogate in celuloza, cum sunt lemnul, textilele, bumbacul, hartia etc. Pentru a putea fi utilizata la stingerea incendiilor sunt necesare mijloace tehnice care sa realizeze amestecul de apa cu detergent, in proportia stabilita (3/1000).
Apa, indiferent sub ce forma, nu poate fi intrebuintata la toate categoriile de substante si materiale combustibile la care, in caz de incendiu, nu este indicat sa se foloseasca apa si nici alte substante stingatoare pe baza de apa.
Tabelul 11
Principalele substante si materiale combustibile la care nu se foloseste apa in caz de incendiu
Denumirea substantelor si materialelor combustibile
Pericolul in urma reactiei cu apa
1 2Azotat de plumb Instabila, explozie la cresterea umiditatii pana la 30%Aluminiu (pulbere) Se degaja hidrogenHidrurile metaleloc alcaline si alcalino-pamantoase
Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogen
Hidrosulfit de sodiu Se autoapinde in contact cu apaFulminat de mercur Explodeaza la contactul cu jetul de apaPotasiu metalic Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogenHidruda de potasiu Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrogenCalciu metalic IdemPeroxid de calciu Se descompune in apa degajandu-se oxigen Fosfura de calciu Reactioneaza cu apa degajandu-se hidrura de fosforCarbura de aluminiu Se descompune in contact cu apa cu degajarea acetileneiCarbura de bariu IdemCarbura de calciu IdemCarburile metalelor alcaline Explodeaza in contact apaMagneziu si aliajele lui Se degaja hidrogenHidrura de sodiu Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenuluiSodiu metalic IdemPeroxid de sodiu La reactie cu apa este posibil sa se produca explozie si
intensificarea arderiiFosfura de sodiu La reactie cu apa se degaja hidrura de fosfor care se
autoinflameaza in aerVar nestins La reactie cu apa se degaja o cantitate mare de caldura,
temperatura atinge 400ºC si mai multNitroglicerina Explodeaza la lovirea cu jetul de apaPetrolatum Jetul de apa poate sa duca la aruncarea in exterior si la
intensificarea arderiiRubidiu metalic Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenuluiSalpetru Refularea jetului de apa in salpetrul topit provoaca
aruncarea puternica sub forma de explozie si intensificarea arderii
Termit Se degaja hidrogenSilani Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrurii de siliciu, care se
autoinflameaza in aerTitanul si aliajele lui Se degaja hidrogenTetraclorura de titan Reactioneaza cu apa cu degajarea unei cantitati mari de
calduraTrisililamina Se descompune in contact cu apa cu degajarea hidrogenuluiTrietilaluminiu Reactioneaza cu apa cu explozieAcid clorsulfonic IdemCesiu metalic Reactioneaza cu apa cu degajarea hidrogenuluiPraf de zinc Descompune apa cu degajarea de hidrogenElectron Idem
2. Substante de stingere prin izolare
2.1. Spuma chimica
Este formata dintr-o masa de bule de dimensiuni reduse, fiecare bula fiind invelita intr-o membrana lichida umpluta cu bioxid de carbon, care se formeaza pe cale chimica in urma reactiei dintre substantele care genereaza spuma (substanta acida si substenta bazica).
Substanta acida este formata de obicei din sulfatul de aluminiu sau acidul sulfuric de o anumita concentratie, iar cea bazica din bicarbonat de sodiu sau potasiu.
Reactiile dintre substantele respective au loc conform ecuatiei:
Al2(SO4)3 + 6NaHCO3 = 6CO2 + 2 Al(OH)3 + 3Na2SO4
H2SO4 + 2NaHCO3 = Na2SO4 + 2CO2 + 2H2O
Prin reactia bicarbonatului de sodiu cu sulfatul de alumniu ia nastere hidroxidul de aluminiu gelatins, care reprezinta masa in care sunt inglobate bulele de bioxid de carbon rezultat din aceasta reactie.
Ca stabilizatori, care se adauga solutiilor din care se obtine spuma chimica, se foloseste, de obicei, una din urmatoarele substante: ● glucoza; ● saponina; ● extractul de lemn dulce; ● spumanti pe baza de albumine etc.
Pentru obtinerea spumei chimice in instalatiile fixe de stingere a incendiilor cu spuma si la masinile speciale de incendiu, se foloseste un praf chimic (la noi in tara denumit praf unic), apa si generatoare special construite.
Praful chimic se obtine dupa o anumita reteta, constituind un ameste format din sulfat de aluminiu, bicarbonat de sodiu si stabilizatori.
In tara noastra praful unic se produce si se livreaza: pentru instalatii mobile de stins incendiu si instalatii fixe si semifixe.
Pentru stingatoare, substantele chimice din care se obtine spuma, sunt cunoscute sub numele de incarcaturi: ● A (acid); ● B (baza).
Acestea, inainte de a se introduce in stingatoare se dizolva in apa, conform instructiunilor care insotesc produsul.
In urma reactiei dintre cele doua solutii introduse separat in stingator, se produce spuma chimica cu un anumit coeficient de infoiere.
Coeficientul de infoiere reprezinta raportul dintre volumul spumei formate si volumul solutiilor produselor A si B. Astfel:Coeficientul de infoiere = __V . Va + Vb
Spuma chimica este buna conducatoare de electricitate.O spuma eficace trebuie sa aiba urmatoarele calitati: ● fluiditate; ● coeficient de infoiere; ●
densitate; ● persistenta; ● aderenta; ● timp de stingere minim etc. Ea trebuie sa curga bine, pentru a acoperi suprafata lichidului incendiat, greutatea specifica este de 0,10 – 0,15 kgf ∙ cm².
Eficienta spumei mai depinde si de o serie de factori cum sunt: ● caracteristicile instalatiilor existente pe masinile speciale de incendiu; ● presiunea apei; ● proportia de spumant si apa; ● temperatura mediului ambiat.
Spuma chimica are o conductibilitate termica redusa si din aceasta cauza impiedica reaprinderea substantelor si materialelor combustibile, precum si reincalzirea lichidelor combustibile, sub influenta corpurilor solide incandescente din apropiere. Acesta este de fapt efectul de izolare pe care-l are spuma chimica.
Spuma chimica exercita asupra incendiului si efecte de racire si inabusire.Efectul de racire se bazeaza pe preluarea unei anumite cantitati de caldura din focar, necesara
evaporarii apei ca si separarea lichidului de spuma, in general de apa, care se evapora prin absorbtia de caldura. Spuma chimica realizeaza efectul de racire cand temperatura focarului este mai mica de 1000ºC.
Efectul de inabusire se obtine prin actiunea vaporilor de apa rezultati din contactul acesteia cu combustibilul care arde, efect care se produce mai ales cand temperatura focarului este mai redusa de 1000ºC.
Spuma chimica se utilizeaza la stingerea incendiilor de produse petroliere si de materiale combustibile solide, care nu reactioneaza cu solutiile aprinse ale sarurilor.
2.1.1. Spuma mecanica grea
Acest gen de spuma se obtine prin amestecarea unei substante generatoare de spuma cu aerul si apa, folosind in acest scop dispozitive speciale.
Ca spumant se foloseste spumogenul lichid sau spumogenul praf. Unul din cel mai bun spumogen se obtine din proteine (faina de coarne si copite), in urma unui
proces de degradare cu acizi minerali neutralizare si stabilizare cu substante chimice. Se mai obtine si din pene de pasari. Spumantul din proteine este o substanta vascoasa, de culoare rosie bruna si cu miros caracteristic. Pastrarea si manipularea spumogenului trebuie sa se faca conform instructiunilor deoarece in caz contrar se altereaza.
Se reaminteste, printre altele, obligatia de a executa transvazarea periodica pentru inlaturarea depunerilor pietrificate, precum si atentia care trebuie acordata perioadei de timp cu temperaturi scazute. Depozitarea sau pastrarea spumogenului lichid la o temperatura mai mica de 5ºC este interzisa, deoarece se degradeaza.
In unele tari spuma mecanica se obtine si din fluorproteine.Lipsa de proteine, in unele situatii, a determinat realizarea unui spumant sintetic, in unele tari.Spuma mecanica actioneaza asupra focarului prin efecte de izolare, racire datorita apei pe care o
contine, si inabusire in urma formarii vaporilor de apa.Utilizarea simultana in acelasi loc a spumei si apei nu este permisa deoarece spuma se distruge
foarte repede.
2.1.2. Spuma cu coeficient mediu si mare de infoiere (spuma usoara)
Ideea utilizarii spumei mecanice cu coeficient mediu de infoiere (20 – 200) si mai mare (200 – 1000) la stingerea incendiilor a fost materializata la inceput in minele de carbuni.
Primul dispozitiv de producere a acestui gen de spuma a fost simplu. Principiul de functionare a fost mentinut si ulterior la construirea generatoarelor de spuma, care in ultima perioada s-au diversificat foarte mult.
Pentru producerea spumei usoare se foloseste un spumant special. Practic si economic ar fi sa se foloseasca acelasi spumant pentru toate categoriile de spuma. Spuma usoara exercita asupra focarului incendiului o actionare complexa de inabusire, izolare si racire. Efectul de inabusire se datoreste evaporarii bruste a apei din spuma in apropierea focarului. Vaporii de apa care au un volum in jur de 1600 ori mai mare decat volumulu apei din care au provenit ocupa spatiul inconjurator, formand cu aerul existent un amestec in care continutul de oxigen scade sub 7,5 %, adica sub concentratia necesara intretinerii arderii.
Efectul de izolare fara de radiatia termica are o importanta considerabila pentru protectia constructiilor.
Efectul de inabusire al spumei usoare poate fi marit prin adaosul unei mici cantitati de CO2 in curentul de aer al generatorului de spuma. O astfel de spuma stinge incendiile de alcool, acetona etc. Spuma usoara exercita un efect de racire prin preluarea unei cantitati de caldura necesara pentru evaporarea apei. Cu cat mai multe bule se descompun in apropierea focarului, cu atat efectul de racire si implicit cel de stingere este mai accentuat. Apa din spuma, din cauza caldurii, se transforma in aburi, reducand concentratia de oxigen prin diluarea aerului.
Gradul de marire a efectelor spumei asupra incendiului este dependent de coeficientul de infoiere si de durata spumei.
In aer liber de exemplu, la incendiile de suprafata, spuma medie s-a dovedit foarte rezistenta. Cu toata greutatea specifica redusa, nu se produce ridicarea acesteia, adica sa fie luata de curenti, atunci cand vine in contact cu focarul de incendiu.
Acest mod de comportare este determinat de vascozitatea ei mare, care creste in raport cu temperatura.
O cerinta importanta care trebuie satisfacuta in sistemele cu preamestec este cea a folosirii apei curate. Impuritatile de apa distrug biologic spumantul, intr-un procent care poate sa ajunga la 100%.
Eficienta de stingere a spumei usoare, ca dealtfel a oricarei spume, se aprecieaza pe baza timpul de stingere si a cantitatii de solutie spumanta consumata pe unitatea de suprafata in unitatea de timp (Isolutie /m² ∙ s).
Timpul de stingere scade odata cu marimea debitului de spuma, la inceput mai rapid, apoi mai lent.Eficacitatea oricarei spume la stingerea incendiilor este dependenta in afara de calitatile fizico-
chimice ale spumantului, de coeficientul de infoiere, de structura spumei si de unii factori caracteristici incendiului, cum ar fi, de exemplu, natura substantei care arde, temperatura exterioara, vant etc.
Una din conditiile de baza pentru folosirea cu succes a spumei usoare o constituie folosirea ei la o amanuntita temperatura a mediului ambiant, avand in vedere faptul ca principalul component al spumei este aerul. In cazul temperaturilor cuprinse intre 0 si 100ºC, amestecul spumant nu sufera modificari esentiale. Sub temperatura de 100ºC exista anumite limitari. Spumantul are temperatura de inghet de ≈ - 15ºC. Prin formarea solutiei de 2% spumant cu apa, punctul de inghet se modifica la – 2ºC.
Spuma cu coeficient mare de infoiere se distruge in contact cu flacarile, cu suprafetele uscate sau din cauza temperaturilor ridicate. Desi se distruge la inceput, spuma este completata datorita debitului mare al generatorului. Pentru reusita actiunii de interventie este necesar sa se tina seama de pierderile provocate prin distrugere, luandu-se in calcul un coeficient de siguranta de 1,2 – 1,4.
Inlaturarea spumei dupa folosirea ei la incendiu se poate realiza cu ajutorul unui jet de apa pulverizata sau prin jeturi de pulbere, refulate dintr-un stingator, distrugerea bulelor facandu-se in acest caz printr-o actiune mecanica. Se mai pot folosi in acelasi scop si substante chimice dizolvate in apa intr-o anumita concentratie, refulate asupra spumei.
Spuma usoara se poate folosi cu rezultate bune la stingerea incendiilor in industria chimica, aceasta pentru ca intr-un spatiu redus poate fi refulat un volum foarte mare de spuma, in magaziile navelor, in subsoluri, in canale de cabluri etc.
Prin folosirea spumei usoare se creeaza posibilitatea aprinderii de focar deoarece volumul mare de spuma impiedica aerul fierbinte sa ajunga la personalul de interventie.
Spuma usoara se obtine in generatoare de spuma care functioneaza pe principiul ejectiei si prin folosirea unui ventilator.
Spuma cu coeficient mediu de infoiere se poate obtine si prin utilizarea unor tevi generatoare speciale.
Spuma usoara s-a afirmat ca o substanta de stingere cu multiple calitati, dar si anumite limite de utilizare.
Folosirea spumei usoare prezinta urmatoarele avantaje: ● utilizarea unei cantitati minime de apa (1 – 2 l) pentru ≈ 1000 l spuma; ● stingerea rapida a incendiului si impiedicarea reaprinderii; ● lipsa actiunii corozive (spre deosebire de spuma chimica); ● patrunderea ei in locuri greu accesibile (pivnite, coridoare, canale etc.); ● lipsa unor efecte nocive asupra organismului uman.
Dezavantajele spumei usoare sunt urmatoarele: ● greutatea redusa si deci instabilitate atunci cand bate vantul; ● pret de cost relativ ridicat; ● dificultati la indepartarea ei, dupa stingerea incendiilor (unele tipuri de spuma infunda canalizarile); ● distanta de actiune a generatoarelor relativ limitata.
Acest ultim dezavantaj poate fi compensat prin utilizarea unor tuburi mari si lungi pentru dirijarea spumei la locul dorit.
Hotararea de a se folosi sau nu spuma usoara la stingerea incendiilor ramane la latitudinea comandantului actiunii de interventie, care trebuie sa tina seama intotdeauna de conditiile concrete existente, in asa fel incat interventia cu spuma sa apara rationala din punct de vedere tehnico-economica-operativ.
2.1.3. Apa usoara
Apa usoara este o substanta sintgatoare de data mai recenta, care se refuleaza asupra unui lichid nemiscabil cu apa, ea formeaza o pelicula care impiedica, chiar si in cazul in care este foarte fina, evaporarea lichidului combustibil.
Datorita acestei situatii se reduce concentratia de vapori deasupra lichidului care arde, procesul de ardere se intrerupe si reaprinderea nu mai este posibila.
Din punct de vedere chimic, pelicula este formata din acizi perfluorurati si sulfonici. Fiecare molecula se compune dintr-un lant lung, care la un capat este floururat, iar la celalalt are o grupare solubila in apa. Aceste molecule se orienteaza una langa alta, ca un sir de zabrele, in cazul in care solutia apoasa ia contact cu un lichid insolubil (ulei, benzina).
Datorita orientarii in acest mod a partilor fluorurate, in statul limitrof se formeaza o pelicula plutitoare, care reduce apreciabil evaporarea lichidului aflat dedesubt.
Pelicula de protectie nu se realizeaza prin simpla refulare a solutiei de substanta tensioactiva in apa, ci trebuie realizat mai intai un strat de spuma. In peretii subtiri ai bulelor de spuma are loc, probabil orientarea moleculelor filiforme.
Substantele tensioactive pe baza de fluor din care se obtine apa usoara s-au dovedit a fi foarte eficiente la stingerea incendiilor atunci cand sunt amestecate cu substante proteinice. Se obtine o spuma fluida si rezistenta la foc, indicata a se folosi in instalatii fixe de stingere la rezervoare, recomandandu-se, dupa unii specialisti din strainatate, sa se introduca de jos in sus, adica sub suprafata incendiata.
Pe plan modial ai aparut diferite feluri de cantitati de substante tensioactive pentru realizarea apei usoare. Cele mai utilizate sunt din categoria AFFF (Aqueos Film Formin Foam, in traducere – spuma cu formare de pelicula de apa).
Apa usoara cu coeficient redus de infoiere se poate folosi la stingerea incendiilor pe aeroporturi, fiind refulata de la distanta.
Apa usoara cu coeficient mediu de infoiere are efect mai mare la stingerea incendiilor de lichide combustibile declansate pe suprafete mari. Ea prezinta o calitate si anume persista foarte mult si asigura o regenerare permanenta a peliculei pe o durata mare de timp.
Unul din marile avantaje ale apei usoare este compatibilitatea cu spuma proteinica si intr-o masura oarecare cu pulberea stingatoare. Acest mare avantaj poate fi folosit pentru realizarea unei stingeri rapide a incendiilor, folosind procedee mixte.
In general pelicula de apa usoara poate rezista pe suprafata lichidului timp de 5 – 6 min, dupa care este indicat ca lichidul sa se acopere cu o spuma proteinica. Efectul de stingere a incendiului cu apa usoara trebuie obtinut in decurs de 4 – 5 min. In acesta perioada de timp, in apropiere nu trebuie sa existe surse de aprindere, in special flacari, deoarece prin distrugerea peliculei, incediul poate sa reapara.
2.2. Pulberi stingatoare
Acestea au devenit substante de stingere de larga utilitate.Rezultatele excelente, chiar si in cazul incendiilor de proportii de gaze sau lichide combustibile,
posibilitatile corespunzatoare de conservare, cat si alte insusiri ale lor, fac ca pulberile stingatoare sa constituie substante de stingere destul de eficace.
Componentul de baza al unor pulberi stingatoare este bicarbonatul de sodiu. In afara pulberii pe baza de bicarbonat de sodiu se mai fabrica pulberi pe baza de bicarbonat de potasiu, sulfat de amoniu, carbonat de sodiu, uree si din diferiti compusi ai borului.
Pe plan modial s-au stabilit 3 grupe de pulberi stingatoare in raport de natura incendiilor, la care pot fi folosite:
1) Pulberi stingatoare B, C, E, eficace la stingerea incendiilor de lichide si gaze combustibile, la instalatii si aparate electrice.
2) Pulberi stingatoare A, B, C, E folosite la stingerea categoriilor de incendii aratate la punctul 1), in plus sunt eficace si la stingerea incendiilor de materiale combustibile solide, ca lemn, carbuni, paie etc.
3) Pulberi stingatoare A, B, C, D, E, care sunt eficace la toate categoriile de incendii specificate mai inainte, precum si la incendiile de matela usoare si aliajele acestora.
La noi in tara, pana in prezent, din aceste grupe, s-a fabricat o pulbere stingatoare de tipul B, C si E denumita „Pulvogen”, pe baza de bicarbonat de sodiu. Cu cat procentul de bicarbonat de sodiu este mai mare, cu atat capacitatea pulberii ca substanta stigatoare creste, deoarece restul componentilor au rolul de a ameliora mobilitatea pulberii si de a o feri de a o feri de aglomerare la umiditate.
Pulberea pe baza de bicarbonat de sodiu, folosita in multe tari, este macinata atat de fin, incat 1 cm3 pulbere contine 25 mil. particule cu efect activ la stingere. Sporirea insa a finetei de macinare peste o
anumita limita nu mai duce la o intensificare a efectului de stingere. Aceasta se explica prin faptul ca masa particulelor de pulbere este prea redusa. Odata cu refularea unor asemenea particule in flacari, energia lor cinetica nu mai este suficienta pentru patrunderea in focarul de ardere. Daca flacarile sunt mari ele arunca pulberea in sus.
Sub actiunea caldurii, bicarbonatul de sodiu se descompe conform relatiei:
2NaHCO3 ↔ Na2CO3 + CO2 + H2O
La descompunerea totala a 1 kg pulbere bicarbonat de sodiu se degaja 0,26 kg bioxid de carbon si se consuma o cantitate de caldura necesara pentru evaporarea a 300 cm3 apa. Acestei cantitati ii corespunde un efect de racire de ≈ 95 kcal.
Un mare success la stingerea incendiilor se obtine prin folosirea bicarbonatului de potasiu. Daca se compara cele mai bune pulberi produse pe baza de bicarbonat de sodiu, cu pulberea pe baza de bicarbonat de potasiu, se constata ca aceasta din urma este cu 30 – 50% mai eficace la stingerea incendiilor.
2.2.1. Florex
Aceasta pulbere stingatoare se fabrica la noi in tara din bicarbonat de potasiu pulsiv, uree tehnica si alte substante chimice, care prezinta caracteristici de stingere superioare pulvogenului si pulvogenului special. Actiunea de stingere instantanee a flacarilor degajate pe timpul incendiilor se datoreste aductului potasocarbamic obtinut prin reactia chimica solid-solid, in faza „microcristalina” in prezenta unui catalizator cu continut de fluor, la temperatura de 60ºC.
Aductului potasocarbamic i se mai adauga o serie de componenti chimici, care au rolul de a mari mobilitatea florexului, in stare netansata, in mod deosebit in stare fluidizata, rezistenta la actiunea umiditatii atmosferice si a agentului de vehiculare asupra focarului de incendiu, cum ar fi bioxidul de carbon, azotul si alte gaze inerte. De asemenea, florexul este destul de labil la termodescompunere, generand la temperatura flacarilor de 800 - 1400ºC bioxid de carbon, azot si vapori de apa, toate aceste produse degajate avand un efect de stingere secundar, in special de racire a mediului gazos in care se produce procesul de ardere.
Efectul de stingere al florexului se datoreste producerii unor fenomene fizico-chimice speciale ale aductului potasocarbonic, care fac sa creasca viteza de intrerupere a reactiilor chimice de ardere, datorita si adsorbtiei pe suprafata particulelor de pulbere a radicalilor liberi din flacari si de inhibare a produselor de oxidare.
In afara de acestea la efectul de stingere mai contribuie natura si finetea particulelor de pulbere (100 – 60 microni - µ), capacitatea de a degaja gaze inerte si vapori de apa, substante care racesc si dilueaza mediul in care exista focarul de ardere.
Pentru a se asigura un efect corespunzator de stingere este necesar ca pulbea florex sa fie depozitata in conditii optime.
In incaperile in care se depoziteaza florex temperatura nu trebuie sa depaseasca 30ºC, umiditatea sa fie cat mai redusa, depozitarea sa se faca in ambalaje originale – bidoane metalice ermetic inchise. De asemenea, in aceste incaperi este interzis sa se depoziteze materiale combustibile volatile ca benzine, alcooli, uleiuri etc., precum si produse care favorizeaza umiditatea.
Pulberile stingatoare si produsele de descompunere nu sunt periculoase pentru sanatatea omului, ele protejeaza personalul care actioneaza la stingerea incendiilor impotriva radiatiei termice emisa de focarul de ardere. De regula pulberile stingatoare nu exercita un efect corosiv asupra metalelor.
2.2.2. Mecanismul stingerii incendiilor cu pulbere
Privind efectul de stingere al pulberii stingatoare au aparut mai multe teorii. Astfel:Prima teorie, de fapt si cea mai veche, se refera la actiunea componentilor rezultati prin
descompunerea termica a pulberii refulata asupra flacarilor. Efectul de stingere se bazeaza pe reducerea concentratiei de oxigen in urma aparitiei bioxidului de carbon si a vaporilor de apa, pe absorbtia caldurii degajate si acoperirea focarului cu un strat de pulbere care se topeste. Potrivit acestei teorii, racirea si inabusirea focarului sunt esentiale.
A doua teorie tine seama de factorii enumerati mai inainte la prima teorie, insa considera ca factor esential formarea stratului protector de pulbere, in care loc echilibrarea temperaturilor si aparitia schimbului de caldura in urma descompunerii chimice a pulberii.
A treia teorie considera efectele de racire si inabusire ca secundare si explica stingerea prin intreruperea reactiilor in lant de ardere, ca urma a patrunderii norului de pulbere in flacari. Radicalii activi rezultati din ardere se ciocnesc cu particulele de pulbere, transmitand acestora energia lor, si drept consecinta, mecanismul arderii in lat se intrerupe.
Stingerea incendiilor cu pulbere este in realitate stingerea flacarilor. Se va putea stinge cu pulbere numai un asemenea volum de flacari care poate fi inundat cu pulbere deodata. Metoda de stingere a incendiului timp indelungat folosind pulbere putina nu da rezultate.
Pulberile stingatoare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: ● eficacitate mare la stingere, determinata, de proprietatile chimice si gradul de dispersie; ● fluiditate buna in conducte, in capacitatea de a forma un nor compact in suspensie in aer, stabilitate la umezire si la intarire in cazul unei pastrari indelungate; ● stabilitate termica; ● conductibilitate electrica redusa.
Cea mai mare parte a pulberilor pe baza de bicarbonat de sodiu, satisfac aceste cerinte. La unele experimentari efectuate in strainatate, cu 1 kg pulbere stingatoare pe baza de bicarbonat de sodiu s-a reusit sa se stinga in timp de 1 – 2 s un incendiu de benzina revarsata pe o suprafata de 1 m2.
Eficacitatea pulberii stingatoare mai depinde de suprafata specifica a particulelor, cea mai convenabila fiind de 2000 – 2500 cm²/g.
De asemnea, granulozitatea pulberii influenteaza mobilitatea si conservarea acesteia, marimea granulelor putand varia intre 50 – 100 µ.
Mobilitatea (fluiditatea) pulberilor consta in opunerea unei rezistente mai mici sau mai mari la refularea lor prin diferite ajutaje. Ea depinde de granulozitate si nu trebuie sa se mentina ridicata, chiar si in cele mai grele conditii de utilizare si depozitare mai indelungata.
Pulberile stingatoare prezinta si unele neajunsuri. Astfel, pentru obtinerea efectului maxim de stingere, dimensiunile particulelor de pulbere trebuie sa fie foarte reduse, fapt ce duce la marimea coroziunii, la tendinta de intarire, la depozitare, ceea ce creeaza greutati la pastrare si in mod deosebit la refularea lor asupra focarelor de ardere.
Tendinta particulelor de pulbere la intarire depinde de forma acestora, structura cristalelor si umiditatea mediului. Pulberile formate din cristale foarte regulate au un efect de stingere mai mare decat cele cu particule de forma neregulata (asimetrice). Primele se caracterizeaza prin capacitatea de a se imprastia usor si de a forma un nor cu densitate uniforma. Pulberile care au cristalele sub forma neregulata sau cu retea cristalina au o tendinta mai mare de intarire. In acest caz se formeaza aglomerari de particule, formari de bulgari, inrautatindu-se astfel fluiditatea.
Progresele obtinute la fabricarea unor pulberi stingatoare, cu calitati superioare s-au datorit si faptului ca apa, spuma si gazele inerte nu au fost intotdeauna eficace la stingerea unor categorii de incendii, ca incendii de metale (sodiu, potasiu, magneziu sub forma de pulbere), lichide usor inflamabile, instalatii electrice etc. la care unele din pulberile stingatoare au fost eficiente.
3. Substante folosite la reducerea continutului maxim de oxigen
3.1. Bioxid de carbon
Prin folosirea substantelor care reduc continutul minim de oxigen, viteza de degajare a caldurii si scade temperatura de ardere. Pe timpul actiunii de stingere a incendiilor, folosind acest substante se dilueaza atat aerul care participa la ardere, cat si substantele combustibile care intra in zona de ardere.
Bioxidul de carbon CO2 este un gaz incolor si inodor. Se dizolva usor in apa, solubilitatea scazand odata cu cresterea temperaturii. Bioxidul de carbon nu arde si nici nu intretine arderea. Un litru de bioxid de carbon in stare normala are 1,976 kg, deci este mai greu decat aerul, proprietate care il face sa fie utilizat la stingerea incendiilor. Greutatea specifica a CO2 este 1,53. Temperatura critica fiind de +31ºC se
poate lichefia cu usurinta. Temperatura de fierbere a CO2 lichid la 760 mm Hg este – 78,5ºC. La temperatura de – 56,2ºC si la presiunea de 5,28 kgf/cm2, CO2 poate fi lichid, solid sau gazos.
Daca CO2 comprimat i se da posibilitatea sa se destinda pana la presiunea atmosferica, atunci el devine solid, sub forma de zapada carboninca, fenomenul respectiv denumindu-se detenta.
Prin introducerea acestei substante stingatoare in incaperea in care a izbucnit incendiul se inlatura aerul si ca urmare arderea inceteaza. CO2 mai actioneaza asupra focarului si prin efectele de inabusire si racire. In general, se poate admite ca efectul de racire al unui kg de CO2, corespunde cu 15% din efectul de racire al unui kg de apa (≈ 629 kcal/kg), considerand ca intreaga cantitate de apa se evapora.
Bioxidul de carbon ca substanta stingatoare are urmatoarele calitati: ● patrunde in orificiile obiectului aprins, fiind mai greu decat aerul; ● nu distruge obiectele si materialele asupra carora se refuleaza; ● este rau conducator de electricitate; ● nu se deterioreaza pe timp de conservare indelungata; ● nu este sensibil la actiunea temperaturilor scazute.
Bioxidul de carbon poate fi intrebuintat la stingerea incendiilor fie sub forma de gaz, fie de zapada carbonica. El trebuie sa fie fara urme de umezeala, de oxigen si impuritati. Cea mai eficace actiune de stingere se obtine in spatiu inchis, deoarece concentrarea necesara se mentine mult timp si pierderile se pot completa cu usurinta.
In general se admite ca procesul de ardere poate fi intrerupt daca concentratia volumetrica in % a CO2 esate de cel putin 28,6%, iar concentratia oxigenului din aer nu depaseste 15% in volum.
In medie se considera ca pentru stingerea incendiilor la majoritatea substantelor este suficienta o concentratie de 30 – 35% in volum de CO2 in aer. Succesul in actiunea de stingere depinde in mare masura de cantitatea de bioxid de carbon introdusa in incaperea in care a izbucnit incendiul, precum is de modul de refulare asupra focarului; 1 l de CO2 lichid formeaza 400 – 500 l gaz, in conditii atmosferice normale.
Bioxidul de carbon comprimat se transporta in butelii de otel, presiunea acestuia in butelie nu depinde numai de temperatura, ci si de gradul de umplere a buteliei respective. Prin grad de umplere se intelege raportul dintre volumul imbuteliereii, in l, si cantitatea de bioxid de carbon, in kg, introdusa in butelie, raport care este indicat sa fie 1,34 l/kg.
Bioxidul de carbon se foloseste mult ca substanta stingatoare refulata prin intermediul instalatiilor fixe de stingere, ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din stingatoarele de incendiu si masini speciale de stins incendiu.
Bioxidul de carbon are un larg domeniu de utilizare: ● depozite de materiale amenajate in incaperi cu suprafata mica; ● incaperi cu documente de importanta deosebita (arhive, muzee, biblioteci, laboratoare etc.); ● masini si instalatii electrice amplasate in incaperi inchise; ● transformatoare si generatoare electrice, statie de distributie, centrale telefonice automate; ● centre de calcul, incaperi de productie fara supraveghere continua a productiei, instaltii sau utilaje de mare volum care au un rol important economic; ● recipiente cu lichide combustibile cu o temperatura de inflamabiliate a vaporilor scazuta, avand un volum maxim de 500 m3; ● magazii din nave maritime.
Nu este recomandabil sa se foloseasca la stingerea incendiilor de: ● carbuni; ● sulf; ● metale usoare ca magneziu; ● titan; ● plutoniu; ● uraniu; ● thoriu etc.; ● in apropierea cianurilor, deoarece reactioneaza cu acestea.
3.2. Azotul
Este un gaz fara culoare si miros, mai usor decat aerul. Se pastreaza si se depoziteaza in stare gazoasa comprimata.
Azotul se poate folosi la stingerea incendiilor izbucnite in instalatii tehnologice fiind refulat din instalatii fixe de stingere sau ca agent de vehiculare a pulberilor stingatoare din masini speciale de stins incendiu.
Concentratia de stingere cu azot este apreciabil mai mare decat a bioxidului de carbon, ajungand pana la 31% in volum. Acestea se explica prin faptul ca bioxidul de carbon are caldura specifica mai mare si conductibilitatea termica mai redusa.
3.3. Aburul
Ca substanta stingatoare, aburul este utilizat in industria chimica, petrochimica, de lacuri si vopsele, in camere de uscare, in statiile de pompe si intr-o serie de incaperi tehnologice. Sunt cunoscute mult cazuri de stingere cu succes a incendiilor cu ajutorul aburului.
Efectul de stingere al aburului se bazeaza mai ales pe diluarea concentratiei de oxigen. In zona de ardere pana la o limita in care continuarea arderii devine imposibila.
Pentru ca aburul sa aiba eficacitate la stingerea incendiilor este necesar sa se creeze o concentratie de cel putin 35% in volum.
Ca substanta stingatoare se poate folosi atat abur saturat, cat si cel supraincalzit, primul fiind cel mai eficient. Aburul ca substanta stingatoare este indicat sa se foloseasca in instalatii fixe, semifixe, in special acolo unde exista pentru procesul tehnologic o instalatie de abur, permanent in functiune.
De ce totusi unele incendii care nu au fost stinse cu abur, chiar in concentratie de 35% ? Explicatia ar fi urmatoarea:
1)La inceputul incendiului utilajele si constructiile inconjuratoare nu sunt inca incazite si daca in acest moment se introduce abur, o mare parte se condenseaza, neindeplinind rolul de mijloc de stingere. De exemplu, pe constructiile verticale la temperatura suprafetei de 50ºC intr-un minut se condenseaza 2,4 kg/m² abur la temperatura de 125ºC, de doua ori mai putin si de abia la 150ºC condensarea practic inceteaza.
2) Analiza majoritatii incendiilor nestinse cu abur (vapori de apa), indica faptul ca tocmai condensarea intensiva a aburului a dus la aceste insuccese.
3.4. Apa fin pulverizata (ceata de apa)
Apa fin pulverizata sa aiba perimetrul particulelor pana la 100 µ, care se obtine prin pulverizarea apei sub inalta presiune sau prin folosirea unor tevi pulverizatoare speciale.
La o pulverizare fina a apei in zona de ardere, aceasta se transforma in abur (vapori de apa), diluand substantele care participa la ardere.
Efectul de stingere depinde de uniformitatea repartitiei picaturilor in flux si de densitatea jetului de apa [g/cm² ∙ min]. Cu cat este mai mare densitatea jetului si uniformitatea lui, cu atat efectul de stingere este mai corespunzator.
In general, in faza initiala a incendiului, flacarile se manifesta cu intensitate, apoi se micsoreaza trepta pana la inlaturararea arderii care la lichide survine de fapt in momentul in care apa fin pulverizata acopera simultan intreaga suprafata incendiata.
4. Substante de stingere prin inhibitie chimica
Dintre mijloacele de stingere prin inhibitie chimica fac parte hidrocarburile halogenate.
Incercarile efectuate in diferite conditii, au pus in evidenta eficacitatea hidrocarburilor halogenate ca inhibitori de reactie la incendiile de produse petroliere si de diferite substante chimice.
Mecanismul de intrerupere a procesului de ardere folosind substante de stingere prin inhibitie chimica nu este inca suficient studiat. Exista numai ipoteze teoretice, bazate pe faptul ca prezenta hidrocarburilor halogenate in zona de ardere nu reclama o scadere apreciabila a concentratiei de oxigen in aer pentru intreruperea procesului de ardere.
De exemplu, pentru incetarea arderii folosind azotul ca substanta stingatoare, se impune aducerea concentratiei de oxigen in aer pana la 14%, iar la folosirea hidrocarburilor halogenate, concentratia poate sa fie la 20,6%.
Mijloacele de inhibitie chimica au punctul de fierbere coborat, stabilitatea termica scazuta cu formarea radicalilor si atomilor, care la incalzire trec usor in stare gazoasa.
Hidrocarburile halogenate au fost denumite „haloni” de la prescurtarea denumirii in limba engleza „halogenated hydrocarbon”.
Fiecare hidrocarbura halogenata este reprezentata de un numar.
De exemplu, diflourclorbrommetanul (CF2ClBr) – halonul 1211; tetrafluordibrommetanul (CF2Br-CF2Br) – halon 2402.
Fiecare halon este reprezentat printr-un indicativ, in care cifrele reprezinta, in ordine, numarul de atomi de carbon, fluor, clor si brom. Atunci cand unul din elementele amintite nu este cuprins in halonul respectiv, aceasta se noteaza cu un zero. Zerourile finale sunt neglijabile, iar hidrogenul nu este marcat in mod deosebit, prezenta sa putand fi dedusa in mod simplu.
In paralel exista, in special in tehnologia frigului si in patente denumirea de „freon” urmata de un indicativ corespunzator fiecarei hidrocarburi halogenate. Prima cifra reprezinta numarul atomilor de carbon, minus unu, a doua cifra numarul atomilor de hidrogen plus unul, a treia cifra numarul atomilor de fluor. Numarul atomilor de brom este reprezentat printr-un B urmat de cifra respectiva.
In tabelul 12 sunt reproduse denumirile hidrocarburilor halogenate utilizate pe scara larga.
Dintre halonii prezentati in tabelul 12 merita sa fie scoasa in evidenta actiunea halonilor 1301 si 1211.
Halonul 1301 pastrat sub presiune sub forma lichida, prezinta proprietati superioare fata de bioxidul de carbon. Se poate enumera slaba lui toxicitate, motiv pentru care se refuleaza concomitent cu evacuarea persoanelor in incaperea incendiata. Eficienta unei butelii cu halon 1301 este echivalenta cu cinci butelii de bioxid de carbon de aceeasi marime.
Tabelul 12 Hidrocarburi halogenate utilizate ca substante stingatoare
Denumirea chimica Formula chimica Simbolul halonului Simbolul freonului
Tetraclorura de carbon CCl4 104 -
Clorbrommetan CH2BrCl 1011 -
Brommetan CH3Br 1001
Difluorclorbrommetan CBr Cl F2 1211 12 B1
Difluordibrommetan C Br2F2 1202 12 B2
Triflourbrommetan CBr F3 1301 13 B1
Tetrafluordibrommetan C2Br2F4 2402 114 B2
In plus refularea in totalitate a halonului 1301 ar necesita 10 secunde in timp ce in cazul bioxidului de carbon acest timp ar creste de la 60 la 120 s. Halonul 1301 provoaca reactia complexa in lant, producand o inhibitie de amploare.
Halonul 1211, denumit si BCF, este o substanta stingatoare foarte eficace pentru stingerea incendiilor. Este considerat unul dintre cele mai noi substante stingatoare universale de stingere a incendiilor. BCF nu este bun conducator de electricitate si se poate folosi fara pericol la instalatiile electrice si electronice. Se prezinta sub forma de lichid incolor, necoroziv, incombustibil si fierbe la – 4ºC. La iesirea din duze se evapora repede, fara a lasa urme, de aceea poate fi folosit la stingerea incendiilor declansate la cele mai fine aparate.
Stingerea incendiilor cu hidrocarburi halogenate se poate face cu jet compact, jet pulverizat, sub forma de aerosoli. Alegerea unui anumit procedeu pentru stingerea incendiului se face in functie de particularitatile obiectivului in care a izbucnit incendiul. Hidrocarburile halogenate pot fi refulate asupra incendiului cu ajutorul stingatoarelor si din instalatii fixe.
Procesul de intrerupere a arderii se datoreste: vaporizarii picaturilor de substante stingatoare; amestecarii vaporilor substantei stingatoare cu vaporii combustibili; interactiuni fizico-chimice intre vaporii de haloni si vaporii de combustibili.
Fenomenul de vaporizare a picaturilor este de cea mai mare importanta. El este influentat de viteza de deplasare a picaturilor, de marimea acestora si de temperatura.
Efectul diferit de stingere produs de fiecare dintre hidrocarburi este determinat de viteza diferita de descompunere si de reactia radicalilor, la care se adauga influenta materialelor aprinse si cea a mediului inconjurator. Cu cat concentratia de stingere este atinsa mai repede, cu atat stingerea se realizeaza intr-un timp mai scurt, iar descompunerea hidrocarburilor halogenate este mai redusa.
5. Intensitatea de refulare a substantelor stingatoare
Prin intensitatea de refulare a substantei stingatoare se intelege cantitatea din aceasta substanta (l sau kg), refulata de timp (s sau min) pe unitatea de suprafata incendiata [m²], a perimetrului [m] sau a volumului [m3], pentru stingerea incendiului.
Se cunoasc intensitati de refulare reale si necesare.
Tabelul 13 Intensitatile de refulare a apei la stingerea catorva materiale combustibile solide
Denumirea materialelor, obiectelor si natura incendiilor
Intensitatea de refulare
Pe suprafata [l ∙ s-1 ∙ m-2]
In perimetru [l ∙ s-1 ∙ m-
1]
Mobila si la incendii in interiorul cladirilor 0,06 – 0,10 -
Peretii exteriori la cladiri combustibile, soproane de lemn, depozite de materiale solide la o intensitate medie a incendiului
0,8 – 0,10 0,40 – 0,50
Acoperisuri mari combustibile, rotund in stive (cu spatii intermediare de 10 m):
- peste 30% umiditate
- sub 30% umiditate
0,13 – 0, 15 0,65 – 0,75
- 0,80
- 1,40
Scanduri in stive:
- peste 30% umiditate
- sub 30% umiditate
0,21-
0,45 -
Stive de scanduri cu urmatoarele spatii intermediare:
- pana la 10 m
- pana la 25 m
- pana la 40 m
- 0,20
- 0,60
- 0,20
Instalatii de pe cheiuri 0,08 – 0,20 0,40 – 1,00
Incendii in interiorul navelor 0,08 – 0,20 -
Incendii la suprastructura navelor 0,18 – 0,20 -
Incendii la corpul avionului 0,20 – 0,30 -
Textolit, carbolit si deseuri de mase plastice 0,06 – 0,20 -
Hartie infoiata 0,07 – 0,10 -
Stive de cauciuc si produse tehnice din cauciuc 0,16 – 0,18 0,80 – 0,90
Folii de celuloid 0,6 – 0,10 -
Incendii in pivnitele cladirilor de gradul II de rezistenta la foc
0,30 – 0,10 -
Cladiri de productie de gradul III, IV, V de rezistenta la foc
0,06 – 0,20 -
Inncedii in spatiul scenei teatrelor 0,20 – 0,30 -
Sali de teatru (spectacole) 0,10 – 0,15 -
Garaje 0,05 – 0,14 -
Alcool etilic (incendii la depozite de alcooli in fabrici de alcooli)
0,20 – 0,40 -
Pentru reusita stingerii incendiilor trebuie indeplinita conditia:
Ir > Inec ;
Ir si Inec reprezinta intensitatea reala si respectiv cea necesara de refulare a substantei de stingere.
Pentru produse petroliere si alte lichide combustibile intensitatile de refulare sunt in functie de agregatele folosite la producerea spumei chimice si aeromecanice.
Intensitatile variaza pentru spuma chimica intre 0,31 l ∙ s -1 ∙ m-2 pentru uleiuri si 0,75 l ∙ s-1 ∙ m-2 la benzina, iar pentru spuma aeromecanica in jur de 1,25 l ∙ s-1 ∙ m-2.
Pentru lichidele combustibile care se pot stinge cu apa pulverizata, intensitatea de refulare a acesteia variaza intre 0,2 – 0,4 l ∙ s-1 ∙ m-2.
La folosirea aburului pentru stingerea incendiilor in incaperi, intensitatea de stingere este cuprinsa in raport de etanseitatea incaperii, intre 0,0025 si 0,005 kg/s ∙ m².
Pentru incaperi cu volumul pana la 56,60 m3, intensitatea initiala de refulare a bioxidului de carbon trebuie sa fie de cel putin 1,60 kg/m² si peste acest volum, de cel putin 1,34 kg/m3. In sistemul cu jeturi de bioxid de carbon, pentru fiecare metru patrat de suprafata de lichid combustibil se vor asigura minimum 8 kg CO2, iar pentru fiecare metru patrat la suprafata a instalatiilor si utilajelor 6 kg.
Pentru calcule orientative la folosirea pulberilor stingatoare Florex, intensitatea de refulare la stingerea incendiilor de benzina CO 90, se ia in jur de 45 l ∙ s -1 ∙ m-2, iar pentru metanol de la 70 la 100 l ∙ s-1 ∙ m-2.
- Oxidarea, arderea, aprinderea, autoaprinderea, inflamarea, autoinflamarea, explozia, vaporizarea, fierberea, puterea calorică, sarcina termică, efectele curentului electric, electricitatea staticăOxidarea, arderea, aprinderea, autoaprinderea, inflamarea, autoinflamarea, explozia din Agenda pompierului
1.OXIDAREA
Oxidarea este un fenomen chimic si constituie o reactie in care o substanta se combina cu oxigenul sau cedeaza hidrogen.De exemplu,oxidarea carbonului la dioxid de carbon,a acidului azotos in acid azotic:
C+O2=CO2; HNO2+1 O2 = HNO3
2
Reactiile de oxidare – reducere se mai numesc reactii oxidante.Substanta in a carei compozitie intra un element care cedeaza electoni se cheama reductor.Toate moleculele substantelor care intra in reactie si cele rezultate sunt insa neuter din punct de vedere electric.De aceea,numarul total al electronilor alipiti catre oxidant.Tinand seama de cele mai sus,se considera oxidare si reactiile chimice in care elementul chimic nu se combina cu oxigenul,dar care el totusi,a pierdut unul sau mai multi electroni.De exemplu:
2CuCl+Cl2=2CuCl2
Practic se produc oxidari lente,oxidari biochimice,oxidari chimice si oxidari electrolitice.Oxidarea lenta este o combinatie a unei substante cu oxigenul care se produce la temperatura
ambianta sau mai joasa,fara dezvoltare de lumina si apparent fara dezvoltare de caldura,aceasta din urma fiind cedata treptat mediului exterior,temperatura mentinindu-se practic constanta (de exemplu,ruginirea fierului sau oxidarea altor metale,putrezirea lemnului,respiratia fiintelor etc.).
Oxidarea biochimica cuprinde oxidarea grasimilor,proteinelor si a hidratilor de carbon proveniti din alimente.Oxidarea biochimica se foloseste si la scara industriala.
Oxidarea chimica are domeniul de aplicare la protectia fierulu,a magneziului,a cuprului si aliajelor lor.Oxidarea chimica este o oxidare de protectie la metale feroase si la cupru,si cele mai multe ori este o brunare.
Oxidarea electrolitica se aplica de obiecei la protectia aluminiului si a aliajelor lui.
2.ARDEREA
In conditii obisnuite arderea reprezinta un process de oxidare sau de asociere a substantelor combustibile cu oxigenul din aer insotit de caldura si lumina.
Arderea este o reactie de oxidare rapida a unui substante in prezenta oxigenului din atmosfera cu dezvoltare de caldura,si in general,insotita de lumina.
Se cunosc insa si substante care ard fara prezenta oxigenului din aer,ca de exemplu acetilena comprimata,clorura de azot,precum si alte substante compuse.In anumite conditii aceste substante pot exploda cu degajare de caldura si aparitie de flacari.
Procesul este posibil numai daca sunt intrunite urmatoarele conditii: existenta substantelor si materialelor combustibile: prezenta substantelor care intretine arderea (oxigen,substanta care cedeaza oxigen); realizarea temperaturii de aprindere.
Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora,care se formeaza dup ace se depaseste temperature de inflamabilitate.
Materialele combustibile solide se aprind si ard in general,mult mai greu decit lichidele si gazele combustibile,deoarece pentru aprinderea lor este nevoie de un aport mare de caldura din exterior,degajarea substantelor combustibile volatile prin distilare facindu-se mai incet.
Cel mai important efect fizic produs in urma arderii este temperatura care creste pe masura ce arderea se intensifica.Deseori cresterea temperaturii substantelor combustibile determina schimbarea starii de agregare a acestora.Fara aceste schimbari nu este posibila arderea.De aceea,inainte de ardere corpurile solide se transforma in stare lichida si gazoasa sau numai gazoasa.
Procesul de ardere pentru materialele si substantele combustibile,solide,lichide si gazoase se desfasoara la fel si se produce in “trei faze”: oxidarea aprinderea si arderea propriu-zisa.
Datorita oxidarii gazelor si vaporilor,caldura se acumuleaza in mod continuu,fapt care conduce la marirea vitezei reactiilor,la aprinderea materialului si aparitia flacarilor.
La baza concenptiilor actuale despre mecanismul reactiilor de ardere se afla teoria reactiilor in lant.Aceasta teorie presupune formarea in timpul reactiei de oxidare a radicalilor liberi,care in urma
reactiei cu alte molecule formeaza radicali noi,ce reactioneaza la rindul lor cu moleculele neutre.Un exemplu tipic de reactie in lant ramificat este procesul de ardere al hidrogenului:
H2+O2=2OHH2+M*=2H+M } Nasterea lantului.O2+O2=O3+O
OH+H2=H2O+H Prelungirea lantului.
H+O2=OH+O }O+H2=OH+H } Ramificatia lantului.
H+O2+M=H2O+M Intreruperea in volumul reactant prin formarea unui radical putin activ.
HO2+H2=H2O2+H } Prelungirea lantului prin radicalul HO2 putin activ.H2O+ H2O= H2O2+OH }
Temperatura de ardere se poate defini prin temperatura minima la care un combustibil solid sau lichid arde pina la epuizare.
Temperatura teoretica de ardere corespunde unei arderi fara pierderi de caldura in exterior si este mai ridicata decit temperatura reala de ardere.
Temperaturile de ardere pe timpul incendiilor sunt direct influentate de puterea calorifica a materialului combustibil care arde,de cantitatea de caldura ramasa in spatiul incendiat,precum si de modul cum se produce arderea.
Viteza de ardere reprezinta cantitatea de combustibil care se consuma prin ardere,in unitatea de timp si suprafata.
Din punct de vedere ar tipului de reactie se deosebesc arderi complete si incomplete.Astfel:Arderea completa se produce numai atunci cind substanta arde complet,existind o cantitate
suficienta de oxigen pentru procesul de oxidare.Ca produsi de ardere rezulta dioxid de carbon,vapori de apa si bioxid de carbon.
Arderea incompleta are loc cind substanta combustibila nu arde in intregime,deoarece nu are la dispozitie intreaga cantitate de oxigen.Ca produsi ai arderii rezulta oxid de carbon,alcool,vapori de apa si compusi organici complecsi.
Din punct de vedere al posibilitatilor de percepere,arderea se poate clasifica in:1)Ardere cu flacara,care este o combustie in faza gazoasa cu emisie de lumina – cea mai des intilnita.2)Ardere cu incandescenta – combustia fara flacara a unui material combustibil,cu emisie de lumina vizibila la suprafata acestuia.3)Arderea mocnita – combustia unui material fara emisie de lumina vizibila,adesea pusa in evidenta de fum si de cresterea temperaturii.Din punct de vedere al propagarii flacarii,arderea poate fi:1)Arderea uniforma (deflagratie),care se propaga cu viteza relativ redusa (de la citva centimetri ep
secunda la 1m/s).Se caracterizeaza printr-o transmitere de caldura in mod uniform,de la stratul care arde la stratul care arde la stratul vecin.Arderile uniforme au loc,in general in spatii deschise,unde accesul oxigenului spre zona de ardere se face in mod constant.
2)Ardere rapida (detonatie),care are loc,in general in spatii inchise,unde se dezvolta cu viteze supersonice (1-4 km/s),propagarea flacarilor fiind insotia de o unda de compresiune care inainteaza,in functie de substanta care arde,cu aceeasi viteza pe o distanta pina 1m,ca apoi datorita arderii si dilatarii produselor de ardere,propagarea sa se accelereze.
3.APRINDEREA
Aprinderea sau initierea arderii se produce fie cind substanta sau materialul combustibil vine in contact cu o sursa externa de aprindere in prezenta oxigenului din aer,fie datorita unei surse de caldura interna.
Ca surse externe de aprindere se pot aminti: focul deschis,radiatia termica,scinteile mecanice si electrice,scurtcircuitele etc.
Aprinderea unei substante combustibile se produce numai in faza gazoasa si cu atit mai usor,cu cit emanarea de vapori si gaze incepe la o temperatura mai joasa.
Temperatura de aprindere este cea mai scazuta temperatura la care o substanta combustibila aflata in prezenta aerului sau oxigenului trebuie incalzita pentru ca arderea sa se continue de la sine,fara incalzire ulterioara.
Aprinderea materialelor solide este in functie de sursa de aprindere,de compozitia chimica,de greutatea specifica,gradul de impurificare etc.(tabelul IV.3.1).
Tabelul IV.3.1
Temperaturile de aprindere ale unor materiale combustibile
Denumirea materialului(corpului)
Temperatura de aprindere[˚C]
Denumirea materialului(corpului)
Temperatura de aprindere[˚C]
0 1 2 3Antracit 460 Matase viscoasa z 279
Brad 225 Naftalina z 79-87,5Brichete de carbune brun 300 Paie 200-220
Pin 280Bumbac 250-450 Pirita (praf) 401Catran 335 Pluta (placi) 260Carpen 250 Poliamide (fibre) 420
Carbune brun 250 Poliamide (praf) 535Celuloid 125-140 Polietilena 341Cinepa 214-220 Policlorura de vinil (praf) 900
Cocs siderurgic 650 Poliester cu fibra de 390Cocs pentru gaz 500 sticla 390
Celuloza praf 434 Polimetacrilat 450Colfoniu 329 Polivinil acetat 200
Cosuri de nuiele 380 Porumb boabe 250Dinamita 180-220 Praf pusca
Fag 295 (granule fine) 175 – 176Faina de lemn 430 Praf puscaFaina de pluta 210 (granule mari) 168-172
Fin 205-210 Polistiren (placi) 345Fosfor alb 60 Polistiren (spuma) 340Fosfor rosu 260 Polistiren (spuma) 310
Frasin 240 Rumegus de fag 396Funingine 900 Rumegus de molid 445
Fulminat de mercur 160-165 Semicocs 395Grafit 850 Stejar 349
Hirtie creponata 280 Sulf 250Hirtie masina scris 200 Taniu (pulbere) 512
Hirtie de scris 360 Trotil 240-300Hirtie ziar 185 Turba 230
Huila 350 Tutun 175Huila (praf) 150 Vata 320
In 232 Zahar 410Iuta 254 Zahar (praf) 327
Lignit 250Mangal 248Molid 282
Matase artificiala 472
4.AUTOAPRINDEREA
Substantele care au tendinta spre autoaprindere trec mai intii prin procesul de autoincalzire,care se produce datorita unor procese chimce sau biologice care au loc in insasi masa substantelor respective.Deci caldura necesara autoincalzirii si autoaprinderii rezulta din reactiile chimice si biologice produse in masa substantelor combustibile respective.
Autoaprinderea se defineste ca declansarea arderii unei substante combustibile datorita autoincalzirii,deci fara interventia unei surse exterioare de aprindere; caldura care rezulta se datoreste reactiei chimice sau biologice care are loc in masa substantei respective.
Autoaprinderea de natura chimica se poate produce in substantele care au capacitatea de combinare cu oxigenul die aer,cu umiditatea atmosferica sau cu alte substante.
Autoaprinderea de natura fizico-chimica este specifica substantelor combustibile,care,in afara procesului chimic sunt supuse si influentei unor factori de natura fizica cum ar fi de exemplu,suprafata specifica,evacuarea insuficienta a caldurii din interior si existenta unor impuritati.
Autoaprinderea de natura biologica se produce la acele corpuri combustibile predispuse activitatii vitale a microorganesmelor.Caldura care se dezvolta se datoreste transformarilor de materie,actiunii microorganismelor,transformarilor chimice prin intermediul enzimelor (fermentilor).
In prima faza se produce,sub actiunea microorganismelor,o degajare de dioxid de carbon si hidrogen,concomitent cu ridicarea temperaturii pina la 50 – 55˚C.Peste aceasta temperatura procesul biologic trebuie supravegheat,deoarece exista posibilitatea trecerii in autoaprindere.Pina la 500˚C are loc faza de carbonizare,de distrugere a celulelor,iar apa si produsele volatile incep sa se distileze.La 140-150˚C se produce innegrirea corpurilor combustibile,procesul de autoaprindere se intensifica,in final producindu-se autoaprinderea.
In tabelul IV.4.1 se arata principalele substante care au tendinta spre autoaprindere.
Tabelul IV.4.1
Substante care au tendinta spre autoaprindere
Substanta cu tendinta spre autoaprindere Conditiile de autoaprindere1 2
IV.4.1.a. AUTOAPRINDERE DE NATURA CHIMICAAluminiu
Azotat de amoniuColoranti azoici de sulf
Carburile metalelor alcalineFosforul alb si rosu
FierulHidrogenul fosforat
MagneziulNegru de fum
SodiuSulf
Sulfuri de fier (FeS,Fe2S)Zincul sub forma de pulbere
Sub forma de pulbere in prezenta apei sau a uleiuluiIn contact cu uleiuri cu umezeala in substante organice
In contact cu aerulIn contact cu apa
In contact cu aerulSub forma de pulbere imbibata in ulei
In contact cu aerulSub forma de pulbere,in contact cu aerul
Depozitat in cantitati mari,umezeala si urme de particule incandescenteIn contact cu apa
In contact cu aerulSub forma de pulbere si in contact cu aerul
In contact cu aerulIV.4.1.b. AUTOAPRINDEREA DE NATURA FIZICO-CHIMICA
Brichete de carbune brunBumbacul
Carbune brunCafea boabe prajita,orz,pastai de cafea
Cocs de carbune brunCilti
Deseuri de cauciucFirnis
Grasimi (in special cele vegetale)Lina
Materiale fibroaseMusamale
PielePraf de pieiPraf de pluta
Umiditate si calduraImpregnat cu uleiuri (baloturi de cirpe)
Umiditate si calduraUmiditate si calduraUmiditate de caldura
Imbibati in uleiCaldura,depozitate in cantitati mari
Sub forma de pelicula,in contact cu aerulSub forma de pelicula,in contact cu aerul
Imbibate in ulei; lina cruda,datorita sucului propriu,in baloturiImbibate in ulei
Imbibate in uleiuri vegetaleIn gramezi compacte,umezeala
Imbibat cu ulei,in grameziImbibati cu ulei
Saci de iutaTurba
Turte de floarea-soareluiUleiuri vegetale
Zahar pudra ambalat in lazi
Imbibati cu uleiUmiditate si caldura
In gramezi mari si pe timp indelungatSub forma de pelicula,in contact indelungat cu aerul
Umiditate si calduraIV.4.1.c. AUTOAPRINDERE DE NATURA BIOLOGICA
FinFuraje tocateFoi de varza
HameiGermeni de maltPleava de cereale
Paie de griuRumegus de lemn (in special ramasite)
Uruiala de porumbTaitei de sfecla
Tutun
Umezeala si depozitate in cantitati mariUmezeala si depozitate in cantitati mari
Depozitat in cantitati mari si umeziteDepozitat in cantitati mari si umezitDepozitat in cantitati mari si umezit
Depozitata in cantitati mari si umezitaDepozitate in cantitati mari si umeziteDepozitat in cantitati mari si umezit
Depozitata in cantitati mari si umezitaDepozitati in cantitati mari si umeziti
Pe timpul fermentarii
5.INFLAMAREA
Inflamarea este arderea rapida a unui amestec de vapori proveniti dintr-un lichid combustibil.Pentru a se putea produce inflamarea este necesar sa se formeze la suprafata lichidului de amestec
combustibil de vapori-aer si sa existe o sursa de aprindere.Temperatura de inflamabilitate reprezinta temperatura minima la care vaporii unui lichid
combustibil formeaza cu aerul deasupra acestui lichid,un amestec de o anumita concentratie care se aprinde in contact cu o sursa de aprindere (flacara,corp incandescent,scintei electrice,scintei mecanice etc.).
Temperatura de inflamabilitate creste in raport direct cu marirea temperaturii de fierbere si invers proportional cu presiunea vaporilor de lichid.In general,temperatura de inflamabilitate este mai scazuta decit cea de aprindere.
Temperatura de inflamabilitate constituie un parametru de baza care poate fi folosit cu operativitate pentru indicarea cu aproximatie a conditiilor de temperatura in care o substanta combustibila prezinta pericol de incendiu.Aceasta temperatura se ia in considerare la clasificarea proceselor tehnologice,a incaperilor si instalatiilor dupa gradul de pericol de incendiu.
In anexa 1 sunt date temperaturile de inflamabilitate a principalelor substante chimice cu pericol de incendiu si explozie.
6.AUTOINFLAMAREA
Prin autoinflamare se intelege aprinderea vaporilor unui lichid combustibil,fara ca acestia sa vina in contact cu sursa de aprindere (foc deschis,scintei,corp incandescent etc.) insuficienta numai prezenta aerului.
Autoinflamarea se produce in conditiile existentei unei anumite cantitati de vapori si a realizarii temperaturii de autoinflamare.
Temperatura de autoinflamare este temperatura minima pina la care este necesar sa se incalzeasca o substanta combustibila,pentru a se putea produce aprinderea amestecului de vapori-aer,fara a veni in contact cu o sursa de aprindere.
7.EXPLOZIA
Este un proces de ardere foarte rapida si violenta a amestecurilor explozive,care se produce in fractiuni de secunda,cu degajare de caldura,lumina si care genereaza presiuni mari.
Se pot declansa:- explozii produse de energia eliberata in urma unei oxidari rapide (arderea unui amestec de vapori
de substante combustibile cu aerul);
- explozii produse datorita descompunerii rapide a unor compusi chimici (descompunerea azotatului de amoniu);
- explozii rezultate din eliberarea brusca a energiei degajate prin fuziune,sau fisiune nucleara (bomba atomica si cu hidroger);
- explozii produse datorita polimerizarii necontrolate cu eliberarea rapida de energie.In raport cu vitelezele de ardere (reactii) si de descompunere a amestecurilor explozive se
deosebesc:1) Deflagratia: reactiei chimica pe timpul careia viteza de ardere este de citva centimetrii pe
secunda – arderea se produce din aproape.2) Explozia propri-zisa: se produce atunci cind amestecul de substanta combustibila –aer existat
intr-un spatiu inchis (incapere,recipient are o anumita concentratie si vine in contact cu o sursa de aprindere,viteza de aprindere fiind de 10-100 m/s.
3) Detonatia: explozia produsa,in general,in tevi cu diametre si lungimi suficient de mari,la care viteza de propagare a flacarii,este cuprinsa intre 1000-4000 m/s,caracterizata si prin aparitia undei de soc.
Limita inferioara de explozie (aprindere) este concentratia maxima a vaporilor,gazelor si prafurilor combustibile cu aerul, la care se poate produce explozia.
Intervalul de explozie este zona dintre limita inferioara si superioara de explozie.El are un rol determinat in stabilitarea pericolelor de incendiu si de explozie ale lichidelor,gazelor si prafurilor combustibile.Sub limita inferioara,explozia nu poate avea loc din cauza excesului de aer,iar peste cea superioara din lipsa de aer,amestecul fiind prea bogat in substanta combustibila.
Efectele curentului electric din Fizica şi chimia pentru pompieri
Efectul caloric. Curentul electric incalzeste conductorii prin care circula. Pe baza acestui efect al curentului electric functioneaza resoul, plita electrica, ciocanul electric de lipit, becul electric, cuptorul electric, se realizeaza sudura electrica etc.
In principiu, trecerea unui curent prin orice metal bun conducator de electricitate are drept o anumita incalzire a acestuia. Pentru ca aceasta incalzire sa nu prezinte un pericol pentru conducatoare, aparate electrice si materiale combustibile din apropiere, instalatiile electrice se dimensioneaza astfel incat incalzirea lor sa fie mentinuta in limite nepericuloase.
Totusi, in practica apar situatii cand din diferite cauze, caldura degajata, in general, de anumite puncte ale instalatiei electrice prezinta pericol de aprindere a materialelor combustibile.
Practia ne-a aratat ca excesul de caldura apare in punctele de rezistenta marita ca, de exemplu, la conexiunile facute necorespunzator (prin suruburi, borne etc.). Rezistenta de trecere in punctele de contact depinde in mare masura de apasarea in aceste puncte. Punctele de conexiune se pot incalzi simtitor din cauza slabirii contactelor, vibratiilor, slabirii arcurilor de apasare etc.
La aprecierea pericolului de incendiu prezentat de o instalatie electrica, punctele critice (rezistentele de trecere) trebuie cercetate cu o deosebita atentie, deoarece o rezistenta de cativa miliohmi este capabila sa transforme caldura in puteri de multi wati. Pericolul de incendiu poate sa apara chiar si acolo unde conductoarele electrice sunt desizolate sau unde repararea unei defectiuni s-a facut in mod necorespunzator. Faptul ca incalzirea creste proportional cu patratul intensitatii, mareste si pericolul de incendiu pentru ca o data cu marirea randamentului diferitelor aparate electrice si cu introducerea prizelor de 10 amperi in locul celor de 6 amperi, intregul dispozitiv de conexiune se incalzeste intr-o masura considerabila.
Incalzirea conductoarelor trebuie redusa la minimum posibil, cand este vorba de motoare electrice, de instalatii pentru producerea si transportul energiei electrice sau de distribuirea ei in locuinte. Pentru conductoare electrice sau sarmele de bobinaj, va trebui sa se recurga la grosimi cu atat mai mari, cu cat curentul care le parcurge este mai intens. Oricare ar fi situatia, temperatura conductorului rezulta dintr-un echilibru dinamic, intre cantitatea de caldura produsa prin efectul Joule-Lenz si caldura cedata mediului inconjurator.
Aplicatii ale efectului caloric al curentului electric. Pe baza efectului caloric al curentului electric s-a trecut atat in industrie cat si pentru nevoile gospodaresti la construirea si folosirea diferitelor agregate si aparate care constituie marturii ale progresului si civilizatiei secolului in care traim.
In industrie se folosesc cuptoare electrice pentru topirea pieselor, fabricarea otelurilor speciale, calirea otelului, topirea etc.
Cuptoarele electrice sunt de trei tipuri: cuptoare cu rezistenta, cuptoare cu arc si cuptoare cu inductie.
Cuptorul cu rezistenta este format dintr-un sir de bare verticale semiconductoare, asezate in niste canale adanci. Aceste bare constituie rezistentele care se incalzesc prin trecerea curentului, dupa legea lui Joule-Lenz. Caldura se imprastie de aici in interiorul cuptorului.
La cuptorul cu arc voltaic, arcul se produce intre doi electrozi de carbune, supusi la tensiune si asezati la o anumita distanta unul de altul, intr-un cuptor captusit cu caramizi refractare si alti izolanti termici. Temperatura obtinuta este de circa 4000ºC. Cuptorul cu arc serveste la prepararea carbidului, a carborundului, a oxizilor de azot etc.
Sudarea electrica. Pentru imbinarea pieselor metalice se utilizeaza cu bune rezultate sudarea prin rezistenta de contact si sudarea prin arc.
Sudarea electrica prin rezistenta de contact se realizeaza lipirea pieselor de sudat prin trecerea unui curent electric foarte puternic (5000 – 25000 amperi) prin piesele apropiate puse in contact in punctul sudat.
In acest punct de contact cele doua piese prezinta din punct de vedere electric, o rezistenta marita la trecerea curentului. Piesele se vor topi in acest punct datorita caldurii dezvoltate de curentul electric (efect Joule-Lenz), ce trece prin rezistenta de contact. Daca portiunile topite sunt apasate una de alta, se obtine imbinarea dorita.
La sudarea electrica cu ajutorul arcului voltaic se foloseste la locul de sudat un adaos de metal topit. Metalul de adaugat se prezinta sub forma unei vergele (electrod de sudare), care se topeste datorita arcului voltaic ce se produce intre vergeaua care constituie un electrod si piesa de sudat, care constituie celalalt electrod. Cei doi electrozi sunt legati la bornele unui transformator electric de sudura.
Aparate de uz casnic. Dintre aceste aparate se citeaza: fierbatorul electric, fierul de calcat, radiatorul electric, etc.
Fierbatorul electric este un aparat utilizat in menaj, cu ajutorul caruia se poate incalzi apa sau mancarea. El se compune dintr-o placa de material refractar pe care se monteaza un fir lung si subtire (rezistenta electrica) rasucit in spirala, pentru a ocupa un spatiu cat mai mic. La trecerea curentului prin rezistenta aceasta se incalzeste. Materialul refractar acumuleaza o parte din caldura rezistentei si o pastreaza pentru a o reda atunci cand nu mai este incalzita.
Fierul de calcat. Este format dintr-un bloc metalic, pe care se asaza un strat izolant de mica. Deasupra se asaza rezistenta ale carei capete se leaga la contactele electrice. La trecerea curentului electric prin rezistenta, aceasta se incalzeste si prin intermediul izolantului, incalzeste masa metalica, care inmagazineaza caldura primita.
Iluminatul electric. Iluminatul prin incandescenta unui filament de tungsten, volfram etc., este cel mai raspandit.. filamentul este montat in interiorul unui balon de sticla umplut cu gaz inert (argon, cripton etc.) prin trecerea curentului electric prin filamentm, acesta se incalzeste, devinde incandescent si emite raze luminoase.
In afara lampilor incandescente o mare raspandire o au lampile cu descarcari electrice (fluorescente).
Efectul chimic al curentului electric. La trecerea curentului electric printr-un lichid conductor (solutie de sare, acid sau baza) numit electrolit, se depun substante la electrozi si se produc reactii chimice. Electrodul legat la polul pozitiv al generatorului de electricitate se numeste anod, iar celalalt, legat la polul negativ, catod.
Ca exemple de descompunere electrolitica se poate da: descompunerea apei acidulate cu acid sulfuric (in acest caz se degaja hidrogen in volum de doua ori mai mare decat oxigenul, care se degaja la anod); descompunerea solutiei apoase de sulfat de cupru (degajare de oxigen la anod si depunere de cupru la catod) si electroliza clorurii de sodiu topite (la anod se degaja clorul iar la catod se depune sodilul metalic).
Produsele de descompunere electrolitica pot sa apara fie direct, fie prin reactii secundare. Ele se formeaza numai pe suprafata electrozilor.
Efectul magnetic. Acest efect a fost pus in evidenta de Oersted si consta in aparitia unui camp magnetic in jurul unui conductor parcurs de un curent electric, fapt ce poate fi dovedit cu ajutorul unui ac magnetic care poate fi deviat in pozitia N – S, atunci cand in vecinatatea sa se aduce un curent electric. Efectul magnetic al curentului electric a capatat numeroase utilizari, ca de exemplu, la fabricarea magnetilor, electromagnetilor, in terapie, la construirea soneriilor, la construirea de galvanometre etc.
Vaporizarea din Hidraulica pentru pompieri
Trecerea unui lichid in stare de vapori se numeste vaporizare.Pentru ca un corp solid sa ajunga in stare de vapori, trebuie mai intai sa treaca in stare lichida,
afara de unele exceptii, cand fenomenul de trecere directa din stare solida in stare de vapori se numeste liofilizare.
Vaporizarea se poate face fie prin evaporare, fie prin fierbere.Evaporarea se produce numai la suprafata lichidului si are loc la orice temperatura. Ea se produce
cu atat mai intens cu cat suprafata lichidului este mai mare, temperatura lichidului mai ridicata si vaporii emenati de lichid sant inlaturati mai repede.
Intr-un vas inchis, spatiul deasupra lichidului este saturat de vapori. Vaporii care nu au ajuns in stare de echilibru se numesc vapori nesaturati. Fenomenul evaporarii este usor de inteles. Se stie ca moleculele unui lichid se gasesc intr-o continua miscare, viteza mai mare, ele reusind sa se desprinda de lichid devenind molecule de vapori. Cu cat suprafata este mai mare cu atat se desprinde un numar mai mare de molecule si prin urmare evaporarea se face mai repede.
Intr-un vas inchis, la inceputul evaporarii, numarul de molecule care se desprind de lichid este mai mare decat numarul de molecule care reintra in lichid. Pe masura insa ce numarul moleculelor de vapori creste , se mareste si numarul moleculelor ce reintra in lichid. La un moment dat se ajunge la situatia cand numarul de molecule care se desprind devine egal cu numarul de molecule care reintra in lichid. Din acest moment, cantitatea de vapori ramane constanta, vaporii devenind saturati. Rezulta deci ca vaporii saturati sant vapori care se gasesc in echilibru cu lichidul din care s-au formmat.
Presiunea vaporilor saturati este constanta si nu depinde de volumul ocupat, insa ea creste odata cu ridicarea temperaturii.
La temperatura de fierbere intr-un vas deschis, presiunea vaporilor saturati este egala cu presiunea atmosferica. Daca fierberea se face intr-un vas inchis , presiunea vaporilor saturati este egela cu presiunea existent in acest vas.
Lichidele nu se evapora toate cu aceeasi viteza. Cu cat presiunea exercitata asupra unui lichid se micsoreaza, cu atat viteza de evaporare creste. Deci cea mai mare viteza de evaporare va putea fi obtinuta in vid.
Pentru a se produce vaporizarea este necesara o anumita cantitate de caldura.Cantitatea de caldura necesara unui gram de lichid care sa se transforme in vapori, fara ca
temperatura sa se schimbe, se numeste caldura de vaporizare.Caldura de vaporizare scade cu cresterea presiunii si devine nula la presiunea critica. La aceasta
presiune, trecerea din starea de lichid saturat in stare de vapori saturati uscati se face brusc, fara consum de caldura, de schimbare de faza si fara modificarea volumului specific al fluidului.
Egalitatea dintre temperatura lichidului care se vaporizeaza si temperatura vaporilor formati, respectiv cea dintre presiunea lichidului si presiunea vaporilor, constitue o situatie limita de echilibru.
In tehnica in procesele de vaporizare temperatura lichidului este cu putin mai ridicata decat a vaporilor. Aceasta diferenta relativ mica ca valoare creste substantial in stratul de lichid gros de 2-5 mm, de linga suprafata de incalzire.
10.Fierberea din Hidraulica pentru pompieri
Trecerea unui lichid in stare gazoasa prin formare de vapori in tot cuprinsul sau se numeste fierbere.
Cu cat un lichid se fierbe la atitudini mai mari cu atat temperatura lui de fierbere este mai mica. Se stie ca la presiune normala apa fierbe la 100ºC. La atitudini mari apa fierbe la 95ºC, 90ºC si chiar la 85ºC.
Daca presiunea aerului se mareste, lichidul va fierbe la o temperatutra mai inalta decat aceea a punctului de fierbere normal.
La presiunea constanta un lichid fierbe intotdeaunala aceeasi temperatura care ramane neschimbatat timp cat are loc fierberea. Aceasta temperatura se numeste temperatura de fierbere sau punct de fierbere.
Fierberea se produce in momentul cand presiunea vaporilor saturati devine egala cu presiunea exterioara. Punctul de fierbere al lichidelor depinde in primul rand de natura lichidului, apoi de starea lui de puritate, de gazele dizolvate in lichid etc, pe cand temperatura vaporilor formati din lichidul care fierbe nu depinde de acesti factori. Din aceasta cauza, ca punct de fierbere a unui lichid se ia temperatura vaporilor sai in timpul fierberii.
Volumul vaporilor, care se formeaza prin fierbere, este mai mare decat volumul lichidului din care a luat nastere.Astfel 1kg de vapori de apa la 100ºC are un volum care este de 1730 ori mai mare decat acela al apei din care au provenit. Sub presiune, apa poate fiebe si la temaperaturi mai ridicate de 100ºC. de exemplu, pentru unele industrii chimice se folosesc autoclave in care apa fierbe la +300ºC.
Puterea calorifica din fizica şi chimia pentru pompieri
Dupa cum s-a aratat anterior, una din principalele cai de obtinere a caldurii o constituie reactiile chimice exotermice, mai exact reactiile de ardere. Este cunoscut faptul ca orice corp combustibil poate fi aprins si continua sa arda intr-o atmosfera ce contine oxigen, degajand caldura si radiatii luminoase.
Reactia de combinare a unui corp inflamabil cu oxigenul este numita reactia de oxidare sau combustie.
Amanuntele de ordin chimic ale acestui proces nu reprezinta interes pentru moment. Din punct de vedere fizic se deosebesc doua situatii distincte:
- atunci cand exista oxigen suficient pentru ca tot combustibilul sa arda, deci sa se asigure o combustie completa si
- atunci cand arderea se face cu deficit de oxigen, cu degajare de funingine si flacari de culoare inchisa, adica are loc o combustie incompleta.
Ulterior se va reveni asupra arderii precizand o serie de detalii de natura chimica, necesare intelegerii acestui fenomen.
Din punct de vedere termic atrage atentia faptul ca, prin ardere, corpurile degaja cantitati diferite de caldura. Este cunoscut ca la arderea unui kilogram de carbuni se obtine o cantitate mai mare de caldura decat la arderea unui kilogram de lemne. Experientele au demonstrat ca orice combustibil degaja o cantitate determinata de caldura, dependenta numai de natura sa (carbune, lemn, benzina etc.), cu alte cuvinte combustibilii sunt caracterizati prin puterea lor calorifica.
Puterea calorifica a unui combustibil reprezinta cantitatea de caldura produse prin arderea completa a unui kilogram de combustibil solid sau lichid sau prin arderea unui metru cub de gaz, masurat in conditii normale.
Puterea calorifica se noteaza cu simbolul H si are ca unitate de masura kilocaloria/kilogram [kcal/kg].
Puterea calorifica poate fi determinata experimental cu ajutorul unor metode calorimetrice sau poate fi calculata tinand seama de compozitia chimica a combustibilului.
Pot fi intalnite doua notiuni: putere calorifica superioara si putere calorifica inferioara.
Puterea calorifica superioara (Hsup) reprezinta caldura degajata in conditii cand produsele de ardere se gasesc la o temperatura mai mica de 100ºC, deci cand apa din gazele de ardere este in stare lichida.
Puterea calorifica inferioara sau efectiva (Hinf) reprezinta puterea calorifica din care s-a scazut cantitatea de caldura necesara pentru vaporizarea apei, adica in conditii cand produsele de ardere se gasesc la o temperatura mai mare de 100ºC.
Se poate deduce ca un material combustibil degaja o cantitate mai mare de caldura mai redusa de apa.
In tabela 2 sunt indicate puterile calorifice ale unor combustibili larg utilizati.
Tabela 2 Puterea calorifica medie a unor substante combustibile
CombustibilulPuterea calorifica
CombustibilulPuterea calorifica
105 J/kg kcal/kg 106 J/kg kcal/kg
Amidon 16,8 4000 Lemn umed* 6,3 – 10,5 1500 – 2500
Benzina 41,8 10000 Lemn uscat* 12,6 – 16,8 3000 – 4000
Bumbac 17,5 4200 Linoleum 20,9 5000
Carton16,8 3940
Matase naturala
33,5 7930
Cauciuc44 10600
Matase artificiala
34,3 5800
Celuloid 18,8 45500 Motorina 46 11000
Cereale 16,8 4000 Piele (bucati) 20 4730
Cocs 33,6 8000 Tesaturi textile 18,8 4500
Fan 14,6 3500 Zahar 16,8 4000
* In functie de esenta lemnului
12. Electricitatea statica in industrie din Fizica şi chimia pentru pompieri
In cursul desfasurarii a numeroase procese tehnologice din diferite intreprinderi fenomenul de electrizare se produce destul de des.
In timpul functionarii mecanismelor si masinilor unelte, datorita frecarii, se acumuleaza pe partile metalice electricitate statica creand astfel in jurul lor un camp electric, deci apare pericolul descarcarilor electrice. Daca aceste descarcari au loc intr-un mediu inflamabil sau exploziv, declansarea incendiilor si exploziilor este iminenta.
Este suficient sa amintim ca in industria unde se lucreaza cu substante fin macinate (industria zaharului, a sulfului, a produselor fainoase, in minele de carbuni etc.) un mare numar de explozii se datoresc scanteilor electrice produse de electricitate statica.
In fabricile de cauciuc si talpa artificiala se produce electrizarea materialelor de baza (cauciuc, benzina etc.), care mentin timp indelungat sarcinile electrice.
Sarcini electrice se produc si la fabricarea firelor sintetice, a foliilor de clorura de polivinil si in general la fabricarea si manipularea materialelor plastice, bineinteles datorita frecarii.
Practica ne arata ca cel mai mare pericol il creeaza sarcinile electrice, care se produc la pomparea, incarcarea si descarcarea produselor petroliere, la spalarea tesuturilor cu lichide inflamabile si la transmisiile prin curele.
La introducerea in rezevor a unui combustibil incarcat electrostatic, in urma frecarii lichidului pe timpul pomparii si transportului pe conducta, sarcinile electrice se indreapta atat spre peretele rezervorului cat si pe suprafata libera a lichidului ca o consecinta a respingerii reciproce.
Sarcinile electrice care ajung la peretele rezervorului prin atragerea si combinarea cu sarcinile de semn contrar din materialul peretelui, determina separarea lor, in timp ce sarcinile de acelasi semn rezultate se aduna pe suprafata exterioara a peretelui. In schimb, sarcinile care ajung la suprafata libera a lichidului se combina cu multa greutate si astfel apare o diferenta de potential intre acestea si sarcinile opuse de pe partea interioara a peretelui.
Acumularea sarcinilor electrice este insotita intotdeauna de cresterea intensitatii campului electric ce se produce in spatiul de vapori din rezervor.
Cantitatea sarcinilor electrostatice care se produc in unitatea de timp, in curentul de lichid, depinde de natura si cantitatea impuritatilor continute in produsul petrolier, de calitatea suprafetei interioare a rezervorului sau conductelor si de starea lor, de proprietatile dielectrice, de densitatea si vascozitatea lichidului, de viteza de curgere a lichidului, de lungimea si diametrul conductei respective.
La o curgere laminara a lichidului combustibil, marimea incarcarii electrostatice este proportionala cu viteza de miscare si nu depinde de diametrul conductei. Prezenta in produsele petroliere a urmelor de apa, a aerului si a gazelor nedizolvate sau a particulelor coloidale, intensifica incarcarea electrostatica.
La un rezervor umplut incomplet, sarcinile electrice se acumuleaza pe suprafata libera a lichidului incombustibil. Cu cat suprafata este mai mare cu atat sarcinile electrice se acumuleaza in cantitati mai mari. Cantitatea de sarcini electrice acumulate este determinata de produsul dintre densitatea acestora si suprafata libera a lichidului pe care se acumuleaza.
Pulverizarea si agitarea lichidelor atrage dupa sine formarea sarcinilor electrostatice, care in functie de conductibilitatea electrica a lor se pot acumula sau scurge la pamant.
Sarcini electrice se produc si pe timpul spalarii manuale a textilelor, adica la introducerea si scoaterea brusca a obiectelor respective in vas, la frecarea lor in lichid si a firelor textile intre ele.
Cu cat lichidul se agita mai mult, adica se produce o turbulenta, un barbotaj, cu atat cantitatea de sarcini electrice este mai mare. Sarcini electrice iau nastere chiar si la stergerea mainilor cu o carpa inmuiata in benzina. Dintre toate tesaturile cel mai mult se electrizeaza cele din matase artificiala si sintetice (nylon, relon, rolan etc.), apoi cele de bumbac si lana. In mod teoretic, la orice separare a corpurilor solide de cele lichide apar sarcini electrice.
Pe timpul spalarii, impurificarea din ce in ce mai mult a lichidului contribuie la cresterea sarcinilor electrice. Pericolul apare in momentul formarii scanteilor electrice, ca urmare a descarcarilor electrice. La descarcarea electricitatii, intensitatea curentului este foarte mica si nu poate ajunge, in cazul formarii scanteilor, decat la miimi de miliamperi, totusi suficient pentru a putea aprinde vaporii de lichide combustibile.
O sarcina electrica de peste 1000 V poate produce scantei cu putere de inflamare a benzenului. La 1000 V se inflameaza benzina, la 3000 V aproape toate gazele combustibile, iar la 5000 V se aprind cele mai multe dintre prafurile combustibile.
In tabela 11 se dau tensiunile in volti care se pot forma prin frecare, pe cateba materiale plastice, cauciuc, fibre sintetice etc.
La unele transmisii cu curele se creeaza potentiale mari care pot depasi chiar 45 kV.
Tabela 11 Potentialul format prin frecarea diferitelor corpuri
Denumirea materialului sau substantei Tensiunea medie in V
Celuloid 40000
Cauciuc in masinile de gumare 20000
Cauciuc in masinile de taiat 150000
Fibre sintetice in timpul etirarii 9000
Foi de clorura de polivinil, in timpul fabricarii 200000
Foi de clorura de polivinil, in timpul presarii 10000
Curele de transmisie din cauciuc, la viteza de 3 m/s 25000
Curele de transmisie din cauciuc, la viteza de 10 m/s 50000
- Benzen in cadere libera 4000
- Benzen si eter, circuland prin conducte cu viteza de 3 m/s 3000
- Benzen, circuland printr-o conducta metalica, la presiunea de 1,5 kgf/cm²
3500
Sarcinile electrice se produc in timpul invartirii rotii conductoare (motrice) si anume cand cureaua antrenata se desprinde de pe roata. Datorita antrenarii si desprinderii, roata si cureaua se incarca cu electricitate de semne contrarii; de regula, roata se incarca pozitiv si cureaua negativ. Sarcinile electrice de pe roata se scurg la pamant prin lagare, parti metalice, roata gasindu-se intotdeauna la potentialul zero.
Sarcinile de pe cureaua de transmisie se acumuleaza pe partea ei interioara incepand de la locul de desprindere de pe roata conductoare si pana la roata condusa. In momentul trecerii curelei pe roata condusa sarcinile se neutralizeaza, ca ele sa apara din nou de indata ce cureaua se desprinde de pe roata. Astfel petrecandu-se fenomenul, ambele jumatati ale curelei sunt incarcate cu sarcini electrice de acelasi semn. Pe lungimea curelei potentialul nu este acelasi; are valoarea zero in momentul infasurarii pe roata conductoare, creste pana la o anumita valoare ca apoi sa descreasca si sa devina iarasi zero, in momentul infasurarii pe roata condusa. Dupa parasirea rotii motrice potentialul creste brusc, apoi se mentine cam la aceeasi valoare, ca inainte de contact cu roata condusa sa scada brusc. Pentru jumatatea superioara a curelei, roata motrica si cureaua se desprinde de pe ea, constituie generatorul de sarcini electrice, in timp ce roata condusa constituie consumatorul acestor sarcini; pentru jumatatea inferioara fenomenul se petrece invers (roata condusa genereaza sarcini electrice, iar cea motrica le neutralizeaza).
In afara capacitatii curelei, asupra potentialului sarcinilor electrostatice mai influenteaza o serie de factori ca: umiditatea aerului inconjurator, impuritatile depuse pe suprafata interioara a curelei, incarcarea transmisie, viteza de miscare si latimea curelei.
Numai curelele de transmisie cu viteza de miscare de peste 5 m/s si cu putere de transmisie de 6 – 8 CP pot fi socotite periculoase.
Cantitati insemnate de electricitate statica se produc si la transportul prafului organic prin conducte sau la miscarea lui in aer.
Separarea contactului suprafetelor dielectric-conductor sau dielectric-dielectric este intotdeauna insotita de aparitia pe ele a sarcinilor electrice, a caror marime depinde de proprietatile fizice ale substantelor, precum si de marimea si starea suprafetei de contact.
In orice proces tehnologic de prelucrare si de transport al materialelor pulverulente (dielectrice) se pot delimita doua zone: zona de incarcare, in care materialul prelucrat se incarca electric si zona de descarcare, in care se descarca.
In zona de incarcare se gasesc, de obicei, conductele de transport pneumatic, dispozitivele de pulverizare, de amestecare si alte dispozitive tehnologice, in care materialul relativ neincarcat intra energic in contact cu peretii utilajului. In aceasta zona descarcarea prin scantei de la material (cu exceptia
particulelor izolate) nu are loc, si protectia utilajului metalic contra descarcarii se obtine prin punerea la pamant a acestuia.
