123
Structura capitolelor la materialele de studiu în sistem IFR 1. Stabilirea obiectivelor capitolului 2. Informaţiile de bază ale disciplinei (conţinutul propriu-zis al capitolului, conform cu programa analitica) 3. Aplicaţii 4. Teste de autoevaluare 5. Recomandări bibliografice Partea a I-a PREVIZIUNE MACROECONOMICĂ 1. 1. PREVIZIUNEA, COMPONENŢA ESENŢIALĂ A CONDUCERII MACROECONOMICE; DELIMITĂRI CONCEPTUALE; CONDIŢIILE APARIŢIEI ŞTIINŢEI CONDUCERII Economia naţională modernă constituie un mecanism complex format dintr-o multitudine de unităţi economice, ramuri şi subramuri, unităţi administrativ-teritoriale între care există strânse legături de interdependenţă ca rezultat al diviziunii sociale a muncii. Pentru ca o întreprindere sau o ramură să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale este necesar ca alte unităţi economice sau alte ramuri să-i furnizeze mijloacele de producţie necesare şi să-i absoarbă produsele, realizându-se astfel circuitul continuu al reproducţiei. Tot astfel,

Previziune economica

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Previziune economica

Structura capitolelor la materialele de studiu în sistem IFR

1. Stabilirea obiectivelor capitolului 2. Informaţiile de bază ale disciplinei (conţinutul propriu-zis

al capitolului, conform cu programa analitica)

3. Aplicaţii

4. Teste de autoevaluare

5. Recomandări bibliografice

Partea a I-a

PREVIZIUNE MACROECONOMICĂ

1. 1. PREVIZIUNEA, COMPONENŢA ESENŢIALĂ A CONDUCERII

MACROECONOMICE; DELIMITĂRI CONCEPTUALE; CONDIŢIILE

APARIŢIEI ŞTIINŢEI CONDUCERII

Economia naţională modernă constituie un mecanism complex

format dintr-o multitudine de unităţi economice, ramuri şi subramuri, unităţi

administrativ-teritoriale între care există strânse legături de interdependenţă

ca rezultat al diviziunii sociale a muncii.

Pentru ca o întreprindere sau o ramură să-şi poată desfăşura

activitatea în condiţii normale este necesar ca alte unităţi economice sau alte

ramuri să-i furnizeze mijloacele de producţie necesare şi să-i absoarbă

produsele, realizându-se astfel circuitul continuu al reproducţiei. Tot astfel,

Page 2: Previziune economica

activităţile economice din diferite judeţe, localităţi, sunt legate între ele prin

strânse relaţii de schimb integrându-se astfel într-un proces complex ce

cuprinde întreaga ţară.

Existenţa acestor legături, a acestor interdependenţe dintre unităţi,

ramuri şi subramuri, unităţi administrativ-teritoriale, determină caracterul

complex al economiei şi impune cu necesitate asigurarea unor orientări, a

unor ordonări a jluxurilor economice la nivelul economiei.

Necesităţile societăţii sunt mari şi în continuă creştere în timp ce

resursele sunt limitate şi epuizabile. Dacă, deci, din resursele sociale vor fi

alocate unei ramuri de activitate mai mult decât este nevoia ei reală, această

ramură se va dezvolta mai repede, iar peste o perioadă de timp va produce

mai mult decât este nevoia socială de produse ale acestei ramuri. In felul

acesta o cantitate de resurse a fost cheltuită în mod inutil, întâmpinându-se

totodată şi greutăţi în ceea ce priveşte realizarea acestor produse. Pe de altă

parte însă, nu vom mai avea posibilitatea să satisfacem la nivelul

necesităţilor reale cerinţele altor ramuri. Dacă, deci, din resursele sociale vor

fi alocate unei ramuri mai puţin decât este nevoia ei reală, ramura respectivă

se va dezvolta în ritmuri mai puţin rapide decât ar fi fost normal şi peste o

anumită perioadă de timp va produce mai puţin decât este nevoia socială,

producând perturbări pe linia aprovizionării tehnico-materiale.

Vor apărea greutăţi în reluarea ciclului de producţie a altor ramuri

sau agenţi economici ce se aprovizionează de la prima, în condiţiile în care

această ramură este producătoare de mijloace de producţie, iar dacă

respectiva ramură este producătoare de bunuri de consum, se vor produce

perturbaţii pe linia aprovizionării populaţiei.

Page 3: Previziune economica

A utiliza resursele în cea mai adecvată formă, a concepe şi realiza un

model eficient al raportului dintre resurse şi nevoi, a prognoza evoluţia

acestui raport şi a găsi căile optimizării lui este o ştiinţă, ştiinţa economică.

Ridicarea problemelor conducerii a fost generată din necesitatea de a se

identifica funcţiile şi principiile de desfăşurare a unei activităţi economice

cât mai eficiente. Cu alte cuvinte, ştiinţa conducerii identifică şi cercetează

principiile generale ce stau la baza îndrumării, orientării activităţii

economice şi sociale, elaborează un sistem de metode şi tehnici de lucru care

să permită utilizarea în practică a acestor funcţii şi principii.

Conducerea a devenit o cerinţă obiectivă în lumea contemporană care

decurge din înseşi condiţiile materiale ale producţiei moderne:

a. revoluţia tehnico-ştiinţifică, caracterizată de importante realizări, de

pătrunderea rapidă a acestora în economie, exercită o puternică influenţă

asupra dezvoltării factorilor de producţie ca şi asupra organizării şi

conducerii producţiei materiale atât la nivel micro cât şi ia nivel

macroeconomic;

b. dezvoltarea impetuoasă a factorilor de producţie, urmare firească a

revoluţiei tehnico-ştiinţifice declanşată în ultima treime a veacului precedent,

implică adâncirea diviziunii sociale a munci~ accentuarea procesului de

specializate paralel cu creşterea concentrării şi cooperării în producţie,

aspecte care multiplică şi diversifică legăturile indisolubile ce există pe linia

aprovizionării tehnico-materiale şi desfacerii între agenţi economici, ramuri

de activitate, unităţi administrativ-teritoriale;

c. necesitate a creşterii continue a eficienţei activităţii economice.

Perioada statomicirii ştiinţei conducerii poate fi împărţită în trei

etape:

Page 4: Previziune economica

în prima etapă se realizează conducerea empirică, în care intuiţia

şi experienţa deţineau locul principal;

în etapa a doua apar şi se consolidează conceptele generale ale

conducerii ştiinţifice procesul de producere a bunurilor materiale

fiind condiţionat de utilizarea la scară din ce în ce mai largă a

unor mijloace de muncă de valoare mare şi randament ridicat,

progresul tehnic, cerinţele creşterii productivităţii muncii sociale,

influenţând direct perfecţionarea formelor şi metodelor de

conducere;

etapa a treia, etapă caracteristică conducerii ştiinţifice, este

contemporană nouă.

Ştiinţa conducerii nu a apărut deci pe teren viran, ci este rezultatul

unor cercetări multiple şi îndelungate în domenii diferite. De la punerea

bazelor acestei ştiinţe de către F. W. Taylor şi H. Fayol s-au făcut noi

cercetări, au fost elaborate noi principii şi metode. Sunt de mult cunoscute

numele americanilor F. B. şi L. M. Gilberth, H. L. Gantt, H. Denison,

W.¬Barth, B. Thompson, H. Emerson, al francezului H. le Chatelier, ale

germanilor E. Schmalenbach, H. Nicklisch, H. Hirsch şi alţii, care prin

lucrările lor din ultimele decenii ale veacului precedent şi primele două

decenii ale secolului XX au dat un contur mai precis conducerii ştiinţifice a

activităţii economice.

A apărut un număr impresionant de lucrări în acest domeniu, se

editează o multitudine de periodice pe problemă în lumea întreagă, au avut

loc numeroase congrese internaţionale consacrate conducerii şi organizării

ştiinţifice, s-au ţinut o serie de seminarii regionale internaţionale pe

problemele conducerii, în contextul creşterii economice accelerate.

Page 5: Previziune economica

Deşi în prezent există bine conturate mai multe şcoli, nu se poate

vorbi încă de o teorie unitară a conducerii. Există un număr destul de mare

de concepţii diferite, uneori chiar contradictorii. Reprezentanţii diferitelor

curente se contestă unii pe ceilalţi, antrenându-se într-o adevărată luptă

polemică.

Categorii cum sunt conducerea, coordonarea, organizarea,

planificarea, diferite din punctul de vedete al conţinutului, dar între care

există rară îndoială o strânsă legătură, se confundă în multe lucrări de profil.

Acest lucru nu trebuie să producă nici o nedumerire. Teoria conducerii se

află în prezent în procesul statomicirii sale; oamenii de ştiinţă caută asiduu

cele mai potrivite interpretări ale diferitelor categorii, legităţi şi baze ale

dezvoltării conducerii şi formelor organizării acesteia.

După părerea unor specialişti, conducerea se rezumă la o activitate

administrativă; după părerea altora conducerea este privită ca "o reglare sau

ca arta şi ştiinţa de a pregăti, coordona şi direcţiona activitatea oamenilor".

Alţii sunt înclinaţi să vadă în conducere "arta de a cunoaşte ce, şi cum

trebuie făcut" etc.

Ca ştiinţă, conducerea presupune stabilirea unor principii, metode şi

1iebnici de lucru cu caracter general a căror utilizare să asigure folosirea

optimă a potenţialului uman, material şi fmanciar din sistemul economic

respectiv.

Ca artă, conducerea înseamnă, aşa cum am arătat puţin mai înainte,

transpunerea acestor principii, metode şi tehnici de lucru la cond4iile

concrete în care funcţionează sistemul, îmbunătăţirea lor continuă în raport

cu cerinţele practicii în permanentă perfecţionare.

Page 6: Previziune economica

"Economiştilor, aidoma atâtor oameni de ştiinţă, le place să dea

obiectului lor definiţii care au o semnificaţie profundă şi universală. Cea mai

cunoscută dintre ele afirmă că ştiinţa economică este "ştiinţa care studiază

comportamentul uman ca o relaţie între ţeluri şi resursele rare care au

întrebuinţări alternative. Cel mai important profesor din timpurile noastre

redă aceeaşi idee mai simplu: ,,Modul în care ne decidem să folosim

resursele productive rare cu întrebuinţări alternative, pentru realizarea

unui scop prevăzut...". 1

Iată, aşadar, ce înţelegem prin previziune. Se acţionează deci asupra

unor mijloace existente in prezent in vederea realizării unor dinamici

economico-sociale convenabile, în conformitate cu scopurile de

perspectivă. Se explorează principalele tendinţe de evoluţie şi implicaţiile

acestora asupra viitorului; se orienteală eforturile în direcţiile considerate

convenabile. Prin previziuni-planuri, prognoze, conjuncturi, programe

proiecte etc. - se deduce traiectoria viitoare a evenimentelor, fenomenelor

şi proceselor economice pe baza unei analize riguros ştiinţifice a realităţii.

Autonomizarea cercetărilor prospective este un proces de dată relativ

recentă, care a apărut din nevoia stăpânirii şi dirijării unei uriaşe cantităţi de

fapte şi evenimente noi, de natură demografică, privind resursele naturale, de

amenajare a teritoriului, de creştere a raporturilor sociale, de dezvoltare a

tehnicii şi mai ales a implicaţiilor în viaţa practică a revoluţiei ştiinţifice şi

tehnologice. Consecinţele acestei revoluţii, care au stimulat generalizarea

cercetărilor previzionale şi au determinat autonomizarea lor sunt:

1 John Kenneth Galbraith: Ştiinţa economică şi interesul public, Editura Politică, Bucureşti, 1982, p.12-13.

Page 7: Previziune economica

accelerarea ritmului transformărilor; dinamica lor explozivă;

amplificarea extraordinară a puterii de transformare a condiţiilor de

viaţă;

mărirea posibilităţilor de surprize, de evenimente neaşteptate pe care

ştiinţa şi tehnologia le generează;

sentimentul apropierii sau vecinătăţii viitorului şi şocul pe care

această vecinătate îl produce în viaţa şi organizarea societăţii.

Autonomizarea cercetării previzionale concrete - ca şi cercetările

operaţionale - apar în perioada celui de al doilea război mondial când acestea

sunt utilizate ca ştiinţă auxiliară a strategiei militare. Ele se intensifică şi iau

contururi mai precise în perioada postbelică. De pildă, în anul 1948 este

creată în California organizaţia "Rand Corporation" ca întreprindere

independentă, orientată nu către profit, ci spre cercetare.

Importanţa aceştui prototip pentru prospectivă este inovaţia pe care o

prezintă; ea deschide era "uzine lor de gândire şi creaţie", compuse din :hipe

interdisciplinare, care au jucat un rol atât de important în previziunea

stematică, mai ales din cauză ca au ajuns a elaborarea unui număr lportant de

metode de cercetare.

Dar, data naşterii acestei noi ştiinţe este socotită anul 1943 când

Ossip Kurt Flechtheim imaginează şi lansează termenul de futurologie

pentru a numi ştiinţa viitorului.

Viitorul, în lumina cercetărilor prospective, nu are un caracter

univoc, ci se prezintă sub forma unui evantai de posibilităţi. Prospectiva,

temeindu-se pe pluralismul posibilităţilor, grupate în jurul unul ax care dică

o tendinţă, vorbeşte de viitori alternativi. Fiecare din aceşti viitori posibili,

care fac obiectul cercetărilor prospective, se prezintă ca un sistem care are o

Page 8: Previziune economica

dinamică proprie; este vorba deci de o evoluţie de tip arborescent, interiorul

căreia fiecare stare viitoare posibilă reprezintă un nod generator: alţi viitori.

Aceste sisteme arborescente cuprind, pe de o parte, elemente lre au o

evoluţie determinată de legităţi, iar pe de altă parte, elemente care se etează

la o evoluţie controlată. Aprecierea şi studiul elementelor care au o roluţie

determinată de legile dezvoltării ne dau uneori posibilitatea de a preveni

momentele critice care, în anumite limite, ar putea fi evitate prin acţiuni

dirijate.

1. 2. CATEGORII ŞI INSTRUMENTE DE PREVIZIUNE:

LOCUL ŞI ROLUL ACESTORA ÎN ACTIVITATEA DE

CONDUCERE

a. Futurologia

Termen introdus în ar.ul 1943 de politologul german Ossip Kurt Flechtheim, cu sensul iniţial de "oglindă a istoriei"1. 1 Flechtheim, O. K. - History and Futurology, Meisenheim 1966, Verlag Anton Heim (Culegerea scrierilor din 1943-1945), după: Mihai Botez, Curs de prognoză, Laboratorul de cercetări prospective al Universităţii, Bucureşti, 1972.

Aria de activitate după aceiaşi autor:

- cercetarea noilor ipoteze şi teorii privind universul, dând atenţie

dezvoltării viitoare a pământului, a florei, faunei şi climei sale (aşa-numita .-

oblemă a evoluţiei mediului fizic pe termen lung);

- studiul civilizaţiei umane În secolele următoare şi elaborarea de

prognoze ale procesului social-cultural pe termen mediu;

- previziuni pe termen scurt privind dezvoltarea economică în

următorii ani, tendinţele politice ale deceniilor următoare, tendinţe le

demografice etc.

Page 9: Previziune economica

1

b. Conjunctură

Termen introdus de profesorul francez Bertrand de J ouvennel,

titularul primei catedre de studiul viitorului din lume, întemeiată la Sorbona,

şi preşedinte de onoare ai Comitetului Internaţional de pregătire a

Conferinţelor de studiul viitorului.

Conjunctura este o construcţie intelectuală a unor viitori verosimili

sau a unor viitori posibili, futuribles - prescurtare de la futurs possibles (în

limba franceză)2 . De fapt acest aspect reprezintă esenţa gândirii prospective

a lui B. de Jouvennel.3

c. Prospectivă

Termen introdus de filozoful francez Gaston Berger. Desemnează

iniţial doar o atitudine caracterizată prin necesitatea de a lua decizii

întemeiate nu numai static, pe simple consecinţe ale situaţiei trecute sau ca

răspunsuri la exigenţele momentului prezent, ci şi dinamic, ţinând seama şi

chiar urmărind cu rigoare implicaţiile acestor decizii în timp, în viitor. Orice

decizie capătă astfel un dublu caracter: le determină sau condiţionează

viitorul şi în acelaşi timp este determinată sau condiţionată de imaginea

acestui viitor, stăpânit în parte. Acelaşi mod de a privi acţiunea, în raport cu

implicaţiile ei în timp este numit de cercetătorul francez Pierre Masse "spirit

prospectiv" .

1

Materialele Simpozionului Internaţional organizat de Comisia Economică Europeană ONU la Varşovia între 7-12 decemhrie 1970;

3 De Jouvenel Bertrand, L'art de la conjuncture, Ed. Futuribles, Paris, 1964

Page 10: Previziune economica

Comisia Economică ONU pentru Europa, încercând o unificare a

terminologiei, defineşte prospectiva drept studiul viitorului în ipoteza îm

care viitorul poate fi orientat, ceea ce comportă ca deciziile actuale să fie

luate în funcţie de ideea ce se formează despre viitor. 2

d. Prognoză şi prognozare

Etimologic: pro - înainte, gnosis - cunoaştere. Concept foarte

complex care reuşeşte să acopere cel mai bine spaţiul larg pe care societatea

îl rezervă studiului sistematic al viitorului, considerat câmp de acţiune.

Anticipează evoluţia probabilă a proceselor şi fenomenelor pornind de la

realizările perioadei precedente, de la tendintele conturate şi luând în

considerare modificările previzibil a avea loc. Ea nu oferă certitudini asupra

viitorului ci soluţii pe baza cărora să se poată stabili opţiuni în prezent în

perspectiva unui orizont delimitat lucid şi relativ dezirabil.

Comisia Economică ONU pentru Europa defineşte prognoza3 drept

evaluare probabilă stabilită în mod ştiinţific, a evoluţiei cantitative şi

calitative a unui anumit domeniu Într-un interval de timp; ea reprezintă deci

rezultatele unor cercetări care urmăresc să stabilească evoluţiile şi stările

posibile şi probabilităţile asociateacestora Într-un viitor stabilit, care

constituie orizontul prognozei.

Prognoza îndeplineşte următoarele obiective principale:

1. descifrează megatendinţele dezvoltării economico-sociale, pe baza

talizării legăturilor obiective dintre fenomene şi procese, în condiţii istorice

date;

2. estimează implicaţiile în perspectivă ale tendinţe lor de durată

descifrate;

Page 11: Previziune economica

3. apreciază măsura în care posibilul se converteşte în probabil, luând

considerare ansamblul factorilor condiţionali;

4. identifică alternativele posibile de dezvoltare în perspectivă - cu

avantajele şi dezavantajele corespunzătoare ale fiecăreia - dând elemente de

decată pentru ierarhizarea acestor alternative şi, în consecinţă, pentru egerea

variantei optime;

5. oferă elemente convenabile de intervenţie şi influenţare, pentru

corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate, considerate

dezirabile.

Din cele relatate în paginile anterioare am reţinut că previziunile şi

deci şi prognozele se referă la un orizont mai apropiat sau mai îndepărtat, că

ia subiectelor luate în analiză, în calcul, este mai îngustă sau mai largă şi că

gradul de credibilitate, de veridicitate, dezirabilitatea prognozelor este în

eştere sau în scădere în funcţie tocmai de aceşti doi parametri.

Am reţinut, de asemenea, că previziunile se elaborează de la nivel

mondial (prognoze macromondiale, pe grupe de ţări, zone geografice sau de

zone economice), la nivelul economiei naţionale (macroprognoze

economico-sociale) şi până la nivelul ramurilor, domeniilor de activitate

economico-socială sau teritoriul administrativ (zone, regiuni, judeţe, calităţi

sau alte spaţii cum ar fi: bazine hidrografice, zone pomicole sau ticole,

regionale de cale ferată etc.). Totodată prognozele se pot elabora la nivelul

macroeconomic pe probleme de sinteză cum ar fi evoluţia fenomenelor

demografice, a celor ecologice, a proceselor de instrucţie şi educaţionale etc.

sau la nivel microeconomic, microprognozele elaborate pentru orientarea

activităţii agentului economic. După domeniul la care se feră putem clasifica

Page 12: Previziune economica

prognozele în: prognoze ştiinţifice-tehnice care constituie suportul celorlalte,

prognoze economice şi prognoze sociale.

e. Programarea activităţii economico-sociale 1

Constă în stabilirea unui itinerar ce conduce spre obiectivul urmărit

in structurarea componentelor acţiunii şi ierarhizarea priorităţilor.

Poate fi matematică şi euristică.

Programarea matematică operează cu metode numerice de

optimizare a unor funcţii-obiectiv, ale căror variabile satisfac un sistem de

relaţii restrictive.

Programarea euristică foloseşte reguli empirice care conduc la

găsirea de soluţii acceptabile.

Programul, ca instrument previzional obţinut în urma activităţii de

programare, este un sistem de acţiuni sau lucrări eşalonate în timp şi având

fixate durata şi resursele posibile, pe fiecare secvenţă precum şi distribuirea

în spaţiu, astfel încât să conducă, în condiţii cât mai bune, la realizarea unui

obiectiv.

Se disting mai multe categorii de programe, şi anume:

1. programe strategice pe termene lungi, cu obiective de mare interes

pentru ţară (de pildă, pentru instruirea unui sistem naţional de protecţie

ecologică);

2. programe macroeconomice cuprinzând, în mod corelat,

principalele probleme ale dezvoltării economico-sociale la scara întregii ţări;

3. programe sectoriale, adică pe domenii de activitate (ramuri,

subramuri) sau pe probleme principale (investiţii prioritare de importanţă

1 Nicolae Valentin, coord., Previziune macroeconomică, Lito ASE, Bucureşti, 1992

Page 13: Previziune economica

naţională, recalificarea unor categorii de salariaţi, programe de restructurare

şi retehnologizare a unor ramuri şi subramuri);

4. programe teritoriale (regionale) având ca rol valorificarea

complexă a resurselor umane şi materiale din fiecare zonă, eliminarea

rămânerii în urmă a unora din acestea;

5. programe de coordonare operativă, folosite la nivel micro

cuprinzând prevederi exprimate fizic şi valoric, repartizate pe perioade scurte

(luni, decade, zile, ore) şi pe executanţi (de exemplu, programe de producţie,

de aprovizionare şi desfacere, de montaj etc.);

6. programe de măsuri, care stabilesc dispoziţii şi prevederi cu

caracter operaţional, subordonate realizării unor obiective şi acţiuni concrete

(aceste măsuri pot fi de natură organizatorică, tehnologică, financiară,

juridică etc.) ..

f. Plan şi planificare

Este foarte greu să încercăm o delimitare conceptuală, o definiţie a

planificării, a planului. După o experienţă atât de lungă de planificare şi de

"plan naţional unic", pe parcursul căreia centralizarea excesivă s-a ingemănat

organic cu birocraţia şi tehnicismul simplist, s-a creat o reacţie de respingere,

alergie la noţiunea de plan şi planificare.

"Este absolut normal - spune prof univ. dr. Mircea Coşea, fost

conducător al Comisiei Naţionale de Prognoză, Plan şi Conjunctură

economică, - în România ultimilor 1-5-20 de ani n-a existat de fapt, nici un

indiciu de «umanizare a planificării», aşa cum au reuşit să facă planificatorii

cehi sau polonezi. Nu trebuie să învinuim oamenii, ci sistemul. Nici o altă

!!mă europeană, fost comunistă, n-a fost supusă unei atât de teribile dictaturi

care, pe plan economic, a însemnat arbitrar şi mistificare. Planificarea epocii

Page 14: Previziune economica

revolute avea sarcina să “fundamenteze” nu economia, ci ideologia,

străduindu-se să găsească cele mai autocrate şi administrative metode de

supunere şi control ale economiei. Această viziune supercentralizată a

planificării a dus la alienarea şi hipnotizarea tuturor agenţilor economici. Şi

din acest punct de vedere va trebui să facem un efort pentru a ne schimba

mentalitatea şi pentru a avea tăria de a înţelege că nu tot ceea ce a fost rău

pentru noi este rău în general”.1

Adâncirea continuă a crizei conducerii până în decembrie 1989 a

reflectat incapacitatea dictaturii personale de a conduce viaţa economică şi

socială a ţării. Planificarea - defmită ca o componentă importantă a

necanismului economic - s-a transformat treptat într-o activitate birocratică,

excesiv centralizată. Criza sistemului de conducere s-a manifestat ]n

următoarele trăsături principale ale planificării şi planurilor de dezvoltare a

economiei naţionale:

- o planificare centralizată extrem de detaliată, care a cuprins un

listem incoerent de indicatori, norme şi normative, nomenc1atoare privind

reducţia şi destinaţia acesteia, care au mers până la sorto-tipo-dimensiuni le

produse, prevederile de plan constituind - în contradicţie flagrantă cu

lispoziţiile legale - sarcini impuse de sus în jos, rupte de posibilităţile reale

lle economiei naţionale;

- supraestimarea potenţialului productiv existent al ţării, a resurselor

noi ce pot fi atrase în circuitul economic, a posibili1ăţilor de reducere a

onsumurilor materiale, de creştere a productivi1ăţii muncii şi a eficienţei

1 Mircea Coşea, " Nevoia de orizont", în Tribuna Economică fir. 50 din 14 decembrie 1990.

Page 15: Previziune economica

imdurilor de producţie a transformat planurile în surse de dezechilibru, în

instrumente de dezorganizare a economiei naţionale;

- distorsionarea raporturilor furnizor-beneficiar, prin subordonarea

contractelor economice planurilor de repartiţii (neacoperitoare faţă de

normele de consum şi aşa subdimensionate), a deschis larg calea traficului de

influenţă pentru obţinerea bunurilor ce făceau obiectul aprovizionării

tehnico-materiale;

- stabilirea de sarcini de plan la un număr mare de indicatori pe .

termene foarte scurte (decade, luni), reportarea nerealizărilor şi modificarea

frecventă a acestor sarcini fără o bază legală pe lângă accentuarea

caracterului birocratic al întregii activităţi de planificare centrală şi

paralizarea oricărei iniţiative, au imprimat instabilitate şi nesiguranţă

activităţii economice şi sociale;

- elaborarea planului în funcţie de prevederile planului precedent şi

nu de realizări;

- lipsa de interes a agenţilor economici pentru o activitate rentabilă

deoarece cea mai mare parte a veniturilor unităţilor erau centralizate la stat şi

apoi redistribuite în mare măsură unor unităţi nerentabile în loc să rămână la

unităţi pentru a-i stimula pe lucrători, a asigura modernizarea şi dezvoltarea

întreprinderii etc.;

- lipsa finalităţii sociale sau prezenţa foarte slabă a acesteia în

planurile anuale, practic, aşa-zisele programe de creştere a nivelului de trai şi

de ridicare a calităţii vieţii, constituiau, de fapt, documente propagandistice,

întrucât nu erau aşezate la baza planurilor de execuţie.

Situaţia deosebit de grea în care se află astăzi economia românească

constituie argumentul de necontestat că practicarea unei asemenea planificări

Page 16: Previziune economica

a fost în totală contradicţie cu cerinţele funcţionării mecanismului economic,

astfel încât să asigure realmente progresul social.

Trebuie să reţinem că planificarea nu este un atribut al economiei

comuniste. Prognozarea, planiticarea, programarea, alte forme de

previziune, reies din cea mai evidendentă normalitate a fenomenului

economic. Este în firea lucrurilor ca agenţii economici să tie vital

interesaţi de cunoaşterea prealabilă a evoluţiei sau involuţiei vieţii

economico-sociale ca şi de orice posibilitate de influenţare a acesteia

într-un sens sau altul. Toate economiile de piaţă din ţările dezvoltate din

punctele vedere economic utilizează instrumentele planului şi prognozei. Se

vorbeşte mai mult de Secretariatul de stat al Planului din Franţa, dar

organisme similare, cu rezultate chiar mai bune există în Ţările Scandinave,

în Italia, (Comisia Naţională de Programare Economică), în Germania

(Comitetul Federal al Planificării), Austria, Finlanda, Spania, Portugalia,

Grecia, Turcia (Ministerul Planificării), Brazilia, Chile, Venezuela,

Argentina, Japonia (Agenţia de Planificare Economică), Coreea de Sud,

Taiwan, Filipine ş.a.m.d. Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia continuă să

dezvolte o foarte elaborată activitate de previzionare paralel cu

imple¬mentarea reformelor de trecere la mecanismul de piaţă.

În Franţa, după crearea în 1945 a Comisariatul General al Planului a

fost elaborat primul plan francez (planul Monnet) care a avut ca obiectiv

principal reconstrucţia principalelor sectoare nevralgice ale economiei

(cărbune, oţel, ciment, electricitate, maşini agricole şi de transport),

derulându-se până în prezent peste 10 planuri pe termen mediu.

În Japonia actuala Agenţie de Planificare Economică, care deţine

rolul conducător în direcţionarea creşterii economice, a fost înfiinţată în

Page 17: Previziune economica

1946 sub numele de Consiliul de Stabilizare Economică, cu scopul de a

Slabili măsurile care să scoată economia Japoniei din situaţia grea în care se

mIa după război. Începând cu 1949 (Planul de reabilitare economică) au fost

realizate un număr de 13 planuri economice şi, uneori, se interpretează că

această tradiţie ar reprezenta unul din motivele care au dus la rezultatele

economice bune ale Japoniei în special în anii '60.

În Olanda Biroul Central de Planificare a fost înfiintat în 1946 de

către guvernul Huysmans (Partidul Catolic) ca organ consultativ, servind la

compilarea informaţiilor privind situaţia economică curentă şi de

perspectivă, având un rol important în luarea deciziilor de politică

economică atât la nivel guvernamental cât şi la nivelul societăţilor

comerciale; un aspect interesant al statutului acestui organism este

posibilitatea de a face studii de prognoză, mai ales înaintea alegerilor

legislative, la cerere şi pentru partidele de opoziţie, în baza programelor

doctorale ale acestora. Exemple remarcabile în această privinţă sunt

evaluările programelor economice ale partidelor politice şi evalaarea de către

Birou a programului politic al noului cabinet.

Comparativ cu Olanda, în Marea Britanie prognozele oficiale şi

calculele de modelare sunt făcute de Ministerul de Finanţe însă acestuia i se

solicită să publice numai modelul şi anumite variante macroeconomice şi nu

date şi variabilele exogene. Opoziţia şi sindicatele nu pot cunoaşte calculele

din model. În plus faţă de prognozele oficiale, un rol important îl joacă şi

prognozele instituţiilor private (Ex: Şcoala de Afaceri Londoneză, Institutul

de Cercetări Economico-Sociale). În Germania găsim o situaţie - în Statele

Unite însă, Biroul pentru Buget al Congresului îndeplineşte oarecum un rol

Page 18: Previziune economica

similar cu acela al Biroului de Planificare din Olanda prognozele sale sunt de

obicei comentate de către administraţie.

În Coreea primul Plan cincinal de dezvoltare (1962-1966) a vizat

promovarea exportului prin concentrarea asupra industriei uşoare ca

industrie principală în promovarea exportului, Coreea având în acest

domeniu un avantaj comparativ, ca urmare a forţei de muncă ieftine.

"Ceea ce trebuie subliniat în contextul "alergiei la planificare pe care

- o mai avem, continuă în articolul citat prof. dr. Mircea Coşea, este faptul

că: a planifica nu înseamnă a obliga, ci a orienta; adică orizontul pe care

îl prefigurăm dezvoltării poate fi atins prin orientarea economică a

agenţilor, utilizând stimuli esenţialmente economici cum ar fi: preţurile,

tarifele, taxele, impozitele, creditele, rata dobânzii, cursul valutar,

comenzile de - stat etc. Din planificare trebuie să dispară tot -ceea ce este

"sarcină" şi "comandă administrativă de îndeplinire a acesteia".

Planul1 ca instrument previzional se prezintă ca un sistem de decizii

sau de orientări prin care se stabilesc niveluri, ritmuri şi proporţii ale

dezvoltării viitoare pe baza studierii atente a cerirţelor manifestate pe

piaţă, precum şi a resurselor disponibile, astfel încât să se obţină o

activitate întemeiată pe criterii de eficienţă economică, tehnică, ecologică

şi socială.

În condiţiile economiei de piaţă, planul nu are şi nu poate avea un

caracter etatist-administrativ, rigid, ci reprezintă un tablou de bord care

reflectă mersul proceselor economice, autoreglate prin confruntarea cererii

cu oferta; factorii de conducere pot interveni însă cu pârghii economico-

1 Nicolae Valentin, Previziunea şi conducere': macroeconomică, Cap. 1., Obiectu: previziunii economico-sociale" note de curs, 1990.

Page 19: Previziune economica

financiare cu caracter stimulativ sau restrictiv, astfel încât să se îmbine cât

mai raţional diversele categorii de interese şi să se poată preveni sau elimina

dereglările din activitatea practică. În acest fel se manifestă mecanismul de

reglare conştientă a proceselor economico-sociale ca expresie a activităţii de

conducere.

Planul economico-social prezintă câteva caracteristici:

A. se prezintă ca o lucrare prospectivă prin care se afrrrnă un proiect

uman colectiv, trebuind să întrunească deci un anumit consens pe baze

democratice;

B. îndeplineşte o funcţie de dimensionare a trebuinţelor sociale puse

de acord cu resursele ce pot fi antrenate în cond~ii de eficientă şi Iuându-se

anumite măsuri împotriva riscului;

C. el se situează întotdeauna într-un orizont temporal şi într-un cadru

spaţial determinat;

D. el se preocupă de coerenţa proceselor în devenire, ţinând cont de

restricţiile impuse de condiţiile socio-economice, naturale şi culturale şi

oferind soluţii plauzibile pentru situaţiile în care apar neconcordante între

agenţii economici;

E. prin metodele la care apelează, el trebuie să se preocupe de

articularea diverselor categorii de interese pe principii economice.

influenţând pozitiv motivaţiile şi comportamentul oamenilor.

1. 3. FUNCŢIILE ŞI PRINCIPIILE ACTIVITĂŢII

PREVIZIONALE

Page 20: Previziune economica

A vând în vedere caracterul de tranziţie al economiei noastre în

actuala perioadă, toate aceste aspecte, referitoare la funcţiile şi principiile

previziunii, la cadrul instituţional al activităţii, vor fi aprofundate în într-o

măsură mai mică.

Dintre principalele funcţii ale activităţii previzionale reţinem:

1. Funcţia de informare subliniază rolul crescând al sistemului

informaţional în fundamentarea deciziilor; informarea agenţilor economici -

.pra evoluţiei probabile a vieţii economice interne şi externe, a diferitelor

ramuri şi subramuri etc.

2. Funcţia de prevedere se referă la însăşi activitatea previzională, la

elaborarea de prognoze, planuri, programe, proiecte etc.

3. Funcţia de organizare se referă la activitatea de sistematizare a

activităti şi constă în dispunerea sistematică a elementelor ce compun o

acţiune viitoare asigurându-se astfel o funcţionalitate optimă în scopul

obşinerii unei eficienţe maxime.

4. Functia de coordonare constă în sincronizarea tuturor factorilor

implicaţi în actiunea supusă procesului de conducere, astfel încât fiecare

factor să depindă funcţional de ceilalţi, în conformitate cu scopul urmărit.

5. Funcţia de decizie (de comandă în definirea lui Henri Fayol),

constă într-o acţiune de comportament economic raţional care vizează

alegerea unor soluţii din mai multe variante posibile, având drept temei

criterii de ordin economic, tehnologic, social, ecologic, politic. În conceptia

managerială modernă, responsabilitatea luării deciziilor se deplasează de la

proprietari la manageri. Deţinătorii pachetelor de acţiuni intervin îndeosei în

Page 21: Previziune economica

stabilirea deciziilor pe termen lung, cu caracter strategic, decât în a celor

curente, cu caracter operaţional.

6. Funcţia de antrenare constă în stimularea interesului agenţilor

mici şi al angajaţilor acestora în direcţia realizării obiectivelor propuse,

ajutorul unui ansamblu de pârghii economice, financiare şi sociale.

7. Funcţia de control constă în evaluarea rezultatelor obţinute şi

compararea lor cu obiectivele stabilite iniţial.

Alte funcţii ale planificării macroeconomice în economia de piaţă

sunt:

- precizarea comenzilor de stat pentru perioada respectivă (inclusiv a

obiective de investiţii de importanţă naţională);

- relevarea problemelor, inclusiv a dezechilibrelor, care se contu-

- pe termen scurt, mediu sau lung;

- fundamentarea strategiilor de urmat pe baza tendinţelor observate şi

a opţiunilor adoptate de guvern, prevăzându-se măsuri cu rol regulator

indirect.

Referitor la principiile care trebuie să orienteze activitatea de

previziune şi la cadrul instituţional al acestei activităţi, pe lângă alte surse

utilizate vom face apel din nou la articolul citat al profesorului Mircea

Coşea.

Activitatea de planificare şi prognozare va trebui să dea posibilitatea

agenţilor economici - indiferent de rolul şi mărimea lor - să decidă în

cunoştinţă de cauză, să se orienteze mai competent în mediul economic

naţional, dar şi internaţional, pe termen mediu, dar şi pe termen lung.

Page 22: Previziune economica

Astfel, menţinerea planificării şi prognozării într-o economie liberă

pluralistă şi bazată pe principiile relaţionalităţii şi eficienţei poate fi

sintetizată sub următoarele elemente:

a. Clarificarea orizontului de dezvoltare - dezirabil şi realizabil -

prin desemnarea unor scenarii alterative capabile să prefigureze cadrul

general al conceperii şi dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.

Rolul principal al acestor previziuni este de a fundamenta politicile şi

strategiue pe baza tendinţelor observate în ţară, şi pe plan mondii.

adoptându-se măsuri cu rol de reglare indirectă, care să favorizeze, fără

riscuri majore, autoreglarea;

b. Limitarea în cât mai mare măsură a incertitudinii privind

perspectiva dezvoltării prin studiul factorilor de stimulare şi de restricţie, a

corelaţiei dintre ei şi a impactului acesteia asupra probabilităţii de atingere a

orizontului propus;

c . Limitarea până la nivelul acceptabil al riscului atât în termeni de

moment critic şi de disfuncţionalitate, cât şi în termeni de aleatoriu şi

neprevăzut.

d. Evaluarea "preţului dezvoltării" prin studiul la nivel economic şi

social, naţional şi internaţional, prezent şi viitor, tehnic şi ecologic a

raportului esenţial: cost-eficienţă. Cu alte cuvinte, sistemul de obiective

cuprins într-o previziune macroecono- mică funcţionează pe principii

economice, de influenţare pozitivă a activităţii cu ajutorul pârghiilor

economico-financiare.

e. Toate previziunile la nivel macroeconomic pornesc de la cerinţe

exprimate pe piaţă şi se termină cu verificarea corectitudinii acestor

previziuni pe baza comparării gradului de satisfacere a cererii de către ofertă

Page 23: Previziune economica

f. Asigurarea coerenţei şi continuităţii dezvoltării prin existe, unui

scenariu-cadru general, compatibil cu interesul naţional pe termen mediu şi

lung, expresie a unei strategii de consens democratic al tuturor factorilor

antrenaţi în viaţa politică şi economică;

g. Integrarea unui sistem de protecţie socială în cadrul previziunii,

ceea ce presupune atât prezenţa activă a unui sector public în stare să ofere

fonduri importante pentru acest sistem, cât şi antrenarea sectorului privat şi

mixt, ca şi a sindicatelor în această direcţie, prin sistemul de impozite, taxe,

cotizaţii, etc.

1. 4. ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII DE PREVIZIONARE

FUNDAMENTAREA PREVIZIUNII; DIAGNOZA

Elaborarea unei previziuni începe cu o analiză complexă cu caracter

retrospectiv privind activitatea economico-sociaIă, până la momentul iniţial

al previziunii ce se elaborează - diagnoza.

Această analiză retrospectivă care are caracterul unui bilanţ al

nivelului dezvoltării, diagnostichează atât aspectele cantitative ale evoluţiei -

ce conturează tendinţele, fenomenele şi procesele economice esenţiale si

persistente devenind astfel condiţii ale dezvoltării viitoare cât şi pe cele

calitative, acestea din urmă putând fi pozitive - în care caz acţiunea lor este

stimulată pentru viitor - sau negative, a căror acţiune, în mod evident, trebuie

descurajată.

Diagnoza se bazează pe date statistice, certe, pentru perioada scursă

până în momentul începerii analizei şi pe date preliminate pentru perioada

cuprinsă între momentul începerii analizei şi momentul începerii perioadei

de previziune. Pe baza datelor obţinute astfel se stabileşte nivelul care va fi

Page 24: Previziune economica

atins la sfârşitul perioadei de bază (respectiv momentul începutului

previziunii următoare) şi care va constitui punctul de plecare (nivelul de

referinţă) pentru stabilirea evoluţiei viitoare.

Concluzionând, putem spune că diagnoza are rolul de a prezenta

starea economiei naţionale la un moment dat şi de a pune în lumină

anumite fenomene esenţiale şi persistente şi care căpătând caracter de

tendinţă pot influenţa evoluţia socio-economică.

Pentru a înţelege ce înseamnă a fundamenta previziunea trebuie să

pornim de la unele delimitări conceptuale de tipul: "anticipează evoluţia

probabilă a proceselor şi fenomenelor pornind de la realizările perioadei

precedente (diagnoza), de la tendinţele conturate şi luând în considerare

modificările previzibil a avea loc". Cu alte cuvinte, a fundamenta

previziunea înseamnă a stabili fiecare element al acesteia pe o bază de

informaţii suficientă, sigură, oportună, folosindu-se calcule şi studii

riguroase, cu luarea în considerare a unei multitudini de interdependenţe, a

evoluţiilor previzibile, asigurându-se totodată măsuri de siguranţă împotriva

riscului şi incertitudinii. Efortul deosebit constă în stabilirea resurselor de

mre dispune economia naţională pentru perioada de previziune şi

repartizarea acestora în conformitate cu nevoia socială. în mod evident,

aici trebuie avut în vedere şi rolul deosebit al pieţei.

Dezvoltarea economiei nationale necesită studierea în interdepenta

lor multiplă a unor elemente ale trecutului, prezentului şi viitorului,

corelarea diagnozei cu studiile privind situaţia prezentă şi cu investigaţiile

prospective în vederea stabilirii obiectivelor strategice, a resurselor

disponibile şi a căilor de acţiune.

Page 25: Previziune economica

La elaborarea previziunilor se porneşte de la cerinţele pieţei şi de

la faptul că transpunerea lor in viaţă se realizează prin intermediul

elementelor specifice economiei de piaţă, singurele de natură să valideze

orice construcţie previzională - prognoză, plan, program etc.

În cadrul acestor previziuni se estimează: stadiul iniţial, resursele

necesare şi rezultatele scontate, urmărindu-se ca pe ansamblul economiei să

e asigure echilibrul fmanciar, monetar şi material.

1. 5. ORGANIZAREA ELABORĂRII PREVIZIUNILOR

Previziunile macroeconomice sunt întocmite de Comisia Naţională

de Prognoză împreună cu organele centrale de sinteză economică şi socială

şi cu instituţii ştiinţifice de specialitate, după ce în prealabil s-a procedat la o

largă consultare a ministerelor, judeţelor, organizaţiilor guvemamentale, şi

neguvemamentale partidelor politice, experţilor români şi străini.

Elaborarea prognozelor are loc în mai multe etape:

- valorificarea informaţiilor oferite de diagnoză (determinarea

nivelului şi structurii economiei la un moment dat; descifrarea tendinţelor de

durată ce se conturează; comensurarea influenţei factorilor favorizanţi sau

defavorizanţi, a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice);

- elaborarea de studii prospective care au un caracter mai mult

explorativ, ca şi a prognozelor prioritare acestea din urmă referindu-se la

resursele umane, resursele naturale, cercetarea ştiinţifică, conjunctura

economică internaţională, protejarea mediului ambiant, calitatea vieţii

oamenilor;

- elaborarea macroprognozei preliminare;

Page 26: Previziune economica

- elaborarea prognozelor sectoriale – subsisteme ale sistemului

macroeconomic – se realizează pe domenii de activitate (pe ramuri şi

subramuri, grupe de produse şi produse de mare importanţă pentru economia

naţională), pe probleme de sinteză cum ar fi investiţiile, pregătirea şi

perfecţionarea forţei de muncă, cercetarea ştiinţifică, protejarea mediului

ambiant etc. ca şi in profil teritorial (adică pe unităţi administrativ-teritoriale:

zone, regiuni, judeţe, localităţi).

- elaborarea prognozei finale are rolul de a sintetiza la

nivelul economiei naţionale toate studiile prospective

elaborate. Reflectă mai pe larg şi mai aniănunţit toate

laturile vieţii economico-sociale. Se realizează folosindu-se

un model de simulare. Se elaborează în mai multe variante:

maximă, medie şi minimă, varianta optimă concretizându-

se într-un sistem de indicatori privind produsul naţional

brut, produsul intern brut, valoarea adăugată, venitul

naţional pe ramuri şi forme de proprietate, utilizarea PIB

pentru consum şi acumulare, evoluţia ecosistemului,

indicatori agregaţi pe domenii şi probleme, contribuţia

factorilor de producţie la creşterea economică, gradul de

valorificare a resurselor – respectiv indicatori de eficienţă,

factori generatori de schimbări în producţie şi consum,

modificări în structura economiei, comparaţii

internaţionale, ridicarea calităţii vieţii etc.

Elaborarea planului economiei naţionale trebuie să aibă în vedere

asigurarea desfăşurării autonome a activităţilor agenţilor economici, să

asigure stimularea iniţiativelor etc.

Page 27: Previziune economica

La nivelul agenţilor economici este necesară desfăşurarea unei

intense activităţi de planificare proprie, autonomă, obiectiv necesară, care

sub diferite forme – prognoze, planuri, programe etc – se va dezvolta şi

perfecţiona continuu indiferent de formele de proprietate pe care se htzează.

Ele se întocmesc pe baza analizării posibilităţilor reale de care dispun şi a

contractelor încheiate cu partenerii interni şi externi.

La nivelul economiei naţionale, planul se elaborează pe termen

mediu, de obicei pe 3-5 ani, cât şi pe termen scurt, anual.

Pe termen mediu planul economiei naţionale cunoaşte un anumit

flux de elaborare, ce poate fi prezentat succint în următoarele etape:

- realizarea unei proiecţii estimative a dezvoltării economiei

naţionale în perioada trienală sau cincinaIă. La baza ei, plecând de la

prognoze, vor sta o serie de scenarii strategice alternative care reflectă

politica socială şi economică a Guvernului. Este vorba de stabilirea

obiectivelor principale de politică economică şi socială pentru perioada de

previziune.

- elaborarea unor programe economice cu caracter orientativ, de

informare a agenţilor economici şi a populaţiei privind proiecţia dezvoltării

economiei naţionale. Se dau publicităţii şi se supun dezbaterii opiniei publice

principalele probleme economico-sociale ce se conturează pe termen scurt, şi

lung.

- elaborarea schiţei programului economic pentru perioada

respectivă (proiectul planului trienal sau cincinal);

- cadrul general de dezvoltare;

Page 28: Previziune economica

- stabilirea prevederilor ferme pe baza comenzilor de stat şi

achiziţiilor guvernamentale; proiectarea structurilor pe sectoare de activitate

atât cele ferme cât şi cele orientative;

- elaborarea proiectului de plan prin corelarea structurilor sectoriale

prin corelarea structurilor sectoriale într-un ansamblu coerent;

- dezbaterea proiectului de plan în cadrul organului legislativ al ţării

şi în Parlament;

- există posibilitatea ca pe parcursul desfăşurării vieţii economico-

sociale să fie necesară actualizarea previziunilor, pentru a fi puse în

concordanţă cu noile realităţi ce nu au putut fi prevăzute iniţial.

1. 6. CAPITOLELE ŞI PROFILURILE PREVIZIUNILOR

Organizarea judicioasă a muncii de previziune necesită gruparea

sistematică a diferitelor activităţi, a diverselor obiective de plan, din care

motiv planul are mai multe capitole.

Capitolul de plan (secţiunea) reprezintă o parte integrantă a planului

macroeconomic care cuprinde obiectivele concrete ce urmează a fi realizate

în perioada previzionată într-o anumită ramură sau domeniu de activitate

,sooomico-sociaIă, precum şi mijloacele prevăzute în acest scop.

Structurarea previziunilor pe capitole: - delimitează activităţile ce trebuie

realizate în diferitele domenii, ca părţi integrante ale sistemului economiei

naţionale; - permite prezentarea sistemică a acestora facilitând analiza

îndeplinirii prevederilor; - contribuie la conturarea politicii economice

adoptate de Guvern în fiecare domeniu în cadrul strategiei generale de

dezvoltare.

Page 29: Previziune economica

În principiu capitolele planului sunt:

- capitole de ramură care reflectă mai multe aspecte ale reproducţiei Într-o

singură ramură (industrie, agricultură, transporturi, comerţ etc.)

- capitole de sinteză ce cuprind un singur aspect al reproducţiei in mai multe

ramuri (de pildă investiţiile care se realizează' in ramurile economiei, muncă

şi salarii, cercetare ştiinţifică, eficienţa economică -gradul de rentabilitate

etc.). Capitolele pot să varieze ca număr şi ca denumire de la un plan la altul,

ele fiind stabilite de Guvern.

În mod evident, între toate aceste capitole sau secţiuni există strânse

legături de interdependenţă.

În ceea ce priveşte profilurile în care se elaborează previziunile

acestea sunt pe sectoare de activitate: primar, (cu activităţile de extragere din

natură a resurselor), secundar (cu industriile prelucrătoare), terţiar (servicii),

cuatemar (producţia de inteligenţă şi informatică); profilul de ramură care

asigură o serie de echilibre, de proporţii la nivel macroeconomic, delimitează

prevederile pe ramuri şi subramuri conform c1asificării unitare pe economia

naţională; profilul departamental indică principalii agenţi economici cu

atribuţiuni in domeniul respectiv (elaborarea planului in profil departamental

decurge din faptul că producţia unui anumit produs are loc într-o multitudine

de unităţi care se regăsesc in structura mai multor ministere (departamente):

de pildă producţia de energie electrică se realizează în centrale care aparţin

mai multor ministere); profilul regional al planului rezultă din însuşi faptul

că în cadrul organelor centrale de previziune funcţionează o Direcţie

Regională, că în cadrul secţiunilor de plan enumerate mai sus se regăseşte şi

secţiunea "dezvoltare regională". El are rolul de a orienta amplasarea noilor

obiective în apropierea resurselor de materii prime, materiale, combustibil,

Page 30: Previziune economica

foIţă de muncă sau a principalilor consumatori, asigurând astfel valorificarea

resurselor umane şi materiale din toate zonele ţării, reducerea cheltuielilor de

transport şi multe alte avantaje, atât pentru producători, cât şi pentru

consumatori; profilul social are în vedere formele de proprietate.

Partea a II- a

2. PLANUL ŞI PIAŢA

2.1. PIAŢA ŞI MECANISMUL PIEŢEI

Page 31: Previziune economica

Problema raportului dintre "planificarea indicativă şi rigorile pieţei",

sunt de rezolvat două probleme: aceea a raportului dintre cerere şi ofertă

ca şi aceea a raportului dintre costuri şi preţuri. Aceste raporturi îi pot

asigura agentului economic fie o activitate rentabilă, fie îl pot face să

inregistreze pierderi, mai mari sau mai mici, inclusiv faliment. Piaţa după

cum vom vedea în continuare reuşeşte să dea o serie de indicaţii

producătorului, de altfel şi cumpărătorului, însă de multe ori acestea sunt

şi insuficiente şi tardive. În aceste imprejuriri s-a pus problema ca pe

lângă autoreglare să funcţioneze şi un element de reglare conştientă

proceselor economice în stare, să micşoreze amplitudinile oscilaţiilor, să

realizeze o stabilitate mai mare mai sigură a sistemului. S-au instituit

diverse forme de ghidare, de previzionare a economiei în ansamblul ei

numai a unor părţi ale acesteia care reuşesc să evite discrepanţele prea

mari dintre cerere şi ofertă, dintre costuri şi preţuri, şi mai ales dintre

preţuri şi puterea de cumpărare.

Cele două mecanisme de reglare, cel al pieţei (autoreglare) şi cel

previziunii (reglare conştienm) au caracter complementar, se pun şi se

potenţează reciproc chiar dacă ponderea fiecăruia dintre ele diferă de la o

ţară la alta, de la, o perioadă la alta. Economiile bazate numai piaţă ca si

cele fundamentate numai pe previziune, nu sunt economii le în zilele

noastre. Fundamentarea previziunii trebuie să pornească de realităţile vieţii

economico-sociale, realităţi relevate prin mecanismul - Numai în felul acesta

previziunea poate veni în întâmpinarea cerinţelor sociale, punând de acord

desfacerea cu trebuinţele reale ale societăţii.

Elaborarea planului sau programelor de dezvoltare pe ansamblul

economiei naţionale ar putea fi privită ca un proces de concertare a

Page 32: Previziune economica

programelor la niveluri ierarhice inferioare, autonom stabilite pentru anumiţi

indicatori şi secţiuni de sinteză ale acestora.

Principala sa menire este, cum spunem şi mai sus, să semnaleze

agenţilor economici anumite disproporţii şi dezechilibre dintre cererea

şi oferta agregată (în măsura posibilului) să precizeze tendinţele şi

cerinţele majore ale procesului economico-social, transpuse în limbajul

unor indicatori cantitativi şi calitativi, al priorităţilor, al posibilelor

variante de soluţionare.

Caracterul indicativ al planului, spre deosebire de cel imperativ,

implică posibilitatea modificării pe parcurs a acestuia în funcţie de anumiţi

factori perturbatori, oferă o flexibilitate a orizontului de previziune în funcţie

de ciclicitatea fenomenelor şi proceselor economice, de nevoile adaptării la

unele cerinţe ale diviziunii internaţionale a muncii.

Într-o societate modernă previzionarea este necesară, cu condiţia ca

ea să nu fie contrapusă sau considerată alternativă a pieţei. Problema nu se

pune în termenii "sau plan sau piaţă" ci, "şi plan şi piaţă". "Piaţa, spune

Academicianul prof. univ. dr. Gheorghe Zaman, reprezintă un fundament

obiectiv pentru previziune, îndreptarul necruţător al acesteia, al

incărcătorii opţionale şi orientării sale politico-sociale. Piaţa se

intemeiază şi verifică veridicitatea prognozei sau planului'. Experienţa

internaţională a dovedit că programele sau planurile macro-economice,

elaborate minuţios şi cu înalt profesionalism în ţările dezvoltate, nu s-au

realizat decât în condiţiile unei pieţe mai mult sau mai puţin organizate şi

dirijate prin anumite pârghii economice de către stat.

Activitatea economică constă în producerea de bunuri economice

pornind de la principiul rarităţii resurselor.

Page 33: Previziune economica

Ştiinţa economică este definită în acord unanim ca fiind studiul

alocării resurselor rare în vederea satisfacerii unor obiective competitoare.

Astfel în lucrarea "Economie generală" se apreciază că economia este

ştiinţa "care studiază modul în care oamenii, trăind în societate, mobilizează,

apoi organizează resursele rare pentru a lupta contra rarităţii, cu scopul de a

produce, schimba, acumula, în vederea satisfacerii nevoilor lor prezente şi

viitoare". La rândul său, Raymond Barre opinează: "Ştiinţa economică este

ştiinţa administrării resurselor rare. Ea studiază formele pe care le ia

comportamentul uman în gospodărirea acestor resurse; ea analizează şi

explică modalităţile conform cărora un individ sau o societate afectează

mijloace limitate satisfacerii unor nevoi numeroase şi nelimitate".

Funcţionarea reală a economiilor naţionale se bazează pe aplicarea

legilor

economice care ţin seama de restricţiile producţiei, diviziunea muncii,

asamblarea deciziilor individuale ale unităţilor economice, echilibrul

financiar etc.

Fiecare societate, indiferent de forma sa de organizare trebuie si

determine ce să se producă, cât să producă, cum să se producă - în

fimcţie de diversitatea tehnicilor de producţie şi a combinaţiilor de

factori (muncă, capital, materii prime), modul de distribuţie a

produselor (pentru cine să producă).

Diviziunea muncii în condiţiile progresului tehnic contemporan

conduce la o specializare din ce în ce mai puternică la scară naţională şi

internaţionaIă. Există astfel o multitudine de întreprinderi care produc şi

comercializează o gamă din ce în ce mai variată de produse. Pe de altă parte,

Page 34: Previziune economica

consumatorii şi alte întreprinderi au nevoie de aceste produse şi le cump1ră;

ca atare procesul schimburilor economice se realizează pe piaţă.

În literatura economică noţiunea de piaţă are o varietate de abordări,

apare întotdeauna ca o relaţie între cerere şi ofertă. Piaţa reprezintă locul

întâlnire la un moment dat al dorinţelor consumatorilor exprimate prin

cerere, cu cele ale producătorilor - exprimate prin ofertă. Ea apare ca un

ansamblu de relaţii de schimb între oameni, în calitate de participanţi la

diviziunea muncii. Michel Didier defineşte piaţa ca "un ansamblu de

mijloace de comunicare prin care vânzătorii şi cumpărătorii se informează

reciproc de ceea ce produc, de ceea ce au nevoie, precum şi de preţurile pe

care le cer şi propun, în scopul realizării tranzacţiilor". Dezvoltarea pieţelor

este strâns legată de progresul tehnicilor în special în domeniul informaticii

şi aI telecomunicaţiilor, care au un rol covârşitor în modelul de organizare al

schimburilor economice. Întrucât economiile moderne sunt economii

deschise, de schimb, este necesară studierea mecanismelor pieţei: cererea,

oferta, concurenţa - ca regulator al pieţei, strategiile concurenţiale etc.

În procesul schimbului, preţul joacă un rol crucial chiar în sectoarele

în nu există preţuri exprimate în unităţi monetare; rolul lor este în acest caz

de preţurile umbră. Să presupunem că o creştere a cererii pentru produsul A

şi o scădere a cererii pentru produsul B vor conduce la creşterea preţului

produsului A şi scăderea preţului produsului B. Aceste fluctuaţii de preţ vor

încuraja sporirea volumului de resurse în ramura care produce produsul A şi

respectiv reducerea resurselor în ramura care produce produsul B.

În plus, preţurile au un rol determinant în organizarea producţiei.

Page 35: Previziune economica

2. 2. SISTEMUL INFORMATIONAL AL ACTIVITĂTII

PREVIZIONALE

SCURTĂ CARACTERIZARE A SISTEMULill

INFORMATIONAL AL ACTIVITĂTll PREVIZIONALE

Sistemul informaţional al activităţii previzionale reprezintă un

ansamblu interconectat al activităţilor de culegere, înregistrare, transmitere,

prelucrare şi stocare a informaţiei, realizată de personal care utilizem

procedee, metode, mijloace şi tehnici pentru furnizarea în timp optim - de o

precizie şi o structură corespunzătoare - a informaţiilor necesare şi

suficiente pentru desraşurarea activităţii previzionale la toate nivelurile

economie naţionale.

Elementul de bază al sistemului informaţional îl constituie sistemul

de indicatori. Celelalte componente ale sistemului informaţional: purtătorii

de informaţii, fluxurile informaţionale, mijloacele tehnice de transmitere,

prelucrare şi stocare a informaţiilor, sunt elemente ajutătoare importante

menite să servească sistemul de indicatori pentru înfăptuirea funcţiei sale în

societate, pentru satisfacerea cerinţelor ce i se impun practica socială. Prin

intermediul sistemului de indicatori se cercetează toate nivelurile

organizatorice, fenomenele şi procesele ecoromico-social" din punct de

vedere cantitativ, calitativ, al compoziţiei, structurii, dinamicii precum şi

factorii care influenţează asupra lor.

o Sistemul informaţional al activităţii previzionale următoarele obiective

principale:

satisfacerea activităţii previzionale cu informaţii necesare şi suficiente

pe toate treptele organizatorice;

Page 36: Previziune economica

asigurarea unei înalte calităţi informaţiei solicitate, prelucrate

valorificate în sistem;

reducerea continuă a timpului de răspuns al sistemului informaţional

în scopul unei operativităţi corespunzătoare în activitatea previzională;

obţinerea unei eficienţe corespunzătoare a sistemului informaţional,

inclusiv prin realizarea şi exploatarea lui cu cheltuieli minime.

2. 3. SISTEMUL DE INDICATORI UTILIZAT ÎN ACTIVITATEA

PREVIZIONALĂ

Indicatorii reprezintă expresii numerice, absolute sau relative, cu mI

cărora: sunt caracterizate obiectivele activi1ăţii economice şi sociale în e

perioadă; se stabilesc mijloacele de înfăptuire a acestor obiective; se asigură

controlul utilizării eficiente a resurselor; sunt caracterizate fenomenele

economice din punct de vedere calitativ al compoziţiei, modificărilor în

(creştere sau descreştere), din punct de vedere al legăturilor reciproce care

există între fenomene etc. O serie de obiective care nu pot fi cuantificate

exprimând, de pildă, aspecte legate de mediul ambiant se formulează literar.

În procesul de elaborare a previziunilor economice şi sociale,

sistemul de indicatori îndeplineşte următoarele funcţii:

a. funcţia de reflectare cât mai fidelă a întregii activităţi economico-sociale

previzionate;

b. funcţia de măsurare riguroasă a fenomenelor şi proceselor economico-

sociale;

Page 37: Previziune economica

c. funcţia de corelare a tuturor laturilor procesului reproducţiei în asigurării

unor echilibre materiale, financiare, monetare şi valutare ale dezvoltării

economico-sociale;

d. funcţia de stimulare a tuturor agenţilor economici în sporirea calităţii şi

eficienţei activităţii desfăşurate;

e. funcţia de control asupra desfăşurării activităţii economice şi sociale.

Elaborarea sistemului de indicatori ridică o multitudine de probleme

are la conţinutul, metodologia de calcul, analiza şi funcţiile de cunoaştere ale

indicatorilor sinteti ci ce stau la baza caracterizării şi analizei dimensiunii,

structurii, proporţiilor şi ritmului dezvoltării economiei naţionale, a

modificărilor intervenite în evoluţia economiei şi a evidenţierii factorilor

care au determinat aceste modificări. Sistemul de indicatori trebuie exprime

cât mai complet şi corect dimensiunile, structurile şi proporţiile reale ale

economiei.

Pentru a-şi putea îndeplini menirea de instrument al cunoaşterii

realităţii economico-sociale, indicatorii cuprinşi în sistemul de indicatori ai

activităţii previzionale sunt supuşi unor cerinţe impuse de practica activităţii

social-economice desfăşurate de agenţii economici:

se furnizează informaţii care să permită caracerizarea bazei materiale, a

potenţialului tehnic, ca mărime, structură şi utilizare a elementelor

componente la nivelul agenţilor economici, ramurilor, judeţelor, al

economiei naţionale;

se furnizează informaţii care să permită caracterizarea resurselor de

muncă ale ţării, a populaţiei ocupate, a rezervelor de muncă, ca nivel,

structură, grad de instruire;

Page 38: Previziune economica

Indicatorii bazei materiale şi ai resurselor de muncă caracterizează

potenţialul economic al ţării, al elementelor structurale ale economiei

(unităţi economice, ramuri, unităţi administrativ-teritopale);

se furnizează informaţii care să permită caracterizarea rezultatelor

obţinute în economie ca urmare a utilizării potenţialului economic al

ţării. În acest scop se calculează indicatorii care exprimă mărimea,

structura şi dinamica producţiei de bunuri materiale şi servicii realizate

la nivelul unităţilor, ramurilor, economiei naţionale, în profil regional;

se furnizează informaţii pentru caracterizarea participării ţării la

circuitul economic mondial;

pe baza informaţiilor privind potenţialul economic şi rezultatelor

obţinute în activitatea economică să permită caracterizarea eficienţei

utilizării potenţialului economic, a resurselor locale, ocupate şi

consumate;

să furnizeze informaţii care să permită caracterizarea nivelului de trai,

al calităţii vieţii şi a mediului inconjurător.

Caracterul dinamic al sistemului de indicatori, necesitatea

perfecţionării permanente a acestuia este impusi de continua dezvoltare

factorilor de producţie, a mutaţiilor structurale care au loc in ecommie

de creşterea rolului factorilor calitativi in activitatea economico-socială.

În prezent, direcţia principală, fundamentală de perfecţionare a

sistemului indicatori derivă din cerinţele transformării lui într-un instrument

destinat nu numai statisticii şi previziunii, ci şi un instrument al economiei

de piaţă.

Perfecţionarea sistemului de indicatori trebuie să aibă loc atât sub

aspectul conceptual cât şi metodologie în vederea exprimării cât mai exacte

Page 39: Previziune economica

categoriilor economice proprii pieţei, a caracterizării şi analizei desfăşurării

activităţii în cadrul economiei de piaţă, a rezultatelor obţinute de agenţi

economici şi la nivel naţional. Numai în felul acesta vom face util sistemul

de indicatori ai activităţii de previzionare atât la nivel micro cât şi la nivei

macroeconomic.

Clasificarera sistemului de indicatori

A. Din punct de vedere al funcţiilor pe care le au în elaborarea

previziunilor

a. Indicatori sociali care au funcţia de a exprima şi fundamenta

obiectivele finale ale dezvoltării, vizând creşterea bunăstării sociale;

b. Indicatori economici care au funcţia de a defini şi a dimensiona mai

eficiente căi şi mijloace de realizare a obiectivelor sociale.

B. Din punct de vedere al locului pe care-l ocupă în procesul

reproducţiei

a. Indicatori ai resurselor primare ce caracterizează principalele

categorii de resurse existente în societate la un moment dat, populaţia şi forţa

muncă, avuţia naţională - partea acumulată, resursele materiale şi valorile

spirituale, mediul ambiant, resursele tehnologice, nivelul cercetării ştiinţifice

viteza de asimilare a rezultatelor cercetării, a progreselor tehnologice în

producţie;

b. Indicatori ai producţiei care exprimă nivelul şi structura produsului

intern brut, cheltuielile materiale, venitul naţional;

c. Indicatori ai repartiţiei care exprimă procesul repartiţiei în cele -

momente: repartiţia primară şi redistribuirea, prin intermediul formării

diferitelor categorii de venituri primare, a modului de redistribuire şi a

formării veniturilor finale;

Page 40: Previziune economica

d. Indicatori ai schimbului care exprimă circulaţia bunurilor şi

serviciilor pe piaţa internă ca şi pe cea externă.

e. Indicatori ai comerţului exterior şi ai cooperării economice

internaţionale care reflectă rolul importurilor, al exporturilor, eficienţa

acestora.

f. Indicatori ai consumului final care reflectă cheltuielile personale,

de consum, achiziţiile guvernamentale şi ale administraţiei locale, formarea

brută de capital fix, modificarea stocurilor, importul şi exportul.

g. Indicatori ai rezultatelor finale ale reproducţiei care vizează, în

principal,

două procese: evoluţia nivelului de trai al populaţiei prin intermediul

veniturilor şi consumului individual şi social al populaţiei şi creşterea avuţiei

e sub forma creşterii capitalului domeniilor publice, private şi mixte, şi a

bunurilor de folosinţă îndelungată ale populaţiei.

C. Din punct de vedere al naturii şi conţinutului obiectivelor pe le

exprimă

a Indicatori cantitativi ce caracterizează volumul activităţilor

economico-sociale. Ei se pot exprima în unităţi naturale sau valorice; pot

avea un caracter sintetic sau analitic: produsul intern brut, venitul naţional,

valoarea adăugată etc.

b. Indicatori calitativi ce caracterizează calitatea activităţii

economico-sociale.

b.1) Indicatori calitativi economici sintetici ce caracterizează

calitatea întregii activităţi desfăşurate într-o ramură, întreprindere etc.:

productivitate a muncii, indicatorii de reducere a costului de producţie,

rentabilitatea etc.

Page 41: Previziune economica

b.2) Indicatori calitativi tehnico-economici care sunt de mai multe

feluri:

Indicatori ai înzestrării tehnice a producţiei care exprimă obiective

privind gradul de înzestrare a producţiei, a muncii: gradul de

electrificare, mecanizare, automatizare robotizare a producţiei (% din

totalul producţiei realizate cu utilaje automatizate, % din totalul

salariaţilor ce lucrează cu utilaje automatizate etc.).

Indicatori ai folosirii mijloacelor de producţie ce caracterizează

eficienţa utilizării mijloacelor de muncă (gradul de utilizare al

utilajelor, E suprafeţelor de producţie, a clădirilor: cantitate a de fontă

ce se obţine pe lm; furnal util în 24 ore) şi eficienţa utilizării obiectelor

muncii (consumurile specifice de materii prime, materiale,

combustibili, energie).

Indicatori ai calităţii produselor care exprimă obiective cu privire la

creşterea calităţii produselor fabricate.

D. Din punct de vedere al unităţilor de măsură în care se exprimă

a. Indicatori în expresie naturală, utilizaţi pentru estimarea

fenomenelor economice şi sociale sub aspect fizic, ca valori de întrebuinţare

Ei oferă posibilitatea de a se stabili în mod direct corelaţiile procesului de

producţie, contribuind la asigurarea concordanţei dintre necesităţi şi resurse,

dintre consum şi producţie, dintre cerere şi ofertă.

Se pot utiliza şi indicatori în expresie natural-convenţională în cazul

unor produse sau servicii de aceeaşi natură, dar de o mare diversitate din

punct de vedere al dimensiunilor, caracteristicilor tehnice etc. În acest caz

producţia respectivă se recalculează în unităţi convenţionale cu ajutorul unor

coeficienţi de transformare: vagoane de cale ferată de 10 tone (sau per osie),

Page 42: Previziune economica

tractoare convenţionale de 15 C.P., îngrăşăminte chimice substanţă activă

1000/0, combustibili convenţionali de 7000 Kcal etc.

b. Indicatori în expresie bănească (valorică) utilizaţi pentru

caracterizarea unor procese şi fenomene complexe, a căror exprimare în

unităţi naturale sau natural-convenţionale este imposibilă. Necesitatea

utilizării lor decurge atât din faptul că reproducţia îmbracă şi forma naturală

şi cea valorică, cât şi prin faptul că satisfacerea nevoii sociale nu se

realizează printr-o repartiţie directă a producţiei în formă naturală, ci în urma

formării de venituri ale agenţilor economici şi populaţiei produsul intern

brut, venitul naţional, valoarea adăugată etc.

c. Indicatori ai forţei de muncă exprimă procesul reproducţiei forţei

de muncă sub diferite aspecte legate de nivelul şi structura acesteia în timpul

utilizării sale (grupe de vârstă, sexe, grade de pregătire, ramuri ale economiei

naţionale etc.).

E. Fluctuaţiile ciclice; indicatorii fluctuaţiilor ciclice1

Acceptarea principiilor pieţei ca fundamente ale dezvoltării

economice, imprimă un caracter oscilant dinamicii activităţii economice

agregate, cu abateri mai mari sau mai mici de la trendul general.

Dinamica economică oscilantă este identificată de către specialişti cu

denumirea de fluctuaţie ciclică (fluctuaţie a afacerilor sau cicluri ale

afacerilor.

Definite ca fluctuaţii în jurul unei norme care este o medie a

creşterii economice, ciclurile afacerilor constau în creşterea simultană a

nivelului majorităţii activităţilor economice, urmată de o scădere

generală a acestor niveluri şi apoi de faza de expansiune a ciclului

următor.

Page 43: Previziune economica

Structurarea cauzelor ce determină aceste fluctuaţii pune în evidenţă

existenţa cauzelor extreme sistemului economic (dinamica populaţiei

perturbaţii sociale şi politice etc.) şi interne sistemului Mobilitatea mai a

forţelor interne face ca acestea să se constituie în originea majorităţii

cauzelor fluctuatiilor ciclice.

Dinamica sistemului economic analizat va fi descrisă pe baza seriilor

de date ale indicatorilor fluctuaţiilor ciclice stabiliţi, precum şi a unor dervaţi

din aceştia, fluctuaţiile fiind puse în evidenţă printr-o prelucrare adecvată.

Această prelucrare având caracter statistic, constă în eliminarea trendului

(T), a variaţiei sezoniere (S) şi a celei întâmplătoare (I) efectul fiind izolarea

fluctuaţiei ciclice (C) în cadrul variaţiei totale (Yt) a unui fenomen

economic.

Yt = Tt • St • Ct • It

Utilizând metode statistice adecvate, se elimină în primul rând variaţia

sezonieră, fapt ce conduce la obţinerea unei curbe de ecuaţie:

Y tS = Tt • Ct • It

calculându-se apoi curba trendului Yt, ce reprezintă variaţia medie a

fenomenului analizat şi poate fi considerată ca normă a dezvoltării

economice.

Macrocilurile sunt aceste fluctuaţii mari (50 -60 ani) ce se datoresc

dinamicii specifice diferitelor componente ale sistemului social-economic

(populaţie, forţă de muncă, fonduri fixe, resurse de materii prime şi energie,

mecanismul economic), a interacţiunii dintre acestea, a contradicţiilor ce se

Page 44: Previziune economica

manifestă în dezvoltarea economico-sociaIă, a reacţiei întârziate a agenţilor

economici la diferite modificări, a inerţiei pe care o manifestă unele

componente.

În vederea explicării fluctuaţiilor ciclice şi a previzionării

economico-sociale în condiţiile dinamicii economice oscilante, de o

însemnătate de prim ordin sunt indicatorii fluctuaţilor ciclice, utilizaţi

pentru măsurarea oscilaţiilor ciclice ale economiei, pentru evidenţiereal

şi prognozarea mutaţiilor esenţiale din economie şi, în final, pentru

fundamentarea unor strategii de atenuare a variaţilor mari şi integrarea

acestora în programele de dezvoltare.

2. 4. METODE ŞI MODELE DE PREVIZIUNE

2. 4. 1. SCURTĂ PREZENTARE A PROBLEMEI Elementul de bază al unei decizii, care determină atât conţinutul cât şi realismul şi eficienţa acesteia, îl constituie fundamentarea ei ştiinţifică. Nici un decident nu va putea adopta o decizie corectă numai pe baza intuiţiei, pe cale empirică, fără o evaluare riguroasă a condiţiilor obiective şi subiective ale implementării acesteia. Fundamentarea ştiinţifică a deciziei constituie rezultatul utilizării unor metode logice şi riguros exacte, care să conducă la stabilirea unor variante de decizie cât mai eficiente. Prin metodă de previziune înţelegem o modalitate, un procedeu sau un ansamblu de procedee cu ajutorul căruia realizăm cercetarea, analiza, cunoaşterea şi descrierea realităţii obiective în scopul anticipării, iniţierii şi organizării unei acţiuni viitoare pe bază de criterii de eficienţă. Metoda are un caracter activ în sensul că nu se referă la o cunoaştere în mod pasiv a realităţii, ci arată care sunt cele mai bune căi de urmat, dă orientări practice referitoare la modul în care trebuie procedat.

Page 45: Previziune economica

Spre deosebire de aceasta, tehnicile reprezintă instrumente utilizate în activitatea de cercetare şi cunoaştere. Constituie componente sau aspecte auxiliare ale metodei. Totalitatea metodelor utilizate în previzionare formează metodologia de previzionare. Numai o metodologie ştiinţifică poate transforma activitatea de previzionare într-un demers ştiinţific, capabil să determine obţinerea de rezultate utile. Metodologia de previzionare este cea care trasează frontiera dintre studiul neştiinţific şi cel ştiinţific al viitorului. Şi cu atât mai mult cu cât însăşi constituirea unei ştiinţe coincide cu elaborarea unei metode prin care se pot obţine rezultate fondate, controlabile. Numai în funcţie de o metodologie ştiinţifică se delimitează în mod concret şi se realizează obiectul care poate fi examinat în termenii ştiinţei. Metodologia de previzionare implică un astfel de sistem informaţional care să-i asigure informaţiile necesare, suficiente şi de calitate, capabile să reflecte fidel întreaga activitate economico-socială previzionată. Alături de utilizarea într-o măsură mereu mai mare a metodelor economico-matematice moderne de cercetare este de subliniat necesitatea utilizării unei game largi de metode şi tehnici de previzionare datorită mai multor cauze: multitudinea şi complexitatea problemelor care trebuie abordate; necesitatea utilizării celor mai indicate metode pentru diferitele probleme tratate, în fine, necesitatea confruntării şi deci a verificării reciproce a rezultatelor obţinute cu ajutorul unei metode etc. Metodologia de previzionare cunoaşte un permanent proces de îmbogăţire şi de perfecţionare pe măsura evoluţiei disciplinei, a celorlaltor ştiinţe, a experienţei practice. Şi aceasta este necesar în mod deosebit acum, în această etapă de tranziţie de la o economie supercentralizată, la o economie liberă, de piaţă.

2. 4. 2. METODE FUNDAMENTALE DE PREVIZIUNE Au o arie largă de aplicare, orientează modul de abordare şi interpretare a problemelor şi fenomenelor studiate. Remarcăm metoda analizei şi sintezei, ca şi interpretarea sistemică. 2. 4. 2.1. Metoda analizei şi sintezei: Analiza fenomenelor economice constă în: observarea fenomenelor sau proceselor economice;

Page 46: Previziune economica

descompunerea acestora în părţile lor componente şi studierea fiecăruia separat; comensurarea acţiunii fiecărui factor; determinarea sistemului de legături cauzale care există între aceşti factori; gruparea fenomenelor şi proceselor ce acţionează în economia naţională; comparaţia cu alte fenomene şi procese similare din ţară şi de peste hotare; stabilirea concluziilor, a măsurilor ce trebuie luate pentru atingerea obiectivelor propuse. Analiza utilizează pe scară largă abstractizarea ştiinţifică cu ajutorul calculelor economico-matematice. Se înfăptuiesc analize prin experimentare ce constau în adoptarea unor măsuri la scară redusă şi pe o durată limitată pentru a cunoaşte efectele ce se vor produce şi numai după aceea, se generalizează măsurile luate. Sinteza constă în recompunerea întregului din elementele analizate, obţinându-se, prin generalizarea aspectelor particulare, analitice, simple ale activităţii, aspectele generale, agregate, complexe ale acestei activităţi. 2.4.2.2. Metoda interpretării sistemice : Metoda are la bază ideea de sistem, de prezentare ordonată a unei mulţimi de elemente. Sistemul, ca ansamblu de elemente ordonate şi interconectate are o anumită structură şi o anumită funcţionalitate. Într-un sistem se manifestă o interacţiune ce defineşte însuşirile calitative ale ansamblului, particularizarea sa în raport cu alte sisteme. Aceasta face ca ansamblul să fie determinat calitativ de părţile sale componente, iar acestea se mişcă şi se transformă în funcţie de întreg. Există deci, o relaţie de intercondiţionare de la parte la întreg şi de la întreg la parte. Interpretarea sistemică a organismului economico-social are menirea de a servi la elaborarea de strategii fundamentate pe cerinţele optimului economico-social. În acest scop, analiza sau interpretarea sistemică a organismului economico-social apelează atât la procese informaţionale (culegerea, transmiterea, prelucrarea, clasificarea şi stocarea informaţiilor), cât şi la procese decizionale (alegerea unei variante dintr-o multitudine de variante posibile). Utilizarea metodei interpretării sistemice în previziune reprezintă o necesitate determinată de caracterul de sistem al organismului economico-social care face obiectul previziunii, precum şi de necesitatea orientării

Page 47: Previziune economica

acestuia , ceea ce presupune folosirea de procese informaţionale şi decizionale ca şi elaborarea de strategii. 2. 4. 3. METODE DE ESTIMARE A TRENDULUI Analiza seriilor de timp presupune că seriile sunt formate din trei elemente: trendul, variaţii ciclice şi un reziduu neimportant fluctuaţiile aleatoare. Importanţa celor trei componente depinde de mărimea perioadei de timp pentru care se face previziunea. La previziunile pe termen scurt trendul şi componenta ciclică sunt de mică importanţă, a treia componentă fiind dominantă; în previziunile pe termen lung, componenta trend ocupă locul principal, iar celelalte două sunt de o importanţă relativ minoră. O altă compunere a elementelor fenomenelor studiate se realizează prin agregarea următoarelor patru componente: trendul (T), care reprezintă evoluţia pe termen lung a variabilei studiate; este de remarcat că noţiunea de termen lung este puţin precisă şi este în funcţie de problema considerată; componenta ciclică (C) este greu de definit şi este destul de dificil de a fi distinsă de prima componentă; s-a convenit că durata de studiu a unei mişcări periodice de lungime P trebuie să fie egală cu cel puţin 2P pentru o analiză corectă; componenta sezonieră (S) este şi ea supusă periodicităţii, dar această caracteristică este în funcţie de mediu, de exemplu: influenţa anotimpurilor asupra consumului lunar de electricitate, datele privind poluarea unui râu dintr-o zonă industrială, volumul

Trend

Timp

Variaţii

Timp

Componente

Timp

Serii

Timp

Fig. 7.1.

Page 48: Previziune economica

vânzărilor articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte în funcţie de sezon. Toate acestea conferă acestei componente tot un caracter ciclic; componenta reziduală (E) ia în considerare multiplele influenţe exterioare dar care nu au o influenţă mare asupra alurii seriei. În general agregarea acestor patru elemente componente se face fie prin însumarea componentelor:

ESCT fie prin înmulţirea acestora:

ESCT Este de remarcat că din aceste patru componente, atenţia se îndreaptă mai ales spre studiul trendului şi al componentei sezoniere. 2.4.3.1. Alegerea şi estimarea unei curbe Cea mai dificilă problemă de determinarea trendului este alegerea tipului de funcţie şi estimarea parametrilor. Dintre funcţiile cele mai folosite sunt: funcţia liniară:

btatC )( funcţia exponenţială:

)()( btaetC ; btatC )(log

funcţia parabolică: 2)( ctbtatC

funcţia exponenţială modificată: tbratC )(

funcţia Gompertz: 10)(log rcubraTC t

funcţia logistică:

10cu1)(

rbra

tC t ; sau

tbratC

)(

1

Pentru estimarea parametrilor funcţiei selectate, se aplică de regulă metoda celor mai mici pătrate care constă în minimizarea sumei pătratelor diferenţelor între seria de date statistice şi seria de date ajustate.

Page 49: Previziune economica

2.4.3.2. Ajustarea datelor pe baza funcţiilor liniare btatC )(

n

tt tCxS

1

2)]([min

Pentru btatC )( parametrii funcţiei, a şi b se pot calcula conform relaţiilor:

n

tt bnx

na

1)1(

211

)1(121

)1(21

2

1 1

nn

xntxb

n

t

n

ttt

Pentru estimarea parametrilor funcţiunilor de trend se poate folosi şi metoda celor trei puncte, întrucât în funcţiile expuse mai sus sunt cel mult trei parametri. Pentru funcţiile cu doi parametri, de exemplu funcţia liniară şi cea exponenţială, două puncte sunt suficiente pentru determinarea parametrilor. Să presupunem seria de date alcătuită din n elemente, .,...,1, ntxt Se notează cu R media ponderată a primilor 7 termeni:

)765432(281

7654321 xxxxxxxR

şi cu S media ponderată a celor 7 termeni de la mijlocul seriei:

)765432(281

321123 ddddddd xxxxxxxS

unde 42

1

nd

Se notează cu T media ponderată a ultimilor 7 termeni:

)765432(281

123456 nnnnnnn xxxxxxxT

Să considerăm funcţia liniară btatC )(

Atunci:

)]7(7)6(6)5(5)4(4)3(3)2(2)[(281 bababababababaR

baR 5

C

C

t

x

x

xx

x

(t)

t

(t)

3

2

1

4

Fig. 7.2

Page 50: Previziune economica

])3([4])4([3])5([2])6([281 bnabnabnabnaT

)2(][7])1([6])2([5 nbanbabnabna

Din:

)2(5

nbaTbaR

rezultă:

7,5

n

RTbbRa

2.4.3.3. Ajustarea seriei de date după o parabolă Ecuaţia parabolei, în forma sa generală este următoarea:

2cxbxay (x = timpul) Aplicând din nou metoda celor mai mici pătrate:

i

ii yyS 2)~(min

care se mai poate scrie: 22 )(min iii

iycxbxaS

Anulând derivatele parţiale de ordinul 1, se obţine următorul sistem de ecuaţii:

iiii ycxbxa

aS 0)(20 2

iiiii xycxbxa

bS 0)(20 2

iiiii xycxbxa

cS 0)(20 22

iiiii

iiiii

iii

yxxcxbxa

yxxcxbxn

yxcxbna

2432

32

2

Punând condiţia ca: 03

ii xx sistemul de ecuaţii normale care trebuie rezolvat este

Page 51: Previziune economica

)3(

)2(

)1(

242

2

2

iiii

iii

iii

yxxcxa

yxxb

yxxcna

Din ecuaţia a doua se determină:

2

i

ii

xyx

b

Din ecuaţiile (1) şi (3) se calculează valorile parametrilor a şi c. În prognoza economică se foloseşte frecvent parabola cubică care are expresia:

32iiii dxcxbxay

232 )(min iiii ydxcxbxaS Pentru determinarea parametrilor: a, b, c, d, se anulează derivatele parţiale corespunzătoare:

iiiii ydxcxbxa

aS 0)(20 32

iiiiii xydxcxbxa

bS 0)(20 32

iiiiii xydxcxbxa

cS 0)(20 232

0)(2 332

iiiiii xydxcxbxa

dS

Rezultă sistemul de ecuaţii:

iiii

ii

ii

ii

i

iii

ii

ii

ii

ii

iii

ii

ii

ii

ii

ii

ii

ii

ii

yxxdxcxbxa

yxxdxcxbxa

yxxdxcxbxa

yxdxcxbna

36543

25432

432

32

Pentru simplificarea rezolvării translatăm ordonatele în mijlocul seriei statistice.

000 53 xxx Sistemul de ecuaţii are forma:

Page 52: Previziune economica

iii

ii

ii

i i iiiii

i iiii

ii

ii

ii

yxxdxb

yxxcxa

yxxdxb

yxcna

364

242

42

2

Rezultă:

224

224

)(

xxn

yxxxya

422

22

)( xnxyxnyx

c

6224

424

)( xxxyxxxyx

d

Pentru serii obişnuite se folosesc în general 5 termeni pentru calculul valorilor lui R, S şi T:

)5432(151

54321 xxxxxR

)5432(151

2112 ddddd xxxxxS

)5432(151

1234 nnnnn xxxxxT

Estimarea parametrilor se va face în acest caz după următoarele relaţii: Pentru ecuaţia liniară: btay

bRa3

11

53

nTb

Pentru ecuaţia exponenţială: ,)( btaey parametrii se determină în acelaşi fel, dar folosind logaritmii naturali ai datelor seriei studiate. Pentru ecuaţia parabolică:

2ctbtay

cbRa 153

11

Page 53: Previziune economica

cnn

RTb3

)73(5

2)5()2(2

n

STRc ş.a.m.d.

Studiul seriilor mici de date statistice se face utilizând numai trei termeni pentru determinarea valorilor lui R, S şi T.

)32(61

321 xxxR

)32(61

11 ddd xxxS

)32(61

12 nnn xxxT

Ca urmare, calculul parametrilor se face după următoarele relaţii: Pentru funcţia liniară: btay (ca şi pentru funcţia exponenţială prin folosirea logaritmilor naturali ai datelor seriei)

bRa37

3

n

RTb

Pentru funcţia parabolică:

cRa 637

cnn

RTb3

)53(3

2)3()2(2

n

STRc ş.a.m.d.

2.4.3.4. Metode de extrapolare analitică Extrapolarea este o metodă explorativă. Este cea mai utilizată metodă în prognozele cantitative. Ea constă într-o dezvoltare inerţială a unor elemente ale proceselor şi fenomenelor în perspectiva căreia viitorul apare ca o extindere argumentată a prezentului. Evoluţia anterioară a unui proces dacă are loc o conservare a condiţiilor ce au imprimat o anumită dinamică, condiţionată de anumite elemente ce se conservă sau care prezintă variaţii viitoare care pot fi cunoscute determină în mod univoc dezvoltarea viitoare a acestui proces.

Page 54: Previziune economica

Cu alte cuvinte, în cadrul acestei metode viitorul apare ca o prelungire a evoluţiei constatate în trecut. Se presupune că în evoluţia fenomenului analizat nu vor apare mutaţii fundamentale care să modifice structura dezvoltării prece-dente. În această condiţie, utilizarea extrapolării este recomandată în previzio-narea fenomenelor care îşi menţin ritmul şi direcţia de dezvoltare o perioadă mai îndelungată de timp. Metoda oferă numai o imagine orientativă asupra viitorului din care motiv este necesară utilizarea în paralel şi a altor metode. Pe lângă extrapolarea mecanică, bazată pe o simplă prelungire în viitor a tendinţelor manifestate în trecut, se utilizează şi extrapolarea euristică în care, pornindu-se de la analiza perioadei precedente, se introduc anumite corecturi în curba de evoluţie viitoare a fenomenului, în funcţie, fie de modificările previzibile ce pot apărea, fie de opţiuni ale factorului de decizie. Extrapolarea analitică porneşte de la o serie de date, deci de la o serie de valori ale seriei dinamice; acestea sunt prelucrate în cadrul analizei seriei dinamice şi, pe baza acestei analize, se estimează comportarea ulterioară a fenomenului descris de seria respectivă. Se bazează deci pe metodele teoriei predicţiei în cadrul seriilor dinamice (un şir de date care se obţin prin observarea în diferite momente succesive a caracteristicilor cantitative ale unei unităţi de observare). a- Extrapolarea cu ajutorul sporului mediu anual adică a raţiei medii calculată cu ajutorul seriei dinamice statistice.

tyyt 0 în care: yt = variabila extrapolată pentru orizontul t al previziunii y0 = valoarea variabilei extrapolate în anul de bază t = valorile de timp ale seriei dinamice

= sporul mediu anual (raţia medie anuală). Aceasta în cazul unei extrapolări simple, mecanice. În cazul unei extrapolări euristice avem în vedere un coeficient K, care indică estimările specialiştilor referitoare la modificarea tendinţei evoluţiei fenomenului analizat. Astfel, devine , ca urmare a produsului dintre sporul mediu anual şi coeficientul amintit. Astfel: K

1

10

Ktyyt

tyyt 0 Coeficientul K poate fi mai mare sau mai mic decât 1.

Page 55: Previziune economica

dacă 1K se reduce sporul mediu calculat pe baza datelor din perioada precedentă; dacă 1K se amplifică sporul mediu calculat pe baza datelor din perioada precedentă. b. Extrapolarea cu ajutorul ritmului mediu anual se aplică în special când este vorba de fenomene ce au tendinţa de a evolua sub forma unei progresii geometrice.

tt ryy )1(0

în care: )1( r ritmul mediu anual. În cazul unei extrapolări euristice se utilizează coeficientul K, ca mai sus:

1

1)1(0

Kryy t

t

2.4.3.5. Extrapolarea fenomenologică porneşte de la o serie de

caracteristici globale ale fenomenului desprinse din analiza esenţei sale, întemeiată pe legături logice şi ipoteze privitoare la structura sa de ansamblu. După această analiză fenomenologică urmează extrapolarea fenomenologică propriu-zisă. Analizele utilizează fie metodele empirice, fie rezultatele deja obţinute în domeniul analizat. Metoda are în vedere identificarea unor legi de variaţia fenomenului previzionat şi descrierea evoluţiei lui pe baza acestor legi. Extrapolarea propriu-zisă cuprinde: previzionarea valorilor parametrilor care intervin în expresia analitică a curbei care descrie fenomenul, fapt ce poate fi realizat cu metode economico-matematice, cât şi prin raţionamente sau chiar analogii; raportarea nivelului actual al fenomenului la graficul respectiv şi identificarea pe curbă a valorii corespunzătoare prezentului; determinarea cu ajutorul curbei a valorilor pentru momentele viitoare, utilizând eventual corecţii. Metoda oferă o imagine de ansamblu asupra stării şi evoluţiei fenomenului analizat. Aceasta trebuie apoi precizată, corectată, fundamentată cu ajutorul altor metode. Recapitulând, extrapolarea fenomenologică are în vedere ca, pe baza experienţei practice să se facă o analiză globală a fenomenului în urma căruia să se deducă legile ce guvernează variabila respectivului fenomen. Pătrunzând astfel în esenţa evoluţiei fenomenului se relevă corelaţii şi ipoteze ale evoluţiei viitoare. 2.4.3.6. Extrapolarea cu ajutorul curbei înfăşurătoare

Page 56: Previziune economica

Modelele grupate sub numele de extrapolare cu ajutorul curbei înfăşurătoare sunt metode moderne de previziune care încearcă să descrie dinamica rezultantei unor procese complexe formate din mai multe elemente care intervin succesiv în evoluţia de ansamblu a procesului. Se extrapolează de fapt rezultanta obţinută din asamblarea evoluţiei unor elemente componente. În literatura economică noţiunea de înfăşurătoare se defineşte astfel: Fie )}({ xfy reprezintă o familie finită de funcţii pozitive

,0)( xf definite pe intervalele ),( baI şi fie }{ b curbele care repre-zintă grafic aceste funcţii1. Numim înfăşurătoare de speţa I a acestei familii, funcţia definită pe

IUI , care asociază oricărui Ix numărul

)(max xfy

Notăm cu 1I curba înfă-şurătoare a acestei funcţii care se obţine ca o reuniune de porţiuni ale unor curbe b .

1 M.Botez (coordonator) Curs de prognoză. Laboratorul de cercetări prospective al Universităţii Bucureşti, 1972, CIDSP.

xa

y

3 31 40 aaaa bbbbb 21 542 5

1

5

43

2

Fig. 7.3.

K<

K=K>

perioadele precedente analizate

I II III

perioada de

previziune

Page 57: Previziune economica

Pe baza analizei perioadelor precedente se deduce traiectoria viitoare a fenomenului analizat. Fiind dată aceeaşi familie de curbe }{ b , numim înfăşurătoare de speţa a II-a a acestei familii, curba I, tangentă tuturor curbelor acestei familii. Pentru aceeaşi familie de curbe }{ b cu cea din exemplul anterior, înfăşurătoarea de speţa a II-a are următoarea reprezentare grafică (fig. 7.5.) 2.4.3.7. Metoda interpolării O altă metodă des utilizată în practica de previziune o constituie interpolarea seriilor dinamice. Ea constă în determinarea unor mărimi intermediare din interiorul unei serii de date; de pildă găsirea valorilor intermediare între anul considerat de bază şi anul final al perioadei de previziune. Pentru interpolarea seriilor de date se folosesc mai multe procedee din care cele mai frecvente sunt: a. Interpolarea cu ajutorul sporului mediu absolut se realizează după următoarea relaţie:

TXX T 0

xa

y

3 31 40 aaa bbbb 21 42

I

Fig. 7.5.

Fig. 7.4.

Page 58: Previziune economica

TXX T 0 TXX T 0

Rezultă că valorile interpolate pe intervalul Tt ,1 se determină cu ajutorul relaţiei:

tXX t 0 în care: 0X valoarea variabilei în anul de bază

TX valoarea variabilei în anul final al perioadei de previziune sporul mediu absolut

T (sau n0 → T) = numărul de ani al perioadei de previziune (dintre anul de bază şi cel final). t (sau n0 → t) = numărul de ani dintre anul de bază şi un an oarecare t în interiorul perioadei de previziune.

tX valoarea variabilei rezultative pentru un an oarecare t, dintre anul de bază 0 şi cel final al perioadei de previziune T. Şi atunci, mai putem scrie:

:unde de 0

0

TnXX

R T

)( 00 tnRXX t b. Interpolarea pe baza ritmurilor medii constă în stabilirea ritmului mediu anual al perioadei de previziune.

)ln(ln1

00:1

XXTT

TTeXXr

sau

)lg(lg1010

XXT T

Rezultă:

tt rXX )1(0

Se mai poate scrie:

tnt rXX 0)1(0

Page 59: Previziune economica

2.5. MODELAREA STOCHASTICĂ În capitolele anterioare au fost prezentate modele de natură empirică şi deterministă, lăsând netratat demersul aleatoriu al problemelor previziunii. La baza acestui nou mod de abordare stă noţiunea de proces stochastic; ca urmare, seria cronologică studiată va fi considerată ca o realizare a unui proces stochastic },{ tyt (unde este un ansamblu parametric), proces care este un ansamblu ordonat de variabile aleatoare cărora li se asociază distribuţii de probabilitate definite pentru toate subansamblele momente

},...,,{ 21 nttt . În general, pentru seriile economice, procesele generatoare stochastice sunt considerate discrete şi cu valori reale, spre deosebire de ştiinţele experimentale unde seriile pot fi considerate procese stochastice continue. Cel mai simplu model posibil generează serii pur aleatoare, cunoscute sub denumirea de zgomot alb (white noise = bruit blanc); acest proces pur aleatoriu reprezintă o suită de variabile aleatoare cu media şi dispersia nule. Dacă notăm cu t o serie de tip zgomot alb, indicatorul său de corelare

0),( 9 s pentru toţi .st Spunem că o serie este un zgomot alb dacă nu prezintă nici o structură sau vreun model cunoscut (de exemplu: cunoscând seriile de numere câştigătoare din trecut, este greu de prevăzut numărul câştigător următor). 2.5.1. Procesul mediilor mobile (MA) O metodă de formare a unor serii mai regulate (mai netede) decât metoda zgomotului alb, este cea a mediei mobile care se poate defini prin relaţia

qtqttttx ...2211 unde }{ t este un zgomot alb. Un astfel de proces este numit media mobilă de ordinul q şi se notează cu MA(q) (MA = moving average). Un caz particular MA(1) de medie mobilă îl oferă seria tx generată prin relaţia:

1 tttx

Page 60: Previziune economica

Dacă t are media zero, atunci şi tx va avea media zero.

În exemplul de mai jos este generată o serie tx cu 21

t t 12

1t tx

0 1 2 3 4 5 6 7 8

0,16 0,10 0,12 0,06 0,18 0,14 0,12 0,14 0,10

0,08 0,05 0,06 0,03 0,09 0,07

+0,06 0,07

0,18 0,07 0,00 0,15 0,05 0,19 0,08 0,03

Dacă 1 seria va fi mai netedă decât cea generată prin zgomotul alb, iar dacă 0 , sunt generate serii mai puţin netede chiar decât cele produse prin zgomotul alb. Tratarea proprietăţilor seriilor generate prin metoda mediei mobile impune cunoaşterea gradului de corelare al valorilor tx şi jtx . Procesul poartă numele de autocorelarea seriilor şi constă în verificarea corelării unei serii cu propriul său trecut. Dacă două variabile aleatoare X şi Y sunt corelate, formula folosită pentru coeficientul de corelaţie este:

)()(),cov(

22 yxyxrxy

),cov( yx covarianţa

x

iii yyxx

nyx

1))((1),(

n

iix xx

n 1

22 )(1

unde 2x dispersia lui x

n

iiy yy

n 1

2 )(1

unde 2y dispersia lui y

Putem scrie:

Page 61: Previziune economica

yx

n

iii

xy

yyxx

nyxr

1

))((1

(y) Dispersie(x) Dispersie),( covarianta

unde ,x respectiv y abaterea medie pătratică a lui x, respectiv y. Dacă şi x şi y au media egală cu zero, termenii de mai sus se pot scrie în termenii speranţei matematice: Covarianţă ],[),( YXEyx ][)( 22 XEx ][)( 22 YEy unde E ( ) = speranţa matematică. Se poate demonstra că pentru o serie generată prin metoda mediei mobile, dispersia )( jtx = dispersie ( tx ). Atunci formula de autocorelare căutată devine:

)(][

2t

jttx x

xxEr

Aşa cum s-a văzut, dacă tx este zgomot alb, atunci pentru ,0j toate autocorelările vor fi zero. Reluând relaţia iniţială:

1 tttx atunci:

)])((],[ 2111 tttttt ExxE ][][]1[][ 221

221 ttttttt EEEE

Întrucât prin definiţie orice termen ][ stE pentru ,st este proporţional cu indicatorul de corelaţii ),( st care este zero, formula devine:

)(][][ 2211 tttt ExxE

În cazul 0 termenii adiacenţi ai seriei tx vor fi pozitiv corelaţi (fig. 7.5.) Pentru ,0 indicatorul de corelare între termenii adiacenţi ai seriei este egal cu zero (fig. 7.6).

xt

x

xt

x

Page 62: Previziune economica

Pentru ,0 termenii adiacenţi ai seriei sunt negativ corelaţi (fig 7.7). Pentru previzionarea valorilor viitoare ale seriei, la anul următor, se reia relaţia:

1 tttx Valoarea următoare a seriei va fi generată prin relaţia:

tttx 11

Exemplu: pentru 21

1 şit

07,010,021

12,01 tx

pentru 2t

0)12,0(2106,01 tx

pentru 3t

15,006,02118,01 tx

.................................................................................... Ştiind că previziunea optimă a lui 1nx este

nnf 1, şi că eroarea previziunii valorii imediat următoare a seriei este:

111,11, )( nnnnnnn fxe atunci, se poate scrie:

1,1 nnn fx

Fig.7.5.

Fig. 7.6.

xt

xt-1

Fig. 7.7.

Page 63: Previziune economica

şi respectiv )( 1,11, nnn fxf

cu .0)1,0( f Coloana 1,1 tt fx dă valorile estimate ale lui t

~ faţă de valorile t iniţiale.

t

tx

t

t

tt fx

~

1,1

)(

21

1,11, ttt fxf

1tx

0 1 2 3 4 5 6 7 8

0,18 0,07 0,00 0,15 0,05 0,19 0,08 0,03

0,16 0,10 0,12 0,06 0,18 0,14 0,12 0,14 0,10

0,18 0,10 0,05 0,185 0,1375 0,12125 0,14 0,10

0 0,09 0,05 0,025 0,0925 0,06875

0,06 0,07 0,05

0 0,07 0,00 0,15 0,05 0,19 0,08 0,03

])[()()( 2

122

tttt ExEx )()1(][2)()( 22

1122

ttttt E

prognozată fi vace seriei dispersia

erorii ipreviziuni dispersia12R

2

2

22

2

1)()1()(1

t

t

Pentru 2,0,21 2 R care este o valoare scăzută.

O serie generată de relaţia: 1 tttx

este numită medie mobilă de gradul 1 şi se notează cu MA(1) cu un singur termen de log în membrul drept. Relaţia generalizată este o serie generată de

qtqttttx ...2211

Page 64: Previziune economica

în care t este seria zgomotului alb cu media zero. Această serie se numeşte seria mobilă de gradul q şi se notează MA(q) Pentru qj coeficientul de corelaţie

0xr iar previziunea optimă cu pasul h este

0, hnf pentru qh Considerând acum previziunea pentru 1 nt (deci un singur pas), relaţia anterioară ne furnizează:

]...[ 112111 qnqnnnnx Urmează:

11211, ... qnqnnnf şi eroarea previziunii făcute pentru anul următor va fi:

11,11, nnnn fxe Valorile estimate ale seriei vor fi calculate conform relaţiei:

1,1~

ttt fxe 2.5.2. Modele autoregresive (AR) Un alt mod de generare a unei serii este folosirea ecuaţiei iterative de forma: ttt xx 1 (1) unde t reprezintă zgomotul alb cu media zero.

Dându-se seria ntt ,1, şi valoarea de început 0x seria tx se formează pe baza relaţiei de mai sus. Exemplu: 20,0;5,0 0 x

t t 15,0 tx tx 0 1 2 3 4 5 6

0,14 0,18 0,08 0,16 0,03 0,00

0,10 0,02 0,08 0,08 0,04 0,035

0,04 0,16 0,16 0,08 0,07 0,035

Ecuaţia ttt xx 1 are soluţia:

Page 65: Previziune economica

)...( 11

22

10

ttt

tt xx (2)

tt

tttt

t xx

)]([ 12

32

211

0 (3) şi generează serii autoregresive de ordinul 1 care se notează tx ~AR(1). Seriile t sunt interpretate ca nişte inovaţii sau şocuri în sistem, fără care tx ar fi egal numai cu primul termen

tt xx 0

Dacă mecanismul de generare al seriei tx nu începe la momentul 0t ci la momentul ,Nt atunci relaţia (2) devine:

]([ 11

12

1

NNt

tttNt

Nt xx (4) unde Nx este valoarea iniţială. Dacă N este o valoare mare şi 11 atunci primul şi ultimul termen al relaţiei (4) devin neglijabile. În acest caz modelul produce serii neexplosive sau staţionare. Când 1 modelul se numeşte explosiv întrucât media seriei dată de primul termen al relaţiei (4) explodează pe măsură ce t creşte; în acest caz, şocurile, inovaţiile din trecutul îndepărtat sunt mult mai importante decât cele recente, de aceea aceste modele sunt mai puţin folosite în previziunea economică.

Reluând cazul modelelor staţionare, soluţia ecuaţiei (1) devine:

Page 66: Previziune economica
Page 67: Previziune economica

0jjt

jtx (5)

Dacă t are media zero, atunci şi tx va avea media zero. De asemenea: 0)( 1 ttxE (6) Ştiind că dacă

1x atunci

0 11

j

j

xx

urmează că:

2

2264222

1)()(...)1(][)(

tttt xEx (7)

Coeficientul de corelaţie

)(

),( covarianta2

1, 1

t

ttxx x

xxrtt

(8)

Întrucât covarianţa )(),( 2

1 ttt xxx Acest lucru se demonstrează astfel:

covarianţa )(),( 11 tttt xxExx )])([( 11 ttt xxE din relaţia (1) ][]1[ 1

2 ttt xExE prin relaţia (6) al 2-lea termen =0

)(2tx

Pentru ,0,01

tt xxr .0,0

1

tt xxr Pentru realizarea previziunii valorii următoare, pe baza relaţiei (1) se poate genera:

11 nnn xx Primul termen se cunoaşte (dând valori lui ) şi întrucât al doilea termen nu se cunoaşte, previziunea optimă a lui 1nx este:

Page 68: Previziune economica

nn xf 1, Pentru ,2n avem:

212 nnn xx şi înlocuind pe 1nx cu valoarea sa previzionată 1,nf obţinem:

nn xf 22,

Pentru 3n 323 nnn xx

şi înlocuind pe 2nx cu valoarea sa previzionată 2,nf obţinem:

nh

hn

nn

xf

xf

,

33,

.................

Deoarece ,11 pentru o valoare mare a lui h efectul prezentului asupra viitorului depărtat devine neglijabil. Modelul autoregresiv generalizat, să spunem de ordin p, notat AR(p) devine:

tptptttt xxxxx ...332211 unde valorile iniţiale p cerute sunt:

1,...,1,0, pjx j şi t este seria zgomot alb. Cunoscând coeficienţii , valorile 1nx pot fi generate cu relaţia:

111211 )...( npnpnnn xxxx Întrucât ultimul termen nu este cunoscut la momentul n, previziunea optimă este:

11211, ... pnpnnn xxxf Corespunzător, se obţine:

222112 )...( npnpnnn xxxx Ultimul termen nu este cunoscut, iar primul termen, fiind previzionat de ,1,1 nf previziunea optimă este:

.............................................)...( 221,12, pnpnnn xxff

Să presupunem că seria tx este generată astfel:

Page 69: Previziune economica

30;40;1,0;4,0 121 nn xx tttt xxx 21 1,04,0 19301,0404,01, nf 6,11401,0194,02, nf 54,6191,06,114,03, nf 776,36,111,054,64,04, nf 1644,254,61,0776,34,05, nf 24336,1776,31,01644,24,06, nf

........................................................

713,01644,21,024336,14,07, nf

2.5.3. Modele mixte autoregresive – medie mobilă (ARMA)1 O clasă mai largă de modele poate fi generată prin folosirea integrată a modelelor tip medie mobilă şi a celor autoregresive. Astfel:

tptpttt yxxxx ......2211 unde ty este o medie mobilă de gradul q:

qtqtttt bbby ...2211 este un model mixt autoregresiv medie mobilă de ordin p, q care se notează ARMA(p, q). Pentru cazul particular ,1,1 qp ARMA(1,1) generează seria:

ttt yxx 11 unde

11 ttt by deci

1111 tttt bxx Exemplu: 11 2,04,0 tttt xx Dând valoarea iniţială lui 0x şi secvenţa de tip zgomot alb ,t putem genera pe tx iterativ folosind cele două modele anterioare:

nnnn xx 2,04,0 11

1 ARMA provine de la denumirea engleză a modelului: Mixed Autoregresive: Moving Average Models.

Page 70: Previziune economica

respectiv, )(2,04,02,04,0 1,11, nnnnnn fxxxf

deoarece ştim: 1,11,1 nnnn fxe

1 nn

1212 2,04,0 nnnn xx ultimii doi termeni sunt cel mai bine previzionaţi prin mediile lor care sunt zero şi atunci:

...................4,0 1,2, nn ff

Deşi aceste modele par complicate şi indicatorii lor statistici sunt mai greu de stabilit, totuşi ele au o mare aplicabilitate în domeniul economic. 2.5.4. Corelogramă şi corelogramă parţială Un instrument folositor în selectarea modelului optim de generare a unei serii de date este corelograma care reprezintă o diagramă pe care se trasează autocorelaţiile: ).(corelatia kttk xx (1) sau estimarea acestora:

n

nt

n

ktktt

k

xx

xxxxr

1

2

1

)(

))(( (2)

unde

n

ttx

nx

1

1

Relaţia (1) reprezintă corelograma teoretică, iar relaţia (2) corelograma estimată. Aşa cum s-a văzut modelul AR(1) care generează seria:

ttt axx 1 are

,...2,1,0, ka kk

iar modelul MA(1) care generează seria: 1 tttx

are

Page 71: Previziune economica

,...3,2,0,1 2

kk

Exemplu: Presupunem generarea unei serii prin AR(1)

tttt xxx 21 1,04,0 urmează că valoarea teoretică a autocorelării sale, cu ,log k este

,)4,( ko astfel că secvenţa teoretică este: o,4; 0,16; 0,064; 0,0256; 0,01024 şi celelalte valori sunt foarte mici. Corelograma teoretică în acest exemplu va avea forma din figura 7.8. Corelograma teoretică pentru AR(p) se construieşte pornind de la modul de calcul al autocorelaţiilor, ,k pentru un k suficient de mare.

kk A

unde este o constantă mai mică decât 1, care poate fi şi negativă şi A este o constantă mai mică decât 1, dar pozitivă. Ca urmare, pentru un k suficient de mare, mai ales pentru ,pk corelograma va avea o alură descrescătoare ca în figura 7.9. Pentru MA(q), corelograma teoretică este zero pentru ,qk iar pentru valori qk ea nu are o alură distinctă (fig.7.10).

k

log k

0,4

1

21 8......76543 Fig. 7.8.

k

k

r

0

1

k

k

r

0

1

k = q + 1 Fig. 7.9. Fig.7.10.

Page 72: Previziune economica

Ca urmare a formelor diferite pe care le prezintă corelogramele teoretice pentru modelele AR(p) şi MA(q), corelograma parţială devine un instrument necesar în procesul de identificare, adică de selectare a celui mai potrivit model. Se porneşte de la estimarea parametrilor pentru un model autoregresiv cu media seriei egală cu zero. Pentru modelul AR(1):

ttt xax 111 şi

111 a şi deci estimarea lui 11a este chiar ,1r care este estimarea lui .1 Pentru modelul AR(2):

tttt xaxax 222121

221212

122211

aa

aa

Înlocuind pe 21 şi cu estimările lor ,şi 21 rr ecuaţiile de mai sus vor da estimările lui .şi 2221 aa Pentru modelul AR(3):

ttttt xaxaxax 333232131 Cele 3 ecuaţii sunt:

331322313

133321312

233132311

,

,

aaa

aaa

aaa

Înlocuind 321 şi, cu estimările lor ,şi, 321 rrr ecuaţiile vor da valorile estimate ale lui .şi, 333231 aaa 2.5.5. Modelul Box-Jenkins Metodologia atribuită lui Box şi Jenkins (1970) constă în parcurgerea următoarelor trei faze: 1. Identificarea: alegerea celui mai adecvat model, prin folosirea corelogramelor şi a corelogramelor parţiale. În principiu, se sugerează că cel mai eficient procedeu în această etapă este alegerea unui număr restrâns de parametri de definit şi de estimat.

Page 73: Previziune economica

S-a observat în practică că puţine serii observate în domeniul economic sunt staţionare (preţ, şomaj, producţie). Pentru staţionarea acestor serii, Box şi Jenkins i-au aplicat un filtru diferenţă de ordinul d până când corelograma devine interpretabilă. Seria originală de date a fost denumită ARIMA1. O altă cauză a nestaţionarităţii seriei este factorul sezonier al perioadei, care prin procedeul SARIMA al lui Box şi Jenkins este inclus în model. 2. Estimarea În principiu, estimarea parametrilor se face inversând procesul urmărit în expunerea modelelor AR, MA, ARMA şi anume: dându-se autocorelaţiile, se pot obţine ecuaţiile care vor fi rezolvate şi vor furniza valorile parametrilor. 3. Verificarea modelului ales Teoretic, identificarea şi estimarea unui model ar trebui să se bazeze pe un set de date, iar validarea sa, pe alt set de date. În practică însă, datele disponibile sunt insuficiente pentru această abordare. Testul care se obişnuieşte constă în: găsirea modelului, estimarea valorilor sale reziduale, formarea corelogramei cu aceste reziduuri care să sugereze că reziduurile formează un zgomot alb ceea ce verifică valabilitatea modelului ales. Pentru validarea modelului ar trebui să se încerce şi un model, de ordin puţin mai mare, iar apoi să se vadă dacă parametrii suplimentari sunt diferiţi de zero. Dacă de exemplu, modelul ales este ARMA (1,1), testul să implice şi folosirea unui model ARMA (2,1), apoi ARMA (1,2) şi să se analizeze coeficienţii termenilor suplimentari. Pentru modelul AR (p):

ptppjtpjtptpt xaxaxaxax ......2211 şi ecuaţiile:

psppjspjspsps aaaa ......2211 unde prin definiţie

mm Aceste ecuaţii poartă numele de ecuaţiile Walker Yule şi estimează valorile pja înlocuind pe .şi r În mod practic dacă vrem să ştim dacă modelul autoregresiv este cel mai potrivit generării unei serii de date şi apoi previziunii, procedăm astfel: se

1 ARIMA Integrated Mixed Autoregressive Moving Average Series.

Page 74: Previziune economica

calculează pe rând modelul AR de ordin 1, apoi 2, apoi 3 etc.; se notează cu kka~ valoarea estimată a coeficientului ktx dacă modelul AR de ordin k este

cel mai bun; se trasează curba kka~ în funcţie de k, construind astfel corelograma parţială. S-a demonstrat că forma teoretică a corelogramei parţiale pentru modelul AR(p) este aceeaşi cu corelograma modelului MA(p); de asemenea, că forma teoretică a corelogramei parţiale a modelului MA(q) este aceeaşi cu corelograma modelului AR(q). În literatură s-au stabilit următoarele reguli: 1) dacă corelograma „se intersectează” după un anumit punct, qk , modelul cel mai adecvat este MA(q). 2) dacă corelograma parţială „se intersectează” după un anumit punct, ,qk modelul adecvat este AR(p). 3) dacă nici o diagramă nu se intersectează într-un anumit punct, modelul adecvat este ARMA (fig. 7.11). 2.5. Modele econometrice Pot fi studiate în capitolul privind „Strategii de creştere“. 2.6. Metode de previziune tehnologică 2.6.1. Aspecte generale Dacă perioada de timp este sub cinci ani (pe termen scurt sau mediu), atunci este raţional să se întreprindă o previziune care să nu ia în considerare modificărilor tehnologice. Dar o previziune pe termen lung fără această ipoteză devine total ineficientă: ea trebuie să prevadă de ce tehnologie se va dispune în viitor şi ce influenţă deosebită vor avea dezvoltările tehnologice şi inovările. Previziunea tehnologică se află în raport direct cu planificarea pe termen lung, astfel încât companiile să poată identifica declinul actualelor pieţe şi apariţia altora noi; guvernul, la rândul său, să poată prevedea deficienţele în creşterea sau dezvoltarea societăţii într-o direcţie analizată.

k0

1

1 Fig. 7.11.

Page 75: Previziune economica

Previziunea tehnologică se poate defini ca fiind o „previziune a caracteristicilor viitoare şi a aplicării în viitor a echipamentelor, tehnicilor şi procedeelor tehnologice”. Din definiţie rezultă că previziunea priveşte mai mult caracteristicile unor tehnologii decât modul cum sunt realizate ele. Tehnicile disponibile pentru previziunea tehnologică nu sunt nici foarte sofisticate şi nici foarte dezvoltate. Există în literatură două moduri de abordare a previziunii tehnologice: explorativă şi normativă. Tehnicile explorative privesc timpul specific de previziune a ceea ce se va întâmpla. Aceste previziuni se pot pune în termenii declaraţiilor probabilistice cum ar fi de exemplu „cu o probabilitate de 0,75% în anul 1993 motoarele de automobile vor fi de două ori mai eficiente ca cele de acum”. Dificultatea la acest timp de previziune este că ele includ implicit şi previziunea investiţiilor ce trebuie făcute pentru atingerea acestui scop (exemplu: este probabil că rachetele s-ar fi dezvoltat mai puţin în 1970 dacă SUA nu s-ar fi decis să trimită un om pe lună). Previziunile normative încep cu un obiectiv impus pentru o perioadă următoare şi pornesc de la analiza domeniului sau parametrilor tehnologici care trebuie îmbunătăţiţi şi cu cât. Se analizează cu ce mijloace se vor realiza aceste performanţe, cu ce costuri şi bineînţeles care vor fi consecinţele (exemplu: îmbunătăţirile tehnice aduse automobilelor). Previziunile explorative şi cel normative sunt strâns legate între ele; efortul NASA de a trimite un om pe lună la o dată precisă, cu un cost precis s-a datorat dezvoltării în domeniul miniaturizării, design-ului rachetelor, noilor materiale, angajării unor oameni de ştiinţă remarcabili şi desigur, unui însemnat volum de investiţii. Acesta este un exemplu remarcabil de asociere a planificării pe termen lung cu o conducere excelentă şi cu un efort deosebit de cercetare ştiinţifică. Înainte de a analiza tehnicile pentru realizarea previziunilor, este necesar să vedem dacă există vreo speranţă în a prevedea o inovare sau o dezvoltare tehnologică, întrucât există o mare diversitate de opinii asupra acestei întrebări. Există păreri conform cărora invenţia este prin natura ei imprevizibilă, întrucât ea se produce ca urmare a unei „sclipiri” geniale. Alţi autori sunt de părere că majoritatea invenţiilor „se produc la momentul potrivit“ şi că unii cunoscători în domeniu, pornind de la o situaţie dată, pot prevedea invenţia. Astfel, multe invenţii au apărut simultan: telegraful, filmul, maşina de cusut, liftul etc. De asemenea, se pot da exemple de ceea ce se numeşte sindromul Pearl Harbour: situaţii în care există informaţii ce pot conduce la previziunea

Page 76: Previziune economica

teoretică, dar nu şi la cea practică. Chiar după ce o invenţie a fost făcută, nu este sigur că ea va fi un succes. În general se vorbeşte despre opt stadii importante în dezvoltarea inovării tehnologice. 1. ideea originală ştiinţifică sau descoperirea necesităţii şi a oportunităţii unei acţiuni; 2. cristalizarea teoriei sau conceptului de design; 3. verificarea de laborator a corectitudinii teoretice ce stă la baza inovării; 4. demonstrarea în laborator a aplicării cu succes a teoriei; 5. producţia de masă; 6. introducerea pe piaţă a produsului; 7. adoptarea pe scară largă; 8. proliferarea, inclusiv adoptarea în domenii, altele decât cele pentru care produsul era iniţial destinat, plus influenţa asupra altor tipuri de produse sau domenii ştiinţifice. Literatura pune la dispoziţia previziunii tehnologice o varietate însemnată de tehnici. Dintre acestea cele mai importante sunt metoda curbei de trend şi metoda Delphi. 2.6.2. Curbe de creştere Dintre curbele de creştere de trend cunoscute, cele mai folosite în previziunea tehnologică sunt: curbele exponenţiale, liniare, logistice (denumite şi Pearl), precum şi curbele Gompertz. Exemple de curbe de creştere exponenţiale se dau în lucrarea lui J.P. Mortino: Technological Forecasting for decision making. Dintre acestea reţinem raportul dintre dimensiunea accesului aleatoriu la memorie (exprimată în biţi) şi timpul de acces în microsecunde, pentru calculatoarele numerice, care se studiază pe faza funcţiei exponenţiale.

btt Aey

Prin logaritmare se obţine btayt

unde: Aayy tt log,log

Presupunem că 0t este anul 1945 şi că seria de date statistice folosită în estimare este considerată până în anul 1967. Un mod de a interpreta o astfel de curbă de creştere exponenţială este şi aşa-numita „regula lui 70”.

Page 77: Previziune economica

Dacă din calcule a rezultat funcţia: tyt 5513,082,1080

şi dacă vrem să aflăm în cât timp se va dubla valoarea lui ,ty un calcul simplu va arăta că timpul de dublare este de 0,7/b. Deci pentru cazul particular studiat, timpul de dublare al raportului la calculatoare, va fi de 0,7/0,55= 1,23 ani. Aplicarea curbelor de trend nu trebuie să se facă mecanic. Simpla examinare a datelor din trecut şi extinderea lor în viitor nu poate corespunde întotdeauna cu realitatea. De aceea în previziunea tehnologică sunt folosite şi alte metode. 2.6.3. Metoda Delphi (anchetele iterative) Metoda Delphi constă în principiu, în selectarea unui set de probleme şi analizarea lor de către un grup de experţi care urmează să realizeze o previziune tehnologică (de exemplu: RAND Corporation 1963). În prima fază, fiecare expert primeşte un chestionar, şi trebuie să răspundă într-o anumită manieră la fiecare întrebare. De exemplu, la o întrebare de genul: Când va apărea un translator automat fiabil? Când vor apărea două căi de comunicaţie cu extratereştrii? etc. … expertul trebuie să dea o dată specifică, de regulă un anumit an. Sau la o întrebare de tipul: care este probabilitatea unui război mondial în următorii 20 de ani? răspunsul trebuie evident cuprins între 0 şi 1. Îndată ce toate răspunsurile au fost date organizatorului grupului de experţi, faza următoare este de a le sintetiza pentru a obţine atât o dată medie de previziune dar şi pentru a măsura care sunt diferenţele de opinie între experţi. Calea raţională de a realiza aceste obiective este de a găsi o valoare mediană şi cele două cuartile ale distribuţiei previziunii. Să presupunem că toţi anii furnizaţi de experţi sunt aranjaţi în ordine crescătoare. Dacă un an este repetat de mai multe ori, atunci el se trece pe listă de câte ori apare. Anul median este aşezat la jumătatea listei. Prima cuartilă este aşezată în dreptul primului sfert al listei (1/4), iar a doua cuartilă în dreptul a trei sferturi din listă (3/4). De exemplu, doisprezece experţi furnizează următoarele date în ordine: 1979, 1980, 1983, 1985, 1986, 1987, 1989, 1990, 1990, ultima cuartilă prima cuartilă ↑ mediana ↑ 1990, 2010, ↑ niciodată.

Page 78: Previziune economica

Atunci mediana se află între 1987 şi 1989 şi se înregistrează ca medie a celor doi ani, adică 1988; prima cuartilă între 1983 şi 1985 şi se înregistrează ca medie a celor doi ani, adică 1984 şi ultima cuartilă, între 1990 şi 1990, deci se înregistrează 1990. În concluzie, previziunea medie este deci 1988 şi reprezintă o valoare medie, iar intervalul intercuartilă este 1984-1990 şi măsoară gradul de concordanţă sau disonanţă de opinii ale experţilor. Folosirea acestor indicatori este recomandată datorită uşurinţei calculului şi interpretării. La prima fază previziunea este rezultatul gradării şi aprecierii fiecărui expert în parte şi deşi este folositoare, totuşi ea nu permite nici o formă de dezbatere. La a doua fază, experţilor li se trimit rezultatele primei faze şi sunt întrebaţi dacă doresc să-şi schimbe punctul de vedere. Se poate întâmpla ca un expert să se afle foarte departe de aprecierea celorlalţi şi să dorească să se apropie de valoarea mediană. Totuşi este de remarcat că nimeni nu poate face presiuni asupra sa, el îşi poate menţine punctul de vedere. În acest caz şi dacă se află în afara intervalului intercuartilă, expertul trebuie să facă o expunere de motive pentru a-şi susţine punctul de vedere. Urmează o nouă rundă. Din nou li se trimit participanţilor rezultatele celei de a doua faze, previziunile lor agregate revizuite plus sumarul de argumente pentru susţinerea punctelor de vedere extreme şi din nou li se cere revederea previziunii. De asemenea, experţii pot furniza argumente suplimentare pentru susţinerea punctului de vedere personal şi pot combate argumentele opiniei opozante. Secvenţele chestionării pot continua la infinit cu suplimentări de argumente, dar practica arată că acest proces secvenţial se încheie după trei sau patru runde. Deşi rezultatele experimentelor făcute confirmă că metoda Delphi este raţională şi eficientă, valoarea acestei tehnici trebuie încă crescută. Succesul sau insuccesul metodei depinde de modul de selecţie a grupului de experţi şi organizatorul său, de modul de formulare a chestionarului, de argumentele prezentate. De aceea se impune iniţial realizarea unui studiu pilot de mică dimensiune înainte ca cercetarea să se facă pe scară mare. Se impune de asemenea, evitarea întrebărilor ambigue şi suficient de imprecise. Metoda Delphi de previziune este obiectul a numeroase critici. Printre acestea amintim şi faptul că se pare că majoritatea participanţilor consideră această acţiune ca un joc, în loc să gândească profund la poziţia lor, argumentele pe care le avansează pentru susţinerea punctului de vedere sau la modul de a ataca opiniile diferite.

Page 79: Previziune economica

O metodă de a genera o participare mai activă este aşa-numita metodă concurenţială Delphi („competitive Delphi”) care constă în selectarea unui grup de experţi care au deja o anumită poziţie. Argumentele acestora pot fi transmise altor grupuri care vor încerca să-şi apere propriile poziţii şi să le submineze pe cele ale grupurilor competitoare. De exemplu, se cere o previziune tehnologică despre importanţa surselor viitoare de energie. Vor fi activate grupuri de experţi care se ocupă cu cercetarea în domeniul energiei nucleare, solare, eoliene etc. şi vor fi rugate să-şi împărtăşească punctul de vedere potrivit propriei specializări. Apoi aceste argumente vor trece de la un grup la altul, fiecare încercând să-şi menţină propria poziţie şi s-o submineze pe a celuilalt. 2.6.4. Metoda Brainstorming Metoda dezbaterilor euristice sau a discuţiilor în grup Deşi nu este o idee originală a secolului nostru, se poate spune că brainstormingul a fost elaborat în anul 1939 de A. F. Osborn, în traducere liberă însemnând „asaltul creierului”, „asaltul cerebral” sau „asaltul ideilor”. Este o metodă de stimulare a gândirii colective pentru găsirea de soluţii de perspectivă la problemele ce apar în activitatea economică şi constă în organizarea de reuniuni de experţi din domenii diferite care sunt solicitaţi să lucreze pentru acelaşi obiectiv, soluţia adoptată fiind deci rezultatul unei activităţi colective, multidisciplinare. Are o largă aplicabilitate nu numai în cadrul unităţilor economice, al invenţiei tehnice, al publicaţiei şi reclamei ci şi, în general, în domeniul economic, tehnic, ştiinţific, pentru obţinerea de idei şi de căi pentru rezolvarea unor probleme economice sau tehnice. Rezultă că metoda nu tinde spre rezolvarea directă a problemelor; ea recoltează idei ce pot duce la rezolvarea problemelor. Calea obţinerii acestor idei este aceea a stimulării creativităţii în sânul grupului în condiţiile unei atmosfere „permisive” ca urmare a înlăturării notării, evaluării ideilor emise şi deci a eliberării participanţilor de starea de emotivitate, de inhibiţie, de frica de a nu greşi şi de a se pune astfel într-o lumină defavorabilă faţă de membrii grupului. Reuniunile grupului de experţi trebuie conduse de un preşedinte care trebuie să facă o prezentare clară şi succintă a problemei supuse analizei. Cunoscând bine natura problemei el are posibilitatea să orienteze discuţiile după voinţa şi priceperea sa în direcţia cerută de obiectiv. Discuţiile se practică în mai multe runde şi încep cu prezentarea cadrului general al problemei urmând ca, din aproape în aproape, discuţiile

Page 80: Previziune economica

să se îndrepte spre problema concretă după care au loc şedinţe normale de brainstorming. Desfăşurarea normală a acestora are loc în condiţiile respectării de către participanţi a unor astfel de reguli: să fie încurajate dezbaterile libere, însă acestea trebuie concentrate pe aspectele esenţiale ale problemei discutate; să nu se respingă din principiu nici o idee, acestea trebuind să fie studiate aprofundat chiar dacă pe moment ele nu par să aibă decât o importanţă limitată pentru problema în discuţie; să se încurajeze combinarea, modificarea sau asocierea ideilor conform sugestiilor partenerilor; determinarea cu precizie a problemei care constituie obiectul reuniunilor; selecţionarea cu atenţie a participanţilor etc. Metoda prezintă o multitudine de avantaje însă şi unele dezavantaje. Stimulează fundamentarea ştiinţifică a previziunilor în sensul că, ideile specialiştilor, exprimate într-un climat de colaborare, înţelegere, apreciere reciprocă, se pot completa unele pe altele; unele idei incorecte, altele de-a dreptul greşite pot genera altor specialişti soluţii foarte bune. Pe de altă parte însă trebuie să avem în vedere faptul că, oricât de libere ar fi discuţiile, există pericolul inhibării unor participanţi de către alţii care prezintă o puternică personalitate; discuţiile în grup restrâng stadiile de creativitate, nu prevăd recompensarea creatorului, fapt care diminuează cointeresarea. 2.6.5. Alte metode şi tehnici de previziune tehnologică În vederea realizării unei previziuni tehnologice, literatura furnizează şi alte metode, majoritatea lor fiind mai puţin ştiinţifice decât cele prezentate anterior, implicând o judecată subiectivă considerabilă. a. Metoda de previziune prin analogie Această metodă constă în descoperirea unei situaţii care a avut loc într-o perioadă anterioară, într-o amplasare diferită, într-o societate diferită sau cu o tehnologie diferită, dar care are multiple trăsături comune cu situaţia analizată. Studiul situaţiilor similare, al programul şi secvenţelor de evenimente care au loc în cazuri anterioare, poate conduce la rezultate bune pentru fenomenul studiat (exemplu: constituirea unei noi universităţi se poate face în condiţii de succes prin analogie cu experienţa celor care au construit universităţi similare în alte state) b. Metoda evenimentelor precursoare Dacă introducerea unei inovări într-o tehnologie sau într-o societate este semnalată frecvent de o inovaţie similară într-o altă tehnologie sau societate, această observare are evident valoarea unei previziuni. Se pot oferi ca exemple: inovările în marketing care apar de obicei în SUA sunt semnalate mai târziu şi în Europa şi Australia; perfecţionările aduse în viaţa

Page 81: Previziune economica

comercială sunt preluate şi de aviaţia militară etc. De obicei cei ce realizează şi intuiesc aceste evenimente precursoare sunt factorii de conducere şi cercetătorii ştiinţifici. Dat fiind însă importanţa acestei metode de previziune este necesar să se realizeze şi o cercetare profundă pentru identificarea evenimentelor premergătoare. c. Metoda scenariilor Pornind de la o anumită situaţie specifică, cum ar fi observarea prezentului, un scenariu încearcă să stabilească o suită logică de evenimente care să indice cum va evolua pas cu pas o situaţie sau o stare viitoare. Pe măsură ce apar diferite variante de dezvoltare va lua naştere un set de scenarii diferite. Scopul primordial al acestor scenarii nu este numai de a prevedea viitorul ci mai curând să faciliteze o explorare sistematică a evenimentelor critice într-un cadru de timp definit. Prin considerarea unor variante de scenarii, guvernele, statele, firmele pot să-şi elaboreze planuri în funcţie de situaţii posibile. Folosirea celui mai probabil scenariu oferă o bază de comparaţie cu celelalte variante de scenarii, dar în planificarea pe termen lung trebuie să se ia în considerare chiar şi situaţiile cu o probabilitate mai joasă. Metoda scenariilor poate fi folosită pentru previziunea tehnologiilor specifice, cum sunt de exemplu producţia de electricitate, oferta de apă şi calitatea acesteia; pentru previziunea dezvoltării armelor militare; pentru previziunea economiei unui stat sau a economiei întregii lumi. Când se încearcă previziunea la scara unei întregi economii, nu este suficientă analiza prin intermediul unei suite de evenimente posibile pentru un segment important al societăţii sau al tehnologiei: este necesară studierea corelată, cu influenţele reciproce ale acestor evenimente. Un mod eficient de a proceda este încercarea de a estima aceste conexiuni şi probabilităţi de realizare a acestora folosind metoda Delphi şi apoi construind scenariile care iau în considerare aceste probabilităţi. Folosirea acestor idei trebuie să conducă la creşterea gradului de încredere în rezultatele scenariului şi la încurajarea includerii în analiză a factorilor celor mai critici şi mai revelatori. Uneori scenariile sunt scrise de un singur individ, dar mai recent ele reprezintă efortul unei echipe care aduce opinii valoroase în diferite domenii.

Page 82: Previziune economica

Unul din exemplele cele mai des citate de scenarii este cel construit de Herman Kahn în 1976 Următorii 200 de ani: Un scenariu pentru America şi întreaga lume. Sunt elaborate pentru o perioadă de peste 200 de ani mii de ipoteze importante privind creşterea populaţiei, disponibilul de resurse, creşterea economică, efectele inovărilor tehnologice. Sunt prezentate două puncte de vedere opuse numite: neo-Malthusianism şi respectiv Tehnologie şi creştere. Prima ipoteză este o versiune modernă a argumentului lui Malthus că populaţia va creşte mai repede decât oferta de alimente având drept consecinţă foametea pentru cei săraci; a doua ipoteză este că dezvoltarea tehnologică va acoperi toate nevoile, creşterea populaţiei va putea fi controlată, naţiunile avansate se vor constitui în economii superindustriale şi apoi postindustriale, iar restul ţărilor lumii le vor urma economic îndeaproape. Fiecare din aceste două puncte de vedere au fost prezentate în două variante, astfel că au rezultat patru scenarii:

A. Neo-Malthusianism puternic; B. Neo-Malthusianism moderat sau pesimism prevăzător; C. Optimismul prevăzător; D. Entuziastul creşterii şi tehnologiei.

d. Metoda arborilor de pertinenţă Este una din metodele de prognoză foarte utilizate mai ales în domeniul tehnologiei. Cunoscută şi sub denumirea de „metoda arborilor de posibilităţi“ (relevance tree), ea constă în elaborarea tuturor variantelor care conduc la atingerea unor obiective dinainte fixate. Acest lucru se realizează pe baza teoriei arborilor de decizie. Metoda arborilor de pertinenţă ia în considerare două tipuri de subarbori:

a) orizontali Graful de pertinenţă orizon-tală este aplicabil îndeosebi în cerce-tările previzionale asupra modifică-rilor structurale datorate transferu-rilor tehnologice orizontale (modelul elaborat de Swager). b) verticali

Obiectivulprincipal

obiectivesecundare

mijloace

resurse

Fig. 7.12.

Page 83: Previziune economica

Într-un arbore de pertinenţă orizontal se pot pune în evidenţă arbori verticali, în funcţie de gradul de detaliere urmărit. Astfel se poate realiza organizarea informaţiilor privind modificările survenite în sistemul studiat. În practică, se elaborează arbori cu 4 nivele (0-3) cu următoarele elemente: nivelul 0: obiectivul principal; nivelul 1: obiective secundare; nivelul 3: mijloace de realizare; nivelul 4: resurse. Construcţia arborilor de pertinenţă are următoarele etape: stabilirea necesităţilor viitoare; determinarea obiectivelor viitoare; elaborarea variantelor; evaluarea acestora şi determinarea variantei optime de program. Pentru determinarea variantei optime se procedează astfel: Se notează cu O, obiectivul principal ,,1},{ miOi obiectivele secundare;

,,1,,1},{ njmiM ji resursele

Fiecărui obiectiv ,iO i se ataşează coeficienţii de importanţă ,iC astfel

încât

m

iiC

1,1 corespunzător fiecărei resurse ,j

iM i se ataşează coeficienţii

de importanţă, ijR astfel încât

n

jij miR

1

,1,1

Obiectivulprincipal

primul arbore vertical

al doilea arbore vertical

obiective secundare

mijloace

resurseFig. 7.13.

Page 84: Previziune economica

În continuare se calculează notele de pertinenţă pentru fiecare direcţie de dezvoltare.

m

iijij njRCP

1,1,

n

jjP

1

1

În practică s-a demonstrat că prin experimentul Delphi se pot determina cu suficientă precizie coeficienţii de importanţă. Se consideră un arbore de pertinenţă al cărui obiectiv principal îl constituie creşterea protecţiei mediului înconjurător1 la nivel naţional, considerând pentru simplificare numai două componente principale: cărbunele şi petrolul (fig. 7.14). Arborelui de pertinenţă i se ataşează tabelul matricial pentru stabilirea notelor de pertinenţă. Obiec- Coeficienţi

1 Exemplul a fost elaborat pe baza lucrării Academicianului N.N. Constantinescu, Economia protecţiei mediului natural, Bucureşti, 1976.

Tehnologizareainstalaţiilorde extracţieşi prelucrarea petroluluicu surseantipoluante( M )21

Protecţia mediuluiînconjurător (O)

Creşterea protecţieimediului prin evitareapoluării cu petrol (O )2

Creşterea protecţieimediului prin evitarea daunelor provocate înindustria cărbunelui (O )1

23

Folosireastrategieiconcentrăriipetrolului din apă cuajutorulunor materiiabsorbante (M )

Folosireastrategieidispersăriicu ajutoruldispersanţilorchimici(M )22

Susţinerea corectă şicontinuăa galeriilorminelor decărbune( M )13

Utilizareacu grijă a capacităţii naturale de asimilare a mediuluipână la limitele ciclului din ecosistem(M )12

Reactivarea forestieră sauagricolăa suprafeţeloreliberate deindustria carboniferă (M )11

R =

0322

R =0412

R =04

11R =0213 R =05

21

C =061

R =0222

C =042

Fig. 7.14.

Page 85: Previziune economica

tive de importanţă

M11 M12 M13 M21 M22 M23 Total

O1 O2

0,6 0,4

0,4

0,4

0,2

0,5

0,3

0,2

1 1

Total 1 0,24 0,24 0,12 0,20 0,12 0,08 1 Rezultă că sarcinile primordiale în atenţia factorilor de decizie privind protecţia mediului înconjurător sunt: reactivarea forestieră sau agricolă a suprafeţelor eliberate de industria carboniferă şi utilizarea cu grijă a capacităţii naturale de asimilare a mediului până la limitele ciclului din ecosistem, ele având cea mai mare notă de pertinenţă. e. Metoda comparaţiilor internaţionale Comparaţiile în timp şi spaţiu sunt utilizate în întreaga activitate previzională, însă împreună cu alte metode de previziune. Metoda este considerată de sine stătătoare dacă este utilizată în vederea unor proiectări analogice. Pentru a se obţine rezultate este necesară compararea cu ţări comparabile cu ţara care face obiectul previziunii, trebuie avute în vedere condiţiile concrete existente în fiecare din aceste ţări la anumite momente, aspecte legate de factorii de decizie etc. f. Metoda sondajelor Metoda constă în consultarea unor colectivităţi umane de către personal specializat, utilizându-se în acest scop o serie de chestionare. Consultarea colectivităţilor se realizează prin sondaje. Acestea constau în alegerea de eşantioane de persoane reprezentative pentru activitatea supusă analizei. Rezultă deci o anchetă de tip selectiv; se urmăreşte ca, pe baza unor date parţiale, judicios alese, să se poată formula concluzii pentru întreaga colectivitate, concluzii care vor sta la baza deciziilor de previziune.

2.7. ELABORAREA STRATEGIILOR PE TERMEN LUNG CU AJUTORUL ANALIZEI MULTICRITERIALE1

2.7.1. Introducere 1 Frerk A. Lootsma, Perspectives on operations Research in long term planning, Delft University of Technology, 1990.

Page 86: Previziune economica

În prezent cercetările operaţionale au mult de oferit în planificarea pe termen lung: apar noi algoritmi de optimizare pentru soluţionarea unor probleme de mari dimensiuni, apar noi ramuri pentru analiza aspectelor calitative ale problemelor: programarea multiobiectiv care se ocupă cu succes de evitarea variantelor în funcţie de scopuri conflictuale, analiza multicriterială care oferă o colecţie de metode pentru ordonarea unor variante pe o scară crescătoare sau descrescătoare. În ultimul timp au existat preocupări importante pentru dezvoltarea metodelor care se ocupă cu soluţionarea problemelor de decizie multicriteriale. Amintim următoarele lucrări: J.L. Cochrane şi M. Zeleny: Luarea deciziilor multicriteriale (University of South-Carolina Press, Columbia, SC, 1973); R. Keeney şi H. Raifa: Analiza deciziilor cu multiple obiective conflictuale (Willey, New York, 1976); P. Nijkamp şi P. Rietreld: Modele de programare multiobiectiv: noi posibilităţi de luare a deciziilor regionale (în Regional Sc. Urban Econom. 6 /1976). Una din metodele larg răspândite şi dezbătute în literatura de specialitate este analiza concordanţei în metoda ELECTRE (vezi B. Roy: Probleme şi metode cu funcţii multiobiectiv, Math. Programming 1/1971). Pentru elaborarea strategiilor pe termen lung este cunoscută teoria priorităţii a lui Th. L. Saaty (în lucrările Ierarhii şi priorităţi analiza eigenvalue, Internal Report, University of Pennsylvania (1975), şi „o metodă a scării pentru priorităţi în structuri ierarhice”, în Journal Mathematics Psychology (1977), şi de asemenea, metoda de comparare a perechilor cunoscută sub numele de „procese de ierarhizare analitică“ (AHP). Pornind de la teoria lui Saaty, profesorul olandez Freerk A. Lootsma aduce o contribuţie importantă la dezvoltarea analizei multicriteriale în elaborarea previziunilor pe termen lung (în lucrările: O variantă multiplicatoare a proceselor de ierarhizare analitică (The Faculty of Technical Mathematics and Informatics, Delft, 1990), „Alegerea unei strategii pe termen lung pentru oferta naţională de electricitate prin analiza scenariilor şi analiza multicriterială” (The Faculty of Technical Mathematics and Informatics, Delft, University of Technology, 1989). 2.7.2. Strategii şi scenarii Este la modă astăzi să explorezi viitorul şi să judeci strategiile pe termen lung prin intermediul unui număr de scenarii. În primul rând se identifică factorii care afectează dezvoltarea econo-mică, politică şi zonală până la orizontul de timp predeterminat şi care sunt peste posibilitatea de control a factorilor de decizie. Întrucât aceşti factori sunt în mare

Page 87: Previziune economica

parte interconectaţi, dezvoltările ipotetice, viitoare pot fi strânse într-un număr mic de scenarii curente. De obicei planificatorii de strategii elaborează: un scenariu cu caracter de evoluţie (trend) care trebuie urmat şi în care dezvoltarea curentă trebuie continuată fără întrerupere; un scenariu optimist unde dezvoltarea trebuie continuată într-o direcţie superioară, un scenariu pesimist cu o evoluţie mai slabă sau chiar cu o direcţie inferioară dezvoltării actuale. Fiecare strategie are anumite consecinţe, dorite sau nedorite, în contextul respectivelor scenarii. În alegerea unei strategii decidenţii trebuie să evalueze şi să cântărească aceste consecinţe şi să ia în consideraţie posibilităţile de realizare a scenariilor. Acest proces complicat se pregăteşte de obicei într-o reţea de comitete politice şi consilii consultative înfiinţate pentru evaluarea obiectivelor şi judecarea subiectivă a variantelor de strategie. Se aşteaptă ca aceste comitete să sugereze o strategie preferată, recomandările bazându-se pe decizia majoritară sau consensul unui grup. Capacitatea oamenilor de a judeca un mare număr de consecinţe în diferite circumstanţe ipotetice este atât de limitată încât pentru ca un grup să ajungă la o anumită concluzie trebuie să dispună de metode formalizate (matematic). Se dispune de astfel de metode: în cadrul unui scenariu, analiza multicriterială poate fi folosită pentru a evalua strategii care se află sub incidenţa unor puncte de vedere sau criterii conflictuale. Combinarea rezultatelor cu ajutorul unor scenarii probabilistice plauzibile poate conduce la alegerea în final a unei strategii.

2.7.3. Metoda de comparare a perechilor Metoda constă în evaluarea variantelor nAA ,...,1 după un criteriu

mCC ,...,1 şi se desfăşoară de obicei într-un număr mare de paşi mici. Experimentul de bază este compararea a două variante aşa-numiţi stimuli de către un singur decident căruia i se cere să-şi exprime preferinţa pentru una din două. La primul nivel de decizie, decidentul compară toate perechile de criterii; informaţia astfel obţinută ne ajută să calculăm ponderea subiectivă a criteriului .,...,1, mici La al doilea nivel de decizie, decidentul compară (aproape) fiecare pereche de variante după fiecare criteriu, acest experiment furnizează ponderile (impacturile) subiective njmiaij ,...,1,,...,1, ale variantelor în funcţie de criteriile respective.

Page 88: Previziune economica

În final, agregând rezultatele obţinem rezultatele finale nss ,...,1 pentru variante. Rezultatele ne permit să ordonăm variantele într-o ordine crescătoare sau descrescătoare a preferinţei subiective. În principiu pentru calcularea ponderii criteriului sau variantelor (impactelor) în funcţie de criteriul dat se foloseşte următoarea „subrutină”. Obiectivul principal este de estimare a valorilor iV ale variantelor stimuli pe o scară numerică astfel încât 1iV . Considerăm întâi compararea în detaliu a doi stimuli (variante), 21 şi ii SS de către decidentul k. De obicei, decidentului i se cere să estimeze raportul preferenţial

21/ ii VV şi pentru a evalua aceasta,

răspunsurile posibile corespund unui set de declaraţii verbale. Astfel, decidentul poate alege una din următoarele exprimări graduale: indiferenţă; preferinţă slabă (moderată, medie); preferinţă puternică; preferinţă foarte puternică (dominantă) sau un prag între două gradaţii adiacente dacă se ezită între aceste preferinţe. Se notează cu kiir 2,1 valoarea numerică corespunzătoare judecăţii comparative exprimate de decidentul k în experimentul luat în considerare. Dacă ne aflăm într-un domeniu cert cu argumente psiho-fizice bine cunoscute, putem scrie: )exp( 2,121 kiiikiir unde (1)

kii 2,1 este un întreg care caracterizează gradaţia selectivă după cum urmează: ( ) 0, indiferenţă între ,şi 21 ii SS ( ) +2, preferinţă slabă pentru ,1iS ( ) 2, preferinţă slabă pentru ,2iS ( ) +4, preferinţă puternică pentru 1iS etc. Parametrul de scară este pozitiv, astfel încât gradaţiile sunt transformate în valori numerice pe o scară cu progresie geometrică. Totuşi, judecată umană nu se poate măsura pe o singură scară. De aici rezultă că se pot aplica două scări diferite, scara normală )2/1( şi scara lungă )1( pentru a cerceta sensibilitatea de scară a ponderilor calculate pentru variantele stimuli. Se aproximează vectorul V al valorilor stimulilor printr-un vector normalizat )(kv care minimizează expresia:

Page 89: Previziune economica

2

21212,1 )lnln(ln

ii

iikii vvr (2)

unde suma este în continuare condiţionată de perechile ),( 21 ii judecate de decidentul k. Minimizarea relaţiei (2) se realizează prin rezolvarea setului asociat de ecuaţii normale cu variabilele .ln ii vw Este evident faptul că ivln are un grad suplimentar de libertate. Corespunzător, iv va avea un grad multiplicator de libertate care se foloseşte pentru a determina relaţia normalizată (unică) pentru .)(kv Conform procedurii de mai sus, calculăm ponderile stimulilor pentru fiecare decident individual. Obţinem un vector v al ponderilor grupului, probabil un compromis, prin minimizarea expresiei:

21

22,1,2,1

2,1

)lnln(lnii Dk

iikiiii

vvr (3)

unde 2,1 iiD reprezintă setul de decidenţi care judecă perechea ).,( 21 ii Se rezolvă de asemenea, variabilele ii vw ln din setul asociat de ecuaţii normale şi se foloseşte gradul multiplicator de libertate al lui iv pentru a obţine soluţia minimă normalizată v din relaţia (3). Ordonarea ponderilor calculate ale stimulului nu depinde de parametrul de scară . Stimulul conducător rămâne numărul unu. Când tinde către zero, ponderile calculate ale stimulului tind să fie reciproc egale. Când tinde către infinit, ponderea stimulului conducător creşte la 1 şi ponderile stimulului celuilalt scad la zero. „Subrutina” de mai sus este folosită o singură dată pentru calculul ponderilor unui criteriu sau unui grup de criterii, şi de n ori pentru calculul ponderilor individuale sau de grup ale variantelor în funcţie de respectivele criterii. Rezultă că fiecare decident face cel mult )1(2/1 mm comparaţii între perechi pentru evaluarea criteriilor şi cel mult )]1(2/1[ nnm comparaţii pentru compararea variantelor în funcţie de criteriile corespunzătoare. De notat că decidentului pot să nu-i fie prezentate toate posibilele perechi. În principiu, de exemplu, )1( m perechi alese adecvat pot fi suficiente pentru stabilirea ponderilor criteriului, dar pentru a reduce inconsistenţa inerentă a judecăţii umane este de dorit ca decidentul să judece cât mai multe perechi posibile.

Page 90: Previziune economica

Următoarele consideraţiuni sunt valabile şi pentru ponderile indivi-duale şi pentru cele de grup, astfel că notaţiile nu fac distincţie între ele. De exemplu, vectorul c poate fi folosit ca vectorul )(kc al ponderilor criteriului individual date de decidentul k, dar şi vectorul c al ponderilor criteriului în grup. Agregarea în rezultate finale este o operaţie delicată. Este evident faptul că nici ponderile calculate ale criteriului, mici ,...,1, , nici ponderile

njaij ,...,1, ale variantelor conform criteriului i nu sunt unice. Ele au un grad multiplicator de libertate care se foloseşte pentru a obţine:

m

iic

11

m

iij mia

1,...,1,1

Cu toate acestea raportul jkij aa / a variantelor kj AA şi în funcţie de criteriul iC este unic. El este expresia performanţei variantei jA faţă de kA în funcţie de criteriul i. Deoarece este vorba de rapoarte, este adecvată folosirea mediei geometrice pentru a modela performanţa totală a lui jA faţă de .kA Se face raportul kj SS / al rezultatelor finale corespunzătoare pentru a vedea performanţa relativă totală.

m

i

c

ij

ij

k

ji

aa

SS

1

(4)

şi

m

i

cijj

iaS1

, (5)

Prin formula (4) modelăm doar raportul oricărei perechi de rezultate finale, astfel că jS nu sunt unice. Ele au un grad multiplicator de libertate care poate fi folosit pentru scopuri de normalizare. În cele ce urmează vom face media geometrică corespunzătoare normalizată pentru a reprezenta rezultatul final al variantelor jA prin expresia:

m

in

j

m

i

cij

cij

j

i

a

a

1

1 1

(6)

Page 91: Previziune economica

Această expresie depinde de parametrul de scară . Din păcate, nu putem garanta că ordinea de prioritate a rezultatelor finale şi deci a variantelor, va rămâne neschimbată când variază. În trecerea de la scara normală

)21( la scară lungă )1( se poate întâmpla o inversare a ordinii.

2.7.4. Probabilităţile scenariului Din punct de vedere metodologic se observă că performanţa strategiilor nu depinde de fapt de scenarii. Altfel ar trebui continuată analiza luând în consideraţie probabilităţile subiective ale scenariului. Suntem de fapt pregătiţi să furnizăm estimarea intervalelor şi să generăm probabilităţi din distribuţiile alese adecvat pe aceste intervale. Pentru a ilustra, să presupunem că decidenţii cad de acord asupra intervalelor incerte

3,2,1),( lba ll corespunzătoare probabilităţilor respectivului scenariu. Putem genera 3 seturi de probabilităţi ),,( 321 ppp astfel ca

3,2,1, lbpa lll

3

11

llp

prin generarea în primul rând a numerelor aleatoare lx din distribuţiile independente identice pe intervalul [0, 1] după care facem

3,2,1),( labxay lllll

3,2,1,3

1

ly

yZ

ll

ll

Dacă lZ se situează în intervalele respective ][ ll ba în final facem 3,2,1, lzp ll . Dacă nu, respingem pe lZ şi o luăm de la început prin

generarea unui nou set de numere aleatoare, lx etc. Un mod alternativ de operare ar fi fost să generăm pe ll yx şi în manieră decisivă şi să testăm dacă:

3

1195,0

lly

Dacă ly satisface inegalităţile de mai sus, facem pe 3,2,1, lyp ll . Dacă nu, respingem pe ly şi reluăm prin generarea unui nou set de numere aleatoare ,lx etc. Evident, lăsăm o şansă de cel mult 0,05 pentru un scenariu nespecificat.

Page 92: Previziune economica

În final, notăm cu jls rezultatul final al strategiei j cu scenariul l şi cu

),,( 321iii ppp probabilităţile scenariilor obţinute într-unul din cele 2 moduri

descrise anterior, judecăm strategia j pe baza rezultatului estimat:

I

i

il

ljl ps

I 1

3

1

1

unde i reprezintă numărul predeterminat al probabilităţilor celor 3 scenarii generate. 2.7.5. Reguli de agregare Schimbarea ordinei de preferinţă este un fenomen confuz pentru decidenţi, subminând încrederea în analiza multicriterială. Printr-un număr mare de comparaţii între perechi noi putem prevedea preferinţele decidenţilor, dar uneori trebuie să admitem că aceste instrumente nu sunt suficient de puternice: la agregarea ponderilor calculate ale criteriilor şi respectiv ale variantelor nu putem să nu observăm că rezultatele finale ale variantelor sunt dependente de scară şi că ordinea de preferinţă subiectivă se poate modifica datorită unor transformări raţionale de scară. Vom arăta mai jos că schimbarea ordinii poate fi datorată şi alegerii regulii de agregare. În secţiunea 1 am stabilit regula agregării prin media geometrică (5) într-o încercare de a modela raportul de performanţă global a două variante, dat fiind raportul lor de performanţă în funcţie de fiecare criteriu. Folosind aproximările de prim ordin, putem simplifica formula (5), pentru a obţine:

m

i

m

i

m

iijiijiiji

m

iijji

m

iij acacacacca

1 1 111)1(1ln1lnexp (7)

Aceasta conduce la regula de agregare tradiţională şi larg aplicată a mediei aritmetice:

m

iijij acs

1 (8)

Formula (7) arată că această regulă familiară este conceptual o aproximare la regula mediei geometrice (5) sau (6) care combină adecvat informaţiile disponibile. Date fiind simplitatea şi popularitatea regulii mediei aritmetice (8), merită să studiem implicaţiile alegerii mediei aritmetice sau geometrice. Pentru uşurarea înţelegerii, vom considera un număr de variante în funcţie de două criterii, astfel încât varianta jA poate fi reprezentată de

Page 93: Previziune economica

vectorul de impact ),( 21 jj aa în spaţiul

bidimensional. Fig. 7.15 arată curba de indiferenţe

2

1iii vcx

care corespunde regulii mediei geometrice care implică faptul că decidentului i îi este indiferent să aleagă între variantele 21 , AA şi 3A .

De asemenea, Fig. 7.15 arată curba de

indiferenţă

2

1iii Vxc care

corespunde regulii mediei aritmetice care implică o indiferenţă între variantele A1, A4 şi A5. De remarcat că ),(1 vvA şi că cele două curbe au acelaşi gradient ),( 21 ccc la .1A

Conform primului criteriu, trasat pe axa absciselor, 1A este clar de preferat lui .şi 42 AA Decidentului îi este indiferentă alegerea între 21 şi AA sau între 41 şi AA dacă (lipsa de performanţă) slăbiciunea lui 2A şi 4A faţă de criteriul 1 este compensată de o performanţă mai bună faţă de al doilea criteriu trasat pe ordonantă. În cazul adoptării regulii de agregare a mediei geometrice, compensarea trebuie să fie mai mare decât în cazul regulii mediei aritmetice. Asimptotic compensarea tinde la infinit pentru 2A şi la o valoare finită pentru 4A , dacă lipsa de performanţă a lui 2A şi 4A conform criteriului 1 tinde către zero. În multe circumstanţe, comportamentul asimptotic al curbelor de indiferenţă face regula de agregare geometrică mai plauzibilă decât cea aritmetică, cel puţin în principiu. Pe baza regulii mediei geometrice, decidentului îi este indiferent de ales între .şi, 321 AAA Pe baza regulii mediei aritmetice, îi este indiferent între .şi, 541 AAA Din punct de vedere numeric, alegerea între cele două reguli pare a fi neconcludentă dacă sunt 5 sau mai multe variante.

criteriul 10 10

A

crite

riul

2

10

A

A

A

A

2

4

1

5

3

C

Fig.

Page 94: Previziune economica

2.8. METODE CURENTE, UZUALE SAU INSTRUMENTALE UTILIZATE ÎN PREVIZIUNE

Economia de piaţă nu exclude ci, dimpotrivă, implică atât realizarea şi păstrarea unor anumite echilibre la nivel macroeconomic, la nivelul ramurilor sau agenţilor economici, cât şi dezvoltarea în condiţii de eficienţă cât mai ridicată. În aceste condiţii, comensurarea eforturilor făcute pentru obţinerea unor anumite efecte, deci normarea, ca şi păstrarea unor echilibre între cheltuielile făcute şi rezultatele obţinute, deci balanţele sunt utilizate de agenţii economici sau de factorii de decizie la nivelul macroeconomic ca metodă imediată de lucru.

2.8.1. Metoda normării Metoda normării este principala metodă utilizată în comensurarea eforturilor umane, materiale şi financiare pe care le face un agent economic sau întreaga societate pentru obţinerea unui efect determinat. Acesta din urmă fiind determinat, rezultă că metoda nu se limitează la comensurarea eforturilor făcute ci, reprezintă un instrument de reglare a utilizării acestora. Fără norme, care să prevadă consumul de muncă vie, de materii prime, combustibili sau energie, nici un agent economic nu-şi poate elabora un plan economic eficient. Normarea implică, deci, determinarea cantităţii de muncă vie şi materializată care urmează a fi cheltuită în perioada de previziune în conformitate cu obiectivele stabilite, cu tehnica utilizată, cu resursele de muncă disponibile în acea perioadă. Rezultă că distingem norme de muncă, norme de utilizare a mij-loacelor de muncă şi norme de consum de obiecte ale muncii. În aceste condiţii normele exprimă limite maxim admisibile a fi utilizate în perioada de previziune. Ele pot exprima şi limite minim admisibile atunci când se referă la efectele pe care agenţii economici îşi propun să le obţină. Metoda exprimă deci, cu ajutorul aspectelor cantitative laturile calitative ale activităţii economice, eficienţa economică realizată sau de realizat. 2.8.2. Metoda balanţelor Instrumentul principal cu ajutorul căruia se realizează echilibrele, de la cele ale individului între venituri şi cheltuieli , ale agentului economic între investiţie şi profit , şi până la echilibrele macroeconomice, îl constituie balanţa. Fără a neglija rolul pieţei, balanţele sunt utilizate în realizarea unor echilibre, a unor proporţii între resurse şi necesităţi, între venituri şi

Page 95: Previziune economica

cheltuieli, între producţie şi consum, între cerere şi ofertă. Corelarea dinamică a resurselor şi aşa limitate şi a necesităţilor în continuă creştere, se realizează cu ajutorul acestora. De fapt, ştiinţa economică este definită ca fiind „ştiinţa care studiază comportamentul uman ca o relaţie între ţeluri şi resursele rare care au întrebuinţări alternative”1 Balanţele oferă posibilitatea ca fiecare capitol şi indicator de plan sau de prognoză să fie fundamentat în corelaţie cu celelalte capitole şi indicatori ai planului, utilizându-se, în mod evident, soluţiile oferite şi de alte metode de previziune. Ele vin să sintetizeze calculele previzionale realizate cu alte metode în scopul realizării echilibrelor economice parţiale sau globale. Pornind de la premiza că resursele, ca şi necesităţile, şi deci şi echilibrele pe care ni le propunem sunt materiale, valorice şi de muncă, în mod evident, şi instrumentele utilizate în realizarea acestor echilibre sunt materiale, valorice şi de muncă. Balanţele au două părţi: resursele sau posibilităţile agentului economic, ale ramurii sau economiei naţionale; necesităţile sau cerinţele, respectiv propunerea de repartizare a resurselor. De regulă, balanţele trebuie să fie echilibrate, adică necesităţile să fie acoperite cu resurse. Balanţele materiale sunt instrumente care permit fundamentarea echilibrelor materiale, corelarea necesităţilor cu resursele de materii prime, materiale, combustibili, energie, produse sau grupe de produse finite etc. Schema generală a unei balanţe materiale are următorul conţinut: Necesităţi Cantităţi (qi) Resurse Cantităţi (qi) 1. Pentru activitatea de producţie şi

exploatare 2. Pentru investiţii 3. pentru fondul pieţei 4. Pentru export 5. pentru rezerve de stat 6. pentru rezerve de plan 7. Stocul de la sfârşitul perioadei 8. Alte destinaţii

1. Stocul de la începutul perioadei 2. Din producţie 3. Produse recuperabile şi

refolosibile (reciclare deşeuri, produse secundare etc.)

4. Din rezerva de plan 5. Import 6. Deblocări din rezerva de stat

TOTAL NECESAR

8

1iqI

N TOTAL RESURSE

6

1iqi

R

1 John Kenneth Galbraith Ştiinţa economică şi interesul public, Editura politică, Bucureşti, 1982.

Page 96: Previziune economica

Elaborarea oricărei balanţe trebuie să înceapă cu determinarea volumului şi structurii necesităţilor, după care se trece la asigurarea resurselor şi se încheie cu activitatea de echilibrare a balanţei. Necesarul pentru activitatea de producţie şi exploatare se calculează folosind metoda normării, în sensul că înmulţim producţia în unităţi fizice a unui produs cu norma de consum din materialul a cărui balanţă o elaborăm (necesarul de metal pentru producţia a 100 de tractoare este de 150 t, necesar rezultat din înmulţirea a 100 de tractoare cu 1,5 t metal/tractor). Necesarul pentru investiţii se calculează tot pe baza metodei normării. Se are în vedere numai partea de construcţii a noului obiectiv, pentru utilaje materialul fiind alocat la postul precedent, „necesarul pentru producţie”. Cantitatea de material alocată variază în funcţie de specificul investiţiei, ţinându-se seama de documentaţia tehnico-economică a viitoarelor lucrări de investiţii. Necesarul pentru fondul pieţei, având la bază aceeaşi metodă a normării, porneşte de la previzionarea populaţiei şi a consumurilor medii pe locuitor. Se au în vedere realizările perioadei precedente ca şi dinamica şi structura atât a veniturilor cât şi a cheltuielilor populaţiei. Necesarul pentru export are în vedere posibilităţile de producţie ale economiei, nevoile interne din acel produs, posibilităţile de desfacere pe piaţa externă a acestuia, necesitatea asigurării unor mijloace de plată pentru importurile prevăzute ca şi necesitatea creării unor rezerve valutare. Rezerva de stat este proiectată în funcţie de previziunile elaborate de organele de specialitate, aceasta fiind destinată a fi utilizată numai în cazuri deosebite (calamităţi naturale sau sociale). În balanţă se înscrie de obicei numai sporul la rezerva existentă din acel material (produs). Rezerva de plan este destinată acoperirii unor necesităţi suplimentare ce pot apărea în cazul depăşirii planului la unele unităţi consumatoare, în cazul nerealizării acestuia de către unele unităţi furnizoare etc. Stocul de la sfârşitul perioadei asigură o desfăşurare normală a procesului de producţie pe parcursul perioadei de previziune şi este destinat în principal asigurării reluării producţiei la începutul perioadei următoare, adică până la viitoarea aprovizionare cu respectivul produs. Calculul său are în vedere numărul de zile dintre două aprovizionări succesive şi consumul mediu zilnic. Resursele se asigură în ordinea dată în schema balanţei. Nu toate balanţele au posturi de „rezerve” sau „stocuri”, exemplu: balanţa energiei electrice, balanţa energiei termice, care înregistrează însă

Page 97: Previziune economica

postul „pierderi”. Nu toate balanţele au posturi „investiţii” (bunuri de consum), cum nu toate balanţele au postul „fondul pieţei” (de pildă, minereuri). Într-o primă etapă de elaborare aceste balanţe sunt de regulă, deficitare (când necesarul depăşeşte resursele). Sunt cazuri în care ele sunt excedentare. Indiferent de situaţie, urmează operaţiunea de echilibrare a balanţei, ceea ce presupune reanalizarea posturilor atât la necesar cât şi la resurse, în corelaţie cu alte balanţe şi potrivit criteriilor de eficienţă. O balanţă materială deficitară este echilibrată pe următoarele căi: micşorarea necesităţilor prin: eventuala reducere a normelor de consum care trebuie să aibă la bază reproiectarea produselor, îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie, utilizarea de materii prime de calitate superioară, utilizarea de înlocuitori, eventuala reducere a stocului, la sfârşitul perioadei de plan ce poate fi asigurată printr-o îmbunătăţire a aprovizionării tehnico-materiale, etc.; creşterea resurselor prin: sporirea producţiei fie ca urmare a îmbunătăţirii utilizării capacităţilor de producţie existente, fie prin crearea de noi capacităţi, prin creşterea importului. Balanţa excedentară se echilibrează prin creşterea producţiei în ramurile consumatoare ale produsului respectiv (dacă această creştere este justificată din punct de vedere economic, dacă există capacităţi de producţie corespunzătoare şi dacă este asigurată piaţa de desfacere), prin creşterea cantităţilor destinate fondului pieţei, exportului (dacă există condiţiile respective). Balanţele valorice reflectă în expresie bănească o serie de proporţii sintetice din economia naţională. Balanţele financiare permit realizarea unor echilibre financiare: bugetul de stat, balanţa de venituri şi cheltuieli băneşti a populaţiei, planul de casă şi planul de credit al Băncii Naţionale; Balanţele valutare servesc la înfăptuirea echilibrului valutar: balanţa comercială, balanţa de plăţi externe, balanţa de conturi. Ele servesc totodată la fundamentarea previziunilor relaţiilor economice externe. Balanţa de plăţi externe are o sferă de cuprindere mai mare decât balanţa comercială, deoarece, pe lângă valoarea operaţiilor de import-export de mărfuri, care fac obiectul balanţei comerciale, ea include toate celelalte categorii de încasări şi plăţi cu străinătatea scadente în perioada de previziune.

Page 98: Previziune economica

Schema de principiu a acestei balanţe este următoarea: 1. BALANŢA COMERCIALĂ Export de mărfuri (f.o.b.) Import de mărfuri (c.i.f.) 2. SERVICII Turism Transporturi şi telecomunicaţii Dobânzi Venituri din investiţii (cooperare) Alte servicii 3. CONT CURENT (1+2) 4. CONT CAPITAL (a+b+c) a. Credite pe termen mediu şi lung primite acordate b. Credite pe termen scurt primite acordate c. Investiţii de capital 5. ERORI ŞI OMISIUNI 6. SOLD BALANŢĂ (3+4+5) 7. MIŞCĂRI MONETARE Devize convertibile Conturi cliring Credite F.M.I. Aur monetar Balanţa de conturi sau balanţa angajamentelor şi creanţelor externe cuprinde aceleaşi elemente ca şi balanţa de plăţi externe, numai că valorile înscrise în această balanţă exprimă drepturile şi obligaţiile ţării respective la un moment dat, de regulă la 1 ianuarie al fiecărui an, indiferent de momentul în care ele au fost contractate sau vor deveni scadente. Relaţiile economice externe ale unei ţări, de regulă exporturile şi importurile, se regăsesc şi în balanţele materiale (exporturile la necesar, iar importurile la resurse), în balanţa legăturilor dintre ramuri (exporturile în cadranul II, iar importurile în cadranul III).

Page 99: Previziune economica

Tabelul sintetic al economiei naţionale cuprinde în general, următorii indicatori:1

1. Venitul naţional creat (VNC) 2. Amortismentul (R) 3. Valoarea serviciilor nemateriale (SN) 4. Soldul balanţei comerciale (SBC) 5. Investiţii de capital străin (LS) 6. Impozite indirecte (Ii) 7. Subvenţii (Sv) 8. Produsul naţional brut (PNB) (PNB = VNC + R + SN + SBC ) 9. Produsul intern brut la preţul pieţei (PIBpp )=PNB SBC 10. Produsul intern brut la costul factorilor (PIBcf ) = PNB SBC (Ii + Sv ) 11. Produsul naţional net (PNN) (PNN = PNB R ) 12. Valoarea adăugată (produsul final VA) ( VA = VNC +R ) 13. Cheltuielile materiale de producţie (M) 14. Producţia intermediară (consumul intermediar = PI ) ( PI = M R ) 15. Importul ( IMP ) 16. Resurse totale ( RT ) (RT = PI + R + VNC + SN + IMP + LS ) 17. Consumul ( C ) 18. Investiţia brută (formarea brută de capital fix FBCF ) ( FBCF= FNCF + R ) + IS ; JBT = FBCF + IS 19. Creşterea stocurilor şi rezervelor

(DS+R) 20. Export ( EXP ) 21. Destinaţii totale (DT ) ( DT = C+FBCF + (S + R) +Exp + PI + SN )

Balanţele forţei de muncă reflectă raporturile ce se creează în procesul reproducţiei lărgite a forţei de muncă şi a repartizării acesteia pe ramuri şi domenii de activitate, pe medii, sexe sau în profil teritorial. 1 Previziune macroeconomică Miniproiect, Catedra de statistică şi previziune economică, ASE, Bucureşti, 1990

Page 100: Previziune economica

În partea de resurse de forţă de muncă se porneşte de la populaţia în vârstă de muncă la care se adaugă populaţia activă sub sau peste limita vârstei de muncă şi se scade populaţia în vârstă de muncă, dar cu incapacitate de muncă. Partea a doua a balanţei se referă la repartizarea populaţiei ocupate pe cele 2 sfere, pe ramuri ale acestora, pe forme de proprietate. Balanţa cuprinde şi rezervele de forţă de muncă evidenţiind în acest sens elevii şi studenţii în vârstă de muncă de la învăţământul de zi, militarii în termen, populaţia casnică în vârstă de muncă aptă de muncă, şomerii. Sistemul de balanţe expus, materiale, valorice, şi de muncă sau balanţe de mare sinteză, deşi deţine încă o funcţie foarte importantă în previzionarea macroeconomică, nu mai corespunde pe deplin cerinţelor fundamentării previziunilor, cerinţelor etapei actuale de trecere de la o economie supercen-tralizată la o economie de piaţă. Sunt şi vor fi utilizate balanţele în economie, trebuie însă să avem în vedere caracterul prea mare de agregare a acestora, necoerenţa conţinutului balanţelor materiale la nivel central etc.

2.9. ANALIZA INPUT OUTPUT Modelele interramuri ocupă un loc important în cadrul metodei modelării economico-matematice de previziune, modele bazate pe analiza input-output, cunoscute în general sub denumirea de balanţa legăturilor dintre ramuri. Pe măsură ce economia naţională devine tot mai complexă, accentuându-se interdependenţele dintre unităţile economice, dintre ramuri şi subramuri de activitate, zone geografice, sporeşte rolul metodelor de analiză şi proiectare macroeconomică care insistă asupra aspectelor structurale ale economiei naţionale, asupra corelaţiilor dintre părţile sale componente. Fluxu-rile materiale şi financiare, proporţiile principale ce se formează în economie, structura cheltuielilor de muncă socială, valoarea producţiei, a comerţului exterior şi multe altele sunt relevate tocmai cu ajutorul unor astfel de metode. Balanţa legăturilor dintre ramuri BLR este un model matematic de structură ce oglindeşte trăsăturile esenţiale ale reproducţiei, reflectă dezvoltarea economiei naţionale de ansamblu şi separat pe ramurile acesteia, conexiunile existente în economie, evidenţiază fluxurile de bunuri ce au loc în procesul reproducţiei ca urmare a legăturilor dintre ramuri, proporţiile ce se formează în economia naţională. Preocupat de problema echilibrului economic în contextul crizei mondiale, economistul Wassily Leontief a început în anul 1931 activitatea de cercetare a legăturilor de producţie dintre ramurile economiei americane. El

Page 101: Previziune economica

divizează economia naţională pe ramuri ale producţiei, ramuri pe care le pune faţă în faţă (pe de o parte producătoare, pe de altă parte consumatoare pentru a putea produce), oferind astfel posibilitatea relevării interdependen-ţelor dintre ele. Balanţele, BLR, pot avea caracter statistic sau previzional, pot fi elaborate în expresie fizică sau valorică, sunt modele statice sau dinamice. Modelul static al BLR reflectă legăturile liniare dintre volumul cheltuielilor făcute şi producţie, fără a ţine seama de evoluţia în timp a proceselor economice, reflectă corelaţiile ce se formează în decursul unui an. Modelul dinamic al BLR reflectă reproducţia lărgită; arată cum este corelată producţia pe un şir de ani; ia în consideraţie investiţiile brute productive; ia în consideraţie evoluţia cheltuielilor materiale directe. Aplicaţii ale analizei input output1: Tratarea problemelor de previziune a dezvoltării; Analiza relaţiilor interregionale; Proiectarea economică a cererii, a producţiei, a forţei de muncă şi a investiţiilor la nivelul unor sectoare, la nivelul unor ţări întregi şi al regiunilor economice mai mici (de exemplu: o zonă metropolitană); Studiul schimbării tehnologice şi al efectelor asupra productivităţii; Analiza influenţei modificării salariilor, profiturilor şi impozitelor; Studiul relaţiilor economice internaţionale (şi interregionale); Utilizarea resurselor naturale. Utilizăm o serie de notaţii:

iX volumul producţiei ramurii i producătoare; jX volumul producţiei (cheltuielile de producţie) ramurii j consumatoare; ijx consumul intermediar cantitatea din producţia ramurii producătoare i

necesară desfăşurării producţiei în propria ramură ca şi în celelalte ramuri (j ); ija coeficienţii cheltuielilor materiale directe, reprezintă cantitatea din

producţia ramurii producătoare i necesară ramurii consumatoare j, pentru producerea unei unităţi de produs (de fapt o normă de consum);

iY consumul final al ramurii i, format din consumul neproductiv al populaţiei şi administraţiei, acumulării (formarea brută de capital fix), export, variaţia stocurilor, rezerve.

jD valoarea adăugată a ramurii j.

1 Wassily Leontief, Analiza input-output, Editura Ştiinţifică, 1970, p. 173-174.

Page 102: Previziune economica

Schema simplificată a balanţei legăturilor dintre ramuri

Utilizări finale

Fond de consum Acumulare fonduri fixe

Ramuri consumatoare

(intrări) Xj

Ramuri producătoare (ieşiri) Xi R

amur

a 1

Ram

ura

2

Ram

ura

3

......

......

..

Ram

ura

j

......

......

....

Ram

ura

n

Tota

l

Tota

l

Con

sum

ul C

onsu

m

de in

tere

s ge

nera

l To

tal

În sf

era

prod

ucţie

i În sf

era

prod

ucţie

i ne

ma-

Stoc

uri

Expo

rt

Tota

l con

sum

fina

l j

Tota

l util

izăr

i X

Ramura 1

Ramura 2

Ramura 3

...............

Ramura i

..............

Ramura n

Total

Valoare

adăugată

I

III

II

Page 103: Previziune economica

Import

Total resurse X

1 A se consulta şi Anuarul Statistic al României 1990, Comisia Naţională pentru Statistică, pag. 253-261

Page 104: Previziune economica

Schema balanţei legăturilor dintre ramuri1

Utilizări intermediare Utilizări finale Consum final

Ramuri

Produse

1 Agri-

cultura

2 Petrol brut

........ Petrol rafinat

......j Alte

ramuri

......n Servicii neco-merci-

ale

Total consumuri interme-

diare Gospo-dării

Admin. inv.

guverna-mentale

Inves-tiţii

FBCF

Stoc

Export y Total utilizări

Produse agricole

11x 12x ...... jx1 ... ... nx1

1W 3,2 0,8 1y 4

Petrol brut 21x 22x ....... 22 jx ... ... nx2

22W 34,2 2y 36,2

Petrol rafinat ........2 ....... ....... ...... ...... ..........2 4 4 10 Alte produse industriale

11x 2,212x ......1

,8 jx1 ... .....

nx1 4

iW 12,8 10,6 ly 27,4

Servicii necomerciale

........ 1nx

........ 2nx

...... .......

.... njx

....... ... nnx

...... ... nW

5,2 ny 5,2

1

2 . . l . . . n . . . Total

consumuri intermediare

21c 2,2

2c .....3,

8 jc ... ....

nc 8WC 20 5,2 10,6 39 82,8

1x 2x

.

.

. jx

.

. nx

CONTUL PRODUCŢIEI Total consumuri intermediare ale ramurilor

2 2,2 3,8 8

Valoarea adăugată brută

21D ....34

2D ..... ...2,6jD 2,5... nD 47,4

Producţie 4 36,2 10 5,2 55,4 RESURSE ÎN PRODUSE

III IV Produs intern brut

(47,4)

I II

Page 105: Previziune economica

Producţie 4 36,2 10 5,2 55,4 Import 27,4 27,4 Total resurse 4 36,2 10 32,6 82,8 1x 2x ................. jx ........ nx

V 1 A se vedea şi: M. Biterd, B. Malo: Economie generală, Nathan Technique.

Page 106: Previziune economica

Observăm că se formează trei cadrane. Cadranul I reprezintă consumul intermediar al ramurilor; cuprinde relaţiile de interdependenţă ce se formează între ramurile şi subramurile producţiei materiale ca urmare a livrărilor reciproce de obiecte ale muncii, adică dependenţele tehnologice dintre ramuri. Liniile i: repartizarea producţiei fiecărei ramuri i (output) către propria ramură şi către celelalte ramuri. Coloanele j: structura cheltuielilor materiale pentru obţinerea producţiei în fiecare ramură (input). Cadranul II cuprinde valoarea bunurilor şi serviciilor materiale din sfera producţiei, respectiv structura produsului social final şi utilizarea sa finală pentru consumul de bunuri şi servicii materiale al populaţiei şi de interes general al societăţii, acumulările brute în fonduri fixe, variaţia stocurilor materiale, exporturi. Cadranul III grupează intrările primare absorbite în sfera productivă din restul sistemului economic şi care apar în balanţă ca elemente ale valorii adăugate, adică amortizarea fondurilor fixe productive şi producţia netă a ramurii. Putem vorbi şi de cadranul IV care reflectă procesul de redistribuire cuprinzând veniturile întreprinderilor, instituţiilor şi lucrătorilor din sfera neproductivă. Face legătură între veniturile primare din cadranul III şi consumul final din cadranul II.

După alţi autori schema balanţei legăturilor dintre ramuri are aspectul prezentat la pag. 277. I. Ecuaţia repartizării produselor:

iinijiii YXXXXX ......21 II. Ecuaţia cheltuielilor de producţie:

jnjijjjj DXXXXX ......21 rezultă III

i j

ji DY

adică suma valorilor adăugate brute ( PIB ) = suma cererilor finale.

2.9.1. Analiza informaţiilor cuprinse în tabloul input-output (intrări – ieşiri)

Tabloul input-output este subdivizat în 5 cadrane: (I) primul cadran reprezintă relaţiile de interdependenţă ce se formează între ramurile şi subramurile producţiei materiale ca urmare a livrărilor reciproce de obiecte ale muncii sau dependenţelor tehnologice dintre ramuri (consumuri intermediare). Liniile i reprezintă repartizarea producţiei fiecărei ramuri (i), OUTPUT, între toate celelalte ramuri conexe. Coloanele j reprezintă structura cheltuielilor materiale pentru obţinerea producţiei în fiecare ramură ( j ), INPUT. (II) cadranul al doilea exprimă cererile finale: consumurile finale ale gospodăriilor individuale (familiilor) sau administraţiei, cererile pentru utilaje, echipamente (deci investiţia, sau cum i se mai spune: formarea brută a capitalului fix) şi cererile pentru export. Deci:

Page 107: Previziune economica

Cererea finală = consumurile finale neproductive + investiţii + exporturi + variaţia stocurilor (III) Cadranul producţiei permite calculul valorii adăugate a fiecărei ramuri. Aceasta se obţine: Valoarea adăugată a ramurii = Producţie consumuri intermediare (amortizare, salarii, veniturile proprietăţii: dividende la acţiuni, dobânzi etc.) + veniturile întreprinderii. Acest cadran reflectă structura venitului naţional în lumina repartiţiei primare. (IV) Produsul intern brut corespunde sumei valorilor adăugate. Consideraţii sociale conduc la modificarea acestei repartiţii, prin sistemul de cotizaţii, de impozite, urmate de prestări, alocări; este valoarea de repartiţie secundară a venitului naţional (redistribuire). (V) Cadranul resurselor totale ale naţiunii care se obţine prin însumarea resurselor din producţia internă cu cele provenite din străinătate: importurile.

nnnnjnnn

iinijiii

nj

nj

inji

j

yxxxxX

yxxxxX

yxxxxX

yxxxxX

yxxxxX

X

21

21

22222212

11122111

121

(1)

Sistemul de ecuaţii liniare este:

nnnnjnnn

iinijiii

nj

nj

yxxxxX

yxxxxX

yxxxxX

yxxxxX

......

...................................................

......

...................................................

......

......

21

21

22222212

11112111

(2)

n

jiiji niyxX

1

,1, (3)

Notăm ija coeficienţii consumurilor sau cheltuielilor materiale directe. Se formează matricea (A) a acestor consumuri, a căror elemente sunt:

Page 108: Previziune economica

nnn

nnnj

j

njn

nn

n

inn

inij

j

iji

ii

i

nn

nij

j

j

nn

nj

j

j

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

aXxa

Xx

22

21

1

1

22

21

1

1

222

222

2221

1

21

11

11

122

1211

1

11

..........................................................

...................................................... (4)

j

ijijjijij X

xaXax (5)

nnnjnn

inijii

nj

nj

aaaa

aaaa

aaaaaaaa

A

21

21

222221

111211

.....................

.................... (6)

Sistemul de ecuaţii liniare devine:

nnnnjnjnnn

ininjjiii

nnjj

nnjj

YXaXaXaXaX

YXaXaXaXaX

YXaXaXaXaXYXaXaXaXaX

......................................................................

......................................................................

............

2211

12211

2222221212

1112121111

(7)

n

jijiji niYXaX

1

,1, (8)

..

1AV

jj

n

iijj VRxX

(9)

jR volumul amortizării din ramura j jV venitul naţional creat în ramura j (suma veniturilor primare)

I + II = I + III ecuaţia de echilibru a BLR.

n

j

n

iAV

jjijiij VRxyx1 1

..

(10)

sau matriceal:

Page 109: Previziune economica

YXAEYAXEXYAXEX

YAXX

)(

nnnjnn

inijii

nj

nj

aaaa

aaaa

aaaaaaaa

AE

21

21

222221

111211

1000

0100

00100001

)1(.........................................

)1(.......................................

)1()1(

)(

21

21

222221

111211

nnnjnn

inijii

nj

nj

aaaa

aaaa

aaaaaaaa

AE

n

i

nnnjnn

inijii

nj

nj

X

X

X

X

aaaa

aaaa

aaaa

aaaaXAE

2

1

21

21

222221

111211

)1(

....................................

)1(

......................................

)1(

)1()(

nnnjnjnn

ninjijii

nnjj

nnjj

xaxaxaxa

xaxaxaxa

xaxaxaxa

xaxaxaxaXAE

)1(

...............................................

)1(

..............................................

)1(

)1()(

2211

2211

22222121

11212111

Page 110: Previziune economica

n

i

nnnjnjnn

ninjijii

nnjj

nnjj

y

y

y

y

xaxaxaxa

xaxaxaxa

xaxaxaxa

xaxaxaxaYXAE

2

1

2211

2211

22222121

11212111

)1(

.................................................

)1(

...............................................

)1(

)1()(

Din relaţia: YXAE )(

rezultă: YAEX 1)( (11) în care X reprezintă producţia totală. De exemplu, producţia totală a unei ramuri iX cuprinde atât necesarul de producţie al ramurii date ),( iY cât şi producţia necesară pentru acoperirea nevoilor ramurilor economiei naţionale cu care ramura dată intră în conexiune. Semnificaţia economică expusă mai sus rezultă din relaţia de calcul a producţiei totale

YAEX 1)( care cuprinde ca element esenţial matricea inversă a lui Leontief: ,)( 1 AE

Matricea

nnnjnn

inijii

n

nj

AAAA

AAAA

AAAAAAAA

AE

21

21

2212221

111211

1

..........................

.........................)(

reprezintă matricea coeficienţilor cheltuielilor (consumurilor) totale, atât pentru ramura (ramurile) dată cât şi pentru ramurile cu care aceasta (acestea) intră în conexiune (dependenţă tehnologică). Altfel spus, ea reprezintă cantitatea totală de produse a ramurii i care se consumă pentru producţia unei unităţi de produs final a ramurii j. Aceşti coeficienţi ai cheltuielilor materiale totale cuprind toate cheltuielile materiale directe (consumul specific) cât şi cele indirecte, de conexiune inversă, adică necesarul total din produsul respectiv (materia primă) în toate ramurile care concură la creşterea ramurii date. De exemplu, necesarul total de cărbune, la nivelul economiei naţionale, pentru a produce 1 tonă de fontă se calculează prin însumarea consumului specific de cărbune/1 t fontă (direct) + cantitatea totală de cărbune necesară tuturor ramurilor economiei care contribuie la obţinerea cantităţii suplimentare de fontă (indirect). Să calculăm acum vectorul coloană al producţiei totale ale fiecărei ramuri a economiei naţionale:

ii YAEX 1)(

Page 111: Previziune economica

n

i

n

i

nnnjnn

inijii

n

nj

X

X

XX

Y

Y

YY

AAAA

AAAA

AAAAAAAA

2

1

2

1

21

21

2212221

111211

..........................

.........................

XYAE 1)(

2.9.2. Determinarea investiţiilor conexe cu ajutorul analizei input-output (BLR)

Investiţia totală este formată din următoarele elemente: I totală = Id + Icol. + I cx. + I.I. + Efectul imobilizărilor de fonduri (dotarea iniţială cu mijloace circulante). În care: Id (investiţia directă) = totalitatea cheltuielilor ocazionate direct şi nemijlocit de realizarea obiectivului de investiţii (de bază). I col. (investiţiile colaterale) = acele cheltuieli care sunt legate teritorial şi funcţional de obiectivul de bază (căi de acces, linii de transport al energiei electrice şi termice, conducte de apă, gaze şi canalizare) având rolul de a asigura punerea în funcţiune şi exploatarea acestuia. Aceste utilităţi se pot asigura: prin racorduri până la reţeaua publică sau magistrală; prin construcţii sau instalaţii proprii. I cx. (investiţiile conexe) sunt cheltuieli care se realizează în alte ramuri sau sectoare ale economiei naţionale determinate de necesitatea asigurării cu resurse de materii prime, materiale, combustibili, energie a obiectivului de bază. Indicatorul investiţiei specifice reprezintă resursele investiţionale necesare pentru crearea unei unităţi (de capacitate) de producţie.

qsIqIs

Pe baza acestei relaţii se construiesc formulele necesare pentru determinarea investiţiei directe (Id), totale (It) şi conexe (I cx). Notăm: sd = investiţia specifică directă: volumul de investiţii care se alocă într-o ramură pentru crearea unei unităţi (de capacitate) de producţie în ramura dată; altfel spus ea indică efortul propriu investiţional al ramurii pentru creşterea ei însăşi. Ca urmare, investiţia directă se determină ca produs între investiţia specifică directă (s) şi produsul final Y

YsId d iar calculul detaliat este:

Page 112: Previziune economica

.......

)......(

2211

2

1

21

nnjj

n

lnj

ysdysdysdysdy

y

y

y

sdsdsdsdId

Investiţia totală (It) reprezintă necesarul total de resurse investiţionale pe economia naţională pentru creşterea ramurii date (Id) plus cel pentru creşterea producţiei ramurilor conexe. Ea se poate determina în două moduri: XsdI t (1) dar YAEX 1)( ca urmare:

YAEsdI t1)(

Întrucât iX reprezintă producţia totală a ramurii i adică producţia necesară pentru ea însăşi )( iY cât şi pentru necesarul de producţie al ramurilor cu care ea intră în conexiune, investiţia totală în ramura j de exemplu va reprezenta efortul total investiţional al ramurii )( jItj pentru acoperirea necesarului de producţie proprie, inclusiv al ramurilor sale conexe. YsI Tt (2) în care: Tjs investiţia specifică totală care semnifică efortul total investiţional pe întreaga economie pentru creşterea ramurii j, de exemplu cu o unitate de producţie şi se determină ca produs între vectorul linie al investiţiei specifice directe şi matricea inversă a lui Leontief (matricea 1)( AE a coeficienţilor cheltuielilor sau consumurilor totale). Pe total suma investiţiilor la nivelul economiei naţionale este aceeaşi, dar pe structură, relaţia (1) furnizează volumul investiţiilor totale necesare într-o ramură pentru creşterea producţiei în totalul economiei; relaţia (2) indică volumul investiţiilor totale în toată economia, pentru dezvoltarea fiecărei ramuri în parte. Pornind de la relaţia:

cxdt III investiţia conexă se poate determina în două moduri: a. ca diferenţă între investiţia totală şi cea directă:

dtcx III b. pe baza investiţiilor specifice conexe. Investiţia specifică conexă )( cxs investiţia specifică totală )( Ts minus investiţia specifică directă )( ds

Page 113: Previziune economica

dTcx sss şi

I totală = Yscx

2.9.3. Modelul dinamic al lui Leontief Leontief porneşte de la premiza de bază că o creştere în timp a producţiei are loc pe baza creşterii în timp a investiţiilor. Se notează cu K mijloacele de muncă, capitalul. Matricea ijK se scrie:

nnnjnn

inijii

nj

nj

ij

kkkk

kkkk

kkkkkkkk

K

21

21

222221

111211

......................

.......................

şi reprezintă matricea consumurilor de mijloace de muncă dintr-o ramură (i) pentru obţinerea producţiei în celelalte ramuri (j) cu care aceasta intră în conexiune. Notăm raportul jij Xk / coeficientul capitalului )( ijb al lui Harrod (sau altfel spus, investiţia specifică) care reprezintă câte unităţi de capital sunt necesare pentru fabricarea unei unităţi de producţie. Matricea rezultată, ,ijb este matricea coeficienţilor consumurilor de mijloace de muncă, adică cantitatea de mijloace de muncă produsă de ramura i pentru o unitate din necesarul de consum al ramurii j.

nnnjnn

inijii

nj

nj

j

ijij

bbbb

bbbb

bbbbbbbb

Xk

b

............................

......................

21

21

222221

111211

Rezultă: jijij XbK

adică: necesarul de mijloace de muncă ijK este dat de produsul dintre coeficienţii lui Harrod ijb sau investiţia specifică) şi cantitatea totală de producţie. Pentru a afla creşterea de mijloace de muncă

KIdt

dK ij

necesară în timp (ceea ce practic se realizează prin investiţii), diferenţiem relaţia:

Page 114: Previziune economica

jijij XbK în raport cu timpul şi obţinem:

dtdXb

dtdK i

ijij

sau XbK

sau: XbI

În relaţia cunoscută din BLR

YAXX sau:

n

jijiji niyXaX

1

,1,

putem interveni şi scrie:

niYdt

dKXaX i

n

j

n

j

ijjiji ,1,

1 1

unde iniţial iY era format din: consum final neproductiv; sporul de stocuri; export; investiţii iar acum în iY nu mai sunt cuprinse investiţiile, acestea fiind scrise separat sub forma:

n

j

ij

dtdK

1

Observaţie: notaţia oricărui indicator cu punct deasupra înseamnă creşterea în timp a acestuia. Exemplu: X creşterea în timp a producţiei

K creşterea în timp a capitalului. 2.10. FUNCŢIILE DE PRODUCŢIE În literatura economică funcţiile de producţie au fost introduse în anul 1894 de economistul Wicksteed şi aplicate pentru prima oară de P. Douglas şi C.W. Cobb. Au început să fie diversificare după anul 1961 când K. J. Arrow, H. B. Chenery, B.S. Minhas şi R.M. Solow au propus pentru modelarea economiei SUA funcţia Constant Elasticity of Substitution Elasticitatea constantă a Substituţiei CES. Alte funcţii: SATO, ALLEN, Cobb-Douglas etc. Funcţiile de producţie reprezintă legătura exprimată funcţional dintre rezultatul unei activităţi de producţie (PIB, VA etc.) şi factorii care o determină (munca privită ca volum, structură şi productivitate; volumul şi eficienţa utilizării capitalului, progresul

Page 115: Previziune economica

tehnic etc.) În felul acesta funcţiile de producţie exprimă în mod complex corelaţiile multiple ce se vor ivi între produsul muncii şi principalii factori de producţie. Cea mai simplă funcţie de producţie nu poate avea decât o formă de tipul:

),...,,( 21 nxxxfQ

2.10.1. Funcţia de producţie Cobb-Douglas În anul 1928 C. W. Cobb şi P. Douglas au formulat producţia în funcţie de doi factori: munca şi capitalul ale căror cantităţi sunt notate cu L (labor = muncă) şi K (capital). Ea are următoarea formă:

)()()( ttt LKAQ

în care: )(tQ produsul muncii (producţia) în anul t; K = capitalul (fonduri fixe productive, medii anuale) în anul t; L = forţa de muncă (media anuală) în anul t; A = coeficient de dimensiune (de proporţionalitate între factori); = elasticitatea producţiei în funcţie de capital; ne arată de fapt cu cât creşte produsul muncii la o variaţie, respectiv o creştere de 1% a capitalului (exponent al factorului de producţie, capital); = elasticitatea producţiei în raport cu munca; ne arată cu cât creşte produsul muncii la o variaţie, respectiv o creştere de 1% a forţei de muncă (exponent al factorului de producţie, muncă). Gradul de omogenitate al funcţiei Cobb-Douglas se măsoară prin suma exponenţilor factorilor de producţie + . Dacă se multiplică cei doi factori de producţie de un număr ori, atunci producţia se va multiplica corespunzător cu . Dacă

,1 atunci funcţia de producţie se numeşte „omotetică”. Pe baza funcţiei de producţie Cobb-Douglas se pot calcula următorii indicatori de mare utilitate în analiza macroeconomică. 2.10.1.1. Productivitatea medie sau randamentul mediu, R , exprimă câte unităţi de producţie se obţin la o unitate din factorul de producţie analizat.

;1

LKAK

LKAKQRK

LKARK1

unde kR reprezintă productivitatea medie în funcţie de capital sau coeficientul de utilizare a fondurilor fixe.

1

LKAL

LKALQRL ;

1 LKARL unde LR reprezintă randamentul mediu în funcţie de factorul muncă sau productivitatea muncii.

Page 116: Previziune economica

2.10.1.2. Productivitatea marginală sau randamentul diferenţial sau marginal, RD care indică cu câte unităţi creşte producţia la o creştere unitară a unei resurse folosită în producţie, în ipoteza că cealaltă resursă rămâne constantă. kK RLKA

KQRD

1

KK RRD

KRD reprezintă productivitatea marginală sau randamentul diferenţial în funcţie de capital şi ne arată cu câte unităţi creşte producţia la creşterea cu o unitate a capitalului (fondurilor fixe).

LL RLKALQRD

1

LL RRD

LRD reprezintă productivitatea marginală sau randamentul diferenţial în funcţie de muncă şi ne arată cu câte unităţi creşte producţia la o creştere cu o unitate a forţei de muncă. Din expresiile matematice de mai sus rezultă că productivitatea marginală se calculează ca produs între productivitatea medie şi elasticitate. 2.10.1.3. Elasticitatea producţiei în raport cu factorii care o determină exprimă creşterea procentuală a producţiei la o creştere cu un procent a resurselor şi este dată de raportul între productivitatea marginală şi cea medie.

KQ

KQ

KQ

KQ

k :: ;

K ne arată cu câte procente creşte producţia dacă capitalul creşte cu un procent. 2.10.1.4. Rata marginală de substituţie între factori reprezintă sporul de fonduri fixe necesar a fi pus în funcţiune pentru economisirea unui loc de muncă, exprimat prin transportul dLdK / . Se consideră într-un sistem de axe funcţia ),( 21 xxfQ (respectiv ),,( LKfQ care reprezintă o suprafaţă de producţie; dacă se intersectează suprafaţa de producţie cu un plan paralel cu planul 21Oxx , se obţine o curbă în care toate combinaţiile posibile dintre cele două resurse au ca rezultat acelaşi volum de producţie (această curbă poartă numele de: izocuantă). Pornind de la funcţia de producţie ),( LKfQ şi aplicând teorema lui Euler, se obţine:

,LLQK

KQQ

prin diferenţiere urmează:

dLLQdK

KQdQ

dLLQdK

KdQ

Page 117: Previziune economica

LK

LKALKA

KQLQ

dLdKr b

1

1

şi fiind parametrii pozitivi urmează că dLdK

este negativ; izocuanta este deci

descrescătoare şi întrucât derivata a doua este pozitivă 2

2

dLKd curba este convexă.

2.10.1.5. Elasticitatea ratei marginale de substituţie între factori r cu ajutorul căreia se determină necesarul suplimentar de fonduri fixe exprimat în procente pentru economisirea unui procent din forţa de muncă şi se calculează ca raport între rata diferenţială şi cea medie de substituţie a factorilor.

LK

LK

LK

dLdK

LdL

KdKr :::

r

Una din utilizările majore ale funcţiilor de producţie în previziunea economică constă în: Considerând valoarea producţiei ce trebuie realizată pentru un număr n de ani (de exemplu peste 10 ani) 10Q şi cunoscând de asemenea )( 10L ritmul mediu anual de creştere al populaţiei active (pe baza sporului natural al populaţiei), se cere să se determine volumul de capital productiv necesar )( 10K , (respectiv volumul de fonduri fixe productive) pentru atingerea nivelului propus al producţiei. Funcţia de producţie se va calcula sub forma de indici:

LKAi iiQ 2.10.2. Funcţia de producţie Cobb-Douglas cu progres tehnic se scrie:

)()()()( tetLtAKtQ în care: e = baza logaritmului natural (2,73...)

rata progresului tehnic t = numărul de ani prognozat Se calculează de asemenea, sub formă de indici:

teKLAi iiQ 2.10.3. Funcţia de producţie C.E.S. (Constant Elasticity of Substitution) are următoarea formă:

1

])1([ LKQ unde: = parametru de scară; = parametru de repartiţie;

Page 118: Previziune economica

parametru care exprimă valoarea elasticităţii de substituţie. 2.10.4. O cunoscută economistă americană, Irma Adelman, a elaborat una din cele mai cunoscute funcţii de producţie cu o importanţă teoretică deosebită (teoretică, deoarece nu este funcţională, nu se poate aplica în mod concret).

),,,,( tttttt USNLKfQ unde: Kt = capital productiv în anul t; Lt = forţa de muncă în anul t; Nt = nivelul de utilizare al resurselor naturale în anul t; St = fondul social de cunoştinţe aplicate (tehnologice, calificare) în anul t; Ut = mediul socio-cultural în care se desfăşoară activitatea economică.

3. APLICATII

Proiect Cuprins:

Capitolul 1. Model previzional de simulare macroeconomica

1.1. Determinarea indicatorilor din tabelul input-output

1.2. Previzionarea capitalului fix si a investitiilor

1.3. Proiectarea fortei de munca

Capitolul 2. Balante previzionale

2.1. Tabelul input-output al economiei nationale

2.2. Balanta fortei de munca

2.3. Doua conturi din sistemul contabilitatii nationale

Capitolul 3. Contributia factorilor la cresterea economica (cresterea PIB)

Capitolul 4. Analiza si interpretatea datelor

Page 119: Previziune economica

Capitolul 1. Model previzional de simulare macroeconomica

1.1. Determinarea indicatorilor din tabelul input-output

Pentru anul de previziune se proiecteaza o crestere a productiei totale cu – 6% in IND

–7% in AGR

–8% in CR

Matricea coeficientilor cheltuielilor materiale directe (aij) se va modifica fata de anul de

baza astfel: se vor reduce cu 1% consumurile intermediare din IND, cu 2% cele din AGR

si cu 0,7 % cele din CR.

Volumul fondului de salarii va fi cu 0,5% mai mare in anul de previziune fata de anul de

baza, in fiecare ramura.

In anul final de previziune volumul impozitelor si taxelor va creste cu 3% in fiecare

ramura.

Volumul amortizarii creste cu 4% fata de anul de baza, in fiecare ramura.

Se estimeaza o crestere a volumului exportului cu 20% si o reducere a importului , in

acelasi interval, asigurandu-se astfel un sold activ al balantei comerciale (ponderea

ramurilor la realizarea importului si a exportului se va mantine la nivelul anului de baza).

Ponderea consumului final in utilizarile finale se va mentine in fiecare ramura la nivelul

anului de baza.

Consumul menajelor va fi mai mare in anul de previziune cu 2% in IND, 4% in AGR, 3%

in CR, consumul final al administratiei se va stabili prin diferenta.

Partea stocurilor si rezervelor va scadea cu 40% pe fiecare ramura.

Valoarea adaugata bruta a gentilor nationali obtinuta in strainatate va creste in anul de

previziune cu 10%, iar valoarea adaugata bruta a agentilor economici straini obtinuta in

tara va creste cu 15%.

Page 120: Previziune economica

Capitolul 1.2 Previzionarea capitalului fix si a investitiilor

Modificari survenite in anul de previziune

1,coeficientul capitalului fix, creste cu 2% in IND, scade cu 2% in AGR si scade cu 3%

in CR

sk1, coeficientul scoaterii din functiune a capitalului fix, creste cu 2% in IND, cu 1,8% in

AGR si respectiv cu 1,5% in CR

u1,coeficientul de transformare a necesarului suplimentar de capital in investitii, are

valorile 1,12 in IND, 1,05 in AGR si 1,03 in CR

SFE1 = 2 x SFE0 si repartizarea lor pe ramuri se face astfel incat sa satisfaca conditia ca

cererea (necesarul) sa fie egala cu oferta (posibilitatile) de investitii (IP~IN)

Calcularea investitiilor necesare (IN):

Capitolul 1.3 Proiectarea fortei de munca

Modificari pentru anul de previziune:

Populatia totala (P1) va inregistra o usoara crestere in anul de previziune fata de anul de

baza, respectiv o rata a sporului natural (rn) de 0,65 la 1000 de locuitori.

PVM va inregistra o crestere cu 135,3 mii persoane fata anul de baza.

Page 121: Previziune economica

Ponderea persoanelor care lucreaza in afara varstei de munca in populatia totala va fi cu

8% mai mica decat cea din anul de baza.

Ponderea persoanelor in varsta de munca, cu incapacitate de lucra, in totalul populatei va

fi cu 10% mai mica fata de cea din anul de baza.

In anul final de previziune productivitatea muncii va fi mai mare decat valoare ei din anul

de baza cu 6,2% in IND, cu 7,3% in AGR, cu 8,3% in CR.

In perioada de previziune, ponderea salariatilor in populatia ocupata (h) se va reduce cu

10% in IND, cu 5% in AGR, cu 8% in CR.

Structura rezervelor de forta de munca in anul de previziune se va modifica fata de cea

din anul de baza, astfel : va scadea cu 1,5% ponderea ES si cu 3% ponderea PC: nu se va

modifica ponderea MT; numarul somerilor va rezulta prin diferenta.

Populatia totala:

P1 = P0 x (1 + rn) = 22755 x (1 + 0,00065) = 22769,8 mii persoane

Capitolul 1. 4. Analiza si interpretarea datelor

Prin acest proiect se urmareste elaborarea unei previziuni macroeconomice pe o

perioada medie de timp de trei ani.

Pentru realizarea acestei prognoze s-a pornit de la informatiile statistice din anul

de baza, pe fiecare ramura in parte (IND, AGR, CR).

Efectuand modificarile ce au avut loc in anul de previziune studiat, se observa o

crestere la aproape toti indicatorii, exceptie facand populatia ocupata (L), cu o dinamica

de 93,7 %, respectiv numarul de salariati (NS) cu 85,4%, scadere datorata cresterii

productivitatii muncii.

Page 122: Previziune economica

PIB a inregistrat o crestere de la 40500 mld. u.m. la 43891,8 mld. u.m., dinamica

fiind de 108,4% pe intreaga economie, cresterea fiind sustinuta de VAB in ramurile AGR

(108,9%) si CR (108,7%).

Analizand cresterea PIB in functie de elementele de venituri, se constata ca EN a

crescut cu 32,2%, AM a crescut cu 4%, IT si FS au crescut cu 3%, respectiv cu 0,5%.

Produsul intern brut pe locuitor a crescut in anul de previziune cu 8,3%.

Exportul a crescut cu 20%, iar importul a scazut cu 7%, astfel asigurandu-se un

sold activ al balantei comerciale.

Cu toate ca se inregistreaza o rata a sporului natural de 0,65 la 1000 de locuitori,

se constata o usoara scadere a populatiei ocupate pe intreaga economie de 6,3%, iar pe

ramuri de 6,6% (IND), 6,2% (AGR) si 6,1% (CR). Aceasta scadere se datoreaza in

special cresterii productivitatii muncii, fapt ce a dus la o economie de forta de munca la

nivel national si pe ramuri. Populatia activa a inregistrat totusi o scadere cu 3%, iar

numaruli de someri a crescut cu 30,1%%. Rezervele de forta de munca au crescut cu

25,7%.

Eficienta capitalului fix a crescut de la 0,32 la 0,327, in termeni relativi

inregistrandu-se o crestere a eficientei de 2,1%, volumul K crescand cu 6,1% .

Page 123: Previziune economica

4. BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Răzvan Caracota,

Maria Dumitriu, - STRATEGII DE DEZVOLTARE Previziune Dumitrache Caracota, economică, Editura Univeritară, Bucureşti 2008;

2. Constantin Răzvan Caracota, - STRATEGII DE DEZVOLTARE Previziune Dumitrache Caracota, economică, Editura Univeritară, Bucureşti 2007; 3. *** - Curs de Previziune Economică, Lito. A.S.E., Bucureşti, 1992; 4. Valentin Nicolae - Previziune macroeconomică, Editura Economică,

Bucureşti, 2004; 5. Alvin Toffler - previziune şi premise, Editura Antet, Bucureşti, 1996: