PROBLEMATICA DISCERNAM�NTULUI DIN PERSPECTIVA EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE PSIHIATRICE

 

  EXPERTIZA MEDICO-LEGALA PSIHIATRICA

Psihiatria medico-legala se ocupa cu precadere de comportamentul aberant al bolnavilor psihici. Ponderea faptelor de comportament aberant (delincventa patologica) �n comportamentul aberant este redusa, dar cunoasterea sa �n vederea aprecierii DISCERNAM�NTULULUI, responsabilitatii si vinovatiei penale ca si �n asigurarea protectiei comunitatii si persoanei devine absolut necesara. Delincventa patologica se decanteaza ca o delincventa remanenta ce obliga la masuri de protectie medico-sociale at�t a bolnavului psihic c�t si a anturajului si a societatii. Ponderea sa de 5-10% din delincventa motiveaza suficient o astfel de preocupare.

Dar, expertiza medico-legala psihiatrica studiaza si personalitatea unui subiect responsabil, �n scopul de a face mai eficace masurile de reinsertie sociala prin modularea lor la personalitate. Expertiza medico-legala are �n vedere urmatoarele obiective:1. existenta sau inexistenta unei anomalii mintale (de regula, juristul solicita o expertiza psihiatrico-legala, fie daca are �ndoieli asupra stari psihice a subiectului, fie daca, �n cazul infractiunilor bizare, cu mobil aberant sau de vatamari corporale grave comise �n mod feroce, omor deosebit de grav, se face loc interpretarii interventiei unei motivatii patologice printr-o tulburare mintala).2. relatia anomaliei mintale cu fapta imputabila (expertiza va stabili masura �n care fapta incriminata este expresia unei �mbolnaviri psihice - fapta ca simptom de boala cu relevanta medico-legala. Comportamentul patologic, pe l�nga faptul ca devine un simptom major de �mbolnavire mintala, fapt ce a facut pe H. Ey sa afirme ca psihiatria medico-legala releva aspectul cel mai caracteristic al

psihiatriei. Ca patologie a libertatii, boala psihica anuleaza responsabilitatea penala, acest comportament patologic devine �nsa si un indicator, deseori specific, pentru forma de �mbolnavire - motivatia deliranta a unor fapte anti-sociale, specificul comportamentului de epilepsie, �n stari confuzionale).3. precizarea factorilor care au putut favoriza trecerea la act (printre care: factorii genetici, constitutia, consumul de alcool, grupul deviant, victima ce consimte, coopereaza sau provoaca etc.).4. stabilirea discernam�ntului fata de fapta imputabila. Act de analiza intelectiv-volitiva, discernam�ntul presupune normalitatea psihica �nteleasa, ca aptitudine si aspiratie catre realizarea binelui uman si social prin integrare bio-psiho-axiologica, adaptare prin anticipare la mediu, la norme, si ceilalti oameni. Normalitatea, nu implica numai criterii statistice, de comportare medie, ci mai ales criterii sociale de raportare a comportamentului la norma, precum si criterii axiologice de integrare a comportamentului la norme, precum si criterii axiologice de integrare a comportamentului �n motivatie si idealurile sociale. Normalitatea psihica este sinonima cu sanatatea mintala care, dupa datele OMS, implica echipament genetic adecvat, dozare corecta a gratificatiilor, si frustrarilor �n copilarie, mediu diversificat pentru schimburi intelectuale variate, pe masura sa duca la autonomic, atitudine spiritual -creativa si homeostazie psihica anticipativa. Normalitatea se impune ca o confruntare cu realitatea care, prin integrare progresiva, confera autonomie persoanei. (Allport - citat de Gh.Scripcarru si M.Terbancea - �n "Patologie medico-legala si psihiatrica -pag. 427 -). Gradul de adaptare la mediu de viata devine astfel primul criteriu al normalitatii. Normal este subiectul capabil sa-se autonomizeze prin adaptare si sa ram�na liber. (H.Ey) Norma fiind o judecata de valoare, normal devine omul care se adapteaza la norme. Sanatatea mintala (normalitatea) devine libertatea de adaptare, conditia umana si presupune capacitatea de a �ndeplini roluri sociale (Fromm), de autoactualizare (Maslow), de adaptare cu eficacitate maxima (Menninger), de autonomie. �n orice, definitie adaptarea homeostazica la situatii de mediu devine criteriul esential al sanatatii mintale. �n aceste conditii, sanatatea trebuie privita ca valoare (ca adaptare la valori), �n sensul ca omul devine creator al

propriei sale sanatati si orice inadaptare devine o patologie a integrarii umane.

Discernam�ntul bazat pe normalitatea umana ca modalitate de adaptare la lume si realizare �n lume, implica functii senzoriale si intelectuale normale, experienta anterioara suficienta, capacitate de a distinge, prevedea si concepe actele proprii, capacitate de anticipa consecintele faptelor proprii prin reprezentare si g�ndire logica, deci capacitatea de a actiona liber, la care trebuie adaugata aptitudinea de �ntelegere si respectare a esentei etice a relatiilor sociale, afectivitatea si vointa de a aspira spre nivelele culturale superioare de alegere umana.

Discernam�ntul exprima astfel integrarea �ntr-o sinteza unica a functiilor de percepere (analizatori integrii, experienta anterioara), mnezice, (conditie a �nvatarii si reprezentarii), de �nvatare si reprezentare (evocare a experientei �n imagini ce favorizeaza anticiparea actelor), gnozice (de elaborare de idei care prin functiile lor superioare ca inteligenta, permit o adaptare supla la situatii, iar prin independenta, g�ndire, asigura spirtul critic, de comunicare, formulare de solutii) de relatie (de traire afectiva) precum si a functiilor caracteriale si temperamentale. A discerne o situatie si �n consecinta, a avea o conduita adaptabila implica a �ntelege o situatie, a analiza o situatie prin analiza critica ce se interpune �ntre stimuli si raspuns, a compensa o situatie, prin �nlocuirea unei actiuni, a inventa sau chiar a stimula o situatie prin ocolirea unei actiuni dificile. Aptitudinea de �ntelegere, de prevenire a consecintelor, de optiune si de stap�nire ce dau continut discernam�ntului devine un criteriu al normalitatii si exprima o stare de constiinta. Multiple situatii de anulare a discernam�ntului atesta interdependenta acestor functii psihice �n discernam�nt: surditatea duce la suspiciune, izolarea si inactivitatea la psihoze, izolarea lingvistica la delir, privarea volitiva la dezorientare si confuzie, abuzul de neuroleptice la privarea senzoriala, psihica si sociala, lipsa afinitatilor afective la lipsa remuscarilor si insensiblitatii etc. Exista astfel nivele de discernam�nt elementar, instinctiv, reactiv, sau de veghe, de discernam�nt reflectat,

abstract, logic (de reflectare realista a realitatii) si de discernam�nt anticipativ, axiologic (de optiune pentru valori si distingere a binelui de rau). De aici, (din cele trei nivele) rezulta si criteriile de abordare a discernam�ntului care va fi de natura logica (capacitatea de a �ntelege consecintele faptelor proprii), psihologica (capacitate de anticipare a consecintelor lor), medicala (excluderea unei �mbolnaviri psihice), axiologica (aptitudinea a promova si realiza binele) si juridica (capacitatea de a alege si de a fi responsabil).

Responsabilitatea devine astfel capacitatea de autonomie si alegere a actelor, "fiind liber cel ce are puterea de a reflecta asupra propriilor acte, cel care rezist�nd instinctelor prevede consecintele actelor proprii si aspira la un nivel moral superior" ARISTOTEL. Din criteriul medical sanatatii psihice ca echilibru bio-psiho-social decurg, �n esenta, criteriile stabilirii discernam�ntului (setul de criterii ce permit alegerea) ca aptitudine de a �ntelege, judeca si evalua adecvat o situatie din punct de vedere psihic.

5. �n raport de gradul de nocivitate pentru relatiile interumane ale unui comportament aberant, se impun si masurile de predice, prevenire si protectie sociala. �n general, cu c�t comportamentul este mai schematic mai stereotip cu at�t este mai predictibil, iar gradele de nocivitate ale acestuia scad de la halucinatiile imperative si delirul de influenta (ce fac din bolnav un robot) la individualizarea persecutorului si la acte automatice. Se releva aici rolul medico-social al psihiatriei medico-legale, rolul prin care aceasta specialitate devine o autentica ramura a psihiatriei sociale.

6. accesibilitatea subiectului la reeducare ("ingineria sociala a comportamentului") prin mijloace juridice, medico-pedagogice sau medicale.

Expertiza medico-legala psihiatrica se epuizeaza cu recomandari care vizeaza tratarea subiectului, modularea sanctiunii penale la personalitatea subiectului, sau reinsertia sa prin aplicarea mijloacelor medico-pedagogice adecvate (psihoterapie individuala,

de grup etc.) - toate acestea �n raport de gradul de alterare a discernam�ntului.

Expertiza medico-legala psihiatrica a devenit foarte frecventa �n practica medico-legala �n ultimii l0-15 ani, desi ea a fost prevazuta �n toate codurile penale �nca din secolul trecut, iar �n unele legislatii chiar si mai �nainte. Aceasta se explica prin dorinta organelor de justitie de a motiva stiintific, intentia, atitudinea subiectiva a infractorului si deci vinovatia. Dar aceasta cerinta este determinata, si de excesele apararii, care cauta adesea refugiu, o speranta �n expertiza medico-legala.Expertiza medico-legala psihiatrica este efectuata de catre medici legisti si medicii psihiatri si psihologi legisti, �n comisiile medicale respective.

Componentele expertizei medico-legale sunt urmatoarele (�n prealabil sunt valorificate diferite surse de informare ca: datele din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc.):l. Preambulul - aici sunt mentionate numele expertilor, nr. adresei organului care a dispus expertizarea, obiectivele expertizei.2. Istoricul - are o importanta majora �n aceste expertize. �n general, organul de justitie care solicita expertiza informeaza ca "inculpatul se face vinovat pentru infractiunea prevazuta de art.... /...". Expertii trebuie sa cunoasca amanunte despre felul cum s-a desfasurat si pentru ce s-a facut infractiunea respectiva.De la istoric vor desprinde doua mari criterii de stabilirea a discernam�ntului si anume:1. cu c�t o fapta e mai complexa, cu at�t �n ea s-a investit discernam�nt mai mult. Este de altfel o relatie direct proportionala �ntre complexitatea faptei si discernam�ntul investit.2. din fapta respectiva rezulta motivatia, mobilul, scopul infractiuni respective.Motivatiile infractiunii pot fi foarte variate. Unele sunt evidente (furt �n scop utilitar), alte motivatii sunt absurde, �n aparenta fara mobil (sunt destule omucideri facute �n urma unor certuri simple sau contradictii �n starea de betie). �n asemenea situatii, juristii analizeaza aceste motivatii minore.

Este �nsa foarte dificila expertizarea unui infractor care a lovit sau a ucis o persoana pe care nu a cunoscut-o si nu avut nimic de �mpartit cu ea. Exista totusi o motivatie c�nd victima a fost confundata cu alta persoana pe care ar fi dorit s-o omoare sau s-o loveasca. Cunoasterea acestei motivatii tine de juristi, dar expertul medical trebuie sa le cunoasca la r�ndul lui pentru ca motivatia explica de asemenea cu ce discernam�nt s-a facut infractiunea respectiva.Emotiile puternice sunt de scurta durata (de ordinul secundelor) si ele �ngusteaza c�mpul constiintei ajung�nd uneori la scurt-circuite mintale. �n aceste momente, persoanele respective au discernam�ntul diminuat sau abolit.Ultrajele (cu injurie, lovire) sunt produse de persoane cu temperament coleric si deseori, sub influenta bauturilor alcoolice. Desi sunt fapte putin complexe, desi domina starea afectiva (manie, iritabilitate etc.), persoanele respective au avut discernam�nt.Bolile foarte grave- ca schizofrenia, paranoia, psihoza maniaco-depresiva, dementa se stabilesc usor: persoanele respective au discernam�ntul pierdut, ele intervin uneori �n infractiuni sau �n expertize �n vederea stabilirii capacitatii civile sau penale.Omuciderea se face cu actiuni mai mult sau mai putin complexe (omor cu premeditare, omor cu t�lharie), fata de crimele cu hotar�re imediata (omor cu obiect luat la �nt�mplare, omor la betie). Deci, cu c�t o fapta e mai complexa, cu at�t �n ea se investeste mai mult. Rezulta deci ca exista o relatie direct proportionala �ntre complexitatea faptei si discernam�ntul investit.Din fapta respectiva �nsa, �n acelasi timp, rezulta motivatia, mobilul infractiunii, care reflecta de asemeni discernam�ntul investit.Toate aceste date sunt culese din dosarul judiciar. Acestea permit sa se aprecieze daca o persoana simuleaza sau nu, av�nd �n vedere complexitatea faptei si mobilul ei.3. Antecedentele infractorului - din aceasta parte a expertizei se culeg informatii referitoare la un criteriu important, si anume cunoasterea personalitatii infractorului. �n aceasta etapa se redacteaza o scurta biografie a infractorului.

Se �ncepe cu situatia �n familie. �n felul acesta se afla daca infractorul a avut o familie organizata, si pot fi cunoscute eventualele influente negative din partea familiei (alcoolism, boli psihice).scolarizarea: ofera informatii despre c�te clase a facut, din ce cauza a ramas repetent sau nu a mai urmat scoala (nu i-a placut cartea, absente multe, si vagabondaj) greutati �n familie.Perioada adolescentei furnizeaza date daca urmeaza cursuri liceale, scoala profesionala, daca este �n productie, un curs de calificare, munceste ca zilier, nu s-a �ncadrat �n munca organizata, este la scoala de reeducare, etc.Satisfacerea serviciului militar - daca a fost inapt pentru serviciul militar, c�nd, pentru ce boala etc.�ncadrarea �n activitatea sociala dupa majorat. V�rsta la casatorie, copii, daca si c�nd abuzeaza de bauturi alcoolice, daca a fost internat �n spital pentru boli psihice, daca are antecedente penale.Din "antecedente" cunoastem astfel personalitatea infractorului. Simularea apare ca fiind evidenta c�nd un infractor cu o anumita scoala, cu o anumita pregatire profesionala spune ca nu stie cum �l cheama, ca nu stie pentru ce este judecat.4. Examenul psihiatric�n psihiatrie, metodele de baza de examinare sunt convorbirea, si observatia �n cazurile internate �n spital.�n general, psihiatria are mai putine metode obiective de diagnostic. Ca examene paraclinice, se fac �n mod curent examenul, radiologic care este unul de laborator, EEG, examenul fundului de ochi etc. Totusi aceste examene nu au un rol determinant �n diagnostic, ca examenele obiective din alte specilitati medicale.Din aceste motive, pentru un bun diagnostic psihiatric sunt necesare un "istoric" si "antecedente" foarte amanuntite.Prin stabilirea bolii se c�stiga �nca un criteriu pentru stabilirea discernam�ntului.5. Examenul PsihologicPsihologul legist face parte din comisia autorizata pentru expertizarea medico-legala psihiatrica. Alaturi de psihiatru,

psihologul �si aduce aportul �n stabilirea existentei /nonexistentei unei tulburari psihice de natura a afecta discernam�ntul infractorului.Metodele utilizate de psiholog sunt: observatia directa, convorbire libera, aplicare de teste (de la teste pentru investigarea proceselor psihice si teste de personalitate - proiective sau cuantificate). 6. Concluziile unei expertize medico - legale psihiatriceObiectivul principal al acestei expertize este stabilirea discernam�ntului.Criteriile pentru stabilirea discernam�ntului se culeg din toate partile raportului medico-legal, si anume din:-istoricul faptelor luate din dosarul judiciar;-antecedentele infractorului;-examenul psihiatric;-examenul psihologic. Discernam�ntul este manifestarea, efectul functiilor cognitive. El este criteriul normalitatii. �n concluzie se mentioneaza, �n calitate de criterii, puterea afectiva redusa (�n psihopatii) sau puterea volitiva redusa (toxicomanii).Momentele cele mai importante ale concluziei sunt:-boala si starea discernam�ntului �n momentul examinarii medicale; -daca fapta pe care a facut-o infractorul s-a consumat cu discernam�nt; -recomandari de tratament medical si recomandari educative �n special la minori. �n momentele de mai sus discernam�ntul are unele schimbari curioase:-deseori inculpatul are discernam�ntul integru �n momentul examinarii medicale, dar nu 1-a avut �n momentul sav�rsirii infractiunii (betie, stare confuzionala etc.); -alteori inculpatul a avut discernam�nt �n momentul efectuarii infractiunii, dar nu mai are discernam�nt integru �n momentul examinarii medicale.

Acest lucru se explica uneori prin "psihoza de detentie" care a survenit �ntre timp (pseudo dementa de detentie). Este trecatoare.

Imediat dupa eliberarea din �nchisoare, subiectul �si revine iar daca este pus �n situatia de a evada, evadeaza. Aceasta situatie explica starea de prostratie pe care o au unii detinuti �n timpul judecarii. De altfel mai intervin uneori si simulari. Simularea este definita ca imitarea, crearea tulburarilor (somatice si psihice) unei boli inexistente (sau artificiale) �n scop utilitar si anume: eschivarea de la munca, de la armata, de la urmariri judiciare, urmarirea de beneficii materiale etc.

Simulare se rezolva prin examinarea cu tact si grija a bolnavului, utiliz�ndu-se de obicei internarea �n spital pentru stabilirea diagnosticului si concomitent sunt analizate informatiile din dosarul judiciar, antecedentele infractorului etc. (Rev. "Probleme de medicina legala" nr. 16/1983, Bucuresti -art. "Experienta noastra �n expertiza medico-legala psihiatrica" Gh.Sima, M.Tico).

Expertiza medico-legala psihiatrica a infractorilor cu deficiente psihice- oligofrenii, imbecili, cretini, schizofrenici, dementi etc., nu ridica probleme deosebite daca exista o suficienta documentatie. Acestia fiind depistati si diagnosticati de timpuriu (gradinite, scoli, armata). Probleme mai deosebite pun cei cu forme usoare, �n special cazurile limita (psihopatii, nevrotici, carateropatii) - parte din ei fiind si recuperabili prin dirijarea catre institutiile specializate.

Cunosc�ndu-se regimul juridic al betiei patologice cu precizarea facuta de lege, �n sensul ca betia voluntara chiar daca nu este completa, nu �nlatura caracterul penal al faptei precum si faptul ca la fel de frecvent este invocata aceasta stare din momentul sav�rsirii faptelor ca o conditie sau motiv de disculpare (prin afectarea capacitatii psihice consecutiv tulburarilor de constiinta si discernam�nt pe care le antreneaza), precum si realitatea ca etilismul acut si cronic constituie, la fel de frecvent cauze favorizante si circumstante declansatoare de acte antisociale, precizam ca nu trebuie sa se confunde cu betia intentionata (�n scopul treceri la act sau "anestezie morala') si nici cu cea accidentala (destul de rara de altfel).

Amplific�nd simptomatologia �n coroborare cu continutul absurd al faptelor (lipsa de mobil evident, cantitatea mica, nesemnificativa de bauturi ingurgitata, cu reactii agresive paradoxale si amnezia totala la trezire), se invoca destul de frecvent, si mai ales ridica probleme, devine imperios necesara obiectivarea formei atipice de betie acuta numita "patologica"- termen consacrat pentru a sublinia fondul patologic pe care se suprapune si tulburarilor de constiinta de tip crepuscular pe care le genereaza, la fel ca si �n cadrul unor episoade confuzionale acute toxice.

Facem precizarea ca, lucrarea de expertiza prin investigarile din momentul examinarii, nu poate proba starea de betie din momentul faptei, �nsa o poate interpreta (daca este atestata prin restul probatoriului), �n sensul celor sus mentionate, poate fi obiectivata destul de rar (daca s-au recoltat date biologice pentru determinarea alcoolemiei imediat sau p�na �n 12-24 ore de la sav�rsirea faptei), si o poate "reconstitui" obiectiv numai �n situatia �n care se presupune o betie patologica. Investigarea cunoscuta si obligatorie se face ori de c�te ori se presupune o asemenea stare, prin �nregistrarea EEG �nainte si dupa activarea cu alcool, recomand�ndu-se administrarea felului si a cantitatii de bautura alcoolica cunoscute ca au fost utilizate la data respectiva, observ�ndu-se totodata clinic comportamentul subiectului din momentul investigarii care este obligatoriu a fi consemnat �n buletinul electroencefalografic.

Desi aceasta "reconstituire" nu poate reproduce si alte circumstante din momentul faptei (starea fiziologica sau patologica), nici conditiile de ordin socio-psihologic declansatoare, totusi aceasta investigare prin provocare sau activare la alcool este obligatorie pentru a atesta sau a exclude fondul patologic, de tipul leziunilor de microorganicitate cerebrala �n coroborare cu comportamentul dupa ingerarea alcoolului si ulterior ("daca betia obisnuita este raspunsul creierului normal la o cantitate mare de alcool, betia patologica este raspunsul unui creier bolnav ".

Pentru a atesta sau a exclude acest diagnostic de "betie patologica" cu at�t mai mult �n acte antisociale deosebit de grave, aceasta investigare devine obligatorie, la fel ca si examenul psihologic la minori (cu referire speciala la nivelul de dezvoltare al intelectului) (Rev "Probleme de medicina legala nr.20/1987, art. "Scrisoare metodologica cu privire la expertiza medico-legala psihiatrica"- M. Terbancea, V. Predescu, V. Dragomirescu, D. Prepeliceanu, C. Hanganu, Fl. Stanescu)

Precizam ca legea prevede, �n cazul infractiunii de omor deosebit de grav, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, precum si �n situatia �n care organul judiciar are �ndoieli asupra starii psihice a autorului infractiunii- art. 117, al. 1 si al. final, Codul de procedura penala. (Dr. Al. Boroi, "Infractiuni contra vietii", Ed. National, Bucuresti, 1996, pag. 25).

PROBLEMATICA DISCERNAM�NTULUI

Din punct de vedere etimologic si al continutului semantic �n general, DISCERNaM�NTUL este definit ca o facultate esentiala a spiritului, cu radacini ad�nci �n intelect si �n constiinta, care permite fiintei umane sa se orienteze �n complexul vietii sociale pe raspundere proprie, �n cadrul unei autonomii bio-psihice, conditionate de legile naturii si de comandamentele moralei si ordinii juridice pozitive, care garanteaza si ocrotesc interesele si aspiratiile personale legitime.

�n caz de �ncalcare, sanctionata de legea penala, a comandamentelor, sub aspectul specific incidentei legii, discernam�ntul apare drept criteriu-cheie �n aprecierea responsabilitatii penale a faptuitorului, major sau minor, �n limitele responsabilitatii sale morale si ale libertatii sale de autodeterminare.

Legea penala nu defineste discernam�ntul si nu foloseste acest termen dec�t �n stabilirea responsabilitatii penale a

delincventilor. �nglobarea �n definirea infractiunii a notiunilor de vinovatie, intentie si culpa, plaseaza conceptul infractiunii pe linia procesului psihic ce premerge si �nsoteste fapta incriminata. Responsabilitatea penala evidentiaza semnificatia psiho-juridica a celor trei notiuni si este privita prin prisma manifestarii libere de vointa si de constiinta a infractorului.

Ca sinteza a functiilor psihice, discernam�ntul reprezinta o convertire �n plan psihologic si psihiatric a notiunii juridice de responsabilitate.

El reprezinta at�t scopul principal al expertizei medico-legale psihiatrice c�t si criteriul fundamental �n functie de care se poate aprecia si deci judeca continutul responsabilitatii penale a unui infractor.

Deoarece starea de discernam�nt este prezumata p�na la proba contrarie, �n cazul oricarui individ adult aflat �n conflict cu legea penala, se poate considera ca ea reprezinta o adevarata cheie de bolta a �ntregului sistem penal, deoarece pe ea se sprijina �ntreaga teorie a penalitatii.

Responsabilitatea penala este conditionata de pastrarea discernam�ntului �n momentul comiterii faptei. La r�ndul sau, discernam�ntul este conditionat at�t de caracterul inteligibil al faptei c�t si de starea de constiinta a infractorului �n momentul comiterii faptei.Starea de constiinta este determinata de:- nivelul structurarii constiintei (se iau �n considerare cele trei trepte de structurare ale constiintei: elementara, optional logica si axiologica); - nivelul structurarii personalitatii (nivelul inteligentei plus treptele de destructurare psihopatogica).Discernam�ntul nu se deduce automat din precizarea entitatii psihiatrice si depinde de stadiul evolutiv al bolii.

Discernam�ntul rezulta din urmatoarele cinci premize:

a) caracterul faptei;b) structura personalitatii;c) boala psihica subiacenta;d) nivelul constiintei;e) momentul evolutiv al bolii.

Expertiza medico-legala psihiatrica nu se rezuma la un diagnostic, fie el si complex, care sa concretizeze static un fenomen psihopatologic consecinte medico-legale. �n sfera infinita a comportamentelor deviante, expertul este chemat sa aduca argumente stiintifice de natura psiho-medicala care sa ofere justitiei o interpretare dinamica a unui proces complex cauzal si sa stabileasca legatura prin metode de reconstituire a cauzei, plec�nd de la analizarea efectului. Necesitatea imperioasa de transpunere a determinismului fenomenelor biopsihologice si medicale pe plan social juridic devine astfel unul dintre dezideratele expertizei medico-legale.

�n criteriologia medico-legala, pentru realizarea rolului de mediator metodologic specific sunt indispensabile notiuni sau concepte universal-valabile si de semnificatie recunoscuta ca valoare epistemologica pentru principalele institutii judiciare.

Metodologia expertizarii a demonstrat necesitatea utilizarii conceptului de capacitate psihica ca ansamblu al functiilor de sinteza ale vietii psihice si totodata al trasaturilor de personalitate, ceea ce reprezinta �n fond o aptitudine complexa, mai cuprinzatoare, mai integratoare si mai apropiata de conceptul de responsabilitate pe care �ncearca sa-1 defineasca, mai ales pentru faptul ca, poate fi legat si de marile categorii ale bolilor psihice si de intensitatea tulburarilor lor.

Notiune specifica teoriei si practicii medico-legale psihiatrice, capacitatea psihica reprezinta posibilitatea sau facultatea functiilor psihice elementare si de sinteza de a actiona corect si adecvat �n raport cu obiectele, fenomenele si categoriile mediului �nconjurator �n scopul adaptarii suple si armonioase a individului

la mediu. Capacitatea psihica este o notiune abstracta ca si responsabilitatea, desemn�nd o proprietate a psihicului uman si caracteriz�nd subiectul din punct de vedere al integritatii si unitatii sale cognitive, afectiv-volitive, anticipativ-acvionale, axiologice si etico-morale. Fara sa fie o functie a psihismului �n sensul psihologic al cuv�ntului, ea exprima functionalitatea psihismului �n totalitatea lui si �n raporturile sale complexe cu mediul. Capacitatea psihica este, asadar, potentialitatea adaptiva implicita a psihismului normal, corespunzator dezvoltat, constituind premiza obligatorie a responsabilitati si cadrul psihologic general al discernam�ntului.

Capacitatea psihica determina si categoriile juridice de vinovatie, capacitate de exercitiu si capacitate de raspundere. Are o semnificatie dinamica si integratoare, operation�nd si specific�nd necesitatilor de fundamentare teoretica si acelora de aplicabilitate practica ale expertizei medico-legale psihiatrice, ea permit�nd implementarea �n acest domeniu interdisciplinar al cuv�ntului global a personalitatii la nivelul cel mai general de integrare, care este adaptarea la impactul cu mediul, societatea dar si prin prisma functionarii intrinseci a personalitatii la nivelul functiilor sale fundamentale elementare si de sinteza.

Capacitatea psihica reprezinta continutul psihologic, medical al conceptului de responsabilitate si a carui conditie este.

Capacitatea psihica si responsabilitatea nu sunt concepte similare si nici echivalente, responsabilitatea fiind cuprinsa �n capacitatea psihica, dar ele reprezinta doua incidente diferite, juridica si psihologica, ale unuia si aceleiasi realitati psiho-sociale psihismul si persoana umana angrenata �ntr-o actiune ilicita.

Capacitatea psihica confera o dimensiune explicita si un cadru concret criteriului medical al responsabilitati, discernam�ntul.

�n cazul adultului, capacitatea psihica se va caracteriza prin normalitatea proceselor si functiilor psihice. Procesele cognitive pot

fi exprimate prin concordanta v�rstei mintale cu cea cronologica conform baremelor admise.

Comportamental, integritatea capacitatii psihice este relevata prin absenta manifestarilor clinice de boala. Din punct de vedere cognitiv se accepta o capacitate psihica redusa sau limitata �n cazul nedezvoltarilor �n medii din oligofrenii (nivel reprezentat de obicei prin QI) si de asemeni, se mai accepta �n situatia deteriorarilor psihice simptomatice datorate unor cauze organice (reprezentat psihometric prin indici de deteriorare organica).

Incapacitatea psihica din toate tulburarile care afecteaza nivelul de vigilitate al constiintei (toate tulburarile de tip cantitativ c�t si calitativ), afectiunile psihotice care distorsioneaza perceperea si interpretarea realitatii prin modalitatea halucinator deliranta.

Putem vorbi de existenta capacitatii psihice la minorul de 14 ani, v�rsta admisa conventional pentru aparitia discernam�ntului (conform art. 99, Codul Penal). �n intervalul 14-16 ani existenta discernam�ntului va fi afirmata doar daca se va constata prin expertiza, ceea ce �nseamna ca existenta capacitatii psihice (si deci a discernam�ntului) nu este postulata pentru acest interval de v�rsta.

Justificarea stiintifica a acestui articol de lege corespunde unei realitatii biologice fundamentale, aceea a variabilitatii fenomenelor lumii vii, stabilirea unor intervale conventional admise ale domeniului medico-legal al minoratului (14-16 ani si 16-18 ani) corespunz�nd unei necesare individualizari a aprecierii medico-legale psihiatrice a capacitatii psihice si a discernam�ntului.

Conditia medico-psihologica a responsabilitatii este integritatea capacitatii psihice, ceea ce confera persoanei �n stare de deplina capacitate psihica at�t capacitatea de exercitiu c�t si capacitatea de raspundere.

Capacitatea de raspundere reprezinta aptitudinea de a evalua corect

semnificatia sanctiunilor juridice corespunzatoare faptelor ilicite si de a suporta urmarile negative ale acestor sanctiuni. (Probleme de medicina legala, nr.20/1987, art. "Despre structura discernam�ntului", Fl. GALDAU)

Imputabilitatea unei fapte penale depinde de comiterea ei cu vinovatie, iar conditia existentei vinovatiei este capacitatea psihica. Vinovatia, pe de alta parte, este conform principiilor dreptului, conditia juridica a raspunderii penale.

Vinovatia consta �n capacitatea psihica a faptuitorului �n momentul sav�rsirii faptei fata de continutul si consecintele ei si presupune doi factori:-factorul intelectiv (cunoasterea semnificatiei sociale a faptei);-factorul volitiv (libertatea de deliberare si decizie).

Vinovatia se poate manifesta sub doua forme: intentia si culpa.Intentia directa presupune capacitatea de a prevedea rezultatele actiunii, acceptarea consecintelor. Intentia indirecta exclude urmarirea activa a rezultatului faptei, dar presupune prevederea si acceptarea procedurii penale.

Culpa poate consta �n neglijenta (absenta prevederii rezultatului actiunii, deci subiectul trebuia sa o faca) si usurinta sau imprudenta (subiectul prevede rezultatul actiunii sale, dar nu �l accepta, consider�nd fara nici un temei ca nu se va produce). ("Probleme de medicina legala" nr.20/1987, art. "Discernam�ntul si responsabilitate" - Eduard Pamfil).

Am insistat asupra determinarilor vinovatiei, responsabilitatii si capacitatii de a raspunde, �ntruc�t dupa cum observam din definirea vinovatiei continutul ei este de natura psihica, dupa cum si continutul capacitatii de a raspunde este de natura psihica.

Rezulta astfel clar necesitatea si valoarea operarii cu notiunea de capacitate psihica necesara �ntelegerii continutului notiunilor juridice de responsabilitate, vinovatie, capacitatea de a raspunde.

Discernam�ntul, notiune de tranzitie �ntre limbajul psihiatric, clinico-nosologic si cel juridic, apare ca rezultat al sintezei dintre personalitate si constiinta, sinteza considerata pentru momentul comiterii unei actiuni. Discernam�ntul reprezinta capacitatea si calitatea unui individ de a delibera asupra unei actiuni (sau inactiuni) precum si capacitatea de a prevedea consecintele actiunii (sau inactiunii) si de a-si organiza motivat activitatea �n vederea �mplinirii unui scop (activitati).

Discernam�ntul este aplicarea specifica a notiunii generale de capacitate psihica �n situatia concreta a unei fapte imputabile ce face obiectul expertizei medico-legale psihiatrice. Discernam�ntul este un concept general care defineste nivelul fundamental de functionare diferentiala a constiintei.

Discernam�ntul este o modalitate care tine de "ordinul lui a avea" al fiintei. Limbajul si g�ndirea psihologilor au simtit acest caracter si 1-au "�mprumutat" si juristilor, suger�ndu-le sa se "�ntrebe" si sa hotarasca daca un ins are sau nu are discernam�nt.

(Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art. "Discernam�nt si responsabilitate" Ed.Pamfil) Discernam�ntul (capacitatea psihica raportata la faptul medico-legal) este emanatie a celor doua mari functii de sinteza ale psihismului personalitatea si constiinta, se proiecteaza �n filmul existential al persoanei �n concordanta cu experienta anterioara de viata, cu toate valentele ei anticipative, perceptive, motivationale, actionale si de atitudine etico-morala.

�n jurul notiunii de discernam�nt se structureaza teoria si practica expertizei medico-legale psihiatrice, ea fiind operationala �n cadrul larg al notiunii de capacitate psihica precum si numai �n domeniul interdisciplinar al psihiatriei si medicinii legale (care este expertiza).

Aprecierea discernam�ntului este determinata de organizarea

motivata a faptei, de structura si gradul de dezvoltare al personalitatii, precum si de structura si integritatea constiintei �n momentul comiterii faptei.Recunoastem constiintei urmatoarele nivele:l. constiinta elementara - ce asigura nivelul de veghe si vigilenta si prezenta spatio-temporala (Eu-Tu-El, Aici-Acolo-Acum-Atunci); 2. constiinta operational-logica - prin care procesele intelectuale perceptuale, si de g�ndire au coerenta si reflecta obiectiv realitatea;3. constiinta axiologica - de optiune a valorilor dupa criteriile sociale curente;4. constiinta etico-morala - prin care subiectul este capabil sa discearna binele, si raul pe care actiunile sale le produc societatii.

Aprecierea discernam�ntului se materializeaza �n expertiza prin exprimarea prezentei sau abolirii lui, ceea ce atrage dupa sine pastrarea sau pierderea responsabilitatii juridice.

Data fiind �nsa existenta prevederilor locale �n legatura cu individualizarea pedepsei precum si a faptului ca majoritatea cazurilor expertizate se �nscriu �n sfera larga a psihologiei marginale, �n care se constata doar o reducere a capacitatii psihice, se accepta �n expertiza formularea "discernam�ntului scazut" ca treapta intermediara pe scala dintre extremele prezentei si abolirii lui.

Literatura de specialitate ne arata ca �n ceea ce priveste expertizarea medico-legala psihiatrica a infractorilor, cele mai importante diferentieri se refera nu la probleme de esenta ci la detalii procedurale, care decurg �n mare parte din particularitatile si diferentierile stipulate �n Codul de procedura penala.

Exista anumite divergente de opinie �n ceea ce priveste acceptarea sau excluderea notiunii de discernam�nt atenuat, dar problematica discernam�ntului este �nca o problema deschisa �n care diferentierile prea transante sunt corectate �ntotdeauna de cerintele practicii si de diversitatea nelimitata a cazuisticii penale. ("Probleme de medicina legala" nr.20/1987 art.: "Contributii la metodologia

expertizei interdisciplinare medico-legale psihiatrice" V. Dragomirescu, art. "Responsabilitate, capacitate si discernam�nt �n perspectiva antropologica, juridica si psihica", M. Lazarescu art. "Premise pentru elaborarea unei definitii legale a discernam�ntului").

Aspecte specifice ale aprecierii capacitatii de discernam�nt �n raport cu tulburarile psihopatologice

Evaluarea clinica a capacitatii psihice si discernam�ntului comporta deosebiri semnificative �n cadrul diferitelor clase de boli psihice si stari psihopatologice.Pentru a putea stabili coordonatele specifice ale aprecierii discernam�ntului �n contextul diversitatii tablourilor clinice cu care se confrunta expertul �n activitatea sa, vom sistematiza tulburarile psihice �n functie de criteriul intensitatii din perspectiva raportarii acestuia la nivelul destructurarii constiintei si, consecutiv acesteia, cu nivelul dezvoltarii patologice (�naintea aparitiei tulburarii, adica personalitatea premorbida, �n timpul manifestarii clinice, dupa reducerea tulburarii). Afectarea partiala a nivelului elementar al constiintei (prin perturbarea orientarii auto si allopsihice, cu pastrarea nivelului de vigilenta) are loc �n nedezvoltarile profunde grave (oligofrenii), demente si mai rar, �n destructurarile grave, predominant calitative ale constiintei.

�n aceste situatii, subiectul este �n incapacitate psihica, discernam�ntul fiind abolit.Afectarea constiintei operational logice apare �n toate starile psihopatologice de intensitate psihotica: at�t �n acele al carui nucleu psihopatologic este constituit de destructurarea predominant calitativa a constiintei, de intensitate si durata variabile (ca �n sindroamele confuzionale de diferite etiologii, unei stari toxice medicamentoase, betia complicata, starile crepusculare epileptice, disociatiile isterice din tulburarile isterice, reactiile acute de soc) c�t si �n schizofreniile paranoide, bufeurile delirante, psihozele simptomatice, �n care perceperea-interpretarea realitatii este distorsionata prin modalitatea halucinator-deliranta.

�n asemenea situatii expertizatul se afla, de asemenea, �n situatii de incapacitate psihica, cu discernam�nt abolit �n functie de fapta comisa, dat fiind ca prin alterarea profunda sau suspendarea integrarii perceperii realitatii, reflectarii ei obiective, coerente si operarii logice ideatice, orice posibilitate adaptativa si actionala la mediu este exclusa.

�n psihozele delirant-halucinatorii, dat fiind ca tulburarea nu afecteaza at�t de profund si �n totalitate procesele intelective, perceptuale si de g�ndire, subiectul mai poate pastra totusi, uneori, �n afara sectorului invadat de productivitatea delirant-halucinatorie, o relativa relationare adecvata la mediul extern, dar limitata la aspectele neafectate de tematica deliranta. �n mod evident si conform regulii dupa care nivelele constiintei superioare celui �n principal destructurat de nucleul psihopatologic al tulburarii sunt consecutiv afectate, �n toate situatiile clinice enumerate, subiectul nu mai are aparatul logic operational pe care se edifica �n primul r�nd capacitatea anticipatorie, perturb�ndu-se concomitent optiunea axiologica si etico-morala.

Internalizarea valorilor etico-morale ale societatii respective si discernerea binelui de rau pe care eventual actiunile proprii �l pot provoca celor din jur si societatii, presupune o interactiune complexa �ntre trasaturile personalitatii premorbide, mediul educational si afectiv cultural familial si din microgrupul social �n care s-a dezvoltat individul.

Afectarea acestor nivele de constiinta este cel mai frecvent �nt�lnita �n grupul tulburarilor de personalitate (psihopatii, unele stari psihopatoide efectuale sau reziduale post-procesuale).

Pe grupe nosologice pot fi mentionate unele aspecte particulare ale aprecierii capacitatii de discernam�nt.DEMENtELE, indiferent de etiologia lor sau de cadrul psihiatric, neurologic sau de alta natura �n care evolueaza, discernam�ntul este abolit. Ca particularitati ale faptelor antisociale comise mai

frecvent de acesti bolnavi, notam: caracterul absurd nemotivat, deseori lipsit de utilitate evidenta pentru bolnav si nu rareori nociv lui, cu absenta oricaror masuri de prevedere �n comiterea actiunii, reflect�nd adesea dezinhibarea unor pulsiuni elementare, rareori sexuale, cu grave si paradoxale denudari etico-morale.

�n cadrul SINDROAMELOR PSIHOORGANICE DETERIORATIVE (NIEDEMENTIALE), aprecierea capacitatii psihice si de discernam�nt va tine cont pe l�nga contextul clinic, de gradul deteriorarii, obiectivat prin testele psihometrice specifice coroborate cu fapta comisa care se poate �nscrie �ntr-o arietate mult mai mare �n cazul dementelor. Faptele comise pot avea un grad mai mare de complexitate si pot reflecta uneori deficitele de memorie, operational-logice, instabilitatea afectivemotionala, sugestibilitatea crescuta etc.

�n grupa oligofreniilor adultului, cu c�t nivelul cognitiv obiectat psihometric prin QI este cobor�t, cu at�t se poate observa o asemanare mai mare �n ceea ce priveste profilul faptelor antisociale comise, cu cel descris anterior la categoria dementelor. Controlul pulsional redus se traduce deseori prin "furturi din necesitate", obiecte cu valoare mica dar atragatoare pentru subiectul respectiv. La oligofreni, mai frecvent ca �n alte categorii nosologice, se �nt�lneste piromania, adeseori motivata pueril, dovedind incapacitate �n aprecierea consecintelor propriilor fapte. La fel ca si �n dementa, oligofrenii pot comite distrugeri sau accidente prin simpla necunoastere a modului de utilizare a unor dispozitive, accidente care uneori pot avea urmari dramatice. Infractiunile contra persoanei, comise de oligofreni se bazeaza pe impulsivitatea lor crescuta, riposta exagerata la jigniri si contrarieri, reactivitate mare la alcool, sugestibilitate datorita careia sunt vehiculati, manipulati cu usurinta.

�n cazul EPILEPSIEI problematica medico-legala psihiatrica compara doua aspecte principale: faptele comise �n timpul unor tulburari de constiinta si cele pe fondul tulburarilor psihopatologice intercritice.

�n tulburarile de constiinta de tip crepuscular se pot comite fapte deosebit de grave (omoruri caracterizate prin cruzime si atrocitati, uneori cu caracter bizar, incendieri-inclusiv a cadavrului etc.), cu amnezia perioadei de crepuscul a constiintei si a faptei comise. �n starea respectiva de automatism ambulator bolnav este accesibil contactului si aparent insensibil la ceea ce se �nt�mpla �n jurul sau. �n crizele psihomotorii continutul faptei este influentat �n buna masura de caracteristicile crizelor la bolnavul respectiv. �n perioada post-critica din epilepsia de tip grand-mal, �n cadrul unor stari confuzionale, se pot de asemenea produce fapte cu potential medico-legal ca �n orice stare confuziva. Aceste fapte se caracterizeaza prin elementaritatea lor, lipsa de elaborare, aspectul �nt�mplator, circumstantial, uneori absurd. �n toate aceste situatii discernam�ntul este abolit.

�n perioada intercritica precumpanitoare �n aprecierea discernam�ntului apar trasaturile de personalitate descrise la epileptici, care pot duce la infractiuni cauzate de impulsivitate, explozivitate, tendinta la virulenta si revendicare, adezivitate si v�scozitate, infractiuni produse uneori prin raptus (fapte intempestive, disproportionate fata de cauza exterioara, care pot aparea surprinzatoare pentru cei din jur). si �n cazul epilepticilor, tratati sau netratati, alcoolul creste potentialul antisocial. De regula, pentru faptele antisociale comise pe fondul tulburarilor psihopatoide nedementiale intercritice epileptice, aprecierea discernam�ntului se face nuantat de la caz la caz.

�n ALCOOLISMUL CRONIC, consecintele medico-legale psihiatrice pot implica urmatoarele situatii: "psihopatizarea" personalitatii ca urmare a abuzului cronic de alcool, alcoolismul la un psihopat preexistent, precum si alcoolismul simptomatic �n psihozele majore (schizofreniile si bolile afective).

�n alcoolismul cu dependenta fizica si psihica, comportamentul antisocial are un continut foarte variat, pornind de la necesitatea continuarii abuzului de alcool, trec�nd prin tulburarile fazelor

acute (delicte �mpotriva persoanelor, sau proprietatii) si sf�rsind cu deteriorarea axiologica si etico-morala p�na la stari impresionante de decrepitudine si mizerie fiziologica, cu pierderea demnitatii umane elementare, cu grave consecinte de statut si rol familial, social si profesional.

Ca �n cazul intoxicatiilor medicamentoase, modificarile de personalitate ale alcoolicului cronic psihopatizat sunt centrate pe subordonarea totala a scopurilor existentei, nevoii imperioase de continuare a consumului de alcool (sau drog). Se ajunge astfel la un adevarat cerc vicios, cu consecinte socio-profesionale grave prin stergerea p�na la disparitie a simtului etico-moral.

�n cazul alcoolismului simptomatic, asociat unor psihoze endogene majore, acesta constituie de regula, din punct de vedere medico-legal, un factor agravant al statutului bolnavului din punct de vedere al capacitatii sale psihice. Discernam�ntul alcoolicilor cronici va fi apreciat �n functie de circumstantele �n care s-a comis fapta antisociala, de gradul deteriorarii personalitatii, de existenta unor perioade dipsomatice si de comiterea faptei sub influenta acuta a alcoolului sau �n afara acestuia. �n cazul ALCOOLISMULUI ACUT, mai mult sau mai putin �nt�mplator, �n afara unui alcoolism cronic, se pot distinge betiile simple de cele complicate si de betia patologica.

Betia acuta comuna nu �ndreptateste �nlaturarea raspunderii, mai mult, din punct de vedere juridic, �n unele cazuri, prin caracterul voluntar al ingestiei, ea poate constitui o circumstanta agravanta.Betia complicata, poate constitui un factor de diminuare a discernam�ntului care va fi apreciat �n contextul complex al faptei comise, cantitatii de alcool ingerate, comportamentului subiectului �nainte si dupa comiterea faptei.

Betia patologica (intoxicatia alcoolica acuta idiosineratica), constituie o tulburare de tip crepuscular a constiintei cu un anunt substrat organic (sechele post-traumatice, postmeningoencefalice, hetero-toxice etc.). Tipica pentru aceasta tulburare este aparitia unui

comportament extrem de violent, necaracteristic personalitatii anterioare a subiectului, de aspect automat asemanator celui din starile crepusculare epileptice, ce apare �ndeosebi dupa mici ingestii de alcool, si care nu ar produce �n mod normal astfel de manifestari.In cazul interferentelor confuziv-onirice si delirante, acute si subacute, (delirium si predelirium tremens), fiind vorba de tulburari majore de intensitate psihotica ale constiintei, discernam�ntul este abolit.

Aceeasi concluzie se impune expertizei si �n cazurile de delir alcoolic de gelozie si �n alte psihoze alcoolice cronice, care apar de regula, �n cadrul unei organizari cerebrale semnificative a alcoolismului, precedate uneori de perioade de delirium tremens.

SCHIZOFRENIA comporta o apreciere diferentiata a discernam�ntului �n functie de etapa evolutiva (faza acuta sau faza defectual-reziduala). �n faza de stare, �n functie de forma clinica, faptele antisociale comise pot fi urmarea unor mecanisme delirant halucinatorii cu caracter imperativ (delir de persecutie, urmarire, otravire, filiatie, halucinatii auditive imperative) a unor tulburari comportamentale consecutive pierderii unitatii personale sau modificarile afective de tip schizofrenic. �n aceste situatii clinice, discernam�ntul este abolit, la fel ca si �n raptusurile catatonice, sau �n debuturile medico-legale ale unor forme clinice de schizofrenie (�n special forma hebefrenica).

Ca forma tipologica antisociala, se impune a fi amintit omorul patologic concretizat prin absurditate, motivatie deliranta, exercit�ndu-se asupra unor persoane securizante din anturaj, cu absenta frapanta a oricarei tentative de disimulare.

�n cadrul starilor post-procesuale distingem defectul pur si tip apato-bulic, ce poate ridica probleme medico-legale prin sugestibilitate sau inactiune si starile reziduale caracterizate prin persistenta unei productivitatii psihotice �nchistate dar uneori suficient de intensa pentru a constitui motivatia patologica a unor

fapte antisociale. �n functie de legatura cauzala dintre tulburarile psihopatologice si fapta comisa, discernam�ntul poate fi apreciat abolit sau diminuat.

�n cadrul BOLILOR AFECTIVE implicatiile medico-legale de fazele maniacale (�n special �n forma coleroasa si �n furorul maniacal) si se refera la acte agresive, distructive, acte nesabuite privind bunurile proprii sau ale persoanelor apropiate sau acte riscante pentru cei din jur. Uneori astfel de acte constituie debutul medico-legal ca simptom-semnal, al fazei maniacale.

Discernam�ntul acestor bolnavi este abolit.Fazele depresive psihotice ale bolii afective ridica mai rar probleme medico-legale, �ndeosebi sub forma sinuciderilor altruiste, a delirurilor de vinovatie cu modificarea deliranta a comportamentului c�nd discernam�ntul este de asemenea abolit. Aceeasi apreciere a discernam�ntului se aplica si �n cazurile melancoliei de involutie sau alte forme de depresie prezente la v�rsta a treia.�n PSIHOZELE PARANOIDE cu delir de persecutie, de gelozie, prejudiciu moral si material, cu aspect nucromanic al delirului confera probabilitatea de comitere a unor fapte antisociale grave si de multe ori imprevizibile si �n aceste situatii discernam�ntul este abolit.�n psihozele parafrenice si paranoice discernam�ntul este abolit iar actele antisociale comise - �n special paranoia vera - pot avea o gravitate deosebita (persecutantul-persecutor, delirurile pasionale) put�nd ajunge p�na la omor, uneori cu caracter de omor �n masa.PSIHOPATIILE - �n cadrul acestor tipuri de tulburari se remarca decalajul dintre capacitatea cognitiva si operational-logica si scaderea capacitatilor de control volitional si de transpunere �n conduita a principiilor etico-morale pe care subiectul le cunoaste dar nu le aplica, sau le aplica, dar �n mod inconsecvent.

La psihopat se produce o continua confruntare a motivelor care, desfasurata pe fondul unei incapacitati de autocontrol al impulsurilor favorizeaza actele comportamentale cu beneficiul

imediat, indiferent de consecintele lor asupra celor din jur sau asupra societatii, consecinte pe care subiectul le cunoaste dar nu reuseste �n suficienta masura sa le moduleze volitional si adesea, prin scurt-circuitare apreciaza insuficient abaterea de la normele sociale cunoscute.

Cel mai frecvent ajung la expertiza tipurile excitabile, impulsiv, timopat, hipertim pozitiv, instabil, schizoid, paranoic si asa numita personalitate border-line (de granita). Mai rar ajung sa comita infractiuni psihopatii astenici, psihastenici, timopatii depresivi, "�nchisii �n sine patologic".

Comportamentul infractional psihopat se caracterizeaza printr-un mare polimorfism put�nd include practic orice tip de infractiune, de orice gravitate si complexitate.

Frecvent �n geneza actului infractional este implicat alcoolul, ca factor favorizant, habitual sau �nt�mplator.Cu exceptia decompensarilor psihotice tranzitorii, discernam�ntul psihopatilor delincventi nu poate fi considerat abolit.

Starile psihopatoide �mplinesc conditiile a doua complexe psihopatologice: cel psihoorganic sechelar reprezentat de sindromul slabirii capacitatilor intelective si cel al destructurarii personalitatii, prin dezvoltarea lezionala sau regresiune.

�n starile psihopatoide lezionale si de regresiune discernam�ntul este scazut prin substratul psihoorganic constant al tulburarii, �n timp ce �n tulburarile similare fara substrat lezional evidentiabil, afectarea discernam�ntului va fi apreciata �n contextul cauzalitatii faptei.

DISIMULAREA, �nt�lnita �n unele sindroame paranoide si �n paranoia, confera comportamentului antisocial al unora dintre acesti bolnavi, un caracter imprevizibil, cu un crescut potential medico-legal.

�n cazul altor reactii de intensitate psihotica, prezinta interes, prin abolirea discernam�ntului, reactiile acute si subacute de soc: efectul patologic, fuga patologica, stuporul reactiv, reactiile anxioase si depresive psihotice cu sau fara agitatie motorie, care pot avea implicatii medico-legale.

Un mecanism psihopatologic aparte consta �n comiterea unor acte antisociale prin reactii de scurt-circuit �n cursul carora constiinta si critica asupra propriilor actiuni sunt temporar suspendate si care sunt �nsotite de amnezia episodului. Faptele antisociale comise pot fi uneori deosebit de grave cu discernam�nt abolit.

Expertizarea psihiatrica �n ce priveste patologia marginala de intensitate nevrotica, este rareori necesara. Pot face exceptie unele cazuri de nevroze obsesiv-compulsive �n care fenomenele compulsive mintale se exteriorizeaza ca act (fenomen posibil dar rar) si unele cazuri de atacuri de panica, �n care bolnavul, aflat �n plin atac de panica, poate avea un comportament cu repercusiuni de ordin medico-legal. �n aceste situatii, aprecierea discernam�ntului se individualizeaza de la caz la caz. �n concluzie, aprecierea medico-legala a discernam�ntului nu poate fi standardizata. Marea variabilitate a tablourilor clinice �n cadrul chiar aceleiasi entitatii nosologice este dependenta de multitudinea unor factori ca: personalitate premorbida, predispozitia genetica, circumstantele de crestere si dezvoltare ale subiectului, stadiul evolutiv al afectiunii, motivatia, natura si factorii situationali ai producerii faptei criminale. ("Nu exista boala, exista bolnavi!").

Complexitatea problematicii discernam�ntului, determinismul psiho-medical al acestuia, impune individualizarea nuantata a aprecierii lui si nu permite elaborarea unor scheme sablon, care sa stabileasca relatii �ntre tipul bolii si discernam�nt. 

***

BIBLIOGRAFIE

1. Scripcaru Gh., M. Terbancea – “Patologie medico legala”, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti 19832. Chirita V., Pirozynschi T., Boisteanu P. – “Psihiatrie clinica” - UMF Iasi 19933. Probleme de medicina legala, nr. 20/1987 art.:3.1. "Consideratii psiho-criminologice privind responsabilitatea penala" - I. Enescu3.2. Obstacole epistemiologice ale evaluarii discernam�ntului �n expertiza medico-legala psihiatrica" - Mircea Piticariu, S. Radulescu3.3. "Opinii despre expertiza medico-legala psihiatrica legalitate, practica judiciara" GM. Gh. Simionescu3.4. "Conduite reactive cu implicatii medico-legale" - V. Dragomirescu, V. Popa3.5. "Conceptul de responsabilitate penala �n functie de capacitatea psihica si grupele mari de boli psihice" - V. Predescu, M. Terbancea, St. Milea, V. Dragomirescu, Gh. Litinschi, D. Prelipceanu, L. Alexandrescu, O. Hanganu, A. Niturod, Fl. Stanescu, G. Voicu3.6. Erorile �n practica medico legala (L. Cocora si colaboratorii) vol.16/19833.7. Interdisciplinaritatea medicinei legale si dreptul medical (Scripcaru Gh. si colaboratorii) vol. 16/19833.8. Corelatii �ntre fapta comisa, discernam�nt si masurile de siguranta la psihopatii cu decompensari nevrotice si psihopatologice (E. Brumaru si colaboratorii) vol. 20/19873.9. Premise pentru elaborarea unei definitii legale a discernam�ntului (I. Tenchea) vol. 20/1987