51
Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 3 STUDII, OPINII, INFORMĂRI Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii în intervalul 1998 şi până în prezent prof. univ. dr. Andrei POPESCU Şef de Departament Consiliul Legislativ Organizaţia Internaţională a Muncii este, după cum se cunoaşte, o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite care are o competenţă generală în problemele muncii şi securităţii sociale. Până în prezent, au fost elaborate un număr de 185 de convenţii şi 195 de recomandări, constituind în principal ceea ce, la ora actuală, reprezintă dreptul internaţional al muncii 1 . Cu deosebire în intervalul 1998-2005, în Conferinţele anuale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii au fost abordate o serie de probleme esenţiale ale muncii şi securităţii sociale pe care le examinăm, e drept, destul de sumar, pentru a oferi o imagine, de ansamblu, cititorului interesat, asupra evoluţiilor posibile ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii în perioada următoare. 1. Probleme de fond ale evoluţiei OIM. În opinia noastră, în trei sesiuni ale Conferinţei OIM, respectiv nr.79 (1992), nr.81 (1994) şi nr.85 (1997), au fost abordate, în baza rapoartelor prezentate de directorul general al OIM, unele probleme de fond ale evoluţiei acestei organizaţii. În 1992, în cadrul celei de-a 79 sesiuni a Conferinţei OIM, la ţiva ani după noua configuraţie a Europei, a fost pusă în discuţie problema democratizării şi OIM. Pornind de la speranţele imense, dar şi de la riscurile tot atât de mari, pe care le-a antrenat destructurarea sistemului socialist, OIM a fost chemată să se pronunţe asupra profundelor reforme declanşate în lumea contemporană, orientându-se după cele două valori fundamentale promovate, în mod constant, de-a lungul anilor, începând cu 1919, respectiv drepturile fundamentale ale omului şi justiţia socială. Dacă majoritatea statelor membre se confruntă cu mari dificultăţi economico-sociale, 1 A se vedea, Andrei Popescu - Dreptul internaţional al muncii, Bucureşti, Editura Holding Reporter, 1998 OIM a fost chemată să se pronunţe asupra propriei sale evoluţii, asupra modului în care va trebui să se adapteze pentru a rămâne fidelă idealurilor şi misiunii sale de promovare a păcii şi justiţiei sociale. Idee dinamică, de natură politică, democraţia rămâne, acum şi în perspectivă, instrumentul libertăţii şi egalităţii 2 . S-a apreciat că, în atari condiţii, statul îşi reduce implicarea sa în activităţile productive şi comerciale, dar îşi sporeşte rolul de regulator, de echilibru, al activităţii economico-sociale. În egală măsură, pentru OIM, această schimbare în rolul statului implică o nouă abordare căci "legile pieţei nu pot rămâne legile junglei", dorinţa pentru o societate liberă nu este suficientă pentru instaurarea unei societăţi juste 3 . Politica pe care trebuie să o promoveze OIM este politica dialogului constructiv al tuturor partenerilor sociali. Evident, raportul OIM discută evoluţiile democratice la scară planetară. Pentru ţările Europei Centrale şi de Est s-a exprimat speranţa că, dincolo de enormele dificultăţi cu care acestea sunt confruntate - şomaj, inegalitate, inflaţie - există o certă voinţă de trecere de la autoritarism la democraţie, trecere care se anunţă mult mai dificilă pe plan economic şi social decât pe plan politic 4 . OIM îşi înscrie eforturile sale pentru democratizarea vieţii sociale în cele întreprinse de celelalte organizaţii internaţionale, începând cu ONU. Fostul secretar general al ONU, Perez de Cuellar obişnuia să spună că "o democraţie politică autentică nu are şanse să supravieţuiască … dacă nu este însoţită de o justiţie socială". 2 BIT - La démocratisation et l'OIT. Rapport du Directeur général, Genève, 1992, p.3-5 3 Idem, p.6 4 Ibidem, p.11

Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 3

STUDII, OPINII, INFORMĂRI

Probleme esenţiale ale muncii în concepţia

Organizaţiei Internaţionale a Muncii

în intervalul 1998 şi până în prezent

prof. univ. dr. Andrei POPESCU Şef de Departament Consiliul Legislativ

Organizaţia Internaţională a Muncii este, după cum se cunoaşte, o instituţie specializată a Organizaţiei Naţiunilor Unite care are o competenţă generală în problemele muncii şi securităţii sociale. Până în prezent, au fost elaborate un număr de 185 de convenţii şi 195 de recomandări, constituind în principal ceea ce, la ora actuală, reprezintă dreptul internaţional al muncii1. Cu deosebire în intervalul 1998-2005, în Conferinţele anuale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii au fost abordate o serie de probleme esenţiale ale muncii şi securităţii sociale pe care le examinăm, e drept, destul de sumar, pentru a oferi o imagine, de ansamblu, cititorului interesat, asupra evoluţiilor posibile ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii în perioada următoare. 1. Probleme de fond ale evoluţiei OIM. În opinia noastră, în trei sesiuni ale Conferinţei OIM, respectiv nr.79 (1992), nr.81 (1994) şi nr.85 (1997), au fost abordate, în baza rapoartelor prezentate de directorul general al OIM, unele probleme de fond ale evoluţiei acestei organizaţii. În 1992, în cadrul celei de-a 79 sesiuni a Conferinţei OIM, la câţiva ani după noua configuraţie a Europei, a fost pusă în discuţie problema democratizării şi OIM. Pornind de la speranţele imense, dar şi de la riscurile tot atât de mari, pe care le-a antrenat destructurarea sistemului socialist, OIM a fost chemată să se pronunţe asupra profundelor reforme declanşate în lumea contemporană, orientându-se după cele două valori fundamentale promovate, în mod constant, de-a lungul anilor, începând cu 1919, respectiv drepturile fundamentale ale omului şi justiţia socială.

Dacă majoritatea statelor membre se confruntă cu mari dificultăţi economico-sociale,

1 A se vedea, Andrei Popescu - Dreptul internaţional al muncii, Bucureşti, Editura Holding Reporter, 1998

OIM a fost chemată să se pronunţe asupra propriei sale evoluţii, asupra modului în care va trebui să se adapteze pentru a rămâne fidelă idealurilor şi misiunii sale de promovare a păcii şi justiţiei sociale. Idee dinamică, de natură politică, democraţia rămâne, acum şi în perspectivă, instrumentul libertăţii şi egalităţii2. S-a apreciat că, în atari condiţii, statul îşi reduce implicarea sa în activităţile productive şi comerciale, dar îşi sporeşte rolul de regulator, de echilibru, al activităţii economico-sociale. În egală măsură, pentru OIM, această schimbare în rolul statului implică o nouă abordare căci "legile pieţei nu pot rămâne legile junglei", dorinţa pentru o societate liberă nu este suficientă pentru instaurarea unei societăţi juste3. Politica pe care trebuie să o promoveze OIM este politica dialogului constructiv al tuturor partenerilor sociali. Evident, raportul OIM discută evoluţiile democratice la scară planetară.

Pentru ţările Europei Centrale şi de Est s-a exprimat speranţa că, dincolo de enormele dificultăţi cu care acestea sunt confruntate - şomaj, inegalitate, inflaţie - există o certă voinţă de trecere de la autoritarism la democraţie, trecere care se anunţă mult mai dificilă pe plan economic şi social decât pe plan politic4. OIM îşi înscrie eforturile sale pentru democratizarea vieţii sociale în cele întreprinse de celelalte organizaţii internaţionale, începând cu ONU. Fostul secretar general al ONU, Perez de Cuellar obişnuia să spună că "o democraţie politică autentică nu are şanse să supravieţuiască … dacă nu este însoţită de o justiţie socială".

2 BIT - La démocratisation et l'OIT. Rapport du Directeur général, Genève, 1992, p.3-5 3 Idem, p.6 4 Ibidem, p.11

Page 2: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 4

Pentru prima dată, după mulţi ani, Organizaţia Internaţională a Muncii nu mai este câmpul unor confruntări ideologice, confruntări generate şi de sisteme politice diferite şi în consecinţă, trebuie să promoveze o cooperare strânsă a tuturor statelor membre, a partenerilor sociali. În acest sens, OIM şi-a propus să acţioneze pentru a schimba "situaţia peisajului naţional în plină transformare într-un tărâm al stabilităţii" prin trei mari acţiuni:

a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului, în special cele ce privesc munca şi securitatea socială, prin întărirea activităţii privind promovarea ratificării şi aplicării normelor internaţionale ale muncii astfel încât acestea, prin autoritatea lor juridică şi morală, să genereze acţiuni practice;

b) încurajarea economiei de piaţă sub condiţia esenţială a constituirii unei dimensiuni sociale a acesteia;

c) întărirea tripartismului şi reafirmarea negocierilor colective5.

Rolul OIM în acest complex proces de transformări democratice constă în a susţine eforturile statelor membre pentru a elabora un cadru juridic care să garanteze drepturile fundamentale şi protecţia adecvată lucrătorilor.

Conferinţa OIM a apreciat că, în unele zone ale lumii (Asia, Africa, etc.), majoritatea programelor de asistenţă tehnică trebuie să contribuie la lupta contra sărăciei prin promovarea angajării în muncă, diminuarea şomajului, a programelor de ajustare structurală care trebuie însoţite obligatoriu de componenta socială6.

Cea de a 81-a sesiune a Conferinţei OIM din 1994, în care s-au aniversat 75 de ani de la constituirea OIM, a dezbătut între altele, urmare a raportului directorului general al OIM, tema "Valori de apărat, schimbări de întreprins; justiţia socială într-o economie care se mondializează".7

Transformările care au avut loc, mai ales la nivel internaţional, în ultimii ani, au implicaţii diverse şi profunde asupra vieţii sociale şi cooperării internaţionale.

Dispariţia blocului comunist, cu consecinţele sale, accelerarea deosebită a procesului de modernizare a economiei, mutaţiile notabile intervenite în lumea muncii (în frunte cu generalizarea inovaţiilor tehnologice de mare

5 Ibidem, p.23, pentru dezvoltarea acestor idei, a se vedea p.24-64 6 Ibidem, p.68 7 BIT - "Des valeurs à défendre, des changements à entreprendre; la justice sociale dans une économie qui se mondialise:Un projet pour l'OIT", Genève, 1994

amploare, promovarea de noi practici de gestiune a întreprinderilor etc) au generat un impact considerabil asupra problematicii sociale. Simultan, au apărut noi probleme, s-au amplificat şi diversificat inegalităţile dintre state şi oameni.

Adaptarea OIM la cerinţele lumii în schimbare presupune o redefinire a rolului său, o adecvare a mecanismelor normative la noile date sociale rezultate din liberalizarea comerţului internaţional şi mondializarea producţiei şi pieţelor de desfacere a producţiei.

Aceste măsuri generale trebuie să fie completate, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, prin promovarea justiţiei sociale, ca o valoare fundamentală şi garantarea unor mijloace eficace de realizare a cerinţelor sale, instituirea unui tripartism (stat-sindicate-patronat) activ şi eficient, introducerea şi practicarea în cadrul raporturilor economice internaţionale a unei "clauze sociale" etc.

În sesiunea 85 a Conferinţei din 1997, tema centrală a Conferinţei a reprezentat-o activitatea normativă a OIM la ora mondializării. Ideea de bază a raportului directorului general este aceea a unei acţiuni paralele între progresul economic rezultat al liberalizării schimburilor comerciale şi progresul social. Pentru a răspunde acestei exigenţe, OIM trebuie să încerce să asigure aplicarea universală a normelor existente şi în, perspectivă, să facă un mai mare efort pentru selecţionarea temelor (obiectului) noilor norme.

Sub un prim aspect, garantarea universală a drepturilor fundamentale reprezintă condiţia pentru participarea lucrătorilor la beneficiile mondializării. După îndelungi dezbateri, opinia unanimă a fost aceea că, la ora actuală, în relaţiile comerciale dintre state trebuie introdusă şi respectată "clauza socială", respectiv observarea de către fiecare stat partener a celor şapte convenţii considerate esenţiale şi care privesc libertatea sindicală şi negocierea colectivă (Convenţia nr.87 şi nr.98), interdicţia muncii forţate, inclusiv cea a copiilor (Convenţia nr.29 şi nr.105), egalitatea de tratament şi nediscriminarea (Convenţia nr.100 şi nr.111) şi vârsta minimă pentru admiterea în muncă (Convenţia nr.138)8.

Sub cel de al doilea aspect, al elaborării unor norme cât mai bine centrate în contextul marilor mutaţii din relaţiile internaţionale, cu un cât mai puternic impact, raportul propune o „pauză normativă”9 şi preconizează reîntărirea pertinenţei şi a eficacităţii activităţii normative printr-o mai

8 Ulterior, a fost adăugată şi Convenţia nr. 182/1999 privind combaterea celor mai grave forme ale muncii copiilor 9 Cu toate acestea, Conferinţa OIM a adoptat an de an, noi convenţii sau recomandări

Page 3: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 5

judicioasă alegere a subiectelor, a unei bune utilizări a diversităţii şi supleţei mijloacelor de acţiune prevăzute de Constituţia OIM. În acest sens, s-a opinat pentru recurgerea frecventă şi la modalitatea recomandărilor OIM, pentru ca acestea să-şi recapete locul lor de instrument normativ suplu al OIM10.

2. Declaraţia OIM relativă la principiile şi drepturile în muncă. O decizie care ţine de esenţa activităţilor desfăşurate de OIM a fost luată în cadrul celei de-a 86-a sesiuni a Conferinţei OIM din 1998, care, după îndelungate dezbateri, a adoptat Declaraţia OIM relativă la principiile şi drepturile în muncă prin care, cele 174 de state membre, îşi reafirmă angajamentul de a respecta drepturile fundamentale relative la muncă, respectiv principiile deja consfinţite prin cele şapte convenţii OIM considerate esenţiale:

- Convenţia nr. 87/1948 asupra libertăţii sindicale;

- Convenţia nr. 98/1949 asupra negocierii colective;

- Convenţia nr. 29/1930 asupra muncii forţate;

- Convenţia nr. 105/1957 pentru abolirea muncii forţate;

- Convenţia nr. 100/1951 asupra egalităţii de remunerare;

- Convenţia nr.111/1958 privind discriminarea (în angajare şi profesie) şi

- Convenţia nr. 138/1973 asupra vârstei minime la angajare.

În anul următor, în cadrul convenţiilor esenţiale a fost înscrisă şi Convenţia 182/1999 privind combaterea celor mai grave forme ale muncii copiilor.

România a ratificat toate aceste convenţii considerate fundamentale.

Cu toate că Declaraţia este un act solemn al Organizaţiei şi nu un instrument juridic de genul convenţiei, ea implică voinţa statelor membre pentru realizarea unei analize exigente a modului în care statele membre înţeleg să respecte spiritul şi principiile Constituţiei OIM din 1919 şi ale Declaraţiei de la Philadelphia din 1945. OIM se angajează astfel nu numai să examineze eficacitatea asistenţei tehnice acordate până în prezent statelor membre, ci şi să-şi structureze, în perioada imediat următoare, acţiunile pe care statele membre le aşteaptă pentru aplicarea întocmai a celor şapte, ulterior, opt convenţii esenţiale.

Declaraţia reafirmă obligaţia statelor membre ale OIM de a respecta, promova şi realiza cu bună credinţă dreptul de organizare al 10 BIT - L'action normative de l'OIT, à l'heure de la mondialisation (résumé analytique), Genève, 1997, p.6-8

lucrătorilor şi patronilor şi dreptul efectiv la negocieri colective, hotărârea de a acţiona pentru eliminarea tuturor formelor de muncă forţată şi obligatorie, pentru abolirea efectivă a muncii copiilor şi eliminarea discriminării în materie de angajare şi profesie.

Accelerarea procesului de elaborare şi de adoptare a Declaraţiei a fost urmarea unor studii ale OIM care au alarmat comunitatea mondială în raport cu procesul tot mai evident în ultimii ani, de mondializare a fenomenelor sociale şi cu eventualele consecinţe sociale ale liberalizării comerţului, incertitudini ce au rezultat – cu evidenţă – şi în cadrul Conferinţei mondiale pentru dezvoltare socială, organizată de ONU, la Copenhaga, în 1995, ca şi în cadrul Conferinţei ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (fostul GATT) de la Singapore din 1996. Cele două reuniuni au confirmat faptul că OIM este organizaţia mondială specializată în materie, cel mai bine plasată în constelaţia ONU, pentru a veghea la respectarea drepturilor fundamentale ale lucrătorilor.

OIM dispune, în principal prin cele 8 convenţii esenţiale, de „un adevărat soclu mondial fondat pe valori comune ale comunităţii internaţionale”, fiind organizaţia cea mai în măsură să afirme prin Declaraţie că „normele de muncă nu pot servi unor scopuri comerciale protecţioniste şi că nici un text din această Declaraţie şi urmările sale nu vor putea fi invocate şi nu pot servi unor atari scopuri”.

Nu este însă mai puţin adevărat că această Declaraţie răspunde, în bună măsură, fără echivocurile de până la acest moment, la problema esenţială, respectiv a consecinţelor sociale ale mondializării economice.

Declaraţia ca atare nu condamnă pe nimeni şi nu sancţionează nici un stat, ci, este concepută, dimpotrivă, să promoveze principiile şi drepturile fundamentale ale lucrătorilor11.

În afara textului propriu zis al Declaraţiei, documentul conţine o parte distinctă care precizează modalităţile de monitorizare a respectării de către statele membre a principiilor enunţate în Declaraţie.

Declaraţia OIM din 1998 are o semnificaţie cu totul aparte pentru evoluţia acestei organizaţii. Cu toate că face parte din categoria

11 În pofida sprijinului politic larg de care a beneficiat din partea guvernelor europene şi nord-americane, precum şi a grupurilor lucrătorilor şi patronilor, Declaraţia nu a putut fi adoptată prin consens, aşa cum era de aşteptat datorită opoziţiei unor state africane şi asiatice. Supus la vot, documentul a fost adoptat de Conferinţă cu o majoritate de 273 voturi pentru, 0 împotrivă şi 43 abţineri.

Page 4: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 6

instrumentelor promoţionale, declaraţia reprezintă una din noutăţile instituţionale dintre cele mai importante din ultimii ani. Ea devine un nou instrument al OIM, am putea spune, sui generis, prin care se stimulează progresul social, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul mondial, graţie mecanismului de promovare care nu este unul constrângător, ci, dimpotrivă, oferind orientări pentru evoluţiile economico-sociale la nivelul fiecărui stat şi la nivel global.

Tocmai de aceea, în cele ce urmează, vom prezenta, sintetic, principalele idei lansate prin rapoartele globale consacrate principiilor şi drepturilor fundamentale ale muncii, rapoarte prezentate, periodic de directorul general al OIM în cadrul conferinţelor anuale ale OIM, urmare a Declaraţiei din 1998.

2.1. Rapoartele globale privind libertatea de asociere şi dreptul la negociere colectivă (2000, 2004). Monitorizarea Declaraţiei referitoare la principiile şi drepturile fundamentale în muncă prevede obligaţia directorului general al Biroului Internaţional al Muncii de a întocmi în fiecare an un raport referitor la una din cele patru categorii de principii şi drepturi fundamentale, prin rotaţie, (libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului de negociere colectivă, eliminarea oricărei forme de muncă forţată sau obligatorie, abolirea efectivă a muncii copiilor, eliminarea discriminării la angajare şi în profesie) cu scopul de a oferi o imagine globală şi dinamică a punerii lor în practică.

Potrivit deciziei Consiliului de Administraţie al OIM, primul raport global al directorului general al OIM trebuie să examineze libertatea de asociere şi exercitarea efectivă a dreptului la negociere colectivă. În acest sens, în cadrul Conferinţei OIM din 2000 (a 88-a sesiune) a fost dezbătut Raportul global intitulat „Vocea dumneavoastră la locul de muncă”12. Raportul, de o complexitate deosebită, oferă o imagine de ansamblu, globală şi dinamică, a consecinţelor mondializării economice asupra reprezentării în lumea muncii, respectiv asupra respectării libertăţii de asociere sindicală şi a dreptului de negociere colectivă.

Pornind de la constatarea că, mondializarea economică, intensificarea concurenţei, accelerarea transformărilor tehnologice şi structurale şi revoluţia informatică, dar şi dezvoltarea sectorului informal, are enorme consecinţe asupra lumii muncii, raportul constată agravarea deficitului de reprezentare a lucrătorilor, desigur concluzia fiind enunţată în raport de fiecare ţară sau continent. 12 BIT – Votre voix au travail, Rapport I (B), Genève, 2000

Astfel, deşi – în ansamblu – în ultimele decenii se pot consemna progrese, totuşi, într-un anumit număr de ţări, lucrătorii care încearcă să-şi exercite aceste drepturi sunt, frecvent, expuşi intimidărilor şi ameninţărilor. Raportul constată, totodată, că libertatea de asociere şi dreptul la negociere colectivă sunt recunoscute de toate statele membre ale OIM (175 de state în 2000), în practică, aceste drepturi sunt departe de a fi universal acceptate. Astfel, în unele state, muncitorii agricoli sau cei din sectorul informal13, cei care prestează activităţi domestice, muncitorii imigranţi nu îşi pot exercita dreptul la asociere, iar funcţionarii publici pe cel de negociere colectivă. Un caz cu totul particular în care exerciţiul acestui drept este limitat, este cel al lucrătorilor din zonele libere de export, unde, pentru a atrage investitorii străini, nu se observă, frecvent, normele minime ale dreptului internaţional al muncii.

Una dintre concluziile ce se degajă este aceea că o economie mondializată în care lucrătorii nu au dreptul să se organizeze sau să negocieze colectiv nu are nici o legitimitate socială, iar filozofia drepturilor fundamentale ale omului nu mai poate avea nici o acoperire în realitate.

Relativ la ţările din Europa Centrală şi de Est, denumite generic „ţări cu economie în tranziţie”, raportul constată declinul controlului statului asupra sindicatelor (Bulgaria, Polonia, România, Ungaria), dar şi un exerciţiu limitat al rolului organizaţiilor patronale în economia de piaţă (problemă valabilă pentru toate aceste state). Pentru România, raportul constată progrese încă insuficiente legate de exercitarea dreptului la negocierea colectivă (este şi cazul Poloniei), unele restricţii excesive ale dreptului la grevă (este şi cazul Lituaniei) sau a unor sancţiuni severe penale în caz de grevă ilegală.

Patru ani mai târziu, respectiv în cadrul Conferinţei OIM din 2004 (a 92-a sesiune), când a debutat cel de-al doilea ciclu al rapoartelor globale, directorul general al OIM a supus dezbaterilor Raportul „A se organiza pentru un plus de justiţie socială”14, raport consacrat

13 Expresia „economie informală” priveşte realităţi foarte diferite: persoane lucrând pentru ele însele pentru supravieţuire cum ar fi vânzătorii de pe stradă, muncitorii la domiciliu (care pot desfăşura şi activităţi deghizate), persoane „încadrate” fără contracte oficiale de muncă, membrii de familie sau ucenicii care desfăşoară activităţi nedeclarate ca atare şi chiar lucrători independenţi. A se vedea, BIT – S’organiser pour plus de justice sociale, Genève, 2004, p. 49 14 BIT – S’organiser pour plus de justice sociale, Rapport I (B), Genève, 2004

Page 5: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 7

aceloraşi drepturi – de organizare şi, respectiv, de negociere colectivă.

Raportul continuă analiza tendinţelor observate în 2000, constatând, pe de o parte, progrese în ce priveşte consolidarea democraţiei în lume, creşterea numărului statelor ce au ratificat convenţiile fundamentale în materie de OIM, ameliorarea transparenţei pe piaţa muncii, iar, pe de altă parte, şi menţinerea unora din problemele deja examinate prin Raportul global din 2000 – atingeri aduse dreptului de asociere sau negociere colectivă, manifestate în cele mai diferite forme dintre care unele extrem de grave cum sunt violenţa, detenţia sau asasinatul asupra unor lideri ai lucrătorilor (sindicali)15.

Este evident că, în paginile pe care le avem la dispoziţie, este – practic – imposibil să sintetizăm un asemenea raport care oferă o imagine de ansamblu, a unor realităţi extrem de diferite la scară mondială.

Cu toate acestea, trebuie să relevăm faptul că, după primul raport din 2000, OIM este, în continuare preocupată de deficitul de exercitare a acestor drepturi în multe state membre de pe tot cuprinsul lumii, cu accente dramatice în economia informală, în agricultură, respectiv în cazul lucrătorilor migranţi şi al celor domestici.

Pozitiv, raportul constată că, în ultimii ani s-au dezvoltat rapid acorduri – cadru încheiate între întreprinderi multinaţionale şi federaţii internaţionale ale sindicatelor. Asemenea negocieri au fost purtate şi în cadrul unor organe consultative de genul comitetelor de întreprindere internaţionale sau europene (din Uniunea Europeană). Se dă, în acest mod, un răspuns (chiar dacă parţial) mondializării economiei prin deschiderea dialogului social la scară internaţională sau europeană.

În ultimii cinci ani au fost încheiate 27 de asemenea acorduri internaţionale care privesc, în principal, garantarea respectării drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, inclusiv pe cel de organizare şi negociere colectivă16. Sunt înregistrate 15 O imagine, de ansamblu, asupra violărilor libertăţilor civile şi a drepturilor sindicale pe plan mondial este dată de examinarea plângerilor adresate Comitetului libertăţii sindicale al OIM, care privesc: moartea sau dispariţia unor lideri, agresiuni contra persoanei, arestarea sau detenţia acestora, violarea localurilor sindicale, instaurarea stării de urgenţă ca urmare a mişcărilor sindicale etc. A se vedea, pentru nominalizarea statelor, BIT – Votre voix au travail, p. 29 16 În 1985 sunt înregistrate primele negocieri de acest gen între Grupul Danone şi Uniunea internaţională a lucrătorilor din alimentaţie, agricultură, industria hotelieră şi restaurante, a tutunului şi a altor ramuri conexe (UITA)

şi acorduri – cadru care pun capăt unui conflict colectiv de muncă în întreprinderi multinaţionale sau acorduri – cadru care depăşesc mai multe ramuri de activitate (într-un fel acorduri – cadru care privesc mai multe întreprinderi transnaţionale)17. Evident, asemenea negocieri colective care depăşesc frontierele naţionale sunt purtate şi în cadrul Uniunii Europene şi care au condus la încheierea unor acorduri – cadru care au inovat materia dreptului social european.

2.2. Rapoartele globale privind stoparea muncii forţate (2001; 2005)

Prezentat şi dezbătut în cadrul celei de-a 89-a sesiuni a Conferinţei OIM din 2001, acest raport global – al doilea ca urmare a monitorizării Declaraţiei referitoare la principiile şi drepturile fundamentale în muncă din 1998 – realizează un tablou zguduitor, incredibil pentru acest început de secol, al formelor în care, încă, omenirea este măcinată de fenomenul muncii forţate. Oricât ar părea de incredibil, eliminarea muncii forţate rămâne încă una din marile probleme sociale ale omenirii de care nu este ferit nici un continent.

Potrivit Raportului18, munca forţată are, potrivit normelor de drept, un sens bine determinat, chiar dacă, uneori este utilizată şi expresia „sclavie modernă”, pentru a desemna munca prost plătită, desfăşurată adesea în condiţii de mare risc de accidentare, etc. care induce ideea de exploatare, în formele sale vechi sau mai noi, începând cu – ori cât ar părea de surprinzător - sclavia sau servicii pentru plata datoriei şi până la traficul de fiinţe umane. Traficul de femei şi copii, fiinţe forţate apoi să se prostitueze, să servească în gospodării sau să lucreze în ateliere clandestine a înregistrat, în ultimul deceniu, o extindere considerabilă.

Preocupări pentru combaterea muncii forţate de către comunitatea internaţională sunt înregistrate încă din anii douăzeci ai secolului trecut, inclusiv ale OIM prin elaborarea Convenţiei nr. 29/1930 privind munca forţată. După al doilea război mondial, într-un context nou, inclusiv în condiţiile Convenţiei asupra sclaviei din 1956 a ONU, OIM adoptă o a doua convenţie în materie – Convenţia nr. 105/1957.

Potrivit raportului, sclavia în sensul clasic al termenului subzistă încă într-un număr restrâns de ţări africane. Munca forţată se înregistrează încă într-o serie de state din America Latină, îndeosebi populaţiile aborigene fiind supuse unui asemenea tratament (Brazilia, Republica Dominicană, Haiti). În Africa, o variantă de muncă forţată, amintind de epoca colonială, este cea privind participarea la 17 Pentru o analiză detaliată a acestora, a se vedea, BIT – S’organiser pour plus de justice sociale, p. 74-85 18 BIT – Halte au travail forcé, Genève, 2001

Page 6: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 8

muncile colective. Munca celor utilizaţi pentru îngrijirea reşedinţelor oficialilor se derulează, sub spectrul ameninţărilor şi violenţelor sau, mai grav, a confiscării documentelor de identitate, ori a neplăţii câştigurilor timp îndelungat, făcându-i pe aceşti lucrători total dependenţi de angajatorul lor. În Asia de Sud, persistă încă sclavia pentru plata datoriei, formă mai des întâlnită pe exploataţiile agricole. Asemenea variante de muncă forţată sunt identificate în unele state din India, în subregiuni din Pakistan sau în unele zone din Nepal. Cazul cel mai mediatizat este cel al Myanmar (fostă Birmania) în care armata sau autorităţile recurg la muncă forţată sub pretextul construirii unor obiective de dezvoltare. În acest caz, pentru prima dată în istoria sa, OIM a utilizat art. 33 din Constituţia OIM19.

O parte a raportului atrage atenţia asupra dimensiunilor alarmante ale traficului cu fiinţe umane care a devenit o veritabilă problemă mondială. Cu toate că este dificil să se facă o netă demarcaţie între imigrarea ilegală şi traficul de fiinţe umane şi în Europa acest fenomen s-a dezvoltat enorm, acesta fiind dominat de industria sexului. OIM a adresat invitaţia statelor membre să procedeze la ratificarea Protocolului care completează Convenţia ONU contra criminalităţii transnaţionale organizate20.

O problemă asupra căreia OIM şi-a exprimat propriile dileme este cea a muncii desfăşurate în penitenciare. Raportul distinge între două situaţii: munca efectuată în închisori pentru întreprinderi private şi munca impusă de stat, ca atare, pentru fapte antisociale. Prima dintre aceste forme înregistrează o dezvoltare rapidă, în ultimii ani, privatizările câştigând tot mai mult teren, în timp ce a doua este încă utilizată, numai, pentru sancţionarea unor delicte politice. În orice caz, pentru ambele situaţii, OIM a adus critici violente.

Ca şi în cazul celorlalte rapoarte, şi acesta a examinat activitatea desfăşurată de OIM în domeniu, îndeosebi prin Programul pentru abolirea muncii forţate a copiilor (IPEC) şi a trasat principalele activităţi pe care aceasta le va desfăşura în viitor pentru diminuarea şi eliminarea unor asemenea practici abominabile şi care reprezintă o negare a însăşi libertăţii umane.

19 Între alte consecinţe, statele membre, organizaţiile patronale şi sindicale şi organizaţiile internaţionale au fost invitate să reexamineze relaţiile lor cu această ţară. Deşi dosarul eforturilor OIM este substanţial, problema nu a fost rezolvată nici în 2005, raportul Comisiei de norme al Conferinţei fiind ilustrativ. 20 Protocolul a fost deschis pentru semnare în decembrie 2000

În cadrul conferinţei din 2005 (sesiunea a 93-a) a fost examinat al doilea raport global privind munca forţată, raport care – în esenţă – propune o alianţă mondială contra muncii forţate21. Chiar dacă în cei patru ani care s-au scurs de la primul raport global s-au înregistrat unele progrese22 între care cel mai relevant este intrarea în vigoare a Convenţiei ONU contra criminalităţii transnaţionale organizate şi a Protocolului adiţional privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane în particular femei şi copii (protocolul de la Palermo), OIM apreciază că munca forţată se manifestă, sub diferite forme, pe toate continentele şi în toate tipurile de economie. Concluziile Raportului global din 2001 rămân în plină actualitate. Munca forţată în variantele „clasice” încă persistă în Asia de Sud (servicii pentru plata datoriilor), America Latină (munca populaţiilor indigene), Africa Occidentală (practici asemănătoare sclaviei). Munca forţată este şi cea solicitată de autorităţile statale pentru construirea unor obiective economice. Tot munca forţată este şi cea desfăşurată, uneori, de muncitorii migranţi, fenomen ce se regăseşte în diferite colţuri ale lumii. Mai grav este faptul că vechile forme de coerciţie şi constrângere caracteristice pentru muncile agricole îndeosebi se manifestă în forme noi, îndeosebi în sectorul informal, dar şi ca urmare a evoluţiilor tehnologice şi din transporturi, a amplificării fenomenelor criminalităţii transnaţionale organizate. Raportul, constituindu-se într-o analiză riguroasă a acestui fenomen, propune statelor membre şi comunităţii internaţionale adoptarea unor legislaţii adecvate, dar şi măsuri concrete. Astfel, aproape peste tot în lumea contemporană, munca forţată este interzisă prin Constituţie, Codul penal sau Codul muncii, dar, din păcate, cu rare excepţii, definiţia acesteia este mult prea vagă, lăsând loc de interpretare şi prin aceasta oferind şansa ca cei ce încalcă prevederile să fie numai accidental pedepsiţi. Pe de altă parte, statele nu se pot rezuma doar la a reprima munca forţată, ci trebuie să rezolve problemele structurale ale economiei care sunt, în ultimă instanţă, la originea unor asemenea forme degradante de muncă. Reglementările pieţei muncii ca şi politicile migraţioniste trebuie astfel concepute încât să conducă la reducerea riscului ca muncitorii

21 BIT – Une alliance mondiale contre le travail forcé, Rapport global I(B), Genève, 2005 22 Majoritatea statelor membre au ratificat cel puţin una din cele două convenţii ale OIM în materie (Convenţia nr. 29 şi respectiv Convenţia nr. 105)

Page 7: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 9

migranţi să fie constrânşi să desfăşoare activităţi ce pot degenera în muncă forţată23. Evident, raportul avansează o serie de propuneri pentru combaterea muncii forţate, pornind de la necesitatea interzicerii prin lege a tuturor formelor în care se poate manifesta munca forţată, inclusiv cea impusă adesea de autorităţile statale şi până la diminuarea sărăciei, aceasta fiind cea care generează, în ultimă instanţă, asemenea fenomen. Urmare a primului raport global din 2001, Consiliul de Administraţie al OIM a adoptat, în luna noiembrie a aceluiaşi an, un Program mondial de acţiune pentru combaterea muncii forţate care se combină cu Programul internaţional de abolire a muncii copiilor (IPEC) şi care a condus la unele rezultate atât pe planul cooperării tehnice cu statele membre, cât şi, în genere, la sensibilizarea comunităţii internaţionale asupra dimensiunilor muncii forţate24.

2.3. Raportul global privind eliminarea muncii copiilor (2002)

Al treilea raport global al OIM, dezbătut de Conferinţa OIM din 2002 (sesiunea 90-a), a fost consacrat eliminării efective a muncii copiilor.

Preocupările OIM în privinţa diminuării şi ulterior, a eliminării muncii copiilor sunt însă cu mult mai vechi. Problema a constituit obiectul unor dezbateri îndelungate în sesiunea nr. 264 a Consiliului de Administraţie din noiembrie 1995, când s-a subliniat că progresele făcute, în ultimii 10-20 de ani sunt infime. Estimările O.I.M., la scară mondială, au arătat că numărul copiilor activi profesional, în grupa de vârstă 5-14 ani, era de 78,5 milioane pentru anul 1990 sau 70,9 milioane pentru grup de vârstă 10-14 ani. Cum aceste cifre erau rezultatul unor estimări, este posibil ca numărul copiilor care muncesc de la vârstă atât de fragedă, să fie cu mult mai mare. Astfel, o anchetă realizată în Ghana, India, Indonezia şi Senegal a demonstrat că 25% dintre copiii între 5-14 ani muncesc, cel puţin o treime dintre ei cu o activitate principală, iar restul, două treimi, cu o activitate secundară, în paralel cu studiile25.

În anul următor, 1996, Conferinţa OIM a adoptat o rezoluţie privind munca copiilor şi a hotărât amplificarea Programului internaţional pentru abolirea muncii copiilor (IPEC)26.

23 Idem, p. 2-3 24 A se vedea, pe larg, partea a III-a, din BIT – Une alliance mondiale contre le travail forcé, p. 73-96 25 A se vedea, documentul "Le travail des enfants", G.B. 264/ESP/1, p.1-3 26 De la numai 6 ţări participante în 1992, la lansarea sa, IPEC numără – la ora actuală – un număr de peste 50 de state cărora acordă asistenţă în baza unei cooperări

Rezoluţia propune statelor membre elaborarea unor politici prin care să acţioneze imediat pentru abolirea formelor celor mai intolerabile de muncă a copiilor, îndeosebi sclavia şi serviciile de servitor, muncile periculoase, exploatarea sexuală a copiilor şi exploatarea copiilor de vârstă foarte fragedă (s-a invocat „experienţa” unor ţări din Asia unde, copiii, urmare a acuităţii vederii, sunt consideraţi cei mai buni în activitatea de ţesut a covoarelor de artă, muncă periculoasă care conduce la pierderea vederii după 13-14 ani)27.

În noiembrie 1996 este dat publicităţii, un nou raport al OIM în care fenomenul muncii copiilor este considerat, deopotrivă, intolerabil şi alarmant28. Astfel, după cifre verificate, OIM susţine că, în lume, 250 milioane de copii muncesc, dintre care 120 milioane în program complet şi 130 de milioane în timp parţial. Pe regiuni geografice, acest fenomen se distribuie astfel: 61% (153 milioane) în Asia, 32% (80 milioane) în Africa şi 7% (17,5 milioane) în America Latină.

Raportul dezvăluia fenomene care nu par a fi posibile, în acest sfârşit de secol, cum sunt utilizarea muncii forţate la copii, sclavia, sau în locuri de muncă cu condiţii extrem de periculoase cum sunt în mine, fabrici de ceramică şi sticlărie,

structurate, iar în alte peste 25 de state desfăşoară activităţi punctuale. România este beneficiară a acestui program. O anchetă naţională asupra activităţii copiilor desfăşurată în perioada 2000-2002 de către Institutul Naţional de Statistică cu sprijinul OIM a relevat faptul că 3,8 milioane de copii, băieţi şi fete, cu vârste între 5 şi 17 ani desfăşoară diferite activităţi economice. Majoritatea copiilor muncesc în mediul rural, în regiunile din sudul şi sud-vestul ţării, pentru a contribui la supravieţuirea lor şi a familiei lor. Potrivit unui set de studii complementare desfăşurate de Programul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copiilor, copii sunt implicaţi în forme de muncă intolerabile, cum ar fi munca pe stradă sau traficul de copii în scopul exploatării sexuale. Acestea au urmări foarte grave asupra educaţiei şi sănătăţii copiilor, răpindu-le copilăria şi viitorul. Începând cu anul 2000, Comitetul Naţional Director pentru Eliminarea Muncii Copiilor, stabilit printr-un Memorandum de Înţelegere semnat de Guvernul României şi BIM a contribuit la ratificarea şi implementarea Convenţiei nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor, precum şi la prevenirea şi eliminarea exploatării copiilor prin muncă, demonstrând că, prin mobilizarea instituţiilor guvernamentale, a partenerilor sociali şi a societăţii civile, viaţa copiilor care muncesc poate deveni mai bună. 27 Raportul global 2002 constată că urmare a acestui program, doar peste 300 000 de copii şi-au depăşit condiţia de lucrători; faţă de amploarea fenomenului, cifra a fost considerată modestă. 28 BIT - "Le travail des enfants: L'intolérable en point de mire", ISBN, 92-2-210328-9, Genève, 1998

Page 8: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 10

fabrici de chibrituri şi jocuri de artificii, munci casnice dificile etc.

Ulterior acestor luări de poziţii, în diverse ţări ale lumii au fost organizate conferinţe asupra muncii copiilor, sub egida OIM, cum este cazul celei din 1997 de la Amsterdam (Olanda), axată în principal pe formele cele mai intolerabile cum sunt sclavia, prostituţia, relele tratamente şi munci periculoase. Pentru America Latină, la Cartagena (Columbia) a fost organizată o reuniune, cu acelaşi obiect. În sfârşit, la Oslo (Norvegia), în acelaşi an s-au desfăşurat lucrările Conferinţei internaţionale asupra muncii copiilor, care s-a finalizat printr-un Apel către naţiuni pentru a-şi intensifica eforturile în vederea abolirii muncii copiilor.

În 1999, Conferinţa OIM a adoptat o convenţie care, ulterior, a fost înscrisă în rândul celor considerate esenţiale (fundamentale), respectiv Convenţia nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţionarea imediată în vederea eliminării lor29.

Raportul global din 2002 avansează cifre zguduitoare relative la numărul copiilor care sunt obligaţi să muncească. Astfel din cei 246 milioane de copii care muncesc în mod constant, peste 170 milioane sunt angrenaţi în munci grele sau periculoase.

Din 2002, ziua de 12 iunie, când a fost dezbătut Raportul, a fost declarată „Ziua mondială împotriva muncii copiilor”. Scopul acesteia a fost de a reaminti lumii întregi că situaţia rămâne dramatică şi prin urmare trebuie catalizate toate eforturile în vederea combaterii acestui flagel. Proclamarea acestei zile se înscrie în cadrul campaniei mondiale împotriva muncii copiilor în scopul de a întări mişcarea mondială împotriva muncii copiilor, care deja se bucură de succes prin creşterea numărului de ţări care au ratificat Convenţia nr. 182/1999 privind cele mai grave forme ale muncii copiilor şi Convenţia nr. 138/1973 privind vârsta minimă.

În concluzie, potrivit Raportului, una din marile priorităţi ale OIM trebuie să rămână combaterea acestui flagel care afectează generaţii şi generaţii de tineri, cu efecte imprevizibile pentru omenire.

3. Munca decentă – obiectiv major al OIM. Rapoartele directorului general din anii 1999, 2001, 2003 şi 2005

În definirea evoluţiei actuale a OIM, în modernizarea sa, un rol esenţial l-a avut dezbaterea în cadrul Conferinţei din 1999 (sesiunea 87-a) a

29 Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr. 203/2000

raportului directorului general al BIM30 intitulat „O muncă decentă”31 – obiectiv considerat major, de natură a focaliza toate acţiunile şi întreaga activitate a OIM pentru cel puţin un deceniu.

Pornind de la constatarea că lumea contemporană, ca de altfel şi OIM, traversează o perioadă de turbulenţe, mondializarea economică fiind cea care a imprimat, în ultimele decenii, profunde transformări ale mediului economic şi social, relaţiile clasice dintre stat, muncă şi capital, aducând, în egală măsură, prosperitate, dar şi mari inegalităţi sociale ceea ce implică responsabilităţi sociale colective, pe fondul modificărilor aduse şi conştiinţei sociale care a accentuat identitatea personală şi a dezvoltat drepturile omului, OIM şi-a stabilit ca ţel fundamental accesul la o muncă decentă şi durabilă, în condiţii de libertate, echitate, securitate şi demnitate. Evident, aceste mari schimbări nu sunt numai economice sau sociale. În multe ţări, precaritatea muncii şi şomajul au devenit probleme politice de strictă urgenţă, iar dimensiunea socială a mondializării se materializează într-o polarizare socială din ce în ce mai marcantă.

În aceste condiţii, activitatea OIM se situează şi trebuie să se situeze în plină actualitate, dovedind, încă o dată, capacitatea sa istorică de a se adapta, de a se reînnoi în raport cu cerinţele momentului. Ea trebuie să-şi concentreze eforturile, în continuare, pentru a fi, cu adevărat, un centru mondial de cunoştinţe în materie de muncă şi utilizare a forţei de muncă, un centru de acţiune normativă relativ la raporturile de muncă şi securitate socială, o tribună pentru dezbateri şi negocieri internaţionale privind politicile sociale, oferind servicii de persuasiune, informare şi elaborare a unor asemenea politici.

Raportul, extrem de complex sub aspectul problematicii puse în discuţie, al analizei făcute pentru a putea jalona acţiunile viitoare ale OIM, este, din punctul nostru de vedere, imposibil de sintetizat, constituind pagină de pagină, ceea ce s-ar putea denumi sintetic viziunea strategică a organizaţiei. O asemenea viziune ar fi rămas literă

30 Directorul general al OIM este începând, din acest an, chilianul Juan Somavia, primul director general provenind dintr-o ţară în curs de dezvoltare. Directorii generali ai OIM au fost următorii: Albert Thomas (1919-1932; Franţa), Harold Butler (1932-1938; Anglia); John Winant (1938-1941; SUA), Edward Phelan (1941-1948; Irlanda), David A. Morse (1948-1970; SUA), Wilfred Jenks (1970-1973; Anglia), Francis Blanchard (1974-1989; Franţa), Michel Hansenne (1989-1999; Belgia), Juan Somavia (1999 - în prezent, Chile) 31 BIT – Un travail décent, Rapport du Directeur général, Genève, 1999

Page 9: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 11

moartă dacă nu ar fi fost însoţită de programele de acţiune pe care OIM le va derula în anii următori.

În raport de obiectivul stabilit – o muncă decentă – OIM îşi va concentra atenţia asupra a patru mari obiective:

- aplicarea principiilor şi drepturilor fundamentale ale muncii;

- identificarea unor noi posibilităţi de utilizare a forţei de muncă şi de asigurare a unor venituri corespunzătoare, deopotrivă, pentru lucrătorii bărbaţi sau femei;

- extinderea ariei şi eficienţei protecţiei sociale la toate categoriile populaţiei;

- intensificarea dialogului social în implementarea politicilor ecomico-sociale.

Pentru atingerea acestor patru obiective strategice, directorul general a propus, iar Conferinţa OIM a adoptat, o serie de inovaţii în materie de organizare şi gestiune a activităţilor de cooperare ale OIM. Cele patru obiective strategice înlocuiesc, practic, cele 39 de programe de anvergură ale OIM. În acest mod, OIM este chemată să-şi regândească propria structură, mult prea complexă, ca şi propria activitate, mult prea fragmentată care generează suprapuneri şi lacune, pentru a adopta un stil modern de gestiune, axat pe performanţă.

Cea de a doua inovaţie constă în susţinerea fiecărui obiectiv printr-unul sau mai multe programe focale internaţionale. Aceste programe vor permite concentrarea eforturilor în domeniile prioritare, concentrarea activităţilor de la centru şi dirijarea lor spre teren, încurajarea colaborării la nivelul celor patru obiective.

Programele focale vor prevedea, de asemenea, obiective specifice şi obiective de performanţă şi vor putea beneficia de o susţinere suplimentară sub forma unor finanţări extrabugetare. Totodată, ele vor fi corelate şi cu programele regionale.

Programele focale privesc: promovarea Declaraţiei OIM privind principiile şi drepturile fundamentale în muncă; eliminarea progresivă a muncii copiilor, reconstrucţii şi investiţii cu grad ridicat de utilizare a forţei de muncă, impulsionarea ocupării forţei de muncă prin dezvoltarea micilor întreprinderi, securitate şi productivitate prin protecţia lucrătorilor şi a sănătăţii lor, consolidarea partenerilor sociali.

Programe mondiale, precum Programul internaţional pentru eliminarea muncii copiilor (IPEC), Programul internaţional pentru locuri de muncă mai multe şi de calitate mai bună pentru femei, Strategii şi tehnici împotriva excluderii sociale şi a sărăciei (STEP), Programul internaţional pentru micile întreprinderi (ISEP) vor fi integrate în aceste programe focale.

La doi ani după această revoluţie în structurarea programelor OIM, un nou raport al directorului general intitulat „Reducerea deficitului de muncă decentă – o sfidare mondială”32 constată că s-au făcut paşi importanţi în modernizarea OIM, dar, ceea ce este esenţial, rămân în continuare de urmărit aceleaşi obiective strategice. Amploarea deficitului global de muncă decentă reflectă fidel diversele inegalităţi din statele membre fără eliminarea cărora justiţia socială va rămâne, în continuare, o sintagmă fără conţinut.

În raportul anual se exprimă profunda îngrijorare cu privire la deficitul global, de proporţii imense, al muncii decente care reflectă diferitele inechităţi între statele membre. Deficitul muncii decente se traduce prin „insuficientele posibilităţi de ocupare a forţei de muncă, lipsa protecţiei sociale, negarea drepturilor lucrătorilor şi lipsa dialogului social”. Aceste disfuncţionalităţi dau măsura discrepanţei între lumea în care muncim şi speranţele oamenilor pentru o viaţă mai bună.

Negarea drepturilor lucrătorilor implică abuzuri precum negarea libertăţii de asociere, munca forţată, munca copiilor şi discriminare. Se estimează că aproximativ 250 milioane de copii muncesc, fiind adesea crunt exploataţi observându-se în continuare o creştere a traficului de fiinţe umane, în special femei şi copii, precum şi a fenomenului muncii forţate. Conform unui raport al Institutului Internaţional de Studii Sociale al OIM de la Geneva „în două ţări din cinci, lucrătorii se confruntă cu probleme grave în ceea ce priveşte libertatea de asociere”.

OIM constată că cea mai mare falie a lumii contemporane rămâne deficitul de locuri de muncă, respectiv problemele celor peste 160 milioane de şomeri, cifră care – la scară mondială – poate părea mare sau mică, în raport de viziunea fiecăruia – dar care ascunde un ocean de mizerie umană şi de potenţial risipit - şi care ne oferă imaginea tragediei a căror victime sunt familii întregi33. Dacă la această cifră se adaugă cel puţin un miliard de lucrători care sunt subocupaţi34, putem avea o imagine, şi aceasta parţială, asupra problemelor muncii la scară planetară.

Pe acest fond trebuie relevat deficitul în aplicarea principiilor şi drepturilor fundamentale în muncă, ce se constată, prin rapoartele globale, care subliniază, spre exemplu, că libertatea sindicală este departe de a deveni o realitate în lumea muncii

32 BIT – Réduire le déficit du travail décent: Un défi mondial, Genève, 2001 33 Idem, p. 8 34 La o sută de lucrători 6 sunt şomeri compleţi, iar 16 nu câştigă nici măcar un dolar pe zi spre a putea fi consideraţi că se menţin într-o sărăcie absolută

Page 10: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 12

în care se menţin, în continuare, discriminări intolerabile pentru acest început de secol, utilizarea încă a muncii forţate şi, respectiv, a muncii copiilor.

Se înregistrează, în continuare, un deficit în privinţa protecţiei sociale, deşi nerecunoscut la scară mondială. Informaţiile fragmentate ale OIM relevă că numai 20 la sută din populaţia activă a lumii beneficiază de o protecţie socială minimă (şi, în nici-un caz, corespunzătoare), iar 80% dintre lucrătorii nu beneficiază de o protecţie socială adecvată. Protecţia oficială a bătrâneţii şi a invalidităţii, în unele ţări, nu acoperă decât o parte infimă a populaţiei35.

În contextul mondializării economice, OIM care este conştientă că nu poate solicita o securitate socială perfectă, dar îşi propune realizarea acelei minime securităţi, bazată pe un nou concept de securitate lărgită socio-economică, fără de care nu putem vorbi de o justiţie socială.

Deficitul de dialog social sau deficitul de reprezentativitate socială reflectă şi el situaţia delicată din lumea muncii. Se înregistrează, în continuare, în multe ţări, absenţa dreptului de organizare sindicală pentru agricultori, pentru lucrătorii din micro-întreprinderi şi întreprinderi mici, pentru lucrătorii migranţi sau pentru cei peste 27 milioane de lucrători care desfăşoară activităţi în zonele comerciale libere.

Pentru lucrătorii care se confruntă cu o sărăcie extremă, munca decentă reprezintă „trecerea de la subzistenţă la existenţă” şi este mijlocul primordial pentru a ieşi din starea de sărăcie. Pentru mulţi alţii, aceasta reprezintă un mijloc pentru realizarea aspiraţiilor personale în viaţa de zi cu zi şi solidaritate, „oriunde şi pentru oricine, munca decentă este sinonimă cu demnitatea umană”.

Reducerea deficitului muncii decente este cea mai bună cale pentru reducerea sărăciei şi oferă economiei mondiale o mai mare legitimitate. Munca decentă nu este un scop în sine, ci este şi un dividend economic – „eficienţa economică şi socială pot merge mână în mână”. Abordarea integrată este esenţială, fiecare element al muncii decente influenţează reciproc un alt element şi toate la un loc joacă un rol deosebit de important în

35 În lume mor zilnic 3 000 de lucrători ca urmare a unor accidente de muncă sau a unor boli profesionale. Ibidem, p.10; rata morbidităţii în rândul lucrătorilor agricoli rămâne cu mult mai ridicată decât cea din industrie, în principal ca urmare a utilizării în masă a pesticidelor, riscul de accident sau boală profesională este, potrivit estimărilor OIM, de două ori mai mare decât în alte sectoare de activitate, conform BIT - L'OIT dénonce les dangers du travail agricole, document BIT 97/23/22 octobre 1997

realizarea obiectivelor generoase precum eradicarea sărăciei.

Conferinţa OIM, în baza acestui raport, a încercat să răspundă unei probleme de genul costurile unei munci decente, cum trebuie acţionat pentru a asigura coerenţa politicilor economice şi sociale, pe plan naţional, regional şi mondial, ce trebuie făcut pentru a asigura compatibilitatea mondializării cu cerinţa unei munci decente. Evident, răspunsurile sunt complexe şi, în nici-un caz, munca decentă nu poate fi decretată pe calea unor convenţii ale OIM, ci, prin efortul fiecărui stat membru, dar şi al comunităţii mondiale prin intermediul unor organizaţii internaţionale care trebuie să-şi coreleze propriile eforturi pentru atingerea unui asemenea obiectiv – OIM, Organizaţia Mondială a Comerţului, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.

La patru ani de la lansarea obiectivului OIM – munca decentă – în cadrul Conferinţei internaţionale a muncii din 2003 (sesiunea 91-a), directorul general al BIM a supus dezbaterii un nou raport, în continuarea celui din 1999 şi, respectiv, 2001, consacrat de această dată unei singure probleme, sub genericul „A înfrânge sărăcia prin muncă”36. Subliniem, din nou, că este, practic imposibil, să prezentăm, fie şi măcar în sinteză, direcţiile de acţiune pe care le-a jalonat acest raport şi pe care Conferinţa OIM le-a aprobat. Ceea ce putem să facem în cele ce urmează este să semnalăm dimensiunea acestui fenomen cu care se confruntă comunitatea internaţională pentru că, în ultimă, instanţă, rolul OIM este acela de a fi un gardian al principiilor şi drepturilor fundamentale ale muncii.

Problema abordată în acest an, de o complexitate deosebită şi aflată în centrul dezbaterilor în tot sistemul ONU mai ales după Summit-ul mondial din 1995 de la Copenhaga, nu poate fi rezolvată – evident – nici de OIM, nici de organizaţiile mondiale, ci numai prin efortul tuturor organizaţiilor mondiale, regionale, ale tuturor statelor şi partenerilor sociali.

Raportul debutează prin a considera că, la ora actuală, dincolo de unele progrese, lumea înregistrează mai mult ca oricând în trecut, o bogăţie fără precedent, dar şi o mizerie generată de sărăcia care afectează milioane şi milioane de oameni37. Persistenţa sărăciei în epoca noastră poate avea şi semnificaţia unui faliment moral al

36 BIT - S’affranchir de la pauvreté par le travail, Genève, 2003 37 Chiar şi în ţări dezvoltate, potrivit unui studiu al OCDE din 2000, mai mult de 10% din populaţie trăia sub limita sărăciei, BIT - S’affranchir de la pauvreté par le travail, p. 2

Page 11: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 13

statelor şi al organizaţiilor internaţionale de orice fel. Cifrele reci, chiar dacă, fragmentate, în exactitatea lor, fundamentează această afirmaţie gravă: jumătate sau mai mult din populaţia lumii trăieşte cu mai puţin de doi dolari pe zi, iar mai mult de un miliard de persoane supravieţuiesc cu un dolar pe zi sau mai puţin.

Tot cifrele, se arată în raport, nu pot măsura efectele perverse ale acestei realităţi: sentimentul de neputinţă, sentimentul de degradare umană, incapacitatea de a gândi, de a prevedea sau de a visa dincolo de bătălia cotidiană de a supravieţui38, căci sărăcia este un coşmar, un cerc vicios în care persoana se poate învârti până la dispariţia sa. Pentru familie, consecinţele sărăciei sunt şi mai devastatoare, iar pentru societate, aceasta generează obstacole în calea creşterii economice, instabilitate socială, un orizont tot mai îndepărtat pentru o dezvoltare durabilă.

Sărăcia nu este generată de săraci, ea rezultă din problemele structurale şi de sisteme sociale şi economice ineficiente, din lipsa capacităţii de a identifica soluţii şi din insuficienţa programelor de ajutorare mondiale.

OIM, nefiind o organizaţie financiară ca Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială, încearcă să propună soluţii, evident, în raport de obiectivele sale. În condiţiile în care sărăcia este un fenomen mondial, OIM nu poate face altceva decât să contribuie la formularea regulilor de joc, să elaboreze norme internaţionale ale muncii şi să dezvolte programe de cooperare (în raport de sursele sale financiare limitate) pentru diminuarea sărăciei.

Deşi decepţionantă, concluzia (singura posibilă) a fost că sărăcia poate fi învinsă numai ca urmare a unei munci desfăşurate în condiţii decente – obiectivul central al OIM – şi printr-un angajament constructiv şi durabil al celor trei parteneri sociali: guverne, organizaţii patronale şi sindicale.

Conferinţa OIM din 2005 (sesiunea a 93-a) s-a desfăşurat sub deviza „A consolida progresele realizate pentru a putea merge mai departe”39. Fără a intra în detalii, Conferinţa a aprobat programul şi bugetul pe anii 2006-2007, astfel încât obiectivul OIM „muncă decentă să devină un obiectiv mondial”, fiind înscris în sistemul multilateral al ONU de combatere a sărăciei40.

38 BIT - S’affranchir de la pauvreté par le travail, p. 1 şi următoarele 39 A se vedea, Introduction du Directeur général à la Conférence internationale du Travail: Consolider les progrès et aller de l’avant, Genève, 2005 40 ONU a adoptat în anul 2000 Declaraţia Mileniului prin care propune combaterea sărăciei ca obiectiv imediat şi

4. Rolul OIM în contextul mondializării (2004)

În anul 2001, Consiliul de Administraţie al OIM a decis constituirea unei Comisii de studiere a dimensiunii sociale a mondializării41 care a publicat, în anul 2004, un raport. Evident, pe această bază, Conferinţa OIM din 2004 (sesiunea 92-a) a dezbătut acest raport, încercând să stabilească rolul OIM într-o lume mondializată42, îndeosebi pentru definitivarea strategiei OIM pentru perioada 2006-2009.

În esenţă, Comisia mondială şi, ulterior, Conferinţa OIM au recomandat extinderea obiectivului OIM de a asigura o muncă decentă la scară mondială, care să devină obiect de preocupare al tuturor organizaţiilor internaţionale, continentale, regionale, zonale şi al statelor membre OIM.

Pentru a fundamenta o asemenea recomandare, raportul directorului general al BIM care dezvoltă concluziile Comisiei mondiale asupra dimensiunii sociale a mondializării a pus în discuţia Conferinţei mai multe probleme, între care subliniem:

- necesitatea adoptării unor politici naţionale coerente pentru a determina o justă mondializare şi care să privească, în principal, adoptarea unei strategii pentru combaterea sărăciei, amplificarea dialogului social naţional relativ la dimensiunea socială a mondializării, examinarea consecinţelor sociale ale programelor naţionale – economice, financiare şi comerciale, adoptarea unor programe de restructurare economică şi a întreprinderilor, reformarea pieţei muncii şi urmărirea creării condiţiilor pentru o muncă decentă – element vital pentru a asigura o dezvoltare durabilă, locală, naţională şi mondială;

- munca decentă trebuie să devină un obiectiv şi în cadrul sistemelor de producţie mondială, respectiv al întreprinderilor transnaţionale; noile tehnologii în general şi tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor (IT) au permis disocierea proceselor de producţie şi localizarea diferitelor segmente în cât mai multe locuri pe tot întinsul globului urmărind, evident, realizarea unui cât mai mare profit, în raport cu costurile şi alţi factori determinanţi cum ar fi facilităţile asigurate pentru investiţii; beneficiarii

constant până în 2015. Sesiunea Adunării Generale a ONU din septembrie 2005 a relevat însă că progresele sunt inegale şi obiectivul greu de atins până în 2015. 41 Comisia s-a aflat sub copreşedinţia a doi şefi de state, preşedintele Tanzaniei şi al Finlandei şi, respectiv, a directorului general al BIT. 42 BIT – Une mondialisation juste. Le rôle de l’OIT, Genève, 2004

Page 12: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 14

acestui sistem de protecţie mondială sunt întreprinderile multinaţionale; această evoluţie a modificat modalităţile de funcţionare a economiei mondiale, cu un impact considerabil asupra muncii; o asemenea dezvoltare a adus şi numeroase avantaje între care multiplicarea posibilităţilor de a crea noi întreprinderi, creşterea eficienţei economice şi pe plan social realizarea unei salarizări şi a unor condiţii de muncă incomparabile cu cele obţinute pe plan naţional; Comisia mondială atrage însă atenţia şi asupra dezavantajelor generate de mondializare între care, relevante, ni se par a fi repartizarea inegală între ţările de origine şi ţările de destinaţie a investiţiilor străine, între întreprinderile multinaţionale şi furnizorii, respectiv subcontractorii locali şi între aceştia din urmă şi lucrători, reflectate în neobservarea unor norme fundamentale de muncă (libertatea muncii, negocierea colectivă, protecţia socială a lucrătorilor femei etc.); concurenţa feroce care se duce între ţările în curs de dezvoltare pentru atragerea investiţiilor străine prin acordarea unor concesii considerabile - reglementări favorabile, subvenţii, exceptări fiscale – care accentuează disparităţile între statele sărace sau în curs de dezvoltare, mai ales prin dezavantajarea întreprinderilor naţionale care nu pot penetra în acest sistem de producţie mondializat;

- în corelaţie cu sistemul de producţie mondializat, OIM şi alte organizaţii internaţionale trebuie să convină asupra unui sistem de garantare a drepturilor fundamentale ale muncii (stabilite prin Declaraţia OIM din 1998);

- adoptarea unor politici de utilizare a forţei de muncă axate pe obţinerea unor venituri care să asigure un trai decent lucrătorilor;

- extinderea securităţii sociale asupra grupurilor defavorizate;

- întărirea sistemului de norme internaţionale ale muncii care au un puternic impact într-o economie mondializată; OIM a constatat că, la ora actuală, din cele 185 de convenţii şi 195 de recomandări răspund, în continuare, pe deplin noilor realităţi 71 convenţii şi 73 recomandări, instrumente a căror aplicare trebuie considerată prioritară; creşterea impactului pozitiv al acestora asupra lumii muncii, coerenţa şi eficacitatea lor şi ameliorarea procedurilor de control al aplicării acestora sunt tot atâtea provocări pentru OIM;

- confruntată cu formidabile sfidări sociale pe care le provoacă o economie mondializată, OIM trebuie să-şi redefinească rolul în asigurarea parteneriatului social pentru secolul XXI urmărind, în principal, creşterea efectivelor lucrătorilor care aderă la organizaţiile sindicale, extinderea bazei organizaţiilor patronale prin

încorporarea micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii, a întreprinderilor multinaţionale, sporirea gradului de reprezentativitate a lucrătorilor femei, dezvoltarea capacităţilor tehnice de influenţare a lumii muncii de către partenerii sociali, realizarea unor alianţe strategice a partenerilor sociali cu societatea civilă şi ONG sale reprezentative, amplificarea rolului OIM ca purtător de cuvânt al tripartismului la scară mondială etc.

5. Clauza socială Problema clauzei sociale se regăseşte ca

argument în fondarea OIM care, între altele, prin afirmarea legăturii şi echilibrului dintre comerţul internaţional şi normele minime de protecţie socială ar fi trebuit să conducă la reducerea diferenţierilor dintre statele membre în privinţa suportării costului social al producţiei. Ulterior, ideea a fost uitată până în primii ani de existenţă ai Comunităţii Economice Europene când s-a angajat un dialog între cele două organizaţii asupra aspectelor sociale ale integrării economice europene43.

În cadrul GATT şi, ulterior, în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului discuţiile au fost ample şi nu s-au soldat cu vreun rezultat concret. În esenţă, se intenţiona ca în acordurile de comerţ să se introducă o clauză (socială) care să condiţioneze derularea unui act de comerţ de respectarea normelor minime prescrise de OIM. Problema a fost declanşată de faptul că unele ţări în curs de dezvoltare se suspectau reciproc de nerespectarea normelor OIM, creându-şi un avantaj determinant pentru vânzarea produselor lor, finanţându-şi astfel dezvoltarea economică prin limitarea drepturilor lucrătorilor44.

Dincolo de disputa dintre unele ţări în curs de dezvoltare (care, evident, s-au opus inserării unei asemenea clauze) şi ţările dezvoltate, clauza socială nu a câştigat teren şi pentru că s-au ivit numeroase obstacole de ordin tehnic între care, spre exemplu, definirea ca atare a clauzei (care sunt convenţiile OIM care trebuie luate în considerare) sau a sancţiunilor economice care să fie aplicate în caz de încălcare a acestor norme ale OIM, actualele norme internaţionale ale muncii sunt cele care pot structura conţinutul clauzei sau, dimpotrivă, trebuiesc adoptate norme noi, în raport cu gradul de dezvoltare al fiecărei ţări etc.45 Rezistenţa politică ca şi problemele tehnice au determinat, între timp, ţări ca SUA sau organizaţii regionale ca Uniunea Europeană

43 Pentru această informaţie, J. M. Servais, Normes internationales du travail, Paris, L.G.D.J., 2004 44 Conform J. M. Servais, op. cit., p. 19 45 Pentru o analiză complexă, a se vedea J. M. Servais, op. cit., p. 20-23

Page 13: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 15

să adopte „soluţii de rezervă”. Astfel, SUA a introdus în relaţiile sale cu ţările din zona Caraibe şi, ulterior, cu ţările andive şi africane clauze prin care acestea se angajau la respectarea drepturilor minime ale lucrătorilor. Exemplul SUA a fost urmat de cel al Canadei. Uniunea Europeană, pe de altă parte, prin acordurile sale de comerţ cu ţările din Africa, Caraibe şi Pacific a condiţionat relaţiile comerciale preferenţiale de respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, inclusiv drepturile sociale fundamentale şi existenţa statului de drept46.

46 A se vedea, pe larg, J. M. Servais, op. cit., p. 23-26

După Conferinţa ONU de la Copenhaga din 1995, OIM a traversat la rândul ei perioade de discuţii contradictorii şi care păreau, uneori, interminabile, în legătură cu definirea clauzei sociale, în care, unii vedeau includerea fie numai a convenţiilor programatice, alţii numai a celor cu un conţinut tehnic precis (securitate socială, concediu de odihnă, etc.) pentru ca, în final, să fie adoptată Declaraţia din 1998 referitoare la libertăţile şi drepturile în muncă, document care reprezintă în fapt poziţia OIM relativă la clauza socială.

En constatant que les différents développements concernant l’Organisation Internationale du Travail, n’ont pas fait l’objet d’une étude approfondie en Roumanie depuis 1998, l’auteur aborde les principales questions concernant le domaine du travail, questions qui ont fait l’objet des débats des Conférences annuelles de cette prestigieuse organisation. Il s’agit de la Déclaration de l’OIT relative aux principes et les droits fondamentaux au travail (1998), Les rapports globaux concernant la liberté d’association et le droit de négociation collective (2000, 2004), Les rapports globaux concernant l’arrêt du travail forcé (2001, 2005), Le rapport global sur l’abolition du travail des enfants (2002), Le travail décent - un objectif prioritaire de l’activité de l’OIT (1999, 2001, 2003, 2005), Le rôle de l’OIT dans le contexte de la mondialisation (2004), La clause sociale dans le commerce international.

Finding out that, in Romania, since 1998 no study of synthesis has been made on the developments in the International Labour Organization, the author approaches the following fundamental labour issues that focused the debates at the annual Conferences of this prestigious organization: ILO Declaration on Fundamental Principles and Rights at Work (1998); Global reports on the freedom of association and the right to collective bargaining (2000, 2004); Global reports on the ban of forced labour (2001, 2005); Global report on the ban of children labour (2002); Decent work – a priority target of the ILO’s activity (1999, 2001, 2003, 2005); ILO’s role in the context of globalization (2004); The social clause in international trade.

Page 14: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 16

Opinii privind calitatea redacţională a legislaţiei în Uniunea Europeană

Svetlana BACIU

expert, Consiliul Legislativ

Redactarea unei legislaţii de calitate în Uniunea Europeană reprezintă tema articolului „Uniunea Europeană: cum poate fi redactată o legislaţie de calitate în 20 de limbi, pentru 25 de state membre?”1 publicat în „Revue du droit public” nr. 2/20052, în care sunt propuse dezbaterii aspecte legate de calitatea redacţională a legislaţiei Uniunii Europene, amplele comentarii ale autorului3 vizând, de asemenea, textele pe care se bazează redactarea actelor legislative.

Demersul său porneşte de la o întrebare ce se pune frecvent în legătură cu redactarea textelor legislative şi anume - ce este redactarea legislativă - o artă sau o ştiinţă? Autorul citează în acest sens, un manual de tehnică legislativă francez care este denumit chiar „Légistique - l’art de faire des lois”. El se referă la elaborarea legilor ca la o artă, dar şi ca la o ştiinţă sau mai precis o tehnică dificilă, ce este supusă criticilor în numeroase ţări, atât în ceea ce priveşte cantitatea, cât şi calitatea legislaţiei.

Având în vedere faptul că, în prezent, Uniunea Europeană numără 25 de state membre, iar numărul limbilor oficiale şi de lucru este de 20, elaborarea legilor apare ca un lucru deosebit de dificil de realizat, legislaţia europeană fiind supusă la rândul ei, criticilor. În ceea ce priveşte redactarea dreptului Uniunii Europene, faptul că Uniunea Europeană este o uniune între state şi culturi diferite reprezintă esenţa problemei. Fiecare cetăţean are dreptul să ia cunoştinţă în propria limbă de legislaţia aplicabilă - acesta reprezintă de altfel un principiu fundamental.

1 „Union Européenne: comment rédiger une législation de qualité dans 20 langues et pour 25 Etats membres?” 2 Articolul reprezintă textul unei expuneri făcute de autor, la Universitatea din Londra, în anul 2004, cu titlul „The legal orders of The European Community and of the member states: Peculiarities and influences in Drafting”. 3 Jean-Claude Piris, consilier de stat, director general al serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene. Revista menţionează că autorul se exprimă cu titlu personal, iar afirmaţiile sale nu angajează cu nimic Consiliul Uniunii Europene.

Referindu-se la problema semnificaţiei normei juridice, autorul arată că există o mare provocare şi anume - semnificaţia normei juridice nu trebuie să difere între versiunile lingvistice. O normă identică trebuie aplicată şi interpretată în acelaşi mod în fiecare parte a Uniunii. Autorul consideră că problema este mai uşor de rezolvat în statele în care există multilingvism. Astfel, în Canada şi Elveţia, diferitele versiuni lingvistice ale unui text sunt egal autentice, fiind redactate prin utilizarea tehnicii „coediţiei”. Materialul brut al actului normativ este pus într-o formă juridică în două (sau mai multe) limbi, de către doi redactori (sau mai mulţi), care lucrează simultan, unul lângă altul, astfel încât să poată fi luate în consideraţie problemele care se ivesc în materie de redactare.

Însă, metoda nu poate fi aplicată în Uniunea Europeană, ţinând cont de numărul mare al limbilor oficiale şi implicit de faptul că 20 de versiuni lingvistice diferite nu pot fi elaborate în acelaşi moment de către 20 de redactori, fără o primă redactare care să servească drept bază comună („text de bază”). Metoda astfel folosită se situează, după părerea autorului, între două extreme, şi anume: între cea a autenticităţii unui text unic (cu traduceri), pe de o parte, şi coediţia simultană în toate limbile, pe de altă parte. Un text de bază este redactat într-una din limbile cele mai folosite (limba engleză, limba franceză), apoi textul este tradus în toate celelalte limbi de către serviciile de traducere. În continuare, textele sunt armonizate de către juriştii-lingvişti, pornind de la textul de bază. Înainte de a fi adoptat actul, toate versiunile sunt definitivate de către juriştii-lingvişti4, (sarcina acestora fiind aceea de a asigura concordanţa tuturor versiunilor lingvistice ale actelor juridice), pentru fiecare limbă şi experţii naţionali în domeniul respectiv, din toate statele membre.

Autorul consideră că influenţa ordinilor juridice naţionale asupra redactării legilor în

4 titulari ai unei licenţe în drept, cunoscând mai multe limbi din cadrul Uniunii Europene

Page 15: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 17

ordinea juridică a Uniunii Europene nu se exercită numai asupra cuvintelor şi conceptelor, ci şi asupra structurii legilor.

De asemenea, autorul enumeră motivele pentru care calitatea legislaţiei Uniunii Europene este nesatisfăcătoare, lipsită de eleganţă şi precizie, printre acestea figurând şi faptul că legislaţia comunitară este adesea rezultatul unor compromisuri dificile. El consideră astfel că este important ca textul de bază să facă obiectul unui examen serios, responsabilitatea neaparţinând neapărat traducătorilor. Un alt motiv ar fi reprezentat de faptul că legislaţia Uniunii Europene este o legislaţie negociată, ceea ce dăunează redactării sale.

Primul Regulament adoptat de Consiliul CEE în 19585 a prevăzut că limbile germană, franceză, italiană şi olandeză, adică toate limbile statelor membre din acea perioadă erau limbi oficiale şi limbi de lucru ale instituţiilor comunitare. De-a lungul extinderilor succesive ale Uniunii, limbile engleză şi daneză, apoi greacă ş.a. (cele 20 de limbi în prezent) au primit acelaşi statut. În acest context, autorul precizează faptul că în perspectiva apropiatei extinderi prevăzute pentru anul 2007, serviciul juridic al Consiliului dispune deja de personal format din jurişti-lingvişti, cunoscători ai limbilor română şi bulgară.

Legislaţia Uniunii Europene, după cum se arată în articol, trebuie redactată conform unor criterii identice cu cele care guvernează legislaţia naţională: claritate, simplitate şi precizie. Pentru a obţine o legislaţie de calitate, instituţiile comunitare au adoptat la începutul anilor ‘90 o serie de concluzii şi acorduri6 interinstituţionale. Acestea se referă atât la problema cantităţii legislaţiei - „inflaţia legislativă” - cât şi la cea a calităţii, atât în ceea ce priveşte conţinutul legislaţiei CE (legistica materială), cât şi redactarea acesteia (legistica formală). Ele au avut ca scop rezolvarea unora dintre dificultăţi cum ar fi: caracterul prea amănunţit al directivelor Comunităţii Europene, folosirea neadecvată a preambulului, caracterul „de drept negociat” al dreptului Uniunii Europene, precum şi calitatea 5 Règlement no 1/1958 (JO CE, 6 octombrie 1958) 6 Les conclusions du Conseil européen de Birmingham - 1992, Les Conclusions du Conseil européen d’Edimburg - 1992, Résolution du Conseil du 8 juin 1993 relative à la qualité rédactionnelle de la législation communautaire, Accord interinstitutionnel du 22 décembre 1998 sur les lignes directoires communes, Déclaration nr. 39 relative à la qualité rédactionnelle de la législation communautaire - 1997, Accord interinstitutionnel sur la codification - 1994, Accord interinstitutionnel sur la qualité rédactionnelle - 1998, Accord interinstitutionnel „Mieux légiférer” - 2003

redacţională destul de slabă a dreptului UE (Raportul Bellis)7.

Astfel, sunt trecute în revistă şi comentate pe larg prevederile Concluziilor Consiliului European de la Birmingham din 1992, Concluziilor Consiliului European de la Edinburgh din 1992. De asemenea, Consiliul European s-a exprimat în sensul stabilirii unor linii directoare, formalizate în Rezoluţia Consiliului din 8 iunie 1993 privind calitatea redacţională a legislaţiei comunitare.

Declaraţia nr. 39 privind calitatea redacţională a legislaţiei comunitare, este adăugată Actului final de la Amsterdam şi este adoptată în 1997.

Rezultatul reuniunilor grupului de lucru creat de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie a fost Acordul din 22 decembrie 1998 asupra liniilor directoare comune privind calitatea redacţională a legislaţiei comunitare şi care stabileşte astfel că actele legislative comunitare trebuie să fie formulate în mod clar, simplu şi precis, să rezolve dificultăţile redactării ţinând cont de veritabilii destinatari ai normei juridice, respectând caracterul multilingv al legislaţiei comunitare, utilizând cu precauţie conceptele sau terminologia specifice unui sistem juridic naţional.

Însă, adoptarea unor linii directoare privind o mai bună redactare este inutilă fără măsuri practice care să-l oblige pe redactor să le aplice, printre acestea numărându-se: elaborarea unui ghid practic pentru redactori, proceduri interne pentru instituţii, formarea personalului în redactarea juridică, utilizarea de instrumente informatice de ajutor în redactarea juridică, colaborarea în domeniul calităţii redacţionale între instituţii. Deja, în 2003, serviciile juridice ale Parlamentului European, Consiliului şi Comisiei au elaborat un „Ghid practic comun pentru redactarea legislaţiei comunitare”8.

Sunt de asemenea trecute în revistă Acordul interinstituţional asupra codificării din 1994 şi Acordul interinstituţional „a legifera mai bine” din 2003. Astfel, referindu-se la principiile enunţate de Acordul interinstituţional „a legifera mai bine”, adoptat de Parlamentul European, Consiliu şi Comisie, autorul enumeră printre punctele subliniate

7 Robert Bellis, Implementation of EU legislation – an independent study for Foreign and Commonwealth Office, 2003 8 Guide pratique commun du Parlement européen, du Conseil et de la Commission à l’intention des personnes qui contribuent à la rédaction des textes législatifs au sein des institutions communautaires, 2003, (Office des publications officielles des CE).

Page 16: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Studii, opinii, informări

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 18

de acesta, coordonarea procesului legislativ, precum şi practica consultărilor pre-legislative, menţionată printre măsurile vizând calitatea legislaţiei, în joc fiind implicarea mai largă a societăţii civile în procesul legislativ european. În cursul pregătirii propunerilor legislative, Comisia trebuie să beneficieze de experienţa cetăţenilor, a consumatorilor etc. Această practică este efectiv urmată de Comisie şi există angajamentul de a lărgi aceste contacte şi prin recurgerea la noile tehnologii de comunicare (Internet) şi de a difuza pe larg rezultatele acestor consultări.

Un alt obiectiv important menţionat de autor este reprezentat de ameliorarea analizelor

de impact ale viitoarei legislaţii, analize foarte utile în stadiul elaborării propunerilor legislative şi simplificarea legislaţiei comunitare existente, respectând acquis-ul comunitar.

Propunând dezbaterii aceste aspecte legate de calitatea redacţională a legislaţiei europene, comentariile autorului menţionează de asemenea şi o altă preocupare a instituţiilor europene legată de cantitatea legislaţiei Uniunii Europene - cea privind limitarea producerii de acte normative, precum şi reducerea şi simplificarea legislaţiei existente.

Page 17: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 19

PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIV de-a lungul timpului

M e d a l i o n

Jurişti de marcă ai Consiliului Legislativ interbelic (II)

Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU Preşedinte de Secţie expert Consiliul Legislativ Consiliul Legislativ

Continuăm prezentarea specialiştilor din

domeniul dreptului ce au contribuit, prin activitatea lor temeinică şi neobosită, la construirea bunului renume pe care l-a dobândit Consiliul Legislativ ce a funcţionat în perioada 1926 – 1948. Datele pe care le-am găsit despre aceşti jurişti de frunte, membri ai Consiliului Legislativ interbelic, chiar dacă sunt incomplete, se dovedesc a fi deosebit de preţioase. Unele din aceste date sunt de arhivă, greu accesibile, cum sunt cele de la Arhivele Naţionale, în timp ce altele sunt culese din diferite lucrări din acea epocă, aflate la Biblioteca Academiei şi în alte locaţii, între care se situează şi Enciclopedia Cugetarea. Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, elaborată de Lucian Predescu, care a apărut în 1940, la editura bucureşteană “Cugetarea”. Pentru a realiza o imagine cât mai completă a activităţii creatoare a acestor personalităţi din domeniul dreptului am introdus şi informaţiile bibliografice pe care le-am depistat, unele dintre lucrările lor dovedindu-se şi în prezent de o mare actualitate. Am căutat, desigur, să evidenţiem şi eforturile deosebite pe care le-au depus specialiştii Consiliului Legislativ la elaborarea noilor coduri atât de necesare României reîntregite după încheierea primului război mondial. S-a depus o muncă uriaşă pentru definitivarea Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil, a Codului de procedură civilă şi a Codului comercial. La baza realizării lor, au stat studii complexe elaborate de unele din cele mai strălucitoare minţi juridice ale ţării. Specialiştii Consiliului Legislativ nu au pregetat, de altfel, să facă apel şi la lucrările pregătitoare ale unor legi importante, ceea ce le-a permis înţelegerea cât mai profundă a conţinutului lor.

Este o încercare de a pune o stavilă în calea uitării nemiloase a acestor jurişti valoroşi, ce constituie un exemplu demn de urmat pentru tânăra generaţie de slujitori ai dreptului.

George Vrăbiescu a făcut parte din rândul specialiştilor care au activat la Consiliul Legislativ din 1926, anul înfiinţării acestei instituţii, până în 1948, anul desfiinţării sale. George Vrăbiescu s-a născut la 9 martie 1892 la Craiova. A urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Paris şi şi-a luat doctoratul în ştiinţe juridice tot în capitala Franţei. În timpul studiilor efectuate la Paris, s-a specializat în drept penal. La 1 ianuarie 1926, George Vrăbiescu a devenit asistent la catedra de drept penal şi procedură penală a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, pentru ca la 28 iunie 1930 să ajungă docent în domeniul procedurii penale, la 25 iunie 1931 conferenţiar de procedură penală, iar în 1942 era conferenţiar la catedra de drept penal şi procedură penală a facultăţii menţionate mai sus.

La 1 ianuarie 1926, şi-a început activitatea la Consiliul Legislativ, în Secţiunea I-a de drept public, ca referent titular. George Vrăbiescu considera că eficacitatea rolului unui Consiliu Legislativ într-un regim democratic este în raport direct cu educaţia în domeniul democraţiei1. După cum arăta Alexandru N. Gane, cel dintâi prim-preşedinte al Consiliului Legislativ interbelic, în discursul rostit la deschiderea celui de al patrulea an de activitate a Consiliului Legislativ, George Vrăbiescu a făcut parte din grupul

1 I. C. Filitti; George Vrăbiescu: Le Conseil Législatif de Roumanie. Examen critique de la loi du 26 Février 1925. În: „Revue des Sciences Politiques”, Paris, Libraire Félix Alcan, oct.-dec. 1929, p.498.

Page 18: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 20

de specialişti de la Consiliul Legislativ care a revăzut o parte din textul anteproiectului Codului de procedură penală lucrat la Ministerul de Justiţie, aducându-i însemnate modificări. După cum preciza Alexandru N. Gane: Astăzi aceste lucrări sunt continuate de dl Preşedinte Ionescu-Dolj împreună cu d-l referent Vrăbiescu, care utilizând materialul strâns alcătuiesc un nou anteproiect în care îşi vor găsi locul noile tendinţe manifestate în doctrina şi în legislaţia celorlalte ţări.2 Alexandru N. Gane amintea şi în discursul rostit la deschiderea celui de al cincilea an de activitate a Consiliului Legislativ munca desfăşurată de comisia alcătuită din preşedintele Ioan Ionescu-Dolj şi referentul titular George Vrăbiescu, pentru elaborarea anteproiectului Codului de procedură penală. În 1941, George Vrăbiescu era consilier.

A fost autorul mai multor lucrări valoroase, între care: Différend Roumano-Bulgare de 1913 (Réponse à une Conférence), Paris, 1914; Contribution à l’étude critique du Droit de grâce, Paris, 1921; La diffamation des corps constitués, Bucureşti, 1922; Étude sur la condamnation conditionnelle (Sursis à l’exécution de la peine. Loi Bérenger du 26 Mars 1891), Bucureşti, 1922; Dreptul de apărare în faza de instrucţiune (Legea franceză din 8 decembrie 1897), Bucureşti, 1927; Camera de consiliu ca organ de decizie în faza de instrucţie, Bucureşti, 1929; Studii de ştiinţă penitenciară şi procedură penală, Bucureşti, 1929; Le Conseil Législatif de Roumanie. Examen critique de la loi du 26 Février 1925 (împreună cu I. C. Filitti) (materialul cuprindea capitolele: Istoric, Atribuţii esenţiale, Alte atribuţii, Compoziţie, Funcţionare, Observaţii critice, Activitatea efectivă a Consiliului), „Revue des Sciences Politiques”, Paris, Librairie Félix Alcan, octobre–décembre 1929; Studii de drept penal. I: Pedeapsa cu moartea. II: Dreptul penal în raport cu ştiinţele exacte, Bucureşti, 1930; Tribunalele poliţieneşti şi viitoarea legislaţie represivă, Bucureşti, 1934; Legea pentru apărarea ordinii în stat din 7 aprilie 1934, cu lucrările pregătitoare, urmate de o expunere explicativă teoretică şi critică de George Vrăbiescu, Bucureşti, 1934. În jurul criticilor aduse Codurilor penale Carol al II-lea, cu părerea unui autor străin, Bucureşti, 1937. A colaborat la realizarea volumelor I şi III ale Enciclopediei României din 1938; Observaţiuni asupra unora din principalele modificări aduse noilor coduri represive, în urma revizuirii lor, Bucureşti, 1942; Tribunalul militar internaţional de la Nürenberg (Judecarea marilor criminali de război), Bucureşti, Tipografia „Curierul Judiciar”, 1947. 2 Alexandru N. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 4-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1929, p.7.

În rândul specialiştilor ce au activat în Secţiunea a II-a Consiliului Legislativ s-a situat şi Iosef G. Cohen. S-a născut la 21 mai 1884 la Bucureşti. În 1905 a devenit licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, iar în 1912 s-a înscris ca avocat în baroul Ilfov. În cursul timpului a devenit un cunoscut publicist în domeniul dreptului. Astfel, a scris articole, note şi cronici judiciare în importantele reviste juridice ale timpului: „Palatul de Justiţie”, „Curierul Judiciar”, „Pandectele Române”, precum şi în „Revista Societăţilor”.

Activitatea la Consiliul Legislativ şi-a început-o în calitate de colaborator, fiind consilier temporar. Iosef G. Cohen a fost menţionat de cel dintâi prim-preşedinte al Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane, în discursul pe care acesta l-a rostit la deschiderea celui de al patrulea an de activitate a Consiliului Legislativ, ca făcând parte, de la sfârşitul anului 1926, în calitate de membru temporar, din comisia condusă de I. Corjescu, consilier permanent în Secţiunea a II-a a Consiliului Legislativ, ce s-a ocupat de elaborarea anteproiectului Codului comercial. În discursul rostit la deschiderea celui de al cincilea an de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane preciza: Anteproiectul Codului commercial l-am anunţat încă prin expunerea mea anterioară ca aproape isprăvit, deoarece nu ne mai rămăsese decât o simplă revizuire şi punere la punct a unor anumite materii. Anteproiectul în întregul său era în adevăr lucrat, textele toate redactate, aşa încât de bună credinţă puteam socoti că am învins toate greutăţile şi că lucrarea noastră poate vedea lumina zilei. Când însă la coordonarea textelor am recitit de la capăt opera noastră, vai... ne-am dat atunci mai bine seama de lipsurile ce le avea încă lucrarea, care, ca şi pânza Penelopei, o făceam şi refăceam zilnic. Fără de ezitare, comisiunea compusă din o parte din membrii acestei secţiuni, dimpreună cu d-nii consilieri temporari, prof. P. Dragomirescu şi avocat Iosef Cohen, asistaţi de referenţii noştri d-nii Paul Demetrescu şi I. L. Georgescu, au reluat munca din nou, de la capăt cu acelaşi zel şi neînfrântă voinţă, de a face, de această dată, o lucrare, pe cât omeneşte cu putinţă, mai completă. Şi pentru ca controlul să fie şi mai sigur, am făcut apel la autoritatea d-lor avocaţi Em. Pantazi şi S. Rosenthal, cu care am discutat partea cea mai importantă a Codului comercial „despre comercianţi şi societăţile comerciale”. Luminile şi experienţa acestor eminenţi jurişti ne-au fost fără de îndoială o călăuză preţioasă, pentru care ţin să le aduc şi aici expresiunea recunoştinţei noastre.3 3 Alexandru N. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 5-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1930, p.8-9

Page 19: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 21

Iosef G. Cohen a trudit cu mult folos, alături de alţi faimoşi comercialişti ai timpului, precum I. Corjescu, Paul Demetrescu, I. L. Georgescu, C. A. Stoeanovici, Vasile Dimitriu, M. Paşcanu, I. N. Finţescu, la elaborarea noului Cod comercial român (denumit Codul comercial Carol al II-lea), o lucrare impozantă şi deosebit de preţioasă dacă se ţine cont de faptul că se afla la baza întregii activităţi economice a ţării. În cele din urmă, Iosef G. Cohen a ajuns consilier permanent în Secţiunea a II-a a Consiliului Legislativ interbelic, după cum se arată în Enciclopedia elaborată de Lucian Predescu.

Dintre lucrările mai importante ale lui Iosef G. Cohen fac parte: Chiria imobilelor rechiziţionate pentru armata ocupantă şi despăgubirile datorate de comună (Câteva observaţiuni asupra decretelor-legi din ultimul timp), Bucureşti, 1919; Executarea hotărârilor în monedă străină, Bucureşti, 1922; Despre naţionalitatea societăţilor comerciale în România şi despre coexistenţa grupurilor de acţionari şi a votului plural în societăţile anonime, Bucureşti, 1925; Executarea sentinţelor străine în România – articolul 374 procedură civilă. Decizia Curţii de Apel Galaţi, cu o notă critică, Bucureşti, 1926; Le régime des mines et du pétrole en Roumanie, Agen, 1926; Les groupements d’actionnaires et leur nature juridique. Étude sur le droit roumain des sociétés, Paris, Librairie des „Juris-Classeurs”, 1926; Daunele cominatorii. Concluziuni depuse din partea Societăţii Anonime Petrolul în procesul cu M. Câmpeanu la Tribunalul Ilfov, secţia III, la 13 mai 1929, Bucureşti, „Curierul Judiciar”, 1930; Principes du projet de code de commerce roumain. Conferences faites à la Faculté de Droit de l’Université de Paris, Agen, 1931; Anteproiectul codului comercial unificat al României Mari însoţit de Expunerea principiilor de I. G. Cohen şi de observaţiuni critice ale d-lor Gr. L. Trancu-Iaşi, D. Gălăşescu-Pyk, E. Cristoforeanu, Bucureşti, „Curierul Judiciar”, 1931; Roumanie. La Constitution et le régime politique. L’administration et les finances..., Paris, Delagrave, 1933 (în colaborare), Le régime des cultes en rapport avec la Nouvelle Constitution du 27 février 1938, Bucureşti, 1939. Unul din specialiştii cu mare experienţă, membru al Consiliului Legislativ încă din 1926, a fost Grigore Ştefănescu. S-a născut la 30 decembrie 1858 în Bucureşti. După absolvirea studiilor juridice, a deţinut mai multe funcţii importante în domeniul justiţiei. Astfel, a fost numit consilier al Înaltei Curţi de Casaţie înainte de primul război mondial, iar după aceea preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii. A fost, de asemenea, membru al Casei Dotaţiei Oastei. A fost de la bun început consilier permanent în Secţiunea a II-a a Consiliului Legislativ. Grigore Ştefănescu a fost şi el implicat în activitatea ce urmărea realizarea unificării legislative după

reîntregirea ţării, proces în care Consiliul Legislativ era angajat din plin. După cum arăta prim-preşedintele Alexandru N. Gane, în discursul ţinut cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ, la Codul de procedură civilă, a cărei urgentă unificare se impune, lucrează, de la început, o comisiune compusă din doi consilieri permanenţi ai secţiunii, d-nii Grigore Ştefănescu şi Varzar, din consilierii temporari, d-nii Em. Dan, Corneliu Botez şi Spiridon Popescu şi din d-nii referenţi Solomon, Mateescu şi Alfons Furtună. Comisiunea aceasta, care ţine zilnic şedinţe, a redactat până acum textele următoarelor materii: competenţa tribunalelor şi a judecătoriilor în materie civilă şi comercială, capacitatea părţilor de a sta în judecată, acţiunea şi comunicarea ei, întâmpinarea, şedinţele şi poliţia lor, ordonanţele prezidenţiale, asigurarea probelor (ancheta in futurum), verificarea de scripte şi proba cu martori.4

În 1928, în cursul celui de al treilea an de existenţă a Consiliul Legislativ, Grigore Ştefănescu, după o activitate scurtă în timp la această instituţie, dar, totodată, deosebit de densă, s-a pensionat. Iată cum prezenta Alexandru N. Gane acest moment delicat din viaţa lui Grigore Ştefănescu: Tot în anul acesta cu părere de rău ne despărţim de unul din bunii noştri colegi, de d-l Grigore Ştefănescu, care a împlinit acum câteva zile limita de vârstă. Dacă legile îl pun la retragere, Dumnezeu care e deasupra noastră a voit însă să-l păstreze tot aşa de viu şi de activ precum l-am cunoscut întotdeauna. Coleg bun, afabil, având o experienţă lungă în magistratură, unde a urcat toate treptele ierarhiei, d-l Grigore Ştefănescu în mijlocul nostru, pasionat la orice discuţiune, ne aducea, cu toată încrederea, experienţa unei vieţi întregi de muncă neobosită. Să sperăm însă că Consiliul nu va fi totuşi lipsit de luminile eminentului nostru fost coleg.5 Grigore Ştefănescu a continuat să colaboreze la Consiliul Legislativ în calitate de consilier temporar. Astfel, după cum arăta Alexandru N. Gane în discursul rostit la deschiderea celui de al cincilea an de activitate al Consiliului Legislativ, Grigore Ştefănescu a făcut parte, în noua sa calitate de colaborator, din comisia aflată sub preşedinţia consilierului permanent, A. Varzar, în care i-a avut colegi pe consilierii temporari Em. Dan, A. Alexiu, Bocancea şi Viforeanu, ultimii doi fiind şi consilieri ai Curţii de Casaţie. Membrii acestei comisii, care terminase din toamna anului 1929 anteproiectul Codului de procedură civilă, au fost

4 Alexandru N. Gane: Discurs ţinut cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ. În: „Curierul Judiciar” nr.7, 1927, p.3 5 Alexandru N. Gane: Din activitatea Consiliului Legislativ. Discurs rostit la deschiderea celui de al 3-lea an de activitate a Consiliului Legislativ, Bucureşti, 1928, p.22

Page 20: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 22

asistaţi de referenţii: N. Solomon, Alfons Furtună, Eliza Maria Mateescu şi T. Hâncu.

La Biblioteca Academiei s-au păstrat extrasele din „Monitorul Oficial” ale cuvântării ţinute de Grigore Ştefănescu, în şedinţa Senatului din 18 martie 1898, cu ocazia discuţiei generale a proiectului de lege pentru învăţământul secundar şi superior şi ale cuvântării aceluiaşi respectat jurist ţinute, în şedinţa Senatului din 29 ianuarie 1898, cu ocazia discutării Legii pentru înfiinţarea catedrei şi institutului de ginecologie. Decesul survenit la 21 octombrie 1937, la Bucureşti, a pus capăt activităţii bogate desfăşurate de Grigore Ştefănescu pe plan juridic. Din 1926 a făcut parte din Consiliul Legislativ şi Alexandru Virgil P. Gane. A văzut lumina zilei la 30 august 1893, la Galaţi. Studiile juridice le-a făcut la Bucureşti, absolvind Facultatea de Drept a Universităţii bucureştene în 1916. Din iulie 1918, Alexandru Virgil P, Gane a făcut parte din baroul din Vaslui de unde s-a transferat, apoi, la baroul din Bucureşti. A plecat să studieze în Franţa pentru doctorat. La 13 iunie 1924 şi-a luat doctoratul la Facultatea de Drept (secţia de ştiinţe economice şi politice) a Universităţii din Paris. Din momentul înfiinţării Consiliului Legislativ, Alexandru Virgil P. Gane a fost numit referent titular în Secţiunea a III-a. Ca urmare a calităţilor sale profesionale deosebite, a fost avansat, în 1937, în funcţia de consilier permanent în aceeaşi Secţiune a III-a. La 14 iulie 1939 şi-a dat demisia din postul de consilier permanent, părăsind Consiliul Legislativ. Dintre lucrările sale s-au remarcat în mod deosebit: Le régime minier roumain et la nationalisation du sous-sol, Paris, 1924, 214p. şi Les solutions économiques roumaines. La commercialisation des entreprises d’Etat, Paris, 1924. Din mănunchiul de specialişti ce au fost numiţi, încă din 1926, la Consiliul Legislativ a făcut parte şi George Z. Strat. Acest jurist de marcă s-a născut la 4 noiembrie 1894. A fost licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii din Iaşi cu diploma nr. 2111 din 28 iulie 1919, pentru ca, apoi, să devină bursier al statului pentru studiul economiei politice în străinătate, în urma concursului ţinut în anul 1920 la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. În 1922 şi-a luat doctoratul la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, în specialitatea Sciences politiques et économiques, cu diploma nr. 170 din 10 martie 1923 şi echivalată de Universitatea din Bucureşti prin Procesul Verbal nr.34 din 15 iunie 1923. A devenit laureat al Facultăţii de Drept a Universităţii pariziene, în urma concursului tezelor de doctorat din anul 1922–1923, prin hotărârea juriului Facultăţii de Drept mai sus menţionate, în şedinţa sa din 18 iulie 1923 (Journal Officiel de la République Française din 11 august 1923). Astfel, teza sa de doctorat Le rôle du consommateur dans l’économie

moderne, pe care a susţinut-o în faţa juriului compus din profesorii: Germain Martin, Fernand Faure şi Edouard Dolléans, a fost premiată de Facultatea de Drept a Universităţii din Paris în cadrul concursului anual al tezelor de doctorat susţinute în 1923. Punctul de plecare al acestei lucrări, arăta George Z. Strat în „Memoriul asupra titlurilor, lucrărilor şi activităţii mele ştiinţifice”, aflat în păstrare la Academia Română, este analiza actului de consumaţiune, precizarea că actul de consumaţie nu trebuie să mai aibă un sens peiorativ, ca până astăzi, şi că, prin urmare, capitolul consumaţiei departe de a putea fi exclus din cadrul preocupărilor şi cercetărilor economiei politice, rămâne ca o parte esenţială a acestei discipline ştiinţifice. [...] Deşi din punct de vedere teoretic suntem adepţi ai doctrinei profesorului Ch. Gide, care cere o reabilitare ştiinţifică şi practică a consumatorului în viaţa economică modernă, totuşi noi nu mergem până la o proclamare a „domniei” consumatorului, cum fac eminentul nostru maestru şi unii din elevii săi ca: Bernard Lavergue, Bancel ori Poisson, pentru că noi nu socotim că economia modernă îşi va găsi adevăratul său echilibru schimbând tirania producătorului pentru tirania consumatorului. Şi orice tiranie sfârşeşte printr-o exploatare, înlăturând astfel colaborarea tuturor factorilor economici, fără de care nu este posibil nici progresul economic şi nici justiţia socială, în care noi cristalizăm adevăratul şi singurul nostru ideal.

George Z. Strat a făcut o frumoasă carieră în învăţământul juridic superior. Astfel, între anii 1926-1929, a fost conferenţiar de economie politică, la început suplinitor, iar cu începere de la 1 iulie 1929, titular, la Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea, fiind ulterior promovat profesor agregat şi apoi profesor titular la Universitatea mai sus menţionată. În 1934 s-a transferat la Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, unde a funcţionat, până în 1938, în calitate de profesor titular, pentru ca, în cele din urmă, să treacă, cu începere din 1938, la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde a fost profesor de istoria doctrinelor economice. De remarcat că în anii 1928–1930 a fost profesor suplinitor la catedra de Economie socială şi legislaţie muncitorească din cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti. Cursul său de Istoria doctrinelor economice, ca şi cursul de Economie politică erau scrise într-un stil clar şi atrăgător.

A fost numit referent titular al Consiliului Legislativ pe data de 1 ianuarie 1926, în Secţiunea a III-a economico-socială, fiind recomandat de Consiliul Profesoral al Academiei Juridice din Oradea. A lucrat, în cadrul Consiliului Legislativ, ca referent titular, până inclusiv în 1934, fiind specializat pe probleme economice. În 1935 a devenit consilier în

Page 21: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 23

aceeaşi secţiune a Consiliului Legislativ. În anii în care a activat la Consiliul Legislativ, George Z. Strat a avut prilejul să cunoască şi să participe la finalizarea mai tuturor legiuirilor cu caracter economico-social din acei ani. Între 4 iulie şi 4 septembrie 1940 a activat în calitate de subsecretar de stat la Ministerul Economiei Naţionale, în guvernul condus de Ion Gigurtu.

A fost un susţinător fervent al economiei liberale. George Z. Strat a fost, de asemenea, membru fondator al Asociaţiei Române pentru Progresul Social şi al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România, dar şi membru al Institutului Regal de Ştiinţe Administrative din România. A mai fost, totodată, membru al următoarelor societăţi şi instituţii ştiinţifice: Institutul Social Român (secţia economică şi secţia de politică socială), Institutul de Ştiinţe Administrative al României, Ateneul Român şi Universitatea liberă din Bucureşti.

Era un bun cunoscător al legislaţiei şi al problemelor muncitoreşti şi agrare şi un susţinător al elitelor sociale. În opinia sa, evidenţiată în lucrarea „Problema elitelor sociale”, Societatea românească este una dintre cele mai permeabile societăţi omeneşti, ea are cultul personalităţii, iubeşte individualitatea şi dispreţuieşte instinctele gregare... Ea nu are poate în suficientă măsură simţământul ierarhiei, al disciplinei; ea are o bunătate şi o omenie, o capacitate de adaptare la formele progresului şi civilizaţiei, o înţelegere adâncă a celor mai înalte valori spirituale, un simţ al măsurii şi al echilibrului, al sensului adevărat de cultură şi progres, o generozitate de cea mai nobilă calitate, care fac din cel mai umil ţăran al plaiurilor noastre un exemplar de autentică aristocraţie.

În domeniul publicisticii s-a remarcat ca preşedinte şi fondator al revistei „Libertatea”. A scris studii, cronici economice şi recenzii ce au apărut în publicaţiile: „Viaţa Românească”, „Pandectele Române”, „Analele Statistice şi Economice”, „Arhiva pentru ştiinţa şi reforma socială”. La cererea diverselor instituţii cu caracter ştiinţific, George Z. Strat a ţinut un mare număr de comunicări şi conferinţe la Bucureşti, Oradea, Timişoara, Arad, precum şi în alte oraşe din ţară.

A elaborat numeroase lucrări, unele dintre ele de mare actualitate, ca de pildă: Le rôle du consommateur dans l’économie moderne (d’après les doctrines et les faits plus particulièrement en France), Paris, 1922; La liberté syndicale en Roumanie (lucrare scrisă la cererea Biroului Internaţional al Muncii de la Geneva, ca o contribuţie la alcătuirea marii monografii internaţionale publicată în anii 1927–1929, fiind încorporată în volumul al IV-lea, paginile 365-430. Scopul acestei lucrări era, în primul rând, de a lămuri conceptul de libertate sindicală, dacă există o atare libertate în România în condiţiile în care ea

funcţionează.), Bucureşti, 1927; Economia socială şi legislaţia muncitorească, Bucureşti, Editura „Socec”, 1929; Industrii şi meserii române, Bucureşti, 1929; Consideraţiuni asupra proletariatului, Bucureşti, Editura „Socec”, 1930; Evoluţia dreptului de asociaţiune în România, Bucureşti, Tipografiile Unite, 1930; Organizaţia Internaţională a Muncii şi viaţa economică, Bucureşti, Editura I.E.Torouţiu, 1930; La situation économique des classes sociales en Roumanie, Bucureşti, Editura „Socec” 1930; Cursul de economie socială şi legislaţie muncitorească, ţinut la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti în anii 1928–1930, Bucureşti, Editura „Hălmu”, Cursul de doctorat asupra doctrinei individuale liberale, Oradea, 1932-1933; Intervenţionismul statului în economia naţională, Bucureşti, 1932; Politica şi consumaţiunea, Bucureşti, 1932; Despre necesitatea unui ideal naţional, Bucureşti, 1933; Economia americană. Experienţa Roosevelt, Bucureşti, 1934; Intervenţionismul statului, limitele sale şi munca naţională, Bucureşti, 1934; T. R. Malthus şi principiul poporaţiei, Bucureşti, 1934; Problema sfeclei de zahăr la Congresul Internaţional Agricol din Budapesta. Iunie 1934, Roman, 1934; Curs de economie politică, Cluj, 1935; Evoluţia economiei româneşti în cursul ultimului veac, Bucureşti, 1935; Curs de istoria doctrinelor economice. Partea I: Din antichitate şi până la constituirea liberalismului clasic, Cluj, 1936; Elogiul libertăţii, Bucureşti, 1937; Organizaţia socială a muncitorilor în România, Bucureşti, 1938; Structura generală a individualismului economic; Bucureşti, 1938; Istoria doctrinelor economice. Doctoratul politico-economic, Bucureşti, 1939; Politica economică a lui Napoleon, Bucureşti, 1939; Curs de istoria doctrinelor economice, Bucureşti, 1940; Economia de război, Bucureşti, 1940; Mirabeau, Bucureşti, 1941; Determinarea nivelului consumaţiei în România, Bucureşti, 1942; Problema elitelor sociale, Bucureşti, 1942 şi reeditată în 1943; Curs de istoria doctrinelor economice, Bucureşti 1943; La un sfert de veac de la marea unire: 1 decembrie 1918–1 decembrie 1943, Bucureşti, 1944; Industria românească în cadrul economiei europene, Bucureşti, 1945; Spre ţărmuri însorite. Însemnări de călătorie, Bucureşti, 1945; Curs de economie politică. Introducere generală, Bucureşti, 1946; Curs de istoria doctrinelor economice. Partea I, Bucureşti, 1946; Istoria doctrinelor economice, Bucureşti, fără an; Zahărul şi cultura sfeclelor în Europa, Roman, fără an. A colaborat la realizarea volumelor I şi III ale Enciclopediei României din 1938.

George Strat a scris prefaţa lucrării Paza bună trece primejdia rea. Sfaturi pentru apărarea vieţii şi a sănătăţii muncitorului, ce a apărut la Bucureşti în 1939. De remarcat că Legea pentru organizarea casei construcţiilor, publicată, în 1939,

Page 22: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 24

de Editura ziarului „Universul” din Bucureşti, a fost însoţită de expunerea de motive a lui Mihail Ralea, de un cuvânt introductiv al lui George Strat şi de o prefaţă şi index alfabetic realizate de Vintilă F. Pantazopol. George Strat este, totodată, autorul studiului introductiv al cărţii lui Anastase Gusti Scrieri sociale, politice şi economice, ce a apărut în 1940 la Editura Librăriei Universitare I. Cărăbaş din Bucureşti. În urma instaurării regimului de dictatură în România, după încheierea celui de al doilea război mondial, George Z. Strat a fost arestat şi întemniţat, pentru implicarea sa în viaţa politică din perioada interbelică, în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei, în care erau încarceraţi foştii demnitari ai ţării. Între specialiştii care au devenit mai târziu membri ai Consiliului Legislativ interbelic se numără şi Gheorghe I. Cronţ. A văzut lumina zilei la 7 august 1903 în comuna Hudeşti, judeţul Botoşani. Studiile secundare le-a făcut la Iaşi. A absolvit, în 1929, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti (Diploma nr. 14 543 din 23 decembrie 1929), iar în 1930 şi-a luat licenţa în teologie, cu menţiunea magna cum laudae, tot la Bucureşti (Diploma nr. 15 134 din 6 iunie 1930 a Facultăţii de Teologie). A făcut studii de specializare la Paris în perioada 1930–1933 şi la Atena în perioada 1934–1935. În acest context trebuie remarcat faptul că a făcut studii complementare la Şcoala de Înalte Studii din Paris şi la Facultatea juridică a Universităţii din Atena. Astfel, a fost elev titular al secţiei de ştiinţe religioase de la Şcoala de Înalte Studii din Paris, conform Actului Ministerului de Instrucţie Publică al Franţei din 8 februarie 1932. Ca urmare a recomandării Patriarhiei Române şi a Facultăţii de Teologie din Bucureşti a făcut studii complementare la Facultăţile de Teologie din Paris (Certificatul Facultăţii de Teologie Protestantă din Paris, din 11 iulie 1933, cu menţiunea „foarte bine” pentru anii 1930–1931 şi 1931–1932 şi „bine” pentru anul 1932–1933). Şi-a luat doctoratul în drept la Paris în 1934 (Diploma nr. 62 din 23 aprilie 1934) şi a obţinut doctoratul în teologie la Atena în 1935 (Diploma nr. 6622 din 21 decembrie 1935, echivalată la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi recunoscută prin încheierea nr. 4 din 9 mai 1936). Academia din Atena i-a decernat în 1935 premiul „Arista”. A absolvit, de asemenea, Seminarul pedagogic universitar din Bucureşti (Certificatul nr. 442 din 22 aprilie 1937), cu media 975. De remarcat că în 1965 a devenit doctor docent în drept.

În perioada 1924–1929 a activat ca impiegat la Casa Pădurilor, între 1935 şi 1937 a fost profesor secundar suplinitor (de religie la liceele „Spiru Haret” şi „Mihail Eminescu” din Bucureşti şi de limba elină la liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, în anul şcolar 1935–1936), iar între 1936 şi 1940 a lucrat ca

administrator al Căminului de studenţi nr.1 al Universităţii din Bucureşti.

În 1939 a ajuns asistent la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, dar a fost şi asistent al Facultăţii de Istorie din cadrul aceleiaşi universităţi. În învăţământul superior a activat în perioada 1939–1951, fiind epurat, împreună cu alte cadre universitare „reacţionare”, de autorităţile noului regim comunist.

Gheorghe I. Cronţ a început să funcţioneze la Consiliul Legislativ în 1939, ca referent stagiar în Secţiunea a IV-a, pentru ca în 1946 să apară drept referent titular. Din 1947 până în 1948 a fost referent şef la Secţiunea I-a a Consiliului Legislativ. După desfiinţarea brutală, în 1948, a Consiliului Legislativ interbelic, Gheorghe Cronţ s-a angajat, în 1949, la Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, unde a funcţionat până în 1971 în calitate de cercetător ştiinţific principal. De remarcat că Gheorghe Cronţ a condus colectivul de vechi drept românesc la Academia Română. După mai mulţi ani a reintrat în învăţământul superior, în 1974 figurând cu titlul de profesor doctor docent. A fost membru al Societăţii române de studii bizantine. Gheorghe Cronţ s-a remarcat în mod deosebit ca istoric al dreptului. A obţinut rezultate însemnate în cercetările referitoare la istoria dreptului românesc şi la receptarea izvoarelor romano-bizantine în vechile monumente juridice din ţările române. Studiile lui Gheorghe Cronţ au pus în lumină capacitatea poporului român de a-şi crea legiuiri şi instituţii proprii, având în comunitatea culturală europeană din evul mediu o personalitate istorică distinctă. Activitatea prodigioasă a lui Gheorghe Cronţ s-a încheiat în urma decesului său ce a survenit la Bucureşti la 31 august 1976.

Dintre lucrările pe care le-a realizat fac parte: Justiţia şi legislaţia canonică, 1929; Sociologia franceză şi religia, 1929; Clerul spaniol ispăşeşte, 1931; Catolicism şi fascism, 1932; Reflexiuni asupra civilizaţiei occidentale, 1932; La lutte contre l’hérésie en Orient jusqu’au IX-e siècle. Pères, Conciles, Empereurs, Paris, Les éditions Domat-Montchrestien, 1933; La jeunesse intellectuelle et les bases spirituelles de la paix, 1934; Situaţia actuală a patriarhiei Alexandriei, 1934; Noul patriarh al Ierusalimului şi problemele Bisericii sale, 1935; Patriarhatul ortodox al Ierusalimului, 1935; Legislaţia bisericească din Grecia, 1936; Elenismul în religie, 1936; Alegerea ierarhilor în Biserica Ortodoxă, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1937; Iconomia în dreptul bisericesc ortodox. I: Principii; II: Dispensa şi Graţierea, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti 1937; Este îndreptăţită autoritatea bisericească să pronunţe două pedepse pentru aceeaşi abatere?, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1937; Influenţa creştinismului asupra dreptului, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1937; Clerici în serviciul justiţiei,

Page 23: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 25

Bucureşti, 1938; Prescripţia în dreptul bisericesc ortodox, Bucureşti, 1938; Biserica ortodoxă şi războiul de apărare, Sibiu, 1940; Concepţia finalistă a dreptului de proprietate, Bucureşti, 1941; Pravilniceasca condică a lui Ipsilanti în Ediţia Zepos din 1936, Bucureşti, 1944; Dreptul bizantin în ţările române, 1958; Dreptul de ctitorie în ţările române, 1960; Byzantine juridical influences in the Rumanian Feudal Society, 1964; Academia domnească din Bucureşti în secolul al XVIII-lea, 1965; La réception des Basiliques dans les Pays Roumains, 1965; Les novelles de Léon le Sage dans les Pays Roumains, 1967; L’Eclogue des Isauriens dans les Pays Roumains, 1968; Le livre de jugement de l’empereur Justinien. Compilation des sources byzantines en versions slave et roumaine, Bucureşti, Editura Academiei, 1968; Ecloga Isauriană în Ţările Române, Bucureşti, Editura Academiei, 1969; Instituţii medievale româneşti. Înfrăţirea de moşie. Jurătorii, Bucureşti, Editura Academiei, 1969 (De remarcat că în această lucrare autorul punea în lumină originile, continuitatea istorică şi structura juridică a acestor instituţii, infirmând tezele istoriografiei anterioare cu privire la împrumuturile străine. Examinând şi conţinutul lor social, autorul demonstra că ambele instituţii îndeplineau funcţii complexe şi contradictorii, utilizate atât de către ţărani pentru apărarea pământurilor şi libertăţilor lor sociale, cât şi de către boieri pentru aservirea ţăranilor.); La réception du droit romano-byzantin dans les Pays Roumains, 1970; Feudalismul bizantin, 1971; Loi de jugement. Compilation attribuée aux empereurs Constantin et Justinien, Versions slave et roumaine, Bucureşti, 1971 (în colaborare cu Mihaïl Andréev); Influenţe romano – bizantine în dreptul românesc din epoca fanariotă, Bucureşti, Editura Academiei, 1973; Acte judiciare din Ţara Romînească, 1775–1781, Bucureşti, Editura Academiei, 1973 (în colaborare); Episcopul Luca al Buzăului, sol diplomatic al lui Mihai Viteazul, Alba Iulia, 1974.

Gheorghe Cronţ a colaborat la următoarele ediţii de izvoare juridice: Codul Calimach, Bucureşti, 1958; Carte românească de învăţătură, Bucureşti, 1961; Îndreptarea Legii, 1652, Bucureşti, 1962. Dintre lucrările lui Gheorghe Cronţ care nu indică anul de apariţie fac parte: Munca în lumina evangheliei; Limitele abdicării creştine; Pentru crearea unei conştiinţe publice creştine; De unde poate începe o renaştere creştină. Gheorghe Cronţ a întocmit antologia, prefaţa şi notele faimoasei lucrări Chipuri din istoria Bizanţului scrisă de Nicolae Bănescu şi apărută în 1971 la Editura Albatros; s-a îngrijit, împreună cu Stanca Fotino, de antologia de scrieri ale lui George Fotino, intitulată Pagini de drept românesc, apărută la Editura Academiei în 1972, ocupându-se de introducere, note şi bibliografie; a redactat cuvântul înainte al lucrării lui Corneliu Dima-

Drăgan Biblioteci umaniste româneşti (Istoric, semnificaţii, organizare), ce a apărut la Editura Litera din Bucureşti în 1974. O personalitate aparte şi deosebit de pitorească din cadrul Consiliului Legislativ interbelic a fost Constantin Narly. S-a născut la 18/30 mai 1896 la Tecuci. A urmat Facultatea de filosofie şi litere a Universităţii din Iaşi în perioadele 1914 – 1916 şi 1918 – 1919 şi şi-a luat licenţa în 1919, după încheierea războiului de reîntregire a ţării. Constantin Narly şi-a continuat studiile la Berlin şi Göttingen între anii 1921 şi 1924 şi şi-a luat, în 1924, doctoratul în filosofie la Göttingen.

Ca urmare a prestigiului profesional pe care l-a dobândit la înfiinţarea în 1926 a Consiliului Legislativ a fost numit referent titular la Biroul de studii istorice. S-a impus şi în domeniul învăţământului superior. La 1 septembrie 1927 era profesor agregat de pedagogie, dar, după câţiva ani, şi anume la 1 ianuarie 1931, a devenit profesor titular de pedagogie la Universitatea din Cernăuţi şi apoi a activate, în calitate de professor titular, la catedra de Pedagogie şi Istoria Pedagogiei din cadrul Facultăţii de Filosofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti. Considera pedagogia sistem de adevăruri relative la educaţie, decurgând din spiritul idealismului kantian, cu influenţe din neoumanismul german, idei dezvoltate în lucrările sale. Constantin Narly a fost, de asemenea, directorul Seminarului Pedagogic Universitar.

A debutat ca publicist, în 1918, la revista „Viaţa nouă” şi a fondat în 1931 „Revista de Pedagogie”, unde a publicat articole şi studii până în 1938. O strânsă prietenie s-a legat, încă din perioada şederii în Germania, între Constantin Narly şi prestigiosul matematician şi poet Dan Barbilian (Ion Barbu). De altfel, pe cei doi mari oameni de ştiinţă şi, în acelaşi timp, de cultură i-a apropiat şi preocupările comune pentru poezie şi, în general, pentru literatură. Astfel, Constatin Narly a publicat volumul de proză Evocări veneţiene în 1928 la Cernăuţi şi în 1930 volumul de poezii Ispite şi biruinţi. Ca poet, a fost remarcat, încă din 1927, de Eugen Lovinescu prin lirismul primăvăratic şi direct, exprimat în versuri romantice, declamatorii, amabile şi spontane. La rândul său, Ion Barbu l-a evocat în diverse ocazii în versuri precum: Astăzi, fericitul Hoge – scump Narly; Vino să ne facem simpli, drepţi, Narly!; Închin aceste rime poetului Narly,/ Cu care fotograful şi arta mă uni; Lui Narly, regăsit cu toţi nurii liricei lui, afecţiune!!!.

Dintre lucrările ştiinţifice ale lui Constantin Narly fac parte: Educaţie şi ideal, Bucureşti, 1927; Opera pedagogică a profesorului I. Găvănescu, 1928; Pedagogia socială şi personalitatea, Bucureşti, 1928; Tolstoi, educator, 1929; Patru mari educatori: John Locke, V. Conta, Freud, Kerschensteiner, 1933;

Page 24: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 26

Istoria pedagogiei, vol. I, Cernăuţi, 1935; Pedagogia lui Immanuel Kant, Bucureşti, 1936; Pedagogia generală, 1938; Către o politică şcolară, fără an. Constantin Narly a încetat din viaţă în 1956. O personalitate complexă a Consiliului Legislativ interbelic a fost Raul Teodorescu. S-a născut la 30 noiembrie 1893 la Bucureşti, oraş în care a absolvit, în 1912, liceul. La Universitatea din Bucureşti şi-a luat licenţa în litere, în timp ce la Universitatea din Paris a obţinut, în 1923, doctoratul în drept. Teza sa de doctorat în drept s-a intitulat La théorie de la condition potestative dans les contrats à titre onéreux, însă Raul Teodorescu a devenit şi doctor al Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, în specialitatea estetică literară. În 1933 era profesor la colegiul „Sf. Sava” din Bucureşti. De remarcat că, după un timp, a ajuns asistent al profesorului M. Dragomirescu.

A debutat ca publicist la „Noua Revistă Română”, a pus bazele, în 1914, împreună cu alţi studenţi, ale revistei „Vremuri nouă”, a fondat, în 1915, cu alte persoane de cultură, „Societatea Critică”, ce mai târziu a devenit „Societatea Institutului de literatură” a profesorului M. Dragomirescu. Raul Teodorescu a fost, de asemenea, redactor la publicaţiile „Falanga” (seria nouă) şi „Convorbiri critice” (serie nouă), ultima din ele fiind revista lui M. Dragomirescu. A publicat, totodată, poezii traduse din poeţii francezi în revistele: „Flacăra”, „Ideea Europeană”, „Lumea Nouă”, „Adevărul literar”, dar a scris şi recenzii ce au apărut în publicaţia „Ritmul Vremii” şi în „Buletinul Institutului de literatură”.

La Consiliul Legislativ s-a aflat, încă din 1929, în calitate de referent stagiar. În discursul rostit la deschiderea celui de al cincilea an de activitate a Consiliului Legislativ, întâiul prim-preşedinte al Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane, arăta că referentul stagiar Raul Teodorescu făcea şi el parte din comisia care îi avea în componenţă pe consilierul permanent Mihai Măgureanu, pe referenţii titulari M. Eliescu şi Paul Anca, dar şi pe referentul stagiar Virgil Economu, comisie care, cu o asiduitate vrednică de toată lauda, a făcut în cea mai mare parte şi coordonarea textelor ce intrau în alcătuirea proiectului noului Cod civil. În 1936 era tot referent stagiar în Biroul de studii istorice al Consiliului Legislativ, dar în 1938, Raul Teodorescu apărea drept referent titular, pentru ca în 1947 şi 1948, ultimii doi ani de existenţă ai Consiliului Legislativ, să fie referent şef. Octavian Ionescu, membru de seamă al Consiliului Legislativ interbelic, îl considera pe blândul Raul Teodorescu de la Biroul de studii istorice, după cum arăta în lucrarea sa nepublicată Amintiri din viaţa mea, drept bunul său prieten şi evidenţia faptul că Raul Teodorescu a tradus în limba franceză, ca specialist, legile importante ce apăreau şi care se publicau apoi în volume.

În afară de teza de doctorat în drept mai sus menţionată, ce a apărut în 1923 la Paris, Raul Teodorescu a publicat, între altele: Hedda Gabler, traducere din Ibsen, Bucureşti, 1928; monografia Tolstoi, 1929; Le surmenage dans l’enseignement secondaire, Paris, 1930; Elementul universal în Grigore Alexandrescu, fără an; Manual de limba franceză, 1930; Aristotel ca teoretician estetic (în colaborare cu M. Dragomirescu), 1938. Între membrii Consiliului Legislativ s-a numărat, după cum se arată în Enciclopedia elaborată de Lucian Predescu, pentru o scurtă perioadă de timp, Corneliu V. Botez, ce s-a născut în 1870. A absolvit, în 1891, Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Ca secretar general în Ministerul Justiţiei (1919–1920), Corneliu Botez a contribuit la reorganizarea justiţiei după războiul de reîntregire a ţării. A făcut parte din diferite comisii de unificare legislativă şi a fost şi membru al Institutului Social Român, unde a devenit preşedinte al secţiei de studii juridice. A fost, de asemenea, preşedintele secţiei juridice la Institutul de Ştiinţe Administrative şi a ajuns, cu timpul, consilier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În numărul 8 din 28 decembrie 1919 al revistei “Dreptul”, Corneliu Botez a publicat articolul Observaţii critice asupra sistemului decretelor-legi, conţinând interesante observaţii asupra sistemului decretelor-legi, în care, în opinia autorului, abundau anomaliile, lacunele şi contradicţiile, susţinând, în consecinţă, necesitatea funcţionării unui Consiliu Legislativ permanent. Examinând câteva decrete-legi, înaltul magistrat a scos în relief lipsa de sistematizare şi metodă, de precizie şi logică a legiuitorului improvizat după necesităţile excepţionale ale vremii. Corneliu Botez considera că aceste decrete-legi, ieşite în grabă din neglijenţa sau din insuficienta pregătire a legiuitorului excepţional, fiind lipsite de firul continuităţii, ignorând cele mai elementare principii de drept în materie de competenţă a instanţelor, ba chiar cuprinzând dispoziţii contrare unei noţiuni juridice clare şi stabile, pline de incoerenţe, lacune, incertitudini, obscurităţi au fost unele inaplicabile, iar altele au provocat o adevărată perturbare în bunul mers al activităţii generale, producând grave leziuni intereselor individuale, cât şi propriilor interese ale statului. În opinia lui Corneliu Botez, toate aceste anomalii, contraziceri şi imperfecţiuni ale decretelor-legi ar fi fost în bună parte înlăturate, dacă ar fi existat un Consiliu Legislativ permanent care să se ocupe cu cercetarea şi legiferarea nevoilor noastre sociale.

În consecinţă, Corneliu Botez a întocmit, în 1920, un anteproiect de lege privitor la înfiinţarea unui Consiliu Legislativ permanent. Acest Consiliu Legislativ urma să fie compus din 15 membri dintre care cel puţin 10 jurisconsulţi, iar ceilalţi, reprezentanţi ai diferitelor profesiuni şi activităţi

Page 25: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 27

sociale. Anteproiectul amintit a fost supus spre cercetare unei comisii de înalţi magistraţi, profesori de drept şi avocaţi, compusă din Victor Romniceanu, prim-preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, G. Stoicescu, Al. Dobriceanu, E. Buzdugan, D. E. Tăzlăuanu şi Oscar Niculescu, preşedinţi la aceeaşi Curte; N. Procopescu, procuror general; Matei Balş, C. Hamangiu, Em. Miclescu, C. Rătescu şi Ioan Ionescu-Dolj, consilieri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; P. Missir, decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, D. Dobrescu, decanul Baroului Ilfov şi Corneliu Botez, consilier şi secretar general al Ministerului Justiţiei, autorul anteproiectului.

În cele din urmă, Corneliu Botez a făcut parte din Consiliul Legislativ creat şi organizat prin Legea G. Mârzescu, adică legea specială prevăzută de Constituţia din 1923, care a fost elaborată şi propusă votului corpurilor legiuitoare de ministrul justiţiei din acele timpuri George G. Mârzescu, în februarie 1925. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regal nr.738 din 25 februarie 1925 şi publicată în “Monitorul Oficial” nr.45 din 26 februarie 1925.

Corneliu Botez şi-a început activitatea la Consiliul Legislativ din momentul intrării acestei instituţii în funcţiune la 1 ianuarie 1926. Prim-preşedintele Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane, preciza, de altfel, în discursul ţinut cu ocazia împlinirii primului an de la crearea Consiliului Legislativ şi în discursul rostit la deschiderea celui de al treilea an de activitate a acestei prestigioase instituţii juridice prezenţa lui Corneliu Botez în componenţa comisiei însărcinate cu unificarea Codului de procedură civilă. Corneliu Botez, care s-a stins din viaţă în 1928, a contribuit la elaborarea unificării unor capitole din procedura civilă, precum competenţa tribunalelor şi a judecătoriilor în materie civilă şi comercială, capacitatea părţilor de a sta în judecată, acţiunea şi comunicarea ei, întâmpinarea, şedinţele şi poliţia lor, ordonanţele prezidenţiale, asigurarea probelor (ancheta in futurum), verificarea de scripte şi proba cu martori, executarea silită.

În discursul rostit la deschiderea celui de-al patrulea an de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane l-a omagiat pe Corneliu Botez, care a adus la Consiliul Legislativ nu numai aportul ştiinţei şi a muncii, dar şi experienţa unei vieţi întregi de activitate. Alexandru N. Gane îl considera pe Corneliu Botez drept un bun prieten, iar pierderea sa era simţită adânc, amintirea sa urmând să fie păstrată pentru totdeauna întreagă în mintea şi inima membrilor Consiliului Legislativ.

Dintre lucrările sale fac parte: Condiţiunea juridică a moştenitorilor neregulaţi, Bucureşti, 1891; Gajul în dreptul roman şi român, Bucureşti, 1896, Caracterele luptei pentru drept şi secretul profesional, Bucureşti, 1897; Dreptul şi societatea,

Bucureşti, 1897; Codicele de şedinţă, Botoşani, 1902; Lege asupra taxelor de timbru, 1904; Codicele de şedinţă, vol. II, Galaţi, 1907; Noul codice, Bucureşti, 1908; Icoana judecătorului de ocol, 1911; Magistratura, 1919; Evoluţia dreptului în legislaţia germană, Craiova, 1921; Noul codice, 1922–1925; Legiuiri silvice, 1923; Lege asupra taxelor de timbru, 2 volume, 1925–1927; Arbitrariul administrativ şi legalitatea, 1926; Rechiziţiunea imobilelor …, 1926; Noua lege a chiriilor (în colaborare cu E. A. Barasch), 1927. Lui i se datorează ridicarea celei dintâi statui a lui Mihai Eminescu. În 1939 apare în funcţia de consilier permanent la Consiliul Legislativ Eugen D. Ionescu-Darzeu. S-a născut la 1 septembrie 1884 la Iaşi şi a absolvit Facultatea de Drept a universităţii din acelaşi oraş. A funcţionat ca director al Căminurilor Culturale ale Serviciului Social. Cariera judecătorească şi-a început-o ca ajutor de judecător la Boroaia (Suceava), fiind apoi înaintat judecător şi activând în această calitate la Româncăuţi, Hotin şi Chişinău. În 1924 a devenit preşedinte al Tribunalului din Cetatea Albă, pentru ca în toamna lui 1924 să ajungă prim-preşedinte al Tribunalului din Lăpuşna, iar apoi consilier al Curţii de Apel Chişinău şi, în sfârşit, procuror general până în iunie 1938.

Ca urmare a pregătirii sale juridice deosebite, Eugen Ionescu-Darzeu a devenit în 1939 consilier permanent la Consiliu Legislativ, instituţie în care a desfăşurat o bogată activitate.

A fost membru în Comisia Româno-Sovietică pentru prevenirea şi aplanarea conflictelor la graniţa de pe Nistru şi în Comisia de Apel a constatării naţionalităţii de pe lângă Curtea de Apel Chişinău şi a deţinut funcţia de consilier juridic la Ministerul Basarabiei. A înfiinţat în 1926, împreună cu Onisifor Ghibu, Regionala “Astrei” basarabene, devenind din 1932 secretar al secţiei juridice şi vicepreşedinte al acestei regionale. A activat ca redactor al ziarului “Presa” din Bucureşti şi a publicat diverse articole în: “Neamul Românesc”, “Adevărul literar”, “Sfatul Ţării”, “Dreptatea”, “România Nouă”, “Pagini basarabene”.

Dintre lucrările sale mai importante fac parte: Organizarea adninistrativă a Basarabiei, Chişinău, 1920; Codul administrativ, în două volume, Chişinău, 1925 (în colaborare); Manualul legii pentru autentificarea actelor, Bucureşti, 1928 (în colaborare). A tradus, de asemenea, cărţi. Un alt membru de seamă al Consiliului Legislativ interbelic, Gheorghe Băileanu, s-a născut la 18 aprilie 1901 la Iaşi, oraş în care a urmat Liceul “Ştefan cel Mare” şi, apoi, Liceul Internat. După absolvirea, în 1919, a liceului, Gheorghe Băileanu şi-a luat, în 1922, licenţa în drept şi, în 1925, licenţa în litere la Universitatea din Iaşi. În 1920 a studiat, timp de şase luni, în Franţa, la Universitatea din Grenoble.

Page 26: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 28

A avut prilejul să frecventeze bibliotecile Universităţilor din Paris, Bordeaux, Napoli şi Roma, specializându-se în studiile juridice. Şi-a luat, în 1926, doctoratul în drept la Universitatea din Iaşi. Teza sa de doctorat Principii de drept comparat. Natura, consecinţele şi rolul acestei ştiinţe în domeniul privat a văzut lumina tiparului în 1926 la Iaşi, având o prefaţă a cunoscutului profesor de drept George Plastara, unul din importanţii colaboratori ai Consiliului Legislativ, în calitate de consilier temporar.

De remarcat că Gheorghe Băileanu, o personalitate juridică complexă, a fost un veritabil precursor în domeniul dreptului comparat în România. Ulterior s-au format marii specialişti ai dreptului comparat românesc, precum: Al. Otetelişanu (autor al lucrării Esquisse d’une théorie générale de la Science du droit comparé, Paris, 1940), Leontin-Jean Constantinesco (Traité de Droit Comparé, Tome I, Introduction au Droit Comparé, Paris, Librairie générale, 1972; Traité de Droit Comparé, Tome II, La Méthode Comparative, Paris, Librairie générale, 1974), V. D. Zlătescu (Teoria marilor sisteme de drept contemporan, Bucureşti, Academia Universitară Atheneum, 1992). Gheorghe Băileanu şi-a adus contribuţia la dezvoltarea în România a unei ştiinţe a dreptului, care, în prezent, când România aspiră la integrarea în Uniunea Europeană, contribuie la deschiderea spre cooperarea internaţională şi supranaţională, la înţelegerea internaţionalizării raporturilor juridice.

În perioada 1920–1926, Gheorghe Băileanu a fost secretar al ministrului justiţiei Gheorghe Gh. Mârzescu. La 15 martie 1922 a devenit impiegat la Aşezământul “Sf. Spiridon”. Tot în 1922 a activat ca avocat diurnist, iar între 15 noiembrie 1923 şi 6 mai 1926 ca avocat bugetar al Epitropiei “Sf. Spiridon”. De remarcat că în 1924 figura ca avocat al Ministerului de război. A fost director al Epitropiei “Sf. Spiridon” în perioada 18 iunie 1927–7 decembrie 1928, iar apoi, între 1935–1 ianuarie 1938, director general al Aşezământului “Sf. Spiridon”. A activat, începând de la 1 februarie 1936, ca profesor la Şcoala superioară de surori-infirmiere şi asistente sociale a Aşezământului “Sf. Spiridon” şi a devenit, în 1937, membru în Comisia de pensionare a funcţionarilor ce ţineau de acest aşezământ şi tot în 1937 director al asistenţei sociale de pe lângă aşezământul mai sus menţionat. La 17 mai 1937 a ajuns locţiitor al epitropului general al Aşezământului “Sf. Spiridon. A intrat în învăţământul superior la 1 ianuarie 1926, în calitate de asistent suplinitor de drept privat la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. A fost asistent suplinitor al cunoscutului profesor de drept Traian Ionaşcu, între 29 aprilie şi 3 mai 1926, şi, de asemenea, asistent suplinitor al profesorului Petre Dragomirescu, între 24 noiembrie 1928 şi 8 ianuarie

1929. A ţinut conferinţe şi seminarii pe lângă catedra condusă de profesorul Gh. Tabacovici, în decembrie 1932 şi între 1934 – 1935. De remarcat că profesorul Gheorghe Tabacovici a fost unul din specialiştii Consiliului Legislativ interbelic.

Gheorghe Băileanu a devenit asistent provizoriu şi apoi titular în ianuarie 1930, pentru ca în iunie 1933 să ajungă asistent definitiv la Catedra de drept civil I şi enciclopedia dreptului. A activat în Secţiunea a II-a a Consiliului Legislativ în calitate de referent titular din 1939 până în 1947.

A colaborat la revistele „Viaţa Românească”, „Revista Serviciului Social” din Iaşi, „Mişcarea”, „Lumea” din Iaşi, “Viitorul” etc. Dintre lucrările sale fac parte: Geneza acţiunilor morale, Iaşi, 1924; Principii de drept comparat, 1926; Fondarea Epitropiei Sf. Spiridon şi crearea persoanelor juridice în vechiul drept privat (I), 1929; Rolul şi metoda seminariilor juridice, 1929; Evoluţia juridică a Epitropiei Sf. Spiridon de la 1757 la 1800, (II-III) 1929; Conferinţe şi seminarii de Teoria generală a dreptului, 1930; Un document domnesc de la 1806, 1932; Instituţiile Epitropiei Sf. Spiridon între anii 1800 şi 1833, (IV-V) 1932; Îndrumare în teoria drepturilor reale, 1933; Teoria generală a dreptului de proprietate, 1933; Aşezămintele Sf. Spiridon de la strădania primilor ctitori la înfăptuirile de azi, 1937; Legitimitatea asistenţei sociale şi posibilităţile ei de realizare, 1937; Ce este serviciul social de spital, 1937; Organizarea Epitropiei generale a spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi, 1937; Tablouri statistice şi grafice, 1937; Memoriu asupra posibilităţilor de reparaţiune a exproprierii instituţiilor de binefacere, 1937; Răspândirea, organizarea şi dezvoltarea secţiei de asistenţă socială a aşezămintelor Sf. Spiridon, 1937; Titluri, activitate, lucrări, 1939; Obiectul şi evoluţia Enciclopediei dreptului (I), 1940; Teoria normelor şi a instituţiunilor juridice (II-III), 1940.

A încetat din viaţă în anul 1975. Din rândul membrilor Consiliului Legislativ a făcut parte şi V. Th. Iordăchescu, care, în 1926, anul în care această instituţie şi-a început activitatea, funcţiona în calitate de referent stagiar în Secţiunea a III-a. V. Th. Iordăchescu s-a născut la 2 mai 1897. Şi-a luat întâi doctoratul în drept la Universitatea din Paris şi apoi în ştiinţele sociale la Universitatea din Bruxelles. A activat în magistratură. V. Th. Iordăchescu a lucrat în cadrul Consiliului Legislativ în perioada 1926–1934, avansând repede în funcţia de referent titular. În 1935 nu mai figura însă printre membrii Consiliului Legislativ.

A colaborat în mod deosebit la publicaţia „Analele Economice şi Statistice”, dar şi la alte reviste de specialitate. Ca urmare a pregătirii sale profesionale deosebite, V. Th. Iordăchescu a ajuns subsecretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Afacerilor Interne în perioada 19 septembrie–7 noiembrie 1947, pentru ca

Page 27: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 29

apoi să fie promovat ministru al lucrărilor publice în perioada 7 noiembrie–30 decembrie 1947.

Dintre lucrările sale importante fac parte: Necesitatea de a fonda un Institut Bibliografic în România, Bucureşti, revista „Ţara Nouă”, 1912; Le langage du point de vue sociologique, Bruxelles, 1920; L’Évolution de la politique douanière de la Roumanie, Paris, 1924; Spicuiri asupra originilor şi scopul artei, Bucureşti, 1925; Înrâurirea unităţii monetare asupra politicii vamale, Bucureşti, „Analele Economice si Statistice”, mai-iunie 1927; Controlul preventiv în contabilitatea publică, Bucureşti, 1926; Evoluţia economică a Angliei la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea până la 1820. Studiu comparativ cu diverse fenomene economice ale României contemporane, Bucureşti, Editura „Curierul Judiciar”, 1927; Aperçu sur le revenu de la douane roumaine, Bucureşti, „Analele Economice şi Statistice”, septembrie-octombrie 1927; Societatea Naţiunilor Unite şi România. De ce Ungaria nu elaborează o reformă agrară?, Bucureşti, „Analele Economice şi Statistice”, mai-iunie 1928; La politique douanière roumaine de la Dacie Trajane à 1878, Bucureşti, Editura „Socec”, 1929; Principiile constituţionale în materie de finanţe publice în România, Bucureşti, 1929; Organizarea şi administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor şi avuţiile publice, Bucureşti, „Analele Economice şi Statistice”, ianuarie-februarie 1929; Cercetări în domeniul constituţional, economic şi financiar. Studiu istoric şi de legislaţie comparată, Bucureşti, 1930 (În cuvântul premergător la această lucrare, V. Th. Iordăchescu arăta: În acest volum am adunat diversele articole şi publicaţii izolate, care au suferit, unele, adăugiri folositoare zilelor noastre, iar celelalte, modificări fundamentale. Cercetările în timpurile trecute, în materie constituţională, economică şi financiară, ne dau posibilitatea să adâncim anumite probleme, care par obscure ochiului obişnuit să privească în epoca contemporană, cu grabă. Electricitate, aeroplane, radio procură individului din secolul al XX-lea confort, rapiditate, progres, pulverizând spaţiul, apropiind popoarele europene şi intercontinentale. Aşadar, avem convingerea că incursiunea de scurtă durată, ce am întreprins în domeniul vremurilor trecute şi de actualitate, e în nota timpului. Omul nu face minuni, activitatea sa e singura raţiune de a fi.); O incursiune în domeniul constituţional, economic şi financiar în România, Bucureşti, 1930; România democratică şi Ungaria patria latifundiarilor, Bucureşti, Tipografia de artă şi editură Leopold Geller, 1934; Evoluţia politicii şi legislaţiei vamale a României. De la 1408 la 1904, vol. I-II, Bucureşti, 1934-1935 (În încheierea acestei lucrări, V. Th. Iordăchescu, preciza: Se atribuia tratatului germano-român din 1893 o însemnătate capitală privitor la tehnica legislativă şi la jocul

tarifar vamal. Este un eveniment important în viaţa noastră economică, căci el însemnează părăsirea definitivă a autonomiei vamale începută în 1886 şi continuată în 1891, sau mai bine zis reîntoarcerea noastră la sistemul convenţional inaugurat în 1875... Această modificare a tarifului nostru vamal făcută în vederea elaborării convenţiunei comerciale cu Germania nu a fost luată în seamă căci tariful nostru a fost înlăturat şi negocierile au urmat pe principiul unui tarif convenţional, care vedeţi că ne leagă pe zece ani şi prin urmare, pe tot timpul acesta de zece ani, numai de neatârnarea noastră economică nu vom putea vorbi.); La Politique douanière de la Roumanie au cours de la Guerre 1914 à 1919, Bucureşti, „Analele Economice şi Statistice”, fără an; Legea corelaţiei între gândire şi cuvânt, Timişoara, fără an; Influenţa mediului asupra popoarelor, Timişoara, fără an. Din pleiada de jurişti de marcă ce şi-au început activitatea, în 1926, la Consiliul Legislativ, a făcut parte şi Cezar Vârgolici. A activat de la bun început în calitate de consilier permanent în Secţiunea I-a, ce a avut drept preşedinte pe Ioan Ionescu-Dolj. Din această secţiune (ce avea în competenţa sa: legislaţia de drept public general intern şi extern, precum dreptul constituţional, administrativ, electoral, penal, procedură penală, internaţional public şi orice altă materie de drept public, afară de cele date în competenţa unei alte secţiuni, precum şi legislaţia privitoare la culte, instrucţiune, educaţie, arte, armată şi apărarea naţională) mai făceau parte, în 1926, consilierii permanenţi Constantin Antoniade, C. D. Anghel, George D. Nedelcu, referenţii titulari Ion Rădulescu, Iuliu Pascu, George Vrăbiescu şi referenţii stagiari Eustaţiu A. Poulopol şi Constantin G. Vasiliu. În discursul rostit la deschiderea celui de al cincilea an de activitate a Consiliului Legislativ, Alexandru N. Gane, primul prim-preşedinte al Consiliului Legislativ, a apreciat activitatea depusă de Cezar Vârgolici, amintind prezenţa acestuia în subcomisia condusă de consilierul permanent George Nedelcu, din care mai făceau parte consilierul permanent C. D. Anghel, consilierii temporari C. Rătescu, C. Chiseliţă, Iulian Teodorescu şi Camil Dimitrescu, precum şi referenţii Ioan Rădulescu şi C. G. Vasiliu, subcomisie care a redactat anteproiectul de lege pentru organizarea tribunalelor de copii şi adolescenţi, precum şi a instituţiunilor de ocrotire şi îndreptare. Aceeaşi subcomisie, din care făcea parte consilierul permanent Cezar Vârgolici, începuse, încă din luna noiembrie 1929, după cum preciza prim-preşedintele Alexandru N. Gane, întocmirea dispoziţiilor cazierului judiciar, care urma să fie alăturat codului de procedură penală. Cezar Vârgolici a figurat la Consiliul Legislativ interbelic până în 1938 inclusiv.

Bogata experienţă pe care a acumulat-o în calitate de consilier permanent la Consiliul Legislativ

Page 28: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 30

a fost utilizată de Cezar Vârgolici la alcătuirea lucrării Elaborarea legilor şi Consiliul Legislativ, ce a apărut în 1938, la Bucureşti, la Editura Cartea Românească. Am avut la dispoziţie exemplarul pe care Cezar Vârgolici l-a dăruit reputatului profesor universitar Paul Negulescu (12 ianuarie 1874 – 6 mai 1946), membru de onoare al Academiei Române din 30 mai 1936, purtând următoarea dedicaţie: Dlui Paul Negulescu, / Profesor universitar, / Maestrului îndrumător al ştiinţei Dreptului public românesc, / Omagiu din partea autorului / C. Vârgolici / 21 iulie 1938. În Cuvântul înainte al lucrării se preciza: Studiul de faţă a fost scris sub regimul Constituţiei din 28 martie 1923. Astăzi, această Constituţie este înlocuită prin Constituţia M. S. Regelui Carol II, promulgată la 27 februarie 1938. Întrucât, însă, sub noua Constituţie, principiul Consiliului Legislativ a fost menţinut, iar legea sa organică, bazată pe art. 76 din vechea Constituţie, a rămas în vigoare, lucrarea noastră îşi păstrează în întregime utilitatea. Ca atare, ea apare fără nici o modificare, părţile ce n-ar mai fi de actualitate putând înfăţişa în tot cazul un interes documentar. Cartea cuprindea în continuare o introducere în care se arăta că lucrarea examinează modul cum au înţeles autorii legii de organizare a Consiliului Legislativ să rezolve problema realizării condiţiilor indispensabile funcţionării unei metode ştiinţifice de elaborare legislativă, în ce măsură soluţiile lor au corespuns necesităţilor reale şi care sunt modificările ce se impun, pentru ca scopul urmărit să poată fi atins pe deplin. Din cuprinsul ei se desprindeau capitolele: Organul tehnic permanent; Informaţiunea; Publicitatea; Unitatea sistemului legislativ; Tehnica legislativă, Raporturile dintre organul tehnic permanent, Guvern şi Parlament; Lucrările subsecţiunilor; Reforme de ordin constituţional; Alte modificări de ordin legal. Atenţia lui Cezar Vârgolici a fost atrasă, între altele, de iniţiativa juristului Cezar Partheniu, care în cadrul unei conferinţe ţinute sub auspiciile Institutului Social Român la 12 februarie 1922 propunea ca viitorul Consiliu Legislativ să aibă atribuţii de elaborare nu numai tehnică, ci şi genetică a legilor. După cum se arăta în carte, Cezar Partheniu preciza: Trec la chestiunea atribuţiunilor Consiliului Legislativ astfel înfiinţat: ziceam că este necesar să i se recunoască şi o competenţă în ordinea genetică, nu numai tehnică6. La rândul său, Cezar Vârgolici conchidea: În practică, atunci când este vorba de elaborarea legilor, tehnica juridică nu se poate separa de tehnica legislativă, căreia îi serveşte de bază, că se confundă cu dânsa şi că amândouă constituesc o disciplină unică pe care doctrina mai nouă o cunoaşte sub un singur nume, 6 Cezar Vârgolici: Elaborarea legilor şi Consiliul Legislativ, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1938, p.98.

acela de tehnică legislativă. D-l Partheniu, fiind de părere că în atribuţiunile Consiliului Legislativ ar trebui să intre nu numai elaborarea tehnică, ci şi o elaborare genetică a legilor, întrucât elaborarea genetică presupune şi ea o tehnică pentru care membrii Consiliului Legislativ ar fi mai bine pregătiţi decât oamenii politici, se aşează implicit printre partizanii concepţiei integrale a tehnicii legislative, adică a concepţiei potrivit căreia tehnica legislativă are de obiect formularea principiilor destinate să călăuzească pe legiuitor nu numai în ce priveşte elaborarea formei (redactarea propriu-zisă a textelor), ci şi în ce priveşte elaborarea conţinutului (stabilirea principiilor de bază ale legilor)7. Cezar Vârgolici considera că scopul lucrării a fost numai de a atrage atenţia asupra directivelor generale privind reorganizarea Consiliului Legislativ. Asupra tuturor modificărilor, a căror necesitate ar învedera-o experienţa de până acum, scria Cezar Vârgolici, rămâne, prin urmare, să-şi spună cuvântul secţiunile-unite ale Consiliului Legislativ în momentul în care li s-ar cere avizul. Va mai întârzia mult acel moment? Pesimiştii cred că nu va veni niciodată. Ei susţin că instituţiunea Consiliului Legislativ nu s-a bucurat, din partea guvernelor noastre, de sprijinul necesar, cel puţin în măsura în care a fost acordat altor instituţiuni. Când nu a fost expus ostilităţii guvernelor, a avut parte de indiferenţa lor. A fost considerat ca un spin de care nu trebuie să te aproprii, ci să te fereşti cu grijă, dacă nu-l poţi smulge din rădăcină. S-ar părea că există o tendinţă ca rolul şi însemnătatea acestei instituţii să fie reduse la minimum posibil. Şi pesimiştii conchid că faţă de o asemenea tendinţă, ar fi mai preferabil să se desfiinţeze instituţiunea, decât să servească drept „azil legislativ”, cum a fost calificată de unul din oamenii noştri politici. Dimpotrivă, optimiştii susţin că guvernele, în general, n-au avut pentru Consiliul Legislativ nici mai multă, nici mai puţină solicitudine, decât au avut pentru celelalte instituţiuni publice, care şi ele se plâng şi că aceasta se datoreşte exclusiv împrejurărilor de după război, care, însă, îmbunătăţindu-se din ce în ce mai mult, vor permite guvernelor să se ocupe în măsura cuvenită de toate aceste instituţiuni şi deci şi de Consiliul Legislativ. În ce ne priveşte, suntem cu totul de această din urmă părere. Utilitatea Consiliului Legislativ, dovedită mai ales prin marea contribuţie pe care a adus-o şi o aduce la opera de unificare a codurilor, este, astăzi, recunoscută de toată lumea. De aceea, nu ne îndoim că atât legiuitorul constituant, cât şi cel ordinar, se vor ocupa, la momentul potrivit, cu cea mai binevoitoare luare aminte de această reorganizare, menită să înlesnească Consiliului Legislativ putinţa de a-şi îndeplini chemarea sa constituţională, potrivit 7 Idem, p.105-106

Page 29: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 31

aşteptărilor ce s-au pus întrânsul. Ar fi şi cel mai meritat omagiu, ce s-ar aduce amintirii aceluia, datorită energiei căruia a putut lua fiinţă această înaltă instituţiune – eminentului om politic şi marelui român care a fost G. G. Mârzescu8. După cum anticipa G. G. Mârzescu, apariţia Consiliului Legislativ a însemnat practic înlocuirea empirismului, care a călăuzit până atunci organele de stat în materie de legiferare, printr-o metodă ştiinţifică de elaborare legislativă. Crezul faţă de utilitatea Consiliului Legislativ, o instituţie atât de necesară consolidării democraţiei în România, Cezar Vârgolici şi l-a format în cursul celor 12 ani de activitate neobosită, de pe poziţia de consilier permanent, în cadrul Consiliului Legislativ interbelic. Dintre personalităţile care au activat în ultimii ani de existenţă ai Consiliului Legislativ interbelic a făcut parte şi Ioan G. Lipovanu, care a văzut lumina zilei la 28 ianuarie 1906 la Piatra Neamţ. Tatăl său Gheorghe Lipovanu a fost arhivar la prefectura judeţului Neamţ, iar mama sa, Caliopia (născută Iuga) era casnică. În 1928 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii ieşene, obţinând diploma de licenţă cu o bilă albă cu mare distincţie, două bile albe cu distincţie şi două bile albe. Totodată absolvă şi Facultatea de filosofie din Iaşi.

În perioada 1929–1932, îşi continuă studiile în Franţa, obţinând, la 19 noiembrie 1929, Diploma de Drept Public a Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, iar la 31 mai 1932, Diploma de Drept Privat a aceleiaşi facultăţi. Ca urmare a unei burse acordată de Fundaţia Carnegie, în valoare de 1000 de dolari, se reîntoarce la Paris în 1934, luându-şi doctoratul în drept, în 1935, cu un subiect foarte actual şi mult dezbătut după primul război mondial, respectiv statutul apatrizilor. Teza sa de doctorat, tipărită în 1935, la Paris, de Editura „Les Éditions Internationales” şi intitulată L’apatridie, este dedicată de autor, în semn de afecţiune şi recunoştinţă, părinţilor săi şi profesorului Traian Ionaşcu, pe atunci la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. De asemenea, pe pagina anterioară introducerii, Ioan G. Lipovanu îşi exprimă profunda sa gratitudine faţă de eminenţii săi profesori A. De Geouffre de la Pradelle şi A. Rouast, de la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris (cu ultimul va întreţine, de altfel, peste ani, o corespondenţă asiduă), precum şi faţă de profesorii N. Daşcovici şi F. Sion, de la Facultatea de Drept din Iaşi.

Ioan G. Lipovanu a fost pentru prima dată încadrat în muncă la 1 septembrie 1932 la Şcoala comercială din Piatra Neamţ, unde a activat până la 1 septembrie 1934.

După încheierea studiilor din Franţa, a fost angajat, la 15 februarie 1937, la contenciosul de stat 8 Ibidem, p.218-219

Braşov, unde a lucrat până la 1 octombrie 1937, dată la care a devenit cadru didactic la Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii din Iaşi. La 1 ianuarie 1941 a fost definitivat în postul de asistent al profesorului Traian Ionaşcu la catedra de Drept civil a Facultăţii de Drept a Universităţii ieşene. A predat la Iaşi până la 1 octombrie 1948 (a fost asistent şi profesor suplinitor), pentru ca din 16 decembrie 1948 să funcţioneze, în calitate de conferenţiar, la Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii din Bucureşti, unde şi-a încetat activitatea la 30 aprilie 1951. La Bucureşti a predat, printre altele, materia contractelor speciale. De altfel, Victor Tănăsescu, studentul său de atunci, îşi aminteşte că, pentru a-i convinge pe cursanţi să-şi însuşească teoria şi practica contractelor, Ioan G. Lipovanu menţiona că, în viaţă, vor trebui să încheie, mai mereu, contracte de vânzare-cumpărare, chiar dacă vor figura numai în calitate de cumpărători şi mai puţin sau deloc în postura de vânzători.

La 1 ianuarie 1939, Ioan G. Lipovanu şi-a început activitatea la Consiliul Legislativ, în calitate de referent stagiar la Secţiunea a II-a, pentru ca apoi, datorită înaltei sale pregătiri profesionale, să cunoască o frumoasă ascensiune. În 1946 era referent titular, iar în 1947 şi 1948 (anul desfiinţării abuzive a acestei prestigiose instituţii) era referent şef. După desfiinţarea Consiliului Legislativ, Ioan G. Lipovanu a rămas la dispoziţia Ministerului Justiţiei. În consecinţă, după cum se specifica în numărul din 16 iulie 1948 al publicaţiei „Semnalul”, Ioan G. Lipovanu, consilier juridic în Ministerul Justiţiei, se deleagă cu conducerea Oficiului şcoalelor juridice din Direcţiunea de coordonare legislativă, studii şi documentare. La 17 iunie 1949, lui Ioan G. Lipovanu i se aducea la cunoştinţă de către Direcţiunea cadrelor a Ministerului Justiţiei că la 1 iunie 1949 a fost angajat şi încadrat în funcţia de consilier juridic şef în Direcţia Coordonării din acest minister.

Ioan G. Lipovanu s-a căsătorit, la 14 octombrie 1939, cu Ecaterina Tereza Panaitescu, născută la 20 decembrie 1919, care, de asemenea, a absolvit dreptul, făcând parte din prima promoţie de femei magistrat, împreună cu Yolanda Eminescu şi Sanda Rosetti, sub ministeriatul lui Lucreţiu Pătrăşcanu. După puţin timp a fost însă epurată din magistratură din considerente politice. Ulterior, Ecaterina Tereza Lipovanu a absolvit Facultatea de matematică, refugiindu-se în domeniul acestei ştiinţe exacte. Potrivit relatărilor fiicei sale, distinsa doamnă Ioana Tereza Lipovanu, se trăgea dintr-o familie ilustră, bunicul ei fiind Victor Castano, francez de origine, unul dintre primii autori de gramatici ale limbii franceze pentru uzul românilor, profesor la Liceul Naţional din Iaşi, evocat în această calitate de Mihail Sadoveanu în Ani de ucenicie, membru al Cenaclului Junimea, căsătorit cu Maria Dimitriu, boieroaică moldoveană, descendentă din familia

Page 30: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 32

Jumătate, atestată documentar dinainte de 1400. Mama soţiei sale era Tereza Castano, căsătorită Panaitescu, medic pediatru, iar fratele Ecaterinei Tereza Lipovanu, Scarlat-Alexandru Panaitescu (1921-1942), a căzut la datorie în luptele de pe Nistru, în timpul celui de al doilea război mondial. De remarcat că Ecaterina Tereza Lipovanu se înrudea cu vechile familii ale Răşcanilor şi Cantemireştilor. Fiica lor, Ioana Tereza Lipovanu, născută la 10 octombrie 1941, a devenit doctor în filologie, profesor universitar de literatură universală la Universitatea Bucureşti, având, la rândul ei, un fiu, Oreste, în prezent cunoscut realizator de televiziune.

Noile autorităţi instalate la conducerea ţării cu sprijinul trupelor de ocupaţie sovietice au dispus, ca şi în cazul altor intelectuali români de vază, înlăturarea lui Ioan G. Lipovanu din învăţământul superior, dar şi din cadrul Ministerului Justiţiei. În această situaţie, profesorul Ioan G. Lipovanu a fost nevoit, pentru a-şi putea întreţine familia, să presteze o muncă necalificată, fiind fochist, mecanic de lift, portar la Ministerul Industriei Metalurgice. A fost, de asemenea, secretar-dactilo, referent, documentarist. Ulterior, este profesor la Şcoala Juridică Muncitorească din Bucureşti, iar în perioada 1954–1963, a fost profesor de drept civil la Cursul de perfecţionare a judecătorilor, fiind încadrat, totodată, în calitate de consilier juridic la Ministerul Justiţiei, în perioada 1954–1964. Fostul său mentor, profesorul Traian Ionaşcu l-a chemat, în 1964, la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei, pe care l-a condus în perioada 1959–1970. Ioan G. Lipovanu a activat, până în 1972, ca cercetător ştiinţific principal la acest institut, în sectorul de drept internaţional privat, condus de un alt mare jurist, Ion Nestor, ce a devenit ulterior membru al celui de al doilea Consiliu Legislativ. Din acest sector mai făceau parte Octavian Căpăţână, Roxana Munteanu, precum şi fostul său student Victor Tănăsescu. În urma demersurilor pe care Ioan G. Lipovanu le-a întreprins, Ministerul Învăţământului i-a echivalat, la 21 octombrie 1966, titlul de doctor obţinut la Paris.

În activitatea sa de cercetător, Ioan G. Lipovanu, ce impresiona prin distincţia şi eleganţa sa, prin trăsăturile sale aristocratice, având o imagine ca o efigie romană, s-a ocupat, cu deosebire, de instituţiile calificării şi conflictului de calificări, de conflictele de jurisdicţie în dreptul internaţional privat, precum şi de condiţia juridică a străinilor.

Rezultatele cercetărilor sale au constituit substanţa unor articole esenţiale, publicate în revista Institutului de Cercetări Juridice. Dintre lucrările sale s-au remarcat: Capacitatea civilă, conţinut al legii personale, în „Studii şi cercetări juridice”, nr.4/1969,

p.673; Formele juridice ale relaţiilor comerciale din ţările lagărului socialist, în „Studii şi cercetări juridice”, nr.1/1957, p.215 (împreună cu Ion Nestor); Capacitatea de folosinţă în dreptul internaţional privat român, cu specială aplicare la condiţia străinului persoană fizică, în „Studii şi cercetări juridice”, nr.3/1968, p.389; Commencement et fin de la capacité de jouissance en matière de conflit de lois selon de droit international privé roumain, în „Revue roumaine des sciences sociales. Série des sciences juridiques”, nr.2/1970, p.273; La forme du mariage en droit international privé roumain, în „Revue roumaine des sciences sociales. Série de sciences juridiques”, nr.2/1972, p.277; Probleme de drept internaţional privat comparat în domeniul statutului persoanelor fizice, în „Studii şi cercetări juridice”, nr.4/1973, p.599. A elaborat, de asemenea, volumul Legea personală cu referire la familie şi la capacitatea persoanei fizice cu specială aplicare în dreptul internaţional privat român, pe care l-a propus spre publicare Editurii Academiei Române, dar din păcate tipărirea sa a fost refuzată.

Ioan G. Lipovanu s-a pensionat la 1 februarie 1972, dar a continuat să colaboreze, în calitate de angajat temporar, la Institutul de Cercetări Juridice, până la 3 iunie 1975.

Ioan G. Lipovanu a încetat din viaţă la 20 septembrie 1994, la vârsta de aproape 89 de ani, iar soţia lui, Ecaterina, deşi cu 13 ani mai tânără, a decedat la 18 noiembrie 1994, la numai două luni după el. Ioan G. Lipovanu a lăsat în urma sa drept zestre o bogată activitate ştiinţifică şi o amintire luminoasă în sufletele prietenilor şi colaboratorilor săi. După cum s-a putut constata, juriştii Consiliului Legislativ aveau o pregătire profesională temeinică în domeniile dreptului în care s-au specializat. O mare parte dintre ei au dovedit, totodată, o pregătire juridică foarte variată şi deosebit de complexă şi s-au evidenţiat şi în alte domenii ale ştiinţei, cum ar fi cele ale filosofiei, sociologiei, istoriei. Unii dintre aceşti specialişti au demonstrat serioase preocupări în domeniul culturii, remarcându-se ca fini cunoscători ai limbii române, dar şi ai unor limbi străine, precum franceza, germana, italiana, greaca, fapt reliefat de acurateţea lucrărilor lor scrise în limba română sau în limbile străine mai sus menţionate. Din rândurile lor s-au ridicat, de altfel, talentaţi prozatori şi poeţi, care au adus, în mod creator, în domeniul artei bogata lor experienţă juridică.

Page 31: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 33

R e s t i t u t i o

D. I. SUCHIANU

Cancer legislativ

Parlamentul românesc, nr.124-126, oct.1933, p.65-66

A avut vreodată cineva prilejul să vadă cu ochii volumele anuale publicate de Consiliul Legislativ şi cuprinzând colecţia de legi şi regulamente votate în cursul unui an? Acela care a văzut asta, a fost desigur impresionat de fertilitatea fără seamăn a Parlamentelor noastre. Numai legile alcătuiesc câte un volum de 1000 de pagini format mare şi tipărit mic; în unii ani special de mănoşi apar chiar două volume; fără să mai vorbim de regulamente. Tipărirea legilor, aşa cum se face astăzi, este o inovaţie a Consiliului Legislativ. Înainte de asta, legile erau publicate în vasta colecţie Hamangiu, unde ca să găseşti ce-ţi trebuia, era nevoie să întrebuinţezi aproximativ metoda practicată pentru recuperarea unui ac pus bine în mijlocul unui car cu fân. Când din întâmplare găseai în repertoriul alfabetic cuvântul căutat, trebuia să te mai asiguri şi de riscurile unei trimiteri la o pagină eronată.

Graţie colecţiei publicate de aproape zece ani de d. Eugen Denize, conducătorul acestei publicaţii în Consiliul Legislativ, asemenea inconveniente au încetat. Ediţia nu cuprinde aproape nici o greşeală de tipar, iar repertoriul alfabetic este înlocuit, fără economie de osteneală în modul cel mai analitic posibil. În sfârşit, în afară de volumele cu textul legilor, d. Denize a publicat un volum cuprinzând numai titlul lor, cu data promulgării şi cu pagina la care au fost publicate în Monitorul Oficial. În acest volum sunt inventariate toate legile votate în ultimii zece ani. Cetitorul nu numai că găseşte legea în chestiune, dar mai găseşte şi ceea ce am propune să se numească “Hinterlandul” unei legi.

De exemplu: se votează o lege de modificare a reformei agrare cu privire la pădurile din Basarabia. Cetitorul va găsi legea la litera R (la cuvântul “Reformă”), la litera A (“agrar”), la P (“păduri”), la B. (“Basarabia”) şi chiar la M (“modificare”). Şi să nu credeţi că este un exces. Deschizând volumul la “Modificări”, cetitorul poate să-şi arunce ochii asupra unei liste întregi de măsuri legislative de un caracter special, anume: micile puneri la punct de amănunt ale vreunui articol din cutare lege mai generală, care în esenţă îşi păstrează economia primitivă. Această operă de puricare este exact contrarie aceleia de reformă, adică de schimbare de ansamblu, pe care o găsim, de asemenea, sistematizată, la litera R, la cuvântul Reformă. De asemenea, este interesant să găsim totalizată întreaga activitate legislativă referitoare la Basarabia. În rezumat, toate aceste grupări şi regrupări de material sunt de o mare utilitate, nu numai pentru că înlesneşte găsirea unei legi, dar şi pentru că oferă un prim instrument de călăuzire mai sociologică în mijlocul dedalului invadant de legi. Şi iată-ne ajunşi la punctul de unde am plecat în studiul de faţă.

Excesul, adesea haotic, de legi este unul din viciile societăţii româneşti. Se poate vorbi de o hipertrofie a profesiunilor juridice caracteristică ţării noastre. Un exemplu tipic: baroul Ilfov are un număr de avocaţi de cel puţin cinci ori mai mare ca acela din Paris! Dar fenomenul cel mai îngrijorător este nu atât pletora de practicanţi, cât aceea de legi şi regulamente. Îmi amintesc o glumă pe care o făcea Proudhon vorbind de excesul de hârtie tipărită la naţiunile moderne. Proudhon îşi închipuia momentul când cantitatea de hârtie va fi aşa de mare încât va asfixia şi îngropa de vie, sub ea,

Page 32: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Personalităţi ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 34

populaţia acestei planete. Şi atunci, mult mai târziu, oamenii care se vor ridica peste aceste ruine, admiţând că problemele de geologie i-ar mai interesa, ar examina straturile acestea de oseminte amestecate cu hârtie şi vor exclama: “avem aci pământ din era papiracee”. La o asemenea viziune ne duce sentimentul de oroare în faţa ploii de legi pe care parlamentele României-Mari o lasă să se abată asupra unei populaţiuni ce nu ştie să se apere.

*

Dar poate că cititorul va întreba: La urma

urmelor, care este răul? Sau, în tot cazul, este acesta un rău aşa de grav? Nu-i oare tocmai o dovadă de supleţe, de rapiditate în ameliorare, a legislaţiei româneşti?

Din nefericire nu. În general, legile la noi nu se schimbă pentru a se ameliora, ci pentru nişte foarte mărunte interese personale-electorale sau familiale. De la un parlament la altul vedem apărând legi mari, tratând o materie vastă, şi anulând legea veche. În realitate, o asemenea lege nu prea modifică mare lucru. Singuri amicii regimului trecut au de suferit, iar acei ai regimului prezent, de profitat.

Dar gravitatea este alta. Aceste întrebuinţări nedemne ale aparatului legislativ ruinează, încetul cu încetul, autoritatea însăşi a legii. În faţa acestei anemii a legii, legiuitorul reacţionează în chipul cel mai naiv: mai votează încă o lege, identică cu cea nerespectată; şi dacă nici aşa nu merge, mai votează o a treia, de asemenea, identică. Este aproape comic dacă nu ar fi în fond mai întâi de toate foarte trist. Dar vom da şi aici un exemplu tipic. O veche lege, românească, încă din veacul trecut, şi pe care nici o altă lege nu a desfiinţat-o, interzice funcţionarilor satului, deci implicit profesorilor universitari, ocuparea unei alte slujbe într-o altă localitate decât aceea a catedrei. Că profesorul de facultate trebuie să fie obligat să-şi facă cursul regulat; că dacă spune imbecilităţi de pe catedră – cum se întâmplă adesea – trebuie sancţionat; că dacă însă îşi face datoria la

Universitate, trebuie lăsat liber să-şi mai folosească puterea de muncă şi aiurea, dacă este capabil să o facă fără a prejudicia interesele învăţământului; că toate aceste observaţii sunt de un bun simţ elementar şi de perfectă moralitate – o subscriu cu amândouă mâinile. Dar legea este lege. Bună sau rea, trebuie respectată.

Nu însă acesta este principiul românesc. Dacă o lege este antipatică câtorva prieteni ai guvernului, este călcată. Dacă, în guvern, se găseşte vreun ministru care să vrea totuşi respectarea ei, s-ar părea că dispune de un mijloc foarte simplu: punerea în întârziere a contravenientului şi sancţionarea lui în caz de nesupunere. Ei bine, aproape niciodată nu se aplică această metodă. Se preferă aceea a legiferării. În exemplul ales de noi, d. dr. Anghelescu, pentru a lovi pe profesorii “ambulanţi”, a făcut o lege care reeditează exact interdicţiile din legea veche şi neabrogată. Legea Anghelescu, deşi votată şi promulgată în regulă, nu s-a aplicat niciodată. A venit atunci un proiect de lege Costăchescu, frate geamăn al legii Anghelescu. După asta, a venit legea Iorga, care repetă neaplicatele dispoziţii din legile anterioare (toate în vigoare, remarcaţi bine).

A venit, după asta, legea Mironescu, a cumulului, prin care, de asemenea, se reconfirmă interdicţia stabilită şi confirmată de toate legile enumerate mai sus. Şi totuşi, nimeni din cei contravenienţi nu a fost atins.

Este caracteristic la noi acest exemplu pentru a demonstra că puterea unei legi nu izvorăşte din formele constituţionale în care s-a exprimat corect “voinţa naţiunei”. Depinde de alte întâmplări. Legea la noi are deci numai haina exterioară a unei legi adevărate more occidentali. În realitate, este un fel de bazaconie greu de definit. Pentru asta, renunţăm de a o face. Ne mărginim a atrage doar atenţia că noianul de legi care apar în Monitor nu trebuie să ne mire prea mult. Nu-s legi, decât cu numele. Sunt altceva. Şi acest altceva ţine de categoria acelor lucruri care se pot fabrica oricât, oricând şi de orişicine.

Page 33: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 35

AGENDA CONSILIULUI LEGISLATIV

L'AGENDA DU CONSEIL LÉGISLATIF

LEGISLATIVE COUNCIL'S AGENDA 4 octombrie 2005. La invitaţia preşedintelui Curţii Constituţionale din România, o delegaţie a Curţii Constituţionale din Republica Slovenia a efectuat o vizită în ţara noastră. Cu acest prilej, delegaţia slovenă a avut o întâlnire cu domnul Dragoş Iliescu, preşedintele Consiliului Legislativ, precum şi cu ceilalţi membri din conducerea instituţiei. În cursul întâlnirii a fost prezentată organizarea şi activitatea Consiliului Legislativ. 4 octobre 2005. A l’invitation du président de la Cour constitutionnelle de Roumanie, une délégation de la Cour constitutionnelle de la République de Slovénie a effectué une visite en Roumanie. A cette occasion, la délégation slovène a rencontré M. Dragoş Iliescu, le président du Conseil législatif, ainsi que d’autres membres de la direction de l’institution. Au cours de la rencontre ont été présentés la structure et l’activité du Conseil législatif.

October 4, 2005. At the invitation of the President of the Constitutional Court of Romania, a delegation of the Constitutional Court of the Republic of Slovenia paid a visit to our country. On this occasion, the Sloven delegation had a meeting with Mr. Dragoş Iliescu, President of the Legislative Council, and with the other members of the leading staff of the institution. During this meeting, an introduction to the organization and functioning of the Legislative Council was made.

*

5-8 octombrie 2005. Domnul Sorin Popescu, preşedintele Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, a participat, la invitaţia Cancelarului Justiţiei din Suedia, Goran Lambertz, la Conferinţa privind problemele legislative şi de supraveghere a activităţii justiţiei, cu deosebire cele care au drept obiectiv promovarea supremaţiei legii în cele două ţări, organizată în Suedia, la Stockholm. Cu acest prilej, a avut loc un interesant schimb de informaţii între cele două părţi, completate de vizitele efectuate la Consiliul Legislativ al Suediei, precum şi la instituţia Ombudsman-ului. 5-8 octobre 2005. Monsieur Sorin Popescu, le président de la section de l’enregistrement officiel de la législation et de documentation a participé à Stockholm, à l’invitation du Chancelier de la justice de Suède, Goran Lambertz, à la Conférence concernant les questions législatives et de surveillance de l’activité de la justice, surtout celles qui ont comme objectif la promotion de la suprématie de la loi dans les deux pays. A cette occasion a eu lieu une échange d’informations entre les deux parties, complétée par des visites rendues aux institutions du Conseil législatif de Suède, ainsi que de l’Ombudsman. October 5-8, 2005. Mr. Sorin Popescu, President of the Section for Official Record of Legislation and Documentation, attended, at the invitation of Justice Chancellor of Sweden, Goran Lambertz, the Conference on legislative and supervision of justice activity issues, especially those which have in view the promotion of the rule of law in the two countries, organized in Sweden, at Stockholm. On this occasion, an interesting exchange of information took place between the two parties, completed by the visits paid to the Legislative Council of Sweden and to the Ombudsman Institution.

* 28 octombrie 2005. Cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei civile, la Târgovişte a avut loc, sub egida Uniunii Juriştilor din România, Tribunalului Dâmboviţa şi Asociaţiei profesionale a judecătorilor “Constantin Stătescu”, simpozionul naţional cu tema “Rigorile procesului civil şi integrarea europeană”. La simpozion au participat specialişti prestigioşi din aria teoriei şi practicii juridice din ţara noastră, precum şi domnul Jacques Isnard, preşedintele Uniunii Internaţionale a executorilor judecătoreşti şi ofiţerilor judiciari. Din partea Consiliului Legislativ a luat parte domnul Sorin Popescu, şeful Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare, care a avut o intervenţie privind unele probleme în legătură cu dezbaterea proiectului noului Cod civil.

Page 34: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Agenda Consiliului Legislativ

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 36

28 octobre 2005. A l’occasion de la Journée européenne de la justice civile, à Târgovişte, a eu lieu sous l’égide de l’Union des juristes de Roumanie, du Tribunal Dâmboviţa et de l’Association professionnelle des juges «Constantin Stătescu», le symposium national sur le thème «Les rigueurs du procès civil et l’intégration européenne». Au symposium ont participé de prestigieux spécialistes du domaine de la théorie et de la pratique juridique de notre pays, ainsi que M. Jacques Isnard, le président de l’Union Internationale des huissiers de justice et des officiers judiciaires. Le Conseil législatif a été représenté par M. Sorin Popescu, le chef de la section de l’enregistrement officiel de la législation et de documentation qui a eu une intervention concernant des questions consacrées aux débats sur le projet du nouveau Code civil.

October 28, 2005. On the occasion of the European Days of Civil Justice, at Târgovişte took place, under the aegis of the Jurists Union of Romania, the Dâmboviţa Tribunal and the Judges Professional Association “Constantin Stătescu”, the National Symposium on the subject "The Rigours of the Civil Process and the European Integration". Prestigious specialists in the juridical theory and practice in our country and Mr. Jacques Isnard, President of the International Union of Judicial Executors and Judicial Officers attended the symposium. The Legislative Council was represented by Mr. Sorin Popescu, President of the Section for Official Record of Legislation and Documentation, who presented a paper on some issues related to the debates on the draft of the new Civil Code.

*

10-11 noiembrie 2005. Domnul Andrei Popescu, şef al Departamentului pentru armonizarea legislaţiei cu reglementările Uniunii Europene a participat, la Sofia, la Conferinţa internaţională cu tema “Standarde internaţionale şi comunitare în materie de muncă”, organizată de Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi, împreună cu Uniunea bulgară a Juriştilor şi a prezentat o comunicare intitulată “Influenţa normelor O.I.M. şi a acquis-ului comunitar asupra legislaţiei române a muncii şi securităţii sociale”. Cu acest prilej, domnul Andrei Popescu a avut unele contacte cu autorităţile bulgare însărcinate cu armonizarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare. 10-11 novembre 2005. M. Andrei Popescu, le chef du Département chargé de l’harmonisation de la législation avec les réglementations de l’Union européenne a participé à Sofia, à la Conférence internationale sur le thème «Les standards internationaux et communautaires en matière de travail», organisée par l’Association internationale des juristes démocrates et l’Union bulgare des juristes et a présenté une communication intitulée «L’influence des règles de l’OIT et de l’acquis communautaire sur la législation roumaine du travail et de la sécurité sociale». A cette occasion, M. Andrei Popescu a eu des contacts avec les autorités bulgares qui ont la mission d’harmoniser la législation nationale avec les réglementations communautaires. November 10-11, 2005. Mr. Andrei Popescu, head of the Department for the Approximation of Legislation with the EU Regulations, participated, in Sofia, in the international Conference on the subject "International and Community Standards in the Labour Field", organized by the International Association of the Democratic Jurists, together with the Bulgarian Union of Jurists and presented a paper on "The Influence of ILO Norms and of the Acquis Communauitaire on the Romanian Legislation of Labour and Social Security". On this occasion, Mr. Andrei Popescu came into contact with the Bulgarian authorities in charge of the approximation of the national legislation with the community regulations.

Page 35: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 37

NOI APARIŢII EDITORIALE

Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga

Organizaţii europene şi euroatlantice

Bucureşti, Editura Economică, 2005, 198 p

O apariţie de dată recentă de o utilitate practică deosebită pentru specialiştii în drept comunitar, dar şi pentru alţi specialişti din domeniul juridic şi, desigur, şi pentru nespecialiştii în drept, mai ales în contextul eforturilor pe care le depune, în prezent, România, membră a Consiliului Europei, a NATO şi a altor organizaţii internaţionale, în vederea aderării la Uniunea Europeană, dar şi la alte organizaţii internaţionale, o reprezintă lucrarea Organizaţii europene şi euroatlantice, având drept autori pe juriştii Andrei Popescu, doctor în drept, şef de departament în cadrul Consiliului Legislativ, Alina Dinu, doctorand, asistent universitar şi Ion Jinga, doctor în drept, ambasadorul României în Regatul Belgiei. Lucrarea, apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Economică, are o construcţie clară şi precisă. În primul rând, se remarcă „Introducerea în teoria organizaţiilor internaţionale” (capitolul I), în care cititorul face cunoştinţă cu elementele ce structurează teoria organizaţiilor internaţionale. Edificatoare pentru limpezimea cu care sunt tratate noţiunile din cuprinsul cărţii este însăşi definiţia organizaţiei internaţionale. Aceasta este definită, în genere, drept o „asociaţie”, care poate fi statală, compusă din mai multe state, sau nestatală, reunind persoane fizice sau juridice având naţionalităţi diferite şi neurmărind scopuri lucrative. Prima categorie este denumită organizaţii internaţionale interguvernamentale, iar cea de-a doua, organizaţii internaţionale neguvernamentale. Organizaţiile internaţionale tratate, cu multă concizie, în cuprinsul cărţii constituie, fiecare în parte, un capitol al acestei lucrări. Astfel, rând pe rând, sunt prezentate: Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Uniunea Europeană (UE),

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Uniunea Europei Occidentale (UEO), iar în ultimul capitol, intitulat „Alte organizaţii internaţionale”, sunt prezentate: Cooperarea Economică la Marea Neagră (CEMN) şi Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS).

Din conţinutul cărţii se poate constata profunda pregătire documentară ce a stat la baza realizării ei. Astfel, pentru introducerea în teoria organizaţiilor internaţionale au fost consultate lucrarea lui Gheorghe Moca, Dreptul organizaţiilor internaţionale, apărută în 2000, şi lucrarea profesorului universitar doctor Raluca Miga Beşteliu, Organizaţii internaţionale interguvernamentale, apărută, de asemenea, în 2000. O preţioasă sursă de documentare a fost şi lucrarea lui Philippe Moreau Defarges, Organizaţiile internaţionale contemporane, apărută în traducere românească în 1998.

O atenţie deosebită se acordă în carte poziţiei României în cadrul organizaţiilor internaţionale, dar şi eforturilor pe care ţara noastră le depune în vederea aderării la organizaţiile internaţionale din care nu face parte în momentul de faţă. Referitor la prezenţa României în Consiliul Europei, autorii evidenţiază faptul că ţara noastră a ratificat numeroase instrumente juridice internaţionale adoptate în cadrul acestei organizaţii. Până în prezent, precizează ei, România a ratificat 84 de convenţii şi acorduri europene şi a semnat alte 21 asemenea instrumente, care se află, actualmente, în procedura de ratificare. În carte se arată, de asemenea, că România a continuat să fie o prezenţă activă şi în cadrul noii Organizaţii pentru Securitate în Europa. De altfel, România a deţinut, între 1 ianuarie şi 31 decembrie 2001, funcţia de preşedinte în exerciţiu al OSCE, exercitată de ministrul român al afacerilor externe. Unul dintre obiectivele prioritare ale politicii externe şi interne

Page 36: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 38

a României după prăbuşirea comunismului l-a constituit aderarea la NATO. România a fost invitată să adere la NATO în noiembrie 2002. După încheierea procedurii de ratificare, în ţările membre ale NATO, a Protocolului de aderare a României la NATO şi în urma ratificării acestuia de către Parlamentul României, începând din 2004, ţara noastră este membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice. Un obiectiv major al ţării noastre este în prezent aderarea la Uniunea Europeană. Autorii subliniază că elaborarea în 1998 a Parteneriatului de aderare, reactualizat în 1999, a constituit un moment important în relaţiile României cu Uniunea Europeană, acestea îmbrăcând forme mult mai concrete şi mai bine precizate. Răspunsul României la Parteneriat l-a reprezentat Programul Naţional de Aderare, document ce reflecta stadiul pregătirilor pentru aderare în fiecare sector de activitate, care a fost reactualizat pentru perioada 2001-2004. Eforturile României, nu doar pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, ci şi pentru coalizarea întregii societăţi în

sprijinul integrării europene a României au fost ilustrate de Strategia economică pe termen mediu, definită în martie 2000. România a încheiat negocierile de aderare la UE în decembrie 2004, iar Tratatul de aderare a fost semnat la 25 aprilie 2005, la Luxemburg, aderarea efectivă fiind prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2007. Tratatul de aderare a fost ratificat de ţara noastră prin Legea nr.157/2005.

Autorii consideră că această carte, construită pe argumente bine documentate ce se bazează pe date aduse la zi, ce se adresează tuturor celor interesaţi de viitorul României, îi va ajuta pe cei care îi vor parcurge paginile să înţeleagă structura şi obiectivele organizaţiilor internaţionale tratate, după cum se poate constata, cu mult profesionalism în lucrare, dar şi locul pe care ţara noastră este îndreptăţită să-l ocupe pe plan internaţional.

expert Tudor PRELIPCEANU

Page 37: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 39

Dumitru Andrei Petre Florescu,

Paul Coman, Gabriel Bălaşa

Fiscalitatea în România.

Reglementare, Doctrină, Jurisprudenţă

Bucureşti, Editura All Beck, 2005

Spusele mele vor avea, volens-nolens o

încărcătură subiectivă mai pronunţată decât de obicei în astfel de ocazii. Şi asta dintr-un motiv simplu pe care-l consider întemeiat, în orice caz de care n-aş putea să nu ţin seama. Mi-am început cariera, am debutat în profesie alături cu profesorul Dumitru Florescu în anii '60, în cadrul corpului de jurişti de la Ministerul Petrolului, creat de acad. Tudor Popescu, profesorul nostru, al tuturor. Era un colectiv de specialişti de forţă, de jurişti de mare fineţe, din care făceau parte, printre alţii, regretatul Mircea Popa, Gabi Ghiţescu (care, mai târziu, avea să devină şefa Oficiului juridic din Ministerul Chimiei, iar apoi, după 1990, mi-a fost colegă în aparatul Senatului), era d-na Vârtosu, soţia fostului secretar al Primăriei Capitalei, era fostul mare fotbalist Drăgan, din generaţia de aur a fotbalului românesc, a lui Bodola ş.a, care se ocupa cu documentaţiile de exproprieri de terenuri pentru nevoile ministerului – în epocă se dezvolta puternic industria de foraj şi de extracţie a petrolului, iar dl Drăgan era un om deosebit de ordonat, de meticulos, ideal pentru o asemenea activitate; dar nu trebuie uitaţi nici juriştii din sistem, din teritoriu, care toţi erau coordonaţi de marele boss, Dumitru Florescu. Şi să nu credeţi că era simplu să se lucreze cu dânsul. Nedezminţindu-şi formaţia militară, era un organizator înnăscut, foarte exigent, însă deosebit de corect în aprecieri, un spirit concis, sintetic, care cerea, în primul rând, claritate în redactarea lucrărilor şi, chiar în acele timpuri, strictă motivare juridică, dar mai presus de toate, promptitudine în soluţionarea şi prezentarea materialelor repartizate, respectarea neclintită a termenelor, ceea ce constituia, mai mereu, coşmarul zilelor de lucru. Nu pot însă să nu amintesc generozitatea sa, căldura umană, sprijinul pe care-l acorda dezinteresat şi fără şovăire celor tineri – chiar când pentru asta trebuia să se bată cu obtuzitatea sistemului. Am învăţat acolo, lângă profesorul Dumitru Florescu, primele noţiuni de drept aplicat, care, venind

să completeze cunoştinţele pur teoretice din facultate, mi-au folosit mult în carieră. Şi pot spune că am rămas de atunci cu acele comandamente moştenite de la domnia sa şi imprimate în primii ani de stagiarat; o exprimare clară, sintetică în redactare, invocarea, întotdeauna, a temeiului legal în opinia avansată, utilizarea unui stil juridic sobru şi, pe cât posibil, elegant, un raţionament logic, cultul legii şi a ceea ce ea reprezintă, respectul pentru argumentul ştiinţific, chiar dacă el nu-ţi susţine propria părere, promptitudinea în rezolvarea problemelor cu care te confrunţi, calitate, de multe ori, esenţială în administraţie, cântărind în egală măsură cu răspunsul pe fond la acestea. Latura pragmatică a personalităţii lui Dumitru Florescu s-a vădit, de altfel, din plin, când, în anii '50, a dat la iveală, alături de prof. Tudor Popescu, Geo Oprişan şi alţii, o carte – vorbesc bineînţeles despre Călăuza juristului – de o valoare practică deosebită pentru lumea juridică românească din epocă, care era debusolată, epurată, timorată, aruncată la periferia societăţii şi căreia i se interzisese să apeleze la acele principii eterne care constituiau, de veacuri, constantele dreptului şi cu atât mai mult la doctrina sau practica occidentală ori chiar la cea românească interbelică. De atunci, din anii '60, drumurile noastre s-au mai întâlnit deseori, dacă ar fi să amintesc numai perioada cât prof. Florescu a activat în calitate de şef al Grupului de jurişti pe probleme de comerţ exterior, un mecanism de consultanţă juridică care a căpătat, în acei ani, o mare importanţă şi a avut o contribuţie remarcabilă în domeniu; iar prof. Florescu şi-a pus în mod decisiv amprenta asupra activităţii sale. După Revoluţie, prof. Florescu şi-a îndreptat cu deosebire atenţia spre învăţământ şi cercetare. Nedezminţindu-şi, nici de această dată, înclinaţia, vocaţia preponderentă, iată că, după alte câteva volume, printre care şi ediţia a II-a a „Călăuzei juristului” – o carte mereu actuală – prof. Florescu publică acum, la prestigioasa editură „All Beck”,

Page 38: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 40

împreună cu doi colaboratori, d-nii Paul Coman şi Gabriel Bălaşa, de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, un volum de excepţie, cu totul remarcabil, într-unul dintre cele mai dinamice domenii ale dreptului – este vorba de domeniul fiscal – care, în ultima perioadă, a cunoscut ample schimbări determinate de transformările economice, politice şi sociale prin care trece ţara noastră începând cu decembrie 1989. În România, abundenţa legislativă, în corelare cu modalităţile de aplicare a legislaţiei fiscale care sunt dificile şi uneori chiar aproape imposibil de realizat în practică, sunt de natură a descuraja chiar pe contribuabilii de bună-credinţă. Menţionăm, ca exemplu, faptul că patronatul IMM-urilor a inventariat nu mai puţin de 98 de taxe parafiscale şi 98 de tarife parafiscale în păienjenişul cărora trebuie să se descurce operatorii economici. Între acestea, taxe ilare precum tariful de canalizare pentru apa pluvială, în regiuni în care se înregistrează perioade lungi de secetă. Chiar dacă nu toate cele aproape 200 de taxe sunt valabile pentru fiecare firmă, pentru o microîntreprindere cu 5-6 salariaţi, plata şi monitorizarea a aproximativ 20 de taxe este o treabă dificilă. Oricum, faţă de acum doi ani, când patronatul monitoriza 250 de taxe, situaţia s-a mai îmbunătăţit, dar este încă departe de a fi considerată o stare de normalitate. În aceste condiţii, marcate în special prin instabilitate legislativă (este suficient doar a menţiona numeroasele schimbări aduse în ultimul an Codului Fiscal, în special în ceea ce priveşte regimul taxelor şi impozitelor, precum şi discuţiile referitoare la eventualele modificări, începând cu anul viitor, ale TVA-ului şi ale cotei unice de impozitare) lucrarea de faţă îşi propune o analiză detaliată, a întregii problematici a taxelor şi impozitelor, precum şi a procedurilor fiscale. O analiză amănunţită a acestei cărţi este aproape imposibil de realizat din cel puţin două motive, unul legat de masivitatea studiului, care cuprinde 606 pagini, cu o problematică densă şi celălalt, de specificul domeniului pe care îl analizează, care, aşa cum am menţionat şi anterior, este foarte instabil din punct de vedere al reglementării. Lucrarea, care se remarcă prin valorificarea vastei bibliografii şi prin îmbinarea între teorie şi practică în materia fiscalităţii, ţinând cont şi de reglementările internaţionale şi europene în domeniu, este structurată în trei mari părţi, acestea fiind alcătuite fiecare din mai multe capitole. Partea I tratează aspectele legate de fiscalitate, cu dese referiri la doctrina din alte state ale lumii; partea a II-a se ocupă de problematica procedurii fiscale, iar în ultima parte, respectiv partea a III-a, sunt prezentate probleme actuale întâlnite în practica judiciară în materie fiscală, aspect care face ca lucrarea să se deosebească

fundamental de celelalte apariţii care au tratat aceeaşi materie. Aşa cum remarcau şi autorii lucrării, atingerea ţintelor politicii fiscale guvernamentale nu este posibilă fără o adecvare corespunzătoare a administraţiei fiscale, fără o modernizare a acesteia în raport cu noile cerinţe rezultate din condiţiile necesare pentru aderarea la Uniunea Europeană, aspecte ce trebuie să determine sporirea eficienţei colectării veniturilor, respectiv creşterea gradului de colectare, în condiţiile reducerii cheltuielilor necesare finanţării acestui proiect, precum şi creşterea încrederii contribuabililor în capacitatea autorităţii din domeniul fiscal de a colecta şi de a administra, conform prevederilor legislaţiei fiscale, veniturile la bugetul de stat sau la cel local. Degeaba ne străduim ca învăţământul să aibă 6% din PIB în 2006 şi 7% în 2007. Pentru ca statul să-şi permită aceste procente, este nevoie ca veniturile bugetare să crească de la 29-30% la 38% din PIB. Deocamdată, deşi a introdus cota unică de impozitare de 16%, România mai are de învăţat, la majoritatea capitolelor, din experienţa statelor care prin reformă şi-au câştigat dreptul de a-şi relaxa fiscalitatea. Din experienţa de după anii '90 a celorlalte state est-europene, care în prezent sunt membre ale Uniunii Europene, s-a demonstrat că, pentru a avea succes, reducerea fiscalităţii trebuie însoţită de o serie de măsuri paralele, destinate susţinerii noului sistem, măririi transparenţei, atragerii investitorilor şi conformării voluntare a contribuabililor. Or, principalul motiv invocat de investitorii străini atunci când se decid să nu vină în România este fiscalitatea excesivă şi lipsa stimulentelor în vederea efectuării de investiţii, precum şi instabilitatea marcată a reglementărilor legale. Acestea sunt doar câteva aspecte pe care le-au avut în vedere autorii lucrării, care, prin claritatea expunerii şi structurării materiei, prin definiţiile extrem de precise şi uşor de reţinut, prin numeroasele referiri la elemente de drept comparat din doctrina occidentală, în special cea franceză, germană şi engleză, precum şi prin faptul că o parte întreagă a sa este consacrată practicii judiciare în materie fiscală, reuşeşte să faciliteze celui care o parcurge însuşirea fundamentelor referitoare la fiscalitate, indispensabile în înţelegerea noţiunilor de drept financiar, comercial, dar şi din alte ramuri de drept, dovedindu-se utilă pentru oricine este interesat de cunoaşterea acestui vast domeniu, indiferent că este vorba de un economist, un jurist sau o persoană cu altă pregătire.

Sorin POPESCU Preşedinte de Secţie

(prezentare făcută cu prilejul lansării cărţii, în ziua de 21 noiembrie a.c., la sediul

Camerei de Comerţ şi Industrie a României)

Page 39: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Noi apariţii editoriale

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 41

Mihail Albici

Despre drept şi ştiinţa dreptului

Bucureşti, Editura All Beck, 2005, 156 p.

De curând a apărut în Editura ALL BECK o incitantă lucrare „Despre drept şi ştiinţa dreptului”. Având în vedere subiectul tratat te aştepţi la o lucrare aridă, în cel mai bun caz didactică.

Sigur, autorul, cunoscutul jurist Mihail Albici, o prezintă ca fiind un eseu despre drept şi ştiinţa dreptului. M-am întrebat: oare de aici să-i vină frumuseţea, atractivitatea? Mă îndoiesc.

Chiar de la parcurgerea sumarului am intuit că am de-a face cu mai mult decât cu un eseu despre drept şi am avut revelaţia să constat că, de fapt, ţin în mână prima lucrare de o factură specială, mult răspândită în literatura de specialitate americană. Este vorba de o celebră serie adoptată de numeroase edituri americane intitulată „In a nutshell”. Traducerea literală ar fi „într-o coajă de nucă”, dar, de fapt este o metaforă însemnând „pe scurt” sau „în rezumat”, lucrările din această serie reprezentând chintesenţa subiectului abordat. Oricine vrea să ia contact cu domeniul respectiv sau vrea să-şi reamintească lucruri demult ştiute şi uitate ori să-şi fixeze unele cunoştinţe pune mâna pe o astfel de carte şi află tot ceea ce este esenţial să ştie despre omenire (The world in a nutshell), despre o anumită ţară (Norway in a nutshell), despre o religie (Buddhism in a nutshell) sau despre o ramură a dreptului (Criminal Law in a nutshell ori Constitutional Law in a nutshell) etc.

De ce susţin că această lucrare a distinsului jurist Mihail Albici, secretar executiv al Uniunii Juriştilor din România, colaborator constant al revistei „Palatul de Justiţie” reprezintă mai mult decât un eseu, aşa cum şi-a propus autorul?

Pentru că structura întregii cărţi trădează nu numai o bogată cultură juridică, ci şi un spirit scormonitor, dar ordonat, o minte organizată, care a ştiut să extragă şi să păstreze doar esenţa subiectului tratat in fiecare capitol. Se ştie că având

multe cunoştinţe într-un domeniu este cu mult mai simplu să scrii tomuri întregi, decât să sintetizezi toate cunoştinţele din acest domeniu atât de vast al vieţii sociale: dreptul.

Prima parte („Despre drept”) este consacrată modului în care au evoluat în timp dreptul (organizarea politico-juridică în Grecia şi Roma antică, în evul mediu şi în perioada contemporană), dar şi principalele sale instituţii (proprietatea, obligaţiile, succesiunile, relaţiile de familie).

Partea a II-a („Despre ştiinţa dreptului”) abordează problematica ştiinţei dreptului în corelaţie cu sistemul romano-germanic din care face parte şi sistemul de drept român. După ce analizează componentele sistemului ştiinţei dreptului, referindu-se sintetic la ramurile dreptului public şi ale celui privat, autorul înfăţişează evoluţia doctrinelor juridice, prezentând în câteva cuvinte lucrările şi teoriile principalilor reprezentanţi ai acestora. Nu sunt uitate nici ştiinţele auxiliare ştiinţelor juridice (filozofia dreptului, sociologia juridică, criminalistica, medicina legală, dreptul comparat), precum şi scurte referiri asupra sistemului justiţiei.

Impresionează bogata şi valoroasa bibliografie cercetată, indicată la sfârşitul fiecărei părţi şi invitând cititorul la folosirea ei pentru investigaţii mai aprofundate.

În faţa obstacolelor cunoscute sau doar intuite în studierea vastei şi interesantei problematici a dreptului, citind această carte, avizat şi neavizat în materie, ai surpriza să constaţi că fenomenul juridic este, dintr-o dată, uşor accesibil şi luminează toate ungherele aspectelor de fond ce vizează sisteme şi instituţii de drept. Este meritul incontestabil al autorului care a reuşit să adune într-o carte de dimensiuni restrânse evoluţia de milenii a dreptului.

expert Victoria ŢĂNDĂREANU

Page 40: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

42 Buletin de informare legislativã nr. 4/2005

REFERINŢE BIBLIOGRAFICE

Articole din revistele străine de drept

intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie adnotată∗ -

EUROPEAN PUBLIC LAW

1. ACCETTO, MATEJ ; ZLEPTNIG, STEFAN. - The Principle of effectiveness: Rethinking its role in community law = Principiul eficacităţii: Regândirea rolului său în legislaţia comunitară. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2005. - p.375-403.

În articol este reconsiderată importanţa principiului eficacităţii pentru legislaţia comunitară. Autorii ajung la concluzia că eficacitatea este un principiu de guvernare utilizat la medierea între ordinea juridică a Comunităţii Europene şi ordinile juridice naţionale şi este crucial pentru autoritatea juridică a legislaţiei comunitare. Principiul eficacităţii guvernează relaţia care s-a creat între necesităţile Comunităţii Europene şi autonomia procedurală la nivel naţional.

2. GROMNICKA, EWA. - Services of general economic interest in the state aids regime: Proceduralisation of political choices? = Servicii de interes economic general în regimul ajutorului de stat: Proceduralizarea opţiunilor politice? În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2005. - p.429-461.

Autoarea încearcă o sistematizare a evoluţiilor recente pe care le-a cunoscut politica de ajutor de stat în Comunitatea Europeană în ce priveşte serviciile de interes economic general. Se face, de altfel, o evaluare critică şi detaliată a condiţiilor de finanţare a serviciilor de interes economic general, a căror dezvoltare se anunţă a fi mai mare decât s-a prevăzut anterior.

3. WICKS, ELIZABETH. - Taking account of Strasbourg? The British judiciary's approach to interpreting convention rights = Luând în considerare Strasbourgul? Abordarea de către magistratura britanică a interpretării drepturilor prevăzute de Convenţia [de la Strasbourg]. În: European public law. - Haga : Kluwer Law International, nr.3, 2005. - p.405-428.

Pornind de la Legea drepturilor omului din 1998 din Marea Britanie, autoarea face o paralelă între dreptul cutumiar britanic şi dreptul comunitar. Se remarcă faptul că autorităţile britanice se pronunţă în favoarea punerii la punct a unei legislaţii interne privind protecţia drepturilor omului şi refuză de a considera obligatorii pentru tribunalele britanice hotărârile luate la Strasbourg. În articol, se caută să se stabilească în ce măsură tribunalele britanice iau în considerare jurisprudenţa de la Strasbourg.

JOURNAL DU DROIT INTERNATIONAL

4. BRIÈRE, CARINE. - Réflexions sur les interactions entre la proposition de règlement "Rome II" et les conventions internationales = Reflecţii asupra interacţiunilor între propunerea de Regulament "Roma II" şi convenţiile internaţionale. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.677-694.

În 2003, Comisia Comunităţilor Europene a prezentat o propunere de regulament, denumită "Roma II” asupra normelor aplicabile obligaţiilor necontractuale, vizând uniformizarea regulilor statelor membre în această materie. Problemele ridicate de articularea regulilor privind conflictele de legi conţinute de regulamentele comunitare şi cele ridicate de către convenţiile internaţionale reprezintă o chestiune complexă. Art.25 dispune "prezentul Regulament nu afectează aplicarea convenţiilor internaţionale la care statele membre sunt părţi la momentul adoptării prezentuluii Regulament şi care, în materii speciale reglează conflictele de legi în materie de obligaţii necontractuale". Această clauză de compatibilitate restrictivă pernmite aplicarea convenţiilor anterioare privind materiile speciale dar interzice statelor membre să încheie noi convenţii internaţionale în domeniile guvernate de viitorul regulament.

5. GUERCHOUN, FRÉDÉRIC. - La primauté constitutionnelle de la Convention européenne des droits de l'homme sur les conventions bilatérales donnant effet aux répudiations musulmanes = Prioritatea constituţională a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului asupra convenţiilor bilaterale care au ca efect repudierile musulmane. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.695-737.

Ideea centrală a articolului o reprezintă proritatea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului din 1950 faţă de convenţiile bilaterale care au ca efect repudierile musulmane. Jurisprudenţa ca şi doctrina au aceeaşi părere în legătură cu faptul că acest conflict care opune Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, convenţiilor bilaterale şi care, încheiate între Franţa şi unele state din Maghreb, au ca efect repudierile musulmane trebuie tranşat în favoarea celei dintâi, prin intermediul excepţiei de ordine publică internaţională. Autorul îşi expune concepţia şi încearcă să o demonstreze cu ajutorul a două decizii emise de Curtea de Casaţie.

∗ Lucrare realizată de Svetlana BACIU şi Tudor PRELIPCEANU, experţi la Consiliul Legislativ

Page 41: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 43

6. PÉROZ, HÉLÈNE. - Le règlement CE no. 805/2004 du 21 avril 2004 portant création d'un titre exécutoire européen pour les créances incontestées = Regulamentul CE nr.805/2004 din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.637-676.

Elaborarea titlului executoriu european a fost laborioasă. Autorul îşi propune să prezinte geneza acestuia, domeniul şi obiectul său de activitate, precum şi relaţiile cu alte instrumente. Principiul liberei circulaţii în UE nu se aplică numai persoanelor, mărfurilor şi serviciilor, ci şi hotărârilor judecătoreşti şi actelor autentice străine. Ideea creării unui titlu executoriu european este anterioară Tratatului de la Amsterdam, iar prima propunere a fost prezentată în anul 2002 şi s-a concretizat prin Regulamentul CE nr.805/2004. Regulamentul cuprinde 33 de articole, integrate în 8 capitole, iar capitolul II este consacrat titlului executoriu european.

7. POISSONIER, GHISLAIN. - Le Timor oriental et l'espoir contrarié d'un grand soleil levant = Timorul oriental şi speranţa unui mare "răsărit de soare". În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.763-783.

Australia şi Timorul Oriental nu reuşesc să se pună de acord asupra delimitării frontierelor lor maritime. Acest dezacord îşi are originea în voinţa lor de a pune stăpânire pe un important zăcământ de petrol şi gaz denumit "Greater Sunshine", care ar putea aduce între 10 şi 20 de miliarde de dolari în următorii 20 de ani. Cu toate că în 2002 a fost încheiat un Tratat pentru organizarea unei exploatări comune a hidrocarburilor dintr-o parte a zonei controversate, el nu reglează, totuşi, soarta marelui zăcământ "Greater Sunshine", şi, mai ales, nu stabileşte o frontieră maritimă definitivă. Regulile generale de drept internaţional care se aplică litigiului între cele două ţări par favorabile Timorului Oriental, dar lipsa lor de precizie a permis Australiei să adopte o poziţie care privilegiază o negociere dezechilibrată.

8. QUILLERÉ-MAJZOUB, FABIENNE. - Les individus face aux systèmes d'information de l'Union européenne:l'impossible équation du contrôle juridictionnel et de la protection des données personnelles au niveau européen? = Persoanele şi sistemele de informaţii ale Uniunii Europene: o imposibilă ecuaţie a controlului jurisdicţional şi a protecţiei datelor personale la nivel european? În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.609-635.

Crearea de sisteme performante de cooperare poliţienesacă şi vamală la nivel european a dus la necesitatea elaborării unor sisteme de informaţii concretizate în fişiere transnaţionale de date personale. Aceste sisteme de informaţii participă la crearea unui spaţiu european de securitate şi reprezintă instrumente de schimb de informaţii puse la dispoziţia organelor europene şi naţionale de poliţie şi altor instituţii similare din UE. Dar textele care prevăd protecţia în materie de date personale nu sunt aplicabile. Există riscul de a aduce atingere vieţii private prin fişarea de informaţii personale, introducerea de informaţii inexacte sau incomplete, deturnarea utilizării datelor.

9. RAIMON, MICHAËL. - Centre des intérêts principaux et coordination des procédures dans la jurisprudence européenne sur le règlement relatif aux procédures d'insolvabilité = Centrul intereselor principale şi coordonarea procedurilor în jurisprudenţa europeană privind Regulamentul asupra procedurilor de insolvabilitate. În: Journal du droit international. - Paris : Juris Classeur, nr.3, 2005. - p.739-762.

Regulamentul comunitar nr.1346/2000 din 29 mai 2002 asupra procedurilor de insolvabilitate, intrat în vigoare în 2002 aduce schimbări fundamentale în dreptul falimentului internaţional, text care încearcă crearea de mecanisme de cooperare la nivel european. Aplicarea sa face obiectul a numeroase decizii în Europa, mai ales în ceea ce priveşte localizarea centrului intereselor principale şi deschiderea procedurii principale. Autoarea consideră că tribunalele europene au o abordare în general pragmatică şi departe de a fi omogenă.

JOURNAL OF LAW AND SOCIETY

10. BOON, ANDY ; FLOOD, JOHN; WEBB, JOHN. - Postmodern Professions? The Fragmentation of legal education and the legal profession = Profesiile postmoderniste? Fragmentarea învăţământului juridic şi profesia juridică. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.473-492.

Autorii abordează problema profesionalismului în domeniul juridic şi se referă la înfruntarea de către profesiile juridice a provocării postmoderniste. Un accent important se pune în Marea Britanie pe revederea cadrului de pregătire a societăţii juridice, ce implică realizarea unor schimbări în învăţământul juridic. Această preocupare va constitui, desigur, o piedică în calea fragmentării pregătirii juridice şi a deprofesionalizării juriştilor.

11. FEINTUCK, MIKE. - Precautionary may be, but what's the principle? The Precautionary principle, the regulation of risk, and the public domain = Poate fi din precauţie, dar care este principiul? Principiul precauţiei, reglementarea riscului şi domeniul public. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.371-398.

"Principiul precauţiei" îşi are originea în domeniul protecţiei mediului înconjurător, dar, în prezent, este larg întrebuinţat în reglementarea riscului, afirmă autorul. În acest context, sarcina cheie care revine specialiştilor este de a clarifica valoarea fundamentală a acestui principiu. De remarcat că acest principiu poate juca un rol important în reafirmarea valorilor domeniului public în faţa intereselor private puternice.

12. GIES, LIEVE. - The Empire strikes back: Press judges and communication advisers in Dutch courts = Imperiul [legii] ripostează: Judecătorii cu atribuţii în presă şi consilierii specializaţi în comunicare din tribunalele olandeze. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.450-472.

Page 42: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 44

Conform părerii autorului, în Olanda se constată că judecătorii din multe jurisdicţii sunt, în prezent, pregătiţi să utilizeze mijloacele de comunicare în masă pentru a face cunoscut rolul lor în rândurile opiniei publice. Scopul lor este de a-şi promova imaginea prin intermediul presei, de a câştiga încrederea publică în ce priveşte neutralitatea şi imparţialitatea lor. În articol sunt amintiţi şi judecătorii care activează în Olanda şi ca purtători de cuvânt pentru mijloacele de comunicare în masă. Legătura cu presa promovată de tribunalele olandeze contribuie, de altfel, la extinderea în ţară a domniei legii.

13. HARRINGTON, JOHN A.. - Citizenship and the biopolitics of post-nationalist Ireland = Cetăţenia şi biopolitica Irlandei post-naţionaliste. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.424-449.

În iunie 2004, irlandezii cu drept de vot din Republica Irlanda au aprobat un amendament adus Constituţiei ţării lor, conform căruia copiii născuţi în Irlanda să nu primească automat cetăţenia irlandeză. Această schimbare de atitudine a intervenit ca urmare a creşterii în această ţară a numărului de imigranţi, în general şi a dezvoltării aşa-numitului "turism al bebeluşilor", în special, practicat de viitoare mame străine care vin să nască în Republica Irlanda cu un singur scop, acela de a obţine cetăţenia irlandeză pentru copiii lor. Autorul constată că în Republica Irlanda s-a trecut de la naţionalismul autarhic la postnaţionalismul cosmopolitan inclus în Acordul de la Belfast din 1998.

14. HOWELLS, GERAINT. - The Potential and limits of consumer empowerment by information = Potenţialul şi limitele puterii date consumatorului de accesul la informaţie. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.349-370.

Accesul la o informaţie mai bogată este fără îndoială benefic pentru consumator. De altfel, un accent din ce în ce mai mare se pune pe rolul pe care îl joacă accesul la informaţie în asigurarea protecţiei consumatorilor. Autorul pledează, în consecinţă, pentru o strategie de protecţie informaţională a consumatorului. Dar din analizarea comportamentului economic se constată că, totuşi, consumatorii nu răspund întotdeauna corespunzător la informaţiile primite.

15. MONK, DANIEL. - (Re)constructing the head teacher: Legal narratives and the politics of school exclusions = Reconsiderarea rolului directorului de şcoală: Prevederile juridice şi politica exmatriculării din şcoli. În: Journal of law and society. - Boston : Blackwell Publishing, nr.3, 2005. - p.399-423.

Exmatriculările de elevi din şcolile din Marea Britanie au dat naştere la contestaţii politice şi sociale în această ţară. De altfel, a sporit, în ultimii ani, autonomia directorilor de şcoală din Marea Britanie, fapt ce a dus la o creştere a exmatriculărilor de elevi din şcoli. Autorul se întreabă de ce într-o societate care promovează drepturile omului şi implicit ale copilului, directorii au o asemenea putere discreţionară în şcoli şi de ce legea a eşuat în exercitarea unui control asupra acestei puteri şi cere, totodată, remedierea acestei situaţii.

THE MODERN LAW REVIEW

16. DIGNAM, ALAN. - The Role of competition in determining corporate governance outcomes: Lessons from Australia's corporate governance system = Rolul competiţiei în determinarea rezultatelor guvernării corporatiste: Lecţii date de sistemul de guvernare corporatist al Australiei. În: The Modern law review. - nr.5, 2005. - p.765-797.

Unul din elementele favorabile guvernării corporatiste din Australia îl reprezintă mediul competitiv în care companiile operează. Într-un mediu necompetiţional, acţionarii principali ai unei corporaţii ajung să deţină părţi însemnate de acţiuni, ce constituie beneficii ale controlului pe care ei îl exercită în cadrul corporaţiei, iar costurile managementului neconstrâns de concurenţă, pe care ei îl exercită, sunt ridicate pe o piaţă şi aşa distorsionată de lipsa competiţiei. S-a constatat, de altfel, o stagnare a performanţelor managementului într-un mediu neconcurenţial.

17. FINCH, VANESSA. - The Recasting of insolvency law = Revizuirea legii falimentului. În: The Modern law review. - nr.5, 2005. - p.713-736.

În ultimul deceniu, legile falimentului corporaţiei au cunoscut schimbări pe planul abordării filozofice, dar s-a produs şi o revizuire a rolurilor pe care le joacă falimentul. Ca urmare a schimbărilor care au avut loc, participanţii la procesele de faliment sunt, în prezent, din ce în ce mai mult încurajaţi să vadă declinul unei corporaţii ca o problemă ce poate fi anticipată şi prevenită. După cum conchide autoarea, sunt schimbări care reflectă tendinţe sociale şi guvernamentale mai largi, care permit ca problemele să fie văzute în lumina necesităţii de a face faţă riscurilor.

18. JACKSON, JOHN D.. - The Effect of human rights on criminal evidentiary processes: Towards convergence, divergence or realignment? = Efectul drepturilor omului asupra proceselor penale bazate pe mărturie: Spre convergenţă, divergenţă sau realiniere? În: The Modern law review. - nr.5, 2005. - p.737-764.

Autorul evidenţiază contribuţia Curţii Europene pentru Drepturile Omului la realizarea unei apropieri între procedura penală din sistemul de drept cutumiar englez şi procedura penală practicată în Europa continentală, în domeniul proceselor penale bazate pe mărturie şi se pronunţă, totodată, împotriva utilizării în acest domeniu a unor termeni, ca "advers" sau "inchizitorial", ce s-au dovedit, în opinia sa, nepotriviţi. În articol se pledează în favoarea unui nou model de probă, caracterizat ca fiind participativ şi nu advers sau inchizitorial.

REVUE CRITIQUE DE DROIT INTERNATIONAL PRIVÉ

19. CALLÉ, PIERRE. - L'acte authentique établi à l'étranger. Validité et exécution en France = Actul autentic întocmit în străinătate. Validitate şi executare în Franţa. În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.377-412.

Page 43: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 45

Circulaţia actelor autentice rămâne o problemă puţin studiată de doctrina internaţională. După părerea autorului este necesar să se pună în evidenţă incertitudinile care grevează regimul actelor autentice, în contextul în care UE nu încetează să-şi afişeze voinţa de a facilita circulaţia transfrontalieră a actelor autentice. Astfel, el se referă la validitatea actelor autentice străine în Franţa, precum şi la executarea actelor autentice străine în Franţa.

20. LEFRANC, DAVID. - La spécificité des règles de conflit de lois en droit communautaire dérivé (aspects de droit privé) = Specificitatea regulilor privind conflictele de legi în dreptul comunitar derivat (aspecte de drept privat). În: Revue critique de droit international privé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.413-446.

Multiplicarea lucrărilor legislative şi doctrinare indică apariţia unui drept internaţional privat de origine comunitară. Studiul este consacrat analizării metodei folosite de regulile comunitare privind conflictele de legi precum şi a naturii regulilor studiate.

REVUE DE SCIENCE CRIMINELLE ET DE DROIT PÉNAL COMPARÉ

21. BENILLOUCHE, MIKAËL. - La subjectivation de l'élément moral de l'infraction: plaidoyer pour une nouvelle théorie de la culpabilité = Subiectivarea elementului moral al infracţiunii: pledoarie pentru o nouă teorie a vinovăţiei. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.529-548.

Înaintea intrării în vigoare a noului Cod Penal francez existau delicte săvârşite fără intenţie, mai ales în materiile tehnice, calificate de doctrină ca "delicte materiale", în lipsa oricărui element moral. Această categorie de infracţiuni astăzi, teoretic, a dispărut, după cum rezultă din adoptarea noului Cod Penal. Astfel, art.121-3 stabileşte exigenţa unui element moral pentru delicte, ceea ce a dus la o nouă redactare a incriminărilor prevăzute de Codul Penal. Autorul se referă la subiectivarea elementului moral al infracţiunii şi încearcă să traseze contururile noţiunii de vinovăţie în dreptul penal.

22. DELMAS-MARTY, MIREILLE. - La CPI et les interactions entre droit international pénal et droit pénal interne à la phase d'ouverture du procès pénal = Curtea Penală Internaţională şi interacţiunile dintre dreptul internaţional penal şi dreptul penal intern în faza începerii procesului penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.473-482.

Articolul examinează interacţiunile dintre dreptul internaţional penal şi dreptul penal intern dintr-o dublă perspectivă: aprecierea admisibilităţii cauzei cu privire la principiul de complementaritate (art.17, statut) şi decizia de anchetă şi de urmărire cu privire la noţiunea de "interese ale justiţiei" (art.53).

23. JENNERET, YVAN. - Actualité du droit pénal en Suisse en 2004 = Dreptul penal elveţian în 2004. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.685-689.

Este prezentată actualitatea legislativă şi judiciară din domeniul penal, din Elveţia. Cronica prezintă aspecte noi din dreptul intern cum ar fi Legea federală asupra anulării hotărârilor penale pronunţate împotriva persoanelor care în perioada nazismului au ajutat victimele persecuţiilor să fugă. Pe plan internaţional, Elveţia îşi continuă eforturile ce au ca scop să faciliteze cooperarea cu UE şi să consolideze arsenalul său represiv în contextul delincvenţei economice. De asemenea, există preocuparea de a lupta contra corupţiei. Sunt prezentate şi aspecte legate de noutăţile jurisprudenţiale.

24. MONTEIRO, EVELYNE. - Atteintes à l'environnement et infractions de mise en danger: vers une incrimination commune en Europe? = Atingeri aduse mediului şi infracţiunile de punere în pericol: spre o incriminare comună în Europa. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.509-528.

Incriminarea atingerilor aduse mediului, pornind de la conceptul de infracţiune de punere în pericol figura printre chestiunile a căror abordare a fost solicitată de Comitetul de miniştri al Consiliului Europei, comitetului de experţi, în cursul lucrărilor care au dus la Convenţia din anul 1998 asupra protecţiei mediului prin dreptul penal. Pornind de la o abordare care combină dreptul european şi dreptul penal iberic unde infracţiunile de punere în pericol fac deja parte din dreptul pozitiv autorul consideră că este important să se reflecteze la crearea unei incriminări comune în Europa, destinate să prevină pericolele marilor catastrofe ecologice născute din acţiunile umane.

25. SEVELY, CATHERINE. - Réflexions sur l'inhumain et le droit = Reflecţii asupra inumanului şi dreptului. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.483-508.

Unele noţiuni juridice din dreptul intern şi internaţional se referă direct sau indirect la "inuman" - lipsa de umanitate: tratament inuman şi degradant, crime împotriva umanităţii. Se pune problema definirii şi calificării, fiind necesare o rectificare şi o stabilire a conceptului. Noţiunile juridice care vizează direct sau indirect inumanul sunt variate, acesta putând fi definit ca ocultarea raţională şi totodată raţionalizată a umanităţii, permisă prin relaţia de putere şi dominare care există între autor şi victimă.

REVUE FRANÇAISE DE DROIT CONSTITUTIONNEL

26. BRUCE, EVA. - Faut-il intégrer le droit communautaire aux normes de référence du contrôle de constitutionnalité? = Oare trebuie integrat dreptul comunitar în normele de referinţă ale controlului de constituţionalitate? În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.63, 2005. - p.539-560.

O ipoteză actuală este că integrarea normelor comunitare este bazată pe articolul 88-1 al Constituţiei. După părerea autoarei, poziţia Consiliului Constituţional francez reprezintă un obstacol în calea ideii unei integrări în totalitate a dreptului comunitar prin intermediul art.88-1 al Constituţiei.

Page 44: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 46

27. CAPITANI, AMANDINE. - La Charte de l'environnement un leurre constitutionnel? = Carta mediului - o amăgire constituţională? În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.63, 2005. - p.493-516.

Înainte de a fi adoptată în Franţa, în Congres, în anul 2005 şi promulgată de Legea constituţională de la 1 martie 2005, Carta mediului a suscitat numeroase întrebări, legate de alegerea termenului, alegerea formei etc. Carta enunţă drepturi, dar şi îndatoriri care permit calificarea acesteia ca fiind ambiţioasă din punct de vedere al conţinutului. Totuşi, eficienţa sa va depinde în mare parte, de aplicarea care i se va da atât de către legiuitor cât şi de jurisdicţii.

28. KEUTCHA TCHAPNGA, CÉLESTIN. - Droit constitutionnel et conflits politiques dans les Etats francophones d'Afrique noire = Drept constituţional şi conflicte politice în statele francofone din Africa neagră. În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.63, 2005. - p.451-492.

Autorul este preocupat de raporturile dintre dreptul constituţional şi conflictele politice din Africa francofonă.

29. MATUTANO, EDWIN. - Actualité d'une notion en mutation: les "lois de souveraineté" = Actualitatea unei noţiuni în transformare: "legile de suveranitate". În: Revue française de droit constitutionnel. - Paris : Presses Universitaires de France, nr.63, 2005. - p.517-537.

Sub cea de-a V-a Republică, aplicabilitatea textelor în ex-teritoriile de peste mări şi în Mayotte este ghidată de principiul de specialitate legislativă care se bazează pe următoarea schemă: legile Republicii nu se aplică în aceste colectivităţi decât dacă ele comportă o menţiune expresă în acest sens sau dacă o lege posterioară adoptării lor precizează că ele sunt aplicabile - principiu moştenit din dreptul colonial. Există o excepţie de la acest principiu - "legile de suveranitate", ansamblu de reguli care se aplică "ipso facto" în teritoriile respective, fără ca o menţiune expresă să fie necesară. Autorul este preocupat de a afla care sunt aceste norme şi care este sursa acestora.

REVUE INTERNATIONALE DE DROIT COMPARÉ

30. AL DABBAGH, HARITH. - La réception du modèle juridique français par le Code Civil irakien = Receptarea modelului juridic francez de către Codul Civil din Irak. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.263-290.

Codul Civil irakian a împlinit 54 de ani. El este înrudit cu dreptul francez al cărui model l-a urmat. Contrar altor ţări arabe, Codul civil irakian are particularitatea de a fi admis receptarea sistemului romano-germanic, rezervând un loc important regulilor juridice împrumutate din dreptul musulman. Studiul prezintă un interes deosebit pentru comparatişti, şi anume, aflarea modului în care s-a produs această întâlnire între două sisteme juridice, ceea ce deschide calea spre un dialog şi un schimb avantajos între civilizaţii.

31. ALPA, GUIDO. - Le Code civil et l'Italie = Codul Civil şi Italia. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.571-626.

Autorii articolului îşi propun să prezinte istoria dreptului privat modern din Italia, iar Codul lui Napoleon serveşte la înţelegerea codurilor preunitare, Codul din 1865 şi Codul din 1942, celelalte componente ale experienţei italiene ale acestor două secole şi a nivelului dezbaterii organizate în jurul acestei surse.

32. ARNOLD, RAINER. - La Cour Constitutionnelle fédérale allemande et la Cour européenne des droits de l'homme = Curtea Constituţională Federală Germană şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.805-818.

Introducerea tratatelor intenaţionale în sistemul intern german se produce pe baza art.59 al Legii fundamentale. Pentru ca o normă a ordinii internaţionale să fie valabilă juridic în ordinea internă, ea trebuie transformată într-o normă a acesteia din urmă, transformare ce se realizează pe calea votării unei legi de aprobare a tratatului internaţional. Transformarea constă în atribuirea tratatului a rangului de lege ordinară. După părerea autorului, conceptul de transformare este anacronic, el trebuie modificat în concept monist, după modelul francez - de receptare directă a dreptului internaţional în ordinea internă - ce recunoaşte prin intermediul obligaţiei decurgând din ordinea internaţională, prioritatea acesteia din urmă în raport cu dreptul constituţional.

33. AUBRY, HÉLÈNE. - Un apport du droit communautaire au droit français des contrats: la notion d'attente légitime = Un aport al dreptului comunitar la dreptul francez al contractelor: noţiunea de expectativă legitimă. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.627-652.

Referinţa la expectativa legitimă apare astăzi în mod explicit în dreptul francez. Acest fenomen este datorat influenţei exercitate de dreptul comunitar asupra dreptului francez al contractelor. Este definită noţiunea de expectativă legtitimă, iar autoarea arată că noţiunea permite o sistematizare a unor evoluţii ale dreptului francez al contractelor. Noţiunea de expectativă legitimă permite sistematizarea a două fenomene esenţiale: o consideraţie mai mare pentru faza de execuţie a contractului şi o apreciere obiectivă a conţinutului contractului. Se arată că expectativa legitimă poate accede la rangul de veritabilă noţiune juridică, fiind posibil ca ea să fie primită în cadrul comun de referinţă european.

34. CADOU, ELÉONORE. - Le statut de l'enfant dans l'Ocean Indien: l'enfant mahorais = Statutul copilului în Oceanul Indian: copilul mahorez. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.291-344.

Insula Mayotte din Arhipelagul Comore, parte integrantă a Republicii Franceze are un statut hibrid de "colectivitate departamentală" şi permite coabitarea populaţiilor supuse statutului civil de drept comun cu cele care au conservat, conform art.75 al Constituţiei, statutul lor personal de drept local. Regulile specifice se amestecă cu cutume locale şi drept

Page 45: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 47

musulman, a căror respectare este asigurată de către jurisdicţiile tradiţionale cadiale. Copiii mahorezi evoluează între o cultură familială musulmană, un ritm de viaţă cotidian de tip african şi un mediu şcolar administrativ francez. Autorul analizează statutul civil şi penal al copilului mahorez şi consideră că este necesar să se determine care sunt regulile aplicabile în arhipelag şi căror copii.

35. KHALFOUNE, TAHAR. - Le "habous", le domaine public et le "trust" = "Habous", domeniul public şi "trust". În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.441-473.

Instituţie originală a "şharia" islamice, "habous" este actul juridic prin care un bun mobil sau imobil este dat de către particulari sau stat pentru o operă caritabilă sau de utilitate publică. Bunul "habous" beneficiază, cu acest titlu, în dreptul pozitiv algerian de o protecţie specială, care aminteşte de regimul bine cunoscut al domeniului public. Dar, se poate observa că realitatea este mai complexă şi că ea pune în lumină diferenţe notabile între cele două instituţii. Produs al sistemului romano-germanic, domeniul public se îndepărtează în mai multe privinţe de un aspect al "habous": acesta este opera unui alt context şi a unui alt sistem - "şharia islamică" care-i conferă o identitate proprie. Se poate spune că el prezintă mai multe similitudini cu noţiunea engleză de "trust" sau noţiunea germanică de "stiftung".

36. LAMÈTHE, DIDIER. - Deçi delà (ou la vie cotidienne d'un juriste international) = Din viaţa de zi cu zi a unui jurist internaţional. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.493-508.

Autorul, jurist internaţional în cadrul diverselor servicii juridice şi-a petrecut viaţa profesională efectuând numeroase misiuni în străinătate, în Europa şi în afara ei. El a considerat că merită să livreze sub o formă jurnalistică, mărturiile sale originale, autentice, precum şi reflecţiile sale teoretice asupra unei "misiuni de scurtă durată în străinătate".

37. LASARTE ALVAREZ, CARLOS ; BLANCO PEREZ-RUBIO, LOURDES. - L'exercice de la tutelle des mineurs et des incapables par des personnes morales (article 242 du Code civil espagnol) = Exercitarea tutelei asupra minorilor şi persoanelor aflate în stare de incapacitate de către persoanele juridice (art.242 al Codului Civil spaniol). În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.653-699.

De la publicarea Codului Civil spaniol în 1889, tutela sub care erau plasaţi minorii şi persoanele aflate în incapacitate era o tutelă de familie, exercitată numai de către persoanele fizice. În urma promulgării Legii din 24 octombrie 1983, această situaţie s-a schimbat. În virtutea acesteia din urmă s-a stabilit în articolul 242 al Codului Civil, posibilitatea ca tutela să fie exercitată de către persoanele juridice (diferită de cea stabilită de legea din 11 noiembrie 1987, în art. 172 al Codului Civil, care face referire la tutela exercitată de administraţiile publice în relaţie cu minorii care se află într-o situaţie de abandon). Este studiată funcţionarea tutelei amintite şi se încearcă să se răspundă la numeroasele întrebări ridicate în practica acestui gen de tutelă.

38. LE GOFF, AYMERIC. - Le port du voile islamique dans le domaine scolaire en France et en Angleterre = Portul vălului islamic în şcolile din Franţa şi Anglia. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.399-440.

Legile pe care statul francez şi englez le-au adoptat recent în legătură cu portul vălului islamic sunt susceptibile de interpretări diverse şi reflectă astfel ezitările cu care se confruntă aceste state în ceea ce priveşte modelul de neutralitate religioasă. Analiza comparativă propusă de autor vizează abordarea directă a acestei probleme a portului vălului islamic în şcolile din Franţa şi Marea Britanie, fie că este purtat de elevi, fie că este purtat de profesori.

39. MUZNY, PETR. - Les garanties du procès équitable et les autorités administratives indépendantes britanniques en matière disciplinaire: l'exemple de l'ordre des avocats = Garanţiile procesului echitabil şi autorităţile administrative independente britanice în materie disciplinară: exemplul Colegiului Avocaţilor. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.767-804.

Studiul îşi propune să îmbogăţească experienţa franceză a practicii subsidiarităţii europene în ordinea internă, punând în evidenţă efectele extinderii garanţiilor procesului echitabil la autorităţile administrative independente britanice, prin exemplul reprezentativ al Tribunalului disciplinar al Colegiului Avocaţilor.

40. PRADEL, JEAN. - Le plaider coupable, confrontation des droits américain, italien et français = "A pleda vinovat", o confruntare a dreptului american, italian şi francez. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr. 2, 2005. - p.473-492.

Interpretată literal, expresia „plaider-coupable” (a pleda vinovat) sau „plaidoyer de culpabilité” (pledoarie de vinovăţie) este neutră, însemnând că acuzatul pledează, recunoscându-şi fapta. Dar expresia are un al doilea sens - care vizează speranţa unei reduceri a pedepsei şi se referă la înţelegerea dintre părţi şi sesizarea unui judecător. Autorul reţine cel de-al doilea sens al expresiei şi arată că aspectul există în numeroase ţări, dezvoltându-se astfel un anumit consensualism în procedura penală, o justiţie negociată sau participativă. El consideră astfel că este oportună examinarea din punct de vedere comparativ a acestei instituţii în SUA, Italia şi Franţa, din punct de vedere al motivaţiei, precum şi al legitimităţii.

41. TAYLOR, SIMON. - L'indemnisation du risque thérapeutique en droit anglais et la possibilité d'un rapprochement des systèmes européens = Despăgubirea riscului terapeutic în dreptul englez şi posibilitatea unei apropieri a sistemelor europene. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.717-734.

Introducerea în ţările scandinave şi în Franţa a unor regimuri legislative de despăgubire pentru anumite categorii de victime ale acccidentelor medicale contribuie la diferenţierea acestor sisteme în raport cu altele în cadrul UE, care propun puţine alternative acţiunii în justiţie pentru culpă. Este examinată evoluţia dreptului englez în materie de responsabilitate medicală

Page 46: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 48

care a trecut de la o atitudine de deferenţă faţă de medici din partea judecătorilor, spre o poziţie care îi este favorabilă victimei. Sunt prezentate reflecţiile autorului asupra oportunităţii unei armonizări comunitare a regulilor naţionale de responsabilitate şi de despăgubire a victimelor accidentelor medicale.

42. THIOYE, MOUSSA. - Part respective de la tradition et de la modernité dans les droits de la famille des pays d'Afrique noire francophone = Tradiţie şi modernitate în dreptul familiei în ţările din Africa neagră francofonă. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.2, 2005. - p.345-398.

Autorul consideră că la ora actuală este important să se pună întrebarea dacă sistemele juridice ale "continentului negru" rămân legate încă de vechile puteri coloniale. Se remarcă un fenomen original de pluralism juridic în care drepturile autentice locale se amestecă cu drepturile importate din proprie voinţă sau nu, fie că este vorba de drepturi religioase, fie de dreptul modern. Într-un astfel de context de constantă coabitare sau de continuă confruntare între cutumele ancestrale şi regulile occidentale, autorul îşi consacră reflecţiile stării şi viitorului drepturilor negro-africane prin diversele lor surse de influenţă. Studiul are în vedere numai unele ţări din Africa neagră francofonă şi anumite chestiuni exclusiv legate de dreptul familiei.

43. VRABIE, GENOVEVA. - La révision de la Constitution roumaine concernant les langues des minorités nationales = Revizuirea Constituţiei române în ceea ce priveşte limbile minorităţilor naţionale. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.701-716.

Problema limbilor minorităţilor naţionale în România - inclusiv cea privind revizuirea regulilor constituţionale din acest domeniu - este abordată dintr-o perspectivă care înglobează protecţia limbii naţionale şi protecţia limbilor minoritare. Aceste două categorii de politici lingvistice sunt prezentate în strânsă legătură cu procesul de democratizare al societăţii române, pe de o parte, şi cu procesul de integrare al statului în structurile supranaţionale, de tip UE, pe de altă parte. Autoarea afirmă că reglementarea drepturilor lingvistice a minorităţilor naţionale în România reprezintă un exemplu de urmat pentru alte state; românii şi minorităţile naţionale din România - etnii cu o lungă experienţă de viaţă în comun, valori comune - au reuşit să declanşeze politici lingvistice care fac posibilă o coabitare armonioasă şi orientarea activităţilor sociale spre îndeplinirea obiectivelor fundamentale ale statului unitar român.

44. ZWIERSYKOWSKI, PIOTR. - L'inflation législative - quelques repères méthodologiques sur l'exemple de la législation polonaise = Inflaţia legislativă - câteva repere metodologice. Exemplul legislaţiei poloneze. În: Revue internationale de droit comparé. - Paris : Société de législation comparée, nr.3, 2005. - p.735-766.

De 30 de ani, tema inflaţiei legislative cunoaşte un succes extraordinar în cadrul OCDE şi a Comunităţilor Europene. Autorul se referă la principalele trăsături ale problematicii inflaţioniste în Franţa, înainte de a prezenta amploarea sa în Polonia. Atenţia sa se îndreaptă spre conceptul de inflaţie legislativă. Sunt de asemenea ridicate mai multe probleme de bază care vizează aplicarea statisticilor poloneze, stabilite în funcţie de criterii diferite, pentru a estima astfel gradul lor de relativitate.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL

45. ATIAS, CHRISTIAN. - Aux origines obscures du droit civil français. André Alciat (1492-1550) = Originile obscure ale dreptului civil francez. André Alciat (1492-1550). În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005.

André Alciat este una din marile figuri ale dreptului francez, fiind calificat "printre fondatorii jurisprudenţei moderne". Importanţa operei sale a fost recunoscută, iar valoarea sa este de necontestat. Este subliniată contribuţia adusă dreptului francez şi sunt aduse lămuriri în ceea ce priveşte unele probleme controversate.

46. AUBERT, JEAN-LUC ; BACHELLIER, XAVIER; AMRANI MEKKI, SORAYA. - A propos de la rétroactivité de la jurisprudence = Pe marginea retroactivităţii jurisprudenţei. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2005. - p.293-334.

În cadrul rubricii "Tribune libre" sunt prezentate reflecţiile pe marginea retroactivităţii jurisprudenţei, a unor autori ca: Jean-Luc Aubert, Marie-Anne Frison-Roche şi alţii, cunoscuţi cititorilor revistei.

47. COURDIER-CUISINIER, ANNE-SYLVIE. - Nouvel éclairage sur l'énigme de l'obligation de donner = O nouă abordare privind enigma obligaţiei de a da. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.521-534.

Făcând obiectul unei dezbateri doctrinare cunoscute, existenţa obligaţiei de a da pare enigmatică. Unii autori afirmă acest lucru, iar alţii îl neagă. Autorul îşi pune întrebarea dacă toţi termenii dezbaterii sunt identificaţi. Studiul răspunde negativ la întrebare şi încearcă să demonstreze faptul că opoziţia doctrinară poate fi explicată, că ea are cauze.

48. GRUA, FRANÇOIS. - Le Code civil, code résiduel? = Codul Civil, un cod rezidual? În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2005. - p.253-256.

Articolul reprezintă textul unei prezentări făcute de François Grua, la Colocviul organizat de Centrul de cercetări în drept privat din Tours, autor trecut recent în nefiinţă şi cunoscut de cititorii revistei, care i-au apreciat întotdeauna spiritul de originalitate.

49. NIORT, JEAN-FRANÇOIS. - Le Code civil dans la mêlée politique et sociale. Regards sur deux siècles de lectures d'un symbole national = Codul Civil, în amestecul dintre politic şi social. O privire asupra a două secole de lecturi ale unui simbol naţional. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.2, 2005. - p.257-292.

Page 47: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 49

Dezbaterea propusă de autor este consacrată Codului Civil francez, fiind prezentate principalele interpretări privind importante instituţii juridice ale Codului Civil francez şi, în general, spiritul acestuia.

50. SEFTON-GREEN, RUTH. - Les Codes manqués = Codurile ratate. În: Revue trimestrielle de droit civil. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.539-552.

Istoria Codurilor ratate este mult mai bogată şi mai lungă decât se crede. Autorul a ales să se concentreze asupra episoadelor celor mai relevante, în scopul de a identifica motivele eşecurilor tentativelor de codificare. Sunt examinate obstacolele în calea codificării proprii ţărilor de "common law"- Anglia, SUA, precum şi cele comune codurilor eşuate continentale şi de "common law" (Franţa, Anglia).

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL ET DE DROIT ÉCONOMIQUE

51. AYMERIC, NICOLAS-HENRI. - L'incidence de l'euro sur le traitement juridique des devises = Incidenţa "euro" asupra tratamentului juridic al devizelor. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2, 2005. - p.197-218.

Autorii analizează următoarele aspecte: efectul transferului de competenţă monetară către Uniunea Europeană, precum şi repercusiunile asupra soluţiilor franceze în materie monetară. Ei au în vedere problema efectului adoptării "euro" în raport cu politica monetară şi, de asemenea, în raport cu liberalizarea capitalurilor şi a plăţilor.

52. CHAMPAUD, CLAUDE. - Pour un droit économique = Pentru un drept economic. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2 , 2005. - p.243-246.

Lucrarea "Pour un droit économique", aparţinând profesorului Gérard Farjat, publicată la editura "Presses Universitaires de France" reprezintă după părerea autorului, o remarcabilă sinteză a unei gândiri juridice personale care a ştiut să evolueze, un eseu asupra filozofiei dreptului în prezent.

53. DEHARO, GAËLLE. - La substitution de caution. Remède à la situation inconfortable du dirigeant caution ou manifestation de l'évolution du droit des contrats? = Substituirea de cauţiune. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.447-464.

Analiza prezentată se bazează în primul rând, pe determinarea sensului expresiei "substituire de cauţiune", care poate în fapt să semnifice înlocuirea "contractului", "garanţiei" sau a "garantului". Modificarea contextului în care garanţia a fost acordată este un element important în cadrul afacerilor şi, din acest motiv, practica a dezvoltat un mecanism al substituirii de cauţiune destinat să libereze cauţiunea unui angajament devenit inutil.

54. FERRIER, NICOLAS. - Les incertitudes du régime de l'usure liées à sa codification. Contribution à l'analyse critique de la "codification-compilation" = Incertitudini privind regimul cametei, legate de codificarea sa. Contribuţii la o analiză critică a "codificării-compilării". În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.2, 2005. - p.219-242.

Angrenată în vasta mişcare contemporană de "codificare-compilare", Legea privind camăta din 28 decembrie 1996 a făcut obiectul unei duble codificări, în Codul Consumatorului în principal şi în Codul Monetar şi Fiscal în mod complementar. Integrarea sa în primul cod şi repartizarea dispoziţiilor sale între cele două coduri duce la incertitudini în ceea ce priveşte regimul şi domeniul său şi, în general, alimentează criticile aduse codificării-compilării.

55. PLANTAMP, DIDIER. - La société coopérative d'intérêt collectif et les principes généraux du droit coopératif = Societatea cooperativă de interes colectiv şi principiile generale ale dreptului cooperatist. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.465-474.

Introducerea societăţii cooperative de interes colectiv (SCIC) în dreptul pozitiv alimentează reflecţiile care au animat întotdeauna sectorul cooperatist. Autorul consideră că în raport cu principiile generale ale dreptului cooperatist, SCIC crează o dublă mişcare contradictorie şi paradoxală în ceea ce priveşte principiile cooperatiste. Ea introduce o reală flexibilitate a principiilor care interesează cooperativa însăşi.

REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉEN

56. BIANCHI, DANIEL. - Y a-t-il encore quelque chose de "commun" dans la nouvelle Politique agricole commune? La mise en oeuvre de la réforme du soutien aux agriculteurs dans l'Union européenne élargie: entre simplification et décentralisation administrative = Există oare ceva "comun" în noua Politică agricolă comună? Aplicarea reformei susţinerii acordate agricultorilor în Uniunea Europeană lărgită: între simplificare şi descentralizare administrativă. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.623-670.

Aproximativ cu un an în urmă, Consiliul a adoptat reforma Politicii Agricole Comune (PAC). Textele juridice prevăd aplicarea sa începând cu 1 ianuarie 2005, mai ales în ceea ce priveşte regimul de plată unică, şi anume, noul mecanism de susţinere acordat agricultorilor în cadrul PAC. Legiuitorul comunitar a dorit să lase o mare marjă de manevră statelor membre în aplicarea acestei reforme. Autorul doreşte să răspundă la două întrebări: dacă există încă ceva "comun" în PAC şi dacă se mai poate vorbi de simplificarea PAC, fiind analizată aplicarea regimului de plată unic în funcţie de diferite alegeri ale statelor membre între regimul tranzitoriu, derogări şi excluderea regimului. Un loc aparte este rezervat analizei regimului consacrat în noile state membre şi modului în care ele aplică PAC care rezultă în urma reformei din 2003.

57. DERO-BUGNY, DELPHINE. - Le livre vert de la Commission européenne = Cartea verde a Comisiei Europene. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2005. - p.81-104.

Page 48: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 50

"Cărţile verzi" sunt documente de reflecţie, publicate de către Comisia Europeană, într-un domeniu politic specific, destinate organismelor şi particularilor invitaţi să participe la procesul de consultare şi dezbatere şi aflate în anumite cazuri, la originea unor evoluţii legislative ulterioare. "Cartea verde" - instrument de impulsionare şi de democratizare - pare să fie "a priori" lipsită de orice valoare normativă. Studierea jurisprudenţei Curţii de Justiţie şi a Tribunalului de primă instanţă arată totuşi că trebuie recunoscute efectele sale juridice.

58. ENFERT, CAROLE. - La France et la transposition des directives = Franţa şi transpunerea directivelor. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p. 671-686.

Anul 2004 a fost marcat de o consolidare a integrării europene. Reuniţi între 17 şi 18 iunie 2004, şefii de state şi de guverne ai celor 25 de state au reuşit să ajungă la un acord asupra unui Proiect de Tratat constituţional care instaurează un preşedinte european. După exemplul respingerii populare în 2005, Franţa, protagonist esenţial al acestei evoluţii neglijează dreptul comunitar. Ea este des citată cu ocazia procedurilor contencioase, dar acţiunea judecătorului a permis totuşi ameliorarea situaţiei. Soluţiile trebuie încă cercetate, în ciuda obstacolelor politice.

59. GEORGOPOULOS, THÉODORE. - Le rôle créatif du juge communautaire en matière de fiscalité directe = Rolul creativ al judecătorului comunitar în materie de fiscalitate directă. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2005. - p.61-80.

Fiscalitatea directă este şi ea supusă exigenţelor integrării europene. "Decizia Manninen" din 7 septembrie 2004 măsoară distanţa parcursă de către judecătorul comunitar şi limitele acţiunii sale, astfel cum sunt acestea stabilite prin competenţele sale de atribuire. Fără a nega faptul că statele membre îşi păstrează competenţele în materie, Curtea nu ezită să afirme incompatibilitatea dreptului fiscal naţional cu exigenţele comunitare, sprijinindu-se pe interdicţia de discriminări fiscale, principiu degajat de o jurisprudenţă bogată şi constantă.

60. NIHOUL, PAUL ; MAHIEU, STÉPHANIE. - L'avènement des OGM dans la société de l'alimentation: vers une nouvelle forme d'interaction entre la science et le droit = Organismele modificate genetic. Spre o nouă formă de intracţiune între ştiinţă şi drept. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2005. - p.1-36.

Studiul se axează pe prezentarea reformei şi a noului sistem de comercializare a alimentelor modificate genetic, reflecţiile prezentate referindu-se la cadrul juridic şi la raportul dreptului cu ştiinţa în noua reglementare a organismelor modificate genetic (OGM). Colaborarea dintre drept şi ştiinţă a fost formalizată printr-o nouă abordare a Cărţii albe adoptate de Comisia Europeană în ceea ce priveşte securitatea alimentelor. Ea a fost recent concretizată prin noua legislaţie alimentară generală care vizează prevenirea, gestionarea, controlarea riscurilor alimentare. Regulamentul CE nr.178/2002 stabileşte principiile şi percepţiile generale ale legislaţiei alimentare instituind Autoritatea Europeană de Securitate a Alimentelor şi stabilind procedurile relative la securitatea produselor alimentare.

61. PESCATORE, PIERRE. - Robert Lecourt = Robert Lecourt. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.589-596.

Autorul publică textul elogiului pronunţat în memoria lui Robert Lecourt (1908-2004), preşedintele Curţii de justiţie.

62. ROCHDI, GABRIELLE. - La politique agricole commune dans le commerce mondial des produits agro-alimentaires = Politica agricolă comună în comerţul mondial al produselor agro-alimentare. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.1, 2005. - p.37-60.

Comerţul cu produse agricole este astăzi supus unei regularizări multilaterale a schimburilor. După părerea autoarei, în mod incontestabil, dacă standardele Organizaţiei Mondiale a Comerţului condiţionează politica agricolă comună şi reforma sa, constrângerea care reiese trebuie apreciată la justa sa măsură deoarece este purtătoare a unui nou proiect pentru agricultura europeană.

63. SALES, ERIC. - La transposition des directives communautaires: une exigence de valeur constitutionnelle sous réserve de constitutionnalité = Transpunerea directivelor comunitare: o exigenţă de valoare constituţională sub rezerva constituţionalităţii. În: Revue trimestrielle de droit européen. - Paris : Dalloz, nr.3, 2005. - p.597-622.

În decizia din 10 iunie 2004 a Consiliului Constituţional francez se precizează că "transpunerea în dreptul intern a unei directive comunitare rezultă dintr-o exigenţă constituţională care nu poate fi împiedicată decât printr-o dispoziţie expresă contrară a Constituţiei". Această afirmaţie are consecinţe pe terenul competenţei Consiliului Constituţional. O directivă poate, cu ocazia examinării legii care o transpune, să facă obiectul unei verificări de constituţionalitate. De altfel, o altă lectură a aceluiaşi considerent poate determina Consiliul să verifice dacă exigenţa de valoare constituţională de transpunere în dreptul intern a unei directive a fost respectată de către legiuitor. Astfel, noua jurisprudenţă a Consiliului Constituţional îl poate determina să facă dintr-o directivă, o normă de control a legii care, ea însăşi, poate fi controlată.

Page 49: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 51

Cărţi recent achiziţionate de

Biblioteca Consiliului Legislativ

- Bibliografie indexată∗ -

1 - BERGER, VINCENT. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului / Vincent Berger; îngrijirea ediţiei: Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache, Rodica Şerbănescu. - ediţia a 5-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti : Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2005. XIX, 831 p. Bibliogr. p. 679. Index. ISBN 973-9316-53-0

SUBIECT: Uniunea Europeană; drept european; Curtea Europeană a Drepturilor Omului; jurisprudenţă europeană; drepturile omului

341.217(4)UE/B47

2 - BOROI, ALEXANDRU; NISTOREANU, GHEORGHE. Drept penal. Partea generală / Prof.univ.dr. Alexandru Boroi, prof.univ.dr. Gheorghe Nistoreanu. - ediţia a 4-a revizuită conform noului Cod penal. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. 372 p - (Curs universitar). ISBN 973-655-551-8

SUBIECT: drept penal; drept penal general 343.2/B69

3 - BOROI, ALEXANDRU; NISTOREANU, GHEORGHE. Drept penal. Partea specială / Prof.univ.dr. Alexandru Boroi, prof.univ.dr. Gheorghe Nistoreanu. - ediţia a 3-a revăzută conform noului Cod penal. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. 823 p - (Curs universitar). ISBN 973-655-652-2

SUBIECT: drept penal; drept penal special 343.3/.7/B69

4 - BUTACU, CRISTINA. Legislaţia concurenţei : Comentarii şi explicaţii / Cristina Butacu. - Bucureşti: Editura ALL BECK, 2005. 278 p - (Legi comentate). Index. ISBN 973-655-509-7

SUBIECT: drept comercial; dreptul concurenţei; concentrare economică; Consiliul Concurenţei; Oficiul Concurenţei; legislaţie

347.776/B97

5 - Consiliul Legislativ = Conseil législatif = Legislative Council : Lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ ; Regulament de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ ; Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. - Bucureşti : Monitorul Oficial, 2005. 280 p. - (Législation roumaine = Romanian Legislation; 72). ISBN 973-567-492-0

SUBIECT: drept constituţional; Consiliul Legislativ; legislaţie; tehnică legislativă 342.525/C66

6 - Contracte de muncă: Contractul colectiv de muncă; Contractul individual de muncă; Curriculum vitae; Legislaţie . - ediţia a 3-a. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2005. 112 p. ISBN 973-588-907-2 : 25 lei

SUBIECT: dreptul muncii; legislaţie; contract de muncă 349.22(498)(094)/C69

7 - DĂNILĂ, LIGIA. Dreptul de autor / Conf.univ.dr. Ligia Dănilă. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. 159 p - (Studii juridice). Bibliogr. p. 155. ISBN 973-655-624-7

SUBIECT: dreptul proprietăţii intelectuale; drept de autor; contract special 347.78/D17

8 - DELEANU, ION. Ficţiunile juridice / Prof.univ.dr. Ion Deleanu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. IX, 495 p - (Studii juridice). Index. ISBN 973-655-795-2

SUBIECT: drept; teoria dreptului; ficţiune juridică; tehnică legislativă; tehnică juridică 340.11/D28

∗ Lucrare realizată de Eliza ORBESCU, expert la Consiliul Legislativ

Page 50: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

Referinţe bibliografice

Buletin de informare legislativã nr. 4/2005 52

9 - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române / Academia Română, Institutul de Lingvistică ''Iorgu Iordan-Alexandru Rosetti''. - ediţia a 2-a revăzută şi adăugită. - Bucureşti : Univers Enciclopedic, 2005. CIV, 872 p. Bibliogr. p. 869. ISBN 973-637-087-X : 59,84 lei

SUBIECT: dicţionar; limba română 81'36=135.1/D39

10 - DUCULESCU, VICTOR; PLOEŞTEANU, NICOLAE; PĂTRAŞCU, ADRIAN. Dreptul tratatelor: noţiuni de teorie şi practică / Prof.univ.dr. Victor Duculescu, Nicolae Ploeşteanu, Adrian Pătraşcu, Felix Zaharia, Adrian Boantă. - Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2005. 440 p. Index. ISBN 973-588-937-4: 20 lei

SUBIECT: drept internaţional public; tratat internaţional; dreptul tratatelor 341.24/D82

11 - FLORESCU, DUMITRU ANDREIU PETRE ; COMAN, PAUL; BĂLAŞA, GABRIEL. Fiscalitatea în România: Reglementare; Doctrină; Jurisprudenţă / Av.dr. Dumitru Andreiu Petre Florescu, dr. Paul Coman, dr. Gabriel Bălaşa. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. XXXIX, 606 p. Bibliogr. p 605. ISBN 973-655-762-6

SUBIECT: drept financiar; drept fiscal; legislaţie; jurisprudenţă; buget de stat; impozit; tva; accize; procedură fiscală 336.22(498)/F68

12 - IANCU, GHEORGHE; GLĂVAN, GHEORGHE. Sistemul electoral / Conf.univ.dr. Gheorghe Iancu, drd. Gheorghe Glăvan. - Bucureşti: Editura ALL BECK, 2005. 168 p - (Studii juridice). Bibliogr. p.159. ISBN 973-655-634-4

SUBIECT: drept constituţional; drept electoral; sistem electoral; alegeri; Parlamentul european; constituţie 342.8/I-25

13 - Institutul de cercetări juridice 1954-2004 , 50 de ani de existenţă / Institutul de Cercetări Juridice. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. VIII,472 p.: il.color. Index. ISBN 973-655-675-1

SUBIECT: drept român; Institutul de Cercetări Juridice 34/(498)(091)/I-57

14 - MIHAI, EMILIA. Dreptul concurenţei / Emilia Mihai. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. 295 p - (Manuale Beck). Bibliogr. p. 289. ISBN 973-655-640-9

SUBIECT: drept comercial; dreptul concurenţei; piaţă concurenţială; concentrare economică; ajutor de stat; concurenţă neloială 347.776/M68

15 - POPESCU, ANDREI; DINU, ALINA; JINGA, ION. Organizaţii europene şi euroatlantice / Andrei Popescu, Alina Dinu, Ion Jinga. - Bucureşti : Editura Economică, 2005. 198 p. Bibliogr. p. 197. ISBN 973-709-172-8

SUBIECT: drept internaţional; Consiliul Europei; OSCE; OCDE; Uniunea Europeană; NATO 341.1/P81

16 - Practică judiciară comercială 2003-2004 / Curtea de Apel Bucureşti ; coord. dr.Dan Lupaşcu. - Piatra Neamţ : Brilliance, 2005. 576 p - (Colecţia Lex Expert). Index. ISBN 973-86579-2-X

SUBIECT: drept comercial; jurisprudenţă 340.14:347.7/P89

17 - PRISĂCARU, VALENTIN I. Funcţionarii publici / Dr. Valentin I. Prisacaru. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2004. XV, 477 p - (Studii juridice). Bibliogr. p.475. Index. ISBN 973-655-628-X

SUBIECT: drept administrativ; serviciu public; funcţie publică; funcţionar public; Statutul funcţionarilor publici; personal didactic; magistrat; armată; Corpul diplomatic şi consular al României; Curtea de Conturi

342.9/P92

18 - STĂNESCU, VASILE. Ştiinţa globalizării : Introducere / Vasile Stănescu. - Bucureşti : Editura ALL BECK, 2005. 258 p. Bibliogr. p.243. ISBN 973-655-728-6

SUBIECT: economie; politică economică internaţională; politică europeană; politică internaţională; istorie; sociologie; globalizare

339.9/S77

19 - STEELE, HEIDI. Microsoft Office Word 2003 / Heidi Steele; traducerea Emilian Cercel. - Bucureşti : Editura Niculescu, 2005. 542 p. - (Învaţă singur...în 24 de ore). Index. ISBN 973-568-951-0

SUBIECT: informatică; Word2003 004.42/S81

Page 51: Probleme esenţiale ale muncii în concepţia Organizaţiei Internaţionale

ISSN 1583-3178

Consiliul Legislativ - Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1, Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711 Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro

" Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ, Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială şi Documentare Nicolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat Mircea Preda, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim Andrei Popescu, Şeful Departamentului pentru Armonizarea Legislaţiei cu Reglementările Uniunii Europene Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim

# Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator) Victoria Ţăndăreanu (redactor responsabil) Svetlana Baciu Tudor Prelipceanu

$ Tipografia: R.A. �Monitorul Oficial�, str. Parcului nr. 65, sectorul 1, Bucureşti

Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii personale ale autorilor.