UNIVERSITATEA DE PETROL SI GAZE-PLOIESTIP.I.P.P.-I.D.GRUPA 4610

PROBLEMELE FAMILIALE SI IMPACTUL LOR ASUPRA DEZVOLTARII PERSONALITATII COPILULUI PRESCOLAR

COORDONATOR:Lector univ. dr. MIHAELA SUDITU CURSANT:Dumitru Emilia

1

CUPRINS

Introducere.................................................................3 Rezumat.....................................................................4 Divortul si urmarileacestuia asupra copiilor................8 Violenta si agresivitatea............................................10 Abuzul.......................................................................15 Conditiile materiale....................................................20

Motto : "In familie si pe genunchii mamei se formeaza ceea ce

este mai valoros pe lume - omul de caracter" Loisel

2

Multe din dificultăţile de adaptare şi integrare socială, atât ale

copilului cât şi ale adultului, îşi au originea în disfuncţiile familiare din

mica copilărie, ca şi în cele de mai târziu.

Conflictul conjugal sau lent, începând cu tensiuni emoţionale şi

defecte de comunicare între soţi şi sfârşind cu atitudini parentale

neconsensuale, modele educaţionale şi morale alterate sau deviate

(ex. comportamente agresive, alcoolismul, adulterul, abuzul sexual al

mamei sau al tatălui, patologia psihiatrică a unuia dintre soţi,

neparticiparea la suportul financiar al familiei, sărăcia endemică

favorizând insecuritatea biologică şi socială a copilului)- toate acestea

sunt de natură să producă fisuri şi răni adânci în structura

personalităţii copiilor, greu corectabile sau niciodată vindecabile.

In zilele noastre se vorbeste tot mai des de probleme , iar

toate aceste probleme se reflecta si asupra copiilor.

Intr-o societate in care majoritatea oamenilor nu-si urmaresc

decat propriile interese , intr-o societate in care aderarea la

“principiile” democratiei occidentale devanseaza respectarea

individului ca entitate umana, copilul nu-si gaseste locul ce ar trebui

sa il ocupe atat in familie cat si in societate.

Copilul trebuie respectat ca o persoana distincta, trebuie

respectat la fel ca si adultii.Ei au drepturi fundamentale , atat ca fiinte

omenesti cat si ca cetateni ai unui stat: dreptul la o viata

particulara,dreptul la intimidate, dreptul la o dezvoltare normala.

Experienta a demonstrat ca principalele cauze raspunzatoare

de tulburarile in plan afectiv, mai ales in cazul copiilor, sunt regasite,

cel mai adesea in familie, acolo unde copilul isi petrece cea mai mare

3

parte a timpului( mai ales pana la 3 ani), acolo unde au loc primele

experiente si relatii cu terte persoane si unde este educat si format ca

om si personalitate.

In urma studiilor efectuate s-a demonstrat ca numarul copiilor

proveniti din familii dezorganizate,care sunt victime ale violentei in

familie, care sunt maltratati sunt in continua crestere si

comportamentul acestora este diferit de cel al copiilor care traiesc

intr-un mediu diferit de al lor.

Desi Romania se afla printre putinele tari din lume in care

legislatia interzice folosirea pedepselor fizice asupra copilului , totusi,

specialistii sunt de parere ca mai avem de lucrat la acest capitol ,

intrucat o mare parte a romanilor sunt inca de parere ca bataia “ e

rupta din rai”.

Jumatate din parintii romani folosesc bataia ca metoda de

disciplinare.In ciuda acestei legi, potrivit statisticilor publicate in

studiul “Abuzul si neglijarea copilului” (realizat in 2001 de

ANPDC,Banca Mondiala si OMS), se evidentiaza ca 47.2% din parinti

spun ca folosesc bataia ca metoda de disciplinare a copilului , iar

84% din copii declara ca sunt batuti de parinti.Pedepsele fizice

aplicate copiilor detin cea mai mare pondere in mediul rural.Astfel

87% din parintii de la sate ce au copii cu varste cuprinse intre 3 si 5

ani , respectiv 78% din parintii ce au copii de 6-7 ani , au declarat ca

le aplica acestora pedepse fizice.In mediul urban , violenta fizica are

o pondere mai mica(52.6% la copiii intre 6 si 7 ani si 50.2% la cei

intre 3 si 5 ani).

De asemenea , in 75% din scoli se inregistreaza fenomene de

violenta , iar 48.1% din copiii din institutii afirma ca sunt pedepsiti prin

4

bataie de catre personalul didactic, asa cum arata intr-un studiu

asupra violentei in scoala realizat de UNICEF, Ministerul Educatiei si

Cercetarii , Institutul de Stiinte ale Educatiei si Institutul

Criminalistic.Intr-un alt sudiu, realizat de Inspectoratul Scolar al

Municipiului Bucuresti, in decembrie 2005-ianuarie 2006, se arata ca

60% din elevi sunt agresati verbal si fizic in scoala si in familie.

Scopul cercetarii este care urmarirea schimbarilor de

comportament ale copiilor care traiesc in familii cu probleme

materiale, monoparentale, in familii unde se practica violenta si

agresivitatea,abuzul.

Daca copiii proveniti din astfel de familii au o personalitate

diferita decat a celorlalti copii, atunci mediul in care acestia traiesc

trebuie urmarit si schimbat pe cat posibil.

Cu cat acesti copii traiesc in mediul familial nefavorabil unei

dezvoltari armonioase cu atat personalitatea lor (si nu numai) va avea

de suferit.

Grupul familial este prima şi cea mai persistentă sursă de

influenţe care se exercită asupra sugarului şi chiar şi înainte de

naştere şi apoi asupra copilului mic pentru care, până la un anumit

moment, modurile de acţiune ale părinţilor şi familiei sale sunt

singurele care există, singurele pe care le cunosc. Copilul strânge

toate experienţele ulterioare, le înţelege şi reacţionează emoţional la

ele după bazele pe care i le-a furnizat familia. Se poate spune că

fiecare copil mic este oglinda universului său familial. Cheia modului

său de a vedea, de a simţi, de a intra în relaţie cu alte persoane,

poate fi găsită în particularităţiile contactului lui cu cei care au alcătuit

familia căreia îi aparţine. Sub influenţa acestui contact, fiecare individ

5

îşi construieşte prototipurile tuturor relaţiilor de subordonare,

complementaritate şi reciprocitate. Obişnuinţele, reacţiile pe care

copilul şi le însuşeşte în acest cadru < se amestecă atât de intim în el

încât le putem considera ca factori determinanţi ai constituţiei sale,

dificil de distins de factorii bilogici de origine genetică de care sunt

legaţi. > ( Anthony şi Koupernik, 1970, p.19, (2)). Influenţele

ulterioare le pot eventual modifica pe cele familiale, dar ele nu pot

niciodată şterge sau remodela într-o formă absolut nouă aceste prime

experienţe fundamentale.

Grupul familial care, prin pregnanţa sa pentru copil, prin

intensitatea legăturilor afective şi materiale care s-au înnodat, permite

iniţierea sa treptată în viaţa socială, are o dublă funcţie: protectoare şi

iniţiatoare. Orice copil capătă încredere în sine şi în alţii când este

susţinut de atenţia tutelară a persoanelor care îl înconjoară, care îl

iubesc şi care doresc dezvoltarea sa în direcţia afirmării propriului eu,

a propriului limbaj. Mişcările, complicitatea ludică, contactele cu

ceilalţi, întăresc sentimentul său de încredere. Vocile şi cuvintele

celor din familie, prezenţa lor şi interacţiunea cu ei, întăresc şi susţin

energia copilului.

În viaţa sa emoţională copilul are nevoie să simtă afecţiunea

părinţilor, să aibă certitudinea că va beneficia de câte ori are nevoie

de înţelegerea şi solicitudinea pe care o va găsi întotdeauna alături

de ai săi, < de confortul de a şti că nu este sfârşitul lumii chiar dacă

face ceva despre care ambii părinţi consideră că este greşit. Are, de

asemenea, nevoie de confortul de a şti că poate câteodată să facă o

năzbâtie, dar părinţii pot să-l controleze.> ( Kahn, 1971, p.95,(32)).

6

De asemenea, el simte nevoia să-şi exprime liber sentimentele

în relaţie cu persoanele apropiate, mai ales dacă ţinem cont şi de

faptul că copilul mic e mai aproape de implicarea în conflicte de

dragoste şi ură decât indivizii mai în vârstă care au învăţat deja ce

este şi nu este social acceptabil.

Cele mai acute probleme educative, culminand cu esecul

scolar provin din absenta sau ignorarea atentiei parintilor fata de

dezvoltarea si supravegherea copilului , dar mai ales datorita

<<eroziunii>> afective intalnite in familiile dezorganizate.Rolul familiei

ca principal mediu de dezvoltare psihica a copilului este foarte

important, indeosebi in etapele timpurii ale evolutiei si dezvoltarii

sale.Iata de ce o familie prea exigenta sau prea permisiva, cu un

nivel economic precar sau in care sunt prezente unele boli psihice,

alcoolismul, consumul de droguri, delicventa, violenta fizica sau

verbala, despartirile dintre soti sau concubinajul, genereaza

dezechilibre si tensiuni care influenteaza in mod direct procesul

evolutiei si dezvoltarii armonioase a membrilor ei minori. Pe de o

parte , specialistii sunt de parere ca divortul este pentru copil, cea

mai traumatizanta forma de dezorganizare a familiei deoarece acest

process, de cele mai multe ori ireversibil <<destarma>> toata

imaginea despre lume si viata, despre sine si despre ceilalti ,

construita de copil in mintea sa; pe de alta parte, copilul considera ca

este o lege a firii ca el sa aiba alaturi pe parintii sai, care au obligatia

de a-l ingriji si ocroti, parasirea caminului de catre unul dintre parinti

este ceva de neconceput pentru varsta lor frageda.

Părinţii servesc drept ghizi, educatori şi modele pentru copiii lor.

7

Separarea de partener sau familie este o situatie din ce in ce

mai des intalnita in societatea noastra.Desi pare a se banaliza prin

frecventa de care da dovada, parasirea , fie ca este ilegala sau

legala, prin divort, antreneaza o multime de efecte psihologice

negative asupra membrilor familiei si asupra familiei care mai ramane

in urma unui astfel de eveniment.

Lisa Parkinson, definea divortul ca un “complex psihosocial in

aceeasi masura in care este un proces juridic”. Ea identifica sase

dimensiuni ale experientei de divort: emotionala, legala, economica,

parentala, comunitara si psihologica.

In lucarea “Copiii din familii despartite:intre trauma si

speranta.Un studiu psihanalitic” psihologul si pedagogul austriac

Helmuth Fidgor constata ca obiectiile pe care psihologia le aduce

divortului si care sunt de foarte multe ori aproape de condamnarea

morala a parintilor ( parintii ar trebui sa se gandeasca mai intai de

toate la copii) par sa fie sprijinite de catre o multitudine de rezultate

obtinute de cercetarile ultimilor 10-15 ani, indreptate inspre tema

divortului si a influentei acestora asupra copiilor. Astfel s-a devedit ca

divortul parintilor si recasatorirea parintelui caruia i-a fost incredintat

copilul sunt cel mai des intalnite cauze ale simptomaticii care-i

determina pe respectivii parinti sa apeleze la serviciile de psihiatrie

infantile sau la alti specialisti (psihologi, consilieri scolari).

Cert este ca o familie dezorganizata nu-i mai poate oferi

copilului un climat afectiv si emotional cu efecte benefice asupra

personalitatii copiilor.

Este universal cunoscut faptul ca in fata divortului copiii

reactioneaza diferit, de obicei le este foarte greu, iar ranile sunt mult

8

mai profunde decat ale celor doi parteneri care se despart. Fiecare

copil este unic, are propria sa personalitate, evolutie si ritm de

dezvoltare. In cazul unui divort, copiii de varsta prescolara pot

reactiona devenind foarte dependenti de parinte sau tematori cu

privire la momentele separarii. Schimbarile in obiceiurile lor de a

manca sau dormi sunt adesea un semn ca un copil trece printr-un

moment dificil. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot

plange mai usor decat in mod obisnuit.

“Copilul revelator” al esecului conjugal parental este aproape

intotdeauna imatur emitional, chiar daca uneori, compensator si sub

influenta altor factori el poate avea o evolutie intelectuala si

performationala buna sau chiar de exceptie.

Parintii nu realizeaza ca nu este suficient ca relaţia între copil

şi fiecare părinte să fie bună, fiind nevoie de o relaţie armonioasă şi

între părinţi. Altfel, neinţelegerile, conflictele şi agresiunile dintre

părinţi îl determină pe copil să trăiască într-un climat de tensiune şi

nervozitate, ceea ce duce la unele reacţii de nemulţumire şi protest

sau la dezvoltarea unui caracter închis. Se mai poate observa şi

faptul că imaginea acestora în ochii copilului se depreciază cu timpul,

astfel incat unul o sa fie favorizat , iar celalalt respins.

În urma unor cercetări efectuate pe un lot de copii cu vârste

cuprinse între 5 şi 11 ani, am putut constata că un procent foarte mic

de copii, din astfel de familii, are un nivel intelectual scăzut, iar între

cele două grupe formate, pe vârste, nu există nicio diferenţă

semnificativă. Ceea ce demonstrează că tipul de familie nu afectează

dezvoltarea inteligenţei. Preşcolarii din familiile dezorganizate sunt

inhibaţi, se simt dominaţi de acele tensiuni din familie, dar şi neglijaţi,

9

neapreciaţi, ba chiar excluşi uneori. Cu toate încercările pe care le

fac de a atrage atenţia asupra lor, din dorinţa de a se afirma, de a fi

băgaţi în seamă, de a se bucura şi ei de acea căldură părintească pe

care o bănuiesc doar, tânjind după ea, aşa cum văd la alţi copii. În

permanenţă au acea senzaţie că se află pe punctul de a pierde ceva,

poate chiar atenţia sau dragostea cuiva.

Tulburările de afectivitate sunt mai accentuate la prima grupă

a copiilor între 5-7 ani, decât în a doua de 7-11 ani, pentru că sunt

mai vulnerabili şi imaturi afectiv, resursele lor de adaptare şi apărare

fiind limitate. Chiar dacă dezorganizarea se datorează tatălui, el

rămâne pentru copil personajul cel mai important, el fiind bărbatul,

omul încărcat de semnificaţii afective, fie că sunt negative sau

pozitive, copilul îl iubeşte şi îl detestă în acelaşi timp.

Deci, putem conchide cu un concept la fel de important că aceşti

copii, chiar dacă sunt anxioşi, frustraţi, interiorizaţi, ei pot şi trebuie

ajutaţi neapărat.

O alta problema destul de importanta o reprezinta violenta si

agresivitatea.Destul de frecvent agresivitatea este asociata si chiar

confundata cu violenta. Violenta este o forma agresiva de

comportament care a existat de la inceputul comunitatii umane, dar

care azi a inceput sa capete proportii exagerate si ingrijoratoare.

Pedagogia puterii si a simtului de proprietate promoveaza

ideea ca pedepsele corporale sunt benefice si necesare in procesul

instructivo-educativ si ca , prin ele, ii vom invata pe copii sa-si

respecte parintii si sa-i asculte.

1

Copiii care traiesc intr-o familie violenta ajung sa dezvolte

acelasi comportament ca si parintii lor.Indiferent de varsta , copiii sunt

invatati ca violenta este o metoda eficienta de a controla alti oameni.

Tolerarea violentei in familie , violente comise asupra femeilor

si copiilor face parte dintr-o traditie profana straveche, aceasta

practica eronata este “legitimata” ca o tactica de intimidare ,

apreciindu-se ca e absolut necesara ca vointa copiilor sa fie “franta”

pentru a-I invata cum “ se cuvine” sa se comporte.

Copiii din familiile violente invata ca:

- este acceptabil ca un barbat sa loveasca o femeie

- violenta este modul de a obtine ceea ce vrei

- oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie

- barbatii care pedepsesc femeile si copiii sunt masculi adevarati

- exprimarea sentimentelor inseamna slabiciune

La varsta prescolara , copiii cred ca totul se invarte in jurul lor

si este provocat de ei. Daca sunt martori ai violentelor sau

abuzului, pot crede ca ei l-au provocat.Unele studii au aratat ca

baietii prescolari au cele mai mari rate ale agresivitatii si cele mai

multe probleme somatice, fata de alte grupe de varsta.

Orice manifestare de protest sau indarjire din partea

copilului ,rezultata din aplicarea unor astefel de practici

“educationale”, e interpretata ca un indiciu al necesitatii de a recurge

la sanctiuni suplimentare. Asemenea abuzuri deformeaza si

mutileaza vointa umana, consecintele fiind deosebit de grave: copilul

(sau copilul devenit adult) ajunge sa fie sau complet indiferent sau

teribil de irascibil si agresiv.

1

Copiii care au fost martori ai violentei in familie deseori devin

agresivi cu colegii, prietenii si profesorii.Ei tind sa fie neobedienti,

iritabili si usor de infuriate.Copiii care distrug obiectele si au tendinta

de a se implica in conflicte,pot dezvolta o personalitate delincventa la

adolescenta. Aceste comportamente sunt mai pronuntate la baieti ,

dar au fost identificate in numar semnificativ si la fete. Trebuie

accentuat faptul ca, chiar daca nu exista nici un dubiu ca copiii

martori si/sau victime ale violentei domestice sunt afectati in plan

comportamental , cognitive si emotional, cercetarile nu sunt foarte

conclusive in ceea ce priveste efectele definitive la nivelul sexului,

varstei sau stadiului de dezvoltare.Inconsistentele sugereaza ca sunt

mai multi factori care trebuie luati in considerare: durata si frecventa

violentelor, rolul copilului in familie, numarul separarilor si mutarilor,

dezavantajele sociale si economice.

Prezenta agresiunii si expunerea copilului la diferite forme de

abuz constituie argumente si factori de neliniste pentru toti cei care

sunt preocupati de sanatatea , educatia si viitorul copiilor.

Abuzurile comise asupra copiilor se soldeaza cu nopti bantuite de

cosmaruri , tipete de groaza, lacrimi innabusite, individualitati

reprimate si frante.

Expunerea copiilor la acte de violenta psihica, emotionala,

fizica, sexuala poate fi devastatoare pe termen lung.

Mai mult ca altadata, se observa la copiii prescolari o crestere

in intensitate a manifestarilor de violenta si agresiviate, exprimate cu

precadere prin actiuni fizice,verbale, prin refuzul de a colabora sau

coopera cu colegii, prin distrugerea unor jucarii sau prin adoptarea

unei conduite ostile.

1

Stim ca pana la varsta de 2-3 ani, sentimentele de rautate sau

ura sufleteasca, copilareasca, nu au un obiect sau un subiect

concret.

Consideram ca unele forme de manifestare sunt in limitele

normalului , deoarece copiii de 2-3 ani sunt in totalitate dependenti de

parinti , si acestora le revine rolul de a intervene pentru a corecta

aceste comportamente, pentru a institui reguli, a stabili limite,

oferindu-le copiilor exemple corecte de comportament.Numai

procedand asa , aceste manifestari de rautate infantile vor fi de

scurta durata, nu vor evolua si mai ales, nu vor degenera in alte

sentimente.

O alta situatie tipica cu care ne confruntam si care duce la

aparitia violentei la copil este lipsa caldurii , a afectiunii si instalarea in

sufletul copilului a sentimentului ca nu este iubit , ca este neglijat.

Psihologia moderna considera ca “agresivitatea este o calitate

a organismelor vii, care pentru supravietuire , adaptare , dezvoltare ,

deci, ca o conditie a existentei , consta in actiunea acestora asupra

mediului inconjurator in scopul apararii , cautarii hranei , perpetuarii

speciei” (Dragomirescu, 1976, 80)

Din perspectiva psihologiei sociale, Nicolae Mitrofan (1996,

434) considera “ agresivitatea ca fiind o forma de conduita orientata

cu intentie catre obiecte , personae sau catre sine, in vederea

producerii unor prejudicii, a unor raniri , distrugeri sau daune”.

Sigmund Freud si Konrad Lorentz sustin ca agresivitatea

este innascuta, iar Leonark Bergowitz si John Dollard afirma ca

agresivitatea este un raspuns la o frustrare.

1

Copiii de varsta prescolara reprezinta primul nivel al unei

societati in miniatura, in care se poate investiga in ce masura un

comportament deviant, agresiv, violent se poate transforma intr-un

comportament echilibrant sau in ce masura si in ce conditii, este

valabila reciproca.Personalitatea viitorilor adulti trebuie sa se dezvolte

pe deplin, iar copiii integrati in invatamantul de masa pe treapta cea

mai mica, invatamantul prescolar, trebuie sa dobandeasca o educatie

de calitate, inclusiv prin prisma combaterii manifestarilor unui

comportament agresiv la aceasta varsta.

Cum se stimuleaza agresivitatea copiilor? Prin imitatie. Copiii

imita actiunile parintilor , ale altor copii si ale eroilor din mass-media,

in special cand actiunea este recompensata si copilul admira si se

identifica cu acel model.Cand se generalizeaza , acest proces

creeaza ceea ce uneori se numeste scenarii cognitive pentru

rezolvarea problemelor sociale de zi cu zi intr-un mod automat si sunt

foarte rezistente la schimbare.Prin insensibilizarea la efectele

violentei.Cu cat copilul priveste mai multa violenta , cu atat accepta

ca valid un comportament agresiv. Mai mult , copiii care privesc

scene violente devin suspiciosi si se asteapta ca si altii sa se poarte

violent – o inclinatie atributionala care promoveaza comportamentul

agresiv.Copiii cu o expunere sporita la violenta vad lumea ca pe un

loc intunecos si sinistru si sunt predispusi sa exagereze posibilitatea

de a fi implicate intr-un act agresiv.

La agresivitate si ostilitate , copilul nu raspunde direct in raport

cu parintele agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive

si autoagresive.

1

Violenta manifestata in cadrul familiei si mai ales asupra

copiilor a atras tot mai mult atentia specialistilor care la randul lor au

incercat sa evidentieze structurile de personalitate specifice celor ce

maltrateaza copiii, mecanismele si dispozitivele motivationale care

sustin asemenea forme de conduita , consecintele imediate si de

perspectiva asupra sanatatii fizice si psihice a copiilor supusi unui

asemenea tratament. Neintelegerile , conflictele si agresiunile dintre

parinti il determina pe copil sa suporte o anumita nervozitate , sa

traiasca intr-un climat de tensiune , ceea ce duce la cresterea

reactiilor de prudenta si aparare fatisa ori la dezvoltarea unui caracter

inchis.

Simptome ca :neliniste generala, bulimie, devieri

comportamentale , dificultati in respectarea disciplinei scolare si

familiale, furt, stari anxioase , nervozitate accentuate , fobii, crestrea

potentialului agresiv, slaba concentrare a atentiei nu sunt considerate

ca manifestari datorate problemelor afective pe care le are copilul. Nu

este sufficient ca relatia individuala a copilului cu fiecare parinte sa fie

buna, el are nevoie si de o relatie armonioasa intre parinti.Uneori

ajustarea comportamentului echivaleaza cu tulburari ce apar in sfera

afectiva, volitiva, cognitive si de personalitate, iar aparitia acestor

tulburari poate fi atat de complexa incat sa necesite ajutor specializat

inca din perioada prescolaritatii pentru a evita cronicizarea unor stari

afective nocive si a unor practice comportamentale care pot

influenta , pe o durata mai mare de timp , dezvoltarea armonioasa a

personalitatii copilului .

1

Abuzul cuprinde toate formele de violenta fizica sai psihica

savarsite impotriva copilului , orice comportament care implica

folosirea fortei si a superioritatii pentru a-l rani: bataia ,insultele,

umilinta, agresuinea sexuala, comportamentele cu conotatie sexuala

savarsite in prezenta copilului, intimidarea, lovirea, supunerea la

practice injositoare, munca fizica inadecvata varstei si capacitatilor

fizice, expunerea la pericole, alungarea de acasa, amenintarile,

neglijarea, obligarea la savarsirea unor acte gen furt, cersetorie,

prostitutie etc.

Abuzul emotional este cea mai frecventa forma de abuz a

copilului. Efectele abuzului emotional este insa croitor de destin

pentru copil.Un copil timid , neincrezator , incapabil sa se manifeste

la gradinita si mai tarziu la scoala, la locul de munca , cu partenerul

de viata , este un copil ranit de vorbe care nu i-au transmis dragostea

, ci ura , dorinta de a-l distruge. Aceasta este semnificatia cuvintelor

rastite, a ordinelor agresive date copilului caruia nu I se ingaduie

replica.Chiar si un obiect inofensiv care a fost asociat cu agresivitatea

poate stimula mai tarziu violenta.Majoritatea cazurilor de violenta se

petrec pe fondul consumului de alcool.Copiii agresati fizic sau psihic

manifesta dificultati de adaptare scolara si interpersonala, fug de

acasa sau de la scoala, au rezultate scazute, mergand pana la

abandon scolar.Ei sunt foarte timizi , dar in acelasi timp le este teama

si manifesta agresivitate fata de cei din jur.De asemenea , acesti

copii se confrunta cu scaderea atentiei si a puterii de concentrare,

anxietate generalizata, cosmaruri si dificultati de adormire, dureri de

cap, de stomac sau alte manifestari somatice ale emotiilor negative.

1

Climatul familial joaca un rol important in explicarea existentei

unui comportamnet agresiv la copiii de varsta prescolara.

Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilului si

supunerea la munci dificile ce depasesc posibilitatile acestuia avand

ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale.

Abuzul de orice natura asupra copilului aduce dupa sine grave

tulburari de comportament, intarzieri in dezvoltarea si manifestarea

agresivitatii sub cele doua forme: fizica si verbala, in relatiile cu

ceilalti.Zgomotele prea intense , violente, sunt terifiante pentru

copil.Ele sporesc spaima initiala a copilului.

Pentru ca vorbele , limbajul, devin un spatiu in care locuieste

copilul , inca de la nastere este foarte important modul cum se

vorbeste cu copilul ,de aici si pericolul vorbelor violente adresate

copilului.

Ce simte si gandeste copilul abuzat?

Culpabilitate.Considera ca permanent greseste si ca merita

pedepsele primate, ca este raspunzator de supararea parintilor.

Frica.Copilul supus frecvent agresiunilor, invata sa traiasca intr-o

asteptare anxioasa, intr-o stare de permanenta alerta, in special daca

face parte dintr-o familie in care intalnim violenta domestica, certurile

dintre parinti degenerand in violente care se rasfrang si asupra

copilului.Copilul nu doarme bine, nu se alimenteaza adecvat sau

sufficient, se imbolnaveste des, isi face foarte multe griji, asteptand in

orice clipa sa fie agresat.

Nedreptate.Copilul intelege ca cel puternic detine puterea, ca din

cauza inferioritatii sale fizice este victima, isi insuseste acest raport si

invata un model de comportament.Mai tarziu , cand dezvolatrea fizica

1

ii permite, isi exprima agresivitatea asupra celor mai slabi(copii,

animale).

Nu sunt iubit.Este greu ca un copil care este umilit, lovit,amenintat, sa

aiba incredere in adultul care il raneste.El va considera ca nu merita

iubirea adultului , ca nu este dorit,acceptat, iubit.Chiar daca parintele

ulterior regreta tratamentul aplicat copilului,copilul va ramane

permanent cu un sentiment de neincredere in acesta, deoarece i-a

dovedit ca este capabil sa il raneasca.

Ma voi razbuna.Uneori copilul este constient de faptul ca din cauza

inferioritatii fizice, nu se poate apara.De aceea , el tolereaza abuzul si

, in secret, incepe sa elaboreze planuri de razbunarepentru mai

tarziu.El nu este capabil sa ierte si sa treaca cu vederea ceea ce i se

intampla, deoarece nu i se arata un model de toleranta si

intelegere.Cand vine capabil sa-si domine intr-o mai mica sau mai

mare masura parintele, poate gasi o modalitate de razbunare:

sfidare, fuga de acasa, delicventa,sau atacuri violente.

Asta este normalitatea.Modelele de comportament se invata in

famile.De aceea este bine sa nu subestimam capacitatea copiilor de

a ne imita in cele mai mici amanuntecomportamentu(bun sau rau), cu

atat mai mult cu atat,la varste fragede, nu detine filtru cu ajutorul

caruia sa discarna binele de rau.Copilul crescut intr-o familie in care

se practica violenta invata ca aceasta e maniera in care oamenii

relationeaza,Aceasta este normalitatea.Odata insusita aceasta

credinta,ea se va reflecta in toate interactiunile sale.Mai tarziu, cand

va creste si isi va intemeia o familie, va aplica aceleasi metode,

convins fiind ca asa se procedeaza.Un exemplu dat copiilor este mai

valoros decat o mie de cuvinte.Chiar daca mesajul verbal dat

1

copilului este”te iubesc”, daca nu este sustinut si de comportamentul

parintelui, acest mesaj nu va valora nimic.De aceea uneori intalnim

parinti care se plang”i-am spus de mii de ori sa se poarte frumos”, “i-

am explicat de fiecare data sa nu se bata”, dar daca exemplu oferit a

fost altul, acesta i-a demonstrat cum se procedeaza in mod practic.

E mai bine sa mint.Copilul observa ca atunci cand greseste este

pedepsit,certat,batut,parintii nu iarta si nu tolereaza.De aceea, pentru

a evita pedepsele aspre, invata sa ascunda adevarul, sa il

denatureze.Curand, acesta devine un obicei care ii aduce

beneficii(evitarea pedepsei), pe care il transforma in convingere

personala “inseamna ca este bine sa minti”.Cand minciunile sunt

descoperite, copilul este din nou pedepsit, mai aspru chiar, pentru

minciuna.Asta nu il va face sa renunte la ea, ci sa se

perfectioneze,caci a vazut deja ca minciuna il scapa de cele mai

multe ori.Daca ajunge sa minta suficient de bine, nu va mai fi

pedepsit.

Studiile arata ca si lipsa parintilor afecteaza viata copilului ,

generand adevarate drame, de la comportament deviant, ticuri , pana

la tentative de suicid.Chiar daca nu ii lipseste nimic din punct de

vedere al alimentatiei, igienei, copilul simte ca nu are cine sa il

reprezinte.El are o incredere in sine scazuta, considera ca nu este

important, devine neascultator, agresiv si mai putin afectuosi. Copiii

de varsta prescolara sunt marcati de o mare tristete, de sentimente

de frustrare, confuzie si anxietate.

1

O alta teorie ,abandonata, este cea care insista asupra

conditiilor economice, materiale. Realitatea arata ca nu numai copiii

proveniti din medii sarace au manifestari agresive, ci si cei din medii

si familii privilegiate.Factorul individual reprezinta un alt factor de care

trebuie sa tinem cont atunci cand incercam sa cautam cauzele care

determina tendintele agresive ale unui copil. Agresivitatea poate fi

privita si sub aspectul patologic , caz in care se disting doua forme: -

agresivitatea constitutionala , dependenta de zestrea ereditara si de

structura neuro- psihica ( debilitate mintala, hiperemotivitate, autism);

agresivitatea castigata, datorita unor factori si imprejurari

( traumatisme cranio- cerebrale, encefalopatii manifestate prin

descarcari agresive). Labilitatea afectiva reprezinta una din

caracteristicile personalitatii celor violenti , ea manifestandu-se prin:

sugestionarea rapida in raport cu impresiile de moment formate, lipsa

unei autonomii afective.De mare importanta este si aplicarea unui

management educational corect al grupei de copii de catre

educatoare.

F. Dubet spune ca indiferenta cadrelor didactice este cea mai

importanta manifestare a dispretului fata de copii.Sunt numeroase

cazurile in care copiii sufera ca urmare a unor judecati negative a

cadrului didactic , pentru ca ele vin sa intareasca propriul sentiment

de indoiala, de descurajare, de lipsa de incredere in fortele

proprii.Acest dispret, o data interiorizat, poate antrena un ansamblu

de consecinte in plan comportamental : lipsa de comunicare ,

pasivitate, indiferenta sau indisciplina si perturbarea ordinii,

dezvoltarea unor atitudini ostile, provocatoare.Folosirea tonului ridicat

, evaluarea neobiectiva, intimidarea , adresarea de jigniri ,

2

amenintarea , lovirea, nervozitatea permanenta , ironia, absenta

raspunsului la solicitari au consecinte mai garve la prescolari decat la

elevii mari.

Bibiografie:

Campania de informare”Parinte de nota 10”

Iren Eibl-eibesfeld,trad. Vasile Dem. Zamfirescu,Agresivitatea

umana.Studiu etologic.-Editura trei,bucuresti,2005

Mihaela Sterian-Agresivitatea mediatica si

personalitatea ,Ed.Paideia,2006

Revista “Psihologia” , nr.5/2001

UNICEF, Ministerul Educatiei si Cercetarii , Institutul de Stiinte ale

Educatiei si Institutul Criminalistic.Inspectoratul Scolar al Municipiului

Bucuresti, in decembrie 2005-ianuarie 2006,Studiu “Violenta asupra

copiilor”

ANPDC,Banca Mondiala,OMS,Studiu “Abuzul si neglijarea

copilului”,2001

Nicolae Mitrofan, 1996

Helmuth Fidgor “Copiii din familii despartite: intre trauma si

speranta.Un studiu psihanalitic.”

Lisa Parkinson

Kahn,1971

2

2