In gospodariile agricole colective din regiunile sudice ale  tarii cum sunt: Craiova , Dobrogea , Bucuresti si Galati , precum si in partea sudica a regiunilor Arges si Ploiesti , in lipsa incaperilor si a materialelor de fortare se pot producesi butasi altoiti nefortati. Altoirea in acest caz se face mai tarziu cand incepe dezmuguritul vitei si pamantul s-a incalzit bine pentru ca butasii sa se poata planta imediat dupa altoire. Practicarea acestei metode nu asigura intotdeauna o reusita buna ca in cazul fortarii . totusi in solurile usoare si in anii fara prea multa umiditate in primavara , rezultatele pot fi multumitoare si uneori tot asa de bune ca si cele obtinute prin fortare. Vitele nefortate se pot produce in mai multe feluri: 1) se planteaza vita altoita direct in biloane , asa cum rezulta de la masa de altoit sau I se aplica o legatura de rafie sau de bumbac ca sa se fixeze mai bine altoitul de portaltoi. 2) rezultate mai bune se obtin cand vita de vie se parafineaza la punctul de altoire pentru ca umiditatea sa nu patrunda intre sectiuni.

Parafinarea se face in felul urmator:

Parafina se topeste intr-un vas de tuci sau intr-o cratita adanca, introdusa cu fundul intr-un alt vas cu apa fierbinte. In timpul topirii parafina trebuie ferita de foc , pentru a nu se aprinde. Ea trebuie incalzita cu putin  peste punctual ei  de topire (60 grade) pentru a nu distruge ochiul altoiului.

Butasii altoiti se fac manunchiuri mici de 5—10 buc., se asaza cu capul la aceeasi inaltime si  se introduc  cu altoiul in parafina topita , in asa fel  ca parafina sa acopere tot altoiul si  sa treaca putin si pe portaltoi pana sub punctual de altoire. Inmuierea in parafina se face doua reprise in asa fel ca parafina sa se aseze intr-un strat mai gros. De fiecare data inmuierea se face foarte rapid , pentru ca sa nu oparim ochiul. Cu un kg parafina se pot trata 1 500-2 000 bucati vita. Vitele parafinate se

planteaza direct in scoala. Metoda obtinerii vitelor altoite fara a fi puse la fortare , prin  folosirea parafinei este o metoda proprie romaneasca , aplicata prima data in 1931 la pepiniera Istrita-Buzau.

Fata de avantajele economice pe care le prezinta  aceasta metoda  trebuie mai bine cunoscuta si extinsa pe scara mai mare, mai ales daca tinem seama de cerintele crescande de material saditor si numarul mic de sere existente pentru fortat. Altoirea la parafina  , aplicata la timp si cu pricepere poate da rezultate tot asa de bune ca si altoirea urmata de fortare.

Publicat 19/ 02/ 2013

Plantarea butasilor altoiti si lucrarile agrofitotehnice din scoala de vite

15/10/2013

0 Comments

 

Forţarea butaşilor altoiţi poate fi considerată terminată, după cum prezintă E. Vişoiu şi colab. (2002), după o perioadă de călire de 2-3 zile, necesară aclimatizării viţelor la condiţiile de plantare din şcoala de viţe. Călirea se desfăşoară la temperatura de 8-10 grade Celsius în cazul viţelor ce se vor planta în câmp şi 12-13 grade Celsius pentru cele plantate în spaţii protejate.

Clasarea viţelor după călire constă în alegerea celor bune pentru plantat, care au lăstari porniţi şi căluş circular la punctul de altoire. Lăstarii se fasonează la 4-5 cm, iar rădăcinile se îndepărtează ori se scurtează la 1-2 cm. În funcţie de modul de plantare, viţele clasate se pot reparafina. Pentru viţele plantate în spaţii protejate, ca şi pentru viţele produse în câmp pe teren modelat în biloane mici sau în teren nebilonat, reparafinarea pe jumătatea superioară a butaşilor este obligatorie.

Producerea viţelor altoite în ghivece nutritive Producerea viţelor altoite în ghivece nutritive are marele avantaj că permite plantarea lor la locul definitiv chiar în anul altoirii, eliminându-se anul de creştere în pepinieră; de asemenea, la ghivece nutritive pot fi fortificate viţele necesare pentru plantarea golurilor. Tehnologia impune existenţa unor spaţii protejate (sere, solarii, tunele din folii transparente), a unor instalaţii pentru udare şi aerisire. Amestecurile nutritive pentru înrădăcinarea şi dezvoltarea viţelor sunt constituite din următoarele componente: mraniţă, turbă, pământ de ţelină, nisip, în diferite combinaţii; cel mai utilizat amestec este cel format din părţi volumetric egale de mraniţă, pământ de ţelină şi nisip.

Plantarea butaşilor altoiţi şi parafinaţi se poate executa după ce temperatura în seră nu mai coboară sub 8-10 grade Celsius, prin introducerea în amestecul nutritiv a 10-12 cm din partea bazală a butaşilor. Ca lucrări de îngrijire specifice enumerăm: udări prin aspersiune pentru menţinerea higroscopicităţii atmosferice ridicate, plivitul buruienilor, copilitul lăstarilor şi tratamentele fitosanitare.

Livrarea viţelor poate să înceapă când acestea au lăstarii de minimum 20 cm, iar sistemul radicular este bine dezvoltat şi suficient de lignificat pentru a susţine greutatea amestecului nutritiv din punga de plastic. Pentru viţele fortificate destinate plantării golurilor din plantaţiile tinere, înălţimea lăstarilor trebuie să fie de peste 30 cm. Printr-o bună dirijare a factorilor ecologici, viţele fortificate la ghivece nutritive pot fi plantate în goluri în jumătatea a II-a a lunii mai, iar cele altoite, în anul respectiv, după 10 iunie.

Este important de ştiut că viţele cu lăstari mai mari de 60 cm nu se comportă foarte bine după plantarea la locul definitiv, deoarece o parte din rădăcinile care depăşesc punga de plastic sunt distruse la detaşarea de pe solul serei ori se deshidratează în perioada transportului şi a plantării. Se creează un dezechilibru între sistemul radicular activ şi suprafaţa foliară a lăstarului care produce disfuncţionalităţi fiziologice până la refacerea rădăcinilor.

Producerea viţelor altoite în câmpTerenul destinat şcolii de viţe trebuie să fie inclus într-un asolament de 4-5 ani şi trebuie bine nivelat, amplasat lângă o sursă de apă şi să aibă un bun drenaj natural. Organizarea terenului în şcoala de viţe se face în sole de circa 5 hectare, înconjurat de drumuri de acces. Lungimea solelor şi direcţia rândurilor de viţe vor fi dependente de reţeaua de irigare, indispensabilă şcolii de viţe.

Pregătirea terenului trebuie să înceapă toamna, după recoltarea culturilor premergătoare, cu desfundatul terenului la 50-60 cm cu PBD în agregat cu S1300 sau S1500.

Fertilizarea organică se recomandă a fi efectuată plantei premergătoare, dacă viţele vor fi produse pe teren modelat, şi concomitent cu desfundatul, dacă rândurile de viţe sau coama biloanelor vor fi acoperite cu folii din material plastic intens colorate. Fertilizarea chimică de bază se face înainte de modelarea terenului cu N - 30, P - 60, K - 80 kg substanţă activă sau cu dozele recomandate prin cartarea agrochimică. Modelarea terenului în biloane se realizează toamna pentru solurile mijlocii. Cu pluguri pentru făcut şi tasat biloane în agregat cu S 1300 sau U 650 DT. Bilonul are secţiune transversală, forma unui trapez cu baza mare de 80-100 cm, iar cea mică de 25-30 cm. Bilonarea este obligatorie pe solurile reci sau în zonele cu suma gradelor de temperatură utilă mai scăzută de 1.450 de grade Celsius.

Pe biloane, viţele pot fi plantate prin acoperire totală, în rânduri simple, sau prin acoperirea parţială, cu rânduri simple sau duble. Pentru plantarea în rânduri duble, profilul bilonului trebuie mărit (baza mare 140-160 cm, iar baza mică 35-40 cm). Rândurile duble se plantează pe coama bilonului la 18-20 cm, iar între plante, pe rând, distanţa este de 6-7 cm (Grecu V. şi colab., 1993) În România, la SCDVV Ştefăneşti s-a realizat, în mod experimental, intensificarea şcolii de viţă prin modelarea terenului în biloane, cu lăţimea bazei de 70 cm, coama acoperită cu folie intens colorată, cu un rând de viţe pe bilon sau chiar cu două rânduri, realizându-se importante economii prin reducerea suprafeţelor desfundate, bilonate şi întreţinute mecanic, la 1/2 şi chiar la 1/3.

Pentru varianta intensivă se recomandă utilizarea la protejarea coamei bilonului a foliilor intens colorate în albastru sau roşu, pentru efectele favorabile atât asupra încălzirii superioare a bilonului, cât şi pentru radiaţiile reflectate care stimulează fotosinteza, contribuind la o acumulare superioară a hidraţilor de carbon în viţele obţinute. Plantarea viţelor în teren nebilonat se recomandă pentru zonele din sudul ţării. Terenul se desfundă, se fertilizează şi se nivelează ca şi în tehnologia clasică.

Pregătirea terenului pentru plantare începe cu deschiderea unor rigole la distanţe de 140 cm şi executarea unor orificii ca marcatoare, la distanţe de 6-6,5 cm şi adâncime de 10-12 cm. Viţele parafinate se introduc în aceste orificii la 10-12 cm adâncime, apoi rigola se acoperă, efectuându-se un mic bilon de pământ. După plantare, se irigă obligtoriu cu 150-200 metri cubi de apă la hectar. La încheierea plantatului se întocmeşte schiţa cu soiurile plantate în şcoala de viţe şi se completează Registrul de producere a materialului săditor viticol. Îngrijirea viţelor după plantare urmăreşte dirijarea creşterii şi maturării lăstarilor prin lucrări efectuate la sol şi la plante.

Lucrările aplicate solului sunt: mobilizarea superficială (6-10 cm) după plantare, după udări şi când terenul este îmburuienat, de 10-12 ori în perioada de vegetaţie. Pe biloanele neprotejate cu folii de polietilenă se practică spargerea crustei (până la apariţia lăstarilor) şi mobilizarea superficială a

taluzurilor biloanelor la 5-8 cm şi copcitul.

Lucrările aplicate viţelor sunt: ciupitul, plivitul, copilitul, cârnitul şi protecţia fitosanitară.

Ciupitul lăstarilor şi plivitul au rolul de a asigura dezvoltarea a doi lăstari la fiecare viţă. Plivitul se execută obligatoriu când pornesc mai mult de doi lăstari (mai ales în urma lucrării de ciupit).

Copilitul se execută diferenţiat, mai ales la soiurile care emit uşor copili. Scopul lucrării este fortificarea lăstarilor principali. Cârnitul constă în îndepărtarea vârfurilor lăstarilor (5-6 frunze de la vârful de creştere) la începutul toamnei. După cârnit, lăstarii trebuie să aibă o lungime de 40-50 cm.

Combaterea bolilor şi a dăunătorilor este determinată de condiţiile de mediu deosebit de favorabile pentru instalarea şi dezvoltarea acestora. Principala preocupare este combaterea manei viţei-de-vie, favorizată de irigările prin aspersiune efectuate.

Primele tratamente se execută când viţele au 4-5 frunze cu diametrul de 3-4 cm. În perioada de vegetaţie se fac, în medie, 20 de tratamente, alternând produsele de contact cu cele sistemice. Eventualele impurităţi trebuie marcate sau eliminate la începutul lunii septembrie. Evaluarea producţiei de viţe se face prin analiza dimensiunilor creşterilor vegetative la un număr de 5% din viţele altoite şi se stabileşte prin formula: % Vc I = (Nt Ve x 100) : Nt Vpl, unde: Nt Ve = număr total de viţe de calitatea I stabilit prin evaluare Nt Vpl = număr total de viţe plantate. Scoaterea viţelor din şcoala de viţe, clasarea, recepţia, depozitarea şi livrarea lor sunt lucrările care încheie anul petrecut de viţe în şcoală.

Scoaterea viţelor din şcoala de viţe se face după căderea frunzelor. În cazul unei secete prelungite se recomandă o ultimă udare cu 4-5 zile înainte de scosul viţelor, pentru desprinderea mai uşoară a rădăcinilor din sol. Dislocarea rădăcinilor se efectuează mecanizat, cu plugul de scos, în agregat cu trectorul U650 DT. Viţele dislocate se scot manual din sol, se strâng în pachete, se etichetează şi se transportă la locul de depozitare temporară, unde, prin acoperirea rădăcinilor cu nisip sau rumeguş umed, se evită deshidratarea acestora.

Clasarea viţelor se face respectând riguros condiţiile tehnice şi biologice prevăzute în standardele existente, care prevăd: o bună sudură la punctul de altoire, cordiţă cu lemnul bine măturat pe o lungime minimă de 15 cm, cu grosimea minimă de 4 mm măsurată pe diametrul mare al celui de-al doilea internod, lungimea portaltoiului 36+2 cm, grosimea minimă - 8 mm, scoarţa neexfoliată şi fără vătămări mecanice, cel puţin două rădăcini bazale cu diametrul de 4 mm şi cel puţin patru cu diametrul de 3 mm, dispuse radiat la polul bazal. Lungimea minimă a rădăcinilor trebuie să fie de 15 cm.

Ambalarea viţelor clasate se face în pachete de câte 20 de bucăţi, cu punctul de altoire la acelaşi nivel, efectuându-se trei legături (minimum), una la cordiţe, una sub punctul de altoire şi una deasupra rădăcinilor. Pachetele se etichetează şi se trimit la depozitare. Depozitarea peste iarnă se face pe soiuri, iar în cadrul soiurilor se formează loturi de circa 20.000 de viţe. Stratificarea se face în nisip umed în depozite amenajate sau în saci de polietilenă, în camere frigorifice. Pentru evitarea infecţiilor cu Botrytis cinerea se recomandă dezinfectarea pachetelor cu un antibotritic specific. În

timpul depozitării se fac, la intervale regulate, controale, pentru depistarea eventualelor infecţii cu mucegai, dacă se menţine umiditatea nisipurilor ori higroscopicitatea aerului în depozit.

Producerea vitelor altoite Posted on March 25, 2011 by

Materialul săditor viticol se obţine în unităţi de producţie specializate, denumite pepiniere.

Pepiniera, ca unitate complexă, cuprinde sectoare dependente între ele. Acestea sunt: plantaţiile furnizoare de butaşi portaltoi şi altoi, şcoala de viţe sau solarii şi teren pentru asolament. La acestea se adaugă: construcţiile specifice (complexul de altoire şi forţare, solariile), amenajările aferente (complex administrativ, remize, instalaţii, magazii) şi sistema de maşini specifică.

 

                Plantaţiile de viţe neroditoare pentru portaltoi. Viţele Vitis vinifera sunt sensibile la filoxeră. Cultivarea lor pe terenurile filoxerate nu este posibilă fără a fi apărate împotriva acestei insecte. Până în prezent cel mai eficient mod de apărare este altoirea pe portaltoi rezistenţi la filoxeră. De aceea, pentru producerea viţelor altoite sunt necesari butaşii proveniţi din coardele viţelor rezistente la filoxeră, dar neroditoare, numite viţe portaltoi. Pentru obţinerea coardelor din care se obţin butaşii portaltoi este necesară, în primul rând, înfiinţarea plantaţiilor de viţe ce constă în : alegerea arealelor, organizarea, amenajarea şi pregătirea terenului, plantarea viţei de vie şi întreţinerea ei până la intrarea în producţie.

Recunoaşterea plantaţiilor portaltoi în vederea recoltării materialului  de  altoit. La aceste plantaţii se efectuează, în momentele care determină calitatea materialului de altoit, controale (2 – 3). În principal se urmăreşte executarea lucrărilor prevăzute în tehnologie (lucrările solului, plivit, 8 – 12 lăstari / butuc, copilit, legatul lăstarilor, cârnit, protecţia fitosanitară, identificarea, marcarea şi eliminarea impurităţilor ş.a.).

Pentru eliberarea certificatelor de valoare biologică  -butaşi autentici – se vor îndeplini condiţiile: autenticitate 100 %, lipsa atacului de cancer bacterian  (Agrobacterium tumefaciens), de putregai alb al rădăcinilor (Rosselinia necatrix) şi îndeplinirea cerinţelor tehnice ale standardelor în vigoare.

La eliberarea certificatelor de valoare biologică pentru butaşi selecţionaţi se vor asigura condiţiile de recoltare din plantaţii înfiinţate cu butaşi portaltoi autentici dacă s-au aplicat lucrările de selecţie timp de trei ani.

Recoltarea şi fasonarea coardelor portaltoi. Se face toamna,când conţinutul de substanţe de rezervă din coarde este maxim, înaintea începerii procesului de migrare a substanţelor din tulpină spre rădăcină. Momentul se stabileşte în funcţie de primele geruri mai puternice (-8, -100 C) cu durata de minim 2 zile, aproximativ la 2 săptămâni după căderea frunzelor. Lucrarea constă în tăierea coardelor deasupra nodului al doilea de la bază, la cca 10 cm de la punctul de inserţie şi a legăturilor (de la bază spre vârf). Tragerea coardelor de pe mijlocul de susţinere se realizează atent pentru ca acesta să nu fie deteriorat.

Coardele recoltate se strâng şi se scot la locul de fasonare, unde li se îndepărtează copilii şi cârceii (la 1,5 cm de la bază) şi vârfurile necoapte. Organizarea lucrării se face în aşa fel încât de la tăiere şi până la fasonare şi segmentare butaşii să nu fie afectaţi de uscăciune, îngheţ şi vânt.

După fasonare se execută segmentarea coardelor în butaşi. Butaşul de viţă portaltoi trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie drept minimum două noduri, lungimea minimă 40 cm (inclusiv 2 cm sub nodul bazal), diametrul mare la vârf între 7 – 12 cm, lemn sănătos şi bine maturat, în secţiune transversală, să fie de culoare vie şi fără pete cafenii. Segmentarea coardelor se face în porţiuni însumate de trei,doi sau un butaş. Recomandabil este ca proporţia butaşilor de trei lungimi să fie de 70 – 80 %. Butaşii fasonaţi la aceeaşi lungime se leagă în pachete de 100 bucăţi, cu baza în aceeaşi parte şi se etichetează, evidenţiindu-se: soiul, categoria biologică, unitatea producătoare şi actul legislativ în vigoare. Producţia medie de butaşi portaltoi este cuprinsă, în general,  între 80 – 140.000 butaşi / ha (Grecu, V. şi colab., 1987).

Păstrarea butaşilor portaltoi. Butaşii portaltoi, recoltaţi la momentul optim de maturare, trebuiesc păstraţi până la executarea operaţiunii de altoire. Pentru a nu se produce un consum exagerat al substanţelor de rezervă este necesar ca între recoltare şi altoire să se asigure condiţii de păstrare favorabile menţinerii substanţelor de rezervă şi viabilitătii celulelor. Aceste condiţii sunt determinate de temperatură  (cuprinsă între +1 şi +40 C) şi umiditatea relativă a aerului (în jur de 85 %).

Tratamente anticriptogamice. Înainte de introducere la păstrare se efectuează tratamente împotriva unor agenţi  patogeni ca: Botrytis, Alternaria Fusarium, Phomopsis. Acestea constau în tratarea butaşilor portaltoi într-o soluţie de Chinosol W (0,5%) sau de Cryptonol lichid (2,5 %) timp de 2 – 10 ore, în funcţie de temperatura apei.  La temperatura apei de 150C butaşii se ţin la îmbăiere 2 ore, la 100C, 3 ore; la 50C, 5 ore la 30C, 8 ore şi la 10C, 10 ore.

Ambalarea butaşilor în vederea păstrării. După efectuarea tratamentului anticriptogamic şi zvântarea butaşilor, aceştia se introduc în saci de polietilenă. Într-un sac se introduc 3 pachete de butaşi portaltoi. Temperatura butaşilor şi a mediului înconjurător în momentul introducerii  în saci este necesar să fie sub 10-12 0C.

Păstrarea propriu-zisă. Pentru păstrare se pot folosi : camerele frigorifice şi silozurile de nisip (la suprafaţa solului), sub cerul liber sau în bordeie.

Obţinerea coardelor altoi constituie veriga principală în obţinerea materialului săditor viticol cu valoare biologică. Coardele altoi se produc în diferite tipuri de plantaţii: plantaţii mamă – specializate în principal pentru producerea de coarde altoi; plantaţii de producţie – autorizate pentru producţii de coarde altoi în secundar şi în principal producţie de struguri şi plantaţii de tip butaşieră pentru producerea coardelor altoi în sistem intensiv.

Producerea coardelor altoi în plantaţii mamă – specializate. Plantaţia mamă – specializată (butaşieră cu caracter mixt) produce în principal coarde altoi şi, prin aceasta, se asigură menţinerea unui nivel ridicat al valorii biologice. De aceea, la înfiinţare se utilizează material săditor viticol cu valoare biologică ridicată, din soiuri noi, clone şi unele soiuri valoroase, recomandate.

Producerea coardelor altoi în plantaţii de producţie autorizate . Plantaţia de producţie autorizată are caracter mixt şi produce în secundar coarde altoi şi, în principal, producţie de struguri. Aceste plantaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: puritate biologică (cel puţin 90 % butuci din soiul prevăzut la înmulţire), o stare generală şi fitosanitară bună.

Particularităţi specifice de exploatare. În acest tip de plantaţii producătoare de coarde altoi şi struguri se execută lucrări speciale pentru realizarea acestor deziderate. Acestea sunt reprezentate prin: fertilizare şi tratamente fitosanitare suplimentare, execuţia operaţiunilor “în verde” (plivit, copilit, cârnit) şi aplicarea lucrărilor de selecţie.

Producerea coardelor altoi în plantaţii de tip butaşieră. Plantaţia de tip marcotieră (butaşieră) pentru producerea coardelor altoi în sistem intensiv se înfiinţează pentru producerea soiurilor rare şi valoroase pe nisipuri. Ele se pot înfiinţa şi pe terenuri uşoare, cu utilizarea viţelor altoite (Martin, T. şi colab., 1976). Acest tip de plantaţie se caracterizează prin desime mare de butuci la hectar (18.000 – 38.000). De la aceste plantaţii se pot recolta 100.000 – 200.000 coarde altoi / ha.

Recoltarea coardelor altoi se efectuează toamna, după căderea frunzelor, înaintea începerii circulaţiei inverse a hidraţilor de carbon. La momentul biologic optim se recoltează coardele altoi. Ele trebuie să indeplinească condiţiile cerute de standardele în vigoare: autenticitatea impusă, grosimea măsurată pe diametrul mare să fie de 8 – 12 mm , să aibă 8 muguri viabili, normal dezvoltaţi. Sunt eliminate de la înmulţire coardele afectate de grindină, boli criptogamice, răniri mecanice, torsionări ale ţesuturilor ş.a.

Producerea butaşilor altoi în seră prin multiplicare rapidă. Tehnica respectivă (practicată în Franţa, Boidron şi Anran, 1994) se caracterizează prin: producerea unor mari cantităţi de butaşi (120-150 muguri/ plantă) chiar din primul an (la cultura în câmp se realizează cu greu înainte de 3-4 ani); stare fitosanitară foarte bună şi calitate ridicată a materialului (diametru şi nivel substanţă de rezervă ).

Potenţialul productiv în aceste condiţii este mai ridicat la producerea butaşilor altoi cu valoare biologică superioară comparativ cu a celor portaltoi.

Pentru practicarea acestei tehnici sunt necesare: seră, echipamente şi materiale.

Se folosesc toate tipurile de seră care asigură:

 o creştere maximă a plantelor în înălţime , pentru a se obţine o producţie cât mai mare de butaşi;

   aerare şi  ventilaţie suficiente, în orele de insolaţie care pot determina creşteri excesive de temperatură.

Substraturile pentru plantare sunt: puzolanul (material de origine vulcanică, foarte poros) care asigură o bună repartiţie a apei şi a aerului (minim 50 % aer), şi o bună circulaţie a soluţiilor şi vata minerală (porţiuni paralelipipedice 100 x 20 x 7 cm), dar la folosirea ei există riscul menţinerii conţinutului de apă.

 

Fasonarea, păstrarea şi expedierea coardelor altoi

Fasonarea se realizează prin secţionarea coardelor la cel puţin 4 cm sub mugurele bazal şi la 4 cm deasupra ultimului mugure.

După fasonare coardele se leagă în pachete de 100 bucăţi, se etichetează şi se stratifică provizoriu (sub folie de polietilenă).

Păstrarea. Înainte de introducerea la păstrare coardele altoi sunt supuse tratamentelor anticriptogamice (asemănător coardelor portaltoi). Coardele altoi se păstrează în: camere frigorifice, silozuri de nisip sub cerul liber şi bordeie sau încăperi.

Expedierea se efectuează în zilele cu temperaturi pozitive şi se asigură condiţiile de prevenire a deshidratării.

 Materialul biologic (expediat) este însoţit de actele privind garantarea calităţii şi gestionarea acestora.

 

Şcoala de viţe constituie locul unde se produc viţe altoite şi viţe pe rădăcini proprii (nobile şi portaltoi). Terenul ales pentru acest sector pepinieristic este necesar să fie plan, amplasat lângă o sursă de apă, neinundabil, neinfestat cu dăunători şi fertil. Condiţii climatice favorabile sunt asigurate în arealele cu temperaturi medii în luna mai şi iunie de minimum 180 C, şi în lunile iulie, august de 220 C.

Organizarea terenului pentru şcoala de viţe se face prin împărţirea terenului în sole repartizate pentru culturile din succesiunea asolamentului şi şcolii de viţe. Între sole se lasă drumuri (4-5 m lăţime), canale principale de distribuţie a apei şi perdele de protecţie.

Obţinerea viţelor  altoite se poate realiza în două sisteme tehnologice: clasic şi modern

 

Tehnologia producerii viţelor altoite în sistem clasic

Aceasta cuprinde următoarele secvenţe tehnologice: alegerea biopartenerilor, altoirea, forţarea, înrădăcinarea şi dirijarea creşterii şi maturării lăstarilor . 

Alegerea biopartenerilor. Diferenţele (% viţe STAS) dintre combinaţiile de altoire sunt determinate de caracteristicile ereditare ale soiurilor. De aceea, nefiind estompate diferenţele dintre soiuri este necesară stabilirea combinaţiilor altoi – portaltoi care asigură procente ridicate de viţe STAS

Pregătirea butaşilor portaltoi constă în: scoaterea de la păstrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea, umectarea şi calibrarea.

După fasonare, butaşii se lotizează pe categorii de diametre. Sortarea se face prin mă

Pregătirea altoilor cuprinde următoarele lucrări: scoterea coardelor altoi de la păstrare, verificarea caracteristicilor de calitate, fasonarea şi umectarea.

Altoirea cu butaşi în stare erbacee (în verde) se foloseşte mai rar, şi numai în anumite zone viticole, reprezentând un mijloc eficace de refacere a desimii iniţiale a plantaţiilor viticole. Ea se execută după trecerea lăstarului din faza de structură primară, la cea secundară. Concreşterea, la altoirea în verde, se realizează pe seama formaţiunilor histologice, apărute ulterior altoirii prin intermediul cambiului.

Altoirea “în verde” se poate realiza şi cu butaşi erbacei care se obţin în mediu controlat. Metoda are următoarele avantaje: multiplicare rapidă a materialului biologic valoros, înrădăcinare puternică, concreştere reuşită între parteneri şi obţinerea de material săditor liber de viroze. Procedeul constă în prelevarea de butaşi erbacei portaltoi şi altoi (la fiecare 6-7 săptămâni); altoirea lor se execută după metoda în copulaţie iar dirijarea concreşterii şi înrădăcinării se efectuează în mediul controlat (Jenny, M., 1991).

Altoirea în verde cu minibutaşi butaşi de la plantele mamă cultivate în seră constă în:

creşterea în seră a plantelor mamă de altoi şi portaltoi până când se obţin butaşi cu aptitudini fiziologice şi fizice (lungime şi diametru) optime altoirii;

prelevarea de la plantele mamă a butaşilor portaltoi şi altoi şi altoirea. Acestea se execută cu maşina GCEV (grefent vert) randamentul fiind de 30-50 % în condiţiile călduroase ale anului şi de 90 % în cele răcoroase;

intoducerea butaşilor altoiţi pe un substrat de dezvoltare într-o incintă cu umiditate saturată şi temperatura de 20 0C;

 suprimarea mugurilor portaltoi şi asigurarea condiţiilor de creştere până la stadiul care să permită plantarea la loc definitiv.

Producerea viţelor altoite în verde prin apropiere laterală. Metoda constă în obţinerea de lăstari altoi şi portaltoi proveniţi din butaşi de un mugure plantaţi în ghivece cu amestec nutritiv în spaţiu protejat. La momentul biologic optim altoirii în verde ghivecele cu lăstari altoi şi portaltoi se apropie. Metoda de altoire folosită este în copulaţie simplă. Ea constă în: execuţia unor pene la

lăstarii biopartenerilor, îmbinarea şi legarea cu un material biodegradabil a acestora. După realizarea unei minime concreşteri lăstarul altoi se detaşează de propriul sistem radicular, iar lăstarul portaltoiului se îndepărtează. Lăstarul altoi se dezvoltă pe sistemul radicular al portaltoiului. Dirijarea creşterii şi maturării lăstarului altoi se efectuează în condiţii de spaţiu controlat. Viţele obţinute se vor planta la loc definitiv.

Altoirea cu butaşi lemnificaţi (în uscat ) la masă. Altoirea ²în uscat este cel mai mult folosită. Ea se poate executa manual sau prin utilizarea maşinilor de altoit.

Momentul declanşării altoitului se stabileşte în funcţie de epoca optimă de plantare a viţelor în şcoală şi de posibilităţile de realizare a programului de altoiri. Calendaristic, lucrarea începe în prima jumătate a lunii martie şi se încheie în prima decadă a lunii aprilie. La altoirea manuală se foloseşte metoda de altoire în copulaţie perfecţionată (cu limb sau pană). Tehnica altoirii propriu-zise constă în execuţia unei secţiuni transversal-oblice, la capătul superior al butaşului portaltoi, pregătit pentru altoire, pe diametrul mugure-cârcel.Secţiunea realizată trebuie să aibă lungimea de 1,5 ori mai mare decâît diametrul secţiunii transversale. Pana de îmbinare se execută printr-o tăietură interioară, care porneşte de deasupra măduvei, este la început longitudinală, iar apoi are un traseu aproape paralel cu al secţiunii transversal-oblice .

 La butaşul altoi pregătit pentru altoire se execută o secţiune transversal – oblică pe diametrul mugure-cârcel începând de la baza mugurelui şi cât mai aproape de el. Secţiunea trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii şi să fie asemănătoare cu a portaltoiului. Apoi se execută şi la altoi pana de îmbinare în mod asemănător. Operaţiunea se finalizează prin îmbinarea altoiului cu portaltoiul.                                                                

 Altoirea mecanizată cu butaşi lemnificaţi (în uscat).  La altoirea în forma literei omega  sau ²vârf de lance”  se folosesc maşinile LPM-1 (Bulgaria), MA-1 şi MA-2 (România) şi dispozitivele DPA-1, DPA-2 şi DPA-3 (România).

Rezultate bune se obţin dacă butaşii au diametrul de 9 – 12 mm. Pentru productivitate ridicată este bine să fie sortaţi butaşii cu ajutorul stativului de calibrare .

Altoirea mecanizată, faţă de cea manuală, prezintă unele avantaje ca: productivitate ridicată şi posibilitatea folosirii de lucrători necalificaţi, după o prealabilă instruire de 2-3 zile (Grecu, 1988), dar nu aduce nici ea condiţii mai bune pentru realizarea procesului de concreştere la altoire. Performanţele calitative înregistrate la altoirea mecanizată sunt apropiate de cele ale altoirii manuale.

Recepţia. După execuţia altoirilor se verifică butaşii altoiţi (cantitativ şi calitativ), pentru a se depista cei incorect altoiţi.

Folosirea biostimulatorilor de calusare şi înrădăcinare. În procesul de formare al calusului şi rădăcinilor, un rol important îl au giberelinele, care intervin în diviziunea celulară, auxinele, care favorizează creşterea şi dezvoltarea (Mirică şi colab., 1982) şi citochininele, care sunt capabile să inducă, în celulele ce nu aparţin meristemelor sau zonelor generatoare, potenţial de diviziune (Oprean,M., Olteanu,I. 1983).

La noi în ţară , rezultate bune s-au obţinut prin înmuierea, înainte de parafinarea butaşilor altoiţi cu stimulatorul de calusare “Calovit” (produs de I.C.C. Cluj-Napoca). Utilizarea lui a determinat ca procentul de viţe de calitatea I-a să crească  cu 4,6 (Grecu şi colab., 1988).

Aplicarea bioregulatorilor şi a parafinării.Cercetări de dată mai recentă, cu largă accepţiune pentru practica viticolă au demonstrat că şi folosirea substanţelor bioactive de tip ” Calovit ” în producerea materialului săditor viticol poate contribui la realizarea în condiţii cât mai bune a concreşterii la altoire, la sporirea randamentului de viţe altoite, la îmbunătăţirea calităţii acestora şi ridicarea indicilor de economicitate. 

Parafinarea are scopul de a proteja punctul de altoire faţă de condiţiile neprielnice de mediu. Pentru parafinare se foloseşte un amestec constituit din: parafină comercială  cca 94 % + bitum (smoală) 3 % + colofoniu industrial 3 % şi adaus de produs antibotritic (de exemplu Benlate în proporţie de 0,15 %). Tehnica de parafinare constă în introducerea (o singură imersie, de ordinul fracţiunilor de secundă) butaşilor altoiţi pe lungimea de 12-16 cm,(măsurată de la vârf spre bază) în amestecul respectiv, când acesta are temperatura de 70±20C. Lucrarea este obligatorie în cazul stratificării parţiale pentru forţare.

Stratificarea se face pentru a asigura un mediu favorabil procesului de creştere, şi constă în introducerea butaşilor în întregime, sau parţial, în substrat. 

Lăzile de stratificare şi forţare tradiţionale sunt confecţionate din lemn). În prezent, acestea se realizează din material plastic şi au o capacitate de 450 – 500 butaşi , sau cutii cu schelet metalic şi pereţi din plăci de polietilenă de tip fagure şi au o capacitate de 700 – 750 butaşi. Mediul de stratificare poate fi turbă (pH apropiat de 7), nisip, apă sau soluţie nutritivă.Stratificarea parţială se practică în cazul în care butaşii au fost parafinaţi. Acest mod de stratificare asigură următoarele avantaje: neetiolarea lăstarilor, absenţa rădăcinilor date din altoi, formarea la punctul de altoire de calus circular cu densitate ridicată şi eliminarea condiţiilor de apariţie a atacului de mucegaiuri.

Ca mediu de stratificare se poate utiliza şi turba. Aceasta nu favorizează dezvoltarea mucegaiurilor, menţine umiditatea şi temperatura constantă. Pentru parcurgerea forţării se pot folosi şi alte procedee: introducerea bazei butaşilor în apă (Constantinescu, 1974), electrostratificarea, bacuri cu soluţie nutritivă.

Forţarea  are ca scop optimizarea factorilor favorabili procesului de concreştere la altoire şi se realizează în spaţii special construite, în cadrul complexului de altoit şi forţat .

 În perioada de forţare temperatura se dirijează în următorul mod: în primele 4 -6 zile temperatura se menţine la 28-30 0C (înregistrarea se face în aer, la mijlocul locului de forţare şi la înălţime medie). Şocul acesta de temperatură determină intrarea rapidă în activitate a ţesuturilor meristematice.

Până la apariţia lăstarilor, temperatura se dirijează la 22-200 C, apoi aceasta se menţine la 18-200 C în timpul zilei şi 14-160 C în timpul nopţii . Durata totală a forţării se încadrează între 18-21 zile.  În aer

umiditatea relativă se impune să fie, în primele 9-10 zile,de cca 85 – 90 % şi, apoi, de 70-80%, deoarece există pericolul atacului de mucegai.

 În localul de forţare, este necesar ca, începând cu ziua a cincea, lumina să fie suficientă, chiar completată cu lumină artificială, prin instalarea unor lămpi de neon de 400 waţi, iluminarea făcându-se timp de 12 – 16 ore pe zi. Celelalte lucrări din timpul forţării sunt: aerisirea localului, afânarea rumeguşului, aplicarea de tratamente anticriptogamice, verificarea procesului de calusare şi modificarea locului lăzilor pe verticală . La altoitul de iarnă (ultima jumătate a lunii ianuarie), lăzile cu butaşi altoiţi (pregătite asemănător), se acoperă cu folie de polietilenă, se introduc în spaţii cu temperatura de 1-20C şi la 80 – 90 % umiditate relativă a aerului,  până în luna martie, când se declanşează forţarea, pentru desăvârşirea calusării şi călirii până la plantare. Declanşarea forţatului se face în funcţie de durata şi mărimea spaţiului de fortificare existent. Dirijarea factorilor din perioada de forţare se face la nivelul parametrilor din fig 6.21. Forţarea se consideră încheiată când lăstarul are 3 – 4 cm, calusul la punctul de altoire este puţin reliefat, iar cel de la baza butaşilor este inelar.

Călirea se realizează pentru aclimatizarea viţelor la condiţiile de mediu corespunzătoare locului de plantare. Temperatura, în această perioadă, se menţine la cca 8-100 C, în cazul viţelor plantate în şcoala de  viţe, sau la 12-130C, în cazul  celor plantate în solarii.

Clasarea viţelor, după forţare şi călire, constă în alegerea viţelor bune de plantat, care prezintă lăstari de 10 cm lungime, calus circular la punctul de altoire şi la baza butaşului.

Fasonarea constă în dimensionarea lăstarilor la 3-5 cm., scurtarea rădăcinilor la 1 cm şi reparafinarea viţelor în cazul plantării fără biloane.

 Reparafinarea viţelor. Această lucrare se execută în cazul plantării în teren nebilonat. Ea se poate executa atât la butaşii altoiţi care au fost parafinaţi înainte de păstrare, cât şi la cei neparafinaţi.

Calendarul pepinieristului - producerea materialului săditor viticol  

Horticultura,13 Apr 2012 - 15:00,0 comentarii

Recepţionarea butaşilor

Odată cu venirea primăverii începe şi campania de obţinere a viţelor altoite necesare în derularea programelor de reconversie, de înfiinţare a noilor plantaţii viticole, dar şi pentru completarea şi refacerea densităţii plantaţiilor viticole existente

Pentru a obţine un material săditor viticol superior din punct de vedere biologic trebuie să adaptăm tehnologia la dotarea tehnică existentă.Pregătirea pentru altoit începe prin scoaterea materialului (altoi/portaltoi) de la păstrare, eşalonat, în funcţie de ritmul de altoire.

 

Altoirea butaşilor

Lucrările de pregătire a altoirii constau în:

• verificarea viabilităţii butaşilor prin examinarea secţiunilor efectuate la portaltoi/altoi şi la ochii de iarnă - care trebuie să fie viabilitate a ochilor;de culoare verde închis (90% • fasonarea coardelor altoi la un ochi, prin secţionarea la 1,5 cm deasupra fiecărui nod;

• înmuierea pachetelor de portaltoi şi a ochilor altoi în apă curată cu temperatura de 12-20 °C, până la hidratare de 53-55% (prin apăsare cu . Suntlama briceagului pe secţiune, apa din măduva butaşului musteşte necesare circa 2-3 zile de umectare;

• materialul se scoate de la înmuiere la zvântat şi se tratează anticriptogamic.

Altoirea se face manual, în copulaţie perfecţionată, şi mecanic, în profil omega. După îmbinarea altoiului/portaltoiului, este important să se facă recepţionarea butaşilor altoiţi sub raportul lungimii, poziţiei , îmbinării şi suprapunerii perfecte a celorsecţiunii (ochi - altoi două secţiuni (Foto 1). Pentru o calusare uniformă, butaşii altoiţi se vor introduce cu porţiunea altoită într-o substanţă bioregulatoare pentru stimularea calusării.(Calovit 1,5%

 

Parafinarea şi stratificarea

După tratamentul cu biostimulatorul se trece la operaţia de parafinare, în vederea deshidratării viţelor după altoire (Foto 2). Pentru prima parafinare se foloseşte parafină Plastigreffe 6535, roşie. Temperatura de parafinare trebuie să fie de 80-85 °C, iar cantitatea necesară pentru 1000 viţe altoite este de 0,8-1,0 kg.

După parafinarea butaşilor altoiţi se trece la stratificare. Lucrarea se realizează în lăzi, aşezând butaşii în poziţie verticală, la aceeaşi înălţime şi în rânduri care alternează cu straturi de rumeguş (Foto 3). Stratificarea totală se face prin acoperirea butaşilor până la punctul de altoire cu rumeguş umed (75-80% în zona secţiunii altoiului, , iar în continuare cu rumeguş uscat,după care se presară un strat de rumeguş umed în grosime de 3-4 cm până la umplerea lăzii.

Stratificarea poate fi şi parţială, adică butaşii sunt acoperiţi doar până la punctul de altoire, iar altoii rămân protejaţi numai de stratul de parafină. După stratificare, capetele superioare ale butaşilor altoiţi sau rumeguşul de deasupra butaşilor se stropeşte cu o soluţie anticriptogamică. Până la terminarea totală a altoitului, lăzile se păstrează la temperatura de 1-3 °C şi la umiditatea relativă de 85%, până când începe forţarea (Foto 4).

 

Forţarea butaşilor altoiţi

Lăzile cu material altoit sunt duse în camera de forţare, care va fi dotată cu încălzire şi care va permite o aerisire bună. Forţarea începe cu 25 de zile înainte de data plantării în şcoala de viţe şi durează 18-20 zile. În primele 4-5 zile de forţare, temperatura din camera de iar higroscopicitatea, înforţat trebuie să fie mai ridicată (28-30 °C primele 9-11 zile, va fi de 85-90%.

Ulterior, atât temperatura, cât şi higroscopicitatea scad treptat până la 22-24 °C, respectiv 70-80%. Aerisirea se face periodic, în orele calde de peste zi, evitând contactul direct dintre viţe şi aerul rece.

 

Tratamente preventive

După pornirea lăstarilor, o dată la 3-4 zile se execută tratamente preventive împotriva mucegaiurilor cu soluţie.

Cele mai mari pagube din timpul forţării butaşilor altoiţi sunt provocate de putregaiul cenuşiu produs de ciuperca Botrytis fuckeliana (cinerea), dar pot fi produse, de asemenea, şi de ciupercile din genurile Alternaria, Fusarium, dar şi altele, care se pot dezvolta în condiţiile de mediu din camera de forţare.

În prima parte a forţării, când butaşii au nevoie de umiditate ridicată, tratamentele anticriptogamice se aplică prin stropiri cu soluţii preparate folosind: Benomyl 0,15%, Fundazol 0,2% Benlate, 0,15%, Rovral 0,1%, Sumilex 0,1% etc.

În a doua parte a forţării, atunci când umiditatea ridicată este contraindicată, se recomandă ca tratamentele anticriptogamice să se facă prin prăfuiri, folosind aceleaşi produse în doze de 2%, prin utilizarea talcului ca ingredient. Aceste tratamente, precum şi cele de combatere a mucegaiurilor ce se dezvoltă în timpul păstrării nu au efect asupra zonelor necrozate de pe butaşi sau de pe secţiunile executate prin altoire, atacul  producându-se în timpul păstrării peste iarnă.

Alina DONICISCDVV Bujoru

CONTROLUL FACTORILOR DE MEDIU

Plecând de la o primă fază a lanţului tehnologic - forţarea viţelor altoite, se constată că prin utilizarea , cu menţinereaunui spaţiu climatizat (termoizolat şi higroizolat higroscopicităţii aerului la valori ridicate, de peste 95%, stratificarea se va face cu un consum mai mic de rumeguş. În schimb se pot folosi produse din fibră care menţin umezeala. Astfel, capacitatea de stratificare creşte cu peste 40% şi în plus se elimină/reduce folosirea rumeguşului.

Procesul iniţial de forţare a viţelor altoite se realizează prin dirijarea factorilor de temperatură, prin higroscopicitatea relativă a aerului, iluminarea şi aeraţia spaţiului de forţare, în cazul de faţă a serei.

Temperatura - factorul de care depinde nemijlocit rezultatul forţării - intervine gradual pe parcusul temperatura trebuie săprocesului astfel; la început (primele 4-5 zile fie ridicată, la cca. 28 °C, după care trebuie să coboare la 22-23 °C.

Controlul temperaturii şi al higroscopicităţii se face cu ajutorul unei sistem cu înregistrare automată, în spaţiul special amenajat - seră sau solar. Factorii de mediu din spaţiul protejat sunt controlaţi şi dirijaţi în permanenţă, zi şi noapte, pe toată durata perioadei de forţare.

PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR VITICOL

PRODUCEREA MATERIALULUI SADITOR VITICOL

Intretinerea si refacerea plantatiilor viticole, precum si infiintarea de plantatii este in stransa

corelatie cu activitatea de producere a materialului saditor viticol. In acest scop sunt necesare

pepinierele viticole, care se organizeaza in unitati specializate, care ofera conditii ecologice si

tehnologice corespunzatoare obtinerii unui material saditor valoros.

Producerea materialului saditor viticol se realizeaza in unitati de stat, particulare sau mixte,

autorizate, purtand denumirea de pepiniera viticola.

Pepiniera viticola este o unitate specializata care are ca scop producerea vitelor altoite sau a

vitelor nealtoite.

Principalele sectoare ale pepinierei viticole sunt: plantatia de portaltoi, plantatia furnizoare

de coarde altoi, scoala de vite cu asolamentul respectiv, complexul de altoire si fortare si sediul

social - administrativ.

Plantatia de portaltoi. Marimea acesteia se determina in functie de productia medie de butasi

preconizata a se obtine la unitatea de suprafata si de destinatia acestora: pentru nevoi proprii sau

pentru livrare in tara si la export.

Plantatia furnizoare de coarde altoi. Marimea acesteia depinde de necesarul de coarde altoi,

pe soiuri, tinand cont de faptul ca de la un butuc se recolteaza in medie cate 2 coarde a 6 ochi buni

de altoit.

Scoala de vite. Marimea scolii de vite se calculeaza in functie de productia anuala, exprimata

prin cantitatea de vite altoite sau nealtoite (denumite si pe 'radacini proprii') care urmeaza a fi

produse.

Pe langa producerea vitelor altoite destinate infiintarii de plantatii cu soiuri nobile sau

rezistente pot fi produse si vite nealtoite (pe radacini proprii) pentru infiintarea plantatiilor de

portaltoi, a celor de hibrizi (in cadrul sectorului de ameliorare), cat si pentru infiintarea plantatiilor

de vite cu soiuri nobile (sau rezistente) destinate cultivarii acestora pe nisipuri.

Marimea pepinierei viticole - se determina in functie de marimea scolii de vite, respectiv de

cantitatea de material saditor viticol care se produce anual, precum si de suprafetele pe care le ocupa

celelalte sectoare din cadrul pepinierei. Astfel, pentru 1 ha de scoala de vite (cu 140 000 de butasi

altoiti) sunt necesare: 2 ha de plantatie de portaltoi si 3 ha ale plantatiei furnizoare de coarde altoi.

Alegerea locului pepinierei viticole. Alegerea terenului se face in functie de factorii ecologici

si factorii social-economici.

Dintre factorii ecologici, cei climatici prezinta cea mai mare importanta. Datorita

particularitatilor lor biologice, plantatiile de portaltoi trebuie infiintate doar in zonele in care numarul

zilelor fara inghet este de minimum 170.

In functie de clima tarii noastre, se deosebesc trei zone de favorabilitate ale culturii

portaltoilor: a) zona foarte favorabila, situata in sudul tarii, in care temperaturile din lunile iulie,

august, septembrie sunt mai mari de 220C; b) zona favorabila care se afla in partea de SE a tarii,

unde aceste temperaturi au peste 200C ; c) zona de favorabilitate mijlocie este situata in sudul

Moldovei, Banat si sudul Transilvaniei, in care temperaturile din iulie, august si septembrie au peste

180C .

Sub raportul factorilor ecoclimatici cerintele scolii de vite sunt mai reduse cu circa 10% fata

de cele ale plantatiilor de portaltoi, insa si in scolile de vite cele mai bune rezultate se obtin tot in

arealele favorabile culturii portaltoilor. De asemenea, la alegerea locului scolii de vite este important

de retinut, restrictia privind frecventa ploilor si temperaturilor scazute din luna mai, care intarzie

intrarea in vegetatie a vitelor altoite. Scoala de vite are nevoie de un sol bogat, cu 3-5 % humus,

bine aprovizionat in macro- si microelemente. O buna inradacinare a vitelor se obtine pe soluri

nisipo-lutoase, cel mult lutoase, care se incalzesc si se aereaza usor. Apa freatica trebuie sa fie la

adancimea de cel putin 0,6 m de la suprafata solului. Vitele altoite sunt sensibile la actiunea

sarurilor, indeosebi a clorurei de sodiu, care nu trebuie sa fie peste 0,3%.

De asemenea, terenul nu trebuie sa fie poluat, rezultat al aplicarii pesticidelor si nici infestat

cu larve ale unor insecte daunatoare, sau boli virotice ori bacteriene.

Din punct de vedere orografic, terenul trebuie sa fie plan sau cu o panta de cel mult 4%, cu

expozitie predominant sudica.

Cerintele plantatiilor furnizoare de coarde altoi fata de conditiile climatice si ecopedologice

sunt asemanatoare cu cele ale plantatiilor cultivate pentru producerea strugurilor, cu particularitatile

specifice soiurilor.

In concluzie, cele mai mari exigente fata de factorii ecoclimatici, le au plantatiile de portaltoi,

iar fata de factorii ecopedologici le are scoala de vite.

Factorii social-economici. In primul rand intereseaza forta de munca din podgoria sau centrul

viticol respectiv. Alt factor important care influenteaza alegerea locului unei pepiniere este puterea

economica a unitatii producatoare. De asemenea, foarte importanta este existenta unor cai de

comunicatii situate in apropierea viitoarei pepiniere, practicabile in tot timpul anului. Traditia si

vocatia locului, pregatirea profesionala a oamenilor sunt elemente insemnate care asigura succesul

acestui sector complex.

1. PRODUCEREA BUTASILOR PORTALTOI

Cele mai bune rezultate ale acestor plantatii se obtin in regiunile din sudul tarii, unde sunt

asigurate conditii mai favorabile, deoarece vitele portaltoi au perioada de vegetatia mai lunga cu 20-

30 de zile decat cea a vitelor din soiuri roditoare. Cele mai raspandite soiuri de portaltoi fac parte din

grupa Berlandieri x Riparia, precum si soiul Precoce care poate inlocui pe Riparia gloire.

1.1. Infiintarea plantatiilor portaltoi

Alegerea terenului. Se recomanda terenuri plane sau cu panta de pana la 12%, uniforma, cu

o expozitie sudica sau sud-vestica. Solurile indicate sunt cele cu textura lutoasa sau nisipo-lutoasa,

cu fertilitate mijlocie.

Pregatirea terenului pentru plantare cuprinde urmatoarele lucrari: curatirea si nivelarea

terenului, fertilizarea de baza cu gunoi de grajd si cu ingrasaminte chimice NPK, tratarea terenului

prin prafuire impotriva nematozilor si a viermilor sarma, desfundarea terenului la adancimea de 60

cm, nivelarea si pichetarea.

Plantarea vitelor portaltoi se face primavara in luna martie. Distantele de plantare se

stabilesc in functie de sistemele de sustinere preconizate de a se folosi, cat si de vigoarea soiurilor.

La sistemul de sustinere spalier vertical monoplan distanta de plantare este de 2,0-2,2 m intre randuri

si de 1,8-2,0 m pe rand, asigurandu-se o densitate de 2270-2770 vite portaltoi pe hectar. La sistemul

de sustinere spalier orizontal in forma de 'T', distanta de plantare intre randuri este de 2,2 -2,6 m si

de 1,6-1,8 m pe rand, densitatea fiind de 2140-2840 vite portaltoi pe hectar.

Vitele folosite la infiintarea plantatiilor de portaltoi sunt obtinute prin inradacinarea butasilor

portaltoi in scoala de vite sau in solarii.

Pichetarea este lucrarea de marcare pe teren a locurilor de plantare. Pichetarea se face cu

picheti inalti de 120 cm, care servesc in primii ani ca tutori pentru legatul lastarilor.

Pregatirea vitelor nealtoite pentru plantat consta in: fasonarea lor, in care cordita principala

se reduce la 8-10 cm, iar radacinile la 10-12 cm; umectarea vitelor timp de 18-24 ore in bazine cu

apa la temperatura de circa 15oC, pentru refacerea umiditatii fiziologice; zvantarea vitelor si

parafinarea corditei fasonate intr-un amestec de mastic (94% parafina, 3% bitum si 3% colofoniu), la

temperatura de cca 80o C.

Plantarea se face in gropi cu dimensiunile de 50 cm x 35 cm x 35 cm, la fel ca la vitele

roditoare.

1.2. Intretinerea plantatiilor tinere de portaltoi

Lucrarile de intretinere din anul I.

Principalele lucrari de intretinere ale solului constau din cultivatii mecanizate pe intervale si

prasile manuale pe rand, precum si udarile cu cate 5-10 litri de apa la fiecare vita plantata, in caz de

seceta.

Controlul iesirii lastarilor din musuroi se face prin ruperea scoartei sau desfacerea acestuia,

iar in cazul unui atac cu viermi sarma sau alti daunatori, se face prafuirea solului cu insecticide.

Legatul si plivitul lastarilor. Primul legat se face cand lastarii cei mai dezvoltati ajung la

lungimea de circa 40 cm, de tutore cu diferite materiale sintetice sau naturale. Legaturile urmatoare

se fac la fiecare 40 cm lungime noua de crestere. Plivitul lastarilor consta in eliminarea celor slab

dezvoltati, lasandu-se sa vegeteze la fiecare vita numai 3-4 .

Copcitul vitelor se executa de 2 ori, in lunile iunie si august si consta in desfacerea

musuroaielor, executarea unor copci in jurul vitelor si taierea radacinilor superficiale, pentru a se

forta inradacinarea de profunzime.

Fertilizarea se face cu ingrasaminte foliare de tip F 231, in lunile iunie-iulie, prin stropiri cu

600- 800 litri solutie/ha in concentratie de 0,6-1,0%.

Eliminarea impuritatilor se face in luna iunie, cand lastarii si frunzele diferentiaza

caracterele de soi si se executa prin "decapitarea vitelor", adica prin taierea cu foarfeca sub punctul

de insertie al corditei principale.

Refacerea densitatii initiale. Vitele neprinse si impuritatile eliminate sunt inlocuite cu vite

fortificate la ghivece nutritive. Perioada optima de executare a acestei lucrari este in lunile august-

septembrie.

Musuroirea vitelor se face toamna dupa caderea frunzelor, premergator araturii de toamna.

Lucrarile de intretinere din anul lI de la plantare.

Lucrarile de intretinere din anul II sunt aceleasi ca in anul I, la care se adauga instalarea

sistemului de sustinere, taierea in uscat si combaterea filoxerei - forma galicola.

Instalarea mijlocului de sustinere este o lucrare obligatorie si poate avea doua tipuri (fig.41):

- spalier vertical monoplan, format din stalpi de beton cu inaltimea de 2,70 m, pe care se

fixeaza 3 sarme orizontale la inaltimile 60-70 cm una de alta, precum si sarme oblice pentru condus

lastarii, intinse la un unghi de 45 o si fixate la baza pe tarusi;

- spalier orizontal in forma de "T", format din stalpi metalici sau din lemn, inalti de 1,50 m,

din care 70 cm in pamant, o bara orizontala de 60 cm si 3 sarme orizontale, fixate de-a lungul

randurilor la distanta de 30 cm intre ele.

Taierea in uscat se executa in luna martie, diferentiat in functie de sistemul de sustinere. In

cazul sistemului de sustinere pe spalier vertical monoplan la fiecare butuc coardele se taie in 2-3 cepi

de 1-2 cm, iar in cazul spalierului orizontal in forma de "T" se taie in 1-2 cordite mai viguroase,

care se scurteaza imediat sub planul de sarme orizontale.

Fig. 41. Sisteme de sustinere folosite la vitele portaltoi

a-spalier vertical monoplan; b- spalier orizontal in forma de "T"

Combaterea filoxerei- forma galicola se executa prin eliminarea frunzelor cu gale primare la

inceputul lunii iunie si distrugerea lor prin ardere. In cazul unui atac puternic in anul anterior, se

recomanda tratamente cu insecticide organofosforice.

Lucrarile de intretinere din anul III de la plantare.

Lucrarile de intretinere din anul III sunt asemanatoare cu cele care se executa in anul II, cu

particularitati la taierea in uscat si la plivitul lastarilor.

Taierea in uscat consta in scurtarea coardelor formate in cepi de 2 cm, lasandu-se cate 4-5

cepi la fiecare butuc.

Plivitul si legatul lastarilor se face la fiecare 40 cm lungime noua de crestere si se lasa 5-6

lastari, in scopul asigurarii unei productii de 40 000-50 000 butasi pe hectar.

1.3. Lucrarile de intretinere a plantatiilor de portaltoi pe rod.

Revizuirea mijlocului de sustinere, se face in fiecare primavara, inaintea taierii si consta in

inlocuirea stalpilor rupti si a sarmelor rupte, precum si intinderea acestora din urma.

Dezmusuroirea se face primavara de timpuriu, insa atunci cand temperaturile nu mai scad

sub -10oC si consta din debilonarea mecanizata si completata manual, cu sapa.

Taierea in uscat se face in cepi de 2 cm.

Lucrarile de intretinere a solului: aratura de primavara, 4-5 prasile mecanizate pe intervale si

manuale pe rand, aratura adanca de toamna cu rasturnarea brazdei inspre randurile de vite si

periodic, la 2-3 ani, se executa subsolarea, alternativ din 2 in 2 randuri.

Erbicidarea plantatiilor de portaltoi de executa primavara sau toamna, folosindu-se erbicide

preemergente.

Fertilizarea plantatiilor se face cu gunoi de grajd administrat periodic la intervale de 3-4 ani

cu cate 25-30 tone/ha, precum si ingrasaminte chimice NPK, ce se administreaza anual in doze

stabilite in functie de gradul de aprovizionare al solului si de productia preconizata.

Plivitul lastarilor se face manual si consta din eliminarea lastarilor de prisos de la punctul lor

de insertie, lasandu-se cate 8-12 pe butuc.

Copilitul se executa ori de cate ori este nevoie. Se executa prin suprimarea copililor, care se

rup sub prima frunza de la baza, precum si a carceilor.

Legatul sau palisatul lastarilor se executa concomitent cu copilitul si se face la lungimi noi

de crestere de cate 40 cm.

Carnitul lastarilor se executa manual la sfarsitul lunii august sau inceputul lunii septembrie

si consta din suprimarea varfurilor lastarilor.

Protectia fitosanitara se realizeaza prin efectuarea unor tratamente de prevenire si/sau de

combatere a filoxerei galicole, a omizilor defoliatoare, iar mai rar, a acarienilor. Tratamentele

anticriptogamice se recomanda doar in cazul plantatiilor afectate de grindina.

1.4. Recoltarea coardelor portaltoi.

Se poate face toamna, dupa caderea frunzelor, in urma unor geruri de -8 .-100C, fie iarna in

lunile: ianuarie-februarie. Coardele portaltoi se recolteaza prin taiere la 10-12 cm de la punctul de

insertie pe butuc, lasandu-se cate 2 cm sub nodul de la baza si apoi se trag de pe mijlocul de

sustinere. Se asaza in manunchiuri, baza la baza se leaga si apoi se scot la marginea parcelei, pentru

fasonare.

Fasonarea consta in: indepartarea copililor, a carceilor, a portiunilor torsionate, a

(varfurilor) coardelor cu grosimea sub 7 mm sau peste 12 mm. Fasonarea se face la 1, 2 sau 3

lungimi (de circa 45, 90 sau 135 cm). Butasii se leaga apoi in pachete de cate 100 bucati si se

eticheteaza, dupa care se trateaza anticriptogamic. Se pastreaza in camere frigorifice (in saci de folie

din polietilena) sau in silozuri de nisip.

Productia de butasi portaltoi variaza in functie de conditiile ecologice, de soi, de tehnologia

de cultura si este in general de 80 000 - 120 000 butasi pe hectar.

2. PRODUCEREA COARDELOR ALTOI

Pentru inmultirea soiurilor de vita de vie, coardele altoi se pot obtine din urmatoarele

categorii de plantatii: plantatii specializate pentru furnizarea de coarde, din marcotiere sau din

plantatii obisnuite de productie.

Plantatiile mama, specializate in producerea de coarde altoi si marcotierele se infiinteaza cu

material biologic cu valoare ridicata si liber de principalele boli virotice, in care se aplica apoi lucrari

speciale de intrtetinere. Din aceste plantatii se obtin coarde altoi de categorii biologice (Prebaza,

baza, certficat) in functie de actele de provenienta si de buletinele fitosanitare. In cazul producerii

coardelor altoi in plantatiile obisnuite este necesara sa fie executata marcarea butucilor

necorespunzatori si certificarea lor, acestea furnizand coarde altoi din categoria standard, admise

doar temporar la inmultire.

2.1. Infiintarea plantatiilor mama furnizoare de coarde altoi

Infiintarea plantatiilor furnizoare de coarde altoi se face pe terenuri situate in zone in care

accidente climatice (grindina, brume, ingheturi timpurii de toamna sau tarzii de primavara) sunt rare.

Inaintea infiintarii plantatiei este recomandat ca terenul sa fie cultivat cu leguminoase anuale sau

perene, o perioada de 2-4 ani.

Pregatirea terenului se face ca pentru plantatiile de productie, cu tratarea terenului impotriva

unor daunatori din sol (viermii sarma, larve ale carabusului de mai s.a.).

Vitele folosite la infiintarea plantatiilor trebuie sa fie de categorii biologice superioare,

obtinute prin selectie clonala, soiuri noi, devirozate si integral sanatoase.

2.2. Intretinerea plantatiilor tinere

In plantatiile tinere trebuie asigurata desimea prevazuta prin proiect, eliminarea golurilor si

inlocuirea impuritatilor cu vite fortificate de 2 ani la ghivece nutritive.

Obligatoriu se va efectua selectia pozitiva individuala concomitent sau succesiv cu selectia

fitosanitara, prin eliminarea impuritatilor, a vitelor virozate si a celor atacate Agrobacterium

tumefaciens, ori de alte organisme de daunare, de carantina.

Plantatiile intensive se infiinteaza pe terenuri usoare, nisipoase si au o desime cuprinsa intre

18 000 si 38 000 vite/hectar.

2.3. Intretinerea plantatiilor furnizoare de coarde altoi in productie

Taierile in uscat se executa lasandu-se pe butuc o incarcatura de 12-14 ochi/mp, ceea ce

reprezinta jumatate din cea normala a butucilor pe rod. In plantatiile intensive, taierea se face

numai in cepi.

Fertilizarea se executa cu cantitati moderate de azot si cu cantitati mai mari de fosfor si

potasiu, pentru a se asigura o buna maturare a lemnului.

Tratamentele fitosanitare se efectueaza atat preventiv, cat si la acoperire.

Operatiile in verde de plivit lastari, copilit si legat sunt obligatorii si trebuie efectuate la timp

si corect.

2.4. Recoltarea coardelor altoi

Lucrarea se face toamna, la 2-3 saptamani dupa caderea frunzelor, inainte de venirea

gerurilor puternice de iarna (care pot cauza pierderi de ochi).

Recoltarea se face cu foarfeca de vie prin sectionare cu 2-4 cm sub nodul bazal. In cazul

recoltarii coardelor din plantatiile de productie, operatia se face o data cu taierea de usurare,

pastrandu-se elementele de rod pe butuc necesare obtinerii unei productii moderate de struguri.

Coardele recoltate se asaza cu baza in aceeasi parte, formand pachete de 100 sau 200 de

bucati. De la un butuc se recolteaza 2-4 coarde, in functie de vigoarea butucilor. Coardele altoi

trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute in STAS: grosimea de 8 - 12 mm si umiditatea , %=

peste 44%, cu ochii viabili si sanatosi, scoarta sa fie sanatoasa, fara urme ale atacului unor boli,

daunatori sau lovituri de grindina, lemnul sa fie maturat, cu seva, iar lungimea minima a coardelor

sa fie de 8 ochi, cu exceptia soiurilor rare care trebuie inmultite.

Fasonarea consta in inlaturarea carceilor si a resturilor de copili, precum si sectionarea la 4

cm sub ochiul de la baza si deasupra celui apical. Dupa fasonare se leaga in pachete de 100 bucati si

se eticheteaza, apoi se trateaza anticriptogamic. Durata tratamentului se stabileste in functie de

temperatura solului si se face cu Chinosol W 0,5% ; Solvochin extra 0,5% sau cu Cryptonol 0,5%.

Iarna coardele altoi se pastreaza fie in camere frigorifice, fie in silozuri de nisip, dupa ce au

fost introduse in saci din polietilena.

3. PRODUCEREA BUTASILOR ALTOITI

Tehnologia de producere a butasilor altoiti cuprinde trei etape: pregatirea materialului pentru

altoit, altoirea propriu-zisa si fortarea butasilor altoiti.

3.1. Pregatirea materialului pentru altoit

Pregatirea materialului biologic se face cu cateva zile inainte de altoire si consta in scoaterea

coardelor altoi si a butasilor de portaltoi de la pastrat. Se verifica apoi starea de sanatate si de

viabilitate a acestora, se fasoneaza, se extirpa ochii la butasii de portaltoi si se efectueaza

tratamentele anticriptogamice.

Controlul viabilitatii si starea de sanatate a coardelor altoi si a butasilor de portaltoi se face

imediat dupa ce materialul este scos din siloz. Proba de analizat consta in sectionarea longitudinala si

transversala, iar sectiunea rezultata in zona liberiana trebuie sa fie de culoare verde sters, ceea ce

inseamna un material biologic viabil si sanatos. La coardele altoi controlul se extinde si asupra

mugurilor. Ochii viabili au in sectiune culoarea verde, iar cei neviabili (pieriti) culoarea este bruna

sau neagra. Daca peste 10% din ochii de iarna sunt pieriti, lotul de coarde altoi se respinge de la

altoit.

Umectarea butasilor portaltoi se face in apa, in cazi sau in bazine, la temperatura de circa

150C. Apa se schimba tot la 2 zile, iar tratamentul dureaza 4-5 sau chiar 7 zile, considerandu-se

incheiat atunci cand pe sectiunile apasate cu briceagul apar mici stropi de apa.

Scopul umectarii este rehidratarea butasilor pentru a ajunge la o umiditate de 50 - 55%.

Coardele altoi nu se umecteaza decat dupa fasonarea in butasi si se tin in apa 24 - 36 ore.

In cazul in care tratamentul anticriptogamic nu s-a efectuat de toamna, se va face dupa

umectare, cu solutiile mentionate anterior.

Fasonarea butasilor portaltoi de 2 si 3 lungimi se face fie dupa umectare, fie, fie cu putin

timp inainte de umectare, in portiuni de minim 40 cm, astfel ca fiecare butas sa aiba cel putin 2

noduri, iar sub nodul bazal sa ramana 0,5 cm, aceasta operatie numindu-se si talonare.

Urmeaza operatiunea de extirpare a ochilor de iarna de pe butasii portaltoi, deoarece acestia

cand sunt pusi la fortare, ar porni in vegetatie, impiedicand calusarea la punctul de altoire si pornirea

lastarilor din altoi. Extirparea se face cu briceagul de altoit, incepand de deasupra ochiului catre baza

sa.

Fasonarea butasilor altoi consta in fragmentarea coardelor in portiuni de un ochi si un

internod, prin sectionarea la 1 -1,5 cm deasupra fiecarui ochi.

3.2. Altoirea

Se cunosc mai multe procedee de altoire a vitei de vie, dar in practica este generalizata

altoirea in uscat, la masa, care se face in copulatie ameliorata (copulatie cu pana sau limb de

imbinare). Perioada optima de altoire se considera primavara, la inceputul lunii martie. Altoirea se

executa manual sau mecanizat.

Pentru altoirea manuala se foloseste un briceag special de altoit. La altoire se va avea grija

ca portaltoiul si altoiul sa aiba grosimi egale, pentru a favoriza prinderea, sau cea a altoiului mai

redusa cu pana la 0,5 mm, nu si invers. Succesiunea operatiilor altoirii manuale (fig. 42) este

urmatoarea: executarea sectiunii oblice la portaltoi, executarea penei de imbinare la portaltoi,

executarea sectiunii altoiului (se face de aceeasi parte cu mugurele), executarea penei la altoi si

imbinarea altoiului cu portaltoiul.

Altoirea mecanizata se executa cu masini de altoit electrice sau cu dispozitive de altoire.

Dispozitivele de altoire cu pedala au diferite forme de imbinare a altoiului cu portaltoiul: 'omega',

'varf de lance', 'nut si feder' etc.

Fig. 42. Sectionarea altoiului, portaltoiului si imbinarea

Receptia cantitativa si calitativa se face de catre un muncitor experimentat si consta in

verificarea lungimii STAS, a sectiunii de la baza butasului, a extirparii ochilor portaltoi, a imbinarii

altoiului cu portaltoiul si a aprecierii viabilitatii ochiului altoi (ca format).

Parafinarea butasilor altoiti se executa pentru prevenirea oxidarii si deshidratarii sectiunilor.

Inainte de parafinare butasii altoiti se introduc cu partea superioara 3-5 secunde in apa, apoi, dupa o

usoara zvantare de suprafata, se introduc cu treimea superioara in masticul de parafinare, foarte rapid

(fractiuni de secunda).

Pentru parafinare se foloseste un mastic constituit din: parafina comerciala 94% +bitum

(smoala) 3% + colofoniu (sacaz) 3% + un produs anticriptogamic, ex. Benlate 0,15%, la o

temperatura de 700 ± 20C.

Stratificarea butasilor altoiti - consta in asezarea acestora in lazi, in pozitie verticala, in

straturi alternand cu rumegus de conifere bine umectate (circa 75% apa). Se executa cu scopul

mentinerii unei umiditatii in timpul fortarii cat mai favorabile. Fortarea si calirea vitelor dureaza 25-

30 de zile. Din 2 in 2 zile se face controlul evolutiei calusului, incepand cu a 10-a zi de fortare.

4. PRODUCEREA VITELOR ALTOITE

Vitele altoite reprezinta materialul saditor folosit preponderent la infiintarea plantatiilor

viticole. Ele se produc in scoli de vite (pepiniere) in camp sau in solarii ori in ghivece nutritive.

Tehnologia de obtinere a vitelor altoite presupune 2 etape: obtinerea butasilor altoiti si fortati si

cultura acestora in scoli de vite.

4.1. Pregatirea terenului si a butasilor altoiti pentru plantare si plantarea

propriu-zisa

Pregatirea terenului pentru plantarea butasilor altoiti consta in: fertilizarea de baza,

combaterea daunatorilor din sol, desfundarea terenului si bilonatul (modelarea terenului). Bilonatul

se efectueaza dupa desfundat, din toamna. Biloanele trebuie sa aiba o inaltime de circa 50 cm.

Primavara se despica biloanele (sau se deschid santurile, in cazul terenului nebilonat) si se planteaza

butasii altoiti si parafinati.

Pregatirea butasilor altoiti pentru plantare, consta in: calirea, scoaterea din lazile de

fortare, sortarea, fasonarea si parafinarea.

Calirea se face in scopul adaptarii butasilor altoiti si fortati la conditiile pe care le vor intalni

dupa plantare. Aceasta se realizeaza prin deschiderea treptata a ferestrelor si usilor pana se ajunge la

o temperatura de 8-100C si dureaza 4-7 zile.

Urmeaza scoaterea butasilor altoiti din lazile de fortare, apoi sortarea care este operatia de

indepartare a butasilor cu altoiul cazut si a celor cu calusul de la punctul de altoire neformat.

Fasonarea butasilor altoiti consta in scurtarea lastarilor porniti din altoi la lungimea de 3 -5

cm si a radacinilor la 1 cm. De asemenea, se indeparteaza lastarii porniti din portaltoi si radacinile

din altoi.

Parafinarea butasilor altoiti se face ca si la butasii altoi, dar de durata si mai scurta si la o

temperatura mai coborata, datorita lastarului pornit in vegetatie care este foarte sensibil la

temperaturi inalte.

Plantarea se face cand temperatura solului la adancimea de 25-30 cm depaseste 10- 120C

( sfarsitul lunii aprilie, inceputul lunii mai). Plantarea se poate face fie in teren bilonat (fig. 43), fie in

teren nebilonat, in santuri (fig.44).

Butasii se planteaza fie in biloane la 1,2 m intre ele, pe un singur rand (fig. 43 a si b), fie pe 2

randuri, cand distanta dintre biloane este de 1,4 - 1,6 m (fig. 43 c, d, e).

Plantarea propriu-zisa necesita urmatoarele operatii: retezarea varfului bilonului pe o

adancime de 5-6 cm, despicarea sa la un unghi de 150 , prafuirea bilonului cu insecticide, asezarea

butasilor pe peretele bilonului, cate 15 -18 butasi/m, acoperirea pe o treime din inaltime cu pamant,

tasarea usoara a pamantului, udarea cu 5-10 litri apa/m2, refacerea bilonului prin acoperirea butasilor

cu pamant reavan (3-5 cm deasupra varfului butasilor).

Fig. 43. Plantarea butasilor in teren bilonat: in randuri simple, a) cu butasi acoperiti si b) cu

butasi neacoperiti sau in randuri duble, cu butasi acoperiti (c) si neacoperiti (d) si in randuri perechi

(e)

Fig. 44. Plantarea butasilor in teren nebilonat:

a) in zone reci si umede; b) in zone calde si secetoase

4.2. Lucrarile de intretinere aplicate in scoala de vite

Dupa plantare se executa urmatoarele lucrari de intretinere: aratura intre biloane sau intre

randuri, fara cormana, imediat dupa plantare; afanarea solului si mentinerea lui fara buruieni, prin 6-

8 prasile/an; ruperea crustei, controlul pornirii lastarilor si refacerea bilonului; plivitul manual al

buruienilor pe randul de vite; plivitul lastarilor de prisos si lasarea in vegetatie a unui singur lastar,

mai viguros si bine pozitionat; copcitul de 3 ori (iunie, iulie si august). Copilitul se executa ori de

cate ori este nevoie; marcarea impuritatilor; udarea de 3-6 ori; fertilizari foliare sau radiculare;

tratamente pentru prevenirea atacului de boli si daunatori (care se executa la acoperire), primul

tratament fiind aplicat cand vitele au 4-5 frunze si carnitul in luna septembrie (lucrare facultativa).

4.3. Recoltarea, clasarea si pastrarea vitelor

Recoltarea se face toamna tarziu, dupa caderea frunzelor (20 octombrie- 15 noiembrie). Se

executa mecanizat, cu plugul PSV-1, prin dislocarea vitelor altoite din biloane sau santuri si

scoaterea manuala a acestora, cu cazmaua.

Vitele recoltate se leaga provizoriu, in manunchiuri de 150- 200 bucati, se eticheteaza si se

transporta la locul de clasare, unde se stratifica temporar (prin acoperire cu rumegus ori cu nisip),

pentru evitarea deshidratarii sau inghetarii radacinilor. Dupa clasare, care se face conform STAS-

ului, prin apasare pe altoi pentru verificarea sudarii, se leaga in pachete de cate 20 de vite si se

eticheteaza.

Pastrarea vitelor se face in camere frigorifice sau in silozuri de nisip, pana la valorificare prin

vanzare sau plantare, in exploatatia proprie a producatorului.

Cultivarea vitei de viecresterea plantelor, vita-de-vie, nisip, ingrijirea, balegar, plantarea vitei de vie, cresterea vitei de vie, masa, ochi, soiuri de vita, butasi de vita de vie, vita, altoire vita de vie, butasi de vie, afuz ali

1. Procurarea materialului saditor. Vitele se pot cumpara de la magazine specializate si se recomanda sa procurati intotdeauna cu 3-5% mai multe vite decat este necesar, pentru a le inlocui pe cele care nu se prind.Vitele pentru plantat trebuie sa fie de buna calitate: - lungimea portaltoiului sa fie de 38-42 cm;- sudura in punctul de altoire sa fie perfecta;- sa aiba cel putin doua radacini principale dispuse simetric in jurul butasului, cu lungimea maxima de 15 cm si grosimea la baza de cel putin 2 mm in diametru;- sa aiba cel putin o cordita bine dezvoltata pe o lingime de minim 15 cm.Pentru gradinile din zonele nisipoase se procura pentru plantare vite nealtoite (pe radacini proprii).  Se pot cumpara coarde de vita nobila (Vitis vinifera) care se sectioneaza in fragmente de circa 40 cm, extirpandu-li-se ochii de la baza cu un briceag si se planteaza direct in sol. Acesti butasi cu 4-6 ochiuri se pot planta in gropi facute cu ajutorul unui tarus. Acordati-le aceleasi ingrijiri ca si vitelor altoite.

2. Preagatirea terenului. Mai intai se delimiteaza suprafata locului de plantat, prin tarusi. Terenul respectiv se curata de pietre, radacini, cioturi, etc., se niveleaza daca este cazul si se fertilizeaza cu circa 5 kg de gunoi de grajd la 1 metru patrat sau, cand solul nu este suficient de fertil, cu 0.03 kg de amestec de ingrasamant fosfatic si potasic, la fiecare metru patrat. Toamna, de preferat, se sapa cu cazmaua la 60 cm adancime si se inverseaza straturile de sol.

3. Stabilirea distantelor de plantare. Distantele de plantare se stabilesc in functie de fertilizatea si vigoarea solului, de inaltimea tulpinii si forma de conducere. Soiurile mai putin viguroase (Chasselas, Muscat de Hamburg - dintre soiurile de masa; Muscat Ottonel si Riesling italian - dintre soiurile de vin) necesita dstante mai mici, iar cele viguroase (Coarna neagra, Afuz-Ali, etc - dintre soiurile de masa; Aligote, Feteasca regala - soiuri de vin) distante mai mari. Pe terenurile mai bogate, distantele vor fi mai mari. Daca temperatura nu coboara sub -18C si via poate ramane neingropata peste iarna, vitele se pot conduce pe tulpini semiinalte si inalte (70-80 cm pana la 1,5-2 m) si se planteaza la distante mai mari intre randuri (1,8-2,2 m); in zonele unde vita de vie se protejeaza peste iarna iar tulpinile sunt scurte de 10-30 cm, si distantele intre randuri vor fi mai mici, de 1,6-1,8 m.Distantele de plantare sunt mari in cazul conducerii lor in forme inalte care pot ajunge pana la 2,5 m. Pe rand, distantele dintre vite variaza intre 1 m si 1,2 m, in functie de aceiasi factori.Se insemneaza cu un tarus locul unde urmeaza sa se planteze fiecare vita. In cazul in care randurile se orienteaza paralel cu unul din zidurile casei, intre acesta si primul rand de vita de vie se lasa o distanta de circa 1,5 m. Daca vita de vie se planteaza paralel cu gardul, distanta trebuie sa fie de 75 cm pana la 1 m.

4. Plantarea. Pregatirea vitelor pentru plantat consta in fasonare si mocirlire. Fasonarea presupune operatia de scurtare a radacinilor de la baza cu circa 10 cm in lungime (restul

radacinilor de pe butasi, daca exista, se suprima) si a coditei care este cea mai dezvoltata tot cu 10 cm (4-5 ochi).Mocirlirea consta in introducerea radacinilor fasonate si a bazei portaltoiului intr-o pasta de consistenta smantanii, preparata din apa, balegar proaspat si pamant galben, bine amestecate.Plantarea vitelor se face adesea primavara, mai rar toamna.Gropile in care se planteaza vita de vie trebuie sa fie adanci de circa 40 cm si largi de 30 cm, langa tarus; se scobeste putin pamant si se face un musuroi. Pe terenurile plane, vitele se planteaza cu punctul de altoire la nivelul solului; pe terenurile in panta la 4-5 cm sub nivelul solului si cu 4-5 cm mai sus de nivelul solului la baza pantei. In groapa pregatita, se aseaza vita inspre tarus, cu radacinile rasfirate pe musuroiul din fundul gropii; se acopera 1/3 din groapa cu pamant reavan si se calca bine pamantul, dupa care se adauga 2-3 kg balegar bine putrezit. Se toarna o galeata de apa, daca pamantul nu este jilav si dupa infiltrarea apei se umple groapa cu pamant pana la suprafata. Daca punctul de altoire si cordita nu au fost trecute prin parafina topita se face un musuroi din pamantul reavan, care sa depaseasca varful coditei.Pentru evitarea atacului daunatorilor se presara pe peretele gropii (NU pe radacini) si in pamantul cu care se face musuroiul, insicticide cumparate de la magazinele de produse chimice sau de la centrele specializate in cresterea si ingrijirea plantelor.

Pregatirea si plantarea vitelor nealtoite in terenuri nisipoase se face astfel:- pe nisipurile solificate si mai subtiri, pregatirea si plantarea vitelor nealtoite se face la fel ca la vitele altoite;- pentru nisipurile nesolificate si mai groase, pana la 80 cm -1 m, se folosesc vite nealtoite inradacinate lungi de circa 1 m; daca vita este mai scurta, groapa nu se acopera de tot, ci pe masura cresterii lastarilor. Groapa in care se planteaza trebuie sa aiba o adancime de circa 1 m, iar nisipul de la baza se amesteca cu 4-5 kg gunooi de grajd descompus.- in zona Deltei Dunarii, unde panza freatica este la suprafata (40-60 cm), gropile se fac la 60 cm adancime, 40 cm latime si se planteaza 2 butasi neinradacinati (lungi de circa 60 cm) la o groapa. Unul dintre butasi se aseaza vertical, in dreptul tarusului, se umple groapa pe jumatate cu nisip si se bate bine; al doilea butas se aseaza oblic pe directia randului, cu baza la adancimea de 30 cm, si cu ochiul terminal langa varful primului butas.- pe nisipurile nesolificate si mai groase (80 cm - 1,5 m), vita nealtoita, inradacinata, se planteaza in gropi lungi de 1,5 m, largi de 80 cm si adanci pana la stratul de pamant. Vitele se fasoneaza normal, dar se lasa 4-6 ochi in pozitii opuse. Nisipul de la baza gropii se amesteca cu 10-15 kg gunoi descompus si se planteaza cate 3 vite la un cuib, la 50 cm distanta una de alta. Dupa prindere, coardele crescute din ochii lasati se vor dirija catre locul unde se vor forma butucii, iar groapa se astupa treptat cu nisip. Plantarea se incheie la 2-3 ani de cand se incepe.- daca grosimea stratului de nisip depaseste 1,5 m, vitele se planteaza in santuri trapezoidale adanci de 1-4 m si late de 4-5 m, distanta dintre santuri fiind egala cu grosimea stratului de nisip. Nisipul din groapa se amesteca cu gunoi descompus, iar vitele se planteaza in randuri, la 50 cm distanta una de alta. Pe masura ce coardele se dezvolta, in fiecare an, santurile se umplu cu nisip, astfel incat plantarea se termina abia dupa 5-6 ani.