6
Cancerul de tiroida are o rata de vindecare de aproape 100% prof. univ. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare alSocietăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie Cancerul de tiroidă este o afecțiune care apare atunci când celulele glandei tiroide se înmulțesc și formează o aglomerare p care o simțim ca un fel de proeminență de diferite dimensiuni în zona gâtului. Mărirea în volum a tiroidei depinde de mai mulți factori. În țara noastră foarte mulți oameni au gușe, au otiroidă mare, dar asta nu înseamnă neapărat că este vorba despre un cancer sau de o tumoră. În momentul în care se vorbește de un cancer de tiroidă, atunci celulele din glanda tiroidă au anumite particularități, ca l orice cancer, și anume ele au capacitatea de a invada țesuturile vecine și trimitmetastaze la distanță. Unele celule pot pleca pe cale limfatică sau sangvină și produc tumori la distanță, oriunde în organism. Cancerul de tiroidă este important pentru că în forma lui cea mai frecventă este unul dintre cele mai tratabile și curabile cancere. Se zice că un pacient cu o formă obișnuită de cancer de tiroidă, care e depistat la vârsta de 40 de ani, v muri cu acel cancer de tiroidă, dar nu din cauza lui. Cu alte cuvinte durata vieții lui nu va fi afectată în mod semnificati de această boală ci de repercusiunile sale asupra organismului”, a explicat într-un interviu pentru Sănătatea TV, prof. univ dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare al Societăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie. Progresul medicinei a făcut ca tratamentul cancerului de tiroidă să fie un tratament de mare succes. Din nefericire, există și forme decancer de tiroidă care sunt mai rare, mai agresive și mult mai greu de stăpânit. Cancerul diferențiat de tiroidă reprezintă forma cea mai frecventă și ușor de tratat, pe când cancerul medular de tiroidă ar un prognostic mai rezervat. Cancerul de tiroidă - Cauze Cancerul de tiroidă apare în niște condiții speciale, mai ales atunci când organismul este iradiat, iar după 10-15 ani de l iradierecancerul de tiroidă apare cu o latență foarte mare. Pe de altă parte, în România, în special în zona subarpatică, di Podișul Transilvaniei, principala cauză a producerii cancerului de tiroidă este deficitul de iod. Un om care trăiește în condițiile în care aportul de iod din apă este foarte mic poate dezvolta după câțiva ani cancer de tiroidă. Inițial glanda tiroidă se mărește difuz, formând ceea ce se numește glanda difuză. Însă, după 10 ani se pune problema apariției unei tumori

Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

Citation preview

Page 1: Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

Cancerul de tiroida are o rata de vindecare de aproape 100%

prof. univ. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare alSocietăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologieCancerul de tiroidă este o afecțiune care apare atunci când celulele glandei tiroide se înmulțesc și formează o aglomerare pe care o simțim ca un fel de proeminență de diferite dimensiuni în zona gâtului. Mărirea în volum a tiroidei depinde de mai mulți factori. În țara noastră foarte mulți oameni au gușe, au otiroidă mare, dar asta nu înseamnă neapărat că este vorba despre un cancer sau de o tumoră.

În momentul în care se vorbește de un cancer de tiroidă, atunci celulele din glanda tiroidă au anumite particularități, ca la orice cancer, și anume ele au capacitatea de a invada țesuturile vecine și trimitmetastaze la distanță. Unele celule pot pleca pe cale limfatică sau sangvină și produc tumori la distanță, oriunde în organism.

”Cancerul de tiroidă este important pentru că în forma lui cea mai frecventă este unul dintre cele mai tratabile și curabile cancere. Se zice că un pacient cu o formă obișnuită de cancer de tiroidă, care e depistat la vârsta de 40 de ani, va muri cu acel cancer de tiroidă, dar nu din cauza lui. Cu alte cuvinte durata vieții lui nu va fi afectată în mod semnificativ de această boală ci de repercusiunile sale asupra organismului”, a explicat într-un interviu pentru Sănătatea TV, prof. univ. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare al Societăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie.

Progresul medicinei a făcut ca tratamentul cancerului de tiroidă să fie un tratament de mare succes. Din nefericire, există și forme decancer de tiroidă care sunt mai rare, mai agresive și mult mai greu de stăpânit.

Cancerul diferențiat de tiroidă reprezintă forma cea mai frecventă și ușor de tratat, pe când cancerul medular de tiroidă are un prognostic mai rezervat.

Cancerul de tiroidă - Cauze

 Cancerul de tiroidă apare în niște condiții speciale, mai ales atunci când organismul este iradiat, iar după 10-15 ani de la iradierecancerul de tiroidă apare cu o latență foarte mare. Pe de altă parte, în România, în special în zona subarpatică, din Podișul Transilvaniei, principala cauză a producerii cancerului de tiroidă este deficitul de iod. Un om care trăiește în condițiile în care aportul de iod din apă este foarte mic poate dezvolta după câțiva ani cancer de tiroidă. Inițial glanda tiroidă se mărește difuz, formând ceea ce se numește glanda difuză. Însă, după 10 ani se pune problema apariției unei tumori.

Glanda tiroidă este formată din mai multe celule numite folicule, care sunt formate din niște sfere mici înăuntrul cărora există un lichid vâscos numit coloid. Aceste sfere cresc în timp și formează niște movilițe care seamănă cu proeminențele prin care se manifestă și uncancer de tiroidă. Între aceste sfere mici din glanda tiroidă mai sunt niște celule care produc hormoni ce reglează calciul și care se numesc calcitonină. Dacă apare o tumoră din acele celule, acea tumoră definește un cancer medular de tiroidă.

Mai există și posibilitatea moștenirii genetice a cancerului de tiroidă. Dacă un singur membru dintr-o familie este depistat cu cancer de tiroidă, atunci urmașii trebuie să prevină apariția cancerului de tiroidă prin screeninguri periodice.

Page 2: Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

”Cancerul de tiroidă nu trebuie să trezească o spaimă, cancerul de tiroiodă este o problemă rezolvată. Trebuie doar să trezească încrederea oamenilor în medicul lor de familie și în rețeaua de endocrinologi, care în țara noastră are un prestigiu de care toată populația e conștientă și nu se îndoiește”, susține prof. univ. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare al Societăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie.

Cancerul de tiroidă - Diagnostic

Standardul de aur al diagnosticului cancerului de tiroidă este citologia prin puncție cu ac subțire.

Odată cu dezvoltarea tehnicii medicale și în special a ecografiei și a ultrasunetelor se poate aprecia exact structura tiroidei și apoi prezența unor noduli în glanda tiroidă. Majoritatea oamenilor au noduli la nivelui tiroidei, însă cu ajutorul unor examene medicale se poate depista care sunt benigni și care ridică suspiciunea unui cancer. Nodulii tiroidieni maligni pot fi puncționați, apoi sunt prelevate câteva celule care vor fi investigate la microscop, iar citologul va indica celulele bune și celulele rele.

 Dacă sunt celule rele se scoate acea zonă, se confirmă cu niște metode mai precise că este sau nu un cancer sau ce fel de cancereste, diferențiat sau nediferențiat, și se aplică metodele de terapie care sunt extrem de eficace. Bănuielile unui cancer de tiroidăsunt confirmate la unul din zece cazuri.

Cancerul de tiroidă -  Tratament

Cancerul de tiroidă în forma lui cea mai frecventă are o evoluție blândă pe o durată extrem de lungă și odată depistat eficiența terapiei și eficiența medicilor în a-l trata și a-l vindeca este foarte mare.

”În majoritatea cazurilor puncția te liniștește, puncția îți spune că nu ai de ce să te temi. Sunt niște noduli obișnuiți într-o țară cuendemie de gușă, de aceea sfatul este ca populația să nu se teamă de această intervenție care este o intervenție blândă, care se suportă extrem de ușor, nu necesită spitalizare, se citește imediat și dă răspunsul tot imediat”

Cancerul de tiroidă diferențiat, care este cel majoritar și care se numește papilar sau folicular, are o rată de succes de tratament care se apropie de 100%.

Există și forme de cancer tiroidian nediferențiat. Atunci când într-o populație nu se face profilaxia lipsei de iod, cancerul acesta este mai periculos. Între cancerele diferențiate, cancerul folicular este cel mai periculos și când e deficit de iod, frecvența lui crește. Dacă se stabilește că cineva are cancer de tiroidă diferențiat se apelează la un chirurg să scoată cea mai mare parte din masa canceroasă, dar rămâne pericolul ca masa canceroasă să apară în alt loc, deseori în locul metastazelor.

Formele severe de cancer de tiroidă sunt mult mai greu de stăpânit cu tratamentele moderne. Celulele tiroidei sunt unice în organism prin faptul că sunt capabile să fixeze iodul de 30-100 de ori mai mult decât oricare altă celulă din organism și atunci o celulă anormală, o celulă de tip canceros își pierde această proprietate, ceea ce se numește cancer de tiroidă diferențiat.

În cazul cancerului medular de tiroidă, celule maligne nu pot fi distruse cu iod radioactiv pentru că acele celule nu produc hormonii tiroidieni cunoscuți care conțin iod, ci produc calcitonină. ”Dacă găsim acel hormon prea crescut în sânge, noi căutăm imediat acelcancer medular al tiroidei. Acest cancer medular al tiroidei este un cancer care are un prognostic mai rezervat, decât cancerul diferențiat de tiroidă, dar nu este între cele mai agresive cancere”, anunță prof. univ. dr. Mihail Coculescu, preşedinte de onoare alSocietăţii Române de PsihoNeuroEndocrinologie.

Page 3: Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

CANCERUL TIROIDIAN SE POATE VINDECA  

DR.Dumitru Branisteanu

• "Celulele cancerelor tiroidiene diferentiate mai poseda capacitatea de a concentra iodul si resturile de tesut malign ramas dupa operatie sau unele metastaze inoperabile, si pot fi tratate cu succes, cu doze mari de iod radioactiv", a declarat medicul endocrinolog Dumitru Branisteanu • Unele afectiuni tiroidiene determina modificari morfologice ale tiroidei, fie o crestere difuza de volum, fie aparitia unor formatiuni nodulare care pot avea dimensiunile unui bob de mazare sau mai mici, ce pot fi identificate doar in urma unei investigatii ecografice, dar si mai mari, cat o minge de ping-pong, cat o portocala sau chiar mai mari, nodulii tiroidieni

Desi cunoscuta si descrisa de anatomisti din cele mai vechi timpuri, rolul glandei tiroide a fost mult timp necunoscut, considerandu-se a fi un soi de glanda a frumusetii, intrucat dadea o anume rotunjime gatului femeii. Unele afectiuni tiroidiene determina modificari morfologice ale tiroidei, fie o crestere difuza de volum, fie aparitia unor formatiuni nodulare ce pot avea dimensiunile unui bob de mazare sau mai mici, ce pot fi identificate doar in urma unei investigatii ecografice, dar si mai mari, cat o minge de ping-pong, cat o portocala sau chiar si mai mari, nodulii tiroidieni. "Glanda tiroida este un organ situat la baza gatului, sub marul lui Adam. Are forma de fluture, fiind alcatuita din doi lobi. In conditii de aport iodat suficient, tiroida normala are un volum mic, care rar depaseste 20 ml. Glanda secreta hormonii tiroidieni, T4 sau tiroxina si T3 sau triiodotironina. Hormonii tiroidieni au roluri multiple in organism, influentand arderile organismului, bataile inimii, metabolismul osos, activitatea creierului, contractilitatea musculara. Astfel se explica de ce bolile care determina un exces de hormoni tiroidieni, hipertiroidie sau tireotoxicoza, vor cauza o scadere in greutate in pofida unui apetit alimentar crescut. Vorbim aici de temperatura crescuta cu intoleranta caldurii, palpitatii cauzate de batai dese ale inimii sau batai ale inimii complet neregulate, nervozitate, agitatie, tremuraturi ale extremitatilor, insomnii, cosmaruri, labilitate psihica, fragilizarea oaselor cu fracturi la traumatisme minime. Invers, bolile insotite de un deficit de hormoni tiroidieni sever, hipotiroidie, vor determina crestere in greutate, senzatie de frig, batai rare ale inimii cu risc de blocuri cardiace si stop cardiac, apatie, depresie, dificultati de concentrare, constipatie rebela la tratament, retentie de apa in tesuturi moi", a declarat dr. Dumitru Branisteanu, de la Clinica de endocrinologie a Spitalului Sf. Spiridon.

Gusa nodulara

Nodulii tiroidieni, mai ales cei de dimensiuni mari, sunt cel mai usor depistati de catre medici, in urma unui examen clinic. Acesti noduli sunt usor de palpat, ca o neregularitate a glandei tiroide situata intr-unul din lobii tiroidieni. In unele situatii, cand se uita in oglinda, pacientul observa acesti noduli. "Mai rar, nodulii tiroidieni pot fi descoperiti datorita unor complicatii asociate lor, hipertiroidie, metastaze in cazurile rare de leziune canceroasa, tulburari de deglutitie. O tiroida care contine noduli tiroidieni este denumita gusa nodulara. Atunci cand mai multi noduli coexista, tiroida respectiva este denumita gusa multinodulara. Nodulii tiroidieni sunt relativ frecvent intalniti, mai ales la femei, iar incidenta lor creste odata cu inaintarea in varsta. Astfel, la 10 la suta din femeile trecute de 50 ani este posibila palparea unei formatiuni nodulare la nivel tiroidian, iar

Page 4: Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu

daca se efectueaza un screening ecografic, incidenta nodulilor tiroidieni la femeile trecute de aceasta varsta este in jur de 30 la suta. Incidenta mare a nodulilor tiroidieni in populatia generala ne face asadar sa ne gandim ca prezenta unor noduli tiroidieni in glanda tiroida poate adesea reprezenta o varianta a normalului. Totusi, descoperirea unui nodul tiroidian nu trebuie minimalizata sau neglijata, deoarece uneori nodulii tiroidieni ascund anumite afectiuni", a spus medicul endocrinolog Branisteanu.

Gusile toxice

Dupa cum afirma medicul specialist, un nodul tiroidian poate fi plin cu lichid de secretie al celulelor tiroidiene sau sange acumulat prin hemoragia intratiroidiana, ceea ce poarta denumirea si de chist tiroidian. Acesta poate fi si solid, format din celule tiroidiene care s-au multiplicat. "De cele mai multe ori, chisturile si nodulii tiroidieni nu secreta nimic important, iar cei benigni cu o evolutie agresiva, crescand foarte lent in timp sau deloc, fara sa dea in metastaza si fara sa invadeze tesuturile invecinate. Arareori, unii noduli tiroidieni sunt alcatuiti din celule care au capacitatea de a sintetiza cantitati exagerate de hormoni tiroidieni, peste necesarul organismului, provocand hipertiroidie. Atunci cand exista mai multi noduli de acest tip, hiperfunctionali, tiroida pacientului respectiv este denumita gusa multinodulara toxica. Desi hipertiroidia este o afectiune mai des intalnita la femei, ea se poate intalni si la barbati, iar cea mai frecventa cauza de hipertiroidie la barbati este tocmai autonomizarea unor noduli tiroidieni. Mai mult, gusile nodulare toxice par a fi si boli prezidentiale, din moment ce atat George Bush senior cat si Traian Basescu au avut astfel de noduli. Din fericire, gusile nodulare toxice, hiperfunctionale, adica cele care secreta o cantitate exagerata de hormoni tiroidieni, nu sunt aproape niciodata cancere", a declarat dr. Dumitru Branisteanu.

Metastaze in alte tesuturi

Nodulii maligni pot fi insotiti de metastaze ganglionare, care sunt uneori palpate in regiunea gatului sau in alte parti. In situatiile rare de cancere tiroidiene agresive, pot fi descoperite si metastaze in alte tesuturi, plaman, os, creier. "Aceste cancere sunt mai putin agresive, extirparea la timp a tiroidei vindecand bolnavul. Pe de alta parte, celulele cancerelor tiroidiene diferentiate mai poseda capacitatea de a concentra iodul si resturile de tesut malign ramas dupa operatie sau unele metastaze inoperabile pot fi tratate cu succes, cu doze mari de iod radioactiv. Alte cancere tiroidiene, mai ales la persoane in varsta, pot fi nediferentiate si agresive, prognosticul vital fiind in aceste cazuri mult mai rezervat. Exista si cancere localizate in tiroida care au un caracter familial, adica pot fi intalnite la mai multe rude de gradul intai ale unui pacient bolnav", a mentionat medicul Branisteanu.

Page 5: Prof. Univ. Dr. Mihail Coculescu