FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERISPECIALIZARE: ADMINISTRATIE PUBLICA

PROIECT :

MODA

STANCIU RALUCA MIHAELA GRUPA 105

AN I

Cuprins:

Definitie

Moda definita de sociologii:Gabriel de Tarde (1843-1904)Herbert Spencer (1820-1903) Georg Simmel (1858-1918)J. C. Fluger (1939)W. M. TchacherayJean Baudrillard (1929- 2007)Paul Verlaine (1844-1896)

Scurta istorie a modeiIsaac SingerCharles Frederick WorthRegele Ludovic al XIV-leaNapoleon Bonaparte

Politia modei

Inceputul prezentarilor de moda

Rolul vestimentatiei in cadrul socialuluiVestimentatie si conformismCostumul-semn socialVestimentatia si alte fenomene socialeRolul vestimentatiei in comunicarea organizationalaAtributele vestimentatiei: culorile, stilul si materialulRolul vestimentatiei in crearea primei impresiiRelatia dintre vestimentatie si personalitate:

Personalitate conservatoarePersonalitate contradictoriePersonalitate adaptabila si acomodabilaPersonalitatea “mereu tanara”

Concluzii

Bibliografie

Definitie:

MÓDĂ, mode, s.f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbrăca.

♢ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat.

♢ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte.

– Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

Moda definita de sociologi:

Ansamblu de comportamente şi opinii colective care, într-o cultură dată, arată preferinţa temporară pentru anumite practici expresive ale vieţii sociale (vestimentaţie, coafură, alimentaţie, lectură etc.)

Moda este expresia simbolică a statusului social şi parte a unei culturi. În lucrările de sociologie mai vechi, moda era tratată ca o formă de reglare, ca un mecanism al schimbării sociale, ca o expresie a stratificării sociale.

Gabriel de Tarde (1843-1904) în lucrarea „Legile imitaţiei" (Les Lois de l'imitation, 1890) vedea moda ca o formă a imitaţiei, a imitaţiei contemporanilor, spre deosebire de cutume care semnifică imitarea predecesorilor. Herbert Spencer (1820-1903) şi Georg Simmel (1858-1918) au subliniat funcţia dublă a moda: tendinţa de uniformizare şi tendinţa de diferenţiere. Semnele distinctive adoptate de clasele sociale superioare sînt preluate de clasele sociale de la baza societăţii. Pentru a se diferenţia, clasele superioare sînt constrînse să inventeze noi semne de demarcaţie. Astfel m. este un fenomen social dinamic, dar nu efemer, un capriciu iraţional şi arbitrar.

J. C. Fluger (1939) a încercat să sintetizeze cele două funcţii ale modei, acceptîndu-se în prezent că moda reprezintă o instituţie socială ce realizează un echilibru între tendinţa oamenilor de conformare, acceptare, supunere şi tendinţa de anticonfor-mare, nonacceptare, independenţă.

Nonacceptarea moda reprezintă un fenomen de contraimitaţie, ducînd la snobism (termen lansat de W. M. Tchacheray desemnînd pretenţia de originalitate a unor categorii de indivizi care resping moda, considerînd-o în esenţa ei vulgară). " Modernitatea este un cod, iar moda este emblema lui. " Jean Baudrillard (n. 29 iulie 1929, d. 6 martie 2007)

Moda este o reactie fireasca impotriva tocirii atentiei prin obisnuinta. Barbatii stiu cel mai bine cata nevoie de schimbare avem pentru a combate monotonia traiului zilnic, plictiseala.

Paul Verlaine scria:

Je fais souvent ce reve etrange et penetrantD'une femme inconnue, et que j'aime et qui m'aimeEt qui n'est, chaque fois, ni tout a fait la memeNi tout a fait une autre…..(Mon reve familier)

Un vis adanc si straniu adesea imi revineE o necunoscuta, i-s drag, mi-e draga toata,Si nu-i de tot aceeasi, de fiecare data,si nu-i de tot nici alta……(Visul meu obisnuit, traducere de Maria Banus)

Scurta istorie a modei:

Desi oamenii au fost interesati de haine si moda de mii de ani, industria respectiva a inceput sa capete forma abia in jurul anilor 1850. Dupa sute de ani de imbracaminte opulenta, doua lucruri se intampla concomitent si ajuta la nasterea a ceea ce astazi se numeste "haute-couture": inventarea, de catre Isaac Singer, a masinii de cusut cu impunsatura continua si popularitatea unui croitor numit Charles Frederick Worth. Paradoxal, nasterea modei a fos initiata de un britanic, nu de un francez, asa cum ar fi fost de asteptat.

Inainte de 1850, circa 70% din haine erau cusute de mana, chiar de catre cei care le purtau. Imbracamintea era un produs ca oricare altul, iar calitatea sa depindea de talentul cusatoresei.

Gospodina obisnuita isi croia hainele in functie de ce era acceptabil in tara si climatul in care locuia, precum si in functie de standardele comunitatii locale, astfel incat toti cei care locuiau intr-o anume regiune se imbracau la fel, cu foarte mici diferente. Departe de influentele externe, stilurile de imbracaminte puteau

ramane neschimbate timp de generatii – cum de altfel s-a si intamplat. Astazi, aceste ramasite ale unor vechi stiluri sunt cunoscute sub numele de "costume regionale" sau "populare".

Datorita faptului ca in acele vremuri drumurile comerciale intre orase erau proaste si deseori atacate de hoti, oamenii stateau mai mult in orasul sau satul de origine si se foloseau doar de tesaturile disponibile local.

Din moment ce toti aveau acces la aceleasi bunuri, distinctia se facea cu ajutorul bijuteriilor. Catre mijlocul secolului al XI-lea, cand regii si nobilii au devenit mai puternici si isi puteau apara mai usor domeniile, rutele comerciale au fost imbunatatite. Ca urmare, au inceput sa fie transportate tesaturi noi, mai fine, mai costistoare, mai bogate, pe care le cumparau doar cei care si le permiteau. Din acest moment, vestimentatia a devenit un semn al statutului social si marimii averii la fel ca si in ziua de azi.

Cele 30% dintre hainele care nu erau facute in casa, erau cusute de croitori si cusatorese, de obicei pentru o clientela bogata. In anii 1500, cei mai ceruti si ocupati croitori din Franta dadusera peste o mina de aur, o modalitate eficienta si economica de a-si prezenta marfa: creau modele in miniatura ale croielilor, cu care imbracau papusi. De jumatate sau o treime din inaltime normala a unei persoane, aceste papusi purtau haine identice pana la ultimul detaliu cu cele pe care croitorul respectiv le putea face pentru clientele sale. Acestea puteau studia papusile si alege stilurile care le doreau. Ulterior, hainele erau croite pe masura exacta a celui sau celei care le platea.

Papusile imbracate si-au gasit curand drum catre alte tari si au devenit unul dintre cele mai populare modalitati de raspandire a modei. Monarhilor si curtierilor, in particular, le placeau sa le primeasca in dar si iti tineau croitorii ocupati punandu-i sa copieze ultimele stiluri.

Aristocratii au fost intotdeauna consumatorii cei mai evidenti ai modei. Se spune ca regina Elisabeta I ar fi avut peste 1.000 de rochii, multe dintre ele primite cadou. Georgiana, Ducesa de Devonshire (care facea parte din familia Spencer, la fel ca si Diana, Printesa de Wales) a fost in anii 1770 ceea ce astazi am numi "trendsetter" orice imbraca devenea peste noapte parte din moda obligatorie.

De fapt, motivul pentru care astazi apar tendinte noi in fiecare sezon este si motivul pentru care Parisul a fost considerat epicentrul modei timp de mai bine de 300 de ani: flamboaiantul si impopotonatul rege Ludovic al XIV al

Frantei, Regele-Soare.Ludovic al XIV-lea avea buzunare adanci, putere de concentrare scazuta si un

ochi educat pentru estetica. In acelasi timp, avea la dispozitie sute de artizani talentati si cu un simt innascut pentru stil. Lider indiscutabil al modei europene, Regele-Soare a schimbat croiala hainelor masculine de 63 de ori in timul domniei sale de 72 de ani (a urcat pe tron la varsta de 6 ani, in 1644). Ca sa va faceti o idee, stilul vestimentatiei pentru barbati s-a schimbat doar de 3 ori in timpul domniei de 33 de ani a tatalui sau. Daca Ludovic al XIV-lea purta ceva, toata lumea il imita. De fapt, unii inca o mai fac, el a fost cel care a introdus portul cravatei barbatesti.

Napoleon Bonaparte a continuat traditia instaurata de Ludovic XIV cand a venit la putere, in 1804. Economia franceza era o ruina dupa revolutie, iar Bonaparte a incercat

si a reusit sa-si urneasca natiunea, facand apel la una dintre proverbialele "fabrici de bani" , industria modei.

Una dintre primele legi date de Napoleon interzicea doamnelor care veneau la curte sa poarte aceeasi rochie de 2 ori tinea cusatoresele ocupate, obligand femeile bogate sa cheltuie bani. Acest lucru a creat o prapastie vizuala, de imagine, intre cei avuti si cei mai putin avuti. Pe langa aceasta lege, imparatul a oprit importul tesaturilor englezesti si a relansat industria dantelariei de Valenciennes, astfel incat tesaturi fine cum sunt tulul si batistul sa poata fi tesute local.

Imperiul lui Napoleon nu a durat prea mult timp, in schimb exclusivitatea de a purta imbracaminte dupa ultima moda franceza i-a supravietuit. Intr-o perioada de numai 50 de ani, industria haute-couture se nascuse iar posibilitatea de a cumpara rochii desavarsite, noi, in fiecare sezon, devenise amprenta inaltei societati.

Totusi, cum de aceasta practica a celor "bogati si celebri" a castigat teren si discipoli in randul clasei de mijloc? Simplu , prin marketing. La inceput prin intermediul articolelor din ziare si reviste despre ce poarta aristocratia si celebritatile, iar astazi prin show-uri televizate, reclama, filme, reviste de specialitate si internet.

Politia modei: Astazi termenul are o conotatie ironica care descrie o persoana

care critica modul in care se imbraca ceilalti. Cu toate acestea, termenul a aparut catre sfarsitul Evului Mediu, dupa ce « legile somptuozitatii » (legi care restrictionau sau reglau extravagantele in materie de vestimentatie, conform unor principii religioase si morale ale vremii) au fost aprobate de nobilime pentru a se asigura ca anumite tesaturi si stiluri sunt rezervate celor care aveau « dreptul sa le poarte ». Politia modei patrula strazile, amendand sau arestand pe cei ce incalcau codul vestimentar.

Inceputul prezentarilor de moda

Charles Frederic Worth este creatorul caruia istoricii i-au atribuit meritul de a fi prezentat pentru prima data moda pe manechine vii, el angajand la mijlocul anilor 1860 cateva "demoiselles de magasins", numite "les sosies" cu scopul de a "tine loc" de oglinda mai bogatelor cliente.

La mijlocul sec. al XIX-lea, pentru a prezenta noutatile in materie de moda, marile magazine apeleaza la tinere fete, "demoiselles de magasins", termen regasit in jurnalul fratilor Goncourt.

Treptat, acest obicei se raspandeste in randul celorlalte case de moda, iar revista L'Art et la mode

descrie fetele care incercau modelele in saloanele de moda. Ele erau denumite "les essayeuses" si purtau un furou de culoarea pielii sau negru, pentru a se distinge clar de mai bogatele cliente.

Alaturi de Worth, casa Paquin organizeaza la sfarsitul anilor 1890, in saloanele proprii, prezentari cotidiene la ore fixe. Detaliile acestor "prezentari" raman incerte si nu se stie cat de mult semanau cu notiunea actuala de prezentare de moda.

Cert este ca primele prezentari manifesta o legatura stransa cu teatrul. Acesta se bucura deja de calitatea de a fi un loc predilect de expunere a noilor modele ca vector social, actritele fiind importante cliente pentru casele de moda. Scena teatrului inspira

organizarea prezentarilor de moda si astfel prin 1911 majoritatea caselor instalasera un podium in saloanele proprii. Astfel Redfern (1901) avea in cadrul casei de moda o camera construita ca un fel de sala de teatru, rotunda si dotata cu oglinzi si cu lumini de scena, inspirata de palatul iluziilor de la Expozitia Internationala de la Paris (1900). Actritele puteau testa efectul costumelor de scena. Peretele cu oglinzi va deveni in scurt timp o caracteristica a saloanelor de moda: la Drecoll usile cabinelor de proba aveau oglinzi exterioare, la Chanel va exista celebra scara cu oglinzi.

Casa londoneza de moda Lucile a declarat ca ar fi inventat defileul de moda sub forma unui "fashion-play" in jurul anilor 1897, aducand teatrul in moda. In noile localuri londoneze ea organizeaza la data fixa adevarate prezentari

intr-o sala conceputa ca o sala de spectacol. La intrare un valet oferea doamnelor un program cu ordinea pasajelor, iar manechinele defileaza pe muzica. Ritualul prezentarii dadea astfel colectiei unitatea pe care inca nu o are si permitea o vedere de ansamblu critica. In 1905 este organizat primul defileu spectacol "Gowns of Emotion", cu proscenium, cortina de scena, invitatii, program, muzica, lumina, si mai ales poze teatrale ale manechinelor. Revistele de moda ofera ample reportaje despre evenimentele sale.

In paralel cu sistemul couture parizian sau londonez, deja de la sfarsitul sec. al XIX-lea marile magazine americane ca Wanamaker sau Gimbels realizeaza prezentari de moda sub forma unui "teatru" in care lumina atent aleasa punea in evidenta manechinele. Acestea defilau in fata a cateva sute de cliente cu acompaniament muzical si in jurul unei teme. Primele prezentari in afara Frantei cand papusa de moda (modalitate de promovare a modelelor la curtile regale) e inlocuita de personaje reale sunt descrise in L'Art et la mode (1896).

Exemple de prezentari realizate de marile magazine americane si europene sunt: Harrod's (1909) - Theatre of Dress, Selfridge's (1912), Herman Gerson (Berlin 1913) - prezentarea Poiret, Hirsch & Cie (Bruxelles). In aceste defilee se prezentau modelele cumparate de la Paris si reproduse ulterior in atelierele magazinelor, fiind prin amploarea spectacolului o sursa de publicitate importanta.

Inainte de Primul Razboi Mondial tango-ul face senzatie la Paris si nu este de mirare ca in 1913 casa Paquin organizeaza o prezentare de moda tip "Tango Tea" in care manechinele defilau in ritmuri argentiniene. Straniile miscari, combinate cu moda orientala, vor fi imortalizate de caricaturistul Sem in deja celebra lucrare "Le vrai et le faux chic". La fel, Lucile isi inaugureaza sucursala pariziana cu 4 manechine britanice care vor defila realizand poze dramatice pe scena si un mers in ritm de Tango, descrise de revistele Femina sau Illustration.

Pe masura ce cumparatorii straini ai marilor magazine devin tot mai importanti, casele de moda incep a organiza prezentari special destinate lor si astfel in 1910 Camera Sindicala Haute Couture stabileste un calendar comun al celor doua prezentari anuale (februarie si august). Odata cresterea puterii economice americane dupa primul razboi ele

devin evenimente fixe in calendarul modei.Defileul de moda adopta incepand cu ani 20

trasaturile unui spectacol de revista (La Grande Nuit de Paris 1927 ilustrat in Femina). El este un eveniment public si social predominand in baluri si gale si ilustrat de revistele de moda. In 1923 defileul este mod de promovare pentru Jean Patou care invita presa alaturi de clientele bogate intr-o ambianta musichall, un decor de nightclub cu mese, flori, sampanie si mici cadouri pentru femei. Grandoarea evenimentului este egalata poate doar de activitatea

zilnica a casei de moda in care lucrau (in 1925) 100 de "vendeuses" care dispuneau de 30 de cabine de proba, iar defileele incepeau dimineata si durau pana seara.

De la un simplu instrument de vanzare defileul de moda devine odata cu anii '80 un adevarat spectacol cu o regie si scenografie elaborate pentru a traduce spiritul colectiei cu sume fabuloase in joc, de la 500 000 si 1 milion de EUR pana la 3-4 milioane EUR si chiar 5 milioane de EUR (prezentarea Victoria's Secret de la Cannes 2002.

Prezentarile sunt mai scurte ca in trecut. Daca la inceputul secolului dura 2-3 ore, in anii 50 o ora, azi media este de 15 minute. Accentul nu e pus numai pe produsul prezentat ci pe un ansamblu de elemente: loc, sunet, lumina, casting, machiaj, coafura, produsele haine, accesorile si look-urile create pentru eveniment. Toate au ca scop intarirea imaginii de marca prin generarea unei atmosfere unice dar si diferentierea fata de concurenta pentru a afirma singularitatea marcii.

Publicul s-a schimbat si el: nu mai sunt clientii individuali sau cumparatorii care sunt privilegiatii ci presa, muzele designerului, celebritatile scopul fiind de a ocupa spatiul mediatic pentru a creste vizibilitatea (prin intermediul presei). Vedetele au locurile

asigurate si nu rar se intampla cand presa are dificultati in procurarea invitatiilor pentru intrare. Aparitiile orchestrate de ziaristi vor avea in final o influenta considerabila asupra vinzarilor la clientul final.

Un nou moment in istoria prezentarilor s-a scris in toamna 2007 la Milano. Gucci si Armani au inceput prezentarea cu un clip pentru noul lor parfum, abia dupa, au inceput modelele sa defileze.

O mare expozitie din urma cu cativa ani de la Muzeul Modei - Galliera din Paris onora prezentarile de moda. "Showtime" prezenta un parcurs care punea in evidenta tot sistemul din jurul unui show de moda, de la istoria lui, la marile desfasurari de forta din perioada contemporana. Catalogul Showtime este un viu exemplu al importantei prezentarii de moda in aceasta industrie si o marturie a evolutiei sistemului modei.

Rolul vestimentatiei in cadrul socialului :

Psihologia sociala se bucura de o varietate de teme fundamentale indeajuns de mare –omul nu numai ca este cea mai sofisticata existenta considerat la nivel individual ci mai mult, el stabileste raporturi sociale alcatuind grupuri, in plus se afla intr-o permanenta schimbare-astfel incat micile semne care poate uneori chiar dezvaluie marile adevaruri nu se bucura de o atentie suficienta.

Vestimentatia nu este una dintre temele fundamentale ale psihologiei sociale si prin urmare nici nu este supusa unei ”analize microscopice”a psihologilor sociali. Acest fapt insa nu contesta valoarea unui studiu al acesteia in sfera de preocupari a domeniului si nici legatura stransa care exista intre vestimentatie si realitatile sociale.

Hainele sunt o prelungire a propriei fiinte, cu imaginea pe care acesta o are despre sine-“imbracamintea este o conceptie despre sine pe care fiecare o poarta cu sine”(Henri Michaux) sau chiar cu o realitate sociala-vestimentatia vazuta ca oglinda a conformismului.

Motivul invocat de crestini pentrul faptul ca ne imbracam este pudoarea-legat de pasajul biblic in care Adam si Eva isi descopera nuditatea ca pe o rusine si se acopera cu frunze.

Rationalistii justifica utilizarea costumului ca fiind datorata necesitatii omului de a acoperi un corp fragil si in felul acesta de se apara de eventualele pericole.

Psihanaliza aduce in prim plan ca si cauza, dorinta omului de a se diferentia de animal. De asemenea, ca motive, nu sunt omise nici necesitatea de estetic a omului, dorinta de a arata mai bine sau chiar vanitatea.

Haina are “talentul”nu numai de a ascunde, de a camufla, ci chiar acela de a crea impresii total eronate despre oamenii cu care intram in contact. Haina poate”converti” si sexul si de ce nu, il poate “transforma”pe diavol intr-un om admirabil:

”MEFISTO: Da-mi repede scufia ta halatul

Cu masca, am sa-arat incantator “ (“Faust”-Goethe)

Vestimentatie si conformismNu fara temei vestimentatia a fost considerata ca fiind o oglinda a

conformismului. Luand in considerare confortul la care oamenii prezentului tin atat de mult ne-am putea intreba de ce in cele mai toride zile ale verii purtam haine desi ele reprezinta un real inconvenient si mai mult, ne-am putea gandi la gestul automat al oamenilor de a se imbraca atunci cand intra in contact cu socialul fara a se intreba vreodata de ce fac de fapt acest lucru.

Pudoarea ar putea fi un raspuns la aceasta problema dar poate ca nu tocmai unul potrivit deoarece exista o multitudine de persoane la care nu intalnim aceasta trasatura in schimb le intalnim pe strada vestimentate si am putea concluziona ca fara un motiv sau mai cert, cauza o repreznta conformismul.

Un alt aspect in legatura cu care ar putea fi pus in evidenta conformismul vestimentar il constituie uniforma care de asemenea, de multe ori, este imbracata mecanic fara ca individul in cauza sa se gandeasca la faptul ca aceasta nu este poate pe gustul sau sau chiar nu este confortabila. Am putea aprecia ca in unele situatii uniforma este strict necesara iar indivizii ce o accepta, o accepta rational. Exista insa si nenumarate situatii in care costurile sunt mult mai mari decat beneficiile sau beneficiile sunt aproape inexistente ele fiind doar legate de dorinta unei majoritati calitative.

Pe acest fond de conformism vestimentar s-a manifestat insa si nonconformismul care de altfel ofera una din explicatii in legatura cu evolutia costumului de-a lungul timpului. Prezenta acestuia ar putea explica totodata si de ce in prezent oamnenii se imbraca atat de variat, precum si caracterul mult mai confortant al hainelor prezentului.

Costumul-semn socialDiferenta vestimentara poate fi observata pe clasele de varste. Daca initial nu

existau haine speciale pentru copii, ele ulterior au inceput sa apara atat pentru fetite cat si pentru baieti. Astazi insa copiii sunt imbracati asemeni adultilor (fetitele au inceput sa poarte maieuri mulate pe corp si pantofi cu toc iar baieteii jeansi) fapt care indica nu doar precocitatea acestora ci si o erotizare prematura care poate deopotriva sa fie cauza alegerii unei astfel de vestimentatii dar care poate in acelasi timp sa fie influentata de vestimentatie.

Clasa sociala din care individul face parte ar putea fi de asemenea desemnata cu ajutorul vestimentatiei. Daca in trecut aceasta diferentiere se facea fie prin croiala hainelor fie prin calitatea materialelor din care acestea erau croite, astazi aceste diferente sunt mai putin sesizabile, in schimb asistam la o adevarata parada de automobile, automobil ce a devenit el, prin calitatea sa, un semn al clasei sociale careia individul ii apartine.

Nediferentierea sociala la nivel vestimentar apartine regimurilor asa zis egalitare asa cum in China maoista barbatii si femeile se imbracau la fel pentru a impiedica la acest nivel diferentierea pe sexe. Existenta unei vestimentatii care sa nu diferentieze social in nici un fel indivizii este insa imposibila. Acest fapt a influentat insa restrangerea portului costumului specific unei regiuni date.

Diferentierea etnica s-a realizat insa intotdeauna si prin modul in care indivizii se vestimenteaza. Astfel pentru Japonia este specific kimono-ul, pentru India-sari-ul si cercul de pe frunte ce poate fi albastru rosu sau negru, indicand apartenenta femeii la o casta sau religie. Tot Indiei ii este specific si cunoscutul piercing care a fost preluat insa si de europeni si lansat de Jean Paul Gaultier.

Aceste diferente sunt profund legate de simboluri si credinte ce apartin diferitelor popoare. Astfel, daca in China obiectul pudorii erau considerate a fi picioarele, in lumea araba acesta era considerat a fi gura si in consecinta femeile erau vestimentate astfel incat sa-si ascunda aceste zone. Detasata de aceste simboluri, vestimentatia nu si-ar mai gasi nici un argument in triburi in care femeile poarta inele pe gat din ce in ce mai multe sau cercei foarte grei in urechi.

Costumul popular romanesc este unul din cele mai vechi costume din europa si reprezinta unul din cele mai elocvente exemple ale diferentierii regionale in privinta vestimentatiei

Costumul a fost folosit in nenumarate randuri si ca semn discriminator. Asa cum costumul poate semnifica servitutea (cazul servitorilor imbracati distinct de la o familie la alta) el poate fi insa si o marca a discriminarii. Cel mai reprezentativ exemplu in acest sens il reprezinta poate evreii. Ei au fost obligati in evul mediu de Conciliul de la Latan sa poarte o bucata rotunda de panza galbena sau verde ce a devenit apoi rosie sau alba iar in timpul lui Hitler trebuia sa poarte renumita stea galbena ce le desemna pe viitoarele victime ale deportarii in lagarele de concentrare.

Tiganii au fost si ei o categorie defavorizata fiind la randul lor obligati sa poarte pe piept o bucata de drap rosu.

Pentru a nu da nastere la noi victime leprosii purtau ca semn distinct o haina lunga cu gluga gri sau neagra si o caraitoare ce trebuia sa o agite ori de cate ori vedeau apropiindu-se oameni sanatosi .

Ocnasii purtau costume astfel create incat sa poata fi usor descoperiti. Din costumul lor facea parte o bluza rosie si o pereche de pantaloni galbeni. In evul mediu dungile reprezentau alteritatea fiind specifice nebunilor.

Uniforma reprezinta un semn de recunoastere simbolizand o anumita autoritate inainte de a fi costume functionale-pompierii din multe tari sunt echipati in tinute de tip militar folosind destul de putin descoperirile in materie de textile ignifuge.

Vestimentatia poate reprezenta totodata si un semn discriminativ pentru unele confreerii un exemplu in acest sens fiind reprezentat de membrii Ku-Klux-Klan-ului.

Vestimentatia si alte fenomene socialeModul in care individul este vestimentat ofera o sursa in plus de energie in

vederea compararii sociale. Daca in trecut vestimentatia era stabilita in asa fel incat individul avea prea putin libertatea de a o alege, astazi hainele cu care ne imbracam sunt in mare parte rodul propriei optiuni. Acest fapt permite o mai mare deschidere in a interpreta o persoana in functie de stilul vestimentar dar faciliteaza totodata si compararea sociala sub acest aspect.

Realizarea compararii sociale atrage dupa sine de cele mai multe ori relizarea unei ierarhii din partea individului si situarea sa pe o pozitie in aceasta ierarhie el simtindu-se uneori agresat de pozitia celor mai favorizati.

In acest context Karl Flugel realizeaza o tipologie a persoanelor in functie de rolul pe care vestimentatia il are pentru un individ sau altul. In cadrul acesteia el distinge tipul rebel pentru care vestmantul reprezinta o jena, o inchisoare, tipul resemnat care este si cel mai raspandit, tipul indiferent care abia realizeaza cu ce este imbracat, tipul pudibond care se simte protejat de haine si tipul celui care se imbraca din datorie, pentru a avea o constiina impacata.

Fenomenul autoconfirmarii profetiilor poate fi realizat si pe baza unei erori de interpretare vestimentara. O persoana imbracata lejer la un interviu poate fi considerata ca fiind de conditie modesta iar pentru aceasta i se poate refuza postul, devenind in cele din urma de conditie modesta.

Tot vestimentatia poate crea unei persoane sentimentul de anonimat atunci cand fiind vestimentata asemanator celor din grupul din care face parte deindividualizarea se realizeaza mult mai lesne.

Dar vestimentatia poate oferi prin moda si sursa unei veritabile manipulari. Charles-Frederic Worth, liderul cvasiunic al modei feminine timp de un secol, a fost primul care a avut geniala idee de a-si prezenta modelele pe manechine vii.

Astazi aceasta practica este pretutindeni raspandita avand o puternica influenta asupra cumparatorului. Astfel, femeile nu mai cumpara articolul vestimentar ci imaginea manechinului in articolul respectiv-la fel cum in reclame apar oameni veseli, femei frumoase, individul investind bani in situatia fericita a celor din reclama si nu in produsul propriu zis.

Fenomenul atribuirii se conduce dupa aceleasi legi si in cazul vestimentatiei. Un individ prost imbracat va fi interpretat ca neavand gusturi in timp ce el va crede despre sine ca este astfel vestimentat deooarece nu dispune de mijloace financiare. In acelasi timp un individ imbracat cu gust va fi considerat astfel vestimentat dearece dispune de resurse financiare iar el va crede despre sine ca propriile alegeri au stat la baza look-ului agreabil.

De asemenea, vestimentatia poate fi si sursa unor false prejudecati. Oferind o sursa de informatie precisa referitore la aprtenenta la un grup sau altul vestimentatia poate induce in eroare, ea putand fi adoptata doar pentru stilul ei si separat de normele grupului care o poarta in mod firesc.

Fenomenele fundamentale studiate de psihologia sociala se afla prin urmare in stransa legatura si cu vestimentatia pe care individul o poarta-dar nu cu vestimentatia in sine ci cu vestimentatia ca proprie oglindire a personalitatii persoanei ce o poarta.

Rolul vestimentatiei in comunicarea organizationalaVestimentatia tinde sa fie un criteriu important de evaluare a angajatilor in cadrul

organizatiilor. Exista organizatii in care vestimentatia este impusa prin anumite regulamente interne pe care fiecare angajat trebuie sa le respecte.

Richard Denny, sustinea intr-o lucrare a sa ca, desi oamenii au dreptul sa adopte orice forma de imbracaminte doresc, ei trebuie totusi sa faca distinctia intre munca si distractie si sa-si adapteze vestimentatia „atmosferei de afaceri create de patronul lor".Hainele sunt semne ale statutului social, simboluri ale puterii sociale, influentănd stima de sine a celor care le poarta si, de asemenea, modul in care ceilalti se comporta fata de noi.

Modul in care o persoana se imbraca contribuie la ceea ce in psihosociologie se numeste „efectul primei informatii" (primacy effect). Acesta consta in influenta exercitata preponderent de primele informatii primite, comparativ cu cele ulterioare, datorita procesarii mesajului in functie de acestea.

Interviurile de angajare, primele contacte cu colegii si sefii la un nou serviciu constituie situatii sociale in care efectul primei informatii poate avea o mare importanta asupra modului in care un angajat va fi apreciat.

Vestimentatia organizationala este privita ca un indicator al influentelor atăt din interiorul organizatiei, cat si din exteriorul acesteia, din mediul socio-cultural. De asemenea, in interiorul unei organizatii exista atăt presiuni formale - care isi au expresia in codurile si regulamentele interne -, căt si presiuni informale - care isi au expresia in anumite modele care se pot impune la un moment dat intr-o organizatie, in vederea adoptarii unui anumit tip de vestimentatie.

Exista trei dimensiuni ale vestimentatiei organizationale:1. Atributele vestimentatiei - constau in culorile, materialele si stilul vestimentatiei;2. Omogenitatea vestimentationala - se refera la gradul de variatie in ceea ce priveste vestimentatia, printre membrii aceleiasi organizatii;3. Diferentierea - se refera la gradul de diferentiere a vestimentatiei angajatilor dintr-o organizatie in raport cu vestimentatia persoanelor din afara organizatiei.

Atributele vestimentatiei:

CulorileAlegerea unei culori pentru vestimentatia organizationala are la baza informatia

simbolica pe care o trasmit culorile. Se poate adauga ca semnificatiile transmise de culori sunt definite socio-cultural. AlbastruInca din cele mai vechi timpuri a fost considerata culoarea puritatii , culoarea cerului senin fiind utilizata in picturile religioase simbolizand inocenta, devotamentul, neprihanirea si abnegatia. Persoanele care prefera vestimentatia in tonuri de albastru sunt echilibrate, cumpatate si linistite, le place sa traiasca intr-o armonie si un echilibru perfect, astepta sa fie respectate si stimate de cei din jur. Daca cineva evita sa poarte haine in tonuri de albastru, mai mult ca sigur este o persoana agitata, nelinistita si o fire dezechilibrata. Vesmintele in nuante de albastru sunt recomandate celor care doresc sa reuseasca in viata, sa parcurga o cariera stralucita, insa este total nepotrivita in cazul omenilor de afaceri, finante, marketing.

RosuUna dintre cele mai expresive culori, sugereaza energie, virulenta, pofta de viata si o usoara frivolitate. Cei care poarta haine in aceste culori atrag usor atentia, doresc sa fie in centrul atentiei sunt persoane foarte hotarate, obtin mai tot timpul cea ce isi doresc. Este foarte important sa alegeti piesele cu atentie pentru nu a ajunge la cealalta extrema, aceasta culoare este destul de controversata si ambigua. Pe deoparte simbolizeaza vitalitatea, veselia, siguranta, senzualitate si optimism, iar pe de alta parte, sugereaza o persoana egoista, aroganta, rigida cu un caracter de dominare.

GalbenCuloarea soarelui si a verii, exprima seninatatea, fidelitatea si buna dispozitie. Persoanele care prefera aceasta culoare sunt avide de libertate, de siguranta si de un trai linistit si cumpatat, se simt atrase de locuri indepartate, de necunoscut si se pot adapta foarte usor la schimbari. Cei imbracati in galben radiaza in jurul lor caldura si veselie este o culoare mai mult de vacanta, timp liber. Foarte important nu este recomandat sa combinati galben cu negru aceasta combinatie lasa o impresie de amenintare.

VioletCuloare naturala placuta, ce degaja puritate, energie si armonie. Nuantele de violet atrag imediat atentia asupra inteligentei si senzualitati dumneavoastra, conferindu-va o aura enigmatica. Vestimentatia in tonuri de violet este foarte potrivita la aproape orice ocazie, movul este culoarea gratiei si a elegantei. Daca aceste nuante nu ii plac partenerului dumneavoastra este bine sa renuntati la ele, aversiunea fata de mov indica o teama de dependenta sau erotism.

VerdeSimbolizeaza tineretea si prospetimea, emana calm, meditatie, ratiune si afectivitate. Daca vestimentatia dumneavoastra este verde, veti lasa impresia ca sunteti o persoana asezata si serioasa de incredere, marcata, insa, de o anumita doza de superficialitate.Aceasta culoare este lipsita de dinamism, de forta de convingere.

MaroSimbolizeaza fertilitate, caldura, soliditatea, modestia. Vestimentatia de aceasta culoare se poate imbraca la orice ocazie si in oricare moment al zilei, dar trebuie asortata cu multa grija pentru a nu dobandi un aspect prea sters si sobru. Aceste nuante se regasesc mai ales in garderoba femeilor si barbatilor cu o fire mai retrasa si solitara. Este culoarea recomandata mai ales pentru hainele purtate la munca, deoarce exprima fidelitate, incredere dar si o anumita doza de severitate. Daca evitati cu premeditare aceasta culoare, mai mult ca sigur va puteti considera un adept sau o adepta a placerilor trupesti.

NegruO culoare deosebita care exprima atat durere dar sugereaza in acelas timp o atmosfera festiva, solemna. este tot odata culoarea raului, pacatului si a senzualitati. Lenjeria intima de culoare neagra este excitanta si rafinata. In general aceasta culoare este recomandata la diverse ocazii speciale si oficiale, culoarea impune respect, verticaliate si confera o aura de persona importanta care trebuie respectata.Cei care poarta in exces aceasta culoare sunt caracterizati ca persoane incomode, o fire agitata, nervoasa, puse mereu pe cearta.

AlbAceasta culoare exprima puritatea, luciditatea, se asorteaza perfect cu toate culorile, intensificandu-le nuantele. Orce culoare pare mai profunda in combinatie cu alb. Personele imbracate in alb vor lasa o impresie de luciditate, dar in acelas timp si prea rigide, crude si plate. Singurele persoane carora le sta cu adevarat bine in aceasta culoare sunt miresele.

StilulStilul vestimentatiei este in strănsa legatura cu statusul si puterea intr-o organizatie. Trebuie facuta diferenta intre imbracamintea formala si imbracamintea informala. Aceeasi persoana poate adopta in momente diferite stiluri diferite de vestimentatie.

Stilul clasic Este unul dintre cele mai elegante stiluri vestimentare. Preferat de majoritatea

oamenilor cu o personalitate puternica, stilul clasic se caracterizeaza, pe langa eleganta, prin rafinament, modernism si simplitate.

Stilul naturalSe caracterizeaza prin comoditate si se potriveste in general persoanelor atletice,

persoanelor sigure pe fortele proprii. Persoanele „naturale" se ghideaza dupa confortul fizic atunci cand isi aleg hainele. In cele mai multe cazuri, adeptele stilului natural nu imbraca costume, ci articolele de imbracaminte separate: tricouri sport, fuste lungi si largi, blugi etc. Stilul natural poate fi, in viziunea multora, un stil dezordonat, fara o logica anume.

Stilul romanticEste unul dintre cele mai feminine stiluri vestimentare. Croielile care accentueaza

talia sunt, de asemenea, o preferinta a adeptelor stilului romantic.

Stilul dramatic Este sofisticat, misterios si intrigant. Persoanele „dramatice" sunt extrem de

serioase si uneori lasa impresia de duritate. Ele poarta haine lungi (mai ales rochii) cu imprimeuri abstracte si geometrice, cu linii drepte, revere ascutite si decolteuri patrate. Stilul dramatic este, de fapt, un stil vestimentar usor masculinizat, iar femeile care apartin acestui stil vestimentar pot oscila, de la articole de imbracaminte in culori indraznete, la culori inchise, neutre.

Materialul Acest criteriu este important datorita asocierilor pe care le declanseaza. Astfel,

utilizarea unei vestimentatii din fibre sintetice sugereaza apartenenta la clasa de jos, iar utilizarea unei vestimentatii din fibre naturale sugereaza un status social ridicat. In cadrul organizatiilor, vestimentatia din materiale naturale este specifica staff-ului managerial, in timp ce in cazul uniformelor angajatilor de la baza ierarhiei manageriale se poate opta si pentru fibre sintetice.

Rolul vestimentatiei in crearea primei impresiiStudiul realizat de psihologia sociala privind atat rolul primei impresii create cat

si a celei formate ne arata cat de importanta este aceasta in atribuirea sensului lumii sociale.

Luand in considerare ca o prima impresie formata este mai “rigida” decat impresiile ulterioare si tinand cont de faptul ca o prima impresie este in primul rand

conturata prin intermediul fizicului si implicit al hainelor, atunci ne putem cu usurinta explica de ce la interviuri vestimentatia este indicat a fi impecabila.

Insa vestimentatia ne ofera o sumedenie de informatii atunci cand ne formam o prima impresie. Ele se refera in primul rand la sex, la ocupatie, la pozitia sociala sau la originea etnica a individului. Aceste informatii furnizate au insa ca si consecinta diferentierea sociala.

Relatia dintre vestimentatie si personalitatePersonalitate conservatoareAici se incadreaza persoanele care nu se imbraca dupa moda sezonului, deoarece

considera ca nu este absolut necesar. Ele sunt caracterizate de stilul clasic si cat mai comod in vestimentatie. In general ele poarta doar bijuterii veritabile, dar numai cat se poate de discrete.

Personalitate contradictorieTipul de persoane care se incadreaza in aceasta tipologie, sunt numai uneori interesate ce se poarta, ce este “la moda” si incearca sa se comformeze acesteia, iar alteori nu conteaza, deoarece au altceva mai bun de facut. Cateodata le plac combinatiile socante de culori, deoarece atunci vor sa atraga atentia cuiva sau pur si simplu asa se simti bine.

Personalitate adaptabila si acomodabilaAceste persoane se imbraca in functie de caz, de situatia in care sunt puse: acasa,

la serviciu, la plimbare in parc etc. Ele stabilesc cu usurinta relatii cu cei din jur, din diferite categorii sociale, regionale etc. Acestia, la randul lor, ii accepta la fel de usor, deoarece sunt persoane calme, binevoitoare, care stiu sa se stapanesca in anumite situatii, iar atunci cand este necesar sunt capabile de reactii rapide si energice. Ele pot castiga increderea aproape oricui.

Personalitatea “mereu tanara”Sunt mereu, orice-ar fi, la moda, indiferent de varsta pe care o ai. Au o

receptivitate deosebita la schimbarile modei, doresc sa se simta si sa fie apreciate drept promotoarii celui mai extravagant stil, ceea ce ii fac sa fii in centrul atentiei celorlalti, in mod special prin acest lucru: le plac combinatiile neasteptate de culori care socheaza, margelele si colierele sunt “bogate” si foarte viu colorate, cerceii si bratarile la fel.

Relatia dintre vestimentatie si personalitate nu are un sens unidirectional. Ele se influenteaza si interconditioneaza reciproc. In acest sens, o stare de spirit negativa poate atenua pornirile avangardiste ale unei personalitati “mereu tinere” de exemplu, sau poate influenta tonurile de culoare alese in mod obisnuit. Un alt lucru important ar mai fi cat de mult sunt oamenii dispusi sa cheltuiesca pentru a fi “la moda”.

Concluzii:

Modul in care a evoluat vestimentatia de-a lungul timpului nu este un aspect tocmai de ignorat in studiul evolutiei individului atat la nivel spiritual cat si concret. Ea poate oferi indicii clare despre conceptiile, ideile, sentimentele si aspiratiile unei epoci fiind o sursa de inspiratie in acest sens asemnei artelor. Astfel, autorea cartii “Istoria vestimentatiei europene” realizeaza o asociatie intre locul unde este croita talia la femei si perioadele de liniste sau neliniste sociala, considerand ca in perioadele de liniste aceasta era croita suprapus pe talia femeii iar in perioadele de neliniste ea era croita ori mai sus ori mai jos. Astfel de interpretari par neverosimile insa cel mai elocvent exemplu in care stilul vestimentar este asociat conditiilor sociale si politice il constituie prezentul.

“Moda actuala este baroca, excesiva, senzuala si impertinenta. Este plina de voluptate si arabescuri. Suntem departe de avangarde si de asceza lor; suntem luxosi, post-moderni si mai ales deloc inocenti. Visand la splendorile trecute ale Bizantului, moda isi inventeaza o noua Varsta de Aur. Ea nu mai are nostalgia timpului pierdut, ci evoca un timp regasit, in care femeia redevine creatura pretiosa, schimbatoare, voluptuoasa.” (Severine Jouve-Glamour).

Se spune astfel ca epoca in care traim este baroca; aceasta descriere nu este nicidecum echivalenta cu barocul care a triumfat aproape doua secole si care si-a lasat amprenta in mod vadit ci se refera la acel sens al barocului descris ca reprezentand-“de un neasteptat care socheaza”. Acest neasteptat nu se manifesta insa doar la nivelul modei ci se regaseste si in celelalte arte-in literatura unde insolitul socheaza prin fond, in cinematografie unde imaginile se succed rapid, in muzica unde trecerile sunt bruste iar basul foarte puternic.

Daca ne uitam insa in jurul nostru vom observa ca ceea ce se creaza se preteaza exact pe structura omului modern care vietuieste in asa-numitul mileniu al vitezei si care nu mai are rabdare sa vizioneze un film cu cadre lungi si nici sa citeasca un autor clasic. El va putea ramane in lumea creata de artist numai daca aceasta va fi capabila sa-l impresioneze indeajuns de puternic, deci daca va fi baroca.

Libertatea pe care omul si-a castigat-o de-a lungul timpului pare a fi primita cu o oarecare ostilitate-in lipsa de o alegere buna individul alege extremul. Chiar si copiii prefera la carnavale mastile insangerate in locul celor cu personaje din povesti manifestandu-si parca ingrijorarea si neacceptarea societatii asa cum este.

Bibliografie:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_Baudrillardhttp://www.fashionandbeauty.ro/fashion_editorial_moda_opinie_scandal_octavian_sever_coifan.htmlhttp://www.fashionandbeauty.ro/fashion_de_adina_nanu_despre_moda.htmlhttp://www.dictsociologie.netfirms.com/M/Termeni/moda.htmhttp://alexandrahorecica.wordpress.com/page/2/http://alexandrahorecica.wordpress.com/category/istoria-modei/http://www.psiho.eu/?p=3http://www.raspunsuri.info/enciclopedie/enciclopedia-sanatatii-si-frumusetii/psihologia-culorilor-in-vestimentatie/http://www.sfin.ro/articol_8060/rolul_vestimentatiei_in_comunicarea_organizationala.htmlhttp://anatolbasarab.wordpress.com/2010/03/24/relatia-dintre-vestimentatie-si-personalitate/http://www.haine-vintage.info/2009/01/haute-couture-scurta-istorie-a-modei/http://www.fashionandbeauty.ro/fashion_editorial_inceputul_prezentarilor_de_moda.htmlhttp://www.unica.ro/detalii/articole/istorie-moda-romania-1.html?tx_ttnews%5BpageNum%5D=1&cHash=67332cff8dhttp://www.codrosu.ro/femeia-de-criza-este-la-moda/