PROIECT LA GEOGRAFIE ECONOMICA MONDIALA

TEMA PROIECTULUI :ANALIZA ECONOMICO-GEOGRAFICA A UNIUNII EUROPENE

NUMELE SI PRENUMELE STUDENTULUI:POPA NINA

ANUL 3

SPECIALIZARE :MK IDD GALATI

CONF.UNIV.DR. VIOLETA PUSCASU

INTRODUCERE

 

Geografia Uniunii Europene este predominant rurala si conturata de profesii si activitati umane. Zonele sale rurale sunt foarte diverse din moment ce mediul natural este conturat de forme variate de cultivare si silvicultura si de meseriile si industriile asociate acestora.

 

Scopul acestei brosuri este de a incerca sa explice ce este PAC, de ce exista, care ii sunt costurile si in ce mod a fost conturata si a evoluat. Mai presus de orice, explica cum PAC de astazi intruneste, intr-un intreg, atat nevoile cultivatorilor, cat si pe cele ale societatii.

 

CARACTERISTICILE AGRICULTURII EUROPENE

 

Agricultura si silvicultura, ca utilizatori majori ai pamantului, joaca un rol cheie in determinarea sanatatii economiilor rurale, ca si a sanatatii peisajelor. Desi agricultura poate fi mai putin importanta pentru economia zonelor rurale decat este in mod normal, ea are o contributie valoroasa in cresterea economica si sustinerea mediului. Agricultura UE nu este uni-dimensionala, asa cum ati putea fi tentati sa credeti. De fapt, cultivatorii pot indeplini diferite functii, pornind de la productia de hrana si fibre si pana la managementul regiunilor rurale, conservarea naturii si turism. Cultivarea poate fi deci descrisa ca avand multiple functii.

 

* Europa are un sector agricol modern si competitiv, ocupand o pozitie dominanta pe pietele mondiale, atat ca exportator major, cat si ca cel mai mare importator mondial de hrana, mai ales din tarile aflate in curs de dezvoltare.

* Are un sector agricol sustinut, care foloseste metode de productie sigure, curate, ecologice, care ofera produse de calitate in vederea atingerii cererilor clientilor.

* Sectorul agricol al UE serveste comunitatile rurale, reflectand traditiile si diversitatea lor; rolul sau este nu numai de a produce hrana, ci si de a garanta supravietuirea zonei rurale ca zona in care unii oameni isi petrec viata, muncesc sau o viziteaza.

* Politica de agricultura a Europei este determinata la nivelul UE de catre guvernele statelor membre si aplicata de catre statele membre. Implica sprijin pentru veniturile cultivatorilor, in timp ce ii incurajeaza sa produca produse de o calitate inalta, cerute de piata, incurajandu-i sa dezvolte cai aditionale de imbunatatire a afacerilor in armonie cu mediul inconjurator.

 

1. Rolul agricultorilor

 

Printre multiplele sale functii nu trebuie sa ignoram faptul ca cultivatorii sunt oameni de afaceri (si femei) si, contrar credintelor populare, agricultura nu este o tocatoare de bani. Profitabilitatea fermelor este scazuta. Cultivatorii muncesc din greu pentru o recompensa relativ mica. Daca cultivarea nu este profitabila, atunci agricultorii existenti isi vor inceta activitatea, iar tinerii nu vor mai fi atrasi de agricultura. Asta va insemna un declin pe termen lung a industriei si a zonelor rurale.

 

Principala preocupare a cultivatorilor este productia de hrana. Pentru aceasta, ei folosesc traditii incetatenite de-a lungul timpului care s-au contopit cu stiinta si tehnologia moderna in scopul de a oferi hrana de buna calitate si preturi accesibile. Acest lucru implica folosirea unei combinatii de indemanare traditionala si stiinta, alaturi de cunostinte tehnice si talent de marketing. Fermierii utilizeaza din ce in ce mai frecvent informatii tehnologice in sprijinul productiei si eforturilor de marketing. La aceste atribute, cultivatorii trebuie sa adauge din ce in ce mai mult managementul terenului si expertize de mediu. In ultimii ani li s-a cerut cultivatorilor sa includa siguranta alimentara intr-un repertoriu care includea deja sanatatea animalelor si atribute ale bunastarii.

 

Agricultura nu inseamna numai productii de recolte si animale pentru consumul alimentar. Complexitatea unei profesii precum cea de agricultor cere cultivatorilor sa joace mai multe roluri. Pentru multi dintre cultivatori este un stil de viata.

 

Nu se stie sigur daca mai exista vreo profesie care sa necesite acoperiea unei arii atat de vaste de abilitati.

Majoritatea culturilor / fermelor sunt afaceri marunte, de obicei de familie. Ele sunt, in multe zone rurale, o importanta sursa de locuri de munca si actori importanti in lumea rurala.

Cultivatorii joaca un rol pozitiv in mentinerea regiunilor rurale si a mediului inconjurator, muncind pentru obtinerea unui viitor sigur si profitabil pentru ei insisi si familiile lor.

Cultivatorii nu muncesc singuri. Ei sunt prima veriga in lantul alimentar, uneori prelucrand produsele in propria ferma, dar cel mai adesea vanzandu-le altora, care le transforma in produse alimentare pe care, in cele din urma, consumatorii le gasesc in magazine.

 

2. Istoric al schimbarilor reusite

 

ORIGINILE PAC

 

PAC isi trage radacinile din Europa de Vest a anilor 1950, ale carei societati au fost afectate de anii de razboi si in care agricultura fusese betegita, iar oferta de hrana nu putea fi garantata. Accentul s-a pus initial pe incurajarea unei mai bune productivitati in lantul alimentar, astfel incat consumatorii sa beneficieze de o oferta stabila de hrana pe care sa si-o poata permite, dar si ca sa asigure ca UE va avea un sector agricol viabil. PAC a inceput prin a oferi subventii si preturi garantate cultivatorilor, asigurandu-le stimulentele necesare pentru a produce. Asistenta financiara a fost asigurata pentru restructurarea agriculturii, in incercarea de a asigura dezvoltarea fermelor in marime si in management, precum si in dezvoltarea unor aptitudini tehno-logistice astfel incat sa fie adaptate climatul economico-sociala de atunci.

 

Perceptia populara este ca PAC este o politica monolotica, care nu poate fi schimbata, creata pentru a lua din banii contribuabilior, in scopul de a recompensa un grup restrans de oameni privilegiati pentru simplul fapt ca locuiesc in mediul rural. In realitate, PAC a avut intotdeauna, si continua sa aiba, motive clare ca sa existe. Si a evoluat in mod constant, pentru a reflecta nevoile in permanenta schimbare ale societatii, mai degraba decat a incercat sa raspunda presiunilor venite din partea cultivatorilor. PAC de astazi este foarte diferita de PAC din 1960.

 

Desi PAC a avut un mare succes in atingerea obiectivului de a indrepta atentia UE spre independenta economica, din 1980 incoace UE a trebuit sa se lupte cu surplusuri aproape permanente pentru majoritateaproduselor, o parte dintre acestea fiind exportate (cu ajutorul

subventiilor), altele fiind nevoiti sa le depoziteze sau sa le dispuna in interiorul UE. Aceste masuri au avut un cost bugetar ridicat, a produs distorsiuni pe unele piete mondiale si nu au servit intotdeauna celor mai bune interese ale agricultorilor, devenind astfel nepopulare printre consumatori si platitorii de taxe. In acelasi timp, societatea a devenit din ce in ce mai preocupata de problemele de mediu.

 

PAC trebuia sa se schimbe… si a facut-o!

 

 

PAC ASTAZI

 

Multe schimbari importante ale PAC au fost facute in anii ’90. Limitarea productiei a ajutat la reducerea surplusului si un nou accent s-a pus pe sanatate si pe protejarea mediului natural in agricultura. Cultivatorii au trebuit sa priveasca mai mult inspre piata.

 

Schimbarea accentului a inclus un nou element major- o politica de dezvoltare rurala care sa incurajeze mai multe initiative rurale, dar care sa si ajute cultivatorii, in acelasi timp, sa diversifice, imbunatateasca produsele lor in scopul de a-si restructura afacerile. A fost impus un plafon pe buget pentru a reasigura contribuabilii ca costurile PAC nu vor sPACa de sub control. In 2003 a fost convenita o noua reforma.

 Agricultorii nu vor mai fi platiti doar ca sa produca hrana. Politica agricola comuna de

astazi este condusa de cerere. Tine cont deplin de ingrijorarile consumatorilor si contribuabilior, in timp ce da agricultorilor europeni liberatatea de a produce ceea ce piata cere. Pe viitor, marea majoritate a asistentei acordate cultivatorilor va fi platita independent de ce sau cat produc. In trecut, cu cat produceau mai mult, cu atat primeau mai multi bani din subventii. Conform noului sistem, cultivatorii vor fi platiti in continuare pentru a mentine o anumita stabilitate, dar legatura cu productia a fost rupta. In plus, cultivatorii vor trebui sa respecte mediul inconjurator, siguranta alimentara si standardele de bunastare a animalelor.  Agricultorii care nu vor indeplini aceste norme vor suferi reducerea platilor directe. Ruperea legaturii dintre subventii si productie va face agricultura UE mai competitiva si mai orientata spre piata. Agricultorii vor fi liberi sa produca in conformitate cu ceea ce considera ca este mai profitabil pentru ei, bucurandu-se, in acelasi timp, de o stabilitate dezirabila a veniturilor.

 

Seria de reforme a conturat un viitor mai clar pentru PAC, facand mai clare valorile sale pentru intreaga societate.

 

 

2. Un record de care sa fim mandri

 

NOI CRESTEM APROAPE ORICE

 

Geografia si climatul permit Europei sa produca aproape aproape orice tip de produse agricole. Pentru cateva produse, Europa este considerata a fi liderul mondial, de exemplu: masline, ulei, vin, whisky si alte spirtoase. In orice caz, UE este si un importator major pentru diferite tipuri de produse.

 

Aceste avantaje naturale, impreuna cu beneficiile PAC, au dus la imbunatatiri rapide ale productivitatii, la o productie mai mare, la securitate alimentara pentru majoritatea produselor si, in final, la un surplus de multe bunuri agricole. A fost nevoie ca surplusurile sa fie scoase de pe piata pentru a evita colapsul preturilor pentru multe produse agricole.

 

Imbunatatirile aduse eficientei culturilor si stimulentele oferite de PAC au dus la o crestere a productiei de hrana fata de pana in 1960. S-au intamplat imbunatatiri in productie si in nivelurile de independenta economica. In acelasi timp, veniturile cultivatorilor au inflorit, ajutate, in multe cazuri, de cresterea fermei, pe masura ce unii fermieri au parasit industria si amalgamurile de ferme.

 

In anii ’80-’90 a adus masuri in politica de agricultura prin care se incerca limitarea surplusului de produse. O varietate de masuri a fost folosita (la inceput voluntar, apoi prin obligativitatea impusa agricultorilor de a nu mai cultiva o parte din pamant); cote fixe in productia de lapte, cu penalitati pentru ceea ce depaseste limita impusa; limite pentru recolta / numarul de animale pentru care poate cere subventii. Gradual, aceste politici au dat rod, iar surplusul a fost redus. Reformele PAC din anii ’90, in mare parte rezultate din acordul Organizatiei Mondiale a Comertului din 1995, au redus PACacitatea UE de a acorda subventii pentru export (aceste suventii erau oferite exportatorilor pentru produsele exportate pe pietele mondiale din afara UE, in care preturile sunt mai mici decat in Uniune).

Ca rezultat al acestor initiative, UE a redus subventiile pt export, in acelasi timp mentinand si chiar crescand exporturile din agricultura

 

4. Calitatea este cheia succesului

 

CUM INCURAJEAZA UE PRODUCTIA DE HRANA DE CEA MAI BUNA CALITATE?

 

Europa are multe regiuni diferite. Conditiile pentru productia agricola variaza. Regiunile diferite au metode de productie specifice si traditii culinare. Consumatorii europeni si cei din intreaga lume demonstreaza un interes crescut pentru calitatea acestor alimente. UE joaca un rol major in intensificarea acestor atribute ale calitatii.

 

UE asigura calitatea hranei in mai multe modalitati ca, de exemplu, prin masuri de crestere a sigurantei si igienei alimentelor, reguli de etichetare clare, regulamente privind sanatatea si bunastarea animalelor precum si sanatatea plantelor, controlul reziduurilor de pesticide si adezivi din hrana prin intermediul informatiilor nutritionale. Abordarea UE include monitorizarea stricta si sisteme de control, in timp ce asigura functionarea efectiva a pietei unice europene.

 

Europa este recunoscuta pentru diversitatea culturilor si produselor agricole, care deriva din mediul sau natural si din metodele de dezvoltare dezvoltate de-a lungul secolelor. Alaturi de gastronomia fina, alimentele si bauturile europene joaca un rol major in identitatea culturala a locuitorilor si regiunilor Europei. Avantajul cheie al agriculturii Uniunii Europene este calitatea ridicata a produselor.

 

O CAUTARE CONTINUA A IMBUNATATIRII

 

  Din ce in ce mai multi consumatori sunt dispusi sa plateasca pentru garantarea calitatii, cu conditia sa vada ca primesc in schimb valori suplimentare. Pe o piata unica europeana de 454 milioane de consumatori, PAC asigura ca produsele autentice pot fi usor identificate, iar consumatorii nu sunt indusi in eroare de imitatii ale unor produse. Statele membre au posibilitatatea de a folosi masuri de politica sub umbrela PAC, inclusiv stimulente in bani, pentru a incuraja fermierii sa participe in mod voluntar in UE sau a stimula schemele nationale care intentioneaza sa imbunatateasca si sa garanteze calitatea produselor rezultate din agricultura.

 

Eforturile de imbunatatire a calitatii hranei au facut intotdeauna parte din PAC, incepand cu dezvoltarea marcarii calitatii vinului in anii ’80 si continuate in sectorul maslinelor, fructelor si legumelor. Exemple de masuri de imbunatatire a calitatii hranei luate in zonele PAC:

-                          sistemul de identificare a carnii de vita si regulile de marcare a carnii, in scopul de a permite identificarea provenientei carnii pornind de la vanzarea cu amanuntul si ajungand pana la ferma de provenienta;

-                          stimulente financiare pentru fermierii, in scopul de a stimula imbunatatirea calitatii produselor;

-                          incurajari specifice pentru trecerea spre agricultura organica.

 

PRODUSELE SPECIALE AU CARACTERISTICI SPECIALE

 

Natura exceptionala si calitatea anumitor produse deriva atat din locul de provenienta, at si din metodele folosite pentru realizarea acestora. Consumatorii si comertul cu hrana isi cresc interesul pentru originile geografice ale alimentelor si pentru alte caracteristici. UE recunoaste acest lucru si a dezvoltat trei “logo-uri” de calitate.

 

Protejarea Desemnarii Originii si Protejarea Indicatiilor Geografice (PDO si PGI)- ambele se aplica produselor agricole si alimentelor cu o legatura stransa cu o anumite regiune sau un anumit loc. Un produs care poarta logo-ul PGI are caracteristici specifice sau o reputatie asociata cu o anumita zona, si cel putin un stagiu din procesul de productie a avut loc in acea zona. Exemple: “Clare Island Salmon”, “Arancia Rosa di Sicilia” si “Dortmunder Bier”. Singurele alimente care pot purta aceste nume sunt somonul din Clare Island, Irlanda, portocalele rosii din Sicilia si berea din regiunea Dortmund, Germania, alimente care indeplinesc specificatii de calitate particulare.

Un produs care poarta logo-ul PDO a dovedit caracteristici care rezulta numai din calitatea terenului si din abilitatile producatorilor din regiune. Produsele PDO astfel necesita ca toate etapele productiei sa se desfasoare in zona implicata. Exemple: “Huile d’olive de Nyons”, Queijo Serra da Estrella” si “Shetland Lamb”. Cu alte cuvinte, doar uleiul de masline dintr-o regiune recunoscuta din vecinatatea Nyons din Franta, branza din zona Serra da Estrella din Portugalia si carne de miel din Shetland Island din Marea Britanie, care intrunesc conditiile exacte, pot folosi aceste nume si logo-ul.

 

Garantarea Specificului Traditional (TSG)- este un logo folosit pentru produse cu caracteristici distinctive si care fie contin ingrediente traditionale, fie sunt folosite metode traditinale in procesul de productie. Printre produsele din aceasta categorie se regasesc painea “Kalakukko”, “Jamon Serrano” si berea“Kriek”. Acestea au fost inregistrate de Finlanda, Spania, respectiv Belgia.

 

Avantajele protejarii indicatorilor de calitate sunt urmatoarele:-                          ofera garantii pentru consumatori referitoare la originea si metodele de

productie ale produsului;-                          transmite mesaje de marketing efective despre produsele de valoare;-                          sustine afacerile rurale care produc produse de calitate, protejand marca de

imitatiile neloiale.

 

Din iulie 2004, UE a inregistrat aproape 700 de indicatori geografici, desemnatori de origine si de specialitati traditionale. In plus, aproximativ 2000 de indicatori geografici pentru vinuri si bauturi spirtoase de origine din UE si din lumea a treia sunt protejate pe piata Uniunii Europene.

 

AGRICULTURA ORGANICA

 

Cultivatul organic este o metoda de productie care mentine structura si fertilitatea solului, promoveaza un standard inalt de bunastare a animalelor si evita utilizarea pesticidelor sintetice, ierbicidelor, fertilizatorilor chimicali, hormonilor si antibioticelor, sau al organismelor modificate genetic. Cultivatorii folosesc tehnici care ajuta la mentinerea ecosistemului si reduce poluarea. Numai un numar limitat de aditivi si adjuvanti poate fi folosit in procesarea organica a hranei.

 

Regulile UE garanteaza autenticitatea produselor obtinute prin cultivare organica, oriunde ar fi produse si asigura marcarea produselor organice cu acuratete. Prin lege, folosirea cuvantului “organic”, are acelasi echivalent si in alte limbi si, in cazul alimentelor, este folosit numai pentru produsele rezultate din agriculatura organica. Acest lucru garanteaza consumatorilor calitatea si siguranta produsului organica pe care il cumpara.

 

Agricultura organica a UE este unul dintre cele mai dinamice sectoare, in 2002 inregstrand aproximativ 4,4 milioane hectare (3,3% din totalul regiunii agricole) pe 150.000 de proprietati. Foarte multi cultivatori au imbinat schemele de incurajare din cadrul programelor europene de dezvoltare rurala, pentru a transforma terenul agricol intr-unul propice productiei organice.

 

Constiinta in crestere a consumatorilor vizavi de metodele de productie a hranei si de problemele legate de mediul inconjurator a contribuit la dezvoltarea rapida a dezvoltarii organice.

 

Logo-ul UE Organic Farming este valabil pentru producatorii de hrana si culturile agricole organice si semnifica:

-                          cel putin 95% dintre ingredientele produsului au fost produse pe cale organica;

-                          produsul este in concordanta cu regulile schemei oficiale de inspectie;-                          produsul poarta numele producatorului, preparatorului sau vanzatorului,

precum si numele sau codul corpului de inspectie.

 

5. Grija fata de regiunile rurale

 

Jumatate din terenul UE este cultivat. Acest fapt evidentiaza importanta activitatilor agricole pentru mediul naural al UE. Agricultura si natura exercita o influenta reciproca puternica. Agricultura a contribuit de-a lungul secolelor la crearea si prezervarea unei varietati de habitate semi-naturale valoroase. Astazi, acestea formeaza numeroasele peisaje din UE si adapostesc o bogata varietate de animale salbatice.

 

Legaturile dinre bogatiile mediului natural si practicile de agricultura sunt complexe. In timp ce multe habitate valoroase din Europa sunt mentinute prin cultivare extinsa si o gama larga de specii salbatice se bazeaza pe aceasta pentru a putea supravietui, practicile agricole pot avea si un impact defavorabil resurselor naturale. Poluarea solului, apei si aerului, fragmentarea habitatelor si disparitia vietii salbatice pot fi rezultatul practicilor agricole si exploatarii terenurilor inadecvate. Politicile UE, si mai ales cele ale PAC, sunt deci din ce in ce mai predispuse sa incerce sa elimine riscurile degradarii mediului inconjurator, incurajand cultivatorii sa continue sa joace un rol pozitiv in intretinerea regiunii rurale si a mediului natural.

 

Integrarea scopurilor legate de mediu in politica agricola a inceput in anii ‘80. De atunci, PAC s-a adaptat rapid la sustinerea acestor scopuri. Obiectivele PAC includ sprijinul acordat agriculturii pentru realizarea rolului sau multifunctional in societate: producerea de hrana sigura si sanatoasa, contributia la dezvoltarea zonelor rurale precum si la protejarea si intensificarea statusului mediului cultivat si al biodiversitatii acestuia. Deasemenea, a fost important pentru UE sa stabileasca reguli comune pentru aprobarea organismelor modificate genetic (GMO) in agricultura.

 

METODELE DE AGRI-MEDIU

 

Schemele de agri-mediu au fost sprijinite de UE inca de cand au fost introduse, in 1992. acestea incurajeaza fermierii sa ofere servicii de mediu care merg dincolo de urmarirea practicilor agricole bune si standardele legale de baza. Asistenta poate fi platita agricultorilor care se inscriu voluntar sa respecte angajamentele de agri-mediu pentru o perioada minima de cinci ani. Perioadele mai lungi pot fi reglementate pentru anumite tipuri de angajamente, in functie de efectele asupra mediului. Este obligatoriu pentru statele membre sa ofere scheme de agri-mediu agricultorilor. Acest lucru ilustreaza prioritatile politice atasate acestor scheme.

 

Un mediu mai curat

 

UE incearca sa ajute mediul prin:-                          oferirea asistentei financiare pentru incurajarea schimbarilor, de exemplu,

reducerea numarului de animale pentru un hectar de pamant, lasarea necultivata a granitelor de camp, crearea iazurilor sau plantarea de garduri vii, trecand astfel peste metodele traditionale de agricultura;

-                          sustinerea materiala pentru amortizarea costurilor de prezervare a naturii;-                          insistarea ca fermierii sa respecte neaparat legile legate de mediul

inconjurator (si cele refeitorare la sanatatea consumatorilor, animalelor si plantelor) si vegherea asupra exploatarii corecte a terenurilor daca doresc sa se califice pentru subventiile directe.

 

Organismele modificate genetic si agricultura UE

 

Legislatia UE despre organismele modificate genetic functioneaza de la inceputul anilor ’90 si s-a extins si redefinit de atunci. UE a introdus o legislatie specifica in scopul de a proteja cetatenii, sanatatea si mediul inconjurator (creand in acelasi timp o piata unica pentru biotehnologie). Exista un proces de aprobare bazat pe o evaluare de la caz la caz a riscurilor la care sunt supuse sanatatea umana si mediul, inainte ca orice GMO sau produs care este compus sau contine GMO (precum porumbul, rapita si alte microorganisme) sa fie eliberat in mediu sau plasat pe piata.

 

6. Mentinerea increderii consumatorilor vizavi de siguranta hranei

 

Dezvoltarile din interiorul PAC au avut loc nu numai datorita schimbarilor din agricultura, dar si ca raspuns la cererile societatii ca intreg. Acestea include cresterea preocuparii pentru siguranta si igiena alimentelor si pentru bunastarea animalelor. In aceste privinte, PAC si alte politici ale UE au fost considerabil intarite incepand cu 1990.

 

SIGURANTA ALIMENTARA

 

Consumatorii europeni vor hrana sigura si sanatoasa. Preocuparea UE este de a se asigura ca hrana pe care o consumam indeplineste aceleasi standarde ridicate pentru toti cetatenii sai. Munca pentru imbunatatirea segurantei hranei este continua. Scopul este de a asigura ca legile sigurantei alimentare sunt comprehensibile pentru ca toti consumatorii sa beneficieze de cat mai multe informatii cu putinta despre potentialele riscuri si ce poate fi facut pentru a le minimiza.

 

Siguranta alimentara porneste de la ferma / cultura agricola. Regulile UE se aplica de la “ferma la furculita”, indiferent daca hrana este produsa in UE sau este importata de oriunde altundeva in lume.

 

Exista patru elemente importante pentru strategia de siguranta alimentara a UE:-                          regulile referitoare la siguranta hranei si hrana animalelor;-                          informatii stiintifice independente disponibile  public;-                          actiune de intarire a regulilor si controlului proceselor;-                          recunoasterea dreptului consumatorilor de a alege, drept bazat pe informatii

complete despre hrana, de unde provine si ce contine.

Siguranta limentara nu inseamna uniformitate alimentara. Sistemul de asigurare a sigurantei alimentare este comun tuturor statelor UE, dar permite diversitatea metodelor de productie si specificul national.

 

SANATATEA SI SIGURANTA ANIMALELOR

 

Daca hrana trebuie sa fie sigura, animalele din care este facuta trebuie sa fie sanatoase. Nevoia de a asigura sanatatea animalelor prin intermediul practicilor veterinare bune si pentru prevenirea izbucnirea bolilor animale contagioase, febra ovinelor sau gripa aviara sunt prioritatile UE. Daca se intampla sa apara o boala, ea este atent monitorizata si sunt luate masuri pentru prevenirea raspandirii acesteia. Pentru a evita ca bolilr animalelor sa intre in lantul alimentar, toate animalele si produsele de origine animala trebuie sa indeplineasca cerinte stricte referitoare la sanatate inainte sa fie importate sau comercializate in interiorul UE.

 

Numarul in crestere de consumatori europeni este ingrijorat de bunastarea animalelor care sunt crescute pentru carnea lor, pentru oua sau alte produse de consum zilnic. Este un principiu care sta la baza politici UE acela ca animalele nu ar trebui sa fie supuse unor suferinte/dureri inutile. Acest lucru este reflectat in reguli clare despre conditiile in care gainile, porcii si puii de animale ar trebui crescuti si in ce ferma animalele pot fi transportate si ucise. Aceste reguli sunt actualizate periodic in functie de noile date stiintifice, si sunt unele dintre cele mai riguroase din lume.

 

Cercetarile arata ca animalele de ferma sunt mai sanatoase si produc hrana mai buna daca sunt tratate bine si sunt PACabile sa se poarte natural. Stresul fizic poate avea efecte adverse nu numai asupra sanatatiii animalului, ci si asupra calitatii carnii.

 

UNIUNEA EUROPEANA

CAPITOLUL 1

1.1 istoric

In urma celui de-al doilea razboi mondial,Europa suferise mari pierderi

umane si materiale.Se confrunta cu o criza politica,morala si intelectuala,isi pierduse prestigiul

in lume,mai ales in raport cu S.U.A,care se afla intr-o

perioada de prosperitate economica.

La sfarsitul celui de- al doilea razboi mondial,Europa ajunsese

divizata,in ciuda atator elemente comune la care europenii tineau;divergentele

intre statele europene au contrubuit la alunecarea Europei in Razboiul rece,iar

ca urmare a razboiului,mari puteri europene au ajuns pe loc secundar.Astfel

se explica faptul ca,pe de o parte ,tendintele spre unitatea europeana sunt

impulsionate,in primul rand,din interiorul acestor state.Pe de alta parte,aceste

impulsuri vin din profilierea comunismului dinspre Rasarit si din amenintarea

americana.

UE ar fi trebuit de fapt sa fie cunoscuta drept “Comunitatiile

Europene”,la plural.Ea a inceput sub forma a trei organizatii distincte,dar

totusi inrudite intre ele”Comunitatea Europeana A Carbunelui si

Otelului(European Coal And Steal Community sau

ECSC/CECO),Comunitatea Europena a Energieie Atomice(Euratom)si

Comunitatea Economica Europena (CEE numita si Piata Comuna)In

practica,institutiile si politica acestora au devenit tot mai greu de

distins,proces confirmat de amendamentele successive aduse tratatului.

Dupa razboi,unii oameni politici (Robert Schuman,Konrad

Adenauer,Jean Monnet si altii)au demonstrate ca,pentru a nu se mai repeta

greselile trecutului,este nevoie de o solidaritate europeana,care sa nu fie in

contradictie cu solidaritatea nationala si sa nu dauneze identitatii

nationale.Asadar,alaturi de identitatea natioanala,si nu in contradictie cu

ea,apare identitatea europeana,care va presupune o constiinta

europeana.Ideologia nationalista a sec al-XIX-lea urmeaza a fi inlocuita cu

ideologia integrarii europene.Aceasta nu inseamna respingerea valorii

natinunii,ci asumarea unei realitati ca mai exista si alte valori comparabile ca

importanta.Problema practica ce isi astepta solutionarea prin integrarea

europeana era una a armonizarii intereselor statelor nationale,a asigurarii

dezvoltarii lor economice si ,concomitent,a evitarii conflictelor dintre ele.In

Europa integrata,patriotismul,adica dragostea fata de propria tara se mentine

si este insotit mai accentuat de toleranta si de solidaritate cu alte tari.

Noua constructie a Europei unite a putut incepe numai in Europa

Occidentala si numai dupa reconcilierea franco-germana.Ideea calauzitoare a

lui Monnet in acest sens este ca razboiul dintre Franta si Germania nu trebuie

niciodata sa mai tulbure politica si prosperitatea continentului.

Demersul pentru integrarea europeana s-a facut mai intai in plan

economic,unificarea politica ramanand obiectivul final.

2

Pe fondul unei noi constructii europene,care s-a realizat in

etape,democratiile occidentale au parcurs mai multe stadii de dezvoltare.

Pana in anul 1950 s-a realizat refacerea economica postbelica.Planul

Marshall,dublat de o puternica vointa de reconstructie,optiunea pentru

economia de piata,intr-o anumite masura rolul statului in economie,dar si

imputernicirile unei noi integrari europene au facut ca in anii 1950-1960 sa

creasca ritmurile de dezvoltare.S-au realizat progrese in

automatica,cibernetica,in cercetarea stiintifica si alte ramuri moderne,in timp

ce vechile industii erau in recul,iar populatia satelor cunostea un adevarat

exod spre marile aglomerari urbane,devenite orase in miscare.

In 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei,

inspirat de Jean Monnet, propune planul ce va sta la baza Comunitatii

Europene a Carbunelui si Otelului sau CECO ("Declaratia Schuman") iar pe 1

aprilie 1951, este semnat “Tratatul de la Paris” pentru constituirea CECO, de

catre Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda.

Decenuil 1961-1970 a adus o accentuare a procesului de concentrare

a industriei si a bancilor, schimbari in structura socio-profesionala si cresterea

calitatii vietii. Astfel, pe 25 martie 1957 sunt semnate tratatele care instituie

Comunitatea Europeana a Energiei Atomice (EURATOM), si Comunitatea

Economica Europeana (CEE) de catre cele sase tari - Belgia, Franta,

Germania, Italia, Luxemburg si Olanda ,cunoscute sub numele de Tratatele

de la Roma care au intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958.Scopul CEE era

inlaturarea progresiva a barierelor vamale, libera circulatie a fortei de munca

si a capitalului.

Cele trei comunitati( CECO,CEE si EURATOM) au ajuns cu timpul tot

mai de nedeosebit.Tratatul de fuziune din 1965 a dat tuturor o comisie si un

consiliu comune. Pe de alta parte,UE a inregistrat o considerabila

expansiune,ca numar de membri odata cu intrarea Regatului Unit,Irlandei si

Danemarcei n 1973,a Greciei in 1981,a Spaniei si Portugaliei in 1986,a

Suediei,Austriei si Finlandei in 1994.

Daca numarul de membrii a crescut,,jurisdictia politica a UE s-a

“adancit:” incluzand sistemul monetar european,monumentalul “Program al

Pietei Unice”,politica regionala si sociala precum si elemente de cooperare in

materie politica externa si in domeniul apararii.Acest proces de adancire a

fost facilitat de amendamente la tratate,cel mai recent fiind “Tratatul de la

Maasticht”(semnat in 1991,intrat in vigoare in noiembrie 1993)care a

transformat oficial CEE in UNIUNEA EUROPEANA care-si propune

extinderea procesului de integrare pentru a realiza si o uniune politica a

tarilor europene.Pentru aceasta a fost necesara elaborarea unei legislatii

europene,care a impus schimbari in legislatia statelor membre sau a celor ce

vor sa adere la UE.

Mentinand obiectivul neclar “Euroentuziastii “ si sustinatorii infocati ai

autonomiei nationale au fost de obicei capabili sa incheie compromisuri care

sunt socotite a fi in interesul tuturor.Faptul acesta propulseaza procesul de

integrare,in profida agitatiei,asa incat suntem martorii aparitiei unei UE ca o

entitate tot mai “asemanatoare unui stat”in sistemul international,ceea ce

poate duce la schimbarea conceptelor traditionale de suveranitate si de

organizatie internationala.

3

1.2.Obiective principale ale Uniunii Europene

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele

membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept

suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:

promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita

in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin

ajutor umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate

comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in

cadrul organizatiilor internationale);

sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia

nationala dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice

cetatenilor europeni);

sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de

functionarea pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul

legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele

fondatoare);

1.3.State membre ale UE

State fondatoare:

(1950)

Germania,Franta,Belgia,Italia, Luxemburg, Olanda.

(1973)

Maria Britanie, Irlanda , Danemarca

(1986)

Portugalia, Spania

(1995)

Finlanda, Suedia, Austria

(1981)Grecia

(2004)Cipru,Estonia,Letonia,Lituania,Malta,Polonia,Republica

Ceha,Slovacia,Slovenia,Ungaria

State in curs de aderare

Bulgaria,Romania

State candidate

Croatia,Turcia,Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei

4

Capitolul 2

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si

integrare care a inceput in anul 1951, intre sase tari europene (Belgia,

Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda).

Dupa cincizeci de ani si cinci valuri de aderare (1973: Danemarca,

Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995:

Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta,

Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), Uniunea Europeana are astazi

25 state membre. Cel de-al cincilea val se va incheia odata cu aderarea

Romaniei si Bulgariei, programata sa aiba loc la 1 ianuarie 2007.

Turcia si Croatia sunt tari candidate cu care negocierile de aderare tocmai au

inceput.

2.1.Obiectivul principal al Uniunii Europene

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele

membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept

suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:

- promovarea progresului economic si social (piata unica a fost instituita in

1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor

umanitar pentru tarile nemembre, o politica externa si de securitate

comuna, implicare in rezolvarea crizelor internationale, pozitii comune in

cadrul organizatiilor internationale);

- sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala

dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice

cetatenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea

pietei interne si in particular de libera circulatie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul

legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele

fondatoare);

2.2.Institutiile Uniunii Europene

Unicitatea constructiei europene se reflecta in primul rand in arhitectura

institutionala. Statele accepta sa delege o parte din puterile lor suverane unor

institutii comune create prin tratatele fondatoare, cu modificarile succesive,

institutii al caror scop este sa asigure o participare democratica a Statelor

Membre la luarea de decizii.

5

In momentul actual functionarea Uniunii Europene se bazeaza pe cinci

institutii:

1. Parlamentul European

2. Consiliul Uniunii Europene

3. Consiliul European

4. Comisia Europeana

5. Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

6. Curtea Europeana de Contur i

Există, de asemenea următoarele organisme principale :

ORGANISME FINANCIARE

- Banca C entrala Europeana

- Banca Europeana de Investitii (BEI)

- Fondul European de Investiti i

ORGANISME CONSULTATIVE

- Comitetul Economic si Socia l

- Comitetul Regiunilor

Parlamentul European

Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957,

"popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene".

Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc in iunie

1979. Numarul de mandate este repartizat pe tari, in functie de marimea

acestora.

Incepand cu 2004, 338 milioane de alegatori din cele 25 de state membre ale

Uniunii Europene isi aleg cei 732 de reprezentanti in Parlamentul European

(aceasta cifra a fost stabilita prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1

februarie 2003).

Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani,

Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea prin intermediul

unei serii de tratate. Acestea, in mod special Tratatul de la Maastricht din

1992 si Tratatul de la Amsterdam din 1997, au condus la transformarea

Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ intr-un parlament

cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.

Prin Tratatul de la Nisa, intrat in vigoare la 1 februarie 2003, s-a stabilit un

numar maxim de 732 de membri ai Parlamentului.

Parlamentul European este singura institutie comunitara ale carei sedinte si

deliberari sunt publice. Dezbaterile, avizele si rezolutiile acestuia sunt

publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Presedintele reprezinta Parlamentul la evenimentele cu caracter oficial si in

relatiile internationale, prezideaza sesiunile plenare ale Parlamentului precum

si intalnirile Biroului si ale Conferintei Presedintilor.

Biroul este organul de reglementare in ale carui atributii intra bugetul

Parlamentului si problemele administrative, organizatorice si de personal.

Conferinta Presedintilor reuneste Presedintele Parlamentului si presedintii

gruparilor politice si este organul politic al Parlamentului. Conferinta

Presedintilor stabileste ordinea de zi a sedintelor plenare, fixeaza calendarul

activitatilor desfasurate de organismele parlamentare si stabileste

6

competentele comisiilor si delegatiilor parlamentare, precum si numarul

membrilor acestora.

Parlamentul are trei functii esentiale:

1. Alaturi de Consiliul Uniunii Europene, are atributii legislative, adica adopta

legislatia Uniunii (regulamente, directive, decizii). Participarea sa la procesul

legislativ contribuie la garantarea legitimitatii democratice a textelor adoptate;

2. Imparte autoritatea in domeniul bugetar cu Consiliul Uniunii Europene, prin

urmare poate modifica cheltuielile bugetare. In ultima instanta, adopta bugetul

in intregime;

3. Exercita un control democratic asupra Comisiei. Aproba desemnarea

membrilor Comisiei si are dreptul de a cenzura Comisia. De asemenea,

exercita un control politic asupra ansamblului institutiilor.

Sediul Parlamentului European este la Strasbourg, unde se tin sedintele o

saptamana in fiecare luna. Unele sedinte se tin la Bruxelles, iar Secretariatul

General se afla la Luxemburg.

Consiliul Uniunii Europene

In baza Tratatului de constituire a Comunitatii Europene, Consiliul are

urmatoarele responsabilitati:

- este organismul legislativ al Comunitatii; in rezolvarea unei game largi de

probleme comunitare isi exercita aceasta putere legislativa impreuna cu

Parlamentul European;

- coordoneaza politica economica generala a Statelor Membre;

- incheie, in numele Comunitatii, acordurile internationale dintre aceasta si

unul sau mai multe state sau organizatii internationale;

- impreuna cu Parlamentul European formeaza autoritatea bugetara care

adopta bugetul Comunitatii.

- adopta deciziile necesare pentru definirea si punerea in practica a politicii

externe si de securitate comuna, pe baza orientarilor generale trasate de

Consiliul European;

- coordoneaza activitatile statelor membre si adopta masurile necesare cu

privire la cooperarea politieneasca si juridica in materie penala.

Presedintia Consiliului este asigurata, prin rotatie, de fiecare dintre Statele

Membre, pe durata unui mandat de sase luni.

Consiliul este asistat de catre un Secretariat General, care pregateste si

asigura buna functionare a lucrarilor Consiliului la toate nivelurile.

Consiliul European

Consiliul European da Uniunii impulsurile necesare dezvoltarii sale si ii

defineste orientarile politice generale".

Spre deosebire de Parlamentul European, Consiliu, Comisie, Curtea de

Justitie si Curtea de Conturi, Consiliul European nu este, din punct de vedere

juridic, o institutie a Comunitatii Europene. Cu toate acestea, el joaca un rol

7

esential in toate domeniile de activitate ale Uniunii Europene, fie dand un

impuls Uniunii sau definind orientarile politice generale, fie coordonand,

arbitrand sau oferind solutii in probleme dificile.

Consiliul European reuneste sefii de state sau guverne ai celor 25 state

membre ale Uniunii Europene si Presedintele Comisiei Europene. Nu trebuie

confundat cu Consiliul Europei (care este un organism international) sau cu

Consiliul Uniunii Europene (care este format din ministri ai celor douazeci si

cinci state membre).

Lucrarile Consiliului European sunt gazduite de statul membru care asigura

presedintia Consiliului si participa la viata politica si evolutia Uniunii Europene

prin intalniri organizate cel putin de doua ori pe an (de obicei in lunile iunie si

decembrie). Aceste lucrari se constituie intr-un eveniment important: prezenta

intr-un oras european a celor douazeci si cinci reprezentanti investiti cu

legitimitate democratica incontestabila, insotiti de alti ministri si colaboratori

apropiati, constituie - de aproape douazeci si cinci de ani - un eveniment

politic asteptat cu mare interes.

Din 2002 si in conformitate cu Tratatul de la Nisa, cel putin un Consiliu

European per Presedintei se tine in Bruxelles. Dupa extinderea Uniunii se

asteapta ca toate intalnirile Consiliului European sa aiba loc la Bruxelles.

Comisia Europeana

Comisia indeplineste trei functii de baza:

1. Dreptul de initiativa: rolul sau de initiator al politicilor comunitare este unic.

In plus, Comisia functioneaza ca organ executiv al Uniunii Europene, veghind

la respectarea Tratatelor incheiate. Ea reprezinta interesul comun si in mare

masura, semnifica personalitatea Uniunii. Principala sa preocupare este

aceea de a apara interesele cetatenilor Europei. Membrii Comisiei sunt alesi

din tarile UE, insa fiecare dintre ei depune un juramant de independenta.

2. O alta functie a Comisiei este aceea de a veghea la respectarea tratatelor

UE, astfel incat legislatia UE sa fie corect aplicata de catre Statele Membre,

iar toti cetatenii si participantii la Piata Unica sa poata beneficia de conditiile

unitare asigurate.

3. Cea de-a treia functie a Comisiei este aceea de organ executiv al Uniunii,

avind responsabilitatea implementarii si coordonarii politicilor. Una dintre

atributiile sale executive consta in gestionarea bugetului anual al Uniunii si a

Fondurilor Structurale, al caror principal scop este de a elimina decalajele

economice dintre zonele mai bogate si cele mai sarace ale Uniunii.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene

Ca orice sistem de drept veritabil, si cel al Comunitatii presupune existenta

unor garantii jurisdictionale ce trebuie sa intre in functiune in situatia

contestarii sau punerii in aplicare a legislatiei Comunitare.

Curtea de Justitie, ca institutie jurisdictionala a Comunitatii, reprezinta coloana

vertebrala a acestui sistem de garantii. Judecatorii trebuie sa asigure

uniformitatea interpretarii si aplicarii dreptului comunitar in fiecare Stat

Membru, mentinerea sa ca sistem comunitar si aplicarea sa in mod identic

8

tuturor celor care i se supun in toate imprejurarile.

Pentru indeplinirea acestui rol, Curtea de Justitie are competenta de

solutionare a litigiilor in care se constituie ca parti state membre, institutii

comunitare, intreprinderi sau persoane fizice.

Curtea de Justitie joaca un rol esential in cadrul sistemului institutional stabilit

prin Tratate.

In mod deosebit, Curtea are rolul de a mentine echilibrul intre prerogativele

institutiilor comunitare pe de o parte si intre prerogativele conferite Comunitatii

si cele pastrate de statele membre pe de alta parte. In exercitarea atributiilor

sale de revizuire, Curtea este deseori chemata sa hotarasca in probleme de

natura constitutionala sau de importanta economica majora.

Curtea de Justitie numara 15 judecatori si 8 avocati generali.

Judecatorii si avocatii generali sunt numiti de guvernele statelor membre de

comun acord, pentru un mandat de sase ani, cu posibilitatea de reinnoire. Ei

sunt alesi din randul juristilor de o incontestabila independenta si competenta

profesionala.

Judecatorii il aleg din randul lor pe Presedintele Curtii pentru un mandat de

trei ani ce poate fi reinnoit.

Presedintele conduce lucrarile Curtii si prezideaza audierile si dezbaterile.

Avocatii generali acorda asistenta Curtii in indeplinirea atributiilor sale,

prezentand in sedinte deschise, in conditii de completa impartialitate si

independenta, avize referitoare la spetele deduse curtii. Atributiile lor nu

trebuie confundate cu cele ale unui procuror sau ale unui asemenea alte

oficialitati - fiind vorba in acest caz de rolul Comisiei de a veghea asupra

intereselor Comunitatii.

Curtea Europeana de Conturi

Potrivit Tratatului instituind Comunitatea Europeana, Curtea Europeana de

Conturi are ca principala atributie verificarea conturilor si a executiei bugetului

Uniunii Europene, cu dublul scop de a imbunatati gestionarea resurselor

financiare si informarea cetatenilor Europei cu privire la utilizarea fondurilor

publice de catre autoritatile cu responsabilitati de gestiune.

Curtea Europeana de Conturi este formata din 25 membri provenind din cele

25 State Membre si numiti pentru un mandat de 6 ani. Membrii Curtii de

Conturi sunt independenti si au experienta in domeniul auditarii finantelor

publice. Membrii Curtii isi aleg Presedintele pentru un mandat de 3 ani. La

Curtea de Conturi isi desfasoara activitatea 550 de profesionisti de inalta

clasa din cele 25 tari ale Uniunii Europene, dintre care circa 250 sunt auditori.

Independenta Curtii Europene de Conturi in raport cu alte institutii Comunitare

si cu Statele Membre garanteaza obiectivitatea activitatii sale de audit. Curtea

de conturi are deplina libertate in ceea ce priveste organizarea si planificarea

activitatii sale de audit si publicarea rapoartelor.

"Constiinta financiara" a Uniunii Curtea de Conturi verifica daca incasarile si

cheltuielile UE s-au efectuat legal si corect. Se pune un accent deosebit pe

corectitudinea gestionarii financiare, verificandu-se daca - si in ce masura au

fost atinse obiectivele propuse in materie de gestiune, precum si costurile

aferente. Curtea Europeana de Conturi garanteaza astfel cetatenilor europeni

ca bugetul UE a fost gestionat si executat corect si in modul cel mai eficient

posibil.

9

ORGANISME FINANCIARE

Banca Centrala Europeana

Sistemul European de Banci Centrale (SEBC) este compus din Banca

Centrala Europeana (BCE) si toate celelalte banci centrale nationale ale celor

25 de State Membre. Termenul "Eurosistem" defineste Banca Central

Europeana si bancile centrale/nationale ale statelor care au aderat la zona

Euro.

Obiectivele acestui sistem sunt:

- Definirea si implementarea politicii monetare a zonei euro

- Derularea operatiunilor externe

- Pastrarea si administrarea rezervelor Statelor Membre

- Promovarea unui sistem eficient de plati

Sistemul European de Banci Centrale este guvernat de structurile de decizie

ale BCE, si anume Consiliul Director si Comitetul Executiv. Consiliul Director

este compus din membrii Comitetului Executiv si din guvernatorii bancilor

centrale nationale din statele zonei Euro. Comitetul Executiv este compus din

Presedintele BCE, Vice-Presedintele ei si alti patru membri, alesi dintre

profesionisti recunoscuti in domeniul monetar bancar. Consiliul General este

compus din Presedintele si Vice-Presedintele BCE, precum si din guvernatorii

bancilor centrale din cele 25 de State Membre ale UE.

Banca Europeana de Investitii (BEI)

Infiintata in temeiul Tratatului de la Roma in anul 1958, Banca Europeana de

Investitii (BEI) este institutia financiara a Uniunii Europene.

Rolul Bancii Europene de Investitii este de a contribui la integrarea,

dezvoltarea echilibrata si coeziunea economica si sociala a statelor membre.

Pentru acest scop, ea colecteaza de pe pietele financiare, volume

substantiale de fonduri pe care le orienteaza, in conditii avantajoase, spre

finantarea de proiecte importante, conform obiectivelor Uniunii Europene.

In afara Uniunii Europene, BEI implementeaza componentele financiare ale

acordurilor incheiate in cadrul politicilor de dezvoltare si cooperare ale UE.

Structura BEI:

Consiliul Guvernatorilor este format din ministrii desemnati de fiecare dintre

Statele Membre, de regula Ministrii de Finante. Consiliul stabileste politicile de

creditare, aproba bilantul si raportul anual, autorizeaza operatiunile de

finantare in afara Uniunii si ia decizii cu privire la majorarile de capital. De

asemenea, numeste membrii Consiliului Directorilor, ai Comitetului de

Management si ai Comitetului de Audit.

Consiliul Directorilor este compus din 26 de directori si 16 membri supleanti

numiti de catre Consiliul Guvernatorilor.

Statele membre desemneaza 25 de directori si 15 membri supleanti iar

Comisia Europeana este reprezentata printr-un director si un membru

supleant. In acelasi timp, Consiliul poate coopta pana la 6 experti (3 directori

si 3 supleanti), fara drept de vot.

Comitetul de Management, organ executiv colegial, controleaza toate

operatiunile curente; face recomandari Directorilor cu privire la hotararile pe

care urmeaza sa le adopte si raspunde de aplicarea acestora. Presedintele

10

Bancii sau, in absenta sa, unul dintre Vice-Presedinti, conduce sedintele

Comitetului de Management.

Incepand cu 1 mai 2004, deciziile au fost luate cu o majoritate compusa din

cel putin o treime a membrilor cu drept de vot si reprezentand cel putin 50%

din capitalul subscris.

Comitetul de Audit verifica operatiunile si contabilitatea Bancii, pe baza

activitatii desfasurate atat de organele interne de control si audit cat si de

auditorii externi

Fondul European de Investitii

Fondul European de Investitii (EIF) este o institutie europeana in a carei

competenta intra sprijinirea aparitiei, cresterii si dezvoltarii intreprinderilor mici

si mijlocii. Fondul intervine in principal cu capital de risc si instrumente de

garantare provenind fie din fonduri proprii, fie de la Banca Europeana de

Investitii sau Uniunea Europeana, in baza mandatelor acordate.

FEI este un parteneriat public privat.

Din structura tripartita a actionariatului sau fac parte Banca Europeana de

Investitii, Uniunea Europeana reprezentata de Comisia Europeana si un

numar de banci si institutii financiare europene. Activitatea EIF este

complementara celei a actionarului sau majoritar, Banca Europeana de

Investitii.

Conform Art. 2 din statutul sau, Fondul European de Investitii contribuie la

realizarea obiectivelor comunitare; in mod special isi propune sa contribuie la

dezvoltarea unei societati bazate pe cunoastere, axata pe inovatie, crestere

economica si ocuparea corespunzatoare a fortei de munca, pe promovarea

liberei initiative, pe dezvoltare regionala si coeziune.

EIF actioneaza independent, pe baze comerciale, in conditii de piata. In

conformitate cu Art. 24 al statutului sau, Fondul urmareste obtinerea de

venituri pentru actionarii sai.

ORGANISME CONSULTATIVE

Comitetul Economic si Social

Comitetul Economic si Social este un organism non-politic care ofera

reprezentantilor grupurilor de interese socio-profesionale europene si altora, o

platforma formala pentru exprimarea punctelor de vedere cu privire la

problemele Uniunii Europene. Opiniile CES sunt trimise institutiilor importante,

Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European. Are deci un rol

cheie de jucat in procesul decizional al Uniunii Europene.

Comitetul Economic si Social a fost creat prin Tratatele de la Roma din 1957

pentru a implica grupurile de interese in crearea Pietei Comune si pentru a

oferi suportul institutional necesar Comisiei Europene si Consiliului de Ministri,

pentru a fi la curent cu problemele Uniunii Europene.

Actul Unic European (1986), Tratatul de la Maastricht (1992, Tratatul de la

Amsterdam (1997) si Tratatul de la Nisa (2000) au intarit rolul Comitetului

Economic si Social.

Cei 317 membri ai CES fac parte din grupurile de interes, economice si

sociale din Uniunea Europeana.

11

Membrii sunt propusi de catre guvernele nationale si numiti de catre Consiliul

Uniunii Europene pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reinnoit. Ei apartin

unuia din cele trei grupuri, angajatori, angajati si interese diverse.

Germania, Franta, Italia si Marea Britanie au 24 de membri fiecare, Spania si

Polonia au 21 de membri, Belgia, Grecia si Olanda, Portugalia, Austria,

Suedia, Republica Ceha si Hungari au cate 12 membri, Danemarca, Irlanda,

Finlanda, Lituania si Slovacia cate 9, Estonia, Letonia si Slovenia cate 7,

Luxemburg si Cipru 6, iar Malta 5.

Sarcina membrilor CES este sa ofere opinii cu privire la subiecte de interes

european, Consiliului, Comisiei Europene si Parlamentului European.

Consultarea CES de catre Comisie sau Consiliu este obligatorie in anumite

cazuri; in altele este optionala. CES poate, totusi, adopta deasemenea opinii

din proprie initiativa. Actul Unic European si Tratatul de la Maastricht au extins

aria de subiecte necesita opinia CES, in particular noile politici (politica

regionala si de mediu).

Tratatul de la Amsterdam a extins si mai mult aria de subiecte care sunt

supuse opiniei CES, si permite sa fie consultat de catre Parlamentul

European..

In ultimii ani, Comitetul Economic si Social si-a consolidat rolul in cadrul

Uniunii Europene si a depasit limitele impuse de Tratate. El functioneaza ca

un forum pentru Piata Unica si a organizat, cu sprijinul altor organisme

europene, o serie de evenimente pentru a apropia Uniunea Europeana de

cetateni.

Comitetul Regiunilor

Infiintarea Comitetului Regiunilor (CR) prin Tratatul de la Maastricht a raspuns

cererii formulate de autoritatile locale si regionale de a fi reprezentate in

Uniunea Europeana.

In prezent, Comitetul Regiunilor este un organism complementar celor trei

institutii Comunitare (Consiliul, Comisia, Parlamentul). In sistemul institutional

comunitar Comitetul si-a castigat un loc bine definit datorita experientei

politice a membrilor sai la diferite niveluri locale si a cunoasterii aprofundate a

problematicii regionale si locale.

CR joaca un rol important in procesul de integrare europeana. Unul din

principalele sale obiective il reprezinta consolidarea coeziunii economice si

sociale a statelor membre.

CR are, ca si consecinta a extinderii, pana la 344 de membri si un numar egal

de membri supleanti, numiti pentru o perioada de patru ani de catre Consiliul

Uniunii Europene, care isi desfasoara activitatea in exclusivitate pe baza

propunerilor venite din partea statelor membre. Mandatul membrilor poate fi

reinnoit.

CR este un organism independent. Membrii sai nu se supun nici unor

instructiuni obligatorii. Ei actioneaza complet independent pentru indeplinirea

atributiilor specifice, urmarind interesul general al Uniunii Europene.

Comitetul Regiunilor reprezinta o "punte" de legatura intre institutiile europene

si regiunile, comunele si orasele Uniunii Europene. Membrii CR detin

mandate (administrative) pe plan regional sau local, nu functioneaza

permanent la Bruxelles si ca urmare mentin constant legatura cu cetatenii. Se

reunesc de cinci ori pe an in sesiune plenara, ocazie cu care adopta

recomandarile facute pe baza datelor furnizate de diversele comisii.

12

2.3.Simboluri europene

Steagul :

Steagul, cu cele 12 stele, asezate in cerc, pe un fond albastru, inseamna

unitatea si identitatea popoarelor Europei. Cercul reprezinta solidaritatea si

armonia, iar stelele, in numar de 12, reprezinta perfectiunea (si nu numarul

statelor membre UE cum s-ar putea crede).

Istoria steagului incepe in 1955. Intai, el a fost folosit de Consiliul Europei,

organizatie internationala aparatoare a drepturilor omului si valorilor culturale

europene. In anul 1985, statele membre UE l-au adoptat ca steag al

Comunitatilor Europene (CEE), incepand cu 1986 el este utilizat de catre

toate institutiile Uniunii Europene.

Imnul

Tot Consiliul Europei a fost cel care a decis, in 1972, ca “Oda bucuriei” (ultima

parte a Simfoniei a IX-a de Beethoven) sa devina imnul sau, iar in 1985,

Statele Membre UE l-au adoptat, si ele, ca imn oficial al Uniunii Europene.

Alegerea acestei melodii ca imn subliniaza aspiratia spre valorile comune,

unitatea in diversitate si idealurile de libertate, pace si solidaritate care stau la

baza Uniunii Europene.

"Unita in diversitate"

13

Unita in diversitate" este deviza Uniunii Europene. A fost folosita pentru prima

data in 2000 (cu aproximatie) si a fost pentru prima data mentionata oficial in

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, incheiat in 2004.

Articolul I – 8 enumera simbolurile UE. Semnificatia devizei este ca, prin

Uniunea Europeana, europenii isi unesc eforturile pentru a lucra impreuna

pentru mentinerea pacii si pentru prosperitate, si ca numeroasele culturi,

traditii si limbi diferite care coexista in Europa sunt un atu pentru continentul

nostru. Deviza apare in cele 20 de limbi oficiale in postere publicate cu ocazia

zilei de 9 mai, Ziua Europei.

Moneda unica – euro

La originea conceptului de moneda unica se afla tratatele care stau la baza

Uniunii Europene. Tratatul de la Roma (1957) declara ca piata comuna este

unul dintre obiectivele Comunitatii Europene ce va contribui la o “uniune mai

stransa intre popoarele Europei”. Tratatul Uniunii Europene (1992 -

Maastricht) introduce Uniunea Economica si Monetara si pune bazele

monedei unice. Iar in decembrie 1995, Consiliul European de la Madrid

decide ca moneda unica sa poarte numele de “euro”.

Incepand cu 1 ianuarie 2002, Euro a intrat propriu-zis in circulatie si in

buzunarele cetatenilor europeni. In acel moment, doar 12 din cele 15 state

membre au adoptat-o, ulterior li s-a alaturat Grecia. Euro a devenit un simbol

al Uniunii Europene. Monedele si bancnotele nationale ale statelor din Zona

Euro au fost scoase din circulatie pe 28 februarie 2002.

Reprezentarea grafica a monedei unice a fost inspirata de litera greceasca

epsilon, ea trebuind sa faca legatura atat cu leaganul civilizatiei si democratiei

europene, cat si cu prima litera din cuvantul “Europa”. Cele doua linii paralele

din simbolul grafic sunt un indicator al stabilitatii euro.

14

Ziua Europei - 9 mai

Ziua de 9 mai 1950 a reprezentat primul pas catre crearea a ceea ce este

astazi Uniunea Europeana.

In acea zi, la Paris, Ministrul de Externe al Frantei, Robert Schuman, a citit

presei internationale o declaratie prin care chema Franta, Germania si

celelalte popoare ale Europei sa isi uneasca productiile de otel si carbune, ca

“prima fundatie concreta a unei federatii europene”.

Propunerea lui avea ca scop crearea unei comunitati in cadrul careia membrii

sa isi puna sub control comun productia de otel si carbune – ca baza a puterii

lor militare -, in scopul evitarii izbucnirii unui nou razboi. Tarile carora li se

adresa in primul rand aceasta provocare – Franta si Germania – fusesera in

razboi timp de aproape 100 de ani, iar cel de-al doilea razboi mondial aproape

ca le distrusese.

In 1985, cand proiectul constructiei europene era deja clar conturat, cele zece

state membre care formau la acea data Comunitatea Europeana, au hotarat

ca ziua de 9 mai sa devina Ziua Europei.

CAPITOLUL 3

Satisfacerea nevoilor agricultorilor si consumatorilor

Exploataţiile agricole şi pădurile ocupă cea mai mare parte a suprafeţei Europei şi sunt vitale pentru sănătatea şi pentru economia noastră. Politica agricolă comună a Uniunii Europene garantează menţinerea unui echilibru între agricultură şi protecţia mediului. Ea contribuie la dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor rurale şi joacă un rol esenţial în abordarea noilor provocări printre care se numără schimbările climatice, gospodărirea apelor, bioenergia şi biodiversitatea

O politică evolutivă

Parmezanul veritabil merită eticheta europeană pentru calitate

Politica UE în domeniul agriculturii evoluează în mod constant. În urmă cu 50 de ani, se punea accent pe furnizarea unor cantităţi suficiente de alimente pentru o Europă care traversase un deceniu de lipsuri cauzate de războaie. Subvenţionarea producţiei pe scară largă şi cumpărarea surplusurilor în scopul garantării siguranţei alimentare sunt de domeniul trecutului. Politica UE în domeniu îşi propune să le ofere tuturor producătorilor (de la agricultori şi crescători de animale până la producători de fructe, legume sau de vin) posibilitatea de a se susţine singuri atât în UE, cât şi pe piaţa mondială.

În acest sens, politica agricolă a UE a suferit modificări semnificative în ultimii ani. Textele juridice au fost scurtate şi adaptate astfel încât să fie mai uşor de înţeles. Au fost eliminate aproape 80 de documente juridice în cadrul a ceea ce este cunoscut sub denumirea tehnică de „organizarea pieţei comune unice”.

Alocarea fondurilor în funcţie de necesităţi

Deşi încă mai există mecanisme de siguranţă financiară, acestea sunt folosite după criterii mult mai selective. De exemplu, politica agricolă comună (PAC) acordă sprijin financiar agricultorilor victime ale calamităţilor naturale sau ale epizootiilor, cum ar fi febra aftoasă sau febra catarală ovină.

Ori de câte ori este necesar, PAC completează veniturile agricultorilor, garantându-le un nivel de trai decent. Cu toate acestea, ajutorul financiar este condiţionat de respectarea unor obiective

mai generale în ceea ce priveşte condiţiile de igienă din exploataţiile agricole şi siguranţa alimentară, sănătatea şi bunăstarea animală, protecţia peisajelor rurale tradiţionale şi conservarea vieţii sălbatice.

Ofertă diversificată şi preţuri echitabile, unul dintre principiile fundamentale ale politicii UE.

Satisfacerea noilor nevoi

Reformele au făcut posibilă alocarea de fonduri pentru promovarea pe plan internaţional a produselor competitive şi de calitate, a inovaţiei în domeniul agriculturii şi al prelucrării alimentelor, precum şi pentru dezvoltarea rurală, inclusiv pentru diversificarea economiilor rurale. În urma unei consultări publice pe tema politicii privind calitatea produselor agricole, principalele aspecte problematice identificate de agricultorii europeni au fost concurenţa internaţională şi satisfacerea cerinţelor consumatorilor.

Aceştia din urmă acordă o importanţă mai mare calităţii, prin urmare sistemul de etichetare voluntară al UE îi ajută să facă alegeri în cunoştinţă de cauză. Există etichete pentru produsele alimentare cu o origine geografică clară, pentru cele care conţin ingrediente tradiţionale sau sunt fabricate prin metode tradiţionale, precum şi pentru produsele ecologice.

Bugetele europene consacrate cercetării sprijină şi mai mult inovarea în agricultură prin proiecte menite să crească productivitatea şi, în acelaşi timp, să propună soluţii mai ecologice. În acest sens, se analizează cum ar putea fi folosite culturile agricole pentru a produce energie, fără a scăpa din vedere obiectivul principal, acela de a produce alimente şi hrană pentru animale, de exemplu utilizând subproduse şi deşeuri.

O concurenţă mai loială

Reformele PAC au fost, de asemenea, în beneficiul unui comerţ mondial mai loial. Au redus riscul ca subvenţiile acordate de Uniunea Europeană pentru exportarea producţiei excedentare să denatureze pieţele mondiale. În cadrul Rundei Doha privind negocierile de liberalizare a comerţului mondial, UE s-a declarat în favoarea eliminării subvenţiilor la export până în 2013, chiar dacă negocierile eşuează.

În cadrul Rundei Doha, UE s-a arătat favorabilă, de asemenea, reducerii semnificative a taxelor la importul de produse agricole. Chiar şi fără toate acestea, UE este deja cel mai mare importator de produse alimentare şi cea mai mare piaţă pentru produse alimentare provenind din ţările în curs de dezvoltare.

O evaluare a „stării de sănătate”

Cea mai recentă măsură este „controlul stării de sănătate a politicii agricole”, care prevede o serie de schimbări decise de liderii UE în 2008. Această iniţiativă a reprezentat ocazia de a adapta PAC la noile provocări şi oportunităţi, printre care schimbările climatice.

„Controlul stării de sănătate” modernizează, simplifică şi eficientizează PAC, îndepărtând restricţiile impuse fermierilor şi ajutându-i astfel să răspundă mai bine semnalelor pieţei şi să facă faţă unor noi provocări. De exemplu, elimină cerinţa de a nu cultiva 10% din terenul arabil, majorează treptat cotele de lapte, urmând ca acestea să fie eliminate în 2015 şi utilizează intervenţia pe piaţă (cumpărarea de către UE a producţiei în exces) ca măsură de siguranţă pentru situaţia în care preţurile sunt foarte scăzute. În plus, plăţile directe către agricultori vor fi reduse, iar banii vor fi transferaţi într-un fond pentru dezvoltarea regiunilor rurale.

Unde se duc banii?

Indiferent de reforme, politica agricolă comună este cea mai integrată dintre toate politicile UE. Prin urmare, absoarbe o parte importantă din fondurile comunitare. Totuşi, partea din bugetul european care îi este alocată a scăzut de la 70% (în anii 1970) la 34% (în perioada 2007-2013). Reducerea resurselor bugetare alocate PAC indică faptul că UE se concentrează pe alte aspecte, cum ar fi reducerea costurilor reformelor şi orientarea către dezvoltarea rurală, căreia i se va aloca 11% din buget pentru aceeaşi perioada.

CAPITOLUL 4 Afaceri economice şi monetare

1/3

Stabilitate şi creştere economică

În cadrul pieţei unice de care beneficiază o mare putere comercială cum este UE, coordonarea politicilor economice naţionale se impune de la sine. Uniunea poate astfel să reacţioneze rapid şi coerent în faţa unor provocări de ordin economic, precum actuala criză economică şi financiară. Şaisprezece ţări au avansat chiar mai mult în ceea ce priveşte coordonarea, prin adoptarea monedei euro.

Prezentare generală

Cadrul pentru cooperare în materie de politică economică este reprezentat de Uniunea Economică şi Monetară (UEM), la care participă toate statele membre. Acestea stabilesc orientări comune pentru diverse aspecte de importanţă economică. Rezultatul final constă într-un nivel mai ridicat de creştere economică, mai multe locuri de muncă şi protecţie socială mai bună pentru toţi. De asemenea, cooperarea permite Uniunii să reacţioneze în mod coodonat la provocările globale de ordin economic şi financiar. Mai mult decât atât, îi conferă o rezistenţă sporită în faţa şocurilor externe, precum şi capacitatea de a soluţiona mai eficient probleme economice şi financiare.

Mulţumită UE, costă mai puţin să trimiteţi bani copiilor aflaţi la studiu în străinătate.

Depăşim criza împreună!

Încă de la începutul crizei actuale, în octombrie 2008, UE a reacţionat ca un tot unitar. Guvernele naţionale, Banca Centrală Europeană (BCE) şi Comisia au depus eforturi comune pentru a proteja depozitele, pentru a permite acordarea de credite accesibile întreprinderilor şi familiilor şi pentru a crea un sistem mai bun de guvernanţă financiară, la nivel mondial. Obiectivul final nu este doar restabilizarea, ci şi facilitarea relansării creşterii economice şi a generării de locuri de muncă.

Până acum, guvernele UE au cheltuit peste 2 000 de miliarde de euro pentru a redresa economia. Liderii UE au coordonat măsurile de intervenţie, sprijinind băncile şi acordând garanţii pentru împrumuturi. De asemenea, au majorat nivelul de garantare a depozitelor bancare ale persoanelor fizice la 50 000 de euro.

Avantajele monedei euro

Faptul că o mare parte a Uniunii are euro ca monedă naţională a fost de un real folos în timpul crizei: a permis UE să reacţioneze la criza creditelor într-un mod coordonat şi a oferit mai multă stabilitate. De exemplu, BCE a putut reduce rata dobânzilor pentru întreaga zonă euro, evitându-se fixarea de către fiecare ţară a propriei rate de schimb. În prezent, băncile europene pot să acorde sau să primească împrumuturi de la alte bănci în aceleaşi condiţii.

Peste 60% din cetăţenii UE folosesc zilnic euro. Moneda unică prezintă avantaje pentru toţi: costurile de schimb valutar în cazul călătoriilor sau al tranzacţiilor comerciale efectuate în zona euro au dispărut; în cele mai multe cazuri, costurile asociate plăţilor transfrontaliere au dispărut sau au scăzut dramatic; consumatorii şi întreprinderile pot compara mai uşor preţurile, ceea ce stimulează concurenţa.

Zona euro constituie, în sine, o garanţie pentru stabilitatea preţurilor. BCE fixează ratele dobânzilor de referinţă la niveluri menite să menţină inflaţia în zona euro sub 2%, pe termen mediu. De asemenea, gestionează rezervele valutare ale UE şi poate interveni pe pieţele de schimb valutar pentru a influenţa cursul de schimb al euro.

CAPITOLUL 5

Ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale

1/2

Ţinând pasul cu schimbarea

Economiile moderne se bazează pe cunoaştere mai mult decât pe materii prime sau muncă fizică. Pentru a face faţă concurenţei reprezentate de noile economii emergente, Europa trebuie să creeze locurile de muncă de care are nevoie o societate dinamică, bazată pe cunoaştere. Pentru aceasta este necesar să se investească în educaţie şi ştiinţă, precum şi în politicile privind ocuparea forţei de muncă, astfel încât să se ţină pasul cu schimbările şi UE să traverseze cu bine criza economică mondială. Ţările din UE cooperează strâns pentru a face faţă provocărilor, împărtăşind aceleaşi obiective şi politici care se sprijină reciproc.

Prezentare generală Le

Info

Favorizarea creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă

Dacă locurile lor de muncă sunt ameninţate de globalizare, UE le poate ajuta să se reprofileze.

Strategia UE privind creşterea economică şi crearea de locuri de muncă într-o manieră durabilă, cunoscută sub numele de Strategia de la Lisabona, promovează inovarea în cadrul întreprinderilor şi investiţiile în oameni pentru edificarea unei societăţi bazate pe cunoaştere. Principalele aspecte vizate sunt învăţarea de-a lungul întregii vieţi şi promovarea cercetării şi dezvoltării.

Strategia urmăreşte, de asemenea, să îi stimuleze pe cetăţeni astfel încât aceştia să devină activi şi să rămână în câmpul muncii mai mult timp, proporţional cu creşterea speranţei de viaţă, să amelioreze gradul de adaptabilitate al lucrătorilor şi întreprinderilor, să ofere o educaţie mai bună şi competenţe sporite şi să adapteze sistemele de protecţie socială la provocările asociate inovării, globalizării şi mobilităţii. Noua abordare combină flexibilitatea şi mobilitatea de pe piaţa muncii cu reţele solide de securitate socială şi este cunoscută sub denumirea de „flexicuritate”.

Strategia de la Lisabona a căpătat noi valenţe în 2008, odată cu izbucnirea crizei economice în Europa. Ea va ajuta statele membre să se redreseze, stimulând cererea

şi restabilind încrederea în economia europeană. De asemenea, UE a stabilit măsuri pentru atenuarea impactului imediat al crizei economice asupra forţei de muncă şi pentru îmbunătăţirea perspectivelor pe termen lung prin corelarea cererii şi a ofertei de locuri de muncă şi prin anticiparea nevoilor pieţei muncii. De exemplu, dacă există un excedent de lucrători în domeniul confecţiilor însă previziunile arată că nu vor exista suficienţi în sectorul turistic, lucrătorii din domeniul textil pot fi reprofilaţi.

Drepturile lucrătorilor şi protecţia socială

Crearea de locuri de muncă, mai multe şi mai bune, trebuie să respecte anumite principii sociale de bază. Tradiţia Uniunii de a garanta un mediu de lucru decent pe întreg teritoriul său şi de a proteja drepturile lucrătorilor continuă să genereze progrese. Standardele sunt aceleaşi pentru toţi şi stabilesc reguli privind condiţiile de muncă, concedierile colective, munca pe fracţiune de normă, munca temporară, concediul de maternitate şi pentru creşterea copilului, remuneraţia egală pentru muncă egală şi protecţia împotriva hărţuirii sexuale.

O altă piatră de temelie a politicii UE în domeniu este şi dialogul social între sindicate şi patronate. Relaţiile de muncă solide favorizează atât productivitatea lucrătorilor, cât şi creşterea competitivităţii întreprinderilor. În plus, Comisia Europeană încurajează întreprinderile să îşi asume responsabilităţi sociale, adică să ia în considerare aspectele sociale şi de mediu atunci când îşi desfăşoară activităţile economice.

UE dispune şi de sisteme de protecţie socială avansate şi nu se pune problema renunţării la acestea, deşi „plasele de siguranţă” nu ar trebuie să descurajeze munca. Liderii UE au convenit, în acelaşi timp, că sistemele de pensii şi îngrijirile medicale de calitate trebuie să fie accesibile tuturor, însă costurile acestora trebuie să poată fi susţinute. Adaptarea protecţiei sociale la o economie modernă este indispensabilă mai ales în timpul unei perioade de recesiune, când un număr mare de persoane se confruntă cu perspectiva dependenţei de sistem.

Egalitate de şanse

Unul dintre elementele de bază ale politicii UE este egalitatea de şanse. În toată Uniunea, legislaţia comună scoate deja în afara legii discriminarea pe criterii de sex, origine rasială sau etnică, handicap, orientare sexuală, vârstă, religie sau convingeri. UE a elaborat strategii specifice pentru combaterea discriminării şi a xenofobiei, precum şi pentru promovarea incluziunii sociale.

Investiţii în oameni

Investiţiile în resurse umane sunt esenţiale pentru strategia privind ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică. În perioada 2007-2013, Fondul Social European, principalul instrument în acest domeniu, acesta alocă 77 de miliarde de euro pentru măsuri de îmbunătăţire a accesului la piaţa muncii şi a adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor, precum şi pentru măsuri de dezvoltare a capacităţii instituţionale în zonele defavorizate. Fondul european de ajustare la globalizare dispune de un buget anual de 500 de milioane de euro, destinat proiectelor care oferă sprijin personalizat

lucrătorilor concediaţi în urma liberalizării comerţului mondial şi a creşterii concurenţei. Fondul va mai fi folosit şi pentru a-i ajuta pe lucrătorii care au intrat în şomaj în urma crizei financiare să se reprofileze şi să îşi găsească noi locuri de muncă.

Dreptul la mobilitate

Una dintre realizările majore ale Uniunii este garantarea faptului că dreptul fiecărui cetăţean de a trăi şi de a munci oriunde în UE este însoţit de accesul la prestaţii sociale, inclusiv la îngrijiri medicale în ţara în care se află. UE încurajează mobilitatea lucrătorilor, care nu numai pentru că le aduce acestora avantaje care ţin de dezvoltarea personală şi profesională, ci şi pentru că reprezintă o modalitate de adaptare a competenţelor la cererile pieţei. Pentru a facilita mobilitatea lucrătorilor, serviciile publice pentru ocuparea forţei de muncă din toate ţările UE publică posturi vacante pe site-ul de internet EURES, ghişeu unic care reuneşte în prezent peste un milion de astfel de anunţuri.

CAPITOLUL 6

Politica externă şi de securitate

1/2

Să vorbim cu o singură voce

În paralel cu dezvoltarea sa economică, Uniunea Europeană a pus bazele propriei politici externe şi de securitate, ceea ce îi permite să vorbească şi să acţioneze la unison pe scena mondială. Conflictele regionale înregistrate în anii 1990 în Europa şi în restul lumii, alături de lupta împotriva terorismului internaţional, i-au determinat pe liderii europeni să creeze instrumente formale pentru aplicarea atât a măsurilor diplomatice, cât şi a celor de intervenţie.

Prezentare generalăLe

Putere diplomatică

UE oferă asistenţă tehnică la graniţa dintre Ucraina şi Moldova.

UE este un actor cheie în domenii diverse, de la încălzirea globală până la conflictul din Orientul Mijlociu. Baza politicii externe şi de securitate a UE (PESC) rămâne în continuare aşa-numita putere „soft” – recursul la diplomaţie sprijinită, dacă este necesar, de măsuri comerciale, de ajutor sau de menţinere a păcii, pentru a soluţiona conflicte şi pentru a ajunge la o înţelegere la nivel internaţional.

UE a trimis misiuni de menţinere a păcii în diferite zone de conflict ale lumii. În august 2008, a mediat un acord de încetare a focului între Georgia şi Rusia şi a trimis observatori europeni pentru a monitoriza situaţia. De asemenea, a oferit ajutor umanitar oamenilor strămutaţi din cauza luptelor şi a organizat o conferinţă internaţională a donatorilor pentru reconstrucţia Georgiei.

UE a jucat un rol la fel de important în regiunea balcanică, unde finanţează proiecte de asistenţă pentru dezvoltarea unei societăţi stabile în şapte ţări. În decembrie 2008, a plasat în Kosovo o misiune formată din 1 900 de persoane activând în domeniul justiţiei şi poliţiei, care să ajute la garantarea legii şi ordinii publice.

Mijloace de intervenţie

Forţe UE de menţinere a păcii, la sosirea în Ciad.

Pentru ca diplomaţia europeană să devină mai influentă şi mai vizibilă, Uniunea a creat postul de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Acesta are rolul de a coordona eforturile depuse de statele membre pentru elaborarea şi implementarea politicii externe. Înaltul Reprezentant este asistat de personal politic şi militar.

Nu există o forţă armată permanentă a UE. În schimb, ţările membre contribuie în caz de necesitate cu forţe de menţinere a păcii şi misiuni umanitare şi de gestionare a situaţiilor de criză. Pentru a asigura o capacitate de reacţie rapidă, UE a

înfiinţat grupări tactice de luptă, fiecare dintre acestea numărând circa 1 500 de persoane. Două grupări tactice sunt în permanenţă pregătite pentru intervenţie.

Principiile care stau la baza activităţilor în domeniu formează „politica europeană de securitate şi apărare” (PESA).

Acţiuni de protecţie la faţa locului

Primele misiuni militare ale UE s-au desfăşurat în Balcani. UE a preluat conducerea forţei militare de stabilizare din Bosnia şi Herţegovina, în 2005. Au urmat alte misiuni de scurtă durată în Africa, Asia şi Orientul Mijlociu.

În mai 2007, UE a trimis în Afganistan o misiune de poliţie cu un mandat de trei ani. La începutul anului 2008, o forţă militară a UE de peste 3 000 de persoane a fost plasată în zona de frontieră dintre Ciad şi Republica Centrafricană, pentru a proteja refugiaţii provenind din zonele de conflict învecinate (regiunea Darfur din Sudan).

În decembrie 2008, UE a lansat prima sa operaţiune maritimă. Misiunea acesteia este să protejeze vasele împotriva piraţilor care acţionează de-a lungul coastei Somaliei - mai ales pe cele care transportă ajutoare alimentare către acestă ţară.

O provocare dificilă

Principiul politicii externe şi de securitate comune (PESC) a fost formalizat în Tratatul de la Maastricht din 1992. Ţările UE au recunoscut întotdeauna necesitatea unor acţiuni comune în probleme care ţin de politica externă şi de apărare, însă acestea au fost greu de realizat. Un prim pas a fost făcut în 1970 prin procesul de „cooperare politică europeană”, prin care statele membre au încercat să-şi coordoneze poziţiile în ceea ce priveşte politica externă în cadrul ONU sau al altor instanţe internaţionale. Cu toate acestea, ori de câte ori apăreau aspecte deosebit de delicate sau situaţii în care ţările UE aveau un interes special, nu a fost posibilă adoptarea unei poziţii comune, deoarece deciziile trebuiau să fie unanime.

Apariţia unei noi ordini mondiale postcomuniste şi amploarea pe care a luat-o terorismul internaţional au determinat ţările UE să depună eforturi mai mari pentru a exprima o poziţie comună în ceea ce priveşte afacerile internaţionale.

Guvernele decid

Politica externă şi de securitate este unul dintre domeniile în care guvernele statelor membre continuă să fie autoritatea esenţială, deşi Comisia Europeană şi, în mai mică măsură, Parlamentul European, se asociază acestui proces. Deciziile importante se iau prin vot unanim.

Conştientă de limitările sistemului, Uniunea a introdus proceduri de vot mai flexibile privind deciziile în materie de PESC, permiţând ca anumite guverne să se abţină, autorizând recurgerea la votul cu majoritate calificată sau acceptând ca o majoritate de state membre să acţioneze din proprie iniţiativă. Cu toate acestea, unanimitatea rămâne obligatorie pentru luarea deciziilor cu implicaţii în domeniul militar sau al apărării.