Proiect Manager SM

RISCURI DE MEDIU ŞI MATERIALE

PERICULOASE

Câmpina, judeţul PrahovaMartie 2012

RISCURI DE MEDIU ŞI MATERIALE PERICULOASE Pagina 1

SC ATLAS GIP SA PloieştiStrada Clopoţei, nr. 2A, Ploieşti, judeţul PrahovaCod Unic: RO 1360687Nr. Înregistrare: J29 / 79 / 26.02.1991

RISCURI DE MEDIU ŞI MATERIALE

PERICULOASE

MANAGER QHSSE, ÎNTOCMIT,

AUGUSTIN BEJAN VLAD IULIAN


CUPRINS:

Capitolul 1: INTRODUCERE.................................................................................................................. 4

Capitolul 2: DATE DESPRE OBIECTIVUL ANALIZAT.............................................................................10

Capitolul 3: RISCURI DE MEDIU PENTRU LOCURILE DE MUNCĂ SPECIFICE........................................12

Capitolul 3.1 Aspecte legislative................................................................................................12

Capitolul 3.2 Riscuri tehnologice................................................................................................14

Capitolul 3.3 Riscuri de operare.................................................................................................15

Capitolul 3.4 Substanţe periculoase...........................................................................................17

- impunerii de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor................................................17

Capitolul 3.5 Scheme de intervenţie..........................................................................................50

Capitolul 3.6 Evidenţe................................................................................................................51

Capitolul 4: MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ÎN CADRUL SOCIETĂŢII.................................................51

Capitolul 4.1 Tipuri de deşeuri................................................................................................51

Capitolul 4.2 Managementul deşeurilor în cadrul societăţii......................................................52

Capitolul 4.3 Monitorizarea depozitelor de deşeuri..................................................................53

Capitolul 4.4 Evidenţa deşeurilor în cadrul societăţii (conform H.G. nr. 856/2002)...................53

Capitolul 5: LISTA FIGURILOR, ANEXELOR ŞI A DOVEZILOR FOTOGRAFICE........................................54

Capitolul 6: BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................55

Capitolul 1: INTRODUCERE

Procesul de industrializare, accelerat în ultimele decenii ale secolului XX şi continuat în

secolul XXI, a determinat, pe lângă efectele benefice manifestate în creşterea calităţii vieţii, apariţia

unor poluanţi, în special în zonele în care oamenii locuiesc, lucrează sau se recreează. Constituie

risc acea situaţie/condiţie/eveniment care, dacă are loc, generează un efect nefavorabil asupra


obiectivelor, resurselor sau reputaţiei organizaţiei, cât şi asupra îndeplinirii cu succes a

sarcinilor/activităţilor/misiunii. Riscul de mediu se poate manifesta sub forma stresorilor (factorilor

de risc) generaţi de activitatea/inactivitatea umană şi poate genera efecte adverse asupra mediului,

precum şi degradarea sau pierderea durabilităţii. Urmărirea performanţei de mediu este utilă şi

necesară începând de la nivelul proceselor unei organizaţii, continuând cu nivelul entităţilor

organizatorice componente şi pe ansamblul acesteia. Pentru a uşura evaluarea stării/calităţii

mediului şi a facilita raportarea şi comunicarea performanţelor de mediu ale unei organizaţii,

lucrarea de faţă prezintă sintetic o serie de indicatori de mediu, precum şi descrierea cerinţelor

esenţiale ale standardelor voluntare de mediu din seria ISO 14000.

În conformitate cu prevederile standardului AS/NZS 4360: 2001, riscul reprezintă

posibilitatea de materializare a unui eveniment care va induce un impact asupra anumitor obiective

[8]. Riscul poate fi generat de un eveniment, o acţiune sau absenţa unei acţiuni, consecinţele

posibile variind de la cele benefice la cele catastrofale. Riscul de mediu se poate manifesta sub

forma stresorilor generaţi de activitatea (sau inactivitatea) umană şi poate genera efecte adverse

asupra mediului, precum şi degradarea sau pierderea durabilităţii.

Managementul riscului vizează cultura, procesele şi structurile consacrate în mod efectiv

managementului oportunităţilor potenţiale şi efectelor adverse [8]. Managementul

riscului implică toate categoriile de personal, nefiind niciodată responsabilitatea exclusivă a

conducerii la vârf sau a organizaţiilor care oferă consultanţă în domeniul riscurilor.

Derularea procesului de management al riscului necesită atât angajamentul şi energia

decizională a conducerii la vârf cât şi implicarea angajaţilor, deoarece aceştia din urmă pot

identifica primii un incident, un pericol potenţial sau o oportunitate de îmbunătăţire. De asemenea,

în acest proces pot fi implicate şi părţile afectate/interesate.

Procesul de management al riscului este de tip iterativ, fapt ilustrat prin buclele de feed-back din

Figura 1. El poate fi repetat în condiţiile introducerii unor criterii modificate sau suplimentare de

evaluare a riscurilor, rezultând un proces de îmbunătăţire continuă.

Etapele procesului generic de management al riscului sunt următoarele [8]:

• stabilirea contextului: determinarea contextului strategic, organizaţional şi de

management al riscurilor, precum şi stabilirea structurii analizelor şi a criteriilor pe baza cărora

riscurile vor fi evaluate; identificarea părţilor afectate/interesate şi definirea politicilor de

comunicare şi consultare;


• identificarea riscurilor: identificarea, ca fundament al analizei ulterioare, a ceea ce se

poate întâmpla, de ce şi cum, inclusiv a pericolelor şi a consecinţelor asociate; organizaţiilor care

oferă consultanţă în domeniul riscurilor. Derularea procesului de management al riscului necesită

atât angajamentul şi energia decizională a conducerii la vârf cât şi implicarea angajaţilor, deoarece

aceştia din urmă pot identifica primii un incident, un pericol potenţial sau o oportunitate de

îmbunătăţire. De asemenea, în acest proces pot fi implicate şi părţile afectate/interesate.

• analiza riscurilor: analiza riscurilor, în termeni de probabilitate şi gravitate; posibilităţile

de control şi efectul măsurilor de control asupra gravităţii consecinţelor; probabilitatea de

producere şi gravitatea pot fi combinate în vederea estimării nivelului de risc;

• evaluarea şi ierarhizarea riscurilor: compararea nivelurilor de risc estimate cu criteriile

prestabilite; în continuare, riscurile pot fi ierarhizate în vederea identificării priorităţilor; riscurile

identificate ca având o prioritare redusă pot fi acceptate fără a fi tratate, constituind doar subiectul

monitorizării şi revizuirii;

• tratarea riscurilor: dezvoltarea şi implementarea unui plan de management, care trebuie

să includă consideraţii privind alocarea resurselor financiare şi de altă natură, precum

şi termene de acţiune;

• comunicare şi consultare: consultarea şi comunicarea cu părţile afectate/interesate,

interne şi externe, în fiecare etapă a procesului de management al riscului;

• monitorizare şi revizuire: monitorizarea şi revizuirea riscurilor, precum şi evaluarea

performanţelor sistemului de management al riscurilor şi a modificărilor care îl pot afecta.

Deşi sunt prezentate ca activităţi independente, în practică etapele enumerate anterior se

găsesc într-o strânsă interacţiune [2]. De exemplu, atunci când riscurile au fost identificate,

contextul şi criteriile trebuie revizuite, iar anumite aspecte ale analizei trebuie reconsiderate.

Etapele vizând comunicarea şi consultarea, precum şi monitorizarea şi revizuirea implică

activităţi şi concepte care cuprind întregul proces de management. În fiecare etapă a procesului,

precum şi în cadrul procesului de management al riscului, ca ansamblu, trebuie să existe şi să

funcţioneze mecanisme adecvate de comunicare şi consultare, atât în cadrul organizaţiei cât şi între

organizaţie şi părţile externe. De asemenea, cele două etape menţionate anterior trebuie să vizeze

revizuirea şi monitorizarea riscurilor, precum şi evaluarea performanţelor sistemului de

management al riscurilor şi a modificărilor care îl pot afecta.

Fiecare etapă a procesului de management a riscului trebuie să fie documentată.

Documentaţia trebuie să conţină date privind ipotezele, metodele şi sursele de informaţii utilizate,


precum şi rezultatele obţinute. Pe plan mondial există şi alte modele de management al riscului

care implică etape similare, dar care recurg la o terminologie uşor diferită. Un exemplu în acest

sens îl constituie modelul „7 Cs“, propus de Beer şi Ziolkowski [5].

FIGURA 1: Modelul procesului de management al riscului (AS/NZS 4360:2001)

Riscul de mediu rezultă în urma interacţiunii dintre activităţile umane şi mediu [1].

Managementul riscului ecologic, care tratează problematica riscurilor generate de către activităţile

umane trecute, prezente şi viitoare asupra florei, faunei şi ecosistemelor, constituie doar o

componentă a managementului riscului de

mediu [6]. Riscurile de mediu pot fi încadrate în două categorii [5, 7]:


Riscul de mediu admite faptul că activităţile unei organizaţii pot genera anumite forme de

modificare a mediului. Riscul de mediu poate viza:

• flora şi fauna;

• sănătatea şi bunăstarea economică a oamenilor;

• bunăstarea socială şi culturală a oamenilor;

• resursele de apă, aer şi sol;

• energia şi clima.

Scopul fiecărui studiu particular trebuie să fie definit cu claritate. Riscul pentru organizaţie,

din punct de vedere al problematicii de mediu include riscul neconformării cu legislaţia şi criteriile

existente sau viitoare.

De asemenea, în această categorie sunt incluse pierderile pe care afacerile organizaţiei le

înregistrează ca urmare a unui management inadecvat, a scăderii reputaţiei firmei, a costurilor

litigiilor şi a dificultăţilor de a asigura sau, cel puţin, de a menţine posibilitatea desfăşurării

activităţilor operaţionale şi de dezvoltare.

Problemele privind securitatea şi sănătatea în muncă şi managementul riscurilor în situaţii de

urgenţă pot fi semnificative şi din punct de vedere al riscului de mediu. Numeroase acte normative,

standarde, ghiduri metodologice şi studii sunt consacrate acestor categorii de probleme, dar ele nu

sunt abordate în mod explicit în cadrul acestei lucrări.

Managementul riscului de mediu furnizează un set formal de procese care fundamentează

adoptarea deciziilor privind mediul şi sprijină decidentul în demersul de minimizare a nivelului de

incertitudine. Managementul riscului de mediu facilitează o abordare structurată şi sistematică a

procesului de adoptare a deciziilor în domeniul mediului. Valoarea şi forţa abordării manageriale a

riscului rezidă în faptul că ea combină diverse tehnici de evaluare şi de consultare, unindu-le într-un

ansamblu care conferă consistenţă demersului de adoptare a deciziilor [4].

Managementul riscurilor conferă oricărei organizaţii capacitatea de a-şi înţelege mai bine

modul de derulare a operaţiilor şi abilitatea de a răspunde mai eficient la schimbările

circumstanţelor interne şi externe.

Managementul riscului de mediu poate conduce la beneficii directe pentru orice

organizaţie, prin îmbunătăţirea informaţiilor disponibile. Astfel, managementul riscului de mediu

poate:

• reduce cheltuielile şi adăuga valoare;

• minimiza expunerea organizaţiei la riscuri;


• creşte probabilitatea continuării în condiţii normale a activităţii şi obţinerii de noi avize şi

autorizaţii;

• demonstra mai simplu conformitatea cu legislaţia în vigoare;

• îmbunătăţi imaginea şi reputaţia organizaţiei.

Organizaţiile pot să implementeze sistemul de management al riscului de mediu în vederea

atingerii următoarelor obiective [3]:

• adoptarea deciziilor în cunoştinţă de cauză;

• planificarea sistemului de management în baza ierarhizării riscurilor de mediu;

• alocarea şi utilizarea mai eficientă a resurselor disponibile;

• creşterea capacităţii manageriale din perspectiva obligaţiilor care îi revin unei organizaţii

care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu concurenţial;

• obţinerea unui nivel ridicat de transparenţă a procesului de management şi de adoptare a

deciziilor;

• asigurarea unui grad de flexibilitate mai mare pentru acţiunile alternative, ca urmare a

unei mai bune înţelegeri a surselor de risc;

• conformarea cu cerinţele legislaţiei relevante;

• fundamentarea unei abordări privind modul de management al incertitudinii;

• asigurarea unei mai bune identificări şi puneri în valoare a oportunităţilor.

Beneficiile posibile pe termen lung includ [5]:

• planificarea strategică eficientă, ca rezultat al nivelului ridicat de cunoaştere şi înţelegere

a factorilor cheie de expunere la risc;

• diminuarea costurilor, ca urmare a prognozării efectelor nedorite şi adoptării măsurilor

adecvate de prevenire a acestora;

• asigurarea unui grad sporit de pregătire pentru punerea în valoare a consecinţelor

pozitive;

• îmbunătăţirea proceselor de auditare şi creşterea gradului de valorificare a rezultatelor

revizuirilor interne şi externe;

• rezultate mai bune în termeni de eficienţă, eficacitate şi adecvare a programelor; de

exemplu, un management de mediu îmbunătăţit şi o mai bună alocare a resurselor disponibile

(umane, financiare şi materiale);


• asigurarea unei baze eficiente de comunicare între organizaţii şi părţile

afectate/interesate, în vederea formulării direcţiilor şi conceperii programelor prioritare de

acţiune;

• realizarea unui management durabil.

Nivelul de complexitate al programului de management al riscului de mediu trebuie să

menţină un echilibru între costurile asociate managementului riscului şi beneficiile prezumate.

Managementul riscului de mediu diferă semnificativ de managementul altor tipuri de risc, datorită

faptului că caracteristicile sale particulare reflectă complexitatea mediului. Numărul mare de

ecosisteme şi organisme, modul în care acestea interacţionează între ele sau cu sistemele limitrofe

generează atât un grad înalt de complexitate cât şi un nivel semnificativ de incertitudine. De cele

mai multe ori, deciziile se referă la perioade lungi de timp şi sunt fundamentate pe ipoteze multiple

privind impactul potenţial, cum ar fi, de exemplu, efectul asupra generaţiilor viitoare [4]. Datorită

dificultăţii de a formula ipoteze precise, deciziile sunt adesea adoptate în condiţiile de incertitudine

ştiinţifică asupra consecinţelor posibile.

Factorii care afectează managementul riscului de mediu includ [6]:

• absenţa datelor sau existenţa unui volum redus de date;

• necesitatea formulării unor ipoteze;

• variabilitatea naturală;

• utilizarea unor concepte, tehnici şi metode noi, care provin din domenii ştiinţifice

insuficient dezvoltate şi care constituie obiectul a numeroase dispute şi controverse în ceea ce

priveşte acţiunile care trebuie întreprinse;

• duratele mari de timp (de exemplu, deşi trebuie să se ţină seama de generaţiile viitoare,

modificările ecologice se pot produce lent, datorită decalajului temporal dintre acţiunea cauzelor şi

materializarea efectelor);

• efectele potenţiale asupra mediului şi a bunăstării economice la scară locală, regională, naţională,

internaţională, globală şi posibilitatea producerii unor consecinţe ireversibile;

• absenţa unei legături directe şi clare între anumite cauze şi efecte asupra mediului.

Capitolul 2: DATE DESPRE OBIECTIVUL ANALIZAT

Autorizaţia de Mediu Nr. PH – 297 din 26.08.2010 Revizuită în data de 13.01.2011 prevede

că pe amplasamentul SC ATLAS GIP SA din localitatea Ploieşti, str. Clopoţei, nr. 2A, judeţ Prahova


să se desfăşoare următoarele activităţi: ACTIVITĂŢI DE SERVICII ANEXE EXTRACŢIEI PETROLULUI

BRUT ŞI GAZELOR NATURALE; FABRICAREA DE CONSTRUCŢII METALICE (conform coduri CAEN –

rev. 1: 1120 – activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale, 2811 –

fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice şi producţia de

profile obţinute la rece; 2851 – tratarea şi acoperirea metalelor; 2852 – operaţiuni de mecanică

generală, respectiv coduri CAEN 2051 – rev. 2: 0910. 2511, 3311, 2433, 4332, 2561, 2562).

Autorizaţia este valabilă atâta timp cât activitatea supusă autorizării nu suferă modificări

faţă de situaţia prezentată în documentaţie.

Pe amplasamentul care constituie obiectul acestei lucrări, respectiv al SC ATLAS GIP SA -

Ploieşti, se află următoarele dotări (instalaţii, utilaje, mijloace de transport utilizate în activitate), iar

activitatea se desfăşoară în spaţii amenajate cu următoarele dotări specifice:

Clădire birouri;

Clădire adminsitrativă cu spaţii de depozitare materiale administrative;

2 ateliere prelucrări prin aşchiere – sector strungărie;

Atelier întreţinere aparatură, unde se execută lucrări electronice şi lucrări de confecţii,

întreţinere şi reparaţii mecanice pentru aparatura de suprafaţă şi cea de sondă din dotare; este

dotat cu 2 cazane tip Pegasus şi 2 cazane de tip Ferolli;

Magazie materiale pentru depozitarea materialelor (piese de schimb, ţevi, cornier, bare, vopsele

cauciucuri);

Magazie pentru depozitarea aparaturii geofizice şi de sondă;

Atelier electric, unde se execută reparaţii şi întreţinere instalaţii electrice şi termice;

Atelier auto şi confecţii metalice, reparaţii, întreţinere autospeciale pentru lucrul la sondă;

Atelier vopsitorie în cadrul căruia se execută vopsirea subansamblelor de mic gabarit având un

consum anual de circa 973 de kg de preparate – grund, diluant, emaur, vopsea. Atelierul este

prevăzut cu un sistem de ventilaţie cu filtre de cărbune activ, tip Ecopur CA 2000, de formă

cilindrică pentru reţinerea compuşilor organici;

Atelier transporturi - birouri;

Clădire garaje şi ateliere auto, prevăzută cu spălătorie auto;


Depozit de uleiuri care este dotat cu platforma betonată, instalaţie electrică cu protecţie

antiexplozivă şi suporţi speciali pentru butoaie, cu tăvi cu perete dublu pentru a împiedica

scurgerile de ulei pe sol;

Post distribuţie energie electrică;

Staţie depozitare anvelope uzate;

Secţia gaz carotaj dotată cu 4 echipamente de monitorizare parametrii de foraj;

Laborator radioizotopi amenajat corespunzător normelor în vigoare.

Pe amplasamentul analizat se află următoarele utilaje şi echipamente: strunguri, maşini de

găurit, maşini de frezat, polizoare, fierăstrău alternativ, macarale fixe şi mobile, polizor electric,

bormaşină electrică, compresor mobil. Mijloacele de transport auto utilizate sunt omologate şi

prezintă licenţă de transport.

Materiile prime şi materialele sunt oţeluri şi profile metalice, piese turnate din fontă şi

aluminiu. Drept combustibili se folosesc gazele naturale.

Pe amplasament se folosesc următoarele utilităţi:

- Alimentarea cu apă se realizează din branşament la reţeaua de apă a municipiului

Ploieşti, precum şi din sursă proprie (foraj cu adâncimea de 120 m, pentru situaţii de urgenţă în caz

de incendiu; apa este folosită în scop igienico – sanitar, pentru apărarea împotriva incendiilor şi la

spălătoria auto). Reţeaua de distribuţie a apei potabile este de 1 km. Pentru stingerea incendiilor

există o reţea de 7 hidranţi.

Evacuarea apelor uzate menajere provenite de la grupurile sanitare sunt deversate în

reţeaua de canalizare a localităţii – 1 branşament; o parte din apele meteorice de pe platforme sunt

deversate într-un decantor – separator de produse petroliere cu capacitatea de 6 m3.

Apele uzate rezultate de la spălătoria auto trec printr-un decantor – separator cu trei trepte

de capacitate de 50 de m3. Apele uzate industriale, meteorice şi menajere trec apoi în reţeaua de

canalizare proprie şi tranzitează canalizarea societăţii SC CIPROM MECTA SRL – 2 branşamente.

Energia electrică este furnizată prin intermediul unui racord la reţeaua electrică existentă prin

instalaţii electrice de iluminat, de forţă şi comandă şi instalaţii electrice de protecţie.

Capitolul 3: RISCURI DE MEDIU PENTRU LOCURILE DE MUNCĂ SPECIFICE

Principalele faze ale procesului tehnologic sau ale activităţii constă în:


- Se execută activităţi de prestări servicii anexe petrolului brut şi gazelor naturale în

diverse locaţii pentru beneficiari;

- Confecţionarea, repararea şi întreţinerea echipamentelor şi aparaturii pentru geofizica

de sondă, precum şi executarea de alte lucrări şi prestări servicii;

- Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice,

vopsirea anumitor subansamble de dimensiuni mici;

- Operaţiuni de mecanică generală şi lucrări de instalaţii electrice.

Produsele şi subprodusele obţinute (cantităţi, destinaţie) sunt piese de schimb şi repere

folosite pentru sectorul operativ propriu şi pentru serviciile prestatela sondele de petrol şi gaze.

Capitolul 3.1 Aspecte legislative

Evaluarea nivelului de securitate este o examinare sistematică a tuturor aspectelor

procesului muncii, întreprinsă cu scopul de a elimina sursele care ar putea provoca daune

corporale, aceasta constituind baza pentru fundamentarea măsurilor de prevenire şi combatere a

riscurilor. Procesul de evaluare trebuie iniţiat de conducerea persoanei juridice, de persoana fizică,

cu consultarea tuturor celor implicaţi în procesul muncii.

Evaluarea nivelului de securitate comportă următoarele etape:

- identificarea pericolelor;

- identificarea salariaţilor care sunt expuşi la aceste pericole;

- estimarea riscurilor, calitativă sau cantitativă;

- examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor la sursa sau de diminuare a acestora.

Evaluarea riscurilor trebuie efectuată pentru toate locurile de muncă.

Locurile de muncă pot fi clasificate astfel:

- locuri de muncă fixe;

- locuri de muncă supuse modificărilor;

- locuri de muncă mobile (locuri de muncă temporare pentru efectuarea lucrărilor de

întreţinere, vizite de inspecţie, etc).

Rezultă deci că acţiunea de evaluare a nivelului de securitate trebuie astfel concepută încât


să acopere diferitele tipuri de locuri de muncă. Pentru evaluarea nivelului de securitate pot fi

utilizate o serie de modalităţi de abordare cu condiţia ca ele să parcurgă etapele prezentate mai sus

şi cele prezentate în Figura 2.

Modalităţile de abordare folosite comportă de obicei următoarele operaţii:

- observarea condiţiilor de muncă la locul de muncă (de exemplu mijloacele de acces,

situaţia pardoselilor, securitatea echipamentelor tehnice, pulberi şi fum, substanţe

periculoase, temperatură, iluminat, zgomot, ş.a.);

- identificarea sarcinilor la locul de muncă;

- analiza modurilor (procedeelor) de operare;

- analiza factorilor externi care ar putea influenţa locul de muncă (de exemplu factorii

meteorologici pentru cei care lucrează în exterior);

- analiza factorilor psihologici, sociali şi fizici care ar putea contribui la apariţia stresului la

locul de muncă, cum interacţionează ei împreună şi cum interacţionează cu alţi factori

relevanţi în organizarea muncii şi în mediul de muncă;

- analiza instalaţiilor privind menţinerea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă.

Constatările făcute pot fi astfel comparate cu criteriile de asigurare a securităţii şi sănătăţii

în muncă, cuprinse în reglementările legale (Prescripţii de securitate şi sănătate în muncă, colecţia

Monitorul Oficial - 2006, Legea Securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319 / 2006, instrucţiuni proprii

de securitate a muncii, Norme generale PSI, etc.). În baza acestor constatări se poate face

ierarhizarea măsurilor de prevenire, care au în vedere:

- evitarea riscurilor prin schimbarea elementelor periculoase cu altele nepericuloase

sau eventual sunt mai puţin periculoase;

- combaterea riscurilor la sursă;

- stabilirea măsurilor de protecţie colectivă ca măsuri prioritare faţă de măsurile de

protecţie individuală (de exemplu reducerea expunerii la praf prin ventilaţie locală, în loc de

mască individuală, ventilarea generală, etc.), luând în considerare evoluţia tehnicii şi a cunoştinţelor

în domeniu.

Concepţia de evaluare care se va aplica va depinde de:

- tipul de loc de muncă (de exemplu punct de lucru fix, şantier temporar);

- tipul de proces (de exemplu operaţiuni repetitive, procese evolutive sau variabile);

- sarcina de muncă care este funcţie de complexitatea tehnologiei utilizate.

În practică este adeseori util ca evaluarea nivelului de securitate să fie gândită ca un proces


realizat într-o serie de etape în care fiecare secvenţă de etape se concentrează pe un anumit tip de

risc. În linii mari, aceste etape constau în:

1. Evaluarea globală care separă riscurile în:

- riscuri a căror prezenţă nu implică luarea unor măsuri de prevenire;

- riscuri care pot fi eliminate prin adoptarea măsurilor de prevenire corespunzătoare;

- riscuri bine cunoscute pentru care măsurile de prevenire sunt uşor identificabile şi

aplicabile;

- riscuri mai puţin cunoscute, pentru identificarea cărora şi stabilirea măsurilor de prevenire

presupune o atenţie deosebită şi o activitate complexă din partea evaluatorilor.

2. Evaluarea riscurilor a căror acţiune are efecte majore asupra sănătăţii şi securităţii

salariaţilor. Indiferent de modul de abordare adoptat la evaluarea nivelului de securitate, respectiv

a nivelului de risc, trebuie asigurată consultarea sau chiar participarea lucrătorilor sau a

reprezentanţilor acestora.

Capitolul 3.2 Riscuri tehnologice

Lucrarea de faţă are ca drept scop identificarea, analiza şi evaluarea riscurilor profesionale

de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională existente la locurile de muncă din SC ATLAS GIP SA

Ploieşti. De asemenea se are în vedere stabilirea măsurilor de diminuare a riscurilor ce nu pot fi

eliminate şi prezentarea unor recomandări cu caracter general sau specific care au drept scop

diminuarea gradului de expunere la riscurile profesionale a lucrătorilor din cadrul societăţii,

respectiv la reducerea nivelului general de risc de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională a

tuturor salariaţiilor societăţii. Activitatea de prevenire reprezintă o componentă intrinsecă a

strategiei manageriale. Activitatea de prevenire reprezintă un ansamblu de măsuri tehnico-

organizatorice menite să asigure desfăşurarea procesului de muncă în condiţii de securitate

maximă adecvată pentru garantarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor la locul de muncă. Activitatea

de prevenire se constituie ca o ştiinţă de interfaţă îmbinând cunoştinţe şi tehnici de strictă

specialitate în domeniul de aplicare, cu tehnici şi cunoştinţe din domeniul ergonomiei, igienei

industriale, psihosociologiei muncii, medicinii muncii şi toxicologiei industriale. Ţinând cont de cele

menţionate, principala componentă a muncii de prevenire o reprezintă obţinerea maximului de

eficienţă şi de calitate a muncii în condiţiile reducerii numărului de accidente şi îmbolnăviri

profesionale către zero.


Capitolul 3.3 Riscuri de operare

Etapele care trebuie parcurse în vederea atingerii obiectivelor propuse pentru garantarea

securităţii şi sănătăţii salariaţilor la locurile de muncă din cadrul SC ATLAS GIP SA Ploieşti sunt

următoarele:

- evaluarea riscurilor profesionale;

- evaluarea şi dacă este cazul, punerea în conformitate a echipamentelor tehnice;

- stabilirea procedurilor de lucru;

- îmbunătăţirea condiţiilor privind mediul de muncă;

- selecţia, formarea şi instruirea personalului;

- stabilirea strategiei manageriale a conducerii firmei.

În cele ce urmează se prezintă o analiză a celor mai moderne concepte de prevenire în

vederea garantării securităţii şi sănătăţii la locurile muncă organizate în cadrul SC ATLAS GIP SA

Ploieşti. Progresul tehnic datorat noilor tehnologii apărute în ultimii ani a condus la apariţia de noi

surse de risc profesional, care a avut ca rezultat necesitatea unei noi abordări în domeniul

prevenirii riscurilor. În acest sens în România, în activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul

protecţiei muncii s-a făcut o analiză aprofundată a domeniului prevenirii.

Prima măsura a fost luată, în sensul „protejării colective”, prin izolarea zonelor periculoase.

Protejarea colectivă s-a realizat prin impunerea obligaţiei pentru managerii unităţilor economice să

ia măsurile adecvate şi necesare de securitate în vederea garantării securităţii la locurile de muncă

împotriva riscurilor mecanice (ecrane de protecţie, protectori mecanici ficşi sau mobili, carcase de

protecţie, bariere imateriale sau perdele luminoase precum şi alte componente de securitate),

electrice, zgomot şi vibraţii etc.

În acest fel se permite şi se garantează securitatea la locul de muncă prin eliminarea riscului

de accidentare mecanic prin atingerea sau antrenarea de către elementele mobile ale

echipamentului precum şi a riscurilor de cădere sau proiectare de piese componente sau scule.

Această măsura, completată cu măsura asigurării protecţiei împotriva accidentelor datorate

electrocutării, a condus la realizarea unei protecţii intrinseci a echipamentelor tehnice. În efortul de

prevenire a riscurilor de producere a accidentelor de muncă sau îmbolnăvirilor profesionale s-a

impus, de asemenea, necesitatea de a crea condiţiile de securitate pentru lucrătorul care

deserveşte echipamentul tehnic în domeniul profesional, adică de a elimina situaţiile periculoase şi

riscurile care pot fi generate de echipamentul însuşi.


Conform celor mai moderne concepte se are în vederea eliminarea sau reducerea cât mai

mult posibil, ţinând cont de nivelul tehnologic, a riscurilor de orice natură încă din faza de

proiectare şi fabricaţie a echipamentului tehnic. În acest sens a apărut necesitatea adoptării de

măsuri tehnice referitoare la echipamentele tehnice utilizate în procesele de muncă, încă din faza

de proiectare şi fabricaţie a acestora (maşini, utilaje, echipamente, dispozitive, inclusiv a

materialelor şi produselor utilizate precum şi a procedeelor tehnologice alese).

Ca atare a apărut necesitatea:

- interzicerii utilizării unor produse foarte periculoase;

- obligării fabricanţilor, comercianţilor şi importatorilor de echipamente tehnice de a nu

introduce pe piaţă decât acele echipamente tehnice care sunt conforme şi corespund

cerinţelor de securitate şi sănătate în timpul utilizării pe întreaga durată de exploatare,

întreţinere şi reparaţie a acestora;

- întocmirea declaraţiei de conformitate de către furnizorul de echipamentului tehnic;

- certificarea de securitate pentru echipamentul tehnic;

- obligării proiectanţilor şi fabricanţilor de echipamente tehnice de a elabora şi pune la

dispoziţia cumpărătorului, la livrarea echipamentele tehnice, „cartea tehnică a echipamentului”.

Cartea tehnică a echipamentului trebuie să conţină instrucţiuni privind montarea,

demontarea, punerea în funcţiune, utilizarea, întreţinerea şi repararea acestora. În ceea ce priveşte

clădirile şi spaţiile industriale, s-au impus reguli stricte referitoare la asigurarea condiţiilor de

securitate şi sănătate în munca în sensul că încă din faza de concepţie să se asigure:

- amenajarea locurilor de muncă după principii ergonomice;

- protecţia împotriva zgomotului;

- iluminat corespunzător;

- ventilaţie corectă şi eficientă;

- ambianţă termică normală la toate locurile de muncă;

- trasee de circulaţie a lucrătorilor şi materialelor în condiţii de securitate;

- acces uşor pentru lucrările de întreţinere şi reparaţii la echipamente şi clădiri.


Capitolul 3.4 Substanţe periculoase

Substanţe periculoase - însemnând orice substanţă lichidă, gazoasă sau solidă care

reprezintă un risc pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor - pot fi identificate în aproape toate

locurile de muncă. În Europa, milioane de lucrători vin în contact cu agenţi biologici şi chimici care

îi pot vătăma.

Referitor la produsele periculoase (toxice, corozive, inflamabile sau explozive) s-a acţionat

în sensul semnalizării stricte cu marcajele standardizate şi obligarea producătorului de a însoţi

astfel de produse cu o fişă de securitate din care să rezulte datele de identificare a produsului şi a

persoanei fizice sau juridice care a introdus pe piaţă produsul, informaţii legate de riscurile

profesionale, metodele de prevenire a accidentelor, măsurile de prim ajutor în caz de accidentare,

metode de verificare a stării de sănătate a muncitorilor expuşi la produs etc. De asemenea, s-a

impus respectarea unor limite maxime admise în ceea ce priveşte expunerea la riscuri (vapori,

pulberi, zgomot) în mediul de lucru de la locul de muncă. Cu scopul creşterii factorului de securitate

în muncă s-a introdus şi noţiunea de „valoare limită de expunere medie”. În prezent se lucrează la

punerea la punct a metodelor de investigare şi se stabilesc „valorile limită de expunere

tehnologică”. În ceea ce priveşte organizarea muncii, legislaţia obligă conducătorii de unităţi

economice să introducă conceptul de securitate în însăşi organizarea muncii. Aceştia pot să

intervină în sensul:

- lucrului în echipe succesive;

- limitării numărului de lucrători expuşi la produse periculoase;

- luării de măsuri organizatorice atunci când o firmă acţionează pe teritoriul alteia;

- limitării timpului de expunere la minimum necesar;

- alegerii celor mai adecvate mijloace de protecţie individuală;

- impunerii supravegherii medicale permanente şi periodice a celor mai expuşi lucrători;

- impunerii de restricţii privind munca tinerilor şi a femeilor.

Conform unor cercetări recente, 19% din lucrătorii din UE sunt expuşi vaporilor toxici un

sfert sau mai mult din timpul lor de lucru, în timp ce 15% din lucrători trebuie să manipuleze

substanţe periculoase în cadrul activităţii lor profesionale zilnice.

Dacă riscurile folosirii substanţelor periculoase nu sunt gestionate în mod corect, sănătatea

lucrătorilor poate fi afectată într-o varietate de moduri, efectele pornind de la iritaţii uşoare ale

ochilor şi pielii, până la astm, probleme legate de reproducere şi malformaţii congenitale, precum şi


cancer. Acestea se pot întâmpla printr-o singură expunere scurtă sau prin expuneri multiple şi

acumulare pe termen lung a substanţelor în organism.

Conform legii, angajatorii din UE au obligaţia să îşi protejeze lucrătorii împotriva

substanţelor periculoase dăunătoare de la locul de muncă. Angajatorii trebuie să realizeze evaluări

ale riscurilor şi să acţioneze în baza acestora. Legislaţia prevede de asemenea identificarea şi

etichetarea a mii de substanţe diferite care sunt înregistrate pe piaţa UE. Reducerea riscurilor

asociate lucrului cu substanţe periculoase nu reprezintă numai o datorie morală, ci şi un imperativ

legal - există şi un puternic argument economic pentru aceasta. Organizaţiile, la fel ca şi lucrătorii,

pot fi afectate atunci când se întâmplă ceva rău- de la pierderea productivităţii şi creşterea

responsabilităţii, până la trimiterea în judecată şi cereri de despăgubiri.

Din fericire, există o gamă amplă de orientări disponibile pentru angajatori şi lucrători în legătură

cu substanţele periculoase. Dar în Europa există multe exemple de bune practici din care se poate

învăţa. Prin luarea de măsuri corespunzătoare, lucrătorii pot fi protejaţi atunci când folosesc

substanţe periculoase. De asemenea, angajatorii au obligaţia de a oferi lucrătorilor informaţii

privind riscurile pe care le reprezintă substanţele periculoase şi instruire cu privire la modul de

utilizare a acestora în condiţii de siguranţă. Regulamentele se aplică atât produselor comercializate,

cât şi deşeurilor şi produselor secundare care rezultă din procesele de producţie.

Pentru a proteja lucrătorii de substanţele periculoase, angajatorilor din Europa li se impun,

prin lege, următoarele:

să realizeze o evaluare a riscurilor

să ia măsuri pentru a elimina sau a reduce riscurile identificate, şi

să monitorizeze situaţia în mod regulat, evaluând eficacitatea măsurilor de prevenire,

cercetând orice incidente, reclamaţii sau probleme de sănătate raportate de lucrători, şi

revizuind evaluarea riscurilor atunci când există schimbări în procedura de lucru, când se

introduc substanţe chimice noi sau când se adoptă procese noi, şi în caz de accidente sau

îmbolnăviri.

O evaluare a riscurilor nu este decât o examinare atentă a ceea ce poate produce vătămări

oamenilor la locul de muncă, pentru ca angajatorii să poată aprecia dacă trebuie să se facă mai

mult pentru a feri oamenii de vătămări sau îmbolnăviri. O evaluare a riscurilor implică identificarea

pericolelor şi apoi evaluarea gravităţii riscurilor implicate, luând în considerare măsurile de

protecţie existente. Rezultatele unei evaluări corecte a riscurilor ar trebui să ajute utilizatorii să

aleagă cele mai potrivite măsuri de prevenire pentru ei. Există o serie de modele dezvoltate de


statele membre pentru a asista IMM-urile la realizarea evaluării riscurilor. O simplă evaluare a

riscurilor pentru substanţele periculoase ar presupune:

1. Inventarierea substanţelor periculoase folosite la locul de muncă şi a celor generate de

procesele de lucru.

2. Colectarea informaţiilor (de exemplu, din fişele cu date de securitate) privind vătămările pe

care le pot cauza aceste substanţe.

3. Evaluarea nivelurilor de expunere la substanţe şi analizarea tipului, a intensităţii, duratei,

frecvenţei şi apariţiei expunerii lucrătorilor, inclusiv efectele combinate ale substanţelor

periculoase.

4. Clasificarea riscurilor în ordinea gravităţii pentru a ajuta la întocmirea unui plan de acţiune.

Planul de acţiune ar trebui să cuprindă etapele care vor fi parcurse, în ordinea priorităţii,

pentru a reduce riscurile pentru lucrători.

Locurile de muncă se schimbă şi se poate întâmpla ceva rău. Pentru a avea certitudinea că

lucrătorii sunt încă protejaţi, este necesară o monitorizare regulată a normelor privind sănătatea şi

securitatea. Aceasta cuprinde examinarea incidentelor, reclamaţiile lucrătorilor şi problemele de

sănătate. Etapele necesare pentru evaluarea securităţii muncii într-un sistem, descrise anterior, se

realizează utilizând următoarele instrumente de lucru:

- Lista de identificare a factorilor de risc;

- Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman;

- Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor;

- Grila de evaluare a riscurilor;

- Scala de încadrare a nivelurilor de risc, respectiv a nivelurilor de securitate;

- Fişa locului de muncă - document centralizator;

- Fişa de măsuri propuse.

Conţinutul şi structura acestor instrumente sunt prezentate în continuare:

- Lista de identificare a factorilor de risc este un formular care cuprinde, într-o formă uşor

identificabilă şi comprimată, principalele categorii de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire

profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului de muncă

(executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie şi mediu de muncă).

- Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman este

un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravităţii consecinţelor. Ea cuprinde

categoriile de leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii organismului uman, localizarea posibilă a


consecinţelor în raport cu structura anatomofuncţională a organismului şi gravitatea minimă -

maximă generică a consecinţei.

- Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii factorilor de risc asupra

organismului uman este o grilă de clasificare a consecinţelor în clase de gravitate şi clase de

probabilitate a producerii lor.

Partea din grilă referitoare la gravitatea consecinţelor se bazează pe criteriile medicale de

diagnostic clinic, funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă elaborate de Ministerul Sănătăţii

şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. În ceea ce priveşte clasele de probabilitate, în urma

experimentărilor s-a optat în forma finală a metodei pentru adaptarea standardului Uniunii

Europene, astfel încât în locul intervalelor precizate de acesta s-au luat în considerare următoarele:

- clasa 1 de probabilitate: frecvenţa evenimentului peste 10 ani;

- clasa 2: frecvenţă de producere - o dată la 5 ¸10 ani;

- clasa 3: o dată la 2 ¸5 ani;

- clasa 4: o dată la 1 ¸2 ani;

- clasa 5: o dată la 1 an ¸ 1 lună;

- clasa 6: o dată la mai puţin de o lună.

- Grila de evaluare a riscurilor este de fapt transpunerea sub formă tabelară a unui grafic.

Liniile din tabel sunt liniile claselor de gravitate din grafic, iar coloanele - coloanele claselor de

probabilitate. Fiecare căsuţă corespunde câte unui punct din grafic, de coordonatele g, p. Culorile

diferite marchează secţiunile obţinute în grafic prin trasarea curbelor de nivel. Cu ajutorul grilei se

realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în sistemul analizat, sub forma cuplului

gravitate - frecvenţa de apariţie.

- Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii, construită pe baza grilei de

evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv

a nivelului de securitate. Scala cuprinde în fapt cele 7 zone din matricea M g,p, transformate în

niveluri, numerotate de la 1 la 7 pentru nivelul de risc, şi de la 7 la 1 pentru nivelul de securitate; în

zona centrală a formularului sunt prezentate explicit elementele din submatricele delimitate,

precum şi elementele singulare corespunzătoare fiecărui nivel de risc, respectiv toate cuplurile

gravitate - probabilitate aferente nivelurilor de risc.

- Fişa de evaluare a locului de muncă este documentul centralizator al tuturor operaţiilor

de identificare şi evaluare a riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională. Ca urmare,

acest formular cuprinde:


- date de identificare a locului de muncă: unitatea, secţia (atelierul), locul de muncă;

- date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcţie;

- componentele generice ale sistemului de muncă;

- nominalizarea factorilor de risc identificaţi;

- explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificaţi (descriere, parametri

şi caracteristici funcţionale);

- consecinţa maximă previzibilă a acţiunii factorilor de risc;

- clasa de gravitate şi probabilitate previzionată;

- nivelul de risc.

- Fişa de măsuri propuse este un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire

necesare de aplicat, rezultate din evaluarea locului de muncă sub aspectul securităţii muncii.

ANALIZĂ APRIORI A RISCURILOR ŞI MĂSURI CU CARACTER GENERAL

Activitatea de prevenire a riscurilor profesionale în cadrul SC ATLAS GIP SA Ploieşti revine

conducerii societăţii. De la înfiinţarea societăţii, conform evidenţelor consultate, nu au fost

înregistrate cazuri de accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Sistemul de muncă implică

4 elemente componente:

- sarcina de muncă;

- mediul de muncă;

- mijlocul de producţie;

- executantul, cărora le sunt asociaţi factori de risc ce sunt detaliaţi în continuare:

RISCURI PROPRII SARCINII DE MUNCĂ

La analizarea grupei de riscuri proprii sarcinii de muncă, ţinând cont de specificul activităţilor ce

se desfăşoară în cadrul societăţii, s-au luat în calcul următoarele pericole sau situaţii periculoase:

• pericolele legate de manipularea manuală care, pot fi generate de tehnici incorecte de ridicare

şi de transport a sarcinilor grele (ca în cazul operaţiilor de descărcare / manipulare / depozitare a

materialului lemnos şi a produselor de mobilă şi mobilier sau a mărfurilor cu caracter general) şi de

gesturi repetitive;

•pericolele legate de organizarea, concepţia şi repartizarea sarcinii de muncă; aceasta

subcategorie de riscuri se are în vedere pentru posturile de lucru unde există o anume succesiune de

operaţii care trebuie respectată obligatoriu sau pentru munca în echipe;

•pericolele legate de dimensionarea sarcinii de muncă care se manifestă prin

sub/suprasolicitarea fizică sau psihică a lucrătorilor.


A. Riscuri legate de manipularea manuală

Manipularea manuală a sarcinilor poate conduce la producerea unor accidente de muncă sau

îmbolnăviri profesionale prin apariţia unor afecţiuni ale:

- inimii, prin creşterea ritmului cardiac;

- articulaţiilor şi sistemului osos, prin uzura discurilor intervertrebale, hernii de disc,

compresiunea măduvei coloanei vertebrale, a nervilor coapsei şi gambelor, etc.;

- sistemului muscular, prin apariţia de hernii, întinderi de ligamente, ruperi de muşchi.

Pericolele sau situaţiile periculoase legate de manipularea manuală se pot concretiza la:

- ridicări ale unor sarcini mai grele;

- ritmuri intense de manipulare;

- ridicări sau coborârii ale sarcinilor cu bustul aplecat în faţă;

- ridicări sau transporturi de sarcini depărtate faţă de axul corpului;

- transporturi de sarcini pe distanţe mari;

- răsuciri ale bustului în timpul manipul_rii sarcinilor.

Din analiza sarcinilor de muncă la sistemul analizat se constantă că procesele tehnologice /

operaţiile ce presupun manipul_ri manuale sunt:

- operaţiile de aprovizionare cu materii prime;

- activitatea de manipulare a materialelor spre prelucrare;

- activitatea de încărcare / descărcare a reperelor, pieselor, părţilor componente ale

instalaţiilor;

- operaţii de întreţinere, reparaţie şi curăţenie.

Celelalte intervenţii manuale în procesele tehnologice sunt aleatorii şi ţin de reglaje, ajustări

sau intervenţii de corectare a unor parametrii funcţionali sau tehnologici care nu impun un efort

fizic deosebit iar executarea lor nu are o frecvenţă ridicată.

B. Riscuri legate de organizarea, concepţia şi repartizarea sarcinii de muncă

Sarcina de muncă este reprezentată de un grup de acţiuni legate temporar şi realizate cu

aceleaşi elemente informaţionale şi mijloace de muncă. Este o unitate subordonată funcţiei, are o

frecvenţă, un scop, necesită anumite cunoştinţe şi deprinderi şi trebuie să se încadreze în anumite

cerinţe restrictive: precizie, viteză de luare a deciziei, etc. Metoda de muncă reflectă modul în care

se realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile concrete de dotare şi de înzestrare tehnică,

cuprinzând în general ordinea de succesiune eficientă a elementelor operaţiilor de executat. În


cazul sistemului studiat se constată că procesele de muncă specifice fiecărei activităţi sunt fie

discontinue fie continue.

Echipamentele tehnice sunt legate într-un lanţ tehnologic închis. Echipamentele tehnice au

la bază o tehnologie corespunzătoare instalaţiilor existente şi răspund corect la nivelul tehnic

minim necesar prevăzut în normele generale şi specifice de securitate a muncii în vigoare.

Operaţiile tehnologice, ca cea mai simplă verigă a unui proces de muncă, se execută cu

echipamente tehnice specializate pe operaţii. Operaţiile se execută cu viteze relativ reduse, uşor de

urmărit şi de corectat pe baza informaţiilor primite din proces.

Pericole legate de organizarea, concepţia şi repartizarea sarcinii de muncă se pot manifesta

sub forma diferitelor accidente de muncă sau îmbolnăviri profesionale, ca o consecinţă directă a

Nerespectării procedurilor de lucru şi se datorează:

- omisiunii ale unor operaţii în cadrul procesului de muncă;

- operaţii, reguli sau procedee de lucru greşite;

- metode de lucru necorespunzătoare (succesiunii greşite a operaţiilor, mânuirilor,

mişcărilor în cadrul procesului de muncă);

- necunoaşterii sau nerespectării procedurilor de lucru;

- cunoaşterii insuficiente a tehnologiilor procesului de muncă;

- dificultăţii şi complexităţii sarcini de muncă;

- suprasolicitării executantului.

C. Riscuri legate de dimensionarea sarcinii de muncă

În raport cu noţiunile definitorii ale activităţii de muncă, se desprind factorii de risc de

accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională proprii sarcinii de muncă:

- conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul

sistemului de muncă sau cerinţele impuse de situaţiile de risc, respectiv operaţii, reguli, procedee

greşite;

- absenţa unor operaţii;

- metode de muncă necorespunzătoare (succesiune greşită a operaţiilor, mânuirilor,

mişcărilor);

- cerinţe sub / supradimensionate impuse executantului, respectiv necorespunzătoare

posibilităţilor acestuia.


Prima categorie de factori are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi a

metodelor prin care se poate ajunge la realizarea scopului procesului de muncă. Modul în care se

pot conduce accidente şi / sau îmbolnăviri profesionale este evident, deoarece este determinat de

eroarea la nivelul executantului. A doua grupă de factori provine din omiterea luării în considerare

a variabilei, respectiv din stabilirea neraţională a parametrilor acţiunilor umane.

În consecinţă, dificultatea şi complexitatea sarcinii fie se situează sub posibilităţile

executantului, fie le depăşeşte, provocând sub sau suprasolicitarea organismului sau. În ambele

situaţii are loc scăderea capacităţii de muncă, datorită oboselii, într-un interval mai mic decât

normal, cu efectele descrise mai jos. Aceasta categorie de pericole se poate materializa prin:

- subestimarea pericolelor datorită necunoaşterii modului de manifestare a acestora sau datorită

monotoniei muncii (operaţii repetitive);

- oboselii accentuate datorate ritmului accelerat de muncă (operaţii cu cadenţă mare);

- ignorării cu bună ştiinţă a pericolelor, deşi sunt cunoscute riscurile de accidentare la lucrările

efectuate;

- stresului datorat diversităţii de operaţii ce se succed cu repetitivitate crescută.

Aceasta categorie de pericole afectează în special lucrătorii noi care nu au o formare

profesională completă şi sunt lipsiţi de o informare cu privire la riscurile profesionale legate direct de

sarcina lor de muncă şi de riscurile generate ale societăţii. De asemenea trebuie precizat că această

categorie de pericole afectează şi lucrătorii cu o bogată experienţă profesională, dar care nu au o

serioasă formare în materie de prevenire, şi care ignoră sau subestimează probabilitatea de producere

a unor accidente. În cazul sistemului analizat, sarcina de muncă şi dimensionarea ei derivă din

tehnologia care stă la baza procesului tehnologic, din organizarea profesională a muncii (schema om -

utilaj) şi dintr-o normare a muncii corectată în timp. Toate operaţiile, mânuirile şi mişcările sunt

descrise în procedurile de lucru. La întocmirea acestora s-a avut în vedere că procedura de lucru

reprezintă descrierea detaliată a celui mai nepericulos mod de operare pentru a obţine maximum de

calitate şi de productivitate.

D. Căi de prevenire a riscurilor determinate de sarcina de muncă

a) Pentru evitarea riscurilor generate de manipularea manuală a sarcinilor se fac următoarele

recomandări:

- limitarea, la strictul necesar, a operaţiilor de manipulare manuală;

- organizarea circuitelor de transport a sarcinilor în scopul optimizării distanţelor de transport;

- organizarea muncii în echipe cu acordarea unor pauze de recuperare a capacităţii la efort;


- utilizarea mijloacelor mecanice de ridicat şi transportat, în limita posibilităţilor existente,

concomitent cu însuşirea măsurilor de securitate necesare, atât pentru deserventul mijlocului de

ridicat cât şi pentru legătorul de sarcină;

- crearea prin instruirea practică, a unor gesturi specifice acestei munci şi asigurarea

echipamentului corespunzător.

b) Pentru evitarea riscurilor generate de organizarea muncii trebuie să se respecte următoarele

recomandări:

- întocmirea procedurilor de lucru funcţie de necesităţile reale ale postului, în concordanţă

deplină cu reglementările de securitate în vigoare (o atenţie deosebită trebuie acordată lucrărilor

de întreţinere şi reparaţie pentru care se impune întocmirea de proceduri speciale);

- asigurarea respectării procedurilor de lucru prin supravegherea permanentă a procesului de

muncă;

- adaptarea echipamentelor tehnologice la cerinţele ergonomice.

c) Pentru evitarea riscurilor generate de organizarea muncii trebuie să se respecte următoarele

recomandări:

- antrenarea personalului pentru crearea de deprinderi reflexe de lucru pentru a reduce la

minimum solicitarea nervoasă legată de respectarea ordinii de succesiune şi de cadenţa de lucru;

- încadrarea pe posturi în funcţie de cunoştinţe şi aptitudini (un rol important revenindu-i în acest

caz medicului de întreprindere);

- repartizarea judicioasă a sarcinilor funcţie de efortul fizic sau intelectual necesar îndeplinirii

acestora.

RISCURI PROPRII LOCULUI DE MUNCĂ

La analizarea grupei de riscuri proprii locului de muncă (spaţiilor, incintelor de muncă,

maşinilor la care se intervine), ţinând cont de specificul activităţilor desfăşurate în cadrul locurilor

de muncă organizate de societate, s-au luat în calcul următoarele pericole şi situaţii periculoase:

a) pericole legate de căi şi suprafeţe de trecere care, în cazul analizat, pot fi constituite de suprafeţe

alunecoase, suprafe_e denivelate sau degradate, treceri prin zone periculoase, etc.;

b) pericole legate de încăperile de lucru (care, în cazul analizat, pot fi generate de suprafeţele de

circulaţie, volumul şi înălţimea incintelor, temperatura microclimatului de muncă, ventilaţie sau

iluminat, etc.);


c) pericole legate de scări şi ieşiri de siguranţă (care, în cazul analizat, pot fi generate de numărul şi

distribuţia culoarelor şi ieşirilor de siguranţă în raport cu numărul de persoane care lucrează în

incinta, marcarea şi semnalizarea acestora, calitatea de securitate / protecţie a scării ce permite

accesul la locurile de muncă plasate la înălţime, etc.);

d) pericole legate de semnalizarea riscurilor care, în cazul analizat, pot fi generate, în special, de

nemarcarea zonelor periculoase (de ex. marcarea zonelor Ex), nesemnalizarea pericolelor

(pictogramele de semnalizare a pericolelor pentru substanţele periculoase) sau necunoaşterea

acestor marcaje etc.;

e) pericole legate de poziţiile de lucru impuse în încăperile de lucru sau de sarcina de muncă (care,

în cazul analizat, pot fi generate de postura de lucru „în picioare” sau de poziţii incomode ca

urmare a necesităţii executării unor operaţii în spaţii înguste etc;

f) pericole legate de atmosfera de lucru, care datorită specificului procesului tehnologic, pe fondul

existenţei în zona de lucru de vapori de substanţe periculoase, inflamabile, pot genera explozii sau

incendii.

A. Riscuri legate de căi şi suprafeţe de trecere din perimetrul societăţii / punctelor de lucru

Organizarea căilor de circulaţie pentru persoane şi pentru materiale, precum şi

intersectarea acestora, poate fi la originea unor situaţii periculoase foarte importante, de aceea

este foarte important să existe un plan de circulaţie interioară care să ţină cont de toate

intersectările de fluxuri de circulaţie.

Funcţie de acest plan se vor face în teren şi marcajele corespunzătoare. În cazul sistemului

analizat aceasta grupă de riscuri profesionale se prezintă diferenţiat de la un loc de muncă la altul,

funcţie de localizarea acestora în atelierul de fabricaţie, de modul de alimentare cu materii prime,

etc. Pericolele sau situaţiile periculoase legate de căi şi suprafeţe de trecere se pot manifesta prin

alunecări datorate unor suprafeţe denivelate, deteriorate, alunecoase, sau împiedicări de obstacole

depozitate necorespunzător sau rămase întâmplător pe suprafeţe de circulaţie (cabluri flexibile,

prelungitoare electrice, resturi de materiale, etc.) urmate de căderi de la acelaşi nivel ce pot

conduce la producerea de contuzii, răniri sau fracturi.

B. Riscuri legate de încăperile de lucru


Activităţile de bază precum şi cele conexe, au fost gândite pentru a se desfăşura în condiţii

de securitate, la nivelul standardelor şi reglementărilor în vigoare. Pericolele sau situaţiile

periculoase legate de încăperile de lucru se pot manifesta prin:

- alunecări (datorate unor suprafeţe denivelate, deteriorate sau alunecoase, urmate de

căderi la acelaşi nivel;

- împiedicări de obstacole diverse depozitate necorespunzător sau rămase întâmplător pe

suprafeţele de circulaţie (cabluri flexibile, prelungitoare electrice, pe timpul lucrărilor de

întreţinere, ambalaje, resturi de materiale, etc.) urmate de căderi la acelaşi nivel;

- stări de oboseală anormală (fizică sau vizuală) determinate de conţinutul de oxigen

necorespunzător al aerului respirat sau de un iluminat insuficient sau incorect, expunerea la

temperaturi excesive;

- plasarea incorectă a uşilor de circulaţie care atât într-o situaţie normală cât mai ales într-o

situaţie de alarmă determinată de incendiu, cutremur, alte situaţii de urgenţă care pot genera

accidente cu consecinţe foarte grave.

C. Riscuri legate de semnalizarea pericolelor

Pericolele sau situaţiile periculoase legate de semnalizarea pericolelor se pot manifesta prin

accidente grave ca urmare a pătrunderii în zona de influenţă a organelor de maşini în mişcare,

intrarea în zone de influenţă a câmpurilor electrice, nesemnalizarea intersecţiilor diverselor căi de

circulaţie, agravarea efectelor de panică la apariţia unor situaţii neobişnuite care se datorează:

- nemarcării zonelor periculoase (în special a pericolului de electrocutare şi a pericolului de

explozie);

- neutilizării indicatoarelor de avertizare sau de securitate (în special a pericolului privind potenţiale

explozii);

- neutilizării indicatoarelor restrictiv-interdictive;

- inexistenţei semnalizărilor de siguranţă;

- inexistenţei unor planuri de evacuare în caz de urgenţă şi a lipsei de antrenament în aplicarea

acestora;

- necunoaşterii sau nerespectării semnificaţiei indicatoarelor de semnalizare / avertizare /

interzicere.


Analizând sistemul s-a constatat o semnalizare deficitară a pericolelor legate de caracterul

exploziv al mediului de lucru, de riscul de incendiu şi explozie prezentat de zonele cu potenţial de

apariţie a amestecurilor explozive.

D. Riscuri legate de poziţiile de lucru

O mare parte din operaţiile de lucru ce se desfăşoară în incinta atelierului societăţii sunt

destinate muncii în poziţie ortostatică (în picioare) ceea ce conduce la apariţia de boli ale sistemului

osos. Efectele se pot agrava în cazul unor poziţii în care bustul este înclinat. Poziţii de lucru vicioase

pot apărea la personalul care prin sarcina de muncă lucrează numai în poziţie şezut, precum şi la

personalul tehnic şi de administraţie.

E. Căi de prevenire a riscurilor datorate locurilor de muncă

a) Pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de accidentare datorate pericolelor legate de căi şi suprafeţe de trecere trebuie să se asigure:- sunt limitate doar la strictul necesar intersecţiile dintre fluxurile de circulaţie a lucrătorilor şi

lungimea traseelor de parcurs, este cât mai scurtă;

- zonele şi culoarele pe care se deplasează lucrătorii nu sunt periculoase fiind menţinute libere,

pardoseala este plană, suprafaţa ei nu este glisantă, nu prezintă gropi, obstacole sau denivelări

importante şi că în imediata apropiere nu se găsesc organe de maşini mobile sau de transmisie a

mişcării neprotejate;

- zonele de lucru şi circulaţie sunt iluminate corect permiţând deplasarea lucrătorilor în condiţii de

siguranţă;

- formarea şi informarea personalului cu privire la riscurile profesionale generate de circulaţia

Interioară.

b) Reducerea sau eliminarea riscurilor de accidentare datorate pericolelor legate de încăperile de lucru se poate face prin:- organizarea suprafeţelor de lucru şi de circulaţie a personalului cu precădere în zona

echipamentelor tehnice, unde pe suprafeţe relativ mici pot să fie, la un moment dat, mai multe

persoane şi mărfuri depozitate direct pe pardoseală;

- menţinerea culoarelor de trecere libere şi fără a prezenta părţi alunecoase;

- asigurarea unui iluminat natural, artificial sau mixt corect, funcţie de natura operaţiilor executate;

- atenţie la iluminatul din zonele potenţial explozive care trebuie să respecte şi cerinţele de mediu;


c) Prevenirea riscurilor profesionale datorate pericolelor legate de ieşiri de siguranţă se poate

face prin:

- stabilirea sensului de deschidere a uşilor de siguranţă către exterior pentru uşurarea deschiderii în

caz de urgenţă şi dotarea acestora cu dispozitive antipanică;

- marcarea şi semnalizarea corectă a căilor şi ieşirilor de siguranţă, iar acolo unde situaţia o impune

se vor folosi şi lămpi de siguranţă.

d) Pentru reducerea şi eliminarea riscurilor de îmbolnăvire profesională datorate pericolelor

legate de poziţia de lucru se recomandă:

- alternarea timpilor de lucru în poziţie ortostatică cu timpii de odihnă;

- lucrul în echipe succesive;

- utilizarea de scaune ergonomice;

- supravegherea medicală preventivă.

RISCURI PROPRII MEDIULUI DE MUNCĂ

Mediul de muncă este una din componentele sistemului de muncă. Întreaga activitate

productivă se desfăşoară în timp şi spaţiu, în cadrul unor condiţii de mediu. Mediul de muncă

include pe de o parte mediul fizic ambiant (condiţii de microclimat, iluminat, zgomot, vibraţii,

radiaţii, noxe chimice, presiunea mediului, factori biologici etc.) iar pe de altă parte, mediul social

(relaţii, atitudini, interacţiuni, mod de comportament etc. care se stabilesc în desfăşurarea

procesului de muncă). Influenţa condiţiilor de mediu asupra celorlalte elemente poate fi

considerabilă, mai ales asupra executantului putând produce atât efecte fiziologice cât şi

psihologice, sub formă de vătămări sau stări patologice.

Mediul fizic ambiant poate prezenta riscuri profesionale sub forma de depăşiri ale nivelului

sau intensităţii funcţionale a parametrilor specifici precum şi apariţiei de condiţii de muncă

inadecvate. Din această grupă de riscuri, pentru sistemul analizat s-au evaluat numai riscurile

legate de: iluminat, calitatea aerului şi ambianţa termică, celelalte riscuri specifice grupei (vibraţii,

radiaţii etc.) fiind nerelevante pentru sistemul studiat. De asemenea, riscul chimic a fost analizat

împreună cu riscurile proprii prezentate de echipamentele tehnice, ca element al sistemului de

muncă.


A. Riscuri legate de iluminat

Cercetările experimentale moderne au demonstrat că aproximativ 80% din solicitarea

nervoasă umană se poate atribui excitaţiilor nervoase. Cantitatea cea mai mare de informaţii

primită de către om în procesul de muncă o formează semnalele recepţionate de analizorul optic.

Întrucât purtătorul de mesaj în transmiterea şi recepţionarea semnalelor optice îl constituie

semnalele luminoase, calitatea transmisiei şi recepţia informaţiilor este condiţionată de calitatea

iluminatului. În procesul muncii, ochiul este solicitat în activitatea de orientare şi coordonare a

organismului. Această solicitare este mai intensă în munca mecanizată şi automatizată, decât în

munca manuală. Dacă iluminatul de la locul de muncă nu asigură o vizibilitate corespunzătoare,

efortul vizual al organismului în general şi al ochiului în special poate determina o stare de oboseală

care favorizează producerea de accidente de muncă. Un iluminat insuficient sau cu străluciri poate

fi la originea unor accidente de muncă de multe ori inexplicabile. Ele se pot datora unor erori în

activitate determinate fie de neobservarea la timp a unor pericole fie datorită deformării

perspectivei unor imagini (de ex. căderi ca urmare a trecerii dintr-o zonă iluminată într-o zonă cu

umbră). Iluminatul necorespunzător provoacă de asemenea senzaţia de corp străin în ochi,

fotofobie, lăcrimare, senzaţie de greutate în zona frunţii, cefalee, dureri periorbitale.

Aceste tulburări sunt însoţite de o scădere a sensibilităţii la lumină, a posibilităţii de

diferenţiere şi a vitezei de percepţie vizuală. Iluminarea excesivă produsă de o sursă primară sau de

o sursă secundară poate determina pe lângă fenomenul de orbire şi grave tulburări vizuale, prin

distrugerea celulelor retinei. Fenomenul de orbire poate fi cauzat de o insuficienta adaptare (orbire

prin contrast) sau de existenţa unei surse luminoase puternice în câmpul vizual.

Se poate spune că pericolul reprezentat de iluminat se datorează fie nivelului insuficient al

iluminatului fie nivelului inadaptat al acestuia. Din analiza fişelor de evaluare a riscurilor

profesionale rezultă că riscul legat de calitatea iluminatului se poate manifesta, în special, în zona

echipamentelor tehnice de prelucrare prin aşchiere, când activităţile se desfăşoară după lăsarea

serii sau anterior apariţiei zorilor, când iluminatul artificial creează conuri de lumină şi de umbre. O

astfel de situaţie poate favoriza unele accidente legate de deplasarea lucrătorilor în perimetrul de

lucru (în special în zona de descărcare) prin lipsa posibilităţii de a observa la timp unele detalii.

Riscul profesional în sine, legat de iluminarea locurilor de muncă, în sistemul analizat, poate

genera consecinţe minore dat fiind faptul că nu este necesară, în general, observarea unor detalii

de mare precizie iar contrastele sunt mici. Aceste consecinţe minore sunt: oboseala vizuală,


disconfort, iritări ale ochilor etc. În timp, ca efect cumulativ, poate conduce la o slăbire prematură a

vederii, dar nu trebuie uitat că poate fi la originea unor accidente grave de natură mecanică cum ar

fi căderi de la acelaşi nivel sau şi mai grav a unor căderi de la înălţime ca urmare a deformării

perspectivelor. Un iluminat necorespunzător poate declanşa sau amplifica manifestarea şi altor

categorii de riscuri profesionale prin imposibilitatea observării la timp a pericolelor.

B. Riscuri legate de calitatea aerului

Compoziţia aerului din spaţiile de muncă trebuie să respecte regulile certe privind

compatibilitatea cu exigenţele respiratorii ale organismului uman:

- reîmprospătarea cu oxigen;

- eliminarea apei şi gazelor carbonice (mono şi bioxid de carbon) rezultate în urma respiraţiei;

- eliminarea poluanţilor – vapori de substanţe volatile.

Dacă poluarea nespecifică a aerului poate contribui la apariţia unor dereglări ale stării de

sănătate (disconfort respiratoriu, manifestări ORL, iritaţii sau alergii), poluarea specifică cu vapori

de produse petroliere (cum este cazul în instalaţiile tehnologice ale beneficiarului) poate avea

efecte imediate asupra sănătăţii (afecţiuni semnificative ale ficatului sau ale sistemului nervos

central). De asemenea poate duce la alterarea progresivă a stării de sănătate funcţie de durata şi

intensitatea expunerii profesionale (boli profesionale: saturnism, hepatite cronice, cancer

pulmonar, etc.). Riscurile legate de calitatea aerului se manifestă cu precădere pentru personalul

operativ care lucrează cu substanţele chimice, şi în acelaşi timp la locurile de muncă învecinate.

Gravitatea consecinţelor expunerii la poluarea nespecifică, în general, este minoră (migrene,

disconfort etc.), determinările de noxe efectuate neevidenţiind depăşiri ale concentraţiilor maxime

admise ale substanţelor chimice utilizate.

C. Riscuri legate de ambianţa termică

Omul îşi desfăşoară activitatea în limite de temperatură foarte strânse. Temperatura medie

a organismului se situează în jurul valorii de 37°C şi variază foarte puţin în funcţie de ora de

digestie, de greutate, de vârstă, etc.

Pentru a menţine temperatura medie a corpului, organismul pune în joc un sistem foarte complex

de reglare (cardio-varcular, respirator, glande sudoripale etc.) având drept scop de a echilibra

schimbul termic între corp şi mediul ambiant. În condiţii normale căldura care se pierde trebuie să


fie egală cu căldura care se produce. În afara limitelor, mecanismele de termoreglare nu mai sunt

eficiente ceea ce conduce la o serie de simptome.

Factorii care intervin în aprecierea ambiantei termice sunt:

• temperatura aerului;

• radiaţia pereţilor învecinaţi;

• viteza curenţilor de aer;

• umiditatea aerului.

Într-o ambianţă rece gesturile sunt mai puţin precise, dexteritatea şi eficacitatea sunt

diminuate. Într-o ambianţă prea caldă au loc dereglări de percepţie, iar vigilenţa este scăzută.

Munca fizică intensă la temperaturi situate în afara limitelor maximale tolerabile pentru organismul

uman este grea, uneori periculoasă şi se pot produce dereglări mai mult sau mai puţin grave.

Astfel, în cazul temperaturilor ridicate se poate ajunge la „şoc termic” pe când în cazul

temperaturilor scăzute la „coma hipotermică”. În general însă, expunerea la ambianţa termică

nefavorabilă, exceptând extremele, poate genera răceli, viroze, pneumonicoze, degerături sau

insolaţii, afecţiuni cu consecinţe reversibile. Activităţile profesionale desfăşurate de lucrătorii

implicaţi în desfăşurarea fluxurilor tehnologice ale sistemului analizat se integrează, din punctul de

vedere al degajării de căldură eliberată de organismul uman, în categoria de efort fizic mic având o

degajare de căldură cuprinsă între 121 şi 175 kcal/h.

La nivelul estimat, având o viteza a curenţilor de aer de 0,5 pana la 1,0 m/s limitele

inferioară şi superioară de temperatură sunt de 23 °C şi 28°C. Categoriile de personal cele mai

expuse la acest pericol sunt reprezentate de muncitorii necalificaţi, care temporar, lucrează în

condiţii de aer liber fiind expuşi iarna la frig şi intemperii, iar vara la acţiunea directă a razelor

solare sau, dacă este cazul, la temperaturi caniculare). La locaţia sistemului de muncă analizat,

clima este temperat continentală astfel că lucrătorii pot fi expuşi la temperaturi maxime de frig

(până la - 28°C), căldură (până la +33°C - + 40°C) şi intemperii.

D. Căi de prevenire a riscurilor datorate mediului de muncăa) Pentru prevenirea riscurilor datorate iluminatului trebuie să se respecte următoarele

recomandări:

- asigurarea unui iluminat natural optim (care să ţină cont de necesarul de iluminat cerut de

precizia operaţiilor ce se desfăşoară în procesul muncii);

- reducerea gradului de reţinere a luminii de către geamurile ferestrelor prin curăţarea periodică a


acestora;

- asigurarea unui iluminat artificial fără contraste (sau contraste cât mai mici) în special în zonele

de circulaţie a personalului şi în casele de pompe.

b) Pentru evitarea riscurilor datorate calităţii aerului respirat trebuie să se respecte următoarele

recomandări:

- o ventilaţie corectă a spaţiilor / locurilor de muncă (din incintele închise);

- o ventilaţie mecanică adaptată pentru captarea scăpărilor de produse periculoase la sursa de

emisie;

- limitarea, pe cât posibil, a degajării în atmosfera de lucru a produselor periculoase (vapori);

c) Pentru evitarea riscurilor datorate ambianţei termice trebuie să se ţină cont de următoarele

recomandări:

- reducerea la strictul necesar a expunerilor la intemperii sau la temperaturi ce depăşesc limitele

normale admise;

- adaptarea programului de lucru;

- supravegherea medicală periodică;

- lucrul prin alternanţa în situaţii de frig sau căldură excesivă;

- alegerea de echipament individual de protecţie adecvat activităţilor, în baza evaluării riscurilor

existente la locul de muncă, pentru a nu induce riscuri suplimentare, şi dotarea personalului cu

echipament individual de protecţie - adecvat.

RISCURI PROPRII LEGATE DE INCENDII ŞI EXPLOZII

Combustia propriu zisă reprezintă o reacţie chimică ce se produce între o substanţă

combustibilă şi o substanţă comburantă (de cele mai multe ori aceasta este reprezentată de

oxigenul din aer). Riscul incendiilor există practic în toate clădirile. La locurile de muncă a unor

produse combustibile şi inflamabile, specifice procesului tehnologic al majorităţii instalaţiilor

beneficiarului, conduce la existenţa practică a riscului de incendiu şi de explozie.

Se cunoaşte că există două categorii de condiţii care, în situaţia întâlnirii lor, conduc la

declanşarea manifestării riscului de incendii:

- prezenţa produselor combustibile uşor inflamabile (indiferent de starea lor de agregare);

- surse de iniţiere a incendiilor (acestea pot fi o scânteie, un foc deschis necontrolat, puncte

fierbinţi ce pot aduce aportul de energie pentru autoaprinderea unor produse, etc.).

Pentru ca o explozie să poată lua naştere, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:


- să existe o atmosferă explozivă, să existe un grad înalt de dispersie al substanţelor combustibile,

iar concentraţia lor să se afle în limitele de explozie;

- amestecul exploziv să fie într-o cantitate periculoasă;

- să existe o sursa potenţială de aprindere.

ELIMINÂND UNUL DIN ACEŞTI FACTORI, EXPLOZIA VA FI SUPRIMATĂ

În anumite condiţii (de ardere într-un spaţiu închis) incendiile pot produce şi explozii, caz în

care lucrul mecanic se dezvoltă violent. În această situaţie, consecinţele pot fi catastrofale atât

pentru oameni cât şi pentru construcţii şi echipamentele tehnice aflate în zonă. Sursa de iniţiere a

incendiului - sursa de iniţiere în cazul analizat poate fi o scânteie electrică provenită de la un

contact imperfect sau un scurt circuit, un foc deschis cum ar fi flacăra de la un chibrit, o ţigară,

puncte fierbinţi etc.

Consecinţele asupra organismului uman sunt imprevizibile şi se pot manifesta de la simple

arsuri termice sau intoxicaţii cu produsele de ardere (în cazul incendiilor unde materialul

combustibil este reprezentat de produse petroliere şi produse din mase plastice, riscurile generate

de incendiu dublându-se prin riscul chimic, gazele de ardere ale produselor amintite având caracter

toxic), până la deces datorat arsurilor, intoxica_iilor acute sau a lucrului mecanic violent dezvoltat

în cadrul unei explozii. La aprecierea pericolului de explozie, trebuie să se plece de la premiza că un

amestec exploziv se poate aprinde în orice moment. Funcţionarea normală a unei instalaţii nu înseamnă

o funcţionare ideală sau perfectă; în funcţionarea ei normală, pot să apară situaţii nedorite care pot da

naştere unor atmosfere de gaze explozive. Situaţiile nedorite care pot apare au la origine defecţiuni ce

conduc la apariţia de scurgeri (în cantităţi mici) de lichide inflamabile.

În cazul sistemului analizat producerea unor explozii nu poate avea loc decât ca rezultat al

unei acţiuni voluntare, rău intenţionate. În consecinţă se apreciază că probabilitatea de producere

a unei explozii este posibilă dar puţin probabilă.

Consecinţele asupra organismului uman sunt imprevizibile. Accidentele de muncă ce pot să se

producă în timpul operaţiunilor de combaterea a incendiilor pot avea drept sursă:

- acţiunea flăcărilor, suflului, schijelor sau alte urmări ale exploziilor;

- intoxicaţii acute cu fum sau gaze;

- dărâmături;

- alunecări de pe scări, acoperişuri, etc.;

- electrocutări.


Categoriile de personal cele mai expuse la riscurile profesionale legate de incendii sau

explozii sunt: pompierii şi membrii formaţiilor de primă intervenţie. În situaţii puţin probabile, dar

posibile, şi restul de personal. Dat fiind caracterul deosebit şi permanent al riscurilor de incendii sau

explozii va trebui acordată o atenţie deosebită măsurilor de prevenire şi combatere a lor dar în

paralel şi măsurilor de reducere a consecinţelor.

Căi de prevenire a riscurilor determinate de incendii sau explozii

În vederea evitării riscurilor reprezentate de incendii sau explozii se fac următoarele

recomandări:

• eliminarea surselor de aprindere prin întreţinerea corectă a instalaţiilor electrice (împiedicând

astfel apariţia scurtcircuitelor);

• depozitarea separată a produselor incompatibile funcţie de reactivitatea specifică;

• separarea zonelor periculoase din punct de vedere al riscului de incendiu prin instalarea de

protecţii şi respectiv asigurarea semnalizării de securitate;

• eliminarea surselor potenţiale de energie de aprindere prin: interzicerea fumatului respectiv

amenajarea locurilor speciale pentru fumat, întreţinerea corectă a instalaţiilor electrice de iluminat

şi forţă, întreţinerea corectă a echipamentelor în sensul evitării producerii de gripaje, interzicerea

lucrărilor de întreţinere care necesită lucrul cu „foc deschis” (cu excepţia celor executate pe bază

de permis de lucru cu foc şi cu respectarea restricţiilor / măsurilor de siguranţă impuse de acesta).

Dată fiind gravitatea majoră a consecinţelor acestei categorii de riscuri pe lângă metodele

de protecţie pasivă şi activă la foc (soluţii constructive, ignifugări, instalaţii de detectare, instalaţii

de stingere etc.) acestea trebuie completate cu măsuri organizatorice şi tehnice, pentru a reduce

riscul de incendiu la minimum, constând în:

• elaborarea unui plan de apărare împotriva incendiilor care să includă scenarii de siguranţă la foc

şi organizarea evacuării de urgenţă în caz de incendiu;

• dotarea cu mijloace de prevenire şi intervenţie în caz de început de incendiu;

• informarea sistematică a lucrătorilor asupra metodelor de stingere şi de utilizare a

echipamentelor de primă intervenţie din dotare;

• afişarea planului de alarmare şi de evacuare;

• exerciţii de alarmare executate cu întreg personalul în scopul creării de deprinderi şi reducerii

faptului de „element nou”;

• certificarea calităţii de protecţie a echipamentelor de muncă destinate a fi utilizate în zone cu


atmosferă potenţial explozivă. De mare importanţă este instruirea lucrătorilor privind regulile

generale şi măsurile specifice pe prevenire şi stingere a incendiilor, inclusiv cunoaşterea mânuirii

mijloacelor de primă intervenţie în caz de început de incendiu. O altă acţiune de mare importanţă,

cu rolul de limitare a consecinţelor nefaste ale unui incendiu o reprezintă organizarea evacuării

persoanelor. Această acţiune urmăreşte scoaterea organizată a persoanelor din spaţiile în care

incendiul sau alte evenimente pot pune în pericol integritatea sau sănătatea lucrătorilor.

RISCURI PROPRII ECHIPAMENTELOR TEHNICERiscuri de accidente mecanice datorate echipamentelor tehnice

Riscurile mecanice datorate echipamentelor tehnice pot să apară în derularea procesului de

producţie în relaţia dintre om (ca deservent, executant al unei sarcini de muncă) şi maşină (ca

echipament tehnic) şi se pot manifesta sub formă de lovituri sau răniri prin acţiunea mecanică a

echipamentelor tehnice sau a sculelor portative sau manuale. În cazul sistemului analizat, această

categorie de riscuri poate să se manifeste ca urmare a:

- unei erori umane constând în introducerea, de către lucrători, a mâinilor în zona organelor de

maşini aflate în mişcare, în scopul efectuării unor reglaje sau a unor operaţii de întreţinere;

- existenţei în zonele de acces ale personalului a unor organe de maşini în mişcare neprotejate;

- intervenţiilor neconoforme în cadrul activităţilor de întreţinere şi reparaţii (nerespectarea ordinii

de demontare) ce poate conduce la desprinderea unor părţi de maşină şi lovirea lucrătorului;

- utilizarea unor proceduri incorecte de lucru ce poate duce la ruperea şi proiectarea de părţi din

maşină;

- exploatării unor echipamente tehnice care nu asigură condiţiile minime de securitate. Riscurile de

natura mecanică determinate de echipamentele tehnice în cazul analizat pot provoca leziuni ale

membrelor superioare (prinderi, striviri, înţepări etc.).

O categorie aparte de riscuri mecanice este cea determinată de lucrul cu unelte de mână

(foarfeci, ştanţe, cuţite, ace, alte scule de mână) generatoare de accidente uşoare (cu consecinţe

reversibile în majoritatea cazurilor). Consecinţele unor astfel de accidente sunt, de obicei, tăieturi,

înţepături, lovituri, contuzii. Uneori, prin complicaţiile ulterioare, aceasta categorie de accidente

poate provoca şi consecinţe ireversibile (pierderi analizorului vizual, amput_ri de degete). Prin

frecvenţa lor de producere această grupă de risc mecanic trebuie luată în consideraţie. Personalul

expus este reprezentat de lucrătorii care execută operaţiile manuale şi la maşinile de cusut.


2. Riscuri de natura electrică

Această categorie de riscuri este dată de posibilitatea de arsuri sau electrocutare

consecutive unui contact cu un conductor electric dezizolat sau a unei părţi metalice aflate sub

tensiune sau cu doi conductori aflaţi la potenţiale electrice diferite. Utilizarea ca sursă de energie

pentru acţionarea echipamentelor tehnice a curentului electric introduce automat riscul

accidentelor datorate electrocutării. Riscul de natură electrică se poate manifesta atât în timpul

exploatării cât şi în timpul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie prin intrarea în contact a lucrătorilor

cu elemente aflate sub tensiune.

Acest lucru se poate produce fie prin atingerea directă a unor elemente (neprotejate) aflate

sunt tensiune fie prin atingerea indirectă adică prin contactul cu o piesa conductoare pusă

accidental sub tensiune ca urmare a unui defect de izolaţie. Datorită caracteristicilor curentului

electric (tensiune, amperaj), accidentele datorate electrocutării, se soldează în majoritatea

cazurilor, cu decesul victimelor. Această categorie de riscuri se manifestă în special asupra

electricienilor de întreţinere şi numai în situaţii excepţionale asupra personalului de deservire (lipsa

legăturii la centura de împământare, o punere la masă accidentală a echipamentelor electrice sau o

intervenţie în zonele interzise).

3. Riscuri legate de natura chimică a produselor utilizate

Riscurile chimice sunt riscurile profesionale datorate proprietăţilor chimice ale substanţelor

sau produselor utilizate în procesul de producţie. Sub aspectul periculozităţii se pot distinge

următoarele categorii de substanţe:

- substanţe inflamabile - risc de producere de incendii;

- substanţe explozive - risc de producere de explozii;

- substanţe periculoase pentru mediu - riscul de distrugere a florei şi / sau a faunei.

După localizarea lor, arsurile chimice pot fi:

-cutanate - produse la nivelul contactului substanţelor caustice cu pielea;

-oculare - produse la nivelul contactului substanţelor caustice cu ochii;

-arsuri ale tractului respirator superior - produse la nivelul contactului substanţelor caustice cu

mucoasele;

-arsuri ale tubului digestiv - produse la nivelul contactului substanţelor caustice cu esofagul,

stomacul sau intestinele;


-arsuri ale altor organe.

Substanţele inflamabile sunt acele substanţe (lichide sau gazoase) care în contact cu o

substanţă oxidantă în prezenţa unei surse exterioare de iniţiere se aprind şi ard. Arderea este de

fapt reacţia de oxidare a unui produs combustibil în contact cu oxigenul, fenomen ce are loc cu

degajare de căldură şi este însoţit, în general, de o emisei de flăcări şi / sau incandescenţă şi / sau o

emisie de fum. Inflamabilitatea este o caracteristică a substanţelor lichide fiind definită ca o ardere

de scurtă durată a amestecului de vapori al unui lichid combustibil cu oxigenul din aer care se

produce datorită creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe de căldură. Substanţele

inflamabile se caracterizează prin punctul de inflamabilitate, care este temperatura minimă la care

vaporii unei substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. Arderea substanţelor combustibile

are loc, aproape întotdeauna, în stare gazoasă. Chiar şi materialele combustibile solide, înainte de

aprindere, sunt supuse procesului de gazeificare. În cazul lichidelor ard practic vaporii acestora,

după ce se depăşeşte temperatura de inflamabilitate. Cel mai important efect fizic ce însoţeşte

arderea este creşterea temperaturii masei de substanţă aprinsă pe măsură ce arderea se

intensifică. Deseori acest fenomen determină schimbarea stării de agregare a substanţelor, făcând

posibilă continuarea şi intensificarea arderii. Arderea amestecurilor de vapori de substanţe

combustibile cu aerul este posibilă numai între concentraţii procentuale definite ca limite de ardere.

Concentraţia minimă a vaporilor în aer la care se producere arderea constituie limita

inferioară, în timp ce concentraţia maximă a vaporilor în aer, la care arderea are loc, constituie

limita superioară. În afara acestor limite procesul de ardere practic nu poate avea loc. Un

parametru important al procesului de ardere îl prezintă viteza de ardere care depinde de natura şi

proprietăţile substanţei combustibile, de cantitatea de oxigen care participă la ardere, de

temperatura la care are lor aprinderea, de condiţiile meteo etc. În cazul lichidelor combustibile,

viteza de ardere depinde de suprafaţa liberă a lichidului (aflat în contact cu atmosfera), de viteza de

evaporare (ce depinde de presiunea de vapori) de curen_ii de aer etc. Pe timpul arderii se degajă

cantităţi însemnate de fum şi gaze de ardere, cunoscute sub denumirea de produse de ardere.

Fumul, prin cantitate şi opacitate reduce vizibilitatea spre ieşire şi împiedică observarea

indicatoarelor, face inutilizabile căile de evacuare. Fiind toxic, fumul provoacă asfixia persoanelor

chiar dacă acestea sunt situate departe de focar, de multe ori el fiind principala cauză a deceselor

în incendii.

Efectele nocive ale incendiilor asupra oamenilor se datorează flăcărilor şi temperaturii

degajate, fumului, gazelor de ardere şi produselor toxice ce le pot însoţi şi chiar utilizarea


neadecvată a unor produse de stingere. În acţiunea directă asupra omului flăcările şi efectul termic

radiant pot provoca arsuri termice de toate gradele (efectele distructive se pot accentua în cazul

aprinderii hainelor (cele sintetice se lipesc de piele iar cele de bumbac se aprind repede) iar

fumurile şi gazele de ardere provoacă asfixii sau intoxicaţii.

Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte rapide, când, într-un

timp foarte scurt, rezultă produşi noi, cu degajare de căldura. Explozia, în sensul cel mai restrâns al

cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de transformare chimică a materiei), care se

desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât de rapidă a unor cantităţi apreciabile de căldură şi

gaze sau vapori puternic încălziţi, care produc un lucru mecanic cu efect de distrugere. Substanţele

explozive se descompun sub acţiunea temperaturii, cu formare de cantităţi mari de gaze.

Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie superioare şi inferioare care

reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă, exprimată în procente, ce formează

cu aerul un amestec exploziv.

În afara acestor limite, sau în lipsa unei surse de căldură care să o declanşeze, explozia nu

poate avea loc. Sub limita inferioară, amestecul exploziv nu poate exploda din cauza unui exces de

aer, iar peste limita superioară, declanşarea fenomenului este împiedicată de lipsa de aer.

Substanţele mutagene sunt cele care provoacă apariţia bruscă a unui caracter genetic nou, ce

reflectă o modificare corespunzătoare a materialului ereditar.

Substanţele mutagene sunt substanţe care au proprietatea de a reacţiona cu materialul

genetic sau a de a acţiona asupra acestuia, producând mutaţii. Substanţele mutagene conţin

molecule electrofile şi deci pot reacţiona cu structurile nucleofile, cum ar fi moleculele de ADN.

Cercetările recente au pus la punct unele tehnici şi metodologii pentru identificarea unor astfel de

substanţe şi evaluarea activităţii mutagene potenţiale. S-a constatat ca 80-90% din compuşii chimici

cancerigeni (substanţe care pot provoca apariţia unor tumori maligne constituite din celule

epiteliale) au şi efect mutagen. Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne,

caracterizate printr-o înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe. În numeroase legislaţii naţionale

se interzice complet utilizarea unor astfel de substanţe, al căror efect este sigur cancerigen în

practica industrială (benzenul, azbestul).


4. Evaluarea riscului chimic (toxicitate, incendiu şi explozie, reacţii periculoase) prezentat de produsele chimice utilizate în sistemul descris

Prezenţa în incinta atelierelor a unor substanţe cu caracter exploziv, în cantităţi suficient de

mari, poate genera atât în condiţii normale de funcţionare a echipamentelor de muncă cât şi în

circumstanţe de funcţionare anormale (de avarie), situaţii de pericol cu risc deosebit atât din punct

de vedere toxic cât şi exploziv. În context, funcţionarea normală reprezintă starea efectivă sau reală

a condiţiilor existente în hala de producţie, adică starea de funcţionare proiectată sau prevăzută. Se

recunoaşte că întotdeauna există riscuri, ce nu pot fi în totalitate anticipate, şi deci posibilitatea

scăpării de substanţe periculoase care pot forma atmosfere potenţial toxice şi / sau explozive este

probabilă. Scopul principal, din punct de vedere al prevenirii incendiilor şi exploziilor, în condiţiile

exploatării unei instalaţii moderne în care sunt vehiculate materiale inflamabile îl constituie

asigurarea unei funcţionări fără scăpări de substanţe inflamabile în atmosfera de lucru. Este, însă

cunoscut şi unanim acceptat faptul că, într-o exploatare normală întotdeauna există posibilitatea

apariţiei în mediul de lucru a unor scăpări accidentale de substanţe inflamabile. Funcţionarea

corectă se asigură prin dispunerea adecvată a utilajelor, asigurarea unei ventilaţii speciale,

întreţinere corespunzătoare, asigurarea unei permanente supravegheri a instalaţiei, controlul şi

monitorizarea condiţiilor de mediu, etc. O situaţie normală de lucru nu înseamnă o situaţie

perfectă, ci se referă la o situaţie reală a condiţiilor de funcţionare, a nivelului de întreţinere, a

posibilităţilor tehnice ale momentului, a operaţiilor şi practicilor de funcţionare obişnuite.

Avariile imprevizibile constituie stări deosebit de grave sau catastrofale. Acestea se pot

datora dereglărilor cauzate prin nerespectarea prescripţiilor tehnologice, executarea greşită de

operaţii, folosirea de materiale necorespunzătoare, realizarea de montaje eronate, executarea

nesatisfăcătoare a lucrărilor de mentenanţă, etc. dar şi efectele unor calamităţi naturale (inundaţii,

alunecări de teren, seisme etc.).

În contextul celor precizate mai sus şi al obiectului contractului, evaluarea riscului de

incendii şi explozii generat de substanţele cu caracter inflamabil a avut în vedere că exploziile

reprezintă fenomene distructive cu implicaţii sociale şi economice majore.

Analizând dinamica procesului de producere a unui incendiu sau a unei explozii se constată

că aceste evenimente nedorite pot surveni ori de câte ori sunt îndeplinite, concomitent,

următoarele condiţii:

- substanţele combustibile prezintă un grad înalt de dispersie;


-concentraţia substanţelor combustibile se afla în interiorul intervalului dintre limita inferioară şi

limita superioară de explozie;

-cantitatea de amestec exploziv este periculoasă la momentul dat;

-sursa de aprindere există şi este eficientă.

Aprecierea pericolului de explozie trebuie făcută, practic, pornindu-se de la premiza că un

amestec exploziv se poate aprinde în orice moment şi aceasta indiferent de existenţa sau

inexistenţa sursei de aprindere. Se admite că atmosfera explozivă periculoasă, care se poate forma

în circumstanţele date, este pasibilă de explozie, cantitatea de atmosferă periculoasă urmând a se

preciza funcţie de: proprietăţile fizico-chimice şi de explozivitate ale substanţelor, de starea de

prelucrare a substanţelor, condiţiile locale de exploatare, parametri de explozie.

O altă proprietate a substanţelor inflamabile este aceea de a genera incendii. Independent

sau consecutiv unei explozii pot să apară focare de incendiu. În dezvoltarea unui incendiu în

interiorul unei încăperi intervin numeroşi factori: forma şi dimensiunile încăperii, sarcina termică

existentă, deschiderile spre exterior, natura şi poziţionarea materialelor combustibile, locul şi

modul de iniţiere a incendiilor, etc.

Incendiile exterioare, spre deosebire de cele interioare, se caracterizează prin propagarea

pe orizontală. Direcţia de propagare este influenţată de configuraţia terenului, de curenţii de aer

creaţi de foc şi de vânt, precum şi de multipla interdependenţă dintre aceşti trei factori. Dacă la

originea unui incendiu poate fi o explozie (prin împrăştierea de materiale aprinse care se constituie

în focare de incendiu) în condiţii favorabile, incendiul la rândul sau, poate constitui sursa de iniţiere

a unor explozii. În consecinţă trebuie avut în vedere că în situaţii de avarie, exploziile şi incendiile se

pot succede şi se pot desfăşura în lanţ.

Criteriile care au fost luate în calcul, pentru sistemul analizat sunt:

- susceptibilitatea la explozie a substanţelor procesate;

- posibilitatea de apariţie a amestecurilor explozive în interiorul utilajelor tehnologice sau în

atmosfera liberă;

- amestecurile explozive ce pot să existe sau să se formeze în condiţiile date de lucru şi locurile

unde pot să se formeze.

În cadrul sistemului analizat, substanţele inflamabile sau explozive existente sau care pot

apare în timpul desfăşurării normale a procesului de producţie şi aflate în cantităţi suficient de mari

pentru a fi luate în calcul, sunt vaporii de substanţe inflamabile.


5. Riscurile legate de lucrările de întreţinere şi reparaţii

Riscurile legate de lucrările de întreţinere şi reparaţii sunt de natură mecanică, electrică,

incendii sau explozii. Aceasta categorie de riscuri este caracterizată de faptul că manifestarea lor

este determinată de o activitate neobi_nuită (nu face parte din procesul firesc de producţie) şi

comportă următoarele aspecte specifice:

- existenţa unor proceduri (tehnologii) de reparaţie;

- asigurarea condiţiilor speciale (specifice) de lucru;

- caracteristicile fizico-chimice ale materialelor folosite la operaţiile de întreţinere şi reparaţie;

- calitatea de securitate a dispozitivelor şi uneltelor utilizate în timpul intervenţiei.

Procedurile de reparaţie trebuie să cuprindă descrierea exactă şi detaliată a operaţiunilor ce

trebuie efectuate, precum şi posibilităţile de apariţie a unor disfuncţionalităţi (altele decât cele

pentru care se execută intervenţia). Ele trebuie să fie bine însuşite şi respectate de către

executanţi. Lucrătorii trebuie să posede cunoştinţele profesionale necesare pentru executarea

intervenţiei şi în acelaşi timp să cunoască şi principalele caracteristici tehnologice ale

echipamentului tehnic. La executarea lucrărilor de reparaţie sunt necesare, de cele mai multe ori,

spaţii suplimentare de lucru care nu sunt necesare în desfăşurarea normală a procesului de

producţie. De aceea este necesară o pregătire suplimentară în vederea realizării spaţiului de lucru.

Asigurarea condiţiilor speciale de lucru constă în eliminarea pericolelor prin oprirea

temporară a unor echipamente tehnice aflate în zona de lucru, scoaterea de sub tensiune a

echipamentului tehnic la care se face intervenţia, curăţarea depozitelor de pulberi şi a eventualelor

scurgeri de lubrifianţi, analizarea atmosferei de lucru în vederea efectuării unor lucrări pe baza de

permis de lucru cu foc, îndepărtarea eventualelor obstacole din zona de lucru, asigurarea împotriva

căderilor accidentale a materialelor folosite în intervenţie, etc.

O problemă deosebită o reprezintă iluminatul zonelor de lucru în cadrul intervenţiei. De

obicei, iluminatul în zonele de lucru, pentru operaţiile de reparaţie, este insuficient şi se impune un

iluminat suplimentar. În ceea ce priveşte iluminatul suplimentar nu se vor admite improvizaţii

pentru a nu crea posibilitatea apariţiei unor accidente prin electrocutare şi pentru a nu da

posibilitatea producerii unor scântei ce ar putea fi la originea unor incendii sau explozii. Un alt

aspect îl reprezintă pregătirea echipamentului tehnic în vederea intervenţiei. Aceasta constă în

curăţarea (interioară şi exterioară), asigurarea împotriva pornirilor necomandate etc. Materialele

folosite pentru lucrările de reparaţii. Pe lângă piese de schimb, de obicei, la lucrările de întreţinere


şi reparaţie se mai utilizează produse petroliere şi vaseline ca produse de lubrifiere. Datorită

caracteristicilor de inflamabilitate ale acestora se impune o atenţie deosebită privind păstrarea lor,

împiedicarea vărsării sau impregnării în materiale de construcţii. Se impune de asemenea

colectarea în containere speciale a deşeurilor de bumbac utilizate la strângerea şi ştergerea

produselor petroliere. La încheierea lucrărilor, containerele cu deşeuri de bumbac impregnate cu

produse petroliere vor fi îndepărtate în vederea eliminării unor surse suplimentare de incendiu.

6. Căi de prevenire a riscurilor determinate de utilizare echipamentelor tehnice

Pentru evitarea riscurilor de natură mecanică se recomandă următoarele măsuri:

- folosirea numai acelor echipamente tehnice ce au fost supuse procedurii de certificare sau de

punere în conformitate cu standardele de securitate;

- utilizarea acestora numai în conformitate cu prescripţiile furnizorului;

- limitarea la strictul necesar a intervenţiilor, indiferent de natura lor, în zonele periculoase ale

echipamentelor tehnice;

- oprirea funcţionării echipamentului tehnic (prin scoaterea de sub tensiune a acestuia) pe durata

intervenţiei lucrătorilor în zonele periculoase;

- asigurarea împotriva pornirilor accidentale a echipamentelor tehnice pe toată durata intervenţiei

lucrătorilor în zonele periculoase;

- stabilirea prin procedura de lucru în cazul lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a obligaţiei

lucrătorilor de a nu interveni decât după decuplarea de la sursa de energie şi numai după ce s-a

asigurat că nu este posibilă pornirea necomandată a echipamentului tehnic;

- interzicerea oricăror acţiuni a lucrătorilor (cu excepţia celor stabilite prin procedura de

exploatare) în timpul funcţionării echipamentelor tehnice;

- verificarea periodică a menţinerii calităţii de securitate a echipamentului tehnic (prin compararea

cu cerinţele minimale de securitate a echipamentelor tehnice);

- prevederea obligaţiei lucrătorilor de a semnala orice anomalie (zgomot, vibraţie, temperatură,

etc.) în funcţionarea normală a echipamentului tehnic;

- antrenarea personalului pentru utilizarea echipamentului individual de protecţie (ochelari de

protecţie, mănuşi, etc.).

Pentru evitarea riscului mecanic indus de utilizarea uneltelor de mână se recomandă:

- utilizarea uneltelor adecvate operaţiei, în stare bună, adecvate gradului de protecţie al zonelor EX;


- pentru uneltele de mâna acţionate electric sau pneumatic se impune respectarea instrucţiunilor

proprii de folosire;

- antrenarea personalului, potrivit procedurilor de lucru, până la crearea unor deprinderi corecte de

lucru.

Pentru evitarea riscurilor datorate utilizării energiei electrice se fac următoarele

recomandări:

- legarea instalaţiilor electrice la nulul de împământare a reţelei;

- legarea tuturor părţilor metalice ale echipamentelor tehnice la centura de împământare;

- menţinerea valorii de dispersie la prizelor de pământ la valorile prevăzute prin proiect;

- protejarea tuturor părţilor dezizolate ale instala_iilor prin carcase sau alte elemente

electroizolante;

- montarea unor dispozitive de protecţie care să scoată automat de sub tensiune partea de

instalaţie afectată de defect, într-un timp suficient de scurt încât să se evite consecinţele asupra

executantului;

- lucrările de întreţinere şi reparaţie a instalaţiilor electrice să se efectueze numai după decuplarea

de la reţeaua de alimentare şi numai după verificarea lipsei prezenţei de tensiune;

- lucrările de întreţinere şi reparaţie a instalaţiilor electrice să se efectueze numai de către personal

calificat şi autorizat, bine instruit şi dotat corespunzător cu echipament electroizolant;

- controlarea periodică a stării tehnice a instalaţiilor şi echipamentelor electrice;

- instruirea periodică a personalului cu privire la riscul de electrocutare;

- semnalizarea zonelor periculoase.

Pentru evitarea riscurilor datorate utilizării unor produse chimice periculoase se fac

următoarele recomandări:

- cunoaşterea pericolelor prezentate de produsele chimice utilizate (fişele tehnice de securitate);

- informarea personalului cu privire la precauţiile ce trebuiesc luate în cazul lucrului cu astfel de

produse;

- informarea personalului cu privire la măsurile de prim ajutor în caz de intoxicaţii sau contact

cutanat cu produsele periculoase;

- limitarea posibilităţilor de apariţie a pulberilor, vaporilor sau aerosolilor produselor periculoase în

atmosfera de lucru prin asigurarea unei bune ventilaţii locale sau generale (ca formă de protecţie

colectivă);

- captarea la sursă şi dacă este posibil neutralizarea noxelor din atmosfera de lucru;


- utilizarea echipamentelor individuale de protecţie ca formă de protecţie individuală);

- limitarea manipulării produselor la strictul necesar prevăzut de procesul tehnologic şi respectarea

cu rigurozitate a modului de operare prestabilit şi a condiţiilor de stocare;

- o supraveghere medicală periodică.

Din analiza apriorică a pericolelor şi situaţiilor periculoase care pot să apară în cadrul

desfăşurării activităţii în cadrul societăţii, rezultă ca probabile următoarele riscuri profesionale:

- Riscuri legate de căi şi suprafeţe de trecere;

- Riscuri legate de încăperile de lucru;

- Riscuri legate de scări şi ieşiri de siguranţă;

- Riscuri legate de semnalizarea riscurilor;

- Riscuri legate de dotările social sanitare;

- Riscuri legate de poziţiile de lucru;

- Riscuri legate de manipularea manuală;

- Riscuri legate de manipularea mecanică;

- Riscuri legate de organizarea muncii;

- Riscuri legate de dimensionarea sarcinii de muncă;

- Riscuri legate de ambianţa termică;

- Riscuri legate de calitatea aerului;

- Riscuri legate de iluminat;

- Riscuri legate de incendii sau explozii;

- Riscuri legate de echipamentele tehnice manifestate sub forma:

- Riscurilor de accidente mecanice;

- Riscurilor de natura electrică;

- Riscurilor legate de lucrările de întreţinere şi reparaţie.

Ele se pot manifesta, ca disfuncţionalităţi ale sistemului, în contextul apariţiei unei erori

umane combinate cu o nonconformitate tehnică (legată de echipamentele tehnice din dotare, sau

faţă de cerinţele de securitate ale produselor utilizate). Activitatea de prevenire a riscurilor

profesionale în cadrul staţiei revine conducerii societăţii.


În vederea evitării posibilităţii de producere a accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor

profesionale se vor stabili şi aplică următoarele măsuri cu caracter general:

1. Pentru evitarea riscurilor legate de circulaţia interioară se vor întreprinde următoarele:

• se va urmări ca suprafeţele de circulaţie să fie delimitate, să fie plane, fără denivelări

semnificative; ele se vor menţine curate şi nealunecoase;

• fluxul circulaţiei lucrătorilor va fi gândit fără intersectări;

• se va urmări ca zonele de circulaţie şi de lucru să fie iluminate astfel încât să nu creeze zone de

lumină şi umbre ce pot genera accidente (prin deformarea perspectivei sau prin împiedicarea

observării unor obstacole accidentale aflate pe suprafaţa de circulaţie);

• se va organiza activitatea astfel ca intersectarea căilor de circulaţie a lucrătorilor să fie limitate la

strictul necesar, în care sens, se va întocmi un plan de circulaţie interioară;

• personalul va fi instruit cu privire la modul de circulaţie în perimetrul societăţii şi va fi informat cu

privire la riscurile ce pot să apară în timpul desfăşurării activităţii.

2. Pentru evitarea riscurilor legate de manipularea manuală, manipularea mecanică şi transportul

manual se vor întreprinde următoarele:

- personalul va fi instruit şi atenţionat permanent cu privire la modul de operare;

- personalul operativ va fi instruit şi antrenat cu privire la gesturile şi poziţiile specifice operaţiilor

de ridicare şi transport manual al sarcinilor;

- la încadrarea lucrătorilor (sau nominalizarea lucrătorilor pentru aceste operaţii) se vor avea în

vedere greutăţile maxime ce pot fi manipulate manual;

- pentru sarcinile care depăşesc greutatea admisă pentru manipularea manuală se vor prevedea

diverse dispozitive de ridicare şi transport;

- se va avea în vedere ca lungimea sau greutatea materialelor manipulate manual să nu introducă

riscuri suplimentare;

- prin instrucţiuni proprii de securitate a muncii se vor stabili condiţiile în care se pot executa

manipulările manuale;

- transportul la distanţă sau la înălţimi diferite se va face cu respectarea prevederilor instrucţiunilor

proprii elaborate de societate;

- personalul se va dota cu echipamentul de protecţie necesar pentru evitarea riscurilor profesionale

generate de manipularea manuală şi transportul manual al sarcinilor;

- personalul va fi instruit cu privire la modul de stivuire;


3. Pentru evitarea riscurilor de accidente mecanice se vor întreprinde următoarele:

- pentru echipamentele tehnice în funcţiune se vor respecta cerinţele minimale de securitate

prevăzute de legislaţia în vigoare;

- la ieşirea din reparaţiile curente sau capitale se va avea în vedere ca echipamentele tehnice să

respecte cerinţele minimale de securitate;

- personalul de deservire va fi instruit şi atenţionat cu privire la riscurile profesionale la care este

expus în desfăşurarea procesului de muncă;

- personalul de operare va fi dotat, în permanenţă, cu dispozitivele necesare şi echipamentul de

protecţie adecvat;

- echipamentele tehnice vor fi deservite numai de personal calificat şi instruit;

- periodic (trimestrial) echipamentele tehnice vor fi verificate cu privire la menţinerea calităţii de

securitate.

4. Pentru evitarea riscurilor de natură electrică se vor întreprinde următoarele:

- se va urmări ca toate echipamentele tehnice acţionate electric să fie legate la nulul de protecţie al

instalaţiei;

- se va urmări ca toate echipamentele tehnice acţionate electric să fie legate la centura de

împământare, prizele de pământ urmând a fi verificate semestrial;

- se va urmări ca tablourile electrice generale să fie amplasate în încăperi speciale, în afara

perimetrului zonelor explozive, accesul fiind asigurat împotriva pătrunderii persoanelor

neautorizate;

- se va urmări ca intervenţiile la echipamentele electrice să se facă numai de către personal

autorizat;

- personalul de deservire va fi instruit şi atenţionat cu privire la obligaţia de a verifica zilnic (înainte

de pornirea echipamentelor tehnice) starea fizică a legăturii echipamentului tehnic la centura de

împământare;

- potrivit graficului de întreţinere se va urmări ca toate părţile electrice neizolate ale instalaţiei

electrice aflate sub tensiune (de exemplu legăturile la borne, tablouri de siguranţe, etc) să fie

protejate prin carcase sau tablouri împotriva atingerilor accidentale;

- lucrările de întreţinere şi reparaţie ale instalaţiilor de alimentare cu energie electrică a

echipamentelor tehnice din medii potenţial explozive vor fi executate numai de către electricieni

autorizaţi;

- se va interzice orice intervenţie a personalului comercial la echipamentele electrice.


5. Pentru evitarea riscurilor legate de incendii sau explozii se vor întreprinde urm_toarele:

- se va urmări ca echipamentele tehnice acţionate electric să fie legate la centura de împământare;

- se va urmări permanent modul de respectare a interdicţiei fumatului şi lucrului cu foc deschis în

toate ariile potenţial explozive;

- efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie care necesită lucrul cu foc deschis se va face numai

cu luarea măsurilor speciale prevăzute de permisul de lucru cu foc;

- sculele şi uneltele utilizate în zonele "Ex" nu vor produce scântei;

- utilizarea de produse petroliere destinate lucrărilor de întreţinere şi reparaţie se face cu atenţie

pentru evitarea împrăştierii lor în zonele de lucru;

- se va interzice utilizarea îmbrăcăminţii sintetice generatoare de scântei ca urmare a acumulării de

electricitate statică;

- se va urmări ca dotarea cu mijloacele de intervenţie recomandate de Inspectoratul pentru Situaţii

de Urgenţă să se menţină în permanenţă în barem;

- se va acţiona pentru semnalizarea, prin indicatoare specifice, caracterului produselor de ardere ce

pot să apară în caz de incendiu;

- o dată cu instruirea în domeniul securităţii se va face şi informarea salariaţilor asupra metodelor

de stingere şi de utilizare a mijloacelor de intervenţie împotriva incendiilor.

- menţinerea certificării echipamentelor tehnice destinate a fi utilizate în zone cu atmosferă

potenţial explozivă.

6. Pentru evitarea riscurilor legate de lucrările de întreţinere şi reparaţie se vor întreprinde

următoarele:

- lucrările de întreţinere şi reparaţie de natură electrică se vor face numai de către personal calificat

şi autorizat.

- se vor întocmi proceduri adecvate de întreţinere şi reparaţie care se vor urmări în permanenţă să

fie cunoscute de lucrători;

- la efectuarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţie se vor utiliza numai scule în buna stare;

7. Pentru evitarea riscurilor generate de iluminat se vor întreprinde următoarele:

- pentru asigurarea unui iluminat corespunzător s-a ales soluţia unui iluminat combinat (un iluminat

natural asigurat prin ferestrele laterale şi un iluminat artificial) considerându-se că în general

lucrările din cadrul societăţii sunt lucruri de precizie mică;

- iluminatul artificial se va realiza în construcţie etanşă pentru spaţiile din zona normală şi în

construcţie antiexplozivă pentru zonele "Ex";


- se va urmări periodic menţinerea calităţii de securitate a iluminatului;

- pentru iluminatul suplimentar, în cazul lucrărilor de întreţinere şi reparaţie, se vor folosi numai

lămpi portabile, în construcţie antiex, omologate şi certificate pentru arii potenţial explozive, corect

întreţinute, alimentate la o tensiune de 12 V.

8. Pentru evitarea riscurilor legate de calitatea aerului, se vor întreprinde următoarele:

- pentru situaţii excepţionale, dotarea cu măşti de gaze adecvate;

- pentru aerul din incintele de lucru se va analiza oportunitatea asigurării posibilităţii de ventilare

mecanică.

9. Pentru evitarea riscurilor legate de ambianţă termică se vor întreprinde următoarele: pentru

evitarea efectelor frigului excesiv (dacă este cazul), lucrătorii vor fi dotaţi cu îmbrăcăminte groasă

de protecţie, potrivit normativului intern, certificată pentru utilizarea în arii potenţial explozive.

10. Pentru evitarea riscurilor chimice se vor întreprinde următoarele:

- tot personalul de deservire va fi supus controlului medical periodic pentru evitarea îmbolnăvirilor

cauzate de expunerea la solvenţii conţinuţi de adezivii utilizaţi;

- se va urmări respectarea măsurilor de igienă stabilite (protecţie cu creme şi modul de spălare

pentru evitarea dermatozelor;

- echipamentul contaminat va fi denocivizat înainte de reutilizare şi nu va fi niciodată ţinut la un loc

cu hainele de stradă;

- prin procedurile de lucru se va limita timpul de staţionare în zonele unde pot să apară vapori de

substanţe toxice sau iritante;

- se va urmări în permanenţă menţinerea etanşeităţii sistemelor tehnologice şi se va acţiona

constant în acest sens.

În conformitate cu legislaţia specifică de securitate şi sănătate în muncă, se vor lua

următoarele măsuri:

- se vor reactualiza fişele de post ale întregului personal în vederea detalierii responsabilităţilor

în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- se vor desemna lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de

evacuare a lucrătorilor;

- se vor nominaliza reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi

sănătăţii în muncă;

- se va actualiza planul de prevenire şi protecţie pe baza prezentului studiu;


- se vor completa instrucţiunile proprii pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de

securitate şi sănătate în muncă;

- se vor elabora instrucţiuni proprii privind evacuarea lucrătorilor;

- se vor stabili serviciile specializate ce pot interveni în cazul constatării unei stări de pericol grav şi

iminent de accidentare;

- se va verifica cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor ce sunt prevăzute în

planul de prevenire şi protecţie precum şi a atribuţiilor şi responsabilităţilor ce le revin lucrătorilor

în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, stabilite prin fişa postului;

- se va întocmi necesarul de documentaţii cu caracter tehnic de informare şi instruire a lucrătorilor

în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

- se va elabora tematica pentru toate fazele de instruire;

- se va stabili periodicitatea adecvată pentru fiecare loc de muncă;

- se va elabora programul de instruire-testare la nivelul unităţii.

- se va întocmi planul de acţiune în caz de pericol grav şi iminent.

- se vor evidenţia posturile de lucru care necesită examene medicale suplimentare.

- se vor evidenţia posturile de lucru care necesită examen psihologic.

- se vor identifica grupurile sensibile la riscuri specifice.

Capitolul 3.5 Scheme de intervenţie

Aceasta categorie de tehnici face parte din categoria acţiunilor de limitare a consecinţelor

accidentelor (vezi Anexa 6). Principalele direcţii de acţiuni se referă la:

- modul de acţiune în cazul producerii unui accident / incident / dezastru (anunţarea,

scoaterea accidentaţilor din zonă şi acordarea primului ajutor, organizarea echipelor de intervenţie

operative, etc.);

- modul de acţiune în cazul producerii unor catastrofe, referitor la: planul de alarmare locală

şi planul de alarmă generală (în unele situaţii se însoţeşte de programul de revenire la normalitate).

Analiza privind organizarea SC ATLAS GIP SA Ploieşti în cazuri de urgenţă, de criză sau de dezastru

poate face obiectul unui studiu complementar.


Capitolul 3.6 Evidenţe

Materialele depuse lunar la autorităţile competente (Agenţia de Protecţia Mediului filiala

Prahova, la Compartimentul DSCPSS / Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase, Sol şi Subsol) de

către responsabilul coordonator din domeniul mediului, conţin date privind cantităţile şi descrierile

cantitative ale valorificării sau eliminării deşeurilor, sunt păstrate pentru a fi arătate în cazul unor

controale sau audituri interne, externe sau de supraveghere. Acestea vor fi grupate în mod

inteligibil calendaristic, sub forma unui dosar / biblioraft, care să fie explicit pe baza unui opis,

pentru a uşura identificarea acestor documente.

Capitolul 4: MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ÎN CADRUL SOCIETĂŢII

Managementul deşeurilor cuprinde activităţile de colectare, transport, tratare, recuperare

si eliminare a deşeurilor. Organizarea activităţii de gestionare a deşeurilor de producţie este

obligaţia generatorului. Generarea deşeurilor este urmarea oricărei activităţi industriale sau

casnice. Problematica deşeurilor trebuie abordată într-un mod conştient, având în vedere păstrarea

calităţii mediului şi a sănătăţii populaţiei. Managementul deşeurilor este reglementată printr-o

legislaţie autohtonă armonizată cu legislaţia (Directivele) Uniunii Europene. Managementul

deşeurilor este un subiect complex format dintr-o multitudine de componente. Deşi nu există o

reţetă care să se aplice în toate situaţiile, Uniunea are principii ferme pe care se bazează diferitele

niveluri ale sistemelor de management al deşeurilor:

- Principiul prevenirii – producerea deşeurilor trebuie minimizată şi evitată pe cât posibil;

- Principiul responsabilităţii producerii si al plăţii poluării – acela care produce deşeurile sau

contaminează mediul inconjurător trebuie să plătească costul acţiunilor sale;

- Principiul precauţiei – trebuiesc anticipate problemele potenţiale;

- Principiul proximităţii – deşeurile trebuiesc depozitate cât se poate de aproape de locul în care au

fost produse.

Capitolul 4.1 Tipuri de deşeuri

După provenienţă, pot fi deosebite următoarele tipuri de deşeuri:

A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural. Ele sunt

grupate în:


http://ro.wikipedia.org/wiki/Sat

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ora%C8%99

A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,

instituţii publice.

A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).

A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcţii şi

modernizarea şi întreţinerea străzilor.

A4 - Nămol orășenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.

B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.

C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.

C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:

o Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.

o Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.

o Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.

o Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.

o Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile

produse de termocentralele care funcţionează pe cărbune.

C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.

C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.

Capitolul 4.2 Managementul deşeurilor în cadrul societăţii

În cadrul companiei, în funcţie de activităţile desfăşurate de fiecare loc de muncă, sunt

identificate categoriile de deşeuri. Lista de deşeuri pe societate este prezentată detaliat, în cadrul

Anexei 4. Fiecare loc de muncă dispune, în funcţie de activitatea desfăşurată, de europubele

specifice, certificate şi acreditate pentru fiecare tip de deşeu. Mai mult, fiecare dintre acestea are

inscripţionate indicaţii specifice şi clare de utilizare al acestora. Etichetele folosite în cadrul

societăţii sunt prezentate în Capitolul 5.3 (Dovezi Fotografice, 1 ÷ 6).

Conform procedurilor legale, lunar se depun la filialele judeţene ale Agenţiei de Protecţia

Mediului, situaţii şi înregistrări explicite ale cantităţilor de deşeuri, precum şi descrierea acestora

foarte explicită, pe bază de coduri naţionale ale deşeurilor. În mod similar, la începutul anului se

depun situaţii extrem de clare privitoare la cantităţile de deşeuri eliminate şi valorificate, privitoare

la anul anterior. În cazul deşeurilor periculoase – notate cu *, la final spre exemplu 15 01 10* -

transportul acestora are nevoie de condiţii speciale, precum şi de aprobări pentru substanţe

periculoase.


http://ro.wikipedia.org/wiki/Radioactivitate

http://ro.wikipedia.org/wiki/Explozibil

http://ro.wikipedia.org/wiki/Zootehnie

http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83rbune

http://ro.wikipedia.org/wiki/Termocentral%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Agricultur%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Industrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Tehnologie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Medicin%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Spital

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ap%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Frunz%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mas%C4%83_plastic%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/H%C3%A2rtie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Strad%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Restaurant

http://ro.wikipedia.org/wiki/Hotel

http://ro.wikipedia.org/wiki/Magazin

Capitolul 4.3 Monitorizarea depozitelor de deşeuri

Pe baza contractelor încheiate cu firme agreate de către autorităţile legale competente,

care îndeplinesc condiţii de funcţionare speciale, se realizează eliminarea acestora. Pe site-ul

autorităţilor competente, se găsesc detalii şi informaţii de contact ale companiilor agreate pentru a

desfăşura activiatatea de eliminare. În cazul companiei care face cazul studiului de caz de faţă,

companiile cu care se desfăşoară aceste operaţii sunt SC RIAN CONSULT SRL Zărneşti, SC REMAT SA

Prahova, SC DYTIV SRL Ploieşti.

Capitolul 4.4 Evidenţa deşeurilor în cadrul societăţii (conform H.G. nr. 856/2002)

Cantităţile lunare şi anuale de deşeuri generate din cadrul societăţii, se depun lunar pe baza

unui formular inclus la Agenţia pentru Protecţia Mediului – filiala Prahova, respectiv la

Compartimentul Deşeuri şi Substanţe Chimice, Periculoase, Sol şi Subsol (CDSCPSS) telefon 0244/

544134 / interior 213 (vezi Anexa 1).

În funcţie de deşeul respectiv, se poate realiza eliminarea sau valorificarea acestora.

Această operaţie se face pe bază de contract valabil cu firme acreditate în conformitate cu

prevederile legale privind evidenta gestiunii deseurilor, precum şi în concordanţă cu lista

cuprinzând deşeurile, inclusiv pe cele periculoase.

Mai mult, prevederile legale includ obligativitatea depunerii unei situaţii anuale privind

eliminarea şi valorificarea deşeurilor (vezi Anexa 2). Situaţia uleiurilor uzate este depusă anual

pentru consumurile specifice din cadrul companiei (vezi Anexa 3).


Capitolul 5: LISTA FIGURILOR, ANEXELOR ŞI A DOVEZILOR FOTOGRAFICE

Capitolul 5.1 Lista FigurilorFigura 1: Modelul procesului de management al riscului (AS / NZS 4360 : 2001)

Figura 2: Evaluarea nivelului de risc şi managementul riscurilor

Figura 3: Proces interactiv pentru realizarea securităţii unui proces de muncă

Capitolul 5.2 Lista AnexelorAnexa 1: Fişa de evidenţă lunară pentru deşeuri

Anexa 2: Colectarea de date privind generarea şi gestionarea deşeurilor în anul 2011

Anexa 3: Gestionarea uleiurilor uzate în anul 2011

Anexa 4: Lista de deşeuri generată pe societate

Anexa 5: Evaluare aspecte de mediu

Anexa 6: Plan Amplasament al societăţii SC ATLAS GIP SA

Capitolul 5.3 Dovezi Fotografice1. Etichetă deşeuri hârtie şi carton

2. Etichetă deşeu ulei uzat

3. Etichetă deşeu ambalaj metalic sub presiune

4. Etichetă deşeu îmbibat cu ulei, motorină, vaselină

5. Etichetă deşeu impregnat spillsorb

6. Etichetă deşeu sticlă curată


Capitolul 6: BIBLIOGRAFIE

1. Băbuţ, G., Băbuţ, S. Evaluarea riscului sanitar. Editura INFOMIN, Deva, 2002.

2. Băbuţ, G., Moraru, R. Risk management programme for the mining industry. Annals of the

University of Petroşani – Mining Engineering, vol. 4 (XXVI), pag. 106-113, UNIVERSITAS Publishing

House, Petroşani.

3. Băbuţ, G., Moraru, R. New trends in environmental risk assessment and management. Annals of

the University of Petroşani – Mining Engineering, vol. 5 (XXVI), UNIVERSITAS Publishing House,

Petroşani, 2004.

4. Băbuţ, G., Moraru, R. Environmental risk characterisation principles. Proceedings of the 6th

Conference on Environment and Mineral Processing, part. I, pag. 17-21, VŠB-TU Ostrava, Cehia, 27-

29.06.2002.

5. Beer, T., Ziolkowski, F. Environmental risk assessment: An Australian perspective. Supervising

Scientific report 102, Supervising Scientist, Canberra, Australia, 1995.

(http://www.deh.gov.au/ssd/publications/ssr/102.html)

6. Moraru, R., Băbuţ, G., Goldan, T., Băbuţ, S. Evaluarea riscului ecologic. Editura INFOMIN, Deva,

2000.

7. Moraru, R., Băbuţ, G. Environmental risk management in mining – An overall approach.

Proceedings of the Third International Symposium „Mining and Environmental Protection“, pag. 22-

27, Belgrad-Vrdnik, Iugoslavia, 21-23.05.2001.

8. *** AS/NZS 4360:2001 – Risk management. Standards Australia/ Standards New Zeeland,

Sydney/Wellington, 2001.

9. *** SR EN ISO 14001: 1997 – Sisteme de management de mediu. Specificaţii şi ghid de utilizare.

ASRO, Bucureşti, 1997.

10. Barbu, C.-M., „Decoupling of environmental damages from the results of economical activities

and environmental risk management/Decuplarea prejudiciilor aduse mediului din rezultatele

activităţii economice şi managementul riscurilor ecologice”, Metalurgia International, no. 11, vol.

XIV /2009, 2009, pp. 79-82.

11. Băbuţ, G., Moraru, R. „Environmental risk characterisation principles”, Proceedings of the 6th

Conference on Environment and Mineral Processing, part. I, pp. 17-21, VŠB-TU Ostrava, Cehia, 27-

29.06.2002.


12. Beer, T., Ziolkowski, F. „Environmental risk assessment: An Australian perspective”, Supervising

Scientific report, 102, Supervising Scientist, Canberra, Australia, 1995,

http://www.deh.gov.au/ssd/publications/ssr/102.html

13. Ţuţuianu, O. (2006). Evaluating and Reporting Environmental Performance. Environment

Indicators, Editura AGIR, Bucureşti.

14. AS/NZS 4360:2001 – „Risk management. Standards Australia/Standards New Zeeland”,

Sydney/Wellington, 2001.

15. *** SR EN ISO 14001: 1997 – „Environmental Management Systems. Specifications and User’s

Guide”, ASRO, Bucureşti.


Documents

Proiect Manager SM