UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

MASTER PSIHOLOGIE COGNITIVĂ ȘI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ

EXAMEN LA CONSILIEREA PERSOANELOR CU TULBURĂRI DE ADAPTARE

(PROIECT)

MASTERAND: KAMENICZKI I.C. CRISTIAN CORNEL,

ANUL II

‘’mai important decât ceea ce ni se întâmplă este cum trăim ceea ce ni se întâmplă’’

În termeni generali, stresul se referă la trăirea unor evenimente care sunt percepute ca periculoase pentru bunăstarea fizică şi psihică a unei persoane. Aceste evenimente sunt numite, în general, agenţi stresanţi, iar reacţiile subiecţilor la ele sunt numite răspunsuri la stres.

Există unele tipuri de evenimente pe care majoritatea oamenilor le resimt ca fiind stresante. Reacţia naturală a corpului la stres este adaptativă atunci când este posibil să fugim de sau să atacăm un agent stresant, dar poate deveni neadaptativă atunci când factorul de stres este cronic sau necontrolabil. Stresul poate avea atât efecte directe, cât şi efecte indirecte asupra sănătăţii.

Nenumărate evenimente pot sa creeze stres. Unele sunt schimbări majore care afectează un mare număr de persoane, evenimente cum ar fi războiul, accidentele nucleare şi cutremurele de pământ. Altele sunt schimbări majore în viaţa unui individ, de exemplu, mutarea într-o zonă nouă, schimbarea locului de muncă, căsătoria, pierderea unui prieten, o boală gravă. Şi grijile şi neplăcerile de zi cu zi pot fi trăite ca agenţi stresanţi, ca de exemplu, pierderea portofelului, blocarea în trafic, cearta cu un profesor sau şef. Unii agenţi stresanţi sunt acuţi: durează doar o scurtă perioadă de timp, cum ar fi atunci când suntem prinşi într-un blocaj de trafic în drum spre un interviu important pentru un loc de muncă. Alţi agenţi stresanţi sunt cronici: durează o perioadă mai lungă, chiar nedefinită, cum ar fi o căsătorie nefericită. În fine, sursa de stres poate fi in interiorul individului, sub forma unor motivaţii şi dorinţe conflictuale.

Evenimentele care sunt percepute ca generatoare de stres intră, în general, într-una sau mai multe dintre categoriile următoare:

evenimente traumatice dincolo de nivelul obişnuit, evenimente incontrolabile sau imprevizibile, evenimente care reprezintă schimbări majore la condiţiile de trai sau conflicte interne.

Situaţiile generatoare de stres poduc reacţii emoţionale de la euforie(atunci când un eveniment este solicitant, dar poate fi suportat), la anxietate, furie, descurajare şi depresie. Dacă situaţia generatoare de stres continuă, emoţiile noastre pot oscila între oricare din aceste stări emoţionale, în funcţie de succesul eforturilor noastre de adaptare.

2

Reacţii psihologice

Anxietatea

Furie şi agresivitate

Apatie şi depresie

Dificultate cognitivă

Reacţii fiziologice

Creşterea ratei metabolismului

Creşterea numarului de bătai ale inimii

Dilatarea pupilelor

Tensiunea arterială marită

Respiraţie accelerată

Încordare a muşchilor

Secreţie de endorfine şi ACTH

Eliberarea depozitelor de zahăr din ficat

TABEL SINOPTIC: REACŢII LA STRES

Corpul reacţionează la agenţii stresanţi prin iniţierea unei succesiuni complexe de reacţii.

Dacă ameninţarea percepută este rezolvată rapid, aceste reacţii de urgenţă scad în intensitate, dar dacă situaţia generatoare de stres continuă, apare un set diferit de reacţii interne pe măsură ce noi încercăm să ne adaptăm. În această secţiune examinăm în detaliu aceste reacţii fiziologice.

Hans Selye (1978) a descris schimbările psihologice ca parte a unui sindrom general de adaptare, un grup de răspunsuri care este afişat de toate organismele ca reacţie la stres. Sindromul general de adaptare are trei faze. În prima fază, cea de alarmă, corpul se mobilizează pentru a înfrunta o ameninţare prin declanşarea activităţii sistemului nervos simpatic. În a doua fază, cea de rezistenţă, organismul încearcă sa se adapteze la ameninţare prin evitarea acesteia sau prin lupta cu ea. A treia fază, cea de epuizare, apare dacă organismul este incapabil să evite sau să se lupte cu ameninţarea şi îşi risipeşte resursele psihologice în încercarea de a face unul din aceste lucruri.

Selye a afirmat că o largă varietate de agenţi stresanţi fizici şi psihici pot declanşa acest pattern de reacţie. El a susţinut, de asemenea, că epuizarea repetată sau prelungită a resurselor fiziologice, datorită expunerii la agenţi stresanţi cu durata prelungită, care nu pot fi evitaţi sau înfruntaţi, duce la o serie largă de tulburări fiziologice, pe care el le-a numit tulburări de adaptare.

3

El a realizat studii de laborator în care a expus animale la numeroase tipuri de agenţi stresanţi de lungă durată, cum ar fi frigul sau oboseala extremă, şi a constatat că, indiferent de natura factorului de stres, unele schimbări ale corpului apăreau în mod inevitabil: mărirea volumului glandelor suprarenale, contractarea nodulilor limfatici şi ulcere gastrice. Aceste schimbări reduc capacitatea organismului de a rezista la alţi stresori, inclusiv la agenţii care poduc infecţii şi boli. Tensiunea cronică face ca atât animalele, cât şi oamenii să fie mai predispuşi la îmbolnăviri.

SINDROMUL GENERAL DE ADAPTARE. După părerea lui Hans Selye, corpul reacţionează la un agent stresant în trei etape. În prima fază, cea de alarmă, corpul se mobilizează pentru a înfrunta o ameninţare, care temporar consumă resurse şi reduce rezistenţa. În a doua fază, cea de rezistenţă, organismul se confruntă activ cu ameninţarea, iar rezistenţa este ridicată. Daca ameninţarea continuă, corpul trece în starea de epuizare.

Pe lângă faptul de a căuta un sprijin social pozitiv în perioadele de stres, oamenii pot învăta alte tehnici de reducere a efectelor negative ale stresului asupra corpului şi a mintii. Unele dintre tehnici pot fi cele comportamentale şi cognitive, dovedindu-se utile pentru oameni în reducerea efectelor stresului.

4

SUBIECT 1 – PROFIL PSIHODIAGNOSTIC

Primul subiect este de sex feminin, cu vârsta de 29 de ani. Născută în Bucureşti, absolventă de studii superioare – Academia de Studii Economice. Necăsătorită, cu părinţi divortaţi când era mică şi mama recăsătorită, lucrează într-o companie mare de audit financiar.

Am aplicat două instrumente, respectiv:

1. Scala de percepţie a stresului (Perceived Stress Questionnaire), elaborat de

Levenstein si colab. (1993) este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres

perceput de către subiect.

Răspunsurile se marchează cu numere pe o scală de la 1-4, respectiv:

1 – aproape niciodată

2 – câteodată

3 – adeseori

4 – aproape întotdeauna

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota data de subiect se inverseaza

(1,7,10,13,17,21,25,29). Scorul, cuprins intre 30 si 120, permite incadrarea subiectului in una

dintre cele 3 categorii: Stres Redus, Stres Moderat si Stres Intens.

La această evaluare, subiectul 1 a obţinut un scor de 105p, ceea ce îl încadrează în

categoria 90 – 120p, stres intens.

2. Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham conceput de J. Abraham

evalueaza intensitatea globală a stresului în funcţie de şase factori care constituie

surse şi arii de manifestare ale acestuia: ambianţa, prejudicierea Eului, relaţii

interpersonale, activitate profesională, administrarea timpului şi regimul de viaţă.

5

Chestionarul cuprinde 84 de întrebări şi are o sensibilitate crescută datorită celor patru

variante de răspuns pentru fiecare item, gradate în funcţie de intensitatea manifestărilor

respective: “niciodată”, “rareori”, “deseori”, “întotdeauna”.

Scorurile obţinute au fost:

A – 26, PE – 46, RI – 42, AP – 47, AT – 42, RV – 27.

TOTAL – 232,

ceea ce conform etalonului orientativ conduce la intervalul 253 – 226, stanină E 1 evaluare

calitativă foarte slab.

Corelează cu rezultatul obținut prin evaluare cu ajutorul primului instrument, respectiv subiectul

are un nivel de stres foarte ridicat și rezistență foarte slabă la stres.

Tehnici de intervenție recomandate:

a. Training autogen sau antrenament autogen se referă la tehnica de relaxare inventata în

anii 30 de psihiatrul german Johannes Heinrich Schultz. Termenul autogen denotă faptul că

pacientul este învățat să își inducă singur starea de relaxare, prin autosugestie.

Antrenamentul autogen implică practicarea zilnică a câte trei ședinte de 15 minute fiecare, de

inducere vizuală a stării de relaxare. Este o tehnică mentală și corporală simplă, derivată din

hipnoză și practicile orientale de meditație, ce presupune conștientizarea corporală.

Subiectul învață câteva fraze pe care le va repeta în timp ce stă într-o poziție relaxată - întins la

orizontală sau așezat pe scaun. Starea autoindusă permite minții și corpului să anuleze răspunsul

la stres, promovând în schimb odihna și recuperarea. Practic, corpul primește comenzi verbale

care îi spun să se relaxeze, controlând respirația, presiunea arterială, bătăile inimii și temperatura

corporală. Pentru început, training-ul autogen se realizează sub ghidarea terapeutului, apoi

subiectul va învăța să se "vindece singur" și va putea utiliza tehnica de antrenament autogen fie

6

ori de câte ori va dori să controleze nivelul de stres, fie pentru a se bucura de beneficiile relaxării

profunde și pentru a preveni efectele stresului cronic.

b. Tehnici de vizualizare. Imaginația este aptitudinea noastră de a crea o imagine mentală.

Vizualizarea este tehnica ce folosește imaginația pentru a retrăi o experiență trecută, modificând

amintirile sau pentru a crea sau anticipa o experiență viitoare.Vizualizarea constă în imaginarea

unei situații date care să fie puternic resimțită. Aceasta vizualizare poate să reprezinte o

experiență obiectivă sau simbolică.

Putem să ne aflăm asociați unei experiențe vizualizate (adică să o vedem și sa o simțim "ca și

cum am fi acolo") sau putem fi disociați de această experiență (ca și cum ne-am uita la o lovitura

de fotbal de la 11m ca un spectator). În primul caz, nu ne putem vedea pe noi inșine așa cum ne

percepem în mod obișnuit, în al doilea caz, ne putem percepe integral pe noi, ca și cum am fi

priviți de altul.Reprezentările noastre interne produc asupra sistemului nostru nervos un efect

apropiat de cel pe care-l produce experiența concretă.Starea de relaxare facilitează considerabil

tehnicile de vizualizare, crescându-le eficiența. Vizualizarea ne permite să accedem la resursele

noastre sau să creăm unele noi.

7

SUBIECT 1 – PROFIL PSIHODIAGNOSTIC

Primul subiect este de sex masculin, cu vârsta de 37 de ani. Născut în Bucureşti, absolventă de studii superioare – Academia de Studii Economice. Necăsătorit, cu părinţi divortaţi după vârsta adolescenței, are un grup de firme pe care îl conduce împreună cu partenerii săi

Am aplicat două instrumente, respectiv:

1. Scala de percepţie a stresului (Perceived Stress Questionnaire), elaborat de

Levenstein si colab. (1993) este un instrument relevant în stabilirea nivelului de stres

perceput de către subiect.

Răspunsurile se marchează cu numere pe o scală de la 1-4, respectiv:

1 – aproape niciodată

2 – câteodată

3 – adeseori

4 – aproape întotdeauna

Cotarea se face astfel: pentru 8 dintre cei 30 de itemi, cota data de subiect se inverseaza

(1,7,10,13,17,21,25,29). Scorul, cuprins intre 30 si 120, permite incadrarea subiectului in una

dintre cele 3 categorii: Stres Redus, Stres Moderat si Stres Intens.

La această evaluare, subiectul 1 a obţinut un scor de 63p, ceea ce îl încadrează în

categoria 60 – 89p, stres moderat.

2. Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham conceput de J. Abraham

evalueaza intensitatea globală a stresului în funcţie de şase factori care constituie surse şi arii de

manifestare ale acestuia: ambianţa, prejudicierea Eului, relaţii interpersonale, activitate

profesională, administrarea timpului şi regimul de viaţă.

8

Chestionarul cuprinde 84 de întrebări şi are o sensibilitate crescută datorită celor patru

variante de răspuns pentru fiecare item, gradate în funcţie de intensitatea manifestărilor

respective: “niciodată”, “rareori”, “deseori”, “întotdeauna”.

Scorurile obţinute au fost:

A – 20, PE – 26, RI – 28, AP – 36, AT – 39, RV – 23.

TOTAL – 172,

ceea ce conform etalonului orientativ conduce la intervalul 176 – 161, stanină E 6 evaluare

calitativă mediu superior.

Corelează cu rezultatul obținut prin evaluare cu ajutorul primului instrument, respectiv subiectul

are un nivel de stres moderat și rezistență în partea superioară a eşalonului mediu.

Tehnici de intervenţie recomandate:

a. Coaching de business orientat pe obiectiv.

Coaching-ul înseamnă acompanierea unei persoane până la obținerea obiectivelor pe care aceasta

și le dorește. Așa cum există un coach în sport, care îi antrenează pe sportivi să fie performanți și

să obțină rezultate cât mai bune, ideea coaching-ului a fost extinsă în zona de business.

Antrenorul de minți, spirit și emoție însoțește clientul pentru atingerea obiectivelor dorite.

Coaching-ul este greu de rezumat în câteva cuvinte, însă el reunește concepte precum: persoană,

resursă, potențial, timp, efort, exercițiu și disciplină.

Coaching-ul este atât de divers tocmai pentru că el a fost creat să întâmpine cele mai diverse

nevoi ale persoanelor. Astfel, există executive coaching, coaching de leadership, pentru

performanță, schimbarea carierei, valorificarea talentelor, obținerea succesului financiar,

bunăstare fizică, materială, interioară etc. Pe scurt, putem vorbi de trei mari categorii de

coaching: executive coaching (pentru manageri și oameni din companii), life sau personal

coaching (pentru obiective care țin de viața personală a indivizilor) și team coaching (dedicat tot

9

persoanelor din companii, însă direcționat către grupuri pentru obținerea unui rezultat benefic

pentru organizație).

Ca un proces de coaching să fie de succes, unul dintre cele mai importante aspecte este ca relația

dintre coach și client să fie una foarte deschisă și cordială. Este foarte important să existe un

spațiu de totală acceptare, fără judecăți de valoare din partea coach-ului.

Schimbarea cea mai mare pe care o aduce coaching-ul este faptul că persoana conștientizează, își

asumă și transformă. Ea începe să vadă lucrurile dintr-o altă perspectivă și este conștientă de

poziția sa; acceptă lucruri pe care înainte nu le încercase, transformă și creează astfel încât

clientul să obțină afacerea sau carieră pe care și-o dorește, relații armonioase, mulțumire de sine

și echilibru. Cu cât sunt mai mari curajul și deschiderea, din partea ambelor părți, cu atât se

ajunge la rezultate mai frumoase.

b. Disocierea.

Reacţia subiectului la un eveniment nu depinde în mod direct de acest

eveniment, ci de reprezentarea (mentală) pe care o are despre situaţia respectivă. A se disocia

înseamnă "a lua distanţă", "a vedea lucrurile dintr-un alt unghi". Regizorii de filme ştiu să

manipuleze emoţiile noastre alternând scenariile vizualizate în mod asociat şi disociat. De

exemplu, într-o cursă de maşini, în primul caz, camera este instalată la marginea pistei. Pe ecran

se văd maşinile trecând, iar noi suntem disociaţi de acea acţiune. În al doilea moment, camera

este instalată într-o maşină de curse, în spatele parbrizului. Pe ecran vedem drumul care defilează

cu toată viteza chiar inaintea ochilor noştri. Suntem asociaţi acestei acţiuni. Putem vedea

diferenţa pe care o resimţim între aceste două scenarii.

În faţa unui eveniment dificil, provocând în subiect o emoţie vie, acesta poate să fie propriul său

regizor şi să vadă ca şi cum s-ar filma cu o cameră exterioară. Din această poziţie poate să

atenueze emoţiile resimţite şi poate lua o decizie privind pregătirea reacției sale.

10