MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI

ORDIN Nr. 4/N din: 22.01.1997

Având în vedere: ­ Avizele Consiliului Tehnico­Ştiinţific nr. 341/96; 342/96; 343/96, ­ In temeiul H.G. nr. 456/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ­ In conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 12/1996 şi a Decretului nr. 591/1996, ­ Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului emite următorul

ORDIN

Art. 1 ­ Se aprobă "Normativ privind proiectarea şi verificarea construcţiilor spitaliceşti şi a instalaţiilor" Indicativ NP­015­97

Art. 2 ­ Reglementările de la art. 1 intră în vigoare la data publicării în Buletinul Construcţiilor.

Art. 3 ­ Direcţia Programe de Cercetare şi Reglementări Tehnice va aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

MINISTRU NICOLAE NOICA

MINISTERUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI

DIRECŢIA COORDONARE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII

NORMATIV privind

PROIECTAREA ŞI VERIFICAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI ŞI A INSTALAŢIILOR

AFERENTE ACESTORA

Elaborat de: JSTITUTUL DE PROIECTARE, CERCETARE ŞI TEHNICĂ DE CALCUL SI CONSTRUCŢII ­ IPCT ­ S.A. ­ BUCUREŞTI În colaborare cu: ISTITUTUL DE PROIECTĂRI CARPAŢI ­ R.A.

IPCT ­ SA DIRECTOR GENERAL ing.Şerban Stănescu DIRECTOR GENERAL ADJUNCT dr.ing.Dan Căpăţână ŞEF DEPARTAMENT ARHITECTURĂ dr.arh.Ştefan Barthon RESPONSABIL LUCRARE arh.Ioana Atanasescu

CARPATI PROIECT ­RA DIRECTOR ing.Mihai Mihalache RESPONSABILI LUCRARE arh.Silvia Măldărescu

ing.Radu Măldărescu Avizat de:CTS­MLPAT

DIRECŢIA DE COORDONARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ ŞI REGLEMENTĂRI TEHNICE PENTRU CONSTRUCŢII

DIRECTOR ing.Octavian Mănoiu RESPONSABIL TEMĂ arh.Doroteia Cocheci

CUPRINS VOLUMUL I

I. GENERALITĂŢI 1.1. Obiect 1.2. Domeniu de aplicare şi condiţii de utilizare

II. CADRUL LEGISLATIV privind proiectarea, realizarea si exploatarea

clădirilor spitaliceşti

II.1. Cadrul general

Anexa II­a ­ Documente conexe

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALA pentru proiectarea construcţiilor si instalaţiilor

III.1. Date generale, tipuri de spitale, date tematice de bază III.2. Organizarea funcţională şi generală III3. Prezentarea cerinţelor funcţionale tehnologice pentru principalele compartimente şi servicii III.4. Instalaţii electrice III.5. Instalaţii de alimentare cu apă şi canalizare III.6. Instalaţii de ventilare şi tratare a aerului III.7. Instalaţii termice III.8. Instalaţii frigorifice III.9. Instalaţii de gaze naturale şi fluide medicinale III.10. Instalaţii de colectare şi tratare deşeuri solide

IV. CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE privind amplasarea clădirilor spitaliceşti IV. 1. Dimensionarea şi forma terenului IV.2. Caracteristici geo­fizice ale terenului IV.3. Condiţii de microclimat în zona amplasamentului IV.4. Amplasarea spitalelor în cadrul localităţilor IV.5. Criterii de organizare funcţional­urbanistică a incintei sau a platformei spitaliceşti

ANEXE GENERALE

AI. Scheme funcţionale privind principalele compartimente şi sectoare AII. Condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea şi exploatarea construcţiilor spitaliceşti AII.l. Considerente generale AII.2. Derularea procesului de proiectare AI 1.3. Realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii AII.4. Exploatarea clădirilor spitaliceşti

Anexa AII.2.a. Lista avizelor şi acordurilor ce trebuie obţinute de investitor (beneficiar de folosinţă) pe parcursul elaborării proiectului

NORMATIV DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI INDICATIV NPO15­97

I GENERALITĂŢI

I.1OBIECT

I1.1 Prezentul normativ stabileşte principii de concepţie pentru proiectarea clădirilor spitaliceşti inclusiv a incintelor şi terenurilor aferente (cap.II şi IV), precum şi valorile parametrilor ce definesc exigenţele utilizatorilor, în conformitate cu prevederile Legii 10/1995. (cap.V).

I.1.2. Prezentul normativ reprezintă în principal un ghid pentru uzul proiectanţilor de spitale, având în vedere complexitatea deosebită a acestor programe datorată în principal: ­echipamentelor şi tehnologiilor ce se utilizează în diagnosticul şi tratamentul medical, acestea impunând performanţe superioare clădirilor în care se amplasează; ­vulnerabilităţii deosebite a principalilor utilizatori ai clădirii, bolnavii, cu capacităţi fizice şi psihice diminuate, mai expuşi diferitelor riscuri ce survin în exploatarea clădirilor şi instalaţiilor; ­cerinţei specifice unităţilor sanitare de a se menţine în funcţiune, la parametri adecvaţi asigurării asistenţei medicale înalt calificate şi eficiente, inclusiv în caz de calamitate sau dezastru.

1.1.3. Prezenta reglementare stabileşte condiţiile minime de calitate, corespunzătoare clădirilor spitaliceşti (indiferent de profilul şi capacitatea acestora), ce trebuie realizate şi menţinute, la aceiaşi parametri, pe întreaga durată de existenţă a construcţiei.

I .2. DOMENIU DE APLICARE ŞI CONDIŢII DE UTILIZARE

I.2.1 Prevederile prezentei reglementări se vor aplica la proiectarea clădirilor spitaliceşti noi, şi după caz la modernizarea, reamenajarea, consolidarea sau repararea clădirilor existente.

I.2.2. Prevederile prezentului normativ se vor utiliza de către: ­organismele de administraţie teritorială precum şi alte persoane fizice sau juridice care iniţiază investiţii în domeniul sănătăţii (cap.II şi cap.IV); ­verificatorii de proiecte şi experţi autorizaţi în conformitate cu Legea 10/1995 (cap.V);

Elaborat de: INST. DE PROIECTARE CERCETARE ŞI TEHNICA DE CALCUL ÎN CONSTRUCŢII

Aprobat de: MINISTRUL LUCRĂRILOR PUBLICE ŞI AMENAJĂRII TERITORIULUI cu ordinul nr.4/N din 22.01.97

­elaboratorii studiilor de fundamentare ale planurilor de amenajare a teritoriului, ale Planurilor Urbanistice Generale şi Zonale (PUG, PUZ) ale regulamentelor de urbanism generale şi locale, referitor la specificul funcţional şi condiţiile de amplasare a construcţiilor spitaliceşti (cap.IV) şi cap.V); ­elaboratorii studiilor de prefezabilitate sau ale studiilor preliminare pentru întocmirea temelor de proiectare şi a temelor de tehnologie medicală (cap.III şi cap.IV); ­persoane fizice şi juridice angajate prin contracte de consultanţă tehnică de către investitori sau antreprenorii executanţi ai lucrărilor (cap.III şi cap.IV). I.2.3. Prin prezentul normativ sunt reglementate condiţii de calitate admisibile (niveluri de performanţă ­ conf.cap.V) corespunzătoare categoriei de importanţă „C". Proiectantul, la solicitarea beneficiarului, poate adopta alte valori ale parametrilor corespunzători cerinţelor utilizatorilor, dar în nici un caz inferioare celor prevăzute prin prezentul normativ. I.2.4. La proiectarea unei clădiri spitaliceşti se vor respecta, pe lângă prevederile prezentului normativ, toate reglementările tehnice specifice domeniului, în vigoare la acea dată.

II. CADRUL LEGISLATIV PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

II.1CADRUL GENERAL

II.l.l. Construcţiile spitaliceşti sunt lucrări de utilitate publică şi, în conformitate cu legislaţia, privind asigurarea sănătăţii populaţiei, sunt unităţi componente ale reţelei naţionale şi teritoriale de asistenţă medicală.

II.1 .2. Organizarea spitalelor (capacitate, profil medical, structura serviciilor componente), indiferent de natura fondurilor de finanţare a investiţiei sau forma de proprietate, se face în conformitate cu prevederile legale privind organizarea reţelei teritoriale a serviciilor medicale sau cu Ordine ale Ministerului Sănătăţii, emise în temeiul prerogativelor sale.

II. 1.3. Realizarea spitalelor se poate face prin finanţare din: a. ­fonduri publice (de la bugetul de stat, bugetele locale, fonduri special constituite prin lege în afara acestor bugete), b. ­credite garantate sau contractate de stat, c. ­fonduri private (de la persoane fizice sau juridice), d. ­fonduri mixte (publice + private).Construcţiile spitaliceşti realizate, integral sau parţial, din fonduri publice şi/sau credite garantate de stat, urmează regimul investiţiilor publice conform cu Ordonanţa Guvernului nr. 12/1993 şi se supun reglementărilor din Legea Finanţelor Publice 72/1996 privind aprobarea investiţiilor.

II. 1.4. Executarea construcţiilor spitaliceşti se autorizează de către administraţia locală în temeiul Legii 10/1995, indiferent de natura fondurilor din care se finanţează acestea.

II. 1.5. Realizarea construcţiilor spitaliceşti şi exoploatarea lor se vor face în conformitate cu prevederile Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii.

II. 1.6. Amplasarea spitalelor se poate face pe terenuri aparţinând domeniului public, domeniu privat al statului sau a unităţior administrativ­teritoriale, sau pe terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, cu respectarea prevederilor legale ce reglementează utilizarea, concesionarea sau exproprierea acestora (Legea 80/1994,• Legea 33/1994, Legea 18/1990 etc).

II. 1.7. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti finanţate, integral sau în completare, de la bugetul de stat, de la bugetele locale, din fonduri special construite prin lege în afara acestor bugete, din credite externe garantate sau contractate de stat se adjudecă prin licitaţie publică în condiţiile stabilite de Ord. Guv. nr. 12/1993, de Ordinul comun al Ministerului Finanţelor (MF) si al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului (MLPAT) nr.l743/69/N/1996.

II. 1.8. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti (clădiri + instalaţii), indiferent dacă acestea se finanţează din fonduri publice sau private, se va face de către proiectanţi specialişti (arhitecţi si ingineri) cu competenţă tehnică şi experienţă în domeniul proiectării de spitale şi în domeniul tehnologiilor complexe implicate de asistenţa medicală modernă.

MENŢIUNE

Pentru condiţii privind derularea procesului de proiectare, realizarea, precum şi exploatarea

construcţiilor spitaliceşti, se va consulta Anexa generală AII.

ANEXA II­a

DOCUMENTE CONEXE

Legea 10/1995 ­privind calitatea în construcţii Legea 3/1978 ­privind asigurarea sănătăţii populaţiei Legea 72/1996 ­privind finanţele publice Legea 50/1991 ­privind autorizarea executării construcţiilor Legea 18/1991 ­privind fondul funciar Legea 33/1992 ­privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică Legea 83/1994 ­pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii 58/1993 Legea 137/1995 ­privind protecţia mediului HG 592/1993 ­pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea investiţiilor publice HG 727/1993 ­pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile de organizare a licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea proiectării investiţiilor publice HG 112/1993 ­privind componenţa, organizarea şi funcţionarea Consiliului Interministerial de avizare a lucrărilor publice de interes naţional şi locuinţelor sociale HG 376/1994 ­privind metodologia de elaborare a devizului general pentru obiectivele de investiţii HG 925/1995 ­pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor HG 525/1996 ­pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism Ordonanţa Guv. 12/1993 ­privind achiziţiile de bunuri şi investiţii publice Ordin 91/1991 MLPAT ­pentru aprobarea formularelor, a procedurilor de autorizare şi a conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea 50/1991 Ordin MAPPM 125/1996 ­pentru aprobarea Procedurii de reglementare a activităţilor economice şi sociale cu impact asupra mediului înconjurător Ordin comun MF­MLPAT . 1743/69/N/1996 ­pentru aprobarea Normelor metodologice privind conţinutul ­ cadru al proiectelor ­ pe faze de proiectare ­, al documentelor de licitaţie, al ofertelor şi al contractelor pentru execuţia investiţiilor Legea 125/1996 ­pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor Legea 90/1996 ­Legea protecţiei muncii

III. CONDIŢII FUNCŢIONALE ŞI DE TEHNOLOGIE MEDICALĂ PENTRU PROIECTAREA CONSTRUCŢIILOR ŞI INSTALAŢIILOR

III.l. DATE GENERALE, TIPURI DE SPITALE, DATE TEMATICE DE BAZĂ

III. 1.1. În organizarea sistemului de ocrotire a sănătăţii, SPITALUL este unitatea de bază, care asigură asistenţa medicală completă sau de specialitate, preventivă, curativă şi de recuperare pentru bolnavii internaţi şi ambulatori de pe teritoriul arondat . III. 1.2. Unităţile spitaliceşti care constituie baza reţelei teritoriale sunt: ­spitale generale ­ ce cuprind cel puţin cele 4 specialităţi medicale de boli principale: boli interne, chirurgie, pediatrie, obstetrică­ginecologie. In funcţie de teritoriul arondat spitalele generale pot fi : comunale, orăşeneşti, municipale, judeţene. OBSERVAŢIE: Spitalele comunale mici pot avea numai 3 specialităţi medicale (fără chirurgie), cazurile chirurgicale urmând a fi rezolvate în localitate urbană cea mai apropiată. ­spitale de specialitate ­ ce asigură asistenţa medicală într­una din specialităţile medicale principale sau într­unui ori două profiluri medicale înrudite, derivate din acestea. De ex.: spitale de chirurgie cardio­vasculară, de traumatologie şi chirurgie reparatorie, de neurochirurgie (derivate din specialitatea chirurgie) sau spitale de endocrinologie, de oncologie, de boli infecţioase (derivate din specialitatea boli interne) ş.a.m.d..

OBSERVAŢIE: Spitalele diversificate pe specialităţi sau profiluri medicale apar ca necesare în oraşele mari. Pentru unele specialităţi sau profiluri se recomandă instituirea de spitale de specialitate şi în spitalele mici sau mijlocii. De ex.: spitale de pediatrie sau maternităţi (datorită vulnerabilităţii mai mari a pacienţilor şi/sau specificităţii actului medical), spitale de boli infecţioase (datorită riscului de contaminare), spitale de psihiatrie sau alte boli cronice (datorita duratei mari de spitalizare).

III. 1.3. Specialităţile medicale principale sau profilurile medicale derivate constituie secţii medicale în cadrul spitalului; acestea împreună cu serviciile specializate de diagnostic şi tratament alcătuiesc structura medicală a unui spital. Sunt peste 20 de profiluri medicale relativ autonome (cu tendinţă de diversificare şi specializare continuă), care pot intra distinct, ca secţii, în structura unui spital general, sau pot defini profilul şi structura unui spital de specialitate. în funcţie de structura medicală stabilită (rezultată ca urmare ă necesităţilor din teritoriu) şi de dezvoltarea preconizată pentru serviciile de diagnostic­tratament (ca amploare, diversitate şi nivel de echipare cu aparatură medicală), spitalele teritoriale (atât cele generale cât mai ales cele de specialitate) vor prezenta diferenţe notabile între ele. III. 1.4. Spitalele de reţea care cuprind şi funcţiuni de învăţământ medical sunt denumite spitale clinice şi sunt diferenţiate Ia rândul lor în: ­spitale clinice generale (spitale universitare), ­spitale clinice de specialitate. OBSERVAŢIE: Spitalele clinice se amplasează de regulă iu oraşele în care există instituţii de învăţământ superior medical. III.15. Unităţile medicale complexe organizate la nivel regional sau naţional care, pe lângă asistenţa medicală propriu­zisă şi învăţământul de specialitate, integrează şi funcţiuni de cercetare ştiinţifică sau primesc atribuţii de for metodologic pentru anumite profiluri medicale sunt: ­ institutele medicale, ­ centrele medicale.

Deşi aceste unităţi nu sunt încadrate în categoria spitalelor propriu­zise, ele au în componenţa lor secţii medicale şi servicii de diagnostic­tratament organizate după sistemul unităţilor spitaliceşti.

III.l .6. O categorie aparte de unităţi de asistenţă medicală, ce prezintă asemănări de structura medicală cu spitalele (iară a intra însă în categoria acestora din punct de vedere al organizării reţelei sanitare), o constituie preventoriile şi sanatoriile. Preventoriile sunt unităţi medicale ce acordă asistenţă specializată pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor care prezintă acest risc. Sanatoriile sunt unităţile ce asigură asistenţă medicală complementară (în fază de convalescenţă şi recuperare) pacienţilor care au încheiat ciclul principal de tratament. Preventoriile şi sanatoriile se organizează pe profiluri medicale, separat pentru adulţi şi copii. Amplasarea preventoriilor şi sanatoriilor se face în afara aglomerărilor urbane, în zone geo­ climatice cu proprietăţi curative sau în staţiuni balneare.

III.l .7. în funcţie de capacitatea de spitalizare (număr de paturi), spitalele sunt clasificate după cum urmează: a.­spitale mici (150­350 paturi pentru spitale generale, 100­200 paturi pentru spitale de specialitate) b.­spitale mijlocii (400­600 paturi pentru spitale generale, 250­400 paturi pentru spitale de specialitate) c.­spitale mari (700­1000 paturi pentru spitale generale, 500­700 paturi pentru spitale de specialitate d.­spitale foarte mari (peste 1100 paturi ­ de regulă sunt spitale generale).

OBSER VA ŢIE: In ceea ce priveşte capacitatea optimă a spitalelor, specialiştii în domeniu apreciază că: ­spitalele de capacitate mijlocie sunt cele mai eficiente din punct de vedere al gestiunii, mai uşor de administrat, mai apte să ofere servicii medicale de calitate, mai puţin stressante pentru pacienţi; ­spitalele foarte mari se justifică numai în cazul marilor aglomerări urbane sau în cazul clinicilor universitare, unde apare necesitatea concentrării unei game cât mai largi de profiluri medicale; ­spitalele mici sunt cele mai potrivite pentru a realiza o distribuţie echilibrată în teritoriu a serviciilor medicale de bază.

III. 1.8. În funcţie de rangul deţinut în reţeaua sanitară teritorială, spitalul poate avea în subordine o serie de unităţi de servicii si prestaţii medicale, cum ar fi: dispensar şi policlinică teritorială, de întreprindere sau şcolară, centru stomatologic, centru de recoltare şi conservare sânge, staţie de salvare, centrul teritorial de service şi reparaţii pentru aparatură medicală, locuinţe de serviciu pentru personalul medical etc. Atunci când aceste unităţi se amplasează în incinta spitalului se impune o tratare diferenţiată a circuitelor şi acceselor. Unităţile de servicii şi prestaţii medicale, altele decât spitalul propriu­zis, dar amplasate în aceiaşi incintă, vor fi denumite în text ..funcţiuni asociate".

III. 1.9. Tipul de organizare funcţională a unui spital, aria desfăşurată şi costul de finanţare vor depinde direct de următoarele date tematice de bază: ­capacitate (număr de paturi), ­structura paturilor (număr de secţii şi profilul medical al acestora), ­structura serviciilor de diagnostic şi tratament (nominalizare, capacitate, nivel de echipare tehnico­medicală), ­structura funcţiunilor asociate (după caz)

, ­natura atribuţiilor în sistemul de învăţământ medical (după caz), ­tipul de servicii oferite pacienţilor ambulatorii şi amploarea acestora, ­sistemul de asigurare al asistenţei medicale la domiciliu (după caz), ­condiţiile de amplasare (caracteristicile terenului, reglementările urbanistice, modul de organizare al utilităţilor).

Principalele elemente fixate prin acest pachet de informaţii iniţiale alcătuiesc tema­cadru pentru stabilirea conceptului general de organizare a ansamblului de funcţiuni, pentru definirea, structurarea şi dimensionarea fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente ale spitalului (tema de proiectare propriu­zisă), pentru estimarea globală a necesarului de echipamente şi utilităţi.

III.2. ORGANIZAREA FUNCŢIONALĂ GENERALĂ

III.2.1. Factori care determină alcătuirea compartimentelor şi sectoarelor funcţionale şi interrelaţionarea lor reciprocă

Organizarea spaţial­funcţională a spitalelor în ansamblu, ca şi cea a fiecăruia din sectoarele şi compartimentele componente, se face ţinând seama de: ­categoriile de utilizatori, ­specificul activităţilor, ­condiţionări tehnologice impuse de aparatura medicală şi echipamentele (instalaţiile) utilizate, ­criterii de igienă şi asepsie.

III.2.1.1. Principalele categorii de utilizatori sunt: a.­ pacienţii ­spitalizaţi ­ambulatori gravitatea afecţiunii, risc de contaminare pentru restul utilizatorilor) b.­ personalul medical (se diferenţiază după atribuţiuni în cadrul procesului medical) c­ personalul paramedical (desfăşoară activităţi complementare procesului medical şi se diferenţiază după natura activităţilor: tehnice, gospodăreşti, administrative etc.) d.­ însoţitori (persoane din familia bolnavului care se internează odată cu acesta) e.­ aparţinători si vizitatori (membrii ai familiei bolnavului sau alte categorii de persoane care intră în relaţie cu bolnavii sau cu personalul medical şi paramedical) f. Studenţi, cursanţi ­ la spitale clinice şi institute medicale ­g.­ personal de cercetare ­ la institute şi centre medicale ­ Pentru fiecare categorie de utilizatori trebuie asigurate: ­ spaţiile necesare, ­ condiţiile adecvate de microclimat şi igienă, ­ protecţia corespunzătoare faţă de diverse riscuri la care sunt expuşi pe timpul staţionării sau desfăşurării de activităţi în incinta şi clădirile spitalului.

III.2.1.2. Principalele tipuri de activităţi sunt: ­medicale (consultaţii, investigaţii, tratamente, acestea diferenţiate la rândul lor după natura procedurilor aplicate, după criterii tehnologice şi/sau de asepsie); ­complementare procesului medical propriu­zis (supravegherea şi asistarea bolnavului, studiu şi documentare, elaborarea şi înregistrarea documentelor medicale, pregătirea materialului şi instrumentarului, sterilizare etc); ­gospodăreşti (curăţenie, spălare rufe, igienizare, preparare hrană etc); ­de conducere si organizare: ­administrative si de gestiune: ­tehnice (de exploatare şi întreţinere a instalaţiilor şi echipamentelor);

­de învăţământ si cercetare (după caz).

Dintre activităţile care se desfăşoară în spital trebuie stabilite şi ierarhizate cele care impun: ­izolarea spaţiilor sau separarea circuitelor (fie din considerente de igienă şi asepsie, fie din considerente de protecţie faţă de riscuri tehnologice sau pericol de poluare), ­instituirea de relaţii de vecinătate obligate a spaţiilor (compartimentelor) pentru optimizarea fluxurilor şi proceselor medicale. Spaţiile, instalaţiile, echipamentele şi dotărilfe vor fi concepute adecvat pentru fiecare gen de activitate, asigurând condiţiile optime de lucru în cadrul prevăzut de normele specifice de securitate a muncii în sectorul sanitar.

III.2.1.3. Aparatura medicală şi echipamentele utilizate în procedurile medicale, regimul de folosire pentru unele materiale şi produse de uz medical, ca şi o parte din utilajele funcţionale impun condiţionări tehnologice severe privind: ­conformarea şi dimensionarea spaţiilor, ­organizarea fluxurilor, ­alegerea soluţiilor constructive şi de finisare, ­deservirea cu instalaţii.

III.2.1.4. Criteriile de igienă şi asepsie, specifice unităţilor spitaliceşti, sunt determinante în alegerea soluţiilor funcţionale şi tehnologice, atât pentru întregul spital cât şi pentru fiecare din sectoarele şi compartimentele medicale. în practica de proiectare de specialitate sunt studiate şi recomandate (uneori impuse de organismele cu responsabilităţi în administrarea reţelei sanitare) modalităţi de soluţionare spaţio­funcţională precisă a diverselor compartimente, care să reducă la minim riscurile de contaminare pe care le comportă, pe de o parte specificul unor proceduri medicale, iar pe de altă parte utilizarea aceloraşi spaţii de către persoane cu diverse maladii.

Principiile utilizate în alcătuirea spaţiilor şi structurarea compartimentelor funcţionale pe baza criteriilor de igienă şi asepsie sunt: ­segregarea spaţiilor medicale după riscul de contaminare acceptat (septice, aseptice, sterile); ­diferenţierea circuitelor (medicale/nemedicale, septice/aseptice, deschise/închise etc); ­interpunerea de bariere ­ filtre de control şi igienizare ­ la trecerile între zone cu potenţial diferit de contaminare; ­utilizarea de echipamente şi instalaţii speciale pentru tratarea, curăţirea, dezinfectarea, sterilizarea tuturor componentelor mediului ambiental spitalicesc care pot constitui suport de transmitere a infecţiilor (aer, apă, efluenţi, persoane, alimente, produse farmaceutice, instrumente, lenjerie etc.)

III.2.2. Principalele grupe funcţionale ce intră în alcătuirea spitalelor

III.2.2.1. Schema de grupare a unităţilor funcţionale curente în spitale, prezentată în continuare, are la bază sistematizarea acestora după categoriile de utilizatori şi tipurile de activităţi şi este folosită la structurarea temelor de proiectare. Ea nu se suprapune decât parţial peste modul de organizare medicală şi administrativă a spitalului şi nu poate fi utilizată ca atare la elaborarea conceptului de organizare spaţial­funcţională a clădirilor spitaliceşti.

III.2.2.2 Pentru spitalele generale neclinice, lista principalelor grupe de funcţiuni (sectoare) şi a unităţilor funcţionale componente (compartimente) este: A. Sector spitalizare

Al. Secţiile medicale cu paturi compuse din'unităţi de îngrijire A2. Unitate de spitalizare de o zi (după caz) A3. Serviciul de primire şi externare a bolnavilor

B. Sector ambulator (pentru pacienţii ncinternaţi) Bl. Cabinete de consultaţii şi tratamente B2. Compartiment de evidenţă medicală, programare, informare

C. Servicii tehnico­medicale de diagnostic si tratament C1. Sector de intervenţii ­ tratamente aferent bolnavilor spitalizaţi Cla.­bloc operator Clb. ­serviciu anestezie şi terapie intensivă (ATI) Clc.­bloc de naşteri C2. Sector de investigaţii ­ explorări funcţionale (comun pentru bolnavii ambulator şi

spitalizaţi) C2a.­laborator de analize medicale C2b. ­laborator de radiodiagnostic C2c. ­laboratoare de explorări funcţionale , C2d. ­laborator de anatomie patologică C2e. ­laborator de medicină nucleară (după caz)

C3. Sector de terapie (pentru bolnavii ambulatori şi spitalizaţi) C3a. ­serviciu de urgenţe C3b. ­serviciu de recuperare medicală şi fizioterapie C3c. ­compartiment de epurare renală (după caz) C3d. ­compartiment de radioterapie (după caz) C3e. ­compartiment de psihoterapie şi ergoterapie (după caz) C3f. ­alte compartimente de terapie specială în funcţie de structura

medicală a spitalului C4. Servicii tehnico­medicale auxiliare (nu se adresează direct pacienţilor)

C4a. ­serviciu de sterilizare centrală C4b. ­farmacie C4c. ­bancă (punct) de sânge, bănci de ţesuturi (după caz) C4d. ­prosectură (morgă)

D. Servicii gospodăreşti D1. Bucătărie şi depozite alimente D2. Spălătorie şi depozite lenjerie D3. Staţie de dezinfecţie (centrală de paturi)

E. Conducere medicală si administraţie E1. Conducere medicală E2. Birouri administrative E3. Serviciu evidenţă medicală şi arhive E4.Compartiment prelucrare informaţii şi documente E5. Sală de întruniri

F. Servicii anexe pentru personal FI. Vestiare pentru personalul medical şi tehnic F2. Punct de documentare medicală (bibliotecă) F3. Cantină

G. Spatii sociale şi anexe pentru pacienţi, aparţinători, vizitatori G l. Garderobă G2. Serviciu de informaţii şi relaţii G3. Bufet şi puncte de vânzare (florărie, cadouri, ziare) G4. Diverse prestaţii ­frizerie, coafură, poştă (după caz)

G5. Capelă (după caz) H. Servicii tehnico­utilitare

H1. Centrale şi staţii tehnice H1 a.­centrală termică Hlb. ­gospodărie de apă şi staţie hidrofor H1 c. ­post de transformare şi grup electrogen Hld. ­centrale de ventilaţie şi de tratare agerului Hle. ­centrală frigorifică (după caz) H lf. ­staţii pentru oxigen, aer comprimat, alte fluide medicale H1 g. ­centrală telefonică Hlh. ­staţii pentru comunicare interne (TV cu circuit închis, ceasoficare, căutare de persoane, radioficare) H1 i. ­staţii de pompare şi tratare efluenţi Hlj. ­spaţii tehnice pentru maşini ascensoare Hlk. ­spaţii tehnice aferente unor echipamente medicale Hll. ­alte spaţii tehnice aferente instalaţiilor (puncte de distribuţie, camere tablouri electrice, galerii de vizitare etc.)

H2. Dispecerate pentru supraveghere, control şi avertizare asupra funcţionării echipamentelor şi instalaţiilor (după caz) H3. Serviciu de întreţinere şi service aparatură (ateliere) H4. Depozite diverse H5. Staţie colectare şi tratare deşeuri solide H6. Garaje H7. Control poartă

OBSERVA ŢIE: In funcţie de structura medicală a spitalului şi de capacitatea acestuia, unele din unităţile funcţionale menţionate pot fi absente sau pot fi comasate, dacă sunt compatibile (de ex. laboratorul de anatomie patologică poate forma cu serviciul de prosectură un singur compartiment, serviciul de urgenţă poate intra in componenţa serviciului de primire a bolnavilor spitalizaţi etc.)

III.2.2.3. Pentru spitalele generale clinice lista sectorelor şi unităţilor funcţionale se completează cu compartimentele aferente activităţilor de învăţământ (aule, săli de cursuri şi demonstraţii, cabinete de studiu individual şi în grup, secretariat, anexe pentru studenţi şi personalul didactic etc.) Pentru spitalele de specialitate, clinice sau neclinice, schema generală a funcţiunilor va prezenta diferenţe notabile de la spital la spital, în funcţie de profilul acestora, mai ales în ce priveşte componenţa serviciilor tehnico­medicale de diagnostic şi tratament (grupa C de funcţiuni). Pentru institutele medicale schema generală a funcţiunilor spitaliceşti va fi particularizată în raport cu profilul medical (la grupele de funcţiuni A, B, C). Schema se va amplifica cu un sector de învăţământ specializat pe profilul unităţii, precum şi cu grupele funcţionale specifice activităţilor de cercetare medicală clinică şi preclinică, de metodologie etc. In raport de specificul acestor noi funcţiuni se modifică corespunzător şi structura serviciilor tehnico­utilitare, gospodăreşti, de conducere şi de administraţie.

III 2.3. Principii de soluţionare arhitecturală şi tehnologică a compartimentelor functionale III.2.3.1 Pentru fiecare din compartimentele medicale şi gospodăreştij(din grupele de funcţiuni A,B,C,D) soluţionarea arhitecturală este dependentă de respectarea unor reguli de

organizare şi conformare a spaţiilor şi circuitelor precis determinate de: specificul tehnicilor şi procedurilor medicale, aplicarea criteriilor de igienă şi asepsie, condiţionarile tehnologice impuse de aparatura şi echipamentele medicale utilizate. Practica de proiectare de spitale (naţională şi europeană), studiile de optimizare elaborate de instituţii şi colective de cercetare interdisciplinară specializate în probleme de tehnologie medicală, precum şi reglementările normative ale autorităţilor responsabile cu organizarea asistenţei medicale au consacrat seturi de modele tipologice de alcătuire spaţio­funcţională şi tehnologică a acestor compartimente, care trebuie cunoscute şi aplicate de proiectanţii de spitale.

OBSERVAŢII: ­experimentarea în exploatare a modelelor tipologice, evoluţia tehnicilor medicale şi perfecţionarea aparaturii conduc la revizuirea periodică a modelelor de soluţionare spaţio­funcţională. ­echpamentele medicalele beneficiarului de folosinţă pot avea opţiuni (preferinţe) privind alegerea unora sau a altora din modelele tipologice şi este necesar să fie consultate înainte de fixarea soluţiilor arhitecturale şi tehnologice.

III.2.3.2. Alegerea modelului tipologic adecvat fiecărui compartiment funcţional în raport cu datele concrete ale temei de proiectare şi opţiunile beneficiarului de folosinţă, stabilirea modului de echipare cu aparatură, mobilier şi dotare medicală, precizarea cerinţelor privind conformarea structurii de rezistenţă şi a modului de soluţionare a instalaţiilor fac obiectul temei (respectiv proiectului) de tehnologie medicală. în absenţa tefmei de tehnologie medicală pentru fiecare din compartimentele cu specific medibal (cu deosebire a celor din grupele C şi D) nu se poate începe elaborarea soluţiilor peritru arhitectură şi instalaţii.

OBSERVAŢIE: Elaborarea proiectului de tehnologie medicală trebuie făcută după definitivarea (sau avizarea) de către investitor sau beneficiarul de folosinţă a listei principalelor echipamente şi aparate medicale şi precizarea potenţialelor furnizori (pentru a putea fi previzionale condiţiile de instalare şi montaj). Pentru definitivarea proiectului tehnic este necesară elaborarea prealabilă a proiectului de tehnologie pentru toate compartimentele care au astfel de implicata.

III.2.3.3. La stabilirea soluţiilor spaţio­funcţionale, constructive şi de deservire cu instalaţii a diferitelor compartimente se va avea în vedere asigurarea unui potenţial de flexibilitate a spaţiilor şi a modalităţilor de racordare Ia instalaţii, date fiind cerinţele, specifice spitalelor, de reechipare cu aparatură şi reconfigurare a organizării circuitelor interne în pas cu evoluţia tehnicilor medicale. Astfel de modernizări sunt necesare la cea. 12 ­15 ani pentru unele compartimente, respectiv la cea. 18­20 ani pentru altele şi trebuie efectuate fără a se afecta funcţionarea spitalului şi fără a perturba activităţile din compartimentele învecinate.

III.2.3.4. Atât pentru a asigura potenţialul de stabilitate menţionat, cât şi pentru a permite armonizarea reciprocă a diferitelor cerinţe dimensionale (gabarite ale echipamentelor şi elementelor de mobilier, lăţimi de fluxuri, compuneri de fronturi de lucru etc.) în cadrul compartimentelor, dar şi pe ansamblul clădirilor, în proiectarea de spitale se vor utiliza sistemele de dimensionare modulară a spaţiilor, având la bază serii modulare specifice funcţiunilor spitaliceşti, elaborate pe bază de studii de specialitate.

OBSERVAŢIE: ­Cele mai utilizate sisteme modulare pentru spitale sunt cele bazate pe modulul de 0.90 m şi pe modulul de 1.20 m.

III.2.4. Criterii de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul spitalului, organizarea circuitelor

III.2.4.1. Modul de amplasare a compartimentelor funcţionale în cadrul clădirilor spitaliceşti va fi dependent de: ­condiţionările specifice fiecărui compartiment; ­cerinţele de grupare pe zone (clădiri) a compartimentelor funcţionale, adecvat structurii medicale date; ­sistemul general de organizare a circulaţiilor principale (orizontale, verticale) la interiorul clădirilor, în relaţie cu accesele şi cu circulaţiile din incintă; ­condiţionările amplasamentului (orientări, regim de înălţime) ­ prezentate la cap.IV. ­opţiunea pentru un anumit tip de soluţie spaţial­volumetrică.

III.2.4.2. La stabilirea amplasamentului adecvat pentru fiecare compartiment se vor lua în consideraţie condiţionările specifice acestuia: gradul de accesibilitate faţă de categoriile de utilizatori (respectiv deschis sau închis pentru unii dintre utilizatori), sistemul de relaţii cu celelalte compartimente şi sectoare (respectiv vecinătăţi obligatorii, recomandate sau contraindicate), poziţia optimă în raport cu accesele şi circulaţiile comune ale clădirii, alte restricţii sanitare speciale (izolare cu filtre, accese duble, protecţie la radiaţii nucleare, agenţi poluanţi etc.) sau tehnologice (distanţa faţă de nivelul solului, protecţia faţă de trepidaţii, câmpuri electromagnetice etc).

III.2.4.3. Ansamblul clădirilor spitalului se va structura pe zone, în cadrul cărora se vor grupa compartimentele funcţionale cu activităţi similare şi compatibile, cu cerinţe de igienă şi asepsie similare, cu regim de adresare similar faţă de categoriile de utilizatori, cu cerinţe tehnologice similare. Gruparea pe zone trebuie să urmărească separarea unităţilor funcţionale ce prezintă incompatibilităţi de desfăşurare în aceleaşi spaţii şi să conducă la diferenţierea naturală a circuitelor ce trebuie protejate. Aplicarea simultană a acestor criterii conduce la un sistem de zonare utilizat la spitalele generale, precum şi la unele spitale specializate, după cum urmează: a. zona blocului operator, a serviciului ATI, a blocului de naşteri (şi a compartimentului de sterilizare centrală ­ după caz) b. zona de spitalizare (secţiile medicale cu paturi) c. zona laboratoarelor d. zona unităţilor de explorări funcţionale şi roentgendiagnostic e. zona sectorului de urgenţe şi a secţiei de spitalizare de o zi f. zona ambulatoriului şi a serviciului de internări g. zona accesului principal, a serviciilor pentru vizitatori şi a conducerii medicale h. zona administraţiei şi a serviciilor anexe pentru personal i. zona serviciilor de recuperare medicală şi alte terapii j. zona celorlalte servicii tehnico­medicale auxiliare (farmacie, prosectură) k. zona gospodărească 1. zona serviciilor tehnice.

OBSERVAŢIE: ­Sistemele de grupare a compartimentelor pe zone pot fi diferite la unele tipuri de spitale de specialitate (spitale de arşi, maternităţi), diferita fiind ponderea criteriilor în funcţie de care se face zonarea. ­în cadrul unora din zone apar necesare diferenţieri de subzone, în funcţie de gradarea unor criterii (subzone septice/aseptice, subzone pentru personal/pentru pacienţi). ­Asocierea altor funcţiuni sau servicii, conduce la apariţia unor noi zone şi subzone precum şi la regrupări ale acestora.

­Gruparea pe zone nu se suprapune peste schema grupelor de funcţiuni prezentata la pct.III.2.2.2., criteriile de zonare fiind mai complexe decât cele utilizate la elaborarea temelor de proiectare.

Ordinea de listare a zonelor pune în evidenţă criteriul succesiunii gradate a spaţiilor dinspre „curat" spre „murdar", dinspre intim spre public, dinspre activităţi medicale spre activităţi auxiliare, criteriu după care se ordonează amplasarea zonelor pe verticala clădirilor sau pe orizontală, în raport cu circulaţiile majore interioare. Astfel: ­compartimentele din zonele a) si b). adresate numai pacienţilor spitalizaţi, cu cerinţe severe privind igiena şi asepsia, se vor amplasa la nivelurile superioare ale clădirii, la distanţă de circulaţiile comune; ­zonele e), f) si g), relativ „neutre" din punct de vedere al condiţionărilor igienico­sanitare, sunt zone de interfaţă a spitalului, pe componenta medicală a acestuia, în relaţia cu pacienţii, aparţinătorii şi vizitatorii; ele trebuie deschise direct spre căile de circulaţie auto şi pietonale din zona publică a incintei spitaliceşti; în funcţie de soluţia arhitecturală adoptată, aceste zone se amplasează la parter sau mezanin; ­zonele i). k) si 1). „murdare" (sau cu subzone murdare), sunt închise accesului pacienţilor şi altor categorii de personal în afara celui propriu şi sunt strict separate de zonele cu cerinţe de asepsie; ele constituie zone de interfaţă a spitalului în relaţia cu serviciile tehnice şi de prestaţii ale localităţii, cu unităţile furnizoare de materiale şi produse, cu diversele reţele edilitare; compartimentele componente vor avea accese directe dinspre zona de serviciu a incintei spitaliceşti. Amplasarea uzuală a acestora este la demisolul (parterul) clădirilor spitaliceşti, precum şi în construcţii anexe izolate; ­zonele c) si d). respectiv h) si i). pot ocupa poziţii intermediare, cu precizarea că zona laboratoarelor (c), ca şi zona administraţiei, sunt închise pentru pacienţi şi aparţinători, cu excepţia spaţiului de relaţii (punctul de recoltare sau secretariatul), şi se vor amplasa periferic faţă de circulaţiile principale ale acestor utilizatori.

III.2.4.4. Sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va trebui să răspundă următoarelor deziderate: ­circulaţia bolnavului (spitalizat sau ambulator) de la primul contact cu spitalul şi până la părăsirea acestuia, parcurgând toate compartimentele medicale, de diagnostic şi tratament, trebuie să se desfăşoare în flux continuu, pe trasee clare, accesibile în condiţii de egală siguranţă atât pentru deplasările pedestre, cât şi pentru deplasări cu căruciorul rulant, targa sau patul. Traseele pe care este necesară deplasarea în viteză, în cazuri de urgenţă medicală vor fi scurte şi directe,; ­circulaţia personalului medical între toate punctele de lucru pe care le are de parcurs în timpul îndeplinirii serviciului, trebuie să se poată desfăşura în timp cât mai redus, pe distanţe cu atât mai scurte cu cât este mai mare frecvenţa deplasărilor; ­circulaţia personalului tehnic şi de întreţinere la diversele staţii tehnice, puncte de control şi intervenţie diseminate în spital, trebuie asigurată fără a se întrerupe sau perturba activităţile medicale vitale şi fără a impieta asupra cerinţelor de asepsie specifice unor compartimente medicale; ­circulaţia şi manipularea materialelor şi echipamentelor care pot prezenta riscuri pentru pacienţi şi alţi utilizatori neavizaţi (chimicale şi reactivi, materiale inflamabile şi explozibile, butelii pentru gaze sub presiune, surse nucleare, produse radiofarmaceutice, deşeuri medicale contaminate) se vor desfăşura pe trasee distincte, scurte, localizate şi protejate corespunzător.

III.2.4.5. Traseele principale de circulaţie, care asigură legătura pe verticală şi pe orizontală între toate zonele spitalului, respectiv între acestea şi accesele principale în clădire, sunt deschise

tuturor categoriilor de utilizatori, jucând rolul unor „străzi". Transportul materialelor şi diferitelor produse, pe traseele comune ale spitalului, se va face numai în mijloace de transport adecvate, închise corespunzător dacă există riscul de a deranja celelalte categorii de utilizatori. Circulaţiile principale se dimensionează în raport cu intensitatea traficului şi cu natura mijloacelor de transport. Eventualele zone de aşteptare necesare pe aceste trasee se soluţionează în supralărgiri, protejate faţă de traficul de pe traseu.

OBSERVAŢIE: La spitalele foarte mari, la spitalele mari cu funcţiuni asociate, la institutele medicale, dimensionarea în funcţie de trafic a traseelor principale poate conduce la lărgimi de peste 3,5 m, nerecomandate în unităţile sanitare; în aceste situaţii se vor alege acele soluţii arhitecturale care permit realizarea de trasee dedublate, care să descongestioneze traficul de pe circulaţia principală.

III.2.4.6. Sistemul general de circulaţii ale spitalului va fi astfel soluţionat încât să permită amplasarea de puncte de control şi filtrare la trecerea spre diversele zone sau compartimente care au restricţii de circulaţie. Se va avea în vedere ca amplasarea acestora să nu blocheze fluxurile principale care, prin natura lor, trebuie să rămână deschise.

III.2.4.7. în funcţie de categoriile de utilizatori, accesele din exterior în clădirile spitalului pot fi: comune (accesul principal, accesul pentru sectorul ambulator), restricţionate pentru unele categorii de utilizatori (accesul de serviciu, accesul la sectorul de urgenţe, accesul forţelor de intervenţie), sau specializate numai pentru o anumită grupa de personal sau de materiale (accesele de aprovizionare la farmacie, la bucătărie, la laboratorul de medicină nucleară). Soluţionarea generală a sistemului de circulaţii va asigura amplasarea acceselor, în funcţie de natura lor, în relaţia funcţională optimă atât cu zonele deservite din clădire, cât şi cu zonele corespunzătoare din incintă. Toate accesele în clădirile spitalului vor fi soluţionate în aşa fel încât să poată fi controlate.

III.2.5. Schema de ansamblu a relaţiilor funcţionale între compartimentele şi sectoarele spitalului (fig.l)

O imagine globală a modului de asamblare a compartimentelor şi sectoarelor unui spital general, ordonate pe zone, precum şi a circuitelor ce trebuie stabilite între ele, este prezentată în schema alăturată.

NOTA: ­Zona secţiilor medicale cu paturi este indicatei numai prin punctele de conexiune la sistemul general de circuite, pentru a sublinia necesitatea plasării ei in afara conglomeratului de fluxuri ce leagă celelalte comopartimente si sectoare funcţionale, dar si pentru a evidenţia mai uşor (în cele două dimensiuni la care obligă schema) relaţiile de vecinătate şi/sau interconexiune dintre acestea. Punctele de conexiune ale secţiilor medicale cu paturi trebuie să asigure legături specializate atât cu zona tehnico­gospodărească, cât şi cu celelalte servicii medicale. Ele pot fi noduri de circulaţie verticală, in soluţiile arhitecturale de tip „monobloc " sau „ articulat", sau pot fi legături orizontale, în rezolvările de tip „ tentacular".

111.2.6. Tipuri de soluţionare spaţial­volumetrică a clădirilor spitaliceşti

III.2.6.1. Regulile stricte la care este supusă interrelaţionarea unităţilor funcţionale spitaliceşti (compartimente; sectoare, zone) determină anumite modalităţi de configurare spaţial­volumetrică (arhitecturală) a ansamblului spitalului. Tipurile de soluţionare utilizate sunt:

a, ­sistem pavilionar ­ sectoarele şi zonele funcţionale, medicale şi paramedicale, între care există incompatibilităţi se amplasează în clădiri distincte, legate între ele prin trasee de circulaţie limitate (coridor subteran, galerie la parter sau pasarele locale avantajos din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie, sistemul are dezavantajul lungirii traseelor de parcurs pentru personalul medical şi/sau tehnic. Soluţiile pavilionare se recomandă îndeosebi la spitalele foarte mari şi la institutele medicale. Se pot aplica şi la spitalele generale mari, pentru a separa secţiile de pediatrie, boli infecţioase, obstetrică, blocul tehnico­gospodăresc şi, după caz, funcţiunile asociate (staţie de salvare, dispensar etc).

b. ­ sistem monobloc ­ toate funcţiunile medicale, gospodăreşti şi majoritatea celor tehnice se amplasează comasat într­un ansamblu volumetric compact; sistemul este mai economic din

punctul de vedere al soluţionării instalaţiilor, scurtează la maxim traseele de parcurs pentru personal, dar ridică probleme greu de soluţionat în ce priveşte separarea zonelor şi circuitelor. Soluţiile monobloc sunt recomandate la spitalele generale mici şi mijlocii. c. ­ sistem articulat ­ derivat din sistemul monobloc; configuraţia spaţială cuprinde un ansamblu de volume, articulate în zona nodurilor de circulaţie verticală, pentru a facilita separările pe zone şi sectoare. O variantă clasică a acestui tip este configuraţia în care se separă sectorul de spitalizare, dezvoltat pe verticală ca un bloc omogen, de serviciile tehnico­medicale şi tehnico­ gospodăreşti, distribuite predominant pe orizontală. Sistemul permite o mare varietate de soluţii arhitecturale, adaptate condiţionărilor specifice fiecărui tip de spital, indiferent de capacitate. d. ­ sistem tentacular ­ derivat din sistemul pavilionar; principalele zone funcţionale ce necesită condiţionări specifice se amplasează în volume construite relativ autonome, conectate la un volum central în care se amplasează circulaţiile şi funcţiunile comune, „neutre" din punctul de vedere al criteriilor de igienă şi asepsie. Se recomandă a fi utilizat la spitalele foarte mari, mai ales la clinicile universitare. Acest gen de soluţionare permite la rândul lui o mare varietate de modalităţi de configurare volumetrică.

III.2.6.2. La alegerea tipului de configuraţie spaţial­volumetrică se va ţine seama de faptul că spitalele sunt de regulă unităţi sanitare în expansiune, pentru care se pune periodic problema măririi capacităţii, extinderii unora din serviciile tehnico­medicale existente sau completării cu compartimente pentru noi proceduri medicale. Se impune ca, încă din faza iniţială de proiectare, să se stabilească zonele funcţionale pentru care sunt probabile viitoare extinderi ale suprafeţelor construite (de regulă în sectorul compartimentelor de diagnostic şi tratament) şi să se opteze pentru soluţia arhitecturală care va permite conectarea coerentă a extinderilor la ansamblul de circuite funcţionale.

III.2.7. Alegerea soluţiilor constructive pentru clădirile spitaliceşti, în corelare cu condiţionările funcţionale şi tehnologice specifice; cerinţe privind conformarea structurii de rezistenţă

III.2.7.1. Sistemele structurale şi constructive adoptate pentru clădirile spitaliceşti trebuie să asigure: ­posibilităţi de configurare variabilă (flexibilă) a spaţiilor interioare, de la un nivel la altul, corespunzător cu cerinţele funcţionale şi tehnologice specifice ale compartimentelor medicale, concomitent cu o suficientă rigiditate a ansamblului structural la solicitări seismice, pentru a nu se produce avarieri ale elementelor de construcţie nestructurale, ale instalaţiilor şi echipamentelor; ­posibilităţi de reorganizare (modernizare) în timp a funcţiunilor medicale, care să implice minime intervenţii asupra elementelor structurale verticale sau orizontale; ­condiţii optime de montaj pentru aparatura medicală (preluarea unor sarcini utile relativ mari, 800­1000 daN/mp, ditribuite neuniform în raport cu ansamblul clădirii); ­libertate de amplasare a sistemelor de instalaţii pe traseele cele mai adecvate din punct de vedere tehnologic şi optime din punct de vedere al cerinţelor medicale de igienă şi asepsie; ­planeitatea pereţilor şi tavanelor, ce vor avea minimum de decroşuri şi reliefuri, pentru a nu reţine praf şi murdărie şi a nu îngreuna activităţile de curăţenie şi dezinfecţie.

III.2.7.2. Satisfacerea cerinţelor enumerate mai sus impune anumite particularităţi specifice ale modului de alcătuire a structurilor de rezistenţă pentru clădirile spitaliceşti, după cum urmează: a. ­utilizarea de trame structurale cu deschidere mare pe ambele direcţii (6.00m ­8.10m);

b. ­preferinţa pentru sistemele structurale pe cadre pentru clădirile joase (cu limitare la 1­2 niveluri în zonele seismice de calcul A, B, C, D) şi utilizarea sistemelor structurale mixte compuse din cadre spaţiale seismorezistente în combinaţie cu pereţi structurali rari (cu dispunere 1 3­5 travei, la nodurile cu circulaţie verticală şi pe conturul clădirii, pentru a prezerva suficiente spaţii flexibile), la clădirile cu mai mult de 3 niveluri; c. ­utilizarea de planşee de tip dală groasă, fără grinzi în câmp (eventual cu goluri şi nervuri înglobate) şi cu grinzi numai pe conturul clădirii şi la pereţii spre coridoarele de circulaţie; d. ­­folosirea subsolului tehnic, destinat distribuţiei şi vizitării magistralelor de instalaţii, pentru crearea unei „cutii rigide", cu pereţi structurali mai deşi, care să asigure rigiditatea necesară şi conlucrarea ansamblului structurii la solicitările seismice.

OBSERVAŢIE: ­La spitalele generale comunale sau la unele spitale de specialitate mici, la care prevederea unui subsol tehnic general nu se justifică, utilizarea demisolului funcţional pentru rigidizarea ansamblului structurii se va face cu precauţiile necesare pentru a nu obstrucţiona organizarea funcţională şi soluţionarea sistemelor de instalaţii.

III.2.7.3. Condiţionările descrise la III.2.7.1., valabile în principiu pentru întregul ansamblu de clădiri, au ponderi diferite la soluţionarea structurii de rezistenţă pentru unele sau altele din sectoarele spitalului. Astfel: în cadrul sectorului de spitalizare, repetitivitatea majorităţii configuraţiilor spaţio­funcţionale (saloanele de bolnavi, anexele secţiei, unitatea de îngrijire), precum şi relativa lor stabilitate în timp, permite utilizarea unor sisteme structurale cu pereţi mai deşi, situaţie ce poate fi speculată în cazul individualizării de pavilioane sau corpuri de clădire destinate spitalizării. Chiar şi în acest caz se va urmări prezervarea unor grade de flexibilitate specifică a spaţiilor, necesare pentru viitoare modernizări.

III.2.7.4. Pentru zonele seismice de calcul A, B, C şi D este necesar ca la stabilirea soluţiei spaţial­volumetrice a clădirilor spitaliceşti să se aibă în vedere realizarea unor volume echilibrate care să permită conformări structurale cu potenţial de stabilitate şi de adecvare optimă la solicitările induse de cutremure (volume compacte, relativ simetrice, cu contur regulat în plan orizontal, a căror înălţime să nu depăşească 10 niveluri decât în cazuri justificate). Se va urmări realizarea continuităţii elementelor structurale atât pe orizontală cât şi pe verticala clădirii, precum şi o bună conlucrare a structurii de rezistenţă cu celelalte elemente şi subansambluri nestructurale ale construcţiei.

III.3. CERINŢE FUNCŢIONALE ŞI TEHNOLOGICE ALE COMPARTIMENTELOR ŞI SERVICIILOR DIN SPITALE

III.3.1. Secţiile medicale de specializare

III.3.1.1. Date generale Secţiile medicale de spitalizare asigură cazarea şi îngrijirea curentă a bolnavilor pe perioada internării. în funcţie de structura medicală a spitalului, secţiile medicale cu paturi ocupă între 30% şi 50% din suprafaţa totală a acestuia. Prin datele iniţiale a.le temei­cadru se stabilesc: numărul de secţii din spital, profilul medical şi caopacitatea fiecăreia (număr de paturi afectat). Mărimea secţiilor poate varia între 50 şi 100 de paturi (în funcţie de morbiditatea specifică profilului medical), cu tendinţa de coborâre a cifrei superioare la 70­80 de paturi. în funcţie de capacitatea decisă pentru secţii, raportată la capacitatea spitalului, rezultă că numărul curent de secţii din spitalele generale poate varia după cum urmează:

­spitale mici ­ (3)4­5 secţii; ­spitale mijlocii ­ 5­10 secţii;

­spitale mari ­ 10­18 secţii; ­spitale foarte mari ­ peste 18 secţii.

Profilul secţiei poate fi definit de: ­una din specialităţile medicale de bază:

­boli interne ­chirurgie generală ­pediatrie ­obstetrică­ginecologie

­alte specialităţi: ­O.R.L. ­oftalmologie ­ortopedie ­neurologie ­boli dermato­venerice ­boli contagioase etc.

­profiluri derivate din specialităţile medicale de bază: ­grupa boii interne:

­cardiologie ­reumatologie ­endocrinologie ­boli de sânge şi sistem ­oncologie ­boli profesionale etc.

­grupa chirurgie: ­chirurgie toracica şi pulmonară ­chirurgie buco­maxilo­faciala ­traumatologie şi chirurgie reparatorie ­neurochirurgie etc.

­grupa pediatrie: ­neuropsihiatrie infantilă ­chirurgie infantilă ­prematuri etc.

III.3.1.2. Organizarea secţiilor medicale curente Indiferent de profilul medical, secţiile de spitalizare au o structurare funcţională asemănătoare, cu excepţia celei de pediatrie (compartimentele pentru prematuri, sugari şi copii mici) şi acelei de obstreticâ­ginecologie (compartimentul obstetrică fiziologică şi nou­născuţi). La soluţionarea arhitecturală a corpurilor de clădiri destinate spitalizării, se va avea în vedere ca amplasarea secţiei medicale să se facă pe un singur nivel. Se acceptă amplasarea pe două niveluri a secţiilor mari, care au în componenţă compartimente relativ autonome.

În componenţa unei secţii medicale intră următoarele categorii de spaţii: a. ­saloanele bolnavilor şi dotările sanitare aferente b. ­încăperi pentru asistenţă medicală c. ­încăperi pentru deservirea pacienţilor d. ­diverse spaţii pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei e. ­circulaţii

În spitalele clinice sunt necesare o serie de spaţii suplimentare, destinate studenţilor şi cursanţilor ce îşi desfăşoară practica medicală sau specializarea la patul bolnavului.

III.3.1.2.1. Salonul pentru bolnavi adulţi se va conforma următoarelor cerinţe: ­capacitatea

­pentru saloanele curente: ­optim: 2,3 sau 4 paturi ­acceptabil: 5 paturi ­maxim admisibil: 6 paturi

­pentru cazuri speciale: ­rezerve cu: 1 pat sau 2 paturi (din care unul pentru însoţitor)

­arie utilă minimă/pat: ­7 mp/pat în saloanele curente ­8­10 mppat în rezerve

­cubaj de aer în caz de ventilare naturală: ­20 mc/pat

­dotare sanitară aferentă: ­minim:

­un grup sanitar cu lavoar şi closet la maxim 8 paturi (cu duşurile amplasate în comun la mai multe saloane) ­recomandat: ­un grup sanitar propriu complet la saloanele de 5 (6) paturi sau la două saloane de 2 (3) paturi

­optim: ­grup sanitar propriu la salon

­rezervele vor avea în toate cazurile grup sanitar propriu ­saloanele de 2­4 paturi care nu au gnip sanitar propriu, precum şi cele de 5 şi 6 paturi (în toate cazurile) vor fi prevăzute cu lavoar în cameră, pentru personalul medical.

­dotare medicală: ­minim: ­l priză de oxigen pe salon ­recomandat: ­l priză de oxigen la 2 paturi ­optim:­priză de oxigen la fiecare pat

­dotare minimă cu instalaţii electrice: ­corp de iluminat, priză şi sonerie la fiecare pat

­dotare minimă cu mobilier: ­pat + noptieră cu dulap / bolnav, ­l masă cu scaune / salon

­orientare a ferestrelor: ­favorabilă: ­sud­est, sud ­acceptabi lă: ­nord­vest ­se va evita orientarea ferestrelor spre nord şi nord­est (vânturi dominante reci), ­se poate accepta orientarea spre vest şi sud­vest, numai cu condiţia asigurării

unei protecţii corepunzătoare a ferestrelor faţă de excesul de însorire.

OBSERVAŢIE: Condiţionările privind orientarea ferestrelor nu mai sunt imperative la secţiile de spitalizare de bolnavi acuţi (duratei mied de spitalizare: 10­12 zile) si la saloanele în care se face tratarea aerului (climatizare).

­alte prescripţii: ­paturile se vor aşeza paralel cu frontul ferestrei şi vor fi accesibile pe ambele

laturi lungi, ­distanţa între două paturi va fi de 0.80­1.00 m, dar nu mai mică de 0.70 m, ­distanţa între pat şi peretele exterior va fi de cel puţin 0.80 m, recomandat

1.00 m, ­distanţa între pat şi peretele paralel pe care se află lavoarul va fi de minim

1.30 m, ­pentru cel puţin un pat din salon, circulaţia liberă aferentă va permite

staţionarea şi deplasarea în cărucior de handicapat.

Prin datele de temă se vor preciza, pentru fiecare secţie, tipul de saloane ce se va prevedea, repartiţia paturilor pe saloane, eventualele specializări pentru unele dintre ele, necesarele compartimentări pe grupe de saloane (în funcţie de sex, tip de afecţiuni, nivel de asepsie).

III.3.1.2.2. Spaţiile pentru activităţile medicale din secţie pot prezenta diferenţe în ce priveşte numărul, dimensiunile si organizarea în funcţie de profilul, capacitatea secţiei şi tipul de spital. Aceste date se vor preciza prin tema de proiectare. în mod curent, se prevăd următoarele spaţii: ­camere pentru tratamente ­pansamente (1 cameră de 16­18 mp la 20­30 bolnavi); ­cabinete pentru medici (cel puţin 1 cab. de 12­14 mp la 25 paturi, cu sau fără grup sanitar propriu); ­spaţii de lucru pentru asistente (oficiu medical), cu posturi de supraveghere a bolnavilor (monitorizare dacă este cazul), cu anexe pentru depozitare instrumentar şi medicamente; ­încăperi pentru conducerea medicală a secţiei (medic­şef, asistentă­şefa, raport de gardă, secretariat); ­grupuri sanitare şi vestiare pentru personal.

Pentru unele din profilurile medicale, în cadrul secţiei se mai prevăd şi alte spaţii pentru activităţi medicale: ­camere pentru investigaţii, tratamente speciale, săli de intervenţie chirurgicală cu anexele respective ­.

III.3.1.2.3. In categoria încăperilor necesare pentru deservirea internaţilor intră: ­oficiul alimentar cu anexele sale şi sală de mese; ­cameră pentru activităţi de zi şi primire vizitatori; ­cabine telefonice; ­cameră de baie (după caz şi grupul de duşuri, dacă sunt soluţionate centralizat). In unele tipuri de soluţionare a circuitului de primire­internare a pacienţilor, vestiarul şi filtrul de igienizare se amplasează direct în secţie, în zona accesului; în acest caz se prevede suita de spaţii necesare: grup sanitar, boxă de dezbrăcare, depozite pentru efecte ale pacienţilor etc.

III.3.1.2.4. Spaţiile pentru activităţile gospodăreşti ale secţiei sunt: ­camere de spălare­sterilizare ploşti şi alte recipiente ­ „ploscar" ­ (se recomandă una la 25­30 paturi) ­spaţiu de colectare rufe murdare şi boxa de curăţenie; ­depozit de lenjerie curată; ­cameră pentru îngrijitoare.

III.3.1.2.5. Circulaţiile interioare ale secţiei asigură legăturile necesare între diversele

încăperi; ele se diferenţiază sau se segmentează prin filtre dacă apar în cadrul secţiei compartimente cu cerinţe diferite de asepsie. La spitalele clinice se recomandă diferenţierea pe circulaţie separată a zonei spaţiilor destinate învăţământului şi conducerii medicale a secţiei, de zona saloanelor pentru bolnavi. Accesul în secţie şi coridoarele se recomandă a fi supravegheate de la un post de control aflat în legătură cu secretariatul şi/sau cu spaţiile de lucru ale asistentelor.

III.3.I.3. Organizarea secţiilor medicale în sistemul ..unităţilor de îngrijire" Unitatea de înjgrijîre cuprinde o grupare de camere de bolnavi, cu un număr constant de paturi, pentru care asistenţa medicală este acordată de o echipă compusă din 5­6 asistente medicale, 2­3 îngrijitoare, repartizate pe ture, coordonată de un medic. Capacitatea unei unităţi de îngrijire variază, în funcţie de profilul medical, între 20 şi 35 i de paturi, cele mai frecvente fiind cele de 25­30 paturi. .În sistemul de organizare a secţiilor pe unităţi de îngrijire, anexele medicale şi gospodăreşti ale secţiei se repartizează pe unităţile de îngrijire (câte un cabinet medic, o sala de tratamente, un post asistente, un spaţiu de igienizare, o cameră de zi ş.a.m.d.), rămânând comune spaţiile conducerii secţiei, oficiul alimentar, una­două încăperi destinate investigaţiilor sau tratamentelor speciale. Acest sistem facilitează realizarea , unor condiţii mai bune de igienă şi asepsie; aplicat flexibil, asigură separarea interioară a secţiilor atunci când sunt necesare segregări funcţionale pe subzone (diferenţieri pe profiluri medicale, izolarea pacienţilor cu risc septic). Unitatea de îngrijire constituie un modul funcţional repetabil, căruia îi corespunde un modul de configurare spaţial­arhitecturală, ce devine o bază pentru modularea celei mai mari părţi a sectorului de spitalizare. In acest sistem de organizare, capacitatea secţiei se va corela cu numărul de unităţi de îngrijire şi cu mărimea acestora. în funcţie de mărime şi de profil medical, o secţie poate cuprinde 2­4 unităţi de îngrijire.

III.3.1.4. Organizarea secţiei de pediatrie îngrijirea pacienţilor copii se face obligatoriu în compartimente distincte în funcţie de vârstă: ­ grupa sugari şi grupa copii 1­3 ani, grupa copii preşcolari (3­6 ani) şi grupa copii şcolari (6­14 ani). Structura paturilor pe grupe de vârstă se precizează prin tema­cadru, iar nominalizarea spaţiilor şi organizarea circuitelor prin tema de proiectare. Compartimentul destinat unei grupe de vârstă constituie o unitate de îngrijire relativ autonomă, în cadrul căruia pe lângă spaţiile de spitalizare conformate după specificul vârstei, se mai prevăd: ­o parte din spaţiile de asistenţă medicală (cele de supraveghere şi tratament specific), ­o parte din spaţiile de deservire ale bolnavilor (individualizate după vârsta pacienţilor), ­un spaţiu de curăţenie.

III.3.1.4.a. Compartimentul pentru copii şcolari este asemănător ca organizare cu unitatea de îngrijire pentru bolnavii adulţi. Saloanele, cu grupurile sanitare aferente, sunt identic conformate, dimensionate şi mobilate. Se prevăd aceleaşi anexe medicale şi gospodăreşti. Oficiul alimentar se aprovizionează de la bucătăria spitalului. In cadrul compartimentului se vor crea subunităţile necesare pentru cazurile septice/aseptice. Camera de zi se va amenaja şi pentru activităţi şcolare.

III.3.1.4.b. Pentru compartimentul de copii preşcolari (3­6 ani) trebuie aplicat un sistem de cazare adaptat vârstei, respectiv în grupări de 3­4 saloane de 2­4 copii, prevăzute cu grup sanitar comun sau separat pe sexe, cărora li se afectează un post de supraveghere (lucru) asistente. In cadrul compartimentului, unul­două saloane se vor specializa pentru cazurile septice (cu grupuri sanitare distincte). ­suprafaţa utilă/pat în salon va fi de minim 6 mp.

­peretele salonului orientat spre postul asistentei va fi parţial vitrat. ­gabaritele mobilierului şi obiectelor sanitare vor fi adaptate vârstei. In cadrul compartimentului se vor mai prevedea o cameră de tratamente­pansamente , proprie, un spaţiu de lucru pentru personalul mediu (oficiu medical) şi un număr de rezerve (stabilit prin temă) pentru copii care se internează cu mamele. Dacă mărimea compartimentului o justifică, se recomandă prevederea unui spaţiu dejoacă pentru copii necontagioşi.

III.3.1.4.c. Spitalizarea pentru sugari şi grupa de copii de 1­3 ani se organizează în sistemul nucleelor cu 2­3 camere (boxate) de 4­6 paturi, prevăzute cu un grup sanitar de igienizare şi grupate la un post de supraveghere al asistentelor. Unul din nuclee va fi destinat cazurilor septice, ­suprafaţa utilă/pat în cameră va fi de 4­5 mp. ­toţi pereţii vor fi vitraţi la partea superioară pentru control vizual, ­în cameră se va prevedea o cadă specială pentru îmbăiere. Pentru copiii care se internează cu mamele se prevăd rezerve prevăzute cu dotări sanitare specializate pentru mamă şi pentru copil. Uneori se recomandă amplasarea în afara compartimentului a unor saloane pentru mamele care îşi alăptează copiii. Compartimentul pentru sugari şi copii mici (0­3 ani) va fi izolat pe un circuit distinct de restul grupelor de vârstă, va avea anexe medicale şi gospodăreşti proprii, iar accesul se va soluţiona în sistem filtru.

III.3.1.4.d. In cadrul secţiei de pediatrie se mai amplasează următoarele categorii de spaţii pentru asistenţă medicală, pentru care se vor face precizări anume prin tema de proiectare: ­unitate specializată (nucleu) de terapie intensivă, ­unitate specializată pentru îngrijire prematuri (după caz), ­încăperi pentru consultaţii, investigaţii şi tratamente speciale, ­cabinete pentru medici şi anexe pentru personalul medical auxiliar, ­spaţii pentru conducerea secţiei.

III.3.1.4.e. Pentru hrănirea sugarilor şi a copiilor de 1­3 ani. în secţiile de pediatrie se amenajează o bucătărie specializată, denumită „biberonerie" sau „bucătărie de lapte", organizată şi conformată adecvat capacităţii secţiei. Spaţiile componente se dimensionează ţinând seama de echipare; alcătuirea lor urmăreşte fluxul tehnologic: ­primirea, spălarea şi sterilizarea biberoanelor, căniţelor, linguriţelor; ­prepararea alimentelor: paste, piureuri, lichide dietetice, lapte; ­umplerea biberoanelor, răcirea, distribuţia; ­anexe pentru depozitare; ­cameră asistenta dieteticiană.

III.3.1.5. Secţiile sau subsecţiile de obstetrică fiziologică si nou­născuti (maternitate) au o organizare spaţio­funcţională mai complexă, întrucât activităţile medicale se adresează distinct mamelor şi nou­născuţilor, deşi cele două categorii de pacienţi se spitalizează împreună.

OBSERVAŢIE: Secţiile de obstetrică­ginecologie din spitalele generale mici şi mijlocii, se organizează pe subsecţii complet separate, de ginecologie şi obstetrica, pentru care se prevăd anexe medicale, de deservire pacienţi şi gospodăreşti distincte. In spitalele mari, sau în cele de specialitate, pentru cele două profiluri se constituie secţii diferite.

Se pot aplica trei moduri de organizare funcţională a secţiei: a. ­compartimente medicale distincte pentru mame şi nou­născuţi, în care asistenţa pentru mame

se face similar cu cea pentru celelalte categorii de bolnavi adulţi, iar pentru nou­născuţi se soluţionează în sistemul aplicat în secţiile de pediatrie la compartimentul sugari. Cele două compartimente au propriile anexe medicale, de deservire şi gospodăreşti specializate. Intre cele două compartimente se amplasează spaţiile pentru alăptare, utilizate în comun.

b. ­sistemul nucleelor (respectiv al unităţilor de îngrijire) mixte pentru mame şi nou­născuţii lor, compuse din două saloane (de 3­5 paturi) pentru mame cu dotările sanitare aferente, care flanchează două saloane pentru nou­născuţi (dotate corespunzător) şi un spaţiu de lucru pentru asistente (care, dimensionat ca atare, este utilizat în unele variante de organizare ca spaţiu de alăptare).

c. ­sistemul de cazare al mamei şi nou­nâscutului în acelaşi salon, (fie în rezerve individuale, fie în saloane pentru două mame cu copiii lor), cu spaţii corespunzător dimensionate şi dotări sanitare specializate.

În sistemele b.) şi c), anexele medicale şi de deservire, specializate pentru cele două categorii de pacienţi, se amplasează grupat în cadrul unităţii de îngrijire.

Indiferent de sistemul de cazare adoptat, pentru cazurile septice se vor diferenţia compartimente (nuclee) distincte atât pentru mame cât şi pentru nou­născuţi. Pentru cazurile de obstetrică patologică se amenajează saloane distincte, grupate, atât în compartimentul septic, cât şi în cel aseptic. (Uneori cazurile de obstetrică patologică se amplasează în secţia/subsecţia de ginecologie).

Secţia de obstetrică va fi în legătură directă cu blocul de naşteri, şi sala de operaţii pentru cezariene, la acelaşi nivel, recomandat fiind ca circuitul respectiv să fie distinct de circulaţiile comune ale spitalului. La spitalele generale mici şi mijlocii, blocul de naşteri se poate amplasa chiar în secţia (subsecţia) de obstetrică.

Prin tema de proiectare se vor face precizări asupra sistemului de cazare adoptat şi asupra modului general de organizare al asistenţei la naşteri.

III.3.2. Serviciul de primire ­ internare a bolnavilor

III.3.2.1. Acest serviciu se organizează în general ca serviciu unic pe spital şi are rolul de a asigura efectuarea formelor de internare, examinarea medicală şi trierea epidemologică a bolnavilor pentru internare, prelucrarea sanitară a acestora în funcţie de starea lor fizică şi echiparea în îmbrăcămintea de spital. Serviciul se dimensionează în funcţie de numărul mediu de internări zilnice rezultat din capacitatea şi profilul spitalului. Amplasarea serviciului de primire ­ internare se face în legătură directă cu accesul principal în spital şi cu serviciul de urgenţă, corespunzător celor două categorii de pacienţi: ­pacienţii care vin pregătiţi la spital (programaţi după consulturi şi examinări medicale anterioare, unele efectuate în ambulatorul sau în serviciile de diagnostic ale spitalului) şi pacienţii care ajung la spital nepregătiţi (accidente, îmbolnăviri subite, stare de criză) fiind preluaţi de serviciul de urgenţă. La spitalele mici şi mijlocii, în funcţie de profilul medical, serviciul de primire ­ internare se poate cupla cu serviciul de urgenţă sau cu ambulatorul.

III.3.2.2. Componentele funcţionale ale serviciului de primire ­ internare sunt: a. ­unitatea de întocmire a documentelor medicale, b. ­compartimentul de examinări medicale, c. ­unitatea de igienizare sanitară, d. ­unitatea de gestiune haine şi efecte de spital, e. ­unitatea de externare.

OBSERVAŢIE: In funcţie de opţiunile beneficiarului de folosinţă, se poate adopta o organizare a internării în care componentele a.) şi b.) se soluţionează centralizat şi se amplasează la intrarea

în spital, iar componentele c), d.) şi e.) se repartizează la secţiile medicale şi respectiv la serviciul de urgenţă.

III.3.2.3. Unitatea de întocmire a documentelor de internare cuprinde: ­spaţiul de aşteptare prevăzut cu grupuri sanitare, cu zone separate pentru pacienţi adulţi şi pacienţi copii; ­două­trei birouri conexate între ele şi prevăzute cu amenajări pentru relaţia cu publicul (ghişee sau tejghea cu boxe). Unitatea cooperează cu conducerea secţiilor medicale şi cu compartimentul evidenţă medicală (din serviciul administrativ).

III.3.2.4. Compartimentul examinări medicale cuprinde cabinetele de consultaţie, specializate după profilurile secţiilor medicale, cu spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare aferente. In spitalele generale sunt obligatorii cel puţin trei cabinete: unul pentru pediatrie, unul pentru obstetrică­ginecologie şi al treilea pentru restul de adulţi. Necesarul de cabinete pentru spitalele generale mari şi spitalele de specialitate din reţea se determină în funcţie de capacitatea secţiilor cărora li se adresează şi nu va fi mai mic decât: ­pediatrie: ­până la 150 paturi: ­l cabinet

­peste 150 paturi: ­2 cabinete ­peste 300 paturi: ­3 cabinete

­obstetrică­ginecologie: ­până la 50 paturi:­l cabinet cu 2 boxe ­până la 200 paturi: ­2 cabinete ­peste 200 paturi: ­3 cabinete

­secţii de adulţi: ­până la 200 paturi: ­l cabinet ­până la 400 paturi: ­2 cabinete ­peste 400 paturi: ­3 cabinete

Aşteptarea pentru pediatrie va fi separată, iar adiacent ei se va prevedea o cameră de izolare cu grup sanitar propriu, pentru staţionarea temporară a copilului identificat a fi contagios; la spitalele mari de pediatrie se prevăd două­trei boxe de izolare şi suplimentar se amenajează la intrare un filtru de triaj epidemiologie, de asemenea boxat.

III.3.2.5. Unitatea de igienizare sanitară cuprinde filtrele de prelucrare sanitară şi grupurile sanitare aferente (prevăzute cu duş sau baie ­ după caz ­), separate pe sexe şi pe cele trei categorii de pacienţi, ce trebuie departajate igienico­sanitar (copii, parturiente, adulţi). La pediatrie spaţiul de igienizare se compartimentează: pentru grupa 0­2 ani şi pentru grupa 2­14 ani, accesul facându­se direct din cabinetele de examinare. în filtrele de igienizare se prevăd boxe pentru lenjerie şi efecte curate de spital.

III.3.2.6. Păstrarea hainelor bolnavilor pe perioada internării se face într­un depozit de efecte compartimentat, bine ventilat, legat direct de spaţiile de igienizare, dar şi de unitatea de externare. Dimensionarea se face după numărul de paturi (0.16­0.18 mp/pat şi 0.08­0.10 mp/pat copil).

III.3.2.7. Unitatea de externare se compune dintr­un spaţiu prevăzut cu boxe de îmbrăcare, separate pe sexe şi distincte pentru copii şi nou­născuţi. Dacă externarea se face centralizat, unitatea se amplasează cât mai aproape de nodul de circulaţie verticală care face legătutra cu

secţiile de spitalizare, în afara circuitului de internare, dar în legătură cu depozitul de haine şi cu biroul de întocmire a documentelor de spitalizare.

III.3.3. Serviciul de urgenţă

III.3.3.1. Pentru activităţile medicale de acordare a primului ajutor bolnavilor accidentaţi sau aflaţi în stare gravă (aduşi cu ambulanţa sau cu autovehiculele aparţinătorilor) ca şi pentru alte urgenţe medicale din teritoriu, uvspitale se organizează un serviciu sau un compartiment special (în funcţie de mărimea spitalului).

III.3.3.2. In varianta minimă, curentă la spitalele mici şi mijlocii, compartimentul trebuie să cuprindă următoarele spaţii: ­acces acoperit şi închis lateral pentru autosalvări; ­l (2) cabinete de consultaţie şi tratament cu 2 (4) posturi de lucru; ­sală de intervenţii chirurgicale, cu anexe pentru spălare medici şi instrumente; ­sală cu anexe pentru proteze ghipsate, echipată cu aparat roentgen; ­cameră de spitalizare provizorie, compartimentată pe sexe, de 2­6 paturi (1% din capacitatea spitalului); ­filtre igienizare cu boxe pentru depozitarea hainelor pacienţilor, a efectelor şi lenjeriei de spital; ­post de lucru pentru asistente şi anexe personal mediu; ­sală de aşteptare cu anexe pentru aparţinători; ­cabinet medici de gardă, cu grup sanitar; ­depozit tărgi, brancarde, cărucioare.

III.3.3.3. La spitalele generale mari sau la spitalele cu specific de urgenţă, serviciul se amplifică ca număr de săli de intervenţie, se diversifică pe profiluri medicale (chirurgie, cardiologie, pediatrie) şi poate căpăta şi alte funcţiuni medicale: ­sală de reanimare, ­cabinete de investigaţii şi explorări, ­laborator teste de urgenţă etc.

III.3.3.4. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va permite colaborarea directă cu serviciul de internări, precum şi legături rapide cu blocul operator, serviciul de terapie intensivă, serviciile de roentgendiagnostic şi explorări funcţionale, laboratorul de analize medicale.

III.3.4. Compartiment de spitalizare de o zi

III.3.4.1. Pentru unele tipuri de investigaţii, intervenţii şi tratamente, pentru care este necesară ţinerea sub observaţie a pacientului pe'durata unei zile, se organizează în spitale un compartiment distinct de spitalizare, care permite degrevarea secţiilor medicale de perturbările de activitate produse de astfel de cazuri.

III.3.4.2. Compartimentul se organizează în spitalele mijlocii şi mari, pentru o capacitate de 2­ 3% din numărul de paturi al spitalului, dar minim pentru 12 paturi. In cadrul compartimentului, după caz şi în funcţie de precizările temei de proiectare, se pot amplasa distinct şi unităţile: de epurare renală, de întreruperi de sarcină. Cazarea pacienţilor se face în saloane de 2­3 paturi şi rezerve; aferent acestora se prevăd: cabinet de consultaţii şi tratamente (eventual sala de mici intervenţii), post de lucru pentru asistente, mic oficiu alimentar, grupuri sanitare, boxe de lenjerie şi de curăţenie etc.

Compartimentul se amplasează în apropierea accesului principal, în legătură cu sectorul ambulator, cu serviciul de urgenţă (pentru utilizarea elastică a unor componente) şi cu circulaţiile principale care fac legătura cu serviciile tehnico­medicale.

III.3.5. Sectorul ambulator

III.3.5.1. Spitalul acordă servicii medicale, în specialităţile pe care este profilat, şi pentru bolnavii a căror stare fizică nu impune internarea. Sectorul ambulator propriu spitalului organizează şi gestionează aceste servicii, asigură asistenţa premergătoare internării (consultări, explorări) şi/sau pe cea posterioară internării (post­control, tratamente prelungite ambulator), reducând numărul de zile de spitalizare la strictul necesar.

III.3.5.2. Spaţiile necesare se amenajează pentru: ­cabinete de consultaţii (în specialităţi din profilul spitalului ^i în specialităţi conexe cu acestea); ­camere pentru pansamente şi tratamente curente; ­spaţii de aşteptare aferente cabinetelor; ­birou de programare şi evidenţă a pacienţilor; ­punct farmaceutic pentru medicamente specifice (după caz); ­anexe pentru personalul medical; ­grupuri sanitare şi boxă pentru curăţenie. Dimensiunea minimă pentru cabinetele de consultaţie şi camerele de tratamente curente, cuprinsă între 16 mp si 24 mp, este diferenţiată după activităţile specifice. Numărul de cabinete şi anexele acestora sunt determinate de numărul de consultaţii ce se preconizează a se acorda pentru fiecare specialitate; datele se vor preciza prin tema de proiectare. Pentru dimensionarea spaţiilor de aşteptare se ia în calcul încărcarea la orele de vârf, considerând o arie utilă de 1.00­ 1.50 mp/pacient adult şi respectiv 1.50­2.00 mp/pacient copil cu însoţitor. Spaţiile de aşteptare şi grupurile sanitare pentru copii se izolează de cele ale adulţilor.

III.3.5.3. Sectorul ambulator poate fi accesibil: a. ­direct din exterior, situaţie în care va fi dotat cu anexele specifice (garderobă, punct de informaţii şi control acces, cabine telefonice), b. ­din holul intrării principale, caz în care pacienţii pot beneficia de toate serviciile şi anexele prevăzute pentru vizitatori şi însoţitori. Amplasarea sectorului ambulator în cadrul spitalului va permite legături uşor accesibile cu serviciile de investigaţii­explorări şi tratamente, precum şi cu compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.6. Blocul operator

III.3.6.1. Prezent în spitalele care au secţii sau compartimente chirurgicale (toate spitalele generale şi cea mai mare parte a spitalelor de specialitate), blocul operator este unul din sectoarele cu cea mai complexă structurare şi mai strictă condiţionare a spaţiilor şi circuitelor interne. In principiu, blocul operator grupează toate sălile de operaţii necesare diverselor specialităţi (profiluri) medicale. In spitalele generale, profilurile care utilizează blocul operator sunt: chirurgia generală, ortopedia, traumatologia şi arşii, cardiologia, gastro­enterologia, urologia, obstetrica, ginecologia, neurologia, oftalmologia, ORL, pediatria, oncologia şi serviciul de urgenţă.

In funcţie de numărul de paturi chirurgicale şi ţinând seama de specificul activităţilor medicale, pentru unele secţii (compartimente) se pot prevedea săli de operaţii proprii, în afara blocului operator centralizat, cum este cazul pentru: ­secţia obstetrică­ginecologie; ­secţia de oftalmologie; ­secţia ORL; ­compartimentul de arşi; ­serviciul de urgenţă.

III.3.6.2. Dimensionarea blocului operator, respectiv determinarea numărului necesar de săli de operaţie, se face prin raportare la numărul de paturi din secţiile şi compartimentele cu profil chirurgical care îl utilizează. Indicele mediu de raportare este: ­o sală de operaţie ­ pentru 30­35 paturi chirurgicale (indicele este în scădere datorită perfecţionării tehnicilor operatorii şi scăderii duratei de spitalizare post­operator).

OBSERVAŢII: ­Pentru unele specialităţi chirurgicale (arşi grav, transplanturi) se prevede o sală de operaţii la„ 25 de paturi. ­Intr­o sală de operaţie au loc, în medie pe zi, 2, 5 intervenţii chirurgicale, considerând un timp mediu necesar de cea 3 ore pentru pregătirea sălii şi desfăşurarea operaţiei. în funcţie de mărimea şi structura medicală a spitalului, blocul operator centralizat poate grupa de la 2 până la 8­10 săli de operaţie.

III.3.6.3. Pentru spitalele mici şi mijlocii gruparea sălilor de operaţie într­un singur bloc operator comun prezintă o serie de avantaje certe: ­asigurarea controlului condiţiilor de asepsie, ­utilizarea mai eficientă a spaţiilor, aparaturii, instrumentarului, personalului auxiliar, ­organizarea coerentă a activităţilor de anestezie şi a supravegherii bolnavului la trezire, ­gruparea economică a instalaţiilor speciale pentru tratare aer, pentru producere şi distribuţie apă sterilă, gaz de narcoză, curent electric în caz de avarii etc. în spitalele mari şi foarte mari, mai ales în cele multiprofilate, centralizarea prea multor săli într­ un singur bloc operator pune în evidenţă serioase dezavantaje: ­dificultăţi în controlul aplicării măsurilor de igienă şi asepsie, ­scăderea gradului de confort pentru echipa medicală (agitaţie, aglomeraţie, instrumentar comun, dificultăţi în programare şi în coordonarea personalului auxiliar utilizat în comun), ­creşterea depărtării faţă de secţia medicală de spitalizare. Reducerea dezavantajelor pe care le prezntă blocurile operatorii mari se obţine prin: a. ­realizarea de două­trei blocuri operatorii distincte şi specializate, amplasate niai aproape de secţiile respective de spitalizare; b. ­sectorizarea blocului operator pe tipuri de intervenţii, fiecărui sector revenindu­i un grup de anexe proprii; c. ­dublarea (eventual triplarea) circuitelor prin diferenţierea circuitelor interioare în sistem „curat / murdar" şi/sau specializarea circuitelor pe categorii de personal şi grupe de echipe medicale.

OBSERVAŢIE: Un mod uzual de sectorizare a blocului operator, aplicat adesea chiar şi în spitalele de mărime mijlocie, este cel de separare în bloc septic şi bloc aseptic, cu tratare diferenţiată a sălilor de operaţie şi a anexelor medicale, în ce priveşte măsurile de asepsie. Acest principiu de separare este din ce în ce mai contestat, pe plan internaţional, de specialiştii în

igienă, întrucât se dovedeşte prin măsurători o scădere a nivelului de igienă sub minimul admisibil în sectorul septic (după părerea acestora, toate sălile de operaţie ­ inclusiv anexele lor medicale ­ trebuie considerate şi tratate ca aseptice).

III.3.6.4. Soluţionarea spaţial­funcţională pentru blocurile operatorii diferă după mărimea acestora. Sunt considerate blocuri operatorii mici cele cu 2­4 săli de operaţie, iar blocuri operatorii mari cele cu mai mult de 6 săli de operaţie. Pentru blocurile operatorii mici tipologiile de conformare optimă sunt bine conturate şi se aplică ca atare. Pentru soluţionarea unui bloc operator mare este necesar un studiu prealabil privind organizarea medicală şi tehnologică cea mai adecvată datelor de temă şi structurii medicale a spitalului.

III.3.6.5. Un bloc operator mic se compune din următoarele categorii de spaţii: ­spaţii medicale: ­2­4 săli de operaţie cu anexele aferente: ­spălător­filtru pentru chirurgi, ­spălător pentru instrumente, ­spaţiu de pregătire a bolnavului, ­spaţiu pregătire materiale ­ după caz ­, (se recomandă ca anexele să fie individualizate pentru fiecare sală în parte; se acceptă şi anexe comune la două săli, dacă cel puţin o sală de operaţie a blocului are anexe individualizate) ­spaţiu pentru trezirea pacienţilor (comun sau boxat), ­cameră de odihnă pentru medici, ­cameră de lucru pentru asistente, ­laborator pentru determinări de urgenţă, ­sală aplicare proteze gipsate cu anexe pentru pregătirea feselor (după caz), ­cameră protocol operator, ­cameră medici anestezişti. ­spaţii gospodăreşti: ­boxă pentru depozitare materiale sterile şi farmaceutice, ­depozit aparate, ­spaţiu depozitare tărgi, cărucioare, ­boxă pentru curăţenie şi colectare ­ evacuare obiecte murdare (rufe, deşeuri). ­spaţii de control şi filtrare accese: ­filtru bolnavi (eventual cu sistem de transbordare targa), ­filtru personal medical (separat pe sexe) cuprinzând vestiar şi grup sanitar cu duş, ­dispecerat ­ programare (după caz), ­spaţii tehnice pentru instalaţiile speciale aferente blocului operator (amplasate în afara blocului, dar în imediata vecinătate a acestuia) ­staţie preparare apă sterilă, ­staţie preparare gaz de narcoză, ­staţie de acumulatori şi cameră tablou electric, ­centrală de ventilaţie şi tratare a aerului.

III.3.6.6. Dispunerea spaţiilor şi organizarea circuitelor la interiorul blocului operator se face pe principiul zonării după cerinţele de asepsie, trecerea facându­se gradat dinspre spaţiile neutre (condiţii igienico­sanitare obişnuite pentru sectorul sanitar), prin cele „curate" (cu condiţionări igienice speciale), la cele aseptice: ­zonă filtre de acces ­ neutră ­ ­zonă funcţiuni anexe ­ neutră ­ cuprinzând: ­protocol operator, secretariat, laborator determinări de urgenţă, laborator, etc, ­zonă curată ­ camere de pregătire preoperatorie a bolnavilor, camera de trezire a bolnavilor, spaţiul de lucru al asistentelor, camera odihnă medici, camera de gipsare, etc.

­zonă aseptică ­ sala de operaţie şi spaţiul de spălare şi îmbrăcare sterilă a echipei operatorii. Problema principală în soluţionarea circuitelor blocului operator o reprezintă activităţile şi spaţiile „murdare": ­spălătoare pentru instrumentele utilizate, spaţii sanitare şi de curăţenie, evacuarea deşeurilor şi rufelor postoperator. Măsurile ce se întreprind sunt: ­izolarea completă a activităţilor în spaţii închise, până la „ambalarea" produselor în anvelope sterile cu care se transportă apoi pe circulaţia comună a blocului operator; ­decalarea prelucrărilor „murdare" până după încheierea programului operator; ­crearea unui circuit „murdar", separat de circuitul zonei curate, prin dublarea coridoarelor blocului operator (soluţie recomandată în special la blocurile operatorii mari), ceea ce presupune săli de operaţii capsulate. În toate cazurile, transferul instrumentelor murdare de la sala de operaţie la spălător se face numai prin ghişeu; în cazul soluţiei cu dublu circuit, transferul deşeurilor şi rufelor murdare spre coridorul de serviciu se face printr­o ecluză specială.

111.3.6.7. în blocurile operatorii mari se recomandă cuprinderea unei staţii de sterilizare proprii (pentru prelucrarea instrumentarului şi a cauciucăriei din sălile de operaţie), distinctă de staţia centrală de sterilizare pentru restul serviciilor din spital. Descrierea modului de conformare şi organizare a unei staţii de sterilizare se face la cap. III.3.15.

In blocurile operatorii mari se mai prevăd şi alte spatii: ­camera dezinfecţie aparatura medicală mobilă.

­punct farmaceutic, ­bănci de ţesături, ­post de lucru pentru medici şi personal mediu anestezie. ­mic oficiu pentru ceai. cafea, legat de zona de odihnă a personalului medical ctc.

111.3.6.8. Dimensionarea diverselor spaţii specifice este determinată de tipul de intervenţii chirurgicale, mărimea echipelor operatorii, mărimea blocului operator, nivelul de echipare cu aparatură, soluţia generală de conformare a blocului operator. ­pentru sala de operaţie dimensiunile minime variază de la 30 mp la 40 mp arie utilă. ­pentru celelalte spaţii medicale, aria utilă nu va fi mai mică decât:

­12 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi pentru o sală , ­18 mp ­ spălare şi îmbrăcare chirurgi comună la 2 săli ­10 mp ­ spălare instrumente ­12 mp ­ un post de pregătire preoperatorie ­10 mp de trezire postoperatorie ­25mp sala de gipsare

III.3.6.9. Blocul operator va avea legătură directă cu serviciul anestezie ­ terapie intensivă şi cu sterilizare centrală (dacă nu are sterilizare proprie); legături uşoare se vor asigura cu: blocul de naşteri (când acesta nu are sală proprie pentru operaţii cezariene), serviciul de roentgendiagnostic, serviciul de urgenţă, laboratorul de anatomie patologică (pentru examene cxtemporatiee) şi nodul central de circulaţie verticală care conduce la secţiile medicale de spitalizare.

III.3.7. Serviciul de anestezie ­ terapie intensiva (ATI)

III.3.7.1. O creaţie relativ recentă în structura spitalelor, serviciul ATI centralizează toate cazurile medicale grave, care necesită supraveghere continuă şi îngrijire intensivă 24 de ore din 24. Asistenţa medicală se asigură de un personal înalt calificat, cu ajutorul unei aparaturi

medicale specializate (pentru compensarea funcţiilor vitale ale organismului şi monitorizarea bolnavilor).

III.3.7.2. Mărimea serviciului (număr de paturi) este o variabilă în funcţie de capacitatea şi profilul spitalului. Prin temă se precizează atât numărul de paturi necesar cât şi structura de organizare a acestora pe unităţi componente. Serviciile ATI mici (sub 15 paturi) precum şi cele din spitalele de specialitate, se subminări în două sectoare ­septic şi aseptic ­. Serviciile mari, în spitalele multiprofilate. se organizează pe sectoare (unităţi) distincte, după profilul medical sau după gravitatea cazurilor, prevăzându­se şi un compartiment corespunzător cazurilor septice. Pentru unele profiluri medicale, dacă particularităţile procedurilor medicale şi sau numărul de paturi aferent o justifică, se pot organiza compartimente de terapie intensivă specializate, distincte de unitatea centrală, amplasate în secţiile medicale respective. Este cazul mai ales pentru specialităţile: ­cardiologie şi boli vasculare, ­pediatrie, ­arşi şi traumatologie, ­transplant de organe.

III.3.7.3. Spaţiile componente ale serviciului ATI sunt: unităţile de îngrijire ­ saloane sau nuclee cu spaţiile aferente postului de supraveghere (directă şi/sau monitorizată), grupului de igienizare, depozitărilor diverse, ­cameră de lucru pentru asistente, cuplată cu staţia centrală de monitorizare şi semnalizare, cabinete medici anestezişti cu grup sanitar ­sală de mici intervenţii şi tratamente speciale, cu anexele ei (la serviciile mari), ­depozite pentru aparatură, instrumentar, produse farmaceutice, ­mic laborator pentru determinări de urgenţă (se poate utiliza în comun cu blocul operator), ­boxă pentru lenjerie curată, ­spaţiu sanitar pentru prelucrare şi igienizare obiecte de inventar, cu boxă pentru colectare obiecte murdare (rufe, deşeuri), ­vestiar­fîltru de acces pentru personalul medical, prevăzut cu grup sanitar şi duş, ­filtru de acces pentru pacienţi şi materiale, cuplat cu un spaţiu (vestiar) pentru îmbrăcarea în vestimentaţie de protecţie a persoanelor străine serviciului (aparţinători sau alt personal medical decât cel al secţiei). Circuitul interior este de tip închis pe considerente de asepsie, dar şi pentru izolare faţă de perturbări externe (agitaţie, zgomot, vizite inoportune).

III.3.7.4. Unitatea (nucleul) de îngrijire intensivă se conformează şi dimensionează în raport de cauzistica proprie spitalului, respectiv de numărul de paturi afectat unei echipe de îngrijire. ­capacitate optimă: ­5­6 paturi aferente unui post de supraveghere; ­capacitate maximă: ­8 paturi (la mai multe paturi aferente unui post de supraveghere, îngrijirea nu se mai consideră intensivă), ­arie utilă minimă/pat: ­12 mp, ­arie utilă minimă/post supraveghere: ­12 mp (recomandat 15 mp) ­dotare sanitară aferentă: ­grup sanitar cu closet, lavoar şi spălător de ploşti). Modul optim de alcătuire a unei unităţi de îngrijire este cel de tip nucleu cu camere (compartimente) de 1­2 paturi, grupate în jurul postului de supraveghere (şi lucru) al echipei de îngrijire, cu pereţi vitraţi şi goluri de trecere spre acesta. Sistemul de spitalizare în saloane mari de 5:7 paturi, cu paturile izolabile prin perdele sau panouri uşoare este nerecomandat, fiind mai

puţin igienic. Indiferent de soluţia tipologică aplicată, fiecare unitate de îngrijire va avea cel puţin o rezervă (boxă) de un pat pentru cazurile speciale.

III.3.7.5. în mod curent, serviciul ATI se amplasează în imediata vecinătate a blocului operator, pe acelaşi nivel cu acesta (mai ales la spitalele mici şi mijlocii), din următoarele raţiuni: ­medicii anestezişti afectaţi serviciului lucrează şi în blocul operator; ­mare parte a cazurilor sunt pacienţi care necesită postoperator îngrijiri speciale; ­condiţiile de asepsie sunt asemănătoare celor din zona curată a blocului; ­o parte din aparatură se poate utiliza în comun. Serviciul ATI se poate amplasa şi la un nivel superior sau inferior faţă de blocul operator (la spitale mari şi foarte mari), cu condiţia realizării unei legături directe, prin scară şi ascensor special afectat.

III.3.8. Blocul tic naşteri

III.3.5.1. In blocul de naşteri se efectuează centralizat activităţile de asistenţa medicală calificata a parturientelor pe parcursul naşterii. Centralizarea acestor activităţi este de dată relativ recentă, iar soluţionările funcţional­tehnologice ale spaţiilor sunt încă în curs de optimizare, opţiunile pentru un tip de soluţie sau altul urmând a fi stabilite de beneficiarul de folosinţă. Modul de conformare al blocului de naşteri şi locul cel mai potrivit de amplasare în cadrul spitalului este dependent de: ­felul cum se organizează în cadrul spitalului, respectiv al secţiei de profil, asistenţa parturientelor de la primirea în spital şi până la terminarea naşterii: ­capacitatea acestuia (număr de naşteri zi, rezultată din capacitatea secţiei de obstetrică prevăzută în structura spitalului): ­sistemul adoptat pentru asistarea parturientei în timpul celor trei faze ale naşterii (travaliu ­ expulsie ­ postpartum).

III.3.8.2. in principiu un bloc de naşteri este constituit din următoarele componente spatio­ funcţionale: ­compartimentul de primire şi prelucrare sanitară specifică (dacă activităţile nu au fost preluate de serviciul de primire ­ internare descris la cap. III.2.) ­unităţi pentru naştere (o suită de spaţii pentru triada de activităţi specifice: travaliu ­ expulsie ­ postpartum): ­sala de operaţie cu activităţile specifice (după caz); ­cameră resuscitare nou­nâscut: ­spaţii de lucru pentru personal (cabinet medici, cameră de lucru moaşe, boxe depozitare instrumentar şi materiale sterile): ­spaţii gospodăreşti (mic oficiu alimentar, boxe depozitare lenjerie şi efecte, spaţiu colectare ­ evacuare rufe murdare şi deşeuri); ­filtru de acces şi dotări sanitare aferente (vestiar personal cu grup sanitar şi duş. compartimentat pe sexe, grup sanitar paciente), în blocurile de naşteri mici (2­3 unităţi de naştere), nu este economica prevederea unei săli de operaţie ­ pentru cezariene şi alte urgenţe ­ ,acestea urmând a se efectua în blocul operator centralizat sau în sala de operaţii a secţiei de obstetrică­ginccologie. La blocurile de naşteri mari (peste 10 naşteri'zi) este indicată prevederea sălii de operaţie în cadrul blocului, precum şi a spaţiului de pregătire­trezire aferent.

III.3.8.3. Blocul de naşteri are un circuit închis, controlat prin filtre de acces. 1:1 se va compartimenta în sector aseptic şi septic. Pentru spitalele mici şi mijlocii cu mai mult de 50 paturi de obstetrică una din unităţile de naştere se va individualiza ca septică, va primi anexe

sanitare proprii şi se va izola din circuitul general al blocului de naşteri. în cadrul spitalelor de specialitate, cu secţii de obstetrică care însumează mai mult de 150 paturi, se recomandă crearea a două blocuri de naşteri separate.

III.3.8.4. Unitatea de naştere se poate alcătui în mai multe moduri: a. ­camera de travaliu cu 2­3 paturi tip salon (14 ­20 mp), conectată la o sala de naşteri, prevăzută­cu o nişă (boxă) pentru prelucrarea primară a nou­născutului'(minim 25 mp), urmată de o cameră cu 2­3 paturi pentru terapia postpartum cele trei încăperi având uşi între ele. O astfel de unitate se prevede pentru cea. 20 paturi de obstetrică. b. ­sala unică pentru travaliu şi expulsic. destinată unei singure parturiente, dotată cu pat, masă ginecologică şi punct pentru toaleta nou­născutului (arie utilă 22­25mp); paturile pentru terapia postpartum se grupează la un loc pentru mai multe astfel de săli, în saloane de 2­3 paturi. Soluţionată în acest fel, unitatea corespunde la cea 15 paturi de obstetrică fiziologică pentru o sală de travaliu­cxpulsie.

III.3.8.5. In ce priveşte amplasarea blocului de naşteri, sunt în dispută două modele: ­amplasarea direct în cadrul secţiei sau compartimentului de obstetrică (justificată la spitalele mici, dar şi la spitalele generale mari cu puţine paturi de obstetrică): ­amplasarea în apropierea blocului operator şi a celorlalte servicii tchnico­medicale, avantajoasă pentru cooperarea cu acestea, necesară dacă spitalul are mai mult de două secţii de obstetrică, este contestată din punct de vedere al confortului pacientei. Această soluţie se aplică în mod curent la spitalele de specialitate (maternităţi sau blocuri matemo­infantile).

III.3.9. Laborator de analize medicale

III.3.9.1. In acest compartiment se centralizează activităţile de laborator necesare examinării produselor biologice umane pentru o cât mai corectă apreciere a stării de sănătate sau a stadiului de îmbolnăvire a pacienţilor. Laboratorul deserveşte atât pacienţii internaţi cât şi pe cei ambulatori.

III.3.9.2. Laboratorul se dimensionează şi se structurează funcţional în concordanţă cu mărimea şi profilul spitalului, respectiv cu capacitatea sectorului ambulator, dar şi cu rangul spitalului în ierarhia unităţilor de asistenţă medicală (laboratorul unui spital judeţean sau al unui spital clinic de specialitate va efectua analize medicale pentru pacienţi ambulatori dintr­un teritoriu mai larg decât cel arondat direct). Necesarul de spaţii, structura pe compartimente şi nivelul de echipare cu aparatură se vor preciza prin tema de proiectare.

OBSERVAŢIE: Perfecţionarea tehnicilor de analiză, utilizarea sistemelor de teste standard, echiparea cu aparatură compactă, automatizată şi computerizată determină creştrea eficienţei concomitent cu reducerea suprafeţelor utile necesare.

IIL3.9.3. Laboratorul de analize medicale cuprinde următoarele compartimente: a. ­compartimentul de recoltare directă a produselor biologice (pentru pacienţii ambulatori), amplasat fie în cadrul laboratorului (în zona sa externă), fie în cadrul sectorului ambulator propriu­zis (respectiv în cadrul dispensarului policlinic, dacă spitalul are asociată această unitate sanitară); b. ­compartimentul de primire a produselor biologice recoltate în secţiile spitalului sau de la pacienţii ambulatori, în care se efectuează distribuirea probelor la punctele de lucru, se asigură centralizarea, înregistrarea şi eliberarea rezultatelor;

c. ­sectorul de examinări de laborator, cu compartimentele sale specializate: ­biochimie, ­hematologie, ­citologie, ­imunologie, ­bacteriologic, ­inframicrobiologie etc.

d. ­spaţii anexe activităţilor de laborator (vestiare pentru personal, grupuri sanitare, depozite reactivi şi sticlărie, camere aparate, spaţii pentru spălare veselă şi sterilizare etc; e. ­microsector de întreţinere animale mici de laborator (după caz). La spitalele clinice universitare, la unele din spitale de specialitate cu programe asociate de cercetare ­ institute medicale ­, pe lângă laboratorul pentru analizele curente se dezvoltă şi un sector mai mic sau mai mare de laboratoare specializate de cercetare clinică şi/sau preclinică, în care caz apare şi un sector mare de creştere şi întreţinere de animale, numit biobază. Acesta din urmă trebuie amplasat izolat, în afara clădirilor spitalului.

III.3.9.4 Întrucât tehnicile de laborator evaluează rapid, spaţiile laboratorului de analize medicale trebuie soluţionate în sistem flexibil, pentru a permite periodice reorganizări funcţionale şi reechipări cu aparatură şi instalaţii. Soluţia recomandată este proiectarea de spaţii de lucru tipizate, cu distribuţii de instalaţii şi puncte de racord amplasate modulat în spaţiu. încăperile sectorului de examinări se vor alcătui prin înscrierea unor astfel de „module" spaţio­ funcţionale (1 ­3 module în funcţie de necesitate) .aria unui modul tipizat va fi de: ­18­20 mp (la spitale mici) ­22­25 mp (la spitale mari)

III.3.9.5. Activităţile de laborator urmează un regim strict de securitate a muncii şi protecţie a personalului faţă de lucru cu substanţe nocive şi periculoase. Principiul aplicat este separarea încăperilorcu activităţi periculoase şi delimitarea locurilor de muncă în care operaţiunile presupun degajări de noxe, prin crearea de boxe speciale sau nişe de laborator. Asemănător se protejează şi activităţile sau operaţiunile care necesită conditii speciale de desfasurares în ce priveşte mediul aseptic sau steril, ecranarea luminii,protectia fata de vibratii.

III.3.9.6. În cadrul laboratorului de«nalize medicale este necesară izolarea unui compartiment în care să se efectueze operaţiunile cu potenţial de contaminare (bacteriologic, 'virusologie, micologie, parazitologie). Acesta va avea un circuit strict delimitat de al celorlalte compartimente şi va fi prevăzut cu anexe proprii pentru spălare, dezinfectare, sterilizare veselă şi instrumentar, precum şi pentru colectare ­ tratare , deseuri infectata

III.3.9.7. Încăperile laboratorului de analize vor fi ferite de insolare şi vor avea condiţii de iluminare uniformă a zonelor de lucru. Orientarea favorabilă pentru fronturile cu ferestre este nord, nord­est şi nord­vest. In cazul în care nu se pot evita orientările nefavorabile, se vor lua măsuri speciale de protecţie şi ecranare a suprafeţelor vitrate (geamuri termoabsorbante, „brise­ soleil").

III.3.9.8. Pentru determinarea globală a necesarului de suprafeţe utile desfăşurate aferente laboratorului de analize medicale al spitalelor generale (fără dispensar policlinic) se poate utiliza următorul indice mediu: ­1.5 mp A.u./pat, respectiv 2.1 mp A.d./pat la spitalele teritoriale mici; ­1.0­1.2 mp A.uVpat, respectiv 1.5­1.7 mp A.d./pat la spitalele mijlocii şi mari.

III.3.9.9. întregul laborator de analize medicale va fi soluţionat în circuit închis pentru alţi utilizatori decât personalul propriu. Accesul pacienţilor sau al personalului medical din spital este permis numai în spaţiile amenajate ca atare din compartimentul a.) ­cabine de recoltare şi b.) ­camera sau ghişeul pentru primire probe, ghişeul pentru eliberare rezultate.

III.3.9.10. Amplasarea laboratorului va permite legături directe cu serviciul de explorări funcţionale şi legături uşoare cu secţiile de spitalizare, sectorul ambulator. serviciul de urgenţă şi compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.10. Serviciul (laboratorul) de roentgendiagnostic

III.3.10.1. Serviciul grupează centralizat toate investigaţiile bazate pe utilizarea radiaţiei Roentgen pentru aducerea în domeniul vizibilului a structurilor anatomice interne. Tehnicile de roentgendiagnostic fac parte dintr­un sistem mai amplu de investigaţii, aflat în prezent într­o evoluţie explozivă, cel al tehnicilor de examinare imagistică.

III.3.10.2. Serviciul de roentgendiagnostic este una din unităţile nucleare ce se pot constitui în cadrul spitalelor, pentru care este obligatorie solicitarea şi obţinerea de avize speciale, de amplasare şi funcţionare, din partea autorităţilor responsabile cu controlul activităţilor ce folosesc radiaţii nucleare. Modul de utilizare a radiaţiei Roentgen pentru diagnosticul medical, condiţiile ce trebuie să Ie îndeplinească aparatura, precum şi modul de alcătuire, dimensionare şi ecranare la radiaţii a încăperilor, sunt strict condiţionate de „Normele Republicane de Securitate Nucleară ­ Regimul de lucru cu surse de radiaţii nucleare' 1 .

III.3.10.3. Dimensionarea şi structurarea serviciului este dependentă de numărul şi tipul de aparate radiologice ce urmează a se instala, de cerinţele fluxului medical specific, de considerente de optimizare a măsurilor de radioprotecţie. Pentru fiecare tip de aparat sunt precis determinate necesarul de încăperi şi condiţii tehnologice de montaj. Tipurile de aparate radiologice utilizate în mod curent în serviciul de roentgendiagnostic sunt: ­aparate de Rx­scopie şi Rx­grafie, independente sau cuplate la un post comun de comandă, ­aparate de Rx­grafic specializate (angiografie, mamografie, limfografie. radiografie dentară), ­aparate pentru microradiografie (MRF), ­aparate pentru tomografie computerizată (CT). Pentru fiecare dintre ele sau pentru un cuplaj de aparate se constituie o unitate funcţională de examinare.

III.3.10.4. In structura serviciului de roentgendiagnostic intră următoarele categorii de spaţii: a. ­unităţile funcţionale de examinare (compuse din camera de investigaţie, posturile de comandă şi control, boxele de dezbrăcare, spaţiile sanitare şi tehnicile aferente); b. ­spaţii de aşteptare pentru pacienţi cu grupuri sanitare aferente; c. ­spaţii medicale pentru relaţia cu pacientul (secretariat, cabinete de consultaţii); d. ­spaţii pentru personal în afara relaţiei cu pacientul (cabinete de lucru ale medicilor, cameră de odihnă personal, vestiarecu duş şi grupuri sanitare); e. ­spaţii pentru prelucrare şi stocare filme radiologice (developare, triere, uscare, citire, depozitare); f. ­spaţii pentru întreţinere şi activităţi gospodăreşti (cameră pentru tehnician de întreţinere, depozit piese de schimb, boxe pentru lenjerie şi curăţenie etc.)

III.3.10.5. Unitatea Rx­scopie şi Rx­grafie clasică, întâlnită la toate spitalele, este constituită din următoarele încăperi: ­cele două camere de investigare, fiecare de minim 20 mp (cu raportul laturilor de minim 2/3), ecranate corespunzător la radiaţii în funcţie de puterea aparatului, ­camera de comandă (comună pentru cele două aparate) de minim 8 mp, prevăzută cu vizoare de sticlă plumbată spre camerele de investigare, ­boxe de îmbrăcare dezbrăcare pentru pacienţi, pe fluxul de intrare în camerele de investigare, ­spaţiul de lucru pentru asistente (preparare bariu, preparare seringi şi substanţe de control injectabile) de minim 6 mp, în relaţie directă cu camerele de investigare, ­grup sanitar pentru pacient, în relaţia cu camera pentru Rx­scopie.

III.3.10.6. Pentru unitatea de angiografie, în care se efectuează cateterism vascular, nu sunt necesare boxele de dezbrăcare, dar este necesar un spaţiu de pregătire a pacientului, un spaţiu de spălare a medicilor (ca pentru operaţii) şi o boxă pentru spălarea instrumentarului utilizat. Camera de investigaţie va avea minim 25 mp.

III.3.10.7. Unitatea de tomografie computerizată se compune din: ­camera de investigaţie (30­35 mp), camera de comandă (minim 15 mp) prevăzută cu vizor mare de vizionare radioprotejat, camera pentru computere (10­12 mp), camera pentru pregătirea bolnavului, boxe de dezbrăcare, camera pentru evaluare, spaţiile tehnice indicate de furnizorul aparatului.

III.3.10.8. Unitatea de microradiografie cuprinde camera de investigare (18­20 mp), camera de comandă care este şi spaţiul de lucru al persoanei care manipulează aparatul şi boxele de dezbrăcare.

III.3.10.9. Spaţiile destinate prelucrării filmelor radiologice se dimensionează după numărul de filme ce trebuie prelucrate şi după tehnica utilizată (manuală sau automată); ele vor cuprinde: cameră obscură, cameră luminoasă, depozit pentru filmele neexpuse. Spaţiile de prelucrare a filmelor (camera obscură) trebuie să fie în legătură directă cu camerele de investigare prin ghişee speciale de transmitere a filmului (radioprotejate şi duble, de tip „passe­cassettes"). Depozitul pentru filmele neexpuse va fi protejat faţă de radiaţii calorice sau roentgen.

III.3.10.10. Calculele necesare, pentru stabilirea măsurilor de ecranare pentru radioprotecţie a incintelor în care se află aparatele radiologice, se fac de către persoane autorizate, pentru fiecare incintă în parte şi pentru fiecare element constructiv ce va avea rol în ecranare.

III.3.10.11. Amplasarea serviciului de roentgendiagnoslic se recomandă a se face la nivelurile inferioare ale clădirii (demisol, parter, etaj 1) datorită încărcărilor structurale mari date de greutatea aparaturii şi a elementelor constructive de ecranare (plumb, tencuieli baritate). Nu există contraindicaţii de amplasare a altor servicii sau compartimente ale spitalului în vecinătatea unităţilor radiologicc (lateral, Ia nivelul superior sau la nivelul inferior), dacă se aplică măsurile normate de radioprotecţie Ia elementele constructive de separare faţă de alte spaţii (respectiv dimensionare corespunzătoare în funcţie de diferitele cateiţorii de utilizatori).

III.3.10.12. Serviciul de roentgendiagnostic va avea legături cât mai directe cu blocul operator, serviciul de urgenţă, secţiile medicale şi serviciul de explorări funcţionale.

La spitalele mari şi foarte mari, apare necesitatea amplasării unor unităţi radiologicc, distincte în serviciul central, în sectorul de urgenţe, în blocul operator, în secţia de ortopedie. Aceste unităţi se vor trata ca unităţi nucleare distincte şi se vor supune, ca şi serviciul central, reglementărilor .normative privind utilizarea radiaţiilor Roentgen.

III.3.11. Serviciul (laboratorul) de explorări funcţionale şi alte investigaţii anatomo­ fi/iologice complexe

III.3.11.1. în cadrul acestui serviciu se grupează, centralizat pe spital, o relativ mare varietate de tehnici de investigare, bazate pe utilizarea unor aparaturi specializate de înaltă tehnologie, si care permit obţinerea de date referitoare la potenţialul funcţional al diferitelor organe şi sisteme ale corpului uman. Prin tema de proiectare, investitorul (beneficiarul de folosinţă) va preciza tipul si numărul de laboratoare de explorări funcţionale necesare ­ în funcţie de mărimea şi profilul spitalului ­. va stabili împreună cu proiectantul modul de organizare generală a serviciului (schema de grupare a unităţilor poe compartimente) şi va indica aparatura medicală cu care intenţionează să echipeze fiecare laborator în parte (întrucât conformarea şi dimensionarea spaţiilor este dependentă de prescripţiile şi condiţionările furnizorului de echipamente şi aparate medicale).

OBSERVAŢIE: ­Recent intrate în uzul diagnosticării bolnavilor, explorările funcţionale sunt intr­o continuă evoluţie si diversificare a procedeelor de investigare, însoţită de înnoirea şi perfecţionarea rapidă a echipamentelor şi aparaturii. Din acest motiv nu s­a ajuns fa un punct de vedere unanim recunoscut privind organizarea optimă a acestui seniciu.

II I.3.11.2. In mod uzual, în spitalele generale mijlocii şi mari. unităţile de explorări funcţionale se grupează pe compartimente. în funcţie de organele şi sistemele anatomo­fiziologice investigate: a ­explorări cardio­respiratorii şi cardio­vasculare (electrocardiografie ­LKG. diagnostic ullrasonic, probe de efori, ventilaţie pulmonară, bronhoscopie etc): b. ­explorări ale funcţiilor digestive (tubaje gastrice şi duodenale, colonoscopie. rectoscopie etc.); c. ­explorări ale sistemului nervos (electroencefalografie ­Lf G. excitabilitate ncuro­muscuIară etc.); d, ­explorări ale funcţiilor metabolice: e. ­explorări ale funcţiilor renale (citoscopie. cateterism uretral etc): f. ­explorări ORL (probe auditive, laringo­bronhoscopie etc): g. ­explorări oftalmologice; h. ­explorări imagistice generale (ecografic, tomografie cil rezonanţă magnetică ­RMN).

OBSERVAŢII: ­Costul ridicat al aparaturii medicale neutru, uncie din sistemele de explorări si investigaţii, le face încă inaccesibile pentru spitalele generale mici din reţeaua medicală teritorială; în cazul acesta laboratoarele de explorări nu mai necesită organizarea pe compartimente după criteriul de mai sus. ­Pentru unele explorări funcţionale specializate, unii beneficiari preferă o amplasare în cadrul secţiei medicale de profil (explorări ORL, explorări oftaimologice. internaţi în alte secţii sau celor diagnostigaţi ambulator şi produce o perturbare â sistemului general de circuite al spitalului.

III.3,11.3. Laboratoarele aparţinând aceluiaşi compartiment se grupează pe un circuit intern care, pe lângă cabinetele destinate examinării propriu­zise, mai cuprinde: încăperi de lucru pentru

medici şi personalul sanitar mediu, camere pentru pregătirea pacientului în vederea examinării (după caz), anexe sanitare şi gospodăreşti, precum şi eventualele spaţii tehnice aferente echipamentului medical. Pentru fiecare compartiment, sau în comun pentru douâ­trei compartimente (în funcţie de amploarea acestora şi de schema generală de organizare a serviciului), se prevăd spaţiile de aşteptare pentru pacienţi cu grupurile sanitare respective, ghişeul de relaţii cu pacientul (informare, programare, eliberare rezultate).

III.3.11.4. Evoluţia de ultimă oră a tehnicilor de explorare endoscopică şi laparoscopică. combinate cu proceduri terapeutice de tip chirurgical (cauterizări. extirpări, suturări). pune problema scoaterii laboratoarelor de endoscopie din cadrul compartimentelor specializate şi a grupării lor într­un serviciu (compartiment) autonom de endoscopie, prevăzut cu toate anexele medicale tehnice şi gospodăreşti necesare: în acest caz modelul tipologic de organizare a compartimentului de endoscopie va fi mai apropiat de cel utilizat pentru blocul operator.

III.3.11.5. La spitalele mari şi foarte mari, unele unităţi de explorări funcţionale se pot regăsi şi în componenţa secţiilor medicale cu paturi, distinct de amplasarea lor în serviciul central (de cx.xabinet de ecografic în secţia de obstericâ­ginecologie. cabinet LKG în secţia de cardiologie).

III.3.11.6. Amplasarea serviciului de explorări funcţionale se va face în apropierea serviciului de rocntiîendiaenostic si a laboratorului de analize medicale. Se va asituira o legătură directă cu serviciul de urgenţă, cu sectorul ambulator şi cu compartimentul de spitalizare de o zi.

III.3.12. Laboratoarele de medicină nucleară

III.3.12.1 Procedurile medicale care utilizează pentru diagnostic şi/sau terapie substanţe radiofarmaceutice (izotopi) se izolează de restul activităţilor medicale, constituind un serviciu distinct în cadrul spitalului: laboratorul de medicină nucleară. Acest serviciu se organizează în spitalele generale mari şi foarte mari, precum şi în unele spitale de specialitate, cum ar fi cele de oncologie, endocrinologie, reumatologie etc.

III.3.12.1. în componenţa serviciului pot intra (după caz) următoarele compartimente: a. ­izotopodiagnostic (unitate de explorări cu aparatură tip scaner sau tip scintigraf); b. ­izotopoterapie (microunitate de spitalizare pentru pacienţii trataţi cu produse radiofarmateutice); c. ­laborator de analize medicale (pentru analiza produselor biologice ale pacienţilor trataţi sau investigaţi cu izotopi); d. ­laborator de preparare şi dozare (diluţie) a substanţelor radiofarmaceutice; e. ­anexe funcţionale şi tehnice comune pentru: depozitarea surselor radioactive, decontaminarea lenjeriei şi obiectelor de inventar, decontaminarea personalului, dezactivarea deşeurilor radioactive lichide şi solide, tratarea şi filtrarea aerului.

III.3.12.2. Laboratorul de medicină nucleară se organizează ca o "unitate nucleară de lucru cu surse deschise" în sensul definit de Normativul Republican de Securitate Nucleară şi se spune prescripţiilor şi reglementărilor acestuia, atât în ce priveşte proiectarea şi execuţia construcţiei si instalaţiilor pentru spaţiile respective.

III.3.12.3. Laboratorul se soluţioneză în circuit închis, protejat prin filtre şi ecluze cu control dozimetric, la intrarea în laborator şi la trecerea dintr­un compartiment în celălalt. Operaţiunile de transvazare a surselor cu concentraţie mare se fac în nişe, boxe special amenajate.Efluienţii şi deşeurile solide radioactive se colectează şi se stochează pe durata de timp necesară dezactivării.

Aerul viciat din nişe, boxe sau alte zone cu posibile concentrări de particule radioactive, se filtrează şi se controlează înainte de evacuarea în exterior.

III.3.12.4. Laboratorul de medicină nucleară se amplasează la parterul sau demisolul construcţiei, sub acesta urmând a fi soluţionat un spaţiu tehnic propriu, delimitat faţă de alte spaţii comune sau de alte funcţiuni ale clădirii. In afara accesului dinspre circulaţiile interioare ale spitalului, laboratorul de medicină nucleară va beneficia de un acces propriu direct din exterior, pentru aprovizionarea cu produse radiofarmaceutice şi pentru expedierea deşeurilor nedezactivate. Nu sunt contraindicaţii în ce priveşte amplasarea altor funcţiuni spitaliceşti în spaţiile aflate alături sau deasupra încăperilor laboratorului.

III.313. Serviciul fizioterapie şi recuperare medicală

III.3.13.1. Procedurile de fizioterapie si recuperare medicală, mai amplu sau mai puţin dezvoltate, sunt nelipsite în structura spitalelor moderne, fie ca tratament asociat, fie ca tratament principal în cazul spitalelor de specialitate. Amploarea şi structura serviciului sunt în funcţie de capacitatea spitalului, de profilul acestuia şi, după caz, : de asocierea dispensarului policlinic. .3.13.2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala poate cuprinde în structura sa următoarele compartimente: a,­cultura fizica medicală (kinototerapie) b.­electro­fototerapie c. ­hidro­termoterapie d. ­masoterapie e.­pneumoterapie f. ­psihoterapie si terapie ocupaţională Nominalizarea compartimentelor, a tipului si numărului de proceduri pentru fiecare din unităţile componente ale acestora, precum şi indicarea aparaturii sau a instalaţiilor i speciale cu care urmează a fi echipate, se vor cuprinde în tema de proiectare a spitalului şi în tema de tehnologie medicală.

OBSERVAŢII: ­La spitalele generale mici şi la spitalele de specialitate care nu au ca profil recuperarea medicală, serviciul de fizioterapie va cuprinde cu precădere compartimentele de kinetoterapie, electroterapie şi pneumoterapie (uneori şi psihoterapie). ­La spitalele de neuropsihiatrie compartimentul de psihoterapie şi terapie ocupaţională se dezvoltă ca un serviciu autonom.

III.3.13.3. Compartimentul de electro­fototerapie se subîmparte pe unităţi după tipurile de proceduri utilizate: ­terapie cu curenţi de joasă frecvenţă sau ultrasunete (curent galvanic, curenţi diadinamici, curenţi cu impulsuri, curenţi exponenţiali, electrostimulatoare, sonodynatori etc); ­terapie cu curenţi de frecvenţă medie (mediaflux, curenţi interferenţiali) ­terapie cu curenţi de înaltă frecvenţă (diatermice, ultrascurte, radar, microunde,etc); ­terapie cu câmpuri electromagnetice (magnetodiaflux, diapuls); ­fototerapie (ultraviolete, Solux, băi de lumină generale sau parţiale). In general aplicarea procedurilor de electroterapie se face în boxe de un pat cuplate mai multe în cadrul unui cabinet, care va avea prevăzut şi un spaţiu de lucru pentru personalul medical. Procedurile cu curenţi de înaltă tensiune se izolează în încăperi distincte de celelalte proceduri; deasemeni procedurile bazate pe câmpuri electromagnetice vor avea aparatele instalate în camere individualizate protejate corespunzător. încăperea pentru ultraviolete va fi închisă şi controlată în ce priveşte

ozonarea aerului. Compartimentul va mai cuprinde cameră de odihna pentru personal, boxe de dezbrăcare pentru pacienţi, grupuri sanitare.

III.3.13.4. în compartimentul de hidroterapie se grupează următoarele unităţi: ­hidrotermoterapie (băi medicinale generale, băi parţiale, duşuri terapeutice); ­hidroelectroterapie (băi galvanice); ­hidrokinetoterapie (bazine mari. bazine treflă, bazine de elongaţii etc). Unităţile de hidrokinetoterapie se amplscază împreună într­o sală mare. încălzită şi ventilată corespunzător, prevăzută la intrare cu fjltre­vesliar. closete şi duşuri pentru pacienti si o camera cu un grup sanitar pentru instructori. Bazinele mari vor avea , scări şi rampe comode pentru acces, balustrade de protecţie la exterior, balustrade de susţinere la interior. Celelalte unităţi de hidroterapie se amplasează în spaţii boxate şi înseriatc, accesibile pe o parte pentru pacienţi (prin intermediul boxelor de dezbrăcare) şi deservite pe cealaltă parte de personalul specializat. In cadrul compartimentului se mai prevăd: cameră de lucru şi odihnă pentru personal, depozit pentru lenjerie umedă dotat cu aparate de uscare, depozit pentru lenjerie curată, boxă curăţenie.

III.3.13.5. Compartimentul de masoterapic se subîmparte în unitate pentru proceduri uscate şi unitate pentru proceduri umede (duş­masaj, masaj subaqual). Unitatea pentru proceduri umede se poate cupla cu celelalte unităţi de hidroterapie. unitatea pentru masaj uscat amplasându­sc de regulă între compartimentul de hidroterapie şi cel de cultură fizică medicală. Masajul uscat se execută în boxe individuale înseriate, pe lângă care se prevede o cameră de odihnă pentru mascori cu grup sanitar şi duş.

III.3.13.6. Compartimentul de pneumoterapie poate avea în componenţă o unitate de aerosoli, o unitate de inhalaţii, camera pneumatică, o unitate de gimnastică respiratorie la aparate. Unitatea de aerosoli se organizează fie într­o încăpere boxată pentru proceduri individuale, fie într­o sală comună pentru mai mulţi pacienţi dacă se fac tratamente cu ultrasonoacrosoli. Unitatea de inhalaţii este asemănătoare celei pentru aerosoli. Camera pmeumatică (barocamera) se dimensionează pentru un grup de 18­20 pacienţi, aşezaţi pe scaune. In cadrul compartimentului se mai prevăd staţii de lucru şi de odihnă pentru personalul medical, grupuri sanitare, boxe pentru lenjerie curată şi murdară, eventuale anexe tehnice pentru echipamente.

III.3.13.7. Pentru compartimentul de kinetoterapie (cultură fizică medicală) sunt necesare urnătoarelc spaţii: ­sală de gimnastică în grup (dimensionată pentru 10­12 persoane), ­sală de gimnastică analitică (pentru 2­3 persoane), ­sală de elongaţii, ­sală de terapie pe aparate. ­anexe (camere instructori, depozit materiale, vestiare pentru pacienţi separate pe sexe, grupuri sanitare).

III3.13.8 Gruparea diferitelor compartimente şi unităţi de fizioterapie în cadrul serviciului trebuie să aibă în vedere: ­apropierea celor ce utilizează acelaşi tip de agenţi fizici (ape, gaze. nămol, electricitate), asocierea unor proceduri pe care pacientul le efectuează în flux continuu (de cx.: electrolerapie ­ kinetoterapie ­ masaj sau termoterapie ­ nămol ­ masaj ­ cultură fizica medicală).

III.3.13.9. Compartimentul de psihoterapie şi ergoterapie (terapie operaţională) se adresează , special pacienţilor ce efectuează tratamente dificile şi sau de lungă durată, fiind prezent la spitale

de boli cronice, spitale pentru handicapaţi sau la spitale generale mari şi foarte mari care au secţii de acest fel. Unitatea de psihoterapie are în componenţă cabinete pentru tratament individual, sală pentru psihoterapie de grup şi anexele respective pentru personal şi pacienţi: unitatea de terapie ocupaţionalâ cuprinde un număr de săli­atelier specializate pentru diferite activităţi (lucru manual, desen­pictură. tâmplărie), camere pentru personal, depozite de materiale, grupuri sanitare.

III.3.13.10. In zona accesului în serviciul de fizioterapie şi recuperare medicală se amplasează secretariatul de programare şi luare în evidenţă, cabinetele pentru medicii de specialitate şi pentru asistenta şefa, garderoba pentru medicii ambulatori. vestiarele pentru personalul medical, depozitele de lenjerie şi cele pentru diferite produse farmaceutice necesare procedurilor. Spaţiile de odihnă post tratament pentru pacienţi se pot amplasa centralizat (în zona intrării), pentru serviciile mici. sau pe grupe de compartimente, în cazul serviciilor amplu dezvoltate.

III.3.13.11. Amplasarea serviciului în cadrul spitalului va asigura legăturile directe cu secţiile medicale de spitalizare (prin intermediul nodului de circulaţie verticală) şi cu zona de acces în sectorul ambulator. Nu se permite ca serviciul să fie traversat de circulaţia generală a spitalului. Dacă serviciul are în componenţă un compartiment de hidroterapie este recomandabilă amplasarea lui la nivelul inferior (demisol sau parter) respectiv peste subsolul tehnic prin care se face distribuirea instalaţiilor şi vizitarea lor. Se poate adopta şi amplasarea serviciului pe două niveluri, caz în care la nivelul superior se amplasează compartimentele "uscate" (electroterapie, pneumoterapie. cultură fizică medicală, psihoterapie), asigurându­se o circulaţie verticală proprie (scară) între cele două niveluri.

III.3.14. Laboratorul de anatomic patologică şi prosectură

III.3.14.1. Serviciul este destinat efectuării de examene anatomo­patologice ale pacienţilor decedaţi (autopsie, analize de organe, ţesuturi şi produse biologice), dar şi pentru exeminări ale unor ţesuturi prelevate de la pacienţi vii (biopsii, puncţii, extirpări chirurgicale).

III.3.14.2. Cele două componente ce intră în structura serviciului, urmând a avea circuite interne relativ autonome sunt: a. ­prosectură (prelucrare cadavre şi autopsie), b. ­laboratoare (histopatologie, histochimie, citologie). Structura serviciului şi modul de organizare depinde de mărimea şi profilul spitalului, dar şi de rangul deţinut de acesta în reţeaua medicală teritorială.

OBSER VA ŢII: ­Compartimentul de prosectură se prevede la toate tipurile de spitale. Laboratorul de anatomie patologică nu se organizează distinct la spitalele mici; în cazul acestora sălii de autopsie i se alătură o încăpere anexă pentru lucrări de laborator.

­La spitalele teritoriale judeţene, laboratorului de anatomie patologică i se asociază de regulă "Laboratorul judeţean de medicină legală" (pentru utilizarea mai eficientă a personalului şi a aparaturii dotare).

­La spitalele clinice acest serviciu se poate amplifica cu spaţiile necesare pentru învăţământul medical de specialitate.

III.3.14.3. Compartimentul de prosectură cuprinde următoarele spaţii: ­cameră frigorifică boxată pentru depozitarea cadavrelor; ­sală de autopsie (cu unul sau două posturi de autopsie, in funcţie de mărimea spitalului); ­spaţiu pentru predarea cadavrelor către aparţinători;

­hol aşteptare aparţinători cu grup sanitar; ­birou întocmire documente decese; ­spaţiu de odihnă şi grup sanitar cu duş pentru personal; ­laborator aferent autopsie (după caz).

III.3.14.4. Compartimentul laboratoare de anatomie patologică cuprinde: ­spaţii pentru prepararea probelor şi pieselor anatomice; ­spaţii pentru diverse determinări histochimice, citologice etc. ­cameră microscopie şi histotecă; ­depozit sau spaţiu de expunere piese anatomice; ­boxe de depozitare reactivi, chimicale; ­camera medicului şef; ­anexe pentru personal.

III.3.14.5. Operaţiunile de autopsiere şi cele de determinări de laborator sunt generatoare de noxe (mirosuri, degajări de vapori toxici) şi de pericol de infectare. Prevederea de nişe de laborator pentru localizarea acestora şi ventilarea mecanică a încăperilor sunt obligatorii.

III.3.14.6. Amplasarea serviciului se face în aşa fel încât să se asigure un acces direct din exterior pentru aparţinători şi preluarea cadavrelor. în zona acestui acces se va prevedea un spaţiu pentru staţionarea maşinii mortuare, ferit vederii dinspre saloanele bolnavilor. Accesul dinspre spital va fi dotat cu un filtru igienico­sanitar, care să asigure izolarea circuitului intern al serviciului faţă de restul circulaţiilor din spital. Dinspre acest acces se vor asigura legături directe cu blocul operator şi cu nodul de circulaţie verticală al sectorului de spitalizare. La spitalele clinice mari şi la cele cu profil oncologic, unde secţiunea de laboratoare pentru determinări de ţesuturi la bolnavi este suficient de amplă, aceasta poate fi amplasata separat de restul serviciului în apropierea celorlalte laboratoare de analize medicale, a compartimentului de recoltări şi nu departe de blocul operator; în acest caz se va avea în vedere menţinerea unei bune comunicări cu prosectura şi restul laboratoarelor de anatomie patologică (eventual printr­o scară interioara dacă separarea s­a făcut pe verticală).

OBSERVAŢIE: Amplasarea serviciului de prosectură şi anatomie patologicei într­o clădire distinctă nu este recomandată la spitalele moderne întrucât se rup legături funcţionale necesare Wlu ales pentru unele determinări de urgenţă ce trebuie făcute pe parcursul intcnenţiilor chirurgicale.

III.3.15. Serviciul de sterilizare centrală

III.3.15.1În spitale activităţile de sterilizare se centralizează cu precădere în cadrul serviciului de sterilizare centrală, cu urmâtoarelele excepţii obligatorii: ­sticlăria şi materialele de laborator se sterilizează în interiorul laboratorului: . ­produsele farmaceutice injectabile, se sterilizează în cadrul farmaciei: ­biberoanele şi alt inventar mărunt legat de alimentaţia sugarului se sterilizează în compartimentul "biberonerie" al secţiei pediatrie. Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial staţia de sterilizare îl va deservi şi pe acesta.

III.3.15.2. Serviciul central de sterilizare va avea circuit închis, cu acces unic dinspre circulaţiile generale ale spitalului. în cazul în care se alipeşte blocului operator, mai poate avea o

comunicare interioară cu circulaţiile acestuia (prin uşă în zona murdară şi prin ghişeu în zona curată a blocului).

III.3.15.3. In cadrul serviciului spaţiile se sectorizează pe zone şi se aşează în flux: a. ­zona de activitate cu materiale nesterile, cuprinzând spaţiile pentru primire. depozitare temporară, sortare, prelucrare primară, introducere în aparatele de sterilizare sau în camera de sterilizare; b. ­zona de sterilizare propriu­zisă sau "zona fierbinte"; c. ­zona de activitate cu materiale sterile, cuprinzând spaţiile pentru scoatere din zona fierbinte şi răcire, sortare, depozitare, predare; d. ­sector anexe comune: birou evidenţă, depozit detergenţi şi talc, vestiar şi grup sanitar cu duş pentru personal. Intre zona nesterilă şi zona sterilă se impune o separaţie cât mai sigură a fluxului de persoane şi materiale.

III. 3.15.4. Prelucrarea primară a materialelor nesterile este diferenţiată ca proceduri pentru diferitele categorii de materiale ­ instrumentar metalic, caiiciucărie. material moale ­ şi se desfăşoară în spaţii distincte (boxe, alveole, nişe). Spaţiile vor fi echipate cu fronturi de lucru adecvate pentru spălare, pregătire (confecţionare) material moale, pudrare cu talc, aşezare pe rastele sau în casolete, conform cu tehnologia impusă de tipul de aparatură de sterilizare utilizat.

III.3.15.5. "Zona fierbinte" poate fi alcătuită în două moduri: ­fie dintr­o cameră de sterilizare (eventual două, separând sterilizarea umedă de cea uscată), aşezată pe linia fluxului între zona nesterilă şi cea sterilă, în care se amplasează aparatele de sterilizare şi mesele pentru descărcarea casoletelor, ­fie din chiar frontul alcătuit din aparatura de sterilizare înseriată, dacă se utilizează autoclave şi echipamente cu dublu servici, sistem recomandat la spitalele mijlocii şi mari, pentru că asigură separarea completă a circuitului nesteril de cel steril. III.3.15.6. Sterilizarea materialelor se poate face prin mai multe metode: cu căldură umedă j (în autoclave), cu căldură uscată (în pupinele), la rece cu oxid de etilena sau alt gaz bactericid, prin radiaţie, aparatura fiind diferenţiată în funcţie de agentul respectiv,

III.3.15.7. Dimensionarea şi organizarea staţiei de sterilizare se va face funcţie de: ­numărul de paturi (capacitatea spitalului), ­cantitatea materialului de sterilizat, pe categorii, determinată în dmc/pat/zi,corespunzător profilului spitalului, ­tipul şi capacitatea aparatelor de sterilizare, ­durata unui ciclu de sterilizare pe fiecare tip de aparat. Se prevede pentru fiecare categorie de aparate câte unul suplimentar care să preia efectuarea operaţiunilor în caz de avariere a altora.

III.3.15.8. Serviciul de sterilizarea centrală se amplasează cât mai aproape de blocul operator (60­70% din capacitatea staţiei deservindu­i pe aceştia) şi trebuie să aibă legături cât mai directe cu serviciul ATI, blocul de naşteri, serviciul de urgenţe, laboratoarele de explorări funcţionale, secţiile medicale cu paturi. La spitalele cu profil chirurgical sau la cele generale cu procent mare de paturi de chirurgie, se recomandă alipirea staţiei de sterilizare la blocul operator, cu crearea unui circuit specializat pentru relaţia cu acesta. La spitalele generale mari şi foarte mari, dacă mărimea blocului operator o justifică, se recomandă prevederea unei staţii de de sterilizare proprii blocului operator, separând activităţile de sterilizare pentru restul spitalului.

III.3.16. Farmacie

III.3.16.1. Serviciul asigură primirea, depozitarea şi controlul produselor farmaceutice fabricate industrial, prepararea unor medicamente, porţionarea şi reambalarea medicamentelor conform prescripţiilor medicale din spital. în funcţie de mărimea şi profilul spitalului, farmacia poate avea şi laborator de preparare a soluţiilor sterile injectabile, la spitalele cuplate cu dispensar policlinic sau la unele spitale de specialitate, farmacia asigură şi distribuirea medicamentelor ce se acordă gratuit.

III.3.16.2 Farmacia cuprinde următoarele compartimente: a. ­primire şi depozitare medicamente, b. ­preparare şi prelucrare medicamente, c. ­laborator de produse sterile injectabile (după caz), d. ­eliberare medicamente, e­anexecomune pentru personal.

III.16.3Primirea produselor farmaceutice se face în camera de recepţie, unde se face şi depozitarea lor provizorie în vederea trierii şi controlului. Accesul se asigură direct din exterior şi se prevede cu rampă de descărcare. Camerele de depozitare se separă pe tipuri de produse farmaceutice: ­specialităţi (medicamente, plante ceaiuri), ­chimicale grele (produse livrate în ambalaje mari, bidoane, damigene), ­chimicale uşoare (produse livrate în flacoane, sticle, pachete), ­produse inflamabile (alcool, eter, acetonă), ­materiale aseptice (pansamente, vată). Medicamentele şi produsele farmaceutice termobile se păstreză în frigidere. într­o . încăpere distinctă se va asigura depozitarea ambalajelor returnabile şi a altor materiale necesare prelucrărilor din farmacie (flaconaşe, punguţe, dopuri, etichete), prevăzută cu spaţiu de spălare a acestora. In funcţie de mărimea spitalului, respectiv a farmaciei, unele din depozite se pot cupla (cele pentru chimicale grele şi uşoare şi cele pentru specialităţi şi materiale aseptice). Dacă farmacia are laborator de produse sterile injectabile, se va prevedea un depozit distinct pentru substanţele şi materialele necesare acestuia. Pentru depozite se va preciza prin proiect categoria de incendiu pentru fiecare, luându­se măsurile de protecţie indicate în normativul P118. Suprafeţele de depozitare pentru farmacie se calculează la numărul de paturi al spitalului (0.15­0.23 mp/pat).

III.3.16.4. Prepararea si prelucrarea medicamentelor conform reţetelor, respectiv prepararea formulelor magistrale, divizarea şi reambalarea medicamentelor condiţionate, precum şi controlul produselor farmaceutice recepţionate se face în camera denumită receptură­oficină şi în laboratorul anexat acesteia. Pentru spălarea, uscarea şi depozitarea veselei şi a ustensilelor se prevede o boxă (încăpere) specializată, accesibilă din oficină şi laborator.

III.3.16.5. Laboratorul pentru produsele sterile injectabile se proiectează conform Ord. Min. Sănătăţii nr. 120/1980. El se compune dintr­o suită de camere, ordonate tehnologic, ce alcătuiesc un circuit închis faţă de restul farmaciei. Spaţiile componente sunt: camera de spălare flacoane şi ustensile, boxa de spălare cu apă distilată, boxa de preparare a apei distilate, camera de preparare a soluţilor sterile şi umplere a flacoanelor, camera de sterilizare, camera de control şi etichetare, depozitul frigorific pentru soluţiile injectabile (asigura rezerva spitalului pentru 30 zile). Accesul personalului în camera de preparare a soluţiilor sterile se face numai prin filtru, iar comunicarea dintre acesta camera şi celelalte spaţii din fluxul de producţie se asigura prin ghişee.

III.3.16.. Spaţiul pentru eliberare medicamente este interfaţa farmaciei cu spitalul, locul unde accede personalul din spital pentru a prezenta condicile cu reţetele medicale prescrise si de unde se eliberează medicamentele*^ celelalte produse farmaceutice. Restul farmaciei este accesibil numai personalului propriu (circuit închis).

III.3.16.7. în cadrul farmaciei se mai prevăd câteva spaţii anexe: ­biroul dirigintelui (amplasat în apropierea zonei de eliberare a medicamentelor), ­camera de odihna şi vestiarul personalului cu grup sanitar şi duş. ­boxa pentru înarhivarea documentelor, ­boxa pentru curăţenie şi dezinfecţie.

III.3.16.8. Farmacia trebuie să aibă o bună legătură cu toate serviciile medicale ale spitalului, de aceea va fi cât mai uşor accesibilă dinspre nodul de circulaţie verticală. Pentru a permite accesul direct din exterior, amplasarea favorabilă este la parter sau la demisol (cu asigurarea luminării convenabile a spaţiilor de lucru). In cazul amplasării farmaciei la etajul 1, între spaţiul de recepţie accesibil din exterior şi restul farmaciei se va asigura o legătură directă, proprie, prin ascensor de materiale si scară.

III.3.17. Blocul alimentar (bucătărie)

III.3.17.1. Prepararea alimentelor se face centralizat pentru pacienţii şi însoţitorii internaţi, precum şi pentru personalul care serveşte masa la spital, bucătăria dimensionându­se în funcţie de numărul de porţii rezultat.

III.3.17.2 In cadrul blocului alimentar se diferenţiază sectoarele: a. ­ recepţie şi depozitare produse alimentare neprelucrate; b. ­ spaţii pentru prelucrări primare; c. ­ spatii pentru prelucrări finale; d. ­ oficiu de distribuţie: e. ­ control dietetic; f. ­ anexe pentru personal

Bucătăria se soluţioneză în circuit închis, cu acces direct din exterior pentru aprovizionare (rampă) şi evacuare deşeuri menajere; interfaţa spre spital o constituie oficiul de distribuţie în care are acces personalul de îngrijire din secţiile medicale, precum şi cel de deservire al cantinei (restaurantului cu autoservire).

III.3.17.3. Condiţiile de recepţie şi depozitare, prelucrare si preparare a alimentelor, modul de organizare a circuitelor bucătăriei şi măsurile de protecţie igienico­sanitare sunt cele prevăzute în normele şi presepripţiile referitoare la unităţile de alimentaţie publică, la care se adaugă prescripţiile specifice din ordinul Min. Sănăt. nr. 190/1982.

III.3.17.4. Spaţiile pentru depozitare produse alimentare neprelucrate se vor dimensiona în funcţie de stocul necesar pentru fiecare categorie (Ia unele produse de bază se face aprovizionarea pentru durate de timp mai lungi, cu scopul de a avea asigurat stocul de rezervă pentru cazuri de dificultăţi de aprovizionare sau calamităţi).

OBSERVAŢII: ­Pentru două sau mai multe spitale amplasate în aceeaşi localitate se poate soluţiona un grup gospodăresc comun, în cadrul căruia să se asigure depozitarea alimentelor (stocurile mari),eventual şi unele prelucrări primare (tranşare carne, spălare curăţare legume).

III.3.17.5. Camerele pentru prelucrări primare vor fi minim două. recomandabil trei (separat pentru legume, carne peşte, păsări). Ele se vor conecta direct cu spaţiile bucătăriei propriu­zise sau prin intermediul unui coridor intern "curat", ncinterferat de circuitele de aprovizionare "murdare".In bucătăria propriu­zisă se vor organiza distinct următoarele zone de preparare (eventual separate prin pereţi de compartimentare parţială, la blocurile alimentare de mare capacitate>: ­prelucrări termice pentru mesele principale (bucătăria caldă). ­preparări dietetice. ­preparări pentru micul dejun (bucătărie lapte­ceai), ­bucătărie rece. Preparatele de patiserie­cofetărie se vor prelucra într­o încăpere distinctă. Anexat direct bucătăriei se amplasează camera pentru spălat vase.

III.3.17.6. Modul de soluţionare a oficiului de distribuţie a mâncării depinde de sistemul adoptat pentru livrarea acestora la secţiile de spitalizare, astfel: a.­livrarea alimentelor preparate se face pe partide şi pe diete, pentru întreaga cantitate necesară unei secţii (în recipiente mari); In acest caz. încălzirea şi porţionarea mâncării se face în oficiile alimentare ale secţiilor şi tot aici se spală şi se păstrează vesela pentru pacienţi şi cărucioarele de transport: oficiile alimentare ale secţiilor se vor dimensiona şi echipa corespunzător acestor activ ităţi; b.­din blocul alimentar, alimentele preparate se livrează gata porţionate pentru fiecare pacient, situaţie în care oficiul de distribuţie (sau bucătăria) se dotează cu o linie specială de porţionare tip catering; In acest caz. adiacent oficiului de distribuţie se prevăd spaţii, echipate cu linii mecanizate, pentru spălarea veselei întregului spital şi igienizarea cărucioarelor; cărucioarele pentru transportul mâncării porţionate vor fi izolate termic; oficiile alimentare din secţii se vor dimensiona şi echipa minimal.

OBSERVAŢIE: ­ Dacă se adoptă sistemul de livrare pe partide (a), transportul alimentelor preparate de la oficiul blocului alimentar la oficiile alimentare ale secţiilor se poate face fie în cărucioare închise prin intermediul ascensoarelor comune, fie direct cu ascensoare de alimente (tip mont­carge), dacă oficiile secţiilor se află pe aceeaşi verticală cu of ciul central de distribuţie.

III.3.17.7. Pentru stabilirea menu­urilor şi controlul dietelor, în apropierea bucătăriei şi a oficiului de distribuţie se vor plasa laboratorul de dietetică, prevăzut cu un frigider pentru probe alimentare, şi biroul dieteticianului

III.3.17.8. Anexele pentru personalul blocului alimentar vor cuprinde: vestiare cu grup sanitar şi duş, separate pe sexe, amplasate lângă accesul personalului, şi o sală de mese, amplasată în relaţie cu oficiul de distribuţie.

III.3.17.9. Colectarea deşeurilor menajere din blocul alimentar se va face în recipiente închise care se vor transporta la platforma de deşeuri din incintă. Se recomandă ca fie în apropierea bucătăriei, fie la platforma deşeuri, să se amenajeze un spaţiu frigorific pentru păstrarea temporară a deşeurilor alimentare în condiţii igienice.

III.3.17.10. Blocul alimentar se va amplasa în aşa fel încât legăturile acestuia cu secţiile de spitalizare sau cu cantina personalului să nu traverseze alte zone gospodăreşti pentru care

cerinţele de igienă sunt mai puţin severe. Blocul alimentar se poate amplasa atât în clădirea principală a spitalului (la parter sau demisol), cu luarea măsurilor corespunzătoare privind protecţia spaţiilor spitaliceşti faţă de degajările de abur şi mirosuri (ventilaţie, sas­ecluză la accesul spre spital), fie într­o clădire separată, în care caz legătura cu spitalul se va asigura printr­un coridor închis.

III.3.18. Spălătoria

III.3.18.1. De regulă, spălătoria se organizează ca un serviciu unic pe spital pentru următoarele activităţi: primire, dezinfecţie, spălare, călcare, reparare, depozitare rufe. Pentru evitarea infecţiilor intraspitaliceşti, la organizarea spălătoriei se vor respecta următoarele: ­separarea obligatorie a circuitelor de rufe murdare şi rufe curate; ­separarea şarjelor de rufe pe categorii de provenienţă; ­diferenţierea liniilor de utilaje pentru rufele copiilor faţă de cele pentru rufele adulţilor, pe întregul flux tehnologic. Pentru secţiile de boli transmisibile în spălătorie se va organiza, obligatoriu, un circuit complet distinct de al celorlalte secţii ale spitalului, cu compartimentarea corespunzătoare a spaţiilor pe întregul traseu al rufelor; în cazul când secţia de boli transimisibile este plasată în pavilion separat, se va organiza o spălătorie proprie în cadrul pavilionului.

III.3.18.2. Dimensionarea spaţiilor şi echiparea cu utilaje a spălătoriei se face în funcţie de capacitatea secţiilor de spitalizare, ţinându­se seama şi de amploarea celorlalte servicii tehnico­ medicale. Pentru spitalele generale se consideră un minim de .2.5 kg rufe pe zi şi pe pat. La spitalele cu profil chirurgical sau de obstetrică­ginecologie se va lua în calcul o cantitate mai mare de rufe pe zi şi pat (respectiv între 3 şi 4 kg).

III.3.18.3. Organizarea spaţiilor se face în flux continuu, după cum urmează: a. ­cameră pentru primirea şi trierea rufelor murdare (în care rufele murdare, ambalate în saci, sunt aduse de personalul secţiilor şi predate spălătoriei); b. ­spaţiu pentru dezinfecţia rufelor, amenajat cu căzi de^baie pentru înmuiere în dezinfectat, în număr suficient pentru a putea separa rufele provenind de la diversele secţii; dezinfecţia se poate face şi direct în utilajul mecanizat de spălare, dacă acesta are un program special de dezinfecţie corespunzător cerinţelor de igienă pentru spitale; c. ­spălătoria propriu­zisă, în care se amplasează utilajele mecanizate pentru spălare şi stoarcere prin centrifugare; d. spaţii pentru uscătorie şi călcătorie (sală comună sau compartimentată pentru cele două operaţii, separată însă de sala spălătoriei pentru a asigura menţinerea condiţiilor de igienă); uscarea şi călcarea rufelor se va face mecanizat; e. ­încăpere pentru repararea rufelor, amplasată între călcătorie si depozitul de rufe curate; f. ­depozit de rufe curate, în care se face şi sortarea, respectiv ambalarea rufelor pentru secţiile şi serviciile de destinaţie; g. ­camera de eliberare rufe curate, în care are acces personalul din secţiile medicale; h. ­anexe pentru personalul propriu; vestiar cu grup sanitar şi duş, cameră de odihnă, biroul responsabilului, cu controlul vizual asigurat spre camerele de4 primire şi eliberare rufe.

III.3.18.4. Circuitul interior al spălătoriei nu va fi traversat de alte circuite ale spitalului. Modul de amplasare a utilajelor şi instalaţiilor aferente va avea în vedere asigurarea condiţiilor pentru întreţinere uşoară şi rapidă (reparaţii, curăţire).

III.3.18.5. Spălătoria se poate amplasa fie la parterul sau demisolul clădirii principale a spitalului (la primul nivel peste subsolul tehnic), în care caz se vor asigura toate măsurile pentru a nu permite pătrunderea în spaţiile medicale a aburului şi mirosurilor, fie în pavilion separat (eventual cu alte funcţiuni gospodăreşti), în care caz comunicarea cu clădirea spitalizării se va face printr­un coridor de legătură.

III.3.19. Centrala pentru dezinfecţie paturi şi material sanitar

III.3.19.1. Serviciul asigură dezinfecţia periodică a mobilierului din saloanele bolnavilor (paturi), a inventarului moale al acestora (pături, perne, saltele), dar şi a altor obiecte în caz de necesitate (haine bolnavi, halate groase, perdele de compartimentare, etc).

III.3.19.2. Calculul capacităţii de dczinfecţie se face în funcţie de profilul spitalului, capacitatea acestuia şi durata medie de spitalizare. Pentru spitalele generale se va lua în calcul un necesar zilnic de dczinfecţie de minim 5% din numărul total de paturi.

OBSERVAŢIE: ­Pentru secţiile chirurgicale, terapie intensivei, obstetrică, nou­născuţi şi pediatrie (grupele mici de vârstă) este necesară dezinfecţia la fiecare nouă internare; pentru celelalte secţii medicale poate fi şi lunară.

III.3.19.3. Dezinfecţia se recomandă a se face în utilaje specializate (incinte etanşe) în care patul intră cu tot inventarul, iar formolizarea se realizează mecanizat şi programat. In absenţa acestor utilaje, dezinfecţia se va face cu aparatul de formolizare, în camere de vaporizarc pentru paturi şi în camere de stropire pentru­inventarul moale. Camerele vor avea o capacitate de maxim 15 paturi sau 15 seturi de inventar moale şi vor permite închiderea etanşă pe timpul formolizârii.

III.3.19.4. Schema de organizare a spaţiilor va urmări fluxul tehnologic şi va separa complet circuitul murdar de cel curat, prin soluţionarea incintelor în sistem dublu serviciu. Se vor prevedea următoarele spaţii: ­cameră primire­triere obiecte şi materiale murdare; ­incinte de formolizare. cu spaţiu tehnic aferent instalaţiei de formolizare; ­cameră eliberare obiecte şi materiale dezinfectate cu spaţiu pentru depozitare temporară; ­birou responsabil (după caz): ­cameră de odihnă pentru personal, cu grup sanitar şi duş.

III3.19.5. Centrala de dczinfecţie se amplasează la nivelurile inferioare ale clădirii (parter sau demisol) în cazul soluţiilor tip „monobloc", pe o circulaţie secundară, conectată cât mai direct la nodul principal de circulaţie verticală, luându­se măsurile corespunzătore pentru corecta ventilare şi izolare a spaţiilor în raport cu restul spitalului (încăperi tampon la uşile de acces în centrală). Nu se recomandă amplasarea centralei de dczinfecţie în pavilion (anexă) separat dacă nu se asigură o legătură închisă cu clădirea secţiilor de spitalizare. In cazul în care se adoptă sistemul prin care pacientului i se afectează patul de la internare (ceea ce presupune asigurarea gabaritelor pentru circulaţia cu patul pe rotile pe tot traseul până la salonul de bolnavi din secţia medicală), sunt ncesare următoarele prevederi suplimentare: ­se va asigura o legătură comodă a centralei de dczinfecţie cu serviciul de internări, ­în cadrul serviciului de internări se va amenaja un spaţiu tampon de depozitare a paturilor în aşteptare,

­centrala de dczinfecţie se va conexa cu spălătoria, în zona spaţiilor curate ale amândurora (camerele de eliberare obiecte, inventar moale şi respectiv lenjerie), şi se va prevedea o încăpere suplimentară, pentru echiparea paturilor cu lenjerie.

III.3.20. Anexe comune pentru personalul spitalului

III.3.20.1. Pentru o parte a personalului medical mediu şi ajutător, în apropierea zonei de acces a acestuia, se organizează timpuri de vestiare, separate pe sexe, prevăzute cu duşuri şi grupuri sanitare. Vestiarele se pot amplasa centralizat, pe corpuri de clădire sau pavilioane sau pe secţii şi servicii, în funcţie de opţiunea beneficiarului de folosinţă. Dimensionarea vestiarelor se va face în raport de capacitatea spitalului, de cifra personalului şi de modul de organizare medicală a spitalului; aceste date se vor preciza prin tema de proiectare.

OBSERVAŢII: ­Pentru unele servicii medicale, vestiarele personalului se amplasează obligatoriu în cadrul acestora, cum este cazul cu farmacia, prosectura, laboratorul de medicină nucleară. ­Pentru unele compartimente şi sectoare medicale sistemul de vestiare este dublu: un vestiar la intrarea în spital, pentru schimbarea hainelor de stradă cu vestimentaţia de lucru în spital, şi un vestiar tip „filtru", la locurile de muncă care necesită măsiTri speciale de asepsie, in care se înlocuieşte vestimentaţia de lucru în spital, cu echipamentul specific compartimentului (cazul blocului operator, al compartimentului pentru arşi sau al celui pentru prematuri).

In cazul organizării centralizate a vestiarelor, se recomandă segmentarea acestora pe unităţi modulare deservind max. 40­50 de persoane, diferenţiate pentru diferitele categorii de personal medical (după funcţia în spital şi/sau după specificul serviciului). Dacă spitalul este cuplat cu dispensarul policlinic teritorial, vestiarele personalului vor fi separate pentru cele două unităţi. Vestiarele pentru personalul tehnic şi de întreţinere, ca şi cele pentru personalul din serviciile gospodăreşti, se recomandă a se amplasa în zona în care acesta îşi desfăşoară activitatea. la spitalele clinice, în relaţie cu accesul spre zona de învăţământ, se vor prevedea vestiare pentru studenţi şi cursanţi, separate de cele ale personalului medical.

III.3.20.2. Pentru personalul care ia masa în spital se va amenaja o cantină sau un restaurant cu autoservire. Amplasarea acestuia se va face în vecinătatea oficiului de distribuţie al blocului alimentar, fie la acelaşi nivel, fie la un nivel superior, legat prin ascensor pentru alimente şi/sau scară interioară. Capacitatea cantinei sau a restaurantului se va preciza în tema de proiectare. în absenţa cantinei, în spital se va amenaja cel puţin un bufet (snack­bar), eventual accesibil şi pentru vizitatori.

III.3.20.3. Pentru nevoile de studiu şi documentare medicală. în cadrul spitalelor se prevăd spaţii pentru bibliotecă de specialitate cu sală de lectură, videotecă, iar la spitalele mari o sală pentru întruniri si conferinţe, un studio de foto­film pentru înregistrarea pe peliculă a cazurilor medicale înainte şi după aplicarea tratamentelor, sisteme de vizionare a activităţii medicale prin televiziune cu circuit închis. Prin tema de proiectare se vor face precizări privind necesarul de spaţii şi capacitatea acestora.

MENŢIUNE: ­Prezentarea cerinţelor funcţionale şi tehnologice s­a limitat numai la compartimentele şi sen'iciile cu specific medical. întâlnite curent în organizarea spitalelor.

­Pentru seniciile paramedicale (administrative, sociale, tehnice) cerinţele funcţionale generale sau cele tehnologice nu prezintă deosebiri esenţiale faţă de compartimente similare din cadrul altor programe de construcţii civile. ­In cazul unor spitale de specialitate, ale institutelor şi centrelor de cercetare se pot întâlni şi alte compartimente sau servicii medicale specializate, pentru care se vor studia de la caz la caz şi preciza prin tema modul de organizare funcţională si tehnologică cel mai adecvat.

III.4. INSTALAŢII ELECTRICE

lII.4.1. INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT NORMAL ŞI PRIZE

III.4.1.1. Generalităţi

III.4.1.1.1. La realizarea iluminatului artificial în spitale, trebuie să se ţină seama de mediul special din acestea acordându­se iluminatului şi repartizării cromatice din încăperi o atenţie deosebită.

III.4.1.1.2. Se va avea în vedere ca în încăperile cu bolnavi atât iluminatul cât şi culorile pentru finisarea principalelor suprafeţe trebuie: ­să asigure efectuarea activităţilor vizuale în cele mai bune condiţii atât celor ce' lucrează în spitale cât şi bolnavilor; ­să aibă un rol terapeutic, contribuind la influenţarea psihicului bolnavilor, liniştindu­i şi stimulând încrederea şi speranţa.

III.4.1.1.3. Iluminatul trebuie să respecte cât mai riguros condiţiile de calitate impuse şi să fie adaptat destinaţiei încăperii.

III.4.1.1.4. în încăperile în care există solicitări vizuale diferite (de ex. în saloane ­ dormitor), se prevăd mai multe sisteme de iluminat, luându­se măsuri pentru utilizarea lor eficientă şi acordându­se o atenţie deosebită modului de realizare a iluminatului.

III.4.1.1.5. Iluminatul general din încăperi cu diverse destinaţii şi activităţi, trebuie să asigure cel puţin iluminările nominale prezentate în tabelul El. în tabelul El sunt prezentate şi culorile recomandate pentru sursele de iluminat fluorescente.

III.4.1.1.6. În toate categoriile de încăperi se prevăd prize bipolare cu contact de protecţie pentru uz general.

III.4.1.1.7. La proiectarea instalaţiilor electrice de iluminat, se vor respecta prevederile normativului 17 „Normativ pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor electrice la consumatori cu tensiuni până la 1000 V ca. şi 1500 V ce.", cu excepţia circuitelor electrice, care se vor prevedea numai din cupru.

III.4.1.2. Iluminatul în încăperi pentru bolnavi (saloane cu paturi, rezerve) În încăperile pentru bolnavi se prevăd următoarele sisteme de iluminat normal:

.iluminat general;

.iluminat local la pat pentru lectură;

.iluminat local la pat pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor;

.iluminat pentru supraveghere în timpul nopţii.

­Sursele de lumină vor avea culori calde, cu temperatura de culori situată între 3000+5000 °K şi indicele de redare a culorilor 80­90.

III.4.1.2.1. Iluminatul general ­Iluminatul general trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.

III.4.1.2.2. Iluminatul local

III.4.1.2.2.1. Iluminatul local pentru lectură şi iluminatul local pentru examinarea şi îngrijirea bolnavilor, se poate realiza cu corpuri de iluminat mobile (cu braţe articulate) sau semimobile sau cu corpuri de iluminat fixe multifuncţionale.

III.4.1.2.2.2. La fiecare pat pentru bolnavi se prevede un iluminat de lectură. Iluminarea nominală necesară de 200 lx, trebuie realizată pe fiecare suprafaţă de lectură de 0.3 x 0.3 m, aflată în planul de lectură.

OBSERVAŢIE: Se considera plan de lectură, planul înclinat la 75 "jtiţa de orizontală, având 0.9 in lungime şi 0.3 m lăţime şi distanţa la centru faţă de pardoseală de 1.1 m şi faţă de căpătâiul patului de 0.8 m.

III.4.1.2.2.3. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru iluminatul local amplasat deasupra paturilor pe perete şi luminanţa acestui perete trebuie să fie' de cel mult 3 50 cd/nr.

III.4.1.2.2.4. Condiţiile vizuale pentru efectuarea unor examinări şi îngrijiri simple, se realizează asigurând în planul de consultanţă iluminatul general şi iluminatul local. In nici un punct din acest plan iluminarea nu trebuie să fie sub 150 lx (Emin/Emcd=0.5).

OBSERVAŢIE: Se considera plan de consultaţie, planul orizontal situat la 0.15 m deasupra suprafeţei patului.

III.4.1.2.2.5. Amplasarea corpurilor de iluminat se face astfel încât să se evite orbirea persoanelor ce efectuează examinările şi îngrijirile bolnavilor.

III.4.1.2.3. Iluminatul pentru supraveghere în timpul nopţii

III.4.1.2.3.1. Iluminatul pentru supraveghere, trebuie să asigure în zona patului o iluminare de 5 lx, astfel încât personalul sanitar să poată supraveghea bolnavul.

III.4.1.2.3.2. Corpurile de iluminat pentru supraveghere, trebuie amplasate astfel încât să nu deranjeze bolnavii.

III.4.1.2.3.3. In încăperi pentru sugari şi nou­născuţi iluminarea nominală trebuie să fie de 20 lx. c

III.4.1.2.3.4. Luminanţa corpurilor de iluminat pentru supraveghere trebuie să fie de cel mult 350 cd/nr.

III.4.1.3. Iluminatul în cabinete pentru consultaţii şi tratamente

­In cabinetele pentru consultaţii şi tratamente, iluminatul general trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E 1. ­Valoarea indicelui de redare a culorilor a surselor de lumină trebuie să fie 90­100.

III.4.1.3.1. Cabinete pentru consultantă si tratamente obişnuite ­Iluminarea minimă de 1000 lx se asigură în spaţiul de consultaţii, prin combinarea iluminatului general cu iluminatul local.

III.4.1.3.2. Cabinete neutru consultaţii si tratamente speciale

III.4.1.3.2.1. Iluminatul în cabinetele speciale, se realizează ţinându­se seama de tipul investigaţiei ce trebuie efectuată.

III.4.1.3.2.2. Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.

III.4.1.3.2.3. în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. în care radiodiagnosticul se face cu fixarea pe monitor a imaginii, iluminatul general pentru perioadele de investigaţie trebuie să asigure o lumină de culoare roşie.

III.4.1.3.2.4. Pentru toate cazurile în care investigaţiile se efectuează la iluminări foarte mici, se iau măsuri pentru asigurarea condiţiilor de adaptare a bolnavului şi personalului medical, care nu trebuie să treacă brusc de la lumina de zi sau iluminări mari la iluminări foarte scâzite. în încăperea sau zona de adaptare iluminarea trebuie să fie numai de 3 până la 10 ori mai mare decât iluminarea din încăpere sau zona întunecată.

III.4.1.3.2.5. în cabinetele pentru investigaţii Rontgen. unde se fac radiografii, se prevăd negatpscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.1.4. Iluminatul în săli de terapie În sălile de terapie (de ex. tratamentele radiologice, fizice, clectromedicale, băi terapeutice) iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El, iar sursele de lumină să aibe indicele de redare a culorilor de 90­100.

III.4.1.5. Iluminatul în săli de dializă În sălile de dializă, trebuiesc respectate condiţiile de la saloanele pentru bolnavi, asigurându­se în plus şi o a doua treaptă pentru iluminatul general în zona paturilor de 500 lx (necesară pentru pregătirea dializelor şi a eventualelor intervenţii în timpul tratamentului).

III.4.1.6. Iluminatul în laboratoare

III.4.1.6.1. În laboratoare, iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El.

III.4.1.6.2. În cadrul laboratoarelor cu mobilier fix. iluminatul local se realizează prin amplasarea corpurilor de iluminat general deasupra meselor de lucru.

III.4.1.6.3. In cazul laboratoarelor cu mobilier mobil, iluminatul local se realizează cu corpuri de iluminat fluorescente fixate chiar de mesele de lucru. Iluminarea de 1000 lx se obţine prin combinarea iluminatului general cu iluminatul local.

III.4.1.6.4. Lămpile pentru iluminatul local, trebuie să aibă indicele de redare a culorilor de 90­ 100.

III.4.1.7. Iluminatul pe coridoare şi scări

III.4.1.7.1. Iluminatul coridoarelor şi scărilor trebuie să asigure atât ziua cât şi noaptea, realizarea unor diferenţe minime de luminanţă la trecerea între încăperi cu iluminări diferite.

III.4.1.7.2. Iluminatul trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul E1.

III.4.1.7.3. Pentru realizarea iluminărilor de zi şi de noapte, se prevăd sisteme de iluminat în trepte cu posibilităţi de comutare.

III4.1.7.4. Pentru iluminatul coridoarelor, se recomandă utilizarea corpurilor de iluminat cu dispersoare din material plastic mat, pentru a se proteja bolnavii care sunt transportaţi în poziţie culcată, împotriva orbirii.

III.4.1.8. Iluminatul în alte încăperi ­Pentru celelalte încăperi, care nu au specific de spital, dar care deservesc spitalul, se vor respecta prevederile normativului PE 136, valorile nivelelor de iluminare luându­se ca valori minime.

III 4 2 INSTALAŢII ELECTRICE PENTRU ILUMINAT DE SIGURANŢĂ

III.4.2.1. Generalităţi

III.4.2.1.1. Instalaţiile electrice pentru iluminatul de siguranţă din cadrul unui spital, trebuie să asigure funcţionarea acestuia, atunci când dispare tensiunea de pe sursa de bază (SEN).

III.4.2.1.2. Receptoarele electrice ale iluminatului de siguranţă se încadrează în categoria 0 şi categoria a I­a conform pct.III.4.14.1.

III.4.2.1.3. Conform normativ I 7 funcţie de destinaţie, iluminatul de siguranţă este de mai multe feluri: .Iluminat de siguranţă pentru categoria lucrului (categoria 0) .Iluminat de siguranţă pentru evacuare (categoria a I­a) .Iluminat de siguranţă pentru veghe (categoria a I­a) .Iluminat de siguranţă de intervenţie (categoria a I­a) .Iluminat pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu.

III.4.2.2. Iluminatul de siguranţa pentru continuarea lucrului se asigură în:

III.4.2.2.1. Încăperi pentru aplicarea tratamentelor intensive

III.4.2.2.1.1. In încăperile pentru tratamentele intensive iluminatul trebuie sa îndeplinească condiţiile prevăzute în tabelul El, pentru a se asigura buna desfăşurare a activităţilor de îngrijire şi supraveghere a bolnavilor.

III.4.2.2.1.2. Iluminarea trebuie să poată fi variată, în funcţie de solicitările foarte diferite ce apar în aplicarea tratamentelor intensive.

III.4.2.2.1.3. Pentru situaţia specială a bolnavilor ţiunuţi sub supraveghere în încăperi pentru tratament intensiv (de exemplu bolnavi cu risc de infarct), trebuie create şi condiţii similare acelora din saloanele pentru bolnavi, prevăzându­se şi iluminat Ia pat pentru lectură.

III.4.2.2.1.4. In încăperile de terapie trebuie să se acorde o atenţie deosebită evitării fenomenului de orbire prin reflexie în suprafeţele vitrate, atât pentru bolnavi cât şi pentru personalul de supraveghere din încăperile alăturate.

III.4.2.2.2. Săli de operaţie

III.4.2.2.2.1. In sălile de operaţie se prevede: .iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie (zona cu dimensiunile 3x3m centrată faţă de masa de operaţie) .iluminatul local al câmpului operator.

III.4.2.2.2.2. în sălile de operaţie sistemul de iluminat general trebuie realizat în corelaţie cu iluminarea prevăzută pentru câmpul operator şi trebuie să asigure condiţiile prevăzute în tabelul El.

III.4.2.2.2.3. Corpurile de iluminat pentru iluminatul câmpului înconjurător al mesei de operaţie, se dispun pe cât posibil în apropierea mesei de operaţie, pentru a se reduce orbirea şi umbrele.

III.4.2.2.2.4. In câmpul operator, iluminatul trebuie să fie de 20000÷100000 lx, acesta asigurându­se cu corpuri de iluminat scialitice produse de firme specializate în domeniul tehnicii medicale.

III.4.2.2.2.5. în sala de operaţie, factorii de reflexie ai principalelor suprafeţe trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

.minim 0.7 pentru plafon;

.minim 0.5 pentru pereţi;

.minim 0.2 pentru pardoseală;

.maxim 0.3 pentru pânza cu care se acoperă bolnavii pe masa de operaţie, îmbrăcămintea şi mănuşile echipei de intervenţie.

III.4.2.2.2.6. Culoarea iluminatului câmpului înconjurător al mesei de operaţie şi iluminatul general, trebuie să fie adaptată culorii date de lumina corpului de iluminat scialitic. Se recomandă ca lămpile (cu excepţia celei scialitice) să aibă culoarea alb neutru şi indicele de redare a culorilor de 90­100.

III.4.2.2.2.7. Se recomandă folosirea corpurilor de iluminat înglobate în plafon.

III.4.2.2.2.8. Iluminatul locului de operaţie trebuie să se realizeze astfel încât în condiţiile ilumimărilor foarte mari impuse de reflexia foarte redusă a ţesuturilor umane, echivalentul fotometric de radiatie sa se situeze sub 170 lm / W, corpurile de iluminat scialitice cu o iradiere sub 600 W/mp fiind corespunzătoare (pentru a nu se încălzi ţesuturile).

III.4.2.2.2.9. În sălile de operaţie, pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi negatoscoape (ecrane luminoase pentru vizualizarea radiografiilor).

III.4.2.2.3. Încăperi anexă sălii de operaţie

III.4.2.2.3.1. Iluminatul din încăperile anexă sălii de operaţie trebuie să fie corelat cu iluminatul din sală.

III.4.2.2.3.2. Iluminarea nominală din încăperile anexe trebuie să fie de 500 lx, pentru a se evita perturbaţiile de adaptare la iluminarea de 1000 lx din sală.

III.4.2.2.3.3. Lămpile trebuie să aibă aceeaşi culoare şi indice de redare a culorilor ca şi lămpile pentru iluminatul general din sala de operaţie.

III.4.2.2.3.4. In sălile de reanimare se recomandă prevederea unui sistem de iluminat general care să poată realiza două trepte de iluminare: .o treaptă de 100 lx, pentru perioada postoperatorie a bolnavului până la trezirea din narcoză (bolnavul nu trebuie să fie orbit de acest iluminat); .o treaptă de 1000 lx la patul bolnavului, pentru supraveghere şi intervenţie.

III.4.2.3. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare

III.4.2.3.1. Iluminatul de siguranţă de evacuare se prevede pe culoarele de circulaţie, casele scărilor şi în zonele uşilor de acces în clădire.

III.4.2.3.2. Iluminatul de siguranţă pentru evacuare trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem de iluminat.

III.4.2.4. Iluminatul de siguranţă pentru veghe

III.4.2.4.1. Iluminatul de siguranţă de veghe se prevede în încăperile pentru bolnavi şi trebuie să asigure la nivelul pardoselii o iluminare nominală de 2 lx, pentru a da posibilitatea unui bolnav să se orienteze fără a deranja pe ceilalţi bolnavi.

III.4.2.4.2. Corpurile de iluminat se amplasează sub paturi şi în zona uşilor de acces şi se recomandă ca lumina să fie distribuită în fascicole late.

III.4.2.4.3. Iluminatul de veghe trebuie să poată fi acţionat independent de orice alt sistem de iluminat.

III.4.2.5. Instalaţii electrice pentru lămpi bactericide

III.4.2.5.1. In sălile de operaţie şi sălile de naşteri pe lângă sistemele de iluminat, se prevăd şi lămpi cu raze ultraviolete pentru sterilizare aer şi dezinfecţie.

III.4.2.5.2. Se prevăd de asemenea lămpi cu raze ultraviolete şi în încăperile pentru terapie intensivă şi laboratoarele pentru care se solicită prin temă.

III 4 3 INSTALAŢII ELECTRICE DE FORŢĂ ŞI AUTOMATIZARE

III.4.3.1. Instalaţiile electrice de forţă cuprind alimentarea cu energie electrică a tuturor receptoarelor de forţă atât fixe cât şi mobile.

III.4.3.2. Pentru întocmirea proiectului de instalaţii electrice, proiectantul trebuie să primească planurile tehnologice cu amplasarea tuturor utilajelor în care să se specifice:

.felul utilajelor; fixe sau mobile .felul alimentării; monofazată sau trifazată .punctele de racord

.dacă sunt necesare întrerupătoare generale în afara tablourilor utilajelor sau alte condiţii

.utilajele cu regim de şocuri .secţiunile conductoarelor de alimentare sau parametrii circuitelor

III.4.3.3. La proiectarea instalaţiilor electrice de forţă se respectă prevederile normativului I 7, cu excepţia circuitelor, care se vor prevedea numai din cupru.

III.4.3.4. Pentru alimentarea receptoarelor mobile, se prevăd prize bipolare sau tripolare cu contact de protecţie sau tablouri speciale, funcţie de tipul receptoarelor.

III.4.3.5. în sălile de operaţie se prevăd braţe mobile eu pri/e bipolare şi tripolare cu contact de protecţie în construcţie etanşa, acestea făcând pane din furnitura tehnologica.

III.4.3.6. Pentru alimentarea receptoarelor de forţa din blocul operator (sala de operaţii şi incâperile anexă ale acesteia) se prevede un tablou propriu, alimentat direct din tabloul de siguranţa principal.

III.4.3.7. Acolo unde este cazul, pentru utilajele cu regim special. în tema tehnologică trebuie specificat timpul maxim de întrerupere în alimentarea cu energie electrica.

III.4.3.8. în spaţiile în care se solicita încadrarea receptoarelor electrice la categoria 0 sau categoria a 1­a conform pct.III.4.14.1., se prevăd şi prize pentru uz general, alimentate clin reţeaua de distribuţie obişnuita, acestea fiind utilizate pentru curăţenie sau alte activităţi, care nu implica regimuri speciale în alimentarea cu energie electrica.

III.4.3.9. In sălile de operaţie tot aparatajul electric se montează la înălţimea de cel puţin 1.1 m de la pardoseala finită.

III.4.4. INSTALAŢII DE TELEFONIE SI TERMINALE CALCULATOR

III.4.4.1. Spitalele se prevăd cu centrale telefonice automate proprii.

III.4.4.2. în saloanele pentru bolnavi, unde bolnavii pot răspunde la telefon, se prevede câte o priză telefonică, lângă fiecare pat.

III.4.4.3. în celelalte încăperi, posturile telefonice se prevăd conform temelor tehnologice.

III.4.4.4. Pentru încăperile în care se solicită posturi telefonice şi terminale calculator sau în viitor pot fi solicitate terminale calculator, se recomandă utilizarea prizelor duble, pentru post telefonic şi terminale calculator.

III.4 4.5. Aceste prize se racordează prin cabluri speciale, conform cererii furnizorului de echipamente.

III.4.4.6. Circuitele de prize se concentrează pe fiecare nivel în dulapuri cu repartitoare (repartitoare pentru racordare la centrala telefonică şi repartitoare pentru racordarea la calculatorul central).

III 4 5 INSTALAŢII DE RECEPŢIE COLECTIVĂ Rtv

III.4.5.1. Pentru recepţionarea emisiunilor Rtv. se prevede o instalaţie de recepţie colectivă.

III.4.5.2. Antenele se montează pe clădirea cea mai înaltă, iar tabloul cu grupurile amplificatoare la ultimul etaj al acesteia.

III.4.5.3. Se prevăd prize pentru recepţionarea emisiunilor Rtv în sălile de mese, în camerele de odihnă pentru personalul medical şi în orice altă încăpere în care se solicită prin temă.

III.4.5.4. Se recomandă ca instalaţia de recepţie colectivă să fie prevăzută în aşa fel încât să poată fi racordată dacă este cazul şi la sistemele de televiziune prin cablu.

III.4.6. INSTALAŢII DE TELEVIZIUNE ÎN CIRCUIT ÎNCHIS

III.4.6.1. In spitale se recomandă prevederea instalaţiilor de televiziune în circuit închis, pentru a se putea asista la efectuarea operaţiilor sau înregistra efectuarea operaţiilor fără a deranja cu nimic activitatea din blocul operator.

III.4.6.2. Pentru aceasta, corpul de iluminat scialitic este prevăzut cu camere de luat vederi, monitoarele pentru asistarea operaţiilor amplasându­se în sălile de curs sau sălile de studiu, acolo unde există în cadrul spitalului asemenea săli.

III.4.6.3. Se prevăd camere de luat vederi şi în încăperile pentru terapie intensivă, monitorizarea realizându­se centralizat în încăperi special amenajate, în care să existe în permanenţă personal pentru supraveghere.

III.4.6.4. Se prevăd de asemenea camere de luat vederi în orice altă încăpere în care se solicită prin temă.

III.4.7. INSTALAŢII DE SEMNALIZARE SORĂ ­ BOLNAV

III.4.7.1. Pentru instalaţia de semnalizare sora ­ bolnav se prevăd la patul bolnavului, elemente pentru comandă semnalizare (recomandabil pe o placă, ce cuprinde butonul de apel, butonul de anulare, lampa de liniştire şi întrerupătorul cumpănă pentru aprinderea iluminatorului la pat).

III.4.7.2. Tablourile de semnalizare se montează în încăperi în care există personal permanent, surori sau asistente medicale.

III.4.7.3. Deasupra uşii de intrare în fiecare salon se prevăd lămpi pentru identificarea salonului din care s­a făcut apelul şi pe culoare la schimbările de direcţie.

III.4.8. INSTALAŢII INTERIOARE PENTRU CEASURI ELECTRICE

III.4.8.1. Pentru buna desfăşurare a activităţilor din cadrul spitalului, se recomandă prevederea instalaţiilor de ceasuri electrice.

III.4.8.2. Instalaţiile de ceasuri se realizează după scheme radiale sau arborescente, ceasurile putând fi legate în serie sau în paralel, în funcţie de tipul centralelor de ceasuri folosite.

III.4.8.3. Pentru ceasurile electrice amplasate în locuri importante se prevăd circuite individuale.

III.4.8.4. Stabilirea numărului de ceasuri racordate la un circuit, se face astfel încât să se asigure la ultimul ceas o tensiune de alimentare de minim 80% din tensiunea nominală a instalaţiei.

III.4.9. INSTALAŢIE PENTRU EMISIE ­ RECEPŢIE AUTOSALVARE

III.4.9.1. Spitalele care dispun de autosalvări, vor fi prevăzute în mod obligatoriu cu staţii de emisie­recepţie.

III.4.9.2. Staţia emisie­recepţie se ampasează într­o cameră dispecer.

III.4.9.3. Se recomandă cuplarea staţiei de emisie­recepţie la un sistem de achiziţie.

III.4.10. INSTALAŢII PENTRU SEMNALIZARE ÎN CAZ DE INCENDIU

III.4.10.1. Pentru semnalizarea incendiilor în fază incipientă (degajări de fum), în spaţiile în care există aparatură electronică de valoare (aparate pentru radiologie, computere, aparate pentru iradiere cu energii înalte etc), în spaţiile în care există bunuri de valoare şi în orice altă încăpere, pentru care se solicită prin temă, se prevăd instalaţii de semnalizare incendiu cu detectoare de fum.

III.4.10.2. Centrala de semnalizare incendiu se amplasează în camera de gardă­urgenţă.

III.4.10.3. Pentru celelalte spaţii ale unităţilor spitaliceşti, instalaţiile de semnalizare incendiu cu detectoare de fum, se prevăd şi se proiectează conform normativ 118.

III.4.10.4. Pe căile de acces, lângă scări, la fiecare nivel al construcţiilor, se prevăd butoane de semnalizare manuală a incendiilor, racordate tot la centrala de semnalizare incendiu.

III.4.10.5. Pentru anunţarea echipelor de pompieri voluntari în caz de incendiu, camera de gardă­urgenţă se dotează pe lângă centrala de semnalizare incendiu şi cu o staţie de amplificare, prin care se poate transmite codul cuvenit pentru intervenţie. în toate corpurile de clădiri, se prevăd difuzoare, astfel amplasate, încât semnalele transmise să poată fi recepţionate în orice încăpere. Staţia de amplificare poate servi şi la transmiterea altor informaţii.

III.4.10.6. Se recomandă ea în saloanele pentru bolnavi eu mai multe paturi sa nu se prevadă difuzoare. în aceste saloane, ulilizăndu­sc reeepţionarea informaţiilor la cască.

III 4.11 INSTALAŢII DE MONITORIZARE BOLNAVI

III.4.11.1. Se prevăd instalaţii de monitori/are bolnavi (transmiterea la distanta a funcţiilor). la terapie intensivă, reanimare ele.

III.4.11.2. Transmiterea funcţiilor se reali/ea/ă în trepte: de la posturile individuale amplasate la capul bolnavilor, la posturile centralizate la nivelul personalului de supraveghere de salon, respectiv de secţie.

III 4.12 CENTRALA INFORMATICĂ GESTIONARE DATE, RAPORTURI ÎNTRE SPITALE, RAPORTORI ÎNTRE SPITAL SI MEDICII LOCALI

III.4.12.1. Având in vedere ea în toate ţările dez.vollale se utilizează astfel de sisteme pentru gestionarea centralizata a dalelor medicale, pentru raporturi intre spitale (informaţii medicale) şi pentru raporturi între spital şi medicii locali, se recomandă aplicarea unui astfel de sistem şi în România.

III.4.12.2. Pentru aceasta se contactează firme specializate din străinătate, care au mai elaborat, executai şi pus în funcţiune astfel de sislemc şt se studiază posibilităţile de aplicare, atât tehnice cât şi materiale.

III.4.13. INSTALAŢII DE PROTECŢIE

III.4.13.1. Generalităţi ­Se prevăd următoarele masuri de protecţie:

.protecţia oamenilor impotriva tensiunilor accidentale de atingere:

.protecţia construcţiilor împotrivă trăsnetelor:

.protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii lehnico­incdicale sensibile la câmpuri electromagnetice.

III.4.13. 2 Proiecţia împotriva tensiunilor accidentale de atingere

III.4.13.2.1. Protecţia impotriva tensiunilor accidentale de atingere se realizează conform normativ 1 7 şi S TAS­unlor 2612. 82. 12608: 2604 4. 2605 5.

III 4.13 2.2. Aceasta se realizează prin legarea la nulul de proiecţie ca mijloc principal de protecţie şi suplimeniar la o centura interioară de împamântare a Hituror părţilor metalice care în mod normal nu suni sub tensiune, dar care accidental pol II puse ca urmare a unor defecte de izolaţie.

III.4.13.2.3. În sălile de operaţie, pentru protecţia împotriva tensiunilor electrostatice, se recomanda studierea necesitaţii prevederii reţelelor de legare la pamâni in pardoseala şi pereţi (cuşti Faraday ) în funcţie de gazele de narcoza utilizate şi de sistemele de ventilare şi tratare a aerului.

III.4.13.3. Protecţia împotriva trăsnetului

III.4.13.3.1. Instalaţia de paratrasnet se prevede şi se proiectează conform indicaţiilor normativului 1 20.

III.4.13.3.2. Se pot utiliza ca elemente de coborâre, armaturile metalice ale stâlpilor din b.a.. atunci când se utilizează ca prize de pământ naturale armaturile fundaţiilor. Pentru aceasta se prevăd plăcuţe metalice de legare la pământ la partea superioară şi inferioară a stâlpilor de contur, asigurându­se continuitatea electrica între plăcuţele de la partea superioara şi cea inferioara, prin armatura stâlpilor (prin sudare).

III.4.13.4. Priza de pământ

III.4.13.4.1. Se recomanda sa se utilizeze ca priză de pamâni naturala armaturile metalice ale tuturor fundaţiilor stâlpilor, legate între ele ui prin armăturile fundaţiilor continui sau prin centurile interioare de impământaic (continuitatea electrica se asigura prin sudura).

III.4.13.4.2. Daca priza de pământ naturala nu satisface.valoarea rezistenţei de dispersie sub 0.4 ohmi se completează cu o priza de pământ artificiala, ce se proiectează conform prevederilor normativului 120.

III.4.13.5. Protecţia pentru buna funcţionare a aparaturii tehnico­metalice sensibile la câmpuri electromagnetice

III.4.13.5.1. In cabinetele în care se tac investigaţii cu aparatura tcbnico­medicala sensibila la câmpuri electromagnetice, se prevede ecranarea pereţilor cu relele metalice.

III.4.13.5 2. Reţelele metalice se racordează la centura interioara de împamântare.

III.4.14 ALIMENTAREA CU ENERGIE ELECTRICA

III 4.14. 1 Categorii de receptoare ­Receptoarele electrice din cadrul unui spital, funcţie de natura efectelor produse la întreruperea in alimentarea cu energie electrica suni de următoarele categorii:

.categoria 0 ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electtica sub 0.15 secunde,

.categoria a I­a ­ discontinuitatea în alimentare cu energie electrica sub 1 minut,

.categoria a ll­a ­ durata maxima de întrerupere in alimentarea cu energie electrica este de 4 ore când spitalul se alimentează prin post de transformare propriu şi de Sore când spitalul se alimentează prin firida de branşament din reţeaua de 0.4 kV a furnizorului.

III.4.14.2. Alimentarea cu energie electrică din SEN

III.4.14.2.1. Spitalele se alimentează cu energie electrică din posturi de transformare proprii cu cel puţin două unităţi.

III.4.14.2.2. Dacă pentru alimentarea cu energie electrică sunt necesare două transformatoare, se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR. Secţiile de bare ale tabloului general pot fi cuplate între ele şi prin separator, dar în acest caz spitalul trebuie să dispună de personal de întreţinere permanent.

III.4.14.2.3. în cazul unităţilor spitaliceşti cu peste 400 de paturi şi activităţi multiple (policlinică, baze de tratament, radiologii, radioscopii, computer tomograf) se recomandă ca alimentarea cu energie electrică să se facă prin posturi de transformare cu trei unităţi. La secţiile de bare centrale ale tabloului general se racordează numai receptoarele cu regim de şocuri (radiologie, radioscopie, computer tomograf etc), transformatorul care alimentează aceste secţii de bare, putând fi oricând rezervă a celorlalte două transformatoare. Se recomandă ca secţiile de bare ale tabloului general să fie cuplate între ele prin AAR­uri. Dacă secţiile de bare se cuplează între ele prin separatoare se păstrează indicaţiile de la punctul anterior.

III.4.14.2.4. Unităţile spitaliceşti pentru care nu se justifică prevederea unui post de transformare propriu (puterea absorbită este mică), se alimentează cu energie electrică din

reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, printr­o firidă de branşament. Firida de branşament se echipează cu două secţii de bare, alimentate fiecare prin câte un racord. în tabloul general, receptoarele se grupează la secţii de bare separate, pentru lumină şi pentru forţă, alimentate independent din firida de branşament. Secţiile de bare ale tabloului general se cuplează între ele prin AAR sau separator.

III.4.14.2.5. Postul de transformare sau reţeaua de 0.4KV a furnizorului, constituie sursa de alimentare cu energie electrică a receptoarelor de categoria a Ii­a şi sursa de bază pentru receptoare de categoria o şi categoria a I­a.

III.4.14.3. Alimentarea cu energie electrică din surse proprii

III.4.14.3.1. Sursa de rezervă pentru receptoarele de categoria 0 şi categoria a I­a, o constituie . un grup electrogen cu pornire automată (tabloul de comandă al grupului electrogen sesizează întreruperea alimentării din SEN şi pune automat în funcţiune grupul electrogen) şi intrare în sarcină (adică să nu se decupleze dacă receptoarele alimentate din tabloul de siguranţă principal sunt în stare de funcţionare).

III.4.14.3.2. Pentru alimentarea receptoarelor de categorie 0 şi categoria a 1­a se prevede un tablou de siguranţă principal, care se alimentează de la tabloul general, prin intermediul tabloului de comandă al grupului electrogen (în cazul alimentării din reţeaua de 0.4 KV a furnizorului, de la secţia de bare pentru iluminat a tabloului general).

III.4.14.3.3. Receptoarele de categoria a I­a, se alimentează de la tabloul de siguranţă principal, direct sau prin intermediul tablourilor de siguranţă secundare.

III.4.14.3.4. Alimentarea receptoarelor de categoria 0 (receptori vitali) se face din tablouri de siguranţă secundare, prin intermediul unor redresoare*sau invertoare, care funcţionează în tampon cu baterii de acumulare. Alegerea aparatajului şi echipamentelor electrice se face funcţie de tensiunile de lucru şi puterea nominală a receptoarelor. Capacitatea bateriilor de acumulatoare trebuie să asigure funcţionarea receptoarelor timp de cel puţin 3 ore. Instalaţiile electrice pentru alimentarea receptoarelor de categoria 0, se concep în aşa fel încât să se poată verifica funcţionarea bateriilor de acumulatoare.

III.4.14.4. Îmbunătăţirea factorului de putere

III.4.14.4.1. Factorul de putere al consumatorului (spital), conform reglementărilor MEE, trebuie să fie min.0.92.

III.4.14.4.2. Dacă în faza de proiectare, se constată că factorul de putere al consumatorului ce urmează a se realiza este sub 0.92, se vor prevedea pentru îmbunătăţirea acestuia, baterii de condensatoare cu conectare automată.

III.4.15. GESTIUNE TEHNICĂ CENTRALIZATĂ Pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul spitalului, se recomandă prevederea unei camere dispecer în care să se transmită datele tehnice privind funcţionarea tuturor instalaţiilor aferente construcţiei sau anumitor instalaţii tehnologice: date privind funcţionarea instalaţiilor electrice, instalaţiilor de climatizare, instalaţiilor de oxigen etc.

III.5. INSTALAŢII DE ALIMENTARE CU APĂ, CANALIZARE. TEHNICO­SANITARE

III.5.1. INSTALAŢII INTERIOARE DE ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE

III.5.1.1. Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească sunt: ­Instalaţiile trebuie să menţină potabilitatea apei în limitele parametrilor prevăzuţi în standarde. ­Modul de soluţionare generala a instalaţiilor va avea în vedere amplasarea grupată a eonsumatorilor şi modularea poziţionării ghenelor pentru coloane pentru a restrânge zonele traversate de conducte şi a oferi o flexibilitate pentru reamenajari ulterioare ale spaţiilor. ­Instalaţiile se vor concepe în aşa fel încât să elimine riscul transmiterii prin intermediul lor a contaminării cu agenţi iufecţioşi sau poluanţi, de la o categorie de spaţii la altă categorie. ­Toate trecerile conductelor prin pereţi şi planşee se vor etanşa pentru a nu permite trecerea insectelor şi rozătoarelor.

III.5.1.2. Instalaţii de apa rece

III.5.1.2.1. Instalaţiile de apă rece trebuie să asigure alimentarea tuturor punctelor de consum din spital: obiecte sanitare curente, obiecte sau dotări speciale, utilaje, aparate medicale, bidranţi. robinete port furtun, recipient!, etc. Reţelele de distribuţie a apei din spital sunt. în mod obişnuit, comune pentru consumul menajer şi pentru combaterea incendiilor. însă cu coloane separate.

III.5.1.2.2. Instalaţiile vor fi astfel alcătuite încât să nu permită stagnarea apei şi impurificarca ei cu rugină sau microorganisme. Recireularea apei din coloanele de incendiu, se va asigura prin legarea la un obiect sanitar de folosinţă curentă (vas de closet sau lavoar).

III.5.1.2.3. Conductele de distribuţie principale se montează, de regulă, în subsoluri tehnice, cu înălţimea libera de minim 2.10 m. în cazul construcţiilor înalte, pentru care se adopta soluţia cu două sau mai multe zone de presiune, conductele de distribuţie principale se pot monta şi în etajul (etajele) tehnic (tehnice).

III.5.1.2.4. în spitale, coloanele de alimentare şi conductele de legătură între acestea şi obiectele sanitare se montează în ghene. închise etanş pe traseu dar prevăzute cu posibilităţi de acces pentru cazuri de intervenţie. în aşa fel încât sa perturbe cât mai puţin activităţile medicale.

III.5.1.2.5. Conductele principale de distribuţie, şi conductele de legătură se vor executa din ţevi de oţel zincat; ele se pot executa şi din alte materiale care au agrement tehnic în România, numai dacă acestea îndeplinesc condiţiile de calitate şi siguranţa în exploatare similare sau superioare celor din oţel zincat. Conductele de apă rece se vor izola dacă poziţionarea lor se face în vecinătatea unor surse de căldură sau în spaţii încălzite.

III.5.1.3. Instalaţii de apă calda şi recirculare

III.5.1.3.1. Apa caldă menajeră se furnizează în spital la toate obiectele sanitare şi utilajele care trebuie să funcţioneze cu apă caldă pentru cerinţe tehnologice, medicale sau pentru asigurarea

unui grad sporit de confort şi igiena. Temperatura de furnizare a apei calde menajere va fi de max.60 C. Se va prevedea recircularea apei calde atât pe traseele orizontale cât şi pe coloane.

III.5.1.3.2. Conductele de alimentare cu apa caldă menajera precum şi cele de recirculare se vor monta pe trasee paralele şi de obicei împreună cu cele de apă rece. în ghene închise etanş. Pentru conductele de apă caldă menajeră sunt valabile toate prevederile referitoare la conductele de apă rece (mod de alcătuire, materiale de execuţie, izolaţii).

III.5.1.4. Instalaţii de apă pentru combaterea incendiilor

III.5.1.4.1. Spitalele se vor dota obligatoriu cu hidranţi interiori de incendiu. Hidranţii la toate clădirile cu mai mult de 2 niveluri funcţionale vor fi dotaţi cu materiale şi accesoriile prevăzute în Anexa VII a Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor ale Ministerului Sănătăţii şi vor fi amplasaţi astfel încât să asigure debitele şi numărul de jeturi în funcţiune simultană cerute de STAS 1478, Normativul I 9 şi Normativul PI 18.

OBSERVAŢIE: Pe lângă instalaţiile ele apa. pentru combaterea si stingerea incendiilor, unităţile spitaliceşti se vor dota cu mijloace de primei intervenţie, alte echipamente şi utilaje, conform prevederilor normelor Ministerului Sănătăţii, menţionate mai sus.

III.5.1.5. Instalaţii de canalizare menajeră

II.5.1.5.1. Instalaţia interioară de canalizare menajeră preia apele uzate provenite de la toate punctele de consum de apă rece şi caldă din spital, precum şi cele deversate accidental pe pardoseală, din spaţiile în care aceasta se poate întâmpla prin natura activităţilor desfăşurate.

III.5.1.5.2. Este obligatoriu ca evacuarea apelor uzate de la spălătorii şi bucătării să se facă prin reţele interioare separate de restul reţelei de canalizare menajeră, până la staţiile de tratare a acestor ape (separatoare de spume, nisip, nămoluri) premergătoare deversării în canalele colectoare din incintă.

III.5.1.5.3. Colectoarele principale se montează în subsolul tehnic, cu pante corespunzătoare diametrclor sau în cazuri speciale, îngropate în canale sub pardoseală, amplasate pe trasee în afara spaţiilor în care se desfăşoară activităţi medicale: la montarea în canale se vor prevedea capace pentru vizitare şi piese de curăţire în dreptul zonelor de schimbare a direcţiei şi a celor de racord cu coloanele principale; în clădirile spitaliceşti nu se vor monta colectoare de canalizare direct în pământ.

III.5.1.5.4. Coloanele se vor monta mascate, în ghene. dar cu posibilităţi de acces la piesele de curăţire. Conductele de legătură de la obiectele sanitare sau utilaje la coloane se vor monta îngropat în zidărie sau planşeu. cele ce se vor amplasa la plafonul încăperilor se vor masca prin plafoane sau grinzi de rabit.

III.5.1.5.5. Colectoarele principale şi coloanele vor fi executate din tuburi şi piese de legătură din fontă pentru canalizare, etanşate cu plumb şi frânghie gudronată. Conductele de legătură la coloane vor fi din fontă sau plumb; nu se vor utiliza conducte din PVC sau alte materiale decât dacă au agrement tehnic şi corespund sau sunt superioare tehnic şi calitativ cu cele din fontă sau plumb.

III.5.1.5.6. Aerisirea coloanelor se face prin prelungirea peste nivelul terasei sau acoperişului a coloanelor de scurgere, cu max.0.50 m cu conducte de fontă de scurgere şi cu căciuli de ventilaţie.

III.5.1.6. Instalaţii de canalizare pluvială

III.5.1.6.1. Instalaţia interioară de canalizare pluvială se va separa complet de celelalte sisteme de canalizare interioară; ea va asigura preluarea apelor meteorice de pe traseele circulabile sau necirculabile ale clădirilor spitaliceşti în condiţii de deplină siguranţă pentru spaţiile pe care le traversează. Alegerea tipului de receptor de terasă se face în funcţie de felul terasei (circulabilă sau necirculabilă) şi de alcătuirea ei (structura şi dimensiunile straturilor componente, tipul de hidroizolaţie).

III.5.1.6.2. Poziţionarea coloanelor se va face în aşa fel încât să nu traverseze spaţii cu funcţiuni medicale pentru care se cer condiţii severe de igienă şi aşezare sau spaţii a căror funcţionare nu poate fi întreruptă sau perturbată de eventuale lucrări de reparaţii sau întreţinere.

III.5.1.6.3. Restul de prevederi privind alcătuirea, amplasarea, întreţinerea coloanelor şi colectoarelor pentru ape pluviale sunt asemănătoare celor prescrise la instalaţia de canalizare pentru ape menajere.

III.5.1.7. Canalizarea apelor uzate acide

III.5.1.7.1. Apele uzate acide provin de la laboratoarele spitalului. Laboratoarele curente din structura spitalelor de reţea nu deversează ape a căror concentraţie în produse chimice să necesite o tratare specială înainte de deversarea în canalizarea publică, întrucât este suficientă diluţia ce se realizează în canalizarea incintei prin amestecul cu canalizările menajere din spital. Pentru laboratoarele speciale sau cele aferente sectorului de cercetare se va analiza necesitatea prevederii unor staţii de neutralizare în funcţie de produşii utilizaţi. Colectarea lor în interior se va face printr­o reţea separată de restul reţelelor de canalizare.Tuburile şi piesele de legătură folosite pentru colectarea acestui tip de ape uzate vor fi confecţionate din materiale rezistente la acţiunea acizilor (ex: gresie ceramică antiacidă).

III.5.1.8. Canalizarea apelor uzate radioactive (efluenţi radioactivi)

III.5.1.8.1. Apele uzate radioactive provin de la laboratoarele de medicină nucleară. Gradul de contaminare radioactivă este diferit după tipul de procedură medicală utilizat: a. ape uzate slab radioactive care provin de la obiectele sanitare utilizate de pacienţii care au fost investigaţi scintigrafic (scaner) în cadrul compartimentului de izotopodiagnostic sau de la vestiarele personalului ce lucrează în unitatea nucleară. De regulă pentru aceşti efluenţi este suficientă diluţia realizată prin deversarea canalizării locale în canalizarea generală a spitalului. b. ape uzate care provin de la laboratoarele de diluţie a produselor radiofarmaceutice ca şi cele ce provin de la laboratoarele de analize medicale ale produselor biologice ale pacienţilor aflaţi în terapie cu izotopi radioactivi pot fi mai puternic contaminate, motiv pentru care sunt colectate separat în bazine de retenţie, controlate permanent şi în funcţie de gradul de contaminare constatat se deversează în canalizare direct sau după o diluţie prealabilă. c. efluenţii radioactivi care provin de la grupurile sanitare utilizate de bolnavii internaţi în compartimentul de izotopoterapie şi/sau de la laboratoarele de diluţie I. Aceştia se colectează

într­o instalaţie specială cu recipienţi de dezactivare, concepută în funcţie de tipul de izotopi utilizaţi (respectiv de perioadă de înjumătăţire a acestora) şi de debitul efluenţilor.

III.5.1.8.2. Reţelele de canalizare pentru apele uzate radioactive se vor separa în funcţie de categoriile enumerate mai sus şi vor fi distincte de cele ale spitalului pentru apele menţionate la.pct. b şi c. Traseele reţelelor de canalizare pentru apele de la pct. b şi c nu vor străbate spaţii utilizate pentru alte activităţi (medicale sau paramedicale). Traseul reţelei de canalizare pentru efluenţii radioactivi de la grupa c va fi ecranat corespunzător şi controlat permanent pentru a nu se produce defecţiuni care să genereze contaminarea spaţiilor în care este amplasat (subsol tehnic, canale sub pardoseală, etc).

III.5.1.8.3. Pentru instalaţiile de efluenţi radioactive se vor respecta prescripţiile Normativului Republican de Securitate Nucleară, cap. „Surse deschise".

III.5.1.9. Instalaţii de apă tratată

III.5.1.9.1. în unităţile spitaliceşti se folosesc diverse categorii de apă tratată: ­apă dedurizată ­ apă demineralizată ­apă distilată ­apă sterilă ­apă deionizată

III.5.1.9.2. Apa dedurizată se folseşte în primul rând în instalaţia de încălzire, pentru a reduce depunerile minerale pe conducte şi în corpurile de încălzire. Ea se prepară cu ajutorul instalaţiilor de dedurizare a apei, amplasate de obicei în centrala termică.

III.5.1.9.3. Apa demineralizată se foloseşte în laboratoare şi farmacie, acolo unde este nevoie neapărat de apă distilată. Prepararea se face în panouri pentru deminerali/are sau în aparate locale. întrucât în acestea se rupe presiunea apei de la reţea, funcţionarea făcându­sc prin cădere liberă, prepararea apei demineralizate se face în apropierea punctelor de consum.

III.5.1.9.4. Ana distilată se foloseşte în farmacie. în laboratoare şi pentru spălări impecabile. Prepararea se face cu aparate specializate amplasate în apropierea consumatorului, apa distilată circulând prin conducte de sticlă sau din alte materiale care permit păstratrea calităţii apei.

III5.1.9.5. Apa sterilizată se foloseşte la lavoarele medicale din blocurile operatoare, blocul de naşteri, secţia prematuri, secţia de arşi. Sterilizatoare se amplasează întotdeauna lângă punctele de consum, la max. 20 m distanţa de acestea pentru a nu se pierde sterilitatea apei pe traseu: presiunea de utilizare se asigură prin cădere liberă. Circulaţia apei sterilizate se face prin conducte de cupru cositorite în interior sau argintate, montate aparent, cu trasee rectilinii care să evite stagnarea apei în conducte, panta recomandata este de 1%. Agregatele de preparare a apei sterilizate vor fi racordate la instalaţia de apă şi canalizare precum şi la cea de abur de medie presiune şi condens (când nu au generator propriu de abur).

III.5.1.9.6. Apa deionizată se foloseşte la unele clin aparatele şi echipamentele medicale şi se prepară în agregate livrate odată cu acestea.

III.5.1.10. Dotarea cu obiecte sanitare, armături şi accesorii

III.5.1.10.1. Se va asigura pentru fiecare salon de bolnavi cel puţin un lavoar, iar în sălile de tratamente câte un lavoar sau spălător pentru spălarea instrumentarului.

De asemenea, se va prevedea câte un lavoar în fiecare cabinet de consultaţie, precum şi în toate încăperile în care acesta este necesar pentru desfăşurarea activităţilor medicale sau paramedicale. (Majoritatea încăperilor din spitale sunt dotate cu lavoare sau cu spaţii sanitare anexe pentru a asigura condiţiile necesare pentru menţinerea iuienei.)

III.5.1.10.2. în spitale se amenajează diverse tipuri de grupuri sanitare: ­grupuri sanitare obişnuite (pentru personal, pacienţi, vizitatori) ­grupuri aferente saloanelor de bolnavi ­grupuri sanitare cu duşuri pentru diverse categorii de vestiare, filtre personal, etc. ­grupuri sanitare pentru igienizare (ploscare) ­boxe pentru curăţenie ­băi medicale ­spălătoare medici

Pentru echiparea grupurilor sanilarc obişnuite se vor folosi obiecte sanitare curente: closete, lavoare, pisoare.

III.5.1.10.3. Grupurile sanitare aferente saloanelor de bolnavi pot fi: grupuri sanitare proprii fiecărui salon sau unui grup de două saloane în care ca/ se echipează fie cu closet şi lavoare. fie cu closet, lavoar şi duş. saau pot fi grupuri sanitare comune mai multor saloane (soluţie mai puţin recomandată din punct de vedere igienico­sanitar) în care ca/ se echipează cu closete şu lavoare (câte 1 la 8­10 paturi) şi cu cabine de duş (câte 1 pentru 10­12 paturi). în cazul prevederii unui grup sanitar pentru două camere, se recomandă amplasarea closetului în încăpere separată.

III.5.1.10.4. Dotarea sanitară pentru saloanele de nou­născuţi şi cele de sugari 0­1 ani este constituită clin lavoare sau cădite de baie prevăzute cu duş de mână. amplasate direct în salon.

III.5.1.10.5. Pentru personalul medical din diferite compartimente şi secţiile spitalului se prevăd fie grupuri sanitare simple cuprinzând closet şi duş. după caz. fie grupuri sanitare cuplate cu cabine de duşuri aferente vestiarelor sau filtrelor de acces (pentru personalul clin farmacie, blocul alimentar, sterilizare, prosectură, laboratoare, blocul operator, blocul de naşteri, radiologie, spălătorii, etc). (impuri sanitare proprii, dotate cu lavoar. closet şi duş, se prevăd şi pe lângă camerele de tzardă, camerele medicilor şefi de secţie, etc.

III.5.1.10.6. O dotare aparte o constituie spaţiul sanitar pentru spălare ploşti şi oliţe. Se va prevedea un asemenea spaţiu pentru fiecare unitate de îngrijire. Acesta se echipează cu: closet sau vidoar. cada mica sau spălător pentru dezinfecţie. lavoar. rastel pentru uscare; cada pentru de/infecţie poate fi înlocuită cu un aparat special de sterilizare­dezinfecţie alimentat cu abur de medie presiune. în secţiile de spitalizare ploscarul se cuplează cu boxa pentru curăţenie, utilizând aceleaşi obiecte sanitare. Pentru alte sectoare din spital boxa de curăţenie se echipează în funcţie de necesităţile serviciilor respective: numai cu chiuvetă, sau cu lavoar şi cadă.

III.5.1.10.7. în secţiile de spitalizare există şi o baie pentru nevoi medicale sau igienico­sanitare. Aceasta se echipează cu o cada mare amplasată astfel încât să i"\c liberă pe trei laturi (din care cele două lungi), cu un lavoar şi după caz cu un closet.

III.5.1.10.8. în cadrul blocurilor operatorii, de naşteri şi alte spaţii de intervenţii de tip chirurgical se prevăd camere de spălare pe mâini a medicilor, echipate cu lavoare obişnuite şi cu lavoare speciale pentru apa sterilă.

III.5.1.10.9. Obiectele sanitare utilizate sunt în cea mai mare parte cele obişnuite pentru construcţii civile. Pentru secţiile de pediatrie se vor utiliza obiecte sanitare cu dimensiuni adecvate şi montate la cote corespunzătoare grupei de vârstă. Alegerea obiectelor sanitare va avea în vedere asigurarea unor condiţii de exploatare sigură şi curăţire uşoară. Pentru secţiile de bolnavi infecţioşi se recomandă vase de closet montate pe perete cu spaţiu liber între acestea şi pardoseală pentru a facilita curăţenia şi dezinfecţia.

III.5.1.10.10. Armăturile vor fi de construcţie sigură, inoxidabile, cu baterii amestecătoare. Pentru lavoarele din cabinetele medicale şi sălile de tratamente unde se fac dese spălări pe mâini se recomandă montarea de armături spciale care să asigure livrarea apei gata amestecate, la temperatura cerută (termostat) printr­o singură manevră. Pentru lavoarele din spălătoarele de medici ale spaţiilor de investiţie cu cerinţe de asepsie se prevăd armături ce pot fi acţionate cu cotul, cu piciorul, sau prin celulă fotoelectrică.

III.5.1.11. Dotări speciale pentru laboratoare şi tratamente

III.5.1.11.1. Laboratoarele vor fi prevăzute obligatoriu cu următoarele dotări minimale,' care necesită racordarea la instalaţiile de apă rece, caldă şi de canalizare. ­cuve speciale din mesele şi nişele de laborator din gresie antiacidă sau alte materiale rezistente la acţiuni chimice ­lavoare obişnuite pentru spălarea mâinilor

III.5.1.11.2. Dotarea serviciilor de balneokinetofizio­terapie se va face în funcţie de natura tratamentelor ce urmează a se aplica în unitatea respectivă astfel: a. hidrotermoterapie ­căzi de baie îngropate sau deasupra pardoselii, alimentate cu apă, mineralizată sau apă cu soluţii medicinale, infuzii de plante, etc. b. pneumoterapie ­lavoare racordate la apă rece şi caldă la o sursă de aer comprimat, pe care se montează aparatura pentru aerosoli şi inhalaţii. c. hidroterapie ­duşuri terapeutice (masaj scoţian, sul, gigant, afuziuni simple sau alternante, manta), băi parţiale (membre, şezut), băi generale (cu apă simplă sau minerală), băi cu proceduri complexe (cu infuzii de plante). Echipamentele se vor racorda la instalaţiile de apă rece, caldă şi scurgeri, iar presiunea minimă de utilizare va fi de 3 bar.

OBSERVAŢIE: ­Pentru procedurile complexe, pe lângă racordurile de apă şi canalizare, echipamentele vor mai fi racordate la: oxigen, bioxid de carbon, abur, aer comprimat, după caz. ­Infuziile de plante se vor prepara centralizat într­o bucătărie de plante, de unde se vor transporta prin conducte la fiecare post. ­Toate conductele de transport a fluidelor necesare la băile cu proceduri complexe vor fi din ţevi de cupru.

III.5.1.12. Dotări pentru spălătorii

III.5.1.12.1. Spălarea rufelor murdare dintr­o unitate spitalicească se face într­o spălătorie mecanică proprie. Echiparea cu instalaţii specifice se face ţinând seama de fluxul tehnologic

general: predare rufe murdare, înmuiere, spălare, centrifugare (stoarcere) uscare, călcare, predare rufe curate, reparaţii, la care se adaugă, după caz, operaţii suplimentare impuse de specificul spitalului, cum ar fi dezinfecţii, sterilizare, etc.

III.5.1.12.2. Dotările şi utilajele principale din spălătorie sunt: ­căzi de înmuiat şi dezinfecţie racordate la apa rece, caldă şi canalizare ­maşini de spălat, racordate la apa rece, caldă şi canalizare ­centrifuge pentru stors rufe, cu posibilitatea de evacuare a apei la un sifon de pardoseală ­uscătoare pentru rufe şi calandre racordate la abur de medie presiune şi la conducte de exhaustare ­grupuri de prese pentru călcat, racordate la abur de medie presiune

III.5.1.12.3. Numărul utilajelor de acelaşi fel va fi determinat ţinându­se seama de productivitatea utilajului, numărul de schimburi în care se lucrează, cantitatea de rufe murdare ce urmează a fi spălate. Alegerea tipurilor de utilaje ce vor fi folosite, se va face având în vedere şi energia disponibilă (abur, energie electrică, etc).

III.5.1.13 Dotări pentru bucătării

III.5.1.13.1. Prepararea hranei pentru bolnavi se va face într­un bloc alimentar propriu echipat cu instalaţii, obiecte sanitare şi utilaje adecvate cerinţelor fluxului tehnologic, amplasate corespunzător modului de organizare a sectoarelor componente. a. Zona de depozitare va fi prevăzută cu camere frigorifice distincte pentru: legume şi fructe proaspete, carne în stare crudă, sau semipreparate din carne, ouă, lapte, brânzeturi, peşte, etc. b. Zona ..preparărilor", unde se,face prelucrarea primară a materialelor prime: curăţire, spălare, tocare, etc. va fi echipată cu spălătoare, mese, roboţi de prelucrare, frigidere, butuc de carne, etc. c. Zona de servicii auxiliare ­ spălări vase de bucătărie ­ echipată cu evier, spălător, spălător­ degresor şi rasteluri pentru uscare alimente cu apă rece, caldă, abur. d. Bucătărie caldă, echipată cu: ­maşini de gătit, friteuze, grătare, cuptoare, etc. alimentate cu gaze sau electric; ­marmite sau/şi baterii de căzănele pentru fierberea alimentelor (ciorbe, supe, lapte, ceai), alimentate cu abur de joasă presiune sau electric şi racordate la instalaţii de apă şi canalizare; ­roboţi universali de bucătărie (alimentare electrică); ­mese pentru prelucrări de alimente de diferite tipuri şi mărimi (cu blat de marmură sau inox); ­spălătoare racordate la inst. de apă caldă, rece şi canalizare e. Patiseria se va echipa cu cuptoare de patiserie, dumane, spălător, frigider, reşouri, roboţi, mese speciale etc. f. Oficiul de distribuţie va fi prevă/ut cu tejghele, mese dulapuri pentru tăvi şi recipienţi. g. Anexat oficiului se prevede un spaţiu amenajat pentru curăţirea si spălarea cărucioarelor de transport alimente, prevăzut cu cuvă îngropată, robinet port furtun, baterie amestecătoare cu duş.

III.5.1.13.2 Toate spaţiile (camerele) de prelucrare şi manipulare alimente vor fi dotate cu lavoarc de spălat pe mâini amplasate în zona intrării.

III.5.1.13.3 Colectarea deşeurilor menajere se va face în recipienţi speciali amplasaţi lângă punctele de lucru, prevăzuţi cu saci de plastic şi capace de închidere. Lângă intrarea în bucătărie

se recomandă prevederea unei camere frigorifice de depozitare temporară a recipienţilor cu deşeuri până la evacuarea lor la platforma de gunoaie a incintei.

III.5.1.13.4 La alegerea lipului de utilaje se vor avea în vedere: ­agenţii disponibili (abur, energic electrică, gaze naturale) ­diversificarea pe diete a hranei preparate ­capacitatea utilajelor

III.5.1.13.5 Hrana preparată în blocul alimentar se va transporta în oficiile alimentare ale secţiilor medicale unde va fi porţionată. încălzită, păstrată la rece. În oficii se asigură şi gestionarea şi spălarea veselei. Oficiile alimentare se echipează cu: aragaz (reşou), frigider, spălător de veselă, masă calda (după caz), mese de lucru, dulapuri de depozitare.

III.5.1.14. Dotări pentru biberonerii (bucătării de lapte) Pregătirea hranei pentru sugari şi copii mici (grupa 1­3 ani) se face într­o bucătărie specializată („biberonerie") amplasată în secţia de pediatrie. Principalele utilaje şi dotări cu care se echipează biberoneriile (determinate în funcţie de numărul paturilor din compartimentele deservite) sunt: ­frigidere tip casnic de diferite capacităţi ­maşini de gătit tip aragaz ­baterie de căzănele ­sterilizatoare de tip „pupinel" cu dublu serviciu ­spălătoare de inox cu 1 ­2 cuve şi picurator ­mese cu blat inox

III5.1.15. Dotări pentru staţii de sterilizare şi dezinfecţie

III.5.1.15.1 În staţiile de sterilizare centrale sau locale se prevăd aparate de sterilizare umedă s (tip autoclav). de sterilizare uscată (lip pupinel) sau de sterilizare chimică, la rece (aparate cu oxid de etilena). Aceslea pol fi cu serviciul pe o parte sau pe două părţi opuse, alegerea unuia sau altuia din tipuri fiind dependentă de soluţia tehnologic­ arhitecturala adoptată. Aparatele de strerilizare tip autoclav se alimentează cu abur de medie presiune distribuit centralizat sau cu abur produs de generatorul propriu acţionat electric. Pupinelele se alimentează cu curent electric. Aparatele de sterilizare la rece nu se produc în ţară. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi se fac în concordantă cu instrucţiunile tehnice ale furnizorului. Dacă staţia de sterilizare se află în apropierea spălătoarelor medicale ce utilizează apa sterilă, atunci aparatele de sterilizare a apei se amplasează chiar în staţia de sterilizare, utilizând aceleaşi coloane de alimentare cu abur. Spaţiile pentru spălare şi preluare primară a naterialelor de sterilizat se dotează cu spălătoare tehnologice din tablă de inox şi mobilier tehnologic" (mese de inox, rastele, etc).

III.5.1.15.2 Staţia de dezinfectie centrală de paturi va fi prevăzută cu un utilaj specializat de tip incintă etanşă, în care se va face vaporizarea sa stropirea cu formol sau alţi compuşi chimici cu acţiune dezinfectantă. Amplasarea şi alimentarea cu utilităţi a utilajului se vor face după instrucţiunile tehnice ale furnizorului. în absenţa acestui utilaj, se poate executa o incintă cu închide etanşă din elemente de construcţie, dezinfecţia urmând a se face cu un aparat de formolizare.

III 5 2 INSTALAŢII ALIMENTARE CU APĂ ŞI CANALIZARE EXTERIOARE

III.5.2.1. Alimentare cu apă şi instalaţii de gospodărie a apei

III.5.2.1.1. Alimentarea cu apă se face de regulă de la reţeaua publică din zonă. Calitatea apei va trebui să corespundă prescripţiilor STAS 1342­91. Se interzice folosirea apei industriale în unităţile spitaliceşti.

III.5.2.1.2. Se recomandă, din motive de siguranţă în consum, ca racordarea la reţeaua publică să se facă prin două conducte de racord (braşamente). Pe aceste braşamente, în căminele de apometru, se vor monta ventile de reţinere pentru a permite circulaţia apei într­un singur sens (de la reţeaua publică către spital).

III.5.2.1.3 Pentru asigurarea continuă a necesarului de apă, unităţile sanitare vor fi dotate cu rezervoare de acumulare. Se recomandă să se asigure o rezervă de consum de 1 ­3 zile. Rezervoarele vor fi amplasate în circuitul general al apei, astfel încât aceasta să fie în permanenţă proaspătă. In afara rezervei de consum se va asigura o rezervă de apă de incendiu care să permită funcţionarea hidranţilor interiori timp de 10 minute şi a celor exteriori timp de 3 ore.

III.5.2.1.4. Se recomandă ca pentru spitalele cu 400 paturi şi mai mult, să se prevadă şi o sursă proprie de apă (puţ), calitatea apei urmând a corespunde prescripţiilor STAS 1342­91.

III.5.2.1.5. Pentru a se asigura în permanenţă debitele şi presiunile necesare funcţionării optime a instalaţiilor de alimentare cu apă şi de combaterea incendiilor se vor prevedea staţii de ridicare a presiunii (de pompare), racordate la rezervoarele de acumulare. Acestea vor alimenta reţeaua de conducte de alimentare cu apă din incinta spitalului care deserveşte hidrant ii exteriori de incendiu, hidranţii de stropit şi eventual, bazine ornamentale precum şi instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi de hidranţi interiori.

III.5.2.1.6. Reţeaua de incintă se va prevedea inelară şi se va executa din conducte de oţel zincat. In mod obişnuit conductele se îngroapă direct în pământ, sub adâncimea de îngheţ şi se protejează corespunzător contra coroziunii provocate de apele din sol. In terenurile macroporice sau cu ape agresive se vor prevedea măsurile de execuţie şi protecţie indicate de normele respective în vigoare.

III.5.2.1.7. Alimentarea cu apă caldă menajeră se face centralizat de la centrala termică sau punctul termic propriu. Pentru menţinerea unei temperaturi constante a apei calde menajere, precum şi pentru evitarea risipei de apă, în punctul termic se vor prevedea pompe pentru recircularea apei calde menajere. Conducta de alimentare cu apă caldă menajeră şi conducta de recirculare se vor executa din ţeava de oţel zincată. în cazul în care punctul termic nu se află amplasat în interiorul spitalului, conductele se vor monta într­un canal termic, de regulă împreună cu cele de încălzire şi se vor izola împotriva pierderilor de căldura.

III.5.2.2. Canalizări exterioare şi instalaţii de preepurare a apelor uzate

III.5.2.2.1. Apele uzate evacuate din spitale sunt: menajere obişnuite (de la grupurile sanitare), menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la bucătărie şi spălătorie), acide (de la laboratoare), radioactive (laboratoare de medicină nucleară), contaminate cu agenţi patogeni (secţii de boli infecţioase şi laboratoare de bacteriologic), pluviale. Acestea, colectate prin reţele interioare separate, se evacuează în reţeaua de canalizare a incintei după tratarea prealabilă a celor care nu corespund prevederilor normativului C 90/1983.

III.5.2.2.2. Absenţa în zonă a unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai pentru spitale mici rurale şi unele aşezăminte de post­cură, caz în care unităţile sanitare respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii pentru colectarea, tratarea şi evacuarea apelor uzate, care se execută şi se exploatează astfel încât să nu provoace poluarea solului, a apelor sau a aerului.

III.5.2.2.3. Reţelele de canalizare din incintă vor fi soluţionate în sistem unitar sau divizor în funcţie de sistemul de canalizare publică din zonă. Reţelele de canalizare din incintă vor prelua şi apele pluviale din curţile de lumină şi de pe platformele şi aleile carosabile din incintă. Gurile de evacuare vor fi sifonate pentru a împiedica ieşirea mirosurilor neplăcute din canalizare.

III.5.2.2.4. Sistemele de tratare ale diverselor categorii de ape uzate, prealabil deversării lor în canalizarea generală a incintei, sunt: a. apele uzate cu nisip, pământ si grăsimi vor fi trecute mai întâi prin separatoare b. apele uzate de la secţiile de ghipsare vor fi decantate în decantoare locale c. apele uzate radioactive vor fi decontaminate în instalţii de tratare şi rezervoare de stocare, alcătuite conform prescripţiilor din normele republicane de securitate nucleară d. apele uzate suspect radioactive vor fi dirijate spre rezervoare de retenţie şi după un control al radioactivităţii, evacuate la canalizarea publică sau tratate e. apele uzate de la secţiile de boli infectioase şi/sau laboratoarele care lucrează cu produse patologice sau care prin specificul lor contamirîează apele reziduale cu agenţi patogeni, se vor dirija spre o staţie de dezinfecţie locală, în care se vor neutraliza agenţii nocivi.

III.5.2.2.5. Reţelele de canalizare şi rezervoarele staţiilor de tratare se vor proteja anticoroziv, iar în cazul apelor uzate radioactive se recomandă stocarea în rezervoare de oţel inoxidabil. Amplasarea acestora se va face în bunkere din beton armat, cu grosimi ale pereţilor determinate prin calcule specifice de radioprotecţie.

III.6. INSTALAŢII DE VENTILARE SI DE TRATARE A AERULUI Unităţile spitaliceşti reprezintă ansambluri complexe de funcţiuni; gradele de complexitate sunt foarte diferite şi sunt determinate de tipul, categoria şi mărimea unităţilor spitaliceşti (vezi capIII. 1.­III.3.). Dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului se stabileşte în conformitate cu necesităţile specifice în materie, ale funcţiunilor componente, în cadrul sarcinilor generale pe care astfel de instalaţii le au de îndeplinit în domeniul spitalicesc. Sarcinile generale şi specifice ale instalaţiilor se precizează prin nonne tehnice în relaţie cu soluţii de rezolvare avute în vedere.

III.6.1. Sarcinile instalaţiilor de ventilare şi de tratare a aerului în cadrul unităţilor spitaliceşti sunt: ­realizarea unei circulaţii controlate şi restrictive a aerului în clădiri sau în zone de clădiri, numai de la spaţii cu niveluri mai ridicate de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai scăzut de poluare­ contaminare, spre spaţii cu niveluri mai scăzute de puritate a aerului şi/sau cu potenţial mai ridicat de poluare­contaminare şi spre exteriorul spaţiilor avute în vedere; controlul circulaţiei aerului se realizează prin stăpânirea debitelor de aer instalate şi a regimurilor de presiuni diferenţiale între spaţii adiacente, sub o strictă monitorizare în zonele critice, ­realizarea în încăperile servite a unor concentraţii de germeni (patogeni) şi/sau ale altor tipuri de poluanţi ­ mirosuri, noxe chimice sau radioactive etc. sub nivelurile admisibile specifice destinaţiilor funcţionale ale respectivelor încăperi, prin niveluri corespunzător de circulaţie a aerului în interior, de împrospătare a aerului şi de filtrare a aerului introdus.

­controlul condiţiilor de microclimat interior pentru satisfacerea cerinţelor specifice de ordin medical sau tehnologic al încăperilor servite prin tratarea corespunzătoare a aerului de introducere. ­controlul poluării exterioare datorate evacuărilor de aer viciat, prin măsuri de protecţie ce se stabilesc în funcţie de caracteristicile emanaţiilor poluante şi de parametrii elementelor ce trebuiesc protejate, în relaţie cu tipul de protecţie ce poate fi asigurat, în condiţiile specifice ale zonei, inclusiv meteorologice ­ prin diluţie, cu amplasarea gurilor de evacuare aer la distanţă faţă de elementele de protejat, prin filtrare de tip adecvat emanaţiilor poluante etc. ­asigurarea unei funcţionări cât mai economice în condiţiile impuse. Sarcinile instalaţiilor sunt evident dependente atât de nivelurile exigenţelor interioare cât şi de condiţiile exterioare ­ regim de înălţime al clădirii spitaliceşti, regim al curenţilor de aer (direcţie, intensitate, dinamică a vânturilor), amplasament faţă de clădiri vecine, nivel de poluare al zonei, nivel de zgomot al zonei, etc.

III.6.2. Natura activităţilor prevăzute a se desfăşura în unităţi spitaliceşti, împarte spaţiile construite, care le sunt destinate, în: 1. Spatii cu specific clar si strict spitalicesc care sunt destinate activităţilor medicale, complementare procesului medical şi tehnice aferente strict. 2. Spatii fără specific strict spitalicesc care sunt destinate restului de activităţi ­administrative de conducere ­ organizare, gospodăreşti, de învăţământ, de cercetare, tehnico ­ utilitare, etc.

III.6.2.1. SPAŢII CU SPECIFIC SPITALICESC Pentru principalele tipuri de încăperi este prezentat în anexă la cap.V.4. tabelul 1 în care clasificarea de bază a încăperilor are drept criteriu puritatea aerului exprimată prin cerinţa esenţială în domeniul spitalicesc ­ lipsa de germeni (patogeni) ­ asepsia.

a. Clasele de încăperi I şi II grupează încăperile cu pretenţii*deosebit de ridicate şi respectiv ridicate privind lipsa de germeni ­ concentraţii de lOgerm/mc şi respectiv sub 200germ/mc, încăperi care constituie nucleele de spaţii cu funcţiuni medicale critice în cadrul unităţilor spitaliceşti:

­clasa I­a ­ blocurile operatorii în domenii foarte pretenţioase d.p.d.v. al asepsiei ­ transplanturi, arsuri grave, operaţii pe cord deschis, imunosupresaţi etc.

­clasa a 11­a ­ blocurile operatorii din restul categoriilor, unităţile de terapie intensivă şi unităţile de prematuri.

al. Pentru încăperile din aceste două clase instalaţiile de tratare specială a aerului sunt indispensabile; instalaţiile vor funcţiona fără recirculare de aer ­ aer introdus 100% aer exterior, cu debite de aer peste nivelurile minime recomandate, vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate şi pentru filtrarea aerului în 3 trepte, din care ultima treaptă, a IlI­a, prin filtru tip HEPA sau superior; amplasarea filtrelor: ­tr.I­a în amonte de unitatea de tratare primară a aerului ­tr. a 11­a după ventilatorul de introducere a aerului ­tr. a IlI­a cât mai aproape de gurile de introducere a aerului în încăperea servită Echipamentul instalaţiilor va cuprinde obligatoriu aparatura destinată recuperării de căldură din aerul evacuat la exterior pentru tratarea (primară) a aerului proaspăt introdus, aparatura de reglare pentru menţinerea unor regimuri de debite constante de aer de introducere indiferent de stările, monitorizate de altfel în cadrul unor domenii prescrise, de colmatare ale filtrelor din cele 3 trepte de filtrare şi aparatura de reglare pentru menţinerea unor niveluri de suprapresiune în încăperile cu pretenţii mai ridicate de puritate a acrului faţă de spaţii cu pretenţii mai scăzute din cadrul zonei controlate sau din exteriorul ei.

a2. Se recomandă realizarea, pe grupe de funcţiuni pentru încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor necesare în exploatare şi pentru evitarea riscurilor de contaminare, de sisteme centralizate pentru vehicularea şi tratarea „primară" a aerului de introducere ­ filtrare tr. I­a, recuperare de căldură, preîncălzire, umidificare cu abur, răcire ­ dezumidificare, eventual reîncălzire, reglare debit, atenuare zgomot şi filtrare tr. a II­a; sistemele cuprind distribuţii secundare de tubulatura la/de la încăperi: sau grupe de încăperi cu tratări „secundare" ale aerului de introducere ­ reglare debit, atenuarea acustică, eventual reîncălzire şi filtrare tr. a ill­a.

a3. Se recomandă ca în încăperi să se realizeze introducerea de aer prin guri în/sau la tavan, iar evacuările de aer prin guri la pardoseală (10­15 cm de la pardoseală).

a4. Pentru încăperile destinate pacienţilor cu cerinţe speciale de asepsie ­ (unităţi pentru arşi grav, imunosupresaţi, pacienţi sub chimio­ sau radioterapie, pacienţi cu transplanturi de organe, etc.) s­au dezvoltat echipamente modulate specializate pentru introducerea, prin tehnica „curent laminar" în special vertical ­ de la tavane, a aerului tratat „final"; condiţiile de microclimat şi de viteză a aerului în zona de şedere a pacienţilor se adaptează condiţiilor admisibile de confort specifice.

a5. Pentru sălile de operaţii se pot utiliza de la caz la caz, echipamente specializate de introducere a aerului tratat „final 1 ' pentru obţinerea unor condiţii de asepsie adecvate tipurilor de intervenţii chirurgicale; în sensul crescător al condiţiilor de asepsie pe care le pot asigura, aceste sisteme de introducere sunt: ­guri plasate la partea superioară a peretelui de la picioarele pacientului, cu direcţionarea aerului introdus spre câmpul operator (soluţie la care se apelează în prezent la amenajări în încăperi cu înălţimi reduse), ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator, simplu sau cu „perdea" pe conturul zonei de introducere a aerului, sau cu „perete" la capul pacientului. ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu perdea de aer verticală pe conturul zonei de introducere a aerului, ­tavan perforat modular deasupra câmpului operator cu 2 jeturi de aer oblice „stabilizatoare" spre câmpul operator. ­tavan filtrant (filtre HEPA) deasupra câmpului operator cu „sort panotat" pe conturul zonei de introducere a aerului, cu recirculare masivă de aer la nivelul camerei, prin ventilatoare amplasate în tavan şi cu prefiltrare fină în gurile de aspiraţie (de tavan). Evacuările de aer din sălile de operaţii se realizează prin guri plasate la pardoseală pentru 75% din debitele de aer şi prin guri plasate la tavan sau în tavan pentru restul de 25% din debitele de aer. În afara perioadelor de utilizare a blocurilor de operaţii se recomandă ţinerea în funcţiune a sistemelor respective de ventilare cu reducerea debitelor de aer de introducere şi de evacuare la 50% din debitele de aer nominale, iar d.p.d.v. tratare aer fără răcire şi umidificare, numai cu eventuala încălzire la nivel mai redus; se consideră necesară asigurarea acestui regim redus de funcţionare şi în caz de cădere a alimentării electrice de bază, prin alimentarea electrică de avarie.

a6. La executarea instalaţiilor se vor avea în vedere următoarele: ­tubulatura şi echipamentul de tratare aer vor avea rezistenţă la solicitări mecanice şi la uzura, vor avea pereţi interiori netezi şi o bună accesibilitate pentru întreţinere şi pentru eventualele curăţiri şi dezinfectări interioare, ­tubulatura va fi realizată în aşa fel (forme aerodinamice, etc.) încât să nu permită la interior formarea de depozite de particule la vitezele de aer avute în vedere; la executarea şi montarea tubulaturii se va acorda o atenţie deosebită nemurdăririi pereţilor interiori într­un mod care să compromită aprioric operaţiile (ulterioare) de curăţire, necesare la punerea în funcţiune, ­în

cadrul sistemelor de ventilare centralizate pe racordurile la încăperi sau grupuri de încăperi se prevăd atât pe tubulatura de introducere aer, în amonte de filtrele tr. a Ill­a, cât şi pe tubulatura corespunzătoare de evacuare aer ­clapete automate de închidere etanşă. ­tubulatura de introducere aer în aval de filtrele tr. a Ill­a nu va cuprinde racorduri flexibile, amortizoare de zgomot, clapete de reglare sau de închidere, etc; nu se admit în tronsoanele din aval de filtrele tr. a III­a condiţii de umiditate ridicată cu posibile condensări şi nici legături la alte instalaţii ­canalizare, etc. ­tubulatura de introducere a aerului în amonte de filtrele tr. a II­a şi a III­a va avea rezistenţa mecanică şi etanşeitatea necesare regimurilor de presiuni interioare ridicate (până la 1700 Pa) la care este supusă, ­în încăperile de clasa 1 şi II, aparente sau mascate în ghene sau tavane duble, sunt interzise trasee de instalaţii, proprii sau străine, care pentru întreţinere sau reparaţii necesită accese prin încăperile respective ­ accesele sunt acceptate numai în anexe tehnice ale acestor încăperi.

b. Clasa de încăperi III cuprinde încăperi destinate unor activităţi specific spitaliceşti de o mare diversitate, dar cu pretenţii considerate normale d.p.d.v. al igienei de spital, cu referire la lipsa de germeni ­ concentraţii sub 500 germ/mc; în această clasă sunt cuprinse marea majoritate a încăperilor din unităţile spitaliceşti.

bl. Secţiile de spitalizare inclusiv obstetrica­ginecologie şi pediatrie, cuprind saloane, camere de zi şi de luat masa, camere de examinare şi de tratament, băi şi grupuri sanitare etc; nu se cuprind încăperile incluse în clasele I si II şi nici cele incluse în clasa IV­a (boli infecţioase şi medicină nucleară). Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în cazurile luării în considerare a unei singure exigenţe ­ împrospătarea aerului şi dacă este apreciată ca acceptabilă satisfacerea ei pe cale naturală prin deschideri de ferestre (zonă farâ vânturi puternice, nepoluată, nezgomotoasă, etc). In cazul unof exigenţe complexe se prevăd sisteme de tratare a aerului pe grupe de încăperi compatibile d.p.d.v. al condiţiilor de exploatare şi cu evitarea riscurilor de contaminare; este necesară satisfacerea cerinţelor de împrospătare a aerului, cu evacuarea completă la exterior a aerului viciat din încăperile cu potenţial ridicat de poluare (grupuri sanitare, băi, cabine de dezbrăcare, dar şi rezerve septice, eventuale camere pentru fumători, etc); debitele de aer proaspăt vor compensa evacuările de aer viciat şi vor satisface cel puţin nivelurile minime recomandate; în rest, recircularea de aer este posibilă fie în cadrul încăperilor prin eventuale aparate locale (de climatizare) combinate cu un sistem central de introducere aer proaspăt tratat şi de evacuare aer viciat, fie în cadrul unui sistem central cu grup de tratare ­ introducere de aer amestecat exterior/recirculat şi cu două grupuri de evacuare de aer din încăperi; un grup este destinat evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu poluare puternică, iar celălalt grup este destinat recirculării şi/sau evacuării la exterior a aerului provenit din încăperile cu niveluri reduse de poluare. Sistemelor de tratare a aerului, destinate încăperilor pentru pacienţi, le revine şi sarcina asigurării unor niveluri controlate de temperatură şi de umiditate relativă a aerului în încăperi, în concordanţă cu nevoile specifice ale actului medical. Bine utilizată climatizarea spitalicească în încăperile cu pacienţi constituie un factor de tratament. Se recomandă în spitalele clinico generale umidităţi relative ale aerului, între 30% şi 60% pentru temperaturi între 22°C şi 26°C: condiţii excesive de umezeală dar mai ales de uscăciune reprezintă factori majori de risc pentru persoanele bolnave.

OBSERVAŢII: ­Pacienţii cu boli pulmonare cronice sau cu probleme respiratorii (sub terapie cu oxigen sau cu traheotomie) nu suportă bine temperaturi si umidităţi scăzute. ­Pacienţii cu afecţiuni cardiace ­ în special după infarcturi, cei cu traumatisme craniene şi/sau cu operaţii pe creier, cei cu toxicoze sau după otrăviri cu barbiturice nu suportă bine

temperaturi si umidităţi ridicate ­ valuri de căldură de vară; în general trebuie evitate extremele şi variaţiile mari ale condiţiilor de temperatură şi de^ umiditate ale aerului. ­Pacienţii cu artrite reumatismale sunt avantajaţi în tratamente de condiţii foarte calde şi uscate ­ temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de 35% au fost utilizate cu succes.

Notă: ­Considerentele de mai sus sunt valabile şi pentru încăperile din clasa I şi II; în completare se menţionează că pacienţii cu arsuri grave necesită condiţii foarte calde şi umede ­ (temperaturi de 32 °C cu umidităţi relative de până Ia 95% avantajează cazurile critice).

Sistemele centrale de tratare a aerului vor fi echipate pentru realizarea în încăperi a unor temperaturi şi umidităţi relative ale aerului între valorile limită recomandate, pentru recuperarea de căldură din aerul evacuat la exterior, pentru filtrarea aerului în 2 trepte (filtrul tr.I­a în amonte de procesele de tratare a aerului după eventualul amestec aer proaspăt/aer recirculat, iar filtrul tr. a Ii­a după ventilatorul de introducere a aerului ­ filtru de tip fin ­ EU 7 sau superior) pentru menţinerea unor regimuri de debite constante şi pentru monitorizarea stărilor de colmatare ale filtrelor. Se va urmări menţinerea regimurilor prescrise de presiune diferenţială între diversele spaţii. Faţă de spaţiile comune (coridoare, holuri) încăperile cu potenţial poluant scăzut (saloane bolnavi, camere de zi, camere medici şi personal, camere de examinare şi tratament, etc.) trebuie să fie menţinute într­un regim scăzut de suprapresiune, iar încăperile cu potenţial poluant mai ridicat (oficii şi camere de luat masa, rezerve septice, camere fumători, grupuri sanitare, băi, etc.) trebuie să fie menţinute într­un regim scăzut de depresiune. Se recomandă să existe posibilităţi de reglare a temperaturii în fiecare încăpere (de staţionare îndelungată) de spitalizare sau pe ansambluri funcţionale reduse (module).

Se recomandă următoarele tipuri de sisteme de tratare a aerului: 1. Sisteme centrale integrale cu recirculare de aer la nivel central:

­cu reîncălziri de aer zonale ­cu două canale ­ cu unităţi locale de amestec

2. Sisteme centrale de aer proaspăt şi unităţi locale cu recirculare aer. Tratarea centrală a aerului proaspăt va asigura controlul umidităţii în încăperi.

­cu ventiloconvectoare cu 2 sau 4 conducte ­cu unităţi cu inducţie (condiţionat de respectarea nivelurilor de zgomot în timpul nopţii).

b2. Sectorul ambulator Încăperile au potenţial redus de poluare în condiţii obişnuite. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile. In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu astfel de instalaţii se preferă sistem centralizat de tratare ­ introducere a aerului proaspăt cu unităţi locale (de climatizare) în încăperi, funcţionând cu recirculare de aer: sistemul asigură evacuarea la exterior a aerului viciat preluat de la cabina de dezbrăcare, grupuri sanitare, etc. Sunt valabile cele indicate la pct. bl. cu simplificările aduse de nivelurile mai reduse de poluare şi de necesităţile mai reduse de aer proaspăt. Controlul circulaţiei aerului între încăperi, este mai puţin strict: este necesară menţinerea unui regim de suprapresiune în încăperile de consultaţii şi tratament faţă de spaţiile învecinate.

b3. Serviciul de explorări funcţionale şi camere de recoltări pentru laboratoarele de analize medicale. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de endoscopie şi de tomografie computerizată cu rezonanţă magnetică (RMN) care pun unele

probleme specifice: restul spaţiilor deşi destinate unor explorări şi tehnici foarte variate pentru care sunt dotate cu aparatură specială eventual foarte sofisticată, pot fi asemănate cu încăperile de la pct. b2. şi pot primi rezolvări similare pentru dotarea cu instalaţii de ventilare şi de tratare a aerului: se atrage atenţia asupra necesităţilor de constanţă a temperaturii şi de lipsă de curenţi de aer care sunt specifice tehnicilor de termografie. In cazul unor exigenţe complexe care determină dotarea cu instalaţii de tratare aer se preferă sistemul centralizat de tratare ­ introducere aer proaspăt cu unităţi locale (de climatizare) cu recirculare de aer, deoarece acest sistem poate rezolva şi necesităţile de alimentare cu aer proaspăt şi de control al umidităţii pentru spaţiile speciale: ­spaţiile de endoscopie sunt destinate unor tehnici care cuprind intervenţii chirurgicale; funcţie de organizarea spaţiilor, ca semn al asigurării unor condiţii de asepsie mai ridicate, se rezolvă şi dotarea cu instalaţii de specialitate; în cazul unor cerinţe de asepsie mai ridicată, echiparea va cuprinde o unitate locală specială funcţionând cu niveluri ridicate de debite de aer prin utilizarea de aer de recirculare amestecat cu aer proaspăt preluat din sistemul central la care se racordează; unitatea locală introduce aerul tratat conform necesităţilor, în spaţiile servite, prin filtre de eficienţă ridicată. ­spaţiile RMN cuprind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; funcţie de nivelul intensităţii câmpului magnetic utilizat ­ condiţiile de amplasare, lucrările de amenajare şi dotarea cu echipament tehnologic, dar şi cu instalaţii utilitare, sunt diferite; în general furnitura de echipament tehnologic cuprinde şi echipamentul de răcire a magnetului şi a spaţiului tehnic dar nu şi generatorul de agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de apă răcită ale clădirii spitalului. ­Climatizarea camerelor de investigaţii şi de comandă se realizează printr­o unitate de tratare ­ introducere a aerului; unitatea funcţionează cu aer recirculat amestecat . cu aer proaspăt preluat prin racordare de la sistemul centralizat. Utilizarea instalaţiilor criogenice de răcire la intensităţi ridicate ale câmpului magnetic face necesară asigurarea unei ventilări mecanice de avarie a camerei tehnice.

b4. Serviciul de Ronteen diagnostic Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile cu excepţia spaţiilor de angiografie şi de computer ­ tomograf Rontgen (CT­Rx) care pun unele probleme specifice: Spaţiile pentru Rx­scopie şi Rx­grafie, cu camera de comandă şi restul încăperilor anexe tehnice pentru personal şi pentru pacienţi au potenţial redus de poluare. In cazul unor exigenţe care determină dotarea cu instalaţii de de ventilare­tratare aer se preferă un sistem centralizat de introducere aer proaspăt tratat şi unităţi locale (de climatizare) cu recirculaţie de aer în încăperi; evacuarea aerului viciat se realizează din grupuri sanitare, cabine de dezbrăcare, etc. ­Spaţiile de angiografie pun probleme similare spaţiilor destinate endoscopiei şi pot fi dotate cu instalaţii în aceiaşi manieră (vezi pct.b3.) ­Spaţiile de CT­Rx. cu prind camera de investigaţii, camera de comandă, camera tehnică şi alte încăperi anexe sau pentru pacienţi; în general furnitura tehnologică cuprinde şi echipamentul de răcire a "gantry"­ului şi a spaţiului tehnic, dar nu totdeauna şi generatorul de agent de răcire, care este bine să fie independent de instalaţiile de răcire ale clădirii spitalului. Climatizarea camerelor se poate rezolva cu unităţi locale cu recirculare de aer; necesarul de aer proaspăt se poate asigura prin utilizarea sistemului centralizat.

b5. Compartimentul de epurare renală (Hemodializăi Instalaţiile de ventilare şi de tratare aer nu sunt indispensabile, dar în condiţiile unor exigenţe sporite, camerele de pacienţi supuşi procedurilor de hemodializă necesită păstrarea parametrilor

de microclimat între limite convenabile ­temperaturi între 22 °C şi 26°C cu umidităţi relative între 30% şi 60%; aceasta presupune realizarea unor instalaţii cu unităţi locale funcţionând cu recirculaţie de aer, necesarul de aer proaspăt fiind preluat dintr­un sistem centralizat ce asigură şi evacuarea aerului viciat din grupuri sanitare, duşuri, spaţiu tehnic, etc. Acelaşi tip de instalaţii poate servi şi restul încăperilor cu "ocupanta" ­ pentru personal, pentru pacienţi, etc.

b6: Compartimentul de radioterapie /iradiere cu energii înalteV Datorită modului specific de amplasare şi de amenajare, dar şi datorită cerinţelor echipamentului tehnologic, instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile. Instalaţiile se pot rezolva prinsisteme centralizate cu control zonal al temperaturii, funcţionând cu aer proaspăt în amestec cu aer recirculat; nivelurile minime de aer proaspăt se stabilesc funcţie de specificul tehnicii de iradiere. Traversările pereţilor camerelor de tratament de către tubulatură trebuie amplasate şi amenajate în âşa fel încât să nu afecteze rolul de radioprotecţie al pereţilor.

b7. Sectorul de analize medicale Laboratoarele de analize medicale formează un ansamblu aparte, izolat de circuitele comune ale unităţilor spitaliceşti şi accesibil numai personalului propriu; această izolare avantajează rezolvarea problemelor specifice de ventilare. Activităţile sunt organizate pe unităţi şi module funcţie de natura lor, în care operaţiile cu potenţial ridicat de poluare­contaminare se localizează precis şi se tratează specific în cadrul conceptului acceptat de continuă evoluţie a tehnicilor medicale de diagnostic. ­în laboratoarele cu specific biochimic ­ biologic operaţiile cu degajări notabile de noxe chimice, inclusiv mirosuri dezagreabile se desfăşoară în nişe de tip spitalicesc al căror număr, amplasare şi substanţe de lucru (excluse substanţe explozive) sunt precizate în tema de tehnologie medicală; evacuarea debitelor necesare de aer viciat se realizează prin ventilatoare amplasate la gurile de exhaustare la exterior pentru a păstra tubulatura de racordare la nişe în depresiune; materialele din care se realizează instalaţiile trebuie să aibă rezistenţa mecanică şi protecţia anticorozivă necesare; camerele de lucru cu nişe trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţiile adiacente. ­în laboratoarele cu specific bacteriologic tehnicile de lucri prevăd spaţii sterile cu eventuală presurizare pozitivă, faţă de spaţii imediat vecine, prin introducere de aer filtrat tratat absolut (HEPA) şi cu mişcări de aer cât mai reduse; boxele sterile sunt completate funcţional cu un spaţiu de preparare medii gen bucătărie de la care aerul viciat trebuie eventual evacuat mecanic. ­în laboratoarele cu specific virusologie pot exista, în situaţii foarte speciale spaţii în care se lucrează cu contaminaţi periculoşi şi care trebuie menţinute în depresiune faţă de spaţii vecine; atât introducerea de aer tratat, cât şi evacuarea aerului în exterior, printr­un ventilator propriu, se realizează prin filtre absolute (HEPA) plasate în gurile din încăperi ­ de introducere şi respectiv de evacuare a aerului. Instalaţiile de ventilare indicate mai sus sunt indispensabile pentru laboratoarele de analize medicale; instalaţiile de evacuare a aerului viciat sunt însoţite de instalaţii de introducere, în compensare, de aer tratat. în situaţiile în care există exigenţe sporite se prevăd sisteme de tratare a aerului care pe lângă sarcinile de ventilare indicate mai sus, sunt destinate şi controlului unor condiţii mai pretenţioase de microclimat şi a unor bilanţuri de aer la scara întregului sector. Se vor folosi posibilităţile de recirculare a acrului la nivelul încăperilor, cu posibilităţi de recuperare de căldură din aer de evacuare pentru tratare „primară" a aerului de introducere.

b8. Sectorul de anatomie patologică Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuărilor de aer viciat de la nişele de laborator utilizate, evacuării de aer de tip general din camerele Iară nişe, dar cu degajări de mirosuri neplăcute şi introduceri, în compensare, de aer proaspăt tratat: ventilatoarele de evacuare aer de la nişe sunt amplasate la gurile de refulare la exterior pentru ca tubulatura de

racordare la nişe să fie menţinută în depresiune; tubulatura va avea rezistenţa anticorozivâ necesară. Instalaţiile de introducere aer vor funcţiona (ară recirculare de aer.

b9. Serviciul de prosectura Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt similare, la altă scară a structurii spaţiilor servite, instalaţiilor aferente laboratoarelor de patologie, evacuări de aer de la nişele laboratoarelor, evacuare de aer de tip general din sala de autopsie şi restul camerelor cu degajări de mirosuri supărătoare şi introducere, în compensare, de aer proaspăt tratat.

bl0. Staţia de dezinfectie paturi Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate evacuării aerului viciat încărcat cu noxe, inclusiv mirosuri neplăcute şi introducerii, în compensare, de aer proaspăt tratat. încăperile pentru paturi murdare şi pentru instalaţii tehnice trebuie menţinute în depresiune faţă de camera de paturi curate, iar întregul ansamblu în depresiune faţă de spaţiile adiacente cu potenţial de poluare mai redus; nu este admisă recirculare de aer.

bl 1. Serviciul de sterilizare centrală Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile şi sunt destinate exhaustării nocivităţilor ­ căldură şi abur din zona sterilizatoarelor termice (pupinele şi autoclave) şi emanaţii nocive (etilenglicol, etc.) din zona sterilizatoarelor chimice, dar şi introducerii în compensare de aer proaspăt tratat;vsterilizatoareIe chimice se racordează la exterior prin tubulatura pentru exhaustarea emanaţiilor de noxe. Instalaţiile realizează regimuri de suprapresiune relativă prin introduceri preferenţiale de aer în zonele curate, faţă de evacuările de aer în special din zonele cu degajări de nocivităţi. In ansamblu, serviciul de sterilizare este menţinut în regim neutru d.p.d.v. al presiunii comparativ cu spaţiile adiacente. Spaţiile locale de spălare­sterilizare sunt destinate blocului operator (eventual), secţiilor obstetrică şi pediatrie ­ biberonerie şi altor secţii de spitalizare, laboratoarelor de analize medicale (înspecial bacteriologic) şi farmaciei; se prevăd instalaţii de evacuare a aerului funcţie de tipul de echipament.

bl2. Serviciul de fizioterapie si recuperare medicala Instalaţiile de ventilare sunt indispensabile dar trebuie sâ răspundă unor nevoi de natură distinctă pentru diversele spatii componente cu dotări specifice. ­Compartimentul de hidroterapie cuprinde săli cu bazine, duşuri, etc, pentru care instalţiile de ventilare­climatizare au sarcina controlului condiţiilor de microclimat ­ nivel ridicat al temperaturii necesare şi umiditate în exces, cu satisfacerea nevoilor de aer proaspăt, trebuie avută in vedere recuperarea de căldură din aerul de evacuare. ­încăperile destinate tehnicilor uscate care necesită efort (kinetoterapie, masoterapie, etc.) pot fi dotate cu instalaţii de ventilare­climatizare pentru împrospătarea aerului cu îndepărtarea mirosurilor neplăcute şi, la exigenţe speciale, pentru controlul condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald; ­Pentru celelalte proceduri terapeutice potenţialul de poluare este scăzut, deci nevoile de împrospătare a aerului sunt normale; in cazul unor cerinţe speciale se realizează instalaţii de climatizare cu rezolvări ale unor exigenţe locale, ca de exemplu calitatea aerului la pneumoterapie, etc. In cadrul unor sisteme de ventilare­climatizare destinate unor încăperi compatibile d.p.d.v. al nevoilor funcţionale, recircularea de aer este posibilă.

bl3. Serviciul farmacie

Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului nu sunt indispensabile în condiţii funcţionale obişnuite; se realizează instalaţii de climatizare în cazul unor exigenţe speciale privind controlul condiţiilor de microclimat şi în sezonul cald. în cazurile singulare în care se prepară soluţii injectabile operaţiile specifice se realizează în „spaţiile curate" de clasa 10 : (conf.Fed.Std.209 D) ale unor echipamente tehnologice ­ nişe sau baldachine având „curent laminar" nu se pune problema realizării unor spaţii curate de mari dimensiuni, nici măcar la nivelul claselor 10 4 sau 10 5 (conf.Fed.Std.209 D) ca loc de amplasare a echipamentelor mai sus menţionate în cazul laboratoarelor farmaceutice spitaliceşti.

c. Clasa de încăperi IV cuprind încăperi destinate unor actvităţi cu potenţial ridicat şi permanent de contaminare, deşi cu necesităţi de puritate a acrului normale.

c1. Secţiile de boli infectioase Secţiile de spitalizare destinate bolilor infectioase au structurile modulate ca şi secţiile normale de spitalizare, completate uneori cu laboratoare de analize medicale specifice, dar sunt distincte şi izolate în cadrul unităţilor spitaliceşti. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile pentru menţinerea unor regimuri de depresiune controlată a secţiilor de ansamblu faţă de vecinătăţi şi a încăperilor cu potenţial mai ridicat de poluare faţă de restul încăperilor din secţii prin evacuări preferenţiale de aer din încăperile din prima categorie ­ bai şi grupuri sanitare, laboratoare (eventual) etc; introducerea de aer proaspăt tratat asigură debitele'de aer minime necesare cu respectarea condiţionărilor enunţate. In cadrul unor exigenţe sporite instalaţiile de tratare a acrului pot asigura şi controlul condiţiilor de microclimat în sezonul cald în încăperile servite. Instalaţiile aferente eventualelor laboratoare respectă natura activităţilor şi a dotărilor tehnico­ medicale (vezi pct.HI.6.2.l.b7.). Instalaţiile secţiilor de boli contagioase sunt complet separate de instalaţiile altor spaţii din unităţile spitaliceşti. Evacuările de aer viciat la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte un pericol de contaminare pentru vecinătăţi.

c2. Serviciul de medicină nucleară Serviciul funcţionează ca o unitate nucleară şi trebuie să corespundă normelor specifice de securitate, inclusiv prin instalaţiile de ventilare cu care este dotat. Instalaţiile de ventilare şi de tratare a aerului sunt indispensabile, întregul serviciu este menţinut în regim de depresiune faţă de vecinătăţi, iar în cadrul serviciului încăperile cu potenţial mai ridicat de contaminare şi/sau poluare sunt menţinute în regimuri de depresiune faţă de celelalte încăperi prin evacuări de aer viciat mai intense ­ băi şi grupuri sanitare ­ nişe de radiochimie în laboratoare ­ depozite de materiale radioactive ­ staţie afluenţi radioactivi Toate instalaţiile de evacuare aer sunt echipate cu filtre tip absolut (HEPA) pe partea de aspiraţie a ventilatoarelor de exhaustare la exterior; în cazul nişelor de radiochimie dotarea cu filtru tip absolut (HEPA) se poate realiza în chesoane individuale prevăzute la ieşirea aerului. Evacuările de aer la exterior se poziţionează în aşa fel încât să nu reprezinte pericol de contaminare pentru vecinătăţi ­ tot aerul viciat preluat din spaţiile interioare se evacuează la exterior. Filtrele de tip absolut pentru evacuări se montează în chesoane special prevăzute cu manometre diferenţiale pentru urmărirea stării funcţionale a filtrelor, cu clapete de

închidere etanşă şi cu dispozitive care fac posibilă îndepărtarea insacuită a filtrelor colmatate. Instalaţiile de introducere a aerului funcţionează cu aer proaspăt, recircularea aerului neftind admisă; tratarea aerului se realizează în funcţie de cerinţele de confort interior ­ controlul parametrilor de microclimat numai în sezonul rece sau şi în sezonul cald; se prevede recuperarea de căldură din aerul de evacuare pentru tratarea primară a aerului de iritroducere.

d. Măsuri specifice instalaţiilor aferente spaţiilor spitaliceşti ­ Prizele de aer proaspăt se plasează în locuri cât mai curate, la minim 3 m, înălţime peste nivelul solului sau al unei terase şi în afara zonelor de influenţă a unor eventuale surse de poluare sau de contaminare: nu trebuie să fie accesibile persoanelor neautorizate; tubulatura de aer proaspăt până la la filtrul tr. I­a trebuie să fie cât mai scurtă şi accesibilă în vederea curăţirii periodice. ­ Gurile de evacuare la exterior a aerului viciat se realizează de preferinţă peste nivelul acoperişului pentru a micşora la minim riscul de poluare ­ contaminare al mediului ambiant; cu cât nivelul de contaminare al aerului viciat este mai ridicat cu atât mai mult ftitmlâtura de evacuare a aerului trebuie să fie în depresiune faţă de spaţiile pe care le traversează ­ ventilatoarele de evacuare trebuie plasate la capătul tubulaturii de exhaustare la exterior. ­ Echipamentul de tratare şi vehiculare a aerului trebuie să fie accesibil şi eventual demontabil în vederea curăţirii. ­ Unidificarea se realizează cu „abur curat" de joasă presiune utilizându­se fie umidificatoare electrice autogeneratoare, fie umidificatoare alimentate prin reţele de distribuţie de la surse centrale de preparare a aburului în schimbătoare de căldură având ca agent primar abur de medie presiune şi fiind alimentate cu apă demineralizată. ­ Filtrarea aerului de introducere pentru clasele de încăperi f şi II se realizează în 3 trepte, iar pentru clasele de încăperi III şi IV în 2 trepte ­ prefîltru şi filtru fin. ­ Vehicularea aerului viciat cu încărcătură de substanţe agresiva chimic se realizează prin instalaţii cu rezistenţa corespunzătoare anticorosivă şi accesibile pentru verificări periodice şi reparaţii sau înlocuiri.

III.6.2.2. SPAŢII FĂRĂ SPECIFIC SPITALICESC

A. Spaţii gospodăreşti din această categorie, inclusiv instalaţiile care le servesc, sunt lipsite în principiu de specific spitalicesc, dar sunt prevăzute cu măsuri tipice suplimentare de igienă.

a.l. Bucătăria se dotează cu sistem de ventilare specific prin care aerul viciat este aspirat de la utilajele bucătăriei calde, patiseriei etc. prin hote sau dispozitive de aspiraţie având filtre de grăsimi, de la spălătoarele de vase şi de veselă prin hote fără filtrare şi din restul spaţiilor de preparare prin grile ­ în sistem general; aerul este exhaustat la exterior de preferinţă peste nivelul acoperişului iar tubulatura de evacuare pe al cărui traseu sunt montate ventilatoare, este de dorit să aibă un traseu continuu ascendent pentru a asigura pe cale naturală un nivel de ventilare mai slabă, dar suficientă în anumite perioade; aerul de evacuare nu se recirculă. Introducerile de aer proaspăt, tratat ­ filtrat şi încălzit în sezonul rece, se realizează în aşa fel ­ ca debite de aer şi ca localizări, faţă de avacuările de aer, încât să se menţină bucătăria în ansamblu în regim de depresiune faţă de spaţiile învecinate şi zonele mai poluate ale bucătăriei în depresiune faţă de zonele mai curate.

a.2. Spălătoria cu uscătorie si călcătorie se dotează cu un sistem de ventilare în care evacuările de aer specific locale ­ de la echipamente tehnologice cu degajări mari de căldură umedă, se completează cu evacuări de aer tip general ­ de la încăperi cu potenţial de poluare ­ ridicat ­

camere pentru rufe murdare, camere de înmuiere, etc. Modul în care se realizează exhaustările de aer la exterior mai centralizat sau mai local, depinde de utilizarea sau nu a recuperării de căldură; evacuările de aer de la unele echipamente tehnologice se realizează cu ventilatoare proprii, iar de la celelalte, indiferent că au racorduri speciale de aspiraţie sau le trebuie amenajate guri sau chiar hote de aspiraţie deasupra, aerul este evacuat prin ventilatoare, cu filtre de scame în amonte, montate pe sisteme individuale sau comune de tubulatură; evacuările de aer de la încăperile murdare se realizează similar ­ prin ventilatoare pe sisteme comune de tubulatură. Recuperarea de căldură din aerul de evacuare necesită concentrarea evacuărilor de aer şi măsuri de protecţie contra îngheţării condensatului produs; asigură preîncălzirea aerului de introducere; este de dorit amplasarea centralei de ventilare deasupra acoperişului. Introducerile de aer tratat sunt diferite ca debite şi localizare ­ de preferinţă în zonele „curate" ­ de evacuările de aer, dar împreună cu acestea realizează regimuri locale de depresiuni ale zonelor poluate ale spălătoriei faţă de zonele „curate şi un regim general de depresiune a spălătoriei faţă de restul spaţiilor spitaliceşti. b. Spaţiile tehnico­utilitarc în funcţie de specificul funcţional şi de nivelul tehnic de echipare, au nevoi şi dotări foarte variate d.p.d.v. al instalaţiilor de ventilare şi de tratare a acrului: ­ post trafo, grup electrogen, staţie încărcare acumulatori, ateliere şi eventual centrala frigorifica, garaj cu spaţii de întreţinere, parcaj subteran, etc. c. Spaţiile de conducere ­ organizare şi de administraţie pot fi dotate cu instalaţii de vcntilare­ climatizare, la care criteriul este nivelul de confort dorit. d. Spaţiile anexe pentru personal, pacienţi, etc. sunt dotate cu instalaţii de ventilare mecanică în cazurile în care ventilarea naturală nu este suficientă sau pot fi dotate cu instlaţii de climatizare pentru condiţii de confort. ­ vestiare, cantina, bufet şi diverse prestaţii inclusiv comerciale, punct de documentare medicală, capela, etc. e. Spaţiile de funcţiuni asociate de învăţământ, de cercetare, etc, cuprind atât spaţiile pentru care instlaţiile de ventilare şi de tratare a aerului pot fi strict necesare având un specific funcţional deosebit ­ laboratoare cu niveluri de exigenţă chiar sporita faţă de cele spitaliceşti, biobaza cu cerinţe speciale de asepsie („germfree") etc, cât şi spaţii ce se pot dota cu instalaţii de ventilare­ climatizare pentru asigurarea unui nivel ridicat de confort ­ săli de cursuri, puncte de documentare, aula pentru întruniri, etc

III.7. INSTALAŢII TERMICE Dotarea cu instalaţii termice se stabileşte în conformitate cu necesităţile funcţionale ale unităţilor spitaliceşti. Formele şi modurile de utilizare a energiei termice şi deci tipurile şi parametrii caracteristici ai agenţilor termici utilizaţi determină tipurile şt performanţele funcţionale necesare ale instalaţiilor aferente ­ de utilizare (consum), de transport şi de preparare ale agenţilor termici. In unităţile spitaliceşti instalaţiile termice trebuie să corespundă unor niveluri superioare de performanţă având în vedere rolul lor important în funcţii igienice, dar şi curative de bază ­ pentru condiţii de microclimat adecvate, pentru spălări şi sterilizări termice, dar şi pentru prepararea hranei, etc. Cerinţele de siguranţă în explotare se impun având în vedere accentuata vulnerabilitatea fizică şi psihică a persoanelor bolnave. Se are în vedere, în special pentru activităţi vitale, asigurarea funcţionării instalaţiilor fără întrerupere la nivelurile de satisfacere a cerinţelor de consum ­ în principal prin capacităţi de rezervă în dotarea surselor termice. în cadrul spaţiilor destinate activităţilor medicale şi complementare (conform III.6.2.1.) cerinţa generală de asigurare a condiţiilor de igienă capătă un criteriu foarte strict de clasificare a încăperilor prin pretenţiile de asepsie ­ lipsa de germeni, care trebuie satisfăcute. Instalaţiilor termice aferente acestor încăperi li se impun caracteristici constructive şi funcţionale cu atât mai stricte cu cât şi pretenţiile de asepsie sunt mai ridicate (vezi tabel 1 în anexa la cap. V.4(A).2).

III.7.1. INSTALAŢII DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ Instalaţiile de încălzire au sarcina asigurării în încăperile unităţilor spitaliceşti a nivelurilor de temperatură recomandate pentru destinaţiile funcţionale ale respectivelor spaţii. Modul de rezolvare a instalaţiilor se va intercondiţiona cu soluţia dotării spaţiilor respective cu instalaţii de ventilare ­ tratare aer.

III.7.1.1. Pentru spaţiile cu specific spitalicesc (conform HI.6.2.1.) având condiţii cel puţin normale de asepsie sau în spaţii cu potenţial ridicat de contaminare, încălzirea se poate realiza atât prin instalaţii dotate cu elemente statice de încălzire funcţionând cu apă caldă de temp. max. 85 °C şi cu buna accesibilitate pentru eventuale curăţiri şi decontaminări, cât şi prin instalaţii de încălzire cu aer cald. Pe măsura creşterii pretenţiilor de asepsie ale spaţiilor se impun restricţii în ceea ce priveşte utilizarea convecţiei forţate cu recircularea aerului, dar şi a tipului constructiv de elemente încălzitoare; pentru încăperile cu pretenţii deosebite de asepsie din clasele I şi II (tabel l/anexa cap. 4(A).2 şi pct. HI.6.2.1 .a.) instalaţiile de încălzire centrală pot fi dotate cu corpuri convectoare de încălzire, dar se recomandă sisteme radiante de tavan care reduc la minim curenţii convectivi ce pot ridica şi circula praful, a. Sistemele de suprafeţe statice de încălzire, pot acoperi nevoile de încălzire integral sau funcţionează în combinaţie cu sisteme centralizate de ventilare ­tratare aer: ­ Sistemele având corpuri de încălzire natural convective ­ radiatoare, serpentine, registre, etc. se utilizează în spaţii cu pretenţii scăzute, dar şi normale sau chiar ridicate de asepsie ­ cu restricţii ca amplasare şi ca tip constructiv (accesibile şi uşor de curăţat ­ decontaminat); se va evita mascarea; se recomandă utilizarea apei calde la temp. max. 85 °C. Pentru spaţii fără specific medical în cadrul unităţilor spitaliceşti, funcţie de pretenţiile de confort se pot utiliza agenţi cu temperaturi mai ridicate, apa caldă, apa supraîncălzită sau abur. ­ Sistemele având suprafeţe radiante de tavan se utilizează în spaţii cu pretenţii ridicate de asepsie şi de confort; suprafeţele radiante realizate modular cu serpentine în tavan, funcţionează cu apă caldă de temp. max. 60 °C sau mai redusă funcţie de temp. max. admisibile a tavanului din considerente de confort (la capetele oamenilor) dar şi a materialelor utilizate (conducte şi elemente ale tavanului); se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic. ­ Sistemele având suprafeţe radiante de pardoseală se pot utiliza în compartimentul de hidroterapie etc, unde existenţa unor pardoseli calde, dar de temperatura max. 28+30°C poate crea condiţii superioare de confort; de obicei este nevoie să fie completate pe contur cu alte sisteme de încălzire; se aplică numai soluţii cu tehnologii puse la punct şi agrementate tehnic. b. Sistemele de încălzire cu aer cald reprezintă în fapt instalaţiile de ventilare ­tratare aer ce dotează respectivele spaţii (pct. III.6.) ­ Sisteme centralizate integral cu aer tratat central şi eventual zonal (reîncălziri sau amestecuri) cu recirculare generală de aer sau fără. ­ Sisteme locale cu echipamente de cameră funcţionând cu recirculare de aer la nivelul încăperilor (ventiloconvectoare sau aparate inducţie) dar şi aeroterme pentru spaţii mari şi fără pretenţii deosebite de confort. ­ Sisteme mixte ­ centralizat, pentru aer proaspăt tratat şi local pentru încălzire/răcire.

III.7.1.2. Instalaţiile de încălzire, în special în camerele de spitalizare bolnavi se prevăd cu posibilităţi de reglare a temperaturilor interioare pentru a face faţă în aceleaşi încăperi unor cerinţe diferite de încălzire în cadrul unor limite rezonabile (20°+25°C pentru cazuri curente). Distribuţia agentului termic ­ apa caldă pentru încălzire, se realizează prin instalaţii adaptate tipurilor de elemente de încălzire folosite pe grupuri de încăperi servite, compatibile d.p.d.v. al regimurilor de exploatare.

III.7.1.3. Instalaţiile de distribuţie a apei calde cuprinde racordurile de la sursa termică la puncte termice de preparare ­ distribuire şi de la acestea pe grupuri de distribuţie la echipamentele locale de încălzire posibil dotate cu armături de închidere, de reglare, de dezaerisîre şi de golire. Punctele termice de preparare ­ distribuire secundară sunt dotate pe grupurile distincte de distribuţie cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi eventual cu armături de reglare, cu pompe de circulaţie (posibile diafragme) cu armături de reţinere şi cu aparatura de măsură şi de control. Echiparea indicată trebuie să asigure, eventual automat, regimurile de debite şi de presiuni cu nivelurile de temperatură necesare la echipamentele locale de încălzire în condiţiile unei bune stabilităţi hidraulice, dar şi în condiţii normale şi sigure de supraveghere a funcţionării. Reglarea automată a grupurilor de distribuţie­pompare se realizează fie de tip calitativ prin control al temperaturii de plecare funcţie de temperaturile exterioare cu eventualele ajustări programate, fie de tip cantitativ prin control al regimului de debite de diferenţe de presiune de plecare (distribuitor­colector) menţinute constante; reglarea de tip calitativ asigură condiţiile bune de reglare pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 3 racorduri, iar reglarea de tip cantitativ asigură condiţii bune de reglare, pentru consumatori dotaţi cu ventile automate de reglare cu 2 racorduri.

III.7.2. INSTALAŢII TERMICE AFERENTE BATERIILOR DE ÎNCĂLZIRE AER Instalaţiile au sarcina alimentării cu agent termic a bateriilor de încălzire a aerului din cadrul sistemelor de ventilare­tratare aer. Agentul termic utilizat este în general apa caldă cu temperaturi până la 115 °C; apa supraîncălzită, când este disponibilă de la o sursă termică primară, este limitată ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor nemedicale ­ fără pacienţi, etc; aburul nu se utilizează deoarece este greu reglabil şi de asemeni este limitat ca utilizare la instalaţii aferente spaţiilor gospodăreşti etc.

III.7.2.1. Instalaţiile de distribuţie a apei calde pentru ventilare sunt distincte de cele pentru încălzire centrală din punctul din care fiecare capătă prin tratare distinctă caracteristici funcţionale ­ regimuri de temperatură sau de debit ­ presiune, incompatibile cu necesităţile celorlalte instalaţii, acest lucru se poate întâmpla la sursa termică sau în puncte de preparare ­ distribuire secundare menţionate la III.7.1.3.. Racordurile la fiecare baterie sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire, cu aparatura de măsură şi control; funcţie de regimurile de presiune, de modurile de reglare şi de necesităţile funcţionale se prevăd sau nu pompe de circulaţie cu armături de reţinere pentru fiecare baterie; în general se echipează cu pompe proprii bateriile de preîncălzire cu pericol de îngheţ, iar pentru restul bateriilor (de reîncălzire, etc.) se pot revedea pompe în comun pe grupuri de distribuţie­dotate cu armături de închidere, de dezaerisire şi de golire şi cu aparatură de măsură şi control.

III.7.2.2. în cazul utilizării aparatelor locale de climatizare (ventiloconvectoare, etc.) cu alimentare în sistem cu 2 conducte pentru răcire ­ încălzire cu comutare sezonieră se prevăd în punctele de preparare ­ distribuţie grupuri distincte cu pompe proprii de circulaţie, cu racordare la instalaţiile de distribuţie de apă răcită şi eventual cu preparare (prin amestec) calitativă a apei calde pentru încălzire; instalaţiile de distribuţie se dimensionează pentru funcţionare cu apă răcită.

III.7.2.3. O categorie specială de instalaţii, este constituită de cele aferente grupurilor de recuperare de căldură cu agent intermediar; instalaţiile asigură racordarea bateriilor de recuperarea căldurii din aerul de evacuare la bateriile de preîncălzire primară a aerului de introducere; agentul termic utilizat în general este soluţie glicolată.

Instalaţiile în sine sunt echipate cu pompe de circulaţie, armături de închidere, de reglare automată, de golire şi dezaerisire, cu aparatură de măsură şi control, dar şi cu dispozitive de expansiune şi de siguranţă în sistem deschis sau închis (recipiente închise cu perna gazoază şi supape de siguranţă) pentru mai multe sisteme în comun sau individual, se realizează staţii de preparare în rezervor ­ cu colectare ­ recuperarea eventualelor goliri din instalaţii, şi de umplere prin pompare a sistemelor cu soluţie glicolată.

III.7.3. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE MEDIE PRESIUNE Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur de medie presiune a echipamentelor de sterilizare umedă şi uscată (autoclave şi pupinel) şi de preparare a apei sterile, dar şi a echipamentelor de spălătorie­uscătorie­călcătorie, cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la centrala termică. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi de reglare automată de debite sau presiuni, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometre; eventualele puncte de reglare a presiunii sunt dotate cu supape de siguranţă pe partea reglată. În general remarca condensatului la Centrala termică se realizează direct, dar funcţie de condiţiile locale, pot apărea ca necesare staţii de pompare cu rezervoare de colectare; pompele funcţionează automat funcţie de nivelul condensatului în rezervoare; rezervoarele sunt prevăzute cu racorduri de aerisire. Se pot realiza recuperări de căldură locale din condensatul colectat prin detendoare, schimbătoare de căldură, etc.

III.7.4. INSTALAŢII DE ABUR/CONDENSAT DE JOASĂ PRESIUNE Instalaţiile au sarcina alimentării cu abur a echipamentelor preparare­încălzire a hranei în bucătării, oficii biberonerM sau bufete şi cu asigurarea recuperării şi întoarcerii condensatului la sursa termică. Funcţie de consumul de abur de joasă presiune faţă de consumul de abur de medie presiune centrala termică este echipată cu cazane de abur de joasă presiune sau aburul de joasă presiune este produs prin reducere din abur de medie presiune în centrala termică sau într­un punct termic din clădire, mai apropiat de consumatori.

III.7.4.1. Instalaţiile cuprind sistemele de conducte dotate cu armături de închidere şi eventual de reglare automată debite, cu separatoare de impurităţi şi separatoare de condensat, cu armături de golire şi dispozitive de dezaerisire şi cu manometrie; punctele de reglare a presiunii sunt dotate cu dispozitive sau supapa de siguranţă. Condensatul rezultat este practic lipsit de presiune şi numai în cazuri speciale (instalaţii mici cu consumatorul la înălţime, etc.) poate fi retumat natural (gravitaţional) la centrala termică, în general fiind necesare staţii de colectare ­pompare; în situaţiile când este posibil, staţiile de colectare ­ pompare sunt comune cu cele de condensat provenit din abur de medie presiune.

III 7.4.2. Pentru umiditatea în sistemele de ventilare­tratare aer se utilizează, în special pentru spaţiile cu pretenţii de puritate a aerului şi de confort, „abur curat" de joasă presiune; utilizarea sistemului de umidificare prin stropire de apă este evitat datorită pericolului formării şi răspândirii unor colonii de germeni patogeni specifici condiţiilor în cauză de umiditate şi de temperatură, cu masa de apă stagnantă, etc; de asemeni sărurile şi suspensiile din apă pot colmata filtrele fine şi absolute; aburul de medie sau joasă presiune, utilizat în echipamente de spălare­ uscare­călcare rufe sau de preparare­încălzire hrană, se consideră în general impropriu umidificării aerului, fiind mai mult sau mai puţin murdar ­ grăsimi, impurităţi, mirosuri, etc. Umidificarea cu „abur curat" se realizează fie prin aparate locale, fie prin sisteme centralizate de preparare­diStribuire..

a. Aparatele locale sunt generatoare, în general electrice, de abur de foarte joasă presiune din apa potabilă sau parţial tratată pentru utilizarea directă în echipamente (tubulatură) de tratare aer, cu reglarea prin generator. b. Sistemele centralizate de prepârare­distribuţie a „aburului curat" de joasă presiune au în general ca sursă în centrala termică sau într­un punct termic local, un preparator­schimbător de căldură utilizând ca agent primar abur de medie presiune sau apa supraîncălzită, alimentată cu apă tratată­demineralizată şi cu dotarea necesară de aparatura de reglare automată şi de siguranţă, de armături de închidere, etc, cu aparatura de măsură şi control, în sistemele centralizate umidificarea se realizează în u midi ficat oare tipice având ventil de reglare şi dispozitiv de distribuţie a aburului „uscat" în echipamentul (tubulatura) de tratare aer, pe care este montat; condensatul provenit din „abur curat" ori nu este recuperat, ori este recuperat prin sistemul aferent aburului ordinar de joasă presiune.

III.7.5. INSTALAŢII DE PREPARARE APĂ PENTRU BAZINE DE TRATAMENT Prepararea apei, nu numai din punct de vedere termic se realizează în staţii locale echipate în consecinţă; pentru încălzire se utilizează în schimbătoare de căldură unul dintre agenţii termici disponibili considerat mai avantajos de folosit ­ apa caldă, apa supraîncălzită, abur de medie sau joasă presiune; dotarea cu armături: de închidere şi de reglare automată, cu dispozitive de siguranţă, de separare impurităţi, etc corespunde agentului termic utilizat, iar instalaţiile de agent termic au structură adecvată.

III.7.6. CONDIŢII GENERALE DE EXECUŢIE Instalaţiile termice au în compunerea lor conducte, armături, recipiente, schimbătoare de dădură, echipamente de încălzire, etc. care trebuie să corespundă din punct de vedere funcţional ­ presiune nominală, temperatură maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale agenţilor termici utilizaţi; de materialele din care sunt fabricate elementele componente ale instalaţiilor rezultă măsuri specifice care trebuie avute în vedere; elementele componente ale instalaţiilor se protejează anticoroziv după necesităţi, se izolează specific condiţiilor de exploatare şi se finisează corespunzător caracterului aparent sau mascat al locului de montare. Se subliniază interdicţia realizării de trasee de instalaţii cu accese necesare pentru montare, întreţinere­ reparaţii, etc. din spaţii cu pretenţii mai ridicate de igienă, nemaivorbind de asepsie. Punctele tehnice necesare se amplasează în aşa fel încât să fie cât mai apropiate de spaţiile servite, fără să incomodeze activităţile de bază ­ medicale sau de altă natură.

III.7.7. SURSE DE ENERGIE TERMICĂ

III.7.7.1. La proiectarea şi execuţia surselor de energie termică se va ţine cont de toate cerinţele şi exigenţele specifice pentru clădirile spitaliceşti amintite în normativul de faţă, precum şi de normativele, prescripţiile şi legislaţia în vigoare ce au ca obiect condiţiile tehnice şi administrative specifice privind realizarea acestor obiective.

III.7.7.2. Funcţie de structura funcţională a obiectivului spitalicesc şi în consecinţă, de structura consumatorilor de energie termică este necesară producerea următorilor agenţi termici: ­ apa caldă cu temperaturi până la 115°C pentru instalaţiile de încălzire centrală cu preparări ulterioare pentru realizarea apei calde corespunzătoare tipurilor de instalaţie de încălzire (prin corpuri statice convective, radiante, etc.) şi pentru încălzirea aerului în cadrul sistemelor de ventilare ­ climatizare etc. ­ abur de joasă presiune (max. 0,7 bar), pentru echipamente de preparare a hranei ­ în bucătării, oficii de servire, biberonerii, etc.

­ abur de medie presiune (0,7+7 bar) pentru sterilizări ­ staţii de sterilizare, preparare apa sterilă etc, pentru echipamentele de spălătorie­uscătorie­călcătorie, etc. ­ apa caldă de consuni menajer preparată centralizat în centrala termică sau local cu utilizarea ca agent termic a numai unuia dintre agenţii prezentaţi mai sus. ­ consumuri termice speciale ­ încălziri de apă pentru bazine de înaot ­recuperare, tratamente termale, etc. ­ utilizează în puncte termice locale proprii unul din agenţii termici menţionaţi mai sus. ­ în instalaţiile de tratare a aerului în spitale se utilizează cu preponderenţă abur curat de joasă presiune care se produce în generatoare electrice, locale ­umidificatoare autogene sau în sisteme centralizate având ca sursă schimbătoare de dădură cu abur de medie presiune sau apă supraîncălzită ca agent primar.

III.7.7.3. Datorită exigenţelor în ceea ce priveşte furnizarea energiei termice, se recomandă pentru spitale adoptarea surselor de căldură independente, respectiv centrale şi/sau puncte termice proprii. Se acceptă utilizarea unor sifrse termice primare cu administrare străină ­ de tip termoficare urbană sau de zonă, etc, chiar numai pentru satisfacerea unor anumite categorii de consumatori termici numai dacă există certitudinea asigurării continuităţii livrării agentului termic primar (apa fierbinte, abur, etc.) la parametrii contractaţi. De asemeni la lucrări complexe, de amploare, se va lua în considerare şi posibilitatea realizării unor sisteme energetice integrate cu sursa comună pentru energie termică şi electrică.

III7.7.4. Amplasarea şi realizarea surselor termice trebuie să ţină cont de normativele specifice în vigoare, iar prin funcţionalitatea lor să nu afecteze îndeplinirea cerinţelor prezentate în normativ în privinţa desfăşurării normale a activităţilor medicale şi de tratament din cadrul spitalului. în situaţii clar definite, care impun amplasarea în clădiri independente, acestea se vor grupa cu alte spaţii tehnico­gospodăreşti (staţie hidrofor, centrala frigorifică, grup electrogen, post trafo, ateliere, etc).

III.7.7.5. Dimensionarea centralelor şi punctelor termice va respecta condiţiile de montare, exploatare şi întreţinere ca cerinţe ale producătorilor de echipamente şi prescripţiilor actelor normative în vigoare (113 ­ 94, norme ISCIR, etc.)

III.7.7.6. în vederea asigurării continuităţii în livrarea de energie termică se vor lua măsurile corespunzătoare, astfel încât să existe încă o sursă suplimentară pentru fiecare agent termic.

III.7.7.7. Consumurile de energie termică indicate, specifice obiectivelor spitaliceşti (niveluri de temperatură mai ridicate, sterilizări, utilizarea unor cote ridicate de aer proaspăt, consumuri ridicate de apă caldă menajeră, etc), impun utilizarea unor soluţii energetice cât mai eficiente asociate cu soluţii diverse de recuperare a căldurii V.5.3.3. (Obs. al. 2).

III.7.7.8. Asigurarea unui regim optimizat de funcţionare al surselor impune corelarea producţiei de energie termică cu nivelul de consum. Pentru aceasta se va asigura echiparea cu aparatură necesară şi control a parametrilor funcţionali şi dotarea cu aparatură de automatizare adecvată.

III.7.7.9. In sistemele de distribuţie ale apei se va urmări realizarea unor regimuri hidraulice şi termice adaptate necesităţilor de consum. Aceasta implică realizarea unor circuite separate pe consumatori individualizaţi ca regim funcţional, program, localizare în cadrul clădirii, etc. echipate cu aparatură de măsură control şi automatizare corespunzătoare.

III.7.7.10. Producerea agenţilor termici impune apei de alimentare respectarea unor condiţii de calitate privind regimul chimic în special pentru nivelurile ridicate de temperatură şi presiune al generatoarelor termice şi lipsa de impurităţi în special în vederea protejării armăturilor fine de reglare. în acest sens sursele termice vor fi dotate cu staţii de tratare (dedurizare, degazare etc), în conformitate cu normativul C 18 ­ 85 şi armături de separare a impurităţilor, centrale şi/sau locale. Funcţionarea acestor echipamente va fi supravegheată în vederea unei exploatări de calitate.

III.8. INSTALAŢII FRIGORIFICE Dotarea cu instalaţii frigorifice este determinată de complexitatea funcţională şi gradul de echipare ale unităţilor spitaliceşti.

III.8.1. INSTALAŢIILE FRIGORIFICE PENTRU DEPOZITĂRI RECI constituie o categorie foarte diversă ca destinaţii de utilizare, capacităţi de depozitare, niveluri de răcire, tipuri de echipamente, etc. în general în unităţile spitaliceşti depozitările reci necesită capacităţi foarte mici şi mici ­ până la nivel de cameră frigorifică de max. 15 m\ pentru răciri şi congelări fără niveluri de frig profund legat în aplicaţii reduse şi complet izolate, şi cu utilizarea unor echipamente locale individuale de tip general ­ frigidere, congelatoare, dulapuri frigorifice şi camere frigorifice, dotate cu agregate de frig proprii cu condensatoare răcite cu aer; echipamente frigorifice speciale de uz medical sau echipamente medicale cu instalaţii frigorifice proprii înglobate sunt foarte rare dacă există. Agenţii frigorifici utilizaţi, amoniacul fiind în general exclus datorită toxicităţii ridicate, cuprind încă pe scară mare produse C.F.C (R 12) pe cale de eliminare şi produşi HCFC (R 22) cu termen de eliminare mai îndelungat. Noile echipamente moderne utilizează agenţi frigorifici ecologici cu ODP nul (R 134a, etc). Agregatele frigorifice răcite cu aer, aferente echipamentelor de răcire se amplasează în spaţii adiacente încăperilor servite, bine ventilate (natural) şi izolate de spaţii pretenţioase d.p.d.v. al zgomotului şi vibraţiilor, a. Pentru scopuri medicale, frigiderele sunt o dotare curentă a sălilor de tratamente, laboratoarelor şi farmaciei; pentru stoc de produse sterile la farmacii eventual se prevăd spaţii frigorifice majorate: ­ dulap sau cameră frigorifică; băncile de sânge sau de ţesuturi se dotează cu frigidere, dulapuri frigorifice sau echipamente specializate; laboratoarele de analiză patologică pot fi dotate cu echipamente speciale; prosectura este dotată cu .1­3 camere frigorifice specializate pentru păstrarea cadavrelor max. 5 zile (la cea. ­5°C). b. Pentru scopuri alimentare ­ depozitarea materiilor prime, dar şi a unor produse finite, băuturi, etc. la bucătării se realizează în frigidere, congelatoare, dulapuri şi camere frigorifice; oficiile alimentare, biberoneriile, bufetele dar şi saloanele bolnavilor se dotează în mod curent cu frigidere; în unităţile spitaliceşti cu o dotare modernă depozitarea deşeurilor menajere (bloc alimentar) se realizează în camere frigorifice.

III.8.2. INSTALAŢII FRIGORIFICE PENTRU TRATAREA AERULUI cuprind instalaţii locale sau centrale de capacităţi şi tipuri diferite utilizate la răcire şi/sau dezumidificarea aerului în aparate locale sau în procese mai complexe de preparare a aerului în cadrul. sistemelor de ventilare­tratare aer; utilizarea instalaţiilor frigorifice pentru scopuri de încălzire a­aerului ­ în regim de pompă termică, are diverse aplicaţii locale ­ în echipamente locale de climatizare şi se pot utiliza la scară mai mare, de exemplu în recuperări de căldură în secvenţe de tratare a aerului dezumidificarea ­ reîncălzire.

III.8.2.1. Instalaţii locale de climatizare echipate cu aparate (pentru răcire cu detentă directă) de tip comercial monobloc („de fereastră") sau mono/multi „split" (unitate exterioară compresor ­ condensator la care se racordează una sau mai multe unităţi interioare de tavan sau perete ­sus

sau jos) având condensatoare răcite cu aer, sunt curente dar nu pot fi utilizate decât pentru spaţii ale căror destinaţii funcţionale nu necesită niveluri de asepsie ridicate ­ aparatele operează în principal în regim de recirculare a aerului interior şi nu prezintă posibilităţi de filtrare de calitate. ­ aparatele monobloc („de fereastră") constituie o comunicare nepermîsă cu exteriorul şi nu se recomandă deloc spaţiilor cu specific spitalicesc; pot fi utilizate la spaţii fără acest specific ­ aparatele locale în sistem „split" pot avea o utilizare izolată, în situaţii în care sunt admise şi ventiloconvectoarele, limitarea utilizării pe scară largă este determinată de inconvenientele de cost şi întreţinere. Utilizarea dulapurilor de climatizare (pentru răcire cu detentă directă) în sistem „split" sau similar, sau a altor aparate de tip comercial, în care nu se poate realiza o tratare corectă a aerului sau sunt lipsite de caracteristici funcţionale corespunzătoare (lipsa de etanşeitate, fără posibilităţi de racordare pe aspiraţie, presiuni disponibile scăzute care nu permit filtrări de calitate etc.) nu este recomandată pentru spaţii cu specific spitalicesc, dar se pot utiliza la spaţii cu alte activităţi. Tratarea aerului în unităţi corespunzătoare domeniului spitalicesc atât ca echipare cât şi d.p.d.v. al caracteristicilor constructive şi al performanţelor funcţionale, poate utiliza pentru răcire ­ dezumidificare baterii cu detentă directă cu circuite frigorifice individuale având condensatoare răcite cu aer sau cu apă (mai puţin în ultimul timp) pentru capacităţi mici şi pentru instalaţii izolate; au dezavantajul general al unor reglări rigide ale capacităţilor de răcire ­ puţine trepte de reglare. Unităţi specializate compacte pot îndeplini tratări complexe ale aerului de introducere, cu satisfacerea cerinţelor cele mai pretenţioase în domeniu (pentru săli de operaţii etc.) inclusiv recuperări de căldură din aerul de evacuare. Instalaţii locale independente frigotehnic de tratare a aerului se pot utiliza la săli de hidroterapie pentru controlul umidităţii aerului prin răcire cu dezumidificare şi reîncălzire cu utilizarea unei părţi din căldura de condensare, dar este necesar un echipament frigorific special cu reglarea repartizării sarcinii de condensare la două condensatoare complementare. Agenţii frigorifici utilizaţi în instalaţiile locale sunt freoni ­ R 22, R 134a etc. Circuitele frigorifice de legătură a evaporatoarelor cu unităţile exterioare compresor ­ condensator vor cuprinde în cazul sisternelor „split" ­ conducte de gaz aspirat şi conducte de lichid ­ cu echiparea specifică de armături,, funcţie de capacitate şi de modul de reglare a capacităţii la evaporator şi compresor; conductele se izolează corespunzător temperaturilor agenţilor transportaţi ­ cele de lichid pe traseu exterior nu se izolează.

III.8.2.2 Unităţile spitaliceşti dotate cu mai multe sisteme de tratare, cu răcire ­dezumidificare a aerului se preferă a fi prevăzute cu echipamente frigorifice centralizate, pentru preparare de apă răcită în vederea utilizării ca agent de răcire a aerului. Avantajele sistemului centralizat sunt de natură ecologică ­ cantitate mai redusă de agent frigorific şi centralizare a problemelor de amplasare a unor eventuale unităţi exterioare, de întreţinere ­ mai concentrată, de reducere a puterii electrice instalate şi de cost ­ peste o anumită capacitate frigorifică instalată. Funcţie de modul de răcire al condensatoarelor, echipamentele de răcire a apei pot fi: ­ cu răcire cu apă ­ echipamente în general monobloc montate în centrala frigorifică şi având circuite cu apă de răcire echipate cu pompe şi turnuri de răcire; ­ cu răcire cu aer ­ condensatoare răcite cu aer montate la exterior racordate prin circuite de agent frigorific cu echipamentele de răcire a apei montate In centrala frigorifică; ­ cu răcire cu aer ­ echipamente monobloc montate la exterior; se golesc de apă în sezonul rece sau se utilizează în locul apei soluţie glicolată cu o serie întreagă de inconveniente. Temperaturile nominale ale apei răcite utilizate ca agent de răcire în sistemele de ventilare ­ tratare aer în unităţile spitaliceşti sunt în general de min. 6°C/11 °C; la agregatul de răcire se consideră temperaturi de min. 11 6 C/5,5°C. a. centrala frigorifică se amenajează în general într­un corp tehnico ­ gospodăresc împreună cu centrala termică.

Centrala frigorifică este echipată pe partea de apă răcită cu pompe, distribuitoare ­colectoare, armături de închidere, de reţinere şi de reglare automată, separatoare de impurităţi, armături de dezaerisire şi de golire, dispozitive de expansiune şi de siguranţă, aparatură de măsură şi control etc; pentru umplere se utilizează apă dedurizată prin folosirea staţiei de dedurizare din dotarea centralei termice. Pentru capacităţi frigorifice mari sistemul de pompare cuprinde pompe individuale pe fiecare agregat de răcire (active şi rezervă) şi pompe pentru consum (active şi rezervă) în sistem de reglare cantitativă dacă armăturile de control automat aferente bateriilor de răcire a aerului sunt de tip cu 2 racorduri; numai la instalaţii mici se păstrează debite de apă răcită constante la consumatori ­ armături de control automat cu 3 racorduri. b. Instalaţiile de distribuire a apei răcite la bateriile de răcire din cadrul sistemelor de ventilare ­ tratare aer cuprind conducte de racord la centrale de ventilare, în care de obicei se amplasează şi punctele termice de preparare ­ distribuire secundară (vezi W.7.2.I.); racordurile la fiecare baterie de răcire sunt dotate cu armături de închidere, de reglare automată, de dezaerisire şi de golire şi cu aparatură de măsură şi control. Elementele componente ale instalaţiilor de apă răcită: ­ conducte, armături, aparate etc. trebuie să răspundă d.p.d.v. funcţional ­ presiune nominală, temperatură minimă ­ maximă, caracteristici şi performanţe funcţionale condiţiilor de exploatare; se protejează anticoroziv şi se izolează specific ­ fără contact direct cu elemente de susţinere metalice etc. c. în varianta echipamentelor de răcire a apei având condensatoare răcite cu apă, temperaturile nominale ale apei răcite se stabilesc funcţie de temperaturile de calcul ­ bulb umed ale aerului exterior în general u ­1, = 5°C; t, ­ te (b.u.) = 5 = C; pentru tc (b.u.) = 23 °C rezultă t,/t2 = 28°C/33°C. Instalaţiile de apă răcită sunt echipate în centrala frigorifică cu pompe active şi de rezervă, armături de închidere şi de reţinere, eventuale armături de reglare debit la turnuri, separatoare de impurităţi, dispozitive de dezaerisire şi armături de golire, aparatură de măsură şi control. Turnurile de răcire se montează la exterior, sau în cazuri foarte speciale la interior, cu racordare la circuitul de aer la exterior ­ numai pentru instalaţii de capacităţi reduse este posibilă datorită debitelor mari de aer; în orice caz amplasarea turnurilor de răcire se face cu luarea unor măsuri speciale de protecţie la zgomot a vecinătăţilor. Staţia de turnuri de răcire se racordează la canalizare pentru golire şi pentru purjare continuă şi se alimentează cu apă potabilă eventual tratată pentru acoperirea consumurilor de apă (evaporare, antrenare picături şi purjă continuă); conductele de apă de răcire se protejează de insolare şi pe trasee exterioare lungi aparente se izolează. d. Funcţie de capacitatea de răcire instalată, condiţiile de amplasare şi de realizare a centralei frigorifice, sunt necesare instalaţii de ventilare pentru avarie şi pentru evacuarea căldurii degajate. Pentru amenajarea centralei frigorifice se va respecta STAS 6987­82 ­ Instalaţii frigorifice ­ prescripţii de siguranţă.

III.9. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE ŞI FLUIDE MEDICINALE

III.9.1. INSTALAŢII DE GAZE NATURALE

III.9.1.1. În cadrul unui spital, gazele naturale sunt folosite pentru: ­ consumatori cu flacără liberă (tehnologici); ­ prepararea hranei; ­ arderea deşeurilor; ­ centrala termică.

III.9.1.2. In scopuri tehnologice (cu flacără liberă) gazele naturale sunt folosite în: ­ laboratoare de analize medicale; ­ farmacie; ­ prosectură şi lab. de anatomie patologică; ­ laboratoare de cercetare. Consumatorii sunt în principal cei specifici laboratoarelor: becuri Bunsen sau Teclu, fierbătoare, reşouri. Numărul punctelor de consum şi poziţionarea lor în încăperi vor fi stabilite prin tema de proiectare.

III.9.1.3. Pentru prepararea hranei se vor prevedea instalaţii de gaze naturale la bucătărie şi la oficiile alimentare din flecare secţie.

III.9.1.4. Pentru arderea deşeurilor organice de provenienţă medicală, spitalele vor fî dotate cu instalaţii proprii specifice (crematorii), ale căror arzătoare se alimentează cu gaze. Nu se vor elimina la crematoriu materiale inflamabile. III.9.1.5. în centrala termică, gazele naturale alimentează arzătoarele cazanelor de abur şi de apă caldă.

III.9.1.6. In cazul imposibilităţii alimentării cu gaze naturale a unităţilor spitaliceşti se poate folosi gazul petrolier lichefiat, pentru punctele de consum tehnologic din laboratoarele şi spaţiile medicale, debitat de la butelii. Dacă pentru asigurarea debitului necesar calculat trebuie mai mult de 7 butelii se va prevedea o staţie centrală de distribuţie, conf. normativului 1.31.

III.9.1.7. în absenţa instalaţiilor edilitare cu gaze naturale, centrala termică se va alimenta cu combustibil lichid (păcură).

III.9.1.8 Proiectarea şi executarea instalaţiilor de gaze naturale se va face conform normativului I 6.

III.9.2. INSTALAŢII DE FLUIDE MEDICINALE Alimentarea cu fluide medicinale a unui spital este o necesitate absolută. Fluidele medicinale utilizate sunt: oxigenul, aerul comprimat, protoxidul de azot (gaz narcotic), vidul medicinal.

III.9.2.1. Instalaţii de oxigen

III.9.2.1.1. Instalaţiile de oxigen în unităţile sanitare alimentează punctele fixe de consum şi se compun din: ­ staţie centrală de butelii pentru distribuţie de oxigen; ­ reţete exterioare de distribuţie a oxigenului; ­ instalaţii interioare de distribuţie a oxigenului formate din ţevi, puncte de consum şi instalaţii de semnalizare.

III.9.2.1.2. Staţia centrală de butelii pentru distribuţia de oxigen se compune din trei încăperi dispuse în serie: camera de distribuţie cuprinzând 1/3 din numărul total de butelii, camera în care se află buteliile pline aflate în rezervă şi camera pentru buteliile golite. Cele trei încăperi se execută din materiale incombustibile, cu pereţi rezistenţi la explozie şi cu panouri de decompresare, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR. Amplasarea staţiei se face în afara

clădirilor spitalului, la distanţă suficientă pentru a nu provoca accidente şi daune materiale, conform cu prevederile normativului P 118­1983.

III.9.2.1.3. Echipamentele şi instalaţiile din staţia de oxigen sunt: a. butelii de oxigen, de regulă de capacitate de 401. b. reductoare de presiune individuale, montate direct pe butelii, care reduc presiunea la max. 5 Kgf/cmp; c. conducte fixe sau tuburi de cauciuc armate, cu brăţări de fixare între butelii şi ţeava colectoare; d. ţeava colectoare cu ştuţuri, funcţie de numărul buteliilor din staţie; e. manometre de măsură a presiunii, înainte şi după reducere; f. robinete speciale de închidere şi manevră; g. ţevi de legătură cu aparatele de măsură şi semnalizare; h. instalaţia de semnalizare optică şi acustică (în staţiile de supraveghere permanentă), tablou de alarmă pentru lipsa de 02, care va avea un racord pneumatic la instalaţia de 02 şi un racord electric de 220V.

III.9.2.1.4. Reţelele exterioare de distribuţie se vor amplasa în canale de distanţă special prevăzute. Este interzisă amplasarea conductelor de oxigen în acelaşi canal cu conductele de distribuţie de gaze inflamabile sau care transportă fluide cu temperaturi peste 40°C. Se acceptă pozarea reţelelor de oxigen în coridoare subterane sau tuneluri bine aerisite împreună cu alte instalaţii ţinând seama de măsurile de siguranţă epidemiologică şi de restricţiile descrise la punctuf anterior. Traseele reţelelor exterioare vor fi cât mai drepte, montate sub limita de îngheţ şi cu o pantă de 3% spre robinetul de purjare. La intersecţiile subterane cu alte reţele, se vor respecta distanţe minime de 40 cm între conductele de oxigen şi cabluri.

III.9.2.1.5. Instalaţiile exterioare de distribuţie a oxigenului se vor monta aparent, paralel cu tavanul. Traseele conductelor instalaţiilor interioare vor urmări drumul cel mai scurt spre punctele de alimentare şi vor fi în linie dreaptă sau în curbe suficient de largi pentru a nu produce gâtuiri

.III.9.2.1.6. Tronsoanele care alimentează zona cu consumatori vitali (săli de operaţie, terapie intensivă) se vor separa de restul instalaţiei prin robinete de separare, pentru a mări siguranţa în exploatare.

III.9.2.1.7. Conductele de oxigen, exterioare şi interioare se vor executa din ţevi de cupru degresate, îmbinate prin sudură cu aliaj de lipit alcătuit din 95% cositor şi 5% antimoniu, şi prin sudură cu aliaj de argint în locurile înguste. Trecerile conductelor prin pereţi sau planşee se vor proteja prin manşoane de protecţie din ţeava de oţel.

III.9.2.1.8. Conductele de oxigen se probează la presiunea de lOljar, timp de 24 ore. Pe conductele de oxigen se vor monta separatoare apă ­ aer (de linie şi de capăt).

III.9.2.1.9. Punctele de consum vor fi stabilite prin tema de tehnologie medicală. Se va preciza amplasarea şi numărul acestora în diferite încăperi, gruparea lor pe secţii şi se va stabili sistemul de semnalizare în caz de absenţă a oxigenului. Este obligatorie alimentarea cu oxigen a blocului operator, a blocului de naşteri, a serviciului de anestezie, terapie intensivă, a sectorului de urgenţă, a compartimentelor

pentru sugari şi prematuri, a compartimentului de arşi grav. Pentru secţiile medicale de spitalizare se va asigura cel puţin o priză de oxigen în fiecare salon al secţiilor de chirurgie, cardiologie, traumatologie, obstetrică, iar pentru celelalte secţii în toate rezervele sau saloanele destinate cazurilor grave.

III.9.2.1.10. Prizele de oxigen se vor monta pe perete, la capul patului, acolo unde se deserveşte un singur pat, sau între paturi, acolo unde se deservesc două paturi. înălţimea de montare a prizei de oxigen va fi de 160 cm de la pardoseală la axul prizei.

III.9.2.1.11. Instalaţiile la punctele de distribuţie vor fi prevăzute cu sisteme de alarmare vizuale, sau vizuale şi sonore, care semnalizează personalului tehnic şi medical că alimentarea cu oxigen este în afara limitelor normale de lucru.

III.9.2.1.12. La spitalele mari, cu consumuri de oxigen mai mari de 3000 mc/zi, devine rentabilă soluţia de alimentare cu oxigen lichid, furnizat de o staţie ale cărei instalaţii constau din: ­ rezervoare de stocare oxigen lichid; ­ pompe de expansiune; ­ recipienţi de oxigen gazos presurizat; ­ instalaţii de conducte pentru transportul oxigenului gazos; ­ cisterna de aprovizionare cu oxigen lichid.

III.9.2.1.13. La proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare se va ţine obligatoriu seama de instrucţiunile ISCIR, Normativele PSI şi al Ministerului Industriei chimice, amplasarea staţiilor de oxigen cu butelii sau pentru platforma necesară amplasării echipamentelor de stocare a oxigenului lichid precum şi de „Prescripţiile tehnice privind siguranţa în funcţionare a instalaţiilor de oxigen în unităţile sanitare" aprobate prin Ordinul M.S. nr. 67/13.02.1979.

III.9.2.2. Instalaţii de aer comprimat

III.9.2.2.1. Aerul comprimat medical se foloseşte, de regulă, pentru: punerea în funcţiune a echipamentelor din sala de operaţie, pentru personalul chirurgical la costumele izolante, pentru aparatura de respiraţie artificială sau cea de aerosoli, pentru probe şi dezinfecţie instrumente medicale, pentru activităţi din laboratoare, precum şi pentru flacoanele de producere a vidului necesar în secţiile medicale (aspiraţie).

III.9.2.2.2. Nu este permisă folosirea aerului comprimat medical pentru alte scopuri; pentru ceilalţi consumatori (ateliere mecanice, hidrofoare, climatizare, spălătorie şi sterilizare centrală, comenzi pneumatice) aerul comprimat se prepară distinct şi se distribuie pe alte reţele de instalaţii.

III.9.2.2.3. Instalaţiile de aer comprimat medical se compun din: staţia (centrală) de aer comprimat, conducte de distribuţie şi instalaţia la consumator.

III.9.2.2.4. Staţia (centrala) de aer comprimat medical se va echipa astfel: ­ compresoare; ­ rezervor tampon; rampa de reducere a presiunii (reductoare de presiune, manometre, armături de închidere). Se vor monta cel puţin două compresoare de aceeaşi mărime (o unitate activă + una de rezervă), fixată pe fundaţii de beton cu izolaţie de plută pentru amortizarea zgomotelor.

III.9.2.2.5. Se recomandă utilizarea de compresoare speciale pentru uz spitalicesc, cu funcţionare în două trepte, cu randament ridicat, evitându­se utilizarea compresoarelor de tip industrial care au randament scăzut, un nivel ridicat al zgomotului şi pericol de antrenare a uleiului pe reţea. Tipul compresorului se va determina funcţie de necesarul de consum, capacitatea utilajului, durata şi condiţiile de funcţionare.

III.9.2.2.6. Conductele de distribuţie de aer comprimat se vor monta aparent şi pe cât posibil paralel cu conductele de oxigen. Scimbările de direcţie se vor realiza prin curbe executate manual cu raza de cel puţin 10 ori diametrul conductei. Conductele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru, ca şi cele de oxigen. .

III.9.2.2.7. Instalaţia la consumator constă din prize de perete, montate pereche cu prizele de oxigen, pentru nevoile de vid pentru aspiraţie în spaţiile pentru bolnavi şi de prize şi/sau racorduri cu tuburi flexibile sau rigide pentru aparatura medicală fixă sau mobilă. Presiunea de utilizare va fi de 5 at în toate cazurile, cu excepţia aerosolilor pentru care va fi de 1,5 at.

III.9.2.2.8. Soluţionarea instalaţiilor de aer comprimat medical va respecta prescripţiile tehnice pentru proiectarea, execuţia, repararea, utilizarea şi verificarea recipientelor ­ butelii pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate, C 5­84, şi Normele de protecţie a muncii în sectorul sanitar (aprobate cu Ordinul M.S. nr. 425/7.11.1983).

III.9.2.3. Instalaţia de vid

III.9.2.3.1. In spitale vidul este necesar pentru: absorbţii din câmpul operator, din căile respiratorii superioare şi pentru absorbţii de durată (în domeniul vidului redus).

III.9.2.3.2. Instalaţia de vid constă din pompe de vid, reţea de distribuţie şi instalaţia la consumator.

III.9.2.3.3. Pompele de vid vor fi de preferinţă de tipul cu inel de apă, având avantajul unei spălări continui cu apă. Se vor monta cel puţin două agregate (unul activ + unul de rezervă), ele putând funcţiona şi simultan în cazul vârfului de consum.

III.9.2.3.4. Reţelele de distribuţie se vor executa din ţevi de cupru ca şi cele pentru oxigen şi aer comprimat.

III.9.2.3.5. Instalaţia la consumator constă din prize de aspiraţie montate pereche cu prizele de oxigen, pentru secţiile de spitalizare sau din racorduri pentru aparatura medicală de aspiraţie.

III.9.2.3.6. Ca şi pentru instalaţiile de oxigen, pentru instalalaţiile de vid se vor prevedea sisteme de control şi semnalizare a parametrilor de funcţionare.

III.9.2.4. Instalaţia pentru gaz de narcoză

III.9.2.4.1. Pentru distribuirea centralizată a gazului de narcoză în blocul operator şi eventual în blocul de naşteri se prevăd instalaţii specializate, care constau dintr­o staţie de producere, reţele de distribuţie şi echipamente la punctul de consum.

III.9.2.4.2. în staţia de producere a gazului de narcoză se amplasează buteliile sau recipientele de gaz sub presiune (de regulă de mică capacitate ­ 35 Kg ­), organele de distribuţie şi control a presiunii. Staţiile pentru gaz de narcoză se amplasează în vecinătatea consumatorilor (chiar în blocul operator sau în imediata lui apropiere).

III.9.2.4.3. Reţeaua de conducte de distribuţie se va executa din ţevi din cupru.

III.9.2.4.4. Echipamentul de la punctul de consum este utilajul medical (aparatul de narcoză), racordul acestuia la reţeaua de distribuţie a gazului de narcoză urmând a se executa conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului.

III.10. COLECTAREA DEŞEURILOR SOLIDE ŞI INSTALAŢII DE TRATARE A ACESTORA

III. 10.1. Colectarea deşeurilor solide

III. 10.1.1. Deşeurile solide din spitale sunt de mai multe feluri: a) deşeuri reciclabile (neinfectate): ­ hârtie, ambalaje din carton; ­ ambalaje de sticlă; ­ metal; b) deşeuri nereciclabile: ­ gunoaie menajere (de la bucătărie, biberonerie, oficiile alimentare din secţiile medicale); ­ deşeuri medicale (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator); ­ deşeuri medicale contaminate radioactiv.

III. 10.1.2. Deşeurile reciclabile se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, asigurându­se la locul lor de provenienţă condiţiile necesare pentru intrarea pe circuitul de reciclare (spălare, preambalare). Depozitarea se face pe platforma de deşeuri, într­un spaţiu separat.

III. 10.1.3. Gunoaiele menajere se colectează la sursă, se transportă şi se depozitează în recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş, într­o încăpere specializată amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţie de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei spaţiului de depozitare a recipientelor. La spitalele mari, se recomandă ca încăperea de depozitare a gunoaielor menajere să fie răcită printr­o instalaţie frigorifică locală.

III. 10.2. Instalaţii de tratare a deşeurilor solide medicale

III. 10.2.1. Deşeurile provenite din activităţile medicale prezintă un potenţial infecţios şi trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de deplină securitate pentru a împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor şi rozătoarelor) a personalului şi populaţiei. Se recomandă tratarea şi distrugerea acestor deşeuri cât mai aproape de sursa de producere, prin tratare cu substanţe dezinfectante şi/sau ardere în crematoriu.

III. 10.2.2. Instalaţia de crematoriu se amplasează într­un spaţiu distinct în zona funcţiunilor tehnico ­ edilitare, la distanţă de serviciile şi compartimentele medicale. Este obligatorie prevederea unor măsuri constructive şi a unor instalaţii care să minimizeze riscul de poluare a mediului, astfel: ­ combustibilul utilizat va fi gazul metan sau păcura; ­ coşul de evacuare a gazelor arse va fi dotat cu filtre de reţinere a produselor de ardere; ­ în funcţie de amplasare şi regimul de funcţionare (cu asistenţă umană sau nu) se va prevedea o instalaţie de ventilaţie mecanică pentru evacuarea aerului din încăperea crematoriului, prevăzută dacă este cazul cu filtre de reţinere a impurităţilor. ­ instalaţia de crematoriu va fi prevăzută cu organe de control şi semnalizare a modului de funcţionare.

III. 10.3. Sistemul de tratare a deşeurilor solide contaminate radioactiv

III. 10.3.1. Deşeurile medicale solide provenind de la laboratorul de medicină nucleară se colectează şi se depozitează distinct de celelalte deşeuri din spital; depozitul de deşeuri radioactive se amplasează în cadrul laboratorului. In funcţie de natura substanţelor radioactive utilizate deşeurile radioactive urmează un tratament distinct: a) deşeurile puternic radioactive se colectează în recipiente speciale închise etanş şi ecranate şi se depozitează temporar până la preluarea lor de unitatea teritorială specializată în tratarea deşeurilor; b) deşeurile slab radioactive se colectează în recipiente port­deşeu şi se dezactivează în cadrul laboratorului într­un depozit ecranat şi ventilat corespunzător prin staţionare pe durata de timp calculată în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate.

III. 10.3.2. Depozitul pentru dezactivare a deşeurilor slab radioactive se organizează calendaristic pe compartimente sau se dozează cu un conveier calculat în funcţie de cantitatea de deşeuri şi timpul necesar pentru dezactivare, în aşa fe încât după parcurgerea unui ciclu şi după efectuarea controlului dozimetric, rezidurile devenite neradioactive să poată fi depozitate şi tratate ca şi celelalte deşeuri ale spitalului.

III. 10.3.3. Depozitele pentru deşeuri solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de Normativul Republican de Securitate Nucleară.

IV CRITERII FUNCŢIONAL ­ URBANISTICE PENTRU AMPLASAREA CLĂDIRILOR SPITALICEŞTI

IV. 1. DIMENSIONAREA ŞI FORMA TERENULUI DE AMPLASAMENT

IV. 1.1. Suprafaţa de teren necesară unui spital este o variabilă în funcţie de următoarele considerente: a. ­ capacitatea spitalului (numărul de paturi); b. ­ profilul medical (bolile tratate şi durata medie de spitalizare specifică cazuisticii respective); c. ­ rangul ce­1 va deţine spitalul în reţeaua de ocrotire a sănătăţii, respectiv numărul şi natura funcţiunilor medicale asociate funcţiunii de bază; d. ­ perspectivele de dezvoltare (extindere) ale acestuia, previzionate pe termen mediu şi lung; e. ­ rezolvarea spaţial ­ funcţională preconizată (cu distribuţia funcţiunilor preponderent pe orizontală sau pe verticală, în sistem monobloc, pavilionar sau mixt);

f. ­ condiţiile geo­fizice şi de microclimat proprii terenului de amplasament; g. ­ poziţia amplasamentului în cadrul localităţii.

IV. 1.2. Măsurătorul (indicele) folosit curent pentru determinarea suprafeţei de teren necesare unui spital este suprafaţa de teren aferentă unui pat de spitalizare, exprimată în mp/pat. Acest indice este utilizat mai ales în operaţiunile preliminare de alegere şi prezervare a terenurilor destinate spitalelor, la elaborarea planurilor urbanistice generale (PUG) sau zonale (PUZ) ale localităţilor. Valoarea indicelui este cuprinsă între 75 mp/pat şi 150 mp/pat, în funcţie de considerentele prezentate la punctul IV. 1.1., astfel: ­ 75 ­ 90 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru necesarul de teren al unor spitale generale curente din reţeaua teritorială, soluţionate multietajat; 120­150 mp/pat fiind considerat un indice acoperitor pentru spitale soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articulat­pavilionar; utilizându­1 se asigură şi o marjă de rezervă pentru extinderi, dezvoltări ulterioare sau pentru asociere de alte funcţiuni cu caracter medical (dispensar policlinic, staţie de salvare, eventual locuinţe pentru personal medical).

IV. 1.3. Un măsurător (indice) care cuantifică cu mare precizie necesarul de teren pentru spitale este cel care stabileşte un raport direct între suprafaţa totală a terenului şi aria desfăşurată a viitoarei unităţi spitaliceşti (exprimat în mp teren/mp A.d.). Utilizarea acestui indice este posibilă atunci când s­a elaborat în prealabil un studiu de temă care să cuantifice în arii desfăşurate funcţiunile preliminate ale viitoarei investiţii. Valoarea acestui indice se cuprinde între 1,4 ­ 1,5 pentru unităţi spitaliceşti soluţionate compact şi multietajat şi respectiv 1,7­1,8 pentru cele soluţionate preponderent pe orizontală sau în sistem articular/pa vi lionar. Atunci când se utilizează acest măsurător, necesarul de teren de rezervă pentru extinderi viitoare se calculează (estimează) separat.

IV. 1.4. în cazuri bine definite se pot utiliza pentru amplasarea spitalelor şi terenuri cu suprafeţe unitare mai mici decât cele precizate mai sus, după cum urmează: ­ pentru un spital general sau de specialitate, profilat pentru bolnavi acuţi, soluţionat în sistem mixt (clădire principală + clădiri anexe tehnico­gospodăreşti), amplasat într­o localitate (zonă) ce beneficiază de toate dotările edilitare necesare, pe un teren cu condiţiile favorabile (definite la IV.2. şi IV.3.) şi pentru care nu se previzioneazâ o viitoare mărire a capacităţii sau o asociere cu alte funcţiuni medicale, se poate utiliza şi un indice de 60 ­ 70 mp/pat. în localităţile urbane care pot oferi condiţii favorizante (cum ar fi existenţa în imediata vecinătate a unor parcaje publice suficient dimensionate pentru a prelua nevoile utilizatorilor spitalului) sau în cele care există organizată o reţea de servicii gospodăreşti (publice sau private) care deservesc centralizat mai multe spitale preluând funcţiunile de spălătorie, ateliere de întreţinere, depozite sau chiar prelucrarea primară a alimentelor, indicele de calcul pentru terenul aferent unui spital obişnuit de reţea poate coborî şi sub 60 mp/pat.

IV. 1.5. Nu se vor utiliza valorile minime ale indicilor pentru stabilirea necesarului de teren, dacă: a. ­ în imediata vecinătate a terenului de amplasament se află o sursă de relativă poluare (arteră de trafic intens, dotări comerciale mari şi aglomerate, unităţi de mică producţie etc.) faţă de care este necesar a se lua măsuri de protecţie (distanţare, spaţii plantate); b. ­ terenul disponibil prezintă denivelări pronunţate, are o formă neregulată sau un raport al laturilor nefavorabil; c. ­ utilităţile edilitare din zonă nu asigură necesarul pentru un spital şi trebuie completate cu surse sau staţii proprii;

d. ­ reglementările urbanistice ale zonei limitează regimul de înălţime al construcţiilor; e. ­ în incintă se va amplasa un heliport; f. ­ profilul medical, sistemul de tratament (sau durata mare de spitalizare proprie acestora) impun dezvoltarea unor spaţii mai ample de plimbare a bolnavilor în aer liber (cazul spitalelor de recuperare, de bolnavi cronici, de neuropsihiatrie etc).

IV. 1.6. Pentru a se obţine o utilizare cât mai eficientă şi economică a terenurilor, este recomandabil ca forma în plan a terenului destinat unui spital să fie regulată, cât mai apropiată de un dreptunghi, cu raportul laturilor cuprins între 1/2 şi 1/1,5, aşezat cu latura mică spre artera de circulaţie la care este adosat.

IV.2. CARACTERISTICILE GEO­FIZICE ALE TERENULUI

IV.2.1. Pentru amplasarea de spitale sunt recomandate terenurile plate sau cu pantă mică (până la 10%). Terenurile impermeabile la suprafaţă, cele care prezintă pericol de alunecare sau de inundare nu se vor folosi pentru amplsarea de construcţii spitaliceşti.

IV.2.2. Date fiind cerinţele de segregare a grupelor de funcţiuni specifice spitalelor, examinate la capitolul precedent (cap. III), care impun în cele mai multe cazuri adoptarea soluţiilor cu demisol (subsol) funcţional, la care se adaugă şi cerinţa prevederii unui subsol tehnic destinat distribuţiei instalaţiilor, este necesar ca terenul ales pentru amplasarea construcţiilor spitaliceşti să aibă o stratificaţie convenabilă fundării la cea 5 ­ 6 m sub nivelul solului, cât mai omogenă pe întreaga suprafaţă a acestuia.

IV.2.3. Aceleaşi raţiuni impun recomandarea ca, pe terenurile prezervate pentru spitale, pânza de apă freatică să se afle la adâncime mai mare de 6 ­ 7 m.

IV.3. CONDIŢII DE MICROCLIMAT ÎN ZONA AMPLASAMENTULUI

IV.3.1. Amplasarea construcţiilor spitaliceşti se va face în zone nepoluate, protejate faţă de concentrările de curenţi de aer, rezultate din conformarea naturală sau urbanistică a sitului în raport cu direcţia vânturilor dominante.

IV.3.2. Se vor prefera zonele mai înălţate, însorite şi aerisite, aflate în apropierea parcurilor sau spaţiilor verzi orăşeneşti.

IV.3.3. Sunt contraindicate amplasamentele peste care vânturile dominante ar putea aduce emisii poluante din zone industriale, cele care au vecinătăţi neconvenabile, cu surse de zgomot, vibraţii sau mirosuri dezagreabile (cum ar fi: arterele de trafic intens, terenuri de sport, cazărmi, autogări, cinematografe, şcoli, pieţe alimentare, depozite de mărfuri etc.) sau vecinătăţi stressante psihic (cimitire, crematorii, servici de pompe funebre).

IV.3.4. Pentru a prezerva calitatea microclimatului pe toată durata de funcţionare a unităţii spitaliceşti, amplasarea acesteia se va face în zone gata structurate din punct de vedere al amenajărilor edilitare şi al fondului construit.

IV.4. CONDIŢII DE AMPLASARE A SPITALELOR ÎN CADRUL LOCALITĂŢILOR

IV.4.1. Terenurile care întrunesc condiţiile favorabile amplasării de unităţi spitaliceşti trebuie avute în vedere şi prezervate ca destinaţie încă din faza întocmirii planului urbanistic general (PUG) al localităţii, corelat cu perspectivele de dezvoltare demografică şi urbanistică a acesteia pe termen mediu şi lung, precum şi cu repartiţia teritorială şi structura serviciilor medicale existente, respectiv previzionate ca necesar pentru viitor.

IV.4.2. Pentru oraşele mari şi foarte mari (peste 150.000 de locuitori), amplasamentele prezervate pentru construcţii spitaliceşti vor fi mai multe, distribuite echilibrat în teritoriu în funcţie de capacităţile preconizate pentru spitalele respective, de populaţia arondată, de distanţele convenabile de parcurs până la spital. ­ De exemplu: ­ se recomandă ca un spital general de mărime mijlocie (500 ­ 600 de paturi) să se adreseze unei populaţii de cea 70.000 ­ 80.000 de locuitori, distribuită pe o rază de maxim 1 km faţă de spital (respectiv pe un teritoriu de cea 200 ha, presupunând o densitate de cea 400 locuitori/ha).

IV.4.3. Pentru oraşele mijlocii şi mici se recomandă gruparea construcţiilor spitaliceşti (chiar şi atunci când formează unităţi sanitare distincte) pe platforme special destinate sau pe terenuri situate în zone apropiate, pentru a asigura o bună cooperare între ele la nivelul serviciilor tehnico­medicale.

IV.4.4. Amplasarea spitalelor se va face în zone preponderent rezidenţiale, cât mai aproape de „zonele verzi" ale localităţii. La amplasarea spitalelor se va lua în considerare existenţa unei legături facile cu principalele artere ale localităţii şi existenţa unor mijloace de transport în comun, cu staţii în apropierea intrării în incinta spitalului.

IV.4.5. In cazul amplasării spitalelor în afara localităţilor sau în zone periferice ale acestora se va asigura o bună legătură cu oraşul prin cel puţin două artere de circulaţie distincte, prevăzute cu mijloace de transport în comun.

IV.4.6. In vecinătatea terenului destinat amplasării construcţiilor spitaliceşti vor fi asigurate toate reţelele edilitare de distribuţie a utilităţilor necesare spitalului, dimensionate corespunzător cel puţin la nivelul capacităţii preconizate pentru etapa iniţială, preliminând soluţiile tehnice de extindere a acestora, corelat cu etapele de dezvoltare viitoare a spitalului avute în vedere Ia stabilirea dimensiunilor terenului de amplasament.

IV.4.7. Se recomandă ca prin PUZ şi PUD, să se asigure spaţii de parcare publice amplasate în vecinătatea spitalelor, care să permită descongestionarea incintei spitalului de circulaţia şi staţionarea autoturismelor vizitatorilor, aparţinătorilor şi pacienţilor ambulatori.

IV.4.8. Amplasamentele destinate construcţiilor spitaliceşti vor evita zonele presupuse a fi afectate în caz de calamităţi naturale, fiind necesară menţinerea integrală a funcţionalităţii spitalelor tocmai în aceste cazuri.

IV.4.9. Nu se vor utiliza pentru spitale terenuri ocupate în subteran de galerii edilitare sau trasee pentru metrou, chiar dacă acestea sunt la adâncimi relativ mari.

OBSERVAŢIE: Se recomandă evitarea acelor amplasamente care, prin regulamentul urbanistic local, au condiţionări severe privind regimul de înălţime, aliniamentele sau modalităţile de încadrare plastic ­ arhitecturală în cadrul construit existent (situri istorice, protejate), întrucât

clădirile şi ansamblurile spitaliceşti trebuie să răspundă cu prioritate (de cele mai multe ori chiar cu stricteţe) propriilor cerinţe funcţionale si tehnologice complexe, ceea ce le face mai greu adaptabile la condiţionări de ordin extern. La cele de mai sus se adaugă şi considerente de ordin economic, ştiut fiind că spitalele sunt de regulă senncii sociale, finanţate din fonduri publice, subvenţii şi donaţii caritabile, problema reducerii costurilor de investiţie şi exploatare la strictul necesar destinaţiei obiectivului fiind esenţială la acest gen de programe.

IV.5. CRITERII DE ORGANIZARE FUNCŢIONAL URBANISTICĂ A INCINTEI SAU PLATFORMEI SPITALICEŞTI

IV.5.1. Considerente generale

IV.5.1.1. Incinta spitalicească este o prelungire în exterior a funcţiunilor proprii spitalului, organizarea ei fiind riguros determinată de modul de organizare spaţial ­funcţională preconizat pentru clădirile principale şi anexele acestora.

IV.5.1.2. Pentru considerente de siguranţă în funcţionare, protecţie igienico ­ sanitară, intimitate a pacienţilor, incintele spitaliceşti se închid perimetral cu gard, accesele rezolvându­se astfel încât să poată fi controlate.

IV.5.1.3. Organizarea funcţional ­ urbanistică a incintelor spitaliceşti, ridică o serie de probleme specifice: ­ sectorizarea terenului în zone funcţionale şi organizarea relaţiilor dintre acestea în funcţie de natura activităţilor şi categoriilor de utilizatori; ­ delimitarea şi tratarea adecvată a sectoarelor ce necesită a fi protejate: cele în care se deplasează sau sunt cazaţi bolnavii şi cele în care se desfăşoară activităţi medicale sensibile faţă de factori externi perturbatori; ­ stabilirea şi diferenţierea traseelor de circulaţie pentru pietoni şi diverse categorii de vehicule, amplasarea spaţiilor de parcare, a platformelor de staţionare şi manipulare a materialelor, soluţionarea modului de deservire a diferitelor accese în clădiri, în funcţie de specificul acestora; ­ amplasarea construcţiilor în raport de realţiile funcţionale dintre ele, dar şi condiţionat de caracterisiticile sitului; ­ stabilirea soluţiilor de echipare cu utilităţi a incintei (staţii şi centrale proprii, reţele de distribuţie a diverşilor agenţi) în funcţie de cerinţele funcţionale şi modul de amplasare a clădirilor ce compun ansamblul, corelat cu rezolvările tehnice ale reţelelor edilitare existente în zona amplasamentului (racorduri, branşamente); ­ prezervarea (dacă terenul a fost astfel dimensionat) zonelor destinate dezvoltării (extinderii) ulterioare a funcţiunilor spitaliceşti, cu asigurarea modalităţilor de extindere a serviciilor gospodăreşti, circulaţiilor şi reţelelor de utilităţi; ­ asigurarea condiţiilor igienico ­ sanitare, a celor de protecţie a mediului, izolarea şi neutralizarea surselor de poluare proprii, organizarea stocării, prelucrării şi evacuării deşeurilor.

IV.5.2. Zonificarea terenului de amplasament al spitalelor

IV.5.2.1. Zonificarea incintei va ţine seama de următoarele criterii: a. ­ concordanţa cu zonificările operate la interiorul clădirilor; b. ­ separarea spaţiilor (sectoarelor) în care se desfăşoară funcţiuni incompatibile (cele cu specific medical faţă de cele tehnico ­ utilitare şi gospodăreşti); c. ­ protejarea sectoarelor în care se deplasează şi recreazâ bolnavii (categoria cea mai vulnerabilă faţă de riscuri) faţă de cele destinate altor activităţi;

d. ­ gruparea acceselor în clădiri şi a circulaţiilor pentru vehicule în funcţie de activităţile deservite şi delimitarea zonelor afectate de trafic şi manipulări de materiale, faţă de restul spaţiilor; e. ­ amplasarea periferică şi grupată a sectoarelor din incintă în care au acces utilizatori externi (pacienţi ambulatori, vizitatori, studenţi, furnizori).

IV.5.2.2. Principalele zone ce se delimitează în cadrul incintelor spitaliceşti sunt: ­ zona publică ­ partea incintei cuprinsă intre accesul principal în incintă şi accesele principale în spital; în această zonă au acces cea mai mare parte a utilizatorilor (interni şi externi) şi a vehiculelor. OBSERVAŢIE: La s ni ta lele ele capacitate mare ca si la cele cu funcţiuni asociate pot apărea două ­ trei zone publice, separate total sau parţial între ele (zone de acces distincte pentru sectorul de urgenţe, cel de învăţământ ­ cercetare, pentru staţia de salvare etc). La spitalele cu secţie de boli infecfioa.se se va separa zona publică destinată acesteia de zona publică pentru restul spitalului. ­ zona de serviciu ­ creată prin gruparea acceselor, circulaţiilor şi platformelor aferente clădirilor ce adăpostesc funcţiuni gospodăreşti sau tehnico ­ utilitare; ­ zona de recreere pentru bolnavi (parcul spitalului) ­ cuprinzând spaţiile verzi şi aleile de promenadă în aer liber rezervate pacienţilor; se va avea în vedere o relaţie cât mai directă între aceasta şi nodul de circulaţie verticală care deserveşte secţiile de spitalizare; ­ zone de protecţie ­ cuprinzând spaţiile plantate de protecţie a microclimatului şi alte zone restricţionate pentru protecţia unor funcţiuni (gospodăria de apă potabilă, vecinătăţi ale unităţilor nucleare etc). In funcţie de amplasarea spitalelor şi/sau de asocierea altor funcţiuni poate apărea necesară delimitarea şi a altor zone, cum ar fi: zonă pentru creşterea şi întreţinerea animalelor de cercetare, zonă pentru heliport, zonă de locuinţe pentru personalul medical etc.

IV.5.3. Orientarea clădirilor pe teren

IV.5.3.1. Aşezarea clădirilor pe teren va asigura ca faţadele ce corespund saloanelor de bolnavi să fie orientate preferenţial spre sud­est, sud sau nord­vest; se va evita expunerea lor spre nord, nord­est sau vest. Faţadele pe care se află ferestrele laboratoarelor, sălilor de operaţie sau ale altor încăperi dotate cu aparatură medicală sensibilă la însorire directă, se vor orienta spre nord­vest, nord şi nord­est.

IV.5.3.2. Se va avea grijă ca prin poziţionarea reciprocă a clădirilor sau volumelor construite să nu se favorizeze crearea unor curenţi locali de aer care să afecteze zonele de circulaţie şi cazare a bolnavilor. Se va evita practicarea acceselor importante (cu flux mare de persoane) pe faţadele expuse vânturilor dominante.

IV.5.3.3. Se interzice amplasarea coşurilor de fum (de la centrala termică, crematoriu, grup electrogen) sau a exhaustărilor de la centralele de ventilaţie în astfel de poziţii în care emisiile poluante ar putea fi direcţionate de vânturile dominante sau curenţii locali de aer spre faţadele spre care au ferestre încăperile sensibile ale sectoarelor medicale.

IV.5.3.4. Fronturile de clădire cuprinzând saloane de bolnavi, săli de operaţie sau săli de naşteri se vor orienta spre vecinătăţile imediate cele mai favorabile (parcul bolnavilor, alte spaţii verzi, zone liniştite şi fără risc de poluare); acestea nu se vor orienta spre spaţii intens circulate, parcaje, curţi de serviciu, fără o distanţiere suficientă şi o protecţie prin spaţii intermediare plantate.

IV.5.4. Distanţe între fronturi de clădiri şi cerinţe la compunerea ansamblurilor volumetrice

IV.5.4.1. Distanţele între fronturile paralele, atunci când cel puţin unul are ferestre ale încăperilor în care sunt cazaţi bolnavi sau se desfăşoară activităţi medicale ce necesită iluminare directă, vor fi cel puţin 50 % din înălţimea până la cornişă a frontului care umbreşte ferestrele spaţiilor menţionate.

IV.5.4.2. Nu se vor aşeza faţă în faţă, chiar dacă distanţele între fronturi sunt respectate, ferestre ale spaţiilor sau funcţiunilor care prezintă incompatibilităţi (saloane de bolnavi cu cabinete de explorări şi investigaţii, cu săli de operaţie, săli de naşteri, saloane de terapie intensivă, săli de autopsie şi zone de eliberare cadavre).

IV.5.4.3. Se va evita ca imediat sub ferestrele saloanelor de bolnavi sau a spaţiilor cu funcţiuni medicale sensibile să se amplaseze terase, acoperişuri ori alte suprafeţe care pot acumula praf sau degaja radiaţii termice datorită insolării.

IV.5.5. Distanţe faţă de limita incintei

IV.5.5.1. Intre fronturile cu ferestre ale spaţiilor de cazare şi ale funcţiunilor medicale sensibile din punctul de vedere al condiţiilor igienico­sanitare şi străzile limitrofe cu trafic intens saii vecinătăţi cu surse de zgomot, trepidaţii, mirosuri dezagreabile, praf etc. se vor păstra distanţe convenabile (20 ­ 25 m) şi se vor prevedea ecrane de protecţie (plantaţii dese cu arbori şi arbuşti, ziduri sau garduri pline la limita incintei).

IV.5.5.2. Distanţa între fronturile de mai sus şi marginile laterale ale incintei, dacă vecinătăţile sunt favorabile, nu va fi mai mică de 10 m, spre a asigura gradul de intimitate necesar persoanelor în suferinţă şi specificul activităţilor medicale. Această distanţă se poate reduce până la 3 m pentru faţadele cu ferestre ale clădirilor anexă tehnico­gospodăreşti sau administrative.

IV.5.6. Regim de înălţime

IV.5.6.1. Clădirile spitaliceşti curente nu au condiţionări proprii care să impună un anumit regim de înălţime; excepţie fac unele funcţiuni tehnico­medicale speciale (bunkere de iradiere cu energii înalte, vivarium) sau unele staţii şi centrale tehnice (staţia de oxigen, centrala termică) ce trebuie amplasate în clădiri izolate pe considerente tehnologice; într­o incintă spitalicească se vor întâlni volume construite cu înălţimi diferite rezultate din conceptul general de soluţionare spaţio­funcţională, din particularităţile specifice tipului de spital şi datelor de temă, din adoptarea unor decizii privind segregările de funcţiuni, zonificările, măsurile de protecţie etc.

IV.5.6.2. Se recomandă evitarea dezvoltării pe înălţime a clădirilor spitaliceşti (chiar şi în cazul spitalelor de capacitate mare) datorită disfuncţionalităţilor induse de dependenţa excesivă faţă de mijloacele de transport pe verticală.

IV.5.7. Circulaţiile interioare în incintă

IV.5.7.1. Sistemul de circulaţii interioare ale incintei spitaliceşti se compune din: ­ alei exclusiv carosabile, ­ alei exclusiv pietonale şi trotuare, ­ alei mixte carosabile şi pietonale.

IV.5.7.2. Dimensionarea aleilor carosabile se face în funcţie de trafic (fluxuri), de nevoile de staţionare, de gabaritele mijloacelor de transport utilizate. Lăţimea acestora nu va mai fi mai mică de: a. ­ 2,5 m pentru aleile carosabile utilizate ocazional, în care caz la lungimi mai mari de 25 m se vor prevedea supralărgiri pentru depăşire, iar la capete zone de întoarcere; b. ­ 4 m pentru aleile carosabile de trafic mic sau cele care presupun staţionări, prevăzute la capete cu zone de întoarcere; c. ­ 6 m şi peste 6 m pentru aleile carosabile mai intens circulate (accese principale la spitalele mici şi mijlocii, accese la zona de serviciu pentru spitalele mari, accese la sectorul de urgenţe când acesta este dezvoltat etc).

IV.5.7.3. Se prevăd obligatoriu trotuare pietonale, pe o parte sau pe ambele părţi, la aleile carosabile de 6 m lăţime şi peste 6 m; se recomandă prevederea unui trotuar la aleile de 4 m lăţime dacă conduc la intrarea de urgenţă sau la platforma pentru serviciile tehnico ­ gospodăreşti; se admite circulaţia pietonilor pe aleile carosabile de 2,5 m.

IV.5.7.4. Pentru spitalele cu capacitate mai mare de 500 paturi, precum şi pentru spitalele mijlocii (mici) dacă sunt asociate cu dispensare policlinice sau alte funcţiuni complementare, se recomandă separarea completă a aleilor pietonale de cele carosabile, cu deosebire în zona accesului pentru bolnavi, separare ce se va realiza fie prin stabilirea unui traseu distinct, fie prin prevederea unui spaţiu verde între trotuar şi carosabil.

IV.5.7.5. Aleile pietonale destinate pentru plimbarea bolnavilor spitalizaţi, se vor soluţiona distinct de celelalte circulaţii, la distanţă de aleile sau platformele carosabile, precum şi de zonele în care se manipulează materiale şi echipamente, substanţe cu potenţial toxic, inflamabil sau exploziv.

IV.5.7.6. Parcajele se vor amplasa cât mai grupat şi cât mai aproape de accesul în incintă. Se recomandă amplasarea în afara incintei spitalului a parcajelor pentru vizitatori, studenţi, cercetători, a altor categorii de persoane care nu sunt nemijlocit implicate în activităţile spitalului.

OBSERVAŢIE: La spitalele mari sau la cele amplasate pe terenuri insuficiente se prefera soluţiile care asigură parcarea în subteran a autoturismelor personalului, cu luarea masurilor de protecţie cuvenite la evacuarea gazelor de eşapament.

IV.5.8. Amplasarea reţelelor de utilităţi în incintă

IV.5.8.1. Clădirile spitaliceşti sunt alimentate şi legate între ele printr­o serie de reţele, în majoritate subterane, ce transportă utilităţi: ­ conducte de alimentare cu apă potabilă şi apă de incendiu; ­ conducte de canalizare cu cămine şi staţii de tratare a efluenţilor pe traseu; ­ reţele termice diversificate după temperatura şi presiunea agenţilor; ­ conducte de apă răcită; ­ reţele pentru gaze naturale; ­ reţele pentru oxigen şi aer comprimat; ­ reţele electrice de medie (înaltă) tensiune pentru alimentarea posturilor de transformare şi reţele de distribuţie pentru curenţi de joasă tensiune; ­ reţele de telecomunicaţii.

IV.5.8.2. La amplasarea acestor reţele se vor avea în vedere: gruparea reţelelor asemenea şi sistematizarea traseelor pentru a afecta cât mai puţin din teren, respectarea condiţiilor specifice de alcătuire şi pozare, respectarea reglementărilor tehnice privind vecinătatea traseelor şi rezolvarea intersecţiilor.

IV.5.8.3. în cazul spitalelor mari, sau a platformelor spitaliceşti comune mai multor unităţi sanitare, se vor prevedea, pe traseele principale, galerii vizibile în care se vor monta toate reţelele care nu prezintă incompatibilităţi de amplasare în acest sistem.

IV.5.8.4. Reţelele pentru utilităţi nu se vor amplasa sub aleile carosabile pentru a nu bloca circulaţia în incintă pe perioada intervenţiilor pentru reparaţii.

ANEXE GENERALE

AI SCHEME FUNCŢIONALE PRIVIND PRINCIPALELE COMPARTIMENTE ŞI SECTOARE

AII. CONDIŢII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

AII CONDITII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, REALIZAREA SI EXPLOATAREA CONSTRUCTIILOR SPITALICESTI

AII.1 CONSIDERENTE GENERALE Derularea procesului de proiectare, realizarea si executia constructiilor spitalicesti se va face în conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexa, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei. AII.2. DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE RE FAZE ŞI ETAPE CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE ÎN VIGOARE AII.2.1.1 Operaţiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a

AII. CONDIŢII PRIVIND DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE, REALIZAREA ŞI EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

AII.l. CONSIDERENTE GENERALE Derularea procesului de proiectare, realizarea şi execuţia construcţiilor spitaliceşti se va face în conformitate cu indicaţiile menţionate în prezenta anexă, cu precizarea că, în acelaşi timp, se va respecta întreaga legislaţie în vigoare la data proiectării şi realizării investiţiei.

AII.2. DERULAREA PROCESULUI DE PROIECTARE P„E FAZE SI ETAPE CONFORM CU REGLEMENTĂRILE LEGALE IN VIGOARE

Al 1.2.1.1 Operafiuni şi studii preliminare iniţierii investiţiilor

AII.2.1.1 Fundamentarea necesităţii realizării de spitale noi, de extindere şi completare a serviciilor medicale în raport cu dezvoltarea localităţilor, se va face de către organele administraţiei locale, împreună cu Direcţiile Sanitare Judeţene, pe bază de studii şi analize multicriteriale ale situaţiei existente în teritoriu, ale disfuncţionalităţilor evidenţiate şi ale cerinţelor de perspectivă pe termen mediu şi lung.

AII.2.1.2. în planurile urbanistice generale şi zonale (PUG şi PUZ), elaborate pentru localităţile urbane şi rurale, se vor cuprinde noile obiective spitaliceşti, rezervându­se amplasamente care să asigure condiţii corespunzătoare acestui tip de unităţi sanitare (conform Regulamentului general de urbanism aprobat prin HG 525/1996 şi cerinţelor de la Cap. IV din prezentul Normativ). Verificarea caracteristicilor terenurilor propuse pentru amplasarea de spitale se va face anterior cuprinderii în PUG şi PUZ, prin studii topometrice, geotehnice, de încadrare în mediul natural şi construit existent. Pentru amplasamentele destinate spitalelor, precum şi pentru zonele de influenţă adiacente, se vor face precizări speciale în Regulamentele urbanistice locale privind vecinătăţile admise şi regimul construit al acestora, arterele de circulaţie şi mijloacele de transport in comun, dotările tehnico ­ edilitare obligatorii, etc.

AII.2.1.3. Determinarea capacităţii, profilului şi structurii medicale a viitoarelor obiective spitaliceşti se va face de către organismele şi specialiştii cu responsabilităţi în managementul reţelei de asistenţă medicală prin analize şi studii prealabile privind starea de sănătate şi structura populaţiei din teritoriu, recurenţa şi morbiditatea unor patologii generale sau specifice zonei, tendinţa de evoluţie pe termen mediu şi lung a necesităţilor de asistenţă sanitară, oportunitatea dezvoltării în cadrul noilor unităţi a unor funcţiuni medicale asociate (dispensar, sector de învăţământ şi/sau cercetare de specialitate). Datele din aceste studii vor fi analizate de investitor pentru întocmirea temei cadru a viitoarei investiţii.

AII.2.2. Iniţierea investiţiei

AII.2.2.1. Iniţierea investiţiilor ce se vor finanţa din fonduri publice, definite ca la II. 1.3. i 2, se face pe baza .Studiului de pre fezabilitate care determină, pe baza datelor tema cadru şi a condiţiilor specifice unor amplasamente date, parametrii unităţi spitaliceşti: ­ tema de proiectare propriu­zisă cuprinzând caracteristicile spaţio­funcţio şi tehnico­medicale; ­ volumul cheltuielilor estimate a fi necesare pentru realizarea obiectiv (costuri pentru proiectare, execuţie, dotare medicală, lucrări conexe de ini public etc).

„Studiul de prefezabilitate" se întocmeşte, în conformitate cu Nori metodologice privind conţinutul ­ cadru precizate de Ordinul comun MF ­ ML nr. 1743/69/N/1996, prin grija ordonatorului de credite (investitor), de < persoana juridică achizitoare, prin forţe proprii sau cu sprijinul unor consul specializaţi în proiectarea construcţiilor spitaliceşti. „Studiul de prefezabilitate" se aprobă de către ordonatorul de credite.

AII.2.2.2. Pentru investiţii realizate integral din fonduri private nu este impusă elabo unui Studiu de prefezabilitate. Investitorul va obţine însă avizul Ministe Sănătăţii sau al organismelor competente din subordinea acestuia referii principalele date de temă ale spitalului pe care intenţionează să­1 real (capacitate, profil medical, structura şi organizarea serviciilor medicale).

AII.2.2.3. Concomitent investitorul întreprinde demersurile şi operaţiunile necesare sta terenurilor de amplasare şi clarificării statutului juridic al deţinerii şi util acestuia (concesionare, transfer, cumpărare, eventual expropriere) dacă acesl sunt proprietatea investitorului.

AII.2.2.4. Pentru alte terenuri decât cele prevăzute cu destinaţia spitale prin PUG şi P vor întocmi, la iniţiativa investitorului sau a administraţiei locale, p urbanistice de detaliu (PUD) prin care se vor evidenţia: ­ capabilitatea terenului şi a zonelor învecinate de a satisface con necesare pentru amplasarea unui spital; ­ modul de integrare al noii construcţii spitaliceşti în cadrul urbanistic ej sau preconizat, impactul acestuia asupra zonei etc.

AII.2.2.5. Pentru terenurile de amplasare prezervate prin PUG sau PUZ, cât şi penti studiate prin PUD, se va obţine ^Certificatul de urbanism", document ei autoritatea administraţiei publice locale. Prin „Certificatul de urbanis specifică, pe lângă regimul juridic şi economic al terenului, condiţiile tehr utilizare a acestuia, precum şi avizele tehnice ce trebuie obţinute de la organ locale responsabile cu gospodărirea resurselor din teritoriu, a infrastructu reţelelor edilitare, cu protecţia mediului etc.

AII.2.2.6. în cazul în care este posibilă alegerea între mai multe amplasamente în localităţii, aceasta se va face pe baza unor studii de amplasament cu i comparative privind avantajele şi dezavantajele fiecărui teren în rap adecvarea la cerinţele temei program propuse. în această situaţie se vor certificate de urbanism pentru toate terenurile supuse analizei.

AII.2.3. Proiectarea construcţiilor spitaliceşti

AII.2.3.1. Cadrul pentru alegerea corectă a proiectantului cu competenţa tehnică şi experienţa necesară proiectării complexe a unităţilor spitaliceşti este, pentru investiţiile publice, licitaţia de adjudecare a proiectării, organizată conform reglementărilor legale în vigoare, stipulate în HG 727/1993. Pentru obiective spitaliceşti de mare amploare şi importanţă naţională, investitorii sau administraţia publică pot iniţia, în prealabil, organizarea unui concurs de arhitectură.

AII.2.3.2. Pe baza Temei de proiectare aprobată odată cu Studiul de prefezabilitate, a stipulaţiilor şi recomandărilor din Certificatul de urbanism şi din avizele tehnice, proiectantul desemnat întocmeşte „Studiul de fezabilitate". în cadrul căruia elaborează Tema de tehnologie medicală, definitivează concepţia spatio ­funcţională şi plastic ­ arhitecturală a viitorului spital şi planul general de organizare a incintei, stabileşte soluţiile tehnice pentru lucrările de construcţii şi instalaţii în funcţie de principalele echipamente şi dotări medicale prevăzute, estimează costurile de investiţie pe obiecte şi categorii de lucrări şi întocmeşte devizul general al obiectivului.

AII.2.3.3. Pentru investiţiile publice „Studiul de fezabilitate" se aprobă, potrivit prevederilor din Legea 72/1996 a finanţelor publice, de către guvern sau ordonatorii principali de credite, în funcţie de mărimea investiţiei şi competenţelor valorice de aprobare. Fără un Studiu de fezabilitate aprobat conform prevederilor legale nu este permisă finanţarea următoarelor faze de proiectare.

AII.2.3.4. „Proiectul tehnic" este următoarea fază de proiectare ce se elaborează de acelaşi proiectant care a întocmit Studiul de fezabilitate. Pentru investiţiile realizate parţial sau integral din fonduri publice, reglementările legale prevăd cuprinderea în cadrul Proiectului tehnic a documentaţiilor necesare pentru licitaţia de adjudecare a execuţiei lucrărilor, respectiv ..caiete de sarcini" şi ..liste cu cantităţi de lucrări" (conform precizărilor din Ord. comun MF ­ MLPAT nr. 1743/69/N/1996). în cazul investiţiilor de la alineatul precedent, Proiectul tehnic se aprobă de către ordonatorul de credite, pentru încadrarea în indicatorii tehnico­economici aprobaţi la Studiul de fezabilitate. Depăşirea acestor indicatori conduce la remiterea proiectului spre aprobare la forurile abilitate prin Legea 72/1996.

A.II.2.3.5. Proiectul tehnic se supune verificării în ceea ce priveşte respectarea cerinţelor de calitate a construcţiilor, conform prevederilor Legii 10/1995, în integralitatea lui (inclusiv documentaţia tehnică ce se înaintează autorităţii administraţiei locale pentru autorizarea construcţiei). Verificarea Proiectelor tehnice se face numai de către verificatori atestaţi, conform Hotărârii Guvernului nr. 925/1995, în baza regulamentului de procedură aprobat.

A.II.2.3.6. O parte a proiectului tehnic verificat, ..proiectul pentru autorizaţia de construire", însoţit de avizele tehnice (solicitate prin Certificatul de urbanism şi de dovada titlului de proprietate sau concesionare a terenului, constituie documentaţia în baza căreia autoritatea administraţiei publice emite Autorizaţia de construire, fără de care nu se poate începe execuţia obiectivului.

A.II.2.3.7. „Detaliile de execuţie", ultima fază de proiectare, se întocmesc de la caz la caz de către proiectant sau de către antreprenorul lucrării, cu respectarea prevederilor din Proiectul tehnic şi Caietele de sarcini. Elaborarea detaliilor de execuţie se poate face înainte de începerea lucrărilor în şantier sau pe parcursul execuţiei acestora. Punerea lor în aplicare se va face după verificarea de către un verificator atestat.

A.II.3. REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII

A.II.3.1. Execuţia investiţiilor publice se adjudecă pe bază de licitaţie publică, în condiţiile stabilite de ord. guv. nr. 12/1993 şi 15/1993, potrivit Regulamentului aprobat prin Hot.Guv.nr. 592/1993. Proiectul tehnic, verificat şi aprobat, împreună cu anexele sale (Caiete de sarcini şi Liste cu cantităţi de lucrări) sunt parte componentă a documentaţiei de licitaţie şi servesc la întocmirea ofertelor de către contractanţi, iar după adjudecarea executantului, la întocmirea contractelor de execuţie ale obiectivului de investiţie.

A.II.3.2. Execuţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii se va face în termenul impus prin Autorizaţia de construire, cu respectarea condiţiilor puse de emitentul Autorizaţiei privind organizarea şantierului.

A.II.3.3. Verificarea calităţii execuţiei construcţiilor şi instalaţiilor pe faze şi categorii de lucrări este obligatorie. Ea se efectuează de către: ­ investitor, prin agenţi de consultanţă şi diriginţi de specialitate atestaţi conform HG 925/1995; ­ proiectant, prin specialiştii săi, obligaţi să participe la verificarea în şantier a modului cum se execută lucrările cuprinse în proiecte; ­ executant, prin personalul propriu şi responsabilii tehnici cu execuţia atestaţi conform HG 925/1995; ­ organele Inspecţiei de stat în construcţii.

A.II.3.4. Echiparea cu aparatură tehnico­medicală şi utilajele funcţionale necesare este o componentă de bază a funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti în raport cu cerinţele de calitate pe care trebuie să le asigure construcţia. Condiţiile de montaj, racordurile şi alimentarea cu instalaţii a aparaturii şi utilajelor se stabilesc, după caz, prin proiectul de tehnologie şi/sau detalii de montaj, elaborate de proiectant, împreună cu furnizorul adjudecat prin licitaţie şi se execută, în funcţie de stipulaţiile din contractele de livrare, sau de către furnizor, sau de către executantul general al lucrării. Aceste lucrări trebuie să concorde cu prevederile generale ale proiectului şi să nu diminueze calitatea cerută pentru construcţie.

A.II.3.5. ..Recepţia construcţiilor" constituie procedura de certificare a realizării lucrărilor şi cu celelalte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei întocmită de investitor. Recepţia construcţiilor se efectuează de către investitor (proprietar), în prezenţa proiectantului şi executantului, în două faze: la terminarea lucrărilor de execuţie şi la expirarea perioadei de garanţie. După punerea în funcţiune a construcţiilor se derulează perioada de izarantie legală, interval în care se evidenţiază şi remediază defectele calitative ale lucrărilor de construcţii şi instalaţii, constatate pe parcursul exploatării.

A.II.4. EXPLOATAREA CONSTRUCŢIILOR SPITALICEŞTI

A.II.4.1. Urmărirea în exploatare a construcţiilor se efectuează pe toată durata lor de existenţă. Proiectantul stabileşte prin documentaţia tehnică elaborată (caiete de sarcini, instrucţiuni tehnice de exploatare, proiecte de urmărire în timp a comportării construcţiilor, instalaţiilor şi echipamentelor) modul adecvat de explotare a clădirilor spitaliceşti, pentru menţinerea cerinţelor de calitate a acestora.

A.II.4.2. Proprietarul, utilizatorul (beneficiarul de folosinţă) şi/sau administratorii spitalului au obligaţia de a efectua la timp lucrările de întreţinere şi reparaţiile necesare, pentru a nu se produce degradări ale construcţiilor şi instalaţiilor care să afecteze paramentrii de funcţionalitate stabiliţi prin proiect.

A.II.4.3. Intervenţiile la construcţii şi instalaţii, pe durata de existenţă a clădirilor spitaliceşti, pentru reamenajări cu aparatură medicală, extinderi, se vor face pe baza unui proiect avizat de proiectantul iniţial al obiectivului sau a unui proiect fundamentat pe concluziile unei expertize tehnice, întocmită de un expert tehnic atestat (conform HG 925/1995).

A.II.4.4. Cartea tehnică a construcţiei va fi păstrată pe toată durata de existenţă a acesteia, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) având obligaţia de a o completa cu toate documentele şi documentaţiile tehnice referitoare la diferitele constatări de defecţiuni, expertizări, lucrări de reparaţii si intervenţii, modernizări etc, executate pe parcurs.

La înstrăinarea construcţiei, proprietarul (beneficiarul de folosinţă) va preda cartea tehnică noului proprietar (beneficiar).

A.II.4.5. Orice reamenajări, modernizări, refuncţionalizări şi extinderi ale clădirilor spitaliceşti existente, efectuate din fonduri publice, vor urma aceleaşi demersuri legale de iniţiere, avizare ­ aprobare, proiectare, execuţie ca şi pentru o construcţie nouă.

A.II.4.6. Pentru orice intervenţii la clădirile spitaliceşti existente, cu execepţiile menţionate în Legea 50/1991, se va solicita şi obţine autorizaţia de construire, urinând aceeaşi procedură ca pentru o construcţie nouă.

A.II.4.7. La dezafectarea, demontarea sau demolarea construcţiilor spitaliceşti se vor respecta prevederile Legii 10/1995 privind „postutilizarea construcţiilor". Demolarea construcţiilor se autorizează de administraţia publică locală conform prevederilor Legii 50/1991 (Autorizaţia de desfiinţare).

ANEXA A.II.2. a

LISTA AVIZELOR ŞI ACORDURILOR CE TREBUIE OBŢINUTE DI INVESTITOR (BENEFICIAR DE FOLOSINŢĂ) PE PARCURSUI ELABORĂRII PROIECTULUI

A. ­ în faza de studiu a planului urbanistic de detaliu (PUD): ­ avize de principiu din partea administratorilor reţelelor publice, privind asigurarea c utilităţile necesare noului obiectiv (alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energi termică, electrică, telefonie, gaze naturale etc.) precum şi modul de racordare (branşare la reţelele existente în zonă; ­ avize de principiu din partea administratorilor domeniului publice, drumurilor publice reţelelor de transport public etc. ­ după caz ­; ­ avizul comisiilor de specialitate şi responsabililor legali pentru amplasamente situate î zone protejate (istorice, arhitectural ­ urbanistice etc.) ­ după caz ­; ­ alte avize solicitate de autoritatea care aprobă PUD.

B. ­ în faza de Studiu de prefezabilitate şi Studiu de fezabilitate (pentru investiţiile publice) sau faza de studii preliminare (pentru investiţiile private): ­ Certificat de Urbanism; ­ avizul Direcţiei Sanitare locale sau al Ministerului Sănătăţii; ­ avizele tehnice privind asigurarea utilităţilor (dacă terenul era prevăzut ca destinaţie pri PUZ şi nu s­a mai elaborat PUD); ­ avizul Inspectoratului de Poliţie Sanitară şi Medicină Preventivă (IPSMP); ­ avizul autorităţii teritoriale pentru protecţia mediului; ­ avizul autorităţii locale privind protecţia la incendiu; ­ alte avize solicitate prin Certificatul de urbanism sau de către organele de avizar aprobare ale investiţiilor publice.

C. ­ În faza de Proiect tehnice: ­ avizul comisiei teritoriale privind protecţia la radiaţii; ­ avizul autorităţii locale pentru apărarea civilă privind amenajarea de adăposturi subteran (conf. HG 531/1992).

CUPRINS

VOLUMUL 2

V. CERINŢE privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederii Legea 10/1995

V.l. Rezistenţă şi stabilitate .......................... ............................. ..........................157 Anexa V.l.­ Documente conexe............................................................. ................169

V.2. Siguranţa în exploatare............. .............♦........................................................171 Anexa V.2. ­ Documente conexe..............................................................................186

V.3. Siguranţa la foc.................................... .............................................................188 Anexa V.3. ­ Documente conexe

V.4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului.................................................................................................................................197

V.4.(A) Igiena mediului interior.........................................................................................197 V.4.(A).l. Mediul higrotermic............................................................................197

Anexa V.4.(A).l. ­ Documente conexe V.4.(A).2. Igiena aerului...................................................................................201 Anexa V.4.(A).2. ­ Documente conexe V.4.(A).3. Igiena finisajelor...................................................................................207 V.4.(A).4. Igiena vizuală..................................................................................... 208 Anexa I.4.(A).4. ­ Documente conexe V.4.(A).5. Igiena auditivă ..................................................................................214 V.4.(B) Igiena apei ...............................................................................................................214 Anexa V.4.(B). ­ Documente conexe Anexa V.4.(C) ­ Documente conexe V.4.(C) Igiena evacuării rezidurilor lichide..............................................................................227 V.4.(D) Igiena evacuării rezidurilor solide.............................................................................220 V.4.(E). Protecţia mediului ...................................................................................................222 Anexa V.4. ­ Documente conexe

V.5. Izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie ....................................................................................................................................................224 Anexa V.5. ­ Documente conexe V.6.

V.6Protecţia împotriva zgomotului.................................................................................................................................230

Anexa V.6. ­ Documente conexe

V. CERINŢE privind proiectarea clădirilor spitaliceşti conform prevederi Legea 10/1995

CONSIDERENTE GENERALE Cele şase cerinţe, obligatoriu a fi menţinute pe întreaga durată de existenţă a clădirii, conform prevederilor Legii 10/1995 sunt următoarele:

1. Rezistenţă şi stabilitate • 2. Siguranţa în exploatare 3. Siguranţa la foc 4. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului 5. Izolarea termică, hidrofugă şi economia de energie 6. Protecţia la zgomot

Categoriile de utilizatori ale căror cerinţe, privind funcţionalitatea, calitatea şi siguranţa construcţiilor şi instalaţiilor, trebuie soluţionate cu prioritate, sunt în ordine: ­ pacienţii (cu prioritate specială ­ cei cu afecţiuni grave) ­ personalul medical (cu prioritate, cei implicaţi direct în activităţi medicale cu grad ridicat de risc pentru bolnavi) ­ personalul paramedical ce desfăşoară activităţi tehnologice sau tehnice periculoase.

Riscurile avute în vedere în cazul clădirilor spitaliceşti sunt: a. generale ­ comune tuturor clădirilor civile b. specifice spitalelor ­ rezultate din: ­ aglomerare de persoane cu capacităţi fizice şi psihice diminuate ­ aglomerare de persoane purtătoare de infecţii microbiene, concomitent cu concentrarea de activităţi (acte medicale) care comportă manipulări ale germenilor patogeni cu risc de proliferare şi răspândire ­ aglomerare de tehnologii, echipamente, instalaţii, cu potenţial de producere a accidentelor. Prezentul normativ se referă, în principal, la cerinţele utilizatorilor raportate la riscurile specifice spitalelor.

VI. REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE

V.l.l. CONSIDERENTE GENERALE

V. 1.1.1. Construcţiile destinate spitalelor trebuie să asigure satisfacerea exigenţelor utilizatorilor pe întreaga durată de serviciu în condiţiile unei exploatări normale. De asemenea, spitalele fiind construcţii de importanţă vitală pentru societate, ele trebuie să se menţină în stare de funcţionare integrală în timpul cutremurelor sau ale altor calamităţi naturale. Pentru realizarea acestor deziderate este necesar ca încărcările susceptibile de a acţiona asupra clădirii în timpul execuţiei şi pe întreaga durată de exploatare să nu se producă nici unul din următoarele evenimente: a. prăbuşirea totală sau parţială a clădirii; b. deformări de mărime inadmisibilă ale elementelor structurale care să provoace avarierea elementelor nestructurale ale clădirii, a instalaţiilor sau a aparaturii medicale; c. avarii ale construcţiei rezultând din accidente tehnice,

V.1.1.2. Asigurarea unei comportări adecvate a clădirilor spitaliceşti în raport cu cerinţa de rezistenţă şi stabilitate se va urmări în toate etapele de realizare a investiţiei (iniţiere, proiectare, execuţie), precum şi pe parcursul exploatării acestora (analiza comportării timp).

V.1.1.3. Spitalele vor fi proiectate şi realizate astfel încât să fie satisfăcută cerinţa de rezistenţă şi stabilitate atât pentru terenul de amplasament şi pentru ansamblul clădirii, cât şi pentru fiecare din părţile componente ale acesteia: • infrastructura de rezistenţă (fundaţii directe, fundaţii indirecte, ziduri de sprijin, pereţii şi planşeele subsolurilor, etc); • suprastructura de rezistenţă (elemente şi subansambluri structurale verticale şi orizontale); • elemente nestructurale (de închidere, compartimentare, învelitori pe şarpantă, ii&ane suspendate etc); '• instalaţii aferente clădirii şi elemente de susţinere ale acestora; • elemente de pozare fundaţii, susţinere şi fixare ale echipamentelor electromecanice şi ale aparaturii tehnico ­ medicale.

V.1.1.4. Cerinţa de „rezistenţă şi stabilitate" va fi satisfăcută, cu o probabilitate acceptabilă, pe timpul unei durate de exploatare raţională a clădirii din punct de vedere economic, respectiv tehnico ­ funcţional.

V.1.1.5. Satisfacerea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se va asigura în toate cazurile de solicitare a clădirii, în afară de situaţiile unor solicitări cu probabilitate de producere deosebit de mică şi care', din acest motiv, nu au fost avute în vedere la proiectare, precum şi de cazurile în care se produc erori umane grave în fazele de concepţie, execuţie şi utilizare ale clădirii.

V.1.1.6. Semnificaţia termenilor utilizaţi în definirea cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" este: a. Prin „încărcări susceptibile de a acţiona asupra clădirii" se înţeleg acţiunile şi efectele unor solicitări care, pe durata de existenţă a clădirii, supun elementele de construcţie la eforturi unitare care pot provoca deformaţii, degradări în timp sau avarii ale acestora. Acţiunile pot fi: ­ cu caracter permanent: încărcări gravitaţionale, sarcini utile, vibraţii etc; ­ cu caracter temporar, dar periodic: încărcări în zăpadă, presiunea vântului, seisme; ­ cu caracter excepţional: inundaţii, explozii, incendii.

b. Prin „prăbuşire" se înţelege una din diferitele forme de cedare a construcţiei pentru care se definesc stările limită ultime. c. Prin „deformaţii de mărime inadmisibilă" se înţelege deformarea sau fisurarea clădirii sau a unei părţi a acesteia sau care atrage anularea ipotezelor făcute pentru a determina stabilitatea, rezistenţa mecanică sau aptitudinea de exploatare a clădirii sau a unor părţi ale acesteia sau acelea care antrenează o reducere importantă a durabilităţii clădirii. d. Prin „avarii rezultând din accidente tehnice" se înţeleg distrugeri parţiale ale elementelor sau subansamblelor construcţiei, provocate de elemente accidentale: o explozie, o încărcare excepţională, sau o consecinţă a unei erori umane şi care ar fi putut fi evitate sau limitate.

V.l. 2. EXIGENŢE DE PERFORMANŢĂ CORESPUNZĂTOARE CERINŢEI DE REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE Cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" îi corespund următoarele exigenţe de performanţă pentru clădirea în ansamblu şi pentru părţile sale componente:

V.l.2.1. Rezistenţa Rezistenţa unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din eforturile interioare într­o secţiune sau într­un element de construcţie, aşa cum acestea rezultă din,proprietăţile geometrice şi mecanice ale materialului şi terenului de fundare, inclusiv din efectul degradării în timp a acestor proprietăţi.

V.l.2.2. Stabilitate Stabilitatea unei clădiri presupune excluderea oricăror avarii provenite din: • deplasarea de ansamblu (de corp rigid), • efectele de ordinul II datorate deformabilităţii structurii în ansamblu, • flambajul sau valoarea unor elemente componente.

V.l.2.3. Ductilitate Ductilitatea unei clădiri presupune aptitudinea de deformare postelastică a elementelor şi subansamblelor structurale, deformaţii specifice, rotiri fără reducerea capacităţii de rezistenţă în cazul acţiunilor statice şi fără pierderea capacităţii de absorbţie a energiei (în cazul acţiunilor dinamice inclusiv cele seismice).

V.l.2.4. Rigiditate Rigiditatea unei clădiri presupune: • limitarea deplasărilor şi deformaţiilor produse de acţiuni statice, dinamice, seismice; • limitarea fisurării, în cazul elementelor de beton, beton armat şi beton precomprimat.

V.1.2.5. Durabilitate Durabilitatea unei clădiri se referă la: • satisfacerea exigenţelor de performanţă de la V. 1.2.1. ­ V. 1.2.4. pe toată durata de exploatare a clădirii; • limitarea deteriorării premature a materialelor şi părţilor de construcţie datorită proceselor fizice, chimice şi biologice.

V.l. 3. PRINCIPII ŞI METODE PENTRU VERIFICAREA SATISFACERII CERINŢEI DE „REZISTENŢĂ ŞI STABILITATE"

V.1.3.1. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se face, în general, în raport cu stările limită, care se definesc în conformitate cu STAS 10100/0­75 şi se împart în două categorii: a. stări limită ultime (care se referă la exigenţele de performanţă şi stabilitate, rezistenţă şi ductilitate); b. stări limită ale exploatării normale (care se referă la exigenţa de performanţă de rigiditate).

V.1.3.2. Verificarea satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" pe baza conceptului de stări limită presupune stabilirea unor modele de calcul corespunzătoare care includ toţi factorii susceptibili de a interveni. Modelele de calcul vor fi suficient de precise pentru a estima comportarea clădirii în ansamblu şi a părţilor sale componente.

V.l.3.3 In raport cu stările limită ultime, structurile de rezistenţă ale clădirilor se proiectează şi se execută cu un grad de asigurare corespunzător, diferenţiat după natura cerinţelor si cu acceptarea producerii unor eventuale avarii locale. Aceste cerinţe sunt: a. Structura în ansamblu precum şi părţile ei componente nu trebuie să se prăbuşească sau să sufere avarii importante în timpul execuţiei şi pe toată durau exploatării normate. b. Accidentele în exploatare (explozii, etc) pot produce avarii locale, dar în nici ui caz nu trebuie să provoace degradări în lanţ, care să conducă la consecinţe disproporţionate faţă de cauza iniţială. c. In timpul exploatării trebuie efectuate inspecţiile periodice care să indici lucrările de întreţinere şi reparaţii pentru a se evita degradarea elementelo structurale produse de acţiuni directe defavorabile sau funcţionarea defectuoasă \ instalaţiilor şi echipamentelor (protecţia împotriva coroziunii, a infiltraţiilor de lichide, etc). în general, avariile grave pot fi evitate cu menţinerea probabilităţii la un nive acceptabil, prin respectarea nivelelor de performanţă prevăzute pentru proiectar cap. V. 1.5.5.

V.1.3.4. în cazul în care metodele de calcul prevăzute în prescripţii se dovedesc a fi insuficiente sau nu sunt aplicabile într­o anumită situaţie concretă, verificare satisfacerii cerinţei de „rezistenţă şi stabilitate" se poate face şi prin încercări. Desfăşurarea încercărilor şi interpretarea rezultatelor se va face pe baz reglementărilor tehnice specifice.

V. 1.3.5. Pentru clădirile spitaliceşti, respectarea cerinţei se asigură şi prin măsuri specific referitoare la: • concepţia generală şi de detaliu a clădirii, calitatea execuţiei şi executare lucrărilor de întreţinere necesare; • proprietăţile, performanţele şi utilizarea materialelor şi produselor de construcţii

V.l.3.6. Asigurarea durabilităţii implică măsuri de protecţie corespunzătoare la acţiunii agenţilor fizici, chimici şi biologici din mediul înconjurător natural şi de exploatare.

V.1.4. FACTORI CARE INTERVIN LA VERIFICAREA SATISFACERI CERINJEI ESENŢIALE PE BAZA CONCEPTULUI DE STĂRI LIMITA Factorii care intervin la verificarea satisfacerii cerinţei pe baza conceptului de stă limită sunt: 1. acţiunile agenţilor mecanici, 2. influenţele mediului natural,

3. proprietăţile materialelor, 4. proprietăţile terenului de fundare, 5. geometria structurii în ansamblu şi geometria elementelor de construcţii, 6. metodele de calcul.

V. 1.4.1. Acţiunile agenţilor mecanici Pentru calculul spitalelor se consideră acţiunile încărcărilor permanente şi de exploatare (utile). Clasificarea şi gruparea acţiunilor, intensitatea acestora precum şi ale coeficienţilor de siguranţă asociaţi sunt normate (STAS 10101/OA/1/2/2A1). Încărcările date de echipamente şi instalaţii speciale se vor evalua ţinând cont de cerinţele furnizorilor acestora.

V. 1.4.2. Influenţa mediului natural Încărcările din vânt, zăpadă şi temperatura exterioară precum şi coeficienţii de siguranţă asociaţi sunt normaţi (10101/20/21/23/23A) încărcările seismice convenţionale se vor considera conform prevederilor normativului PI00 şi ale precizărilor de la V.l .6.2.

V.l.4.3. Proprietăţile materialelor

V.l.4.3.1. Proprietăţile de rezistenţă şi de deformaţie ale materialelor se definesc conform principiilor prevăzute în standardul de verificare a siguranţei construcţiilor (STAS 10101/0).

V.l.4.3.2. Valorile caracteristice, coeficienţii de siguranţă pentru principalele materiale de construcţii şi valorile de calcul ale rezistenţei acestora sunt prevăzute în prescripţiile referitoare la proiectarea elementelor de construcţii (beton, oţel, zidărie, lemn). Pentru alte materiale de construcţii tradiţionale (sticlă, piatră, ipsos etc) valorile caracteristice sunt prevăzute în standardele produselor respective: STAS 10107/0, STAS 10108/0/1/2, STAS 10104, STAS 856. Pentru materiale de construcţii care nu sunt standardizate, valorile caracteristice se vor stabili prin agrementele tehnice eliberate de laboratoarele abilitate.

V.l.4.4. Proprietăţile terenurilor de fundare

V. 1.4.4.1. Proprietăţile terenului de fundare se vor stabili prin cercetare geologică ­ tehnică şi geotehnică în conformitate şi cu celelalte reglementări tehnice specifice.

V. 1.4.4.2. Caracteristicile fizico­mecanice ale pământurilor se stabilesc conform prevederilor standardizate.

V. 1.4.4.3. Valorile normate şi valorile de calcul ale caracteristicilor geotehnice ale terenurilor de fundare se stabilesc conform reglementărilor tehnice prevăzute pentru diferite tipuri de pământuri.

V. 1.4.5. Geometria structurii în ansamblu

V. 1.4.5.1. ­Parametrii geometrici ai­structurii în ansamblul ei şi cei ai elementelor de structura se vor încadra în sistemul de toleranţe standardizat (clasele de precizie şi valorile toleranţelor) în funcţie de dimensiunile respective.

V. 1.4.5.2. Elementele nestructurale de construcţie care trebuie să satisfacă cerinţa de rezistenţa şi stabilitate se vor încadra în sistemele de toleranţe prevăzute prin reglementările specifice.

V. 1.4.5.3. Elementele care nu sunt standardizate se vor încadra în sistemul de toleranţe prevăzut în agrementele tehnice respective.

V. 1.4.6. Metodele de calcul

V. 1.4.6.1. Pentru spitale se folosesc, de regulă, aceleaşi metode de calcul ca şi pentru toate celelalte construcţii civile şi industriale.

V. 1.4.6.2. Pentru calculul structurilor din beton armat se va ţine scama de prevederile reglementărilor tehnice specifice acestora.

V. 1.4.6.3. Pentru elementele de structură din beton armat, beton precomprimat, beton cu armătura rigidă, oţel şi zidărie precum şi pentru terenul de fundare, metodele de calcul sunt bazate pe conceptul de stare limită. Pentru elementele de structură din lemn, metoda de calcul este bazată pe conceptul de rezistenţe admisibile. Pentru acestea se pot folosi şi metode bazate pe conceptul de stare limită, în măsura în care sunt acceptate de standardele internaţionale. Pentru elementele din aceste materiale, principiile de bază ale metodelor de calcul sunt standardizate.

V.1.5. CRITERII, PARAMETRI Şl NIVELURI DE PERFORMANTA

V. 1.5.1. Pentru spitale verificarea satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate se face cu criteriile sau parametrii de performanţă folosiţi pentru toate clădirile civile şi industriale precum şi cu criteriile specifice din prezenta reglementare.

V. 1.5.2. Nivelurile de performanţă asociate satisfacerii cerinţei de rezistenţă şi stabilitate sunt cele corespunzătoare construcţiilor din clasa de importanţă I conform STAS 10100/0.

V. 1.5.3. Protecţia antiseismică globală a spitalelor trebuie să limiteze avariile clementelor structurale şi ncstructurale astfel ca să se asigure activitatea normală în timpul şi după producerea unui cutremur de intensitate corespunzătoare celui avut în vedere la proiectare. Spitalele, din punct de vedere al protecţiei antiseismice, sunt considerate construcţii de importanţa vitală pentru societate ­ clasa I de importanţă conform normativ PI00 însă alcătuite si dimensionate pentru intensitatea unui seism cu o perioada de revenire de 200 ani.

V. 1.5.4. Pentru pereţii interiori neportanţi se stabilesc următoarele criterii şi niveluri de performanţă: a. deformaţiile normale ale planului peretelui sub încărcările de exploatare nu trebuie să depăşească valoarea de 5 mm: b. deformarea instantanee normală a planului peretelui, într­un punct situat în centrul unui clement de perete, datorită rezemării unei persoane ­ max. 5 mm: c. deformaţia remanentă provocată de încărcările de exploatare nu trebuie să fie mai mare de 10% din deformaţia instantanee normală pe planul pereţilor.

V. 1.5.5. Acceleraţia vibraţiilor clădirii sau a uneia din părţile sale componente sub acţiunea încărcărilor seismice se limitează. în funcţie de frecvenţă, după cum urmează:

a) acceleraţia verticală (a) în ms : în funcţie de frecvenţa (0 fi ­4lHz a 10' 4 f 4­8 Hz a 5 X 10 3 ­ 10 2 f­8­100 Hz a6,25XfX10 4 b) acceleraţia verticală (a) in funcţie de frecvenţa (0. eu condiţia ca viteza unghiulară de torsiune a clădirii să fie mai mare de 0.012 rad s. f<l Hz a 0.1 f­1 ­2 Hz a ­3.6 X 10 3 f 2­ 100 Hz a 1.8 X f X10 4 V. 1.5.6. Variaţia vitezei de mişcare a ascensorului nu va depăşi valorile: ­acceleraţia. 1.2 ms 2 ­deceleraţia 9.81 ms :2

V.1.6. REGULI DE PROIECTARE Prezentele instrucţiuni stabilesc prevederi de proiectare specifice construcţiilor de spitale, completate faţă de cele cuprinse în prescripţiile cu caracter general valabile pentru construcţiile civile şi industriale. La proiectarea antiseismică a spitalelor se vor aplica prevederile prescripţiei „Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social ­culturale, agrozootehnice şi industriale" ­ indicativ PI00, completate si sau modificate, după caz,cu prevederile cuprinse în prezentul normativ. Prezentele prescripţii au caracter minimal şi nu sunt limitative.

V. 1.6.1. Principii pentru proiectarea structurilor

V. 1.6.1.1. In proiectarea antiseismică bazată pe aplicarea prevederilor din prezentul normativ se admite ca. sub acţiunea cutremurelor avute in vedere la proiectare (definite prin acceleraţiile maxime ale terenului aşa cum rezultă din harta de microzonare din normastivul P 100 construcţia nu poate suferi:

a. La dementele structurii de rezistenţă: degradări locale, limitate ca amploare, în zone cu deformaţii postelastice asociate mecanismului de plastificare urmărit a se realiza prin proiectare, în care accesul pentru reparaţii este facil, care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare; b. La elementele nestructurale pe care sunt fixate instalaţii şi echipamente scumpe şi cu rol esenţial în funcţiunea spitalului: degradări locale, limitate ca amplasare, accesibile reparaţiilor, care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale importante şi care nu pot genera întreruperi în funcţionare; c. La celelalte elemente nestructurale: degradări mai extinse, dar care nu pun în pericol vieţi omeneşti sau valori materiale impoftante şi care nu pot genera întreruperi de funcţionare.

V. 1.6.1.2. Legăturile dintre structura clădirii şi elementele nestructurale sau instalaţiile şi echipamentele esenţiale pentru funcţionarea spitalului, trebuie să fie capabile să preia fără degradări eforturile generate de deformaţiile clădirii induse de acţiunea seismică.

V. 1.6.1.3. Infrastructura şi fundaţiile spitalelor se vor asigura fără avarii semnificative pentru capacitatea maximă a suprastructurii.

V. 1.6.1.4. Pentru orice tip de structură şi pentru zona de amplasament deformaţiile maxime

relative de nivel ­ r max", provocate de acţiunea seismică, vor fi cel mult: r

rmax = — =0,0035 conform normativului P100. max He

V.l.6.2. Calculul de ansamblu al structurilor la acţiunea seismică

V. 1.6.2.1. Calculul antiseismic se va face în conformitate cu normativul P100 cu precizarea că la stabilirea încărcărilor seismice pentru calculul de ansamblu al structurii spitalelor, coeficientul de importanţă se va considera <x=l ,75.

V. 1.6.2.2. Se recomandă ca structurile de rezistenţă ale construcţiilor de spital cu mai mult de 2 niveluri şi amplasate în zona seismelor de calcul A­B să fie calculate prin cel puţin una dintre metodele de calcul de complexitate superioară prezentate în Normativul PI00.

V. 1.6.3 Alcătuirea de detaliu a structurilor de rezistenţă

V.l. 6.3.1. Infrastructura

V. 1.6.3.1.1. Infrastructura construcţiilor pentru spitale, care include fundaţiile şi subsolul, va constitui un sistem spaţial capabil să transmită la teren încărcările verticale şi orizontale de calcul, în limitele eforturilor unitare de calcul ale terenului şi ale deformatiilor compatibile cu conditiile de exploatare normală a clădirilor. Infrastructura se va concepe ca o cutie rigidă alcătuită din fundaţii, pereţii subsolului, placa pardoselii subsolului şi planşeului peste subsol. Infrastructura rigidă se recomandă şi la clădirile cu subsol cu regim mic şi mediu de înălţime, în general pentru toate tipurile de clădiri cu subsol. Se prevede obligatoriu în cazul terenurilor slabe, sensibile la umezire sau contractile şi în zonele seismice A­C.

V. 1.6.3.1.2. Proiectarea infrastructurilor pentru spitale se va face numai pe baza unui studiu geotehnic întocmit de o unitate de specialitate atestată. Se va evita amplasarea spitalelor în zone cu teren instabil (maluri, râpe, teren mlăştinos, nisipuri lichefiabile, teren inundabil, teren cu tasări mari).

V. 1.6.3.1.3. în cazul terenurilor dificile, în faza de proiectare, se vor lua măsuri necesare, după caz, pentru: ­ stabilizare, consolidare, epuismente, terasamente; .­ aducerea caracteristicilor de rezistenţă şi deformabilitate ale terenului la nivelul cerinţelor (compactare, vibrare, silicatizare, etc); ­ drenare, colectare şi evacuare a apelor de suprafaţă sau pluviale.

V. 1.6.3.1.4. Fundaţiile vor trebui proiectate şi executate astfel încât să respecte următoarele exigenţe: ­ Fundarea se va face pe straturi de teren compacte şi omogene; de regulă caracteristicile terenului la nivelul de fundare vor fi uniforme pe toată suprafaţa clădirii. în cazul în care amplasamentul prezintă discontinuităţi de structură a solului, construcţia va fi plasată integral pe una din părţile omogene. ­ Se va asigura trasmiterea cât mai uniformă a încărcărilor la teren. ­ Nu se va depăşi capacitatea portantă a terenului în nici o zonă a fundaţiei. ­ Adâncimea de fundare să fie cel puţin adâncimea limită de îngheţ

­ Se va asigura protecţia armăturii şi betonului contra factorilor agresivi din sol.

V. 1.6.3.1.5. Pentru infrastructură se recomandă următoarele materiale şi soluţii constructive; ­ Fundaţiile vor fi prevăzute din beton simplu şi/sau beton armat sau alte materiale atunci când sunt impuse prin cerinţe deosebite. ­ Pentru construcţiile etajate, dimensionarea elementelor infrastructurii la acţiunea seismică de calcul va fi făcută astfel încât starea limită de rezistenţă a acestora şi a terenului să nu poată fi atinsă înainte de atingerea stării limită de rezistenţă a structurii. ­ Pentru clădirile cu structura în cadre şi cu subsol se vor prevedea fundaţii continue sub pereţii subsolului, stâlpii fiind plasaţi la intersecţia pereţilor cel puţin în 50 % din rigiditatea şi rezistenţa pereţilor de subsol). ­ Pentru structurile în cadre fără subsol, toate fundaţiile stâlpilor vor fi legate printr­o reţea bi­ direcţională de grinzi de fundaţie. Reţeaua de grinzi de fundaţie poate fi redusă la 50 % din numărul stâlpilor în cazul construcţiilor amplasate în zonele de intensitate seismică D­F sau în cazul construcţiilor fundate pe teren foarte bun (teren stâncos, pietrişuri compacte, etc): în aceste cazuri este obligatorie prevederea grinzilor de fundaţie (socluri armate) pe conturul clădirii şi realizarea la nivelul pardoselii parterului a unei placi din beton armat legata cu stâlpii. ­ Subsolul rigid va fi alcătuit din pereţi de beton armat pe contur şi in interior, pentru rigidizare şi compartimentare. Pereţii subsolului se vor dispune obligatoriu în prelungirea diafragmelor suprastructurii. ­ Infrastructura rigida va rezema obligatoriu pe fundaţii continue sau pe radier. ­ Pentru clădiri până la 3 niveluri (P+ 2) cu structura în cadre, amplasate în zone seismice D­F. şi care au teren de fundare foarte bun. se admit subsoluri cu pereţi numai pe contur şi în interior cu stâlpi. ­ în cazul in care construcţiile sunt amplasate pe terenuri dificile de fundare se vor respecta, după caz, prevederile de alcătuire generală şi detaliere constructivă din normativele P7. P70 sau CI60 (piloţi ­ în cazul fundaţiilor indirecte). Pentru situaţiile în care sunt necesare lucrări de îmbunătăţire a terenului, acestea vor fi realizate numai pe baza unui proiect verificat conform prevederilor IIGR 731 1991. Prin proiect se va justifica alegerea soluţiei de fundare (consolidare a terenului sau fundare indirectă).

V. 1.6.3.2. Stâlpi

V.1.6.3.2.1. Stâlpii trebuie proiectaţi astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale şi speciale: ­ să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate: ­ să fie capabil să preia eforturi suplimentare care apar ca urmare a cedării unui element structural (altor elemente structurale) situat în vecinătate; ­ să fie astfel concepuţi încât în cazul depăşirii accidentale a caracteristicilor de rezistenţă ale unuia din ei. să transmită elementelor structurale învecinate eforturi suplimentare care apar; ­ să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi a acesteia în cazul cedării accidentale a unui stâlp; ­ deformaţiile lor să fie limitate pentru a nu se produce distrugerea sau avarierea semnificativă a clementelor nestructurale şi sau a echipamentelor si instalaţiilor adiacente.

V. 1.6.3.2.2. La dimensionare se vor avea în vedere şi următoarele condiţii: ­ asigurarea unei rigidităţi suficiente pentru satisfacerea prevederilor care limitează deformaţiile provocate de seisme: ­ limitarea la valori corespunzătoare a eforturilor axiale de compresiune, pentru asigurarea unui răspuns ductil al stâlpului solicitat de încărcări seismice;

­ protecţia stâlpilor împotriva inducerii în ei de către acţiuni seismice de intensitate ridicată a unor deformaţii mari în domeniul postelastic. prin dirijarea producerii articulaţiilor plastice cu prioritate în grinzi şi în secţiunile de la baza pereţilor structurali.

V.l.3.3. Grinzi Grinzile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale şi speciale: ­ să fie înzestrate cu caracteristici suficiente de rezistentă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate; ­ să fie apte să preia eforturile suplimentare generate de o eventuală cedare a altor elemente ­ structurale (grinzi, zone de placă, etc.) situate în vecinătate: ­ să fie capabile să transmită elementelor structurale învecinate eforturile suplimentare care apar în caz de depăşire accidentală a caracteristicilor de rezistenţă pentru una din ele: ­ să constituie elemente structurale în care se produc cu prioritate plastificări. înainte ca acestea să ia naştere în elemente verticale pe care reazemă. în cazul apariţiei unor eforturi mari din cutremur şi să se plastifice înaintea clementelor verticale adiacente pe măsură ce eforturile se măresc: ­ să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea în cazul cedării accidentale a unei grinzi. Deformaţiile grinzilor vor fi limitate la valori acceptabile pentru a nu se produce distrugerea sau avarierea semnificativă a elementelor nestructuralc şi sau a echipamentelor şi instalaţiilor adiacente. Grinzile vor fi înzestrate cu capacităţi corespunzătoare de ductilitate.

V.l.6.3.4. Pereţi structurali

V. 1.6.3.4.1. Pereţii structurali trebuie proiectaţi astfel încât sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale şi speciale: ­ să fie înzestraţi cu caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate şi ductibilitate; ­ să fie apţi să preia în condiţii favorabile, întreaga încărcare seismică orizontală care acţionează asupra structurii sau a unei părţi semnificative din ea. inclusiv eforturile suplimentare generate de torsiunea de ansamblu a clădirii: ­ să asigure întregului ansamblu structural caracteristici de rigiditate suficiente pentru satisfacerea condiţiilor de deformabilitate impuse; ­ să poată prelua eforturile suplimentare care apar ca urmare a cedării altor elemente structurale situate în vecinătatea lor; ­ să nu se producă avarierea gravă sau prăbuşirea clădirii, respectiv a unei pâini importante din ea. în cazul cedării accidentale a unui perete structural.

V. 1.6.3.4.2. La dimensionarea pereţilor structurali se va ţine seama de următoarele condiţii: ­ numărul pereţilor, forma şi dimensiunile secţiunilor transversale ale acestora, precum si poziţiile lor în plan vor asigura: • caracteristici de rigiditate cu valori apropiate pe cele două direcţii principale ale ansamblului structural: • limitarea intensităţii eforturilor unitare axiale, normale şi de lunecare, pentru a micsora

probabilitatea cedărilor casante provocate de acţiunea forţei tăietoare; realizarea unei rigidităţi corespunzătoare a ansamblului structural la torsiunea generală, prin dispunerea de pereţi structurali pe contur sau în colţuri; evitarea producerii fenomenului de pierdere a stabilităţii laterale; (voalare) ­ producerile de deformaţii plastice sub acţiunea încărcărilor seismice de mare intensitate va fi dirijată în zone ale pereţilor prestabilite prin proiect, în acord cu mecanismele structurale de

plastiftcare dorite (de regulă, în grinzile de cuplare a montanţilor diafragmelor cu goluri şi în secţiunile de la baza pereţilor la primul nivel deformabil al structurii); ­ în cazul pereţilor de zidărie, va fi evitată produce/ea de striviri locale ale acestora din interacţiunea lor cu stâlpii şi grinzile adiacente.

V.l.6.3.5. Plăci Plăcile trebuie proiectate astfel încât, sub acţiunea încărcărilor din grupările fundamentale specifice: ­ să posede caracteristici suficiente de rezistenţă, stabilitate, rigiditate si ductibilitate, atât faţă de încărcările orizontale; în legătură cu încărcările orizontale, şi în primul rând cu cele seismice, se face precizarea că plăcile, împreună cu grinzile şi centurile, trebuie să constituie elemente de mare rigiditate în planul lor, cu rol determinant în mobilizarea celorlalte elemente structurale (pereţi şi stâlpi) la preluarea acestor încărcări şi la redistribuirea eforturilor între elementele verticale suprasolicitate şi cele mai puţin încărcate; ­ să transmită în condiţii avantajoase, încărcările verticale şi orizontale la elementele structurale pe care reazemă (grinzi, stâlpi şi pereţi structurali); ­ să poată prelua eforturile suplimentare generate de cedarea unui elemem structural adiacent; ­ să nu producă prăbuşirea clădirii sau a unei părţi importante din ea, în căzu cedării accidentale a unei zone de placă; Dimensionarea şi modul de alcătuire al plăcilor structurale vor avea în veden asigurarea nivelelor normate de protecţie fonică şi, după caz, protecţia termică: spaţiilor pe care le delimitează.

ANEXA V.l.A DOCUMENTE CONEXE STAS 10101/OA ­ Acţiuni în construcţii. Clasificarea şi gruparea acţiunilor pentru

construcţii civile şi industriale. STAS 10101/2 ­ Acţiuni în construţii. încărcări datorate procesului de exploatare. STAS 10101/2 Al ­ Acţiuni în construcţii. Încărcări tehnologice din exploatare pentru construcţii civile, industriale şi agrozootehnice. STAS 10101/20 ­ Acţiuni'în construcţii. încărcări date de vânt. STAS 10101/21 ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de zăpadă. STAS 10101/23 ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperatura exterioară. STAS 10101/23 A ­ Acţiuni în construcţii. încărcări date de temperaturi exterioare în construcţii civile şi industriale. STAS 10101/0 ­ Principii generale de verificare a siguranţei construcţiilor. STAS 10107/0 ­ Construcţii civile şi industriale. Calculul şi alcătuirea elementelor structurale de beton, beton armat şi beton precomprimat. STAS 10108/0,1,2 ­ Construcţii civile, industriale şi agricole. Construcţii din oţel. STAS 10109/1 ­ Lucrări de zidărie. Calculul şi alcătuirea elementelor. STAS 10104 ­ Construcţii din zidărie. Prevederi fundamentale pentru calculul elementelor structurale. STAS 856 ­ Construcţii de lemn. Prescripţii pentru proiectare. STAS 1242/1 ­ Teren de fundare. Principii generale de cercetare. STAS 1243 ­ Teren de fundare. Clasificarea şi identificarea pământurilor. STAS 3300/1 ­ Teren de fundare. Principii generale de calcul. STAS 3300/2 ­ Teren de fundare. Calculul terenului de fundare în cazul fundării directe. STAS 8600 ­ Construcţii civile, industriale şi agrozootehnice. Sistem de tolerante. P 100 ­ Normativ pentru proiectarea antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social­culturale, agrozoetehnice şi industriale. P 2 ­ Normativ privind alcătuirea, calculul şi executarea structurilor dir zidărie. P 85 Instrucţiuni tehnice pentru proiectarea construcţiilor cu structura dii diafragme de beton.

V.2. SIGURANŢA ÎN EXPLOATARE Cerinţa de siguranţă în exploatare implica la protecţia utilizatorilor clădirilor spitaliceşti împotriva riscului de accidentare în timpul exploatării clădirii precum şi în timpul utilizării spaţiului imediat înconjurător, respectiv: A. Siguranţa cu privire Ia circulaţia pedestră. B. Siguranţa cu privire la circulaţia cu mijloace de transport mecanizate C. Siguranţa cu privire la riscuri provenite din instalaţii D. Siguranţa cu privire Ia lucrările de întreţinere E. Securitate cu privire la intruziuni şi efracţii Zonele avute în vedere: ­ spaţiul public din imediata vecinătate a incintei, inclusiv accesele în incintă (pentru cerinţa A;E) ­ incinta clădirii, inclusiv zonele de acces în clădire (pentru cerinţa A;C;E) ­ spaţiul interior al clădirii (pentru cerinţa A;B;C;D;E)

OBSERVAŢIE: La proictarea spitalelor din punct de vedere al cerinţei de ,,siguranţa în exploatare " se va ţine cont şi de prevederile cuprinse în ,, Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în exploatare ".

V.2.(A). SIGURANŢA CU PRIVIRE LA CIRCULAŢIA PEDESTRA implică la protecţia utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul desfăşurării activităţii, sau deplasării pedestre atât în interiorul clădirii (pe • orizontală şi verticală) cât şi în exteriorul clădirii (spaţiul public din imediata vecinătate şi incinta clădirii). CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA

V.2.(A).l. Siguranţa cu privire la circulaţia exterioară clădirii

V.2.(A).1.1. Circulaţia în cadrul incintei a. circulaţia carosabilă se va rezolva separat de cea pietonală. b. în cazul incintelor spitaliceşti mari, sau a celor cu organizarea pavilionară, carosabilele de acces la intrarea principală, la parcaje şi la intrarea serviciului de urgenţă, vor fi prevăzute cu trotuare (pavate, înălţate faţă de carosabil, având bordura teşită). c. pentru accesul de urgenţă (cazul spitalelor cu sector de urgenţă important) se va prevedea alee carosabilă distinctă (inclusiv pietonală) cât mai scurtă şi liberă de orice obstacol. d. denivelările de pe traseele de circulaţii (carosabilă şi pietonală) mai mari de 2,5 cm, vor fi preluate prin pante de max.8%. e. locurile periculoase din punct de vedere al circulaţiei, vor fi asigurate împotriva accidentării şi vor fi semnalizate vizibil. f. pe traseele de circulaţie din jurul clădirilor, la ieşirea din clădire, în zonele cu 1 potenţial de accidentare, precum şi la punctele de alimentare cu apă vor fi ­l prevăzute instalaţii de iluminate.

V.2.(A). 1.2. Condiţii de parcare a. parcajele pentru personalul spitalului se! vor rezolva fie suprateran (amplasate | grupat în zona de intrare în incintă), fie subteran (în cazul în care spitalul nu permite altă rezolvare) astfel amenajate încât să nu afecteze circulaţia pietonală.

OBSERVAŢIE: Se recomandă ca zona de parcare pentru autoturismele vizitatorilor, studenţilor, aparţinătorilor, etc, să fie organizată în afara incintei.

V.2.(A).2. Siguranţa cu privire la accese

V.2.(A).2.1. Criterii de rezolvare şi diferenţiere

V.2.(A).2.1.1. Accesele în incintă vor fi strict limitate ca număr şi cu posibilitate de control, în vederea asigurării condiţiilor speciale de igienă, intimitate şi linişte, corespunzătoare specificului spitalicesc.

OBSERVAŢIE: /. Se recomandă închiderea perimetrală a incintei şi practicarea unui acces unic controlat. 2. In cazul incintelor spitaliceşti mari sau a celor care găzduiesc mai multe unităţi sanitare, administrate distinct (2­3 spitale autonome, sau spital + policlinică, sau spitale cu importante activităţi de învăţământ şi/sau cercetare), se pot practica unul sau două accese suplimentare, funcţie de situţia concretă. 3. In cazul spitalelor cu sector important de urgenţe medicale, se va asigura un acces distinct pentru autosalvări, cât mai aproape de accesul corespunzător din clădire. Dacă se utilizează transportul cu helicoptend se va prevedea o pistă de aterizare nu departe de accesul respectiv în clădire, legată de acesta prin alee carosabilă + pietonală.

V.2.(A).2.1.2 Accesele în clădire se vor diferenţia în funcţie de următoarele criterii de: a. igienă şi asepsie • accese curate (internare bolnavi, sector urgenţă) • accese neutre (personal medical, pacienţi ambulatori, vizitatori, aparţinători, studenţi, cercetători, aprovizionare farmacie, aparatură medicală) • accese murdare (aprovizionare cu alimente, prosectură, staţii şi centrale termice, ateliere şi depozite gospodăreşti, platformă deşeuri) b. tipul de intervenţie medicală • acces consultaţii • acces internări • acces urgenţe (asigurat cu spaţiu de intrare acoperit şi închis lateral parţial ­ pentru descărcare ambulante) c. categoriile de utilizatori • accese persoane ­ bolnavi ­ personal medical şi paramedical ­ studenţi, cercetări ­ vizitatori, aparţinători

• accese produse ­ produse farmaceutice şi de uz medical ­ alimente ­ echipamente şi materiale de întreţinere ­ combustibili ­ deşeuri

• accese speciale ­ cadavre ­ animale pentru cercetare

­ substanţe radioactive ­ butelii de oxigen şi fluide medicinale

d. profilul medical • acces secţii pentru adulţi

• acces pediatrie • acces maternitate • acces bolnavi contagioşi

Este obligatoriu ca accesele diferenţiate funcţie de profilul medical să fie distincte între ele.

OBSERVAŢIE: /. Numărul de accese în clădire şi modul de cuplare a acestora este dependent de mărimea şi profilul spitalului, de structura medicală şi organizarea pe sectoare a acestuia, de compatibilitatea dintre fluxuri, de soluţia arhitectural­funcţională adoptată (monobloc, pavilionar, ansamblu de clădiri articulate, dezvoltare pe mai multe sau mai puţine niveluri etc.) precum şi particularităţile amplasamentului. 2. Este necesar a se analiza şi a se stabili echilibrul just între necesitatea diferenţierii funcţionale a acceselor şi necesitatea evitării intrărilor necontrolate în spital.

V.2.(A).2.2. Condiţii de conformare a. accesul unic în incintă va avea porţi distincte pentru pietoni şi autovehicule b. dimensionarea acceselor în clădiri se va face ţinându­se cont atât de necesităţile procesului medical cât şi de cele privind evacuarea în caz de incendiu, alegându­se ca soluţie cea mai severă. c. accesele în clădire pentru bolnavii ce nu se pot deplasa singuri se vor rezolva cu uşi în două canate, fără praguri având lăţimea liberă:

1 = min. 1,10 m (targa, cărucior) l = min. 1,40 m (brancardă cu aparatură ataşată)

d. podestele de intrare în clădiri vor avea dimensiunea: . min. 1,50 x 1,50 m (pentru relaţii complete cărucior handicapat) e. accesul pe podestul de intrare se va asigura inclusiv prin intermediul unei rampe cu:

l = min. 1,20 m liber . panta ­ max. 8 % f. accesul la urgenţă, carosabilul pentru autosalvări va fi rezolvat încât să fie adus la cota pardoselii interioare (denivelările vor fi preluate prin pante de max. 8 %) g. accesele în holuri şi săli de aşteptare vor fi prevăzute cu Windfanguri h. accesele pentru servicii tehnice şi aprovizionare se vor dimensiona de la caz la caz, funcţie de cerinţele tehnologice.

V.2.(A).3. Siguranţa în timpul deplasării si activităţilor curente la interiorul clădirilor 1 V.2.(A).3.1. Măsuri de siguranţă generală Pentru siguranţa pacienţilor spitalului, persoane cu capacităţile fizice diminuate de boală se vor asigura, prin conceptul de organizare funcţională generală, următoarele cerinţe: a. se va evita interferarea principalelor trasee de circulaţie (inclusiv a holurilor de . aşteptare) utilizate de bolnavii spitalizaţi cu acele fluxuri de persoane şi materiale 1 care prin specificul lor funcţional pot crea situaţii de risc, cum ar fi: ­ fluxurile de mare viteză proprii serviciului de urgenţă sau legăturii acestuia cu blocul operator central (în cazurile când serviciul de urgenţă nu are săli de operaţie proprii) ­ fluxurile relativ aglomerate proprii sectorului de învăţământ (amfiteatre, săli de cursuri) sau sectorului de consultaţii pentru pacienţi (ambulatori) ­ fluxurile de aprovizionare, cele cu manipulări importante de materiale sau cu densitate mare de mijloace de transport pe roţi (cărucioare, tărgi)

OBSERVAŢIE: Cerinţele de mai sus devin cu atât mai stricte cu cât categoria de pacienţi este mai sensibila privind expunerea la factori de risc (din categoria celor de mai sus), cum ar fi: copii bolnavi, adulţi grav bolnavi din secţiile de terapie intensivă, gravide, arşi sai mari traumatizaţi în accidente. Pentru aceştia se va asigura, pe cât posibil, comasarea funcţiunilor de diagnostic ­ tratament adresate lor, în imediata apropiere a secţiei de paturi, pentru a nu mai fi necesara deplasarea pe circulaţiile comune ale spitalului.

b. se interzice ca circulaţiile comune, pe care se deplasează în mod curent pacienţii, să traverseze servicii sau compartimente în care activităţile specifice presupun degajări de noxe, manipulări de substanţe nocive, risc de infectare sau iradiere. Astfel de servicii sunt laboratoarele clinice, prosectura şi laboratorul de anatomie patologică, unităţile nucleare cu surse închise sau deschise, secţiile de bolnavi infecţioşi, compartimentele în care este necesară menţinerea unor condiţii stricte de igienă, asepsie, sterilitate, cum ar fi: blocul operator, blocul de naşteri, farmacie, secţiile de terapie intensivă, arşi, nou­născuţi, pediatrie. d. sistemul general de circulaţii orizontale (coridoare, holuri) trebuie să fie cât mai compact pentru scurtarea distanţelor de parcurs ale bolnavilor şi personalului de îngrijire, trebuie să faciliteze o orientare uşoară la interiorul clădirii şi trebuie să asigure condiţii de deplasare favorabile şi sigure atât pentru persoane pe picioare cât şi pentru cele ce se deplasează cu diferite mijloace de transport pe roţi ­cărucioare, tărgi, paturi ­ traseele trebuie să fie drepte, fără accidente volumetrice pe parcurs (îngustări, decroşuri, cotituri bfuşte si intersecţii fără vizibilitate, praguri sau denivelări) ­ traseele de circulaţie vor fi marcate cu semnale grafice vizibile indicând direcţiile de parcurs spre diferitele compartimente si localizarea acestora. e. sistemul de organizare a circulaţiilor la interiorul clădirilor spitaliceşti va asigura

accesul operativ al forţelor de intervenţie în caz de incendiu, precum şi evacuarea utilizatorilor în condiţii de siguranţă.

V.2.(A).3.2. Dimensionarea căilor de circulaţie Căile de circulaţie în încăperile în care se desfăşoară diverse activităţi se dimensionează în funcţie de necesităţile funcţionale, de prescripţii tehnologice privind aparatura şi echipamentele, de tipul şi gabaritele mijloacelor de transport, de modul de mobilare, de numărul şi categoriile de utilizatori.

V.2.(A).3.2.1. Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în salonul de bolnavi va asieura: accesul cu targa până la patul bolnavului (paralel cu acesta) deplasarea cu scaunul pe rotile (pentru minim unul din paturi), manevrarea şi scoaterea din salon a patului (cu roţi şi fără roţi). a. paturile se vor dispune perpedincular pe peretele la care se adosează şi vor fi libere pe ambele laturi pentru a permite manevrarea bolnavului de către personalul de îngrijire. b. distanţa liberă între două paturi paralele va fi:

• min. 0,70 m ­ în saloane obişnuite pentru adulţi (acces cu targa) • min. 0,90 m ­ în saloane pentru bolnavii ce se deplasează cu scaunul rulant • min. 1,20 m ­ în saloane de terapie intensivă (acces la aparatura medicală)

c. distanţa liberă între capul patului şi perete (aşezarea paturilor pe un front) va fi: • min. 1,20 m ­ paturi obişnuite • min. 1,35 m ­ paturi rulante

distanţa liberă între capetele paturilor (aşezarea paturilor pe două fronturi) va fi: • min. 1,40 m ­ paturi obişnuite • min. 1,50 m ­ paturi rulante

V.2.(A).3.2.2. Lăţimea liberă a spatiilor de circulaţie în toate încăperile în care au acces pacienţii va fi asigurată corespunzător situaţiei concrete, astfel: a. pentru pacienţi în scaun rulant

• min. 0,90 m ­ deplasare în linie dreaptă • min. 1,00 m ­ întoarcere în unghi drept • min. 1,50 m ­ spaţiu pentru manevră

b. pentru pacienţi pe targa • min. 0,70 m ­ deplasare în linie dreaptă • min. 1,80 m ­ întoarcere în unghi drept • min. 2,20 m ­ spaţiu pentru manevră

V.2.(A).3.2.3. Lăţimea coridoarelor se va stabili în funcţie de destinaţia acestora, respectiv funcţie de categoria utilizatorilor, fluxurile de persoane şi materiale, mijloace de transport, modul de soluţionare a zonelor de staţionare şi aşteptare, determinant fiind criteriul cel mai sever. a. lăţimea liberă a coridoarelor principale în unităţile de îngrijire diagnostic şi tratament va fi: • min. 2,20 m ­ transport targa

• min. 2,40 m ­ transport pat cu rotile b. lăţimea liberă a coridoarelor cu zone de aşteptare de­a lungul pereţilor va fi: • min. 2,40 m ­ aşteptare pe o latură • min. 3,50 m ­ aşteptare pe două laturi ­ lăţimea liberă a coridoarelor ce constituie şi căi de evacuare va fi stabilită şi funcţie de prevederile normativului de protecţie corrtra incendiilor.

OBSERVAŢIE: /. Se recomanda ca zonele de aşteptare pentru pacienţi să fie soluţionate în buzunare laterale traseului de circulaţie propriu­zisă, pe cât posibil luminate natural, asigurându­se astfel şi iluminarea coridorului. . 2. Zonele de aşteptare pentru bolnavii grav se vor amplasa în spaţii închise faţă de coridor şi . faţa de celelalte zone ae aşteptare.

V.2.(A).3.2.4. înălţimea liberă a încăperilor va fi stabilită funcţie de cubajul de aer necesar, condiţionările tehnologice (gabarite, aparatură, trasee, instalaţii) precum şi asigurarea iluminatului natural în profunzimea încăperilor, dar: • min. 2,40 m ­ pe căile de circulaţie principale; • min. 2,80 m ­ în saloanele de bolnavi şi toate celelalte spaţii în care se desfăşoară activităţi medicale.

V.2.(A).3.2.5. Gabaritele uşilor se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperii respectiv funcţie de categoriile de utilizatori, gabaritele aparaturii, utilajelor şi mobilierului, tipul mijloacelor de transport, precum şi funcţie de poziţia uşii în sistemul căilor de evacuare. a. înălţimea liberă a uşilor curente va fi: • min. 2,04 m b. lăţimea liberă a uşilor va fi: •min. 1,05 m ­ la saloane bolnavi; • min. 1,40 m ­ la săli operaţii şi trasee pe care se deplasează bolnavi pe targa; • min. 0,90 m ­ la spaţiile de diagnostic ­ tratament; • min. 0,70 m ­ la grupuri sanitare pentru pacienţi valizi; • min. 0,80 m ­ la grupuri sanitare pentru persoane handicapate. c. pe căile de evacuare, dimensiunile uşilor se vor stabili conform normativului de

protecţie contra incendiilor. V.2.(A).3.3. Modul de soluţionare a elementelor de construcţie şi dotare fixă pe căile de circulaţie

V.2.(A).3.3.1. Condiţii de rezolvare a uşilor a. pe traseele de circulaţie ale pacienţilor uşile vor fi vizibile, având înscrisuri privind destinaţia încăperilor, vor avea sisteme de acţionare simple, iară risc de blocare si nu vor avea praguri; b. prin modul de amplasare sau sensul de deschidere, uşile nu vor limita sau împiedica circulaţia, nu vor lovi persoanele care. circulă sau îşi desfăşoară activitatea, nu se vor ciocni între ele la deschiderea consecutivă. c. uşile batante precum şi uşile amplasate transversal pe traseele de circulaţie vor avea geam la înălţimea corespunzătoare ochilor.

OBSERVAŢIE Nu se recomanda uşi cu geam pe toată înălţimea pe traseele de circulaţie a pacienţilor pe targa sau în scaun rulant. In cazul in care se utilizează astfel de uşi, partea inferioară a acestora se va proteja cu hare sau grile.

d. uşile amplasate pe căile de evacuare şi adiacent acestora sau cele care închid spaţii cu pericol de incendiu sau explozie vor respecta prevederile din normativul de protecţie contra incendiului. e. uşile care închid încăperi în care se utilizează surse de radiaţii se vor ecrana corespunzător şi vor purta marcaje sau semnalizări de atenţionare (conform cu prevederile „Normativului republican de lucru cu radiaţii nucleare"). f. uşile care închid spaţii în care se lucrează cu substanţe ce degajă noxe, vor avea prevăzute sisteme de etanşare şi vor purta marcaje de atenţionare sau de interzicere a accesului, după caz; g. uşile culisante sau componentele culisante ale ghişeelor de relaţii cu publicul (pacienţii) vor fi asigurate împotriva ieşirii din ghidaje.

V.2.(A).3.3.2. Condiţii de rezolvare a pardoselilor a. să aibă suprafaţa plană, netedă dar antiderapantă; b. să fie la acelaşi nivel pe tot etajul; eventualele denivelări survenite din cerinţe tehnologice proprii unor servicii se vor prelua prin pante de maxim 8%; c. să fie realizate din materiale rezistente la uzură, care nu produc: praf şi scame prin erodare, care nu se deformează sub acţiunea greutăţilor sau şocurilor mecanice şi ale căror îmbinări sau rosturi de montaj nu crează pericol de agăţare sau împiedicare; d. să fie lavabile (hidrofuge) uşor de întreţinut, să permită realizarea de reparaţii în mod rapid, simplu, comod; e. să fie aseptice şi să nu reţină praful în încăperile în care se cer condiţii de igienă şi asepsie mai severe. f. să nu producă scântei la lovire şi să nu aibă potenţial de încărcare electrostatică în încăperi în care se pot produce amestecuri explozibile în aer; g. să fie rezistente la acţiuni chimice ale substanţelor utilizate în spital (dezinfectanţi, reactivi, medicamente, chimicale de laborator); h. să fie incombustibile în încăperile în care se lucrează cu flacără liberă, materiale incandescente sau cu temperatură ridicată; i. să fie prevăzute cu pante de scurgere şi sifoane în încăperile unde tipul de activitate presupune acumulări de apă pe pardoseală; j. să aibă coeficient de conductibilitate termică şi electrică scăzut.

V.2.A. 3.3.3 Conditii de rezolvare a peretilor

a. pereţii laterali căilor de circulaţie vor fi plani, netezi (fără asperităţi şi profite ornamentale); nu se vor prezenta bavuri, muchii tăioase sau alte surse de rănire; b. se vor evita soluţiile constructive care induc deplanâri (grinzi secundare, stâlpi şi sâmburi ieşiţi din planul pereţilor); c. se vor evita ghene de instalaţii ieşite din planul pereţilor; d. suprafeţele vitrate vor fi rezolvate prin pană Ia înălţimea de cea. 1,00 m (din materiale rezistente la lovire).

V.2.(A).4. Siguranţa cu privire la schimbare de nivel (galerii, balcoane, şarpante, ferestre, uşi ­ ferestre)

V.2.(A).4.1­ Condiţii de rezolvare a. diferenţele de nivel sub 3 trepte vor fi rezolvate prin plan înclinat, cu pante de max. 8%.

V.2.(A).4.2. Măsuri de protecţie a. la denivelări mai mari de 0,30 m se prevăd balustrade (parapete) de protecţie, alcătuite conform STAS 6131. • înălţimea curentă h = 0,90 m; b. ferestrele fără parapet sau cu parapet sub 0,90 m şi uşile ­ ferestre aflate Ia mai mult de 0,50 m faţă de sol, vor fi asigurate cu balustrade de protecţie conform • prevederilor STAS 6131 („h" recomandat = 1,00 m); c. ferestrele de la pediatrie şi neuropsihiatrie vor fi prevăzute cu grile sau alte sisteme de protecţie.

V.2.(A).5. Siguranţa cu privire la deplasarea pe scări si rampe

V.2.(A).5.1. Condiţii de rezolvare a. dimensiuni trepte şi contratrepte: • h = max. 16,5 cm; • 1 = min. 28 cm, cu condiţia: • 2h +1 = 62 ­ 64 cm; b. lăţime rampă scară şi podeşte (pe traseele bolnavilor): • în general 1 = min 1,20 m (impus de necesităţi persoane handicapate cu dificultăţi de mers); • pentru transportul persoanelor cu targa: ­scări 1 = min. 1,40 cm; ­ podeşte 1 = min. 2,20 m; c. treptele vor fi astfel conformate încât să nu existe pericol de accidentare prin agăţare cu vârful piciorului; d. finisajul scărilor va fi realizat din materiale antiderapante e. toate treptele unei scări vor avea aceleaşi dimensiuni; f. înălţimea liberă de trecere, de la nasul treptei pe linia de flux şi înălţimea liberă de trecere pe sub scară: • h = min. 2.40 m; g. nu se vor utiliza scări cu trepte balansate pe căile de evacuare.

V.2.(A).5.2. Măsuri de protecţie a. scările vor avea mana curentă (fixată pe parapet sau pe perete) pe o singură parte, în cazul rampelor cu 1 ­ 3 fluxuri şi pe ambele părţi în cazul celor mai late. b. spre partea liberă a rampei sau podestului, scările vor fi prevăzute cu balustradă având h curent = 0,90 m (şi conform prevederi STAS 6131);

c. balustrada trebuie astfel alcătuită încât să nu permită căderea sau trecerea copiilor dintr­o parte în alta (cazul secţiei de pediatrie). • fără elemente orizontale sau elemente decorative cu potenţial de căţărare (între 0,12 şi 0,60 m de la partea inferioară); • cu distanţa între montanţi max. 10 cm; d. mana curentă va fi astfel conformată încât să fie uşor cuprinsă cu mâna (0 max 4­5 cm) şi să nu prezinte nici un risc de agăţare sau rănire; e. scările vor fi corespunzător luminate, fără a produce fenomenul de orbire. V.2.(A).6.

V.2.(A)..6.Siguranţa cu privire la iluminarea artificială

V.2.(A).6.1. Iluminare medie pentru iluminatul de siguranţă a. pentru continuarea lucrului ­ în general ­10% din iluminatul normal; ­ în încăperile blocului operator ­ 80% din iluminatul normal; ­ la câmpul de operaţie ­ egal cu iluminatul normal. b. pentru evacuare ­ min. 2 Ix; c. pentru zona supraveghere în timpul nopţii (în zona patului) ­ min. 5 Ix ­ încăperi adulţi; ­ min. 20 lx ­ salon sugari, nou născuţi; d. pentru veghe (orientare) ­ cabinet consultaţii, tratamente intensive • min. 2 lx.

V.2.(A).6.2. Iluminarea medie pentru iluminatul normal pe căile de circulaţie orizontală şi verticală a. holuri, coridoare, scări: • 200 ix­ziua; • 50 Ix ­ noaptea; b. holurile şi coridoarele din blocul operator: • 300 lx ­ ziua: • 100lx ­noaptea.

MENŢIUNE

Raportul între nivelurile de iluminare medie dintre, două încăperi alăturate trebuie să fie min 0.1(Emed1 / Emed2 ≥1/10)

V.2.(A).6.3. Factorul de uniformitate (E min/E max) pentru iluminatul de siguranţă a. pentru evacuare şi circulaţie 1/40 (la nivelul suprafeţei de circulaţie ­ în axul acesteia); b. pentru continuarea lucrului 1/2 ... 1/4 (la nivelul suprafeţei de lucru).

V.2.(A).6.4. Iluminarea medie pentru iluminatul normal al spaţiilor exterioare ­min. 10 1x

V.2.(A).6.5. Continuitatea serviciului a. duratele maxime de întrerupere în alimentare (conform cap. III.4.14.1) trebui să fie: • pentru receptoare de categoria 0 (bloc operator, bloc naşteri, terapie intensivă ­ sub 0,15 secunde

• pentru receptoare de categoria I (iluminatul de siguranţă, centrala termică, staţi de hidrofor, staţia de oxigen, staţia de frig prosectură, unul dintre ascensoare). ­ sub 1 minut • pentru receptoare categoria II (restul încăperilor ce nu au fost menţionate 1 categoria 0 şi I). ­ sub 4 ore (dacă alimentarea se face din post de transformare propriu) ­ sub 8 ore (dacă alimentarea se face din reţeaua de 0,4 kV a furnizorului) b. alimentarea cu energie electrică se asigură din SEN (sistemul energetic naţional pentru receptoarele de categoria Ii­a, prin grup electrogen cu pornire automat (conform cal. III.2.4.3) pentru receptoarele de categoia I­a şi prin baterii d acumulatoare pentru receptoarele de categoria 0.

V.2.(B) SIGURANŢA CIRCULAŢIEI CU MIJLOACE DE TRANSPORT MECANIZATE Siguranţa circulaţiei cu mijloace de transport mecanizate implică protecţii utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu ascensorul Transportul pe verticală a categoriilor de utilizatori luaţi în considerare se face ci ascensoare diversificate ca mărime, capacitate de transport, viteza. Spitalele se vor dota, începând cu două nivele, cu ascensoare de spital (alcătuit conform prevederi STAS 2455) şi cu ascensoare obişnuite (alcătuite conforn prevederi STAS 2453). Determinarea numărului şi tipului de ascensoare se va face astfel încât să s< asigure fluenţa circulaţiei, timpul de aşteptare şi de parcurs trebuie să corespundi specificului spitalului, fără a perturba desfăşurare activităţilor medicale sau a celo paramedicale. In afara ascensoarelor pentru persoane, spitalele se dotează cu ascensoare pentn materiale destinate unor transporturi specializate, după caz (transportul alimentelor aprovizionarea farmaciei etc).

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ

V.2.(B).l. Siguranţa cu privire la deplasarea ascensoarclor pentru spitale

V.2.(B).1.1. Condiţii de conformare şi funcţionare a. dimensiunile cabinei vor fi: • min. 2,20 m lăţime • min. 2,70 m adâncime b. dimensiunile uşilor vor fi: • min. 1,40 m lăţime liberă • min. 2,05 înălţime liberă c. uşile vor fi glisate cu deschidere ­ închidere automată d. dimensiunile platformei de acces în faţa ascensorului vor fi: • min. 2,50 x 3,30 ­ grupare pe un front • min. 2,50 x 540 ­ grupare pe două fronturi e. viteza de deplasare va fi: • max. 0,5 m/sec f. diferenţa de nivel între cabină şi palier va fi: • max. 2,5 cm g. finisajul cabinei va fi rezistent la şocuri, uşor de spălat şi dezinfectat şi nu v prezenta muchii tăioase, proeminente sau profile ce pot constitui o potenţială sun de rănire. OBSERVAŢIE:

Numărul de ascensoare se va calcula funcţie de structura medicală a paturilor, considerându~i un indice minim necesar de 1 ascensor/120 paturi cu condiţia ca orice spital, indiferent % capacitate, să fie dotat cu minim 2 ascensoare.

V.2.(B). 1.2. Măsuri de protecţie a. la interiorul cabinei se va prevedea o mana curentă de protecţie la h = 0,90 rr b. pentru caz de emergenţă va fi prevăzut buton de alarmare şi iluminat c siguranţă.

V.2.(B).2. Siguranţa cu privire la deplasarea cu ascensoarele de persoane (inclus persoane handicapate) Se vor respecta prevederile normativului CE 1 ­ 95 cu următoarele preciza suplimentare pentru persoane handicapate: a. platforma de,acces din faţa ascensorului va fi de: • min. 1,50 x 2,40 m­ascensoare grupate pe un front • min. 1,50 x 3,30 m ­ ascensoare grupate pe două fronturi b. butoanele de acţionare vor fi prevăzute la h max. = 1,20 m

V.2.(C) SIGURANŢA CU PRIVIRE LA RISCURI PROVENITE DIN INSTALAŢII Siguranţa cu privire la instalaţii implică asigurarea protecţiei utilizatorilo împotriva riscului de accidentare provocat de posibila funcţionare defectuoasă i instalaţiilor sau de eventualul contact cu diverse elemente ale acestora. Toate instalaţiile din clădirile spitaliceşti vor trebui concepute şi executate în aş fel încât toţi utilizatorii şi în special bolnavii să fie protejaţi faţă de riscuri pentr sănătatea şi viaţa lor, ţinând seama şi de faptul că bolnavii, bătrânii şi copiii pe face gesturi necontrolate şi manevrări greşite în utilizarea instalaţiilor. O cerinţă obligatorie este respectarea întocmai a prevederilor normativele specifice diferitelor tipuri de instalaţii. Se vor respecta şi prevederile cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirile civile din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" CE 1­95 (cap. 2.3 cu condiţionările specifice clădirilor spitaliceşti, precizate mai jos.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ

V.2.(C).l. Protecţia împotriva riscului de electrocutare a. alimentarea cu energie electrică a diferitelor echipamente şi aparate medicale: va face cu respectarea condiţiilor de montaj indicate de furnizor (eventual c adaptarea acestora pentru a se conforma reglementărilor în vigoare, dacă norme româneşti sunt mai severe). b. tablourile electrice cu aparatele de comutare, siguranţă şi control, vor fi astl amplasate şi asigurate încât să nu permită accesul la ele decât pentru personal instruit în utilizarea lor. c. pentru fiecare echipament şi utilaj care poate prezenta riscuri la manevrar greşită se vor afişa instrucţiuni de utilizare. d. cablajele care leagă componente ale aparaturii medicale, aflate la distanţă înt ele, se vor amplasa în canale sau ghene de cable protejate cu capace şi măsti evitându­se desfăşurarea lor liberă pe pardoseală sau pe pereţi, până la h = 2,20

V.2.(C).2. Protecţie împotriva riscului de arsură sau opărire a. agenţii termici utilizaţi în spitale pentru încălzire, ventilaţie, climatizare voi de natura să nu producă panică sau accidente în caz de defecţiune sau avariere ( se va utiliza apa fierbinte).

b. instalaţiile de apă fierbinte sau abur pentru uz tehnologic ­ medical vor a> elementele componente (conducte şi echipamente) amplasate în spaţii şi pe trai protejate (ghene închise) inaccesibile pentru persoanele neinstruite ­ materialele de închidere a ghenelor vor asigura o etanşare şi o rezistenţă term mresnunzătoare: ­conductele vor fi izolate termic. c. în spaţiile tehnice (staţii, centrate, subsoluri sau canale vizitabile) conductele ' termice se vor semnaliza prin simboluri şi culori distincte. d. pentru instalaţiile şi aparatele din laboratoare şi spaţiile tehnico­medicale care pot provoca arsuri sau opărire, se vor respecta prevederile normelor de protecţia muncii în sectorul sanitar.

V.2.(C).3. Protecţia împotriva riscului de explozie a. toate instalaţiile, recipienţii şi echipamentele pentru agenţi termici sub presiune vor fi prevăzute cu dispozitive de siguranţă pentru cazul când presiunea se ridică peste parametrii nominali (supape de siguranţă, elemente de automatizare, etc.) b. toate instalaţiile şi echipamentele care utilizează apa cu temperaturi peste 114 C C vor respecta prescripţiile tehnice ISCIR şi vor fi autorizate de acesta la punerea în funcţiune. c. dimensionarea şi amplasarea rezervoarelor de carburanţi şi combustibili pentru centralele termice vor fi conforme cu prevederile normativului P 118 şi I ­ 13 privind protecţia la explozie. d. proiectarea instalaţiilor de gaze naturale (gaz metan) se va face cu respectarea normativului specific atât în ce priveşte componentele instalaţiei propriu­zise cât şi în ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească spaţiile în care acestea sunt amplasate (panouri de explozie dirijată, rezistenţa pereţilor şi planşeelor, guri de aerisire, cubaj de aer, etc). e. pentru instalaţiile de oxigen şi fluide medicinale, ce utilizează butelii şi recipienţi sub presiune, se vor respecta normele ISCIR, prevederile din P 118 şi prevederile din normativele Ministerului Sănătăţii referitoare la modul de utilizare şi măsurile necesare pentru asigurarea protecţiei muncii. f. instalaţiile electrice în blocul operator şi spaţiile pentru anestezie se vor plasa la înălţimea de peste 1,00 m de la pardoseală, iar masa de operaţie şi restul de mobilier şi aparatura medicală se vor conecta la reţeaua de împământare pentru a preveni riscul producerii de scântei în zona de deasupra pardoselii unde se pot acumula gaze de narcoză care ar putea exploda. în acelaşi scop se prevede şi ventilarea ­ climatizarea corespunzătoare a spaţiilor cu exhaustoare şi de la partea inferioară a încăperilor. g. la bateriile de acumulatori şi redresori pentru alimentarea electrică de siguranţă se vor lua măsuri corespunzătoare de conformare geometrică a spaţiilor şi aerisire naturală permanentă pentru a preveni riscul acumulatorilor de hidrogen.

V.2.(C).4. Protecţia împotriva riscului de intoxicare a. instalaţiile de ventilare (canalele) ce asigură evacuarea degajărilor de substanţe nocive de la hotele de exhaustare, nişe şi boxe vor fi individuale, vor evita străbaterea de încăperi în care se pot afla bolnavi (la etajele superioare), vor avea ventilatoarele de evacuare amplasate la capătul dinspre exteriorul instalaţiei pentru a menţine canalele de evacuare în subpresiurie. b. materialele din care se execută componentele instalaţiilor de evacuare a aerului vor fi protejate la acţiunea degradantă a substanţelor chimice evacuate pentru ca eventualele defecţiuni produse instalaţiei să nu o transforme în sursa de noxe pentru spaţiile prin care trece. c. instalaţiile de evacuare a aerului viciat cu substanţe toxice vor fi monitorizate pentru supravegherea permanentă a stării lor de funcţionare.

V.2.(C).5. Protecţia împotriva riscului de contaminare sau otrăvire

a. aparatura medicală de investigare şi tratament ce foloseşte radiaţii penetrante trebuie să fie izolată din punct de vedere al iradierii faţă de încăperile din jur, în funcţie de caracteristicile sursei de radiaţie, natura radiaţiei şi puterea fascicolului. b. pentru protecţia împotriva riscului de contaminare se vor respecta şi prevederile cuprinse în „Norme republicane la radioprotecţie" şi „Norme republicane de securitate nucleară".

V.2.(C).6. Protecţia împotriva descărcărilor atmosferice se va asigura la clădiri spitaliceşti cu minim 75 paturi, în conformitate cu prevederi Normativ I.20.

V.2.(C).7. Protecţia cu privire la exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor va fi asigurată conform prevederi „Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar" cap. III.

V.2.(D). SIGURANŢA CU PRIVIRE LA LUCRĂRILE DE ÎNTREŢINERE Se vor respecta prevederi cuprinse în „Normativ privind proiectarea clădirilo civile din punct de vedere al cerinţei de siguranţă în utilizare" ­ cod CE 1 /95 (cap 2.4) şi prevederi specifice lucrărilor de întreţinere din clădiri spitaliceşti, cuprins în „Norme de protecţie a muncii în sectorul sanitar".

V.2.(E). SECURITATEA LA INTRUZIUNI ŞI EFRACŢII

V.2.(E). 1. Pe lângă prevederile cuprinse în „Normativul privind proiectarea clădirilor civi din punct de vedere al cerinţei.de siguranţă în exploatare" cod CE 1/95 (cap. 2.: pentru clădirile spitaliceşti este necesară asigurarea unor măsuri suplimentare < securitate împotriva efracţiei pentru unele sectoare, compartimente şi încape după cum urmează: a. spaţii de lucru şi depozite în care se afla materiale sau substanţe periculoa (otrăvitoare, inflamabile, explozibile, narcotice, surse radioactive, culturi bacterii şi viruşi). b. spaţii cu aparatura medicală de înaltă performantă (majoritatea cabinetelor din sectoarele de investigaţii si tratamente speciale). c. Compartimente în care trebuie menţinute condiţii deosebite de sterilitate sau asepsie (bănci de sânge sau ţesuturi, laborator de produse sterile, bloc operator, biberonerie. sterilizare). d. spaţii tehnice şi staţii a căror avariere poate pune în pericol bolnavii sau alte categorii de utilizatori ai spitalului (staţia de oxigen, tablourile electrice, staţia de apă sterilă, sistemele de control automat ale funcţionării instalaţiilor). Măsurile de protecţie la efracţie a spaţiilor enumerate mai sus vor fi: ­ prevederea de uşi solide şi sisteme de încuiere fiabile ­ protejarea ferestrelor cu grile sau obloane ­ prevederea de sisteme de alarmare

V.2.(1:).2. In incintele şi clădirile spitaliceşti sunt necesare măsuri speciale împotriva intruziunii insectelor şi rozătoarelor care pot deveni un vehicul pentru transmiterea infecţiilor între diferitele sectoare ale spitalului, dar şi între spital şi populaţia din zonă. Printre măsurile ce trebuie avute în vedere la proiectare şi execuţie, cele mai importante sunt: ­ etanşarea conductelor şi cablelor la trecerea prin pereţi şi planşee ­ prevederea de materiale de construcţie şi de finisare care să permită incuibarea insectelor ­ ghcnele pentru trasee de conducte şi cable să fie închise etanş, dar în caz de necesitate să fie accesibile acţiunilor de salubrizare. ­ tunelurile şi galeriile de instalaţii, subsolurile tehnice să fie finisate corespunzător menţinerii curăţeniei, să aibă instalaţii de evacuare a apelor accidentale, să permită inspecţia şi întreprinderea acţiunilor de dezinsecţie şi deratizare.

ANEXAV.2.

DOCUMENTE CONEXE . STAS 12.400/1,2 ­ Performanţe în construcţii (Mod de exprimare al performanţelor) CE ­ 1 /95 ­ Normativ privind proiectarea clădirilor civile din punct de vedere al cerinţei „Siguranţa în exploatare" C 239 ­ Normativ pentru adaptarea construcţiilor de locuit, a construcţiilor şi locurilor publice la cerinţele persoanelor handicapate Normativ ­ Proiectarea spitalelor generale departamental N 425 ­ Norme de protecţia muncii în sectorul sanitar Norme .­ Prevenirea şi stingerea incendiilor pentru ramura Ministerului Sănătăţii P 118 ­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privind protecţia la acţiunea focului N 133 ­ Norme Republicane de Securitate Nucieară I 7 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice cu tensiuni până la 1000 V ID 17 ­ Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie I 20 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie contra trăznetului I 5 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire I 6 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale I13 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare I 9 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor sanitare C31 ­ Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, montarea,

instalarea, exploatarea, repararea şi verificarea cazanelor de abur de joasă presiune şi a cazanelor de apă caldă

C 37 ­ Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia şi încercarea în vederea amenajării supapelor de siguranţă destinată echipării cazanelor şi recipientelor sub presiune C4 ­ Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, instalarea, exploatarea, separarea şi verificarea recipientelor metalice stabile sub presiune PE 204 ­ Instrucţiuni privind exploatarea şi întreţinerea punctelor termice PE 216 ­ Regulament de exploatare tehnică a instalaţiilor de cazane I 25 ­ Instrucţiuni tehnice pentru efectuarea încercărilor hidraulice şi pneumatice la recipiente STAS 2612 ­ Protecţia împotriva electrocutărilor. Limite admise. STAS 6526 ­ Manometru diferenţial cu tub în formă de V. Condiţii generale Catalog IPCT ­ Detalii, elemete şi subansambluri canale de aer. Grupa VI­90 STAS 2453 ­ Ascensoare pentru persoane STAS 2455 ­ Ascensoare pentru spitale STAS 2965 ­ Scări interioare în construcţii STAS 6131 ­ Înălţimi de siguranţă şi alcătuirea parapetelor P 92 ­ Normativ privind dotarea cu ascensoare a clădirilor de locuit, social culturale şi administrative

V.3. SIGURANŢA LA FOC • Cerinţa de calitate a construcţiilor, privind siguranţa la foc, în cazul unităţilor spitaliceşti, impune ca soluţiile adoptate prin proiectare şi menţinute în exploatare, sâ asigure, în caz de incendiu, următoarele: ­ protecţia utilizatorilor (bolnavi, personal medical, vizitatori, aparţinători) ţinând seama de starea lor de sănătate precum şi riscul de incendiu; ­ limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale; ­ împiedicarea extinderii incendiului la vecinătăţi; ­ prevenirea avariilor la construcţii şi instalaţii învecinate, în cazul prăbuşirii clădirii incendiate; ­ protecţia echipelor de intervenţie şi a serviciilor mobile de pompieri care acţionează pentru stingerea incendiilor, evacuarea ocupanţilor şi a bunurilor materiale. • Concretizarea cerinţelor utilizatorilor în ceea ce priveşte siguranţa la foc se va face funcţie de situaţia concretă determinată de condiţiile specifice existente, corelată cu performanţele clădirii referitoare la siguranţa la foc. Condiţiile specifice existente, vizează atât evacuarea dificilă a persoanelor din clădirea spitalului (bolnavi greu dcplasabili sau care nu se pot deplasa singuri) cât şi menţinerea Iară întrerupere a activităţii blocului operator. • Condiţiile performante specifice şi cuantificarea acestora, pentru fiecare caz concret, va fi stabilit de către proiectantul de investiţie pe baza scenariilor de siguranţă la foc elaborate conform reglementărilor de specialitate (conform Anexa V.3.).

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind:

V.3.1. Riscuri de izbucnire a incendiilor

V.3.1.1. Riscurile de izbucnire a incendiilor în clădirile spitaliceşti trebuie reduse, în condiţiile asigurării funcţionalităţii, prin limitarea surselor potenţiale de aprindere, a materialelor şi substanţelor combustibile. încadrarea încăperilor şi a spaţiilor din construcţiile spitaliceşti în nivelurile de risc, are în vedere activitatea desfăşurată, densitatea sarcinii termice şi alcătuirea constructivă.

V.3.1.2. încăperile şi spaţiile clădirilor spitaliceşti se încadrează în următoarele niveluri de risc: ­ risc obişnuit (densitatea sarcinii termice mai mică de 420 Mj/mp) cuprinzând majoritatea spaţiilor destinate bolnavilor, respectiv: saloane, cabinete consultaţii, spaţii destinate tratamentelor, săli operaţie etc. ­ risc mediu (densitatea sarcinii termice cuprinsă între 420 şi 840 Mj/mp) cuprinzând, în principal. încăperi şi spaţii tehnice, cum ar fi: centrale de ventilaţie, laboratoare, bucătării etc. ­ risc mare în care sunt cuprinse încăperi şi spatii cu densitatea sarcinii termice peste 840 Mj/mp (depozite, arhive etc.).

OBSERVAŢIE Densitatea sarcinii termice va fi calculată, de la caz la caz, funcţie de situaţia concretă, conform prevederi STAS 10903/2.

V.3.1.3. Este interzisă folosirea sau depozitarea lichidelor şi gazelor combustibile în alte locuri decât cele special amenajate şi fără respectarea măsurilor de prevenire şi stingere specifice pentru cantităţi limitate.

V.3.2. Asigurarea protecţiei utilizatorilor prin stabilirea intervalelor de timp care să permită corelarea acţiunilor de intervenţie şi salvare, cu dezvoltarea incendiului.

V.3.2.1. Timpul de alarmare a utilizatorilor Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi semnalizarea acestuia diferă în funcţie de sistemele utilizate (automate sau comandate de om) ­ în cazul echipării cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor: • max. 30 secunde ­ în cazul neechipârii cu instalaţii automate de semnalizare a incendiilor: • max. 60 secunde.

V.3.2.2. Timpul de alertare a serviciilor de pompieri Intervalul de timp dintre momentul semnalizării incendiului (alarmare) şi cel al alertării serviciilor de pompieri depinde de sistemul utilizat: ­ sisteme automate de alertare: • max. 30 secunde ­ sisteme manuale de alertare: • max. 2 minute.

V.3.2.3. • Timpul de supravieţuire a utilizatorilor Intervalul de timp dintre izbucnirea incendiului şi limita menţinerii în viată în spaţiile destinate activităţilor medicale se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, dar: ­ min. 20 minute ­ în construcţiile ce au grad I ­ II rezistenţă la foc

V.3.2.4. Timpul de evacuare a utilizatorilor Intervalul de timp dintre alarmarea utilizatorilor şi evacuarea acestora în exterior sau în spaţii special amenajate, se asigură în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al clădirii şi lungimea maximă a căii de evacuare, considerând că deplasarea pe orizontală a persoanelor bolnave se face în cea. 0,05 m/sec.

V.3.2.5. Timpul de localizare şi stingere a incendiilor Intervalul de timp dintre alarmare şi momentul punerii sub control şi stingerii incendiului este funcţie de echiparea şi dotarea cu mijloace de stingere, precum şi de timpul de alertare al forţelor de intervenţie ­ max. 60 minute

V.3.2.6. Timpul de propagare la clădirile învecinate Se ia în considerare în cazul spitalelor pavilionare (în cazul spitalelor monobloc, distanţele cerute de condiţiile urbanistice asigură o protecţie suficientă la propagarea focului) ­ min. 30 minute

V.3.3. Asigurarea performanţelor construcţiei si a principalelor ei părţi componente (comportarea la foc a construcţiilor)

Grad de rezist, la foc al constr.

Lungime maximă a căii de evacuare (metrii) Timp de evac. maxim (secunde)

în două dir. (2) într­o singură dir. (1) (­2) (­1

I – II 30 20 600 400

V.3.3.1. Timpul de incendiere totală (flash ­ over) Intervalul de timp dintre momentul alarmării şi momentul generalizării combustiei la toate elementele şi materialele din clădire trebuie să fie de cel puţin două ori timpul de supravieţuire ­ min. 40 minute la construcţii de grad I ­ II rezistenţă la foc

V.3.3.2. Etanşeitatea la aer a construcţiei Volumul de aer ce intră în interiorul clădirii, când tâmplăria exterioară (uşi, ferestre) este în poziţie închisă, precum şi cel care iese din clădire, datorită diferenţei de presiune, trebuie controlat şi redus cât mai mult posibil ­ max. 1 schimb aer/oră.

V.3.3.3. Compartimentarea antifoc a construcţiei Aria compartimentelor antifoc trebuie să fie realizată în limitele admise, în corelare cu gradul de rezistenţă la foc şi numărul de niveluri, conform reglementărilor specifice.

V.3.3.4. Limita de rezistenţă la foc a elementelor de construcţie ce delimitează sau separă spaţii ale clădirii a. elemente ce delimitează compartimentele antifoc ­ pereţi antifoc realizaţi din materiale incombustibile (clasa Co) cu limita de rezistenţă la foc 3 ore ­ 7 ore, în funcţie de densitatea sarcinii termice din compartimente; b. elemente de separare din cadrul compartimentelor de incendiu sunt: ­ pereţii despărţitori ai diferitelor spaţii funcţionale au limite de rezistenţă la foc şi clase de combustibilitate normate, în funcţie de gradul de rezistenţă la foc al construcţiei, destinaţia spaţiului respectiv şi rolul elementelor de separare, potrivit reglementărilor.

V.3.3.5. Limita de rezistenţă Ia foc a faţadelor şi acoperişului (elemente neportante) In funcţie de gradul de rezistenţă la foc asigurat, limita de rezistenţă la foc a pereţilor exetriori neportanţi este: ­ min. 15 minute (Co) ­ grad I rezistenţă la foc; ­ min. 15 minute (C2) ­ grad II rezistenţă la foc Acoperişurile se alcătuiesc şi se realizează conform condiţiilor corespunzătoare gradului de rezistenţă la foc al construcţiei.

V.3.3.6. Rezistenţa la foc a structurii portante Structura portantă a construcţiei, funcţie de gradul de rezistenţă la foc trebuie să îndeplinească următoarele condiţii minime de combustibilitate şi rezistenţă la foc:

Grad de rezistenţă la foc Tip element

I II nivel curent Co 2 h 30' Co 2h stâlpi, coloane, pereţi portanţi ultim nivel Co 1 h 30' Co 1h

grinzi, planşee­niv. curent acoperiş terasă Co 1h Co 45' grinzi olansee oeste subsol Co 1 h 30' Co 1h

V.3.3.7. Durata de sigurtanţă a refugiilor Intervalul de timp în care este asigurată supravieţuirea în spaţiile special amenajate, indiferent de modul în care evoluează incendiul, trebuie să fie cel puţin egal cu timpul de supravieţuire. ­ min. 20 minute ­ grad I ­ II rezistenţă la foc.

V.3.3.8. Existenţa şi condiţiile performante ale dispozitivelor de detectare şi alarmare Echiparea şi dotarea cu dispozitive de detectare şi alarmare se face confornj reglementarilor de specialitate astfel încât să se poată asigura timpul de alarmare stabilit (cap. V.3.2.I.).

V.3.3.9. Existenţa şi condiţiile performante ale sistemului de alertare în caz de incendiu Pentru anunţarea serviciilor mobile de pompieri, în caz de incendiu, se asigură mijloacele corespunzătoare funcţie de fiecare situaţie concretă, astfel încât să se asigure timpul de alertare stabilit (cap. V.3.2.2J.

V3.3.10. Condiţiile performante ale dispozitivelor de evacuare a fumului Limitarea propagării fumului în încăperi, coridoare, scări trebuie asigurată prii realizarea unor elemente despărţitoare corespunzătoare (pereţi, planşee) ş prevederea dispozitivelor de evacuare a fumului, corespunzător reglementărilo specifice.

V.3.3.11. Existenţa şi condiţiile performante ale sistemelor automate de stingere a incendiilor Necesitatea sistemelor automate de stingere se stabileşte în funcţie de riscurile d incendiu, combustibilitatea materialelor şi valoarea aparaturii utilizate respectându­se prevederile normelor tehnice în vigoare. Se va asigura declanşarea şi funcţionarea corespunzătoare, a sistemelor cu debitele intensităţile, presiunile şi timpul de funcţionare normate funcţie de necesităţii concrete.

V.3.3.12. Asigurarea duratei de siguranţă şi capacitatea căilor de evacuare Asigurarea intervalului de timp în care căile de evacuare pot fi utilizate în condiţ de siguranţă, se realizează, potrivit reglementărilor. în funcţie de capacitate maximă simultană, tipul de construcţie şi modul de rezolvare a căii de evacuare (în două direcţii, respectiv într­o singură direcţie). ­ min. 900 respectiv 600 sec. ­ gr. I ­ II. Capacitatea căilor de evacuare „C" (50 persoane/flux) va asigura trecere numărului de fluxuri determinate prin calcul (Număr fluxuri .,F k ­­ Număr persoai ..N 4 " / Capacitate evac. „C"). în orice condiţii căile de evacuare (coridoare) nu vor avea lăţimea mai mică c 2.20 in pentru transportul persoanelor cu targa, sau 1,40 m pentru transportul braţe al copiilor preşcolari, uşile de pe căile de evacuare având lăţimea minimă ( 1,00 m.

V.3.3.13. Timpul de siguranţă privind funcţionarea ascensoarelor de intervenţie În clădirile înalte, cel puţin unul din ascensoarele prevăzute, se vor amenaja corespunzător asigurării operaţiunilor de stingere, având o capacitate de transport de 3 ­ 5 servanţi cu echipamentul respectiv. Timpul de funcţionare în siguranţă, al ascensoarelor de intervenţie, trebuie să fie cel puţin 2 ore de la izbucnirea incendiului.

V.3.3.14. Asigurarea condiţiilor pentru accesul autovehiculelor de intervenţie Construcţiile pentru spitale vor avea asigurate accese carosabile, corespunzător dimensionate şi alcătuite, care să permită accesul uşor al autovehiculelor de intervenţie ale pompierilor, cel puţin la două faţade ale clădirii.

V.3.3.15. Echiparea şi dotarea construcţiei cu mijloace fixe şi mobile de intervenţie Construcţiile se vor echipa şi dota cu mijloace de intervenţie conform reglementărilor specifice, în funcţie de tipul construcţiei şi densitatea sarcinii

termice. Se vor prevedea, după caz, stingătoare, hidranţi interiori şi exteriori de incendiu, coloane uscate, instalaţii automate de semnalizare şi stingere a incendiilor etc, potrivit necesităţilor.

V.3.3.16. Asigurarea traseelor pentru accesul personalului serviciilor mobile de pompieri Traseele de intervenţie trebuie să fie marcate corespunzător pentru a fi uşor de recunoscut, cât mai scurte şi amenajate astfel încât să se asigure protecţia forţelor care acţionează pentru stingere şi salvare.

V.3.4. Performanţele elementelor şi materialelor de construcţie

V.3.4.1. Combustibilitatea elementelor, respectiv a materialelor componente In clădirile spitaliceşti se vor utiliza materiale având clasa de combustibilitate admisă de normele specifice, în corelare cu gradul de rezistenţă la foc, respectiv clasa Co ­ pentru principalele elemente constructive.

V.3.4.2. Contribuţia la evoluţia incendiului este apreciată prin densitatea sarcinii termice corespunzătoare spaţiului respectiv şi se evaluează funcţie de situaţia concretă (totalitatea materialelor şi substanţelor combustibile, fixe şi mobile existente pe suprafaţa considerată) conform prevederi STAS 10903/2. Se vor asigura măsuri de protecţie corespunzătoare, stabilite prin reglementările tehnice. Se recomandă ca densitatea sarcinii termice în încăperile destinate bolnavilor să nu depaseasca 420 MJ/mp

V.3.4.3. Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie combustibile Alcătuirea clementelor va fi astfel rezolvată încât incendiul să nu se propage cu uşurinţă. Propagarea flăcărilor pe suprafaţa clementelor de construcţie trebuie să fie de maximm 45 cm în 10 minute.

V .3.4.4. Nivelul admisibil de degajare a fumului şi gazelor toxice Se vor utiliza elemente şi materiale combustibile astfel încât prin inflamarea acestora să nu se degaje cantităţi mari de fum şi gaze toxice care să pericliteze sănătatea utilizatorilor. Se vor lua măsuri corespunzătoare de evacuare a fumului şi gazelor toxice.

V.3.4.5. Gradul de rezistenţă la foc al construcţiei va fi stabilit în funcţie de combustibilitatea şi limita de rezistenţă la foc a principalelor elemente de construcţie folosite, potrivit reglementărilor. Pentru spitale (respectiv clădirile în care se află bolnavi şi se desfăşoară activităţ medicale) se vor utiliza construcţii de gradul I sau II rezistenţă la foc.

V.3.4.6. Etanşeitatea la propagarea fumului şi a flăcărilor Intervalul de timp în care un element de separare împiedică trecerea fumului şi £ flăcărilor, dintr­ o încăpere în alta se stabileşte corespunzător destinaţiei acestuia în funcţie de gradul de rezistenţă la foc stabilit, conform normelor specifice (vez cap.V.3.3.3.­3.3.6.).

3V .3.4.7. Durata de stingere a incendiilor

Intervalul de timp până când focul este stins complet trebuie să se înscrie îi limetele rezistenţei la foc a elementelor structurale (maxim performanţi elementului cel mai puţin rezistent ­ planşeul în situaţia cea mai defavorabilă). ­ max. 1 oră ­ grad MI rezistenţă la foc.

V.3.5. Intervenţia pentru stingere

V.3.5.1. Timpul de începere a intervenţiei Intervalul de timp dintre momentul alertării şi cel al începerii acţiunii de intervenţiei la locul incendiului, depinde de echiparea cu instalaţii de semnalizare şi alertare de distanta la care se află unitatea de intervenţie de dotarea acestora, precum şi de operativitatea echipelor respective. Se va stabili, pentru fiecare situaţie concretă, prin elaborarea de scenarii de siguranţă.

V.3.5.2. Durata intervenţiei Timpul în care incendiul este oprit depinde de suma tuturor intervalelor de timj necesare începerii şi desfăşurării procesului de stingere.

ANEXA V.3

DOCUMENTE CONEXE Decret 290­1977­ Norme generale de protecţie împotriva incendiilor la proiectare şi realizarea construcţiilor şi instalaţiilor P 118­ Norme tehnice de proiectare şi realizare a construcţiilor privin/d protecţia la acţiunea focului Ordin 381/1219 ­ Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor­ HG ­1994 completare la NC­1977 HG 51 ­1992 ­ Privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor Norme C 58 ­ Norme tehnice privind ignifugarea materialelor combustibile din lemn şi textile utilizate în construcţii Normativ 1 5 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare Normativ I 6 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea reţelelor şi instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale Normativ 1 7 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu tensiunea până la 1000 V.c.a şi 1500 V.c.c Normativ 1 9 ­ Normativ pentru priectarea şi executarea instalaţiilor sanitare Normativ 113 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire Normativ I 18 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de telecomunicaţii Normativ I 20 ­ Normativ privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de protecţie contra trăsnetului în construcţii STAS 1478 ­ Construcţii civile şi industriale. Alimentarea interioară cu apă. Prescripţii fundamentale STAS 6168 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Scări de intervenţie şi salvare STAS 6647 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Elemente pentru protecţia golurilor STAS 6793 ­ Lucrări de zidărie. Coşuri, canale de fum pentru focare obişnuite la constructii civile. Prescripţii generale. STAS 8844 ­ Măsuri de siguranţă contra incendiilor. Uşi batante pe scările de evacuare. Prescripţii constructive împotriva trecerii fumului STAS 297/1,2 ­ Indicatoare de securitate. Culori şi forme. Condiţii generale STAS 10903 ­ Calculul sarcinii termice în construcţii STAS 2965 ­ Scări interioare în construcţii STAS 3081 ­ Utilaje de stins incendii. Cutii metalice pentru hidranţi interiori STAS 4918 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator portativ cu raf şi CO2 STAS 9752 ­ Utilaje de stins incendii. Stingator cu dioxid de carbon

V.4 IGIENA, SANATATEA OMENILOR, REFACEREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI Cerinţa de igienă, sănătate şi protecţie a mediului implică conceperea şi realizarea spaţiilor precum şi;a părţilor componente astfel încât şă nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor, urmarindu­se în acelaşi timp şi protecţia mediului înconjurător. În cazul clădirilor spitaliceşti, această cerinţă este de importanţă vitală şi se asigură atât din faza de proiectare cât şi din faza de exploatare a clădirii. Necesităţile utilizatorilor, în cazul acestei grupe de cerinţe, se referă la:

A. Igiena mediului interior B. Igiena apei C. Igiena evacuării rezidurilor lichide D. Igiena evacuării rezidurilor solide E. Protecţia mediului V.4.(A). IGIENA MEDIULUI INTERIOR Se referă la: 1. Mediul higrotermic 2. Igiena aerului 3. Igiena finisajelor 4. Igiena vizuală 5. Igiena auditivă

V.4.(A).l. MEDIUL HIGROTERMIC Crearea unui mediu higrotermic minim admisibil, implică asigurarea unei ambianţe termice corespunzătoare atât în regim de iarnă cât şi în regim de vară. Se admite ca aceste condiţii să nu fie satisfăcute o zi pe an iarna şi 3 zile pe an vara. Asigurarea mediului higrotermic trebuie corelată cu asigurarea calităţii aerului şi optimizarea consumurilor energetice. CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ privind

V.4.(A).1.1. Asigurarea ambianţei higrotermice

V.4.(A).1.1.1. Temperatura ambianţei „ta" (măsurată în centrul încăperii la 1.5m de la pardoseală, cu termometru cu glob), funcţie de destinaţia încăperii, trebuie să fie: ­ în perioada rece • conform STAS 1907/2 şi conform tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2) ­ în perioada caldă • max. 26 °C ­ pentru o viteză relativă a aerului de 0.275 m/s

OBSERVAŢIE: /. Temperatura, în perioada de vară, poate fi mai mare de 26 °C (dar max. 2H S C) cu condiţia creşterii vitezei aerului cu 0.275 m/s pentru I °C (dar max. 0.45 m/s) 2. Temperatura ambianta se considera stabila şi uniformă dacei valorile măsurate corespund valorilor necesare spaţiului respectiv (conform V.4.(A).l.l.l. cu o abatere de max. I C. Se admite in mod excepţional o abatere de max. 2 °C, dacă ponderea abaterilor nu depăşeşte 10% din totalul măsurătorilor.

V.4.(A).1.1.2. Amplitudinea de oscilaţie a temperaturii aerului interior (conform N.P.200) ­ în regim de iarna A Τi ≤1.0 ­în regim de vară AΤi≤ 3.0

V.4.(A). 1.1.3. Viteza relativă medic a aerului ­ în perioada de iama • max. 0.15 m/s ­ în perioada de vară (ta=26°C) • max. 0.275 m/s

OBSERVAŢIE: Se admit viteze ale aerului mai mari de 0.275 m/s dacă se impun tehnologic (sala de operaţie ­ curent laminar) dar max. 0.45 m/s.

V.4.(A).1.1.4. Umiditatea relativă a aerului (UR) va fi corelată cu temperatura ambianţei („ta" ­ conform V.4.(A). 1.1.1.) şi funcţie de destinaţia încăperilor va avea valorile corespunzătoare necesităţilor, conform Tabel 1 (anexa la cap. V.4.(A).2.) ­ în general, pentru unităţile funcţionale cu regim normal de umiditate (saloane, cabinete de consultaţii, etc). • UR=30­60% ­ pentru afecţiuni speciale reumatism poliarticular • UR­30­35% (ta=30­32 °C) arşi grav • UR=60­85%(ta=30­32°C)

OBSERVAŢIE: Pentru afecţiunile speciale, condiţiile de microclimat trebui precizate prin tema de proiectare.

V.4.(A).1.1.5. Asimetria temperaturii radiante (conform STAS 13.149) calculată în raport cu un plan vertical situat în zona

ocupată, la 0.6 m de pardoseală. ­ datorită ferestrelor sau altor suprafeţe reci • max.lO c C ­ datorită unui planşeu încălzit • max.5°C

V.4.(A).1.1.6. Diferenţa de temperatură pe verticală între nivelul capului şi al gleznelor (pentru o persoană în picioare sau pentru o persoană şezând) ­ conform STAS 13.149. • max.3°C

V.4.(A).1.1.7. Cantitatea de căldură transmisă de picior la pardoseală (senzaţia de rece cald) conform STAS 6472/10. ­ în timp de un minut Ql≤ 4.10 3 J/m 2

­în timp de 10 minute Q≤ 10 200.10 3 J/m 2

­ temperatura minimă pe suprafaţa pardoselii trebuie să fie conform prevederii STAS 6472/3 şi nu trebuie să depăşească 26 °C.

V.4.(A).1. 1.8. Numărul schimburilor de aer se stabileşte în funcţie de bilanţurile termoenergetice, ardegajărilor de umiditate şi al necesităţilor privind existenţa agenţilor patogeni (vezi cap.V.4.(A).2. Igiena aerului).

V.4.(A).1.1.9. Indicele global de confort „PMV" (conform STAS 13.149) reprezintă opţiunea medie previzibilă a unui grup

numeros de persoane asupra senzaţiei termice produse de un anumit mediu. Rezultă din bilanţul termic al corpului uman şi trebuie să se încadreze între valorile: ­0.5<PMV<0.5

ANEXA VA.(A). 1. DOCUMENTE CONEXE STAS 1907/1,2 ­ Calculul necesarului de căldură STAS 6472/3 ­ Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirii I 5 ­ Normativ pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de ventilare Norme ­ Protecţia muncii în sectorul sanitar NP 200 ­ Instrucţiuni tehnice provizorii pentru proiectarea la stabilitate termică a elementelor de închidere a clădirilor STAS 13.149 ­ Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor PMV şi PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante Documente ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător interpretative CEE nov.93

V.4.(A).2. IGIENA AERULUI ­ Cerinţa privind igiena aerului implică asigurarea în spatiile spitaliceşti ai acelor parametri de calitate ai aerului care favorizează vindecarea oamenilor bolnavi şi împiedică periclitarea stării de sănătate a utilizatorilor unităţilor spitaliceşti de către eventualii agenţi poluanţi şi contaminaţi purtaţi de aer, specifică activităţilor desfăşurate (germeni patogeni, particule de suspensie, mirosuri dezagreabile, emanaţii nocive, contaminanţi radioactivi, etc). ­ In unităţile spitaliceşti natura activităţilor în anumite spaţii impune utilizarea de instalaţii de ventilare şi respectiv climatizare, ca unică soluţie de asigurare a parametrilor de calitate ai aerului consideraţi necesari ­ Prin alcătuire, caracteristici constructive, calitate a materialelor utilizate, dotare cu echipamente de tratare a aerului şi cu aparatură de automatizare, prin performanţele funcţionale atribuite, sistemele de ventilare climatizare vor corespunde cerinţelor de realizare în spaţiile servite a nivelurilor impuse pentru parametrii de microclimat şi pentru lipsa germenilor patogeni şi/sau a altor tipuri de nocivităţi, cu asigurarea unor circulaţii de aer controlate între spaţii, fără afectarea în mod negativ peste limitele normate a calităţii aerului din mediul exterior şi în condiţii de funcţionare­exploatare cât mai economică. ­ încăperile cu specific strict spitalicesc se cuprind în 4 clase de încăperi determinate de pretenţiile de asepsie care corespund naturii activităţilor cărora le sunt destinate: sunt stabilite pentru fiecare clasă niveluri limită pentru concentraţia volumetrică de germeni (N) care indică numărul de unităţi specifice de germeni la unitatea de volum (germ/m 3 ). ­ conform tabel 1 (anexat la prezentul capitol V.4.(A).2.)

• clasa I­a N≤ 10 germ/m 3 • clasa II­a N ≤ 200 germ/m 3 • clasa III­a N ≤ 500 germ/m 3 • clasa IV­a N ≤ 500 germ/m 3

MENŢIUNE: ­ In tabel sunt specificate clasele de asepsie în care se încadrează principalele compartimente funcţionale ale unei unităţi spitaliceşti. ­ Pentru funcţiuni ce nu sunt menţionate în tabel, apartenenţa la una dintre cele 4 clase va fi specificată de beneficiar prin tema de proiectare. ­ In spaţiile cu pretenţii ridicate de asepsie ­ clasa I şi II, se utilizează instalaţii de tratare a aerului care funcţionează numai cu aer exterior, ca măsură considerată necesară împotriva răspândirii şi dezvoltării infecţiilor intraspitaliceşti cu germeni aeropurtaţi: se consideră posibilă utilizarea recirculării aerului la nivelul unei încăperi în cadrul unui sistem tip „curent laminar" cu viteze de min.0.35 m/s cu filtrare fină la aspiraţia din încăpere şi cu filtrare absolută în suprafaţa de introducere a aerului. ­ In spaţiile cu pretenţii mai scăzute de asepsie ­ clasa III­a, care utilizează sisteme de ventilare­ climatizare, este permisă recircularea aerului fie la nivelul fiecărei încăperi prin unităţi locale de climatizare, fie în comun pe grupe de încăperi, compatibile d.p.d.v. al funcţiunilor şi exigenţelor, sei'vite fiind de cate un singur sistem centralizat; se vor asigura debitele minime necesare de aer proaspăt şi celelalte cerinţe privitoare la condiţiile de igienă. ­ Igiena aemlui interior depinde în mod esenţial de controlarea circulaţiei aerului între spaţiile unităţilor spitaliceşti; circulaţia aerului trebuie să aibă loc numai de la spaţii cu cerinţe mai ridicate de asepsie spre cele cu cerinţe mai scăzute şi/sau cu pericol de poluare­contaminare mai ridicat. In cazul utilizării de sisteme de ventilare­climatizare circulaţia aerului este dirijată prin bilanţuri de debite de aer ­ de introducere şi de evacuare ­ reglate corespunzător şi prin presiuni diferenţiale controlate între spaţii adiacente.

­ Sistemele de ventilare climatizare se dotează cu filtre de aer având sarcini precise în ceea ce priveşte asigurarea nivelurilor de curăţenie a spaţiilor se/vite, dar şi a interiorului instalaţiilor (tubulatura, echipamente de tratare aer, etc) sarcinile atribuite

filtrelor le determină performanţele funcţionale necesare şi locurile de amplasare în cadrul instalaţiilor.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI PE PERFORMANTA privind:

V.4.(A).2.1. Asigurarea calităţii acrului prin utilizarea instalaţiilor de ventilare­ climatizare:

V.4.(A).2.1.1 Debit de aer proaspăt (se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar pe persoană). Nivelul minim de debit de aer proaspăt (de introducere) reprezintă nivelul considerat insuficient, în funcţie de destinaţia funcţională a încăperii, diminuării concentraţiei de germeni şi/sau de alte nocivităţi aeropurtate sub limitele maxime admisibile. • în tabelul 1 (anexat la prezentul cap. V.4.(A).2.)

V.4.(A).2.1.2. Debit de aer (se exprimă în schimburi volumetrice orare sau în debit orar de evacuare pe obiect sanitar) Nivelul minim de debit de aer ­ indicat, fie de introducere (încăperi de suprapresiune), fie de evacuare (încăperi în depresiune), reprezintă nivelul considerat suficient (în funcţie de destinaţia funcţională a încăperii) asigurării unei intensităţi a circulaţiei aerului şi deci unei spălări cu aer tratat, care să permită obţinerea şi uniformizarea condiţiilor impuse pentru microclimat şi pentru puritatea aerului. Conform tabel 1 (anexat la prez. cap. V.4.(A).2.) ­ pentru încăperi clase I şi II (climatizare fără recirculare) debit aer­debit aer proaspăt ≥ deb.min.aer proaspăt ­ pentru încăperi clasa III şi IV • ventilare (fără recirculare) debit aer­debit aer proaspăt i deb.min.aer proaspăt • climatizare (cu recirculare) debit aer > deb.min.aer proaspăt V.4.(A).2.1.3. Nivel de filtrare (se exprimă ca reţinere procentuală a particulelor în suspensie în aer – cu indicarea metodei de testare folosite). Condiţiile de puritate a aerului în încăperile unităţilor spitaliceşti implică un nivel de filtrare adecvat, ceea ce determină numărul de trepte de filtrare, performanţele funcţionale ale filtrelor şi locul de amplasare al fiecărei trepte de filtrare în cadrul instalaţiilor. Se utilizează 3 tipuri de filtre: ­ filtre brute (prefiltre) ­ filtre clasa EU 3 şi EU 4 (grad reţinere 80­95% conform test gravimetric ASHRAE) • se utilizează pentru filtrare treapta I­a ­ filtre fine ­ filtre clasa EU 7 şi EU 8 (grad reţinere 80­95% conform test opacimetric ASHRAE) • se utilizează pentru filtrare treapta 11­a ­ filtre absolute ­ filtre clasa EU 10 ­ EU 12 (grad reţinere 98­99.97% conform test DOP Mil. Std. 282) • se utilizează pentru filtrare treapta III­a

MENŢIUNE: Utilizarea într­un .sistem de tratare a aerului a unui filtru de clasa superioarei implică, pentru a­lproteja de colmatâri grosiere, echiparea sistemului în amonte cu filtre de clasei inferioară. Filtrele treapta 1­a se montează în amonte de echipamentele de tratare centrală a aerului pentru a le proteja de colmatare; filtrele treapta Ii­a se montează imediat în*avalul ventilatoarelor de introducere a aerului pentru a menţine curate tronsoanele de distribuţie a aerului; filtrele treapta Ill­a se montează cât mai aproape sau chiar în gurile de introducere a aerului în încăperile servite pentru a evita riscul apariţiei de focare de contaminare în aval. Supravegherea stării funcţionale a filtrelor şi semnalarea colmalării în vederea înlocuirii celulelor filtrante se realizează prin controlul presiunilor diferenţiale amonte­aval şi au un loc important în cadrul lucrărilor de întreţinere­exploatare. In tabelul 1 (anexat la prez. cap. VA. (A). 2.) este indicat numărul necesar de trepte de filtrare: .pentru 3 trepte de filtrare se înţeleg treptele 1. 11 şi III .pentru 2 trepte de filtrare se înţeleg treptele 1 şi II .pentru 1 treapta de filtrare se înţelege treapta I

V.4.(A).2.1.4. Nivel de presiune diferenţială între spaţii adiacente Valoarea presiunii diferenţiale dintre încăperi alăturate astfel încât să se realizeze o circulaţie controlată a aerului (de la încăperi cu cerinţe mai ridicate la încăperi cu cerinţe mai scăzute d.p.d.v. al absenţei agenţilor patogeni). Nivelul de presiune diferenţială determină debitele de scurgere de aer între respectivele încăperi, prin deschiderile existente între ele. Spaţiile mai curate vor fi în suprapresiune faţă de cele mai puţin curate. Nivelul presiunii diferenţiale între spaţiile adiacente, în cadrul încăperilor din clasa I şi II va fi de max.l0­20Pa.

MENŢIUNE: Menţinerea în permanenţă. în mod controlat, a condiţiilor de presiune diferenţială, pe ansamblul spaţiilor serxite de instalaţiile de ventilare, necesită monitorizarea stărilor de colmatare a filtrelor şi reglarea automată a caracteristicilor funcţionale (debit, presiune) ale unităţilor de vehiculare a aerului, pentru menţinerea unor regimuri constante de debite de aer.

V.4.(A).2.2. Asigurarea unor concentraţii maxim admisibile de substanţe poluante provenite din materiale de construcţii, instalaţii tehnice, inclusiv aparate de ardere, surse exterioare, sol, etc. ­ pentru valori maxim admisibile de concentraţii ale substanţelor poluante din încăperile unităţilor spitaliceşti, se vor respecta prevederi Normativ de protecţia muncii în sectorul sanitar şi „Normativ privind puritatea aerului în încăperi cu diverse destinaţii" (în curs de editare ­ INCERC). ­ în vederea evitării contaminării aerului peste limitele admise (ca rezultat al manipulării unor surse radioactive deschise, în scopuri medicale ­ ionizare, suspensii de pulberi, substanţe volatile radioactive) se vor respecta prevederi „Norme republicane de securitate nucleară ­ Regim de lucru cu surse de radiaţii nucleare" ­ tab. 2.

ANEXA V.4.(A).2. DOCUMENTE CONEXE

STAS 10813 ­ Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie STAS 11322 ­ Puritatea aerului. Determinarea aldehidei formiee STAS 12051 ­ Aer. Determinarea conţinutului de radon 222 STAS 9081 ­ Poluarea acrului STAS 12574 ­ Aer din zone protejate. Condiţii de calitate STAS 1238/1 ­ Ventilare mecanica. Debitul de aer proaspăt Normativ in ­ Normativ privind igiena compoziţiei acrului în spatii cu diverse curs de editare destinaţii funcţie de activităţile desfăşuralc în regim de iarnă­vară (INCIzRC) Norme­84 ­ Protecţia muncii în sec tonii sanitar DIN 1946­Fila 4­ Ventilaţii în instituţii spitaliceşti Documente ­ Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător interpretative CEE­nov.

V.4.(A).3. IGIENA FINISAJELOR Cerinţa privind igiena finisajelor implică asigurarea calităţii suprafeţelor interioare ale elementelor delimitatoare astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena ocupanţilor.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTA privind

V.4.(A).3.L Asigurarea calităţii finisajelor Finisajele încăperilor în care staţionează şi se deplasează bolnavi sau în care se desfăşoară activităţi medicale vor fi: • lavabile • rezistente la dezinfectanţi • rezistente la decontaminări radioactive (după caz) • fără asperităţi care să reţină praful • bactericide (în spaţiile aseptice) • negeneratoare de fibre sau particule care pot rămâne în suspensie în aer • rezistente la acţiunea acizilor (în laboratoare şi camere de tratament) • se admit materiale de finisaj care prin alcătuirea lor, sau modul de punere în operă, pot favoriza dezvoltarea de organisme parazite (gândaci, acarieni, mucegaiuri) sau substanţe nocive ce pot periclita sănătatea oamenilor.

V.4.(A).3.2. Asigurarea calităţii finisajelor Finisajele pentru elementele de instalaţii vor fi rezistente la acţiunile fizico­mecanice ale agenţilor externi (şocuri, frecare, etc.) şi la acţiunile chimice provocate de solvenţi, detergenţi, dezinfectante, lichide sau vapori ai acestora. La finisarea spaţiilor cu cerinţe severe de asepsie se va evita utilizarea materialelor care, prin punerea în afară prezintă rosturi, adâncituri sau colţuri dificil de curăţat. Finisarea spaţiilor din laboratoarele de medicină nucleară în care se lucrează cu surse deschise (izotopi) vor respecta prevederile Normativului Republican de Securitate Nucleară.

V.4.(A).4. IGIENA VIZUALĂ Cerinţa privind igiena vizuală implică asigurarea cantităţii şi calităţii luminii (naturale şi artificiale) astfel încât utilizatorii spaţiilor respective să­şi poată desfăşura activităţile specifice în condiţii de igienă şi sănătate.

MENŢIUNE: Aspectele legate de iluminatul de siguranţa al încăperilor sunt prezentate la cap.V.2.(A). (Siguranţa circulaţiei pedestre).

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:

V4.(A).4.1. Asigurarea iluminatului natural

V.4.(A).4.1.1. Raport arie ferestre ­ arie pardoseli ­ săli operaţii, naştere, laboratoare tratamente, pansamente 1/3­1/4 ­ saloane alăptare, farmacii, saloane sugari, nou­născuţi 1/4­1/5 ­ cabinete consultaţii, saloane bolnavi 1/4­1/6 ­ spaţii de lucru, pregătire, sterilizare, bucătării, spălătorii 1/5­1/8 ­ camere şi săli de aşteptare, cameră gardă personal, tratament Roentgen, fizioterapie 1/6­1/7

OBSERVAŢIE: ­ In cazul construcţiilor spitaliceşti se recomandă ca toate încăperile în care au acces bolnavii să beneficieze de lumină naturală. ­Laboratoarele trebuie protejate împotriva razelor solare printr­o orientare corespunzătoare şi prin elemente de umbrire, dar fără utilizarea sticlei colorate. ­ Coridoarele vor beneficia de lumină naturală directă (prin buzunare laterale) sau indirectă (prin uşile încăperilor ce le mărginesc).

V.4.(A).4.2. Asigurarea iluminatului artificial

V.4.(A).4.2.1. Nivel de iluminare medie pentru iluminatul normal al încăperilor (valori minime) ­ conform tab.E1 anexat

V.4.(A).4.2.2. Evitarea sau limitarea orbirii ­ orbire directă • se vor lua măsuri de ecranare a lămpilor şi de dispunere corespunzătoare a acestora ­ orbire prin contact sau reflexie • se vor alege finisaje cu factori de reflexie corespunzători • corpurile de iluminat se vor dispune corespunzător cerinţelor specifice încăperilor Se vor respecta prevederi STAS 6646/1,3.

Nr.crt Tipul încăperii x)

Iluminarea normala Ix

Culoarea luminii

Observaţii

1 2 3 .4 5 6 ­iluminat 100 alb ­iluminat pentru lectură!

200

­iluminat pentru consultaţii

300

1. .

încâperi bolnavi;

­iluminat pentru supraveghere ­ iluminat de veghe . (orientare)

5 2

Măsuri pentru evitarea orbirii pacienţilor

­iluminat general 300 alb ­iluminat pentru 20 supraveghere

2. Salon pentrii sugari sau nou­născuţi

­iluminat pentru consultaţie

300

Iluminat general în locurile de îngrijire sugari, min 1601 lx

3. Cabinete . pentru consultaţii tratamente obişnuite

­iluminat general 500 alb de lux

Cabinete ­iluminat general pentru pentru pregătire 500 consultaţii şi ­iluminat general tratamente pentru perioada de speciale: investigaţie ­pentru .urologie 50 investigaţii .rectoscopie 50 endoscopice .ginecologie ­

iluminat general pentru pregătire ­ iluminat general

550

alb de lux

După caz, comutabil sau reglabil pentru obţinerea iluminării mai reduse

­pentru pentru perioada de 500 investigaţii investigaţie oftalmologice .refractometrie 50

.schiascopie 50

.oftalmologie 50

4.

.oftalmometrie 50

alb,alb de lux

După caz, comutabil sau reglabil pentru obţinerea iluminării mai reduse

­pentru investigaţii Rontgen ­pentru consultaţii stomatologice ­pentru consultaţii dermatologice

.perimetrie

.adaptometrie ­iluminat general ­lucru cu monitoare ­iluminat .iluminat cavitate bucală .iluminatul câmpului înconjurător ­iluminat general

5 5 500 20 500 8000 500

alb, alb alb alb alb alb de lux

După caz, comutabil sau reglabil pentru obţinerea iluminării mai reduse Lampa scialiticâ cu posibilităţi de reglare a iluminării şi direcţionării luminii Ra.90

5. Cabinete pentru consultaţii şi tratamente intensive

­iluminatul generat ­ iluminat general în zona paturilor ­ iluminat pentru consult în zona paturilor ­ iluminat de supraveghere

100 300 1000 20

alb Măsuri pentru evitarea orbirii pacienţilor

6. Săli de operaţie

­iluminat general ­ iluminat pentru câmpul de operaţie ­ iluminat pentru câmpul înconjurător al mesei de operaţie

1000 alb vezi pct.lll.4.2.2.2.

7. Anexe ale . sălii de operaţie

­iluminat general pentru: .vestiare .spălătorii .încăperi precedând intrarea în sala deoperaţii

500 500 500

.incăperi la ieşirea din sala de operaţii .depozit de instrumente .depozit pentru elemente sterile .depozit cu dispozitive de sterilizare .săli de reanimare, iluminat pentru trezire

500 500 500 500 100

alb sau alb de lux alb

Măsuri pentru evitarea orbirii pacienţilor

8. Sala de terapie. Băi medicinale, gimnastică medicală, masaje

­iluminat general

300 alb

9. Săli de dializă ­iluminat general în sală ­iluminat general in zona paturilor

100 500 Măsuri pentru evitarea orbirii pacienţilor

10. Laboratoare Farmacii

­iluminat general ­ iluminat pentru verificarea culorii

500 1000 alb alb de lux

11. Camere de serviciu pentru medici, asistente medicale

­iluminat general ­ iluminat pentru solicitări vizuale intense

300 500 alb cald alb După caz, iluminat local, pentru zona umplerea seringe­lor sortarea medi­ camentelor, etc

12. Săli de disecţie

­iluminat general ­ iluminat local pentru masa de lucru

1000 5000 alb

13. Coridoare, scări

­zona de saloane bolnavi .ziua .noaptea ­zona cu săli de operaţii .ziua .noaptea

200 50 300 100

alb sau alb cald alb

Clasa de calitate 2 Clasa de calitate 2

­toalete 200 alb. alb ­băi orientare spre

cald

saloane 100 alb Clasa de calitate 2 ­încăperi cu activităţi

300 alb, alb Clasa de calitate 2

14. Toalete. încăperi cu activităţi murdare

murdaţe cald NOTA: x) Încăperile sunt încadrate în clasa de calitate 1, cu excepţia celor pentru care la coloana: Observaţii", clasa de, calitate este 2.

ANEXA V.A4.

DOCUMENTE CONEXE STAS 8313 ­Iluminatul în clădiri şi în spatii exterioare, la clădiri civile şi industriale STAS 6221 ­Iluminatul natural al încăperilor la clădiri civile şi industriale STAS 6646/1 ­Iluminatul artificial. Condiţii generale pentru iluminat în clădiri civile STAS 6646/3 ­Iluminatul artificial. Condiţii speciale pentru iluminat în clădiri civile PE 136 ­Normativ pentru folosirea energiei electrice la iluminatul artificial în utilizări casnice Documente ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător interpretative CEE­nov.93 Norme ­Protecţia muncii în sectorul sanitar

V.4.(A).5.IGIENA AUDITIVĂ Cerinţa privind igiena auditivă se referă la conceperea şi realizarea spaţiilor interioare ale spitalelor astfel încât zgomotul perturbator perceput de utilizatori să fie menţinut la un nivel ce nu le poate afecta sănătatea. Igiena auditivă se referă la condiţiile interioare de zgomot, respectiv la ambianţa acustică interioară. Performanţele corespunzătoare asigurării ambianţei acustice interioare, sunt tratate la cap.V.6. „Protecţia împotriva zgomotului".

V.4.(B). IGIENA APEI Cerinţa privind igiena apei se referă la condiţiile privind distribuţia apei într­un debit suficient şi la satisfacerea criteriilor de puritate necesare apei potabile. Apa necesară alimentării instalaţiilor din clădiri trebuie să aibă o anumită calitate exprimată prin ansamblul proprietăţilor sale fizice, chimice, bacteriologice, organoleptice, etc.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:

V.4.(B).l. Asigurarea calităţii anei (potabilitatea') ­se va realiza conform prevederii STAS 1342

OBSERVAŢIE Verificarea îndpliniriicondiţiilor de calitate a potabilitaţii apei se face de catre centrele de, medicină preventivă.

V.4.(B).2. Asigurarea debitului de apă la punctul de consum ­se va realiza conform prevederii STAS 1478 (punctele de consum tehnologic vor fi stabilite conform cerinţelor de funcţionare a echipamentelor).

V.4.(B)3. Asigurarea cantităţii de apă potabilă necesari (1/pat/zi)

V.4.(B).3.1. Necesar curent pentru: ­igiena bolnavilor 240 ­igiena personalului 40 ­igiena lenjeriei 110 ­preparare hrană igienă bloc alimentar 100 ­igiena spaţiilor, mobilierului, obiectelor sanitare 40 ­preparare apă sterilă pentru spălare chirurgicală, apă distilată, spălare şi dezinfecţie instrumentare 25 ­utilizări tehnologice 20 ­igienizare platformă, gunoi, recipiente colectare reziduri, crematoriu şi anexe 10­15 ­întreţinere căi acces, spaţii exterioare, zone de protecţie sanitară 10 ­necesităţi grup gospodăresc (bucătării, spălătorii) 25­30 ­pierderi de apă in reţeaua de distribuţie ­cea 10% Total cca 700 l/pat/zi

V.4.(B).3.2. Necesar tn perioadele de deficit sau întrerupere a alimentării cu apă ­min. 500 l/pat/zi timp de 12 ore

V.4.(B).3.3. Necesar pentru sectoarele de recuperare medicali balneo­fizico­terapeutică ­ 130 l/procedură (om afara consumului precizat mai sus)

ATENŢIE! Nu se admite utilizarea apei nepotabile in spitale

ANEXA V.4.(B DOCUMENTE CONEXE STAS 6322 ­Apa potabila Determinarea culorii. STAS 6323 ­Apa potabilă.

Determinarea turbidităţii. STAS 6324 ­Apa potabilă. Determinarea temperaturii, mirosului şi gustului. STAS 6325 ­Apa potabilă. Determinarea PH­ului. STAS 6329 ­Apa potabilă. Analiza biologică. STAS 3001 ­Apa. Analiza bacteriologică. STAS 1342 ­Apa potabilă. STAS 3026 ­Apa potabilă. Determinarea durităţii. STAS 3002 ­Apa potabilă. Determinarea substanţelor organice. STAS 12650 ­Apa potabilă. Determinarea conţinutului de pesticide. Documente ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător. interpretative CEE­nov.93 Norme ­Protecţia muncii în sectorul sanitar.

V.4.(C). ICIENA EVACUĂRII RE/JDURILOR LICHIDE Cerinţa privind igiena evacuării rezidtirilor lichide, implică asigurarea unui sistem corespunzător de eliminare a acestora astfel încât să nu prezinte surse potenţiale de contaminare a mediului, să nu emită mirosuri dezagreabile, să nu prezinte posibilitatea scurgerilor exterioare şi să nu prezinte riscul de contact cu sistemul de alimentare cu apă. Rezidurile lichide din spitale sunt: ­apele uzate menajere obişnuite (de la grupurile sanitare)­cap.III.5.1.5.1. ­apele uzate menajere cu nisip, pământ şi grăsimi (de la spălătorii si bucătării) ­cap.111.5.1.5.2. ­apele uzate radioactive (de la laboratoarele de medicină nucleară) ­ cap.lll.5.1.8. ­apele contaminate cu agenţi patogeni (din secţii de boli infecţioase şi laboratoare de bacteriologic). ­apele pluviale cap.lll.5.1.6.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:

V.4.(C).l. Asigurarea evitării poluării solului, anelor subterane, sau a aerului

V.4.(C).1.1. Condiţii de rezolvare a evacuărilor ­apele uzate din unităţile spitaliceşti se evacuează exclusiv prin reţeaua de canalizare. ­lipsa unor sisteme publice de canalizare se acceptă numai în cazul staţionarelor rurale sau unele aşezăminte de posl­cură. situaţie în care unităţile sanitare respective vor fi prevăzute cu instalaţii proprii de colectare, tratare şi evacuare a apei uzate, astfel executate încât să nu provoace poluarea solului, apelor sau a acrului. ­apele uzate vor fi colectate prin reţele interioare separate şi evacuate în reţeaua de canalizare a incintei, după tratarea prealabilă a celor cu conţinut de grăsimi, nisip, pământ, sau substanţe nocive (chimice, biologice, radioactive) ­ vezi cap.(II.3.1.7.

V.4.(C).l.2. Condiţiile de calitate a apelor uzate ­apele uzate evacuate în reţelele de canalizare trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Normativ C 90.

V.4.(C).l .3. Condiţiile de calitate a conductelor de canalizare ­să reziste la sarcinile mecanice sau de altă natură la care sunt supuse ­să fie impermeabile ­să fie rezistente la agresivitatea apelor uzate transportate ­să aibă o rugozitate cât mai redusă ­să respecte cotele de montaj pentru a se evita colmatarea

V.4.(C).2. Asigurarea evitării emisiei de mirosuri dezagreabile

V.4.(C).2.1. Condiţii de rezolvare ­se vor lua măsuri de etanşeitate a căminelor de racord şi de vizitare din imediată vecinătate a clădirilor spitaliceşti

­se va asigura o diluţie corespunzătoare a apelor uzate ­racordurile dintre reţeaua de canalizare pluvială din incinta spitalului şi gurile de scurgere ale reţelei vor fi sifonate pentru a se evita ieşirea mirosurilor din canalizare.

V.4.(C).3. Evitarea interconexiunii dintre apele uzate şi apa potabilă ­se asigură prin rezolvarea corectă a sistemelor de canalizare şi alimentare cu apă, conform prevederii STAS 8591/1.

ANEXA V.4.C DOCUMENTE CONEXE STAS 1795 ­Canalizare interioară STAS 1846 ­Canalizări exterioare. Debite. Prescripţii de proiectare. . STAS 3051 ­Sisteme de canalizări. Canale ale reţelelor exterioare. Prescripţii de proiectare. STAS 2448 ­Canalizări. Cămine de vizitare. Prescripţii de proiectare. STAS 6701 ­Canalizări. Guri de scurgere cu sifon şi depozit. STAS 10859 ­Canalizări. Staţii de epurare a apelor uzate provenite din centrele populate. STAS 12278 ­Canalizări. Bazine de fermentare a nămolurilor la Staţiile de epurare a centrelor populate. STAS 12594 ­Canalizări. Staţii de pompare. Documente ­Igiena, sănătatea şi mediul înconjurător. interpretative CEE nov.93

V.4.(D). IGIENA EVACUĂRII REZIDURILOR SOLIDE Cerinţa privind igiena evacuării rezidurilor solide din spitale, implică asigurarea unităţilor spitaliceşti cu sisteme corespunzătoare de colectare, depozitare şi evacuare a acestora astfel încât să nu fie periclitată sănătatea şi igiena oamenilor, eliminând totodată riscul de poluare a acrului, apei şi solului. Deşeurile solide din spitale sunt: 1 .deşeuri reciclabile (neinfectate) ­hârtie, ambalaje din carton ­ambalaje din sticlă ­metal 2'deşeuri nereciclabilc ­gunoaie menajere (de la bucătărie, bibcronerie, oficiile alimentare din secţiile medicale) ­deşeuri medicale curente (vată, tifon, şervete, produse biologice, deşeuri laborator) ­deşeuri medicale contaminate radioactiv

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ

V.4.(D).I. Asigurarea colectării, depozitării şi evacuării deşeurilor solide în condiţii de igienă Se colectează şi se depozitează distinct, după natura materialelor, după ce au fost asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţă. ­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat.

V.4.(I)).1.1. Deşeurile reciclabile se colectează şi se depozitează distinct după natura materialelor, după ce au fost asigurate condiţiile de reciclare (spălare, preambalare) la locul lor de provenienţă. ­se depozitează pe platforme speciale, într­un spaţiu izolat.

V.4.(l)).1.2. Deşeurile nereciclabile

V.4.(D).1.2.1. Gunoaiele menajere se colectează la sursă şi se transportă în recipiente închise (pubele) sau în saci de polietilenă închişi etanş ­se depozitează într­o încăpere specializată, amplasată pe platforma de deşeuri, prevăzută cu instalaţii de apă şi canalizare pentru menţinerea igienei atât a spaţiului cât şi a rccipienţilor.

V.4.(D). 1.2.2. Deseurile medicale curente (provin din activităţile medicale, prezintă potenţial infecţios) ­trebuie colectate în ambalaje etanşe, transportate şi depozitate în condiţii de maximă siguranţă d.p.d.v. al igienei pentru a împiedica contaminarea directă sau indirectă (prin intermediul insectelor sau rozătoarelor) a personalului sau a populaţiei. ­se tratează cu substanţe dezinfectante şi/sau se ard în crematorii (vezi cap.III.10.2.2.).

V.4.(D). 1.2.3. Deseurile solide contaminate radioactiv (provin de Ia laboratorul de medicină nucleară) ­se colectează şi se depozitează separat de celelalte deşeuri din spital, într­un depozit amplasat în cadrul laboratorului, ecranat şi ventilat corespunzător.

a.descurile puternic radioactive ­se colectează în recipiente speciale închise ermetic şi ecranate ­ se depozitează temporar în depozitul spitalului, până la preluarea lor de către unitatea teritorială specializată în tratarea deşeurilor. b.deseurile slab radioactive ­se colectează în recipiente port­deşeu ­se depozitează în depozitul laboratorului şi se dezactivează prin staţionare pe durată de timp calculată, în funcţie de perioada de înjumătăţire a surselor radioactive utilizate. Depozitele pentru deseurile solide radioactive sunt parte integrantă a unităţii nucleare şi se conformează prescripţiilor tehnice şi de autorizare prevăzute de „Normativul republican de securitate nucleară".

OBSERVAŢIE: Având in vedere ca până la ora actuală nu există reglementări specifice cu privire la evacuarea rezidurifor solide din unităţile spitaliceşti, se recomandă ca în etapa de proiectare a unui spital, proiectantul să consulte Ministerul Sănătăţii, prin experţii acreditaţi, asupra recomandărilor existente pe plan mondial la data proiectăr

V.4.(E). REFACEREA SI PROTECŢIA MEDIULUI Cerinţa privind refacerea şi protecţia mediului implică conceperea şi realizarea unităţilor ispitaliceşti astfel încât pe toată durata de viaţă (execuţie, exploatare, postutilizare) să nu afecteze în nici un fel, echilibrul ecologic şi să riu dăuneze sănătăţii, liniştii sau stării de confort a oamenilor prin modificarea calităţii factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ

V.4.(E).l. Asigurarea evitării poluării aerului exterior V.4.(E).1.1. Concentraţiile maxim admisibile pentru potenţialii poluanţi emişi în atmosferă ca urmare a activităţilor spitaliceşti vor avea valori corespunzătoare conform prevederii STAS 10574.

V.4.(E).1.2. Măsuri preventive ­limitarea emisiilor de poluanţi conţinute în gazele de ardere provenite din centrala termică şi crematoriu (dacă este cazul) prin controlul arderii sau dimensionarea coşului de fum, în vederea realizării dispersiei acestora în atmosferă. ­filtrarea aerului evacuat şi contaminat cu germeni patogeni prin utilizarea sistemelor specifice de purificare. ­evacuarea cu diluţie în atmosferă a aerului purtător de noxe, sau provenit din instalaţiile de ventilare climatizare, ţinând cont de zonele populate şi de direcţia vântului dominant. ­se vor respecta cu stricteţe regulile de amplasare privitoare la poziţiile relative dintre prizele de aer proaspăt şi gurile de evacuare.

V.4.(E).2. Asigurarea evitării poluării solului şi apei

V.4.(E).2.1. Măsuri de prevenire ­apele uzate provenite de la unităţile spitaliceşti se vor evacua numai prin sisteme (reţete) proprii de canalizare, ce trebuie să respecte condiţiile prevăzute la cap.V.4.(C).1.3. ­înainte de deversarea în sistemele publice de canalizare, apele uzate evacuate din unităţile spitaliceşti vor suferi operaţiuni de neutralizare şi tratare în funcţie de natura poluanţilor continui (vezi cap.III.5.2.2.2.).

­apele uzate evacuate în sistemele publice de canalizare vor trebui să îndeplinească obligatoriu prevederile Normativ C 90.

ANEXA V.4.E.

DOCUMENTE CONEXE Legea 137/95 ­Legea protecţiei mediului Legea 5/1989 ­Legea privind protecţia şi asigurarea calităţii apelor Legea 3/1978 ­Legea privind asigurarea sănătăţii populaţiei Decret 466/1979 ­Decret privind regimul produselor şi substanţelor toxice Decret 414/1979 ­Decret privind stabilirea valorilor limită admisibile ale principalelor substanţe poluante din apele uzate. Ordinul ­Condiţii tehnice privind protecţia atmosferei 462/1993 STAS 10574 ­Aer din zonele protejate. Condiţii de calitate. STAS 10331 ­Puritatea aerului. Principii şi reguli generale de supraveghere a calităţii aerului. STAS 10194 ­Puritatea aerului. Determinarea conţinutului de bioxid de sulf. STAS 10329 ­Puritatea aerului. Determinarea bioxidului de azot.

V5. IZOLAREA TERMICĂ, IZOLAREA HIDROFUGĂ SI ECONOMIA DE ENERGIE Cerinţa privind izolarea termică, izolarea hidrofuga si economia de energie se refera la asigurarea unei conformari; generale şi de detaliu a CLADIRII, astfel incât consumul energetic să poată fi limitat, in condiţiile obţinerii unui confort termic minim admisibil.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANŢĂ V5.1Asigurarea performanţelor higrotermice ale elementelor perimetrale Astfel încat pierderile de caldura sa fie cat mai reduse, respectiv

V.5.1.1 Rezistenţa termică specifică necesară (Ros a elementelor Trebuie sa fie mai mare sau cel pu;in egala cu rezistenţa minima necesara la transfer termic (Ronec), calculata conform STAS 6472/3.

V.5.1.2. Diferenţa de temperatura (∆ .) dintre feţele interioare ale elementelor delimitatoare si temperatura aerului interior (conform prevederii STAS 6472/3) trebuie sa fie de max

Diferenţa de temperatura „ΔΤ i”(K) Temperatura interioara

Umiditatea relativă

pereţi acoperiş pardoseli

18 0 C 60% 4 3 2 22 0 C 50% 6 4,.5 3

V.5.2, Evitarea apariţiei condensului prin realizarea elementelor de inchidere astfel incât:

V.5.2.1. Temperatura pe suprafaţa interioară Tsi sa aiba in orice punct, o valoare mai mare decât temperatura punctului de rouă, stabilita conform STAS 6472/3 în funcţie de umiditatea relativă a aerului interior.

V.5.2.2. Umiditatea materialelor componente ca urmare a condensării vaporilor de apă in perioadele reci. ţa mi depăşească valorile normate conform STAS 6472/4 (în vederea eliminării riscului de apariţie a coloniilor de agenţi palngcui).

V.5.2.3. Cantitatea di­ apa provenită'prin condensarea vaporilor, din masa elementului de închidere,în perioada recea anului,sa fie mai mică decât cantitatea de apă care se poate evapora în perioada calda (conform SI AS 6472/4), ma<mw.

V.5 3. Asigurarea economici de energic într­o clădire spitalicească priveşte principalele modalităţi de utilizare a energiei în condiţii determinate de amplasare (condiţii exterioare), de utilizare funcţională (cerinţe interioare) şi de dotare tehnică (posibilităţi de realizare) şi anume: încălzire, ventilare şi tratare a acrului cu sau fără răcire sau controlul umidităţii şi preparare a apei calde de consuni. Economia obţinută din energia consumată în special pentru încălzire în sezonul rece, dar şi pentru răcire in sezonul cald, implică conceperea şi realizarea construcţiilor spitaliceşti şi în special a elementelor de închidere cu o bună izolare termică, cu o corectă orientare, dimensionare şi dotare a elementelor vitrate şi cu o scăzută permeabilitate la aer. Consumurile de energie pentru ventilare şi tratare specială a aerului depind de tipul, structura şi gradul de dotare al spitalului. în special intervenind dimensionarea dar şi echiparea cu instalaţii specifice a sectoarelor chirurgical, ATI, etc, factori importanţi

sunt debitele de aer proaspăt vehiculate, condiţiile de stare a acrului dorite la interior faţă de condiţiile de stare a aerului exterior, duratele de funcţionare, etc, consumurile de energie pentru prepararea apei calde menajere depind de tipul, structura şi gradul de dotare al spitalului.

V.5.3.1. Coeficientul global de izolare termică al clădirii „Gl" trebuie să fie inferior valorii corespunzătoare la referinţa „Gl ref" [W/m'h], determinaţi conform „Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică, la clădiri cu alte destinaţii decât cea de locuit". Valorile coeficienţilor de control „a÷ e" (rezistenţe termice normate) necesare pentru calculul coeficientului global de referinţă (Gl ref.) sunt următoarele:

zona climatică I II III

a 1.30 1.40 1.50 b 2.75 3.00 3.25 c 1.50 1.60 1.70 d 1.30 1.30 1.30 e 0.40 0.50 0.50

în care: a=pereţi exteriori b=planşeu de la ultimul nivel c=planşeu de peste subsol d=soclu e=elemente vitrate

V.5.3.2. Necesarul specific global de căldură pentru încălzire al clădirii „G" trebuie să fie inferior valorii corespunzătoare de referinţă „Gl ref." [W/m 3 K]

V.3.3. Consumul anual global de căldură pentru încălzirea clădirii

în care: G ­are semnificaţia de mai sus N timi toi ­numărul de grade zile; se determină funcţie de temperatura exterioară de

începere/sfârşire a perioadei de încălzire (t,(i) şi de temperatura interioară medie pentru încălzire (timi) V ­volumul construit la care se referă G şi Qi.an

V.5.3.4. Consumul anual global de căldură pentru ventilare (mecanică).

­constituie o sumă de consumuri specifice (timv, tov, nv, ηrv) diverselor aplicaţii, în care:

Lp ­debit de aer proaspăt pentru tipul de aplicaţie (m 3 /h) N timv tov ­număr de grade zile pentru temperaturi exterioare de începere/sfărşire ;

consumului (tov) şi temperatura interioară medie în respectiva aplicaţie (timv). nv ­durata zilnică de funcţionare în respectiva aplicaţie [h/zi] dv ­durata de funcţionare în perioada de încălzire [%] ηrv

­eficienţa recuperării de căldură utilizate.

V.5.3.5. Consumul anual global de energie pentru umidificare

­constituie o sumă de consumuri specifice (tjmv, tov, nv, ηrv) diverselor aplicaţii cu umiditate controlată, în care semnificaţiile sunt cele anterioare pentru aplicaţiile în cauză; ηr1 ­randamentul recuperării căldurii latente (dacă este cazul).

V.5.3.6. Consumul anual global de energie pentru răcire ­ dezumidificare

­formula dă un nivel aproximativ al consumurilor de energie electrică pentru aplicaţiile cu aer proaspăt 100% (Lp1) şi pentru aplicaţiile cu aer proaspăt parţial (Lp2) în care: Lp1, Lp2­ debite de aer proaspăt [m 3 /h] Dr1, Dr2;­ durate de răcire [zile/an] cu procente de funcţionare ­ drl, dl2 ηr1, ηr2 ­ durate zilnice de funcţionare [h/zi] ηr.r1, ηr.r2 ­ eficiente de recuperare de căldură totală

C= 1.6 ÷2 în funcţie de zona climatică

V.5.3.7. Consumul anual global de căldură pentru preparare apă caldă menajeră Qacm.an ≈ 3500P până la 7000P [KWh/an] funcţie de tipul, structura şi dotarea spitalului, valorile mari corespund spitalelor ce au consumuri specifice ridicate de a.c.m. ­ (secţii de chirurgie, obstetrică, boli nervoase, etc). în care P=număr de paturi de spitalizare.

OBSERVAŢII: ­Consumurile de căldură .sunt calculate la instalaţiile de utilizare. ­Spitalele fiind mari consumatoare de energie, prin proiectarea si exploatarea instalaţiilor termice se impun măsuri de limitare a consumurilor energetice care In principal se referă la: •eficienţa sistemelor adoptate si performanţele energetice ale elementelor utilizate (randamente, consumuri specifice etc). •măsuri de recuperare a energiei si utilizarea acesteia ca sursă secundară de căldură cum ar fi recuperarea de energie termică din gazele arse provenite de la centrala termică, recuperarea unei părţi din căldura aerului de evacuare din instalaţiile de ventilare, producerea aburului de joasă presiune din condensul de medie presiune, utilizarea condensului provenit din instalaţia de abur pentru prelncălzirea apei de adaos sau prepararea apei calde de consum. •introducerea circuitelor separate de încălzire pe zone ce beneficiază de acelaşi regim termic, sistem de cedare a căldurii şi programe de funcţionare. •sporirea gradului de automatizare al instalaţiilor atunci când acestea contribuie efectiv la realizarea economiei de energie în exploatare, corelat cu aplicarea unor regimuri economice de exploatare funcţie de condiţiile climatice, categoria clădirii spitaliceşti, felul ocupării, programe de lucru etc. •izolarea termică a conductelor pentru diverşi agenţi termici şi a canalelor de aer cald şi rece. •utilizarea în măsura posibilităţilor a surselor neconvenţionale de căldură. •contorizarea energiei termice.

ANEXA V.5. DOCUMENTE CONEXE STAS 6472/2 ­Fizica construcţiilor. Higrotcrmice. Parametri climatici exteriori. STAS 6472/3 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirii. STAS 6472/4 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Comportarea elementelor de construcţie la difuzia vaporilor de apă. Prescripţii de calcul. STAS 6472/6 ­Fizica construcţiilor higrotennică a elementelor de construcţii cu punţi termice. STAS 6472/7 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Calculul permeabilităţii la aer a clementelor şi materialelor de construcţii. STAS 4389 ­Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade­zilc. STAS 9791 ­Rosturi la faţadele clădirilor executate cu panourimari prefabricate. Clasificare, tehnologie şi principii generale de proiectare. NP 200 ­Instrucţiuni tehnice pentru proiectare la stabilitate termică, a elementelor de închidere a cădirilor. Prescripţii ­Normativ pentru calculul coeficientului global de izolare termică tehnice în la clădiri cu altă destinaţie decât cea de locuit curs de editare (INCERC) C 107 ­Normativ pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de izolaţii termice C112 ­Normativ pentru proiectarea şi executarea hidroizolaţiilor din materiale bituminoase la lucrările de construcţii. STAS 6472/10 ­Fizica construcţiilor. Termotehnica. Transferul terrhic la contactul cu pardoseala. Clasificare şi metodă de determinare. STAS 13149 ­Fizica construcţiilor. Ambiante termice moderate. Determinarea indicilor PMV; PPD şi nivele de performanţă pentru ambiante. STAS 1907/1 ­Instalaţii de încălzire. Calculul necesarului de căldură. Prescripţii de calcul. Reglementări ­Normativ privind igiena compoziţiei aerului la clădiri cu diverse în curs de destinaţii în regim de iarnă­vară. editare (INCERC) P68 ­Normativ privind gradul de protecţie termică a clădirilor şi de reducere a consumului de energie pentru încălzire. Documente ­Economia de energic şi izolare termică. interpretative CEE nov. 1993

V.6. PROTECŢIA ÎMPOTRIVA ZGOMOTULUI Cerinţa privind protecţia împotriva zgomotului implică conformarea spaţiilor, respectiv a elementelor lor delimitatoare astfel încât zgomotul provenit din exteriorul clădirii sau din camerele alăturate perceput de către ocupanţii clădirii, să se păstreze la un nivel corespunzător condiţiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându­se totodată în interiorul spaţiilor o ambianţă acustică minim acceptabilă.

CRITERII. PARAMETRI SI NIVELURI DE PERFORMANTĂ cu privire la:

V.6.1. Asigurarea ambianţei acustice în interiorul încăperilor cu specific medical

V.6.1.1. Nivel de zgomot echivalent interior (limite admisibile) datorat unor surse de zgomot exterioare unităţilor funcţionale.

• 30 dB(A)±5 dB(A) ­în plus ziua ­în minus noaptea

MENŢIUNE: In cazul spaţiilor ce necesită instalaţii de ventilare şi/sau climatizare (tratarea aerului) se admite ca nivelul de zgomot interior să fie depăşit cu incă max. 5 unităţi faţă de cel menţionat mai sus (a se vedea Tab. 1 cap. V.4.(A).2.

V.6.1.2. Măsuri de asigurare a ambianţei acustice ­amplasarea unităţilor spitaliceşti în zone fără vecinătăţi producătoare de zgomot sau vibraţii ­gruparea in cadrul unităţilor spitaliceşti a compartimentelor cu activităţi similare ­separarea spaţiilor cu cerinţe deosebite d.p.d.v. al confortului acustic, de spaţiile producătoare de zgomot (spaţii gospodăreşti şi spaţii tehnico­utilitare) ­evitarea alăturării bateriei de ascensoare de încăperile destinate bolnavilor spitalizaţi ­pentru cazul in care nu este posibilă îndepărtarea încăperilor cu activităţi producătoare de zgomot, se vor lua măsuri corespunzătoare de prevenire sau atenuare a zgomotului prin: • prevederea de echipamente dinamice (pompe ventilatoare, compresoare) cu nivel de zgomot scăzut, în funcţionare. • măsuri constructive de atenuare a zgomotelor sau vibraţiilor produse de unele surse locale (aparate sau utilaje) conform prevederilor STAS 8048/1. • izolarea corespunzătoare a elementelor despărţitoare, conform prevederi „Instrucţiuni tehnice C 125". • limitarea vitezelor de vehiculare a fluidelor în elementele instalaţiilor utilitare, termice, de ventilaţie, sanitare etc. V.6.2. Asigurarea izolării acustice a spaţiilor la zgomot aerian­pe orizontală (valori

maxim admisibile) V.6.2.1. Indicele de izolare al peretelui exterior la:

­saloane (inclusiv de terapie intensivă), cabinete de consultaţii, săli de operaţii şi anexe ale acestora.

V.6.2.2. Indicele de izolare a peretelui interior la: ­saloane 1­2 paturi

• faţă de saloanele adiacente Ia(Ea,)=56(+4) dB • faţă de coridoare Ia(Ea=59(+7) dB ­saloane cu peste trei paturi şi saloane de terapie intensivă • faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii Ia(Ea)=51(­l)dB • faţă de coridoare Ia(Ea)=56(+4) dB ­sălii de operaţii (în sectorul urgenţe) • faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii, terapie intensivă Ia(Ea)=46(­6) dB • faţă de coridoare Ia(Ea)=51(­l)dB ­cabinete consultaţii • faţă de saloane adiacente Ia(Ea.)=46(­4) dB • faţă de coridoare Ia(Ea.)=51(­l)dB

V.6.3. Asigurarea izolării acustice a spatiilor la zgomot aerian si de impact pe verticală (valori maxim admisibile conform STAS 6156).

V.6.3.1. Indicele de izolare al planşeului la: ­saloane 1 ­2 paturi • faţă de saloane adiacente, cabinete consultaţii Ia(Ea)=56(+4) dB Ii(Ei)=60(0) dB • faţă de coridoare, birouri (după caz) Ia(Ea)=59(+7) dB Ii(Ei,)=53(+7) dB • faţă de exteriorul clădirii Ia(Ea)=51(­l)dB

Ii(Ei)=57(+3) db3 ­saloane cu pesle 3 palmi şi saloane terapie intensivă • faţa de saloane adiacente Ia(Ea)=51(­l)dB Ii(Ei)=60(0) dB • faţă de cabinete de consultaţii Ia(Ea)=51(­l)dB Ii(Ei)­57(+3) dB • faţă de săli de operaţii şi anexe ale acestora Ia(Ea)=56(+4) dB Ii(Ei)=57(+3) dB • faţă de coridoare, birouri (după caz) Ia(Ea)=56(+4) dB Ii(Ei)=53(+7) dB ­săli de operaţii inclusiv anexe • faţă de saloane adiacente şi cabinete de consultaţii Ia(Ea)=46(­6) dB Ii(Ei)=57(+3)dB • faţă de exteriorul clădirii Ia(Ea)=51(­l)dB Ii(Ei)=57(+3)dB • faţă de coridoare, birouri Ia(Ea)=51(­l)dB Ii(Ei)=53(+7)dB

­cabinete de consultaţii • faţă de saloane adiacente la(Ea)=46(­6) dB li(Ei)=60(0) dB • faţă de exteriorul clădirii Ia(Ea)=51(­l)dB Li(Ei)=57(+3)dB • faţă de coridoare, birouri (după caz) la(Ea)=51(­l)dB li(Ei)=53(+7) dB

ANEXA V.6 DOCUMENTE CONEXE STAS 10009 ­Acustica in construcţii. Acustica urbana. Limite admisibile ale nivelului de zgomot. STAS 6156 ­Acustica in construcţii. Protecţia împotriva zgomotului în construcţii civile şi social­culturale. Limite admisibile şi parametri de izolare acustica. P 122 ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia Ionică a clădirilor. C 125 ­Instrucţiuni tehnice de proiectare şi execuţie privind protecţia fonică a clădirilor. Documente ­Protecţia la zgomot. interpretative

CEEnov.93