MINISTERUL EDUCATIEI CERCETARII SI TINERETULUIUNIVERSITATEA POPULARA MOLDOVA IASI SCOALA POSTLICEALA SANITARA FILIALA ROMAN, JUD.NEAMT

PROIECTExamen de absolvire a Scolii Postliceale Calificarea profesionala: asistent medical de farmacie

Profesor indrumator:

Prof. Diaconu OlgaAbsolvent: Mircea Corina-Elena

2008

FITOTERAPIA AFECTIUNILOR RENALE

Cuprins 1. Memoriu explicativ..................................................................................4

2. Cap.I. Aparatul renal. Notiuni generale de anatomie si fiziologie......................................................................................................5 3. Cap.II. Afectiuni ale aparatului renal..........................................................9 3.1. Litiaza renala.....................................................................................9 3.2. Hidronefroza.....................................................................................11 3.3. Glomerulonefrita...............................................................................13 3.4. Pielonefrita.......................................................................................15 3.5. Insuficienta renala.............................................................................18 3.6. Rinichi polichsitic..............................................................................20 4. Cap.III. Fitoterapia.....................................................................................23 4.1. Introducere..........................................................................................23 4.2. Fitoterapie-avantaje si dezavantaje.......................................................24 4.3. Reguli de siguranta in fitoterapie..........................................................27 4.4. Principalele forme si cai de administrare a remediilor fitoterapeutice.................................................................................................3 0 5. Cap.IV. Plante medicinale specifice tratarii afectiunilor renale..............................................................................................................3 3 5.1. Recoltarea,uscarea si pastrarea plantelor medicinale.............................33 5.2. Plante utilizate in tratamentul afectiunilor renale.................................36 5.3. Alte remedii folosite pentru tratarea afectiunilor rinichilor si cailor urinare...........................................................................................................4 6. Bibliografie.................................................................................................. 7. Anexe........................................................................................................47 7.1. Calendarul recoltarii plantelor medicinale utilizate in tratarea afectiunilor renale............................................................................................47 MEMORIU EXPLICATIVSanatatea nu reprezinta totul, dar fara sanatate nimic nu conteaza

Schopenhauer

Iata o afirmatie extrem de reala : putem avea orice, dar daca nu ne putem bucura pe deplin de ceea ce avem, de viata.Ar avea sens sa spunem, deci, Sanatate, ca-i mai buna ca toate !? Bineinteles cu totii spunem asta! Definitia Organizatiei Mondiale a Sanatatii este:Sanatatea este acea stare perfecta de bine in care se gaseste un individ din punct de vedre organic, spiritual si social. Pentru ca functionarea optima, fericirea si realizarea potentialului sa poata avea loc, este necesar sa avem sanatate fizica, mentala, emotionala si spirituala. Sanatatea fizica inseamna buna functionare a organismului uman a creierului, a tuturor organelor, sistemelor - ceea ce duce la o stare de vitalitate, putere interioara, claritate a mintii, atentie, constienta. Din pacate, in zilele noastre constatam ca, de cele mai multe ori, sanatatea devine importanta pentru noi atunci cand lipseste. Atata vreme cat omul considera ca are ceea ce se numeste sanatate din punctual de vedere al Modelului Medical (adica atata timp cat nu simte neplaceri in starea corpului), el are tendinta de a ignora toate ideile bune care il pot ajuta sa-si pastreze sanatatea pe termen lung.In timp ce mass-media tinde sa descrie ingrijirea sanatatii dinainte de anii 1900 ca insemnand doar punerea de lipitori si luarea de sange, adevarul este ca, in diferite zone ale globului, s-a dezvoltat o importanta si bogata cunoastere in ce priveste folosirea remediilor naturale. Aceasta cunoastere a fost obtinuta printr-o lunga succesiune de incercari, erori si succese, de-a lungul istoriei, dar tinde sa fie considerata nestiintifica si indepartata in culturaModelul

noastra

occidentala.

Natural considera ca: Noi cream boala, prin modul in care

vedem viata, stilul nostru de trai si expunerea la toxinele din mediu care ne

conduc in timp la boala, iar vindecarea se bazeaza pe idea ca organismul are abilitatea de a se vindeca singur daca i se ofera uneltele potrivite. Natura, prin generozitatea cu care ne ofera diverse plante, ne stimuleaza totodata curiozitatea de a le descoperi, si mai ales, de a le utiliza, in moduri foarte variate. Tocmai prin diversitatea ei, natura e, incontestabil, o sursa de sanatate: aproape ca nu exista planta care sa nu aiba, intr-un fel sau altul, potential curativ, iar utilizarea lor este de departe o revelatie in privinta beneficiilor oferite. In natura exista o lege foarte buna: pentru vindecarea fiecarei maladii se gaseste o planta sau mai multe. Pana cand s-au inventat farmaciile, oamenii se duceau dupa leacuri in padure, langa lacuri, le culegeau de pe camp si din munti. Datorita progresului, multe ierburi salvatoare au disparut sub asfalt si beton, dar ceva a mai ramas totusi. Teribil este ca pleaca dintre noi oamenii batrani care cunosc secretele tratamentelor cu plante. Eu as vrea sa fac tot ce este posibil ca sa perpetuez aceasta experienta si aceste cunostinte nepretuite. Alegerea unei astfel teme pentru realizarea proiectului de specialitate a constituit pentru mine o adevarata provocare si totodata o oportunitate pentru a-mi imbogati cunostintele referitoare la una din cele mai mari bogatii pe care natura ne-a pus-o la dispozitie pentru a ne intretine si a imbunatati starea de sanatate : tratamentul cu ajutorul plantelor fitoterapia.

2. APARATUL URINAR. NOTIUNI GENERALE DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE Metabolismul celular produce CO 2 si anumite substante finale provenite in special din catabolismul proteic, aportul de oxigen poate si el realiza cantitati excesive de anumiti electroliti (apa, NaCl, diferite saruri minerale) care trebuie eliminate. Plamanii elimina CO2 si alte substante volatile, iar substantele nevolatile inutilizabile sau in exces sunt eliminate impreuna cu o cantitate de apa, in cea mai mare parte prin rinichi si accesorii prin sudoare si materii fecale. Prin eliminarea substantelor nevolatile rinichiul reprezinta principalul organ care mentine constant volumul, concentractia electrolitica si reactia chimica a lichidelor organismului. Rinichiul mai are si alte activitati: prin secretia de renina contribuie la reglarea tensiunii arteriale, prin eritropoietina controleaza eritropoieza,prin schimbarile ionice contribuie la mentinerea echilibrului acido-bazic. Aparatul secretor se compune din: rinichi (organe de excretie), cai urinare, calice, pelvis renal, uretere, vezica urinara, uretra. 2.1. RINICHII Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte si de alta a coloane vertebrale lombare. Rinichiul are forma caracteristica, circa 300 grame, are doua fete (anterioara si posterioara) si doua margini (laterala convexa si mediala concava). In zona marginii concave se gasesc hilul si pediculul renal in care se vad vasele renale (artera si vena), uretrul si fibre nervoase vegetative. Selectionand rinichiul in lungul liniei mediane, din partea convexa spre cea concava se observa: - papilele si calicele renale: formatiuni membroase prin care se scurge urina; - parenchimul renal, cu structura zonala:corticala si medulara. Zona corticala este formata in principal din glomeruli, tubi uriniferi si vasele de sange care le apartin. Zona medulara contine 6-18 piramide renale(Malpighi), formate din

tubi colectori care dreneaza mai multi nefroni. Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie si varful spre sinusul renal, deschizandu-se papilele renale, acestea se deschid in calicele mici care conflueaza formand calicele mari (2-3) si apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu uterul. O piramida Malpighi cu substanta corticala din jurul sau formeaza un lob cortical. Nefronul este unitatea morfofunctionala renala ce indeplineste toate procesele complexe care au ca rezultat formarea urinii. Nefronul este alcatuit dintr-o capsula si un tub unifer lung. Capsula Bowman, extremitatea pronimala, inchisa dilaterala a nefronului are forma unei cupe cu pereti dubli,marginand o cavitate ce continua lumenul tubului.In adancitura capsulara se afla un ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezulta prin diviziunea arteriolei aferente si care se reunesc la iesirea din capsula, in arteriola aferenta. Capsula impreuna cu glomerulul alcatuiesc capsulul renal Malpighi. Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o portiune contorta, tubul contort proximal ( care se afla in cortica renala ) si este format dintr-un strat de celule a caror membrane, spre lumen, prezinta o margine in perii, formata din microvili, care maresc mult suprafata membrane. Segmentul intermediar (ansa Heule), subtire este format din doua brate (descendent si ascendent) unite intre ele printr-o bucla, are epiteliul turtit, fara microvili. Nefronii care au glomerulii in zona corticala externa are ansa Heule scurta,in timp ce nefronii cu glomerulii in zona externa a corticolei (juntamedulari) are ansa lunga,care coboara profund in medulara. Segmentul distal este format dintr-o portiune dreapta, acendenta, care ajunge in corticala in vecinatatea glomerului propriu, in imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul tubular, la fel ca si celulele musculaturii netedea arteriolei aferente, prezinta modificari si formeaza aparatul juxtaglomerular care secreta renina. Urmeaza o portiune contorta situata in intregime in corticala. Mai multi tubi distali se unesc si se deschid in tubul colector din structura piramidelor Malpighi. VASCULARIZATIA RENALA Este extreme de bogata, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renala, ramura a aortei abdominal, patrunde prin hil si apoi se imparte

in ramuri interlobare (intre piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formeaza o ansa in jurul bazei piramidelor, arterele interlobulare, din care glomerulul. Dupa ce se regrupeaza in arteriole, se capilarizeaza din nou in jurul tubului respectiva (in medulara) si se deschid in venele interlobulare, apoi in venele arcuate. Venele, avand un traiect aproape asemanator cu cel al arterelor, se colecteaza in vena renala care se deschide in vena cava inferioara. INTERVATIA RENALA Provine din plexul situat in hilul organului format in majoritate din fibre simpatice, dar si din cateva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar si componentelor tubular. 3. AFECTIUNI ALE APARATULUI URINAR 3.1.LITIAZA RENALA GENERALITATI Litiaza renala (calculi renali sau nefrolitiaza) reprezinta bucati de minerale care sunt localizate la nivelul rinichiului. Acestea pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara,numiti uretere si cel care face legatura vezicii urinare cu exteriorul-uretra). Drumul calculilor (denumiti popular pietre la rinichi) poate fi asimptomatic sau poate produce o durere intensa sau alte simptome (asa numita colica renala). In mod normal, litiaza renala nu produce leziuni cornice (pe termen lung) ale tractului urinar. Aproximativ jumatate din cei cu cel putin un calcul renal vor dezvolta noi calculi in urmatorii 5 ani daca nu este urmat nici un tratament. CAUZE Calculii renali se formeaza atunci cand balanta intre apa, sarurile, mineralele si alte substante din urina se modifica. Modul in care aceasta balanta este modificata determina tipul de calcul care se formeaza. Cei mai multi calculi renali sunt formati din calciu si apar atunci cand nivelul acestuia in urina se modifica. Factorii care determina modificarea balantei

urinare sunt: - lipsa unui aport suficient de lichide (deshidratare) : in aceasta situatie sarurile, mineralele si alte substante din urina precipita si formeaza calculul aceasta este cea mai frecventa cauza de litiaza renala; - afectiuni medicale: exista multe boli ce pot afecta balanta normala ducand astfel la formarea de calculi. Persoanele care au o boala inflamatorie intestinala sau care au suferit interventii chirurgicale la nivelul intestinului, nu absorb normal grasimile de la acest nivel - aceste modificari interfera cu modul in care este metabolizat calciul si alte minerale ducand la aparitia litiazei renale; - alimentele bogate in oxalati: persoanele care consuma mancaruri bogate in oxalati, cum sunt legumele verzi si ciocolata, sunt predispuse la formarea de calculi - aceasta poate fi o problema mai mare daca alimentatia este in acelasi timp saraca in calciu. Litiaza renala poate fi o boala mostenita, care apare de-a lungul mai multor generatii ale aceleasi familii. In cazuri rare, pot aparea calculi renali datorita productiei crescute de hormoni de catre glandele paratiroide, ceea ce are ca urmare cresterea calciului in sange si formarea de calculi renali. SIMPTOME Calculii renali pot ramane la nivel renal sau pot fi eliminati sau pot fi eliminate din organism pe calea tractului urinar (tubii care conecteaza rinichii cu vezica urinara, numiti uretere si tubul care face legatura vezicii urinare cu exteriorul-uretra). Mobilizarea lor de la nivel renal poate produce: - nici un simptom, in cazul in care calculul este suficient de mic; - durere constanta cu debut brusc - calculii pot produce dureri intense la nivelul zonei lombare (portiunea inferioara spatelui), in partile laterale ale trunchiului (in flancuri), la nivelul abdomenului, pelvisului sau organelor genitale. Persoanele care au avut astfel de dureri le descriu de obicei ca fiind cea mai groaznica durere pe care au avut-o; - senzatie de greata si voma; - aparitia sangelui in urina (hematurie) - aceasta se poate asocia cu calculii care raman la nivelul rinichiului sau cei care se mobilizeaza la nivelul

tractului urinar; - urinari frecvente si dureroase, care apar frecvent cand calculul este in ureter sau dupa ce a parasit vezica urinara si se gaseste in uretra - urinarile frecvente pot apare si in infectii ale tractului urinar; - febra si diaree sau constipatie; - inapetenta (pierderea apetitului alimentar); - transpiratii abundente (diaforeza); - oboseala. Afectiunile care au simptome similare sunt apendicita, hernia si sarcina ectopica (sarcina care se dezvolta in afara uterului). COMPLICATII Complicatiile litiazei renale pot fi: - cresterea riscului pentru infectiile tractului urinar sau agravarea unei infectii preexistente; - leziuni renale care pot conduce la insuficienta renala acuta daca calculul impiedica eliminare urinii din rinichi. Pentru majoritatea persoanelor ai caror rinichi sunt sanatosi, calculi nu produc leziuni semnificative, decat atunci cand acestia blocheaza complet caile urinare pentru cel putin 4 saptamani. Litiaza renala este o problema mult mai grava pentru pacientii cu un singur rinichi, persoanele care au deficiente ale sistemului imunitar sau au suferit un transplant renal. 3.2. HIDRONEFROZA GENERALITATI Hidronefroza se caracterizeaza prin retentia de urina in bazinet (segmentul colector format prin reuninunea calicelor si se prelungeste cu ureterul), produsa de un obstacol la nivelul tractului urinar, urmata de dilatarea bazinetului, calicelor (conducte renale ale rinichiului care culeg urina) si in cazuri mai avansate de atrofia parenchimului renal. Localizarea obstructiei la nivelul colului vezicii urinare sau localizata mai jos de el va determina hidronefroza ambilor rinichi. Termenul de hidronefroza pelviana primara este folosit cand obstructia, frecvent functionala, este la nivelul jonctiunii dintre pelvisul renal si ureter. Pieloplastia impiedica atrofia renala datorita presiunii crescute si complicatiilor ulterioare (infectii, formarea de calculi). CAUZE Cele mai frecvente cauze ale hidronefrozei sunt: - malformatie congenitala a bazinetului si ureterului (conductul care

asigura transportul urinei pana la vezica urinara); - obstructie cauzata de tuberculoza; - calcul la nivelul ureterului; - compresiuni tumorale; - obstructie la nivelul colului vezical,etc. Cazurile cele mai frecvente de hidronefroza se datoreaza litiazei renale. Cu debut brusc sau mai lent, cu simptomatologie clinica zgomotoasa sau silentioasa, orice calcul este agresiv pentru aparatul urinar care il contine. Consecintele anatomopatologice depind de: - localizare; - numarul de calculi; - gradul de obstructie pe care il determina; - durata acesteia; - asocierea cu infectia urinara; - durata evolutiei in timp; - starea aparatului urinar preexistenta aparitiei calculului; - alti factori proprii pacientului. SIMPTOME In consecinta, obstructia litiazica se manifesta clinic printr-o serie de semne si simptome, care au un substrat anatomo-patologic corespunzator: - durere colicativa colica renala in cazul obstructiei bruste si complete a jonctiunii pielouretale sau a ureterului; - nefralgie, care caracterizeaza obstructiile incomplete cronice, induse in special de calculi caliceali sau coraliformi, care permnit scurgerea urinei cu un grad de hiretensiune supraiacenta; - dilatatia supraiacenta obstacolului, reprezentata prin ureterohidronefroza, hidronefroza sau hidrocalicoza (dilatarea calicelor renale),in raport cu totpografia calculului care determina obstructia urinara. Dilatatia supraiacenta are drept consecinta, urmare a hipertensiunii din calea urinara, distructia morfologica a nefronilor, a parenchimului renal cu subtierea si atrofia acestuia. Distructia morfologica descrisa are la randul ei drept urmare, pe plan epurator deficitul functional renal. Acest deficit se realizeaza fie prin obstructie mecanica de cale urinara, fie prin reducerea importanta a nefronilor supusi agresiunii presiunii ridicate si foarte adesea infectiei urinare asociate. Extravazarea urinara este consecutiva hipertensiunii supraiacente obstacolului, ce induce un proces de perinefritra, peripielita si periureterita scleroasa, ca reactie la staza urinara, ceea ce in timp va induce modificari de dinamica a cailor urinare superioare, ce pot persista dupa dezobstructia

litiazica a acestora. 3.3.GLOMERULONEFRITA INTRODUCERE Functia principala a rinichilor este filtrarea si excretia excesului de apa si a substantelor toxice din sange. Daca rinichii isi pierd capacitatea de filtrare, nivelul crescut de lichide si de toxine acumulate in organism devine periculos. Glomerulonefrita este o afectiune renala care impiedica rinichii sa-si indeplineasca functia de filtrare si de excretie. Boala poate fi atat acuta (se instaleaza subit) cat si cronica (cu o evolutie lenta). Glomerulonefrita poate fi consecinta unor boli sistemice (lupus sau diabet) sau poate fi o afectiune de sine statatoare glomerulonefrita primara.Glomerulonefrita acuta poststreptococica

Glomerulonefrita acuta poststreptococica debuteaza in general dupa 10 zile de la instalarea unei faringite streptococice sau a unei infectii cutanate (de exemplu impetigo). Desi este comuna la copii, boala poate surveni la orice varsta Majoritatea pacientilor se vindeca in totalitate, ceilalti insa prezinta un risc crescut de a dezvolta insuficienta renala cronica in interval de cateva luni. Simptomele sunt: - diminuarea cantitatii de urina eliminate; - senzatii de usturime in timpul mictiunii; - urina ruginie sau inchisa la culoare. Umflarea fetei, pleoapelor sau a mainilor datorate retentiei de lichide constituie de asemenea un simptom comun, la fel ca si greutatea in respiratie, tusea si hipertensiunea arterial. Glomerulonefrita acuta poststreptococica se vindeca in totalitate in interval de 3 pana la 12 luni de la instalare.Glomerulonefrita cronica

Glomerulonefrita cronica prezinta in fazele de debut putine simptome, printre care rezultate anormale ale examenului de urina si hipertensiune arteriala. Edemul (retentia de lichide) si hipertensiunea persistenta apar pe masura ce boala evolueaza. Tratamentul include si adoptarea unei diete care sa limiteze aportul de proteine, sodiu si potasiu. Steroizii si alte medicamente s-au folosit pentru

tratarea afectiunii, succesul lor depinzand de cauza primara a bolii.Glomerulonefrita rapid-progresiva (GNRP)

Glomerulonefrita rapid-progresiva se manifesta prin diminuarea cantitatii de urina eliminata si prin deteriorarea functiei renale intr-un interval de trei pana la sase luni. Cauzele GNRP nu se cunosc, dar boala se instaleaza subit si poate duce la insuficienta renala. GNRP este ireversibila in conditiile in care functia renala este grav afectata, dar rinichii se pot vindeca in mare masura daca tratamentul este inceput din timp. 3.4. PIELONEFRITA DEFINITIE Pielonefrita prezinta un proces inflamator nespecific cu afectarea sistemului bazineto-calicial si tesutului interstitial renal. Pielonefrita se divizeaza in acuta si cronica, care difera dupa evolutia clinica, dar sunt in relatii patogenetice determinate. Pielonefrita cronica este un proces infectios inflamator nespecific, cu afectarea preponderenta si initiala a tesutului interstitial, a sistemului bazineto-calicial si canaliculelor renale, cu antrenarea ulterioara a glomerulilor si vaselor renale. Evoluand sub masca altor forme clinice, pielonefrita cronica poate prezenta dificultati diagnostic FORMELE CLINICE - acuta, cronica; - primare, secundare; - clasice, asimptomatice: hipertonica, nefrotica, septica, hematurica, anemica, latenta, recidivanta; unilaterale, bilaterale, necomplicate, complicate. SEMNE SI SIMPTOME Simptomatica este diferita, polimorfa, la debut semnele specifice sunt:fatigabilitate, slabiciune, cefalee, alterarea starii generale, somnolenta, gust neplacut in gura, greutate in mezogastriu, scaderea poftei de mancare, diaree, febra, durere in regiunea lombara, dereglari de mictiune (polachiurie,

disurie), hipertensiune arterial, edem al fetei, paliditate, uscaciunea pielii si mucoaselor. CAUZE Anomalii anatomice ale cailor urinare, infectii ale cailor urinare (cistita, uretrita, prostatita), modificari hormonale, maladii urologice (litiaza,diateza urica), diabet zaharat, urostaza, adenom de prostata, imunodeficienta secundara. FACTORI DE RISC Dereglari uro-dinamice, reflux vezico-ureteral, anomalii de dezvoltare, nefroptoza, nefrolitiaza, hiperplazia prostate, tumori ale cailor urinare, scadere brusca in greutate, consum redus de lichide, dereglari metabolice,diabet zaharat, hipercorticism, hiperuricemie, sarcina, imunodeficienta congenitala sau dobandita, tratament de lunga durata cu corticosteroizi, citostatice, focare de infectie extrarenale, cateterizarea vezicii urinare, introducerea substantei de contrast, varsta inaintata, modificari involuntare, scaderea imunitatii, dereglari de microcirculatie. MASURI GENERALE Regim, alimentatie curativa, tratament eliotrop: terapie antiinfectioasa, restabilirea pasajului urinar, imbunatatirea hemodinamicii renale, gimnastica functionala renala pasiva, aplicarea remediilor antiinflamatorii nesteroidiene, fitoterapie, fortificarea imunitatii nespecifice a organismului, tratament fizioterapie, tratament simptomatic, tratament sanatorial, tratament antirecidivant planificat, tratamentul insuficientei renale cronice, tratament chirurgical: nefrostomic, decapsulare renala, tratamentul chirurgical al adenomului de prostata, nefropielotomie, lichidarea refluxului. REGIM Se ordoneaza in functie de gravitatea starii generale, faza bolii, particularitatile evolutiei clinice, prezenta intoxicatiei si fenomenelor secundare, de complicatii si gradul de insuficienta renala cronica. DIETA Se recomanda alimentatia cu continut echilibrat de proteine, lipide, glucide,vitamine. Cantitatea lichidului folosit trebuie sa depaseasca cu 350500 ml diureza si sa constituie pana la 2-3 litri. Ingestia salina se regleaza individual. FACTORI DE VARSTA Pediatrici: -la nou-nascuti manifestarile clinice sunt nenespecifice:

stationare in greutate, varsaturi, diaree, somnolenta, convulsii, hipotonie, sau hipertonie. La sugar si copilul mic (1-3 ani) simptomatologia este nespecifica: stare febrila prelungita,stagnare neexplicata a cresterii,sindrom neurologic, uneori polachiurie, disurie. La copilul mare tabloul clinic se apropie de cel al adultului: febra, frisoane, dureri lombare. Geriatrici: - manifestari clinice variate, se poate agrava patologia cronica preexistenta. Pielonefrita acuta se poate manifesta prin dereglari psihice,febra poate lipsi. Sarcina: - Pielonefrita dezvolta 1% din toate gravidele. Riscul pielonefritei acute creste considerabil la gravidele cu bacteriurie asimptomatica. Tabloul clinic al pielonefritei cronice in acutizarc evolueaza deseori asimptomatic, sub masca anemiei, iminentei de avortare. Toate gravidele cu forme acute sau complicate de pielonefrita vor fi spitalizate. Administrarea tratamentului bacterian va tine cont de posibilele efecte teratogene, embriotoxice, nefrotoxice, de varsta sarcinii, sensibilitatea agentului patogen,farmacocinetica. Lipsind efectul, antibioticul se va inlocui in 48-72 ore de la initierea curei. 3.5. INSUFICIENTA RENALA Este o scadere progresiva a capacitatii functionale renale, cu retinerea in organism a substantelor toxice rezultate din metabolism si cu evolutie catre uremie terminala. Insuficienta renala cronica reprezinta etapa finala a bolilor finale, bilaterale, in special a glomerulonefritelor cronice, a glomerulonefrozelor si a pielonefritelor cronice, a hipertensiunii arteriale maligne, a obstructiilor cailor urinare. Se stie ca in mod normal rinichiul are o rezerva functionala care ii permite sa se adapteze unor solicitari crescute, in insuficienta renala, distrugerea nefronilor nu mai permite aceasta adaptare. Prima functie alterata este capacitatea de concentratie. In stadiul initial, rinichiul poate asigura homeostazia mediului intern, adica sa mentina constanta cantitatea de sare, apa, substante azotate si electroliti din organism, ceea ce se realizeaza prin unele mecanisme compensatoare, principalul fiind poliuria. In aceasta perioada, poliuria se insoteste de hipostenurie, deci de scaderea capacitatii de concentratie. Odata cu progresarea leziunilor, poliuria devine maxima si scaderea capacitatii de concentratie este foarte severa. Aceasta este faza de izostenurie, cand densitatea urinii oscileaza invariabil intre 1,010 si 1,011. In ultimul stadiu al insuficientei renale apare uremia.

SIMPTOME: In stadiul compensat, care poate dura ani de zile, starea generala este relativ buna. Diagnosticul se precizeaza prin explorarea functiilor renale, care arata scaderea capacitatii de concentrare si reducerea filtrarii glomerulare. Pot aparea unele semne clinice ca astenie, cefalee, scaderea poftei de mancare. Cel mai important semn este poliuria, care se insoteste la inceput de hipostenurie, iar mai tarziu de izostenurie. In stadiul de insuficienta renala decompensate starea generala se altereaza progresiv, aparand numeroase simptome clinice si biologice: tulburarile digestive se accentueaza, aparand inapetenta, greturi, varsaturi sau diaree. Bolnavul prezinta prurit si o paloare caracteristica (galben-murdar) a tegumentelor si mucoaselor. Apar de asemenea, semne nervoase, ca: cefalee, ameteli, somnolent sau crize convulsive. Bolnavul este dispneic. Analiza sangelui pune in evident anemia si unele tulburari hemoragice. Urinele sunt poliurice si palide. Mai tarziu apare oliguria terminala. La aceste tulburari se adauga semnele renale ale afectiunii cauzale. Explorarea functionala a rinichiului arata scaderea totala a capacitatii de concentratie si dilutie, densitatea urinii fixandu-se in jurul valorii de 1,010 1,011 (izostenurie); in pielonefrita cronica pot fi inregistrate valori mai reduse. Apare retentia azotata, interesand urea, creatinina si acidul uric, ale caror valori cresc in sange. Tulburarile hidroelectrolitice survin tarziu, cand functia excretoare este prabusita. Acidoza este totdeauna prezenta in acest stadiu. Uremia este stadiul terminal al insuficientei renale cronice. Simptomele pot fi grupate: - stare generala profund alterata, oboseala fizica si psihica extrema, tegumente palide, prurit, hipotermie, senzatie de frig; - respirator: miros amoniacal al aerului expirat, respiratie de tip Kiissmaul sau Cheyne-Stokes; - digestiv: repulsie totala fata de alimente, greata si varsaturi pana la intoleranta gastrica, hematemeza si, uneori, melena; - neurologic: cefalee precoce, continua si chinuitoare, contractii musculare, somnolenta, stari confuzionale, delir, coma; - retentia azotata, acidoza si tulburarile electrolitice completeaza tabloul clinic. Evolutia este foarte variabila, uneori rapida (in cateva luni), alteori lenta (ani sau decenii). Supravegherea riguroasa, cu mentinerea echilibrelor hidroelectrolitic si metabolic, permite o evolutie indelungata. Complicatiile sunt numeroase, cea mai periculoasa fiind edemul pulmonar sau cerebral, infectiile, etc. In stadiul compensat, prognosticul este relativ bun, in stadiul decompensat, este sumbru. Diagnosticul pozitiv se bazeaza in faza

compensata pe explorarile functiilor renale. Tratamentul profilactic vizeaza evitarea infectiilor si, daca acestea au aparut, tratarea lor corecta, depistarea si tratarea in faze incipiente a afectiunilor renale, in special a celor bilaterale. Tratamentul curativ: repausul va fi partial in stadiul compensat (12 14 ore pe zi) si total in cel decompensat. DIETA Dieta trebuie sa fie normocalorica (2000 3000 cal/zi), moderat hipoproteica, normolipidica si hiperglucidica in faza compensata. In faza decompensata, proteinele vor fi reduse la 20 30 g/zi, administrand glucide in exces si mai putin grasimi; in acest stadiu se reduce cantitatea de sare la 5 6 g/zi sau mai putin. 3.6. RINICHI POLICHISTIC INTRODUCERE Rinichiul polichistic este o boala caracterizata prin aparitia mai multor chisturi la nivelul rinichilor. Chisturile sunt tumori benigne (necanceroase) de forma unor pungi cu continut lichid. Aparitia chisturilor nu se limiteaza doar la rinichi, desi acestia sunt in general organele cele mai afectate.Chisturile pot sa apara la nivelul ficatului, pancreasului, meningelor si veziculelor seminale. Cel mai mare risc la care se expun pacienti cu rinichi polichistic este instalarea hipertensiunii arteriale. Insuficienta renala este o alta complicatie a rinichiului polichistic. Boala rinichiului polichistic (numita si polichistoza renala) afecteaza peste 12 milioane de persoane din lume. Gradul de severitate al bolii variaza, iar unele complicatii ale sale pot fi prevenite. Consulturile periodice pot duce la instituirea unor tratamente care sa reduca riscul aparitiei complicatiilor (de exemplu, hipertensiunea). Polichistoza renala autosomal dominanta este o boala a adultilorsi constituie forma cea mai frecventa. Polichistoza renala autosomal receziva este o boala a copilului si este mult mai rara. Exista de asemenea si o polichistoza dobandita: chisturile se dezvolta in acest caz la pacienti cu insuficienta renala. SEMNE SI SIMPTOME Primele semne apar de regula intre 40 si 60 ani, cu descoperirea unei insuficiente renale, hipertensiunii arteriale (HTA), sau marirea in volum a rinichilor. Alte semne si simptome cauzate de boala rinichiului polichistic

cuprind: - dureri lomabare cauzate de marirea in volum a rinichilor; - dureri abdominal; - hematurie (prezenta sangelui in urina); - urinari frecvente (polakiurie); - infectii urinare; - litiaza renala (calculi renali). Deseori, boala rinichiului polichistic evolueaza spre insuficienta renala cronica (IRC), necesitand hemodializa spre 50 ani. CAUZE Rinichiul polichistic este o boala ereditara.Boala polichistica renala autosomal dominant

Aceasta forma a bolii este responsabila pentru 85 90 % din cazurile de rinichi polichistic. In trecut, era numita si boala rinichiului polichistic a adultului, desi intr-un numar mic de cazuri, se poate intalni si la copii. Daca unul din parinti are boala polichistica renala autosomal dominanta, riscul de survenire a bolii pentru fiecare copil este de 50%.Boala polichistica renala autosomal recesiva

Aceasta forma este mult mai rara, survenind doar la 1 din 15 000 de nasteri. Semnele si simptomele bolii apar la scurt timp de la nastere, uneori insa, simptomele isi fac aparitia in timpul copilariei sau chiar la adolescent. Pentru a transmite boala polichistica renala autosomal recesiva, este necesar ca ambii parinti sa poarte gena responsabila de aparitia bolii. DIAGNOSTIC Exista mai multe metode de diagnostic ce pot evidentia volumul si numarul chisturilor, contribuind de asemenea si la evaluarea tesutului renal sanatos. Ecografia (metoda de diagnostic cel mai frecvent utilizata) si tomografia computerizata (CT) contribuie la vizualizarea chisturilor renale, si in 50% din cazuri, si a chisturilor hepatice asociate. Urografia intravenoasa confirma diagnosticul, oferind imagini tipice ale rinichiului polichistic. Testarea genetica priveste pacientul sic el putin trei membri ai familiei, care sufera sau nu de boala rinichiului polichistic. Apoi, rezultatele testelor sunt comparate. Din cauza costului sau ridicat, testarea genetica este utilizata doar in cazul donarii unui rinchi unui membru al familiei.

4. FITOTERAPIA 4.1. INTRODUCERE Fitoterapia este o ramura a terapeuticii care utilizeaza plantele, respectiv preparatele din plante, ca mijloace de prevenire si tratare a bolilor. Desigur, aceste plante sunt cunoscute ca plante medicinale. In limbajul popular plantele medicinale mai sunt denumite si ierburi sau buruieni de leac. Totusi, aceste denumiri nu se refera doar la plantele ierboase in sensul mai strict al cuvantului, ci includ, de la caz la caz: scoarta, radacina, frunzele, semintele, florile si fructele unor plante. Desi la ora actuala exista studii extrem de numeroase care fundamenteaza in mod stiintific proprietatile multor plante, multi dintre adeptii acestui gen de tratamente nu au o intelegere corecta asupra modului cum actioneaza preparatele fitoterapeutice. Unii cred ca forma sau aspectul plantelor tradeaza destinatia terapeutica a plantei respective. De exemplu, daca aspectul sau conturul unei frunze seamana cu forma sau aspectul unui organ poate ficat, poate stomac, poate altceva atunci planta respectiva este un leac potrivit pentru bolile acelui organ. Efectele plantelor medicinale, ca de altfel si al medicamentelor, se datoreaza principiilor active prezente in plante. Aceste principii active sunt substante chimice. Introduse in organism sau aplicate pe suprafata corpului, aceste principii actioneaza asupra celulelor, tesuturilor, organelor, aparatelor si sistemelor organismului, inducand efecte in conformitate cu proprietatile lor. De exemplu, frunzele de menta contin uleiuri volatile, polifenoli, taninuri si flavonoide. Taninurile explica efectul antidiareic. Flavonoizii stimuleaza producerea de bila, au un efect antispastic si favorizeaza evacuarea bilei. S-a constatat ca numeroasele principii active dintr-o planta se influenteaza reciproc si pot determina efecte diferite decat cele la care ne-am astepta la administrarea lor separata. Pentru folosirea rationala a plantelor medicinale este importanta cunoasterea compozitiei lor chimice, a concentratiei principiilor active din

ele, a modului de preparare si de administrare. O intreita regula de aur in ce priveste tratamentul bolilor, valabila nu doar in cazul folosirii plantelor ci si al celorlalte mijloace de tratament, se poate formula astfel: a. constatati cauza bolii sau a tulburarii; b. inlaturati aceasta cauza; c. asistati, sustineti organismul in vederea refacerii lui. 4.2. FITOTERAPIE AVANTAJE SI DEZAVANTAJE AVANTAJELE FITOTERAPIEI Fitoterapia se bucura de o enorma simpatie. Totusi, increderea exagerata in aceste mijloace terapeutice, acceptarea si utilizarea fara discernamant poate fi periculoasa. Iata de ce folosirea responsabila a remediilor din plante presupune si cunoasterea nu doar a avantajelor, ci si a posibilelor riscuri ale folosirii lor. Cel mai frecvent amintite avantaje sunt: - remediile fitoterapeutice nu produc obisnuita, - nu dau reactii adverse, - nu dau efecte nocive secundare, - sunt mai ieftine. Adevarul este ca argumentatia folosita in apararea fitoterapiei impleteste realitatea cu idealizarea. Nu despre toate remediile din plante se poate spune ca nu au reactii adverse, ca nu produc obisnuinta si nici macar ca sunt mai ieftine. Plantele medicinale au desigur avantaje reale fata de multe medicamente de sinteza, si anume: cu exceptia plantelor toxice, plantele medicinale nu prezinta un risc atat de crescut de toxicitate cum prezinta multe dintre medicamentele de sinteza;

cu putine exceptii, plantele medicinale nu prezinta un risc serios de obisnuinta cum prezinta multe medicamente de sinteza; plantele medicinale nu au, in general, efecte adverse atat de importante si frecvente cum au medicamentele de sinteza;

in sfarsit, plantele medicinale si preparatele simple din plante medicinale sunt in general mai ieftine decat medicamentele de sinteza. DEZAVANTAJELE FITOTERAPIEI Limitele aplicarii preparatelor fitoterapeutice recunoscute de practicienii cu vederi echilibrate ar fi urmatoarele: efectele se instaleaza mai lent; in ciuda numarului sporit de studii stiintifice despre plante, efectuate si publicate in ultimii ani, exista inca relativ putine cercetari si dovezi stiintifice indiscutabile care sa constituie o baza concreta pentru stabilirea indicatiilor si dozajelor; sunt mai putin eficiente sau total ineficiente in tratamentul bolilor acute;

de multe ori nu prezinta siguranta unui dozaj adecvat, prescris, deoarece cantitatea de principii active dintr-o planta este variabila si este influentata de o serie de factori greu controlabili. Asa cum medicamentele cu, constituenti toxici prezinta riscuri, tot asa si plantele care contin principii active toxice prezinta riscuri. S-au raportat numeroase cazuri de intoxicatii datorate folosirii ierburilor medicinale. In ultimele decenii s-au identificat zeci de plante care contin substante cu actiune toxica asupra ficatului, stomacului, intestinelor, sistemului nervos si sangelui. In cele mai multe cazuri, riscul este legat de depasirea dozei terapeutice dar exista in mica masura si riscul

obisnuintei. 4.3. REGULI DE SIGURANTA IN FITOTERAPIE Una dintre trasaturile general umane este tendinta spre simplificare. Ca urmare a acestei tendinte, omul este tentat sa vada toate lucrurile in alb si negru. Aceasta tendinta se regaseste si in atitudinea oamenilor fata de remediile din plante. La o extrema, unii imbratiseaza plantele medicinale fara nici un discernamant, in timp ce altii le resping fara sa cantareasca avantajele reale pe care le ofera. Una dintre cele mai frecvente erori care poate sa apara in acest context, este convingerea ca remediile din plante sunt lipsite de riscuri, deoarece sunt naturale. Adevarul este ca simpla origine naturala a unei substante folosita in scop terapeutic nu garanteaza lipsa ei de nocivitate. Alte greseli frecvente n folosirea preparatelor fitoterapeutice sunt: - folosirea pe durata nelimitata sau pe o durata foarte lunga; - folosirea in cantitati sau doze excesive; - folosirea nediscriminatorie, fara a tine seama de potentialul toxic al unor plante; - aprovizionarea din surse nesigure; - aplicarea exclusiva a remediilor din plante, refuzul nejustificat al medicatiei sau interventiei recomandate de medic. Fitoterapia este un domeniu complex al medicinii, care necesita, ca si oricare alta ramura, o abordare nuantata, echilibrata si responsabila. Pentru a putea face acest lucru va sugeram cateva reguli importante. Reguli pentru folosirea in siguranta a plantelor medicinale

Pentru folosirea rationala a remediilor din plante si pentru reducerea la minim a riscurilor, este indicat sa aveti in vedere urmatoarele principii i recomandari: Regula nr. 1. Ceaiurile sau plantele medicinale nu trebuie considerate un panaceu (remedii universale, bune in toate bolile). Cateva plante care ar putea fi cel putin nominalizate pentru un top al panaceelor ar fi urmatoarele: aloe vera, ginseng, brusturele, coada calului, galbenelele, gentiana, salvia, tataneasa si, desigur, biterul suedez. Fiecare dintre plantele enumerate mai sus au o valoare destul de bine definita in fitoterapie, insa, indiferent de cat de multe ar fi proprietatile lor, nu sunt totusi niste panacee. Intr-una din cele mai populare carti europene despre plantele medicinale se poate citi despre ierburile suedeze ca alunga durerea si ameteala, cataracta, ochii injectati, pustulele, eruptiile, crustele din nas, durerile de dinti, basicile de pe limba, durerile de gat, crampele stomacale, gazele, constipatia, durerile veziculei biliare, hidropizia, durerile de urechi, hemoroizii, melancolia, depresiile, convulsiile, tuberculoza, gonoreea, epilepsia, paraliziile, variola, erizipelul, cancerul... Se spune ca: "Cine ia zilnic aceste picaturi, dimineata si seara, nare nevoie de alta doctorie. Pe scurt, ele gonesc absolut toate bolile. Trupul ramane viguros, obrazul tanar si frumos" . Citatul de mai sus nu este menit sa discrediteze cartea in intregime, ci doar sa ilustreze una din erorile fundamentale careia putem oricare sa-i devenim victima, de a considera un ceai sau un extract ca fiind un panaceu. Ceaiurile din plante nu trebuie folosite ca tratament de baza al unor boli severe. Preparatele fitoterapeutice pot fi folosite in tratarea bolilor usoare. In bolile severe se vor folosi ca tratament adjuvant si numai cu acordul medicului. Harry Hoxsey, a trait in prima jumatate a sec. XX, si a fost un miner din M-tii Apalasi. El a sustinut ca detine o reteta din ierburi care vindeca tumorile canceroase. Dupa 20 de ani a ajuns sa patroneze 17 clinici pe tot teritoriul SUA, in care se ofereau consultatii in vedereaRegula nr. 2.

internarii la cea mai mare institutie privata de tratare a cancerului, situata in Dallas. Hoxsey a fost arestat de zeci de ori pentru sarlatanie, insa procurorii n-au gasit nici o persoana care sa se simta inselata. Dupa procese nenumarate, activitatea lui a fost stopata de oficialitatile medicale texane. Ironia soartei face ca Hoxsey sa moara in urma unui cancer de prostata. "Miracolul" nu se adevereste in cazul inventatorului sau. Totusi, ierburile lui Hoxsey continua sa fie cumparate de herbalistii din Texas. Regula nr. 3. Fiti constienti de toxicitatea unora dintre plantele medicinale si folositi numai ceaiuri fara constituenti toxici. Bojor si Popescu, autorii unui volum valoros de fitoterapie, incadreaza plantele medicinale in trei categorii: I. Plante cu actiune foarte puternica, drastica. In aceasta categorie intra pe de o parte plantele care contin alcaloizi, glicozide, peptide toxice sau saponozide hemolitice. Pe de alta parte, tot aici intra si plantele cu efecte narcotice si stupefiante, din care se obtin heroina, hasisul, mescalina, LSD-ul, nicotina etc. II. Plante cu actiune moderata care nu produc efecte nocive daca sunt administrate corect. Exemple: anghinarea, anasonul, coada soricelului, paducelul, valeriana etc. III. Plante complet inofensive, lipsite de toxicitate. Exemple: musetelul, macesul, patlagina, nalba etc. Lista limitata cu plante toxice: Arnica, carul zanelor (Arnica montana), Brandusa de toamna (Colchicum autumnale), Cetina de negi (Juniperus sabina), Canepa codrului (Eupatorium cannabinum), Cucuta (Conium maculatum), Feriga (Dryopteris filix mas), Lacramioara (Convalaria majalis), Laurul, ciumafae (Datura stramonium), Matraguna (Atropa belladonna), Maturicea, drobul (Sarothamnus scoparius), Maselarita (Hyoscyamus niger), Mutatoarea (Bryonia alba, Bryonia dioica), Nemtisori de camp, pintenar (Delphinium consolida), Omagul (Aconitum napellus), Popivnic, piperul lupului (Asarum europaeum), Rodul pamantului (Arum maculatum), Ruta, (Ruta graveolens), Stirigoaia (Veratrum album), Vascul

(Viscum album), Zarna (Solanum nigrum, Solanum dulcamara). Lista cu exemple de plante cu risc de toxicitate fara beneficii dovedite: Angelica (Angelica Archangelica), Dracila (Berberis vulgaris), Cornul secarei (Secale cornutum), Feriga (Dryopteris filix-mas), Nucul (coaja), Cetina de negi (Juniperus sabina), ruta (Ruta graveolens), podbalul (vezi in continuare), saschiul (Vinca minor). Exista si plante utile cu posibile efecte adverse. Un exemplu graitor este sunatoarea, care are numeroase efecte benefice recunoscute. O actiune majora, foarte putin cunoscuta este cea antidepresiva. In acest caz se foloseste in doze mari si o perioada lunga. Aici poate sa intervina si un posibil efect nedorit, si anume, reactii de fotosensibilitate la expunerea la soare in timpul tratamentului. Utilizarea este binevenita in conditiile respectarii masurilor de precautie. Regula nr. 4. Folositi numai ceaiuri preambalate, standardizate; evitati ceaiurile a caror provenienta este dubioasa, vandute "la gramada". Cititi cu atentie eticheta de pe ambalaj. Un ceai nu devine sigur prin simplu fapt ca se face reclama la televizor in favoarea lui. O planta sau un tratament cu un extract din plante nu este neaparat eficient daca exista una sau doua persoane care dau asigurari despre faptul ca ei personal s-au tratat si s-au vindecat de o boala sau alta. Apreciati cu grija autenticitatea avizelor cu care sunt promovate anumite produse fitoterapeutice. Nu folositi mai mult de 12 cesti de ceai in mod regulat. Efectele folosirii celor mai multe ceaiuri in cantitate mare si pentru un timp indelungat sunt necunoscute. Pentru folosirea in doze mari a unor preparate fitoterapeutice, consultati neaparat parerea unui specialist cu vederi echilibrate, a carui obiectivitate nu este distorsionata de interese materiale. Regula nr. 6. Femeile insarcinate si copiii mici trebuie sa manifeste precautie deosebita in folosirea ceaiurilor medicinale, deoarece putine dintre ele au fost testate pe deplin. Femeile insarcinate trebuie sa consulte medicul inainte de a folosi plante medicinale. Regula nr. 7. Folosirea unui ceai medicinal in tratamentul unei anumite boli nu trebuie sa inlature sfatul unui medic competent. Amanarea tratamentului medical de specialitate poate fi periculoasa in cazul unor boli severe. ExistaRegula nr. 5.

numeroase cazuri in care, datorita lipsei de informare sau unei mentalitati exclusiviste, interventia chirurgicala sau radioterapia a fost evitata si a survenit decesul prematur sau evitabil. Regula nr. 8. Atunci cand se administreaza concomitent cu medicamentele este foarte importanta verificarea posibilelor interactiuni sau influente nefavorabile. Unele plante pot impiedica absorbtia unor principii active sau pot scadea efectele medicamentelor prin modificarea metabolismului. 4.4. PRINCIPALELE FORME SI CAI DE ADMINISTRARE A REMEDIILOR FITOTERAPEUTICE Cai de administrare Plantele medicinale pot fi folosite intern si extern. Aplicarea externa se poate face sub diferite forme: cataplasme (prisnite), bai, unguente care inglobeaza principiile active provenite din plantele medicinale. Mai frecvent, plantele medicinale se folosesc intern sub forma de infuzie, decoct, macerat (toate acestea cunoscute sub numele generic de soluii extractive apoase sau, n termeni mai nepretentiosi, ceaiuri), ori sub forma de tincturi sau extracte alcoolice. Se mai cunoaste forma de utilizare solida, sub forma de pulberi, comprimate sau capsule. Extractele sunt preparate farmaceutice obtinute prin concentrarea solutiilor extractive amintite mai sus si pot fi extracte fluide (lichide), extracte moi (semilichide, de consistenta vascoasa) sau extracte uscate. Procesul de extragere a principiilor active din materiile vegetale este influentat de mai multi factori, printre care gradul de maruntire a produsului vegetal, timpul de extractie, temperatura la care are loc extractia, raportul dintre cantitatea de solvent si cea de produs medicinal si felul solventului (apa, alcool). Infuzia

Infuzia se prepara din partile mai fine ale plantelor (flori, frunze). Partile de planta maruntite, de regula uscate in prealabil, se pun intr-un vas si se oparesc cu apa in fierbere. Se acopera vasul imediat si se mentine asa 15-30 minute, de la caz la caz. Dupa acest interval, lichidul se strecoara. Nu se pastreaz mai mult de o zi. Decoctul Decoctul se prepara din partile mai tari, mai dure, ale plantei (cum ar fi scoarta, radacina sau fructele de consistenta dura). Pentru a obtine un decoct se procedeaza in felul urmator: partile de planta fragmentate se pun la fiert. Din momentul inceperii fierberii, se mentin in clocot la foc domol circa 2030 de minute. Dupa expirarea timpului de fierbere se lasa sa se raceasca dupa care se filtreaza si se completeaza cu apa cantitatea care s-a evaporat in cursul fierberii. Ca si infuzia, nici decoctul nu se pastreaza mai mult de o zi. Maceratul La macerare se recurge in cazul plantelor care contin substante active care se inactiveaza la caldura si in cazul plantelor care se coaguleaza sub actiunea caldurii. Maceratele se obtin la rece, mai exact, la temperatura camerei. Pentru a obtine un macerat, plantele fragmentate se pun in volumul de apa prescris, intr-un vas acoperit. Se lasa in contact timp de 8-12 ore. In final, se filtreaza fara a se stoarce. Cataplasma (obojeala sau prisnita) este un preparat pastos, obtinut din planta maruntita, inmuiata in apa, alcool sau la abur, care se pune intre doua bucati de tifon sau panza, dupa care se aplica pe regiunea afectata, iar apoi se infasoara cu o haina calduroasa. este o solutie extractiva, alcoolica ce se prepara la temperatura camerei. Se utilizeaza alcoolul etilic de 4, proportia folosita este de obicei de 20% (20 g planta la 100ml alcool). Planta maruntita se pune intr-o sticla si seTinctura

adauga alcoolul. Se agita zilnic, 10-14 zile, dupa care se dupa care se strecoara si se pastreaza in sticle de culoare inchisa, bine etansate. Se utilizeaza sub forma de picaturi, diluate in ceai sau apa Recipiente si pastrare Vasele folosite pentru obtinerea ceaiurilor sau tincturilor trebuie sa fie inerte din punct de vedere chimic, de preferinta din portelan sau sticla termorezistenta. Multe ceaiuri contin substante prielnice pentru dezvoltarea microbilor. De aceea, solutiile extractive apoase nu se pastreaza mai mult de 24 de ore. In acest interval de timp, ceaiurile se vor pastra la racoare. Daca nu s-a consumat toata cantitatea preparata, restul se va arunca pur si simplu si se va prepara o noua cantitate. Tincturile si extractele uscate au un termen de pastrare mai lung, cu conditia sa fie pastrate in vase ermetic inchise.

5.PLANTE MEDICINALE SPECIFICE TRATARII AFECTIUNILOR RENALE 5.1. RECOLTAREA, USCAREA SI PASTRAREAPLANTELOR MEDICINALE UTILIZATE IN TRATAREA AFECTIUNILOR RENALE

In acest capitol sunt redate cateva reguli (sfaturi) cu privire la recoltarea si pastrarea acestor plante. Conditia esentiala pe care trebuie s-o indeplineasca cel care doreste sa culeaga plante medicinale este cunoasterea temeinica a speciilor ce urmeaza sa fie culese. A confunda o planta cu alta ar putea fi o greseala fatala. Aceste informatii pot fi insusite si dintr-un atlas

botanic, din carti ilustrate cu plante medicinale sau prin consultarea unor materiale in format electronic. Pentru a recolta plante medicinale trebuie cunoscute locurile in care pot fi gasite plantele respective si, de asemenea, perioada de recoltare. In sensul acesta consultati calendarul recoltarii plantelor medicinale pe care l-am trecut la anexe. Tehnici de recoltare Tehnica recoltarii difera foarte mult in functie de partea de planta recoltata si de specie. Radacinile se vor recolta in perioada de repaus, adica toamna tarziu sau primavara devreme. Radacinile se recolteaza prin smulgere (daca tulpina e suficient de rezistenta) sau cu ajutorul unui harlet. Partile aeriene (tulpini, frunze, flori) se vor recolta in perioada de inflorire. Unele flori se recolteaza la inceputul inflorii, iar altele in plina inflorire. In general, tulpinile se pot recolta prin rupere cu mana. Daca tulpinile sunt tari sau exista riscul sa fie smulse cu tot cu radacina, se vor recolta cu o secera. Sa avem grija ca in cazul plantelor a caror tulpina devine lemnoasa la baza, sa recoltam numai partea de la varf, partea care s-a pastrat ierboasa. Frunzele se recolteaza manual, fie una cate una, fie toate deodata, prin strujire (se prinde ramura de varf cu o mana, dupa care, cu cealalta mana, se cuprinde ramura din apropiere si se trage spre capatul opus; astfel, toate frunzele se vor detasa si se vor aduna in palma.) Cu putine exceptii, frunzele se culeg fara codite. Florile mari se recolteaza cu mana. Inflorescentele se recolteaza cu foarfeca. Tehnica de recoltare a florilor si inflorescentelor poate fi foarte variata de la caz la caz. Unele fructe se recolteaza direct cu mana. Altele, cum sunt afinele, se vor recolta mult mai cu spor cu ajutorul unor piepteni speciali. Unele fructe se preteaza a fi culese prin scuturare (in prealabil se intinde sub ramurile respective o prelata). Scoartele se recolteaza primavara, in perioada cand incepe sa circule seva si cand acestea se desprind cu usurinta. Pentru recoltarea scoartelor este nevoie de un cutit sau un briceag. La nivelul tulpinii sau al ramurii se cresteaza scoarta de jur imprejur la o distanta de 10-20 cm. Apoi, pentru a

desprinde scoarta, se taie de-a lungul, intre doua crestaturi inelare. Daca tulpina este groasa, se pot face mai multe taieturi longitudinale, astfel incat scoarta se va prezenta sub forma unor fasii. Mugurii se recolteaza tot primavara, cand sunt suficient de dezvoltati, dar inainte de a se desface. Se recolteaza cu mana. Starea vremii are o importanta deosebita daca dorim sa recoltam plante de buna calitate, cu continut optim de principii active. Frunzele, partile aeriene si florile se recolteaza pe vreme stabila, cu soare, fara umiditate, in timp ce recoltarea speciilor pentru seminte sau fructe se face pe timp racoros, dimineata sau seara.Uscarea si pastrarea plantelor medicinale

Plantele recoltate nu se aseaza direct pe pamant. Ele trebuie intinse in strat nu prea gros, pe prelate, saci de panza sau de hartie, cat mai aerisit cu putinta. Apoi, tot inainte de uscare, ele trebuie curatate si alese. Se vor inlatura toate soiurile de impuritati: plantele de alte specii care s-au amestecat intamplator sau din neatentie, corpurile straine si chiar partile nefolositoare ale plantelor recoltate. Pentru indepartarea a impuritatilor, de exemplu pamant, este necesara spalarea lor. Aceasta trebuie sa fie facuta operativ, intr-un timp cat mai scurt, pentru a evita dizolvarea unora dintre principiile active ale plantei. Uscarea trebuie sa inceapa cat mai curand dupa recoltare, transport, curatire si selectare. Plantele nu trebuie sa transpire, sa se mucegaiasca sau sa fermenteze. Uscarea se poate face in mod natural, prin actiunea caldurii aerului inconjurator, fie la soare, fie la umbra, sau se poate face cu ajutorul unor uscatoare speciale, in mod artificial. Uscarea naturala se poate face intr-o camera goala, in pod, in magazie, in sopron, pe prispa, etc. Durata uscarii naturale variaza in functie de anotimp si de partile supuse uscarii (in timpul verii: 3-7 zile pentru frunze si ierburi; 20-30 de zile pentru radacini sau scoarte groase).

Daca sunt bine uscate, frunzele, ierburile, florile, se sfarama intre degete cu mici trosnituri. Fructele uscate pot fi si ele sfaramate, iar cand sunt miscate si se lovesc unele de altele produc un zgomot caracteristic, sec. Scoartele si radacinile sunt uscate daca la indoire se rup cu zgomot. Plantele medicinale nu se pastreaza in pungi sau cutii din mase plastice. Se pot ambala in pungi de hartie sau in cutii de carton. Se vor depozita in camari, adica in locuri neincalzite si uscate, cu temperaturi relativ constante, ferite de actiunea directa a luminii. Pe fiecare punga se scrie citet denumirea plantei, a partii recoltate si data recoltarii. 5.2. Plante utilizate in tratarea afectiunilor urinare Dintre plantele cele mai des utilizate in tratarea afectiunilor renale avem: coada calului, coada soricelului, codite de cirese, matase de porumb, mesteacanul, merisorul, pirul, pinul, urzica, etc. Aceste plante se folosesc singure, se combina intre ele sau in amestec cu alte plante.Coada-calului (Equisetum arvense) planta mai este cunoscuta sub

denumirile de: bradulet, bradisor, barba ursului, barba sasului, coada manzului, iarba de cositor, parul porcului sau codaie. In scopuri medicinale se foloseste planta,fara radacina. Primavara timpurie, din rizomul care creste adanc ies mai intai tulpinile fructului, colorate maroniu, roditoare si purtatoare de spori. Abia mai tarziu apar frunzele verzi si inalte de pana la 40 centimetri, care se aseamana cu niste braduti cu forma regulata. Coada - calului se gaseste pe campuri, terasamente de cale ferata si povarnisuri. Acea varietate care creste pe pamant argilos este cea mai tamaduitoare. Contine in functie de locul de amplasare, 3-16% acid silic care produce un efect curativ foarte bun. Bineinteles ca se va evita planta de pe ogoarele ingrasate chimic. Coada calului cu ramurelele foarte fine creste cu precadere in paduri si liziere. Si aceasta varietate are putere de leac. In medicina populara, aceasta planta medicinala a fost apreciata inca din timpuri indepartate, in special datorita fortei sale hemostatice (care are proprietatea de a opri hemoragia) si a reusitelor in cazul bolilor renale si vezicale grave. Totusi ea a fost data uitarii in decursul vremurilor. Chiar preotul Kneipp, marele nostru medic naturist popular, a fost acela care a readus coada calului la importanta sa anterioara. El o declara drept unica, de neinlocuit si inapreciabila in cazul hemoragiilor, al varsaturilor cu sange, al afectiunilor vezicale si renale, al pietrei si nisipului. In cazul racelilor vezicale si al durerilor spastice nu exista un remediu mai

bun decat o infuzie de coada calului ai carei vapori sunt lasati sa actioneze asupra vezicii, invelindu-se bolnavul 10 minute intr-un halat de baie. Repetand aceasta procedura de cateva ori, se produce o disparitie treptata a raului. In cazul nisipului la rinichi, al calculului renal si vezical (pietre la rinichi si la vezica) se fac bai de sezut fierbinti cu coada calului, bandu-se in acelasi timp ceai cald de coada-calului in inghitituri si tinandu-se urina, pentru a o goli in cele din urma cu presiune. In acest fel, piatra se elimina de cele mai multe ori. O singura baie de sezut cu coada-calului face minuni in inflamatiile bazinetului renal si in pielonefrita. Pentru aceasta se foloseste deci numai ca uz extern coada-calului cea inalta, care are niste tulpini de grosimea degetului si creste in campiile mlastinoase si pasunile alpine si care aduce o usurare in cazul acestor maladii. Pentru uz intern, deci prepararea ceaiului, se ia numai planta culeasa de pe ogoare, drumuri de tara si liziere. Dupa o nastere grea se poate intampla ca la tinerele mame sa apara tulburari de vedere, cauza constand bineinteles in faptul ca la nasterea unui copil rinichii femeii au avut de suferit si ei. Baile de sezut cu coada-calului actioneaza din exterior in sensul provocarii unei irigari sangvine a rinichilor, care trage presiunea rinichilor din ochi, in asa fel incat tulburarile de vedere dispar treptat. Se spune ca doua treimi din toti bolnavii de nervi nu ar ajunge in sanatorii, daca rinichii lor ar fi sanatosi. De aceea daca multi oameni nefericiti, care din cauza dereglarilor rinichilor sufereau de depresii, manii (idei fixe) si accese de nebunie, ar face bai de sezut cu coada-calului si i-ar feri de spitalul de boli nervoase. Aici trebuie folosit pe langa urzica si coada-soricelului, si ceaiul de coada-calului, dimineata si seara cate o ceasca. In tulburarile renale grave insotite de toate efectele lor secundare trebuie intrebuintata pentru baile de sezut coada-calului proaspata. Pentru o baie este necesara o galeata de 5 litri plina cu plante. In timpul baii de sezut, rinichii trebuie sa stea sub apa durata baii: 20 minute! A nu se sterge dupa baie, ci a intra in halatul de baie si a transpira 1 ora in pat, abia apoi a se imbraca lenjeria de noapte uscata. Reincalzita, baia de sezut mai poate fi folosita de 2 ori. Mod de folosire: Infuzie: 1 lingurita (cu varf) de coada calului la 1 litru de apa- se oparesre, se lasa sa stea putin. Compresa cu aburi: 2 maini pline de coada-calului se pun intr-o sita care se

agata peste un recipient cu apa clocotita. Cand plantele sunt fierbinti si moi, se invelesc intr-o panza de in si se aplica pe locul suferind. A se impacheta neaparat cald! A se lasa sa actioneze mai multe ore sau peste noapte. Tinctura: 10 grame de coada-calului se lasa la macerat cu 50 grame de rachiu natural de secara. Se lasa sa stea 14 zile la soare sau alta sursa de caldura. Se agita zilnic! Bai de sezut: 100 grame de coada-calului se lasa peste noapte in apa rece, in ziua urmatoare maceratul se infierbanta pana da in clocot si se adauga la apa de baie. Durata baii 20 minute. A nu se sterge dupa baie, ci a se intra umed in halatul de baie, a transpira 1 ora in pat. Apa baii trebuie sa acopere rinichii. Compresa cu terci: coada-calului proaspata este spalata bine si faramitata pe un fund de lemn pana se formeaza un terci. Porumbul (Zea mays) Alte denumiri: calambuc, cocenasi, colibas, cucuruz, malai, papusoi, etc. In ultima vreme s-a raspandit foarte mult cultivarea porumbului. In timpul infloririi, din tecile lungi si ascutite ale frunzelor atarna in afara stigmatele sale filiforme. Ele se numesc si matasea-porumbului si constituie partea cea mai curativa a plantei. Perioada de inflorire se intinde din iunie si pana in august. Matasea porumbului este taiata inaintea polenizarii si uscata rapid la umbra. Daca aveti nevoie de un produs diuretic confirmat, atunci beti acest ceai dematasea-porumbului, care este si mijloc de slabire eficace si inofensiv. Daca matasea-porumbului este depozitata timp mai indelungat fara a fi complet uscata, atunci isi pierde efectul diuretic si devine laxativa. Ceaiul de matasea-porumbului este la fel de eficient in bolile cailor urinare cu formatie litiazica (formare de calcul), in edeme si anasarca (edeme generalizate), ca si in nefrita, catar vezical, artrita si reumatism. El poate fi folosit cu succes impotriva incontinentei urinare la copii si batrani si a colicilor renale. In toate aceste boli se ia la fiecare 2-3 ore cate 1 lingura plina de ceai de matasea-porumbului. Mod de folosire Prepararea ceaiului: se opareste 1 lingurita (cu varf) de mataseaporumbului cu litru de apa fierbinte. Se lasa putin in repaos, nu se

indulceste.Ciresul (Cerasus

vulgaris) In scopuri medicinale se folosesc coditele Principii active: saruri de potasiu, derivati flavonici, taninuri de natura catehica. Actiune farmacodinamica: astringent, diuretic,antidiareic,antiinflamator renal. Utilizari terapeutice. Intern: diuretic, datorita in special sarurilor de potasiu; frunzele de merisor, mesteacan, coada-calului si semintele de macese maresc actiunea diuretica a coditelor de cirese. Antidiareic, datorita continutului in taninuri de natura catehica cu actiune astringenta. In cistite, pielite si pielonefrite, datorita derivatilor flavonici cu actiune antiinflamatorie. Creste in toate zonele tarii atat la ses, cat si in zonele de deal si de munte, cultivat sau in stare salbatica. Se recolteaza pedunculii (coditele) cunoscute in farmacie sub denumirea de Stipites cerasorum se culeg numai de la fructele coapte nepulpate in prealabil, deoarece prin pulpare se pierde substanta activa. Coditele trebuie bine alese de samburi, frunze sau fructe imature. Aceasta operatie se poate face manual inainte de a fi puse la uscat, fie dupa uscare. Inainte de uscare coditele trebuie spalate repede si puse la zvantat. Mod de folosire: Se prepara si se administreaza sub forma de decoct: un pumn de codite la 600 ml apa rece; se fierb 15-20 minute; se indulceste si se bea caldut, fractionat in 3-4 reprize in decursul unei zile. Pe langa ceaiurile din plante pentru tratarea afectiunilor renale se folosesc si diferite remedii (leacuri) in compozitia carora pe langa plante medicinale se folosesc si alte produse, cum ar fi cele apicole: propolis, miere de albine sau diferite sucuri naturale din: lamaie, mere, ridiche neagra, etc. Alte remedii pentru afectiuni ale rinichilor si cailor urinareSanatatea rinichilor se reflecta benefic asupra sanatatii intregului organism, acestia avand foarte multe legaturi directe si indirecte, fiziologice si energetice, corespondente in diverse forme cu celelalte organe si functii din organism. De aceea, este bine ca orice afectiune la nivelul rinichilor sau cailor urinare sa fie tratata dar si prevenita la timp. In acest scop, retetele fitoterapiei sunt foarte eficiente, ele avand o actiune blanda, lenta dar mai sigura, fara efecte secundare nedorite, ele actionand, in special, asupra cauzelor acestor afectiuni .

Preparate din frunze sau muguri de mesteacan In cazul afectiunilor renale, in general, fitoterapia recomanda infuzia din frunze sau muguri de mesteacan, folosita ca mijloc diuretic: 2 linguri de frunze taiate marunt sau o lingura de muguri se pun in 1/2 l de apa fierbinte, se adauga putin bicarbonat de sodiu, se lasa la infuzat o ora, apoi se strecoara. Se bea 1/2 de pahar, de 4 ori/zi, inainte de masa.

Frunzele si mugurii de mesteacan intra si in diferite amestecuri:

frunze de mesteacan si frunze de coada-calului, in parti egale o lingura din acest amestec la un pahar de apa fierbinte, se lasa la infuzat 15 minute, apoi se ia cate o lingura de infuzie de 3-4 ori/zi. Are proprietati diuretice deosebite.Atentie insa, caci acest amestec este contraindicat in cazul inflamarii acute a rinichilor si a cailor urinare, precum si femeilor insarcinate.

Un amestec deosebit de eficient in cazul pietrelor la rinichi este din: o parte frunze de mesteacan, o parte fructe de ienupar, o parte fructe de maces si doua parti radacini de roiba. O lingurita din acest amestec se pune ntr-un pahar de apa rece, se lasa la infuzat 10 ore, apoi se fierbe 5 minute si se strecoara. Se bea 1/4 de pahar de 3-4 ori/zi.

In caz de cistita, se amesteca frunze de mesteacan, frunze de strugurii-ursului, matase de porumb, radacina de iarba-

dulce si radacina de pir, in parti egale. O lingura din acest amestec se pune intr-un pahar de apa rece, se lasa la infuzat 6 ore, apoi se mai fierbe 15 minute si se strecoara. Se bea 1/4 pahar de infuzie, de 3-4 ori/zi. Si acest amestec este contraindicat in cazul inflamarii acute a rinichilor si cailor urinare dar si femeilor insarcinate.

Preparate din frunze si fructe de merisorMerisorul are efecte diuretice si nu dauneaza in nici un fel rinichilor, chiar si atunci cand este utilizat in cantitati mari. Fructele de merisor proaspete sau fierte, chiar si fara zahar, nu se altereaza mult timp. In unele gospodarii, aceste fructe sunt fierte fara zahar, cu pere si mere dulci, iar gemul se pastreaza foarte mult, de aici proprietatile de antibiotic ale merisorului.

Decoctul din frunze de merisor este recomandat, mai

ales, in cazul pietrelor la rinichi, la vezica biliara si vezica urinara, al inflamarilor renale si ale vezicii urinare. Pentru aceasta, se iau 3 maini de frunze de merisor, se pun n 3 pahare cu apa si se fierb 10 minute. Se bea toata aceasta cantitate de decoct pe parcursul unei zile, in 3 doze. Acest decoct este eficient nu numai in bolile de rinichi, ci si in cele de ficat.In cazul afectiunilor rinichilor si ale vezicii urinare, se pregateste amestec din frunze de merisor

, frunze

de levntica , coacaze negre, frunze de mesteacan alb, fructe de ienupar, muguri de hamei, petale de trandafir, frunze de strugurii ursului, frunze de branca porcului, frunze de patlagina, frunze de urzica, macese, fragute de padure si muguri de coada calului. Doua lingurite de amestec se pun in 2-3 pahare de apa fierbinte, se lasa la infuzat 30 de minute, apoi se strecoara. Infuzia se bea fierbinte, cate 150 ml de 3 ori/zi, cu 30 de minute inainte de masa. Are efecte deosebite in cistita.

Incontinenta urinara se trateaza cu decoct din amestec de

fructe si frunze de merisor, in care se adauga sunatoare. Se beau 3 pahare pe zi, incepand cu ora 16 si terminand inainte de culcare. Amestecuri de plante cu miereCu ajutorul mierii si al catorva plante, se poate creste imunitatea organismului fata de influente patologice. Si in cazul afect

iunilor renale i urinare, este bine sa adaugam miere in ceai. In patologia organelor de secretie, o influenta favorabila are mierea cu infuzie de maces, de coada-soricelului si de matase de porumb. In cazul afectiunilor renale, este indicata mierea amestecata cu castane.

In cazul nisipului la rinichi este recomandat un amestec de ulei

de masline cu miere si suc de lamaie: 50 g miere, 50 ml ulei de masline si sucul de la o lamaie. Se ia cate o lingura din acest amestec, de 3 ori/zi.

Pentru stimularea eliminarii din rinichi a nisipului si pietrelor, se

amesteca 20 g fructe de ienupar, 20 g frunze tinere de mesteacan, 20 g rostopasca si 20 g frunze de talpa gastei. Patru linguri de amestec se pun ntr-un litru de apa fierbinte, se lasa la infuzat, se adauga 2 linguri de miere si se bea.In cazul pietrelor in caile urinare dar si pentru profilaxia formarii lor, se da pe razatoare o ri

diche neagr,

se stoarce sucul si se amesteca in miere (parti egale); se bea 1/2 pahar pe zi, crescand treptat doza pana la un pahar, zilnic.

Pentru tratarea afectiunilor ficatului in general, ale rinichilor si

vezicii urinare in special, in medicina populara este foarte cunoscuta infuzia din muguri de tuia: 20 g muguri la un litru de apa; se bea cate un pahar, de 3 ori/zi.

Pentru afectiunile vezicii urinare este recomandat un amestec

din muguri de tuia, frunze de strugurii ursului si muguri de mesteacan. Se iau 5 g din fiecare planta si se fierb 5-7 minute intr-un litru de apa. Se bea decoctul pe parcursul zilei, incalzit usor. Femeilor insarcinate le este interzis consumul mugurilor de tuia.Medicina traditionala chineza spune ca rinichii sunt "cheia care mentine echilibrul si energia organismului". Rinichii mentin echilibrul delicat al fluidelor, acizilor si componentelor alcaline din organism, prin acumularea de cantitati suplimentare de apa, sodiu, potasiu si alte elemente. Functionarea necorespunzatoare a rinichilor poate duce la anemie, slabirea oaselor, hipertensiune si la un risc mai mare de infectii. Tratarea infectiilor urinare se mai poate face si pe baza produselor apicole.

Produsele apicole - Toate produsele apicole au calitati terapeutice remarcabile in tratarea bolilor de rinichi si a cailor urinare. Dintre ele, propolisul este recunoscut pentru proprietatile sale bactericide, fiind frecvent utilizat in caz de infectii

urinare: se suge o bobita de propolis (5-10 g), zilnic, pana la vindecarea completa.

De asemenea, mierea poliflora are aceleasi efecte. Se

consuma cu suc proaspat de lamaie, de mere, de macese sau de morcovi.

Un alt remediu este otetul de mere cu miere: se bea, la fiecare

masa, un pahar de 100 ml apa in care se amesteca 2 lingurite de otet de mere si o lingurita de miere poliflora.

Infectia urinara poate fi combatuta si cu un amestec, in parti

egale, din splinuta, dragaica si urzica. Se face infuzie din 4 lingurite de amestec la 1 l de apa clocotita. Se beau 4 cani pe zi. In fiecare cana se adauga o lingurita de bitter suedez. Tratamentul dureaza 21 de zile.

Fitoterapia cistitei recomanda realizarea unei infuzii din 2 linguri

de frunze uscate de mesteacan, bine maruntite si o cana de apa clocotita. Dupa ce s-a racit, se adauga un varf de cutit (1 g) bicarbonat de sodiu si se lasa in repaus 6 ore, apoi se consuma. Ceaiul se bea in doua reprize, la interval de 4 ore. La fel de eficienta este si infuzia de nalba mica: peste o lingurita flori uscate si maruntite se toarna o cana de apa clocotita, se lasa vasul acoperit 15 minute, apoi se strecoara. Se beau 1-2 cani de ceai pe zi.

Pentru combaterea litiazei renale, se utilizeaza un amestec

din 10 ml ulei de porumb i 500 g miere, apoi se adaug 4 albusuri de ou batute spuma. Se ia o lingurita, dimineata, inainte de masa.

Calculii renali, asa-numitele "pietre" la rinichi, se pot elimina cu

urmatorul remediu: se prepara mai intai ceai de brusture (decoct din 2 linguri radacina maruntita la 500 ml apa), apoi ceai de turita mare (o

lingura de planta uscata si maruntita se opareste cu 500 ml de apa clocotita). Dupa racire, cele doua ceaiuri se amesteca. Se bea intreaga cantitate, portionata, in timpul unei zile. Cura se tine timp de 4 zile la rand, in care nu se mananca alimente care contin calciu.

Tot in cazul pietrelor la rinichi, fitoterapia recomanda fiertura din

seminte de ovaz, 6 linguri de seminte la 1 l de apa. Se fierbe amestecul pana se inmoaie foarte bine toate semintele. Se fierbe pana cand, la final, raman 3 cani de ceai. Se bea intreaga cantitate in doua reprize, cu 30 de minute inainte de micul-dejun si de cina.

Un alt remediu este decoctul din radacina de osul iepurelui. Se

obtine dintr-o lingura de pulbere de radacina la o cana cu apa. Se fierbe la foc mic, timp de 20 de minute, apoi se strecoara. Doza zilnica este de 3 cani de ceai caldut.

In tratarea colicii renal se prepara un amestec din 30 g conuri

de hamei, 10 g flori de levantica, 20 g rizomi de pir, 30 g matase de porumb si 10 g radacina de valeriana. Plantele trebuie uscate si maruntite. Se infuzeaza 4 linguri de amestec la 1 l apa clocotita. Se acopera vasul 20 de minute, apoi se strecoara. Se bea intreaga cantitate, in mai multe reprize, pe parcursul unei zile. Ceaiul se indulceste cu miere. Acest remediu se recomanda in cazuri usoare de colica renala, aparute pe fond de frig. Daca alta este cauza, consultati medicul inainte de orice tratament.Depunerile de urati, oxalati, fosfati sau saruri de calciu au ca efect inflamarea cailor urinare. Acest neajuns poate fi inlaturat cu ajutorul tincturii de ceapa: se pune la macerat, timp de 10 zile, o ceapa decojita, bine maruntita, in 100 ml alcool. Dupa acest interval, se filtreaza si se iau 2 lingurite pe zi, inainte de masa de pranz si de culcare, in tratamente de lunga durata.

La fel de eficienta este si infuzia de pir: peste o lingura de rizomi de pir maruntiti se toarna o cana cu apa clocotita. Se acopera vasul cateva minute; se beau 3 cani de ceai pe zi. Nucile sunt recomandate celor care au afectiuni renale sau care au pietre la rinichi, deoarece ele tonifica rinichii si ii ajuta sa functioneze bine. In plus, nu uitati sa beti, zilnic, 3 l de lichide, constand in ceaiuri depurative, sucuri de

legume si fructe.

Bibliografie: 1. Stanescu U. , Miron A. , Hancianu M. , Aprotosoaie C. , Plante medicinale de la A la Z - monografii ale produselor de interes terapeutic vol I +II, Ed.UMF Gr.T.Popa Iasi, 2004. 2. Stanescu U. , Miron A. , Hancianu M. , Aprotosoaie C. , Bazele farmaceutice, farmacologice si clinice ale fitoterapiei- vol I + II ,Ed. UMF Gr. T. Popa Iasi , 2002. 3. Ciulei I. , Grigorescu E. , Stanescu U. , Plante medicinale - fitochimie si fitoterapie - vol. 1 + 2, Ed. Medicala, Bucuresti, 1993. 4. Ovidiu Bojor, Popescu O. , Fitoterapie traditionala si moderna, Ed. Fiat Lux, 2001. 5. Ovidiu Bojor, Raducanu Dumitru, Plante si miresme biblice-hrana pentru trup si suflet, Ed. Fiat Lux, 2007. 6.Mocanu Stefan, Raducanu Dumitru, Plante medicinale, tezaur natural in terapeutica, Ed. Militara, Bucuresti, 1983. 7. Pop, Maria (biolog) / Bojor, Ovidiu, Remedii din farmacia naturii, Ed.Fiat Lux, 2004. 8. Viorica Istudor, Farmacognozie. Fitochimie. Fitoterapie, vol.III, Ed.Medicala, Bucuresti, 2005. 9. Gheorghe Mohan, Mica enciclopedie de plante medicinale si fitoterapie, Ed.All, Bucuresti, 2000. 10. www.wikipedia.org 11. www.sanatatea.com

Calendarul recoltrii plantelor medicinale uzuale Pentru a intelege mai bine ce am vrut sa prezint in subcapitolul Recoltarea, uscarea si pastrarea plantelor medicinale voi prezenta un calendar al recoltarii celor mai uzuale plante medicinale. TABEL: Calendarul recoltrii plantelor medicinale uzualev

Afin frunze, fructe august-septembrie v Anason fructe august-septembrie

Angelic rdcini, rizomi septembrie-noiembrie v Anghinare frunze iunie-septembrie v Brusture- rdcini martie-aprilie, octombrie-noiembrie v Busuioc partea aerian iulie-septembrie v Busuiocul cerbilor partea aerian iunie-august v Castan slbatic scoar martie-mai v Castan slbatic castane septembrie-octombrie v Ctin alb fructe august-octombrie v Cerenel rizomi martie, septembrie-noiembrie v Chimen fructe iulie-august v Cicoare partea aerian iulie-septembrie v Cicoare rdcini septembrie-octombrie v Cimbrior partea aerian mai-august v Cimbru de grdin partea aerian mai-iuliev

vv v v v v v v v v v

Cire cozi iunie-iulie

Ciuboica-cucului flori, rdcini, rizomi aprilie-mai Ciumrea partea aerian iunie-august Coacz negru flori iulie Coacz negru fructe august Coada calului partea aerian iulie-septembrie Coada racului partea aerian mai-octombrie Coada oricelului flori, partea aerian iunie-septembrie Coriandru fructe iulie-august Crie flori iulie-octombrie Creioar partea aerian iunie-iulie

v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v

Creuc partea aerian iunie-august Cruin scoar martie-septembrie Dud flori mai-iunie Dracil scoar martie-aprilie Dracil fructe septembrie-noiembrie Duminicu partea aerian mai-iulie Fenicul fructe august-octombrie Ferig rizomi martie-mai, septembrie-noiembrie Frasin frunze aprilie-mai Frasin flori mai-iulie Fumri partea aerian mai-septembrie Glbenele flori iunie-octombrie Ghimpe partea aerian iunie-august Hamei frunze august-septembrie Holer partea aerian iunie-august Iarb martiee rdcini, rizomi aprilie, septembrie-octombrie Iarba mei partea aerian mai-iulie Ienupr fructe octombrie-februarie Isop partea aerian iunie-iulie, august-sept. Lemn dulce rdcini, rizomi martie-aprilie, septembrie-octombrie Levnic flori iunie-iulie Lumnric flori iunie-septembrie Mce fructe august-octombrie Mrar partea aerian iulie-august Mghiran partea aerian iulie-august Ment frunze mai-septembrie Ment partea aerian iunie-august Merior frunze septembrie-octombrie Mesteacn flori mai-iulie Mur frunze iunie-august Mueel flori mai-iunie Mutar negru semine iulie-august Nalb martiee rdcini martie-aprilie, octombrie-noiembrie Nalb martiee frunze mai-august Nalb martiee flori iunie Nalb mrunt frunze, flori mai-septembrie Nuc frunze mai-iunie Obligean rizomi martie-aprilie, septembrie-noiembrie Osul iepurelui rdcini martie-aprilie, septembrie-octombrie Pducel frunze aprilie-iulie

v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v v

Pducel flori aprilie-mai Pducel fructe septembrie-noiembrie Ppdie frunze, partea aerian aprilie-mai Ppdie rdcini iulie-septembrie Ptlagin frunze mai-octombrie Pelin partea aerian iunie-septembrie Pin M martie-mai Pir rizomi martie-mai, septembrie-octombrie Plmnric frunze martie-septembrie Plop M februarie-aprilie Podbal frunze aprilie-iunie Porumbar flori aprilie-mai Porumbar fructe octombrie-noiembrie Porumb mtase iunie-iulie Rchitan partea aerian iunie-iulie Revent rizomi septembrie-octombrie Roini frunze iunie-august Rostopasc partea aerian aprilie-iunie, august-septembrie Rozmartiein frunze aprilie-mai Rucu de primvar partea aerian aprilie-mai Salcm flori aprilie-mai Salcie iunie-iulie Salvie flori iunie-august Scai vnt partea aerian iulie-august Schinel partea aerian iunie-august Scoru de munte flori iunie-iulie Scoru de munte fructe septembrie-octombrie Siminoc frunze iulie-octombrie Soc flori mai-iunie Sovrv partea aerian iulie-august Stejar scoar martie-aprilie Sulfin flori, partea aerian iunie-septembrie Suntoare partea aerian iunie-august Talpa gtii partea aerian iunie-august Tei flori iunie-iulie Traista ciobanului partea aerian aprilie-mai Trei frai ptai partea aerian mai-august Troscot partea aerian mai-septembrie Turi martiee partea aerian iunie-august intaur partea aerian iulie-septembrie

v v v v

Ungura partea aerian iunie-iulie Urzic frunze mai-octombrie Urzic moart partea aerian aprilie-septembrie Valerian rdcini, rizomi octombrie

Fig.1. Coada calului (Equiseti herba)

Fig.2. Ciresul (Codite de cires-Cerasus avium)

Fig.3. Cimbrisor (Thymus serpillum)

Fig.4. Pirul

Fig.5. Urzica (Urticae herba)