Noţiuni de proţectia mediului

1. Introducere – Noţiuni introductive

● Personalul ţintă şi scopul cursului

● Noţiuni generale de mediu, activităţi umane, poluare, protecţie, conservare

● Trecere în revistă a principalelor acţiuni şi poziţionări ale statelor pentru protecţia

mediului

● Industria de petrol şi gaze dezvoltare durabilă pe fondul intensificării continue a

atenţiei de reducere a riscurilor şi protecţiei mediului

● Strategia României şi obiective Petrom ( două aspecte – cel statal, internaţional legal,

instituţional şi cel al companiei pentru protecţia mediului şi îndeplinirea obligaţiilor legale )

● Situaţii de poluare a mediului

2. Cadrul legal şi instituţional al Romaniei pentru protecţia mediului

● Dezvoltare durabilă : - Mediul înconjurător

- Populaţia

- Poluarea

- Acţiuni

● România şi strategia de dezvoltare durabilă, politici de mediu. Cadrul legal şi

instituţional

- Strategia dezvoltarii durabile privind mediul

- Autorităţile publice care guvernează dezvoltarea durabilă a mediului, autorităţi locale,

autorităţi de control

- cadrul legal instituit

- cadrul inspectării legislaţiei şi reglementărilor de mediu

3. Cadrul organizatoric al companiilor petroliere pentru dezvoltare sustenabilă şi protecţia

mediului

4. Îmbinarea cu succes a cadrului legislativ cu formulele proprii ( Best Practices ) pentru a

asigura prevenirea poluării şi protecţia durabilă a mediului

Personalul ţintă şi scopul cursului

Creşterea populaţiei, nevoia de satisfacere a necesităţilor vieţii, dezvoltarea

susţinută a ramurilor energetice, activitatea umană în ansamblul ei au condus şi conduc la

poluare şi la schmbări ale mediului înconjurător, care pot avea şi scenarii sumbre privind

existenţa generaţiilor viitoare.

Pe acest fond, descoperirea şi consumul resurselor energetice, războaie, accidente ecologice

s-a ajuns în scurt timp de eră industrială la situaţii alarmante ale poluării mediului.

Organizaţiile internaţionale, oamenii de ştiinţă, institutele de cercetări, unele guverne au

început să constate acumulările rezultatelor poluării mediului, unele efecte şi au început să

tragă semnale de alarmă privind efectele viitoare asupra Pământului.

Progresiv, comunicarea la nuvel Planetar s-a accentuat şi putem aprecia că încă din perioada

anilor 1980 apar preocupări serioase privind poluarea aerului, poluarea râurilor, a mărilor şi

oceanelor, poluarea radioactiva, poluarea solului şi subsolului şi se intensifică acţiunile de

încheiere de tratate, legi, înţelegeri, consfătuiri, protocoale între ţări şi internaţionale pe

diferite categorii de poluanţi.

Cronologic putem aminti câteva momente deosebit de importante de atitudine pentru

protecţia mediului :

- 28 Oct 1982 : Carta mondială a ONU pentru Natură ( International Enviromental Act )

Carta cuprinde :

▪ Natura trebuie respectată şi procesele sale esenţiale să nu fie afectate

▪ Viabilitatea genetică pe Pământ nu trebuie să fie compromisă, nivelurile populaţiei pentru

toate formele de viaţă, sălbatice şi domestice, trebuie să fie cu puţin suficientă pentru

supravieţuirea lor, iar în acest scop trebuie protejate habitatele necesare

▪ Toate zonele de pe Pământ, atât terestre, cât şi maritime vor fi supuse acestor principii de

conservare; protecţie specială se acordă zonelor unice, la eşantioane reprezentative din toate

tipurile de ecosisteme şi pentru habitatele speciilor rare şi pe cale de dispariţie

▪ Ecosistemele şi organismele, precum şi terenurile (solul şi subsolul), resursele marine şi

atmosferice care sunt utilizate de către om sunt gestionate pentru a atinge şi menţine

dezvoltarea durabilă optimă, dar nu în aşa fel încât să pună în pericol integritatea acestor alte

ecosisteme sau specii cu care coexistă.

Omenirea se confruntă în continuare cu dezastre ecologice, constatări privind distrugerea

stratului de ozon, poluări extinse cu substanţe chimice şi deşeuri periculoase.

Se pot aminti: dezastrul de la Cernobâl, dezastrul infectării cu dioxină (substanţă

cancerigenă) în SUA Times Boch – a fost folosită la stropirea drumurilor să nu se mai facă

praf, accident la Union Karbide Co – “Dezastrul Bhapol” în India datorită scăpărilor de

ciamidă-metilică care a ucis şi a îmbolnăvit mii, respectiv zeci de mii de oameni, moment în

care se încheie “Protocolul de protecţie a stratului de ozon”.

După “Dezastrul Bhapol” se eleborează şi se aprobă “Actul de planificare a situaţiilor de

urgenţă şi dreptul populaţiei de a cunoaşte” care obligă companiile să declare substanţele

chimice toxice.

- în 1990 Naţiunile unite atrag atenţia raportând schimbarea climei planetei prin creşterea

globală a temperaturii cu 2o F şi recomandă reducerea emisiilor de CO2 la nivel mondial

Tot în 1990 se aprobă documentul care întăreşte regulile de emitere a SOx şi NOx de la

centralele electrice pentru a reduce ploile acide ( vezi şi măsurile luate în instalaţiile de

ardere)

- în 1991 Suedia este prima ţară care impune taxă pe emisiile de CO2 pentru a le reduce. Din

2010 taxa a fost de 128 €/tonă. Rezultatul a fost o scădere cu 44% a CO2.

- în iunie 1992 are loc la Rio de Janeiro, Brazilia “Summitul Pământului”. Conferinţa se

concentrează pe cinci domenii problemă :

a) Agenda 21 : Asistenţă pentru ţările în curs de dezvoltare, precum şi accesul la tehnologiile

de mediu

b) Declaraţia de la Rio, ca şi “Carta Pământului” a încercat să reconcilieze conflictele peste

multe probleme

c) Declaraţia de principii privind pădurile

d) Convenţia cadru privind schimburile climatice care a condus la “ Protocoalele de la

Kyota”

e) Convenţia privind diversitatea biologică, conservarea acesteia cu diversitatea ei,

dezvoltarea durabilă.

- în decembrie 1997 se adoptă “Kyota Protocol” care stabileşte reducerea emisiilor de CO2.

- în 1998 Comisia Economică a ONU pentru Europa adoptă “Convenţia privind accesul la

informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie.

Populaţia globului, organismele şi organizaţiile nonguvernamentale, Green Pace-ul,

organizaţiile guvernamentale conştientizează din ce în ce mai mult nevoia unor acţiuni de

amploare, concrete pentru mediu. Comunicarea se intensifică şi oamenii înţeleg importanţa

integrării în lupta pentru mediu.

- în aprilie 1987 Comisia Mondială pentru mediu şi dezvoltare face un raport privind

problemele critice de mediu şi de dezvoltare din întreaga lume şi formulează propuneri

realiste pentru a le rezolva. Comisia ONU defineşte totodată “Dezvoltarea durabilă” ca fiind

dezvoltarea care satisface nevoile prezentului fără a compromite posibilităţile generaţiilor

viitoare de a-şi satisface propiilor nevoi. Comisia a lucrat timp de 3 ani organizând

consfătuiri publice, în întreaga lume, pentru a obţine o perspectivă largă a problemelor de

mediu şi a dezvoltării.

Raportul are cca 10000 pagini şi se intitulează “Viitorul nostru comun” care prezintă o cale

de dezvoltare deosebită la nivel mondial. Comisia a avertizat :

“Încercările de a menţine stabilitatea socială şi ecologică prin abordări vechi de dezvoltare şi

de protecţie a mediului va creşte instabilitatea. Securitatea trebuie căutată prin schimbare.

Suntem unanimi în convingerea noastră că securitatea, bunăstarea şi supravieţuirea planetei

depind de aceste modificări acum”.

- în ianuarie 2007 Eu stabileşte să reducă emisiile de CO2 cu 20% până în 2020 comparat cu

nivelul din 1990. În acelaşi timp, stabileşte ca până în 2020 să introducă cel puţin 10%

biocarburanţi în carburanţii convenţionali.

- în mai 2007 Grupul Interguvernamental ONU (IPCC) privind schimnurile climatice

realizează un raport care estimează costul pentru reducerea trendului emisiilor de CO2 care

produce schimbările climatice. Stabilizarea emisiilor la nivelul anului 2030 poate adăuga

100$ la costul unei tone de CO2 emis. IPCC estimează ca aceasta ar reduce creşterea

economică mondială cu cca 3% la nivel 2030 ceea ce reprezintă eforturi uriaşe, comparând

cu creşterea economică a ţărilor la nivel de câteva procente.

- în decembrie 2007 la Bali, Indonesia are loc Conferinţa internaţională pe schimbări

climatice ca parte a efortului ONU de dezvoltare a unui plan succesor al Protocolului de la

Kyoto care să oblige la limitarea nivelului de emisie a gazelor cu efect de seră pentru statele

industrializate.

- în 2012 s-a reînoit Protocolul de la Kyoto.

Se observă că omenirea, ţările au acţionat şi acţionează destul de rapid în multe situaţii

introducând cadrul legal şi reglementări pentru corectarea efectelor poluării şi pentru

protecţia mediului.

În acelaşi timp, sunt şi întârzieri în abordarea unor probleme de mediu de către unele state în

funcţie de protejarea intereselor proprii.

Mediul este privit la scară planetară, iar statele îşi implementează reglementările şi hotărârile

organismelor internaţionale în cadru legal şi instituţional propriu.

Se mai observă că ecologiştii s-au întărit şi au devenit foarte activi în urmărirea

implementării măsurilor adoptate, în reclamarea neconformităţilor, în susţinerea proiectelor

pentru îmbunătăţirea protecţiei mediului.

Având în vedere impactul major al poluării asupra mediului şi a viitorului Pământului,

înţelegem preocupările, costurile şi eforturile de cunoaştere şi conştientizare a cadrului

legislativ şi a celor mai bune practici astfel încât oamenii să fie protejaţi şi să se acţioneze

prompt şi organizat în cazuri de accidente ecologice, dezastre naturale şi protecţie continuă a

mediului.

Cadrul legal şi instituţional al Romaniei pentru protecţia mediului

- Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului desemnată pentru stabilirea

cadrului legal de punere în aplicare a legilor privind mediul pentru realizarea schimbului

de informaţii şi transmirea rapoartelor către Comisia Europeană este Ministrul Mediului

şi Schimbărilor climatice.Subordonat acestuia sunt : Autoritatea competentă pentru

protecţia mediului la nivel naţional care coordonează implementarea legilor privind

mediul la nivel teritorial – Agenţia naţională pentru Protecţia mediului;

- Autorităţile competente pentru protecţia mediului responsabile cu emiterea,

reexaminarea, actualizareaautorizaţiilor integrate de mediu / autorizaţiilor de mediu, sunt

structuri teritoriale de mediu în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului;

- Autoritatea competentă pentru inspecţie şi control este Garda Naţională de Mediu şi

structurile sale teritoriale. Sunt 41 Agenţii Judeţene pentru protecţia mediului şi Agenţia

pentru protecţia mediului Bucureşti. Agenţia Naţională de Mediu şi cele 42 Agenţii

teritoriale au următoarele responsabilităţi :

a) asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a

strategiilor şi politicilor sectoriale de mediu armonizate cu normele europene şi bazate pe

conceptul de dezvoltare durabilă;

b) implementarea legislaţiei în domeniul protecţiei mediului;

c) coordonarea activităţilor de implementare a strategiilor şi politicilor de mediu la nivel

naţional, regional şi local;

d) reprezentarea în domeniul protecţiei mediului în relaţiile interne şi externe ;

e) autorizarea activităţilor cu potenţial impact asupra mediului şi asigurarea conformării cu

prevederile legale;

f) asigurarea funcţionării laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri, zgomot,

vibraţii şi radioactivitate;s

g) coordonarea realizării planurilor de acţiune sectoriale şi a planului naţional de acţiune

pentru protecţia mediului.

Practic măsurile de protecţia mediului luate de agenţii sunt:

- planificarea strategică de mediu;

- monitorizarea factorilor de mediu;

- autorizarea activităţilor cu impact asupra mediului;

- implementarea legislaţiei şi a politicilor de mediu la nivel naţional şi local;

- raportează către Agenţia Eurpeană de mediu.

Controlul respectării măsurilor de protecţia mediului se realizează de către :

a) Comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu;

b) Autorităţile administraţiei publice locale, prin personalul împuternicit;

c) Comisia Naţională pentru controlul activităţilor nucleare, MAPN, MAI, prin personalul

împuternicit, în domeniile lor de activitate conform atribuţiilor stabilite prin lege.

Putem enumera câteva dintre atribuţiile Gărzii Naţionale de Mediu:

- Controlează activităţiile cu impact asupra mediului înconjurător şi aplică sancţiuni

contravenţionale prevăzute....

- Controlează modul în care sunt respectate prevederile actelor normative de reglementare

privind protecţia mediului;

- Exercită controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în vederea

prevenirii riscurilor de poluare;

- Participă la intervenţiile pentru eliminarea sau diminuarea efectelor majore ale poluării

asupra factorilor de mediu şi la stabilirea cauzelor acestora şi aplică sancţiunile prevăzute

de lege;

- Controlează investiţiile de mediu şi are acces la întreaga documentaţie;

- Urmăreşte realizarea condiţiilor din autorizatiile de mediu;

- Constată faptele ce constituie contravenţii şi aplică sancţiunile în domeniul protecţiei

mediului, sesizează organele competente de urmărire penală pentru infracţiuni conform

legislaţiei în vigoare.

Pentru o înţelegere cât mai uşoară a legii protecţiei mediului prezentăm semnificaţia

câtorva termeni :

- poluarea : introducerea directă sau indirectă ca rezultat al activităţii umane, de substanţe,

vibraţii, căldură, zgomot, în aer, apă ori sol susceptibile să aducă prejudicii sănătăţii

umane sau calităţii mediului, să determine deteriorarea bunurilor materiale, să afecteze

ori să impiedice utilizarea în scop recreativ a mediului;

- emisie : evacuarea directă sau indirectă de substanţe, vibraţii, căldură, zgomot în aer, apă,

sol provenite de la sursele de poluare;

- valori limită de emisie (VLE) : concentraţia şi/sau nivelul unei emisii care nu trebuie

depăşită;

- standard de calitate de mediu : totalitatea cerinţelor care trebuie respectate la un moment

dat de către mediu sau de către componenete ale acestuia, în condiţiile legislaţiei stabilite

de UE;

- autorizaţie (de diferite tipuri) : act administrativ emis de către autorităţile competente de

mediu care permit funcţionarea instalaţiilor;

- reguli general obligatorii : valori limită de emisiesau alte conditii adoptate pentru a fi

utulizate la stabilirea condiţiilor de autorizare.

În lege sunt descrişi toţi termenii utilizaţi şi ei pot fi găsiţi cu uşurinţă. Am ales doar o parte în

ideea prezentării spiritului legii protecţiei mediului, respectiv a înţelegerii existeţei acestor

reglementări şi a importanţei respectării lor.

Cadrul legal este astfel conceput şi completat în aşa fel incât nu poţi desfăşura o activitate fără

să ai aprobările necesare pe linie de protecţia mediului începând cu etapa de proiectare,

construcţie, punere în funcţiune, pe perioada funcţionării şi pentru scoaterea din funcţiune. De

altfel, măsurile sunt asemănătoare cu cele ale activităţilor din petrol unde se începe cu

comunicarea unui perimetru, executarea prospecţiunilor şi explorării, dezvoltarea perimetrului,

producerea şi abandonarea care implică măsuri de remediere a locului sondei, astfel încât terenul

să reintre în circuitul natural în care era înainte de activitatea de extracţie petrol.

Condiţiile obligatorii pentru operatori şi instalaţii sunt îndeplinite în contextul cerinţelor pentru

obţinerea autorizaţiilor şi sunt cuprinse în legi şi hotărâri de Guvern special desemnate pe

categorii de poluanţi sau probleme de mediu, ca de exemplu : prevenirea generării deşeurilor

(Legea 211/2011), gestionarea uleiurilor uzate (HG 235/2007) etc. De asemenea, prin legea de

bază se impune luarea de măsuri pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor

acestora, să utilizeze eficient energia şi să utilizeze cele mai bune tehnici disponibile.

Pentru obţinrea autorizaţiei de mediu solicitantul ( compania – operatorul ) îşi pregăteşte

instalaţiile astfel încât să nu polueze. Din faza de proiectare va lua măsuri ca instalaţiile să.......

De altfel, documentaţia pe care trebuie să o întocmească solicitantul autorizaţiei fără de care nu

poate funcţiona este foarte clară şi funcţionează toatele aspectele care ţin de mediu în sensul

prevederii încă din faza de proiectare şi realizare a sistemelor de împiedicare a emiterii de

poluanţi, iar în caz de poluare ce măsuri se iau pentru reducerea efectelor, precum şi pentru

readucerea mediului în starea iniţială.

Practic în documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei sunt descrise procedurile care se aplică în

caz de poluare şi modul în care se comunică precum şi obligaţiile de a informa astfel încât să se

acţioneze prompt şi eficient.

Sumar şi termeni ai legislaţiei de mediu

Scopul legilor de mediu este prevenirea şi controlul integrat al poluării industriale,

stabilind condiţiile pentru prevenirea sau, în cazul în care nu este posibil, pentru

reducerea emisiilor în aer, apă şi sol, precum şi pentru prevenirea generării deşeurilor,

astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului în întregul său.

Mediul înconjurător este totalitatea condiţiilor şi elementelor Pământului: apa, aerul, solul

şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, fiinţele vii,

sistemele naturale în interacţiune, valorile materiale şi spirituale.

Solul şi subsolul, scoarţa terestră reprezintă suportul solid care asigură existenţa celorlalte

componente pe Pământ.

Rocile sunt alcătuite din minerale şi au formă, duritate, transparenţă. Cele mai cunoscute

roci cu origine vulcanică (granitul, bazaltul), sedimentară (calcar, nisip, argile, petrol) şi

metamorfică (şisturi cristaline, marmură). Rocile vulcanice s-au format o dată cu

începerea răcirii Pământului şi procesul se continuă şi astăzi. Rocile sedimentare s-au

format prin procesul de erodare a scoarţei şi transportarea acestor materiale de ape

curgătoare, de vânturi, de valuri şi depuse în ape. Aşa s-au format şi sedimentat din

resturi de plante şi animale în mări şi lacuri, în perioade îndelungate de timp şi la

asemenea condiţii cărbunii de pământ, gazele şi petrolul.

Atmosfera este amestecul de gaze care înconjoară Pământul sub denumire de aer şi este

compusă din mai multe straturi concentrice :

- Troposfera (aprox 18 km) reprezintă 95% din atmosferă, are umiditate mare care

formează norii. Tot aici se acumulează poluanţii sub formă de substanţe volatile, particule

solide în suspensie care reacţionează chimic cu substanţele aflate în compoziţia aerului

sub influenţa razelor solare. În acest strat se petrec cele mai importante fenomene pentru

viaţă de pe Pământ. Aici se formează vânturile, norii şi precipitaţiile.

- Stratosfera (aprox 50 km) este un strat uscat şi conţine „pătura de ozon” care filtrează

razele ultraviolete emise de Soare. Ozonul este un gaz care are capacitatea de a absorbi

radiaţiile ultraviolete protejând formele de viaţă de pe Pământ. De-a lungul timpului

formele de viaţă s-au adaptat la un anumit nivel de radiaţii care dacă ar creşte ar avea

efect distrugător. Dacă la înălţimi mari ale atmosferei ozonul apără viaţa, la înălţimi mici

(sub 11 km) concentraţia lui ridicată poate fi periculoasă pentru sănătate şi dăunătoare

pentru plante, animale şi alte forme de viaţă.

- Mezosfera şi termosfera ( până la 90 km, respectiv până la 800-1000 km) sunt stratele

extreme ale atmosferei. Aici densitatea gazelor este foarte redusă ceea ce determină o

captare foarte scăzută a razelor ultraviolete şi are drept consecinţă o temperatură foarte

scăzută (≈ -75oC)

- Dincolo de 800-1000 km până la cca 10000 km se extinde exfosfera care face trecerea

spre vidul interplanetar.

Atmosfera rămâne lângă suprafaţa Pământului datorită forţei gravitaţionale. În compoziţia

atmosferei intră un amestec de gaze ca azotul, oxigenul, argonul, dioxidul de carbon,

suspensii solide, microparticule, solide şi lichide, microorganisme şi apa.

Oxigenul este gazul care întreţine viaţa pe Pământ şi este în proporţie de 21% , iar azotul de

78%. În atmosfera joasă, în apropierea scoarţei terestre, se află într-o proporţie foarte mică,

dar cu influenţă mare asupra desfăşurării vieţii, dioxidul de carbon, gaz ce absoarbe căldura

permiţând aerului să se încălzească.

Tot mai des se vorbeşte despre efectele poluării atmosferei şi anume despre ”schimbările

climatice” care reprezintă o actualitate : temperaturile cresc, tiparele precipitaţiilor se

schimbă, gheţarii şi zăpada se topesc, iar nivelul mediu global al mărilor creşte. Ne aşteptăm

ca aceste schimbări să continue, iar condiţiile meteorologice extreme care conduc la riscuri

de genul inundaţiilor şi a secetei să devină mai frecvente şi intesitatea lor să sporească.

Este foarte probabil ca încălzirea globală, ce a fost sesizată începând cu sec XX, să se

datoreze în mare parte creşterii observate a concentraţiei gazelor cu efect de seră (GES) ca

rezultat al emisiilor provenite din activitatea umană. Temperatura globală a crescut cu cca

0,8 oC în ultimii 150 ani şi se estimează că va creşte în continuare.

Depăşirea unei creşteri de 2oC în comparaţie cu temperaturile din epoca preindustrială,

sporeşte riscul producerii unor schimbări periculoase pentru sistemele globale, uman şi

natural. Atingerea acestui obiectiv se va face prin menţinerea la nivel constant a emisiilor

gazelor cu efect de seră pentru acest deceniu şi să se scadă apoi cu 50% faţă de nivelul

emisiilor (GES) din 1990 până în 2050.

GES sunt emise ca urmare a unor procese naturale şi a activităţilor umane. Sursele principale

de GES produse de om :

- Arderea combustibililor fosili (cărbune, ţiţei, gaze naturale) în producerea de energie,

transporturi, industrie şi în gospodării (CO2);

- Agricultură (CH4)- metanul prin fermentări, descompuneri şi schimbări în utilizarea

terenurilor (defrişări);

- Depozitarea deşeurilor menajere (CH4);

- Folosirea gazelor industriale cu conţinut de Fluor.

Pachetul legislativ al UE prevede implementarea obiectivelor 20-20-20 până în anul 2020 şi

anume: - reducerea emisiilor de GES ale UE cu cel puţin 20% faţă de nivelul din 1990;

- acoperirea necesarului de energie al UE în proporţie de 20% din resurse de energie

regenerabilă;

- reducerea cu 20% a utulizării energiei primare în comparaţie cu nivelurile preconizate

(eficienţă energetică)

Apa este unul dintre cele mai importante elemente ale mediului înconjurător fiind prezentă

pretutindeni. Hidrosfera, totalitaea apelor de pe glob, ocupă 71% din suprafaţa titală a globului,

incluzând oceanele, mările, lacurile, râurile, apele subterane, gheţarii.

Apa este un mare generator de oxigen atmosferic prin algele care trăiesc în ape şi totodată este

cel mai mare absorbent şi emitent de căldură.

Cantitativ apa este o sursă inepuizabilă realizându-se mici schimburi permanente între mări,

oceane, atmosferă şi continente formând circuitul apei în natură. În acest circuit apa trece prin

toate cele trei stări de agregare : lichidă, gazoasă, solidă. Circuitul este determinat de căldura

solară, iar atmosfera este un intermediar de neînlocuit între oceane şi continente.

Apa din ploi şi ninsori care cade pe uscat se reîntoarce în atmosferă prin evaporare, respiraţia

plantelor şi animalelor, se infiltrează în sol formând acumulări şi infiltrarea prin straturile

permeabile ca pânză de apă freatică. De asemenea, se adună în râuri, fluvii care o transportă în

mări şi oceane.

Apa din straturile freatice curge, migrează prin falii în straturi de adâncime regăsindu-se şi în

straturile permeabile de ţiţei şi gaze.

Sursele de poluare ale apei pot fi :

- naturale cu substanţe provenite de la dizolvarea rocilor, acizi baze, săruri rezultate prin

descompunere, compuşilor metalici naturali, microorganismelor. Aceste surse de poluare

sunt de tip difuz, fără o localizare precisă şi dificil de controlat;

- artificiale prin devărsări de ape reziduale industriale, nămoluri, ape uzate menajere,

microorganisme patogene etc. Sursele artificiale pot fi continue sau accidentale. În

funcţie de provenienţa poluanţilor sursele de poluare pot fi clasificate astfel:

a) surse de poluare organizate : - ape uzate colectate prin sisteme de canalizare;

- ape uzate menajere din locuinţe, instituţii publice, unităţi

comerciale şi alimentaţie publică, oraşe, întreprinderi şi conţin impurităţi de provenienţă

biologică, substanţe organice (produse petroliere, detergenţi, peticide) şi sustanţe minerale;

- ape uzate industriale care rezultă din diverse procese de

fabricaţie, activităţi industriale diverse şi au o varietate nelimitată de poluanţi;

- apele uzate agrozootehnice care conţin dejecţii de la

animale, îngrăşăminte naturale şi sintetice, substanţe chimice, biostimulatori, agenţi

infecţioşi etc.

b) surse de poluare neorganizate – ape metalice şi rezidurile solide. Ele implică poluarea

solului, apelor şi a apelor din pânza freatică cu substanţele dizolvate din depozitele şi haldele

de reziduri solide.

O sursă serioasă de poluare a apelor, solului şi apelor din pânza freatică o constituie petrolul,

rezidurile petroliere, apele rezultate de la extracţia petrolului, în urma accidentelor petroliere,

de la sonde, din rafinării, din conductele şi mijloacele de transport al petrolului.