Protectii Curs 1 1

5/8/2012 Protecţii prin relee - Curs 1

ELEMENTE GENERALE,

TERMINOLOGIE, DEFINIŢII

Curs 1

5/8/2012 Protecţii prin relee - Curs 1 2

Obiective

Obţinerea unor cunoştinţe care să permită o bună

întelegere a proceselor care au loc în transmisia

energiei electrice, în special în domeniul protecțiilor

în energetică;

Câşticarea unor deprinderi necesare soluţionării

unor probleme practice din industrie;

Dezvoltarea cunoştinţelor de bază ale ingineriei

electrice din sistemele de putere.


1. Badea, I., Broşteanu, Gh., Chenzbraun, Columbeanu, P., Protecţia prin relee şi

automatizarea sistemelor electrice, Ediţia a doua, Editura Tehnică, Bucureşti, 1973.

2. Cristescu, D., Pantelimon, L., Darie, S., Centrale şi reţele electrice, E.D.P.,

Bucureşti, 1982.

3. Emanoil, A., Protecţii prin relee, Editura tehnică, Bucureşti, 1984.

4. Gers, J.M., Holmes, E.J., Protection of electricity distribution network, The Institution

of Electrical Engineers, London, United Kingdom, 1998.

5. Ivaşcu, Cornelia Elena, Automatizări şi protecţii prin relee în sistemele

electroenergetice, vol. I, U.T. Timişoara, 1990.

6. Ivaşcu, Cornelia Elena, Automatizări şi protecţii prin relee în sistemele

electroenergetice, vol. II, U.T. Timişoara, 1992.

7. Mihoc, D., Iliescu, S.S., Automatizări şi protecţii prin relee în sistemele

electroenergetice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

8. Tîrnovan, R., Vădan, I., Bălan, H., Botezan, A., Protecţii prin relee în sistemele

electroenergetice, Editura UTPRESS Cluj Napoca, 2008.

BIBLIOGRAFIE:


1.1. CONSIDERAŢII GENERALE Protecţia prin relee este una dintre principalele forme ale automatizării

sistemelor electroenergetice având drept scop principal detectarea avariilor,

deconectarea elementului avariat în vederea evitării extinderii avariei şi a

revenirii cât mai rapide la regimul normal de funcţionare pentru restul

sistemului.

Protecţia prin relee a unei instalaţii electrice este formată din totalitatea

dispozitivelor şi aparatelor destinate să asigure în mod automat deconectarea

instalaţiei în cazul apariţiei unui defect, sau a unui regim anormal de

funcţionare, periculos pentru instalaţie.

Protecţia prin relee contribuie în mod direct în primul rând la asigurarea

continuităţii alimentării normale cu energie electrică a consumatorilor, iar în al

doilea rând la menajarea instalaţiilor electroenergetice, care pot fi

suprasolicitate sau chiar avariate prin fenomenele anormale ce se petrec.


SCURT ISTORIC

Câteva date mai importante în evoluţia automatizărilor legate de realizări

semnificative:

1765 – Polzunov, realizează în Rusia primul regulator automat de nivel cu

plutitor;

1784 – J.Watt, construieşte în Anglia, regulatorul de viteză centrifugal;

la mijlocul secolului al XIX-lea apar sisteme automate pe principiul

compensării (principiul lui Poncelet) utilizat la reglarea excitaţiei unui

generator sincron;

1895 – în acest an apar primele încercări de utilizare în scopuri de

protecţie a releelor electromagnetice de curent cu acţiune directă, instalate

direct pe întreruptoare;

începutul secolului XX – în SUA apar primele instalaţii telemecanice

folosite la comanda centralizată a staţiilor de tracţiune;

Prin rolul lor de izolare a părţilor unde s-au produs fenomenele anormale

rezultă în mod direct şi felul în care acţionează protecţiile. Acţiunea de

izolare se traduce evident printr-o secţionare, o întrerupere, a mărimilor

electrice: curent, tensiune, putere etc.


1901 – se construiesc primele relee de inducţie;

1908 – este anul în care se propune principiul protecţiei diferenţiale de

curent, bazat pe compararea curenţilor de la capetele zonei protejate;

1920 – marchează apariţia protecţiilor de distanţă;

1923 – apar primele încercări de realizare a protecţiilor direcţionale prin

înaltă frecvenţă, folosind transmiterea semnalului de înaltă frecvenţă prin

conductoarele liniei protejate;

1925-1950 – apar regulatoarele electronice;

1955 – apar primele protecţii electronice;

1959 – marchează realizarea primei scheme de protecţie complet

electronică, fără elemente de protecţie cu contacte;

1980 – realizarea primelor protecţii cu microprocesoare;

1981 – realizarea primelor protecţii ale liniilor cu microprocesoare;

1985 – introducerea protecţiilor cu microprocesor pentru motoarele

electrice;

1986 – utilizarea fibrelor optice pentru realizarea protecţiilor diferenţiale ale

liniilor electrice;

1989 – apariţia protecţiilor numerice ale liniilor electrice.


Dezvoltarea tehnologică în domeniul electronicii şi a tehnicii de calcul,

apariţia tehnologiei fibrelor optice utilizate atât în transmiterea informaţiei

cât şi în realizarea traductoarelor pentru mărimi electrice, conduce la

modificări profunde a sistemelor de control a instalaţiilor electrice.

Dacă filozofia realizării sistemelor de protecţie rămâne în termeni mari

cam aceeaşi, implementarea lor în schimb suferă schimbări într-un ritm

ridicat, dictat tocmai de realizările în domeniul tehnologiilor de vârf.

Introducerea releelor digitale, a releelor electronice dedicate realizări

unor anumite tipuri de protecţii complexe, realizarea unor aparate de

comutaţie şi protecţie din ce în ce mai performante, au drept consecinţă

creşterea siguranţei în funcţionare a sistemului energetic.

Tendinţa actuală în realizarea automatizărilor în energetică este legată de

introducerea calculatoarelor pe scară largă, fapt care permite realizarea

unor automatizări complexe.


1.2. DEFECTE ÎN INSTALAŢIILE ELECTRICE

Proiectarea şi alegerea unui sistem de protecţie presupune cunoaşterea

defectelor care pot să apară în instalaţiile electrice. Aceste defecte sunt de o

complexitate mare din punct de vedere a efectelor produse putând avea

efecte imediate sau în timp, de o intensitate mai mare sau mai redusă.

Defectele pot fi clasificate după cauza şi după natura lor, însă de cele mai

multe ori ele apar ca şi defecte combinate. Astfel după natura lor defectele în

instalaţiile electrice pot fi grupate în:

defecte datorate deteriorării izolaţiei (străpungere sau conturnare). Marea

majoritate a defectelor reprezintă o formă sau alta a deteriorării izolaţiei.

Formele sub care se manifestă aceste defecte sunt scurtcircuitele şi punerile

la pământ simple sau duble;

distrugerea integrităţii circuitelor electrice, care conduce la întreruperea

acestora.


1.3. TERMINOLOGIE SPECIFICĂ

Definiţii:

releul - este un aparat electric proiectat astfel încât să-şi poată modifica

starea ieşirilor (în general de tip contact), conform unei funcţiei

implementate, atunci când au loc modificări ale intrărilor. Intrările sunt în

general mărimi electrice dar pot fi şi mărimi mecanice, termice sau de altă

natură;

releul de protecţie - reprezintă un releu a cărui funcţie este detectarea

apariţiei unor defecte sau a unei funcţionări anormale sau periculoase în

instalaţiile electrice, şi de a iniţia acţiunea sistemelor de protecţie sau de

alarmare. Sunt utilizate împreună cu siguranţele fuzibile în sistemele

energetice pentru detectarea condiţiilor de funcţionare anormală;

releul auxiliar - este un releu care acţionează, în urma excitării, prin

închiderea sau deschiderea contactelor. Are rol de a multiplica numărul de

contacte şi/sau de a amplifica în curent;

releu de rezervă – un releu care acţionează, deobicei cu o uşoară

întârziere, în cazul în care nu acţionează releul destinat în mod normal

pentru acest lucru;


releu cu acţiune instantanee – este un releu care nu este temporizat

şi a cărui acţiune nu depăşeşte 0,1 secunde;

releu de timp - este un releu proiectat special pentru realizarea unor

temporizări fie din momentul apariţiei excitaţiei (cu temporizare la

acţionare), fie din momentul dispariţiei excitaţiei (cu temporizare la

revenire);

releu cu caracteristică de timp independentă – releu a cărui

temporizare nu depinde de mărimea de excitaţie;

releu cu caracteristica de timp dependentă – un releu a cărui

temporizare depinde de valoarea excitaţiei;

releu cu caracteristică de timp inversă – este un releu a cărui

temporizare este o funcţie invers dependentă faţă de valoarea excitaţiei;

releu static – un releu electric cărui ieşire este realizată electronic,

magnetic sau optic, fără elemente de contact în mişcare;

relee primare – sunt relee conectate direct în circuitul protejat (mărimea

de intrare este mărimea supravegheată din circuit, curent sau tensiune);

relee secundare – mărimea de intrare a releelor secundare este

mărimea electrică (tensiune sau curent) din secundarul transformatoarelor

de măsură. În figura 1.1 sunt puse în evidenţă circuitele primare,

secundare şi de comandă în cazul unei protecţii prin relee;


Fig.1.1. Circuite primare şi secundare, cu:

I – întreruptor; S.B. – separator de bară; S.L. – separator de linie; TT

– transformator de măsură de tensiune; TC – transformator de

măsură de curent.

I

circuit

primar

dispozitiv

de protecţie

S.B.

S.L. circuit

secundar

circuit

comandă

TT

TC

Bara


mărime caracteristică – reprezintă mărimea specifică la care un releu

acţionează, cum ar fi: curentul pentru un releu maximal de curent,

tensiunea pentru un releu de tensiune, impedanţa pentru un releu de

impedanţă, defazajul dintre tensiune şi curent pentru un releu direcţional

etc.;

mărime de excitaţie – este o mărime electrică, tensiune, curent, sau

combinaţii ale unor mărimi electrice, necesară pentru funcţionarea releului;

valoare de acţionare – este valoarea minimă a mărimii de intrare la

care releul îşi modifică starea ieşirilor (contacte mecanice sau statice);

valoare de revenire – este valoarea maximă a mărimii de intrare la

care are loc revenirea releului acţionat în starea iniţială;

timp de acţionare – este intervalul de timp scurs de la apariţia unei

mărimi de intrare având valoarea egală sau mai mare ca valoarea de

acţionare şi momentul în care s-a produs modificarea stării ieşirilor;

timp de revenire – este intervalul de timp scurs din momentul acţionării

releului până la revenirea în starea iniţială, în condiţiile în care valoarea

mărimii de intrare scade sub cea de revenire ;


putere consumată – reprezintă puterea absorbită, în condiţii nominale,

de circuitele releului, exprimată în [VA], în cazul alimentării în curent

alternativ, sau în [W] în cazul alimentării în curent continuu;

transformator de măsură - se înţelege acel transformator care este

destinat excitării aparatelor de măsură, contoarelor, releelor şi altor

aparate similare.

transformator de curent de măsură - se înţelege transformatorul de

măsură pentru care curentul secundar este proporţional cu cel din primar

în condiţii normale de funcţionare (unghiul de defazaj între cei doi curenţi

este aproximativ nul pentru o conexiune convenabilă). Este destinat

excitaţiei aparatelor de măsură, contoarelor şi aparatelor similare;

transformator de tensiune de măsură - se înţelege transformatorul de

măsură pentru care tensiunea secundară este proporţională cu cea

primară în condiţii normale de funcţionare (unghiul de defazaj între cei doi

curenţi este aproximativ nul pentru o conexiune convenabilă). Este

destinat excitaţiei aparatelor de măsură, contoarelor şi aparatelor similare;


transformatorul de curent de protecţie (TC) - este un transformator de

curent destinat excitaţiei releelor de protecţie;

transformatorul de tensiune de protecţie(TT) - este un transformator

de tensiune destinat excitaţiei releelor de protecţie;

sarcină secundară – se referă la sarcina aflată în secundarul unor

transformatoare de măsură. Aceasta de regulă este reprezentată de relee,

ampermetre, voltmetre etc. şi este specifică, ca şi valoare nominală, fiecărui

transformator în parte;

selectivitatea – reprezintă capacitatea unui releu de a discrimina un

defect din zona protejată în raport cu starea normală de funcţionare a

sistemului, sau în raport cu un defect apărut în zona neprotejată;

consistenţa – acurateţea unui releu de a funcţiona în mod repetat pe

aceleaşi caracteristici electrice sau de timp;

indicator – dispozitiv de obicei mecanic, resort, sau cu funcţionare

gravitaţională, care indică acţionarea releului;

contactor – aparat electric de comutaţie acţionat altfel decât manual,

destinat unor manevre frecvente;

întreruptor – aparat de comutaţie construit astfel încât să poată întrerupe

atât curenţii în sarcină nominală cât şi cei de defect;


separator – este un aparat electric destinat conectării sau întreruperii unui

circuit electric fără sarcină;

separator de sarcină – este un separator astfel construit încât să poată

întrerupe curenţi de sarcină dar nu şi curenţi de defect;

echipament de protecţie – termen care defineşte totalitatea

echipamentelor utilizate pentru detectarea, localizarea şi izolarea părţii

defecte din sistem. Include relee de protecţie, transformatoare de măsură,

siguranţe fuzibile şi echipamente auxiliare destinate utilizării în cadrul

sistemelor de protecţie, excluzând întreruptoarele;

zone de protecţie – împărţirea sistemului electroenergetic în zone de

protecţie are drept rezultat minimalizarea întreruperilor în alimentarea cu

energie electrică. Zonarea unui sistem electric este exemplificată în figura 1.

2. Zonarea ţine cont de elementul/elementele de sistem protejat;

sistem de protecţie – denumeşte ansamblul mai multor dispozitive de

protecţie, proiectat pentru realizarea protecţiei unui element al sistemului,

şi/sau pentru semnalizarea unei situaţii anormale de funcţionare;

schema de protecţie – include unul sau mai multe sisteme de protecţie şi

cuprinde elementele de coordonare a protecţiei pentru unul sau mai multe

elemente din sistemul energetic;


Fig.1.2. Împărţirea tipică în zone

de protecţie a unui sistem

electroenergetic, cu:

I1…I15 întreruptoare.

I1

M

G

I3

I5

I10

I8

I2

I12

I14

I15

I4

I6

I11

I9

I13

L1

G

I7

zona de protecţie a

barelor de medie tensiune

zona de

protecţie a blocului

generator transformator zona de protecţie a

generatorului


transformatorului


barelor de înaltă tensiune


liniei electrice

zona de protecţie a barelor de înaltă tensiune


transformatorului


barelor de medie tensiune


motorului


declanşare selectivă – reprezintă proprietatea protecţiilor de a selecta şi

declanşa întreruptorul cel mai apropiat de locul de defect. Se realizează prin

aranjarea sistemelor de protecţie în zone succesive (la apariţia defectului

acesta poate fi sesizat de mai multe sisteme de protecţie, dar cel care va

acţiona primul este întotdeauna cel mai apropiat de defect) sau prin

proiectarea unor sisteme de protecţie care răspund numai condiţiilor din zona

protejată bine definită;

discriminarea – reprezintă capacitatea unui sistem de protecţie de a

distinge între condiţiile normale de funcţionare a unui sistem electroenergetic

şi cele pentru care a fost proiectat să funcţioneze;

protecţii cu selectivitate absolută (unit protections) – sunt sisteme de

protecţie proiectate pentru a funcţiona numai în cazul apariţiei unor defecte

într-o zonă bine definită (protecţia diferenţială, protecţia cu comparaţie de

fază). Selectivitatea lor depinde de compararea mărimilor supravegheate

măsurate la capetele zonei protejate;

protecţii cu selectivitate relativă (non-unit protections) – sunt sisteme

de protecţie ca care nu au o zonă bine definită de acţionare. Selectivitatea lor

depinde de valorile mărimilor supravegheate măsurate în punctele unde sunt

instalate (protecţii maximale de curent, protecţii de distanţă);


Fig.1.3. Principiul protecţiei de bază şi de rezervă.

a)

I

TC pentru zona 2

TC pentru zona 1

zona

1

zona

2

b)

I

TC pentru zona 2

TC pentru zona 1

zona

1

zona

2

canal pilot – reprezintă legăturile care asigură vehicularea la distanţă a

semnalelor, informaţiilor, între puncte diferite de măsură ale aceleaşi

protecţii (cabluri telefonice, fibre optice, radiofrecvenţă, înaltă frecvenţă);

protecţie de bază – este sistemul de protecţie care acţionează în mod

normal la apariţia unui defect în zona protejată (figura 1.3);

protecţie de rezervă – este un sistem de protecţie destinat să

acţioneze ca şi rezervă în cazul în care protecţia de bază nu este

operaţională, sau să acţioneze la apariţia defectelor în acele segmente ale

sistemului care nu sunt acoperite prin protecţia de bază (figura 1. 3);


Codificarea (identificarea) internaţională:

La nivel internaţional se utilizează o codificare numerică (numere de

identificare) a releelor cu funcţii de protecţie (dispozitive de protecţie cu

relee), sau a dispozitivelor cu rol în conectarea / deconectarea sistemelor

electroenergetice. Utilizarea unei codificări comune, permite ca aceste

dispozitive să poată fi mult mai uşor de reprezentat şi identificat în

schemele electrice de principiu sau desfăşurate. De exemplu 67N identifică

un releu direcţional pentru protecţie homopolară, sau 87T o protecţie

diferenţială pentru transformatoare de putere, 87G protecţie diferenţială a

generatoarelor etc.

Principalele coduri utilizate sunt prezentate în Tabelul 1.1


Nr.crt. Cod Semnificaţie cod

1. 2 Releu de timp cu temporizare la acţionare sau

la revenire

2. 3 Releu de control sau conectare

3. 4 Contactor principal

4. 21 Releu de distanţă

5. 25 Dispozitiv pentru verificarea sincronismului

6. 26 Dispozitiv termic

7. 27 Releu minimal de tensiune

8. 30 Releu de semnalizare

9. 32 Releu direcţional de putere

10. 37 Releu minimal de curent sau de putere

11. 40 Releu de dezexcitare

12. 46 Releu pentru componenta de secvenţa negativă

Tabelul 1.1


Tabelul 1.1 (continuare)

13. 49 Releu termic

14. 50 Releu maximal de curent cu acţionare

instantanee (secţionare de curent)

15. 51 Releu maximal temporizat de curent

(pentru circuite de curent alternativ)

16. 52 Întreruptor de curent alternativ

17. 52a Contact auxiliar – normal deschis al

întreruptorului

18. 52b Contact auxiliar – normal închis al

întreruptorului

19. 55 Releu direcţional

20. 59 Releu maximal de tensiune

21. 60 Releu diferenţial de curent sau tensiune

22. 63 Releu de presiune, de nivel sau de gaze


Tabelul 1.1 (continuare)

23. 64 Releu pentru protecţie homopolară

24. 67 Releu maximal direcţional de curent

(pentru circuite de curent alternativ)

25. 74 Releu de alarmă

26. 76 Releu maximal de curent pentru circuite

de curent continuu

27. 79 Releu cu reanclanşare

28. 81 Releu de frecvenţă

29. 85 Releu receptor pentru transmisii prin

canale pilot

30. 86 Releu de blocare

31. 87 Releu diferenţial de protecţie

32. 94 Releu auxiliar


1.4. CERINŢE IMPUSE SISTEMELOR DE

PROTECŢIE

rapiditatea - adică necesitatea unei acţionări rapide, rezultată din pericolul

pe care îl prezintă întârzierea lichidării scurtcircuitelor apărute în sistemele

electrice;

selectivitatea - protecţiile trebuie să aibă proprietatea de a deconecta

numai elementul în care a apărut defectul, toate celelalte părţi componente ale

sistemului electric rămânând în funcţiune;

siguranţa - adică protecţiile trebuie să aibă proprietatea de a acţiona corect

în toate cazurile când este necesar (de a nu avea refuzuri în funcţionare) şi a

nu acţiona atunci când nu este necesar (de a nu avea acţionări false). Prin

urmare, o protecţie este sigură dacă acţionează întotdeauna când este

necesar şi numai când este necesar;

sensibilitatea - respectiv protecţiile trebuie să acţioneze în cazul unor

abateri cât mai mici de la valoarea normală a mărimii fizice controlate.

Sensibilitatea unei protecţii se apreciază printr-un coeficient de sensibilitate;


independenţa faţă de condiţiile exploatării - protecţia prin relee a

unei instalaţii trebuie să acţioneze corect, independent de schema de

conexiuni a sistemului electric în momentul respectiv, de numărul

centralelor şi al generatoarelor în funcţiune;

simplitatea – reprezintă rezultatul unei proiectări optime ceea ce

presupune un număr minim de echipamente şi circuite;

eficacitatea economică - condiţie care se referă nu numai la

cheltuielile ce reprezintă costul echipamentelor de protecţie şi al

montării acestora, ci şi la cheltuielile de întreţinere şi de revizie care în

unele cazuri pot avea valori importante.


1.5. FACTORI CARE AFECTEAZĂ

PROIECTAREA SISTEMELOR DE PROTECŢIE

economici – aceşti factori ţin cont de costul investiţiei iniţiale cât şi de

costurile implicate de sistemul de protecţie pe toată durata de viaţă. Includ

atât costurile cu mentenanţa cât şi cele legate de asigurarea funcţionării

normale;

capacitatea de adaptare la cerinţele concrete ale instalaţiilor

industriale – se referă la capacitatea de respectare a standardelor

existente dar şi a practicilor acceptate, care să permită o funcţionare

eficientă cât şi o flexibilitate sporită, având în vedere extinderile care pot

surveni ulterior în sistemul energetic;

experienţa existentă – aceasta asigură prin cunoaşterea problematicii

până în momentul actual, anticiparea problemelor care pot să apară în

viitor în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului de protecţie;

măsurători efectuate în instalaţia de protejat – acestea dau indicaţii

asupra valorilor mărimilor electrice în cazul apariţiei unor defecte, în

funcţie de locul de amplasare a transformatoarelor de măsură.


Sistemele de protecţie prin relee pot fi clasificate după mai multe criterii:

1. după mărimea controlată:

protecţia de curent – acţionează la depăşirea unei limite stabilite pentru

curentul din circuitul protejat;

protecţia direcţională – acţionează la schimbarea sensului circulaţiei de

puteri prin elementul protejat;

protecţia de distanţă – acţionează la micşorarea sensibilă a impedanţei

circuitului protejat;

protecţia diferenţială – acţionează la apariţia unei diferenţe între valorile

curenţilor de la extremităţile zonei protejate;

protecţia homopolară – acţionează la apariţia componentelor homopolare de

curent sau tensiune în cazul punerilor la pământ;

protecţia de tensiune – acţionează la depăşirea unei limite stabilite pentru

tensiunea circuitului protejat;

1.6. CLASIFICAREA SISTEMELOR DE

PROTECŢIE


protecţia cu relee de gaze – acţionează la apariţia gazelor în cuva cu ulei

a transformatoarelor în cazul scurtcircuitelor;

protecţia termică – acţionează la creşterea temperaturii circuitelor

electrice în timpul scurtcircuitelor sau regimurilor anormale;

2. după rolul pe care îl au în sistem:

protecţii de bază – acţionează la defectele care apar în limitele zonei

protejate;

protecţii de rezervă – acţionează în locul protecţiilor de bază, în cazul în

care aceasta refuză să acţioneze;

protecţii auxiliare – acţionează în cazul defectelor care apar în zone în

care protecţia de bază nu poate acţiona;

3. în funcţie de elementul protejat:

pentru generatoare sincrone;

pentru transformatoare şi autotransformatoare de putere;

pentru sisteme de bare;

pentru linii electrice;

pentru motoare electrice;


4. în funcţie de principiul constructiv:

protecţii cu relee clasice (electromagnetice, electrodinamice, de

inducţie etc.);

protecţii cu relee electronice (realizate cu componente discrete –

tranzistoare, tiristoare, triacuri, diode, rezistenţe, condensatoare etc.);

protecţii cu microprocesoare (protecţii numerice de generaţia I);

protecţii digitale (protecţii numerice de generaţia II).


1.7. CONCLUZII

„ Protecţia prin relee a unei instalaţii electroenergetice reprezintă un

ansamblu de dispozitive destinat să asigure deconectarea automată a

instalaţiei în cazul apariţiei unui defect sau a unui regim anormal de

funcţionare, periculos pentru instalaţie, iar în unele cazuri să

semnalizeze apariţia regimului anormal” .

Are drept scop:

să împiedice dezvoltarea defectului şi extinderea efectelor acestuia

asupra altor instalaţii din SEN;

să restabilească, într-un timp cât mai scurt, un regim normal de

funcţionare pentru restul instalaţiilor electroenergetice, asigurând

continuitatea alimentării consumatorilor de energie electrică.

Documents

Protectii Curs 1 1