15.Definirea si caracterizarea invatari in sens larg si restrins• 16.Factorii cognitivi ai invatarii (mecanismele psihice de cunoaştere senzorială şi logică, inteligenţa, rezolvarea de probleme, creativitatea)• 17.Factorii noncognitivi ai invatarii (motivaţia, voinţa, atenţia, afectivitatea, structuri de personalitate)

Invatarea este definite ca :

- Schimbare a comportamentului cu caracter relativ stabil datorita acumularii de experienta;

- Schimbare a asocierilor mintale, de asemenea cu character relative stabil si datorita experientei;

- P.P. Neveanu – “Invatarea nu este o simpla o simpla beneficiara a conditiilor oferite de dezvoltare, ci este generatoare de noi conditii de dezvoltare. Invatarea rationala trage dupa sine dezvoltarea, ii largeste posibilitatile si perspectivele, genereaza astfel structure si procese care fara invatare si educatie nu ar fi posibile”

Idea devenirii prin educatie surprinde legatura de interdependenta :

- Mecanismele invatarii reprezinta fundamentul psihologic al dezvoltarii cognitive, afective si morale;

- Invatarea, in raport cu procesele psihice, este considerate activitate si produs;

- Selectarea continuturilor care trebuie assimilate in scoala, se face prin virtutea particularitatilor psihice specific fiecarui individ;

- Geneza, structurarea si procesualitatea fenomenelor si insusirilor psihice sunt intrinsic legate de activitatea de invatare;

- Notiunile, normele, teoriile reprezintainfluente stimulative care permit trecerea din starea de modele externe in achizitii- cunostinte, capacitate, priceperi, deprinderi, atitudini, convingeri;

- Intelegerea notiunilor complexe, codurilor, implicatiilor, operationalizarea,, asimilarea, si acomodarea noilor informatii, structurarea si restructurarea schemelor mentale, strategiile cognitive, sunt rezultate ale activitatii de invatare, rezultate care evidentiaza de fapt traseul ascendant al dezvoltarii psihice.

In sens larg, invatarea reprezinta dobandirea de informatii sau comportamente noi- ca urmare a exersarii-, menite sa satisfaca adaptarea la mediu.Invatarea = restructurare a modului de a percepe, de a gandi, de a actiona sau relationa.Invatarea are dimensiuni:

- Dimensiune informationala- ansamblul notiunilor teoriilor - Dimensiune operational - formative, prin intermediul careiaeste

posibila restructurarea schemelor mentale anterioare in vederea adaptarii la situatii noi

In sens restrains, este folosit termenul de invatare scolara.

Invatarea scolara este un tip de invatare specific uman care se subordoneaza unor scopuri instructive-formative, explicit formulate.

Se desfasoara in forma institutionalizata, in scoala sub conducerea unui adult, pregatit special si investit social cu aceasta functie – profesorul.

Participantii isi desfasoara activitatea de invatare in accord cu anumite norme institutionale, orar, clase, evaluari, discipline, in mod planificat, conform unui model de instruire conceput de professor.

Caractereristici specific invatarii scolare :

- Gradual – rezultatele ei se amelioreaza odata cu cresterea timpului alocat exercitiului, a acumularii practicii si a experientei ( curba invatarii).

- Secvential – invatarea scolara are o desfasurare procesuala, strabatand trepte si faze, prin modele si programe. Fiecare faza reprezinta o serie de aproximari graduale ale raspunsului

- Relational – invatarea scolara se desfasoara in cadrul relatiei professor – elev, inteleasa ca relatie de comunicare

16.Factorii cognitivi ai invatarii (mecanismele psihice de cunoaştere senzorială şi logică, inteligenţa, rezolvarea de probleme, creativitatea)

Mecanismele psihoice de cunoastere senzoriala

Pentru o mai buna adaptare la mediu e nevoie de implicarea intregii vieti psihice.

De ex, sesizarea particularitatilor fizice ale stimulilor, transformarea ac partic in experinta subiectiva, extragerea semnificatiilor( procesarea inf, surprinderea relatiilor, judecati, rationamente), implicarea mecanismelor reglatorii, a celor energizante, a personalitatii.

Cu ajutorul mecanismelor senzoriale (vaz, auz, miros, etc) cunoastem insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor.

Calitatea prelucrerii inf predate , depinde de calitatea receptarii acestor inf; receptarea este posibila cu ajutorul mecanismelor senzoriale .

Senzatia= reproduce in creierul uman insusiri simple ale obiectelor si fenomenelor/ a stimulilor care actioneaza asupra analizatorilor .

Modalitati senzoriale:

Senzatiile- (vizuale, auditive, gustative, cutanate, tactile, termice, olfactive) capteaza informatii, inregistreaza si prelucreaza inf.

Senzatiile proprioceptive – Kinestezice, de postura, ortostatice, mentin echilibrul

Senzatiile organice- provin de la stimulii organelor interne si au rol in mentinerea sanatatii

Senzatiile de durere – cauzate de stimuli mecanici, fizici sau chimici( sunt insotite mereu de o tonalitate afectiva negative)

Propietatile senzatiilor

1.Calitate – capacitatea lor de a fi auditive, gustative, olfactive, etc avand importanta in identificarea corecta a obiectelor, persoanelor, dar mai ales in ghidarea comportamentelor

Ex. Mana pe o plita fierbinte

2. intensitate – depinde de pragul absolute minimal ( sub acest prag nu se mai produce senzatia)si pragul absolut maximal (in cazul in care stimulul are o intensitate mare, de ex un parfum f puternic, apare senzatia de greata, sau in cazul in care un zgomot este f puternic apare senzatia de durere, in acest caz iar nu mai avem senzatia respective)al fiecarui individ

3. Durata - dureaza atata tp cat stimulul actioneaza asupra analizatorului, in cazul in care introducem mana intrun vas cu gheata, avem senzatia de rece si putin timp duca ce stimulul nu mai actioneaza asupra analizatorului

4. Tonalitate afectiva- senzatiile sunt insotite si de stari placate sau neplacute

Integritatea si buna functionare a analizatorilor au un rol foarte important in invatarea scolara- receptarea mesajului poate fi influentata de scaderea acuitatii ( vizuale- miopie aici individul poate opera cu imagini incomplete si rezulta asftel si o invatare deficitara a materialului, sau auditive- hipoacuzie)

Legile senzatiei

1 lg contrastului – evidentierea reciproca a 2 stimuli cu caracteristici opuse ex dulceata si cafeaua; in scoala, tonul vocii prof, contrastul succesiv

2. lg adaptarii – cresterea/ scaderea sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulului ex stimuli prea puternici conduc la diminuarea sensibilitatii, stimuli prea slabi, conduc la cresterea sensibilitatii. In scoala tonul ridicat folosit constant conduce la adaptare plus oboseala elevului.

3. lg semnificatiei –daca un stimul are intensitate mica dar e imp pt individ, creste sensibilitatea, de ex asteptarea in gara a iubitei/iubitului, in masa de oameni ne este f usor sa identificam persoana draga

Sinestezia= intermodelara primara informational de ex audierea unei opera musicale ne poate creea efecte de vedere cromatica

PERCEPTIA

= Procese psihice senzoriale care contin totalitaea inf despre insusirile ob sau fen in conditiile actiunii directe a stimulului asupra analizatorului

Imbogatirea experientei perceptive depinde de folosirea unui bogat material intuitiv si realizarea de activitati practice.

Fazele perceptive/ etapele procesului perceptive

1. Detectia – sesizarea prezentei stimulului2. Discriminarea – detasarea stimulului de fond, diferentierea de ceilalti

stimuli3. Identificarea – unificarea inf obtinute si recunoastrea ob4. Interpretarea integrarea verbal si stabilirie semnificatie

De ex o fata pe bicicleta

Legile perceptiei1. Leg integralitatii perceptive – insusirile ob sunt reflecate intrun mod

unitar se surprind toate elementele si cele imp si cele mai putin imp

2. Leg structuralitatii - pp sesizarea elem imp ( puncete de maxima concentrare)

Elevii din clasele primare nu tb incarcati cu stimuli in timpul procesului perceptive, ei au o capacitate mica de operare cu informatiile in memoria de lucru.

Observarea = perceptive intentionata, organizata si condusa sistematica, constienta si voluntaraSpiritual de observatie= surprinderea cu usurinta rapiditate si precizie a ceea ce este slab, ascuns neelocvent ,dar semnificativ.

REPREZENTAREA

= imagine secundara, panoramic, schematic a obiectului. Este capaciatea de a semnala ceea ce este absent sub forma de imaginiIn reprezentare participa limbajul, ceea ce stimuleaza organizarea reprezentarilor; memoria participa la intiparirea si stocarea inf dar si la reactualizarea lor.Reprezentarile faciliteaza formarea notiunilor, a conceptelor, in intelegerea semnificatiilor cuvintelor noi, in formularea rationamentelor, dar si in rezolvarea de problem ; astfel ea face trecerea spre gandine, este numita regina si cenusareasa a gandirii.

In activitatea didactica, de predare invatare, tb sa tinem cont de preferintele si orientarile senzoriale ale elvilor.

Inteligenta

I. DEFINIRE SI CARACTERIZARE

Dpdv etimologic, termenul de inteligenta poate fi asociat cu doua cuvinte din limba latina:

Intelligere – a relationa, a organiza; Interlegere – a stabili relatii intre relatii;

In literatura de specialitate s-au conturat doua acceptiuni ale inteligentei:

1. Inteligenta ca sistem complex de operatii si abilitati precum:

Adaptarea la situatii noi; Generalizarea si deductia; Corelarea si integrarea iintr-un tot a partilor relativ disparate; Anticiparea deznodamantului si consecintelor; Compararea rapida a variantelor actionale si retinerea celei optime; Rezolvarea usoara si corecta a unor probleme cu grade crescande

de dificultate, etc.

Din cele de mai sus rezulta cele 3 caracteristici fundamentale ale inteligentei:

Capacitatea de a solutiona situatii noi; Rapiditatea, supletea, mobilitatea, flexibilitatea ei; Adaptarea adecvata si eficienta la imprejurari;

2. Inteligenta ca aptitudine generala – In aceasta ipostaza avem in vedere implicarea ei cu succes in diferite activitati. Vizam nu atat continutul si structura ei psihologica, cat finalitatea ei. O asemenea acceptiune e insa limitata. De ce? Pentru ca asa cum exista o inteligenta generala implicata in realizarea mai multor activitati, asa exista si forme specializate de

inteligenta (teoretica, practica, sociala, tehnica, stiintifica, etc.). De aceea, e mai bine sa definim inteliganta ca sistem de operatii.

II. MODELE EXPLICATIV-INTERPRETATIVE ALE INTELIGENTEI

1. MODELUL PSIHOMETRIC

Din perspectiva acestui model, inteligenta apare ca o colectie de abilitati, cercetatorii nefiind interesati decat de construirea instrumentului de diagnoza, decat de definirea ei. Cercetarile lui Alfred Binet asupra intelectului copilului vizau depistarea copiilor cu intelect normal pt incadrarea lor in invatamentul de masa. Impreuna cu medicul Th. Simon, elaboreaza o suita de probe care vizeaza compozitia operatorie a intelectului (spirit de observatie, memorie, rationament, vocabular, cunostinte, etc). Mai tarziu, proba elaborata de cei doi s-a numit scara metrica Binet-Simon.

Pentru Binet, inteligenta este:

Ceea ce masoara testele de inteligenta; Model de functionare al ansamblului compozit de capacitati psihice.

Terman revizuieste scara lui Binet si o introduce in SUA ca scara Stanford-Binet. Cu ajutorul acestei scale se masoara coeficientul de inteligenta, ca raport intre varsta mentala si cea cronologia.

2. MODELUL FACTORIAL – e o continuare si o adancire a modelului psihometric.

Cu ocazia corelarii rezultatelor obtinute la testele de inteligenta, Spearman descopera o serie de factori specifici inteligentei, diferiti ca grad de generalitate, numar si mod de structurare, ceea ce a dus la elaborarea modelului factorila al inteligentei.

In interiorul acestui model desprindem 2 tendinte semnificative:

1) Tendinta unitara - Spearman – teoria bifactoriala a inteligentei diferentiaza factorul G (inteligenta generala) si factorii S (specifici) ai inteligentei , cum ar fi: factorul verbal, factorul numeric, factorul spatial. Cu ajutorul factorului G oamenii obtin performante in toate

domeniile de activitate, iar cu ajutorul factorilor specifici, ei obtin performante numai in anumite domenii.

2) Tendinta pluralista – Thurstone – teoria multifactoriala a inteligentei – el arata ca in spatele factorului G (inteligenta generala) se afla o serie de factori comuni (abilitati mintale primare): Comprehensiunea verbala – capacitatea de a intelege sensul

cuvintelor; Fluenta verbala – capacitatea de a se exprima rapid, de a rezolva

anagrame, de a gasi rime; Factorul numeric – capacitatea de a socoti, de a lucra cu

numere; Factorul spatial – capacitatea de a sesiza relatiile intre formele

spatiale, de a identifica forme prezentate in pozitii diferite; Factorul memorie – rapiditatea memorarii, trainicia pastrarii si

fidelitatea reproducerii; Factorul perceptie – exprimat in spiritul de observatie, in

sesizarea detaliilor, observarea asemanarilor si deosebirilor; Factorul rationament – capacitatea de a gasi regula generala, de

a formula o idee comuna, etc.3. MODELUL GENETIC

Psihologia genetica (J.Piaget) abordeaza inteligenta ca forma superioara de adaptare optima la situatii noi, problematice, prin restructurarea datelor experientei.

La rindul ei, adaptarea e rezultatul interdependentei a 2 componente:

asimilarea de noi informatii pe baza schemelor operatorii si a experientei cognitive de care dispune subiectul si

acomodarea , care presupune o restructurare a modelelor de cunoastere, depasirea starii anterioare prin procese de extensiune, comprimare, transformare a experientei cognitive.

1. Stadiul inteligentei senzoriomotorii (0-2ani) se caracterizeaza prin trecerea de la nivelul reflexelor neconditionate ale copilului (ex: cele de orientare, investigatie, etc) la organizarea unor actiuni senzoriomotorii coerente, la elaborarea si diferentierea unor scheme de actiune integrate intr-un ansamblu tot mai organizat. Reactia circulara presupune o organizare in lant. In forma ei primara, aceasta presupune ca o reactie sa devina reactie pentru alta reactie (ex: vederea unei persoane declanseaza din partea copilului o reactie vocala sau prinderea, apucarea unei jucarii e urmata de agitarea, de

rasucirea ei). Reactiile circulare primare, ce se formeaza in perioada 1-5 luni, cuprind scheme de actiuni, relativ diferentiate, copilul fiind centrat asupra propriului sau corp. Stadiul reactiilor circulare secundare, care se constituie dupa luna a 5-a, realizeaza trecerea de la autocentrism la alocentrism. Prin asimilarea functionala, acum se fixeaza anumite deprinderi motorii care il ajuta pe copil sa intervina in ambianta, provocind si prelungind, astfel, impresiile, modificind in diferite feluri schemele pentru a urmari raspunsul stimulilor la actiuni (ex: jucaria e scuturata pentru a percepe sunetele pe care le produce). Acum se iveste un inceput de perceptie a succesiunii si de orientare dupa criterii de eficienta a preopriilor actiuni, dar nu se poate vorbi inca de sesizarea naturii obiective a relatiilor cauzale. Urmatoarele stadii ale dezvoltarii stadiului senzoriomotor se caracterizeaza prin expansiunea reactiilor circulare, secundare si tertiare, prin asimilari si acomodari reciproce ale schemelor, formindu-se o schema globala mult mai adecvata obiectului sau evenimentului (ex: conduita de cautare a obiectului pierdut in locul unde fusese initial → permanenta obiectului), dar si prin aplicarea schemelor la situatii noi, prin tendinta de a inlatura, indeparta obstacolele care bareaza calea de realizare a actiunii. Orientarea in ambianta devine mai obiectiva intrucit copilul ajunge sa-si subordoneze mijloacele scopurilor si sa recurga la noi mijloace. Dupa 1 an, acomodarea incepe sa se prevaleze asupra asimilarii si sa o comande pe aceasta, comportamentul copilului fiind orientat spre viitor, urmarind anumite scopuri prin combinarea variata a schemelor mobile. Ultimul stadiu al inteligentei senzoriomotorii se plaseaza la finalul celui de-al doilea an de viata si marchaza trecerea spre etapele inteligentei sistematice, o data cu stocarea unor reprezentari si dobindirea unor semne ce pot simboliza obiecte.

2. Stadiul preoperational (2-7ani) - o per. de intensa dezvoltare. Progresul consta in faptul ca prescolarul se elibereaza partial de limitele actiunilor motorii concrete, imediate, le poate inlocui in cadrul jocului prin acte simbolice (de ex. batul reprezinta calul, papusa poate fi rind pe rind "fetita cea cuminte" sau "bunica"). Obiectele sunt schematizate reprezentativ in desen, iar o data cu insusirea cuvintelor si structurilor gramaticale, gindirea isi sporeste mult posibilitatile de intindere si repeziciune, cuvintul si propozitia constituind mijloace de schematizare si integrare. In acest stadiu se constituie operatiile de seriere (ordonarea in sir crescator sau descrescator a elementelor unei multimi, colectii), precum si cele de

clasificare, operatie mult mai complexa deoarece necesita gruparea elementelor asemanatoare unei alte multimi heterogene de obiecte dupa diversecriterii (culoare, forma, marime, functii). Desi cunoaste o perioada de intensa verbalizare di organizare a limbajului, prescolarul ramine tributar ireversibilitatii perceptive, manifestat ca imposibilitate de a trece de a trece de aspectele de forma, culoare, inregistrate pe cale perceptiva, imposibilitatea surprinderii unor raporturi, fenomene inaccesibile simturilor, cum ar fi permanenta sau invariatia (ex. copilul apreciaza ca fiind mai mare foita decit bastonasul obtinut din aceeasi cantitate de plastilina). Rar pot fi intilnite si cazuri de copii care realizeaza reversibilitati prin compensare sau semi-reversibilitati.(ex. refacerea bastonasului de plastilina din foita - "nimic nu s-a luat, nimic nu s-a adaugat" vor spune unii copii). Cuvintele copiilor prescolari nu poseda decit semnificatii semiconceptuale in forma unor reprezentari generale. In finalul per. preoperatorii apare conceptul de numar.

3. Stadiul operatiilor concrete - 7-12ani - se caracterizeaza prin structurarea schemei operatiei propriu-zise, cu proprietatile ei de baza: reversibilitatea (oricarei transformari directe - ex: 3+3=6 ii corespunde o transformare inversa, care ne readuce la situatia initiala, ex: 6-3=3); tranzitivitatea (A=B, B=C implica A=C) si asociativitatea (A+BxC=A+CxB). In acest stadiu insa, operatia se realizeaza ca atare numai in raport cu obiectele concrete sau cu imaginile lor. Daca se inlatura acest suport concret din plan extern, caracterul operatoriu al intelectului se destrama, neputindu-se realiza numai in plan subiectiv intern.

4. Stadiul operatiilor formale se caracterizeaza prin faptul ca subiectul nu se limiteza sa actioneze direct asupra obiectelor concrete (operatii de clasificare, numeratie si calcul, punere in relatii, manipulari spatio-temporale), ci reuseste sa coordoneze propozitiile (judecatile) in unitati mai mari (fraze, discurs, rationamente complexe). Cea mai semnificativa constructie intelectuala a acestui stadiu e rationamentul ipotetico-deductiv. Ipoteza e enuntata verbal si se judeca asupra consecintelor ei posibile (Daca... atunci...). Printr-o astfel de coordonare a propozitiilor se trece de la operare asupra realului la operarea asupra posibilului. Pina pe la 20 ani, aparatul intelectual se construieste in tot ceea ce are el fundamental.

4. MODELUL TRIARHIC (teoria triarhica) a fost formulata de Sternberg (1985) si cuprinde 3 subteorii:

Subteoria contextuala, ce se refera la faptul ca inteligenta si comportamentul inteligent sunt determinate de contextul socio-cultural. Sarcinile cu care se confrunta o persoana dintr-o anumita cultura difara de cele cu care se confrunta o alta, dintr-o alta cultura. In consecinta, testele care sunt construite intr-o cultura nu pot fi folosite intr-o alta cultura. De ex, la intrebarea “va place fotbalul?” raspunsul pozitiv la un subiect roman inseamna preferinta pentru jocuri nonagresive, in timp ce pentru un american inseamna preferinta pentru jocuri agresive.

Subteoria componentiala, care vizeaza mecanismele care sunt implicate in conduita inteligenta, adica procesele executive, strategiile si modalitatile de procesare si de utilizare a informatiei pentru rezolvarea situatiilor problematice. Aceste mecanisme, desi sunt universale, se prezinta in combinatii si cu ponderi diferite de la un mediu cultural la altul.

Subteoria celor doua fatete – individul se confrunta cu 2 categorii de sarcini sau de solicitari: unele familiare (cunoscute) si altele inedite (necunoscute). Pentru cele familiare exista anumite automatisme, considerate a fi un fel de “sisteme locale” sau raspunsuri la conditiila repetitive intr-un mediu familiar. In fata unor sarcini inedite, insa, nu are elaborate modalitati de raspuns, de aceea, comportamentul inteligent se manifesta, mai ales, in raport cu acest gen de solicitari.

5. TEORIA INTELIGENTEI EMOTIONALE elaborata de Goleman – conform acestei teorii, exista 5 competente emotionale si sociale de baza:

Cunoasterea de sine – o evaluare realista a talentelor proprii si o incredere de sine intemeiata;

Autocontrol – starile emotionale trebuie conduse astfel incat sa favorizeze indeplinirea obiectivelor si nicidecum sa le stanjeneasca sau sa le blocheze;

Motivarea – folosirea preferintelor personale in directionarea catre atingerea telurilor propuse, care sa ajute persoana sa ia initiativa si sa persiste in ciuda adversitatii;

Empatia – identificarea starilor emotionale ale celorlalti, capacitatea de a cultiva relatii neconflictuale cu ceilalti;

Deprinderi sociale – capacitatea de a te descurca bine in relatii din punct de vedere emotional.

Rezolvarea de probleme

Rezolvarea de probleme:

Tipuri de probleme:

- dupa tipul de gandire utilizata: p convergente, p divergente;- dupa operatiile rezolutive: p de rearanjare a elementelor, p de

structurare, p de transformare;- dupa gradul de structurare a informatiilor: p bine definite si bine

specificate si , rezolvabile prin demersuri algoritmice si p slab definite si slab specificate, rezolvabile prin demersuri euristice;

- dupa gradientul problematicului:p reproductive necreative, p demonstrative, p euristic creative, p inovativ creative si p de de opimizare.

Etapele rezolvarii de probleme:

- sesizarea si punerea problemei (etapa primara, teoretica, analitica in care se analizeaza scopul, se identifica datele relevante, relatiile dintre date, restictiile si posibilitatile), elaborarea ipotezei (etapa teoretica in care se enticipa solutia, operatiile transformative, se expermenteaza mintal solutia), construirea modelului rezolutiv (etapa teoretica, sintetica) rezolvarea propriu zisa (practica, in care se aplica modelul rezolutiv), verificarea solutiei;

- percepereaproblemei (corecta sau incorecta, completa sai incomplete), formarea imaginii asupra problemei sau a modelului intern, reformularea problemei pentru a se identifica tipul de problema,alegerea si aplicarea problemei (algoritmi sau procedee euristice), verificarea (Mihai Golu);

- reformularea sau simplificarea, elaborarea ipotezei, testarea ipotezelor, verificarea (scoala de la Iasi)

• 17.Factorii noncognitivi ai invatarii (motivaţia, voinţa, atenţia, afectivitatea, structuri de personalitate

Motivaţia

Motivatia reprezinta:

- ansamblul stimulilor interni care il determina pe subiect, din interior, sa intrprinda anumita actiuni de cautare, apropiere, respingere, evitare a unor stimuli externi;

- cauza interna a acivitatii, asa cum stimularile externe constituie cauza exnterna;

- structura psihica (ptr ca presupune mai multe comonente, interrelationate) care activeaza, orienteaza, determina conduita omului;

- sursa activismului psihic al omului;

- parghie imortanta in atoreglarea la solicitarile exterioare (dar si la solicitari care actioneaza din interior precum starea afectiva negativa sau starea relative de rau biologic) contribuind astfel la desfasurarea eficienta a activitatii si relatiilor noastre;

- prin selectia/filrarea pe care o mijloceste la nivelul influientelor educative, a cerintelor externe, a valorilor culturale si a a modelelor comortamentale care i se propun omului, prin declansarea si susinerea activitatii si a invatarii, forta care propulseaza dezvoltarea;

- factor pentru autodeterminare, pentru relative libertate in raport cu medil extern.

Pantelimon Golu: “motivatia este modelul subiectiv al cauzalitatii obiective, cauzalitate acumulata in timp, reprodusa psihic, transformata si retransformata prin invatare si educatie in cauzalitate interna”. (solicitarile constante, repetate care vin din partea mediului fizic si uman si care prin respectarea lor contribuie la starea psihica de bine, sunt in timp interiorizate di transformate, subiectiv, in solicitari interne). Aceasta definitie

evidentiaza functiile motivatiei, modul de formare si diferentele internrindiividuale.

Mihai Golu: “motivatia este componenta psihica prin care se reflecta si se semnalizeaza starile de necessitate innascute sau dobandite, primare si secundare ale subiectului si care selecteaza si activeaza comportamentele adecvate de satisfacere a starilor de necesitate; starea de necessitate reporezinta oscilatia sau tensiunea negativa care apare in echilibrul biologic si cel psihic al personalitatii”. (m imi semnalizeaza deficitul sau surplusul de substanta nutritive, de informatii, afectiune, etc si imi allege conduitele adecate prin care voi elimina dezehibrul).

M. Golu defineste precizeaza ca inlaturarea starii de necesitate reprezinta “conditie a echilibrului psihic si a adaptarii” motivatia devenind “o lege de baza a organizarii si a integrarii intregii vieti psihice a omului”.

FUNCTIILE MOTIVATIEI

1. Functia de activare interna difuza si de semnalizare a dezechilibrului (deficit sau surplus) din sistemul organism (ex de substante nutritive sau de minerale) sau din sistemul de personalitate (ex de informatie sau de prestigiu); este f prin excelenta a trebuintelor (nevoilor) dar si a intereselor, convingerilor:

2. Functia de mobilizare a subiectului ptr desfasurarea actiunilor reale in vederea eliminarii dezechilibrului (mobil, factor declansator al actiunii); este specifica motivelor dar o intalnim si la interese, convingere, ideal de viata;

3. Functia de sustinere energetica a activitatii in vederea realizarii obiectivelor propuse;

4. Functia de autoreglare a conduitei, activitatii, relatiilor. M. Golu , evidentiind rolul reglator al motivatiei, subordoneaza

reglerarii urmatoarele functii: f de selectare, activare si declansare (pe baza informatiilor despre starea de necessitate aparuta in sistemul organism sau in sistemul personalitate), f de orientare-directionare (desfasurata pe baza analizei informatiilor despre obiectul prin care se poate satisface starea de necessitate), f de sustinere-potentare energetica (desfasurata pe baza analizei informatiilor despre caracteristicile situatiei externe, obiective in care va fi satisfacuta starea de necesitate).

DESCRIEREA STRUCTURILOR MOTIVATIONALE

Motivatia, componenta a SPU deosebit de complexa cunoaste structuri si forme diferite care au apar si se dezvolta pe parcursul vietii subiectului in legatura cu celelate achizitii psihice. F putine dintre ele sunt innascute, formate si dezvoltate in filogeneza; ele se transmit prin mecanisme genetice (trebuintele primare), altele apar in ontogeneza pe baza dinamicii solicitarilor externe si in legatura directa cu cele existente deja (trebuintele secundare, aspiratiile, interesele, convingerile, idealul de viata, conceptia despre lume si viata).

IMPULSURILE, PULSIUNILE, TENDINTELE sunt structuri motivationale simple, de natura biologica, inconstiente, slab organizate.

TREBUINTELE (NEVOI)

- structuri motivationale mai complexe, bine organizate, puternic integrate:

- structuri motivationale fundamentale, bazale (desi cele mai simple, sunt cele mai urgente);

- semnalizeaza dezechilibrul (deficitul sau excesul) din sistemul organism (de substante nutritive, de miscare, etc) sau din sistemul de personalitate (de afectiune, de prestigiu, de informatie, etc);

- efectul probabil al trebuintei este actul apetitiv sau repulsive;debuteaza cu o stare de alerta interna, continua cu o agitatie crescanda, ajunge la stari de mare incordare si se finalizeaza prin satisfacere;

- satisfacerea trebuintei conduce la indepartarea dezechilibrului; subsatisfacerea repetata conduce la diminuarea ei sau la dezvoltarea unei tendinte opuse (de supracompensare), suprasatisfacerea repetata genereaza dilatarea trebuintei sau aparitia unei tendinte opuse (de respingere, repulsie), iar nesatisfacerea ei o perioada indelungata pune in pericol existenta fizica sau psihica

- in functie de geneza si de importanta lor, trebuintele se clasifica in t. primare (biologice sau organice si fiziologice sau functionale) si t secundare (materiale-de adapost, de de haine, de unelte, spirituale- de cunoastere, estetice, de autorealizare si sociale-de comunicare, de anturaj, de statut, de prestigiu);

- ABRAHAM MASLOW clasifica t in functie de complexitate si importanta si le ierarhizeaza in PIRAMIDA TREBUINTELOR: la baza piramidei sunt cele primare, comune omului si animalului (la om sunt insa modelate si instrumentate prin factori socioculturali), spre varf sunt cele specific umane; cele de la baza asigura integritatea organismului si prin satisfacerea lor genereaza starea de multumire, sunt urgente dar usor de satisfacut; cele dinspre varful piramidei sunt mai putin urgente (dar mai greu de satisfacut), asigura integritatea personalitatii si prin satisfacerea lor procura fericirea; cele de la baza sunt HOMEOSTAZICE, iar cele dinspre varf sunt de DE DEZVOLTARE sau DE PROGRES intrucat prin satisfacerea lor contribuie la dezvoltarea psihica si sociala a omului. Satisfacerea trebuintelor secundare se realizeaza intr-o anumita ordine.

PIRAMIDA TREBUINTELOR a lui MASLOW include urmatoarele categorii

T STADIULUI DE CONCORDANTA: c intre gd,simtire, action

T ESTETICE: de ordine, de simetrie, de puritate, de drag de natura sau de frumos, oroarea de lene;

T COGNITIVE: de inormatie/cunoastere, de a explica de a explora, de a descoperi;

T DE REALIZARE A SINELUI: de realizare a propriului potential creative, de a si aduce contributia in domeniul pentru care are disponibilitati deosebite;

T IN LEGATURA CU EUL: de caunoastere a sinelui, de respect ptr sine, de apreciere obiectiva, de prestigiu (reputatie buna), de atentie sociala, de a fi important in cadrul grupului de apartenenta;

T SOCIALE: de apartenenta si adeziune, de identificare afectiva cu un grup sau categorie sociala;

T DE SECURITATE: de securitate emotionala, de securitate in munca, de securitate contra deposedarii, de protectie, de oameni (de relationare);

T PRIMARE: de hrana, de adihna, de miscare, de sex, de aer, etc.

MOTIVELE:

- sturcturi motiv mai complexe decat treb (starea de necessitate este constientizata + actiunea de indepartare a acestei stari);

- motivul =mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea;

- include un segment energizant si dinamogen si un segment directional si orientativ, segmente care se sustin reciproc, dezechilibrul dintre ele fiind daunator pt actiune (energizarea insufficient de bine directionata sau orientarea insufficient energizanta);

- motivul directioneaza actiunea catre un anumit scop dar nu se identifica cu scopul (m = latura declansatoare a actiunii, s =imaginea anticipativa a rezultatului actiunii);

- omul dispune de multiple si variate motive:motive extrinseci si motive intrinseci, motive positive (de angajare) si motive negative (de abtinere, de dezangajare), motive sociale si motive personale, motive egoiste si motive altruiste, motive inferioare si motive superioare;

- omul actioneaza sub imperiul unei CONSTELATII MOTIVATIONALE in cadrul careia pot sa apara relatii de cooperare, de sustinere energetica (energia este directionata spre acelasi scop) dar si relatii conflictuale (energia este directionata, in acelasi moment, spre scopuri diferite);

- CONFLICTUL MOTIVATIONAL poate fi prevenit sau eliminate daca se opteaza pt satisfacerea, in primele momente a celor mai importante si se amana sau chiar se renunta la satisfacerea celor mai putin importante, urgente;

- Ierarhizarea motivelor, subordonarea lor motivului cel mai important/ altruist/ social este posibila incepand cu varsta adolescentei.

ASPIRATIILE:

- structuri motivationale cu functie de activare proiectiva spre scopuri care vor fi realizate in viitor;

- rol important in autoformare si autodepasire;

- subiectul trebuie sa se raporteze correct la posibilitatile personale din acel moment (care vor fi depasite) si la conditiile externe, obiective;

INTERESELE

- structuri motivationale f complexe;- ORIENTARI ACTIVE, SELECTIVE, RELATIV STABILE spre

anumite obiecte sau domenii de activitate REALIZATE DIN PROPRIE INITIATIVA;

- implica ORGANIZARE, CONSTANTA, EFICIENTA;- includ in structura lor elemente cognitive (cunostinte, activism

mintal insotit de atentie, I = “ATENTIE IN STARE LATENTA”), elemente afective (emotii integrate, interese intelectuale, estetice, profesionale, tehnologice, sociale etc I = “FORTA EMOTIONALA IN ACTIUNE”) si elemente volitive (efort voluntary organizat, calitati ale vointei activate);

- atunci cand apare dezacordul intre elementele cognitive si cele afective, interesul se dimuneaza si se stinge;

- omul dispune de multiple si variate interese, alate la niveluri diverse de structurare:personale/ generale, positive/ negative, profesionale/ extraprofesionale, stiintifice/ artistice, estetice/ sportive, creative;

- sunt componente ale subsistemului de orientare al sistemului de personalitate.

CONVINGERILE

- idei cu valoare de certitudine subiectiva, adanc implantate in structura personalitatii, insotite de trairi affective puternice care il “imping” pe subiect intr-un anume fel;

- structuri motivationale foarte complexe care include in structural or elemente cognitive (idei, produse ale cunoasterii sociale sau ale cunoasterii personale), elemente afective (trairi afective intense) si elemente volitive (efort voluntary necesar apararii sau demonstrarii acestor idei, caracteristici ale vointei manifestate in comportament, activitate, interrelatii);

- omul se comporta potrivit convingerilor sale iar atunci cand ii sunt contrazise si le apara cu putereu uneori pana la pierderea unor bunuri personale sau la deteriorarea relatiilor;

- sunt componente ale subsistemului de orientare al sistemului de personalitate;

- se clasifica in c politice, c stiintifice, c estetice/artistice, c morale, c religioase sau ateiste, etc.

IDEALURILE

- ansamblul de imagini si idei care ghideaza intreaga existenta umana model de perfectiune morala, valoarea suprema a individului, “steaua calalauzitoare” a acestuia; Jean Piaget: “sistemul de valori care orienteaza intreaga viata a individului, scopul final al activitatilor sale”;

- se formeaza incepand cu adolescent ape baza experientei personale precum si a experientelor altora (nu copiate ci transfigurate) sip e parcursul vietii este dezvoltat, imbogatit, transformat, modificat;

- include in structura lui:semnificatia vietii, sensul vietii (directia), scopul vietii (obiectivul final), modelul de viata (ghidulintalnit si urmat);

- se poate vorbi de ideal moral, ideal filosofic, ideal estetic, ideal politic, etc;

- componenta importanta a subsistemului de orientare, in cadrul caruia are o forta spirituala deosebita.

CONCEPTIA DESPRE LUME SI VIATA

- structura motivationala cognitive-valorica de maxima generalitate care cuprinde ansamblul opiniilor, ideilor, teoriilor despre om, natura, societate;

- se formeaza prin educatie si autoeducatie, sub influienta culturii, conditiilor de viata, experientei personale;

- are rol de strategie de viata, se exprima si se implineste prin actiune;

- se clasifica in c materialiste si idealiste, cc realiste sau utopice, c progresiste sau retrograde;

- subordoneaza convingerile care ii sunt componente si converge cu idealul de viata;

- componenta a subsistemului de orientare al sistemului de personalitate.

FORMELE DE MOTIVATIE< CORELATE IN CUPLURI

MOTIVATIA POZITIVA SI MOTIVATIA NEGATIVA

Motivatia pozitiva este produsa de stimulari premiale (lauda, recompense, incurajare). Are efecte pozitive asupra activitatii persoanei motivate pozitiv si a relatiilor cu cei care o motiveaza astfel.

Motivatia negativa este produsa de stimulari aversive (amenintare, blamare, pedepsire) si genereaza efecte de abtinere, evitare, refuz. Este numita si “frustrare controlata”. Il ajuta pe individ sa fie mai atent la indicatiile primate sis a evite raspunsurile incorecte. Daca este utilizata in exces ii defavorizeaza potentialul de actiune si deterioreaza relatiile cu cel care il motiveaza negativ, devine daunatoare si autoprivativa.

Productivitatea lor este diferita, depinzand de varsta, temperament, experienta. INTR- O FORMULA CORECTA SE RECOMANDA APLICAREA INTERMITENTA A M POZITIVE SI SUPRIMAREA INTERMITENTA A CELEI NEGATIVE.

Motivatia cognitiva isi are originea in nevoia de cunoastere, izvoraste din launtrul proceselor cognitive (senzoriale si intelectuale) si stimuleaza activitatea de cunoastere din aproape in aproape; este o motivatie intrinseca cunoasterii. Se caracterizeaza prin urmatoarele propietati:selectivitate, directionalitate, stabilitate, activism, eficienta.

Motivatia afectiva izvorasre din launtrul proceselor affective si este determinate de nevoile afectiva si de a obtine aprobarea.

Cea mai productiva este m cognitiva dar in general intervin varsta, temperamentul, experienta.

Motivatia extrinseca: activitatea este sugerata sau impusa de alta persoana sau hotarata de de subiect dar in legatura cu alte nevoi, motive decat cele legate de act; se numeste si indirecta.

Motivatia intrinseca (directa): sursa generatoare este solidara cu activitatea respectiva. Se formeaza in ontogeneza prin interiorizarea celei extinseci. Odata formata dobandeste o mare eficienta si devine o valoare pt subiect.

OPTIMUM MOTIVATIONAL = acea intensitate a motivatiei care permite obtinerea performantei:

- in cazul activitatilor simle, cu componente automatizate, rutiniere, cu putine alternative de solutionare, pe masura ce creste intensitatea m, creste si performanta;

- in cazul activitatilor complexe, creative, cu multe alternative de solutionare, cresterea intensitatii m genereaza pana la un punct cresterea performantei, dupa care performanta incepe sa scada;

- in cazul activitatilor usoare, este necesara o intensitate mica, a activitatilor cu dificultate medie o intensitate medie iar a activitatilor cu dificultate mare, o intensitate mare;

- este nesesara aprecierea corecta a dificultatii, atat subaprecierea cat si supraaprecierea dificultatii, datorate necunoasterii propriilor posibilitati, sunt la fel de ineficiente;

- In cazul subaprecierii dificultatii se impune o supramotivare din exterior (prin inducerea unor stari de neliniste) iar in cazul supraaprecierii se impune o submotivare din exterior (prin inducerea unor stari de linistire).

LEGEA OPT. MOTIV a lui YERKES si DODSON:

EVALUAND CORECT RELATIILE DINTRE PROPRIILE POSIBILITATI SI SOLICITARI< SUBIECTUL SE MOBILIZEAZA CORESPUNZATOR (PROPORTIONAL) CU DIFICULTATEA MEDIE SI DISPROPORTIONAL CU DIFICULTATEA MICA SAU MARE. IN SITUATIILE PERCEPUTE CA USOARE TREBUIE SA SE SUPRAMOTIVEZE USOR, IAR IN CELE PERCEPUTE CA DIFICILE, SA SE SUBMOTIVEZE USOR.