PSIHOLOGIA ŞI ACTIVITĂŢILE MOTRICE

8/14/2019 PSIHOLOGIA ŞI ACTIVITĂŢILE MOTRICE

http://slidepdf.com/reader/full/psihologia-si-activitatile-motrice 1/289

ISABELA LOZINCĂ VASILE MARCU

PSIHOLOGIA ŞIACTIVITĂŢILE

MOTRICE



CUPRINS

INTRODUCERE 1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIEUTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ

1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILORMOTRICE

1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIAACTIVITĂŢILOR MOTRICE

1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE ACTIVITĂŢIIMOTRICE1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării

motrice 1.3.2. Deprinderi motrice 1.3.3. Priceperi motrice 1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică

1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE

ÎN SPORT1.4.1. Motivaţia în sport 1.4.2. Mijloacele intuitive în sport 1.4.3. Particularităţile educării voinţei

1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIACONCURSURILOR SPORTIVE

1.5.1. Psihologia comportamentului tactic

1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs 2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢA

PSIHOLOGICĂ2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a

sportivilor 2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice

2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice



2.2.4. Momentele asistenţei psihologice2.2.5. Reguli metodologice 2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice

2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC ÎNACTIVITĂŢILE MOTRICE

3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂTII ŞI PERCEPŢIEI3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR

3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ

BIBLIOGRAFIE



INTRODUCERE

În această epocă dominată de profundetransformări pe toate planurile vieţii sociale,activitatea motrică a omului cunoaşte o dezvoltare fărăprecedent. Privirile sunt îndreptate atât asupraactivităţii sportive de performanţă cât şi asupra culturiifizice, ca o componentă indispensabilă formării şidezvoltării personalităţii umane.

Omul se manifestă în mişcare cu întreaga safiinţă, ca o entitate biologică, dar şi ca „eu” psihologicşi social. Astfel a apărut psihologia „activităţilorcorporale” (după M. Epuran) ca o ştiinţă de sinestătătoare, cu multe interdisciplinarităţi, care şi-aasumat rolul de a studia manifestările psihice ale fiinţeiumane în mişcare.

Specialiştii domeniului au datoria: de a cunoaşte manifestările psihice ale

omului în mişcare, de a le interpreta, de a cunoaşte modalităţile şi tehnicile de

diagnosticare a acestor manifestări, de a le influenţa în strânsă concordanţă cu

cerinţele sociale concrete.

Opera de educare a copiilor, cu atât mai mult acopiilor – sportivi, nu se poate realiza în cele mai bunecondiţii fără înarmarea „arhitecţilor” cu cunoştinţe,priceperi şi deprinderi necesare modelării fizicului şipsihicului acestora.

Cunoştinţele de psihologie generală, psihologiaactivităţilor motrice şi a sportului de performanţă

oferite profesorilor de specialitate, sunt necesare:



stabilirii metodologiei realizăriiobiectivelor activităţii motrice şi asportului de performanţă

cunoaşterii elevilor autocunoaşterii, determinării modalităţilor de acţionare în

vederea realizării factorilor pregătiriielevilor şi sportivilor.

Participarea psihologiei este şi trebuie să fieprezentă în toţi factorii antrenamentului sportiv

contemporan. Dacă se ia în considerare părereaprofesorului Aurel Encuţescu trebuie precizat căpsihologia este prezentă şi în „factorul” pregătiriibiologice a sportivului. De altfel este ştiut şi ipoteticrecunoscut că manifestările psihice ale omului suntrealizate pe o bază materială fiziologică - biologică,lumea psihică fiind reflectarea subiectivă a lumiilucrurilor şi fenomenelor obiective.

În prezenta lucrare ne propunem realizarea unuicompendiu de psihologie a activităţilor motrice strictnecesar pentru completarea şi întregirea pregătirii despecialitate a profesorilor de educaţie fizică, precum şia antrenorilor.



1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎNACTIVITATEA MOTRICĂ

Din necesităţile practice de educaţie, deergonomie, medicale, de cercetare, de recreere, dedirijare în sporturi, artistice sau militare, mişcărileomului au fost şi sunt studiate de o serie întreagă deştiinţe. Enumerăm dintre acestea: filozofia, sociologia,fiziologia şi medicina , biochimia şi biomecanica,

psihologia, educaţia fizică, artele etc. Toate acesteastudiază mişcarea umană din puncte de vederespecifice.

Iată deci că din necesitatea cunoaşterii,psihologia a studiat şi studiază omul. Obiectul psihologiei activităţilor motrice îl constituieinvestigarea psihicului omului în mişcare, în căutareaperformanţei sportive. Această ramură aplicată a

ştiinţelor psihologice care studiază manifestărilepsihice specific umane în condiţiile performanţiale esteo ştiinţă relativ tânără, cu toate că atât sportul cât şipsihologia sunt preocupări foarte vechi ale omului.

Începuturile psihologiei activităţilor motrice seleagă de numele baronului Pierre de Coubertin, întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, care

organizează primul Congres de Psihologie şi FiziologieSpotivă la Loussane (Elveţia) şi scrie primul „Eseu depsihologie sportivă” (1913). Şcoala franceză depsihologie reprezentată de Ph. Tissie, se situează peaceeaşi linie. Tissie realizează o primă încercare declasificare a caracterelor sportivilor (1919), iar M.Boigey în 1922 descrie psihicul sportivului antrenat.Aceste încercări teoretice au fost susţinute peste

ocean de şcoala psihologilor practicieni americani, care



însă apreciază că doar asistenţa psihologică asportivului ar constitui obiectul de studiu al psihologieisportive.

Cercetarea ştiinţifică a domeniului şi însăşipsihologia activităţilor motrice s-a dezvoltat întreaceste două curente, în această perioadă cercetărilepsihologice fiind în avânt, Wundt înfiinţând în 1879primul laborator de psihologie experimentală. La noi înţară G. Zapan este considerat precursorul cercetării înpsihologia experimentală, în domeniul activităţii

sportive, îndreptându-şi atenţia asupra problemelorpsihologice ale activităţii şcolare şi asupra analizeipsihologice a actului motric.

De la bun început psihologia activităţilor motricea fost chemată să rezolve problemele practice alepregătirii sportivilor, în vederea obţinerii unor rezultateşi performanţe sportive superioare. În etapa actuală adezvoltării şi formării psihologiei activităţilor motrice,

specialiştii consideră că aceasta este o ramurăpedagogică şi experimentală aplicată la domeniuleducaţiei fizice şi al activităţii sportive a ştiinţelorpsihologice. Argumentul este evident ”exploziasportului de performanţă”, rolul psihologiei în aceastăexplozie, în tot mai multe ţări ale lumii, educaţia fizicăşi sportul devenind „activităţi de interes naţional” (v.

Legea 29 din dec. 1967)]n 1965, a fost organizat la Roma primul Congresde Psihologia Sportului, întrunind marea majoritate aspecialiştilor domeniului. Ulterior s-a format„Societatea Internaţională de Psihologie Sportivă”,organism ce îndrumă şi coordonează activitateapsihologilor din întreaga lume. Studiile tot mainumeroase şi mai pertinente de psihologie sportivă,

bazate pe cercetările antropologice, fiziologie sau



sociologice şi-au revizuit unele concepte în virtutea şi în lumina noilor cercetări cibernetice, din teoriainformaţiei, a modelării, din abordarea sistemică sau a

jocurilor strategice.În actuala dezvoltare a psihologiei activităţilor

motrice se are în vedere că sportul este (după EpuranM.) „o activitate de limită” a posibilităţilor fizice şipsihice ale individului uman, limite ce se dovedesc anu fi însă şi sociale. Aceasta ne-o dovedeşte şi faptulcă o „barieră psihologică” a unei performanţe sportive

odată trecută se găsesc numeroşi sportivi capabili deperformanţe şi mai valoroase, care împing tot mai susaşa-zisele „bariere psihologice”. O foarte mare atenţietrebuie acordată copiilor şi tinerilor pentru a puteaface faţă cu succes tuturor solicitărilor psihice uriaşe lacare sunt supuşi în realizarea marilor performanţesportive ale zilelor noastre şi ale viitorului. Aceastapentru că „sportul actual de mare performanţă – după

cum bine subliniază profesorul Mihai Epuran1 –pretinde copiilor şi adolescenţilor ceea ce profesiuneaşi viaţa socială în general nu le cere totdeauna niciadulţilor”. Tot mai mult se cere a fi realizată practiccolaborarea strânsă dintre medic, psiholog şi antrenorpentru găsirea celor mai bune căi, metode, mijloace şiforme de organizare pentru obţinerea de către sportiv

a performanţelor celor mai mari posibile.

1

Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportulcontemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.



1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR

MOTRICE

Omul nu trăieşte numai în lumea obiectelorfizice, el nu se raportează şi nu reacţionează doar lastimulii naturali, ci şi la stimulii sociali, la alţi oameni,la norme comportamentale de grup, la valori socio-culturale. Omul este prin excelenţă o fiinţă socială,

raţională („zoon politikon” după cum îl defineaAristotel), de aceea, trăind şi acţionând alături de alţioameni, el îşi modelează simţirea, gândirea, voinţa şicomportamentul după particularităţile şicaracteristicile împrejurărilor şi contextelor situaţionale în care trăieşte.

Psihicul uman este o formă a vieţii de relaţie, unfenomen inseparabil legat de structurile materiale şi

cuantice, o re-producere în subiectiv a realităţiinaturale obiective, un produs al condiţionărilor şideterminărilor socio-istorice şi socio-culturale.

Sistemul psihic uman poate fi definit în multemoduri. Definiţiile care cuprind principalelecaracteristici ale acestui sistem le prezentăm mai jos:

„Am putea spune că sistemul psihic reprezintă în

sine un ansamblu autoreglabil de stări şi procesestructurate pa baza principiilor semnalizării, reflectăriişi simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unoroperatori specifici de comparare, clasificare, opunere,seriere spaţio-temporală, generalizare”2

„Sistemul psihic uman este un sistem energetic-informaţional de o complexitate supremă,

2

Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie ColecţiaPsyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95)



reprezentând cele mai înalte şi perfecţionatemecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiinddotat cu dispoziţii selective antiredundante şi cu

modalităţi proprii de determinare antialeatorii”3

„Psihologia tradiţională” împarte astfelfenomenele psihice4.

FENOMENELE PSIHICE1. Procese psihice

• Cognitiveo Senzoriale

Senzaţii Percepţii Reprezentărio Logice

Gândire Memor

ie Imaginaţie

o Afective (emoţii, sentimente,pasiuni)o Volitive (voinţa)

2. Activităţi psihice• Limbajul• Jocul• Învăţarea

3 Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (TipografiaUnivers. Bucureşti (p.21)4

Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie – Editura Şansa.Bucureşti (p.369-370)



• Munca• Creaţia

3. Însuşiri psihice• Temperament• Aptitudini• Caracter

Condiţii care stimulează şi facilitează procesele,activităţile şi însuşirile psihice:

Motivaţia Deprinderile Atenţia

Procesele psihice sunt modalităţi ale conduitei cuo desfăşurare discursiv plurifazică, specializate subraportul conţinutului informaţional, al formei ideal-subiective de realizare, ca şi al structurilor şimecanismelor operaţionale.

Activităţile psihice reprezintă modalităţi

esenţiale prin intermediul cărora individul uman seraportează la realitatea înconjurătoare, fiind constituitedintr-un şir de acţiuni, operaţii, mişcări orientate îndirecţia realizării unui scop ca urmare a susţinerii lorde o puternică motivaţie.

Însuşirile psihice sunt sintetizări şi generalizăriale diverselor particularităţi dominante aparţinândproceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihicecalitativ noi care redau structurile globale, stabile alepersonalităţii, configuraţii psihice mult mai stabiledecât procesele psihice. Dat fiind faptul că o serie defenomene psihice nu satisfac atributele proceselor,activităţilor şi însuşirilor psihice, ele sunt încadrate încategoria condiţiilor facilitatoare sau perturbatoare acelor dinainte. Între toate aceste fenomene psihice

există o strânsă interacţiune şi interdependenţă.



Astfel, procesele psihice apar ca elementecomponente în structura activităţii psihice şi seregăsesc transfigurate în însuşirile psihice. Activitatea

psihică reprezintă cadrul şi sursa apariţiei formării şidezvoltării atât a proceselor, cât şi a însuşirilor psihice.Acestea din urmă, odată constituite, devin condiţiiinterne de contribuie la realizarea unor noi structurări,superioare de data aceasta, ale activităţii psihice.Însuşirile psihice, personalitatea, reprezintă însăşirealitatea întregii vieţi psihice cu derularea ei concretă,

vie, mobilă, fluidă, calmă sau tumultoasă, unitară saucontradictorie.Interacţiunea şi interdependenţa proceselor,

activităţilor, însuşirilor şi condiţiilor psihice evidenţiazăpe de o parte unitatea vieţii psihice, iar pe de altăparte eficienţa ei, deoarece numai într-o astfel deunitate (nelipsind total şi relativa contrarietate),psihicul îşi poate realiza funcţiile lui adaptative.

Actual, interpretarea proceselor şi însuşirilorpsihice ca mecanisme puse în slujba activităţii umane,este mult mai adecvată. În decursul activităţii sale,omul trebuie să reacţioneze, să stocheze, săprelucreze informaţia. Or, pentru a putea realizaasemenea finalităţi el are nevoie de forţe psihiceadecvate şi specializate – senzorial-perceptive,

mnezice sau raţional-logice. De asemenea, omultrebuie să-şi susţină energetic activitatea, trebuie săşi-o regleze în funcţie de împrejurări, trebuie să-şiintegreze într-un tot unitar acţiunile, stările, trăirile,subordonându-le unor scopuri determinate. Iată de cerecursul la mecanismele stimulator-energizante, lacele de reglaj psihic, în fine la cele integratoare devineo condiţie sine-qua-non a desfăşurării eficiente a

activităţii.



MECANISMELE PSIHICE1. Informaţional-operaţionale

• De prelucrare primară a informaţiiloro Senzaţiio Percepţiio Reprezentări

• De prelucrare secundară ainformaţiiloro Gândireo Memorieo Imaginaţie

2. Stimulator-energizante (motivaţia,afectivitatea)

3. Reglatoare• Comunicarea• Limbajul• Atenţia

• Voinţa4. Integratoare (Personalitatea)A doua clasificare deplasează accentul pe latura

instrumentală, dinamică, vie a psihicului, pe motorul eişi mai ales pe latura sporirii eficienţei activităţii prinperfecţionarea propriilor ei mecanisme”.

Psihologia activităţilor motrice, ridică problemetot mai numeroase şi mai complexe pe măsură ce:

sportul de performanţă ia o dezvoltare totmai mare,

necesitatea de performanţă superioarăcreşte,

se cere tot mai mult găsirea şi folosireatuturor resurselor bio-psihice ale fiinţeiumane.



Acest lucru este specific nu numai sportului, cieducaţiei în general, deoarece nu numai în sport ci şi în educaţie se cer a fi valorificate superior toate

resursele umane, individul participând în activitate cu întreaga sa personalitate, cu întreaga componenţă avieţii sale bio-psihice.

Rudik5, ţinând cont de acestea, sistematizeazăprincipalele probleme ale psihologiei activităţilormotrice:

Psihologia activităţilor sportive•

Caracterizarea psihologică generală aactivităţii sportive• Psihologia ramurilor sportive• Psihologia învăţării şi a

antrenamentului Psihologia sportivului

• Studierea calităţilor sportivilor•

Trăsături generale ale personalităţiisportive• Bazele psihologice ale formării

trăsăturilor morale şi de voinţă Bazele generale ale măiestriei sportive

După profesorul Mihai Epuran problemelepsihologiei domeniului se împart în:

Psihologia ramurilor sportive Psihologia antrenamentului sportiv Psihologia concursurilor sportive Asistenţa psihologică a sportivului Psihosociologia sportului.

5

Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan.- EdituraStadion. Bucureşti.



În studiile mai noi ale profesorului Epuran6,problemele psihologiei sportului apar împărţite pedomenii ale activităţii:

1. Domeniul educaţional• Psihologia pregătirii• Formarea şi educarea specifică

pentru concurs (pregătirea de bază,

de ramură şi de competiţie)• Asistenţa psihologică a sportivului• Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza

pentru realizarea selecţiei sportive2. Domeniul acţional praxiologic

• Tipuri de activităţi corporaleo Agonistice (de întrecere)o

Ludice (de joc)o Gimnice (gimnastice)o Recreative (loisir)

• Tipuri de ramuri sportive• Antrenamentul sportiv ca activitate

de durată şi esenţială în pregătire• Concursul ca activitate specifică

3. Domeniul subiectului• Sportivul – personalitate umană încurs de perfecţionare

• Echipa – unitate social-operaţională• Antrenorul cu întreaga sa

personalitate

6

Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportulcontemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.



• Organizatorii, arbitrii, managerii,gazetarii, crainicii etc.

• Spectatorii şi reporterii4. Domeniul mecanismelor psiho-

comportamentale• Procese psiho-comportamentale

(informaţie, stocare, prelucrare,decizie, execuţie)

• Stări psihice specifice trăirii sportive• Comunicarea prin sport• Unele manifestări psihopatologice

specifice5. Domeniul demersului metodologic

• Domeniul şi obiectul specific decercetare

• Psiho-diagnoza şi psiho-diagnozaactivităţii sportive

1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIAACTIVITĂŢILOR MOTRICE

Nu se deosebesc prea mult de cele ale celorlalteramuri ale ştiinţelor psihologice. Specialiştii auclasificat metodele cercetării în psihologia activităţilormotrice după următorul plan:

1. Metode generale care alcătuiesc bazafilozofică a studiilor şi cercetărilor domeniului

• Studierea materialelor bibliografice despecialitate

2. Metode directe de culegere a datelor, deinvestigaţie

• Experimentul



• Observaţia• Ancheta, chestionarul, interviul• Anamneza• Analiza produselor activităţii• Testele

3. Metode de prelucrare a datelor • Metode statistico-matematice• Analiza calitativă a rezultatelor

cercetării4. Metode de valorificare a rezultatelor

obţinute• Redactarea studiului, comunicării,

lucrării• Publicarea în reviste de specialitate,

în culegeri de studii şi cercetări, laedituri etc.

• Alcătuirea unor programe, planşe,

schiţe etc.

1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICEALE ACTIVITĂŢII MOTRICE

Activitatea omului este denumită în psihologie cafiind totalitatea acţiunilor întreprinse în vederea

satisfacerii trebuinţelor şi intereselor. Aceasta are unpronunţat caracter social, conştient, intenţionat şiplanificat, caracteristici general valabile şi pentruactivitatea sportivă. După Rudik7, activitatea umanăcuprinde jocul, învăţarea, munca, activitateacreatoare, educaţia fizică şi sportul, activitatea deodihnă şi distractivă din timpul liber.

7

Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - EdituraStadion. Bucureşti.



În literatura de specialitate sunt structurateurmătoarele caracteristici ale activităţii motrice:

Presupune întrecerea Are la bază antrenamentul sistematic

organizat, condus şi desfăşurat Există tendinţa de a obţine o pregătire

superioară în ramura sportivă respectivă Pretinde o bună însuşire a tehnicii

executării diferitelor exerciţii

Se realizează prin manifestarea mai alesmotrică a activităţii sportive

Teoria a stabilit următoarea structură psihologicăa activităţii motrice:

1. Orientarea ideologică a activităţii;importanţa ei socială; motivaţia activităţiimotrice

2. Procedee tehnici şi operaţii de lucrufolosite3. Deprinderile şi priceperile motrice cu rol

specific4. Nivelul de dezvoltare şi particularităţile

calitative ale unor funcţii psihice5. Cunoştinţe de specialitate6. Tonus emoţional specific

7. Caracterul dinamic al activităţii8. Aspecte ale comportamentului în sport

Tot mai mult a intrat în uzanţa specialiştilortermenul de „psihologia activităţilor corporale”, înlocuind „psihologia educaţiei fizice” şi chiar pe acelafolosit actual - „psihologia educaţiei fizice şi sportului”.Mergând pe această linie trebuie precizat că sunt

cuprinse în sfera psihologiei activităţilor corporale



acele activităţi care se desfăşoară cu finalitate proprie,pe care omul le practică pentru propria creşterenormală şi dezvoltare fizică armonioasă a corpului său.

Această cuprindere a activităţilor de educaţie fizică şisport în sfera „psihologiei activităţilor corporale”suportă însă unele critici nu lipsite de temei. În primulrând activităţile corporale sunt mult mai diverse,inclusiv cele cu finalitate proprie, apoi se excludeaspectul educativ al acestor activităţi, aspect delocnelipsit de importanţă.

Profesorul Epuran M8

. consideră că în cadrulactivităţilor corporale ale omului sunt cuprinse: Activităţile ludice, de joc, care au funcţii

formative şi instructive mai puternice încopilărie, dar care apar în activitateaomului pe parcursul întregii sale vieţi(„Homo sapiens, faber et ludens”)

Activităţi agonistice, de întrecere.Concursul nu este specific activităţiisportive, dar a nu se confunda cuconcurenţa. Nu orice concurs este sport.Concursurile sportive au o extindere, olegiferare şi reglementare, o circulaţiemondială

Activităţi gimnice (gimnastice), în sensul

„dialogului” omului cu el însuşi pentruperfecţionarea sa corporală Activităţi de loisir, distractive, recreative,

pentru divertisment şi „compensareadurităţilor” vieţii cotidiene contemporane.

8

Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării activităţilor corporale IEFS. Bucureşti.



1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării motrice

Învăţarea este o activitate prin care se obţin

achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe,operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate,achiziţii care apar la nivelul individului ca „bunuri”personale, obţinându-se predominant pe bază deexerciţiu.

Învăţarea umană luată ca unitatea dintreparticularităţile individuale şi situaţia educaţională este

un rezultat şi proces deosebit de complex. Unmănunchi întreg de ştiinţe studiază din puncte diferitede vedere învăţarea umană.

Sub aspect pedagogic învăţarea constituieprocesul de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şideprinderilor necesare activităţii prezente şi viitoare.

Psihologic, învăţarea constituie dobândirea unornoi forme de comportament ca urmare a exersării,

stabilindu-se şi principalele condiţii ale învăţării: stabilirea scopului recompense şi întăriri exersare – repetare.

Psihopedagogic, învăţarea ca rezultat al acţiuniieducaţionale, presupune:

cunoştinţe

priceperi şi deprinderi obişnuinţe familiarizare, aclimatizare, adaptare performanţe etc.

Ca proces, învăţarea presupune: însuşire asimilare

modificare



restructurare întărire

iar ca acţiune operaţională dirijată pedagogic:A. predareB. instruireC. exersareD. autoinstruireE. verificare – instruire.

Învăţarea umană, spre deosebire de învăţarea laalte vieţuitoare prezintă anumite caracteristici:

a) Are caracter intenţionat şi conştient, înfuncţie de obiectivele stabiliteb) Este raţionalăc) Are caracter organizat şi planificatd) Este sistematizată şi integrată sistematice) Are la bază:

• creativitatea• selectivitatea• decizia• dependenţa omului.

Literatura de specialitate prezentă, înconformitate cu formaţia diferiţilor psihologi şipedagogi, mai multe tipuri de învăţare. Astfel,Montpellier descrie următoarele tipuri de învăţareumană (după M. Epuran):

1. Procesul condiţionării (preparaţiianticipate)

2. Învăţarea perceptivă3. Învăţarea senzorio-motrică

(comportamentală)4. Învăţarea motrică (pe baza răspunsului

kinestezic)

5. Învăţarea verbală



6. Învăţarea inteligentă (prin descoperire)La noi în ţară, Ana Tucicov-Bogdan9 descrie

următoarele tipuri de învăţare: directă prin înlănţuirea unor evenimente

succesive prin asociere verbală prin discriminare multiplă.

Ana Tucicov-Bogdan propune şi alte criterii declasificare pentru învăţarea umană:

1. Din punct de vedere al nivelului activităţiipsihice:

• latentă (neconştientizată imediat)• spontană (neintenţionată)• de tip hipnotic• conştientă (prin descoperire

creatoare)2. După modul de administrare a experienţeiumane:

• învăţare algoritmică, euristică (prindescoperire)

• învăţare programată• învăţare prin modelare şi analogie•

învăţare prin creaţie proprie3. După principalele procese şi calităţipsihice angajate:

• învăţarea senzorială (bazată pesimţuri)

• învăţarea cognitiv-mintală• învăţarea prin operaţii intelectuale

9

Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi psihologiesocială. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II



4. După scopul urmărit:• informaţională (instructivă)• formativă (educativă)• formaţia anormală (greşită)

Didactica, ştiinţa al cărui obiect de studiu îlconstituie teoria şi practica învăţării descrie mai multeteorii ale învăţării10:

1. teorii asociaţioniste (de tip stimul-răspuns,S-R)2. teorii cognitive (de forma organizării

perceptive condiţionate, a reflexelorcondiţionate de tip pavlovian)

3. teorii ale acţiunii (de învăţare prin acţiuneproprie asupra obiectelor şi fenomenelor,avându-i ca principali reprezentanţi pe J.Piaget şi la noi pe P. P. Neveranu)

4. alte teorii (neuro-fiziologice, informaţie şicomunicare, modelare, legea efectului,configuraţiei etc.)

5. teorii mai noi ale învăţării:• prin condiţionare operativă (Skinner)• prin cercetare – descoperire

(Galperin)• prin determinism şi probabilitate

(Linhard)• de tip prescriptiv, problematizator

(Brunner)

10

Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolarăI.C.P.P.D. Bucureşti.





Etapa operaţională cu caracterreproductiv

Etapa constituirii şi organizării acţiunilorcomplexe

Etapa rezolvării integrale a sarcinii pebaza autocontrolului

Mihai Epuran prezintă schematic modalităţile deexprimare ale învăţării motrice (figura 1), în felulacesta putându-se aprecia că învăţarea este procesulcomplex prin care omul îşi formează priceperi şi

deprinderi, cunoştinţe de specialitate etc., etapele învăţării fiind însăşi etapele formării deprinderilormotrice (în cazul învăţării motrice).

FIGURA 1. Modalităţi de exprimare ale învăţăriimotrice.

După cum este ştiut învăţarea este activitateacomună a profesorului cu elevul (figura 2)

FIGURA 2. Procesul instruirii: raportul dintre conţinut- profesor-elev-rezultat (după M. Epuran)

OBIŞNUINŢE ŞI PRICEPERI COMPLEXECUNOŞTINŢE DE SPECIALITATE

(ÎNVĂŢAREA INTELIGENTĂ)

DEPRINDERI

PRICEPERI



activitate de organizareşi planificare

aplicare-verificarepredare

activitate de învăţare

După cum reiese şi din figura 2 problematica învăţării este deosebit de complexă, studierea eipresupunând găsirea celor mai importanţi factoripentru a-i spori eficienţa. Mihai Epuran şi IrinaHoldevici11 sunt de părere că aceşti factori sunt:

a) Conţinutul învăţământului (ce anumetrebuie învăţat)

b) Metodele predării (metodologia didactică)c) Particularităţile celui care predă

(profesorul, pedagogul)d) Activitatea psihică a elevului în timpul

predării (activismul, receptivitatea, gradul

de înţelegere a materialului)e) Activitatea elevului pentru fiecare conţinutal învăţării (cum învaţă etc.)

f) Particularităţile şi structura personalităţiielevului (trebuinţe, aptitudini, interese)

g) Aplicarea în practică a celor învăţate

11

Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori. Editura Sport-Turism. Bucureşti

CONŢINUT PROFESOR

REZULTAT ELEV

reprezentări, idei,noţiuni, priceperi,

deprinderi etc.

percepţii, gândire, activitatevoluntară, emoţii,

sentimente, memorie,atenţie, interese etc.



O cerinţă fundamentală a procesului instructiv-educativ este asimilarea trainică a celor învăţate,astfel încât rezultatele să devină un bun optim şi

aparent al celui care a învăţat.Întregul proces al învăţării este condiţionat de

atenţie şi memorie, ca funcţii organizatoare ale vieţiipsihice.

G. Zapan este de părere că următorii factori ducla progres în învăţare:

1. Cunoaşterea şi înţelegerea sensului

activităţii2. Asimilarea scopului imediat şi al celuisocial

3. Cunoaşterea şi stimularea motivaţiei4. Cunoaşterea condiţiilor, posibilităţilor şi

fazelor de desfăşurare5. Planificarea individuală a muncii6. Organizarea prealabilă şi continuă a

muncii pe baza factorilor de progres7. Dezvoltarea unei preocupări permanente

şi adâncite pentru buna desfăşurare aactivităţii (perseverenţă)

8. Folosirea instructajului verbal, a întăririiverbale şi a demonstraţiilor

9. Utilizarea schiţelor, graficelor, planurilor

10. Organizarea locului de muncă11.Sprijinirea activităţii de învăţare pe dateintuitive, cât şi pe cunoştinţe anterioare şiactivităţi învăţate în prealabil

12.Coordonarea părţilor13.Evitarea timpilor morţi14.Subordonarea părţilor materialului de

învăţat faţă de întreg



15.Menţinerea unei constanţe relative în ceeace priveşte materialul, personalul care-lpredă şi metoda de predare, în fiecare

stadiu al procesului de învăţare16.Sesizarea dificultăţilor şi înlăturarea lor17.Sesizarea erorilor şi îndreptarea lor18.Orientarea şi concentrarea maximală a

activităţii psihice spre activitatea care sedesfăşoară

19.Utilizarea compensărilor în activitate

20.Punerea în valoare şi ierarhizarea părţiloresenţiale ale materialului şi eliminareacelor neesenţiale

21.Utilizarea unor automatisme psihologice(când este cazul)

22.Realizarea generalizărilor23.Evitarea monotoniei24.Înlăturarea excitanţilor perturbatori

25.Stimularea efortului voluntar al elevului26.Realizarea unui climat favorabil învăţării27.Evitarea formării unor deprinderi rigide,

care pot împiedica progresul28. Exersarea cu îngreunare pentru mărirea

excitabilităţii scoarţei cerebrale29.Folosirea repetărilor concentrate, cu

control şi autocontrol, urmate de repetărieşalonate30.Schimbarea ambianţei de învăţare în cazul

necesităţii modificării unor deprinderi31.Stimularea independenţei şi a activităţii

creatoare32.Exigenţă şi autoexigenţă în activitate33.Utilizarea în cadrul învăţării a unor

mijloace moderne audio-vizuale



Din aceste cerinţe multiple se evidenţiază treidirecţii principale de acţionare:

Stimularea şi motivarea elevului Organizarea şi structurarea materialului Asigurarea controlului şi autocontrolului

1.3.2. Deprinderi motrice

O definiţie a deprinderilor12: sub aspect procesual, deprinderile – care

sunt acţiuni automatizate – comportă osimplificare, o reducţie treptată aproceselor psihice implicate încomponenţa lor. Structura lor procesualăse simplifică, o dată cu automatizarea.Astfel de exemplu, deprinderile degimnastică, de desen, cele implicate înactivităţi practice etc., angajează în finalcu precădere doar canalul chinestezic.

sub aspect funcţional, deprinderile selimitează de regulă la o acţiune sauoperaţie, la un algoritm.

sub aspect formativ, în cazul deprinderilorse constată o scădere treptată, o epuizarea rezervelor potenţiale, ca urmare a

realizării lor sub forma performanţelorsituate la limita superioară a posibilităţilorde dezvoltare. Deprinderile de calculmintal, sau cele motorii, dincolo de oanumită limită, nu se mai ameliorează nicichiar în cazul supraînvăţării.

12

Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană . EdituraSincron. Cluj-Napoca. (p.339)





În funcţie de complexitatea lor(elementare şi complexe): deprinderisimple, compuse şi complexe

După efectorii care realizeazăcomportamentul motric: deprinderi fine,intermediare şi mari

După sensul utilizării: deprinderi tehnice şitactice

Din punct de vedere metodic: deprinderide bază, aplicative sau specifice unor

ramuri de sportOrice tip de deprindere se recunoaşte după: uşurinţa execuţiei familiarizarea cu situaţia respectivă inconştienţa relativă a execuţiei simplificarea actului executat.

În dinamica învăţării actelor motrice, curba

exersării (expresia grafică) depinde de mai mulţifactori: natura sarcinii particularităţile subiecţilor particularităţile procesului pedagogic condiţiile ambianţei

Deprinderile motrice în progresul realizat din

cadrul învăţării, parcurg anumite etape caracteristice.Se pot distinge:1. Etape fiziologice:

• Etapa mişcărilor inutile şi a lipsei decoordonare, datorită iradierii largi aproceselor nervoase pe cortex

• Etapa mişcărilor încordate,realizându-se o anumită diferenţiere în sistemul nervos



• Etapa execuţiei corecte, pe scoarţăproducându-se concentrareaproceselor nervoase

• Etapa însuşirii detaliate a mişcării, aformării stereotipului dinamic pe bazasistematizării proceselor de excitaţieşi inhibiţie. Apare posibilitateaconducerii deprinderii pe baza celuide-al doilea sistem de semnalizare.

2. Etapele psihologice:

• Etapa însuşirii preliminare, când seformează reprezentarea actuluimotric

• Etapa însuşirii precizate, prin legareaşi unificarea acţiunilor parţiale

• Etapa consolidării şi perfecţionăriideprinderilor, pe baza diferenţierii

fine a proceselor cerebrale, aprecizării relaţiilor lorSe descriu şi alte etape psihologice ale formării

deprinderilor motrice:• Etapa cognitivă, de familiarizare cu

sarcina• Etapa de organizare, când pe baza

feed-back-ului deprinderea devinestabilă

• Etapa perfecţionării şi aautomatizării.

1.3.3. Priceperi motrice

Posibilitatea executării deprinderilor motrice cu

eficienţă sporită în condiţii variate o numim pricepere



motrică. Există priceperi motrice elementare, careapar pe baza observaţiei, a demonstraţiei şi a altoraprin a explicare, prin activitate practică. Există de

asemenea şi priceperi motrice complexe, de tipsuperior pe baza cărora are loc valorificarea deplină a întregului complex de activităţi motrice şi intelectualeale subiectului. Acestea se formează pe bazacunoştinţelor teoretice, a bagajului motric şi aexperienţei personale a subiectului.

Obiectivul final al activităţilor motrice, în special

al educaţiei fizice şi sportului şcolar este acela de aforma priceperi motrice, de a aplica în condiţii diferiteşi variate, în muncă şi în viaţă, deprinderile motrice.

Relaţiile dintre priceperi şi deprinderi suntformulate în figura 3 de profesorul M. Epuran13.

FIGURA 3. Priceperi şi deprinderi (după M. Epuran)

exersare

(repetare)

sit

13

Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. EdituraSport-Turism. Bucureşti.

PRICEPEREELEMENTARĂ

DEPRINDERI;CUNOŞTINŢE

(scheme

operaţionale –algoritmi)

PROCESINSTRUCTIV-

EDUCATIV

PRICEPERI DE TIP SUPERIOR(creativitate şi

rezolvare deprobleme)

Situaţiinoi(b

ariere)

aplicareala situaţii

noi

aplicareaselectivă şiraţională



După cum reiese din figură, în situaţii noi suntaplicate priceperile motrice elementare, care prinexersare-repetare în cadrul procesului instructiv-educativ devin deprinderi motrice. Posibilitateaaplicării selective şi raţionale în situaţii noi adeprinderilor motrice presupune formarea priceperilorde tip superior.

Învăţarea nu se opreşte aici. Este necesarăexersarea şi organizarea până la apariţia obişnuinţeide practicare a exerciţiilor fizice, acea plăcereinterioară, acea necesitate determinată interior depractica sportului.

Specialiştii vorbesc tot mai mult desupraînvăţare, când se referă la sportul de înaltăperformanţă, ca despre procesul complex care

depăşeşte în execuţie şi randament însăşiautomatizarea deprinderilor motrice, a priceperilor-obişnuinţelor.

În procesul instructiv-educativ se formează şi unimportant bagaj de cunoştinţe de specialitate.Învăţarea poate avea următoarele etape:

Imagini senzoriale (senzori-motricitate)

Informaţii despre realitate Concepte şi principii Rezolvarea de probleme şi creativitate

J. Piaget descrie următoarele momente: Senzori-motor Simbolic-perceptual Gândire intuitivă

Operaţii concrete ale gândirii



Gândiri formale

1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică

W. Hovvroka este de părere că factorul conştiinţăeste determinant în privinţa structurii şi desfăşurăriiactivităţii motrice a fiinţei umane, stabilind totodatăfactorii care condiţionează desfăşurarea activităţiimotrice:

a. conştiinţa scopului activităţii

b. conştiinţa comenzii interioare a lucruluic. conştiinţa situaţiei determinate aobiectivului acţiunii

d. motivaţia prin conştientizarea subiectului,sportivul stabilind o logică interioară afiecărei sarcini motrice („de ce?”, „pentruce?”, „ce este necesar?”, etc.)

Logica interioară a sarcinilor motrice include

necondiţionat şi: conţinutul acţiunii coordonatele spaţio-temporale volum intensitate complexitate participare psihică etc.

Funcţia conştiinţei în activitatea motrică nu esteşablonizată, ea are un caracter variat, dinamic înraport de:

desfăşurarea logică a activităţii motrice alegerea corespunzătoare a mijloacelor de

realizare efectuarea propriu-zisă a mişcării

analiza desfăşurării acţiunii motrice



corectarea greşelilor de execuţie realizarea scopului prin îndeplinirea

corectă a sarciniiSe pot stabili următoarele funcţii succesive ale

conştiinţei în activitatea motrică mergând pe liniaştiinţei organizării propuse de Mircea Maliţa (O.R.T.D.I.,„Cronica anului 2000” Editura Politică). Fiecare dintreaceste funcţii (figura 4), cât şi participarea întregiiconştiinţe în realizarea activităţii motrice a omuluidepinde de anumiţi factori:

1. gradul complexităţii situaţiei în care sedesfăşoară actul motric respectiv2. natura şi caracterul acţiunii (determinate de

scop)3. particularităţile subiectului referitoare la

experienţa motrică anterioară, experienţa luisocială şi structura personalităţii

FIGURA 4. Funcţiile succesive ale conştiinţei

Se consideră, pe bună dreptate, că accentuareaintelectualizării învăţării motrice are repercusiunipozitive asupra corectitudinii execuţiei mişcării, asupracontrolului şi autocontrolului întregii activităţi motrice.Cum se poate realiza acest lucru? Printr-o mai eficientăutilizare a metodelor didactice în învăţare: explicaţie,

ANTICIPAREA --------------------→

PROGRAMAREA -----------------→

COORDONAREA -----------------→

CONTROLUL ----------------------→

REGLAREA ACŢIUNII ---------→



descriere, expunere verbală a sarcinii, princonştientizarea fiecărui moment al învăţării.

Dacă în primele etape ale învăţării motrice

conştiinţa se concentrează pentru a găsi răspuns la întrebările „ce?”, „cum?”, „de ce?”, pe măsura formăriideprinderilor motrice (ca principal element al sarciniimotrice) sub influenţa cunoştinţelor dobândite sereduce treptat necesitatea concentrării maxime aatenţiei asupra modului de execuţie a sarcinii, iarparticiparea conştiinţei poate scădea ca intensitate

fiind transferată spre rezolvarea situaţiilor concrete, pebaza principiului dominaţiei explicat de Uhtornski. Pemăsura automatizării deprinderilor motrice,intensitatea participării conştiinţei scade, acestearealizându-se pe baza unor structuri cerebrale parţialinhibate permiţând eliberarea conştiinţei.

Krestovnikov explică, de altfel, că în timpulmişcării automatizate există posibilitatea intervenţiei

conştiinţei atunci când situaţia concretă o cere, sauatunci când subiectul doreşte acest lucru, deprinderilemotrice fiind componente ale activităţii voluntare aomului. De altfel, gradul participării conştiinţei înactivitatea motrică a omului depinde de o serie defactori:

gradul complexităţii situaţiei în care se

desfăşoară mişcarea vârsta socială a subiectului caracteristicile tipului său de reflectare a

realităţii modul de acumulare şi de fixare a

experienţei motrice individuale genul şi caracteristicile acţiunii motrice

respective



Un rol deosebit al conştiinţei în activitateamotrică a omului se manifestă în conducerea acesteiactivităţi (figura 5)

FIGURA 5. Secvenţele conducerii prin obiective

1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE ÎN SPORT

Una dintre problemele fundamentale alepsihologiei activităţilor motrice este pregătirea

psihologică a sportivului. De altfel, în pregătirea şi

DETERMINAREA OBIECTIVELOR

COMPARAREA OBIECTIVELOR CU PERFORMANŢELEACTUALE POSIBILITĂŢII DE PROGRES

CERCETAREA STRATEGIILOR POSIBILE

ALEGEREA STRATEGIILOR

APLICAREA



obţinerea marii performanţe, începând chiar de laselecţie, este de neconceput să nu participe toţifactorii, să nu existe o înaltă colaborare între sportivi –

antrenori – oameni de ştiinţă (inclusiv psihologi). Teoreticienii consideră că pregătirea psihologică

este unul dintre factorii antrenamentului sportivcontemporan. M. Epuran o defineşte ca un ansamblude măsuri generale şi speciale ce urmăresc să dezvolteacele laturi ale psihicului care sunt solicitate deactivitatea sportivă şi-l fac capabil pe individ să obţină

mari progrese la antrenamente şi rezultate bune laconcursuri14.Rolul pregătirii psihologice:

Asupra sportivului angrenat în activitatecu întreaga sa personalitate

• Să-i formeze capacitatea demobilizare a tuturor resurselor

• Să-i formeze capacitatea deautoconducere

• Să-i dezvolte capacitatea de a învinge greutăţi

• Să-l ajută să se adapteze condiţiilorschimbătoare

În antrenamente:• Să verifice capacitatea sportivului de

a concura În performanţă

• Îşi aduce contribuţia nemijlocită lacreşterea ei

Conţinutul pregătirii psihologice a sportivului:

14




1. Pregătirea psihologică de bază -fundamentul oricărei performanţe sportivedin punct de vedere psihologic:

• Educarea unor procese psihice:o Intelectuale (senzaţii, percepţii,

reprezentări, gândire, memorie,inteligenţă, etc.)

o Afective (emoţii, sentimente,dispoziţii, pasiuni)

o Volitive (voinţa, etc.)

• Formarea şi dezvoltarea unortrăsături psihologice ale personalităţii(interese, atitudini, aptitudini,temperament, caracter, etc.)

2. Pregătirea psihologică specială de ramurăsportivă:

• Cunoaşterea calităţilor ce trebuie

dezvoltate în antrenamente• Cunoaşterea posibilităţilor de acompensa unele lipsuri

• Cunoaşterea trăsăturilor importantepentru ramura respectivă:o Intelectuale:

Dezvoltarea calităţii atenţieişi spiritului de observaţie

Formarea şi dezvoltareapercepţiei specializate

Educarea gândirii şimemoriei

o Afective: Rolul emoţiilor în activitatea

sportivă



Afectivitatea şi educarea ei în sport

Educarea calităţilor moraleo Volitive:

Cunoaşterea căilor educăriicapacităţii de a depuneeforturi de voinţă

Cunoaştereaparticularităţilor psihologiceale învăţării, ale formării şi

perfecţionării deprinderilorşi priceperilor motrice• Educarea personalităţii sportivului:

Educarea intereselor,aptitudinilor,temperamentului,caracterului

Dezvoltarea cunoştinţei desine şi a capacităţii deautoconducere şiautoeducare

Profesorul M. Epuran descrie următoarele trepteşi laturi ale pregătirii psihologice (figura 6.)

FIGURA 6. Treptele şi laturile pregătirii psihologice.

INTELECTUAL AFECTIV VOLITIV DE PERSONALITATE

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU CONCURS

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ SPECIALĂ DE RAMURĂ



Considerând antrenamentul sportiv ca unitate aprocesului de pregătire, instruire şi educare,cuprinzând cele trei trepte din punct de vederepsihologic (pregătirea de bază, de ramură şi deconcurs) şi cele patru laturi (intelectuală, afectivă,volitivă şi însuşiri ale personalităţii), putem formula

atât unele cerinţe ale antrenamentului faţă de sportivcât şi problemele psihologice fundamentale aleantrenamentului sportiv. Dintre cele mai importanteprobleme psihologice ale antrenamentului amintim:

Elementele fundamentale ale învăţării şiinstruirii şi particularităţile acestora înactivitatea sportivă:

•

structura materialului de învăţat• comportamentul elevului/sportivului• procesul psiho-pedagogic al învăţării

Psihologia elevului/sportivului:• dorinţa de a muncii• aptitudini specifice• climatul socio-afectiv

Aspecte ale controlului – aprecierii –evaluării:• aferentaţia inversă (internă şi

externă)• probe, norme, teste etc.

1.4. Motivaţia în sport

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ



Prin motivaţie, se înţelege „totalitatea mobilurilorinterne ale conduitei, fie că sunt înnăscute saudobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple

trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”15. Deregulă, orice act de conduită este motivat.

O distincţie se impune cu uşurinţă. Există: pe de o parte datele mediului – obiectele

şi evenimentele externe iar pe de altă parte – nevoile interne,

intenţiile, aspiraţiile, sarcinile de adaptare

a individului.În determinismul complex al conduitei, datelemediului constituie, în general, factori de incitare sauprecipitare, cauzele externe, în timp ce motivele ţin defactorul intern, de condiţiile interne, care adesea seinterpun între stimulii externi şi reacţiile persoanei,susţinând şi direcţionând conduita. Sursa acţiuniitrebuie căutată propriu-zis nu numai în afara sau înăuntrul organismului, ci în interacţiunea dintreindivid şi mediu. Întotdeauna cauzele externeacţionează prin intermediul condiţiilor interne.

„Factorul extern în sine care declanşează (saustopează) un proces oarecare – scrie Zörgö B.16 – nupoate fi considerat motiv al fenomenului declanşat,fără raportarea sa la o necesitate, o intenţie sau

aspiraţie a subiectului”.Motivele sunt factorii care – în condiţiile externedate – declanşează, susţin şi orientează activitatea. Ele îndeplinesc două funcţii:

15 Roşca Al. – (1943) – Motivele acţiunilor umane. EdituraInstitutului de psihologie al Universităţii. Cluj.16

Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele fundamentale alepsihologiei”. Sinteze I. Editura Academiei RSR. Bucureşti. (p. 168)



pe de o parte o funcţie de activare, demobilizare energetică

pe de altă parte – o funcţie de direcţionarea conduitei, vectorială.

Gama motivaţiilor umane poate fi descrisă însuita de noţiuni:

trebuinţa – concept psihofiziologicfundamentale, care desemnează anumitestări interne; nevoia semnifică adesea oanumită lipsă sau deficit.

o dată cu trebuinţa se naşte impulsul saupropensiunea care constă:• fiziologic, în apariţia unei excitabilităţi

accentuate a centrilor nervoşicorespunzători,

• psihologic, în trăirea unei stări deactivare, de tensiune, de preparare a

acţiunii. Trebuinţa şi impulsul(propensiunea) alcătuiesc o unitate,sunt două laturi ale aceluiaşifenomen.

d orinţa este o trebuinţă conştientizată, oactivare emoţională orientată spreobiectul ei, obiect întrevăzut sau proiectatconştient.17

intenţia marchează trecerea de la motivespre scopuri sau proiecte, indicândcristalizarea aspectului direcţional almotivului

scopul este prefigurarea mintală arezultatului, a efectului dorit; un gând

17

Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie.Editura Albatros. Bucureşti.



prezent asupra a ceea ce urmează să seobţină în viitor (J. Drever). Dacă scopulpropus nu a fost atins, intenţia nu s-a

realizat, tensiunea psihică nu se stinge, cise menţine sub formă de impuls(cvasitrebuinţă) pentru continuareapreocupării de problemă. Acceptarea uneisarcini impune intenţia de a o duce pânăla capăt, chiar dacă pe parcurs intervineindicaţia de a nu mai continua.

aspiraţia este – după Ch. De Lauwe18

-„dorinţa activată de imagini, modele caresunt implicate într-o cultură ...”, năzuinţaspre scopuri ce depăşesc condiţiile la carea ajuns subiectul. Spectrul de aspiraţii caşi modurile de satisfacere a dorinţelor şiaspiraţiilor sunt prefigurate social.

idealul îşi are originea în sistemul devalori al persoanei sau grupului,prefigurând în funcţie de realităţi un scopfinal al acţiunii lor. Configurat în imaginesau formulat prin idei, idealul presupune oopţiune valorică de perspectivă, carecapătă expresie în programul de viaţă alindividului.

interesele – relevă „corespondenţa întretendinţele subiectului şi o serie de obiecteşi acţiuni, astfel încât subiectul seorientează activ şi din proprie iniţiativăspre obiectele sau acţiunile respective, iaraceasta reprezintă o valenţă majorăpentru subiect, îl atrag şi-i dau satisfacţie.

18

de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a aspiraţiilor .Editura Dacia. Cluj.



Deci interesul reuneşte trebuinţe, motive,tendinţe, scopuri într-o modalitate relativstabilă de raportare activă la ceva, după

un criteriu de ordin utilitar”.19

În spatele acţiunilor umane este postulată opiramidă a trebuinţelor cu mai multe paliere. Sepropune un model ierarhic care are la bază motivelefiziologice: trebuinţă de hrană, de odihnă, de adăpost,pulsiune sexuală etc. Odată satisfăcute acestetrebuinţe de bază la un prag raţional, se creează o

fâşie de siguranţă, un câmp disponibil pentru reliefareamotivelor supraordonate. Pentru fiecare palier saucategorie există un minim necesar, un prag desatisfacere dincolo de care apar în lumină nevoi deordin imediat superior.

Piramida motivelor umane schiţată de Maslow încă din anii '50, cuprinde în ordine opt nivele:

1. Motive fiziologice

2. Motive de siguranţă, legate de menţinereaechilibrului emoţional, asigurareacondiţiilor de muncă şi de viaţă

3. Motive sociale , corespunzând trebuinţeide afiliere, apartenenţă la un grup, deidentificare cu alţii

4. Motive relative la eu : nevoia de apreciere,

de stimă şi aprobare socială, nevoia destatut5. Motive de autorealizare : obiectivare şi

sporire a potenţialului creativ6. Motivaţia cognitivă sau epistemică . Forma

ei iniţială este curiozitatea, privită ca otrebuinţă de a obţine informaţie fără a

19

Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie.Editura Albatros. Bucureşti. (p.371)



avea nevoie de adaptare imediată.Berlyne20 face distincţie între curiozitateaperceptivă, care este o simplă prelungire

a reflexului de orientare şi curiozitateaepistemică, adică nevoia devenităautonomă de a şti, de a cunoaşte, proprienumai omului.

7. Motive estetice : orientare spre frumos,simetrie, puritate

8. Motive de concordanţă între cunoaştere,

simţire şi acţiune, ceea ce înseamnăreechilibrări ale conduitei şi integrareapersonalităţii sub unghiul validităţii.

Pe baza studiilor privind motivaţia pentru muncă,M. Faverge21 schiţează relaţia de ordine în structuratrebuinţelor operante în acest domeniu (figura 7)

20 Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by exploratory and epistemic behavior. În “Psychology: a study of science” Editura S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill21

Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en psychologieapliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris



FIGURA 7. Relaţia de ordine în structura trebuinţelor

În sport motivaţia este legată de satisfacţiadirectă a omului care practică sportul, care obţine unsucces sportiv, o anumită performanţă. Specialiştii auconstatat legătura directă dintre performanţă şimotivaţie: rezultatele sunt mai bune în cazul uneimotivaţii sociale mai profunde.

După Rudik22 motivele activităţii sportive sunt:1. Motive directe:

• Satisfacţia produsă de activitateamusculară, de mişcare• Satisfacţia estetică produsă de

frumuseţea diferitelor mişcări• Tendinţa omului de a se manifesta

curajos şi hotărât

22

Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportulcontemporan - Editura Sport-Turism. Bucureşti.

TREBUINŢE FIZIOLOGICE

TREBUINŢA DE SIGURANŢĂ

TREBUINŢA DEAFILIAŢIE

APARTENENŢĂDE GRUP

NEVOIA DESTATUT DE

APRECIERE

NEVOIA DEINIŢIATIVĂ

NEVOIA DE DEZVOLTARE



• Tendinţa întrecerii, elementele deconcurs

• Tendinţa de a obţine performanţesportive de valoare.

2. Motive mijlocite:• Tendinţa de a deveni puternic şi

sănătos prin practicarea exerciţiilorfizice şi a sportului

• Tendinţa de pregătire pentruactivitatea profesională prin sport

• Sentimentul datoriei, necesitatearespectării normelor şcolare etc.

• Înţelegerea importanţei sociale aactivităţii sportive.

3. Interese, ca orientări specifice a cunoaşteriicătre activitatea sportivă.A. T. Puni23 este de părere că există o anumită

dinamică a motivelor pentru practicarea sportului,stabilind în acest sens trei etape:1. Etapa prospectivă iniţială:

• Necesitatea de mişcare• Necesitatea îndeplinirii obligaţiilor• Necesitatea de a practica un sport

2. Etapa activităţii sportive individuale:•

Trezirea şi dezvoltarea interesuluipentru sport• Trăirea succeselor sportive• Obţinerea unor performanţe sportive• Necesitatea efortului fizic

3. Etapa măiestriei sportive:23

Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti



• Tendinţa obţinerii măiestriei sportive• Câştigarea de titluri sportive• Dezvoltarea ramurii sportive

respective• Tendinţa transmiterii experienţei

pentru generaţiile tinerePuni este de părere că motivele sunt în strânsă

legătură cu interesele. După M. Bonet (d. M. Epuran)cele mai importante motive care-i determină peoameni să practice anumite ramuri de sport sunt:

1. Afirmarea de sine:• Autocunoaştere, perfecţionare,

autodepăşire• Nevoia de a se face acceptat• Nevoia de a primi un rang într-o

colectivitate• Nevoia de a fi aprobat

• Nevoia de prestigiu2. Tendinţele sociale:• Căutarea contactului uman• Căutarea grupului, tendinţe de

afiliere• Nevoia de integrare în cadrul

instituţional în care se desfăşoară

activitatea sportivă3. Interesul pentru competiţii:• Nevoia de a participa la o întrecere

sportivă• Nevoia de a-şi măsura „forţele”• Nevoia de succes, de neprevăzut, de

a trăi tensiunea competiţiei4. Dorinţa de a câştiga:



• Dorinţa de achiziţie, de posesie agloriei sportive

• Aspecte ale afirmării de sine legatede locul Io Dorinţa de a fi tot atât de bun ca

ceilalţio Dorinţa de a se realizao Nevoia de a se face cunoscut,

acceptato Nevoia de dominare a altora

• Tendinţe agresive în raport cuadversarul

• Nevoia de compensaţie• Nevoia de a-şi face datoria.

5. Aspiraţia de a deveni sportiv de frunte:• Nevoia de exigenţă faţă de propria

activitate

• Tendinţa legată de autoafirmare• Interese materiale• Dorinţa de a câştiga pentru ţară, club• Influenţa altor campioni

6. Căutarea compensaţiei:• Compensaţia de completare şi

echilibrare

• Compensaţia de depăşire ainferiorităţii• Compensaţia de substituire a

anumitor nereuşite ale vieţii7. Nevoia de mişcare:

• Satisfacţiile produse de actul motric• Posibilitatea consumării energiei

disponibile



8. Agresivitatea şi combativitatea:• Tendinţa de depăşire şi autodepăşire

9. Gustul riscului:• În funcţie de caracteristicile tipului de

personalitate ale individuluiSe pune întrebarea „Cum poate fi motivat

sportivul de performanţă?”.Răspunsurile la această întrebare – problemă

depind de mulţi factori, de sportiv, de antrenor, de

ambianţă etc. Considerând participarea psihologiei lapregătirea şi realizarea performanţei sportive putemaprecia că antrenorului îi revin cele mai importantesarcini pentru motivarea sportivilor de performanţă(figura 8)

FIGURA 8. Participarea psihologiei la pregătireasportivă

MEDIC SPORTIV PSIHOLOG SPORTIV

ANTRENOR

ANALIZEAZĂ SITUAŢIAPLANIFICĂ ŞI REALIZEAZĂ PREGĂTIREAPREGĂTEŞTE NEMIJLOCIT SPORTIVUL

M. Epuran24 îi citează pe Ogilvie şi Tutkoprezentând câteva modalităţi de motivare a sportivilorde performanţă:

24




1. Motivarea în cazul întâlnirii sportivului cuun adversar obişnuit:

• Se face apel la sentimentul

responsabilităţii• Antrenorul îşi exprimă încrederea în

victorie• Antrenorul insistă asupra tradiţiei

existente2. Motivarea în cazul întâlnirii cu o echipă

valoroasă:

• Se arată că întâlnirea poate fi unicaocazie a anului• Se insistă asupra faptului că această

întâlnire este cea mai importantăverificare

• Se creează sportivului o anticipareentuziastă

3. Motivarea sportivilor în situaţia în careantrenorul este sigur că întâlnirea se vasolda cu o înfrângere:

• Arată că în sport există şi victorii şi înfrângeri

• Subliniază că rezultatul final nu estecel mai important lucru

• Stabileşte ţeluri pentru fiecare sportiv• Insistă ca fiecare sportiv să facă tot

ce poate pentru a obţine victoria4. Motivarea sportivilor în situaţiile în care

par să aibă de-a face cu un adversar uşorde învins:

• Se atrage atenţia că fiecare sportiveste răspunzător de ceea ce face



• Fiecare este avertizat să nu ialucrurile prea uşor

• Antrenorul realizează o abordarerealistă a situaţiilor ce pot apărea întimpul competiţiei

5. Cum se realizează redresarea în cazulunei „căderi” când se pare că nimic „numerge”:

• Se insistă asupra faptului că fiecaretrebuie să dea tot ce poate

• Se arată că răspunderea pentrusituaţia existentă revine antrenorului• Sportivii sunt îndrumaţi să se ocupe

de ei înşişi6. Revenirea după o înfrângere „la limită”:

• Sublinierea dezamăgirii• Se arată că înfrângerea este totuşi

firească• Se exprimă încurajarea şi încrederea

în sportivi7. Revenirea după o înfrângere severă:

• Trebuie trezită încrederea în forţeleproprii

• Trebuie să se demonstreze faptul că

se poate progresa în continuare• Antrenorul trebuie să evite trecereala sancţiuni

8. Conducerea echipei după o victorie „lalimită”:

• Antrenorul trebuie să caute sămenţină starea echipei (sportivului)

• Trebuie arătat că „suntem pe drumulcel bun”





• Antrenamente asemănătoareconcursurilor, cu mare încărcăturăafectivă

1.4.2. Mijloacele intuitive în sport

Redăm în continuare25 principalele mijloaceintuitive, ca factori primordiali în ajutorul cuplului

profesor – elev/antrenor – sportiv în învăţare:A. Mijloace intuitive directe: a) Execuţie proprie:

o Percepţii proprioceptive: experienţa motrică şi

execuţiile de probă execuţii cu îngrădire şi

orientare spaţialăo Percepţii vizuale:

execuţie cu ajutorulprofesorului/antrenorului

observarea propriei mişcări mişcări proprii în oglindă

o Percepţii mixte: cu ajutorul aparatelor şi

manechinelor execuţia cu parteneri pasivi,

semiactivi şi activib) Execuţia altora:

o Percepţii neintenţionate(formarea noţiunilor empirice)

25




o Percepţii intenţionate: demonstraţia

profesorului/antrenorului execuţia spontană a altora

B. Mijloace intuitive indirecte:a) Execuţie proprie:

o fotografia, kinograma, filmul,videorecordingul, etc.

b) Execuţia altora:o fotografia, kinograma, filmul,videorecordingul, etc.

C. Elemente intuitive care fac trecerea de lasenzorial la logic:

a) Schiţele şi desenele exerciţiuluib) Manechine miniaturi (hamleţi)c) Imaginarea execuţiei

1.4.3. Particularităţile educării voinţei

Aşa după cum am mai arătat una dintrecomponentele cele mai importante ale pregătiriipsihologice o constituie educarea voinţei, a capacităţiide a depune eforturi de voinţă. Educarea calităţilorvolitive presupune următoarele cerinţe:

1. Utilizarea în pregătire a condiţiilormeteorologice nefavorabile2. Varietatea traseelor, terenurilor, locurilor

de antrenament, amplasarea diferită şivariată a aparatelor

3. Alegerea unor exerciţii speciale şi acondiţiilor de executare a acestora

4. Sarcini suplimentare în stadiul deoboseală



5. Utilizarea îngreuierilor şi a rezistenţei6. Prelungirea timpului de lucru peste cel de

concurs, reducerea spaţiului de acţionare

7. Crearea unor false dificultăţi, a unorobstacole aparente

8. Probarea traseelor, a locurilor, aaparatelor în regimul de concurs

9. Probe, turnee, concursuri cu profil deantrenament

10.Concursuri cu adversari diferiţi (mai

slabi/mai puternici)11.Utilizarea handicapurilor12.Desfăşurarea lecţiilor, a antrenamentelor,

în prezenţa arbitrilor, vizitatorilor,spectatorilor etc.

13.Crearea unor obstacole neaşteptate cudiferite grade de dificultate

Educarea calităţilor volitive în procesul de

antrenament se realizează conform figurii 9 (după Jarov)

FIGURA 9. Educarea calităţilor volitive în procesul deantrenament 26

26

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor . EdituraSport – Turism. Bucureşti

EDUCAREA CALITĂŢILORVOLITIVE ÎN PROCESUL DE

ANTRENAMENT

ÎNTÂMPLĂTOARE

CONŞTIENTĂ/ORIENTATĂ

CUNOŞTINŢE, CONVINGERI PRACTICĂ, EXERCIŢII

CERINŢE



Se consideră că şi actul volitiv cuprinde anumiteetape în realizarea lui, etapizare în concordanţă cuevoluţia pregătirii sportivului:

etapa de pregătire execuţia propriu-zisă etapa de apreciere a rezultatelor obţinute o nouă pregătire pentru o execuţie

superioară, etc.După fiecare utilizare a calităţilor volitive a

sportivului, apare posibilitatea perfecţionării lor.În evoluţia pregătirii şi a performanţelor

sportivului, rezultatele obţinute sunt apreciate diferit

(figura 10) şi în consecinţă antrenorul, cunoscândaceste caracteristici are posibilitatea şi trebuie să iatoate măsurile pentru înlăturarea aspectelor negative,pentru o motivare intrinsecă a pregătirii în vedereaobţinerii unor performanţe din ce în ce mai valoroase.

COMPLICAREAPROCESULUI DEANTRENAMENT -

ÎNLĂTURAREACONDIŢIILOR DE„SERĂ”

GREU ÎNANTRENAMENT

UŞOR ÎNCONCURS

APROPIEREACONDIŢIILOR

ANTRENAMENTULUI

CU CELE ALECONCURSULUI



FIGURA 10. Variante de apreciere a rezultatului obţinut (după Jarov 27 )

27

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor . EdituraSport – Turism. Bucureşti

REZULTATULOBŢINUTPOZITIV

(ATINGEREAOBIECTIVELOR)

NEGATIV(NEREALIZAREAOBIECTIVELOR)

BUCURIA

VICTORIEI

RECUNOAŞTEREA

CURAJOASĂ AGREŞELILOR

ÎNGÂMFAREA AMĂRĂCIUNEA

ÎNFRÂNGERIIDEPRIMAREA

CONŞTIIN

ŢA

DATORIEI

ÎMP

LINITE

SUBAPRECIER

EAUŞOARĂ

A

ACTIVITĂŢIIP

ROPRII

AUTOANALIZ

A

ANALIZACU

AJUTORULAL

TORA

AUTO

ÎNCRED

EREA

ÎNFUMURA

RE

A,VEDETISM

UL

DEZORIENTA

REA

PANICA



1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIACONCURSURILOR SPORTIVE

Specialiştii din domeniul psihologiei activităţilor

motrice au formulat anumite caracteristici psihologiceale concursurilor sportive. Dintre acestea (după M.Epuran), cele mai importante ar fi:

1. Întrecerea este caracteristicafundamentală a activităţii sportive,putându-se distinge aspecte alepsihologiei individului şi aspecte alepsihologiei sociale. Prin sport individul şi

grupul sunt obişnuiţi să învingă anumiteobstacole (de spaţiu, timp, greutate,adversari etc.), să obţină anumiteperformanţe şi recorduri, să aibă ocomportare sportivă (fair-play).”Important este să participi, nu săcâştigi !” spunea iniţiatorul Jocurilor

Olimpice moderne, baronul Pierre deCoubertin.2. Întrecerea nu este concurenţă, ci este

concurs, care se desfăşoară pe bază deregulamente bine stabilite şi cunoscute deadversar. Sportivul în concurs, nuurmăreşte să-l distrugă pe adversar, cidoar să-l întreacă, oferindu-i acestuia

posibilitatea revanşei cinstite.



3. Combativitatea în sport nu esteagresivitate, nu presupune tendinţadistructivă pe care alte activităţi (teroriste

de exemplu) le incubă. Combativitateapresupune tendinţa de opunere unulaltuia cu dorinţa de depăşire şiautodepăşire.

4. Emulaţia este principiul stimulativ alactivităţii sportive, ea dă sentimentulrivalităţii sportive, este însăşi seva

acesteia.5. Există o motivaţie, fie directă fie socială aparticipării la concurs, deoarece înconcurs sportivul participă cu întreaga sapersonalitate, motivaţional îmbinându-seelemente variate care „merg până în celemai intime colţuri ale personalităţiisportivului”28

6. În concursuri se realizează verificarea şiierarhizarea sportivilor, aceastaconstituind baza aprecierii, a cunoaşterii şiautocunoaşterii sportivilor. Din acestpunct de vedere, concursul, deşi este doarun moment al activităţii sportive (uneoridurând câteva secunde), este elementul

hotărâtor al acestei activităţi.7. Concursul sportiv are o condiţionaresocială bine determinată, incluzând nunumai sportivii şi arbitrii, ci şi tehnicienii,organizatorii, ziariştii, spectatorii etc. Sepoate vorbi despre o psihologie specificăcompetiţiei sportive, care studiază atât

28

Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.Revista E.F.S. Bucureşti.



particularităţile individuale ale celorangrenaţi în concurs cât şi particularităţilegrupurilor sportive.

8. Competiţiile sportive presupun existenţaunor regulamente bine stabilite şicunoscute atât de sportivi cât şi deorganizatori, public, etc. Concursul sportiveste legiferat, arbitrilor revenindu-le odeosebită responsabilitate în acest sens,angajându-i pe ei, pe sportivi, pe

spectatori ori pe organizatori atât moralcât şi juridic. Apare bine determinată şiresponsabilitatea antrenorilor, a medicilor,a psihologilor etc.

În unanimitate, specialiştii domeniului sunt deacord că se poate vorbi despre psihologia sportivului înconcurs, incluzând aspecte psihologice ale tacticii,stările emoţionale ale sportivului, aspecte ale voinţei şi

ale personalităţii etc.

1.5.1. Psihologia comportamentului tactic

Psihologia comportamentului tactic formulată deM. Epuran (figura 11), apare ca un inel reflex în care pebaza percepţiei şi analizei situaţiei, utilizând memoria

motrică care are un rol deosebit, se realizeazărezolvarea mintală a acestei situaţii, de unde, până larezolvarea practică şi la rezultat nu mai este decât unsingur pas.

FIGURA 11. Psihologia comportamentului tactic (M.Epuran)



Prin cunoaşterea particularităţilor şi a experienţeianterioare a sportivului, cuplul antrenor – sportivalcătuiesc planul tactic pe care sportivul îl aplică. Lafinal, specialiştii realizează împreună cu sportivulanaliza psihologică a comportamentului tactic.

1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs

Pregătirea psihică pentru concurs a sportivuluiurmăreşte „formarea unui sistem de atitudini şiconduite cu caracter operaţional şi reglatoriu”29 cuscopul obţinerii unor performanţe superioare în condiţiide concurs. Această formă a pregătirii, ca ocomponentă indispensabilă a antrenamentului sportivpresupune o pregătire psihică generală şi o pregătirepsihică pentru un concurs anume.

Profesorul Epuran sintetizează pregătirea psihicăpentru concurs descriind aspectele, conţinutul şi stărilede preparaţie specifice (tabelul 1).

29

Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.Revista E.F.S. Bucureşti.

MEMORIE ACCEPTORULACŢIUNII

PERCEPERE ŞIANALIZASITUAŢIEI

REZOLVAREAMINTALĂ ASITUAŢIEI

REZOLVAREAPRACTICĂ ASITUAŢIEI

REZULTAT

Aferenţaţie inversă



TABELUL 1. Pregătirea psihică pentru concurs30.

OBIECTIVE: formarea sistemului de atitudini şi conduite operaţionale –„stări de preparaţie” – care asigură obţinerea performanţelor bune deconcurs.

ASPECTE CONŢINUT STĂRI DE PREPARAŢIE1.Pregătiregenerală:

Atitudini,

deprinderi şiobişnuinţede aconcura(agonistice)

2.Pregătire pentruun anumitconcurs: Atitudini şi

conduiteadecvateunui anumitadversar şicondiţiilorconcrete deconcurs

Acţiuni vizând:

motivaţie pentruperformanţă şi

înaltesentimente

morale conştiinţa

scopului capacitatea

autoreglăriiafective şivoluntare

echilibru afectiv antrenamentul

mental încrederea înforţele proprii

combativitatea spiritul colectiv,

de echipă fair-play-ul menţinerea

prospeţimii

A.Dispunerea:

motivaţie, nivelde aspiraţie –

princunoaştereaadversarului şiautocunoaştere

B.Anticiparea: elaborarea

planului tacticşi aconduitelor

„dramatice”C.Angrenarea–modelarea: experimentare

a mentală şipractică aplanului

30




psihice rezistenţă

psihică la stresşi frustrări

activitate încondiţii deoboseală

efortul voluntar

propusD.Aplicarea–adaptarea:

autoreglareainteligentă şicreatoare înconcurs

E.Analiza: concluzii

pentruameliorareaconduitei în

concursurileurmătoare

După cum reiese din tabelul 1, Epuran şiHoldevici formulează cele trei probleme mari alerealizării obiectivelor referitoare la „preparaţia”sportivului pentru concurs. Vorbim despre o stare de„preparaţie” din două motive esenţiale:

Aceasta nu se poate realiza dacă nuexistă o bună pregătire psihologică debază şi o pregătire psihologică specială deramură.

Pregătirea psihologică pentru concurs,presupune o stare de preparare asportivului din toate punctele de vedere:

intelectual, afectiv, volitiv, depersonalitate etc.

Se caută crearea la sportivi a acelei orientăricare priveşte mai ales modul cum trebuie folosite însuşirile şi calităţile dobândite în pregătire, precum şiobţinerea unor atitudini specifice

Principalele aspecte ale pregătirii psihologice

pentru concurs sunt:



1. Dispoziţia de start , starea psihică generală în care se găseşte sportivul înainteaconcursului. De menţionat că fiecare

sportiv se poate manifesta diferit de la unconcurs la altul, sau faţă de aceleaşicategorii de concursuri. Puni consideră căexistă următoarele stări de start:

• Febra de start , când sportivul esteagitat, nu-şi găseşte locul, vrea săconcureze dar nu reuşeşte să se

concentreze, este nervos şinemulţumit etc.• Apatia startului, când sportivul este

fie mult prea liniştit, fie se teme, nudoreşte să concureze, nu ar vrea săfacă parte din echipă, estesomnolent, fără nerv etc.

• Starea „gata de luptă” este stareaoptimă. Antrenorul are datoria săutilizeze toate mijloacele şi măsurilede care dispune pentru a-l aduce pesportiv în această stare optimăpentru concurs, inclusiv prin bunadirijare a pregătirii organismuluipentru efort. Având în vedere că

dispoziţia de start poate apare cu 24-48 de ore înaintea concursului,antrenorul se va orienta asupra întregii „preparaţii” a sportivuluipentru concursul respectiv.

2. Supraexcitarea emotivă (stresul) esteaspectul care trebuie evitat. Sportivul



trebuie supus în timpul pregătirii laeforturi de aşa natură încât:

• să facă faţă manifestărilor afective

puternice din timpul competiţiei• să dispună de pregătirea volitivă

pentru învingerea oboselii, trecereavoluntară peste „punctul mort” etc.

Formarea atitudinii specifice sa „preparaţia”pentru concurs cuprinde anumite momente maiimportante31:

Dispunerea, ca stare de orientare pozitivăspre realizarea unei mai bune participărila concurs. Aceasta se realizează înfuncţie atât de particularităţile ramuriisportive cât şi în funcţie de caracteristicilesportivului respectiv, având un caracterdinamic şi un conţinut psihologic.

Anticiparea, sau trăirea mintală aparticipării în concurs, prevedereaparticipării, prefigurareacomportamentului tactic.

Angrenarea – modelarea, pregătireaconcretă pentru a lua startul, atât motric(pregătirea organismului pentru efort) câtşi psihic prin crearea dominatei în creierul

sportivului în vederea unei cât mai optimeadaptări.

Aplicarea – adaptarea, constituie însăşiparticiparea sportivului în concurs,acestea fiind stări de preparaţie în modfundamental pentru concursul următor.

31

Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului. Editura U.C.F.S.Bucureşti.



Analiza este etapa finală, de încheiere aparticipării la un concurs, când se cautărealizarea conştientizării sportivului

asupra propriilor particularităţi.Specialiştii domeniului propun realizarea unei

planificări speciale a pregătirii psihologice a sportivilor.Se consideră că planul pregătirii psihologice sealcătuieşte pe baza următoarelor cerinţe:

cerinţele pe care le exprimă ramura desport faţă de sportiv, ca înzestrare

aptitudinală şi condiţie a performanţeisuperioare psihodiagnozei – cunoaşterii nivelului

dezvoltării diferitelor calităţi şi trăsăturipsihice ale sportivului

obiectivelor de performanţă propusepentru sportiv, în raport cu vârsta, stagiulde ramură, posibilităţile de pregătire.

2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT

Pornind de la faptul că fiinţa umană este unsistem bio-psiho-social, orice abordare a ei, fiemedicală, fie pedagogică etc. nu poate şi nu trebuiefăcută în afara viziunii interdisciplinare, chiar dacă în

unele situaţii specialistul este pus în situaţia de aaccentua una sau alta din suprastructurile sistemului.Dintre factorii responsabili de asistenţa ştiinţifică

a sportivului cei mai importanţi sunt: antrenorul psihologul medicul.

Asistenţa medico-psiho-socială constă în:



1. Controlul activităţii sportivului dinantrenament, concurs şi refacere (control în sensul în care îl găsim în teoria reglării

sistemelor) care constă din supraveghereaactivităţii şi culegerea de informaţiiasupra acesteia şi evaluarea după criteriiştiinţific stabilite, cât şi decizia (saucolaborarea la decizie) pentru corectareacomportamentului sportivului, când estecazul.

2. Diagnostic medical şi psihologic, ca bazăindispensabilă pentru:• compararea indicilor individualităţii

sportivului cu modelele elaboratepentru ramurile de sport, vârste,sexe;

• elaborarea măsurilor profilactice şipsihoprofilactice;

• stabilirea măsurilor terapeutice în cazde îmbolnăvire, accident, eşec etc.

3. Îndrumarea individualizării activităţii dinantrenament, concurs, activităţiprofesionale, sociale, familiale şi de timpliber – în colaborare cu antrenorul şi alţifactori.

4. Consiliere, sfătuire în domeniulcompetenţei specifice, fie spontan, fie lacererea celor interesaţi.

5. Contribuţia la întregul proces educativ pentru realizarea unei personalităţiarmonioase a sportivului. Lucrându-se cuindivizi supradotaţi, se va contribuiesenţial la valorificarea aptitudinilor lor,ca şi la realizarea unui echilibru care se



cere asigurat atunci când accentuarea înzestrării este unilaterală şi reclamăcompensare.

6. Participarea de la acţiunile selecţieiiniţiale şi succesive, ajutând tehnicienii înstabilirea celor mai judicioase criterii dedecizie, în care cerinţele sportului să fiecorelate cu particularităţile individuale alesportivului.

Problematica complexă a asistenţei psihologice

s-a impus datorită faptului că sportul de performanţă –activitate de limită a capacităţilor umane – solicitămaximal resursele fizice şi psihice ale sportivului. Înaceste condiţii, orice dereglare, oricât de fină la nivelulmecanismelor psihocomportamentale, atrage dupăsine diminuarea performanţelor.

Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu demăsuri care:

susţin sportivul în eforturile sale, îl ajută să-şi realizeze la nivel maximal

performanţele de care este capabil.Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit

de complexă, implicând măsuri:

externe, asupra activităţii sportivului:• Organizare• Coordonare• Control • aspecte de Protecţie şi Sprijin

interne, asupra sportivului• măsuri de formare a unor mecanisme

(atitudini şi deprinderi) eficiente de



Autoconducere şi Autocontrol aleactivităţii proprii.

Asistenţa psihologică are o importanţă majoră

pentru valoarea şi nivelul performanţei, acţionândasupra structurii psihice a sportivului, în sensul:

echilibrării optimizării funcţionale a acestuia (în

sensul adaptării la solicitărileperformanţei).

2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂO obligaţie cu caracter permanent a psihologiei

este reprezentată de stabilirea prin mijloace deinvestigaţie adecvate a:

calităţilor psiho-funcţionale ale sportivilor capacităţii lor adaptative la solicitările

mereu crescânde ale sportului deperformanţă

Nivelul ridicat al performanţelor sportive, care sebazează pe un suport ştiinţific, multidisciplinar,reclamă psihologiei sportului noi metode deinvestigaţie şi aprecieri calitative în funcţie decondiţiile specifice fiecărei ramuri de sport.

Investigaţia psihologică şi necesitatea ei:

Investigaţia psihologică: • rol - în alcătuirea concepţiei generale

şi a strategiei dezvoltării sportivului,constituind un factor determinant înobţinerea performanţelor sportive,devenind totodată şi o verigăindispensabilă a examenului medico-

sportiv modern.



• are în vedere nu numai activitateapsihică a sportivilor de performanţăla vârsta senioratului, ci în egală

măsură şi a copiilor şi adolescenţilor.• scopul primordial - depistarea

calităţilor psihice ale sportivilor învederea cunoaşterii acestora şifolosirii lor în mod eficient în dirijareaştiinţifică a antrenamentului.

• se realizează după un program bine

stabilit, având la bază o strategie delucru diferenţiată pe grupe desporturi (aerobe, anaerobe,neuropsihice, mixte).

• metodele folosite în cadrulinvestigaţiei psihologice suntverificare şi standardizate pepopulaţia sportivă şi necesitărespectarea strictă a unor condiţii deaplicare şi interpretare.

• datele obţinute sunt înregistrate înfişele individuale.

Pregătirea sportivă are în permanenţă învedere:

• „modelul competiţiei”• obţinerea marii performanţe aflându-

se aici integrate şi principiilepsihologiei

În cadrul antrenamentului:• este prezent şi bine evidenţiat

factorul psihologic ca elementindispensabil şi constitutiv



• se va pune baza pe datelepsihologice furnizate colectivuluitehnic (elemente concrete)

Performanţa sportivă este rezultatul uneicombinaţii specifice a unui număr mare deelemente

Datele investigării psihologice suntnecesare antrenorului. Acesta trebuie săfie şi pedagog, deoarece prin întreaga saactivitate el contribuie în mod esenţial la

desăvârşirea personalităţii sportivilorInvestigarea poate avea trei orientări: Investigaţie de control, vizând circuitele

medicale (2-4x/an) Investigaţie la cererea sportivilor sau

antrenorilor Investigaţie desfăşurată la lot

Structura investigaţiei psihologice.I. Anamneza

II. Investigarea psiho-motricităţii pe grupe desporturi.

1. Sporturi cu solicitare anaerobă (atletism:sărituri, sprint, aruncări; sărituri în apă;ciclism: pistă; popice; schi alpin; haltere)

Aptitudinile psihice în funcţie de prioritate:a) Sfera psiho-senzorială:

o percepţia spaţială



o schimbabilitatea chinestezicăo capacitatea de diferenţiere a

forţelor la nivel de efector

b) Sfera psiho-motricităţii:o viteză de reacţieo coordonare vizual-motorieo echilibru senzorio-motor

c) Sfera psiho-intelectuală:o capacitate de concentrare a

atenţieio rezistenţă la oboseală psihicăo gândire tactică dublată de

iniţiativă Teste utilizate:

• Aprecierea distanţelor• „Kinesteziometru”• „Labirint” manual

• „Labirint” electric2. Sporturi cu solicitare aerobă (atletism:alergări; nataţie; patinaj: viteză; schi:fond; canotaj)

Aptitudinile psihice:a) Sfera psiho-motricităţii:

o Viteză de repetiţieo Eficienţă a actului psiho-motor

respectiv, în autotempo şi ritmimpus

o Coordonare psiho-motricăo Precizie şi rapiditate în execuţia

mişcăriio Rezistenţă psihică la activităţi

monotone



o Randament psihic în condiţii desolicitare îndelungată

Teste utilizate:• Psihotempometru• „Tapping”• „Punctare”• „Trasaj”

3. Sporturi cu solicitare neuropsihică(portari; şah; tir; popice)

Aptitudinile psihice:

a) Sfera psiho-senzorială:o Rapiditatea proceselor perceptiv-

vizualeo Câmpul atenţieio Percepţie spaţială

b) Sfera psiho-motricităţii:o Coordonare vizual-motorie

o Mobilitate a proceselor psihice însfera reactivităţiio Viteză de reacţieo Tremometrie

c) Sfera psiho-intelectuală:o Capacitatea de concentrare a

atenţieio Distributivitate a atenţieio Flexibilitate şi concentrare a

atenţieio Posibilităţi de ameliorare a

randamentului psihic prin învăţare

o Inteligenţă nativă Teste utilizate:

• „Tahistoscop”



• „Klasow”• „Raven”• „Piorkowski”

4. Sporturi cu solicitare mixtă (jocuri, tenisde câmp)

Aptitudinile psihice:a) Sfera psiho-senzorială:

o Rapiditatea proceselor perceptiv-vizuale

o Câmpul atenţiei

b) Sfera psiho-motricităţii:o Viteză de reacţieo Coordonare vizual-motorieo Mobilitate a proceselor psihice în

sfera reactivităţiio Precizie şi rapiditate în execuţie

c) Sfera psiho-intelectuală:

o Volum şi flexibilitate a atenţieio Memorie vizualăo Capacitatea de analiză rapidă a

situaţiiloro Distributivitatea atenţiei

Teste utilizate:• „Tahistoscop”•

„Piorkowski”• „Ordonator de jetoane”• „Labirint” electric• „Atenţie distributivă”

2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ

Pregătirea psihologică urmăreşte:



dezvoltarea calităţilor psihice şi a trăsăturilor personalităţii sportivului solicitat de activitatea specifică, pentru

asigurarea eficienţei antrenamentelor şiobţinerea rezultatelor bune în concurs.

Treptele pregătirii psihice1. Pregătirea psihică de bază care asigură

nivelul educaţiei cetăţeneşti a sportivului,privind atitudinea faţă de muncă, faţă deoameni, familie şi societate.

2. Pregătirea psihică specifică carepregăteşte şi formează însuşirile psihicesolicitate în mod preponderent despecificul probei.

3. Pregătirea psihică pentru concurs carecuprinde formarea în general şi pentru unanumit concurs în particular.

Laturile pregătirii psihice1. Psihomotrică2. Intelectual-cognitivă3. Afectivă4. Volitivă5. Unele componente ale personalităţii

Mijloacele pregătirii psihice1. Specifice sportului (exerciţii fizice,

tehnice, tactice, instruirea teoretică,instruirea psihologică, exerciţii şi tehnicide relaxare)

2. Din domeniul psihologiei, pedagogiei,psihoterapiei.

Metodele pregătirii psihiceSe vor selecta din conţinutul metodelor şi

tehnicilor psihologiei, pedagogiei, psihiatriei



recurgându-se şi la unele tehnici împrumutate dinprocedurile orientale de relaxare sau concentrare.

Asistenţa psihologică se va suprapune peste

demersurile pregătirii psihice: amplificând efectele de adaptare la

solicitări, mărind încrederea sportivului în sine, asigurând „fiabilitatea” psiho-

comportamentală a acestuia în competiţii.Antrenorul, medicul şi psihologul vor asigura sau

vor contribui atât la pregătirea psihică, cât şi laasistenţa psihologică a sportivului. Când prima esterealizată foarte bine, cea de a doua are mai puţineobiective şi demersuri metodologice.

2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică asportivilor

Deplasarea accentului de lapsihodiagnoză spre intervenţia psihologică

Utilizarea mai redusă a testelorpsihologice clasice în favoarea interviurilorclinice şi a scalelor de autoapreciere astărilor psihice ale sportivilor

Psihodiagnoza computerizată, în acelaşi

timp cu modelarea pe calculator asolicitărilor specifice unei ramuri de sportsau alteia

Menţinerea tehnicilor de relaxare în sferaintervenţiei psihoprofilactice,psihoterapeutice şi mai ales în domeniulrefacerii după efort



Creşterea numărului de tehnici împrumutate din culturile orientale şi aunor tehnici psihologice de optimizare

umană utilizate în alte domenii deactivitate (artă, învăţare, managementetc.)

Utilizarea pe scară tot mai largă atehnicilor de psihoterapie scurtă,nonanalitică, la sportivii cu probleme

2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice

După gradul de activitate sportivă:• Antrenament• Concurs• În afara acestora

După subiecţii interesaţi:

• Individual (sportivului)• În grup (echipei)

După locul asistenţei în sistemul pregătiriisportive:

• Independentă (autonomă)• Parte a asistenţei ştiinţifice

După caracterul organizării:

• Continuă (curentă) – dacă psihologuleste angajat permanent• Ocazională

Persoana care acordă asistenţă:• Antrenorul• Psihologul• Medicul





Profilul sau caracterizarea psihologicăalcătuite de specialişti vor sta la bazademersului şi condiţiei care urmează.

2. Aprecierea măsurii în care sportivul dispunede calităţi reclamate de activitate, care dintreele stau la baza eficienţei şi succesului şi care îl împiedică să fie mai bun. Unele calităţi şiunele trăsături trebuie corectate saurestructurate, iar altele dezvoltate şiperfecţionate – în raport foarte strâns cu

specificul solicitărilor probei (sportului), înantrenamente şi concursuri.3. Cunoaşterea exactă a cerinţelor activităţii

probei sau sportului: ce calităţi reclamă, cecalităţi poate dezvolta, prin ce se obţinesuccesul, ce anume este contraindicat.Pentru aprofundarea problemei existămonografii psihologice ale unor sporturi,

clasificarea şi caracterizarea lor psihologică –ceea ce este util nu numai pentruorganizarea asistenţei, dar şi a orientării şiselecţiei sportive a tinerilor.

4. Adeziunea totală a sportivului sau echipei laacţiunile de asistenţă psihologică; acceptareapsihologului şi medicului, ca şi a oricărei alte

persoane care aplică măsurile de asistenţă.Cooperarea sportiv – psiholog – medic esteindispensabilă, întrucât ceea ce se propuneca acţiuni urmează a fi realizat în moddeosebit de către însuşi sportivul, prin efort şiconştientizare.

5. Aplicarea asistenţei în intervalul de eficienţă, de preferat la începutul acestui interval: o

dată depăşit intervalul de eficienţă este clar



că asistenţa nu-şi atinge scopul. „Intervalulde eficienţă” începe în momentul când – înbaza evaluării capacităţii psihice a

sportivului, a situaţiilor şi a nevoilor decorectare sau formare – psihologul sauantrenorul decid măsurile corespunzătoare.Cu cât decizia se ia mai din timp şi între ea şievenimentul solicitant este o durată maimare, cu atât măsurile, exersările, influenţelesugestive vor fi mai profitabile.

2.2.4. Momentele asistenţei psihologice

În realizarea asistenţei psihologice trebuieparcurse următoarele momente sau etape, între carese află şi unele dintre condiţiile deja menţionate:

A. Cunoaşterea sistemului condus (sportivul)B. Evaluarea critică a sistemului condus

(aprecierea calităţilor, nivelul depregătire, performanţă etc.)

C. Proiectarea sistemului replică (imagineasportivului la timpul viitor)

D. Stabilirea secvenţelor de acţiuni (intrări)care vor conduce sistemul dat (sportivul)pe o anumită traiectorie stabilită aprioric –

sistem optimizatE. Aplicarea şi adaptarea adecvată aacţiunilor în timp (pe durata pregătirii),ţinând seama de răspunsurile parţiale alesportivului şi care necesită readaptări şicorectări ale deciziei.

Asistenţa psihologică urmăreşte sau poateurmării scopuri dintre cele mai dificile. Din acest punct

de vedere ea se prezintă ca un proces de conducere



prin obiective, cu următoarele secvenţe, etape ce potfi subsumate algoritmului asistenţei psihologice:

1. Definirea obiectivelor

2. Compararea obiectivelor cu stareasportivului, performanţele actuale şiposibilităţile de progres

3. Cercetarea strategiilor posibile4. Alegerea strategiei cele mai potrivite

situaţiei5. Aplicarea strategiei

6. Aprecierea rezultatelor, performanţelorrezultate din asistenţă7. Continuarea procesului de psihodiagnoză,

de căutare a strategiilor şi de decizie,corectarea strategiilor

8. Aplicarea optimizată a asistenţei, acţiuneacontinuând până la atingerea obiectivelorsau până la formularea altora care

necesită restructurări şi în domeniulasistenţei.

2.2.5. Reguli metodologice

Asistenţa psihologică este un proces care însoţeşte permanent toate acţiunile de

pregătire (antrenament), concurs şi detimp din afara activităţii propriu-zisesportive, ceea ce pretinde, în primul rând,multă răbdare şi tact din partea celor careo acordă.

Asistenţa trebuie acordată şi condusă înmod discret, fără ostentaţie, adecvatăparticularităţilor atitudinal – caracteriale



ale sportivului şi climatului psihosocial algrupului

Să se asigure de la început: adeziunea

sportivului şi a echipei, cunoscând căasistenţa trebuie să fie neapărat dublatăde autoasistenţă

Asistenţa psihologică să se desfăşoareprintr-o permanentă supraveghere aconduitei sportivilor, a „stărilor psihiceactuale” ale acestora, pentru a permite

adaptarea, corectarea sau modificareaintervenţiilor, toate în raport şi cu nivelulde educabilitate a sportivilor

Controlul periodic al eficienţei procesuluide asistenţă

Evitarea diletantismului, a intervenţiilor„binevoitoare” a neavizaţilor în acordareaasistenţei sau în „colaborarea” cu cadrulcalificat care o realizează. Asistenţapsihologică va fi acordată numai de cătreo persoană pregătită corespunzător.

2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice

În vederea obţinerii unei asistenţe integrale este

nevoie a se lua în considerare şi obiectivele pregătiriipsihice sub toate aspectele.În anumite situaţii, apreciate de către psiholog

sau medic asistenţa poate să se limiteze la anumiteobiective cu caracter praxiologic, prezente întrecelelalte, dar pe care să le accentueze în moddeosebit.



În lucrarea Medicina sportivă aplicată, EpuranM.33 prezintă câteva exemple de obiective de pregătirepsihică a unor psihologi sportivi din SUA şi chiar

Franţa: Martens:

• controlul energiei psihice• controlul stresului• deprinderi de imaginare• deprinderi ale atenţiei• formarea încrederii în sine• deprinderi de fixare a scopurilor

Orlick:• încrederea• relaxarea• imaginarea• focalizarea atenţiei• planificarea• comunicarea• lupta cu stresul

Weinberg:• sine• imaginaţia• încrederea• motivarea• stabilirea scopurilor• pregătirea mentală pentru concurs

Mikes• încrederea• concentrarea• echilibrul afectiv

33

Drăgan I. (sub redacţia) – (1994) - Medicina sportivă aplicată.Editura Editis. Bucureşti. (pag.103)



Misseum• controlul stresului• controlul anxietăţii• întărirea motivaţiei• ameliorarea atenţiei şi concentrării• întărirea încrederii în sine• ameliorarea comunicării

Epuran şi Holdevici34 prezintă sintetic conţinutulasistenţei psihologice acordate sportivului de înaltă

performanţă: asigurarea realizării constante a

performanţelor înalte reducerea discrepanţei dintre performanţa

actuală şi cea potenţială creşterea fiabilităţii (constanţei)

performanţelor

creşterea capacităţii de menţinere,autocontrol sau modificare a parametrilorperformanţei ideale în funcţie de variaţiilesituaţiilor date

formarea deprinderilor de autocontrolpsihocomportamental ale sportivului.

Aceeaşi autori, prezintă în continuare şi un

model de asistenţă psihologică.Model de asistenţă psihologicăB. Formarea unor deprinderi psihologice deautoreglare a stărilor psihicea) însuşirea exerciţiilor de relaxare din cadrul

antrenamentului autogen Schultzb) învăţarea autohipnozei

34

Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa românească îndomeniul asistenţei psihologice a sportivilor de performanţă.



c) învăţarea antrenamentului psihoton(relaxare + activare) prin:

• antrenament mental• exerciţii fizice• exerciţii respiratorii

d) antrenarea calităţii atenţiei sportivilorprin:

• exerciţii de concentrare asupra unorobiecte concrete, imagini, cuvinte,părţi ale corpului

• exerciţii prin care sportivul învaţă săse detaşeze de stimulii perturbatoriexterni

• exerciţii de concentrare asupraperformanţei ideale

C. Antrenamentul motivaţionala) Stabilirea scopurilor

Sportivul este instruit să realizeze un inventar alobiectivelor activităţii sportive, să le analizeze şi săfacă o selecţie a acestora, formulând clar şi precisobiectivele prioritare.

Se recomandă folosirea unor formule de tipul:„Concursul este o competiţie între mine şi obiectivuldorit şi nu între mine şi adversarul X”

b) Programarea obiectivelor

În cadrul antrenamentului mental sportivul esteinstruit să-şi reprezinte obiectivele dorite, atât celeimediate cât şi cele îndepărtate.

Obiectivele pe termen lung sunt sintetizate subforma unor imagini sugestive, administrate în stare derelaxare profundă sau autohipnoză (de exemplu „Sunto gimnastă de nota 10”). Aceste obiective pe termen

lung pot fi sintetizate şi sub forma unor cuvinte „cheie”



pe care sportivul este instruit să le repete în timpulrelaxării.

D. Antrenamentul mental aplicat

a) Rezolvarea problemelor sportivuluiSportivul este întrebat în stare de relaxare sau

hipnoză în legătură cu problemele majore care îl împiedică să obţină performanţa dorită. Dupăevidenţierea acestora se realizează o ierarhizare a lor,stabilindu-se priorităţile.

Se utilizează tehnici psihoterapeutice de

desensibilizare şi de decondiţionare: se retrăieşte înstare de relaxare situaţia psihotraumatizantă apoi seasociază situaţia respectivă cu o performanţă ridicatăşi o stare afectivă pozitivă.

b) Antrenamentul atitudinal• antrenarea gândirii pozitive în care

sportivii sunt învăţaţi să atribuiecauze stabile succesului (propriile

calităţi, nivelul antrenamentului) şicauze accidentale eşecului(hazardului) – Unesthal, 1979.

• restructurarea cognitivă: sportiviisunt învăţaţi să dea interpretăripozitive unor evenimente negative,prin modificarea sistemului de

referinţă (de exemplu: „Este bine căinima mea bate puternic; aceasta nu înseamnă că sunt emoţionat, ci căorganismul meu este pregătit pentruefort”)

c) Antrenarea încrederii în sine şi aautocontrolului

• utilizarea sugestiilor de întărire a ego-ului (Hortland), administrarea în



relaxare sau autohipnoză („Zi de zidevin tot mai puternic, tot maieficient etc.)

• tehnica imaginii ideale de campion(reprezentarea unei persoane carearată din punct de vedere fizic casportivul, dar care dispune de calităţicare lipsesc subiectului. Cândreprezentarea devine suficient declară sportivul învaţă să se identifice

cu ea.)E. Antrenamentul mental specializat pentruo anumită competiţiea) Antrenamentul modelat

Se are în vedere modelarea condiţiilor externeale competiţiei:

• antrenament cu:o handicapo îngreuierio restricţii de timp

• modelarea condiţiilor de:o altitudineo timpo zonă geografică etc.

b) Utilizarea unor strategii specifice de

concursStrategiile specifice de concurs sunt definite ca

modalităţi proprii de intervenţie în situaţii de criză şi aurolul de a readuce performanţa la un nivel normal, înurma unei erori de exemplu. Ele dau sportivului unsentiment de securitate personală, având rolul de areduce teama de eşec. „Încearcă să-ţi vezi greşeala ca

pe o excepţie, iar execuţia corectă ca pe o regulă”.



„Evită analiza critică în limbaj interior. Plaseazăincidentul neplăcut în sacoşa cu probleme pe care ovei deschide după concurs”.

c) Elaborarea unor rutine de prestartRutinele de prestart reprezintă o combinaţie de

elemente fizice şi mentale care îl ajută pe sportiv săpună în acţiune un comportament automatizat. Eleajută la programarea mentală a obiectivelor deconcurs. De exemplu: „Fac acum acelaşi lucru pe carel-am făcut atunci când am câştigat medalia de aur

la ...” F. Refacerea după concurs şi psihoterapiea) Refacere după efort şi accidente

• prevenirea accidentelor:o sportivul aflat în stare hipnotică

sau de relaxare profundă trebuiesă ajungă la un anumit „insight”referitor la cauzele inconştienteale accidentelor.

• dacă un accident s-a produs:o antrenament mental prin care se

sugerează un aflux sporit desânge în zona accidentată şi orefacere rapidă a zonelorafectate

o antrenament mental pentruexersarea deprinderilor motricespecifice.

b) Psihoterapie• psihoterapie comportamentală• psihoterapie suportivă• hipnoterapie: psihoterapie sugestivă

• analiza tranzacţională etc.





Triunghiul acesta constituie o unitate, un sistem,fiecare din componentele sale fiind, dacă nudependente, cel puţin în interacţiune cu celelalte.

Creşterea capacităţii de performanţă este scopulfundamental al pregătirii sportive care cuprinde nunumai activitatea din antrenament, dar şi toatemăsurile de organizare ştiinţifică pluri- şiinterdisciplinară a acestei activităţi. Chiar şi sistemulcompetiţional este proiectat spre a conferi sportivilorcondiţiile cele mai bune pentru realizarea maximală a

performanţei.CEI 4 „A” AI PERFORMANŢEI

Performanţa sportivă poate fi considerată ca fiindrezultatul însumării originale a patru factori, astfel:aptitudini, atitudini, antrenament şi ambianţă.

1. APTITUDINILE.Aptitudinea este o însuşire sau un complex de

însuşiri psihice şi fizice care asigură succesul, reuşita într-o activitate sau alta. Definiţia subliniază aspectulde eficienţă, de randament. Orice însuşire sau procespsihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine(exemplu: memoria, spiritul de observaţie etc.)

Experienţa arată că una şi aceeaşi aptitudinepoate constitui o premisă a reuşitei în activităţi diferite(de exemplu: memoria chinestezică este ocomponentă a reuşitei în sport dar şi în coregrafie). Oaptitudine izolată nu poate să asigure singură succesul într-o activitate; importantă este combinareaaptitudinilor, care permite compensarea unei însuşirideficitare prin altele. E Claparėde insistă asupra

structurii specifice a aptitudinilor, rezultate din sinteza



da procese şi însuşiri psihice. O bună memorie poatecompensa până la un punct inteligenţa, o judecată finăpoate suplini un deficit de informaţie etc. Unul şi

acelaşi rezultat poate fi obţinut prin mijloace(mecanisme) psihice diferite.

Talentul este combinarea originală a aptitudinilorasigurând prestaţii creative într-un domeniu sau altul

Alături de eficienţă (funcţionalitate), aptitudinileprezintă şi un aspect procesual, care se referă lacunoaşterea proceselor psihice care compun

aptitudinea, la structura acesteia. În performanţe, înprodusele materiale şi spirituale în care seobiectivează aptitudinile, se găsesc sub formăcondensată şi fuzionată, acele procese psihice carealcătuiesc elementele aptitudinii, concurând sinergic larealizarea prestaţiei.

În în concluzie, aptitudinile trebuie consideratesub dublu aspect:

al eficienţei sau reuşitei în activitate sub aspect procesual, structural.

Aptitudinea implică, în acelaşi timp, combinarede însuşiri, dar şi nivel funcţional al însuşirii psihice.

Tentativa de a întocmi – pe baza unor studiiextensive – o taxonomie a aptitudinilor umane îiaparţine lui E. A. Fleishman, care abordează problema

în termeni relativ simplii: cum receptează o persoanăinformaţia? Cum o prelucrează? Ce răspunsuri dă peaceastă bază?

Cu ajutorul listei din tabelul 2 pot fi descrisenumeroase performanţe umane, indicându-se astfelaptitudinile cerute pentru exercitarea unei activităţisau alteia.





Flexibilitateacuprinderii

A găsi un element/obiect ascuns într-o mulţime deobiecte, a desprinde o latură particulară într-unmănunchi de însuşiri, viteza nefiind importantă

Atenţie selectivă A îndeplini o sarcină/activitate în condiţiile prezenţei

unor factori distractivi sau a monotonieiViteza

perceptivăRapiditatea cu care însuşiri ale unor obiecte saupersoane sunt comparate cu însuşiri ale altorpersoane sau lucruri; a găsi apropieri/asemănări

între obiecte şi evenimenteDozareatimpului

A aborda cu atenţie două surse de informaţie, autiliza informaţiile separat sau împreună. Importanteste a opera cu informaţia ce parvine rapid de lasurse diferite

APTITUDINEA DESCRIEREForţa statică Volumul forţei exercitate asupra unui obiect greu;

efort static (a trage, a ridica, a împinge)Forţa explozivă A investi energia în acte musculare explozive care

cer o izbucnire energetică concentrată într-unmoment, nu atât un efort static

Forţa dinamică A utiliza mâinile şi trunchiul pentru a mişca – unanumit timp sau o distanţă – greutatea corpului (ex.a te căţăra cu frânghia)

Rezistenţa fizică A menţine efortul fizic pentru o perioadă lungă detimp; antrenamentul cardiovascular

Flexibilitatecorporală

A executa mişcări flexionare continue sau repetate(cu mâna sau piciorul) cu o anumită rapiditate

Timp de reacţie Viteza cu care este dat un răspuns la un stimul;promptitudinea reacţiei

Timp de reacţiela alegere

A alege rapid răspunsul corect într-o situaţie precisăcând două sau mai multe răspunsuri sunt posibile

Dexteritateadegetelor

A utiliza degetele în mod îndemânatic şi coordonat

Dexteritateamanuală A utiliza îndemânatic mâinile

Performanţa sportivă este accesibilă numai celordotaţi. Despre această dotare părerile sau convingerileantrenorilor sau altor persoane din domeniu nu suntdeloc unitare.

În selecţie de exemplu, se apreciază motricitatea

şi indicatorii somatici. Factorii psihologici şi sociali sunt



rareori luaţi în considerare, deşi în unele sporturi sunthotărâtori. Într-un prim manual de psihologie asportivului Coleman Grifith spunea: „antrenorii caută

băieţi inteligenţi”.Pentru a contracara părerile unilaterale care se

mai exprimă în acest domeniu este nevoie deprezentarea structurii aptitudinii generale motrice(figura 12)

FIGURA 12. Structura aptitudinii generale motrice. („G” – motric) Epuran, 196836

TABELUL . Schema de ansamblu aaptitudinilorperformanţiale în sport37

Cum aptitudinile se pot manifesta numai încondiţiile existenţei sociale a omului, ca urmare ainfluenţelor instrucţiei şi educaţiei (şi ale

36 Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată. Editura Editis.

Bucureşti (pag.95)37

„G”MOTRIC -

Capacitatea de învăţare a actelor motrice(înţelegere, însuşire rapidă a sarcinii, indice

mare de progres)

Neinfluenţare (rezistenţă) la factoriiperturbatori (în învăţare şi concurs)

Capacitatea de mobilizare a energiei fizice şipsihice

Capacitatea de refacere psihică dupăinsucces, succes, accident

Capacitatea de refacere fiziologică după



autoeducaţiei), evaluarea nivelului acestora, ca şiformularea prognozei dezvoltării lor, vor trebui făcuteşi în raport cu aceşti factori sociali. Selecţia sportivilor

pentru performanţă, dezvoltarea şi educarea lor, împreună cu măsurile compensatorii vor depinde deci, în primul rând, de acest fond aptitudinal încunoaşterea căruia medicul, alături de antrenor, are unmare rol şi o deosebită responsabilitate.

Prezentăm mai jos schema de ansamblu aaptitudinilor performanţiale în sport (figura 13)

FIGURA 13. Schema de ansamblu a aptitudinilor performanţiale în sport 38

38

Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive. EdituraSport-Turism. Bucureşti (pag.42)



Somatice: înălţime, greutate, tipsomatic, tip de fibră musculară

Funcţionale: tip de activitatenervoasă superioară, capacitatevitală, consum O

2, tip endocrin

Psihomotrice: coordonaregenerală, coordonare segmentară,echilibru static şi dinamic, schemă

corporală, lateralitate,ambidextrie, percepţii spaţio-

temporale, chinestezie,

Biochimice: tip de metabolism,capacitate de refacere

General motrice: capacitate de învăţare, rezistenţă la factorii

perturbatori, capacitate demobilizare a energiei, capacitate

de refacere psihică

Aptitudin

iimplica

teînper f

ormanţ a

sportiv

ă

Determinaregenetică



O aptitudine generală de interes particularpentru sport este inteligenţa.

Potrivit experienţei şcolare, inteligenţa estecapacitatea de achiziţie, de învăţare şi în prelungire:capacitatea de a dobândi alte capacităţi/aptitudini înfuncţie de conţinuturile învăţării.

Cratty concepe inteligenţa în sport ca în figura14.

FIGURA 14. Inteligenţa în sport (după Cratty)

ANTRENOR

ANTRENOR + SPORTIV

SPORTIV

Pe baza schiţei este posibilă descrierea

antrenamentului mental în sport, a reprezentării

e repe e ş an c pareMotrice: viteză, rezistenţă, forţă,

mobilitate

Psihointelectuale: atenţie,gândire, imaginaţie, memorie(fiercare cu multiple calităţi)

Psihoafective: echilibru afectiv,rezistenţă la stres

Psihoregulatorii voliţionale: efortvoluntar, perseverenţă,

combativitate, rezistenţă la durere

Determinarede mediu

(paratipică)

MEMORIE

CLASIFICARE

EVALUARE

PRODUCŢIE

DIVERGENŢĂ-CONVERGENŢĂANALIZĂ-SINTEZĂ

REZOLVARE DE PROBLEME



intenţionate a unei mişcări ca mijloc de formare,perfecţionare şi restabilire a deprinderilor motrice.

2. ATITUDINILE

Într-o definiţie sistematică dată educaţiei sepoate spune că ea constă în formarea la individ a unuisistem de atitudini în concordanţă cu cerinţele socialeprezente şi viitoare.

În psihologia clasică atitudinile sunt considerateca sectorul orientativ al personalităţii omului, cele maiimportante fiind atitudinile morale care intră în

structura caracterului.Într-o viziune mai largă însă, alături de atitudinilecaracteristice personalităţii se află încă multe altelecare fac parte din sistemul psihocomportamental.

Definiţii.Atitudinea reprezintă:

dispoziţia de a răspunde selectiv laobiectele şi fenomenele înconjurătoare,

dispoziţie care intrând în interacţiune cuvariabilele situaţionale orienteazăsubiectul în acţiune (Dumitru Vrabie)

stare neurologică şi mentală dedisponibilitate la acţiune, organizată pebaza experienţei şi care exercită oinfluenţă dinamică şi/sau directivă asupra

comportamentului (G. W. Allport) Tipologia atitudinilor este foarte bogată,cuprinzând atât forme cu aspect constituţional cât şiforme rezultate din influenţele factorilor socioculturali,educaţionali (aceştia fiind de altfel hotărâtori). Posturacorporală, opiniile exprimate despre lucruri, persoanesau fenomene, rolurile pe care le trăieşte sau le joacăindividul, diferitele predispoziţii mentale - toateacestea sunt atitudini.



Grupa de atitudini mentale este deosebit de însemnată. Astfel avem:

atitudinile intelectuale, cuprinzând

montajele mentale, modul de a judecaanumite lucruri, montajele perceptive,caracteristicile creativităţii (independenţagândirii şi percepţiei, nonconformism,acceptarea riscului, toleranţa ambiguităţii,etc.)

atitudinile afective din structura

caracterului (faţă de societate, oameni,muncă şi sine), precum şi ceea ce deseorisunt denumite prin termenul desentimente morale şi sociale (patriotism,spirit colectiv, prietenie, dragoste pentrumuncă, responsabilitate, modestie, amorpropriu, demnitate etc.)

atitudinile conative (comportamentale) –ca dispoziţia de a acţiona, anticipări alemişcărilor.

o grupă aparte sunt reprezentate deatitudinile faţă de membrii grupului deapartenenţă, la rândul lor influenţate deatitudinile faţă de sine şi de alţii:autonomie, expansivitate, dependenţă

etc.M otivaţia activităţii. Atitudinile au evident o bazămotivaţională sau cel puţin sun însoţite de motive. Atâtatitudinile cât şi motivele au ca premisă trebuinţele.Caracterul comun al funcţiilor de orientare şienergizare a celor două subsistemepsihocomportamentale, fac din ele factori determinanţi

ai realizării individului uman şi al efortului deautodepăşire. Se cunoaşte rolul pe care îl are motivaţia



în viaţa omului, ca şi în activitatea sportivă. Motivelepentru activitatea sportivă sunt numeroase, au incitaţiidiferite şi o dinamică foarte bine exprimată, de la

copilărie la adolescenţă şi apoi la tinereţe şimaturitate. Dacă mai adăugăm şi faptul că sportivuleste animat în acelaşi timp de mai multe motive aflatepe trepte ierarhice diferite, înţelegem de ce aceştifactori subiectivi care determină „din interior”comportamentul sunt foarte importanţi.

Ca atitudini specifice activităţii sportive putem

aminti: În antrenament:• disponibilitate pentru efort• dorinţa de progres• căutarea noului• disciplină• activism•

spirit critic şi autocritic• responsabilitate

În concurs:• dorinţa de victorie• încrederea în forţele proprii• combativitate• cooperare cu colegii

• fair-play Faţă de antrenor:

• acceptare• cooperare• încredere

Faţă de grup:• colectivism

• solidaritate



• cooperare Faţă de arbitru:

• încredere• acceptare

3. ANTRENAMENTULUrmărind maximizarea capacităţilor fizice şi

psihice ale sportivului, antrenamentul este privit astăzica un demers pluridisciplinar şi chiar interdisciplinar,realizat de o echipă de specialişti. Conceptul de

„antrenament total” are în vedere dezvoltarea totalăatât a individului cât şi a echipei. Maximizareaperformanţei nu se poate obţine fără maximizareapersonalităţii sportivului, în acest proces tehnicieniifiind obligaţi să facă apel şi la alte surse de eficienţă apregătirii, în afara activităţii propriu-zise deantrenament.

Antrenamentul reprezintă pe plan biologic, unproces de adaptare la niveluri de solicitare din ce în cemai înalte. Adaptarea însă este un proces care seproduce în salturi (acumulări calitative), ca urmare aunor sume de repetări (acumulări cantitative).

Conţinutul psihologic al antrenamentului propriu-zis.

Fiind vorba de o activitate desfăşurată de

oameni (antrenori, tehnicieni, oameni de ştiinţă,savanţi) în slujba omului (sportivul şi echipa), tot ceeace se întreprinde pentru desfăşurarea ei la nivelulmaximal al eficienţei are evident un conţinutpsihologic, cu atât mai important cu cât urcăm pescara valorilor şi a exigenţelor. Conceptul psiho-somatic este cel în lumina căruia ne explicăm

fenomenele şi în acelaşi timp încercăm să le dirijăm.Pregătirea fizică



Dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice şimotrice• Chinestezia• Schema corporală• Lateralitatea• Ambidextria• Coordonarea• Percepţii spaţiale şi temporale• Viteza de reacţie, anticipare,execuţie, deplasare

• Efort voluntar şi motivaţie pentruefort

Pregătirea tehnică Psihologia instruirii şi psihologia educaţiei• Formarea priceperilor şideprinderilor• Tipuri şi forme de învăţare• Supraînvăţare şi transfer• Metode şi tehnici de instruire• Motivarea învăţării• Apreciere – evaluare

Pregătirea tactică Dezvoltarea gândirii tactice şi acreativităţii• Algoritmi – scheme de conduită• Informaţie şi decizie• Rezolvarea de probleme• Inovaţie şi creativitate• Socio-motricitate

Pregătirea teoretică Formarea şi instruirea teoretică şi

filosofică



• Formarea noţiunilor şi conceptelor• Pregătirea intelectuală generală• Cunoştinţe de specialitate(regulament, tehnica, tactica, istorie)• Cunoaşterea şi respectarea regulilorde antrenament, concurs, refacere etc.

Pregătirea psihică Dezvoltarea capacităţii psihice• Educaţie cetăţenească• Pregătire specifică intelectuală,

afectivă, volitivă• Dezvoltarea trăsăturilor depersonalitate• Rezistenţa la solicitări psihice• Capacitatea de autoreglare• Asistenţă psihologică

Refacerea Dezvoltarea capacităţii de refacere prinautoreglare• Psihoprofilaxie şi psihoterapie• Refacere psihică după eforturile dinantrenament şi concurs• Refacere psihică după succes saueşec• Refacerea psihică după accident• Tehnici de relaxare pentru refacereafizică şi psihică

Antrenamentul sportiv propriu-zis are deci şaselaturi – numite şi componente: fizic, tehnic, tactic,teoretic, psihic şi refacerea. Este cunoscut faptul căfiecare latură a pregătirii sportive are şi un anumit

grad de încărcătură psihică. Pe această bază se



consideră că „pregătirea psihică” a sportivului nu serealizează numai prin latura specifică, ci prin toatecelelalte laturi ale antrenamentului.

Unii specialişti includ ca o componentăimportantă a antrenamentului sportiv, antrenamentulmintal (figura 15)

FIGURA 15. Schematizarea antrenamentului (după

Beat Schütz)39

39


ANTRENAMENT

ANTRENAMENTEXTERIOR

ANTRENAMENTINTERIOR

ANTRENAREACTIVĂ

ANTRENAREVERBALĂ

ANTRENAREMENTALĂ

ANTRENAREPRIN

OBSERVARE

TEHNICAREPREZENTĂRII

ANTRENAMENTSUBVOCAL(sportivul îşi

vorbeşte sie însuşi)

ANTRENAMENTIDEO-MOTOR

(execuţie propriela nivel de

reprezentare)

ANTRENAMENTPERCEPTIV MASCAT

(observarea înimaginaţie)



Componentele psihocomportamentale aleantrenamentului pot fi enunţate sintetic astfel:

Antrenament total: Antrenament propriu-zis: fizic, tehnic,

tactic, teoretic, psihologic şi refacerea Antrenamentul de psihoreglare: psihoton,

alfagenic, sofrologic Antrenamentul mental Antrenamentul invizibil

Antrenamentul psihologic reprezintă un întreg

sistem de conţinuturi şi acţiuni care, influenţeazăformarea sportivului de performanţă.La ora actuală este bine cunoscut faptul că

pregătirea psihică a sportivului, în condiţiile activităţiisportive, se realizează în cea mai mare parte prinmijloace specifice, psihologului şi medicului revenindu-le în special sarcina de a-l ajuta pe antrenor să-lcunoască mai bine pe sportiv şi de a realiza aceleactivităţi care sunt cuprinse îm aria lor de competenţe– psihoprofilaxia, psihoterapia şi asistenţa complexăpsihologică şi medico-psihologică.

Pentru a ilustra aria largă a posibilităţilor deintervenţie în lumea „subiectivă” a sportivuluiprezentăm mai jos toate componentele„antrenamentului psihologic” (după M. Epuran, 1982)

1. Instruirea psihologică a sportivilor (şiantrenorilor).

2. Psihologia instruirii şi educaţiei.3. Pregătirea psihică a sportivilor.4. Pregătirea psihică pentru concurs.5. Asistenţa psihologică a sportivilor şi

echipei.

6. Psihoprofilaxia în antrenamente şicompetiţii.



7. Psihoterapia.8. Antrenamentul mental.9. Antrenamentul psihoton, alfagenic,

sofrologic, cu bio-feed-back etc.10. Antrenamentul invizibil.

Antrenamentul mental. Prin cercetăriexperimentale s-a dovedit eficienţa atât în învăţare câtşi în perfecţionare a antrenamentului mental.

La ora actuală nu se poate vorbi despreantrenament mental fără a-l lega de concepte ca

„pregătire mentală”, „exersare mentală”, „repetarementală”, „imaginare”, „pregătire psihică”,antrenament total”, „antrenament psihologic”,antrenament invizibil” sau „deprinderi psihice”.

Scopul antrenamentului mental este de acanaliza atitudinea sportivului asupra lui însuşi, de a-lface conştient de sine, de a-i permite să-şi analizezepropria sa performanţă.

Prof. Epuran40 prezintă conceptul deantrenament mental, precum şi obiectivele acestuia.

„Antrenamentul mental este o tehnică specificăde influenţare a capacităţii psihice a sportivilor (şi aaltor categorii de oameni care doresc să-şi ameliorezecomportamentele performanţiale), integrată într-unsistem de metode şi tehnici de reglare şi autoreglare a

stărilor psihice şi de formare de deprinderi psihice...Utilitatea antrenamentului mental este susţinutăde un număr mare de cercetători, începând cu A. T.Puni (1955) şi terminând cu T. Orlick (1995)

40 Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental. Conspecte. Note.

Sinteze. Revista Sportul de performanţă nr. 453-454 (noiembrie –decembrie) (p.106-110)



Iată numai câteva din direcţiile în careantrenamentul mental este util, direcţii pe care leputem denumi şi OBIECTIVE sau scopuri:

în stadiile iniţiale ale învăţării motrice,pentru clarificarea sarcinii motrice

corectarea sau precizarea unor părţi aledeprinderilor în curs de învăţare

descompunerea unei secvenţe motrice,pentru a-i identifica etapele

înţelegerea relaţiilor dintre componentele

cognitive ale unei deprinderi complexe exersarea unor secvenţe de elemente ale

sarcinii învăţarea controlului stărilor emoţionale,

la nivel optim dobândirea încrederii şi atitudinii pozitive

faţă de ce trebuie făcut

scăderea nesiguranţei privindevenimentele viitoare, teamă sau frică deeşec

reducerea gândirii negative exersarea mentală de pregătire a unei

acţiuni înainte de execuţie creşterea eficienţei învăţării în asociere cu

repetarea practică întărirea unei execuţii după reuşita ei cusucces

clarificarea caracteristicilor spaţiale,temporale şi energetice ale acţiunilor încurs de învăţare

scurtarea instrucţiunilor fizice şi aprocesului răspunsurilor



imaginarea strategiilor cognitive îngestionarea şi înfruntarea stresului: stopulgândirii, autovorbirea pozitivă, afirmarea

formarea autostimei (imaginea ca sursă aautostimei): desensibilizare, adaptare,autoeficienţă

controlul atenţiei – focalizarea şiconcentrarea ei

recuperarea după accidentări sau îmbolnăviri, vizualizarea însănătoşirii,

lupta contra durerii canalizarea atenţiei sportivului asupra

sieşi pentru conştientizarea de sine şiautoanaliză, pentru conştiinţa corporală şischema corporală

realizarea unei atitudini pozitive faţă deperformanţele dorite

dezvoltarea autoîncrederii controlul energiei psihice repetarea strategiilor de urmat într-o

competiţie pregătirea corpului şi a minţii pentru o

anumită activitate reglarea nivelului de activare şi anticipare

a reuşitei reglarea motivaţiei familiarizarea cu situaţiile activităţilor şi

ambianţei viitoare alcătuirea planurilor şi programelor pre- şi

competiţionale componente ale unor „intervenţii” psihice

ca: relaxare, meditaţie, concentrare,



gândire pozitivă, controlul „stărilorpsihice” etc.”

Hickey Bob (1979)41 arată în Mental training că

hipercontrolul acţiunilor duce la eşec, înecare. Muşchiicontrolaţi conştient lucrează reflex condiţionat. Autorulrecomandă folosirea unor „cartele” în antrenamentmental care servesc pentru învăţarea repetiţieimentale a acţiunii. Cartela cuprinde:

obiectiv rezultat gândurile înainte de acţiunea propriu-zisă

senzaţia după aflarea rezultatului planul pentru acţiunea următoare

Antrenamentul selectiv de conştientizare (ASC)este controlul muşchilor şi ala sistemuluicardiovascular, identificarea senzaţiilor în muşchi pânăla cele mai mici detalii.

Domey L. Richard (1988)42 arată căantrenamentul minte-corp (mind over body) cuprindepatru mari domenii, toate fiind părţi importante aleprogramului de antrenament mental al sportivului:

a) Stabilirea de scopurib) Repetarea mentală şi vizualizareac) Folosirea afirmaţiilord) Gândirea pozitivă

Scopurile trebuie să fie realiste, stimulative,

solicitante, fixate la timp. Planurile de antrenamentsunt treptele succesului: vise, năzuinţe, scopuri petermen lung, scopuri intermediare, planul deantrenament, scopuri zilnice.

41 Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River. Alaska,University of Alaska.Chugiac.42

Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes.Pullman. College Hill Comunications. Washington.









Conducerea grupului este realizată de lider, care în cazul echipelor/loturilor de sportivi este antrenorul;acesta este un lider formal, care pentru a asigura

eficienţa maximă a grupului trebuie să-şi exercite rolulde satisfacere a necesităţilor psiho-sociale alemembrilor. În sport, liderul se manifestă altfel decât îngrupuri de muncă, de activităţi culturale sau de timpliber. Tot diferite vor fi comportamentele sale la echipede copii, adolescenţi sau maturi, la echipe de băieţisau fete, la sporturi individuale sau colective. Neculau

A.43

prezintă succint şi sugestiv calităţile unuiconducător: Caracterul (conştiinţa responsabilităţii,

disciplina, consecvenţa, modestia,exigenţa faţă de sine şi de ceilalţi,comportamentul deschis, sincer, drept,măsurat în vorbe şi fapte)

Inteligenţa socială, capacitateaadaptativă, supleţea în rezolvareasituaţiilor

Un temperament mobil, echilibrat, vioi,corelat cu efortul personal de atenuaresau eradicare a comportamentuluiimpulsiv, agresiv, subiectiv

Capacitate empatică - puterea şi intenţia

de a „ghici” aşteptările, dorinţele celor din jur Încredere în sine, rezultat al maturităţii

sociale, al experienţei şi efortului deautocunoaştere

43

Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie. EdituraŞtiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti.



Capacitatea de iniţiativă, de mobilizare acelorlalţi

Grija pentru înfăţişare, mers, gesturi,exprimare în sensul unui comportamenturban şi civilizat.

Climatul psihosocial în grupul sportiv este cevamai mult decât comunicarea şi interacţiuneamembrilor. Este stilul şi tradiţia grupului, constituite întimp, după principii psihologice, pedagogice şiaxiologice. Angajarea deplină a sportivilor în efortul de

pregătire, disponibilitatea de a muncii şi a facesacrificii depind de climatul afectiv din grupul restrâns(echipă) şi din club. Antrenorul, psihologul, medicul şialţii au datoria de a asigura „calitatea psihosocială avieţii”

O deosebită atenţie trebuie acordată modului derezolvare a problemelor psihosociale ale sportivilor înpregătirea centralizată (tabere, cantonamente):

pericolul major este subsolicitareaintelectual-afectivă, „înstrăinarea de viaţasocială „majoră”, rezolvării din timp(continuu, nu de campanie) a problemelorpregătirii şcolare şi situaţiilor profesionalesau familiale, căci sportivul dominat degândurile neîmplinirii unor aspiraţii socio-

profesionale nu se dăruieşte integralactivităţii, modului de organizare a deplasărilor în

alte localităţi sau peste hotare, underelaţiile preferenţiale interindividualetrebuie respectate;

formării unui „nucleu” al grupului care

alături de căpitanul de echipă (de preferat



lider neformal) să-l ajute pe antrenor încrearea unui atmosfere bune de lucru şipetrecere a timpului liber.

3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTICÎN ACTIVITĂŢILE MOTRICE

Psihodiagnoza este una dintre cele maiimportante laturi ale activităţii psihologului specialist îndomeniul activităţilor motrice, este poate cel mai

important moment al cunoaşterii, cu largi repercusiuni



asupra orientării în sporturi, asupra pregătirii şi asuprarezultatelor din concursuri.

Dar pentru ce se utilizează diagnosticul?. În

literatura de specialitate întâlnim o terminologievariată atunci când se discută această problemă. Sunt întâlniţi termeni ca „senzorio-motor”, „perceptiv-motric” sau „psiho-motric”. H. Pitariu considerând cătoţi definesc „diferite aptitudini sau deprinderi”. J.Drever consideră că psiho-motricitatea se referă la„efectele motrice ale proceselor mintale”, iar English

explică actul senzorio-motric ca efect motor alproceselor psihice. Important este de reţinut că psiho-motricitatea presupune unitatea gândirii cu acţiunea, apsihicului cu efectorului motric şi ca atare şi măsurareapsiho-motricităţii trebuie să ţină cont de acesteaspecte.

În vederea studierii psiho-motricităţii umanespecialiştii domeniului au elaborat o serie de probe

(teste) standardizate, repetabile, cât mai aproape demăsurarea obiectivă. „În esenţă un test psihologic –afirmă Mariana Roşca44 – este o situaţie standardizată,care permite o măsurare obiectivă a unui eşantion dinmanifestări psihice. Testele psihologice s-au înmulţit înaşa măsură (peste 14.000 în prezent) încât a apărut oaşa numită revoltă anti-test. Trebuie însă avut în

vedere că nu orice probă constituie un test psihologic,bineînţeles nici psiho-motric. Pentru aplicarea testelorpsihologice de orice fel trebuie să se ţină seama deanumite condiţii generale, menite să asigureeliminarea factorilor perturbatori care pot intervenii înorice experiment (după G. C. Bonţilă)45.

44

Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. EdituraDidactică şi Pedagogică. Bucureşti.



3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC

Examenul psihologic constituie o operaţie

deosebit de delicată, cu atât mai mult cu cât ne putemda seama de scăderea valorii unei probe efectuatedefectuos. Cel ce aplică un test alături de o largăexperienţă în acest domeniu trebuie să respectetehnica generală dar şi tehnica specială pentru fiecaretest. Unele erori în aplicarea testelor pot fi determinatede examinator, de subiect, sau de condiţiile în care se

execută testarea.Examinatorul va trebui să studieze aprofundat întreaga probă pe care urmează să o aplice pentru acăuta şi găsi sensul fiecărei subprobe. Se recomandăsă efectueze mai întâi singur proba, s-o aplice pe unnumăr restrâns de persoane care nu fac parte dinexperiment. Aceste exerciţii îl vor ajuta pe examinatorsă înlăture eventualele erori din testare, urmând apoi

ca acesta să-şi pregătească materialele şi să-ţistabilească programul de lucru. Se va stabili ordinea şisuccesiunea probelor, timpul, pauzele. Se recomandăsă se înceapă cu probele mai simple, chiar să se deasubiecţilor două – trei probe de încercare. Pentrumăsurarea timpului standard de executare a uneiprobe se va folosi un cronometru. „De atitudinea

examinatorului în faţa candidaţilor depinde în cea maimare parte reuşita testării” (Bonţilă)46.Subiectul examinat să fie odihnit fizic şi psihic,

să i se creeze un climat psihic de destindere.

45 Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.Multiplicat pentru uz intern46

Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.Multiplicat pentru uz intern



Şi condiţiile ambianţei pot determina reuşita saunereuşita unei examinări psihologice. Se va acorda oatenţie deosebită iluminatului şi aerisitului încăperilor.

Se vor evita examinările în camere unde subiecţii arputea fi deranjaţi de diferite zgomote. În salăajutoarele psihologului examinator îşi vor fixa locuriledinainte astfel încât să aibă la îndemână materialelenecesare.

Pentru a constitui „o măsură obiectivă şistandardizată a unui eşantion de comportament” (A.

Anastasi), un test psihologic trebuie să îndeplinească şianumite condiţii referitoare la fidelitate, validitate şistandardizare. Fidelitatea unui test înseamnăconsistenţa rezultatelor obţinute cu testul respectiv laorice retestare, aceasta fiind însăşi coerenţa internă atestului. O stabilitate satisfăcătoare a rezultatelortestării–retestării dovedeşte fidelitatea testului.Fidelitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul testărilor

paralele, existând chiar mai multe metode pentrumăsurarea ei exactă. Spearman-Brown au stabilit uncoeficient de consistenţă internă a testelor prinaplicarea înjumătăţită a acestora (split-half)

Fidelitatea = corelaţia dintre cele două jumătăţir.t.t. = 2+r½ x½/1+r½ x½Validitatea unui test indică gradul în care testul

măsoară ceea ce îşi propune, iar aceasta poate fipredictivă şi concurentă, în raport cu alte teste.Standardizarea (etalonarea) testelor se

realizează urmând anumiţi „paşi”.1. studiul distribuţiei performanţelor, alcătuirea

histogramei2. stabilirea tendinţei centrale şi a variabilităţii



3. etalonarea în quartile (patru clase), decile (10clase) sau centile (100 clase). Câteva cotestandard:

• z = x-m/s• T = 50+(10/s) (x-m)• H = 50+(14/s) (x-m)

În vederea unei viguroase organizări şidesfăşurări a examenului psihologic Horia Pitariu47 estede părere că sunt necesare următoarele metode:

observaţia

analiza datelor biografice analiza produselor activităţii analiza rezultatelor unor interviuri,

chestionare, teste psihologice etc.W Stern propune ca în organizarea examenului

psihologic să se realizeze: Rezultatul biografic al candidaţilor

Testarea colectivă, apoi cea individuală Interviul

Specialiştii au stabilit componenţa examinărilorpsihologice. Astfel, V. Allport stabileşte următoarele:

1. Sisteme psiho-fizice determinate(temperament, aptitudini)

2. Componente speciale (natura

componentelor dobândite)3. Organizarea dinamică a personalităţii4. Sistemul relaţional şi adaptarea la mediul

înconjurător.W. Stern consideră că examenul psihologic

trebuie să cuprindă:

47

Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.



a.) Componente de bază: senzaţii, percepţii,memorie, limbaj, imaginaţie

b.) Componente intelectuale: inteligenţa sub

aspectele ei generalec.) Componente personale: structura

reacţiilor generale, dinamica personalităţiiÎn acelaşi timp, în dezvoltarea psihologiei

industriale, ca urmare a necesităţilor practice şi aavântului mişcării de educaţie fizică şi sport, al ridicăriipe culmi nebănuite a „limitelor” performanţelor umane

în sport, psihologia calităţilor motrice a cunoscut oamplă dezvoltare şi diversificare. Practic, în zilelenoastre nu este de conceput o performanţă sportivă devaloare fără implicaţiile directe sau indirecte alepsihologiei.

O dată, cea mai mare gimnastă a lumii – NadiaComăneci – fiind întrebată în ce condiţii realizeazăpregătirea psihologică, a răspuns: „Nu fac pregătire

psihologică în mod deosebi, eu mă pregătesc pentruconcursuri”, iar antrenorul ei a intervenit: „Nadia,având în vedere particularităţile personalităţii ei, nuface în mod special o pregătire psihologică, deoareceaceastă formă de pregătire este implicată în întregul eiproces de antrenament”. De altfel, tot Nadia, la o întrebare – ce a simţit la Jocurile Olimpice de la

Moscova atunci când a fost neîndreptăţită de arbitraj –a răspuns calm: „Mă aşteptam la asta, de aceea nu amfost surprinsă”.

Iată deci că psihologic Nadia se aştepta la orice,ca atare avea o bună bază a pregătirii şi din acest puntde vedere. De altfel, este ştiut în lumea sportului că nufaci pregătire psihologică doar spunând în gura mare:„Acum realizez pregătirea psihologică !”.



Acesta este un corolar al întregului proces depregătire sportivă începând de la selecţie şi mergândpână la câştigarea Jocurilor Olimpice. Bineînţeles că

orice treaptă sau latură a pregătirii psihologice asportivilor începe prin cunoaştere, prin psiho-diagnoză.Aceasta nu numai pentru selecţia în sport ci mai alespentru a stabili evoluţia în timp a structurii psihologicegenerale a sportivului. Dacă în psihologia industrială sestudiază în mod deosebit aptitudinile psiho-motrice, înpsihologia sportivă sunt necesare cercetări de

amploare, deoarece fiecare trăsătură psihologică apersonalităţii, fiecare particularitate a proceselorpsihice, fiecare caracteristică a aspectelor psiho-sociale a sportivului poate să fie determinantă la unmoment dat în evoluţia performanţei sportivuluirespectiv. Din această cauză, alături de dezvoltarea şievoluţia celorlalte probleme ale psihologiei sportivespecialiştii domeniului au acordat o atenţie deosebită

cercetărilor referitoare la psiho-diagnostic înactivitatea de educaţie fizică şi sport. Şi în acestdomeniu şcoala profesorului M. Epuran, reprezentatăprin V. Horghidan, I. Holdevici, S. Tüdösi, Alături deCentru de cercetări din domeniul educaţiei fizice şisportului ,,23 August” din Bucureşti au efectuatcercetări deosebit de importante şi utile mişcării

noastre sportive, Dealtfel, prof. Mihai Epuran estemembru activ al Societăţii Internaţionale de PsihologieSportivă (S.I.P.S.), iar personal este unul din părtaşiimarilor victorii ale handbaliştilor români. Cu toate căS.I.P.S. a cerut mai bine de un deceniu specialiştilor sărealizeze o standardizare a testelor din domeniuleducaţiei fizice şi sportului, iar testele clasice nu dau întotdeauna satisfacţie în sport, totuşi marea

majoritate a instrumentelor de lucru în psiho-diagnoza



din domeniul sportiv are la bază testele clasice, maiales cele de personalitate.

Prin psiho-diagnoză se caută a se stabili profilul

psihologic al sportivului. Pe plan mondial şi la noi înţară sunt stabilite ,,modele” pentru profilul psihological populaţiei, implicit al sportivilor din diferite ramurisportive.

Se mai poate pune o întrebare: ,,ce este necesarşi bine să diagnosticăm în educaţie fizică şi sport?”.Considerăm că în această privinţă nu se pot da sfaturi

precise şi cu valoare de şablon. Este bine să sestudieze şi să se cunoască toate laturile psihice alesportivului. Cu cât antrenorul va şti mai mult şi vadeţine informaţii mai veridice despre acestea cu atâtmai eficientă-i va fi munca de îndrumare, planificare,organizare şi conducere a procesului de pregătire asportivului. În orice caz, în funcţie de instrumentele delucru existente în dotarea psihologului diagnostician,

este bine să se facă studii asupra tuturorcomponentelor vieţii psihice a sportivului (figura 16).



FIGURA 16. Schema bloc a componentelor vieţii psihice (după M. Golu) – (fenomenele psihice)

Din ceea ce ne stă la îndemână vom trece înrevistă unele dintre cele mai importante şi mai simpleteste pentru realizarea profilului psihologic alsportivului, teste ce pot fi utilizate nu numai în sportul

Procesepsihice

Activităţipsihice

Însuşiri

psihice

Cognitive

Afective

Volitive

Logice

Condiţii carestimulează şifacilitează procesele,activităţile şi însuşirilepsihice

Senzoriale

GândireMemorieImaginaţie

EmoţiiSentimentePasiuni

Voinţa

Limbajul JoculÎnvăţareaMuncaCreaţia

MotivaţiaDeprinderileAtenţia

TemperamentAptitudini

Caracter

Senzaţii,PercepţiiReprezentări



de performanţă ci şi în şcoală, în ,,selecţia psihologicăpentru sportul de performanţă” 48.

V. Prelici consideră că profilul psihologic al

subiectului trebuie să cuprindă patru părţi:1. prezentarea probelor, observaţiilor şi

rezultatelor. Acestea vor servi pentru:2. schiţarea dominantelor subiectului în

termeni de patru calificative scalar;3. aprecierea şanselor de reuşită din punct

de vedere psihologic;

4. recomandări faţă de cele constante”49

.3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE

Examinarea aptitudinilor din sfera psiho-motricităţii a generat atât probe colective de tip hârtie-creion, cât şi probe individuale. Probele hârtie-creionsunt teste multiple solicitând trasarea unor linii

conform unor repere, plasarea unor cruciuliţe încercuri, desenarea unor figuri simple etc. De ocirculaţie şi importanţă mai mare sunt probeleindividuale, cu o largă arie de complexitate, de la testesimple de plasare a unor şaibe pe o tijă, sauconducerea şaibei pe o sârmă care prezintă un traseu întortocheat şi până la complexe aparate mecanice

sau electronice.Investigarea aptitudinilor psiho-motrice a începutparalel cu utilizarea testelor de către F. Galton şi J.McKee Cattel, unele teste simple psiho-motrice suntutilizate pentru măsurarea aptitudinilor mintale. AstfelA. Binet foloseşte probe senzorio-motorii în scara sa de

48 Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de

performanţă. Editura Facla. Timişoara.49 Idem.



inteligenţă. Oseretsky realizează un examen general almotricităţii, iar mai târziu Mira i Lopez (1940) printestul miocinetic determină o serie de trăsături de

personalitate.Prezentăm mai jos Scala Oseretski de evaluare

generală a motricităţii:

Scala OseretskiIndicaţii.1. Probele se aplică conform vârstei cronologice.

În cazul în care subiectul are 7 ani şi 4 luni, ise aplică proba pentru 7 ani, iar dacă are 7ani şi 7 luni, i se aplică proba pentru 8 ani.deci, vârsta cronologică se fixează în funcţiede numărul de luni în plus, astfel: dacă a depăşit cu până la 6 luni, anii

cronologici rămân neschimbaţi şi i seaplică proba pentru anii respectivi

dacă a trecut de 6 luni se încadrează înanul cronologic următor.

2. Examinarea începe cu probelecorespunzătoare vârstei cronologice la carese încadrează subiectul: probele reuşite se notează cu plus probele nereuşite se notează cu minus

3. Dacă un subiect nu trece toate probele fixatepentru vârsta sa cronologică i se vor aplicaprobele pentru o vârstă inferioară. Deexemplu, dacă are 9 ani şi nu reuşeşte toateprobele de la 9 ani, i se vor aplica probele dela 8 ani; dacă nici pe acestea nu le reuşeşte în totalitate se va trece la probele inferioare

pentru 7 ani ş.a.m.d. până ajunge la aceleprobe pe care le va reuşi total.



4. Dacă toate probele unei vârste sunt notate cuplus şi doar una cu ½plus, se va trece laaplicarea probelor vârstei imediat următoare.

Exemplu: dacă are 4 ani şi trece probele de la4 ani, i se vor aplica în continuare probele dela 5 ani.

În această situaţie se va avea în vedere la notare(pentru probele de până la 10 ani inclusiv): fiecare plusobţinut de subiect la probele superioare vârstei luicronologice echivalează cu două luni „vârsta motrică”

şi fiecare ½plus echivalează cu o lună „vârstamotrică”. Examinarea se întrerupe la acea vârstă lacare copilul nu reuşeşte nici una din cele 6 probe.

5. „Vârsta motrică” se determină astfel: se ia cabază anul în care subiectul a reuşit toateprobele, la care se adaugă toate plusurileobţinute la celelalte vârste. Exemplu: săpresupunem că subiectul X are 7 ani şi a

reuşit toate probele corespunzătoare vârsteide 7 ani. Încercăm probele corespunzătoarevârstei de 8 ani şi le reuşeşte pe toate. Trecem la 9 ani şi aici reuşeşte două probe cuplus şi una cu ½plus, deci avem: 2 probe plus = 4 luni 1 probă ½plus = 1 lună

Total 4+1 = 5 luniDeci 8 ani reprezintă anul la care a reuşit toateprobele, la care se adaugă 5 luni pentru 9 ani.

Concluzie: subiectul X care are vârstacronologică de 7 ani are vârsta motrică de 8 ani şi 5luni-

6. Am precizat că procedăm ca la punctul 5pentru vârsta de până la 10 ani. Pentru



probele vârstelor superioare se aplicăurmătoarele reguli: Pentru subiecţii sub 12 ani un test reuşit

de 11-12 ani, 13-14 ani va fi notat cu:• 2 plus, dacă a fost reuşit cu ambele

membre• un singur plus dacă a fost reuşit doar

cu un singur membru Pentru subiecţii de 12 şi 13 ani, un test

reuşit de 13-14 ani va fi notat cu:• 2 plus dacă a fost reuşit cu ambele

membre• un plus dacă a fost reuşit cu un

singur membru7. Semnificaţia rezultatelor pentru cazuri de

nereuşită este următoarea: întârziere motrică uşoară – atunci când

avem o întârziere de 1-1½ faţă de vârstacronologică deficienţă motrică – o întârziere de 1½-3

ani ariere motrică gravă – o întârziere de 3-5

ani idioţie motrică – întârziere de peste 5 ani

4 ani1. Coordonarea staticăPostura lui Téléma: a sta cu ochii închişi, în

picioare, mâinile la cusătura pantalonilor – picioarele înlinie dreaptă, unul înaintea celuilalt, în aşa fel încâtcălcâiul piciorului drept atinge vârful piciorului stâng.

Durata: 15”



Testul nu este reuşit dacă balansează saudeplasează corpul.

Este permisă o a doua încercare.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Ochii închişi, atinge vârful nasului cu indexul

mâinii drepte şi apoi cu cel al mâinii stângi. Testul nu este reuşit dacă atinge alt loc sau dacă

înainte de a atinge nasul atinge alt loc.Pentru fiecare mână se permite câte 3 încercări

din care 2 trebuie să fie pozitive.3. Coordonarea dinamică generalăSărituri cu ambele gambe uşor flectate fără a se

lua în consideraţie înălţimea săriturii.Durata: 5” pentru cel puţin 7-8 sărituri Testul nu este reuşit dacă nu se ridică picioarele

în acelaşi timp; dacă nu cade pe vârfuri ci pe genunchi4. Rapiditatea mişcărilor

Depunerea a 20 de piese într-o cutie cumaximum de viteză (cu dreapta de dreptaci şi custânga de stângaci). Cutia de carton are 15/15 cm2 şieste aşezată în faţa subiectului la o distanţă ca de lacot la vârful degetului mijlociu. Piesele au 2 cmdiametru şi se aşează în linie, înaintea cutiei, la 5 cmuna de alta.

La semnal, copilul depune piesele în cutie, unacâte una, cât de repede posibil, începând de la oricemargine şi în orice ordine – dar puse şi nu aruncate.

Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă nu sunt toate piesele

în cutie.5. Simultaneitatea mişcărilor Descrierea în spaţiu a unor circumferinţe, cu

indexul celor două mâini, braţele fiind întinse orizontal.



Mărimea circumferinţei poate fi aleasă, dartrebuie să fie egală pentru ambele părţi. Braţul dreptva descrie circumferinţa în sensul acelor de ceasornic,

cel stâng invers.Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă circumferinţele sunt

descrise în acelaşi sens; dacă nu sunt forme regulate,sau una mai mică şi alta mai mare.

Sunt permise trei încercări.6. Sincinezii

Experimentatorul întinde mâna spre subiectspunându-i să i-o strângă cu putere – cu ambele mâinipe rând. În acest timp de observă dacă mişcarea destrângere se generalizează la alte grupe şi zone demuşchi (închiderea mâinii opuse, contractarea feţei, încreţirea frunţii, deschiderea gurii, strângereabuzelor)

5 ani1. Coordonarea staticăA sta în picioare, pe vârfuri, cu ochii deschişi,

mâinile la cusătura pantalonilor, gambele strânsapropiate. Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie săse atingă.

Durata: 10”

Testul nu este reuşit dacă subiectul părăseştelocul sau atinge solul cu călcâiele. Flectareagenunchilor, balansarea corpului, înălţarea saucoborârea pe vârful picioarelor, nu se socoteşte ca uneşec dar se notează în protocol.

Se permit 3 încercări.2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Se dă subiectului o hârtie de 5/5 cm şi se cere să

o facă mototol cu degetele mâinii drepte întoarse cu



podul palmei în jos. Se interzice intervenţia mâiniiopuse. După 15” se face acelaşi lucru cu mâna stângă.

Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga

– la dreptaci şi invers la stângaci. Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul

fixat sau dacă mototoalele nu sunt destul decompacte.

Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cuambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână(se notează care).

Se permit câte două încercări pentru fiecaremână.3. Coordonarea dinamică generalăCu ochii deschişi se sare pe o distanţă de 5

metrii pe piciorul stâng, apoi pe cel drept. Copilulflectează gamba pe coapsă în unghi drept cu mâiniledea lungul coapsei şi sare la semnal; la capătul celor 5metrii pune piciorul pe sol. După 30” se reia cu celălalt

picior. Nu se ţine seama de timp. Testul nu este reuşit dacă se deviază de la linia

dreaptă mai mult de 50cm; dacă atinge solul cucelălalt picior; dacă balansează braţele.

Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cuambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singurpicior (se notează care).

Se permit câte două încercări pentru fiecarepicior.4. Rapiditatea mişcărilor Înfilarea unui fir pe o bobină. Subiectul ţine în

mâna stângă un capăt al bobinei de care atârnă un firde 2m; prinde firul între police şi indexul drept şi lasemnal îl deapănă pe bobină cu maximum de viteză.Procedează apoi invers. În timpul acţiunii, mâna care

susţine bobina trebuie să stea nemişcată; dacă descrie



cu ea mişcări circulare se întrerupe examenul pentrua-l reîncepe – pentru cei evident retardaţi este permissă se susţină cu mâna în care au bobina.

Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga(la dreptaci şi invers la stângaci).

Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpulfixat.


5. Simultaneitatea mişcărilor Subiectul este aşezat înaintea unei mese şi înfaţă i se pune o cutie de chibrituri (la o distanţă de lacare o poate atinge uşor cu antebraţul flectat pe braţ.La stânga şi la dreapta cutiei se aşează vertical câte10 chibrituri (la o distanţă de un chibrit de cutie) unul în faţa celuilalt. La semnal se cere să ia simultan întreindex şi police câte un chibrit şi să le aşeze, simultan

în cutie.Durata: 20” pentru fiecare mână. Testul nu este reuşit dacă subiectul a luat mai

puţin de 5 chibrituri în 20” cu fiecare mână (chiar dacănumărul este egal pentru fiecare mână).

Se notează la numărător numărul chibriturilorrămase la dreapta şi la numitor al celor rămase la

stânga. Când testul este reuşit, fracţia este egală cu 1.Este permisă o a doua încercare.6. SincineziiSubiectul este solicitat să-şi arate dinţii. Testul nu este reuşit dacă copilul face mişcări

suplimentare (încreţeşte nările, fruntea sau ridicăpicioarele).

6 ani



1. Coordonarea staticăOchii deschişi, se stă pe un picior, celălalt flectat

la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile la

cusătura pantalonilor. Când piciorul flectat se lasă în jos, se revine la poziţia indicată. După 30” selucrează cu celălalt picior.

Durata: 30” Testul nu este reuşit dacă subiectul lasă în jos

mai mult de 3 ori gamba flectată; dacă atinge solul cuficiorul flectat; dacă părăseşte locul; dacă a sărit sau s-

a ridicat pe vârful piciorului; dacă s-a balansat. Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cuambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singurpicior (se notează care).

Se permit câte două încercări pentru fiecarepicior.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la

1,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mânadreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fărăavânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu sepermit călcâiele unite sau vârfurile picioarelordepărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură apanoului.

Băieţii trebuie să lanseze mingea de 3 ori cufiecare mână, fetele de 4 ori. Testul nu este reuşit, pentru băieţi dacă au atins

ţinta mai puţin de 2 ori din trei cu mâna dreaptă şiniciodată cu stânga din trei.


Nu se reia proba.



3. Coordonarea dinamică generalăSărituri peste o coardă întinsă la 20cm de sol,

picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără

avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de ogreutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Seobservă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârfulpicioarelor. Se sare de trei ori.

Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3. Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,

cade sau atinge pământul cu mâinile.

Se permite o a doua încercare4. Rapiditatea mişcărilor Desenarea unei linii verticale. Copilul este aşezat

în faţa mesei, având în faţă o coală dictando, cucreionul în mâna dreaptă/stângă şi cu braţul sprijinit,trage la semnal, linii verticale între liniile orizontale(pot fi şi inegale) cât poate de repede.

Durata: 15”

Testul este nereuşit dacă a tras mai puţin de 20de linii cu dreapta şi mai puţin de 12 linii cu stânga(invers pentru stângaci). Liniile peste şi sub celeorizontale nu se socotesc dacă depăşesc 3mm.


Se permite o a doua încercare pentru fiecaremână.5. Simultaneitatea mişcărilor Mergând, copilul ţine în mâna stângă/dreaptă o

bobină din care desface un fir pentru a-l depăna peindexul celeilalte mâini. După 5-10” se reia cu cealaltămână.

Durata: 15”



Testul nu este reuşit dacă în timp ce executămişcările cu mâinile schimbă mai mult de 3 ori ritmulmersului; dacă se opreşte pentru a desface firul; dacă

merge şi uită să desfacă firul; dacă nu execută cuambele mâini.

Pentru fiecare mână se permite o a doua încercare. Se indică în protocol dacă testul este reuşitpentru o singură mână.

6. Sincinezii

Se dă copilului un ciocan şi se cere să loveascăcu el de mai multe ori în masă – întâi cu dreapta apoicu stânga.

Testul nu este reuşit dacă se fac mişcărisuplimentare (arată dinţii, încreţeşte nările, fruntea,strânge din buze) sau dacă reuşeşte numai cu o mână.

Se permite o a doua încercare.

7 ani1. Coordonarea staticăOchii deschişi, mâinile la spate, copilul se aşează

pe vârful picioarelor unite şi îndoaie trunchiul în unghidrept, fără flexia genunchilor.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă flectează mai mult de

2 ori genunchii; dacă părăseşte locul sau atinge cucălcâiele.Nu se efectuează a 2-a încercare.2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Copilul, aşezat la masă, are în faţă un labirint

desenat de examinator având dimensiunea de 15cmfixat în pioneze. La semnal, cu creionul ascuţit în mânadreaptă, trece cu o linie neîntreruptă de la intrarea



până la ieşirea din labirint. După 30” reia cu mânastângă.

Durata: dreapta – 1'30”; stânga - 2'30” (la

stângaci invers) Testul nu este reuşit dacă pentru mâna dreaptă

linia desenată iese mai mult de 2 ori din limitelelabirintului şi pentru mâna stângă mai mult de 3 ori (lastângaci invers) sau nu este terminat în timpul fixat.

Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cuambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână

(se notează care).Se permite a doua încercare pentru fiecaremână.

3. Coordonarea dinamică generalăCu ochii deschişi, se parcurge, în linie dreaptă, o

distanţă de 2m. La plecare copilul trebuie să punăpiciorul stâng înaintea celui drept, punând alternativcălcâiul unui picior la vârful celuilalt.

Testul nu este reuşit dacă părăseşte liniadreaptă, dacă se balansează sau nu atinge cu călcâiulunui picior vârful celuilalt.

Sunt permise 3 încercări.4. Rapiditatea mişcărilor A grupa cărţile de joc în pachete. Copilul în

picioare în faţa mesei, ţine în mână un pachet de cărţi

(36). La semnal le împarte cu viteză în 4 grupe fixate(distanţa între grămezi: lungimea unei cărţi). Sepermite ca degetul mare de la mâna stângă săpregătească cartea de dat, împingând-o. Cărţiletrebuie aşezate una peste alta şi, dacă nu le pune binede la început, trebuie să le corecteze. Nu se permiteumezirea degetelor. Dacă se iau 2 cărţi o dată întrerupem proba şi o reluăm cu mâna stângă.



Durata: 35” pentru dreapta şi 45” pentru stânga(invers pentru stângaci)

Testul este nereuşit dacă experienţa nu este

terminată la timp Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu

ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână(se notează care).

Se permite o a doua încercare pentru fiecaremână.

5. Simultaneitatea mişcărilor

Copilul este aşezat. Loveşte alternativ cu picioruldrept şi stâng, după ritmul ales de el. În acelaşi timpdescrie în spaţiu, cu indexul drept/stâng circumferinţe în sensul acelor de ceasornic, braţul fiind întinsorizontal.

Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul, dacă

mişcările nu sunt simultane sau dacă se descrie o

figură care nu este circumferinţă.Sunt permise 3 încercări.6. SincineziiRidicarea sprâncenelor. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări

suplimentare (lasă capul pe spate, încreţeşte nările, încrucişează privirea, deschide gura etc.)

8 ani1. Coordonarea staticăCopilul stă cu picioarele încrucişate, pe vârfuri la

o distanţă de un pas între ele, braţele întinse lateral şiochii închişi. La semnal, deschide ochii şi rămâneastfel. Dacă se lasă braţele jos cerem să le ridiceorizontal.

Durata: 10”



Testul nu este reuşit dacă copilul cade, dacă deaşează pe călcâie; dacă lasă braţele jos de 3 ori. Senotează dacă se balansează.

Sunt permise 3 încercări.2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Extremitatea (pulpa) policelui atinge cu

maximum de viteză unul după altul, degetele mâinii, începând cu degetul mic, inelarul, medianul, indexul.Operaţia se execută şi în sens invers.

Durata: 5”

Se execută cu ambele mâini. Testul nu este reuşit dacă copilul atinge de maimulte ori acelaşi deget; dacă atinge două degete înacelaşi timp; dacă uită să atingă un deget, dacădepăşeşte 5”.


Se permite a doua încercare pentru fiecaremână.

3. Coordonarea dinamică generalăSubiectul stă într-un picior celălalt cu gamba

flectată pe coapsă la 90°, mâinile la cusăturapantalonilor. În faţa piciorului de sprijin, la 25cm sepune o cutie de chibrituri goală. La semnal, sărind,

copilul împinge cutia pe o distanţă de 5cm. După 1”repetă cu celălalt picior. Testul nu este reuşit dacă atinge solul o dată cu

piciorul flectat; dacă gesticulează, dacă cutiadepăşeşte cu 50cm în afara punctului indicat; dacă nuatinge cutia (deviază).

Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cuambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur

picior (se notează care).





Cu ochii închişi stă într-un picior, celălalt cugamba flectată pe coapsă la 90°, coapsele paraleleuşor în abducţie, mâinile la cusătura pantalonilor. La

lăsarea piciorului flectat în jos se ia poziţia iniţială.După 3” se reia cu celălalt picior.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă lasă piciorul jos mai

mult de 3 ori; dacă atinge solul cu piciorul flectat; dacăpărăseşte locul; dacă sare. Ridicarea pe vârfuri nu esteun eşec, dar se notează ca şi balansările sau oscilaţiile.

Testul este cotat pozitiv 1+

- când este reuşit cuambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singurpicior (se notează care).

Este permisă a doua încercare pentru fiecarepicior.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.a. băieţi.

Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mânadreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fărăavânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu sepermit călcâiele unite sau vârfurile picioarelordepărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a

panoului. Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreaptaşi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.

Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambelemâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (senotează care).

Se poate încerca încă o dată.b. fete.



Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, ohârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuriconcentrice. La semnal decupează cercul mai bine

marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltămână.

Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga(invers la stângaci).

Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cudreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)

Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şitrei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 dincerc la dreapta şi 5/6 la stânga.

Nu se permite reluarea.3. Coordonarea dinamică generalăa. băieţi.Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,





Se permite o a doua încercare.b. fete.Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând

de 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri. Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3

ori din palme; dacă cade pe călcâie.Se permit trei încercări.4. Rapiditatea mişcărilor



Întoarcerea filelor unei cărţi de 62/94mm. Seaşează cartea puţin la dreapta ca să poată fimanipulată uşor cu braţul flectat. Trebuie să se

întoarcă filele rapid, indiferent cu care deget. Dacă se întorc câte două pagini o dată, se întrerupe proba şi sereia. Se permite să ţse ţină filele întoarse cu mâna şiumezirea degetelor.

Pentru execuţia cu stânga se aşează cartea puţinspre stânga. La stângaci se începe cu ultima filă.

Durata: 15” pentru fiecare mână.

Testul este nereuşit dacă cu dreapta s-au întorsmai puţin de 25 de file şi cu stânga mai puţin de 15(invers la stângaci).


Sunt permise 3 încercări pentru fiecare mână.

5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat. Loveşte alternativ măsura cu

piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el, bătândpe masă cu indexul de la cele două mâini.

Durata: 20”

Testul nu este reuşit dacă pierde sau schimbăritmul; când nu loveşte simultan cu cele două indexuri.Sunt permise 3 încercări.6. SincineziiÎncreţirea frunţii. Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări

suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridicăcomisurile gurii, încrucişează privirea etc.)



10 ani1. Coordonarea staticăA sta pe vârfuri, cu ochii închişi, mâinile la

cusătura pantalonilor, gambele strâns apropiate.Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se atingă.

Durata: 5” Testul nu este reuşit dacă părăseşte locul; dacă

atinge solul cu călcâiele, dacă se balansează (o uşoarăoscilaţie sau înălţare pe vârfuri nu este eşec)

Se permit 3 încercări.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.a. băieţi.Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o

hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuriconcentrice. La semnal decupează cercul mai binemarcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltămână.

Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga

(invers la stângaci). Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,

dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cudreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)

Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şitrei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 dincerc la dreapta şi 5/6 la stânga.

Nu se permite reluarea.b. fete.Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la

2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mânadreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fărăavânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu sepermit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor



depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură apanoului.

Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta

şi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele

mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (senotează care).

Se poate încerca încă o dată.3. Coordonarea dinamică generalăa. băieţi.

Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătândde 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri. Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3

ori din palme; dacă cade pe călcâie.Se permit trei încercări.b. fete.Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,





Se permite o a doua încercare.4. Rapiditatea mişcărilor O cutie de 15cm în faţa subiectului aşezat, cu 40

de chibrituri. La semnal, formează patru grămezi egalela colţurile cutiei, luând chibriturile unul câte unul.Dacă copilul se ridică; ia câte două beţe; se întrerupeproba şi se reia. După 30” se reia cu cealaltă mână.

Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru

stânga (invers la stângaci)



Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpulfixat.

Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele



5. Simultaneitatea mişcărilor Se fixează pe masă două jumătăţi de coli de

hârtie neliniate, una lângă cealaltă. Copilul are în

fiecare mână câte un creion cu vârf tocit. La semnal,bate simultan cu creioanele pe hârtii făcând cât maimulte puncte, mişcând numai din antebraţe şi încheietura mâinii. Punctele pot fi plasate oricum; darnu suprapuse.

Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre

numărul punctelor fiecărei foi este mai mare de 2;

dacă a făcut mai puţin de 50 de puncte cu fiecaremână.

Se permite o a doua încercare

6. SincineziiÎnchide ochiul drept fără a-l închide şi pe stângul.

După 5” se face invers.

Testul nu este reuşit dacă mişcarea estesuperfluă (mişcă şi celălalt ochi sau îl închide, încrucişează privirea, se crispează, coboară comisurilegurii)

Se cotează 1+ reuşita cu ambii ochi, ½ când estereuşit cu unul singur şi se notează care a fost închiscorect.

11-12 ani



1. Coordonarea staticăa. băieţi.Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa

anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,ochii deschişi. După 30” proba inversă.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea

repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele

picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează

care).Se permite o a doua încercare pentru fiecare.b. fete.Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat

gamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor înabducţie, mâinile pe coapse, ochii deschişi. Când selasă în jos gamba se cere revenirea la unghi drept.După 30” se reia invers.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări

succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile decoapse, dacă sare. Uşoara balansare sau înălţarea pevârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu conteazăca eşec dar se notează.

Se cotează cu 1+

când este reuşit cu ambelepicioare şi ½ când este reuşit cu unul (se noteazăcare).

Se permite o a doua încercare pentru fiecare.2. Coordonarea dinamică a mâinilor.Copilul stă drept cu mâinile la cusătura

pantalonilor. Va prinde cu o mână o minge aruncată dela 3m diametrul mingii este de 8cm. După 30” se reia

cu cealaltă mână.



Testul nu este reuşit dacă prinde mai puţin de 3din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga (invers pentrustângaci).

Mingea se aruncă în viteză şi corect, altfelexperimentatorul reia.


Se permite o a doua încercare pentru fiecare.3. Coordonarea dinamică generală

a. băieţi.Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilulajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.

Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şicoboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Sepermit 3 încercări.

b. fete.

Sare în aer cu gambele la şezută şi atingecălcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr.Brace).

Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambelecălcâie.


4. Rapiditatea mişcărilor Pe masă, pe o bucată de fetru, o hârtietransparentă şi ½ carton străpuns cu 100 de cercurirealizate cu perforatorul. Subiectul ţine în mânadreaptă aşezată pe masă şi sprijinită pe cot, o sulă. Lasemnal străpunge cercurile unul câte unul cât mairepede.

După 30” se reia cu cealaltă mână.



Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentrustânga (invers la stângaci)

Testul este nereuşit dacă se străpung mai puţin

de 90 de cercuri.Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele



5. Simultaneitatea mişcărilor

Pe masă, pe acelaşi material ca la testul 4. înfiecare mână copilul are câte o sulă. Mâna dreaptă îndreptată spre gaura superioară a desenului şi invers.La semnal va străpunge găurile una câte una cuambele mâini.

Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre

numărul cercurilor străpunse cu fiecare mână este mai

mare de 2 (a găuri în acelaşi cerc sunt consideratepentru 2); dacă numărul cercurilor străpunse cu omână este sub 20; dacă găurile se găsesc pe părţilesimetrice ale părţii drepte şi stângi ale desenului.

Se permite câte o încercare6. SincineziiBraţele întinde în faţă la nivelul umerilor,

palmele în jos. La semnal strânge alternativ pumnii,fără comandă, cu viteză.Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă au loc mişcări

suplimentare ale muşchilor feţei, dacă închide şideschide ambii pumni concomitent, dacă mişcă braţelesau le flectează.




13-14 ani1. Coordonarea staticăa. băieţi.

Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectatgamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor înabducţie, mâinile pe coapse, ochii închişi. Când se lasă în jos gamba se cere revenirea la unghi drept. După30” se reia invers.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări

succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile decoapse, dacă sare. Uşoare balansare sau înălţarea pevârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu conteazăca eşec dar se notează.

Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambelepicioare şi ½ când este reuşit cu unul (se noteazăcare).

Se permite o a doua încercare pentru fiecare.b. fete.Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa

anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,ochii deschişi. După 30” proba inversă.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea

repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambelepicioare şi ½ când este reuşit cu unul (se noteazăcare).

Se permite o a doua încercare pentru fiecare.2. Coordonarea dinamică a mâinilor.a. băieţi.Aşezat la masă uşoară flexie a antebraţului pe

braţ, cu palma în supinaţie, întinde indexul pe care se



aşează vertical o linie cu baza de ½cm şi lungimea de40-45cm. Subiectul ţine linia în mâna stângă. Poatebalansa mâna dreaptă şi îndoi trunchiul înainte, înapoi

sau lateral, dar nu are voie să se ridice de pe scaun.După 10” reia cu cealaltă mână.

Durata: 5” pentru mâna dreaptă, 3” pentru mânastângă (invers pentru stângaci)

Testul nu este reuşit dacă nu a ţinut linia înechilibru în timpul fixat şi dacă s-a ridicat de pe scaun.

Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele

mâini şi ½ când este reuşit cu una (se notează care).Se permit trei încercări.b. fete. Tricotat cu ochii închişi. Pune extremitatea

policelui drept peste indexul stâng şi extremitateapolicelui stâng către indexul drept. La semnal indexuldrept părăseşte policele stâng şi descrie ocircumferinţă în jurul indexului stâng ca să atingă

policele stâng fără a părăsi policele drept. Apoi indexulstâng părăseşte policele drept, descrie o circumferinţă în jurul indexului drept pe policele mare stâng etc. cumaximum de viteză.

Durata: 10” cu ochii închişi. Testul nu este reuşit dacă mişcările nu au fost

executate corect; dacă descrie mai puţin de 10 cercuri

în 10”; dacă nu a putut executa proba cu ochii închişi.Se permit trei încercări.

3. Coordonarea dinamică generalăa. băieţi.



Sare în aer cu gambele la şezută şi atingecălcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr.Brace).

Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambelecălcâie.

Se permit 3 încercări.b. fete.Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-

50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilulajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.

Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şicoboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Sepermit 3 încercări.

4. Rapiditatea mişcărilor Tapping (a bate un ritm). Pe masă se fixează o

coală albă de hârtie. Subiectul ţine în mâna dreaptăaşezată liber pe masă cu braţul uşor sprijinit de corp,un creion cu vârful tocit. La semnal loveşte repede

hârtia făcând mişcări numai din articulaţia mâinii.Poate situa punctele unde doreşte dar nu unul pestecelălalt. După un minut reia cu mâna stângă.

Durata: 15” Testul nu este reuşit dacă în timpul fixat băieţii

fac mai puţin de 100 de puncte cu mâna dreaptă şimai puţin de 85 cu mâna stângă; fetele sub 90 cu

dreapta, sub 75 cu stânga (invers la stângaci). Înprotocol se va nota modul de lovire (neregulat, greoi,etc.)

Se cotează cu 1+ când reuşita cu ambele mâini şi½ reuşita cu o singură mână (se notează care).

Se permit câte două încercări.5. Simultaneitatea mişcărilor Copilul este aşezat la masă. La stânga lui (la

distanţă de un cot) se aşează o cutie de carton şi



alături, în dezordine, 20 de piese cu diametrul de 2cm.În dreapta la aceeaşi distanţă, se aşează o cutie dechibrituri goală şi alături de ea 20 de chibrituri în

dezordine. La semnal, copilul depune simultan, cudreapta un chibrit şi cu stânga o piesă în cutiilerespective.

Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă în cutii nu se află

acelaşi număr de obiecte sau dacă în fiecare se aflămai puţin de10 obiecte.

Se permite o a doua încercare.6. SincineziiÎnchiderea alternativă a ochilor.Durata: 10” Testul nu este reuşit dacă se închid mai puţin de

5 ori fiecare ochi, dacă ochii nu s-au închis complet;dacă se efectuează şi mişcări suplimentare (privireacruciş, contractarea feţei, coborârea comisurilor,

deschiderea gurii, etc.)Se permite o a doua încercare.

O dată cu pătrunderea psihologiei în domeniulindustrial, testele psihologice sunt folosite şi pentruselecţia profesională.

Prin studiile de analiză factorială aptitudinile

psiho-motrice au putut fi structurate pe funcţii şidomenii, acestea urmând să fie utilizate în testeledestinate răspunsurilor motorii.

Probele psiho-motrice complexe au apărut în aniicelui de-al doilea război mondial cu ocazia selecţieipentru diferite arme, corespunzător tehnicii de atunci.Unele dintre aceste teste mai sunt folosite şi astăzi înlaboratoarele psihologice ale aviaţiei, marinei,

transporturilor auto şi feroviare etc.



În studierea aptitudinilor psiho-motricecercetătorii au descris mai mulţi factori. Guilford J. P.de exemplu distinge:

1. Forţa – forţa generală a trunchiului, amembrelor

2. Impulsivitatea – timpul de reacţie, tapping3. Rapiditatea – viteza mişcării braţelor,

degetelor4. Precizia statică – echilibrul static, repaosul

braţelor

5. Precizia dinamică – echilibrul dinamic,precizia mişcării braţelor şi mâinilor6. Coordonarea – coordonarea globală,

abilitatea manuală, abilitatea degetelor7. Mobilitatea – supleţea trunchiului, mobilitatea

membrelor inferioare.F. A. Fleishman descrie 11 factori relativ

independenţi:

1. precizia controlului (muscular)2. coordonarea membrelor3. orientarea răspunsului (în raport de un

stimul)4. timpul de reacţie5. viteza mişcării6. controlul cantitativ

7. dexteritatea manuală8. dexteritatea digitală9. siguranţa braţ – antebraţ – mână10.viteza în încheietura mână – degete11.ţintireaR. Seashore studiind aptitudinile psiho-motrice

arată că mulţi dintre factorii menţionaţi sunt indicatoriai experienţei profesionale.



3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂŢII ŞI PERCEPŢIEI

Psihodiagnoza sensibilităţii, este una dintreformele importante prin care se realizează legăturadintre organism şi mediu, îndeplineşte funcţia desemnalizare şi prin aceasta asigură adaptareaorganismului la mediu”50 se efectuează cu ajutorul

unor probe simple, uşor de executat. Astfel, pentrumăsurarea pragului diferenţial al sensibilităţii auditivese foloseşte un generator de ton, subiectuluitransmiţându-i-se în cască sunete cu frecvenţe diferite(de la praguri infra până la cele supraliminare). Se dausubiectului patru serii descrescătoare (ca frecvenţă) cucâte opt stimuli pentru fiecare serie. Subiectului i secere să spună ,,egal”, ,,mai mare”, ,,mai mic”, faţă de

sunetul etalon care i se prezintă iniţial. Rezultatele setrec într-un tabel ca în tabelul 3 (după Horghidan)51.Răspunsurile negative şi pozitive se anulează reciproc,la total apărând numere pentru răspunsuri egale, saupozitive sau negative.

Înregistrarea: pentru notarea răspunsurilorsubiectului se vor folosi următoarele simboluri:

Pentru mai mare: + (plus) Pentru mai mic: - (minus) Pentru egal: = (egal)

50 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări

practice. I.E.F.S. Bucureşti51 Idem



TABELUL 3. Calcul pentru planul diferenţial al

sensibilităţii auditive.

Subiectul..............

Stimuli variabili, în funcţie de valoarea stimulului etalon1 Serie crescătoare2 Serie descrescătoare3 Serie crescătoare4 ş.a.m.d.5 -6 -78

− − = − − − + +− = = + + = = +− = − + − + = +− − + = = = + +− − = − + − + +− − = − + + = +− + + + − + + +− − − − + + + +

Total răspunsuri + − − − − 1 2 5 8Total răspunsuri = − 4 8 7 7 6 3 −Total răspunsuri − 8 4 − 1 − − − −

Sensibilitatea auditivă este apreciată pentru

planul diferenţial superior în funcţie de totalulrăspunsurilor pozitive, iar pentru cel inferior în funcţiede răspunsurile negative, din care se va calcula mediafiecărui subiect în parte.

Pentru pragul diferenţial al sensibilităţiikinestezice se utilizează probele de apreciere agreutăţii, care sunt dealtfel deosebit de numeroase.

Vom descrie ,,Proba de greutate Piorkowski”52

. Probacuprinde şase cilindri metalici, fiecare mai greu saumai uşor cu 1/10 decât cele două învecinate. La bazafiecărui cilindru este trecut un cod, care semnificăordinea reală a greutăţii acestora. Dimensiunilecilindrilor sunt standardizate: 365×25 mm; iar

52

Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.



greutatea de 195, 205, 215, 225, 235, 245gr.; culoareaneagră. Se cere subiectului să aprecieze greutateacilindrilor aşezându-i în ordine crescătoare, lucrând cu

o singură mână. Se cronometrează execuţia de lamomentul când subiectul atinge primul cilindru pânăcând spune ,,gata”. Proba se repetă de 5-10 ori.Procedura clasică de cotare a probei constă dinstabilirea diferenţei de rang a fiecărei piese. Sumaerorilor constituie cota. Exemplu:

Ordinea reală a pieselor: 1 2 3 4 5 6

Ordinea stabilită de subiect: 2 1 3 5 6 4Diferenţa de rang: 1 1 0 1 1 2 = 6Cota = 6.Cota finală va fi media celor 5–10 încercări ale

fiecărui subiect.Prezentăm în continuare un tabel cu cotele la

proba Piorkowski (tabelul 4.)

TABELUL 4. Performanţele medii la proba de aprecierea greutăţii (după Pitariu H.)

Subiecţi N.Vârsta Erori Timp

m. s. m. s. m. s.StrungariLăcăuşiStudenţi

10077

148

31,1626,3422.3

10,655,342,31

3,333,752,22

1,931,731,20

42,642,558,2

10,410,611,4

Proba Piorkowski a fost etalonată pentru a fiutilizată în examinări psihologice pentru selecţionareaşi dirijarea cadrelor. Fiind o probă simplă şi uşor deexecutat şi având o validitate şi fidelitate crescută afost şi este larg folosită în activitatea sportivă pentruaprecierea pragului diferenţial al sensibilităţiikinestezice.



În vederea aprecierii amplitudinii mişcării sefoloseşte kinezimetrul (după Horghidan V.)53, un aparatsimplu şi uşor de confecţionat, de etalonat şi de

mânuit. Este o riglă de 120/12 cm, gradată pemargine. Pe mijlocul riglei este fixată o tijă pe careglisează un cursor.

Subiectul cu ochii acoperiţi (cu ochelari culentile înnegrite) va aşeza degetul arătător al mâiniidrepte în adâncimea cursorului, acesta fiind fixat lamijlocul riglei (la zero). Examinatorul va duce mâna

subiectului (prin alunecarea cursorului) până la oanumită gradaţie şi înapoi, şi-i va cere acestuia săducă singur cursorul până la distanţa respectivă. Se varepeta de mai multe ori cu mâna dreaptă şi cu mânastângă. Se fac nouă încercări pentru fiecare mână,ducând cursorul pe distanţe variabile (20-30cm) cuviteză moderată. Între încercări se lasă o pauză decâteva secunde. Se înregistrează deviaţiile în plus sau

în minus pentru fiecare încercare rezultatele trecându-se în tabel (tabelul 5), se calculează mediana pentrucele nouă încercări. Aceeaşi probă se poate utiliza şipentru măsurarea sensibilităţii kinestezice la picior,modificând cursorul pentru a-l putea prinde cu plantapiciorului.

53

Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti



TABELUL 5. Înregistrarea pragului diferenţial alsensibilităţii kinestezice (după V. Horghidan).

Mâna

Stimul

Dreaptă Stângă20cm. 25cm. 30cm. 20cm. 25cm. 30cm.

0 + 3 −3+2 + 3 +4−1 0 −2

−2 0 +30 +3 +5

+1 +3 +4Mediana 2 cm. 3 cm.

Pentru măsurarea dublului prag absolut în

percepţia distanţei se poate folosi o masădreptunghiulară pe care se trasează o linie dreaptă înlungul acesteia (figura 17). La un capăt se fixează unmic scripete peste care vine o sfoară lungă de 16-18mcare poate deplasa pe masă o tijă lată de 2cm şi înaltăde 18-22cm. În dreptul gradaţiei 0 (zero) se aşeazălateral, de-o parte şi alta a liniei mediane alte două tije

de aceleaşi dimensiuni şi forme ca cea de la mijloc.Subiectului i se cere să tragă de unul dintre capetelesforii până când tija centrală se află pe aceeaşi linie cucele aşezate în dreapta şi în stânga sa. Subiectul segăseşte plasat în axul lung al dispozitivului la 7m. Deacesta. Se aşează tija glisantă (centrală) la unul dintrecapetele liniei gradate (de la zero la 10-15cm înambele părţi) şi se cere subiectului s-o aşeze exact

între cele două tije laterale, aşezate la 10 cm. de-oparte şi de alta a liniei centrale. Se notează deviaţiafaţă de zero.

Se repetă, tija centrală fiind aşezată la celălaltcapăt al aparatului. Se repetă de cinci ori fiecare serie,tijele laterale fiind, pentru fiecare serie de cinci încercări, la distanţele de 10, 20 şi 30 de cm. După

fiecare încercare dublă (înainte-înapoi) se face o scurtăpauză.



FIGURA 17. Aparat pentru percepţia distanţei.

Se notează cu + (plus) şi cu − (minus) deviaţiile

în spate. V. Horghidan propune următorul tabel pentru înregistrare (Tabelul 6)

TABELUL 6. Înregistrarea şi calculul pentru dublul pragabsolut al percepţiei distanţei. Semnele + cu − seanulează , iar la rubrica ,,Total” apare numărul dedeviaţii + sau − pe distanţele respective, de 1, 2, 3 ...cm. În exemplul dat subiectul percepe distanţe cu o

eroare de 1,25 cm (3+1, 1+2).

Deviaţia posibilă (cm) 0 1 2 3 4 .........................Seria I – înainteSeria II – înapoi

IIIIVVVI

VIIVIIIIXX

+−

++

−+

+ −+

+Total: +3 +1 0

Coordonarea senzorio-motorie se poate efectuaşi cu ajutorul unei probe de apreciere a distanţei.Pentru realizarea testării vom trasa o linie dreaptă pesol de 6-7m lungime. Subiectul, cu ochii acoperiţi cu

302010

50 40 30 20 10 0 10 20 30 40 50102030



ochelari cu lentile negre, va trebui, pornind dintr-un altcapăt al segmentului de dreaptă (A), să parcurgă acelsegment şi să se oprească atunci când consideră că a

ajuns în punctul terminal (B). I se cere subiectului săpăstreze direcţia şi să respecte distanţa. Subiectul aredreptul să studieze, înainte de pornire, distanţa şidirecţia ce o are de parcurs (figura 18).

FIGURA 18. Proba de apreciere a distanţei (după V.Horghidan)

C.B.

D.

Se notează deviaţiile (stânga sau dreapta) şi semăsoară în cm faţă de linia A-B şi în prelungireaacesteia. Dacă punctele C şi D se află între punctele A-B (perpendiculara acestora pe A-B) atunci deviaţia senotează cu − (minus), iar dacă proiecţia punctelor C şiD este dincolo de punctul B atunci deviaţia se noteazăcu + (plus). Cifrele obţinute se raportează la etalon,

acesta indicând rangul subiectului privind coordonareavizual-motorie (supraaprecierea ori subaprecierea) saurangul acestuia în privinţa coordonării vestibular-motorie (deviaţia).

Ambidextria se măsoară cu ajutorul aparatuluide disociere a mişcărilor54. Acest aparat, construit peprincipiul strungului, cuprinde şi o planşetă cu54


Deviaţie stânga(+)

Deviaţie dreapta(-)



decupaje de diferite forme (linii, sinusoide etc).Suprafaţa decupajelor este izolată, planşeta fiindmetalică. Cu ajutorul a două manivele, subiectului i se

cere să deplaseze un stilet metalic pe unul din traseeledecupate, orice atingere de marginea metalică fiind înregistrată pe un contor (se înregistrează şi numărulşi durata oricărei atingeri). Se cere subiectului sădeplaseze stiletul (cu ajutorul celor două manivele, înfiecare mână având câte o manivelă) pe un traseudinainte stabilit spunându-i-se că se înregistrează orice

greşeală, durata greşelilor şi se cronometrează timpulde efectuare a sarcinii. Se calculează în final numărulgreşelilor, durata medie a lor şi durata efectuăriiprobei. ,,Ambidextria este direct proporţională cu celetrei valori înregistrate”55.

În vederea măsurării acuităţii auditive normale, acomprehensiunii, a capacităţii de percepere globală astructurilor ritmice precum şi a sincronizării reactivităţii

cu stimulul, Steinbach propune o probă de ritm (tabelul7) alcătuită din 21 de intemuri, subiectului cerându-i-se să reproducă în ordinea 1-21, structurile de ritm,cerute de examinator (înapoia unui paravan), la uninterval de 2sec. Examinatorul urmăreşte cum esteprimit – cum este înţeles – cum se execută sarcina.Etaloanele pot fi stabilite de fiecare examinator,

eşecurile totale considerându-se diagnostice pentrulipsa de organizare, pentru un defect de percepţieauditivă.

55




TABELUL 7. Proba de ritm Steinbach

Item Structura ritmului

1 * * *

I n t

e r v a l e l e

s u n t

e g a l e !

! !

2 * * * *

3 * * * *

4 * *

5 * * *

6 * * *

7 * * * * *

8 * * * * * * *

9 * * * * *

10 * * * * *

11 * * * * * * *12 * * *

13 * * * * *

14 * * * * * *

15 * * * *

16 * * * * * * *

17 * * * * * *

18 * * * * * *

19 * * * * * * *

20 * * * * * * * *21 * * * * * * * * * *

total

Poate fi calculat şi un indice de eficienţă,considerându-se execuţie eficientă la cel puţin jumătate plus unu execuţii corecte. Sub aceastăvaloare se consideră a exista un deficit dinamic. Dacă

subiectul realizează întreaga execuţie a probei, dargreşeşte pe parcursul ei, atunci se apreciază un deficitde structură (se consideră corectă executarea fiecăruiitem în ritmul dat, inclusiv mărimea pauzelor). Probaeste deosebit de utilă în aprecierea ritmului în oriceramură de sport, valoarea diagnostică şi prognostică aacesteia fiind deosebit de importante.



3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR

Coordonare generală se apreciază cu ajutorultestului Motorin56. Se trasează pe sol o linie (30-35cm)pe direcţia N-S, subiectului (fiind cu picioarele lipite,de-o parte şi de alta a acestei linii şi cu faţa spre nord)cerându-i-se să execute o săritură cu întoarcere (câtpoate mai mult), într-un sens şi apoi în altul. Dupăfiecare întoarcere (se vor păstra picioarele lipite la

aterizare) se măsoară (cu o busolă) unghiul întoarcerii.Se repetă proba de şase ori (de fiecare parte câte trei încercări). Se consideră că ,,rezultatul cel mai bunobţinut dă rangul subiectului la coordonareagenerală”57.

Pentru aprecierea abilităţii motrice se utilizeazăfrecvent testul Pieron, folosindu-se în acest sensdexterimetrul Pieron. Aparatul cuprinde un labirint

metalic alcătuit dintr-o tijă cu capetele fixate pe oplacă printr-un suport. La unul dintre capetele tijei segăsesc zece monede din metal58. Subiectului i se ceresă deplaseze cele zece monede de la extremitateadreaptă la cea stângă, deplasând câte o singurămonedă o dată folosindu-se de mâna dreaptă. Secronometrează timpul necesar pentru fiecare

încercare. Se apreciază valoarea celei mai bune încercări pentru deplasarea unei monede, timpul totalnecesar pentru deplasarea celor zece monede, precumşi variaţia x.maxim-x.minim. ,,Abilitatea este direct

56 Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti

57

Idem.58 Ibidem.



proporţională cu valoarea variaţiei şi inversproporţională cu valoarea celei mai bune încercări.

Precizia controlului, factor descris pe baza

analizei factoriale, de către E. A. Fleishman, se poatedetermina cu ajutorul aparatului descris de Bonnardelşi denumit ,,Sinusoida Bonnardel”59, prescurtat S.N.B.Acest aparat cuprinde o placă de bază de225x150x20mm din lemn în care este încastrată oplacă metalică de 205x40x3mm. Pe placa metalicăeste decupată o sinusoidă de 205x40x3mm aşezată la

20mm faţă de aceasta. Lungimea sinusoidei este de100mm, cu o lăţime a şanţului de 5mm. Între plăcilemetalice glisează un disc din material izolant de 85mmpe care sunt fixaţi doi pinteni de câte 3mm şi odistanţă între marginile lor de 13mm. Aparatulcuprinde şi un numărător al erorilor, un înregistrator alduratei şi un cronometru. După un exerciţiu pregătitori se cere subiectului să deplaseze prin glisare discul cu

pinteni prin deschizătura sinusoidei, cât mai repede,dar fără ca pintenii să atingă marginea deschizăturii(aceasta fiind greşeală). Se explică faptul că secronometrează timpul de realizare, numărul şi duratagreşelilor. Efectuarea ,,a două probe dă rezultate maiconcludente” afirmă Horia Pitariu, rezultatul fiindcalculat după formula: I+II/2, iar precizia se va aprecia

după formula:P = (Timpul-Erori/Timp)x100Exemplu: Timpul de executare a probei pentru

un subiect este de 150 secunde, comite 25 de erori,durata erorilor fiind de 86 zecimi de secundă60.

P = (150-25/150)x100;

59 ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la

Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV60 Idem.



P = 83,3 (ea poate fi între 0-100).Proba S.N.B. are o largă răspândire şi în ţara

noastră. Dăm mai jos câteva performanţe ale acestei

probe (tabelul 8).

TABELUL 8. Performanţe la S..N.B.61

SubiecţiN Nr. erori Durată erori Timp Precizie

m s m s m s m s

StrungariOperatori

calculatorStudenţi

100

31 149

21,89

21,54

28,33

14,49

13,95

9,97

77,82

89,87

67,10

70,78

87,09

37,28

167,20

148,68

154,22

65,37

47,56

48,07

82,30

87,90

−

16,78

12,70

−

Testul constituie o importantă probă decoordonare manuală şi ochi-mână, fiind un psiho-testmotric foarte util.

În vederea aprecierii preciziei mişcării ValentinaHorghidan recomandă folosirea tremometrului în V.Aparatul cuprinde un unghi metalic cu marginileinterioare gradate, un stilet metalic şi o sonerie decontrol. Orice contact al stiletului cu marginea gradatăa unghiului declanşează soneria. Subiectului i se ceresă deplaseze stiletul în interiorul unghiului metalicpornind de la bază către vârf 62. După explicaţie şicâteva încercări de probă subiectul va efectua sarcina,cu unghiul orientat în trei direcţii: orizontal, unghiul cudeschiderea spre dreapta; orizontal, unghiul orientatcu baza către subiect; vertical, unghiul orientat cu

61 ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat laUniversitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV62




vârful în jos. Se va lucra de zece ori pentru fiecaredirecţie, notându-se cele zece rezultate (până unde s-aputut înainta cu stiletul fără să atingă marginea

gradată a unghiului metalic, când se aude soneria). Secalculează media aritmetică pentru fiecare serie dezece încercări. Se consideră că precizia mişcăriisubiectului este direct proporţională cu distanţa la cares-a făcut primul contact (cu media seriilor).

Viteza de repetiţie se măsoară cu ajutorul uneichei tip Morse legată la un contor de înregistrare a

impulsurilor. Subiectului i se cere să realizeze unnumăr cât mai mare de impulsuri (apăsări), întâi cumâna dreaptă apoi cu cea stângă. Se vor face câte trei încercări pentru fiecare mână şi se face media pentruambele mâini. Rezultatul obţinut dă rangul subiectului în ceea ce priveşte viteza de repetiţie (raportat laeşantionul studiat), V. Horghidan denumeşte aceastăprobă ,,testul tapping”63. Bontilă propune aceeaşi

probă, dar cu câte două repetări a câte şase secunde;dă şi următorul etalon probei:

I. foarte slab - 0-71II. slab - 72-77III. mediu - 78-85IV. bine - 86-92V. foarte bine - peste 93

Centrul de Psihologie Aplicată din Paris propuneun test ceva mai complicat putând fi tot aşa de simpluaplicat: este vorba de ,,Testul A.T.3 MacQuarrie” (după T. W. MacQuarrie). Testul de tipul creion-hârtiecuprinde patru probe: trasaj, punctare, tapping şireproducere. Proba de ,,trasaj” cuprinde un dreptunghicu linii ce descriu un labirint. Subiectul, cu ajutorul

63




unui creion, are sarcina ca, plecând de la punctul,,plecare” să traseze o linie prin portiţele găsite îndreptunghi. Există douăzeci de posibilităţi pentru

fiecare dreptunghi: 20x4 = 80 – numărul de greşeli(atingeri ale liniilor din dreptunghi). Se obţine o notăcare se raportează la etalon. Proba durează 50 desecunde.

A doua probă este cea de ,,punctare” (figura 19),care cuprinde o sinusoidă pe care sunt desenată o sutăde cerculeţe. Subiectul are sarcina de a scrie, cu

ajutorul unui creion, câte trei puncte în fiecarecerculeţ. Nota se va obţine numărând punctele înscrise în cerculeţe în cele 30 de secunde cât durează proba şi împărţind rezultatul la trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 19. Proba de punctare (M. Q.)

Cea de-a treia probă este ,,tapping-ul”, probăalcătuită din şapte rânduri de cerculeţe, a câte zece lafiecare rând (figura 20), subiectului cerându-i-se săscrie câte trei puncte în fiecare cerculeţ. Nota se



calculează numărând câte cercuri au fost completate în cele 30 de secunde cât durează proba, rezultatulfiind înmulţit cu trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 20. Proba de tapping

O altă probă a testului Macquarrie este cea de,,reproducere”, aceasta cuprinzând un dreptunghi împărţit în douăzeci de dreptunghiuri mai mici. Fiecaredreptunghi mai mic cuprinde câte o figură trasată din

patru linii drepte (în stânga) şi douăzeci şi cinci depuncte. Subiectului i se cere ca în două minute şi jumătate să completeze figurile din dreptunghi pornindde le punctul încercuit. Nota maximă poate fi de20x4= 80. Se corectează (deci câte patru punctepentru fiecare figură desenată, un punct pentru fiecarelinie) şi se raportează la etalon.

Etalonul pentru testul MacQuarrie (tabelul 9)TABELUL 9. Etalonul. M.Q.

Proba Trasaj Tapping Punctare Reproducere Timp 50 sec. 30 sec. 30 sec 2,30 secF. slabSlabMediu

BineF. bine

0 – 2627 – 3738 – 46

47 – 59+ 60

0 – 2122 – 3435 – 42

43 – 57+ 58

0 – 910 – 1920 – 23

24 – 28+ 29

0 – 34 – 2627 – 42

43 – 66+ 67



Proba este des întâlnită şi în laboratoarele depsihologie din ţara noastră. Rezultatele pot fi înregistrate pe o fişă tip (figura 21), de unde pot fi

urmărite rezultatele la fiecare dintre cele patrusubteste ale probei, se poate calcula nota pentrufiecare probă în parte şi nota finală. Rezultatele sediscută pentru fiecare subiect în parte, putându-seface şi aprecieri referitoare la eşantioanele studiate.

FIGURA 21. Fişa de înregistrare pentru testul A.T.3

M.Q. Numele şiprenumele..............................................................................Data naşterii......................Profesia....................Studii...........................Locul de muncă...............................................Obs.................................PROBA NOTA CENTILA

Trasaj TappingPunctare

Reproducere

..............................................

..............................................

..............................................

..............................................

.................................

.................................

..................................

................................SUMANOTA

Bontilă propune ,,bateria Walther” pentrumăsurarea abilităţii manuale, sub forma ei dedexteritate manuală. Acestea sunt administrate numaiindividual, fapt care permite să se obţină date

preţioase ca rezultat al observaţiilor directe asupracomportamentului pe care îl desfăşoară subiectul întimpul executării probelor64.

A.Tehnica de aplicare a testului ,,Punctare”

64

∗∗∗

- (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice.Sub egida I.S.P., filiala Iaşi



Acesta este un test datorat psihologilor Binet şiVaschideşi, constă din două foi de hârtie cu latura de20cm, pe fiecare imprimat un pătrat de 10/10cm

împărţit în 100 de pătrate mai mici cu laturile de 1cm.Subiectul trebuie să deseneze cu creionul câte unpunct în fiecare pătrat mic, întâi cu mâna dreaptă apoicu mâna stângă. Testul măsoară dexteritatea şirapiditatea manuală.

Pentru aplicare se procedează în felul următor:subiectul este aşezat la o masă, examinatorul îl

întreabă de care mână se foloseşte în mod activ şiaşează pe masă, dinaintea subiectului, foaia de hârtiecu pătratul pentru mâna activă (dreaptă sau stângă)cu partea imprimată în sus; i se dă un creion ascuţit şispune ,,Vreau să văd cu ce iuţeală faci mişcările!Pentru aceasta va trebui să marchezi cu creionul câteun punct în fiecare din aceste pătrăţele şi dacă esteposibil cât mai în centrul (mijlocul) pătratului.” Lucrul

acesta trebuie să-l facă însă cât mai repede şi cât maiexact posibil. Veţi începe prin a pune punctul în acestpătrăţel (i se arată cel de la extrema stângă sus); cândvei ajunge la acesta (i se arată cel din extrema dreaptăsus) vei trece la cel care este imediat dedesubt şi veipuncta al doilea rând de la dreapta la stânga, apoi altreilea rând din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d.

până la ultimul pătrăţel. Fii atent să nu sari vreunpătrăţel fără să fi pus punctul în el şi să nu pui decâtun singur punct în fiecare pătrăţel. Cu cealaltă mânăsă ţii bine foaia ca să nu alunece de pe masă şi să te împiedice să lucrezi repede. Ai înţeles? (la răspunsulafirmativ) ,,Începeţi!”

Se declanşează cronometrul şi se opreşte înmomentul în care subiectul a pus punctul în ultimul

pătrăţel.



Aceeaşi tehnică pentru cealaltă mână.



TABELUL 10.Etalonul pentru testul „Punctare” din bateria Walther (dupăBontilă)

















Vârsta

Centile

5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

M F M F M F M F M F M F M F

10090807570605040302520100

12715816717918720322123524926226

4334429

10613315415816116217618318919119

4218240

8693101103105109115121129131135146154

59687569808493949798

101107136

4673818384889299

101103107117142

60737980858990929599

101107151

626771747882848890919399

122

496670727476798385869095

117

5755707172768086899096

102140

4857656869737885878995

101112

54606163646768707980818

490

4456596264707475767780

8589

546568697072757679818794

124

475255586263677172737

48491

616569707172757779808

18799

475560616263677174778

08590

45535556575963656770717789



B. Tehnica de aplicare a testului ,,Tapping”Pentru acest test care i se datorează psihologului

Walther se folosesc foile de la testul precedent,subiectul urmând să execute proba pe pagina rămasăalbă. După ce examinatorul pune în faţa subiectuluifoaia de hârtie cu partea albă în sus i îi dă un creionspune: ,,Când îţi voi spune eu să lucrezi, să începi; vatrebui să faci pe hârtie, folosind creionul pe care ţi l-amdat, cât mai multe puncte fără să te preocupe ordinea

lor; totul este să lucrezi cât mai repede pentru a facecât mai multe puncte. Trebuie numai să ai grijă să nufaci punctele unul peste altul, căci ele vor trebuinumărate ca să se vadă cât de multe ai reuşit să faci.Vei porni la lucru când îţi voi spune să începi şi te veiopri atunci când vei auzi comanda: ,,Stop!”. Cândlucrezi să ţii cotul sprijinit de masă şi să faci punctelemişcând întreg antebraţul nu numai încheietura mâinii.

Cu cealaltă mână să ţii hârtia să nu alunece pe masă.Ai înţeles? Fii gata. Începe!”

Se declanşează cronometrul şi după şasesecunde: ,,Stop!”. Aceeaşi tehnică şi pentru cealaltămână.



TABELUL 11. Etalonul pentru testul ,,Tapping” (după Bontilă)

Vârsta

Centil

e

5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi


10090807570605040302520100

62575554525148454139383215

88786666656159585655534430

86777372706766615956554730

1028279787675716864616055

51

99756968666460585655534434

91838079787673716968655748

97747170676663615855534939

99838180797674737169676453

84827873726964635958564834

95898786858278767573706857

91817775747370686564626049

95838281807977757372716959

84767270686764615856463833

92858583827876747372706860

79767675727069676259584640

1029289878683818079777573

65

110979290898582807776747156



C. Tehnica de aplicare a testului ,,Perle”Acest test a fost folosit pentru determinarea

îndemânării manuale de către Claparéde şi face partedin bateria de teste pentru abilitate manuală Walther.Se compune din treizeci de mărgele cilindrice din sticlăde aceeaşi culoare, cu diametrul interior de 2-3mm. Unfir de aţă de 28-30 de cm trecut prin urechile unui acde canava, care are la extremitatea cealaltă legat omărgea (a 31-a mărgea). Subiectul trebuie să ţină acul

cu degetele mâinii stângi, iar cu dreapta să apuce unacâte una, cele 30 de mărgele (perle) şi să înşire pe accâte 4 şi apoi să le dea drumul să alunece pe aţă.

După ce examinatorul a pregătit materialulnecesar, în faţa subiectului spune: ,,Iată ce ai de făcut:va trebui să înşiri aceste mărgele cât poţi de repede,pe aţa legată de ac. Vei ţine acul în mâna stângă, apoivei lua de jos câte una 4 mărgele şi le vei înşira pe ac.

După ce ai înşirat pe ac cele 4 mărgele, le vei lăsa săalunece pe aţă în jos până la capăt. După aceea înşiripe ac alte 4 mărgele şi la fel le laşi să alunece pe aţă în jos şi aşa mai departe până le înşiri pe toate. Trebuie să înşiri mărgele cât poţi de repede şi nu începi de cât când îţi voi spune eu. Ai înţeles? Începe!”

Examinatorul îi va arăta subiectului să ţină acul

la înălţimea de 5-10cm deasupra mesei de lucru. Sevor afla la îndemână câteva mărgele pentru a le înlocuipe cele pe care subiectul le va scăpa eventual pe jos.Dacă subiectul este stângaci, va ţine acul în mânadreaptă şi va lucra cu mâna stângă. Se notează timpulde execuţie.





TABELUL 12. Etalonul pentru testul ,,Perle” (după Bontilă)



Vârsta

Centile

5-6 7-8 9-10

11-12 13 14 15 16 17 Adulţi


10090807570605040302520100

99105

115

120

124

130

134

143

147

155

16

9190

307

77919599100

103

107

117

130

137

151

162

189

5963727374758488909598

105123

526264676870717376789093124

536164676870737678808288120

556363656667707477788284120

565860646570727375788186113

54576261626567707475768096

535960646569757678828494136

56575462646670727576778293

49536055575859616465

667477

57595262636465697071

727580

46516353545556585961636973

555852656667707374757985107

45516054555657586163

646567

48566061626364656770

737785

465053545558626364666772

117



D. Tehnica de aplicare a testului ,,Decupaj”Acesta este tot un test cu aplicaţie individuală şi

măsoară îndemânarea manuală în folosirea unuiinstrument. A fost imaginat de către psihologiiClaparéde şi Walther. Ca material trebuie să avem ofoaie de hârtie de 50cm lungime şi 24cm lăţime careare imprimate 3 linii dintre care una ondulată şi douăfrânte (greceşti) cu lăţimea de 6,5mm, şi lungimea de40cm şi o foarfecă de 10-12cm (mică) lungime cu

vârfurile rotunde. Pentru aplicare se procedează înfelul următor:Se arată subiectului foaia de hârtie pe care sunt

imprimate trei linii groase care însă nu sunt drepte,prima linie este ondulată, iar celelalte două sunt frânteşi au multe colţuri. Iată şi o foarfecă cu care va trebuisă tai hârtia prin mijlocul fiecărei linii negre. Vei începe întâi cu prima linie (cea ondulată) şi vei tăia până când

îţi voi spune ,,stop”. Apoi vei trece la celelalte şi te veiopri când îţi voi spune ,,stop” Să ai grija ca atunci cândtai cu foarfeca linia să nu ieşi din partea neagră. Începisă tai numai când îţi spun eu şi te opreşti imediat ceauzi comanda ,,stop” Ai înţeles despre ce e vorba?După aceea examinatorul face o tăietură din margineahârtiei în partea albă până la începutul liniei negre (la

jumătatea grosimii astfel încât subiectul să poatăporni din marginea liniei, să nu mai aibă de parcurs şispaţiul alb. Apoi dă subiectului foarfeca şi hârtia şi-ispune să se pregătească de tăiat, ţinând foarfeca chiarla începutul liniei negre. ,,Vei căuta să tai cât derepede poţi, însă fără să ieşi din partea neagră ahârtiei. Fii gata: Începe! După 20 de secunde: ,,Stop”.Se trece la a doua linie, apoi la a treia, dând pentru

fiecare 20 de secunde.





TABELUL 13. Etalonul pentru testul ,,Decupaj” (după Bontilă).

Vârsta

Centil

e

5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

M F M F M F M F M F M F M F10090807570605040302520100

2718161514131211109862

332120181714111099875

35292525242322201817161311

4235333130272

6252423

4738373534313

0292827

4936323028272

6252322

4938353332313

0292827

3936353332312

9282726

4638373534333

2312928

4940353433312

9272625

5440383736353

2302928

5042393837363

5343230

4745434240383

6333231

5346443938363

4333230

6249464241393

7363533

5945393837353

4312927



222011

262417

212019

252217

252213

262523

232220

272522

292721

292518

282622

323028

252312



E. Tehnica de aplicare a testului ,,Discuri” Testul a fost imaginat de către psihologul

Walther şi măsoară dexteritatea şi rapiditatea pentrulucrări cu piese mici. Se compune din două planşeconfecţionate din placaj, carton presat sau materialplastic, de forma unui pătrat cu latura de 30cm.Fiecare planşă are 41 de alveole în formă de cerc de25mm. În planşa A alveolele au adâncimea de 1mm,iar în planşa B de 2mm. Pentru a fi introduse în

lăcaşurile din alveole avem 41 de rondele circulare cudiametrul de 23mm şi grosimea de 3mm. Este bine săavem câteva rondele de rezervă pentru a înlocui pecele care eventual s-ar pierde.

Pentru executarea probei se procedează în felulurmător: Se plasează cele două planşe pe masa delucru, una lângă alta în faţa subiectului, planşa A (curondelele aşezate în alveole) în stânga, iar planşa B (cu

alveolele libere) în dreapta. Sarcina subiectului constă în a muta rondelele de pe o planşă pe alta, plasându-le în alveolele respective cât mai repede. Aceastăoperaţie trebuie făcută în trei etape astfel:

1. Se mută rondelele de pe planşa A peplanşa B cu mâna dreaptă, planşa A fiind în stânga, iar planşa B în dreapta;

2. Se mută rondelele de pe planşa A peplanşa B cu mâna stângă planşa A fiind îndreapta iar planşa B în stânga;

3. Se mută rondelele de pe planşa A peplanşa B cu ambele mâini, fiecare mânăluând o singură rondelă deodată, planşa Afiind în stânga iar planşa B în dreapta.



După fiecare etapă examinatorul mută rondelelede pe planşa B pe planşa A, pentru a se pregăti pentrufaza următoare.

Când toate pregătirile au fost făcute,examinatorul spune: Iată: pe planşa aceasta, A, aiaceste rondele (piese) pe care trebuie să le treci peplanşa cealaltă, B. Vei lua cu mâna dreaptă (respectivcu mâna stângă, cu ambele mâini, pentru etapele 2 şi3) rondelele (piesele), numai câte una şi le vei trece peplanşa aceasta (B). Vei lucra cât vei putea de repede.

Caută să alegi acel fel de a lucra care să-ţi permită sălucrezi cât mai repede. Dacă îţi scapă vreuna dinrondele nu te apleca s-o ridici, căci pierzi prea multtimp, ci poţi lua una de aici (se arată rondelele derezervă). Vei începe să lucrezi atunci când îţi voi da eucomanda şi să nu te opreşti decât atunci când aiterminat de trecut toate rondelele de pe o planşă pealta. Ai înţeles? Dacă eventual subiectul afirmă că n-a

înţeles, examinatorul îi poate face o demonstraţie peconcret luând una din rondele şi trecând-o de pe oplanşă pe alta. ,,Fii gata: Începe!”. Pentru etapele 2 şi3 se procedează la fel. Se notează timpul întrebuinţatpentru fiecare din cele trei etape de lucru.





TABELUL 14. Etalonul pentru testul ,,Discuri” (după Bontilă).

Vârsta

Centil

e

5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 AdulţiM F M F M F M F M F M F M F

10090807570605040302520100

174

207

223

230

236

249

25

5261

275

281

184

187

293

207

211

216

22

2232

244

248

140150151153158163172178186188191197236

115

123

124

130

131

136

13

8142

145

148

11412513313413613814

1144146147

106

120

122

126

130

131

13

3135

137

140

10911812312512813213

4139141143

117

123

125

126

127

128

13

2134

137

139

109

118

122

124

125

130

13

2135

142

144

112

117

120

123

125

127

13

1135

137

140

11211411711912012112

4127132133

107

115

116

121

123

130

13

1132

133

135



288

304

450

249

279

309

159

156

174

148159184

142

147

189

146154176

140

144

195

149

157

178

142

146

156

134138177

137

138

140



F. Tehnica de aplicare a testului ,,Bile” Testul este imaginat de psihologul Walther şi

face parte din bateria de abilitate manuală care-ipoartă numele. Se compune dintr-o cutie de lemn saude carton cu laturile de 10/10cm şi înălţimea de 4cmcare are în interior un prag de 2cm înălţime, în mijloculcăreia este practicată o deschidere circulară cudiametrul de 2mm în care se poate încastra o sticluţă(care a conţinut penicilină sau streptomicină) ca să

poată fi menţinută în poziţie verticală; din 33 de biledin oţel de 2mm. Diametru din cele folosite pentrurulmenţi de bicicletă; o pensetă fină (din cele pe carele folosesc colecţionarii filatelişti). Pentru aplicare seprocedează în felul următor:

Se deschide cutia în faţa subiectului care esteaşezat la masa de lucru, se scoate sticluţa care conţinecele 33 de bile, se răstoarnă bilele în adâncitura din

faţa pragului; se încastrează vertical sticluţa îndeschiderea practicată de prag şi se dă subiectuluipenseta în mâna dreaptă. Apoi examinatorul spune:,,Fii atent la ceea ce-ţi spun. Vezi aici sticluţa aceastaşi bilele pe care le-am răsturnat în cutie. Cu pensetape care ţi-am dat-o va trebui să culegi bilele una câteuna şi să le pui în sticluţă. Încearcă să faci lucrul

acesta cât de repede poţi şi ai grijă să nu scapi bilelepe masă sau pe jos. Dacă totuşi îţi scapă vreuna nu încerca să te apleci s-o cauţi căci eu o voi înlocui cualta (în acest scop examinatorul trebuie să aibă la îndemână câteva bile de rezervă). Vei începe când îţivoi da eu comanda şi vei lucra cât mai repede până puitoate bilele în sticluţă: Fii gata: Începe! Examinatorulnu declanşează cronometrul decât după ce subiectul a

lăsat să cadă în sticluţă cea de-a treia bilă. Se notează



timpul folosit pentru introducerea celor 30 de bile însticluţă.

Acesta este un test excelent pentru măsurarea

motricităţii sub aspectul preciziei şi coordonăriisenzorio-motorii.

El poate evidenţia, ca de altfel toate testele deperformanţă, o serie de nenumărate trăsături decomportament.

TABELUL 15. Etalonul pentru testul ,,Bile” (după

Bontilă)Centile peste 14 ani

M F1009080757060

5040302520100

293436411953

61697281848589

283134404751

55627179828485

Evaluarea la testele din bateria Walther se

realizează în felul următor: La ,,Punctare” se adună timpul (în sec) în

care subiectul a executat proba cu mânastângă. Totalul se raportează la etalon(tabelul 10).

La ,,Tapping” se adună puncteleexecutate cu mâna stângă, iar totalul se

raportează la etalon (tabelul 11).



Cotarea la testul ,,Perle” se realizeazăraportând timpul (în secunde) în caresubiectul a înşirat cele 30 de mărgele la

etalonul din tabelul 12. La ,,Decupaj” se numără fragmentele

tăiate de subiect în fiecare linie şi se facetotalul pentru cele trei linii. Fiecaregreşeală se scade din suma fragmentelortăiate. Rezultatul = S j - Sg care seraportează la etalon (tabelul 13).

La ,,Discuri” se adaugă timpul (în sec) deexecutare cu mâna dreaptă, cu mânastângă şi cu ambele mâini R = Tdr + Tstg + Ta care se raportează la etalon (tabelul14).

Pentru cotarea testului ,,Bile” timpulnecesar subiectului pentru introducereacelor 31 de bile în sticluţă se raportează laetalon (tabelul 15). Interpretareacantitativă lasă loc şi interpretăriicalitative.

3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE

Diagnosticarea factorului spaţial poate fi

realizată cu ajutorul unui test foarte simplu conceputde Bonnardel ,,testul de reprezentări spaţiale”, sau,,B.22” cum i se mai spune65. Testul cuprinde o planşăpe care sunt desenate 10 figuri geometrice şi 25 deelemente din lemn sau din material plastic de formediferite. Fiecare figură de pe planşă se poate

65

∗∗∗

- (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat laUniversitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV



reproduce cu ajutorul a două sau trei elemente,acestea fiind colorate pe o parte în roşu, restul fiindnegre. Subiectului i se cere să reproducă desenele de

pe planşă cu ajutorul pieselor din lemn (acestea vorsta întotdeauna cu faţa roşie în sus şi vor putea fifolosite doar o singură dată, deci pentru reproducereaunei singure figuri). Se acordă subiectului zece minute.H. Pitariu precizează că există o cotă brută (t) de zeceminute, dar dacă proba nu s-a terminat în acest timp,atunci se utilizează formula: t = (25x10)/n în care n =

numărul elementelor plasate corect în zece minute.Dar de obicei timpul se notează în secunde, iar formulade calcul devine: t = (25x600)/n. Se recomandă cafiecare utilizator al testului B.22 să-şi elaborezeetalonul propriu pe grupe de elevi, de sportivi, pegrupe de vârstă şi nivel de pregătire.

Bontilă propune pentru măsurarea factorului,,inteligenţă generală” o serie de teste66. Vom prezenta

în continuare tehnica dea ,,testului de inteligenţă I3”. Testul poate fi administrat individual sau în grup, fiindcunoscut sub numele de ,,American Army Test–alfa”,deoarece a fost utilizat pentru prima oară laselecţionarea recruţilor în armata americană, încă înPrimul Război Mondial. Testul care vi-l prezentăm afost adaptat de Bontilă mediului românesc. Proba este

alcătuită din opt subteste, fiecare dintre acesteareferindu-se la câte un anumit aspect al inteligenţei.Fiecare subtest are un anumit număr de puncte,numărul total al acestora fiind de 212. Instrucţiunile sevor anunţa o singură dată, însă clar şi precis. Dupăfiecare subtest se lasă o pauză de 60 de secunde, apoise trece la următorul. Subiecţilor li se cere să66

Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.Multiplicat pentru uz intern.



completeze prima pagină, să nu întoarcă celelalte foidecât atunci când li se va spune şi să nu întrebe nimicnici pe ceilalţi subiecţi, nici pe examinator.

Vom prezenta subtestele după manualulBontilă67.

Testul nr. 1,,Atenţie: toată lumea a completat datele de pe

copertă?”. În cazul răspunsului afirmativ: ,,întoarceţiacum pagina şi închideţi caietul astfel ca să aveţi înfaţă testul nr.1” (experimentatorul arată)

,,Priviţi testul nr. 1. Vedeţi mai multe deseneformate din cercuri, triunghiuri, cifre etc. Vi se vaspune, mai întâi, să faceţi anumite lucruri cu cercuriledin 1, apoi cu cele din 2, apoi cele din 3 şi aşa maideparte. Când voi spune ,,atenţie” veţi ţine toţicreioanele în sus astfel (experimentatorul ţine creionul în sus) şi veţi asculta ce vă voi spune fără să puneţicreionul pe hârtie ca să lucraţi, decât atunci când vţi

auzi comanda ,,Începeţi”. Când veţi auzi comanda.Încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi ridica imediatcreionul în sus. (Examinatorul va căuta să explice câtmai clar aceste comenzi, precum şi succesiunea lor,deoarece de înţelegerea acestor instrucţiuni depinde, în mare măsură reuşita examenului).

Ascultaţi întotdeauna cu atenţie ce vă spun.

Nu întoarceţi foile caietului nici înainte nici înapoi.Nu faceţi decât numai ceea ce vă spun.Amintiţi-vă că trebuie să ascultaţi de

comenzile: ,,Atenţie”, ,,Începeţi” şi ,,Încetaţi”.Rândul 1

67




,,Atenţie: (acest cuvânt spune întotdeaunacreioane ridicate). Priviţi cercurile din rândul 1. Cândvoi spune ,,Începeţi”, faceţi o cruce în primul cerc şi

scrieţi cifra 1 în cel de-al treilea (experimentatorulpriveşte cronometrul, spune ,,Începeţi” şi după cincisecunde comandă ,,Încetaţi”. Va observa ca nimeni sănu mai lucreze după aceasta).

Rândul 2,,Atenţie: Priviţi rândul doi unde sunt nişte

numere în fiecare cerc. Când voi spune ,,Începeţi” veţi

trage o linie care să meargă de la cercul 1 la cercul 4pe deasupra cercului 2 şi pe dedesubtul cercului 3.,,Începeţi!” după 5 secunde ,,Încetaţi!”.

Rândul 3Atenţie: Priviţi pătratul şi triunghiul din rândul 3.

Când voi spune: ,,Începeţi” veţi face o cruce în spaţiulcare este în triunghi dar nu şi în pătrat şi faceţi cifra 1 în spaţiul care este şi în pătrat şi în triunghi.

,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.Rândul 5,,Atenţie. Priviţi rândul 5. Dacă o combină poate

cosi mai mult grâu, într-o oră decât un cosaş, atuncicând voi spune ,,Începeţi” faceţi o cruce în al doileacerc. Dacă nu, trageţi o linie sub cuvântul NU.,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”

Rândul 6,,Atenţie: Priviţi la rândul 6. Când voi spune,,Începeţi!”, scrieţi în al doilea cerc răspunsul adevăratla întrebarea: ,,Câte luni sunt într-un an?”. În al treileacerc nu scrieţi nimic, dar în al patrulea puneţi o cifrăoarecare, care să fie un răspuns greşit la întrebarea lacare aţi primit răspuns bun. ,,Începeţi!”, după 10secunde ,,Încetaţi!”.

Rândul 7



,,Atenţie: Priviţi rândul 7. Când voi spune,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie litera care este imediat înaintea lui E şi trageţi o linie sub a doua literă de

dinaintea lui O. ,,Începeţi!”. După 10 secunde,,Încetaţi!”.

Rândul 8,,Atenţie: Priviţi rândul 8. Priviţi cele trei cercuri ş

cele trei cuvinte. Când voi spune ,,Începeţi!” scrieţi înprimul cerc prima literă a primului cuvânt, în al doileacerc prima literă a celui de-al doilea cuvânt şi în al

treilea cerc ultima literă a celui de-al treilea cuvânt.,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.Rândul 9,,Atenţie! Priviţi rândul 9. Când voi spune

,,Începeţi” tăiaţi numerele care sunt mai mari decât 20dar mai mici decât 30. ,,Începeţi!”, după 10 secunde,,Încetaţi!”.

Rândul 10

,,Atenţie: priviţi rândul 10. Observaţi că desenuleste împărţit în cinci părţi de mărimi (suprafeţe)diferite. Când voi spune ,,Începeţi” scrieţi un trei sauun doi în fiecare din cele două părţi mai mici şi oricarealtă cifră între patru şi şapte în partea cea maiapropiată ca mărime de cea mai mare. ,,Începeţi!”.După 15 secunde ,,Încetaţi!”.

Rândul 11,,Atenţie: priviţi rândul 11. Când voi spune,,Începeţi” tăiaţi cu o linie fiecare număr cu soţ, carenu este într-un pătrat şi fiecare număr fără soţ care seaflă într-un pătrat, dar împreună cu o literă. După 25secunde ,,Încetaţi!”.

Rândul 12,,Atenţie: priviţi rândul 12. Dacă numărul 7 este

mai mare decât numărul 5 , atunci când voi spune





dificilă, lăsaţi-o nerezolvată şi treceţi la următoarea.Aveţi la dispoziţie cinci minute pentru a le rezolva petoate. Fiţi gata. Începeţi!. După cinci minute: Încetaţi!”.

Se va avea grijă să nu se treacă la paginaurmătoare până ce n-a trecut pauza de un minut.

Notă Acest test pune în evidenţă raţionamentulmatematic, uşurinţa de a stabili raporturi logice întrediferite date şi rapiditatea de a calcula mental.

Subtestul nr.3,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a

paginii: să le citim împreună: Aceasta este o probă debun simţ. Aveţi.....etc. etc. Fiţi gata! Începeţi!” Nu seanunţă candidaţilor timpul în care trebuie efectuattestul. După 2 minute: ,,Încetaţi!”

Se va supraveghea să nu se întoarcă paginapână ce n-a trecut pauza de un minut.

Notă: Acest test pune în evidenţă justeţearaţionamentului şi judecata practică (ceea ce se

înţelege în general prin bun simţ) precum şi facultateade înţelegere a situaţiilor.

Subtest nr. 4,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile din partea de sus a

paginii; să le citim împreună: ,,Dacă cele două cuvintedin pereche înseamnă acelaşi lucru, sau aproapeacelaşi lucru....etc. etc.! ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se

anunţă timpul de rezolvare). După două minute,,Încetaţi!”Pauză. Nu se întoarce pagina decât după un

minut.Notă: Acest test pune în evidenţă facultatea de

reprezentare ideativă a noţiunilor concrete sauabstracte, precum şi cunoaşterea exactă a sensuluicuvintelor.

Subtest nr. 5





astfel să găsiţi cele două numere care trebuie săurmeze în fiecare rând. Acestea le scrieţi pe cele douăliniuţe punctate din dreapta paginii. ,,Fiţi gata!

Începeţi!” (nu se indică timpul de lucru). După 3minute ,,Încetaţi!”.

Pauză. După un minut se întoarce pagina.Notă: Acest test cere cunoştinţe aritmetice

sumare, evidenţiază facultatea de a descoperiraporturi abstracte, de dificultate crescândă, întrediversele numere care constituie şirul.

Subtestul nr. 7,,Atenţie: Priviţi primul exemplu din partea desus a paginii: cer – albastru; iarbă – masă, verde, cald,gros.

Observaţi cele patru cuvinte din partea dreaptă aexemplului. Unul dintre ele, verde este subliniat.

Iarba este verde întocmai cum cerul estealbastru.

Priviţi la al doilea exemplu: peşte – înoată; om –hârtie; timp merge, domnişoară; Aici este subliniatcuvântul merge: un om merge după cum un peşte înoată.

Priviţi la al treilea exemplu: zi – noapte, alb –roşu; negru, clar, curat. Aici este subliniat cuvântulnegru, căci negrul este opusul albului, după cum

noaptea este opusă zilei.În fiecare din rândurile de mai jos, primele douăcuvinte etc. etc. ,,Fiţi gata: Începeţi!” După treiminute: ,,Încetaţi!”.

Pauză. După un minut se întoarce pagina.Notă. Acest test pune în evidenţă puterea de

analiză şi flexibilitatea mentală a candidatului precumşi posibilitatea de a găsi relaţii juste între noţiuni.

Subtest nr. 8



,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus apaginii în timp ce eu le citesc (examinatorul citeşte rar)

Observaţi propoziţia din exemplu: Oamenii aud

cu ochii – urechile, nasul – gura: Cuvântul corect esteurechile deoarece el întregeşte bine propoziţia, face caceea ce se afirmă să fie adevărat. În fiecare dinpropoziţiile de mai jos aveţi de ales dintre cele patrucuvinte acel cuvânt care întregeşte cel mai binepropoziţia, care face ca ea să aibă un înţeles adevărat.Fiţi atenţi căci numai unul dintre cele patru cuvinte

este cel corect. Pe acela subliniaţi-l. Dacă nu sunteţisiguri, încercaţi să ghiciţi care este cuvântul potrivit şisubliniaţi-l. Aveţi două exemple în care cuvântulpotrivit este subliniat aşa cum trebuie. ,,Fiţi gata:Începeţi!”. După patru minute: ,,Încetaţi!”. Imediat sestrâng caietele şi creioanele şi se controlează dacă toţicandidaţii au dat caietele.

Notă. Acest test scoate în evidenţă informaţia

generală pe care candidaţii o posedă în diversedomenii.

Pentru corectarea acestui test, trebuie avute învedere unele reguli generale şi anume:

Fiecare item obţine fie un rezultat just, fieunul greşit. Nu se acordă jumătăţi depunct

În general itemii care au fost în modevident corectaţi de către subiect se iauca atare şi sunt considerate juste.

În subtestele în care rezultatul este dat denumărul itemilor juşti minus cei greşiţi,itemii greşiţi şi cei omişi trebuie să fiemarcaţi separat

Puneţi rezultatul la fiecare subtest jos îndreapta paginii şi încercuiţi-l. Când testul



a fost supus unei a doua corectări pentruverificare, se poate face un semn alăturide cerc.

Folosirea unui creion roşu sau albastruasigură exactitatea şi evită greşelile decorectare.

Test 1 (reguli generale)Rezultatul este dat de numărul itemilor just

rezolvaţi Nu se acordă nici un punct pentru item-ul

în care s-a făcut mai mult decât s-a cerut în instrucţiuni. Într-un item în care trebuie să se scrie în

interiorul unui spaţiu dat, se acordăpunctul chiar dacă numărul sau litera întretaie linia desenului datorită grabeisau neatenţiei; nu se acordă punctul dacăpoziţia este în mod real ambiguă.

Acolo unde ceva trebuie subliniat sau bifatse acordă totuşi punctul chiar dacă suntfăcute două sau trei sublinieri în loculcerut şi se dă punctul pentru orice metodăde a bifa ceea ce s-a cerut prininstrucţiuni.

Pentru itemul 2 . Linia trasată trebuie să

înceapă şi să se sfârşească fie pecircumferinţă, fie în interiorul cerculuiindicat. Linia poate atinge cercurileintermediare, dar nu să le taie. În acestdin urmă caz, nu se consideră justrezolvat şi nu se acordă punctul.

Pentru itemul 6 . În cercul în care „nu”

trebuie să se marcheze numărul lunilor





răspunsurile juste, chiar dacă ele suntgreşit plasate.

Omisiunea zecimalelor este permisă în

itemurile 9, 13 şi 14. Fracţia poate fiexprimată în zecimale în itemul 15.

Test 3 (Reguli generale):(Rezultatul este dat de numărul itemurilor justrezolvate)

Orice metodă folosită pentru a indicarăspunsul, este admisă (subliniere, bifare

etc.) Dacă sunt marcate două răspunsuri, se

socoteşte greşeală, în afară de cazul încare unul dintre ele este în mod clarindicat ca definitiv. Numai atunci primeşteun punct.

Test 4 (Reguli generale)(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şinumerele greşite: J-G)

Orice metodă folosită pentru a indica înmod clar răspunsul, este admisă şi seacordă un punct dacă răspunsul este just.

Când amândouă cuvintele ,,Asemănător”şi ,,Contrar” sunt subliniate se socotescca omisiune, nu ca greşeală.

Dacă numai ,,Asemănător” este subliniatde la început până la sfârşit rezultatul dela test este zero. De asemenea, dacă,,Contrar” este subliniat de la începutpână la sfârşit, rezultatul la test este totzero.

Test 5 (Reguli generale)



(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şinumerele greşite J-G)

Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 4.

Test 6 (Reguli generale)(Rezultatul este dat de numărul itemurilor justrezolvate)

Dacă se scrie numai un număr nu seacordă punctul.

Dacă numai un număr este just nu seacordă punctul

Dacă se scriu patru cifre cum se întâmplăadesea cu unele itemuri (de exemplu 33,11 în loc de 3,3) se acordă un punct, adicăeste considerat just.


Orice indicaţie clară, alta decâtsublinierea, este considerată justă şiprimeşte un punct.

Sublinierea oricăruia dintre primele treicuvinte ale unui item nu suprimăacordarea unui punct, dacă cel de-alpatrulea este just indicat.

Dacă două sau mai multe dintre ultimele

patru cuvinte sunt marcate nu se acordăpunctul.


Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 7.Soluţiile sunt numai pentru uzul psihologilor care

sub nici un motiv nu trebuie să le facă cunoscute



subiecţilor. Este bine cunoscut faptul că un test trebuiesă reprezinte pentru subiect o situaţie cu totul nouă lacare el trebuie să se adapteze. Dacă el cunoaşte, în

prealabil, modul de rezolvare şi soluţiile, desigur căpentru el situaţia nu mai este nouă. De aceea trebuiesă se evite să se comunice subiecţilor, chiar după ceau efectuat examinarea, care erau soluţiile juste,deoarece ei le pot comunica altora, care încă n-au fostexaminaţi şi, în felul acesta, cei nou veniţi cunosc celpuţin unele dintre soluţiile juste. Din aceasta rezultă că

aceştia din urmă nu mai sunt puşi în faţa unei situaţiinoi.La proba a doua soluţiile sunt următoarele:

1(10); 2(280); 3(3); 5(9); 5(2); 6(20); 7(11); 8(8);9(6,50); 10(36); 11(5); 12(8); 13(2,40); 14(33); 15(2);16(0,60); 17(9); 18(50); 19(1.900); 20(3465). La probaa treia Bontilă dă următoarele soluţii: la itemul 1trebuie făcută o cruce în primul (1) pătrăţel; la itemul 2

– al doilea; la 3 – în al doilea; la 4 – în primul; la 5 – înal treilea; la 7 – în primul; la 8 – în al doilea ; la 9 – în aldoilea; la 10 – în primul; la 11 – în al treilea; la 13 – înal doilea; la 14 – în al treilea; la 15 – în al treilea; la 16– în al doilea. Iată soluţiile pentru a proba a patra:pentru itemul 1 – subliniază pe c; 2 - c; 3 - c; 4 - a; 5 –c; 6 - a; 7 -c; 8- a; 9 -a; 10 – a; 11 – a; 12 – c; 13 – c;14

–c; 15 – c; 16 –a; 17 – a; 18 – a; 19 – c; 20 – c; 21 – c;22 – c; 23 – a; 24 – a; 25 – a; 26 – c; 27 – c; 28 – a; 29 –c; 30 – a; 31 – c; 32 – a; 33 – c; 34 – c; 35 – a; 36 – c;37 – a; 38 – a; 39 – a; 40 – a; (a-asemănător, c-contrar). Pentru proba a cincea a = adevărat, iar g =greşit; soluţiile sunt: pentru itemul 1 subliniază a(1);pentru 2 – pe g(2); 3 – g(3); 4 – a(4); 5 – g(5); 6 – g(6);7 – a(7); 8 – g(8); 9 – g(9); 10 – a(10); 11 – a(11); 12 –

a(12); 13 – g(13); 14 – a(14); 15 – g(15); 16 – g(16); 17



– g(17); 18 – a(18); 19 – a(19); 20 – a(20); 21 – g(21);22 – a(22); 23 – g(23); 24 – g(24). La proba a şaseasubiectul trebuie să scrie următoarele cifre: la itemul 1

– soluţia este 9,10; 2-40; 45; 3 -2,1; 4-21; 24; 5-29; 33;6-2,1; 7-15, 15; 8-64; 128; 9-20,21; 10-3,3; 11-4,1; 12-23,30; 13-14,16; 14-8,1; 15- 15,11; 16- 1/9, 1/27; 17-8,5; 18 – 13, 20; 19, 29,64; 20-38,76. Pentru proba aşaptea subiectul trebuia să sublinieze următoarelecuvinte: la itemul 1 – se subliniază cuvântul al doilea,2-2; 3-1; 4-4; 5-2; 6-2; 7-4; 8-1; 9-3; 10-1; 11-3; 12-1;

13-3; 14-4; 15-3; 16-1; 17- 2; 18-3; 19- 2; 20-1; 21-2;22-3; 23-2; 24-2; 25-2; 26-2; 27-1; 28-4; 29-3; 30-3;31-1; 32-2; 33- 2; 34-3, 35-3; 36-2; 37-2; 38-1; 39-3;40-4. Prezentăm în continuare soluţiile şi pentru ceade-a opta probă de la testul I3. Trebuie subliniatecuvintele: la itemul 1 – se subliniază cuvântul 4; la 2-3;la 3-3; 4-2; 5-4; 6-2; 7-4; 8-3; 9-2; 10-3; 11-1; 12-4; 13-3; 14-4; 15-3, 16- 4; 17-1; 18-1; 19-3; 20-4; 21-1; 22-3;

23-4; 24-3; 25-4; 26-1; 27-4; 28-3; 29-4; 30-3; 31-2;32-3; 33-4; 34-2; 35-3; 36-3; 37-4; 38-2; 39-1; 40-3.Rezultatele obţinute se vor raporta la etalon (tabelul16). Deci suma punctelor obţinute la probele testuluise vor raporta la etalon.

TABELUL 16. Etalonul pentru I3 (după Bontilă)

VârstaCentile

14 15 16 17 Adulţi Simbol

1009080757060

18913212912411998

190151133127121109

192

151

142

194168145

205183171163151139

AA/BBB/CB/CC



50403025

20100

85726551

251510

98816557

312212

136

127

11698857357362312

139127

119105967459392314

1231129473

442414

CCC/DC/D

DD/EE

Bontilă consideră că dacă ,,un subiect obţine unnumăr de puncte care întrece valoarea maximă pentruvârsta respectivă, va fi notat cu simbolul A.A. şiclasificat excepţional”68. Dacă subiectul obţine unnumăr de puncte sub valoarea minimă simbolul va fiE.E., iar clasificarea nulă.

Unul dintre cele mai utilizate teste pentrudiagnosticarea inteligenţei este şi testul Raven, numitşi ,,Standard Progressive Matrices” – seturile A, B, C, D,E, (după T. Kulcsar69). J.C. Raven concepe testul încădin 1938, îl revizuieşte în 1947 şi 1956. Testul măsoară,,factorul inteligenţă generală” (aşa numitul factor,,q”), prin examinarea spiritului de observaţie, acapacităţii de a desprinde – într-o structură – relaţiile

implicite, capacitatea de a menţine pe plan mentalinformaţiile descoperite (memoria de scurtă durată) şiabilitatea de a opera cu ele pe mai multe planuri. Testul cuprinde 5 serii a câte 12 matrice (grupaj de

68 Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.Multiplicat pentru uz intern.69

∗∗∗




figuri), fiecare dezvoltând o temă diferită: ,,A” –stabilire de relaţii în structura matricii continue; ,,B” –analogii între perechile de figuri; ,,C” – schimbări

progresive în figuri; ,,D” – permutări; ,,E” –descompuneri în elemente ale figurilor. Fiecare serie începe cu o sarcină uşoară, urmată de 11 probleme dedificultate crescândă.

Subiectului i se cere să decidă care este figura(din cele 6 sau 8 oferite pe aceeaşi planşă) care sepotriveşte pentru completarea corectă a matricii. Se

recomandă a nu se fixa o limită de timp în examinare,testul pretându-se unui ritm individual de lucru. Pentrucotare se acordă 1 punct pentru fiecare răspunscorect, cheia răspunsurilor fiind dată în tabelul 17:

TABELUL 17. Cheia răspunsurilor corecte la testul M.P.(Raven).

ItemulSeria

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

11 12

A 4 5 1 2 6 3 6 2 1 3 4 5B 2 6 1 2 1 3 5 6 4 3 4 5C 8 2 3 8 7 4 5 1 7 6 1 2D 3 4 3 7 8 6 5 4 1 2 5 6E 7 6 8 2 1 5 1 6 3 2 4 5

Cota totală maximă este de 60 de puncte.

Răspunsurile se numără, sau poate fi folosită o grilă decotare care se aşează peste fişa personală completă(în cazul în care pentru înregistrarea răspunsurilor seutilizează o fişă tipizată). Pentru interpretăripsihologice cota brută nu prezintă o semnificaţie.Performanţa (cota brută) se raportează la etalon,obţinându-se coeficientul de inteligenţă al subiectului



respectiv. I. Holban elaborează un etalon pentru eleviidin ţara noastră (tabelul 18):

TABELUL 18. Etalon pentru elevii români (M.P.– test)70

VârstaCentile

14 15 16 17 18 19 20

9080757060

504030252010

4946454341

383532292725

5350494845

423935322916

5351504946

444138353221

5350494846

434037322815

5653525149

474542413831

5453515048

454441383728

5249484644

424037363324

În literatura română de specialitate suntvehiculate şi alte etaloane pentru testul Raven. Des

utilizată este modalitatea de transformare directă apunctelor în coeficient de inteligenţă (I.Q.), ca întabelul 19, unde sunt redate astfel de etaloane pentrupopulaţia între 14-30 de ani.

TABELUL 19. Transformarea punctelor în Q.I. la testulM.P.

Puncte Q.I. Puncte Q.I. Puncte Q.I.1-10 0 26 76 43 99

70

∗∗∗




1055

27 76 44 100

1157

28 79 45 102

1258

29 80 46 104

1359

30 82 47 106

1461

31 83 48 108

1562

32 84 49 110

1665

33 86 50 112

1765

34 87 51 114

1866

35 88 52 116

1967

36 90 53 118

2069

37 91 54 120

21

70

38 92 55 122

2271

39 94 56 124

2372

40 95 57 126

2474

41 96 58 128

2575

42 97 59-60 130

Scara – etalon de raportare la Q.I. obţinut esteurmătoarea:

0-19 = deficienţă mintală gravă (idioţie)20-49 = deficienţă mintală medie (imbecilitate)50-69 = deficienţă mintală uşoară (debilitate

mintală)70-79 = inteligenţă de limită

80-89 = inteligenţă submedie





factori specifici slab identificaţi. Au fost căutate şi alteforme, astfel a apărut în 1943 un test paralel bazat şiconstituit din figuri de domino, autorul testului fiind

Anstey. Testul Domino este superior M.P.-ului şi a fostşi este larg folosit în şcoli, în economie, în armată etc.Varianta franceză a testului Domino (după H.Pitariu)cuprinde (D.48) 44 itemi şi 4 itemi pentruantrenament, aceştia fiind ordonaţi după gradul dedificultate. Pentru răspunsuri se poate concepe o foaiede răspuns, iar corespunzător, o grilă de cotare.

Subiectului (subiecţilor) i se cere să privească fiecaregrupă de domino-uri şi să caute valoarea domino-uluicare lipseşte. Răspunsul se va scrie pe foaia derăspuns. Subiectul este avertizat că testul nu are nimic în comun cu jocul de domino. Răspunsul corect (exact)valorează un punct, totalitatea punctelor obţinute seraportează la etalon.

Testul D.70 este forma paralelă a testului D.48

fiind construit pe aceleaşi principii, măsurând mai alesinteligenţa neverbală. Timpul de lucru este de 25 deminute.

În tabelul 20 vă prezentăm etalonul obţinut de H.Pitariu pe populaţia din ţara noastră.

TABELUL 20. Etalon românesc pentru testul D.70 (după

H. Pitariu).Stanin

eEleviliceu

energ.16 ani

Ajutoriprograma

-tori

Analiştiprograma

-tori

Procentaje Teoretic

eCumulate

1234

5

0-1819-2223-2526-27

28-30

0- 56-10

11-1516-19

20-23

0-1516-1920-2223-25

26-28

4,06,6

12,117,5

19,6

4,010,622,740,2

59,8



6789

3132-3334-3536-44

24-2627-2930-3233-44

29-3131-3233-3435-44

17,512,16,64,0

77,389,496,0

100,0

Media 27,72 21,90 26,19 - -S 5,26 7,44 6,01 - -N 106 748 361 - -

Pentru o cotare rapidă şi eficientă se utilizeazăgrila de cotare, conform cheii: 1-5/5; 2-4/4; 3-2/3; 4-1/4; 5-5/4; 6-6/4; 7-1/5; 8-3/6; 9-4/6; 10-0/1; 11-1/6;12-2/5; 13-3/2; 14-6/4; 15-2/6; 16-1/0; 17-6/5, 18-4/6;

19-3/5; 20-6/4; 21-4/2; 22-2/3; 23-3/5; 24-2/1; 25-5/6;26-6/6; 27-7/0; 28-1/1; 29-6/2; 30-6/3; 31-3/3; 32-3/1;33-6/6; 34-2/5; 35-3/6; 36-1/2; 37-2/2; 38-3/6; 39-5/3;40-0/1; 41-4/2; 42-2/3; 43-5/5; 44-4/0. Testul dărezultate foarte bune în diagnosticarea inteligenţeineverbale şi ca atare este larg întâlnit în bateriilepsihologiei pentru orientare şcolară şi profesională

(inclusiv sportivă).Unul dintre cele mai cunoscute teste deinteligenţă este ,,Scara-Binet-Simon”, sub forma eiiniţială sau cu multele sale adaptări. Scara B-S are labază concepţia autorilor săi că inteligenţa se dezvoltăodată cu vârsta, încât succesiunile diferitelor vârstedin copilărie pot constitui o adevărată scară demăsurare a inteligenţei. Scara Boinet-Simon a fost

adaptată de diferiţi autori. În 1940 Fl. Ştefănescu-Goangă, pornind de la B-S clasic şi adăugând unele dinconcepţiile lui Terman şi Kuhlmann realizeazăadaptarea scării pentru populaţia din România (după S. Tăciulescu72). Această variantă a scării cuprinde 87teste repartizate pe nivele mintale.

72

∗∗∗




de la 3 la 10 ani – câte 6 teste la toatenivelurile, fiecare cu o valoare de 2 luni;

de la 11 la 15 ani – câte 4 teste, fiecare cuo valoare de 3 luni.

la 16-17 ani – 6 teste, fiecare cu valoareade 4 luni.

În ,,Îndrumarul psihodiagnostic” S. Tăciulescuprezintă analiza psihologică a testelor scării B-Sadaptată pentru populaţia ţării noastre de Fl.Ştefănescu – Goangă şi şcoala psihologilor clujeni. Este

redată şi tehnica de examinare precum şi cotarearăspunsurilor, interpretarea rezultatelor. Scara permitecalcularea coeficientului de inteligenţă (C.I.)

C.I. = (E.M./E.C.)x100 în care E.M. (etatea mintală) şi E.C. (etateacronologică) se transformă în luni. Un C.I. peste 140 înseamnă inteligenţă extrem de ridicată, 120-139 –inteligenţă superioară..., iar un C.I. sub 84 indică unintelect de limită, o deficienţă mintală (sub 70). Pebaza rezultatelor cantitative şi a examinării estenecesară întotdeauna şi o analiză calitativă arezultatelor obţinute.

Scara B-S este larg utilizată şi astăzi subdiferitele sale adaptări, la noi în ţară însuşi Ştefănescu-Goangă preconiza noi adaptări şi versiuni pentru a fi

cât mai utilă în diferitele baterii de examinarepsihologică a populaţiei şcolare.Din seria probelor de măsurare a inteligenţei

concrete face parte şi ,,testul B.20” elaborat deR.Bonnardel. (după H.Pitariu). Testul cuprinde 12cuburi şi 17 imagini, fiind utilizată doar o singură faţă afiecărui cub. Primele 4 cuburi au o faţă colorată în alb,un sfert fiind roşu; următoarele 4 cuburi conţin douăsferturi albe şi două sferturi roşii; ultimele 4 sunt un



sfert albe, restul feţei fiind roşu. Imaginile suntreproduse cu grupe de 4 şi 9 cuburi; primele 10imagini – cu patru cuburi (la mărime naturală);

următoarele 7 cu 9 cuburi (la scară redusă). Primeletrei imagini prezintă şi linii negre pentru demarcareacuburilor. B.20 cuprinde două variante, una pentrusubiecţii de la toate nivelele de pregătire, iar unapentru cei cu pregătire superioară. Forma ,,a”, se începe cu primele imagini care conţin 4 cuburi şidurează 10 minute, iar forma ,,b” începe direct cu

setul de 9 cuburi şi durează tot 10 minute.Subiectul examinat este aşezat la o masă în faţaoperatorului care îi prezintă cuburile (4 cu pătrat roşupe fond alb, 4 cu pătrat alb pe fond roşu şi 4 conţinânddouă pătrate roşii şi două albe). Examinatorul, după ceprezintă probe îi cere subiectului să reproducă imagini,pentru început construite cu ajutorul a patru cuburi, şi îi arată acestuia cum să construiască imaginile nr. 1,2

şi 3. Când subiectul atinge primul cub pentruconstruirea imaginii nr.1 se porneşte cronometrul. Selasă timp de două minute pentru fiecare din primele 10desene. Se trece, fără pauză, la construirea imaginilorce se reproduc cu 9 cuburi. Se prezintă următoarele 7imagini, maximum 3 minute pentru fiecare.

Rezultatul testului este dat de numărul de cuburi

plasate corect în 10 minute. Dacă un model nu a fostterminat, se numără cuburile corect plasate. Dacăsubiectul termină proba (corect) înainte de 10 minutese calculează:

n = (10x103)/t sau n = (600(sec)x103)/t în care t = timpul în care au fost reproduse cele 17desene.



Pentru forma ,,B.20-b” cotarea se realizeazădupă formula:

n = (600x63)/t

Etalonarea testului B.20 a fost realizată deautorul acestuia. H. Pitariu73 reproduce după modelulfrancez un etalon orientativ furnizat de manualultestului. Cu toate că la noi în ţară nu există oexperienţă mai mare în privinţa utilizării testului B.20,H. Pitariu dă în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” un etalonrealizat cu elevi din Cluj-Napoca (tabelul 21). Etalonul

este dat în stanine.TABELUL 21. Etalonul testului B-20 (după H. Pitariu)

Stanine

Elevi de la lic.Energ. (an II)

Elevi de la lic. deInformatică (an III)

Procentaje

Teoretic Cumulate123

456789

sub 3233-3441-55

56-6566-7475-8586-99

100-103peste104

sub 4344-6061-67

68-7980-9192-103

104-125126-147peste148

4,06,6

12,1

17,519,617,512,16,64,0

4,010,622,7

40,259,877,389,496,0100,0

Media 75,50 89,47 - -S 38,16 27,70 - -N 106 100

Pentru aprecierea şi măsurarea proceselorpsihice cognitive sunt utilizate şi o multitudine de alteteste. O probă relativ simplă de gândire abstractă esteşi cea din seria Bontilă de completare a 20 de itemuribazate pe căutarea şi descoperirea criteriului în raportcu care a fost construit fiecare şir în parte (Numărul de

73

∗∗∗






Pentru măsurarea flexibilităţii gândirii des utilizateste şi ,,testul K (Krepelin)” . Acest test cuprinde 320de operaţii de adunări şi scăderi, subiectului cerându-i-

se să treacă rezultatul în pătrăţelul rămas liber dupăfiecare cifră. Dacă cifra care urmează este mai mare,atunci rezultatul se obţine prin adunare, iar dacăaceastă cifră este mai mică, atunci rezultatul se obţineprin scădere (figura 22). Timpul de lucru este de 10minute pentru fiecare subiect.

FIGURA 22. Extras din testul Krepelin4 +6 -3 +9 -2

Exemplu: 10 3 12 7

4 5 3 7 2 9 1 5 6 4 3 8 9 5 2 4 3 6 7 8 1 9 3 6 8 7 954

Pentru cotare examinatorul se poate folosi de ogrilă de cotare, notându-se cu un punct rezultatelecorecte. Suma răspunsurilor corecte în 10 minute delucru se raportează la etalon. Dăm în continuare(tabelul 22) etalonul pentru studenţi al testuluiKrepelin. Coeficientul de exactitate se calculează după

formula:(Nr. de operaţii bune x 100)/(Nr. total de operaţiiefectuate)

TABELUL 22. Etalonul testului Krepelin (pentrustudenţi)

F.BINE

BINE

V - viteză – peste 48 – exactitate – 1

IV - viteză – 48-37,1 – exactitate – 0,99



MEDIUSLABF. SLAB

III - viteză – 37, 31,1 - exactitate – 0,98II - viteză – 31-24,1 – exactitate – 0,97I - viteză – sub 24 – exactitate - sub – 0,96

Testul este larg răspândit şi în ţara noastră,având o mare valoare diagnostică.

În vederea diagnosticării memoriei auditive acuvintelor Bontilă propune un test foarte simplu;Examinatorul alege la întâmplare din vocabularulobişnuit 30 de cuvinte pe care le citeşte într-un ritm deun cuvânt la două secunde şi cu o intonaţie clară şiuniformă. Subiectului i se cere să fie atent pentru amemora cât mai multe dintre cuvintele auzite. După10 secunde de la citirea ultimului cuvânt subiectul vascrie pe o hârtie toate cuvintele pe care le ţine minte.Pentru fiecare cuvânt corect reprodus se acordă unpunct, iar totalul punctelor se raportează la etalon şise stabileşte rangul subiecţilor privind capacitatea de

memorare a cuvintelor.Valentina Horghidan propune, pentru apreciereamemoriei vizuale, testul Lalaume74. Testul cuprindedouă coli, pe una fiind desenat un pătrat împărţit în 16pătrăţele mai mici, iar în fiecare pătrăţel fiind desenatăcâte o figură geometrică (figura 23). Cea de-a douafoaie cuprinde un pătrat mare şi 16 pătrăţele miciidentice cu cele de pe prima foaie dar în care nu estedesenat nimic. Subiectului i se cere să memoreze câtmai bine şi mai exact figurile desenate în pătrăţeleleprimei foi şi să le reproducă apoi în pătrăţelele goaleale celei de-a doua foi.

Când examinatorul s-a convins că toţi subiecţiiau înţeles explicaţia atunci le oferă foaia A şi dă

74




drumul cronometrului. După un minut foaia A se întoarce cu faţa în jos, iar după alte 10 secunde se va întoarce foaia B, subiectului lăsându-i-se 3 minute

pentru reproducerea figurilor memorate. (După câtevasecunde se prezintă din nou foaia A pentru un minut şise trece la reproducerea în al doilea exemplar al foiiB).

Se vor nota cu un punct desenele corectreproduse (contur şi poziţie) şi cu 0,5 puncte cele puse în poziţia greşită. Se realizează suma punctelor

obţinute de fiecare subiect în cele două seriiobţinându-se astfel cota la test, care se raportează laetalon pentru a afla rangul subiectului privind memoriavizuală.

FIGURA 23. Testul Lalaume (după V. Horghidan))

Coala tip A Coala tip B

Z



A. Rey75 elaborează o metodică de cercetare aparticularităţilor memoriei verbale imediate, carepermite o analiză a procesului în desfăşurarea lui,

rezultatele probei scoţând în evidenţă determinantelepsihice nu numai ale reuşitei ci şi ale nereuşitei.

Proba se desfăşoară sub formă de şase faze,primele cinci urmărind memorarea unei serii de 15cuvinte în cinci repetiţii, iar următoarea fază urmăreştecapacitatea de recunoaştere dintr-un text a cuvintelormemorate în fazele anterioare. Rey stabileşte patru

liste de cuvinte, precum şi texte scurte pentrurecunoaştere: ,,Un bătrân ţăran (1) cu o mustaţă (2)lungă aşezat pe o bancă (3) la soare (4) în grădină (5)aproape de un râu (6) mărginit de arbori (7)supraveghea o curcă (8) şi găinile (9) sale fumând pipa(10) sa; el privea trecând pe drum (11) prin faţă lacafenea (12) aproape de gară (13) un copil caremergea la şcoală (14). Acest copil şi-a uitat chipiul (15)

paltonul (16) şi cărţile (17) sale; el suflă într-otrompetă (18) ţine un drapel (19) şi poartă la curea(20) o mică tobă (21) de culoare (22) vie. Din casă (23)de la marginea străzii (24) un părinte (25) şi fraţii (26)de după perdea (27); de la fereastră (28) împodobităcu flori (29) observau atent micul şcolar (30)” sautextul: ,,Un câine (1) al muzicantului (2) orb care cântă

din vioară (3) aproape de scara (4) podului (5) păzeacina (6) stăpânului (7) său: pâine (8) şi şuncă (9) închise într-o valiză (10) aşezată lângă perete (11)printre pietre (12) o unealtă (13) veche, un coş defructe (14), o banană (15) şi o găleată (16) ruginită. Elciuli o ureche (17) şi arăta dinţii (18) văzând departepe câmpie (19) aproape de un pom (20) mare de lângă75

∗∗∗

- (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat laUniversitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV (p.207)



pădure (21) pe un văr (22) al unui vânător (23) care cupuşca (24) şi cu un cuţit (26) în mână (27) se apropiafără pălărie (28) şi fără cravată (29) cântând un cântec

(30)”. Cele două texte sunt pentru listele A şi D, iarcuvintele subliniate nu există în aceste liste.

Pentru examinare subiectului i se dă următoareainstrucţie: ,,Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu le veiasculta şi când voi termina de citit îmi vei spune toatecuvintele pe care ţi le aminteşti. Le vei spune aşa cum îţi vin în minte, nu într-o anumită ordine. Dar trebuie să

spui cât mai multe”. Apoi se citeşte o listă (A,B,C sauD). După aceea ,,ai auzit toate cuvintele, spune acumcuvintele pe care le ţii minte”. Când subiectul spunecuvintele examinatorul va nota şi cuvintele reproduse,dar şi toate manifestările verbale sau de conduită(pentru evocare se acordă un minut).

FIGURA 24. Cele patru liste de cuvinte (Rey)

A B C D1. tobă2. perdea3. curea4. cafenea5. şcoală

6. părinte7. soare8. grădină9. chipiu10. ţăran11. mustaţă12. curcă13.culoare

14. casă

15. râu1. pupitru2. păstor3. vrabie4. pantof

5. furnal6. munte7. ochelari8. burete9. ilustrată10. vapor11. oaie12. puşcă

13. creion

14. biserică15. peşte1. portocală2. fotoliu3. broască

4. dop5. maşină6. barbă7. mal8. săpun9. hotel10. cal11. insectă

12.îmbrăcăminte

13. oală14. soldat15. clanţă1. vioară2. pom

3. cravată4. şuncă5. valiză6. văr7. ureche8. cuţit9. scară10.câine

11. banană



12. unealtă 13. vânător 14. găleată 15. câmpie

Pentru faza a doua, subiectului i se aduce la

cunoştinţă câte cuvinte a memorat corect şi i seciteşte încă o dată aceeaşi listă cerându-i-se să lereproducă din nou. Subiectului i se spune că va trebuisă le memoreze pe toate indiferent de ordinea în carele reproduce. După citirea listei şi o scurtă pauzăsubiectului i se acordă 1 minut şi 30 de secundepentru evocare.

În faza a treia se anunţă o nouă lectură şi serepetă integral instrucţia de la faza a doua. Fazele apatra şi a cincea se desfăşoară la fel ca fazeleanterioare, cu excepţia că în faza a cincea subiectuleste anunţat că aceasta este ultima încercare.

În faza a şasea se compară capacitatea derecunoaştere cu cea de reproducere. Se spunesubiectului: ,,Eu îţi voi citi o poveste în care se află

toate cuvintele pe care le-am învăţat, dar pe lângă elemai sunt şi altele. De fiecare dată când vei auzi uncuvânt învăţat mai înainte să spui – DA. Numai să fiiatent să nu te păcăleşti şi să spui da şi la alte cuvinte”.Apoi se dă citire unuia dintre texte, iar în foaia deprotocol se notează numărul de ordine înscris îndreptul cuvântului la care subiectul spune ,,da”.

Pentru cotarea testului autorul stabileşte valorilemedii pentru copii, adolescenţi şi adulţi. I. Druţu încercând să stabilească etalonul pentru populaţia dinţara noastră găseşte aceleaşi valori (tabelul 23).

TABELUL 23. Valorile medii pentru testul de memorie A.Rey (după I.Druţu)

Valori Fazele Recu-



noaş-teri

1 2 3 4 55 ani

Corecte.....

S..............False........Dubluri....

4,1 6,2 7,7 7,7 8,8 4,63,8

1,2

1,3 1,9 2,2 1,1 2,1

0,2 0,2 0,0 0,1 0,20,1 0,8 1,2 1,2 1,6

6 aniCorecte.....S..............False........Dubluri....

5 6,5 8,2 10,2 10,4 10,44,21,0

1,9 2,1 2,5 1,8 2,40,2 0,2 0,0 0,0 0,00,0 0,8 1,3 1,0 1,4


4,6 7,6 8,2 9,2 9,9 11,03,41,1

1,2 1,5 1,8 2,0 1,90,4 0,3 0,3 0,2 0,40,2 0,6 1,5 1,3 1,6


5,8 8,8 9,8 11,0 11,4 13,82,10,3

1,2 1,7 2,3 1,8 2,40,2 0,0 0,0 0,2 0,0

0,2 0,8 1,2 1,3 1,8


6,6 10,1 11,0 12,4 12,4 14,01,40,3

1,6 1,9 1,5 1,7 1,50,2 0,1 0,2 0,1 0,10,5 1,5 1,8 2,0 1,8

10 ani

Corecte.....S..............False........Dubluri....

8,6 9,5 11,8 12,3 12,9 14,30,90,7

1,8 2,1 1,6 1,5 1,40,1 0,1 0,0 0,0 0,00,3 1,4 1,1 1,9 1,3

11-12 aniCorecte.....S..............False........

Dubluri....

7,1 10,6 12,4 13,3 13,3 14,41,80,2

2,3 2,0 1,8 1,6 1,60,2 0,1 0,1 0,0 0,00,2 1,1 1,0 1,3 1,0

12-13 ani



Corecte.....S..............False........

Dubluri....

7,1 10,4 12,5 12,3 13,0 14,50,80,3

1,8 1,8 1,6 1,9 1,90,3 0,2 0,0 0,0 0,00,3 0,7 0,8 1,0 1,2

13-14 aniCorecte.....S..............False........Dubluri....

6,6 9,3 11,3 12,7 12,6 14,00,80,2

1,7 1,6 1,2 1,5 1,70,4 0,5 0,2 0,1 0,10,4 0,8 1,2 1,2 1,7

14-15 ani (învăţământ mediu)Corecte.....

S..............False........Dubluri....

8,3 12,0 13,6 14,1 14,6 14,70,5

0,01,8 1,2 1,1 0,8 0,40,0 0,0 0,0 0,0 0,00,0 1,5 1,1 0,9 1,0

Adulţi (cu studii primare şi medii)Corecte.....S..............False........Dubluri....

7,0 10,5 12,9 13,4 13,9 14,50,80,4

2,1 1,9 1,6 2,0 1,20,5 0,3 0,1 0,0 0,10,4 0,7 0,9 0,9 1,5

Adulţi (profesiuni intelectuale)Corecte.....S..............False........Dubluri....

8,6 11,8 13,4 13,8 14,0 14,90,20,1

1,5 2,0 1,4 1,1 1,00,1 0,0 0,1 0,0 0,00,1 0,6 0,6 0,4 0,5

StudenţiCorecte.....S..............

False........Dubluri....

8,9 12,7 12,8 13,5 14,5 14,80,30,1

1,9 1,8 1,5 1,3 0,70,2 0,1 0,0 0,0 0,0

0,1 0,3 0,5 0,4 0,5Subiecţi în vârstă cu studii primare (70-90 ani)

Corecte.....S..............False........Dubluri....

3,7 6,6 8,4 8,7 9,5 11,91,80,9

1,4 1,4 2,4 2,3 2,20,6 0,8 0,2 0,5 0,10,1 0,4 0,8 0,8 0,6

Subiecţi în vârstă cu profesii

intelectuale în trecut (70-88 ani)Corecte.... 4,0 7,2 8,5 10,0 10,9 13,6





se ia pulsul imediat după terminarea probei: senotează cu ,,y”. După un repaos de 2 minute se ia dinnou pulsul, valoare ce se notează cu ,,z”. După o

perioadă în care se asigură revenirea completă asubiectului după efort se repetă aceeaşi probă. Imediatce subiectul a terminat proba i se prezintă un stimul cuvaloare afectogenă foarte mare (ridicată). După douăminute i se ia pulsul, valoarea notându-se cusimbolul ,,z”. Apoi se calculează: y/z; y/z' şi diferenţa(y/z) – (y/z') iar rezultatul obţinut se raportează la

etalon. Horghidan propune trecerea rezultatelor într-untabel centralizator (tabelul 24).

TABELUL 24. Tabel centralizator pentru probaChappuis (după V. Horghidan)

Numele sub.

y z z' y/z y/z' (y/z)–(y/z')

Observaţii

A 170

130

135 1,30

1,25 0,05 indiferenţă

B 160

110

150 1,45

1,06 0,39 puţin emotiv

C 180

120

180 1,50

1,00 0,50 f. emotiv

------ ---- ---- ---- ---- ---- ---- ---------------

Din tabelul centralizator se poate deduce şi

etalonul pentru măsurarea echilibrului emotiv; valori între 0-0,10 = indiferenţă; 0,10–0,30 = puţin emotiv;0,30–0,50 = emotiv; peste 0,50 = foarte emotiv. Testuleste deosebit de util pentru cunoaşterea şi controlareaechilibrului afectiv al sportivilor.

În bateriile pentru evidenţierea emotivităţii,specialiştii recomandă utilizarea scării de anxietateCattell prezentată sub forma unei foi de autoanaliză

alcătuită pe cinci factori: dezvoltarea conştiinţei de



sine (Q3); forţa E-ului (C); insecuritate sau tendinţeparanoice (L); înclinaţii către culpabilitate (O) şitensiunea ergică (Q4). Testul alcătuit dintr-un

chestionar cu 40 de întrebări, poate fi aplicat individualsau în grup, iar cotarea se realizează mai uşor cuajutorul unei grile de corecţie din hârtie de calc sau dinmaterial plastic transparent. Suma punctelor obţinutela cei 40 de itemi dă nota totală de anxietate. Se maipot analiza sumele unor itemuri care dau anxietateavoalată, acoperită şi ai itemurilor care dau anxietatea

simptomatică, manifestă etc. Între grupele normale,isterici şi nevrotici apar diferenţe semnificative (dacămedia la normali = 26,75 cu o eroare de 0,40, lanevrotici media este de 38,34 cu o eroare de 1,03, iarla isterici m = 44,75 şi s = 1,63). Prezentăm etalonulpentru punctajul total (tabelul 25), putându-se realizaetaloane şi pentru fiecare factor cuprins în chestionar.

TABELUL 25. Etalonul scării de anxietate Cattell

Notastandard

Bărbaţi Femei Procentajteoretic cumulat



0123

456789

10

0-1011-1415-1920-23

24-2728-3233-3637-4041-4546-4950-80

0-1415-1819-2424-27

28-3132-3637-4041-4445-4950-5354-80

3,68,1

15,827,4

42,058,072,684,291,996,4

100,0

Interpretarea psihologică a nivelelor standard se

realizează astfel: nota 9 – anxietate puternică, iar 10 –anxietate foarte puternică (necesitatea psihoterapieieste evidentă); notele 6 – anxioşi, 7 – nevrotici puţin, 8– notă medie de nevrotism; notele 3,4 şi 5 sunt aleunor persoane normale, iar 0, 1 şi 2 sunt obţinute depersoane apatice, a căror tensiune afectivă estediminuată şi care pot suporta uşor stresul. Pentruexaminare chestionarul C se prezintă sub forma uneifoi îndoite în două; pe prima pagină sunt trecute datelesubiectului, instructajul şi două exemple; pe paginile 2şi 3 sunt itemii de la 1 la 40, având în partea dreaptă afiecărei pagini câte o coloană pentru totalizarea noteiA (pag. 2) şi a notei B (pag. 3); pe pagina a patra secentralizează notele brute şi se transformă în notestandard, având spaţiu şi posibilitate pentru alcătuirea

profilului anxietăţii subiectului examinat.Psihologii folosesc şi alte probe pentruexaminarea afectivităţii, la sportivi în mod deosebitcăutându-se evidenţierea controlului echilibruluiemotiv, precum şi a agresivităţii, a combativităţii. Unadintre aceste probe este testul de frustaţie



Rosenzweig, din categoria celor proiective78 şi probaasociativ-verbală T.A.T. Rosschach (testul petelor decerneală). Des folosit este şi chestionarul G.B. (Gaston

Berger), alcătuit din 45 de itemi cu răspunsuri laalegere. Primele 10 întrebări sunt pentru emotivitate,suma răspunsurilor (pentru fiecare răspuns suntacordate un anumit număr de puncte astfel: 1 = 9,5,1;2 = 9,5,1; 3 = 9,5,1; 4 = 9,5,1; 5 = 9,5,1 ş.a.m.d.) se împarte la numărul întrebărilor (10). Nota obţinută seraportează la etalon:

nonemotiv: valori cuprinse între 3,0 – 4,2 puţin emotiv: 4,3 – 5,6 emotiv: 5,7 – 6,2 foarte emotiv: valori peste 6,3.

Celelalte întrebări fiind destinate altor parametrinu le vom aminti aici.

Unul dintre factorii care influenţează, stimuleazăşi favorizează procesele psihice, cognitive (ca dealtfelşi celelalte procese psihice, activităţi sau însuşiripsihice) este atenţia, acea orientare voluntară aconştiinţei spre o anumită activitate, spre un anumitobiect sau fenomen. Psihodiagnosticarea atenţiei estede o importanţă deosebită atât în psihologia industrialăcât şi în cea sportivă. Botilă pentru diagnosticareaatenţiei concentrate adaptează un test de baraj după

Piéron – Vaschide. Dăm în continuare instructajul făcutsubiectului (după Botilă).Când s-a obţinut liniştea necesară examinatorul

spune: ,,Atenţie! Fiecare dintre dvs. a primit câte ofoaie de hârtie. Nu veţi întoarce aceste foi decât atunci


performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.



când vă voi spune eu. Deocamdată scrieţi-vă numele,prenumele precum şi vârsta pe foile pe care le-aţiprimit fără să le întoarceţi. Ascultaţi acum explicaţiile

pe care vi le voi da. Când veţi întoarce foile pe care le-aţi primit, veţi vedea că ele au aspectul acesta:(examinatorul arată una din foi, pe care o are la îndemână) o pagină cu nişte pătrăţele mici, care aunişte liniuţe puse în diferite direcţii ceea ce face cafiecare pătrăţel să fie deosebit de celelalte. Aceastădeosebire provine din faptul că liniuţele nu sunt

aşezate în aceeaşi direcţie şi în acelaşi loc la toatepătrăţelele. Deasupra pătrăţelelor, în capătul paginii,veţi vedea patru pătrate mai mari care au deasemenea liniuţe puse în direcţii şi locuri diferite. Cândvă voi spune să întoarceţi foile. Dvs. va trebui să priviţicu atenţie cele 4 pătrate mari din capătul paginii şi veţicăuta să vi le întipăriţi bine în minte. Apoi, când vă voispune să începeţi dvs. veţi cerceta fiecare rând de

pătrăţel, începând de la stânga la dreapta, la fel cumscrieţi sau citiţi şi veţi tăia cu creionul toate pătrăţelelemici care seamănă cu cele patru pătrate mari dincapătul paginii, adică veţi tăia toate pătrăţelele careau liniuţele puse în aceeaşi poziţie ca şi pătratele mari.Când vă voi spune ,,încetaţi” vă veţi opri din lucru şiveţi face un cerc în jurul ultimului pătrăţel la care aţi

ajuns, fie că seamănă, fie că nu seamănă cu vreunpătrat din capătul paginii, apoi veţi pune creioanele pemasă. S-a înţeles? Ei bine, iată aici la tablă un exemplu(examinatorul a avut grija ca în prealabil să fie desenatmodelul la tablă): în loc de o pagină întreagă depătrăţele aveţi numai în rând, iar în loc de 4 pătrăţelemari aveţi numai 2 (se arată exemplul de la tablă).Deci, dvs. va trebui să tăiaţi pătrăţelele mici care

seamănă cu cele de sus. Să lucrăm împreună (se





de secunde să completeze căsuţele libere de subfiecare cifră – din cele trei rânduri ale testului – cufigura corespunzătoare modelului: 1/Δ; 2/O; 3/D; 4/V;

5/□ etc.Pentru diagnosticarea atenţiei distributive

Institutul Politehnic din Praga realizează un testcolectiv prin adaptarea formei individuale. Testul deatenţie distributivă ,,Praga” cuprinde o foaie dublă. Pepartea stângă este desenat un pătrat format din 100de pătrăţele mai mici cu latura de 1 cm. În fiecare

pătrăţel se află imprimat, cu caractere groase, câte unnumăr de la 1-100 în dezordine după o împărţireprobabilistică. În pătrăţele mai este imprimat şi câteun număr cu caractere mai mici şi aşezat în colţul dindreapta jos a fiecărui pătrăţel. Pe partea din dreapta afoii se află patru coloane verticale împărţite, la rândullor, în alte două coloane, prima conţinând un număroarecare iar cealaltă fiind lăsată liberă pentru a ficompletată de subiect (figura 25).

FIGURA 25. Extras din proba A.D. Praga

7396

1839

713

2338

855

7943

1987

2418

7212

30

17

41

8

89

46

Pagina 1

98 46 3019 87 375 43 8179 43 .....23 388 55... ..

Pagina 2



Dăm în continuare instructajul testului dupămanualul Bontilă.Subiectul trebuie să examineze pe rând fiecare număr

din coloană, să-l caute pe pagina din stânga printrenumerele cu caractere groase, să vadă care estenumărul scris cu caractere mici din colţul drept de josal pătrăţelului şi să-l scrie în locul liber din coloană, îndreptul numărului pe care l-a căutat.

Înainte de a începe aplicarea, examinatoruldesenează pe tablă patru sau şase pătrate şi în fiecare

scrie un număr cu caractere mai mari şi maiaccentuate şi un alt număr mic în colţul din dreapta josal fiecărui pătrat. De asemenea în dreapta acestuidesen se desenează o coloană verticală împărţită îndouă printr-o linie verticală şi într-o serie de căsuţeprin trasarea de linii orizontale. În prima parte acoloanei se scriu numerele mari din pătrate într-oordine întâmplătoare. Cea de-a doua parte a coloanei

fiind liberă şi urmează să fie completată pe măsură cese dau instrucţiunile.

După ce foile au fost împărţite cu recomandareasă nu fie deschise examinatorul spune: ,,Atenţie!Fiecare dintre dvs. a primit o foaie de hârtie îndoită. Nuveţi deschide această foaie decât atunci când vi se vaspune. Acum scrieţi-vă numele, prenumele precum şi

vârsta ( eventual data şi ora când se execută proba)pe copertă fără să deschideţi foaia pe care aţi primit-o.Ascultaţi acum cu atenţie explicaţiile pe care vi le voida şi să ştiţi că de felul cum veţi asculta, depindereuşita dvs. la această probă. Când veţi deschide foileveţi vedea că se prezintă astfel (se arată de cătreexaminator foaia deschisă). Pagina din stânga arenişte numere imprimate groase aşezate în nişte

pătrate. Fiecare din aceste numere este însoţit de un



alt număr mai mic care este aşezat în colţul de jos îndreapta al fiecărui pătrat. Pagina din dreapta are maimulte coloane (4) şI în fiecare coloană sunt scrise nişte

numere de sus în jos, având în dreptul fiecăruia un locliber. Cum trebuie să lucraţi? Veţi privi primul numărdin prima coloană a paginii din dreapta, îl veţi căutaprintre numerele cu caractere groase de pe pagina dinstânga. Când îl găsiţi vedeţi ce număr se găseşte încolţul din dreapta jos al pătratului unde aţi găsitnumărul. Acest număr îl veţi scrie în locul liber din

coloana primă în dreptul numărului pe care l-aţi căutat.Apoi veţi trece la al doilea număr pe care, deasemenea îl veţi căuta printre numerele de pe paginăstângă şi veţi trece numărul care îl însoţeşte în loculliber din locul lui ş.a.m.d. Iată, aici pe tablă v-amdesenat o parte din ceea ce veţi găsi pe foile dvs., casă facem un exerciţiu (examinatorul foloseşte desenulde la tablă şi face o demonstraţie asupra modului de

lucru). În acelaşi fel va trebui să lucraţi şi dvs. Veţilucra până ce vă voi spune să încetaţi şi atunci veţiface un mic cerc în dreptul numărului din coloană pânăla care aţi ajuns. Nu începeţi să lucraţi decât atuncicând vă voi spune. Aţi înţeles? ,,Este cineva care n-a înţeles?” spune. Aţi înţeles?

După ce examinatorul s-a convins că toţi au

înţeles, spune: ,,Atenţie: Deschideţi foile astfel ca săaveţi pagina cu numere în stânga şi pe cea cu coloane în dreapta. Priviţi numărul din prima coloană, căutaţi-lprintre numerele de pe pagina din stânga şi puneţinumărul car-l însoţeşte în locul liber din prima coloană.Începeţi! După 4 minute ,,Încetaţi! Faceţi un cercacolo unde aţi ajuns, îndoiţi foile la loc; nimeni nu mailucrează” . Se lasă o pauză de un minut, apoi se

spune; ,,deschideţi din nou foile şi continuaţi să lucraţi



ca şi până acum. Dacă terminaţi cu numerele dincoloana întâia treceţi la coloana a 2-a. ,,Începeţi!”După 4 minute ,,Încetaţi! Puneţi cercul acolo unde aţi

ajuns, închideţi foile şi staţi liniştiţi” Pauză un minut.Apoi se repetă cele de mai sus pentru etala a 3-a şiapoi pentru etapa a 4-a. Deci testul se execută în 4etape a câte 4 minute cu o pauză de un minut dupăfiecare etapă. În afară de atenţia distributivă, testulserveşte şi pentru măsurarea rezistenţei la obosealăpsihică prin compararea randamentelor obţinute în

cele 4 etape. Botilă dă şi etaloane pentru diferitevârste pentru populaţia ţării noastre. Dealtfel fiecareexaminator îşi poate stabili etalonul propriu şi poateface referiri la randamentul privind atenţia distributivăa fiecărui subiect. Înregistrările grafice dau o bunăimagine pentru analizarea calitativă a distribuţieiatenţiei (pe abscisă se trece timpul iar pe ordonatărandamentul corespunzător. Soluţiile pentru acest test

sunt pentru fiecare coloană în parte următoarele:

Coloana I Coloana II Coloana III Coloana IV69 23 94 2471 28 63 5643 64 13 9044 31 66 6

98 35 89 55100 25 16 627 70 50 1

40 9 97 2279 59 76 5287 45 42 9310 84 36 583 96 65 81

85 61 67 32



82 86 74 1212 49 78 2634 77 21 92

15 51 80 5458 29 75 8830 41 4 4611 2 17 83 53 33 95

91 48 38 3727 73 47 14

20 57 19 1860 31 68 99

Pentru a se uşura corectarea, este indicat să sedecupeze dintr-un test cele 4 coloane cu soluţiilemarcate la fiecare în parte şi, printr-o simplă alăturarede exemplarul executat de subiect, se pot notapunctele reuşite care constituie rezultatul brut. Acesta

trebuie raportat la etalonul corespunzător vârstei,etalon alcătuit pe centile în felul următor:

rezultatul brut de până la 20 de puncte =centila zero.

40 puncte brute =10 45 = 20

Cotele de la 0-20 puncte pe scara de centilare

indică valori extrem de slabe. Valori slabe suntconsiderate cele cuprinse între 25-40 puncte standard. 48 p.b. = 25 50 p.b. = 30 56 p.b. = 40

Valori medii sunt considerate 59 puncte brute,care corespund centilei 50, iar valori bune sunt

următoarele:



62 p.b. = 60 67 p.b. = 70 70 p.b. = 75

Valorile brute de 73 şi 86, respectiv centilele 80şi 90 sunt considerate foarte bune, iar cele de 100 =excepţionale.

3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII

Una dintre cele mai controversate însuşiri psihice

este temperamentul. Eysenk elaborează o clasificarecategorială a temperamentelor (figura 26), iarI.P.Guilford şi W.S. Zimmerman preconizează şi propunun inventar pentru diagnosticarea temperamentului.

FIGURA 26. Temperamentele (după Eysenk)

INSTABILÎntristat ReactivAnxios Neastîmpărat

Rigid AgresivSobru Excitabil

Pesimist SchimbătorRezervat Impulsiv

Nesociabil OptimistLiniştit ActivINTROVERTIT Melancolic Coleric EXTRAVERTITPasiv Flegmatic Sangvinic Sociabil

Grijuliu VorbăreţÎngândurat Săritor

Paşnic HazliuControlat Vivace

Demn de încredere Spirit de grupTemperat Aptitudini ceconducere

Calm



Guilford şi Zimmerman stabilesc următoareleobiective pentru inventarul de temperament:elaborarea caietului de testare şi a foii de răspuns;elaborarea unei metode de corectare rapidă; adunareaunei colecţii de trăsături utile şi independente, iar cândcorelaţiile sunt suficient de ridicate se realizeazăfuzionările şi omisiunile notelor. Interpretarea

trăsăturilor se realizează în conformitate cu tabelulcare urmează:

TABELUL 26. Interpretarea trăsăturilor:

Sim-bol

Calităţi pozitive Calităţi negative Nritemi

G Activitate generală* alură rapidă a activităţii,

..............................................* energie, vitalitate* constanţă în mişcare.........................................................* randament,eficienţă..........................................................* îi place viteza* se precipită* acţiune vie

* entuziasm, antren

* alură lentă şi

deliberată.* fatigabilitate* se opreşte pentruodihnă* randament slab,neeficient* îi place ritmul lent* calm* acţiune lentă.....................................

66

4

43222

R Constrângere (restrâns)* spirit serios..............................................* ponderat...............................................* perseverent în efort* stăpân pe sine

.....................................* lipsit de griji* impulsiv* îi place excitaţia..........................................................................

855533

A Ascendenţă* se apără pe sine* obişnuinţă de a conduce

* docilitate, supunereobişnuinţă de a se

9



..............................................* conversează* vorbeşte în public.* îi convinge pe alţii.

* se pune în evidenţă...............................................face ,,bluffuri”

supune* evită să vorbească* evită să vorbească.....................................

* evită să se facăremarcat......................................

7522

22

S Societate (extraversie; opusătimidităţii)* are mulţi prieteni şicunoştinţe* antrenează conversaţii..............................................* îi plac activităţile sociale

..............................................* caută contacte sociale..............................................

* puţini prieteni şicunoştinţe* evită să intre înconversaţii.* nu-i plac activităţile

sociale* evită contactelesociale* timiditate

9

6

553

E Stabilitate emoţională* egalitate a dispoziţiei şiinteresului* optimism, antren............................................................................................

..............................................

..............................................* calm* senzaţii de sănătate........................................................................................................................................................................................

* variaţia dispoziţiei,energiei şi interesului* pesimism, dispoziţiesimilară.* perseverenţă în idei şi

dispoziţii* severi* excitabilitate* senzaţia unei stăriproaste de sănătate* sentimente deculpabilitate, desolitudine

7

7

632

2

3O Obiectivitate:

* având ,,pielea groasă”

(eppaise)..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

* hipersensibilitate

.....................................*egoism, egocentrism* neîncredere, îşi

închipuie că esteobiectul ostilităţii* îşi închipuie căoamenii vorbesc despreel* are duşmani

10

8

6

4

2F Bunăvoinţă

* tolerează actele ostile * combativitate, e gata



..............................................

..............................................

..............................................* acceptă dominarea

..............................................* respect pentru alţii

de ceartă* ostilitate,resentimente* dorinţă de dominare

* opune rezistenţădominării* dispreţ pentru alţii

975

52

T Meditaţie* tendinţă de reflexie,meditaţie* observareacomportamentului altora* înclinat. spre meditaţie

..............................................* înclinat. spre filosofie* se observă pe sine însăşi* prezenţă de spirit

......................................

......................................

......................................

.................................. * înclinat spre activitatea

manifestată..........................................................................* a fi mentaldeconectat

18

6

5443

P Relaţii personale (cooperare)* toleranţă..............................................* neîncredere în instituţiilesociale

..............................................

..............................................

* tendinţă puternică lacritică* denigrarea instituţiilor.....................................

* bănuieşte pe alţii* milă de sine însuşi

13

8

63

M Masculinitate* interes pentru activităţi şimeserii masculine..............................................* nu se dezgustă uşor* ironic, dur* rezistent la frică..............................................

* inhibarea expresieiemotive, slab interes pentru

îmbrăcăminte şi stil........................................................................................................................................................................................

* interes pentruactivităţi şi meseriifeminine* se dezgustă uşor* simpatic* fricos, temător* interese romantice

* tendinţă spreexpresivitateemoţională, interespentru îmbrăcăminte şistil* nu-i plac viermii,râmele, etc.

74533

2

2



Itemii au fost aleşi prin analiză factorială, iar întrebările în chestionare au fost concepute curăspunsuri ,,Da”, ,,Nu” pentru incitarea spontaneităţii.

Autorii dau şi etaloane pentru bărbaţi şi pentrufemei, pentru diferite trăsături (figura 27).

FIGURA 27. Etalonul inventarului de temperament G-Z.

Trăsă-tura

Bărbaţi Femei B+Fm. s. m. s. m. s.

G 17,0

5,64 17,0

5,20

17,0

5,46

R 16,9

4,94 15,8

4,73

16,4

4,89

A 15,9

5,84 13,7

5,52

15,0

5,92

S 18,

2

6,97 19,

6

6,3

3

18,

8

6,56

E 16,9

6,15 15,5

5,76

16,3

6,02

O 17,9

4,98 16,8

5,37

17,4

5,18

F 13,8

5,07 15,7

4,79

14,6

5,06

T 18,4

5,11 18,1

4,70

18,2

4,90

P 16,

7

5,05 17,

6

4,8

8

17,

1

5,00

M 19,9

3,97 10,8

4,12

16,1

6,05

Profilul individual se realizează cu ajutorul foii de

profil şi pe baza a două scări de referinţă (scara T şiscara C- figura 28).

FIGURA 28. Scara C la inventarul G-Z.



Trăsă-turi

Note C. celemai favorabile

Note C. cele maipuţin favorabile

GRASEOF

TPM

6- 85- 67- 95- 95- 95- 75- 95- 86-105- 8

0-10-2; 9-100-4

.................0-30-30-30-30-40-3

Aplicarea inventarului se realizează individualsau pe grupe mici de subiecţi într-un timp mediu de 45de minute. Pentru corectare se folosesc două zile decorecţie (una pentru factorii G.R.A.S.E., iar cealaltăpentru O.F.T.P.M.), notele brute obţinute fiind trecute în foaia de profil. Bărbaţii se dovedesc a fi maidominanţi, dar mai puţin sociabili şi binevoitori.

Pentru persoanele care sunt solicitate laperformanţe deosebite (piloţi de încercare, aviatori,cosmonauţi, sportivi etc.) se utilizează foaia de ,,staresubiectivă”, (figura 29) în completarea aprecierilor detemperament – personalitate. Subiectului i se prezintăo foaie de stare subiectivă şi i se cere s-o completeze înaintea sau după efectuarea unor eforturi deosebite.

Cei cinci parametri urmăriţi (A.B.C.D.E.) sunt etalonaţi în centile, iar examinatorul are posibilitatea, princercetarea aprecierilor subiecţilor, să completezeprofilul psiho-afectiv al celor examinaţi. Proba dărezultate bune în corelaţie cu examinările psihologicecomplexe şi constituie indicii privind o distribuire aunor sarcini dificile pentru unele persoane cu trăirisubiective de diferite nivele).







În vederea examinării psihologice a personalităţiiR.B.Cattell etalonează un test cu 16 trăsături depersonalitate: ,,Chestionarul 16 P.F. Cattell”, test

folosit şi la loturile olimpice ale ţării noastre. Testulcuprinde un caiet cu instructajul şi cu întrebările (187la număr) şi o foaie de răspuns în care va indica printr-un x scris în pătrăţelul care corespunde unuia dintrecele trei răspunsuri posibile la fiecare întrebare. Dacăcompletarea foii de răspuns de către subiectexaminatorul va aplica peste aceasta grilele de

corecţie şi făcând totalizarea punctelor va obţine notabrută. Nota brută se trece pe foaia de profil – 16 P.F. şise transformă în notă standard pentru fiecare din cele16 trăsături de personalitate.

Cu ajutorul notei standard se trasează profilulpersonalităţii subiectului cercetat. Transformareanotelor brute în note standard se realizează cu ajutorultabelului, pentru fiecare factor în parte. În timpul

examinării nu se fixează limită de timp, dar serecomandă ca după 25 de minute să se aminteascăsubiectului că ar trebui să fie la jumătatea testului. Lasfârşit se va verifica dacă s-a răspuns la toate întrebările. Pentru interpretări suplimentare şiaprofundate ale profilului subiectului se va apela lamanualul testului, care dă interpretări psihologice

pentru toţi factorii primari cuprinşi în caiet.H.J. Eysenk şi S.B.G. Eysenk propun un inventarde personalitate alcătuit dintr-un chestionar cu 57 de întrebări (forma A), iar răspunsurile sunt la alegere,,da” sau „nu”. Se corectează cu ajutorul unei grileobţinându-se cotele brute. O formă abreviată ainventarului îl constituie testul de personalitate E.N.L.,mai des utilizat în psihodiagnoză la noi în ţară.

Chestionarul cuprinde tot 57 de itemi, pentru cei trei



factori urmăriţi: E (emotivitate) – itemi 1, 3, 5, 8, 10,13, 15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32, 34, 37, 39, 41,44,46, 49, 51, 53, 56 (luându-se în considerare şi

apreciindu-se cu un punct răspunsurile „da” pentruitemii 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53şi 56, pentru ceilalţi luîndu-se în seamă răspunsurile„nu”); Factorul N (nevrotism) – cu itemii 2, 4, 7, 9, 11,14, 16, 19, 21, 23, 26, 29, 31, 33, 38, 40, 43, 45, 47,50, 52, 55 şi 57 (toate cu răspunsuri „da”) şi factorul L(sinceritate) – cu itemii 6, 24, 36 (cu răspunsuri „da”),

precum şi 12, 18, 30, 42, 48 şi 54 (cu răspunsuri „nu”).Pe foaia de răspuns completată de subiect se facetotalizarea pe cei trei factori şi se raportează la etalon.Pentru ,,E” se consideră că persoanele cu valori pânăla 8 sunt introvertiţi; între 8 şi 9 sunt cei cu tendinţăspre introversiune; 10-14 sunt cei ambiverţi; 15-16 ceicu tendinţă spre extraversiune, iar cu valori peste 17sunt subiecţi cu extraversiune. Pentru factorul ,,N”

valorile până la 8 se consideră a fi ale unor persoanehiperstabile; între 9 şi 15 – stabile, iar peste 16 alecelor cu labilitate, dezechilibru nervos (nevrotic).Coeficientul de sinceritate (L) mai mare de 5 esteproba că persoana respectivă nu prezintă încredere.

Testul are o bună valoare diagnostică fiind caatare larg folosit.

G.C. Bontilă concepe şi etalonează şi alteinventare de personalitate: S.T. sau W.M., alcătuitdintr-un chestionar cu 76 de întrebări extins pe 8factori de personalitate:

Em.= emotivitate (nota brută se înmulţeşte cu 28 pentru a putea firaportată la etalon; se iau în considerarenumai valorile peste 120)



Ob s. şi psih . = tendinţe obsesive şipsihastenice (se înmulţeşte cu 24)

T. sch = tendinţe schizoide (se înmulţeştecu 30)

T. p ar = tendinţe paranoide (ori 20) T. d epr şi hip . = tendinţe depresive şi

hipocondriace (ori 26) T. imp. şi ag . = tendinţe la impulsivitate şi

agresivitate (ori 36) T. către i. = tendinţe către instabilitate

(ori 52) T. a-soc. = tendinţe antisociale (ori 52)

Odată cu chestionarul subiectului i se oferă şifoaia de răspuns pe care se va efectua, dealtfel, şi ocotare de către examinator. Testul a fost aplicat şisportivilor de performanţă dovedindu-şi valoareadiagnostică şi prognostică79.

Bineînţeles că sunt şi multe alte probe pentruaprecierea unor trăsături de personalitate totul este caexaminatorul să-şi aleagă bateria cea mai potrivităscopului urmărit.

Una dintre trăsăturile definitorii ale personalităţiio constituie şi aptitudinile. Parafrazându-l peRubinstein aptitudinile sunt însuşiri care-l ajută pe unom să îndeplinească mai bine o anumită sarcină decâtaltul. După majoritatea autorilor aptitudinile suntgenerale şi specifice unui anumit domeniu deactivitate. Aceeaşi clasificare se atribuie şi aptitudinilorpsiho-motrice, acestea având o structură ierarhică .Fiecare individ are un anumit comportament motor

79




realizat pe baza capacităţii motrice generale, aaptitudinilor motrice.



Acestea stau la baza eficienţei şi în ultimă instanţă, performanţei motrice(figura 29).FIGURA 29. Structura aptitudinii fizice (după M. Epuran şi V. Horghidan)

Aptitudini fizice

Performanţă motrică

Abilitate motrică Aptitudine motrică Eficienţă motrică Competenţă fizică

Abilitate motrică Aptitudine specifică

Învăţare motrică Abilitate motrică de precizie Dexteritate(aptitudine)

Educabilitate motrică Abilitate motricăgenerală Îndemânare fină

Îndemânare globală

Îndemânare motorieCapacitate motrică

Comportamentmotor

Inteligenţă motrică



Psihodiagnoza aptitudinilor psiho-motrice a fostşi este una dintre preocupările de seamă alespecialiştilor. În 1964 Fleishman a realizat o baterie

completă cu probe practice de teren şi cu teste delaborator. Demisiuc (1967), Mekota, Habelinch şi alţiiau conceput noi şi noi baterii pentru diagnosticareaacestor importante trăsături ale personalităţii.

Dăm în continuare un test de dexteritate digitală(T.D.D.) după N. Pitariu80. Proba este alcătuită dintr-oplacă de lemn de 230x150x20 mm, care conţine două

seturi de câte 50 de orificii (pe linii de 5x10 pe celedouă jumătăţi ale plăcii) şi 50 de nituri, 50 de şaibe şio tijă pe care pot fi înşirate şaibele. Testul cuprindedouă părţi: ,,combinare” şi „separare”. La proba de„combinare” (C) i se cere subiectului să scoată câte unnit din partea superioară a planşei (niturile – 50 – fiindintroduse în găurile din partea superioară a planşei, iarşaibele aşezate una peste alta pe tije), cu mâna

dreaptă, iar cu mâna stângă va scoate o şaibă de petijă , pe care o va introduce pe nit. Cu mâna dreaptăansamblul format îl va introduce în orificiulcorespunzător al părţii inferioare a plăcii, cât mairepede. Subiectul, după un antrenament (primele 5orificii din prima coloană de jos) va începe lucrulcompletând coloana următoare (de la dreapta în sus)

ş.a.m.d. Proba se va efectua într-un minut şi 30 desecunde, după care se va număra câte şaibe-nit aintrodus subiectul în orificii.

La proba de „separare” (S) subiectului i se ceresă scoată cu mâna dreaptă câte un ansamblu (nit-şaibele vor fi introduse în partea de jos a plăcii), săscoată şaiba de pa nit cu indexul mâinii drepte, apoi să80

∗∗∗




o ia cu mâna stângă şi să o introducă în tijă, în timp cenitul va fi introdus în orificiul corespunzător din parteasuperioară a plăcii în cel mai scurt timp posibil.

În afară de cota „C” şi „S” se mai poate calcula şio cotă combinată: (C+S)/2. Etalonul pe populaţiaromânească este cel din tabelul 27. Testul este folositmai ales pentru orientarea şcolară şi profesională aabsolvenţilor şi pentru selecţia forţei de muncă înmeseriile care solicită o deosebită dexteritate digitală.

TABELUL 27. Etalonul românesc la T.D.D. (după H.Pitariu)

Profesia Strungari Lăcătuşi montatoriProba C S (C+S)/2 C S (C+S)/2Calificat.f. slabslabmediu

bunf. bun

p. la 1516-1920-23

24-26p. 27

p.la 1718-2223-27

28-31p.32

p.la 17,5018-20,5021-25,50

26-28,50p.29

p.1a 1617-2223-24

25-27p.28

p.1a 1920-2324-29

30-35p.36

p.la 18,5019-21,5022-26,50

27-29,50p.30ms

213,89

24,535,22

22,743,64

22,233,41

25,545,61

23,883,74

Proba poate da bune indicii şi în unele ramurisportive care solicită aptitudinea mai sus menţionată.La noi în ţară au fost construite şi unele dexterimetre,unul dinte aceste fiind în curs de etalonare înlaboratorul institutului nostru. Dexterimetrul cuprindeo placă metalică pe care este tăiată o sinusoidă.Subiectului i se cere să ducă, de la un capăt la altul alsinusoidei, un stilet metalic conectat cu un contor de înregistrare al greşelilor (atingerile stiletului demarginea sinusoidei). Numărul mai mic de greşeli dărangul subiectului la probă. Placa metalică poate fi

aşezată pentru lucru în plan orizontal sau vertical, de



la stânga la dreapta sau invers, de jos în sus sau desus în jos. Proba poate fi utilizată şi în selecţia pentruunele ramuri sportive: scrimă, tir etc.

Un alt test de performanţă pentru dexteritatedigitală este proba realizată de J.E. şi D.M. Crawford,destinată aprecierii coordonărilor fine ochi-mână. Testul cuprinde două subprobe81:

„Tije şi guleraşe”, care măsoarădexteritatea în folosirea unei pensetepentru prinderea unor tije una câte una şi

plasarea lor în orificiile unei plăci demetal, după care prinderea (tot cupenseta) a unui guleraş şi plasarea luipeste tije.

„Şuruburi”, care evaluează dexteritateanecesară pentru luarea unui şurub, fixarealui într-un orificiu filetat şi înşurubarea cuajutorul unei şurubelniţe.

Pentru probă este necesară o planşă de lemn de250x250x20,5mm şi trei seturi încastrate în planşă:unul pentru tije, altul pentru guleraşe şi ultimul pentruşuruburi. Pe planşă este aplicată o placă metalică ceconţine 36 orificii pentru tije (şi şase orificii deantrenament), 36 orificii cu filet – pentru şuruburi (plus6 de antrenament). Mai este nevoie de o pensetă

metalică şi de o şurubelniţă. Proba se administreazăindividual sau în grupe mici, în timpul execuţieisubiectul va fi ajutat verbal în privinţa mânuiriipensetei sau şurubelniţei, în privinţa executării corectea operaţiilor. Dăm în continuare instructajul făcutsubiectului, după H. Pitariu.

81

∗∗∗




Această probă este destinată investigăriimodului în care dvs. puteţi să manevraţi penseta şişurubelniţa pentru a asambla piese de dimensiuni mici.

Vom lucra mai întâi cu penseta.Vă voi explica modul de lucru:,,Cu această pensetă prindem o tijă din depozit,

coborând penseta perpendicular pe tijă (se arată), apoise plasează tija într-un orificiu ca acesta (se pune tija în primul orificiu din stânga al seriei de antrenament).În acelaşi fel se prinde un guleraş (se arată) şi se

plasează peste tijă astfel încât marginea guleraşului săfie aşezată contra plăcii metalice (se arată).Acum dvs. veţi proceda în acelaşi mod

completând cu tije şi guleraşe cele cinci orificii pentrua vă exersa. Puteţi lucra cu mâna dreaptă sau stângădupă cum sunteţi, stângaci sau dreptaci.

În depozite aveţi mai multe tije şi mai multeguleraşe decât aveţi nevoie, aşa că dacă veţi scăpa pe

jos una din piese să nu întrerupeţi proba pentru a oridica. Acum sunteţi gata de începerea probei. Veţicompleta şi celelalte orificii, mergând pe orizontală şinu pe coloane (experimentatorul arată cu degetultraseul care trebuie urmat), de la dreapta la stângacât mai repede posibil. Sunteţi gata? Începeţi!.Cronometrul se declanşează când subiectul a atins

prima tijă şi se opreşte după plasarea ultimuluiguleraş. Timpul se notează pe fişa de notare. Dupăterminare planşeta se pregăteşte pentru cea de-adouă subprobă „şuruburi”82.

,,Acum vă voi demonstra cum se procedează încontinuare în partea a doua a probei. De data aceastavom lucra cu şurubelniţa. Se prinde un şurub din82

∗∗∗




depozit cu degetele, se pune pe un orificiu (primul dinstânga subiectului din seria de exerciţiu) şi îl învârtimpână când se aranjează în filet. În continuare ne

folosim de şurubelniţă înşurubându-l până traverseazăplaca metalică şi se aude un zgomot care neavertizează că a căzut în talerul de sub placă” (întimpul instrucţiei facem şi demonstraţia). Luăm apoialt şurub şi procedăm la fel.

Se dă şurubelniţa subiectului şi îi spunem:,,Acum completaţi cu şuruburi, aşa cum v-am

arătat, şi restul orificiilor. Nu uitaţi, şurubul se prindecu degetele iar şurubelniţa se învârte cu ambelemâini”.

În perioada de exerciţiu se fac corectărilenecesare. Vom fi atenţi ca subiectul să foloseascădegetele numai până când şurubul este antrenat înfilet (cam o învârtire completă), fiecare şurub să fie înşurubat până când cade în taler şi nu mai puţin, nu

permite ca subiectul să plaseze două sau trei şuruburişi apoi să folosească şurubelniţa. Când cele 5 şuruburiau fost plasate spunem:

,,Aveţi la dispoziţie mai multe şuruburi, aşa cădacă unul sau două cad pe jos sa nu întrerupeţi probacăutându-le”. Ca şi la proba precedentă se indică cudegetul de la stânga la dreapta ordinea de completare

cu şuruburi a orificiilor spunând: ,,veţi completa şicelelalte orificii cu şuruburi mergând pe orizontală, dela stânga la dreapta, cât mai repede posibil. Sunteţigata? Începeţi!”

Cronometrul se declanşează la atingerea cudegetele a primului şurub şi se opreşte când ultimulşurub a căzut în talerul de sub placa metalică. Senotează apoi timpul pentru partea a două a probei. De



asemenea se recomandă notarea comportamentuluisubiectului în timpul desfăşurării probei.

Testul Crawford poate fi utilizat şi cu timp limitat;

3 minute pentru prima subprobă şi 5 minute pentrucea de-a doua. Având o fidelitate crescută este desutilizat în bateriile pentru orientare profesională şipentru selecţia forţei de muncă. „Crawford Small PartsDexterity Text Manual” (1956) dă şi tabele cuetaloanele pe populaţie americană a testului, precumşi unele cercetări privind fidelitatea şi validitatea

probei. Vom da orientativ etalonul pe populaţiaromânească, după Horia Pitariu (tabelul 28):

TABELUL 28. Etalon românesc la testul Crawford83

Profesia Lăcătuşi (18-39 ani) ProcentajeProba T şi b Ş Teoretice CumulateClasa

1

2345

Peste 528

391-527328-390291-327sub 290

Peste 538

402-537318-401269-317sub 268

6,7

24,238,224,26,7

6,7

30,969,193,3

100,0ms

375,6281,91

376,3097,22

--

--

Proba Crawford poate fi utilizată cu bune

rezultate şi în selecţia sportivă în cadrul unor baterii deteste aptitudinale complexe.

Pentru aprecierea unor trăsături de personalitate„ascunse”, cu rezultatele foarte bune sunt utilizatetestele proiective, numite astfel pentru prima dată decătre H.A. Murray şi L.K. Frank G.Lindzey oferă o

83

∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat laUniversitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV



clasificare a acestor metode, clasificarea larg folosităastăzi84:

Tehnici asociative (proba Rorschach – a

petelor de cerneală – sau testul norilor allui Stern);

Tehnici constructive (testul tematic deapercepţie – T.A.T. sau M.A.P.S.T. etc);

Tehnici de completare (de propoziţii etc.) Tehnici de alegere sau de ordonare; Tehnici expresive (pictură cu degetele,

psihodrama)Vom face în continuare referiri la testul tematic

de apercepţie (T.A.T.) după Vasile Preda85. Testul sebazează pe ipoteza că „o persoană care interpreteazăo situaţia socială ambiguă o face prin prismaexperienţei sale anterioare, a dorinţelor, a conflictelorproprii”. Testul cuprinde 30 de imagini în alb-negru şi o

planşă complet albă. Imaginile sunt alcătuite dindiverse reproduceri de tablouri, gravuri, fotografii,desene etc. Dintre acestea 10 planşe sunt valabile şipentru categoriile de subiecţi, iar celelalte, iar celelalteau caracteristici specifice de vârstă, sex etc. sealcătuiesc patru seturi a câte 19 planşe plus planşaalbă. Fiecare set este subdivizat în două serii a câte 10imagini (a II-a serie având 9 imagini plus planşa albă,

aceste imagini fiind cele mai ambigue). Imaginile TATsunt notate cu 1, 2, 3, BM, 3 G.H:, 4, 5, 6, B.M., 6 G.F.,7 G.F., 8 B.M., 8 G.F., 9 B. M., 9 G.F., 10, 11, 12 M, 12F,12 G.B., 13 B, 13 B, 13 G, 13 M.F., 14, 15, 16 (albă), 17

84 Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didacticăşi Pedagogică. Bucureşti.

85 ∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat laUniversitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV



B.M., 17 G.F., 18 B.M., 18 G.F., 19, 20 simbolurile culitere având următoarea semnificaţie:

B. – imagini pentru băieţi pînă la 14 ani

G. – imagini pentru fetele până la 14 aniM. – băieţi peste 14 aniF. – fete peste 14 aniGF. – pentru fete sub şi peste 14 aniBM. – pentru băieţi sub şi peste 14 aniMF. – pentru băieţi şi fete peste 14 aniPentru examinare se asigură subiectului un

microclimat psihologic de destindere şi linişte. Seutilizează întâi seria primelor 10 imagini, iar după 1-15zile şi imaginile ambigue din seria a II-a, pentru fiecareşedinţă fiind necesare 60 de minute. Subiecţilor li seprezintă instructajul. Una dintre forme: (aplicabilăadolescenţilor şi adulţilor cu inteligenţă şi cultură pestemedie) este următoarea: „Vom face o probă care sebazează pe imaginaţie; imaginaţia este o formă a

inteligenţei. Vă voi arăta câteva imagini, una dupăalta; veţi inventa pentru fiecare câte o istorioară cât sepoate de vie. Veţi spune ce a provocat evenimentulreprezentat în imagine, veţi povesti ce se petrece înacest moment, ce simt şi ce gândesc personajele; apoiveţi spune deznodământul. Exprimaţi-vă gândurile aşacum vă vin în minte. M-aţi înţeles?... Dispuneţi de 50

de minute pentru 10 planşe, deci veţi putea consacraaproximativ 5 minute pentru fiecare istorioară. Iatăprima imagine”

Examinatorul poate interveni cu unele precizări în desfăşurarea probei, dar nu intră în discuţii cusubiectul. El îşi va nota cuvintele subiectului cât maiexact posibil (se pot face înregistrări, microfonul şimagnetofonul fiind mascate), examinatorul notându-şi

timpul de latenţă şi timpul acordat de subiect fiecărei



istorioare. Fără a fi anunţat dinainte subiectul estechemat pentru a i se prezenta seria a doua de imagini.

Iată cum concepe V. Preda instructajul făcut

subiectului:,,Procedeul de azi este la fel ca cel precedent;

dar de data aceasta veţi putea da frâu liber imaginaţieidvs. Cele 10 istorioare pe care le-aţi făcut au fostexcelente, dar v-aţi fixat mai ales asupra faptelor deviaţă cotidiană. Eu doresc să văd acum cât sunteţi decapabil atunci când încetaţi să luaţi în considerare

realităţile banale şi lăsaţi frâul lider imaginaţiei dvs. ca într-o ficţiune, basm sau alegorie. Iată prima imagine.”La sfârşitul acestei şedinţe se prezintă şi planşa albă(m.16) dându-se o instrucţie specială: ,,Încercaţi săvedeţi ceva pe această planşă albă. Imaginaţi-vă căexistă o gravură şi descrieţi-mi-o detaliat”. Apoiexaminatorul adaugă: ,,Povestiţi-mi o istorioară desprece v-aţi imaginat”. Pentru a cunoaşte mai bine

subiectul este necesară o convorbire post-probă cuacesta pentru a nu se realiza o „analiză oarbă” aconţinutului istorioarelor sale. În interpretarearezultatelor la TAT un rol de seamă îl joacă experienţapsihologului, datele fiind în mică măsură standardizate.Murray consideră că în istorioarele subiecţilor există unerou cu care subiectul se identifică şi unele personaje

cu care subiectul este în relaţii cotidiene. Autorul facedistincţie între analiza formală şi cea de conţinut.V.Preda dă în ,,Îndrumar psihodiagnostic” în extensomodul de analiză a istorioarelor subiecţilor şi indicăordinea în care se realizează:

deconspirarea eroului (eroilor) şi celorlaltepersonaje;

mobilurile, tendinţele şi sentimenteleeroilor, autorul dând o listă de 28 de



trebuinţe psihogene: supunerea,dominarea, trebuinţe de realizare,trebuinţa de sprijin, solicitudine,

sexualitate, pasivitate, agresiune,agresiunea propriei persoane, conflictul,versalitatea emoţională, descurajarea,anxietatea, entuziasmul, neîncrederea,gelozia etc.

forţele care provin din mediu (presiunileexterne): afiliaţia, agresiunea, dominarea,

solicitudinea, respingerea, pericolmaterial, răniri, mutilări etc. desfăşurarea şi deznodământul

povestirilor; analiza temelor; interesele şi sentimentele

Există două orientări mai importante în analizaistorioarelor:

Atitudinile eroilor reprezintă tendinţe alepersonalităţii subiectului (prezente,trecute sau viitoare)

Presiunile exterioare reprezintă forţetrecute, prezente sau viitoare careacţionează asupra subiectului.

În acelaşi sens au fost concepute şi alte teste

proiective de construcţie (,,de apercepţie” , cum maisunt ele denumite) astfel C.A.T. (test de apercepţiepentru copii – Bellak, 1954); P.S.T. (poveşti create pebază de imagini – Symonds, 1948), M.P.T. (testul deimagini Michigan); M.A.P.S. (testul de imagine –povestire – Make – A – Picture – Story); imaginileBlacky, testul P.N., F.P.T., P.A.T., A.A.T., 3 – DAT, P.F.

(Rosenzweig) etc.



În 1958 Ch. Koch concepe, în cadrul tehnicilorexpresive, un test foarte simplu, dar deosebit deimportant: testul arborelui. Subiectului i se cere să

deseneze un arbore (înafara bradului). Din producţiaobţinută se pot obţine importante date privindpersonalitatea subiectului. După M. Roşca86

dimensiunile desenului ar reprezenta concepţiasubiectului despre sine şi despre raporturile sale culumea exterioară: un arbore cât coala = semn devitalitate, expresiune, orgoliu, dorinţa de a atrage

atenţia; dimpotrivă un desen mic = timiditate,inhibiţie, lipsa curajului de evidenţiere. Presiuneacreionului înseamnă un criteriu de apreciere a energieidepuse în activitate (trăsături uşoare = introversiune) .Liniile ascuţite se consideră a fi desenate de persoaneiritabile, liniile curbe de persoanele blânde, iar liniile întretăiate de subiecţii cu tendinţe contrare.

Arborele orientat pe verticală este semnul

raţiunii, al obiectivităţii, al stăpânirii subiectului.Înclinarea desenului spre dreapta = impulsivitate,afectivitate, iar spre stânga = reţinere, teamă. Unarbore cu multe rădăcini ar fi al unui psihic dominat deinconştient, tulpina ar constitui transpunerea vieţii dezi cu zi, iar coroana ar fi domeniul vieţii intelectuale.Persoanele cu interes pentru aparenţe desenează şi

flori, cele cu simţ practic – fructe. Testul este interesant fără a avea însă o valoarediagnostică deosebită.

Un alt test proiectiv deosebit îl constituie celdatorat lui Michel Luci. Testul cuprinde 10 imagini, pefiecare fiind fotografiat un câine şi faţa (în detaliu) aaceluiaşi câine. Subiectului i se prezintă mai întâi toate86

Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. EdituraDidactică şi Pedagogică. Bucureşti.



imaginile, apoi i se cere ca neţinând cont de ce ştiedespre câinii respectivi să indice următorii: cel maisimpatic şi simpaticul în al doilea rând; cel mai

antipatic şi antipaticul în al doilea rând. Imaginile suntnumerotate, autorul dă interpretarea pentru fiecareimagine în patru seturi: cel mai simpatic; simpaticul înal doilea rând; cel mai antipatic; antipaticul în al doilearând. Testul este plăcut şi poate fi utilizat pentrucrearea fondului aperceptiv la subiecţi înainteautilizării unei baterii mai largi de teste psihologice.

Unul dintre testele larg utilizate în ultimul timpeste şi testul color Lüsher, care cuprinde 7 panouri cecuprind în total 73 de culori formate din 25 de nuanţediferite. Acestea dau posibilitatea efectuării a 43 deselecţii, iar protocolul obţinut permite o mulţime deinformaţii în legătură cu structura psihologicăconştientă sau inconştientă a individului, ariile de strespsihic cât şi multe informaţii fiziologice de mare

valoare.,,Testul Lüscher scurt” este varianta rapidă a

testului care dă valori edificatoare pentru lămurireaaspectelor semnificative ale personalităţii. Culorilefundamentale ale testului sunt cele patru culoripsihologice primare: albastru, galben, roşu şi verde. Întestul scurt acestea sunt completate cu alte patru

culori auxiliare: violet (mixtură de roşu şi albastru),cafeniu – maro (mixtură de galben – roşu şi negru) ungri negru (neutru) şi un negru (negarea tuturorculorilor). Subiectului i se prezintă culorile împreună şii se cere să aleagă în ordine: cea mai simpatică,următoarea, ş.a.m.d. Rezultatele obţinute se notează în foaia de protocol. Poziţia I şi a II-a se notează cu +(plus), a III-a şi a IV-a se notează cu x, poziţiile V-VI cu

= (egal; indiferente), iar poziţiile VII şi VIII se notează



cu – (minus, respingere). Codul culorilor esteurmătorul:

a) pentru culorile fundamentale:

1 – albastru întunecat2 – albastru verde3 – portocaliu roşu4 – galben strălucitor

b) pentru culorile auxiliare5 – violet6 – maro

7 – negru8 – gri neutru (0)Semnificaţiile culorilor pot fi formulate în felul

următor, conform manualului Lüscher:1. – adâncimea sentimentelor;concentric, pasiv, incorporat, heteronom,sensibil, perceptiv, unificator; cu aspectelesale afective: linişte, mulţumire, tandreţe,

dragoste şi afecţiune;2. – elasticitatea voinţei, concentric,defensiv, autonom, posesiv, neschimbabil,reţinător; iar aspectele afective sunt:persistenţa, afirmarea de sine, încăpăţânarea, aprecierea de sine.3. – forţa voinţei, excentric, activ,

ofensiv-agresiv, autonom, locomotor,competitiv, operativ; având ca aspecteafective: dorinţa, excitabilitatea,dominarea, sexualitatea;4. – spontaneitatea: excentric, activ,proiectiv, heteronom, expresiv, cu aspiraţiimari; iar ca aspecte afective:variabilitatea, originalitatea, veselia.



Autorul testului dă şi semnificaţia combinaţieidintre culorile fundamentale:

1 cu 2 = puternic accentuată concentricitatea;

2 cu 3 = accentuate iniţiativa şiautodeterminarea;3 cu 4 = pornirea către exterior;1 cu 3 = un bun echilibru;2 cu 4 = nu produce un întreg echilibrat;Un individ sănătos, normal echilibrat, eliberat de

conflicte şi reprimări ar trebui să aleagă în primele 4-5

locuri culorile fundamentale. Preferinţa pentru una dincele trei culori acromatice (gri, negru, maro) seconsideră a fi o atitudine negativă în faţa vieţii(anxietate crescută).

După prima selecţie a culorilor în ordineapreferinţelor rezultatele vor fi grupate în perechi,primele două fiind notate cu + (plus) următoarea cux , =, - (minus).

Pentru aprofundarea interpretării şi analizeiselecţia celor 8 culori se cere a fi repetată încă o dată,la interval de câteva minute faţă de prima. O alegereidentică poate indica o anumită rigiditate, inflexibilitateafectivă. Exemplu de notare:

3 1 5 4 2 6 0 73 5 1 4 2 6 7 0

+ + x x = = - -Există, bineînţeles şi alte modalităţi de grupare.Apoi se raportează la interpretarea dată de manualultestului, în care sunt pe larg date înţelesul psiho-fiziologic al fiecărei culori, precum şi înţelesulstructural al perechilor de culori, ca de exemplu:

1 – 3 = o activitate în cooperare, împlinireaemoţională



1 – 0 = un interval de linişte, o perioadă derecuperare

1 – 2 = simţul interior al ordinii

1 – 4 = dependenţă emoţională, aspiraţiiorientate către grup

1 – 5 = susceptibilitate estetică1 – 6 = confort senzorial, ataşament indolent1 – 7 = renunţare la tot2 – 0 = superioritate defensivă2 – 1 = simţul ordinii interioare

2 – 3 = iniţiativa controlată2 – 4 = cerinţă de apreciere2 – 5 = farmec iresponsabil2 – 6 = cerinţă de alinare fizică, insistenţă pentru

linişte2 – 7 = prejudecată încăpăţânată că are dreptate3 – 0 = impulsivitate, acţiune rău considerată3 – 1 = împlinirea emoţională

3 – 2 = idem 2 – 3 (pentru plăcerea exerciţiului)3 – 4 = activ şi exteriorizat3 – 5 = reactivitate, susceptibilitate la stimulare3 – 6 = acţiune îndreptată spre satisfacţie

senzorială3 – 7 = dorinţă normală constrânsă de anihilare4 – 0 = indecizie, lipsă de hotărâre

4 – 1 = dependenţă emoţională, atitudine deajutor către grup etc, etc.Aplicarea testului este deosebit de comodă cu

toate că proba este de ,,profunzime”, de aceearezultatele formulate în scris sunt cele mai indicate.Autorul testului formulează în manual tabelele deinterpretare în selecţia culorilor, pentru fiecareposibilitate în parte, cât şi un tabel terapeutic cu

recomandări pedagogico-terapeutice utilizabil şi



persoanelor sănătoase psihic indicându-le pericolelecele mai apropiate.

Valoarea diagnostică a testului color Lüscher

este deosebită fapt pentru care a căpătat o largă ariede răspândire. El dă bune rezultate în bateriile detestare a personalităţii sportivilor de performanţă, iarrecomandările pedagogico-psihologice pot fi dintrecele mai utile medicilor – psihologilor şi antrenorilor înactivitatea de instruire sportivă.

3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP

În vederea studierii şi aprecierii interrelaţiilor dininteriorul grupului sportiv, relaţii deosebit de importanta fi cunoscute pentru pregătire şi pentru competiţie,specialiştii recomandă utilizarea metodelor

sociometrice. Cercetarea sociometrică se desfăşoară întrei etape87:

aplicarea testului sociometric; desprinderea rezultatelor şi prezentarea

lor în matricea sociometrică. Reprezentarea sintetică a rezultatelor prin

sociograme individuale sau colective.

V. Prelici, asigurând asistenţa psihologică la oechipă de fotbal, pentru o mai bună cunoaştere arelaţiilor din cadrul echipei aplică testul sociometricMoreno cu două criterii: a) alegerea şi respingerea atrei coechipieri în cazul unui joc de antrenament şi b)alegerea şi respingerea a trei coechipieri pentru

87




locuirea într-o cameră de hotel88. Rezultatele au fosttrecute într-o sociogramă, fiind larg comentate înlegătură cu acordarea unei asistenţe psihologice

ştiinţifice a grupurilor sportive. Alcătuirea matriceisociometrice este deosebit de simplă: se trec numelesubiecţilor într-un tabel cu dublă intrare (pe verticală şipe orizontală, în aceeaşi ordine). Înscrierea alegerilor şirespingerilor în tabel se realizează cu ajutorul unui coddinainte stabilit, sau cu diferite culori. Pot fi alcătuitetabele pentru fiecare criteriu. Din matricea

sociometrică gata completată se calculează indiciisociometrici89: acceptare socială: suma alegerilor primite

de un subiect; receptivitate socială : totalul persoanelor

care au ales o dată sau de mai multe oriun individ

expresie afectivă; numărul de persoanepe care un individ le-a ales după unul saumai multe criterii.

P.Golu consideră următorii indici sociometrici cafiind cei mai importanţi:p' = numărul alegerilor primiten' = numărul respingerilor primitep = nr. alegerilor emise

n = nr. respingerilor emisep” = nr. alegerilor reciprocen” = nr. respingerilor reciprocep”'= nr indivizilor de care individul se crede ales

88 Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.89




n”'= nr. indivizilor de care subiectul se crede respinsp”” = nr. indivizilor care se cred aleşi de către unsubiect

n”” = nr. indivizilor care se cred respinşi de către unsubiect

V. Horghidan recomandă calcularea statusuluisociometric al fiecărui subiect după formula:

I.s.sA = nr. indivizilor care l-au ales pe sub. A/(N-1)sau

I.s.s = I/(N-1)±D în care

I = intensitatea atitudinilor exprimate de fiecaresubiect,N = numărul subiecţilor care compun echipe,D = media abaterilor atitudinilor individuale de laintensitatea medie a atitudinilor şi se calculează dupăformula:

D = ∑(Ỉ~I)/(N-1)Pentru calcularea expansiunii afective se

utilizează formula:I.e.af.A = nr. indivizilor aleşi de A/(N-1)

FIGURA 30. Matricea sociometrică

A B C D E F G H Totalalegeri

i

A 1/1 1 2B 1/1 1/1 1 2C 1/ 1 /1 3D 1/1 /1 1/ 3E 1/ 1 1 /1 4F 1/1 /1 2G /1 1/ 2H /1 /1 /1 /1 4

Totalptr.

fiecare

4/3 1/2 1/3 1/3 2/1 /1 2 1/3





autor ludograme. Pe baza ludogramei fiecărui sportiv(jucător) se pot realiza importante aprecieri şi analizecalitative asupra comportării subiecţilor în însăşi

confruntarea acestora cu adversarul în arena sportivă.Ludogramele sunt deosebit de utile pentru dirijarea încontinuare a pregătirii sportive, cât şi pentruautoapreciere şi autoanaliză. Forma grafică aludogramei poate fi concepută de fiecare autor,important este să reiasă din schiţă evoluţia sportivuluirespectiv.

3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ

Una dintre sarcinile cele mai importante aleprofesorului şi antrenorului este cunoaşterea elevilor şisportivilor pe care îi are în pregătire. Probele pe carele-am dat în prezentul îndrumar vor contribui la o bunărealizare a acestei sarcini importante a educatorilor.

Pentru a cunoaşte ştiinţific rezultatele vor ficonsemnate în fişa de caracterizare psiho-pedagogică.Considerăm că modelul lansat de M.E.I. pentruprofesorii diriginţi este deosebit de util cu condiţia săfie completat pertinent şi cu simţ de răspundere. V.Horghidan (15) elaborează o schemă de caracterizarepsiho-pedagogică a elevului.

Date biografice Starea sănătăţii şi dezvoltarea fizică a

elevului Rezultate obţinute la învăţătură Stilul de muncă intelectuală al elevului Conduita elevului în clasă Aspecte speciale ale orientării şcolare şi

profesionale



Activitatea şi conduita elevului în colectiv Activitatea elevului la lecţiile de ed. fizică Unele calităţi motrice ale elevului Caracterizarea psihologică a elevului

particularităţi ale proceselor şifuncţiilor psihice

trăsături ale personalităţii particularităţi temperamentale trăsături de caracter

Recomandări psiho-pedagogice.În 1970 filiala Iaşi a Institutului de ştiinţe

pedagogice elaborează ,,Instrucţiuni pentrucompletarea fişei pedagogice”, redăm câteva dintreaceste instrucţiuni, în primul rând succesiuneacompletării fişei.

Date personale: Date asupra stării de sănătate:

Antecedente ereditare şi condiţii demediu nocive

Antecedente personale, deficienţefizice sau senzoriale

Starea generală a sănătăţii Menţiuni medicale cu importanţă

pentru şcoală.

Date asupra mediului familial Tabel sintetic al familiei Caracteristici ale vieţii de familie Gradul de integrare al elevului în

familie Atenţia acordată formării familiei Influenţe extrafamiliale

Acţiuni de colaborare cu familia.



Date asupra şcolarităţii Situaţia şcolară Gradul de integrare al elevului în

şcoală Locul şi rolul în organizaţiile de copii

sau tineret Succese deosebite la competiţii Activitatea în cercurile de elevi Preocupări în afara şcolii Factorii explicativi ai reuşitei

(nereuşitei) şcolare Recomandări pentru ameliorarea

pregătirii şi educaţiei. Date asupra structurii psihice

Caracteristicile proceselorintelectuale

Afectivitate, temperament, caracter Aptitudini, interese, activitate Aspecte în care este necesară

intervenirea. Aprecieri sintetice (eventual grafic)

Biograma Profilul psiho-pedagogic

Date referitoare la orientarea şcolară şi

profesională Aspiraţiile elevului Dorinţele părinţilor Aprecierea profesorului diriginte Acţiuni formative direcţionale.

În încheiere se trece identitatea persoanelor careau completat fişa, care au realizat-o.



Viorel Prelici preconizează realizarea unor fişe tippentru selecţia psihologică (figura 30) a sportivilor deperformanţă90, dând în acelaşi timp profilul psihologic

obţinut pe baza testării complexe:I. Teste aplicate, rezultate şi observaţiiII. Elementele profilului psihologic

o Gradul dezvoltării aptitudinilor capacitate de învăţare percepţii specializate spirit de observaţie

psihomotricitate: viteză, îndemânare,coordonare, priceperi şi deprinderi gândire capacitate de decizie

o Motivaţie nivel de aspiraţia trebuinţe de performanţă

o Temperament (sangvinic, flegmatic,coleric, melancolic)o Afectivitate (agresivitate, anxietate)o Sociabilitate.

atitudine faţă de colectiv preferinţe afective în colectiv atitudine faţă de antrenor

III. Prognostic: există posibilitatea de a obţineperformanţe: slabe, mediocre, mari sau foarte mariIV. Recomandări.


performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.



FIGURA 30. Calităţi de personalitate ale sportivului şimijloace de diagnostic în vederea selecţiei (dupăPrelici)

PERSONALITATE Mijloc dediagnost. Sex z sau t

AP

TI

T

UDINI

Informare

1. Percepţiispecializate

Competiţie de selecţieP.O.S.J.

F.B.

4,906,10

2. Spirit deobservaţie

Praga F/B 2,19/3,08

Prelucrare

3. Imaginaţie motrică Competiţie de selecţie4. Gândire Şase linii F/B 3,70/3,90

Competiţie de selecţie5. Capacitate dedecizie

Şase linii - -

Rezultat

6. Viteză R.C. F 3,27; 12; 2,97

C.R.N. B 2,67, 3,44;6,11

7. Îndemânarea Competiţie de selecţieŞase linii F/B 3,70/3,90

8. Coordonarea Competiţie de selecţieŞase linii F/B 3,70/3,90

9. Priceperi şideprinderi specifice

Competiţie de selecţie

Motivaţie 10. Nivel de aspiraţie Competiţie de selecţie11. Trebuinţă deperformanţă

AnamnezăObservare în timpul examenuluipsihologic

12. TEMPERAMENTUL Competiţie de observaţie şiselecţie

Afectivitatea

13. Frustraţie Rosenzweig

B 3,37; 2,50; 4,60

14. Anxietate Scară deanxietateCattell

B C (-) 2,25

15. SOCIABILITATEA Testul sociometric Moreno (analizasociogramei

Importante sunt, din acelaşi punct de vedere,modul de prelucrare statistică a rezultatelor obţinuteprin testări.



BIBLIOGRAFIE

∗ ∗∗∗ - (1967) – Antrenamentul psihoton. Culegeretradusă la C.N.E.F.S. Bucureşti.



∗ ∗∗∗ - (1970) – Instrucţiuni pentru completareafişei pedagogice. Sub egida I.S.P., filiala Iaşi∗ ∗∗∗ - (1974-1976) – Îndrumar psihodiagnostic.

Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV∗ ∗∗∗ - (1978) – Texte de psihologia sportului. Vol. Işi II editat de I.E.F.S. Bucureşti.∗ Berlyne D. _ (1973) – Motivational problemareised by exploratory and epistemic behavior. În“Psychology: a study of science” Editura S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill

∗ Bonchiş Elena – (1998) – Copilul şi copilăria – oabordare psiho-pedagogică. Editura Imprimeriei deVest. Oradea.∗ Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.∗ Cattel R. B. – (1974) – Chestionar 16 P.F. – forma A. Tradus la C.N.E.F.S. Bucureşti.

∗ Ceauşu Valeriu – (1978) – Cunoaşterea psihologică şi condiţia incertitudinii. Editura Militară.Bucureşti.∗ Costandache G. C. – (1993) – Filosofia ştiinţelor cognitive. Computer Publishing Center. Bucureşti∗ de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru osociologie a aspiraţiilor . Editura Dacia. Cluj.∗

Dennett D. C. – (1998) – Tipuri mentale. Oîncercare de înţelegere a conştiinţei. EdituraHumanitas. Bucureşti.∗ Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes. Pullman. College HillComunications. Washington.∗ Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată.Editura Editis. Bucureşti



∗ Dumitrescu Gh. – (1979) – Interpsihologie înactivitatea sportivă. Editura Sport-Turism.Bucureşti.∗ Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetăriiactivităţilor corporale – IEFS. Bucureşti.∗ Epuran M. – (1990) – Modelarea conduiteisportive. Editura Sport-Turism. Bucureşti (pag.42)∗ Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic alantrenorului. Editura IEFS. Bucureşti∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu

de psihologie pentru antrenori. Editura Sport- Turism. Bucureşti∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţaromânească în domeniul asistenţei psihologice asportivilor de performanţă. În Simpozion ştiinţificinternaţional, Consiliul Ştiinţei Sportului dinRomânia. Bucureşti. 5-8 octombrie∗

Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental.Conspecte. Note. Sinteze. Revista Sportul deperformanţă nr. 453-454 (noiembrie – decembrie)∗ Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului.Editura U.C.F.S. Bucureşti Epuran M. (sub redacţia)– (1974) – Psihologia şi sportul contemporan -Editura Sport-Turism. Bucureşti.∗ Epuran Mihai - (1976) – Psihologia educaţiei

fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti.∗ Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihological antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti∗ Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiquesen psychologie apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris∗ Gerow Joshua R. – (1997) – Psychology: anintroduction – 5th. Ed. – Addison Wesley Longman,

Inc.



∗ Golu M. – (1984) – Natura psihicului uman – problemă a cercetării interdisciplinare. Revista dePsihologie. Nr. 4∗ Golu M., Dinicu A. – (1972) – Introducere în psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică.Bucureşti.∗ Hickey Bob – (1979) – Mental Training. EagleRiver. Alaska. University of Alaska. Chugiac.∗ Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie –îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti∗ Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă asportivilor . Editura Sport – Turism. Bucureşti∗ Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolară – I.C.P.P.D. Bucureşti.

∗ Miclea M. – (1999) – Psihologie cognitivă. EdituraPolirom. Bucureşti.∗ Neculau A. – (1987) – Comportament şi

civilizaţie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.Bucureşti∗ Parvanov Bonim – (1969) – Unele probleme debază ale psihologiei jocurilor sportive. Tradus laC.N.E.F.S. Bucureşti.∗ Pavelcu V. – (1982) – Cunoaşterea de sine şicunoaşterea personalităţii. Editura Didactică şi

Pedagogică. Bucureşti.∗ Piaget Jean – (1973) – Epistemologie genetică.Editura Dacia. Cluj-Napoca.∗ Pieron H. – (1973) – Vocabulaire de psychologie.Editura P.U.F. Paris.∗ Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Problemede psihologie a personalului industrial.Universitatea Cluj-Napoca.



∗ Popescu – Neveanu P., Zlate M., Creţu T. (subred.) – (1987) – Psihologie Şcolară. TipografiaUnivers. Bucureşti∗ Popescu – Neveanu, P. – (1976) – Curs de psihologie generală. Tipografia UniversităţiiBucureşti∗ Popescu, Pelaghia şi Roman C. I. – (1980) - Lecţiiîn spiritul metodelor active. Editura Didactică şiPedagogică. Bucureşti.∗ Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de

psihologie. Editura Albatros. Bucureşti.∗ Popper K. – (1997) – Cunoaşterea şi problemaraportului corp – minte. O pledoarie pentruinteracţionism. Editura Trei. Bucureşti.∗ Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat.Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în

Editura Facla. Timişoara.∗ Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura Sincron. Cluj-Napoca.∗ Radu Ioan – (1974) – Psihologie şcolară. EdituraŞtiinţifică. Bucureşti.∗ Radu N. Şi colab. – (1974) – Teoria grupurilor şicercetarea colectivelor şcolare. Editura Didactică şiPedagogică. Bucureşti.∗ Roşca A. – (1975) – Psihologie generală – EdituraDidactică şi Pedagogică. Bucureşti.∗ Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică.Bucureşti.∗ Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul

contemporan. Editura Stadion. Bucureşti.



S I P S (1971) T l t d i ti

Documents

PSIHOLOGIA ŞI ACTIVITĂŢILE MOTRICE