Psihopedagogia sportului

Lect. univ. Dr. Voinea Mihaela

Obiective:La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:- identifice tipul de procese psihice implicate în activitatea sportivă- demonstreze rolul diferitelor proceselor psihice în activitatea sportivă- argumenteze rolul factorilor de personalitate în activitatea sportivă- evalueze competenţele necesare, dezirabile pentru un antrenor/ profesor de educaţie fizică şi sport- manifeste o atitudine deschisă şi responsabilă faţă de problematica antrenamentului sportiv şi evoluţiile din domeniul sportiv

Bibliografie:1. M. Epuran, 1990, „Modelarea conduitei sportive”, Editura Sport-Turism, Bucureşti2. Holdevici Irina, Vasilescu P, 1988, Autodepăşirea în sport, Editura Sport-Turism, Bucureşti3. Holdevici Irina, Vasilescu P, 1988, Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare, performanţă, Editura Sport-Turism, Bucureşti4. Holdevici Irina,1993, Psihologia succesului, Editura Caleidoscop, Bucureşti5. Usaci Doina, 2008, Psihopedagogia sportului, note de curs6. Zlate M (coord.), 2005, Psihologie – manual pentru licee, clasa aX-a, Ed. Aramis, Bucureşti

Cuprinsul cursului:1. Procesele psihice implicate în activitatea sportivă- caracterizarea generală2. Rolul proceselor cognitive3. Rolul proceselor proceselor reglatorii în activitatea sportivă4. Factorii de personalitate şi influenţa lor asupra activităţii sportive5. Performanţa sportivă şi antrenamentul total 6. Profilul de competenţă al antrenorului/ profesorului de educaţie fizică şi sport7. Grupul sportiv şi conducerea lui

1. Procesele psihice şi rolul lor în activitatea sportivă

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să definească problematica psihopedagogiei

1

- să clasifice procesele psihice- să analizeze procesele psihice care intervin în diferitele activităţi sportive

1.1. Obiectul de studiu al psihopedagogiei sportului1.2. Clasificarea proceselor psihice

1.1. Sportul de performanţă, arată M. Epuran, este o activitate specifică de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului; este un experiment social în care îşi verifică forţele un număr impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter ştiinţific. Printre disicplinele care participă la înţelegerea complexităţii activităţii sportive şi mai ales la optimizarea ei este psihologia.

În activitatea sportivă nu este suficient numai cunoaşterea şi înţelegerea mecanismelor psihice care condiţionează performanţa sportivă, ci şi educarea, optimizarea acestora, lucru realizat de pedagogie.

Psihopedagogia, disciplină cu caracter de graniţă (interdisciplinară) se ocupă de cunoaşterea, înţelegerea, educarea şi autoeducarea proceselor şi mecanismelor psihice care condiţionează performanţa sportivă.

Ca şi cel care o realizează, performanţa sportivă este rezultatul acţiunii a trei componente: biologică, psihologică şi socială.

Componenta biologică reprezintă natura biochimică, fiziologică, somatică a sportivului.

Componenta psihologică cuprinde întreaga sa personalitateComponenta socială înglobează în ea civilizaţia, ştiinţa, tehnica cultura şi

mai ales, relaţiile interumane.Psihopedagogia sportului cuprinde totalitatea demersurilor prin care

psihologii sau antrenorii cu pregătire psihologică (şi, în anumite condiţii chiar profesorii de educaţie fizică) le întreprind pentru instruirea şi educarea sportivilor, astfel încât aceştia să treacă de la starea de îndrumaţi, educaţi la autoeducaţie. (Epuran, 1990, p.25)

Preocupările lor sunt reprezentate de :- instruirea psihologică a sportivilor- psihologia instruirii (pregătirii) şi antrenării- pregătirea psihică- pregătirea psihică pentru concurs- asistenţa psihologică- orientarea şi selecţia sportivă

1.2. Clasificarea proceselor psihice şi caracterizarea lorProcesele psihice pot fi clasificate astfel:a. Procese cognitive (de cunoaştere) – care ne furnizează şi prelucrează informaţii despre lumea înconjurătoare.

Procesele cognitive senzoriale sunt : senzaţiile, percepţiile şi reprezentările

Procese cognitive superioare: gândirea, memoria, imaginaţia

2

b. Procese reglatorii – care reglează energia psihică necesară desfăşurării tuturor celorlalte procese psihice – atenţia, voinţac. Procese psihice stimulator-energizante – motivaţia, afectivitatead. Personalitatea - cel mai înalt şi integrator mecanism psihic, care le corelează şi valorizeazăează pe toate celelalte

Senzaţiile sunt procesele psihice, elementare care sunt produse de analizatori (organele de simţ). Cu ajutorul lor prelucrăm informaţiile despre însuşirile izolate ale lumii înconjurătoare (căldură, culoare, gust etc.).

Senzaţiile se produc în virtutea unor legi ale sensibilităţii.1. Legea pragurilor (intensităţii) – un stimul va produce o senzaţie numai dacă atinge o anumită intensitate care depăşeşte un anumit prag, denumit pragul minimal absolut.2. Legea adaptării – se referă la modificarea sensibilităţii analizatorului sub acţiunea repetată a stimulului.3. Legea contrastului senzorial- constă în scoaterea reciprocă în evidenţă a doi stimuli cu caracteristici opuse.4. Legea semnificaţiei – se referă la faptul că dacă un stimul este foarte important pentru o persoană, atunci el este mai repede recepţionat chiar dacă are o intensitate mai slabă.Tipuri de senzaţii• Senzaţiile vizuale – sunt rezultatul acţiunii undelor electromagnetice din registrul 390-800 milimicroni şi sunt senzaţiile care au cea mai mare pondere şi o foarte mare importanţă în viaţa omului.• Senzaţiile auditive – sunt determinate de undele sonore cuprinse în registrul 16-20000 cicli/ sec.• Senzaţiile cutanate sunt de două feluri: tactile (generate de atingerea şi presiunea obiectelor) şi termice (determinte de diferenţa dintre temperatura propriului corp şi cea a obiectelor cu care omul vine în contact)• Senzaţiile olfactive semnalizează proprietăţi chimice ale obiectelor• Senzaţiile gustative reflectă calităţile chimice ale substanţelor solubile care pătrund în cavitatea bucală.• Senzaţiile proprioceptive semnalizează postura membrelor, trunchiului şi capului. Excitantul lor este intern, reprezentat de tensiunea musculară din acei muşchi antrenaţi în poziţia statică şi în poziţia de lucru.• Senzaţiile chinestezice apar în cursul efectuării mişcărilor şi informează despre direcţia, durată şi intensitatea efortului pentru realizarea lor. Rolurile lor principale sunt.: reglarea mişcărilor şi integrarea lor în acţiuni voluntare complexe. Formele de bază ale chinesteziei sunt:- chinestezia aparatului locomotor- chinestezia manuală- chinestezia verbo-motorie

3

• Senzaţiile organice sunt determinate de modificări ale biochimismului intern al organismului: scăderea concentraţiei de substanţe nutritive din sânge, a apei, a oxigenului.• Senzaţiile de durere semnalizează tulburări funcţionale sau distrugeri de tesuturi organice.

PercepţiileSunt porcese senzoriale care redau totalitatea informaţiilor despre

însuşirile concrete ale obiectelor şi fenomenelor în condiţiile acţiunii directe a stimulilor asupra analizatorilor (organelor de simţ)Pecepţiile, ca şi senzaţiile, pot fi analizate după calitatea acestora: percepţii vizuale, auditive, chinestezice etc.

Interesant de analizat, mai ales pentru activitatea sportivă sunt formele complexe ale percepţiilor cum ar fi percepţia spaţiului, timpului şi a mişcării.

Percepţiile au un rol reglator deosebit pentru activitate. De exemplu percepţiile vizuale reglează viteza, direcţia şi amplitutudinea mişcării ( de exemplu, percepţia adversarului ne ajută să ne reglăm mişcările)

ReprezentărileSunt procese cognitiv-senzoriale care redau doar însuşirile importante

şi caracteristice pentru un obiect, sub formă schematică, în absenţa acţiunii directe a stimulilor.

Reprezentările chinestezice sunt imagini mintale ale propriilor mişcări. În timpul executării lor, se produc micro-mişcări în grupele de muşchi corespunzătoare. Acestea sunt actele ideomotorii care pregătesc desfăşurarea viitoarei mişcări. Pe baza lor se poate face chiar un antrenament în reprezentare, înaintea celui efectiv. S-au constatat rezultate pozitive la cei ce au folosit şi un antrenament ideomotor.

Gândirea Gândirea este procesul psihic care se defăşoară în plan mintal, intern, uzând de judecăţi, raţionamente, operaţii cognitive, cu ajutorul cărora realizează o procesare profundă a realităţii.

Inteligenţa - una din actualele teorii ale inteligenţei este cea propusă de H. Gardner care descrie şapte tipuri de inteligenţă: lingvistică, muzicală, logico-matematică, spaţială, kinestezică, intrapersonală, interpersonală. Pornind de la ele, se poate stabili profilul intelectual al unei persoane pentru a-i arăta posibilităţile pe care le deţine şi pentru a stabili opţiunile educative ce-i sunt adaptate.

La fel de interesantă şi actuală este şi teoria inteligenţei emoţionale elaborată de D. Goleman. Conform acestei teorii, există cinci competenţe emoţionale şi sociale de bază.- cunoaşterea de sine: o evaluare realistă a talentelor proprii şi o încredere de sine întemeiată

4

- autocontrol: stările emoţionale trebuie conduse astfel încât să favorizeze îndeplinirea obiectivelor şi nu să le blocheze- motivarea folosirea preferinţelor personale în direcţionarea către atingerea ţelurilor propuse, care să ajute persoana să ia iniţiativa şi să persiste în ciuda adversităţii- empatia – identificarea stărilor emoţionale ale celorlalţi, capacitatea de a cultiva relaţii neconflictuale cu ceilalţi- deprinderi sociale. Capacitatea de a te descurca bine în relaţii din punct de vedere emoţional.

Memoria Memoria este procesul de întipărire, stocarea şi reactualizare a informaţiilor.

Rolul important al memoriei decurge nu numai din faptul că viaţă omului ar fi practic imposibilă fără memorie, dar şi din faptul că ea este implicată în toate comportamentele umane, de la cele mai simple până la cele cum ar fi rezolvarea de probleme, creativitate etc. În cadrul acestui proces întâlnim o anumită specializare, fie la nivelul subproceselor sale (unii memorează foarte uşor, alţii reţin foarte mult timp ) fie la nivelul organelor de simţ (memorie, auditivă, vizuală, chinestezică etc.)

MotivaţiaReprezintă ansamblul stimulilor interni care determină comportamentul.Astfel, trebuinţele, motivele, idealurile, convingerile sunt structuri motivaţionale, mai simple sau mai complexe care îl determină pe individ sa acţioneze, să atingă anumite performanţe.Motivaţia este unul din procesele psihice cu o deosebită importanţă în orice activitate umană (ea fiind „motorul oricărei acţiuni”) care trebuie cunoscută, dezvoltată şi formată în activitatea sportivă.Astfel, trebuinţele sunt structuri motivaţionale bazale reflectând echilibrul biopsihosocial al omului. Ele pot fi clasificate astfel:- trebuinţe primare (înnăscute, cu rol de asigurare a integrităţii fizice a organismului) - şi trebuinţe secundare (formate în decursul vieţii şi cu rol de asigurare a integrităţii psihice şi sociale a individului).

O clasificare interesantă a trebuinţeleor a realizat psihologul american A. Maslow, care a realizat o „piramidă” a trebinţelor. La bază se află trebuinţele biologice, apoi cele de securitate, de afiliere, de stimă şi statut, şi în vârful piramidei se află trebuinţele de autorealizare.

Interesele sunt orientări selective, relativ stabile şi active spre anumite domenii de activitate.

Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii, puternic trăite afectiv, care împing,impulsionează spre acţiune.

Idealurile reprezintă proiecţii ale individului în sisteme de imagini şi idei care îi ghidează întreaga exiszenţă.

5

O altă problemă interesantă a motivaţiei este optimumul motivaţional.Optimumul motivaţional reprezintă relaţia optimă dintre intensitatea motivaţiei şi dificultatea sarcinii pe care o avem de îndeplinit.Când dificultatea sarcinii este mare avem nevoie de o intensitate a motivaţiei mare, iar când dificultatea sarcinii este mică, intensitatea motivaţiei trebuie să fie mică.De cele mai multe ori, este greu să apreciem corect dificultatea sarcinii, mai ales în situaţiile în care realizăm pentru prima oara o astfel de sarcină şi vom supraaprecia sau subaprecia sarcina, iar rezultatul va fi în ambele situaţii un eşec, deoarece fie ne-am mobilizat exagerat în raport cu sarcina, fie am acţionat în condiţiile unui deficit energetic.Pentru a obţine optimumul motivaţional trebuie fie să ne obişnuim să apreciem cât mai corect dificultatea sarcinii, fie sa ne dozîm corect intensitatea motivaţiei.

Afectivitatea – procesele psihice care reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri, uneori atitudinale.Procesele afective primare cuprind:- tonul afectiv al proceselor cognitive – reacţiile emoţionale care însoţesc şi colorează afectiv orice act de cunoaştere- trăirile afective de provenienţă organică care sunt cauzate de funcţionarea organelor interne- afectele sunt procese afective simple, primitive şi impulsive, puternice, foarte intense şi violente, de scurtă durată, cu apariţie bruscă şi desfăşurare impetuoasă (groaza,mînia, spaima etc)Procesele afective complexe cuprind:- emoţiile curente – forme afective de scurtă durată, active, intense, provocate de însuşirile separate ale obiectelor, au caracter situativ, desfăşurare tumultoasă sau calmă, orientare bine determinată (spre un obiect sau o persoană) – bucuria, tristeţea, speranţa, deznădejdea etc.

Emoţiile superioare sunt legate nu atât de obiecte,cât de o activitate pe care o desfăşoară individul. Ele pot să apară în activităţile intelectuale,în reflectarea frumosului din realitate,în realizarea comportamentului moral.- Dispoziţiile afective sunt stări difuze,cu intensitate variabilă şi durabilitate relativă.Procesele afective superioare cuprind:- Sentimentele sunt trăiri afective intense, de durată, relativ stabile, specific umane,condiţionate social-istoric.- Pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate şi generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate.Rolul proceselor afective.Ele dezorganizează conduita atunci când sunt foarte intense sau când individul se confruntă cu situaţii noi, neobişnuite, pentru care organismul nu şi-a elaborat încă modalităţile comportamentale adecvate, dar pot şi organiza

6

conduita atunci când intensitatea lor este adecvată situaţiei (iata că întâlnim şi un optimum afectiv)Funcţia esenţială a proceselor afective este aceea de a pune organismul în acord cu situaţia, deci de a adapta, de a regla conduita umană din punct de vedere energetic şi direcţional.

AtenţiaReprezintă orientarea, selectivitatea şi concentrarea conştiinţei nostre asupra unor stimuli aflaţi în afara noastră sau în interiorul nostru.Formele atenţiei sunt: involuntară, voluntară şi postvoluntară.Atenţia involuntară apare ca reflex necondiţinat – reflexul de orinetare – orice zgomot brusc şi neaşteptat determină orientarea reflexă spre sursa respectivă.Atenţia voluntară este forma ce se implică în majoritatea acţiunilor şi activităţilor noastre. Ea presupune mobilizarea şi concentrarea din interior sub forma „trebuie să fiu mai atent”. Atenţia voluntară presupune depunerea unui efort pentru a atinge un anumit obiectiv, pentru a finaliza a anumită sarcină.Atenţia postvoluntară este acea formă a atenţiei care se bazează pe deprinderea de a fi atent.

Însuşirile atenţiei:- Volumul – se referă la numărul de elemente pe care le putem include concomitent în sfera de cuprindere aatenţiei.- Stabilitatea este capacitatea de a menţine racordată atenţia la unstimul o perioadă mai mare de timp.- Distributivitatea se referă la capacitatea unei persoane de a-şi concentra simultan atenţia asupra a doi sau mai mulţi stimuli.- Mobilitatea este uşurinţa comutării atenţiei de la un stimul la altul, de la o activitate la alta. Opusul ei ar fi fixitatea sau rigiditatea.Voinţa Este forma complexă de autoreglare a conduitei. Prin mijloace verbale, de mobilizare a efortului voluntar în vederea depăşirii obstacolelor aflate în calea atingerii scopurilor conştient stabilite.Efortul voluntar este aspectul psihologic cel mai specific al voinţei şi reprezintă o focalizare, o concentrare a energiei psihonervoase, o organizare, coordonare şi dirijare susţinută în vederea depăşirii obstacolelor.Capacitatea de efort voluntar este condiţionată de resursele fizice şi psihice de care dispinem, de experienţa pe care o avem în susţinerea acestui efort.Obstacolul este de natură psihologică, rezultă din confruntarea dintre resursele individului ţi condiţiile atingerii scopului. Aşadar, persoane diferite vor interpreta diferit unul şi acelaşi tip de obstacol. Există raporturi foarte variate între persoană şi obstacol trecând de la supraevaluarea dificultăţii la subevaluare. În acest proces, intervin factori ce ţin de:- experienţa confruntării cu obstacolul respectiv

7

- de experienţa succesului sau aeşecului- de teama de eşec- de trăsături de personalitate cum ar fi încrederea în forţele proprii, siguranţa de sine etc.Calităţile voinţei:- puterea voinţei – se exprimă în mobilizarea şi menţinerea capacităţilor de efort voluntar, atât în iniţierea cât şi inhibarea unor activităţi.- Perseverenţa denotă răbdare, tenacitate, rezistenţă la eşec, puterea de a reveni după eşec, urmărirea minuţioasă a planului de acţiune.- Curajul implică înfruntarea riscurilor într-o manieră lucidă şi asumată. Curajul este susţinut de experienţa confruntării cu situaţii dificile, de încrederea în forţele proprii.- Independenţa implică evaluarea autonomă a planurilor de acţiune, asumarea deciziilor, a riscurilor, a posibilelor eşecuri.- Calmul în situaţii de incertitudine este expresia capacităţii de autocontrol, de evaluare lucidă a variantelor de acţiune şi adoptarea celei care permite obţinerea de beneficii maxime cu costuri minime.Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.

Rezumat:Procesele cognitive ne ajută să cunoaştem lumea înconjurătoare.Cu

ajutorul proceselor senzoriale (senzaţiile, percepţiile şi reprezentările) prelucrăm informaţii despre lumea înconjurătoare.

Procese cognitive superioare (gândirea, memoria, imaginaţia) ne ajută să interpretăm informaţiile culese cu ajutorul proceselor senzoriale.

Teoriile moderne despre intelugenţă (teoria inteligenţelor multiple-H. Gardner) aduce o altă lumină asupra pregătirii sportivilor.

Procese reglatorii – care reglează energia psihică necesară desfăşurării tuturor celorlalte procese psihice – atenţia, voinţa

Procese psihice stimulator-energizante – motivaţia, afectivitateaPersonalitatea - cel mai înalt şi integrator mecanism psihic, care le corelează şi valorizeazăează pe toate celelalte

Teme de evaluare:• Analizaţi un proces cognitiv care intervine în activitatea sportivă.• Arătaţi rolul motivaţiei în activitatea umană în general şi în special în activitatea sportivă.• Identificaţi ce tipuri de trăiri afective intervin în timpul unui concurs sportiv.

8

• Argumentaţi ce calităţi ale voinţei trebuie educate la sportivi de performanţă.

2. Rolul proceselor cognitive în activitatea sportivă

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să argumenteze rolul proceselor senzoriale în activitatea sportivă- să analizeze rolul voinţei în sport- să exemplifice tipuri de strucutri motivaţionale ce intervin în activitatea sportivă- să propună modalităţi de educarea a calităţilor voinţei în activitatea sportivă

Rolul în sport:• Senzaţiile auditive în sport au rol în:a. orientarea în spaţiu (la patinatori este importantă formarea „simţului gheţii”; la schiori se formează „simţul zborului” la săritura de la trambulină sau la viteze mari). Sensibilitatea auditivă a sportivilor care parcurg distanţe cu viteză mare trebuie educată, deoarece contribuie la perceperea vitezei. S-a constatat că acoperirea urechilor determină modificări ale impulsurilor nervoase care comandă motricitatea scăzând eficienţa activităţii.b. comunicarea verbală- comanda, expresivitatea comenzii, numărătoarea, ritmul acesteia contribuie la execuţia corectă a mişcării• Senzaţiile cutanate - informaţiile tactile provenite de la aparate (mingi, rachete, prăjină bară) contribuie la formarea stereotipului dinamic ca urmare a sistematizării proceselor de excitaţie ce se produc pe scoarţă şi a adaptării; senzaţiile termice, ca urmare a fenomenului de adaptare, permit prin antrenament obişnuirea cu temperatura scăzută a apei (înotători) sau cu frigul (schiori); pragurile sensibilităţii dureroase sunt mai ridicate în sporturi

9

ce implică lovituri, căderi (box, rugbi) ca urmare a gradului mare de excitabilitate al scorţei cerebrale în joc care induce inhibiţie în jur.• Senzaţiile chinestezice şi proprioceptive. Acest tip de senzaţii informează scoarţa cerebrală despre:

a. poziţia segmentelor corpului în mişcare – factor de reglare pentru poziţia iniţială şi finală sau pentru diferitele momente din execuţia tehnică a unui exerciţiub. mişcarea segmentelor corpului – prin antrenament se poate educa capacitatea de a percepe distanţa, rapiditatea, amplitudinea şi forţa necesare mişcării.c. Rezistenţa întâlnită de segmentele corpului în mişcare sau rezistenţa care trebuie învinsă prin mişcare (ex. Rezistenţa apei în înot, probele de haltere, aruncarea greutăţii etc.)

• Senzaţiile de echilibru – în sport corpul se află în mişcare luând adesea poziţii foarte variate şi neobişnuite care solicită un bun simţ al echilibrului care asigură precizia şi coordonarea mişcării. Prin antrenament pot fi atenuate sau întârziate efectele reacţiilor vegetative.

Rolul percepţiilor în activitatea sportivă este mai complex decât al senzaţiilor deoarece ele implică mai multe componente. De exemplu percepţia duratei alergării se realizează pe baza unor repere: numărul paşilor pe o anumită porţiune, senzaţiile musculare legate de efort, ritmul mişcării. Perceperea timpului în alergare constituie un proces activ de observare a modificării vitezei în alergare pe baza sesizării variaţiilor componentelor temporale ale pasului de alergare (frecvenţa paşilor, succesiunea şi lungimea lor, forţa împingerii).

De asemenea ritmul şi tempoul sunt elemente importante ale percepţiei timpului.

Tempoul reprezintă cantitatea unor cicluri repetate în unitatea de timp. Este important în alergare, ciclism, canotaj. Poate fi apreciat şi în sporturi unde nu există cicluri riguroase (de exemplu, se poate aprecia tempoul unui joc).

Ritmul constă în sesizarea alternării cu regularitate ăn timp a unor grupe de stimuli şi reliefarea unora din aceştia prin accentuare. În ritm intervalele între elementele de reper sunt sensibil egale, dar în interiorul acestor intervale exerciţiile se pot succeda chiar neregulat. Reperele care marchează ritmul sunt mişcări ale caoului, membrelor sau întregului corp (de exemplu, triplu salt). Ele pot fi marcate de comenzi verbale, numărare sau muzică.

Rolul percepţiei mişcării în sport se evidenţizază în: - demonstraţie în învăţarea mişcării (imitare după model)- anticiparea intenţiilor adversarului, aprecierea corectă a mişcării mingii, aprecierea şi anticiparea mişcării unei ţinte- inducerea în eroare a adversarului (fentele au rolul de a crea în mintea adversarului anticiparea falsă aunei mişcări care nu se va produce în vederea dezechilibrării acţiunilor acestuia)rolul reprezentărilor este ilustrat de reprezentările ideomotorii (reprezentări ale mişcării) care:- reduc efortul de atenţie şi voinţă în execuţie

10

- scurtează momentul deliberării şi deciziei în mişcare- constituie reper pentru autocontrolul actului motor- au rol de antrenare a mişcărilor (reprezentarea mentală a mişcărilor însoţită de comenzi în limbaj interne contribuie la precizia şi corectitudinea execuţiei).Reprezentările mişcărilor presupun atât componente chinestezice şi proprioceptive (musculare sau articulare) cât şi elemente vizuale, auditive, tactile şi de orientare a corpului în spaţiu.Reprezentările vizuale informează asupra:- formei exerciţiului- condiţiile realizării lui- succesiunea unor elemente în execuţie

Rolul gândirii în activitatea sportivăÎn sport, activitatea gândirii se concretizează în rezovarea problemelor tactice. Problemele ce apar în activitatea sportivă au în general un grad mare de nedeterminare datorită faptului că datele de intrare sunt într-o permenentă schimbare, ca urmare a acţiunii unui număr mare de operatori.În jocurile sportive se confruntă 7-11 operatori care acţionează în baza unor strategii euristice, creând astfel situaţii inedite care se derulează cu mare repeziciune. Fiecare operator (jucător) trebuie să ia în calcul şi să introducă în analiza datelor un număr mare devariabile (observarea acţiunilor adversarului, anticiparea intenţiei acestuia, observarea acţiunii coechipierilor şi anticiparea intenţiei lor, poziţia proprie, distanţa, traiectoria posibilă a mingii etc.) cu cât nr. De operatori creşte cu atât creşte gradul de nedeterminare a problemei. Planul tactic, elaborat anterior, care cuprinde anumite planuri euristice (alternative comportamentale în anumite situaţii de joc) şi regulile jocului introduc o serie de constrângeri care reduc numărul alternativelor de acţiune.În concurs gândirea sportivilor vizează rezolvarea unor probleme privind mijloacele ce trebuie alese pentru a obţine un avantaj în faţa adversarului şi în acelaşi timp să surprindă caracteristicile gândirii tactice a adversarului pentru a-i anticipa intenţiile şi a acţiona în punctul slab al acestuia. Aceasta repezintă gândirea tactică.Rezolvarea problemelor tactice se concretizează în alcătuirea planului tactic, care este o variantă de soluţie, o ipoteză ce urmează a fi verificată în timpul întrecerii.Planul tactic trebuie să ţină seama de o serie de factori:- pregătirea proprie (în funcţie de care se stabileşte şi expectanţa sportivului în concurs)- pregătirea partenerilor – unde există (în funcţie de aceasta se stabileşte planul acţiunilor individuale)- condiţiile organizatorice ale întrecerii (sală, teren, lumină, temperatură )- particularităţile pregătirii adversarilor, experienţa lor de concurs

11

planul tactic este orientativ şi aproximativ. El trebuie să fie restructurat în funcţie de factorii neprevăzuţi cepot apare în concurs. Gândirea tactică în timpul competiţiei este o îmbinare a unor elemente elaborate anterior în planul tactic şi elemente de gândire intuitivă şi operaţională care prelucrează datele oferite de desfăşurarea întrecerii.În planurile tactice pot apărea şi erori datorită:- necunoaşterii particularităţilor adverarului- aplicării unoe scheme şablon, stereotipe, ce nu sunt adapotate situaţiei concrete- lipsei unor alternative posibile, pregătite în prealabil, pentru aceeaşi situaţie tacticădezvoltarea gândirii tactice a sportivului presupune antrenarea şi dezvoltarea unor calităţii ale gândirii cum ar fi:a. rapiditatea gândirii, care presupune:- sesizarea rapidă a problemelor de rezolvat- alegerea rapidă, din inventarul de modele comportamentale, deprinderi şi priceperi, a soluţiei celei mai adecvate- aplicarea rapidă a soluţiei aleseb. supleţea gândirii- capacitatea gândirii de se adapta, de a-şi modifica direcţia, în concordanţă cu modificarea situaţiei concrete- este opusă rigidităţii, care constă în prelucrarea unilaterală a informaţieic. independenţa gândirii- capacitatea sportivului de a gândi singur, de a-şi asuma sarcinile propriei pregătiri, de a-şi analiza greşelile- capacitate de a-şi elabora planul tacticd. caracterul critic- capacitatea de a evalua corect propriile idei şi soluţii, dar şi soluţiile propuse de alţii.

3. Rolul proceselor reglatorii în activitatea sportivăRolul voinţeiVoinţa sportivului se manifestă atât în forma sa activă, cât şi în cea pasivă, atât în etapa de pregătire cât şi în concurs, ori de câte ori individul se confruntă cu obstacole sau dificultăţi pentru a căror depăşire este necesară o mobilizare maximală atuturor resurselor fizice şi psihice.Dificultăţile pe care trebuie să le depăşească sportivul în activitatea sa, P. A. Rudik le clasifică astfel:1. Dificultăţi obiective care provin din caracteristicile ramurii de sport şi condiţiile în care se desfăşoară activitatea sportivă 1.1. Dificultăţi obiective care provin din caracteristicile ramurii de sport:- acţiuni care trebuie executate cu viteză foarte mare (sporturi de viteză)

12

- acţiuni care cer o bună coordonare neuromusculară (jocuri,lupte)- acţiuni care cer o mare precizie (tir, scrimă)- acţiuni care trebuie executate cu precizie şi la timpul oportun (jocuri, box)- acţiuni de durată mare care solicită rezistenţă şi produc oboseală (alergări de fond, jocuri, lupte scrimă)- acţiuni în care situaţiile sunt foarte schimbătoare şi solicită o permanentă restructurare a stereotipurilor (box, jocuri,lupte)- acţiuni combinate, în care se solicită mai multe calităţi fizice, simulatn sau succesiv(jocuri, probe combinate, lupte, box)- acţiuni care solicită multă atenţie (tir, volei, tenis) 1.2. Condiţiile în care se desfăşoară activitatea sportivă:- condiţii externe nefavorabile (teren, materiale, starea vremii)- influenţele nefavorabile ale publicului, greşeli de arbitraj,etc.- Dureri fizice musculare şi organice, provocate de efort sau cauze externe (căderi,loviri)- Schimbări neaşteptate ale condiţiilor externe care cer o restructurare rapidă a comportamentului,planului tactic sau a stereotipurilor de acţiune2. Dificultăţi subiective, care rezultă din reflectarea în plan psihic a obstacolelor obiective- emoţii negatuve provocate de noua situaţie, de necunoaşterea condiţiilor reale ale activităţii- emoţii negative provocate de amintirea unor accidente suferite de alţi sportivi sau de sportivul în cauză- emoţii negative provocate de oboseală, efort îndelungat, lovituri, dureri- teama de eşec, neâncrederea în forţele proprii- starea de plictiseală,lipsa dorinţei de a mai continua acţiunile, atunci când sunt urmate de insucces atât în anternament cât şi în concurs

Educarea voinţei şi dezvoltarea calităţilor acesteia constituie unul din principalele obiective ale pregătirii sportivului. Ea se poate realiza printr-o serie de metode şi mijloace specifice:- introducerea în antrenament, în mod sistematic, a unor dificultăţi de grade şi cu conţinuturi diferite (cum ar fi întrecceri cu handicap,întreceri cu adversari superiori etc.)- dozarea trepatată a dificultăţilor de la simplu la complex; confruntarea bruscă cu sarcini prea dificile pentru nivelul actual de pregătire poate demobiliza sportivul.- Alegerea judicioasă a unor exerciţii ce introduc dificultăţi specifice ramurii de sport şi care implică formarea şi dezvoltarea unor calităţi specifice ale voinţei (deliberare promtă,independenţa în decizie, perseverenţa etc.)- Stabilirea unor cerinţe specifice privind modul de rezolvare al sarcinii de către sportiv în antrenament sau concurs (solicitarea unor exerciţii corecte şi integrale,interzicerea abandonării probei, reducerea numărului de

13

erori); inconsecvenţa antrenorului în cerinţele formulate faţă de sportiv, ca şi lipsa unor obiective concrete şi explicit formulate pot deruta şi demobiliza sportivul.- Selectarea sarcinilor cât şi a modalităţilor de rezolvare în funcţie de particularităţile individuale ale sportivilor (nivelul dezvoltării fizice, particularităţile de vârstă, sex, nivel intlectual etc.)- Participarea la cât mai multe competiţii sportive creează premisele exersării voinţei şi a dezvoltării calităţilor sale- Asigurarea participării conştiente a sportivului la propria sa formare prin: cunoaşterea sarcinilor pe care trebuie să le rezolve, dezvoltarea încrederii în forţele proprii, dezvoltarea capacităţii de autocontrol şi dominare a emoţiilor negative, stimularea trebuinţei de autoperfecţionare şi autodepăşire.

Rolul motivaţiei în activitatea sportivă

Motivele activităţii sportive:- afirmarea de sine – dorinţa de autoerfecţionare şi autodepăşire deci de realizare ca fiinţă umană- trebuinţe de ordin social – nevoia de contacte umane de afiliere la un grup care se realizează prin cooperarea în cadrul echipei dar şi prin confruntarea cu adversarul- interesul pentru competiţie – nevoie de confruntare, de succes, dorinţa de a trăi emoţiile şi tensiunea competiţiei- dorinţa de a câştiga atât în plan material (trofee, avantaje financiare) cât ţi în planul afirmării de sine (nevoia de a câştiga stima, respectul, aprecierea altora, de a câştoga glorie şi reputaţie)Căutarea unei compensaţii – pentru frustraţii înregistrate în alte planuri. Există trei tipuri de compensaţii:• Compensaţia de completare şi echilibrare care constă în a căuta în sport contracararea efectelor produse de alte activităţi (sedentarismul determinat de deplasarea cu maşina)• Compensaţia de depăşire a unei inferiorităţi reale sau imaginare• Compensaţia de substituire – căutarea însport a unei satisfacţii sau reuşite nerealizate în alte domenii- nevoia de mişcare – este una din trebuinţele bazale ale activităţii sportive- reducerea agresivităţii prin investirea ei într-o activitate combativă- gustul riscului- este deosebit de marcat în adolescenţă. Dorinţa şi nevoia adolescentului de a „străluci” prin asumarea riscului se regăseşte adesea în sporturile de mare risc (alpinism)A. T. Puni urmărind dinamica motivelor activităţii sportive a identificat 3 etape ale evoluţieimotivaţiei pentru sport:1. etapa iniţială a pregătirii sportivului se caracterizeză prin:• Nevoia de mişcare• Necesitatea îndeplinirii obligaţiilor şcolare

14

• Dorinţa de a practica un anumit sport datorită mediului în care trăieşte (cei de la munte învaţă să schieze)2. Etapa activităţii sportive individuale se caracterizează prin:• Dezvoltarea interesului pentru ramura de sport aleasă• Descoperirea unei calităţi specifice acestei ramuri de sport şi dorinţa de a le dezvolta• Trăirea succesului• Dorinţa de a obţine performanţe sportive progresive3. etapa măiestriei sportive :• Dorinţa de a dezvolta ramura de sport practicată, de a-i desăvârşi tehnica şi tactica• Dorinţa de a îmbunătăţi metodica antrenamentului• Dorinţa de a împărtăşi altora cunoştinţelşe dobândit

Rolul afectivităţii în activitatea sportivăAfectivitatea este puternic reprezentată în activitatea sportivă, fie că este vorba de bucuria sau tristeţea ce acompanoază un succes sau un eşec, fie că este vorba de emoţii superioare legate de practicarea sportului până la pasiunea care îl face pe sportiv să suporte antrenemente epuizante.Activitatea sportivă generează o mare diversitate de trăiri afective care pot fi sistematizate după cum urmează:- stări afective produse de activitatea musculară sporită (vioiciune, bucurie, satisfacţie după efectuarea unor exerciţii)- stări afective produse de perceperea caracteristicilor exterioare ale mişcărilor şi acţiunilor (emoţii estetice)- stări afective legate de execuţia unor mişcări dificile sau periculoase (satisfacţie, teamă,plăcerea riscului)- stări afective generate de ambianţa precompetiţională (sperenţă, entuziasm)- stări afective provocate de pregătirea pentru execuţia unor exerciţii în antrenament, dar mai ales în concurs (nelinişte, neîncredere, frică, mobilizare afectivă, apatie etc.)- stări afective produse după desfăşurarea acţiunilor din antrenement sau concurs (bucuria reuşitei, demoralizare,îndârzire, orgoliu etc.)Controlul emoţiilor este o problemă deosebit de importantă a sportivului şi ea trebuie să facă obiectul unor acţiuni educative şi autoeducaţionale convergente.

La unii sportivi, emoţiile intense şi prelungite pot dezorganiza conduita. Înainte de concurs sportivul poate să fie tensionat, crispat, neatent, incapabil de a judeca calm, agitat sau apatic. Aceste trăiri emoţionale pot dezorganiza comportamentul sportivului putându-i afecta luciditatea, capacitatea de decizie promptă şi conduc la comiterea unor erori în execuţie.

Există şi emoţii stenice, stimulatoare (încrederea în forţele proprii, satisfacţia reuşitei, sperenţa, mobilizarea afectivă) care cresc randamentul sportivului.

15

Complexul de stări afective ce apar la sportivi înaintea concursului se numeşte dispoziţie de start. Dispoziţia de start este o stare afectivă cu caracter reflex condiţionat.

Mecanismul fiziologic al dispoziţiei de start îl constituie starea de start, caracterizată pritr-o serie de modificări fiziologice ce pregătesc organismul în vederea efortului ce trebuie depus, şi anume:• Creşterea pulsului• Creşterea tensiunii arteriale• Intensificarea schimbului degaze• Modofocări la nivelul organelor interne

Dispoziţia de start reprezintă trăirea subiectivă, afectivă a modificărilor fiziologice specifice stări de start şi se manifestă prin bucurie, tristeţe, vioiciune, depresie, calm sau iritabilitate.Dispoziţia de start cuprinde trei grupe de fenomene (A.T. Puni)1. Febra startului –se caracterizează printr-o serie de manifestări fiziologice şi psihice specifice.a. modificări fiziologice:• Intensificarea accentuată a pulsului şi respiraţiei• Transpiraţie uşoară• Tremurul mâinilor şi picioarelor• Presiune abdominală• Răcirea extremităţilor• Intensificarea proceselor secretoriib. Manifestări psihice:• Agitaţie accentuată• Nervizitate• Stare afectivă schimbătoare• Slăbirea memoriei, atenţiei şi a capacităţii de decizieApatia startului se caracterizează prin:a. Modificări fiziologice:• Transpiraţia extremităţilor• Intensificarea proceselor secretorii• Căscatulb. Modificări psihice:• Indolenţă• Apatie• Lipsa dorinţei de a participa la concurs• Dispoziţie astenică, mohorâtă• SomnolenţăStarea de pregătire pentru luptă se caracterizează prin:a. Modoficări fiziologice:• Intensificarea pulsului şi a respiraţiei• Transpiraţie• Uneori tremurături

16

• Creşterea diurezeib. Manifestări psihice:• Aşteptare încordată• Creşterea nerăbdării• Irascibilitate• Preocupare pentru tacticăSe poate observa că reacţiile fiziologice în cele trei stări sunt în linii mari aceleaşi dar reacţiile psihice sunt total diferite. Cunoaşteea felului dispoziţiei de start este deosebit de importantă pentru sportiv şi antrenor, ea influenţând direct rezultatele în concurs.Manifestările fiziologice şi psihice din febra startului şi apatia startului sunt nefavorabile pentru prestaţia sportivului.În febra startului, emoţiile prea puternice dezorganizează conduita iar ritmul deosebit de accelerat de la început nupoate fi menţinut pe parcursul probei şi conduce la epuizare,oboseală. În apatia startului voinţa este slabă,mobilizarea psihică este insuficientă iar rezultatele vor fi sub posibilităţi. Starea de pregătire pentru luptă poate constitui o premisă favorabilă pentru obţinerea performanţelor.voinţa de a concura este însoţită de o concentarre intensă asupra competiţiei.în acest fel, sportivul păstrează un control riguros asupra situaţiei şi menţine ritmul impus pe toată durata concursului.Factorii de care depinde dispoziţia de start sunt:• Conştientizarea formei în care seaflă sportivul• Caracterul şi importanţa competiţiei• Gradul de pregătire al adversarului• Unitatea şi gradul de mobilizare a echipei• Experienţa concursurilor anterioare• Componenţa şi comportarea publiculuiDispoziţia de start se datorează şi anticipării situaţiilor viitoare. Astfel dacă adversarii sunt mai slabi sportivul va fi optimist, cu încredere în forţele proprii în timp ce adversarii sunt foarte puternici el poate deveni apatic sau agitat. Prezenţa în tribune a unor persoane oficiale sau a unor persoane semnificative poate intensifica emoţiile sportivului până la dezorganizarea comportamentului.Antrenorul şi sportivul de performanţă trebuie să acţioneze permanent împotriva supraexcitării emoţionale, care se produce atunci când intensitatea proceselor emoţionale este prea mare. Dacă supraexcitarea emoţională se produce în antrenament sau în concurs, sportivul este neatent, face greşeli, este nervos, agitat, nu se poate concentra asupra indicaţiilor antrenorului.Iritabilitatea şi agitaţia se poate transmite,prin contagiune afectivă şi coechipierilor.Mijloacele prin care se poate realiza reechilibrarea afectivă a sportivului şi reducerea efectelor negative ale emoţiilor sunt:• O bună pregătire fizică, tactică şi psihologică

17

• Climatul afectiv pozitiv la nivelul echipei, care va influenţa echilibrul emoţional al sportivului• Susţinerea şi încurajările din partea antrenorului şi colegilor• Sugestia şi autosugestia, ca metode psihoterapeutice• Simularea (modelarea) condiţiilor din concurs (antrenamente cu public, în condiţii de zgomot etc.)• Utilizarea unor tehnici de relaxare• Aplicarea unor forme de masaj calmantControlul emotivităţii este o problemă de autoeducaţie pentru sportiv, care trebuie să dobândească abilitatea şi obişnuinţa de a se autoconduce şi autocontrola pe baza cunoaşterii porpriilor posibilităţi, a analizei şi evaluării corecte şi raţionale a situaţiilor şi adversarilor.

Rezumat.:Senzaţiile auditive în sport au rol în orientarea în spaţiu şi comunicarea verbală

Senzaţiile cutanate - informaţiile tactile provenite de la aparate contribuie la formarea stereotipului dinamic; senzaţiile termice, ca urmare a fenomenului de adaptare, permit prin antrenament obişnuirea cu temperatura scăzută a apei (înotători) sau cu frigul (schiori)Senzaţiile chinestezice şi proprioceptive informează scoarţa cerebrală despre: poziţia segmentelor corpului, rezistenţa întâlnită de segmentele corpului în mişcare sau rezistenţa care trebuie învinsă prin Senzaţiile de echilibru – în sport corpul se află în mişcare luând adesea poziţii foarte variate şi neobişnuite care solicită un bun simţ al echilibrului care asigură precizia şi coordonarea mişcării. Rolul percepţiilor în activitatea sportivă este mai complex decât al senzaţiilor deoarece ele implică mai multe componente. În general percepţiiile reglează amplitudinea,traiectoria, viteza mişcării. De asemenea un rol important au percepţia timplului şi a mişcării.Reprezentările mişcărilor presupun atât componente chinestezice şi proprioceptive (musculare sau articulare) cât şi elemente vizuale, auditive, tactile şi de orientare a corpului în spaţiu.Reprezentările vizuale informează asupra:

- formei exerciţiului- condiţiile realizării lui- succesiunea unor elemente în execuţie

În sport, activitatea gândirii se concretizează în rezovarea problemelor tacticeVoinţa sportivului se manifestă atât în forma sa activă, cât şi în cea pasivă, atât în etapa de pregătire cât şi în concurs, ori de câte ori individul se confruntă cu obstacole sau dificultăţi pentru a căror depăşire este necesară o mobilizare maximală atuturor resurselor fizice şi psihice

18

Afectivitatea este puternic reprezentată în activitatea sportivă, fie că este vorba de bucuria sau tristeţea ce acompanoază un succes sau un eşec, fie că este vorba de emoţii superioare legate de practicarea sportului până la pasiunea care îl face pe sportiv să suporte antrenemente epuizante

Teme de evaluare:1. Enumeraţi cel puţin trei structuri motivaţionale care intervin în activitatea sportivă.2. Analizaţi dinamica afectivităţii într-un concurs sportiv.3. analizaţi rolul proceselor cognitive în activitatea sportivă pe care o practicaţi.

4. Factorii de personalitate şi influenţa lor asupra activităţii sportive

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să enumere caracteristicele de personalitate ale sportivului de înaltă performanţă- să argumenteze necesitatea dezvoltări unor trăsături de personalitate cum ar fi toleranţa la stres- să demonstreze cum influenţează personalitatea alegerea unui anumit sport

Personalitatea ca sistem cuprinde laturile dinamico-energetică (temperamentul), latura relaţional-valorică (caracterul), latura instrumental-valorică (aptitudinile) şi este elementul stabil al conduitei unei persoane dar şi elementul original , unic al acesteia.

Psihologul sportiv G. Rioux (1980) arată că sportivul care aspiră la înalta performanţă trebuie să aibă următoarele caracteristici:- o personalitate echilibrată, dornică de autoperfecţionare- un potenţial energetic ridicat care impinge individual spre afirmarea de sine- o excepţională rezistenţă la frustrare- o mare stabilitate emoţională cu posibilitatea de a realiza modulări şi adaptări suple şi adecvate la situaţiile schimbătoaredeşi datele experimentale cu privire la personalitatea sportivului sunt în mare parte contredictorii,Irina Holdevici (1993,p.31) încearcă o prezentare a caracteristiclor personalităţii sportivilor:a. diferitele sctivităţi sportive solicită seturi variate de trăsături de personalitate; au fost identificate şi unele diferenţe în ceea ce priveşte structura personalităţii şi între sporturile individuale şi cele collective

19

b. trăsăturile personalităţii îşi spun cuvântul în mare măsură în decizia de a practica sportul, în atingerea unei ramuri de sport sau alteia,în continuarea ei.c. La rândul lor, caracteristcile personalităţii sunt influenţate de practicarea sportului.d. Studiile de psihologie sportivă au pus în evidenţăşi unele diferenţe între sportivii care obţin succese inseminate şi cei mai puţin însemnaţi în lumea sportuluie. Deşi nu se poate vorbi de un model propriu-zis al campionului, majoritatea specialiştilor sunt de accord că unele traăsături apar mai frecvent la sportive decât la nesportivi.Aceste trăsături sunt: • introversie-extroversie. Introversia şi extroversia pot condiţiona alegerea unei ramuri de sport (individual sau colectiv) şi pot ocaziona conflicte între sportive şi antrenori atunci când aceştia sunt siferiţi sub acest aspect.

De regulă, majoritatea sportivilor de înaltă performanţă sunt extrovertiţi, cu excepţia tenismenilor şi automobiliştilor (după Ogilivie).

Sperling (1942) şi Ikeganu (1968) au dovedid experimental că spotivii sunt mai extrovertiţi decât populaţiile nesportive. Cu toate acestea, în 1966, Warberton şi Kane au evidenţiat şi unele tendinţe spre introversie la unii sportive de talie mondială. Ei au emis ipoteza conform căreia factorii stresanţi care acţionează asupra acestor sportive în marile competiţii ar fi atât de puternici,încât un anumit grad de introversie permite sportivului să-şi menţină autocontrolul şi să suporte mai uşor stresul respective.• Toleranţa la stresToleranţa la stres reprezintă capacitatea organismului de a se împotrivi, de a rezista factorilor stresanţi. Acesta poate fi o particularitate a personalităţi, dar şi un aspect ce poate fi educat. Stresul poate antrena diverse stări şi procese psihice în funcţie de intensitatea sa (uşor, moderat, puternic). Şi de asemenea, în fucnţie de efctele sale , vorbim de un stres pozitiv (eustres) sau negativ (distres).Rodionov şi Lavrov (1983) au studiat unele aspecte ale toleranţei la stres la boxeri, corelate cu câşiva factori de adaptare psihică a sportivilor la efort. Ei au constatat că ridicarea nivelului de antrenament şi adaptarea la exigenţele crescute ale acestuia nu reduc stresul,ci, dimpotrivă,îl intensifică. În acelaşi timp,însă creşte toleranţa la stres, sportivul învăţând să-şi menţină parametrii de eficienţă ai activităţii. Mai mult, sportivii îşi apreciază starea ca foarte bună, stresul rămânând cumva neobservat.• Reactivitatea şi stabilitatea emoţionalăCratty arată că interelaţiile dintreadaptarea emoţională şi rezultatul sportiv sunt mult mai complexe decât par la prima vedere, dar studiile efectuate (Sperling, Cratty) au demonstrat că sportivii dau dovadă de o mai bună stabilitate emoţională şi adaptare afectivă. Dar există diferenţe şi între sportivi. Astfel, Shisher a arătat că înnotători sunt mai labili din punct

20

devedere emoţional decât sportivii din unele ramuri de sport care presupun un contact corporal direct cu adversarul.• Forţa caracteruluiAcestă traăsătură (forţa sau tăria caracterului) este cel mai frecvent menţionată atunci când se vorbeşte despre sportivi de performanţă.Cattell considera că îndivizii cu caracter tare sunt maturi dinpunct de vedere emoţional, independeţi în gândire şi acţiuni, fermi şi critici în aprecierea propriei persoane şi a mediului încomjurător, capabilisă-şi controleze emoţiile şi sentimentele.• Încrederea în sineSe consideră firesc ca sportivii să aibă mai multă încredere în sine decît nesportivii. Statutul social ridicat de care se bucură îi va face mai degajaţi şi mai siguri de sine în diverse situaţii sociale.

Rezumat :Personalitatea ca sistem ce cuprinde temperamentul, aptitudinile şi caracterul influenţează atât alegerea unui anumit sport dar şi suferă modificări din partea respectivei activităţi sportive.Majoritatea psihologilor sportivi au evidenţiat faptul că anumite trăsături cum ar fi extroversiunea, stabilitatea emoţională, forţa caracterului, toleranţa la stres sunt mai mari la sportivi comparativ cu nesportivi.

Teme de evaluare:- Arătaţi ce factori de personalitate sunt implicaţi în activitatea dvs. Sportivă şi cum ar putea fi educaţi.- Elaboraţi o descriere din punct de vedere al propriilor trăsături de personalitate. Arătaţi care s-au format sub influenţa activităţii sportive pe care o practicaţi.

5. Performanţa sportivă şi antrenamentul total

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să explice afirmaţia conform căreia performanţa sportivă este multiplu determinată- să arate care sunt relaţiile dintre componentele antrenamentului total- să argumenteze cel puţin trei din caracteristicile antrenementului sportiv

Performanţa sportivă este multiplu determinată. A stabili ponderea fiecărui factor (fizic, psihic, social) ramâne încă o problemă deschisă.Sportul de performanţă este o activitatea specifică de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului.

21

Noţiunea de performanţă are ca notă distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil obţinut de om într-o probă, încercare sau întrecere.Creşterea capacităţii de performanţă a omului este scopul fundamental al pegătirii sportive care cuprinde nu numai activitatea de antrenement dar şi toate măsurile de organizare (ştiinţifică a acestei activităţi).Antrenamentul totalConceptul a apărut în deceniul 7 al secolului al XX-lea şi are în vedere dezvoltarea totală a individului şi a echipei.Apelul la tehnicile de relaxare integrate în antrenementul de psihoreglare, evidenţierea însemnătăţii măsurilor profilactice şi de refacere, în ntrenamentul „invizibil”, au adăugat antrenementului propriu-zis valori preluate din ştiinţele particulare care au contribuit evident la creşterea explozivă a performanţelor.Încă de câteva decenii s-a considerat că antrenementul sportiv propriu-zis are cinci laturi –numite şi componente: pregătire fizică, tehnciă, tactică, psihică şi teoretică. Însă, majoritatea antrenorilor recunosc faptul că aspectul psihic este prezent în toate componentele şi numai din motive didactice le clasificam în acest mod riguros.

Caracteristicile antrenamentului sportiv:- este o activitate de tip social, caracteristică definitorie a sportului- este un proces complex,multifactoril, la acărui desfăşurare participă, alături de sportivi –antrenori, tehnicieni, organizatori şi oameni de ştiinţă- are caracter de activitate organizată,plnificată şi condusă de legi,principii şi reguli specifice laturilor biologice,psihice şi sociale care o compun şi,în acelaşi timp, legi, principii,reguli de sistem complex- se adresează fiinţei umane în totalitatea ei, urmărind în mod deosebit dezvoltarea aptitudinilor motrice, simultan cu cele intelectuale şi afective- urmăreşte meximizarea performanţelor sportive,iar ăn cazurile în care s-a atins limita adaptabilităţii, menţinerea cât mai îndelungată a nivelului atins- este o activitate de tip praxiologic, toate demersurile sportivilor, antrenorilor şi tehnicienilor fiind orientate spre obţinerea celei mai mari eficienţe a acţiunilor- este o activitate de tip pedagogic, instructiv.educativ- este activitate de autoreglare, de autoeducare a sportivului- este o activitate care se adresează indivizilor dotaţi din punct de vedere motric şi psihic, operând progresiv selecţia şi specializarea celor superior înzestraţi pentru marea performanţă- întreaga activitate de pregătire este orientată spre obţinerea celor mai bune performanţe în concurs- are niveluri diferite, raportate fie la vârsta şi sexul sportivilor, fie la valoarea performanţelor pe care le realizează aceştia- deşi urmăreşte dezvoltarea capacităţii progresive de maximizare a performanţei, antrenamentul sportiv este şi trebuie să fie subordonat cerinţei dezvoltării personalităţii umane în deplin acord cu societatea care trăieşte.

22

Rezumat:Încă de câteva decenii s-a considerat că antrenementul sportiv propriu-zis are cinci laturi –numite şi componente: pregătire fizică, tehnciă, tactică, psihică şi teoretică. Însă, majoritatea antrenorilor recunosc faptul că aspectul psihic este prezent în toate componentele şi numai din motive didactice le clasificam în acest mod riguros.Caracteristicile antrenamentului sportiv: este o activitate de tip social; este un proces complex,multifactorial, are caracter de activitate organizată, se adresează fiinţei umane în totalitatea ei, urmăreşte maximizarea performanţelor sportive, este o activitate de tip praxiologic, este o activitate de tip pedagogic, instructiv.educativ, este activitate de autoreglare, de autoeducare a sportivului, este o activitate care se adresează indivizilor dotaţi din punct de vedere motric şi psihic, întreaga activitate de pregătire este orientată spre obţinerea celor mai bune performanţe în concurs, are niveluri diferite, raportate fie la vârsta şi sexul sportivilor, fie la valoarea performanţelor pe care le realizează aceştia, deşi urmăreşte dezvoltarea capacităţii progresive de maximizare a performanţei, antrenamentul sportiv este şi trebuie să fie subordonat cerinţei dezvoltării personalităţii umane în deplin acord cu societatea care trăieşte.

Tema de evaluare: analizaţi relaţiile dintre componentele antrenamentului sportiv.

6. Profilul de competenţă al antrenorului/ profesorului de educaţie fizică şi sport

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să explice în constă statutul antrenorului- să arate care sunt rolurile şi responsabilităţile profesorului de

educaţie fizică şi sport- să arate care sunt asemănările şi diferenţele dintre antrenor şi

profesorul de educaţie fizică şi sport

M. Epuran, arată că prin statutul său, antrenorul este:- pedagog, desfăşurând o activitate complexă de instruire şi educare a

sportivilor, într-un domeniu al calităţii şi eficienţei (performanţei), cu indivizi dotaţi peste media populaţiei, de regulă adolescenţi şi tineri. Procesul pedagogic de comunicare şi conducere, instruire şi educaţie este realizat individual şi îngrup,la niveluri diferite de pregătire şi aspiraţie.

23

- tehnician, maestru în pregătirea fizică, tehnică şi tactică a sportivilor,în planificarea şi organizarea acţiunilor practice; el este, în acelaşi timp, şi un priceput „administrator”, în sensul cel mai bun al cuvântului. Măiestria şi priceperea sunt atributele de bază ale acestei laturi a personalităţii şi profesiei antrenorului.

- cercetător, veşnic în căutarea noului şi un exigent experimentator al bunelor idei.

Am putea afirma, ca o concluzie a celor arătate mai sus, că antrenorul trebuie să deţină, în primul rând competenţă profesională laun nivel înalt (chiar măiestrie-ca nivelul cel mai înalt al competenţei profesionale), dublată de responsabilitate şi autoritate.

Autoritatea decurge atât din nivelul înalt al competenţei profesionale dar şi din mosul în care acţionează în luarea deciziilor şi a modului în care le îndeplineşte.

Autorul mai sus citat într-o cercetare privind calităţile antrenorului apreciate de către sportivi, a juns la următoarele concluzii:• Sportivii aflaţi în primele stadii ale instruirii apreciază capacitatea antrenorului de a-i învăţa tehnica execuţiilor• Sportivii aflaţi în stadiul măiestriei apreciază capacitatea antrenorului de a-i motiva pentru competiţie.

Problemele de ordin psihologic ale antrenorului sunt numeroase începând cu cele privitoare la „tehnologia pregătirii şi terminând cu „consultaţiile” pe care el trebuie să le acorde părinţilor, logodnicelor sportivilor sau sportivilor înşişi în legătura cu viaţa lor sportivă sau chiar extrasportivă (şcolară, profesională, familială etc.)” (Epuran, 1990, p.18)Datorită complexităţii şi ariei vaste a problemelor la care trebuie să răspundă antrenorul cunoştinţele de psiho-pedagogie sunt necesare. Prezentam câteva dintre ele:1. cunoaşterea particularităţilor psihologice a vârstelor (copilărie, pubertate, adolescenţă, tinereţe), a personalităţii şi a modului de evoluţie a acesteia în funcţie de vărstă şi sex.2. cunoaşterea direcţiilor şi căilor de dirijare şi realizare a dezvoltării şi pregătirii psihice a subiecţilor în concordanţă cu scopurile generale umane, sociale şi cu obiectivele particulare ale sportului de performanţă3. cunoaşterea direcţiilor şi căilor de realizare a performanţei sportive şi, mai ales, a mecanismelor şi proceselor psihice ce stau la baza realizării acesteia4. cunoaşterea metodelor de stimulare a motivaţiei, de cunoaştere a grupului spotivSintetizînd toate aceste exigenţe putem contura următorul profil de competenţă al antrenorului.1. Competenţe didactice2. Compenteţe psihoeducaţionale

24

a. valorificarea metodelor de cunoaştere a personalităţii pentru identificarea profilurilor individuale ale sportivilor şi acordarea de sprijin adecvat pe parcursb. identificarea nevoilor şi dificultăţilor în pregătirea sportivă şi asistarea sportivului în dezvoltarea propriilor proiecte de depăşire a acestorac. consilierea şi asistarea sportivului în opţiunile sale privind pregătirea sportivă3. Competenţe psihosociale, manageriale şi socio-educaţionale4. Competenţe specifice ramurii sportive în care antrenează

2.Profilul de competenţă al profesorul de educaţie fizică

Profesorul de educaţie fizică, este înainte de toate cadru didactic ce trebuie să satisfacă anumite exigenţe specifice profesiunii didactice. el este în acelaşi timp, membru al unei organizaţii şcolare

El lucrează cu copii, adolescenţi care acum îşi formează deprinderi motrice (spre deosebire de antrenor care lucrează cu un grup relativ omogen). Ca atare, munca sa este preponderent pedagogică. Competenţa didactică primează faţă de competenţa strict profesională (pe când în cazul antrenorului, primează măiestria profesională)

Munca profesorului de educaţie fizică este importantă dacă aven în vedere că atitudinile faţă de performanţă sportivă, faţă dede o anumită ramură sportivă se formează în cadrul orelor de educaţie fizică şi sport.

Cea mai cuprinzătoare şi actuală imagine a competenţelor pe care trebuie să le deţină un cadru didactic o oferă profesorul Dan Potolea, de la universitatea din Bucureşti, care a elaborat competenţele generale ale cadrelor didactice.: (apud.Molan, 2007, 99-101)1. Competenţe didactice (proiectarea, conducerea şi evaluarea procesului didactic)- proiectarea unui demers didactic adaptat grupului ţintă- aplicarea adecvată la context a didacticii disciplinei- utilizarea funcţională a documentelor şcolare în proiectarea demersului didactic şi în înregistarea rezultatelor elevului- abordarea unui demers pluri-, inter- şi transdisciplinar prin realizarea de conexiuni între disciplina respectivă şi alte domenii de cunoaştere- focalizarea pe conexiunile structurale şi procesuale ale disciplinei- folosirea unei varietăţi de strategii educaţionale şi, în special, pe a celor centrate pe elev- crearea, facilitarea şi valorificarea de situaţii de învăţare în context nonformal şi informal- conceperea şi utilizarea de strategii diferenţiale- utilizarea adecvată a modelelor de comunicare şi acţiune pentru accesibilizarea cunoştinţelor

25

- valorificarea potenţialului pedagogic al diferitelor tipuri şi strategii de evaluare- integrarea eficientă în procesul didactic a metodelor şi instrumentelor de evaluare adecvate contextului- elaborarea şi utilizarea unor probe de evaluare care să satisfacă anumite condiţii tehnice- utilizarea în procesul didactic a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare2. Competenţe psihoeducaţionale

- valorificarea metodelor de cunoaştere a personalităţii pentru identificarea profilurilor individuale ale elevilor şi acordarea de sprijin adecvat pe parcursul dezvoltării lor în şcoală- identificarea nevoilor şi dificultăţilor de învăţare şi asistarea elevului în dezvoltarea propriilor proiecte de depăşire a acestora- consilierea şi asistarea elevului în opţiunile sale şcolare şi profesionale- crearea de oportunităţi egale tuturor elevilor3. Competenţe psihosociale, manageriale şi socio-educaţionale Managementul clasei- organizarea şi conducerea socială a clasei- utilizarea metodelor de cunoaştere şi dezvoltare a grupurilor şcolare- asigurarea unui climat socio-afectiv securizant, bazat pe încredere şi cooperare- selectarea conţinuturilor şi a metodelor de natură să stimuleze interesul şi motivaţia elevilor

Dezvoltarea instituţională- colaborarea cu colegii de specialitate şi de alte specialităţi pentru a asigura o bună pregătire elevilor- participarea la procesul decizional în cadrul şcolii, în vederea construirii unei instituţii care învăţă- promovarea unui sistem de valori specifice unei societăţi democratice- stimularea comportamentelor prosociale şi de participare civică

Parteneriate sociale şi educaţionale- urmărirea şi îmbunătăţirea rezultatelor elevilorprin colaborarea cu familia- antrenarea comunităţii locale în sprijinirea unor activităţi şcolare şi extraşcolare- iniţierea de proiecte educaţionale de colaborare între diferite instituţii din comunitate şi din afara eiDezvoltarea profesională- manifestarea unei conduite reflexive şi autoevaluative privind activitatea didactică- deschiderea spre tendinţele inovatoare din domeniul de specialitate, prin actualizarea sistematică a cunoştinţelor din doemniul de profil şi din cel psihopedagogic

26

- proiectarea şi realizarea unui plan de dezvoltare profesională- implicarea în cercetarea-acţiune

Rezumat:

Antrenorul este pedagog, desfăşurând o activitate complexă de instruire şi educare a sportivilor, tehnician, maestru în pregătirea fizică, tehnică şi tactică a sportivilor,în planificarea şi organizarea acţiunilor practice; cercetător, veşnic în căutarea noului şi un exigent experimentator al bunelor idei.

Profesorul de educaţie fizică, este înainte de toate cadru didactic ce trebuie să satisfacă anumite exigenţe specifice profesiunii didactice. el este în acelaşi timp, membru al unei organizaţii şcolare . el trebuie să deţină următoarele tipuri de competenţe: didactice (proiectarea, conducerea şi evaluarea procesului didactic, psihoeducaţionale şi competenţe psihosociale, manageriale şi socio-educaţionale

Temă de evaluare:Analizaţi o analiză comparativă între antrenor şi profesorul de educaţie fizică şi sport.

7. Grupul sportiv şi conducerea lui

Obiective: La sfârşitul cursului, cursanţii vor fi capabili să:

- să enumere caracteristicile grupului sportiv- să analizeze specificul diferitelor grupului sportive-aă analizeze prin prisma avantajelor şi limitelor lor conducerea orientată spre sarcină şi cea orientată spre oameni

7.1. Grupul mic- caracterizare generală7.2. Caracteristicile grupului sportiv7.3. Tipologia grupurilor sportive7.4. Conducerea grupului sportiv

27

7.1. Grupul mic – caracterizare generalăGrupul mic, este cel care ne intereasează din perspectiva

psihopedagogiei sportului.Spre deosebire de alte grupuri umane (mulţime, coelctivităţi etc.) grupul mic este o unitate alcătuită dintr-un număr relativ restrâns de persoane (2-3 până la 25-30) care se află în relaţii de comunicare, colaborare, apreciere etc. şi care au un scop comun în vederea căruia se organizează stabilind norme specifice de conduită.Grupul mic trebuie înţeles şi interpretat ca sistem, cu o organizare internă ierarhizată care implică interacţiunea elementelor componente, şi mecanisme de reglaj şi autoreglaj. În cadrul grupului fiecare individ este „prins” într-o reţea de inteacţiuni, primind şi oferind diferite stări afectice (simpatie, antipatie, indiferenţă)

7.2. Caracteristicile grupului sportiv

Echipa sau grupul mic constituie realitatea psihosocială de bază a activităţii sportive, de coeziunea şi capacitatea ei depinzând atât performanţa, cât şi satisfacţia sportivilor şi suporterilor.Caracteristici:• Volumul mic, număr restrâns de membri, corespunzător specificului sportului. La jocurile sportive, pentru volei şi baschet-15, pentru fotbal şi rugby – în jur de 20-25: la sporturile individuale, unde se constituie echipe – de la 2-3 la 15-20. Volumul restrâns şi relativ limitat la cifre fixe reprezintă o condiţie pentru primirea de noi membri prin eliberarea altora şi creează fenomene de „rezistenţă” sau „competivitate”.• Caracter primar – relaţiile dintre membrii grupului sunt directe,nemijlocite. Comunicarea din cadrul echipei sportive este de factură deosebită, mai ales în timpul desfăşurării jocurilor, când acestea au un caracter gestual-motric cu semnificaţii tehnico-tactice şi sunt orientate spre atingerea scopului performanţial.• Nespontan, creat în scop special. Există grupuri alcătuite numai pentru satisfacerea unor nevoi socio-afective. Grupul sportiv se constituie însă pentru nevoia de performanţă, care este raţiunea de a fi a sportului. Deşi sportivul poate avea un motiv personal pentru a face sport, în cadrul echipei motivul său este subordonat obiectivului comun şi, de regulă, se armonizează cu acesta.• Dinamică specifică. Membrii echipei se integrează în colectiv atâta timp cât pot fi activi şi eficienţi. Când „îmbătrânesc”, alţii le iau locul. Dinamica organizatorică este însoţită şi de o dinamică funcţională, referitoare la coeziune. După o perioadă de 3-4 ani de activitate comună a mebrilor săi, echipa dobândeşte coeziunea dorită, dar ea nu durează mult din cauza schimbării de generaţii; procesul poate continua de-a lungul a zeci de ani pentru echipele unor cluburi cu tradiţie.

28

• Componenţă eterogenă. Această caracteristică este determinată de variabilitatea vârstei, profesiei şi chiar a naţionalităţii componenţilor grupului sportiv,• Adeziunea benevolă şi obligativitatea morală. Membrii echipei sportive aderă benevol la activitate, pentru că le place sau le satisface nevoile şi aspiraţiile.în cadrul grupului, ei trebuie să respecte normele de conduită specifice grupului, norme stabilite prin tradiţie şi-eventual- consemnate într-un regulament acceptat de toţi. În virtutea normelor de conduită morală, sportivul este dator să lupte pentru ţelurile pe care le fixează echipa, să nu abandoneze când este greu, să nu creeze dezavantaj echipei proprii în favoarea echipei adverse prin eliminări sau suspendări.• Componenţii grupului sportiv sunt sau pot fi membri ai altor grupuri.• Durata nelimitată. „sufletul” sau spiritul echipei depinde de tradiţie, şi aceasta, la rândul ei, de timp. Grupul sportiv se constituie pentru un timp nedeterminat, chiar dacă indivizii care-l compun vor pleca lasând locul altora.

7.3. Tipologia grupurilor sportive

J. B. Cratty clasifică grupurile sportive astfel:a. grupuri coacţionale –în care fiecare sportiv îşi realizează performanţa fără să interacţioneze cu ceilalţi membrii, dar urmărind şi succesul grupului căruia aparţinb. grupuri interacţionale, în care calitatea relaţiilor dintre componenţii echipei determină în mare măsură performanţa, dincolo de măiestria tehnică a indivizilor.în grupurile interacţionale sunt incluse şi cuplurile, „dublurile” şi echipele – tenis, canotaj - precum şi echipele de ştafetă, de ciclism.

Indiferent de tipul de grup, orice antrenor urmăreşte coeziunea grupului. Coeziunea grupului se naşte şi se formează din relaţiile preferenţiale pozitive şi depinde de o serie de factori care sunt caracteristici echipei:• Numărul restrâns al membrilor echipei. Se apreciază că un grup de 6-10 persoane este mai uşor de unit; într-un grup mai larg, informaţia circulă mai greu, tăria legăturilor este mai redusă.• Vârsta membrilor este de dorit să fie apropiată, căci diferenţele prea mari se exprimă în deosebiri de atitudini şi aspiraţii.• Caracterul sportivilor • Structura echipei – ocupaţia membrilor ei şi modul de organizare în cadrul grupului.• Motivaţia este unul din factorii de bază ai coeziunii, căci ea uneşte membrii echipei în jurul scopului comun, acela al performanţei care satisface diferite tendinţe ale sportivilor.

7.4. Conducerea grupului

29

a. Conducerea prin obiective – porneşte de la dezideratele şi scopurile pe care indivizii şi grupul doresc să le atingă într-o perioadă dată cu mijloace prestabilite. Modurile de realizare a acestei conduceri pot fi diferite, esenţială fiind însă participarea tuturor sportivilor la:• Formularea obiectivelor• Obţinerea condiţiei de pregătire pentru realizarea scopului • Participarea şi autocontrolul general asupra îndeplinirii scopurilor parţiale• Perfecţionarea continuă a procesului de conducere şi pregătirea şi orientarea acestora spre viitor

b. Conducerea prin „relaţii umane” are în vedere dinamica grupului şi se realizează prin considerarea individului integrat în sistemul relaţiilor interpersonale şi având o anumită motivaţie. Arta conducătorului se manifestă în modul cum ştie să trateze relaţiile umane.

c. Conducerea decizională se concentrează asupra deciziei, ca alegere a uneia din mai multe alternative. În grupul sportiv, în care activităţile sunt în mare măsură reglementate, decizia este necesară numai în anumite situaţii, ea putând fi luată de antrenor sau de către echipă.

Redăm în tabelul de mai jos avantajele şi limitele celor două tipuri de conducere, acre sunt întâlnite cel mai frecvent în grupul sportiv: (apud. Epuran, 1990, p.167)

Conducerea orientată spre sarcinăavantaje dezavantajeMai eficientă; energia este în principal orientată spre sarcină

Poate creşte nivelul anxietăţii la uniii membrii ai echipei

Puţin timp acordat pentru comunicarea interpersonală

Sacrifică eficacitatea pentru securitatea personală a membrilor

Stabileşte repede atribuţii în situaţii de sarcini bine structurate

Mai puţin eficientă în situaţii moderat stresante în care membrii grupului doresc să interacţioneze

Conducerea orientată spre oameniPoate reduce anxietatea ăn situaţiile în care

Lipsa preocupării pentru

30

sarcina a fost realizată nesatisfăcător

executarea cu succes a sarcini

Se potriveşte cel mai bine cu oameni instabili

Mai puţin eficientă în situaţii foarte stresante sau în cele în care puterea mare sau simbolul puterii sunt clar conferite conducătorului

Se potriveşte cel mai bine în situaţiile moderat favorabile conducătorului şi în care membrii grupului au nevoie de obicei de o mână forte în luarea deciziei

Poate provoca anxietate la membrii grupului care sunt în mod deosebit orintaţi spre sarcină.

Rezumat: Echipa sau grupul mic constituie realitatea psihosocială de bază a

activităţii sportive, de coeziunea şi capacitatea ei depinzând atât performanţa, cât şi satisfacţia sportivilor şi suporterilor

Caracteristicile grupului sportiv: volumul mic, caracter primar, nespontan, creat în scop special, dinamică specifică, componenţă eterogenă., adeziunea benevolă şi obligativitatea morală, componenţii grupului sportiv sunt sau pot fi membri ai altor grupuri, durata nelimitată.

Grupul sportiv poate fi condus printr-un stil orientat fie spre sarcină, fie spre oameni şi mai rar prin conducerea bazată pe decizie.fiecare tip de conducere prezintă şi avantaje şi dezavantaje.

Teme de evaluare:1. Explicaţi caracteristicile grupului sportiv.2. Analizaţi specificul diferitelor grupului sportive.3. Analizaţi prin prisma avantajelor şi limitelor lor, conducerea orientată spre sarcină şi cea orientată spre oameni

31