1
A mai puturoasă “virtute” Maica sufletelor slute Să fuggiiiim că pute, puteeee ….a Mândrie Pute a mândrie Mă supăr şi comentez Mă tulbur, mă deranjez, Mă încrunt şi mă-mbufnez Am MÂNDRIE ! Întorc spatele la greu Îmi dau dreptate mereu, Primu-l pun sufletul meu Am MÂNDRIE ! Nu vreau ca să mă jertfesc Şi din nimicuri cârtesc, Pe Dumnezeu necăjesc Am MÂNDRIE ! Nu-s deloc samarinean Cu străini sau de alt neam, Sunt robit şi de-un mic ban Am MÂNDRIE. Mă prefac că sunt tăcut Îmi ascund sufletul slut, De nimeni nu vreau s-ascult Am MÂNDRIE ! Privesc pe mulţi cu dispreţ Doar voia mea are preţ, Uit uşor de-acel Judeţ Am MÂNDRIE ! Am gânduri de viclenie Îmi pun uşor partea mie, Iar în suflet am mânie Am MÂNDRIE ! Îmi pierd repede răbdarea Nu pot suferi mustrarea, Nici să ofer sincer iertarea Am MÂNDRIE ! Gândesc rău şi bănuiesc Suspectez şi viclenesc, Multe îmi închipuiesc Am MÂNDRIE ! Simt permanenta nevoie Să îmi fac propria voie, Să îmi fie bine mie Am MÂNDRIE ! În gând, rar sau des îmi spun Că am suflet de om bun, Cum că am fapte plăcute Lumea-mi datorează multe. Mă gâdilă gândul de sine Că am făcut şi eu bine, Însă uit repede eu Bun, face doar DUMNEZEU. Acelora ca şi mie Ce în suflet au Mândrie, Le spun părerea-mi tardivă Dumnezeu ne stă-mpotrivă ! (I Petru 5,5) Ades mă îndreptăţesc Alţii mult mai mult greşesc, Cu greu pot să mă căiesc Am MÂNDRIE ! O putoare de păcate O duc zi de zi în spate, Voi muri clar pe vecie Am MÂNDRIE ! Mândria este mama viciilor, din pricina cãreia si diavolul s-a fãcut diavol, nefiind astfel mai înainte (Sf. Isaac Sirul). Toate pãcatele sunt urâte înaintea lui Dumnezeu, dar cel mai urâcios pãcat este mândria (Sf. Antonie cel Mare). Mândria este întâia nãscutã a mortii. Ea a omorât pe îngeri în cer si pe Adam pe pãmânt (Sf. Grigorie Dialogul).

Pute a Mandrie

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Poem dedicat mandrilor, adica celor ce PUT a HOIT si NECURATIE. Celor ce se mandresc cu nu e al lor, si cu ce nu au.

Citation preview

  • A mai puturoas virtute Maica sufletelor slute S fuggiiiim c pute, puteeee .a Mndrie

    Pute a mndrie

    M supr i comentez M tulbur, m deranjez,

    M ncrunt i m-mbufnez Am MNDRIE !

    ntorc spatele la greu

    mi dau dreptate mereu, Primu-l pun sufletul meu

    Am MNDRIE !

    Nu vreau ca s m jertfesc i din nimicuri crtesc, Pe Dumnezeu necjesc

    Am MNDRIE !

    Nu-s deloc samarinean Cu strini sau de alt neam, Sunt robit i de-un mic ban

    Am MNDRIE.

    M prefac c sunt tcut mi ascund sufletul slut,

    De nimeni nu vreau s-ascult Am MNDRIE !

    Privesc pe muli cu dispre

    Doar voia mea are pre, Uit uor de-acel Jude

    Am MNDRIE !

    Am gnduri de viclenie mi pun uor partea mie,

    Iar n suflet am mnie Am MNDRIE !

    mi pierd repede rbdarea Nu pot suferi mustrarea,

    Nici s ofer sincer iertarea Am MNDRIE !

    Gndesc ru i bnuiesc Suspectez i viclenesc, Multe mi nchipuiesc

    Am MNDRIE !

    Simt permanenta nevoie S mi fac propria voie,

    S mi fie bine mie Am MNDRIE !

    n gnd, rar sau des mi spun

    C am suflet de om bun, Cum c am fapte plcute

    Lumea-mi datoreaz multe.

    M gdil gndul de sine C am fcut i eu bine,

    ns uit repede eu Bun, face doar DUMNEZEU.

    Acelora ca i mie

    Ce n suflet au Mndrie, Le spun prerea-mi tardiv

    Dumnezeu ne st-mpotriv ! (I Petru 5,5)

    Ades m ndreptesc Alii mult mai mult greesc,

    Cu greu pot s m ciesc Am MNDRIE !

    O putoare de pcate

    O duc zi de zi n spate, Voi muri clar pe vecie

    Am MNDRIE !

    Mndria este mama viciilor, din pricina creia si diavolul s-a fcut diavol, nefiind astfel mai nainte (Sf. Isaac Sirul).

    Toate pcatele sunt urte naintea lui Dumnezeu, dar cel mai urcios pcat este mndria (Sf. Antonie cel Mare).

    Mndria este ntia nscut a mortii. Ea a omort pe ngeri n cer si pe Adam pe pmnt (Sf. Grigorie Dialogul).