Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive

Colecþie coordonatã deSimona Reghintovschi

Puterea_integratoare_pt_BT_248pg.qxp 11/14/2011 9:56 AM Page 1


Brad A. AlfordAaron T. Beck

Traducere din engleză de Sofia Manuela Nicolae

Puterea integratoare apsihoterapiei cognitive


Editori:SILVIU DRAGOMIRVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:MAGDALENA MÃRCULESCU

Coperta:FABER STUDIO

Redactor:VICTOR POPESCU

Director producþie:CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:EUGENIA URSU

Corecturã:RODICA PETCULORINA CHIÞAN

Titlul original: The Integrative Power of Cognitive TherapyAutori: Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck

Copyright © 1997 The Guilford PressA Division of Guilford Publications, Inc., New York, USA.

Copyright © Editura Trei, 2011pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, BucureºtiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected]

ISBN: 978–973–707–563–5

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiALFORD, BRAD A.

Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive / Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck ; trad.: Sofia Manuela Nicolae. - Bucureºti : Editura Trei, 2011

Bibliogr.ISBN 978–973–707–563–5

I. Beck, Aaron T.II. Nicolae, Sofia Manuela (trad.)

615.851


Numeroșilor critici și cercetătoridedicaţi ale căror analize și comentariiincisive au contribuit la evoluţia neîn-treruptă a terapiei și teoriei cognitiveși ne-au impulsionat în scrierea acesteicărţi.



Cuprins

9 Mulţumiri11 Introducere

21 Partea I. Teoria și metateoria terapiei cognitive23 Capitolul unu. Teoria25 Dezvoltări timpurii ale teoriei cognitive26 Tezele de bază ale teoriei cognitive31 Direcţii și probleme teoretice39 Direcţii viitoare47 Capitolul doi. Metateoria48 Natura teoriei56 Cauze59 Natura cogniţiei62 Cogniţia ca punte între clinică și teorie64 Cogniţie și „relaţie terapeutică“68 Concluzii69 Capitolul trei. Medierea cognitivă a consecinţelor70 Conflicte temporale ale consecinţelor85 Cum mediază cogniţia consecinţele93 Concluzii

97 Partea a II-a. Terapia cognitivă și integrativismul psihoterapeutic

99 Capitolul patru. O analiză a concepţiei (ideologiei) integrativiste


Brad A. Alford ºi Aaron T. Beck

100 Probleme ale ideologiei integrativiste115 Soluţii oferite de terapia cognitivă120 Concluzii121 Capitolul cinci. Teoria cognitivă ca

teorie integrativă pentru demersul clinic122 Rolul teoriei125 Criterii pentru o teorie știinţifică139 Terapie cognitivă și integrare teoretică141 Concluzii

143 Partea a III-a. Terapia cognitivă ca terapie integrativă: exemple din teorie și aplicaţii clinice

145 Capitolul șase. Tulburarea de panică: convergenţa modelului condiţionării cu cel cognitiv

146 Modele ale tulburării de panică: condiţionare și cogniţie158 Compatibilitatea modelului condiţionării cu cel cognitiv169 Către o teorie psihologică unificată a tulburării de panică171 Capitolul șapte. Schizofrenia și alte tulburări psihotice172 Evaluarea idiografică175 Încorporarea cercetării fundamentale:

exemplul reactanţei psihologice177 Distanţarea sau inversarea perspectivei179 Conţinutul cognitiv și prelucrarea cognitivă183 Contextul interpersonal185 Focalizarea asupra emoţiilor189 Nivelul emoţiilor exprimate și stresul interpersonal191 Focalizarea asupra conceptului de sine194 Validitatea Ecologică197 Statutul empiric al tratamentelor cognitive:

o trecere în revistă

203 Epilog207 Bibliografie


Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive �Mulþumiri

Mulþumiri

Am dori să mulţumim pentru reacţiile și sugestiile lor com-petente acelora care au citit versiuni timpurii ale manuscrisului,printre care Dave Clark, Bob Leahy, Dave Haaga, Jim Buchanan,Ruth Musetto, Tom Smith și Geary Alford. Vince Merkel a asi-gurat asistenţa tehnică pentru producerea suporturilor electro-nice. Tim Cannon, Anne Baldwin și Rob Brennan ne-au ajutat săpregătim figurile pentru Capitolele 1 și 6. Rochelle Serwator, re-dactor la Editura Guilford, a adus multe observaţii perspicace,înlesnind, astfel, finalizarea la termen a acestui volum. MarySprayberry și William Meyer, de asemenea din cadrul Guilford,au ajutat la desfășurarea procesului de producţie. În cele dinurmă, Cheryl și Jason Alford au oferit echilibrul și perspectivacare au permis acestei cărţi să crească de-a lungul timpului,adăugând, probabil, un strop de creativitate scrierii acestei cărţi.



Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive � Introducere

Introducere

Cu ceva timp în urmă, s-a sugerat că temeinicia doveziloraduse în sprijinul terapiei cognitive îi garanta acesteia admite-rea în „arena dezbaterilor“, alături de terapia comportamentalăși de psihanaliză (Beck, 1976). De atunci (până în 1993), peste 120de teste empirice au susţinut eficacitatea terapiei cognitive (Hol-lon & Beck, 1994), iar aceasta a fost aplicată într-o impresionan-tă serie de tulburări.

Deși această propunere a fost contestată de critici (Coyne,1994), terapia și teoria cognitivă nu numai că reprezintă o abor-dare eficace și coerentă, ci pot servi inclusiv drept paradigmăunificatoare sau „integrativă“ pentru psihopatologie și psihote-rapia eficace (Alford, 1995; Alford & Norcross, 1991; Beck,1991a). Principalul scop al acestui volum este acela de a clarifi-ca aspectele considerate cele mai relevante pentru terapia cog-nitivă ca terapie integrativă — cu alte cuvinte, ca sistem de psi-hoterapie care îndeplinește ţelurile sau obiectivele integrăriipsihoterapeutice. Aceste aspecte cuprind: natura și criteriile in-tegrativismului psihoterapeutic; coerenţa teoretică în cadrul miș-cării integrativismului psihoterapeutic; relaţia terapiei cogniti-ve cu mișcarea integrativistă; dimensiunile interioare ale terapieiși teoriei cognitive comparativ cu dimensiunile sale exterioare



12 (de mediu); natura conștiinţei și cogniţiei umane; rolul factori-lor interpersonali (inclusiv al „relaţiei terapeutice“) în procesulși rezultatul psihoterapiei; și probleme filosofice și teoretice con-temporane în terapia cognitivă. Elaborând toate aceste aspecte,arătăm că am ajunge la o formă de reducţionism dacă am con-sidera că terapia cognitivă se focalizează doar pe dimensiuni în-guste precum comportament versus cogniţie; afectivitate versuscogniţie; orientare asupra prezentului versus orientare asupratrecutului; tratament pe termen scurt versus tratament pe ter-men lung; tehnici versus relaţie; conștient versus inconștient;gânduri automate versus concept de sine; conţinut cognitiv ver-sus prelucrare cognitivă eronată; și atenţie acordată dimensiu-nilor interioare versus atenţie acordată dimensiunilor exterioa-re sau „de mediu“.

În ceea ce privește încorporarea unor teze opuse în teoria șiterapia cognitivă, gândiţi-vă, de exemplu, la principiile empi-rismului britanic, care stau la baza terapiei comportamentale(Fishman & Franks, 1992). Cele patru principii filosofice funda-mentale ale empirismului pot fi privite ca polarităţi, în care fie-care teză necesită o antiteză pentru a constitui o imagine com-pletă. În teoria cognitivă, astfel de polarităţi sunt încorporateîntr-o paradigmă coerentă (după cum se va vedea în Partea I aacestei cărţi). De exemplu, teoria cognitivă sugerează că: (1) cu-noașterea nu provine numai din experienţă, ci este influenţatăși de structura sistemului nervos al organismului; (2) procedu-rile știinţifice nu se bazează numai pe observaţie, ci forma lorse datorează inclusiv teoriei specifice la care aderă experimen-tatorul care elaborează procedurile; (3) mintea unui copil nu esteîn întregime o tabula rasa, ci, mai degrabă, deţine niște potenţia-lităţi restrânse pentru memorie, procesare și viteză de calcul, ca



13și tendinţe de a acorda atenţie anumitor stimuli din mediu și dea-i ignora pe alţii; și (4) conștiinţa nu poate fi în totalitate redu-să la o „chimie mentală“, de vreme ce părţile sale componentenu pot explica proprietăţile emergente (cf. Fishman & Franks,1992, p. 161).

Pe măsură ce orizontul teoriei și terapiei cognitive se extinde,evoluează și focalizarea cognitivă a tratamentului. În loc să adop-te o poziţie dihotomică, terapeuţii formaţi în terapia cognitivăașază fiecare tulburare și caracteristică a pacientului de-a lungulunui continuum al dimensiunilor descrise mai sus. Tulburări di-ferite, tot mai multe și mai severe, sunt tratate acum prin tera-pie cognitivă; tratamentul fiecărei tulburări necesită domenii spe-cifice de competenţă. În tratamentul tulburărilor grave (precumtulburările de personalitate, schizofrenia sau tulburarea de pa-nică), strategiile și tehnicile cognitive nu pot fi implementate înacelași fel ca în tulburările clinice ușoare spre moderate. Terape-uţii cognitiviști și-au diversificat acum formele de tratament, in-cluzând terapia de grup și familială. Strategiile de tratament auevoluat în mod natural și au devenit mai specializate, în compa-raţie cu formulările mai timpurii.

În acest volum, încercăm să clarificăm anumite aspecte com-plicate ale teoriei cognitive clinice. Arătăm, de asemenea, cumterapia cognitivă, așa cum a fost concepută și practicată de ini-ţiatorii săi, reprezintă o paradigmă integratoare a demersului cli-nic. În acest scop, ne oprim mai întâi asupra unei serii de pro-bleme teoretice și metateoretice necesare pentru clarificareanaturii multidimensionale a terapiei cognitive (Partea I); discu-tăm apoi relaţia dintre curentul integrativist din psihoterapie șiterapia cognitivă (Partea a II-a); în cele din urmă, ne concentrămasupra tratamentului unor tulburări clinice complicate, pentru a



14 exemplifica natura integratoare a teoriei și practicii cognitive cli-nice (Partea a III-a).

Partea I este intitulată „Teoria și metateoria terapiei cogniti-ve“ și cuprinde trei capitole. Capitolul I, „Teoria“, arată cum te-rapia cognitivă reprezintă, în fond, aplicarea teoriei cognitivepentru un domeniu particular. Teoria cognitivă asociază tulbu-rările clinice cu anumite variabile cognitive și cuprinde un setcomplet de principii sau axiome. În acest capitol, trecem în re-vistă dezvoltarea timpurie a teoriei și terapiei cognitive, furni-zăm tezele de bază ale teoriei și discutăm câteva direcţii și pro-bleme teoretice. Capitolul 2, „Metateoria“, clarifică o serie deaspecte interrelaţionate, printre care: (1) natura teoriei; (2) tipu-rile de „cauze“; (3) natura cogniţiei; (4) cogniţia ca punte întreclinică și teorie; respectiv (5) cogniţie și relaţie terapeutică.

Capitolul 3, „Medierea cognitivă a consecinţelor“, se focali-zează în principal asupra unui aspect al teoriei behavioriste carepoate fi asociat unei conceptualizări cognitive — și anume, ele-mente temporale din psihopatologie (de exemplu, felul în careacţiunile unei persoane ajung să fie influenţate de consecinţeleîndepărtate, mai degrabă decât de consecinţele imediate). Unprincipiu psihologic bine stabilit este acela potrivit căruia conse-cinţele imediate ale comportamentului (comparativ cu cele înde-părtate) exercită o influenţă relativ mai mare asupra probabi-lităţii răspunsurilor similare viitoare. Ţinând cont de studiileexperimentale asupra învăţării și de observaţia clinică, avan-săm o teză asupra conflictelor psihopatologice cu privire la con-secinţe — mai exact, este vorba despre conflicte între rezultate-le pe termen scurt (imediate) și rezultatele pe termen lung(îndepărtate). Luăm în considerare felul în care anumite con-structe teoretice ale terapiei cognitive explică rezolvarea unor



15astfel de conflicte. Procedând astfel, descriem o perspectivă te-oretică integratoare, în care se consideră că procesele automa-te, conștiente și metacognitive sunt controlate de sisteme cog-nitive distincte.

Fiecare dintre noi a mai scris până acum despre natura inte-gratoare a terapiei cognitive. În Partea a II-a a acestui volum, in-titulată „Terapia cognitivă și integrativismul psihoterapeutic“,dezvoltăm mai pe larg câteva direcţii de gândire referitoare laacest aspect. Procedând astfel, schiţăm numeroasele obstacoleîntâmpinate în asocierea unor sisteme consacrate de psihotera-pie sau în împrumutul de la acestea, în scopul elaborării de noisisteme psihoterapeutice integrative (vezi A. A. Lazarus, 1995a).Ne ocupăm simultan de: (1) provocările adresate orientărilorconsacrate de către integraţioniști; (2) concepţiile eronate despreterapia cognitivă (vezi Gluhoski, 1994; Weishaar, 1993, Cap. 4).Pentru a înţelege mai clar în ce fel terapia cognitivă este o orien-tare „integrativă“ sau „unificatoare“, trecem în revistă câteva as-pecte relevante și câteva controverse din cadrul curentului inte-grativist din psihoterapia contemporană.

În Capitolul 4, „O analiză a concepţiei (ideologiei) integrati-viste“, prezentăm o analiză critică a eforturilor contemporane deintegrare a psihoterapiilor. Sunt descrise câteva probleme fun-damentale, interrelaţionate, survenite în calea obiectivului ela-borării unor noi terapii integrative prin combinarea elementelorterapiilor „pure“: (1) probleme legate de schiţarea criteriilor pen-tru integrarea psihoterapiilor; (2) probleme de definire și speci-ficitate; (3) înţelegerea practicilor integrativiste pornind de lacercetare; (4) semnificaţii multiple ale „integrativismului psiho-terapeutic“; (5) agende urmărite prin integrarea la nivelul psiho-terapiei; (6) lipsa de apreciere a importanţei controverselor între



16 specialiști; (7) atașamentul slab faţă de teoriile știinţifice; și (8)ambiguităţi teoretice privind abordarea integrării din perspec-tiva factorilor comuni. În cele din urmă, arătăm cum terapia cog-nitivă s-a ocupat de multe dintre aceste aspecte oferind atât unlimbaj comun pentru demersul clinic, cât și un eclectism meto-dologic a cărui coerenţă a fost asigurată de teoria cognitivă (veziA. A. Lazarus, 1995a). Acest capitol tratează, de asemenea, natu-ra acestui eclectism, focalizându-se asupra întrebării dacă psiho-terapia poate fi cu adevărat „ateoretică“. În știinţă, direcţia sprecare se îndreaptă o disciplină este determinată de organizareaobservărilor sistematice; totuși, înseși aceste observaţii sunt, larândul lor, produse ale perspectivelor teoretice ale cercetătorilordintr-un context cultural dat. Este tratată deosebirea dintre tera-pia cognitivă și eclectismul metodologic. Se arată că terapia cog-nitivă pune accentul atât pe validitatea externă (adică pe gene-ralizare), cât și pe coerenţa teoretică. În Capitolul 5, „Terapiacognitivă ca teorie integrativă pentru demersul clinic“, trecem înrevistă (1) rolul teoriei; (2) criteriile pentru ca o teorie să fie ști-inţifică; (3) eforturile de integrare teoretică.

Partea a III-a, „Terapia cognitivă ca terapie integrativă: exem-ple din teorie și aplicaţii clinice“, se axează asupra ilustrărilorclinice și teoretice ale naturii integratoare a terapiei cognitive.Tulburarea de panică (Capitolul 6), precum și schizofrenia și altetulburări psihotice (Capitolul 7) sunt selectate pentru a fi exami-nate aici; totuși, nenumărate alte tulburări ar fi putut la fel debine servi drept exemplu. În cadrul terapiei cognitive a tulbură-rii de panică și a tulburărilor psihotice sunt furnizate o nouă con-ceptualizare și semnificaţii alternative ale simptomelor. Ambeleaplicaţii sunt susţinute de o diversitate de date și observaţii, iarinformaţia este explicată într-un mod accesibil (Beck, 1994).



17În ceea ce privește alegerea tulburării de panică, necesitateaunei explicaţii teoretice a componentelor tratamentului eficaceîn cazul acesteia este și mai puternică, dat fiind raportul Institu-tului Naţional de Sănătate Mentală din SUA referitor la eficaci-tatea terapiei cognitive a tulburării de panică. (Sargent, 1990).Ipotezele cognitiviștilor (și ale majorităţii teoreticienilor contem-porani ai învăţării) susţin că procesele terapeutice subiacentesunt de natură cognitivă. Capitolul 6, „Tulburarea de panică:convergenţa modelului condiţionării cu cel cognitiv“, ridicăaceastă problemă teoretică importantă într-o manieră integratoa-re: mai precis, prezintă efortul preliminar de integrare a teorieicondiţionării clasice și operante cu teoria cognitivă. Tulburareade panică este utilizată pentru a structura discuţia asupra simi-litudinii dintre aceste teorii. Sunt trecute în revistă modele con-temporane ale condiţionării clasice și operante aplicate în cazultulburării de panică, inclusiv cu referire la dobândirea și menţi-nerea reacţiei de panică. Sunt prezentate aspecte ale evaluării de-scrierii și reformulării principiilor de învăţare, precum și moda-litatea în care teoria cognitivă integrează cele două nivelefundamentale de semnificaţie (obiectiv/public și subiectiv/pri-vat) și evită dualismul cartezian.

Îndreptându-se spre o patologie mai severă, Capitolul 7, „Schi-zofrenia și alte tulburări psihotice“, acordă o atenţie deosebită te-oriei, evaluării și tratamentului acestor stări invalidante. Acestetulburări cronice constituie provocări aparte pentru terapeutulcognitivist, iar gradul lor de complexitate ilustrează și mai binecaracterul unificator sau „integrativ“ al terapiei. Acest domeniureprezintă una dintre cele mai recente arii de explorare pentrudemersul terapiilor cognitive. Astfel, abordarea cognitivă prezen-tată aici constituie o „avangardă“ a aplicaţiilor posibile.



18 Deși sperăm că acest volum va fi deosebit de util pentru cer-cetători (și pentru studenţii din ciclul superior care se speciali-zează în domeniul psihologiei clinice), un alt public-ţintă îl re-prezintă psihoterapeuţii practicieni. Pe bună dreptate, mulţispecialiști simt nevoia unei paradigme extinse (dar coerente) caresă le ghideze munca de zi cu zi cu pacienţii. După cum arătămîn paginile care urmează, teoria cognitivă oferă o astfel de para-digmă. Vom demonstra că teoria cognitivă clinică este formatădintr-un set complex de perspective teoretice și metateoreticeadaptate cerinţelor curente ale demersului terapeutic. Iată câte-va exemple:

1. Terapeuţii cognitiviști nu exclud și nu pot exclude (potrivitsferei clasice de aplicare a terapiei cognitive) din ședinţele de te-rapie persoanele apropiate de pacient, atunci când în acuzeleacestuia predomină conflictele interpersonale.

2. Contextele de mediu nu pot fi ignorate în acele cazuri încare o conceptualizare cognitivă indică interpretări personale ero-nate ale consecinţelor comportamentale (de exemplu, relaţii răs-puns-întărire) sau conflicte concrete între consecinţele pe termenscurt și cele pe termen lung în cadrul acestor contexte.

3. Când evaluarea clinică relevă o traumă timpurie nerezol-vată în relaţia cu persoanele apropiate, terapia cognitivă clasicănu neglijează abordarea aspectelor inconștiente.

Adesea, se consideră în mod incorect că aceste trei exemplefac parte exclusiv din domeniile psihoterapiilor interpersonale,comportamentale, respectiv psihodinamice. Dimpotrivă, în acestvolum arătăm că terapia cognitivă oferă un cadru teoretic unifi-cator în care tehnicile clinice ale altor abordări psihoterapeutice



19consacrate, validate, pot fi încorporate în mod adecvat. Asimi-lând tehnicile a căror eficacitate a fost dovedită, și care sunt com-patibile din punct de vedere teoretic cu perspectiva cognitivistă,terapia cognitivă oferă demersului clinic o paradigmă coerentăși în continuă dezvoltare.



Partea I

Teoria ºi metateoria terapiei cognitive



Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive � Teoria

CAPITOLUL UNU

Teoria

Teoria cognitivă tratează maniera în care procesele cognitivesunt implicate în psihopatologie și în psihoterapia eficace. Deșise admite că perspectiva „biopsihosocială“ este utilă în teoreti-zarea sistemelor complexe, teoria cognitivă se focalizează în prin-cipal asupra factorilor cognitivi implicaţi în psihopatologie și psi-hoterapie. Cu atât mai mult, conceptele cognitive completează(și pot chiar să înglobeze) concepte precum „motivaţia incon-știentă“ din teoria psihanalitică și „întărirea“ sau „condiţiona-rea“ din behaviorism.

În teoria care stă la baza terapiei cognitive, natura și funcţiaprelucrării informaţiei (de exemplu atribuirea de semnificaţie)constituie cheia de înţelegere a comportamentului dezadaptativși a proceselor terapeutice constructive. Teoria cognitivă a psi-hopatologiei descrie într-un mod caracteristic natura ideilor care,atunci când sunt activate în anumite situaţii, sunt dezadaptati-ve sau disfuncţionale. Aceste idiosincrasii pot fi considerate dreptniște „teorii“ informale, personale. Conceptualizarea cognitivăa psihoterapiei oferă strategii de corectare a unor asemenea idei.Astfel, cadrul teoretic al terapiei cognitive constituie o „teorie ateoriilor“; este o teorie formală a efectelor teoriilor personale(informale) sau ale interpretărilor realităţii. În această privinţă,



24 teoria cognitivă clinică se suprapune într-o oarecare măsură te-oriei constructelor personale, elaborată de George Kelly (Kelly,1955).

Teoria este esenţială în demersul clinic. S-a conchis recent căteoria cognitivă constituie o teorie unificatoare a psihoterapiei șia psihopatologiei (Alford & Norcross, 1991; Beck, 1991a). Dupăcum vom arăta în detaliu în Partea a II-a, noi suntem de părerecă structurile teoretice ale psihoterapiei eficace trebuie să ordo-neze componentele terapeutice (tratamentele) și variabilele psi-hologice relevante într-un sistem psihoterapeutic care să consti-tuie un model coerent pentru demersul clinic general. Spredeosebire de abordările medicale, dacă un terapeut dorește săadministreze intervenţii într-o manieră care facilitează colabora-rea și responsabilizarea pacientului, practica psihoterapeuticătrebuie să fie compatibilă cu „teoria“ pacientului. O astfel de co-laborare permite terapeutului să pătrundă în lumea pacientului,folosind propriul limbaj și context cultural al pacientului și îm-părtășindu-i, totodată, perspectiva cognitivă. În acest fel, terapiacognitivă îi permite persoanei (prin temele pentru acasă conce-pute împreună) să testeze teoria cognitivă în contextul mediuluisău natural și al credinţelor sale.

Coerenţa practicii terapeutice este necesară pentru colabora-re. Pacienţii trebuie să înveţe cum se obţine ameliorarea, pentrua se considera drept niște parteneri (colaboratori) în cadrul de-mersului terapeutic. Pentru a-și instrui astfel pacienţii, terapeu-ţii trebuie să posede ei înșiși o explicaţie teoretică a diverselortehnici terapeutice. Altfel, nu există o structură coerentă pe caresă se bazeze procesul de colaborare. Mai mult, în lipsa teoriei,practica psihoterapiei devine un exerciţiu pur tehnic, văduvit deorice bază știinţifică. Această problemă este recunoscută de cele


Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive � Teoria

25mai riguroase comisii de specialitate care certifică înaltele com-petenţe în activitatea clinică. De exemplu, în Manualul pentru exa-minări orale al Comitetului American de Psihologie Aplicată(ABPP — American Board of Professional Psychology) este sti-pulat în mod explicit că, pentru a obţine recunoașterea ABPP, unpsiholog trebuie să trateze sau să facă recomandări „într-o ma-nieră cu sens și consecventă, susţinută de un set coerent de prin-cipii“ (ABPP, 1996, p. 3). (Deși „un set de principii“ diferă de oteorie formală, este greu de imaginat cum poate fi elaborat unset de principii coerente în lipsa unor teorii știinţifice și valida-te empiric ale psihopatologiei și psihoterapiei. Cu siguranţă, s-arpărea că acesta este cazul în demersul clinic obișnuit, în cadrulmodelului cercetător/practician.)

Terapia cognitivă reprezintă aplicarea teoriei cognitive a psi-hopatologiei la cazul individual. Teoria cognitivă asociază diver-sele tulburări psihiatrice cu variabile cognitive concrete și cu-prinde un set formal, cuprinzător de principii sau axiome(schiţate în continuare). Acest capitol acoperă următoarele aspec-te ale terapiei și teoriei cognitive: (1) dezvoltarea timpurie a te-oriei; (2) tezele de bază ale teoriei; (3) direcţii și probleme teore-tice; (4) direcţii viitoare.

Dezvoltãri timpurii ale teoriei cognitive

Rădăcinile istorice ale terapiei cognitive, apărută în 1956, potfi rezumate după cum urmează. Aaron Beck, încercând să găseas-că niște baze empirice pentru anumite teoretizări psihodinamiceale depresiei (pe care Beck le considera corecte la vremea aceea),a descoperit unele anomalii — fenomene incompatibile cu mo-delul psihanalitic. Mai precis, concepţia psihanalitică (Freud,


Documents

Puterea integratoare a psihoterapiei cognitive