18
1 Teoria istoriei. Cursul 1 - se poate vorbi de o criză a disciplinei istorice ? criză e un termen relative, pt că putem vorbi de o criză a cunoaşterii în general - trecutul e o succesiune de prezenturi trăite; noi îl percepem ca timp trecut; prejudecata trecutului - istoria postmodernă oferă o multiplicitate de direcţii la nivelul discursului istoriografic; condiţia postmodernă – condiţie relaxată a istoricului Obiectul de studiu al teoriei istoriei - se plasează la întâlnirea dintre filosofia istoriei şi i storiografie; teoria istoriei cuprinde câteva reflecţii şi meditaţii asupra locului şi rolului pe care istoria îl ocupă printre celelalte domenii ale cunoaşterii umane - în egală măsură, teoria istoriei se ocupă fragmentar de analiza unor concepte precum: * timpul istoric * adevărul istoric * obiectivitate/subiectivitate în scrisul istoric * relaţiile scris istoric – celelalte domenii de cercetare * discurs istoric CUM se scrie despre trecut şi nu CE se scrie despre trecut * raportul scris istoric politica/ideologia epocii - cercetarea istorică presupune dincolo de trecutul propriu-zis, dincolo de metodologie, şi o serie de noţiuni, concepte, definiţii, care au un înalt grad de generalitate şi problematizare, iar aceste noţiuni, concepte şi definiţii reprezintă achiziţii, acumulări provenite din teoria generală a cunoaşterii şi achiziţii, acumulări teoretice extrase din practica cercetării şi investigaţiei istorice - de-a lungul timpului au apărut reflecţii teoretice care susţineau necesitatea ca istoricul să aibă şi cunoştinţe de filosofie istorică; astfel, istoricul şi filosoful istoric francez Henri I.Marrou spunea că „în cercetarea istorică nu se poate intra dacă istoricul nu e şi filosof, adică dacă nu a reflectat asupra naturii istoriei şi asupra condiţiei istoricului” - de aceea, azi se vorbeşte de „spaţiile ontologice” ale istoricului; aceste spaţii ontologice sunt elementele precedente, bagajul, instrumentarul teoretic al istoricului; au apărut din nevoia de a răspunde la câteva întrebări pe care scrisul istoric conştient şi le-a pus de-a lungul vremii Q1: de ce istoricii care sunt contemporani dau interpretări diferite aceluiaşi eveniment? Q2: de ce există o selecţie subiectivă a faptelor, evenimentelor studiate de istorici? Q3: dacă acceptăm existenţa acestor precedente subiective, este istoria o ştiinţă sau o artă? Q4: e istoricul capabil să transmită adevărul despre trecut în integralitatea lui sau poate el transmite un adevăr nealterat, nedistorsionat asupra subiectului studiat? - toate aceste întrebări au fost puse în secolul XX, după experienţa istoriei pozitiviste - perioada pozitivistă în definiţia lui I.H.Marrou era o epocă în care „scrisul istoric se afla în faza inocenţei” – adică, nu au existat reflecţii asupra statutului scrisului ist oric, a rolului istoricului; exista „amorţeala în care pozitivismul i -a menţinut foarte mult pe istorici”; nu au existat meditaţii teoretice ale istoricilor, ce nu au avut nelinişti metodologice * „religia” izvorului istoric, SURSA; totul era arhivă, sursă - fiecare societate lasă pentru memoria posterităţii doar ceea ce doreşte ea, ce crede ea că trebuie reţinut; livrează o imagine favorabilă, lasă în arhive doar ce vrea ea - „mistica arhivelor” a fost întreţinută de pozitivism; când istoria dorea să fie o ştiinţă – în secolul XIX, dominat de scientism - prima criză a scientismului: sf XIX, început de sec XX, a doua criză a scientismului: postmodernismul

Radosav:Teoria Istoriei

Embed Size (px)

DESCRIPTION

cursul de la teoria istoriei

Citation preview

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 1 - se poate vorbi de o criz a disciplinei istorice ? criz e un termen relative, pt c putem vorbi de o criz a cunoaterii n general - trecutul e o succesiune de prezenturi trite; noi l percepem ca timp trecut; prejudecata trecutului - istoria postmodern ofer o multiplicitate de direcii la nivelul discursului istoriografic; condiia postmodern condiie relaxat a istoricului Obiectul de studiu al teoriei istoriei - se plaseaz la ntlnirea dintre filosofia istoriei i istoriografie; teoria istoriei cuprinde cteva reflecii i meditaii asupra locului i rolului pe care istoria l ocup printre celelalte domenii ale cunoaterii umane - n egal msur, teoria istoriei se ocup fragmentar de analiza unor concepte precum:

    * timpul istoric * adevrul istoric * obiectivitate/subiectivitate n scrisul istoric * relaiile scris istoric celelalte domenii de cercetare * discurs istoric CUM se scrie despre trecut i nu CE se scrie despre trecut * raportul scris istoric politica/ideologia epocii

    - cercetarea istoric presupune dincolo de trecutul propriu-zis, dincolo de metodologie, i o serie de noiuni, concepte, definiii, care au un nalt grad de generalitate i problematizare, iar aceste noiuni, concepte i definiii reprezint achiziii, acumulri provenite din teoria general a cunoaterii i achiziii, acumulri teoretice extrase din practica cercetrii i investigaiei istorice - de-a lungul timpului au aprut reflecii teoretice care susineau necesitatea ca istoricul s aib i cunotine de filosofie istoric; astfel, istoricul i filosoful istoric francez Henri I.Marrou spunea c n cercetarea istoric nu se poate intra dac istoricul nu e i filosof, adic dac nu a reflectat asupra naturii istoriei i asupra condiiei istoricului - de aceea, azi se vorbete de spaiile ontologice ale istoricului; aceste spaii ontologice sunt elementele precedente, bagajul, instrumentarul teoretic al istoricului; au aprut din nevoia de a rspunde la cteva ntrebri pe care scrisul istoric contient i le-a pus de-a lungul vremii Q1: de ce istoricii care sunt contemporani dau interpretri diferite aceluiai eveniment? Q2: de ce exist o selecie subiectiv a faptelor, evenimentelor studiate de istorici? Q3: dac acceptm existena acestor precedente subiective, este istoria o tiin sau o art? Q4: e istoricul capabil s transmit adevrul despre trecut n integralitatea lui sau poate el transmite un adevr nealterat, nedistorsionat asupra subiectului studiat? - toate aceste ntrebri au fost puse n secolul XX, dup experiena istoriei pozitiviste - perioada pozitivist n definiia lui I.H.Marrou era o epoc n care scrisul istoric se afla n faza inocenei adic, nu au existat reflecii asupra statutului scrisului istoric, a rolului istoricului; exista amoreala n care pozitivismul i-a meninut foarte mult pe istorici; nu au existat meditaii teoretice ale istoricilor, ce nu au avut neliniti metodologice * religia izvorului istoric, SURSA; totul era arhiv, surs - fiecare societate las pentru memoria posteritii doar ceea ce dorete ea, ce crede ea c trebuie reinut; livreaz o imagine favorabil, las n arhive doar ce vrea ea - mistica arhivelor a fost ntreinut de pozitivism; cnd istoria dorea s fie o tiin n secolul XIX, dominat de scientism - prima criz a scientismului: sf XIX, nceput de sec XX, a doua criz a scientismului: postmodernismul

  • 2

    - istoria nu e o explicaie; exist zone inexplicabile, ntmpltorul, zone ce nu pot fi cuantificate, reduse la nivelul unor formulri logice; istoria presupune nelegere nelegi omul trecutului; un model comprehensiv - pozitivismul s-a aflat ntr-o stare de servitute fa de izvoare; nu a avut posibilitatea s produc deliberri teoretice asupra istoriei i a trecutului Istoria ntre teoria cunoaterii i teoria comunicrii - analiza cunoaterii n domeniul istoriei s in cont de aspectele legate n general de teoria cunoaterii n tiinele umane - cunoaterea include 3 elemente 1. SUBIECTUL cunosctor istoricul 2. OBIECTUL cunoaterii realitatea trecut 3. CUNOATEREA ca produs al procesului cognitiv, adic al interaciunii dintre SUBIECT i OBIECT 1. SUBIECTUL cunosctor - s-a pus accent pe subiectul cunosctor, pe istoric, elaborndu-se un model idealist de cunoatere, n sensul c, proclamnd rolul important al subiectului cunosctor realitatea istoric e n cele din urm un produs al subiectului cunosctor - trecutul se livreaz doar de ctre istoric, trecutul exist n msura n care scriem despre el 2. OBIECTUL cunoaterii - se supraliciteaz realitatea istoric; s-a elaborat un model de cunoatere construit pe teoria reflectrii, adic: realitatea depete subiectul cunosctor, rolul acestuia reducndu-se la unul contemplativ - cunoaterea istoric e descrierea realitii istorice DAR putem noi se o descriem perfect? Putem scana trecutul? 3. se elaboreaz un model de cunoatere n care att subiectul ct i obiectul cunoaterii dein un rol important cunoaterea n istorie e rezultatul unui proces cognitiv, n care obiectul cunoaterii interacioneaz cu subiectul cunosctor - cunoaterea trecutului e o parte a procesului general de cunoatere a lumii i a realitii nconjurtoare; de aceea i scrisul istoric se poate plasa n raportul produsul cunoaterii tiin - tiina ca tiin a lumii i naturii e rezultatul cunoaterii, e codificarea cunoaterii ntr-un sistem de noiuni, concepte, legiti, axiome - ntre cunoatere i tiin s-a instituit un raport de reciprocitate; tiina depinde de procesul cunoaterii, pentru c fr procesul cunoaterii nu exist efecte ale cunoaterii, efecte care formeaz consistena tiinei; pe de alt parte, procesul cunoaterii e bazat pe achiziiile tiinifice existente; aceste achiziii devin la rndul lor puncte de plecare pentru o nou cunoatere (Interaciunea A-B rezult efecte ale cunoaterii, ce sunt condificate n legi, axiome; se obine de fapt sinteza unui proces de cunoatere, ce formeaz consistena tiinei )

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 2 Particularitile cunoaterii n istorie - spre deosebire de celelalte tiine, cunoaterea istoriei are dou nivele de cuprindere a obiectului cercetrii 1. cunoaterea istoriei n sens larg, cotidian - cunoaterea istoriei ce presupune memorie individual, autobiografia, istoria familiei, scrisori, documente personale ce vorbesc de trecutul nostru, al familiei; a ctigat n importan n condiiile postmodernismului, dup discursul uniformizator promovat de modernism; * regim de istoricitate matematizat, foarte limpede; legitimarea prezentului prin comemorarea trecutului; discurs istoric logic, pentru c era construit, asemenea unui joc de domino regim de istoricitate plin de lineariti; presupune un discurs tare DAR cunoaterea de tip cotidian schimb lucrurile; nu mai e totul btut n cuie, nimic nu e clar, nici mcar viitorul nu poate fi previzibil; istoria are o geometrie variabil, nu e uniform, nu e asemenea istoriei oficiale - s nu negm existena legitilor n istorie, dar s nu le absolutizm 2. discursul oficial, tare, instituionalizat - se bazeaz pe surse indirecte (scrise: documente, achiziii istoriografice, cunotine din alte domenii) i directe (arheologice, etnografice) - spre deosebire de tiinele exacte, cunoaterea istoriei nu parcurge itinerarul de la cauz la efect; cunoaterea n tiinele exacte e de tip PROGNOTIC (de la cauz la efect), dar n istorie avem o cunoatere dinspre efect spre cauz (de tip POSTGNOTIC); n tiinele exacte cunoaterea presupune investigaii i experimente, simulri n urma crora apare efectul; n istorie, cunoaterea pornete de le evenimente, procese, fapte istorice, ncercnd s descifreze apoi cauzele, motivaiile, mecanismele de manifestare, de construcie a faptelor istorice - cunoaterea n tiinele exacte e de tip AFERENT (de jos n sus, de la simplu la complex), iar n istorie e de tip INFERENT (plecm de la fapte, pe care le disecm) - modelele cognitive sunt diferite n cazul istoriei dc le comparm cu cele din alte tiine; n domeniul tiinelor umaniste modelul cognitiv e dat de interpretarea faptelor, evenimentelor, proceselor istorice care pun n eviden subiectivitatea, modul de manifestare a faptelor, evenimentelor, proceselor istorice i sensul, nelesul lor; - teoriile, paradigmele cognitive din tiinele exacte relev natura obiectelor i modul n care aceste obiecte sunt legate unele de altele, explicnd de ce exist relaii ntre ele; de asemenea, ele explic care dintre obiecte au aprut i disprut din natura nconjurtoare, de ce au aprut sau disprut, DAR aceste modele explicative nu relev sensul, rostul, semnificaia acelor obiecte, fenomene, procese; tiinele exacte nu se ocup de particular, de irepetabil, ci doar de constante i lucruri repetabile - n domeniul istoriei, particularitatea i irepetabilul strns legate de eveniment; n afar de ilustrarea diferenei, a irepetabilului, istoria d semnificaii acelor fapte, n funcie de interesul pe care noi, contemporanii, l avem pentru trecut; dac n domeniul tiinelor exacte modelul cognitiv dominant e de tip explicabil, n tiinele istorice modelul cognitiv dominant e de tip interpretativ - o component important a modelul interpretativ al istoriei o constituie comprehensiunea istoric; exist o relaie special intelectual i afectiv cu oamenii trecutului; nelegerea sensului faptelor unei persoane din trecute; o apropiere s ne plasm cu gndul n gndirea oamenilor din trecut; orice text istoric are partea de interpretare a faptelor personajului istoric; interpretarea = o povestire, naraiune, un text despre ce s-a ntmplat; trecutul se apropie de noi

  • 2

    Utilitatea istoriei - rspunde la ntrebri precum: De ce se scrie istoria? La ce folosete scrisul istoric? - utilitatea istoriei poate fi mprit n: a. utilitate n sens restrns cunoaterea istoric, scrisul istoric, ca domeniu specializat, profesionalizat; formeaz obiectul muncii pentru istorici, pentru specialiti b. utilitate n sens larg scrisul istoric, cunoaterea istoric, satisface nevoile culturale, largi, ale omului - utilitatea definete mai multe nivele, care n cele din urm definesc scopul istoriei sau definesc modul n care ea rspunde nevoilor oamenilor - nivelele de utilitate sunt: 1. istoria oracol prin studierea istoriei i a trecutului se poate prevedea viitorul - analiznd evenimentele trecutului putem gsi similitudini cu prezentul; aceasta ne predispune s ncercm s facem previziuni; Pierre Chaunu era chemat de ziarele din Frana s comenteze n cheie istoric evenimentele curente; pentru a oferi lumii contemporane nelesuri noi, pentru a cuta similitudini cu trecutul o nelepciune asociativ ntre trecut i prezent 2. autocunoaterea, prin cunoaterea trecutului cine sunt eu? O cunoatere de tip identitar; ntr-o lume n care exist o tendin de uniformizare; particularizarea, diferena, i creeaz demnitatea; tu te poi recunoate pe tine ca particularitate etnic iat dimensiunea etic: presupune gesturi, atitudini, valori, comportamente; iubirea de sine valorizeaz un neam 3. istoria curiozitate prin cercetarea trecutului ne satisfacem curiozitile individuale sau colective 4. istoria are o ncrctur moralizatoare istoria ofer nvminte pentru prezent; exemple ce construiesc, determin un cod moral al societii i aplicarea acestui cod moral poate duce la fericirea uman (Sf.Augustin); manual de fapte ce nu merit repetate 5. funcia contemplativ-estetic a cunoaterii istorice: trecutul reconstruit prin scrisul istoric poate servi ca subiect de creaie literar-artistic; istoria devine n acest caz un stimulent al imaginaiei artistice, creatoare; pe de alt parte, prin creaia literar i artistic, cunoaterea istoric dobndete o nou dimensiune: reconstituindu-l imaginativ, creator i artistic, trecutul e mult mai uor de recunoscut i asimilat de ctre om; se realizeaz aadar o mbogire a universului uman interior prin recuperarea i reproducerea valorilor culturale umane din trecut, fapt ce mbogete sensibil i imaginativ personalitatea uman - trecutul reinterpretat prin creaii artistice: extensie a surselor; aduce n atenie aspecte, elemente noi eg: istoria costumelor, istoria artei, istoria vieii cotidiene 6. istoria ca obiect al filosofiei evenimente istorice, fapte, procese, fenomene ce ofer material pentru meditaia i reflecia filosofic; istoria devine o tiin auxiliar 7. istoria ca modalitate de temperare a solitudinii umane i a pesimismului - studierea trecutului, cunoaterea lumii trecute; face prezentul mai suportabil - Seneca, n De brevitate vitae : nici un secol nu este interzis istoricului; puterea spiritului nostru poate s nfrng limitele slbiciunii omului singur; deoarece structura fiinei umane ne permite s intrm n comuniune cu ntreg trecutul, de ce s nu ne desprindem de ngustimea temporalitii noastre i s mprtim cu cele mai nalte spirite adevrurile magnifice i eterne - omul prezentului triete copleit de prezent

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 3 Funcia analoag a istoriei este determinat de faptul c, prin cunoaterea oamenilor, faptelor, ntmplrilor din trecut putem opera o selecie a propriilor noastre decizii de azi, iar din experiena altora putem extrage exemple similare sau contrare propriilor noastre decizii - trecutul ni se livreaz cu o serie de oferte, exemple bune sau rele Funcia eliberatoare a istoriei n sensul c trecutul ne poate configura locul pe care l avem n lume, n societate i cunoscndu-l ne putem elibera de limitele impuse de timpul prezent, pe care le contientizm i, n consecin, putem depi aceste limite - situaii limit n care se face apel propagandistic la trecut eg: 1916, Romnia n primul rzboi mondial foarte mult apel la istorie; trebuie s ne mobilizm n virtutea faptelor trecute; i strmoii notri au trecut prin astfel de evenimente - n egal msur, cunoaterea trecutului are rol de catharsis purificator, n sensul c studierea istoriei devine o terapie psihanalitic, omul se elibereaz de un trecut care pn atunci apsa asupra propriei fiinte datorit necunoaterii lui; trecutul fiind cunoscut, cu toate racilele i defeciunile lui, elibereaz orizontul uman i i limpezete calea spre viitoar - Goethe afirma: cunoaterea istoric l elibereaz pe om de greutatea trecutului su; conform perceptelor biblice, cunoaterea adevrurilor l face pe om liber * dimensiunea psiho-analitic psihoistoria; are o valoare individual (exist constant n gndirea noastr despre un trecut nefast ideea nou nu ni se poate ntmpla cum li s-a ntmplat lor, pentru c suntem noi) i colectiv (putem fi marcai de trecut pentru c de exemplu, poporul romn a fcut genocide maghiari, germani, armeni DAR nu accept aceasta) b. tensiunile etice ale Franei care a fost complicea Germaniei prin intermediul guvernului de la Vichy; s-a trecut cu vederea peste activitatea guvernului de la Vichy; a ncercat s se nege responsabilitatea sa; subiect tabu, tcere complice; Frana putea fi vzut doar sinonim cu eliberarea - Vichy un trecut care nu trece pentru c francezii nu l admit, nu vor s l lase s treac; rmne o presiune etic innd cont de aceste nivele de utilitate ale istoriei, scrisul istoric i opera istoric analizat pe direcia pragmatismului ei trebuie s ndeplineasc anumite condiii:

    - s aib bogia de informaii i coninut ce reprezint dimensiunea ei cantitativ - reconstituirea adevrului istoric, a plauzibilului istoric, care reprezint dimensiunea ei

    calitativ - puterea de convingere a scrisului istoric - accesibilitatea scrisului istoric n faa cititorului de istorie, ce trebuie s neleag ce

    citete - colores atque sententiae . o expunerea plastic, sugestiv n discursul istoriografic;

    naraiunea istoric s fie asemenea literaturii; miza narativ a istoriei - opera istoric s dein aa numita art a verbului; talent n expunerea povestirii

    despre trecut; tocmai de aceea Henri I.Marrou spunea cel mai mare filosof nu este cel care este cel mai aproape de adevr, cel mai mare teolog nu este cel mai mare mistic, ci cel care are charisma poetic cea mai nalt

    Opera istoric este rezultatul unui efort de documentare, dar i a unui efort creator, prin care istoricul stabilete un raport adecvat, convingtor, ntre trecutul pe care l evoc i prezentul n care triete. Conceptul de istorie ca sens istoric i specificitile sale

  • 2

    - noiunea de istorie a angajat o serie de dispute i dezbateri derulate pe o perioad de sute de ani - ruptura cronic istorie din sec XVIII a determinat scrierea scrisului istoric ca un domeniu autonom al cunoaterii n rndul celorlalte domenii ale cunoaterii - din sec XVIII noiunea istorie are 2 sensuri: 1. primar are nelesul de istorie-realitate i se refer la o serie de evenimente ce au avut loc i n cadrul crora sunt prezeni subieci cu nume proprii; e vorba de noiunea de istorie n sensul de res gestae (ntmplri i fapte ale oamenilor din trecut) - mult vreme istoria realitate a nsemnat fapte, evenimente i nume proprii, dar odat cu coala Analelor (prima jumtate a sec XX) s-a produs o adevrat revoluie n tiina istoric n ceea ce privete noiunea de istorie: a presupus revocarea primatului evenimentelor i numelor proprii n favoarea duratei lungi i a vieii anonimilor 2. secundar presupune o povestire a evenimentelor care au subieci cu nume proprii; adic, istoria faptelor i evenimentelor historia rerum gestarum - aceast povestire despre trecut se caracterizeaz n principal prin incertitudinea sa fa de evenimentele relatate i fa de realitatea subiecilor cu nume proprii aferent acestor evenimente - din acest punct de vedere se poate afirma c toat istoria nu este dect o istorie; mai exact, fa de ntreaga realitate a trecutului nu se poate scrie dect o istorie, datorit incertitudinii sale epistemice (de cunoatere) eg: e greit s zici Istoria Clujului n secolul XVI trebuie s spui O istorie a Clujului n sec XVI - o istorie poate s fie sau nu istorie, n funcie de adevrul pe care l incorporeaz, ntruct povestirea istoric nu se suprapune peste realitatea reprezentat i nici un istoric care a scris istorie nu poate s reconstituie dect fragmentar istoria - n arhitectura intern a istoriei ca scris istoric se degaj 2 elemente eseniale: 1. evenimentele 2. subiecii evenimentelor - scrisul istoric presupune fixarea subiecilor i a subiectului i apoi, conectarea acestora de evenimentele propriu-zise - aceast arhitectur dual a istoriei corespunde n planul scrisului istoric unui raport ntre referin (subieci i subiectul istoric) i inferen (evenimente) un raport ntre un nivel descriptiv i un nivel evaluativ, generalizator; ambele prezente n cadrul discursului istoric - prin practicarea ei de-a lungul timpului, istoria ca i scris istoric a pus n eviden faptul c ea are o dinamic intern incontrolabil; att din punct de vedere al regulilor referinei, ct i din punct de vedere al inferenei; astfel, realitatea referin ca subieci i alegere a subiectelor din istorie se ilustreaz prin reguli independente, iar cunoaterea (inferena) are reguli greu verificabile privind adevrul cunoaterii - miza ndoielilor metodice vizeaz att realitatea trecutului, ct i cunoaterea ei - inferena = demersul cognitiv care face posibil atingerea unui grad suficient de certitudine asupra actorilor principali din istorie, asupra aciunii i gndirii lor; prin procesul cunoaterii specific istoriei se ptrunde ntr-un domeniu unde se descoper sensul unui subiect sau al unui eveniment i maniera n care se poate face referin la subiect i inferen la eveniment - pe aceast structur dual subiect eveniment, referin inferen, se elaboreaz o alt dualitate ce aparine zonei lexicale privind cuvntul istorie Istoria = evenimente + subieci A. subieci - evenimente | | B. referin inferen

  • 3

    | | C. nivel descriptiv nivel evaluativ D. istorie (istoria realitate) istorie (grad mai nalt de veridicitate; istoria nu mai e o simpl povestire, e o povestire conceptualizat); istoria cunoatere - despre subiect facem referin, o descriere; subiecii cadru, perioad; asociere subiect-timp-aciune ajungem la evenimentul istoric - trebuie s pornim de la ndoiala metodic, de la incertitudini - inferena presupune o semnificare a descrierii; presupune generalizare, logic relaionare ntre evenimente; operaiune logico-narativ, de inducie, dar i de deducie - nivelul evaluativ (dar totul cu ndoial metodic) - n lb romn se folosete cuvntul istorie pentru amndoi termenii; spre deosebire de englezi (story - history) i germani (historie - geschichte) Cursul 4 - n prima jumtate a sec XX coala Analelor produce o adevrat revoluie tiinific a discursului istoric, fixeaz, definitiveaz diferena dintre istoria tiinific/problem istoria povestire - aceast diferen nu este una de substan la prima vedere, ci se petrece la nivelul discursului, n ceea ce privete zona cuvintelor, a folosirii cuvintelor, n zona limbajului; coninutul istoriei tiin promovat de coala Analelor determin o a doua nchidere sau restrngere a istoriei povestire, ntr-un al doilea grad de istorie n istorie: gradul tiinific al istoriei - istoria tiin n cazul Analelor e o istorie n istorie, astfel nct la nivelul discursului istoric se observ o gradualitate concentric n 3 nivele: * istoria realitate * istoria povestire * istoria tiin - la nivelul colii Analelor, la impulsul sociologilor i economitilor, se produce o restrngere a istoriei prin nlturarea celor 3 idoli ai Vechii Istorii: istoria politic, cronologia, indivizii - de la o istorie a evenimentelor i cronologiilor, textul istoric se restrnge, se produce aadar o calmare a scrisului istoric prin trecerea de la istoria povestire la istoria problem - 1888, filosoful Emile Rourdeau echivala scrisul istoric cu marea, cu valurile sale ridate, crora li se opune calmul adncurilor; valurile = evenimentele, indivizii, faptele; calmul adncurilor = istoria non-evenimenial, istoria problem, constantele, duratele, impasibilul civilizaia, mentalitile, modelele i curentele cultural-istorice - ntmplarea, aleatorul, nondeterminarea sunt caracteristice cuvintelor i formelor din istoria povestire; la nivelul istoriei problem avem ns un discurs mai teoretic, concluziv, problematizat n care cuvintele se ndeprteaz de realitatea trecutului, ele formnd un limbaj specific cunoaterii din istorie, un aa numit metalimbaj - n viziunea colii Analelor, istoria ca domeniu al cunoaterii e n fapt o dimensiune diacronic a explicaiei fenomenelor sociale reziduale; istoria promovat la demnitatea tiinific de coala Analelor e n fond o istorie disprut n marea tiin a socialului * fenomenele sociale reziduale sunt acele fenomene care au avut un impact, au avut o consecin; sunt fenomene sociale ce au marcat o evoluie, au articulat drumul istoriei; sunt izbitoare, n sensul c au rmas n istorie; istoria nu le-a putut acoperi - istoria devine o tiin social !!!!

  • 4

    - coala Analelor a avut fobia evenimenialului i religia duratei lungi - aceast tendin era vzut n cele 2 teze ale lui L.Febvre i Fernand Braudel: * Filip al II-lea i Franche-Comte (Febvre) * Lumea mediteran n vremea lui Filip al II-lea (Braudel) - n cele 2 teze se observ tensiunea, tendina de a abandona evenimenialul n favoarea unei istorii problem, dorina de a cupla 2 lucruri opuse cum sunt Filip II i un spaiu cultural istoric (Mediterana, Franche-Comte); cele 2 teze sunt simptomatice pentru modul n care acest personaj coexist cu spaiul - n analiza discursului istoric, al povestirii istorice, un rol important l are poetica cunoaterii care este ansamblul de proceduri literare prin care un discurs se sustrage literaturii i se alipete unui statut al tiinei pe care l semnific sau l particularizeaz - poetica cunoaterii se ocup de regulile potrivit crora o cunoatere se scrie i se citete, adic ea se constituie ca un gen de discurs specific - tiinele umane, printre care i istoria, au aadar o tripl articulare: 1. ambiia tiinific 2. procedeele literare 3. precedentele, presupoziiile sau determinrile politice - istoria se plaseaz ntr-un spaiu al tiinei, dar i al povestirii, adic n acest spaiu marcat de poetica cunoaterii - istoria e obligat s rezolve, s articuleze un triplu contract: 1. un contract tiinific care o oblig s descopere ordinea ascuns a trecutului i care s stabileasc corelaiile i raporturile dintr-un trecut mai ndeprtat sau mai apropiat 2. un contract narativ care nseamn a nscrie structurile spaiului ascuns al trecutului sau legile dup care a evoluat trecutul, n formule lizibile ale unei istorii ce trebuie s aib un nceput i un sfrit, personaje i evenimente - ntre trecutul care nu vorbete i prezent se afl istoricul 3. un contract politic care leag invizibilul tiinei istorice care e trecutul i vizibilul naraiunii cu constrngerile discursului public al istoriei, cu ceea ce este vizibil i acceptat de toi i care e destinat a fi nvat ca o istorie comun (manualul de istorie ) Libertate i determinare n istorie - faptul istoric i gsete cauzalitatea fie n determinarea obiectiv izvort din evoluia realitii, fie n libera voin a oamenilor - se pune ntrebarea: realitatea influeneaz mersul istoriei SAU libera voin a individului determin istoria ? - problema liberei voine a fost abordat n primele secole ale Evului Mediu de filosofia cretin - Sfntul Augustin admitea doar problema predestinrii omului, a determinrii divine i a anulat rolul omului n istorie - Toma dAquino filosof i teolog cretin admitea ntr-o oarecare msur libera voin a omului n derularea istoriei - n prima jumtate a sec XX filosoful cretin Jacques Maritain spunea c n lume, n evoluia istoriei, divinitatea determin Binele i n nici un caz Dumnezeu nu poate s fac i Bine i Ru; exist o mpletire ntre determinarea divin a istoriei i rolul omului n istorie - materialismul istoric i dialectic (esena marxismului) consider c aciunile omului sunt determinate n totalitate de realitatea nconjurtoare, de aa numitele legiti istorice, fapt ce duce n cele din urm la o concepie fatalist, la aa numita inevitabilitate a istoriei

  • 5

    - att rolul realitii ct i al legitii istorice i al omului nu trebuie absolutizat; absolutizarea liberei voine a omului este inoperant, de neaplicat, pentru c omul e limitat n aciunile i activitile sale de cauze a. naturale omul e o parte a naturii; e supus ordinii cosmice, legilor naturale; e vulnerabil deci din punct de vedere al slbiciunii sale fizice i intelectuale i prin urmare exist o puternic dependen a omului fa de natur b. sociale aceste limite sociale sunt determinate de: 1. faptul c omul acioneaz n condiiile istorice sociale pe care el le gsete la natere i pe care nu i le poate alege; eg: nici cel mai intelegent roman din Antichitate nu putea construi un avion 2. omul ca fiin social nu poate aciona izolat, ci n cadrul unui grup social, determinat de clasa, categoria, nivelul social sau cultural n care el se afl c. istorice

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 5 - ieirea din cele dou absolutizri: legitatea (existena legilor obiective) i libera voin a omului, abandonarea acestora, se face prin nelegerea de ctre om a realitii, precum i prin previziunea aciunilor sale individuale - n contextul discuiilor despre libertate i determinare n istorie, s-a abordat i problema rolului i locului personalitilor n istorie; a existat aa numita concepie eroizant: susine c un rol determinant n istorie l au eroii sau supraoamenii; - o alt concepie: nu persoanele au rol determinant n istorie, ci fatalitatea; - legat de problema rolului i locului personalitilor s-au elaborat cteva criterii ce definesc personalitatea istoric: 1. personalitatea e cea care armonizeaz aciunile individuale 2. personalitatea e cea care organizeaz i iniiaz aciunile oamenilor 3. personalitatea e acel om care trebuie s aib cteva caliti importante: gradul de influen, capacitatea de decizie i (cel mai important!) capacitatea de previziune * eg: R.Reagan i decizia lui de a lansa programul SDI impact mondial, vs comunism; iat o dovad a capacitii sale de previziune reflecii asupra fatalismului i finalitii n istorie - conform concepiilor fataliste, istoria se desfoar ntr-o direcie predeterminat, independent de voina i aciunile oamenilor; - acest fatalism poate fi: a. fatalism activ presupune orice fel de aciune care urmrete cu orice pre scopurile sale b. fatalism pasiv explicat de situaiile care poart amprenta ideologiilor contemplative, non-angajante; - finalitatea sau teleologia (telos = scop; evoluia istoriei spre un anumit scop) susine c totul n natur i societate e organizat i condus conform unui scop, de o for superioar (divinitatea) i orice element al lumii i al realitii are un loc bine determinat i proiectat pentru a atinge scopul respectiv - teoriile finalismului/teleologice au i ele mai multe variante: a. o form radical a teleologiei susinut de Platon, sfntul Augustin, Toma dAquino conform creia, datorit unei intervenii permanente a unor fore superioare, lumea evolueaz spre un singur scop, spre eshatologie (Judecata de Apoi) b. o form mai moderat susinut de Descartes, conform creia e suficient un impuls iniial (primum movens), dup care lumea evolueaz spre scopurile sale, fr a fi nevoie de o suprafor permanent de activare a lumii; deismul Dumnezeu a creat lumea, dar apoi s-a retras 3. evoluia i devenirea istoria sunt determinate de spiritul epocii; fiecare epoc are un spirit al su imanent, interior, care i determin evoluia i imprima marca acestei evoluii 4. susine ideea vitalismului biologic exist o for vital interioar, care determin dezvoltarea organismului social i st la baza evoluiei Determinismul n devenirea istoric - acest concept a avut diferite variante; una din ele e determinismul geografic, n cadrul cruia au existat abordri mai radicale sau mai nuanate - contribuii nc din Antichitate: * Hipocrates, sec VI .e.n. - clima influeneaz varietatea societilor; n zonele cu puternice schimbri de clim i caracterul oamenilor e tot att de diferit * Aristotel n Politika explic cum factorii climatici sunt legai cu excepionalele caliti politice i intelectuale ale grecilor

  • 2

    * Strabo susine i el rolul factorului geografic n evoluia istoric, dar vorbete i de anumite surse interne n evoluia istoric - Ibn-Khaldun vorbete de aa numitul potenialism geografic: mediul geografic, cadrul natural ofer posibiliti pe care omul trebuie s le tie exploata i consider c o clim favorabil este o condiie important a dezvoltrii - un istoric francez din sec XVI, Jean Bodin, susinea c factorul geografic are un rol primordial; astfel, dezvoltarea Europei se datoreaz marilor descoperiri geografice din sec XV; DAR el uit c trebuie s inem cont i de progresul n plan tehnologic...; conform opiniei lui Jean Bodin, diferenele geografice ntre N-S au determinat individualiti, mentaliti, grade de dezvoltare - Montesquieu, n Spiritul Legilor (1748) acord o mare importan aciunii factorilor geografici - sec XIX, evoluionismul Darwin, Herbert Spencer: asociaz evoluiei i progresului umanitii factorul geografic - Herder a asociat factorului geografic aciunea omului: pornind de la un context geografic dat, omul poate aciona n favoarea interesului su; asociaz TERRA i ETHOS (ethnos de fapt) raportul om-natur; se produce un fel de amicalitate, complicitate cultural ntre natur i om; acest raport se rafineaz la nivelul unei culturi, nu exist popoare extrageografice * Herder: istoria e geografia n micare - TERRA ideologizarea conceptului de determinare geografic n istoria ideologiei naiunilor din sec XIX - importana schimbrii anotimpurilor, a climei - geograful german Ratzel, n Geografia politic din 1897 susine importana factorului geografic n evoluia unui popor, geografia fiind o coordonat vital n individualitatea unui popor; - istoricii structuraliti din sec XX susin c fenomenele istorice care sunt o serie de structuri, adic sisteme de relaii, ce trec n diverse stadii de evoluie, sunt determinate i de configuraiile geografice n care ele se manifest; eg: lucrarea lui LeRoy Ladurie Istorie i climat - aceste teorii venite dinspre tiinele politice, economie, sociologie explic dinamica i schimbarea n istorie; teorii contemporane - cteva modele sau dominante ale schimbrii n istorie 1. modelul comercial al creterii economice; a fost elaborat de Adam Smith n lucrarea Cercetri ale naturii cauzelor proprietii naiunilor, din 1776 - urmat i dezvoltat de H.Pirenne n Istoria social i economic a Europei medievale - conform modelului comercial: schimbarea n istorie se datoreaz diviziunii muncii, extinderii comerului interregional, care a determinat acumularea de capital i avuii 2. modelul demografic Th.Malthus n Eseu despre populaie (1813) susine c discontinuitile ciclice i creterile demografice determin dinamica istoric centrat pe ideea procurrii de alimente 3. dinamica marxist se concentreaz pe producia de mrfuri mai mult dect pe dimensiunea comercial; nu poate explica trecerea de la modul de producie feudal la cel capitalist 4. cultural dezvoltat de W.Sombart i Max Weber - W.Sombart explic n Capitalismul modern: prezentare istorico-sistematic (1802?) evoluia societii n raport cu modelele cultural economice; Weber reia teza lui Sombart n lucrarea Etic protestant i spiritul capitalist (1904) dezvoltarea capitalismului e rezultatul eticii religioase protestante, ce cultiv munca rbdtoare i performana individual, ca ispire a vieii pctoase; ar fi dezvoltat o mentalitate a muncii 5. modelul de analiz a sistemului mondial Walter Webb (Marea frontier, 1952) & Wallerstein (Sistemul lumii moderne, 1974) conform crora revoluia industrial a fost un

  • 3

    transfer al bunstrii reale, dinspre nucleul NV al Europei (adic de la semiperiferie spre centru) i apoi spre S Europei, transfer ce a nceput nc din sec XVI i care explic dependena economic a periferiilor (S i E Europei) de productorii din zona nucleului NV - toat evoluia i dinamica istoriei: pe traseul N Europei spre lume 6. modelul mediului natural, nconjurtor explicat de F.Braudel n Lumea Mediteran n timpul lui Filip al II-lea i de istoricul american Robert Lopez n Naterea Europei (1967) - rolul important al fluctuaiilor climatice asupra evoluiei istoriei, n legtur cu pierderile de populaie datorita epidemiilor, ce au un rol n evoluia istoric - modelele 1-6: ofer doar anumite modele explicative, extrapolnd sau supralicitnd o cauz sau alta; ele mpletesc aspectele teleologice cu interaciunile cauzale - dinamica i evoluia istoriei se datoreaz unui complex de cauze ce presupune nsumarea celor 6 modele descrise mai sus

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 6 Existenial n istorie - orice act de cunoatere (implicit i cunoatere istoric) presupune o structur binar/dual: obiectul supus cunoaterii I subiectul cunosctor - existenialul n cunoaterea istoric nseamn analiza i interpretarea subiectului cunosctor; aceast abordare existenial n cunoaterea istoric este supus obiectivismului pozitivist, ea accentund n schimb spiritul creator, viu, al subiectului cunosctor - scrisul istoric este o aventur intelectual, n care personalitatea istoricului e angajat n ntregime i din acest motiv istoria primete o valoare existenial - istoricul Dilthey consider c restituirea istoric e n primul rnd un act de autocunoatere izvort din subiectivitatea autorului, din tendina sa elementar de reconstituire a propriei biografii; de la propria biografie, prin extensiune, se ajunge la biografia ntregii umaniti - filosoful francez Raymond Aron descoper faptul c scrisul istoric conscrie biografia n marea istorie; afirm c la un moment dat, un individ reflecteaz asupra aventurii sale individuale, o colectivitate reflecteaz asupra trecutului su i umanitatea asupra evoluiei sale; astfel, se nate autobiografia, istoria particular, istoria universal - istoria aadar are o valoare existenial, pentru c relev propria identitate, iar tentaia istoriei de restituire a trecutului apare ca o determinare interioar a istoricului, a subiectului cunosctor, determinare pe care Heidegger a numit-o fiina istoric sau firea istoric aceasta rezid din sentimentul istoricitii, imanent fiinei umane; adic, sentimentul trecerii, al existenei limitate; i din acest motiv omul e preocupat de istorie - acest sentiment al perisabilitii omului predispune omul la studierea duratei, n sens de trecut istoric - existenialul n istorie valorizeaz trecutul din punctul de vedere al subiectului cunosctor, al istoricului, ce triete n prezent; de aceea percepiile asupra trecutului au o determinare a prezentului - Benedetto Croce n Istoria ca i gndire i aciune, spunea c ntreaga istorie e o istorie contemporan, n sensul c istoriografia poate fi considerat ca o istorie ntotdeauna contemporan; adic, scrisul istoric e marcat, impulsionat, de nevoile intelectuale i morale ale momentului n care se scrie istoria; drumul parcurs de istoric n procesul de reconstituire a trecutului e marcat pe de o parte de istoricitatea fiinei umane (marcat profund i patetic), iar pe de alt parte, de asediul prezentului, ce l provoac pe om (i implicit pe istoric) s reflecteze asupra propriului destin - n consecin, caracterul existenial al cercetrii istorice e reprezentat de faptul c dialogul istoricului cu trecutul, vine dinspre angajarea acestuia n lupta cu imperativele vieii prezente - Raymond Aron afirma c n msura n care el triete istoricete, istoricul tinde n mod firesc spre aciunea i cercetarea trecutului viitorului su; ntre cele dou repere, istoricul ocup o poziie intermediar el face legtura ntre un trecut (istoria-realitate) i un prezent (istoria-cunoatere); aceast informaie poate fi cuprins n formula: H i h unde H istoria realitate; h istoria cunoatere; i istoricul H, h timp tare; i timp moale, sub presiunea lui H i h - trecutul e un timp tare, un timp obiectiv care a fost; viitorul e i el un timp obiectiv, pentru c e un timp care va fi - prezentul, timpul istoricului, e un timp subiectiv, pentru c e un timp trecut, trit n dubl ipostaz: istoricul triete ca re-trire trecutul I istoricul triete prezentul = timpul existenial

  • 2

    - acest timp prezent, nedefinit, deschis, e un timp/interval n care istoricul se ilustreaz ca reconstitutor, ca povestitor, ca narator al trecutului; el instituie un discurs asupra trecutului, care nu e doar un simplu text spus sau scris, ci are trei caracteristici/valene 1. e un act memorizator 2. e un act evaluativ asupra trecutului 3. induce o anumit atitudine i opinii asupra trectului, adic valorizeaz trecutul - starea de spirit a istoricului n momentul reconstituirii trecutului e definit de o nelinite existenial, ce incorporeaz: 1. nelinitea cunoaterii pure, erudite 2. nelinitea cunoaterii determinat de nevoile sau de urgenele prezentului - din acest motiv, scrisul istoric se detaeaz ca o istorie-curiozitate intelectual i ca o istorie prospectiv - n ceea ce privete nelinitea existenial ca predispoziie, ca impuls spre cunoaterea istoric i implicit, opiunea pentru meseria de istoric, exist cteva reflecii ale unor mari istorici; n cadrul lor, istoricii explic care au fost motivaiile opiunilor pentru meseria de istoric, fapt ce contureaz dimensiunea existenial a scrisului istoric - Ph. Aries, n eseul Un copil descoper istoria (1946) i n cartea Un istoric de duminic, relev nelinitile eseniale, determinrile sale personale spre cercetarea trecutului istoric; acestea i au originea n primul rnd, n nostalgia fa de trecut, cultivat ntr-un mediu familial profund regalist, unde se citea Action francaise publicaie ce spunea povestea trecutului Franei; aplecarea sa spre un trecut prevalent regalist s-a concretizat n exerciiile sale intelectuale de adolescent, de a ntocmi genealogii, cronologii, scheme sintetice privind istoria universal - n lucrarea sa din 1949, Istoria existenial, el asociaz aceste opiuni pur intelectuale pentru istorie, asociaz reflecii asupra modului n care istoricul e permeabil la urgenele timpului su; conform opiniei sale, istoria nseamn un permanent dialog al prezentului cu trecutul;

    istoricul aparine lumii n care triete i se afl ntr-o permanent strduin de a rspunde nelinitilor contemporanilor si, neliniti pe care le mprtete

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 7 - n 1970, n Romnia, meseria de istoric era privit ca o opiune admirat n condiiile n care n acea epoc politica regimului era de deschidere, liberalizare, spre valorile occidentale ale mesajului cultural; se deschide n aceast perioad o epoc istorist n discursul istoric, pe teme istorice; era o deschidere promovat de discursul naional comunist, era o redescoperire a trecutului ce face trecerea spre o epoc istorist - tematica istoric era omniprezent; aceast tem istorist a provocat i opiuna de istoric - Pierre Chaunu, istoric al civilizaiei europene, n capitolul intitulat Autoportret, publicat n cartea Memoria eternitii n 1975, i motiveaz opiunea sa pentru meseria de istoric, dinspre percepia pe care nc din copilrie a avut-o asupra trecutului, obiectivat prin sesizarea morii umanitii din proximitatea sa; astfel, el sesizeaz n mod direct urmele primului rzboi mondial, mai exact jertfele i morii din timpul luptelor, n osuarul de la Douamont, precum i urmele rzboiului de la Verdun (pdurea distrus de rzboiul chimic cu iperit) - opiunea sa existenial pentru istorie va fi dublat de o perspectiv teologal asupra morii, datorit formaiei sale de pastor reformat; astfel, n lucrare Eseu de egoistorie, coordonat de Pierre Nora, el afirm c vocaia sa de istoric este de nedisociat de raportul intim cu moartea, care i-a marcat profund propria copilrie, ambii prini ai si murind pe cnd el avea o vrst fraged; cu alte cuvinte, aceast predispoziie spre istoricitate are i o valoare personal, conturat de sesizarea acut, nc din copilrie, a perisabilitii fiinei umane - din punct de vedere al nelinitilor determinate de urgenele prezentului, Pierre Chaunu, n eseul intitulat De la istorie la prospectiv, susine c prin cunoaterea istoric se pot evita erorile trecutului n aciunea umanitii de construire a viitorului; el afirm c pentru a stpni viitorul este necesar a regsi un discurs coerent asupra morii i a regsi n trecut soluiile care pot fi activate n prezent; Pierre Chaunu susine c viitorul aparine popoarelor care tiu s-i pstreze memoria - Pierre Nora, n lucrarea Eseu de egoistorie, aprut n 1987 i n care se ancheteaz opiunile pentru istorie a unor mari istorici, arat c egoistoria este o abordare de tip genealogic a istoriei; istoria este o asumare, o implicare personal, autobiografic, o prelungire genealogic n timp; asemenea lui Michel Foucault, el ncearc s susin teza potrivit creia scrisul istoric aparine prezentului, mai exact, scrisul istoric sau reconstituirea istoric este o ontologie critic despre noi nine, care poate rspunde la ntrebrile cine suntem?, cum am ajuns s fim ceea ce suntem?; prin urmare, existenialul n scrierea istoriei este asumarea trecutului propriu, trecutului biografic i genealogic ca motivaie a cercetrii trecutului n general - n istoriografia romneasc, un exemplu de motivare a opiunii pentru meseria de istoric, sondat n propria biografie, este cel reprezentat de Gheorghe Brtianu, care cu puin timp nainte de izbucnirea primului rzboi mondial, n urma cruia Romnia i-a dobndit unitatea statal, face o cltorie mpreun cu tatl su, I.I.C.Brtianu, de la Bucureti la Florica, localitatea unde se afla conacul familiei Brtianu i n timpul creia printele su aduce n discuie motenirea lui Mihai Viteazul n istoria romneasc, rolul voievodului n procesul unitii statale romneti; discuia reactiveaz rolul unui exponent al realitii noastre politice, n contextul dilemei pe care o tria omul politic Brtianu n anii neutralitii militare a Romniei; s-ar prea c acest moment autobiografic a declanat pasiunea pentru istorie a tnrului Gh.Brtianu - autocunoaterea trecutului propriu (trecut individual trecut familial) nseamn pentru istoric i o explicare a lumii n care triete i, de asemenea, baza pe care se cldete atitudinea i valorile la care se raporteaz istoricul n percepia lumii

  • 2

    - de foarte multe ori, aceast autocunoatere genealogic este incorporat n texte care transmit o profesiune de credin a istoricului, a contiinei sale profesionale, morale, civice - Pierre Chaunu, n 1982, n eseul institulat Ce que je crois (Ceea ce eu cred) afirma cred n libertate, n respectul fa de via, din nsei clipa cnd este dat n pntecele mamei, purtnd n sine ceea ce va fi n timp i dincolo de timp; cred c civilizaia din care ne tragem mai are nc de adus lumii ceva...cobor din rani ce au trudit veacuri n ir spre a face s rodeasc orezul i castanii, grul i via de vie...mi iubesc familia i iubesc aceast ar i prin mijlocirea patriei mele, toate celelalte patrii ale oamenilor. Universalismul meu este rnesc, precis i concret - dincolo de opiunea pentru meseria de istoric, existenialul n istorie poate fi detectat i n alegerea subiectului de cercetare pentru istoric; aceast alegerea a subiectului poate fi jalonat de cteva reguli sau repere aleatoare a. de cele mai multe ori alegerea subiectului, care apoi ncorporeaz ani de munc i deseori determin o carier, se face dinscpre hazardul lecturii, al unei descoperiri n zona documentar sau a surselor istorice b. este determinat de graful de inovaie sau de creativitate pe care istoricul poate s le aduc n cercetarea sa c. este determinat de disponibilitile profesionale, de achiziiile de competen pe care le are fiecare istoric - n dezbaterea istoriografic contemporan, alegerea subiectului a fost abordat i dinspre urgenele sau comandamentele societii n care triete istoricul; au aprut o serie de reflecii n acest sens, circumscrise conceptului de prospectiv istoric, ceea ce nseamn modul n care cercetarea istoric se nscrie n elucidarea unor aspecte sau probleme cu care omul contemporan este confruntat - n jurul anilor 70, n istoriografia francez contemporan s-a purtat o ampl discuie asupra direciilor prospective n cercetarea istoric; unele dintre aceste reflecii s-au cristalizat n cteva lucrri, precum cea a lui Pierre Chaunu, intitulat Prospectivul n istorie - s-au evideniat cteva direcii prospective, care au marcat alegerea subiectului de cercetare, i, n egal msur, elaborarea de lucrri istoriografice deschise spre a rspunde nevoilor contemporane, astfel de subiecte au fost: sondarea i cercetarea mecanismelor economice eseniale (moneda, asigurrile sociale, vmile comerul exterior i interior, finanele publice, formele de tezaurizare, securitatea social)

  • 1

    Teoria istoriei. Cursul 8 Prospectivul n istorie a prospecta n trecut soluii pentru nevoile prezentului i pentru a gsi similitudini cu lumea contemporan - interes provocat de marile ntrebri pe care i le pune omul contemporan istoria abordeaz astfel de subiecte: a. cercetarea mecanismelor economice eseniale: moneda, asigurrile sociale, vmile (comerul exterior i interior), finanele publice, formele de tezaurizare, securitatea social b. viaa cotidian i constrngerile sale: alimentaia, costurile vieii, mbrcmintea, msurarea timpului, igiena domestic, igiena muncii, accidentele de munc, protecia muncii, coala i educaia, sportul i timpul liber etc c. istoria biologic i medico-social: sntatea, instituiile spitaliceti, moartea, viaa sexual, bolile fizice i mentale, btrneea etc d. istoria utilajului intelectual eg: contabilitatea i gestiunea economic, publicitatea, inovaiile i cercetarea, istoria tehnologiei etc - aceste reflecii ce aparin angrenajului contemporan, dau o deschidere prospectiv istoriei; aceste reflecii asupra unor noi teme de cercetare care s rspund ntrebrilor pe care omul le pune trecutului istoric au determinat i o analiz asupra raportului dintre subiectele tipice de cercetare istoric i abordarea lor atipic, inovatoare - se pot enumera cteva exemple ale acestui raport dintre tipic i atipic n cercetarea istoric a. biografia cercetarea tipic presupunea studierea vieii unei personaliti sau a unui personaj istoric de la natere pn la moarte, discursul istoriografic fiind impregnat de un stil eminamente narativ; abordarea atipic presupune: evitarea notei hagiografice i a extrapolrilor moralizatoare n favoarea cercetrii i a defectelor, a scderilor din biografia unui personaj. Trebuie cutate i cercetate motivaiile profunde din viaa i activitatea unui personaj, ceea ce R.Aron spunea c formeaz psihanaliza cazului particular i demontarea mecanismelor psihobiologice ale personajului respectiv - aceast psihanaliz a personajului s nu se fac doar n cazul personajelor negative, ci i n cazul personajelor pozitive; b. istoria instituiilor n abordarea tipic a nsemnat: cercetarea statutelor acestor instituii, a normelor i regulilor de funcionare instituional, a dimensiunilor cantitative (eg: ci membrii...), fapt ce a elaborat n exclusivitate o viziune exterioar i ideal a instituiilor respective; abordarea atipic presupune: analiza impactului social al instituiei respective, rolul oamenilor n instituia studiat sau dosarul personal al oamenilor care compun instituia respectiv c. istoria eveniment din punct de vedere tipic nseamn: analiza cauzelor evenimentului respectiv, derularea lui i consecinele evenimentului istoric respectiv; aceast abordare tipic a fost impus de programul istoriografiei pozitiviste, reprezentat de Lavisse; abordarea atipic presupune, aa cum susinea R.Aron, sondarea contiinei i a determinrilor psihologice ale actorilor care determin evenimentul istoric respectiv; trebuie puse n eviden aspectele raionale i iraionale ale personajelor, care sunt actori n evenimentul istoric studiat, tririle particulare ale acestor personaje; astfel, generalul i soldatul triesc n mod diferit o btlie purtat i, de asemenea, se raporteaz n mod diferit la aceast btlie d. istoria unui grup social n abordarea tipic presupune n primul rnd o analiz sociologic i anume: componena, locuri comune de interese, statut, atragere-respingere n interiorul grupului; abordarea atipic presupune: abordarea grupului social din perspective att sociologice, ct i culturale, mentale, psihologice, etnologice, lingvistice, antropologice etc e. istoria economic din punct de vedere tipic nseamn o istorie cantitativ, cifrat, evaluativ, pe cnd din perspectiva abordrii atipice istoria economic presupune i istoria

  • 2

    tehnicilor, a teoriilor economice, psihologia economic (teama, panica economic), modele de consum, nivel de trai, comportamente i strategii de gestiune economic individual i familial Adevrul istoric - adevrul e o categorie filosofic ce desemneaz concordana cunotinelor cu obiectul cunoaterii, autenticitatea acestora n raport cu realitatea exprimat de aceste cunotine - adevrul se definete n principal prin opoziia cu falsul, care exprim o percepie denaturat a realitii - adevrul poate avea un caracter obiectiv, ntruct cunotinele pe care le cuprinde sunt adecvate obiectului studiat - adevrul are i un caracter relativ, determinat de limitele cunoaterii umane, de faptul c demersul cognitiv este perpetuu i de faptul c el este istoricete limitat, exprimnd parial realitatea - exist trei teorii gnoseologice privind natura adevrului 1. teoria corespondenei conform creia adevrul este concordana dintre idei, judeci i obiectul exterior la care se refer 2. teoria coerenei, conform creia adevrul desemneaz o derulare consecvent a ideilor care reflect realitatea i, n consecin, formeaz un sistem de gndire articulat de succesiunea logic a ideilor 3. teoria operaional-pragmatic, n cadrul creia adevrul este determinat de valoarea instrumental sau operaional a unei idei, mai exact, adevrul este demonstrat prin validarea, verificarea lui n practic i n experiment - adevrul nu a fost doar un subiect al filosofiei; n Evul Mediu, a fost un subiect alocat teologiei astfel s-a elaborat teoria adevrului dublu, demonstrndu-se c exist: * adevruri raionale, aparintoare tiinei i filosofiei I * adevruri revelate, aparintoare religiei - aceste dou adevruri pot coexista, fr ns s se anuleze reciproc

    - adevrul istoric, spre deosebire de adevrul n filosofie, beneficiaz de o serie de particulariti i specificiti

    - astfel, cunoaterea istoric pornete de la cunoaterea omului n bogia, complexitatea manifestrilor sale; n acest caz, adevrul istoric nu poate fi pus la judecata geometriei, matematicii i a demonstraiei din tiinele exacte

    - spre deosebire de tiinele exacte, adevrul istoric nu poate fi verificat prin experiment, ci doar prin confruntarea, colaionarea, prin convergena diverselor opinii i ipoteze; n aceeai ordine de idei, spre deosebire de tiinele exacte, adevrul istoric este ipotetic

    relativiznd aceast afirmaie, trebuie s admitem c i n cunoaterea din domeniul tiinelor exacte, adevrul este ipotetic, prin dimensiunea infinit a cunoaterii umane - ntre adevrul cunoaterii istorice i adevrul n cunoaterea tiinelor exacte exist o

    serie de analogii i paralelisme: 1. raiunea uman, demersul logic al enunurilor din cele dou mari domenii ale tiinelor

    exacte i umane sunt comune, pentru c operaiunile logice sunt produse ale intelectului uman, fie el istoric, fizician sau chimist

    2. att istoricul ct i cercettorul n tiinele exacte, dincolo de operaiunile i demonstraiile logice, aduc un coeficient de creativitate cercetrilor pe care ei la ntreprind

    3. din punct de vedere metodologic att fizicianul, ct i istoricul valorific o experien trecut, cercetrile trecute, dobndite de cercettorii de dinaintea lui, cunotine pe care le asum ca autoriti n materie

    curs01curs02curs03_si_04curs5curs6curs7curs8