1

Autori: Elena Mihãilã Iovu Biriş Contribuţii:

Radu Negrea (ACES)

Ioana Meleg, Ioana Lucaciu (CAPDD) Ana Marossy (Societatea Romana de Ecologie)

Oradea - 2007

2

Cuprins

1. Cuvânt înainte ........................................................................ pag. 3

2. Despre proiectul „Acquis-ul comunitar - cadru pentru asigurarea

unui management durabil al pădurilor ............................... pag. 5

3. Rolul pădurii în cadrul mediului natural ............................. pag. 7

4. Pădurile din România - încotro? ......................................... pag. 8

5. 7 motive pentru a proteja pădurea ........................................ pag. 12

6. Ghidul proprietarului de pădure din România .................. pag. 19

7. Strategia Uniunii Europene in domeniul forestier .............. pag. 35

8. Resurse bibliografice ............................................................ pag. 37

3

Cuvânt înainte De ce să vorbim despre pădure? Pentru că aproape o treime din suprafaţa Terrei este acoperită de păduri, pentru că din cele mai vechi timpuri şi până astazi viaţa pe pământ a depins de existenţa pădurilor, pentru că acum suntem tentaţi să nu mai respectăm şi să apreciem această relaţie la adevărata ei valoare. Pădurea – ca şi natura în general - nu mai face parte din noi, ci este ceva ce trebuie cucerit şi distrus. Anual, în lume, pierdem aproximativ 14.5 milioane de hectare de pădure, o suprafaţă echivalentă cu cea a statelor Belgia, Olanda, Elveţia şi Moldova luate la un loc! În acelaşi timp, temperatura medie în Europa a crescut cu un grad doar în ultimul secol datorită efectului de seră, printre ale cărui cauze se numără şi reducerea suprafeţei împădurite la nivel global. Spre deosebire de alte zone din centrul şi vestul Europei, în regiunile de munte şi deal ale ţării noastre mai există păduri naturale, virgine şi cvasivirgine, formate din arborete de fag, de fag cu răşinoase sau chiar numai de răşinoase, mai rar de fag cu gorun sau gorun. In prezent, suprafaţa acestor păduri nu depăşeşte 6% din suprafaţa totală a pădurilor ţării. Ele reprezintă un inestimabil tezaur natural de interes naţional, european şi mondial de mare valoare ştiinţifică, ecologică, economică şi socială, ce se cere transmis nealterat viitoarelor generaţii, ca bun al umanităţii. Valoarea acestor păduri stă în optima lor diversitate şi maxima stabilitate, ca efect al capacităţii de autoreglare, autoregenerare, armonie, autoigienizare şi perenitate a ecosistemelor forestiere. Nu puţini sunt aceia care privesc înlăturarea pădurilor ca pe un „rău necesar” pentru a face faţă creşterii demografice accentuate şi dezvoltării industriale fără precedent din ultimul secol. Nu puţini sunt aceia care gândesc că ziua de mâine depinde de tăiatul unui copac şi valorificarea sa pentru nevoile urgente traiului de subzistenţă. Însă miza este mult mai mare în momentul de faţă... Cu ce preţ se obţin noile terenuri pentru construcţii? Care este în realitate preţul pe care îl plătim pentru tăierea unui copac? Cum ne afectează dispariţia atât de accelerată a pădurilor? Ce putem face pentru a opri degradarea mediului, acţionând asupra salvării pădurilor?

4

În prezent, în tot mai multe ţări ale lumii pădurea este privită ca o imensă şi nelimitată resursă de lemn, necesar pentru construcţii, hârtie, combustibil, etc. Observăm o accentuare tot mai mare a valorii economice a pădurii, pe măsură ce industrializarea, urbanizarea şi tehnologizarea se dezvoltă. Vom vedea în această broşură că resuresele de lemn nu sunt deloc nelimitate şi că pădurea este acum mai ameninţată ca niciodată. Vom vedea şi că, în timp, printr-o bună gestionare a pădurii, avantajele obţinute nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre aceste avantaje sunt: o calitate superioară a apei, un aer mai curat, menţinerea echilibrului biodiversitate-habitat natural pentru animale şi plante, oportunităţi de recreere şi creştere economică pentru omenire, protecţie împotriva poluării, menţinerea peisajelor naturale, protecţie împotriva eroziunii solului. Un alt beneficiu, dar nu cel din urmă, pe care îl obţinem de la pădure se numeşte oxigen. Dacă nu ar exista copaci care să elibereze oxigen şi să absoarbă dioxid de carbon în aşa numitul proces de fotosinteză, noi nu am mai putea să trăim! Aşa că dacă aveţi nevoie de un bun motiv pentru care pădurea ar trebui să existe în continuare pe pământ, a fi în viaţă este, credem noi, cel mai bun motiv cu putinţă! Vă invităm aşadar să descoperim împreună câteva din aceste subiecte în broşura de faţă!

5

Ce este acquis-ul comunitar? Acquis-ul comunitar reprezinta ansamblul de drepturi si obligatii comune ce leaga toate statele membre in cadrul Uniunii Europene. El cuprinde: - continutul, principiile si obiectivele politice ale Tratatelor de aderare; - legislatia adoptata in aplicarea tratatelor si jurisprudenta Curtii de Justitie; - declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene; - masurile adoptate in domeniul politicii externe si de securitate comuna; - masurile adoptate in domeniul justitiei si al afacerilor interne; - acordurile internationale incheiate de catre Comunitate si de catre statele membre intre ele in domeniile de activitate ale Uniunii.

Despre proiectul „Aquis-ul comunitar - cadru pentru asigurarea unui management durabil al pădurilor” Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă – Bihor (CAPDD Bihor), în parteneriat cu Asociaţia pentru Coeziune Economică şi Socială din România (ACES) şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS) a lansat proiectul „Acquis-ul comunitar – cadrul pentru asigurarea unui management durabil al pădurilor”, proiect finanţat de Uniunea Europeanã prin Programul Phare 2004 - Programul Societatea Civilă, Componenta 2 – Adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar. Acest proiect se deruleaza în perioada noiembrie 2006 – 2007, cu preponderenţã în judeţele Bihor, Braşov şi municipiul Bucureşti. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă implicarea organizaţiilor societăţii civile în sprijinirea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar de mediu axat pe reglementările şi recomandările referitoare la protejarea pădurilor şi a terenurilor forestiere. În vederea realizării acestui obiectiv se urmăreşte:

a) dezvoltarea capacităţilor proprietarilor privaţi de pădure, a asociaţiilor proprietarilor de pădure şi a comunităţilor care trăiesc în vecinătatea şi în interdependenţă cu terenurile forestiere (comunităţi aproape de pădure) pentru implementarea managementului durabil al pădurilor.

b) diseminarea principiilor, cunoştinţelor şi metodelor de bună practică cuprinse în cadrul Strategiei forestiere a UE. Însuşirea acestei strategii la nivelul politicilor publice din sectorul forestier românesc şi adoptarea

6

modului de administrarea a pădurilor conform strategiei. c) constituirea Grupului de consultare pentru promovarea

managementului durabil al pădurilor – structură organizatorică care va cuprinde reprezentanţi ai asociaţiilor proprietarilor particulari de păduri, reprezentanţi ai ONG-urilor care acţionează în domeniul protejării mediului, întreprinzători din domeniul forestier, reprezentanţi ai comunităţilor locale care trăiesc aproape de pădure şi reprezentanţi ai autorităţilor responsabile de administrarea fondului forestier şi protejarea mediului.

d) elaborarea de materiale relevante în care să fie sintetizate şi analizate nevoile, constrângerile, modalităţile de răspuns ale grupului ţintă al proiectului în raport cu procesul adoptării prevederilor acquis-ului comunitar în cadrul pădurilor aflate în proprietate privată.

Printre altele, proiectul cuprinde activitãţi precum: o cursuri de instruire a reprezentanţilor asociaţiilor de proprietari de

pădure, a membrilor comunităţilor ce trăiesc aproape de pădure. o modalităţi de realizare a lucrărilor de îngrijire, regenerare şi amenajare

a arboretelor, plantãri de puieţi; o crearea unui Grup de Consultare pentru Promovarea Managementului

Durabil al Pădurilor - cadru organizaţional de comunicare, dezbatere şi decizie asupra reglementărilor ce trebuie adoptate în conformitate cu acquis-ului comunitar în domeniul administrării pădurilor private şi al protejării mediului.

o realizarea unui studiu cu privire la impactul adoptării şi implementării acquis-ului comunitar din domeniul protecţiei pădurilor asupra proprietarilor privaţi de pădure şi asupra pădurilor pe care le deţin aceştia.

o realizarea şi susţinerea paginii web a proiectului, localizatã pe www.capdd-bihor.org.

o tipãrirea acestei broşuri. Dacă doriţi să participaţi la activităţile acestui proiect vă rugăm să contactaţi echipa de proiect: CAPDD Telefon/fax - 0259 472434 E-mail lifeapuseni@rdsor.ro, contact@capdd-bihor.org Persoană de contact - dl. Viorel Lascu ACES Telefon/fax - 021 2502990

E-mail aces@aces.org.ro Persoană de contact - dl. Radu Negrea

7

3. Rolul pădurii în cadrul mediului natural Mediul înconjurător - conceput ca biosfera - cuprinde totalitatea fiinţelor vii, inclusiv aerul, apa, solul. Acestea din urmă alcătuiesc habitatul fiinţelor vii – adică spaţiul în care ele îşi desfăşoară ciclul vital, funcţionând în lanţuri de hrănire (trofice) interconectate foarte complicat şi care formează ecosisteme ca: pădurea, lacurile, mediul marin, deşerturile etc. Pădurea este ecosistemul poate cel mai complicat şi cu influenţă covârşitoare asupra echilibrului ecologic al Terrei, prin multitudinea de specii de plante şi animale cuprinse în lanţuri trofice. În ansamblul ei, pădurea are un rol hotărâtor în regimul hidric, pedologic şi atmosferic al mediului înconjurător. Pădurea este o sursă imensă de existenţă pentru oameni - atât biologic, economic, social şi estetic - şi cu toate acestea ecosistemul forestier a fost cel mai afectat de activitatea umană, în decursul istoriei. În momentul în care omul devine agricultor şi păstor, necesitatea crescânda de terenuri duce la defrişarea pădurilor, care odinioară acopereau cca 50% din suprafaţa Terrei. Prin imensele surse de materii prime pe care le oferă, pădurea a influenţat dintotdeauna şi încă mai are un impact semnificativ asupra dezvoltării şi progresului uman, însă exploatarea ei nechibzuită a stricat echilibrul ecologic al pământului şi a dus la urmări dezastruoase în decursul istoriei. Acesta este unul din motivele pentru care asistăm azi la perturbări grave în clima Globului. Dacă omenirea nu va respecta principiile dezvoltării durabile, degradarea calităţii vieţii va atinge proporţii inimaginabile. Exploatarea agresivă a masei lemnoase a pădurilor, culesul nesăbuit al florei spontane pentru plante medicinale şi decorative pentru comerţ vor produce degradarea ireversibilă a întregii biosfere, deci şi a omului. Numai cu o bună pregătire la orice nivel, cu respectarea legilor, cu o conştiinţă ecologică a fiecărui cetăţean putem diminua degradarea pădurilor noastre şi consecinţele ei nefavorabile, la care din păcate asistăm azi tot mai mult. Pentru că “...atunci când oamenii vor tăia ultimul copac îşi vor da seama că nu se pot hrăni cu bani”. Ana Marossy – Societatea Română de Ecologie

8

La 22.11.2006, suprafeţele retrocedate însumau 2.257.423 ha şi se estimează că 2/3 din suprafaţa totală de pădure – 6.390.536 ha - va trece în proprietate privată.

4. Pădurile din România – încotro? România se află în această perioadă într-o situaţie specială în ceea ce priveşte sectorul pădurilor. De 15 ani, asupra acestui sector se exercită presiuni foarte mari legate de stabilirea regimului de proprietate şi de modul de administrare a terenurilor forestiere. Într-un studiu realizat de către Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice în 1997 (comandat de către Banca Mondială) asupra pădurilor retrocedate în urma legii 18 din 1991 s-a constatat că după şapte ani, 3,6% din terenurile forestiere retrocedate erau complet defrişate iar pentru restul de 96,4% gradul de acoperire al coronamentului pădurii mai era doar de 89% din cel înregistrat înainte de retrocedare. Luând în considerare faptul că în urma legii 18/1991, doar o suprafaţă mică de pădure a fost retrocedată (aproximativ 355.706 ha) şi dacă această tendinţă de degradare a pădurilor se va menţine şi se vor înregistra date asemănătoare şi asupra terenurilor forestiere care au fost şi vor fi retrocedate, se va ajunge la o situaţie foarte îngrijorătoare a fondului forestier din România. Problemele au apărut pentru că proprietarii şi uneori administratorii de păduri nu deţin cunoştinţele si resursele materiale necesare realizării lucrărilor de întreţinere a arboretelor şi exploatării raţionale a masei lemnoase şi, în acelaşi timp, nu conştientizează funcţiile complexe pe care le are pădurea ca factor de mediu. Totodată, aplicarea defectuoasă şi modificările repetate ale legislaţiei au creat neîncredere in rândul proprietarilor de păduri, au generat conflicte între aceştia şi autorităţile publice, generând o bulversare a sistemului de administrare a pădurilor. Declinul pădurilor însă nu este o problemă a ultimilor ani. Creşterea demografică accentuată şi dezvoltarea industrială fără precedent au avut un impact puternic asupra ecosistemelor naturale şi a componentelor acestora. Unele dintre cele mai afectate ecosisteme au fost şi rămân în continuare ecosistemele forestiere care, conform părerii specialiştilor, numai în

9

Media suprafeţei împǎdurite recomandată la nivel european este de 35 % din suprafaţa totalǎ a ţǎrii.

perioada 1850-1980 şi-au redus suprafaţa cu peste 15%, adică cu peste 750 mil.ha (de peste 31 de ori suprafaţa ţării noastre). Declinul s-a manifestat sub două forme:

o defrişarea pădurilor - adică înlăturarea completă şi definitivă a învelişului forestier (neurmată de regenerare sau împădurirea suprafeţei respective) şi

o degradarea pădurilor - adică destructurarea lor sub aspectul compoziţiei, consistenţei, stării de vegetaţie, capacităţii de producţie, caracteristicilor calitative, stării de sănătate etc.

În Romania, ca urmare a unui management nedurabil, dar şi datorită manifestării unor factori externi cum sunt: poluarea, hazardele climatice etc, declinul pădurilor de stejari a fost semnalată începând cu anii 1930. În anii 1950-1960 au fost afectaţi ulmii, ale căror populaţii au fost decimate aproape în întregime. În anii 1980-1990 au fost puternic afectate de declin populaţiile de brad. În prezent, rezultatele monitorizarii forestiere indică prezenţa unui declin şi în cazul arboretelor de molid, pin, salcâm, plop euramerican şi sălcie selecţionată. În condiţii mai bune se găsesc populaţiile de fag. La nivel european, situatia este urmatoarea:

- mai putin de 1% din supafata totala de padure este neatinsa de om, - doua treimi sunt clasificate ca seminaturale, - aproximativ 12 % este protejata.

Pădurile europene acoperă aproximativ 113 milioane hectare (36% din teritoriul Uniunii), din care 87 milioane sunt considerate păduri productive. În jur de 65% din pădurile acestea sunt proprietate privată! În România gradul de împădurire este sub cel recomandat de Organizatia Natiunilor Unite ca fiind necesar pentru obţinerea aerului curat. Cu toate cǎ România a deţinut un fond forestier peste media europeană pentru o perioadă lungă de timp, doar 26,7 % din suprafaţa totală a României este acoperită de păduri. Dacă nu se intervine în mod responsabil în cadrul acestui sector, acest bun de care profită fiecare dintre noi – pădurea – se va confrunta cu dificultăţi foarte mari, greu de atenuat dată fiind perioada lungă de recuperare a unui arboret.

10

11

Aşadar, ce e de făcut? Într-un cuvînt, trebuie să înţelegem cum funcţionează pădurea, să ştim să trăim alături de ea, pentru că fără ea nu se poate! Trebuie să învăţăm cum să o creştem, cum să o păstrăm, cum să o administrăm - iar acest lucru depinde de fiecare dintre noi, individual, dar şi de instituţiile care au un rol activ în domeniul forestier. Mai mult, trebuie să înţelegem că pădurea este unul dintre elementele importante care formează mediul în care trăim, mediu care trebuie respectat şi protejat în ansamblul său. Poate că primul semnal de alarmă serios la nivel mondial în acest sens a fost tras în 1987 de către Comisia Bruntland, care a realizat un raport privind starea lumii din punct de vedere al mediului şi dezvoltării economice şi sociale, făcînd şi o serie de propuneri pentru ca situaţia globală a mediului să fie reabilitată. Dintre problemele enumerate de Comisie la vremea aceea – pe care din păcate le regăsim în mare măsură şi azi – menţionăm doar două, relevante pentru tema acestui material:

- „mai mult de 11 milioane hectare de pădure sunt distruse anual, ritm care în 3 decenii va duce la dispariţia unei suprafeţe de pădure egală cu cea a Indiei. O mare parte din această pădure se transformă în teren agricol de calitate redusă care nu poate susţine populaţia.”

- „diversitatea speciilor este necesară pentru funcţionarea normală a ecosistemelor şi a biosferei în ansamblul său. Oamenii de ştiinţă au observat că au început să dispară specii într-un ritm pînă acum nemaiîntîlnit. Este necesară păstrarea şi protejarea rezervoarelor de specii cum sunt pădurile”, iar pentru aceasta avem nevoie de o administrare durabilă şi eficientă a pădurilor, de arii naturale protejate, de oprirea defrişărilor.

De atunci, omenirea ar fi trebuit să înţeleagă că dezvoltarea economică haotică şi dominată doar de dorinţa de-a face cît mai mult profit de pe urma resurselor naturale va duce, în scurt timp, pămîntul la pieire. Timp de 20 de ani, am fi putut avea mai multă grijă de resursele naturale ale planetei şi poate prezentul ar fi fost mai plăcut. Dar poate nu este prea tîrziu şi depinde numai de noi ca viitorul să nu ne fie ameninţat.

« Dezvoltarea durabilă este acea dezvoltare care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi îndeplini propriile nevoi. » (definiţia dezvoltării durabile dată de Comisia Bruntland)

12

7 motive pentru a proteja pădurea

1. Pădurea este un factor important în asigurarea calităţii aerului pe care îl respirăm

Fără păduri am avea mult mai puţin oxigen. Anual, un hectar de pădure consumă 16 tone de dioxid de carbon şi eliberează aproximativ acelaşi număr de tone de oxigen, necesar nouă pentru a trăi. Aceasta deoarece copacii, ca şi toate plantele verzi, absorb dioxidul de carbon şi eliberează oxigen în procesul de fotosinteză. Efectul „purificator” al pădurii nu se opreşte însă aici. Alte elemente nocive din aerul pe care îl respirăm sunt reţinute de păduri. Prin reducerea pe cale

mecanică a vitezei vântului în timp ce traversează un hectar de pădure, anual sunt reţinute aproximativ 60-70 de tone de praf. Un curent de aer poluat cu dioxid de sulf în concentraţie de 0.1 mg/mc poate fi complet depoluat de către un hectar de pădure. Mai mult decât atât, pădurea, datorită eliberării unor substanţe volatile

(fitoncide), diminuează încărcătura bacteriană din aer cu pănă la 90%. Aerul pădurii este mai bogat în ioni negativi, favorabili sănătăţii.

Ştiaţi că Suprafaţa împădurită a

României este de 26.7%, mult sub media recomandată pentru

obţinerea unui aer curat.

13

2. Pădurea este un factor important în asigurarea calităţii apei Când plouă în păduri, datorită frunzişului, căderea apei este atenuată şi apa poate fi absorbită în cantităţi însemnate în sol. Dacă pădurea nu ar exista, apa ar forma şuvoaie, ar eroda solul, s-ar transforma în torenţi şi ar produce numeroase pagube localităţilor umane întâlnite în cale. Influenţa ar fi de asemenea negativă şi la nivelul râurilor şi lacurilor întâlnite în cale, afectând calitatea apei pe care o folosim, reducând populaţia de peşte, producând importante pagube ecosistemelor terestre.

Se apreciază că un hectar de pădure poate reţine la nivelul solului, în primii 50 de centimetri, 1450 mc de apă. Această influenţă asigură debitul constant al izvoarelor, fiind cunoscut faptul că molidişurile constituie principalul regulator al formării debitelor de apă ale râurilor. Reducerea scurgerilor superficiale prin scăderea vitezei de scurgere a apei şi reducerea debitelor maximale ale viiturilor, îmbunătăţirea calităţii apei prin îmbogăţirea acesteia în ioni de hidrocarbonat, calciu şi scăderea conţinutului de ioni de amoniu sunt alte avantaje de care omenirea beneficiază de pe urmă circulaţiei apei prin pădure.

Ştiaţi că 1 metru pătrat de

muşchi de pădure poate reţine 5 litri de apă?

14

3. Pădurea este un factor de reglare a climei Pădurea influenţează temperatura aerului, păstrîndu-l mai răcoros. De aceea avem nevoie de umbra arborilor vara! Temperaturile maxime înregistrate sunt sensibil mai coborâte în padure, iar cele minime mai ridicate (pădurile sunt considerate zonele “ reci” ale uscatului). Astfel în zonele temperate, în timpul verii, temperatura maximă înregistrata în pădure este mai scăzută decât în teren deschis (descoperit), cu 1-2 °C media anuală, cu 1-4 °C media lunară, iar in perioada caldă a zilei, cu circa 10 °C.

Umiditatea atmosferică se menţine constant superioară în pădure, faţă de terenul descoperit, scade pe măsură ce scade consistenţa arboretelor. În pădure, faţă de terenul lipsit de vegetaţie, umiditatea atmosferică este mai mare cu cca 5% noaptea şi 10% în timpul zilei, iar în lunile de vară, este mai mare cu 4-9%.

Umiditatea relativă este mare mai ales în timpul nopţii, coroanele arborilor intercepteaza o bună parte a ploii (2/3 din ploile slabe şi cel putin 1/5 din ploile torenţiale într-o pădure de răşinoase şi mult mai mult în cea de foioase).

Pădurea are capacitatea de a domoli vântul puternic: dacă la marginea pădurii, viteza vântului se consideră egală cu 100%, la 50 m în interior ea se reduce la jumătate (50%), la 100m adâncime scade la 25%, pentru ca la 200 m să atingă 2% din viteza iniţială.

15

4. Pădurea este un important habitat pentru animale şi plante Diversitatea biologică cea mai ridicată se înregistrează în pădure, unde trăiesc aproximativ 35% dintre speciile de plante şi peste 40% dintre speciile de animale de pe glob. Aproape jumătate din cele mai uzuale produse vegetale consumate de om astăzi sunt originare din pădure. Porumbul, alunele, zmeura, murele, afinele, ceaiul, măcieşele, ciupercile comestibile, portocalele, bananele, zahărul, mierea, cafeaua nu ar mai fi făcut parte astăzi din dieta noastră dacă pădurea nu ar fi existat!

Aproapre un sfert din medicamentele existente astăzi în lume conţin compuşi chimici extraşi din plante/animale ce trăiesc în pădure. Ecosistemele forestiere reprezintă motorul asigurării biodiversităţii pe glob. Unii specialişti au estimat că nu mai puţin de o cincime dintre speciile aflate astăzi în viaţă va dispărea sau va fi în pragul dispariţiei

dacă defrişarea pădurilor continuă în ritmul actual. La nivel european, cca 20-30% din mamifere şi între 15 şi 40% din speciile de păsări care trăiesc în pădure au fost catalogate ca fiind pe cale de dispariţie, situaţie care se extinde din păcate şi la nivelul lichenilor, muşchilor şi a plantelor vasculare. Gândiţi-vă ce ar însemna pentru copiii noştri ca lupul, vulpea, veveriţa să fie văzute de acum încolo doar la televizor!

Ştiaţi că peste 30% din

populaţiile de carnivore mari din Europa (urşi,

râşi, lupi) sunt în România?

16

5. Pădurea reprezintă o resursă inepuizabilă pentru omenire în

domeniul medicinei

Sunt incă foarte multe lucruri pe care nu le ştim despre ecosistemele forestiere, însă pe zi ce trece suntem tot mai aproape de a găsi noi utilizări ale acestora în folosul omenirii. Fiecare animal, insectă sau plantă conţine propriul său material genetic, care a evoluat timp de mii de ani. Protejând pădurea nu salvăm numai copacii, ci conservăm procesul vieţii de pe planetă, proces ce a inceput acum miliarde de ani. În toţi aceşti ani, planetele, animalele şi chiar microorganismele au evoluat şi au dezvoltat produse chimice necesare pentru a supravieţui. Nu este nici o surpriză că foarte multe dintre aceste produse sunt folosite în industria farmaceutică: menta, floarea de tei, sunătoarea, muşeţelul, coada şoricelului, fructele unor

arbuşti sau arbori precum afinul, măceşul, cătina albă, etc. O substanţă din saliva liliacului-vampir din America Centrală şi de Sud ajută împotriva atacului de inimă. Veninul viperin este folosit de fabricile de medicamente din întreaga lume ca ingredient principal pentru producţia de medicamente. Veninul este cel mai des uzitat pentru producerea de vaccinuri folosite în medicina homeopata. De asemenea, tot pe bază

de venin se produc o serie de medicamente folosite pentru a trata epilepsia, cangrena, ulcerul, icterul, hemofilia, holera, tetanosul, lepra şi cancerul. Dar asemenea lor, multe alte exemple pot fi găsite. Pierderea acestora ar însemna de fapt o pierdere pentru omenire.

Ştiaţi că Scoarţa arborelui de tisă

(Taxus brevifolia) conţine un compus numit Taxol, folosit ca agent împotriva cancerului ovarian, de sân

sau de plămân?

17

6. Pădurea reprezintă o resursă economică importantă pentru

România Pădurea ne oferă lemn în cele mai diverse forme: de la lemn pentru construcţii la hârtie, mobilă, produse artizanale şi combustibil. Dacă ne uităm în jurul nostru acum e imposibil să nu găsim un obiect prelucrat din lemn. Însă pădurea oferă mult mai mult decât atât, din punct de vedere economic. Produsele nelemnoase ale pădurii sunt reprezentate de vânatul existent pe suprafaţa acestora, peştele din ape, fructele de pădure, ciupercile comestibile, plantele medicinale şi aromatice, seminţe forestiere, răşini, etc. Din păcate, acestea sunt valorificate mai puţin în România, iar lemnul este comercializat fără a

fi prelucrat, ceea ce scade veniturile pe care ţara noastră le-ar putea avea din exploatarea pădurilor. Prin caracteristicile şi diversitatea lor, prin frumuseţea peisajului pe care îl creează, prin efectele recreative extraordinare sub aspectul confortului psihic asigurat celor ce le vizitează, pădurile constituie şi un important factor de recreere pentru omenire, un factor de influenţare a afluenţei turiştilor în zonele în care acestea există. Această influenţă se manifestă mai ales în zonele de agrement din jurul localităţilor, unde se constată o amploare deosebită a fenomenului, consolidându-se conceptul de „silvo-turism”.

Ştiaţi că La nivel european, cca

2,2 milioane de persoane muncesc în domeniul forestier.

18

7. Pădurea joacă un rol esenţial în protecţia terenurilor şi a solurilor

Pădurea joacă un rol major în însăşi crearea şi conservarea solulului. Rădăcinile copacilor sparg roca dură în mai multe bucăţi mai mici, iar frunzele căzute ale copacilor îmbogăţesc cu nutrienţi solul. Pădurea are un rol şi în conservarea formelor de relief, prin diminuarea eroziunii de suprafaţă şi de adâncime, evitarea alunecării terenurilor, fixarea solurilor nisipoase şi asanarea terenurilor cu umiditate în exces. Este o funcţie deosebit de importantă în regiunile cu relief frământat şi în regiunile nisipoase. Dealtfel, aici pădurea are un rol determinant în însăşi procesul de solificare, asigurând reţinerea apei în sol, stabilitatea terenurilor şi bioacumularea. Acţiunea moderatoare asupra scurgerilor superficiale reduce eroziunea solului, contribuind în acelaşi timp la reducerea

volumului de sedimente, respectiv la evitarea colmatării albiilor de râu sau a lacurilor de acumulare. Pădurea are un rol decisiv în reducerea intensităţii fenomenelor torenţiale şi a avalanşelor, cu toate urmările lor păgubitoare asupra mediului şi a economiei în ansamblu.

Ştiaţi că Un teren împădurit poate absorbi de 4 ori mai multă apă decât un teren gol, aşa încât la ploi mari,

dacă nu poate fi reţinută de vegetaţie, apa se scurge în torenţi şi astfel se produc inundaţiile.

19

Ghidul proprietarului de pădure din România

Capitolul 1. Situaţia actuală a pădurilor

1.1. Fondul/patrimoniul forestier al României are o suprafaţă de 6.382 mii hectare, din care 6.223 mii ha acoperite cu păduri propriu-zise, iar restul de 159 mii ha reprezintă terenuri destinate culturii, producţiei şi gestionării silvice. Pădurile ocupă 26,7% din teritoriul ţării, cu o distribuţie foarte neuniformă în cuprinsul acestuia. Aproximativ 53% din păduri sunt localizate în regiunea arcului carpatic, 27 % în dealurile pre-carpatice şi 10% la câmpie.

1.2. În afara pădurilor cuprinse în fondul forestier, există o suprafaţă de circa 350 mii ha de alte terenuri cu vegetaţie forestieră. Acestea, îndeplinind un rol protector remarcabil, nu sunt totuşi considerate păduri. Ele aparţin diverselor comune, asociaţii şi proprietarilor particulari şi sunt supuse unor reglementări silvice sumare.

1.3. Urmare a naţionalizării din anul 1948, până în 1990 toate pădurile au constituit proprietate de stat. Procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate asupra terenurilor forestiere a început în anul 1991 şi este în curs de desfăşurare. Se estimează că, până la încheierea acţiunii de retrocedare a terenurilor forestiere, proporţiile din graficul de mai jos să se schimbe substanţial (circa 40% păduri proprietate de stat şi 60% păduri proprietate privată).

1.4. În raport cu funcţiile ecologice, sociale şi economice pe care trebuie să le

Situatia proprietatii padurilor din Romania

67%

13%

1%

8%

11% De stat

Publică - a unităţilorteritorial-administrativePrivată - a unităţilor decult şi de învaţământPrivată - a persoanelorjuridice Privată - a persoanelorfizice

20

îndeplinească, pădurile ţării sunt împărţite în două grupe funcţionale:

- grupa I – păduri cu funcţii speciale de protecţie ( 3.339 mii hectare, respectiv 53% din total), anume: protecţia solului; protecţia apelor; protecţia împotriva factorilor climatici şi industriali dăunători; recreere; interes ştiinţific şi ocrotirea genofondului şi ecofondului forestier.

- grupa a II-a – păduri cu funcţii de producţie şi de protecţie ( 3028 mii hectare, respectiv 47% din total): păduri destinate prioritar pentru producţia de lemn şi păduri destinate prioritar pentru producţia cinegetică. În cadrul fiecărei subgrupe se disting diverse categorii funcţionale (în număr de peste 55) care sunt luate în considerare la diferenţierea modului de gospodărire a pădurilor.

1.5. Principalele formaţii forestiere sunt:

molidişurile, brădetele, amestecurile de fag cu răşinoase, făgetele, goruneto-făgete şi şleauri de deal cu gorun; gorunete şi stejărete (inclusive de stejar brumăriu şi stejar pufos), şleauri cu stejar (de luncă, de câmpie şi de deal ), cerete, gârniţete şi amestecuri de cer şi gârniţă; salcâmete, aninişuri, zăvoaie de salcie şi de plopi indigeni ş.a. Sub raportul proporţiei speciilor, foioasele ocupă 69% (fag 31%, stejari 18%, alte foioase tari 15%, foioase moi 5%) iar răşinoasele 31% (molid 23%, brad 5%, larice, pin ş.a.3%).

Suprafaţa de pădure retrocedată pînă în 2006

PROPRIETARI Nr. proprietari Suprafaţa

PF 219992 428762 Forme asociative 1582 526042 Instituţii de cult 4598 79952

UAT 1966 863094 TOTAL Legea 1/2000+Legea 247/2005 228138 1897850

Legea 18/1991 600000 359573 Total 828138 2257423

21

Situaţia administrării pădurilor la data de: 22-11-2006

ITRSV Judeţ Suprafaţa totală a

pădurilor

Suprafaţa pădurilor

proprietate publică a statului

Suprafaţa pădurilor:

PF, PJ, UAT şi

alţii

Suprafaţa pădurilor neadmini

strate

% Neadmin.

din 5

1 2 3 4 5 6 7 Vrancea 184522 89487 95035 11831 12 Buzău 158313 124401 33912 20612 61 Brăila 27214 26860 354 0 0 Tulcea 103782 103720 62 40 65 Galaţi 36919 28503 8416 6086 72

Focşani

Vaslui 71901 60836 11065 8114 73 Total 582651 433807 148844 46683 31

Dolj 85681 67385 18296 14135 77 Gorj 247352 185304 62048 35138 57

Mehedinţi 146950 121959 24991 19369 78 Olt 52966 36733 16233 11955 74

Rm Vâlcea

Vâlcea 268756 125859 142897 39223 27 Total 801705 537240 264465 119820 45

Argeş 276914 194982 81932 38160 47 Dâmboviţa 118424 84905 33519 14293 43 Ploieşti

Prahova 147681 126916 20765 18320 88 Total 543019 406803 136216 70773 52

Sălaj 67985 22780 45205 14355 32 Arad 95184 7156 88028 9180 10

Satu Mare 193459 166529 26930 8870 33 Oradea

Bihor 200799 96155 104644 11205 11 Total 557427 292620 264807 43610 16

Alba 206081 123603 82478 6410 8 Bistriţa - Năsăud 192692 26970 165722 11890 7

Cluj 155561 93170 62391 9994 16 Cluj

Maramureş 263348 172062 91286 18021 20 Total 817682 415805 401877 46315 12

Mureş 208560 114636 93924 3428 4 Sibiu 186828 67247 119581 920 1

Harghita 237374 49008 188366 15660 8 Covasna 161375 60656 100719 10045 10

Brasov

Braşov 190161 71367 118794 2933 2 Total 984298 362914 621384 32986 5

Iaşi 97661 80056 17605 5744 33 Neamţ 261328 222730 38598 16485 43 Bacău 271236 207450 63786 28423 45

Suceava 435034 322250 112784 29967 27 Suceava

Botoşani 56108 40648 15460 6921 45

22

Total 1121367 873134 248233 87540 35 Constanţa 39861 39740 121 49 40 Călăraşi 21253 20798 455 72 16 Giurgiu 38085 36804 1281 1043 81 Ialomiţa 25988 24631 1357 564 42

Ilfov 25971 24235 1736 1356 78 Teleorman 28731 24719 4012 3189 79

Bucuresti

Bucuresti 634 487 147 134 91 Total 180523 171414 9109 6407 70

Timiş 146950 133826 13124 6467 49 Caraş-Severin 52966 11617 41349 1367 3 Timişoara

Hunedoara 268756 160741 108015 42173 39 Total 468672 306184 162488 50007 31

Total general 6057344 3799921 2257423 504141 22

23

Capitolul 2. Regenerarea pădurilor

2.1. Instalarea pădurilor pe cale artificială – împăduriri

De regulă, continuitatea unei păduri se asigură, în mod firesc, prin regenerare naturală. Arboretele ajunse la vârsta exploatabilităţii se fructifică dacă sunt rărite corespunzător. Dacă şi solul este capabil să asigure germinarea seminţelor şi instalarea seminţişului o nouă pădure se va instala în locul celei vechi. Aceasta ar fi calea cea mai indicată din punct de vedere silvicultural şi economic. Situaţii când este necesar să se recurgă la împădurirea anumitor suprafeţe pe cale artificială:

- când arborii bătrâni (din arboretul ajuns la vârsta exploatabilităţii) sunt bolnavi sau aparţin unor specii necorespunzătoare staţiunii;

- în arborete degradate şi slab productive; în situaţiile în care pădurea a fost tăiată ras sau distrusă (doborâturi de vânt, uscări, incendii);

- în porţiuni de pădure care nu s-au regenerat în mod satisfăcător pe cale naturală şi pe care se vor realiza împăduriri pentru completarea şi ameliorarea calitativă a regenerărilor naturale,

- în cazul culturilor cu cicluri scurte de producţie; etc. Regenerarea artificială se poate face: din sămânţă prin semănături directe sau plantaţii, în cazul introducerii unor specii mai sensibile care nu se pot regenera satisfăcător pe teren descoperit (brad, fag, cvercinee) sau pe terenul rămas descoperit prin nerealizarea regenerării naturale ori prin împădurirea unei suprafeţe. 2.1.1. Pepiniere silvice Pepiniera reprezintă o porţiune de teren special aleasă şi amenajată, în care se execută o cultură intensivă de producere a puieţilor forestieri. Pepinierele pot avea caracter temporar sau permanent. În primul caz, durata de funcţionare este de doar câţiva ani, până la împădurirea unor suprafeţe exploatate ras sau incendiate. Pepinierele provizorii se părăsesc înainte de sărăcirea solului în urma recoltelor repetate, fără să necesite aplicarea de îngrăşăminte. Pepinierele permanente au o durată de funcţionare nedeterminată şi deservesc teritorii mai întinse. Investiţiile iniţiale pentru aceste pepiniere sunt mai mari, prin urmare se manifestă atenţie sporită pentru alegerea terenului şi gospodărirea lui. Obţinerea unor puieţi bine dezvoltaţi şi viguroşi apţi să reziste la impactul produs de transplantare se face în cadrul unei tehnologii de producere a puieţilor.

24

2.1.2. Metode de împădurire În funcţie de condiţiile staţionale existente şi de caracteristicile biologice ale speciilor care vor forma viitorul arboret, culturile forestiere de producţie şi de protecţie se pot instala artificial prin: plantare, semănare sau butăşire. Împădurirea prin plantare constituie metoda cu cea mai largă utilizare în practica silvică din ţara noastră. Ca urmare, se va prezenta câteva argumente in favoarea acestora :

- Plantaţiile sunt mai rezistente decât semănăturile la concurenţa buruienilor, la insolaţie, îngheţ, dezgheţ, uscăciune.

- Puieţii bine plantaţi se adaptează mai uşor şi mai repede la noile condiţii de viaţă, ceea ce conduce la o reuşită mai bună a culturilor în toate zonele fitoclimatice.

- Prin plantaţii vegetaţia forestieră se poate instala în cele mai variate condiţii de sol, chiar şi pe soluri nepregătite în prealabil.

- Împăduririle în terenuri inundabile, degradate prin eroziune, accidentate se pot executa numai prin plantaţii folosind puieţi de cea mai bună calitate capabili să opună rezistenţă scurgerilor şi să consolideze terenul.

- Prin plantaţii se pot realiza amestecuri bogate, după diferite scheme de împădurire. Unele specii lemnoase se instalează artificial mai uşor prin plantaţii (este cazul salcâmului, molidului).

La reuşita lucrărilor de plantare au mare importanţă calitatea puieţilor şi modul de pregătire a terenului. Dintre lucrările premergătoare pregătirii solului, curăţarea parchetelor de resturile de exploatare (crăci, vârfuri, coajă, putregai), care nu se pot valorifica, constituie o lucrare deosebit de utilă. Plantarea se poate executa atât toamna, după ce a încetat vegetaţia, cât şi primăvara, înainte de pornirea vegetaţiei, în funcţie de specie şi de caracteristicile climatului din regiunea respectivă. Plantarea puieţilor constă în: săparea gropii sau a şanţului in care vor sta rădăcinile, aşezarea puieţilor, acoperirea rădăcinilor cu pământ şi tasarea pământului pe rădăcini. Plantarea se poate executa manual, cu ajutorul uneltelor (cazmale, sape, plantatoare), sau mecanizat, cu ajutorul maşinilor de plantat. Numărul de puieţi care se plantează pe unitatea de suprafaţă depinde de specie, precum şi de natura şi starea solului. Împăduririle prin semănare directă constă în răspândirea seminţelor forestiere pe terenul destinat împăduririi, iar plantele care răsar rămân pe acel loc; metoda se aseamănă din acest punct de vedere cu regenerarea pe cale naturală.

25

Acest tip de împăduriri se utilizează atât în terenurile descoperite, la specii care se pot dezvolta fără adăpostul pădurii (stejarul, gorunul), cât şi sub adăpostul arboretului bătrân pentru speciile care au nevoie de protecţie mai ales în tinereţem (bradul). Împăduririle prin butăşire directă se aplică pe terenurile frecvent inundate, la consolidarea malurilor şi a terenurilor degradate. În acest scop se folosesc butaşi de dimensiuni mari (peste 1,5 m lungime), numiţi sade. Metoda se bazează pe însuşirea unor specii forestiere (plopi, sălcii etc.) de a se înmulţi pe cale vegetativă, prin butaşi.

2.1.3. Alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire Alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire este destul de complexă şi se face ţinând seama de considerente de ordin bioecologic, silvicultural, funcţional şi tehnico-organizatoric. Considerentele de ordin bioecologic pot avea rol hotărâtor în reuşita culturilor forestiere, concordanţa între cerinţele ecologice ale speciilor şi caracteristicile staţionale fiind esenţială în această direcţie. Din punctul de vedere al considerentelor silviculturale, prin alegerea speciilor pentru lucrările de împădurire se urmăreşte evitarea creării de culturi pure (monoculturi) la molid, pin, stejar. Aceste culturi pure pot avea influenţe nefavorabile asupra fertilităţii solurilor şi devin uşor vulnerabile la acţiuni ale factorilor biotici (insecte defoliatoare) şi abiotici (vânt, zăpadă care produc doborâturi şi rupturi în arborete). Sunt, prin urmare, de preferat amestecurile care prin modul lor de realizare (intim, grupat), ca şi prin stabilirea speciilor şi a proporţiei acestora (stabilită prin formula de împădurire) măresc stabilitatea unui arboret şi prevenirea unor fenomene nedorite ca atacuri în masă ale insectelor, doborâturi de vânt şi rupturi de zăpadă, incendii. 2.2. Regenerarea pădurilor pe cale naturală

Pentru folosirea eficientă a capacităţii de producţie a pădurilor şi a amplificării solului acestora în cadrul general al protecţiei mediului înconjurător şi păstrării echilibrului ecosistemelor naturale, regenerarea naturală din sămânţă reprezintă maniera cea mai simplă şi mai indicată.

Exceptând rolul ecologic de păstrare a echilibrului ecosistemelor naturale, o altă funcţie importantă a culturii pădurilor o constituie producţia de material lemnos. Pentru aceasta, pădurea, arboretele trebuiesc conduse la o vârstă corespunzătoare realizării volumului şi sortimentelor propuse. Procesul natural de creştere se extinde în cazul unui arboret pe o durată mare de timp, de la instalarea arboretului şi până la recoltarea lui (la exploatabilitate)

26

fiind necesar să treacă 100 sau peste 100 ani. În concluzie, în cazul unui arboret producţia forestieră este periodică. Pentru a recolta anual produsul pădurii este necesar gruparea unui număr mare de arborete de pe o anumită suprafaţă (unitate de producţie) şi organizarea punerii lor în valoare. Totalitatea arborilor bine conformaţi, cu creştere viguroasă, favorizaţi prin lucrările de îngrijire constituie arboretul principal, care este menţinut şi îngrijit până la vârsta exploatabilităţii, apoi se recoltează, formând produsele principale (finale). Acestea, împreună cu produsele secundare obţinute în urma aplicării tăierilor de îngrijire formează producţia totală a arboretului. Obiectivele (ţelurile) economice ale gospodăririi forestiere se exprimă prin sortimente sau grupe de sortimente de realizat şi prin natura serviciilor de protecţie. Organizarea în timp şi în spaţiu a procesului de producţie forestieră, în vederea asigurării cu continuitate a funcţiilor de protecţie şi producţie constituie obiectul amenajamentului forestier.

27

Capitolul 3. Îngrijirea şi conducerea arboretelelor 3.1. Stadii de dezvoltare a arboretului

De la apariţia plantulelor şi până la îmbătrânirea arborilor, în arboretele echiene (arborii au aproximativ aceeaşi vârstă) şi relativ echiene (arborii diferă între ei cu cel mult 20 ani) se disting următoarele stadii de dezvoltare: seminţiş, desiş, nuieliş, prăjiniş, păriş, codrişor-codru mijlociu, codru bătrân. Stadiul de seminţiş (plantaţie, lăstăriş) este stadiul pe care arboretul îl străbate de la instalare şi până la realizarea stării de masiv. El se caracterizează prin lupta individuală pe care exemplarele o dau cu factorii mediului înconjurător (vântul, insolaţia, dăunătorii etc.), fapt ce determină uscarea a numeroase exemplare. Stadiul de desiş se consideră de când arboretul a format starea de masiv până când începe elagajul natural. Se caracterizează prin lupta comună pe care arborii o dau cu factorii vătămători ai mediului extern. În acest stadiu, de cele mai multe ori se stabileşte compoziţia viitorului arboret. Stadiul de nuieliş-prăjiniş se consideră din momentul în care trunchiul se curăţă în mod natural de ramurile de la baza trunchiului (elagaj natural) până când creşterea în înălţime devine foarte activă, iar diametrul mediu al arboretului atinge 10 cm. Se caracterizează prin activarea creşterii arborilor în înălţime, prin producerea elagajului natural şi a procesului natural de eliminare, fenomene care au avut loc în proporţie neînsemnată în stadiul precedent. Stadiul de păriş începe atunci când creşterea în înălţime a devenit foarte activă şi durează până când arboretul fructifică abundent. Diametrul mediu al arboretului este cuprins între 11 şi 20 cm. Se caracterizează prin realizarea creşterii maxime în înălţime, prin producţia anuală de litieră la hectar cea mai mare şi prin energia maximă a procesului natural de eliminare. Pentru arboretele situate în staţiuni puţin favorabile, acesta este stadiul critic. Numărul de arbori eliminaţi anual la hectar este mai mic decât în celelalte stadii, dar procentul pe care îl reprezintă din numărul total al arborilor existenţi este maxim. Stadiul de codrişor-codru mijlociu se consideră de când arboretul fructifică abundent, până când începe scăderea vitalităţii lui. Diametrul mediu al arborilor este cuprins între 21 şi 50 cm. Creşterea în înălţime se reduce simţitor, iar fructificaţia devine abundentă, favorizând regenerarea din sămânţă. Arboretul se luminează, cantitatea de litieră devine mai redusă. Exigenţele arborilor faţă de lumină sunt mai mari decât în celelalte stadii.

28

Codrul bătrân este ultimul stadiu de dezvoltare a arboretului, care începe să se usuce şi să se rărească puternic, ca urmare a scăderii vitalităţii lui. În locul vechiului arboret se instalează o generaţie nouă. 3.2. Clasificarea arborilor În lucrările de îngrijire a arboretelor, se foloseşte curent, o clasificare (Kraft) bazată pe înălţimea relativă a arborilor şi gradul de dezvoltare a coroanei.

S-au stabilit, prin urmare, 5 clase de arbori: - clasa I - arbori predominanţi cu coroana puternic dezvoltată; - clasa a II-a - arbori dominanţi cu coroana bine dezvoltată; - clasa a III-a - arbori codominanţi, cu coroana slab dezvoltată şi

înălţime mai redusă decât a arborilor din clasa a II-a; - clasa a IV-a - arbori dominaţi cu coroane stânjenite, înghesuite din

toate părţile, sau dezvoltată numai într-o singură parte; - clasa a V-a - arbori copleşiţi, care mai au o coroană viabilă sau care

s-au uscat. Arborii din clasele I-III alcătuiesc plafonul superior al coronamentului, iar cei din clasele IV-V plafonul inferior. De reţinut faptul că arborii situaţi în plafonul superior al coronamentului (clasele I-III) sunt principalii producători ai masei lemnoase din arboretul respectiv, precum şi a lemnului de calitate, cu condiţia ca arboretul să fi fost bine condus. Ei sunt şi principalii producători de sămânţă ai arboretului.

3.3. Lucrări de îngrijire a arboretelor şi eficienţa lor

Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor constituie un sistem larg de măsuri silvotehnice care urmăresc dirijarea creşterii şi dezvoltării pădurii în vederea realizării sau favorizării de structuri optime ale arboretelor sub raport ecologic şi genetic în conformitate cu legile de structurare şi funcţionare a ecosistemelor forestiere. Concomitent se urmăreşte creşterea eficacităţii funcţionale multiple a pădurilor, atât în ceea ce priveşte efectele de protecţie, cât şi producţia lemnoasă şi nelemnoasă. Prin executarea lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor se ameliorează funcţiile (de protecţie şi producţie a arboretelor), starea lor fitosanitară se îmbunătăţeşte, se conservă şi se ameliorează biodiversitatea ecosistemului forestier în general în vederea creşterii gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea factorilor vătămători (vânt, zăpadă, boli, dăunători, vânat, poluare etc). Lucrările de îngrijire şi conducere a pădurii vor diferi ca scop şi tehnică de execuţie în diferitele faze din dezvoltarea pădurii astfel:

29

- în stadiul de seminţiş, desiş se vor executa degajări şi depresaje. Scopul principal este, în primul caz, salvarea de copleşiri şi promovarea speciilor valoroase, respectiv reglarea desimii regenerărilor naturale excesiv de dese. - în stadiile de nuieliş, prăjiniş se vor executa curăţiri. Se urmăreşte, în primul rând, înlăturarea exemplarelor necorespunzătoare ca specie şi conformare. - în stadiile de păriş, codişor, codru mijlociu se vor executa rărituri, în mod deosebit pentru ridicarea valorii productive (cantitative şi calitative) şi protectoare a pădurii. Aceste lucrări au caracter sistematic, în sensul că fiecare intervenţie este condiţionată de cele anterioare, de modul în care au fost executate. În afara acestor lucrări, în arborete se realizează şi lucrări de îngrijire cu caracter special care se aplică numai atunci când şi acolo unde este oportun. Principalele lucrări de îngrijire cu caracter special sunt: - lucrările de igienă care se execută în toate stadiile începând cu prăjiniş până

la codru bătrân. Principalul scop al acestor lucrări constă în realizarea şi menţinerea unei stări fitosanitare cât mai bune a pădurii.

- elagaj artificial care se execută în stadiile de prăjiniş şi păriş şi urmăresc ameliorarea accesului în arborete şi creşterea valorii lemnului la exploatabilitate.

- emondaj, lucrare efectuată în stadiile prăjiniş-păriş pentru menţinerea calităţii lemnului.

- îngrijirea marginii de masiv (lizierelor) care se execută în toate stadiile de dezvoltare ale arboretelor pentru formarea unor liziere rezistente la acţiunea vânturilor periculoase.

30

Capitolul 4. Tendinţe în gestionarea pădurilor pe plan european

4.1. Silvicultura apropiată de natură În vederea minimizării riscurilor ecologice şi economice generate de regresul pădurilor, în ultimele decenii s-a extins în rândul proprietarilor de păduri, ideea practicării unei silviculturi apropiate de natură, a unei silviculturi bazată pe procesele naturale, în care intervenţia omului să nu mai genereze dezechilibre puternice în structura şi funcţionarea pădurii. S-a creat astfel Uniunea forestierilor europeni PROSILVA care promovează şi aplică o silvicultură apropiată de natură. Silvicultura de tip PROSILVA promovează o gospodărire a pădurilor care să optimizeze menţinerea, conservarea şi utilizarea ecosistemelor forestiere în aşa fel încât funcţiile socio-economice şi ecologice ale pădurii să fie sustenabile şi profitabile. Sustenabilitatea şi profitabilitatea ecosistemelor forestiere se referă la patru categorii de servicii oferite de pădure: - conservarea ecosistemelor; - protecţia solului şi a climei; - producţia de lemn şi alte produse forestiere; - recreere, social, cultural. 4.2. Certificarea pădurilor Este acceptat în întreaga lume că resursele forestiere şi terenurile aferente acestora trebuie utilizate astfel încât să asigure satisfacerea cerinţelor sociale, economice, ecologice, culturale şi spirituale ale generaţiilor prezente şi viitoare. Distrugerea şi degradarea accentuată a pădurilor a determinat consumatorii şi utilizatorii de produse forestiere să ceară ca achiziţiile pe care ei le fac să contribuie la aceste distrugeri şi chiar mai mult, să asigure existenţa şi pe viitor a acestor resurse. Ca răspuns la aceste cerinţe s-au extins tot mai mult programele de certificare a modului de gospodărire a pădurilor şi a circulaţiei produselor forestiere, în special a celor lemnoase. Scopul certificării pădurilor este de a promova responsabilitatea faţă de mediu, beneficiile sociale şi viabilitatea economică a pădurilor lumii, prin stabilirea unor principii de management a pădurilor recunoscute şi respectate în întreaga lume. În prezent procesul de certificare al pădurilor a luat o amploare deosebită în toate regiunile globului. În Europa, suprafaţa pădurilor certificate creşte de la an la an, inclusiv în ţările aflate în tranziţie. Acest proces este dinamizat mai ales de faptul

31

că unii dintre cei mai mari agenţi din industrializarea lemnului nu mai vor să achiziţioneze decât lemn provenit din păduri certificate. 5.3. Creşterea suprafeţei pădurilor În ultimul secol, dar cu precădere în ultimii 50 de ani, în majoritatea ţărilor dezvoltate şi în curs de dezvoltare se constată o tendinţă de creştere a suprafeţei împădurite. Evident, această tendinţă urmează unei reduceri accentuate a suprafeţei pădurilor începând cu anii 1500 şi până în 1900 (1950), în urma căreia unele ţări au ajuns la procente de pădure situate sub 10% din suprafaţa teritoriului naţional (ex. Anglia, Irlanda, Olanda, Portugalia etc). Despăduririle au avut două cauze majore: prima a fost extinderea terenurilor apte pentru agricultură iar a doua punerea la dispoziţia industriei a unei resurse energetice ieftine şi cu multe utilizări. Consecinţele defrişărilor nu au întârziat să apară şi s-au manifestat sub cele mai variate forme: - degradarea terenurilor (eroziune, alunecări, înmlăştinări, aridizări etc.) - scăderea bonităţii solurilor cu consecinţe asupra recoltelor agricole inclusiv apariţia unor condiţii inapte pentru unele specii tradiţionale, diminuarea efectivelor de animale etc. - apariţia unor catastrofe naturale (inundaţii, furtuni de nisip şi praf) - modificări ale climei (creşterea temperaturilor, reducerea precipitaţiilor etc.) - dispariţia sau regresul unor specii. - distrugerea unor habitate naturale - apariţia unor probleme sociale (sărăcie) Drept urmare, factorii de decizie dintr-o serie de ţări au luat măsuri ferme de stopare a diminuării suprafeţei pădurilor şi au finanţat programe de extindere a suprafeţelor împădurite. În graficul de mai jos sunt prezentate ţările cu cele mai mari suprafeţe de păduri înfiinţate anual în ultimul deceniu.

În prezent, datorită recunoaşterii rolului pădurilor în stocarea carbonului şi în reducerea efectului de seră, s-au creat premise pentru revigorarea extinderii pădurilor. Există o serie de programe care finanţează realizarea unor culturi forestiere pentru sechestrarea carbonului. Pe măsură ce ,,piaţa carbonului” se va dezvolta şi se va ratifica Protocolul de la Kyoto referitor la schimbările climatice de către ţările dezvoltate care sunt şi principalii emiţători de carbon va creşte ritmul de mărire a fondului forestier atât la nivel global cât şi la nivel naţional. 5.4. Împădurirea terenurilor neproductive şi a celor expuse la degradare

32

Împădurirea este considerată ca fiind cea mai eficientă şi în acelaşi timp ecologică metodă de stopare sau de diminuare a proceselor de degradare precum şi de reintroducere în circuitul productiv a terenurilor degradate. Instalarea vegetaţiei, inclusiv a celei forestiere, pe terenurile degradate este în majoritatea cazurilor o activitate foarte dificilă şi costisitoare datorită condiţiilor foarte speciale în care se desfăşoară. Pentru împădurire se utilizează puieţi cu rădăcini protejate. Adesea este necesar să se utilizeze şi pământ de împrumut pentru a umple gropile în care s-au plantat puieţii. Lucrările de împădurire a terenurilor degradate sunt susţinute de o serie de lucrări ajutătoare (terase, ziduri de sprijin, vetre în contrapantă, cleionaje, gărduleţe etc.) care au rolul de a diminua efectul factorilor destabilizatori (scurgeri, eroziune, alunecări, etc) şi de a crea condiţii mai favorabile dezvoltării puieţilor într-o primă fază. Pentru împădurirea terenurilor degradate prin diverse forme de poluare (sărăturare, poluare cu hidrocarburi, carbonaţi, etc) este necesară în primul rând depoluarea acestora. În acest scop se utilizează diferite substanţe chimice (amendamente, îngrăşăminte, substanţe neutralizante etc.) care au rolul de a anula efectul substanţelor poluatoare. Alegerea speciilor pentru împăduriri în astfel de situaţii se face în concordanţă cu condiţiile de mediu existente şi în raport cu acestea se aleg specii ale căror exigenţe ecologice să fie satisfăcute. Se utilizează aşadar specii rustice, nepretenţioase, capabile să se adapteze condiţiilor dificile existente în aceste perimetre. O importanţă deosebită se acordă utilizării speciilor de arbuşti care pun mai uşor stăpânire pe sol, fixează foarte bine solul şi crează un mediu favorabil instalării ulterioare a speciilor arborescente. În plus, unele specii de arbuşti sunt apreciate pentru bunurile pe care le oferă (fructe, flori, frunze, scoarţă) şi care au multiple utilizări în industria farmaceutică şi alimentară (cătina, păducelul, măceşul, porumbarul, cruşânul, etc.)

33

Capitolul 5. Terminologie forestieră de bază

Pădurea (ecosistemul forestier) este un sistem biologic în care arborii dau nota caracteristică iar aceştia trebuie să fie suficient de deşi şi să ocupe o suprafaţă suficient de întinsă pentru ca să formeze un mediu de viaţă specific (diferit de cel al suprafeţelor învecinate) şi care realizează o comunitate complexă de viaţă, capabilă să îndeplinească multiple funcţii social-economice şi ecologice. Conform art.2 din Codul Silvic ,,sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha”.

Arboretul este o noţiune care are în silvicultură două accepţiuni. În sens larg prin arboret se înţelege o porţiune distinctă de pădure, omogenă sub raportul condiţiilor de mediu, de vegetaţie şi de structură, cu o suprafaţă minimă de 0,25 ha. Subarboretul este constituit din etajul arbuştilor care cresc şi se dezvoltă în pădure.

Seminţişul este reprezentat de totalitatea puieţilor speciilor arborescente din care, cu timpul, se va constitui un nou arboret în urma eliminării pe cale naturală sau artificială a arboretului matur.

Pătura erbacee este constituită din totalitatea plantelor ierboase la care se adaugă în mod obişnuit şi speciile subarbustive, muşchii şi lichenii, dintr-o pădure.

Elementul de arboret este reprezentat de totalitatea arborilor din cuprinsul unui arboret care îndeplinesc simultan următoarele condiţii: aparţin aceleaşi specii, au aceeaşi provenienţă, aparţin aceleaşi clase de vârstă şi aparţin aceluiaşi etaj al arboretului.

Arborele este plantă lemnoasă, perenă, aparţinând unei specii care are o înălţime obişnuită de peste 7 m.

Fondul forestier (art.1, Codul Silvic) este constituit din ,,pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de culturilor, producţie ori administraţie silvică, iazurile, albiile râurilor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, în condiţiile legii, indiferent de natura dreptului de proprietate,,. Fondul forestier naţional este proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional (art.4).

34

Resursele forestiere reprezintă totalitatea resurselor din fondul forestier sau legate de ecosistemele forestiere şi care sunt susceptibile de afi valorificate respectând principiile gestionării durabile.

Producţia arboretului reprezintă volumul total al arborilor, realizat într-o perioadă determinată de timp (inclusiv volumul extras în intervalul de timp respectiv).

Creşterea arboretului este cantitatea de lemn cu care sporeşte într-o perioadă specificată de timp o anumită caracteristică dendrometrică (înălţimea, diametrul, volumul). În mod obişnuit creşterea se referă la creşterea în volum.

Posibilitatea reprezintă mărimea recoltelor de lemn, stabilită prin amenajament, în condiţiile asigurării echilibrului ecologic şi a continuităţii pe termen lung a funcţiilor multiple atribuite pădurii.

Cota de tăiere reprezintă cantitatea de material lemnos destinată recoltării anuale la nivelul fiecărei unităţi de gospodărire (dar şi la nivel regional sau naţional) fixată prin plan în limitele posibilităţii stabilite prin amenajament pentru pădurile respective.

Gospodărirea durabilă (gestionarea durabilă) înseamnă administrarea şi utilizarea pădurilor şi a terenurilor împădurite într-un mod şi într-un ritm care duce la menţinerea biodiversităţii, productivităţii, capacităţii reproductive, vitalităţii şi a potenţialului lor de a-şi îndeplini, acum şi în viitor, funcţiilor lor ecologice, economice şi sociale la nivel local, naţional şi global şi care nu provoacă daune altor ecosisteme. (Declaraţia Conferinţei Ministeriale de la Helsinki).

35

Strategia Uniunii Europene în domeniul forestier La nivel european, pădurile au devenit tot mai apreciate nu doar pentru că sunt surse de lemn şi cherestea, dar mai ales pentru faptul că reprezintă zone sălbatice care se regăsesc tot mai puţin în Europa, şi mai mult, ele sunt o sursă de aer şi apă, resurse naturale inestimabile. De asemenea, pădurile ne oferă tuturor liniştea, frumuseţea naturală şi cadrul perfect pentru relaxare fizică şi mentală. Datorită tuturor acestor „servicii forestiere”, administrarea pădurilor a devenit un subiect tot mai discutat, iar concluziile dezbaterilor şi-au găsit expresie într-o strategie privind pădurile la nivel european. Abordarea de la care porneşte strategia e axată pe administrarea durabilă a pădurilor, care pune mult mai mult accent pe funcţiile de mediu şi socială a pădurilor decât pe cea economică. Totuşi, în multe ţări europene rămâne problematică

punerea în practică a acestui tip de administrare, căci presiunea economică este enormă. Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene din 15 decembrie 1998 cu privire la o Strategie forestieră pentru U.E. (OJ C56, 26.2.1999, p. 1) a stabilit un cadru pentru acţiuni forestiere care să sprijine administrarea durabilăa a pădurilor (ADP), bazată pe coordonarea politicilor forestiere relevante de către statele membre. Acest cadru ia în calcul angajamentele făcute de către UE şi statele membre în special la Conferinţa ONU despre Mediu şi Dezvoltare din 1992, la conferinţele de după aceasta dar şi la conferinţele ministeriale privind protecţia pădurilor în Europa (Strasbourg-1990, Helsinki-1993, Lisabona-1998 şi Viena-2003). Strategia accentuează rolul multifuncţional al pădurilor şi al ADP în dezvoltarea sociatăţilor şi identifică o serie de elemente-cheie care să ducă la implementarea acestei strategii de către fiecare stat (la nivelul autorităţilor dar şi al cetăţenilor).

36

Principalele direcţii stabilite de Strategie sunt:

1. promovarea activităţilor forestiere ca parte din acţiunile de dezvoltare rurală, cu accent pe conservarea şi creşterea valorii ecologice a pădurilor;

2. conservarea biodiversităţii din păduri, atât ca o componentă a administrării pădurii cât şi în stabilirea unor zone forestiere protejate prin lege (arii protejate).

3. creşterea rolului pădurilor în combaterea schimbărilor climatice, prin promovarea biomasei forestiere ca sursă de energie şi prin creşterea rolului pădurilor în absorbţia de carbon.

4. analiza posibilităţilor de sprijinire a unor scheme de certificare a pădurilor care să fie verificabile, obiective, comparabile şi credibile.

Având în vedere aceste aspecte, precum şi faptul că România a aderat la Uniunea Europeană şi are obligaţia de-a adopta atât legislaţia specifică la nivel european, cât şi de-a urma îndeaproape direcţiile strategice stabilite în cadrul Uniunii (la elaborarea cărora putem şi noi să paticipăm începând cu 2007), subliniem importanţa cunoaşterii acestora. De asemenea, dorim să atragem atenţia asupra rolului extrem de important faţă de adoptarea legislaţiei şi a direcţiilor strategice la nivel european, al tuturor celor implicaţi în administrarea pădurilor, fie că sunt proprietari de pădure sau angajaţi în cadrul structurilor de administrare publice sau private.

În speranţa că acest material va fi de folos în această direcţie tuturor celor care îl vor parcurge, aşteptăm comentariile, sugestiile şi propunerile dumneavoastră de acţiune pentru o cât mai bună administrare şi protejare a pădurilor din România!

37

Surse bibliografice: Administrarea durabilă a pădurilor, Iovu-Adrian Biriş, Elena Mihăilă, Oradea 2007 Natura 2000 and forests – „Challenges and opportunities”. Interpretation Guide – European Commission, 2003 Report of the World Commission on Environment and Development, 1987 Pagina web specializată a Comisiei Europene, http://ec.europa.eu/agriculture/fore/forestry_strategy_en.htm Fotografii realizate de: Andrei Posmoşanu, Ioana Meleg, Ioana Lucaciu, Kamil Astapczyk,Claudia Meyer, Christa Richert, Maciej Lewandowski, Elisabeth Howe, Dawn Sword, Petria Follett, Steve Knight, Luke Hansen, Elke Rohn, Cynthia Berridge, Keith Syvinski, Jason Kissel, Klaus Sandrini, Marek Hanzel, arhiva CAPDD Bihor.