Radu Stanca

Biografie

A absolvit Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii Regele Ferdinand din Cluj în anul 1942.

În timpul războiului, Facultatea de Litere a Universităţii din Cluj s-a refugiat la Sibiu. Aici a luat fiinţă Cercul literar de la Sibiu. Dupa modelul lui Eugen Lovinescu care la cenaclul Sburătorul a pus bazele Modernismului interbelic, Cercul a incercat sa salveze tradiţia literaturii române, dar a fost repede lichidat de prigoana comunistă din anii 50. [necesită citare] Membrii lui au fost denumiţi ulterior de criticii şi istoricii literari membrii generaţiei pierdute.

A fost, pe rând, asistent al lui Lucian Blaga la catedra de filosofie a culturii, profesor de estetică a teatrului, la Sibiu, redactor, actor, regizor. A facut parte din Cercul literar de la Sibiu, alături de Ştefan Augustin Doinaş, Dan Constantinescu, Deliu Petroiu, Alexandru Cucu, Viorica Guy Marica, Eugen Todoran, Ion Negoiţescu, Ion Desideriu Sârbu, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balotă, Victor Iancu, Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, ş.a.

În poezie a teoretizat baladescul (în eseul Resurecţia baladei (1945)) si a fost adeptul poeziei pure, rupta de contextul social.

Debut

A debutat în 1943 cu eseul critic Problema cititului.

Radu Stanca, baladist

În realitate, după cum demonstrează propria-i creaţie poetică, Radu Stanca a relevat capacitatea baladei – specie prin excelenţă a genului epic – de „a se deghiza“ în spaţiile lirico-dramatice, cultivând trinomul baladesc: 1. lamentaţia (eroului cu fruntea pe-o limită tragică: Lamentaţia Ioanei d’Arc pe rug, Lamentaţia poetului pentru iubita sa, Nocturnă, Pistolul, Tristeţe înainte de luptă, Un cneaz valah la porţile Sibiului etc.) – 2. alegoria-legendară (povestea întâmplării / evenimentului la cea mai înaltă tensiune: Baladă studenţească, Buffalo Bill, Douăsprezece umbre, Fata cu vioara, Regele visător, Trandafirul şi călăul, Trenul fantomă, Turn înecat, Vraja vrăjilor etc.) – 3. dramaticul eroic (adică Balada celor şapte focuri, Balada lacrimei de aur, Capul de fată, Cea mai frumoasă floare, Coşmarul tiranului, Domniţa blestemată, Infidelul, Mică baladă de dragoste, Pajul cu părul de aur, Răzbunarea şarpelui, Sfatul ţării, Spada regelui etc.).

Criticul Nicolae Balotă sublinia faptul că «balada nu e pentru Radu Stanca un pretext istoric sau nu devine – pe plan tematic – o naraţiune, ci un lied scenic; poetul se închipuie Un cneaz valah

la porţile Sibiului, atât de vrăjit de coralul fecioarelor cetăţii, încât nu simte cum un duşman îl înjunghie; în alt poem ascultă un cântec misterios de orgă, transpus la 1707; într-o baladă studenţească îşi bănuieşte sfârşitul cântând moartea unui student inventator de visuri şi practicant de alchimii erotice...» (Poezia, I, p. 392). Dar balada care „l-a impus“, care a rămas în memoria „cerchiştilor“ şi a contemporanilor săi, îndeosebi, prin presentimentul thanatic de după „fantastica mască“ a eroului / autorului, este «Corydon»: Sunt cel mai frumos din oraşul acesta, / Pe străzile pline când ies n-am pereche, / Atât de graţios port inelu-n ureche / Şi-atât de-nflorite cravata şi vesta, / Sunt cel mai frumos din oraşul acesta. // (...) // C-un tainic creion îmi sporesc frumuseţea, / Fac baie în cidru de trei ori pe noapte / Şi-n loc de scuipat am ceva ca un lapte, / Pantofi cu baretă mi-ajută svelteţea / Şi-un drog scos din sânge de scroafă nobleţea.

Marele câştig al poeziei româneşti datorat resurecţiei Cercului literar de la Sibiu, îndeosebi lui Radu Stanca, Ştefan Augustin Doinaş ş. a., constă în extinderea sferei baladescului de la o „scară naţională“ la o „scară planetară / cosmică“. Ilustrativă în acest sens este şi balada Turn înecat, turnul simbolizând axis mundi, având în crucea-i celestă o crăiasă adormită „de două mii de ani“, Runa, un soi zeiesc de „sămânţă a lumii“, sortit a rodi după „cataclism“ (aluzie, poate, chiar al doilea război mondial): Turnul dormea-ntre ape liniştit / Şi numai câteodată feţe sumbre / Se abăteau sub zidul lui tihnit, / Să-l tulbure cu suliţe şi umbre. // Picior de om cu toate-acestea nu-i / Calcă spirala scării, unde Runa, / Sâmburul viu şi pur, Regina lui, / De două mii de ani dormea întruna. // (...) // Furtună mare însă se lăsă / Odată-asupra lui, şi-atunci, sălbatic, / Intrând pe geamuri, valul o fură / Şi-o duse-n dar oceanului molatic. // Tot aplecându-şi trupul ca un trunchi / S-o caute-n abise, de pe maluri, / Turnul căzu-ntr-o seară în genunchi / Şi se-aruncă de dorul ei în valuri...

Opere

Dona Juana (1947), Ştefan Braborescu (1965), Versuri (1966), Teatru (1968), Acvariu (1971), Poezii (1973), Roman epistolar (1978), Versuri (1980), Doti (versuri, Editura Paralela 45, 2001), Turnul babel (teatru, Editura Paralela 45, 2002),

Dramaturgie

A debutat în teatru cu comedia tragică Dona Juana, o reinterpretare a mitului lui Don Juan, căreia i-a fost acordat premiul Sburătorul pe anul 1947.

Patru piese de teatru publicate într-un volum publicat la editura Paralela 45, intitulat Turnul Babel.

Turnul Babel (tragedie) Drumul magilor (vifleem tragic) Povestea dulgherului şi a frumoasei soţii (legendă dramatică) Greva femeilor (comedie).

Piesele sunt reprezentative pentru teatrul de factură poematică creat de Radu Stanca, teatru ale cărui valenţe scenice sunt dublate de virtutile literar-estetice pe care textul le ofera la lectură. [necesită citare] Aceste caracteristici îl apropie pe autorul român de dramaturgi contemporani lui, precum Jean Giraudoux, Jean Anouilh sau Eugene O`Neill. Teatrul Naţional din Sibiu îi poartă numele în prezent.

Articole teoretice, manifeste literare

Două eseuri programatice, dedicate revitalizării baladei şi tragediei în epoca modernă:

Resurecţia baladei (1945) Tragedia şi modalitatea ei scenică în perspectiva actualităţii (1960).

Adus de la http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Stanca