Upload
constantin-olesea
View
19
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
ANEXA II
Raport de activitate
Nume şi prenume: PĂTULEANU LILIANA
Instituţia beneficiarului: Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava
Localitatea şi ţara în care s-a desfăşurat stagiul: FLORENŢA - ITALIA
Instituţia din străinătate care a organizat stagiul: PIXEL ASSOCIAZIONE
Perioada stagiului: 05.06. - 09.06.2007
Numărul contractului: Socrates nr.C-727/30.06.06
Phare nr.P-728/30.06.2006
Vă rugăm să marcaţi răspunsurile dumneavoastră la următoarele întrebări:
1. Recomandaţi acest curs la care aţi participat şi altor persoane?
X DA NU
2. Cum apreciaţi conţinutul cursului?
SLAB SATISFĂCĂTOR X FOARTE BUN EXCELENT
3. Cum apreciaţi materialele de curs?
SLAB SATISFĂCĂTOARE FOARTE BUNE X EXCELENTE
4. Cum apreciaţi condiţiile de cazare?
SLABE SATISFĂCĂTOARE X FOARTE BUNE EXCELENTE
1
Raport de activitate
1. Denumirea/titlul activităţii de formare
“Planificarea unui proiect european” (GRUNDTVIG cod IT-2007-252-7) este un curs
destinat furnizorilor de educaţie a adulţilor, institutelor de învăţământ superior, altor sectoare de
educaţie a adulţilor, organizat de PIXEL ASSOCIAZIONE, susţinut în FLORENŢA – ITALIA şi
desfăşurat în perioada 05 iunie – 09 iunie 2007.
2. Descrierea tipologiei activităţii de formare
Activitatea de formare la care am participat are ca scop promovarea unor tehnici şi metode
moderne, care să-i înzestreze pe participanţi cu deprinderi pentru a-i face capabili: să utilizeze
resursele comunităţii în domeniul profesional pe care îl conduc pentru a câştiga din proiecte de
dezvoltare; să înţeleagă cum să-şi facă propriul drum direct către găsirea de şanse (fonduri)
dirijate de Comisia Europeană; să interpreteze corect chemările de propuneri, să adopte
procedurile necesare pentru prezentarea proiectului ; să creeze un climat de parteneriat efectiv şi
să dea aplicaţiei o formă corectă; să încurajeze schimburile de opinii, idei de proiecte, cooperarea
transnaţională şi parteneriatul între participanţii din diferite ţări, în cadrul unor proiecte europene.
3. Descrierea instituţiei organizatoare şi a modului de desfăşurare a stagiului
PIXEL (www.pixel-online.net) este o asociaţie care s-a stabilit în Florenţa în anul 1999, cu o
echipă de profesionişti cu peste 10 ani experienţă în educaţie şi formare, dezvoltată mai ales în
cadrul unor cooperări transnaţionale. Misiunea Pixel este să promoveze apropierea către educaţie,
pregătire şi cultură, bazată pe cele mai bune experienţe la nivel european. În acest sens, Pixel a
organizat numeroase cursuri pentru companii, organizaţii publice, şcoli şi universităţi, multe dintre
acestea finanţate de Fondul Social European şi Comisia Europeană. Pixel a organizat conferinţe
internaţionale şi Conducerea Pixel, este frecvent invitată să participe la conferinţe şi seminarii
peste tot în Europa.
Cursul European Project Planning a fost derulat pe parcursul a 60 de ore:
- 25 ore de curs bazate pe învăţare în clasă Florenţa (marţi-sâmbătă), câte 5 ore pe zi,
- 35 ore de e-learning integrate cu două întâlniri virtuale la cursul tutore şi la alte cursuri ale
participanţilor.
Conţinutul pregătirii a fost furnizat în clasă cu explicaţii amănunţite, utilizând prezentarea în
Power-Point şi a fost integrat cu analiza cazurilor studiate. Exerciţiile practice au fost continuate cu
munca pe grupe de lucru de câte 4 cursanţi, focalizate pe realizarea şi prezentarea unui proiect
european. Metodologia folosită s-a bazat în mod constant pe integrarea teoriei şi a practicii.
2
Sala de clasă a fost stabilită într-un laborator multimedia, în care fiecare participant a avut
acces la un PC. Astfel, s-au putut desfăşura activităţile practice planificate: se descarcă on-line
apelurile la propuneri, on-line se caută o documentare, on-line se simulează găsirea de parteneri.
Noţiunile dobândite despre Uniunea Europeană, statele şi instituţiile europene (organizare,
mod de lucru), despre programele europene şi modul de accesare a fondurilor europene prin
proiecte viabile şi bune practici, au fost completate cu exerciţii practice bazate pe ateliere de lucru
şi tehnici interactive. Am avut acces nelimitat la seturi de informaţii livrate într-o formulă inedită şi
atractivă. Fiecare cursant a beneficiat de instruire atât pe suport scris cât şi prin mijloace tehnice
electronice şi informatice (calculator, internet, videoproiector). Au fost distribuite participanţilor,
CD-uri conţinând materialele studiate, cu indicarea surselor din care s-ar putea obţine informaţii
mai bogate despre problemele discutate.
În următoarele patru săptămâni, s-au desfăşurat lecţii virtuale bazate pe curs, în care
participanţii au discutat despre cele învăţate, despre experienţele lor de muncă, despre proiectele
pe care au dorit să le promoveze. Timp de o lună, ei au avut acces liber la informaţiile oferite de
Pixel privind oportunităţile financiare valabile la nivelul Comunităţii Europene.
4. Detalii asupra modului în care a fost pregătită participarea beneficiarului la cursul de
formare
Pentru a întruni cerinţele stagiului de formare, am procedat la aplicarea unui sistem de
pregătire individuală care a constat din:
- iniţierea în problematica cursului şi consultarea site-urilor indicate pentru pregătire;
- asimilarea de cunoştinţe referitoare la aspectele economic, politic, istoric şi geografic ale Italiei;
- studiul unor date bibliografice legate de conţinutul şiinţific al stagiului: despre Uniunea
Europeană, despre Carta Europeană a drepturilor şi a responsabilităţilor;
- comunicarea pe Internet cu organizatorii pentru a mă introduce în tema şi metodele cursului;
- realizarea unor exerciţii de elaborare proiecte împreună cu colegii şi cu elevii mei;
- prezentarea cu exemple, a poporului român, a ţării mele, a regiunii, a oraşului, a şcolii, a unor
activităţi şcolare şi extraşcolare ale elevilor, susţinute de fotografii, revista şcolii, înregistrări
video şi audio.
5. Descrierea propriei activităţi avute în perioada stagiului
Am audiat şi am participat la activităţi interactive în timpul cursului “Planificarea unui proiect
european”, am detaliat aspecte legate de trecutul, prezentul şi viitorul UE , despre ce este, ce face
şi cum se organizează, despre instituţiile UE şi cum lucrează acestea.
În grupe de câte 4 cursanţi, am identificat şi am analizat idei de proiecte europene pornind de
la experienţele educaţiei - formării adulţilor din diferite ţări participante şi problemele pe care
acestea doresc să le rezolve în contextul european.
3
Sub îndrumarea profesorului formator – dr. Elisabetta Delle Donne, preşedinte Pixel şi
coordonator al activităţilor, am rezolvat cu ajutorul materialelor-suport sarcinile de lucru pentru
identificarea grupului ţintă, stabilirea scopului şi a obiectivelor proiectului, a partenerilor care se pot
implica în derularea lui. Am realizat schimburi de informaţii utile despre “probleme europene”,
modul în care se “tratează” acestea în diferite ţări europene şi cum se poate colabora pentru a
transforma o problemă locală într-una de interes general pentru Comunitatea Europeană, cu
implicaţii mai puternice pentru dezvoltarea unei Europe unite.
În ateliere de lucru, am conceput/elaborat un “proiect european” cu stabilirea activităţilor, a
rezultatelor aşteptate, schiţarea bugetului şi a coparticipării partenerilor din diferite ţări. Proiectul
realizat a fost prezentat, evaluat şi îmbunătăţit de colegii dintr-o altă grupă ţinând cont de
observaţiile profesorului conducător al sesiunii de formare.
6. Modul în care activitatea de formare a răspuns unor nevoi de dezvoltare profesională
ca profesor, învăţător, educator, inspector, director etc.
Cursul la care am participat a reprezentat pentru mine o plăcută deschidere către o
problematică nouă, de actualitate, cea a proiectelor europene. Participarea la acest stagiu a adus
un real aport activităţii mele profesionale, atât ca profesor coordonator de proiecte educative ale
elevilor şi studenţilor, cât şi în calitate de responsabil cu activitatea de elaborare a proiectelor pe
şcoală, fiind primul meu contact direct cu “spaţiul european”, cu parteneri din alte ţări europene
dispuşi la comunicare, la colaborare, pentru rezolvarea unor probleme de interes general.
Am învăţat cum şi unde pot să găsesc surse de informare despre programe iniţiate de UE, cum să
analizez aceste informaţii, cum să verific criteriile de eligibilitate, cum să accesez fonduri
europene, cum să abordez un proiect european şi să am curajul de a o face în cadrul comunităţii
şi al instituţiei în care trăiesc şi în care îmi desfăşor activitatea.
În cadrul echipei, am creat un plan de proiect pornind de la o idee de proiect stabilită ad-hoc,
am găsit parteneri cu definirea rolului fiecăruia, am completat formularul de aplicaţie analizând
aspectele esenţiale şi bugetul de proiect. Exerciţiul practic, lucrul în echipă, evaluarea şi
comentarea rezultatelor au reprezentat o experienţă valoroasă în elaborarea de proiecte
europene. Tehnicile de predare, sugestiile metodologice din timpul cursului, activităţile plăcute
centrate pe imaginaţie, creativitate şi spontaneitate, mi-au dat posibilitatea de a avea o viziune
nouă asupra relaţiilor de parteneriat pe care şcoala trebuie să le stabilească, a activităţilor pe care
poate să le iniţieze în formarea adulţilor prin programe cu finanţare europeană.
7. Obiectivele proprii stabilite înaintea începerii activităţii de formare
Obiectivele pe care mi le-am stabilit înaintea activităţii de formare:
Observarea aspectelor sociale şi culturale ale oraşului Florenţa şi ale regiunii Toscana;
Informarea asupra geografiei şi istoriei Italiei;
4
Deschiderea orizontului personal către alte culturi, mentalităţi, experienţe şi practici europene;
Găsirea de parteneri, împreună cu care să abordăm noi proiecte în şcoală;
Formarea pentru elaborarea de proiecte europene.
8. Obiectivele realizate după efectuarea stagiului
Pe lângă obiectivele prestabilite şi atinse, m-am bucurat şi de realizarea altor obiective,
precum:
Relaţionare plăcută şi constructivă cu organizatorii şi cu ceilalţi participanţi la curs;
Comunicare activă şi colaborare instructivă cu ceilalţi participanţi la curs, din perspectiva
continuării acestora în viitor prin realizarea unor parteneriate europene;
Accesarea mai rapidă a surselor de informare şi utilizarea cu mai multă eficienţă a materialelor
atât pe suport scris cât şi prin mijloace tehnice electronice şi informatice (calculator, Internet,
videoproiector);
Îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare cu parteneri din alte ţări şi de elaborare a proiectelor;
Îmbogăţirea bagajului de “idei europene” care se pot dezvolta şi transforma în “proiecte
europene”;
Întărirea încrederii în posibilitatea ca şcoala noastră, oraşul nostru, să promoveze valorile
proprii prin proiecte europene.
9. Dimensiunea europeană şi implementarea acesteia în propria arie de lucru
În contextul integrării României în Uniunea Europeană, trebuie acordată o atenţie deosebită
conectării educaţiei şi formării profesionale a tinerilor şi adulţilor la valorile şi practicile europene,
promovate şi încurajate prin susţineri financiare de către Comunitatea Europeană.
Experienţa dobândită prin participarea la un astfel de curs va permite orientarea activităţii
tuturor cadrelor didactice din şcoală, indiferent de aria curriculară reprezentată, a personalului
auxiliar, a elevilor şi a părinţilor, în cadrul european încurajat de schimburi economice, culturale şi
educaţionale între instituţii de învăţământ europene, organizaţii. “Unita in diversitate” – deviza
Uniunii Europene, va accentua conştiinţa europeană în şcoală şi va cultiva simţul valorilor
autentice, responsabilitatea cetăţenească a promovării lor, iar “Ziua Europei – 9 mai” va deveni o
zi de raportare şi evaluare a activităţilor în cadrul european.
Realizarea unor proiecte educaţionale europene va conecta diferite instituţii. Abilităţile şi
cunoştintele dobândite de la ,,colegii’’ europeni în cursul derulării acestor proiecte vor dezvolta
organizaţia şcolară şi îi vor spori încrederea în capacităţile şi valorile proprii pe care trebuie să le
scoată la lumină, să le promoveze în spaţiul comunitar, în beneficiul tuturor.
Toţi membrii organizaţiei vor deveni mai activi, mai încrezători în forţele proprii, mai
comunicativi, mai organizaţi în propria lor viaţă şi activitate profesională, mai responsabili în ceea
ce fac pentru ei şi pentru ceilalţi . Prin aceste parteneriate şi colaborări internaţionale, profesorii şi
5
elevii vor putea observa şi analiza interdependenţa perspectivelor, practicilor, aspiraţiilor tinerilor şi
adulţilor din ţări diferite, devenind astfel mai conştienti, mai interesaţi de valorile naţionale în
contextul explorării celorlalte culturi şi valori europene.
10. Integrarea competenţelor dobândite la curs în activitatea profesională curentă
Însuşirea reperelor teoretice şi practice legate de Uniunea Europeană, Comunitatea
Europeană şi funcţionarea acestora, planificarea unui proiect european reprezintă un suport serios
pentru o participare mai vie, mai amplă la viaţa Comunităţii Europene din punct de vedere
economic, social, educaţional şi cultural. Cursul de training prin activităţi de informare, de
proiectare, de comunicare, de colaborare, ne solicită în direcţia organizării activităţilor noastre prin
stabilirea unor obiective clare şi a căilor de urmat pentru atingerea acestora. Materialul didactic
complex care ni s-a oferit în timpul cursului, care se sprijină pe metode active, participative, care
cultivă spiritul aplicativ - practic, va fi pus la dispoziţia cadrelor didactice, care îl vor folosi în
activităţile de formare a adulţilor, în activităţile educative, în acţiunile de găsire a unor surse de
finanţare europene pentru dezvoltarea instituţiei. Prin promovarea acestor proiecte, se vor
dezvolta abilităţile de comunicare, de organizare, de lucru în echipă prin proiectarea într-o viziune
mai amplă a unor activităţi solicitate de echilibrul, progresul personal şi general.
11. Impactul asupra instituţiei în care activează beneficiarul
Participarea la acest curs îmi va oferi posibilitatea de a împărtăşi celorlalte cadre didactice ale
şcolii, ale şcolilor vecine, experienţele dobândite în găsirea şi accesarea de fonduri europene, în
elaborarea de proiecte europene.
Prin prezentările pe care le voi organiza la diverse manifestări, prin discuţiile formale şi non-
formale, prin publicarea unor articole însoţite de fotografii, pliante şi broşuri, cu materialul didactic
achiziţionat, voi oferi colegilor mei surse autentice de informare şi de contact cu o altă cultură,
surse ce vor putea fi exploatate de arii curriculare şi discipline diferite (Limbă şi comunicare,
Istorie, Geografie, Ştiinţe, Om şi societate, Tehnologii, Consiliere şi orientare etc.). Elevii şi
profesorii implicaţi în schimburile educaţionale cu şcoli europene, în realizarea unor proiecte
europene, vor deveni mai conştienţi că trebuie să-şi unească eforturile pentru a înscrie unitatea
şcolară în circuitul educaţional european, ceea ce-i va oferi noi posibilităţi de dezvoltare şi-i vor
creea un bun renume.
12. Impactul asupra elevilor
Metodele, tehnicile, procedeele asimilate în timpul cursului, mă vor ajuta în elaborarea unor
strategii mai eficiente în procesul instructiv-educativ. Voi organiza mai atent spaţiul de lucru din
clasă şi din afara ei, voi acorda o mai mare atenţie atmosferei de lucru, influenţelor motivaţionale
care intervin în procesul de învăţare al elevului. Integrarea mijloacelor şi tehnicilor de calcul,
găsirea şi accesarea unor site-uri utile pe Internet vor lărgi sfera de informare şi de cunoaştere a
6
tinerilor. În cadrul proiectelor educaţionale pe care le vom iniţia şi la care vor participa, elevii se vor
regăsi în actele de comunicare şi relaţionare cu colegii lor europeni pe teme diverse, vor fi mai
motivaţi, mai creativi, mai activi venind cu idei şi propuneri noi, dobândind o mai mare
responsabilitate în învăţare, încredere în propriile capacităţi şi şanse pe care le oferă viitorul.
Ei vor cunoaşte mai bine realităţile europene şi vor şti care este calea pe care trebuie să o
urmeze într-un univers eliberat de constrângeri şi încărcat de speranţa unor frumoase realizări.
13. Impactul asupra diversificării programei de predare:
- Introducerea unor teme noi în programele şcolare opţionale de la diverse discipline, la
“Consiliere şi orientare şcolară”: “Panoramă asupra Uniunii Europene”,”Universul european astăzi”
“Uniunea Europeană - trecut, prezent şi viitor”, “Probleme europene şi rezolvarea lor prin proiecte”,
Cetăţenie europeană activă”, Metode şi tehnici a proiectelor europene”;
- Introducerea în planificările calendaristice ale programelor la diverse discipline a unor
activităţi care să vizeze cunoaşterea realităţilor şi valorilor europene;
- Aplicarea “managementului prin proiect” în cursul desfăşurării managementului clasei, cu
folosirea unor strategii de predare-învăţare de tip activ-participativ “learning-by-doing”;
- Promovarea calculatorului / Internetului, videoproiectorului în cursul activităţilor de învăţare şi
de formare;
- Familiarizarea elevilor cu alte valori economice, culturale, educaţionale europene, care să–i
stimuleze pentru pregătirea profesională şi formarea lor pentru viaţă .
14. Contribuţia stagiului la dezvoltarea competenţelor lingvistice şi metodologice
Participarea directă la activităţile de formare mi-au oferit posibilitatea de a-mi exersa şi
îmbunătăţi competenţele lingvistice şi metodologice de elaborare a proiectelor. Organizarea
activităţilor, a experienţelor de lucru, interacţiunea cu ceilalţi participanţi la curs, au avut un rol
important în dezvoltarea capacităţilor mele organizatorice, în găsirea de instrumente de
monitorizare şi evaluare, în dezvoltarea unor noi aptitudini profesionale de formare a adulţilor, în
asimilarea de noi tehnici pentru dobândirea şi actualizarea informaţiilor, în utilizarea tehnologiei
informaţiei şi comunicării în procesul de elaborare a proiectelor. Comunicarea s-a realizat uşor atât
verbal cât şi non-verbal, barierele de exprimare fiind depăşite uşor de către participanţi.
Toate acestea au condus la rezultate benefice atât în plan cognitiv cât şi afectiv, rezultate care
vor influenţa pozitiv activitatea mea şi a colegilor mei.
16. Metode şi tehnici de predare dobândite în urma stagiului de formare
Informaţiile distribuite participanţilor atât pe suport scris cât şi prin mijloace tehnice electronice
şi informatice (calculator, Internet, videoproiector), au fost apoi incluse pe CD-uri conţinând
materialele studiate, cu indicarea surselor din care s-ar putea obţine informaţii mai bogate despre
7
problemele discutate. Ele au reprezentat surse de informare despre proiecte europene în derulare,
proceduri, legi, regulamente, abordări de proiecte diferite.
Materialele oferite sub formă de material audio-video, CD-uri, planşe şi metodele asimilate în
timpul stagiului (interviu, joc de rol, chestionarul), se vor folosi ca mijloace în elaborarea de
proiecte în instituţie, în organizarea unor activităţi la clasă, în realizarea unor stagii de formare a
adulţilor, în organizarea unor activităţi metodice la cercul pedagogic de specialitate, la prezentările
făcute în şcoală şi în şcolile vecine, la activităţi de formare organizate de CCD şi ISJ Suceava.
17. Modul în care este evaluat beneficiarul în timpul activităţii de formare cât şi modalităţile
de autoevaluare în perioada poststagiu
A se vedea Anexa de mai jos
18. Alte menţiuni privind stagiul efectuat
Cursanţii s-au simţit liberi în a se exprima în limba engleză, punându-şi în valoare ideile de
proiect şi comunicând pentru elaborarea proiectului, cu efecte pozitive asupra evoluţiei atitudinale
personale şi profesionale.
Interesant a fost shimbul de informaţii privind problemele adulţilor din ţările europene şi modul
în care acestea sunt abordate de către guvernele din diferite ţări şi s-ar putea rezolva prin proiecte
europene de formare a adulţilor.
19. Dificultăţi întâlnite
Am fi dorit mai mult timp pentru o mai bună cunoaştere şi stabilirea unei legături mai strânse
între cursanţi, pentru găsirea unor teme şi posibilităţi de colaborare, de parteneriat în proiecte
europene diverse.
Data, Semnătura,
05.07.2007 prof. Liliana Pătuleanu
Acest raport de activitate se va prezenta tehnoredactat sau dactilografiat, atât
A.N.P.C.D.E.F.P. România cât şi inspectorului responsabil cu programele de cooperare
internaţională din I.S.J.
8
Anexa
Instrumente de evaluare
Comisii metodice, întâlniri/discuţii formale în cadrul catedrei tehnice între cadre
didactice, directorii şcolii şi inspectorul de specialitate în vederea cuantificării activităţii elevilor şi
cadrelor didactice din şcoală ca urmare a competentelor metodologice şi atitudinale dobândite la
stagiul de formare.
Masa rotundă cu formatorii de proiecte din judeţ, directorii şcolilor, inspectorul responsabil
cu programe de cooperare internaţională din I.S.J. pentru înregistrarea progreselor în activităţile
de formarea adulţilor, de mobilitate şcolara şi parteneriate europene.
Prezentări sub formă de articole, referate, comunicări în presa locală, la colocvii,
simpozioane şi cercuri pedagogice de specialitate.
Întâlniri/discuţii informale cu familia, prietenii, colegii, cunoştinţele pentru transmiterea
de impresii, opinii, sentimente despre curs şi aportul acestuia la propria-mi formare în plan
profesional şi personal.
Chestionare pentru elevi, cadre didactice şi părinţi care să vizeze modul în care se cunosc
problemele europene în cadrul şcolii şi al comunităţii, cum se pot rezolva aceste probleme
beneficiind de ajutorul UE cu fonduri europene, felul în care se manifestă fiecare dintre noi ca
cetăţean european activ.
Proiectul instrument important folosit:
- ca mijloc de apreciere a activităţii elevilor pentru cunoştinte de limbă, cultură şi civilizaţie
europeană dobândite ca efect al cursului.
- ca mijloc de apreciere a activităţii cadrelor didactice prin realizarea unor parteneriate europene şi
elaborarea unor proiecte cu fonduri europene necesare în dezvoltarea organizaţiei.
Portofoliul elevilor ca instrument de evaluare complex ce conţine fişe de lucru, de
informare şi documentare individuală asupra valorilor naţionale cu raportare la dimensiunea
educaţională europeană.
Expoziţii de fotografii, cărţi poştale, picturi, grafică cu tematică europeană.
Manifestări cultural-artistice – formaţii de dans modern şi popular, recitări, interpretări
instrumentale şi vocale, teatru în vederea promovării valorilor locale şi europene cu accent pe
dezvoltarea simţului artistic, estetic şi de cetăţean al elevilor.
Analiza documentelor/rapoartelor întocmite în şcoală care reflectă calitatea
pregătirii profesionale şi performanţele obţinute, impactul formării continue a candidatului asupra
dezvoltării unităţii şcolare în contextul european, asupra sistemului educaţional din şcoală, asupra
elevilor, asupra celorlalte cadre didactice.
9
Indicatori de performanţă
A. Activitatea elevilor:
- Conştientizarea apartenenţei la un cadru european optim dezvoltării individuale ca viitor cetăţean
român şi european;
- Organizarea în şcoală a unui grup de elevi coordonat de profesori diriginţi, grup numit „Cetăţeni
europeni activi”;
- Creşterea responsabilităţii şi participarea la viaţa comunităţii locale, naţionale şi europene;
- Randament sporit şi rezultate mai bune în pregătirea generală, pregătirea de specialitate,
pregătirea pentru viaţă;
- Aspiraţia spre competenţă, dorinţa de a deveni un bun profesionist şi un om adevărat;
- Alocarea unui buget de timp mai mare pentru studiul individual în scopul unei pregătiri mai
temeinice pentru orele de curs;
- Promovarea unei atitudini active, orientată spre găsirea şi soluţionarea problemelor;
- Orientarea atenţiei asupra problemelor europene ale tinerilor şi îmbogăţirea experienţei prin
conectarea la surse de informare adecvate şi colaborarea cu şcoli europene;
- Dezvoltarea imaginaţiei, a mobilităţii în gândire, a creativităţii, a spiritului novator prin activităţi
cultural-artistice, sportive, ştiinţifice, tehnice, în şcoală;
- Promovarea colaborării, a lucrului în echipă, a solidarităţii grupului, împărţirea responsabilităţilor
în mod echitabil cu aprecierea corectă a contribuţiei, rezultatelor fiecăruia dintre membri;
- Receptivitate la rezolvarea problemelor clasei, şcolii şi implicare mai puternică în activităţile
şcolare şi extraşcolare;
- Acordarea unui interes mai mare studiului limbilor moderne cu posibilitatea exersării şi aplicării
cunoştinţelor de limba engleză, italiană, franceză, germană, prin comunicarea pe Internet cu tineri
din şcoli europene.
B. Activitatea cadrelor didactice:
- Subscrierea în vederea participării la cursurile de formare continuă;
- Creşterea dorinţei de perfecţionare, cu deschidere către temele europene de actualitate;
- Deschidere mai largă a orizontului personal, prin contact cu alte culturi din spaţiul european;
- Elaborarea şi dezvoltarea unor proiecte de formare a adulţilor;
- Iniţierea şi dezvoltarea unor proiecte europene cu accesarea de fonduri europene;
- Receptivitate în utilizarea tehnicilor moderne de informare şi comunicare;
10
- Proiectarea activitatii didactice ţinând cont de considerente europene pe care le valorifică în
procesul educativ;
- Introducerea temelor cu specific european în cadrul orelor de dirigenţie;
- Implicarea cadrelor didactice în activităţi interculturale şi interprofesionale, cu posibilitatea
schimbului de experienţă cu cadre similare din spaţiul european în vederea stabilirii unui training în
raport cu standardele europene.
- Creşterea gradului de empatie faţă de elevi şi faţă de colegi într-o atmosferă plăcută, caldă, de
colaborare şi respect reciproc.
C. Activitatea la nivelul şcolii:
- Îmbunătăţirea climatului de lucru din şcoală prin organizarea şi derularea unor activităţi de
elaborare de proiecte pe teme europene şi a unor schimburi de experienţă cu şcoli europene;
- Introducerea în programa şcolii de cursuri opţionale pe teme europene, în limba
engleză/franceză;
- Înţelegerea şi accesarea prin proiecte a fondurilor oferite prin programele europene
- Intensificarea colaborării şi parteneriatului cu oficialităţile locale, mass-media, instituţii culturale,
sportive, firme de profil, contacte cu alte şcoli din localitate şi din ţară.
11
Anexa IV
Plan de diseminare
privind activitatea de formare continuă desfăşurată de
Numele şi prenumele beneficiarului: PĂTULEANU LILIANA
Contract nr. : Socrates nr.C-727/30.06.06
: Phare nr.P-728/30.06.2006
Până la data de:
(pe parcursul
unui an)
ACTIVITATEA DE DISEMINARE
(obiective urmărite prin activitatea menţionată, mijloace
utilizate, grup ţintă)
10 iunie 2007-
30 decembrie2007
Activitatea: diseminarea informaţiilor despre cursul Grundtvig în
presa locală, Buletinul Informativ al Asociaţiei Educatorilor
Suceveni, publicaţiile CCD
Obiective: interpretarea corectă a apelului la propuneri de proiecte
europene şi de accesare a fondurilor europene
Mijloace: referat
Grup ţintă: comunităţile locale, cadre didactice, părinţi, elevi
1 iulie 2007-
30 noiembrie 2007
Activitatea: diseminarea informaţiilor despre cursul Grundtvig în
şcoală, în şcolile vecine, în şcolile din judeţ
Obiective: realizarea propriului drum către găsirea de şanse oferite
de Comisia Europeană
Mijloace: prezentare în Power Point, expoziţie de fotografii, album
cu poze, CD-uri, pliante, Internet
Grup ţintă: cadre didactice, părinţi, elevi din şcoală, din oraşul
Suceava şi din judeţ
30 iulie 2007–
4 august 2007
Activitatea: prezentarea stagiului şi a exemplelor de bune practici
despre educaţia adulţilor din Europa
Mijloace: prezentare în Power Point, album cu poze, CD uri, pliante
Obiective: orientarea către utilizarea de resurse ale comunităţii în
domeniul profesional
Grup ţintă: cadre didactice, reprezentanţi ai comunităţii locale aflaţi
la Şcoala de vară - „Ferestre deschise spre Europa”, desfăşurată la
Liceul cu Program Sportiv Suceava, de către Asociaţia Educatorilor
Suceveni
12
1 - 30 noiembrie
2007
Activitatea: prezentarea cu tema „Metode şi tehnici ale proiectelor
europene”, a vizitei, obiective, activităţi, exemple de bune practici la
cercul de specialitate
Obiective: înţelegerea şi accesarea prin proiecte a fondurilor oferite
prin programele europene
Mijloace: videoroiector, prezentare în Power Point
Grup ţintă: inspectori, metodişti, cadre didactice participante la
activitatea de perfecţionare
15 ianuarie 2007–
30 mai 2008
Activitatea: organizarea în şcoală a două seminarii cu temele „Prin
proiecte în Europa şi în lume”, „ Aplicaţiile de proiect pentru mediul
educaţional şi în clasă” - prezentarea vizitei, obiective, activităţi,
exemple de bune practici la cercul de specialitate
Obiective: înţelegerea şi accesarea prin proiecte a fondurilor oferite
prin programele europene
Mijloace : videoroiector, prezentare în Power Point
Grup ţintă: directori, cadre didactice, personal nedidactic,
participante la activitatea de perfecţionare
15septembrie2007
- 1 noiembrie 2007
Activitatea: organizarea în şcoală a unui grup de elevi şi profesori
diriginţi, grup numit „Cetăţeni europeni activi”
Obiective: cultivarea valorilor europene în şcoală
Mijloace: CD-uri, prezentări în Power Point, materiale de la
participanţii la curs, Internet
Grup ţintă: elevi de la CTIA Suceava, profesori diriginţi, consilierul
educativ
15septembrie2007
- 1 iunie 2008
Activitatea: formarea unei echipe de elaborare a proiectelor
europene şi de promovare a acestora în cadrul şcolii, scrierea de
proiecte
Obiective: dezvoltarea unor abilităţi de redactare şi de gestionare
a proiectelor care vor schimba imaginea şcolii
Mijloace: CD-uri, prezentări în Power Point, materiale ale
participanţilor la cursul Grundtwig
Grup ţintă: conducerea şcolii, cadre didactice, elevi
13