RAPORT DE ACTIVITATE ASUPRA VIZITEI DE STUDIU ÎN R ... · 3 unui element principal, ca de exemplu ”fuga peste frontieră”. În cadrul memorialului sunt amenajate expoziţii temporare,

1

RAPORT DE ACTIVITATE ASUPRA VIZITEI DE STUDIU ÎN REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA

7-12 APRILIE 2008

În perioada 7-12 aprilie 2008, delegaţia formată din următorii experţi I.I.C.C.R.: Cosmin Budeancă, şef Serviciu Muzee-Memorie, Andrei Lascu - expert în cadrul Serviciului Muzee-Memorie, Mihai Burcea- şef Serviciu Investigaţii Speciale, Mihail Bumbes - expert în cadrul Serviciului Investigaţii Speciale, Corina Pălăşan şi Marius Stan - experţi în cadrul Serviciului de Cercetare şi Documentare au desfăşurat o vizită de studiu în R.F.G (la Berlin şi Leipzig), organizată de către unii din partenerii constanţi ai I.I.C.C.R, Fundaţia Konrad Adenauer, Bucureşti.

Vizita de studiu cu tema „Politici ale memoriei în R.F.G” a avut un program dens şi riguros urmat, care a prilejuit experţilor IICCR vizitarea unora dintre cele mai importante memoriale şi muzee de istorie germane, precum şi contactul cu cei implicaţi efectiv în organizarea acestora. Limba de lucru a vizitei a fost germana, Fundaţia Adenauer asigurând traducerea româno-germană de-a lungul întregii vizite. >> Luni, 7 aprilie 2008.

Vizita a debutat luni, 7 aprilie 2008. După scurta vizită ghidată a capitalei germane, a urmat prânzul de lucru cu doi reprezentanţi ai Fundaţiei Adenauer, Dr. Thomas Kunze şi dr. Norbert Beckmann-Dierkes. Cu acest prilej, experţii IICCR au prezentat detaliat activitatea fiecărui departament IICCR, fiind înmânate mape de prezentare ale Institutului şi discutându-se posibilitatea unor viitoare colaborări între IICCR şi Fundaţia Konrad Adenauer.

Următorul obiectiv a l-a reprezentat vizitarea Bibilotecii memoriale a victimelor

stalinismului (Nikolaikirchplatz nr.5-7, Berlin), urmată de discuţii cu directorul acestuia, dr. Thomas Dahnert şi cu autorul german Ulrich Schacht. Dr. Dahnert a dialogat cu experţii IICCR, vorbind despre iniţiativa prin care această bibliotecă a luat fiinţă, despre modalitatea de finanţare a bibliotecii, despre modul în care se asigură fondul de carte al bibliotecii, despre numărul de abonaţi şi cititori. Dr. Dahnert a menţionat diferitele institute de sudiu a comunismului din Europa de Est cu care biblioteca se află în permanent contact. În acest sens, domnia sa s-a aratat interesat de o viitoare colaborare

2

cu IICCR. I-au fost înmânate materiale IICCR (calendar si DVDuri) pentru îmbogatirea bibilotecii. Totodată, expreţii IICCR au avut prilejul de a dialoga cu Ulrich Schacht, important publicist german şi fost oponent al regimului comunist în fosta RDG. D-nul Schacht ne-a impartaşit din experienţa sa de oponent al regimului din RDG, şi modul în care această experienţă se reflectă în scrierile sale.

Ziua de luni s-a încheiat cu o întâlnire de lucru cu dr. Joachim Scherrieble, directorul Memorialului Divizării Germaniei de la Marienborn (punct de frontieră dintre fosta RDG şi RDG). D-nul Scherrieble ne-a prezentat atât chestiuni de ordin teoretic privind amenajarea şi valorificarea memorialelor, cât şi chestiuni concrete legate înfiinţarea şi funcţionarea memorialului de la Marienborn (dominanta muzeală a memorialului – inadecvarea dintre lozinca oficială a RDG care definea frontierei est-germane ca ”zid de protecţie împotriva fascismului” şi realitate, în care supraveghetorii frontierei stăteau cu spatele la ”duşmanul fascist”, având în schimb armele îndreptate în direcţia propriei ţări şi a propriilor cetăţeni, în încercarea de a împiedica fuga acestora, numărul anual de vizitatori, bugetul şi sursele de finanţare ale memorialului, etc.) Dumnealui a pus în evidenţă importanţa pe care amplasarea memorialului şi facilitatea căilor de acces o au pentru succesul unui asemenea proiect. Întâlnirea s-a încheiat cu prezentarea activităţii IICCR (d-lui Scherrieble fiindu-i înmânate materiale de promovare ale IICCR) şi a proiectelor muzeale şi de cercetare viitoare ale institutului.

>> Marţi, 8 aprilie 2008.

Cea de-a doua zi a vizitei de studiu a început cu vizitarea Memorialului Zidului Berlinului (Mauer Memorial din Bernauer Strasse nr.111) şi a Centrului de Documentare a acestui memorial. Dr. Gerhard Saelter şi d-na Katrin Passens ne-au prezentat datele importante din istoria zidului Berlinului, şi a modului în care acestea au fost valorizate de către Memorialul Zidului Berlinului. Ni s-au dat detalii despre modul în care a debutat acest proiect, despre echipa care sta în spatele său (formată din 5 cercetători, care provin din ambele părţi ale Germaniei) şi despre sa munca efectivă. Memorialul este vizitat de elevi din întreaga Germanie, în cadrul săptămânii obligatorii care era prevăzută pentru vizitiarea muzeelor şi memorialelor din Berlin. Totodată, Centrul de documentare asigură stagii de perfecţionare didactică pentru profesorii de istorie din Germania.

S-a subliniat caracterul particular al locului în care s-a ales construirea acestui

memorial (Bernauer Strasse, la graniţa dintre sectorul sovietic şi cel francez), ca şi ideea dominantă a amenajării acestuia, anume expunerea modului în care zidul Berlinului a contribuit la încălcarea drepturilor omului (dreptul la libera mişcare şi circulaţie), precum şi a consecinţelor directe ale acestei încălcări ( cu accentul pus pe diferitele categorii de victime care au rezultat în urma încercării de a trece ilegal zidul). S-a subliniat cât de mult contribuie la succesul unui memorial autenticitatea sa, faptul de a se da informaţii despre diferite evenimente la locul în care acestea s-au întâmplat. Memorialul Zidului Berlinului pleacă de la cazuri concrete, de la biografii personale pe care încearcă să le adune în jurul

3

unui element principal, ca de exemplu ”fuga peste frontieră”. În cadrul memorialului sunt amenajate expoziţii temporare, tematic organizate, cea pe care am vizitat-o noi fiind intitulată Berlin, 13. August 1981, şi care suprindea, prin mijloace multimedia (fotografii, mărturii audio, scrisori, filmuleţe, obiecte materiale) ridicarea zidului Berlinului în zona Bernauer Strasse. Răspunzând invitaţiei şi întrebărilor interlocutorilor germani, experţii IICCR au prezentat activitatea institutului, şi au stabilit contacte cu reprezentanţii Memorialului Zidului.

Ziua de marţi a continuat cu vizitarea Centrului de cercetare şi documentare din

Normannenstrasse, amplasat în sediul fostului sediu central al STASI (STASI-Zentrale, din Ruschenstrasse nr. 103). Vizita a fost ghidată de către d-nul Uwe Hillmer, membru al Prezidiului uniunii de suport a Centrului de cercetare şi documentare din Normannenstrasse. De-al lungul vizitării fostului sediu STASI, cu expoziţii aranjate tematic în diferitele camere ale clădirii, am fost informaţi despre apariţia, structura, evoluţia, obiectivele şi mijloacele de acţiune ale serviciilor secrete st-germane, sau despre relaţia acestora cu partidul de guvernământ din RDG (SED). Exponatele puneau în evidenţă cristalizarea conceptului dominant al acţiunii STASI, anume dezvoltarea psihologiei operative, aflarea punctelor vulnerabile ale supravegheaţilor. Erau trei principii care ghidau activitatea de supraveghere a STASI: toţi sunt suspecţi, securitatea e mai importantă decât orice document scris, orice informaţie e importantă. Astfel s-a ajuns la întocmirea a peste 170 km de dosare de supraveghere. Obiectele expuse cele originale folosite în acţiunile STASI şi erau grupate tematic. De exemplu, într-una din încăperi era amenajată o expoziţie dedicată dinamicii interne a serviciilor de securitate est-germane: erau expuse documente care puneau în evidenţă că nu exista comunicare între diferitele departamente ale STASI, că funcţiona principiul instituţiilor concurente, numărul celor care aveau o privire de ansamblu asupra activităţii instituţiei fiind extrem de redus (numai 15) în raport cu numărul total (aprox. 22000) al celor care lucrau în cadrul STASI. Alte expoziţii se concentrau în jurul tehnicilor operative ale STASI, alta supravegherii din penitenciarele care nu erau în administrarea STASI, sau activităţii publice a STASI. De-asemenea se vizitează cabinetul de lucru a lui Erich Mielke,şeful STASI, în care se păstrează mobilele şi alte obiecte originale. La Centrul de documentare din Normannestrasse se desfăşoară programe educaţionale susţinute ( concentrate pe prezentarea abuzurilor sitemului politic din fosta RDG), în scopul instruirii civice a vizitatorilor.

Următorul obiectiv al zilei de marţi l-a constituit vizitarea Fundaţiei Topografia

Terorii (Topographie des Terrors, din Stresemannstrasse 111). Aici, delegaţia română a fost primită de către dr. Andreas Nachama, care a susţinut o prelegere despre dezvoltarea Culturii Memoriei în Germania. Domnia sa ne-a schiţat parcursul constituirii primelor memoriale din Germania (primul este cel de la Sachsenhausen, fondat în 1981), particularizând modul în care a luat naştere şi particularităţile memorialului Topografiei Terorii, dedicat terorii instaurate în timpul guvernării naţional-socialiste a Germaniei. Fundaţia este finanţată de către autoritatea locală dar şi de către autoritatea federală.

4

Am putut urmări cele spuse de către dr. Nachama de-a lungul vizitării expoziţiei Topografiei Terorii (din Niederkirchenerstrasse nr.8), ghidată de dl. Sebastian Grund. Ca şi celelalte memoriale, Topografia Terorii încearcă să respecte criteriul de autenticitate, fiind plasat pe locul unde a funcţionat GESTPO-ul german. Spre deosebire de alte memoriale însă, memorialul Topografia Terorii încearcă să pună în evidenţă structura şi modul de funcţionare al ”terorii” şi nu victimele acesteia. Spre deosebire de alte amenajări muzeale, Topografia Terorii e un loc mai degrabă de documentare decât unul care transmite emoţii. Nu există ”puneri în scenă” cu obiecte originale, ci poze cu rol mai mult documentar, nefiind alese cele care ar scoate în evidenţă ororile instrumentate de GESTAPO.

Cea de-a a doua zi a vizitei de studiu s-a încheiat cu o cină de lucru, unde experţii

IICCR au avut ocazia de a discuta cu d-na Katharina Landgraf, membru al primei Camere Populare liber alese a RDG şi cu d-nul Arnold Vaatz, fost ministru de stat, membru locţiitor în comisia pentru Drepturile Omului şi ajutor Umanitar. Domniile lor ne-au împărtăşit câteva momente din experienţa lor de contestatori ai regimului comunist din RDG, ca membrii ai Noului Forum Civic. Domniile lor au evocat unele dintre episoade din toamna anului 1989, cucerirea treptată a libertăţilor civice şi politi,ce, colaborarea chiar de la începutul anilor ’90 cu partidele care au activat în perioada postbelică în RFG (mai ales cu CDU şi SPD) pentru conturarea şi consolidarea unei vieţi politice libere în Germania de Est, implicarea reală a cetăţenilor în viaţa politică a fostei RDG. Domniile lor s-au arătat deosebit de interesaţi de activitatea institutului nostru, fiind interesaţi îndeosebi de politicile educaţionale dezvoltate de IICCR, şi despre modul în care istoria comunismului este cunoscută de generaţiile tinere din România. D-na Landgraf şi d-nul Vaatz au fost primit cu mare plăcere materialele oferite din partea IICCR, dar mai ales calendarul cu 12 dintre desenele participante la concursul ”Ce înseamnă comunismul pentru mine.”

>> Miercuri, 9 aprilie 2008.

În dimineaţa zilei de miercuri, delegaţia română s-a deplasat la Wannsee, o suburbie a Berlinului, unde a vizitat Memorialul Conferinţei de la Wannsee (Am grossen Wannsee nr. 56-58). Vizita a fost însoţită de explicaţiile dr. Wolf Kaiser, locţiitorul directorului memorialului, care după încheiarea vizitării memorialului a susţinut un expozeu cu tema Pegagogia muzeistică şi memorialistică. Memorialul de la Wannsee valorifică muzeal şi pedagogic casa în care în 1942 s-a ţinut celebra conferinţă a responsabililor nazişti unde s-a hotărât soarta evreilor din Europa.

D-nul Kaiser ne-a dat detalii despre modul în care Memorialul a fost înfiinţat şi

funcţionează. Memorialul a fost deschis în 1997, şi amenajat treptat pe măsură ce cercetare istorică îşi urma cursul. Principalele surse documentare folosite pentru amenajarea expoziţiei au fost Protocolul Conferinţei de la Wannsee şi stenogramele procesului lui Adolf Eichmann de la Ierusalim, din 1962. Au existat două etape importante în amenajarea expoziţiei. Prima expoziţie a fost închisă ca urmare a criticii aduse de revizionişti, care contestau autenticitatea documentelor care ghidau amenajarea

5

expoziţiei. Ca urmare, expoziţia a fost temporar închisă, perioadă în care au fost consultate noi arhive (de exemplu cele ruseşti) şi au ieşit la iveală fapte noi care să susţină autenticitatea expunerii muzeale. În primul rând memorialul valorifică casa conferinţei, care devine în sine un obiect muzeal de expus. De-aceea, prima cameră a amenajării este dedicată parcursului acestei clădiri, ridicată în 1914.

Alături de expoziţia permanentă dedicată lucrărilor conferinţei de la Wannsee,

memorialul propune o serie de expoziţii temporare. Există o anume orientare teleologică a întregii expoziţii, în sensul că uciderea evreilor este prezentată ca fiind împlinirea unui proces anunţat de profeţiile lui Hitler. Expoziţiile temporare valorifică diferite aspecte ale dictaturii şi abuzurilor naziste (ca de exemplu: dezvoltarea antisemitismului, tratamentul evreilor din diferitele zone aflate direct sau indirect sub dominaţia nazistă, rasismul, politicile eugenice naziste), fiind orientate după un principiu comun, anume personalizarea: cât mai multe biografii ilustrative care să scoată din anonimat chipurile victimelor, care sunt contrapuse numelor torţionarilor lor, a cător discursuri pot fi ascultate de-a lungul expoziţiei. Astfel, în unele camere sunt prezentate atât mărturiile unor supravieţuitori ai crimelor naziste cât şi mărturii ale unora dintre urmaşii torţionarilor, referitoare la crimele comise de predecesorii lor (de ex. spusele nepoatei lui Heinrich Himmler, şeful SS). Elevii au acces gratuit în memorial iar expoziţiile temporare se adresează diferitelor categorii de public pe care memorialul urmăreşte să le atragă. De exemplu, expoziţia temporară dedicată politicilor eugenice naziste vizează atragerea personalului care activează în domeniul medico-sanitar. În aceleaşi timp, la memorialul conferinţei de la Wannsee se desfăşoara şi proiecte educaţionale: pe de-o parte vizitatorii au ocazia sa ia contact efectiv cu locul unde decizia anihilării evreilor din Europa a fost luată, iar pe de altă parte profesori de istorie din Germania au posibilitatea să consulte şi să folosească documentele pe care centrul de documentare al memorialului Conferinţei de la Wannsee le pune la dispoziţia lor. După ce dl. Kaiser a răspuns întrebărilor experţilor IICCR, punând în evidenţă caracteristicile memorialului de la Wannsee, delegaţia română a făcut o scurtă prezentare a activităţii IICCR, folosind şi materialele de promovare ale institutului.

Datorită vremii nefavorabile, vizitarea Monumentului evreilor europeni ucişi , care

se află în centrul Berlinului, urmată de prelegerea explicativă nu a mai putut avea loc. Astfel, cel de-al doilea obiectiv al zilei de miercuri l-a constituit vizitarea memorialului de la Berlin-Hochenschoenhausen (amenajat în clădirea celeai mai importante închisori din fosta RDG administrată de STASI, în Genslerstrasse nr.66), vizită ghidată de un fost deţinut din această închisoare. Memorialul păstrează multe aspecte din aspectul iniţial al închisorii (mobilierul celule şi alte efecte sunt cele originale), amenajările muzeale punând în valoare autenticitatea sitului. De-exemplu, din loc în loc erau expuse panouri cu chipurile şi date biografice ale unor foşti deţinuţi din închisoare, amplasate în faţa celulelor în care fuseseră închişi respectivii deţinuţi. Am fost informaţi cu privire la condiţiile de detenţie din închisoare, la modul în care ele au evoluat între 1953 (atunci când a fost înfiinţată închisoarea) şi 1989, la modul în care se desfăşura o zi obişnuită din

6

viaţa unui deţinut din anii 80 în penitenciarul de la Hochenschoenhausen, diferitele faze ale detenţiei. Ghidul nostru ne-a explicat că au existat 2 mari etape în modul în care au evoluat condiţiile de detenţie: prima, între 1953-1961 – caracterizată prin extrema duritate a condiţiilor de detenţie şi a folosirii torturii fizice ca principal mijloc de ”tratament” aplicat deţinutului, şi cea de-a doua care s-a desfăşurat între 1961-1989, caracterizată de instaurarea terorii psihologice ca principală modalitate de tratament al deţinutului, ilustrându-ne această transformare prin diferitele tipuri de celule care se găseau în închisoare. Ne-au fost astfel arătate celulele pentru 2 persoane erau înghesuiţi şi câte 30 de deţinuţi, sau cele capitonate cu cauciuc folosite în anii 50 pentru pedepsirea recalcitranţilor, în care deţinutul era ţinut 10-12 zile. Celulele nu aveau nici lumină, nici căldură, sau instalaţii sanitare, iar de-a lungul detenţiei în aceste celule deţinutul stătea în apă, cauciucul cu care era capitonată celula folosind la perfecta sa izolare fonică. Celule aflate la etajul I al închisorii erau folosite începând cu anii 60, condiţiile de detenţie se îmbunătăţesc semnificativ, căci teroarea psihologică îi ia locul celei fizice, fiind alcătuite profilurile psihologice ale deţinuţilor, iar presiunea psihică era folosită în anchete. Deţinuţii erau izolaţi şi supravegheaţi cu camere video. Ne-au fost arătate şi celule de la etajul al II-lea, cele unde se desfăşura ancheta, celule care imitau normalitatea prin aspectul lor, pentru a crea confuzie asupra deţinutului. Deţinutul ieşea la plimbare maximum 20 de minute pe zi, sub supraveghere, în aşa numitele ”Tiger cages”, spaţii împrejmuite aflate în aer liber, care aveau deasupra o plasă de sârmă - ceea ce crea un teribil disconfort psihic deţinutului.

După încheierea vizitei memorialului, a urmat o discuţie cu dr. Hubertus Knabe,

directorul memorialului, cu tema Stadiul şi amprenta culturii rememorării plecând de la dictatura comunistă din RDG. Domnia sa ne-a informat asupra modului în care acest memorial a lut fiinţă, asupra funcţionării sale, a numărului de vizitatori, ca şi de problemele pe care condamnarea globală a comunismului le întâmpină în Germania şi în Uniunea Europeană. Memorialul a fost înfiinţat în 1994, având un buget de 1 milion euro anual. Memorialul are 14 angajaţi stabili şi 40 de colaboratori onorifici. Ideea dominantă a amenajării muzeale este ilustrarea urmăririi politice din fosta RDG, plecându-se de la locaţia autentică unde aceasta a fost cel mai bine practicată. Fundaţia care administrează memorialul nu îi urmăreşte penal pe făptaşi, nu gestionează arhivele STASI şi nu are un institut de cercetare. Ceea ce este particular acestui memorial este faptul că ghizii care însoţesc vizitele sunt foşti deţinuţi. Ei transmit informaţii despre faptele care s-au li s-au întâmplat în această locaţie, ceea ce contribuie la creşterea autenticităţii locului şi este foarte impresionant pentru vizitatori. În 2007 memorialul a fost vizitat de aproximativ 100000 (o sută de mii) de elevi. Dr. Knabe a subliniat cît de important este politica educaţională a memorialului, dat fiind faptul că în programa şcolară nu sunt prevăzute cursuri de istorie despre această perioadă şi că cei ce au trăit în timpul regimului comunist sunt prea puţin dispuşi să vorbească despre această perioadă a vieţii lor. Activitatea cu publicul se dovedeşte foarte importantă pentru memorial: articole apărute în presă au ca sursă de docuemntare informaţiile oferite de Berlin-Hochenschoenhausen, după cum multe documentare despre regimul comunist din RDG sunt realizate la Berlin-

7

Hochenschoenhausen. Experţii IICCR au prezentat activitatea institutului, iar dr. Kanbe a subliniat cât de importantă este colaborarea internaţională dintre instituţiile de profil din Europa, dând exemplu realizarea de expoziţii itinerante sau de conferinţe comune. Dr. Knabe a încheiat prelegerea subliniind care sunt carenţele legislative care în Germania împiedică a acţiune legală viguroasă împotriva făptaşilor abuzurilor comuniste, ca şi situaţia nemulţumitoare a tratamentului acordat victimelor. Răspunzând întrebărilor dr. Knabe, delegaţia română a dat informaţii despre situaţia condamnării crimelor comunismului şi tratamentului victimelor regimului comunist în România.

>> Joi, 10 aprilie 2008.

În zorii zilei de joi, 10 aprilie 2008, delegaţia română s-a deplasat la Leipzig. Primul obiectiv al vizitei de studiu din Leipzig l-a constituit vizitarea muzeului din Runden Ecke (”Colţul Rotund”), constituit în fostul sediu STASI din Leipzig. Am fost întâmpinaţi de d-na Hollitzer, care a participat în mod direct la manifestaţiile anticomuniste din toamna anului 1989 din Leipzig, şi care a făcut parte din Comitetul cetăţenesc (Noul Forum) care la sfârşitul anului 1989, în 9 decembrie, au ”cucerit” clădirea, pentru a proteja arhiva STASI. În holul muzeului, d-na Hollitzer ne-a dat detalii despre mişcările civice din anul 1989 din Leipzig, care dus la marea demonstraţie anti-comunistă din 9 octombrie 1989 la care au luat parte în jur de 90000 de oameni.

Panourile tematice expuse în holul muzeului susţineau vizual expozeul d-nei

Hollizer. Aceste panouri prezentau documente şi fotografii cu principalele momente ale cristalizării mişcării civice din Leipzig şi principalele sale acţiuni ( începând cu adunarea de 500 de persoane din 15 ianuarie din piaţa Nikolai care manifestau pentru drepturi civice, continuând cu demonstraţiile din data de 7 mai cu prilejul alegerilor locale din Leipzig, demonstraţia ecologistă din 4 iunie, ”rugăciunile pentru pace” din vara anului 1989, întâlnirile de luni, tururile oraşului din 4 septembrie la care au şi 25 septembrie la care participat mii de oameni, demonstraţia din 7 oct. 1989 cu ocazia zilei naţionale a RDG cand s-a scandat numele lui Gorbaciov, şi mitingul din 9 octombrie când au fost arestate 210 arestări,dintre care foarte mulţi tineri, şi terminând cu acţiunea din 4 decembrie 1989 când reprezentanţii Noului Forum ocupă clădirea actualului muzeu prin negocieri paşnice cu conducerea STASI Leipzig. Înfiinţarea muzeului este astfel integrată în ”povestea revoluţiei paşnice” din Leipzig. Un panou foarte interesant era dedicat represiunilor pe care STASI le pregătea pentru oponenţii regimului, aşa numitele Isolierungslager, fiind expuse şi liste cu numele persoanelor care urmau a fi internate în lagăre, documente despre lagărele de muncă în care urmau a fi internaţi străinii şi persoanele considerate ”asociale”, banderole cu semnele ce urmau a fi purtate de diferitele grupuri ce urmau a fi internate în lagăre.) Expoziţia din muzeul de la Runden Ecke are dimensiuni relativ reduse (1 oră fiind suficientă pentru parcurgerea expoziţiei) şi prezintă obiecte care au legătură cu activitatea STASI. În camera de primire a expoziţiei rulează un documentar despre evenimentele din 1989, ca şi date despre istoricul clădirii, date numerice despre personalul local STASI. Este păstrat aspectul original al clădirii, cu mici excepţii, aspectul

8

de autenticitate fiind foarte important in economia muzeului. Între 1994 şi 1997 autoritatea federală a renovat exteriorul clădirii, existând discuţii aprinse pentru ca interiorul clădirii să nu fie renovat. Camerele expoziţiei sunt organizate tematic: de exemplu, o cameră este dedicată secţiunii operative a STASI, în special operaţiunilor de falsificare şi implantare de microfoane, sau deghizării agenţilor – la Leipzig funcţionând o adevărată şcoală STASI pentru deghizări pentru întreaga RDG. Într-o altă cameră se urmăreşte transformarea copiilor în ofiţeri STASI, parcursul lor biografic fiind ilustrat prin mai multe biografii exemplificative. O altă cameră prezintă imaginea publică a STASi, relaţiile dintre STASI şi KGB ca şi relaţia existentă între diferitele departamente din cadrul STASI. Sunt expuse efecte şi obiecte militare ale STASI, uniforme, armele specifice fiecărui departament STASI. Obiectele expuse sunt cele găsite la faţa locului, dar şi cele achiziţionate, mai ales din talciocuri. Următoarea cameră este dedicată aşa numitului Departament M al STASI (Abteilung M) care se ocupa de controlul schimburilor poştale, fiind prezentate obiecte specifice (poze, plicuri, ştampile false) folosite pentru deschiderea şi falsificarea corespondenţei, a telegramelor, interceptarea telefoanelor. Comunicarea dintre Germania de Est şi cea de Vest era urmărită şi controlată în proporţie de 100%. O altă secţiune a expoziţiei urmărea prin poze, documente şi obiecte formarea personalului STASI, fiind tematizate şcoala juridică STASI de la Potsdam care era absolvită de toţi ofiţerii STASI, tehnicile de ”atragere” a colaboratorilor neoficiali (informatorilor), legătura dintre SED şi STASI.

Vizitarea expoziţiei a fost urmată de o discuţie cu dl.Tobias Hollitzer, directorul

muzeului. Dumnealui ne-a oferit date prind funcţionarea muzeului, sursele de finanţare, numărul de angajaţi, numărul de vizitatori şi grupurile vizate. Muzeul se află în proprietatea Comitetului cetăţenesc din Leipzig care şi-a propus gestionarea locului ca atare şi nu studierea documentele aflate în arhiva clădirii, documente care de-altfel au fost preluate de către autoritatea federală.

Bugetul anual al muzeului este relativ mic (450000- 470000 euro), fiind suportat

atât de către autoritatea federală şi cea a landului, fondurile fiind îndeosebi folosite pentru întreţinere şi utilităţi, materiale de birou, achiziţionarea obiectelor expoziţionale, perfecţionarea personalului, conferinţe, invitarea diferitor specialişti. Până în anul 2000 lucrătorii muzeului au lucrat gratuit, iar în prezent muzeul are 8 angajaţi. În ceea ce priveşte atragerea publicului, muzeul a recurs la diverse stratageme. De exemplu, există colaborări cu agenţiile de turism din Leipzig, care propun turiştilor tururi ale oraşului şi includ muzeul de la Runden Ecke pe lista obiectivelor de vizitat. De-altfel, muzeul este avantajat de poziţia centrală pe care o are în Leipzig, găsindu-se în apropierea celebrei Nikolaikirche. De-asemenea, faptul că organizaţia care administrează muzeul - Comitetul cetăţenesc din Leipzig – este activă şi în plan politic face mai uşoară atragerea vizitatorilor. În anii 90 publicul era interesat de muzeu, dată fiind noutatea acestuia. În vederea atragerii vizitatorilor, muzeul şi-a prelungit programul de vizitare: de la câte 5 zile cu program redus la 7 zile pe săptămână cu program prelungit de vizitare, iar intrarea este gratuită. Există 2 mari grupuri de vizitatori vizate: elevii şi personalul armatei federale,

9

care trebuie să urmeze diferite cursuri de perfecţionare profesională. La muzeu se ţin diferite cursuri de educaţie civică, în colaborare cu diferite fundaţii (ca de exemplu Fundaţia Adenauer). Dialogul s-a încheiat cu o prezentare a activităţii IICCR, de care dl. Hollizer s-a arătat foarte interesat.

În după-amiaza aceleiaşi zile a avut loc întâlnirea cu prof.dr.Alfons Kenkmann,

profesor metodist de istorie de la Seminarul de Istoriografie al Universităţii din Leipzig, şi cercetător la centrul pentru pregătire profesorală şi cercetare şcolară al aceleiaşi universităţi. După prezentarea experţilor IICCR şi a activităţii insitututului, Dl. Kenkmann a susţinut o prelegere cu tema Politica rememorării şi experienţa violenţei. Specialist în politica rememorării dictaturii naţional-socialiste în RDG, domnia sa ne-a vorbit despre perspectiva generaţională şi naţională a rememorării dictaturii naziste, despre existenţa unui plan european de gestionare a perioadelor de violenţă, ca şi despre structurarea unei expoziţii.

Vorbind despre gestionarea moştenirii epocii naţional-socialiste, dl. Kenkmann a identificat existenţa a 3 mari faze care au marcat acest parcurs:

- Prima perioadă, între 1945-1948 a avut loc ceea ce se poate numi o”pedagogie de şoc” a predării istoriei naţional-socialismului. În întreaga Germanie se expuneau lucruri şocante, violente, rulau filme documentare în cinematografele din cele mai mici orăşele, iar mesajul care venea de peste tot era: ”Voi germanii, sunteţi cei vinovaţi!” Această pedagogie-şoc, care scotea în evidenţă vina poporului german va face ca în anii ’50-’60, anii Sonderweg-ului german, tema naţional-socialismului să apară din ce in ce mai puţin în discursul public german.

- A doua perioadă importantă din procesul gestionării trecutului naţional- socialist este perioada ” liberalizării ” din anii ’60-’70, când sunt formulate viziuni concurente despre modul în care această rememorare trebuie sa aibă loc: ce este mai important, ridicarea de memoriale sau analiza lucidă a perioadei, şi care să permită tragerea de învăţăminte necesare? Aceste discuţii aveau loc numai în partea vestică a Germaniei, căci în fostul RDG problema asumării trecutului şi a pedagogiei sale a fost superficial rezolvată, timp de 40 de ani RDG proclamându-se ”patria luptei împotriva fascismului.”

- În anii ’90 asistăm la o ”universalizare” a problemei gestionării trecutului, accentul fiind pus pe dezvoltarea de proiecte educaţionale pentru cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului, fiind date exemple din trecut despre cum aceste drepturi au fost masiv încălcate. În ceea ce priveşte planul european de gestionare a violenţei, adoptat după conferinţa de la Stockolm despre Holocaust din ianuarie 2000, dl. Kenkmann este de părerea că eficacitatea sa depinde de modul în care pe plan naţional au fost/nu au fost soluţionate disputele asupra gestionării sale.

Dl. profesor ne-a expus după aceea ”triada didactică” (conceptul pedagogic) de bază organizează structurarea unei expoziţii (1. autenticitatea, 2. caracterul de obiect de

10

cercetare istorică, şi 3. conceptul de ”staging” – punerea în scenă- a materialului expoziţional - povestea pe care muzeul o pune în scenă).

Ceea ce uneşte cele trei concepte de bază este noţiunea de referinţă la un fapt care s-a petrecut în realitate, şi pe care autenticitatea locului o confirmă, cercetarea istorică o documentează iar punerea în scenă o pune în valoare. Cele trei concepte se află în strânsă interdependenţă, există o dinamică între aceste concepte,care se influenţează reciproc. De exemplu, autenticitatea locului poate fi ”pusă în scenă” din mai multe puncte de vedere, în funcţie de aspectul pe care expoziţia vrea sa il valorifice: povestea aceluiaşi loc poate fi spusă de exemplu din perspectiva victimelor, sau cea a torţionarilor, sau a funcţionarilor. Dl. Kenkmann a adus în discuţie cele 3 canale prin care o expoziţie se adresează publicului, proporţia lor depinzând de scopul propus şi de publicul pe care expoziţia şi-l propune să îl atragă: 1. Cel de natură teatrală; 2. Cel de natură imagistică; 3. Cel de natură simbolică. Naraţiunea pe care expoziţia îşi propune să o ”pună în scenă” trebuie să fie rezultatul unui proces de reflecţie şi de imaginaţie, iar conceputul general al expoziţiei nu trebuie în nici un caz sa urmărească şocarea publicului. Conţinutul dintr-un spaţiu expoziţional poate fi reînnoit periodic, mai ales prin intermediul terminalelor multimedia care pot fi uşor aduse la zi, panourile fixe ale expoziţiei fiind gândite pentru o perioadă de cel puţin 10 ani. În loc de concluzie, dl. Kenkmann a subliniat cât de importantă este existenţa unui departament de pedagogie şi a unuia de cercetare pentru succesul unui memorial sau a unui muzeu.

11

Ultima întâlnire de lucru a zilei de joi ne-a prilejuit vizitarea Centrului Leipzig al Autorităţii federale pentru Documentele Serviciului Securităţii Statului (STASI) al fostei RDG (BStU) (din Dittrichring nr.24), vizită ghidată de şefa acestui centru, d-na Regina Schild, care a susţinut şi o prelegere cu tema Rolul BStU ca aşezământ de documentare şi cercetare în asimilarea trecutului RDG. D-na Schild a schiţat modul în care a fost înfiinţat şi funcţionează Centrul, cadrul juridic în care funcţionează. După ce sediul STASI din Leipzig a fost preluat, împreună cu arhiva STASI, de către Comitetul cetăţenesc din Leipzig, din 1991 arhiva a intrat sub administraţia autorităţii federale (prin comisia Gauck.) Astfel, BStU este subordonată federal, se supune numai legii federale iar guvernul federal garantează legalitatea funcţionării acestuia. În acest fel este asigurată independenţa comisiei, şi se diminuează sensibil şansele oricărei posibilităţi de intervenţie în favoarea unora sau în detrimentul altora. La propunerea guvernului federal, Parlamentul federal îl alege pe preşedintele comisiei (primul preşedinte a fost dl. Gauck) pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului o singură dată. Se asigură accesul la propriul dosar, iar pentru activităţi de cercetare este permis accesul la toate dosarele, inclusiv cele personale, sub rezerva anonimizării numelor apărute în dosar. În perioada 1991-2008 au fost văzute 2,4 milioane de dosare.

D-na Schild ne-a condus prin arhiva pe care BStU o administrează, dându-ne detalii tehncile despre modul de arhivare a dosarelor şi de regăsire a informaţiei. Au fost păstrate cartotecile originale, împărţite în mai categorii: nume conspirative, dosare de cadre, dosare de urmărire şi dosare informative. Până acum au fost prelucraţi 2,4 km arhivă, din cei 10 km de arhivă existenţi. Multe din cercetările în arhiva de la Leipzig sunt întreprinse de elevi de liceu, care primesc pentru această activitate credite care îi ajută în activitatea lor şcolară. În acest fel, centrul dezvoltă şi proiecte educaţionale, elevii având posibilitatea să afle despre relaţiile interumane dintr-o perioadă istorică pe care nu au trăit-o. Centrul organizează şi expoziţii temporare, cum a fost cea văzută de noi şi dedicată despre cei ce au trecut sau au încercat să treacă ilegal pe mare frontiera fostei RDG.

>> Vineri, 11 aprilie 2008.

Ultima zi a vizitei de studiu, a debutat cu vizitarea ghidată a expoziţiei dedicată istoriei RDG organizată la sediul Forumului de Istoriografie din Leipzig (Stiftung fuer das Haus der Geschichte Leipzig, din Grimmaiche Strasse nr.6). Ni s-au dat detalii despre cei care organizează expoziţia, ca şi despre conceptele care ghidează aranjamentele muzeale. În Germania funcţionează 2 muzee deschise şi administrate de Stiftung fuer das Haus der Geschichte, unul la Bonn, înfiinţat în 1994 şi dedicat istoriei R.F.G. între 1945 şi 1989, şi cel de la Leipzig, deschis în 1999 şi dedicat istoriei R.D.G. între 1949 şi 1989. Ambele muzee sunt finanţate şi ţin de Cancelaria federală. Spre deosebire de celelalte expoziţii vizitate înainte, care erau amenajate in site pentru a le da un plus de

12

autenticitate, am fost informaţi că cea organizată de Forumul de istoriografie Leipzig este expusă într-un spaţiu ales exclusiv din considerente de ordin practic (fiabilitatea şi amplasarea ultracentrală a spaţiului expoziţional. Spaţiul muzeului din Leipzig nu fusese construit cu acest scop, el urma să aibă o cu totul altă destinaţie, cea de galerie comercială, însă muzeografii germani au considerat că spaţiul poate fi transformat într-unul adecvat expunerii muzeale. Spaţiul muzeului din Bonn a fost special construit în acest scop.) Expoziţia dedicată istoriei RDG a fost deschisă pe 9 octombrie 2008, la 10 ani de la marea demonstraţie de la Leipzig, şi a fost revizuită în 2007. Majoritatea vizitatorilor sunt elevi din regiunea Leipzig, iar numărul anual de vizitatori se cifrează în jurul a 170000 (o sută şaptezeci de mii). Forumul istoriografic din Leipzig este finanţat 100% din bugetul federal, bugetul anual fiind de aprox. 5000000 (cinci milioane) euro. Expoziţia permanentă actuală este organizată pe 2 etaje, şi îşi anunţă tema chiar de la intrare ”Teilung und Einheit. Diktatur und Wiederstand” (Divizare şi unitate. Dictatură şi rezistenţă.) Au existat multe dezbateri asupra modulul în care va fi asumată istoria RDG, şi asupra aspectelor care vor fi valorificate în expoziţie, existând pericolul banalizării (ce sa fie subliniat Dictatura? sau STASI? sau Viaţa cotidiană?). În cele din urmă, au fost alese aceste linii directoare (Divizare şi unitate. Dictatură şi rezistenţă.), orientate cronologic, iar aspectele de viaţă cotidiană sunt tratate ceva mai marginal. Treptat în expoziţie a fost introdus un dialog între evenimentele macroistorice şi experimentările lor individuale, a istoriei povestită din perspectivă individuală, prin expunerea unor biografii şi a unor povestiri individuale a unor evenimente istorice, narate de către martori ai epocii. Există 7 terminale multimedia în diferite puncte ale expoziţiei, unde pot fi ascultate mărturiile celor ce au trecut prin respectivele evenimente. Actualmente, pot fi ascultate mărturiile a peste 60 de martori, baza de date fiind în continuă creştere. Expoziţia tratează 12 secţiuni care tratează subiecte mari din istoria RDG, cronologic expuse (I. Perioada de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, II. Primii paşi spre dictatură, III. Blocada Berlinului de vest şi podul aerian, IV. Fondarea RDG şi consolidarea instituţiilor sale, V. Mişcarea de fugă dinspre RDG înspre RFG, VI. Construirea zidului Berlinului, VII. Sfera vieţii private, VIII. STASI, IX. Ultimele zile ale RDG, X. Revoluţia paşnică, XI. Evenimentele din 9 noiembrie 1989, XII. Reunificarea), folosind peste 3200 de obiecte, ca şi documentare, filmuleţe din epocă, jurnale de actualităţi, diferite sunete, sloganuri, etc. Pe întreg parcursul expoziţiei sunt expuse panouri explicative despre subiectul tratat în respectiva secţiune a expoziţiei.Fiecare panou cu explicaţii este alcătuit după aceleaşi reguli: primul paragraf, scris cu litere îngroşate anunţă tema, clarificată apoi prin 3 paragrafe explicative, de dimensiuni aproximativ egale, şi care folosesc cuvinte neprietenţoase. Acest muzeu este singurul la care nu am avut permisunea de a face fotografii. În discuţia ce a urmat vizitei, directorul Forumului de Istoriografie Leipzig, prof.dr. Rainer Eckert ne-a dat detalii despre modul în care muzeul din Leipzig a luat fiinţa, despre numărul de angajaţi, buget, activităţile de cooperare ştiinţifică ale Forumului. Fundaţia Haus der Geschichte depindea iniţial de Ministerul de interne, pentru ca de pe vremea cancelarului Schroeder să ţină de cancelaria federală, mai precis de ministrul Federal al

13

Culturii, organismul care se ocupă de administrarea marilor aşezăminte culturale din Germania. Independenţa ideologică a forumului este asigurată printr-un complex complicat de foruri decizionale, din curatoriul muzeului făcând parte reprezentanţi ai guvernului federal, ai partidelor parlamentare, ai unui consiliu ştiinţific facultativ, format din istorici germani şi muzeologi, şi reprezentanţi ai ”societăţii” în general - reprezentanţi ai bisericii, sindicatelor, organizaţiilor de tineret, de femei, etc, iar acordul trebuie obţinut în unanimitate. Libertatea ideologică a Forumului Istoriografic este asigurată prin independenţa comisiei care îl conduce. Demonstrând că prin expoziţia guvernată nu se încearcă impunerea unei ”justiţii a învingătorului”, comisa care supervizează activitatea Muzeului din Leipzig, este formată din cercetători care provin din ambele părţi ale Germaniei, iar directorul muzeului din Leipzig este un cercetător care provine din fosta RDG, disident al regimului. Muzeul din Leipzig se orientează nu atât spre înfăţişarea victimelor regimului comunist din RDG, cât spre înfăţişarea rezistenţei faţă de dictatură din RDG, în spiritul a ceea ce este considerat a fi o trăsătură a civilizaţiei europene, anume manifestarea opoziţiei faţă de dictatură. Expoziţia permanentă din Leipzig este structurată de 12 unităţi de bază,care la rândul lor conţin între 4-10 subgrupe fiecare, prezentând obiecte prin care să se probeze enunţurile făcute în panourile explicative. Principiul după care sunt selectate obiectele este acela de a avea obiecte cu propria lor istorie, de aceea este necesară căutarea şi găsirea unor obiecte care să aibă o istorie de spus. Muzeul are 30 de angajaţi permanenţi şi încă personal suplimentar în teritoriu (cam 100 de persoane) care să facă această operaţiune. Expunerea celor mai potrivite obiecte devine esenţială pentru expoziţia Forumului de istoriografie din Leipzig, căci acesta vrea ca obiectele expuse să fie cele mai relevante pentru respectivul subiect din întreaga Germanie. Muzeografii germani au avut trei modele pentru amenajarea expoziţiei de la Leipzig: Muzeul Naţional din Olanda, Muzeul Imigraţiei din Tel Aviv, Muzeul Holocaustului din Washington. Activitatea muzeului este preponderent orientată spre organizarea de expoziţii, dar şi de editarea de publicaţii legate de aceste expoziţii. Muzeul organizează şi expoziţii temporare (2 anual) şi itinerante. Expoziţiile temporare duse şi expuse în Forumul istoriografic de la Bonn, Forumul istoriografic găzduind la rându-i expoziţiile temporare ale partenerului său din Bonn. Expoziţiile itinerante sunt duse în întreaga Germanie şi în Europa, iar subiectele acestor expoziţii depăşesc tema de bază expusă în expoziţia permanentă de la Leipzig, abordând teme care pot fi legate de discuţiile ce sunt purtate în spaţiul public german sau european la momentul respectiv. De-asemenea, în spaţiul muzeului din Leipzig sunt organizate dezbateri cu publicul asupra diferitelor subiecte legate de trecutul comunist al Germaniei (din 1999 până în 2008 au fost organizate peste 200 de astfel de întruniri.) Dialogul s-a încheiat cu expunerea şi discutarea proiectelor muzeale ale IICCR, prof.dr. Rainer Eckert manifestându-şi interesul de a-şi pune în viitor la dispoziţia IICCR experienţa dobândită la Leipzig.

14

Ultimul obiectiv al vizitei de studiu l-a constituit vizitarea amenajării bunkerului STASI, aflat în localitatea Machern, cam la 60 km de Leipzig. Ghidul ne-a dat detalii despre datele tehnice ale bunkerului (suprafaţă, izolare, aprovizionarea cu electricitate şi oxigen), fiindu-ne arătate şi explicate diversele facilităţi şi instalaţii tehnice ale bunkerului. Aflat lângă Leipzig, bunkerul fusese construit pentru a asigura refugiul conducerii STASI în cazul deteriorării situaţiei militare din RDG (atac biologic sau nuclear) până la intervenţia benefică a ”fratelui mai mare” sovietic. Resursele bunkerului permiteau o retragere de cel mult 6 zile. Acest bunker este unul dintre multele bunkere de pe suprafaţa fostei RDG care apărţinuseră STASI, dar se numără printre puţinele amenajate pentru public.

Vizita de studiu organizată de către Fundaţia Adenauer a deschis multiple perspective de cooperare internaţională pentru IICCR, mai ales în domeniul proiectelor muzeale şi a celor educaţionale. Planul alăturat dă detalii asupra viitoarei colaborări cu Fundaţia Adenaeur.

Raport întocmit de Corina Pălăşan

expert în cadrul Serviciului de Cercetare şi Documentare, IICCR

Bucureşti 2008

15

Dialog si explicaţii la Memorialul Zidului Berlinului

16

Dialog si explicaţii la Memorialul Zidului Berlinului

17

Imagini din expoziţia Berlin, 13 august 1961, amenajatăla Memorialul Zidului Berlinului

18


19


20

Expoziţia Topografia Terorii, sediul fostului GESTAPO, Berlin

21


22


23

Cina de lucru cu d-na Katharina Landgraf şi d-nul Arnold Vaatz

24

Memorialul Conferintei de la Wannsee

25


26


27

Memorialul de la Berlin-Hochenschoenhausen

28


29


30


31


32


33

Muzeul de la Runden Ecke, Leipzig

34


35


36

Întâlnirea cu prof. Dr. Alfons Kenkmann, Seminarul de Isotigrafie, Universitatea Leipzig si cu

d-na Regina Schild, şefa Centrului Leipzig al Autorităţii federale pentru Documentele Serviciului Securităţii Statului (STASI) al fostei RDG (BstU), Leipzig

37

În fosta arhivă STASI din Leipzig

38

În fosta arhivă STASI din Leipzig

39

Expoziţia despre frontierişti, BstU, Leipzig

40

Fostul Bunker STASI, lângă Leipzig

Documents

RAPORT DE ACTIVITATE ASUPRA VIZITEI DE STUDIU ÎN R ... · 3 unui element principal, ca de exemplu ”fuga peste frontieră”. În cadrul memorialului sunt amenajate expoziţii temporare,