Raport privind incluziunea socială în România în anul 2010

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Direcţia Servicii Sociale şi Incluziune Socială Compartiment indicatori sociali şi

programe incluziune socială

Raport privind incluziunea

socială în România în anul 2010

CUPRINS

Pag.I. Contextul european…………………………………………………………….. 1

I.1. Metoda deschisă de coordonare…………………………………………. 1

I.2. Strategia Europa 2020…………………………………………………… 2

I.3. Indicatori privind incluziunea socială la nivel european …..…………… 3

I.4. Perspective …..…………………………………………………………. 5

II. Anul european privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale (2010)…. 6

III. Contextul naţional……………………………………………………………. 9

III.1. Consideraţii privind metodologia de calcul a indicatorilor de incluziune…………………………………………………………….. 9

III.2. Situaţia socială reflectată de indicatorii de incluziune din anul 2010…. 12

III.3. Evoluţia indicatorilor privind sărăcia relativă şi absolută în perioada 2009-2010…………………………………………………………….. 22

IV. Analiza influenţei principalelor transferuri sociale asupra sărăciei absolute, în anul 2010…………………………………………………………….. 58

IV.1 Estimări privind numărul de beneficiari de protecţie socială…………... 59

IV.2. Determinarea influenţei transferurilor sociale asupra sărăciei………… 62

IV.3. Măsurile adoptate de Guvernul României în plan social în anul 2010 şi efectul acestora asupra sărăciei absolute……………………………. 65

V. Concluzii……………………………………………………………………….. 92

Anexa 1. Setul naţional de indicatori de incluziune socială corespunzător anului 2010

Anexa 2. Indicatori de incluziune socială calculaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei

Sociale, serii de date 2003-2010

Anexa 3. Indicatori privind sărăcia şi inegalitatea, în funcţie de caracteristici ale persoanelor

şi gospodăriilor, 2003-2010

Anexa 4. Indicatori la nivelul Uniunii Europene utilizaţi în monitorizarea Strategiei Europa 2020

Raport privind incluziunea socială în România în anul 2010

Introducere

Politicile sociale implementate de Guvernul României în anul 2010 au urmărit asigurarea

oportunităţilor şi resurselor necesare cetăţenilor pentru a participa la viaţa economică şi socială,

în contextul constrângerilor financiare generate de criza economică.

Deşi capacitatea de intervenţie a statului de a susţine un nivel dezirabil de bunăstare a fost

limitată în perioada analizată, o parte însemnată din resursele bugetare au fost îndreptate către

măsuri adresate persoanelor care s-au confruntat cu situaţii de dificultate.

Cu toate acestea, familiile cu venituri mici au întâmpinat dificultăţi materiale sporite,

indicatorii de incluziune socială prezentaţi în acest raport reflectând o creştere a populaţiei în risc

de sărăcie absolută. Acestei categorii sociale i s-au adresat o serie de măsuri de protecţie socială,

din care amintim acordarea indemnizaţiei sociale minime pentru pensionari, măsurile de

încurajare a angajării persoanelor aflate în şomaj sau în pericol de pierdere a locului de muncă,

precum şi măsurile din domeniul asistenţei sociale.

În acest raport a fost prezentată influenţa politicilor sociale asupra prevenirii riscului de

sărăcie, impactul acestora fiind important, aşa cum a fost reflectat de indicatorii care cuantifică

rata sărăciei în cazul în care nu s-ar fi acordat transferurile sociale.

Având în vedere caracterul multidimensional al procesului de incluziune socială, în acest

raport Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a prezentat indicatorii de incluziune

socială referitori la condiţiile de viaţă, sănătate, educaţie, justiţie şi locuire, cu ajutorul

reprezentărilor grafice şi tabelelor. Indicatorii au fost calculaţi atât la nivel naţional, cât şi în

funcţie de caracteristici socio-economice şi regionale.

Având în vedere preocupările comune ale ţărilor care fac parte din Uniunea Europeană în

domeniul social, o parte din aceşti indicatori sunt calculaţi potrivit unor metodologii agreate la

nivel european, pe baza acestora fiind urmărită situarea României comparativ cu celelalte ţări

europene, cât şi cu media calculată la nivel comunitar. Din aceşti indicatori face parte rata

sărăciei relative, rată care a scăzut în anul 2010 comparativ cu anul anterior.

Compartiment indicatori sociali şi programe incluziune socială 1

CAPITOLUL I. Contextul european

Solidaritatea este una din liniile directoare ale Uniunii Europene, în sensul că toţi cetăţenii

ar trebui să beneficieze de avantajele unor perioade prospere şi, de asemenea, să fie solidari în

perioade dificile. Conform unui studiu realizat de Eurostat (Oficiul European de Statistică), 80 de

milioane de europeni trăiau sub pragul sărăciei în anul 2010, iar multe persoane s-au confruntat

cu dificultăţi în ceea ce priveşte accesul la un loc de muncă, educaţie, locuinţă şi servicii

financiare.

I.1. Metoda deschisă de coordonare

Având în vedere faptul că statele membre se confruntă cu probleme similare în domeniul

economic, al politicilor sociale şi de ocupare, acestea au convenit să identifice şi să promoveze

cele mai eficiente politici în domeniul protecţiei sociale şi incluziunii sociale, realizând

schimburi de experienţă.

În luna martie 2000, a fost instituită, la Lisabona, Metoda Deschisă de Coordonare (Open

Method of Coordination), care furnizează cadrul de coordonare a politicilor naţionale, fără

constrângeri legislative. În consecinţă, între statele membre se realizează în permanenţă un

schimb de experienţă (peer-review).

Metoda este flexibilă, descentralizată şi implică:

- urmărirea unor obiective comune;

- aprobarea unui set de indicatori comuni care să arate cum poate fi măsurat progresul

pentru atingerea obiectivelor;

- pregătirea unor Rapoarte Strategice Naţionale privind Protecţia Socială şi Incluziunea

Socială, în care statele membre stabilesc cum îşi planifică politicile într-o anumită

perioadă pentru a îndeplini obiectivele comune;

- evaluarea periodică a acestor strategii împreună cu Comisia Europeană şi statele membre.

Metoda Deschisă de Coordonare a fost perfecţionată în timp şi include în prezent

cooperarea în trei domenii ale politicii sociale: incluziunea socială (din martie 2000), pensiile

(începând din 2001) şi îngrijirea sănătăţii (din 2004).


I.2. Strategia Europa 2020

Prin Strategia „Europa 2020”1 Uniunea Europeană a stabilit cinci obiective majore –

privind ocuparea forţei de muncă, inovarea, educaţia, incluziunea socială şi mediul/energia, care

urmează să fie îndeplinite până în 2020 (ţintele naţionale sunt prezentate în Anexa nr.4 a acestui

raport). Aceasta va permite U.E. să devină o economie inteligentă, durabilă şi favorabilă

incluziunii.

Reuşita acesteia depinde de acţiunile din toate domeniile sale prioritare, care se sprijină

reciproc. Aceasta ar trebui să permită U.E. şi statelor sale membre să obţină un nivel ridicat de

ocupare a forţei de muncă, de productivitate şi de coeziune socială.

Angajamentul asumat la nivelul U.E. în domeniul incluziunii sociale a fost de a diminua

până în anul 2020 numărul de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială cu cel puţin

20 de milioane, respectiv cu 25%. Pentru a îndeplini acest obiectiv, statele membre stabilesc

obiective naţionale în conformitate cu obiectivele U.E. şi adoptă măsuri necesare atingerii

acestora. Aceasta va garanta că lupta împotriva sărăciei este o parte importantă care face parte

din strategia globală de redresare.

Dintre acţiunile prevăzute în vederea realizării acestui deziderat amintim:

• vor fi luate măsuri pentru a îmbunătăţi accesul la piaţa muncii, la protecţie socială, la

serviciile de interes general (ex. îngrijiri de sănătate, găsirea unei locuinţe) şi la educaţie,

• fondurile europene vor fi mai bine utilizate pentru a sprijini incluziunea socială şi pentru

a combate discriminarea,

• noi iniţiative vor fi luate pe planul inovării sociale şi vor fi testate şi evaluate reforme de

politică socială pentru creşterea eficienţei,

• vor fi create noi parteneriate între sectorul public şi cel privat şi va fi valorificat

potenţialul economiei sociale,

• ţările U.E. îşi vor coordona politicile într-un mod mai eficient,

• o convenţie anuală va permite tuturor părţilor implicate să facă bilanţul progreselor

înregistrate pentru îndeplinirea acestui obiectiv,

În consecinţă persoanele care trăiesc acum în sărăcie, în special cele mai vulnerabile

(femei, imigranţi, populaţia rroma şi alte minorităţi etnice, persoanele cu handicap) ar trebui să

beneficieze de îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, iar toţi cetăţenii europeni vor trăi în societăţi

mai coezive, cu o creştere economică inteligentă, durabilă şi bazată pe incluziune.

1 http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm


Pentru a contribui la realizarea acestui obiectiv, Comisia Europeană a lansat în anul 2010

Platforma europeană de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale2, ca element esenţial al

Strategiei Europa 2020. Acţiunile esenţiale prevăzute de această platformă sunt:

- îmbunătăţirea accesului la locuri de muncă, protecţie socială, servicii de bază (asistenţă

medicală, locuinţă, etc.) şi educaţie,

- o mai bună utilizare a fondurilor europene pentru sprijinirea incluziunii sociale şi

combaterea discriminării,

- inovaţii cu caracter social care ar putea constitui soluţii inteligente pentru Europa

post-criză, în special în direcţia acordării unui sprijin social real şi eficient,

- încheierea de noi parteneriate public-privat.

I.3 Indicatori privind incluziunea socială la nivel european

Obiectivul european major privind sărăcia şi excluziunea socială a fost stabilit pe baza

corelării a trei indicatori – numărul de persoane expuse riscului sărăciei, nivelul de precaritate

materială severă (deprivare materială severă) şi numărul de persoane care locuiesc în gospodării

în care gradul extrem de scăzut de ocupare a forţei de muncă reprezintă un element primordial.

Aceşti trei indicatori abordează caracteristicile variate ale sărăciei şi ale excluziunii în Europa,

precum şi situaţiile şi priorităţile diferite în rândul statelor membre. Împreună, cei trei indicatori

reflectă obiectivul strategiei Europa 2020 de garantare a faptului că beneficiile creşterii

economice sunt larg distribuite şi că persoanele aflate în prezent la marginea societăţii pot juca

un rol activ în cadrul acesteia.

Eurostat este instituţia Uniunii Europene, fondată în anul 1958, care colectează şi

analizează datele furnizate de către Institutele Naţionale de Statistică şi furnizează date

comparabile şi armonizate pentru a fi utilizate în definirea, implementarea şi evaluarea politicilor

europene. În scopul de a cuantifica indicatorii privind sărăcia şi excluziunea socială în statele

membre şi la nivelul U.E., este utilizată în principal ancheta privind veniturile şi condiţiile de

trai in Uniunea Europeană (EU-SILC).

În aplicarea Metodei Deschise de Coordonare, Comisia Europeană şi statele membre au

adoptat o listă comună de indicatori. Cel mai utilizat dintre aceştia este rata relativă a sărăciei,

calculată pe baza unui prag de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent

(detalii privind modul de calcul al acestui indicator pot fi găsiţi în acest raport în secţiunea

dedicată metodologiei indicatorilor de incluziune).

2 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=961&langId=ro


Definiţia relativă a sărăciei a fost adoptată de Consiliul European din 1985, conform căreia

oamenii sunt săraci atunci când veniturile sau resursele lor sunt inadecvate astfel încât nu pot

avea standardul de viaţă considerat acceptabil de societatea în care trăiesc. Datorită sărăciei

aceştia pot avea dezavantaje multiple din cauza şomajului, veniturilor reduse, condiţiilor de

locuire precare, problemelor de sănătate şi barierelor în ceea ce priveşte educaţia, cultura, sportul

şi recreerea. Ei sunt adesea excluşi şi marginalizaţi cu privire la participarea la activităţi

economice, sociale şi culturale care sunt obişnuite pentru alţi oameni, iar accesul lor la drepturi

fundamentale poate fi restrâns.

Acest indicator a avut în anul 2010 valoarea de 16,4%, ceea ce înseamnă că aproximativ 80

de milioane de persoane din Uniunea Europeană se aflau în risc de sărăcie.

Începând cu anul 2009 din această listă comună face parte şi indicatorul privind

precaritatea materială (deprivarea materială). Acest indicator descrie situaţia persoanelor care

nu îşi pot permite bunuri considerate esenţiale pentru un trai decent în Europa şi reflectă

diferenţele în ceea ce priveşte standardele de viaţă.

Rata precarităţii materiale severe (deprivării materiale severe) cuantifică imposibilitatea

satisfacerii unor nevoi dată de lipsa fortuită a cel puţin patru din următoarele nouă elemente:

1. capacitatea de a face faţă cheltuielilor neprevăzute,

2. capacitatea de a plăti pentru vacanţe anuale de câte o săptămână departe de casă,

3. existenţa întârzierilor la plata creditelor ipotecare, chiriei, utilităţilor, ratelor la

împrumuturi sau ratelor corespunzătoare operaţiunilor de leasing,

4. capacitatea de a avea o masă cu carne, pui sau peşte din două in două zile,

5. capacitatea de a menţine locuinţa încălzită,

6. deţinerea unei maşini de spălat,

7. deţinerea unui TV color,

8. deţinerea unui telefon,

9. deţinerea unei maşini personale.

În medie, în anul 2010, circa 8,1% dintre europeni – 40 de milioane de persoane - se aflau

în situaţie de precaritate materială severă.

Un indicator recent se referă la persoanele care locuiesc în gospodării cu intensitate a

muncii foarte scăzută. Acest indicator descrie situaţia persoanelor care locuiesc în gospodării în

care nicio persoană nu lucrează (sau în care membrii din gospodărie lucrează foarte puţin), însă

care nu trăiesc neapărat dintr-un venit foarte scăzut. Utilizarea acestui indicator reflectă eforturile

statelor membre de a rezolva problema excluziunii de pe piaţa forţei de muncă.


În anul 2010, 9,9% dintre europeni, respectiv 37 milioane de persoane, se aflau în această

situaţie.

Monitorizarea progresului în vederea atingerii obiectivului Europa 2020 în domeniul

incluziunii sociale se bazează pe evoluţia numărului de persoane expuse riscului sărăciei sau

al excluziunii sociale, şi anume persoane aflate într-o situaţie de risc cuantificată de cel puţin

unul din cei trei indicatori prezentaţi mai sus, referitori la sărăcie, precaritate şi apartenenţa la o

gospodărie cu intensitate a muncii foarte redusă.

Acest indicator a avut în anul 2010 următoarele valori: 23,4% din populaţia Uniunii

Europene, şi anume 115 milioane de persoane, au fost expuse riscului sărăciei sau al excluziunii

sociale.

Indicatorii sunt calculaţi atât în cazul populaţiei în ansamblu, cât şi al principalelor grupuri

expuse riscului, deoarece s-a constatat că persoanele care se confruntă cu cel mai ridicat nivel de

risc al sărăciei sau al excluziunii sunt: copiii, persoanele în vârstă, femeile singure, părinţii care

îşi cresc singuri copiii, persoanele cu calificare redusă, fără loc de muncă, de vârstă inactivă,

inclusiv cele cu dizabilităţi, persoanele care trăiesc în mediul rural şi migranţii. Minorităţile

etnice, inclusiv minoritatea romă, nu pot fi identificate prin intermediul statisticilor oficiale ale

U.E., însă anumite surse naţionale indică faptul că şi acestea se confruntă cu un grad ridicat de

risc al excluziunii.

Evoluţia acestor indicatori în perioada 2008-2010 este prezentată în Anexa nr. 4 a acestui

raport.

1.4 Perspective

Europa 2020 este o strategie integrată a cărei reuşită depinde de toate acţiunile sale care se

susţin reciproc. Acest lucru este important în special în domeniul ocupării forţei de muncă, al

educaţiei şi al sărăciei.

Creşterea economică şi conceperea de politici de succes privind ocuparea forţei de muncă

şi educaţia joacă un rol crucial în lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale. Ţările cu rate

ridicate de ocupare a forţei de muncă tind să aibă niveluri scăzute de sărăcie şi de excluziune. Cu

toate acestea, un loc de muncă nu este întotdeauna o garanţie împotriva sărăciei. Prin urmare,

este important ca politicile privind ocuparea forţei de muncă să garanteze că persoanele angajate

câştigă un salariu decent, prin abordarea problemei segmentării pieţei forţei de muncă, a

remuneraţiei scăzute şi a gradului extrem de scăzut al ocupării forţei de muncă şi prin susţinerea

tinerilor, a părinţilor care îşi cresc singuri copiii şi a celei de a doua persoane care contribuie la

venitul familiei pentru a avea acces pe piaţa forţei de muncă.


Îmbunătăţirea nivelurilor de educaţie şi asigurarea accesului la învăţare pe tot parcursul

vieţii vor ajuta la reducerea sărăciei pe termen mediu şi lung.

Protecţia socială le oferă persoanelor siguranţă în faţa riscului social şi ajută la reducerea

sărăciei. În acelaşi timp, este vitală adaptarea sistemelor de protecţie socială astfel încât acestea

să încurajeze activitatea şi incluziunea.

Incluziunea activă este un factor-cheie în atingerea obiectivului U.E. privind reducerea

sărăciei. Aceasta cuprinde strategii care combină ajutorul pentru un venit adecvat, accesul pe

piaţa forţei de muncă, în special pentru acele persoane aflate la marginea societăţii, precum şi

servicii sociale de calitate, necesare pentru a preveni excluziunea pe termen lung şi pentru a spori

eficienţa cheltuielilor sociale. În acest sens trebuie îmbunătăţită acoperirea reţelelor de securitate

socială prin asigurarea finanţării durabile a serviciilor sociale şi trebuie, de asemenea, crescută

calitatea intervenţiilor.

Se dovedeşte astfel necesară o abordare integrată şi coerentă a tuturor domeniilor politice

relevante, precum şi o cooperare strânsă între toate nivelurile de guvernare, partenerii sociali şi

societatea civilă.

CAPITOLUL II. Anul european privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale

Inspirate de principiul de solidaritate urmărit încă de la fondarea Uniunii Europene, statele

membre şi-au unit eforturile pentru a stabili anul 2010 drept Anul european al combaterii sărăciei

şi excluziunii sociale3. Principalul obiectiv urmărit a fost o mai bună conştientizare a acestor

probleme şi de a reitera puternicul angajament politic al Uniunii Europene şi al statelor membre

în continuarea eforturilor pentru eradicarea sărăciei şi excluziunii sociale. S-a urmărit de

asemenea ca fiecare din cetăţenii U.E., precum şi organizaţii ale societăţii civile să contribuie la

rezolvarea acestor probleme, şi, nu în ultimul rând, să fie mediatizate opiniile unor oameni care

trăiesc în sărăcie.

Decizia Parlamentului European şi a Consiliului privind „Anul european privind

combaterea sărăciei şi excluziunii sociale (2010)” a fost aprobată în data de 7 noiembrie 2008.

Programul a fost implementat în cele 27 de state membre ale UE, precum şi în Islanda şi

Norvegia şi a fost cofinanţat de Comisia Europeană. Pentru desfăşurarea Anului european pentru

combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale au fost alocate 17 milioane de euro din bugetul U.E.

Încă 9 milioane de euro au fost alocate de către statele membre pentru campanii de sensibilizare,

iniţiative inovatoare şi scheme de solidaritate promovând incluziunea activă. 3 http://www.2010againstpoverty.eu/?langid=ro


Programele naţionale au fost elaborate în cooperare cu societatea civilă, cu organizaţii ce

apără interesele victimelor sărăciei şi excluziunii sociale, cu partenerii sociali şi cu autorităţile

locale şi regionale.

Iniţiativele anului european au ţintit patru obiective majore:

- recunoaşterea dreptului celor care trăiesc in sărăcie şi sunt excluşi social la o viaţă demnă

şi la un rol activ în societate;

- stimularea responsabilităţii comune şi participării la lupta împotriva sărăciei;

- promovarea incluziunii sociale şi obţinerea unui angajament politic care să ducă la acţiuni

concrete de eradicare a sărăciei şi de combatere a excluziunii sociale;

- asumarea acestor obiective de întreaga societate.

Această iniţiativă a reprezentat un instrument important de promovare a Metodei Deschide

de Coordonare. Strategiile naţionale elaborate, precum şi strategia cu privire la implementarea

anului european au contribuit la creşterea vizibilităţii Rapoartelor Naţionale Strategice privind

Protecţia Socială şi Incluziunea Socială şi totodată la creşterea performanţelor de implementare

în raport cu obiectivele enunţate.

Evenimentele au cuprins campanii de conştientizare, ateliere de lucru şi seminarii de

informare în şcoli.

Au fost realizate filme, reviste şi alte materiale de informare pentru a ajuta oamenii să

înţeleagă modul în care sărăcia afectează comunitatea în care trăiesc, precum şi pentru a creşte

gradul de conştientizare a celor afectaţi de sărăcie referitoare la drepturile de care pot beneficia.

Au fost organizate de asemenea conferinţe de lansare şi de încheiere la nivel naţional şi

european.

Pentru România Organismul Național de Implementare a fost Ministerul Muncii, Familiei

şi Protecției Sociale. Acesta a avut rolul de a asigura coordonarea la nivel naţional a activităţilor

propuse, urmărind crearea de parteneriate la nivel instituţional, cu actorii societăţii civile, în

vederea implementării priorităţilor stabilite.

În procesul de promovare a acestei acţiuni europene consacrată solidarităţii, România a

avut în vedere:

• responsabilizarea cetăţenilor cu privire la lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale;

• o mai bună cunoaştere a drepturilor cu privire la prestaţiile sociale ce le sunt acordate;

• promovarea participării în procesul de luare al deciziilor;

• transparenţa acţiunilor;

• asigurarea oportunităţilor egale în participarea la acţiuni.


Unul din evenimentele organizate în România l-a constituit „Olimpiada Copiilor pentru

Viitor”, iniţiativă prin care s-a urmărit valorificarea potenţialului intelectual şi social al copiilor

şi susţinerea dezvoltării copiilor aflaţi într-o situaţie de vulnerabilitate şi care dau dovadă de

înclinaţii deosebite. Iniţiativa a promovat ideile de diversitate şi de acces la oportunităţi, oferind

acestor copii posibilitatea de a participa la diferite activităţi artistice şi sportive ce stimulează

creativitatea, spiritul de echipă, solidaritatea şi contribuţia la proiectele comunităţii.

Peste 400 de copii din România cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani, aflaţi în situaţie de risc

de excluziune socială, au participat la această competiţie, care a reuşit să le stimuleze abilităţile

personale, extra-curriculare. Eforturile acestora au fost răsplătite prin oferirea de premii de către

personalităţi marcante ale lumii artistice şi sociale din România. Lansată odată cu începerea

anului şcolar 2010-2011, acţiunea dedicată special copiilor, ca principală categorie social

afectată de sărăcie şi cu risc maxim de excluziune socială, s-a încheiat printr-o festivitate

naţională care a marcat, în mod simbolic, Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei

(16 octombrie).

Manifestările organizate în România în cadrul acestei iniţiative europene au cuprins şi

organizarea unei competiţii cu denumirea „Jurnalistul - actor social”, prin care s-a urmărit

conştientizarea populaţiei asupra faptului că persoanele afectate de sărăcie şi excluziune socială

se confruntă cu probleme pe termen lung, care nu se rezolvă prin intervenţii de scurtă durată, ci

prin acţiuni care pornesc de la solidaritate şi responsabilitate.

Jurnaliştii înscrişi au urmărit timp de o lună şi jumătate cazuri sociale. Soluţionarea

cazurilor a fost monitorizată de juriul format din profesionişti ai domeniului pe perioada de

desfăşurare a concursului, iar cele mai bune rezultate din partea jurnaliştilor concurenţi au fost

premiate.

Cu sprijinul organizaţiilor mass-media cu acoperire naţională, cazurile sociale urmărite de

concurenţi pe durata competiţiei au fost prezentate publicului larg, într-un amplu demers de

solidaritate şi conştiinţă socială.

Unul din rezultatele implementării acestui proiect european a fost creşterea gradului de

implicare a tuturor actorilor din sistem, inclusiv a cetăţenilor, în găsirea de noi soluţii pentru

iniţierea şi dezvoltarea de măsuri concrete pentru combaterea sărăciei.


CAPITOLUL III. Contextul naţional

Un rol important în diminuarea sărăciei îl are statul, prin politicile economico-sociale pe

care le dezvoltă, de stimulare a ocupării, garantare a unui salariu minim pe economie, de

asigurare a resurselor necesare plăţii drepturilor ce decurg din asigurările sociale, de acordare a

prestaţiilor ce fac parte din sistemul de asistenţă socială, precum şi de asigurare a unor servicii

sociale de calitate.

În îndeplinirea acestui deziderat, Guvernul României a urmărit să acopere o arie cât mai

largă de probleme strâns legate de caracterul multidimensional al excluziunii sociale: aspecte

socio-culturale, de locuire, sănătate, ocupare, educaţie, creşterea natalităţii şi diminuarea

abandonului, promovarea şi protejarea drepturilor tuturor copiilor, pentru o rezolvare cât mai

bună a problemelor cu care se confruntă indivizii şi familiile, din punct de vedere social şi

economic.

III.1. Consideraţii privind metodologia de calcul a indicatorilor de incluziune

Indicatorii de incluziune socială sunt prevăzuţi de Hotărârea de Guvern nr.488/2005

privind aprobarea sistemului naţional de indicatori de incluziune socială. Aceştia se referă la

condiţiile de viaţă ale populaţiei, sănătate, ocupare, educaţie, ordine publică. Setul naţional de

indicatori corespunzători anului 2010 este prezentat în Anexa 1 a acestui raport.

Indicatorii sunt grupaţi în indicatori primari (calculaţi în conformitate cu metodologii

stabilite la nivel european), secundari şi terţiari - care reflectă situaţia socială specifică României.

Dintre indicatorii primari menţionăm:

• rata sărăciei relative,

• raportul dintre quintila superioară şi cea inferioară,

• deficitul median relativ,

• coeficientul de variaţie a ratei ocupării,

• rata şomajului BIM de lungă durată,

• ponderea populaţiei din gospodăriile fără persoane ocupate,

• ponderea tinerilor de 18-24 ani care au părăsit de timpuriu sistemul educaţional:

ponderea tinerilor de 18-24 ani care au absolvit cel mult învăţământul gimnazial şi

nu urmează nici o forma de instruire, în total persoane de 18-24 ani,

• speranţa de viaţă la naştere.


Dintre indicatorii secundari menţionăm:

• rata sărăciei relative la pragurile de 40%, 50% şi 70% din mediană,

• rata sărăciei înainte de transferurile sociale,

• ponderea şomerilor BIM de lungă durată,

• rata şomajului BIM de foarte lungă durată,

• ponderea persoanelor din grupele de vârstă 25-34 ani, 35-49 ani si 50-64 ani, care

au cel mult un nivel de instruire gimnazial (nivel scăzut), în totalul persoanelor din

aceleaşi grupe de vârstă.

Domeniile în care au fost grupaţi indicatorii terţiari sunt: resurse, piaţa muncii, condiţii de

locuit, educaţie, sănătate, ordine publică.

Indicatorii sunt detaliaţi în funcţie de o serie de caracteristici ale persoanelor sau

gospodăriilor, din care amintim mediul de rezidenţă, regiunea de dezvoltare, nivelul de educaţie,

statutul ocupaţional, genul, naţionalitatea, numărul de membri din gospodărie.

Indicatorii de incluziune se calculează în principal pe baza Anchetei bugetelor de familie,

realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS), dar şi pe baza datelor administrative.

O primă parte din aceşti indicatori se referă la sărăcie şi inegalitate, şi anume:

- sărăcia relativă, ca parte a setului comun european de indicatori de incluziune

socială, calculaţi de INS conform obligaţiei ce decurge din calitatea de stat membru,

- sărăcia absolută, calculată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe

baza unei metodologii naţionale, elaborată de Guvern/INS/Banca Mondială.

Pentru a măsura nivelul sărăciei şi a analiza dinamica acesteia, se utilizează indicatori

privind venitul şi al consumului la nivel de individ/gospodărie. Venitul se ia în calcul pentru

măsurarea sărăciei relative, iar consumul (incluzând şi autoconsumul), pentru măsurarea sărăciei

absolute. În România, cheltuielile de consum estimează mai bine decât veniturile situaţia reală a

gospodăriilor, din cauza tendinţei de subraportare a veniturilor, a dificultăţii de măsurare a

veniturilor informale şi a existenţei creditelor populaţiei. În plus, într-o economie cu o

componentă puternică agricolă, cheltuielile de consum reflectă mai bine situaţia economică reală

a gospodăriilor datorită unei stabilităţi mai mari în timp în comparaţie cu veniturile afectate de

sezonalitate.

Cei doi indicatori de măsurare a sărăciei (absolută şi relativă) sunt complementari.

Profilul sărăciei realizat utilizând pragul relativ al sărăciei oferă informaţii utile referitoare

la poziţia relativă a diferitelor grupuri comparativ cu standardul naţional al nivelului de trai din

societate la un moment dat.


Sărăcia absolută măsoară numărul persoanelor care nu-şi pot permite un coş minim de

consum.

Profilurile sărăciei construite utilizându-se fiecare dintre cele două metode nu se contrazic

unul pe celălalt: grupurile vulnerabile identificate de indicatorul sărăciei absolute sunt

comparabile cu cele identificate prin metoda relativă. În ceea ce priveşte modificarea în timp a

indicatorului de măsurare a sărăciei relative, aceasta exprimă influenţa modificării distribuţiei

veniturilor asupra proporţiei săracilor, dar nu şi evoluţia nivelului de bunăstare.

Pragul sărăciei relative este de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult

echivalent. Mediana este definită ca acea valoare care prin poziţia sa, se află în mijlocul seriei de

date. Cu alte cuvinte, jumătate dintre valorile veniturilor disponibile pe adult echivalent ale

gospodăriilor sunt mai mici sau egale cu mediana, jumătate sunt mai mari decât mediana.

În scopul analizei sărăciei absolute se calculează praguri de sărăcie, care reprezintă

valoarea monetară a unui coş de produse şi servicii considerate să acopere nevoile de bază ale

unui individ sau gospodării. Pentru comparabilitatea în timp a indicatorilor, pragurile de sărăcie

absolută prezentate în acest raport au fost calculate având la bază consumul din anul 2002, fiind

actualizate cu indicele preţurilor de consum.

Pragul sărăciei absolute este calculat prin însumarea costului unui coş minim alimentar

cu un minim de consum de bunuri nealimentare şi de servicii, egal cu cheltuielile efectuate de

persoanele al căror consum alimentar este egal cu costul coşului alimentar. Costul coşului

alimentar a fost estimat pentru a asigura necesarul de 2.550 de calorii zilnic în funcţie de

consumul populaţiei din decilele 2 şi 3 ale distribuţiei populaţiei după cheltuielile de consum.

Pragul sărăciei severe (extreme) este calculat prin însumarea costului unui coş minim

alimentar cu un minim de consum de bunuri nealimentare şi de servicii egal cu cheltuielile

efectuate de persoanele al căror consum total este egal cu costul coşului alimentar.

Tabel nr.1. Praguri de sărăcie relativă şi absolută în perioada 2002 – 2010 (lei/lună/adult echivalent)

Indicator 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Pragul sărăciei relative1) 138,7 174,0 226,0 263,2 299,7 358,5 459,3 512,5 503,5Pragul sărăciei absolute2) 153,6 167,9 191,5 208,1 218,3 232,6 247,2 258,9 279,6Pragul sărăciei severe2) 106,1 116 132,3 143,8 150,8 160,7 170,8 178,9 193,1Pragul sărăciei alimentare2) 87,5 95,6 109,1 118,6 124,3 132,5 140,8 147,5 159,31) Pragurile sunt exprimate în preţuri ale lunii ianuarie din anul respectiv 2) Pragurile sunt exprimate în preţuri ale lunii decembrie din anul respectiv

Pentru calculul indicatorilor este utilizat consumul/venitul pe adult echivalent. Calculul

numărului de adulţi echivalenţi se face pe baza unei formule care ţine cont de numărul de adulţi


şi de copii din gospodărie (un copil însemnând o persoană cu vârsta mai mică de 15 ani).

Măsurarea relativă a sărăciei utilizează scala de echivalenţă OECD modificată: primul

adult din gospodărie=1, alt adult 0,5, fiecare copil 0,3.

Pentru calculul consumului pe adult echivalent necesar estimării sărăciei absolute se

foloseşte o metodologie naţională: fiecare adult=1, fiecare copil=0,5, parametrul economiei la

scară=0,94.

În tabelul următor sunt prezentate pragurile de sărăcie utilizate pentru câteva tipuri de

structuri familiale:

Tabel nr.2. Praguri de sărăcie relativă şi absolută, în funcţie de componenţa familiei, în anul 2010 (lei)

Componenţa familiei

Prag sărăcie relativă

Prag sărăcie

absolută

Prag sărăcie severă

Prag sărăcie

alimentară - un adult 503,5 279,6 193,1 159,3 - un adult cu un copil 654,6 402,7 278,1 229,5 - un adult şi doi copii 805,6 521,8 360,3 297,3 - 2 adulţi 755,3 521,8 360,3 297,3 - 2 adulţi cu un copil 906,3 637,8 440,5 363,4 - 2 adulţi cu doi copii 1057,4 751,5 519,0 428,2

Prin comparaţie cu indicatorii privind veniturile/consumul gospodăriilor se determină dacă

o gospodărie este săracă sau nu. În cazul în care venitul/consumul acesteia se situează sub pragul

sărăciei, gospodăria este considerată săracă şi astfel toţi membrii ei sunt săraci.

Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor din gospodăriile cu un venit

disponibil pe adult echivalent mai mic decât pragul de 60% din mediana veniturilor disponibile

pe adult echivalent în populaţia totală.

Rata sărăciei absolute/severe/alimentare reprezintă ponderea persoanelor din

gospodăriile ale căror cheltuieli de consum pe adult echivalent sunt mai mici decât pragul de

sărăcie absolută/severă/alimentară în populaţia totală.

III.2. Situaţia socială reflectată de indicatorii de incluziune din anul 2010

În cele ce urmează sunt prezentaţi o serie de indicatori rezultaţi în urma aplicării

metodologiei de calcul prezentate, grupaţi astfel: indicatori privind condiţiile de viaţă, educaţia,

sănătatea, ordinea publică.

4 Numărul de adulţi echivalenţi = (număr adulţi + 0,5*număr copii)0,9


1. Indicatori privind condiţiile de viaţă

Unul din indicatorii utilizaţi adesea în comparaţiile internaţionale este speranţa de viaţă

la naştere. Aceasta fost în anul 2010 de 73,47 ani, în uşoară creştere faţă de anul anterior, în care

s-a înregistrat valoarea de 73,33 ani. Persoanele de gen feminin au avut o speranţă de viaţă mai

mare decât cele de gen masculin (77,30 ani comparativ cu 69,76 ani). Acest indicator a avut o

valoare mai mare în mediul urban decât în cel rural (74,38 ani faţă de 72,26 ani).

Dintre cei mai importanţi indicatori în domeniul condiţiilor de viaţă fac parte indicatorii

referitori la sărăcie.

Tabel nr.3. Evoluţia ratei sărăciei în perioada 2000 - 2010 (%)

Indicator 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010Sărăcie relativă1 17,1 17,0 18,1 17,3 17,9 18,2 18,6 18,5 18,2 17,5 17,2Sărăcie absolută 35,9 30,6 28,9 25,1 18,8 15,1 13,8 9,8 5,7 4,4 5,2Sărăcie severă 13,8 11,4 10,9 8,6 5,9 4,6 4,1 2,4 1,0 0,9 0,9Sărăcie alimentară 7,3 5,8 5,6 4,1 2,7 2,1 1,8 0,9 0,4 0,2 0,31Sursa datelor: INS, Ancheta privind bugetele de familie

Se observă că rata sărăciei relative a avut o evoluţie sinusoidală în perioada analizată. Este

de remarcat faptul că în anul 2010 comparativ cu anul anterior rata sărăciei relative s-a redus de

la 17,5% la 17,2% (tabel nr.3).

Grafic 1. Evoluţia ratelor sărăciei în perioada 2000 - 2010 (%)

În ceea ce priveşte sărăcia absolută, se poate observa că în perioada 2000-2009 a existat o

tendinţă de reducere a valorilor indicatorilor privind sărăcia. Ca efect al crizei economice rata de

sărăcie absolută a cunoscut o creştere de la 4,4% în anul 2009 la 5,2% în anul 2010 (cu 0,8

puncte procentuale). Rata sărăciei severe (extreme) a rămas relativ constantă în această perioadă,


la o valoare de 0,9%. Rata sărăciei alimentare a cunoscut o creştere sensibilă de 0,1 puncte

procentuale (de la 0,2% la 0,3%).

Tabel nr. 4. Numărul de persoane sărace

în perioada 2000-2010 (mii persoane)

Număr de persoane sărace 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Sărăcie relativă 3.836 3.809 4.053 3.760 3.880 3.936 4.015 3.984 3.914 3.765 3.683Sărăcie absolută 8.054 6.857 6.471 5.455 4.078 3.268 2.980 2.112 1.226 943 1.110

Dacă în anul 2000 sărăcia absolută afecta circa 8.045 mii persoane, în anul 2010 circa

1.110 mii persoane au înregistrat un consum al gospodăriei situat sub pragul de sărăcie absolută.

Grafic nr.2 Evoluţia numărului estimat de persoane aflate în sărăcie absolută în perioada 2000-2010 (mii persoane)

S-a redus de asemenea în această perioadă numărul de persoane sărace sever: dacă în

anul 2000 circa 3.093 mii persoane se aflau în această situaţie, în anul 2010 aproximativ 195 mii

persoane au avut un consum al gospodăriei situat sub pragul de sărăcie severă.

Numărul de persoane aflate în sărăcie alimentară a cunoscut o scădere de la 1.600 mii

persoane în anul 2000 la aproximativ 75 mii persoane în anul 2010.

Comparativ cu anul anterior, anul 2010 a marcat o creştere a numărului de persoane sărace

conform definiţiei sărăciei absolute, fiind înregistrate mai mult cu circa 167 mii persoane aflate

în sărăcie absolută, cu circa 6 mii persoane aflate în sărăcie severă şi cu 23 mii persoane aflate în

sărăcie alimentară.


În anexele acestui raport sunt prezentaţi indicatorii privind sărăcia în funcţie de o serie de

caracteristici socio-economice ale populaţiei. O analiză succintă a indicatorilor referitori la

sărăcia absolută din anul 2010 duce la următoarele concluzii, corespunzătoare fiecăreia din

caracteristicile analizate:

- mediul de rezidenţă:

Riscul de sărăcie absolută a fost de 4 ori mai mare în mediul rural (de 8,8%), comparativ cu

cel din mediul urban (de 2,2%).

- regiunea de dezvoltare:

Regiunea Nord-Est şi regiunile din zona de sud a ţării înregistrează rate de sărăcie mai mari

decât cele la nivel naţional. Deşi ponderea regiunilor amintite în populaţia totală era de

56,3%, acestea însumau 70,5% din populaţia săracă.

- statutul ocupaţional:

Lucrătorii pe cont propriu au înregistrat ratele de sărăcie cele mai mari (în special cei care îşi

desfăşoară activitatea în agricultură, ce au avut o rată de 12,9%). Rata de sărăcie a

pensionarilor a fost de 2,0%, mai mică decât media naţională.

- grupa de vârstă: copii şi tinerii înregistrează cele mai mari rate de sărăcie.

- nivelul de educaţie:

Cele mai mari rate ale sărăciei le-au avut persoanele fără studii (9,1%), cei care au absolvit

clasele primare (1-4) cu o rată de 9,0%, şi cei cu gimnaziul (clasele 5-8) cu o rată de 8,2%.

- naţionalitate:

În anul 2010 rata de sărăcie a romilor a fost de 31,4%, de circa 6 ori mai mare faţă de

valoarea înregistrată la nivel naţional.

- numărul de copii preşcolari din gospodărie:

Rata sărăciei pentru gospodăriile fără copii preşcolari a fost de 4,2%. Pe măsură ce

creşte numărul de copii creşte şi rata sărăciei, familiile cu un copil având o rată a de

7,4%, cele cu doi copii de 9,6% iar cele cu trei sau mai mulţi copii de 17,1%.

- numărul de membri din gospodărie:

Persoanele care trăiesc în gospodării mari, cu cinci membri sau mai mult, sunt expuse unui

risc de sărăcie de peste 5 ori mai mare comparativ cu cel corespunzător persoanelor din

gospodăriile cu un singur membru.

- genul capului de gospodărie:

Gospodăriile conduse de femei sunt mai afectate de sărăcie decât cele conduse de bărbaţi,

datorită faptului că, în mare parte, femeile desemnate drept cap de gospodărie sunt mai puţin

active pe piaţa muncii.


Programele sociale aplicate în anul 2010 de către Guvernul României au avut ca efect o

reducere a sărăciei absolute. Astfel, dacă nu s-ar fi acordat transferuri sociale sub forma

pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi a prestaţiilor de asistenţă socială, ar fi fost sărace circa

7.964 mii persoane, însemnând 37,1% din totalul populaţiei, deci aceste transferuri sociale au

condus la prevenirea riscului de sărăcie absolută a 6.854 mii persoane.

Dacă populaţia ar fi beneficiat numai de pensii, dar nu şi de alte transferuri sociale, s-ar fi

aflat în sărăcie absolută 2.471 mii persoane, şi anume 11,5% din total populaţie, ceea ce

înseamnă că în lipsa acestor tipuri de transferuri s-ar fi adăugat la numărul de persoane aflate în

sărăcie absolută încă 1.361 mii persoane.

Ponderea transferurilor sociale băneşti (inclusiv pensiile) în veniturile totale ale populaţiei

a fost în anul 2010 de 31,9% ca medie la nivel naţional, de 39,4% în veniturile persoanelor

sărace conform definiţiei sărăciei absolute şi de 48,3% în veniturile celor sărace sever. Dacă în

sumele primite din transferurile sociale nu se includ pensiile, această pondere în veniturile totale

ar fi de 5,6% la nivelul întregii populaţii, de 18,8% în cazul persoanelor sărace absolut şi de

30,8% în cazul persoanelor sărace extrem.

În cele ce urmează sunt prezentaţi succint o serie de indicatori privind sărăcia relativă,

calculaţi de INS pe baza Anchetei bugetelor de familie, în funcţie de următoarele caracteristici:

- mediul de rezidenţă:

Rata sărăciei relative a persoanelor din mediul rural a fost de trei ori mai mare decât cea

din mediul urban: 27,1% comparativ cu 9,0%.

- regiunea de dezvoltare:

Ratele de sărăcie relativă cele mai mari se găseau în regiunea Nord–Est (26,2%) şi în

regiunea Sud – Est (23,1%). Rata cea mai mică a fost în regiunea Bucureşti – Ilfov (5,3%).

- statutul ocupaţional: cei mai afectaţi de sărăcie sunt lucrătorii pe cont propriu.

Tabel nr. 5 Rata sărăciei relative în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)

Indicator Valoare (%)

Persoane de 16 ani şi peste cu statut ocupaţional de: - salariaţi 3,8 - lucrători pe cont propriu (exclusiv agricultori) 29,1 - lucrători pe cont propriu (inclusiv agricultori) 38,6 - şomeri 28,7 - pensionari 8,3

Sursa: Institutul Naţional de Statistică, Ancheta privind bugetele de familie

- numărul de copii din gospodărie:

Gospodăriile cu trei sau mai mulţi copii sunt mult mai afectate de sărăcie decât cele fără

copii sau cu un număr mai mic de copii.


- genul persoanei:

Persoanele de gen feminin au avut o rată a sărăciei relative mai mică decât a persoanelor de

gen masculin: 16,8% comparativ cu 17,5%.

- componenţa gospodăriei:

Gospodăriile cu copii dependenţi au o rată a sărăciei aproape dublă decât cele cu copii

dependenţi.

Tabel nr. 6 Rata sărăciei relative în funcţie de tipul gospodăriei, în anul 2010 (%)

Indicator Valoare (%)

Gospodării fără copii dependenţi 11,0 1 persoană 15,1 1 persoană în vârstă de 65 ani şi peste 16,4 2 adulţi, ambii în vârstă de sub 65 ani 9,3 2 adulţi, din care cel puţin 1 este în vârstă de 65 ani şi peste

6,3

Gospodării cu copii dependenţi 21,2 părinte singur cu cel puţin 1 copil 22,7 2 adulţi cu 1 copil 10,6 2 adulţi cu 2 copii 18,9 2 adulţi cu 3 şi mai mulţi copii 49,1 alte gospodării cu copii 22,6


Aşa cum se poate observa în graficul nr.3, în lipsa protecţiei sociale ratele de sărăcie

relativă ar creşte puternic, de 2,7 ori la nivel naţional (de la 17,2% la 47,0%), de 1,7 ori pentru

copii cu vârsta mai mică de 15 ani şi de 8 ori pentru persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani.

Grafic nr. 3 Rata sărăciei relative înainte şi după transferurile sociale, în funcţie de grupa de vârstă, în anul 2010 (%)



Din totalul cheltuielilor băneşti de consum efectuate în anul 2010, 35,5% au fost destinate

consumului alimentar şi 29,1% consumului de servicii.

În anul 2010, indicele câştigului salarial real faţă de anul anterior a fost de 96,1%.

Având în vedere creşterea pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat de la 711 lei în

anul 2009 la 739 lei în anul 2010, s-a îmbunătăţit şi raportul dintre aceasta şi câştigul salarial

mediu, creşterea fiind de la 0,5 în anul 2009 la 0,6 în anul 2010 (date provizorii).

2. Indicatori referitori la calitatea locuinţei şi la dotarea acesteia cu o serie de bunuri

Conform indicatorilor calculaţi pe baza Anchetei bugetelor de familie, aproape un sfert din

totalul populaţiei (24,2%) trăia în anul 2010 în locuinţe construite din materiale inadecvate

(lemn, paiantă sau alt material decât beton, piatră, cărămidă, BCA).

Pentru populaţia din mediul urban această pondere era de 8,4% iar pentru populaţia din

mediul rural de 39,5%. În situaţia menţionată se regăseau aproape jumătate dintre persoanele

aflate în sărăcie absolută (48,6%).

Persoanele care trăiesc în locuinţe încălzite neadecvat (nu au sistem de încălzire ori s-au

debranşat de la reţeaua publică) au reprezentat 0,8% din totalul populaţiei.

Acest indicator a avut o valoare mai ridicată în urban decât în rural (1,6% comparativ cu

0,1%).

În anul 2010, persoanele care locuiau în gospodării fără acces la apă caldă (fără sistem

propriu de încălzire a apei sau nebranşate la reţeaua publică) au avut următoarele ponderi: 43,6%

din totalul populaţiei, 14,5% din populaţia ce locuia în mediul urban şi 71,7% din populaţia din

mediul rural.

În locuinţe fără baie sau duş se aflau 42,5% din totalul populaţiei, 11,8% din populaţia ce

locuia în mediul urban şi 72,2% din populaţia ce locuia în mediul rural.

Circa 15,0% din gospodării aveau întârzieri la plata întreţinerii şi 7,2% la plata energiei

electrice.

Aproximativ 3,9% din populaţia României nu deţinea un frigider. În mediul rural,

procentul celor fără frigider a fost de 6,6%, iar în cel urban de 1,7%.

De asemenea, 9,6% din totalul populaţiei era lipsită de telefon (17,3% în rural şi 3,2% în

urban).

În anul 2010, au făcut parte din gospodării cu acces la internet 34,6% din totalul

populaţiei, 51,5% din populaţia din mediul urban şi 14,1% din populaţia din mediul rural.


3. Indicatori referitori la ocupare

Populaţia ocupată a avut în anul 2010 următoarea distribuţie: salariaţi 65,6%, patroni

1,3%, lucrători pe cont propriu 20,3%, lucrătorilor familiali neremuneraţi 12,7%.

Ponderea şomerilor BIM de lungă durată (numărul de şomeri calculat conform

Biroului Internaţional al Muncii, aflaţi în şomaj de 12 luni şi peste, raportat la totalul şomerilor

BIM) a fost în anul 2010 de 34,9%, în creştere faţă de anul anterior cu 4 pp.

Rata şomajului BIM de lungă durată (ponderea în populaţia activă a persoanelor de 15

ani şi peste aflate în şomaj de 12 luni sau mai mult), şomerii fiind definiţi conform Biroului

Internaţional al Muncii, a fost în anul 2010 de 2,5%, în creştere faţă de anul anterior, când a avut

valoarea de 2,1%. Bărbaţii şi persoanele din mediul urban au înregistrat în anul 2010 valori mai

mari decât media: 2,9%, respectiv 3,2%.

Rata şomajului BIM de foarte lungă durată, respectiv ponderea în populaţia activă a

persoanelor de 15 ani şi peste aflate în şomaj de 24 luni sau mai mult, a rămas constantă în anul

2010 comparativ cu anul precedent, la valoarea de 0,9%.

4. Indicatori referitori la educaţie

Indicatorii utilizaţi în acest domeniu sunt:

- rata netă de cuprindere în învăţământ (v. tabelul nr.7),

- rata de tranziţie în învăţământul post-secundar non-terţiar/terţiar. Aceasta a fost în

anul şcolar 2010-2011 de 70,0% la nivel naţional, de 73,6% pentru populaţia de gen

feminin şi de 65,9% pentru populaţia de gen masculin.

Tabel nr. 7 Rata netă de cuprindere în învăţământ în anul şcolar 2010/2011 (%)

Nivel de învăţământ Total Feminin Masculin Urban Rural

Total: elevi / studenţi 3-23 ani 65.3 67.2 63.5 85.1 44.2 - obligatoriu: elevi 7-16 ani 85.0 85.0 85.0 105.3 67.2 - preşcolar: copii 3-6 ani 77.4 77.9 77.0 79.4 75.2 - primar: elevi 7-10 ani 88.8 88.3 89.3 93.7 84.5 - gimnazial: elevi 11-14 ani 87.6 87.6 87.5 97.3 79.2 - secundar superior: elevi 15-18 ani 72.7 74.0 71.5 137.8 10.1 - secundar superior clasele IX-X (anul I-II): elevi 15-16 ani 73.1 74.0 72.1 141.3 11.2 - secundar superior, clasele XI-XII, anul III- IV: elevi 17-18 ani 62.9 64.8 61.1 117.4 7.4

Sursa: Institutul Naţional de Statistică


5. Indicatori referitori la sănătate

Ca evoluţii pozitive în ultimul deceniu în domeniul sănătăţii, reflectate de indicatorii de

incluziune socială, amintim reducerea incidenţei hepatitei, a incidenţei tuberculozei precum şi a

ratei mortalităţii infantile în anul 2010 comparativ cu 2000.

Ca fenomene sociale negative amintim creşterea ponderii copiilor născuţi de mame

adolescente (cu vârsta mai mică de 18 ani) în numărul total al copiilor născuţi într-un an, precum

şi reducerea ponderii naşterilor asistate de personal calificat în numărul total al naşterilor din

anul respectiv, manifestate în special în mediul rural.

Tabel nr. 8 Indicatori privind excluziunea de la sănătate (comparaţie 2000-2010)

Indicator 2000 2010

Incidenţa tuberculozei1 105,5 74,5Incidenţa hepatitei2 117,9 21,1Rata mortalităţii infantile 18,6 9,8Ponderea copiilor născuţi de mame adolescente 4,6 4,7

- urban 3,3 2,7- rural 5,7 7,1

Ponderea naşterilor asistate de personal calificat 99,8 98,5- urban 99,8 98,6- rural 99,7 98,4

1 Numărul de cazuri noi de tuberculoză, înregistrate într-un an, ce revin la 100.000 locuitori 2 Numărul de cazuri noi de hepatită virală, înregistrate într-un an ce revin la 100.000 locuitori

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

6. Indicatori referitori la ordinea publică

Un prim indicator referitor la ordinea publică îl constituie rata infracţionalităţii. În anul

2010 totalul de 1.366 infracţiuni săvârşite la 100.000 locuitori a avut următoarea distribuţie:

- în mediul urban: 824 (60,3%),

- în mediul rural: 541 (39,6%)

- în străinătate: 1.


Dacă se iau în considerarea tipurile de infracţiuni distribuţia indicatorului a fost

următoarea:

- infracţiuni contra persoanei: 445,

- infracţiuni contra patrimoniului: 420,

- infracţiuni de fals: 71,

- infracţiuni încriminate de legi speciale: 310.

Un alt indicator de incluziune este rata criminalităţii. În anul 2010 acest indicator a atins

valoarea de 195 persoane condamnate definitiv la 100.000 locuitori şi a avut următoarea

distribuţie:

- infracţiuni contra persoanei: 34,

- infracţiuni contra patrimoniului: 70,

- infracţiuni contra autorităţilor: 1,

- infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială: 6,

- alte infracţiuni: 84.

Cel de-al treilea indicator în domeniul ordinii publice este rata criminalităţii juvenile,

care în anul 2010 a atins valoarea de 3,6 minori condamnaţi definitiv la 1.000 de locuitori (minor

fiind persoana cu vârsta între 14-17 ani).

Pe tipuri de infracţiuni valorile au fost următoarele:

- infracţiuni contra persoanei: 0,3

- infracţiuni contra patrimoniului: 2,9

- infracţiuni contra autorităţilor, infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind

convieţuirea socială: 0,1

- alte infracţiuni: 0,3.

Pe tipuri de pedepse s-au înregistrat următoarele valori:

- amendă: 0,1

- închisoare: 0,9

- suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea: 1,7

- suspendarea executării pedepsei sub supraveghere: 0,4

- măsuri educative: 0,4.


III.3. Evoluţia indicatorilor privind sărăcia în perioada 2009-2010

Abordarea strategică privind combaterea excluziunii sociale necesită identificarea celor mai vulnerabile persoane sau grupuri. În cele ce urmează, cu ajutorul reprezentărilor grafice, s-a urmărit conturarea categoriilor de populaţie care au fost cele mai afectate de sărăcie, pe baza definiţiilor indicatorilor de incluziune la nivel naţional.

O primă categorie de indicatori se referă la rata sărăciei relative, calculată pe baza Anchetei Bugetelor de familie, conform pragului de 503,5 lei/adult echivalent, aşa cum a fost prezentat anterior.

Se observă o tendinţă de reducere a acesteia începând cu anul 2007.

Grafic nr. 1 Rata sărăciei relative, în perioada 2000 - 2010 (%)


Cei mai afectaţi de sărăcie sunt lucrătorii pe cont propriu.

Grafic nr. 2 Rata sărăciei relative în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)



Grafic nr. 3 Rata sărăciei relative, în funcţie de componenţa gospodăriei, în anul 2010 (%)


Gospodăriile cu copii dependenţi sunt mult mai afectate de sărăcie decât cele fără copii. Rata sărăciei pentru gospodăriile cu copii a fost în anul 2010 aproape de două ori mai mare decât a celor fără copii (11,0% comparativ cu 21,2%).

Copii şi tinerii au rate de sărăcie mai mari decât media naţională. Rata sărăciei pentru copii mai mici de 15 ani a fost în anul 2010 de 26,0%, de aprox. 1,5 ori mai mare decât media naţională.

Persoanele vârstnice au avut o rată a sărăciei de 10,3%, mai mică decât media pe ţară.

Grafic nr. 4 Rata sărăciei relative, pe grupe de vârstă, în anul 2010 (%)



Grafic nr. 5 Rata sărăciei relative, calculată pe baza veniturilor disponibile din care s-au scăzut transferurile sociale - inclusiv pensiile, pe grupe de vârstă, în anul 2010 (%)


Dacă din venitul disponibil realizat de gospodărie se scade valoarea tuturor transferurilor

sociale primite (pensii, indemnizaţii de şomaj, prestaţii de asistenţă socială), rata sărăciei

relative la nivel naţional cunoaşte o creştere de la valoarea de 17,2% la 47,0%.

În cazul în care din venitul disponibil se scad transferurile sociale cu excepţia pensiilor,

rata sărăciei la nivel naţional cunoaşte o creştere de la valoarea de 17,2% la 23,2%.

Grafic nr. 6 Rata sărăciei relative, calculată pe baza veniturilor disponibile din care s-au scăzut transferurile sociale, exclusiv pensiile, pe grupe de vârstă, în anul 2010 (%)



Grafic nr. 7 Ratele sărăciei absolute, severe şi alimentare în perioada 1995 – 2010 (%) A doua categorie de indicatori se referă la sărăcia absolută, calculată pe baza unui coş minim de consum. Rata sărăciei absolute, severe sau alimentare reprezintă ponderea persoanelor din gospodăriile ale căror cheltuieli de consum pe adult echivalent sunt mai mici decât pragul de sărăcie absolută, severă sau alimentară în populaţia totală. În anul 2010 aceste praguri au avut valorile de 279,6 lei, 193,1 lei, respectiv 159,3 lei.


Grafic nr. 8 Rata sărăciei absolute în perioada 1989 – 2010 (%)

După ce a înregistrat un maxim de 35,9% în anul 2000, în perioada 2000-2009 rata sărăciei absolute a

avut o tendinţă descrescătoare. Anul 2010 a marcat o creştere a acestei rate, de la 4,4% la 5,2%.

În intervalul 2001- 2010, rata sărăciei absolute din mediul rural a fost cel puţin dublă decât cea din

urban.

Grafic nr. 9 Rata sărăciei absolute în funcţie de mediul de rezidenţă, 2000-2010 (%)


Grafic nr. 10 Rata sărăciei absolute în funcţie de mediul de rezidenţă, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei absolute din mediul rural a fost în anul 2010 de patru ori mai mare decât cea din

mediul urban (de 8,8% comparativ cu 2,2%).

Cea mai mare parte din populaţia săracă conform definiţiei sărăciei absolute locuia în mediul rural:

ponderea populaţiei sărace din mediul rural în total populaţie săracă a fost de 76,7%.

Grafic nr. 11 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută) în funcţie de mediul de rezidenţă, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 12 Rata sărăciei severe în funcţie de mediul de rezidenţă, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei severe din mediul rural a fost de 5,7 ori mai mare decât cea din mediul urban (de

1,7% comparativ cu 0,3%).

Aproape 83% din populaţia săracă sever avea domiciliul în mediul rural.

Grafic nr. 13 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă) în funcţie de mediul de rezidenţă,

în anul 2010 (%)


Grafic nr. 14 Rata sărăciei absolute pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (%)

Regiunile Nord-est, Sud-vest şi Sud-est înregistrau cele mai mari valori ale ratei de sărăcie absolută,

valoarea maximă (de 7,7%). fiind înregistrată în prima dintre acestea.

Numărul cel mai mare de săraci conform definiţiei sărăciei absolute se afla în regiunea Nord-est

(aproximativ un sfert din numărul total de persoane sărace).

Grafic nr. 15 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută), pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 16 Rata sărăciei severe pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (%)

Regiunea Centru a înregistrat în anul 2010 cea mai mare rată a sărăciei severe (1,4%). O valoare apropiată (1,3%) a avut-o regiunea Nord-Est, regiune care cuprindea cea mai mare

parte din totalul populaţiei sărace sever (24,2%).

Grafic nr. 17 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă), pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 18 Rata sărăciei absolute pe regiuni de dezvoltare, 2009 - 2010 (%)

În anul 2010 faţă de anul anterior, rata sărăciei absolute a crescut în aproape toate regiunile,

excepţie făcând regiunea Nord-Vest unde rata a rămas relativ constantă.

Regiunile Nord-vest, Vest şi Sud-Muntenia au înregistrat o rată a sărăciei severe mai mică în anul

2010 faţă de anul anterior. În restul regiunilor această rată a crescut.

Grafic nr. 19 Rata sărăciei severe pe regiuni de dezvoltare, 2009 - 2010 (%)


Grafic nr. 20 Rata sărăciei absolute în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)

Lucrătorii pe cont propriu în agricultură aveau atât cea mai mare rată a sărăciei absolute (12,9%), cât şi ponderea cea mai mare în total populaţie aflată în sărăcie absolută (22,9%). Rata de sărăcie pentru lucrătorii pe cont propriu în afara agriculturii a fost de asemenea ridicată (de 10,7%).

Pensionarii aveau o rată de sărăcie absolută de 2,0% şi reprezentau 9,0% din totalul populaţiei sărace.

Elevii şi studenţii aveau o pondere de 20,4% în totalul populaţiei aflate în sărăcie absolută, comparativ cu 16,3% din totalul populaţiei. Grafic nr. 21 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută), în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 22 Rata sărăciei severe în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)

Lucrătorii pe cont propriu în agricultură aveau atât cea mai înaltă rată a sărăciei severe (de 2,7%),

cât şi cea mai mare pondere în populaţia săracă sever (27,4%).

Pensionarii aveau o rată a sărăciei severe de 0,2% şi o pondere în populaţia săracă sever de 6,3%. Grafic nr. 23 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă), în funcţie de statutul ocupaţional, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 24 Rata sărăciei absolute în funcţie de statutul ocupaţional, 2009 – 2010 (%)

În perioada 2009-2010 rata sărăciei absolute a crescut pentru aproape toate categoriile ocupaţionale,

excepţie făcând şomerii, pentru care rata sărăciei absolute s-a redus de la 9,8 la 9,4%.


Grafic nr. 25 Rata sărăciei severe în funcţie de statutul ocupaţional, 2009 – 2010 (%) În 2010 faţă de anul 2009, cea mai mare parte dintre categoriile ocupaţionale au cunoscut o

reducere sau o stagnare a ratei sărăciei severe.


Grafic nr. 26 Rata sărăciei absolute în funcţie de grupa de vârstă, în anul 2010 (%) Cele mai mari rate ale sărăciei absolute le înregistrează copii şi tinerii.


Grafic nr. 27 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută), în funcţie de grupa de vârstă, în anul 2010 (%) Copii şi tinerii cu vârsta mai mică de 30 de ani însumau aproximativ jumătate din numărul persoanelor

aflate în sărăcie absolută.

Persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani deţineau o pondere însemnată în populaţia aflată în sărăcie

absolută (7,9%).


Grafic nr. 28 Rata sărăciei severe în funcţie de grupa de vârstă, în anul 2010 (%) Ca şi în cazul sărăciei absolute, copii şi tinerii reprezintă categoriile cele mai afectate de sărăcia

severă, ratele sărăciei severe în cazul acestora fiind mai mari decât media naţională (de 0,9%).


Grafic nr. 29 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă), în funcţie de grupa de vârstă, în anul 2010 (%) Copii şi tinerii cu vârsta mai mică de 25 de ani reprezentau aproape jumătate din populaţia săracă

sever (48,6%).


Grafic nr. 30 Rata sărăciei absolute în funcţie de grupa de vârstă, 2009 – 2010 (%)

În anul 2010, comparativ cu anul anterior, pentru toate grupele de vârstă s-a înregistrat o creştere a

ratei sărăciei absolute.


Grafic nr. 31 Rata sărăciei severe în funcţie de grupa de vârstă, 2009 – 2010 (%) În ceea ce priveşte rata sărăciei severe, aceasta a crescut în principal pentru cei cu vârsta mai mică

de 25 de ani.

Persoanele în vârstă de 55-64 de ani au cunoscut o reducere a ratei de sărăcie severă.


Grafic nr. 32 Rata sărăciei absolute în funcţie de nivelul de studii, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei absolute are valoarea cea mai ridicată în cazul persoanelor fără studii şi scade pe

măsură ce creşte nivelul de educaţie.

Persoanele care au avut cel mai înalt nivel de educaţie absolvit gimnaziul, clasele primare sau nu au

absolvit nici o formă de învăţământ au reprezentat aproximativ trei sferturi din populaţia aflată în

sărăcie absolută.

Grafic nr. 33 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută), în funcţie de nivelul de studii, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 34 Rata sărăciei severe în funcţie de nivelul de studii, în anul 2010 (%)

Persoanele fără studii au avut cea mai ridicată rată a sărăciei severe (2,4%) .

Pentru persoanele care au absolvit o facultate rata sărăciei severe a fost zero.

Majoritatea persoanelor sărace sever nu aveau studii sau absolviseră clasele primare sau gimnaziul

(82,8%).

Grafic nr. 35 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă), în funcţie de nivelul de studii, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 36 Rata sărăciei absolute în funcţie de nivelul de studii, 2009 – 2010 (%) Rata sărăciei absolute a crescut pentru aproape toate categoriile de populaţie agregate în funcţie de

nivelul de educaţie.


Grafic nr. 37 Rata sărăciei severe în funcţie de nivelul de studii, 2009 – 2010 (%)

În anul 2010 comparativ cu anul 2009, rata sărăciei severe a crescut pentru persoanele fără studii, cu

clasele primare (1-4) sau cu liceul absolvit.

Celelalte categorii au înregistrat reduceri ale acestei rate.

Rata sărăciei severe pentru persoanele cu studii superioare a rămas de 0,0%.


Grafic nr. 38 Rata sărăciei absolute în funcţie de genul capului de gospodărie, în anul 2010 (%)

Persoanele care trăiau în gospodăriile al căror cap de gospodărie era de gen feminin aveau o rată de

sărăcie absolută mai mare decât cele care aveau capul de gospodărie de gen masculin (5,8%

comparativ cu 5,0%).

Ponderea persoanelor din gospodăriile al căror cap de gospodărie era de gen feminin în total

populaţie săracă conform definiţiei sărăciei absolute era de 22,3%, deşi ponderea acestora în total

populaţie era de 19,9%.

Grafic nr. 39 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută) în funcţie de genul

capului de gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 40 Rata sărăciei severe în funcţie de genul capului de gospodărie, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei severe era aproape de două ori mai mare pentru persoanele care făceau parte din

gospodării conduse de o femeie decât pentru cele care făceau parte din gospodării conduse de un

bărbat.

Persoanele care făceau parte din gospodării conduse de o persoană de gen feminin reprezentau

19,9% din totalul populaţiei şi 32,3% din totalul populaţiei sărace sever.

Grafic nr. 41 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă) în funcţie de genul capului de gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 42 Rata sărăciei absolute în funcţie de genul capului de gospodărie, 2009-2010 (%)

Rata sărăciei absolute a scăzut în cazul gospodăriilor conduse de o femeie şi a crescut în cazul

gospodăriilor conduse de un bărbat, în timp ce rata sărăciei severe a crescut pentru ambele categorii

de populaţie.

Grafic nr. 43 Rata sărăciei severe în funcţie de genul capului de gospodărie, 2009-2010 (%)


Grafic nr. 44 Rata sărăciei absolute în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, în anul 2010 (%)

Ratele sărăciei absolute pentru persoanele din gospodăriile cu copii cu vârsta mai mică de 6 ani au fost mai mari decât cele pentru persoanele din gospodăriile fără copii din categoria respectivă de vârstă.

Rata sărăciei pentru persoanele din gospodării cu trei sau mai mulţi copii în vârstă de până la 6 ani a fost de 3,3 ori mai mare decât media naţională.

Cele mai multe persoane sărace conform definiţiei sărăciei absolute se aflau în gospodării fără copii de vârstă preşcolară (60,8%), fenomen datorat faptului că acest tip de gospodărie cuprindea aproximativ trei sferturi din totalul populaţiei.

Grafic nr. 45 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută) în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 46 Rata sărăciei severe în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, în anul 2010 (%)

Persoanele din gospodăriile cu mai mult de trei copii preşcolari aveau o rată înaltă de sărăcie severă,

de 13,5 ori mai mare decât cele care făceau parte din gospodării fără copii preşcolari.

Gospodăriile fără copii însumau aproape jumătate din totalul persoanelor sărace sever, datorită

faptului că această categorie reprezenta 75,5% din total populaţie.

Deşi însumau doar 1,0% din totalul populaţiei, persoanele din familii sărace sever având în

componenţa lor mai mult de trei copii preşcolari aveau o pondere de 8,8% din totalul persoanelor

aflate în gospodării sărace sever.

Grafic nr. 47 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă) în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 48 Rata sărăciei absolute în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, 2009-2010 (%)

În timp ce rata sărăciei absolute a înregistrat valori mai mari în anul 2010 comparativ cu anul

anterior pentru toate categoriile de structuri familiale analizate, rata sărăciei severe a crescut pentru

familiile cu un copil sau doi copii şi a scăzut pentru familiile fără copii sau cu trei sau mai mulţi

copii.

Grafic nr. 49 Rata sărăciei severe în funcţie de numărul de copii cu vârsta mai mică de 6 ani din gospodărie, 2009-2010 (%)


Grafic nr. 50 Rata sărăciei absolute, în funcţie de numărul de membri din gospodărie, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei absolute creşte pe măsură ce creşte numărul de membri din gospodărie.

Persoanele care au făcut parte din gospodării cu şapte sau mai mulţi membri aveau o rată a sărăciei

absolute de 1,7 ori mai mare decât cele din gospodării cu şase membri şi de 4,2 ori mai mare decât

media naţională.

Cea mai mare parte din populaţia săracă conform definiţiei sărăciei absolute (92,6%) făcea parte din

gospodării cu trei sau mai mulţi membri.

Grafic nr. 51 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută) în funcţie de numărul de membri din gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 52 Rata sărăciei severe în funcţie de numărul de membri din gospodărie, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei severe a avut valoarea cea mai mică (de 0,2%), în cazul gospodăriilor formate din doi

membri, şi a înregistrat valori crescătoare pe măsură ce a crescut numărul de membri din

gospodărie.

Din totalul populaţiei aflate în sărăcie severă, gospodăriile cu cinci, şase, şapte sau mai mulţi copii

au avut ponderi mai mari de 20% fiecare.

Grafic nr. 53 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă) în funcţie de numărul de membri din gospodărie, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 54 Rata sărăciei absolute în funcţie de numărul de membri din gospodărie, 2009 – 2010 (%)

În anul 2010 faţă de anul anterior, rata sărăciei absolute a crescut pentru toate categoriile de

populaţie reprezentate mai sus. O creştere foarte mare au înregistrat-o gospodăriile cu şase membri,

respectiv cu şapte sau mai mulţi membri.

În schimb, rata sărăciei severe a crescut pentru gospodăriile formate din şase membri şi a scăzut

pentru cele cu mai mult de şapte membri, o posibilă explicaţie fiind numărul redus de astfel de

familii sărace cuprinse în anchetă.

Grafic nr. 55 Rata sărăciei severe în funcţie de numărul de membri din gospodărie, 2009 – 2010 (%)


Grafic nr. 56 Rata sărăciei absolute, în funcţie de naţionalitatea indivizilor, în anul 2010 (%)

Rata sărăciei absolute pentru persoanele de naţionalitate română era de 4,4%, mai mică decât media naţională, care a avut în anul 2010 valoarea de 5,2%. Această categorie de persoane reprezenta aproape 90% din total populaţie şi circa de trei sferturi din populaţia săracă.

Dintre persoanele care s-au declarat de naţionalitate Roma (3,4% din total populaţie) 31,4% erau sărace în anul 2010. Din total populaţie săracă conform definiţiei sărăciei absolute, erau de naţionalitate Roma 20,6%.

Persoanele care s-au declarat de alte naţionalităţi în afară de română, Roma sau maghiară au avut o rată a sărăciei absolute de 6,9%. Grafic nr. 57 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie absolută) în funcţie de naţionalitatea indivizilor, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 58 Rata sărăciei severe în funcţie de naţionalitatea indivizilor, în anul 2010 (%)

Populaţia Roma aveau cea mai mare rată de sărăcie severă, de 9,4%.

Din populaţia săracă sever 35,2% erau de naţionalitate Roma.

Cele mai mici rate de sărăcie severă le aveau persoanele de naţionalitate maghiară (0,1%), respectiv

română (0,6%). Persoanele de naţionalitate română reprezentau 61,2% din populaţia săracă sever şi

aproape 90% din totalul populaţiei. Grafic nr. 59 Distribuţia populaţiei sărace (sărăcie severă) în funcţie de naţionalitatea indivizilor, în anul 2010 (%)


Grafic nr. 60 Rata sărăciei absolute în funcţie de naţionalitatea indivizilor, 2009 – 2010 (%)

Pentru populaţia care s-a declarat de naţionalitate Roma, rata de sărăcie absolută a cunoscut o

creştere semnificativă în anul 2010 faţă de anul 2009, de la 25,4% la 31,4%. De asemenea, rata de

sărăcie severă a crescut în perioada analizată, de la 6,1% la 9,4%.

Pentru persoanele de naţionalitate română, rata sărăciei absolute a crescut de la 3,8% la 4,4%, în

timp ce rata sărăciei severe a rămas constantă, la valoarea de 0,6%.

Grafic nr. 61 Rata sărăciei severe în funcţie de naţionalitatea indivizilor, 2009 – 2010 (%)


CAPITOLUL IV. Analiza influenţei principalelor transferuri sociale asupra sărăciei

absolute, în anul 2010

Prin prelucrarea microdatelor rezultate din Ancheta bugetelor de familie (ABF), M.M.F.P.S.

a calculat o serie de indicatori care reflectă gradul în care principalele transferuri sociale au prevenit

intrarea în sărăcie a persoanelor beneficiare de aceste transferuri.

Transferurile sociale au fost grupate astfel:

• transferuri băneşti acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat,

• transferuri băneşti acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj,

• transferuri privind asistenţa socială, din care,

o transferuri financiare (prestaţii sociale),

o alte beneficii rezultate din programe naţionale sau locale.

Transferurile sociale pot avea ca beneficiar direct o persoană (un individ), de exemplu

indemnizaţia de şomaj, pensiile de asigurări sociale de stat, alocaţia de stat pentru copii, iar altele

sunt acordate la nivelul unei familii, cum ar fi ajutoarele de încălzire, alocaţia familială

complementară şi cea de susţinere pentru familiile monoparentale. În ancheta bugetelor de familie

este utilizat însă termenul „gospodărie”, o gospodărie fiind alcătuită din toate persoanele care în

mod obişnuit locuiesc împreună, au, în general, legături de rudenie, participă integral sau parţial la

cheltuielile gospodăriei şi care se gospodăresc împreună în luna de referinţă. Astfel, o gospodărie

poate fi compusă din persoane între care nu există legături de rudenie, dar care declară că, prin

înţelegere, locuiesc împreună şi au buget comun.

Nu toate beneficiile sociale analizate reprezintă transferuri directe în bani către

persoanele/gospodăriile din eşantion, de exemplu primirea de medicamente gratuite sau

compensate, de manuale sau rechizite, de bilete de tratament sau de alimente prin programul

„Cornul şi laptele”, însă acestea au fost cuantificate în chestionarul completat de gospodăriile

cuprinse în anchetă şi au fost luate în considerare la calculul transferurilor sociale în sens larg.

În urma calculelor realizate pe baza anchetei au rezultat o serie de diferenţe dintre numărul de

beneficiari real şi cel calculat pe baza ABF, pentru fiecare tip de beneficii sociale menţionate

anterior, datorită modului de declarare şi de înregistrare în chestionarul anchetei a veniturilor din

prestaţii sociale, având în vedere că atât beneficiarii cât şi operatorii de interviu nu au o foarte bună

cunoaştere a sistemului de protecţie socială. Cu toate acestea, în baza datelor din anchetă se poate

realiza o analiză pertinentă privind legătura dintre beneficiile sociale şi sărăcie.


IV.1 Estimări privind numărul de beneficiari de protecţie socială

Din prelucrarea datelor anchetei a rezultat că un număr mare de gospodării au beneficiat de

cel puţin una din formele de protecţie socială analizate, şi anume 6.049 mii gospodării. Acestea au

reprezentat 81,7% din totalul gospodăriilor la nivel naţional (în număr de 7.402 mii, aşa cum a fost

menţionat anterior).

În cazul în care analiza se realizează la nivel de persoană se obţine un procent şi mai mare,

respectiv 85,5% din populaţia României a fost beneficiară direct sau indirect de transferurile

menţionate (un număr de 18.343 mii persoane beneficiare, raportat la totalul populaţiei, de 21.447

mii persoane).

Dacă se iau în considerare numai transferurile financiare directe (nu se includ gratuităţile)

rezultă că beneficiază de protecţie socială 5.969 mii gospodării, care au cuprins 18.149 mii persoane

beneficiare (80,6% din numărul total de gospodării şi 84,6% din numărul total de persoane).

IV.1.1. Prestaţiile pentru şomeri

Conform anchetei, în anul 2010 au beneficiat direct de prestaţii acordate din bugetul

asigurărilor de şomaj aproximativ 340.600 persoane. Având în vedere că numărul mediu de

şomeri care beneficiau de indemnizaţie de şomaj, comunicat de agenţiile judeţene de ocupare a

forţei de muncă, a fost de 384.445 persoane, se poate spune că nu există o diferenţă foarte mare

între cei doi indicatori.

Unul din motivele pentru care s-a înregistrat această diferenţă îl constituie definiţia utilizată în

anchetă, conform căreia un şomer este „persoana aptă de muncă având între 15 ani şi vârsta legală

de pensionare care nu are un angajament pentru desfăşurarea unei activităţi economico-sociale,

caută de lucru (inclusiv primul loc de muncă) şi este dispusă să înceapă imediat lucrul indiferent

dacă este înscrisă sau nu la agenţiile teritoriale de ocupare a forţei de muncă”.

Conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării

forţei de muncă, un şomer este persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea

condiţiilor de pensionare;

b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci;

c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit

legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi

stimulării ocupării forţei de muncă, în vigoare.


Acest indicator social de referinţă a fost definit ca unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se

raportează prestaţiile băneşti, cu excepţia indemnizaţiei de şomaj, suportate din bugetul asigurărilor

pentru şomaj, acordate atât în vederea asigurării protecţiei persoanelor în cadrul sistemului

asigurărilor pentru şomaj, cât şi în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se

încadra în muncă, precum şi a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în căutarea unui loc

de muncă. Valoarea indicatorului social de referinţă pentru anul 2010 a fost stabilită la 500 lei.

d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de

muncă.

După cum se poate observa există o neconcordanţă între cele două definiţii referitoare la

vârstă şi la venituri, însă o diferenţă semnificativă poate fi dată de faptul că datele statistice ale

ANOFM se referă la şomerii înregistraţi, definiţi de lege drept „persoane care îndeplinesc cumulativ

condiţiile prevăzute anterior la punctele a) - d) şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei

de muncă în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de

servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc

de muncă”, în timp ce datele din anchetă surprind şi persoanele care nu sunt înregistrate la aceste

instituţii.

Gospodăriile în care, conform anchetei, cel puţin o persoană primea indemnizaţie de şomaj

au fost, ca medie la nivelul anului 2010, de circa 314 mii, numărul de persoane care au făcut parte

din aceste gospodării (beneficiari indirecţi) fiind de aproximativ 1.114 mii persoane, respectiv

4,2% din totalul gospodăriilor şi, ca urmare, 5,2% din totalul populaţiei.

Faptul că numărul de beneficiari direcţi este mai mare decât numărul de gospodării din care

aceştia fac parte relevă faptul că există o serie de gospodării ce aveau în componenţă mai mult de un

şomer.

IV.1.2. Pensiile de asigurări sociale de stat

Din datele anchetei rezultă că aproximativ 51,4% din totalul gospodăriilor din România au

fost beneficiare de sume acordate prin sistemul public de pensii (aproximativ 3.806 mii

gospodării). Numărul de persoane care au făcut parte din aceste gospodării a fost de 9.915 mii,

respectiv 46,2% din populaţia ţării.

Numărul real de beneficiari ai pensiilor de asigurări sociale de stat este uşor mai redus decât

cel calculat conform ABF.


IV.1.3. Prestaţiile de asistenţă socială

Conform calculelor realizate, numărul de gospodării în care cel puţin o persoană a beneficiat

de prestaţiile de asistenţă socială - ca sume primite efectiv de către o persoană sau o familie

beneficiară, denumite în acest document ca asistenţă socială în sens restrâns, a fost de 3.063 mii,

care au cuprins 12.217 mii persoane, respectiv 57,0% din populaţia României. Numărul mare al

acestora se datorează în foarte mare măsură acordării alocaţiilor pentru copii, drepturi de securitate

socială la nivel european, de care beneficiază 2.517 mii gospodării care însumează 10.617 mii

persoane, prin intermediul celor aproape 3.951 mii de copii beneficiari direcţi.

Dacă la principalele prestaţii sociale amintite se adaugă şi alte programe care pot fi

considerate ca asistenţă socială în sens larg, şi anume acordarea de medicamente gratuite sau

compensate, de alimente prin programul „Cornul şi laptele”, facilităţi legate de transportul urban

sau interurban sau alte beneficii legate de locuinţă, în afara ajutoarelor de încălzire, rezultă un

număr mai mare de beneficiari de asistenţă socială, şi anume 3.702 mii gospodării, care au cuprins

circa 13.549 mii persoane.

Programele determinante pentru înregistrarea acestor valori sunt acordarea de alimente prin

programul „Cornul şi laptele” cu 1.128 mii gospodării beneficiare şi astfel 5.028 mii persoane

beneficiare indirect, precum şi acordarea de medicamente gratuite sau compensate, cu 538 mii

gospodării beneficiare în care se aflau 1.431 mii beneficiari indirecţi .

În cazul în care se compară privind numărul real de beneficiari rezultaţi din datele

administrative cu cel rezultat din anchetă se poate constata că multe dintre prestaţiile de asistenţă

socială în sens restrâns (în afara alocaţiei de stat pentru copii), prestaţii care însumează un număr

mare de beneficiari plătiţi, sunt subreprezentate în anchetă.

Cea mai vizibilă subreprezentare se întâlneşte în cazul programului de acordare a ajutoarelor

de încălzire. Ca o posibilă explicaţie se poate menţiona particularitatea modului de acordare a

ajutoarelor de încălzire. Acestea se primesc în sezonul rece (în perioada 30 noiembrie – 31 martie).

În consecinţă, în anul 2010, aceste ajutoare au fost acordate corespunzător primelor 3 luni, respectiv

ultimelor 2 luni ale anului, în timp ce datele colectate prin anchetă au fost repartizate uniform de-a

lungul întregului an 2010.

Pentru alocaţia acordată familiilor monoparentale, datele rezultate din ABF au fost de

asemenea mai mici decât cele reale, o posibilă explicaţie fiind dată de diferenţierea conceptelor

folosite: gospodărie şi familie (o gospodărie poate cuprinde mai mult de o familie).

În cazul prestaţiilor acordate persoanelor cu handicap, numărul de beneficiari calculat

conform ABF reprezintă mai puţin de jumătate din beneficiarii efectivi..


Cele mai bine reprezentate programe sunt cele de acordare a alocaţiei de stat pentru copii,

respectiv cel de garantare a unui venit minim.

IV.2. Determinarea influenţei transferurilor sociale asupra sărăciei

Sumele acordate populaţiei pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi prestaţiilor de

asistenţă socială se constituie în venituri suplimentare ale persoanelor şi deci ale familiilor din care

fac parte. În consecinţă, acestea contribuie la creşterea nivelului de trai, reflectată prin mărirea

consumului populaţiei.

Consumul fiecărei gospodării realizat în anul anchetei stă la baza determinării dacă o familie

este sau nu săracă. În cazul în care consumul total al unei gospodării calculat pentru un adult

echivalent se situează sub pragul de sărăcie, acea gospodărie este considerată săracă şi respectiv

fiecare dintre membrii ei sunt săraci. În al doilea caz - consumul total este mai mare decât pragul de

sărăcie – gospodăria nu este săracă şi la fel şi membrii care o compun. Acest mod de calcul al

indicatorilor este prevăzut de Hotărârea de Guvern nr.488/2005 privind sistemul naţional de

indicatori de incluziune. De asemenea pe baza acestui act normativ se calculează rata sărăciei

înainte de transferurile sociale.

Deoarece consumul este determinat de veniturile realizate, se poate calcula o rată a sărăciei pe

baza unui consum diminuat cu valoarea veniturilor din transferurile sociale, pe total şi pe fiecare tip

de transfer acordat de la bugetul de stat, respectiv bugetele locale. Astfel, datorită diminuării

indicatorului de consum, rata sărăciei şi implicit numărul de săraci iau valori mai mari.

Tabelul nr.1 prezintă ratele de sărăcie şi numărul corespunzător de săraci, determinate în lipsa

fiecărui tip de transfer social în parte şi cumulat pe cele trei categorii menţionate (coloana 1 şi

coloana 3). Coloanele 2 şi 4 pun în evidenţă schimbarea care a fost determinată de aceste transferuri

(creşterea suplimentară a ratei sărăciei în puncte procentuale faţă de valoarea de 5,17% şi a

numărului de săraci în lipsa transferurilor, faţă de 1.109 mii persoane care se aflau în sărăcie

absolută la nivelul anului 2010).

Tabelul nu cuprinde programele de acordare de stimulente pentru creşterea copilului, a

alocaţiei de hrană pentru persoanele infectate HIV/ bolnave de SIDA, a alocaţiei lunare de

plasament sau de sprijin financiar plătit la constituirea familiei deoarece nu modifică rata sărăciei,

(însă în cazul acestor prestaţii, numărul de persoane beneficiare nu este foarte mare şi deci nu se

poate trage o concluzie obiectivă referitoare la acestea).


Tabel nr.1. Estimarea influenţei acordării principalelor transferuri sociale

directe şi indirecte asupra ratei sărăciei şi a numărului de săraci în anul 2010

Programe sociale

Rata sărăciei în

absenţa transferurilor

%

Creşterea ratei sărăciei

datorată absenţei transferurilor

-pp-

Numărul total de persoane

sărace în absenţa

transferurilor (mii)

Numărul suplimentar

persoane sărace în absenţa

transferurilor (mii)

0 1 2 3 4 Total protecţie socială 38,00 32,83 8.150 7.041Total protecţie socială – numai transferuri băneşti 37,23 32,06 7.985 6.876Asigurări sociale – total 29,85 24,68 6.401 5.292Pensie de asigurări sociale pentru limită de vârstă 20,74 15,57 4.448 3.339Pensie de asigurări sociale pentru agricultori 8,18 3,01 1.755 646Pensie de asigurări sociale pentru pierderea capacitaţii de muncă 7,79 2,62 1.671 562Pensie de asigurări sociale de urmaş 6,48 1,31 1.391 282Indemnizaţii cu caracter reparatoriu 5,28 0,11 1.133 24Pensie I.O.V.R. (inclusiv de urmaş) 5,18 0,01 1.111 2Programe privind piaţa muncii (indemnizaţii de şomaj) 6,20 1,03 1.329 220Asistenţă socială în sens larg 10,75 5,58 2.306 1.197

Asistenţă socială - doar prestaţii băneşti 10,31 5,14 2.211 1.103

Alocaţie de stat pentru copii 7,39 2,22 1.585 476Ajutoare sociale conform Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat 6,38 1,21 1.369 260Ajutoare pentru persoane cu handicap 5,77 0,6 1.237 128Indemnizaţie pentru creşterea copilului 5,69 0,52 1.221 112Alocaţia familială complementară 5,40 0,23 1.158 49Ajutoare pentru încălzire 5,32 0,15 1.140 31Alte alocaţii 5,30 0,13 1.138 29Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală 5,22 0,05 1.120 11Bani de liceu 5,26 0,09 1.128 19Burse 5,22 0,05 1.120 11Alocaţia de plasament 5,20 0,03 1.115 6Indemnizaţia socială pentru garantarea pensiei minime 5,19 0,02 1.114 5Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă 5,19 0,02 1.113 4

Alte beneficii din programe naţionale şi locale – total 5,46 0,29 1.171 62

Cornul şi laptele 5,36 0,19 1.149 40Medicamente gratuite sau compensate 5,20 0,03 1.116 7Alimente (altele decât cornul şi laptele) 5,19 0,02 1.113 4Facilităţi legate de transportul urban sau interurban 5,19 0,02 1.113 4


În cele ce urmează este prezentat succint efectul aplicării acestor programe asupra

indicatorilor de sărăcie.

În conformitate cu definiţia sărăciei absolute, caz în care calculul indicatorilor privind

sărăcia se face utilizând consumul total al gospodăriilor din anul 2010, rata sărăciei a fost de

5,17% din populaţie, iar numărul de persoane sărace de 1.109 mii.

Dacă din acest consum se scad veniturile obţinute din pensii, indemnizaţii de şomaj şi

prestaţii de asistenţă socială, ca transferuri financiare directe, se obţine pentru anul 2010 o rată a

sărăciei absolute înainte de transferurile sociale de 37,23% din populaţie, ce corespunde unui

număr de 7.985 mii persoane sărace. Astfel, în lipsa transferurilor sociale directe la numărul de

săraci prezentat mai sus (de 1.109 mii persoane) s-ar fi adăugat încă 6.876 mii persoane, care

corespund unui procent de 32,06% din populaţia României (v. tabelul nr.1 ).

Deoarece pensiile de asigurări sociale de stat (inclusiv pentru agricultori), sunt transferuri

bazate pe contributivitate, dacă în transferurile sociale directe luate în considerare nu sunt incluse

veniturile din această sursă, sărăcia ar fi afectat în total circa 2.466 mii persoane (11,5% din

populaţia ţării), ceea ce înseamnă că transferurile sociale, altele decât pensiile, au determinat o

reducere a numărului de săraci cu 1.357 mii persoane.

Indicatorii prezentaţi mai sus (rata sărăciei şi numărul de persoane sărace) nu ţin seamă de

influenţa cumulată a altor programe sociale naţionale şi locale care nu se constituie în venituri

directe (băneşti) pentru beneficiari, cum ar fi acordarea de medicamente compensate sau de

alimente prin programul „Cornul şi laptele”. Dacă şi valoarea acestor transferuri sociale ar fi

scăzută din consumul gospodăriilor s-ar obţine o rată a sărăciei de 38,00% din populaţie, respectiv

un număr total de 8.150 mii persoane sărace.

Dacă nu s-ar fi acordat pensiile de asigurări sociale de stat ar rezulta un număr total de

6.401 mii persoane sărace şi o rată a sărăciei de 29,85%.

În cazul în care nu s-ar fi plătit indemnizaţii de şomaj ar fi fost sărace 1.329 mii persoane,

ceea ce înseamnă un procent de 6,20% din totalul populaţiei.

În lipsa prestaţiilor sociale propriu-zise (asistenţă socială în sens restrâns) 2.211 mii persoane

ar fi fost sărace, corespunzător unei rate a sărăciei de 10,31%.

Dacă s-ar fi redus consumul gospodăriilor cu valoarea gratuităţilor, 5,46% din populaţie ar fi

fost afectată de sărăcie.


IV.3. Măsurile adoptate de Guvernul României în plan social în anul 2010 şi efectul asupra reducerii sărăciei absolute

Efectele crizei economice asupra veniturilor populaţiei au fost contracarate prin programele

sociale care vizează protecţia diverselor categorii de populaţie aflate în situaţie de vulnerabilitate şi

risc social.

În cele ce urmează au fost redate succint activităţile M.M.F.P.S. care au urmărit diminuarea

fenomenului sărăciei şi creşterea incluziunii sociale, având în vedere că această instituţie este cea

care identifică, elaborează şi promovează strategiile şi politicile Guvernului în domeniul muncii,

familiei şi protecţiei sociale, în deplină concordanţă cu politicile comunitare, prevederile

Programului de Guvernare şi cu principiile ordinii de drept şi ale democraţiei.

IV.3.1. Măsuri adresate persoanelor în căutarea unui loc de muncă

Deoarece una din categoriile sociale cele mai afectate de consecinţele crizei economice este

cea a persoanelor care şi-au pierdut locul de muncă, actul normativ care reglementează protecţia

socială a acestora (Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea

ocupării forţei de muncă), a fost modificat în anul 2010, fiind urmărită reducerea costurilor cu forţa

de muncă pentru persoanele cele mai afectate de consecinţele imediate ale crizei economice şi

lărgirea bazei de impozitare pentru o mai bună finanţare a activităţilor plătite din bugetul

asigurărilor pentru şomaj.

Ca o noutate în domeniu s-a stipulat că ”angajatorii care, în anul 2010, pe locurile de muncă

nou-create stabilesc, în condiţiile legii, raporturi de muncă cu persoane provenite din rândul

şomerilor aflate în evidenţa agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă cu minimum 3 luni

anterioare datei stabilirii raporturilor de muncă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pe care le

menţin în activitate pe o perioadă de cel puţin 12 luni beneficiază, pe o perioadă de 6 luni de la data

încadrării, de scutire de la plata contribuţiilor de asigurări sociale pentru aceste persoane”.

Principala formă de protecţie împotriva diminuării veniturilor familiilor care au în

componenţa lor şomeri o constituie acordarea indemnizaţiilor de şomaj. În anul 2010, în medie, au

fost plătite indemnizaţii pentru 384.445 şomeri, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din

numărul total de şomeri (55,4%).

De asemenea eforturile Guvernului îndreptate spre îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a

persoanelor în căutarea unui loc de muncă s-au concretizat şi în încadrarea în muncă a 377.772 a

persoane, prin implementarea Programului de Ocupare a Forţei de Muncă derulat de ANOFM.

Aceste măsuri au avut ca efect reducerea sărăciei atât în rândul şomerilor existenţi sau

potenţiali, şi în consecinţă a familiilor acestora. În lipsa indemnizaţiilor de şomaj rata sărăciei


absolute ar fi fost de 6,20% (comparativ cu 5,17% dacă se iau în calculul consumului gospodăriilor

toate transferurile sociale), ceea ce ar fi însemnat o creştere de 220 mii persoane faţă de numărul

existent de săraci (de aproape 1.109 mii de persoane), aşa cum s-a menţionat anterior.

IV.3.2. Transferurile sociale acordate din bugetul asigurărilor sociale de stat

Cea mai mare parte a beneficiarilor de transferuri sociale o reprezintă pensionarii. Aceşti au

fost, potrivit C.N.P.A.S., ca medie la nivelul anului 2010, în număr de 5.504.773, ceea ce înseamnă

că un sfert din populaţia României a beneficiat în mod direct de pensii de asigurări sociale de stat

sau de agricultori.

Având în vedere că veniturile de natura pensiilor sunt parte integrantă a veniturilor

gospodăriilor, se poate calcula, pe baza datelor anchetei, numărul de beneficiari indirecţi de pensii.

Datorită celor 3.806 mii de gospodării ce aveau în componenţă cel puţin un pensionar, circa 9.915

mii persoane au beneficiat indirect de pensii. Acestea au reprezentat aproximativ jumătate din

numărul de gospodării, respectiv 46,2% din totalul populaţiei.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost în anul 2010 de 739 lei, mai mare cu 23,1%

decât salariul minim brut pe economie (care a fost în această perioadă de 600 lei). Având în vedere

că salariul mediu net la nivelul anului 2011, comunicat de INS (date provizorii), a fost în anul 2010

de 1.407 lei, pensia medie reprezenta 52,5% din acesta.

Proporţia cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau

pensionarii pentru limită de vârstă: 66,8%, corespunzătoare unui număr de 3.185 mii persoane.

Raportată la pensia totală a pensionarilor de asigurări sociale de stat pensia acestora (de 858 lei) a

fost în luna decembrie 2010 cu 16,1% mai mare, respectiv cu 119 lei.

În număr de 736.722 persoane ca medie anuală în 2010, pensionarii proveniţi din fostul sistem

de asigurări sociale pentru agricultori primeau în procent de 88,4% pensii pentru limită de vârstă,

2,0% pensii de invaliditate şi 9,6% pensii de urmaş. Pensia medie a acestora a fost de 309 lei în anul

2010. Pensionarii pentru limită de vârstă aveau o pensie medie de 329 lei.

Deşi datele agregate la nivel naţional relevă un nivel de 2,64 ori mai ridicat al pensiei medii

de asigurări sociale de stat comparativ cu pragul sărăciei absolute şi de 1,11 ori mai mare al pensiei

medii de asigurări sociale pentru agricultori în comparaţie cu acest prag, un număr de aproximativ

303 mii pensionari de asigurări sociale de stat şi 228 mii de pensionari proveniţi din fostul sistem de

asigurări sociale pentru agricultori aveau la sfârşitul anului 2010 o pensie conform deciziei de

pensionare situată sub pragul de sărăcie absolută (de 279,6 lei).


În scopul combaterii sărăciei în rândul pensionarilor a fost instituită, conform Ordonanţei de

Urgenţă nr. 6/2009, pensia socială minimă garantată.

În conformitate cu acest act normativ, beneficiază de pensia socială minimă garantată

pensionarii sistemului public de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la

pensie, dacă cuantumul pensiei cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul pensiei sociale

minime garantate. Acesta a avut nivelul de 350 lei începând cu data de 1 octombrie 2009. Astfel,

nivelul pensiei minime a fost mai mare decât pragul de sărăcie corespunzător anului 2010 cu 70,4

lei. În conformitate cu Legea nr. 11/30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, începând cu luna iulie s-a înlocuit în cuprinsul actelor normative în

vigoare sintagma "pensie socială minimă garantată" cu "indemnizaţie socială pentru pensionari".

Astfel s-a stabilit ca nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari să nu fie mai mic de 350 lei.

Valoarea punctului de pensie în anul 2010 a fost de 732,8 lei.

Deoarece indicatorii privind sărăcia se calculează pe baza consumului la nivel de gospodărie,

în anul 2010 făceau parte din gospodării sărace, conform definiţiei sărăciei absolute, circa 100,3 mii

de persoane dintre cei 5.043,9 mii care, conform ABF, au avut statutul ocupaţional „pensionar”.

Rata sărăciei în absenţa pensiilor a fost în anul 2010 de 29,85%, numărul suplimentar de

persoane sărace dacă nu s-ar fi acordat aceste transferuri fiind de 5.292 mii persoane.

Grafic nr.1. Rata sărăciei absolute în absenţa transferurilor sociale provenite din sistemul public de pensii (%)


IV.3.3. Prestaţiile de asistenţă socială

În anul 2010, în scopul prevenirii, limitării sau înlăturării efectelor temporare ori permanente

ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei,

grupurilor ori comunităţilor, s-au acordat atât prestaţii universale cât şi ţintite, sub formă de alocaţii,

indemnizaţii şi ajutoare:

pentru familiile cu copii:

o alocaţia de stat pentru copii,

o alocaţia pentru copii nou-născuţi, trusoul pentru nou-născuţi,

o indemnizaţia pentru creşterea copilului sau stimulentul în cazul în care mama sau

tatăl aflat în concediu de creştere a copilului realizează venituri profesionale supuse

impozitului pe venit,

o alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală şi alocaţia familială

complementară,

o alocaţia lunară de plasament.

pentru persoanele şi familiile cu venituri mici:

o ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoare de urgenţă,

ajutoare de înmormântare,

o ajutoare de încălzire.

pentru persoanele cu handicap - o serie de prestaţii destinate adulţilor, copiilor, precum şi

familiilor care includ persoane cu handicap.

pentru familiile nou constituite: sprijin la încheierea căsătoriei.

A. Prestaţiile familiale

Deoarece copii reprezintă o categorie socială puternic afectată de sărăcie, programele sociale

dedicate familiilor cu copii se dovedesc eficiente în îmbunătăţirea situaţiei socio-economice a

acestora şi în prevenirea riscului de sărăcie. Protecţia socială a familiilor cu copii s-a realizat printr-

o serie de prestaţii, şi anume:

1. Alocaţia de stat pentru copii

O prestaţie socială care se adresează tuturor copiilor, fără discriminare, este alocaţia de stat

pentru copii. Aceasta se acordă, conform Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii,

republicată, tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de


18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii,

până la terminarea acestora. Din numărul total de copii înregistraţi la nivel naţional la sfârşitul

anului 2010, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, circa 98,1% au primit alocaţia de stat

pentru copii.

Pentru copiii care nu au un handicap, cu vârsta mai mare de 2 ani, cuantumul alocaţiei de stat

pentru copii a fost în anul 2010 de 42 lei/lună/copil. Pentru copiii care au un handicap, mai mari de

3 ani, cuantumul a fost de 84 lei (conform prevederilor legale, alocaţia pentru aceşti copii se acordă

în cuantum dublu). Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii cu vârsta mai mică de 2 ani care nu

aveau un handicap, sau cu vârsta mai mică de 3 ani care aveau un handicap, a fost de 200 lei. Plata

alocaţiei de stat pentru copii se realizează integral din bugetul M.M.F.P.S.

În anul 2010, alocaţia s-a acordat pentru un număr mediu lunar de 3.892.407 copii, din care:

• 390.431 copii care au vârsta mai mică de 2 ani şi nu au un handicap, (10,0% din total);

• 6.834 copii care au vârsta mai mică de 3 ani şi au un handicap (0,2% din total);

• 3.441.126 copii care au vârsta mai mare de 2 ani şi nu au un handicap (88,4% din total);

• 54.016 copii care au vârsta mai mare de 3 ani şi au un handicap (1,4% din total).

În anul 2010, din numărul total de copii îndreptăţiţi la această prestaţie, 50,5% au avut

domiciliul în urban si 49,5% în rural.

Grafic nr.2 Distribuţia numărului de copii beneficiari de alocaţie de stat pentru copii, pe medii de rezidenţă, 2010

5,6%

44,2%

0,7%4,6%

44,3%

0,6% copii sub 2 ani fără handicap şi sub 3 ani cu handicap, urban

copii fără handicap, peste 2 ani, urban

copii cu handicap, peste 3 ani, urban

copii sub 2 ani fără handicap şi sub 3 ani cu handicap, rural

copii fără handicap, peste 2 ani, rural

copii cu handicap, peste 3 ani, rural

Sumele plătite de M.M.F.P.S. ca alocaţii de stat pentru copii s-au ridicat în anul 2010 la

2.916.950.652 lei, fiind mai mari cu 22.445.090 lei (cu aproape 1%) faţă de cele plătite în anul

anterior. În privinţa numărului de beneficiari, media lunară calculată pentru anul 2010 este puţin

mai mare decât cea calculată pentru anul 2009 (cu 4.393 copii).


În urma prelucrării microdatelor ABF din anul 2010, a rezultat că rata de sărăcie pentru

copii sub 18 ani era de 7,99%, numărul de copii aflaţi în familii sărace fiind de circa 335,4 mii.

Copii sub 18 ani au reprezentat 30,2% din populaţia săracă, deşi ponderea lor în totalul populaţiei

era de 19,6%. Dacă nu s-ar fi acordat alocaţia de stat pentru copii, rata sărăciei ar fi crescut cu

2,22%, ceea ce înseamnă că s-ar fi înregistrat un număr suplimentar de 476 mii persoane sărace.

2. Alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familiile

monoparentale

Aceste prestaţii, reglementate prin O.U.G. 105/2003 privind acordarea alocaţiei familiale

complementare şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, influenţează în mod

deosebit riscul de sărăcie al familiilor cu copii.

Alocaţiile se acordă familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri sub valoarea unui

prag stabilit de lege. Limita de venituri nete lunare pe membru de familie până la care s-au acordat

aceste prestaţii în anul 2010 a fost de 470 lei. Cuantumurile acestora au variat, în funcţie de

componenţa familiei, între 50 şi 70 lei, în cazul alocaţiei complementare, şi între 70 şi 90 lei, în

cazul alocaţiei pentru familia monoparentală (grafic nr.3). Pentru familiile beneficiare de ajutor

social, cuantumul alocaţiei familiale complementare este majorat cu 25%.

Grafic nr. 3. Cuantumurile alocaţiei familiale complementare şi alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, 2010 (lei)

Având în vedere metodologia de calcul a pragurilor de sărăcie absolută în funcţie de structura

familială, se constată că limita de venituri până la care o familie este eligibilă pentru plata celor

două prestaţii a fost mult superioară pragurilor de sărăcie, calculate de asemenea în funcţie de

numărul de persoane din familie.


Pragul sărăciei absolute, calculat pe baza consumului pentru o gospodărie formată dintr-un

adult a fost în anul 2010 de 279,6 lei. Scala de echivalenţă pentru gospodăriile formate din mai

mulţi membri se calculează prin adăugarea numărului de membri astfel: un adult =1, un copil = 0,5,

iar parametrul economiei de scară = 0,9.

Grafic nr. 4 Comparaţie între pragul de sărăcie absolută şi limita de venituri nete ale familiei până la care se acordă alocaţia de susţinere pentru

familia monoparentală, în funcţie de structura familială

Ca exemplu, o familie formată din 2 adulţi şi un copil devine eligibilă pentru plata alocaţiei

complementare în cazul în care venitul net lunar al familiei este de până la 1.410 lei lunar (470

lei/lună/membru de familie*3 persoane), în timp ce pragul de sărăcie absolută pentru acest tip de

familie este de 638 lei (279,6 lei/lună* 2,28 adulţi echivalenţi). Ca urmare al acestui mod de calcul,

diferenţa devine din ce în ce mai mare pe măsură ce creşte numărul de copii din familie.

Grafic nr.5. Comparaţie între pragul de sărăcie şi limita de venituri nete ale familiei până la care se acordă alocaţia familială complementară, în funcţie de structura familială


În anul 2010, în medie, 805.265 de familii au primit lunar una din aceste două alocaţii, ceea

ce înseamnă că mai mult de 1.412 mii copii (36,3% din totalul copiilor care au primit alocaţia de

stat pentru copii) trăiesc în familii cu venituri mici.

Grafic nr.6 Numărul mediu lunar familii beneficiare de prevederile

O.U.G. nr. 105/2003 privind acordarea alocaţiei familiale complementare

şi a alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală, 2010

369.421

309.212

82.78443.848

un copil

doi copii

trei copii

patru sau mai mulţi copii

Numărul mediu lunar familii beneficiare de alocaţie familială complementară în anul 2010 a

fost de trei ori mai mare decât cel al beneficiarilor de alocaţie de susţinere pentru familia

monoparentală.

Grafic nr.7 Numărul mediu lunar familii beneficiare de alocaţie familială complementară, respectiv de alocaţie de susţinere pentru familia monoparentală, 2010

0

50.000

100.000

150.000

200.000

250.000

300.000

un copil doi copii trei copii patru sau mai mulţi copii

247.893 256.497

65.65234.567

121.528

52.71517.132 9.281

Alocaţia familială complementară

Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală


Datorită prevederilor legislative ce au majorat nivelurile de venituri nete pe membru de

familie pentru determinarea eligibilităţii, în paralel cu descreşterea veniturilor familiilor cauzate de

criza economică, numărul mediu lunar de familii beneficiare de cele două tipuri de alocaţii a

înregistrat o creştere importantă în perioada analizată, fiind plătite în anul 2010 comparativ cu anul

precedent mai mult cu 62.728 alocaţii, corespunzător unui număr suplimentar de circa 90.300 copii.

Sumele plătite pentru aceste două tipuri de alocaţii s-au ridicat în anul 2010 la 631.206.192

lei, din care 70% s-au cheltuit pentru alocaţia familială complementară şi 30% pentru alocaţia de

susţinere pentru familia monoparentală. Faţă de anul anterior, sumele au fost mai mari cu

45.442.924 lei (9,2%).

În cazul în care la numărul de copii beneficiari de aceste prestaţii, care a fost în anul 2010 de

aproximativ 1.412 mii, se adaugă numărul de părinţi din familiile care au primit prestaţiile amintite,

numărul total de persoane din familiile beneficiare a fost de 2.821 mii persoane, respectiv 13,2%

din populaţia ţării.

Alocaţia familială complementară

De alocaţia familială complementară au beneficiat în anul 2010 un număr de 604.609

familii, în creştere cu 56.030 familii faţă de anul 2009.

Sumele plătite în anul 2010 au fost de 442.171.255 lei, mai mari cu 9,2% decât în anul

anterior. Suma medie la nivel naţional a fost de 60,9 lei/lună/familie beneficiară.

Grafic nr.8 Numărul mediu lunar de familii beneficiare de alocaţie familială complementară, în funcţie de structura familială, 2010

247.893

256.497

65.65234.567

un copil

doi copii

trei copii

patru sau mai mulţi copii

Familiile cu un copil au reprezentat 41,0% din totalul beneficiarilor ai acestei alocaţii.


Tabel nr.2. Indicatori privind numărul de beneficiari de alocaţie familială complementară, în funcţie de componenţa familiei, 2010

Indicator Total Familii

cu 1 copil

Familii cu 2 copii

Familii cu 3 copii

Familii cu 4 sau mai

mulţi copii

Numărul mediu lunar de familii beneficiare 604.609 247.893 256.497 65.652 34.567Ponderea tipurilor de familii în total beneficiari (%) 100,0 41,0 42,4 10,9 5,7Numărul mediu lunar estimat de copii beneficiari 1.096.111 247.893 512.994 196.956 138.268

Cele mai sărace dintre familiile cu copii sunt cele beneficiare în acelaşi timp de alocaţia

familială complementară şi de venit minim garantat. Pentru acestea cuantumurile alocaţiei familiale

complementare se majorează cu 25%. În anul 2010 un număr de 63.517 familii au beneficiat de

această prevedere legislativă. Dintre acestea, 50.984 persoane (aproape 80,3% din totalul

beneficiarilor), aveau domiciliul în mediul rural.

Sumele plătite în anul 2010 pentru acordarea alocaţiei familiale complementare au fost de

442.171.255 lei, mai mari cu 37.143.421 lei (9,2%) decât în anul anterior. Suma medie la nivel

naţional a fost de 60,9 lei/lună/familie beneficiară.

Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală

Numărul mediu lunar de beneficiari de alocaţie pentru familia monoparentală a cunoscut o

creştere de la 193.958 familii in anul 2009 la 200.656 familii in anul 2010.

Ponderea cea mai mare în totalul familiilor beneficiare o deţin familiile cu un copil (60,6%).

Grafic nr.9 Numărul mediu lunar de familii beneficiare de alocaţie de susţinere pentru familia monoparentală, în funcţie de structura familială, 2010


Numărul de copii care trăiesc în familii monoparentale cu venituri mici a fost în anul 2010

de peste 315,5 mii copii. În familii monoparentale beneficiare cu 1 copil se regăseau 121,5 mii

copii, în familiile cu 2 copii 105,4 mii, în familiile cu 3 copii 51,4 mii, iar în cele cu 4 sau mai mulţi

copii peste 37,2 mii copii.

Tabel nr.3 Indicatori privind numărul de beneficiari de alocaţie de susţinere pentru familia monoparentală, în funcţie de componenţa familiei, 2010

Indicator Total Familii

cu 1 copil

Familii cu 2 copii

Familii cu 3 copii

Familii cu 4 sau mai

mulţi copii

Numărul mediu lunar de familii beneficiare 200.656 121.528 52.715 17.132 9.281

Ponderea tipurilor de familii în total beneficiari (%) 100,0 60,6 26,3 8,5 4,6

Numărul mediu lunar estimat de copii beneficiari 315.478 121.528 105.430 51.396 37.124

Ponderea beneficiarilor de alocaţie de susţinere pentru familia monoparentală care locuiau în

mediul rural în total beneficiari ai acestei alocaţii era de 68,6%, mai mică decât în cazul alocaţiei

familiale complementare (care a fost de 75,7%).

Evoluţia numărului de familii beneficiare în anul 2010 faţă de anul anterior arată o creştere

de circa 5.900 copii beneficiari de această alocaţie. Sumele plătite pentru această prestaţie în anul

2010 au fost de 189.034.937 lei (cu 8.299.503 lei mai mari decât în anul 2009).

Bărbaţii cu venituri mici care aveau în îngrijire copii au reprezentat 20,1% din totalul

beneficiarilor de alocaţie de susţinere (40.359 comparativ cu 200.656). Dintre aceştia 32.707

locuiau în mediul rural (81,0%) şi 7.652 în mediul urban (19,0%). Majoritatea familiilor

monoparentale ce aveau ca unic părinte tatăl aveau în componenţă unul sau doi copii (63,1%,

respectiv 25,4%), ceea ce arată că familiile cu venituri mici care au ca unic părinte tatăl sunt mai

puţin numeroase.

Conform microdatelor ABF din anul 2010, acordarea celor două prestaţii a determinat

prevenirea intrării în starea de sărăcie a circa 49 mii persoane în cazul alocaţiei familiale

complementare şi a circa 11 mii în cazul alocaţiei de susţinere pentru familia monoparentală.

Efectul real a fost însă diminuat datorită nivelului redus de reflectare în datele din anchetă a

beneficiarilor reali, ponderea beneficiarilor calculaţi pe baza anchetei în cei efectivi fiind de 68,1%

în cazul primei alocaţii şi de numai 23,5% în cazul celei de-a doua, aşa cum s-a menţionat anterior.


3. Alocaţia pentru copiii nou-născuţi

Alocaţia pentru copiii nou-născuţi s-a acordat în anul 2010 o singură dată, pentru fiecare

dintre primii 4 copii născuţi vii, în cuantum de 230 lei. În această perioadă numărul total de

beneficiari ai alocaţiei a fost de 128.802 copii, pentru care s-au plătit 29.633.830 lei. Faţă de anul

anterior, s-a înregistrat o scădere a numărului de beneficiari ai acestei alocaţii, având în vedere

faptul că prestaţia nu s-a mai acordat începând cu luna iulie a anului 2010.

4. Trusoul pentru copiii nou-născuţi

În anul 2010, conform Legii nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi,

pentru fiecare copil nou-născut s-au acordat 150 de lei, respectiv contravaloarea unui trusou gratuit

reprezentat de haine, lenjerie şi produse pentru îngrijire.

Acest trusou s-a acordat de către autorităţile administraţiei publice locale, o singură dată, la

ieşirea copilului din maternitate sau la eliberarea certificatului de naştere.

Numărul total de beneficiari în anul 2010 a fost de 149.455 copii, iar sumele acordate pentru

plata trusoului s-au ridicat la 22.508.224 lei. Comparativ cu anul precedent, a avut loc o reducere a

numărului de copii şi a sumelor plătite, datorită faptului că această prestaţie nu s-a mai acordat

începând cu luna iulie 2010.

5. Indemnizaţia pentru creşterea copilului şi stimulentul

Actul normativ care a reglementat în anul 2010 acordarea acestor prestaţii a fost Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu

modificările şi completările ulterioare.

Acest act normativ a prevăzut ca persoanele care, în ultimul an anterior datei naşterii

copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit

prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, au

beneficiat de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu

handicap, de până la 3 ani, precum şi de o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei sau, opţional,

în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea

restabilirii echilibrului bugetar, cuantumul indemnizaţiilor acordate începând cu luna august 2010,,

precum şi cele care se aflau în plată la acea dată a fost diminuat cu 15%. Dacă din calcul a rezultat

un cuantum mai mic de 600 lei, s-au acordat 600 lei.


În anul 2010, în medie 206.264 persoane au beneficiat lunar de indemnizaţie pentru

creşterea copilului sau stimulent, pentru care a fost cheltuită suma de 2.224.981.443 lei. Dintre

aceştia, 196.495 persoane au primit indemnizaţie pentru creşterea copilului, un număr mai mare cu

15.090 persoane decât în anul 2009.

Suma medie lunară plătită pentru o persoană beneficiară de indemnizaţie a fost în anul 2010

de 938 lei în anul 2010, în creştere faţă de anul anterior, în care s-a plătit în medie suma de 798 lei.

Pentru beneficiarii de indemnizaţie pentru creşterea copilului se plătesc contribuţii de

asigurări sociale de sănătate, sumele cheltuite în acest scop în anul 2010 fiind de 122.718.652 lei.

Stimulentul lunar

Un număr de 9.769 persoane îndreptăţite să beneficieze de indemnizaţie pentru creşterea

copilului care au realizat venituri profesionale supuse impozitului pe venit, au primit un stimulent

lunar în cuantum de 100 lei, sumele cheltuite în acest scop de la bugetul de stat în anul 2010 fiind

de 12.256.609 lei.

Comparativ cu anul anterior, numărul de beneficiari de stimulent s-a redus cu 4.806

persoane (33,0%), ca efect conjugat al măririi în anul anterior a sumelor acordate cu titlu de

indemnizaţie pentru creşterea copilului, precum şi al crizei economice care a generat locuri de

muncă mai puţine şi mai nesigure.

Cea mai mare parte a beneficiarilor acestor prestaţii locuiau în mediul urban, ponderea

acestora în total beneficiari fiind de 65,7% în cazul indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi

72,9% în cazul stimulentului.

Din totalul familiilor îndreptăţite să obţină indemnizaţia pentru creşterea copilului sau

stimulentul, 18,0% aveau ca reprezentant legal tatăl, şi anume 37.308 familii. În mediul urban

locuiau 17.415 dintre acestea, reprezentând 12,8% din totalul beneficiarilor din mediul urban, iar în

mediul rural 19.893 familii, reprezentând 28,3% din totalul beneficiarilor din rural.

Aceste două prestaţii influenţează riscul de sărăcie al familiilor beneficiare. În lipsa

veniturilor provenite din acest tip de transfer rata sărăciei ar fi crescut cu 0,52%, ceea ce înseamnă

că s-ar fi înregistrat mai mult cu circa 112 mii persoane sărace.

6. Alocaţia lunară de plasament

Potrivit prevederilor Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului,

pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de

plasament. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela.

În anul 2010 cuantumul alocaţiei lunare de plasament a fost de 97 lei/lună/copil. Pentru

copiii cu handicap alocaţia de plasament s-a acordat în cuantum majorat cu 50%.


Numărul mediu lunar de beneficiari a fost în anul 2010 de 43.779 copii, din care 1.924 au

fost copii cu handicap (circa 4,4%).

Deşi conform datelor prelucrate din anchetă doar 16.312 persoane ar fi beneficiat de acest

tip de alocaţie, respectiv 37,3% din numărul real de beneficiari, se poate constata că există o

influenţă a acestuia asupra sărăciei, însă redusă, aşa cum s-a arătat în tabelul nr. 3.

B. Ajutoare sociale acordate în vederea asigurării venitului minim garantat

Venitul minim garantat (VMG), este unul cel mai importante programe de promovare a

incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acordarea

asistenţei corespunzătoare oricărei persoane care nu dispune de resurse suficiente şi care nu este în

măsură să şi le procure prin propriile mijloace sau să le primească dintr-o altă sursă este Legea

nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social

lunar, pe baza unei cereri şi declaraţii pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind

componenţa familiei şi veniturile membrilor acesteia, cerere care se înregistrează la primarul

localităţii sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti.

Valoarea ajutorului social lunar se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim

garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Valoarea medie calculată la nivel naţional a ajutorului social acordat în anul 2010 a fost de

172 lei/familie beneficiară, respectiv 68 lei/persoană dintr-o familie beneficiară.

Tabel nr. 4 Comparaţie între sumele medii acordate ca ajutor social şi nivelul venitului minim garantat în anul 2010

Structura familială

Nivelul venitului minim garantat

(valoarea maximă prevăzută de lege)

-lei/lună/familie-

Valoarea medie calculată a ajutorului social acordat

în anul 2010

-lei/lună/familie- -lei/lună/persoană din familie-

- persoană singură 125 112 112- familie formată din 2 persoane 225 170 85- familie formată din 3 persoane 313 203 68- familie formată din 4 persoane 390 231 58- familie formată din 5 persoane 462 256 51 - familie formată din 6 sau mai multe persoane 493* 237 39

* Valoare calculată pentru o familie de 6 persoane

Din analiza datelor cumulate la nivel de an, rezultă că, la nivel naţional, în anul 2010

comparativ cu anul 2009, au fost plătite mai mult cu 10.763 ajutoare pentru asigurarea venitului

minim garantat şi o sumă mai mare cu 64.514.856 lei (232.366 ajutoare comparativ cu 221.603

ajutoare, respectiv 479.099.136 lei, faţă de 414.584.280 lei).


Grafic nr.10 Distribuţia numărului mediu de familii beneficiare de ajutor social,

în funcţie de structura familială, în anul 2010

Total familii beneficiare: 232.366

Cea mai mare parte din persoanele beneficiare se aflau în familii formate din patru persoane.

Grafic nr.11 Distribuţia numărului mediu de persoane beneficiare de ajutor social,

în funcţie de structura familială, în anul 2010

Total estimat persoane beneficiare: 583.268

*S-a considerat că acest tip de familie este compus din 6 persoane

Deşi persoanele singure au reprezentat 38% din numărul total de familii beneficiare, acestea

au primit un sfert din totalul sumelor alocate.


Grafic nr.12 Ponderea tipurilor de familii beneficiare de

ajutoare sociale în total familii beneficiare, în anul 2010

Corespunzător sumelor plătite la nivelul întregului an 2010, de 479.099.136 lei, suma medie

lunară plătită în această perioadă a fost de 39.924.928 lei.

Grafic nr. 13 Ponderea sumelor plătite, în funcţie de structura familială,

în total sume plătite, în anul 2010

De programul de acordare a venitului minim garantat în anul 2010 au beneficiat circa

583.300 persoane defavorizate, fiind unul din instrumentele de politică socială cu impact asupra

reducerii sărăciei şi marginalizării sociale.

Dacă din valoarea consumului gospodăriilor din anul 2010 se scad sumele primite cu titlu de

ajutor social pentru asigurarea venitului minim garantat, se observă că rata sărăciei absolute creşte

cu 1,21%, creştere corespunzătoare unui număr suplimentar de 260 mii de persoane sărace.


Pentru beneficiarii ajutorului social pentru asigurarea venitului minim garantat, în

conformitate cu Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, se pot acorda complementar, de

la bugetul local, ajutoare de urgenţă şi ajutoare de înmormântare.

Ajutoare de urgenţă

Pentru sprijinirea familiilor aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale,

incendiilor şi accidentelor, prin programul de acordare a ajutoarelor de urgenţă au fost plătite în

anul 2010 de la bugetele locale un număr de 54.646 ajutoare (cu 17.596 mai multe decât în anul

anterior), în sumă de 29.096.481 lei.

Ajutoare de înmormântare

Familiile beneficiare de venit minim garantat care se află în situaţie de dificultate ca urmare

a decesului unui membru de familie pot beneficia de ajutor pentru acoperirea unei părţi din

cheltuielile de înmormântare, acordat de către autorităţile publice locale. În anul 2010 de la bugetul

local s-au acordat 4.778 ajutoare de înmormântare, sumele plătite fiind de 2.207.030 lei.

C. Prestaţii acordate persoanelor cu handicap

Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

prevede acordarea unor prestaţii destinate atât adulţilor, cât şi copiilor cu handicap, precum şi

familiilor care au în componenţa lor persoane cu handicap.

Adulţii cu handicap vizual grav au primit în anul 2010 pentru plata însoţitorului o

indemnizaţie calculată pe baza salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din

unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi.

Pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat s-a acordat o indemnizaţie lunară, indiferent de

venituri, astfel:

• pentru adultul cu handicap grav: 202 lei,

• pentru adultul cu handicap accentuat: 166 lei.

Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu au beneficiat de un buget personal

complementar indiferent de venituri, astfel:

• adultul cu handicap grav: 91 lei,

• adultul cu handicap accentuat: 68 lei,

• adultul cu handicap mediu: 33,5 lei.


a. Indemnizaţia pentru însoţitorii persoanelor cu handicap vizual grav s-a acordat în

anul 2010 pentru un număr mediu lunar de 44.918 beneficiari şi a însumat 265.305.997 lei.

b. Indemnizaţia lunară pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat s-a acordat în anul

2010 unui număr mediu lunar de 547.138 persoane, din care 196.170 cu handicap grav (35,9% din

total) şi 350.968 cu handicap accentuat (64,1% din total). Faţă de anul anterior a avut loc o creştere

de 20.853 beneficiari, respectiv de 4,0%. Sumele cheltuite pentru acest program au fost

de1.165.989.914 lei, mai mari faţă de anul 2009 cu 62.695.026 lei, şi anume cu 5,7%.

c. Bugetul personal complementar pentru persoanele cu handicap grav, accentuat sau

mediu s-a plătit în anul 2010 pentru un număr mediu lunar de 663.515 beneficiari, pentru care s-au

cheltuit 568.283.830 lei.

Distribuţia beneficiarilor în funcţie de gradul de handicap a fost următoarea: persoanele cu

handicap grav au fost în număr de 225.629 (34,0%), cu handicap accentuat 364.086 (54,9%), iar cu

handicap mediu 73.800 (11,1%). Anul 2010 a însemnat o creştere faţă de anul precedent a

numărului de beneficiari cu 4,4% (+28.071 beneficiari) şi a sumelor plătite cu 5,7% (+30.591.529

lei).

d. Legea nr.448/2006 prevede acordarea şi a altor prestaţii destinate persoanelor cu handicap

care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil, precum şi în vederea creşterii copiilor cu

handicap (tabel nr.5). Sumele cheltuite pentru acordarea acestor prestaţii au fost în anul 2010 de

27.088.048 lei.

Tabel nr. 5 Numărul mediu lunar de beneficiari ai unor prestaţii acordate conform art. 12 al Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, în anul 2010

Prestaţie Număr beneficiari

Total 5.785 Indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap în cuantum de 450 lei, pentru copilul cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani 3.002 Indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 450 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani 41 Indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei cu handicap care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a), pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani 154 Indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului cu handicap, în cuantum de 300 lei, acordată persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 148/2005, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani 180 Ajutor lunar în cuantum de 150 lei acordat pentru creşterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 şi 7 ani , acordat persoanei care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 148/2005 551


Prestaţie Număr beneficiari

Indemnizaţie pentru creşterea copilului în cuantum de 450 lei până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani acordată persoanei cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a) 856 Ajutor lunar pentru creşterea copilului în cuantum de 150 lei pentru copilul cu vârsta cuprinsă între 2 şi 7 ani acordat persoanei cu handicap care are în îngrijire, supraveghere şi întreţinere un copil şi care nu realizează alte venituri în afara celor prevăzute la art. 58 alin. (4) lit. a) 1.001

e. Indemnizaţia de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA5

În anul 2010 au beneficiat de această indemnizaţie lunar 6.862 persoane, din care 6.535

adulţi (95,2% din total) şi 327 copii (4,8% din total), pentru care au fost cheltuiţi 32.550.157 lei.

Faţă de anul 2009 s-a înregistrat o creştere a numărului de adulţi beneficiari (de 430 persoane) şi a

numărului de copii beneficiari (de 89 copii).

f. Alocaţia de hrană pentru copii cu handicap HIV / SIDA a fost acordată în anul 2010

pentru 207 persoane, suma cheltuită fiind de 695.321 lei.

Conform calculelor realizate pe baza ABF, acordarea prestaţiilor către persoanele care au un

handicap a determinat prevenirea intrării în sărăcie a circa 128 mii persoane. În realitate însă,

datorită subreprezentării acestor tipuri de prestaţii în eşantion (în anchetă fiind cuprinse mai puţin

de jumătate din persoanele beneficiare efectiv), se poate presupune că efectul asupra sărăciei a fost

mai pronunţat.

D. Ajutoare pentru încălzirea locuinţei

Aceste ajutoare se acordă conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind

acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata

energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare.

În sezonul rece 1 noiembrie 2009 - 31 martie 2010, utilizatorii sistemului centralizat de

încălzire au primit, în cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie era mai mic de

615 lei, un ajutor lunar prin compensarea procentuală a valorii efective a facturii la energia termică.

Pragul maxim al ajutorului a fost dat de un consum maxim lunar stabilit de legislaţie în funcţie de

tipul apartamentului şi de zona de temperatură. Persoanele singure au beneficiat de o compensare

mai mare cu 10% faţă de proporţiile stabilite pe familie. Pentru familiile şi persoanele singure

beneficiare de ajutor social, compensarea s-a acordat în proporţie de 100%.

5 Legea nr.584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA


Pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale legislaţia a stabilit un cuantum diferit pentru 9

tranşe de venituri, în funcţie de venitul net lunar pe membru de familie. Cuantumul minim a fost

sezonul rece 1 noiembrie 2009 - 31 martie 2010 de 19 lei, corespunzător tranşei de venit între 540,1

şi 615 lei, iar cel maxim de 262 lei.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri s-a

acordat de asemenea în funcţie de nivelul de venituri ale familiei, în cuantumuri între 16 şi 54 lei.

Plafonul de venituri până la care s-a primit acest ajutor a fost de 615 lei venit mediu net lunar pe

membru de familie. Pentru beneficiarii de ajutor social suma acordată a fost de 58 lei.

Numărul mediu lunar de beneficiari de ajutoare de încălzire cu energie termică furnizată în

sistem centralizat la sfârşitul sezonului rece noiembrie 2009 – martie 2010 a fost de circa 360 mii

familii.

Numărul de familii şi persoane singure beneficiare de ajutoare de încălzire cu gaze naturale

a fost de circa 610 mii.

Numărul de beneficiari de ajutoare pentru încălzirea cu lemne, cărbuni şi combustibili

petrolieri, acordate din bugetul de stat pentru sezonul rece noiembrie 2009 – martie 2010, a fost de

circa 2.400 mii familii.

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2010 au fost plătite cumulat ajutoare de încălzire în

valoare de 857.299.774 lei, din care:

• 15,5% pentru încălzirea cu energie termică furnizată în sistem centralizat

(133.318.593 lei),

• 30,1% pentru utilizatorii de gaze naturale (257.763.938 lei),

• 54,4% pentru cei ce folosesc pentru încălzire lemne, cărbuni sau combustibili

petrolieri (466.217.243 lei).

Datorită modului specific de acordare a acestor ajutoare (aşa cum a fost arătat mai sus,

acestea se acordă corespunzător sezonului rece noiembrie – martie, iar beneficiarul poate opta

pentru acordarea acestora într-o singură tranşă sau lunar), influenţa acestor tipuri de transferuri nu

se poate determina cu exactitate. Pe baza faptului că au rezultat din anchetă în medie la nivelul

anului 2010 circa 225 mii gospodării beneficiare, se poate concluziona că mai mult de 31 mii

persoane au ieşit din sărăcie datorită acestor transferuri.

E. Alte prestaţii

1. Ajutorul rambursabil acordat persoanelor refugiate6

6 Legea nr.122/2006 privind azilul în România


În anul 2010, un număr mediu lunar de 40 persoane au beneficiat de ajutorul rambursabil

acordat persoanelor refugiate, în sumă totală de 218.160 lei.

2. Sprijinul financiar la încheierea căsătoriei

Pentru familiile nou constituite s-a acordat în anul 2010 un sprijin financiar în cuantum de

200 euro, indiferent de cetăţenia soţilor, cu condiţia ca fiecare dintre soţi să se afle la prima

căsătorie şi să aibă domiciliul sau reşedinţa în România. În anul 2010 numărul celor care s-au

căsătorit şi au beneficiat de acest program a fost de 42.038 familii, în scădere faţă de anul 2009 cu

51.741 familii. Sumele plătite în anul 2010 au fost de 35.819.168 lei, mai mici cu 42.412.684 lei

faţă de anul anterior, având în vedere faptul că acest sprijin financiar nu s-a mai acordat începând cu

luna iulie.

F. Total prestaţii

În anul 2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi autorităţile locale au

acordat pentru prestaţiile de asistenţă socială amintite aproximativ 9.460.000.000 lei.

Plata prestaţiilor sociale a fost asigurată în cea mai mare parte de la bugetul de stat, prin

Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale.

Tabel nr. 6. Sume acordate din bugetul M.M.F.P.S.

beneficiarilor principalelor prestaţii sociale, în anul 2010

Prestaţia socială Sume plătite (lei)

Total 8.958.469.196Alocaţia de stat pentru copii 2.916.950.652Indemnizaţie creştere copil (inclusiv c.a.s.s) 2.335.443.486Prestaţii pentru pers. cu handicap 2.059.913.267Ajutoare pentru încălzire 857.299.774Alocaţia complementară şi alocaţia pentru familia monoparentală 631.206.192Alocaţia lunară de plasament 55.648.234Alocaţia şi trusoul pentru copii nou-născuţi 52.142.054Sprijin financiar la constituirea familiei 35.819.168Stimulent 12.256.609Altele, din care: 1.789.760

Ajutoare financiare 1.351.000Ajutoare de urgenţă 220.600Ajutorul rambursabil acordat persoanelor refugiate 218.160


Cea mai mare parte a resurselor gestionate de M.M.F.P.S a fost direcţionată în anul 2010

către alocaţia de stat pentru copii (aproximativ 32,6%), prestaţie care se acordă însă celei mai mari

părţi din beneficiari (3.893 mii copii).

Grafic nr.14. Distribuţia sumelor acordate din bugetul M.M.F.P.S.

beneficiarilor de prestaţii sociale, în anul 20101

1Sumele reprezentate nu includ taxele poştale

O pondere însemnată în cheltuielile cu prestaţiile (26,1%) au avut-o sumele destinate plăţii

indemnizaţiilor pentru creşterea copilului (prestaţie ce însumează aproximativ 197 mii familii care

au in componenţa lor un copil mai mic de 2 ani).

Pentru stimulentul acordat părintelui îndreptăţit la plata indemnizaţiei care realizează

venituri profesionale (circa 10 mii beneficiari) s-au acordat 0,1% din totalul cheltuielilor.

Prestaţiile destinate persoanelor cu handicap au o pondere de 23,0% în totalul prestaţiilor

administrate de M.M.F.P.S, numărul de beneficiari fiind de peste 663 mii persoane (la estimare au

fost luaţi în considerare numai beneficiarii de buget personal complementar lunar pentru persoanele

cu handicap grav, accentuat şi mediu, însă aceste prestaţii se adresează şi altor persoane cum ar fi

însoţitorii, copiii şi familiile care au în componenţă persoane cu handicap, aşa cum s-a precizat

anterior).

Ajutoarele de încălzire au reprezentat circa 9,4% din sumele cheltuite în anul 2010, numărul

de beneficiari fiind de circa 360 mii familii care utilizează pentru încălzire energie termică în sistem

centralizat, 610 mii familii care folosesc în acest scop gaze naturale şi 2.400 mii familii care se

încălzesc cu lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri.


Alocaţiile pentru familiile cu venituri mici care au copii în întreţinere (alocaţia familială

complementară şi alocaţia pentru familia monoparentală) au avut o pondere de 7,1% în totalul

prestaţiilor şi au totalizat 805 mii familii beneficiare, din care fac parte circa 1.412 mii copii.

Sumele acordate familiilor nou constituite au totalizat 0,4% din prestaţiile analizate,

numărul de beneficiari fiind de aprox. 42 mii familii.

Pentru circa 150 mii nou-născuţi s-au acordat aproximativ 0,6% din sumele cheltuite pentru

prestaţiile sociale.

Celelalte prestaţii sociale prezentate în acest capitol au avut o pondere de 0,6% din sumele

plătite, cea mai mare parte din aceste fonduri fiind destinate alocaţiilor de plasament.

La calculul acestor ponderi în totalul sumelor cheltuite pentru prestaţii sociale nu s-a luat în

considerare ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat, prestaţie care nu s-a acordat

în anul 2010 din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Acest program a avut

circa 232 mii familii beneficiare (care cuprind peste 583 mii persoane), pentru care s-au cheltuit în

anul 2010 circa 500 milioane lei.

Comparativ cu anul anterior, în anul 2010 principalele programe cu influenţă asupra prevenirii

şi combaterii sărăciei au beneficiat de o finanţare sporită. Astfel, sumele plătite pentru alocaţiile

familiale complementare au crescut cu 37.143.421 lei, cele acordate ca alocaţii de susţinere pentru

familia monoparentală cu 8.299.503 lei, iar cele destinate ajutoarelor de urgenţă de la bugetul local

cu 12.625.645 lei. Sumele plătite drept ajutoare sociale pentru asigurarea venitului minim garantat

au crescut în această perioadă cu 64.514.856 lei. O creştere importantă au înregistrat-o de asemenea

prestaţiile adresate persoanelor cu handicap, însă cea mai mare creştere a sumelor acordate a avut-o

programul de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului (tabel nr. 7).

Ca procent faţă de anul anterior, în anul 2010 sumele plătite ca alocaţii de susţinere pentru

familia monoparentală au crescut cu 4,6%, ca alocaţii familiale complementare cu 9,2%, ca ajutoare

sociale pentru asigurarea venitului minim garantat cu 15,6%, ca indemnizaţii pentru creşterea

copilului cu 27,3%, iar ca ajutoare de urgenţă acordate de la bugetul local cu 76,7%.


Tabel nr.7. Prestaţii de asistenţă socială acordate în anul 2010

Indicator

Număr beneficiari Sume plătite cumulat - lei

U.M. 2010 2009 Modificare

absolută +/-

2010 2009 Modificare

absolută +/-

Alocaţia de stat pentru copii număr mediu/lună 3.892.407 3.888.014 4.393 2.916.950.652 2.894.505.562 22.445.090 Indemnizaţie pentru creşterea copilului număr mediu/lună 196.495 181.405 15.090 2.212.724.834 1.737.806.517 474.918.317 Contribuţii pentru asigurările de sănătate aferente indemnizaţiei pentru creşterea copilului număr mediu/lună 199.913 184.305 15.608 122.718.652 94.034.065 28.684.587 Stimulent număr mediu/lună 9.769 14.575 -4.806 12.256.609 18.716.374 -6.459.765 Alocaţia pentru copii nou-născuţi număr total 128.802 196.567 -67.765 29.633.830 44.448.690 -14.814.860 Trusoul pentru nou – născuţi număr total 149.455 202.166 -52.711 22.508.224 30.311.035 -7.802.811 Alocaţia familială complementară număr mediu/lună 604.609 548.579 56.030 442.171.255 405.027.834 37.143.421 Alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală număr mediu/lună 200.656 193.958 6.698 189.034.937 180.735.434 8.299.503 Sprijin financiar la constituirea familiei număr total 42.038 93.779 -51.741 35.819.168 78.231.852 -42.412.684 Alocaţia lunară de plasament număr mediu/lună 43.779 45.436 -1.657 55.648.234 57.501.267 -1.853.033 Ajutorul rambursabil acordat persoanelor refugiate număr mediu/lună 40 50 -10 218.160 330.372 -112.212 Indemnizaţia lunară pentru însoţitorii adulţilor cu handicap vizual grav număr mediu/lună 44.918 45.186 -268 265.305.997 242.976.126 22.329.871 Indemnizaţia lunară pentru adulţii cu handicap grav şi accentuat număr mediu/lună 547.138 526.285 20.853 1.165.989.914 1.103.294.888 62.695.026 Bugetul personal complementar lunar pentru persoanele cu handicap grav, accentuat şi mediu număr mediu/lună 663.515 635.444 28.071 568.283.830 537.692.301 30.591.529 Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA număr mediu/lună 6.862 6.521 341 32.550.157 30.751.085 1.799.072 Alocaţia de hrană pentru copii cu handicap HIV / SIDA număr mediu/lună 207 267 -60 695.321 934.048 -238.727 Ajutoare de urgenţă - buget de stat număr total 45 - 45 220.600 - 220.600 Ajutoare financiare număr total 11 1 10 1.351.000 1.304.040 46.960 Ajutoare de urgenţă - buget local număr total 54.646 37.050 17.596 29.096.481 16.470.836 12.625.645 Ajutorul social pentru asigurarea venitului minim garantat număr mediu /lună 232.366 221.603 10.763 479.099.136 414.584.280 64.514.856 Ajutorul pentru acoperirea unei părţi din cheltuielile de înmormântare număr total 4.778 5.295 -517 2.207.030 2.125.862 81.168


Sumele cheltuite pentru cele mai importante prestaţii de asistenţă socială prezentate în

tabelul nr.7 au crescut în anul 2010 faţă de anul anterior cu 692.701.553 lei, ceea ce înseamnă o

creştere procentuală de 8,8%. Datorită modului particular de acordare a ajutoarelor de încălzire,

acestea nu au fost luate în considerare în această analiză.

La sfârşitul anului 2010 au fost modificate o serie de programe sociale, prin acte normative

care au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2011, fiind urmărită o concentrare mai bună a acestora pe

persoanele care au cel mai mult nevoie de sprijin financiar, şi anume venitul minim garantat,

alocaţiile familiale, indemnizaţia de creştere a copilului. Restructurarea acestor programe a fost

realizată având în vedere că o mai bună utilizare a resurselor financiare permite acordarea unor

beneficii sociale mai ridicate persoanelor care sunt în risc accentuat de sărăcie şi excluziune

socială. A fost urmărită de asemenea incluziunea socială activă prin stimularea angajării

persoanelor pentru a nu mai fi dependente de sistemul de prestaţii, un obiectiv important la nivel

european. Ca exemplu în acest caz menţionăm acordarea unui stimulent de inserţie în cuantum

majorat pentru persoanele care ar fi îndreptăţite la indemnizaţia de creştere a copilului.

În graficul nr.15 au fost reprezentate ratele de sărăcie înregistrate în cazul în care nu s-ar fi

acordat una din prestaţiile menţionate.

Grafic nr.15 Rata sărăciei absolute în absenţa unor transferuri de asistenţă socială (%)

0

2

4

6

87,39

6,385,77 5,69 5,40 5,32 5,22

Se observă că, dintre prestaţiile sociale analizate, influenţa cea mai mare asupra reducerii

sărăciei o are alocaţia de stat pentru copii. Acest fenomen se explică atât prin numărul mare de

beneficiari cât şi prin faptul că familiile cu mulţi copii sunt mai expuse riscului de sărăcie.


Tabel nr.8. Ratele sărăciei absolute (la nivel de gospodărie) înainte şi după

transferurile sociale în anul 2010, în funcţie de numărul de copii

Număr de copii (0-14 ani)

După transferurile

sociale

Înainte de transferuri sociale (transferurile nu includ pensiile)

Înainte de transferuri sociale (transferurile

includ pensiile)

fără copii 2,6 5,1 47,5

1 copil 4,1 10,8 21,8

2 copii 5,7 17,5 27,8

3 copii 17,1 39,4 51,0

4 copii şi peste 19,5 48,3 51,8

Aşa cum rezultă din tabelul nr.8, probabilitatea ca membrii unei gospodării să fie săraci

creşte substanţial o dată cu numărul de copii din gospodării, rata sărăciei absolute după

transferurile sociale pentru gospodăriile care au în componenţă 4 sau mai mulţi copii fiind de 5,6

mai mare decât media naţională.

În cazul în care din consumul gospodăriilor se scad transferurile sociale provenite din

indemnizaţii de şomaj şi prestaţii de asistenţă socială, rata sărăciei pentru acest tip de gospodării

devine de 6,0 ori mai mare decât media naţională, ceea ce arată eficacitatea acestor transferuri.

Dacă se deduc din consumul gospodăriilor toate tipurile de transferuri sociale, rata sărăciei

creşte foarte mult pentru gospodăriile fără copii, având în vedere că există o probabilitate mare să

aibă în componenţa lor pensionari, însă maximul se întâlneşte tot în cazul gospodăriilor cu trei sau

mai mulţi copii.

Programul de garantare a unui venit minim are de asemenea influenţă semnificativă în ceea

ce priveşte reducerea sărăciei, acesta fiind de fapt scopul instituirii prestaţiei.

Următoarele programe sociale din ierarhie care diminuează sărăcia sunt cele destinate

persoanelor cu handicap. La 31 decembrie 2010, erau încadrate în diferite grade de handicap

689.680 persoane, influenţa prestaţiilor asupra diminuării sărăciei fiind astfel determinată de

numărul mare de familii din care fac parte acestea.

Totuşi, aşa cum a fost menţionat anterior, în urma prelucrării datelor anchetei, a rezultat un

număr mai redus al beneficiarilor de acest tip de indemnizaţii faţă de cel real, ceea ce conduce la

concluzia că influenţa estimată a acordării acestor tipuri de programe asupra ratei de sărăcie este

diminuată.


Alocaţia familială complementară este ceva mai bine reflectată în datele anchetei, cu o

pondere de 68% a beneficiarilor rezultaţi din anchetă în totalul beneficiarilor raportat de

M.M.F.P.S. Rata sărăciei în lipsa acestui program social a fost de 5,40%, comparativ cu 5,17% în

urma acordării lui, ceea ce înseamnă că prestaţia îşi atinge scopul de protejare a familiilor cu copii

împotriva riscului de sărăcie.

De asemenea, alocaţia pentru familiile monoparentale reduce numărul de persoane sărace,

însă cuantificarea efectului real al acesteia asupra sărăciei este afectată de faptul că numai o

cincime din beneficiarii prestaţiei au fost cuprinşi în datele prelucrate pe baza eşantionului.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului pare să influenţeze mai mult rata sărăciei decât cele

două prestaţii de mai sus. Această situaţie este dată de faptul că reprezintă unica sursă de venit a

părintelui îndreptăţit să primească această prestaţie, iar cuantumul este de minim 600 lei.

Numărul gospodăriilor care au declarat că primesc ajutoare de încălzire este foarte mic, de

aceea nu pot fi trase concluzii privind eficienţa programului. Datele disponibile arată totuşi că

programul contribuie la reducerea sărăciei.

Acordarea de burse elevilor şi studenţilor a determinat o reducere potenţială a numărului de

persoane sărace cu circa 11 mii persoane, iar acordarea unor sume de bani elevilor proveniţi din

familii cu venituri reduse, prin programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, instituit de

H.G. nr.1488/ 2004, a determinat o reducere de aproximativ 19 mii persoane.

Rata sărăciei absolute în lipsa transferurilor de asistenţă socială propriu–zise, amintite

anterior, a fost în anul 2010 de 10,31%, ceea ce înseamnă că, în lipsa principalelor prestaţii

sociale, circa 2.212 mii de persoane ar fi fost sărace conform definiţiei sărăciei absolute, conform

estimărilor bazate pe Ancheta Bugetelor de Familie. Pentru comparaţie, amintim că după primirea

transferurilor sociale rata sărăciei a fost de 5,17%, iar numărul de săraci de 1.109 mii persoane.

Alte programe care au avut influenţă asupra stării de sărăcie

Gospodăriile, pe baza chestionarului, au furnizat date privind beneficiile sociale primite în

natură, fiind calculată în chestionar valoarea monetară a acestora.

Din extinderea datelor eşantionului a rezultat că aproape 620 mii persoane au beneficiat

direct în anul 2010 de medicamente gratuite sau compensate. Acest program nu a avut însă o

influenţă semnificativă în ceea ce priveşte sărăcia (creşterea ratei de sărăcie în lipsa compensării a

fost de 0,03%), ceea ce duce la concluzia că puţine gospodării cu venituri reduse prezintă o

majorare potenţială a consumului datorită primirii de medicamente compensate sau gratuite.


Programul instituit de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de

produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi pentru

copii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore, cu modificările şi completările

ulterioare, cunoscut ca programul „Cornul şi laptele”, generează reducerea ratei de sărăcie în

rândul populaţiei, din prelucrarea datelor rezultând o creştere a ratei sărăciei în absenţa acestuia de

0,19%.

Facilităţile legate de transport au o influenţă redusă asupra ratei de sărăcie.

Cumulat acordarea acestor beneficii determină ieşirea din sărăcie a circa 62 mii persoane.

Conform datelor ABF, acordarea prestaţiilor băneşti de asistenţă socială amintite mai sus a

determinat prevenirea intrării în sărăcie a unui număr de aproximativ 1.103 mii persoane.

Dacă se ţine cont şi de influenţa programelor sociale care nu reprezintă transferuri directe

băneşti, considerate ca asistenţă socială în sens larg, aproximativ 1.197 persoane s-ar fi adăugat la

numărul de persoane sărace conform definiţiei sărăciei absolute.

Se poate spune astfel că programele de asistenţă socială derulate de Guvernul României au

influenţat semnificativ nivelul de trai al populaţiei cu venituri reduse.

CAPITOLUL V. Concluzii

În anul 2010, numărul persoanelor care au beneficiat direct de cel puţin una din

formele de protecţie socială amintite (pensii, indemnizaţii de şomaj, prestaţii de asistenţă

socială) a fost de 10.978 mii, cifră ce reprezintă aproximativ jumătate din populaţia

României.

Astfel, o parte însemnată din veniturile populaţiei au provenit din transferuri sociale.

Ponderea transferurilor sociale băneşti (inclusiv pensiile) în veniturile totale a fost în anul 2010

de 31,9% ca medie la nivel naţional, de 39,4% în veniturile persoanelor sărace conform definiţiei

sărăciei absolute şi de 48,3% în veniturile celor sărace sever. Dacă în sumele primite din

transferurile sociale luate în considerare nu se includ pensiile, această pondere a fost de 5,6% la

nivelul întregii populaţii, de 18,8% în cazul persoanelor sărace absolut şi 30,8% în cazul

persoanelor sărace sever.


Grafic nr.16. Rata sărăciei absolute după şi înainte de acordarea transferurilor sociale băneşti, în anul 2010 (%)

5,2

11,5

37,2

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

30,0

35,0

40,0

După transferurile sociale

Înainte de transferurile sociale (transferurile nu

includ pensiile)

Înainte de transferurile sociale (transferurile

includ pensiile)

În graficul nr.16 se observă creşterea ratei sărăciei pe măsură ce transferurile sociale se scad

din consumul gospodăriilor. Se poate observa că în anul 2010 rata sărăciei ar fi crescut de la 5,2%

la 11,5% în lipsa indemnizaţiilor de şomaj şi a prestaţiilor de asistenţă socială, cu 6,3 pp, în timp

ce această creştere măsurată în anul 2009 a fost de la 4,4% la 10,2%, cu 5,8 pp, ceea ce arată că în

anul 2010 s-a realizat o protecţie socială mai bună a populaţiei cu venituri mici. De asemenea,

corespunzător acordării tuturor transferurilor sociale, rata sărăciei a crescut în anul 2010 cu 32,9

pp, comparativ cu 31,0% pp în anul 2009.

În lipsa transferurilor sociale băneşti, în anul 2010, rata sărăciei ar fi fost de circa 37,2%, iar

aproximativ 7.980 mii persoane ar fi fost sărace.

Dacă din consumul gospodăriilor s-ar fi scăzut doar drepturile de asigurări sociale de şomaj

şi cele de asistenţă socială (nu şi cele din pensii), rata sărăciei ar fi fost de 11,5%, iar numărul de

săraci ar fi fost astfel de 2.466 mii.

Ca efect conjugat al neacordării tuturor transferurilor sociale (în bani sau în natură) rata

sărăciei absolute ar fi fost în anul 2010 de 38,0%, ceea ce corespunde unui număr de 8.150 mii

persoane sărace.

Astfel, se poate concluziona că, în România, transferurile sociale şi în mod deosebit pensiile

au un rol foarte important în reducerea sărăciei.

***

Documents

Raport privind incluziunea socială în România în anul 2010