RASELE ŞI REPRODUCEREA CRAPULUI

BIOLOGIA ŞI REPRODUCEREA CRAPULUI

Din punct de vedere sistematic crapul face parte din Clasa Osteichthyes, Ordinul Cypriniformes, familia Ciprinide, genul Ciprinus.

CRAPUL DE CULTURĂ (Cyprinus carpio L.).

Foto nr. 2 Crap de cultură

4.1. PREZENTARE GENERALACrapul (Cyprinus carpio, Linnaeus 1758) estre principalul ciprinid de cultură, cu cea mai

mare importanţă economică în heleşteele din Europa (foto 2).Originar din Europa centrală, bazinele Mării Negre, Mării de Azov şi Mării Caspice,

crapul are o răspândire foarte largă: în Asia, din bazinul Amurului şi Japonia până în Indochina şi Europa. În secolul al XIX-lea a fost introdus şi în America de Nord. Lipseşte în America de Sud, Africa şi Australia (H u e t, 1970), citat de Aurelia Nicolau şi colab., 1973.

Originea domesticirii crapului comun, cel mai probabil, se confundă cu începuturile acvaculurii ce a avut loc cu 4 000 de ani în urmă, în China (R. Billard, 1995).

Crapul de cultură din ţara noastră, provine din crapul sălbatic dunărean, care – din secolul XIII – a devenit obiectul creşterii artificiale şi al selecţiei, obţinându-se astfel, mai multe rase de crap de cultură care au fost crescute în iazuri şi heleştee special amenajate.(S. C ă r ă u ş u, 1952)

Variabilitatea este foarte pronunţată. A n t i p a , citat de P. B ă n ă r ă s c u , 1964, recunoaşte în apele naturale patru ,,varietăţi’’, care, deşi sunt legate prin forme intermediare, ar fi mai mult sau mai puţin constante şi ar coexista în multe arealuri.

Forma ,,tipică’’, înălţimea reprezintă 28,5 – 33,3% din lungimea corpului fără caudală, spinarea este lată şi rotunjită, iar profilul frunţii se prelungeşte cu cel al spinării, botul obtuz.

Varietateaa gibosus, are corpul înalt (înălţimea reprezintă 35,7 – 40% din lungime), capul este ascuţit, spinarea se ridică brusc la nivelul cefii, formând un gheb, şi totodată este comprimată lateral, formând o muchie ascuţită.Varietatea hungaricus, cu corpul alungit şi rotund (înălţimea reprezintă 25 – 28,5% din lungime), capul ascuţit.

Varietatea oblongus Antipa, cu corpul şi mai ascuţit (înălţimea reprezintă 23,8 – 26,6% din lungime) şi comprimat lateral, spinarea îngustă; scobitura din partea anterioară a dorsalei mai pronunţată decât la celelalte ,, varietăţi’’.

Din crapul sălbatic, s-a reuşit să se obţină, pe baza unei îndelungate selecţii, mai multe rase de cultură şi anume: Lausitz, Galiţiană, Eischgrund, de Franconia, de Boemia de Ungaria,Frăsinet,Ineu,Ropşa, etc.

Rasa Lausitz rezultat din forma tipică, are corpul complet acoperit cu solzi şi este mai alungit. Este precoce, reproducându-se chiar în al doilea an şi creşte foarte repede. Se pretează la creşterea în părţile mai nordice ale ţării noastre, deoarece nu suportă călduri mari.

Rasa Galiţiană după cum arată şi numele a fost obţinut prin domesticirea crapului sălbatic din Galiţia. El se caracterizeză prin înălţimea corpului mai mică şi este mai puţin turtit lateral. Crapul de Galiţia are avantajul că se poate dezvolta atât în apele reci cât şi în cele mai calde.

La crapul de Galiţia corpul este acoperit parţial cu solzi, iar în funcţie de modul cum sunt aşezaţi solzii pe suprafaţa corpului se disting mai multe varietăţi ale crapului galiţian şi anume:

- crapul de Galiţia cu solzi împrăştiaţi, la care solzii sunt dispuşi neregulat pe laturile corpului şi dealungul liniei laterale.

- crapul Galiţia cu solzi dispuşi în trei rânduri, din care două laterale corpului iar unul dealungul liniei de mijloc. La această formă solzii sunt mari, bine conturaţi şi aşezati regulat.

- crapul Galiţia cu solzii în ramă, formă la care solzii sunt pe un singur rând, înconjurând pe margini întreg corpul peştelui.

- crapul de Galiţia golaş la care lipsesc aproape complet solzii sau sunt numai câţiva, în apropierea înotătoarei dorsale, ori câţiva foarte mici risipiţi pe corp Rasa Aischgrund se caracterizează prin corpul mai înalt (cel mai ghebos dintre toţi), fiind comprimat lateral şi prin lipsa totală a solzilor sau aproape totală (uneori mai sunt câţiva solzi înşiraţi de-a lungul spinării). Crapul Aischgraund are capul mare în raport cu corpul, ceea ce reduce din valoarea lui economică. Carnea lui este foarte fină şi este potrivit pentru crescătoriile din Banat.

În România, dezvoltarea pisciculturii sistematice a început relativ târziu, respectiv anii 40 - 50, când au fost iniţiate acţiuni de extindere a creşterii crapului de cultură, apărând necesitatea de a cerceta dezvoltarea şi promovarea creşterii crapului de cultură în iazuri şi heleşte, selecţia şi ameliorarea lui. Acţiunea a fost începută în anii 50, şi continuată după 1960, în mod mai organizat şi cu obiective precise.

În urma acestei activităţi, a cercetării piscicole, împletite cu studiile biologice, s-au obţinut unele realizări în domeniul selecţiei şi hibridării peştilor, în special la crap, în scopul găsirii unor forme noi, rezistente la boli şi cu un ritm de creştere rapid. Astfel, a fost ,,creată’’ rasa de crap Frăsinet pentru zona de sud a ţării, rasă verificată în producţie ce are calităţi bio-productive deja cunoscute în ţară şi chiar peste hotare.

Rasa Frăsinet. Este rasă ameliorată, din categoria celor cu corpul înalt, cu înveliş de solzi complet, pretabilă creşterii în sistem intensiv şi superintensiv şi pentru producerea de hibrizi industriali interrasiali, care pot fi crescuţi în sistem intensiv si superintensiv. Rasa Frăsinet (foto 3), a fost ,,creată’’ în perioada 1950-1980, prin încrucişări de absorbţie între crapul de cultură din crescătoriile din România şi o populaţie de crap de cultură ameliorat, importată din Ungaria, în bazele experimentale de la Nucet şi Frăsinet, din cadrul ICP Bucureşti, ulterior Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet.

Foto nr. 3 Crap rasa FrăsinetRasa Ineu. Rasă locală, cu corpul înalt, cu înveliş de solzi foarte redus (crap golaş), este

pretabilă creşterii în sistem intensiv şi superintensiv (foto 4). Provine dintr-un import de material biologic din Iugoslavia, realizat în anul 1964 şi crescută în rasă pură (populaţie izolată reproductiv) la ferma piscicolă Ineu, judetul Arad .

Această rasă de crap, a fost adusă de la ferma Ineu la CCDP Nucet, în anul 1986 şi este reprodusă în rasă pură şi folosită la încrucişări cu alte rase, pentru producerea de hibrizi industriali.

Foto nr. 4 Crap rasa Ineu

Rasa Ropsa. Este obţinută prin încrucişări între crapul de cultură european şi crapul sălbatic de Amur (Cyprinus carpio haematopterus) în gospodăria piscicola Ropşa, din nordul Rusiei. Aspectul morfologic este de ,,crap sălbatic” (foto 5), valorifică foarte bine resursele naturale de hrană şi răspunde foarte bine la furajare.

Foto nr. 5 Crap rasa Ropşa

A fost importată din fosta URSS,în anul 1981 şi este crescută şi reprodusă în rasă pură şi folosită la încrucişări cu alte rase, pentru producerea de hibrizi industriali.În fermele piscicole din România se cresc în general cele două forme de crap, cu solzi şi fără solzi, fără să se delimiteze cele trei varietăţi (oglindă, cu solzi în linie şi golaş).

Crapul este în general o specie sedentară. Se poate vorbi totuşi de migraţia sa, în timpul reproducerii, când se deplasează în zonele propice depunerii pontei, pentru perioade scurte de timp şi pe distanţe mici.

La noi în ţară, cultura crapului are o mare importanţă economică şi aceasta din următoarele motive:- crapul este specia care se pretează cel mai bine creşterii intensive, având o capaciate de creştere şi valorificare a furajelor deosebită ;- este puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu ;- este adaptabilă la creşterea în sistemele integrate.

Reproducerea la crap este de tip porţionat sincron, ponta fiind depusă în 3 - 4 porţii, mai mult sau mai puţin egale. Depunerea are loc în diverse momente, dar în mod obişnuit în orele dimineţii, pe vegetaţia submersă.

În condiţiile ecologice din România, reproducerea naturală a crapului începe în general în a doua parte a lunii aprilie şi se termină la sfârşitul lunii august. Perioada de vârf de depunere a pontei este în luna mai, când temperartura apei atinge valori de 18 – 19oC.

Numărul maxim de boabe de icre constatat este de 1 900 000 la o femelă; prolificitatea medie este de 100 000 la 2 – 3 ani, 270 000 la 3 – 4 ani, 380 000 la 4 – 5 ani, 450 000 la 5 – 6 ani, 550 000 la 6 – 7 ani. Icrele mature au culoarea gălbuie sau uşor verzuie, uneori incoloră, sunt lipicioase şi se fixează pe plante. Diametrul lor este de 1,5 – 1,8 mm (cu membrană). Incubaţia durează 2 ½ - 7 ½ zile, în funcţie de temperatură. La temperatura de 22 – 24oC eclozarea are loc după 2 ½ zile.

Perioada embrionară durează 3 – 4 zile, la o temperatura a apei de 18 – 20oC; dacă temperatura scade, incubaţia se poate prelungi cu 2 – 3 zile, (160 grade - ore).

În mediul natural, după eclozare, larvele se fixează de plante, înoată puţin şi greu, cu tendinţa de a se lăsa la fundul apei. Larvele încep să înoate cu uşurinţă numai după ce vezica înotătoare a fost umplută cu aer (8 – 12 ore). Larvele după ce consumă în mare parte rezervele viteline, trec la hrănirea mixtă (vitelus – elemente trofice din mediul în care trăiesc), şi apoi hrănă fitoplanctonică şi secundar zooplanctonică consumănd în principal alge unicelulare, rotifere, nauplii şi cladocere mici. Puii după 17 – 21 de zile se hrănesc cu zooplancton şi cu organisme bentonice în primul an de viaţă, astfel că, ei pot ajunge la 50 – 100g şi 8 – 15 cm (L), în funcţie de cantitatea de hrană din bazin.

Hrana naturală a adulţilor este alcătuită din mici gasteropode, lamelibranchiate, larve de insecte (în special chironomide), viermi şi detritus vegetal, plante şi seminţe.

4.2. REPRODUCEREA CRAPULUI

4.2.1. Consideraţii generale.În procesul de înmulţire a peştilor se disting mai multe etape care se succed, dar care se

desfăşoară uneori în condiţii de mediu diferite, şi anume: maturarea elementelor sexuale, reproducerea, dezvoltarea embrionară, dezvoltarea postembrionară, supravieţuirea larvelor şi a puietului.

Pentru unităţile piscicole amenajate, unul dintre factorii de bază care condiţionează producţia este reprezentat de cantitatea şi calitatea puietului, material destinat populării bazinelor (heleşteelor) de creştere şi îngrăşare.

Obţinerea puilor are la bază procesul reproducerii crapului care, în funcţie de amenajarea unităţii piscicole şi de profilul ei de producţie, reproducerea peştilor se poate realiza:- în mod natural, peştii aleg ca locuri de reproducere acele zone din bazine care corespund cu particularităţile dezvoltării lor embrionare şi postembrionare; - natural dirijat, constă în amenajarea unor bazine de reproducere, unde se instalează mediile de reproducere optime pentru speciile respective şi în care se introduc reproducătorii în raportul stabilit (apropiat condiţiilor naturale); larvele eclozate se dezvoltă în prima etapă în aceste bazine (15 – 25 zile), după care sunt pescuite şi transportate în unităţile de creştere; - în mod artificial, are loc prin intervenţia omului bazat pe cunoaşterea aprofundată a caracteristicilor bilogice ale speciilor. Este metoda creării complexului de condiţii şi mijloace în vederea realizării procesului de înmulţire şi dezvoltare a descendenţilor.

Pentru creşterea peştilor în bazine acvatice şi reproducerea lor, se acordă o mare importanţă selecţiei reproducătorilor. Prin această acţiune se urmăreşte a se dobândi dezvoltarea însuşirilor înalt productive la peşti, pe baza cărora să se poată obţine producţii sporite la hectar luciu de apă.

DESCRIEREA POPULAŢIILOR DE CRAP (Cyprinus carpio)

1. CRAP (Cyprinus carpio) RASA FRĂSINET.

Rasă ameliorată, din categoria celor cu corpul înalt, cu înveliş de solzi complet, pretabilă creşterii în sistem intensiv şi superintensiv şi pentru producerea de hibrizi industriali interrasiali, pretabili creşterii în sistem intensiv şi semintensiv.

A fost creată în perioada 1950-1980 în cadrul Institutului de Cercetări Piscicole ulterior Centrul de Cercetare Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet în bazele experimentale Nucet şi Frăsinet, prin încrucişări de absorbţie între crapul de cultură din crescătoriile din România şi o populaţie de crap de cultură ameliorat, importată din Ungaria.

Caracteristicile morfologice, constituţionale şi bioproductive ale raseiselecţionate de crap „ Frăsinet”

Mediile principale caractere plastice ale reproducătorilor selecţionaţi, sunt pentru rasa de crap « Frăsinet », în % din lungimea standard, următoarele:

- lungimea capului = 29,8%- înălţimea maximă = 57,7%- înălţimea penduculului caudal = 17,9% - indicele de profil = 1,71%- coeficientul Fulton = 4,5%

Principalele caracteristici plastice ale crapului din rasa « Frăsinet »

Nr.crt.

Caracteristicifenotipice

Valori Forma cu solzi

1. Înălţimea maximă acorpului % din lungimea

standard

medialimite

44,340,5-51,0

2. Lungimea capului% din lungimea standard

medialimite

29,828,3-32,0

3. Lungimea pedunculuicaudal % lungimea standard

medialimite

19,417,4-21,0

4. Indice de circumferinţă medialimite

0,870,80-0,94

5. Indice de profil medialimite

1,711,62-1,84

Se caracterizează prin corpul înalt, cu linia cefii care urcă brusc formând « cocoaşa », capul mic, solzii dispuşi regulat.

Ritmul de creştere este accelerat, moştenind capacitatea de creştere a crapului unguresc. Astfel, la vârsta de o vară, înregistrează greutăţi medii între 30-50g cu producţii de 2000-2200 kg/ha, şi până la 160g/ex, în cazul unor productii medii de 1000-1200 kg/ha.

La vârsta de două veri, realizează greutăţi între 1000-1600 g, la trei veri 3200-4300 g iar la patru veri 4500-5500 g.

În monocultură, se realizează o producţie de 1500-2000 kg/ha cu un consum de furaje cuprins între 2,8-3,5 kg/kg spor de creştere.

Coeficientul Fulton (gradul de îngrăşare) determinat la anumite vârste, este următorul :- C2+ = 2,5 – 3,5- C1+ = 3,2 – 4,0- C2+ = 3,5 – 4,5- C.R. = 4,0 – 5,5

Studiile biochimice au relevat ca la materialul selecţionat de 3-4 veri, grăsimile înregistreazaă valori de 7-8% iar proteinele între 16,12 – 16,75 %.

Determinarea carnozităţii crapului selecţionat se efectuează pe baza analizelor de valori ponderale, obtinându-se următoarele date :

- la C1+ cu greutatea cuprinsă între 1600-1625 g, partea comestibilă a reprezentat 75-77% din greutatea totală a peştilor.

- la C2+ cu greutatea cuprinsă între 3375-4220 g, partea comestibilă a reprezentat 83,72-83,80% din greutatea totală a peştilor.

In procesul de reproducere, rasa de crap « Frăsinet », înregistrează un raport gonosomatic în jur de 30% şi o prolificitate absolută foarte ridicată (1704500), caracteristici ce determină obţinerea unui număr mare de pui pe femelă – 20.000 de pui/femela, de 15 zile, femelele putând fi folosite la reproducere, la vârsta de 3 ani.

In concluzie, prin caracterele plastice, ritmul de creştere foarte accelerat, valorificarea superioară a furajelor, indicele de carnozitate, calitatea cărnii şi prolificitatea ridicată, crapul de « Frăsinet » se prezintă în momentul de faţă, ca o rasă de crap prefecţionată, capabilă să realizeze producţii mari, pe unitatea de timp şi suprafaţă.

În anii 1979-1980, în urma desfiinţării bazei experimentale Frăsinet, populaţia de bază a rasei a fost transferată la CCDP Nucet, unde este crescută şi în momentul de faţă în rasă pură.

2. CRAP (Cyprinus carpio) RASA INEU

Rasă locală, cu corpul înalt, cu înveliş de solzi foarte redus (crap golaş) culoarea cenuşiu-albăstrui, pretabilă creşterii în sistem intensiv şi superintensiv. Provine dintr-un import de material biologic din Iugoslavia, realizat în anul 1964. De atunci este crescută în rasă pură (populaţie izolată reproductiv) la ferma piscicolă Ineu, judeţul Arad.

În anul 1986, au fost aduşi de la ferma Ineu în genoteca CCDP Nucet un număr de 100 exemplare reproducători. La CCDP Nucet, rasa Ineu este crescută şi reprodusă în rasă pură şi este folosită la încrucişări cu alte rase, pentru producerea de hibrizi industriali.

Caracteristicile morfologice, constituţionale şi bioproductive ale rasei selecţionate de crap „ Ineu”.

Din analiza datelor biometrice, rezultă că pentru această rasă de crap, este caracteristic capul mic (lungimea medie la femele de 28,90% şi 28,58% la masculi). Înălţimea maximă a corpului reprezintă în medie 42% la femele şi 41,25% la masculi, din lungimea standard, rezultând o formă înaltă a corpului.

Indicele de profil este în medie de 2,31 la femele şi 2,40 la masculi.

Principalele caracteristici plastice ale crapului din rasa « Ineu »Nr.crt.


Valori Forma fără solzi

1. Înălţimea maximă acorpului % din lungimea standard

medialimite

41,7541,25-42,0


medialimite

28,7428,58-28, 90


medialimite

18,2516,4-20,1


0,780,73-0,84


2,352,31-2,40

La vârsta de o vară, înregistrează greutăţi medii între 30-50g cu producţii de 1600-1800 kg/ha.

La vârsta de două veri, realizează greutăti între 300 - 800 g/ex , la trei veri 1200- 2500 g/ex., iar la patru veri 2500- 4000 g/ex.

Rasa de crap Ineu este înzestrată cu o fecunditate ridicată, obţinându-se de la o femelă în plină maturitate peste 200000 pui de 15-20 zile.

Analizele chimice au arătat un conţinut ridicat de grăsimi de 13,50-16,20% şi proteine 15,22-15,40%. Procentul de apă a fost de 66,88-70,16% iar de cenuşă 0,83%.

3. CRAP (Cyprinus carpio) RASA ROPŞA

Rasă obţinută prin încrucişări între crapul de cultură european şi crapul sălbatic de Amur (Cyprinus carpio haematopterus) în gospodăria piscicolă Ropşa, din nordul Rusiei, de o echipă condusă de marele savant specialist în genetică la peşti V.S. Kirpicinikov. Este o rasă de

crap cu corpul alungit, cu înveliş de solzi complet, cu înotătoarele pereche pigmentate în roşu, rustică, precoce (în condiţiile termice ale latitudini României) adaptată la temperaturi scăzute.

În ciuda aspectului morfologic de „crap sălbatic” răspunde foarte bine la furajare şi valorifică foarte bine resursele naturale de hrană. Se pretează la creşterea în sistem semiintensiv şi intensiv.

A fost importată din fosta URSS, în anul 1981, sub forma unui lot de de 50.000 de larve în vârstă de 3-5 zile, care au fost aduse la CCDP Nucet.

Caracteristicile morfologice, constituţionale şi bioproductive ale rasei selectionate de crap „Ropşa”

Mediile principalelor caractere plastice ale reproducătorilor selecţionaţi, sunt pentru rasa de crap « Ropşa », în % din lungimea standard, următoarele:

- lungimea capului =30,6%- înălţimea maximă =31, 5%- înalţimea penduculului caudal =15,9% - indicele de profil = 3,31%- coeficientul Fulton = 3,76%

Principalele caracteristici plastice ale crapului « Ropşa »

Nr.crt.


Valori Forma cu solzi

1. Înălţimea maximă acorpului % din lungimea standard

medialimite

31,5030,0 - 33,0


medialimite

30,630,0-31,2


medialimite

20,418,8-22,0


0,620,56 -0,68


3,312,98-3,64

Se caracterizează prin corp alungit, capul mic, solzii dispuşi regulat,înotătoarele perechi pigmentate în roşu.

Este o rasă adaptată la temperaturi scazute, are un ritm de creştere rapid, mai accentuat în primii doi ani şi o capacitate bună de valorificare a furajelor şi hranei naturale.

Coeficientul Fulton (gradul de îngrăşare) determinat la anumite vârste, este urmatorul :- C1+ = 2,1– 3,2- C2+ = 2,8– 3,6- C3+ = 3,2 – 4,3- C.R. = 3,6 – 5,1

Studiile biochimice au relevat că la materialul selecţionat de 3-4 veri, grăsimile înregistrează valori de 5-7%, iar proteinele între 18, 2 – 19,5 %.

Este crescută şi reprodusă în rasă pură şi este utilizată la încrucişări cu alte rase de crap pentru producerea de hibrizi interrasiali.

4. CRAP (Cyprinus carpio) RASA KOI (CRAP ORNAMENTAL JAPONEZ).

Rasă ornamentală cu multe varietăţi de culoare, utilizată pentru creşterea în bazine decorative din parcuri şi grădini, dar şi pentru încrucişări interrasiale experimentale, pentru obţinerea efectului heterozis.

4.2.2.1. Obiectivele selecţiei crapului

Obiectivele urmărite în selecţia raselor de crap, constau în transformarea sau ameliorarea unor caractere, în aşa fel încât să fie cât mai utile omului. Astfel se urmăreşte obţinerea unor peşti cu :

- ritm de creştere rapid ;- precocitate şi prolificitate mare ;- rezistenţă la boli şi alţi factori nefavorabili ;- un anumit aspect al învelişului de solzi – conform cerinţelor pieţei.

4.2.2.2. Metode de selecţie a crapului Selecţia crapului se poate realiza prin următoarele metode :

- selecţie masală (fenotipică) ;- selecţie individuală (genotipică) .

Caracterele supuse selecţiei:

Caracterele morfologice supuse selecţieiÎn lucrările de selecţie o mare imporanţă o prezintă caracterele morfologice ale peştilor

ca :a) Forma corpului, exprimată prin :

- indicele de profil ;- denivelarea nucală ;- mărimea capului ;- lungimea pedunculului caudal ;- înălţimea pedunculului caudal.

În selecţie, forma corpului are o semnificaţie deosebită. Corpul înalt, prezenţa denivelării nucale, capul mic şi pedunculul caudal scurt şi înalt, constituie caractere de rasă perfecţionată, caractere corelate pozitiv cu un ritm de creştere rapid şi cu o bună valorificare a hranei. De asemenea, prin forma corpului menţionată se realizează o masă musculară mai mare şi de mai bună calitate.

b) Aspectul învelişului de solziModul de dispunere al solzilor pe suprafaţa corpului determină mai multe tipuri de înveliş

solzos :- înveliş solzos normal (complet) ;- înveliş solzos redus :

tip oglindă – « în ramă » ; cu un rând de solzi numai pe linia laterală ; complet lipsit de solzi.

Învelişul solzos, prezintă o importanţa deosebită în selecţie. Probabil că la început, exemplarele lipsite mai mult sau mai puţin de solzi, au fost păstrate ca fiind nişte curiozităţi, urmând ca apoi să fie preferate pe piaţă (în Europa centrală).Aspectul solzilor este un indicator al structurii genetice a individului. Semnificaţia aspectului învelişului solzos în selecţia şi ameliorarea crapului, a suscitat un mare interes şi multe controverse între cercetători.

În general, se consideră că între genele care determină aspectul învelişului solzos şi genele răspunzătoare de calităţile productive şi rezistenţă, ar exista relaţii de pleiotropism şi polifenism.

În acest sens, se consideră că, cu cât învelişul solzos este mai redus, cu atât peştii au o vitalitate şi rezistenţă mai scăzută.

În urma unor cercetări laborioase asupra ereditaţii la crap, întreprinse de von Rudzinsky, Kirpicinicov, Balkasina, Mihalov şi Probst (cit. Schaperclaus 1962) s-au determinat patru tipuri genetice de acoperire cu solzi care sunt :

- crapul complet acoperit cu solzi ;- crapul cu un rând de solzi pe linia laterală ;- crapul oglindă (de fapt cu solzii în « ramă ») ;- crapul complet lipsit de solzi.

Dacă notăm cu S gena care determină acoperirea completă cu solzi şi N gena care determină absenţa aproape totală a solzilor după autorii anterior mentionaţi structura genetică care determină cele patru tipuri de acoperire cu solzi este urmatoarea :

- crap acoperit complet cu solzi : SSnn, Ssnn ;- crap lipsit complet de solzi ; (ssNN) ssNn ;- crapul cu un rând de solzi pe linia laterală – (SSNN) SSNn (SsNN) SsNn ;- crapul oglindă (cu solzii în « ramă ») : ssnn.

În urma cercetătorilor de genetică statistică, s-a constatat că la încrucişările în descendenţă, fenotipurile cu un rând de solzi şi complet lipsite de solzi, nu se regăsesc în proporţia teoretică conform geneticii mendeline. Astfel, s-a ajuns la concluzia că, combinaţia NN este letală (a se vedea genotipurile din paranteze).

Această concluzie, are importanţă deosebită pentru practica selecţiei şi reproducerii şi pe baza ei se indică practicienilor să elimine de la reproducere toate fenotipurile de crap complet lipsit de solzi sau cu un rând de solzi pe linia laterală.

c) Raportul între carne şi părţile necomestibileAcest raport este influentat de :

- învelişul solzos ;- dezvoltarea scheletului ;

- marimea capului ;- greutatea viscerelor.

4.2.2.3. Caracterele fiziologice supuse selecţiei

Capacitatea de creştere Capacitatea de creştere mare este un caracter de rasă perfecţionată, fiind determinată în mare măsură de capacitatea de a utilizare a furajelor oferite de om. De asemenea, capacitatea de creştere mare este corelată pozitiv cu caracterul morfologic – înălţimea corpului. Acest fapt explică de ce rasele cu indicile de profil mai mic, prezintă o capacitate de creştere mai mare.

Din punct de vedere economic, o capacitate de creştere mare duce la :- scurtarea perioadei de creştere până la stadiul de peşte marfă ;- economie de furaje ;- posibilitatea folosirii tehnologiilor de creştere intensivă şi superintensivă ;- reducerea sau chiar eliminarea pierderilor în greutate şi a indivizilor la iernat;- economie de manoperă pentru manipularea peştelui la iernat ;- economie de suprafaţă destinată iernatului.

Rezistenţa la boli Având în vedere faptul că boala cea mai des întâlnită şi care produce pierderi mari la crap

este hidropizia, s-a pus problema selecţionării unor linii de crap rezistente la hidropizie. Această selecţionare însă este destul de dificilă deoarece însăşi hidropizia ca boală nu este pe deplin cunoscută.

Agentul patogen (Pseudomonas) se pare că reprezintă numeroase suşe, chiar câte una în fiecare crescătorie. Astfel că, o linie de crap rezistentă la hidropizie într-o crescătorie, fiind mutată în altă crescătorie, este sensibilă la suşa întâlnită aici. Deşi s-au făcut teste de rezistenţă prin injectare de lichid infecţios (cultura de Pseudomonas punctata), totuşi principalul mijloc de luptă împotriva stărilor de boală, constituie realizarea unei stări de întreţinere cât mai corespunzătoare. Realizarea acestei stări, este foarte importantă mai ales în cazul raselor perfecţionate de peşti care, ca orice rasă perfecţionată de animale domestice, sunt mai sensibile la îmbolnăviri.

PrecocitateaRealizarea maturitatii sexuale la vârste cât mai mici, este mult influenţată de condiţiile de

mediu. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 3 ani, unii masculi chiar la 2 ani.Maturitatea sexuală « tehnologică » se realizează însă la vârsta de 4 ani.

ProlificitateaCrapul este o specie care depune ponta în porţii. Prolificitatea crapului ca specie este

mare, dar acesta fiind un caracter care nu creează probleme în selecţie. Accentul trebuie însă pus pe îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere a reproducătorilor şi perfecţionarea tehnologiilor de reproducere.

Aprecierea prolificităţii se poate face prin:- determinarea raportului gono-somatic, care are o valoare de cca.18-30 %;- determinarea prolificităţii absolute, reprezentată de numărul total de icre (ovule) din ovar,

număr ce variază în funcţie de vârstă (100.000 icre pe ovar la 2-3 ani si 1600000 icre pe ovar la 4-6 ani) ;

- determinarea prolificităţii relative, reprezentată de numărul total de icre raportat la greutatea femelei.

4.2.3. Selecţia reproducătorilor Selecţia reproducătorilor, trebuie să se facă pe baza următoarelor criterii ;- să aibă origine cunoscută; - să aibă caracteristici bioproductive valoroase ;- să nu prezinte defecte corporale (lipsa unor organe);- să nu prezinte pe corp semne de boală;- să fie viguroşi, bine dezvoltaţi;- să manifeste rezistenţă la boli, manipulare şi condiţii de mediu diferite.

Operaţiunea de preselecţie a reproducătorilor nu este o simplă alegere de exemplare care au împlinit vârsta maturităţii sexuale, respectiv 3 – 4 ani ci se desfăşoară din stadiile tinere ale peştelui, a cărui creştere este urmărită şi supravegheată pe parcurs.

Astfel selecţia reproducătorilor se face începând cu anul întâi. Dintre puii de o vară (toamnă), sau de 1 an (primăvara următoare), se aleg 10 000 ex. care prezintă caractere specifice rasei şi care sunt bine dezvoltaţi.

Toamna se pescuiesc, se numără pentru a se cunoaşte pierderile şi se reexaminează păstrând din ei cel mult 1000 ex., care devin acum exemplare selecţionate pentru reproducere.

Selecţia reproducătorilor din loturile supravegheate se face toamna la pescuitul heleşteelor, din populaţia în vârstă de patru veri. Se aleg exemplarele bine dezvoltate, care nu prezintă anomalii, malformaţii sau leziuni. Greutatea indicată este de 4 – 4 ½ la femele şi 3 – 3 ½ kg la masculi, iar exemplarele selecţionate să prezinte caracteristicile rasei.

Obişnuit, reproducătorii de crap sunt folosiţi până la vârsta de 8 – 10 ani, când femelele pot ajunge la greutatea de 15 – 16 kg, iar masculii la 10 – 12 kg. După această vârstă devin mai puţin prolifici, dând un procent mare de embrioni neviabili.

Reproducătorii selecţionaţi sunt parcaţi în heleştee sau bazine de iernat. De regulă, se alege un număr mai mare de reproducători decât cel necesar, deoarece primăvara, înainte de perioada reproducerii se face o nouă sortare. De data aceasta selecţia este şi mai minuţioasă, dându-se deosebită atenţie diferenţierii sexelor.

Metoda cea mai recomandată pentru determinarea sexului este cercetarea papilei genitale. La femelă, papila genitală în momentul maturităţii sexuale, este mai mare, de culoare roşie, iar deschiderea este de formă rotundă. La masculi, papila genitală este cu mult mai redusă, de culoare gălbuie iar deschiderea ei este liniară (în formă de Y).

Astfel, la femele se evidenţiază cavitatea abdominală care, pe măsura dezvoltării ovarelor, devine mult mărită, iar papila genitală este mai mărită şi tumefiată.

De asemenea se poate stabili sexul prin metoda palpării pe abdomen, pentru a provoca curgerea elementelor seminale (icre sau spermă).

Separarea reproducătorilor creează posibilitatea unei furajări raţionale. Raţia zilnică de hrană suplimentară va fi de 2,5 – 3 % din greutatea reproducătorilor.

Factorii externi ai mediului ambiant au o mare influenţă asupra maturizării celulelor sexuale şi sunt specifici fiecărei specii de peşti. Cei mai importanţi dintre ei sunt:

Temperatura are o influenţă directă asupra maturizării celulelor sexuale şi reproducerii. Astfel, cu cât primăvara este mai timpurie şi mai caldă, cu atât acest fenomen are loc mai devreme, şi invers.

Substratul pe care depun peştii icrele este un factor determinant în procesul de reproducere.

Crapul este o specie fitofilă depunând icrele numai pe plantele submerse: iarbă, ,,mustăţi de salcie’’ (rădăcini adventive de salcie etc.), proaspăt inundate şi nu se reproduce atunci când substratul este acoperit cu mâl. De aceea, heleşteele de reproducere

sunt inundate cu circa 24 ore înainte să se producă acest fenomen, iar atunci când este nevoie se introduc ,,saltele de reproducere’’ din ,,mustăţi de salcie’’, conifere etc.

Lumina intensitatea luminii, care prezintă variaţii anuale şi sezoniere, contribuie la accelerarea sau încetinirea fenomenului de reproducere, totul însă fiind în raport direct şi cu variaţiile sau constanţa temperaturii.

Prezenţa indivizilor de sex opus este, de asemenea, un factor favorabil pentru maturizarea şi bineînţeles pentru reuşita reproducerii.

În afară de aceşti factori externi, există o serie de factori interni, care influenţează procesul maturizării celulelor sexuale şi, în consecinţă, reproducerea. Aici, primul loc îl deţin mecanismele fiziologice interne, activitatea glandelor endocrine.

După ce a fost oprit numărul de reproducători necesari populării heleşteelor de reproducere (când temperatura apei devine constantă la 18 – 20oC) se recomandă să li se facă o baie într-o soluţie de clorură de sodiu (5 g la litru pentru reproducătorii mai vârsnici – respectiv 8 – 10 ani, şi 3 g/l pentru cei tineri de 3 – 5 ani), pentru a îndepărta paraziţii ce eventual s-ar găsi pe suprafaţa corpului peştilor.

4.2.4. Asigurarea bazei materiale pentru reproducerea natural dirijatăHeleşteele pentru reproducerea crapului sunt bazine de dimensiuni reduse, variind între

10 x 20 m şi 20 x 50 m. Adâncimea este cuprinsă între 0,3 – 0,8 m pe platformă şi 1,5 m în canale, astfel ca apa să se încălzească, în scurt timp, pentru a avea temperatura uşor crescută peste 20oC, (limite optime pentru reproducerea naturală a crapului 18 – 22oC). Fundul bazinului să fie înierbat pentru a asigura condiţii de depunere a pontei (crapul este o specie fitofilă). Marea majoritate a suprafeţei trebie să fie deţinută de zonele de mică adâncime, dar sunt necesare şi zone mai adânci, care să reprezinte locuri de refugiu pentru reproducătorii care după depunerea pontei caută astfel de condiţii.

În aceste zone mai adânci se pot adăposti şi larvele sau puii în condiţii de coborâre a temperaturii apei, sau în primăverile reci. Aceste adâncimi diferite pot fi realizate prin amenajarea în interiorul heleşteelor a unor canale, care pot avea rol şi în acţiunea de îndepărtare a reproducătorilor după depunerea pontei precum şi în acţiunea de recoltare a larvelor sau puilor.

În practică se folosesc mai multe tipuri de bazine cum sunt: D u b i s c h, Hoffer, K o v a l s k i şi mixt. Dintre acestea, mai des întâlnit este bazinul de tip Dubisch. Bazinul are formă dreptunghiulară, cu suprafaţa cuprinsă între 50 şi 1 000 m2. El are săpat în interior, de-a lungul digurilor, un şanţ de 40 – 50 cm, servind pentru înlesnirea pescuitului.

Timpul de umplere pentru un heleşteu este de ordinul orelor (6 – 12 ore) şi inundarea acestora se face cu o zi sau două înainte de introducerea reproducătorilor, atunci când temperatura apei se menţine timp de două, trei zile, la valoarea medie zilnică de 18oC. Golirea bazinului trebuie , de asemenea, să se realizeze în câteva ore.

Pentru reducerea pierderilor înregistrate la pescuitul larvelor, ca urmare a traumatizării acestora, şi pentru obţinerea unui puiet bine dezvoltat se poate utiliza tipul mixt de heleştee de reproducere şi creştere a puilor în prima etapă.

Heleştee pentru creşterea puilor în prima etapă sunt necesare atunci când heleşteele de reproducere sunt mici. Suprafaţa unui bazin este de circa 10 – 14 ori mai mare decât cea a heleşteului de reproducere, adâncimea apei se menţine redusă pe întrega suprafaţă (0,5 – 0,8 m) în scopul favorizării dezvoltării planctonului ce constituie hrana larvelor şi puilor de crap. Inundarea se realizează cu mai multe zile (5 – 7 zile) înainte de lansarea larvelor, astfel ca în momentul populării acestora, în bazin să fie în măsură suficientă dezvoltată hrana naturală.

Heleşteul mixt (de reproducere şi creştere a puilor în prima etapă) are delimitate două zone, printr-un dig care poate fi submersibil sau insubmersibil. În primul caz, în momentul în care se observă agitarea larvelor în căutarea hranei, în zona delimitată pentru reproducere se introduce apă, astfel este depăşită cota coronamentului digului despărţitor, apa trece în

compartimentul de creştere şi odată cu ea şi larvele. Suprafaţa de reproducere se utilizează şi pentru creşterea unor larve. În al doilea caz, la baza digului de compartimentare, pe o distanţă oarecare una de cealaltă sunt amplasate conducte orizontale, prin care este lăsată să se scurgă apa din compartimentul de reproducere în cel de creştere, fără nici un obstacol pentru larve, care în acest fel se răspândesc pe suprafaţa de creştere.

Timpul de scurgere totală a apei, depinde de suprafaţa unui heleşteu, dar nu trebuie să depăşească 2 – 3 zile, astfel ca materialul piscicol să nu rămână în condiţii de mică adâncime perioadă mai îndelungată de timp.

4.2.5. Reproducerea natural dirijată în heleşteeReproducerea natural dirijată în heleştee, presupune un ansamblu de acţiuni şi lucrări,

care să conducă la obţinerea puietului de crap, superior din punct de vedere calitativ şi cantitativ, celui rezultat din reproducerea naturală.

Pentru aceasta trebuiesc efectuate următoarele activităţi:- asigurarea lotului de reproducători;- prematurarea reproducătorilor;- pregătirea heleşteelor de reproducere;- organizarea familiilor de reproducători şi lansarea lor în heleştee;- urmărirea comportamentului reproducătorilor şi controlul reproducerii;- urmărirea procesului de incubaţie în heleştee.

Asigurarea lotului de reproducători. Reproducătorii sunt obţinuţi printr-o selecţie riguroasă a exemplarelor mature, care trebuie să îndeplinească următoarele criterii: capacitatea superioară de creştere; cap mic, corp înalt, peduncul caudal scurt şi gros, dispoziţia regulată a solzilor, pentru forma cu corpul complet acoperit cu solzi, şi în ramă pentru forma cu corpul parţial acoperit cu solzi, precocitate, astfel că la vârsta de 3 – 4 ani să poată fi utilizaţi la reproducere, valorificarea eficientă a hranei şi menţinerea unei stări corespunzătoare de sănătate.

Remonţii şi reproducătorii, cresc în heleştee speciale care întrunesc condiţii optime de viaţă pentru aceştia. Întrucât în aceste heleştee sunt împreună femele şi masculi, pentru a se evita apariţia unor generaţii de pui necontrolate se introduc, în proporţie redusă (cca. 2%) specii de peşti răpitori (ştiucă, şalău, somn) care consumă puietul, transformându-l în carne ce poate fi comercializată.

În perioada de creştere, pe lângă hrana naturală care trebiue să fie bogată, se va administra şi hrană artificială concentrată, calculată pe baza sporului de creştere stabilit şi coeficientului de consum (cca. 2 – 3 % din greutatea corporală a reproducătorilor).

Iernatul remonţilor şi al reproducătorilor se face în heleştee speciale, introducându-se peştii separaţi pe grupe de vârstă.

Prematurarea reproducătorilor. La începutul primăverii (luna martie), reproducătorii sunt scoşi de la iernat, separaţi pe cele două grupe (rezervă şi activi) şi pe sexe şi introduşi în bazinele de prematurare, după ce au fost supuşi băilor de deparazitare.

Sexele la crap se pot diferenţia după talie, masculii de aceeaşi vârstă şi crescuţi în condiţii identice cu femelele, sunt de talie mai mică. În această perioadă, femelele mature sexual, au abdomenul mult mărit, din cauza dezvoltării ovarelor, porul genital este congestionat şi proeminent, de formă circulară şi de culoare roşiatică.

Masculii au abdomenul subţire, porul genital în formă de ,,Y’’, şi uneori , pe cap, în regiunea botului, prezintă mici granule de culoare albicioasă (organe perlate), care sunt elemente de determinare a sexului . Coloraţia corpului la masculi este mai accentuată şi mai strălucitoare decât la femele.

Bazinele de prematurare au suprafaţă redusă (1 000 – 4 500 m2) pentru a fi mai uşoară operaţiunea de pescuit; adâncimea apei este în jur de 1,5 m. alimentarea cu apă se face continuu pentru crearea curentului (nu prea puternic însă) care să permită menţinerea condiţiilor fizico–chimice, optime. În perioada de prematurare când temperatura apei depăşeşte valoarea de 10–12oC, reproducătorii sunt furajaţi cu furaje concentrate, bogate în vitamine, întrucât hrana, pe lângă factorul de spaţiu şi condiţiile hidrologice (curent + temperatură) influenţează evoluţia normală a procesului de trecere a gonadelor în ultimul stadiu de maturare.

Reproducătorii sunt ţinuţi în aceste heleştee până ce, temperatura apei, se menţine, în decurs de câteva zile, la media de 17 - 18oC, când sunt pescuiţi şi utilizaţi la reproducere natural dirijată sau la cea artificială.

Pregătirea heleşteelor de reproducere. Heleşteele de reproducere sunt lăsate pe uscat pe timpul iernii, ceea ce contribuie la menţinerea calităţii solului.

În perioada când reproducătorii sunt la prematurare, în heleşteele de reproducere se îndepărtează (prin greblare) toate straturile de vegetaţie uscată, se reface secţiunea canalelor de drenaj, se repară digurile sau lucrările hidrotehnice în cazul în care acestea prezintă deteriorări, se verifică şi se instalează, dacă este cazul, site noi (ochiul de 500 μ) la instalaţiile hidrotehnice. Rolul sitelor este acela de a împiedica pătrunderea icrelor sau puilor de specii străine (în special răpitoare) şi în acelaşi timp de a împiedica evadarea larvelor sau a puilor de crap, obţinuţi în aceste bazine.

Întrucât crapul este o specie fitofilă, în vederea reproducerii lui în bune condiţii, fundul heleşteelor de reproducere trebuie să fie complet acoperit cu vegetaţie, pe platformă. Când vegetaţia nu se dezvoltă pe cale naturală, se însămânţează cu orz, şi dacă nici pe această cale nu se realizeză pe fund o perie deasă de vegetaţie, se îmbracă acesta cu brazde de iarbă, sau se introduc saltele artificiale confecţionate din material vegetal (rădăcini adventive de salcie, crengi de conifere etc), sau din fire textile artificiale.

Toamna, uneori, când se urmăreşte distrugerea vegetaţiei improprii depunerii pontei crapului, se ară fundul bazinului, la o adâncime foarte mică. Primăvara devreme, se face dezinfecţia fundului şi a taluzelor interioare a digurilor, prin tratarea cu var şi se aplică, atunci când este cazul, măsuri pentru combaterea dăunătorilor. În acest timp se administrează şi îngrăşămintele organice şi minerale în dozele stabilite.

Inundarea heleşteelor de reproducere a crapului se face cu câteva ore înainte de lansarea reproducătorilor, la temperatura apei de 18 – 19oC (căutându-se prin aceasta să nu se favorizeze dezvoltarea consumatorilor de icre şi larve (coleoptere, odonate, etc.) şi totodată să se creeze condiţii ca în momentul trecerii larvelor de crap la regimul alimentar mixt (endogen + exogen) să existe în apa heleşteelor forme planctonice tinere, de dimensiuni reduse, ceea ce face posibilă ingerarea lor.

Organizarea familiilor de reproducători şi lansarea lor în heleştee.La inundarea heleşteelor de reproducere se practică popularea acestora cu

reproducători în funcţie de suprafaţa heleşteelor. Astfel, într-un bazin de 300 – 1 000 mp, se introduc 1 –3 familii, iar dacă bazinele sunt mai mari (0,5 până la 1 ha) se introduc 15 – 20 familii. Familia poate avea raportul între sexe de 1 ♀ + 1♂, de 1♀ + 2 ♂ sau de 2♀ + 3 ♂. Frecvent, se utilizează formula în care domină numeric masculii, deoarece astfel, existând o cantitate mai mare de spermatozoizi, există şansă sporită, ca toate ovulele, depuse de femele, să fie fecundate.

Heleşteele de reproducere se populează mai întâi cu reproducători femele şi apoi cu reproducătorii masculi, în acest mod asigurându-se condiţii mai bune de organizare a pescuitului reproducătorilor (din bazinele de prematurare). Transportul reproducătorilor se face în apă, utilizând recipiente largi pentru o uşoară manipulare a peştilor. Dacă distanţa de transport este redusă, se pot utiliza tărgile cu apă, punându-se în fiecare 3 – 5 indivizi.

Manipularea reproducătorilor se face cu deosebită grijă, pentru evitarea traumatizării acestora, pentru evitarea oricărei acţiuni stresante care ar conduce la nedepunerea pontei. În bazinele de reproducere, crapul este introdus câte un exemplar, care se lansează cu mâna la nivelul apei.

La lansarea reproducătorilor, în heleşteele de reproducere, apa are 20 – 30 cm (pe platformă), după ce s-a constatat depunerea pontei şi au fost scoşi reproducătorii, se ridică nivelul apei până la cota maximă stabilită.

Comportamentul reproducătorilor şi controlul reproducerii.După una sau două zile de la lansarea reproducătorilor, în condiţii normale,

(reproducătorii maturi, netraumatizaţi, temperatură corespunzătoare) are loc depunerea pontei. Dacă în 3 – 4 zile nu se constată evoluţia procesului de reproducere, se scurg heleşteele, se pescuiesc reproducătorii, se face o nouă inundare şi o nouă populare.

Reproducerea crapului are loc pe timp liniştit şi cald, putându-se observa acest fenomen, la început prin gruparea peştilor (3 – 5 indivizi) deplasarea grupurilor prin heleşteu şi apoi agitarea lor, înotând vioi, răsucindu-şi corpul şi chiar sărind din apă. Depunerea începe de obicei dimineaţa în zori, se menţine activă câteva ore, apoi spre prânz se remarcă o liniştire a peştilor, iar spre seară din nou agitaţie puternică.

Dacă grupul de reproducători este omogen, depunerea pontei trebuie să se încheie în timp de trei zile. Dacă grupul este neomogen, de vârste diferite, depunerea poate dura şi o săptămână.

Depunerea pontei se constată, după ce reproducătorii s-au liniştit total, prin controlul vegetaţiei, luând probe din mai multe puncte ale heleşteului. Controlul efectuat asupra icrelor poate indica şi procentul lor de fecundare.

Când s-a constatat prezenţa icrelor fecundate, se trece la pescuirea reproducătorilor, deoarece ei încep să-şi caute intens hrana şi este posibil să le consume şi pe acestea.

Pescuitul reproducătorilor, se face coborând nivelul apei, pentru a-i determina pe aceştia să se retragă în canale, de unde sunt pescuiţi cu uşurinţă după care se introduc în heleşteele de creştere.

Incubaţia în heleştee. Incubaţia durează 3– 5 zile, în funcţie de temperatura apei. Se consideră necesare circa 80-90 grade zile (suma temperaturilor medii zilnice, din perioada de dezvoltare a embrionului ). Factorul de mediu cu cea mai puternică influenţă în această perioadă este temperatura, de aceea, aceasta se verifică de cel puţin patru ori pe zi (dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii) iar atunci când se înregistrează tendinţe de coborâre a temperaturii, pentru a contracara efectul, se ridică nivelul apei din bazine, pentru a diminua influenţa răcirii aerului amosferic asupra apei.

Larvele eclozate rămân în bazinele de reproducere 7 – 8 zile, după care se pescuiesc şi se populează în bazinele de dezvoltare postembrionară sau direct în cele de creştere şi 4 – 5 săptămâni, dacă dezvoltarea postembrionară se face în aceste bazine,

Caracteristicile embrionilor şi larvelor de crap sunt prezentate în tabelul nr. 3Caracteristicile embrionilor, larvelor, şi puilor de crap.

Tabelul nr. 3

Nr. crt.

Etapa de dezvoltare.

Faza dedezvol-tare.

ToCopti-mă.

Duratafazei dedezvoltare.(zile)

Caracteristicimorfologice

Caracteristici decomportament.

0 1 2 3 4 5 6

I

E M

B R

I O

N A

R Ă

Embrionsegmen-tarea oului

formareaembrionu-lui

dezvol-tareaembrio-nului

Embrionliber.

18

-

20

0 C

2

4 -

5 o

ptim

a

dmis

4

- 8

La 30 min. se observă prima diviziune a oului: la 2 ore apar 2 blastomere, apoi 4, 8 şi 16 blastomere: la 10 ore se formează discoblastula;

La 24 de ore, se contureazăembrionul,apar primordiile veziculei optice şi primele somite, la 48 de ore corpul este format astfel încât, cu prelungirea cozii înconjoară sacul vitelin, iar ochii au o uşoară pigmentare;

la 58 ore corpul se măreşte pigmentaţia ochilor se accentuează; la 70 ore embrionul are ochii intens pigmentaţi;

la 86 ore pe corp şi în regiunea capului se observă 30 de pete pigmentare;în momentul eclozării, operculele şi mugurii branhiali sunt formaţi, gura este funcţională, sacul vitelin alungit, aripioarele pectorale formate şi se observă tubul digestiv.

- se observă o slabă contracţie a inimii; contracţiile inimii sunt foarte intense, iar circulaţia sângelui se observă pe toată suprafaţa corpului;- embrionul execută periodic la 10 – 15 sec. Mişcări de zvârcolire în interiorul membranei icrei, determinând ruperea acesteia;- execută mişcări vibratorii în timpul înotului.

II

L A

R V

A R

Ă

Larvă cu sacvitelin

Larvă fără sac vitelin

20 -

23

0 C

1

8

4

Sacul vitelin oval spre partea sa anterioară se prelungeşte până la treimea posterioară a corpului, în partea terminală a intestinului. Prin transparenţa corpului se observă mugurii branhiali. Tubul digestiv este foarte subţire şi drept.

La 3 – 4 zile sacu vitelin se reduce mult, apărând ca un mic rudiment, larvele sunt mai puţin transparente, au o pigmentaţie mai accentuată, mai ales în regiunea capului şi anală. Prin transparenţa corpului se poate observa circulaţia sângelui, pigmentaţia roşie intensificându-se, procesul de fixare a muşchilor şi scheletului osos se accelerează, , se observă formarea radiilor înotătoarelor pectorale şi caudală, se disting arcurile coloanei vertebrale. Tubul digestiv este bine conturat.

Larvele înoată greoi, deplasându-se pe distanţe mici, neavând capacitatea de a pluti stau mai mult fixate pe vegetaţie. Inima pulsează cu o frecvenţă de 85 – 90 bătăi/min., circulaţia se observă foarte bine în toate zonele corpului.Larvele trec la hrănirea exogenă, vezica înotătoare plină cu aer, le permite să plutească la diferite orizonturi, înotând cu uşurinţă.

III

PU

I

Prima etapă de pui

20 -

25

0 C

3

6

Corpul este mai puţin transparent, acoperit cu numeroase pete pigmentare, formarea radiilor înotătoarei caudale se accentuează, iar la dorsală şi anală, se observă formarea unui ţesut mezenchimatos; apar dinţii faringieni, operculele se dezvoltă acoperind întreaga suprafaţă a branhiilor.

Forma corpului este caracteristică puilor fiind mai mult sau mai puţin asemănătoare adulţilor. S-au format solzii, creşterea în lungime şi greutate se accentuează.

Larvele încep să înoate în cârduri, în apropierea malurilor, la mică adâncime, în căutarea hranei. Se observă mişcarea operculelor, respiraţia devenind branhială.

Puii alcătuiesc cârduri ce înoată cu repeziciune în orizonturile mai profunde ale apei, migrând în căutarea hranei, în toate zonele biotopului acvatic.

Pentru obţinerea unor rezultate superioare la reproducere, se recomandă reproducerea artificială, care oferă posibilitatea efectuarii de tratamente asupra icrelor în timpul incubaţiei şi un control al condiţiilor de mediu ( temperatură, pH, încărcătură organică ).

Documents

RASELE ŞI REPRODUCEREA CRAPULUI