2
Răspunderea Administrativă. -Încălcarea normelor juridice atrage răspunderea persoanelor care au săvârșit faptele ilicite. În funcție de ramura de drept din care face parte norma juridică încălcată, răspunderea antrenată va fi după caz: civilă, penală, sau administrativă; -Formele răspunderii administrative: 1.)R.A. Disciplinară; 2.)R.A. Contravențională; 3.)R.A. Patrimonială; 1.)Răspunderea Administrativ-Disciplinară: -normele Dreptului Administrativ reglementează activitatea autorităților Adm.Publice și implicit activitatea desfășurată de funcționarii publici din cadrul acestor autorități. Ea este reglementată și în Dr. Muncii dar normele vizează salariații, angajați în baza unui contract individual de muncă; -La baza antrenării R.Adm.-Disciplinare regăsim o faptă ilicită denumită “Abatere Disciplinară”; -Abaterea disciplinară reprezintă o faptă ilicită care poate consta într-o acțiune sau o inacțiune săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă îndatoririle de serviciu ce revin unei persoane; -Constituția reglementează 2 forme de Răspundere ce revin Președintelui: -Suspendarea din funcție; -Punerea sub acuzare; -Suspendarea din funcție este o sancțiune specifică R. Disciplinare iar punerea sub acuzare ține de sfera ilicitului penal; -R. Disciplinară este reglementată și de Legea 188/1992 privind statutul funcționarilor publici;

Răspunderea Administrativă (1)

Embed Size (px)

DESCRIPTION

drept administrativ

Citation preview

Page 1: Răspunderea Administrativă (1)

Răspunderea Administrativă.

-Încălcarea normelor juridice atrage răspunderea persoanelor care au săvârșit faptele ilicite. În funcție de ramura de drept din care face parte norma juridică încălcată, răspunderea antrenată va fi după caz: civilă, penală, sau administrativă;-Formele răspunderii administrative: 1.)R.A. Disciplinară; 2.)R.A. Contravențională; 3.)R.A. Patrimonială;

1.)Răspunderea Administrativ-Disciplinară:-normele Dreptului Administrativ reglementează activitatea autorităților Adm.Publice și implicit activitatea desfășurată de funcționarii publici din cadrul acestor autorități. Ea este reglementată și în Dr. Muncii dar normele vizează salariații, angajați în baza unui contract individual de muncă;-La baza antrenării R.Adm.-Disciplinare regăsim o faptă ilicită denumită “Abatere Disciplinară”;-Abaterea disciplinară reprezintă o faptă ilicită care poate consta într-o acțiune sau o inacțiune săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă îndatoririle de serviciu ce revin unei persoane;-Constituția reglementează 2 forme de Răspundere ce revin Președintelui: -Suspendarea din funcție; -Punerea sub acuzare;-Suspendarea din funcție este o sancțiune specifică R. Disciplinare iar punerea sub acuzare ține de sfera ilicitului penal;-R. Disciplinară este reglementată și de Legea 188/1992 privind statutul funcționarilor publici;-În cazul abaterii disciplinare subiect activ este cel care săvârșește fapta ilicită; iar subiect pasiv este titularul valorii sociale apărate prin norma juridică încălcată;-În cazul R. Disciplinare rolurile se inversează :-subiect pasiv este cel care suportă sancțiunea (este persoana care a încălcat norma de Drept ;Iar subiect active este (cel care aplică sancțiunea) este autoritatea competentă;-Sancțiunile disciplinare sunt numerosă și variate în legislația Administrativă, pornind de la mustrare și putând ajunge până la suspendarea din funcție sau destituirea din funcția publică;-Legea 188/1999, reglementează procedura disciplinară pentru funcționarii publici. Se constituie în cadrul autorităților publice comisii de disciplină care au atribuția de a realiza cercetare disciplinară. Pe parcursul acestei cercetări funcționarii publici au dreptul de a aduce probe în favoarea lor, fiindu-le garantat dreptul la apărare;-Sancțiunea disciplinară se aplică urmând criteriile de individualizare care se referă la : -gravitatea faptei săvârșite; -modalitatea de săvârșire; -consecințele, sau care s-ar fi putut produce; -persoana celui care a săvârșit abaterea disciplinară;