1. 3Confederalismul și federalismul european

Confederalismul reprezintă un sistem de organizare în care mai multe state își mențin identitatea și suveranitatea națională, dar conferă puteri clar precizate unei autorități centrale, din motive legate de securitate, eficiență. La rândul ei confederația reprezintă o asociere de state suverane, constituite într-un nou stat, în care trasferul de putere este limitat și rezervat numai anumitor domenii. Baza legală a unei confederații o reprezintă existența unui tratat între statele membre, încheiat conform normelor internaționale. Un asemenea tratat nu intră în contradicție cu prezența constituțiilor proprii în fiecare dintre statele membre, iar modificarea lui necesită aprobare fiecărui stat membru, prin decizie unanimă.

Federalismul poate fi definit drept un sistem de organizare administrativă în care puterea se împarte între guvernul central și statele membre, ambele nivele de putere derivându-și printr-un Parlament (suprastatal) puterea de la cetățeni, în mod direct. Federația, la rândul ei ar reprezenta un stat suveran, în care puterea este partajată între autoritatea federală, centrală și autorități locale, regionale. Ea presupune existența unui guvern federal, cu puteri în domeniul politicii externe și de securitate, dar și a unor guverne locale, cu putere în domeniul educației, culturii etc. Există o singură monedă și o constituție scrisă, care reprezintă baza legală a federației, fără însă a anula (total) existența altor constituții în statele membre. Potrivit acesteia sunt separate puterile în stat între diferitele nivele de guvernare, iar modificarea prevederilor sale nu necesită aprobarea în unanimitate de către statele membre, ci doar îndeplinirea unei majorități.

2. Abordarea conceptuală cu privire la integrarea economică internaţională.

Integrarea economica este un proces complex, multidimensional si dinamic ce presupune legatura intre 2 sau mai multe state. Termenul de integrare este dezvaluit sub 2 aspecte: integrare pozitiva si negativa.

Termenul de integrare negativă se referă la procesul de înlăturare a obstacolelor asupra comerţului dintre statele participante respectiv eliminarea oricăror restricţii în procesul de liberalizare a fluxurilor comerciale.

Termenul de integrare pozitivă se referă la modificarea instrumentelor şi instituţiilor existente şi la crearea unora noi capabile să asigure pieţei integrate o funcţionare efectivă şi eficientă şi să promoveze obiective mai ample.

Integrarea economica poate fi abordata sub perspectiva confideralista sau federalista. În esenţă, abordarea confederalistă, respectiv (interguvernamentalismul) înseamnă că statele convin

să coopereze reciproc fără a ceda ceva din suveranitatea lor naţională si are scopul de a-si pastra institutiile statului dat.

Abordarea federalistă respectiv (supranaţionalismul) îşi propune să dizolve distincţiile tradiţionale dintre statele naţiune.

Deoarece numărul participanţilor la aranjamentele de integrare regională este în continuă creştere, devine tot mai dificilă asigurarea consensului asupra adâncirii integrării. Apariţia acestei dileme în evoluţia UE confruntată cu un număr tot mai mare de membrii având niveluri diferite de dezvoltare a dat naştere conceptelor de viteza si geometrie variabila.

Viteza variabilă se referă la situaţia în care toţi membrii sunt legaţi prin obiective comune dar unora li se acordă un timp mai îndelungat pentru realizarea acestora.

Geometria variabilă se referă la situaţiile în care subgrupuri de membrii, posibil pe diferite probleme, doresc să treacă la forme mai adânci de integrare şi cooperare pe probleme specifice în timp ce alţi membrii doresc să rămână în afara acestor iniţiative.

3. Principalele forme de integrare economică internaţională.

In procesul aparitiei si dezvoltarii fenomenului integrationist s-au cunoscut diverse forme de integrare:

1) Zona de comert preferential – este un perimetru format din teritorile a 2 sau mai multe state in care sunt eliminate barierele comerciale.

2) Zona de liber schimb – rezultatul unui aranjament comercial preferential prin care se liberalizeaza comertul cu bunuri intre statele memebre.

3) Uniunea vamala – include 2 sau mai multe state ce convin sa elimine restrictiile tarifare si netarifare intre aceste tari, sa adopte un tarif vamal comun in relatile cu tertii si convin asupra impartirii veniturilor provenite din acest tarif vamal comun.

4) Piata unica – este aceeasi uniune vamala la care se mai adauga libera circulatie a serviciilor, persoanelor si capitalurilor, precum si armonizarea standardelor si practicilor comerciale.

5) Uniunea monetara – presupune rate de schimb fixe si o moneda unica ce implica si adoptarea unei politici monetare comune precum si politaca fiscala.

6) Uniunea economica – combina elementele pietei unice cu elementele uniunii monetare.7) Uniunea politica – implica o structura federala cu politici comune stabilite la nivel

national.

4. Avantajele generale si dezavantaje ale integrării economice interstatale-internaţionale.

Avantaje generale: Apartenența la o comunitate de stabilitate, democrație, securitate și prosperitate; Stimul pentru creșterea PIB-ului, mai multe locuri de muncă, salarii și pensii mai mari; Creștere a pieței interne și a cererii interne; Libera circulație a forței de muncă, bunurilor, serviciilor și capitalului; Eliminarea restrictiilor tarifare si netarifare; Transparența de impozitare a normelor contabile de afaceri; Proceduri administrative simplificate in tranzactiile cu alte state membre ale UE; Cresterea exporturilor etc.

Dezavantaje: - Costuri mari ale aderarii;- Excluderea subventiilor directe sau indirecte- Adoptarea regulilor europene ale concurentei loiale- Cresterea importurilor (pentru unele state)- Contribuirea cu miliarde de euro la bugetul comunitar.

5. Principalele etape ale constructiei europene.

Principalele etape sunt:1) Deschiderea „santierului european” 2) Nasterea comunitatii europene: Planul Schumann (1950) - Planul Schumann prevedea

plasarea industriei cărbunelui şi oţelului din Franţa şi Germania, sub o înaltă autoritate comună, care stabilea şi libera circulaţie a celor două producţii, reglementând astfel nivelurile de producţie din Ruhr. Propunerea franceză a fost acceptată de Germania, Italia şi cele 3 ţări din Benelux, care semnează, la 18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris privind instituirea Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). CECO este şi punctul de plecare pentru Europa comunitară.

3) Tratatul de la Roma (1957): relansarea economică - la 25 martie 1957 să fie semnate, la Roma, două tratate privind crearea Comunităţii Economice Europene (CEE) cunoscută mai degrabă sub denumirea de Piaţa Comună şi EURATOM-ul. Comunitatea Economică Europeană nu reproducea modelul Comunităţii Economice a Cărbunelui şi Oţelului care avea competenţe

limitate, fiind dotată cu puteri supranaţionale. CEE va permite exprimarea atât a intereselor naţionale, cât şi o viziune comunitară. Perioada 1959 – 1970 a fost dominată de concretizarea obiectivelor Tratatului în două sectoare principale : uniunea vamală industrială şi agricultura. Eliminarea taxelor vamale intercomunitare şi suprimarea contingentelor cantitative au fost programate pe o perioadă tranzitorie de 12 ani, divizată în 3 etape. Perioada a fost însă redusă cu 18 luni, ceea ce a permis să se constate realizarea Uniunii Vamale la 1 iulie 1968. Piaţa Comună s-a realizat, odată cu deschiderea frontierelor şi în domeniul producţiei agricole. Ţările membre ale CEE şi mai ales Franţa au considerat Politica Agricolă Comună (PAC) ca principalul instrument de modernizare a propriilor agriculturi, iar Comisia ca vehicul esenţial de integrare comunitară.

4) Tratatul de la Maastricht (1992). Naşterea Uniunii Europene - Crearea Uniunii Europene n-ar fi fost însă posibilă fără decizia Consiliului European de la Milano, din decembrie 1985, care a decis reunirea într-un singur text a amendamentelor asupra Tratatului de la Roma, privind crearea CEE, şi a dispoziţiilor privind cooperarea politică de unde şi denumirea de „Act Unic European”. Tratatul de la Maastricht a fost agreat de şefii de stat sau de guvern din cele 12 state membre de atunci cu prilejul Consiliului European din 9 – 11 decembrie 1991. Acesta a fost însă semnat la 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare abia la 1 noiembrie 1993.

5) Tratatul de la Amsterdam (1997) - La 2 octombrie 1997 a fost semnat un nou Tratat, la Amsterdam, care a intrat în vigoare la 1 mai 1999. Acesta modifica Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene. Uniunea Europeană iese transformată. Noi sarcini îi sunt acordate: rolul cetăţenilor Uniunii este subliniat mai puternic; caracterul democratic al instituţiilor europene este întărit.

6) Tratatul de la Nisa (2001) - Agenda Summit-ului de la Nisa, din decembrie 2000, a cuprins probleme cu care sistemul comunitar se confrunta de multă vreme: reforma instituţională şi a procesului decizional, drepturile omului, politica de apărare. De rezolvarea acestor probleme depindea ca edificiul european să răspundă aşteptărilor cetăţenilor pe care îi reprezintă – cei de care Uniunea Europeană doreşte să se afle cât mai aproape. Reuniunea de la Nisa a avut un mandat foarte clar şi anume acela de a pregăti şi reforma structura Uniunii Europene pentru o nouă extindere.

7) Convenţia asupra viitorului Europei şi Tratatul Constituţional al Uniunii Europene - Obiectivul esenţial al Convenţiei a fost acela de a încerca elaborarea şi adoptarea unui text, prin simplificarea şi reamenajarea tratatelor anterioare (Roma, Maastricht, Amsterdam, Nisa). Lucrările Convenţiei Europene au condus la adoptarea, pe 13 iunie 2003, a unui Tratat instituind o Constituţie pentru Europa.

6. Integrarea economică în America de Nord, realizari și perspective.

Acordul nord-american de liber schimb, semnat in decembrie 1992 si ratificat in 1993 de catre SUA, Canada si Mexic, a intrat in vigoare la 1 ianuarie1994.

Prin NAFTA se realizeaza cea mai mare zona de liber schimb din lume, cu o piata ce se poate extinde de la 390 de mil. de consumatori, cat numara in prezent, la peste 700 de mil., in conditiile in care mai multe tari latino-americane si-au manifestat interesul de a intra in aceasta organizatie. NAFTA este primul acord ce implica fluxuri comerciale libere, la un ansamblu regional, reprezentat de doua tari puternic industrializate (SUA si Canada) si o tara in curs de dezvoltare (Mexic).NAFTA reprezinta un bun exemplu de cooperare - cu reflexe la scara mondiala - intre Nordul industrializat si Sudul in curs de dezvoltare, intre care exista un puternic decalaj economic evidentiat de urmatoarele coordonate: - SUA detine 90% din PIB-ul acestui organism economic (peste 7500 de miliarde dolari), in timp ce Canada are o pondere de numai 6%, iar Mexic de 4%

- din cei aproximativ 390 de mil. de consumatori cat are aceasta piata, 265 de mil apartin SUA- Canada si Maexic sunt dependente de piata americana in proportie de 75% pentru comertul lor exterior- agricultura (sector primar) detine o pondere de numai 1,7% in produsul intern brut al SUA, fata de

7% in Mexic- nivelul salariului mediu in Mexic reprezinta circa 10% din cel din SUA.Principii:- clauza natiunii celei mai favorizate: Principiul clauzei naţiunii celei mai favorizate prevede că orice facilitate acordată de un stat membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului în favoarea altui stat membru, se extinde obligatoriu tuturor statelor membre - acesta fiind principiul nediscriminării în comerţul internaţional.- tratamentul national: presupune o atitudine egala fata de bunurile de import si cele autohtone, cel puţin după momentul pătrunderii bunurilor de import pe piaţă.- asigurarea transparentei.

7. Grupul Andin – CAN.SICA-sistem de integrare al Americii Centrale

Sistem America Centrală Integrare, este cadrul instituțional de integrare regională din America Centrală și -a stabilit printre obiectivele sale înființarea , nu doar a unei zone de liber schimb , dar , de asemenea, de o piață comună și , pe termen lung , a unei uniuni politice . De asemenea, prezintă o serie de caracteristici originale, care merită o atenție deosebită , nu cel de care este faptul că ultimul val de integrare regională a început cu înființarea unui organism parlamentar ales prin vot direct , Parlamentul Central American ( Parlacen de la acronimul spaniol de Parlamento Centroamericano ) și că scopul inițial al acestui proces a fost de a consolida democratizare internă și regională . Mai mult decât atât , acesta este unul din cazurile rare de integrare regională în care organul judiciar , Curtea de Justiție a Americii Centrale , este încredințate cu puteri supranaționale și , cel puțin în teorie , caracterul executoriu al hotărârilor sale . În acest moment , procesul de integrare în America Centrală se află la o răscruce de drumuri . SICA poate lăuda cu un număr de succese . Acestea includ un tarif extern comun , o uniune vamală aproape complet și progrese substanțiale în domeniul liberei circulații a persoanelor , capitalurilor și serviciilor . Mai mult decât atât , instituțiile sale integrate dobândit greutate considerabilă .

În 1969, prin Acordul de la Cartagena (Columbia), s-a constituit Pactul Andin.La reuniunea ordinară a Consiliului Prezidenţial Andin din martie 1996, din oraşul peruan Trujillo, au fost semnate „Declaraţia de la Trujillo” şi „Protocolul de modificare aAcordului de la Cartagena”, conform cărora Pactul Andin a fost transformat în „ComunitateaAndină de Naţiuni” (CAN). Reuniunea de vârf a ţărilor membre (Trujillo, Peru, 9 – 10 martie1997 a aprobat crearea CAN, constituită din: Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru şi Venezuela.Au statut de observator 25 de ţări şi organizaţii internaţionale.

Principalele hotărâri adoptate prin cele două documente, semnate în oraşul Trujillo,care pun bazele CAN, se referă la:

- realizării atât a integrării economice şi comerciale, cât şi a celei politice;- desemnarea Consiliului de Miniştrilor de Externe ca responsabil pentrucomponenta

politică Comunităţii Andine de Naţiuni;- încetarea activităţii Juntei Acordului de la Cartagena şi preluarea atribuţiilor acesteia de către

Secretariatul General.Evoluţia proiectul CAN se dovedeşte, totuşi, lentă şi uneori contradictorie, fiindcondiţionată, pe de o parte, de situaţia

dificilă a ţărilor membre, iar, pe de altă parte, detensiunile existente între Columbia şi Venezuela. 

8. Piaţa Comună a Sudului – MERCOSUR – UNASUR

MERCOSUR fondata in 1991, membri: Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay.Ţările asociate şi-au propus amplificarea dimensiunii pieţelor naţionale, element necesar în

condiţiile accelerării creşterii economice. Obiectiv principal: libera circulaţie a factorilor de producţie şi a bunurilor, serviciilor, elaborarea unui tarif comun şi a unei politici comerciale comune. Se bazează pe doi piloni de bază: Argentina şi Brazilia. PIB in 2011 era de 3471 trilioane dolari; PIB pe cap de locuitor de 12599 $. HDI=0.731. Aceasta grupare ocupa locul 5 dupa economie din toate gruparile.

UNASUR (Uniunea Nationilor Sud-Americane) fondata in 2008, 12 tari membre din America de Sud. Este o organizatie interguvernamentala, clona a UE si nu doreste sa se extinda catre SUA.

În declarația de constituire s-au stabilit ațiuni în:- Concentrarea, coordonarea politică și diplomatică în regiune.- Convergența între Mercosur, Comunitatea Andină și Chile într-o singură zonă de comerț liber.

Surinam și Guyana se pot asocia fără a pierde statulul său în Caricom.- Integrarea fizică, energetică și a comunicațiilor în America de Sud, stimulată de Inițiativa pentru

Integrarea Infrasctructurii Regionale Sud-Americane (IIRSA).- Armonizarea politicilor de dezvolare rurală și agroalimentară- Transferul de tehnologie și cooperarea pe orizontală în toate domeniile științifice, educaționale,

culturale.- Creșterea nivelului de interacțiune între mediile comerciale și societatea civilă.- Promovarea graduală a măsurilor, acțiunulor și a domeniilor de acțiune în baza instituțiilor

existente.

9. Gruparile economice integrationiste în Caraibe.

CARICOM (Piata Comuna din Zona Caraibilor) fondata in 1973, toate tarile din America Centrala (Antigua si Barbuda, Belize, Haiti, Bahamas etc.) indreptate spre turism, populatie fara loc de munca, munca sezoniera, off-shore. Salarizarea oamenilor nu e supusa impozitarii in off-shore. Organele supreme de conducere sunt Conferința Șefilor de Stat și Consiliul de Miniștri al Comunității Caraibelor. Obiectivele Comunității Caraibelor, astfel cum reiese din tratatele constitutive, sunt:

- integrarea economică statelor membre către un regim de Piață Comună;- coordonarea politilor externe ale statelor Membre;- promovarea cooperării în domeniile educațional, cultural și industrial.

Alianța Bolivariană pentru America (ALBA), este o este o organizație politică și economică inițiată de țările Americii de Sud și Caraibe pentru integrare și ajutorare. Fiind cunoscută de asemeni sub denumirea ei inițială Alternativa Bolivariană pentru America, a fost fondată de Venezuela și Cuba pe 14 decembrie 2004 la Havana, în Cuba, ca o alternativă pentru ALCA. PIB 2008 total = 540 000 mln USD. PIB per capita 7170 USD.

10. Piaţa Comună a Caraibelor (CARICOM).

CARICOM (Piata Comuna din Zona Caraibilor) fondata in 1973, toate tarile din America Centrala (Antigua si Barbuda, Belize, Haiti, Bahamas etc.) indreptate spre turism, populatie fara loc de munca, munca sezoniera, off-shore. Salarizarea oamenilor nu e supusa impozitarii in off-shore. Organele supreme de conducere sunt Conferința Șefilor de Stat și Consiliul de Miniștri al Comunității Caraibelor. Obiectivele Comunității Caraibelor, astfel cum reiese din tratatele constitutive, sunt:

- integrarea economică statelor membre către un regim de Piață Comună;- coordonarea politilor externe ale statelor Membre;- promovarea cooperării în domeniile educațional, cultural și industrial.

11. Zona de Liber Schimb a Americilor – NAFTA: negocieri, perspective.UNASUR

Acordul privind formare organizației internaționale N.A.F.T.A. - Acordul Nord-American de Comerț Liber a fost semnat la 17 decembrie 1992 între SUA, Canada și Mexic. NAFTA acoperă o piață de 375 milioane de consumatori, cu perspectiva extinderii și mai spre sudul continentului american, și o suprafață de 21,3 milioane km². Scopul acestui acord este liberalizarea în 10 ani a comerțului cu produse și servicii, prin eliminare de bariere tarifare și netarifare între părți și prin liberalizare a investițiilor intra-zonale.

Domeniile vizate de NAFTA sunt următoarele:a) Comerțul cu bunuri materiale:

În decurs de 10 ani, urmează a fi înlăturate toate taxele vamale aplicabile produselor considerate ca „nord-americane”, în conformitate cu regulile de origine, astfel ca în anul 2004 să se formeze o vastă piață liberă.

b) Comerțul cu servicii:Serviciile dețin un loc important în comerțul din zonă - supus tratamentului național.c) Investițiile directe de capital - liberalizare.d) Alte dispoziții care se referă la următoarele: regulile de concurență, proprietatea intelectuală,

sejurul temporar al oamenilor de afaceri, anumite aspecte privitoare la protecția mediului.UNASUR (Uniunea Nationilor Sud-Americane) fondata in 2008, 12 tari membre din America de

Sud. Este o organizatie interguvernamentala, clona a UE si nu doreste sa se extinda catre SUA. În declarația de constituire s-au stabilit ațiuni în:- Concentrarea, coordonarea politică și diplomatică în regiune.- Convergența între Mercosur, Comunitatea Andină și Chile într-o singură zonă de comerț liber.

Surinam și Guyana se pot asocia fără a pierde statulul său în Caricom.- Integrarea fizică, energetică și a comunicațiilor în America de Sud, stimulată de Inițiativa pentru

Integrarea Infrasctructurii Regionale Sud-Americane (IIRSA).- Armonizarea politicilor de dezvolare rurală și agroalimentară- Transferul de tehnologie și cooperarea pe orizontală în toate domeniile științifice, educaționale,

culturale.

12. Integrarea economică în Asia „ASEAN, APEC.

Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est – ASEAN (Association of South-East Asian Nations) – este una dintre cele mai vechi şi mai importante formule de integrare economică din Asia şi chiar din lume. Asociaţia a fost infiinţată pe 8 august 1967, ca un for de cooperare economică şi politică intre statele Asiei de Sud-Est. Printre membrii fondatori s-au numărat: Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda. Incă de la crearea sa, ASEAN s-a declarat a fi o grupare căreia i se poate alătura orice ţară doritoare din sud-estul asiatic, care ar fi gata să respecte principiile care stau la baza existenţei sale. Tensiunile politice din zonă au blocat acest deziderat. Ameninţarea pe care o reprezenta Vietnamul, puternic susţinut de colosul sovietic, a făcut ca stateleASEAN să incerce să menţină un oarecare echilibru politic in regiune, deşi suspiciunile le erau alimentate de elemente cat se poate de reale, precum conflictul dintre Vietnam si Cambogia.

Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC) este un forum al unui grup format din 21 de țări care au ieșire la Oceanul Pacific, reprezintă aproximativ 60% din economia mondială, și care poartă discuții pe tema economiei regionale, cooperării, comerțului și investițiilor (Banca Mondială). Activitățile includ întâlniri ale ministerelor țărilor membre, pe tot parcursul unui an și sunt coordonate de Secretariatul APEC.

Organizaţia işi propune ca să se constituie intr-o zonă de liber – schimb intr-un orizont de timp de mai indelungat. Incă de la infiinţarea organizaţiei, APEC nu s-a considerat o grupare de ţări, ci mai degrabă o grupare de economii, acest termen subliniind faptul că obiectul de activitate al organizaţiei este preponderent economic, nu politic . Această grupare constituie un forum de consultări libere, fără o structură organizaţională complicată sau o birocraţie dezvoltată care să il susţină.

13. Integrarea economică în Africa: probleme, perspective.

Ideea unei Africi integrate a apărut incă din anii ’50-’60, de la cucerirea independenţei cvasitotalităţii ţărilor de pe acest continent. Integrarea ar fi trebuit să cuprindă atat aspectele comerciale, cat şi cele ale politicilor economice, infrastructura, libera circulaţie a persoanelor şi a forţei de muncă, astfel incat să se valorifice toate oportunităţile oferite de o regiune cu nebănuite bogăţii. Din păcate, această idee a rămas la acelaşi stadiu şi foarte puţine lucruri au fost făcute in acest sens.

Procesul de integrare in Africa inregistrează cele mai scăzute performanţe. Comunităţile economice regionale africane au mulţi membri, care fac parte din mai multe organizaţii in acelaşi timp (din cele 53 de ţări, 27 de ţări fac parte din două grupări, 18 din 3 grupări, R.D. Congo chiar din patru, iar cele mai multe din două organizaţii), sunt subapreciate de guverne, insuficient finanţate şi, in ciuda unor succese izolate, nu şi-au atins obiectivele. Creşterea producţiei la nivelul ţărilor membre, ca şi intensificarea schimburilor comerciale au rămas doar la stadiul de deziderate, ponderea Africii, ca un intreg continent in comerţul internaţional fiind sub nivelul unor ţări ca Marea Britanie sau Olanda. Continentul African este „gazdă” a nu mai puţin de 14 grupări economice intraregionale, din care jumătate au o importanţă relativă mai mare:

AMU – Uniunea Arabă Magrebiană, cu 5 membri, COMESA – Piaţa Comună a Africii de Vest şi de Sud, cu 20 de membri, ECCAS – Comunitatea Economică a Statelor Central – africane, cu 15 membri, ECOWAS – Comunitatea Economică a Statelor din Vestul Africii, cu 15 membri, SADC – Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud, cu 14 membri, IGAD – Autoritatea Interguvernamentală de Dezvoltare, cu 7 membri, CEN-SAD – Comunitatea Statelor Africane din Sahel, cu 18 membri

14. Caracteristica gruparilor integrationiste in America Latina

LAFTA – Asociaţia Latino-Americană a Comerţului Liber a evoluat în ALADI. (Asociaţia de integrare Latino-Americana). Ţările Americii Latine au înaintat o concepţie nouă de integrare regională, care nu reprezintă o alternativă de integrare în economia mondială, ci o bază pentru dezvoltarea relaţiilor Americii Latine cu alte regiuni ale lumii. Cu acest scop a fost pe nou pusă sarcina de integrare. Stilul nou de integrare refuză de accentul pe import din cadrul pieţii regionale. A fost elaborată concepţia “regionalismului deschis”, integrare bazată pe cele mai mici bariere tarifare şi o deschidere mai mare spre piaţa mondială. Graţie condiţiilor geografice şi istorice economia ţărilor din America Latină de-a lungul multor ani s-a dezvoltat cu precădere cu orientare de coastă. Cauza – economia se forma pe baza necesităţilor metropoliilor, adeveridu-se nepregătită pentru comerţ continental. A doua cauză – lipsa transportului şi mijloacelor de comunicare dintre ţări, condiţiile naturale (Cordilieri, păduri ecuatoriale)ce îngreuiau schimburile între vecini. Toate acestea, după opinia latino-americanilor, radical se deosebeşte de Europa Occidentală, unde există o reţea ramificată de drumuri, comunicaţii, structură de transport. Moştenirea trecutului nu favorizează integrarea, deoarece economia ţărilor din regiune slab se completează una pe alta, fiind orientate la exportul de produse similare după caracteristici.

Formarea ALADI a condus, în pofida fenomenelor de instabilitate politică, spre concentrarea efortului de accelerare a procesului de liberalizare a schimburilor comerciale şi dezvoltare a industriei. Au fost încheiate multiple acorduri bilaterale dintre ţările regiunii cu scopul eliminării barierelor netarifare din calea schimburilor comerciale. Conform acordului a fost formată o sistemă tarifară dură, uneori neeficientă. Ţările trebuiau să acorde un regim favorabil pentru toate ţătile ALADI, şi nu doar partenerilor săi, ce ar fi condus la avantaje bilaterale. Asociația de Integrare Latino-Americană(ALADI) a fost constituită în 1980 prin Tratatul de la Montevideo, înlocuind Asociația Latino-Americană a Comerțului Liber- ALALC, înființată în 1960. Cuprinde 12 țări membre: Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Cuba, Ecuador, Mexic, Uruguay, Peru, Paraguay, Venezuela.

15. Ideea europeană şi concretizarea ei. Istoricul UE

Uniunea Europeană a fost creată cu scopul de a se pune capăt numărului mare de războaie sângeroase duse de ţări vecine, care au culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial. Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic, în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, propunându-şi să asigure o pace durabilă. Cele şase state fondatoare sunt Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos.

1960-1969 este o perioadă benefică pe plan economic, care se datorează şi faptului că ţările UE încetează să mai aplice taxe vamale în cadrul schimburilor comerciale reciproce. De asemenea, acestea convin să exercite un control comun asupra producţiei de alimente. Întreaga populaţie beneficiază, acum, de suficente alimente şi în curând se înregistrează chiar un surplus de produse agricole. Luna mai a anului 1968 a devenit celebră datorită mişcărilor studenţeşti care au avut loc la Paris. Multe dintre schimbările apărute la nivelul societăţii şi al comportamentului au rămas asociate, de atunci, cu aşa-numita „generaţie '68”.

1970-1979 Danemarca, Irlanda şi Regatul Unit aderă la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1973, numărul statelor membre ajungând, astfel, la nouă.  Prin intermediul politicii sale regionale, UE începe să transfere sume foarte mari pentru crearea de locuri de muncă şi de infrastructură în zonele mai sărace. Influenţa Parlamentului European asupra afacerilor europene creşte. 1979 este anul în care membrii acestuia pot fi aleşi pentru prima dată prin vot direct, de către toţi cetăţenii europeni.

1980-1999 În 1981, Grecia devine cel de-al 10-lea membru al UE, fiind urmată, cinci ani mai târziu, de Spania şi Portugalia. În 1987 este semnat Actul Unic European. Este vorba despre un tratat care pune bazele unui vast program pe şase ani, destinat soluţionării problemelor legate de libera circulaţie a mărfurilor în UE. Astfel ia naştere „Piaţa unică”. Odată cu căderea comunismului în Europa Centrală şi de Est, europenii devin şi mai apropiaţi. În 1993, Pieţei unice i se adaugă cele „patru libertăţi”: libera circulaţiei a mărfurilor, serviciilor, persoanelor şi capitalurilor. Anii '90 sunt şi anii în care au fost semnate două tratate, Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul de la Maastricht, în 1993, şi Tratatul de la Amsterdam, în 1999. În 1995, UE se extinde cu încă trei state - Austria, Finlanda şi Suedia.

2000 – prezent. Din 2000 Euro este noua monedă de schimb pentru mulţi cetăţeni europeni. In 2004, au aderat nu mai puţin de 10 noi ţări, urmate de încă două în 2007. O criză financiară lovește economia mondială în septembrie 2008, ceea ce determină o mai strânsă cooperare economică între ţările UE. Tratatul de la Lisabona este ratificat de toate statele membre ale UE, înainte de a intra în vigoare, la 1 decembrie 2009. Noul deceniu începe cu o gravă criză financiară, dar şi cu speranţa că investiţiile în noi tehnologii verzi şi ecologice, alături de o mai strânsă cooperare europeană, vor duce la o creștere şi o bunăstare de lungă durată.

16. Abordarea statica și dinamică al integrării economice. Teoriile integrării economice

1) Efectele statice ale liberalizării preferenţiale a comerţuluiTeoria optimului de gradul II fundamentată de Lipsey şi Lancaster spune că pentru sisteme

economice distorsionate, eliminarea unui set de distorsiuni nu garantează o ameliorare a bunăstării economiei globale atât timp cât celelalte distorsiuni se menţin. Aplicată aranjamentelor de integrare regională, această teorie implică faptul că reducerea taxelor pe o bază discriminatorie care determină o mişcare aparentă în direcţia optimului de gradul I respectiv liberul – schimb generalizat, nu garantează o creştere a bunăstării pentru statele membre în mod individual sau pentru economia mondială în ansamblu. Primele studii asupra aranjamentelor de integrare regională, mai exact asupra uniunilor vamale, au fost făcute de către Viener încă înainte ca teoria optimului de gradul II să fie dezvoltată

Viener a introdus conceptele cheie de: Crearea ce comerţ presupune o schimbare în consumul naţional de la o sursă autohtonă de

aprovizionare mai scumpă la o sursă de aprovizionare dintr-o ţară parteneră mai ieftină ca rezultat al eliminării restricţiilor asupra comerţului în cadrul zonei.

Deturnarea de comerţ implică o schimbare în consumul naţional de la o sursă de aprovizionare mai ieftină dintr-o ţară terţă la o sursă de aprovizionare mai scumpă dintr-o ţară parteneră devenită în mod artificial mai ieftină ca rezultat al eliminării restricţiilor asupra fluxurilor comerciale în cadrul zonei.

2) Efectele dinamice ale liberalizării preferenţiale

Liberalizarea schimburilor reciproce devine sursă a economiilor de scară dacă dimensiunea minimă pentru asigurarea eficienţei optime a producţiilor este superioară celei pe care ar fi permis-o întinderea pieţei interne. Cercetătorii au identificat şi alte posibile beneficii ale formării blocurilor comerciale deşi este dificil de cuantificat cât de mari sunt acestea. Aceste beneficii apar datorită faptului că prin astfel de acorduri se crează o piaţă de desfacere amplă de dimensiuni mai mari decât pieţele naţionale ale statelor membre, pe această piaţă firmele putând să-şi vândă produsele fără restricţii.

17. Principalele instituţii comunitare. Curtea de conturi, Curtea de justiție, Banca Central europeana

Curtea Europeana de Conturi – verifica modul in care sunt administrate fondurile europene. Nu are statut juridic, depisteaza dar nu are dreptul de a pedepsi. Rolul Curtii este de a imbunatati gestiunea financiara UE si de a prezenta rapoarte cu privire la folosirea banilor publici. In cadrul curtii intra 28 de auditori ce au ststut de independenta, iar presedintele curtii este ales pe 3 ani. Pe linga auditori, in cadrul curtii mai sunt si 800 de angajati.

Curtea de justitie – a fost fondata in 1952 cu sediul la Luxemburg si scopul ei este sa asigure legislatia UE uniform in toate tarile mmbre a UE. Nu are statut juridic. In cadrul curtii sunt 28 de membri independenti si este asistata de 8 avocati. Majoritatea deciziilor curtii sunt luate in marea camera care este formata din 13 judecatori. Activitatea curtii este impartita in:

- Tribunalul de prima instanta – care este responsabil de pronuntarea sentintelor intentate pe persoane fizice, organizatii sau companii.

- Tribunalul functiei publice – ce se pronunta in litigiile aparute intre UE si functionarii publici. Banca Central Europeana – impreuna cu bancile nationale ale statelor membre, formeaza Sistemul

European al Bancilor Centrale (ESCB). Principalele obiective ale acesteia sunt:- Garanteaza stabilitatea preturilor;- Gestioneaza rezervele monetare si stabileste rata dobinzilor- Este independenta fata de guvernele nationale- Face emisie monetara- Asigura securitate in sistemul de plati.

18. Caracteristica organelor decizionale ale UE

Parlamentul European este ales prin vot direct de catre toti cetateniiUE. Alegerile au loc o data la 5 ani. Ultimele alegeri au avut loc in 2009. Functiile de baza ale parlamentului sunt:

- Adopta legi europene in colaborare cu consiliul;- Executa controlul asupra celorlalte institutii UE in special asupra comisiei;- Controleaza finantele publice.Numarul total de deputati in parlament este de 766. Numarul reprezentantilor din fiecare tara

depinde de numarul populatiei din tara, printre primele tari se afla: Germania (99), Franta (74), Italia (73) si Marea Britanie (72). Romania are 33 de reprezentanti. Deputatii in parlament sunt grupati dupa afinitatile politice, adica se alipesc la partidul din care fac parte: Grupul partidului popular european (275) urmat de Alianta progresiva a socialistilor si democratilor pentru europa (196) si cei mai putini sunt cei neafiliati. Lucrarile se desfasoara in Stransburg, Luxemburg, Bruxell. Activitatea parlamentului se desfasoara in 2 etape:

1) Pregatirea catre sesiunea plenara, unde membrii parlamentului european dezbat anumite probleme in cadrul comisiilor specializate.

2) Sesiunea plenara care are de regula cite 12 sesiuni conform planului. Parlamentul adopta legile prin co-decizie cu consiliul si are dreptul de a aplica notiune de cenzura

comisie europene. Consiliul European de ministri este reprezentat de catre un ministru din fiecare guvern in

dependenta de subiectele discutate. Presedentia consiliului este data prin rotatie o data la 6 luni. In cadrul consiliului sunt stabilite 9 configuratii pe diverse probleme, si anume:

- Afaceri generale si relatii externe;- Afaceri economice si financiare;

- Justitie si afaceri interne;- Forta de munca, politica sociala, sanatate si protectia consumatorului;- Competitivitate;- Transport, telecomunicatii si energie;- Agricultura si pescuit;- Mediu;- Educatie, tineret si cultura. Responsabilitatile principale ale consiliului sunt:- Adopta legi europene;- Coordoneaza politicile economice si sociale ale statelor membre;- Incheie acorduri internationale intre UE si alte organizatiei internationale;- Aproba bugetul;- Coordoneaza cooperarea intre instantele nationale de politie in materie penala. Activitatea permanenta a consiliului este asigurata de o echipa permanenta numita birou de

reprezentare, ce este format dintr-un reprezentatnt din fiecare tara si poarta denumire de COREPER – Comitetul Reprezentantilor Permanenti. Majoritatea voturilor este de 260 din totalul de 352 voturi pentru luarea multor decizii. Din 2014 trebuie sa reprezinte 55% dint statele membre cu 65% din populatie (daca nr. se va extinde).

19. Caracteristica organelor executive ale UE.

Organul executiv este reprezentat de Comisia Europeana. Misiunea principala este sa reprezinte si sa sustina interesele UE ca ceva tot-unitar. Sediu principal se afla la Bruxell. In cadrul comisiei intra 28 membri independenti care sunt propusi de catre fiecare stat. Componenta comisiei precum si presedintele acesteia este notat de parlament. Principalele functii ale comisiei sunt:

- Sa propuna proiecte legislative, sa administreza si sa aplice politicile UE si bugetul;- Sa asigure respectarea legislatiei UE impreuna cu curtea de justitie;- Sa reprezinte UE la nivel international.- Adreseaza Consiliului recomandari de politica economica, - supravegheaza situatia bugetara si datoriile publice ale statelor membre, - Este responsabila de punerea in aplicare a politicilor comunitare.

20. Conţinutul politicii de dezvoltare regionala în Uniunea Europeană.

Conceptul de politică regională este definit în Uniunea Europeană ca fiind ansamblul de politici structurale menite să asigure reducerea şi eliminarea, în perspectivă, a disparităţilor dintre diferitele regiuni ale statelor membre. De altfel, încă prin Tratatul de la Roma, ţările membre se angajau să-şi unească economiile şi să asigure o “dezvoltare armonioasă” prin reducerea diferenţelor dintre regiuni şi promovarea dezvoltării zonelor defavorizate.

Promovarea unei politici regionale de către Uniunea Europeană este strâns legată de creşterea disparităţilor dintre regiuni şi ca urmare a admiterii de noi membri, începând mai ales cu Marea Britanie şi Irlanda. Însăşi crearea Fondului European pentru Dezvoltarea Regională (FEDER) a fost privită ca un mecanism compensatoriu pentru Marea Britanie în calitate de mare contributor la bugetul Uniunii. Obiectivul acestui Fond, creat în 1975, constă în corectarea “dezechilibrelor regionale din cadrul Comunităţii, rezultate, în particular, din preponderenţa agriculturii, schimbările industriale şi şomajul structural” prin “finanţarea unor investiţii în activităţi industriale, meşteşugăreşti sau servicii, care să asigure crearea de noi locuri de muncă sau protejarea celor existente”.

21. Politica Agricolă Comunitară (PAC). Necesitatea PAC. Obiective, principii ale PAC.

Politica Agricola Comunitara este una din primele politici comunitare puse în aplicare, cea mai cuprinzătoare şi cea mai importantă politică comunitară care este puternic centralizata si autonomizata si s-a dezvoltat ca o parte integrantă a “statului bunăstării”. Principii fundamentale:a) liberă circulaţie a produselor agricole în interiorul UE presupune eliminarea atât a obstacolelor explicite în calea schimburilor intra-comunitare, cât şi a celor implicite. Barierele implicite au fost îndepărtate gradual. Jaloane importante: armonizarea progresivă a TVA; recunoaşterea reciprocă; disciplinarea subvenţiilor naţionaleb) “preferinţa communitară”c) solidaritate financiară: toate încasările sunt afectate bugetului comunitar, iar toate cheltuielile sunt suportate de acesta, indiferent cine a contribuit mai mult la încasări şi cine a beneficiat mai mult de cheltuieli. Obiectivele PAC: creşterea productivităţii agricole, prin utilizarea optimă a factorilor de producţie ; standarde echitabile de viaţă pentru fermieri; (pe termen scurt rezultate mai pozitive) stabilizarea pieţelor agricole; asigurarea disponibilităţii aprovizionării; preţuri rezonabile pentru consumatori.

22. Instrumente şi mecanisme de realizare a PAC. Reforme ale PAC.

Instrumentul central pentru gestionarea PAC: Fondul European de Orientare şi Grantare Agricolă (FEOGA). ORGANIZAŢIILE COMUNE DE PIAŢĂ (OCP) - seturi de aranjamente destinate să orienteze producţia, să influenţeze preţurile şi să controleze schimburile comerciale externe.TIPOLOGIA MECANISMELOR DE INTERVENTIE:

I. Intervenţie publică pentru retragerea surplusului de pe piaţă + măsuri de limitare a producţiei + protecţie faţă de importuri + subvenţii la export

II. Sprijinirea intervenţiilor private pentru retragerea surplusului de pe piaţă + protecţie faţă de importuri + subvenţii la export

III.Protectie faţă de importuri + subvenţii la exportIV.Plăţi directe către producători

Reforme PAC:I. "Pachetul din 1988" II. "Reforma MacSharry" (1992) IV. “Reforma Fischler” (2003) III. "Agenda 2000" (1999)

23. Caracteristicile politicii industriale comune a Uniunii Europene.

Politica industrială poate fi definită ca o largă gamă de măsuri guvernamentale menite să promoveze creşterea şi sporirea competitivităţii a unui anumit sector sau a unor sectoare într-o economie. Politică industrială a Uniunii Europene (şi nu numai, putem prezenta ca exemplu Japonia, SUA, ş.a. care au o politică industrială foarte dezvoltată) are ca obiectiv principal consolidarea competitivităţii pe plan internaţional, oferind totodată clienţilor săi produse de calitate la preţuri competitive, protejând în acelaşi timp şi mediul înconjurător. Este clar că marea problemă a Republicii Moldova este anume lipsa produselor competitive pe piaţa externă, o soluţie pentru redresarea şi îmbunătăţirea acestei stări de fapt ar fi elaborarea unei politici industriale compatibile şi comparabile ca realizare şi efect cu cea a U.E. Elaborarea şi implementarea politicii industriale, precum şi a managementului corporativ este o măsură esenţială pentru continuarea reformelor orientate spre consolidarea economiei de piaţă. Pe lângă aceasta, luând în consideraţie că obiectivul principal al

politicii Republicii Moldova, pentru următorii 15-20 de ani, îl constituie integrarea în Uniunea Europeană, este foarte necesar de a cunoaşte politicile U.E. în diverse domenii, deoarece ele în cazul lansării procesului de aderare vor deveni capitole de negocieri. Pentru a reduce în viitor problemele şi perioada de negociere a acestor capitole, dar şi pentru a elabora o politică industrială proprie ce va permite realizare mai multor obiective (care vor fi menţionate mai jos) este necesar acest studiu, ce va prezenta în principal ceea ce este politica industrială, precum şi posibilităţile de dezvoltare în cadrul acestei politici.

24. Politica monetară europeană.

Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune:

• o politică monetară comună• o strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre• o monedă unică • liberalizarea fluxurilor de capital• un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară

Tratatul de la Roma nu face referire în mod explicit la introducerea unei monede unice şi nici la un sistem de coordonare a politicilor monetare între statele membre, ci doar prin art. 107, la cursul de schimb considerat a fi „o problemă de interes comun”.

Prima etapã, (1 iulie 1990 şi 31decembrie 1993) ale cărei elemente centrale au fost stabilite inaintede Maastricht a reprezentat etapa consolidării pieţei şi a marcat inceputul perioadei de creare astructurilor economico-instituţionale proprii uniunii economice şi monetare. 

Cea de-a doua etapã a inceput la 1 ianuarie 1994 şi s-a incheiat la 31 decembrie 1998. In timpulacestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene statele membre au fost constranse săevite deficitele bugetare excesive, şi să iniţieze paşi spre independenţa băncii centrale.

Etapa a treia, a inceput la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile intremonedelestatelor participante şi in raport cu euro.

25. Caracteristica economiei Germaniei și Marea Britanie

Germania este a 3-a putere economica a lumii si prima din Uniunea Europeana. Economia țării depinde in mare măsură de industrie. Aceasta s-a dezvoltat pe baza unor resurse de subsol foarte importante : cărbuni (lignit-locul I pe glob- si huilă), sare, minereu de fier- și pe baza combustibililor și materiilor prim importate. Germania este a doua producătoare europeană după Rusia de energie electrică, obținută mai ales in termocentrale si atomocentrale. Pe baza minereurilor importate, Germania produce cantități uriașe (locul V in lume) de oțel, cupru și aluminiu. Aceste metale sunt prelucrate in cadrul industriei constructoare de mașini, care produce: automobile, locomotive, aparatură electronică, utilaje și multe altele. Cel mai mare partener economic al Germaniei este Rusia, din care importă produse de 31,8 miliarde de euro, și în care exportă de 26,4 miliarde de euro. Cele mai multe masini se produc in Germania. În anul 2010, piața a coborât cu 23,4%, la 2,9 milioane de mașini noi înmatriculate. Cele mai mari cote de piață le-au avut mărcile Volkswagen, Mercedes, BMW-Mini, Opel, Audi și Ford.

Marea Britanie este a 6-a putere economica a lumii si a treia din Europa dupa Germania si Franta. Lira sterlina este a treia cea mai mare valuta de rezerva dupa dolarul american si euro. Banca Angliei, prin intermediul guvernatorului si al Consiliului Monnetar, este cea care se ocupa de politica monetara, de rata dobanzii si de controlul ratei inflatiei. Odata cu intrarea in recesiune in 2008, Marea Britanie s-a confruntat cu o crestere a ratei somajului pana la 20,3 % in randul tinerilor intre 18-24 ani. Economia Marii Britanii este dependenta de comertul exterior. Guvernul sprijina comertul liber fara restrctii si a promovat organizatiile comerciale internationale (Organizatia Mondiala a Comertului). Principalul partener comercial al tarii este Uniunea Europeana. Aproximativ 58% din exporturi sunt directionate catre Germania, Franta, Olanda. SUA este al doilea cel mai important partener cu o pondere a

exporturilor de 13%. Daca ne referim la importuri, situatia este aproximativ asemanatoare: 53% din importurile provin din U.E, iar 14 % din SUA. Londra este unul dintre cele mai mari centre financiare din lume alaturi de New York si Tokyo. Reprezinta puntea de legatura intre piata financiara americana si cea asiatica. Tot aici se intalneste si cea mai mare piata FOREX. De asemenea, pe Bursa din Londra se tranzactioneaza petrolul Brent.

26. Relațiile Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană au fost formal lansate odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare și Parteneriat, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998.

În mai 2004 Republica Moldova a fost inclusă în Politica Europeană de Vecinătate a UE. Planul de Acțiuni RM-UE a fost semnat la 22 februarie 2005. La 4 mai 2006, RM a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est. Începând cu 7 mai 2009 Republica Moldova participă la inițiativa Parteneriatului Estic contribuind activ la dezvoltarea dimensiunii bilaterale și a celei multilaterale. La 1 ianuarie 2010, Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al Comunității Energetice Europene.

Din 2010 RM e membru cu drepturi depline la Tratatul Comunitatii Europene si tot in 2010 a fost lansat Dialogul RM-UE în domeniul liberalizării vizelor. În ianuarie 2011, Republica Moldova a primit Planul de acțiuni privind liberalizarea vizelor, care conține două seturi de condiții, care odată implementate vor contribui la instituirea unui regim fără vize între RM și UE.

Din 2012, RM a aderat la Spatiul Aerian Comun. În octombrie 2013, Consiliul European a anunțat că liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii

Republicii Moldova ar putea fi stabilită deja în 2014.La cel de-al III-lea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius care a avut loc pe 28 și 29

noiembrie 2013 Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere, inclusiv pentru o Zonă de liber schimb aprofundat și cuprinzător (ZLSAC) și de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană.

27. Participarea Republicii Moldova la cooperarea economică din Europa de Sud-Est: „Cooperarea economică la Marea Neagră” (OCEMN). GUAM

Organizatia Cooperarii Economice a Marii Negre (OCMN) oficial lansata in 1992, prin semnarea Declaratiei de la Istanbul. Membri fondatori sunt: albania, Bulgaria, Grecia, Romania, Moldova, Rusia, Ukraina, Armenia, Azerbaijan, Georgia, Turcia.

Principalul scop consta in accelerarea dezvoltarii economice si sociale a statelor membre pentru a fi pregatite pentru integrarea in economia mondiala.

In cadrul OCMN au fost lansate 2 fonduri pentru finantarea proiectelor economice ale statelor membre:

- Fondul de Dezvoltare al Proiectelor 92003) din care Moldova a beneficiat de finantare pentru 5 proiecte

- Fondul Elen de Dezvoltare, 2 mln euro, ce finanteaza proiectele de sustinere al diasporii elene. Scopul organizatiei este cooperarea in domeniul traficului trans-frontalier. GUAM este format din 4 state: Georgia, Ukraina, Azerbaijan, Moldova. A fost fondat in 1996 la

Strasbourg, în timpul Summitului Consiliului Europei. Scopul GUAM: respectarea suveranitatii, frontierelor, democratiei si legii, precum si drepturilor omului.

Din 2006 GUAM a capatat statut de organizatie internationala. Parlamentul RM a ractificat in 2012. Contributia RM in GUAM este de 45 000 $ anual. In 2011, RM a detinut presedentia.

Prioritatile cooperarii:1) Securitatea energetica si diversificarea surselor energetice2) Dezvoltarea transportului si infrastructurii3) Solutionarea conflictelor4) Lupta contra terorismului, traficul elicit de droguri5) Cooperarea cu UE, ONU, SUA, Japonia etc.

28. Participarea Republicii Moldova la Cooperarea economică din Europa de Centrală și de-Est. (CEFTA).

Acordul de Liber Schimb Central-European a fost incheiat in 1992 intre Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, in vederea facilitarii cooperarii economice inter-regionale. CEFTA e considerat ca instrument de pre-aderare in cadrul UE.

Republica Moldova e membra a CEFTA din 2007. Actualmente, in cadrul CEFTA intra: Albania, Bosnia si Hertogovina, Macedonia, serbia, Cosova etc.

CEFTA prevede liberalizarea comertului intre tarile membre si intocmirea mecanismelor comune de aparare a pietelor interne.

Printre obiectivele CEFTA intra si promovarea investitiilor straine directe, crearea mecanismelor si instrumentelor necesare in procesul de integrare.

In 2008, RM a detinut presedentia in cadrul CEFTA. Odata cu instituirea parteneriatului estic in 2009, acordul CEFTA a scazut din importanta aderarii in

cadrul UE. Tari membre a parteneriatului estic sunt: Ukraina, Moldova, Belarus, Georgia. 29. Participarea Republicii Moldova la cooperarea economică din Europa de Sud-Est:

Inițiativa Central Europeană, Consiliul Economic Regional

Initiativa Central-Europeana, cel mai vechi si mai mare forum interguvernamental de cooperare regionala in Europa, care are si statut de observator in cadrul Adunarii Generale a ONU. IC fondat in 1989, Tari fondatoare: Austria, Ungaria, Italia, Iugoslavia. Scopul acestei initiative: Cooperarea si relatii de buna vecinatate intre tarile membre. Pe parcursul activitatii s-a extins numarul de tari membri pina la 18. Domeniile de cooperare:

- Clima, medii, energie;- Transport;- Stiinta si Cultura;- Cooperare inter-regionala si transfrontaliera;RM a devenit membra a IC in 1996. In 2008 a detinut presedentia in cadrul IC. Caracteristica IC: in

cadrul ei sunt state membre si nemembre ale UE. Principalul obiectiv atins de IC este promovarea valorilor democratice din tarile date.

30. Caracteristica generală al economiei UE.

Uniunea Europeană este prima putere economică mondială ce combină economiile celor 28 state membre, având un un produs intern brut (PIB) de 16 748 miliarde de dolari, în paritate nominală. Șaisprezece state membre au adoptat o monedă comună, Euro, reglementată de Banca Centrală Europeană. Economia UE reprezintă o piață unică și UE este reprezentată ca entitate unică în cadrul OMC. PIB-ul pe cap de locuitor in 2009 este de 23600 euro.

Politica economică a UE vizează menţinerea unei creşteri durabile cu ajutorul investiţiilor în transporturi, energie şi cercetare. De asemenea, încearcă să reducă impactul pe care dezvoltarea economică viitoare l-ar putea avea asupra mediului. În prezent, economia UE - ţinând cont de bunurile pe care le produce şi de serviciile pe care le furnizează (PIB) - este mai vastă decât economia SUA: PIB-ul UE în 2012: 12 945 402 milioane EUR/euro. Cu toate că populaţia UE reprezintă doar 7% din populaţia mondială, schimburile sale comerciale cu restul lumii reprezintă aproximativ 20% din exporturile şi importurile derulate la nivel mondial.

Comerţul a fost afectat de recesiunea globală, dar UE rămâne cel mai mare actor la nivel mondial, cu 16,4 % din importurile efectuate la nivel mondial în 2011. Pe locurile doi şi trei se situează Statele Unite ale Americii (15,5 %) şi China (11,9 %). UE a fost, de asemenea, cel mai mare exportator, realizând 15,4 % din totalul exporturilor, faţă de 13,4 % cât a realizat China şi 10,5 % SUA.