REABILITAREA INFRASTRUCTURII PRINCIPALE DIN

2STUDIU DE EVALUARE ADECVATĂ PENTRU REABILITAREA INFRASTRUCTURII PRINCIPALE DIN

AMENAJAREA DE IRIGAȚII ITEȘTI, JUDEȚUL BACĂU





a) Informaţii privind PP supus aprobării:

1. Informaţii privind proiectul propus (PP):

Denumirea:

Denumirea lucrării: Studiu de evaluare adecvată pentru reabilitarea

infrastructurii principale din amenajarea de irigații Itești,

județul Bacău

Beneficiar: Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala

Teritorială de Îmbunătățiri Funciare Bacău

Proiectant: SC NACO EXPRESS SRL București

Elaborator EA: SC Topmed Project SRL – Adresa: Bacău, str. Mioriței,

nr. 28, telefon 0747284333, 0729017558

Data întocmirii EA: 2020

Descrierea:

Amenajarea de irigaţii Iteşti a fost pusă în funcţiune în anul 1970 având o

suprafaţă amenajată de 1732 ha.

Vecinătăţile amenajării de irigaţii sunt:

la nord - intravilanul satelor Ciumaţi si Brad

la sud - terasa albiei majore a râului Bistriţa

la est - terasa albiei majore a râului Şiret

la vest - intravilan comuna Iteşti

Accesul în amenajare se face prin DN 2 - Bacău - Roman, drumurile judeţene

şi comunale şi drumurile de exploatare agricole.

Amenajarea de irigaţii Iteşti este deservită de: staţia de pompare de bază SPA

Iteşti, conducta de refulare SPA Iteşti - Canal de aducţiune cu lungimea L = 300

ml, canalul de aducţiune CAI, staţia de repompare SRPA Iteşti.

Infrastructura principală de irigaţii Iteşti este deservită de :

staţia de pompare de bază SPA Iteşti cu priza de apa din lacul Lilieci

de pe râul Bistriţa



conducta de refulare cu lungimea L = 300 m prin intermediul căreia apa

preluată de staţia de pompare de bază SPA Iteşti este pompată în canalul

de aducţiune CA 1.

canalul de aducţiune CA 1 - L = 5697 m

staţia de repompare SRPA Iteşti care aspiră apa din canalul de aducţiune

CAI la km 5 + 697 şi o refulează prin intermediul conductei de refulare cu

lungimea L = 2500 m, în bazinul de aspiraţie al staţiei SPP 3 şi prin

intermediul altei conducte de refulare în reţeaua de conducte îngropate.

constructii hidrotehnice - stăvilare - 3 buc.

În prezent agregatele de pompare din staţiile de pompare sunt devalizate

ceea ce face ca întreaga amenajare să nu fie funcţionala.

Canalul de aducţiune CAI în lungime de 5800 m (conform ridicare

topografică lungimea canalului de aducţiune este de 5697 m), este executat din

pământ, neimpermeabilizat ceea ce a condus la pierderi mari apă prin infiltraţii,

acesta funcţionând cu un randament de sub 20 %.

Construcţiile hidrotehnice de pe acest canal (3 stăvilare) nu mai sunt

funcţionale, distribuţia debitelor şi golirea se fac prin trasee ocolitoare, cu

pierderi foarte mari de apă.

Toate acestea fac ca amenajarea de irigaţii Iteşti să nu funcţioneze.

Se impune reabilitarea întregii infrastructuri astfel încât să fie eficientă.

Informaţii privind producţia care se va realiza:

Infrastructura principală, constând din stația de pompare SPA Itești, stația

de repompare SRPA Itești, cu două grupuri de pompare, canalul de alimentare

CA1 și colectoarele CR1, CR2 au rămas în administrarea ANIF – Filiala de

Îmbunătățiri Funciare Bacău.

Amenajarea de irigații Itești, pusă în funcțiune în anul 1975, este uzată

fizic și moral fiind necesară reabilitarea ei. Investiția este necesară deoarece

conduce la creșterea eficienței activităților agricole, micșorarea riscului și

incertitudinii în agricultură, prin reducerea incidenței fenomenelor naturale

(seceta), reducerea cheltuielilor de exploatare și creșterea veniturilor organizației

utilizatorilor de apă, ameliorarea calității mediului și diminuarea surselor de

poluare, realizarea investiției de reabilitare, va face viabilă amenajarea de irigații

din punct de vedere economic.

Alimentarea cu apă pentru irigarea culturilor:

Suprafața totală de irigat = 1732 ha

Hidromodulul net = 0,45 l/s ha

Norma netă de irigare = 2728 m3/ha an

Metoda de udare = aspersiune prin conducte și canale



Sursa de alimentare cu apă a sistemului de irigații = captare de suprafață mal

stâng acumulare Lilieci Bistrița prin intermediul unei stații de pompare cu 4

agregate de pompare. De aici apa este trimisă într-un bazin de refulare1 și în

canalul de aducțiune 1 cu L = 6500 m. Pe malul canalului se vor moderniza cele

3 stații de pompare existente (SPP): stația de repompare (SRPA), SPP1 și SPP3.

Stațiile de pompare - presurizare SPP1 și SPP3 se află în proprietatea

Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) Dumbrava și vor fi

modernizate de către aceștia după finalizarea proiectului propus de către ANIF.

Informaţii despre materiile prime, substanţele sau preparatele

chimice utilizate

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare şi obţinerea de randamente

superioare, siguranţă în exploatare precum şi o exploatare corespunzătoare sunt

necesare lucrări de reabilitare pe un amplasament existent, după cum urmează:

- Reabilitarea Staţiilor de pompare SPA Iteşti şi SRPA Iteşti

- Reabilitarea conductelor de refulare aferente celor două statii de pompare

- Reabilitarea canalului de aducţiune CA 1

Informații despre materiile prime substanțele sau preparatele chimice

utilizate în faza de construcție:

Organizarea incintei, depozitarea materialelor:

Având în vedere că lucrările de reabilitare se execută pe amplasamentele

construcţiilor existente sunt necesare lucrări provizorii pentru organizarea de

şantier.

Organizarea de şantier se face în spaţiile administrate şi puse la dispoziţie de

ANIF.

La organizarea de şantier se vor prevedea spaţii amenajate pentru depozitarea

materialelor, a barăcilor pentru personal. De asemenea se va avea în vedere

racordarea la utilităţile existente. Tot în cadrul organizării de şantier se va avea

în vedere şi refacerea, acolo unde este necesar, a drumurilor de acces.

- Asigurarea şi procurarea de materiale şi echipamente

Procurarea echipamentelor şi materialelor necesare reabilitării se va face de

executantul lucrărilor în concordanţă cu specificaţiile tehnice (fişele tehnice)

existente în documentaţia de execuţie. Condiţiile tehnice de calitate vor fi în

conformitate cu standardele în vigoare, normele și caietele de sarcini de

omologare a produsului sau cu standardele similare din țara de origine a

produsului.



Materialele şi produsele introduse în procesul de reabilitare a amenajării de

irigații Itești vor fi însoţite de certificate de calitate, fiind interzisă utilizarea

unor materiale şi/sau produse fară certificate de calitate.

Informații despre materiile prime substanțele sau preparatele chimice

utilizate în faza de funcționare:

Asigurarea cu energie electrică se va realiza din postul de transformare

existent prin contract cu furnizorul de energie electrică din zonă.

Alimentarea cu apă de irigaţii se face din lacul Lilieci amplasat pe râul

Bistriţa. Având în vedere faptul ca reabilitarea infrastructurii de irigaţii se

realizează pe amplasamentele existente și în zona staţiilor de pompare unde

există dotări, executantul va beneficia de acces la energia electrică, căi de acces

și alte utilităţi. Prin implementarea proiectului se va obţine economie de apă și

energie electrică.

Se estimează ca prin soluţia tehnică adoptată nu se va realiza o depăşire a

consumurilor de materiale iniţiale, soluţia nefiind cu grad mare de complexitate.

Atât în procesul de execuţie a lucrărilor cât și în perioada de funcționare a

rețelei de irigații nu sunt produse, folosite sau comercializate substanţe toxice şi

periculoase.

Având în vedere că lucrările de reabilitare, în procesul de execuţie și

funcționare, nu prevăd utilizarea unor substanţe toxice şi/sau periculoase

considerăm că nu sunt necesare prevederi speciale în acest sens.

Bateriile de condensatori existente pentru îmbunătăţirea factorului de putere

care se înlocuiesc, se vor depozita în spaţiul existent din anexa electrică în

camera specială pentru aceştia până la colectarea lor de firmele specializate în

acest sens. Colectarea acestor baterii de condensatori se va face prin grija

beneficiarului.

2. Localizarea geografică şi administrativă cu precizarea

coordonatelor stereo 70:

Amenajarea de irigaţii Itești, este amplasată în partea de Est a României,

în nord judeţului Bacău. Amenajarea de irigaţii Iteşti, se află în vecinătatea

municipiul Bacău în partea de nord-est a sa. Din punct de vedere administrativ

este amplasată în UAT Itești, judeţul Bacău.



Harta cu amplasamentul U.A.T. Itești în județul Bacău și raportarea sa geografică față de municipil

Bacău.

Amenajarea de irigaţii este situată în bazinul hidrografic al râului Bistrița,

pe malul stâng şi are o suprafaţă totală de 1732 ha.

Sursa de apă o constituie râul Bistrița.

- la nord - intravilanul satelor Ciumaţi și Brad

- la sud - terasa albiei majore a râului Bistriţa

- la est - terasa albiei majore a râului Siret

- la vest - intravilan comuna Iteşti

Accesul în amenajare se face prin DN 2 - Bacău Roman, drumurile

judeţene şi comunale şi drumurile de exploatare agricole.

Amplasamentul amenajarii de irigații Itești pe suprafața U.A.T. Itești



Plan cadastral cu ortofotoplan al stației de pompare de bază SPA Iteşti cu priza de apa din lacul Lilieci de pe râul

Bistriţa

Imagini ce la stația de pompare de bază SPA Itești



Staţia de repompare SRPA Iteşti

Imagini ce la staţia de repompare SRPA Iteşti



Stația SPP3 și bazinul de aspirație

Aspecte din teren a stației SPP3 și a bazinului de aspirație



Aspect de pe canalul de aducțiune CA1

Localizare pe planul topografic a unui stavilar din partea de Nord a canalului de aducțiune CA1



Stăvilar

Localizare infrastructură irigații Itești.



Localizare în plan cu locul de deversare a conductei CR1 (ce aduce apăde de la statia de pompare de baza-SPA

Itesti) în canalul de aducțiune CA1

Imagine locul de deversare a conductei CR1 (ce aduce apăde de la statia de pompare de baza-SPA Itesti) în

canalul de aducțiune CA1

Perimetrul care include infrastructura principală de irigații este localizat între

coordonatele STEREO’70, conform tabelului:

Puncte cardinale X(m) - latitudine Y(m) - longitudine

N 576968.147 643908,516

S 572729,343 647379,016



E 572839,297 645450,873

V 576089,193 641540,838

Localizarea amplasamentului în raport cu limitele ariei de protecție avifaunistice Lacurile de acumiulare

Buhuși-Bacău-Berești

Localizarea zonei din amplasament care se suprapune cu limitele ariei de protecție avifaunistice Lacurile de

acumulare Buhuși-Bacău-Berești



3. Modificările fizice ce decurg din PP (din excavare,

consolidare, dragare, etc), şi care vor avea loc pe durata

diferitelor etape de implementare a PP

Modificările fizice care decurg din proiect în perioada de construire:

Se propun următoarele lucrări de reabilitare:

Staţia de pompare de bază SPA ITEŞTI

- reabilitare clădire instalații electrice;

- reabilitare clădire electromecanic

- echiparea staţiei cu agregate de pompare cu ax vertical (similare cu cele

cu care a fost prevăzută staţia de pompare, respectiv tip VDF 400) cu parametrii

Qp = 303 l/sec, Hp= 45,40 m, P instal. = 200 kW, tens. de alimentare 400 V.

Pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare o electropompă va fi

prevăzută cu convertizor de frecvenţă iar celelalte electropompe vor fi prevăzute

pentru pornire cu softstartere (electropompele vor funcţiona şi la comandă

manuală).

- prevederea echipamentelor pe liniile tehnologice de refulare (robinet de

reţinere cu clapă, compensator de montaj, robinet cu clapă fluture cu acţionare

electrică);

- prevederea unui grătar în avancamera staţiei pentru reţinerea plutitorilor;

- dotarea staţiei cu aparat de ridicare (cărucior + palan ) de 0,5 tf, inclusiv

sistemul de prindere pentru amplasarea dispozitivelor de manevră;

- prevederea tuturor echipamentelor electrice necesare funcţionării

agregatelor de pompare;

- prevederea unui post de transformare pentru servicii interne;

- prevedere unei instalaţii de epuisment (1 pompă submersibilă mobilă

P=4Kw):

- refacere împrejmuire pe 750 ml;

- lucrări de decolmatare la priza din lac în zona de aspiraţie, în cuva staţiei,

precum şi eventuale reabilitări de betoane la canalul de aspiraţie şi în cuva

staţiei.

Înlocuirea conductei de refulare metalice cu Dn 800 mm şi L = 300 ml astfel:

- pe zona versantului (cca. 60 m) se propune păstrarea conductei de refulare

existente şi introducerea prin aceasta a unei conducte metalice cu Dn 600 mm.

- cu conductă de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de Nisip

(PAFSIN) cu Dn 800, pe restul de lungime, respectiv 240 m.

- prevederea unor guri de vizitare pe traseul conductei de refulare;



- pentru asigurarea stabilităţii conductei de refulare s-au prevăzut masive de

ancoraj (pentru amplasarea acestora se va consulta planşa cu profilul

longitudinal conductă de refulare);

- renunţarea la vana Dn 800 de pe colectorul de refulare şi prevederea în

căminul existent a unui debitmetru cu ultrasunete pentru contorizarea volumelor

pompate;

- prevederea unui container echipat cu grup sanitar, inclusiv fosă septică şi

puţ alimentare cu apă;

- amenajarea platformei din jurul staţiei de pompare;

- refacere alee de acces prin amenajarea unei rigole pe partea dreaptă în

sensul de intrare în staţie, defrişarea materialului lemnos existent de o parte şi de

alta a aleii de acces (1,5 m stânga şi 1,5 m dreapta), betonare alee de acces;

plantarea de pomi pentru stabilizarea versantului;

- prevederea unui sistem de supraveghere antiefracţie pe contur

împrejmuire (drum acces şi zona staţiei de pompare);

- prevederea unui ansamblu de dispozitive de protecţie astfel:

- dispozitiv de aerisire - dezaerisire tip DAD 6 şi robinet de izolare Dn 150

amplasat pe conductele de refulare ale agregatelor de pompare;

- supapă de eliminare a aerului cu flotor tip NEYRPIC amplasată după

căminul în care se montează debitmetrul cu ultrasunete;


amplasat pe conducta de refulare la cca. 75 m de staţia de pompare.

Staţia de repompare SRPA ITEŞTI

- reabilitare clădire instalaţii electrice;

- reabilitare clădire electromecanic;

- echiparea staţiei de repompare cu grupuri de agregate de pompare cu ax

vertical (similare cu cele prevăzute iniţial, respectiv tip MV 253 şi VDF 300),

astfel:

■ grup de pompe pentru alimentare bazin de aspiraţie SPP 3:

- Qp = 155 l/sec, Hp= 71,70 m, P instal. = 160 kW, tens. de alimentare 400

V - buc = 2;

- Qp = 80 l/sec, Hp = 71,70 m, P instal. = 90 kW, tens. de alimentare 400

V-buc = 2;

■ grup de pompe pentru alimentare reţea de conducte îngropate:


V - buc = 2

- Qp = 50 l/sec, Hp = 60,00 m, P instal. = 45(55) kW, tens.de alimentare400

V - buc = 2





electrică);

- prevederea la fiecare grup de pompe, în avancameră, a ghidajelor pentru

amplasarea a câte unui grătar şi a câte unei site pentru reţinerea plutitorilor;

- dotarea fiecărui grup de pompe cu aparat de ridicare (cărucior + palan) de

1 tf, inclusiv sistemul de prindere pentru amplasarea dispozitivelor de manevră;


grupurilor de pompe, reabilitare post de transformare; post servicii interne;

Automatizarea funcţionării agregatelor de pompare se va face astfel:

- pentru grupul de pompe care alimentează bazinul de aspiraţie al staţiei

SPP 3, funcţie de nivelurile minim şi maxim din bazinul de aspiraţie al acesteia.

- pentru grupul de pompe care deservesc reţeaua de conducte îngropate,

prin prevederea pe una din pompele cu putere de 90 (110) kW a unui convertizor

de frecvenţă, urmând ca celelalte agregate să fie prevăzute pentru pornire cu soft

startere. Pornirea electropompelor se va face funcţie presiunea din reţea prin

preluarea informaţiilor de la traductorul de presiune montat pe conducta de

refulare.

Funcţionarea grupului de pompe se va face prin prevederea unui automat

programabil care asigura toate funcţiile de acţionare, protecţii electrice,

hidromecanice si de automatizare.

- prevedere instalaţie de epuisment (1 pompă submersibilă mobilă P=4Kw):

- refacere împrejmuire pe 200 ml

- lucrări de decolmatare în cuvele de amplasare a grupurilor de pompe

- înlocuirea conductei de refulare metalice cu Dn 600 mm şi L = 2500 ml

cu conductă de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de Nisip

(PAFSIN);

- guri de vizitare (în zona de amplasarea a gurilor de vizitare s-a prevăzut ştuţ

Dn 600 din metal);

- masive de ancoraj;



- amenajarea platformei existente;


împrejmuire;

Prevederea unor ansambluri de dispozitive de protecţie astfel:

- dispozitiv de aerisire dezaerisire tip DAD 6 + robinet de izolare Dn 150 pe

fiecare din conductele de refulare ale grupurilor de pompare;




traseul conductei de refulare (amplasarea acestora s-a făcut în zonele în care sunt

prevăzute gurile de vizitare);

- prevederea unui cămin din beton pentru amplasare vanelor DN 350 şi Dn

200 care deservesc reţeaua de conducte îngropate. Cele două vane Dn 350 şi

vana Dn 200 sunt prevăzute a fi acţionate electric.

- prevederea pe fiecare conductă de refulare a grupurilor de pompare a câte

unui debitmetru cu ultrasunete pentru contorizarea volumelor pompate.

Canal de aducţiune CA 1

- Impermeabilizarea canalului de aducţiune între km 0+000 şi km 4+733

Pe tronsonul de canal cu L = 4733 m se vor executa în principal următoarele

lucrări:

- curăţirea taluzelor și fundului canalului de vegetaţie ierboasă și lemnoasă

şi eliminarea rădăcinilor pentru realizarea în bune condiţii a impermeabilizării.

- refacerea secţiunii de curgere a canalului pentru aducerea secţiunii la

parametrii proiectaţi iniţial şi asigurarea tranzitării debitelor de apă necesare;

- finisarea manuală a taluzurilor și fundului canalelor;

- montare geotextil de 235 mg/mp şi apoi geomembrană conductivă de 0,6

mm grosime pe taluz reprofilat;

- turnare pereu din beton Bl2/15 de 8 cm grosime armat cu plasa STM de

2000 x 5000 mm, cu grosime de 4 mm, în câmpuri de 2 x 3 m

- turnare pinten din beton simplu hidrotehnic CI2/15 la limita superioară a

pereului pentru încastrarea geotextil şi geomembrană;

- executarea rostuirii pereului cu mortar de ciment.

Înlocuirea canalului de aducţiune între km 4+733 şi km 5+697 - L= 964 m cu

conducă DN 1000 mm de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de

Nisip (PAFSIN). Pe zona respectivă conducta va fi pozată pe fundul canalului

existent şi va fi astupată cu pământ.

Pentru asigurarea condiţiilor de pozare a conductei Dn 1000 şi asigurarea

unei pante continue a fundului canalului se vor executa următoarele lucrări:

- curăţarea fundului canalului de depuneri între km 4+733 - km 4+765, km

5+439 - km 5+494 și km 5+641 - km 5+697;

- aducerea la cotă a fundului canalului prin realizarea unor umpluturi cu

pământ între km 4+765 - km 4+971;

- nivelarea fundului canalului între km 4+733 - km 5+697 pentru aşternerea

patului de nisip.

Pentru asigurarea exploatării şi stabilităţii conductei Dn 1000 s-au prevăzut

următoarele:

- un masiv de ancoraj la km 4+971 cu dimensiunile de 2,2x2,0x2,2 (masiv

tip A)



- două masive de ancoraj cu dimensiunile fiecare de 2,8x3,0x2,2 (masiv tip

B) la schimbările de direcţie, respectiv la km 5+236 şi la km 5+445

- pinten de încastrare amonte la km 4+733 cu dimensiunile de 2,5x2,5x3,5

- pinten de încastrare aval la km 5+697 cu dimensiunile de 2,1x2,1x4,5

- guri de vizitare Dn 800 amplasate la km 5+068 şi la km 5+386 Având în

vedere că stăvilarele sunt amplasate pe zona pe care canalul se înlocuieşte cu

conductă acestea nu mai sunt necesare şi în consecinţă nu mai necesită

reabilitare, urmând a fi demolate.

• Suprafeţe de teren ocupate la execuţia lucrărilor proiectate

Din punct de vedere juridic terenul pe care urmează sa se realizeze lucrări de

reabilitare este în administrarea ANIF prin Filiala Teritorială Bacău.

Din punct de vedere al folosinţei terenul pe care sunt amplasate lucrările

supuse reabilitării este scos din circuitul agricol si încadrat in regimul de curţi

construcţii Din punct de vedere al amplasării, terenul ocupat face parte din teren

situat in extravilan.

• Suprafeţe ocupate definitiv

În cadrul proiectului nu sunt prevăzute lucrări care să conducă la mărirea

suprafeţei de teren scoasă deja din circuitul agricol.

• Suprafeţe ocupate temporar

Pentru executarea lucrărilor de reabilitare este necesară scoaterea temporară

din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren situate de-a lungul traseului

canalului şi conductelor care urmează a fi înlocuite, după cum urmează:

- Pentru înlocuirea conductei de refulare a staţiei de pompare SPA Iteşti o

suprafaţă de 12 m x 240 m = 2880 mp

- Pentru reabilitarea canalului CA 1 între km 0+000 - km 4+733 o suprafaţă

de 15 m x 4733 m = 23665 mp

- Pentru înlocuirea canalului CA 1 cu conductă Dn 1000 între km 4+733

- km 5+697 o suprafaţă de 12 m x 964 m = 11570 mp

- Pentru înlocuirea conductei Dn 600 de la stația SRPA Itești la bazin

aspiraţie SPP 3 o suprafaţă de 12 m x 2500 m = 30000 mp

Suprafaţa totală ce urmează a fi scoasă temporar din circuitul agricol este de

68.115 mp.

Modificările fizice care decurg din proiect în perioada de funcționare:

În faza de funcționare se vor realiza doar lucrări de întreținere și curățare a

întregii infrastructuri de irigații. Se vor decolmata canalele de aducțiune și zona

de alimentare cu apă a stației principale de pompare. Se vor realiza lucrări de

mentenanță pentru întreaga infrastructură.



Modificări fizice la închidere, dezafectare, demolare:

În faza de închidere sau dezafectare a întregii rețele de irigații se recomandă,

realizarea unui plan de refacere a mediului și se va ține cont de tipul de habitate

existente înainte de implementarea PP.

4. Resursele naturale necesare implementării PP (preluare

de apă, resurse regenerabile, resurse neregenerabile, etc):

Reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de irigații Itești

presupune folosirea resurselor naturale de apă, din lacul de acumulare Itești, în

scopul irigării terenurilor agricole,

Alimentarea cu apă pentru irigarea culturilor:

Suprafața totală de irigat = 1732 ha

Hidromodulul net = 0,45 l/s ha

Norma netă de irigare = 2728 m3/ha an

Metoda de udare = aspersiune prin conducte și canale

Sursa de alimentare cu apă a sistemului de irigații = captare de suprafață mal

stâng acumulare Lilieci Bistrița prin intermediul unei stații de pompare cu 4

agregate de pompare. De aici apa este trimisă într-un bazin de refulare1 și în

canalul de aducțiune 1 cu L = 6500 m. Pe malul canalului se vor moderniza cele

3 stații de pompare existente (SPP): stația de repompare (SRPA), SPP1 și SPP3.

Stațiile de pompare - presurizare SPP1 și SPP3 se află în proprietatea

Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații (OUAI) Dumbrava și vor fi

modernizate de către aceștia după finalizarea proiectului propus de către ANIF.

Alte resurse naturale regenerabile sau neregenerabile sunt reprezentate de

agregate minerale de râu și lemn dar care nu sunt preluate din situl Natura 2000

ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești.

5. Resursele naturale ce vor fi exploatate din cadrul ariei

naturale de interes comunitar pentru a fi utilizate la

implementarea PP

Resursele naturale ce vor fi exploatate din cadrul sitului Natura 2000

ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești sunt reprezentate

de apă provenită din lacul de acumulare Lilieci.



6. Emisii şi deşeuri generate de PP (în apă, aer, unde

depozitează deşeurile) şi modalitatea de eliminare a

acestora:

6.a. CARACTERISTICILE FACTORULUI DE MEDIU AER

Poziţionat pe valea Bistriţei în zona lacului de acumulare Lilieci,

amplasamentul analizat de noi beneficiază de un climat temperat continental,

influenţat de poziţia şi evoluţia centrilor barici de la nivelul continentului.

Aceste condiţii barice împreună cu factorii radiativi şi suprafaţa adiacentă,

asigură condiţiile de manifestare locală pentru elementele climatice.

Circulaţia maselor de aer la nivelul ţării este influenţată de două arii

anticiclonale, poziţionate deasupra Arhipelagului Azore şi în zona Siberiei şi a

două arii ciclonale, situate deasupra insulei Islanda şi a Mării Mediterane. Aceşti

centri barici, prin valorile de presiune existente, impun direcţia de deplasare a

maselor de aer la nivelul continentului european. Interpunerea lanţului muntos al

Carpaţilor Orientali redirecţionează masele de aer de la o direcţie vest-est spre o

direcţie dominantă, în toată aria Moldovei, de la nord spre sud. Principalele văi,

dezvoltate în spaţiul Carpaţii Orientali, au o alternanţă a direcţiei văii

(longitudinală şi transversală) însă nici o vale nu reuşeşte să fie total transversală

şi deci nu reuşeşte să fie o cale ușoară pentru tranzitarea maselor de aer de la

vest la est. Adeseori, din direcţie vestică, se canalizează mase de aer, în lungul

văii Bistriţei și Siretului.

Circulaţia generală a atmosferei, specifică latitudinilor mijlocii din

emisfera nordică, este cea vestică cu o frecvenţă de 45%, cu pondere mare în

toate anotimpurile, urmată de cea nordică, 30% cu direcţia de penetraţie dinspre

nord-vest, cea tropicală fiind prezentă în 15% din cazuri, primăvara şi vara, iar

circulaţia de blocare este medie 10 % din an, mai ales iarna. Dinamica

atmosferei arealului studiat se încadrează sferei de acţiune a marilor centri barici

care influenţează clima Europei: anticiclonii azoric, islandez şi ciclonii

mediteranean şi islandez, toate cu caracter semipermanent. Intensitatea acţiunii,

a influenţei lor asupra climei, se modifică odată cu schimbarea poziţiei lor, ca

urmare a cantităţii diferite de energie solară receptată în timpul anului de

emisfera nordică. Iarna, poziţia acestor centri barici favorizează pătrunderea în

estul României a unor mase de aer arctic, continental rece şi uscat. În ianuarie,

grosimea maselor de aer atinge 400-600 m afectând în cea mai mare parte a

iernii tot podişul Moldovei ale cărui altitudini doar local depăşesc 600 m. Pe

deasupra masei de aer rece şi dens în sens invers se deplasează mase de aer de



provenienţă vestică mai calde şi umede. Cele două mase de aer, cu caracteristici

şi origini diferite favorizează dezvoltarea unui strat de nori în zona de

interferenţă, ce contribuie la diminuarea radiaţiei solare recepţionate de

suprafaţa subiacentă şi accentuarea deficitului energetic radiativ. Vara, se reduce

influenţa anticiclonului siberian şi a depresiunii meditraneene, şi este mai

puternică influenţa anticiclonului azoric, ce printr-o dorsală extinsă prin sud-

vestul Europei afectează şi ţara noastră, favorizând aducţia maselor de aer

atlantice umede, puse în evidenţă prin ploi şi averse în special în vestul

Carpaţilor Orientali.

Influenţa ciclonului islandez este mai redusă vara. Gradienţii barici

orizontali sunt mai mici decât iarna, deplasarea maselor de aer dinspre Atlantic

spre estul Europei se face lent, ajungând în estul Orientalilor destul de uscate şi

calde. Deşi sunt relativ omogene şi se dezvoltă pe grosimi considerabile,

suprafaţa adiacentă induce local modificări termodinamice importante, generând

adeseori înnorări, averse de ploaie însoţite de grindină şi chiar ploi cu efecte

devastatoare ca cele din ultimii ani. Schimbarea poziţiei şi interacţiunile

complexe ale sistemelor barice se regăsesc în dinamica maselor de aer şi

respectiv în schimbarea vremii. Rolul de barieră climatică pe care Carpaţii

Orientali îl au la limita dintre circulaţia vestică (oceanică) şi estică

(continentală), se exprimă în arealul pencarpatic prin prezenţa unui climat

continental moderat, cu nuanţe excesive spre est. În partea de nord a arealului de

care ne ocupăm, se simt şi influenţe scandinavo-baltice în lungul axului

Culoarului Siret cu direcţia generală N-S, modificând dezvoltarea proceselor

atmosferice prin devierea traiectoriei lor, iar formarea fronturilor aduce

schimbări în aspectul vremii, la care se adaugă şi unele particularităţi local.

Oricare ar fi poziţia centrilor barici care condiţionează stările de vreme în

plan continental (anticiclonul siberian sau azoric, ciclonul islandez, depresiunile

barice mediteraneene sau pontice) de fiecare dată imprimă numeroase

particularităţi precum: răciri accentuate (iarna), supraîncălziri, iar uneori

circulaţie retrogradă cu ploi bogate şi de durată (vara), fohnizări, brize locale

etc.

Fondul climatic general este influenţat de suparfaţa subiacentă activă

exprimată prin particularităţile morfologice locale, vegetaţie, suprafaţele

acvatice şi activitatea umană.

Între factorii locali care impun aceste modificări climatice, exceptând

bariera carpatică, menţionăm:

• prezenţa culmii Pietricica între depresiunea Tazlău şi culoarul Siretului

care favorizează fohnizarea maselor de aer vestice şi nord-vestice la coborârea

versantului şi formarea brizelor de deal-vale;



• existenţa culoarului Siret, în lungul căruia pe direcţia N-S, are loc o

canalizare pronunţată a maselor de aer din sectorul nordic şi, uneori, a celui

sudic;

• prezenţa îngustărilor în culoar: porţile Iteşti şi Răcăciuni, care conferă

sectorului de la Bacău aspect depresionar semiînchis cu condiţii de adăpost

topoclimatic;

• canalizarea maselor de aer rece, siberian, iarna în depresiunea

intracoliniară a Bacăului, stagnarea lor şi favorizarea inversiunilor termice;

• dezvoltarea unor microdepresiuni erozive la contactul glacisului

piemontan cu Culmea Pietricica unde nuanţele de adăpost devin evidente;

• prezenţa zonei industriale Bacău cu impact antropic asupra unor

fenomene meteorologice;

• existenţa spaţiului edilitar cu mari densităţi ale clădirilor, altitudini

diferite şi albedou ridicat, reţele stradale cu orientări diferite, care influenţează

regimul termic, pluviometric şi dinamica locală a maselor de aer.

Factorii radiativi reprezintă principala sursă de căldură pentru suprafaţa

pământului. Radiaţia globală directă este în zonă de 106-107 Kcal/cm²·an. Cele

mai scăzute valori au fost cuprinse între 2-3,5 Kcal/cm²·an în interevalul

noiembrie-ianuarie. Sumele medii lunare cele mai mari se înregistrează în

perioada mai-august (14-16 Kcal/cm²/an).

Condiţiile orografice influenţează gradul de înmagazinare a factorilor

radiativi şi formarea de noi substanţe chimice. Prezenţa doar a suprafeţelor

orizontale asigură înmagazinarea diferenţiată a radiaţiei în funcţie de starea

atmosferică şi de poziţia Soarelui pe bolta cerului.

Toate aceste elemente determină o manifestare diferenţiată a elementelor

climatice (temperatură, precipitaţii, umiditate, vânturi etc.) de la o zi la alta, de

la o lună la alta sau de la un anotimp la altul.

Temperatura aerului

Variaţia temperaturii aerului (diurnă, lunară, sezonieră, anuală şi

multianuală) se înscrie în contextul condiţiilor de continentalism moderat,

rezultate din poziţia geografică a municipiului Bacău şi împrejurimilor sale.

Analiza temperaturii aerului, se face la staţia meteorologică Bacău, cu unele

trimiteri şi la staţia meteorologică Roman. Şirurile de valori au peste 60 de ani

existând unele întreruperi, în timpul războaielor. Valorile au fost prelungite la

perioada comună standard 1895- 1996 prin metoda diferenţelor.

Din analiza datelor meteorologice rezultă că temperatura medie

multianuală a aerului (8,8 - 9,0 °C) este caracteristică etajului climatic de dealuri

şi podişuri joase, sub 500 m, la nivelul teraselor mijlocii şi superioare ale

Siretului. Diferenţe pot să existe atât pe culmile mai înalte din vest şi est, cât şi



pe terasele inferioare de luncă. Variaţiile termice diurne se înscriu în

coordonatele generale ale climatului temperat, dar suferă numeroase influenţe

locale. În mersul zilnic al temperaturii aerului, se constată creşteri până la orele

13-14 , apoi scăderi spre orele dimineţii (7-8 iarna şi 5-6 vara). Valorile maxime

sunt determinate de poziţia zenitală a soarelui la care se adaugă inerţia de

încălzire provenită din iradierea în atmosferă a reflexiilor de la suprafaţa scoarţei

terestre. Valorile minime provin din aceeaşi iradiere de la suprafaţa solului, în

condiţiile în care soarele se află dincolo de linia orizontului. Această iradiere se

continuă şi 1-2 ore după răsăritul soarelui fapt ce justifică momentele producerii

temperaturilor minime.

Regimul termic diurn este influenţat de circulaţia generală şi locală a

maselor de aer, de umiditatea de moment a atmosferei, de gradul de nebulozitate

şi configuraţia de amănunt a reliefului. Se mai adaugă prezenţa suprafeţelor

lacustre şi starea de poluare a atmosferei introdusă de obiectivele industriale din

municipiul Bacău, cu influenţe, în amonte şi aval. Se evidenţiază nuclee termice

locale impuse de oraşul Bacău şi platformele industriale din sud şi nord. În

privinţa influenţelor lacurilor de pe cursul inferior al Bistriţei şi Siret, în aval de

confluenţă, din lipsa datelor directe, nu se pot face decât aprecieri calitative. În

cadrul regimului termic zilnic, importanţă meteorologică şi practică are numărul

total de zile cu temperaturi medii superioare punctului de îngheţ. La Bacău este

în medie de 276 zile, cu uşoare variaţii în plus (pe sectoarele mai înalte) şi în

minus (în luncile joase). În mod frecvent numărul zilelor cu temperaturi

pozitive, începe din a doua decadă a lunii februarie şi durează peste 9 luni.

Pragul de 10 °C al valorilor termice medii zilnice este important pentru

dezvoltarea vegetaţiei şi dispersia poluanţilor. La Bacău, se înregistrează un

număr de 175 zile. Din analiza regimului temperaturilor medii lunare se

constată, în primul rând, existenţa a două perioade bine diferenţiate:

- sezonul rece cu temperaturi medii situate cu mult sub valoarea medie cuprinse

între - 4,0 °C şi 3,5 °C, respectiv lunile noiembrie-martie;

- sezonul cald cu temperaturi lunare care depăşesc valoarea medie multianuală

(9,0 °C la Bacău şi 8,6 °C la Roman ), lunile aprilie-octombrie.

Între aceste sezoane este o diferenţă de temperatură de circa 9 °C, fapt ce

influenţează foarte mult desfăşurarea proceselor geomorfologice şi modul de

difuzie a substanţelor poluante în bazinul aerian.

Sistemul de modelare din perioada rece aparţine tipurilor nordice, reci,

aproape periglaciare, pe când în sezonul cald se impun caracteristici tropicale

evidente. Această succesiune de sezoane se pune în evidenţă prin complexitatea

proceselor morfogenetice şi a formelor rezultate. Urmărind valorile

temperaturilor medii lunare se observă că, trecerile între cele două sezoane se

produc destul de rapid (circa 1 lună), iar diferenţele sunt mari: 6-7 °C. Între



valoarea temperaturii medii multianuale a lunii aprilie şi martie este o diferenţă

de 6,8 °C, iar între lunile octombrie şi noiembrie de 5,9 °C. Lunile cu

temperaturi medii extreme sunt ianuarie (-4,0 °C la Bacău şi - 3,9 °C la Roman)

pentru sezonul rece şi iulie pentru sezonul cald (20,4 °C la Bacău şi 19,8 °C la

Roman). Valorile lunare medii multianuale reflectă prea puţin caracterul

continental al climatului. Acesta se pune în evidenţă analizând abaterile de la

valorile medii. Dacă ne referim numai la lunile caracteristice celor două sezoane

(ianuarie şi februarie, respectiv iulie şi august) atunci se pot face următoarele

menţiuni:

a: pentru sezonul rece:

Valorile medii lunare ale lunii ianuarie sunt cuprinse între -12,0 °C

(1942,1954) şi 2,8 °C (1948), la Bacău şi între -12,7 °C (1963) şi 1,3 °C (1954)

la Roman, iar amplitudinile medii au valori de 14,8 °C, respectiv 14,0 °C;

Valorile extreme ale lunii ianuarie sunt cuprinse între -29,5 °C şi 18,6 °C

(Bacău) şi -32,7°C şi 15,6 °C (Roman), iar amplitudinile maxime sunt de

48,1°C, respectiv 48,3 °C.

Valorile medii din februarie oscilează între -11,9 °C (1954) şi 4,0 °C

(1990, 1995) la Bacău şi între -10,0 °C (1985) şi 3,3 °C (1990) la Roman, cu

amplitudini medii de 15,9 °C, respectiv 13,3 °C.

Valorile extreme din februarie sunt cuprinse între -32,5 °C şi 22,4°C, la

Bacău şi între -32,2 °C şi 19,3°C, la Roman, cu amplitudini de 54,9 °C şi 51,5

°C.

b: pentru sezonul cald:

Temperatura medie lunară a lunii iulie, variază între 17,9°C (1984) şi

22,7°C (1946) la Bacău, respectiv între 17,6°C (1984) şi 22,3 °C (1959) la

Roman. Amplitudinile medii lunare sunt de 4,8 °C şi de 4,7 °C la Roman;

Temperaturile şi amplitudinile extreme ale lunii iulie au, la Bacău, valori de 4,8

°C şi 39,6 °C (amplitudine maximă 34,8 °C), iar la Roman 7,4°C şi 37,6 °C

(amplitudine maximă de 30,2 °C).

Temperaturile medii din luna august oscilează între 17,6 °C (1940) şi 23,6

°C (1946), la Bacău şi între 16,1 °C (1976) şi 22,5 °C (1992), la Roman, cu

amplitudini de 6,0 °C respectiv 7,5 °C. Temperaturile şi amplitudinile extreme

au variat între 4,2 °C şi 35,9°C (amplitudine = 31,7 °C) la Bacău şi între 3,8 °C

şi 38,2 °C (amplitudine = 34,4°C) la Roman.

Pentru sezonul cald, prezintă importanţă temperaturile medii lunare situate

în jurul valorilor de 19-20 °C (lunile iulie şi august), precum şi valorile maxime

ale acestora 37,6 °C - 39,6 °C specifice unui climat continental cu nuanţe

termice moderate (posibil din cauza influenţelor scandinavo-baltice),

neatigându-se în 75 ani de observaţii valoarea de 40°C.



Inversiunile termice. Fenomene destul de frecvente, sunt determinate de

diferenţele altitudinale, direcţiile principalelor linii orografice şi în special, de

existenţa luncilor largi ale Siretului şi Bistriţei cu altitudini de 130-170 m,

denivelate clar faţa de culmea înaltă a Pietricicăi (650-700 m cu maximul de 746

m) şi formei de bazinet a „Depresiunii intracolinare” a Bacăului ce favorizează

iarna canalizarea maselor de aer reci. Cele mai multe inversiuni termice se

produc în anotimpurile de tranziţie (primăvara şi toamna) când au loc numeroase

schimbări ale direcţiilor şi caracteristicilor maselor principale de aer. Circulaţia

generală predominantă este dinspre vest şi nord-vest, cu aport de aer mai cald la

care se asociază şi procese de fohnizare, la coborârea masivelor muntoase şi a

culmii Pietricica, la gurile afluenţilor vestici, care debuşează aer carpatic şi

subcarpatic.

În Culoarul Siretului se menţine un timp mai îndelungat aerul rece

(canalizat dinspre nord, nord-est) şi ceaţa de deasupra cursurilor de apă şi a

lacurilor de acumulare. Inversiunile termice reprezintă fenomene obişnuite care

durează uneori şi 2-3 zile. În anotimpurile cu mase de aer mai stabile

inversiunile termice se produc ca urmare a circulaţiei diurne strict locale (brize

de deal) şi a acumulării aerului rece, mai dens, la nivelul luncilor largi ale

Siretului şi Bistriţei. Ele prezintă importanţă pentru acumularea şi menţinerea

substanţelor poluante din aer. Fenomenul de persistenţă a poluanţilor în

atmosfera Bacăului este de fapt mai complex.

Ziua, odată cu încălzirea aerului la sol, se produc curenţi ascendenţi care

se ridică numai la o anumită înălţime (ne referim la condiţiile de calm,

caracteristice inversiunilor termice). Noaptea nu se mai produc aceşti curenţi

ascendenţi şi aerul se răceşte din nou până la nivelul solului, menţinându-se

substanţele poluante deasupra aceloraşi locuri. Se adaugă existenţa ceții

industriale (fum, praf, particule, amoniac) care sporeşte mai mult concentraţiile

poluanţilor. În astfel de condiţii, cele mai frecvente poluări se produc noaptea şi

iarna, iar cele mai rare ziua şi vara (când există o permanentă circulaţie locală

determinată de încălziri diferenţiate şi generale).

Inversiunile termice se pot forma şi în context strict local. La apusul

soarelui şi după acest moment, solul nu mai primeşte direct radiaţiile acestuia şi

se răceşte. Prin influenţă, stratele inferioare ale atmosferei se răcesc, în timp ce

păturile de deasupra rămân mai calde, realizându-se astfel o inversiune termică

strict locală prin care este împiedicată circulaţia aerului pe verticală. În timpul

nopţii, inversiunea termică se accentuează iar dimineaţa, pe măsură ce razele

soarelui încălzesc suprafaţa solului, iar radiaţia reflectată se transmite aerului din

stratele superioare. Dacă încălzirea este suficient de puternică are loc

„spargerea” stratului de inversie. Stările de inversiune termică produse de o

circulaţie generală a aerului sau de fenomene strict locale (încălzirea insuficientă



a solului, nori, ceaţă, praf şi fum industrial) permit o acumulare a substanţelor

poluante între stratul de inversie şi sol. Astfel se explică existenţa unor

concentraţii mai ridicate de poluanţi dimineaţa, în zilele cu nebulozitate

accentuată (mai ales în condiţiile norilor stratiformi).

Umezeala relativă a aerului. Este direct influenţată de umiditatea aerului

atmosferic şi de suprafaţa mare a terenurilor cu ape din zonă. Acest parametru

climatic are o variaţie diurnă, lunară şi anuală, corelată invers proporţional cu

valorile pe care le are temperatura.

Valorile umezelii relative a aerului au importanţă în reglarea proceselor de

evaporaţie, dezvoltarea vegetaţiei, formarea ceții şi a norilor, deci şi în

concentrarea impurităţilor. Valoarea medie multianuală este de 82%, dar

umezeala prezintă variaţii largi în cadrul perioadei analizate, din cauza unor

invazii de aer cald şi mai umed. Astfel de situaţii sau produs în februarie 1984

(93% faţă de 86%), în noiembrie 1987 (95% faţă de 88%, în ianuarie 1988, 93%

faţă de 88%) şi în multe alte cazuri. În evoluţia multianuală a umezelii relative

există şi ani care prezintă abateri în plus pe durata unor perioade mai

îndelungate. De exemplu în 1989 au prezentat valori mult diferite de medie

lunile: august (82% faţă de 78%) şi septembrie (90% faţă de 79%).

Raportându-ne la valori medii zilnice, diferenţele pot fi şi mai mari. De

exemplu, în ziua de 6.04.1987 s-a înregistrat o umezeală relativă de numai 48%.

Valorile de la Bacău sunt mai mari decât cele înregistrate în Colinele Tutovei

(77% la Plopana) şi în Subcarpaţi (80% la Tg.Ocna). Anual umezeala relativă a

aerului prezintă variaţii semnificative fiind mai mare iarna (88%) şi toamna

(85%) şi mai mică primăvara (80%) şi vara (78%).

Variaţia umezelii relative a aerului este strâns legată de circulaţia generală

a maselor de aer, în special a celor umede din vest şi nord-vest. În regimul diurn

al umezelii relative, aflat în raport invers cu cel al temperaturii aerului, se

constată un maxim dimineaţa şi un minim la primele ore ale după-amiezii, dar

sensibilitatea acestui element este deosebit de mare. În decurs de un an se

constată două perioade cu valori mai mari (noiembrie-decembrie-ianuarie şi

iunie) şi două cu umidităţi mai mici (mai şi iulie).

În raport cu impurităţile atmosferei, umezeala relativă contribuie la

reducerea difuziei şi micşorarea concentraţiilor prin umezirea şi diluarea

particulelor şi împiedicarea deplasării lor. În zonele de luncă, unde există multe

suprafeţe de apă (cele două râuri principale, lacurile Lilieci-Bacău I, Bacău II,

Galbeni şi Răcăciuni) şi suprafeţe mlăştinoase, umezeala relativă a aerului este

mai mare. În analiza umezelii relative a aerului se disting două perioade: 1896-

1961, până la punerea în funcţiune a hidrocentralelor de pe Bistriţa când media

umezelii relative era de 75%. A doua perioadă (1961-1997) până la punerea în

funcţiune a hidrocentralelor de pe Siret (Galbeni, Răcăciuni, Bereşti- Sascut-



1984) care se caracterizează prin creşterea valorii anuale a umidităţii relative în

arealul Bacăului la 82%. Pe baza celor menţionate considerăm că lacurile de pe

Bistriţa au cauzat o creştere a umidităţii relative a aerului cu cel puţin 6%.

Amenajarea lacurilor din aval de Bacău nu au mai influenţat valoarea anuală a

umezelii relative. La creşterea valorii umidităţii contribuie şi mişcările

descendente ale aerului. În practica meteorologică, în analiza umidităţii aerului

prezintă importanţă încă doi indicatori: - numărul de zile cu U13 < 30%, care

caracterizează perioadele cu uscăciune excesivă (umezeala relativă măsurată la

ora 13); - numărul de zile U13 > 80%, care sunt reprezentative pentru perioadele

deosebit de umede. Pe anotimpuri numărul de zile U13 < 30% sau U13 > de

80% este redat în tabelul următor:

Anotimpul U13 < 30% U13 > de 80%

Primăvara 4 23

Vara 1 10

Toamna 2 24

Iarna 0,4 47

Din analiza tabelului de mai sus se poate observa că primăvara, deşi

considerat un anotimp umed, conţine în medie 4 zile cu umiditate relativă

extrem de scăzută. Este o confirmare a faptului că şi primăvara există adesea

perioade deosebit de secetoase care, în lipsa irigaţiilor, pot compromite

însămânţările şi dezvoltarea normală a culturilor în anii respectivi, fiind o

consecinţă a caracterului continental al climei.

Ceaţa se formează în condiţiile creşterii umidităţii aerului şi a condensării

uşoare a vaporilor de apă pe particulele solide aflate în atmosferă, care se răcesc

mai uşor decât aerul. Pulberile sedimentabile (praf, funingine, fum etc.) devin

nuclee de condensare, chiar dacă uneori temperatura nu atinge punctul de rouă.

Când depăşesc o anumită concentraţie, se produce ceaţă, chiar dacă concentraţia

vaporilor nu este de 100%. Valoarea ridicată a umidităţii şi frecvenţa mare a

ceții, mai ales în sezonul rece constituie un factor defavorabil pentru sănătatea

populaţiei, rezistenţa construcţiilor şi a căilor de comunicaţie.

La Bacău, numărul mediu anual de zile cu ceaţă este de 65,1, cu 15-25

zile mai mult decât în regiunuile vecine (Podişul Moldovenesc sau depresiunile

subcarpatice, unde se resimt puternic curenţii catabalici în cadrul proceselor de

fohnizare). Lunile cu cel mai mare număr de zile cu ceaţă sunt ianuarie (12,2) şi

decembrie (11,8), deci peste 1/3 din totalul lunar. Mai puţin frecvente sunt zilele

cu ceaţă în lunile iunie (0,7), iulie (0,6) şi august (1,3%), deci în perioada caldă a

anului. Pe anotimpuri situaţia se prezintă astfel : iarna (33,7 zile); primăvara (9,9

zile); vara (2,6 zile); toamna (18,9 zile). În această repartiţie se poate urmări

relaţia inversă care există între umezeala relativă a aerului (inclusiv ceaţa) şi



temperatura aerului. Numărul de zile cu ceaţă din perioada de iarnă (XII-II) este

de 13 ori mai mare decât în sezonul estival (VI-VIII).

Nebulozitatea atmosferică. Regimul nebulozităţii crează o serie de

particularităţi esenţiale în distribuţia şi variaţia celorlalte elemente

meteorologice, fiind în strânsă legătură cu circulaţia atmosferei şi relieful. La

Bacău, nebulozitatea totală are valoarea medie multianuală de 6,0 zecimi, cu

variaţii între 4,1 zecimi în luna august şi 7,1 zecimi în decembrie. Cele mai mari

valori se produc iarna (6,8 zecimi), datorită frecvenţei mari a aerului umed şi a

fronturilor reci din zona arctică şi subarctică peste centrul şi sud-estul Europei,

urmată de primăvară cu 6,5 zecimi şi de toamnă (5,9 zecimi). Vara, stările de

vreme anticiclonale determină valori mai reduse (4,9 zecimi). În profil

multianual, valorile lunare ale nebulozităţii cunosc însă un ecart mult mai mare

de variaţie, acesta fiind cuprins între 9,3 zecimi (februarie, 1994) şi 4,2 zecimi

(ianuarie, 1993) sau chiar 2,1 zecimi (august, 1992). Tot în acest context, se pot

menţiona şi ani cu nebulozitate redusă (5,6 zecimi, în 1970,1983, 1986 şi 1990).

În analiza nebulozităţii, prezintă importanţă şi numărul de zile cu cer

senin. Valorile medii multianuale sunt diferenţiate pe anotimpuri: iarna 6,8 zile,

primăvara 7,5 zile, vara 16,2 zile şi toamna 12,4 zile, cu o sumă medie anuală de

42,9 zile. În variaţia lunară şi anuală se întâlnesc însă unele luni cu valori mai

mari (iulie, august, septembrie- cu maxima de 15 zile în iulie 1989) şi altele în

care nu s-a înregistrat nici o zi senină. Lunile cu cele mai puţine zile senine sunt

iunie şi decembrie.

Pe ani, cele mai multe zile senine s-au înregistrat în 1986 (57 zile), 1985

(55 zile), 1990 (47 zile), 1992 şi 1993 (cu câte 46 zile senine). A treia categorie

de zile sunt cele considerate acoperite, când în decurs de 24 ore cerul nu este

nici complet înnourat, dar nici senin. Numărul acestor zile este în medie de

127,5 anual, cu mari variaţii (3,1 în august şi 14,1 în noiembrie). În legătură cu

regimul nebulozităţii, prezintă interes calcularea frecvenţei zilelor pe grade de

înnourare şi încadrarea lor pe sezoane. Se constată că numărul cel mai mare de

zile considerate senine (0-3,5 zecimi) se înregistrează vara (50-60% din numărul

total al zilelor) în timp ce iarna, predomină numărul de zile cu cer considerat

acoperit (7,6- 10 zecimi). Media anuală a zilelor cu cer senin este de 42,9, a

celor cu cer parţial acoperit de 127,5 (nebulozitate între 3,6-7,5 zecimi), iar

restul sunt cu cer acoperit (nebulozitate mai mare de 7,5 zecimi). Poziţia şi

deplasarea marilor centri barici determină frecvenţa şi succesiunea dezvoltării

sistemelor frontale. Mişcarea ascendentă a aerului în interiorul depresiunilor

barice şi larga dezvoltare a sistemelor frontale, influenţează direct nebulozitatea

atmosferică.

Valorile maxime de 7- 7,1 zecimi se înregistrează iarna. Vara, creşterea

temperaturii aerului reduce posibilitatea acestuia de saturare cu vapori de apă,



scade frecvenţa dezvoltării norilor de joasă altitudine diminuând gradul de

acoperire a cerului cu nori până la 4,1 - 5,6 zecimi. Ciclul diurn al nebulozităţii

prezintă un mers dependent de cel al umezelii aerului şi ambele condiţionează

regimul precipitaţiilor.

Precipitaţiile atmosferice. Precipitaţiile atmosferice au semnificaţiile

cele mai importante în procesele de modelare (pluviodenudaţie, întreţinerea

scurgerii apei direct sau prin intermediul resurselor subterane pe care le

alimentează etc.) dar şi în fenomenele de poluare, pe care le poate reduce sau

cataliza. Cantităţile şi repartiţia precipitaţiilor în timp şi spaţiu conferă zonei de

care ne ocupăm caracteristicile unui climat continental, moderat de umed

(valorile anuale sunt de 540,1 l/m2 la Bacău şi 503,5 1/ m

2, la Roman), cu

existenţa unor ploi torenţiale puternice (valoare maximă în 24 ore a fost de

186,21/mp, la Orbeni şi Orăşa-Livezi), dar şi a unor perioade lungi de secetă,

care uneori depăşesc durata unei luni (în septembrie 1961, octombrie 1896 şi

1912 nu au căzut deloc precipitaţii).

La nivelul valorilor lunare, medii multianuale se observă că luna cea mai

bogată în precipitaţii este iunie (81,8 l/mp), urmată de mai şi iulie, cu valori

apropiate (71,0, respectiv 70,8 l/m2). Este perioada când circulaţia vestică şi

nord-vestică este predominantă. Lunile cele mai secetoase sunt cele de iarnă

(februarie - 22,8; ianuarie-24,9 şi decembrie - 25,4 l/mp) când precipitaţiile cad

sub formă de ninsoare, se menţin pe sol în stratul de zăpadă şi participă mai

puţin la acţiunea de modelare. În ceea ce priveşte influenţa asupra gradului de

poluare, există situaţii când aerul rece se acumulează la nivelul luncilor (inclusiv

a unei mari părţi a municipiului Bacău) şi în lipsa dinamicii acestuia, se menţine

uneori 2-3 până la 4-5 zile. În aceste condiţii emanaţiile toxice de la obiectivele

industriale persistă în masa de aer sau se depun pe sol întreţinându-se astfel o

poluare destul de intensă. Fumul şi vaporii de apă emanaţi din turnurile de răcire

contribuie la formarea ceții industriale în care amoniacul se face cel mai bine

resimţit.

Fenomene asemănătoare de ceaţă se produc şi la pătrunderea unor mase

de aer mai umed sau mai cald (pe fondul rece) în cadrul circulaţiei generale a

maselor de aer. Când sunt cantităţi mai importante de precipitaţii lichide se

produce o purificare a aerului de particule solide şi o atenuare certă a

conţinutului de poluanţi din atmosferă. În legătură cu rolul precipitaţiilor în

contextul poluării mai trebuie menţionat şi un alt aspect: în perioada de iarnă

sau în timpul unor secete mai prelungite, pe suprafaţa solului se acumulează

diferite pulberi sedimentare şi depuneri poluante (deşeuri cu impact negativ

asupra calităţii mediului). Primele ploi de primăvară sau după perioadele

secetoase spală pe suprafaţa solului aceste substanţe şi deşeuri antrenându-le în

cursurile de apă, şi contribuind la agravarea poluării acestora.



Analizând variaţia temperaturii medii anuale, a numărului de zile cu

precipitaţii mai mari de 0,1 mm rezultă că la Bacău perioada favorabilă poluării

aerului este sezonul de vară (iulie-august) şi tot sezonul de toamnă (octombrie).

Se constată că în intervalul în care au existat precipitaţii concentraţia noxelor s-a

diminuat, în timp ce „vârfurile” s-au plasat în intervalele de timp fără

precipitaţii.

Caracterul discontinuu, torenţial al precipitaţiilor şi a scurgerii apei se

accentuează în ultimii ani. În literatura de specialitate, în concluziile centrului

meteorologic european de la Offenberg (Germania) există indicii clare asupra

climatului din partea de sud-est a Europei (inclusiv sudul Moldovei, Bărăganul

şi Dobrogea) care se află într-un evident proces de deşertificare. La nivelul

arealului Bacău, în limita datelor meteorologice de care dispunem putem

formula câteva concluzii:

a - Creşterea caracterului torenţial al precipitaţiilor. Cu mici excepţii,

valorile maxime căzute în 24 h s-au înregistrat în ultimii ani şi reprezintă

cantităţi care depăşesc cu mult valoarea lunii celei mai ploioase: Costişa 135,3

l/m2 (29.07.1991); Orăşa-Livezi- 186,2 1/ m

2 (29.07.1991); Bucşeşti-Poduri-

134,4 1/ m2 (29.07.1991); Orbeni-186,2 1/ m

2 (29.07.1991); Onceşti-113,8 1/ m

2

(6.09.1983); Măgura-104,5 l/m2 (2.07.1980); Cleja-103,2 l/m

2 (4.07.1987) etc.

b - Creşterea neuniformităţii distribuţiei precipitaţiilor în teritoriu. La

28/29.07.1997 s-au produs inundaţii catastrofale (pe Tazlău şi în sectorul

Racăciuni – Orbeni - Parava), cantităţile de precipitaţii căzute (multe din ele cu

valori istorice) au fost foarte diferite pe suprafeţe mici. De exemplu, au căzut la

Răcăciuni - centru 24,3 l/m2, în timp ce la 10-15 km amonte de obârşia bazinului

hidrografic au fost evaluate (în lipsa datelor directe) valori mai mari de 250 l/m2

în 24 ore. Exemplificăm valorile înregistrate la Orăşa şi Orbeni (186,2 l/m2).

Viitura produsă de aceste precipitaţii a fost de excepţie şi s-a soldat cu pierderi

materiale imense şi victime omeneşti.

c - Creşterea frecvenţei ploilor torenţiale. Din seriile de date statistice

analizate rezultă că în ultimii 20-25 ani se constată că ploile torenţiale locale cu

efecte distrugătoare semnificative apar cu o frecvenţă tot mai mare şi această

situaţie are ca efect intensificarea reţelei de monitorizare.

Distrugerea unor albii care înainte păreau mai stabile ce nu au suferit

impactul exploatării balastului, precum şi alte aspecte vin să confirme această

afirmaţie. Astfel se pot menţiona viituri importante determinate de ploi

torenţiale abundente pe Negel (iulie, 1980), Polocin (mai, 1990), Soci (iunie,

1991), Răcăciuni (mai şi iulie, 1991, iunie 1993), Năneşti (iunie 1993), Trebiş

(iunie, 1990), etc.

d - Prezenţa poluanţilor în atmosferă cauzează modificarea pH-ului apei

din atmosferă, prin formarea acizilor aferenţi, producând uneori ploi acide.



Acestea afectează negativ culturile agricole mai ales la sfârşitul primăverii.

Astfel în 1980 - 1985 hectare întregi de culturi de spanac şi castraveţi au fost

compromise.

Regimul eolian. Este determinat vara de anticiclonul Azorelor şi iarna de

anticiclonul Siberian. Frecvenţa medie anuală a vântului pe direcţii înregistrează

valorile maxime pe direcţia nord-vest, conform cu direcţia văii Bistriţei și a

Siretului. Pe lângă vânturile dominante, produse de mecanismele circulaţiei

generale ale atmosferei, în zona oraşului Bacău se produc şi vânturi locale

datorate unor perturbaţii termice sau mecanice produse asupra circulaţiei

generale a atmosferei de către particularităţile locale ale suprafeţei active. În

consecinţă, caracteristicile regimului eolian depind în principal de circulaţia

generală a atmosferei, fiind influenţată de particularităţile morfologice şi

morfometrice ale suprafeţei active, care aduc modificări vitezei şi direcţiei

vânturilor, cu repercusiuni asupra potenţialului energetic. Pe culmile vârfurilor

înalte (Pietricica) predomină vânturile de est, dominante în circulaţia generală de

deasupra României, cu o creştere a frecvenţei acestora în anotimpul de toamnă şi

valori foarte mici ale calmului atmosferic (sub 5%). Pe versanţi şi pe văi,

circulaţia generală este aproape în întregime substituită de cea locală, exprimată

prin circulaţia periodică locală (vânturile de munte-vale), vânturile de versant şi

canalizările de aer în lungul văilor.

. Roza vânturilor în municipiul Bacău.

Pentru stabilirea potenţialului eolian s-a pornit de la analiza vitezelor

medii ale vântului, care prezintă mari variaţii în funcţie de altitudine, gradul de



adăpost al reliefului, depărtarea de regiunea montană şi caracterul complex al

suprafeţei active. La contactul dintre unitatea carpatică şi cea extracarpatică, ca

efect al circulaţiei periodice locale, mai evidentă în semestrul cald al anului,

maximul anual se înregistrează vara, în lunile iunie-iulie, iar minimul în luna

decembrie

Fenomene şi procese meteorice deosebite

Aceste fenomene au o repartiţie neuniformă în spaţiu şi discontinuă în

timp. Din analiza datelor la staţii meteorologice limitrofe, s-a constatat prezenţa

în zona de activitate a amplasamentului Itești a următoarelor fenomene:

– grindina, specifică sezonului cald, când ariile ciclonale se accentuează

într-un timp foarte scurt iar invazia provocată de masa de aer rece

declanşează ciclogeneza specifică turbulenţei frontale; are o frecvenţă

de 1,2 ori pe an şi cu o manifestare doar în perioada aprilie-septembrie;

– roua, determinată de procesele radiative nocturne, are o frecvenţă

medie de 49,0 zile pe an, cele mai multe producându-se vara şi

toamna;

– bruma, specifică sezonului rece, este întâlnită în 23,4 zile pe an;

– poleiul, prezent iarna, are o frecvenţă de 3,8 zile pe an;

– chiciura este întâlnită în 6 zile pe an;

– ceaţa este prezentă în peste 36,7 zile pe an

Sursele de poluare atmosferică pot fi fixe sau mobile:

Sursele fixe sunt acelea care emit poluanţi atmosferici dintr-o poziţie

localizată în spaţiu, cum ar fi sursele de încălzire pentru spaţiile de lucru

prevăzute cu încălzire şi cele de locuit.

Sursele mobile sunt legate, în principal, de mijloacele de transport.

Poluarea aerului se defineşte ca o schimbare a compoziţiei lui fie prin

apariţia unor noi componenţi cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi

biotopurilor, fie printr-un dezechilibru ce apare între componenţii existenţi.

Poluarea aerului poate proveni din surse naturale, dar cel mai des din

surse artificiale. Ca sursă de poluare naturală poate fi solul care în anumite

condiţii elimină gaze, vapori de apă etc., plantele şi animalele tot prin emanaţii,

cutremurele generatoare de praf, erupţiile vulcanice ş.a. Ca surse artificiale de

poluare, sunt cele legate de activitatea umană în industrie, transporturi,

agricultură şi alte activităţi.



Sursele de poluare atmosferică estimate la realizarea investiţiei:

Sursele mobile materializate de autovehicule, echipate cu motoare cu

ardere internă ce funcţionează pe motorină și benzină;

Pulberi rezultate în etapa de construire / reabilitare / modernizare a

drumurilor de acces pot rezulta nori de praf. De asemenea, nori de praf

pot rezulta pe drumurile de acces pietruite atunci când drumul este uscat.

Pulberi rezultate în urma reabilitării sitemului de irigații datorate

decolmatării și curățării canalului de aducțiune a apei.

Din datele de mai sus se poate estima că la funcţionarea tuturor utilajelor

dotate cu motoare termice, concentraţiile de poluanţi emişi în spaţii deschise nu

vor depăşi concentraţiile maxim admise conform legislației din vigoare.

Cantităţile de pulberi sedimentabile ridicate în atmosferă, sunt funcţie de

gradul de uscare a drumurilor de acces, viteza de deplasare a vehiculelor şi

numărul acestora. Emisiile sunt intermitente, au arie redusă de dispersie

depunându-se în zonele imediat limitrofe drumurilor de acces.

Prognozarea poluării aerului:

Surse de poluare a aerului atmosferic se estimează că ar putea intervenii

atât în faza de construcţie a investiţiei prin mijloacele de transport şi utilajele de

construcţii care utilizează motoare cu ardere internă şi mai puțin în faza de

funcţionare a sistemului de irigații datorită autovehiculelor personale şi a

surselor de încălzire pentru spaţiile aferente proiectului propus.

Această poluare provine atât din sursele mobile cât şi fixe. Utilizarea

mijloacelor de transport şi a utilajelor de construcţie pe fiecare amplasament

unde se realizează investiţia este în funcţie de numărul de utilaje implicate

precum şi de perioada de timp în care se realizează investiţia. Se estimează că

organizarea de șantier în perioada de reabilitare a infrastructurii principale a

sistemului de irigații Itești durează aproximativ 2 ani de la semnarea contractului

de execuție a lucrării.

Poluarea dată de sursele mobile se simte cu atât mai puţin şi prin faptul că

desfăşurarea activităţii de construcţii se face la mare distanţă de ultima locuință,

iar zona este bine ventilată de curenţii de aer.

Gospodăria de combustibil nu este prevăzută în planul de realizare a

investiţiei, alimentarea cu carburanți realizându-se din stațiile de distribuție

abilitate.



ZGOMOTE ŞI VIBRAŢII

În faza de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de irigații

Itești se vor genera zgomote şi vibraţii la nivelul solului.

Impactul dat de zgomote şi vibraţii trebuie tratat în două situaţii distincte:

unul în perioada de reabilitare a infrastructurii principale (perioada organizării

de șantier) şi unul în perioada de desfăşurare a activităţilor specifice prevăzute în

acest proiect.

Perioada de construcţie: Activităţile de construcţie prevăzute în proiectul

propus, sunt lucrări de reamenajare construcţii şi montaj şi sunt producătoare de

zgomote şi vibraţii.

Măsurătorile de zgomot se realizează de regulă, ţinând cont de trei nivele

de observare:

zgomot la sursă;

zgomot în câmp apropiat;

zgomot în câmp îndepărtat.

Zgomotul în câmp îndepărtat depinde de o serie de factori externi cum ar

fi: condiţiile meteorologice, efectul de sol, absorbția în aer, topografia terenului,

vegetaţia etc.

În general, utilajele folosite în mod frecvent într-un șantier au următoarele

puteri acustice asociate (tabelul următor):

Nr. crt. Utilajul Puterea acustică asociată

1 Buldozere 110

2 Încărcătoare frontale 112

3 Excavatoare 117

4 Compactoare 105

5 Finisoare 115

6 Basculante 107

Generarea de vibraţii este favorizată de calitatea căilor de acces din zonă.

Pe baza datelor privind puterile acustice asociate utilajelor se estimează că în

şantier vor exista nivele de zgomot de până la 100 dB (A) pentru intervalul de

timp prevăzut de constructor.

Având în vedere prevederile legislaţiei naţionale în domeniul zgomotului

şi vibrațiilor, ţinând seama de diminuările cu distanţa, efectul solului, intervale

de lucru prevăzute în proiect se apreciază că începând de la distanţa de 100 m



față de şantier se vor înregistra niveluri echivalente de zgomot inferioare valorii

de 50 dB (A).

În vederea reducerii nivelului de zgomot și vibraţii beneficiarul fiecărei

investiţii va trebui să impună constructorului să nu folosească utilaje cu grad

avansat de uzură care pot emite pe lângă zgomote la niveluri mai înalte și alte

noxe.

Conform unor informaţii preluate din Biroul Scoţian, Departamentul de

Mediu, Planificare aviz, PAN 45 este prezentat nivelul zgomotului înregistrat la

mai multe surse după cum urmează:

Sursa / Activitate Indicative nivel de zgomot dB (A)

Pragul de auz 0

Circulatia rurală în timpul nopţii de fundal 20-40

Linişte 35

Parc eolian la 350 m 35-45

Masina la 40 mph la 100 m 55

Ocupatii generale de birou 60

Camion la 30 mph la 100 m 65

Găurit pneumatic la 7 m 95

Avion cu reacţie la 250 m 105

Pragul de durere 140

După cum arată tabelul și ținând cont de distanța de circa 1200 m față de

zonele locuite, sunetul care se va genera la nivelul amplasamentului şi a

drumurilor de acces se va încadra în limitele admise de legislaţia în vigoare.

6.b. CARACTERISTICILE FACTORULUI DE MEDIU SOL

Geomorfologia şi geologia

Amplasamentul analizat şi împrejurimile sale este situat la contactul

dintre cele două mari provincii geologice: geosindinalul Carpaţilor Orientali şi

Platforma Moldovenească.

Această poziţie a implicat o evoluţie geologică şi tectonică îndelungată şi

complicată, care a influenţat în mod evident atât paleogeomorfologia cât şi

morfogeneza recentă. În fizionomia actuală a reliefului acest contrast geologo -

geomorfologic se pune mai puţin clar în evidenţă. Trecerile spre zona

subcarpatică din NV sau spre Podişul Bârladului din E se fac, sub aspect

geografic complex, destul de voalat. Contactul geologic se face pe o discordanţă,

numită de I. Dumitrescu (1962) Falia Pericarpatică, situată la vest de Valea

Siretului, pe aliniamentul localităţilor: Vicovu de Sus - Păltinoasa - Târgu

Neamţ - Buhuşi - Gura Văii Trotuş. În lungul acestei falii depozitele mai vechi

decât cele neogene cad în trepte spre V şi sunt acoperite de pânze de sariaj

carpatice şi subcarpatice.



În Podişul Bârladului, la SE de Bacău se pune în evidenţă şi falia Plopana

- Murgeni - Fălciu, care separă două geostructuri: Platforma Moldovenească

propriu-zisă la N şi Depresiunea Bârladului la S, diferenţiate mai ales în ceea ce

priveşte fundamentul, deoarece depozitele sedimentare de cuvertură sunt unice

(V. Mutihac şi L. Ionesi, 1974). Cercetări geofizice minuţioase (N. Grigoraş,

1961, I. Cornea, 1964, M. Socolescu şi col., 1975) au scos în evidenţă faptul că

Falia Pericarpatică şi Falia Plopana - Fălciu sunt de fapt mai complexe, respectiv

sisteme de falii şi microfalii care au determinat prăbuşirea fundamentului în

trepte atât spre V sub aria geosinclinalului Carpaţilor Orientali, cât şi spre S,

către axul Depresiunii Bârladului. Referindu-ne la fundamentul zonei

înconjurătoare se poate observa că, acesta aparţine la trei unităţi geostructurale:

Carpaţii şi Subcarpaţii Orientali, Platforma Moldovenească şi Depresiunea

Bârladului. Evoluţia în timp a acestor areale, gradul lor diferit de mobilitate şi

interrelaţiile dintre ele au condus la schiţarea şi evoluţia a trei principale forme

de relief: Carpaţii Orientali, Subcarpaţii Moldovei şi Podişul Bârladului.

Liniile majore de relief din aria geosinclinală s-au schiţat încă din

Sarmaţian. În acelaşi timp în avanfosa pericarpatică (arealul subcarpatic) s-au

acumulat depozite de molasă (ansamblu de depozite care au luat naştere în

ultimul şanţ al geosinclinalului), iar mai spre est (arealul vestic al Platformei

Moldoveneşti) s-au depus formaţiuni sarmaţiene deltaice şi de tip piemontan,

nisipo-conglomeratice (P. Coteţ 1973).

V. Mutihac (1990), arată că Platforma Moldovenească este compusă din

două părţi: soclul cristalin, consolidat încă din Proterozoic, cu o vechime de

1750 - 2500 milioane de ani şi cuvertura sedimentară, ce conţine depozite

paleozoice, mezozoice şi terţiare, cu unele discontinuităţi. Soclul platformei

prezintă unele caracteristici deosebite la vest de Siret, unde este mult mai

coborât după o linie de falie, numită Falia Siretului, faţă de partea de est care a

rămas rigidă. Fundamentul cristalin a fost cutat şi şanat, apoi peneplenizat.

Bordura de vest a acestui fundament, scufundat în trepte până la falia Solea, este

completată de o fâşie baikaliană, reprezentând o prelungire a caledonidelor şi

hercinidelor din Dobrogea de Nord. Soclul Platformei Moldoveneşti la Est de

Siret cuprinde şisturi cristaline mezometamorfice şi mici corpuri de graniţe

gnaisice, sau filoane de graniţe roz, totul fiind străbătut de filoane pegmatitice,

de vârsta mezoproterozoică. În vest de Siret (în forajele de la Bacău, Roman,

Secuieni, Bodeşti), sub mezozoic şi paleozoic, s-au întâlnit argile şi gresii verzui

-cenuşii, cutate şi slab metamorfozate, echivalente cu cele din Dobrogea

Centrală.

Depresiunea Bârladului conţine multe elemente moesice, aparţinând

Precambrianului, ce atestă o arie geosinclinală cu evoluţie îndelungată şi cu

mişcări orogenetice în Proterozoicul inferior şi mijlociu, după care zona devine



relativ rigidă. M. Socolescu şi colab. (1975), susţin că şi soclul Depresiunii

Bârladului ar avea caracter de bloc. Sistemul muntos baikalian a fost supus

peneplenizării în Cambrian (V. Băcăuanu, 1968, citat şi de Gr. Posea şi colab.

1974), devenind - peneplena soclului cristalin-prebaikalian. Căderea în trepte

către V a fundamentului baikalian a permis formarea unei depresiuni marginale

de platformă, care a avut ca urmare îngroşarea depozitelor sedimentare şi,

îndeosebi, a celor neogene.

Cuvertura sedimentară a Platformei Moldoveneşti se prezintă necutată,

înclinată uşor spre S - SE cu 5-6° (5-8 m/Km), şi include depozite de diferite

vârste (paleozoice, mezozoice şi terţiare), evoluţia paleotectonică conturându-se

în mai multe cicluri, (Gr. Cobălcescu, 1882; I. Simionescu, 1906; I. Atanasiu,

1945; N. Macarovici, 1971; P. Jeanrenaud, 1963; Bica Ionesi, 1968; Natalia

Trelea 1969; Violeta Iliescu, 1973). Primul ciclu de sedimentare începe în

Eusilurian şi se continuă, cu întreruperi, până în Carboniferul Superior. Coloana

stratigrafică, groasă de 400 - 600 m.

Al doilea mare ciclu de sedimentare a avut loc în Neocretacic. Acesta a

cuprins toată Moldova şi a continuat până la sfârşitul Cretacicului.

Al treilea mare ciclu de sedimentare are loc odată cu transgresiunea generală din

Mezomiocen, ce ţine din a doua jumătate a Badenianului până în Sarmaţianul

superior. Grosimea depozitelor creşte de la est (20 m) spre vest (până la 400 m),

având o grosime de aproximativ 100 m în regiunea Văii Siretului.

Harta geologică din zona amplasamentului



Categoria geotehnică şi riscul geotehnic

Încadrarea în categoriile geotehnice se face în conformitate cu

NP074/2002: “Normativ privind principiile, exigenţele şi metodele cercetării

geotehnice a terenului de fundare”. Categoria geotehnică indică riscul

geotehnic la realizarea unei construcţii. Încadrarea preliminară a unei lucrări

într-una din categoriile geotehnice trebuie să se facă în mod uzual înainte

de cercetarea terenului de fundare. Această încadrare poate fi ulterior

schimbată în fiecare fază a procesului de proiectare şi de execuţie. Riscul

geotehnic depinde de două grupe de factori:

- pe de o parte factorii legaţi de teren, dintre care cei mai importanţi sunt

condiţiile de teren şi apa subterană,

- pe de altă parte factorii legaţi de structura şi de vecinătăţile acestora

precum şi clasificarea construcţiei după categoria de importanţă.

Riscul geotehnic rezultă în urma punctajului acordat funcţie de condiţiile

din teren. Astfel:

Nr

crt

Riscul geotehnic Categoria geotehnică

Tip Limite punctaj

1 Redus 6……9 1

2 Moderat 10……14 2

3 Major 15……21 3

Categoria geotehnică 1 include doar lucrările mici şi relativ simple,

pentru care riscurile pentru bunuri şi persoane sunt neglijabile.

Categoria geotehnică 2, include tipuri uzuale de lucrări şi fundaţii, fără

riscuri anormale sau condiţii de teren şi de solicitare neobişnuite sau excepţional

de dificile. Lucrările din această categorie impun obţinerea de date calitative şi

efectuarea de calcule geotehnice pentru a asigura satisfacerea cerinţelor

fundamentale.

Categoria geotehnică 3 cuprinde obiecte care nu se încadrează în

categoria geotehnică 1 şi 2, reprezentate prin lucrări foarte mari sau ieşite din

comun şi prin structuri implicând riscuri anormale sau încărcări excepţional de

severe, amplasate în condiţii de teren dificile. Încadrarea în una din cele trei

categorii geotehnice se face, de comun acord, de către proiectantul structurii şi

specialistul geo-tehnician.



Date privind zona seismică

Zona de calcul conform Codului de proiectare seismica PI00/2013 are

următoarele caracteristici.

- zona de calcul „D”

- perioada de colt Tc= 0,7 sec

- coeficientul seismic Ks=T,16

- acceleraţia terenului (ag)=0,30

- clasa de importanta IV

Solurile din zona amplasamentului

Elemente de pedologie

Condiții pedogenetice. Condiţiile geologice locale sunt caracterizate prin

depozite molasice în partea de vest, sarmato - pliocene în est şi cuaternare pe

terase şi în axele văilor Siret şi Bistriţa. Cu excepţia unor petice mici de

conglomerate burdigaliene şi de gresii aflate pe culmile mai înalte ale Pietricicăi,

în rest, pe interfluvii, predomină roci argilo - nisipoase şi marnoase cu unele

intercalaţii gresoase basarabiene şi chersoniene, iar în extremitatea sudică

meoţiene. Pe terase şi în lunci o mare extindere o au depozitele aluvionare

(bolovănişuri, prundişuri, nisipuri, argile). Rocile de bază au suferit în timp

procese diagenetice importante şi ca urmare, pe suprafeţe extinse, în special pe

terase, apar roci loessoide. În acest context tectono-litologic relieful sculptural a

evoluat până la o mare diversitate de forme, fragmentare, altitudine, expoziţie a

versanţilor, pante, etc, care au influenţat diferenţiat evoluţia celorlalţi factori

pedogenetici.

Pe acest fond morfologic climatul a evoluat spre un continentalism

moderat cu precipitaţii de 500 - 600 1 / m2, distribuite neuniform în timp şi

spaţiu cu temperaturi medii multianuale de 8 - 9 °C şi cu predominarea

vânturilor din vest şi nord- vest. Resursele hidrografice, consecinţa regimului

pluviometric, prezintă de asemenea valori moderate, specifice zonei, cu o

evoluţie discontinuă în timp. Pentru râurile mijlocii şi mici caracterul de

torenţialitate este evident, iar pentru cele mari (Siret şi Bistriţa) pregnant. La

rândul lor resursele subterane, relativ bogate, prezintă variaţii ale nivelurilor pe

ecarturi şi la adâncimi diferite. Pe interfluvii, nivelul freatic se situeză la 10 - 25

m, pe versanţi la 3 - 10 m, iar în lunci la 2 - 3 m. În lunci, în special la contactul



acestora cu versanţii şi pe locurile unor albii vechi, există suprafeţe întinse cu

exces de umiditate.

Tipuri de soluri

Prin acţiunea combinată a factorilor pedogenetici prezentaţi succint mai

sus, în arealul studiat s-a format un înveliş de soluri diversificat, cu o

complexitate mare de manifestare la nivelul luncilor şi dealurilor înconjurătoare

şi moderată pe terase. Procesele pedogenetice prin care au evoluat solurile sunt

cele de levigare, argiloiluviere, gleizare, pseudogleizare, eroziune. Uneori

solurile formate sunt direct legate de natura materialului parental (rendzine,

pseudorendzine, vertisoluri) sau sunt influenţate de condiţiile de mediu

(inundabilitate veche şi actuală, pantă) rezultând soluri subţiri, puţin evoluate

genetic (regosoluri, erodisoluri, sol aluvial, protosol aluvial, coluvisol). Alteori

sunt puternic influenţate de activitatea umană, ajungându-se la soluri antropic

desfundate. Tipurile predominante de soluri s-au format însă sub impactul zonal

al condiţiilor de climă şi vegetaţie.

Harta pedologică din zona de studiu.

Principalele clase de soluri aparţin domeniului subcarpatic şi celui de

podiş, ca unităţi zonale dar suprafeţe mari ocupă şi solurile intrazonale 15 %.



A. Domeniul Subcarpatic.

În culmea Pietricica şi pe glacisul piemontan se întâlnesc unităţi de soluri

argiloiluviale (I) pe culmi şi versanţi şi cernoziomice (II) pe terasele mijlocii şi

inferioare ale Siretului şi Bistriţei. Principalele subunităţi de sol prezente în acest

domeniu sunt:

I.a. Subunitatea solurilor brune argiloiluviale tipice şi solurilor brun luvice

tipice şi pseudogleizate, care ocupă suprafeţe reduse la limita de NV a arealului

studiat, în dealurile Trebişului.

I.b. Subunitatea solurilor brune argiloiluviale în asociaţie cu solurile brune

eumezobazice prezentă în Culmea Pietricica la altitudini de peste 550 m, deci pe

versanţii abrupţi. În această subunitate se dezvoltă soluri brune luvice cu profil

profund afectat de eroziune pe porţiunile despădurite textura de suprafaţă

variază de la nisipolutoasă la lutoargiloasă. Drenajul intern este îngreunat de

procesul argiloiluvierii. Se întâlneşte sub formă tipică sau cu subtipurile vertic,

pseudogleizat şi pseudorendzinic datorită diferenţierii materialelor parentale.

Strict local, pe areale reduse se întâlneşte luvisohil albie, cu o profunzime

mică, textură diferenţiată (lutonisipoasă la suprafaţă şi lutoargiloasă şi argiloasă)

în variantele litic şi pseudogleizat.

Tot în Culmea Pietricica se dezvoltă soluri brune eu-mezobazice cu

profunzime şi textură variabile, lutoargiloasă la suprafaţă şi lutonisipoasă până

la argilolutoasă pe secţiune, cu permeabilitate bună şi moderată. Aceste soluri

sunt răspândite în mai multe subtipuri: tipic, molie, gleizat şi pseudogleizat pe

roci diferite: luturi, argile, marne şi gresii slabe. Se mai întâlnesc, intrazonal

rendzine şi pseudorendzine pe gipsuri şi marne.

I.c. Subunitatea solurilor brune luvice şi brune argiloiluviale tipice,

asociate cu regosoluri. Astfel de soluri sunt răspândite pe glacisul superior al

Pietricicăi şi pe terasele înalte, în bună parte erodate. Solurile aparţinând acestei

subunităţi sunt în cea mai mare parte de tipul brun argilo-iluvial, au o

profunzime mare şi o textură lutonisipoasă-lutoargiloasă, la suprafaţă, care trece

în profil în lutoasă şi lutoargiloasă. Pe alocuri drenajul este îngreunat prin

argiloiluviere.

Se întâlneşte sub forma mai multor subtipuri (tipic, molie,

pseudorendzinic, pseudogleizat şi vertic).

Subtipul molie se întâlneşte pe terasele mijlocii ale Siretului de la nord de

Iţeşti (la limita arealului studiat) şi pe interfluviul Siret-Bistriţa.

II. Unitatea solurilor cernoziomice, care aparţine molisolurilor tinere, de

tranziţie spre solurile zonale, este prezentă pe terasele mijlocii şi joase ale

Siretului şi Bistriţei. Aici se resimt şi influenţe stepice care pătrund pe valea

Siretului şi favorizează procesele pedogenetice de acumulare.



II.a. Subunitatea cernoziomurilor tipice şi cernoziomurilor cambice tipice

amplasate pe terasele joase ale Siretului (terasa înaltă de luncă) în sectorul

Săuceşti-Letea Veche. În cadrul acestei subunităţi se pot separa două categorii

de suprafeţe:

- a.1. Suprafeţe amplasate pe terasa joasă de confluenţă Siret-Bistriţa din

zona Săuceşti - Bacău, cu cernoziomuri tipice şi cernoziomuri cambice tipice.

Cernoziomul tipic are o litologie lutoasă, cu profil profund, textură mijlocie sau

mijlocie fină şi se întâlneşte sub formă tipică şi gleizată.

- a.2. Suprafeţe amplasate pe terasa înaltă de luncă de la Letea Veche cu

predominarea cernoziomurilor cambice tipice. Aceste soluri au o profunzime

variabilă (dar predomină cele profunde) şi textură mijlocie - mijlocie fină, uneori

fină.

Alături de subtipul tipic mai apar, strict local, subtipurile vertic, litic şi

gleizat. Cernoziomurile cambice se formează pe loessuri, luturi şi pietrişuri

rulate.

II.b. Subunitatea cernoziomurilor cambice, asociate cu soluri brune,

argiloiluviale, molice este prezentă pe terasele mijlocii ale Siretului, între

Mărgineni şi Cleja. Cernoziomul argiloiluvial este profund şi cu textură

variabilă: mijlocie la suprafaţă şi mijlocie fină pe secţiunea de control.

B. Domeniul Podiș

Sunt cuprinse unele suprafeţe din Colinele Tutovei (extremitatea lor de

nord-vest), care aparţin unităţii solurilor argiloiluviale (III) cu subunităţile:

III.a. Subunitatea solurilor brune luvice pseudogleizate şi solurilor brune

argiloiluviale tipice (local molice) moderat erodate, asociate cu regosoluri pe

abrupturile de cuestă, care ocupă aproape întregul areal de la est de lunca

Siretului.

III.b. Subunitatea solurilor brune argiloiluviale tipice, pe mici suprafeţe la

confluenţa Siretului cu Răcătăul.

Surse de poluare a solurilor

La nivelul amplasamentului Itești sursele de poluare ale solurilor sunt de

natură fizică reprezentate de lucrări de tasare, decopertare, nivelare, excavare şi

pietruire/ asfaltare.

Se mai pot produce poluări accidentale / punctuale de la utilajele de

transport fără a se produce o poluare semnificativă a solului.

Prognozarea poluării solului

Poluarea solului în cazul investiţiei prezente poate intervenii în două etape

distincte:



Etapa de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea Itești;

Etapa de funcţionare a sistemului de irigații;

În etapa de realizare a investiţiei se poate menționa că pentru obiectivul

propus, planul prevede variante de construcţie modernă şi eficientă, la care

generarea de deşeuri de construcţie este minimă.

Aceasta presupune un număr redus de operaţii tehnologice, cantităţi mai

mici de materiale de construcție clasice și implicit cantităţi mult mai mici de

deşeuri care rezultă din aceste activități.

Întreaga execuție a lucrărilor pentru realizarea planului propus implică

activitatea unui parc divers de utilaje, organizarea de șantier, depozite temporare

de materiale, precum și o concentrare de efective umane.

Toate aceste activități constituie surse de poluare temporară, probabil

nesemnificative, pentru apă, aer și sol.

Vecinătatea organizării de şantier poate genera surse punctiforme de

poluare a apelor de suprafață, solului și aerului cu ape uzate, deșeuri menajere,

hidrocarburi sau diverse alte substanțe.

Ţinând cont de cele prezentate rezultă că în faza de construcţie, poluarea

solului intervine prin degradare fizică, respectiv prin compactare şi degradarea

structurii solurilor. În caz accidental poluarea solului se mai poate produce din

deşeuri lichide sau solide utilizate în activitatea de construire şi modernizare a

drumurilor de acces cât şi a construcţiilor prevăzute în proiect.

Sursele de poluanţi ai solului intervin în cea mare parte în faza de

construcţii şi mai puţin în faza de funcţionare.

În etapa de construcţii - montaj nu există emisii de poluanți care pot afecta

solul și subsolul zonei. Modificările intervenite în calitatea și în structura solului

și a subsolului datorită reabilitării infrastructurii principale din amenajarea de

irigații, a realizării clădirilor, a turnării fundațiilor (beton armat), a conectării la

reţelele edilitare vor fi nesemnificative.

Poluarea solului în etapa desfăşurării activităţii specifice proiectului

propus se poate produce cu deşeuri menajere şi deşeuri rezultate din activitatea

de mentenanţă cum ar fi ambalaje de la piese de schimb sau deşeuri de produşi

organici utilizate la întreţinerea instalaţiilor.

Atât în faza de construcție, cât și în faza de funcționare, periodic este

necesară decolmatarea zonei de aspirație a apei din lacul Itești în zona stației de



pompare. În aceste condiții s-au propus lucrări de excavații cu mijloace

mecanice (draglina cu braț lung) ce se execută de pe mal la circa 2 m adâncime.

Excavațiile din acumulare se vor realiza conform planșei anexate și sunt

evaluate la aproximativ 900 mc ((28+18/2)x15 m) x 2,5 m.

6.c. CARACTERISTICI ALE FACTORULUI DE MEDIU APA



Din punct de vedere hidrografic, amplasamentul studiat aferent

infrastrcturii principale din amenajarea de irigații Itești face parte din bazinul

hidrografic al râului Siret, așa cum este redat și în harta de mai jos.

Zonarea hidrografică a României.

Bazinul hidrografic Siret are pe teritoriul României o suprafață de 42.890

km2 și care reprezintă 18 % din suprafaţa României (238.391 kmp).

Altitudinea medie a bazinului este de 515 m, iar panta medie a râului Siret

este de 0.5 ‰.

Spaţiul hidrografic Siret aflat sub administrarea Direcţiei Apelor Siret are

o suprafaţă de 28.116 kmp, reprezentând 11,8 % din suprafaţa ţării, iar panta

medie a râului principal este de 0,5 ‰.

Pe teritoriul României, în bazinul hidrografic Siret au fost codificate 1013

cursuri de apă, însumând o reţea hidrografică în lungime de 15.157 kilometri

care reprezintă 19.2 % din lungimea totală a reţelei codificate din ţară.

În administrarea Direcţiei Apelor Siret se află un număr de 734 cursuri de

apă codificate cu o lungime a reţelei hidrografice de 10.280 kilometri.

Principalele cursuri de apă din bazinul hidrografic Siret sunt afluenţi de

dreapta ai râului Siret care colectează toate apele de pe versantul de est al

Carpaţilor Orientali şi anume râurile Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna,

Râmnicu Sărat şi râul Buzău, al cărui bazin hidrografic se află în administrarea

Direcţiei Apelor Buzău – Ialomiţa.

Pe partea stângă are un singur afluent mai important, râul Bârlad, al cărui

bazin hidrografic se află în administrarea Direcţiei Apelor Prut.

Râul Siret are o lungime totală de 647 km de la izvorul de sub Obcina

Lungul şi până la vărsare în Dunăre şi de 559 km de la intrarea în ţară la NE de

oraşul Siret până la confluenţa cu Dunărea.



Bazinul hidrografic al râului Siret.

Râul Siret (la Drăgesti aval confluentă cu Moldova) are un debit mediu

multianual de 57 mc/s, iar scurgerea medie specifică este de 4,82 l/s.km2.

În medie, în anotimpul de iarnă scurgerea apei reprezintă 11,33 %.

Primăvara, care reprezintă perioada de tranziţie spre perioada caldă, rezervele de

apă din zăpada acumulată iarna, se eliberează în perioade foarte scurte şi,

asociindu-se cu ploile căzute în această perioadă, produc cele mai mari volume

sezoniere care pot ajunge la 41,95 %.

Chimismul apelor de regulă este neutru, pH-ul fiind cuprins între 6,6-7,9;

un reziduul fix de la 304-624 mg/l, dintre anioni predomină ionul SO42-

având

valori cuprinse între 16-181 mg/l, urmat de ionul Cl având valori cuprinse între

23-149 mg/l, iar dintre cationi predomină calciul (29-85 mg/l) şi magneziul (8-

24).



Din punct de vedere geologic şi morfologic, bazinul hidrografic Siret din

aval de confluenţa cu Moldova şi amonte de confluenţa cu râul Bistriţa se

caracterizează prin prezenţa unităţii cristalino-mezozoice (şisturi cu sericit şi

clorit, gnaise şi calcare) în partea de NV a Sub-bazinului Moldovei (Obcina

Mestecănişului, M-ţii Rarău, M-ţii Giumalău), a unităţii flişului (gresii,

conglomerate, marne, menilite, argile) în Obcina Feredeului, Obcina Mare,

Obcinele Humorului şi Voroneţului, Culmea Stănişoara, M-ţii Suhard, a

Subcarpaţiilor Moldovei (marne, gresii, argile, conglomerate) şi a Podişului

Moldovei reprezentat prin subunităţile sale: podişul piemontan (prundişuri,

nisipuri, argile), platourile structurale în Podişul Fălticenilor şi Podişul Central –

Moldovenesc (prafuri, argile, marne, gresii) şi Culoarul Siretului (pietrişuri de

terasă, prafuri, argile, aluviuni recente, neconsolidate etc.). Prezentarea detaliată

a acestor unităţi este importantă deoarece acestea reprezintă ariile sursă de

provenienţă a aluviunilor.

Regimul aluviunilor în suspensie în regim natural este următorul:

– debit solid în suspensie (R) = 114 kg/s;

– debit lichid, mediu multianual = 76,1 mc/s;

– turbiditatea medie multianuală = 1,50 g/l;

– debit solid total, mediu multianual = 114 x 1,15 = 131 kg/s;

– procentul de aluviuni târâte faţă de cel în suspensie = 2.262.620 mc;

– volumul anual de aluviuni transportate prin târâre = 539.635 t.

Apele freatice. Depozitele cuaternare şi terţiare depuse peste formaţiuni

mai vechi cretacice şi siluriene sunt favorabile acumulării unor rezerve

importante de ape subterane. Afundarea în trepte a fundamentului de platformă

face ca în lungul văii Siret să prezinte interes numai apele subterane cantonate în

depozitele neogene şi cuaternare. La vest de Siret, la contactul cu subcarpaţii,

într-o structură cutată apar iviri de apă sărată din depozite tortoniene (slatină

sărată) şi de ape cu un mare conţinut de sulfaţi.

În forajele de adâncime medie (200 - 300 m) au fost identificate ape

subterane în orizonturile basarabiene, chesoniene și meoţiene cu conţinuturi

chimice diferite (multe nepotabile) uneori cu caracter artezian sau ascensional.

În depozitele cuaternare există rezerve importante de ape freatice cantonate în

primul orizont permeabil şi de stratificaţie, prinse în orizonturi intercalate între

strate impermeabile. Cu totul local se întâlnesc lentile de ape suprafreatice.

În funcţie de condiţiile morfolitologice apele freatice se pot grupa în mai

multe unităţi şi subunităţi:

a. Unitatea hidrogeologică a culmii Pietricica. Conţine ape freatice

cantonate la baza orizontului conglomerato-gresos din culmea principală şi în

depozitele scoarţei de alterare şi deluviale de pe celelalte culmi. Apele sunt



potabile, captate pentru alimentarea cu apă a localităţilor, cu un debit bogat (3-4

l/s).

b. Unitatea hidrogeologică a glacisului piemontan. Grosimea mare a

depozitelor, structura încrucişată şi granulometria mare permit acumularea unor

depozite importante de ape subterane potabile, nivelul freatic variind de la 2-3

m, în deluvii şi la ţâţânele teraselor până la 10 - 15 m (şi chiar mai mult) pe

podurile teraselor mijlocii. Local, parametrii de calitate sunt influenţaţi de

izvoarele sărate.

c. Unitatea hidrogeologică a luncilor. Aluviul luncilor este deosebit de

bogat în resurse freatice, de cele mai multe ori de bună calitate. Excepţie fac

zonele poluate. Au frecvente adâncimi de 5 -10 m, acumulându-se deasupra unui

substrat impermeabil antecuaternar.

d. Unitatea hidrogeologică a cuestelor de pe versantul estic. Resursele

mai sărace sunt acumulate în deluviile de la baza cuestelor iar nivelul freatic are

o variaţie caracteristică: 0 – 2 m în padine, peste 20 m pe interfluvii şi pe unele

corpuri de alunecare.

Al doilea strat acvifer, cantonat în intercalaţiile nisipoase kersoniene poate

fi încadrat apelor de stratificaţie. El se alimentează din primul strat acvifer

freatic şi a fost interceptat în luncă la adâncimea de 12 - 14 m şi la circa 20 m la

nivelul terasei de 8-12 m. Forajele executate de General Proiect Bacău în 1996

pentru alimentarea cu apa a comunei Faraoani au interceptat la Luizi-Călugăra,

în terasa de 90 m un strat acvifer la adâncimea de 95 m, cu o grosime de 3m, la

Răcăciuni, pe terasa de 75-90 m, forajul a localizat stratul acvifer de nisipurile

kersoniene la adâncimea de 85 m, pe o grosime de 8 m. Considerăm că este

vorba de un singur strat acvifer, continuu, cu ape de stratificaţie cantonate în

nisipuri cu grosime variabilă (3 - 10 m) situat între argile kersoniene. Acest strat

acvifer are înclinare generală de la nord la sud şi de la vest spre est,

alimentându-se prin intermediul stratului freatic în perimetrul văii şi lateral prin

infiltraţii pe suprafeţe de strat din regiunea subcarpatică.

Întregul areal studiat conţine la adâncimi mai mari de 40 m ape acvifere

arteziene, productive, până la 340 m. Uneori apar la zi, ca la Răcăciuni, unde

placa groasă ce le acoperă le-a obligat să se descarce sub forma unui izvor

artezian (lângă drumul naţional E85). Aceste ape arteziene sunt intersectate prin

forajele: Răcăciuni, Galbeni, Bogdan-Vodă, Bacău (în incinta câmpului

experimental al S.C.P.L. Bacău), Filipeşti etc.

Avem variaţia lunară corelată a nivelului freatic şi a precipitaţiilor la unele

foraje hidrologice de studiu, amplasate în diferite condiţii morfologice, în

funcţie de care se pot deosebi tipuri de regim hidrologic:



a. Tipul de regim specific teraselor mijlocii şi înalte, cu depozite loessiode

groase şi cu nivelul freatic situat la adâncimi mari (de exemplu. Filipeşti).

Ecartul de variaţie al nivelului piezometric este redus (sub 1 m), iar influenţa

variaţiilor precipitaţiilor se resimte puţin şi cu întârziere mare. Prezintă un singur

maxim (luna IX).

b. Tipul de regim specific teraselor joase (ex. Galbeni) cu nivelul freatic

situat la 8- 12 m, cu variaţii mai largi. În profil anual se remarcă două maxime:

unul din topirea zăpezilor (luna IV) şi altul după ploile de vară (luna IX).

c. Tipul de regim specific luncilor prezintă variaţii de asemenea mari (3-4

m) şi o dependenţă mai pronunţată faţă de curba precipitaţiilor determinată de

grosimea mică a materialelor mai fine granulometric din orizontul superior.

În cadrul acestui tip se pot separa subtipuri:

- c1 - subtipul caracteristic glacisurilor de contact (FI - Gherăieşti-Săuceşti);

- c2- subtipul luncilor mijlocii (F4 - Gherăieşti-Săuceşti);

- c3- subtipul din zona de schimb intens cu albiile râurilor (Gherăieşti-

Săuceşti - F 11);

Cele trei subtipuri reflectă particularităţile morfohidrografice ale luncilor

Siretului şi Bistriţei rezultate din proporţiile diferenţiate cu care contribuie la

formarea şi complicarea structurii acestora, scurgerea directă de pe versanţi

(coluviile şi proluviile) şi aportul râurilor principale (aluviunile, grindurile

laterale şi interalbiale etc).

Lacurile

Pe teritoriul bazinului mijlociu al Siretului luat în studiu, unităţile lacustre

sunt în majoritate de origine antropogenă şi au o vârstă de 45 – 55 de ani. Pe

cursul inferior al Bistriţei, până la confluenţa cu Siretul, există 5 lacuri de

acumulare şi canale de fugă, dând un aspect aparte peisajului geografic. Aceste

lacuri sunt: Racova, Gârleni, Lilieci, Bacău şi Lacul de Agrement. Acestea, fiind

aşezate în valea largă a Bistriţei, se deosebesc foarte mult de lacurile din amonte

de Buhuşi. Lacurile au inundat lunca Bistriţei, presărată cu plopi şi sălcii, creând

un peisaj cu totul diferit, apropiat de cel al lacurilor din zona de câmpie. Aceste

lacuri au o mare importanţă economică, fiind folosite în scopuri energetice,

pentru alimentare cu apă, pentru piscicultură, agricultură şi agrement.

În aval de Bacău, pe râul Siret, mai există 3 lacuri de acumulare, cu

aceleaşi destinaţii ca şi precedentele, dar fiind mai recente: lacul Galbeni, situat

imediat lângă Bacău, la locul de confluenţă a Bistriţei cu Siretul, iar în aval

lacurile Răcăciuni şi Bereşti, cele mai mari de pe valea mijlocie a Siretului.

Lacul Racova este primul din lacurile de pe valea inferioară a Bistriţei,

situat în dreptul oraşului Buhuşi. Suprafaţa iniţială a lacului a fost de 273 ha, dar



depozitele de sedimente acumulate de-a lungul anilor l-au colmatat în proporţie

de 90%. Volumul de apă a fost de 4,66 milioane m³.

Lacul Gârleni este următorul lac de acumulare de pe Bistriţa. Are o

suprafaţă de 233,5 ha, din care circa 10 ha la coada lacului sunt acoperite cu stuf

şi papură. Volumul total: 5,08 milioane m³.

Lacul Lilieci, cunoscut şi sub numele de Iteşti sau Bacău I, are 261,7 ha,

din care circa 40 ha sunt reprezentate de suprafeţe de apă puţin adâncă, întinderi

de stuf şi papură şi de insule de vegetaţie arborescentă. Volumul de apă este de

7,4 milioane m³. Malul stâng al lacului este reprezentat de o terasă a râului

Bistriţa, înaltă de circa 20 m, cu porţiuni mari verticale.

Lacul Galbeni situat în aval de locul de confluenţă al Bistriţei cu Siretul.

Are o suprafaţă de 1122,9 ha şi un volum de apă de 39,6 milioane m³. Lungimea

lacului este de 5560 m, iar lăţimea maximă este de 2150 m. Din întreaga

suprafaţă, o mare parte este acoperită astăzi de stuf, papură şi sălcii tinere în

special spre coada lacului. Acesta se datorează colmatării intense a lacului, fiind

primul din seria lacurilor de pe Siret, acumulând astfel cea mai mare cantitate de

sedimente solide. Pe toată suprafaţa lacului, cu excepţia unei fâşii înguste care

reprezintă albia de scurgere a celor două râuri care confluează la nivelul lacului,

apa este puţin adâncă (6,9 m la baraj), iar terenul exondat în condiţiile de

umplere normală a ajuns aproape de baraj.

Lacul Răcăciuni are o lungime de 11 km şi o lăţime de până la 1 km, cu o

suprafaţă de 2004 ha. Fenomenul de colmatare nu este aşa de accentuat ca în

cazul lacului Galbeni, doar o mică suprafaţă de la coada lacului, dinspre albia

veche a Siretului, fiind acoperită cu vegetaţie palustră. Aspectul general este al

unui lac mare, fără vegetaţie atrăgătoare pentru păsările acvatice, cu malul drept

betonat, iar cel stâng înalt de peste 20 m şi abrupt (terasa Siretului). Volumul de

apă este de 103,6 milioane m³.

Lacul Bereşti este ultimul din seria lacurilor de acumulare care intră în

grupul lacurilor care alcătuiesc aria de protecție avifainistică Natura 2000

ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești. Lungimea

măsoară 16 km, lăţimea maximă depăşeşte 1 km, suprafaţa fiind de 2800 ha.

Volumul de apă este de 120 milioane m³. La fel ca în cazul lacului Răcăciuni,

malul drept este betonat, iar cel stâng este reprezentat de terasa înaltă şi abruptă

a Siretului. Suprafaţa cu vegetaţie palustră instalată pe terenurile de colmatare

este relativ redusă.

Lacurile de pe pârâul Răcătău, afluent de pe partea stângă a Siretului: există

două iazuri, Răcătău (sau Bibireşti) în amonte şi Horgeşti în aval, formate prin

constituirea unor baraje simple în calea Răcătăului, în scopul exploatării lor

piscicole. Lacul Răcătău are o suprafaţă de 86 ha şi un volum de 1,44 milioane

m³. Este lipsit de vegetaţie palustră, dar dinspre coadă se continuă cu o zonă



mâloasă, apoi de pajişte inundabilă, care atrag limicolele. În aval, lacul Horgeşti

prezintă o vegetaţie tipică de baltă, cu stufărişul bine dezvoltat, propice pentru

reproducerea raţelor sălbatice. Suprafaţa sa este de 64 ha, iar volumul de 1,13

milioane m³.

Managementul apelor uzate

Din procesul de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești nu rezultă ape uzate. De asemenea, în perioada de funcționare a

sistemului de irigații nu rezultă ape tehnologice uzate.

Prognozarea impactului

Prezenta investiţiei nu are componente care să ducă la o contaminare a

cursurilor de ape sau a pânzei freatice.

Proiectarea lucrărilor, prin soluţiile tehnice adoptate, s-a realizat astfel

încât contaminarea potenţială a cursurilor de apă, lacurilor, pânzei freatice, să fie

evitată.

După darea în exploatare a lucrării nu există surse de poluare care să apară

datorită lucrărilor realizate.

În concluzie, impactul generat de reabilitarea infrastructurii principale din

amenajarea de irigații Itești este nesemnificativ.

6.d. GESTIUNEA DEŞEURILOR

În faza de construcţie:

Regimul gospodăririi deșeurilor produse în timpul execuției va face

obiectul organizării de șantier, în conformitate cu reglementările în vigoare,

aceste deșeuri vor fi colectate, transportate și depuse la o rampă de depozitare în

vederea neutralizării lor.

Deșeurile preconizate sunt de următoarele tipuri :

menajere sau asimilabile;

metalice rezultate din activitățile de execuție a structurilor metalice de

rezistență și din activitatea de întreținere a utilajelor;

deșeuri materiale de construcție, dacă nu se respectă graficele de lucru și

se rebutează încărcături de betoane;

deșeuri de lemn rezultate din activitatea curentă de pe şantier;



cartoanele, hârtia din ambalaje şi activitățile de birou din cadrul

organizării de șantier.

deşeuri tehnologice rezultate din procesul de pregătire a reprofilării

canalului;

deşeuri rezultate din activități conexe, cum sunt cele provenite de la

întreținerea echipamentelor și instalaţiilor (ex.: ulei uzat și alți lubrifianți).

A. Deşeuri menajere

Aceste deşeuri vor fi în cantități reduse și nu prezintă un pericol pentru

mediu sau pentru sănătatea oamenilor. Ele pot constitui o sursă de degradare a

peisajului sau de poluare a factorilor de mediu doar printr-o gospodărire

neadecvată.

B. Deşeuri tehnologice și deşeurile din construcţii

Cod 20 01 01 hârtie și carton

Cod 01 03 01 sol vegetal

Cod 16.02. deşeuri de la echipamentele electrice și electronice

(echipamente electrice de mici dimensiuni)

Cod 17 05 00 pământ și material excavat

Cod 17 01 01 beton

Cod 17.02.00 lemn, sticlă, materiale plastice și cauciuc

Cod 17 04 metale (inclusiv aliajele lor)

Cod 17 05 pământ (inclusiv excavat din amplasamente contaminate),

pietre și deşeuri de la dragare (materiale din excavaţii)

Cod 17.09 alte deşeuri de la construcţii

C. Deşeuri din activităţi conexe

Cod 13 deşeuri uleioase și deşeuri de combustibili lichizi

Cod 13 02 00 uleiul de motor uzat, de transmisie și de degresare

Cod 13.02.07 uleiuri de motor, de transmisie și de ungere uşor

biodegradabile

Cod 13.07.01 ulei de comustibil și combustibil Diesel



Cod 16.06.00 baterii și acumulatori

Cod 16.01.03 anvelope uzate

Cod 16.01/07 metale feroase

Deşeurile rezultate din activitatea de execuţie vor fi colectate

corespunzător în pubele, iar acestea vor fi preluate de o societate autorizată, pe

bază de contract.

Întreținerea și micile reparaţii ale utilajelor care deservesc şantierul se vor

executa numai în incinta administrativă, iar reparaţiile capitale numai în unități

specializate.

În conformitate cu H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor,

deșeurile menajere și cele asimilabile acestora se vor colectata în interiorul

organizării de șantier în puncte de colectare prevăzute cu containere tip pubele.

Aceste deșeuri, periodic, vor fi transportate în condiții de siguranță la

rampa de gunoi în condițiile stabilite de comun acord cu autoritățile competente.

Deşeurile metalice se vor colecta și depozita temporar în incinta

amplasamentului și vor fi valorificate prin unități specializate.

Deşeurile din materiale de construcţii nu ridică probleme deosebite din

punct de vedere al poluării mediului. În perioada de execuție aceste deșeuri

împreună cu deșeurile inerte provenite din excavații vor fi depozitate temporar

într-un spațiu special amenajat pe amplasament, urmând a fi folosite ulterior la

umpluturi, construirea căilor de acces permanente în zonă.

Cantitățile suplimentare vor fi evacuate de pe amplasament și transportate

pe locurile special amenajate.

Deșeurile de lemn vor fi selectate, o parte din ele revalorificate sau

valorificate ca lemn de foc pentru populație.

Acumulatorii uzați cu potențial ridicat de poluarea mediului vor fi stocați

și păstrați corespunzător în vederea valorificării lor prin unitățile specializate.

Anvelopele uzate, dacă va fi cazul vor fi depozitate în locuri special

amenajate ca spaţii de depozitare deşeuri, apoi predate la societăţi abilitate

pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor.



Trebuie menţionat că atât cantitativ cât şi din punctul de vedere al

gradului de periculozitate a deşeurilor nu creează probleme semnificative de

poluarea mediului.

În faza de funcţionare:

Ponderea ce mai mare a deșeurilor în această perioadă o vor avea

deșeurile menajere. Ar fi ideal încheierea unor contracte de preluare a deșeurilor

menajere din aceste zone.

Vor mai rezulta nămoluri din activitatea de decolmatare a gurii de

aspirație a apei de la stația de pompare. Nu se poate aprecia frecvența

decolmatării, aceasta realizându-se doar atunci când este necesar. Cantitățile

maxime de nămol estimate din activitatea de decolmatare a gurii de aspirație

sunt de aproximativ 900 mc nămol. Acesta va fi împrăștiat pe mal sau se astupă

unele gropi existente din zonă. O cantitate de nămol se va trasporta și depozita

temporar în incinta stației de pompare.

Deșeuri de pământ și material vegetal rezultate din activitatea de

decolmatare și întreținere a sistemului de irigații și din activitatea de mentenanță

a pompelor.

7. Cerinţele legate de utilizarea terenului necesare pentru

execuţia proiectului (suprafeţele de teren ce vor fi ocupate

temporar / permanent de către PP, ex. drumurile de acces,

tehnologice, ampriza drumului):

a. Categoria de folosinţă a terenului:

Din punct de vedere juridic, terenurile pe care urmează să se execute

lucrările de reabilitare fac parte din suprafaţa administrată de Agenţia Naţională

de îmbunătăţiri prin Filiala Teritorială de îmbunătăţiri Funciare Bacău.

Din punct de vedere al folosinţei suprafeţei ocupate de infrastructura de

irigaţii sunt înregistrate la regimul de „curţi construcții”.

Din punct de vedere al amplasării terenul ocupat de infrastructura de

irigaţii se află situat în extravilan.

În conformitate cu HGR 766/1997, cu modificările şi completările

ulterioare, categoria de importanţă a lucrărilor, este „C” (construcţii de

importanță normală).



În conformitate cu legislaţia în vigoare STAS 4273/1983 - Construcţii

hidrotehnice - încadrarea în clase de importantă, amenajarea de irigaţii se

încadrează în clasa 4 de importanţă, respectiv construcţii de importanţă

secundară (construcţii hidrotehnice a căror avariere are o influenţă redusă asupra

altor obiective social - economice) şi categoria 4 construcţii hidrotehnice

(suprafaţa amenajată pentru irigaţii sub 5.000 ha).

Gradul de asigurare a folosinţei de apă pentru irigaţii este de 80%.

b. Suprafeţele de teren ce vor fi ocupate temporar/permanent de către

planul propus:

Suprafeţe ocupate definitiv: În cadrul proiectului nu sunt prevăzute lucrări

care să conducă la mărirea suprafeţei de teren scoasă deja din circuitul agricol.

Suprafeţe ocupate temporar: Pentru executarea lucrărilor de reabilitare

este necesară scoaterea temporară din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren

situate de-a lungul traseului canalului şi conductelor care urmează a fi înlocuite,

după cum urmează:

Pentru înlocuirea conductei de refulare a staţiei de pompare SPA Iteşti o

suprafaţă de 12 m x 240 m = 2880 mp;

Pentru reabilitarea canalului CA 1 între km 0+000 - km 4+733 o suprafaţă

de 15 m x 4733 m = 23665 mp;

Pentru înlocuirea canalului CA 1 cu conductă Dn 1000 între km 4+733

km 5+697 o suprafaţă de 12 m x 964 m = 11570 mp;

Pentru înlocuirea conductei Dn 600 de la stația SRPA Itești la bazin

aspiraţie SPP 3 o suprafaţă de 12 m x 2500 m = 30000 mp;

Suprafaţa totală ce urmează a fi scoasă temporar din circuitul agricol este

de 68.115 mp.

7.c. Drumurile de acces:

Întrucât reabilitarea infrastructurii de irigații se realizează pe același

amplasament nu sunt necesare deschiderea de noi drumuri. Accesul la

amplasament se face pe drumurile de exploatare existente în zonă. Acestea vor fi

modernizate și întreținute de către beneficiar.

Accesul în amenajare se face prin DN 2 - Bacău Roman, drumurile judeţene

şi comunale şi drumurile de exploatare agricole.



8. Serviciile suplimentare solicitate de implementarea PP

(dezafectarea / reamplasarea de conducte, linii de înaltă

tensiune etc., mijloacele de construcţie necesare), respectiv

modalitatea în care accesarea acestor servicii suplimentare

poate afecta integritatea ariei naturale de interes

comunitar

În cazul acestui proiect nu sunt solicitate alte servicii suplimentare față de

cele prevăzute care să afecteze integritatea sitului Natura 2000.

9. Durata construcţiei, funcţionării, dezafectării PP şi

eşalonarea perioadei de implementare a PP, etc.:

Durata de realizare a obiectivului de investiţii este de 24 luni

calendaristice de la semnarea contractului de execuţie a lucrărilor de reabilitare,

timp de 8 ore/zi și 5 zile/săptămână.

Graficul de realizare a investiţiei prevede perioadele de timp pentru

elaborarea documentaţiilor tehnice de proiectare, a execuţiei lucrărilor de bază,

efectuarea probelor tehnologice, recepţia și punerea în funcţiune a obiectivului.

Durata de realizare a obiectivului de investiţii este de 24 luni

calendaristice de la semnarea contractului de execuţie a lucrărilor de reabilitare.

La încetarea activității de execuţie a lucrărilor proiectate se vor lua de pe

şantier utilajele și echipamentele, se vor înlătura deşeurile, se vor curăța zonele

deservite de organizarea de şantier, se vor reface drumurile de acces, deşeurile

din construcții vor fi transportate la depozitele de deşeuri sau în locurile indicate

de autoritățile locale, vor fi ecologizate zonele de vegetație afectate.

După finalizarea lucrărilor de construcție, zone ocupate temporar de

proiect cu organizările de şantier vor fi curațate și nivelate, iar terenul adus la

starea iniţială, prin acoperirea cu sol și înierbare.

De asemenea, constructorul va întocmi un plan de realizare a lucrărilor și

de refacere a terenurilor afectate temporar de realizarea lucrărilor de montare

conducte și lucrările realizate, care va cuprinde următoarele lucrări:

nivelare terenuri afectate temporar de lucrări

transportul deşeurilor din construcții și a pământului excavat în exces,

reamenajarea spațiilor ocupate cu organizarea de şantier și aducerea

terenului la starea iniţială

reamenajarea zonelor în care s-au depozitat temporar materiale provenite

din excavaţii;



refacere spatii verzi.

Durata funcționării: Funcționarea este sezonieră, număr de zile de

funcționare pe an: 210 zile/an, 20 ore/zi.

Durata dezafectării PP: În cazul dezfacterării sistemului de irigații de la

Itești, se recomandă, realizarea lucrărilor de dezafectare după un plan de refacere

a mediului aprobat de APM Bacău și custodele ariei respective.

10. Activităţi care vor fi generate ca rezultat al

implementării PP:

În urma reabilitării infrastructurii principale din amenajarea de irigații

Itești se va produce:

- creşterea eficientei activităţii agricole

- diminuarea riscului și incertitudinii în agricultură prin reducerea

incidenţei fenomenelor de secetă

- creşterea veniturilor organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii

- creşterea fiabilităţii în funcţionarea agregatelor de pompare și

reducerea costurilor cu energia electrică.

- reducerea cheltuielilor de întreţinere și exploatare

- ameliorarea calităţii mediului si diminuarea surselor de poluare

- realizarea investiţiei de reabilitare, va face viabilă amenajarea de

irigaţii din punct de vedere economic.

În acest scop, reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești va avea un efect pozitiv prin creșterea productivității agricole și

crearea de noi locuri de muncă atât pentru personalul care asigură buna

funcționare a sistemului de irigații, cât și pentru agricultori.

11. Descrierea proceselor tehnice ale PP (în cazul în care

autoritatea competentă pentru protecţia mediului solicită

acest lucru): Se propun următoarele lucrări de reabilitare:

Staţia de pompare de bază SPA ITEŞTI

- reabilitare clădire instalații electrice;

- reabilitare clădire electromecanic

- echiparea staţiei cu agregate de pompare cu ax vertical (similare cu cele

cu care a fost prevăzută staţia de pompare, respectiv tip VDF 400) cu parametrii

Qp = 303 l/sec, Hp= 45,40 m, P instal. = 200 kW, tens. de alimentare 400 V.



Pentru asigurarea unei funcţionări corespunzătoare o electropompă va fi

prevăzută cu convertizor de frecvenţă iar celelalte electropompe vor fi prevăzute

pentru pornire cu softstartere (electropompele vor funcţiona şi la comandă

manuală).



electrică);

- prevederea unui grătar în avancamera staţiei pentru reţinerea plutitorilor;

- dotarea staţiei cu aparat de ridicare (cărucior + palan ) de 0,5 tf, inclusiv

sistemul de prindere pentru amplasarea dispozitivelor de manevră;


agregatelor de pompare;

- prevederea unui post de transformare pentru servicii interne;

- prevedere unei instalaţii de epuisment (1 pompă submersibilă mobilă

P=4Kw):

- refacere împrejmuire pe 750 ml;

- lucrări de decolmatare la priza din lac în zona de aspiraţie, în cuva staţiei,

precum şi eventuale reabilitări de betoane la canalul de aspiraţie şi în cuva

staţiei.

Înlocuirea conductei de refulare metalice cu Dn 800 mm şi L = 300 ml astfel:

- pe zona versantului (cca. 60 m) se propune păstrarea conductei de refulare

existente şi introducerea prin aceasta a unei conducte metalice cu Dn 600 mm.

- cu conductă de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de Nisip

(PAFSIN) cu Dn 800, pe restul de lungime, respectiv 240 m.

- prevederea unor guri de vizitare pe traseul conductei de refulare;

- pentru asigurarea stabilităţii conductei de refulare s-au prevăzut masive de

ancoraj (pentru amplasarea acestora se va consulta planşa cu profilul

longitudinal conductă de refulare);

- renunţarea la vana Dn 800 de pe colectorul de refulare şi prevederea în

căminul existent a unui debitmetru cu ultrasunete pentru contorizarea volumelor

pompate;



- amenajarea platformei din jurul staţiei de pompare;

- refacere alee de acces prin amenajarea unei rigole pe partea dreaptă în

sensul de intrare în staţie, defrişarea materialului lemnos existent de o parte şi de

alta a aleii de acces (1,5 m stânga şi 1,5 m dreapta), betonare alee de acces;

plantarea de pomi pentru stabilizarea versantului;




împrejmuire (drum acces şi zona staţiei de pompare);

- prevederea unui ansamblu de dispozitive de protecţie astfel:


amplasat pe conductele de refulare ale agregatelor de pompare;

- supapă de eliminare a aerului cu flotor tip NEYRPIC amplasată după

căminul în care se montează debitmetrul cu ultrasunete;


amplasat pe conducta de refulare la cca. 75 m de staţia de pompare.

Staţia de repompare SRPA ITEŞTI

- reabilitare clădire instalaţii electrice;

- reabilitare clădire electromecanic;

- echiparea staţiei de repompare cu grupuri de agregate de pompare cu ax

vertical (similare cu cele prevăzute iniţial, respectiv tip MV 253 şi VDF 300),

astfel:

■ grup de pompe pentru alimentare bazin de aspiraţie SPP 3:


V - buc = 2;

- Qp = 80 l/sec, Hp = 71,70 m, P instal. = 90 kW, tens. de alimentare 400

V-buc = 2;

■ grup de pompe pentru alimentare reţea de conducte îngropate:


V - buc = 2

- Qp = 50 l/sec, Hp = 60,00 m, P instal. = 45(55) kW, tens.de alimentare400

V - buc = 2



electrică);

- prevederea la fiecare grup de pompe, în avancameră, a ghidajelor pentru

amplasarea a câte unui grătar şi a câte unei site pentru reţinerea plutitorilor;

- dotarea fiecărui grup de pompe cu aparat de ridicare (cărucior + palan) de

1 tf, inclusiv sistemul de prindere pentru amplasarea dispozitivelor de manevră;


grupurilor de pompe, reabilitare post de transformare; post servicii interne;

Automatizarea funcţionării agregatelor de pompare se va face astfel:

- pentru grupul de pompe care alimentează bazinul de aspiraţie al staţiei

SPP 3, funcţie de nivelurile minim şi maxim din bazinul de aspiraţie al acesteia.

- pentru grupul de pompe care deservesc reţeaua de conducte îngropate,

prin prevederea pe una din pompele cu putere de 90 (110) kW a unui convertizor



de frecvenţă, urmând ca celelalte agregate să fie prevăzute pentru pornire cu soft

startere. Pornirea electropompelor se va face funcţie presiunea din reţea prin

preluarea informaţiilor de la traductorul de presiune montat pe conducta de

refulare.

Funcţionarea grupului de pompe se va face prin prevederea unui automat

programabil care asigura toate funcţiile de acţionare, protecţii electrice,

hidromecanice si de automatizare.

- prevedere instalaţie de epuisment (1 pompă submersibilă mobilă P=4Kw):

- refacere împrejmuire pe 200 ml

- lucrări de decolmatare în cuvele de amplasare a grupurilor de pompe

- înlocuirea conductei de refulare metalice cu Dn 600 mm şi L = 2500 ml

cu conductă de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de Nisip

(PAFSIN);

- guri de vizitare (în zona de amplasarea a gurilor de vizitare s-a prevăzut ştuţ

Dn 600 din metal);

- masive de ancoraj;



- amenajarea platformei existente;


împrejmuire;

Prevederea unor ansambluri de dispozitive de protecţie astfel:


fiecare din conductele de refulare ale grupurilor de pompare;


traseul conductei de refulare (amplasarea acestora s-a făcut în zonele în care sunt

prevăzute gurile de vizitare);

- prevederea unui cămin din beton pentru amplasare vanelor DN 350 şi Dn

200 care deservesc reţeaua de conducte îngropate. Cele două vane Dn 350 şi

vana Dn 200 sunt prevăzute a fi acţionate electric.

- prevederea pe fiecare conductă de refulare a grupurilor de pompare a câte

unui debitmetru cu ultrasunete pentru contorizarea volumelor pompate.

Canal de aducţiune CA 1

- Impermeabilizarea canalului de aducţiune între km 0+000 şi km 4+733

Pe tronsonul de canal cu L = 4733 m se vor executa în principal următoarele

lucrări:

- curăţirea taluzelor și fundului canalului de vegetaţie ierboasă și lemnoasă

şi eliminarea rădăcinilor pentru realizarea în bune condiţii a impermeabilizării.

- refacerea secţiunii de curgere a canalului pentru aducerea secţiunii la

parametrii proiectaţi iniţial şi asigurarea tranzitării debitelor de apă necesare;



- finisarea manuală a taluzurilor și fundului canalelor;

- montare geotextil de 235 mg/mp şi apoi geomembrană conductivă de 0,6

mm grosime pe taluz reprofilat;

- turnare pereu din beton Bl2/15 de 8 cm grosime armat cu plasa STM de

2000 x 5000 mm, cu grosime de 4 mm, în câmpuri de 2 x 3 m

- turnare pinten din beton simplu hidrotehnic CI2/15 la limita superioară a

pereului pentru încastrarea geotextil şi geomembrană;

- executarea rostuirii pereului cu mortar de ciment.

Înlocuirea canalului de aducţiune între km 4+733 şi km 5+697 - L= 964 m cu

conducă DN 1000 mm de tip Poliester Armat cu Fibră de Sticlă şi Inserţie de

Nisip (PAFSIN). Pe zona respectivă conducta va fi pozată pe fundul canalului

existent şi va fi astupată cu pământ.

Pentru asigurarea condiţiilor de pozare a conductei Dn 1000 şi asigurarea

unei pante continue a fundului canalului se vor executa următoarele lucrări:

- curăţarea fundului canalului de depuneri între km 4+733 - km 4+765, km

5+439 - km 5+494 și km 5+641 - km 5+697;

- aducerea la cotă a fundului canalului prin realizarea unor umpluturi cu

pământ între km 4+765 - km 4+971;

- nivelarea fundului canalului între km 4+733 - km 5+697 pentru aşternerea

patului de nisip.

Pentru asigurarea exploatării şi stabilităţii conductei Dn 1000 s-au prevăzut

următoarele:

- un masiv de ancoraj la km 4+971 cu dimensiunile de 2,2x2,0x2,2 (masiv

tip A)

- două masive de ancoraj cu dimensiunile fiecare de 2,8x3,0x2,2 (masiv tip

B) la schimbările de direcţie, respectiv la km 5+236 şi la km 5+445

- pinten de încastrare amonte la km 4+733 cu dimensiunile de 2,5x2,5x3,5

- pinten de încastrare aval la km 5+697 cu dimensiunile de 2,1x2,1x4,5

- guri de vizitare Dn 800 amplasate la km 5+068 şi la km 5+386 Având în

vedere că stăvilarele sunt amplasate pe zona pe care canalul se înlocuieşte cu

conductă acestea nu mai sunt necesare şi în consecinţă nu mai necesită

reabilitare, urmând a fi demolate.

• Suprafeţe de teren ocupate la execuţia lucrărilor proiectate

Din punct de vedere juridic terenul pe care urmează sa se realizeze lucrări de

reabilitare este în administrarea ANIF prin Filiala Teritorială Bacău.

Din punct de vedere al folosinţei terenul pe care sunt amplasate lucrările

supuse reabilitării este scos din circuitul agricol si încadrat in regimul de curţi

construcţii Din punct de vedere al amplasării, terenul ocupat face parte din teren

situat in extravilan.

• Suprafeţe ocupate definitiv



În cadrul proiectului nu sunt prevăzute lucrări care să conducă la mărirea

suprafeţei de teren scoasă deja din circuitul agricol.

• Suprafeţe ocupate temporar

Pentru executarea lucrărilor de reabilitare este necesară scoaterea temporară

din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren situate de-a lungul traseului

canalului şi conductelor care urmează a fi înlocuite, după cum urmează:

- Pentru înlocuirea conductei de refulare a staţiei de pompare SPA Iteşti o

suprafaţă de 12 m x 240 m = 2880 mp

- Pentru reabilitarea canalului CA 1 între km 0+000 - km 4+733 o suprafaţă

de 15 m x 4733 m = 23665 mp

- Pentru înlocuirea canalului CA 1 cu conductă Dn 1000 între km 4+733

- km 5+697 o suprafaţă de 12 m x 964 m = 11570 mp

- Pentru înlocuirea conductei Dn 600 de la stația SRPA Itești la bazin

aspiraţie SPP 3 o suprafaţă de 12 m x 2500 m = 30000 mp

Suprafaţa totală ce urmează a fi scoasă temporar din circuitul agricol este de

68.115 mp.

În perioada de funcționare, procesul tehnologic constă în preluarea unei

cantități de apă din lac, din zona gurii de aspirație, prin intermediul stației de

pompare de bază care va transporta apa prin intermediul canalului de aducțiune

la stația de repompare (SRPA) care aspiră apa din canalul de aducţiune CA1 la

km 5+697 şi o refulează prin intermediul conductei de refulare cu lungimea L =

2500 m, în bazinul de aspiraţie al staţiei SPP 3 şi prin intermediul altei conducte

de refulare în reţeaua de conducte îngropate. Din aceste stații apa prin

intermediul aspersoarelor va fi distribuită pe terenurile agricole.

12. Caracteristicile PP existente, propuse sau aprobate, ce

pot genera impact cumulativ cu PP care este în procedură

de evaluare şi care poate afecta aria naturală protejată de

interes comunitar:

În urma analizei efectuate atât din documentația scrisă, cât și în urma

investigațiilor din teren, am constatat că planul propus de ANIF – sucursala

Bacău, nu interacționează cu alte proiecte în imediata vecinătate, atât în amonte,

cât și în aval de amplasament, astfel încât să genereze impact cumulat.

Se pune problema dacă preluarea apei din lacul Lilieci cu scopul de a iriga

terenurile de pe amplasamentul ANIF vor avea un impact cumulat cu perioadele

de uzinare a apei în scopul producerii enerigiei electrice, având ca efect săderea

nivelului apei din lac astfel încât să producă impact asupra biodiversității.



Sistemul de irigații de la Itești a funcționat din anul 1970 și împreună cu

Hidrocentrala de la Lilieci nu au înregistrat scăderi importante ale nivelului apei

din lac astfel încât să fie afectată semnificativ biodiversitatea.

Lacul Lilieci, cunoscut şi sub numele de Iteşti sau Bacău I, are 261,7 ha,

din care circa 40 ha sunt reprezentate de suprafeţe de apă puţin adâncă, întinderi

de stuf şi papură şi de insule de vegetaţie arborescentă. Volumul de apă din lac

este estimat la aproximativ 7,4 milioane m³, iar volumul de atenuare este de 2,6

milioane m3. Acumularea Lilieci (Bacău I) nu produce atenuarea debitelor de

viitură datorită faptului că nu deține volum de atenuare a viiturilor. Debitul

minim necesar a fi asigurat în albie în aval de baraj este de 2,8 m³/s care

constituie debitul de servitute și se asigură prin deschiderea a 4 vane ce se află în

stavilele 2 și 3.

În funcție de regimul de funcționare al întregii amenajări a râului Bistrița

și al acumulării Lilieci în particular, tranzitarea undelor de viitură prin uvrajele

barajului nu este condiționată de regimul de funcționare al centralei

hidroelectrice. De asemenea, variațiile cotelor în acumulare pe perioadele de

viitură este recomandat să se situeze între NNR și NME. Starea de atenție 1

reprezintă momentul în care se face manevrarea evacuatorilor la acumularea din

amonte (CHE Gârleni). Starea de atenție 2 este determinată de momentul în care

încep manevrele la evacuatorii proprii ai acumulării Lilieci (sosirea viiturii). În

acest moment cota în lacul Lilieci este de 177,75 mdMB/178,19 mdMN cu

tendința de creștere. În același timp acest moment reprezintă starea de atenție

pentru captarea din aval – CHE Bacău. Starea de alarmă 1 începe în momentul

în care debitul afluent în lac depășește 600 m³/s, iar cota este în continuă

creștere. Starea de alarmă 2 începe în momentul în care debitul afluent depășește

1500 m³/s, cota este în continuă creștere și toate stavilele sunt deschise. Starea

de alarmă excepțională apare în momentul în care toate stavilele barajului sunt

deschise complet, iar nivelul în lac depășește cu 70 cm nivelul normal de

exploatare (cota este 178,40 mdMB/178,84 mdMN) și este în creștere.

S-a considerat că debitul maxim în condițiile actuale de amenajare

reprezintă valoarea capacității maxime de deversare din barajul lacului de

acumulare Lilieci, acesta fiind de 1960 mc/s. În caz de viitură, conform Planului

pentru prevenirea, protecția și diminuarea efectelor inundațiilor în spațiul

hidrografic Siret debitul maxim de deversare a apei din baraj este de 2700 m3/s.

Din analiza datelor de mai sus și ținând cont de faptul că debitul maxim

uzinat pe tronsonul inferior al canalului este de 180 mc/an, iar norma netă de

irigare = 2728 m3/ha an în cazul amplasamentului aparținând ANIF de la Itești

apreciem un impact nesemnificativ asupra biodiversității sitului Natura 2000 și a

componentelor de mediu apă, aer și sol.



13. Alte informaţii solicitate de către autoritatea

competentă pentru protecţia mediului:

Nu au fost solicitate alte informații în afara celor prevăzute în Ghidul

metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau

proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar.

b) Informaţii privind ariile naturale protejate de

interes comunitar afectate de implementarea PP:

Majoritatea ţărilor europene nu au ţinut cont, în dezvoltarea lor

economică, de mediul natural, astfel că resursele naturale au fost supraexploatate

în timp, determinând o scădere a speciilor sălbatice de plante şi animale.

România este una dintre ţările europene bogate în ceea ce priveşte mediul

natural, astfel că menţinerea ariilor naturale şi seminaturale cu un număr

însemnat de specii sălbatice de plante şi animale trebuie să reprezinte o prioritate

pentru noi.

Menţinerea acestor arii, care fac parte şi din patrimoniul natural al

Europei, vor permite şi generaţiilor viitoare să se bucure măcar de aceleaşi

condiţii de viaţă.

Diversitatea speciilor sălbatice de animale şi plante se poate menţine

numai printr-un efort comun al populaţiei, efort ce primeşte un cadru legal prin

Reţeaua Natura 2000. Această reţea de arii cu un regim special de protecţie

(menţionăm faptul că aceste arii nu sunt rezervaţii strict protejate) este

constituită la nivelul Uniunii Europene tocmai cu acest scop: păstrarea mediului

natural şi seminatural în condiţii optime pentru viaţa sălbatică.

Reţeaua Natura 2000 este formată, din punct de vedere legal, din două

directive europene: Directiva Habitate (92/43 EEC) şi Directiva Păsări (79/409

EEC), ambele transpuse integral în legislaţia naţională prin OUG 57/2007,

modificată şi completată prin OUG 154/2008.

Reţeaua Natura 2000 este instrumentul principal al Uniunii Europene

pentru conservarea naturii.

Ariile incluse în Reţeaua Natura 2000 sunt zone cu un regim de protecţie

special, ceea ce înseamnă că este permisă desfăşurarea de activităţi economice

care nu pun în pericol speciile de plante şi animale existente. Aceste arii sunt de

două tipuri: Arii de Protecţie Specială Avifaunistică (APSA), declarate pentru

speciile de păsări, având la bază Directiva Păsări, şi Situri de Importanţă

Comunitară (SIC), declarate pentru habitate şi pentru speciile sălbatice de plante

şi de animale, având la bază Directiva Habitate. În desemnarea acestor arii se va



ţine seama de valoarea lor atât la nivel naţional, cât şi european, astfel că

menţinerea lor într-o stare de conservare bună este importantă nu doar pentru

ţara noastră, ci şi pentru întreaga Europă.

Monitorizarea acestor arii naturale sau seminaturale va scoate în evidenţă

starea mediului înconjurător la momentul respectiv, devenind astfel unitatea de

control a acestuia.

Desemnarea ariilor Natura 2000 nu reprezintă izolarea acestora.

În interiorul siturilor se va ţine seama de interesele economice, culturale şi

sociale specifice şi se vor putea desfăşura activităţi economice care nu afectează

starea vieţii sălbatice. În aceste arii vor fi încurajate activităţile tradiţionale

(turismul, agricultura extensivă, păşunatul, cositul etc.), dar în limita de suport a

acestora. De asemenea, este încurajată cultivarea produselor ecologice şi a

ecoturismului.

Proprietarii terenurilor ce au fost desemnate ca făcând parte din Reţeaua

Natura 2000 pot primi compensaţii, cuantumul acestora depinzând de modul de

administrare a proprietăţilor şi de respectarea normelor din Planul de

Management al ariei respective.

Planul Propus se suprapune parțial cu situl Natura 2000 ROSPA 0063

Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești.

1. Date privind aria naturală protejată de interes

comunitar: suprafaţa, tipuri de ecosisteme, tipuri de

habitate şi speciile care pot fi afectate prin implementarea

PP etc.:

Suprafaţa sitului Natura 2000 afectată de implementarea PP:

a) Informații generale

Situl Natura 2000 - ROSPA0063 a fost declarat arie de protecţie specială

avifaunistică, prin Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007, modificată şi

completată de Hotărârea Guvernului nr. 971/ 2011 privind declararea ariilor de

protecţie specială avifaunistică, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene

Natura 2000 în România.



Limitele sitului Natura 2000 ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești

În temeiul Hotărârii nr. 2151/ 2004 privind instituirea regimului de arie

naturală protejată pentru noi zone, au fost desemnate cinci arii de protecţie

specială avifaunistică de importanţă naţională, care au fost incluse în situl

Natura 2000 ROSPA0063:

Arii de protecţie specială avifaunistică de importanţă naţională

incluse în situl Natura 2000 ROSPA0063 Nr. Arie naturală protejată Suprafaţă în ha Judeţ Nr. aviz CMN

VI.4. Lacul Lilieci 262 Bacău Cj 287/23.12.2002

VI. 5. Lacul Bacău II 202 Bacău Cj 286/23.12.2002

VI.6. Lacul Galbeni 1.132 Bacău Cj 285/23.12.2002

VI.7. Lacul Răcăciuni 2.004 Bacău Cj 288/23.12.2002

VI.8. Lacul Bereşti 1.800 Bacău Cj 289/23.12.2002

Aspecte privind proprietatea asupra terenurilor din perimetrul ariei

naturale protejate şi modul principal de utilizare:

Cea mai mare suprafaţă din situl Natura 2000 ROSPA0063, este ocupată

de acumulări hidroenergetice, cursuri de apă şi zone umede, în procent redus

fiind culturile agricole şi păşunile.



Terenurile limitrofe lacurilor sunt predominant arabile. Pe unele porţiuni

predomină terenurile cu pajişti, întrerupte adesea de pâlcuri de păduri sau tarlale

cultivate.

În vecinătatea ariei naturale protejate sunt situate zonele de intravilan ale

localităţilor Iteşti, Bacău, Siretu, Bazga. Pe malul estic al lacurilor Răcăciuni şi

Bereşti precum şi în zona de nord a lacului Bacău regăsim parcele împădurite.

Referitor la proprietatea şi utilizarea luciului de apă, datorită faptului că

funcţia principală a lacurilor de acumulare este producerea de energie electrică,

fiind acumulări artificiale, ele sunt concesionate către Hidroelectrica S.A.

Alte terenuri sunt în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale:

Gârleni, Hemeiuşi, Iteşti, Bacău, Tamaşi, Letea Veche, Nicolae Bălcescu,

Faraoani, Cleja, Răcăciuni, Pânceşti, Horgeşti, Gioseni, Orbeni, Valea Seacă,

Sascut, Tătărăşti, alţi concesionari persoane juridice şi mici proprietari privaţi.

a. Suprafața sitului și coordonate geografice:

Descrierea sitului Natura 2000 – Lacurile de Acumulare Buhuşi – Bacău –

Bereşti - ROSPA0063 - conform Formularului Standard Natura 2000, prezentat

în Hotărârea Guvernului nr. 1284/ 2007, modificată şi completată de Hotărârea

Guvernului nr. 971/ 2011.

Localizarea sitului Natura 2000 – Lacurile de Acumulare Buhuşi – Bacău –

Bereşti - ROSPA0063 LOCALIZAREA SITULUI

Coordonatele sitului

Latitudine

E 27º 7'12''

Longitudine

N 46º 14' 50''

Suprafaţa

sitului ha

5 605.2

Lungi-

mea

sitului

km

Altitudine m

Min. 99

Med. 128

Max. 202

Regiunea biogeografică

Alpină

Continentală X

Panonică

Stepică

Pontică

Regiunile administrative

NUTS Numele judeţului %

RO011 Bacău 100

Suprafaţa sitului Natura 2000 „Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău –

Bereşti” este de 5605.2 ha, cea mai mare parte fiind reprezentată de luciu de apă,

precum şi de importante zone mlăştinoase acoperite cu stuf şi vegetaţie specifică

de luncă.

Suprafeţele şi limitele sitului Natura 2000 „Lacurile de acumulare Buhuşi

– Bacău – Bereşti” sunt cele precizate în Anexa nr. 2 din Hotărârea Guvernului

nr. 1284/ 2007, modificată şi completată de Hotărârea Guvernului nr. 971/ 2011

privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a

reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.



Suprafeţele şi limitele ariilor naturale protejate de interes naţional incluse

în situl Natura 2000 „Lacurile de acumulare Buhuşi – Bacău – Bereşti”, cod

ROSPA0063: Lacul Lilieci - cod naţional VI.4., Lacul Bacău II - cod naţional

VI.5, Lacul Galbeni - cod naţional VI.6., Lacul Răcăciuni - cod naţional VI.7.,

Lacul Bereşti - cod naţional VI.8., sunt conforme cu Hotărârea Guvernului nr.

2151/ 2004.

Lacul Lilieci – 338,8 ha, este situat pe cursul râului Bistriţa, pe raza

comunelor Hemeiuşi, Iteşti şi Gârleni din judeţul Bacău.

Limita nordică corespunde cu digul şi drumul care protejează câmpul de

captare a apei de pe raza comunei Hemeiuşi – sat Andrieşeşti, traversează

canalul de fugă Unitatea Hidroenergetică Gârleni în aval cu 100 de metri de

podul peste canal, traversează sectorul de luncă cuprins între canalul de fugă şi

cursul vechi al Bistriţei, până în abruptul terasei de confluenţă Bistriţa – Siret, în

zona satului Iteşti, la aproximativ 1 km, nord de gura canalului de fugă Unitatea

Hidroenergetică Gârleni.

Limita estică este reprezentată de malul natural - abruptul terasei de

confluenţă Bistriţa – Siret, cu o lungime aproximativă de 4,5 km pe raza

comunei Iteşti.

Limita sudică este reprezentată de digul şi barajul lacului de acumulare,

având o lungime de aproximativ 1 km. Este situată pe raza comunelor Hemeiuşi

şi Iteşti, pe mijlocul limitei fiind barajul şi canalul de fugă al Unitatea

Hidroenergetică Bacău I.

Limita vestică corespunde atât digului lacului Lilieci, pornind din zona

localităţii Lilieci până la satul Andrieşeşti, pe o lungime de aproximativ 4,3 km.

Lacul funcţionează din anul 1966, are un baraj înalt de 20 m, o lăţime a

coronamentului de 12,55 m şi un debit maxim pe total deschidere 1500 mc/s.

Acumularea este de tip permanent şi un volum total de 6,6 milioane mc,

din care volumul util 1,4 milioane mc. Debitul instalat la priză este de 180 mc/s.

Funcţia principală a lacului de acumulare este pentru producerea de

energie electrică. Acest fapt creează importante variaţii diurne de nivel, care sunt

în defavoarea plantelor care trăiesc în zona litorală şi a peştilor (mai ales în

perioada depunerii icrelor). În acelaşi timp aceste variaţii favorizează

dezvoltarea avifaunei prin cantităţile suplimentare de hrană pe care le oferă.

Perimetrul nostru se suprapune parțial peste suprafața acestui lac, fiind

redată în imaginea de mai jos:



Localizarea lacului Lilieci în raport cu zona de studiu.



Așa cum reiese din imaginea de mai sus, observăm că o porțiune mică a

malului lacului Lilieci se suprapune cu situl Natura 2000 ROSPA0063.

Tipuri de ecosisteme și clase de habitate:

Clasele de habitate prezente la nivelul sitului sunt redate astfel:

Denumire Total

ha Lilieci Bacău Galbeni Răcăciuni Bereşti

Comunităţi vegetale cu

trestie, papură: R5309,

R5308, R5305, R5304,

R3709, R2213, R2212,

R2210, R2207, R2206,

R2205

786,4 73,9 32,6 303,5 117,5 258,9

Habitat antropic 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1 0,0

Luciu de apă 4208,0 248,6 136,2 450,4 1579,8 1793,1

Păduri de salcie şi plop alb:

R4407,R4406, R4408 223,4 3,4 0,0 220,0 0,0 0,0

Păduri de stejar, frasin 10,9 0,0 0,0 0,0 3,8 7,1

Pajişti: R3416, R3414 483,7 54,3 49,6 93,0 69,3 217,5

Terenuri agricole 17,3 1,4 0,1 2,6 0,2 13,0

Tufăriş de cătină albă şi

răchită albă: R3133, R4417 19,0 0,0 0,0 0,0 0,1 18,9

Tufăriş de lemn câinesc:

R3132, R3122 10,4 8,8 0,0 0,0 1,6 0,0

Tufăriş de salcie: R4418,

R4416, R4419 57,0 1,1 2,3 25,4 28,2 0,0

Specii de animale prezentate în Formularul Standard Natura 2000

ROSPA 0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești

Specii de păsări enumerate în anexa I a Directivei Consiliului 2009/147/EC:

G Cod Denumire științifică

B A229 Alcedo atthis

B A054 Anas acuta

B A056 Anas clypeata

B A052 Anas crecca

B A050 Anas penelope

B A053 Anas platyrhynchos

B A055 Anas querquedula

https://eunis.eea.europa.eu/species_code2000/A229

https://eunis.eea.europa.eu/species/Alcedo%20atthis


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20acuta


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20clypeata


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20crecca


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20penelope


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20platyrhynchos


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20querquedula



B A051 Anas strepera

B A041 Anser albifrons

B A043 Anser anser

B A028 Ardea cinerea

B A059 Aythya ferina

B A061 Aythya fuligula

B A062 Aythya marila

B A060 Aythya nyroca

B A067 Bucephala clangula

B A196 Chlidonias hybridus

B A198 Chlidonias leucopterus

B A197 Chlidonias niger

B A081 Circus aeruginosus

B A082 Circus cyaneus

B A038 Cygnus cygnus

B A036 Cygnus olor

B A036 Cygnus olor

B A027 Egretta alba

B A026 Egretta garzetta

B A125 Fulica atra

B A127 Grus grus

B A075 Haliaeetus albicilla

B A131 Himantopus himantopus

B A022 Ixobrychus minutus

B A459 Larus cachinnans

B A182 Larus canus

B A177 Larus minutus

B A179 Larus ridibundus

B A068 Mergus albellus

B A070 Mergus merganser

B A262 Motacilla alba

B A023 Nycticorax nycticorax

B A017 Phalacrocorax carbo

B A393 Phalacrocorax pygmeus

B A151 Philomachus pugnax

B A140 Pluvialis apricaria


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anas%20strepera


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anser%20albifrons


https://eunis.eea.europa.eu/species/Anser%20anser


https://eunis.eea.europa.eu/species/Ardea%20cinerea


https://eunis.eea.europa.eu/species/Aythya%20ferina


https://eunis.eea.europa.eu/species/Aythya%20fuligula


https://eunis.eea.europa.eu/species/Aythya%20marila


https://eunis.eea.europa.eu/species/Aythya%20nyroca


https://eunis.eea.europa.eu/species/Bucephala%20clangula


https://eunis.eea.europa.eu/species/Chlidonias%20hybridus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Chlidonias%20leucopterus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Chlidonias%20niger


https://eunis.eea.europa.eu/species/Circus%20aeruginosus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Circus%20cyaneus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Cygnus%20cygnus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Cygnus%20olor




https://eunis.eea.europa.eu/species/Egretta%20alba


https://eunis.eea.europa.eu/species/Egretta%20garzetta


https://eunis.eea.europa.eu/species/Fulica%20atra


https://eunis.eea.europa.eu/species/Grus%20grus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Haliaeetus%20albicilla


https://eunis.eea.europa.eu/species/Himantopus%20himantopus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Ixobrychus%20minutus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Larus%20cachinnans


https://eunis.eea.europa.eu/species/Larus%20canus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Larus%20minutus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Larus%20ridibundus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Mergus%20albellus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Mergus%20merganser


https://eunis.eea.europa.eu/species/Motacilla%20alba


https://eunis.eea.europa.eu/species/Nycticorax%20nycticorax


https://eunis.eea.europa.eu/species/Phalacrocorax%20carbo


https://eunis.eea.europa.eu/species/Phalacrocorax%20pygmeus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Philomachus%20pugnax


https://eunis.eea.europa.eu/species/Pluvialis%20apricaria



B A141 Pluvialis squatarola

B A005 Podiceps cristatus

B A132 Recurvirostra avosetta

B A193 Sterna hirundo

B A307 Sylvia nisoria

B A004 Tachybaptus ruficollis

B A161 Tringa erythropus

B A166 Tringa glareola

B A142 Vanellus vanellus

2. Date despre prezenţa, localizarea, populaţia şi ecologia

speciilor şi/sau habitatelor de interes comunitar prezente

pe suprafaţa şi în imediata vecinătate a PP, menţionate în

formularul standard al ariei naturale protejate de interes

comunitar și a Planului de Management:

Alcedo atthis – pescărel albastru

Descriere

Specie de pasăre de talie mică, viu colorată, cu aspect inconfundabil.

Sexele sunt foarte asemănătoare. Capul și spatele sunt albastre cu reflexe

metalice (în partea centrală a spatelui mai deschis) iar ventral este portocaliu;

gușa este albă. Masculul are ciocul negru complet, iar femela are partea de la

bază roșiatică. Lungimea corpului este de 17-19 cm, anvergura aripilor este de

24 – 28 de cm, iar greutatea de 34 – 46 de grame.

Etimologia denumirii științifice

Numele de gen provine din cuvântul latin alcyon – pescăraş albastru.

Conform descrierii mitologice, Alcyon, fiica lui Eolus, a fost salvată din apă şi

transformată în pescăraş albastru de către zei după naufragiul în care a murit

soţul ei. Numele de specie „atthis” se consideră că provine de la o frumoasă

femeie din Lesbos, favorită a poetei Sappho. În altă variantă mitologică „atthis”

era numele unui tânăr indian, fiul lui Limniace, zeiţa ocrotitoare a Gangelui.

Localizare și comportament

Distribuție

Specia are o distribuție largă în Paleartic, din vestul Europei, până în estul

Asiei, inclusiv în Japonia. În nord urcă până în Scandinavia și sudul Siberiei. În


https://eunis.eea.europa.eu/species/Pluvialis%20squatarola


https://eunis.eea.europa.eu/species/Podiceps%20cristatus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Recurvirostra%20avosetta


https://eunis.eea.europa.eu/species/Sterna%20hirundo


https://eunis.eea.europa.eu/species/Sylvia%20nisoria


https://eunis.eea.europa.eu/species/Tachybaptus%20ruficollis


https://eunis.eea.europa.eu/species/Tringa%20erythropus


https://eunis.eea.europa.eu/species/Tringa%20glareola


https://eunis.eea.europa.eu/species/Vanellus%20vanellus



sud este prezent până în nordul Africii, India și Indonezia. În România specia

cuibărește pe o arie largă, din Delta și Lunca Dunării, până în zonele de deal.

Fenologie

Este o specie în general sedentară sau parțial migratoare în România. În

iernile grele când bazinele acvatice îngheață complet, majoritatea exemplarelor

se deplasează uneori pe distanță mare pentru localizarea altor surse de hrană (în

general înspre zone mai sudice).

Habitate

Este o specie acvatică, fiind legată de ape stătătoare sau lent curgătoare,

bogate în pește de mici dimensiuni. Are nevoie de maluri abrupte, expuse, fără

vegetație (lutoase, argiloase sau de altă natură), în care poate să își sape galerii

pentru a cuibări.

Hrană

Specie preponderent ihtiofagă, consumând specii de pești de talie mică,

după care plonjează și se scufundă, din locul de pândă situat deasupra apei.

Suplimentar consumă și nevertebrate (libelule, viermi, melci, creveți etc.) sau

amfibieni. Foarte rar, iarna, consumă și fructe de mici dimensiuni (soc) sau

tulpini de stuf.

Populatie

Populația mondială a speciei este estimată preliminar la maxim 600.000

de indivizi. Cea europeană este estimată la 97.500 – 167.000 de perechi.

Tendința la nivel european este descrescătoare (aproape 50% în ultimii 15 ani).

În România, populația estimată este de 5.400 – 10.000 de perechi.

Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

Reproducere

Perioada de reproducere începe devreme, uneori în martie. Depunerea

ouălor are loc începând cu luna aprilie, femela depunând 3-10 ouă, pe care le

clocesc ambele sexe ziua (noaptea doar femela), timp de 19-21 de zile. Puii

părăsesc cuibul după 23-27 zile. Uneori poate avea 2 ponte pe sezon. Perechile

cuibăresc izolat. Cuibul este amplasat la capătul tunelului săpat în pereții din

malul apei (galeria cuibului poate avea 50 – 90 de cm). Uneori cuibul poate fi

amplasat și la câteva sute de metri de apă, unde găsește pereți abrupți, potriviți

pentru săparea galeriilor.

Amenințări și măsuri de conservare

Principala amenințare este reprezentată de regularizarea cursurilor de apă.

Distrugerea malurilor naturale și îndiguirea sau întărirea malurilor cu beton sau

agregate, duce la pierderea locațiilor pentru amplasarea cuiburilor. De asemenea,

reducerea surselor de hrană, datorită poluării bazinelor acvatice, este, posibil,

responsabilă de declinul speciei pe termen lung.

Relevanța speciei pentru Planul Propus:



Specia nu este afectată semnificativ de implementarea PP fiind dependentă

de cursurile apelor unde își face cuibul în malul abrupt al cursurilor de apă. În

zona stației de pompare există habitat favorabil de cuibărire în malurile abrupte.

Anas acuta– rața sulițar Descriere

Specie migratoare care cuibărește, în special, în partea de nord a Europei,

Asiei și Americii de Nord, în zonele arctice și sub-arctice. În Europa, cele mai

mari populații cuibăritoare se întâlnesc în Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia și

Suedia, dar există populații cuibăritoare de mici dimensiuni în multe din țările

Europei centrale și de sud. Pe teritoriul României această specie poate fi

întalnită în special în perioada de iarnă și de pasaj, perechile cuibăritoare fiind

puține.


În perioada de cuibărit, această specie preferă habitatele continentale,

acvatice, cu apă dulce sau sarată de mică adâncime, deschise, situate de obicei în

zone de joasă altitudine, de pajiște, tundră sau stepă, ape de obicei cu

productivitate mare sau medie. În perioada de iarnă, staționează în zone de

coastă ferite, delte, estuare și terenuri inundate, lagune și lacuri ce au în

apropiere terenuri agricole.

Este o specie migratoare în toată partea nordică a arealului sau, dar există

și câteva populații sedentare în emisfera sudică. Ajung în cartierele de iernare în

cursul lunii noiembrie și le părăsesc în cursul lunii aprilie. Hrana raței sulițar

este compusă din materie vegetală acvatică (frunze, alge) și hrană de natură

animală. Uneori se hrănește pe sol cu semințe, rădăcini și rizomi.

Populație

La nivel mondial, specia este estimată la un număr de 5.300.000 –

5.400.000 de indivizi, cu tendință descrescătoare. În Europa populația

cuibăritoare este de 320.000 – 360.000 de perechi, cu un declin moderat, iar

populația care iernează în Europa la aproximativ 120.000 indivizi.

Împerechere

Cuibărește în perechi solitare relativ apropiate și uneori în grupuri

dispersate, din aprilie până în iunie în majoritatea zonelor. În partea nordică a

arealului, începutul perioadei de cuibărit este sincronizată cu dezghețul. Cuibul

este construit pe sol, ascuns în vegetație, relativ aproape de apă. Depune 7-9 ouă

ce sunt clocite timp de 22-24 de zile.


Principala amenințare la adresa acestei specii este pierderea habitatelor

acvatice folosite la cuibărit și iernat datorită influenței antropice. Alte amenințări

includ poluarea apelor, deranjul provocat de prezenta și activitățile umane,



arderea vegetației acvatice, vânătoarea. Măsurile de conservare vizează direct

amenințările la adresa speciei și cuprind un management eficient al zonelor

umede, limitarea deranjului și poluării.


Specia nu este afectată de implementarea PP preferând zonele umede cu

mult stuf.

Anas clypeolata – rața lingurar

Descriere.

Este o specie de rață de talie medie. Ca și la toate speciile de rațe,

dimorfismul sexual este accentuat. Femela are un colorit general maroniu,

marmorat, perfect pentru camuflaj în timpul clocirii ouălor. Masculul este viu

colorat, capul este verde, pieptul și conturul lateral alb, partea centrală a

flancurilor castanie, spatele și fundul negru. Masculul are oglinda (grupul de

pene colorat din aripă) de culoare albastru deschis iar femela verde. Caracteristic

ambelor sexe este ciocul de dimensiuni mari, foarte lat la vârf. Lungimea

corpului este de 44-52 cm și are o greutate medie de 410-1100 g. Anvergura

aripilor este cuprinsă între 73-82 cm.


Distribuție

Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în toată emisfera nordică, din

zonele cu climă temperată, până în zonele boreale. În România specia cuibărește

localizat, în zonele joase, din Câmpia Transilvaniei, Câmpia de Vest, de-a

lungul Oltului, zonele umede din Bărăgan sau de-a lungul litoralului. Nu

cuibărește în Delta Dunării.

Fenologie

Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi tot timpul anului.

Prezența este constantă, însă în numere mult mai mici ca alte specii de rațe. În

perioada de cuibărit este mult dispersată, iar toamna se adună în numere mai

mari în zone de câmpie, pe habitate acvatice. Numărul de exemplare este cel mai

mare în perioada de toamnă, peste iarnă rămânând în țară efective mult mai

mici, specia iernând preponderent în zone mai sudice (din zona mediteraneană

până în Africa centrală.

Habitate

În România este relativ localizată în perioada de cuibărit, ocupând

habitate acvatice întinse din zonele joase, bogate în vegetație palustră și cu

maluri mâloase (fără Delta Dunării). În sezonul de toamnă se adună în numere

mari, pe suprafețele de apă deschise, la început mult mai dispersat, iar apoi,



concentrat. În perioada de iarnă rămân mai puține exemplare, majoritatea

iernând în zonele mediteraneene.

Hrană

Rața lingurar este omnivoră, însă preponderent carnivoră, mare parte din

dietă constă în specii de nevertebrate acvatice (moluște, crustacee, insecte,

viermi) pe care o consumă în zonele mâloase de țărm și apă mică. Consumă și

materie vegetală, în special părți ale plantelor plutitoare.

Alte informații

Sistemul special de lamele din interiorul ciocului o ajută să filtreze mâlul,

pentru a reține nevertebratele cu care se hrănește.

Cuib

Perioada de reproducere începe în aprilie, iar depunerea ouălor are loc

începând cu prima parte a acestei luni. Femela depune de obicei 9-11 ouă, pe

care le clocește singură. Masculul, de obicei, apără teritoriul perechii. Incubarea

durează 22-27 de zile. Puii devin zburători la 36-45 de zile. Păsările cuibăresc

izolat, uneori și în grupuri laxe, amplasând cuiburile la câțiva metri distanță.

Cuiburile sunt amplasate în apropierea apei, direct pe sol, ascunse în vegetație;

cuibărește izolat sau în grupuri răsfirate, nu neapărat în vegetație acvatică

(uneori pajiști umede).

Populație

Populaţia europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 14.000 –

19.000 perechi. Deși populaţia s-a menținut constantă în perioada 1970 – 2000

în cea mai mare parte a teritoriului, a scăzut în Letonia în perioada 1990 – 2000,

determinînd o tendinţă negativă a populaţiei pe ansamblu.

Împerechere

Soseşte din cartierele de iernare la sfârşit de martie şi început de aprilie.

După folosirea repetată a cuibului, acesta poate atinge 0,6 – 1 m înălţime și un

diametru la vârf de circa 60 – 70 cm. Cuibul este alcătuit din crengi și resturi

vegetale. Este căptuşit cu ramuri cu frunze pe care le schimbă periodic, pentru o

mai bună camuflare a cuibului. Femela depune 1 – 2 ouă la sfârşit de aprilie şi

început de mai, cu o dimesiune medie de 63,5 x 51 mm. Incubaţia durează 36 –

41 de zile și este asigurată de femelă, care este hranită de mascul în tot acest

timp. Puii devin zburători după 50 – 55 de zile, dar rămân dependenţi de părinţi

câteva săptămâni (21 zile) în plus.

Ameninţări și măsuri de conservare

Este amenințată de degradarea / dispariția zonelor umede, și poluarea

habitatelor. Suplimentar, în anumite zone din arealul de distribuție, este

amenințată de prădătorismul la cuib al speciilor invazive, poluare cu plumb (din

cauza vânătorii, deși această specie nu este de interes major).



Relevanța speciei pentru Planul Propus: Specia poate fi întâlnită în

vecinătatea amplasamentului în căutare de hrană, în special. Considerăm un

impact nesemnificativ în corelație cu activitățile prevăzute în PP.

Anas crecca – rața mică

Descriere

Rata mica este o specie cu o raspandire foarte larga, arealul ei cuprinde

toata Europa, America de Nord si Asia. Cuibareste in partea nordica si temperata

a arealului. In Romania, poate fi intalnita in special in pasaj si perioada de iarna,

intr-o varietate de habitate acvatice: ape costiere de mica adancime, lacuri

naturale si artificiale, iazuri, estuare, delte, lagune si mlastini. In perioada de

cuibarit exista populatii de mici dimensiuni in Transilvania si nordul Moldovei,

in zonele acvatice montane, depresionare si de coasta.


Habitatele preferate de aceasta specie pentru cuibarit sunt apele de mica

adancime, permanente, cu vegetatie densa, ierboasa in special cele aflate in

vecinatatea padurilor si lizierelor. Vegetatia adiacenta trebuie sa formeze un fel

de strat vegetal dens. Prefera apele de mici dimensiuni, singure sau parti ale unei

zone acvatice mai intinse, cum ar fi balti, lacuri si iazuri, rauri incet-curgatoare.

In perioada de iarna poate fi intalnita si pe ape deschise, lacuri, delte, campii

inundate.

Specie predominant migratoare, in special populatiile nordice. In partea de

sud a arealului exista cu mici populatii sedentare. Migratia de tomana incepe din

iulie pentru exemplarele care nu au reusit sa se reproduca dar culmineaza in

octombrie-noiembrie. Se intorc din cartierele de iernare in martie-aprilie.

Rata mica este o specie omnivora. In perioada de cuibarit hrana este

predominat formata din mici nevertebrate, moluste, crustacee, larve. In perioada

de iarna se hraneste si cu seminte de plante acvatice, resturi de plante, seminte

de pe terenurile agricole.

Populație

Populatia cuibaritoare de rata mica la nivelul Europei este estimata la 920

000 – 1 200 000 de perechi, tarile unde exista cele mai mari concentratii fiind

Rusia, Finlanda, Norvegia, Suedia

Populatia care ierneaza in Europa este de aproximativ 730 000 de indivizi.

Împerechere

Gregara cu exceptia perioadei de cuibarit, se aduna in stoluri de mici

dimensiuni. Perechile se formeaza in perioada de iarna, cuibaritul incepand in

luna aprilie. Cuibul este construit pe sol, in vegetatie densa, in aprpierea apei.

Depun 8-11 oua ce sunt incubate timp de 21-23 de zile.




Aceasta specie este amenintata de pierderea habitatului prin modificarea

zonelor umede, defrisarea padurilor adiacente acestor zone, deranjul provocat de

activitatile recreationale si industriale, poluare si vanatoare. Pentru conservarea

acestei specii se recomanda restrangerea activitatilor umane in zonele acvatice,

managementul eficient al acestora, un management forestier care sa ia in calcul

si conservarea habitatului specific ratei mici si reducerea poluarii.


Specia poate fi întâlnită în vecinătatea amplasamentului stației de

pompare în căutare de hrană. Considerăm un impact nesemnificativ în corelație

cu activitățile prevăzute în PP.

Anas penelope – rață fluierătoare Descriere

Cuibareste in zone acvatice de mica adancime, deschise, bogate in

vegetatie submersa si natanta. Evita insa habitatele acvatice caracterizate de

vegetatie limitrofa inalta si densa. Pentru iernat si pasaj, aceasta specie prefera

habitatele marine adapostite, zonele umede din apropierea marii, lagunele,

lacurile interioare, raurile incet curgatoare, estuarele, pasunile inundate si zonele

mlastinoase.


Specie migratoare care cuibareste in partea de nord a Europei si Asiei, in

special in zonele arctice si sub-arctice. In Europa, cele mai mari populatii

cuibaritoare se intalnesc in Finlanda, Islanda, Norvegia, Rusia si Suedia, dar

exista populatii cuibaritoare de mici dimensiuni si in Germania, Marea Britanie,

Estonia, Letonia. Rata fluiratoare poate fi intalnita pe tot teritoriul Romaniei, in

zonele acvatice de mica altitudine, in perioada de iarna sau de pasaj, cu

precadere in apropierea Marii Negre. Specie cu precadere migratoare desi exista

semnalari de mici populatii rezidente in nord-vestul Europei. Vara tarziu se

aduna in stoluri mari si in cursul lunii septembrie parasesc zonele de cuibarit si

ajung in zonele de iernat in octombrie – noiembrie. Primavara in cursul lunilor

martie – aprilie parasesc zonele de iernat si se indreapta catre cartierele de

cuibarit. Se hraneste in aproape in intregime cu vegetatie, respectiv frunze,

radacini, bulbi, rizomi si iarba din zonele acvatice si pajistile si terenurile

agricole adiacente acestor zone. Rar poate consuma seminte si hrana animala.

Populație

Desi exista o populatie cuibaritoare in Europa care este estimata la 300

000- 360 000 de perechi, in scadere, concentrata in special in peninsula

Scandinava, populatia care foloseste continentul nostru pentru iernat si pasaj

este mult mai consistenta, respectiv 1 700 000 indivizi.



Împerechere

Gregara in afara perioadei de cuibarit se aduna in stoluri mari, de multe

ori impreuna cu alte specii de rate. In perioada de iarna, masculii pot incepe

ritualul de imperechere ce consta in sunete caracteristice produse in pozitie

specifica, cu capul ridicat, penele de pe ceafa si crestet erecte si manifestari

agresive fata de ceilalti masculi ce se apropie de femela curtata. Depunerea

pontei este influentata de perioada dezghetului, in Marea Britanie incepe de la

mijlocul lunii aprilie, iar in Islanda in ultima parte a lunii mai. Cuibaresc pe

pamant, bine ascunse de vegetatie. Depun 8-9 oua pe care le clocesc timp de 24

– 25 de zile.


Aceasta specie este vulnerabila la activitatile recreative desfasurate pe

apele unde poate fi intalnita dar si la alte tipuri de deranj, poluare, arderea

stufului si alte modificari aduse structurii zonelor umede. Masurile de

conservare recomandate pentru a asigura conditiile necesare acestei specii sunt

diminuarea activitatilor umane in habitatele specifice si controlul poluarii.


Poate fi întâlnită în vecinătatea/zonele unde se implementează PP în

căutare de hrană. Considerăm un impact nesemnificativ în corelație cu

activitățile prevăzute în PP.

Anas platyrhynchos-rața mare Descriere

Este o specie de rață de talie mare. Ca și la toate speciile de rațe,

dimorfismul sexual este accentuat. Femela are un colorit general maroniu,

marmorat, perfect pentru camuflaj în timpul clocirii ouălor. Masculul este viu

colorat, capul și gâtul verde metalic, inel subțire alb la baza gâtului, pieptul

castaniu. Corpul cu nuanțe de gri, mai închise dorsal, iar penele din jurul cozii,

negre. Ambele sexe au oglinda (grupul de pene colorat din aripă) de culoare

albastru închis încadrat de două dungi albe. Lungimea corpului este de 50-60 cm

și are o greutate medie de 735-1800 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 81-

95 cm.


Distribuție

Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în toată emisfera nordică, din zonele

cu climă mediteraneană, până în zonele boreale. În România specia cuibărește

pe întreg teritoriul țării, din zona Deltei Dunării, până în zonele submontane.

Fenologie


Prezența este constantă, însă diferă ca distribuție și ca efective. În perioada de



cuibărit este mult dispersată, iar toamna și iarna se adună în grupuri mari pe

suprafețele acvatice care nu îngheață. Numărul de exemplare este mai mare,

fiind suplimentat de rațele nordice care vin să ierneze în România.

Habitate

Este foarte răspândită și nepretențioasă, în perioada de cuibărit ocupă orice

fel de habitat acvatic disponibil, de la marile întinderi acvatice (Delta Dunării),

lacurile izolate sau malurile râurilor, până la canalele sau lacurile de agrement

din orașe. Uneori cuibărește și la distanțe mai mari de suprafețele acvatice. În

sezonul de iarnă se adună în numere mari, pe suprafețele de apă deschise, la

început mult mai dispersat, iar apoi, concentrat pe acele suprafețe care nu

îngheață (în general lacurile mari de baraj).

Hrană

Rața mare este omnivoră și oportunistă. Se hrănește atât pe suprafața apei,

căutând cu ciocul plante acvatice sau nevertebrate (insecte, moluște, crustacee și

ocazional pești mici) în zonele mâloase sau ape de adâncime mică, precum și pe

uscat cu materiale vegetale sau nevertebrate pe care le poate prinde.

Alte informații

Din această specie provin majoritatea raselor de rațe domestice. Primele

domesticiri au avut loc în Asia de Sud-Est în neolitic. Adeseori au loc

împerecheri între populațiile sălbatice și exemplarele domestice, astfel că există

un flux genetic continuu între cele două categorii.

Distribuţie: este o specie cu adevărat cosmopolită, cuibărind în toate

continentele cu excepția Antarcticii. În România, în prezent cuibăreşte izolat în

câteva masive muntoase.

Populație

Populația globală este estimată la peste 19 000 000 de indivizi. Cea

europeană este estimată la 2 850 000 - 4 610 000 de perechi. În România,

estimările arată o populație de aproximativ 61 000 - 75 000 de perechi

cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens,

specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este

considerată stabilă. În România, deocamdată, tendința populațională este

necunoscută.


Este amenințată de degradarea și dispariția zonelor umede, poluarea

habitatelor. Arderea stufului sau recoltarea acestuia în perioade nepotrivite,

constituie de asemenea amenințări serioase. Fiind o specie abundentă, se

vânează intens, împușcarea și otrăvirea cu plumb fiind de asemenea cauze ale

mortalității.




vecinătatea/zonele unde se implementează PP. Considerăm un impact

nesemnificativ în corelație cu activitățile prevăzute în PP.

Anas querquedula – rața cârâitoare

Descriere:

Arealul acestei specii cuprinde zona temperata a Europei, Asia si zona

centrala a Africii. In Romania, poate fi intalnita cuibarind in ape dulci, de mica

adancime, bine adapostite.


Desi pot folosi ocazional si localizat habitatele marine, prefera habitatele

de apa dulce, de mica adancime, ascunse, bogate in vegetatie, adiacente zonelor

acvatice mai mari, pasunilor inundate sau mlastinilor. Evita, totusi, habitatele cu

vegetatie acvatica foarte inalta sau foarte densa.

Împerechere

Specie migratoare, care cuibareste in zona temperata a Europei si Asiei si

ierneaza in Asia de sud si Africa centrala. Paraseste zonele de cuibarit la

sfarsitul lunii iulie – inceputul lunii august si se intoarce in luna aprilie.

Gregara in afara perioadelor de cuibarit. Perechile cuibaritoare cu teritorii

bine delimitate. Perechile se formeaza in timpul perioadei de iarna. Ritualul de

curtare cu elemente similare celorlalte specii de rate dar si comportamente

unice: lasa capul pe spate pana ce crestetul capului atinge spatele, timp in care

scoate sunete specifice. Cuibareste pe sol in vegetatie deasa, de obicei in

apropierea apei. Depunde 8-9 oua incepand de la mijlocul lunii aprilie, pe care le

cloceste timp de 21 -23 de zile. Dupa cuibarit, adultii isi schimba penajul intr-o

perioada de 3-4 saptamani in care isi pierd capacitatea de zbor. Se hraneste cu

vegetatie si hrana de natura animala: moluste, insecte acvatice, larve, crustacee,

larve, mormoloci si pesti mici. In afara sezonului de cuibarit se hranesc

predominant cu hrana de natura vegetala: seminte, radacini., tuberculi, frunze,

muguri, iarba.

Distribuţie

Trăieşte în partea nordică a Eurasiei, Europa centrală şi de Est. Este

răspândită în pădurile taiga, iar în zona temperată este prezentă zone montane,

între altitudini de 600-1.800 m.

Populație

La nivel global, populatia de rata caraitoare este estimata la 2 600 000 – 2

800 000 de indivizi, cu trend usor descrescator. In Europa populatia cuibaritoare

este de aproximativ 390 000 – 590 000 de perechi, cele mai mari concentratii

fiind intalnite in Rusia, Belarus, Ucraina.



Relevanța speciei pentru Planul Propus :

Specia poate fi întâlnită în vecinătatea/zonele unde se implementează PP.

Considerăm un impact nesemnificativ în corelație cu activitățile prevăzute în PP.

Anas strepera (Mareca strepera) – rața pestriță

Descriere

Prefera apele dulci, statatoare sau usor curgatoare, productive, in zone

deschise de mica altitudine, cu precadere cele ferite, bogate in vegetatie

emergenta si insule acoperite de vegetatie ierboasa. Poate fi intalnita in canale,

iazuri, lacuri.

Localizare si comportament

Specie cu un areal intins ce acopera Europa si Asia in zona temperata si

de sud, partea de nord si zona Nilului in Africa si partea centrala si de sud a

Americii de Nord. In Romania, rata pestrita poate fi intalnita in zonele acvatice

de joasa altitudine, deschise, cu apa de mica adancime, statatoare sau usor

curgatoare. Specie migratoare in partea de nord a arealului, dar exista populatii

cuibaritoare in zonele temperate. Formeaza, de obicei, grupuri de mici

dimensiuni in afara perioadei de cuibarit. Masculii parasesc zonele de cuibarit la

inceputul lunii iulie, cu o luna inaintea femelelor si puilor, deplasandu-se catre

zonele unde are loc schimbarea penajului. Aceasta dupreaza aproximativ 4

saptamani, dupa care incepe migratia de toamna. Se intorc din cartierele de

iernare in lunile martie-aprilie. Cuibaresc in perechi separate sau in grupuri

dispersate.

Populatie

Populatia la nivel global este estimata la 3 200 000 – 3 800 000 de

indivizi, trendul populatiei fiind necunoscut. Populatia cuibaritoare din Europa

numara aproximativ 60 000 – 96 000 de perechi, cele mai mari concentratii fiind

intalnite in Rusia, Olanda si Romania.

Reproducere

Cuibul este construit pe sol, bine ascuns in vegetatie, aratand o preferinta

pentru zonele cu vegetatie ierboasa ialta, uscata. Poate cuibari destul de departe

de apa. Depun 8-12 oua incepand din a doua jumatate a lui aprilie, pe care le

incubeaza timp de 24-26 de zile. Ritualul de curtare tipic ratelor, cu deplasari

repetate in jurul perechii si pozitii de display. Rata pestrita se hraneste

predominant cu vegetatie acvatica, dar ocazional se hraneste si cu plante si

semnite de pe culturile agricole.

Amenintari si masuri de conservare

Aceasta specie este amenintata de poluare si activitati recreationale

desfasurate in zonele acvatice. Masurile de conservare recomandate vizeaza



reducerea poluarii apelor si a deranjului provocat de factorul uman in habitatele

speciei.




Anser albifrons – gârliță mare

DESCRIERE

Gârlița mare este o specie de gâscă de talie mare. Penajul este în

majoritate gri cu maroniu și are o pată albă care înconjoară baza ciocului rozaliu.

Coada este închisă la culoare cu o dunga alba la vârf. Pieptul este mai deschis la

culoare iar pe abdomen are pete negre mari (la juvenili pieptul este nemarcat).

Picioarele sunt de culoare portocalie. Lungimea corpului este de 64-78 cm și are

o greutate medie de 1800-3600 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 130-160

cm.

ETIMOLOGIA DENUMIRII STIINTIFICE

Numele de gen (Anser) este denumirea latină a gâștelor, iar numele de

specie provine din cuvintele latine albus - alb și frons - frunte și se referă la pata

albă din jurul ciocului, care este mai pronunțată pe frunte.

LOCALIZARE SI COMPORTAMENT

Distribuție

Specia cuibărește în zona de tundră din nordul Asiei și al Americii de

nord. Exemplarele care cuibăresc în vestul Siberiei migrează pentru iernare în

zonele centrale din Europa, de pe țărmul Atlanticului până în zona Asiei Mici. În

România iernează de obicei în numere foarte mari, în zonele de câmpie, în

special în sud-est. În numere mai mici iernează și în Câmpia de Vest.

Fenologie

Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat.

Sosește începând cu luna octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de cuibărire în

martie.

Habitate

În zonele de cuibărit preferă tundra deschisă sau cu tufe de mică înălțime,

cu zone mlăștinoase, cu ochiuri de apă deschise. Cuibărește atât în zona costieră,

cât și în interior. În zonele de iernare, preferă de asemenea zonele joase, de

câmpie, bogate în culturi agricole.

Hrană

În teritoriile de cuibărire se hrănește cu specii vegetale din tundra

siberiană, iar în cartierele de iernare din sud-estul Europei în special cu

materiale vegetale de pe culturile agricole. La început se hrănesc cu boabe



(porumb, grâu sau alte graminee) rămase după recoltare (când sunt disponibile)

și mai apoi cu frunzele răsărite ale grâului, rapiței sau a altor culturi agricole de

toamnă.

POPULATIE

Populația globală este estimată la 3 100 000 - 3 200 000 de indivizi. Cea

europeană cuibăritoare este estimată la 259 000 - 310 000 de perechi. Având o

populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată

ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii mai / începutul lunii

iunie. Femela depune de obicei 5-6 ouă, pe care le clocește singură, mascul

apărând teritoriul. Incubarea durează 22-28 de zile. Puii devin zburători la 38-45

de zile. Perechile cuibăresc izolat sau în grupuri laxe (la distanțe de aprox. 50 de

m). Cuiburile sunt amplasate direct pe sol, în vegetație.

AMENINTARI SI MASURI DE CONSERVARE

Specia este amenințată de vânătoare, în special pe rutele de migrație și în

teritoriile de iernare, de otrăvirea cu pesticide de pe terenurile agricole.

Schimbările climatice o fac vulnerabilă prin restrângerea teritoriului de cuibărit

și exacerbarea competiției (dată de extinderea spre nord a altor specii). Alți

factori perturbatori sunt degradarea habitatului din zonele umede, care sunt

asanate, precum și poluarea cu produse petroliere.




Anser anser – gâsca de vară

DESCRIERE

Gâsca de vară este o specie de gâscă de talie mare. Penajul este în

majoritate gri cu maroniu cu părțile superioare definite de marginile albe ale

penelor de zbor. Pieptul și abdomenul sunt mai deschise și relativ uniform

colorate. Picioarele sunt de culoare rozalie. Lungimea corpului este de 74-84 cm

și are o greutate medie de 2070-4560 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între

149 -168 cm.


Atât numele de gen cât și cel de specie vine de la Anser, care este

denumirea latină a gâștelor.




Distribuție

Este distribuită în toată regiunea Palearctică, cuibărind din Islanda până în

Kamceatka, la latitudini temperate. Este singura specie de gâscă ce cuibărește și

în România. Iernează în Europa cam în aceleași teritorii, însa migrează mai la

sud în condiții de ierni dificile.

Fenologie


Prezența este constantă, însă diferă ca distribuție. În sezonul de cuibărit este

mult dispersată, iar începând din vară se adună în grupuri mai mari, la început

pentru creșterea puilor și năpârlire, iar mai apoi pentru iernare.

Habitate

În perioada de cuibărit preferă zonele umede vaste, asociate marilor râuri

din zonele de câmpie. Densitatea ce mai mare o întâlnim în Delta Dunării și

sistemul lagunar. În perioada de iernare, preferă zonele joase, de câmpie, bogate

în culturi agricole de toamnă sau zone cu vegetație ierboasă naturală.

Hrană

Specia este erbivoră, consumă materie vegetală foarte diversă: ierburi,

muguri, rădăcini etc. În perioada de cuibărit se hrănesc în special cu materiale

vegetale de pe culturile agricole, precum frunzele răsărite ale grâului, rapiței sau

a altor culturi agricole de toamnă.

Alte informații

În perioada de pre-migrație, păsările se adună în grupuri numeroase pentru

năpârlire - de obicei în zone acvatice diverse.

POPULATIE


europeană este estimată la 259 000 - 427 000 de perechi. În România, estimările

arată o populație de aproximativ 3 100 - 6 700 de perechi cuibăritoare.

Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia

este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este

considerată crescătoare. În România, deocamdată, tendința populațională este

necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii martie / începutul lunii

aprilie. Femela depune de obicei 4-6 ouă, pe care le clocește singură, mascul

apărând teritoriul. Incubarea durează 27-28 de zile. Puii devin zburători la 50-60

de zile. Perechile cuibăresc izolat sau în colonii laxe. Cuiburile sunt amplasate

direct pe sol, în vegetație, adesea în zonele mlăștinoase din apropierea apei, dar

uneori pot fi amplasate și în arbori.




Specia este amenințată de vânătoare, fiind susceptibilă și la otrăvirea cu

plumb (provenit din alice). Alți factori perturbatori sunt degradarea habitatului

din zonele umede, eliminat pentru a face loc agriculturii și dezvoltării

industriale. Fiind o specie ce se hrănește pe culturile agricole, există un conflict

continuu cu fermierii.




Ardea cinerea – stârc cenușiu DESCRIERE

Este o specie de stârc de talie mare. Dimorfismul sexual este redus,

masculii fiind în medie mai mari decât femelele. Penajul general este gri, de

diferite nuanțe, cu penele de zbor mai închise la culoare, creștetul, fruntea și

lateralul capului sunt de culoare albicioasă, aflate în contrast cu sprânceana de

culoare neagră care se extinde până în spatele capului prin pene lungi, elegante.

Ventral, penajul este albicios, pe gât și piept având pete negricioase organizate

în șiruri. Lungimea corpului este de 90 - 98 cm, greutatea de 1020 - 2073 g și

anvergura de 175 - 195 cm.


Numele de gen provine din cuvântul latin ardea, care înseamnă stârc, iar

numele de specie provine din cuvântul latin cinerea, care înseamnă cenușiu.


Distribuție

Specia cuibărește în aproape toată Europa (cu excepția unor zone din sud),

jumătatea sudică a Asiei (inclusiv Arhipelagul Indo-malaiezian) și în Africa.

Populațiile din vestul Europei, sudul Asiei și din Africa sunt rezidente. Iernează

în sudul Europei și al Asiei. În România, stârcul cenușiu cuibărește fragmentat

în toate regiunile țării, cu excepția etajului montan.

Fenologie

Specia cuibărește în România, fiind parțial migratoare. În sezonul rece,

numărul și distribuția indivizilor poate varia în funcție de gradul de acoperire cu

gheață al suprafețelor acvatice.

Habitate

Specia este prezentă în majoritatea tipurilor de habitate acvatice, dar și în

pajiști umede sau zone agricole. Pentru cuibărire preferă arborii înalți din

apropierea zonelor umede, dar și habitatele palustre cu arbuști.

Hrană. Este o specie în principal carnivoră, oportunistă, hrăindu-se

preponderent cu pești. Pe lângă pești, consumă și: amfibieni, reptile, moluște,



crustacee, insecte acvatice, micromamifere, mamifere de talie medie (iepuri,

veverițe etc.) dar și păsări și puii acestora, mai ales specii atașate prin ecologia

lor de habitatele acvatice. Consumă în cantități mai mici materie vegetală și

uneori leșuri.

Alte informații

Competiția dintre puii aflați în același cuib poate duce uneori la

eliminarea puilor mai tineri și mai puțin dezvoltați, recurgându-se uneori la

canibalism.

POPULATIE

Populația globală este estimată la 790 000 - 3 700 000 de indivizi.

Populația europeană este estimată la 223 000 - 391 000 de perechi, tendința

populațională la nivel european fiind considerată moderat-crescătoare în

perioada 1980 - 2013, dar ușor în declin în perioada 2000 - 2012.

Populația din România este estimată la 4500 - 6000 de perechi, tendința

populațională fiind considerată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere se desfășoară în intervalul ianuarie - iunie. Ponta

este formată din 1 - 10 ouă (de obicei 4 - 6 oua în Europa), care sunt clocite

pentru o perioadă de 23 - 32 de zile de către ambii părinți. Puii sunt capabili de

zbor după 42 - 55 de zile de la eclozare, dar folosesc cuibul pentru încă 10 - 20

de zile. Cuibărește colonial, de multe ori în colonii mixte cu alte specii de stârci.

Cuibul este amplasat în arbori și este construit din crengi și alte materiale

vegetale uscate, fiind de cele mai multe ori folosit mai mulți ani la rând, uneori

fiind folosit și de răpitoare.


Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de persecutarea acesteia

din cauza consumului de pește, fiind considerată antagonistă în piscicultură,

recurgându-se deseori la braconaj sau combatere prin împușcare, otrăvire, înec

sau prin combatere la cuib. Alte amenințări asupra speciei sunt: managementul

defectuos al habitatelor forestiere aflate în vecinătatea zonelor umede, deranjul

în cadrul coloniilor și iernile severe.


vecinătatea/zonele unde se implementează proiectul. Specia nu cuibărește pe

amplasament. Considerăm un impact nesemnificativ în corelație cu activitățile

prevăzute în PP.

Aythya ferina – rața cu cap castaniu DESCRIERE

Specie cu un areal mare, care cuprinde o mare parte din Europa si din

Asia. In ultimii 150 de ani a fost inregistrata o expansiune a arealului inspre vest



si nord. Specia are un areal mare care cuprinde in perioada de cuibarit centrul si

sudul Europei, vestul si centrul Asiei. Ierneaza in sudul Europei, Asia mica,

nordul Africii si sudul Asiei. In Romania este o specie cuibaritoare relativ

frecventa in zonele cu habitat optim, este intalnita in Dobrogea, Muntenia,

Oltenia, Banat, Moldova si Transilvania. Iarna, efective importante sunt

cantonate in delta si pe cursul Dunarii si pe cursurile si lacurile limitrofe raurilor

mari din tara (Olt, Siret, Prut etc).


Specia poate fi intalnita intr-o varietate mare de zone umede. Prefera

lacurile dulci sau salmastre de cel putin cateva hectare, cu adancime de 1,5-2 m

cu vegetatie submergenta bogata si cu resurse de hrana si inconjurate de zone

dense de stuf. In timpul iernii si in migratie, poate fi intalnita si pe lacuri de

acumulare, ape marine.

Este o specie omnivora si consuma, in special, vegetatie submersa

(seminte si parti vegetative). De asemenea, poate consuma insecte acvatice si

microcrustacee. Hrana este obtinuta prin scufundari in ape de 1,5 – 2m.

POPULATIE

Populatia cuibaritoare din Europa este estimata la 210.000 - 440.000 de

perechi, trendul populational fiind necunoscut. Efectivul speciei este in crestere

sau stabil in majoritatea tarilor europene.

REPRODUCERE

Specie puternic gregara in afara sezonului de cuibarit. Masculii incep sa

se asocieze in stoluri mici, din a doua parte a lunii mai, cand inca femelele sunt

pe cuib. Rata cu cap castaniu isi instaleaza cuibul in apropierea apei, (max.5 m)

pe sol in vegetatie densa. De asemenea, poate cuibari pe intinderea zonei umede,

in zonele propice cu vegetatie palustra emergenta abundenta, cuibul fiind

amplasat deasupra nivelului apei, pe substratul solid format de tulpinile de

trestie culcate. Perioada de cuibarit dureaza din jumatatea lunii aprilie/inceputul

lunii mai si pana la mijlocul lunii iunie. Ponta este formata din 8-10 oua care

sunt clocite de femela timp de 25 de zile. Puii sunt nidifugi si sunt ingrijiti de

femela.


Amenintarile la adresa speciei sunt legate de distrugerea habitatelor

umede, vanatoare (mortalitate directa si intoxicatia cu plumb de alice) si

turismul nereglementat in zone umede. Masurile de conservare necesare

identificate fac referire la protectia zonelor umede ramase si care fac in

continuare obiectul indiguirilor si desecarilor, dar si dezvoltarea unor seturi de

reguli de folosinta a terenurilor limitrofe lacurilor. Referitor la vanatoare, este

necesara interzicerea reala a alicelor cu plumb un mecanism de control eficient

referitor la folosirea acestora.




vecinătatea/zonele unde se implementează proiectul în căutare de hrană. Specia

nu cuibărește pe amplasament. Considerăm un impact nesemnificativ în

corelație cu activitățile prevăzute în PP.

Aythya fuligula – rața moțată

DESCRIERE

Este o specie de rață de talie medie. Ca și la toate speciile de rațe,

dimorfismul sexual este accentuat. Femela are un colorit general maroniu, cu

spatele mai închis la culoare și flancurile mai deschise; capul și gâtul au o

nuanță castanie, iar moțul este foarte slab conturat. Masculul are spatele, capul și

gâtul negre, iar flancurile albe; moțul caracteristic speciei este bine dezvoltat și

foarte vizibil. Lungimea corpului este de 40-47 cm și are o greutate medie de

560-1020 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 65-72 cm.


Numele de gen (Aythya) este numele grecesc al unei specii marine

neidentificate, iar numele de specie provine din cuvintele latine fuligo –

funingine lat și gula – gât, cu referire la picioarele coloritul închis la culoare al

gâtului.


Distribuție. Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în toată regiunea

Palearctică, din Europa de Vest, până pe coastele Pacificului, la latitudini medii

și mari. În România specia cuibărește izolat și localizat, în foarte puține zone, în

câteva locații de-a lungul Oltului și în Câmpia de Vest.

Fenologie

Cuibărește în România, fiind prezentă la noi tot timpul anului. Abundența

însă nu este constantă. În perioada de cuibărit este mult dispersată, și în numere

foarte mici, în general în locurile de cuibărit. Toamna și peste iarnă, se adună în

grupuri mari pe suprafețele acvatice care nu îngheață. Numărul de exemplare

este mult mai mare, fiind suplimentat de rațele nordice care vin să ierneze în

România.

Habitate

Foarte rară și localizată în România în perioada de cuibărit, ocupă habitate

acvatice cu vegetație de-a lungul lacurilor de baraj sau cele naturale de câmpie.

În restul teritoriului, preferă zone umede din zonele joase, cu lacuri eutrofice,

adesea cu insule pentru cuibărit. În sezonul de iarnă se adună în numere mari, pe

suprafețele de apă deschise, la început mult mai dispersat, iar apoi, concentrat pe

acele suprafețe care nu îngheață (în general lacurile mari de baraj).



Hrană. Rața moțată este omnivoră, însă mare parte din dietă constă în

specii de moluște, crustacee și insecte acvatice, după care se scufundă la ... MAI

MULTE

POPULATIE



arată o populație de aproximativ 20 - 50 de perechi cuibăritoare. Având o


ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată stabilă. În

România tendința populațională este ușor crescătoare.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în luna mai, iar depunerea ouălor are loc

începând cu a doua parte a lunii mai. Femela depune de obicei 8-11 ouă, pe care

le clocește singură. Incubarea durează 23-28 de zile. Puii devin zburători la 45-

50 de zile. Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri laxe, amplasând

cuiburile la câțiva metri distanță. Cuiburile sunt amplasate în apropierea apei,

direct pe sol, ascunse în vegetație; cuibărește izolat sau în grupuri răsfirate,

uneori în cadrul coloniilor altor specii (pescăruș râzător).


Este amenințată de degradarea și dispariția zonelor umede, poluarea

habitatelor, în special de exploatările industriale (petrol și gaze în Siberia). De

asemenea, intensificarea agriculturii poate duce la degradarea sau pierderea

habitatelor.





Aythya marila – rața cu cap negru

DESCRIERE

Specie cu areal holartic foarte mare, cuibareste in nordul Europei, Asiei si

al Americii de Nord. Ierneaza mai la sud de arealul de cuibarit, atinge California

in America de Nord, Marea Mediterana si Marea Neagra in Europa, Marea

Caspica si coasta chineza a Pacificului in Asia. In Romania, rata cu cap negru

este oaspete de iarna, relativ rar, are o aparitie regulata in special pe Valea

Oltului Inferior, cursul Siretului si Prutului, cursul Dunarii si Delta Dunarii si pe

coasta Marii Negre.




Pe timpul iernii, poate fi intalnita intr-o varietate mare de zone umede cu

conditia sa nu fie inghetate: lacuri naturale dulci sau salmastre, lagune, ape

marine, elestee piscicole, lacuri de acumulare, cursurile raurilor mari in zonele

unde apa nu are o viteza mare de curgere.

Regimul trofic este omnivor, insa are o preferinta pentru scoici, in special

in zonele de iernare. De asemenea, poate consuma crustacee, insecte, anelidae si

materiale vegetale. Se hraneste in special ziua. Hrana este procurata mai ales

prin scufundari.

POPULATIE

Populatia care cuibareste in Europa este de 180.000-190.000 de perechi.

Pe continent, ierneaza un numar de peste 120.000 de indivizi.

REPRODUCERE

Specie foarte gregara in afara sezonului de cuibarit. In Romania, poate fi

inregistrata in special intre lunile octombrie si martie.


Pe timpul iernii, specia poate avea de suferit din cauza contaminarilor cu

petrol sau datorita poluarii cu organocloruride. Mortalitate directa se poate

inregistra datorita inecarii in plasele monofilament.





Aythya nyroca – rața roșie

DESCRIERE

Este o specie de rață de talie medie. Ca și la toate speciile de rațe, există

dimorfism sexual, însă este mai puțin accentuat. Ambele sexe au colorit general

maroniu, cu spatele contrastant mai închis la culoare decât flancurile sau

abdomenul. Masculul are coloritul capului mai deschis și maroniul cu nuanțe

roșcate, iar irisul deschis la culoare. Lungimea corpului este de 38-42 cm şi are o

greutate medie de 460-730 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 60-67 cm.


Numele de gen (Aythya) este numele grecesc al unei specii marine

neidentificate, iar numele de specie provine din cuvântul rus nâroc - denumirea

în limba rusă a unor specii de rațe din acest gen.


Distribuție. Specia cuibărește pe o arie foarte largă, în regiunea

Palearctică, din Europa centrală, până în Asia centrală, la latitudini temperate și



în zona mediteraneană. În România specia cuibărește în toate regiunile mai joase

ale țării, din Delta Dunării până în zonele de deal, în regiuni cu zone umede

întinse de lacuri cu vegetație acvatică bogată.

Fenologie


Abundența însă nu este constantă. În perioada de cuibărit este mult dispersată, și

în numere mai mari, în general în locurile de cuibărit. Toamna, se adună în

grupuri suprafețele acvatice. Peste iarnă, numărul de exemplare este mult mai

redus, mare parte din indivizi iernând în zonele sudice ale Europei și Asiei sau

în Africa.

Habitate

În România este prezentă în toate zonele umede mari în perioada de

cuibărit, ocupând habitate acvatice întinse din zonele joase, bogate în vegetație

palustră și cu maluri mâloase, fiind mai abundentă în Delta Dunării și în zonele

umede din lunca râurilor mari. În sezonul de toamnă se adună în numere mai

mari, pe suprafețele de apă deschise, la început mult mai dispersat, iar apoi,

concentrat. În perioada de iarnă rămân mai puține exemplare, majoritatea

iernând în zonele mediteraneene.

Hrană

Rața roșie este omnivoră.

POPULATIE

Populația globală este estimată la 180 700 - 238 300 de indivizi. Cea


arată o populație de aproximativ 11 700 - 18 000 de perechi cuibăritoare. Specia

este clasificată ca ”Aproape amenințată”. Tendința populațională la nivel

european este considerată descrescătoare. În România tendința populațională

este deocamdată necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în luna aprilie, iar depunerea ouălor are

loc începând cu luna mai. Femela depune de obicei 8-10 ouă, pe care le clocește

singură. Incubarea durează 25-28 de zile. Puii devin zburători la 55-60 de zile.

Păsările cuibăresc izolat, uneori și în grupuri laxe, amplasând cuiburile la câțiva

metri distanță. Cuiburile sunt amplasate în apropierea apei, direct pe sol, ascunse

în vegetație sau uneori în cavități sau sub rădăcini; cuibărește izolat sau în

grupuri răsfirate, uneori în cadrul coloniilor altor specii (pescăruși).


Specia este în declin, în special din cauza reducerii sau dispariției zonelor

umede naturale, cu suprafețe întinse și vegetație abundentă. Alte amenințări la

adresa speciei sunt arderea târzie a stufului și managementul intensiv al iazurilor

piscicole (în special tăierea/reducerea vegetației de mal). În unele locații și



vânătoarea accidentală (fiind specie protejată, vânătoarea este interzisă)

constituie o amenințare. Fiind specie Natura 2000, majoritatea locațiilor în care

specia cuibărește (sau se adună în numere mari în migrație) au fost incluse în

rețeaua europeană de Arii de Protecție Specială.

De asemenea, în România a fost pregătit un Plan Național de Acțiune

pentru conservarea speciei (de către SOR/BirdLife Romania și WWF Programul

Dunăre- Carpați).





Bucephala clangula – rața sunătoare

DESCRIERE

Specie cu areal holartic de cuibarit, este intalnita in nordul Europei, Asiei

si Americii de Nord. Populatia americana ierneaza in Statele Unite ale Americii,

populatia europeana in vestul, centrul si sudul-estul Europei si in Asia mica, iar

populatia asiatica ierneaza in jurul Marii Caspice si in Asia de sud-est. In

Romania, este o specie foarte rar cuibaritoare, semnalarile recente fiind din zona

Deltei Dunarii. In schimb, este o specie frecventa in timpul migratiei si pe

timpul iernii.


Prefera pentru cuibarit zonele umede marginite de paduri cu arbori batrani

si cu zone deschise de apa fara multa vegetatie acvatica (submersa sau emersa).

In afara sezonului de cuibarit, poate fi intalnita intr-o varietate foarte mare de

zone umede, specia nu are cerinte ecologice stricte in aceasta perioada.

POPULATIE

Populatia europeana este estimata la 490.000-590.000 de perechi si are o

tendinta moderat ascendenta.

REPRODUCERE

Specie migratoare in arealul principal de cuibarit. Manifesta

comportament gregar in afara sezonului de cuibarit. Cuibareste in scorburile

copacilor batrani, folosind preponderent cavitatile sapate de ciocanitoare neagra.

Poate cuibari si in cutii artificiale. Poate cuibari si la o distanta de 1,5-2km de

zona umeda. Perioada de cuibarit este cuprinsa intre a doua jumatate a lunii

aprilie sau inceputul lunii mai, (uneori si la inceputul lui aprilie) si sfarsitul lunii

iunie. Ponta are 8-11 oua care sunt clocite un numar de 29-30 de zile. Puii sunt

nidifugi si parasesc cuibul la o zi dupa ce au eclozat. Hrana este alcatuita in



special din moluste, crustacee si insecte acvatice. Se hraneste in timpul zilei, iar

hrana este procurata prin scufundari.





Chlidonias hybrida – chirighiţă cu obraz alb

DESCRIERE

Este o specie de chiră de talie mică - medie, cu aripile mai rotunjite și

coada scurtă și ușor bifurcată. Penajul general este de culoare alb-cenușiu cu

pieptul și abdomenul cenușiu închis, în contrast cu aripile și coada care sunt mai

deschise la culoare. La adulții în penaj de vară, partea dorsală a capului este

neagră, contrastând cu obrajii de culoare albă. Ciocul și picioarele sunt de

culoare roșie. Lungimea corpului este de 23 - 29 cm, anvergura aripilor de 57 -

63 cm, iar greutatea este de 60 - 101 grame.


Numele genului provine din cuvântul grecesc khelidonios - care se

asemănă cu o rândunică. Numele speciei provine din cuvântul latin hybridus -

hibrid, zoologul Peter Simon Pallas considerând-o în mod eronat un hibrid intre

între Chira de baltă (Sterna hirundo) și Chirighița cu aripi albe (Chlidonias

leucopterus).


Distribuție

Specia are distribuție largă, dar fragmentată, fiind prezentă în majoritatea

regiunilor mai calde ale Palercaticului și anume din centrul și sudul Europei,

nordul Africii, până în sud-estul Siberiei, sud-estul Chinei și nordul Indiei, dar și

în jumătatea sudică a Africii și în Australia. Iernează în Africa, sudul și sud-estul

Asiei și în Australia. În România, specia cuibărește fragmentat mai ales în

zonele umede din afara arcului carpatic, fiind mai abundentă în Delta Dunării și

complexul lagunar. În interiorul arcului Carpatic cuibărește izolat, doar în câteva

locații.

Fenologie

Este o specie migratoare care cuibărește în România. Sosește din luna

aprilie și pleacă spre cartierele de iernare în lunile septembrie - octombrie.

Habitate

Specia preferă pentru cuibărire zonele umede de la altitudini joase, mai

ales lacurile în proces de colmatare, lacurile cu vegetație plutitoare și submersă



abundentă, râuri și mlaștini. În perioada migrației se hrănește în majoritatea

habitatelor acvatice, inclusiv golfurile marine.

Hrană

Specia are o dietă diversificată, consumând insecte terestre sau acvatice,

crustacee, amfibieni și pești de dimensiuni mici. Hrana este procurată de obicei

de la suprafața apei, mai rar plonjând pentru capturarea acesteia.

Alte informații

Este cea mai comună și mai larg răspândită (inclusiv ca locații de

cuibărire) dintre toate speciile de chirighițe din România.

POPULATIE

Populația mondială a speciei este estimată la 300 000 - 1 500 000 de

indivizi. Populația europeană este estimată la 66 300 - 108 000 de perechi

cuibăritoare, tendința populațională la nivel european fiind considerată

crescătoare.

În România, populația estimată este de 16 000 – 20 000 de perechi.

Tendința în România este deocamdată necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere, în Europa, se desfășoară în lunile mai - iunie.

Ponta este formată din 2 - 3 ouă, care sunt clocite pentru o perioadă 18 - 20 zile.

Puiul părăsește cuibul în prima zi de la eclozare și este capabil de zbor după

aproximativ 23 de zile. Acesta este hrănit de către părinți pentru câteva

săptămâni după această perioadă. Formează colonii de până la 10 - 100 de

perechi, divizate în sub-colonii, cuiburile fiind plasate la 1 - 2 m distanță unul

față de celălalt. Cuiburile sunt construite din papură și sunt poziționate pe

vegetația plutitoare sau submersă, în zonele cu apă de adâncime mică.


Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de modificarea zonelor

umede, prin regularizarea cursurilor apelor curgătoare și drenajul zonelor umede

pentru transformarea acestora în pășune sau arabil, eliminându-se astfel

habitatele propice cuibăririi. În anumite cazuri, în Europa, coloniile au fost

distruse de specia invazivă nutria (Myocastor coypus). Alte amenințări asupra

speciei sunt reprezentate de: pescuitul intensiv și pescuitul ilegal împreună cu

utilizarea plaselor, poluarea apelor de suprafață, turismul și sporturile (utilizarea

ambarcațiunilor) desfășurate în cadrul habitatelor umede, în preajma coloniilor.







Chlidonias leucopterus – chirighiţă cu aripi albe

DESCRIERE

Cuibareste in mlastini de apa dulce si pe lacuri. Iarna poate fi gasita pe

coaste stancoase, lacuri, rauri, lagune si mlastini. Penajul nuptial este distinctiv,

cap, gat, piept si abdomen negre in contrast cu tartita si coada albe si partea

superioara a aripii gri. Ciocul este rosu si negru, iar picioarele sunt rosii. Iarna,

mare parte din penajul negru este inlocuit de alb sau gri, cu crestet alb si negru,

si frunte alba. Masculul seamana foarte bine cu femela. Lungimea corpului este

de 21-23 cm, anvergura aripilor de 63-67 cm, media masei corporale de 63 de

grame. Se hraneste cu insecte, pesti mici si broaste. In salbaticie, durata medie

de viata este necunoscuta, dar unele specii pot trai pana la 20 de ani.


Vizitator de vara in toata Europa de est. Majoritatea migreaza in Africa

subsahariana pentru iarna, dar unele pasari ajung si pana in Asia si Australia.

Soseste pe terenurile de cuibarire in aprilie si pleaca in perioada iunie-august.

Specie diurna, se hraneste cu ajutorul ciocului, preia prada de la suprafata apei,

in loc sa se scufunde. La doi ani atinge maturitatea sexuala. Ca majoritatea

chirighitelor, ritualul nuptial are manifestari terestre si aeriene, iar masculul

hraneste femela. Perechile monogame formeaza legaturi de un sezon si

cuibaresc in colonii mici, de pana la 100 de perechi, in care cuiburile sunt

asezate la distanta mare unul de altul. Cuib in forma de cupa, pe o gramajoara de

vegetatie, cel mai adesea fiind construit pe vegetatie plutitoare.

POPULATIE

Populatia care cuibareste in Europa este relativ mare, 74.000 – 210.000 de

perechi. In urma cresterii din perioada 1970-1990, mai multe populatii au

descrescut in perioada 1990-2000.

REPRODUCERE

Doua – trei oua, cu marimea de 35x26 mm, sunt depuse incepand cu luna

aprilie. Cei doi parinti clocesc pe rand, timp de 18-22 de zile. Puii parasesc

cuibul la 24-25 de zile de la eclozare. Un singur rand de pui pe an.


In anumite zone de cuibarit apropiate de habitatul uman, coloniile pot fi

deranjate de activitatea oamenilor. Se poate evita acest lucru printr-o informare

publica si restrangerea accesului uman.







Chlidonias niger– chirighița neagră

Descriere

Chirighiţa neagră este caracteristică în perioada cuibăritului zonelor

umede de apă dulce şi salmastre bogate în vegetaţie şi în perioada iernării

zonelor de coastă, golfurilor şi lagunelor cu apă sărată. Lungimea corpului este

de 23-28 cm şi are o greutate de 50-74 g. Anvergura aripilor este de circa 57-65

cm. Adulţii au înfăţişare similară. Are aripile largi şi coada scurtă. Capul şi

corpul sunt negre, iar aripile sunt gri-argintii. Se hrăneşte cu insecte, peşti mici

şi broaşte.


Numele de gen provine din grecescul khelodonios – asemănător cu

rândunica. Numele de specie provine din cuvântul latin niger – negru, cu referire

la penajul păsării.


Este o specie prezentă în cea mai mare partea a continentului european.

Planează pe loc fluturându-şi aripile în urmărirea prăzii. Pentru a se hrăni prinde

pradă de la suprafaţa apei sau insecte în zbor şi foarte rar se scufundă. De obicei

se hrăneşte la o distanţă de până la 2-5 km de colonie. Zboară cu o viteză medie

de 34 km/h. Evită pentru cuibărit zonele umede cu o suprafaţă mai mică de 4 ha.

Longevitatea cunoscută este de până la 21 de ani. Cuibăreşte în colonii mici,

aşezate pe vegetaţie acvatică, în zone cu apă având adâncime mică (1-2 m).

Cuibul este alcătuit din resturi vegetale şi la construirea lui participă ambii

parteneri. Iernează în Africa.

POPULATIE

Populaţia europeană este relativ mare, cuprinsă între 83000-170000 de

perechi. Un declin moderat s-a manifestat în perioada anilor 1970-1990.

Efectivele au scăzut în cele mai multe ţări în perioada 1990-2000, fără a se

cunoaşte tendinţa în Rusia. Populaţia estimată în România este de 1200-2500 de

perechi. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina şi Belarus.

REPRODUCERE

Soseşte din cartierele de iernare în a doua parte a lunii aprilie. Femela

depune în mod obişnuit 2-3 ouă în a doua parte a lunii mai şi în prima parte a

lunii iunie, cu o dimensiune medie de 35,9 x 25,3 mm. Ouăle acestei specii sunt

rezistente atunci când se udă. Incubaţia durează în jur de 19-23 de zile şi este

asigurată de ambii parteneri. Puii părăsesc cuibul la câteva zile după eclozare şi

sunt îngrijiţi de adulţi. Devin zburători la 20-25 de zile.


Deranjul determinat de activităţile umane, ce duce la pierderea locurilor

de cuibărit, degradarea şi distrugerea habitatelor umede reprezintă pericolele



principale ce afectează specia. Reducerea deranjului produs de activităţile

umane şi refacerea zonelor umede sunt prioritare.





Circus aeruginosus – eretele de stuf

Descriere

Eretele de stuf este o specie caracteristică zonelor umede în care abundă

stuful. Lungimea corpului este de 43 – 55 cm și greutate de 500 – 700 g,

femelele fiind mai mari. Anvergura aripilor este cuprinsă între 115 – 140 cm,

fiind cel mai mare dintre ereți. Masculul are vârful aripilor negre, aripile și

coada gri-argintiu, iar abdomenul ruginiu. Femela este maro - ciocolatiu închis,

cu capul și gâtul alb-gălbui. Se hrănește cu păsari și ouă, pui de iepuri, rozătoare

mici, broaște, insecte mai mari și uneori pești.

Regim fenologic – specia cuibăreşte în zonă, dar nu mai mult de două

perechi. Efectivele sporesc în timpul pasajului de toamnă când, pe lângă

tineretul local se adaugă alți indivizi, în migraţie. Nu au fost numărate mai mult

de 12-15 exemplare în timpul evaluărilor.

Este observat şi pe timpul iernii.

Regimul alimentar – este bazat pe capturarea diferitor specii de păsări,

dintre care unele sunt aproape cât talia lui (diverse specii de raţe).

Locurile de adăpost – sunt adesea în golurile de pe grindurile acoperite cu

papură sau stuf.

Populație

Populația europeană a speciei este relativ mică și cuprinsă între 93.000 –

140.000 perechi. A crescut în perioada 1970 – 1990. Deși în perioada 1990 –

2000 a înregistrat un declin în sud - estul Europei, în restul continentului s-a

menținut stabilă și a crescut în Ucraina și Rusia, înregistrând pe ansamblu o

creștere. Cele mai mari efective sunt în Rusia, Ucraina, Polonia și Belarus.







Circus cyaneus – eretele vânăt

Descriere

Eretele vânăt, cunoscut și sub denumirea de Erete de câmp, este o specie

caracteristică zonelor deschise, cu pășuni, mlaștini și teritorii agricole. Lungimea

corpului este de 45 – 55 cm și greutate de 290 – 400 g pentru mascul și 370 –

708 g pentru femela. Anvergura aripilor este cuprinsă între 97 – 118 cm. Eretele

vânăt este zvelt, de mărime medie, coada este lungă și o pată albă caracteristică

la baza cozii apare la ambele sexe. Masculul este gri pe spate, iar vârfurile

aripilor negre. Femela este maro pe spate și maro cu alb sub aripi. Se hrănește cu

mamifere mici, păsări, reptile, broaște, insecte și uneori cu leșuri.


Este o specie cuibăritoare în partea nordică și vestică a continentului

european. Maturitatea sexuală este atinsă la 2 - 3 ani și poate trăi până la 16 ani.

Ritualul nupțial este efectuat de mascul și este un adevărat dans pe cer,

spectaculos, cu înalțări rapide, spirale, rostogoliri însoțite de sunete multiple. O

pereche se poate menține mai multe sezoane. Femelele sunt cele care inițiază

copulația. În mod frecvent la această specie, masculul se împerechează cu mai

multe femele. În afara perioadei de cuibărit, se adună pentru înoptare uneori în

număr mare. Înoptează în copaci și chiar pe sol. Când vânează, alunecă în zbor

cu viteza redusă, la înălțime mică de pământ. Spre deosebire de alți ereți, se

bazează mult pe sunet în detectarea prăzii ascunse în vegetație, deși se folosește

și de văz. Iernează în partea centrală și estică a continentului și în Africa.

Populație

Populația europeană cuibăritoare a speciei este relativ mică și cuprinsă

între 32.000 – 59.000 perechi. Populația a descrescut semnificativ în perioada

1970 – 1990, însă acest declin s-a redus în perioada 1990 – 2000. Cu toate

acestea, pe ansamblu specia se află în declin. Efectivele cuibăritoare cele mai

mari sunt în Rusia, Franța și Finlanda. Efectivele populației ce iernează în

Europa sunt de peste 8.500 exemplare. Cele mai mari efective se înregistrază în

Slovacia, Ungaria și Polonia. În România apare în migrație și în timpul iernii,

mai ales în Dobrogea.

Împerechere

Cuibul este așezat pe sol, de multe ori în apropierea apei, în vegetația

deasă și înaltă. Construcția cuibului este începută de ambii părinți, însă femela

contribuie mai mult. Este alcătuit din crengi, iarbă și căptușit la interior cu pene.

Femela depune 3 – 6 ouă în a două parte a lunii aprilie. Incubația durează 29 –

31 de zile și este asigurată de femelă, care este hrănită de mascul în tot acest

timp. Timp de circa 2 săptămâni după ieșirea puilor din ouă, masculul continuă



să aducă hrana, atât pentru femelă, cât și pentru pui. Puii devin zburători la 29 –

42 de zile, dar rămân dependenți de părinți câteva săptămâni în plus.


Degradarea habitatelor în zonele de cuibărit și iernare prin reducerea

zonelor umede, intensificarea agriculturii și transformarea pășunilor în culturi

agricole, prezența pesticidelor și vânătoarea ilegală, sunt principalele pericole

pentru specie. Conservarea speciei, necesită refacerea zonelor umede și

reducerea cantității pesticidelor folosite în activitățile agricole.





Cygnus cygnus– lebăda de iarnă

Descriere

Specie de talie mare, cu aspect general inconfundabil. Adulții au colorit

complet alb. Ciocul lung și subțire are culoare galbenă cu vârful și marginile

negre. Juvenilii au colorit alb-murdar (cu tentă maronie) și ciocul maro deschis

cu vârful negru. Lungimea corpului este de 140-160 cm şi are o greutate de

5600-13100 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 205-235 cm.


Numele de gen și de specie (Cygnus) este denumirea latină a lebedelor,

care la rândul lui provine din cuvântul grec kyknos (însemnând tot lebădă).


Distribuție

Specia cuibărește în zonele boreale și de tundră a Europei și Asiei și

zonele centrale ale Asiei, din Islanda până în Kamceatka. În România este

prezentă doar iarna, fiind răspândită mai ales în zonele joase extracarpatice, în

special în regiunile din apropierea zonelor umede mari.

Fenologie

Specia nu cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar pentru iernat.

Sosește începând cu sfârșitul lunii octombrie și pleacă înapoi în teritoriile de

cuibărire în februarie sau la începutul lui martie.

Habitate

În zonele de cuibărit preferă pentru cuibărit insule sau maluri de lacuri

bogate în vegetație, mlaștini sau margini de râuri. În zonele de iernare, preferă

de asemenea zonele joase, de câmpie, cu suprafețe deschise de apă ce nu

îngheață (pentru odihnă) și zone agricole sau habitate naturale deschise (pentru

hrănire).



Hrană

Lebăda de iarnă este aproape majoritar vegetariană, hrănindu-se cu

plantele acvatice (inclusiv submerse) și palustre. Suplimentar, consuma iarbă și

plante agricole (inclusiv semințe), în special iarna. Păsările tinere, aflate încă în

zonele de reproducere, consumă frecvent nevertebrate (insecte acvatice, scoici,

viermi, melci, mormoloci etc.).

Alte informații

Este una dintre speciile de lebădă aproape complet migratoare.

Exemplarele care iernează la noi provin în special din populațiile cuibăritoare în

zona boreală și de tundră a Rusiei.

POPULATIE

Populația globală este estimată la peste 180 000 de indivizi. Cea

europeană cuibăritoare este estimată la 25 300 - 32 800 de perechi. Având o

populație atât de mare și un teritoriu de răspândire întins, specia este clasificată

ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este nesigură.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe la sfârșitul lunii aprilie / începutul lunii

mai. Femela depune de obicei 4-5 ouă, pe care le clocește singură, mascul

apărând teritoriul. Incubarea durează 31-42 de zile. Puii devin zburători la aprox.

87 de zile. Perechile cuibăresc izolat, în teritorii bine definite și apărate (inclusiv

împotriva altor specii, precum gâște). Cuiburile sunt construite din vegetație

acvatică, sub forma unei grămezi masive, amplasate pe mal în imediata

vecinătate a apei.


Specia este amenințată în special de modificările / degradările habitatelor

în zonele de cuibărit. În perioada de iarnă este amenințată de modificarea

practicilor agricole (schimbarea în culturi care nu pot fi folosite ca hrană pe timp

de iarna) și supra-pășunat (în special în zonele de iernare unde pășunile sunt

principala resursă de hrană). Suplimentar, ciocnirea accidentală cu rețelele

electrice și turbinele eoliene, poate constitui o amenințare.





Cygnus olor – lebăda de vară

Descriere

Specie de talie mare, cu aspect general inconfundabil. Adulții au colorit

complet alb. Ciocul are culoare portocalie iar picioarele sunt negre. Juvenilii au



colorit alb-murdar (cu tentă maronie) și ciocul maro deschis. Lungimea corpului

este de 140-160 cm și are o greutate de 6600-15000 g. Anvergura aripilor este

cuprinsă între 200-240 cm.


Numele de gen (Cygnus) este denumirea latină a lebedelor, care la rândul

lui provine din cuvântul grec kyknos (însemnând tot lebădă), iar numele de

specie - olor - este probabil de origine celtică, însemnând același lucru (utilizat

prin împrumut și în limba latină).


Distribuție

Specia cuibărește nativ în zonele temperate ale Europei și Asiei, din

Irlanda până în China. A fost introdusă și în America de Nord. În România este

distribuită pe întreg teritoriul țării, cuibărind în numere mai mari în zonele joase

extracarpatice. În România iernează de obicei în numere mari, pe toate apele

interioare care nu îngheață.

Fenologie

Specia cuibărește în România și este sedentară. Pe perioada de iarnă

efectivele sunt mai numeroase, datorită exemplarelor nordice care iernează la

noi.

Habitate

Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, zone de mlaștini

și lacuri cu suprafețe de stuf, în care își amplasează cuiburile. În România

cuibărește pe întreg teritoriul țării, însă efectivele mai numeroase sunt în

regiunile extracarpatice. Cele mai abundente populații sunt în Delta Dunării și în

zonele lacurilor mari și a zonelor umede aflate de-a lungul râurilor, din zonele

joase ale Moldovei, Bărăgan și Câmpia de Vest.

Hrană

Lebăda de vară este aproape exclusiv vegetariană, hrănindu-se

preponderent cu plantele acvatice (inclusiv submerse, la care ajunge folosindu-și

gâtul lung, însă fără a se scufunda). Suplimentar, consumă iarbă și plante

agricole (inclusiv semințe). Ocazional poate consuma și hrană animală din

zonele acvatice (insecte acvatice, viermi, melci, mormoloci etc.).

POPULATIE

Populația globală este estimată la 598 000 - 615 000 de indivizi. Cea

europeană cuibăritoare este estimată la 83 400 - 116 000 de perechi. În

România, estimările arată o populație de aproximativ 3000 - 5000 de perechi

cuibăritoare. Având o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens,

specia este clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este

considerată crescătoare. Și în România tendința este la fel, crescătoare.



REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe devreme, uneori pe la sfârșitul lui martie

sau începutul lui aprilie. Femela depune de obicei 5-7 ouă, pe care le clocește

singură, masculul apărând teritoriul. Incubarea durează 35-41 de zile. Puii devin

zburători la 120-150 de zile. Perechile cuibăresc izolat. Cuiburile sunt construite

din vegetație acvatică, sub forma unei grămezi masive, amplasate pe mal în

imediata vecinătate a apei, în masivul de stuf sau pe insule plutitoare (plauri).


Specia are puține amenințări, nefiind vânată în majoritatea arealului de

distribuție. O amenințare de intensitate redusă este reprezentată de otrăvire cu

plumb datorită ingerării greutăților folosite la pescuit. Suplimentar, hrănirea

lebedelor pe timp de iarnă de către oameni, cu pâine și alte produse de

panificație, poate duce la complicații gastrice grave (datorită dificultăților în a

digera astfel de produse procesate).


Specia poate fi întâlnită în vecinătatea/zonele unde se implementează

proiectul în căutare de hrană. Specia nu cuibărește pe amplasament. Considerăm

un impact nesemnificativ în corelație cu activitățile prevăzute în proiect.

Egretta (Ardea) alba– egreata mare

Descriere

Egretele sunt păsări ce aparțin de familia „Ardeidae”, ordinul

„Ciconiiformes”. Din această familie fac parte 62 de specii, caractere comune

din punct de vedere al aspectului morfologic fiind gâtul și picioarele lungi, și

ciocul lung și ascuțit.

Habitatul egretelor mari este reprezentat de zone umede întinse, mlaștini,

lagune costiere, estuare, margini de lacuri, iar după perioada de cuibărit apar și

pe lângă ape curgătoare. Este o pasăre mare dar suplă, care stând în picioare are

circa 1 metru înălțime, cu anvergura de 150-180 cm, greutatea este de 1.000-

1.700 grame; masculul este ceva mai mare decât femela. Penajul este alb-

imaculat, gâtul, ciocul și picioarele foarte lungi, așa că pasărea pare foarte suplă

și elegantă. Are un zbor lin, cu bătăi lente ale aripilor sale mari, iar gâtul este

retras în formă de S. Egreta mare este poziționată sistematic în genuri diferite de

către variați autori (numită Egretta alba sau Ardea alba) iar pentru a rezolva

indecizia a fost poziționată și în genul intermediar unde ea este singura specie

(Casmerodius albus). Trăiește 10-15 ani… în cazuri mai rare ajungând și la 22

de ani.

Se hrănește pe timp de zi, mai ales dimineața și după-amiaza, cu pești de

mici dimensiuni, broaște, triton, șerpi, insecte, raci, mai rar cu mamifere mici



sau pui de păsări. Vânează singuratică, mai ales în apa mică în care stă liniștită

la pândă sau se plimbă agale. Dacă observă mișcarea unei prăzi potențiale,

devine încremenită, se apleacă lent și privește atentă, pentru ca o mișcare

fulgerătoare să însemne capturarea prăzii… uneori. Rata de succes este relativ

redusă și la exemplarele adulte, iar la păsările tinere poate să fie de doar o

reușită din zece încercări. Prada prinsă este înghițită întreagă, cu capul ei înainte.

Poate vâna și prin teren mai uscat, când face plimbări prin iarbă. Au fost

observate și cazuri de egrete mari care au prins pești atât de mari încât nu le

puteau înghiți, și se cunoaște și caz când egreta prindea peștele din apă în timp

ce zbura razant deasupra luciului.

Împerechere

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de doi ani. Cuibărește în

stufărișurile întinse, departe de prezența umană, în general în colonii mixte,

împreună cu alte specii, precum egreta mică (Egretta garzetta), stârc galben

(Ardeola ralloides), stârc cenușiu (Ardea cinerea), stârc purpuriu (Ardea

purpurea), lopătar (Platalea leucorodia) etc. Cuibărește în colonii laxe, cuiburile,

fiind situate în general la 20-50 m distanță unele de altele când sunt în stuf, dar

au fost cazuri când erau la doar 1 metru, cazuri ale coloniilor instalate în arbori.

Cuibul celor din Europa este construit la peste 1 m de la nivelul apei, pe stuful

rânced al anului anterior, mai rar pe tufe din zonele mlăștinoase, dar există și

cuiburi construite în arbori până pe la 15 m înălțime; cuibăritul în arbori este mai

frecvent la cele din afara Europei. O colonie poate cuprinde de la zeci la sute și

chiar mii de perechi de egrete mari… dar coloniile realmente mari sunt doar în

peisajele tropicale; există zone unde cuibărește solitar sau în grupuri mici, mai

cu seamă prin Europa, unde coloniile de 50-100 de perechi sunt considerate

mari. Locul cuibului este ales de mascul, care începe și construirea acestuia.

Cuibul are 0,8-1,1 m diametru și o grosime de circa 0,2 m, format din vreascuri

subțiri, căptușit cu stuf uscat și alte materii vegetale mai fine. Cuibul este

protejat de mascul și mai apoi și de femelă, care atacă și alungă păsările care se

apropie.

În perioada de cuibărit, apare un penaj ornamental prin transformarea

penelor scapulare (de pe umeri) care devin alungite și mătăsoase, iar când

pasărea le ridică, apar ca un fin voal; în această perioadă, circa 35-50 de pene

pot ajunge chiar și la 50-57 cm lungime, depășind vârful cozii cu 10-15 cm; are

un dans nupțial spectaculos, derulat în vecinătatea cuibului. Ciocul este galben-

portocaliu, iar în perioada de cuibărit devine negricios. La formarea perechilor,

păsările se ciugulesc și își ating aripile, iar când se revăd, ele își ridică aripile ca

salutare ceremonială.

Are o singură cuibărire pe an, dar dacă aceasta este distrusă, poate depune

o a două pontă. Femela depune 3-5 ouă albăstrui-verzui-albicioase, mate, lipsite



de luciu, având o lungime de 56-68 mm. Clocirea durează 25-27 de zile și este

realizată de ambii parteneri, începând cu primul sau al doilea ou depus, așa încât

puii eclozează pe rând. Puii au un puf albicios, lung, cu vârfurile firelor

mătăsoase, și prezintă o creastă mai rigidă pe creștet. Sunt hrăniți de ambii

părinți, o perioadă de circa 42-45 de zile, la început cu hrană regurgitată, apoi

puii ciugulesc ciocul adultului și preiau hrana direct de la acesta; când sunt mai

mari și părăsesc cuibul, puii vin în întâmpinarea adulților, cerșind hrană.

Egretele mari adulte foarte rar emit câte un sunet strident, cârâit de genul kraak,

în rest egreta mare este o pasăre tăcută până și în perioada de cuibărit; doar puii

cer hrană prin piuit puternic.

Adulții aduc hrana de la distanțe de până la 15-20 km. Când există mai

mulți pui, aceștia au situații conflictuale, iar în general cel mai mic pui nu

reușește să supraviețuiască; mortalitatea puilor mai mici crește odată ce hrana

este mai sărăcăcioasă în locul și momentul respectiv, dar conflictele între pui se

derulează chiar și când hrana este îndestulătoare. Părăsesc cuibul la 23-35 de

zile, pe la 35 de zile sunt deja zburători, iar la vârsta de 45-60 de zile părăsesc

locul coloniei. Succesul reproductiv variază puternic de la an la altul sau în

peisajul geografic, depinzând de disponibilitatea hranei, condiții de cuibărit ce

pot fi afectate de furtuni puternice sau viituri șamd. În primul an de viață

mortalitatea juvenililor este mare, până când se specializează în viață de egretă

mare de succes, până devin apți de a prinde hrană în condiții mai puțin

favorabile și a se feri de pericolele care pot să le termine existența… După

perioada de cuibărit, din iulie se constată o perioadă de dispersie, când

exemplare ale acestei specii se mișcă prin peisaj putând să apară la distanțe mari

față de locul de cuibărire, inclusiv înaintând mult către nord… înainte de a

începe prin septembrie retragerea către sud, în migrația de toamnă, care se

derulează până prin noiembrie. Păsările tinere pleacă mai târziu decât cele

adulte.

Populație

Arealul egretei mari se întinde peste Europa, Asia, Africa, America de

Nord și de Sud, unde sunt diferențiate mai multe subspecii care diferă prin

detalii ale coloritului, dimensiuni și detalii comportamentale. Populațiile din

zonele nordice temperate, cu ierni mai dure, sunt migratoare, coborând către

sud. La noi este oaspete de vară, prezent mai ales în Delta Dunării și insular în

alte câteva locuri din zone umede mai întinse; vine în februarie sau martie și

toamna, prin septembrie (uneori doar noiembrie), migrează către zona

mediterană; unele exemplare rămân la noi în iernile mai puțin geroase, atât în

deltă cât și pe ape interioare, ceea ce arată că este o specie mult mai rezistentă la

condițiile de iarnă, decât egreta mică… În ultimele decenii, prin Europa se

constată creșterea proporției exemplarelor care rămân pe timpul iernii fără a



migra; exemplarele care iernează pe la noi se alătură frecvent grupurilor de stârc

cenușiu și vânează pe la margini de ape dar și în habitate terestre unde prind

rozătoare.





Egretta garzetta – egreta mică

Descriere

Egreta mică este o specie caracteristică zonelor umede ce au pâlcuri

copaci. Este zveltă şi elegantă, cu o lungime a corpului de 55-65 cm şi o greutate

de 350-550 g, fiind asemănătoare ca dimensiuni cu stârcul de cireadă ( Bubulcus

ibis ). Anvergura aripilor este cuprinsă între 88-106 cm. Adulţii au înfăţişare

similară. Penajul este complet alb. Degetele galbene, ce contrastează cu

picioarele şi ciocul negre, sunt semnele distinctive care o deosebesc de egreta

mare. În partea posterioară a capului are 2-3 pene ornamentale lungi şi înguste

care în secolul XIX erau vândute caselor de modă pentru împodobirea pălăriilor.

Se hrăneşte cu peştişori, broaşte şi alte mici animale acvatice.


Numele de gen provine din cuvântul francez aigrette cu referire la penele

ornamentale lungi din partea posterioară a capului. Numele de specie nu are o

origine precisă şi se consideră a fi de la garzetta – numele italian al egretei mici.


Este prezentă pe întreg continentul european, cu excepţia Peninsulei

Scandinave. Cuibăreşte în colonii mixte alături de alte specii de stârci şi

cormorani. Este specia cea mai tăcută dintre stârci. Vânează stând la pândă sau

deplasându-se cu atenţie în ape mici. Iernează pe continentul african.

Longevitatea maximă cunoscută este de 22 de ani şi patru luni.

POPULATIE

Populaţia europeană estimată a speciei este relativ mică, fiind cuprinsă

între 68000-94000 de perechi. În perioada 1970-1990 populaţia a înregistrat o

tendinţă crescătoare.

REPRODUCERE

Soseşte la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este

amplasat pe sălcii şi uneori în stuf sau lăstărişuri dese din apropierea bălţilor. La

construirea cuibului, alcătuit din crengi şi stuf, participă cei doi părinţi. Femela

depune 3-4 ouă în perioada cuprinsă între a doua jumătate a lunii mai şi prima

jumătate a lunii iunie, cu o dimensiune medie de 46,54 x 33,67 mm. Încubaţia



este asigurată de ambii părinţi. După 21-25 de zile puii eclozează şi rămân în

cuib în jur de 30 de zile, dar continuă să fie hrăniţi de părinţi până la 40 de zile

când devin independenţi.


Degradarea habitatelor prin reducerea suprafeţelor zonelor umede, tăierea

sălciilor iarna ca material pentru foc de către localnici şi deranjul coloniilor

reprezintă principalele ameninţări ce afectează specia. Ca măsuri de conservare

se încurajează reducerea deranjului prin protejarea coloniilor de vizitatori şi

interzicerea vânătorii. Reconstrucţia ecologică a zonelor umede din Delta

Dunării şi de pe cursul inferior al Dunării rămâne o prioritate.





Fulica atra– lișița

Descriere

Specie de pasăre de talie medie, ușor de recunoscut după penajul relativ

uniform negru-cenușiu. Sexele sunt asemănătoare. Capul este mic și rotund, de

culoare neagră, contrastând cu restul corpului de culoare cenușiu-închis. Irisul

este roșu, iar ciocul alb se continuă cu un scut facial alb. Picioarele sunt

puternice, de culoare galben-verzui, cu degetele lungi, lobate. Juvenilii au

penajul mai deschis la culoare, cenușiu, cu gâtul și obrajii de culoare alb-

cenușiu. Lungimea corpului este de 36 - 39 cm, anvergura aripilor este de 70 -

80 cm, iar greutatea este de 610 - 1200 g.


Numele genului Fulica provine din denumirea în latină a lișiței. Numele

speciei provine din cuvântul latin ater - negru, întunecat, cu referire la coloritul

general al păsării.


Distribuție

Specia are o distribuție largă, ocupând aproape toată Europa, nordul

Africii, jumătatea sudică a Asiei, Australia și Noua Zeelandă. Populațiile din

zona sudică a distribuției sunt rezidente, teritoriile de iernare extinzându-se la

sud de aceste zone. În România, specia cuibărește în majoritatea habitatelor

acvatice cu excepția zonelor montane.

Fenologie

Specia cuibărește în România și este prezentă pe tot parcursul anului. În

perioada de pasaj și iernare apar aglomerări de indivizi în cadrul suprafețelor



acvatice, existând un influx de indivizi din populațiile nordice, efectivele

populaționale din perioadele reci depinzând mult de gradul de acoperire cu

gheață a habitatelor acvatice.

Habitate

Specia este prezentă în majoritatea habitatelor acvatice, preferându-le pe

cele cu apă stătătoare sau lin curgătoare, puțin adâncă, cu vegetație submersă

abundentă și vegetație palustră. În perioada de cuibărire poate folosi și zonele

inundate sau habitatele umede temporare.

Hrană

Este o specie omnivoră, preferând mai ales plante acvatice și semințele

acestora, precum și alte materiale vegetale aparținând plantelor din vecinătatea

habitatelor acvatice. Hrana de origine animală este constituită din nevertebrate

care trăiesc în mediul acvatic, dar și pești, amfibieni, micromamifere, păsări de

dimensiuni mici și ouăle acestora.

POPULATIE

Populația globală a speciei este estimată la 7 950 000 - 9 750 000 de

indivizi. Populația europeană este estimată la 945 000 - 1 550 000 de perechi,

tendința populațională la nivel european fiind în scădere. Populația din România

este estimată la 66 888 - 79 370 de perechi, tendința populațională fiind

deocamdată necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere se desfășoară între lunile februarie și septembrie,

mai concentrat în perioada martie - iulie. Ponta este formată din 1 - 14 ouă,

clocite de ambii parteneri pentru o perioadă de 21 - 26 de zile. Puii sunt nidifugi

și sunt hrăniți la cuib pentru 3 - 4 zile, apoi sunt îngrijiți de ambii părinți pentru

mai mult timp, de multe ori aceștia divizând grupul de pui. Juvenilii din prima

pontă din an pot ajuta la creșterea puilor rezultați din ponta următoare (poate

depune două ponte într-un sezon). Cuibul este plasat de obicei pe vegetație

plutitoare sau submersă, direct pe fundul apei atunci când aceasta nu este

adâncă, uneori pe mici insule sau alte corpuri izolate în apă, astfel, scăderea

nivelului apei putând duce la izolarea cuibului față de corpurile de apă. Cuibul

este construit de ambii părinți, din tulpini, frunze, rădăcini, scoarță și alte

materiale vegetale, putând fi ridicat atunci când nivelul apei crește.


Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea și

degradarea habitatelor acvatice prin activități ca: drenarea zonelor umede,

schimbarea utilizării terenurilor, incendierea vegetației palustre etc. Alte

amenințări asupra speciei sunt: vânătoarea, ingerarea alicelor de plumb urmată

de intoxicare și înecul cauzat de plasele de pescuit.







Grus grus– cocorul

Descriere

Cocorul este o specie caracteristică zonelor umede cu adâncime mică (20-

40 cm) ce include mlaştini, pajişti umede, păduri inundabile, râuri şi lacuri puţin

adânci. Lungimea corpului este de 96-119 cm şi are o greutate de 5100-6100 g

pentru mascul şi 4500-5900 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă

între 180-222 cm. Adulţii au înfăţişare similară şi ajung la penajul de adult în 4-

6 ani. Are picioarele şi gâtul lungi, iar penajul este gri. Se hrăneşte cu rădăcini,

rizomi, fructe, frunze, seminţe, insecte, viermi, mamifere mici, ouă şi pui de

pasăre, broaşte.


Numele de gen şi de specie provine din cuvântul latin grus , cu referire la

sunetul particular pe care îl emite pasărea.


Este o specie prezentă în centrul şi nordul continentului european. În afara

perioadei de cuibărit, se adună şi migrează în stoluri numeroase, la mare

înălţime, în formaţie de „V„ sau în linie oblică. În timpul perioadei de cuibărit

specia este monogamă şi teritorială. Ritualul nupţial este spectaculos şi constă

dintr-un dans în care aplecările, urmăririle şi săriturile se împletesc cu sunete

asemănatoare celui de corn, emise în timp ce au gâtul ridicat, capul dat pe spate

şi ciocul îndreptat spre cer. Cuibul, care poate fi folosit succesiv mai mulţi ani,

este alcătuit dintr-o movilă de vegetaţie aşezată pe pământ în apropierea apei şi

poate atinge diametrul de 1-1,6 m. Iernează în sudul şi vestul Europei şi în

Africa.

POPULATIE

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 74000-

110000 de perechi. A scăzut semnificativ în perioada 1970-1990. Deşi în

perioada 1990-2000 tendinţa a fost crescătoare în cele mai multe teritorii este

probabil că încă nu a revenit la nivelul avut înainte de a intra în declin. În

România, populaţia estimată este de 1-2 perechi. Cele mai mari efective

cuibăritoare sunt prezente în Rusia, Suedia, Finlanda şi Polonia. Cele mai multe

exemplare iernează în Spania, Franţa şi Portugalia.



REPRODUCERE

Soseşte din cartierele de iernare în luna aprilie. În cuibul construit de

ambii parteneri, femela depune de obicei două ouă, în prima parte a lunii mai, cu

o dimensiune medie de 98,2 x 60,2 mm. Incubaţia durează în medie 28-31 de

zile şi este asigurată de ambii parteneri. La câteva zile după eclozare, puii îşi

urmează părinţii şi devin zburători după 65-70 de zile.


Degradarea şi distrugerea habitatelor prin construirea de diguri,

urbanizarea, coliziunea cu firele electrice, persecuţia din partea fermierilor

pentru pagubele provocate culturilor, vânătoarea ilegală sunt principalele

pericole ce afectează specia. Refacerea şi protecţia habitatelor umede permit

refacerea efectivelor speciei.





Haliaeetus albicilla– codalb

Descriere

Este o specie de pasăre răpitoare de talie mare, ușor de recunoscut după

silueta impunătoare, cu aripi lungi și rotunjite interior, primare "digitale" bine

definite, coada ușor romboidală și ciocul masiv. Sexele sunt asemănătoare,

femela fiind relativ mai mare. Ajunge la penajul de adult începând cu al cincilea

an din viață. Adulții au penajul de corp și aripile de culoare maronie, gâtul și

capul de culoare galben-maronie, coada complet albă și ciocul galben. Juvenilii

au coada închisă la culoare cu centrul penelor albicios și ciocul închis la culoare.

Lungimea corpului este de 69 - 92 cm, anvergura de 200 - 245 cm și greutatea

de aproximativ 4100 g în cazul masculului și de 5500 g în cazul femelei.


Numele genului provine din formele vechi ale cuvintelor grecești hali - de

mare și aetos - acvilă. Numele speciei provine din alăturarea cuvintelor latine

albus - alb și cilla - coadă, făcând referire la coada albă a adulților.


Distribuție

Specia are o distribuție largă, ocupând sud-vestul Groenlandei, Islanda,

Europa (cu excepția zonei de sud-vest a acesteia), sudul Kazahstanului, sudul

Mării Caspice și toată jumătatea nordică a Asiei, cu excepția nodului extrem.

Majoritatea populațiilor sunt rezidente, cu excepția celor din nord-estul Europei,

nordul și centrul Asiei. Iernează în zonele mai sudice ale Eurasiei. În România



cuibărește fragmentat în afara arcului Carpatic, în zonele umede întinse, mai ales

în cele prezente în Delta și pe cursul Dunării. Punctiform cuibărește și în

Câmpia de Vest și zonele joase din Moldova.

Fenologie

Cuibărește în România, fiind sedentară. Indivizii tineri sunt mult mai

mobili, deplasându-se pe suprafețe imense. În perioadele reci există și un influx

de indivizi din zonele nordice.

Habitate

Codalbul preferă zonele umede mari, incluzând zonele de luncă ale

râurilor, mlaștini extinse, lacuri și zonele de coastă. Pentru cuibărire preferă

habitatele forestiere cu arbori înalți din vecinătatea zonelor umede (păduri,

zăvoaie etc.), dar și stâncăriile (foarte rar cuibărește direct pe sol).

Hrană

Este o specie carnivoră cu dietă mixtă, incluzând specii de pești (mai ales

speciile care înoată la suprafață), specii de păsări acvatice precum și ouăle și puii

acestora, dar și mamifere de dimensiuni variate: rozătoare, iepuri, căprioare, oi

etc..

POPULATIE

Populația globală este estimată la 24 200 - 49 000 de indivizi. Populația

europeană este estimată la 9 000 - 12 300 de perechi cuibăritoare, tendința

populațională la nivel european fiind crescătoare.

Populația din România este estimată la 110 - 220 indivizi, tendința

populațională fiind crescătoare.

REPRODUCERE

Începutul perioadei de reproducere variază în funcție de latitudine, din

ianuarie în zonele sudice ale distribuției până în aprilie-mai în zonele arctice.

Ponta este formată din 1 - 3 ouă (de obicei 2), incubate pentru o perioadă de 34 -

46 zile. Ambii adulți participă la clocire și la creșterea puilor. Puii părăsesc

cuibul după 70 - 90 de zile de la eclozare și sunt dependenți de părinți pentru

încă cel puțin 30 de zile, Cuibul este o structură masivă din crengi, căptușită cu

mușchi, licheni, alge, iarbă sau lână și este amplasat în arbori înalți sau în

stâncării.


Principalele amenințări asupra speciei sunt legate de pierderea și

degradarea zonelor umede și a habitatelor forestiere din vecinătatea acestora.

Alte amenințări sunt: impactul cu turbinele eoline, otrăvirea, utilizarea

pesticidelor organoclorurate și poluarea cu metale grele.






corelație cu activitățile prevăzute în proiect.

Himantopus himantopus– piciorong

Descriere

Piciorongul este o specie caracteristică zonelor cu ape puţin adânci, apelor

interioare şi coastelor marine. Lungimea corpului este de 33-36 cm şi are o

greutate medie de 180 g. Anvergura aripilor este de circa 75 cm. Proporţional cu

talia, este specia cu cele mai lungi picioare dintre păsările prezente la noi.

Adulţii au înfăţişare similară, masculul având mai mult negru pe cap. Este o

pasăre elegantă, cu picioarele lungi şi roşii, iar penanjul este alb cu negru. Se

hrăneşte cu insecte, moluşte, crustacei, păianjeni, peşti mici şi seminţe.


Numele de gen şi cel de specie provine din cuvintele greceşti ymantos –

coardă şi pous – picior, cu referire la picioarele lungi ale păsării.


Este o specie prezentă pe cea mai mare parte a continentului european cu

excepţia zonelor nordice. Este o specie monogamă, sociabilă, ce se deplasează

de obicei în stoluri şi cuibăreşte în colonii mici, în care cuiburile sunt aşezate pe

sol şi căptuşite superficial cu vegetaţie. Iernează în Africa. Longevitate

cunoscută de şase ani şi şapte luni.

POPULATIE

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 37000-

64000 de perechi. S-a menţinut stabilă în perioada 1970-1990 şi deşi a

înregistrat un declin în unele ţări (Turcia) în perioada 1990-2000, în alte ţari a

crescut în aceeaşi perioadă (Spania), astfel că populaţia a rămas stabilă pe

ansamblu. În România, populaţia estimată este de 400-600 de perechi. Cele mai

mari efective sunt prezente în Spania, Turcia şi Rusia.

REPRODUCERE

Sosesc din cartierele de iernare în aprilie. Femela depune în mod obişnuit

3-4 ouă în luna mai şi începutul lunii iunie, având dimensiunea de 43,3 x 29,4

mm. Incubaţia durează 25-26 de zile şi este asigurată de ambii parteneri. La

scurt timp după eclozare puii părăsesc cuibul, însă continuă să fie hrăniţi de

părinţi. Devin zburători la 28-32 de zile.


Degradarea şi distrugerea habitatelor, deranjul produs de activitatea

turistică, urbanizarea sunt principalele pericole ce afectează specia. Păstrarea

habitatelor necesare speciei şi reducerea deranjului în zonele de cuibărit sunt

prioritare pentru conservare.







Ixobrychus minutus – stârc pitic

Descriere

Stârcul pitic este o specie specifică zonelor umede cu maluri acoperite de

stuf și răchită. Adulții au o lungime a corpului de 33 – 58 cm, fiind ceva mai

mici decât găinușa de balta și au o greutate de 140 – 150 g. Anvergura aripilor

este cuprinsă între 49 – 58 cm. Adulții au înfățișare diferită. Femela are pe spate

o culoare maronie cu striații negre, comparativ cu masculul care este negru pe

spate. Se hrănește cu peștișori, broaște, insecte acvatice și larvele acestora,

uneori și puișori ale altor specii de păsări ce trăiesc în stuf.


Specia apare pe tot continentul, cu excepția Peninsulei Scandinave și

Marii Britanii, unde este o apariție rară. Este o specie sfioasă, retrasă, cu o viață

ascunsă, fiind greu de observat. Atunci când este deranjată, preferă să se

depărteze prin alergare decât în zbor sau rămâne nemiscată în stuful dens unde

cu greu este detectată. Iernează în Africa.

Populație

Populația europeană estimată a speciei este relativ mică, cuprinsă între

60.000 – 120.000 perechi. În perioada 1970 – 1990 a înregistrat un declin

accentuat care încă nu a fost recuperat, deși în perioada 1990 – 2000 populația a

rămas relativ stabilă.

Împerechere

Sosește la începutul lunii aprilie din cartierele de iernare. Cuibul este

amplasat pe trestie din anul precedent, cazută la pământ, sau pe ramuri de

rachită aflate la joasă înălțime (sub 50 cm). La construirea cuibului, ce are forma

unei farfurii puțin adânci și alcătuit din trestie, papură și alte resturi vegetale,

participă de obicei cei doi părinți. Femela depune în a două parte a lunii mai dar

în funcție de caracteristicile fiecarui an și în luna iunie un număr de 5 - 7 ouă cu

o dimensiune medie de 37,3 X 26,6 mm. Incubația este asigurată de ambii

părinți. După 16 – 19 zile puii eclozează și rămân în cuib o perioadă de 7 - 9 zile

fiind hrăniți cu larve de insecte, insecte, mormoloci și chiar lipitori. După circa o

lună de la eclozare devin zburători și își pot asigura singuri hrana.


Degradarea habitatelor și arderea stufului reprezintă împreună cu poluarea

apelor și prădarea cuiburilor de către porcii mistreți, principalele pericole care



afectează specia. Ca măsuri de conservare a speciei, se încurajează tăierea

succesivă a stufului, astfel încât acesta să formeze o structură mozaicată și

reducerea deranjului prin interzicerea vânătorii.





Larus cachinnans – pescăruș pontic

Descriere

Mai multe specii de pescăruși incluse în trecut în specia Larus argentatus,

sunt acum, considerate în mod normal separate, de exemplu: pescărușul cu

picioare galbene (Larus michahellis), pescărușul armean (Larus armenicus),

pescărușul pontic (Larus cachinnans), etc. Sunt recunoscute 6 specii de

pescăruși sub denumirea generică de pescăruș argintiu.

Pescărușul pontic este un pescăruș mare, 59-67 cm și 680-1330 g.

Picioarele, aripile și gâtul sunt mai lungi decat cele ale pescarusului argintiu.

Spatele si aripile sunt de un gri (argintiu) usor mai inchis decat ale pescarusului

argintiu, dar mai palide decat ale pescarusului cu picioare galbene, varfurile

aripilor sunt negre, iar restul corpului este alb. Ciocul este galben, cu o pata

rosie aproape de varf. Culoarea picioarelor variaza de la roz pal la o culoare

galben pal.


In vestul Marii Negre pescarusul pontic traieste alaturi de pescarusul cu

picioare galbene, existand totusi intre ei o diferenta de habitat, pescarusul cu

picioare galbene preferand stancile si tarmul marii, pe cand pescarusul pontic

traieste si mai in interiorul tarii. In tara noastra este sedentar. Cuibareste pe

sfaramaturi vechi de stuf, pe plajele nisipoase, atat in Delta Dunarii cat si in

lungul litoralului. O populatie a acestei specii s-a adaptat la conditiile urbane,

obisnuind sa-si instaleze cuiburile pe acoperisurile marilor cladiri de pe litoral,

in special in orasul Constanta. In anul 1978 au fost descoperite cateva perechi,

clocind chiar in capitala, pe acoperisul unor cladiri. In anii 1979, 1980 si 1981,

au fost inelati puii proveniti din aceste noi locuri de reproducere. In anul 1981

au fost descoperiti cuibarind si in orasul Calarasi, tot pe acoperisuri, specia

dovedind o tendinta tot mai accentuata pentru mediul antropic.

Hrană

Se hraneste cu pesti, crustacee, scoici, dar si cu resturi menajere.



REPRODUCERE

Ponta este depusa inca din aprilie, si consta din 2-3 oua brune, cu pete mai

intunecate, clocite cu schimbul de ambii parteneri. Incubatia dureaza cca 26-27

de zile. La putine zile dupa ecloziune, puii parasesc cuibul, ascunzandu-se in

vegetatie, spre a fi feriti de arsita sau pradatori. Parintii ii cheama cand le aduc

hrana. Puii care au rezultat din reproducerea de pe acoperisurile caselor, a

populatiilor antropofile, manifesta in deplasarile lor o deosebita prudenta, spre a

evita caderea, fapt elaborat desigur in urma unui proces natural de selectie. Puii

incep sa zboare dupa 8-9 saptamani.










Larus cachinnans – pescăruș pontic

Descriere

Mai multe specii de pescăruși incluse în trecut în specia Larus argentatus,

sunt acum, considerate în mod normal separate, de exemplu: pescărușul cu

picioare galbene (Larus michahellis), pescărușul armean (Larus armenicus),

pescărușul pontic (Larus cachinnans), etc. Sunt recunoscute 6 specii de

pescăruși sub denumirea generică de pescăruș argintiu.

Pescărușul pontic este un pescăruș mare, 59-67 cm și 680-1330 g.

Picioarele, aripile și gâtul sunt mai lungi decat cele ale pescarusului argintiu.

Spatele si aripile sunt de un gri (argintiu) usor mai inchis decat ale pescarusului

argintiu, dar mai palide decat ale pescarusului cu picioare galbene, varfurile

aripilor sunt negre, iar restul corpului este alb. Ciocul este galben, cu o pata

rosie aproape de varf. Culoarea picioarelor variaza de la roz pal la o culoare

galben pal.


In vestul Marii Negre pescarusul pontic traieste alaturi de pescarusul cu

picioare galbene, existand totusi intre ei o diferenta de habitat, pescarusul cu

picioare galbene preferand stancile si tarmul marii, pe cand pescarusul pontic

traieste si mai in interiorul tarii. In tara noastra este sedentar. Cuibareste pe

sfaramaturi vechi de stuf, pe plajele nisipoase, atat in Delta Dunarii cat si in



lungul litoralului. O populatie a acestei specii s-a adaptat la conditiile urbane,

obisnuind sa-si instaleze cuiburile pe acoperisurile marilor cladiri de pe litoral,

in special in orasul Constanta. In anul 1978 au fost descoperite cateva perechi,

clocind chiar in capitala, pe acoperisul unor cladiri. In anii 1979, 1980 si 1981,

au fost inelati puii proveniti din aceste noi locuri de reproducere. In anul 1981

au fost descoperiti cuibarind si in orasul Calarasi, tot pe acoperisuri, specia

dovedind o tendinta tot mai accentuata pentru mediul antropic.

Hrană

Se hraneste cu pesti, crustacee, scoici, dar si cu resturi menajere.

REPRODUCERE

Ponta este depusa inca din aprilie, si consta din 2-3 oua brune, cu pete mai

intunecate, clocite cu schimbul de ambii parteneri. Incubatia dureaza cca 26-27

de zile. La putine zile dupa ecloziune, puii parasesc cuibul, ascunzandu-se in

vegetatie, spre a fi feriti de arsita sau pradatori. Parintii ii cheama cand le aduc

hrana. Puii care au rezultat din reproducerea de pe acoperisurile caselor, a

populatiilor antropofile, manifesta in deplasarile lor o deosebita prudenta, spre a

evita caderea, fapt elaborat desigur in urma unui proces natural de selectie. Puii

incep sa zboare dupa 8-9 saptamani.










Larus ridibundus– pescăruș râzător

Descriere

Este o specie de pescăruș de talie mică. Sexele sunt asemănătoare. La

adulți, gâtul, pieptul și burta și coada sunt albe, iar spatele gri. Vârful aripilor

este negru. Picioarele și ciocul sunt roșii. În penaj de vară, capul este maro

închis, iar iarna alb, cu o pată neagră în zona urechii. Juvenilii au colorit

marmorat, cu nuanțe de maro în primul an, apoi în următorii ani penaj de

tranziție către adulți. Lungimea corpului este de 35 - 39 cm, anvergura aripilor

este de 86 – 99 de cm, iar greutatea de 195 – 325 de grame.

ETIMOLOGIA DENUMIRII STIINTIFICE. Numele de gen provine din

cuvântul latin/grec larus/laros, care înseamnă pescăruș. Numele de specie



ridibundus provine din latină și înseamnă ”care râde” (cu referire la sunetul

speciei, asemănător cu râsul în hohote).


Distribuție

Specie palearctică cu distribuție foarte largă, din vestul Europei (inclusiv

Islanda), până în extremul Orient (Japonia, Kamceatka). În nord cuibărește în

Scandinavia și Siberia, iar în sud până în Asia Mică și Mongolia. În perioada de

iarnă distribuția este mai largă, folosind în special pentru hrănire zone mult mai

largi (Atlanticul, Mediterana, Oceanul Indian și Marea Chinei de Est). În

România cuibărește în zone cu lacuri mari și ape lent curgătoare, din zonele

joase, în special în Delta Dunării, luncile râurilor mari din Bărăgan și Moldova,

precum și pe câteva lacuri din Transilvania și Câmpia de Vest.

Fenologie

Este o specie sedentară în România. Însă, este o specie foarte mobilă în

afara sezonului de cuibărit, dispersia făcându-se pe arii foarte largi. Iarna,

mișcările sunt mai ample, sosind pescăruși din alte zone pentru iernare în

România, respectiv exemplarele cuibăritoare la noi pot ierna în alte zone.

Habitate

Este o specie acvatică, fiind legată atât în sezonul de cuibărit cât și în

afara acestuia de ape stătătoare sau lent curgătoare, bogate în nevertebrate

acvatice și pește de mici dimensiuni. În afara sezonului de cuibărit, exemplarele

au mișcări foarte ample, vizitând bazine acvatice aflate la sute de kilometri,

inclusiv suprafețe de apă deschise vaste (marine sau oceanice).

Hrană

Specie consumă preponderent insecte și alte nevertebrate, legate în special

de mediile acvatice (dar și terestre). Într-o măsură mai mică se hrănește și cu

pești de mici dimensiuni. Ca și alte specii de pescăruși, poate fi oportunistă (mai

ales iarna), hrănindu-se la rampele de depozitare a deșeurilor.

Alte informații

Iarna, multe exemplare intră în interiorul orașelor, unde apele curgătoare

nu îngheață de obicei, fiind atrase de sursa de hrană oferite de acestea (dar și de

deșeurile menajere).

POPULATIE

Populația mondială a speciei este estimată la 4 800 000 - 8 900 000 de

indivizi. Cea europeană este estimată la 1 340 000 – 1 990 000 de perechi.

Tendința la nivel european este neclară, deși unele populații au înregistrat

creșteri semnificative. În România, populația estimată este de 3 500 – 8 000 de

perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

REPRODUCERE. Perioada de reproducere începe devreme, uneori în

martie. Depunerea ouălor are loc începând cu luna aprilie (sau mai), femela



depunând de obicei 1-3 ouă, pe care le clocește timp de 22-26 de zile. Puii

părăsesc cuibul după 35 de zile. Perechile cuibăresc de obicei colonial, cu

colonii dense, cuiburile fiind uneori și la 1 metru distanță. Cuibul este construit

din resturi vegetale și pene și este amplasat pe solul rudimentar excavat. Preferă

insulele, pentru protecția împotriva prădătorilor. Substratul este adesea nisip sau

pietriș pe malul apelor, dar poate fi amplasat și în vegetație sau pe insule

plutitoare (plauri).


Principala amenințare este reprezentată de distrugerea habitatului de

cuibărit, mai ales unde se fac amenajări hidrotehnice. De asemenea este

sensibilă la gripa aviară și poluarea habitatelor acvatice. Niciuna dintre

amenințări, însă, nu este semnificativă.





Mergus (Mergellus) albellus – ferăstraș mic

Descriere

Ferestraşul mic este o specie caracteristică râurilor lente şi lacurilor

bogate în peşte din zonele pădurilor de conifere situate în Europa şi Asia.

Lungimea corpului este de 38-44 cm, cu o greutate de 540-940 g pentru mascul

şi 700-800 g pentru femelă. Anvergura aripilor este cuprinsă între 56-69 cm.

Penajul alb cu negru al masculului este caracteristic şi nu poate fi confundat.

Cea mai mare parte a corpului este albă, ochii acoperiţi de o mască neagră, iar

aripile sunt negre cu benzi albe. Penajul femelei este gri-maroniu. Ciocul zimţat

are un cârlig în vârf. Se hrăneşte cu peşte, crustacee, insecte de apă şi larve ale

acestora.


Numele de gen provine din cuvântul latin mergus – pasăre de apă. Numele

de specie derivă din cuvântul latin albus – alb, cu referire la penajul masculului.


Este o specie ce cuibăreşte în nordul Rusiei şi Peninsula Scandinavă. În

migraţie zboară în grup, cu indivizii dispuşi în linie oblică sau în „V„. Este o

specie scufundătoare ce preferă mai mult apa dulce, însă în cartierele de iernare

este observată după ce lacurile îngheaţă şi de-a lungul coastelor marine. Se

hrăneşte în grupuri şi se scufundă rapid şi aproape vertical. Specie monogamă,

atinge maturitatea în al doilea an de viaţă. De obicei masculul este tăcut, însă

cântă serenade partenerei în perioada de împerechere. Cuibăreşte în scorburile



copacilor şi în cuiburi artificiale. Scorburile abandonate de ciocănitoarea neagră

sunt adesea folosite pentru cuibărit. Longevitatea cunoscută este de şase ani. În

captivitate trăieşte 8-10 ani. Iernează în centrul şi estul continentului european.

POPULATIE

Populaţia europeană a speciei este mică, cuprinsă între 5300-8400 de

perechi cuibăritoare. A înregistrat o reducere mare a teritoriului în perioada

1970-1990. În perioada 1990-2000, deşi efectivele s-au menţinut stabile în

majoritatea ţărilor, a continuat să scadă în Rusia. Cele mai mari efective sunt în

Rusia şi Finlanda. În timpul iernii, efectivele estimate în România sunt de 1400-

2600 de exemplare. Cele mai mari efective de iernare sunt în Germania şi

Polonia.

REPRODUCERE

Soseşte din cartierele de iernare la începutul lunii aprilie. Femela depune

un număr de 6-9 ouă, cu dimensiunea medie de 53 x 38 mm şi o greutate de 42

g. Incubaţia durează între 26-28 de zile, fiind asigurată de către femelă. Puii

rămân dependenţi de femelă, care îi hrăneşte încă 30 de zile.


Prădarea determinată de nurca americană ( Mustela vison ) reprezintă în

Rusia ameninţarea cea mai mare pentru specie. Degradarea zonelor umede,

poluarea industrială a râurilor, deranjul provocat de activităţile piscicole,

braconajul sunt pericole ce afectează specia.





Mergus merganser – ferăstraș mare

Descriere

Ferestrașul mare este o specie larg răspândită în emisfera nordică. Preferă

habitatele umede, cum sunt râurile, lacurile continentale, împrejmuite de pădure,

unde își amenajează cuibul în scorburi ale trunchiurilor copacilor de pe malurile

apelor. În România, specia cuibărește pe unele lacuri de acumulare și cursuri de

râuri montane. Specia poate fi observată și în sezonul de iarnă, în special pe

lacurile de acumulare mari, pe cursul Dunării, în Delta sau pe coastele Mării

Negre. Iarna, masculul are partea inferioară a corpului albă cu nuanțe roz, iar

capul și spatele sunt verde metalizat. Femela are spatele mai gri, un maro

roșiatic mai închis pe cap, creastă compactă ce cade pe ceafă, bărbie albă și o

separație netă între gâtul maro și corpul gri, pata albă de pe aripă nefiind

despărțită cu negru. Se hrănesc prin scufundare cu pești mici, iar în lipsa



acestora cu insecte, broaște sau melci. Lungimea corpului este de 53-69 cm, iar

anvergura aripilor este de 86-99 cm, cu o masă corporală de 1050-2054 g.

Longevitate maximă atinsă în sălbăticie este de 13-14 ani.


Specia este parțial migratoare, mai ales exemplarele din zonele nordice. În

România este probabil sedentară, însă pe perioada de iarnă numărul de

exemplare este mai mare, suplimentat fiind de exemplarele nordice care iernează

la noi. Ajunge în teritoriile de cuibărit în lunile martie-mai, începe imediat

cuibăritul. Cuibărește în perechi solitare sau grupuri restrânse de până la 8-10

perechi. Masculii nu rămân lângă cuib ulterior împerecherii, migrând spre ape

depărtate pentru a năpârli. Migrația de toamnă se desfășoară în lunile octombrie-

decembrie, începutul deplasării depinde de înghețul lacurilor din zonele

temperate. Specia cuibărește în scorburi săpate de ciocănitori de talie mare sau

în cavități naturale în copaci la mai mult de 25 de metri înălțime de la sol, situați

la distanțe de până la 1 km de apă. Perechile sunt monogame, numai pe perioada

unui sezon de împerechere încă din iarnă. Se scufundă până la 4 metri adâncime

în căutarea prăzii ce constă în principal din pește, dar în lipsa acestuia se

hrănește și cu insecte acvatice, melci sau broaște. Este o specie socială, fiind

observate adesea în grupuri de până la 75 de indivizi. De obicei cuibăritul se

desfășoară solitar într-un singur trunchi de copac, dar au fost observate și cazuri

de câte 10 cuiburi pe trunchi.

POPULATIE

Populația europeană este relativ mică, până la 74.000 de perechi

cuibăritoare și totodată peste 150.000 de indivizi în perioada de iernat, fapt care

demonstrează că unii indivizi nu migrează, populația fiind în creștere în perioada

1970-1990. Cu toate că populația europeană a crescut sau a rămas stabilă în

Europa în perioada 1990-2000, alte populații cheie au scăzut în unele țări, astfel

populația fiind în declin per total. În România populația de iarnă atinge

aproximativ 100-200 de indivizi.

REPRODUCERE

Femelele depun 6-17 ouă în lunile mai-iunie, cu dimensiunea de

aproximativ 64x43 mm, incubația fiind de 28-35 zile. Puii dezvoltă penajul de

juvenili la aproximativ 30-50 de zile de la eclozare, femela îngrijindu-i timp de

2-3 săptămâni de la eclozare, apoi îi părăsește, puii find capabili încă din

primele zile de a se hrăni singuri. Masculul părăsește cuibul imediat după

depunerea pontei de către femelă. Perechile au o singură pontă pe an.


În zonele de cuibărit, amenințările principale sunt legate de degradarea

habitatelor specifice, precum și de contaminarea cu pesticide și mortalitatea prin

intoxicarea cu plumb. Ca măsură de conservare primordială se impune creșterea



gradului de conștientizare asupra factorilor de impact ai speciei, precum și

reducerea utilizării pesticidelor în teritoriile de iernat, precum și înlocuirea

utilizării cartușelor de plumb cu cele de aliaj în cazul vânătorii.





Motacilla alba – codobatură albă

Descriere

Codobatura albă este o specie cu răspândire largă în toată Europa, Asia și

Peninsula Balcanică, precum și parțial în Africa. Există două populații dintre

care una este sedentară, cu distribuție în regiunea sudică și vestică a Europei și

în Turcia, iar cealaltă migratoare cu răspândire pe tot cuprinsul Asiei și nordul,

centrul și estul Europei. Preferă habitatele situate în apropierea unor ape, fiind

întâlnită de asemenea și în parcuri, grădini și terenuri agricole, ajungând chiar și

în zonele urbane și rurale. Este singura specie de pasăre colorată în slb, gri și

negru, având coada lungă specifică tuturor codobaturilor. Coloritul este simplu,

cu spatele gri, creștetul, ceafa și târtița până la gușă negre, aripile și coada negre

și mărginite de alb. Prin năpârlirea de toamnă, culoarea neagră se reduce. Partea

inferioară este de culoare albă, până la piept care este de culoare neagră. Este

observată preponderent la nivelul solului, unde capturează insecte, mai rar

observată prinzând prada în aer. Lungimea corpului este de 17-19 cm, iar

anvergura aripilor este de 25-30 cm, cu o masă corporală de 17-25 g.

Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 13-14 ani.


Populația migratoare asiatică și europeană a codobaturii albe efectuează

migrații sezoniere, deplasându-se spre sudul Asiei, respectiv nordul Africii, în

lunile septembrie-octombrie, pentru perioada de iernat, revenind apoi pentru

cuibărit în lunile martie-aprilie a anului următor. Cuibăritul se desfășoară între

lunile mai-iulie, perechile monogame formându-se în lunile martie-aprilie.

Păsările au căpătat denumirea datorită comportamentului ei de a balansa coada

atunci când stă pe loc. Cuibul este format din crenguțe uscate, frunze și iarbă,

fiind adesea amplasat în crăpături din stânci, maluri de pământ, streșinile

caselor, dar în apropierea unor lacuri sau râuri. Ambii parteneri au grijă de pui,

hrănindu-i cu insecte și semințe, adesea capturate sau găsite la nivelul solului,

mai rar în aer. Păsările devin active pentru reproducere din al doilea an de viață.

POPULATIE. Populația europeană este relativ mare, însumând între

13.000.000 – 26.000.000 de perechi cuibăritoare, fiind stabilă în perioada 1970-



1990. Cu toate că populația europeană a suferit scăderi în perioada 1990-2000 în

unele țări, aceasta a rămas stabilă în restul Europei per total. În România

efectivele speciei numără aproximativ 1.500.000-1.900.000 de perechi

cuibăritoare.

REPRODUCERE

Femelele depun 5-6 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 11-16 zile.

Puii sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 16-17 zile, părăsind cuibul și

devenind independenți după aproximativ 30-31 de zile de la eclozare. Perechile

au o singură pontă pe an.


Specia este amenințată de degradarea și pierderea habitatului propice, fapt

care a cauzat reducerea efectivelor din unele țări. Protecția zonelor umede și a

habitatelor adiacente specifice codobaturii albe este prioritară pentru păstrarea

parametrilor acestei specii în limitele favorabile.





Nycticorax nycticorax – stârc de noapte

Descriere

Este o specie de stârc de medie. Nu există dimorfism sexual, atât femela

cât şi masculul având colorit negru pe cap și spate și gri pe aripi. Abdomenul

este albicios. La ceafă au două pene mai lungi, albe (egrete), care în perioada de

reproducere sunt bine evidențiate, mai erecte. Păsările tinere au colorit maroniu

cu pete albe pe spate, iar pe piept și abdomen mai deschis și striat. Lungimea

corpului este de 58-65 cm şi are o greutate medie de 278-1100 g. Anvergura

aripilor este cuprinsă între 90-100 cm.


Numele de gen și specie provin din cuvintele grecești nyx/nyctos - de

noapte, respectiv korax - corb (cu referire la activitatea nocturnă a speciei și

sunetele similare cu ale Corvidelor).


Distribuție. Este una din speciile de stârci cu cea mai largă răspândire pe

glob, fiind întâlnit pe toate continentele, cu excepția Australiei și Antarcticii. În

Europa ajunge până în nordul Germaniei și al Poloniei. În România cuibărește în

special în zonele joase extracarpatice (în interiorul arcului Carpatic numărul

coloniilor este mai redus), Delta Dunării și sistemul lagunar fiind cele mai

importante zone.



Fenologie

Specia cuibărește în România, fiind prezentă la noi doar în perioada de

cuibărit. Sosește începând cu luna martie și pleacă înapoi în cartierele de iernare

de obicei în a doua parte a lunii septembrie - începutul lunii octombrie.

Habitate

Specia este legată de habitatele acvatice naturale, întinse, cu vegetație

bogată în care își amplasează coloniile și cu zone mlăștinoase întinse, pentru

hrănire. În România cuibărește în zonele joase, de câmpie, în special în regiunile

extracarpatice. De departe cea mai abundentă populație cuibărește în Delta

Dunării și sistemul lagunar. În interiorul Transilvaniei coloniile sunt mai puțin

numeroase.

Hrană

Este o specie carnivoră oportunistă, hrănindu-se cu o gamă foarte largă de

organisme acvatice sau din zone mlăștinoase, în special pești de talie mică,

larve, amfibieni, moluște sau reptile. Ocazional vânează și în habitate periferice

zonelor umede, în special ortoptere.

POPULATIE

Populația globală este estimată la 570 000 - 3 730 000 de indivizi. Cea

europeană cuibăritoare este estimată la 60 000 - 86 100 de perechi. În România,

estimările arată o populație de aproximativ 4 000 - 8 000 de perechi cuibăritoare.

Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată

ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată

descrescătoare, deși la nivel mondial se consideră a fi stabilă. În România

tendința populațională este necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în luna aprilie. Femela depune de obicei

3-5 ouă. Incubarea durează 21-24 de zile. Puii devin zburători la 40-50 de zile.

Perechile cuibăresc colonial, adesea în colonii mixte cu alte specii de Ardeidae.

Cuiburile sunt construite din crengi sau stuf. Amplasarea cuiburilor are loc de

obicei în zone mai retrase, ascunse, în vegetație densă, în arbori sau pe stuf, în

apropierea sau deasupra apei.


Principala amenințare o constituie arderea stufului, chiar și în afara

perioadei de vegetație, datorită faptului că amplasarea coloniilor se face în

zonele cu vegetație abundentă. O altă amenințare este legată de pierderea

suprafețelor de habitat pentru cuibărit, prin managementul nefavorabil al zonelor

umede.






corelație cu activitățile prevăzute în proiect.

Phalacrocorax pygmeus – cormoran mic

Descriere

În Europa, este specia cea mai mică din familia cormoranilor. Are un

penaj negru lucios și este o specie acvatică. Adulții au o lungime a corpului

cuprinsă între 45 – 55 cm, fiind cu puțin mai mari decât o lișita. Anvergura

aripilor variază între 75 – 90 cm. Proporțional cu dimensiunile corpului, coada

este lungă, iar ciocul scurt. Adulții au o înfățișare similară. Năpârlesc complet în

toamnă, înainte de sfârșitul lunii noiembrie. Se hrănește în special cu pește și

nevertebrate acvatice, scufundându-se până la câțiva metri adâncime și o

perioadă de până la 1 minut.


Apare în sud - estul Europei, unde cuibărește în colonii (singur sau cu alte

specii cum sunt cormoranul mare și stârcii) în lungul Dunării și pe lacurile și

râurile interioare. Iernează în sudul ariei de cuibărit din sudul Europei, cu

efective mari în Grecia, Azerbaijan și Bulgaria. Sunt excelenți scufundători,

deplasăndu-se ușor sub apă asemeni unei “torpile”. Trăiesc în “cârduri” și

pescuiesc adesea împreună cu pelicanii. Pentru că au un penaj ce se udă ușor,

pot fi observați frecvent pe arbori, stânci, grinduri, în poziâii caracteristice (cu

aripile desfăcute și “proptiți” în coadă), uscăndu-și penajul la soare. În caz de

pericol, cormoranii regurgitează hrana înghițită.

Populație

Populația europeană a cormoranului mic este relativ mică (până la 39.000

perechi) și a manifestat un declin moderat între 1970 – 1990. Deși în unele țări

declinul a continuat și în perioada 1990 – 2000, în România și Azerbaijan unde

apar cele mai mari populații cuibăritoare, efectivele au rămas stabile sau au

marcat o ușoară crestere. În România, cele mai mari colonii apar în Rezervația

Biosferei Delta Dunării și pe culoarul inferior al Dunării.

Împerechere

La sfârșit de martie și început de aprilie, perechile revin în coloniile vechi

unde repară cuiburile existente (alcătuite din crengi și căptușite cu vegetație) sau

construiesc cuiburi noi. Numărul cuiburilor variază pe un arbore, de la câteva

până la câteva zeci. Femela depune 4 - 6 ouă în a două jumatate a lunii mai, dar

uneori și în iunie. Dimensiunile medii ale ouălor sunt de 46,7 x 30,8 mm. La

incubarea ouălor care durează 27 – 30 de zile, participă ambii părinți. Puii ieșiți

din ou sunt orbi, golași și neputincioși, rămânând o perioadă îndelungată la cuib.

Într-o colonie mare este o forfotă permanentă generată de adulții ce aduc și



pleacă după hrană, amplificată de țipetele puilor și de ploaia de găinațuri care

atinge în rafale luciul apei. Atmosfera e coplesită de mirosul greu al peștilor și

puilor cazuți din cuiburi și aflați în diferite stadii de putrefacție. Puii au penajul

complet la 42 de zile, dar rămân în colonie până la 8 - 10 săptămâni, perioadă în

care sunt hrăniți de către părinți.


Pierderea sau degradarea zonelor umede, asociată cu fragmentarea sau

pierderea habitatelor de cuibărit (arbori, arbuști, stuf) și hrănire, împreună cu

poluarea apelor interioare, braconajul și înecarea păsărilor în plasele de pescuit

constituie principalele amenințări. Implementarea Planului Național de Acțiune

este o prioritate pentru conservarea speciei în România.





Phalacrocorax carbo – cormoran mare

Descriere

Cormoranul mare este o specie cu răspândire largă pe toate continentele.

Preferă habitatele umede cu întindere mare de apă de unde își procură hrana ce

constă din pește de toate dimensiunile, specia fiind complet ihtiofagă. Cuibărește

în sălcete și plopi albi sau negri cu coronament bogat unde îți pot amplasa

cuiburile de dimensiuni mari. Penajul este complet negru, excepție face ciocul

ascuțit asemănător păsărilor de pradă de culoare galbenă și pata albă de la baza

ciocului, care se întinde pe obraz. Ochii sunt de culoare galbenă cu pupila

neagră evidentă. Forma corpului este alungită pentru a ajuta pasărea la înotul

subacvatic. Peștele îl capturează exclusiv prin scufundare. Lungimea corpului

este de 84-90 cm, iar anvergura aripilor este de 130-160 cm, cu o masă corporală

de 2,6-3,7 kg. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 22 ani.


Cormoranul mare este o specie sedentară, rămâne de obicei în apropierea

coloniei chiar și în afara sezonului de cuibărit. Este întâlnit pretutindeni în

habitatele umede din Europa, unde întinderile de apă sunt vaste. În America de

Nord preferă habitatele de coastă ale Atlanticului de Vest. Încep cuibăritul în

lunile aprilie-mai, adesea în colonii de sute sau chiar mii de perechi în funcție de

suprafața habitatului specific. Perechile părăsesc cuibul la 2-3 luni de la

începutul perioadei de cuibărit, respectiv în lunile iulie-august, deplasându-se

spre zone cu lacuri mari unde se pot scufunda în căutarea peștelui. Cuibul este

asamblat din crenguțe uscate, pene și excremente în coronamentul salciilor și



plopilor, arborii pot număra chiar și până la 20 de cuiburi pe trunchi. În mod

normal, coloniile sunt refolosite ani la rând, extinzându-se pe măsură ce puii

devin adulți și încep cuibăritul la rândul lor. Excrementele cormoranilor mari

sunt acide, astfel încât arborii din amplasamentul coloniei devin uscați într-un an

sau doi de la amplasarea coloniei. Juvenilii devin activi pentru reproducere din

al doilea an de viață.

POPULATIE

Populația europeană este relativ mare, până la 310.000 de perechi

cuibăritoare, populația crește în perioada 1970-1990. Populațiile au continuat să

crească și în perioada 1990-2000, fiind astfel în creștere pe tot cuprinsul

Europei. În România, specia are o populație de aproximativ 18.000-20.000 de

perechi cuibăritoare.

REPRODUCERE

Femelele depun 3-5 ouă în lunile aprilie-mai, incubația este de 28-31 zile.

Puii dezvoltă penajul de juvenili la aproximativ 45-55 de zile de la eclozare,

părinții îngrijindu-i în tot acest timp. Puii devin independenți la aproximativ

105-145 de zile de la eclozare, alăturându-se părinților în căutarea hranei.

Perechile au de obicei o singură pontă pe sezon, dar pot avea două ponte în cazul

în care prima este pierdută.


Pierderea sau degradarea zonelor umede, asociată cu fragmentarea sau

pierderea habitatelor de cuibărit (arbori, arbuști, stuf) și hrănire, împreună cu

poluarea apelor interioare, braconajul și înecarea păsărilor în plasele de pescuit

constituie principalele amenințări. Activități de reconstrucție ecologică sunt

necesare în toată lunca inferioară a Dunării.





Phalacrocorax (Microcarbo) pygmeus – cormoran mic

Descriere

În Europa este specia cea mai mică din familia cormoranilor. Are un penaj

negru lucios şi este o specie acvatică. Adulţii au o lungime a corpului cuprinsă

între 45-55 cm, fiind cu puţin mai mari decât o lişiţă. Anvergura aripilor variază

între 75-90 cm. Proporţional cu dimensiunile corpului, coada este lungă iar

ciocul scurt. Adulţii au o înfăţişare similară. Năpârlesc complet în toamnă,

înainte de sfârşitul lunii noiembrie. Se hrăneşte în special cu peşte şi



nevertebrate acvatice, scufundându-se până la câţiva metri adâncime şi pentru o

perioadă de până la un minut.


Numele de gen phalacrocorax este versiunea latinizată a cuvintelor

greceşti phalakros – chel şi corax – corb. Referinţa de chel se consideră că

provine de la pata albă din zona capului cormoranului mare adult. Numele de

specie provine din latinescul pygmaeus – pitic, cu referire la dimensiunile

păsării comparativ cu rudele sale.


Apare în sud-estul Europei unde cuibăreşte în colonii (singur sau cu alte

specii cum sunt cormoranul mare şi stârcii) în lungul Dunării şi pe lacurile şi

râurile interioare. Iernează în sudul ariei de cuibărit în sudul Europei, cu efective

mari în Grecia, Azerbaijan şi Bulgaria. Sunt excelenţi scufundători, deplasându-

se uşor sub apă asemeni unei „torpile„. Trăiesc în „cârduri„ şi pescuiesc adesea

împreună cu pelicanii. Pentru că au un penaj ce se udă uşor, pot fi observaţi

frecvent pe arbori, stânci, grinduri, în poziţii caracteristice (cu aripile desfăcute

şi „proptiţi„ în coadă) uscându-şi penajul la soare. În caz de pericol, cormoranii

regurgitează hrana înghiţită.

POPULATIE

Populaţia europeană a cormoranului mic este relativ mică (până la 39000

perechi) şi a manifestat un declin moderat între 1970-1990. Deşi în unele ţări

declinul a continuat şi în perioada 1990-2000, în România şi Azerbaijan, unde

apar cele mai mari populaţii cuibăritoare, efectivele au rămas stabile sau au

marcat o uşoară creştere. În România, cele mai mari colonii apar în Rezervaţia

Biosferei Delta Dunării şi pe culoarul inferior al Dunării.

REPRODUCERE

La sfârşit de martie şi început de aprilie, perechile revin în coloniile vechi

unde repară cuiburile existente (alcătuite din crengi şi căptuşite cu vegetaţie) sau

construiesc cuiburi noi. Numărul cuiburilor variază pe un arbore de la câteva

până la câteva zeci. Femela depune 4-6 ouă în a doua jumătate a lunii mai, dar

uneori şi în iunie. Dimensiunile medii ale ouălor sunt de 46,7 x 30,8 mm. La

incubarea ouălor, care durează 27-30 de zile, participă ambii părinţi. Puii ieşiţi

din ou sunt orbi, golaşi şi neputincioşi, rămânând o perioadă îndelungată la cuib.

Într-o colonie mare este o forfotă permanentă generată de adulţii ce aduc şi

pleacă după hrană, amplificată de ţipetele puilor şi de ploaia de găinaţuri care

atinge în rafale luciul apei. Atmosfera e copleşită de mirosul greu al peştilor şi

puilor căzuţi din cuiburi şi aflaţi în diferite stadii de putrefacţie. Puii au penajul

complet la 42 de zile dar rămân în colonie până la 8-10 săptămâni, perioadă în

care sunt hrăniţi de către părinţi.




Pierderea sau degradarea zonelor umede asociată cu fragmentarea sau

pierderea habitatelor de cuibărit (arbori, arbuşti, stuf) şi hrănire, împreună cu

poluarea apelor interioare, braconajul şi înecarea păsărilor în plasele de pescuit

constituie principalele ameninţări. Implementarea Planului Naţional de Acţiune

(elaborate de SOR/BirdLife România şi WWF Programul Dunăre Carpaţi) este o

prioritate pentru conservarea speciei în România.





Pluvialis apricaria – ploier auriu

Descriere

Ploierul auriu este o specie caracteristică zonelor de tundră cu tufișuri,

mușchi și licheni. În migrație și iarna preferă zonele agricole, cu resturi de

vegetație rămase după recoltare, sau terenuri abandonate și pășuni. Lungimea

corpului este de 25 – 28 cm și o greutate medie de 180 – 200 g. Anvergura

aripilor este de circa 53 -59 cm. Adulții au înfățișare similară. De la distanta apar

maro, însă de aproape se observa culoarea neagră a pieptului și abdomenului. Se

hrănește cu insecte, semințe și resturi vegetale, uneori și noaptea.


Este o specie ce cuibărește în nordul continentului european și iernează în

multe din țările europene. Este o specie monogamă de-a lungul vieții. Perechile

sunt solitare și teritoriale, între cuiburi fiind distanțe de câteva sute de metri.

Atinge maturitatea sexuală la 2 ani. Își caută hrana până la o distanță de 7 km de

la cuib. Cuibărește pe sol, în zone acoperite de vegetație și mușchi. Cuibul este

simplu și căptușit la interior cu mușchi. Iernează în multe țări ale continentului

european, în nordul Africii și Peninsula Arabiei.

Populație

Populația europeană a speciei este mare și cuprinsă între 460.000 –

740.000 perechi. S-a menținut stabilă în perioada 1970 - 1990. În condițiile în

care nu se cunoaște tendința populației în Islanda în perioada 1990 – 2000 și

luând în considerare declinul efectivelor înregistrat în Suedia și Marea Britanie,

se consideră că specia se afla intr-un ușor declin. Cele mai mari efective

cuibăritoare sunt în Islanda, Norvegia și Suedia. Iernează în număr mare în

Franța, Portugalia și Irlanda.

Împerechere. Sosește din cartierele de iernare în a două parte a lunii

aprilie și începutul lunii mai. Femela depune în mod obișnuit 4 ouă, în a două



parte a lunii mai și în cursul lunii iunie, cu o dimensiune medie de 53,48 x 35,8

mm și o greutate medie de 33,06 g. Incubația durează 28 - 31 de zile și este

asigurată de ambii parteneri. La câteva zile după eclozare puii părăsesc cuibul,

însă continuă să fie hrăniți de părinți. Puii devin zburători la 25 – 33 de zile.


Degradarea habitatelor prin intensificarea agriculturii, suprapașunatul cu

oi și vânătoarea sunt principalele pericole ce afectează specia. Specia

beneficiază de măsurile de conservare care se adresează habitatelor

caracteristice.





Pluvialis squatarola– ploier argintiu

Descriere

Ploierul argintiu este o specie larg răspândită în continentul asiatic și

european, cuibărind în nordul Rusiei și Europa, migrând spre sudestul Asiei și

pe coastele nordice ale Mării Mediterane, Marea Britanie și coastele Mării

Negre. Habitatul specific de cuibărit constă în malurile lacurilor nordice situate

între liziera pădurii și luciul de apă, iar în teritoriile de iernat constă în zone

mlăștinoase, maluri nisipoase și orezării. În penaj de iarnă are un aspect mult

mai pestriț decât cel al ploierului auriu, cu mai mult alb pe frunte și pe părțile

laterale ale pieptului, iar negrul de pe abdomen se întinde până sub aripi. Femela

este mai puțin constrastantă decât masculul. În zbor se disting târtița albă, o

dungă deschisă pe aripă, penele de la baza aripii negre, iar picioarele depășesc

vârful cozii. Se hrănește în special cu larve și adulți de insecte, precum și cu

viermi, moluște și crustacei. Lungimea corpului este de 26-29 cm, iar anvergura

aripilor este de 56-63 cm, cu o masă corporală de 135-227 g. Longevitatea

maximă atinsă în sălbăticie este de 25-26 de ani.


Specia migrează din zonele nordice ale continentului european și asiatic în

regiunile sud-estice ale Asiei, precum și sudul Europei, ajungând și pe coastele

Mării Negre, în regiunea Dobrogei sau habitatele umede de pe cursul fluviilor

europene. Ploierul argintiu părăsește teritoriile de cuibărit în lunile iulie-

septembrie și se întoarce în lunile mai-iunie, cuibărind în perioada mai-august.

Specie monogamă pe perioada sezonului de reproducere, cuibărește în perechi

solitare și se hrănește în stoluri mici de până la 30 de indivizi. În perioada de

iernat se grupează în stoluri mari de câteva mii de indivizi în vederea efectuării



migrației sezoniere. Cuibul constă într-o adâncitură pe sol amplasat în

apropierea apei, pe malurile lacurilor nordice. Puii părăsesc repede cuibul alături

de părinți care se îngrijesc de pui până când aceștia învață să zboare, de obicei

într-un timp foarte scurt. În teritoriile de pasaj și iernat, păsările se hrănesc cu

nevertebrate acvatice sau terestre pe care le găsesc în zonele de maluri ale

râurilor sau malurile nisipoase ale lacurilor. Ploierii argintii devin activi pentru

reproducere din al 3-lea an de viață.

POPULATIE

Populația cuibăritoare europeană este relativ mică, având până la 2.100 de

perechi, un număr mare înregistrându-se în perioada de iernat în Europa, de până

la 120.000 de indivizi, cu cele mai mari efective în Franța și Olanda. În România

specia este observată adesea în pasaj, rareori iernând în regiunea Dobrogei.

REPRODUCERE

Femelele depun 3-4 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 26-27 zile.

Puii părăsesc cuibul la o 1-2 zile de la eclozare, învățând foarte repede să-și

găsească hrana. Puii pot zbura după aproximativ 23-24 de zile de la părăsirea

cuibului. Perechile au o singură pontă pe sezon.


Degradarea și distrugerea habitatelor specifice, precum și extinderea

zonelor urbane și acumularea deșeurilor plastice și petroliere în zonele de coastă

sunt principalele amenințări care prejudiciază prezența speciei. De asemenea,

extinderea rețelei electrice prin turbine eoliene poate afecta specia în timpul

migrației, fapt pentru care sunt necesare studii amănunțite ale traseului de

migrației al acesteia și aprobarea amplasării parcurilor de eoliene conform

rezultatelor studiului. Igienizarea și colectarea selectivă a deșeurilor acumulate

în zonele de cuibărit ale speciei pot ajuta la păstrarea habitatelor acestei specii.

De asemenea interzicerea amenajării unor noi porturi sau șantiere navale în

vecinătatea sau în interiorul habitatelor de cuibărit ale acestei specii pot ajuta la

creșterea efectivelor populaționale.





Philomachus pugnax – bătăuș

Descriere

Cuibărește în mlaștini, lacuri artificiale și pajiști umede. Masculii au un

penaj de împerechere distinct cu cap și piept negru cu cărămiziu și partea de jos

a corpului albă cu un model negru pe piept. Culorile smocurilor de pe cap și



gulerului din jurul gâtului variază de la negru la cărămiziu și alb. În sezonul de

iarnă masculii pierd ornamentația capului și devin similari femelelor, cu capul

gri-maroniu și partea de jos a corpului pală și pestriță. Lungimea corpului este

de 29-32 cm, anvergura aripilor de 54-60 cm, greutatea medie a corpului de 180

g (mascul) și 110 g (femelă). Se hrănește cu nevertebrate, pești mici, amfibieni

și semințe. Longevitatea în libertate este de 4 ani.

Locație și comportament

Cuibărește pe tot cuprinsul nordului Europei. Marea majoritatea iernează

în Africa subsahariană, cu toate că o populație redusă iernează în sudul și vestul

Europei. Masculii părăsesc zonele de cuibărit în iunie, iar femelele în iulie,

începând migrația de primăvară în lunile februarie-aprilie. Hrănirea are loc atât

noaptea cât și ziua. Reproducerea începe la vârsta de 2 ani. În timpul sezonului

de reproducere “masculii teritoriali” apără teritorii mici în cadrul unor adunări

mari de masculi cunoscute sub denumirea de “lek”. Acești masculi își etalează

penajul în timp ce sar și se apleacă, umflând pieptul în fața rivalilor și curtând

femelele. “Masculii sateliți” nu apără teritoriile dar intră în lek și atentează la

împerecherea cu femelele. Mai mult de jumătate din femele se împerechează cu

mai mult de un mascul. Cuibul este reprezentat prîntr-o raclă puțin adâncă la

nivelul solului acoperită cu iarbă.

Populația

Populația cuibăritoare europeană este mare de 200.000-510.000 de

perechi. Multe din populațiile europene au suferit declinuri în perioada 1990-

2000. În România nu există perechi cuibăritoare, specia fiind doar în pasaj.

Cuibărit

2-4 ouă, de dimensiuni de aproximativ 44x31 mm, sunt depuse din a două

decadă a lunii martie până la începutul lunii iunie. Femela clocește ouăle singură

timp de 20-23 de zile. Puii sunt capabili să se hrănească singuri cu nevertebrate

mici la scurt timp după eclozare și dezvoltă penajul la 25-28 de zile mai târziu.

Masculul nu oferă grijă parentală. Perechile cresc o singură generație pe an.

Amenințări și conservare

Declinul populației europene a fost atribuit degradării habitatelor prin

drenarea terenurilor și intensificarea agriculturii cum ar fi creșterea gradului de

utilizare a fertilizanților. Scheme de agro-mediu sunt necesare pentru a proteja

specia prin conservarea habitatelor de cuibărit specifice.







Podiceps cristatus– corcodel mare Descriere

Este o specie de corcodel de talie mare. Nu există dimorfism sexual, atât

femela cât şi masculul având colorit în perioada de reproducere negru pe spate și

porțiunea dorsală a gâtului. Abdomenul albicios. Flancurile sunt maronii. Când

este alert, penajul de pe cap este ridicat sub formă de evantai, intens colorat cu

negru și maroniu-roșcat. În penaj de iarnă culorile sunt similare, însă mai șterse

(și fără penajul colorat de pe cap). Lungimea corpului este de 46-51 cm şi are o

greutate medie de 596-1490 g. Anvergura aripilor este cuprinsă între 59-73 cm.


Numele de gen, Podiceps, provine din cuvintele latine podicis - partea

terminală a abdomenului și pes - picior, cu referire la poziția picioarelor înspre

capătul abdomenului. Numele de specie, cristatus, provine tot din latină și

înseamnă cu creastă, cu referire la penajul erect de pe cap din perioada de

reproducere.


Distribuție

Specia are o distribuție largă în Europa și Asia în zonele temperate și în

Africa, în zona centrală și sudică. În Europa urcă până în țările scandinave. În

vestul Europei populațiile sunt sedentare, iar în estul continentului sunt

migratoare. Iernează în zona Mediteranei. În România cuibărește în zonele de

deal și câmpie, pe întreg teritoriul țării.

Fenologie

Specia cuibărește în România, fiind în general sedentară. Însă,

exemplarele din jumătatea nordică a țării se deplasează pentru iernat în regiuni

sudice, când bazinele acvatice îngheață. Sosește înapoi în zonele de cuibărit

devreme, încă din luna martie.

Habitate

Specia este legată de habitatele acvatice naturale, cu vegetație bogată

(bălți, mlaștini, margini de lacuri) în care își ocupă teritoriile în primăvară când

începe sezonul de cuibărit. Iarna se adună în grupuri numeroase pe suprafața

bazinelor acvatice ramase dezghețate, în special în sudul țării și Dobrogea.

Hrană

Este o specie preponderent ihtiofagă, consumând pești de talie mică și

medie. Suplimentar, consumă și alte organisme acvatice, nevertebrate, precum

insecte (larve sau adulți), crustacee, moluște si uneori larve de amfibieni.

Alte informații

Este cea mai mare specie de corcodel din România și în același timp una

din cele mai răspândite și numeroase în perioada de cuibărit.



POPULATIE


europeană cuibăritoare este estimată la 330 000 - 498 000 de perechi. În

România, estimările arată o populație de aproximativ 15 000 - 30 000 de perechi

cuibăritoare. Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este

clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată

descrescătoare. În România tendința populațională este deocamdată

necunoscută.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe devreme, în luna martie sau aprilie.

Femela depune de obicei 3-5 ouă. Incubarea durează 25-31 de zile. Puii devin

zburători la 71-79 de zile. Perechile cuibăresc solitar sau în grupuri laxe.

Cuiburile sunt construite din plante acvatice, fiind fie platforme plutitoare, fie

ancorate de plantele acvatice. Amplasarea cuiburilor are loc de obicei în zone cu

vegetație sau pe luciul apei.



perioadei de vegetație, datorită faptului că vegetația arsă nu se reface suficient

până la începutul sezonului de reproducere pentru a oferi locuri de cuibărit. O

altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit,

prin managementul nefavorabil al zonelor umede (desecări).





Recurvirostra avosetta– ciocîntors

Descriere

Este o specie limicolă (păsări de țărm) de dimensiuni mari. Lungimea

corpului este de 42-46 cm şi are o greutate medie a corpului de 310-410 g.

Anvergura aripilor este cuprinsă între 67-77 cm. Adulţii au înfăţişare similară.

Ciocul masculului este mai lung şi mai puţin curbat în sus. Penajul este o

combinaţie de alb cu negru.


Numele de gen provine din cuvintele latine recurvus – încovoiat şi

rostrum – cioc, cu referire la forma deosebită a ciocului. Numele de specie

avosetta provine din denumirea venețiană a speciei.




Ciocîntorsul este o specie caracteristică zonelor de țărmuri şi coastelor

marine, cu apă salmastră sau sărată. Cuibărește insular în multe regiuni din

Europa și pe arii extinse în Asia Centrală și Africa Estică și Sudică. Populațiile

din zonele temperate sunt migratoare (în afară de cele din vestul și sudul

Europei). Iernează în zonele mediteraneene sau tropicale.

În România specia cuibărește insular în zone joase, în habitate umede

sărate sau salmastre (mai larg răspândită în afara arcului carpatic).

Este o specie sociabilă, ce umblă în stoluri şi cuibărește în colonii. Se

hrăneşte printr-o mişcare de ”cosire” realizată cu ciocul, prinzând insecte,

moluşte, crustacei, viermi, dar şi cu fragmente vegetale de la suprafaţa apei.

Sincronizarea exemplarelor dintr-un stol este impresionantă, executând manevre

rapide simultane.

POPULATIE

Populaţia europeană a speciei este relativ mică, cuprinsă între 58 400 - 74

300 de perechi. Tendința populaţională este considerată fluctuantă (unele

populații se află în declin, iar altele în creștere).

În România, populaţia cuibăritoare estimată este de 1 000 - 7 000 de

perechi. Tendința populațională este deocamdată necunoscută.

REPRODUCERE

Sosesc din cartierele de iernare în aprilie. Ritualul nupţial se manifestă

printr-un dans între parteneri cu aplecări, atingeri şi urmăriri. Cuiburile sunt

sumare, formate într-o adâncitură a nisipului şi căptuşite cu resturi vegetale şi

scoici. Femela depune în mod obişnuit 3-4 ouă, până la mijlocul lunii mai, având

dimensiunea medie de 48,9 x 34,9. Incubaţia durează 21-25 de zile şi este

asigurată de ambii parteneri. La scurt timp după eclozare, puii părăsesc cuibul şi

rămân ascunşi în vegetație, în așteptarea părinţilor şi a hranei. Puii devin

zburători la 38-42 de zile.




habitatelor specifice necesare speciei şi reducerea deranjului în zonele de

cuibărit sunt prioritare pentru conservare.







Sterna hirundo – chira de bală

Descriere

Este o specie de chiră de talie medie. Sexele sunt asemănătoare. La adulți

în penaj de vară, partea dorsală a capului este neagră, pieptul și burta sunt albe,

iar spatele gri. În penaj de iarnă, negrul de pe cap este mai puțin intens și fruntea

devine albă. Picioarele sunt roșii. Ciocul este roșu cu vârful negru, iar în penaj

de iarnă este negru. Juvenilii au colorit dorsal marmorat, cu nuanțe de maro în

primul an; ventral sunt albi. Lungimea corpului este de 34 - 37 cm, anvergura

aripilor este de 70 – 80 de cm, iar greutatea de 97 – 146 de grame.


Numele de gen provine din engleza veche - stearn, care înseamnă chiră

(cuvânt similar există și în frisiană). Numele de specie provine din cuvântul latin

hirundo - rândunică și face referire la coada bifurcată a păsării, similară cu cea a

rândunicii.


Distribuție

Specie cu distribuție foarte largă, cuibărind în toată emisfera nordică. În

Europa este prezentă pe întreg continentul, din zona Mediteranei, până în nordul

peninsulei Scandinave. În România specie este distribuită pe întreg teritoriul, în

zonele de câmpie și dealuri joase; cuibărește localizat în puține locații în

Transilvania, mai abundentă în afara lanțului Carpatic; densitatea cea mai mare

o are în Delta Dunării. Iernează în Africa (exemplarele europene), sudul Asiei și

America de Sud, în special în zonele de coastă.

Fenologie

Este o specie migratoare care se reproduce în România. Sosește începând

luna aprilie și pleacă spre locurile de iernare în lunile septembrie - octombrie.

Habitate

Este o specie acvatică, fiind legată mai ales în sezonul de cuibărit ape

stătătoare sau lent curgătoare, bogate în pește (inclusiv zonele litorale marine).

Are nevoie de țărmuri joase, izolate, sărace în vegetație (cu zone nisipoase sau

stâncoase, zone de pământ cu vegetație acvatică săracă etc.), pentru a-și amplasa

cuibul. Preferă pentru cuibărit insulele, pentru a se feri de prădători. În perioada

de migrație poate fi văzută hrănindu-se pe orice corp acvatic bogat în hrană.

Hrană

Specie preponderent ihtiofagă, se hrănește în special pești de mici

dimensiuni; spectrul trofic însă este mai larg, consumând și alte animale

planctonice.



POPULATIE

Populația mondială a speciei este de aproximativ 1 600 000 - 3 600 000 de

indivizi. Cea europeană este estimată la 316 000 – 605 000 de perechi. Tendința

la nivel european este neclară deocamdată. În România, populația estimată este

de 6 600 – 6 900 de perechi. Tendința populațională este deocamdată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în aprilie. Depunerea ouălor are loc

începând cu luna aprilie (sau mai), femela depunând de obicei 2-3 ouă, pe care

le clocește timp de 22-28 de zile. Puii părăsesc cuibul după 24-28 de zile.

Perechile cuibăresc colonial, cu colonii dense, cuiburile fiind uneori și la 40 de

cm distanță. Cuibul este rudimentar, o scobitură în sol cu resturi vegetale sau

pietriș. Preferă insulele, pentru protecția împotriva prădătorilor. Substratul este

adesea nisip sau pietriș pe malul apelor, dar poate fi amplasat și în zone

vegetație redusă.


Principala amenințare este reprezentată de degradarea/modificarea

habitatului de cuibărit, mai ales datorită managementului zonelor umede.

Măsurile care au ca efect creșterea nivelului apei pot distruge complet coloniile.

Suplimentar, poate fi afectată de prezența antropică în perioada de cuibărit

(reprezentată mai ales de turism - bărci cu motor etc.).





Sylvia nisoria – silvia porumbacă

Descriere

Silvia porumbacă este caracteristică zonelor deschise cu tufărişuri şi

copaci izolaţi, având preferinţe similare cu sfrânciocul roşiatic. Este cea mai

mare dintre speciile de silvie şi are lungimea corpului de 15,5-17 cm. Greutatea

variază între 22-36 g, masculul fiind cu puţin mai mic decât femela. Anvergura

aripilor este de 23-27 cm. Caracteristice sunt irisul galben, coada lungă, iar în

cazul masculului pieptul dungat ca la ulii. Penajul este asemănător, cu nuanţe

mai puternice de gri la mascul. Se hrăneşte cu insecte şi toamna cu fructe.


Numele de gen provine din latinescul silva sau sylva – pasăre mică de

pădure. Numele de specie provine din latinescul nisus – uliu, cu referire la

culoarea penajului de pe piept.




Este o specie răspândită în centrul şi estul continentului european, fiind

întâlnită până la altitudini de 1600 m. Culege insecte de pe sol, în zbor, de pe

frunzele arbuştilor şi din coroana copacilor. Masculii atrag femelele prin cântec

şi piruete aeriene. Masculul construieşte o platformă nefinisată pentru cuibărit.

După constituirea perechii, femela foloseşte materialul acestei platforme pentru

a construi un cuib mai elaborat, de obicei într-un arbust cu spini. După

depunerea ouălor este posibil ca masculul să abandoneze femela şi să caute un

nou teritoriu pentru atragerea altor femele. O parte dintre masculi aleg să rămână

cu femela şi în această situaţie formează o relaţie monogamă. Deşi ating

maturitatea sexuală după un an, în mod obişnuit cuibăresc numai în al treilea an.

Iernează în estul Africii. Longevitatea maximă cunoscută este de 11 ani şi nouă

luni.

POPULATIE

Populaţia europeană este mare, cuprinsă între 460000-1000000 de

perechi. Populaţia s-a menţinut stabilă între 1970-2000. În România este estimat

un număr de 25000-40000 de perechi. Cele mai mari efective sunt înregistrate în

Rusia, Ucraina şi Ungaria.

REPRODUCERE

Soseşte din cartierele de iernare în mai. Femela depune în mod obişnuit 3-

6 ouă, cu o dimensiune de circa 21 x 16 mm şi o greutate medie a oului de 2,6 g,

din care 6% o reprezintă coaja. Incubaţia durează în jur de 12-13 zile şi este

asigurată de ambii părinţi atunci când masculul rămâne la cuib sau de către

femelă singură atunci când masculul pleacă. Puii devin zburători după 10-12

zile. Rămân în preajma adulţilor circa trei săptămâni.


Degradarea habitatelor şi intensificarea agriculturii au un impact

semnificativ. Păstrarea habitatelor caracteristice şi un deranj redus contribuie la

conservarea speciei. În cartierele de iernare din Africa, condiţiile climatice pot

avea un rol determinant asupra populaţiei.





Tachybaptus ruficollis – corcodel mic

Descriere

Este o specie de corcodel de talie mică. Nu există dimorfism sexual, atât

femela cât şi masculul având colorit în perioada de reproducere negru pe cap,



spate și porțiunea dorsală a gâtului. Pieptul și abdomenul sunt negricioase.

Flancurile sunt maronii, iar partea laterală și ventrală a gâtului, precum și obrajii

sunt maronii-roșiatice. În penaj de iarnă, coloritul este mai șters, cu partea

dorsală (inclusiv capul) neagră și partea ventrală (inclusiv flancurile și obrajii)

maroniu deschis. La baza ciocului prezintă o pată viu colorată galben-albicioasă.

Lungimea corpului este de 28-34 cm şi are o greutate medie de 130-236 g.


Numele de gen, Tachybaptus, provine din cuvintele grecești takhus -

repede și bapto - a se scufunda, cu referire la viteza cu care intră sub apă.

Numele de specie, ruficollis, provine din cuvintele latine rufus - roșu și collis -

cu gât (collum - gât), cu referire la coloritul din perioada de reproducere.


Distribuție. Specia are o distribuție largă în Europa, Asia și Africa, în

zonele temperate și calde. În Europa urcă până în țările baltice și Scoția.

Majoritatea populațiilor sunt sedentare, cu excepția celor din Europa estică și

Asia centrală și estică. În România cuibărește în zonele de deal și câmpie, pe

întreg teritoriul țării.

Fenologie

Specia cuibărește în România, fiind în același timp și sedentară. Iarna se

adună în numere mari pe suprafața bazinelor acvatice care nu îngheață.

Habitate

Specia este legată de habitatele acvatice naturale, cu vegetație bogată

(bălți, mlaștini, margini de lacuri) în care își ocupă teritoriile în primăvară când

începe sezonul de cuibărit. Iarna se adună în grupuri numeroase pe suprafața

bazinelor acvatice ramase dezghețate.

Hrană

Este o specie carnivoră, hrănindu-se cu o gamă foarte largă de organisme

acvatice sau din zone mlăștinoase, în special insecte acvatice (larve sau adulți),

amfibieni, moluște sau pești de talie mică (în special iarna). Ocazional vânează

și în habitate periferice zonelor umede, insecte, lipitori etc.

Alte informații

Este cea mai mică specie de corcodel din România și în același timp una

din cele mai răspândite, atât în sezonul de cuibărit cât și în perioada de iernare.

POPULATIE


europeană cuibăritoare este estimată la 129 000 - 208 000 de perechi.

Deocamdată, datorită unui teritoriu de răspândire imens, specia este clasificată

ca ”Risc scăzut”. Tendința populațională în Europa este considerată stabilă, deși

la nivel mondial se consideră a fi descrescătoare.



În România, estimările arată o populație de aproximativ 6 000 - 12 000 de

perechi cuibăritoare. În România tendința populațională este considerată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în luna aprilie. Femela depune de obicei

3-5 ouă. Incubarea durează 20-25 de zile. Puii devin zburători la 44-48 de zile.

Perechile cuibăresc solitar. Cuiburile sunt construite din plante acvatice.

Amplasarea cuiburilor are loc de obicei în zone mai retrase, ascunse, în vegetație

densă, cuibul fiind o platformă plutitoare fixată de plantele din jur.



perioadei de vegetație, datorită faptului că vegetația arsă nu se reface suficient

până la începutul sezonului de reproducere pentru a oferi locuri de cuibărit. O

altă amenințare este legată de pierderea suprafețelor de habitat pentru cuibărit,

prin managementul nefavorabil al zonelor umede (desecări).





Tringa erythropus – fluierar negru

Descriere

Este o specie de limicolă (păsări de țărm) de talie medie. Nu există

dimorfism sexual. Coloritul în penaj nupțial este negru intens pe cap, gât și

abdomen și negru cu pete albe pe spate. Penajul de iarnă este complet diferit, gri

pe spate, cu pete mici albe pe părțile laterale și albicios pe piept și abdomen. La

păsările tinere coloritul general este maroniu, cu pete mici albicioase pe spate și

cu barații pe piept și abdomen. Ciocul este caracteristic, foarte lung, subțire și

ușor curbat în jos doar în secțiunea terminală. Picioarele sunt portocalii la

păsările tinere, roșii intens în penaj de iarnă și negre în penaj nupțial. Lungimea

corpului este de 29 - 33 cm, anvergura aripilor este de 61 – 67 cm, iar greutatea

de 97 – 230 de grame.


Numele de gen provine din grecescul trungas – o specie de pasăre de țărm

cu târtiță albă ce își balansează coada, menționata de Aristotel (identificare

incertă). Numele de specie provine din cuvintele grecești erythros - roșu și pous

- picior, cu referire la coloritul picioarelor în penajul de iarnă al speciei.


Distribuție. Specie palearctică cu distribuție foarte largă, cuibărind din

nordul Europei (Scandinavia), până în estul extrem al Siberiei, în regiunile



Arctică și Sub-arctică. Iernează în sudul Europei, în Africa în zona de coastă a

Mediteranei, la sud de Sahara, în zona Orientului Apropiat și sudul Asiei. În

România este prezentă pe tot teritoriul țării (cu excepția zonelor înalte) în

perioadele de migrație, mai frecventă și în numere mai mari în afara arcului

Carpatic.

Fenologie

Nu cuibărește în România. Este prezentă doar în perioadele de migrație

din primăvară și toamnă. Unele exemplare sunt prezente și în timpul verii,

probabil indivizi necuibăritori sau juvenili proaspăt sosiți din zonele de

cuibărire.

Habitate

Cuibărește în zonele umede subarctice și arctice, din regiunea de tundră.

Preferă habitate umede deschise, precum mlaștini, turbării cu tufișuri puține,

zonele de păduri rare de mesteacăn de la marginea tundrei. În migrație poate fi

întâlnită pe toată suprafața țării, pe marginea habitatelor acvatice (lacuri, margini

de râu), unde găsește suprafețe potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de

mică adâncime.

Hrană

Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele de mal:

nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gastropode, crustacee), păianjeni, uneori

mormoloci sau pești de talie mică.

POPULATIE

Populația mondială a speciei este estimată la 110 000 - 270 000 de

indivizi. Cea europeană este estimată la 20 500 – 54 000 de perechi. Având o


ca ”Risc scăzut”. Tendința la nivel european este considerată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în mai sau iunie, în funcție de condițiile

climatice. Depunerea ouălor are loc începând cu luna mai până în mijlocul lunii

iunie (în funcție de condițiile meteo și zonă), femela depunând de obicei 3-5

ouă, pe care le clocește timp de 23-24 de zile. Puii părăsesc cuibul după 28 de

zile. Perechile cuibăresc solitar. Cuibul este construit rudimentar, ca o

depresiune în zonele cu smocuri de iarbă, zone cu mușchi sau desiș de sălcii

pitice.


Distrugerea zonelor umede în zonele de cuibărit şi mai ales a celor situate

pe traseul de migrație și în zona de iernare reprezintă cea mai importantă

amenințare la adresa speciei. Suplimentar, poluarea apelor prin folosirea

pesticidelor în agricultură şi deranjul determinat de activitățile umane constituie

amenințări suplimentare ce afectează populațiile acestei specii.







Tringa glareola – fluierar de mlaștină

Descriere

Este o specie de limicolă (păsări de țărm) de talie medie. Are colorit

general maroniu, mai închis la adulți, cu pete albe și negre dorsal. La păsările

tinere nuanța de maro este mai deschisă, iar petele au colorit maroniu deschis -

gălbui. Pieptul are colorit gri difuz, ce trece înspre alb pe abdomen. Are o

sprânceană proeminentă deschisă la culoare. Picioarele sunt galben - verzui.

Lungimea corpului este de 18 - 21 cm, anvergura aripilor este de 35 – 39 cm, iar

greutatea de 34 – 98 de grame.


Numele de gen provine din grecescul trungas – o specie de pasăre de țărm

cu târtiță albă ce își balansează coada, menționată de Aristotel (identificare

incertă). Numele de specie provine din cuvântul latin glarea – prundiș, cu

referire la habitatul unde poate fi văzută pasărea.


Distribuție

Specie palearctică cu distribuție foarte largă, cuibărind din nord-vestul

Europei (Scoția, Norvegia), până în extremul Orient (Kamceatka), în regiunea

de taiga și tundră. Iernează în jumătatea sudică a Africii și sudul Asiei. În

România este prezentă pe tot teritoriul țării în perioadele de migrație.

Fenologie

Nu cuibărește în România. Este prezentă doar în perioadele de migrație

din primăvară și toamnă. Unele exemplare sunt prezente și în timpul verii,

probabil indivizi necuibăritori sau juvenili proaspăt sosiți din zonele de

cuibărire.

Habitate

Cuibărește în zonele umede subarctice, din regiunea de taiga (pădure

boreală) și tundră (în zona de limită cu păduri de molid și mesteacăn). Preferă

habitate deschise din interiorul pădurilor mlăștinoase sau alte zone umede

semideschise, cu tufărișuri. În migrație poate fi întâlnită pe toată suprafața țării,

pe marginea habitatelor acvatice (lacuri, margini de râu), unde găsește suprafețe

potrivite pentru hrănire: zone mâloase cu apă de mică adâncime.

Hrană. Este o specie carnivoră, fiind legată de hrana disponibilă în zonele

de mal: nevertebrate acvatice (insecte, viermi, gasteropode, crustacee),



păianjeni, uneori mormoloci sau pești de talie mică. Ocazional consumă și

semințe ale speciilor de plante acvatice. În perioada de reproducere consumă

aproape exclusiv insecte.

POPULATIE

Populația mondială a speciei este estimată la 3 100 000 - 3 500 000 de

indivizi. Cea europeană este estimată la 763 100 – 1 520 300 de perechi. Având

o populație atât de mare și un teritoriu de răspândire imens, specia este

clasificată ca ”Risc scăzut”. Tendința la nivel european este considerată stabilă.

REPRODUCERE

Perioada de reproducere începe în mai. Depunerea ouălor are loc începând

cu luna mai până în mijlocul lunii iunie (în funcție de condițiile meteo și zonă),

femela depunând de obicei 3-4 ouă, pe care le clocește timp de 22-23 de zile.

Puii părăsesc cuibul după 28 - 30 de zile. Perechile cuibăresc solitar. Cuibul este

construit din materii vegetale, precum mușchi, frunze crenguțe, fiind amplasat

pe sol sau uneori în arbori. Preferă zonele cu vegetație densă.


Distrugerea zonelor umede în zonele de cuibărit şi mai ales a celor situate

pe traseul de migrație, poluarea apelor prin folosirea pesticidelor în agricultură şi

deranjul determinat de activitățile umane sunt principalele pericole ce afectează

specia.





Vanellus vanellus– nagâț

Descriere

Este o specie limicolă (de țărm) de talie medie. Are o creastă evidentă

neagră și lungă pe cap și penaj negru și alb cu spatele cu irizații verzi. Aripile

rotunde sunt vizibile în zbor. Sexele sunt asemănătoare. Lungimea corpului este

de 67-72 cm, anvergura aripilor de 67-72 cm și greutatea medie a corpului de

140-320 g.


Este o specie larg răspândită pe tot cuprinsul Europei și zonele centrale

ale Asiei (până în extremul Orient). Majoritatea populațiilor sunt migratoare (cu

excepția celor din vestul și sudul Europei și Asia Mică), iernând în sudul

Europei, nordul Africii, Orientul Mijlociu, nordul Indiei, Pakistan și unele

regiuni din China.



În România specia cuibărește pe întreg teritoriul, pe arii extinse în zone

joase și umede. Specia cuibărește în habitate deschise cu vegetație mică inclusiv

pe terenuri agricole, lunci și zone umede. Iarna formează stoluri pe pășuni și

terenuri arabile. Atât diurn cât și nocturn în comportament, se hrănește cu

viermi, insecte și alte nevertebrate. Masculul efectuează un zbor de curtare peste

teritoriu începând din luna februarie. Cuibul este amplasat într-o adâncitură

puțin adâncă, fiind căptușit cu vegetație.

POPULATIE

Totalul populației cuibăritoare a Europei este mare de 1 590 000 - 2 580

000 de perechi, dar a suferit un declin major în toată Europa. Tendința

populațională este în continuare în scădere.

În România, populația cuibăritoare este de 75 080 - 115 034 perechi, iar

tendința populațională este de asemenea descrescătoare.

REPRODUCERE

3-4 ouă sunt depuse în perioada martie-iulie, având 47x33 mm în

dimensiune și clocite de ambii părinți pentru 26-28 de zile. Puii dezvoltă penajul

la 35-40 de zile de la eclozare.


Declinul masiv al populației cuibăritoare europene este cauzat de

pierderea habitatelor propice ca rezultat al schimbărilor din practicile agricole.

Intensificarea agriculturii cu pierderea mozaicurilor agricole tradiționale și

utilizarea pe scară largă a pesticidelor sunt cauzele majore ale declinului.





3. Descrierea funcţiilor ecologice ale speciilor şi habitatelor

de interes comunitar afectate (suprafaţa, locaţia, speciile

caracteristice) şi a relaţiei acestora cu ariile naturale

protejate de interes comunitar învecinate şi distribuţia

acestora

Prin noțiunea de factori ecologici înțelegem totalitatea factorilor abiotici

(temperatură, umiditate, presiune, lumină, precipitații etc.) și biotici (paraziții,

dăunătorii, competiția intraspecifică și interspecifică) cu care un organism vine

în contact și cu care se intercondiționează reciproc.

Factorii ecologici abiotici prezintă un ansamblu de elemente fizice care

influențează asupra organismelor vii. Primul factor abiotic se consideră clima,



care influențează prin temperatură, umiditate, presiune, prezența luminii. Clima

este un factor ce depinde de latitudinea geografică, relief, de zonele climatice

unde se dezvoltă organismele. Condițiile de viață se diferențiază în:

- condiții de macroclimat

- condiții de mezoclimat

- condiții de microclimat

Temperatura

Din elementele climatice principalul factor abiotic este temperatura și este

cunoscut că majoritatea organismelor au potențialul de viață situat din acest

p.d.v., între 0-50 °C (grade Celsius), plantele fiind mai rezistente la temperaturi

letargice (extrem de minime sau extrem de maxime). Animalele sunt mai putin

rezistente la temperaturi letargice, însă există și abateri în acest sens.

În ceea ce privește proiectul propus de către ANIF acesta nu influiențează

și nu modifică condițiile de microclimat.

Temperatura va acționa la nivelul speciilor și habitatelor în mod

similar/asemănător și după implementarea PP.

Apa

O altă grupă a factorilor abiotici sunt factorii hidrologici care determină

condițiile fizico-chimice pentru viața plantelor și a animalelor în apă.

Întrucât proiectul prevede preluarea unei cantități de apă din lacul Lilieci

în vederea irigării culturilor este oportun să analizăm acest aspect. În zona gurii

de aspirație a stației de pompare se vor realiza decolmatări pe o adâncime

maximă de 2,5 m. Acest aspect are un efect punctual, doar în zona gurii de

aspirație. Decolmatarea unei suprafețe de 178 mp nu va permite dezvoltarea

vegetației de stufărișuri care reprezintă un loc bun de adăpost și cuibărire pentru

unele specii de păsări. Pe de altă parte, apariția unei zone mai adânci în

apropierea malului va atrage peștii, iar o dată cu aceștia vor apărea păsările

ihtiofage. Din punct de vedere a cantității de apă folosită pentru sistemul de

irigații, raportat la volumul de apă din lac și care se regenerează permanent,

apreciem un impact punctual nesemnificativ. În urma preluării apei de către

stația de pompare nu se produc scăderi ale nivelului apei din lacul Itești.



Suprafața amplasamentului care se suprapune peste aria de importanță avifaunistică

Altă grupă este umiditatea. Gradul de umiditate este exprimat după

formula : K=E/P , unde:

K - coeficientul de umiditate

P - precipitațiile

E - evaporația.

Tot în așa fel se exprimă ariditatea : A=E/P. Dacă K este mai mare decât

1 atunci este surplus de umiditate, dacă-i mai mic, atunci este mare evaporația,

iar dacă K=1, atunci este normal. Pentru aprecierea umidității pe un teritoriu mai

există expresia de indice de umiditate: I=P/t+10 unde:

I - indice de umiditate

P - precipitațiile

t - temperatura.

pH-ul este un factor abiotic important în menținerea stării de conservare a

habitatelor și speciilor. Este un factor limitativ

Lumina și căldura reprezintă alți factori abiotici limitativi care pot

determina instalarea sau dispariția unor specii. Speciile umbrofile nu suportă o

cantitate foarte mare de lumină ș.a.m.d.

Cert este că factorii abiotici sunt vitali în prima etapă pentru starea de

conservare a habitatelor. Habitatul atrage apoi o serie de animale care-l folosesc

pentru adăpost, reproduce și hrănire. O apă atrage datorită umidității excesive

specii de amfibieni precum Bombina variegata sau alte specii de broaște, broaște



care reprezintă sursa de hrană pentru o serie de animale (barza albă/ neagră etc.),

animale care la rândul lor sunt vânate de marile carnivore stabilindu-se astfel un

lanț trofic.

Habitatele de tufărișuri atrag și ele numeroase specii de animale care intră

în competiție între ele sau între specii diferite.

Proiectul nu modifică semnificativ factorii abiotici astfel încât statutul de

conservare a speciilor și habitatelor să devină nefavorabil.

Factori biotici

Factorii biotici reprezintă forme de acțiune ale ființelor vii, una asupra

alteia. Fiecare organism simte permanent asupra sa acțiunea directă sau indirectă

a altor ființe, intră în relații directe cu reprezentanți ai speciei (de

plante/animale), cu microorganisme, depinde de ele, și el însuși exercită acțiune

asupra lor. Lumea organică ce înconjoară orice ființă vie reprezintă o parte a

mediului ei de viață.

Funcțiile ecologice au ca obiect de studiu relaţiile dintre organisme şi

mediul lor de viaţă, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici şi

biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice

supraindividuale (populații, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme).

Se studiază în principal:

• Relaţiile dintre vieţuitoare (plante și animale) cu mediul lor

• Raporturile dintre organisme şi mediul înconjurător

• Relaţiile ce se stabilesc între organisme şi diverse comunităţi

Conform legislației din vigoare privind regimul ariilor naturale protejate,

conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice – coridor ecologic =

zonă naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și

refugiu pentru speciile sălbatice, terestre și acvatice și în care se aplică unele

măsuri de protecție și conservare.

Prin migraţia sau călătoria păsărilor se înţeleg acele deplasări sezoniere

regulate pe care păsările le execută în fiecare an între teritoriul de cuibărit –

locul natal – şi cartierul de iernat. Migraţia păsărilor este un rezultat al

legăturilor complicate dintre condiţiile externe de existenţă a păsărilor, care s-au

schimbat de-a lungul timpurilor şi procesele fiziologice ale organismului lor care

au un determinism genetic strict.

Cauzele, originea şi evoluţia migraţiei păsărilor: Migraţia păsărilor este

declanşată, pe de o parte, de factori externi, iar pe de altă parte de factori interni,

care iau forma unor instincte puternice statornicite de-a lungul evoluţiei

filogenetice în patrimoniul ereditar al păsărilor. Instinctul de migraţie, ca şi

celelalte instincte, se declanşează la anumite semnale ale mediului înconjurător.

Abundenţa sau lipsa hranei, temperatura, prezenţa sau lipsa unor insecte

în mediu, scăderea lungimii zilei, îngălbenirea şi uscarea frunzelor arborilor,



coacerea fructelor plantelor, toate acestea, individual sau împreună, pot

„semnaliza”, pot „avertiza” păsările pentru începerea migraţiei şi pot declanşa

instinctul ereditar al migraţiei. S-ar putea pune şi s-a pus de multe ori întrebarea,

de ce părăsesc păsările cartierele lor de iernare, în condiţiile în care găsesc locuri

optime de cuibărit şi hrană abundentă şi de ce se angajează de două ori pe an în

deplasări istovitoare, în care multe dintre ele îşi pierd viaţa?

Ca răspuns la această întrebare se poate spune că, o dată cu apropierea

sezonului de reproducere, în organismul păsărilor aflate în cartierele de iernare

se petrec o serie de schimbări fiziologice profunde, care duc în special la

creşterea activităţii glandelor genitale şi la mărirea volumului acestora. Probabil,

intervin schimbări şi în compoziţia sângelui, care au o influenţă asupra

întregului lor comportament. Astfel, hormonii genitali, sub influenţa sistemului

nervos, acţionează asupra întregului organism şi declanşează instinctul de

migraţie, care obligă păsările să se reîntoarcă în patria lor, pe locurile natale.

În ceea ce priveşte originea şi evoluţia migraţiei, în decursul anilor s-au

elaborat foarte multe teorii, dintre care trei sunt mai importante. Conform uneia

dintre aceste teorii, regiunile de cuibărit ale păsărilor migratoare de astăzi sunt

patria lor veche, locurile originii lor. Din cauza glaciaţiunilor coaternare,

păsările au fost silite să se deplaseze în timpul iernilor lungi cât mai spre sud,

reîntorcându-se în timpul verii spre nord.

Şi cea de-a doua teorie consideră regiunile de cuibărit ale păsărilor

migratoare de astăzi ca fiind vechea lor patrie, locul lor de origine. Din cauza

glaciaţiunilor cuaternare, ele s-au retras spre sud, unde au devenit păsări

sedentare. După retragerea gheţurilor, ele au început să revină la vechile locuri,

mânate de instinct.

Conform celei de-a treia teorii, patria veche a păsărilor migratoare este

locul lor de iernare sau o altă regiune caldă, de unde, datorită unei înmulţiri

excesive, ele au fost silite să se răspândească spre nord imediat după retragerea

gheţurilor. Aceste ipoteze, valabile probabil până la noi descoperiri în acest sens,

au o teză comună şi anume recunoaşterea glaciaţiunilor cuaternare ca fiind baza

originii migraţiei. Acest lucru este logic şi real, deoarece clima predeluviană a

terţiarului, caldă şi uniformă, nu putea determina păsările să devină migratoare.

Calota glaciară care a acoperit o mare parte a Europei în Cuaternar şi a

cauzat ierni lungi şi grele, a putut sili păsările să întreprindă călătorii spre sud, în

regiunile tropicale. În timpul primăverii însă, pentru reproducere, păsările

călătoreau în locurile eliberate de gheaţă, în patria lor veche. Cu retragerea

treptată a gheţurilor, păsările au reocupat vechile lor teritorii natale. Din aceste

peregrinări şi deplasări repetate periodic, de-a lungul mileniilor, în urma acţiunii

selecţiei naturale, s-au format reflexele ereditare, necondiţionate, care astăzi

funcţionează independent de mersul vremii şi de lipsa de hrană.



Din cele arătate anterior reiese că migraţia păsărilor, dar mai ales originea

şi evoluţia migraţiei, nu sunt pe deplin lămurite. Trebuie recunoscut însă că

glaciaţiunea a fost un factor hotărâtor în declanşarea acestui fenomen, tot aşa

cum şi astăzi, condiţiile climatice şi variaţiile lor provoacă fenomene de migraţie

şi sedentarism.

Căile și direcțiile migrațiilor:

Rutele de migrație ale păsărilor din zona învecinată amplasamentului analizat

Direcția căilor de migrație este diferită nu numai pentru păsările din

diferite regiuni, ci chiar diferitele specii de păsări din aceeași regiune nu

călătoresc toate pe același căi, și nu merg în același loc de iernat. Aceasta este o

dovadă că diferitele specii din aceeași regiune au ajuns acolo urmând căi de

răspândire diferite. Aceeași specie de păsări sau indivizi din aceeași specie, care

au văzut lumina zilei în aceeași regiune, zboară însă în călătoria lor de toamnă și

de primăvară, în aceeași direcție, fără să urmeze totuși un drum fix.

O bună parte din păsările călătoare care cuibăresc pe vastele întinderi ale

Eurasiei, călătoresc pentru iernare în Africa; unele rămân în Africa de Nord (ca

lopatarul, unii stârci, unele rațe-sălbatice), altele iernează în Africa apuseană (ca

graurii, mierlele, alți stârci), iar berzele nu se opresc decât în Africa de Sud. O

parte din păsările călătoare din Europa iernează în regiunile sudice ale Asiei (ca

dumbrăveanca, tiganușul, stârcul-cenușiu), sau pe insulele Oceanului Pacific (ca

unii corcodei, prundărași ș.a.).

Căile pe care le urmează diferite specii de păsări călătoare între patria lor

și între sălașul de iarnă sunt numeroase și unele din ele se încrucișează.



Deasupra Europei se încrucișează mai multe căi de migrație, dintre care două

sunt mai mult cunoscute.

1. Grangurii, mierlele, sturzii, mugurarii, cele mai multe ardeide, nagâțul,

gainușa-de-apă, sitarii, pescărușul, lișița și porumbeii care cuibăresc în Europa

Centrală și Occidentală zboară în Africa apuseană.

2. Grangurul, cucul, pupăza și puține alte păsări care cuibăresc în Europa

de nord-vest zboară spre Africa răsăriteană. Tot în Africa răsăriteană pleacă și

codobaturile care cuibăresc în țările baltice, pe când cele ce cuibăresc în Europa

Centrală și de Vest zboară în Africa apuseană. Nici barza-albă nu călătorește pe

același drum. Indivizii care trăiesc în Europa de Est migrează peste Peninsula

Balcanică, peste strâmtorile Bosfor și Dardanele, Canalul Suez, Egipt și ajung în

Africa de Sud. În schimb, indivizii care trăiesc în Europa de Vest migrează în

lungul coastelor apusene ale Franței, Peninsulei Iberice, ale Africii de Nord și

ajung în cele din urmă tot în Africa de Sud.

În ceea ce priveşte funcţiile biologice, zonele umede reprezintă locuri de

reproducere, de adăpost şi de hrănire pentru un număr foarte mare de animale.

Importante sunt şi funcţiile ecologice ale acestor zone, acestea reprezentând

zone de pescuit; producerea de fitoplancton, stuf, lemn, dar şi de peşti, scoici,

păsări, capital pentru menţinerea activităţilor ca: pescuitul, vânătoarea,

fabricarea materialelor de construcţii, agricultura (nutreţ, păşunat etc).

Funcţiile ecologice ale zonelor umede sunt considerate fundamentale, ca

instrumente reglatoare ale regimului apelor şi habitatelor florei şi faunei

caracteristice şi mai ales, ale păsărilor acvatice (legate de apă).

Păsările acvatice constituie o grupă mare de specii, care aparţin la diverse

ordine: Procellariiformes, Gaviiformes, Podicipediformes, Pelecaniformes,

Sphenisciformes, Alciformes, Anseriformes, Ciconiiformes,

Phoenicopteriformes, Charadriiformes, Gruiformes etc. În general, păsările

acvatice au corpul ovoid, comprimat dorso-ventral. Picioarele au degetele prinse

în palmatură. Unele specii au membrane interdigitale proprii (lişiţe, corcodei).

Penajul este des, bogat, iar glanda uropigiană bine dezvoltată. În legătură cu

gradul de adaptare la viaţa acvatică, aceste păsări pot fi încadrate în mai multe

tipuri ecologice:

- grupa păsărilor acvatice-scufundătoare, strict legate de ape, reprezentate

prin numeroase familii: Podicipedidae, Gaviidae, Phalacrocoracidae,

Spheniscidae etc. Aceste specii îşi petrec cea mai mare parte a vieţii în apă fiind

excelente înotătoare şi scufundătoare. Din apă îşi procură hrana: peşti, crustacee,

moluşte.

- grupa păsărilor acvatice-aeriene. Aceste păsări populează oceanele,

mările, ţărmurile marine, râurile, lacurile şi lagunele litorale, fiind excelente

zburătoare, cu aripi lungi şi ascuţite. De exemplu: procelariiformele, fregatele,



faetonidele, laridele etc. Acestea se hrănesc cu peşti, prinşi la suprafaţa apei,

înoată bine şi se pot odihni pe apă zile întregi.

- grupa păsărilor terestre-acvatice. Sunt reprezentate de anseriforme.

Strâns legate de ape sunt lebedele (Cygnus cygnus, C. olor) şi raţele

scufundătoare, iar gâştele sunt cele mai puţin legate de ape. Aceste specii trăiesc

aproape de estuare, păduri umede, mlaştini, râuri, lacuri, heleştee, golfuri etc. Se

hrănesc cu diverse vertebrate acvatice şi peşti; cuibul este instalat pe malurile

apei, uneori la distanţă şi chiar în stuf.

- grupa păsărilor de ţărm. Aceste specii trăiesc pe marginea apelor, pe

plaja nisipoasă a mărilor, pe maluri noroioase, în zone mlăştinoase, câmpuri

mocirloase, lunci inundate, mlaştini cu stufării şi smârcuri etc. Sunt diferite ca

origine, dar legate de apă prin hrană. În această grupă se pot întâlni specii din

ordinele: Ciconiiformes, Phoenicopteriformes, Gruiformes, Charadriiformesetc.

Unele specii sunt de talie mare: stârci, egrete, berze, ţigănuşi, cocori, flamingi,

sitari de mal, culici etc. Alte specii sunt de talie mică: prundăraşi, ciovlici,

fugaci etc. Se hrănesc cu diverse animale mici, pe care le procură de pe sol sau

din apă. Unele paseriforme (greluşei, lăcari, presuri de stuf) trăiesc, se hrănesc şi

cuibăresc în stufărişul din zona bălţilor. Sunt specii de ralide, care stau ascunse

în stuf, pot înota, unele se scufundă.

- grupa păsărilor răpitoare. Aceste păsări nu sunt strict legate de un biotop,

spre deosebire de păsările din prima grupă, putând fi întâlnite şi în alte zone.

Răpitoarele prezintă numeroase adaptări în legătură cu hrana, modul de vânare,

cu comportamentul de reproducere. Specii ca: uliganul pescar (Pandion

haliaetus), eretele de stuf (Circus aeruginosus), eretele vânăt (Circus cyaneus),

eretele sur (Circus pygargus), eretele alb (Circus macrourus), şoimul

rândunelelor (Falco subbuteo), şoimul de iarnă (Falco columbarius) pot fi des

întâlnite în zonele umede. Această încadrare a speciilor de păsări acvatice este

relativă însă ceea ce dorim să menționăm este faptul că toate speciile citate în

Formularul Standard Natura 2000 ROSPA 0063 sunt iubitoare de apă și se pot

regăsi în una din aceste grupe amintite.

Păsările acvatice pot fi întâlnite în diferite habitate naturale, din ce în ce

mai puţine la număr, cum ar fi apele stagnante, vegetaţia plutitoare, stufăriş,

mlaştini, ape curgătoare, terenuri inundabile cu faciesuri grinduri nisipoase,

insule, ţărmuri, zăvoaie inundabile, băltiri de suprafaţă ocazionale etc. Fiecare

din aceste habitate deţin o mare importanţă în viaţa păsărilor. Astfel, apele

curgătoare şi ţărmurile lor reprezintă doar locuri de popas şi de hrănire, în

schimb inundaţiile au o mare importanţă în privinţa cuibăritului acestor păsări.

În lipsa zonelor umede naturale, păsările acvatice frecventează zonele

umede artificiale (pescării, heleştee, lacuri de acumulare, canale de irigaţii,

orezării, pământuri agricole inundate sezonier, cariere de piatră etc), acestea



oferind noi habitate păsărilor acvatice, compensând astfel pentru o parte a

speciilor, diminuarea sau pierderea unor arii umede naturale. Aşadar, barajele,

lacurile de acumulare (în general sub 8 ha) devin din ce în ce mai solicitate şi

folosite de avifauna acvatică pentru staţionare în timpul perioadei migraţiilor. În

cazul stării de eutrofizare avansată, aceste acumulări pot deveni o sursă

importantă de hrană pentru numeroase specii, iar în cazul colmatării, când apare

stuful şi vegetaţia palustră, pot oferi şi locuri de cuibărire ocazională sau

permanentă.

Posibilitățile de procurare a hranei, care constituie de fapt factorul esențial

de existență a unei specii într-o anumită zonă, sunt legate de repartiția acesteia în

diferite habitate. Stufărișurile câștigă tot mai mult teren datorită fenomenului de

colmatare tot mai accentuat. Un număr de 38 de specii identificate în limitele

acestui sit au obiceiul de a-și căuta hrana în stufării. Pe de altă parte, zonele

litorale atrag cel mai mare număr de specii ajungându-se la un total de 94 de

taxoni observați. Valorificarea zonelor de litoral de către păsări este mult

favorizată de faptul că nivelul apei variază adesea zilnic în funcție de uzinare,

făcând accesibile - atunci când scade nivelul apei - suprafețe mult mai întinse.

Când zonele acoperite cu mâl sau alte tipuri de aluviuni sunt descoperite de apă,

la nivelul lor apare accesibilitatea la surse de hrană importante constituite dintr-o

faună de nevertebrate de tip bentonic.

Mediul acvatic ca atare este valorificat de numeroase grupe de păsări

ajungându-se la un total de 51 de specii. Dacă în zona cu profunzime redusă -

până la 50 cm sunt frecvent observate specii din grupul rațelor care basculează

în căutarea hranei ajungând cu ciocul la fundul apei fără a se scufunda, alături de

ele se vor întâlni și diverse specii de lebede și gâște care au același mod de

hrănire, precum și specii din grupul stârcilor, care pentru a putea vâna au nevoie

de o apă limpede în care să poată vedea prada până la nivelul picioarelor lor. În

același mediu, dar cu adâncimi mai mari își caută hrana constituită cu precădere

din pești, dar și nevertebrate de talie mai mare, o serie de specii de rațe

scufundătoare, de corcodei și de cufundaci.

Zonele terestre sunt amplasate în toată suprafața de pe malul apelor sau

terasele râurilor unde s-au format lacuri. Numeroase specii, folosesc aceste zone

pentru hrănire uneori și pentru cuibărit și multe dintre acestea nu sunt legate

doar de mediul acvatic în existența lor. Sursele principale de hrană din zonele

terestre sunt constituite cu precădere din fructificațiile tufărișurilor, unele recolte

ale culturilor agricole, sau chiar din zonele înierbate.

În continuare, vom prezenta relațiile speciilor de păsări ținând cont de

regimul de hrană, locul de cuibărit și categoria fenologică în care se încadrează

fiecare specie descrisă în Formularul standard al sitului Natura 2000

ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești:



Nr.

Crt. Specie

Regim

alimentar

Loc de hrănire Categoria

fenologică

1 Alcedo atthis N,Ps A,L S

2 Anas acuta O A,L P

3 Anas clypeata O A,L P

4 Anas crecca O A,L,T Ov,P,Oi

5 Anas penelope O A,L P

6 Anas platyrhynchos O A,L,T Ov,P,Oi

7 Anas querquedula O A,L,T Ov,P,Oi

8 Anas strepera O A,T P,Oi

9 Anser albifrons O A,T P,Oi

10 Anser anser O A,T P,Oi

11 Ardea cinerea Ps L P,Oi

12 Aythya ferina O A,L Ov,P,Oi

13 Aythya fuligula O A,L Ov,P,Oi

14 Aythya marila O A P,Oi

15 Aythya nyroca O A,L P,Oi

16 Bucephala clangula O A P,Oi

17 Chlidonias hybridus Ps A,L Ov,P

18 Chlidonias leucopterus Ps A,L Ov,P

19 Chlidonias niger Ps A,L Ov,P

20 Circus aeruginosus C St,L,T Ov,P,Oi

21 Circus cyaneus C St,L,T Ov,P,Oi

22 Cygnus cygnus O A,L Oi,P

23 Cygnus olor O A,L Oi,P

24 Egretta alba Ps A,L Oi,P

25 Egretta garzetta Ps A,L P

26 Fulica atra O A,L Ov,P,Oi

27 Grus grus O St,L,T P

28 Haliaeetus albicilla C U P

29 Himantopus himantopus N,Ps A,L Ov,P

30 Ixobrychus minutus Ps St,L Ov,P

31 Larus cachinnans Ps A,L Ov,P,Oi

32 Larus canus Ps A,L Oi

33 Larus minutus Ps A,L P

34 Larus ridibundus Ps A,L Ov,P, Oi

35 Mergus albellus Ps A P,Oi

36 Mergus merganser Ps A P,Oi

37 Motacilla alba N St,L,T Ov,P

38 Nycticorax nycticorax Ps A,L P

39 Phalacrocorax carbo Ps A S

40 Phalacrocorax pygmeus Ps A P

41 Philomachus pugnax N L P

42 Pluvialis apricaria N L P

43 Pluvialis squatarola N L P

44 Podiceps cristatus Ps A Ov,P,Oi















































45 Recurvirostra avosetta N L Ov,P

46 Sterna hirundo Ps A,L Ov,P,Oi

47 Sylvia nisoria O St, T Ov,P

48 Tachybaptus ruficollis Ps A P,Oi

49 Tringa erythropus N L P

50 Tringa glareola N L P

51 Vanellus vanellus N L,T Ov,P,Oi

Regim alimentar

Loc de hrănire Categorie fenologică

C - carnivor St - stuf S - sedentar

Ps - piscivor L - litoral P - pasaj

N - nevertebrate A - acvatic Ov – oaspete de vară

F - fitofag T - terestru Oi – oaspete de iarnă

G - granivor U - ubicvist

O - omnivor

4. Statutul de conservare a speciilor şi habitatelor de

interes comunitar:

Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești

G Cod Denumire

științifică A|B|C

Stare de

consevare

conform PM

Con. Iso. Glo. SPEC

B A229 Alcedo atthis

3/D

B A054 Anas acuta

3/V

B A056 Anas clypeata

Non SPEC

B A052 Anas crecca A C B Non SPEC

B A050

Anas penelope

Non SPEC

B A053

Anas platyrhynchos

A C C Non SPEC

B A055

Anas querquedula

3/V

B A051 Anas strepera

3/V

B A041

Anser albifrons

B C C Non SPEC

B A043 Anser anser

Non SPEC

B A028 Ardea cinerea

Non SPEC




































G Cod Denumire


Stare de

consevare

conform PM

Con. Iso. Glo. SPEC

B A059 Aythya ferina

4/S

B A061

Aythya fuligula

NONSPEC

B A062 Aythya marila

3*/L*

B A060

Aythya nyroca

B C B 1/V

B A067

Bucephala clangula

B C B NONSPEC

B A196

Chlidonias hybridus

NONSPEC

B A198

Chlidonias leucopterus

NONSPEC

B A197

Chlidonias niger

3/D

B A081

Circus aeruginosus

B C B NONSPEC

B A082

Circus cyaneus

B C C 3/V

B A038

Cygnus

cygnus

B C B 4*/S

B A036 Cygnus olor

NONSPEC

B A027 Egretta alba B C B NONSPEC

B A026

Egretta garzetta

B C B NONSPEC

B A125 Fulica atra B C C NONSPEC

B A127 Grus grus

NONSPEC

B A075

Haliaeetus albicilla

B C B 3/R

B A131

Himantopus

himantopus

B C C NONSPEC

B A022

Ixobrychus minutus

B C B 3/(V)

B A459

Larus cachinnans

A C C NONSPEC

B A182 Larus canus A C C NONSPEC

B A177

Larus minutus

B C B 3/D

B A179

Larus ridibundus

A C B NONSPEC

B A179

Larus ridibundus

A C B NONSPEC




































































G Cod Denumire


Stare de

consevare

conform PM

Con. Iso. Glo. SPEC

B A068

Mergus albellus

B C B 3/V

B A070

Mergus merganser

B C B NONSPEC

B A262 Motacilla alba

NONSPEC

B A023

Nycticorax nycticorax

B C B 3/D

B A017

Phalacrocorax carbo

B C C NONSPEC

B A393

Phalacrocorax pygmeus

B C B 2/V

B A151

Philomachus pugnax

B C B 4/(S)

B A140

Pluvialis apricaria

C C C 4/S

B A141

Pluvialis squatarola

NONSPEC

B A005

Podiceps cristatus

NONSPEC

B A132

Recurvirostra avosetta

B C B 4/3* /L*

B A193

Sterna hirundo

B C B NONSPEC

B A307 Sylvia nisoria

NONSPEC

B A004

Tachybaptus ruficollis

NONSPEC

B A161

Tringa erythropus

B C B NONSPEC

B A166

Tringa glareola

3/D

B A142

Vanellus vanellus

NONSPEC

Semnificația prescurtărilor din tabel este următoarea:

C - Mărimea şi densitatea populaţiei speciei prezente în sit este mai mică

de 2%, faţă de populaţia speciei de pe teritoriul naţional;

R – Specie care se reproduce pe teritoriul sitului;

W – Specie care iernează pe teritoriul sitului.

Categorie CIRIVIP:

P – Specie prezentă în sit;

C - Specie comună.




















































Sit - Conservare:

B – stare de conservare bună sau parţial degradată şi uşor de refăcut;

D – stare de conservare medie şi mai greu de refăcut.

Izolare

C - specia are o răspândire extinsă la nivelul sitului cu populații răspândite

uniform, neizolat.

Global:

B - Situl are o valoare bună pentru conservarea populaţiilor speciei;

C - Situl are o valoare considerabilă pentru conservarea speciei.

BirdLife International a adoptat în anul 2000 următoarele categorii de

periclitare pentru speciile de păsări europene:

E – periclitată (Endangered);

V – vulnerabilă (Vulnerable);

R – rară (rare);

D – în declin (Declining);

L – localizată (Localized);

Ins – insuficient cunoscută (Insufficintly known);

S – sigură (Secure);

() – statut provizoriu (Status provisional).

În acest sens au fost întocmite 4 categorii SPEC (Species of European

Concearn) în care se încadrează speciile din avifauna României:

SPEC 1 cuprinde speciile de interes conservativ la nivel global, adică

ameninţate pe plan global şi sunt dependente de conservare.

SPEC 2 cuprinde speciile care sunt concentrate în Europa şi au un statut

conservativ nefavorabil.

SPEC 3 cuprinde speciile care nu sunt concentrate în Europa şi au un

statut conservativ nefavorabil.

SPEC 4 cuprinde speciile care sunt concentrate în Europa şi au un statut

conservativ favorabil.

Non – SPEC cuprinde speciile care nu se regăsesc pe lista speciilor SPEC, adică

specii care nu sunt concentrate în Europa şi ale căror populaţii europene se află

într-o situaţie favorabilă. Pentru aceste specii nu sunt necesare măsuri deosebite

şi imediate pentru protecţia lor.

Ținând cont de datele prezentate în Formularul Standard al sitului Natura

2000 ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Berești, Planul de

Management al sitului Natura 2000 ROSPA0063 corelate cu datele din teren

putem afirma că o specie este încadrată în categoria SPEC 1 care cuprinde

speciile de interes conservativ la nivel global, adică ameninţate pe plan global şi

sunt dependente de conservare – vulnerabilă; o specie este încadrată în categoria



SPEC 2 care cuprinde speciile care sunt concentrate în Europa şi au un statut

conservativ nefavorabil – vulnerabilă; 8 specii sunt încadrate în categoria SPEC

3 care cuprinde speciile care nu sunt concentrate în Europa şi au un statut

conservativ nefavorabil; 4 specii sunt încadrate în categoria SPEC 4 care

cuprinde speciile care sunt concentrate în Europa şi au un statut conservativ

favorabil; restul speciilor sunt considerate Non – SPEC care cuprinde speciile

care nu se regăsesc pe lista speciilor SPEC, adică specii care nu sunt concentrate

în Europa şi ale căror populaţii europene se află într-o situaţie favorabilă. Pentru

aceste specii nu sunt necesare măsuri deosebite şi imediate pentru protecţia lor.

Starea de conservare la nivelul sitului este apreciată la categoria A - statut

de conservare favorabil pentru 6 specii; B – stare de conservare bună sau parţial

degradată şi uşor de refăcut pentru un număr de 21 de specii; C – stare de

conservare medie pentru o specie.

Starea de conservare a tuturor speciilor a fost evaluată sau nu în funcție de

informațiile căpătate prin literatura de specialitate. Aceasta înseamnă că multe

specii care în unele zone supuse cercetărilor sunt considerate vulnerabile, nu pun

astfel de probleme pe toată suprafața arealului lor. Având în vedere suprafața

foarte mică care se suprapune peste limitele acestui sit (0,012% din suprafața

totală) și ținând cont de faptul că nu se vor modifica habitatele existente

considerăm că proiecul propus de ANIF nu va schimba negativ statutul de

conservare al speciilor de păsări existente în zona sitului Natura 2000. Pe de altă

parte, cultivarea terenurilor din zonele propuse va atrage numeroase specii de

păsări pentru hrănire, adăpost și cuibărire.

5. Date privind structura şi dinamica populaţiilor de

specii afectate (evoluţia numerică a populaţiei în cadrul

ariei naturale protejate de interes comunitar, procentul

estimativ al populaţiei unei specii afectate de

implementarea PP, suprafaţa habitatului este suficient

de mare pentru a asigura menţinerea speciei pe termen

lung)

Conform Formularelor Standard Natura 2000 ROSPA0063 situația se

prezintă astfel:

Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești



G Cod Denumire

științifică T Size

Min Max

B A229 Alcedo atthis R 15 30

B A054 Anas acuta C 500 1000

B A056 Anas clypeata C 300 600

B A052 Anas crecca C 6000 12000

B A050

Anas penelope

C 600 1200

B A053

Anas platyrhynchos

C 15000 25000

B A055

Anas querquedula

C 500 800

B A051 Anas strepera C 100 350

B A041

Anser albifrons

C 2000 5000

B A043 Anser anser C 200 500

B A028 Ardea cinerea C 500 800

B A059 Aythya ferina C 1500 3500

B A061

Aythya fuligula

C 300 500

B A062 Aythya marila C 10 20

B A060

Aythya nyroca

C 50 200

B A060

Aythya nyroca

R 4 12

B A067

Bucephala clangula

W 250 350

B A196

Chlidonias hybridus

C 300 600

B A198

Chlidonias leucopterus

C 10 20

B A197

Chlidonias

niger

C 30 80

B A081

Circus aeruginosus

R 7 10

B A082

Circus cyaneus

C 10 30

B A038

Cygnus cygnus

W 220 300

B A036 Cygnus olor C 500 800

B A036 Cygnus olor W 50 120

B A027 Egretta alba C 120 500





































































G Cod Denumire


Min Max

B A026

Egretta garzetta

C 100 250

B A026

Egretta garzetta

R 25 30

B A125 Fulica atra C 8000 12500

B A127 Grus grus C 10 40

B A075


W 2 4

B A131

Himantopus himantopus

C 250 600

B A022

Ixobrychus minutus

R 50 70

B A459

Larus cachinnans

C 1000 2000

B A182 Larus canus C 2000 4000

B A177

Larus minutus

C 150 250

B A179

Larus ridibundus

W 1500 3500

B A179

Larus ridibundus

C 15000 25000

B A068

Mergus albellus

C 100 200

B A068

Mergus albellus

W 20 150

B A070

Mergus merganser

W 210 380

B A262 Motacilla alba C 1000 1500

B A023

Nycticorax nycticorax

R 30 35

B A017

Phalacrocorax carbo

C 600 1000

B A017

Phalacrocorax carbo

W 3000 5000

B A393

Phalacrocorax pygmeus

C 200 400

B A151

Philomachus pugnax

C 1500 6000

B A140

Pluvialis apricaria

C 200 300

B A141

Pluvialis squatarola

C 80 120

B A005

Podiceps

cristatus

C 200 300







































































G Cod Denumire


Min Max

B A132


C 70 250

B A132


R 5 30

B A193

Sterna hirundo

R 80 100

B A307 Sylvia nisoria R 5 10

B A004

Tachybaptus ruficollis

C 100 150

B A161

Tringa erythropus

C 1000 2000

B A166

Tringa glareola

C 1000 1500

B A142

Vanellus vanellus

C 1000 2500

Semnificația prescurtărilor din tabel este următoarea:

C - Mărimea şi densitatea populaţiei speciei prezente în sit este mai mică

de 2%, faţă de populaţia speciei de pe teritoriul naţional;

R – Specie care se reproduce pe teritoriul sitului;

W – Specie care iernează pe teritoriul sitului.

În ceea ce privește speciile de păsări observăm că 7 specii sunt cuibăritoare,

iernează la noi 8 specii și 41 de specii se află în pasaj.

Conform Planului de Management al sitului au fost semnalate la nivelul

întregului sit următoarele specii de păsări:

La mal au fost semnalate 92 specii, caracteristice fiind Alcedo atthis și Asio

flammeus.

În zona litoralului au fost identificate 62 specii dintre care semnalăm:

Ciconia ciconia, C. Nigra, Circus aeruginosus, Egretta garzetta, Gallinago

gallinago, Haematopus astralegus, Gavia arctica, Ixobrychus minutus, Larus

ridibundus, Limicola falcinellus, Panurus biarmicus, Philomachus pugnax,

Plegadis falcinellus, Rallus aquaticus, Tinga totanus și Vanellus vanellus.

Pe luciul lacurilor a fost semnalată prezența a 32 specii dintre care cele mai

reprezentative sunt: Anas platyrhyncos, Aythya fuligula, Cyngus cyngus, Cyngus

olor, Gavia arctica, Mergus merganser, Phalacrocorax carbo, Podiceps

cristatus, Sterna hirundo, Tachybaptus ruficollis.


























Efectivele principalelor păsări pe lacuri sunt: Anas platyrhyncos – 164.000,

Anas crecca – 8920, Anas querquedula – 4670, Fulica atra –8040, Larus

ridibundus – 2590, Larus cachinnans – 1100, Aythya ferina – 7150, Vanellus

vanellus – 1380, Ciconia ciconia – 1710, Philomachus pugnax – 780.

Specii de importanță comunitară, pentru care a au fost declarate ariile de

protecție specială avifaunistică lacurile Lilieci, Bacău II, Galbeni, Răcăciuni și

Berești, ca parte integrantă a rețelei europene Natura 2000, prin Hotărârea

Guvernului nr. 1284/ 2007, MO nr. 739 bis din 31.10.2007:

- Ixobrychus minutus – stârcul pitic

- Circus aeruginosus – eretele de stuf

- Cygnus cygnus – lebăda de iarna

- Sterna hirundo - chira de balta

- Tringa glareola - fluerar de balta

- Sylvia nisoria - silvia

- Pluvialis apricaria – ploier auriu

- Larus minutus – pescăruș mic

- Chlidonias hybridus – chirighița cu obraz alb

- Chlidonias niger – chirighița neagra

- Grus grus – cocorul

Calitate şi importanţă:

Prioritate nr. 10 din cele 68 de situri propuse de Grupul Milvus.

C2 – concentrări de specii ameninţate la nivelul Uniunii Europene – 1

specie: lebădă de iarnă Cygnus cygnus;

C3 - aglomerări de specii migratoare, neameninţate la nivelul Uniunii

Europene – 2 specii: raţa sunătoare Bucephala clangula, ferăstraş mare -Mergus

merganser;

C4 – aglomerări mari de păsări acvatice;

C6 - populaţii importante din specii ameninţate la nivelul Uniunii

Europene – 2 specii: chiră de baltă Sterna hirundo, erete de stuf Circus

aeruginosus.

Menționăm faptul că reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea

de irigații Itești, județul Bacău se realizează pe același spațiu existent, structura

și funcțiile habitatelor existente nefiind afectate. De asemenea, ținând cont de

suprafața foarte mică care se suprapune peste limitele acestui sit (0,012% din

suprafața totală) considerăm că proiecul propus de ANIF nu va provoca

modificări în structura şi dinamica populaţiilor de păsări prezente în sit. Nu va fi

afectată evoluţia numerică a populaţiilor de păsări în cadrul ariei naturale

protejate de interes comunitar, deoarece nu vor fi distruse zone de cuibărit.

Cultivarea terenurilor din zonele propuse va avea un impact pozitiv pentru că va

atrage numeroase specii de păsări pentru hrănire, adăpost și cuibărire.



6. Relaţiile structurale şi funcţionale care creează şi

menţin integritatea ariei naturale protejate de interes

comunitar

Relațiile structurale și funcționale care crează și mențin integritatea ariei

sunt legate de condițiile de adăpost, hrănire și reproducere pe de-o parte, iar pe

de altă parte de presiunea antropică și a tuturor factorilor externi abiotici și

biotici care pot afecta biodiversitatea zonei analizate.

Poziția geografică a amplasamentului. Amenajarea de irigaţii Itești, este

amplasată în partea de Est a României, în nord judeţului Bacău. Amenajarea

infrastructurii principale din amenajarea de irigaţii Iteşti, se află în vecinătatea

municipiul Bacău în partea de nord-est a sa. Din punct de vedere administrativ

este amplasată în UAT Itești, judeţul Bacău pe malul lacului de acumulare

Lilieci.

Din punct de vedere climatic, în zona studiată, clima este de tip temperat

continental, cu veri călduroase și secetoase, ierni moderate, primăveri timpurii și

toamne târzii.

Temperatura medie anuală este cuprinsă între 8-10°.

Regimul eolian se caracterizează prin predominarea vânturilor dinspre N-

E și E care bat cu viteze medii anuale de 2-2,5 m/s, cu maxim pe timpul iernii ce

pot depăşi 35 km.

Din punct de vedere hidrologic amplasamentul se află în bazinul

hidrografic al râului Siret, în lungul lacurilor de acumulare de pe râul Bistrița și

apoi de pe râul Siret care este benefic pentru menținerea relațiilor structurale și

funcționale a speciilor de păsări. Odată realizate aceste lacuri, în scop energetic

și pentru irigații, au atras foarte multe specii de păsări acvatice, care în migrația

lor, foloseau aceste habitate fie pentru hrană și odihnă, fie pentru cuibărit. Unele

au devenit sedentare, altele folosesc parțial aceste lacuri în drumul lor spre

cartierele de iernat.

Aceste acumulări de apă sunt de tip permanent, funcția principală a

lacurilor de acumulare este pentru producerea de energie electrică. Acest fapt

crează importante variații diurne de nivel, care sunt în defavoarea plantelor care

trăiesc în zona litorală și a peștilor mai ales în perioada depunerii icrelor. În

același timp aceste variații favorizează dezvoltarea avifaunei prin cantitățile

suplimentare de hrana pe care le oferă.

Habitatele de la nivelul sitului. Imediat după construirea lacurilor de

acumulare, habitatele favorabile speciilor de păsări erau mult mai puține decât în

prezent și au atras un număr mai mic de specii. Odată cu colmatarea unor zone

au apărut stufărișurile care oferă nișe noi de adăpost, hrănire și cuibărire.



Clasele de habitate întâlnite la nivelul lacului Lilieci sunt redate în harta

de mai jos:

Aceste habitate, din punct de vedere fenologic, atrag 4 categorii principale

de păsări:

1. sedentarele considerate acele care cu certitudine nu migrează din zonă.

Trebuie făcută remarca că observația pe tot parcursul anului a unei

specii în zonă nu este în mod obligatoriu și o echivalență cu faptul că

specia ar fi sedentară. Datorită mobilității populațiilor de păsări

provocate de succesiunile sezoniere ale condițiilor de viață constituite

cu precădere din surse de hrană și adăposturi, adesea în aceeași zonă

pot să treacă specii în pasaj, ca oaspeți de iarnă sau ca populații

cuibăritoare în zonă, iar acest fapt nu le conferă statutul de sedentare.

2. oaspeții de vară reprezentând populații de specii care cuibăresc în

întreaga zonă. Aceste populații vin primăvara pentru cuibărit, părăsind

zona odată cu apariția condițiilor precare de supraviețuire. Multe dintre

acestea ajung în cartiere de iernare situate chiar în Africa de Sud.

3. speciile de pasaj, în trecere prin zona protejată.

4. oaspeții de iarnă, specii care petrec iarna în zonă. Problema care se

pune în condițiile speciilor care efectuează migrații este legată foarte

mult de condițiile meteorologice din timpul iernilor. Pe de o parte

straturile întinse de zăpadă împiedică accesul la surse de hrană care în

condiții normale ar fi găsite pe câmp, iar pe de altă parte situațiile

gerurilor puternice care îngheață suprafețe mari ale luciurilor de apă,

determină fluctuații mari în structura calitativă și mai ales cantitativă a

acestui grup.



Ținând cont că proiectul propus de ANIF, se realizează pe același

amplasament existent, în scop de irigații a terenurilor agricole, nu necesită

modificări care să afecteze structura și funcțiile habitatelor, nu afectează evoluția

numerică a populațiilor de părări precizăm următoarele concluzii:

1. Amplasamentul propus de ANIF nu reduce semnificativ suprafaţa

habitatelor şi/sau numărul exemplarelor speciilor de interes comunitar fiind

afectat doar 0,012% din totalul ariei;

2. proiectul nu produce fragmentarea habitatelor de interes comunitar;

3. nu are impact semnificativ asupra factorilor care determină menţinerea

stării favorabile de conservare a ariei naturale protejate de interes comunitar;

4. nu produce modificări semnificative ale dinamicii relaţiilor care

definesc structura şi/sau funcţia ariei naturale protejate.

7. Obiectivele de conservare a ariei naturale protejate de

interes comunitar și avifaunistic, acolo unde au fost

stabilite prin planuri de management

DOMENIU A: CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII

OBIECTIV 1. Conservarea habitatelor speciilor de păsări de interes

comunitar cuibăritoare în vederea menţinerii / creşterii nivelului populaţiilor

acestor specii.

OBIECTIV 2. Conservarea habitatelor speciilor de păsări de interes

comunitar aflate în pasaj sau oaspeţi de iarnă în vederea menţinerii /creşterii

nivelului populaţiilor acestor specii.

DOMENIU B: Utilizarea durabilă a terenului şi a resurselor naturale

OBIECTIV: Menţinerea şi promovarea unor activităţi economice,

recreativ – sportive şi specifice comunităţii locale în concordanţă cu conservarea

biodiversităţii.

DOMENIU C: Managementul şi administrarea

OBIECTIV: Asigurarea unui sistem integrat ariei protejate în vederea

realizării obiectivelor, printr-un management eficient şi adaptabil.

8. Descrierea stării actuale de conservare a ariei naturale

protejate de interes comunitar, inclusiv evoluţii/schimbări

care se pot produce în viitor

În prezent, întreaga infrastructură principală din amenajarea de irigații

Itești din județul Bacău este nefuncțională și dezafectată. Se propune reabilitarea



acesteia exact pe locul în care sistemul de irigații era funcțional. Menționăm că

amplasamentul se suprapune peste situl Natura 2000 ROSPA0063 Lacurile de

acumulare Buhuși – Bacău – Berești pe o suprafață aproximativă de 6808 mp

însemnând 0,012% din suprafața totală a sitului. Această suprafață din sit

reprezintă un perimetru împrejmuit din proprietatea ANIF în care se va reabilita

stația de pompare principală împreună cu anexele acesteia.

Pentru reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de irigații nu

se vor distruge sau modifica clasele de habitate existente la nivelul sitului.

Lucrările de decolmatare a gurii de aspirație nu vor afecta habitatele existene.

Zona a mai fost decolmatată anterior, în perioada de funcționare a sistemului de

irigații, iar în acea zonă nu a apucat să se instaleze vegetația. Există vegetație de

stufăriș în vecinătatea acestei guri de aspirație de-o parte și de alta, însă pe

suprafețe relativ mici. În rest, există terenuri agricole. Canalul de aducțiune

CA1, stația de repompare SPRA și cele două stații de presurizare SPP1 și SPP3

se află în afara limitelor sitului Natura 2000 ROSPA 0063.

Poarta de la amplasamentul stației de pompare

principale

Plante invazive reprezentate de Ailanthus altissima în

zona aleei spre stația de pompare principală

Alee betonată spre stația de pompare principală Zonă de cuibărire favorabilă pentru Alcedo atthis,

Merops apiaster, Riparia riparia



Incinta stației de pompare principale cu vedere spre

zona de aspirație a pompei din lac

Vegetație de papură și stuf din vecinătatea stației de

pompare principale

Clădire din incinta stației de pompare principale care

intră în procesul de reabilitare

Locul de deversare a conductei CR1 (ce aduce apă de

de la stația de pompare principală-SPA Itești) în

canalul de aducțiune CA1

În mare parte starea de conservare a speciilor și habitatelor din situl

Natura 2000 ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești care

se suprapun cu proiectul propus de ANIF din zona lacului Lilieci coincide cu

cea descrisă în Planul de Management al sitului conform observațiilor din teren.

În ceea ce privește speciile de păsări, atâta timp cât starea de conservare a

habitatelor nu va fi afectată semnificativ și speciile componente își vor menține

statutul de conservare favorabil, mai ales că animalele sunt mobile și pot să-și

modifice oricând locul atunci când condițiile devin nefavorabile.



9. Alte informaţii relevante privind conservarea ariei

naturale protejate de interes comunitar, inclusiv posibile

schimbări în evoluţia naturală a ariei naturale protejate de

interes comunitar

Alte informaţii relevante privind conservarea ariei naturale protejate de

interes avifaunistic, inclusiv posibile schimbări în evoluţia naturală a ariei

naturale protejate de interes avifaunistic nu au fost identificate.

Investiţia propusă de ANIF este oportună datorită neajunsurilor existente,

cu care se confruntă Organizaţia Utilizatorilor de Apa pentru Irigaţii Dumbrava:

- amenajarea de irigaţii este sub incidenţa crescută a secetei dacă pe suprafaţa

acesteia nu se aplică udării.

- zona în care se propune investiţia se bucură de terenuri bune, cernoziomuri,

terenuri ce ajută la obţinerea unor producţii mari dacă acestora li se aplică

tehnologia necesară care trebuie să includă şi irigaţiile.

- realizarea lucrărilor de reabilitare va elimina efectele negative ale pierderilor

de apă și va asigura o distribuţie mai corectă a volumelor de apă, având ca efect

creşterea eficienței în exploatare a amenajării.

Investitia este necesară deoarece conduce la:

- creşterea eficientei activităţii agricole;

- diminuarea riscului și incertitudinii în agricultură prin reducerea

incidenţei fenomenelor de secetă;

- creşterea veniturilor organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii;

- creşterea fiabilităţii în funcţionarea agregatelor de pompare și reducerea

costurilor cu energia electrică.

- reducerea cheltuielilor de întreţinere și exploatare;

- ameliorarea calităţii mediului și diminuarea surselor de poluare;

- realizarea investiţiei de reabilitare, va face viabilă amenajarea de irigaţii

din punct de vedere economic.

10. Alte aspecte relevante pentru aria naturală protejată

de interes avifaunistic. Nu au fost identificate alte aspecte relevante pentru aria naturală de

interes avifaunistic în afara celor prezentate în capitolele acestui proiect.



III. Identificarea şi evaluarea impactului

Conform Ordinului 262 din 18 februarie 2020 ”Semnificația

impactului trebuie să fie evaluată la nivelul fiecărei arii naturale protejate

de interes comunitar, luându-se în considerare statutul de conservare a

speciilor și habitatelor la nivelul regiunii biogeografice”.

În România există 5 regiuni biogeografice: panonică, continentală, alpină,

stepică și pontică.

Proiectul de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești, județul Bacău se află în regiunea biogeografică continentală și se

suprapune pe o suprafață de aproximativ 6808 mp cu situl Natura 2000

ROSPA0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău – Berești.

Regiunile biogeografice ale României

conform cu Anexa nr. 2 la O.M. nr. 2387/2011

În cadrul studiului vor fi identificate următoarele tipuri de impact:

1. direct şi indirect

2. pe termen scurt sau lung

3. din faza de construcţie, de operare și de dezafectare

4. rezidual

5. cumulativ

1. Impactul direct și indirect

Impactul direct și indirect se va produce în prima etapă, cea de construcție

pe toată suprafața reabilitării infrastructurii principale din amenajarea de irigații

Itești, județul Bacău pe o suprafață de 1732 ha, din care numai suprafața de



6808 mp reprezentând 0,012 % se suprapune peste situl Natura 2000 ROSPA

0063, restul suprafeței fiind în afara limitelor ariei. Precizăm faptul că acest

sistem de irigații a funcționat din anul 1970 și se impune o reabilitare a întregii

infrastructuri din amenajarea de irigații. Proiectul propune reabilitarea

infrastructurii principale din amenajarea de irigații exact peste cea existentă.

Vor fi afectate cu impact direct toate zonele unde se vor realiza lucrări

prevăzute de proiect și în zona de șantier pentru o perioadă de 2 ani. Aceste

lucrări de reabilitare se vor realiza eșalonat, tocmai pentru a nu produce un

impact semnificativ în perioada de construcție.

Habitatele existente la nivelul amplasamentului ANIF sunt reprezentate de

culturi agricole. În zona stației de pompare principale, adică în limitele sitului

Natura 2000, există în zona lacului Lilieci habitate de ape dulci și tufărișuri dar

care nu sunt încadrate în categoria habitatelor de interes comunitar. Cea mai

mare parte din suprafața proiectului care se suprapune peste limitele sitului

Natura 2000 este reprezentată de alee și spațiu împrejmuit cu clădiri. Efectele

negative rezultate în urma implementării proiectului analizat sunt determinate de

organizarea de șantier datorită funcţionării utilajelor și a sculelor electrice care

produc zgomote; prezenţa oamenilor în zonă; prezența autovehiculelor pentru

transportul materialelor necesare reabilitării sistemului de irigații vor produce

zgomote și vibrații; gestiunea deșeurilor. Semnificația impactului direct și indirect

Indicatori cheie

pentru evaluarea

semnificaţiei

impactului

Cuantificare Nivel

impact

Justificarea nivelului de impact

acordat

Procentul din suprafaţa

habitatului care va fi

pierdut

0 0 Nefiind habitate de interes comunitar

sau habitate favorabile de cuibărit

pentru speciile de păsări considerăm

impact 0. Suprafața de 6808 mp care

se suprapune peste limitele sitului

este reprezentată de spațiu

împrejmuit cu alei și clădiri aferente

stației de pompare principale.

Procentul ce va fi

pierdut din suprafeţele

habitatelor folosite

pentru necesităţile de

hrană, odihnă şi

reproducere ale

speciilor de interes

comunitar

0 0 Pe amplasamentul ANIF care a

funcționat din anul 1970 nu au fost

identificate habitate folosite pentru

necesitățile de hrană, odihnă sau

reproducere.

Fragmentarea

habitatelor de interes

comunitar (exprimată în

0 0 Proiectul prin reabilitarea lui nu duce

la fragmentarea habitatelor.



procente)

Durata sau persistența

fragmentării

- 0 Nu există o fragmentare de habitate

astfel încât să-i stabilim o durată

Durata sau persistenţa

perturbării speciilor de

interes comunitar,

distanţa faţă de aria

naturală protejată de

interes comunitar

În faza de

construcție,

iar apoi în

faza de

funcționare,

pe suprafața

de 0,012 %

din suprafața

totală a

sitului

-1 Impact nesemnificativ la nivelul

regiunii biogeografice și a sitului

ROSPA0063. În zona gurii de

aspirație a pompei principale unde

sunt necesare decolmatări ori de câte

ori este necesar, cât și de

funcționarea stației de pompare

principale va putea deranja speciile

de păsări care vor fi nevoite să

ocolească acestă zonă. Durata

perturbării este de 210 zile pe an,

oaspeții de iarnă nefiind afectați

întrucât pompele nu funcționează în

perioada rece a anului.

Schimbări în densitatea

populaţiilor (nr. de

indivizi/suprafaţă)

0 0 Proiectul nu va determina schimbări

în densitatea populațiilor de păsări

din sit.

Scara de timp pentru

înlocuirea speciilor /

habitatelor afectate de

implementarea PP

0 0 Nu vor fi înlocuite specii sau habitate

din situl Natura 2000 ROSPA 0063

Indicatorii chimici-

cheie care pot determina

modificări legate de

resursele de apă sau

de alte resurse naturale,

care pot determina

modificarea funcţiilor

ecologice ale unei arii

naturale protejate de

interes comunitar

Ori de câte

ori este

necesar după

viituri

-1 Proiectul nu prevede folosirea unor

indicatori chimici care să determine

modificări legate de resursele de apă

sau de alte resurse naturale, care pot

determina modificarea funcţiilor

ecologice ale unei arii naturale

protejate de interes comunitar. Prin

decolmatarea gurii de aspirație a

stației de pompare principale se va

produce creșterea turbidității apei

temporar și punctual.

Conform acestor indicatori considerăm că impactul direct și indirect

pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești, județul Bacău va fi nesemnificativ la nivelul bioregiunii și sitului

Natura 2000 ROSPA 0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești.

2. Impactul pe termen scurt sau lung

Impactul pe termen scurt va fi reprezentat de organizarea de șantier

privind lucrările de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de



irigații Itești, fiind afectată o suprafață de 0.012% din suprafața totală a sitului

Natura 2000 ROSPA0063. Vor fi afectate pe termen scurt (2 ani) suprafețele de

teren și construcțiile care deservesc infrastructura principală a sistemului de

irigații. Această reabilitare se realizează etapizat tocmai pentru a nu produce un

impact semnificativ la nivelul amplasamentului ANIF.

Impactul pe termen lung se referă la faza de funcționare a sistemului de

irigații și se resimte după faza de reabilitare. Are o intensitate scăzută deoarece

în acestă etapă se realizează doar monitorizarea și mentenanța infrastructurii

principale din amenajarea de irigații Itești. Semnificația impactului pe termen scurt sau lung

Indicatori cheie

pentru evaluarea

semnificaţiei

impactului

Cuantificare Nivel

impact


acordat



pierdut









Procentul ce va fi




hrană, odihnă şi

reproducere ale


comunitar





reproducere.

Fragmentarea



procente)




fragmentării





interes comunitar,



interes comunitar

În faza de

funcționare,

pe suprafața

de 0,012 %

din suprafața

totală a

sitului












ocolească această zonă. Se va

produce tulburarea apei temporar și

punctual.

Durata perturbării este de 210 zile pe

an, oaspeții de iarnă nefiind afectați








din sit.




implementarea PP








care pot determina




interes comunitar

Ori de câte

ori este

necesar după

viituri












Conform acestor indicatori considerăm că impactul pe termen scurt sau

lung pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești, județul Bacău va fi nesemnificativ la nivelul bioregiunii și sitului

Natura 2000 ROSPA 0063 Lacurile de acumulare Buhuși – Bacău - Berești.

3. Impactul din faza de construcţie, de funcționare și de

dezafectare

a) În faza de construcție (reabilitare) a proiectului propus de ANIF de

pe amplasamentul de la Itești se va produce cel mai mare impact însă va fi de

scurtă durată (2 ani) pe o suprafață de 0,012% din suprafața totală a sitului.

Realizat etapizat, impactul din faza de construcție se va reduce semnificativ.

Organizarea incintei, depozitarea materialelor

Având în vedere că lucrările de reabilitare se execută pe amplasamentele

construcţiilor existente sunt necesare lucrări provizorii pentru organizarea de

şantier. Organizarea de şantier se face în spaţiile administrate şi puse la

dispoziţie de ANIF.



La organizarea de şantier se vor prevedea spaţii amenajate pentru

depozitarea materialelor, a barăcilor pentru personal. De asemenea se va avea în

vedere racordarea la utilităţile existente. Tot în cadrul organizării de şantier se

va avea în vedere şi refacerea, acolo unde este necesar, a drumurilor de acces.

Asigurarea şi procurarea de materiale şi echipamente. Procurarea

echipamentelor şi materialelor necesare reabilitării se va face de executantul

lucrărilor în concordanţă cu specificaţiile tehnice (fişele tehnice) existente în

documentaţia de execuţie. Condiţiile tehnice de calitate vor fi în conformitate cu

standardele în vigoare, normele și caietele de sarcini de omologare a produsului

sau cu standardele similare din țara de origine a produsului.

Impactul produs la nivelul solului pentru implementarea proiectului, în

faza de construcţie, va fi unul fizic (mecanic) determinat de decopertările şi

excavările necesare efectuării lucrărilor necesare.

Accidental solul adiacent căilor de acces poate fi afectat de scurgeri de

produse petroliere (uleiuri, motorină) de la utilajele de exploatare şi de la

mijloacele de transport.

Cantităţile de hidrocarburi şi uleiuri minerale care pot ajunge în mod

accidental în sol provenind de la utilajele de pe amplasament sunt reduse astfel

încât nu vor provoca impurificări semnificative ale factorului de mediu sol.

Deșeuri rezultate în urma organizării de șantier

Cantitățile de deşeuri generate în perioada execuţiei lucrărilor sunt de

următoarele tipuri:

- deşeuri menajere produse de personalul care execută lucrările;

- deşeuri tehnologice rezultate din procesul de pregătire a reprofilării canalului;

- deşeuri rezultate din activități conexe, cum sunt cele provenite de la

întreținerea echipamentelor și instalaţiilor (ex.: ulei uzat și alți lubrifianți).

Deşeuri menajere

Aceste deşeuri vor fi în cantități reduse și nu prezintă un pericol pentru

mediu sau pentru sănătatea oamenilor. Ele pot constitui o sursă de degradare a

peisajului sau de poluare a factorilor de mediu doar printr-o gospodărire

neadecvată.

Deşeuri tehnologice si deşeurile din construcţii

Cod 20 01 01 hârtie și carton

Cod 01 03 01 sol vegetal

Cod 16.02. deşeuri de la echipamentele electrice și electronice (echipamente

electrice de mici dimensiuni)

Cod 17 05 00 pământ și material excavat

Cod 17 01 01 beton

Cod 17.02.00 lemn, sticlă, materiale plastice și cauciuc Cod 17 04 metale

(inclusiv aliajele lor)



Cod 17 05 pământ (inclusiv excavat din amplasamente contaminate), pietre și

deşeuri de la dragare (materiale din excavaţii)

Cod 17.09. alte deşeuri de la construcţii

Deşeuri din activităţi conexe

Cod 13 deşeuri uleioase și deşeuri de combustibili lichizi

Cod 13 02 00 uleiul de motor uzat, de transmisie și de degresare

Cod 13.02.07 uleiuri de motor, de transmisie și de ungere uşor biodegradabile

Cod 13.07.01 ulei de comustibil și combustibil Diesel

Cod 16.06.00 baterii și acumulatori

Cod 16.01.03 anvelope uzate

Cod 16.01/07 metale feroase

Deşeurile rezultate din activitatea de execuţie vor fi colectate

corespunzător în pubele, iar acestea vor fi preluate de o societate autorizată, pe

baza de contract.



specializate.

Zgomote și vibrații generate în etapa de reabilitare

Din momentul începerii organizării de şantier pe amplasament se vor

produce zgomote determinate de funcţionarea motoarelor şi operarea utilajelor

folosite în faza de construcţie.

În perioada de construcție se estimează o creştere a zgomotului în zona

amplasamentului. Principalele surse de zgomot sunt reprezentate de

echipamentele utilizate la construirea facilităţilor propuse.

Nivelul de zgomot variază funcţie de tipul şi intensitatea operaţiilor, tipul

utilajelor în funcţiune, regim de lucru, suprapunerea numărului de surse şi

dispunerea pe suprafaţă orizontală şi/sau verticală, prezenţa obstacolelor

naturale sau artificiale cu rol de ecranare.

Din măsurători, efectuate la societăţi cu activităţi similare, nivelul de

zgomot definit, în zona utilajelor, la distanţe de 10 – 15 m prezintă valori de:

- 60 –115 dB(A) – zonă de acţiune a mijloacelor auto;

- 70 –75 dB(A) –zonă buldoexcavator.

Pentru activităţi de tip industrial sunt prevăzute limitări ale nivelului de

zgomot la limita funcţională din mediul urban, prin STAS 10009/2017.

Activităţile specifice organizării de şantier se încadrează în locuri de

muncă în spaţiu deschis, şi se raportează la limitele admise conform Normelor

de Protecţie a Muncii, care prevăd ca limită maximă admisă la locurile de muncă

cu solicitare neuropsihică şi psihosenzorială normală a atenţiei – 90 dB (A) –

nivel acustic echivalent continuu pe săptămâna de lucru.



La această valoare se poate adăuga corecţia de 10 dB(A) – în cazul

zgomotelor impulsive (impulsuri de amplitudini sensibil egale).

Surse de poluare pentru aer. În faza de edificare a proiectului propus

emisiile în aer vor fi următoarele:

- emisiile de pulberi de pe căile de transport a materialelor şi

echipamentelor, de la manipularea materialelor de construcţie, precum şi de la

săparea şanţurilor pentru pozarea conductelor și fundațiilor;

- emisiile de la motoarele mijloacelor auto care transportă materiile prime,

materiale şi echipamentele.

Poluantul specific operaţiilor de construcţie este reprezentat de particulele

în suspensie cu un spectru dimensional larg, incluzând şi particule cu diametre

aerodinamice echivalente mai mici de 10 μm (particule inhalabile, care pot

afecta sănătatea umană).

Alături de emisiile de particule vor apărea emisii de poluanţi specifici

gazelor de eşapament rezultate de la utilajele cu care se vor executa operaţiile de

construcție şi de la vehiculele pentru transportul materialelor. Poluanţii

caracteristici motoarelor cu ardere internă cu care sunt echipate utilajele şi

vehiculele pentru transport sunt: oxizi de azot, oxizi de carbon, oxizi de sulf,

particule cu conţinut de metale grele (Cd, Cu, Cr, Ni, Se, Zn), compuşi organici

(inclusiv hidrocarburi aromatice policiclice – HAP, substanţe cu potenţial

cancerigen).

Sursele asociate lucrărilor de construcţie sunt surse deschise, libere. Se

menţionează că activităţile pentru realizarea propriu-zisă a construcţiilor,

însemnând turnarea de betoane şi lucrări de construcţii-montaj nu conduc la

emisii de poluanţi, cu excepţia gazelor de eşapament rezultate de la vehiculele

pentru transportul materialelor şi a poluanţilor generaţi de operaţiile de sudură

(particule cu conţinut de metale, mici cantităţi de CO, NOx ).

Toate aceste categorii de surse sunt nedirijate, joase, cu impact strict local,

temporar si de nivel redus.

Sursele de poluare pentru apă

Activităţile desfăşurate pe suprafaţa amplasamentului în perioada de

edificare proiectului și de funcționare a construcțiilor nu vor avea nici un impact

asupra calităţii apelor de suprafaţă sau freatice din zonă în condițiile

implementării măsurilor de reducre a emisiilor enumerate în cele ce urmează.

Accidental pot să apară poluări determinate de scurgerea de carburanţi

şi/sau lubrefianţi din angrenajele utilajelor folosite pe amplasament, acestea

antrenate de apa pluvială pot pătrunde prin sol în freatic sau se pot scurge pe

suprafaţă către corpurile de apă supraterane.

Cantităţile de lubrefianţi şi carburanţi stocate în angrenajele utilajelor

folosite în perioada de construcţie nu sunt mari astfel încât eventualele scurgeri



accidentale în mediu nu produc modificări semnificative asupra factorului de

mediu apă.

În perioada amplasării prizei de apă se vor produce creşterii ale turbidităţii

apei. Turbiditatea cauzată de lucrările efectuate nu determină poluări ale apei

lacului Lilieci - Bistrița deoarece nu sunt introduse substanţe în masa apei iar

particulele de nisip, mâl și pietrișuri antrenate de utilajele care execută lucrările

se vor decanta la distanţă mică.

Din punct de vedere al biodiversității se apreciază că din cauza

activităților desfășurate pe amplasament, datorită zgomotelor și vibrațiilor unele

specii de păsări vor evita zona și se vor muta în aval sau amonte de amplasament

până la restabilirea perioadei de calm după încetarea programului de lucru.

b) În faza de funcționare După ce sistemul de irigații a fost reabilitat complet, estimăm că impactul

pe fiecare componentă descrisă în faza de construcție se va reduce.

Impactul asupra solului. Poate apărea de la utilajele folosite de către

pesonalul care asigură monitorizarea și mentenanța infrastructurii principale de

irigații. De asemenea, în perioadele din urma viiturilor sau ori de câte ori este

necesar se va decolmata zona gurii de aspirație a stașiei de pompare principale.

În ceea ce privește deșeurile, în faza de construcție vor rezulta deșeuri

menajere de la personalul care deservește infrastructura principală din

amenajarea de irigații. De asemenea, pot rezulta deșeuri reprezentate de

materiale feroase sau neferoase din repararea unor componente ale infrastructurii

principale din amenajarea de irigații și deșeuri de hârtie și carton. Nămolul

provenit de la decolmatarea gurii de aspirație a stației de pompare va reprezenta

o problemă în cazul în care vor apărea situații în care se adună în cantități mari

datorate unor viituri repetate într-un interval scurt de timp.

Zgomotele și vibrațiile. Nivelul de zgomot scade comparativ cu faza de

construcție însă va persista în limite prevăzute prin STAS 10009/2017, respectiv

sub 65 dB. Aceste zgomote și vibrații vor fi simțite de la autovehiculele

personalului care asigură buna funcționare a infrastructurii de irigații, cât și de la

funcționarea pompelor. Perioada de funcționare a pompelor este estimată a

funcționa aproximativ 210 zile pe an, astfel că, în perioada rece zgomotele și

vibrațiile se reduc aproape complet.

Surse de poluare a aerului. În perioada de funcționare sursele de poluare

a aerului sunt rezultate în principal, de noxele provenite de la autovehiculele

personalului care asigură mentenanța sistemului de irigații. Alte surse de poluare

a aerului sunt reprezentate de pulberi de praf rezultate de la curățarea periodică a

infrastructurii principale din amenajarea de irigații.



În perioada de funcționare nu rezultă ape uzate tehnologic. În momentul

în care se va realiza decolmatarea gurii de aspirație a stației de pompare

principale se va produce o creștere a turbidității care va avea un efect temporar

și punctual asupra biodiversității ariei.

Biodiveristatea. Raportându-ne la suprafața afectată în raport cu aria de

interes avifaunistic ROSPA0063 și cu regiunea biogeografică a speciilor

considerăm un impact nesemnificativ. În perioada rece a anului sistemul de

pompare a apei intră în repaus, astfel încât oaspeții de iarnă nu vor fi afectați

deloc.

c) În faza de dezafectare ne așteptăm la un impact nesemnificativ

întrucât se va realiza etapizat și după un plan de refacere a mediului aprobat de

APM Bacău și custodele ariei de importanță avifaunistică.

4. Impactul rezidual

După reabilitarea infrastructurii principale din amenajarea de irigații Itești,

județul Bacău apreciem că sursele care generează impact rezidual sunt

reprezentate lucrările de mentenanță a infrastructurii principale din amenajarea

de irigații, zgomotele și vibrațiile provenite de la funcționarea pompelor și a

mijloacelor auto.

Semnificația impactului rezidual

Indicatori cheie

pentru evaluarea

semnificaţiei

impactului

Cuantificare Nivel

impact


acordat



pierdut









Procentul ce va fi




hrană, odihnă şi

reproducere ale


comunitar





reproducere.



Fragmentarea



procente)




fragmentării





interes comunitar,



interes comunitar

În faza de

construcție,

iar apoi în

faza de

funcționare,

pe suprafața

de 0,012 %

din suprafața

totală a

sitului




















din sit.




implementarea PP








care pot determina




interes comunitar

Ori de câte

ori este

necesar după

viituri












5. Impactul cumulativ

Impactul cumulativ a fost prezentat la capitolul 1.12 și nu-l vom mai

repeta aici. Cert este că impactul cumulat la nivel de bioregiune nu afectează

semnificativ arealul de dezvoltare a speciilor și habitatelor de interes comunitar.

La nivel local, ținând cont de suprafața afectată de proiect (0,012%) și aplicând



o suprafață tampon în funcție de specie considerăm un impact cumulat

nesemnificativ.

Evaluarea semnificaţiei impactului fără a lua în considerare

măsurile de reducere a impactului

Semnificația impactului fără a lua în calcul măsurile de reducere a impactului

Indicatori cheie

pentru evaluarea

semnificaţiei

impactului

Cuantificare Nivel

impact


acordat



pierdut

0 0 Nefiind habitate de interes

comunitar sau habitate favorabile de

cuibărit pentru speciile de păsări

considerăm impact 0. Suprafața de

6808,02 mp care se suprapune peste

limitele sitului este reprezentată de

spațiu împrejmuit cu alei și clădiri

aferente stației de pompare

principale.

Procentul ce va fi




hrană, odihnă şi

reproducere ale


comunitar





reproducere.

Fragmentarea



procente)

0 0 Proiectul prin reabilitarea lui nu

duce la fragmentarea habitatelor.


fragmentării





interes comunitar,



interes comunitar în

faza de construcție

suprafața de

0,012 % din

suprafața

totală a

sitului

-2 Impact provocat de organizarea de

șantier necorespunzătoare, fără o

gestiune corespunzătoare a

deșeurilor, fără aplicarea măsurilor

de reducere a impactului asupra

componentelor de mediu: apă, aer,

sol și biodiversitate.



interes comunitar,



0,012% din

suprafața

totală a

sitului








interes comunitar în

faza de funcționare















din sit.




implementarea PP

0 0 Nu vor fi înlocuite specii sau

habitate din situl Natura 2000

ROSPA 0063


cheie care pot

determina modificări

legate de resursele de

apă sau


care pot determina




interes comunitar

Ori de câte

ori este

necesar după

viituri












Semnificația impactului Total - 4 Impact negativ mediu

IV. Măsurile de reducere a impactului

Pe lângă măsurile de reducere a impactului generale, fiecare sit Natura

2000, prin planul de management are prevăzute o serie de măsuri care asigură un

statut de conservare favorabilă pe o perioadă îndelungată de timp.

În ceea ce privește măsurile de reducere a impactului generale:

Pentru speciile de plante şi animale sălbatice terestre, acvatice şi

subterane, cu excepţia speciilor de păsări, inclusiv cele prevăzute în anexele nr.

4 A (specii de interes comunitar) şi 4 B (specii de interes naţional) din OUG

57/2007 C+M, PRIN LEGEA NR. 49/2011 și PM al sitului precum şi speciile

incluse în lista roşie naţională şi care trăiesc atât în ariile naturale protejate, cât

şi în afară lor, sunt interzise:



orice formă de recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a

exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului

lor biologic;

perturbarea intenţionată în cursul perioadei de reproducere, de creştere, de

hibernare şi de migraţie;

deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau

ouălor din natură;

deteriorarea şi/sau distrugerea locurilor de reproducere ori de odihnă;

se interzice depozitare necontrolată a deşeurilor menajere şi din

activităţile specifice. Se va amenaja un loc special pentru depozitarea

deşeurilor şi se va asigura transportul acestor cât mai repede pentru a nu

constitui un pericol pentru păsările din zonă.

Pentru toate speciile de păsări sunt interzise:

uciderea sau capturarea intenţionată, indiferent de metoda utilizată;

deteriorarea, distrugerea şi/sau culegerea intenţionată a cuiburilor şi/sau

ouălor din natură;

culegerea ouălor din natură şi păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale;

perturbarea intenţionată, în special în cursul perioadei de reproducere, de

creştere şi de migraţie;

deţinerea exemplarelor din speciile pentru care sunt interzise vânarea şi

capturarea;

comercializarea, deţinerea şi/sau transportul în scopul comercializării

acestora în stare vie ori moartă sau a oricăror părţi ori produse provenite

de la acestea, uşor de identificat.

Se interzice deranjarea viețuitoarelor prin deplasări cu autovehicule și

zgomote de orice natură.

1. Identificarea şi descrierea măsurilor de reducere care

vor fi implementate de proiectul propus de ANIF şi

modul în care acestea vor reduce/elimina impactul

negativ asupra ariei naturale protejate de interes

avifaunistic. Realizarea directă fără o etapizare a proiectului propus de ANIF, fără a se

ține cont de măsurile de reducere a impactului, de nici o perioadă de

reproducere/ cuibărire/ creștere a puilor ar avea cu siguranță un impact mult mai

mare comparativ cu o etapizare a lucrărilor realizată în timp și cu respectarea

perioadelor de reproducere și creștere a puilor. Oricât de mic ar fi un impact

asupra speciilor și habitatelor de interes comunitar, dacă se poate reduce, atunci

trebuie ținut cont de aceste măsuri.





Așa cum reiese din studiul nostru, perioada cu cel mai pronunțat impact

este perioada de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de irigații

Itești. Acestă perioadă coincide cu organizarea de șantier. Durata de execuție a

lucrărilor a fost etapizată pe o perioadă de doi ani calendaristici tocmai pentru a

reduce impactul direct, indirect, pe termen scurt și cel din faza de construcție.

Măsuri pentru factorul de mediu sol – faza de construcție:

În etapa de realizare a investiţiei se poate menționa că pentru obiectivul

propus, planul prevede variante de construcţie modernă şi eficientă, la care

generarea de deşeuri de construcţie este minimă.

Aceasta presupune un număr redus de operaţii tehnologice, cantităţi mai

mici de materiale de construcție clasice și implicit cantităţi mult mai mici de

deşeuri care rezultă din aceste activități.

Întreaga execuție a lucrărilor pentru realizarea planului propus implică

activitatea unui parc divers de utilaje, organizarea de șantier, depozite temporare

de materiale, precum și o concentrare de efective umane.

Toate aceste activități constituie surse de poluare temporară, probabil

nesemnificative, pentru apă, aer și sol.

Vecinătatea organizării de şantier poate genera surse punctiforme de

poluare a apelor de suprafață, solului și aerului cu ape uzate, deșeuri menajere,

hidrocarburi sau diverse alte substanțe.

Ţinând cont de cele prezentate rezultă că în faza de construcţie, poluarea

solului intervine prin degradare fizică, respectiv prin compactare şi degradarea

structurii solurilor. În caz accidental poluarea solului se mai poate produce din

deşeuri lichide sau solide utilizate în activitatea de construire şi modernizare a

drumurilor de acces cât şi a construcţiilor prevăzute în proiect.

Sursele de poluanţi ai solului intervin în cea mare parte în faza de

construcţii şi mai puţin în faza de funcţionare.

În etapa de construcţii - montaj nu există emisii de poluanți care pot afecta

solul și subsolul zonei. Modificările intervenite în calitatea și în structura solului

și a subsolului datorită reabilitării infrastructurii principale din amenajarea de

irigații, a realizării clădirilor, a turnării fundațiilor (beton armat), a conectării la

reţelele edilitare vor fi nesemnificative.

Poluarea solului în etapa desfăşurării activităţii specifice proiectului

propus se poate produce cu deşeuri menajere şi deşeuri rezultate din activitatea



de mentenanţă cum ar fi ambalaje de la piese de schimb sau deşeuri de produşi

organici utilizate la întreţinerea instalaţiilor.

Atât în faza de construcție, cât și în faza de funcționare, periodic este

necesară decolmatarea zonei de aspirație a apei din lacul Itești în zona stației de

pompare. În aceste condiții s-au propus lucrări de excavații cu mijloace

mecanice (draglina cu braț lung) ce se execută de pe mal la circa 2 m adâncime.

Excavațiile din acumulare se vor realiza conform planșei anexate și sunt

evaluate la aproximativ 900 mc ((28+18/2)x15 m) x 2,5 m.

Măsurile de protecţie a solului şi subsolului în perioada de execuţie a

lucrărilor vor fi:

verificarea zilnică a stării tehnice a utilajelor folosite în procesul de

reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de irigații Itești;

alimentarea cu carburanţi a mijloacelor de transport să fie realizată în

staţii de distribuţie şi nu pe amplasamentele obiectivelor;

schimbarea uleiului utilajelor în unităţii specializate şi nu pe

amplasamentele obiectivelor;

depozitarea temporară a deşeurilor de construcţie pe platforme protejate,

special amenajate;

depozitarea deşeurilor asimilabile menajere în pubele prevăzute cu

capace, amplasate într-o zonă amenajată corespunzător şi eliminarea

periodică a acestora printr-un operator autorizat;

eliminarea deşeurilor de construcţie prin operatori autorizaţi;

curățarea spațiilor unde au avut loc diferite activități asociate lucrărilor de

construcție - organizare de şantier, zone de depozitare temporară deşeuri,

materii prime, zone de amplasare a toaletelor mobile, etc.;

managementul corespunzător al deşeurilor rezultate din perioada de

construcție.

Se apreciază ca prin implementarea acestor măsuri, în perioada de

execuţie a lucrărilor nu se vor produce situaţii de poluare a solului sau a

subsolului.

Măsuri privid deşeurile rezultate din activitatea de construcție

(reabilitare):

Deșeurile rezultate în faza de construcție vor fi colectate corespunzător în

pubele, iar acestea vor fi preluate de o societate autorizată, pe bază de contract.





specializate.

În conformitate cu H.G. nr. 162/2002 privind depozitarea deșeurilor,

deșeurile menajere și cele asimilabile acestora se vor colectata în interiorul

organizării de șantier în puncte de colectare prevăzute cu containere tip pubele.

Aceste deșeuri, periodic, vor fi transportate în condiții de siguranță la

rampa de gunoi în condițiile stabilite de comun acord cu autoritățile competente.

Deşeurile metalice se vor colecta și depozita temporar în incinta

amplasamentului și vor fi valorificate prin unități specializate.

Deşeurile din materiale de construcţii nu ridică probleme deosebite din

punct de vedere al poluării mediului. În perioada de execuție aceste deșeuri

împreună cu deșeurile inerte provenite din excavații vor fi depozitate temporar

într-un spațiu special amenajat pe amplasament, urmând a fi folosite ulterior la

umpluturi, construirea căilor de acces permanente în zonă.

Cantitățile suplimentare vor fi evacuate de pe amplasament și transportate

pe locurile special amenajate.

Deșeurile de lemn vor fi selectate, o parte din ele revalorificate sau

valorificate ca lemn de foc pentru populație.

Acumulatorii uzați cu potențial ridicat de poluarea mediului vor fi stocați

și păstrați corespunzător în vederea valorificării lor prin unitățile specializate.

Anvelopele uzate, dacă va fi cazul vor fi depozitate în locuri special

amenajate ca spaţii de depozitare deşeuri, apoi predate la societăţi abilitate

pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor.

Trebuie menţionat că atât cantitativ cât şi din punctul de vedere al

gradului de periculozitate a deşeurilor nu creează probleme semnificative de

poluarea mediului.

Măsuri privind zgomotele și vibrațiile – faza de construcție

În vederea reducerii nivelului de zgomot și vibraţii beneficiarul fiecărei

investiţii va trebui să impună constructorului să nu folosească utilaje cu grad

avansat de uzură care pot emite pe lângă zgomote la niveluri mai înalte și alte

noxe.



Conform unor informaţii preluate din Biroul Scoţian, Departamentul de

Mediu, Planificare aviz, PAN 45 este prezentat nivelul zgomotului înregistrat la

mai multe surse după cum urmează:

Sursa / Activitate Indicative nivel de zgomot dB (A)

Pragul de auz 0

Circulatia rurală în timpul nopţii de fundal 20-40

Linişte 35

Parc eolian la 350 m 35-45

Masina la 40 mph la 100 m 55

Ocupatii generale de birou 60

Camion la 30 mph la 100 m 65

Găurit pneumatic la 7 m 95

Avion cu reacţie la 250 m 105

Pragul de durere 140

După cum arată tabelul și ținând cont de distanța de circa 1200 m față de

zonele locuite, sunetul care se va genera la nivelul amplasamentului şi a

drumurilor de acces se va încadra în limitele admise de legislaţia în vigoare.

Pentru reducerea nivelurilor de zgomot şi vibraţii se vor lua o serie de

măsuri tehnice şi operaţionale, şi anume:

adaptarea graficului zilnic de desfăşurare a lucrărilor la necesităţile de

protejare a receptorilor sensibili din vecinătate;

dotarea utilajelor şi mijloacelor de transport cu echipamente de reducere a

zgomotului şi vibraţiilor (ex. amortizoare de zgomot şi vibraţii

performante, tobe de eşapament eficiente, etc.);

folosirea de utilaje şi mijloace de transport cu puteri acustice similare

celor admise conform prevederilor HG nr. 1756/2006 privind limitarea

nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate

utilizării în exteriorul clădirilor;

efectuarea verificărilor periodice de atestare tehnică la zi;

întreţinerea şi funcţionarea la parametrii normali ai utilajelor şi

mijloacelor de transport;

desfăşurarea traficului de lucru numai în perioada de zi, astfel încât să se

evite transportul de materiale în zonele rezidenţiale în timpul nopţii;

etapizarea lucrărilor astfel încât sa se evite utilizarea mai multor utilaje

simultan;

evitarea cat mai mult posibil a traficului utilajelor şi autocamioanelor în

zonele locuite şi folosirea unor rute ocolitoare;

Măsuri pentru factorul de mediu apă – faza de construcție:

Din procesul de reabilitare a infrastructurii principale din amenajarea de

irigații Itești nu rezultă ape uzate. De asemenea, în perioada de funcționare a

sistemului de irigații nu rezultă ape tehnologice uzate.



Prezenta investiţie nu are componente care să ducă la o contaminare a

cursurilor de ape sau a pânzei freatice.

Proiectarea lucrărilor, prin soluţiile tehnice adoptate, s-a realizat astfel

încât contaminarea potenţială a cursurilor de apă, lacurilor, pânzei freatice, să fie

evitată.

După darea în exploatare a lucrării nu există surse de poluare care să apară

datorită lucrărilor realizate.

Măsuri pentru factorul de mediu aer – faza de construcție:

Măsurile de reducere a emisiilor şi a nivelurilor de poluare datorate

activităţilor din perioada de execuţie a lucrărilor pentru diminuarea impactului

acestora asupra calităţii aerului, vor fi atât tehnice, cât şi operaţionale şi vor

consta în:

❖ folosirea de utilaje moderne, dotate cu motoare ale căror emisii să

respecte legislaţia în vigoare;

❖ întreţinerea corespunzătoare a utilajelor şi mijloacelor de transport;

❖ reducerea vitezei de circulaţie pe drumurile publice a vehiculelor

pentru transportul materialelor;

❖ stropirea cu apă a pământului excavat depozitat temporar pe

amplasament, a zonelor de lucru şi a drumurilor de acces în perioadele lipsite de

precipitaţii;

❖ etapizarea lucrărilor (respectarea graficului de lucru), astfel încât

operaţiile generatoare de noxe să nu se suprapună şi să se înregistreze un nivel

scăzut de poluanţi în atmosferă;

❖ utilizarea unor mijloace de transport asigurate astfel încât să nu

existe pierderi de materiale, mai ales în cazul celor cu o granulometrie fină;

❖ reducerea înălţimii de descărcare a materialelor care pot genera

emisii de particule;

❖ utilizarea de betoane preparate în staţii specializate, evitând-se

utilizarea de materiale de construcţie pulverulente pe amplasament;

❖ curăţarea roţilor vehiculelor la ieşirea din şantier pe drumurile

publice;

❖ oprirea motoarelor utilajelor în perioadele în care nu sunt implicate

în activitate;

❖ oprirea motoarelor vehiculelor în intervalele de timp în care se

realizează descărcarea materialelor.



Măsuri de reducere a impactului pentru biodiversitate:

Nr.

Crt. Specie

Regim

alimentar

Loc de

hrănire

Categoria

fenologică

Măsuri de conservare

1

Alcedo atthis

N,Ps A,L S Principala amenințare este

reprezentată de regularizarea

cursurilor de apă. Distrugerea

malurilor naturale și

îndiguirea sau întărirea

malurilor cu beton sau

agregate, duce la pierderea

locațiilor pentru amplasarea

cuiburilor. De asemenea,

reducerea surselor de hrană,

datorită poluării bazinelor

acvatice, este, posibil,

responsabilă de declinul

speciei pe termen lung. În

zona aleei care duce spre stația

de pompare principală de-o

parte și de alta a acesteia

există habitat favorabil de

cuibărire pentru pescărel

albastru, lăstun sau prigorie.

Recomandăm a nu se betona

acele zone.

2 Anas acuta O A,L P Principala amenințare la

adresa acestor specii este

pierderea habitatelor acvatice

folosite la cuibărit și iernat

datorită influenței antropice.

Alte amenințări includ

poluarea apelor, deranjul

provocat de prezența și

activitățile umane, arderea

vegetației acvatice,

vânătoarea. Măsurile de

conservare vizează direct

amenințările la adresa speciei

și cuprind un management

eficient al zonelor umede,

limitarea deranjului și

poluării. În cadrul proiectului

propus de ANIF se recomandă

să se decolmateze strict în

zona gurii de aspirație a stației

de pompare principale, să nu

acționeze asupra vegetației

palustre din vecinătatea gurii

de aspirație.

3 Anas clypeata O A,L P

4 Anas crecca O A,L,T Ov,P,Oi

5 Anas penelope O A,L P

6 Anas platyrhynchos O A,L,T Ov,P,Oi

7 Anas querquedula O A,L,T Ov,P,Oi

8 Anas strepera O A,T P,Oi

9 Anser albifrons O A,T P,Oi

10 Anser anser O A,T P,Oi

11 Ardea cinerea Ps L P,Oi

12 Aythya ferina O A,L Ov,P,Oi

13 Aythya fuligula O A,L Ov,P,Oi

14 Aythya marila O A P,Oi

15 Aythya nyroca O A,L P,Oi

16

Bucephala clangula

O A P,Oi

17 Chlidonias hybridus Ps A,L Ov,P Principalele amenințări asupra

speciei sunt legate de

modificarea zonelor umede,

prin regularizarea cursurilor

apelor curgătoare și drenajul

zonelor umede pentru

18 Chlidonias

leucopterus Ps A,L Ov,P

19 Chlidonias niger

Ps A,L Ov,P























transformarea acestora în

pășune sau arabil, eliminându-

se astfel habitatele propice

cuibăririi. În cazul proiectului

propus de către ANIF nu se

produc astfel de modificări. Se

recomandă reducerea nivelului

de zgomot atât cât este posibil.

20 Circus aeruginosus C St,L,T Ov,P,Oi Speciile sunt afectate de

distrugerea zonelor cu stuf.

Fiind păsări răpitoare pot

ajunge în zona

amplasamentului doar în

căutare de hrană.

21

Circus cyaneus

C St,L,T Ov,P,Oi

22 Cygnus cygnus O A,L Oi,P Principalele amenințări asupra

acestor specii sunt legate de

pierderea și degradarea

habitatelor acvatice prin

activități ca: drenarea zonelor

umede, schimbarea utilizării

terenurilor, incendierea

vegetației palustre etc. Alte

amenințări asupra speciei sunt:

vânătoarea, ingerarea alicelor

de plumb urmată de intoxicare

și înecul cauzat de plasele de

pescuit. Recomandăm

păstrarea vegetației palustre

din vecinătatea gurii de

aspirație a stației de pompare

principale și reducerea

zgomotelor din această zonă.

23 Cygnus olor O A,L Oi,P

24 Egretta alba Ps A,L Oi,P

25 Egretta garzetta Ps A,L P

26 Fulica atra O A,L Ov,P,Oi

27

Grus grus

O St,L,T P

28


C U P Specie răpitoare, foarte rar

întâlnită în zonă, doar în pasaj.

Nu este influiențată de

activitatea de pe amplasament.

29 Himantopus

himantopus N,Ps A,L Ov,P Speciile sunt afectate de

degradarea habitatelor și

arderea stufului cumulate

împreună cu poluarea apelor.

Ținând cont că proiectul nu

produce reducerea sau

degradarea habitatelor

favorabile acestor specii

recomandăm respectarea

măsurilor privind factorii de

mediu apă, aer, sol,

respectarea măsurilor privind

reducerea zgomotelor și

vibrațiilor precum și

gestionarea corectă a

deșeurilor astfel încât să nu se

producă poluarea mediului.

30 Ixobrychus minutus Ps St,L Ov,P

31 Larus cachinnans Ps A,L Ov,P,Oi

32 Larus canus Ps A,L Oi

33 Larus minutus Ps A,L P

34 Larus ridibundus Ps A,L Ov,P, Oi

35 Mergus albellus Ps A P,Oi

36 Mergus merganser Ps A P,Oi

37 Motacilla alba N St,L,T Ov,P

38 Nycticorax

nycticorax Ps A,L P

39 Phalacrocorax

carbo Ps A S

40 Phalacrocorax

pygmeus Ps A P

41 Philomachus

pugnax N L P

42 Pluvialis apricaria N L P

43 Pluvialis squatarola N L P
































44 Podiceps cristatus Ps A Ov,P,Oi

45 Recurvirostra

avosetta N L Ov,P

46 Sterna hirundo Ps A,L Ov,P,Oi

47 Sylvia nisoria O St, T Ov,P

48 Tachybaptus

ruficollis Ps A P,Oi

49 Tringa erythropus N L P

50 Tringa glareola N L P

51 Vanellus vanellus N L,T Ov,P,Oi

Regim alimentar

Loc de hrănire Categorie fenologică

C - carnivor St - stuf S - sedentar

Ps - piscivor L - litoral P - pasaj

N - nevertebrate A - acvatic Ov – oaspete de vară

F - fitofag T - terestru Oi – oaspete de iarnă

G - granivor U - ubicvist

O - omnivor

Măsuri de reducere a impactului din faza de funcționare, pe termen lung

În această perioadă se vor realiza lucrări de monitorizare și mentenanță a

întregii infrastructuri principale din amenajarea Itesti.

Pentru factorul de mediu sol – în perioada de funcționare a sitemului de

irigații măsurile de reducere a impactului se referă la măsurile de monitorizare și

de intervenție în caz de avarie. Periodic, vor fi necesare lucrări de curățare a

infrastructurii principale, aceasta realizându-se de regulă la oprirea sistemului

înainte de sezonul rece când nu se mai pompează apă din lac.

Gospodărirea deşeurilor rezultate din perioada de funcționare se va face

astfel:

- deşeurile menajere (cod deşeu 20 03 01) vor fi colectate europubele destinate

acestui tip de deşeu, situate pe amplasamentul SPA - vor fi colectate selectiv în

europubele şi vor fi preluate de către o firmă specializată în baza unui contract

de prestări servicii încheiat ;

- deşeuri metalice (16.01.17) – vor fi colectate selectiv şi predate unei unităţi

specializate în reciclarea metalelor feroase şi neferoase;

- deşeuri de ambalaje (hârtie, carton plastic) (15 01 01 și 15 01 02) – vor fi

colectate selectiv şi predate unei unităţi specializate în gestionarea acestei

categorii de deșeuri;

- deșeuri de echipamente de protecție (15 02 03) – vor fi eliminate prin contract

cu o firmă specializată;













- nămol de la curăţarea bazinului vidanjabil (20 03 04) – nămolul din bazinele de

stocare a apelor menajere va fi eliminat odată cu acestea și va fi gestionat în

același mod;

Precolectarea primară a deşeurilor se va realiza în recipiente etanşe de

dimensiuni mici, amplasate în zonele de producere (birouri, ateliere).

Precolectarea secundară se va realiza în pubele acoperite amplasate pe o

platformă betonată şi îngrădită.

Deşeurile curente, cât şi cele specifice vor fi precolectate şi depozitate pe

o platformă amenajată. Platforma va fi parţial betonată şi parţial acoperită cu un

strat de balast. Deşeurile vor fi depozitate pe sorturi şi vor fi predate periodic, pe

bază de contract, agenţilor economici atestaţi pentru acest gen de activitate

(colectare şi preluare).

Evidenţa gestiunii deşeurilor va ţinută de conform H.G. nr. 856/2002

pentru Evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând

deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase este obligatorie menţinerea unei

evidenţe a deşeurilor pentru toţi agenţii economici şi pentru orice alţi generatori

de deşeuri, persoane juridice sau fizice.

Pentru gestionarea corespunzătoare a tuturor categoriilor de deşeuri

generate, titularul proiectului are următoarele obligaţii:

- să respecte prevederile legale în domeniu, cu scopul evitării daunelor aduse

mediului, biodiversităţii şi oamenilor;

- să ţină evidenţa tuturor categoriilor de deşeuri generate şi a modului de

eliminare a acestora;

- să instruiască angajaţii care vor deservi perimetrul de exploatare, în vederea

gestionării în mod corespunzător a tuturor categoriilor de deşeuri generate.

Zgomotele și vibrațiile din perioada de funcționare – măsurile de reducere a

impactului constau în măsuri de monitorizare a infrastructurii astfel încât să

funcționeze la parametri optimi. De asemenea, utilajele folosite pe amplsament

fie că aparțin societății, fie că aparțin personalului angajat acestea trebuie să aibă

făcută revizia tehnică la zi și orice defecțiune care va provoca zgomote sau

vibrații peste valoarea admisă trebuie remediate imediat în unități de reparații

acreditate.

În ceea ce privește factorul de mediu apă – în perioada de funcționare nu vor

rezulta ape uzate tehnologic. Apa pentru nevoile igienico-sanitare va fi asigurată

prin intermediul unei toalete ecologice dotate cu bazin de apă și fosă vidanjabilă.

Pentru a menține calitatea aerului în faza de funcționare se are în vedere

următoarele aspecte:



- pe drumurile neasfaltate din zona amplasamentului se va deplasa cu o viteză

redusă pentru a evita formarea norilor de praf. Dacă este necesar se vor stropi cu

apă aceste drumuri.

2. Prezentarea calendarului implementării şi monitorizării

măsurilor de reducere a impactului

Pentru perioada de construcție am prezentat la capitolul anterior graficul

de execuție a lucrărilor.

Durata de funcționare a infrastructurii principale din amenajarea de irigații

Itești este de 210 zile, timp de 20 de ore/zi. Pe toată perioada de funcționare

există personal responsabil cu monitorizarea sistemului de irigații cu

posibilitatea de a interveni rapid în caz de avarie. La sfârșitul perioadei de

vegetație a culturilor agricole infrastructura principală este golită de apă și se va

realiza o revizie. După perioada rece a anului, la începutul primăverii, când nu

se mai înregistrează temperaturi de îngheț se va face o nouă revizie a

infrastructurii de irigații, se verifică dacă zona gurii de aspirație a apei aferentă

stației de pompare principale (de bază) este suficient de decolmatată. Dacă este

colmatată se întervine cu o draglină și se decolmatează acea zonă, se verifică

starea pompelor, a instalației electrice ș.a.m.d.

Calendarul implementării PP și a monitorizării măsurilor de reducere a

impactului se prezintă astfel:

Lunile anului

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

Perioadă de

repaus

Periada de funcționare a infrastructurii

principale din amenajarea de irigații Itești

Perioadă de

repaus

Revizia

infrastructurii,

verificarea

stării de

decolmatare a

gurii de

aspirație a

stației de

pompare

principale

Monitorizarea întregii infrastructuri

principale din amenajarea de irigații Itești.

Golirea

instalației și

realizarea

reviziei

infrastructurii

principale.



Studierea efectelor va fi obligația fiecărui dezvoltator să o facă

subcontractând echipe de specialiști în domeniu care vor colabora cu custodele

ariei protejate și cu reprezentanții APM și ANANP.

V. Metodele utilizate pentru culegerea informaţiilor privind

speciile şi/sau habitatele de interes comunitar afectate

Descrierea metodelor utilizate pentru colectarea și prelucrarea datelor

pentru ornitofauna de interes comunitar

Observaţiile orientative.

Fiecare an este caracterizat printr-o anumită alternanţă a sezoanelor şi toţi

ornitologii moderni consideră că nu mai este suficientă şi nici corectă efectuarea

observaţiilor legate numai de datele calendaristice. Se propune printre altele

orientarea în alegerea timpului optim de observaţie în funcţie de aspectul

fenologic al vegetaţiei (SLAGSVOLD, 1973) şi fenologia insectelor (VON

HARTMANN, 1963).

Ţinând însă cont de variaţiile sezoniere am încercat să determinăm,

practic, perioadele optime de observaţie iar pentru a urmări şi efectele ce le pot

avea anumite întârzieri în schimbarea climatologică, am încercat să obţinem date

şi din perioadele de minimă activitate a păsărilor. În acest sens am procedat la

efectuarea unor trasee lungi de observaţie, care au cuprins în general, o zonă

întinsă.

Practic metoda constă în parcurgerea cu pasul a întregului traseu şi

determinarea cu ajutorul binoclului, după cântec sau strigăt a speciilor existente.

Toate observaţiile sunt notate în fişe special tipizate pentru a înlesni o mai

mare rapiditate a notărilor dar şi a observării din prima privire a marilor

diferenţe între diferite aspecte notate.

Cu ajutorul unui termometru am obţinut temperaturile în cele mai

importante momente ale zilei (la începutul, la mijlocul şi la sfârşitul traseului),

am determinat direcţia şi viteza vântului, am notat şi alte aspecte meteorologice

cum ar fi nebulozitatea, precipitaţii etc.

Traseele şi rezultatele obţinute ne-au permis să depistăm momentele cele

mai importante ale diverselor aspecte fenologice urmând, legat de aceasta, să

aplicăm, adecvat în zona cercetată, metoda de aflare a unor elemente

avicenologice mai amănunţite.

Trebuie să remarcăm că în traseele lungi am străbătut de fiecare dată mai

multe ecosisteme şi acum, după ani de cercetări, ne-am convins de importanţa

acestor observaţii generale ca elemente de comparat în timp.



Metoda traseelor. Metoda traseelor (FERRY şi FROCHOT, 1958, 1970,

MUNTEANU 1968), constă în parcurgerea unui itinerar dinainte stabilit şi de o

lungime cunoscută (preferabil 1 km), cu o viteză de 1,5 - 2 km/oră.

Observatorul notează în carnet toate speciile auzite sau întâlnite de o parte

a traseului, precum şi frecvenţa întâlnirii lor.

Dacă sunt notate şi păsările identificate şi pe cea de a doua latură a

traseului, trebuie avut grijă a se specifica separat datele, contând, astfel, pentru o

a doua numărătoare.

Se consideră un cuplu depistarea în traseu a masculilor cântători, a

cuiburilor sau familiilor, iar 0,5 este socotit cuplu pentru păsări izolate văzute.

Este de dorit ca numărătorile să fie repetate de mai multe ori, reţinându-se

sistematic pentru fiecare, indicele cel mai mare obţinut la oricare dintre traseele

- numărătoare, deoarece acesta cel mai apropiat de numărul maxim de cupluri

cuibăritoare.

Împărţind numărul total de cupluri de la o specie la lungimea traiectului se

va obţine "Indicele Kilometric de Abundenţă" (IKA).

km

cupluriNIKA

)(

Dintre problemele de tehnică ce se impun la aplicarea acestei metode

amintim:

– alegerea unei zone reprezentativă a ecosistemului în care să beneficiem

de trasee de cca. 1000 m;

– trebuie ţinut cont de fenomenul de ecoton ce trebuie evitat pe cât

posibil, fapt foarte dificil de realizat;

– numărătorile trebuiesc realizate în condiţiile cele mai bune, adică:

se vor alege întotdeauna orele de dimineaţă când există un maximum de

activitate al păsărilor; înainte de orele 800

-900

- în lunile martie - aprilie şi

înainte de orele 600

- 700

în lunile mai - iunie;

– trebuie ţinut cont ca observaţiile să se facă în condiţii meteorologice

favorabile excluzând, pe cât posibil, zilele de ploaie şi mai ales de

vânt;

– în practică se cunosc două epoci de cântec intens determinate de

decalajul fenologic existent între speciile sedentare care vor avea

maximul în perioada dintre sfârşitul lunii martie şi sfârşitul lunii aprilie

şi speciile oaspeţi de vară, care vor cânta cu intensitate maximă între

începutul lunii mai şi jumătatea lunii iunie. Aşadar pentru a obţine o



imagine cât mai apropiată de adevăr în privinţa speciilor cuibăritoare

din zonele cercetate sunt necesare sondaje efectuate în intervalele

determinate de cele două perioade.

Metoda pătratelor. Metoda pătratelor (FERRY, 1964, KORODI-GAL,

1960, 1969) este utilizată tot în determinarea avifaunelor cuibăritoare într-un

ecosistem sau o zonă stabilită.

În linii mari această metodă se aplică prin împărţirea teritoriului cercetat

în pătrate ale căror laturi sunt bine determinate. Cel mai adesea o latură poate

avea 100 de metri dar poate varia în funcţie de aspectul ecosistemului cercetat.

Este bine însă, ca în cadrul unui ecosistem pătratele să aibă, pe cât posibil,

aceeaşi dimensiune. Cercetătorul străbate întâi laturile pătratului ales iar pentru a

efectua numărătoarea se notează masculii cântători existenţi în interiorul

pătratului. Apoi se străbate pătratul în diferite direcţii notând pe o schiţă

masculii cântători depistaţi de fiecare dată precum şi amplasarea lor.

După câteva asemenea numărători se poate face o idee generală asupra

perechilor cuibăritoare în pătratul respectiv, deoarece cu mici schimbări de loc,

masculii vor păstra totuşi un teritoriu bine determinat.

Raportând numărul de perechi depistate la suprafaţa pătratului vom obţine

densitatea speciei respective care se exprimă la Passeriformes în număr de

perechi la 10 ha, la speciile cu arie mai largă (ex. Piciformes) în număr de

perechi la 100 ha, iar pentru marile răpitoare în număr de perechi la 1.000 ha.

ha

NperechiD

10 sau

ha

Nperechi

100 sau

ha

Nperechi

000.1

În mod normal trebuiesc efectuate cercetările în mai multe pătrate,

obţinându-se o densitate medie rezultată din densităţile obţinute la fiecare specie

în toate pătratele.

în care:

D1, D2, ... Dn sunt densităţile în fiecare pătrat;

n = numărul de pătrate cercetate

Acestă medodă va fi aplicată doar în cazul în care vom evidenţia cuiburi

de păsări care să fie incluse în vreo listă specială de protecţie.

Metoda punctelor de observaţie.

Observaţii de zi

Dacă pentru porţiunile de desiş şi zăvoi, în perioada cuibăritului, metodele

obişnuite de observaţie (metoda traseelor) dau rezultate destul de apropiate de

realitate, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre porţiunile deschise, unde

aceste metode sunt aproape inaplicabile.



Frecvent în aceste zone cercetătorul, în deplasare, va deranja păsările, care

vor părăsi locurile de odihnă sau hrănire (unele din ele chiar înainte de a fi

observate) şi cel mai adesea nu se vor mai întoarce. S-a recunoscut că în studiile

migraţiilor uneori datele cele mai reale s-au obţinut din puncte fixe de observaţie

(SCHILDMACHER, 1965).

Metoda relativ simplă constă în construirea unui adăpost, din materiale de

obicei existente la faţa locului, astfel încât, ca formă şi culoare să nu distoneze

cu mediul respectiv. Bineînţeles că locul amplasării unui observator trebuie

astfel ales încât să existe cât mai multe trasee de migraţie prin apropiere sau, şi

mai bine, să se afle în apropierea unui loc de hrănire. Cercetătorul camuflat va

nota în fişa de observaţie, fiecare specie observată, numărul de exemplare,

direcţia de zbor, altitudinea etc.

Rezultatele obţinute în astfel de puncte de observaţie amplasate în acelaşi

loc de-a lungul anilor permit formularea unor concluzii interesante referitoare la

dinamica migraţiilor, la succedarea speciilor într-un singur loc în timpul zilei sau

a unui sezon etc.

Observaţii de noapte

Este binecunoscut că răpitoarele de noapte existente în cadrul unei

avicenoze sunt destul de dificil de observat, ziua când se fac numărătorile

obişnuite, dar în acelaşi timp nu se poate renunţa la a determina ponderea lor în

cadrul comunităţilor.

Prin alegerea unui punct, la marginea unei desimi de papură, unde

numeroşi ciufi vin să şoricărească, sau la liziera unei lunci, putem afla cu

aproximaţie, observându-le zborul, sau ascultând strigătele, speciile de păsări şi

numărul de exemplare din zona respectivă (KORODI-GAL, 1968). Există

bineînţeles riscul de a număra o pasăre de două ori sau a considera mai multe

păsări observate doar un singur exemplar. Se poate elimina acest inconvenient,

în proporţie destul de mare, printr-un număr mai mare de observaţii.

Efectuând observaţiile în nopţile cu lună se poate obţine o rază de

vizibilitate mai mare, dar, la acestea, noi am adăugat o metodă destul de des

folosită în vânătoare şi anume utilizarea chemătorilor.

Astfel sunetul de imitare a ţipatului de iepure rănit, care se aude pe o rază

de cca. 500 m din punctul din care este emis, sau imitarea ţâţâitului de şoarece,

care se aude până la cca. 250 m depărtare şi care atrag de obicei toate

răpitoarele ce vânează pe raza respectivă sunt o modalitate preţioasă şi eficace în

determinarea calitativă şi cantitativă a răpitoarelor de noapte într-un ecosistem.

Rezultatele obţinute se pot integra apoi cu observaţiile realizate din timpul

zilei şi astfel se poate obţine o imagine mult mai fidelă a unei comunităţi de

păsări dintr-un ecosistem.



BIBLIOGRAFIE

1. BLAGA, M. (1995). Flora şi vegetaţia acvatică şi palustră a lacului de

acumulare Bacău I. Teză de licenţă. Universitatea Bacău, Facultatea de Litere şi

Ştiinţe

2. BRUUN, B., DELIN, H., SVENSSON, L., SINGER, A. şi

ZETTERSTROM, D. (1999). Păsările din România şi Europa - determinator

ilustrat. Octopus Publishing Group Ltd.

3. CĂTUNEANU, I., FILIPAŞCU, A., MUNTEANU, D., NADRA, E.,

POP, V., ROSETTI-BĂLĂNESCU, C. şi TĂLPEANU, M. (1972).

Nomenclatorul păsărilor din România. Ocrotirea naturii, Tom. 16, Nr.1, pp. 127

– 145. Editura Academiei, Bucureşti.

4. CĂTUNEANU, I. şi IACOB, V. (1972). Contribuţii la studierea

deplasărilor locale şi sezoniere efectuate de păsări, prin metoda inelărilor, în

judeţul Bacău, Studii şi comunicări. Muzeul de Ştiinţele Naturii Bacău, pp. 307

– 320

5. CIOCHIA, V. (1984). Dinamica şi migraţia păsărilor. Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti.

6. CIOCHIA, V. (1992). Păsările clocitoare din România. Editura Ştiinţifică,

Bucureşti.

7. COROŞ, M. A. (1990). Reducerea efectivelor de păsări acvatice din

România. Vânătorul şi pescarul român, Nr. 8.

8. FENERU, F. (1998). Observaţii ornitologice la lacul Galbeni. Migrans,

Vol. 2, Nr.2, aprilie-iunie, p. 3.

9. FENERU, F. (2000) a. New data on the distribution of breeding aquatic

birds in the middle basin of Siret river. Studii şi Cercetări Ştiinţifice, Vol. 5,

Universitatea Bacău, pp. 241 – 244.

10. FENERU, F. (2000) b. Population’s dynamics of some aquatic bird

species in the “lacul Lilieci” natural reserve (1996 - 2000). Studii şi Cercetări

Ştiinţifice, Vol.5, Universitatea Bacău, pp. 245 – 248.



11. FENERU, F., ZINICĂ, R. şi FENERU, M. (2002). Avifauna rezervaţiei

faunistice Acumularea Lilieci pe râul Bistriţa. Analele Banatului – Ştiinţele

Naturii, Timişoara.

12. ION, I. şi GACHE, C. (1997). Dinamica anuală a păsărilor din parcurile

oraşului Bacău. Analele Banatului – Ştiinţele Naturii, Vol. 3, pp. 65 – 69.

16. ION, I. şi STĂNESCU, D. (1992). Ornitologie practică. Editura

Universităţii “A.I. Cuza”, Iaşi.

13. MONAH, F. (1998). Flora şi vegetaţia din lunca Siretului. Rezumatul

tezei de doctorat. Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de

Biologie.

14. MUNTEANU, D. (1969) a. Bird migration in Rumania. Bulletin of the

British Ornithologists’ Club, Vol. 8, No. 2, pp. 33 – 37.

15. MUNTEANU, D. şi MĂTIEŞ, M. (1983) Modificări induse de lacurile

de acumulare în structura şi dinamica avifaunei. Analele Banatului – Ştiinţele

Naturii, Vol.1, pp. 217 – 225.

16. MUNTEANU, D., PAPADOPOL, A. şi WEBER, P. (2002). Atlasul

păsărilor clocitoare din România. Ediţia II. (Atlas of Romanian Breeding Birds.

Second edition.) Publicaţiile Societăţii Ornitologice Române, Nr. 16, Cluj-

Napoca.

17. RANG, C. (1967). Date noi asupra apariţiei unor specii de păsări pe

teritoriul regiunii Bacău. Vânătorul şi pescarul sportiv, An. 19, Nr. 11, pp. 25 –

26.

18. RANG, C. (1968) a. Contribuţii la cunoaşterea avifaunei văii mijlocii a

Siretului în perioadele de pasaj. Studii şi comunicări, Muzeul de Ştiinţele Naturii

Bacău, Nr. 1, pp. 79 – 90.

19. RANG, C. (1969) b. Vânatul cu pene în judeţul Bacău. Vânătorul şi

pescarul sportiv, An. 21, Nr. 8, pp. 15, 22.

20. RANG, C. (1970). Limicole pe valea mijlocie a Siretului. Vânătorul şi

pescarul sportiv, An. 22, Nr. 8, p. 13.



21. RANG, C. (1971). Beitrage zur Kenntnis der Vogelfauna der Stanseen

Gîrleni, Bacău I, Bacău II, auf den Bistritza Fluss. Studii şi comunicări, Muzeul

de Ştiinţele Naturii Bacău.

22. RANG, C. (1972). Cercetări asupra avifaunei râului Trotuş şi unele

aspecte ale poluării. Studii şi comunicări, Muzeul de Ştiinţele Naturii Bacău.

23. RANG, C. (2002). Studiul dinamicii unor comunităţi de păsări din

bazinul mijlociu al râului Siret, incluzând zonele lacurilor de acumulare.

Publicaţiile Societăţii Ornitologice Române Nr. 13, Cluj-Napoca.

24. RANG, V. (1980). Catalogul colecţiei ornitologice (Catalogul sistematic

al colecţiei ornitologice a Muzeului judeţean de ştiinţele naturii Bacău).

25. RUDESCU, L. (1958). Migraţia păsărilor. Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

26. SANDOR, A. (2000). Metode speciale de numărare a unor categorii de

păsări. Metode de evaluare a abundenţei păsărilor. Publicaţiile Societăţii

Ornitologice Române, Nr. 10, Cluj-Napoca.

27. ŞOVA, C. şi RANG, C. (1968). Contribuţii la cunoaşterea avifaunei

oraşului Bacău şi a împrejurimilor. Comunicări de Zoologie. Societatea de

Ştiinţe Naturale şi Geografie.

28. URSACHI, C. (1998). Flora şi vegetaţia acvatică şi palustră a lacului de

acumulare Nicolae Bălcescu “Galbeni”. Teză de licenţă. Universitatea Bacău,

Facultatea de Litere şi Ştiinţe.

29. BAILLIE J.E.M., HILTON-TAYLOR C., STUART S.N. (eds) 2004.

2004 IUCN Red List of Threatened Species. A Global Species Assessment.

IUCN, Gland, Switzerland and Cambridge, UK.

30. BĂNĂRESCU P., 1964, Fauna Republicii Populare Romane Pisces –

Osteichthyes (Peşti ganoizi si ososi), Ed. Academiei Republicii Populare

Romane, Bucuresti.

31. CHIFU, T.; MÂNZU, C.; ZAMFIRESCU, OANA – 2006, Flora şi

vegetaţia Moldovei, Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi.



32. CIOCÂRLAN, V., 2000 - Flora ilustrată a Romaniei, Editura Ceres,

Bucuresti.

33. DAVIDSON1,ANA; DETLING, JAMES, BROWN, JAMES, 2012 -

Ecological roles and conservation challenges of social, burrowing, herbivorous

mammals in the world’s grasslands, Front Ecol Environ 2012; 10(9): 477–486,

doi:10.1890/110054 (published online 28 Sep 2012)

34. DONIŢĂ N., POPESCU A., PAUCĂ-COMĂNESCU MIHAELA,

MIHĂILESCU SIMONA & BIRIŞ I. A., 2005, Habitatele din România, Ed.

Tehnică Silvică, Bucureşti.

35. HOLMLUND, CECILIA; HAMMER, MONICA, 1999 Ecosystem

services generated by fish populations, Ecological Economics 29.

36. OLARIU P.,1992 - Impactul antropic asupra regimului scurgerii apei si

aluviunilor în bazinul hidrografic Siret,Lucr. IV, Simpozion PEA, Piatra Neamt.

37. POPESCU AL, MURARIU D. ,2001 – Fauna României – Mammalia, Vol

XVI, fascicula 2 Rodentia, Ed. Academiei Române.

38. RĂUŢĂ, C.; STELIAN CÂRSTEA (1983) – Prevenirea şi combaterea

poluării solurilor, Ed. Ceres, Bucureşti.

39. STUGREN, B., 1982, Bazele ecologiei generale, Ed. St. si Ped., Bucuresti

40. STUGREN, B., 1994, Ecologie teoretică, Ed. Sarmis, Cluj-Napoca.

41. Comisia Europeană 1992 - Directiva 92/43/CEE privind conservarea

habitatelor naturale şi a speciilor de floră si faună sălbatice.

42. Orientări ale CE privind desfăşurarea de noi activităţi extractive

neenergetice în conformitate cu cerinţele Natura 2000.

43. (1996) – Clima RPR, volumul II – date climatice, C.S.A. I.M. Bucureşti.

44. (1971) – Râurile României, I.M.H. Bucureşti.

45. (1983) – Geografia României, volumul I, Ed. Academiei RSR, Bucureşti.



(1998-2002) – Sinteze anuale privind protecţia calităţii apelor din bazinul Siret,

Direcţia Apelor Siret, Bacău.

46. Standardul românesc STAS 10009/2017: Limitele admisibile ale nivelului

de zgomot din mediul ambiant

47. STAS 1846/1990

48. LEGE Nr. 292/2018 din 3 decembrie 2018 privind evaluarea impactului

anumitor proiecte publice şi private asupra ediului

49. *** http://pasaridinromania.sor.ro/specii

Documents

REABILITAREA INFRASTRUCTURII PRINCIPALE DIN