Prefaţa

Recrutarea şi selecţia resurselor umane sunt procese vitale pentru o organizatia

care doreste nu numai supraveţuirea pe piaţă, ci şi întărirea poziţiilor pe aceasta piaţa şi

pătrunderea cu succes pe alte pieţe noi.

Pentru evitarea problemelor viitoare cu personalul trebuie acordată atenţie

sporita proceselor de recrutare şi de selecţionare a resurselor umane. De calitatea

desfăşurării acestor procese depinde dezvoltarea ulterioara a întreprinderii moderne.

Pentru recrutarea eficientă angajatorul tebuie să ştie unde şi cum să caute

personal. La fel patronul trebuie să ştie ce fel de munca va executa angajatul şi ce

calităţii personale şi profesionale trebuie să posede angajatul pentru realizarea

sarcinilor împuse de post. O importanţa mare au metode de evaluare a candidaţilor în

procesul selecţiei pentru selecţia celor mai buni specialişti. Managerii trebuie să posede

informaţii despre aceste metode de evaluare pentru a alege cea mai bună şi potrivită

metoda de selecţie impusă de caracteristicele postului.

Recrutarea şi selecţia sunt procese continue, deoarece orice firma deseori se

confruntă, în oricare măsură cu fluctuaţia de personal, cu lipsa de personal calificat, cu

apariţia noilor posturi datorite dinamicii organizaţionale. De aceea pentru

îmbunătăţirea metodelor de recrutare şi selecţie aceste procese au nevoie, de asemenea,

de evaluarea eficienţei acestora şi de un feed-back eficient.

Nu în ultimul rând, procesul de asigurare a întreprinderii cu resurse umane

trebuie sa fie bine planificat. Nu pot fi găsite „într-o noapte” specialişti necesari privind

din punct de vedere calitativ şi cantitativ. Şi resurse financiare sunt deseori limitate.

În aceasta lucrare am încercat să descriu şi să analizez etapele procesului de

recrutare şi selecţe, precum metodele şi tehnici eficiente şi moderne folosite în

recrutarea şi selecţia resurselor umane. În aceasta lucrare sunt abordate următoare

teme:

1

1. Planificarea resurselor umane. În acest capitol sunt analizate: importanţa

planificării resurselor umane, modele de planificare, prognozarea cererii şi

ofertei resurselor umane resurselor umane.

2. Marketing de personal. Aici se descrie eficienţa utilizării principiilor de

marketing în managementul resurselor umane.

3. Recrutarea resurselor umane. În acest capitol sunt analizate medii interne

şi externe de recrutare, avantajele şi dezavantajele acestor medii. A fost

acordată importanţa majoră surselor de recrutare, avantajelor,

particularităţilor acestor surse.

4. Selecţia resurselor umane. Un accent major în acest capitol a fost pus pe

metode de selecţie.

În elaborarea acestei lucrări a fost folosite surse foarte variate de informaţii:

1. Cărţi. Avantajul acestei surse este că aici informaţia este bine organizată şi

sistematizată. Dezavantajul principal este lipsa de informaţii de practică,

exemple reale şi abordarea superficată problemelor analizate. Informaţii

luate din aceste surse constituie 15 % din lucrare prezentă.

2. Ziare şi reviste. Informaţiile din aceste surse sunt adunate în articole mici

si abordarea lor este mai mult practică decât teoretică. Dezavantajul

acestei surse este că puţine articole şi reviste acordă atenţia problemei

recrutării şi selecţionării resurselor umane. De exemplu, problema

recrutării şi selecării de personal a fost ridicată numai în 9 articole din

Capital în ultimii 2 ani. Articole unde recrutării şi selecţionării sunt

acordate 2-3 propoziţii nu au fost luate în considerare. 15 % din Lucrarea

constituie informaţii prelucrate din reviste şi ziare.

3. Internet. Aproape 60% din lucrare constituie informaţii găsite în Internet.

Însă numai 5% din aceste informaţii sunt acumulate din surse româneşti de

pe Internet. Partea imensă a informaţiilor a fost luată din Internetul

„rusesc”. Foarte multe agenţii de recrutare din Rusia au pagini Web

proprii unde publică foarte multe articole teoretice, sfaturi, recomandări, şi

experienţe proprii din practică. Numărul de asemenea articole uneori

2

ajunge până la 100. În plus există site-uri specializate destinate

problemelor de management resurselor umane( www.hrm.ru , www.hro.ru

etc.). Aici se găsesc biblioteci întegi on-line cu peste 100 de cărţi on-line şi

1000 diferite articole specializate în problemele resurselor umane şi mare

parte din ele sunt legate de practică cea ce lipseşte în manuale. De

exemplu, pe unul din aceste site-uri specializate au fost găsite peste 50 de

articole în recrutarea şi selecţionarea. În internetul românesc nu a fost

găsit numic asemănător. Şi, eu cred că, şi biblioteca ASE nu are atâtea

informaţii în domeniul resurselor umane ( au fost găsite numai 4 cărţi care

mi se părut bune din punct de vedere calităţii şi cantităţii informaţiilor).

4. 10% din lucrare sunt idei proprii acumulate de alungul anilor de studii şi

de experienţă în muncă în diferite intreprinderi din România, Republuca

Moldova şi Rusia.

Mulţumesc tuturor care au ajutat în crearea acestei lucrări.

3

CAPITOLUL I

PLANIFICAREA RESURSELOR UMANE

1.1. Importanţa planificării resurselor umane

O organizaţie nu poate construi o nouă fabrică, să nu o inaugureze şi apoi să-şi

facă probleme cu privire la ocuparea locurilor de muncă cu personal competent. O firmă

nu poate angaja câteva sute de ingineri peste noapte şi nici nu poate dezvolta talente

manageriale în doar câteva săptămâni. Prognozarea este necesară pentru a fi siguri că

planurile viitoare ale organizaţiei vor fi îndeplinite Apar numeroase greutăţi în realizarea

planurilor de afaceri datorită unor necorelări apărute, ca, de exemplu:

Lipsa de personal pentru anumite calificări foarte importante la un moment

dat din diferite cauze;

Apariţia unui însemnat surplus de personal, ceea ce înseamnă problemele

sociale. De exemplu, într-o economie în declin, planificarea este de

importanţă capitală pentru a putea preveni angajările de personal peste

necesarul organizaţiei şi apoi implicit concedierile de rigoare;

Dezechilibre în cadrul structurii pe vârste, profesii, calificări a angajaţilor

sau în cadrul corelaţiei postul-angajat;

Necesitatea planificării resurselor umane a apărut datorită intervalului de timp care există

între apariţia postului vacant din diferite motive (pensionarea, concedierea, creşterea

cererii pe produse etc.) şi momentul angajării persoanelor corespunzătoare cerinţelor.

Aceasta perioadă în funcţie de mai mulţi factori poate dura săptămâni sau chiar luni

întregi, cea ce influenţează dezvoltarea întreprinderii şi atingerea scopurilor.

4

Scopul planificării resurselor umane constă în ocuparea tuturor posturilor

disponibile la moment necesar şi în cantităţi necesare. Planificarea resurselor umane este

un proces prin care întreprinderea anticipează necesarul de personal pe categorii şi

profesii. Multe organizaţii nu descoperă acest adevăr elementar până în momentul în care

nu se confruntă cu probleme din cauza cadrelor incomplete sau peste necesar. Pentru

întreprinderea este foarte important dispunerea personalului la moment necesar, în loc

necesar, în cantităţi necesare şi cu calificarea necesară pentru atingerea scopurilor. Locul

planificării resurselor umane în managementul resurselor umane este arătat în schema de

mai jos.

Figura 1 - Locul planificării resurselor umane în managementul resurselor umane.

Planificarea necesităţii de resurse umane este una din activităţile a planificării

resurselor umane şi cea care ne interesează cel mai mult. Celelalte activităţii planificării

sunt: planificarea concedierii angajaţilor, planificarea perfecţionării resurselor umane etc

(figura Nr.2).

5

Analiza strategică mediului încunjurător

Analiza strategică şi prognoza dezvoltării întreprinderii

1. Stabilirea politicii resurselor umane

2. Planificarea resurselor umane.

3. Elaborarea cerinţelor către angajaţii pe baza posturilor şi profesii

4. Recrutarea şi selecţionarea personalului.

5. Stabilirea salariilor şi premiilor. Organizarea sistemului motivării personalului.

6. Orientarea şi adaptarea personalului.

8. Repartizarea şi promovarea.

9. Pregătirea, recalificarea personalului.

7. Evaluarea resurselor umane

10. Îmbunătăţirea managementului resurselor umane

Figura Nr.2 - Schema elementelor principale planificării resurselor umane.

Planificarea resurselor umane trebuie să răspundă la următoarele întrebări:

1. Câte persoane, cu ce calificare, când şi unde va avea nevoie întreprindere?

2. Cu ce metode se poate recruta necesarul şi concedia surplusul de personal cu

minimizarea daunelor sociale?

3. Cu se poate îmbunătăţi folosirea personalului?

4. Cu se pot dezvolta şi perfecţiona cadre în conformitate cu necesităţile?

5. Ce costuri vor avea activităţi planificate?

Un model de planificare a resurselor umane

Planificarea resurselor umane este o parte integrantă a planificării organizaţionale.

Previziunile în domeniul resurselor umane afectează şi sunt afectate de prevederile

planurilor organizaţiei

Primul pas ce trebuie făcut în planificarea resurselor umane este de a colecta

informaţii. O prognoză sau un anumit plan nu pot fi mai bune sau mai precise decât

datele şi informaţiile pe care acestea se bazează.

Planificarea resurselor umane necesită două tipuri de informaţii:

1. Informaţii externe

2. Informaţii din interiorul organizaţiei (vezi figura 3)

6

I. Colectarea informaţieiA. Din mediul externe

1. Economie – Ramuri specifice2. Tehnologie3. Competiţie4. Piaţa de muncă5. Trend demografic şi social6. Reglementări legale

B. Din interiorul organizaţiei1. Strategie2. Planuri de afaceri3. Resurse umane curente4. Rata de fluctuaţie a personalului

P l a n i f i c a r e a r e s u r s e l o r u m a n e

Planificarea recrutării şi selecţiei

Planificarea folosirii resurselor umane

Planificarea dezvoltării resurselor umane

Planificarea cheltuielilor cu personal

Planificarea necesităţii de personal

Planificarea concedierilor

Planificarea promovărilor (carierei)

Figura 3 – Un model de planificare a resurselor umane

Datele ce provin din mediul extern includ informaţii asupra condiţiilor curente şi a

schimbărilor predictibile în economie, informaţii cu privire la anumite ramuri economice

şi tehnologii precum şi informaţii asupra competitorilor.

Fiecare dintre aceşti factori poate afecta planurile de afaceri ale organizaţiei şi,

implicit, necesarul de resurse umane. Mai mult, cei care fac aceste planuri, trebuie să ţină

seama de condiţiile pieţei forţei de muncă, cum ar fi rata şomajului, calificarea şi

distribuţia de vârstă, rasă şi sex a forţei de muncă. În final, specialiştii în planificare

trebuie să ţină seama de reglementările legale.

7

II. Prognozarea cererii de resurse umaneA. Pe termen scurt şi lungB. Poziţii individuale sau de subunităţi

III. Prognozarea oferte de resurse umaneA. Oferta internăB. Oferta externă

IV. Planificarea şi implementarea de programe necesareA. Creşterea sau reducerea numărului de angajaţiB. RecalificăriC. Dezvoltarea de planuri de succesiune managerialăD. Dezvoltarea de planuri de urmărire a carierei

V. Feedback asupra procesului de planificareA. Au fost prognozele precise?B. Fac faţă nevoilor aceste programe?

Al doilea tip major de informaţie provine din interiorul organizaţiei. Informaţia

internă cuprinde planurile şi strategiile organizaţiei atât pe termen scurt, cât şi pe termen

lung.

În mod evident planurile ce constau în construcţia, demolarea sau automatizarea

unor subunităţi vor avea implicaţii asupra resurselor umane ca şi planurile de modificare

a structurii organizaţiei, de cumpărare/ vânzare afaceri sau de intrare/ ieşire de pe anumite

pieţe.

Decizia de a concura alţi competitori, mai degrabă pe baza unei politici a costurilor

scăzute decât a unei politici de servire personalizat, poate avea, de asemenea, implicaţii

asupra resurselor umane. În sfârşit este necesară o informaţie asupra resurselor umane

interne, cum ar fi câţi oameni sunt angajaţi pentru a face o anumită muncă sau câţi ocupă

anumite posturi, nivelul lor de calificare şi câţi dintre ei vor pleca sau se vor pensiona în

timpul perioadei în care se face prognoza.

Odată ce specialiştii în planificare au obţinut informaţiile interne şi externe de care

au nevoie, ei pot prognoza cererea viitoare de forţă de muncă, această prognoză include

cel puţin estimarea numărului de angajaţi de care va fi nevoie în fiecare post în anul

următor. Pot fi făcute şi prognoze pe termen lung. Apoi specialiştii în planificare vor

prognoza oferta de forţă de muncă: oferta internă de personal, calificarea şi

promovabilitatea acestuia, precum şi oferta externă de forţă de muncă de pe piaţa forţei

de muncă.

Pasul final în planificarea resurselor umane este planificarea unor programe

specifice, care să asigure faptul că oferta va satisface cererea de forţă de muncă. Aceste

programe includ adeseori planuri de recrutare, activităţi de dezvoltare şi training,

stimulente sau piedici financiare pentru pensionări înainte de termen, modificări ale

direcţiilor carierei angajaţilor în cadrul organizaţiei sau o varietate de alte programe de

management al resurselor umane.

Dacă prognozele de cerere şi de ofertă de forţă de muncă nu au fost foarte precise,

procesele de prognozare pot fi îmbunătăţite în anii următori. În mod similar, dacă

programele s-au dovedit inadecvate sau nepotrivite, ele pot fi modificate.

Planificarea necesităţilor de resurse umane se bazează pe personal existent,

personal necesar planificat, fluctuaţia cadrelor, pensionări planificate. Şeful fiecărui

departament din cadrul întreprinderii în colaborare cu reprezentantul departamentului

8

resurselor umane trebuie să elaboreze planul necesităţii de personal. Planificarea

resurselor umane are în vedere mişcările de personal înspre organizaţie, în interiorul

organizaţiei şi la ieşirea din organizaţie. De aceea există patru categorii de personal, care

sunt importante pentru planificarea resurselor umane. Acestea sunt:

* Personalul existent;

* Personalul nou recrutat;

* Angajaţii potenţiali;

* Personalul ce părăseşte organizaţia;

Fiecare dintre aceste categorii necesită adoptarea unor decizii importante

şi diferite de către managerii direct răspunzători, câteva dintre aceste decizii fiind

prezentate în tabelul 1.

Categorie Decizii asupra:

Personalul existent

Evaluarea performanţeiProductivitateTreningRemuneraţiePromovare/dezvoltare carieră

Personalul care va fi recrutat

Metode de recrutareProceduri de selecţieTreningTermenii contractului

Personalul potenţial

Metode de recrutareRelaţii publiceNiveluri de salarizareBeneficii ale angajaţilor

Personalul ce părăseşte organizaţiaConcedieri pentru performanţe slabePensionăriFluctuaţii ale forţei de muncă

Tabelul 1. – Categorii de personal şi deciziile aferente importante pentru planificarea resurselor umane

Cine face planificarea?

Planificarea tradiţională a resurselor umane este în mod natural iniţiată şi condusă

de către departamentul de resurse umane. Totuşi deoarece sunt necesare informaţii din

toate subunităţile organizaţiei, anumiţi manageri pot fi implicaţi în procesul de planificare

fiind nevoie, uneori, implicarea mai adâncă a unor manageri decât a altora. Planificarea

strategică a resurselor umane implică participarea atât a managementul de vârf, cât şi a

9

experţilor în resurse umane şi se poate baza pe informaţii ce provin de la diferite niveluri

ale managementului.

Nu toate organizaţiile se angajează în planificarea resurselor umane, deşi din ce în

ce mai multe organizaţii fac aceasta în regular. Ca şi în cazul multor activităţi legate de

resurse umane, este mult mai probabil că firmele mari să aibă sisteme de planificare a

resurselor umane, decât firmele mici.

Când se încheie planificarea?

În mod nominal, o organizaţie face această planificare o singură dată pe an, dar pot

fi aduse modificări de-a lungul anului pe baza informaţiilor noi primite.

De exemplu, un eşec neaşteptat al unei afaceri indică faptul că planurile de

recrutare de personal pe termen scurt trebuie regândite. Procesul de planificare poate avea

anumite termene în timp. De exemplu, organizaţiile ce se află în stadiul incipient de

dezvoltare a funcţiei de planificare a resurselor umane, de regulă, planificară pe termen

scurt – doar un an în avans – şi cu accent pe recrutare şi reducere de personal.

Organizaţiile cu mai multă experienţă în planificarea resurselor umane şi cu nevoi mult

mai complexe pot planifica şi pentru doi, trei ani. Anumite organizaţii se pot angaja în

planificarea pe termen lung a resurselor umane – mai mult de trei ani.

1.2. Prognozarea cererii de forţă de muncă

Imediat ce specialiştii în planificarea resurselor umane au colectat şi au analizat

informaţii atât din surse interne, cât şi externe, aceştia trec la prognozarea cererii de forţă

de muncă, care constă în estimarea cantitativă şi calitativă a necesităţilor viitoare de

resurse umane. Managerul trebuie să răspundă la întrebare: De câţi oameni va fi nevoie

pentru îndeplinirea planurilor viitoare ale organizaţiei? Aceste prognoze se sprijină pe

informaţii despre trecut şi despre prezent, precum şi pe prezumţii despre viitor.

Metodele de prognozare a cererii de forţă de muncă se împart în două categorii: logice

matematice.

În practică, cele mai multe organizaţii folosesc o combinaţie a celor două categorii.

10

Metode logice

Metodele logice iau în considerare şi factorii cantitativi, dar permit şi folosirea

intuiţiei şi a experienţei, în egală măsură. Aceste metode pot fi folosite de organizaţii

mici, sau de acele organizaţii care fac pentru prima dată o prognozare a cererii de forţă de

muncă şi nu deţin baza de date pentru a putea folosi unul sau mai multe metode

matematice complexe. Metodele logice pot fi, de asemenea, preferate atunci când

organizaţia sau mediul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea se găsesc în stare de

tranziţie. În asemenea condiţii, tendinţele şi corelaţiile din trecut nu pot fi folosite pentru

a putea face prognoze precise pentru viitor.

Printre cele mai simple metodeb logice se numără prognozarea pe unităţi. Fiecare

unitate, ramură sau departament estimează propriul necesar de angajaţi pentru viitor.

Managerii primesc anumite informaţii pe care le analizează pentru a face aceste

prognoze. Suma estimărilor pentru fiecare unitate este tocmai prognoza cererii de forţă de

muncă pentru întreaga organizaţie.

Specialiştii în planificarea resurselor umane din cadrul departamentului de resurse

umane trebuie să revadă aceste prognoze făcute la nivel de unitate înainte de a le însuma,

deoarece este ştiut faptul că există o tendinţă naturală a managerilor acestor unităţi de a

exagera puţin atât importanţa unităţilor pe care le conduc, cât şi necesarul de forţă de

muncă.

O altă metodă logică implică prognozarea de către managerii de nivel înalt şi de

către directorii executivi. Aceşti experţi se întâlnesc pentru a discuta gradul în care

necesarul de resurse umane este afectat de către planurile de afaceri, de economie, sau de

alţi factori la fiecare nivel al organizaţiei. Pe lângă predicţia necesarului de forţă de

muncă pe baza unor condiţii concrete existente, aceşti experţi pot face, de asemenea,

unele prognoze luând în calcul cele mai bune sau cele mai rele condiţii ipotetice. De

exemplu, ei pot prognoza care va fi necesarul de forţă de muncă dacă tot ceea ce ar putea

merge rău va merge rău (o recesiune economică; organizaţia pierde un proces important).

După efectuarea acestor exerciţii, experţii pot estima cu destulă exactitate necesarul viitor

de forţă de muncă, deoarece acesta se va situa undeva între prognoza pentru condiţiile

negative şi cea pentru condiţii pozitive.

11

O metodă logică foarte structurată utilizată de experţi este metoda Delphi. Această

metodă are ca scop atingerea unui consens atunci când se face o prognozare a necesarului

de forţă de muncă. Când se foloseşte această tehnică, experţii nu se întâlnesc faţă în faţă.

Metoda este mult mai economică, dacă experţii se găsesc, în diferite puncte ale

organizaţiei. De asemenea, ea poate îmbunătăţi calitatea deciziei, deoarece minimizează

conflictele de personalitate şi împiedică grupurile mai gălăgioase să domine procesul

decizional.

Primul pas în metoda Delphi este de a proiecta un chestionar, prin care experţilor li

se cer răspunsuri la anumite întrebări precum şi motivul pentru care au ales acele

răspunsuri.

Rezultatele vor fi analizate şi returnate experţilor împreună cu un al doilea set de

întrebări. În acest fel, experţii pot învăţa unul de la altul şi pot să-şi modifice sau să-şi

detalieze poziţia în cel de-al doilea chestionar. Procesul va continua timp de câteva runde,

până când experţii vor cădea de acord asupra unui rezultat.

Un proces Delphi complet utilizează câteva runde de chestionare, astfel încât acest

proces poate dura câteva luni. Este evident faptul că atunci când este nevoie de o

prognozare rapidă, această metodă nu se poate utiliza.

Metode matematice simple

Metodele matematice cele mai simple utilizează numai un singur factor pentru a

prognoza cererea de forţă de muncă. De exemplu, se pot examina nivelurile reprezentând

numărul de angajaţi ai organizaţiei în fiecare an, pentru a se observa tendinţa crescătoare

sau descrescătoare şi dacă această tendinţă se va extinde şi pentru anul următor. O

metodă mai bună ar putea fi utilizarea prognozelor referitoare la vânzările viitoare, la

producţia viitoare sau la alţi factori care au directă legătură cu necesarul de forţă de

muncă.

Productivitatea este reprezentată de numărul mediu de unităţi produse per angajat

în decurs de un an. Să presupunem că o companie produce dulapuri şi din evidenţele

trecute reiese faptul că productivitatea este de 50 de dulapuri per angajat în decursul unui

an. Dacă departamentul de marketing se aşteaptă să vândă 10.000 de dulapuri anul viitor,

atunci compania va avea nevoie de 10.000/50 = 200 muncitori calificaţi. Pe de altă parte

12

dacă firma a avut în trecut câte un supervizor (manager) la fiecare 25 de muncitori

calificaţi, atunci va fi nevoie de 8 manageri pentru cele 200 de muncitori calificaţi.

Prognozarea cu ajutorul productivităţii muncii se bazează pe ipoteza că necesarul

de angajaţi creşte liniar cu volumul de muncă ce trebuie efectuat. Această ipoteza nu este

întotdeauna corectă. Să ne imaginăm, de exemplu că o companie face faţa cererii

crescânde de produse, convingând angajaţii să lucreze peste program. La un moment dat

compania nu va mai face faţă cererii şi îşi va deschide nouă fabrică. În acest moment va

apărea un salt în angajarea de personal, ce va avea ca efect o discontinuitate în relaţia

dintre cererea de forţa de muncă şi nivelul producţiei.

Metode matematice complexe

Anumite metode de prognozare utilizează tehnici statistice mai complicate.

Companiile mari, care au utilizat de mulţi ani planificarea resurselor umane, folosesc

aceste metode. Una dintre aceste metode, numită şi regresia multiplă, utilizează câţiva

factori care au legătură cu cererea de forţă de muncă, pentru a putea prognoza necesarul

viitor de personal. Printre aceşti factori se numără vânzările, profitul, investiţiile de

capital şi produsul intern brut. Datele şi informaţiile din anii trecuţi sunt folosite pentru a

dezvolta o ecuaţie ce descrie relaţia dintre aceşti factori şi necesarul de angajaţi; apoi

valorile curente sau prognozate ale acestor factori sunt introduse în ecuaţie pentru a

prezice necesarul viitor de forţă de muncă.

Această metodă se poate aplica numai dacă există suficiente date, dacă există o

relaţie strânsă între factori şi necesarul de forţă de muncă şi când nu se anticipează

schimbări dramatice ale productivităţii.

Cererea brută li cererea netă de forţă de muncă

Cererea brută de forţă de muncă este arătată în figura 4. Obiectivele

organizaţiei sunt transformate în intenţii şi planuri de evaluare şi de asigurare de forţă de

muncă suficientă, în timp ce cererea de bunuri şi de servicii constituie o presiune externă

asupra necesarului de forţă de muncă al organizaţiei.

13

Figura 4. – Cererea brută de forţă de muncă a unei organizaţii

La un nivel mult mai detaliat, cererea netă de forţă de muncă sau, mai bine zis,

cererea de personal adiţional este reprezentantă în figura 5. Se poate observa că s-au

introdus alţi câţiva factori importanţi, cum ar fi presiunea exercitată de sindicate sau

efectele datorate tehnologiei.

Figura 5. – Cererea netă de forţă de muncă a unei organizaţii

1.3. Oferta de forţă de muncă

Imediat ce a fost prognozată cererea de forţă de muncă, este necesar să se

prognozeze oferta de forţă de muncă pe care organizaţia o va avea deja la dispoziţie

pentru a face faţă cererii.

14

Obiectivele companiei

Intenţii şi planuri

Cererea de bunuri şi servicii

prestate de companie

Presiuni externe

Cererea de forţă de muncă a companiei

Presiuni din partea sindicatului

Tehnologia disponibilă

Obiectivele companiei Cererea netă de

forţă de muncă a companiei

Personal cu contract pe termen scurt

Recrutare

Consultanţi externi

Stafful existent

Cererea de bunuri şi servicii prestate de companie

Oferta de resurse umane poate fi:

Internă;

Externă;

1.3.1 Oferta internă de resurse umane

Oferta internă de forţă de muncă este compusă din toţi angajaţii curenţi ai unei

organizaţii. Aceşti angajaţi pot ajuta la satisfacerea cererilor viitoare de forţă de muncă,

rămânând angajaţi în aceleaşi posturi sau fiind avansaţi sau transferaţi în posturile rămase

vacante din cadrul organizaţiei.

Oferta internă de forţă de muncă se schimbă în permanenţă, pe măsură ce se fac

angajări şi pensionări sau au loc decese sau concedieri. Pentru a fi la curent cu oferta

curentă internă şi pentru a putea prognoza oferta viitoare de forţă de muncă, specialiştii în

planificare au nevoie de un anumit sistem de informaţii referitoare la forţă de muncă

existentă.

Ca minim necesar, acest sistem poate fi alcătuit din fişe de personal, care arată

numărul de persoane ce execută o anumită muncă în cadrul organizaţiei. Pentru companii

mici, un sistem manual ca acesta poate fi suficient. În cazul companiilor mari se foloseşte

sistemul informatic al resurselor umane.

Pentru analiza calităţii ofertei interne de resurse umane se organizează

inventarierea calificărilor .

Inventarul calificărilor este un sistem manual sau computerizat proiectat să ţină

evidenţa experienţei, educaţiei şi a calificărilor speciale ale angajaţilor. Un exemplu unui

formular de inventariere a calificărilor este prezentat în figura 6. În funcţie de date

necesare, el se poate modifica.

Inventar al calificărilorNumele angajatului: S. M. Data: 1-2-98

Numărul angajatului: 64 Departament: 212Element cheie

Element Descriere Activitate1. Audit şi Analizează, inspecţie inspectează de risc

Experienţa de lucru

Perioada Descriere1998 Referent de specialitate S.C. Nationale1992-1995 Referent de

15

2. Resurse umane Analizează specialitate M. Industriilor

Educaţia

Grad Domeniu AnMBA Business Administration 1997BS Inginerie 1991

Cursuri speciale

Curs Data

Managementul Resurselor Umane 1993Sisteme de operare 1994Analiza de tip cash-flow 1995

Limbi străine1. Engleza – fluent2. Franceza – bine

Post preferat1.Audit2.Resurse umane

Loc preferat1. Bucureşti2. Braşov

Hobby-uri1. Pictură2. Astronomie

Semnătura angajatului:__________ DRU: Data:________________ Data:

Figura 6. – Formular de inventariere a calificărilor.

Acest inventar al calificărilor poate fi folosit la evaluarea ofertei curente de forţă

de muncă. De exemplu, un manager vrea să ştie câţi oameni lucrează ca agenţi de

vânzări, câţi oameni au experienţă în domeniul stingerii incendiilor ca pompieri, sau câţi

ingineri atestaţi sunt angajaţi. Acest inventar poate folosi, de asemenea, la identificarea

candidaţilor pentru promovare sau transfer. Totuşi, pentru ca acest inventar al calificărilor

să fie cât mai folositor, trebuie ca acesta să fie precis şi la zi. Obţinerea informaţiilor şi

menţinerea lor la zi este o muncă foarte importantă.

Adeseori informaţiile iniţiale se obţin cu ajutorul chestionarelor. Apoi, în fiecare

an, angajaţii primesc o fişă cu datele lor personale, pe care vor trebui să le modifice, dacă

este cazul.

Uneori aceste modificări se pot face automat. De exemplu, dacă un anumit număr

de angajaţi participă la un program de training atunci consemnarea acestui lucru va apare

în inventarul calificărilor stocat în memoria unui computer. Sistemele de inventariere a

calificărilor descrise aici sunt întrucâtva limitate, deoarece ele nu conţin toate datele

despre angajaţi, pe care o organizaţie le deţine. De aceea, mai nou, se observă o folosire

din ce în ce mai accentuată a sistemelor informaţionale a resurselor umane, care pot face

mult mai multe decât sistemele de inventariere a calificărilor.

Analiza Markov

16

O metodă simplă de prognozare a ofertei interne de forţă de muncă este analiza

Markov. Pionul principal al analizei Markov este matricea probabilităţii de tranziţie

care descrie probabilităţile unui angajat de a rămâne în acelaşi loc şi a desfăşura aceeaşi

activitate, de a efectua o altă muncă în cadrul organizaţiei sau de a părăsi organizaţia.

Perioada pe care se face această analiză este de regulă un an.

Când această matrice este înmulţită cu numărul de angajaţi care încep anul în

fiecare din posturile existente în cadrul organizaţiei, vom avea ca rezultat numărul

prognozat de angajaţi ce-şi vor desfăşura activitatea în acele posturi la sfârşitul anului.

Pentru a dezvolta o matrice a probabilităţii de tranziţie, specialiştii trebuie să

străbată următorii paşi:

1. Să specifice un set exclusiv şi exhaustiv de stări care includ toate posturile între

care angajaţii se pot transfera, precum şi o stare de ieşire pentru aceia care abandonează,

mor, se pensionează sau sunt concediaţi.

2. Să obţină informaţii din ultimii ani asupra ratelor de tranziţie ce au survenit între

aceste stări. Asemenea date pot arăta, de exemplu, că pe parcursul ultimului an, 15%

dintre angajaţii care au început anul, desfăşurând activitatea A, au părăsit organizaţia,

10% au fost transferaţi în alte posturi, unde au desfăşurat activitatea B, şi 5% au fost

promovaţi, desfăşurând activitatea C.

3. Să încerce să dezvolte şi să estimeze ratele de tranziţie viitoare. Multe

organizaţii folosesc ratele de tranziţie din anul precedent. Totuşi, dacă anul precedent a

fost unul atipic (cu o rată de tranziţie neobişnuit de mare sau mică), se poate face o medie

a ratelor ultimilor ani. acest ultim pas este foarte important, deoarece precizia prognozei

depinde foarte mult de utilizarea unor rate de tranziţie cât mai corecte.

Imediat ce matricea probabilităţilor de tranziţie a fost elaborată, aplicarea ei este

un lucru foarte simplu (vezi tabelul 2.).

Matricea probabilităţii de tranziţie(sfârşitul anului)

(Începutul anului) Activ. A Activ. B Activ. C Activ. D IeşireActiv. A 0.70 0.10 0.05 0 0.15Activ. B 0.15 0.60 0.05 0.10 0.10 Activ. C 0 0 0.80 0.05 0.10Activ. D 0 0 0.05 0.85 0.10Matricea aplicată

17

Nr. Iniţiat de angajaţi Activ. A Activ. B Activ. C Activ. D IeşireActiv. A 62 44 6 3 0 9Activ. B 75 11 45 4 8 7 Activ. C 50 0 0 40 2 8Activ. D 45 0 0 2 38 5Nr. prognozat de angajaţi la sfârşitul anului 55 51 49 48 29

Tabelul 2. – Analiza Markov

Pentru a face prognoza, matricea este înmulţită cu vectorul ce cuprinde numărul

de angajaţi ce se regăsesc într-o anume stare. De exemplu, activitatea A s-a desfăşurat la

începutul anului cu 62 de angajaţi. 15% dintre aceştia (15%*62 = 9) au părăsit

organizaţia; 10 procente (10%*62 = 6) s-au transferat la activitatea B; şi 5 procente

(5%*62 = 3) s-au transferat la activitatea C. Aceasta face ca din numărul iniţial doar 44

de angajaţi să-şi continue activitatea A. Totuşi 15 procente din 75 de angajaţi ce

desfăşurau activitatea B (15%*75 = 11) s-au transferat la activitatea A, astfel încât

numărul total de angajaţi ce desfăşoară activitatea A la sfârşitul anului este 55 (44 + 11).

Analiza Markov arată ce se va întâmpla dacă ratele de tranziţie existente rămân

aceleaşi.

Acest tip de analiză poate fi, de asemenea, folosit pentru a evalua impactul unor

modificări posibile ale ratelor de tranziţie.

Evaluarea ofertei interne de forţă de muncă de către manageri

Întrebările tipice pe care managerii trebuie să şi le pună atunci când evaluează

această ofertă internă sunt următoarele:

* Categorii de posturi – Ce categorii de angajaţi avem? (de exemplu, ingineri,

tehnicieni etc.)

* Număr – Câţi oameni se regăsesc în fiecare categorie?

* Calificări – Ce calificări au angajaţii din aceste categorii?

* Performanţe – Ce nivele de performanţă atingem cu aceste categorii de angajaţi?

* Flexibilitate – Cât de uşor este să transferi angajaţii de la un post la altul? Care

este punctul de vedere al sindicatului?

* Promovabilitate – Câţi dintre angajaţi sunt pregătiţi pentru promovare? Ce tip de

training poate fi asigurat pentru a asista aceste promovări?

18

* Fluctuaţia – Care este rata fluctuaţiei forţei de muncă pe categorii şi

departamente? Câţi oameni se vor pensiona? Câţi oameni au părăsit organizaţia pe motiv

de insatisfacţie? Există evoluţii notabile în acest sens?

Fluctuaţia reprezintă raportul dintre numărul de angajaţi ce părăsesc organizaţia şi

numărul mediu de noi angajaţi în ultimul an. Acesta relaţie se poate scrie:

Numărul de angajaţi care părăsesc organizaţiaFluctuaţia = x100

Numărul mediu anual de noi angajaţi

O fluctuaţie de 25% este considerată ca satisfăcătoare de către cele mai multe

firme. Deşi acest indice este folositor în termeni largi, are totuşi câteva dezavantaje:

* Nu indică în ce zone ale organizaţiei rata fluctuaţiei este mare.

* Nu arată perioada de timp în care cei care au părăsit organizaţia şi-au desfăşurat

activitatea.

* Nu indică schimbările neaşteptate în numărul de personal angajat de la an la an.

Unele organizaţii folosesc indicele de stabilitate a forţei de muncă. Relaţia de

calcul este următoare:

Indece Numărul de angajaţi de peste un an care părăsesc organizaţia de = x 100stabilitate Numărul de angajaţi în urmă cu un an

Chiar dacă se utilizează acest indice, organizaţiilor le va fi greu să identifice

acele subunităţi în care angajaţii părăsesc mai devreme organizaţia decât alţi angajaţi de

la alte subunităţi.

Este mult mai eficient să se întocmească o analiză referitoare la angajaţii care

părăsesc organizaţia în funcţie de vechimea în muncă, aşa cum se arată în tabelul 3.

Perioada 1 ianuarie – 31 decembrieCategoria Mai puţin 6-12 1-2 3-5 6-10 Peste 10de angajaţi de 6 luni luni ani ani ani aniNecalificaţi

CalificaţiFuncţionariSupervizoriManageri

19

Tabelul 3. – Angajaţi ce părăsesc organizaţia după vechimea în muncă

Fluctuaţia de personal prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje, care vor fi

prezentate în cele ce urmează.

Avantaje

* Oferă oportunitatea de a angaja personal nou cu idei noi.

* Deschide canale de promovare pentru angajaţii cu vechime mare.

* Introduce autoselectarea printre noi angajaţi, ceea ce poate împiedica concedieri

ulterioare.

Dezavantaje

* Costuri adiţionale legate de recrutare şi înlocuire.

* Întreruperi şi difuncţionalităţi ale procesului de producţie de bunuri sau servicii.

* Costuri adiţionale de training.

* Investiţia în oameni pierdută.

* Dificultăţi în atragerea de personal nou.

Pentru a concluziona, trebuie spus că o rată mică a fluctuaţiei este benefică, mai

ales atunci când o organizaţie se află în declin. O rată mare a fluctuaţiei de personal nu

este de dorit pentru cele mai multe organizaţii, datorită dezavantajelor semnificative care

apar.

1.3.2. Oferta externă de forţă de muncă

Organizaţiile interacţionează în mod continuu cu piaţa externă a forţei de muncă.

De aceea specialiştii în planificarea resurselor umane trebuie să ştie să evalueze oferta

externă de forţă de muncă şi cum să se adapteze acesteia.

20

Un volum mare de informaţii cu privire la oferta de forţă de muncă este colectat şi

publicat periodic, însă înţelegerea acestor informaţii reclamă cunoaşterea câtorva

concepte şi definiţii.

Forţa de muncă civilă este reprezentată de persoanele în vârstă de 16 ani sau peste

care nu sunt în cadrul armatei şi care sunt angajaţi sau îşi caută de lucru. Forţa de muncă

civilă nu îi cuprinde pe cei care au încetat să-şi mai caute de lucru sau sunt în închisori.

Rezerva de forţă de muncă este formată din persoanele în vârstă de 16 ani sau

peste care deocamdată nu lucrează:

* studenţii;

* persoanele casnice;

* pensionarii.

Aceste persoane sunt considerate ca fiind o rezervă deoarece ele pot lucra oricând

în caz de urgenţă, sau dacă sunt stimulate în mod adecvat.

Rata participării forţei de muncă este procentul din populaţia totală aptă de muncă

ce se regăseşte în forţa de muncă civilă.

Rata şomajului reprezintă procentul din forţa de muncă ce îşi caută de lucru.

Evenimentele pe piaţa forţei de muncă trebuie luate în considerare de către

manager în procesul planificării. Conceptul de piaţă a forţei de muncă este unul

important. O piaţă a forţei de muncă este o zonă din care o companie recrutează personal.

De exemplu, piaţa forţei de muncă pentru secretare, casieri sau instalatori este tocmai

zona geografică apropiată. Pentru alte slujbe, cum ar fi profesori universitari, manageri de

nivel ierarhic superior sau cercetători chimişti, piaţa forţei de muncă toate fi de nivel

naţional sau chiar internaţional.

Înainte de a lua o decizie, managerii unei organizaţii trebuie să fie siguri că

informaţiile sunt colectate de pe o piaţă a forţei de muncă adecvată. Cunoscând faptul că

rata şomajului la nivel naţional este foarte ridicată, acest lucru nu va garanta faptul că o

firmă va fi capabilă să-şi găsească un număr suficient de noi angajaţi în orice zonă a ţării.

Pieţele forţei de muncă se bazează atât pe calificări, cât şi pe zonele geografice.

Evoluţii ale industriei şi ocupaţiilor pot influenţa într-un mod procesul recrutării

în viitor, de aceea el trebuie prognozat pentru evitarea unor probleme cu lipsa

personalului. Oficiile de statistică şi alte instituţii/persoane competente pot prognoza care

ocupaţii şi ramuri industriale se vor dezvolta sau nu în viitorul apropiat. Conform acestor

21

planuri în mai multe ţări să elaborează planuri de admitere în instituţii de învăţământ.

Manager în resurse umane trebuie să ia în considerare aceste prognoze pentru

prognozarea ofertei de resurse umane cât mai corectă.

În caz în care oferta externă este foarte mare şi depăşeşte cereri din partea

patronilor problemele cu recrutarea deseori nu apar. Dacă oferta externă este redusă

planificarea este foarte importantă în acest caz, deoarece recrutarea de personal de pe

piaţa externă nu este tocmai uşoară, dacă se ţine seama şi de lipsa de personal calificat.

Opţiunile unui program de planificare a resurselor umane sunt prezentate în figura

7.

Figura 7. – Opţiunile unui program de planificare a resurselor umane

Atunci când oferta internă de forţă de muncă este redusă, o companie poate lua în

calcul şi alte alternative în afara apelării la piaţa externă. De exemplu, compania poate

încuraja angajaţii care sunt în pragul pensionării să-şi continue activitatea, sau poate să

reangajeze personalul pensionat deja.

Dacă o penurie de personal este cauzată de o rată a fluctuaţiei personalului angajat

deosebit de mare, atunci compania trebuie să găsească motivul care a determinat această

22

Dacă se aşteaptă o cerere ridicată de forţă de muncă

Recrutarea noi angajaţiBeneficii pentru cei care îşi amână

pensionareaReangajarea celor deja pensionaţi în regim

part-timeReducerea fluctuaţiei de personal

Ore suplimentareSubcontractarea unor lucrări

Angajarea temporară de personalReproiectarea activităţilor pentru a reduce

cererea de personal

Dacă se aşteaptă un surplus de forţă de muncă

Nu se înlocuiesc angajaţii care au plecatStimulente pentru pensionare înainte de termenTransferul sau reaşezarea angajaţilor în exces

Reducerea orelor de lucruConcedierea angajaţilor

fluctuaţie şi să ia imediat măsuri pentru remedierea situaţiei. Dacă se reuşeşte acest lucru,

se vor anula costuri suplimentare necesare recrutării şi trainingului, iar atitudinea

angajaţilor se poate îmbunătăţi substanţial.

Pe de altă parte, dacă planurile pe termen lung sugerează faptul că cererea de forţă

de muncă va scădea rapid, atunci este de nedorit angajarea de personal nou, permanent.

Pentru perioade relativ scurte de creştere a cererii de forţă de muncă, companiile

pot mai degrabă să plătească ore suplimentare propriilor angajaţi, decât să angajeze

personal nou.

Un alt mod de a face faţă acestei situaţii de creştere a cererii de forţă de muncă pe

termen scurt este de a subcontracta unele lucrări altor firme, sau de a închiria personal de

la firme specializate în asemenea servicii.

1.3. Marketing personalului

Marketing personalului este o activitate îndreptată pe determinare şi satisfacerea

necesităţii de personal.

23

În ultimul timp se răspândeşte abordarea de antreprenor, de piaţă, unde munca,

condiţii de muncă, locuri de muncă sunt privite că produse de marketing. Încă din anii

70” companii din Vest folosesc metodele de marketing în managementul resurselor

umane.

În sensul mai larg marketing personalului este o filosofie şi strategie conducerii

personalului. Personalul este privit ca clienţii firmei. Scopul marketingului constă

folosirea optimală a resurselor umane prin crearea condiţiilor de muncă favorabile, care

creşte productivitatea muncii şi loialitatea angajaţilor. Cu alte cuvinte aceasta este

„vânzarea” firmei angajaţilor proprii. Conceptul marketing personalului în sensul larg se

bazează pe gândirea economică, gândirea de piaţă, ceea ce deosibeşte faţa de concepte

tradiţionale, clasice conducerii personalului.

În sens restrâns marketing personalului este o funcţie departamentului resurselor

umane. Aceasta funcţie este îndreptată pe depistarea şi acoperirea necesităţii în resurse

umane dintr-o întreprindere.

Scopul marketingului personalului constă în deţinerea informaţiilor complete

despre piaţa muncii pentru satisfacerea necesităţilor de personal cât mai eficientă şi

atingerea obiectivelor propuse. Marketing resurselor umane pregăteşte „fundamentul”

pentru recrutarea finală.

Metodologia generală a marketingului în domeniului resurselor umane se bazează

pe teoria marketingului industrial. Etapele principale a activităţii de marketing în

domeniul resurselor umane este prezentată în schema de mai jos.

Figura Nr.8 - Schema generală activităţii de marketing personalului. (Sursa: Kibanov A.A. Upravlenie personalom organizatzii, Norma, Moskva, 1998 ).

Informaţii iniţiale pentru determinarea activităţilor de marketing şi elaborării

planului de marketing sunt furnizate de analiza factorilor externi şi interni. Aceasta

analiza este punctul de plecare a activităţilor de marketing.

Factori externi prezintă condiţii externe, de mediu extern, care nu pot fi

influenţate şi modificate de întreprindere, dar pentru determinarea calitativă şi cantitativă

corectă a necesităţilor de personal şi surselor optime de acoperire acestor necesităţi.

24

Analiza şi selectarea surselor informaţiilor pentru activitatea de marketing

Analiza factorilor externe şi interne

care determină

direcţia activităţii de marketing

Elaborarea măsurilor de marketing

resurselor umane

Elaborarea planului de marketing şi realizarea lui

Aceste factori nu depind de activitatea întreprinderii. Analiza factorilor care provin din

exterior poate elimina greşeli în folosirea tehnicilor de marketing personalului. Factori

externi care determină conţinutul activităţilor de marketing personalului sunt prezentate

în tabel Nr.4.

Factori interni sunt acele factori care provin din interiorul organizaţiei şi pot fi

influenţate în oricare măsură de întreprindere. Factori prezentaţi în tabelul Nr.5 fac parte

din factori interni.

Tabel Nr.4

Factori externi în marketing personalului*.

Denumire factorului extern Caracteristici factoruluiSituaţia pe piaţa muncii Se caracterizează de procese demografice,

economice, nivelul şomajului ş.a.m.d. Principalele elementele analizei în marketing personalului sunt:Cererea de resurse umane şi structura cantitativă;Oferta resurselor umane;

Tehnologii Dezvoltarea tehnologiilor moderne modifică caracterul şi conţinutul muncii la rândul lor modifică cerinţele locurilor de muncă, pregătirii angajaţilor.

Particularităţile cerinţelor sociale Acest factor determină motivaţia angajaţilor.

Legislaţia muncii Trebuie luată în considerare legile Codului Muncii, ultimele hotărâri Guvernului şi altele acte normative care pot influenţa relaţii patron-angajat.

Politica în domeniul resurselor umane din firme concurente

Studierea formelor şi metodelor managementului resurselor umane folosite de concurenţi este necesară în elaborarea propriei strategiei în domeniul resurselor umane.

* - Sursa: Kibanov A.A. Upravlenie personalom organizatzii, Norma, Moskva, 1998

Tabel Nr.5

Factori interni în marketing personalului*.

Denumire factorului intern Caracteristici factorului

25

Scopuri Acest factor poate fi considerat comun pentru marketing industrial şi marketing personalului. Scopuri bine definite determină direcţia activităţii de marketing, strategiei de marketing cum în domeniul producţiei la fel şi în domeniul resurselor umane.

Resurse financiare Analiza posibilităţilor întreprinderii în finanţarea activităţilor de recrutare, selecţionare, perfecţionare resurselor umane şi alte activităţi din domeniul resurselor umane.

Potenţialul resurselor umane Depinde de tehnici şi metode managementului resurselor umane folosite de specialişti în resurse umane, competitivitatea şi pregătirea lor, ceea ce în mare măsură determină succesul realizării planului de marketing în domeniul resurselor umane.

Surse de acoperire necesităţilor de personal

Acest factor este privit ca factor intern, deoarece întreprinderea selectează surse de acoperire necesităţilor de personal care corespund celorlalte factori interni şi externi: scopurilor întreprinderii, tehnologiilor, resurselor financiare disponibile şi altele.

* - Sursa: Kibanov A.A. Upravlenie personalom organizatzii, Norma, Moskva, 1998

Direcţii de bază a marketingului resurselor umane sunt:

Determinarea cerinţelor;

Determinarea necesităţilor de personal;

Planificarea cheltuielilor cu recrutarea şi utilizarea ulterioară a resurselor umane;

Analiza şi selecţia surselor de recrutare;

Determinarea cerinţelor se face pe baza fişei postului, rezultatelor analizelor postului,

analizei culturii organizaţionale etc. Determinarea cerinţelor presupune determinarea

criteriilor calitative obligatorii, dorite şi nedorite pentru fiecare post, cărora trebuie să

corespundă candidatul pentru ocuparea acestui post.

Determinarea necesităţilor de personal va fi examinată mai jos.

Cheltuieli cu recrutarea şi utilizarea ulterioară a resurselor umane sunt compuse din

cheltuieli externe şi interne, care la rândul lor pot fi unice şi curente (regulate).

Cheltuielilor externe unice aparţin cheltuieli cu încheierea contractelor de

recrutare, recalificare sau perfecţionare cadrelor cu instituţii de învăţământ, agenţii de

recrutare şi trening şi alte organizaţii. Din cheltuieli externe curente prezintă cheltuieli

cu activităţi de cercetare şi operative în domeniului marketingului resurselor umane. Din

aceste cheltuieli fac parte cheltuieli cu colectarea şi analiza informaţiilor, cheltuieli cu

26

publicitate, cheltuieli cu deplasarea angajaţilor din departamentul de marketing şi altele.

Cheltuielilor interne unice aparţin cheltuieli cu crearea noilor posturi şi modificarea

celor existente, investiţii în construirea obiectelor sociale şi alte. Din cheltuieli interne

curente fac parte cheltuieli cu salariu, premii, bonusuri personalului nou angajat sau

recalificat.

Alegerea surselor de recrutare depinde de alte două activităţi de marketing –

elaborarea cerinţelor profesionale şi valorificarea cheltuielilor cu recrutarea şi folosirea

ulterioară a personalului. Etapele selectării surselor de acoperire necesităţilor de personal

este prezentat în figura Nr.9

Figura Nr.9 - Etapele selectării surselor şi metodelor de recrutare. (Sursa: Kibanov A.A. Upravlenie personalom organizatzii, Norma, Moskva, 1998 ).

În calitate de surse de acoperire necesităţilor de personal pot fi remarcate

următoarele:

instituţii de învăţământ;

centre de trening;

agenţii de recrutare;

oficii forţelor de muncă;

asociaţii şi reuniuni profesionale;

cunoştinţe şi rude;

piaţa muncii;

surse interne de recrutare, din care fac parte:

transferarea angajaţilor dintr-un departament în altul cu sau fără recalificare;

promovarea angajaţilor pe un post superior;

Lărgirea postului;

Căile de satisfacerea necesităţilor de personal în funcţie de gradul participării

întreprinderii în procesul recrutării pot fi clasificate în căi active şi căi pasive.

Întreprinderea poate folosi următoarele căi active de recrutare:

27

Determinarea tuturor surselor disponibile de recrutare

Analiza surselor şi căilor de recrutare din punct de vedere corespunderii candidaţilor cerinţelor

cantitative şi calitative şi resurselor băneşti disponibile

Selectarea surselor şi căilor de recrutare

Determinarea căilor posibile de recrutare

firma recrutează personalul în instituţii de învăţământ încheind contracte cu aceste

instituţii;

Întreprindere trimite cereri în oficii de forţa de muncă şi şomaj;

Întreprindere apelează la agenţii de recrutare pentru recrutarea personalului;

Întreprinderea apelează la angajaţii proprii pentru recrutarea din cercul lor de

cunoştinţe;

Etc.

Întreprinderea foloseşte căi pasive dacă:

Publică anunţuri de recrutare în ziare şi reviste;

Întreprinderea recrutează candidaţi ocazionali care vin în scopul angajării la

întreprindere;

Şi alte.

Pentru studierea factorilor interni şi externi care influenţează activităţile de

marketing, specialist are nevoie di informaţii. De la calitatea şi cantitatea informaţiilor

depinde rezultatul analizei factorilor. Surse informaţionale care pot fi folosite în

marketing resurselor umane sunt:

Informaţii din instituţii de învăţământ privind numărul absolvenţilor şi studenţilor,

facultăţi şi specializări etc.;

Informaţii analitice publicate de autorităţile de stat privind forţa de muncă,

şomajul, ocupaţie etc.

Informaţii publicate de oficii de forţa de muncă şi şomaj;

Reviste şi ziare specializate;

Expoziţii şi târguri specializate;

Publicitatea altor organizaţii, mai ales concurenţilor;

Prezentări şi târguri de joburi din instituţii de învăţământ;

Asociaţii profesionale;

Şi alte.

28

29

CAPITOLUL II

Recrutarea personalului

Recrutarea reprezintă procesul prin care organizaţia localizează şi atrage

persoanele potrivite pentru a ocupa posturile vacante. Pentru majoritatea organizaţiilor,

recrutarea este un proces continuu, astfel încât angajaţii care părăsesc organizaţia sau sunt

promovaţi să fie înlocuiţi de alte persoane, permiţând dezvoltarea organizaţiei. Recrutarea

poate constitui un proces costisitor. Un sondaj realizat de Employment Management

Association în anul 1990 a relevat faptul că, în medie, in SUA costul asociat angajării

unei persoane este cuprins între 4000 si 4500 de dolari, cea ce constituie un salariu mediu

lunar în SUA.

Procesul de recrutare trebuie planificat şi corelat cu procesul de selectare, prin

care se verifică compatibilitatea candidaţilor cu postul respectiv.

2.1 Prezentarea generală a procesului de recrutare

În figura 10 este prezentată o sinteză a procesului de recrutare. În momentul în

care se eliberează un post, iar departamentul de resurse umane obţine permisiunea de a

căuta candidaţii potriviţi, se trece la examinarea postului şi respectiv se trec în revista

abilităţile, cunoştinţele şi experienţa necesare pentru ocuparea postului respectiv. Fişa

postului poate fi foarte utilă în acest caz. În plus, trebuie luate în consideraţie şi alte

aspecte legate de postul respectiv, cum ar fi stilul de management al supervizorului,

oportunităţile de avansare, salariul, localizarea geografică, pentru a stabili profitul

candidatului şi metode de recrutare care se vor folosi. În cele din urmă, se va obţine un

grup de candidaţi cu potenţială calificare corespunzătoare.

Candidaţii pot proveni din surse interne, adică dintre acei angajaţi ai organizaţiei

care doresc o promovare sau un transfer, sau din surse externe (piaţa forţei de muncă).

30

Candidaţii vor fi apoi evaluaţi şi filtraţi, iar celui care va fi mai bun i se va face oferta de

angajare pe postul respectiv. Pe parcursul procesului de recrutare, organizaţia va urmări

să convingă candidaţii promiţători de avantajele postului respectiv şi să-i asigure că vor

primi recompensele tangibile pe care aceştia le doresc.

Organizaţia Candidatul

Figura 10 – Procesul de recrutare. (Sursa: Burloiu P. Managementul Resurselor Umane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997)

Candidaţii care caută să se angajeze sunt angrenaţi într-un set paralel de activităţi

– mai întâi, dobândirea de experienţă; apoi, căutarea unui post satisfăcător, prin diferite

metode; în cele din urmă, candidatul îşi va manifesta disponibilitatea pentru posturile

care corespund calificărilor sale. În timpul procesului, candidatul, la rândul său, va căuta

să-şi prezinte calificările într-o lumină cât mai bună şi să obţină cât mai multe informaţii

31

Apariţia unui post vacant

Analiza postului şi planificarea procesului

de recrutare

Obţinerea unui grup de candidaţi din surse interne sau externe

Evaluarea candidaţilor prin procesul de

selectare

Convingerea celor mai valoroşi candidaţi

Prezentarea ofertei

Studii şi alegerea unei profesii

Acumularea experienţei de lucru

Căutarea unui loc de muncă

Prezentarea ofertei de muncă

Impresionarea organizaţiei în timpul procesului de selecţie

Evaluarea posturilor şi organizaţiilor

Acceptarea sau refuzul ofertei de angajare

despre postul respectiv, urmând ca, în cele din urmă să hotărască dacă să accepte sau să

refuze oferta de angajare.

În timpul procesului de recrutare şi selectare, interesele organizaţiei şi ale

candidatului ar putea fi conflictuale. Organizaţia încearcă să evalueze punctele forte şi

punctele vulnerabile ale candidatului, în timp ce acesta caută să evidenţieze numai

aspectele favorabile. Similar, organizaţia caută să prezinte numai aspectele pozitive ale

postului respectiv. Mai mult, organizaţia doreşte, pe de o parte, să pună candidatul într-o

situaţie confortabilă, pentru a mări probabilitatea ca acesta să accepte slujba, iar pe de altă

parte, nevoia de a evalua candidatul poate presupune metode mai puţin confortabile

pentru candidat, ca investigaţii asupra trecutului acestuia sau interviuri stresante. La

rândul său, candidatul doreşte să pară politicos şi entuziast în ceea ce priveşte organizaţia

pentru a-şi mări şansele de obţinere a unei forţe, dar vrea să obţină şi informaţii despre

salariu, posibilităţi de avansare şi perspectivele organizaţiei.

2.2 Problemele strategice ale procesului de recrutare

Activităţile legate de recrutare ale unei organizaţii trebuie să fie corelate cu

strategia şi cu valorile organizaţiei, precum şi cu alte elemente ca situaţia pe piaţa forţei

de muncă, abilitatea organizaţiei de a oferi remuneraţii atrăgătoare etc.

Problemele care vor fi analizate în continuare sunt prezentate în figura 11.

2.2.1 Obiectivele procesului de recrutare

Un program de recrutare eficient trebuie să ţină seama de obiective adeseori

contradictorii. Unul dintre obiective îl constituie crearea unui grup de candidaţi, deşi

uneori acest grup poate fi prea larg şi, astfel, genera costuri ridicate. Trebuie să fie atraşi

candidaţi bine pregătiţi şi cu un interes real pentru postul respectiv.

32

Trebuie luate în consideraţie şi efecte post-recrutare: persoanele angajate trebuie să

se dovedească eficiente şi să petreacă un timp rezonabil de îndelungat în cadrul

organizaţiei.

Figura 11. – Decizii strategice în procesul de recrutare. (Sursa: Burloiu P. Managementul Resurselor Umane, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997)

33

Strategia organizaţiei

Planuri de resurse umane – numărul şi tipul posturilor libere.

Obiectivele şi priorităţile procesului de recrutare:

Atragerea unui număr mare de candidaţi.Atragerea unor candidaţi cu calificări superioare.Atragerea unor candidaţi cu real interes pentru postul respectiv.Completarea rapidă a posturilor vacante.Completarea cu costuri minime a posturilor vacante.Angajarea unor persoane care vor dovedi eficienţa.Angajarea unor persoane care să dorească să rămână în organizaţia.Influenţarea pozitivă a imaginii organizaţiei.

Filozofia de recrutare:Candidaţi din surse interne sau externe?Se urmăreşte simplă completare a posturilor, sau se vizează o carieră?Abordare de marketing faţa de candidaţi?Etica în procesul de recrutare.

Alternativele şi caracteristici ale procesului de recrutare:

Planuri de acţiune.Planificare în timp.

Metode.Surse.

Derularea procesului de recrutarea va influenţa imaginea organizaţiei şi se urmăreşte ca şi

candidaţii care nu au avut succes să păstreze o atitudine pozitivă faţă de organizaţie şi

produsele sale. De asemenea, procesul de recrutare trebuie să se desfăşoare rapid şi cu

costuri minime.

Aceste obiective diferite trebuie evaluate şi puse în balanţă, stabilind o ordine a

priorităţilor. Ca urmare, organizaţia îşi poate crea o filosofie de recrutare.

2.2.2 Filosofia de recrutare

Filosofia de recrutare se referă la cultura organizatorică din organizaţie. Una

dintre problemele principale ale filosofiei de recrutare se referă la alegerea sursei de

candidaţi (candidaţi din surse interne sau externe). Unele organizaţii pun accentul pe

pregătirea managerilor dintre angajaţii companiei. Alte organizaţii preferă să angajeze cu

o competenţă dovedită, din afară organizaţiei.

Un alt aspect al filosofiei de recrutare se preocupă de următorul obiectiv al

angajării: se urmăreşte numai ocuparea posturilor vacante, sau se are în vedere cariera pe

termen lung a persoanelor angajate? Doreşte organizaţia să selecteze persoane cu

calificări satisfăcătoare pentru posturile libere, sau încearcă să atragă un anumit tip de

candidaţi cu talente speciale şi care ar putea reprezenta viitori potenţiali manageri? O

abordare pe termen scurt va pune accentul pe ocuparea rapidă a posturilor libere, pe când

o abordare pe termen lung acceptă prelungirea perioadei de recrutare, în scopul

descoperirii celor mai potriviţi candidaţi, cu perspective de construire a unei cariere.

Un al treilea aspect se referă la modul în care sunt percepuţi candidaţii: ca o

„marfa” care urmează a fi achiziţionată, sau ca nişte clienţi care trebuie atraşi.

Organizaţiile care adoptă abordarea de marketing vor cheltui resurse financiare şi de timp

substanţiale pentru a determina ce doresc „clienţii” lor (potenţialii clienţi) şi pentru a-şi

adapta mesajul pentru diferite segmente ale pieţei.

Ultimul aspect pe care îl vom aminti are valenţe etice, făcând referire la

onestitatea şi corectitudinea procesului de recrutare.

34

2.3 Sistemele informaţionale de recrutare

Înainte de a încape procesul de recrutare, specialiştii în resurse umane au nevoie

de un sistem care să ţină evidenţa evoluţiei candidaţilor, pe măsură ce procesul se va

derula. Acest sistem poate fi manual sau computerizat, în funcţie de numărul de

candidaţi.

Un sistem informaţional eficient trebuie să ţină o evidenţă clară a candidaţilor.

Persoanelor care nu posedă calificările necesare ocupării postului li se va expedia o

scrisoare politicoasă cât de curând posibil după adoptarea deciziei. Candidaţii potriviţi

vor primi scrisori de încurajare care să le menţină treaz interesul faţă de organizaţie. Un

asemenea sistem de comunicare influenţează în mod pozitiv imaginea organizaţiei, chiar

şi în rândul candidaţilor respinşi.

Sistemul informaţional utilizat pentru recrutare trebuie să genereze rapoarte

despre caracteristice candidatului, pentru a determina dacă eforturile sporite ale

departamentului de resurse umane au condus la obţinerea unui grup mai mare de

candidaţi sau nu. Statisticile generate trebuie să includă şi procentul de minorităţi din

rândul candidaţilor, pe tipuri de posturi, precum şi alţi indici utili pentru planificarea şi

evaluarea procesului de recrutare.

2.4 Caracteristicele surselor interne şi externe de recrutare

Recrutarea cadrelor se poate face din surse interne, adică din personalul existent

sau din surse externe. Decizia referitoare la sursele de candidaţi trebuie luată timpuriu în

procesul de recrutare. În unele cazuri, nu se impune această decizie. De exemplu, pentru

posturile de tipul „ entry level” (nivel de întrare) candidaţii vor fi aleşi din surse externe,

iar pentru posturi mai complexe s-ar putea folosi sursele interne. Majoritatea

organizaţiilor utilizează ambele categorii de surse. Fiecare tip de sursă are avantajele şi

dezavantajele sale.

35

Avantaje ale surselor interne

Postul va fi ocupat de o persoană a cărei „puncte forte” şi „puncte slabe” sunt bine

cunoscută. Spre deosebire de această situaţie, evaluarea candidaţilor externi este

mai riscantă, deoarece se bazează pe referinţe şi pe întâlniri de scurtă durată cu

candidatul, în timpul interviurilor.

Atragerea candidaţilor este mult mai uşoară deoarece, fiind mult mai bine

cunoscuţi sau remarcaţi datorita activităţii prestate, le pot fi oferite oportunităţi

superioare faţa de postul deţinut;

Selecţia potrivit criteriilor organizaţionale este mult mai rapidă şi mai eficientă

deoarece candidaţii proveniţi din interiorul organizaţiei deţin mult mai multe

cunoştinţe privind practicile organizaţionale, ceea ce permite reducerea timpului

de acomodare si integrare pe post;

În mai multe cazuri numai recrutarea din interiorul organizaţiei permite obţinerea

calificărilor specifice sau a cunoştinţelor şi experienţei solicitate de anumite

posturi; de exemplu, procesul tehnologic secret sau caracterul special al

tehnologiei poate impune folosirea numai a acelor candidaţi care au experienţa

necesară;

Probabilitatea de a lua decizii necorespunzătoare este mult mai diminuată datorită

volumului mult mai mare de informaţii privind angajaţii organizaţiei, precum şi

datorită faptului că datele şi informaţiile disponibile sunt mult mai exacte;

Timpul aferent orientării şi îndrumării pe posturi a noilor angajaţi, în vederea

integrării cât mai rapide a acestora, este mult diminuat deoarece candidaţii

promovaţi sau transferaţi pe noile posturi sunt mult mai informaţi în legătura cu

organizaţia din care fac parte;

Motivarea personalului creşte, iar ambianţa morală se îmbunătăţeşte deoarece

oportunităţile de promovare sunt stimulative constituind, totodată, recompense

importante pentru mulţi angajaţi. Va scădea probabilitatea ca angajaţii ambiţioşi şi

competenţi să părăsească organizaţia, iar aceştia se vor implica mai mult în

activitate, dacă vor cunoaşte posibilitatea promovării;

Datorita folosirii depline a capacităţii şi experienţei candidaţilor proveniţi din

interior, organizaţiile au posibilitatea să-şi îmbunătăţească rezultatele sau să-şi

36

îndeplinească obiectivele pe baza investiţiilor făcute în dezvoltarea propriilor

angajaţi;

Recrutarea personalului este, în multe situaţii, mult mai rapidă si mai puţin

costisitoare chiar şi în cazul în care este necesară o pregătire suplimentară a

candidaţilor;

Sentimentul de apartenenţa la organizaţie, de loialitate sau de ataşament fata de

aceasta creşte deoarece angajaţii percep mult mai clar oportunităţile de promovare

a căror materializare duce la creşterea satisfacţiei în munca;

Probabilitatea ca angajaţii să nutrească aşteptări sau perspective inadecvate sau să

devină dezamăgiţi şi nemulţumiţi de organizaţie este mult mai redusă;

Resurse umane sunt privite drept investiţii.

Dezavantaje ale surselor interne

Cu toată prioritatea acordată surselor interne de recrutare, trebuie avut în vedere

faptul că o politică exclusivă sau chiar predominantă de recrutare din interiorul

organizaţiei poate avea şi unele dezavantaje ca de exemplu:

împiedică infuzia de “suflu proaspăt”, de “sânge nou” şi nu favorizează

promovarea sau aportul unor “idei noi”, al unor “deschideri noi sau proaspete”.

Politica de recrutare din interiorul organizaţiei poate presupune în mod greşit că

angajaţii avuţi în vedere dispun de calităţile necesare sau de potenţialul

corespunzător pentru a fi promovaţi, în condiţiile în care li se întrerupe nejustificat

şi vechea activitate;

În situaţiile în care promovarea angajaţilor se face, îndeosebi, pe baza vârstei sau a

vechimii în munca, politica care absolutizează rolul experienţei fără a lua în

considerare competenţa profesională, se poate manifesta favoritismul sau se pot

declanşa numeroase conflicte sau stări afective (nelinişte, ostilitate, rezistenţa,

agresiune deschisă etc.) determinate de modul diferit de percepere a unor fapte sau

situaţii;

Lupta pentru promovare poate afecta negativ moralul angajaţilor şi relaţii între ei.

Angajaţii nu mai doresc să acţioneze ca o echipă.

37

Atunci când un post este ocupat de un angajat promovat, va apare un alt post

vacant – cel ocupat anterior de angajatul promovat. În acest fel , se produse un fel

de efect de „propagare” a postului liber sau apariţia de posturi vacante în lanţ,

efect care, în literatura de specialitate, a fost denumit efect de unda, dar aici apare

un avantaj. Recrutarea pentru post mai inferior va costa mai puţin şi va consuma

mai puţin timp decât pentru post mai superior;

Dacă organizaţia se extinde rapid, s-ar putea ca posibilităţile de completare a

posturilor din personalul existent să fie depăşite;

S-ar putea întâmpla ca angajaţii să fie promovaţi înainte de a fi pregătiţi pentru

acest lucru;

Procedurile de recrutare internă foarte complicate ale multor organizaţii. Adeseori,

acestea pot provoca un adevărat „coşmar birocratic”;

Dacă toţi managerii organizaţiei provin din surse interne, aceasta şi-ar putea pierde

din flexibilitate; anumite obiective vor putea fi realizate numai dacă se apelează la

un proces agresiv de recrutare.

Avantaje al recrutării externe

Angajaţii recrutaţi din surse externe pot aduce noi idei şi noi puncte de vedere.

Noii angajaţi pot constitui o sursă potenţială de idei şi cunoştinţe noi, favorizând

infuzia de “suflu proaspăt”, şi pot aduce, totodată ,o nouă percepere sau noi

perspective privind organizaţia;

Utilizarea surselor externe va evita confuzia produsă de efectul „propagării

postului liber” şi va satisface necesităţile determinate de expansiunea rapidă a

organizaţiei, fără a solicita personal neexperimentat.

În situaţiile dificile, mai ales la nivelul managerial superior, cineva din exterior va

fi suficient de obiectiv pentru a putea sugera schimbări în organizaţie.

Permite identificarea şi atragerea unui număr mai mare de candidaţi potenţiali;

Permite îmbunătăţirea procesului propriu-zis de recrutare datorită posibilităţii

oferite de a compara candidaturile interne şi externe;

Permite îmbogăţirea potenţialului uman intern al organizaţiei, eliminarea unor

eventuale stăgnări sau diminuarea unei anumite rutine, prin atragerea de noi

angajaţi competitivi;

38

Permite diminuarea cheltuielilor cu pregătirea personalului; în general, este mult

mai ieftin, mai avantajos şi mult mai uşor sau mai comod să se angajeze personal

calificat din afară organizaţiei, decât să se dezvolte pregătirea profesională a

propriilor angajaţi;

In situaţiile în care sunt necesare schimbări semnificative sau deosebit de

importante, numai o persoana din afară organizaţiei, care nu are nici un fel de

obligaţii faţă de celelalte persoane din interior, poate realiza schimbările

respective;

Încurajează un nou mod de gândire în cadrul organizaţiei;

Dezavantajele surselor externe

Principalul dezavantaj al recrutării din surse externe îl reprezintă costul. Deoarece

piaţa externă a forţei de muncă este mult mai largă şi mai dificil de „accesat” decât

cea internă, resursele de bani şi timp necesare sunt mai mari.

Identificarea, atragerea si evaluarea candidaţilor se realizează mult mai dificil dacă

se are în vedere complexitatea pieţei muncii, precum şi faptul că aptitudinile sau

alte cerinţe ale noilor angajaţi nu sunt evaluate direct;

Riscul de a angaja candidaţi care, ulterior, nu dovedesc sau nu se pot menţine la

potenţialul înalt pe care l-au demonstrat în timpul procesului de selecţie;

Timpul necesar orientării, adaptării sau integrării pe posturi a noilor angajaţi este

mult mai mare, ceea ce atrage costuri suplimentare;

Noul angajat poate fi respins de grupuri informale existente şi ulterior poate să

părăsească organizaţia.

În situaţiile în care au loc frecvente angajări din afară organizaţiei, potenţialii

candidaţi interni se pot simţi frustraţi, pot apărea nemulţumiri, descurajări, chiar

unele probleme majore sau unele aspecte de morală în rândul propriilor angajaţi

care considera că îndeplinesc condiţiile necesare, însa cărora li se reduc şansele de

promovare;

39

Recrutarea din surse interne

Majoritatea organizaţiilor promovează angajaţii în posturile vacante, ori de câte

ori este posibil. În unele organizaţii deseori se foloseşte un sistem informal pentru

descoperirea candidaţilor. Atunci când se eliberează un post, managerul apelează la

memoria proprie sau la sugestiile supervizorilor pentru a identifica potenţialii candidaţi.

Dezavantajele unui asemenea sistem sunt evidente:(1) candidaţii potriviţi ar putea fi

uitaţi: (2) se poate manifesta favoritismul: (3) candidaţi calificaţi ar putea fi îndepărtaţi de

supervizori, care pot dori să-i reţină în departamentul lor, în loc se recomande pentru

promovare într-un post din alt departament.

O metodă mai sistematică implică utilizarea unui sistem de inventariere a

îndemânătorilor necesare pentru a identifica candidaţii potriviţi.

O altă metodă constă în afişarea posturilor libere la un avizier în interior

organizaţiei, urmând că angajaţii să se ofere singuri, dacă se consideră potriviţi pentru

posturile respective sau să recomandă pe cineva. În anunţurile sunt descrise

responsabilităţile posturilor, calificările necesare, nivelul remuneraţiei şi este încurajată

depunerea candidaturilor de către toţi cei ce se consideră potriviţi. Candidaţii sunt

evaluaţi în cadrul departamentului de resurse umane , după care se ia decizia de

promovare. Candidaţii răspunşi vor primi un feedback care îi va ajuta să înţeleagă modul

în care ar trebui să-şi îmbunătăţească performanţele pentru oportunităţile viitoare.

Organizaţiile care caută candidaţi din surse interne pentru poziţii manageriale se

ghidează după schema organizaţională, sau alcătuiesc un comitet de nominalizare compus

din managerii de la nivelele superioare ale organizaţiei, care vor centraliza informaţiile şi

vor genera un grup de candidaţi.

Totuşi, organizaţiile mai mari consideră că este necesară o metodă mai

sistematică pentru identificarea candidaţilor, mai ales în cazul în care doresc să încurajeze

transferurile interdepartamentale. Aceste organizaţii alcătuiesc planuri de succesiunea

managerială sau matricea promovărilor/transferurilor şi stochează în bazele de date

proprii informaţii despre manageri, referitoare la educaţia, abilităţile, performanţele,

experienţa şi preferinţele în legătură cu activitatea la locul de muncă şi rezultatele

ultimelor evaluărilor care arată pregătirea managerului pentru ocuparea postului mai

superior sau din alt departament şi recomandări pentru creşterea performanţelor. Atunci

40

când apare un post managerial liber, pe baza informaţiilor din aceste baze de date se

poate genera cu uşurinţă o listă de potenţiali candidaţi.

Pentru recrutarea internă poate fi folosită metoda combinării posturilor.

Combinarea posturilor este foarte eficientă şi puţin costisitoare când este nevoie de o

persoană pentru perioada scurtă de timp. De exemplu, şeful unui departament pleacă în

concediu pe 30 de zile. În acest caz cineva din subordonaţii lui poate să înlocuiască pe

şeful.

La combinarea posturilor se poate apela când se ştie că un angajat este incomplet

încărcat în timpul muncii sau când muncă suplimentară necesită foarte puţin timp şi nu

are rost angajarea unei persoane pentru aceasta muncă.

Recrutarea din surse externe

Recrutarea externă necesită planificare amănunţită şi coordonare. În majoritatea

organizaţiilor de mărime medie şi mare, de procesul de recrutare se ocupă specialiştii în

resurse umane.

Organizaţiile mari, care angajează anual un număr mare de persoane au

specialişti care se ocupă numai de funcţia de recrutare a departamentului de resurse

umane. Uneori, aceştia pot lua chiar decizia de angajare, pentru posturile puţin

importante, dar, în general, ei localizează, evaluează şi prezintă managerilor din

departamente unde există posturi vacante pe candidaţii cei mai calificaţi şi bine pregătiţi

pentru postirile respective. Iar decizia de angajare este luată de un manager din cadrul

departamentului pentru care se face angajare. Acest manager şi expertul în recrutare vor

conlucra de-a lungul întregului proces de recrutare şi vor determina condiţiile pe care

trebuie să le îndeplinească potenţialii candidaţi, prin prisma cunoştinţelor, îndemânărilor

şi experienţei necesare. Având toate aceste informaţii, expertul în recrutare poate întocmi

planurile de recrutare, stabilind segmentul pieţei de forţă de muncă unde ar putea găsi

candidaţii potriviţi, numărul acestora, precum şi modul de selectare a candidaţilor.

41

Planificarea procesului de recrutare din surse externe

Scopul bine definit este unul dintre principale condiţii succesului orice activităţii,

inclusiv şi recrutarea şi selecţionarea personalului. Managerul care se ocupă cu recrutarea

trebuie să ştie ce persoane doreşte să recruteze înainte declanşării procesului de recrutare

şi selecţionare propriu zis. Pentru aceasta el are nevoie de descriere amănunţită a

postului şi cerinţele care trebuie să îndeplinească candidatul ideal. Pentru aceasta el

trebuie să elaboreze profesiograma.

Profesiograma trebuie să conţină următoarele date:

Obiectul şi natura profesiei ( descrierea activităţii, a principalelor operaţii şi a

condiţiilor de muncă);

Tehnologia profesiei (materii prime şi auxiliare, utilaje, agregate, dispozitive,

scule, instrumente utilizate);

Securitatea profesiunii (condiţii de siguranţă pentru angajat);

Condiţii de microclimat (zgomot, temperatura, vibraţii etc.);

Psihologia profesiei (aptitudini, însuşiri psihologice);

Sociologia profesiei (perspective sociale, statut social);

Condiţii de salarizare, promovare, pachete sociale oferite;

Deseori procesul recrutării în unele întreprinderi se declanşează cu prezentarea cererii

de recrutare în departamentul de resurse umane de către şeful departamentului unde a

apărut un post / posturi vacante. Acest document deseori se foloseşte în întreprinderi mari

şi mijlocii. În cerere de recrutare se prezintă caracteristici şi aptitudini pe care trebuie să

deţină candidat. Cerere de recrutare conţine următoarele elemente:

Vârstă;

Sex;

Studii;

Limbi străine;

Cunoaşterea calculatorului şi produselor software;

Cunoştinţe adăugătoare cerute;

Experienţa în muncă;

Aptitudini;

42

Temperamentul şi caracterul;

Ore de muncă şi odihnă;

Deplasări;

Perioada de probă;

Salariu de bază premii şi bonusuri;

Pachet social oferit ( concediu, asigurare medicală etc.)

Perspective în dezvoltare;

Data limită recrutării;

Aceste date sunt foarte importante pentru recrutarea şi selecţia candidatului cât mai

bun.

Manager trebuie să acordă atenţia condiţiilor oferite viitorilor angajaţi, deoarece

candidaţi, la rândul lor, tot selecţionează locuri de muncă la fel cum şi patronii

selecţionează candidaţi. Majoritatea patronilor cred că personalul se atrage numai cu un

salariu mare. Dar sunt şi alte metode de motivare în afară de răsplată bănească care pot

să atragă specialişti buni care trebuie luate în considerare. Aceste metode sunt:

Posibilitatea dezvoltării carierei, cea ce şi presupune creşterea salariului.

Relaţii prietinoase între angajaţii. Pentru mulţi specialişti este foarte importantă

cultura organizaţională, spirit de echipă, ajutor reciproc, grupuri şi relaţii

informale care există în interiorul întreprinderii.

Orar flexibil de muncă. În prezent multe întreprinderi occidentale propun

angajaţilor singuri să-şi aleagă orar de muncă. Persoana singură planifică timp

de muncă şi timp de odihnă în conformitate cu posibilităţile sale.

Acordarea automobilului de serviciu sau decontarea combustibilului

angajaţilor care folosesc maşina proprie.

Acordarea telefonului mobil şi decontarea convorbirilor telefonice.

Organizarea ospătăriei şi alimentaţiei gratuite sau la preţuri reduse.

Asigurarea medicală. În prezent foarte multe companii din România oferă

asigurarea medicală gratuită angajaţilor proprii.

43

Acordarea creditelor cu dobândă specială. Aceste stimulente sunt foarte

răspândite în Japonia. Firmele din România le folosesc foarte rar, deoarece

deseori singuri se confruntă cu dificultăţi financiare.

Şi altele.

Tot înainte de a trece la recrutarea propriu-zisă, trebuie să se stabilească ce

metode se vor utiliza şi momentul declanşării procesului de recrutare. În funcţie de post,

resurse financiare şi urgenţa recrutării pot fi utilizate diferite metode de recrutare, care for

fi descrise mai jos. Dar manager trebuie să înveţe următoare regulă – „Personalul nu

este obiectul economiilor, dar se pot evita cheltuieli inutile!”. Urgenţa scumpeşte în

câteva ori procesul de recrutare, de aceea orice recrutare trebuie să fie previzionată de

înainte.

Diferite metode consumă resurse şi timp diferite şi au rezultate diferite.

Managerul trebuie să analizeze toate metode de recrutare posibile şi să ie decizie bine

justificată.

Ca regulă generală, poziţiile manageriale de nivel înalt necesită o durată mai

mare a procesului de recrutare. Uneori aceasta perioada poate fi chiar şi 6 luni.

Există şi alţi factori care îngreunează procesul de recrutare. Printre aceştia,

amintim:

Necesitatea ca procesul de identificare a candidaţilor să se desfăşoare în

mod confidenţial, sau necesitatea identificării candidaţilor fără a se apela la

anunţuri în mass-media. Aceasta problema este actuală atunci când a apărut

un post vacant în conducerea de vârf. Întreprinderea în acest caz doreşte că

să nu afle concurenţi sau clienţi că ea se confruntă cu probleme;

Gradul ridicat de complexitate a postului liber, care face găsirea unor

candidaţi potriviţi dificilă. Cu aceasta problema se confruntă patronii când

se caută candidaţi pentru post de Brand/Product Marketing Manager

(creează şi propune strategia de marketing pentru o anumită marcă de

produs sau linie de produse. Planifică produsul pentru anumite segmente de

piaţa, în funcţie de zonă şi condiţii. Asigura continuitatea si

44

profitabilitatea.) sau pentru orice alt post cărora corespund specialişti înalt

calificaţi şi cu experienţa;

Concurenţa mare pe piaţa forţei de muncă pentru tipul dorit de candidat.

Chiar şi dacă în România rata şomajului este mare, găsirea unor specialişti

reprezintă o problema majoră pentru patroni;

Reputaţia mai puţin bună a organizaţiei sau a domeniului respectiv de

activitate. Mulţi specialişti foarte buni au multe oferte de angajare de la

diferite firme şi nu se confruntă cu problema găsirii unui post de muncă.

Bineînţeles că ei o să aleagă cea mai bună firma şi cea mai bună oferta.

Recompense băneşti reduse, în comparaţie cu ceea ce oferă alte organizaţii

pentru calificări similare.

Descrierea confuză a caracteristicilor postului. Managerul trebuie să acorde

multă atenţie analizei postului şi elaborării cât mai amplă fişa postului

respectiv. Deseori patronii încep recruta fără să ştie ce exact ei vor.

Lipsa unor beneficii adiţionale (cum ar fi asigurarea locuinţei, sau

acoperirea costurilor atunci când candidaţii ar trebui să se mute cu locuinţa)

Localizarea neconvenabilă a locului de muncă.

Persoana care se va ocupa cu recrutare este pregătită pentru procesul de recrutare

şi selecţionare, dacă ea este capabilă clar să răspundă la următoarele întrebări:

Ce fel de muncă trebuie să execute persoana care va fi angajată?

Ce calităţi trebuie să aibă candidatul?

Unde şi pe ce post poate să lucreze / a lucrat candidatul?

De ce loc muncă şi beneficii oferite pot atrage pe cei mai buni candidaţi?

Expertul în recrutare trebuie să ştie câte interviuri iniţiale vor fi necesare pentru a

identifica candidaţi care să fie nu numai capabili să facă faţa cu succes testelor, dar care

să şi accepte oferta respectivă. Pe baza experienţei, expertul în recrutare poate să

calculeze rata de generare a candidaţilor pentru diferite posturi, sau pentru diferite

metode de recrutare. Rata de generare a candidaţilor reprezintă numărul de candidaţi care

promovează cu succes la următoare etapă a procesului de selectare, raportat la numărul

45

total de candidaţi care s-au prezentat în etapa iniţială. De exemplu, să presupunem

(conform figurii 12) că 25% dintre candidaţi care au trimis resume-uri, ca răspuns la

anunţul publicat în ziar, au fost invitaţi la interviu. În continuare, 50% dintre cei invitaţi

vor fi rechemaţi pentru un nou interviu; circa 20% dintre aceştia din urmă renunţă la

candidatură; 33% dintre cei rămaşi primesc oferta de angajare; 75% dintre candidaţi

cărora li se face oferta acceptă. Astfel, pe baza experienţei, experţii în recrutare pot

calcula un număr de 600 candidaţi care să trimită resume-urile, dintre care vor fi angajaţi

15. Desigur, trebuie să se ţină seama de rata şomajului, care poate determina abateri

considerabile făcute pe baza experienţei.

Acceptă oferta

Primesc oferta de angajare

Participă la al doilea interviu

Invitaţi la al doilea interviu

Invitaţi la interviu

Contactare iniţială

Figura 12. – Piramida procesului de recrutare.

46

600

15

20

60

75

150

600

2.5 Surse de recrutare externă

În continuare sunt prezentate caracteristicele surselor externe de recrutare, care

pot fi folosite în procesul recrutarii, precum şi recomandarile la folosirea acestor surse.

2.5.1 Recrutarea prin cunoştinţe personale

Mulţi manageri consideră, că recrutarea personalului după recomandările

prietenilor, cunoscuţilor, asociaţiilor, rudelor ( „agenţi de recrutare”) este o rămăşiţa

sistemului comunist, sistemul unde nu exista nici piaţa reală a muncii, nici agenţii de

recrutare, nici ziare cu anunţuri de angajare. Dar de fapt aceasta metoda de căutare a

personalului, dacă este folosită corect, este actuală şi în prezent şi are multe avantaje în

comparaţie cu alte metode. De exemplu, în ultimul timp, patronii din SUA recrutau cu

ajutorul cunoscuţilor şi rudelor aproximativ o treime din personal. În România prin

cunoştinţe se angajează aproximativ 40% din proaspeţi absolvenţi din învăţământul

superior.

Mulţi din patronii care folosesc aceasta metoda de recrutare, o folosesc incorect

şi pe urmă regretă că au apelat la cunoştinţe pentru completarea posturilor vacante.

Managerul trebuie să respecte următoarele reguli când recrutează prin reţeaua de

cunoştinţe personale:

1. Mai întâi întocmiţi lista cu persoane pe care doriţi să atrageţi în calitate de

„agenţi de recrutare”. Se recomandă că aceste persoane să fie competenţi,

corecţi şi să aibă multe cunoştinţe în domeniul pentru care sunt căutaţi

specialişti.

2. Contactaţi pe persoane din lista întocmită anterior. Încercaţi să cointeresaţi

pe aceste persoane să va ajute vouă.

3. Explicaţi cât mai exact pe cine anume căutaţi. Explicaţi cerinţele care

trebuie să îndeplinească candidatul, cel mai bine în forma scrisă.

47

4. Lămuriţi agentului vostru, că persoane recomandate de ei vor fi evaluate şi

selectate obiectiv. Este foarte important, că agenţi să nu promite

candidatului că va fi angajat cu pile.

5. După ce agentul a dat răspuns pozitiv în căutarea persoanelor stabiliţi data

când o să contactaţi pentru aflarea rezultatului. Sunaţi din când în când pe

agentul vostru şi interesaţi cum merge căutarea, dar nu-l plictisiţi cu 2-3

telefoane pe zi.

6. Folosiţi „feed-back” cu agenţi. Informaţi pe ei cu privirea examinării

candidaţilor propuşi, explicaţi cauzele respingerii candidaţilor.

7. Dacă a fost angajat cineva şi nu mai este nevoie de alte persoane, atunci

aduceţi la cunoştinţă pe toţi agenţi că nu mai este nevoie de ajutorul lor.

8. Este foarte important să mulţumiţi personal pe toţi care au fost implicaţi în

procesul recrutării.

Regulile par să fie simple, dar rar cine foloseşte abordarea sistemică în recrutarea

prin cunoştinţe personale. De aceea potenţialul acestei metode nu este folosit in plină

măsură.

Avantajele acestei metode de recrutare sunt următoare:

1. De obicei aceasta metoda de recrutare nu cere resurse financiare. Excepţie

fac cazuri când a fost promisă o răsplătire în caz în care a avut loc o

angajare reuşită.

2. Uneori aceasta metoda oferă viteza mare de recrutare, mai ales în cazuri

când agent după activitatea sa profesionala are multe relaţii şi cunoştinţe cu

candidaţi potenţiali. De exemplu, dacă agentul lucrează într-o agenţie de

recrutare sau într-un departament de resurse umane din altă întreprindere.

Un alt exemplu, când agent lucrează în inspecţie fiscală, iar firma are

nevoie de şef-contabil. În acest caz, inspector fiscal sau în cazul nostru

agent de recrutare, poate recomanda pe foarte buni contabili.

3. Se uşurează munca de verificare recomandărilor, ceea ce reduce erori în

evaluarea candidatului.

48

Există şi următoarele dezavantaje:

1. Aceasta metoda se complică şi cere un volum de munca foarte mare când se

apelează la un număr mare de persoane (agenţi) sau când se rezolvă

probleme complexe de căutare.

2. Dacă persoana a fost angajată după recomandare a unui prieten foarte bun

sau a unei rude apropiate sau a unei alte persoane foarte importante ( de

exemplu, client important), atunci aceasta „leagă mâini” în conducerea

acestei persoane. Dătoriile morale faţă de aceste persoane deseori nu permit

pedepsire sau concediere a angajatului. Probleme mai complicate pot să

apar atunci când se angajează rude sau prieteni, de aceea în mai multe

firme, mai ales cele internaţionale, nu se permite angajarea acestor

persoane.

3. De exemplu, şeful unui departament angajează în echipa sa după relaţii

personale pe prieteni şi rude. În acest caz se reduce stabilitatea funcţionării

întreprinderii, deoarece în caz în care acest şef părăseşte întreprinderea data,

el poate să ie cu sine pe aceste persoane, de mai multe ori chiar echipa

întreagă. De aceea departamente de resurse umane din mai multe firme din

SUA limitează numărul persoanelor pe care şeful departamentului poate să

angajeze prin relaţii personale.

4. Candidatul potenţial, chiar şi dacă a fost recomandat de cel mai bun prieten,

trebuie să fie supus selecţiei obiective la fel ca şi alte persoane. Dar de mai

multe ori manageri sunt influenţaţi de o „hipnoza” recomandărilor. Aceasta

eroarea foarte des apare în procesul recrutării din firmele româneşti.

Pentru recrutarea eficientă patronul trebuie să apeleze mai mult la persoane care

au de afaceri cu specialişti care se caută. Este foarte util participarea la diferite expoziţii,

seminare specializate, să fiţi membru unei sau mai multor asociaţii profesionale, de

exemplu, Uniunea Jurnaliştilor din România, Asociaţia Patronilor etc., unde se pot face

multe cunoştinţe, care vor fi utile ulterior, şi nu numai când se caută un specialist.

Concluzie - trebuie creată propria reţeaua de cunoştinţe profesionale!

49

Pot fi atrase în calitate de agenţi chiar şi oameni necunoscuţi. De exemplu, se

caută un specialist IT, iar din angajaţii nimeni nu se pricepe în IT la nivel profesional care

pot uşura munca. Pentru aceasta se poate lua, de exemplu „Pagini Aurii”, se caută acolo

domeniu legat de IT şi se apelează la orice firma din acest domeniu. Prin simpla

convorbire telefonică se pot afla multe nuanţe şi sfaturi utile şi chiar se pot recomanda

nişte persoane specializate în acest domeniu.

Angajaţii întreprinderii sunt la fel foarte utili în recrutarea specialiştilor. Ei pot

recomanda pe foşti colegi de facultate, de la serviciu anterior, etc. Proprii angajaţi trebuie

să înţeleagă, că aducând în firma pe specialişti competenţi şi profesionali, ei fortifică

afacerile întreprinderii şi în acelaşi rând stabilitatea şi dezvoltarea lor şi colegilor în

cadrul acestei întreprinderii. Conducerea întreprinderii trebuie să încurajeze şi să

răsplătească pe ei pentru specialişti aduşi în întreprindere. De exemplu, În compania de

telefonie mobilă din Rusia „East-Line” angajaţii, după recomandările cărora au fost

angajate nişte specialişti, primesc primă în mărime de 0,5 salariu lunar al persoanei

angajate, cea ce este mai puţin costisitor în cazul apelării la agenţii de recrutare.

Un alt exemplu din ţara mea de origine, Republica Moldova. Pe vremea

comuniştilor în Chişinau se afla uzina „Mezon” declarată secretă, unde se fabricau

microcircuite, aparate electronice militare şi civile. După prăbuşirea Uniunii Sovetice,

aceasta uzina nu a reuşit să supraveţuiască şi în 1994 a fost disfiinţată, iar tot personal

înalt calificat a fost concediat. În 1999 pe baza altei uzine „VibroPribor” a fost organizată

producţia componentelor electronice pentru calculatoare şi televizoare. Peste 50% din

personal calificat a fost angajat pe baza cunoştinţelor managerilor şi salariaţilor de la

posturi de lucru anterioare la uzina „Mezon”.

În concluzie, păstrarea relaţiilor cu prieteni cu colegi de şcoala, facultatea, posturi

de lucru anterioare, căutarea cunoştinţelor noi între specialişti din diferite domenii, poate

ajuta în procesul complectării necesarului de personal cu specialişti competenţi şi

profesionali, şi în alte scopuri.

50

2.5.2 Anunţuri publicitare în ziare şi reviste.

Căutarea muncitorilor şi specialiştilor cu ajutorul anunţurilor publicitare în ziare şi

reviste, este o metoda cea mai răspândită între patroni români precum şi între patroni de

pe tot mapamond. Chestionarul efectuat de mine (au fost chestionate 15 întreprinderi din

Bucureşti) a arătat că 80 % din patronii apelează la anunţuri publicitare în primul rând şi

apoi la celelalte metode de recrutare, şi numai 20% acordă cea mai mare importanţa

celorlalte metode de recrutarea externă ( apelarea la agenţii de recrutare, Internet,

cunoştinţe personale), dar si ei au răspuns că nu neglijează publicitatea în reviste şi ziare.

Avantajele anunţurilor publicitare de recrutare sunt următoare:

1. Operativitatea anunţurilor publicitare în ziare şi reviste. Durata medie de

la depunerea anunţului până la publicarea este foarte scurtă, până la 2-3 zile pentru

ziare şi 5-7 zile pentru reviste.

2. Costul relativ scăzut. Tariful publicitar în ziare este de obicei mai mic

decât în reviste. Tariful publicitar în ziare şi reviste de nivel local este mai mic, decât

în reviste şi ziare naţionale. În comparaţie cu reviste, în ziare se pot da anunţuri în

forma de propoziţii scurte sau cum spun mică publicitate, unde se costul anunţului

depinde de numărul de cuvinte. Aceste anunţuri se publică în rând cu sute, sau chiar

mii alte anunţuri. Al doilea tip de anunţuri publicitare este mare publicitate, care

presupune cumpărarea unui spaţiu publicitar, care coastă mai mult în comparaţie cu

anunţuri simple, dar oferă următoarele avantaje:

Se poate redacta orice lungime de text, cu orice font, culoare şi mărime, se

poate însera imagine, logo-uri etc., numai în limitele spaţiu publicitar

cumpărat.

Se poate cumpăra spaţiu publicitar pe orice pagina şi nu numai pe o pagina

special alocată pentru anunţuri, cum este în cazul mici publicităţii.

Mare publicitate este mai efectivă decât mică publicitate. Mai multe

candidaţi potenţiali văd un anunţ mare, într-un chenar, cu mai multe

51

informaţii, decât un anunţ mic, compus din 5-6 cuvinte, între sute anunţuri

omogene.

Multe reviste nu primesc mică publicitate, şi atunci rămâne numai de

cumpărat un spaţiu publicitar ( mare publicitate).

3. Anunţuri se publică cu un tiraj foarte mare 30.000-200.000 şi dacă se alege

justificativ ziar sau revista acest anunţ o să vadă un număr foarte mare de candidaţi

potenţiali.

Anunţul publicitar de recrutare bine elaborat trebuie simultan să îndeplinească

următoarele condiţii.

În primul rând, anunţul trebuie să atragă pe cei mai buni candidaţi, care cel mai bine

corespund postului vacant.

În al doilea rând, un anunţ redactat profesional şi publicat justificativ într-o publicaţie

periodică, trebuie să reducă la minimum adresarea din partea persoanelor

necorespunzătoare cerinţelor, deoarece supraîncărcarea inutilă departamentului de resurse

umane sau oricărei alte persoane, care răspunde de recrutarea, este consum de muncă şi

resurse băneşti inutile. Un consultant în resurse umane, Nicolas Bern, spunea, că timp

consumat inutil pentru interviu cu candidaţi nepotriviţi este un factor, care cel mai mult

scumpeşte procesul de recrutare şi selecţionare.

În al treilea rând, anunţul de recrutare trebuie să genereze un număr suficient de

adresări din partea candidaţilor potenţiali.

Eficienţa anunţurilor publicitare depinde de mai multe factori, din care cele mai

importante sunt:

Conţinutul anunţului;

Mărimea şi amplasarea anunţului pe pagina;

Fregvenţa apariţiei anunţului în ziar sau revista;

Tirajul ziarului sau revistei;

Fregvenţa ziarului sau revistei (lunară, săptămânală, zilnică etc.);

Publicul ţintă revistei sau ziarului;

Costul;

52

Eficacitatea anunţului publicitar depinde în primul rând de conţinutul lui.

Formularea nu destul clară sau corectă poate atrage pe persoane care nici nu corespund

„pe alături” postului vacant, şi mare parte din candidaţi vor fi eliminate, cea ce presupune

o munca şi bani suplimentare. Un anunţ bine întocmit trebuie să uşureze procesul de

selectare, explicând clar celor interesaţi ce fel de informaţii să trimită departamentului de

resurse umane. De asemenea, anunţul trebuie să informeze în legătură cu postul,

calificările necesare, localizarea şi nivelul de piaţă. În concluzie, anunţul trebuie să fie

raţional şi să nu genereze aşteptări nerealiste.

Eu am împărţit anunţuri, după conţinutul lor, în două mari categorii.

Prima categoria anunţurilor se adresează managerilor şi altor specialişti înalt calificaţi.

Anunţuri din aceasta categorie trebuie să creeze imaginea profesională întreprinderii.

Firmele dinamice şi moderne care să stimează şi vor să arăte din punct de vedere bun şi

profesional trebuie să redacteze anunţuri într-o limba de conversaţie internaţională

(engleză, franceză germană etc) care şi se cere de la candidaţi pe post de lucru vacant.

Anunţul redactat în limba străină face şi prima triere a candidaţilor. Aceste anunţuri

publicitare de recrutare trebuie să conţine în primul rând informaţia generală despre

firma: denumirea, forma proprietăţii, domeniu de activitate, logo-ului firmei etc. În al

doilea rând, se publică denumirea completă postului vacant. În al treilea rând, se descrie

postul, răspunderea şi obligaţiile candidatului pe acest post, condiţiile de muncă. În al

patrulea rând, se specifică toate cerinţele obligatorie şi cele dorite, care au un avantaj în

selecţionarea candidaţilor. În acest tip de anunţuri de recrutare trebuie specificat şi oferta

întreprinderii, cum este salariu, bonusuri, posibilităţi de promovarea etc. Practica arată că,

specificarea acestor informaţiilor atrage pe candidaţi pretenţioşi şi creşte şanse de

angajarea reuşită.

Nu se recomandă specificarea adresei, nici numărul de telefon, deoarece candidaţii o

să vină direct în sediul firmei sau o să deranjeze permanent pe secretară la telefon. Mai

uşor o să fie studierea CV-urilor pentru selecţia primară primite prin poşta electronică,

fax, sau în ultimul caz pe adresa poştală a sediului firmei.

Exemplu unui anunţ de recrutare redactat la nivel profesional este prezentat pe pagina

următoare.

53

Sursa: ***ziarul Logos-Press N 21 ‘2001

54

A V O N

T h e c o m p a n y f o r w o m e n

Our multinational company, AVON COSMETICS, a market leader in direct selling of cosmetics, fragrances and toiletries is seeking to recrut in positions of:

Chief Accountant

Who is responsible for:Completing dailz accountancy, controlling the general ledger, completing the monthly closing of the books, making sure that all economic events are registered in the books at year end, preparing financial reports, provinding data and information for other departaments and giving the required data ( VAT, personal income tax etc.) to the tax authorities, providing information for internal and external audits.

Job Requirements:Relevant university degree, 2-3 years experience in accounting, good knowledge of local taxation system, experience in leading small team, good communication and problem-solving skills, PC knowledge. The ideal candidate is a hardworking and dinamic person who good speaks English. Experience in a multinational environment is an avantage.

We offer:Attractive pakage, higly motivated and young team, trening and development.

Un alt tip de anunţuri de recrutare se referă muncitorilor calificaţi şi necalificaţi sau

pentru alte posturi puţin importante. Aceste anunţuri pot fi de mică publicitate şi nu

necesită redactarea în limba străină (de la un strungar nu se cere cunoaşterea bună limbii

engleze). Aceste anunţuri sunt de obicei scurte, dar trebuie să fie cât mai clare şi precise

şi nu născătoare de confuzii. Patronul nu trebuie să economisească bani pe anunţe,

deoarece peurmă o să trebuiască să mai publică încă anunţuri pentru că ultimele anunţuri

nu au adus nici un rezultat.

O formă de anunţ din aceasta categorie o constituie „anunţul orb”, prin care

organizaţia nu se identifică, cerând candidaţilor să-şi adreseze resume-ul unei căsuţe

poştale anonime. Această metodă se poate aplica atunci când nu se doreşte ca firme

concurente să afle despre planurile de extindere ale organizaţiei, când nu se doreşte să se

afle că unul dintre angajaţi va fi înlocuit, sau atunci când organizaţia nu are o bună

reputaţie. La anunţurile „oarbe” se primeşte un număr mult mai mic de răspunsuri şi nu

trebuie utilizate decât atunci când există un motiv foarte bine întemeiat pentru aceasta.

Majoritatea anunţurilor, care sunt redactate de patroni români, sunt neclare şi chiar

humoare. Exemple unor anunţe de recrutare redactate prost, care sunt luate din ziare

româneşti sunt prezentate mai jos:

• Angajăm vânzătoare cu experienţă pentru lenjerie intimă.

Experienţă trebuie în vânzări sau în purtarea lenjeriei intime? Foarte posibil în ambele

sensuri.

• Societate comercială cu capital integral străin angajează personal pentru

următoarele posturi : secretară, gestionar, şef montaj, agenţi vânzare, director

marketing, director executiv, director comercial, asistent manager, inginer

optimizare, arhitect, economist, măsurători tâmplărie PVC, şef aprovizionare,

şef logistic, muncitori calificaţi în domeniul tâmplăriei. Se cer: seriozitate

maximă, experienţă vastă în domeniul tâmplăriei PVC sau Aluminiu.

1. Autorul a reuşit să înghesuie 15 poziţii într-un anunţ de mică publicitate.

2. Nu există nici o logică a aranjării, secretara şi gestionarul se pare că sunt

prioritatea absolută, deoarece directorul executiv se găseşte pe poziţia a şasea.

3. Absolut toată lumea, fără nici un fel de diferenţiere, trebuie să fie serioasă şi să

aibă experienţă vastă în tâmplărie.

55

• Dacă doreşti un loc de muncă de perspectivă, care îţi dă independenţa şi ai :

maşina (nu este post de şofer), minim bacalaureat, chef de muncă suna numai

luni între orele…

Despre ce fel de post este vorba şi de ce trebuie să suni numai luni?

Succesul anunţului de recrutare depinde de mărimea lui. Cu cât spaţiul publicitar este

mai mare (1/8, ¼, ½) cu atât mai multe şanse că candidaţi potenţiali o să tragă atenţia pe

acest anunţ şi o să vadă oferta firmei unde au apărut locuri de muncă vacante. Alegerea

paginii unde va apărea anunţul tot are o importanţa foarte mare. În marketing există o

regulă care a fost verificată de mai multe ori în practică. Se recomandă publicarea

anunţului acolo unde concurenţii tot publică anunţuri anologice. Căutători locurilor de

muncă studiază acele pagini unde sunt mai multe anunţuri de recrutare. De aceea se

recomandă publicarea anunţului, chiar şi de mare publicitate, în secţiuni unde se publică

alte anunţuri de recrutare anologice, pentru că candidaţii deobicei caută în secţiunea

„oferte de muncă” şi nu în „vânzări auto” sau în „anunţuri diverse”. Mare publicitate se

poate amplasa şi pe alte pagini, decât cele destinate special anunţurilor, în caz în care se

estimează că candidaţii potenţiali o să vadă neapărat anunţul. De exemplu, pe pagina din

revista sau ziar unde este amplasat un articol despre Managementul Resurselor Umane se

poate amplasa şi un anunţ de recrutare pe postul de Manager Resurse Umane, care o să

aibă un succes mai mare decât dacă anunţul omogen o să fie amplasat pe altă pagină.

Managerul trebuie să ia în considerare tirajul ziarului sau revistei. Cu cât ziarul sau

revista este mai populară (are tiraj mai mare), cu atât în mai multe mâini o să animirească

ziarul cu anunţul de recrutare publicat, şi cu atât acest anunţ o să genereze pe mai mulţi

candidaţi. Dar aceasta decizie trebuie corelată cu mai multe factori. Dacă se doreşte

comunicarea postului vacant numai pentru populaţia locală sau la nivelul ţării. De

exemplu, pentru angajarea unor muncitori calificaţi pentru un orăşel din provincie, de

exemplu Câmpina, nu este nevoie publicării anunţului într-un ziar naţional cum este

„Libertatea” sau „România Liberă” , care necesită un consum suplimentar de resurse

băneşti. Mai avantajos o să fie publicarea anunţului într-un ziar local, cum este „Jurnal de

Prahova” unde tarife pentru publicitate sunt mai mici decât în ziare de nivel naţional.

56

Anunţuri în ziare sau reviste naţionale sunt justificate financiar atunci când se

angajează pentru Bucureşti şi alte mare oraşe sau pentru profesii rare sau foarte

importante.

Dacă candidaţi pentru un post vacant prezintă şi publicul-ţintă unui ziar sau revistei

anumite, atunci aceste ziare şi reviste trebuie să fie preferenţiate altor publicaţiilor. De

exemplu, anunţul de recrutare unui manager pentru o firma mare publicat în reviste şi

ziare destinate managerilor, oamenilor de afaceri, studenţilor din învăţământ economic,

cum sunt „Capital”, „Biz”, „Ziarul Financiar”, are mai multe şanse de răspunsuri

calitative din partea candidaţilor celor mai buni, decât anunţul asemănător publicat în

„Anunţul telefonic” sau chiar ziare naţionale cum sunt „Libertatea” , „Evenimentul zilei”

şi alte. Deoarece un manager, într-adevăr bun şi profesional, neapărat citeşte ziare şi

reviste economice, De aceea se recomandă determinarea, mai întâi, publicului-ţintă a

ziarelor şi revistelor, apoi alegerea publicaţiei periodice cele mai potrivite.

Scopul oricărei activităţii de recrutare este, găsirea cât mai mulţi candidaţi potriviţi

cu costuri minime. În cazul publicării anunţurilor de recrutare, tariful publicitar este un

factor, care influenţează costul recrutării în proporţie mare. Costuri pentru mică

publicitate în România variază de la zero ( anunţuri gratuite) până la 5.000- 7.000 lei

pentru un cuvânt, în funcţie de ziar sau revista. Tariful pentru mare publicitate tot variază

în funcţie de ziar. Tarifele pentru mare publicitate în unele ziare din România sunt

prezentate în tabelul următor (tabelul 7).

Acest tabel este o simplă comparaţie între tarife publicitare pentru un anunţ standard

alb-negru, iar fiecare ziar la rândul lui oferă o mare varietate de servicii suplimentare,

cum sunt : publicare în color, publicare pe pagini speciale ( Sport, Auto, ultima pagină,

etc) , pentru care se percepe un tarif suplimentar. Pentru informaţii suplimentare vizitaţi

pagina Agenţiei de publicitate AGER PRESS www.agerpress.ro .

57

TARIFE PENTRU MARE PUBLICITATE - Module uzualeTarifele de mai jos sunt pentru module alb - negru in pagini publicitare

Ziar Modul Tarif

Romania Libera 1/8 pagina 17,8 x 12,1 cm 400$

¼ pagina 17,8 x 24,5 cm 700$

Adevărul1/8 pagina 19 x 12,9 cm 385$

1/4 pagina 19 x 26,3 cm 745$

Evenimentul Zilei1/8 pagina 14,5 x 16,8 cm 435$

¼ pagina 22 x 22,15 cm 800$

Bursa1/8 pagina 19 x 26 cm 315$

1/4 pagina 19 x 25,7 cm 608$

Capital 1/8 pagina 13,25 x 9,6 cm 450$

1/4 pagina 13,25 x 19,7 cm 810$

Libertatea1/8 pagina 7,3 x 9 cm  

1/4 pagina 13 x 19,4 cm 800$

Jurnalul National1/8 pagina 13,9 x 8,4 cm  400$

¼ pagina 13,9 x 16,8 cm 1000$

Tabelul Nr.7 - tarife pentru publicitate (Sursa: www.agerpress.ro )

Eficienţa unui anunţ de recrutare se poate valorifica prin indicatori împrumutaţi din

publicitate, cum sunt : numărul persoanelor care o să vadă anunţul, numărul de persoane

care o să răspundă la anunţ (rata generării de candidaţi) şi altele. Pot fi folosite şi altele

indicatori specifice procesului de recrutare, cum sunt:

Nrc Cc = (lei/ 1 candidat) P

58

unde:

Cc- costul unui candidat generat de anunţ de recrutare;

Nrc- Numărul total de candidaţi generate de anunţ;

P – Costul anunţului publicitar;

Cu ajutorul acestui indicator se pot compara diferite variante de anunţuri, şi se pot

alege cele variante care corespund condiţiei „Eficienţa maximă cu costuri minime”.

2.5.3 Publicitate la radio şi TV

Publicitate la radio şi TV are aceleaşi principii de folosire ca şi publicitate în

ziare şi reviste, dar are unele particularităţi.

Costul foarte mare a publicităţii la TV stopează folosirea pe scara largă a

televiziunii în scopul recrutării. Patronii preferă publicarea anunţurilor de recrutare în

ziare şi reviste, unde costul este cu mult mai mic, chiar şi dacă publicitatea la TV are mai

multe avantaje în comparaţie cu publicitate în ziare. De exemplu tariful publicitar pentru

30”de publicitate la TV variază între 300 şi 10.000 $ şi mai mult, în funcţie de postul, ora

şi emisiune. Publicitate de recrutare la TV în prezent folosesc posturi de TV care singuri

pentru sine recrutează şi din când în când pe posturi locale, unde tarif publicitar este

foarte mic, apar anunţuri de recrutare altor firme.

Ceva mai des se transmit mesaje de recrutare prin intermediul radioului. Pentru

publicitate la radio tariful publicitar tot variază foarte mult, în funcţie de post şi ora, dar

este mai acceptabil pentru publicitate de recrutare şi constituie 5-100 $ pentru un mesaj

audio 30”. Manager trebuie să compare cheltuieli cu efecte şi să aleagă postul cel mai

avantajos care corespunde condiţiei “efectele maxime cu cheltuieli minime”. De

exemplu, un post radio local, dintr-un oraşel mic (Găieşti, Titu etc), oferă preţuri

avantajoase, dar audienţa lui este foarte mică şi în orele de vârf rar când depaşeşte 4.000-

5.000 ascultători şi este locală. Mesjul de recrutare unui manager pentru uzina “Arctic”

59

din Găieşti anunţat la radio local, nu va avea nici un efect, dar din punct de vedere

financiar va fi cu mult mai ieftin, decât un mesaj publicitar asemănător la “Radio

Contact”, dar care va avea efect cu mult mai bun şi la nivel naţional.

Posturi radio se clasifică la fel cum şi ziare şi reviste, în:

Posturi locale, cum este “Minisat” în Târgovişte şi judeţul Dâmboviţa.

Posturi naţionale, cum sunt „Radio Contact”, „Pro FM” şi altele care emit la

nivelul ţarii întregi.

Pusturi internaţionale, cum este „Radio BBC”. Aceste posturi emit în mai multe

ţări. Datorită auditoriei dispersiate acest tip de posturi foarte rar se foloseşte în

transmiterea anunţurilor de rercrutare.

Fiecare tip are avantaje şi dezavantaje, şi manager care se ocupă cu recrutare trebuie

să ia in considerare pe ele şi să ia decizia bine justificată în privinţa la alegerea postului.

Managerul trebuie să răspundă la următoarele întrebări înaintea selectării postului:

Pe ce aria geografică va fi transmis mesaj de recrutare?

Ce posturi radio ascultă candidaţi potenţiali?

Când ascultă?

Cât este tariful publicitar?

Răspunsuri la aceste întrebări ajută pe manager să aleagă postul (sau posturi) cel mai

avantajos.

Dacă firma, care recrutează, se află în ţară, atunci radio local oferă mai multe

avantaje, decât un post naţional. Dar în acest caz trebuie luat în considerare răspunsul la

întrebare „Ce posturi radio ascultă candidaţi potenţiali?” şi în caz în care mare majoritate

preferă posturi naţionale, atunci nu are rost apelarea la posturi locale, mai efecace va fi

publicarea anunţului într-un ziar. Posturi naţionale pot fi folosite pentru recrutarea pentru

Bucureşti şi alte oraşe mari din România. Pentru recrutare în provincie posturi naţionale

sunt prea scumpe, şi multe avantajele lor, care apar la nivel naţional nu sunt folosite nici

cu 20 %. Publicitate pe posturi naţionale pentru provincie se justifică atunci când se caută

candidaţi cu profesii rare, care nu pot fi găsite la nivel local, sau pentru posturi foarte

60

importante pentru firma, cum este post de Manager General într-o firma mare

românească sau multinaţională care sa stabilit în provincie din România.

Se recomandă, că mesaj de recrutare să fie transmis de mai multe ori în decursul

câteva zile, atunci efectele acţiunii de publicitate va fi cu mult mai bune.

2.5.4 Agenţii de recrutare.

Aceste organizaţii sunt specializate în recrutarea persoanelor înalt specializate.

Obişnuite cu practica occidentală, multinaţionalele au fost primii, cele care au introdus în

România moda recrutării personalului prin intermediul firmelor de specialitate. Ele

continuă să fie clienţii de bază ai agenţiilor de recrutare din România. Treptat, de această

modă s-au molipsit şi companiile mari româneşti, ba chiar şi unele de talie mijlocie.

Mare parte din managerii români nu sunt dispuşi să apeleze la firme specializate

pentru alegerea celor mai potriviţi candidaţi. Recrutarea şi selecţia continuă să se practice

în România după metodele „tradiţionale“, adică pe baza anunţurilor în ziare sau pe baza

relaţiilor. Motivele invocate de directorii care fac singuri recrutarea sunt deja

arhicunoscute:

• Costuri prea mari pentru serviciile oferite de firmele specializate în recrutare şi

selecţie. Într-adevăr, costurile serviciilor oferite de agenţii de recrutare sunt

foarte mari, şi uneori ajungând şi până la 100.000 $ pentru un specialist angajat.

Preţuri mari sperie pe patroni români, şi ei preferă alte metode de recrutare. Dar,

să nu uităm ce avantaje oferă agenţii de recrutare.

• „Existenţa unor competenţe personale suficiente, dacă nu chiar mai bune

pentru recrutarea candidaţilor”. Un mod de gândire greşit, care este împărtăşit

61

de mulţi patroni români. În agenţii de recrutare lucrează profesionali în domeniul

lor, care zi la zi se ocupă cu recrutare şi selecţionare.

• Mulţi patroni români conservativi spun, „Pentru ce eu am creat departamentul

Resurse Umane? Să nu facă nimic, iar eu să plătesc banii altor oameni din

afară”. De mai multe ori aceste persoane din afară sunt mai buni decât cele din

interiorul întreprinderi, în ceea ce priveşte recrutarea şi selecţionarea de

personal. Întreprinderi mari româneşti şi internaţionale, cum sunt PETROM,

CONNEX, COCA-COLA, tot au departamente de resurse umane, unde lucrează

unii din cele mai buni specialişti din România, dar ei regular apelează la

serviciile agenţiilor de recrutare, şi au încredere în profesionalismul lor.

Pe de altă parte, patronii români spun, că este deosebit de greu să găsească oameni

foarte buni pe piaţa forţei de muncă din România. Angajatorii spun că resursele umane

sunt limitate sau slab pregătite pentru dimensiunea la care îşi gândesc afacerile.

Foarte mulţi angajatori consideră că ei pot face la fel de bine selecţia, dacă vor

publica anunţuri în ziar. Cele mai multe firme nu ştiu însă cum se face un anunţ pentru

selecţia unui candidat. Un cuvânt greşit va atrage o mulţime de persoane nepotrivite.

Dacă anunţul a fost bine făcut, numărul celor excluşi de la interviu nu trebuie să

depăşească 20-30% dintre persoanele care s-au prezentat, adică anunţul prin conţinutul

lui trebuie să efectueze triere iniţială a candidaţilor. Dintre cei care s-au prezentat, doar

câteva trebuie să ajungă însă la întâlnirea cu directorul firmei care angajează. Altfel se

iroseşte mult timp şi se consumă energie care ar putea fi altfel valorificată în cadrul

organizaţiei.

Spre deosebire de angajatori, candidaţii au învăţat mult mai multe în ultimii ani. În

primul rând, şi-au perfecţionat tehnicile de realizare a unui CV. Urmăresc tot mai atent

informaţiile şi anunţurile din presă, căutând orice ocazie favorabilă pentru carieră. Acesta

este motivul pentru care cei mai mulţi apelează la firmele de recrutare şi selecţie. Pentru

a-şi spori şansele, ei trimit CV-uri cam pe la toate agenţiile existente. Zilnic, acestea

primesc în medie 50 de CV-uri. Este foarte adevărat că doar 5, maximum 10% au şansa

de a fi chemaţi la interviu.

62

Avantaje pentru angajatori:

Economie de timp. De la agenţie de recrutare firma primeşte 3-5 candidaţi

pentru selecţie, care au fost alese cu grija şi profesionalism.

Eficienţă şi costuri mai scăzute. Aparent, costurile sunt mai mici în cazul

recrutării pe cont propriu, dar în realitate cheltuielile pentru anunţuri şi timpul

dedicat procesului de recrutare şi selecţie de personalul din întreprindere

depăşesc, de regulă, comisionul plătit agenţiilor de specialitate, şi candidaţi

angajaţi deseori nu sunt de „calitatea superioară”.

Arie mare de cuprindere. Făcând pe cont propriu angajarea, firma se

adresează numai candidaţilor disponibili, care intenţionează să-şi schimbe

locul de muncă (în caz, în care firma nu are propria baza de date sau nu

foloseşte metode moderne, în general specifice agenţiilor de recrutare) .

Agenţia de recrutare şi selecţie are acces şi la candidaţii potenţiali care nu sunt

preocupaţi în momentul respectiv de schimbarea carierei şi nu urmăresc

anunţurile de oferte de serviciu. Ea are la dispoziţie mai multe metode de

căutare (baze de date, head-hunting, etc). Specialiştii ei pot contacta în mod

direct persoanele calificate pentru un anumit post, ceea ce face ca numărul

candidaţilor potenţiali să fie mai mare.

Consultanţă. Consultanţii pot ajuta pe angajatorii să-şi definească mai clar

necesităţile, să revizuiască fişa postului şi să alcătuiască profilul candidatului

adecvat postului şi culturii organizaţionale.

Obiectivitate. Consultanţii pot aprecia cu obiectivitate atât candidaţii, cât şi

organizaţia în care aceştia vor putea lucra, reuşind astfel să recomande cele mai

potrivite persoane pentru postul respectiv. Personalul agenţiilor de recrutare

este constituit din psihologi, economişti. Ei au la dispoziţie o serie de

instrumente speciale pentru evaluarea candidaţilor. Multe agenţii de recrutare

pot oferi selecţii pe baza testelor psihologice compuse de profesionişti.

63

Rapoartele elaborate ulterior pe baza datelor culese despre candidat ajută

angajatorul să-şi facă o imagine mai bună şi într-un interval de timp mai scurt.

Garantarea serviciilor. Metoda de recrutare directă prin anunţuri, practicată

de angajatori, nu oferă nici o garanţie cu privire la numărul de CV-uri ce ar

putea fi primite şi nici dacă acestea corespund profilului cerut. Agenţiile de

recrutare oferă garanţii cu privire la calitatea serviciului prestat. Dacă postul

devine vacant, indiferent din ce motive, în decursul perioadei convenite prin

contractul de garanţie, agenţia are obligaţia să înlocuiască persoana respectivă.

Nu puţine sunt cazuri în care întreprinderea care a făcut recrutarea pe cont

propriu a constatat peste ceva timp, că persoana angajată nu este potrivită.

Acest lucru implică iniţierea unui nou proces de recrutare, care sporeşte

considerabil costurile unei noi angajări, şi pierderi întreprinderii din cauza

postului neocupat. Perioada de garanţie deseori este de 3-6 luni şi uneori poate

ajunge până la 1 an.

Confidenţialitate. Firmelor li se garantează confidenţialitatea.

Confidenţialitatea informaţiilor oferite de firma este foarte importantă pentru

firma în relaţii cu concurenţi, clienţi, furnizori, deoarece, de mai multe ori,

apariţia unui post vacant din diferite cauze, într-o firma poate crea impresii

greşite şi nereale între grupuri de influenţa menţionate mai sus. De exemplu,

schimbarea top-managerului dintr-o firma mare poate crea impresii, că firma se

confruntă cu problemele în conducerea.

Aceste momente pozitive stau la baza apariţiei cererii la serviciile oferite de agenţii de

recrutare.

Pot fi remarcate trei tipuri de agenţii de recrutare:

1. Companii specializate în recrutarea managerilor superiori şi altor

specialiştilor scump plătiţi (Executive Search).

64

Aceste companii sunt specializate numai în căutarea directă sau cum spun specialiştii

„head-hunting” sau „vânătoare de capete” şi oferă servicii la nivel înalt. Ele desfăşoară

campanii de căutare a candidaţilor puternici la nivel naţional, sau chiar internaţional, care

deja lucrează şi nu caută un alt loc de muncă. Sarcina agenţiei constă în descoperirea

acestor persoane şi atragerea pe alt post de muncă cu diferite metode ( salariu mai mare,

codiţii de muncă etc ). Statisticile arată că circa 40% dintre acţiunile de identificare a

candidatului întreprinse de firmele de ”head hunting” se soldează cu succes, candidatul

fiind găsit în intervalul e timp specificat în contract; circa 12...20% dintre acestea reuşesc

să descopere candidatul într-un interval de timp mai îndelungat; iar un procent de

aproximativ 40% eşuează.

Se pune întrebarea de ce multe organizaţii apelează la serviciile firmelor de „head

hunting”, dacă rata de succes este atât de scăzută, iar costurile atât de mari. Există mai

multe motive. În primul rând, firmele de „head hunting” pot descoperi cel mai uşor

candidaţi care sunt deja angajaţi pe posturi importante şi nu îşi pun problema schimbării

slujbei. În al doilea rând, firma poate deţine deja în baza sa de date un număr de candidaţi

potenţiali. În al treilea rând, firmele de „head hunting” pot păstra confidenţialitatea în

legătură cu organizaţia-client, până în ultimul stadiu al recrutării, dacă se doreşte acest

lucru. În sfârşit, „seducerea” angajaţilor altor organizaţii pare mai acceptabilă, dacă se

face prin intermediul unei terţe părţi.

Procesul de căutare se desfăşoară în mai mulţi paşi. În general, se începe cu

cercetarea bazei de date a firmei. Se cercetează, de asemenea, publicaţiile din lumea

afacerilor, ca şi listele absolvenţilor unor şcoli prestigioase, se colectează recomandările.

Se telefonează organizaţii sau persoane de la care s-ar putea obţine informaţii despre

managerii care ar putea corespunde profitului de candidat căutat. În sfârşit, sunt contactaţi

telefonic posibilii candidaţi şi se încearcă interesarea acestora în legătură cu postul

respectiv. În continuare, se susţin interviuri cu posibilii candidaţi şi se verifică referinţele,

înainte de a prezenta candidaţii organizaţiei-client. De mai multe ori, firma de head

hunting poate rămâne implicată, servind ca mediator în timpul negocierilor dintre

candidat şi organizaţie.

În prezent, în România multe agenţii de recrutare se consideră, că fac parte din aceasta

grupa. Unele din ele fac reclama spunând, că ele sunt „vânători de capete”, dar nu au

65

nimic comun cu „vânători de capete” adevăraţi. Altele folosesc numai elemente de

headhunting şi numai din când în când.

Din aceasta grupa fac parte numai 5-6 agenţii de recrutare. Cele mai cunoscute firme

sunt Korn/Ferry International, Amrop, Nicholson International şi altele.

Costul serviciilor oferite de aceste agenţii este foarte mare, şi constituie 30-40% din

salariu anual viitorilor angajaţi inclusiv premii şi bonusuri, salariu anual cărora deseori

depăşeşte 100.000 $ . De exemplu, costul minim serviciilor de headhunting oferite de

Korn/Ferry International este 30.000 $ pentru un candidat angajat. Sunt cazuri când un

candidat angajat valora 100.000 $ . Aceste preţuri sunt foarte mari, chiar şi pentru

întreprinderi mari româneşti, şi de aceea de serviciile oferite de aceste agenţii se folosesc

numai companii transnaţionale sau cu mult mai rar companii mari româneşti.

2. Agenţii de recrutare tradiţionale.

Din aceasta grupa fac parte majoritatea agenţiilor de recrutare care activează pe piaţa

românească servicilor de recrutare. Cele mai cunoscute sunt: Barnett McCall

Recruitment, Snelling Personnel Services, şi alte.

Mare parte comenzilor primite sunt pentru recrutarea personalului administrativ de

nivel mediu, specialiştilor din diferite domenii (IT, ingineri etc) . Recrutarea top-

managerilor se face mai rar. Costul serviciilor variază între 10-30% din salariu anual,

adică 150-10.000 $ şi mai mult în unele cazuri, în funcţie de specialist căutat şi volumul

serviciilor oferite.

Agenţii de recrutare deseori încep căutarea candidaţilor din propria baza de date şi

prin anunţuri în ziare şi reviste, mai rar se foloseşte recrutarea în instituţii de învăţământ

şi recrutarea directă. Unele din ele folosesc Internet-ul pentru publicarea anunţurilor sau

studierea CV-urilor.

3. Agenţii de plasare de personal

Aceste agenţii declară că se ocupă cu recrutare de personal, dar de fapt ei se ocupă cu

plasare persoanelor contra plată. Deseori ei primesc banii şi de la firme şi de la candidaţi.

În firmele, care fac parte din primele doua grupe, depunerea CV-urilor şi în caz de succes

66

propunerea unui post de muncă este gratuită pentru candidaţi. Firmele care angajează

suportă în totalitate costurile acestor agenţii.

Aceste agenţii în primul rând sunt preocupaţi de angajarea persoanelor cu care a

încheiat contracte, şi nu de găsirea celor mai buni candidaţi pentru firma. Calitatea

serviciilor oferite de acest tip de agenţii lasă mult de dorit.

Specialişti puternici, de obicei ocolesc aceste firme, care angajează contra plată.

Agenţii de plasare de personal în general recrutează muncitori de diferite meserii

(strungari, lemnari etc.) şi mai rar specialişti cu studii superioare. Apelarea la aceste

agenţii este justificată în caz în care este nevoie urgentă de recrutare pe posturi care nu

necesită calificare înaltă.

În ţările dezvoltate aceste servicii nu sunt răspândite şi în majoritatea sunt interzise

prin lege.

Unele agenţii de recrutare, cum sunt Barnett McCall Recruitment, Snelling Personnel

Services, oferă mai multe servicii în domeniului resurselor umane:

Recrutarea personalului temporar;

Outplacement (reangajarea personalului concediat);

Outsourcing (închirieri de personal propriu sau altor firme);

Pay-rolling (calculul salariilor pentru terţi);

Trening-uri de personal;

Efectuarea evaluărilor periodice de personal;

Outstaffing (scoaterea personalului în afară întreprinderii)

Multe firme româneşti nici nu ştiu despre unele din aceste servicii. De

exemplu, firma doreşte să ajute în reangajare pe personal concediat, pentru

aceasta ea poate apela la serviciu Outplacement .

Manager trebuie cu atenţie să aleagă agenţie de recrutare, deoarece serviciile

coastă scump, iar bugetul recrutării este redus. Criteriile, pe baza cărora trebuie

aleasă agenţie de recrutare sunt următoare:

Experienţa în recrutare;

67

Baza de date, organizare, numărul de CV-uri înregistrate;

Metode de recrutare utilizate (publicitate în mass-media, Internet şi

altele);

Experienţa în folosirea metodei „head-hunting”;

Metode de selecţie şi evaluare candidaţilor folosite în procesul

recrutării;

Durata executării comenzii;

Costul serviciilor şi metode de plata;

Garanţii oferite de agenţie;

Calităţile personale şi profesionale persoanei din agenţie, care se va

ocupa cu recrutarea;

Experienţa în recrutare se poate verifica punând reprezentantului agenţiei de recrutare

următoarele întrebări:

Când a fost înfiinţată agenţie?

Câte persoane se ocupă nemijlocit cu recrutarea? Care este

experienţa lor în recrutare?

Câte comenzi de recrutare sunt efectuate de agenţie într-o lună?

Câte comenzi primeşte un agent de recrutare? ( în general, cu cât

mai multe comenzi sunt realizate, cu atât mai simple sunt aceste

comenzi)

Enumeraţi câteva dintre clienţii voştri?

Noi avem următorul post vacant. Agenţie are experienţa în

recrutarea specialiştilor pe posturi asemănătoare?

Răspunsuri la aceste întrebări în mod concret şi întemeiat este un semn bun şi cu

această agenţie merită de colaborat.

Se mai poate apela la colegii din alte firme pentru recomandări şi sugestii în

colaborare cu agenţii de recrutare. Relaţii profesionale necesare pentru aceasta, trebuie să

aibă orice manager resurselor umane. Apelare la alţi manageri este foarte sigură şi

necesită puţin timp. Managerul află nu numai numele celor mai buni agenţii de recrutare,

68

dar şi multe informaţii suplimentare despre agenţii. Următoarele întrebări trebuie puse

colegilor din alte firme:

Colaborare cu ce agenţii puteţi denumi reuşită? De ce? Ce fel de

specialişti recruta agenţie? Preţul recrutării? În ce timp a fost

angajat specialist?

Colaborare cu ce agenţii este nereuşită? Din ce cauză?

Ce agenţie puteţi să-mi recomandaţi?

Informaţii de bază despre agenţii de recrutare din România se pot colecta din:

„The WorkBook” este unul din cele mai complete ghiduri

informaţionale a firmelor româneşti din diferite domenii, inclusiv

şi recrutarea şi selecţionarea de personal. În afară informaţiilor de

contact (adresa, telefon, fax, e-mail, pagina Web) sunt multe

informaţii utile despre activtatea agenţiilor de recrutare şi altor

întreprinderi din România. În acest ghid se poate afla: anul

înfiinţării, numărul de angajaţi, cifra de afaceri, costul serviciilor

de recrutare, domenii de activitate, capital străin/românesc,

numărul candidaţilor angajate prin agenţie, şi altele informaţii pe

baza cărora se poate face prima impresie despre agenţie oricare.

Pagina-Web a agenţiei poate oferi multe informaţii despre

activitatea agenţiei de recrutare. Unele agenţii nu au propria

pagina-Web. La moment actual, agenţie de recrutare competitivă

şi profesională în domeniul ei trebuie neapărat să aibă propriu

site pe Internet, unde în afară informaţiilor de contact şi

serviciilor oferite pot fi publicate anunţuri de recrutare şi articole

specialiştilor din agenţie.

„Pagini aurii”. În acest ghid pot fi găsite adrese mai multor

agenţii de recrutare. Dezavantajul principal este lipsa

69

informaţiilor despre agenţii. Se recomandă atragerea atenţiei pe

publicitate în chenar, deoarece o agenţie serioasă nu va publica

anunţul în rând cu alte firme, cu va încerca diferenţierea

anunţului.

În articole de specialitate din reviste şi ziare pot apărea

informaţii despre agenţii de recrutare.

În calitate de avantaj competitiv, multe agenţii de recrutare indică baza de date

bine organizată şi mare. Pot fi puse următoarele întrebări reprezentantului agenţiei în

privinţa bazei de date:

Câte CV-uri sunt înregistrate în baza de date?

Baza de date este computerizată sau manuală?

Câte CV-uri se introduc zilnic în baza de date?

De când există baza de date?

Când a fost ultima actualizare a bazei de date?

Câte CV-uri candidaţilor de o specialitate sunt în bază de date?

De exemplu şefi-contabili, care cunosc limba engleză.

Ce informaţii despre candidaţi se introduc în baza de date?

Într-o agenţie de recrutare lucrează mai mulţi agenţi. Mai mulţi agenţi folosind

aceleaşi metode şi tehnici pot obţine diferite rezultate, la fel ca şi la aceiaşi vioară diferite

muzicanţi cântă diferit. De aceea, este foarte important alegerea nu numai agenţiei, ci şi

agentului din aceasta agenţie. De mai multe ori este mai preferat un agent profesional

dintr-o agenţie medie, decât un agent mediu dintr-o agenţie profesională, iar cel mai bine

va fi când un agent profesional dintr-o agenţie profesională.

Este preferată întâlnirea cu agentul, care va efectua nemijlocit recrutare, şi nu cu

managerul agenţiei sau cu alte persoane. În acest caz se reduce la minim distorsiunea şi

filtrarea informaţiilor în procesul comunicării.

Succesul recrutării pune temelia în etapa primară, când patronul transmite

cerinţele postului, culturii organizaţionale, cerinţele personale şi profesionale, cărora

trebuie să corespundă candidatul. Agentul va efectua în mare parte procesul recrutării şi

70

selecţionării şi va prezenta la sfârşit numai 3-4 candidaţi cele mai potriviţi pentru postul

vacant. Pentru aceasta agentul va efectua un interviu cu patron pentru înţelegere corectă

şi amplă a cerinţelor. Interviu cu patron în medie durează 1,5-2 ore. Dacă interviu a durat

sub 1 oră, patronul trebuie să „chiulească urechile” în privinţa agentului şi agenţiei.

Uneori, pentru posturi foarte importante poate dura 3 ore şi mai mult. Adeseori

managerii au o imagine greşită despre ceea ce au nevoie. Discuţia preliminară cu

reprezentantul firmei îl ajută de foarte multe ori să clarifice profilul candidatului dorit sau

chiar să contureze mult mai exact conţinutul jobului.

În mai multe cazuri, agentul poate efectua o vizita în sediul firmei pentru

cumularea mai multor informaţii despre firma, managerii, cultura organizatorică etc.

La sfârşit de interviu patronul poate verifica pe agentul, punând următoarele

întrebări:

1. Cum închipuiţi viitorul angajat?

2. Ce cerinţe mai sunt necesare pentru ocuparea postului vacant?

3. Cum o să efectuaţi căutarea candidaţilor? Ce metode o să folosiţi?

De ce?

4. Cum o să evaluaţi candidaţi? Ce criterii vor sta la baza evaluării?

5. Aţi avut experienţa în recrutarea pentru posturi asemănători? Puteţi

să-mi povestiţi despre un caz aparte?

6. Cum vi se par condiţii de munca şi salariu oferite de firma pentru

candidat? Ce se mai poate face pentru satisfacţia angajatului viitor?

Şeful departamentului de Resurse Umane dintr-o firma din Rusia, a descris pe

agentul de recrutare, care este într-adevăr profesional şi competent în domeniul lui. După

părerea lui agentul profesional:

1. O să ceară în primul rând fişa postului, profesiograma sau în

ultimul caz, descrierea amănunţită a postului.

2. O să ceară descrierea firmei, culturii organizaţionale, tradiţiilor,

şefului şi echipei cu care va lucra viitorul angajat.

3. O să viziteze întreprindere, o să discute cu şeful şi colegii

viitorului angajat.

71

4. O să propune 3-5 candidaţi cei mai potriviţi pentru selecţia, care au

fost selecţionate pe baza testelor obiective şi nu o să tremite toţi

candidaţi CV-uri cărora au fost înregistrate în baza de date.

5. O să folosească şi alte metode de recrutare în afară căutării în baza

de date a agenţiei.

6. O să participe la selecţia candidaţilor propuşi?

7. După angajarea, în perioada de garanţie, o să contacteze pe

patronul şi se va interesa despre candidat.

2.5.5 Personal temporar

În ultimul timp, în ţările dezvoltate şi nu numai, creşte tot mai mult cerea pentru

personal temporar pentru perioadă scurtă. Numai în Statele Unite, în 1992 17% din

totalul angajaţilor făceau partea din angajaţii temporari, iar în anul 2000 numărul

angajaţilor temporari au crescut până la 50%.În Rusia, de exemplu, cererea de personal

temporar a crescut foarte mult în ultimii 5 ani şi în prezent 15% din comenzile de

recrutare primite de agenţii de recrutare locale reprezintă recrutarea personalului

temporar. În Republica Moldova în ultima vremea a crescut foarte mult cererea de

personal temporar care lucrează în domeniu construcţiilor, medicina, IT. În România tot

în ultimul timp se înregistrează creşterea cererii de personal care va lucra pentru perioada

scurtă. Din aceasta categorie de personal foarte căutaţi sunt specialiştii în domeniului IT

şi telecomunicaţii.

De obicei temporar sunt angajate specialiştii în domenii IT, Resurse Umane,

Construcţii, mai rar consultanţi în afaceri, medici şi jurişti. Ei sunt angajaţi pentru diferite

proiecte care au caracter temporar, 10-45 zile, mai rar pentru 3-6 luni. Tot depinde de

complexitatea proiectului.

Exemple proiectelor unde apare nevoie de personal angajat pe baza temporară.

Informatizarea şi automatizarea întreprinderii. La acest proiect apare nevoie

de diferite specialişti IT. Deoarece informatizarea se face odată, nevoia de

specialişti necesare pentru elaborarea şi implementarea proiectelor de acest

72

tip este temporară. Ulterior este nevoie numai de un inginer sistemelor

informaţionale (administrator reţea) care va supraveghea sistemul

informaţional implementat.

Când firma doreşte să construiască în regie un obiect (de exemplu, un sediu

nou etc), dar nu este specializată în domeniului construcţiilor. Pentru aceste

proiecte apare nevoia de specialişti în domeniul construcţiilor ( arhitecţi,

ingineri etc) şi muncitori care vor fi angajate pentru perioada derulării

proiectului.

De jurişti apare nevoie pentru perioada încheierii contractelor foarte

importanţi sau pentru orice alte situaţii când este nevoie temporară de

jurişti.

Întreprinderea organizează compania de publicitate şi caută personal pentru

perioada promoţiilor.

Etc.

Avantajele folosirii personalului temporar sunt următoare:

De mai multe ori personal se găseşte foarte repede. De obicei într-o 1-2

dacă se apelează la agenţie de recrutare sau 1-7 zile şi mai mult când firma

cu forţele proprii caută personal temporar.

Folosire de personal temporar deseori reduce diferite cheltuieli cu impozite

( deseori sunt angajate pe baza de convenţii civile), asigurare, cheltuieli cu

concediu şi boli. Folosirea de personal temporar reduce la fel cheltuieli

administrative şi de recrutare. Folosirea personalului temporar este de mai

multe ori avantajoasă chiar şi dacă salarii persoanelor recrutate temporar

sunt mai mari cu 20-50%.

Cu personal temporar nu apar probleme în procesul concedierii, deoarece

contractul foarte clar stabileşte perioada de angajare.

Folosirea personalului temporar creşte flexibilitatea şi mobilitatea

întreprinderii pe specialiştilor noi.

73

Dezavantajul principal al recrutării personalului temporar este salariu foarte mare

plătite acestor persoane, care, cum am spus mai sus, este cu 20-50% mai mult decât

salariul dacă ei vor lucra permanent în aceasta întreprindere. Dar avantajele oferite merită

folosirea acestui tip de personal .

Există mai multe tipuri de personal temporar.

Flexible-staff. Personal din aceasta categorie este angajat în perioadele de

vârf a activităţilor. De exemplu, producţia agricolă depinde de anotimp şi

personal suplimentar este necesar în perioadele de vârf, adică vara. Un alt

exemplu, când cresc vânzările şi este necesar personal suplimentar pe

perioada vânzărilor de vârf. De mai multe ori se angajează personal

suplimentar pentru promoţii, expoziţii şi târguri. Deseori apare nevoie de

secretare şi traducători suplimentare când vine o delegaţie mare din

străinătate.

Leased personel ( leasing de personal ). Din aceasta categorie fac parte

personal, care pe baza de contract este închiriat din alte întreprinderi. În

aceasta categorie mare parte fac specialiştii IT şi resurse umane. Specialiştii

de alte profesii ocupă o cota foarte mică din personal închiriat. De obicei,

cu închirieri de personal se ocupă agenţii de recrutare. În România propriu

personal închiriază puţine agenţii de recrutare. Una din aceste agen’ii este

Snelling Personnel Services. Se mai poate încheia contracte şi cu alte

agenţii din România. Cred că, pentru un venit suplimentar nu va refuza

nimeni, dacă este personal liber. Unele agenţii special angajează specialişti

din diferite domenii şi apoi închiriază altor firme pentru diferite scopuri. În

acest caz specialişti închiriaţi oficial fac parte din personalul agenţiei de

recrutare, dar pe baza de contract încheiat între agenţie şi firma lucrează în

aceasta firmă unde nu este înregistrat ca angajatul. Se mai pot închiria

personal pentru diferite proiecte şi de la alte firme. Oficial în România

aceasta procedura încă nimeni nu practică şi lipseşte la moment dat baza

legislativă.

74

Outsourcing. Aceasta este încă o metoda recrutării personalului temporar,

care este larg răspândită şi în România. Outsourcing este o strategie

puternică la care apelează, pe scara larga, companii de toate mărimile şi din

toate domeniile. Putând fi tradus aproximativ prin „delegarea unor

activităţi”, Outsorcing presupune externalizarea unor activităţi din

întreprindere. Adică încredinţarea lor altor firme. De exemplu, când

evidenţa contabilă dintr-o firma este dusă de altă firma specializată pe baza

de contract. În acest caz, Managementul întreprinderii, degrevat de

activităţi de rutina, are timpul şi informaţiile necesare planificării strategice.

Outsourcing nu trebuie confruntat cu leasing de personal. Contracte de outsorcing

sunt încheiate pe o perioada mult mai lungă, decât contracte de leasing de personal şi nu

se ţin de un proiect anume, ci de activitatea de rutină.

Pentru cei mai mulţi manageri autohtoni, poate părea stranie delegarea către o alta

firma a derulării activităţii financiar-contabile, spre exemplu. Aceasta înseamnă

„moartea” propriului serviciu de specialitate, devenit inutil şi costisitor, pentru ca primul

avantaj al predării pe mâini străine a activităţii financiar-contabile îl reprezintă controlul

costurilor pe termen lung. Străinii te ajută să mai tai din cheltuiala. Este foarte important

că managerii să privească dincolo de activităţi de rutină şi să identifice alte ţinte la fel de

importante, cum sunt concentrarea asupra activităţilor-cheie din firma, creşterea

creativităţii şi flexibilităţii procesului de conducere etc.

Practic, aproape orice activitate poate fi preluată de o firma specializata. Acest

lucru nu se face insa la întâmplare. În luarea deciziei, pe lângă argumentul realizării unor

economii importante, se iau în calcul obiectivele companiei şi sistemul de evaluare a

performantelor.

Pentru a fi eficient, managementul trebuie sa reducă timpul petrecut cu generarea

informaţiilor financiare, în favoarea celui folosit pentru interpretarea şi utilizarea

acestora. Firma de poate prelua activitatea de generare a acestui gen de informaţii. Cu alte

cuvinte, în locul departamentului financiar-contabil, poate fi angajat un partener extern

care să-şi asume responsabilităţile respective.

75

În acest caz outsourcing oferă mai multe avantaje. Sunt eliminaţi timpii morţi.

Firma de outsourcing are timpul evaluat pe proceduri, nu se îmbolnăveşte şi nu intră în

concediu de odihnă sau de maternitate. Onorariul este sub suma salariilor personalului

din cadrul fostului compartiment financiar-contabil. Oamenii sunt bine pregătiţi, au acces

la informaţii şi sunt la curent cu toate modificările legislative. Lucrând concomitent cu

mai multe companii, ei au o experienţa bogata şi ştiu care sunt soluţiile adecvate

specificului clientului”. Managerii scapă de hârtogărie.

Firma de outsourcing se poate ocupa de întocmirea situaţiilor financiare, de

elaborarea rapoartelor, de managementul costurilor, de încasări, plaţi etc. Un manager

care se decide să scoată în afara companiei o anumita activitate este confruntat cu o

problema delicata, cea a oamenilor care, pana mai ieri, făceau treaba preluata de firma de

outsourcing. Cele mai multe organizaţii nu pot face faţa acestor probleme fără asistenţa

departamentului de resurse umane. Dacă angajaţii sunt în totalitate disponibilizaţi, pe

termen scurt, firma poate avea surprize neplăcute. Plecarea acestora are impact negativ

asupra angajaţilor din cadrul altor departamente, care se simt demoralizaţi, cred ca

afacerea este în declin şi ca locul lor de munca nu mai este sigur. Randamentul muncii

scade, începe fluctuaţia de personal.

Paşi în luarea deciziei de a apela la outsourcing

1. Identificarea activităţilor de bază ale companiei, a celor care asigură avantajele

comparative şi generează profit. Activităţile care nu intră în aceasta categorie, deci

cele care nu sunt pe lista priorităţilor pentru investiţii, resurse, atenţie deosebita

din partea managementului, pot face obiectul outsourcing-ului.

2. Identificarea obiectivelor urmărite prin outsourcing.

3. Stabilirea gradului de implicare a firmei de outsourcing în activitatea delegată.

4. Evaluarea impactului asupra resurselor umane şi prevenirea situaţiilor de criză.

5. Stabilirea costului procesului de outsourcing şi raportarea acestuia la costurile

curente.

6. Selectarea firmei de outsourcing.

76

Chiar şi întreprinderile mici şi mijlocii pot beneficia de avantajele outsourcing-ului

financiar-contabil. Presupunem, spre exemplu, că o firmă are un serviciu financiar-

contabil alcătuit dintr-un contabil (cu un salariu brut de 150 USD), un trezorier (cu un

salariu brut de 150 USD), un contabil-sef (cu un salariu brut de 400 USD) şi un

director financiar (cu un salariu brut de 600 USD). Pentru toţi aceşti angajaţi, firma

plăteşte 30% CAS, 5% pentru şomaj, 7% pentru fondul de sănătate, 1% pentru fondul

de risc şi accidente , 1% comisionul Camerei de munca. Deci 44%, pe un fond de

salarii de 1.300 USD - angajatorul plăteşte statului 572 USD. În final, departamentul

financiar-contabil costa 1.872 USD/lună.

Firmele de outsourcing preiau funcţia financiar-contabila contra unui onorariu de

600-800 USD şi suplinesc munca tuturor angajaţilor, în jumătate din timpul iniţial.

Lucrează sub contract, au termene limită precise, nu intră în concediu, nu cer măriri

de salariu, nu fac greva. Mai mult, având acces la informaţii de ultima ora şi lucrând

pentru clienţi cu activităţi diverse, pot fi consultate în luarea deciziilor strategice.

Serviciile prestate de firmele de outsourcing adaugă valoare afacerilor clienţilor.

Gigantul american Microsoft este adeptul delegării tuturor activităţilor în care nu

excelează. Aceasta politica este aplicată global, în fiecare ţară în care compania este

prezentă oficial.

„Microsoft se limitează să facă ceea ce ştie mai bine: sa conceapă programe. Chiar şi

producţia fizica (fabricarea CD-urilor pe care sunt imprimate) se face prin outsourcing, la

o societate din Irlanda“, afirma Paul Miches, director Canale de Distribuţie la Microsoft

România. Şi în România, majoritatea activităţilor au fost delegate către alte firme. Spre

deosebire de alte companii din domeniu, Microsoft nu vinde nici un produs în mod direct.

În România firma americană comunică în mod regulat cu 1.500 de companii de IT şi are

600 de reselleri care se ocupă de comercializarea şi serviciile propriu-zise. Rolul acestora

este să vândă strategiile de marketing, precum şi sa promoveze pe piaţa produsele

Microsoft România. Distribuţia produselor pe canalul dintre fabrica şi reseller se face de

asemenea prin parteneri. Aceştia importă produsele din Irlanda şi îi aprovizionează apoi

pe reselleri. Este foarte important, în România, ca aceasta activitate să fie realizată de

firme care au experienţa în lucrul cu vama. Acestea cunosc foarte bine procedurile

vamale şi, nu în ultimul rând, pe cei care trebuie sa le aplice.

77

Microsoft România este un birou de sell şi marketing, care are rolul de a gestiona

relaţiile cu aceşti parteneri. Pentru promovarea produselor, Microsoft utilizează

preponderent marketingul direct. Aceasta înseamnă trimiterea de diverse materiale

informative, cu privire la noi produse sau preţuri promoţionale, şi de invitaţii la acţiuni de

prezentare, clienţi, potenţiali clienţi şi parteneri. Pentru aceste activităţi, în toata lumea,

Microsoft apelează la firme de fulfillment. Acestea au rolul să pună în practică, din punct

de vedere logistic, strategiile de marketing concepute de producătorul de softuri.

„Costurile ar fi fost mult mai mari dacă am fi folosit propria logistică pentru aceste

acţiuni. Ar fi trebuit să investim bani intr-o reţea de calculatoare şi să avem personal

instruit care să introducă informaţiile în baza de date. Acţiunile trebuie sa se desfăşoare în

perioade scurte de timp. Ar fi necesar un întreg departament care nu ar avea o activitate

constanta“, spune Paul Miches.

Microsoft a ales, pentru activitatea de fulfillment din România, compania Open

Public Services.

În permanenţa sunt trimise resellerilor, dar şi consumatorilor finali prospecte, CD-

uri cu programe test, materiale promoţionale etc. OPS gestionează şi bazele de date ale

Microsoft. În pachetele cu programe sunt introduse formulare pe care cumpărătorul, dacă

doreşte, le completează cu datele personale şi le trimite către OPS. Astfel, el este introdus

în baza de date a companiei, primind apoi prin postă diverse materiale informative.

Bazele de date permit estimarea eficientei unor acţiuni promoţionale. Din baza de date

sunt selecţionate de către outsourcer, în funcţie de criteriile stabilite de Microsoft,

persoanele care vor fi invitate la o anumita acţiune.

Tot firma de fulfillment se ocupă de tipărirea invitaţiilor, punerea în plicuri şi

trimiterea lor. Apoi se înregistrează în baza de date persoanele care confirmă participarea,

cele care participă la acţiune şi, în final, cele care în urma acţiunii promoţionale devin

clienţi. „În prezent, plata activităţilor de fulfillment se face conform unui tarif stabilit

pentru fiecare operaţiune. Exista un preţ pentru operaţiunea de punere în plicuri, pentru

expediere, pentru introducere în baza de date etc. “, declara Paul Miches.

2.5.6 Căutarea directă (head-hunting)

78

Patronul poate tot folosi elementele de căutarea directă (head-hunting) ca şi agenţii

de recrutare. Dar aceasta necesită mult timp şi bani şi de mai multe ori mai convenabil va

fi apelarea la agenţii de recrutare. Ei cunosc foarte bine tehnica head-hunting şi au foarte

multe informaţii despre candidaţi potenţiali.

Pentru folosirea head-hunting sau chiar elementelor lui la nivel profesional

patronul sau managerul de resurse umane trebuie să cunoască aceasta metoda, în caz

contrar folosirea ei poate să ducă la nici un rezultat şi irosirea timpului foarte scump.

În primul rând, firma trebuie să ofere foarte buni condiţii pentru atragerea

specialiştilor care la moment nu sunt cointeresaţi în schimbarea locului de muncă. De mai

multe ori candidaţi sunt cointeresaţi de un salariu mai mare, cariera ,munca interesantă,

etc. Dar trebuie luată în considerarea experienţa mai multor manageri de resurse umane,

care spun că candidatul care se motivează numai cu salariu nu este cel mai bun candidat,

mai ales pentru posturi de conducere, sau pentru lucru în echipa. De aceea patronul

trebuie să ia în considerare motivarea candidatului.

Recrutarea se începe cu stabilirea listei cu candidaţi potenţiali. Aceasta este cea

mai grea etapa. Deseori patronul nu ştie pe cine se recruteze. Se recomandă studierea

personalului din firme care are aceiaşi domeniu de activitate. Atragerea specialiştilor din

firme mari în firme mai mici va fi mai grea şi patronul trebuie să ofere condiţii atractive

pentru candidaţi. Mai uşor se poate realiza atragere din firme mai mici, deoarece trecerea

într-o firma mai mare şi mai recunoscută sau pe un post mai înalt deja motivează pe

candidaţi foarte mult.

Apoi se trece la colectarea informaţiilor despre candidaţi potenţiali: firma unde

lucrează, post care ocupă, salariu, telefon, studii, experienţa, realizările, date personale,

etc. De mai multe ori este foarte greu obţinerea acestor informaţii. Pentru aceasta se

apelează la persoane („informatori”) care pot da nişte informaţii despre candidat (prieteni,

rude, colegi la serviciu). Colectarea informaţiilor trebuie realizată pe ascuns, pentru că să

nu afle conducerea firmei de unde se atrage personalul. Unele „vânători” vin în sediu

firmei în calitate de „clienţi” şi prin simple întrebări află foarte multe informaţii (adresa,

telefon candidatului interesant etc). Practica arată că cel mai bine „se dezleagă la vorba”

secretare şi vânzători.

Aceasta etapa consumă foarte mult timp. Şi uneori durează săptămâni şi chiar luni

întregi. Dar pentru găsirea unui manager bun cu experienţa pentru postul foarte important

79

merită aşteptat 2-3 luni. Un manager dintr-o firma din Republica Moldova a zis, „noi

suntem gata să aşteptăm şi jumătate de an, dar cu o condiţie dacă o să găsim „stea”.

Pe baza informaţiilor colectate se face trierea candidaţilor şi apoi se invite la

interviu 2-5 candidaţi , deoarece în cazul head-hunting candidatului se propune un post

de muncă şi nu participarea într-un concurs unde vin încă 50 candidaţi şi head-hunting se

transformă într-o recrutarea tradiţională.

De obicei pentru prima întâlnire patronul invită pe candidat potenţial la o cafea,

sau la o cina într-un restaurant unde el propune post de muncă şi negociază cu candidatul.

Aceasta întâlnire tot se face pe ascunse, fără să afle firma unde lucrează candidatul, în caz

contrar toată operaţiunea destinată atragerii candidatului va avea eşec.

2.5.7 Internet

Internet-tehnologii se răspândesc cu “viteza luminii” şi în ultimul timp se

folosesc în toate domeniile între care şi recrutarea personalului. Numărul de utilizatori a

crescut foarte repede în ultimul timp ( vezi figura 13). În România în anul 1998 era numai

160 mii de utilizatori ai Internetului, iar pentru anul 2001 se estimează circa 1,8 milioane

de persoane care vor accesa în mod regulat Internetul. Cea mai mare parte a utilizatorilor,

peste 75 %, au vârsta între 18- 35 ani. 70 % au studii superioare. Aceste date sunt despre

utilizători care folosesc regular Internet-ul, iar numărul persoanelor care folosesc Internet

din când în când în România a depăşit 1,2 milioane în anul 2000. Toate aceste persoane

sunt potenţiali candidaţi pentru ocuparea unui post.

Figura Nr. 13 - Numarul de utilizatori ai Internetului în România (în mii)

80

2001 2002

750

1200

1800

Sursa: revista Biz 22’2001

Un specialist din agenţia de recrutare “Metropolis” din Rusia (aceasta agenţie de

recrutare cu peste 650 de angajaţi în 55 agenţii din marele oraşe, ocupă locul 3 în topul

agenţiilor de recrutare) spune: “ în 1992, 95 % din CV soseau prin poşta obişnuită sau

persoane depuneau direct în sediu nostru şi numai 5 % vineau prin fax, astăzi 70 % din

CV vin prin poşta electronică, 20 % vin prin fax şi numai 10 % vin prin poşta obişnuită,

şi nu mai primim CV în sediu nostru.” În românia în prezent situaţia este la fel. Studiu

făcut de mine a arătat că importanţa Internetului a crescut farte mult în ultimii ani şi în

prezent 80 % din agenţii de recrutare chestionate au pagina proprie unde publică anuţuri

de recrutare şi CV cele mai bune. Toţi sunt conectaţi la Internet.

Mare parte dinte inteprinderi care folosesc Internet ca o metoda de recrutare sunt

specializate în IT, comerţ, producătoare ecipamentelor electronice etc.80 % din

întreprinderele chestionate sunt conectate la Internet.

Au apărut un număr considerabil al agenţiilor virtuale de recrutare, care au baze

de date uneori chiar şi mai mari decât într-o agenţie clasică. Accesul la aceste baze de CV

deseori sunt gratuite precum şi depunerea CV. Aproape toate au motoare de căutare care

filtrează CV după anumite criterii specificate, cea ce uşurează munca studierii CV-urilor

pentru patronii.

Toate aceste date arată importanţa Internet-ului în activitatea întreprinderii care

creşte din zi în zi, mai ales folosul care poate să aducă în procesul recrutării.

Avantajele recrutării pe Internet sunt următoarele :

81

1998 1999 2000

160

350

1. Consum de resurse financiare este minimal. Utilizătorul plăteşte numai

conexiunea cu Internet, studierea CV sau publicarea anunţului sunt, de

obicei, gratuite. Costul creării propriu site şi promovarea ulterioară sunt

mici în comparaţie cu anunţuri publicitare în ziare şi reviste.

2. Consum de muncă este destul de mic deoarece, cum am menţionat mai sus,

multe site-uri au motoare de căutare, care economisesc timp.

3. Operativitatea. În timp foarte scurt, care foarte des atinge câteva minute, se

pot găsi zeci sau chiar sute CV persoanelor care se caută.

4. Numărul de accesări a unor din site-uri promovate de recrutare este foarte

mare şi poate concura chiar şi cu tirajul revistelor şi ziarelor. De exemplu,

site-ul de joburi www.bestjobs.ro a fost accesat de 164.410 de ori de pe

10.385 calculatoare diferite între 1 şi 7 iulie 2001*. Un sondaj efectuat de

catre revista Biz în martie anului 2001, la care au participat 4000 de

persoane, a arătat că cu studierea ofertelor de lucru pe site-uri de job se

ocupă 41,3% din utilizători. Date despre alte site-uri de joburi sunt

prezentate în tabelul nr 2.

5. Forţa de muncă recrutată pe Internet este înalt calificată şi cu studii

superioare şi “tânără”. Specialişti de la www.HumanResources.ro au

realizat un studiu şi au “desenat” un portret al candidaţilor care depun CV-

ul on-line. Statisticele sunt sunt realizate pe un număr de 6000 persoane,

CV-urile cărora se află în baza de date on-line a site-ului. Rezultate

obţinute în urma studiului sunt următoare:

* Sursa: www.traffic.ro

82

*sursa:Biz 30’2001

83

Dezavantaje acestei forme de recrutare sunt următoare:

1. Această metoda este inutilă în căutare unor categorii de specialişti şi

mai ales muncitorilor calficaţi şi necalificaţi. Şansa de a gasi un top-

manager bun prin Internet este foarte mică.

2. Recrutarea pe Internet nu poate fi folosit cu succes în afară Bucureşti

şi altor oraşe mari din România.

3. CV-uri publicate pe site-uri de joburi sunt mai puţin informative în

comparaţie cu CV-uri clasice. Deobicei, când se publică un anunţ sau CV

se complectează o forma standardizată, care nu prea permite să redacteze

un anunţ de angajare pentru patroni sau un CV pentru cei care caută un post

de muncă. Acest dezavantaj poate fi depaşit prin redactarea câmpului “alte

informaţii” pe care au majoritatea formelor. Puţine informaţii prezentate în

e-CV-uri (CV electronice) necesită o munca suplimentară pentru verificarea

lor şi aflarea datelor suplimentare despre candidat.

În Ronet (Internetul românesc) în prezent sunt înregestrate peste 100 de site-uri

specializate în joburi. După conţinutul ele se clasifică în :

Site-uri ale agenţiilor de recrutare. Aproape fiecare agenţie de recrutare

care se consideră competentă şi profesională are propriu site, unde publică

posturi vacante şi CV-uri fară adresa şi numele şi pentru aflarea informaţi

suplimentare trebue contactată agenţie.De exemplu, este foarte popular site-

ul agenţiei de recrutare “Snelling Personnel Services” www.snelling.ro .

Versiuni electronice ale revistelor şi ziarelor care au rubrica cu anuţuri de

recrutare.De exemplu, www.capital.ro, care este foarte popular între

specialişti în domeniul economic şi studenţi.

Site-uri corporative a firmelor, unde este domeniu “locuri de muncă

vacante” şi unde deobicei patronul publică anunţuri pentu complectarea

posturilor vacante. Una din firmele care prin intermediul propriu site

recrutează personal este Dialog(www.dialog.ro).

84

Şi în sfârşit site-uri agenţiilor virtuale de recrutare, care sunt cele mai

populare între persoane care caută un post de muncă. www.BestJobs.ro,

www.MyJob.ro, www.munca.ro aparţin acestei categorii de site-uri

precum şi alte.

Chiar şi dacă numărul de site-uri, care deservesc piaţa muncii este foarte mare, totuşi 75

% din totalul accesărilor înregestrează numai 5 cele mai populare site-uri (vezi tabelul

Nr.9)

Top10 Site-urilor de Joburi (sursa www.trafic.ro)

Tabelul Nr.9

Nr.

Site-ul

Vizitători

(1.07.2001-

07.07.2001)

+Creştere –

Scădere

Afişări

(1.07.2001-

07.07.2001)

+Creştere

-Scădere

%

1 www.BestJobs.ro 10385 +669 164410 +61 28,42

2 www.HumanResources.ro 7229 +1066 103580 +15280 19,78

3 www.MyJob.ro 4482 +498 47562 +8086 12,26

4 www.1Job.ro 3438 +123 27848 -1406 9,41

5 www.ITgenerator.com 2973 +333 32554 +4551 8,13

6 www.munca.ro 1672 -77 13555 +162 4,57

7 www.ITclimber.com 1218 -194 10585 -3768 3,33

8 www.JobSite,ro 1071 +51 2124 +6 2,93

9 www.bursamuncii.ro 720 -17 3271 -267 1,97

10 www.job-consulting.ro 501 -84 988 -192 1,37

www.trafic.ro este un contor al accesărilor site-urilor înregistrate. Contarea

accesărelor se efectuiază indiferent de ţara de provenenţă a vizitătorilor. Informaţii

suplimentare privind ţara de proveneţă a accesărilor, ultimii 100 de vizitători şi ora

accesării. De exemplu, dacă se accesează site-ul din sediul Connex, atunci în la Trafic.ro

se va afişa www.connex.ro ca vizitator. Fiecare vizitator ( calculator accesat direct la

Internet sau totalitatea calculatoarelor în reţea conectate la internet prin Server-ul propriu

al reţelei interne.)

Aceste date sunt foarte importante pentru patronul, pentru că el trebuie să eie în

considerare popularitatea site-ului, dacă doreşte să publică un anunţ de angajare, deoarece

de popularitatea site-ului depinde câţi candidaţi potenţiali o să vadă anunţul.

Un alt criteriu, care trebuie luat în considerare când se alege un site de joburi este

mărimea bazei de date electronice la care candidatul sau patronul are acces. De exemplu,

85

pe data de 7.07.2001 în baza de date al site-ului www.BestJobs.ro au fost înregistrate

peste 25000 de CV şi 500 de oferte de angajare. Aceasta baza de date CV poate concura

după mărimea cu baze de date al agenţiilor de recrutare, iar numărul de oferte de angajare

depăşeşte orice ziar sau revista. Dar din punct de vedere calitativ e-baze de date create

„într-o seară” nici nu se compară cu baze al agenţiilor de recrutare, care au acumulat pe

parcursul anilor.

În caz în care a fost publicat un anunţ de angajare, patronul trebuie să ţină seama,

că majoritatea candidaţilor se uită pe anunţuri recent publicate (5-10 zile). De aceea

patronul trebuie să actualizeze anunţul şi să modifice conţinutul dacă este posibil în

funcţie de eficienţa ultimului anunţ. Prin modificarea denumirii şi descrierii postului pot

fi „agăţate” candidaţi care auvăzut anunţul anterior, dar au ignorat.

Unele dintre site-uri au secţiune cu articole, recomandări, teste on-line, ştiri din

domeniu, legislaţie care pot ajuta pe manager în procesul recrutării şi selecţiei.

Mai jos sunt descrise câteva site-uri de joburi care pot fi utile în procesul recrutării

şi selecţiei.

www.ejobs.ro

Este un site care listează atât oferte, cât şi cereri de locuri de muncă. Are mai

multe site-uri partenere, ceea ce face că informaţiile sale sa aibă un număr potenţial

considerabil de cititori.

www.bursamuncii.ro

Site fără administrator, precizat care prezintă în prima pagină informaţii privind

numărul de locuri de muncă disponibile în Bucureşti, clasificate pe studii. Aceste

informaţii se actualizează săptămânal şi sunt furnizate de Agenţia Municipală de Ocupare

şi Formare Profesională Bucureşti. Site-ul oferă posibilitatea căutării de cereri/oferte de

munca sortate pe localităţi, nu şi pe profesii. Se pot înregistra CV-uri on-line (se acceptă

şi fotografii) sau oferte de job-uri on-line. Există şi posibilitatea abonării la un newsletter.

86

www.easthunter.com

Site elveţiano-canadian care asigură servicii internaţionale legate de piaţa muncii.

Are reprezentanţi în Canada şi în mai multe ţări europene, intre care şi România, pentru

fiecare existând site-uri naţionale şi firme partenere. În România firma parteneră este

Kontakt Data SRL, www.kontakt.ro. Site-ul oferă servicii gratuite de căutări de job-uri şi

publicări de CV-uri pentru candidaţi, respectiv căutări de CV-uri şi publicări de job-uri

pentru firme şi agenţii de recrutare. În prima pagina se listează numărul de clienţi înscrişi.

Există help şi lista de întrebări frecvente pe grupe de utilizători. Fiecare site naţional are o

pagina de ştiri şi link-uri utile în domeniu. Serviciile site-ului includ şi traduceri

profesionale, înregistrare off-line, precum şi dezvoltare web şi business to business

internaţional pentru firme.

www.itclimber.com

Site în engleză al Rogenerator SA Bucureşti, care facilitează recrutarea

specialiştilor IT din Europa de Est şi din alte ţări în curs de dezvoltare de către companii

locale şi occidentale. Listează numărul de specialişti înregistraţi şi numărul de oferte de

job-uri. Există link pentru testarea gratuită a capacităţilor profesionale (400 de teste

pentru specialiştii IT) la www.brainbench.com, ceea ce poate creşte şansele profesionale.

Există ştiri internaţionale de ultima ora în domeniu. Se pot căuta job-uri după cuvinte

cheie. Specialiştii IT se pot înregistra gratuit pentru a găsi job-uri, pentru a alcătui un CV

adecvat şi pentru a fi notificaţi când se ivesc job-uri apropiate calificărilor lor.

Companiile beneficiază, contra cost, de avantaje legate de recrutare-selecţie rapidă şi

multicriterială.

www.job2all.com

Site al Job2all International cu versiune şi pentru România. Conţine un motor de

căutare a candidaţilor după diferite criterii şi oferte de muncă pentru orice domeniu. CV-

urile din baza de date beneficiază de publicitate în România, Olanda, Italia, Spania şi

Germania. Pe site se găseşte un job-engine cu 12 opţiuni de căutare sau căutare avansată

(pentru o persoana deja cunoscută). Există şi facilitate de adresa e-mail. Site-ul conţine

un ghid legislativ concis privitor la dreptul la muncă în România. La „piaţa muncii“

există un buletin informativ lunar.

87

www.job-consulting.ro

Site fără administrator precizat, unde candidaţii îşi pot înscrie un CV on-line în

baza de date. Ei beneficiază şi de multiple sfaturi şi exemple privind alcătuirea unui CV,

a unei scrisori de intenţie ca şi în privinţa prezentării la interviu. Pe site există şi 11 teste

legate de resursele umane şi abilităţile psiho-sociale. Firmele dispun de un formular

on-line de precizare a datelor despre candidaţii căutaţi. Angajatorii beneficiază de sfaturi

privind intervievarea, criteriile de alegere a candidaţilor, etapele selecţiei, greşelile care

se fac în acest proces, trucurile recomandate unui bun ascultător (la interviu) şi cele 11

teste de mai sus. Din site nu reiese clar cum se pot căuta în bazele de date ofertele/cererile

de locuri de muncă.

http://jobs.uite.ro

Site cu anunţuri de cereri/oferte de locuri de muncă. Prezintă doar anunţuri care

pot fi plasate gratuit de utilizatori înregistraţi.

www.munca.ro

Site fără administrator precizat pentru cereri/oferte de lucru. În prima pagina se

listează ultimele zece job-uri şi există posibilitatea înregistrării. Există o pagina de link-

uri spre site-uri internaţionale din domeniu. Solicitanţii de locuri de muncă pot să-şi

completeze CV-ul, să contacteze angajatorii sau să fie contactaţi de aceştia. Ofertanţii de

locuri de muncă pot, în urma înregistrării, să contacteze solicitanţii sau să fie abordaţi de

către aceştia.

www.snelling.ro

Site în engleza al companiei Snelling Personnel Services. Prezintă compania şi

serviciile oferite clienţilor. Conţine statistici, inclusiv grafice, despre profilul clienţilor,

locurile de plasare a lor şi serviciile oferite până în prezent. Site-ul tratează în detaliu

serviciile de recrutare, consulting în resurse umane ca şi de training oferite de firma.

Prezintă ofertele de muncă la ora curentă pentru clienţii Snelling. Se indică şi datele de

contact ale oficiilor din Bucureşti, Timişoara şi Sofia (Bulgaria).

88

www.HumanResources.ro

Aş vrea să atrag atenţie pe acest site al agenţiei virtuale de recrutare care pe lângă

servicii tradiţionale oferă şi un alt serviciu modern şi nou pentru România care a pornit

etapa nouă în dezvoltarea Internetului şi metodelor de recrutare. Am în vedere o aplicaţie

WAP de recrutare, disponibilă pe adresa wap.HumanResources.ro , care a fost lansată

în colaborare cu Connex. (Aplicaţii WAP (acces la Internet de pe telefon mobil) sunt

accesibile pe orice telefon mobil compatibil cu WAP). Aceasta are două secţiuni

principale: WAP pentru candidaţi şi WAP pentru angajatori. Prima dintre acestea conţine

o lista a celor mai recente oferte de muncă la care utilizatorul poate apela şi primi

notificări despre poziţiile valide, direct pe telefonul mobil. MyMessenger este un

instrument care îi informează pe candidaţi despre toate evenimentele importante afişate

pe site. A doua secţiune pune la dispoziţie angajatorilor o serie de statistici şi posibilitatea

de a adăuga noi oferte.

În ultimul timp multe întreprinderi româneşti şi-au creat paginile-Web proprii şi

chiar site-uri întregi, dar rar cine foloseşte popularitatea paginilor proprii în scopul

recrutării, adică publicarea pe site-ul sau pagina anunţurilor de recrutare. Experienţa din

alte ţări arată, că pe site propriu mai uşor de „agăţat” un specialist bun în domeniu în care

lucrează societatea.

În concluzie: Internet-ul astăzi este cel mai dinamic domeniu, importanţa lui

creşte din zi în zi şi viitorul aparţine Internetului, aşa că nu rataţi şansa şi folosiţi Internet

pe deplin, în toate domeniile, mai ales în scopul recrutării.

2.5.8 Recrutarea în instituţii de învăţământ

Multe organizaţii preferă „să crească” specialişti în interiorul organizaţiei. Ei

preferă să angajeze studenţi fără experienţa în muncă, fără examen de licenţa promovat.

Această metodă este utilizată foarte des de către firmele de mărime medie şi mare, care

au nevoie de angajaţi cu studii superioare.

89

Studenţi pot oferi multe avantaje pentru firma.

În primul rând, toţi manageri şi specialişti în alte domenii excelenţi din România,

care lucrează pe posturi importante din companiile mari româneşti şi

multinaţionale, cândva au fost tot studenţi. Patronul, care angajează pe studenţi,

are o şansa foarte mare de a descoperi talente între aceste studenţi.

În al doilea rând, studenţi au gândirea modernă, dinamică, inovatoră în

comparaţie cu specialişti care au 40-50 ani. Companiile moderne, şi mai ales din

domenii IT, preferă se angajeze oameni tineri, şi influenţa acestor oameni este

redată prin dezvoltarea dinamică şi întărirea poziţiilor competitive a acestor

firme.

În al treilea rând, muncă studentului este mai ieftină decât unui specialist cu

diplomă. Mulţi studenţi doresc să se angajeze mai mult pentru experienţa, decât

pentru un salariu. Eu personal cunosc pe studenţi care doresc să lucreze într-o

firma multinaţională numai pentru experienţa, fără nici un salariu.

Toţi studenţi sunt viitorii specialişti cu diploma, iar recrutarea studenţilor din

anii terminali este cu mult mai ieftină, decât peste 1-2 ani când ei o să vină în

sediul firmei cu diplomă.

În caz în care sa luat decizia de recrutarea studenţilor şi absolvenţelor, recrutarea în

instituţii de învăţământ se va bucura de mai mult succes, decât recrutarea lor prin alte

metode. Costul implicat de folosirea acestei metode este moderat.

Un dezavantaj foarte mare a acestei metode este că recrutarea e imposibilă in unele

perioade ale anului ( vacanţe, seseuni).

În mai multe instituţii există multe organizaţii care promovează recrutarea studenţilor, şi

care pot ajuta pe managerii din firme în procesul recrutării şi selecţionării a studenţilor şi

absolvenţilor. Una din cele mai mari organizaţii este AIESEC. Aceasta organizaţia are

reprezentanţii în mai multe instituţii de învăţământ superior economic din ţara şi face

parte din organizaţia internaţională cu sucursale în 85 de ţări din lume. AIESEC are o

baza de date numeroasă cu CV-uri a studenţilor din învăţământ superior economic, care

depăşeşte 2000 de CV-uri. Multe firme internaţionale, precum şi româneşti, colaborează

cu aceasta organizaţia în scopul recrutării studenţilor din domeniu economic. Cu ajutorul

90

AIESEC se organizează în cadrul ASE şi alte universităţi din ţara „Zilele Carierei” unde

firmele organizează prezentări cu standuri, unde şi prezintă oferte de angajare, iar

studenţii pot depune CV-uri. În aprilie 2001, la „zilele Carierei” au participat peste 20 de

firme.

AIESEC la comanda firmei poate organiza recrutarea, selecţionarea preliminară a

studenţilor şi prezentarea 10-15 CV a celor mai buni studenţi. În acest caz, se poate spune

că AIESEC este o agenţie de recrutare care caută personal între studenţi. Partenerii

acestei organizaţiei sunt multe firme dinamice şi inovatoare din România, din care fac

parte PricewaterhouseCoopers, Banca Austria Creditanstalt, BCR, KPMG şi alte.

Organizaţii asemănătoare există şi în cadrul Universităţii Politehnice, Universităţii

din Bucureşti şi altor instituţii de învăţământ superior din România.

Pentru recrutarea în instituţii de învăţământ se poate apela la cadre didactice, care

pot organiza procesul recrutării sau recomanda pe unii studenţi, caracteriza pe ei din

punct de vedere profesional.

În unele firme de stat sa păstrat tradiţia de pe vremea comunistă, care se referă la

trimiterea cererii în instituţii de învăţământ pentru angajarea absolvenţilor. Iar instituţii

organizează repartizarea voluntară a absolvenţilor pe posturi libere. De obicei aceasta

acţiune se organizează în lunile mai –august şi este gratuită pentru firme, ceea ce poate

reduce bugetul destinat completării posturilor vacante şi noi create. Dar de aceasta forma

de recrutare se foloseşte numai în mare parte întreprinderi de stat, iar ea poate aduce

multe avantaje şi pentru firme private.

Se mai pot redacta anunţuri de recrutare şi afişarea lor în incinta instituţiei de

învăţământ ( dacă permite rectoratul sau decanatul afişarea anunţurilor ).

Se mai pot organiza şi prezentări în instituţii de învăţământ, care joacă doua roluri.

În primul rând se organizează promovarea firmei şi în al doilea rând, se pot recruta

studenţi din cadrul celor care au venit la prezentare. Practica arată, că studenţii cu plăcere

vin la diferite prezentări, mai ales dacă se organizează de firme recunoscute. Adeseori,

studenţii apreciază posibilitatea de a discuta cu cineva din propria specialitate, dar această

practică poate dilua obiectivul recrutării, dacă specialistul nu este bine pregătit pentru

activitate de recrutare.

La planificarea unei campanii de recrutare instituţii de învăţământ, specialistul în

resurse umane trebuie să stabilească, pentru început, câte instituţii să viziteze. S-a constat

91

că eforturile mai intense de recrutare la un număr mai mic de instituţii cu profitul adecvat

au eficienţă mai mare decât recrutarea dintr-un număr mare de instituţii.

Universităţile sunt alese, de regulă, pe baza experienţei organizaţiei cu foşti

absolvenţi, a reputaţiei şcolii, a localizării geografice.

Odată ce instituţii de învăţământ au fost alese, expertul în recrutare face eforturi

de a populariza numele organizaţiei, de a crea o bună reputaţie a acesteia în rândurile

studenţilor şi de a răspândi informaţii detaliate despre tipurile de cariere care se pot

construi în cadrul organizaţiei.

Pe lângă instituţii de învăţământ se mai pot face recrutări şi în campusuri

studenţeşti.

Interviurile în campus şi în instituţii de învăţământ sunt, în general, urmate de

invitaţii de a vizita organizaţia, adresate candidaţilor celor mai buni. Această vizită

trebuie planificată cu atenţie, astfel încât să se creeze o impresie bună.

2.5.9 Baze de date proprii

Multe firme, mai ales cele renumite, primesc zilnic 5-10 CV-uri de la candidaţi.

Dar foarte puţine din ele păstrează aceste CV-uri şi organizează propria baza de date

asemănătoare cu cele de la agenţii de recrutare. Ulterior propria baza de date poate

economisi substantiv timp şi bani, când apare nevoie de personal.

Bineînţeles, că mai uşor să lucrezi cu persoane care activ caută loc de muncă la

moment dat, dar dacă de luat în considerare că o persoană se află în căutarea unui nou

post de lucru, în medie, o dată în 2-3 ani, şi perioada căutării active durează 3 luni,

atunci la anunţ publicat o să răspundă numai 10% din candidaţi potenţiali. Folosirea bazei

de date poate mări aceasta cota.

Agenţii de recrutare în mare parte se bazează pe baza de date proprie şi încep

căutarea candidaţilor din propria baza de date. Ce împiedică folosirea bazelor de date în

cadrul întreprinderilor din România.

92

Folosirea propriei baze de date are următoarele avantaje:

1. Costuri de căutare primară sunt foarte mici.

2. Se lărgeşte cercul de căutare în comparaţie cu anunţuri tradiţionale în mass-media.

3. În termeni foarte scurţi se găsesc primii candidaţi.

Dar întreţinerea şi căutarea în baze de date are şi următoarele dezavantaje:

1. Acumularea bazei de date durează ani întregi. Utilizarea pe deplin este posibilă

după câteva ani.

2. Întreţinerea bazei de date necesită munca şi resurse suplimentare.

3. Unii candidaţi, CV-uri cărora se află în baza de date, pot fi deja angajate în funcţia

avantajoasă şi nu sunt cointeresaţi să schimbă loc de muncă, să stabilească cu trai

în alt oraş (ţară), pot să schimbă profesia. Şi întradevăr, în realitate numai 20-30%

răspund la oferta de angajare. Pentru a depaşi aceasta limita departamentul de

resurse umane, care răspunde de gestionare a bazei de date, trebuie să verifice

odată în 2-3 ani date din baza de date.

Baza de date organizată prost şi la nivel primitiv poate îngreuna foarte mult lucru cu

ea şi prin consecinţa folosirea pe deplin avantajelor în procesul recrutării, pe care prezintă

baza de date. Problema cea mai mare este punerea bine la punct a bazei de date.

Pentru păstrarea datelor despre candidaţi se pot folosi doua tipuri de baze de date:

1. Baze de date computerizate;

2. Baze de date „pe hârtie” sau manuale;

Fiecare tip are avantaje şi dezavantaje lui.

Pentru organizarea bazelor de date computerizate este nevoie de un soft

specializat sau de un programator profesional care o să elaboreze baza de

date. Cunoştinţele superficiale în crearea şi întreţinerea bazelor de date,

cumulate de un manager resurse umane în cadrul facultăţii de management

93

sunt insufuciente pentru elaborarea unei baze de date pentru 5000-10000 de

înregistrări.

Baze de date computerizate sunt supuse pericolului deteriorării (viruşi,

ştergerea/formatarea inconştientă, distrugerea hard-discului etc) cu mult mai

mare decât baze de date pe hârtie, cea ce necesită resurse suplimentare pentru

protejarea bazei de date.

Întreţinerea este foarte uşoară, dacă baza de date este pusă bine la punct.

Baze de date computerizate necesită munca suplimentară pentru introducerea

datelor,dar ulterior foarte uşor şi comod se utilizează ea..

Mai mulţi utilizatori, de mai multe staţii de lucru pot simultan utiliza baza de

date, ceea ce este greu realizat, şi în unele cazuri chiar imposibil, în cazul

bazelor de date pe hârtie.

În cazul bazei de date computerizate, durata căutării CV-urilor după un

criteriu specificat este foarte scurtă (0,5-5 secunde, în funcţie de soft utilizat,

puterea calculatorului de procesare şi mărimea bazei de date).

Baze de date pe hârtie sunt mai puţin costisitoare pentru iniţializare dar

necesită munca suplimentară în procesul utilizării.

Orice tip de bază de date, dacă este organizat profesional, se poate uşor

utilizat.

Un moment foarte important în crearea şi ordonarea bazei de date, este alegerea

criteriilor de grupare a CV-urilor. De obicei CV-uri se grupează după profesii (managerii

resurse umane, secretare, avocaţi, contabili etc). Aceasta gruparea uşurează ulterior

căutarea şi studierea CV-urilor din baza de date.

În prezent, când calculatorul este prezent aproape la fiecare loc de muncă ( am în

vedere în cadrul administraţiei) baza de date computerizată este mai preferată. Dar pentru

alegerea mai justificativă a tipului de baze de date, mai ales din punct de vedere financiar,

trebuie luate în considerare următorii factori:

Numărul de CV-uri în baza de date;

Frecvenţa accesării;

94

Dacă baza de date conţine multe CV-uri înregistrate (5000-10000) se recomandă

computerizarea ei. La fel dacă se estimează acces foarte des la date, se recomandă

folosirea bazei de date computerizate. În caz în care firma se dezvoltă foarte repede şi

permanent angajează personal, frecvenţa accesării bazei de date va fi foarte mare şi cu ea

se va lucra permanent. În acest caz baza de date neapărat trebuie să fie computerizată

pentru utilizarea eficientă. Folosirea bazei de date pe suport material (adică pe hârtie) este

justificată, dacă baza de date va încorpora puţine CV-uri (1000-2000), care sunt grupate

în 10- 15 profesii/domenii şi va fi accesată o dată în 1-2 luni.

Unele marele întreprinderi din străinătate, care introduceau CV-uri în baza de date,

au acumulat volumul imens de CV-uri (20.000-40.000 şi mai mult) şi au organizat în

cadrul departamentului de resurse umane agenţii de recrutare sau, în unele cazuri, contra

plată, uneori chiar foarte mare 500-1000$ lunar, permit accesul din exterior la baza de

date proprie. Aceasta afacere se poate organiza şi în România în cazul deţinerii bazei de

date complexe.

În concluzie, baze de date proprii bine organizate pot uşura şi cu mult iefteni

procesul recrutării în cadrul întreprinderii, iar pentru eficienţa maximă căutarea în baze

de date proprii trebuie complectată cu alte metode de recrutare.

2.5.10 Candidaţi ocazionali

Din aceasta categorie fac parte persoane care vin direct în sediul firmei cu scopul

angajării. Aceste persoane vin neaşteptat, deoarece firma în acest moment nu recruta

activ, nu publica anunţuri, nu apela la alte persoane sau organizaţii în scopul recrutării.

De mai multe ori firma nu are nevoie de personal în aceste momente. Dar trebuie

neapărat să fie introduse CV-uri acestor persoane în baza de date proprie, despre care am

vorbit în paragraf anterior. Candidaţi potenţial au 2 calităţi în favoarea lor:

1. În primul rând, ei ceva ştiu despre firma şi activitatea ei şi de mai multe ori mai

mult decât candidaţi recrutaţi prin metode tradiţionale.

95

2. În al doilea rând, cum arată practica de mai multe ori ei vor fi mai loiali

întreprinderii, în cazul angajării.

Aceste calităţi trebuie să ia în considerare patronul şi să tragă mai multă atenţie acestor

candidaţi potenţiali.

2.5.11 Recrutarea personalului vârstnic

Aceasta constituie o soluţie menţionată adeseori în situaţiile în care piaţa

forţei de muncă nu este suficient de bogată.

Acestea categoriede persoane are nevoii diferite în ceea ce priveşte regimul de

lucru; unele doresc angajări cu norma întreagă, alţii doresc angajări cu jumătate de

normă pentru a avea o ocupaţie, a păstra legăturile sociale sau a-şi suplimenta veniturile;

iar alţii dorind numai să înveţe ceva nou. Organizaţiile apreciază adeseori acest tip de

personal datorită experienţei, posibilităţi unui program flexibil, rate reduse de absenteism,

gradului mare de motivare şi loialitate, precum şi abilităţii de a instrui angajaţi mai tineri.

Lucrătorii mai vârstnici nu îşi îndreaptă atenţia către anunţurile în scopul

recrutării prezente în ziare, deoarece presupun că organizaţiile nu sunt interesate de

persoane de vârsta lor. Astfel, mesajele de recrutare trebuie să menţioneze în mod

specific aprecierea deosebită a experienţei şi maturităţii, şansa construiri unei a două sau

a treia cariere, oportunitatea unui program de lucru flexibil, ca şi posibilitatea de a lucra,

în timp ce beneficiază şi de pensie. Aceste mesaje pot fi popularizate prin intermediul

cluburilor, asociaţiilor şi altor organizaţii ale persoanelor mai vârstnice.

96

2.5.12 Recrutare de persoane handicapate

Dacă handicapul nu împiedică o persoană să îndeplinească funcţiile esenţiale ale

postului, organizaţiile nu pot folosi un tratament discriminatoriu împotriva acestor

persoane. De fapt ,de multe ori persoanele cu handicapuri reprezintă lucrători excelenţi,

care demonstrează un nivel înalt de motivare şi loialitate şi care posedă abilităţi care se

pot măsura cu cele ale lucrătorilor obişnuiţi. De exemplu, McDonalds a angajat un

număr de 9 000 de persoane handicapate, în cadrul unui program special de recrutare şi

perfecţionare în anul 1981.

Ca şi în cazul lucrătorilor mai vârstnici recrutarea trebuie să înceapă prin

conceperea şi publicarea anunţurilor de recrutare, astfel încât să ajungă la audienţa ţintă.

Când se face evaluarea candidaţilor handicapaţi, este esenţial ca aceştia să fie testaţi doar

în privinţa „funcţiilor esenţiale” ale postului şi să li se asigure condiţiile necesare ca

aceştia să-şi poată demonstra capacităţile de care dispun la întregul potenţial.

Conform OUG 102/1999 unităţile economice care au peste 100 de angajaţi trebuie să

angajeze handicapaţi, care trebuie să constituie 4% din personal. În caz contrar se plăteşte

taxa care va fi egală cu numărul posturilor neocupate de handicapaţi (personal*4%-

handicapaţi angajaţi)*salariu minim brut pe economie.

Conform OUG 40/2000, unităţi economice care au organizat secţii speciale, unde cel

puţin 50% din personal sunt handicapaţi, atunci aceasta secţia beneficiază de următoarele

avantaje:

Scutire de plata taxelor vamale la importul de materii prime şi utilaje;

Scutire de plata contribuţiei aplicate asupra fondului de salarii destinată fondului

special de solaridaritate pentru persoane cu handicap;

Reducerea cotei impozitului pe profit cu 5%;

97

2.5.13 Oficiile de forţa de muncă şi şomaj

Ele se află în cadrul Direcţiilor teritoriale de muncă şi protecţie socială. Există 50

de oficii în reşedinţe de judeţe şi 200 oficii teritoriale. Ele dispun de o evidenţă adusă la

zi a cererilor de muncă şi a locurilor de muncă disponibile. La servicii oferite de oficii de

forţa de muncă şi şomaj se apelează când apare nevoie de muncitori calificaţi şi

necalificaţi. Şansa de a găsi aici un specialist înalt calificat (manager, contabil etc) este

foarte mică. Chiar şi dacă a fost propuse de oficiu aceste persoane, patronul trebuie să

privească cu neîncredere. Persoane foarte buni cu studii superioare şi înalt specializate

nu caută un loc de muncă în Oficii de forţa de muncă şi şomaj şi nu pretind la ajutor de

şomaj. Ei pot găsi un loc de muncă şi prin alte metode.

Cum şi am spus mai sus, Oficii de forţa de muncă şi şomaj poate oferi un număr

foarte mare de muncitori calificaţi şi necalificaţi cum sunt lemnari, strungari, lăcătuşi,

şoferi sudori şi de alte profesii. Această pătură este cea mai vulnerabilă şi după falimente

şi restructurări ei în primul rând au rămas fără loc de muncă şi nu sunt foarte ceruţi pe

piaţă.

Apelarea la serviciile oficiilor economiseşte timp şi bani. Lista cu persoane cerute

poate fi prezentată în foarte scurt timp. Nu sunt supraîncărcaţi secretare sau manageri

care se ocupă cu recrutare cum este în cazul publicării anunţului într-un ziar, ceea ce

economiseşte bani şi timpul managerilor.

2.5.14 Alte metode de recrutare

În scopul recrutării se pot redacta anunţuri şi apoi amplasate în locuri unde circulă

mulţi candidaţi potenţiali. De exemplu, foarte des pentru angajarea vânzătorilor, barmani,

chelneriţelor se afişează anunţul la întrare. În aşa fel este foarte repede recrutat personal

necesar şi cu costuri foarte mici.

98

Întreprinderea S.A „Titan Maşini Grele” după ce a fost privatizată în 1997 avea

numai 400 angajaţi. În ultimele trei ani numărul angajaţilor a crescut aproape în 3 ori şi

tot mai are nevoie de personal. Amplasând anunţul de recrutare la întrare în

întreprinderea vecină S.A.„Faur” a recrutat aproape 300 de ingineri, strungari şi lăcătuşi

de care avea nevoia. În acest caz a fost foarte bine ales locul amplasării anunţului. S.A.

Faur” este o întreprinderea foarte mare unde lucrează foarte multe persoane cu profesii

necesare şi ambele întreprinderi produc strunguri şi unelte industriale. Zilnic sute de

angajaţi potenţiali de două ori pe zi trec pe lângă anunţul afişat unde se ofereau condiţii

cu mult mai bune şi nu în ultimul rând stabilitatea, care nu era prezentă la S.A. Faur unde

s-au făcut multe concedieri în ultimul timp.

Se mai pot găsi candidaţi pentru ocuparea postului vacant distribuind invitaţii pe

strada sau în alte locuri unde circulă candidaţi potenţiali.

Studierea anunţurilor publicate de către candidaţi în scopul angajării în ziare şi

reviste poate economisi timp şi bani în cazul recrutării pentru posturi puţin importante

unde nu este necesară specializarea şi experienţa.

2.5.15 Evaluarea procesului de recrutare

Ca toate celelalte activităţi de resurse umane, şi procesul de recrutare

trebuie evaluat. Studiul metodelor de evaluare a recrutării, utilizate de organizaţie de-a

lungul existenţei sale, poate ajuta specialistul în resurse umane să anticipeze timpul şi

bugetul necesar pentru următoare campanie de recrutare, să identifice metodele de

recrutare care generează cel mai mare număr de candidaţi bine pregătiţi şi să evalueze

performanţele personalului care se ocupă de recrutare.

Evaluarea personalului care se ocupă de recrutare

În evaluarea performanţei angajatului care se ocupă de recrutare, managerul de

resurse umane trebuie să ţină seama de dificultatea găsirii candidaţilor potriviţi, precum şi

de posturilor care trebuie să fie ocupate.

99

De exemplu, celui ce recrutează îi va fi mult mai uşor să găsească 10

muncitori calificaţi decât 10 ingineri. În continuare, se va ţine seama de numărul de

candidaţi selectaţi şi care vor fi angajaţi, precum şi de performanţele la locul de muncă

ale celor angajaţi.

Evaluarea surselor de recrutare

În cazul în care au fost folosite mai multe surse sau metode de recrutare,

managerul trebuie să facă o evaluare a acestora, pentru a le identifica pe cele mai

eficiente. Sursele ineficiente trebuie eliminate la următoarea campanie de recrutare.

Unele dintre criteriile utilizate la evaluarea surselor şi metodelor de recrutare le reprezintă

costul total, costul de recrutare / candidat selectat, numărul de candidaţi şi performanţele

la locul de muncă ala celor nou angajaţi. În general, angajarea pe baza recomandărilor

membrilor personalului organizaţiei reprezintă metoda cea mai rapidă şi cea mai puţin

costisitoare. Anunţurile în ziare şi recrutarea în campusuri sunt de mai mare durată şi

necesită costuri mai ridicate. Recrutarea prin intermediul agenţilor de plasare de personal

se situează între celelalte două metode menţionate, ca durata a procesului de recrutare,

însă este cea mai costisitoare metodă.

Diferenţe calitative între sursele de recrutare

Studiul calităţii diferitelor surse de recrutare oferă câteva puncte de vedere

interesante. Se pare că posturile cele mai bune sunt ocupare prin metode informale, prin

promovarea angajaţilor existenţi, sau prin intermediul recomandărilor; de asemenea, cei

mai buni candidaţi îşi găsesc slujbe tot prin metode informale, utilizând o reţea de

cunoştinţe care le cunosc abilităţile. Se pare că numai slujbele cele mai puţin atrăgătoare,

sau candidaţii cei mai puţin promiţători apelează la metodele formale, cum ar fi

anunţurile din ziare.

O serie de studii au arătat că acei candidaţi angajaţi în urma unor

recomandări, care sunt reangajaţi, sau care au trimis resume-uri din proprie iniţiativă, fără

a fi solicitaţi au tendinţa să îşi păstreze posturile un timp mai îndelungat decât cei angajaţi

100

prin agenţiile de plasare de personal sau în urma anunţurilor din ziare. S-au dat explicaţii

ale acestui fenomen. În primul rând, candidaţii care în urma recomandărilor, sau cei care

sunt reangajaţi sunt mai corect informaţi în legătură cu organizaţia şi postul respectiv,

deci acceptă oferta de angajare în deplină cunoştinţă de cauză. Altă explicaţie se referă la

faptul că cele două categorii de resurse se adresează unor categorii de persoane, în

termenii nivelului de cunoştinţe, ai îndemânării şi ai experienţei. Oricine poate citi ziarul,

dar probabil că este nevoie de candidaţi cu mai mult iniţiativă pentru a expedia resume-

uri nesolicitate sau pentru a afla despre existenţa unui post liber, prin intermediul

relaţiilor personale. Mai mult, este probabil ca angajaţii cu mai multă experienţă să aibă şi

să utilizeze o reţea de surse informale, pe când noi intraţi pe piaţa forţelor de muncă

apelează mai degrabă la ziare şi la agenţiile de plasare a personalului.

101

CAPITOLUL III

Evaluarea candidaţilor şi metode de selecţie

3.1 Selecţia ca process de evaluarea candidaţilor

Procesul de selecţie pentru evaluarea candidaţilor urmează procesul de recrutare a

resurselor umane. Scopul selecţiei constă în identificarea dintr-un grup de candidaţi a

acelor persoane care vor fi angajate şi care vor avea cele mai bune rezultate în postul

pentru care se desfăşoară concursul de selecţie. Ideal, oamenii care sunt angajaţi trebuie

să fie mai bine pregătiţi, în medie, decât cei respinşi. Dacă metodele de selecţie utilizate

au fost bine alese, atunci acest obiectiv poate fi atins.

Organizaţiile utilizează diferite sisteme de selecţie. Unele se bazează, în principal,

pe folosirea formularelor de angajare şi pe scurte interviuri, în timp ce altele presupun

testări interviuri repetate, verificări amănunţite ale biografiei etc. Deşi al doilea tip de

sistem de selecţie este mai costisitor şi durează mai mult, dar se pot realiza beneficii

importante prin selecţia atentă şi meticuloasă a candidaţilor şi reducerea riscului angajării

unor personae nepotrivite..

Organizaţiile trebuie să aibă personal care să fie atât calificat, cât şi motivat,

pentru a-şi putea îndeplini rolul în cadrul organizaţiei. Un astfel de personal poate fi ori

identificat printr-o selecţie foarte atentă, ori poate fi specializată după angajare, prin

programe de pregătire extensive. Din aceste motive, o selecţie superficială poate duce la

o creştere puternică a cheltuielilor cu trainingul, în timp ce o selecţie corespunzătoare

reduce cheltuielile postangajare.

Deţinerea unui personal flexibil , inovativ poate reprezenta un avantaj

superior avantajelor tehnologice sau ale celor de marketing. Un asemenea personal va fi

capabil să genereze şi să implementeze un spectru larg de strategii, care să răspund rapid

102

unui mediu economic în schimbare. Aceasta presupune angajarea celor mai buni oameni

care pot fi găsiţi, persoane capabile să se adapteze schimbărilor strategice ale organizaţiei

şi nu a celor corespunzători numai unei anumite abordări strategice. În acest context,

conceptul „cei mai buni oameni” vizează calităţi precum inteligenţa, abilităţile de

comunicare imterpersonală , negocierea şi legătura permanentă cu managementul.

Metode de selecţie folosite depind de nivelul de organizare, natura postului liber,

numarul de persoane din care se face selecţia, timp disponibil pentru selecţie, nivelul de

pregătire al candidaţilor şi presiunea forţelor exterioare cum ar fi legislaţia.. Acest proces

poate avea loc intr-o zi sau pe o perioada mult mai lunga. Uneori una sau mai multe faze

ale procesului de selectie sunt omise sau schimbate in functie de patron.

Adeseori, aceste metode sunt folosite secvenţial: candidaţii trebuie să depăşească o

anumită secvenţă pentru a rămâne în cursa şi a fi evaluaţi în continuare. În figura 14 se

arată ordinea în care pot fi folosite metodele de selecţie. Adeseori, departamentul de

resurse umane îşi asumă responsabilitatea de a face prima evaluare a formularelor –

cerere de angajare, a conduce primele interviuri şi teste de aptitudini. Apoi , unul sau mai

mulşi manageri sau supervizori intervievează candidaţii care au trecut de prima etapă. În

cele din urmă se face verificarea referinţelor, se prezintă ofertele, are loc examinarea

medicală şi apoi se finalizează angajarea. În tabelul 10 se prezintă procentajul de

companii din SUA care utilizează diferite metode de selecţie de personal, pentru angajare

în 5 grupe diferite.

Orice post

FuncţionariProducţie / Servicii

SpecialiştiAgenţi

comercialiManageri / supervizori

Număr de companii

245 245 221 237 96 243

Test de aptitudini sau proba de lucru

63% 55% 19% 10% 4% 3%

Examinarea medicală

57% 43% 57% 47% 46% 45%

Test psihic 31% 23% 10% 8% 9% 9%Test profesional 27% 14% 14% 14% 3% 5%Test de personalitate

17% 1% 2% 6% 23% 13%

Testare abilităţi fizice

11% 1% 12% 2% 1% 1%

Testul cu poligraf (detector de minciuni)

5% 2% 4% 2% 5% 2%

103

Tabelul 10 – Popularitatea diferitelor metode de selecţie pentru câteva clase de slujbe în SUA (Sursa: Mathis R. Jackson J. – Personnel / Human Resources Management, 1996)

Figura 14. – Ordinea obişnuită în care sunt folosite metodele de selecţie

Un alt studiu a încercat să afle cine influenţează hotărâtor decizia de angajare; s-a

observat că supervizorul ia decizia de angajare pentru 52% dintre companii; şeful diviziei

sau cel al departamentului ia decizia pentru 32% dintre companii, iar directorul resurselor

umane ia decizia, sau o influenţează, în cazul a 19% dintre companii.

În organizaţii, deseori activităţi de selecţie sunt făcute într-o mai mică sau mai

mare măsură de specialiştii HR sau de manageri. În unele, fiecare departament intervieva

şi angaja separat. Mulţi manageri au insistat să-şi selecţioneze personal singuri, deoarece

erau siguri că nimeni nu va selecţiona mai bine decât ei. Acesta practică încă mai există

în unele organizaţii , în special în cele mai mici. Manager are foarte multe alte

104

Formularul de angajare

Interviu

Teste

Alte interviuri

Verificarea

Oferte

Perioadă de proba

Angajare

Eliminarea unor candidaţi

Oferte respinse de unii dintre candidaţi

responsabilităţi şi pierderea inutilă timpului pentru recrutarea şi selecţionarea

influienţiază negativ rezultetele. Mai bine ar fi încredinţarea recrutării şi selecţiei

specialiştilor în acest domeniu .

În alte organizatii se face mai intâi o preselectie de specialişti din departamentul

resurselor umane şi apoi conducerea face alegerea finală dintre candidaţi propuşi.

Selecţia angajatilor deseori se centralizează într-o unitate organizaţională

specializată, cum sunt departamentului de resurse umane sau chiar divizii specializate din

cadrul departamentului de resurse umane, dacâ întreprinderea este mare. Aceasta

specializare, de obicei depinde de mărimea organizaţiei.

Cateva motive importante în coordonarea funcţiilor angajării într-o asemenea unitate

sunt:

Permite managerilor să se concentreze asupra responsabilităţilor proprii. Acesta

este un beneficiu, mai ales în perioadele mai aglomerate.

Poate duce la o selecţie mai bună, deoarece e făcută de un specialist în domeniu

cu experienţa.

Solicitantul este mai mulţumit de variaţia de job-uri ce i se oferă, pentru că

departamentul coordonează recrutarea pentru mai multe locuri vacante din toată

întreprindere.

Costurile de selecţie pot fi micşorate deoarece se evita un efort multiplu.

Procesul de selecţie are o importanţa mare şi pentru relaţiile publice. Practicile de

audiere discriminatorii, interviurile nepoliticoase şi prost organizate, aşteptarile inutile ,

testările nepotrivite pot produce solicitantului o impresie proastă. Selecţia prost executată

poate cauza daune considerabile imaginii altor departamente care au muncit din greu s-o

clădească sau întreprinderii în totalitate.

Un factor care n-ar trebui să difere în procesul de selecţie este felul în care este

trătat individul. Tratamentul nepotrivit apare atunci când mai mulţi membrii ai aceluiaşi

grup sunt trătaţi diferit . De exemplu , o firmă avea nevoie de nişte muncitori şi în

procesul selecţiei femile aveau nevoie să treacă un test de aptitudini mecanice , dar în

cazul bărbaţilor, testul nu mai era necesar.

105

Este important că procesul de selecţie să fie văzut ca o colectare de date care să fie

la fel pentru orice solicitant.

Patronul trebuie să acorde atenţia stadiului de receptie candidaţilor. Prima

impresie a unei persoane despre firma se face în stadiul de receptie. Importanta unei

impresii bune nu poate fi contestată. Impresia persoanei despre firma sau despre

produsele şi serviciile pe care le oferă poate fi influentata în acest moment. Orice angajat

care intampină pe solicitanţi, trebuie sa fie pregatit pentru că să se poarte curtenitor şi

prietenos cu candidaţii. Dacă nu sunt posturi libere, solicitanţii trebuie anunţaţi în acest

moment. Posibilităţile de angajare trebuie prezentate clar şi onest.

L. Piter în cartea sa „Principiul lui Piter” a destins câteva tipuri de selecţie cu o parte de

umor. După abordarea lui sunt două categorii principale de selecţie, care se divizează în

mai multe tipuri.

1. Selecţia „Engleză”. Aici rolul principal în selecţia joacă genealogie şi

cunoştinţele candidatului. Se evidenţiază mai multe tipuri de selecţia engleză şi

anume:

Selecţia „Engleză” veche. Aceasta metoda se bazează numai pe

genealogia candidatului;

Selecţia „de amiral” ia în considerare tradiţiile familiale. Părinţii cu

aceiaşi profesia este cea mai bună dovadă în favoarea candidatului.

Selecţia „Engleză” noua. Criteriu de selecţie numai joacă părinţii

candidatului, ci calitatea şi nivelul educaţiei ( absolvirea şcolii elite,

Certificatul MBA, cunoaşterea limbilor străine etc.)

2. Selecţia „Chineză” presupune testarea amănunţită şi din toate domeniile al

candidatului.

Selecţia „Chineză” veche deseori se transformă în „curse de

supraveţuire” care durează mai multe zile. Candidaţii sunt verificaţii în

toate domeniile, înclusiv şi în filosofie şi literatura.

106

Selecţia „Chineză” noua presupune folosirea testelor, chiar şi dacă mare

parte a testelor au fost elaborate în afară Chinei.

Selecţia „Chineză” modernă presupune renunţarea la diferite teste şi

concursuri şi redactarea anunţului de recrutare în aşa fel, încât răspunsul

să vină numai de la o persoană, care o să potrivească ideal cerinţelor

postului vacant

3.2 Metode de selecţie

3.2.1 Evaluarea CV-urilor

Aceasta este prima triere a candidaţilor în majoritatea cazurilor pe baza datelor

prezentate în CV-ul. Sunt multe cazuri când solicitanţi furnizau voluntar informatii

incorecte, de aceea patronul trebuie foarte atent să analizeze datele din CV-uri şi „date

suspecte” trebuie verificate în timpul interviului sau cu orice altă metoda.

Tehnic vorbind, un rezumat folosit în locul unui formular trebuie tratat de patroni

ca şi cum ar fi un formular. Dar trebuie luat în considerare că faţă de un formular pregătit

de un patron, CV-urile conţin doar informaţii pe care candidaţii doresc să le ofere.

Unii patroni solicită pe langă CV-uri şi completarea unui formular pentru că

aceleaşi informaţii să fie cunoscute despre toţi candidaţi. În acest caz, indivizilor care

trimit prin poştă CV-uri trebuie trimise o scrisoare de mulţumire şi un formular pe care

să-l returneze completat până data stabilită.

Evaluarea obiectivă a CV-urilor (resume-urilor), atunci când acestea sunt în număr foarte

mare, se poate face dacă le grupaţi în 3 categorii:

grupa candidaţilor pe care, cu siguranţă, îi veţi intervieva;

grupa candidaţilor pe care ar fi posibil să-i intervievaţi;

grupa candidaţilor pe care nu îi veţi intervieva.

107

La evaluarea resume-urilor, încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:

Cât de bine date prezentate în CV corespund cerinţelor postului?

Sunt compatibile educaţia şi experienţa de lucru a candidatului cu cerinţele

postului?

Sunt prezente în resume-ul candidatului perioade “albe” (ascunse) în istoricul

angajării sale?

S-a dat mai multă importanţă secţiunii referitoare la hobby-uri decât celei

referitoare la angajările anterioare ale candidatului?

Cum arată resume-ul? Este corect din punct de vedere gramatical?

Este realizat resume-ul după un anumit şablon?

3.2.2 Primul interviu de selecţie

În unele cazuri , înainte că solicitantul să completeze formularul pentru un post

liber , trebuie să dea un interviu scurt, numit interviu initial de selectie, pentru a vedea

dacă este posibil să se potrivească vreunui post liber. În alte situaţii interviul poate avea

loc şi după completarea formularului.

Întrebările sunt astfel formulate pentru a arăta dacă individul are abilităţile

necesare job-ului. Aceste întrebări se referă la lucruri ca: cerinţele job-ului, salariul dorit

şi disponibilităţile de muncă dacă are carnet de conducere , dacă are vreo condamnare în

ultimii 5 ani. Pentru aceste cheste şi altele, se constituie standardul minim.

Orice solicitant care nu poate răspunde la întrebări conform cerinţelor nu va mai

primi un formular pentru completarea.

Deseori interviu iniţial este omis şi întrebările din acest interviu sunt întroduse în

formulare. Iar la fârşitul colectării formularelor se îngrămădează sute de formulare, din

care peste jumătate nu corespund cerinţelor minime şi obligatorii. Analiza tuturor

formularelor consumă mult timp, care poate fi economisit folosind un mic interviu iniţial.

Interviul structurat, în care intervievatorul are o listă cu întrebări care cer

răspunsuri scurte , este cea mai bună metoda de a conduce acest interviu initial.

108

3.2.3 Formularul – cerere de angajare

Formularul sau cerere de angajare şi rezume-ul reprezintă primul nivel de selecţie

pentru cele mai multe locuri de muncă. Formularele au o răspândire largă în selecţia

angajaţilor. Bine întocmite, ele servesc trei scopuri:

(1) este înregistrarea dorinţei unei persoane de a obţine un loc de muncă;

(2) oferă patronului un profil al solicitantului care poate fi folosit la inteviu;

(3) este actul de bază al candidatului care va devini angajat.

Formulare-cerere de angajare cer informaţii despre educaţie, locurile de muncă

anterioare, aptitudinile şi calificările, numele şi adresa candidatului, precum şi câteva

referinţe. Acestea trebuie să dea posibilitatea formării unui profil cât mai exact al

candidatului şi, mai ales, să determine în ce măsură acesta corespunde cerinţelor postului

vacant.

Multe dintre aceste informaţii pot fi verificate; trebuie însă cunoscut faptul că

falsificarea acestor date nu este neobişnuită. Multe studii arată că circa 20% până la 50%

dintre candidaţi falsifică sau denaturează uşor unele date. La fel şi cu unele scrisori de

recomandare. De aceea, verificarea scrisorilor de recomandare importante este foarte

utilă.

În încercarea de a elimina inacurateţea, multe formulare au o declaraţie la sfârşit

pe care solicitantul trebuie s-o semneze. Aceasta spune: “Îmi dau seama că falsificarea

acestui act duce la concediere dacă voi fi angajat.” Aceasta fraza reduce într-o măsură

oricare inacurateţea. “Reprezentarea greşita” a faptelor a fost folosită de mulţi patroni

pentru a concedia fără probleme pe cineva care a fost deja angajat.

Multe organizaţii folosesc formularele-cerere de angajare şi resumeu-rile pentru a

elimina candidaţii care nu satisfac cerinţele postului, atât din punct de vedere al edcuaţiei,

cât şi al experienţei. În afară de aceasta, managerul de resurse umane poate evalua

cererile de angajare pentru a identifica cei mai buni candidaţi.

O a două cale de utilizare a formularelor-cerere de angajare constă în aplicarea

unei scheme de notare ponderată. Formularul ponderat este mod în care patronii pot să

facă formularele mai legate de natura muncii, prin stabilirea unei ponderi a fiecarui

109

criteriu. Mai întăi se foloseşte o analiza a job-ului pentru a determina calităţi, abilităţi şi

caracteristici comportamentale necesare job-ului. Apoi, ponderi sau valori numerice sunt

asociate în funcţie de rezultatele fiecarui criteriu din formular şi răspunsurile

solicitantului sunt evaluate.

Sunt diferite probleme legate de formularele cu ponderi. O dificultate este timpul

şi efortul necesare pentru elaborarea un asemenea formular. Pentru foarte multe firme

mici şi pentru slujbe care nu necesită mulţi angajaţi, costul unor asemenea formulare este

enorm. De asemenea, el trebuie reactualizat o dată la câţiva ani

La proiectarea formularului sau cererii de angajare trebuie evitate unele întrebări

nedorite. Organizaţiile nu trebuie să facă discriminări la angajare în funcţie de vârstă,

rasă, sex, religie sau naţionalitate. În ţările occidentale organizaţia care discriminat în

funcţie de sex pe un candidat poate fi dată în judecată. Aceasta nu înseamnă că este ilegal

pentru cel care recrutează personal să se intereseze de aceste probleme în procesul de

selecţie. Ilegală este doar utilizarea acestor date pentru a acţiona într-o manieră

discriminatorie. Totuşi, se recomandă să se evite folosirea unor întrebări cu acest subiect,

ele fiind permise doar dacă sunt strict legate de slujbă. Angajatorul, în caz în care vrea să

respingă pe un candidat, trebuie să găsească alt motiv, de exemplu, experienţa

insuficientă sau nivelul de prigătire slab etc.

În plus, formularele cerere-angajare şi interviurile trebuie să evite întrebările care

par neutre, dar pot cauza un impact negativ, dacă sunt folosite ca standarde de selecţie –

de exemplu, întrebări despre greutate şi înălţime, statutul marital, informatii despre sotie

şi altele.

Dar managerul de resurse umane trebuie să ştie că poate şi că este necesar să ceară

orice informaţii relative la postul scos la concurs, dacă aceaste informaţii sunt necesare.

De exemplu, când se itenţionează selecţia unor şofer, candidaţii trebuie să fie întrebaţi

dacă au încălcat regulile de circulaţie.

Precizăm că, potrivit prevederilor legale în vigoare, candidatul are posibilitatea să

nu răspundă la anumite întrebări, în situaţia în care consideră că informaţiile solicitate nu

sunt semnificative pentru aprecierea sa profesională, sau că ele privesc viaţa sa

particulară.

110

Topica Întrebarea nerecomandabilăNume Numele dinaintea căsătoriei?Adresă Locuinţa este proprietate sau chirie?Locul de naştere Care este locul de naştere al candidatului sau al altor membri ai

familiei acestuia?Vârsta Vârsta, data naşterii, anul absolvirii liceului?Religia Religia, sărbătorile religioase respectate?Rasa sau culoarea Rasa, culoarea părului sau a ochilor? (solicitarea unei fotografii

este nerecomandabilă, de asemenea)Cetăţenia Ce cetăţenie aveţi?Limba Care este limba maternă?Sexul Sunteţi însărcinată?Informaţii despre familie Căsătorit sau nu? Copii în perspectivă?Greutatea şi înălţimea Care sunt greutatea şi înălţimea dumneavoastră?Arest Aţi fost arestat vreodată?

Tabelul 11. – Întrebări nerecomandabile

111

Exemplu de formular

(acest formular nu este standard)

COMPANIA CPentru sanse egale va rugam scrieti toate informatiile

Nume Adresa prezentă(număr,strada,oraş,stat,cod) număr de telefon Alt număr de telefon Rude care lucrează pentru firma C (nume,relaţie de rudenie,departamentul în care lucrează)

Tipul de job preferat Sunteţi dispus sa munciţi: Lucruri pe care le puteti faceLocaţia preferata peste 40 de ore pe săptămănă Aţi accepta orice alt post? În schimburi neregulate Batut la maşina DA NU Noaptea Stenografie Data la care veţi fi Sâmbătă sau duminica disponibil pentru muncă Sărbătorile Altele_________ Să călătoriţi Carnet de conducere DA NU

StudiiLiceu________________________ 9 10 11 12 absolvit da nu Facultatea______________________ diploma da nu Şcoli absolvite__________________Alte şcoli ( militare etc)______________Limbi străine cunoscute nivel

Aţi mai fost angajat la C? da nu Dacă da, postul De la până la Motivul plecăriiDepartamentul Numele şefului LocaţiaInformaţii despre ultimul loc de muncă Firma Post Locaţie Şef Număr de telefon Angajat Salariu De la până la

Aţi fost vreodată condamnat în ultimii 7 ani? Existenta unei condamnari nu este Da Nu neaparat un impediment in angajare.Data condamnării_____________ Circumstanţe__________________________Serviciu militar da nu dacă da Locaţia De la până la Cel mai înalt grad obtinut Statut actual Garda Nationala Rezerva activa Nici unul

112

3.2.4 Testele

Un test reprezintă un mijloc de a obţine date standardizate asupra

comportamentului fiecărei persoane. Prin rezultate furnizate de teste se relevă profilul

psohisocioprofesional al candidatului. Testele sunt standardizate în funcţie de conţinut, de

grila de notare sau de modul de administrare. Această înseamnă că ori se aplică aceste

teste, întrebările pe care le conţin sunt identice, în cazul testelor care au multe forme,

întrebările sunt echivalente. Grila de notare trebuie să fie aceeaşi. Administrarea testelor

este aceeaşi: toţi candidaţii primesc aceleaşi instrucţiuni, au acelaşi timp de rezolvare,

precum şi aceleaşi condiţii de mediu. De exemplu, la o testare a aptitudinilor de limbă

engleză, la care candidaţii trebuie să traducă în limba română ceea ce aud de la

magnetofonul aşezat în faţa în care are loc testarea, vor fi net dezavantajaţi candidaţii

aflaţi în ultimele rânduri, precum şi cei aflaţi lângă un geam deschis, incomodaţi

stradal.Pentru toţi candidaţi trebuie oferite condiţii egale.

Deoarece testele sunt standardizate şi la fel pentru toţi, ele oferă informaţii

comparabile despre toţi candidaţi. Există şi elementele care nu se pot compara aşa uşor.

De exemplu, se pot compara mediile de absolvire ale unor licee sau ale unor facultăţi, dar

dacă unii candidaţi au absolvit alte şcoli, sau dacă cursurile au fost diferite, comparaţia

devine dificilă. De exemplu, absolvenţii ASE-ului au fost mai bine cotaţi decât

absolvenţii unei facultăţi economice dintr-o universitate din provincie, cum este, de

exemplu, Universitatea “Valahia” din Târgovişte, chiar şi daca absolventul Valahiei va

avea media mai mare.

Sunt multe teste diferite care pot fi folosite pentru selecţie. Unele sunt teste “cu

creion şi hârtie “ ca testele de matematica , altele sunt de îndemânare, sau altele cu maşini

(calculator de exemplu). Unii angajatori folosesc teste special concepute iar alţii ş-i le fac

singuri. Testele sunt de asemenea la nivele diferite de dificultate, unele sunt lipsite de

rafinament, pe când altele sunt concepute de experţi în psihologie.

Alegerea testelor.

113

Deoarece pe piaţa sunt disponibile foarte multe tipuri de teste, organizaţiile trebuie să le

selecteze cu mare atenţie. Alegerea testelor se face în funcţie de anumite caracteristici ale

acestora:

Evaluarea abilităţilor specifice. Testul trebuie să măsoare aptitudini sau abilităţi

direct legate de postul care va fi ocupat.

Omogenitatea. Testul trebuie să fie omogen şi să-şi păstreze valoarea după trecerea

unui interval mai mare de timp. Sunt unele teste, cum este testul MMPI (Minnesota

Multiphasic Personality Inventory), care este foarte răspândit şi nu a pierdut

actualitatea în prezent, chiar şi dacă a fost elaborat în 1940.

Aplicabilitatea. Specialiştii în resurse umane trebuie să ţină seama de faptul că testele

s-ar putea să fie administrate unui grup de oameni în acelaşi timp, sau s-ar putea să fie

administrate individual. De asemenea, se va avea în vedere timpul necesar pentru

efectuarea şi evaluarea testelor, precum şi costul acestor operaţiuni.

Succesul înregistrat în trecut. Specialiştii în resurse umane trebuie să afle dacă testele

alese au avut succes în trecut, în cazul altor organizaţii, precum şi frecvenţa de

utilizare a acestor teste şi la ce scară, în domeniul în care va avea loc testarea.

Certificarea. Mare parte din teste sunt certificate. Folosiţi numai teste certificate, care

sunt elaborate de profesionişti şi testate. Sunt cazuri, când unii patroni foloseau teste

chiar şi din reviste“Cosmopolitan” sau “Unica”

Testarea utilizând computerul.

În ţările avansate, unele teste scrise au fost înlocuite cu testarea pe computer.

Avantajele acestei metode constau în rapiditate şi în numărul redus de specialişti care să

se ocupe de administrarea testelor. O metodă foarte modernă de testare prin intermediul

computerului este metoda adaptivă, folosirea manuală carei este dificilă şi în unele cazuri

imposibilă. Prin această metodă, computerul creează un test adaptabil particularităţilor

fiecărui candidat. De exemplu, dacă se răspunde la o întrebare, va urma o întrebare cu un

nivel ridicat de dificultate; dacă la prima întrebare nu s-a răspuns corect, computerul va

alege o întrebare cu un nivel moderat de dificultate.

114

În prezent, sunt elaborate la scară mondială alte metode de testare prin intermediul

computerului. De exemplu, computerele oferă posibilitatea măsurării abilităţilor care nu

pot fi evaluate uşor prin testare scrisă. Astfel, computere echipate cu videodiscuri

interactive oferă stimuli vizuali şi sonori şi pot înregistra cât de repede se răspund la

aceşti stimuli. Aceste metode oferă avantaje mari în testarea abilităţilor de percepţie şi

spaţiale.

Testarea potenţialului profesional al candidatului

Testarea potenţialului profesional al candidatului presupune pecurgerea mai multor

probe, atât teoretice, cât şi practice, după cum urmează:

Teste de aptitudini, care evaluează potenţialul candidatului corespunzător

cerinţelor postului, în ceea ce priveşte: inteligenţa, aptitudinile verbale şi

cele numerice, orientarea spaţială, percepţia formelor, abilitatea de

redactare a unui document, coordonarea motorie, dexteritatea manuală etc.

Aceste teste de evaluare a aptitudinilor candidatului sunt utilizate în

întreaga lume încă de la începutul secolului, fiind evident faptul că ele şi-au

dovedit validitatea în selecţia personalului oricărei organizaţii. Bineânţeles

că fiecarui post sau fiecărei categorii de posturi (care au cerinţe

asemănătoare) dintr-o organizaţie îi corespunde un anumit tip de teste.

Cercetări recente susţin utilitatea testelor de aptitudini.

Teste de cunoştinţe, care evaluează capacitatea individului de a-şi folosi

cunoştinţele dobândite în rezolvarea unor probleme (situaţii) implicate de

sarcinile postului pentru care candidează.

Teste de performanţă, uzual numite “probe practice” sau „probe de lucru”,

care solicită candidatului să ducă la bun sfârşit o activitate (motorie, verbală

etc) în condiţiile unui examen. Scopul urmărit nu constă atât în

determinarea cunoştinţelor, îndemânărilor şi/sau aptitudinilor, cât, mai ales,

în evaluarea performanţelor candidatului referitoare la sarcinile

reprezentative activităţilor prescrise postului. Astfel, testele de performanţă

sunt concepute să cuprindă activităţile cele ai importante, specifice postului.

Specialişti americani clasifică testele de performanţă în motorii şi verbale.

115

Cele motorii presupun activităţi fizice, de manipulare a unor mecanisme

(operarea unui dispozitiv, instalarea unei piese într-un mecanism, realizarea

unei piese etc). Pentru aceasta se cere candidaţilor să execute o anumită

lucrare sau operaţie, pentru a se vedea astfel dacă pot face faţa slujbei sau

dacă au capacitatea de a învăţa operaţiile care trebuie efectuate la noul loc

de muncă. Proba de lucru şi testare capacităţii de a învăţa sunt foarte

populare, fiind preferate, în prezent şi sunt folosite în majoritatea

întreprinderilor.

Probele de lucru sunt folosite atunci când se urmăreşte identificarea

unor îndemânări specifice pe care angajatul trebuie să le deţină pentru a

face faţa cerinţelor postului şi atunci când organizaţia nu are în vedere un

trainig al proaspeţilor angajaţi. Probele de lucru trebuie să fie standardizate

şi egale pentru toţi candidaţi pentru compararea cât mai obiectivă. De

exemplu, dacă 80% din munca de secretară necesită folosirea maşinii de

scris sau editarea pe computer a unor manuscrise, atunci proba de lucru va

consta în dactilografierea unui text. Tuturor candidaţilor le va fi dată

aceeaşi copie a textului, acelaşi echipament, aceeaşi perioadă de timp

pentru efectuarea probei de lucru.

Probele de lucru pot fi reprezentate şi de teste scrise, care să

evidenţieze deţinerea cunoştinţelor necesare locului de muncă respectiv.

Există încă aspecte ale probelor de lucru care trebuie reţinute. În

primul rând, probele de lucru nu trebuie să reprezinte slujba în întregul ei.

De exemplu, este de ajuns să-i ceri unei persoane care solicită un post de

şofer de camion să întoarcă un camion. Dacă a-ţi întors vreodată un camion

sau o maşină cu remorcă ştiţi de ce un asemenea test este necesar.

Anumite abilităţi pot fi puse în evidenţă mai bine la un interviu, sau în

urma unui test de aptitudini, iar altele se pot deprinde cu uşurinţă ulterior şi

nu trebuie să fie testate în această etapă.

Testarea capacităţii de a învăţa este folosită pentru slujbe care nu

necesită o calificare înaltă. Prima parte a procesului de testare constă în

instruirea candidatului în legătură cu ce anume are de făcut şi cu executarea

operaţiilor respective cu ajutorul instructorului. A două parte este

116

reprezentată de testul propriu-zis, în timpul căruia candidatul execută

operaţiile de câteva ori, fără a mai fi ajutat. Supraveghetorul va observa şi

va nota erorile pe care le-a făcut candidatul.

Testele verbale sunt orientate fie spre limbajul folosit, fie spre

oameni (vinderea unui produs, editarea unui document, luarea unui set de

decizii referitoare la motivarea angajaţilor etc). Datorită faptului că testele

de perfotmanţă sunt proiectate pentru posturi specifice, ele au o mare

diversitate.

Teste de personalitate.

Prin intermediul testării psihosociologice se face o apreciere a personalităţii

candidatului, a intereselor şi motivaţiilor acestuia. În accepţiunea sa cea mai largă,

termenul” personalitate” defineşte fiinţa umană considerată în existenţa ei socială şi

având o înzestrare culturală specifică. Personalitatea integrează în sine (ca sistem)

organismul individual, structurile psihice umane şi, totodată, relaţiile sociale în care omul

este angrenat, precum şi mijloacele culturale de care dispune. Factorii (trăsăturile) de

personalitate au fost studiaţi de specialişti, în scopul delimitării şi precizării componenţei

şi caracteristicilor lor. Astfel, s-a evidenţiat, în primul rând, că aceştia sunt formaţiuni

integrate şi integratoare sintetice, în sensul că reunesc sau condensează diferite funcţii şi

procese psihice. Spre exemplificare, dispoziţia spre comunicare implică nu numai

limbajul, dar şi motivaţia, dorinţa de a comunica şi, totodată, modul de a gândi şi simţi. În

al doilea rând, factorii de personalitate dispun de o relevă stabilitate, se manifestă

constant în conduită, ei nefiind radical modificaţi de situaţii tranzitorii şi accidentale.

Spre exemplu, individul înzestrat cu răbdare, cu stăpânire de sine şi calm dovedeşte

aceste calităţi de cele mai multe ori şi abdică de la ele în mod excepţional. În cel de-al

treilea rând, trăsăturile de personalitate tind spre generalitate şi îl caracterizează pe om în

ansamblul său, şi nu numai într-un anumit raport concret. Exemplificăm inteligenţa

generală, modalitatea temperamentală, fermitatea în atitudini etc., care se manifestă în

cele mai diverse situaţii şi independent de acestea. Se relevă, în al patrulea rând, că

factorii de personalitate dispun de o oarecare “plasticitate”, nefiind total rigizi, putându-

se restructura şi perfecţiona sub presiunea condiţiilor de mediu. Astfel, spre exemplu,

117

mentalitatea conservatoare cedează în faţa forţei transformărilor revoluţionare. În fine,

factorii dominanţi în sistemul de personalitate al fiecărui individ sunt caracteristici şi/sau

definitorii pentru acesta, exprimându-l în ceea ce are esenţial (ca om liniştit sau turbulent,

talentat sau incapabil, respectuos sau insolent etc).

Totalitatea structurală a factorilor de personalitate la care, prin propria sa

dezvoltare, fiecare individ a ajuns reprezintă o stare de fapt şi este însăşi “substanţa”

personalităţii ce se confruntă cu lumea. De aceea, pe baza cunoaşterii structurilor de

personalitate, se pot face previziuni asupra reacţiilor şi a conduitei individului într-o

situaţie dată sau în faţa unei sarcini ce i se încredinţează.

Spre deosibire de tipurile de teste descrise până cum, testele de personalitate nu

presupun răspunsuri corecte din partea candidaţilor. Scopul lor în aface candidaţi să se

descrie pe ei înşişi. Testele de personalitate utilizează de specialiştii în resurse umane în

porcesul de selecţie sunt cu mult mai complexe pe care le întălnim uneori în revistele de

divertisment. Unele teste de personalitate conţin până la 600 de întrebări (de exemplu,

Testul MMPI conţine 550 de afirmaţii), iar unele folosesc chiar întrebări extrem de

personale, cum ar fi cele referitoare la religie, fantezii sexuale, sau alte elemente care nu

au nici o legătură cu postul respective şi de care specialistul în resurse umane, care

conduce un interviu, nu va întreba niciodată. Uneori, candidaţii se pot simţi ofensaţi de

unele întrebări prea iscoditoare. În SUA au exitat cazuri când justiţia a hotărât

interzicerea utilizarii unor anumite teste de personalitate, considerate potenţial

descriminatorii.

Un test de personalitate bine elaborat conţine un număr mare de întrebări, care

trebuie să pună în evidenţă trăsăturile de personalitate ale celor chestionaţi. Cele mai

multe teste de personalitate se preocupă de trăsături precum nevoia de dominare, gradul

de tolentă, extroversiune, agresiune, autoritate, independenţă, trăsături care primesc un

anumit punctaj în funcţie de intensitatea lor. Chiar dacă se obţine un punctaj

corespunzător, este nevoie de o mare experienţă pentru a putea face o interpretare corectă

a personalităţii candidatului, aşa cum este relevată de test.

Asemenea teste sunt greu de asociat unor job-uri, datorită definiţiei nebuloase a

personalităţii şi datorită dificultăţii de a asocia anumite caracteristici ale pesonalităţii cu

un job.

118

Se ştie că puţine locuri de muncă necesită un personal cu un profil strict al

personalităţii. Există mai multe căi de aduce sfârşit aproape orice muncă, de exemplu,

prin mai multă seriozitate, prin mai multă creativitate sau fiind mai persuasive. De aceea,

psihologii au recomandat în mai multe rânduri ca testele de personalitate să nu fie totuşi

utilizate pentru selecţia candidaţilor sau în ultimul caz să fie întrepretate de profesionişti.

Există însă şi un număr care au indicat faptul că testele de personalitate care conţin

elemente legate de cerinţele locului de muncă ajută, de multe ori, la o mai bună selecţie şi

asigură succesul pe mai departe.

Până acum câţiva ani, nu există un consens referitor la elementele ce definesc în

totalitate personalitate unui individ. În cele din urmă, s-a ajuns la concluzia că o pondere

foarte mare în continuare personalităţi o deţin 5 trăsături de caracter, prezentate în tabelul

12.

1.2.3.4.5.

ExtroversiunePrietenie, agreabilitateStabilitate emoţionalăGrad mare de conştiinciozitate şi autocontrolInteligenţă, deschidere către idei noi

IntroversiuneOstilitate, necuviinţăNervozitateGrad mic de conştiinciozitate şi de autocontrolInteligenţă scăzută, deschidere redusă către idei noi, opacitate

Tabelul 12 – Principalele 5 tipuri de personalitate.

Studiile au arătat că, de exemplu, conştiinciozitatea are legătură cu succesul în

pregătirea profesională viitoare, că deschidrea către noi experienţe este legată de succesul

trainigului şi că gradul de extrovertire experienţe este legată de succesul trainingului şi că

gradul de extrovertire influenţează succesul managamentul vânzărilor.

Regula cea mai importantă pe care trebuie să reţină managerul este că teste

profesionale trebuie aplicate numai sub supravegerea specialistului în psihologie, şi

rezultatele trebuie întrepretate tot numai de acest specialist. Sunt multe cazuri când

persoane fără pregătire specială şi fără experienţă foloseau în procesul selecţiei teste

psihologice sau de personalitate, care se adresau cercetării persoanelor cu deviaţii grave

în psihic, cum este schizofrenie. Rezultatele furnizate de aceste teste evident erau

întrepretate neprofesional, şi patronul înţelegea rezultatele total diferite. De exemplu,

„înclinaţie spre agresiune” poate spune persoane nepregătite, că persoana testată este

119

agresivă şi periculoasă şi o să trimite să se lecuiască puţin , pe când un specialist poate

interpreta total altfel.

Specialistul niciodată nu o să folosească teste elaborate de neprofesionişti şi

publicate, de exemplu, în „Cosmopolitan”, iar folosirea acestor teste pentru distracţie în

selecţia personalului este des practicată.

Pentru perioada selecţiei trebuie angajat un psiholog profesional, iar firmele mari

trebuie să aibă un psiholog permanent în cadrul departamentului de resurse umane.

Teste de personalitate sunt de două categorii:

Teste de personalitate analitice care pot fi unifazice (se investighează o

singură trasătură a personalităţii) şi multifazice ( vizează mai multe trăsături

ale personalităţii);

Teste de personalitate proiective urmăresc obţinerea de date cuantificabile

despre personalitate, în baza ipotezei că stilul acesteia se manifestă într-o

varietate de activităţi.

În continuare va prezentăm câteva cele mai răspândite teste de personalitate.

1. Unul din cele mai cunoscute teste de personalitate este testul MMPI (Minnesota

Multiphasic Personality Inventory). A fost elaborat de profesori din Universitatea

Minnesota (SUA) S. Hatuam şi D. McKinly în 1940. Acest test realizează abordarea

tipologică ale personalităţii umane şi ocupă primul loc între toate teste de personalitare.

Testul este destinat persoanelor peste 16 ani cu coeficient de inteligenţă peste 80.

Este test MMPI adaptat special persoanelor de 12-16 ani.

Testul conţine 550 afirmaţii la care persoana testată trebuie să răspundă

„Adevărat”, „Neadevărat” şi „Nu ştiu”. Scale de bază folosite în testul MMPI sunt:

1. Scara ipohondriei (Hs);

2. Scara depresiei (D);

3. Scara isteriei (Hy);

120

4. Scara psihopatiei (Pd);

5. Scara masculinitate – feminitate (Mf);

6. Scara paroniei (Pa);

7. Scara psihasteniei (Pt);

8. Scara schizofraniei (Sc);

9. Scara hipomaniei (Ma);

10. Scara introversiei sociale (Si);

În afară de scare standarte prezentate mai sus, mai sunt elaborate încă 50 scări

speciale, cum sunt scara alcogolismului, scara capacităţilor academice, scară

responsabilităţilor şi altele, care pot fi foarte utile în procesul selecţiei. Intrepretarea

corectă rezultatelor furnizate de acest test poate fi făcută numai de un specialist în

psihologie. Întrepretarea greşită şi neprofesonală de către persoane fără pregătire în

domeniu poate furniza informaţii greşite şi influienţa negativ psihicul persoanei testate

(de exemplu, ea poate întradevăr să creadă că este schizofrenic)

2. Un alt test de personalitate des folosit în procesul selecţiei este Testul Propoziţiilor

Neterminate (Sentence-Completion Techniques). Este o metodica proiectivă a cercetării

personalităţii. Propoziţii neterminate ca un instrument al cercetării personalităţii a fost

propus de către A. Pain în 1928. Persoanei testate sunt propuse un şir de propoziţii fără

sfârşit (neterminate) pe care trebuie să termine, având la dispoziţie toată imaginaţia sa.

Propoziţii sunt formulate în aşa fel încât să corespundă particularităţilor personalităţii

care sunt cercetate.

Exemple propoziţiilor neterminate:

- Viitorul mi se pare….

- Prieten adevărat, cred că, ….

- Femeile….

Felul de încheiere propoziţiei poate spune foarte mult despre motivaţia persoanei,

modul de gândire, caracterul, atitudini faţă de familie prieteni muncă, etc. Avantajul

acestei metode este flexibilitatea şi adaptabilitatea la diferite probleme cercetate.

Validitatea acestei metodice este foarte ridicată.

121

Cele mai cunoscute teste bazate pe propoziţii neterminate sunt elaborate de D.

Rotter (1950), D. Sacks (1950), B. Forrer (1950), A. Rode (1957).

3. Testul Culorilor lui Luscher (Luscher Farbwahl Test) este o metoda

proiectivă a cercetării personalităţii şi este bazată pe preferinţe subiective a colorilor.

Acest test a fost elaborat de M. Luscher în 1948.

În Testarea se folosesc pătrate colorate cu lungimea 28 mm (aşa a hotărât autorul).

În total sunt 73 de pătrate de diferite culori şi nuanţe. Varianta mai scurtă a testului

conţine numai 8 pătrate colorate (albastru, verde, roşu, galben, violet, maro, negru, gri).

Persoanei supuse testării se propune să aleagă cea mai plăcută culoare. Pătrat ales se pune

aparte şi persoanei iarăşi se propune să aleagă cel mai plăcut pătrat din cele rămase. La

sfârşit avem un şir de culori care sunt aşezate în ordinea atracţiei.

În caz în care se aplică testul cu 8 pătrate, primele două culori sunt cele mai

preferate pentru persoana testată, a treia şi a patra culoare sunt mai puţin preferate, a

cincia şi a şasea culoare sunt neutrale, a şaptea şi a opta sunt culori negative şi antipatice

pentru persoana dată.

Interpretarea psihologică a şirului preferinţelor colorate se bazează, în primul rând,

pe ipoteza că fiecare culoare are un sens simbolic. De exemplu, roşu înseamnă tendinţa

către putere şi dominaţie, iar verde înseamnă încăpăţinare, perseverenţa. În al doilea rând,

ordinea culorilor reflectă caracteristici individuale a personalităţii testate.

Se consideră că primele două culori determină scopuri individului şi căi de

atingere, iar ultimele două reflectă trebuinţe înăbuşite care sunt simbolice acestei culori.

Acest test este folosit în orientarea profesională a personalului în momentul

recrutării.

4. Chestionarul Orientării lui B. Bass este utilizat în scopul determinării

orientării personalităţii. Chestionarul conţine 27 de aprecieri la care individ poată să alegă

unul din trei răspunsuri posibile, care corespund următoarelor trei tipuri de orientări a

personalităţii:

1. Orientare către sine. Aceasta presupune agresiune în atingerea scopurilor ,

iratibilitate, înclinaţii către rivalitate, agitare după putere, etc;

122

2. Orientare către comunicare. Aspiraţie spre păstrarea relaţiilor cu alţi indivizi,

orientare spre lucru în echipă, dependenţă de grup, necesitatea comunicaţiilor şi

relaţiilor emoţionale cu alte persoane;

3. Orientare către afacere. Personalitate cu acest tip de orientare este cointeresată

în antrenarea în afaceri, este cointeresată în executarea cât mai bună a muncii,

orientare către colaborare.

Acest test poate fi cu succes folosit în procesul selecţiei, orientării şi repartizării cadrelor.

5. Testul lui Catell sau Chestionarul „16 Factori Personale” (Sixteen

Personality Factor Questionnaire, 16 PF) este unul din cele mai cunoscute test care

profund descrie personalitatea analizată. În acest test a fost folosită total altă abordare

decât în MMPI.

Cele 16 factori ale personalităţii care sunt cercetate de acest test sunt prezentate în

următorul tabel.

Factor CaracteristicaFactor A Caracter rezervat - comunicativFactor B IntelectFactor C Instabilitate emoţională – stabilitate emoţionalăFactor E Supunere - dominareFactor F Stăpânire de sine - expresivitateFactor G Sentimental – comportament normativFactor H Timiditate - curajFactor I Severitate – sentimentalitateFactor L Încredere - suspiciuneFactor M Spirit practic - imaginaţieFactor N Caracter rectiliniu - diplomaticFactor O Încredere în sine - îngrijoratFactor Q1 Conservatism - radicalismFactor Q2 Conformism – non-conformismFactor Q3 Autocontrol redus – autocontrol înaltFactor Q4 Slabiciune - încordareFactor MD Autoevaluarea adecvată

Testul conţine 187 de întrebări. Testul 16 PF are mai multe variante. Sunt

variante scurte cu 105 întrebări.

6. Testarea matricială lui G. Raven este unul din cele mai performante teste

pentru testarea inteligenţei non-verbale. Acest test se foloseşte pentru determinarea

123

nivelului dezvoltării logicii gândirii şi constatării legitaţilor. În procesul testării se

folosesc matricii cu diferite figure, care sunt legate logic.

7. TAT - candidatului i se arată un desen sau o poză şi i se cere să creeze o poveste

în legătura cu ea.

8. Chiestionarul lui Leongard se foloseşte pentru determinarea orientării

personalităţii.

Teste de intelegenţă.

Teste de intelegenţă sunt destinate determinării coeficientului de inteligenţă, care

măsoară nivelul de dezvoltării inteligenţei.

Inteligenţa este un fenomen şi o carecteristică a adaptării la mediu, a

transformării mediului printr-o activitatea mentală complexă, flexibilă, mereu confruntată

cu situaţii noi şi probleme în care se foloseşte memoria, raţiunea şi cunoştinţele

disponibile.

Inteligenţa este pluridimensională. Se disting mai multe tipuri de inteligenţa, cum

sunt inteligenţa generală, verbală, non-verbală, socială, motrică, tehnică. La diferite

persoane aceste tipuri de inteligenţă sunt dezvoltate în proporţii diferite, de aceea se

folosesc baterii de teste.

Coeficientul de inteligenţă măsoară raportul între vârsta mintală şi vârstă

cronologică. El variază între 0 şi 200 şi mai mult şi arată cu cât dezvoltarea mentală

depaşeşte dezvoltarea cronologică (biologică).

Pentru diferite vârste sunt diferite teste de inteligenţă.

Testarea onestităţii.

Multe organizaţii sunt interesate să elimine acei candidaţi care ar putea săvărşi

infracţiuni, cum ar fi delapidarea. În SUA, pirderile organizaţiilor datorate furturilor în

care sunt implicaţi proprii angajaţi se ridică la circa 40 miliarde de dolari anual. În

România nu s-au înterprins studii care să estimeze aceste pierderi, dar se presupune că,

respestând proporţiile, sunt mai ridicate cele din SUA. Mulţi manageri sunt de părere că

124

eliminarea potenţialilor infractori în timpul procesului de selecţie reduce substanţial

pierderile organizaţiei datorate furturilor. Acest punct de vedere este parţial corect,

deoarece cercetările au demonstrat că după angajare, anumiţi factori, cum ar fi

corectitudinea plăţii muncii prestate şi oportunitatea de a delapida joacă un rol important

la apariţia pierdirilor datorate furturilor.

În mod tradiţional, se folosesc două metode de identificare a angajaţilor mai puţin

oneşti: testele scrise şi poligraful sau detectorul de minciuni. Acesta din urmă nu este

utilizat în România decât de către poliţie. Char şi în SUA, testele utilizând poligraful au

fost restricţionate, cu câteva excepţii.

De asemenea, nici un angajat nu poate fi pedepsit doar pe baza probelor furnizate

de poligraf.

Testele scrise sunt foarte utilizate. Ele pun în evidenţă înclinaţia către acte

infracţionale. Printre întrebările folosite în astfel de teste ar putea fi incluse următoarele:

Dacă se descoperă că un angajat a furat 100 000 UM, trebuie acesta

concediat?

Ce procent din angajaţii organizaţiei obţin în mod ilegal, de pe

urma activităţii în cadrul organizaţiei, mai mult de3 10 000 Um pe

săptămână?

Comparativ cu alţi oameni, cât de onest vă consideraţi?

Aţi furat vreodată ceva de la fostele locuri de muncă?

Ai spune sefului daca ai şti că un alt angajat prejudiciază firma ?

Ţi se pare normal să împrumuţi echipament din firma pentru a-l

folosi acasă dacă îl returnezi întotdeauna la timp?

Ai minţit vreodată?

Cele mai multe teste de acest gen sunt foarte utile pentru identificarea persoanelor

care au fost prinse furând în trecut, dar şi a celor care au asemenea înclinaţii. Reid

Report şi Stanton Survey sunt două din cele mai folosite dintre aceste teste cu creion si

hartie.

Recent, au fost elaborate teste de personalitate care să pună în evidenţă şi înclinaţia

către acte infracţionale. Aceste teste pun în evidenţă, de asemenea, alte tipuri de

125

compartament contraproductiv, cum ar fi abuzul de concedii medicale, încalcarea

regulilor şi normelor, compartament ce poate costa foarte mult organizaţiile.

Detectarea predispoziţiei la violentă la locul de muncă.

Violenţa, fizică sau verbală, constituie o altă problemă cu care se confruntă o mare

parte a organizaţiilor. Din acest motiv, există un mare interes pentru descoperirea

tendinţelor către violenţă a viitorilor angajaţi. O soluţie completă a acestei probleme

trebuie să includă educarea, recunoaşterea unor indicii a violenţei eficare şi acţiuni de

prevenire adecvate. De exemplu, este foarte greu de prezis, din punct de vedere statistic,

comitirea unei crime la locul de muncă, în schimb este posibilă evidenţierea trăsăturilor

de personalitate care tind să fie associate cu ostilitatea şi comportamentul impulsiv.

Testarea sociologică

Aceste teste permit constatarea stilului de comunicare cu alte personane,

predispunere la conflict, capacitatea de compromis, capacitatea de adaptare, stilul de

conducere. Testelor sociale se acordă o importanţa foarte mare. Aceste teste se folosesc

când se face selecţia pentru un post de Manager Relaţii Publice, Agenţi Comerciali, şi

alte posturi care implică relaţii intense cu alte persoane.

Pentru testarea interacţiunii personalităţii cu mediul se foloseşte Chestionar lui T.

Liry. Testul lui C. Tomas evaluiază tipul comportamentului individului în situaţii

conflictuale şi atribuie individului unul din cinci tipuri de comportament: concurenţă,

evitare conflictului, compromis, colaborare şi adaptare. Pe baza rezultatelor acestui test se

poate prognoza comportamentul în situaţie de conflict.

3.2.5 Interviul

126

Interviu este o metoda de colectare a informaţiilor despre candidat obţinute în

urmă analizei calitative şi cantitative a exprimaţiilor orale şi observaţiei comportamentul

candidatului.

După cum rezultă din cercetările efectuate atât în unele ţări ale Uniunii Europene,

cât şi în România, interviul se situează pe primul loc în criteriile utilizate în selecţie. Însă

interviul este utilizat atât în selecţia, cât şi promovarea, transferul angajaţilor din cadrul

organizaţiei, fiind o tehnică apelată în relaţiile interpersonale, prin intermediul său

intervievatorul având posibilitatea cunoaşterii nevoilor şi a obiectivelor intervievatorului,

precum şi a felului în care postul şi organizaţia ar putea servi aceste nevoi şi obiective.

Interviul de selecţie constituie “momentul crucial” în procesul asigurării cu

personal a unei organizaţii, iar criticile constituie argumentul perfecţionării lui.

Interviul de selecţie este condus fie de o comisie alcătuită din mai multe

persoane, fie de o singură persoană. Dar, de mai multe ori candidaţii sunt intervievaţi de 2

specialişti. De obicei, un specialist în resurse umane şi şeful direct al viitorului angajat

conduc aceste interviuri. Pentru poziţii manageriale, sau locuri de muncă ce reclamă un

grad înalt de calificare, se obişnuieşte să se ţină un al treilea interviu, cu un manager din

ierarhia superioară a organizaţiei.

Tipuri de interviuri.

Interviurile pot fi clasificate după gradul lor de structurare, sau alt fel spus, după

perioadă de timp în care sunt planificate întrebările în avans. Pot fi definite 3 tipuri de

interviuri în funcţie de gradul de structurare: nestructurate, semistructurate, structurate.

Interviurile nestructurate.

În cazul acestor interviuri, intrebările nu sunt planificate şi, în plus, pentru fiecare

candidat în parte, întrebările pot fi total diferite, în funcţie de biografie, atitudinile sau

planurile de viitor ale fiecăruia.

Interviurile nestructurate au cea mai mică valoare. Deoarece întrebările nu sunt

planificate şi pot rămâne zone neexplorate legate de activitatea candidatului şi, în plus,

pot scăpa întrebări catalogate ca nerecomandate, sau fiind chiar ilegale. De asemenea, se

127

poate întâmpla să apară întrebările de utilitate îndoielnică, cum ar fi: “dacă ai fi într-o

salată, ce fel de legumă ai vrea să fii?”. De aceea, interviurile nestructurate nu trebuie

utilizate la evaluarea candidaţilor.

Interviurile semistructurate.

Interviurile semistructurate implică planificarea într-o anumită măsură a acestora,

păstrând un anumit grad de flexibilitate. Interviurile semistructurate sunt mai eficiente

decât cele nestructurate, dar nu atât de eficiente ca cele structurate. Specialist în recrutare,

Thomas Moffat, sugerează că există conducători de interviuri care îşi planifică

obiectivele ce trebuie atinse şi apoi utilizează aşa numita “metodă a conului”, pentru a

obţine informaţiile de care sunt interesaţi. Un “con” este un miniinterviu centrat în jurul

unei probleme particulare, cum ar fi ultimul loc de muncă al candidatului, sau părerea sa

despre lucrul în echipă, sau perioada satisfacerii stagiului militar. Fiecare “con” este

întrodus de o întrebare cu o tematică generală, care este urmată de mai multe întrebări

specifice. Aceste întrebări pot varia de la un intervievat la altul, dar toate sunt legate de

tematica respectivului “con”. Conducătorul interviului poate planifica includerea de la 4

până la 8 conuri într-un interviu, care poate dura o oră.

Interviurile structurate.

Cercetările au arătat că cele mai eficiente interviuri sunt cela structurate. În cazul

acestor interviuri, întrebările sunt planificate şi sunt formulate pentru fiecare candidat în

acelaşi fel. Singura diferenţa dintre interviurile cu diferiţi candidaţi poate apărea la

întrebările de aprofundare, sau la cele suplimentare, atunci când candidaţii nu răspund

clar la o întrebare.

Interviurile structurate asigură, de obicei, un instrument de evaluare a candidaţilor,

după ce interviul s-a încheiat. În literature de specialitate se cunosc 3 tipuri de interviuri

structurate: interviul standartizat, interviul circumstanţial şi interviul comportamental.

În interviurile standartizate tradiţionale, întrebările tind să se focalizeze pe

activitatea la fostele locuri de muncă, pe educaţie, pe planurile de viitor referitoare la

cariera profesională şi altele. Întrebările pot avea legătură cu slujba, sau pot fi cele care se

128

pun în mod usual, cum ar fi: “Care consideraţi că sunt punctele dumneavoastră forte? Dar

cele slabe?”, sau “Ce intenţionaţi să faceţi în următorii 5 ani?”. Acest tip de interviu este

destul de comod din punctual de vedere al intervievatorului, dar nu conduce la rezultate

spectaculoase. Eficienţa unui interviu depinde de obţinerea unor date şi informaţii

relevante despre candidat, cum ar fi unele abilităţi sau atitudini necesare candidatului

pentru a putea ocupa postul respectiv.

Interviul circumstanţial şi cel compartamental pot conduce la obţinerea de

informaţii mult mai relevante.

Interviul circumstanţial se concentrează în primul rând pe întrebări referitoare la

posibile acţiuni din viitor, cum ar fi: “Ce aţi face dacă aţi fi în situaţia X?”, situaţia legată,

evident, de activitatea la locul de muncă. Interviul comportamental este caracterizat de

întrebări referitoare la experienţa din trecut, de exemplu: “Cum aţi procedat la fostul loc

de muncă în situaţia X?”.

În baza întrebărilor se află “situaţii critice” în care candidatul trebuie să ia o

decizie. Întrebările nu neapărat trebuie să fie legate de locului de muncă. De exemplu,

următoarea întrebarea, care are la bază o “situaţie critică” viaţa obişnuită poate spune

foarte mult despre comportamentul candidatului la postul de muncă. Aceasta întrebarea

sună în felul următor:

“Imaginaţiva, că afară iarna şi pe stradă gheţuş. Dumneavoastă mergeţi pe o

stradă şi într-un moment în faţă voastră alunică pe gheţuş şi cade o persoană.

Dumneavoastră aţi ajutat, iar aceasta persoană necunoscută spune că voi aţi impins-o şi

toată vină cade pe Dms. Cum o să procedaţi în acest caz?”

Reacţia candidatului la aceasta situaţia din viaţă în afară întreprinderii poate spune

şi cum el se va comporta cu un client nemulţumit căre o să vină la el.

Planificarea interviului

Mulţi oameni cred că a putea lua un interviu ţine de talent. Doar pentru că cineva

are plăcerea să vorbească, nu este nici o garanţie că va fi un bun intervievator. Abilităţile

de intervievator se dobândesc în timp, prin pregătire şi prin urmărirea unor sugestii

subliniate în continuare.

129

În primul rând, pentru derularea eficientă unui interviu el trebuie să fie planificat.

Interviurile eficiente nu se întâmplă pur şi simplu; ele sunt planificate de înainte.

Procesul de intervievare este compus de mai multe etape:

1. Pre-interviu;

2. Interviu propriu zis, care are următoarele etape:

Partea introductivă;

Partea de bază;

Partea de închidere a interviu;

3. Analiza rezultatelor interviului;

Planificarea unui pre-interviu este esenţială pentru un interviu care o să ducă la o

selecţie bună. Intervievatorul trebuie să se pregătească pentru interviu. În aceasta etapa se

elaborează lista cu întrebări pentru interviu structurat sau semistructurat.

Intervievatorul trebuie sa studieze formularul şi alte date înainte de interviu. În

urmă analizei CV-ului, formularului şi altor surse de informaţii, intervievatorul trebuie să

noteze toate întrebările care au apărut pentru ridica aceasta întrebarea în timpul

interviului.

De mai multe ori, intervievarea unui candidat poate dura 30-45 minute. Iar între

interviuri trebue planificate pause de 10-15 minute. Pentru aceasta trebuie specificată ora

intervievării pentru fiecare candidat, pentru reducerea aşteptării din partea candidaţilor. În

caz în care, aşteptări interviului din partea candidaţilor nu poate fi eliminată, pentru ei

trebuie pregătită o camera specială cu ziare şi reviste sau broşure cu informaţii despre

întreprinderea unde ei pot aştepta.

De înainte trebuie pregătită şi încăperea unde va avea loc interviu. Ea trebuie să fie

curată.

Interviu bun are la bază etichetă şi intervievator trebuie să se ţină de nişte reguli

elementare.

Cel mai bine interviu trebuie început neformal. Invitaţi pe candidatul în camera

unde se va desfăşura interviu. Propuneţi să ocupe locul. Prezentaţi-va. Mai întâi povestiţi

130

candidatului pe scurt despre întreprinderea şi despre postul vacant. Întrebaţi, dacâ are

nişte întrebări în privinţa întreprinderii, postului sau interviului.

Mulţi candidaţi vin la interviu ca la examen şi se stesează înainte şi în timpul

interviului. Pentru reducerea stresului interviu trebuie început cu întrebări simple. Înainte

de a începe interviu de bază candidatul trebuie să fie „încăzit” cu întrebări simple. De

exemplu propuneţi să va povestească despre ultimul locul de muncă sau despre ani de

studii la facultate sau să spune ce ştie despre firma voastă.

În timpul înterviu de bază trebuie puse întrebări pregătite de înainte.

Un aspect important al interviului este controlul . Daca intervievatorul nu

controlează interviul, atunci candidatul o va face cu siguranţa. Controlul presupune să ştii

dinainte ce întrebări trebuie puse , ce informaţii trebuie colectate şi să te opreşti atunci

când tot ce trebuia făcut s-a terminat. Să ai controlul asupra interviului nu inseamnă să

vorbeşti doar tu. Intervievatorul nu trebuie să vorbească mai mult de 20 - 25 % din

interviu. Dacă intervievatorul vorbeşte mai mult de-atât atunci devine intervievat. Dacă

doriţi că candidatul să povestească mai mult la întrebarea pusă atunci:

Uitaţi-va drept în ochi şi puţin zâmbiţi;

Nu întrerupeţi;

Formulaţi întrebări mai generale la care nu se poate da răspuns scurt

(Da, Nu şi alte) ;

În procesul interviului trebuie să trageţi atenţie şi pe semne non-verbale.

Interviuvatorul trebuie să atragă atenţia pe următoare aspecte:

Cât de ferm candidatul se ţine în timpul înterviului şi răspunde la

întrebări?

Condamnă pe foştii patroni?

Cât de clar şi cu grijă a comlectat formularul?

Cum vorbeşte?

Cum este îmbrăcat?

Cum reacţionează la întrebări?

În ce poziţie şede?

Şi altele.

La fârşit de interviu candidatul trebuie mulţumit pentru interviu. Propuneţi să

completeze cu informaţii suplimentare care pot fi puncte forte a candidatului. Întrebaţi

131

dacă nu are întrebări la Dms. Spuneţi data precisă când vor fi anunţate rezultatele şi locul

(Nr. de telefon ) unde ele pot fi aflate.

Toată informaţia importantă trebuie să fie notată imediat după interviu. Nu se

recomandă notarea în timpul interviului, deoarece aceasta poate deranja pe candidatul şi

atrage atenţia lui. Pentru notarea se poate folosi un tabel special creat în acest scop.

Exemplu unui tabel de notare este prezentat mai jos (tabelul 13).

La sfârşit de interviu datele notate în acest tabel pot fi uşor comparate şi pot fi

eliminate multe erori în timpul interviului.

După luarea deciziei de angajarea, toţi candidaţi respinşi trebuie să fie anunţate. Iar

candidatul (candidaţi) acceptat trebuie oficial să primească oferta de angajare sau

invitaţie.

Candidat 1 Candidat 2 Candidat 3 Candidat 4Aspect fizic:

Sănătate; Vorbire; Manare;

Nivelul de pregătire: Studii superioare; Limbi străine; Experienţa în domeniu;

Inteligenţa: Logică; Flexibilitate; Isteţime; Perspicacitate;

Trăsăturile personalităţii Comicabilitatea; Leader; Autocontrol; Caracter hotorât;

Aptitudini specialeInterese, HobbyMotivaţiaPuncte fortePuncte slabeNote:

Tabelul Nr. 13 - Tabelul de evaluare candidaţilor în urma interviului

132

Tehnici de interogare

Tehnicile de interogare pot şi chiar afectează în mod semnificativ tipul şi calitatea

informaţiilor obţinute. În continuare cateva sugestii specifice:

Întrebările care apar în cadrul unui interviu se pot încădra destul de bine în nişte

categorii bine definite. Tipuri de întrebări şi când pot apare:

1. Întrebări inchise. Întrebările închise sunt cele la care se răspunde prin

„DA” sau „NU” sau printr-un alt cuvânt. De exemplu: „Vă place să

desfăşuraţi activitatea X?” Avantajul este că se cer informaţii exacte,

dezavantajul că informaţii obţinute pot fi limitate dacă nu daţi alte întrebări

pentru dezvoltarea ideei. Aceste tipuri de întrebări trebuie cât mai rar

folosite în timpul înterogării.

2. Întrebări deschise-informative. Aceste întrebări sunt formulate astfel

încât să solicite prezentarea cunoştinţelor unei persoane despre un anumit

subiect, domeniu. La aceste întrebări nu se poate răspunde cu „DA” sau

„NU”. De exemplu, „ Ce ştiţi dumneavoastră despre activitatea noastră în

oraşul acesta?”

3. Întrebări deschise-referitoare la atitudinea. Sunt întrebări prin care se

urmăreşte atitudinea candidatului faţă de anumite aspecte. „Ce parere aveţi

despre pensionarea la vârstă X?”. Se investighează felul de a gândi, cât de

organizată este gândirea, sau cât de înclinat sunteţi spre vorbire, modul de

expunere.

4. Întrebări de verificare. O astfel de întrebare este urmărirea unei

anterioare. Persoanele cele mai bine pregătite pentru luarea interviurilor

utilizează foarte des astfel de întrebări. Este un mijloc eficient de a obţine

răspunsuri complete şi de a controla desfăşurarea interviului.

5. Întrebări de clarificare. Este de fapt o reformare a unui răspuns anterior

urmată de solicitarea unei clarificări. „Spuneţi că apreciaţi faptul că avem o

activitatea dinamică. Ce va face se credeţi acest lucru?” Acest tip de

întrebare se foloseşte pentru a verifica consecvenţa candidatului.

6. Întrebări cu răspuns implicit. La aceste întrebări se aşteaptă un anume

răspuns. Se folosesc uneoripentru a-i da de înţeles celui intervievat ce se

133

aşteaptă de la el. Uneori se folosesc pentru a testa curajul de a exprima o

parere sau de a rezista unei presiuni.

ÎNTREBĂRI BUNE

Multe întrebări pe care le pune un intervievator presupun că trecutul este cel mai

bun prevăzător al viitorului şi de obicei aşa şi este. Unui intervievator îi este mult mai

uşor să pună întrebări care să arate performanţele anterioare ale candidatului decât să

pune întrebări vagi despre viitor.

Unele tipuri de întrebări oferă mai multe informaţii importante decât altele. O

tehnica buna de interogare este cea a întrebărilor cu final deschis care de fapt au un scop

clar. O întrebare cu final deschis este una la care nu se poate răspunde cu da sau nu.

Cine ?, Ce ?, Când ?, De ce? , spune-mi ?, cum ?, care? sunt toate bune ca început al unei

întrebări care va aduce mai multe informaţii în răspunsuri. “Care a fost cea mai lunga

perioada în care ai lucrat pe acelaşi post ?” este mai bună decât “Ai lucrat o perioada

îndelungată la acelaşi post” pentru că la ultima întrebare poţi răspunde simplu cu “da”.

Exemple unor întrebări care pot fi folosite cu succes în timpul interviului.

Care este cel mai mare defect al tău?

Care este cel mai mare eşec al tău?

De ce aţi plecat de la ultima slujbă?

Cum credeţi că iţi putea folositor firmei noastre de pe aceasta poziţie?

De ce credeţi că sunteţi potrivit pentru acest post?

În cariera, care îţi sunt obiectivele în următorii cinci ani?

Îţi place să citeşti? Ce anume îţi place să citeşti?

Ce îţi plăcea/displăcea la ultimul loc de muncă?

Ai fost vreodată concediat? De ce?

Ai avut vreodată dificultăţi în a te înţelege cu ceilalţi?

De ce doriţi să lucraţi pentru societatea noastră?

Ce anume v-a trezit interesul când aţi citit anunţul nostru din ziar?

Ce vă interesează cel mai mult în legătură cu produsele sau cu serviciile noastre?

Expuneţi pe scurt experienţa dumneavoastră de muncă.

Care au fost îndatoririle şi responsabilităţile dumneavoastră la locul de muncă?

134

Care post v-a plăcut mai mult şi de ce?

Ce anume doriţi să evitaţi la viitorul loc de muncă?

Aţi primit prime? Pentru ce aţi fost promovat?

Ce critici aţi primit de-a lungul carierei?

Cum reacţionaţi la critică?

V-ar plăcea să aveţi o funcţie care presupune mai multe sarcini?

Preferaţi să lucraţi sub presiune, sau într-un mediu mai relaxat?

Vă place munca de rutină?

Descrieţi postul ideal pentru dumneavoastră.

Ce anume v-ar putea opri de la avansarea în funcţie? De ce?

Aveţi disponibilitatea de a vă muta în altă localitate?

Aţi accepta o muncă ce presupune călătorii numeroase?

Aţi pornit vreodată de la zero?

Aţi pus vreodată în aplicare o idee personală?

Cum conduceţi oamenii? Descrieţi stilul şi metodele.

În ce domenii aveţi cea mai mare pricepere?

Cu ce fel de oameni vă place să lucraţi?

Descrieţi un incident riscant din viaţa dumneavoastră profesională.

În ce post v-ar place să lucraţi?

Privind înapoi, aţi schimba ceva din cele ce s-au petrecut în ultimii 3 ani, în viaţa

dumneavoastră profesională?

Cum va înţelegeţi cu şefii? Preferaţi o supraveghere strictă?

Care vă sunt aptitudinile specifice?

V-aţi evaluat vreodată subalternii? Ce criterii aţi folosit?

Cum reacţionaţi când colegii nu sunt de acord cu dumneavoastră?

Descrieţi relaţiile profesionale pe care le-aţi avut cu şefii.

Preferaţi să lucraţi împreună cu alţii sau independent? De ce?

Care erau obiectivele dumneavoastră, atunci când aţi început activitatea la fostul

loc de muncă? Aţi reuşit să atingeţi acele obiective?

Cum credeţi că se încadrează acest post în planurile şi obiectivele dumneavoastră

viitoare?

Cum vă petreceţi timpul liber?

135

Cum va-ţi angajat la fostul loc de muncă?

Ce performanţe aţi obţinut în timpul studiilor?

Ce obiective aveţi în viaţă şi care din ele au fost deja atinse?

Pentru intervievarea candidaţilor pentru posturi de conducere pot fi folosite în afară de

întrebările de mai sus şi alte întrebări legate de specificul postului de conducere:

Cât de mult aţi lucrat pe posturi de conducere?

Aţi instruit pe alt cineva? În ce domenii?

Ce aţi propus pentru creşterea performanţelor subordonaţilor la fostul loc de

muncă?

Câte persoane au părăsit întreprinderea în timpul ocupării postului de conducere

de Dms.? Care a fost motivul plecării?

Câte persoane au fost concediate de dumneavoastră? Care a fost motivul

concedierii?

Câte persoane au fost angajate de Dms.?

Au avut loc greve la fostul loc de muncă? Cum său rezolvat problemele apărute?

Cum aţi motivat personalul subordonat?

Cum păstraţi disciplină între subordonaţii?

În ce măsură va-ţi implicat În relaţiile informale cu subordonaţii?

Aţi avut cabinet propriu sau aţi lucrat între subordonaţii?

Ce rezultatele au fost atinse de secţia/departamentul condus de dumneavoastră?

ÎNTREBĂRI „SĂRACE”

Anumite tipuri de întrebări ar trebui evitate:

1. Întrebări care nu prea dau răspunsuri adevărate: Exemplu: “Cum te înţelegeai

cu colegii tăi? ”Aceasta întrebare iţi oferă inevitabil răspunsul ”Bine”.

2. Întrebări cu răspuns. Cum am spus mai sus aceste întrebări poartă cu ele

răspunsul: “Iţi place să vorbeşti cu oamenii , nu-i aşa?”. Răspuns: ”Bineînţeles!”.

Folosirea lor trebuie redusă, deoarece nu se obţin informaţii suplimentare.

136

3. Întrebări ilegale. Întrebări despre rasă , sex , naţionalitate , origini, stare civilă ,

numărul copiilor, opinii politice, religie şi altele sunt ilegale. Aceste întrebări sunt

la fel nepotrivite într-un interviu cum sunt şi în formulare.

4. Întrebări evidente: Întrebările la care deja intervievatorul şi candidatul ştiu

răspunsul. Întrebările deja existente în formular nu ar trebui refolosite ci doar

verificate. ”La ce liceu ai studiat?”. Candidatul o să răspundă probabil: ”La fel

cum am scris în formular (CV) la liceul ….” Mai bune ar fi puse întrebări care

verifică cele scrise în formular. ”Şi care erau materiile tale preferate la liceu?”.

5. Întrebări care nu sunt legate de job: Toate întrebările trebuie să fie în directă

legătura cu job-ul pentru care candidatul a venit. Unii oameni îşi închipuie că

discuţii despre vreme , sport sau politică îl ajuta pe candidat să se relaxeze .

Oricum , aceste întrebări consumă timpul interviului care ar putea fi folosit în alt

mod.

Erori care apar în derularea interviurilor în scopul selectării candidaţilor

Deoarece interviul a devenit atât de popular, se poate crede că este o metodă de

selecţie foarte folositoare. Din nefericite, nu întotdeauna este aşa. Uneori apar erori grave

în selecţia candidaţilor, atunci când se utilizează interviul.

S-a constatat că rezultatele obţinute în urma utilizării interviului ca metoda de

selecţie a candidaţilor pentru un loc de muncă nu sunt întotdeauna foarte bune. Totuşi,

când interviul este condus de persoane cu experienţă, performanţele obţinute sunt

considerate mai bune. Din păcate, există şi situaţii în care persoana conduce interviul nu

are experienţă necesară, astfel încât concluziile sale mai degrabă false. În România

asemenea situaţii sunt frecventate şi se întâlnesc chiar şi la companiile străine care îşi

desfăşoară activitatea aici.

De asemenea, sunt frecvente situaţiile când pregătirea şi de experienţa celor care

conduc interviul sunt depăşite de nivelul de pregătire şi experienţa celor intervievaţi. Ce

se întâmplă de fapt în timpul interviului, astfel încât se ajunge la un număr atât de mare

de concluzii greşite? Se pare că adeseori persoanele care conduc interviul fac judecăţi

greşite, care compromit corectitudinea evaluării candidaţilor.

137

Cele mai frecvente tipuri de erori comise în timpul desfăşurarii interviurilor sunt

următoarele:

Eroarea de similaritate.

Eroarea de contrast.

Sublinierea elementelor negative.

Pătrinirea în funcţie de sex sau de vârstă.

Eroarea datorată primei impresii.

Eroarea de tip halou.

Factorii nonverbali.

Erori de ascultare şi de memoare.

Eroarea de similaritate

Persoanele care conduc interviul sunt predispuse să accepte candidaţii care le sunt

asemănători şi se respingă pe cai care nu sunt ca ei.

Eroarea de contrast

Când mai mulţi candidaţi sunt intervievaţi succesiv, cei care conduc interviul tind

să compare fiecare candidat cu predecesorul său, în loc de a-l compara cu un standard

prestabilit.

De aceea, un candidat de nivel mediu poate fi supraevaluat, dacă urmează unuia

slab pregătit, şi poate fi subevaluat, dacă urmează unui candidat foarte bine pregătit. Şi la

sfârşit va fi comparate numai ultimii doi candidaţi.

Pentru eliminarea acestei erori trebuie folosite tabele de notare prezentate mai sus

şi analiza trebuie făcută la sfărşit de interviu pe baza notărilor făcute.

Sublinierea elementelor negative

138

Mulţi dintre specialiştii în resurse umane sau dintre cei care conduc interviul

percep munca lor ca pe un mijloc de căutare a elementelor negative sau de descalificare a

candidaţilor. Studiile au arătat că informaţiile nefavorabile reprezintă factorul cel mai

important luat în considerare în formarea deciziilor negative. Informaţiile nefavorabile

sunt de două ori mai importante decât punctele pozitive. De aceea, ei pot reacţiona

nejustificat chiar în faţa unei minore negative. În acelaşi timp, ei tind să-şi schimbe mai

uşor opinia despre un candidat de la pozitiv la negativ, decât invers.

Pătrinirea în funcţie de sex sau de vârstă

Un intervievator ar trebui sa poată face faţa inclinaţiilor personale. S-a constat că

specialiştii în resurse umane înclină să dea credit bărbaţilor în dauna femeilor atunci

când postul pentru care are loc selecţia a fost ocupat , în mod tradiţional, de bărbaţi.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul de muncă ocupate, tradiţional de femei. Iarăşi, s-a

constatat ca femeile sunt văzute mai prost atât de femeile cât şi de barbaţii care le

intervievează.

Se poate vorbi, de aesemenea, de pătrinie şi în funcţie de fizicul şi de farmecul

personal. De exemplu, bărbaţii atrăgători vor fi supraevaluaţi, în timp se femeile

atrăgătoare vor fi subevaluate, în cazul în care vor candida pentru posturi de conducere.

Selecţia unui candidat care e sub standarde sau respingerea unuia peste este un

indiciu al partinirii.

Rezolvarea acestei probleme presupune că un intervievator ar trebui sa fie onest şi

să noteze adevăratul motiv pentru care a ales un anume candidat. Soluţia problemei

partinirii nu constă in lipsa preferintelor ci în controlarea lor.

Eroare datorată primei impresii

Unii conducatori de interviuri tind să-şi formeze impresia despre candidat în urma

consultării formularului-cerere de angajare, sau după primele momente ale interviului.

Prea des, intervievatorii isi formeaza o prima impresie şi în restul interviului caută dovezi

s-o susţină. Studii în legatură cu interviurile arată că intervievatorii iau decizia în primele

5 minute ale interviului. Această impresie se bazează pe prea puţine informaţii despre

139

candidat. Cu toate acestea, impresia iniţială poate fi cu greu schimbată, chiar dacă ies la

noi informaţii, unele chiar contradictorii. De asemenea, există tendinţa ca persoana care

conduce interviul să-şi aleagă confirme impresia negativă sau pozitivă iniţială.

Ideal , intervievatorul trebuie să colecteze toate informaţiile posibile despre un

candidat înainte de a lua decizia finală. Raţionamentul rezervat este mai usor de

recomandat pentru că e dificil să nu-ţi formezi o prima impresie.

Eroarea de tip halou

Acest tip de eroare se produce atunci când o anumită caracteristică a

intervievatului imprisionează puternic, iar acest lucru se răstrânge asupra evaluării

eronate a celorlalte trăsături. De exemplu, dacă un intervievat imprisionează ca fiind

foarte entuziast, cel care conduce interviul tinde să supraevaluaze alte caracteristici ale

candidatului, cum ar fi cunoaşterea profesiei, loialitatea etc. Această eroare se produce de

obicei atunci când se încearcă evaluarea prea multor trăsături sau a acelor trăsături care

pot fi, defapt, puse în evidenţă cu mare greutate în timpul unor interviuri scurte.

Cercetările au demonstrat că unui câteva caracteristici importante, cum ar fi inteligenţa şi

sociabilitatea sunt evaluate correct în timpul unui interviu.

Factori nonverbali

Multe studii au demonstrat că cei care conduc interviul sunt uşor influentaţi de

factori nonverbali. Candidaţii care poartă haine adecvate, zâmbesc, au un ton plăcut al

vocii fac o mai bună impresie. Totuşi, pentru locuri dr muncă ce necesită îndemnări şi

cunoştinţe tehnice şi mai puţin relaţii cu alte personae, aceste tendinţe slăbesc valoarea

interviului.

Greşeli de ascultare şi memorare.

140

Se poate pierde o parte substanţială din ceea ce spune interviuevatul, dacă

interviuevatorul nu este atent, sau dacă este preocupat de următoarea întrebare. Imediat

după interviu, interviuevatorul poate uita aproximativ 75% din cea ce a răspuns

candidatul, dacă nu şi-a luat notiţe. În ciuda acestor probleme, specialiştii în resurse

umane cred că ei ajung întotdeauna la concluzii corecte şi că pot găsi omul potrivit la

locul potrivit. Parţial, această percepţie derivă din faptul că arareori se primeşte un

feedback care se releve performanţele persoanelor care au fost recomandate pentru

angajare.

Căi de îmbunătăţire a interviurilor.

Evident, interviul poate reprezenta o metodă de selecţie foarte eficientă dacă

potenţialul său este utilizat în mod adecvat. Ideal, un interviu ar trebui: (1) să se bazeze

pe o analiza amănunţită a postului liber; (2) să fie bine structurat; (3) să fie condus de un

grup de specialişti bine pregătiţi în evitarea tuturor tipurilor de erori. Interviurile sunt cu

atât mai eficiente, cu cât intervievatorii deţin mai multă experienţă în obţinerea unor

informaţii utile. Un interviu efecient trebuie să urmărească atungerea unui singur

obiectiv, care trebuie să fie punerea în evidenţa a caracteristicilor importante ale

candidatului şi care nu pot fi evaluate cu ajutorul altor metode de selecţie.

3.2.6 Centrele de evaluare (Assessment Center)

Selecţia managerilor pentru angajare sau promovare constituie o sarcină

importantă şi dificilă, care cunoaşte diverse moduri de abordare. Există mai multe

“reţete” ale unui bun manager; un lucru este evident: un bun manager are nevoie de

numeroase calităţi. De aceea, testele care urmăresc să pună în valoare câteva dintre

aptitudinile candidatului sunt rareori utile. Nu este mai puţin adevărat că anumite studii

au găsit o strânsă corelare între succesul la testele de inteligenţă de performanţele

ulterioare ale managerilor; de asemenea, anumite trăsături de personalitate precum

141

caracterul expansiv, conştiinciozitatea, stabilitatea emoţională prefigurează într-o anumită

măsură succesul în activitatea managerială.

O metoda cea mai eficientă de selecţie a managerilor reprezintă Centre de evaluare

(Assessment Center). Acestea reprezintă, de fapt, o probă de lucru (în această situaţie, o

anumită activitate managerială), cel mai adesea folosită pentru selecţia angajaţilor în

vederea promovării în poziţii manageriale de nivel mai mic. Deoarece aceste persoane nu

desfăşoară în mod curent activităţi manageriale, o îmbunătăţire a calităţii muncii lor nu

înseamnă neapărat că vor avea succes ca manageri sau supevizori.

Centrele de evaluare au fost folosite, de asemenea, pentru a selecta personalul de

vânzări sau managerii care ocupă poziţii de nivel înalt.

Scopuri principale urmărite de centre de evaluare sunt:

1. Evaluarea potenţialului de conducere a candidaţilor (aptitudini, experienţa,

deprinderi, calităţile personale şi profesionale, leadership, capacităţi

organizaţionale, lucru în echipă);

2. Selecţia managerilor care deţin potenţialul de conducere cel mai mare;

3. determinarea pentru fiecare candidat programei individuale de trening pentru

dezvoltarea capacităţilor şi eliminarea punctelor slabe.

Centre de evaluare pot fi create în cadrul întreprinderilor mari. Intreprinderi mici

pot apela la centre de evaluare particulare.

Activitatea centrelor de evaluare poate dura de la o zi şi până la o săptămână şi

are trei caracteristici:

Mijloacele de evaluare multiple;

Evaluatori multipli;

Evaluaţi multipli;

Mijloacele de evaluare includ diferite exerciţii şi teste care acoperă o gamă largă

de activităţi şi situaţii cu care se confruntă un manager. Un test foarte utilizat este cel

cunoscut în SUA sub numele de “in-basket test” şi care presupune următoarele:

candidatului i se înmânează un set de scrisori de afaceri şi de mesaje. Candidatul va

142

trebui să aleagă priorităţile şi să le rezolve pe fiecare, delegând subordonaţi sau solicitând

mai multe detalii.

De asemenea, se utilizează exerciţii de genul discuţiei în grup deschis, deoarece o

mare parte din timp managerul şi-l petrece în întâlniri cu oameni de afaceri sau cu discuţii

cu diferite grupuri de persoane. Candidaţilor se propune pentru dezbaterea o tema legată

de activităţile manageriale. Experţi care supraveghează discuţia evaluiază participarea

calitativă şi cantitativă a fiecărui candidat. Se poate face chiar şi filmarea dezbaterii.

Alte mijloace de evaluare utilizate sunt interviurile cu evaluatorii, testele scrise

de inteligenţă şi personalitate şi uneori, pregătirea şi ţinerea unui discurs, jocuri

manageriale, probe de scrierea scrisoare de afaceri. Pe parcursul acestor teste şi exerciţii,

candidaţii la funcţia de manager sunt observaţi şi evaluaţi pe anumite direcţii, cum ar fi

luarea direcţiilor în care se face evaluarea, precum şi a exerciţiilor utilizate se bazează pe

analiza atentă a tipului şi nivelului muncii manageriale pentru care candidaţii sunt

evaluaţi.

În cazul discuţiilor de grup, se alcătuiesc grupuri formate din 6 până la 12

candidaţi. Evaluatorii trebuie să fie manageri pe o poziţie cu două sau trei nivele mai

înaltă decât poziţia pentru care are loc concursul. Ei trebuie să prezinte un raport la

încheierea concursului, în care să stabilească potenţialul managerial al fiecărui candidat.

S-a constatat că participarea managerilor la asemenea acţiuni le îmbunătăţeşte

considerabil abilităţile de comunicare şi intervievare. S-a stabilit că aceste proceduri au

avut succes, reuşindu-se selecţia unor manageri de performanţă. Centrele de evaluare

reprezintă probabil cele mai costisitoare metode de selecţie folosite. Oricum, costurile

sunt acoperite, dacă ce gândim că neutilizarea centrelor de evaluare poate duce la

angajarea de manageri incompetenţi şi, implicit, la apariţia unor mari pierderi.

3.2.7 Testarea stării de sănătate.

Una dintre etapele finale ale procesului de selecţie constă în examinarea stării de

sănătate a candidatului. O examinare medicală poate fi cerută tuturor candidaţilor care

îndeplinesc celelalte cerinţe. Examinarea medicală , este de obicei făcută într-un cabinet

medical sau de un specialist angajat. Scopul acestui examen este de a obţine informaţii

despre starea sănătăţii candidatului. Această examinare este cerută prin lege, în cazul

143

anumitor meserii, cum ar fi cele de pilot, şofer sau, în general, orice post care implică

mânuirea alimentelor.

Unele firme au formulare de preangajare de sănătate pe care candidatul o

completează. Apoi, în funcţie de răspunsul primit , poate fi programată o consultanţă

medicală efectuată de un specialist .

Informaţiile obţinute în urma examinării fizice pot folosi următoarelor scopuri:

Eliminarea din grupul de candidaţi a persoanelor care nu ar putea îndeplini

atribuţiile postului, din cauza unor probleme de sănătate.

Plasarea oamenilor în posturi cărora le pot face faţă. De exemplu, persoanele care

suferă de bronşită acută vor fi plasate în locuri de muncă în care să nu fie expuşi la

mari concentraţii de praf, fum sau gaze iritante.

Previnirea răspândirii unor boli contagioase.

Înregistrarea accidentelor produse şi a bolilor contractate înaintea angajării, pentru

a împiedica eventuala apariţie a unor cereri de despăgubire frauduloase.

Completarea dosarului angajatului pentru departamentul de resurse umane.

Se poate întâmpla însă că medicii care nu cunosc foarte bine cerinţele locului de

muncă să nu poată estima dacă un candidat este destul de potrivit din punct de vedere

fizic, sau dacă poate să-şi îndeplinească sarcinele în mod adecvat. Mai mult, unele teste

fizice, cum ar fi măsurarea tensiunii arteriale, nu sunt edificatoare pentru o perioadă mai

lungă de timp.

O organizaţie, care include printre testele folosite pentru selecţie şi

examinarea fizică, trebuie să aplice această examinare tuturor candidaţilor, nu numai

acelora care par să aibă probleme de sănătate. Informaţiile obţinute trebuie să fie

confidenţiale şi trebuie să fie stocate separate de alte informaţii referitoare la persoana

angajată.

Datorită incovenientelor amintite, examinarea fizică a devenit mai puţin utilizată

ca tehnică de selecţie a personalului.

Testul referitor la consumul de alcool.

144

S-a constatat o anumită reticenţă din partea candidaţilor care au fost supuşi acestui

test; s-a constatat, de asemenea, că această atitudine variază în funcţie de postul pentru

care concurează candidaţii. Astfel, este mai uşor acceptat în cazul unor profesii ce

implică un anumit grad de risc, cum ar fi cele de pilot, medic chirurg, poliţist, pompier,

controlor de trafic aerian, inginer la centralele nucleare.

Fumatul

Un număr tot mai mare de organizaţii preferă să angajeze nefumători. Un studiu

efectuat în SUA a arătat faptul că un fumător costă organizaţia pentru care lucrează până

la 4500 dolari anual. Această sumă este cheltuită în urma:

îmbolnăvirilor, absenteismului şi deceselor personalului angajat;

costurile mai ridicate pentru protejarea sănătăţii;

costurile mai mari de întreţinere (datorită deprecierii rapide a covoarelor,

mobilei etc);

risipirii timpului de lucru atunci când angajatul fumează.

În ultimii ani se vorbeşte tot mai mult şi de efectele fumului de ţigară asupra

nefumătorilor. Efectele imediate variază de la alergii uşoare şi până la ivirea unor

probleme cardiace. În ciuda acestor fapte, se consideră totuşi că interdicţia de a angaja

fumători este exagerată şi nefustificată.

Testul antidrog

Testul antidrog poate fi parte a examenului medical. Testul antidrog a crescut ca

importanta în ultimii ani în selecţia candidaţilor. În urma creşterii numărul de persoane

consumătoare de droguri. În SUA , de exemplu, la droguri se testează aproape toţi tineri.

Iar Pentru unele posturi, cum sunt pilot, medic, etc, acest test trebuie să treacă toţi

candidaţi.

3.2.8 Verificarea referinţelor

145

Multe organizaţii verifică referinţele candidaţilor, ca parte a procesului de

selecţie. Scopul acestei acţiuni constă, în primul rând, în verificarea informaţiilor

furnizate de candidat, informaţii cum ar fi diplomele obţinute, datele şi perioadele de

angajare precedente, responsabilităţile la fostul loc de muncă şi salariul. De asemenea, se

poate urmări obţinerea unor informaţii suplimentare despre caracteristicile şi

performanţele trecute ale candidatului. În anumite cazuri speciale, cercetările se pot

aprofunda, eventual apelând la serviciile unor agenţii specializate de investigaţii.

Scopul verificării referinţelor constă mai ales în depistarea acelor candidaţi care

şi-au falsificat biografiile, sau au avut probleme de comportament la fostele locuri de

muncă şi nu în evidenţierea celor cu cel mai mare potenţial de succes la viitorul loc de

muncă.

Referinţele se pot verifica prin contactarea persoanelor care au dat referinţă. Cel

mai bine va fi organizată o întâlnire. Este important să reţineţi că referinţele sunt, prin

natura lor, subiective, dacă un patron pare supărat, dar dă răspunsuri pozitive la

întrebările dumneavoastră, aţi putea trage concluzia că patronul a fost dezamăgit de faptul

că angajatul a părăsit organizaţia.

Întrebările de bază în asemenea cazuri sunt:

Care sunt, în opinia dumneavoastră, punctele forte ale candidatului?

Care sunt punctele vulnerabile?

Care credeţi că ar fost contribuţia candidatului la succesul departamentului /

firmei?

A absentat frecvent?

A fost onest?

Şi-a îndeplinit sarcinile la timp?

A fost motivat?

Cum comparaţi activitatea candidatului cu a altor persoane care au ocupat posturi

similare?

L-aţi reangaja?

146

Referinţele pot fi obţinute din diferite surse, referinte academice din locul de

studii, referinţele din locurile de muncă anterioare, referinţe personale obţinute de la

persoane independente are bine cunosc persoana dată.

Studiile asupra validităţii referinţelor indică faptul că valoarea predictivă a

acestora este mică; uneori, poate fi, totuşi semnificativă. Cele mai adecvate persoane care

pot da referinţe despre candidat sunt foştii sau actualii superiori, care cunosc munca

prestată de candidat şi modul în care şi-a îndeplinit acestea sarcinile de muncă. În plus,

referinţele pot fi mai utile dacă:

Persoana care dă referinţe cunoaşte faptul că se va face examinare temeinică a

candidatului;

Persoana care dă referinţele nu are motive ascunse pentru a nu fi obiectiv,

cum ar fi dorinţa de a împiedica respectivul candidat să-şi părăsească vechiul

loc de muncă.

În validarea referinţelor trebuie trasă atenţia pe statutul persoanei care a dat

referinţă. Referinţa dată de persoana cunoscută poate fii un atu puternic a candidatului.

3.2.9 Grafoanaliză (Analiză scrisului de mână)

Cătare grafoanaliză se foloseşte foarte rar, specialistul în recrutare trebuie să ştie

despre aceasta metoda. Rezultatele cercetărilor confiră dependnţa scrisului de

personalitatea. Scrisul la fel depinde şi de starea sistemului nervos. Un grafolog

analizează scrisul de mână al unui individ şi încearcă să descopere calităţile personalităţii.

Indicii de genul : cum persoanele pun punctul la “i” sau trag liniuţă la “t” , scriu

aplecat spre stângă sau spre dreaptă, mărimea sau grosimea literelor, sunt lucruri care

spun grafologilor despre indivizi , despre personalitatea lor , despre cât de potriviţi sunt

pentru un post de muncă.

De exemplu,

Cu cât litere sunt mai mari, cu atât părerea individului despre sine este mai

mare;

Cu cât de puternic persoană apasă pixul, cu atât mai dinamică şi plină de

energie este ea;

Viteza scrisului poate spune despre creativitatea persoanei;

147

3.2.10 Poligraful (Detector de mincuni)

Poligraful, impropriu numit şi “detector de minciuni“, este un mecanism ce

măsoară răspunsul pielii umane, pulsul şi respiratia. Teoria care stă la bază acestui aparat

este detectarea reacţiei fizice a corpului la întrebări. Dacă o persoana răspunde incorect ,

corpul il va da de gol. În SUA peste un milion de americani pe ani fac acest test. Cam 50

% din ei la firme de vânzare , 20 % la corporaţii. Foarte multe bănci folosesc poligraful în

procesul selecţiei resurselor umane. Organizatii implicate în securitate sau pază şi ordine

de asemenea folosesc des poligraful .

Folosirea poligrafului în selecţionarea personalului poate dezvălui problemele care

sunt ascunse de către candidat legate cu sănătate, consum de droguri, securitatea,

urmărirea de poliţie, abuzuri la locuri de muncă anterioare, relaţii cu mafia şi alte.

Folosind poligraful se poate reduce considerabil riscul cu noii angajaţi.

Încluderea clauzei în contractul de muncă care presupune folosirea poligrafului

când apare necesitatea şi concedierea în caz de refuz la testarea cu poligraful poate

stăpâni pe candidatul de la acţiuni dăunătoare pentru firma.

S-au pus de multe ori intrebari în legatura cu folosirea poligrafului în procesul de

selecţie , în special din motive constituţionale şi din cauza violării intimităţii în aceste

teste. Testul este chiar ilegal în unele state.

148

3.3 Criterii de alegere a metodelor de selecţie

Managerii de resurse umane trebuie să rezolve problema alegerii calei mai

potrivite metode. Criterii prezentate în continuare ajută la adoptarea unei decizii în acest

sens:

Compatibilitatea metodei de selecţie cu postul pentru care se ţine concursul.

Utilitatea, având în vedere costurile dezvoltării şi folosirii acestor metode de

selecţie. De asemenea, trebuie avută în vedere contribuţia metodelor de

selecţie mai la rezultatele celor deja folosite.

Legalitatea. Metodele folosite trebuie să fie legale, atât în ceea ce priveşte

conţinutul, cât şi în ceea ce priveşte modul de administrare şi utilizare.

Acceptarea metodelor de selecţie de către manageri.

Efectele metodelor de selecţie asupra candidaţilor. Nu toţi candidaţii

reacţionează pozitiv la toate metodele de selecţie. Câteva dintre metodele care

creează probleme sunt: interviurile stresante şi testele de onestitate. Folosirea

acestor metode poate îndepărta virtuali buni candidaţi.

Impactul social. Frank Schmidt a subliniat conflictul care există între

eficienţa unor metode de selecţie din punctul de vedere al organizaţiei, şi

impactul social negativ pe care aceste metode îl pot produce. Cercetările au

arătat că folosirea testelor de inteligenţă va îmbunătăţi calitatea şi

performanţele celor angajaţi, dar, în acelaşi timp, va produce un impact

negativ asupra persoanelor care nu întrunesc un punctaj adecvat la asemenea

teste.

Analiza comparabilă a metodelor de selecţie este prezentată în tabelul nr 14 iar

eficienţa şi validitatea metodelor de selecţie sunt prezentate în tabelul nr. 15

149

Calităţile evaluate

Analiza CV-urilor şi

formularelor

Verificarea referinţelor

Testarea cunoştinţelor

şi aptitudinelor

Testarea psihilogică

InterviuCentre

de evaluare

Inteligenţa ++ + ++Erudiţie + ++ +Cunoştinţe, deprinderi + + ++ +Talent managerial, Aptitudini organizaţionale

+ + + ++

Comunicabilitatea + ++ ++Personalitatea + ++ ++ +Sănătate şi capacitatea de muncă

+ + + +

Aspectul şi maniere ++ ++Motivarea ++

„+” – metoda recomandată. „++” – metoda cea mai bună. Tabelul Nr. 14 - Calităţile evaluate şi metodele de selecţie potrivite.

Metoda evaluării candidaţilor

Rata eficienţei %

Centre de evaluare 70-80Teste de cunoştinţe profesionale

70

Teste de personalitate 50Interviu 50Verificarea referinţelor 30

Grafologie, Astrologie 10

Tabelul Nr. 15 - Eficienţa metodelor de selecţie.

În alegerea metodelor care vor fi folosite în procesul selecţionării resurserlor

umane trebuie luate în considerare şi resursele financiare disponibile. Cea mai scumpă

metoda de selecţie este centrul de evaluare. Costul interviului se măsoară în ore*om

consumate. Testarea necesită angajarea unui specialist bun şi competent. Cele mai

ieftine metode de selecţie care nu consumă mult timp sunt completarea formularelor şi

analiza CV-urilor, dar şi în acest caz tot este relativ

Cum şi am spus mai sus, pe seama recrutări şi selecţiei personalului nu trebuie

economisite resurse financiare. Banii economisiţi acum pot genera cheltuieli în 10 ori mai

mult în viitor.

150

3.4 Eficienţa selecţiei

Nu toate deciziile luate în procesul selecţionării sunt corecte. Pot apărea

următoarele momente negative în urma procesului selecţionării de personal:

Angajatul nu poate indeplini sarcinile puse. Cauza principală este

calificarea şi pregătirea necorespunzătoare. Toată vină în pătrunderea

persoanelor nepregătite în firma este suportată de departamentul de resurse

umane şi alte persoane care participau la recrutare şi selecţie. Probabilitatea

apariţiei problemelor de acest gen creşte în cazul nepregătirei

corespunzătoare a managerilor care desfăşurau selecţie. Pentru reducerea

probabilităţii luării deciziei greşite, candidaţii trebuie evaluaţi cât mai bine

şi din toate puncte de vedere corespunderii postului vacant. Interviuvatorul

trebuie să elimine apariţia eroarelor de tip halou, primei impresiei, de

similaritate, şi altele care duc la luarea deciziilor greşite.

Angajatul nu este cointeresat în muncă şi repede părăseşte organizaţia.

Aceasta problema apare deseori când angajaţii sunt puţin motivaţi sau

supercalificaţi pentru postul de muncă dat. După o perioadă scurtă de timp

persoana nemulţumită şi dezamăgită de postul de muncă pentru care a fost

angajată, deseori pleacă la altă muncă. În procesul de selecţie trebuie

verificată motivaţia angajatului şi aşteptările de la muncă. Recrutarea

candidaţilor supercalificaţi poate dezamăgi pe ei foarte repede în privinţa

postului. Bucuria patronul de „stelele” recrutate va dura foarte scurt. Postul

trebuie descris angajaţilor în timpul selecţiei pentru spulberarea visurilor.

Angajatul noi nu se adaptează în colectiv. Cauza principală apariţiei acestei

eroare de recrutare este comunicabilitatea redusă a candidatului, capacitatea

de adaptare, flexibilitatea redusă. Sunt cazuri, când candidaţi nu sunt

acceptaţi de colectivul întreprinderii. Trebuie acordată atenţia corespunderii

candidatului culturii organizaţionale existente, capacităţii de comunicare,

personalităţii pentru evitarea acestor probleme în viitor.

151

Angajatul ameninţiază securităţii întreprinderii. În ultima vreme apar tot

mai des cazuri când o personă este tremisă de către concurenţi. Angajarea

acestei persoane, mai ales pe posturi importante, poate duce la pierderea

poziţiilor pe piaţă, clienţilor importante, now-haw, secretelor comerciale

etc. Apare riscul angajării unor persoane predespuse la furt. În acest scop, la

unele firme mari se organizează departamentul special de securitate, care

verifică pe toţi candidaţi în privinţa relaţiilor cu mafia, concurenţi,

condamnări penale etc.

Scopul neclar şi recrutarea şi selecţionarea necorespunzătoare poate

consuma foarte mulţi bani şi timp şi să nu ducă la nici un rezultat.

Eficienţa procesului de asigurare organizaţiei cu personal necesar poate fi

evaluată prin următorii indicatori :

Rata fluctuaţiei de personal.

Durata medie de lucru în întreprindere de la angajare până la concediere.

Cheltuieli financiare în procesul de recrutare şi selecţie.

Nivelul de încălcării disciplinei (absenţe, plecări nemotivate de la locul de

mucă etc.) între noi angajaţi.

Rata rebuturilor facute de noi angajaţi.

Numărul de accidente cu noi angajaţi.

Numărul de reclamaţii din partea clienţilor, colegilor, şefilor în privinţa

noilor angajaţi.

Numărul de concedieri a noilor angajaţi iniţiate de conducerea.

Numărul de persoane care nu ai rezista perioada de probă.

Pierderi şi daune suportate de întreprinderea în cazul ineficienţei procesului de

recrutare şi selecţie:

Pierderi directe;

Pirderi legate cu productivitatea angajaţilor care înclude pierderi

suportate de întreprinderea din cauza: productivităţii reduse,

calităţii muncii slabe, rebuturi.

152

Pierderi suportate de întreprindere din cauza reputaţiei proaste din

cauza noi angajaţi (reducerea profitului, cifrei de afaceri, cheltuieli

cu judecătorii, avocaţi, pierderi de clienţi importanţi etc)

Cheltuieli cu training, transfer sau concediere angajaţilor

nepotriviţi.

Cheltuieli pentru nouă ancţiune de recrutare şi selecţionare din

cauza neocupării postului vacant în urma ultimii recrutări sau

plecării noilor angajaţi.

Cheltuieli inderecte nu pot fi exact cuantificate. În aceasta categorie

întră ,fluctuaţia cadrelor, climat psihologic, motivaţia redusă, satisfacerea

redusă şi altele

Principalele cauze apariţiei acestor probleme sunt:

Pregătirea necorespunzătoare sau insuficientă a persoanelor care

desfăşoară selecţia.

Criterii de selecţie nu sunt bine stabilite.

Lipsa sau insufucienţa de resurse financiare sau cheltuirea

nejustificată.

Nu sunt elaborate proceduri de selecţie.

Folosirea necorespunzătoare a metodelor de recrutare şi selecţie.

Lipsa planificării resurselor umane şi proceselor de recrutare şi

selecţie în cadrul întreprinderii.

Oferta slabă sau necorespunzătoare postului (salariu etc.)

Şi altele

153