Elev : Mihalache Raluca GeorgianaClasa : a X -a JProfesor : Daraban IonelaLiceu : Colegiul Naţional “ I.C. Brătianu “ PiteştiDisciplina : BiologieTema : Bolile analizatorilor

1

Ochiul Miopia

Miopia este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În jur de 26% din populația lumii are miopie.

Cele mai comune forme de tratament includ purtarea ochelarilor și a lentilelor de contact (doar cu lentile divergente), precum și o procedură chirurgicală refractivă oculară, dar aceasta este recomandată doar persoanelor cu un anumit grad de miopie, precum și cu o vârstă nu foarte înaintată.

Există 3 tipuri de proceduri chirurgicale de corectare a miopie folosind laserii:

keratotomie radială - și cea mai riscantă. Se face o incizie în cornee cu ajutorul unei lame foarte ascuțite, aplatizându-se după lecuire, mărind calitatea imaginii pe retină.

keratectomie fotorefractivă - se aplică doar la forme ușoare ale miopiei. Cu ajutorul unui laser se aplatizează corneea.

LASIK - cea mai modernă tehnică. Se aplică aproape tuturor formelor de miopie. Se folosesc laseri și o microkeratomă, care taie o porțiune circulară din cornee. Aceasta este apoi tratată cu laseri pentru a-și schimba forma și focalizarea.

2

Hipermetropia

Hipermetropia (sau hipermetropismul) este o afecțiune a ochiului, caracterizată prin formarea imaginii în spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată.

Hipermetropia apare când diametrul antero-posterior al globului ocular este mai mic decât normal.

Persoanele ce suferă de hipermetropie văd totuși relativ mai bine la distanță, deși văd obiectele depărtate mai aproape decât sunt în realitate. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a focaliza imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum cititul sau cusutul

Hipermetropia se corectează cu ochelari cu lentile convergente (convexe).

( Miopie ) ( Hipermetropie )

Astigmatismul

Astigmatismul (grec. astigma= fără stigmă, sau fără punct de focar) este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare de cornee care atrage după o refracţie defectuoasă a razei de lumină în globul

3

ocular.

În cazul astigmatismului razele de lumină albă care sosesc la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens și inegal de refracție, cu cât această refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât se consideră astigmatismul mai grav.

La om ochiul cu un astigmatism de până la 0,5 dioptrii (1 dpt = f-1) este considerat normal.

Imaginea formată pe retină este neclară la ochiul care suferă de această afecțiune care poate să apară ori la naștere (Amblyopie care apare frecvent numai la un ochi), ori mai târziu, fiind o formă ireversibilă.

4

Urechea Otita

Otita este o inflamație a urechii, însoțită de dureri puternice la nivelul urechii și, uneori, la nivelul capului sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii medii, care are loc în urma infectării cu microorganisme patogene.

Se disting, în funcție de localizare:

1. otită externă sau otita externă difuză, care reprezintă inflamația conductului auditiv extern. se manifestă prin mâncărime în conductul auditiv extern, o senzație de tensiune și căldură la nivelul conductului;

2. otită medie, inflamația urechii medii; apare frecvent la copii mici din cauza particuaritățior anatomice ( trompa lui Eustachio este largă, orizontală și scurtă), poziției orizontale a copilului și imunodificiența fiziologică.

1. otită medie acută, de regulă de origine virală sau bacteriană, care este însoțită de durere și febră;

2. otită medie cronică,3. otită medie supurată cronică:

5

1. forma benigna sau mezotimpanită asociată cu perforația timpanului (mezoepitimpanală), otoree cronică, hipoacuzie de transmisie, distrucții osiculare fără osteoliză;

2. forma malignă: epitimpanita sau epimezotimpanita - prezintă perforația timpanului (epitimpanita), otoree purulentă, polip, colesteatom, distrucții osiculare cu osteoliză;

3. otită internă (labirintită)- prezintă inflamația labirintului. Infecția ajunge în labirint prin intermediul ferestrelor ovală sau rotundă.

Boala M é ni é re

Boala Méniére este o afecţiune vestibulară, o afecțiune a urechii interne, ce produce un set de simptome recurente ca urmare a acumulării unor mari cantităţi de fluid numit endolimfă la nivelul urechii interne.

În timpul crizei, la urechea bolnavă apar vâjâituri, ţiuieli, auzul scade, senzaţii de ameţeală, de greaţă, vărsături, transpiraţii, paloare. Durata unei crize este de obicei de câteva ore, iar odată cu remiterea episodului acut, auzul se îmbunătăţeşte, iar cu fiecare atac, pierderea auzului este mai pregnantă.

Cauzele bolii meniere sunt variate: infecţii acute sau cronice (sifilis, paludism, oreion, febra tifoida etc), intoxicaţii (alcool, tutun, plumb), tulburări vasculare (arterioscleroză, spasme, hemoragii) etc.

Tratamentul pentru boala Méniére, pe lângă repausul la pat, tratamentul medicamentos se bazează pediazepam, promethazină, meclizină, dietă redusă în sodiu, diuretice, agenţi deshidratanţi. Un tratament mai agresiv îl reprezintă chirurgia pentru a scădea presiunea din urechea internă sau de a distruge urechea internă sau nervul vestibular, astfel încât impulsurile legate de echilibru nu se mai transmit către creier.Cei cu această afecţiune nu au voie să consume cafea, tutun, sare, alcool.

6

Otoscleroza

Otoscleroza se manifesta prin scăderea progresivă a auzului din cauza unei creşteri osoase anormale din urechea medie care, în final, are drept rezultat pierderea completă a auzului (cofoză) în forma severă.  Otoscleroza sau otospongioza, în temeni medicali, este o maladie localizată la nivelul capsulei labirintice care afectează scăriţa şi/ sau cohleea. În aceste zone afectate de boală, osul labirintic este resorbit şi înlocuit cu os nou, format cu o structură spongioasă, neregulată.

Cauza otosclerozei nu este cunoscută. Otoscleroza nu este dureroasă, principalul simptom al bolii este hipoacuzia progresivă. Poate fi înşoţită de acufene (zgomote în urechi) sau tinnitus (ţiuit în urechi). Persoana în cauză poate să nu fie conştientă de acest fapt, în special pentru că pierderea auzului se face treptat. Nu există tratament medical al otosclerozei. Se poate interveni chirurgical, fără, însă a influenţa progresiunea bolii ci pentru a reface mobilitatea normală a lanţului timpanoosicular (procedura numită platinotomia laser). O altă metodă de tratament o reprezintă protezarea auditivă sau operaţia de corecţie numită stapedectomie.

 

Nasul Rinita

7

Este o boală, în general, virală într-un prim moment, dar se complică adesea cu o infecţie bacteriană. Dupa o incubaţie de câteva zile, nasul începe să curgă. Scurgerea este limpede şi fluidă. În caz de complicaţie (suprainfecţie), scurgerea devine groasă şi galbenă. Atunci nasul se înfundă, persoana strănută şi simte o senzaţie de arsură în fosele nazale.

Nu există un tratament care să permită oprirea evoluţiei bolii, aceasta se vindecă de cele mai multe ori spontan în câteva zile. Tratamentul nu serveşte decât la calmarea simptomelor şi rămâne adesea local: spălături ale foselor nazale cu ser fiziologic, pulverizări de vasoconstrictoare (medicamente care îngustează vasele sangvine ale mucoasei) în nas.

Epistaxisul

Epistaxisul mai poartă numele şi de hemoragie nazală şi este o afecţiune frecventă la copiii cu vârsta între 2 şi 10 ani, dar şi la vârstnici (70-80 de ani). Această afecţiune poate fi de două tipuri, mai exact epistaxis anterior şi posterior, la baza clasificării stând sursa sângerării. De cele mai multe ori, însă, hemoragia este anterioară, adică originea ei este în septul nazal. În ceea ce priveşte epistaxisul posterior, acesta are drept sursă ramurile arterei sfenopalatine din regiunea posterioară a cavităţii nazale.

Specialiştii au identificat mai multe cauze, cum ar fi: infecţia care poate apărea după o răceală banală, a unei rinite sau sinuzite. Totodată, prezenţa unui corp străin în nas poate determina şi el producerea unei hemoragii nazale. În momentul în care în nas este introdus un corp străin va avea loc o infecţie şi o inflamaţie manifestate printr-o secreţie purulentă. În momentul în care se produce o hemoragie, este indicată aplicarea unor comprese calde pe faţă, timp de 10 minute. Totodată, un pacient care suferă o hemoragie nazală este bine să urmeze câteva sfaturi cum ar fi: evitarea depunerii unui efort fizic, înclinarea uşoară pe spate a capului, punerea unui cub de gheaţă la rădăcina nasului (poate determina oprirea sângerării), evitarea administrării de aspirină. 

8

Deviaţia de sept

În termeni generali, septul este un perete care separă două cavități. La nivelul nasului, septul este un perete subțire, care separă nara

dreaptă de cea stângă și are rolul de a susține nasul și de a direcționa fluxul de aer inspirat.

În partea posterioară, septul nazal este format dintr-un os subțire, iar in partea anterioară din cartilaj. În mod normal, acesta este relativ drept și pozitionat în centrul nasului. Atunci când septul nazal este suficient deplasat către una dintre părți, poate duce la afectarea pasajului aerului și a mucusului la nivelul nasului. Această afecțiune poate determina anumite simptome sau boli.

Dacă deviația este ușoară ea nu pune probleme, nu creează simptome și se descoperă de obicei la o radiografie de craniu. În cazurile severe, deviația de sept poate produce:

Obstrucția uneia sau ambelor narine - acest lucru conduce la o respirație dificilă, mai ales în cazurile în care apare și congestia nazală, produsă de răceală, gripă, infecții respiratorii superioare, alergii.

Sângerări nazale – din cauza modificărilor de vascularizație antrenate de deviația de sept și a uscării septului nazal.

Infecții frecvente ale sinusurilor – apar ca urmare a blocării mucusului și lipsei drenajului și se manifestă de cele mai multe ori cu dureri ale feței si dureri de cap.

Respirație zgomotoasă în timpul nopții, mai ales la copiii și tinerii cu deviație de sept.

9

Limba Ulcerul aftos

Ulcerul aftos este o afecţiune cu care se confruntă aproximativ 20% din populaţie şi care se manifestă prin leziuni ale cavităţii bucale în special pe zonele mobile ale acesteia: obraji, baza gingiei sau limbă.

Acest gen de afecţiune apare cu preponderenţă la femei şi mai ales la persoanele cu grupe de vârstă între 10 şi 40 de ani. De obicei, leziunile ulcerului aftos se vindecă în aproximativ 2 săptămâni. Depinde însă şi dacă leziunile sunt minore sau majore.

Specialiştii spun că există factori declanşatori ai acestei afecţiuni. Printre aceştia: igiena precară, leziunea mecanică (muşcatul accidental de obraji), reacţiile alergice la anumite alimente, stresul, lipsa unor vitamine, bolile imune sau perioada menstruaţiei.

Dacă ulcerul aftos nu dispare în câteva zile se recomandă totuşi un consult la medicul specialist.

10

Candidoza bucală

Candidoza bucală (orofaringiană) este o infecţie determinată de ciuperci ce se dezvoltă la nivelul gurii, limbii şi a gâtului. Candidoza bucală este mai frecvenţa la nou-născuţi, sugari şi bătrâni, dar poate să apară la orice altă vârstă. La nou-născuţii şi sugarii sănătoşi candidoza bucală nu reprezintă o problema serioasă, ea fiind tratată şi vindecată foarte uşor.

Candida, ciupercă ce determină candidoză bucală este prezenţa în mod normal, în cantităţi mici, la nivelul gurii şi a altor mucoase ale organismului. În mod obişnuit, ea nu produce leziuni. În condiţiile apariţiei unor factori favorizanţi, ciuperca se înmulţeşte excesiv şi necontrolat invadând ţesuturile din jur.

Candidoza bucală este determinată cel mai frecvent de Candida albicans, dar pot fi implicate şi alte genuri precum Candida tropicalis, Candida krusei, Candida parapsilosis sau Candida glabrata.Înmulţirea acestei ciuperci este controlată de o serie de bacterii prezente la nivelul mucoasei bucale. Apariţia unei noi bacterii la nivelul gurii ce rupe echilibrul dintre microorganismele deja prezente aici, va permite ciupercii să se înmulţească în mod necontrolat.

Simptomele candidozei bucale sunt : - senzaţie de arsură la nivelul gurii şi a gâtului (de obicei acestea sunt simptome incipiente); - pete albe aderenţe de mucoasa gurii şi a limbii. Ţesutul din jurul acestor depozite albicioase este roşu şi dureros. Dacă este frecat (în timpul periajului dinţilor, de exemplu) poate sângera; - apariţia unui gust neplăcut sau a dificultăţilor de a gustă alimentele.

Exceptând cazurile uşoare, candidoza bucală necesită tratament pentru a împiedică răspândirea ei la alte organe. Medicamentele antifungice, adică cele ce inhibă creşterea ciupercilor, reprezintă tratamentul standard în infecţiile micotice. Tratamentul antifungic poate fi administrat oral (sistemic) sau local (topic): - modul de administrare a medicaţiei depinde de starea generală de sănătate a pacientului şi de severitatea, persistenţa sau recurentă

11

infecţiei; - în general, la sugari tratamentul se aplică local. La adulţi, administrarea locală nu este cea mai indicată datorită suprafeţei mari de mucoasa ce trebuie acoperită.

Stomatita

Stomatitele pot avea multiple cauze: atingere infecţioasă, de origine virală (herpes, varicelă, zona etc.) sau bacteriană, alergie (la un aparat dentar din răşini sintetice, de exemplu), ulceraţie mecanică (frecarea dinţilor de gingie, aparat dentar prost adaptat), micoză (mărgăritărel), cancer bucal etc. Ele sunt favorizate de o proastă stare generală (convalescenţă, imunodepresie, tuberculoză, alcoolism sau malnutriţie).

Simptomele depind de cauza stomatitei: durere a cavităţii bucale, exacerbată prin deglutiţia şi luarea de alimente în gură, creşterea salivaţiei etc. Mucoasa bucală poate prezenta vezicule, una sau mai multe afte sau o roşeaţă difuză.

Tratamentul local al unei stomatite constă în băi de gură; tratamentul general vizează tratarea cauzei.

Pielea12

Acneea

Acneea, o afecţiune cutanată caracterizată prin apariţia coşurilor prin obstruarea porilor, este o frustrare frecventă pentru adolescenţi. De fapt, apare la 4 din 5 indivizii cu vârste între 12 şi 24 de ani. Afecţiunea poate apărea, însă, la orice vârstă. Aproximativ 1 din 5 adulţii cu vârstă între 25 şi 44 de ani au acnee şi aproape jumătate dintre toate femeile de vârstă adultă au acnee uşoară-moderată.

Acneea apare atunci când foliculii piloşi cutanati se obstrueaza. Fiecare folicul conţine glande sebacee care secretă o substanţă grasă (sebum) ce lubrifiaza părul şi pielea. Atunci când organismul produce sebum, iar celulele mor mai repede decât pot fi eliminate prin pori, cele două componente se solidifica sub formă unui dop moale, alb. Acest dop poate obstrua porii, ducând la umflarea peretelui foliculului şi la apariţia punctelor albe. Dacă porul rămâne deschis, suprafaţa externă a dopului se poate înnegri, ducând la apariţia punctelor negre.

Nu înţepaţi şi nu stoarceţi coşurile. Acest lucru poate duce la infecţie sau la apariţia cicatricelor. Majoritatea tipurilor de acnee se vor curată fără să fie nevoie de un asemenea tip de intervenţie. Dacă este necesar un tratament agresiv, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau dermatologului. Tratamentele pentru acnee acţionează prin scăderea producţiei de sebum, accelerarea schimbării celulelor, controlul infecţiilor bacteriene sau toate trei. De cele mai multe ori, când urmaţi un tratament pentru acnee, rezultatele pot apărea după 6-8 săptămâni, iar aspectul pielii se poate înrăutăţi înainte de ameliorare. Majoritatea preparatelor orale pentru acnee nu trebuie utilizate în sarcină, mai ales în stadiile precoce sau când alăptaţi.

Psoriazis

Psoriazisul este o boală cutanată frecventă care afectează ciclul de viaţă al celulelor cutanate. În mod normal, este nevoie de o lună

13

pentru ca celulele noi să se deplaseze de la nivelul stratului bazal al pielii, unde sunt produse, către stratul extern, unde mor şi apoi se descuamează sub forma unor coji mici.În cazul psoriazisului, acest proces durează doar câteva zile. Drept urmare, celulele se acumulează rapid, formând pete groase cu cruste. Psoriazisul este o boală persistentă, de lungă durată (cronică). Afectează aproximativ 5,5 milioane de americani. Psoriazisul poate apărea brusc, la orice vârstă, dar debutul este de obicei progresiv, mai frecvent între 15 şi 35 de ani. Inflamaţia poate fi frustrantă, producând pete cutanate urâte, disconfort şi chiar durere. Atacurile pot apărea sub forma a câteva puncte de descuamare, ca mătreaţa sau arii mari cu erupţii severe. Psoriazisul afectează mai frecvent coatele, genunchii, trunchiul şi scalpul. La nivelul unghiilor pot apărea scobituri şi crestături. Erupţiile apar cu diverse forme: pustule, piele crăpată, putând prezenta mâne rime sau sângerări minore. Psoriazisul nu este contagios.

Semnele  şi simptomele psoriazisului : Pete uscate, roşii pe piele, acoperite de scuame argintii; cruste mici (mai frecvent la copii); articulaţii umflate şi rigide; înroşire şi descuamare ce afectează toată pielea.

Unul dintre motivele pentru care psoriazisul este atât de dificil de tratat este larga varietate de forme, severitate şi răspuns la tratament. Datorită faptului că fiecare caz de psoriazis este unic, medicul va concepe un tratament special pentru dumneavoastră. Scopul tratamentului este de a normaliza creşterea şi maturarea celulelor cutanate.

Dermatita alergică

În fiecare an, milioane de persoane suferă de dermatită de contact, o iritaţie a pielii cauzată de contactul direct cu anumite plante, cosmetice, chimicale, metale, medicamente sau adezivi. Dermatită de contact este o reacţie de hipersensibilitate produsă de celulele imune din piele.

14

Semne şi simptome: erupţie pruriginoasa alcătuită din mici proeminente, băşicuţe sau umflături, senzaţie de arsură în ochi sau în mucoase.

Pruritul poate fi ameliorat prin aplicarea unei paste făcute din apa şi bicarbonat de sodiu sau sare, sau a unei loţiuni calmante ori a unei creme cu hidrocrotizon, eliberată fără prescripţie, pentru erupţii. Unele pesoane sunt sensibile la agenţi din anumite creme şi loţiuni, care le agravează starea. Nu puneţi alcool pe erupţie, deoarece poate agrava pruritul. Acoperiţi veziculele deschise cu pansament steril pentru a preveni infecţia. Cremele şi lotiunile nu ajută prea mult dacă veziculele sunt deschise, dar pot fi folosite de îndată ce acestea se vindecă, încercaţi să nu va scărpinaţi. În cazul dermatitei de contact severe în zone sensibile, cum ar fi faţă, ochii sau organele genitale, consultaţi medicul. Acesta vă poate prescrie un antihistaminic, un unguent cu un cortizon mai puternic sau un medicament oral cu cortizon.

Bibliografie:

15

Wikipedia.ro SănătateaTV.ro

Sfatulmedicului.ro

16