INTRODUCERE

Etica jurnalistică presupune respectarea principiilor deontologice

pe de o parte, pe de altă parte o practică jurnalistică sănătoasă menită să apere

reputaţia atât a publicaţiei cât şi reputaţia jurnalistului. Jurnaliştii care se află

înafara normelor deontologice profesionale se află înafara eticii jurnalistice.

Jurnalistul are obligaţia de a respecta un set de valori profesionale

pentru desfăşura activitatea de acoperire jurnalistică . Acesta este obligat să

relateze faptele şi evenimentele nu să la comenteze, să îşi asigure o

documentare serioasă şi constantă despre domeniul pe care îl acoperă, să aibă

în vedere faptul că orice declaraţie difuzată pune în pericol credibilitatea şi

imaginea personajelor, să consemneze întocmai numele exact, funcţia şi

poziţia celui sau celei despre care relatează şi nu în ultimul rând să evite

implicarea în actul relatat, prin interpretarea subiectivă a evenimentelor

relatate.

Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera

exprimare în virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se

bucură de o protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital,

de apărător al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate.

1

Etică şi norme de conduită

Unii jurnalişti înţeleg prin etică un cod de principii la care

întreaga presă trebuie să adere. O lată parte a jurnaliştilor consideră că

principiile deontologice sunt prea riguroase şi respectarea lor nu se impune cu

necesitate. A doua categorie de jurnalişti sunt adepţii presei de scandal la are

nu contează adevărul cât contează senzaţionalul aducător de profit.

Jurnaliştii din prima categorie sunt cei ce promovează o presă

onestă, o presă în care jurnalistul se pune în slujba cetăţeanului chiar dacă

remuneraţia sa nu este pe măsură.

Etica jurnalistică presupune respectarea principiilor deontologice

pe de o parte, pe de altă parte o practică jurnalistică sănătoasă menită să apere

reputaţia atât a publicaţiei cât şi reputaţia jurnalistului. Jurnaliştii care se află

înafara normelor deontologice profesionale se află înafara eticii jurnalistice.

Cod Deontologic este definit de Dicţionarul de jurnalism, relaţii

publice şi publicitate ca fiind norme ale eticii profesionale, liber asumate.

2

Codul Deontologic clarifică-statuează din punct de vedere moral relaţia

jurnalistului cu sine, cu sursele de informare, cu instituţia sa, cu publicul 1.

Exceptând câteva norme etice a căror încălcare reprezintă totodată un delict de

presă, cum sunt injuria şi calomnia, sancţiunile nerespectării normelor etice

sunt de ordin moral.

Există câteva reguli etice pe care ar trebui să le respecte orice

jurnalist. Acestea sunt următoarele:

Jurnaliştii trebuie să-şi servească numai ziarele şi cititorii lor.

Aceştia nu trebuie să servească vreunui interes comercial,

particular, politic, sau vreunei surse anume.

Orice articol trebuie să reprezinte căutarea onestă a adevărului.

Ziaristul trebuie să încerce să afle adevărul fără prejudecăţi, să

încerce să publice adevărul, oricât de incomod ar fi acesta pentru

concepţiile şi credinţele noastre.

Nu trebuie acceptate nici un fel de stimulente pentru publicarea

unui articol. Din principiu, un ziarist onest trebuie să refuze

stimulente în bani sau în favoruri. Aceasta ar duce la publicitate

mascată, care este sancţionată prin lege.

Jurnaliştii nu trebuie să permită departamentului Publicitate să

influenţeze, direct sau indirect, conţinutul redacţional al ziarului.

Articolele nu trebuie trimise spre aprobare sau verificare nimănui

din afara ziarului.

1 Cristian Florin Popescu, Dicţionar de jurnalism, relaţii publice şi publicitate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002, p.81

3

Jurnaliştii nu trebuie să se folosească de poziţia lor pentru a

obţine avantaje personale. Un jurnalist are putere. O putere de

care nu ar trebui să abuzeze niciodată, nici în profesie, nici în

viaţa de zi cu zi.

Nu vă deconspiraţi sursele. Dezvăluirea sursei va duce la

reticenţa oamenilor de a mai risca să furnizeze informaţii

jurnaliştilor.

Jurnalistul nu trebuie să datoreze loialitate nimănui, nici vreunui

partid politic sau vreunei surse, nu trebuie să slujească vreunui interes

comercial sau necomercial ori vreunei cauze particulare, fie ea cât de veridică.

Acesta trebuie să slujească doar cititorii pentru care scrie şi să respecte dreptul

acestora la o informare completă.

De cele mai multe ori jurnalismului îi lipseşte însăşi esenţa

jurnalismului competent: informaţie credibilă pe baza căreia publicul să poată

trage concluzii corecte, indiferent dacă este ajutat sau nu de marea abundenţă

de opinii şi atitudini care constituie acum punctul de plecare pentru

colectarea, construirea şi diseminarea a ceea ce este considerat ştire.

Jurnalismul competent înseamnă colectarea şi diseminarea către

public de informaţii complete, imparţiale, echilibrate, de la surse bune,

verificate şi corecte. Aceasta mai înseamnă explicarea informaţiei respective

într-un context bazat pe realitatea şi responsabil social, fără ca reprezentarea

sa să fie asociată cu un suport politic sau ideologic ori cu alte interese

personale care ajung la propagandă sau comunicare părtinitoare.

4

Esenţa jurnalismului competent este profesionalismul, definit de

obiectivitatea jurnalistică, în nici un caz un criteriu perfect, ci unul comod.

Într-adevăr, respingerea validităţii obiectivităţii jurnalistice „este mult prea

adesea un refugiu pentru lenea mentală…simplu şiretlic“ sau totală necinste2.

Jurnalistul are obligaţia de a respecta un set de valori profesionale

pentru desfăşura activitatea de acoperire jurnalistică . Acesta este obligat să

relateze faptele şi evenimentele nu să la comenteze, să îşi asigure o

documentare serioasă şi constantă despre domeniul pe care îl acoperă, să aibă

în vedere faptul că orice declaraţie difuzată pune în pericol credibilitatea şi

imaginea personajelor, să consemneze întocmai numele exact, funcţia şi

poziţia celui sau celei despre care relatează şi nu în ultimul rând să evite

implicarea în actul relatat, prin interpretarea subiectivă a evenimentelor

relatate.

În jurnalism, marele pericol este de a oferi „pe gratis“ evaluări şi

prognoze, analize şi aprecieri care înfrumuseţează relatarea. Aceste elemente

de subiectivitate sunt interzise într-o ştire de informaţie.

Libertatea presei este unul dintre cele mai puternice

drumuri ale libertăţii statului şi nu poate fi restrânsă decât în guvernările

despotice. Libertatea de exprimare alături de libertatea de informare nu sunt

posibile înafara libertăţii presei.

Libertatea de exprimare devine similară cu libertatea de

exprimare în general, a tuturor cetăţenilor, orice restrângere a dreptului de

exprimare a jurnaliştilor devine astfel un atac împotriva libertăţilor cetăţeneşti.

Jurnalistul nu este altceva decât un exponent al drepturilor naturale ale 2 Peter Gross, Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 161

5

indivizilor, nu dispune de drepturi superioare faţă de concetăţenii lui, ci este

un simplu cetăţean dotat cu instrumente mai puternice de a transmite altora

propriile opţiuni.

O presa libera înseamnă şi diversitatea informaţiilor şi a opiniilor

pe care oamenii şi le pot însuşi în funcţie de propriile convingeri şi pot astfel

participa la viaţa socială şi la apărarea valorilor democratice.

Libertatea presei nu este o garanţie a libertăţii de exprimare, cât a

aflării adevărului. O presă liberă se poate transforma într-un inamic al

secretelor guvernanţilor, al abuzurilor economice ale puternicilor zilei şi al

dominaţiei elitelor ideologice.

Lipsit de apărare în confruntarea cu forţa puterii, cetăţeanul nu

poate face altceva decât să-şi delege o parte din putere în mâna politicienilor,

şi pentru a-i controla pe aceştia, să transfere o altă parte a puterii sale

jurnaliştilor.

Astfel jurnaliştii sunt dotaţi cu două funcţii majore: supravegherea

activităţii politicienilor şi informarea corectă a cetăţenilor. Supravegherea ar

presupune deci un control permanent şi o prezentare critică a activităţilor

sferei politice, iar informarea ar însemna susţinerea procesului decizional,

ambele în interesul cititorilor înţeleşi ca alegători.

Nimeni nu îl obligă pe jurnalist să lucreze într-o instituţie de presă care

slujeşte ideologii, direcţii şi interese contrare sau divergente cu ale sale.

Jurnalistul nu va scrie, deci, la ordinul nimănui, împotriva propriei sale

conştiinţe, şi va face uz de clauza de conştiinţă atunci când între propriile lui

convingeri şi politica publicaţiei se manifestă dezacorduri ireconciliabile.

6

Orice jurnalist, din orice colţ al lumii, care îşi face cu devoţiune şi

onestitate meseria, va fi de acord că responsabilitatea sa fundamentală faţă de

public este de a spune adevărul. Odată admisă această responsabilitate,

jurnalistul va refuza să mintă sau va recunoaşte că a dezinformat, atunci când

fără voia lui a dat publicităţii o informaţie falsă.

Printre principiile de bază care responsabilizează ziaristul se află şi acela al

refuzului „seducţiilor“, de la banala mită la mult mai subtila publicitate

mascată, acceptarea de călătorii plătite de cei interesaţi în dezvoltarea unui

subiect, recepţii şi alte tipuri de avantaje care ar obtura, într-o mai mică sau

mai mare măsură obiectivitatea şi imparţialitatea celui care difuzează

informaţia.

Pentru ca profesiunea de jurnalist să poată fi exercitată în mod

liber, căpătând astfel valoarea sa reală, aceea de serviciu public eficient în

slujba participativităţii civice, ea nu are nevoie, de fapt, decât de două drepturi

garantate şi sprijinite: dreptul la informare şi cel de liberă exprimare. Rostul

lui e să spună adevărul, nu un adevăr de teoremă şi nici unul profetic, ci

adevărul pe care l-a aflat şi atât cât îl poate el interpreta, pentru ca acesta să

devină inteligibil pentru destinatarul său 3.

Ziaristul trebuie să fie conştient de răspunderea pe care o are faţă

de persoana umană devenită, pentru o pricină sau alta „obiect“ al investigaţiei

sale, nu numai spre a se feri de calomnie, ci şi spre a o feri pe aceasta de

expunerea publică nejustificată a vieţii sale intime. Ziaristul are, de altminteri,

şi răspunderi faţă de echilibrul social, atât la nivel general – evitând să

provoace crize false sau disproporţionate de natură economică, politică, cât şi 3 Miruna Rucan, A patra putere, legislaţie şi etică pentru jurnalişti, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p.97

7

la nivel individual, refuzând conştient să stimuleze apetitul morbid al

consumatorului de presă. Astfel el va evita descrierile şi imaginile violente,

crude, abuzive, atât pentru a proteja imaginea victimelor, cât şi pentru a

micşora efectul „consumistic“ care se declanşează instinctual într-o bună parte

a publicului.

După cum se ştie, presa este numită de multă vreme a patra putere

în stat. Spre deosebire însă de celelalte trei, puterea presei se manifestă de cele

mai multe ori subtil, mai puţin vizibil. Presa îşi exercită puterea, câtă vreme îşi

îndeplineşte corect funcţiile esenţiale şi câtă vreme respectă standardele

informării corecte.

Presa îşi exercită puterea, atâta timp cât funcţionează respectând

codurile deontologice. În astfel de condiţii, penetrarea produsului media este

mai mare decât a celorlalte trei puteri, întrucât presa este (sau ar trebui să fie)

un serviciu public. Puterea presei se manifestă prin aceea că îşi influenţează

publicul, modelându-i opţiunile, preferinţele, gândirea, pe scurt,

personalitatea.

Presa îşi poate influenţa, de asemenea, sursele de informare prin

informaţiile din realitatea imediată, putând modela astfel şi viaţa politică.

Puterea enormă a presei provine din rolul pe care îl îndeplineşte,

acela de a organiza pentru societate informaţiile privind instituţiile unei

comunităţi sociale, de a uşura, dar şi de a orienta percepţia socială a diverselor

fenomene. Ascensiunea presei este o dovadă a slăbiciunii acestor instituţii, a

eşecului lor de a organiza o adevărată „maşinărie a cunoaşterii“.

8

În schimb, acţionând asupra fiecărui om timp de treizeci de

minute, în fiecare zi, presa câştigă teren strategic şi creează o forţă mistică

numită Opinia Publică, o forţă care va profita de slăbiciunea instituţiilor

publice. Opinia formează baza şi temeiurile oricărei guvernări. De fapt, se

poate considera că orice guvern se întăreşte sau slăbeşte în măsura în care

simpatia de care se bucură în ochii opiniei generale cei care guvernează creşte

sau scade.

Dacă este adevărat, şi neîndoielnic este, că puterea presei stă în

însăşi credibilitatea ei, atunci pare de la sine înţeles că singurul element

constant care poate întreţine credibilitatea sau puterea e responsabilitatea

fiecărui jurnalist faţă de adevărul rostit.

În Codul Deontologic al Jurnalistului se prevăd următoarele:

Jurnalistul este dator să exercite dreptul inviolabil la libera exprimare în

virtutea dreptului publicului de a fi informat. Jurnalistul se bucură de o

protecţie sporită în exercitarea acestui drept datorită rolului vital, de apărător

al valorilor democratice, pe care presa îl îndeplineşte în societate.

Jurnalistul este dator să semnaleze neglijenţa, injustiţia şi abuzul

de orice fel.

Jurnalistul este dator să respecte viaţa privata a persoanei.

Amestecul în viaţa privată este permis atunci când interesul public de a afla

informaţia prevalează.

În demersul său de a informa publicul, jurnalistul este dator să

reflecte societatea în ansamblul şi diversitatea ei, acordând acces în presă şi

opiniilor minoritare şi individuale. Publicul are dreptul să cunoască nu numai

9

informaţiile şi ideile primite favorabil sau cu indiferenţă ori considerate

inofensive, dar şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează.

10

BIBLIOGRAFIE

1. Gross, Peter, Mass-media şi democraţia în ţările Europei de Est,

Editura Polirom, Iaşi, 2004

2. Popescu, Florin,Cristian, Dicţionar de jurnalism, relaţii publice şi

publicitate, Editura Tritonic, Bucureşti, 2002

3. Runcan, Miruna, A patra putere, legislaţie şi etică pentru jurnalişti,

Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002

11