Embed Size (px)
Citation preview
MIEREA
Mierea de albine este un produs natural complex rezultat al nectarului floral al plantelor si al îmbogățirii acestuia de către albine (Apis melifera L) cu substanțe proprii, prin acțiunea sucului secretat de glandele acestora. Albinele produc frecvent și miere de mană, care provine din diverse lichide dulci din planta, dar nu din floare. Producția mondială de miere variază de la an la an, cantitatea medie în prezent este in jur de 700.000 t.
1
Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase - până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică.
Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influenţa umezelii din mediul înconjurător.
Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantităţi infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă.
Din punct de vedere fizic, mierea este un lichid vâscos care se poate cristaliza foarte ușor, parțial sau total, căpătând în acest caz o consistență solidă din care poate fi readus la cea lichidă prin încălzire până la 30 de grade Celsius, temperatură care nu trebuie depășită pentru a nu i se altera calitățile (se știe că temperatura în stupul albinelor este în jur de 35 de grade Celsius).
Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substanțe organice deosebit de complexe, în care s-au identificat până în prezent peste 70 de componente. Printre acestea, se numără glucoza, fructoza și alte forme de zahăr invertit (70-80% in mierea nectar si 60-70% in mierea de mană). Substanțele nezaharoase (2-5% în mierea de nectar si 4-12% în mierea de mană) reprezentate prin proteine, acizi organici, săruri minerale, hormoni, vitamine, enzime, antibiotice si zaharoză (valoarea maximă admisă în România este de 5% în mierea de nectar floral și 10% în mierea de mană).
Starea fizică diferă foarte mult după condițiile de păstrare (lichidă, semisolidă sau solidă cristalizată) și după condițiile de conservare. Compoziția chimică diferă însă și mai mult de la un sortiment la altul. Compoziția biologicp ajunge sp difere chiar de la o zi la alta, pentru același eșantion de miere, în funcție de condițiile de conservare. În afara stupului, acest lucru este foarte evident, dar chiar în interiorul stupului mierea poate diferi în funcție de diferitele ei grade de maturare. Mierea folosită în consumul obișnuit se face întotdeauna dintr-un amestec, mai mult sau mai puțin omogen, de miere din mai multe flori, din zile diferite, din mai muti stupi, regiuni și recolte. Așadar, în prepararea mierii se fac mai multe omogenizări: o dată în stup, de către albine (prin recoltarea, prepararea și depozitarea nectarului în faguri), iar a doua o fac apicultorii la extracția mierii.
2
Extragerea mierii
Mierea extrasă este pusă direct în bidoane înalte, unde după ce se limpezeşte va fi curăţată
de resturile de ceară. Mierea filtrată pierde 20-40% din substanţele valoroase (în special
particulele fine de polen aflate în suspensie) şi de aceea se recomandă doar maturarea, decantarea
şi raclarea cu o lingură sau o spatulă după 3-4 zile de repaus. Pentru a se grăbi maturarea mierii,
mai ales dacă extracţia s-a făcut pe timp umed, se aşează în camera de maturare 7-8 kg de var
nestins, care absoarbe umiditatea produsă de evaporarea surplusului de apă din miere. După
câteva zile, operaţia se va repeta, până când observăm că mierea din maturatoare are vâscozitatea
normală. Cea mai bună maturare se face la o temperatură de peste 25 oC, o cantitate mai mare de
miere necesitând circa 2 săptămâni pentru încheierea cu succes a maturării. Spuma ridicată
deasupra mierii va fi raclată cu o lingură, astfel ca suprafaţa mierii din maturator să rămână în
contact direct cu aerul cald al camerei de maturare şi depozitare. Spuma se ridică şi mai bine
folosind un prosop umed, dar stors de apă, care se pune deasupra ei, lăsându-l acolo 6-7 ore; în
acest timp spuma cu toate impurităţile se lipesc de prosop, după ridicarea prosopului suprafaţa
mierii rămânând curată. Dacă mai rămân impurităţi operaţia se repetă, de data aceasta folosind o
pânză de tifon. După limpezire şi maturare, mierea se trage în vase şi se comercializează.
3
Mierea de calitate
Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a
muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare,
pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ştiu să-i
păstreze calităţile naturale.
Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în
faguri, maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire. Un
alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri clădiţi
de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea
culorii mierii.
Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr în ajunul
culesului, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat
în fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de
zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazine. Zaharul trebuie
folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană.
Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De
asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe sorturi
de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor.
Mierea posedă o serie de caracteristici senzoriale specifice: aspect (fara spuma, fara
corpuri straine vizibile), culoare (de la slab incolor pana la galben-deschis, galben-auriu, galben-
portocaliu, galben-inchis, rubiniu, galben-brun, brun-inchis), miros si gust (specific mierii, cu
aroma mai putin sau mai mult pronuntata, gust dulce), consistenta (omogena, fluida, vascoasa,
cristalizata).
Caracteristicile fizico-chimice ce conferă calitatea fizico-chimică a mierii sunt prezentate
in tabelul de mai jos.
4
Caracteristicile fizico-chimice ale mierii
Caracteristica Miere mono- si polifloră
Miere de pădure
Apa, % max. 20 20
Densitatea relativa la 20oC, min. 1,417 1,417
Cenușă, % max. 0,5 1,0
Aciditate, grade max. 4,0 5,0
Zahar direct reducător, in zahar invertit 70-80 60-70
Zaharoza:
a) miere de salcâm si de pădure: calitate superioara, % max. calitatea I, % max.b) alte feluri de miere, % max.
5
6
6
10
10
10
Substanțe nezaharoase, % 1,5-5 4-12
Indice diastazic, min.
- la mierea de salcâm se admite min. 6,5
10,9 10,9
Granule de polen de salcâm (la mierea monoflora de calitate superioara) raportate la numărul total de granule examinate, % min.
30 -
Hidroxilmetilfurfurol (HMF) (la mierea de calitate superioara), % max.
1,5 1,5
5
Cristalizarea sau granularea mierii
Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifică proprietăţile
biologice şi medicinale ale produsului. În funcţie de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi
de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) şi miere de
consistenţă cremoasă (sub 0,04 mm). Cantitatea şi dimensiunile cristalelor sunt influenţate în
special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari
aglomerările de cristale şi cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa
solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C.
Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios şi mai puţin dulce de la suprafaţa unei
mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din
fructoză, apă liberă şi substanţe solubile în apă; acest fenomen este normal pentru sorturile bine
maturate, cu conţinut ridicat de glucoză şi scăzut în apă. Prin conservare la temperatura camerei,
acest strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanţe
proteice şi deci se menţine necristalizată mult timp.
Păstrarea mierii
Mierea nu se păstrează decât în ambalaje perfect spălate şi uscate din sticlă sau aluminiu.
Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de pe
pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care însămânţează mierea nouă şi aceasta va
fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul.
Dacă vasul a mai fost folosit şi pe pereţii săi există resturi de miere cristalizată, acestea
vor declanşa procesul cristalizării şi în mierea nouă pusă la păstrare. Mierea nu se va păstra
niciodată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acţiunea
acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii grave. Nici ambalajele din
fier nu sunt indicate, deoarece în urma corodării fierului la contactul prelungit cu acizii conţinuţi
de miere, aceasta va căpăta un gust şi un miros neplăcut. Mierea se poate păstra în vase din tablă
albă cositorită sau în vase emailate, sau date la interior cu un strat gros de vopsele sintetice.
6
Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe ce
emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată) deoarece mierea prinde uşor
miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substanţe
higroscopice care favorizează menţinerea umidităţii în aer (sarea) aceasta contribuind la o
fermentaţie accelerată a mierii. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i
depreciază calităţile (lucru uşor de observat datorită închiderii mierii).Mierea care a cristalizat
pentru a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de apă fierbinte, în nici un
caz pe foc. Nu trebuie încălzită decât acea cantitate care se va folosi o singură dată deoarece
mierea încălzită fermentează mai uşor, depreciindu-se.
Mierea supraîncălzită conduce imediat la creşterea procentului de hidroximetilfurfurol care, de
asemenea duce la deprecierea calităţilor mierii. Temperatura optimă de păstrare este bine să se
situeze între 10 şi 20 oC.
Sortimente de miere
Mierea este produsul de bază al albinelor, componenta principală constituind-o zaharurile,
reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi
alte surse recoltate de albine şi depozitate în faguri.
După proveniența, mierea de albine se clasifica in: miere monoflora, si poliflora din
nectarul florilor si miere de pădure.
Mierea monoflora - care provine integral sau in cea mai mare parte din nectarul unei
specii de plante (miere de salcâm, tei, floarea soarelui, rapiță etc.).
7
Mierea poliflora - care provine dintr-un amestec de nectar de pe flori de diferite specii
sau dintr-un amestec de miere monoflora (fâneață de deal, de șes, de baltă, pomi fructiferi,
salcâm - tei, tei - floarea soarelui etc).
Mierea de pădure - care provine in cea mai mare parte din sucurile dulci de pe alte părți
ale plantelor decât florile, in amestec cu nectarul florilor din pădure.
In funcție de modul de prelucrare mierea de albine se clasifică in:
- miere de fagure;
- miere obținută prin scurgere liberă;
- miere obținută prin centrifugare.
Mierea floral
Mierea de coriandru - de culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, în primele 2
săptămâni de la extracţie are un gust neplăcut, dar lăsată în maturator descoperită, îşi pierde acest
miros ajungând o miere suavă excelentă.
Mierea de cruşin - este laxativă.
Mierea de floarea soarelui - in sedimentul ei granulele de polen ajung uneori până la 100
%. Datorita conţinutului mare de glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de
celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede.
Mierea de izmă – este recomandată pentru afecţiunile de stomac şi intestine.
8
Mierea de iarbă neagră – este bună pentru anemici, clorotici şi în afecţiunile sistemului
nervos.
Mierea de levănţică - este recomandată celor epuizaţi fizic şi nervos.
Mierea de mentă - are aroma mentei şi gust dulce, consistenţa uniformă, vâscoasă,
cristalizează în granule mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roşcată şi se recoltează în
cantităţi mari în Delta Dunării şi zonele de inundaţie ale acesteia. Conţine o cantitate mare de
vitamina C şi datorită calităţilor nutritive şi terapeutice, se caută pentru consum.
Mierea de păducel - este foarte bună pentru bolnavii de inimă.
Mierea de pin - mierea de mană a pinului este deschisă la culoare şi consistentă, rămânând
transparentă şi fluidă.
Mierea de rapiţă - este de culoare galbenă-deschisă, foarte dulce, are un gust şi miros
plăcut, cu o consistenţă densă, dizolvându-se greu în apă. Se cristalizează la 10-12 zile de la
extracţie, chiar în faguri, luând o culoare albicioasă şi uşor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie
făcut rapid, la terminarea înfloririi.
Mierea de rozetă - face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepţională - după
gust şi aromă.
Mierea de salcâm - din cauza unei cantităţi mai mari de fructoză cristalizează foarte
încet )la câţiva ani. Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată
pe piaţa externă, datorită aromei şi gustului plăcut pe care îl are. Imediat după recoltare este
transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizaţi la recoltarea ei, putându-se
întâlni nuanţe de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de
salcâm este admisă până la maximum 18 nm pe scara Phund, peste această limită, considerându-
se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă,
vâscoasă, fără semne de cristalizare. Conţine în medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză şi 10 %
zaharoză şi maltoză. Are un pH = 4,0 şi nu cristalizează cel puţin 1,5-2 ani şi niciodată total.
Aroma pronunţată de flori de salcâm, se întâlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de
floare de salcâm sau cea falsificată.
9
Mierea de salcie - este de culoare galben deschis aurie şi are uneori un gust puţin amărui,
având o savoare deosebită, fiind foarte bogată în vitamine (în special B6 şi C). Zaharisirea se face
cu cristale mărunte.
Mierea de tei - este trecută în categoria celor mai bune şi celor mai apreciate sorturi de
miere, bogată în vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), şi aminoacizi, în sedimentul ei
granulele de polen ajungând până la 70-80 % , uneori conţinând şi o cantitate însemnată de mană.
Fiindcă aroma mierii de tei este foarte puternică, pentru a-i diminua din gust, se amestecă cu alte
sorturi de miere sau cu miere polifloră. Culoarea mierii de tei este deschisă, bătând uşor în galben
câteodată chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamnă şi are o consistenţă untoasă,
cristalele având culoarea albă, mierea căpătând un gust şi o aparenţă mai atrăgătoare. Are calităţi
liniştitoare fiind prescrisă în afecţiunile sistemului nervos şi în insomnii.
Mierea de trifoi - este considerată cea mai bună ca savoare şi prezentare. Este bogată în
vitamine (B1, B2, C) culoarea variind în funcţie de specia de la care provine (albă la trifoiul alb
pitic, galben-roşietică la celelalte varietăţi). Cristalizează lent.
Mierea de verigariu şi cea de salbă - este bună pentru stomac şi intestine, fiind şi laxativă.
Mierea de zburătoare - este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede.
Mierea extraflorală
Provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara,
măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn etc.), unde se află
glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. În nopţile răcoroase ce urmează
unor zile călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală, pe frunzele anumitor
arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze în miere căci, odată cu apariţia soarelui
şi încălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudaţie dulce se evaporează, iar albinele nu o
mai pot lua.
Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obişnuită, iar culoarea sa
este puţin mai închisă, conţinând zaharuri valoroase ca fructoza şi glucoza dar şi unele zaharuri
10
inferioare ca dextrina, melezitoza, precum şi săruri minerale în proporţii ceva mai mari ca la
mierea florală.
Mierea de mană
Pentru consumul uman are o valoare deosebită, conţinând multă inhibină (un bactericid
foarte puternic) şi săruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea
florală), calciul şi magneziul prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman
asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decât prin administrarea sintetică.
După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc.
Secreţia manei e condiţionată de o serie de factori printre care menţionăm:
1. Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de
mană.
2. Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziţia însorită, altitudinea etc.
3. Factorii biotici: (prădători, dăunători şi paraziţi). Prădătorii (veveriţele, ghionoaiele,
ciocănitoarele, piţigoii, sticleţii, viespile, muştele etc.) decimează lachnidele în toate
stadiile de existenţă. Pe lângă aceşti aprigi duşmani, insectele producătoare de mană au şi
prietenii lor: furnicile de pădure - care le protejează şi le stimulează secreţia de mană.
Provine din aceeaşi sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obţinut indirect, prin
intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi lachnidelor,
care se hrănesc cu sucurile plantelor şi elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele
culegătoare adună aceste produse însă pierd foarte multă energie la un asemenea cules şi sunt mai
uzate decât cele care culeg nectar de flori.
Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă
intoxicaţii grave, degenerescenţă şi necroză, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate provoca
multe neajunsuri. Atunci când mana conţine zaharuri neasimilabile şi mai ales în anii secetoşi,
când albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului sporit de miere
de mană. Excepţie face mierea de mană de conifere, care conţine procente ridicate de zaharuri
digestibile, albinele de munte fiind obişnuite să consume o astfel de hrană chiar şi iarna.
11
Mierea de mană conţine inhibină, substanţă cu o puternică acţiune bactericidă, iar
procentul redus de glucoză şi bogăţia în dextrine şi substanţe minerale o ţin ani de zile în stare
lichidă. Totuşi, uneori, mierea de mană este atât de vâscoasă, încât nici nu mai poate fi extrasă
din celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor grătare, ori prin înmuiere cu apă
caldă şi intercalarea între aceşti faguri a unor faguri goi gata clădiţi. Albinele iau din celule
această miere diluată şi o întind în fagurii goi, după care aceştia se scot şi se extrag.
Mierea de molid şi brad
Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad - galbenă aurie. Ambele conţin
25,68% melezitoză (datorită urmelor de răşină conţinute). Este mult căutată de bolnavii de
plămâni şi conţine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producătoare a
inhibinei este o glucozooxidază care în prezenţa aerului produce din fructoză hidrogen-hiperoxid.
Inhibina este cunoscută în medicină pentru efectul ei sterilizator. Când timpul este călduros
mierea de brad se extrage cu uşurinţă. Pe timpul iernii această miere cristalizează în faguri şi de
aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă şi multe reziduuri)
Mierea ca aliment şi medicament
De peste șase milenii de istorie scrisa, mierea si-a păstrat renumele de medicament si
aliment. Mierea se numește un lichid dulce, cules din flori sau din alte părți ale plantelor, preparat
si depozitat de albine in faguri. Aceasta poate cristaliza, căpătând in acest caz o consistenta solida
din care poate fi readusa la cea lichida prin încălzire omogena la temperatura de 35-40° C.
12
Din punct de vedere chimic, mierea este un anumit amestec de substanțe organice
deosebit de complexe, in care s-au identificat peste 70 de componente, din care - glucoza,
fructoza, zaharoza pana la 90%, restul fiind reprezentate prin proteine, acizi organici, săruri
minerale, oligoelemente, vitamine, hormoni, enzime, antibiotice s.a. După proveniență, mierea
poate fi din nectarul florilor sau de mana. Sorturile de miere monoflorală de nectar cele mai
obișnuite sunt: de salcâm, de salcie, de trifoi sau lucerna, de tei, zmeura s.a. Sorturile de miere de
mana se obțin adesea de la arborele de stejar sau conifere (molid). Din punct de vedere comercial
si indici organoleptici mierea se împarte in doua categorii: miere de calitate superioara (salcâm,
tei s.a.) si inferioara (hrișcă, rapiță s.a.).
Mierea este un aliment cu proprietăţi medicamentoase recunoscute, putând fi consumată
de bătrâni, copii, sportivi, oameni care lucrează noaptea, fie ca laxativ, fie ca aliment energizant,
în cazurile de surmenaj, oboseală, neurastenie, boli de inimă etc. Cei care suferă de insomnii,
dacă iau seara la culcare 2 linguri de miere într-un pahar de ceai cald de tei, dorm un somn
liniştit, tulburările somnului datorându-se în mare parte digestiei grele, unor procese de infecţii
latente sau active ce se fac în intestine sau în organism, provocând o stare de nelinişte care
turbură somnul. În bolile de ficat, mierea este recomandată întrucât măreşte proporţia de
glicogen, fortificând organismul împotriva infecţiilor. Este recomandată chiar şi în diabetul
incipient, însă în cantităţi foarte mici, înlocuind zahărul folosit în alimentaţia curentă. În otrăvirile
cu ciuperci mierea este salutară, prin înghiţirea unei mari cantităţi de apă saturată cu miere,
înlocuind glucoza din organism distrusă de otrava conţinută de ciupercă. În clinici mierea este
înlocuită cu glucoza pură, care se dă în acelaşi scop. În amestec cu untura de peşte mierea poate fi
folosită în tratarea rănilor.
Mierea poliflora obținută din nectarul florilor, majoritatea plante medicinale, are o valoare
terapeutică superioară. Cele 70 de substanțe biologic active conținute de miere îi conferă o
pluralitate de efecte care o fac să aibă un larg evantai de acțiuni terapeutice globale din care
enumerăm următoarele: trofice (întăritoare), fortifiante, tonice, cicatrizante, conservante,
protective antigerminative, nutritive, homeostatice (opresc hemoragia), regeneratoare. La aceste
acțiuni se adaugă cele speciale ale plantei medicinale din care provine sau cele specifice ale unor
substanțe identificate (vitamine, enzime, antibiotice s.a.).
13
Mierea este recomandată în tratamentul diferitelor afecțiuni, din care cele mai frecvente
sunt: răni, arsuri, degerături, boli interne (stomac, inima, ficat, bila), afecțiuni ale căilor
respiratorii (rinite, guturai, sinuzite, faringite, bronșite), boli endocrine, ginecologice, anemii,
afecțiuni psihiatrice sau neurologice. Mierea nu este recomandata in obezitate si diabet.
Analize fizice și chimice de laborator
Înainte de analiză, proba de miere se omogenizează prin agitare cu o baghetă de sticlă sau
cu o lingură, iar mierea cristalizată se încălzește în prealabil la aproximativ 45°C după care se
amestecă, ca și mierea fluidă.
Determinarea conținutului în apă se face cu refractometrul. Pe prizma inferioară a
refractometrului, se aplică o picătură din proba de miere și imediat se închide camera. Cu ajutorul
oglinzii se orientează un fascicul de lumină prin deplasarea cremalierei pînă în momentul în care
partea întunecoasă a cîmpului vizual ajunge în centrul unde se intersectează liniile vizuale. În
acest moment, indicele de refracție se citește pe scala. În funcție de acest indice, cu ajutorul
tabelelor care însoțesc refractometrul se stabilește procentul de substanță uscată, respectiv
conținutul mierii în apă. La unele refractometre se poate citi direct, pe scală, procentul de apă. La
mierea de albine, umiditatea este admisă pînă la 20%.
Greutatea specifică a mierii se poate determina la nivelul stupinelor astfel: într-un vas de
sticlă se cîntărește exact 1 kg de apă, după ce în prealabil i s-a luat tara și se notează nivelul apei.
Apoi, vasul se deșartă, se usucă și se umple cu miere pînă la semn, după care se cîntărește.
Diferența dintre greutatea vasului cu miere și tară acestuia reprezintă tocmai greutatea specifică a
mierii.
Determinarea cenușei se face prin calcinarea unei probe de 10 g miere, într-un creuzet.
Mai întâi se evaporă pe o baie de apă, se carbonizează la o flacără slabă și apoi se calcinează. Se
răcește în exicator și se întărește treptat, pînă se ajunge la masa constantă.
Determinarea acidității ajută la aprecierea gradului de prospețime a mierii. Aciditatea
mierii se exprimă în grade de aciditate, adică numărul de centimetri cubi de NaOHn/10 necesari
să neutralizeze aciditatea din 10 g de miere.
14
Determinarea zahărului invertit (reacția Elser). Glucoza și fructoza în stare liberă au
capacitatea de a reduce sulfatul de cupru în mediul alcalin și cald, pe care-l transformă în oxid
cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se formează în condiții de lucru specifice, este proporțională
cu concentrația celor două zaharuri reducătoare din soluția de cercetat.
Determinarea zaharozei (metoda Elser). Se determină zahărul direct reducător înainte și
după invertire (hidroliza acidă), iar prin diferență se calculează zaharoza.
Determinarea indicelui diastazic. În mierea naturală de albine există mai multe enzime.
Amilaza este enzima cu cea mai mare rezistență la tratarea termică, aceasta fiind ultima care se
distruge. Pe baza acestei însușiri, amilaza poate fi folosită ca test general de apreciere (indice
enzimatic, sau diastazic) a calității mierii naturale. Mierea naturală supusă unui tratament termic
brutal va avea indicele diastazic cu valori reduse sau chiar zero. Același lucru se constată și la
mierea falsificată. La baza determinării indicelui diastazic stă determinarea activității amilazei.
Indicele diastazic se definește ca numărul de ml dintr-o soluție de amidon 1% care a fost
transformat în dextrină în timp de o oră, la temperatura de 45°C și pH optim, de către amilaza
conținută de 1g miere.
Calitatea mierii
Calitatea unui produs (fie el aliment, supliment nutritiv, produs medicamentos sau de
îngrijire cosmetică) precum şi controlul calităţii acestuia reprezintă cerinţele de bază ale
ramurilor producţiei industriale respectiv comerţului.
Calitatea este:
●MARCA �sau �AMPRENTA �a produsului respectiv;
●semnul de garanţie al acestuia;
●condiţia esenţială pentru ca un produs să fie competitiv;
●cartea de vizită a apicultorului / procesatorului produsului respectiv.
Libertatea comerţului cu produse alimentare naturale de calitate, protecţia alimentaţiei şi
sănătăţii publice precum şi asigurarea competitivităţii produselor alimentare se înscriu pe lista
obiectivelor comisiilor internaţionale în domeniul alimentaţiei şi sănătăţii publice.
15
Acestea, alături de evoluţia noilor metode de analiză şi a echipamentelor de laborator de
înaltă performanţă, au determinat Uniunea europeană şi nu numai (comisiile internaţionale de
specialitate ale F.A.O. / O.M.S. � Codex Alimentarius) şi Uniunii Europene � Comisia U.E. pentru
Alimentaţie) să impună noi condiţii de garanţie pentru produsele alimentare de origine animală,
ceea ce presupune respectarea unor cerinţe foarte stricte de calitate.
Industria � mierii (care intră în această categorie) se confruntă cu noi exigenţe şi aceasta
datorită sensibilităţii ei la o serie de �factori de agresiune �, şi anume:
● poluarea mediului ambiant,
● nerespectarea tehnologiilor corecte de creştere şi tratare a familiilor de albine,
● condiţiile de producţie,
● adaosurile de falsificare.
Nerespectarea parametrilor de calitate ai unui produs (indiferent de abatere şi oricât de
mică ar fi aceasta) afectează calitatea sa determinând :
a) modificarea preţului (la achiziţie şi respectiv desfacere),
16
b) iar în unele cazuri (în funcţie de gravitatea situaţiei) respingerea lotului şi refuzul
comercializării lui pe piaţa internă şi internaţională.
Controlul calităţii mierii (în general al produselor apicole) este reglementat la nivel: a)
internaţional de către comisia F.A.O. / O.M.S. � Codex Alimentarius Standard,
b) regional (european) de către Comisia Uniunii Europene pentru Alimentaţie
Directivele C.E.
c) naţional de către Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi A.C.A.
România prin: I.C.D. Apicultură, respectiv Complex Apicol Standarde naţionale, Standarde de
Firmă, Legi, Ordine ale ministerelor de resort.
Normativele de calitate ale mierii se referă la:
1. natura, originea şi compoziţia mierii;
2. reguli privind igiena mierii (sub forma Regulilor de Bună Practică) ;
3. parametrii de calitate;
4. controlul oficial al calităţii mierii;
5. ambalarea şi materialele cu care vine în contact mierea;
6. etichetarea ambalajelor;
7. depozitarea mierii;
8. contaminanţii mierii:
Limitele maxime admise pentru metale grele (plumb, cadmiu, zinc, fier, mercur);
Limitele maxime admise pentru pesticide;
Limitele maxime admise pentru substanţele medicamentoase de uz veterinar (în
particular antibioticele) în miere; metode generale pentru analiza contaminaţilor.
Nu întotdeauna exigenţele celor trei niveluri de reglementări (internaţional, regional
Europa, naţional) sunt întotdeauna compatibile între ele dar, normele naţionale nu pot fi însă în
contradicţie mai ales cu cele europene.
În tabelul 1: prezentarea comparativă a celor mai importanţi parametri de calitate
(caracteristici fizico �chimice) prevăzuţi de normativele europene şi internaţionale precum şi
valorile impuse de către acestea.
17
Tabelul 1
PARAMETRII DE CALITATE PENTRU MIERE (caracteristici fizicochimice)�
Parametrul
EU Standard
(European Honey Directive of the
European Honey Commission)
International Standard
(Codex Alimentarius Standard of F.A.O. /
O.M.S
Commission)
Conţinutul de apă, % (g/g), maxim 21 g /100 g 21 g /100 g
Zahăr direct reducător, exprimat în zahăr invertit, (%, g/g), minim
Miere de flori
Miere de mană
65 g / 100 g
60 g / 100 g
65 g / 100 g
45 g / 100 g
Zahăr uşor hidrolizabil, exprimat în zaharoză, (%, g/g), maxim
General
Miere de mană
Miere de salcâm, lavandă, lucernă, portocal, rozmarin şi dulcişor
5g/100g
10g/100g
10g/100g
5g/100g
15g/100 g
15g/100 g
Substanţe insolubile în apă, % (g/g), maxim
0,1g/100 g 0,1g/100 g
Conţinutul de elemente minerale �cenuşa, (%, g/g), maxim
General
Miere de mană
0,6 g/100g
1g/100 g
0,6 g/100g
1,2 g/100g
Conţinut de HMF, mg/kg, maxim 10 mg/Kg / (40) 10 mg/Kg / (40)
Indicele de culoare, mm pe scara Pfund
Miere de salcâm, maxim
Miere de mană, minim
12
65
12
65
18
Este importantă cunoaşterea acestor parametri de calitate dar şi a cauzelor care determină
modificarea valorilor lor şi care conduc la nerespectarea unor clauze contractuale � datorită
deprecierii calităţii acestui produs apicol.
Tabelul 2
Cauzele şi efectele negative posibile pe care le pot produce asupra calităţii mierii
Cauza Efecte negative posibile asupra calităţii mierii
Extracţia mierii din faguri necăpăciţi sau incomplet căpăciţi
Conţinut mare de apă în miere (peste 20%)
Alterarea fermentativă a mierii
Modificarea caracteristicilor organoleptice (culoare, gust, miros) şi caracteristicilor fizico �chimice (apariţia unor compuşi nespecifici compoziţiei naturale a mierii)
Extracţia mierii din faguri în condiţii de umiditate atmosferică excesivă (timp ploios sau după ploaie)
Depozitarea mierii în recipiente defectuos închise, sau în spaţii de depozitare umede şi neaerate
Depozitarea mierii în recipiente defectuos închise, sau în spaţii de depozitare umede şi neaerate, nerespectarea condiţiilor igienice din timpul extracţiei, condiţionării şi ambalării mierii
Falsificarea mierii prin adăugare de apă, ceaiuri, arome sau/şi siropuri concentrate de fructe
Depozitarea mierii în ambalaje improprii, murdare sau în care s �au păstrat alte substanţe
Modificare caracteristici organoleptice (culoare, gust, miros) şi caracteristici fizico �chimice (apariţia unor compuşi nespecifici compoziţiei naturale a mierii)
Depozitarea recipienţilor cu miere în bătaia soarelui, în apropierea surselor de căldură � pe timp îndelungat
Modificare caracteristici organoleptice (culoare, gust, miros) şi fizico �chimice (conţinut mare de HMF, conţinut mic de enzime, concentraţiile de fructoză şi glucoză)
Nerespectarea parametrilor optimi de lichefiere a mierii
Extracţia mierii din faguri necăpăciţi
Modificare concentraţie de fructoză, glucoză şi zaharoză
Falsificarea mierii cu sirop de zahăr invertit artificial, glucoză industrială, sirop de porumb industrial, arome de fructe, ceaiuri, siropuri concentrate de fructe
Nerespectarea parametrilor optimi de lichefiere a mierii
Folosirea de faguri vechi în timpul culesului Închiderea culorii mierii
Depozitarea mierii ce conţine impurităţi (cadavre albine) în cantitate mare
Folosirea de materiale improprii pentru afumarea famiilor de albine (în timpul lucrului în stup)
Modificarea caracteristicilor organoleptice (miros, culoare) şi fizico �chimice (compuşi noi)
19
Tabelul 3
PARAMETRII DE CALITATE PENTRU MIERE contaminanţii mierii�
Parametrul analizat
EU Standard
(European Honey Directive of the European
Honey Commission)
International Standard
(Codex Alimentarius Standard of
F.A.O. / O.M.S Commission)
Reziduuri de pesticide organoclorurate, mg/kg, maxim
α HCH � 0,01 0,01
β HCH� 0,01 0,01
Lindan 0,01 0,01
DDT total� 0,05 0,05
PCB Absent / (0,20) Absent / (0,20)
alte pesticide (Aldrin, Dieldrin, Endrin, Hexaclorbenzol)
0,20 0,20
Reziduuri de pesticide organofosforice*, mg/kg, maxim
0,02 0,02
Contaminare radioactivă, Bq / kg, maxim
10 10
Reziduuri de metale grele
Plumb, mg/kg, maxim 0,20 0,20
Arsen, mg/kg, maxim 0,10 0,10
Cupru, mg/kg, maxim 0,50 0,50
Cadmiu, mg/kg, maxim 0,02 / (0,20) 0,02 / (0,20)
Zinc, mg/kg, maxim 1,00 / (3,00) 1,00 / (3,00)
Mercur, mg/kg, maxim 0,01 0,01
Fier, mg/kg, maxim 1,00 1,00
Fenol, μg/kg, maxim 50 50
Etilendibromid, μg/kg, maxim 5 5
Coumaphos, μg/kg, maxim 50 / (100) 50 / (100)
20
Fluvalinat, μg/kg, maxim 10 / (50) 50 / (50)
Flumetrin, μg/kg, maxim 50 50
Clordimeform (CDF), μg/kg, maxim
Absent / (10) Absent / (10)
Carbandazin, μg/kg, maxim Absent Absent
Naftalină, μg/kg, maxim Absent Absent
Amitraz, μg/kg, maxim 50 / (200) 50 / (200)
Cymiazol, μg/kg, maxim 50 / (100) 50 / (100)
* Phosdrin, Phorate, Ronnel, Paration, MetilParation, Malation, Etion, Diclorvos, Oxiclordan, Aldicarb, Tetrameth
Compuşi a căror concentraţie în miere este sever restricţionată şi controlată.
Tabelul 4 �PARAMETRII DE CALITATE PENTRU MIERE contaminanţii mierii�
Parametrul analizat
EU Standard
(European Honey Directive of the European Honey
Commission)
International Standard
(Codex Alimentarius Standard of F.A.O. / O.M.S Commission)
Reziduuri de substanţe medicamentoase (antibiotice), μg/kg, maxim
Cloramfenicol, μg/kg, maxim
Absent Absent
Nitrofuran* (metaboliţi), μg/kg, maxim
Absent Absent
Streptomicină, μg/kg, maxim
Absent / (20) Absent / (20)
21
Tetraciclină, μg/kg, maxim
Absent / (10) Absent / (10)
Sulfonamide, μg/kg, maxim
Absent / (10) Absent / (10)
Eritromină, μg/kg, maxim
Absent Absent
Penicilină V, μg/kg, maxim
Absent Absent
Penicilină G, μg/kg, maxim
Absent Absent
Oxacilină, μg/kg, maxim Absent Absent
Naffcilină*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Dicloxacilin*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Cloxacilin*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Ampicilină, μg/kg, maxim
Absent Absent
Amoxicilină, μg/kg, maxim
Absent Absent
Clindamycină*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Kitasamycină*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Spiramycină*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Ciprofloxacină*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Piperacilin*, μg/kg, maxim
Absent Absent
Dapson*, μg/kg, maxim Absent Absent
Tylosin*, μg/kg, maxim Absent Absent
22
Și în situaţia substanţelor cu potenţial nociv pentru miere este importantă cunoaşterea
cauzelor care conduc la contaminarea mierii cu reziduurile unor astfel de substanţe.
Tabelul 5
Cauzele şi efectele negative posibile pe care le pot produce asupra calităţii mierii
Cauza Efecte negative posibile asupra calităţii mierii
Amplasarea stupilor în apropierea zonelor urbane, cu trafic auto intens, sau zone industrializate
Contaminarea mierii cu metale grele, prezente în concentraţii posibil dăunătoare sănătăţii ● din aer � circuit: plantă (nectar/mană/polen) → albine → produs finit: miere; ● din recipienți (reacţii chimice componente material � acizii din miere).
Folosirea pe întreg circuitul mierii de obiecte sau recipiente confecţionate din materiale improprii (inacceptabile)
Amplasarea stupilor în apropierea culturilor agricole, plantaţiilor de pomi fructiferi şi/sau viţă de vie, pădurilor tratate cu pesticide
Contaminarea mierii cu pesticide ● din aer � circuit: plantă (nectar/mană/polen) → albine → produs finit:miere; ● din sol; ● din apa din apropierea stupinei.
Folosirea repelenţilor în timpul operaţiei de scoatere a fagurilor cu miere din stup
Folosirea substanţelor organice de sinteză de tipul: naftalinei, etilen bibromidului, para �diclorbenzolului pentru protecţia fagurilor pe durata depozitării acestora (împotriva moliei cerii)
Contaminarea mierii cu substanţe chimice de sinteză (din faguri în miere)
Folosirea antibioticelor în hrănirile de stimulare a dezvoltării albinelor
Contaminarea mierii cu reziduuri de substanţe medicamentoase de uz veterinar
Folosirea preventivă a substanţelor medicamentoase de uz veterinar pentru prevenirea unor boli ale albinelor
Folosirea de alte produse medicamentoase de uz veterinar decât cele autorizate a se folosi pentru combatera bolilor albinelor
Nerespectarea instrucţiunilor de folosire din pliantul produsului (perioada de administrare, doza, timpul de aşteptare)
Amplasarea stupilor în apropierea unor culturi agricole, plantaţii pomicole tratate cu produse pe bază de antibiotice, pentru combaterea unor boli ale acestora � cazul produselor pe bază de streptomicină folosite pentru combaterea �focului mălurii �, o devastatoare boală a pomilor fructiferi (mai ales în perioada de înflorire) provocată de Erwina amylovora)
23
CERINŢE ESENŢIALE PRIVIND MIEREA NATURALĂ
Regulamentul nr. 1221/97 a urmărit îmbunătățirea producției de miere. Aceasta din urmă este sprijinită prin acordarea de asistență tehnică, raționalizarea transhumanței, măsuri de sprijinire a laboratoarelor și a cercetării pentru creșterea calității produselor. O atenție deosebită este acordată asociațiilor apicultorilor cu care statele membre cooperează în punerea în aplicare a planurilor naționale referitoare la producția de miere. Regulamentul nr. 2300/97 stabilește conținutul programelor naționale și modul de acordare a ajutoarelor financiare de către Uniune, iar statele membre au responsabilitatea întocmirii studiilor din apicultură referitoare la producții, structuri de marketing și formarea prețurilor. Producătorii de miere naturală sunt obligaţi să asigure utilizarea bunelor practici, să întreprindă măsuri performante pentru realizarea calităţii, siguranţei alimentare, formelor de prezentare şi etichetare conforme normelor Codex Alimentarius. Calitatea şi siguranţa alimentară a mierii presupune asigurarea respectării şi conformării cerinţelor prescrise, igienei alimentare pe durata procesului de producţie, de la materia primă până la consumator. Calitatea şi siguranţa alimentară trebuie obţinute şi monitorizate prin sisteme de management al calităţii producţiei şi prin metode, care să asigure o tratare sistematică a pericolelor potenţiale şi să prezinte informaţii, care permit trasabilitatea pentru identificarea întreprinderii, echipei de producţie, data fabricării, lotul de produs, cantitatea şi calitatea produsului. Producătorii de miere trebuie să asigure menţinerea în paşaportul stupinei a înregistrărilor cu privire la executarea lucrărilor de întreţinere a familiilor de albine şi combatere a bolilor şi a dăunătorilor, a preparatelor utilizate, care permit trasabilitatea pentru identificarea produsului până la obţinerea confirmării calităţii şi, după caz, să ofere dovezi documentare ale respectării cerinţelor de calitate şi siguranţă alimentară prescrise în prezenta Reglementare tehnică. Clădirile destinate pentru iernarea şi pentru fazele de repaus ale albinelor, pentru extracţie, şi/sau condiţionare a mierii trebuie să fie amplasate în zone distanţate de surse de mirosuri nocive, ferme de creştere a animalelor şi alte locuri poluate, care pot afecta albinele şi produsele rezultate din activitatea acestora. Clădirile şi anexele unităţilor de întreţinere a albinelor trebuie să permită amplasarea echipamentului tehnologic în aşa mod încât să asigure practicile de bună igienă pe durata procesului tehnologic. Practicile de bună igienă trebuie utilizate pentru a evita crearea unui mediu favorabil bolilor şi dăunătorilor: curăţenia exemplară minimizează probabilitatea infectării şi astfel se va limita necesitatea utilizării materialelor de combatere specifice. Stupii, echipamentul şi recipientele, care vin în contact cu mierea şi alte produse apicole, trebuie să fie executate în conformitate cu cerinţele actelor normative şi legislative în vigoare. Pe durata colectării mierii, stupina trebuie să fie amplasată în aşa mod, încît să asigure cantităţi suficiente de nectar, polen, mană, precum şi acces la sursele de apă sigure. Personalul din unităţile de întreţinere a albinelor, care vine în contact direct cu produsele apicole, trebuie să respecte regulile stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii.
24
Mierea naturală destinată consumului uman, trebuie să corespundă cerinţelor de calitate, siguranţă alimentară, formelor de prezentare, depozitare, transport şi de informare a consumatorului prescrise de prezenta Reglementare tehnică. Mierea naturală, în funcţie de origine, se clasifică în: a) miere de flori; b) miere de mană. Mierea de flori, în funcţie de numărul speciilor de plante de la care predominant a fost colectat nectarul, se clasifică în: a) miere monofloră; b) miere polifloră. Mierea, în funcţie de destinaţie, se clasifică în: a) miere destinată direct consumului uman; b) miere destinată industriei alimentare. Denumirea sub care se comercializează mierea naturală trebuie să corespundă definiţiilor menţionate mai sus, sau unuia din denumirile enumerate: a) miere în faguri; b) miere cu bucăţi de fagure; c) miere scursă; d) miere extrasă; e) miere presată. Mierea naturală nu trebuie să conţină alte adaosuri, inclusiv aditivi alimentari, corpuri organice sau neorganice străine compoziţiei sale, cum ar fi: mucegai, insecte, fragmente de insecte, puiet sau impurităţi. Mierea nu trebuie sa fie modificată artificial sau să fie încălzită la o temperatură înaltă, încât enzimele sale naturale să fie distruse sau inactivate, şi nu trebuie să fie adusă la condiţii de fermentaţie sau fierbere. Condiţiile privind calitatea şi indicii organoleptici ai mierii de albine trebuie să corespundă valorilor specificate în anexă nr. 1 la prezenta Reglementare tehnică. Pentru mierea destinată industriei alimentare indicii organoleptici pot avea abateri neînsemnate, care se prevăd în contractul de achiziţionare. Mierea naturală nu trebuie să conţină reziduuri de substanţe medicamentoase şi elemente toxice peste limitele valorilor stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Condiţiile privind compoziţia şi indicii fizico-chimici ai mierii naturale trebuie să corespundă valorilor specificate în anexa nr. 2 la prezenta Reglementare tehnică. Pentru mierea destinată industriei alimentare indicii fizico-chimici pot avea unele abateri neînsemnate, care se specifică în contractul de achiziţionare. Depozitarea mierii trebuie efectuată în condiţii ambientale, compatibile calităţii şi siguranţei alimentare, în încăperi uscate şi curate, răcoroase ( la temperatura de 0 - 25°C) şi întunecate. Depozitarea mierii se va face în încăperi lipsite de mirosuri străine care pot afecta mirosul natural al mierii şi siguranţa alimentară. Mierea naturală se depozitează în ambalaje de inox sau din alte materiale, conform prevederilor actelor normative, stabilite de organul central de specialitate al administraţiei
25
publice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Ambalajele de păstrare a mierii trebuie să fie închise etanş. Termenul de valabilitate a mierii naturale în ambalaje de peste 2 kg se stabileşte de producător, în baza cerinţelor stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Termenul de valabilitate a mierii de albine în ambalaje din sticlă sau din polimeri închise ermetic se stabileşte de producător, în baza cerinţelor stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii, însă nu poate depăşi 2 ani de la data îmbutelierii mierii. Termenul de valabilitate a mierii de albine în ambalaje de desfacere din hârtie parafinată se stabileşte de către producător, în baza cerinţelor stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Transportarea mierii se efectuează în conformitate cu cerinţele stabilite de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul ocrotirii sănătăţii. Mierea destinată pentru consum uman trebuie să fie ambalată în ambalaje de desfacere, marcate în conformitate cu cerinţele actelor legislative şi normative în vigoare, să conţină informaţii depline şi corecte, necesare consumatorului la momentul cumpărării acesteia. Verificarea indicilor de calitate, a siguranţei alimentare, a formelor de prezentare, marcare şi etichetare se efectuează de către producător, inclusiv: a) indicii organoleptici se determină pentru fiecare lot; b) indicii fizico-chimici se determină pentru fiecare lot. Mierea naturală neconformă cerinţelor prezentei Reglementări tehnice nu poate fi comercializată pe piaţă în scopul consumului uman.
CONCLUZII:
■ este foarte important să se cunoască parametrii de calitate ai mierii
(reglementaţi la nivel naţional şi european);
■ este foarte important să se cunoască cauzele care conduc la modificarea
valorilor normale ale respectivilor parametri şi efectele negative asupra calităţii
mierii;
■ este foarte important să se respecte:
metodele de creştere şi tratare a familiilor de albine;
26
modul de amplasare a stupilor în zona meliferă;
condiţiile de producţie.
27
